Documentatie Tehnică Topo Geodezica Necesară Întocmirii Documentatiei DE Prima Înscriere Pentru Zona Toroc Dej Si Trasarea Constructiei Principale

UNIVERSITATEA THNNICĂ

DIN

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE Construcții

Specializarea :

Măsurători TERESTRE șI CADASTRU

PROIECT DE DIPLOMĂ

Documentație tehnică topo-geodezica necesară întocmirii documentației de prima înscriere pentru zona Toroc- Dej și trasarea construcției principale

Absolvent:

GĂLĂTUȘ OANA-HERMINA

Conducător Științific:

ȘL. RD. ING. RĂDULESCU MIHAI

CLUJ-NAPOCA

2016

Cuprins

CAPITOLUL I

DATE GENERALE

1.1. SCOPUL ȘI IMPORTANȚA TEMEI PROIECTULUI

Lucrarea de diplomă cuprinde elementele teoretice și practice necesare întocmirii documentației de prima înscriere a zonei „Toroc-Dej”, precum și trasării unei construcții proiectate pe obicetivul studiat. Omenirea este interesată pentru măsurătorile terestre încă din antichitate, datorită necesității de măsurare și reprezentare a suprafețelor de teren pentru satisfacerea nevoilor econimice cât și pentru organizarea și lucrărilor agricole, de construcții, etc.

Domeniul măsurătorilor terestre se poate împărți în următoarele ramuri principale:

geodezia – care se ocupă cu studiul, măsurarea și determinarea formei și dimensiunilor globului pământesc sau a unor porțiuni întinse ale acestuia. Pentru a se realiza acest lucru, pe suprafața terestră se determină coordonatele spațiale ale unor puncte care, prin unirea din aproape în aproape, determină vârfurile unor triunghiuri. Odată determinate coordonatele geografice sau rectangulare ale acestor puncte, acestea devin puncte de sprijin pentru toate celelalte măsurători terestre. Totalitatea acestor puncte alcătuiește rețeaua de puncte geodezice. Datorită suprafeței mari pe care se desfășoară aceste lanțuri de triunghiuri, este necesar ca la prelucrarea măsurătorilor să se țină seama de influența curburii Pământului.

topografia – care, pornind de la datele furnizate de geodezie (coordonatele unor puncte într-un sistem unitar, care însă nu delimitează și nu reprezintă detalii din teren), să stabilească poziția relativă a obiectelor din teren și să le reprezinte pe hărți sau planuri. Caracteristic pentru lucrările topografice este că acestea se desfășoară pe suprafețe relativ mici în care influența curburii Pământului este considerată neglijabilă.

cartografia – disciplină care se ocupă de arta și tehnica întocmirii, redactării și editării hărților și a planurilor topografice.

Necesitatea întocmirii planurilor și a hărților a aparut datorită faptului că omul nu putea să cuprindă suprafețe mari ale globului pământesc doar prin observarea directă. Pentru a se înlătura această neputiință, cu mulți ani înaintea erei noastre, prin mijloace slab dezvoltate, s-a reprezentat suprafața Pământului pe o suprafață plană.

Legea Cadastrului și a publicității imobiliare, Legea 7/1996 modificată și completată cu Legea 150/2015 a reglementat cadastrul general, în care sunt stabilite rolul, sancțiunile, atribuțiile și fazele de lucru privind etapele de întocmire a documentației cadastrale.

În articolul 1 cadastrul general se definește ca ”un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietari”.

Publicitatea imobiliară are ca obiect ”înscrierea în Cartea funciara a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași localitate”. Din aceasta definiție preluată din Legea 18/1991, rezultă evidența registrelor publice unde se gasesc înscrise:

bunurile imobile, respectiv terenuri și construcții, cu elemente de identificare furnizate de cadastru (Nr. topo, categoria de folosință, suprafața);

drepturile reale imobiliare principale (de proprietate, uzufruct, servitute, etc.) și cele accesorii (ipoteca, privilegiile);

titularii acestor drepturi, persoane fizice sau juridice, tipul de proprietate (privata sau comunã), modul de deținere (exclusivitate, cote părți, ș.a.);

actele juridice legate de imobile și titularii drepturilor tabulare ș.a.m.d.

1.2. LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ

Din punct de vedere geografic, suprafața studiată în lucrarea de față este situată pe teritoriul municipiului Dej, în partea de sud.

Municipiul Dej este la confluența dintre râurile Someșul Mare și Someșul Mic. În componența municipiului intră și localitățile Șomcutul Mic, Ocna-Dejului și Pintic.

Dejul se află la intersecția următoarelor coordonate geografice: 47°05′14″ latitudine nordică și 23°48′19″ latitudine estică. Distanța față de București este de 467 km, iar față de Cluj-Napoca la 57 km.

Localitățile componente ale municipiului sunt: Peștera, Pintic și Șomcutu Mic. Acestea sunt situate între Dealurile Dejului și Clujului, prima dintre ele pe Valea Ocna, a doua pe Valea Peștera. Municipiul Dej este amplasat la o răscruce de drumuri de o deosebită importanță de circulație și comercială (DN 1C cu DN 17). Aceste artere de circulație fac legătura cu Baia Mare, Bistrița – Năsăud, Jibou, Zalău și Cluj-Napoca, pe Valea Someșului Mic și în culoarul depresionar al Someșului Mare (figura1.1).

Figura 1.1. – Harta arterelor de circulație Dej

Primele mențiuni documentare care atestă existența orașului datează din anii 1061 și 1214, sub numele de Dees, însă dovezi ale existenței unei așezări importante se regăsesc încă din epocile îndepărtate (neolitic). Importanța strategică și însemnatele rezerve de sare au fost descoperite încă de pe vremea dacilor, iar odată cu cucerirea romană se construiește în apropriere un castru care să consolideze pozițiile strategice.

Cetatea Dejului a fost construită între 1214 și 1235. Orașul a avut de suferit de pe urma invaziei tătare din 1241. Orașul se dezvoltă de-a lungul timpului ca și centru important de exploatare a sării, la începutul secolului XVIII dispunând și de un mic port folosit pentru transportul rapid al sării.

Populația stabilă a municipiului este, după ultimul recensământ din 2011, de 33.497 locuitori (85,03% români, 14,11% maghiari, 0,04% germani, 0,67% romi, 0,04% evrei și 0,11% alte naționalități), fiind al treilea oraș ca mărime din județul Cluj.

Din punct de vedere turistic Dejul se remarcă printr-un peisaj deosebit de variat, având forme de relief diverse precum și o serie de monumente ale naturii. La acestea se mai adaugă monumentele istorice rămase din timpuri străvechi, monumente de artă precum și elemente folclorice originale. Câteva din aceste obiective sunt: Castrul roman Samum din comuna invecinată Cășeiu. Biserica Reformată, construită în stil gotic, în anii 1453-1536, cu un turn înalt de 72 m. Hram inițial (înainte de Reforma Protestantă): "Sf.Ștefan". Biserica și mănăstirea franciscană "Sf.Anton de Padova" (romano-catolică), construită în stil baroc în secolul XVIII (în jurul anului 1716). Biserica Ortodoxă "Sf.Gheorghe", ridicată în 1776. Biserica protopopială greco-catolică (nerestituită), consacrată în anul 1895 cu hramul "Adormirea Preacuratei". Palatul justiției, construit la sfârșitul secolului XIX. Clădirea fostei Primării. Statuia "Lupa Capitolina", simbolul latinității poporului român. A fost realizată de sculptorul V. Pruna și dezvelită în 17 septembrie 2004, cu ocazia celei de-a 100 Adunări Generale a Astrei. Lucrarea a fost donată de dr. Traian Gh. Dascăl, cetățean de onoare al municipiului Dej. Obeliscul (Monumentul) Eroilor. Casa memorială Teodor Mihaly. Casa memorială Alexandru Vaida Voievod. Băile Ocna Dej din apropiere.

Figura 1.2. – Panorama orașului Dej

1.3. DESCRIEREA OBIECTIVULUI PROIECTAT

În partea de sud-vest a Dejului se află Ocna-Dejului, localitate devenită cartier al Dejului din 1991. Aici a existat, amenajat până prin anii 80 ai sec.XX, băi cu apă sărata, care au dispărut odată cu prăbușirea dealului de sare. Suprafața studiată în lucrarea de față este situată pe teritoriul municipiului Dej, în zona Toroc zonă aflată pe dealul de sare care s-a prăbușit in anii 80 ai sec.XX. In urma prăbușirii dealului a rezultat un crater în care s-a acumulat apă sărată formându-se un lac care reprezintă o parte a suprafeței studiate în prezenta lucrare, lucrare care are ca obiectiv întocmirea documentatiei de prima inscriere. Scopul Primăriei municipiului Dej a constat în înființarea unui parc balnear integrat în Podișul Someșan, pentru valorificarea potențialului natural al lacurilor sărate din localitatile Dej. Activitățile proiectului au în vedere reabilitarea, modernizarea și extinderea facilitatilor balneare existente în localitate, oferind astfel servicii de sănătate și agrement.

Primăria municipiului Dej a amenajat o bază de agrement și relaxare atât pentru Dej cât și pentru localitățile învecinate. Dorește de asemenea atragerea de turiști datorită faptului că apa sărată din lacul Toroc este o apă cu proprietăți curative. Baza de agrement cuprinde:

Clădire centrală dotată cu piscină interioară, saună și masaj cu o suprafață construită de 1000 mp;

Solar în care se gasesc vestiare, dusuri, WC si depozitul de namol având o suprafață construită de 96 mp;

Lac sărat amenajat – 1600 mp;

Piscină apă dulce + jacuzi + bazin copii  – 300 mp;

Amenajare plajă nisip – 2000 mp;

Amenajare gazon – 4500 mp;

Amenajare terenuri sport (1 minifotbal, 1 tenis, 1 volei , 1 multifincțional) – 2000 mp;

Amenajare soații comerciale – 2000 mp;

Parcare – 2500 mp;

1.4. SITUAȚIA JURIDICĂ A OBIECTIVULUI PROIECTAT

Primul terenul care face obiectul acestei lucrări este înscris în C.F. nr. 51775 având nr.topo 2030/2/2/2/3/4/2/1/1/2, 2036/3/4/2/1/1/2, 2037/3/4/2/1/1/2, 2038/3/4/2/1/1/2, 2040/3/4/2/1/1/2, 2041/3/4/2/1/1/2, 2042/3/4/2/1/1/2, 2043/3/4/2/1/1/2, 2044/3/4/2/1/1/2, 2045/3/4/2/1/1/2, 2046/3/4/2/1/1/2, 2047/3/4/2/1/1/2, 2048/3/4/2/1/1/2, 2131/3/4/2/1/1/2, 2132/3/4/2/1/1/2, 2133/3/4/2/1/1/2, 2134/1/2/3/4/2/1/1/2, proprietar fiind Orașul Dej in cota de 1/1 parte având categoria de folosință ,,Pășune ”.

Poziția limitelor corpului de proprietate este indicată pe planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate.

1.4.1 Proiecția stereografica 1970

Această proiecție a fost adoptată de către țara noastră în anul 1973 fiind folosită și în prezent. Are la bază elementele elipsoidului Krasovski-1940 și planul de referință pentru cote Marea Neagră–1975. A fost folosită la întocmirea planurilor topografice de bază la scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, precum și a hărților cadastrale la scara 1:50.000. 

Dintre elementele caracteristice proiecției Stere 70 amintim :

– Punctul central al proiecției

– Adâncimea planului de proiecție

– Deformațiile lungimilor

 Punctul central al proiecției (polul proiecției) este un punct fictiv, care nu este materializat pe teren, situat aproximativ în centrul geometric al teritoriului României, la nord de orașul Făgăraș. Coordonatele geografice ale acestui punct sunt de 25˚ longitudine estică și de 46˚ latitudine nordică. 

Adâncimea planului de proiecție este de aproximativ 3.2 km față de planul tangent la sfera terestră în punctul central. În urma intersecției dintre acest plan și sfera terestră de rază medie s-a obținut un cerc al deformațiilor nule cu raza apropiată de 202 km (fig. 1.3).

Deformația relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecției este egală cu -25 cm/km și crește odată cu mărirea distanței față de acesta pană la valoarea zero pentru o distanță de aproximativ 202 km. După această distanță valorile deformației relative pe unitatea de lungime devin pozitive și ating valoarea de 63,7 cm/km la o depărtare de centrul proiecției de aproximativ 385 km. 

Fig. 1.3 – Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția Stereografică 1970.

      Adoptarea proiecției Stereo70 a urmărit o serie de principii care satisfac cerințele de precizie și câteva aspecte specifice teritoriului României dintre care amintim: 

– Teritoriul României are o formă aproximativ rotundă și poate fi încadrat într-un cerc cu raza de 400 km;

– Limitele de hotar sunt încadrate, în cea mai mare parte ( 90 %), de un cerc de rază 280 km și centru în polul proiecției;

– Proiecția este conformă (unghiurile sunt reprezentate nedeformat); 

– Deformațiile areolare negative și pozitive sunt relativ egale, ceea ce permite o compensare a lor, adică prin reprezentarea in planul Proiecției Stereo70 este menținută suprafața totală a teritoriului.

Deformația liniară poate fi apreciată din punct de vedere cantitativ cu ajutorul formulei: 

Dsec = D0 + L2 / 4R2 +L4 / 24R4 + …[km/km], unde:

– Dsec este deformația regională sau liniară relativă pe unitatea de lungime (1km) în plan secant;

– D0 = -0.000 250 000 km / km este deformația din punctul central al proiecției în plan secant; 

– L este distanța de la punctul central al proiecție Stereografice 1970 la punctul din mijlocul laturii trapezului sau a distanței măsurate pe suprafața terestră; 

– R = 6 378. 956 681 km este raza medie de curbură a sferei terestre pentru punctul central al proiecției.

Modul în care se realizează proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970 este prezentat în fig. 1.4. 

Fig. 1.4 – Proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970.

r – raza cercului deformațiilor nule (aprox. 202 km);

H – adâncimea planului de proiecție (aprox. 3.2 km);

1, 2, 3, …,9 – puncte de pe suprafața terestră;

1’,2’,3’,…,9’ – puncte de pe suprafața planului de proiecție Stereografic 1970.

Pentru a putea vizualiza mai ușor mărimea și caracterul deformațiilor liniare s-au utilizat culori diferite in reprezentarea planului de proiecție Stereografic 1970 astfel:

– culoarea roșu pentru valori negative ale deformațiilor (distanța din teren > distanța plan proiecție);

– culoarea galben pentru valori aproximativ egale cu zero ale deformațiilor (distanța teren ~ distanța plan proiecție);

– culoarea albastră pentru valori pozitive (distanța teren < distanța plan proiecție).

Distanțelor, egale între ele, de pe suprafața terestră (12), (23), (34), (45), (56), (67), (78), (89) le corespund distanțele (1’2’), (2’3’), (3’4’), (4’5’), (5’6’), (6’7’), (7’8’), (8’9’) din planul proiecției. Între cele două categorii de distanțe se pot scrie următoarele inegalități:

– (1’2’)<(2’3’)<(3’4’)< (4’5’)<(5’6’)<(6’7’)<(7’8’)<(8’9’);

– (1’2’)<(12); (2’3’)<(23); (3’4’)<(34); (4’5’)<(45); (5’6’)≈(56); (6’7’)>(67); (7’8’)>(78); (8’9’)> (89).

Pentru a obține informații privitoare la mărimea diferenței dintre cele două tipuri de distanțe este necesară o reprezentare grafică a funcției Dsec = f(L), descrisă anterior, folosind următoarea diagramă:

Fig. 1.5 – Diagrama deformațiilor liniare relative în proiecția Stereografică 1970.

1.4.2 Sistemul de cote Marea Neagră 1975

Datumul geodezic al României are, după cum s-a arătat, două componente: un datum orizontal caracterizat prin proiecția stereografică ’70 legată de elipsoidul Krasovskki și unul vertical. Ultimul, la rândul lui, este definit prin altitudinea punctelor referite la suprafața geoidului, fiind deduse efectiv în raport cu un reper, zero fundamental, situat la nivelul mării. Așadar altitudinile, respective poziția în înălțime Z a punctelor, de dau față de geoid, ca suprafață de referință (de nivel zero) specifică, diferită de ellipsoid.

Geoidul, ca formă proprie a Pământului, este definit de suprafața medie, liniștită a mărilor și oceanelor deschise, prelungită pe sub continente; mathematic este definit ca o figură echipotențială, perpendiculară în orice punct al ei la direcția gravitației dată de firul cu plumb, având în consecință o configurație complexă, neregulată .Practic, altitudinile punctelor față de geoid se pot exprima în sistemul cotelor normale, adoptat la noi, dinamice sau ortometrice, în funcție de valoarea gravitației luată în considerare.

Direcția topografică militară, folosind datele înregistrărilor la maregraful din portul Constanța, în intervalul 1933-1975 a stabilit nivelul mediu al Mării Negre la epoca 1975. A rezultat o creștere a nivelului mării cu +0,139 m față de zero al mirei maregrafului, a.î. altitudinea plăcii de bronz folosită până atunci a fost stabilită la 2,341 m. Prin intermediul unor lucrări de nivelment geodesic repetat (în anii 1962, 1963, 1964, 1970 și 1972) insoțite de determinări gravimetrice, s-a calculate altitudinea reperului fundamental de tip I-DTM din Capela militară din Constanța, care a fost considerat, până în anul 1982 reperul zero fundamental pentru rețeaua de nivelment de stat din țara noastră. Sistemul de nivelment folosit actualmente în țara noastră este denumit ,,sistemul Marea Neagră zero 1975”.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA TEORETICĂ MODULELOR MATEMATICE, INSTRUMENTELOR, METODELOR DE MĂSURARE ȘI PROGRAME UTILIZATE ÎN PRELUCRAREA DATELOR

2.1 Elementele topografice ale terenului

a) Puncte topografice: Sunt puncte din teren, materializate sau nu, care caracterizează poziția și forma detaliilor topografice (obiecte naturale sau artificiale din teren), sau concură la determinarea poziției altor puncte topografice.

b) Geometrizarea liniilor și suprafețelor din teren : Este operația de selectare judicioasă a unui număr minim de puncte topografice care să aproximeze cu suficientă fidelitate liniile în cea mai mare parte sinuoase din teren, atât în plan orizontal cât si în plan vertical, cu o linie poligonală, respectiv suprafețele ondulate ale terenului cu o suprafață poliedrică (fig. 2.1).

Fig. 2.1 – Geometrizarea liniilor în plan orizontal.

Geometrizare corectă pentru punctele 1-15; necorespunzătoare pentru punctele 16-22

Densitatea punctelor de detaliu este cu atât mai mare cu cât scara planului, accidentația și sinuozitatea terenului sunt mai mari. Condiția care se impune este ca abaterea maximă f a liniei poligonale de la linia din teren să fie mai mică de 0,2 mm la scara planului.

În plan vertical, pentru redarea reliefului, în funcție și de accidentația terenului, se aleg puncte la cel mult 3 – 4 cm la scara planului.

c) Aliniament: Este urma intersecției suprafeței terenului cu un plan vertical ce trece prin două puncte topografice A și B. Dacă punctele A și B sunt apropiate (prin geometrizare în plan vertical), aliniamentul se poate aproxima cu dreapta ce unește aceste două puncte.

d) Distanța înclinată: Este lungimea dreptei din spațiu care unește două puncte topografice A și B;

e) Suprafața de nivel: Este o suprafață normală în orice punct al ei la direcția gravității. Suprafața de nivel zero este aproximativ suprafața de echilibru a mărilor și oceanelor; se folosește ca suprafață de referință a altitudinilor (cotelor) în nivelment (fig. 2.2).

Fig. 2.2 – Elemente topografice în plan vertical

În topografie, pe întinderi limitate, suprafețele de nivel pot fi considerate plane paralele orizontale; pe suprafețe mai mari se vor aproxima cu suprafete sferice concentrice.

g) Altitudine (cota):Este distanța verticală între suprafața de referință și suprafața de nivel a punctului considerat (figura 1.2).

h) Diferența de nivel: Este distanța verticală între suprafețele de nivel a două puncte A și B (figura 1.2)

Poate fi pozitivă sau negativă, în funcție de altitudinea punctelor si sensul considerat. Dacă

Cu H se notează de regulă diferența de nivel determinată din valorile cotelor; diferențele de nivel măsurate se notează H.

i) Unghiu vertical: Este unghiul care măsoară înclinarea dreptei ce trece prin punctele A și B față de orizontală (AB – unghiul de pantă) sau față de verticală (zAB – unghiul zenital).

Diferă ca mărime sau semn în funcție de sensul considerat:

Relația între cele două tipuri de unghiuri este:

j) Distanța orizonzală: Este lungimea proiecției ortogonale a dreptei AB din spațiu pe un plan orizontal (figura 1.2):

Se poate măsura direct sau determina prin calcul dacă se cunosc (prin măsurare) lungimea înclinată și unghiul vertical sau lungimea înclinată și diferența de nivel:

k) Panta terenului: Este înclinarea dreptei ce unește două puncte A și B față de orizontală, exprimată prin raportul între diferența de nivel și distanța orizontală a celor două puncte.

De regulă, panta se mai exprimă în procente și la mie:

De fapt, panta este tangenta trigonometrică a unghiului vertical :

l) Unghiu orizontal: Este unghiul format de proiecțiile ortogonale a două drepte din teren SA și SB într-un plan orizontal; așadar unghiul diedru al planelor verticale ce trec prin SA și SB (fig 2.3).

Directiile sunt tot unghiuri orizontale care au toate o aceeași origine. Unghiurile orizontale se pot exprima ca diferențe a câte două direcții:

Fig. 2.3 – Unghi orizontal. Direcție.

m) Orientare: Pentru două puncte A și B orientarea laturii este unghiul orizontal format între acea axă a sistemului de coordonate care are direcția spre nord și latura AB, măsurat în sens topografic (orar) (fig. 2.4).

Pe suprafețe limitate ca întindere, direcțiile nord ale diverselor puncte sunt practic paralele între ele, unghiul de convergență al meridianelor putând fi neglijat.

Unghiul orizontal BA se numește orientarea inversă a direcției AB și:

Punctele A și B din figură sunt de fapt proiecțiile într-un plan orizontal ale punctelor respective din spațiu.

n) Coordonatele rectangulare: Individualizează poziția în plan orizontal a punctelor topografice prin abscisa Y și ordonata X a proiecției punctelor în planul de referință. Orientarea axei OX din suprafața de referință este de regulă direcția nord (fig. 2.5).

Fig. 2.4 – Orientare directă. Orientare inversă.

Fig. 2.5 – Coordonate rectangulare. Coordonate relative.

Coordonatele rectangulare XA și YA se mai numesc și coordonate absolute plane.

o) Coordonatele relative: Sunt lungimile proiecțiilor pe axele Ox și Oy a distanței orizontale între două puncte.

Se pot calcula din elemente măsurate, când se notează X, Y, sau din coordonate absolute și se notează X, Y:

Cu ajutorul coordonatelor relative se pot calcula coordonatele rectangulare ale unui punct dacă se cunosc coordonatele altui punct:

p) Coordonatele polare: Sunt o distanță orizontală DSP numită raza polară și un unghi orizontal P numit unghiul polar care definesc poziția unui punct P față de un alt punct S și o direcție de referință (SA) date (fig. 2.6).

Fig. 2.6 – Coordonate polare

Cunoscând orientarea de referință SA și coordonatele rectangulare ale punctului S, se pot calcula coordonatele absolute ale lui P:

q) Coordonatele echerice: Sunt coordonate rectangulare într-un sistem local în care axa absciselor este materializată în teren (de regulă este o latură de drumuire). Elementele care individualizează poziția punctelor se măsoară direct în valoare orizontală, ordonata fiind lungimea perpendicularei, iar abscisa distanța de la un capăt al axei până la piciorul perpendicularei (fig. 2.7).

Dacă este necesar, coordonatele rectangulare ale punctelor echerice se vor calcula cu relațiile:

Fig. 2.7 – Coordonate echerice

2.2 Metode de determinare a coordonatelor

2.2.1 Determinarea coordonatelor geografice

Coordonatele geografice ale punctelor se determină pe hartă folosind caroiajul geografic al foii de hartă. Se duc din punctul respectiv paralele la cadrul geografic până ce acestea intersectează linia cadrului.

Se stabilește valoarea minutului de latitudine și longitudine unde paralelele au intersectat cadrul geografic, în funcție de valorile arcelor de paralel și de meridian care delimitează foaia de hartă, înscrise în coltul de S –V al hărții.

2.2.2 Determinarea coordonatelor rectangulare

Coordonatele rectangulare ale punctelor se determină pe hartă folosind caroiajul rectangular al foii de hartă. Se determină coordonatele rectangulare X,Y ale unui colț de pătrat unde se află punctul respectiv, folosind valorile înscrise în km pe cadrul hărții. Se coboară perpendiculare pe laturile alăturate colțului căruia i-au fost determinate coordonatele. Se citesc în milimetri distanțele de la colțul determinat până la piciorul perpendicularelor și se transformă folosind scara numerică a hărții. Se obțin astfel creșterile de coordonate ale punctului față de colțul cunoscut. Se calculează coordonatele punctului prin adunarea sau scăderea, în funcție de sensul de creștere al coordonatelor, a creșterilor de coordonate calculate.

Datorită unor condiții atmosferice (umiditate și temperatură), hârtia pe care sunt întocmite hărțile și planurile suferă deformații (contracții sau dilatări). Pentru determinarea cât mai exactă a unei mărimi de pe hartă (în special lungimi), se recomandă folosirea unui coeficient care să anuleze diferența.

Acest coeficient se poate determina folosind caroiajul rectangular al hărții. Cunoscându-se dimensiunea teoretică la care a fost trasat caroiajul rectangular, se poate verifica prin măsurarea pe hartă dacă acest caroiaj corespunde sau nu și se poate calcula un coeficient k după relația:

Întrucât deformația hârtiei este neuniformă pe anumite direcții se vor calcula coeficienți de deformație atât pe direcția axei X, cât și pe direcția axei Y. De asemenea, deformația hârtiei are valori diferite în anumite porțiuni ale foii de hartă. Din acest motiv se va stabili deformația hârtiei în zona hărții în care se lucrează.

2.2.3 Determinarea distanței între două puncte pe hartă

Pentru soluționarea problemei, se vor analiza mai întâi datele referitoare la configurația distanței sub aspect geometric și apoi elementele cunoscute. Se pot distinge următoarele cazuri:

a) când distanța între cele două puncte este un aliniament, acesta se poate determina fie:

– folosind coordonatele punctelor care determina distanta, cu relatia :

– folosind scara numerică a hărții : se măsoară cu o riglă distanța dintre capetele distanței, iar valoarea se multiplică cu numitorul scării și se transformă în unități din teren. Măsurarea se va face cu mare atenție, pînă la zecime de milimetru.

;

– folosind scara grafică a hărții : se ia în deschiderea compasului distanța ce se dorește a se determina și prin poziționarea convenabilă a compasului pe scara grafică, se obține direct distanța corespunzătoare în unități din teren.

b)când distanța între puncte are un traseu sinuos, pentru determinarea distanței se folosește un instrument, numit curbimetru, care permite urmărirea traseului cu ajutorul unei rotițe cuplate la un contoar ce afișează direct distanța funcție de scara hărții.

2.2.4 Determinarea orientării și a unghiurilor orizontale

Orientarea unei direcții reprezintă unghiul format de direcția nordului geografic cu direcția respectivă, măsurat în sens orar. Unghiul de orientare al unei direcții se poate determina pe hartă prin două procedee:

– folosind coordonatele rectangulare care definesc direcția respectivă:

– folosind raportorul circular gradat în grade centesimale.

Pentru răspunde necesităților topografiei, cercul trigonometric s-a adaptat astfel:

– axa Ox este verticală, Oy este orizontală

– originea unghiurilor este axa Ox, iar sensul pozitiv, numit sens direct topografic, este cel orar.

Definițiile și proprietățile funcțiilor trigonometrice se păstrează neschimbate dacă se construiește cercul topografic conform figurii 2.8.

Fig. 2.8 Cerc topografic. Reprezentarea funcțiilor trigonometrice.

În vederea aflării valorii și a semnului funcțiilor trigonometrice când se dau unghiuri în diferite cadrane sau calculului unghiurilor din întreg cercul când cunoaștem semnul și valoarea funcțiilor, este necesar să aplicăm reducerea unghiurilor la primul cadran.(vezi tabelul 2.1).

Tabelul 2.9 Reducerea unghiurilor la primul cadran

Cadranul în care se află orientarea calculată depinde de semnele ambelor creșteri de coordonate, conform tabelului și figurii.

2.2.5 Orientarea în teren a hărților și planurilor

Este operațiunea prin care linii de pe hartă sau plan devin paralele cu omoloagele lor din teren și au aceeași direcție. În această situație, toate detaliile ce se află de o parte a unei direcții în teren se află de aceeași parte a direcției și pe hartă. Acestă operațiune se poate face și cu busola, situație în care direcția nordului magnetic al harții este suprapusă peste direcția nordului magnetic determinată în teren cu ajutorul busolei.

2.2.6 Determinarea altitudinii unui punct

Altitudinea (cota) unui punct de pe plan sau hartă se determină folosind curbele de nivel ale hărții sau planului. Când un punct căruia dorim să-i aflăm cota, se află chiar pe o curbă de nivel, cota punctului corespunde cu valoarea curbei de nivel. În cazul în care punctul se află între două curbe de nivel, cota sa se determină ducând prin punct linia de cea mai mare pantă (linia care este perpendiculară pe ambele curbe). Din triunghiul de pantă se determină:

Cota unui punct poate fi determinată mult mai expeditiv, dar cu o precizie mai scăzută folosind o riglă gradată (metoda zecimilor). Se așază rigla astfel încât muchia gradată să fie tangentă la punct și se rotește în jurul punctului până când zero al riglei atinge o curbă de nivel, iar valoarea de 1 cm de pe riglă atinge cealaltă curbă. Cunoscându-se echidistanța curbelor de nivel, fiecărui milimetru de pe riglă îi va corespunde 1/10 din E.

2.2.7 Determinarea diferenței de nivel între 2 puncte

Cunoscându-se cotele a două puncte A și B determinate ca mai sus, se poate determina diferența de nivel între cele două puncte:

Fig. 2.10 Determinarea cotei unui punct.

2.3 INSTRUMENTE ȘI METODE DE MĂSURARE

2.3.1 DESCRIEREA ȘI VERIFICAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE

2.3.1.1 GENERALITĂȚI DESPRE STAȚIILE TOTALE

Determinarea coordonatelor punctelor terestre, respectiv măsurătorilor de poziție în general, sunt clasificate în două categorii:

-determinări ( măsurători ) planimetrice

-determinări altimetrice

În continuare sunt prezentate metodele de măsurare și instrumentul ce realizează cele două tipuri de măsurători, asigurând astfel determinarea rapidă a datelor de poziționare spatială a punctelor de ansamblu intâlnite în lucrările practice.

Această metodă de măsurare a fost denumită tahimetrie, iar instrumentele corespunzătoare sunt tahimetrele.

Tahimetrele electronice prezintă astăzi instrumentele geodezice cele mai des folosite în practica curenta. Evoluția lor în special in ceea ce privește partea electronică, a condus la denumirea de „stație totale”(total station)

Folosirea acestor instrumente moderne a permis o automatizare a lucrărilor topografice datorită faptului că pe lângă determinarea directă a mărimilor topografice , acestea permit efectuarea unor operațiuni auxiliare cum ar fi:

– stocarea automată a mărimilor măsurate si transferul automat spre un PC

– efectuarea unor calcule de trasare

– calculul direct al unor mărimi topografice : suprafețe, coordonate etc.

-efectuarea unor calcule simple: retrointersecții, profile, inălțimi et.

Este important de știut că pentru a putea funcționa la parametrii optimi și pentru a o putea folosi la întreaga ei capacitate, pe lânga stația totală propriu-zisă este nevoie de mai multe accesorii.

Păstrarea parametriilor funcționali, cu care aparatul părăsește uzina constructoare, depinde în mare măsură de condițiile în care acesta este depozitat, transportat și manipulat.

Caracteristica generală a tahimetrelor electronice este citirea automată a cercului vertical si orizontal precum și determinarea automată a distanței înclinate. Sarcina operatorului constă în punerea aparatului in stație, centrarea pe punct, asigurarea verticalității aparatului, observarea prismei, după care urmează declanșarea procesului automatizat de măsurare.

Fazele procesului de măsurare și de calcul, comandate de microprocesor , sunt următoarele:

-orientarea cercului orizontal

-determinarea coordonatelor rectangulare ale punctelor măsurate polar

Din punct de vedere al posibilităților de utilizare a aparatului cel mai important este să clarificăm setarea unităților de măsură a unghiurilor, distanțelor, precum și a unităților de calcul.

La realizarea prezentei lucrări s-a folosit aparatură topografică LEICA TC407.

Figura 2.11. – Stația totala LEICA TC407

2.3.2. Componentele stației totale TC407

La realizarea lucrării s-a folosit tahimetrul electronic (stația totala) “TC 407“, produs al firmei elvețiene Leica Geosystems, înglobând tehnologie de înaltă performanță și calitate, în scopul creșterii preciziei și randamentului măsurătorilor.

Caracteristici speciale:

– taste interactive; ecran cu cristale lichide, mare și clar;

– este mic, ușor și comod de utilizat;

– tasta de declanșare suplimentară pe peretele lateral;

– dispozitive de rotire continua pe orizontala și pe verticala (șuruburi tangente);

Fig. 2.12 Parți componente

1. Vizor;

2. Laser de ghidare;

3. Șurub de mișcare verticală;

4. Baterie;

5. Suport pentru baterie;

6. Capacul bateriei;

7. Ocular focusarea obiectivului;

8. Focusarea imaginii;

9. Mâner detașabil cu șuruburi de montare;

10. Interfața serie RS 232 ;

11. Șuruburi de calare;

12. Obiectiv cu dispozitiv de măsurat distanța încorporat (EDM); Ieșire fascicol.

13. Display (Ecran);

14. Tastatura;

15. Nivela circulara;

16. Tasta pornit/oprit;

17. Tasta de declanșare;

18. Șurub de mișcare orizontală.

Fig. 2.13 Vedere din ansamblu și axele principale ale unui tahimentru electro-optic.

SA= Axa verticală

Axa de rotație verticală a telescopului. (lunetei);

KA= Axa orizontală

Axa de rotație orizonatală a telescopului (lunetei);

ZA= Axa de vizare/Collimation Axis

Axa telescopică (adică axa lunetei) = linia care unește reticulul cu centrul obiectivului;

HK= Cercul orizontal;

VK= Cercul vertical;

HZ= Direcția orizontală;

V= Unghiul vertical/Zenital

Date tehnice:

Ecranul:- se poate lumina;- se poate încălzi;- 8 linii cu cate 24 de caractere;

Dimensiuni:- înălțime: 360 mm + 5 mm;- lățime : 150 mm;- lungime 145 mm;

Greutate: 4.8 kg inclusiv ambaza si bateria;

Înălțimea axei secundare:196 mm;

Alimentare: baterie 6 V , 1800 mAh;.

Nr. de măsurători: Unghiuri: peste 4 ore; Distante: peste 1000;

Temperaturi maxime și minime: La depozitare: -400C – +700C; La lucru: -200C – +500C;

Corecții automate: Linia de vizare; Eroarea de index V; Curbura Pământului; Refracția atmosferica; Corecția de înălțime;

Înregistrare: Memorie interna având o capacitate totala de 256 KB cca. 4000 blocuri; Sau cca. 7000 de puncte fixe; Patru lucrări independente;

Măsurări de distante: Spre ținta reflectorizanta într-un timp < 1 sec. și are o precizie de 2 mm + 2ppm.; Distanta maxima: pe pâclă puternica și vizibilitate 5 km la 800 m pe pâclă slabă și vizibilitate 20 km la 1200 m pe cer acoperit fără pâclă și vizibilitate 40 km la 2000 m;

Butoane: 12 butoane.

2.3.4 Pregătirea măsurătorilor

Despachetarea

Se scoate Leica TC 407 din cutia de transport și se verifică dacă avem toate componentele auxiliare conform figurii de mai jos :

Fig. 2.14 Despachetarea stației totale

1) Cablu de date (opțional)

2) Ocular zenital (opțional)

3) Contragreutate pentru ocularul zenital (opțional)

4) Ambaza (opțional)

5) Redresorul pentru baterii si accesorii (opțional)

6) Inbusuri, pârghii de rectificare

7) Baterie (opțional)

8) Filtru solar (opțional)

9) Baterie de schimb (opțional)

10) Adaptorul principal pentru redresor (opțional)

11) Spacing bracket GHT 196 –pentru măsurarea inălțimii aparatului (opțional)

12) Ruleta pentru inălțimea aparatului GHM007(opțional)

13) Baston pentru miniprismă (opțional)

14) Stația totala

15) Mini prisma + montura (opțional)

16) Mini ținta reflectorizantă (only for TCR instruments)

17) Manual de utilizare

18) Husa de protecție / parasolar

19) Vârful bastonului mic (opțional)

Fig. 2.15 Așezarea trepiedului

2.3.5 Centrarea și calarea aparatului în punctele de stație

Fig. 2.16 Centrarea și calearea grosieră

Fig. 2.17 Stația totală TC 407

2.3.6. Erori instrumentale și de punere în stație.

A. Erori de excentricitate: datorită imperfecțiunilor operațiunilor de montaj, centrul geometric al cercului orizontal nu coincide cu centrul său de rotație și nici cu punctul în care axa principală a teodolitului întalnește cercul gradat.

B. Erorile de poziție ale axelor teodolitului

Eroarea de colimație rezultă din neîndeplinirea condiției de perpendicularitate dintre axa de vizare și axa secundară. Prin media citirilor la cercul orizintal, efectuate în cele două poziții ale lunetei, se elimină erorile mai sus menționate.

Eroarea de înclinare a axei secundare. Axa secundară HH trebuie săă fie perpendiculară pe axa principală VV a teodolitului, astfel că după aducerea acesteia din urma în poziție verticală (prin operațiunea de calaj), axa secundară să ocupe o poziție orizontală.

Eroarea de verticalitate a axei principale este reprezentată de unghiul format de către această axa cu verticala locului. Această eroare nu este o eroare instrumentală,ea se datorează unei operații de calare necorespunzatoare.

Influenta concomitentă a erorilor de poziție a axelor teodolitului.

Eroare de index

Eroarea de index intervine la măsurarea unghiurilor zenitale (verticale ),ca urmare a unei calări imperfecte a nivelei eclimetrului sau ca urmare a funcționarii imperfecte a pendulului eclimetrului.

Eroarea de zenit instrumental se elimină prin media citirilor la cercul vertical în cele două poziții ale lunetei .

Eroarea de antrenare a cercului orizontal

Datorită unui contact imperfect existent între alidadă și cercul orizontal, poate avea loc o deplasare (extrem de mică) a cercului gradat, atunci când se rotește alidada teodolitului. Aceasta echivalează cu schimbarea (cu cantități infinit mici) poziției originii cercului poate fi micșorată prin rotiri repetate “în gol” ale alidadei teodolitului, înainte de începerea observațiilor popriu-zise .

Mărimea acestei erori poate fi obținută din determinări de laborator, presupunându-se că celelalte erori, studiate anterior, sunt eliminate prin metoda de lucru. Pentru aceasta se fac determinări unghiulare repetate pe două puncte A și B situate la înălțimea instrumentului .

C. Erorile de diviziune a cercului orizontal

Deși metodele folosite pentru înregistrarea diviziunilor pe cercurile gradate au cunoscut perfecționări remarcabile , totuși operațiunea este însoțită de erori , a căror influiență este luată în considerație la efectuarea observațiilor azimutale de precizie , în triangulația de ordinul I.

2.4. METODE DE MĂSURARE UTILIZATE

2.4.1. Metode de masurare a unghiurilor

2.4.1.1. Generalități:

Stația totală Leica TC 407 întrunește toate condițiile pentru măsurarea rapidă și precisă a unghiurilor. Aceasta permite de asemenea alegerea celei mai convenabile metode de măsurare pentru operator. Sistemul de măsurare a unghiurilor oferă urmatoarele avantaje:

-corecția automată a erorilor

-corecția automată a erorilor de colimație și înclinare a axelor

-media aritmetică pentru eliminarea erorilor de vizare

Una dintre cele mai importante caracteristici ale stației totale este citirea electronică a unghiurilor ceea ce elimină erorile de măsurare ce intervin la teodolite clasice. De asemenea sunt eliminate și erorile de excentricitate și cele de gradare a cercului.

2.4.1.2. Măsurarea unghiurilor orizontale

Unghiurile orizontale în topografie pot fi măsurate cu următoarele metode: metoda simplă, metoda repetiției, metoda reiterației și metoda orientărilor directe.

Metoda simplă constă în a măsura un unghi oarecare prin diferența direcțiilor citite.

Figura 2.18 – Metoda diferentei citirilor.

Metoda repetiției se aplică atunci când trebuie să se afle mărimea unui unghi cu o precizie mai mare decât a aparatului pe care îl avem la dispoziție. Această metodă constă în a măsura unghiul de mai multe ori, in poziții successive, adiacente ale cercului orizontal.

Figura 2.19 – Metoda repetitiei.

Metoda reiterațiilor constă în măsurarea unui unghi de mai multe ori, de fiecare dată schimbandu-se originea de măsurare pe cercul orizontal. Practic, metoda reprezintă o sumă de măsurători simple in vederea anulării impreciziei gradațiilor mecanice de pe limbul gradat.

Figura 2.20 – Metoda seriilor.

Metoda orientărilor directe.

Spre deosebire de celelalte metode, in acesta se folosește aparatul orientat în momentul efectuării măsuratorilor, iar măsuratorile in fiecare stație se efectuează după metoda turului de orizont. Metoda turului de orizont constă in măsurarea tuturor direcțiilor intr-o stație, pornind de la o direcție origine ( de obicei viza înapoi in drumuirea planimetrică ) în sensul acelor de ceasornic si ne închidem după ce am măsurat toate direcțiile, pe direcția de plecare. Același lucru se realizează in poziția a doua a lunetei, dar măsurătorile se execută în sens invers acelor de ceasornic.

2.4.1.3. Măsurarea unghiurilor vertical

Unghiul vertical se măsoară cu ajutorul lunetei și cercului vertical al aparatului, și se pot obține două feluri de unghiuri: unghi de pantă format de orizontala punctului de stație și direcția vizată, și unghi zenital format de verticala locului punctului de stație și direcția vizată.

Dacă distanța vizată este mai mică de 350m , se va viza pe o miră, la inalțimea aparatului. Dacă distanța este mai mare de 350m se va viza la inâlțimea semnalului sau la obiectele vizate.

Figura 2.21 – Măsurarea unghiurilor verticale

2.4.1.4 Metoda turului de orizont

Spre deosebire de celelalte metode, in acesta se folosește aparatul orientat în momentul efectuării măsuratorilor, iar măsuratorile in fiecare stație se efectuează după metoda turului de orizont. Metoda turului de orizont constă in măsurarea tuturor direcțiilor intr-o stație, pornind de la o direcție origine ( de obicei viza înapoi in drumuirea planimetrică ) în sensulacelor de ceasornic si ne închidem după ce am măsurat toate direcțiile, pe direcția de plecare. Același lucru se realizează in poziția a doua a lunetei, dar măsurătorile se execută în sens invers acelor de ceasornic.

Fig. 2.22 Metoda turului de orizont

În cazul neînchiderii turului de orizont, adică lectura la cercul orizontal la final nu corespunde cu cea de plecare va rezulta o diferență care poartă denumirea de eroare de neînchidere pe tur de orizont. Acesta trebuie să se încadreze intr-o anumită valoare numită toleranță.

c – precizia aparatului,

n – numărul de vize efectuate

2.4.1.5. Măsurarea unghiurilor verticale

Unghiul vertical se măsoară cu ajutorul lunetei și cercului vertical al aparatului, și se pot obține două feluri de unghiuri: unghi de pantă format de orizontala punctului de stație și direcția vizată, și unghi zenital format de verticala locului punctului de stație și direcția vizată.

Dacă distanța vizată este mai mică de 350m , se va viza pe o miră, la inalțimea aparatului. Dacă distanța este mai mare de 350m se va viza la inâlțimea semnalului sau la obiectele vizate.

Figura 2.23 – Măsurarea unghiurilor verticale

2.5. METODE DE MĂSURARE A DISTANȚELOR

2.5.1 Generalități:

Instrumentele utilizate la măsurarea distanțelor pe cale indirectă sunt tahimetrele, care de fapt sunt teodolite prevăzute cu dispozitive optice speciale care asigura măsurarea distanțelor pe cale optică(tahimetre optico-mecanice), sau pe cale electronică (tahimetre electronice).

2.5.1.1. Măsurarea distanței prin metoda stadimetrică

Ca instrumente, în cadrul acestei metode se folosesc tachimetre prevăzute cu fire stadimetrice (optico-mecanice sau electronice), sau tachimetre autoreductoare ce dau distanța direct redusă la orizont și mire(fig. 30 și 31).

Măsurarea distanței orizontale cu teodolitul stadimetric, dintre două puncte, prezentat în figura 2.25, comportă următoarele operații:

punerea în stație a aparatului, în punctul A;

măsurarea înălțimii aparatului(ih);

vizarea pe mira așezată în poziție verticală, în punctul B, la înălțimea aparatului, cu firul nivelor – firul reticular orizontal(Cm), în poziția I-a lunetei;

citirea pe miră la firele stadimetrice( sus și jos), în metri;

citirea unghiului zenital(), sau a unghiului vertical(), după caz, în dispozitivul de citire, sau pe display.

Distanța orizontală se va calcula cu relația:

D = K . H . cos2 α,

în care: – K = este constanta stadimetrică‚ menționată în notița tehnică a aparatului;

– H = diferența dintre citirea de sus și de jos pe miră la firele stadimetrice, în m;

– α = este unghiul vertical; α = 100g- .

Determinărea distanței cu tachimetrele autoreductoare, de exemplu cu tachimetrul Dahlta-zeis 010 A, presupune vizarea reperului origine a mirei(în formă de >), cu ajutorul curbei origine. Valoarea citită pe miră(în m), în dreptul curbei distanțelor, se înmulțește cu valoarea constantei corespunzătoare acestei curbe (200), rezultatul exprimând distanța, îm m dintre punctul de stație și punctul vizat .

2.5.1.2 Măsurarea distanței prin metoda paralactică

Prin acest procedeu, distanța măsurată, se obține cu o precizie ridicată.

Principiul de determinare paralactică constă în măsurarea unghiului orizontal sub care se vede o miră orizontală de lungime constantă(de exemplu mira de invar Bala), cu un teodolit de precizie.

Tehnica măsurării presupune măsurarea unghiului diedru 2, format de aparat și reperii de vizare ai mirei.

Distanța D, redusă la orizont, rezultă din triunghiul dreptunghic AM0B0, utilizând relația:

2.5.1.3. Măsurarea distanței prin unde electro-magnetice

Măsurarea distanțelor, cu ajutorul aparatelor moderne, se face cu ajutorul undelor din spectrul electromagnetic, ca mijloc purtător al semnalului de măsurare.

– Principii utilizate la măsurarea electro-optică a distanțelor

Relizările tehnice de astăzi, din domeniul instrumentelor topografice, conferă unui utilizator un confort deosebit, utilizarea lor fiind, în general, chiar și pentru un nespecialist destul de simplă.

Cu toate performanțele din domeniu, care până nu demult erau de neimaginat, nu se pot evita, însă, anumite erori sistematice și accidentale, care pot evita calitatea măsurătorilor.

Este motivul pentru care cunoașterea principiului de măsurare constituie o măsură pentru preântâmpinarea erorilor amintite, sau reducerea influenței acestora.

La prima vedre, principiul pare a fi foarte simplu: o undă electromagnetică plecată de la un emițător(o unitate electronică), ajunge la un receptor (reflector), după care este returnată spre unitatea electronică, iar în final este prelucrată.

Funcție de tipul undei, se folosesc următoarele procedee

procedeul cu impulsuri, permite măsurarea distanței având la bază determinarea timpului „f”de propagare a unui impuls, care străbate distanța emițător-reflector și înapoi(figura 34).

Dacă se măsoară timpul de propagare "f al unui impuls, ce străbate distanța emițător-reflector și înapoi, atunci se poate obține direct distanța căutată(D), conform relației:

,

în care: – c0 = viteza luminii în vid – 299 792 458 m/s

– n – indicele de refracție aatmosferei

Impulsurile sunt Impulsurile sunt generate de dioada emițătorului, iar măsurarea timpului de propagare se realizează cu ajutorul unui contor electronic.

– procedeul cu interferență

Prin inteferență se înțelege aici suprapunerea a două unde luminoase de aceeași lungime de undă. Generarea celor două unde luminoase este realizata cu un laser, a cărui radiație coerentă (cu frecvență constantă și faze egale) descompusă de un inteferometru în doua raze de aceeași intensitate. Dacă aceste două raze parcurg drumuri optice diferite și ulterior sunt suprapuse, ele se vor amplifica sau diminua funcție de diferența de fază între ele.

Daca ambele semnale sunt de aceeași fază se obține cea mai mare amplificare, iar dacă ele sunt defazate cu /2 ele se anulează.

Diferența de fază depinde de drumul optic parcurs de cele două raze. Dacă ambele raze sunt dirijate spre un fotodetector și se variază continuu drumul optic al uneia dintre raze, fotodetectorul va înregistra o serie de alternate întunecat-luminos. Numărul alternanțelor întunecat-luminos reprezintă o măsura pentru variația distanței(fig.2.13.).

procedeul cel mai comun instrumentelor este procedeul fazic(fig 36.).

Prin acest procedeu, o undă purtătoare este modulată cu un semnal sinusoidal, semnal ce servește la măsurarea distanțelor. Frecvența de modulare este fixă și se consideră stabilă.

Unda modulată este emisă spre un reflector, care reflectă semnalul înapoi la un receptor. După parcurgerea distanței dus-întros, unda va fi defazată față de cea emisă.

Dublul distanței dintre emițător-reflector(2D) va fi compusă dintr-un multiplu N de lungimi de undă . a undei modulate și diferența de fază .

Problema măsurării distanței este rezolvată dacă se determină fracținile de lungimi de undă și numărul total de lungimi de undă N.

Intr-o primă fază se determină fracțiunea de lungime de undă , prin măsurarea diferenței de fază dintre semnalul emis și cel reflectat, folosindu-se diferite tehnici: măsurarea analogică a fazei; măsurarea fazei cu frecvență de modulație variabilă; măsurarea digitală a fazei.

2.6. prezentarea softurilor de prelucrare utilizate

Pentru prelucrarea datelor a fost necesar să se folosească programe specializate cu licențe, totul pentru o mai bună conduită și precizie ridicată. Programele specializate sunt următoarele:

Leica Survey Office – pachetul de programe este utilizat pentru transferul de date între calculator și aparat.

Microsoft Excel 2007 – utilizat pentru redactarea documentelor și a tabelelor, inclusiv pentru baza de date, calculul tabelar, având un număr mare de funcții predefinite, care reprezintă formule speciale respectând o anumită sintaxă.

Fig. 2.31 Interfața programului Microsoft Excel

Utilizarea funcțiilor Excel

Procesorul de tabele Excel include un număr mare de funcții predefinite (232), dar oferă și posibilitatea ca utilizatorul să-și definească propriile funcții, potrivit cerințelor de exploatare a aplicaților.

Funcțiile Excel permit efectuarea de calcule și prelucrări diverse, de la cele mai simple până la cele mai complexe.

Funcții predefinite

Funcțiile predefinite reprezintă formule speciale care respectând o anume sintaxă, execută operații și prelucrări specifice, fiind destinate rezolvării unor probleme și aplicații ce conțin elemente predefinite de calcul.

Unele funcții predefinite sunt echivalente formulelor: de exemplu, formula de adunare a conținutului celulelor A1, A2 și A4, adică =A1+A2+A4 este echivalentă cu funcția =Sum(A1:A2;A4). Alte funcții (majoritatea cazurilor) nu au echivalent în rândul formulelor, rezultatul scontat neputând fi ob¡inut decât prin aplicarea func¡iilor predefinite sau putând fi obținut pe cale obișnuită, prin aplicarea succesivă a mai multor operații și formule.

Folosirea funcțiilor predefinite este supusă unor reguli foarte stricte, a căror nerespectare poate conduce la un rezultat incorect sau generator de eroare.

Cea mai mare parte a funcțiilor predefinite au trei componente:

– semnul "egal"= (sau semnul “plus” +, pentru compatibilitate cu 1-2-3);

– numele func¡iei;

– unul sau mai multe argumente;

Nici un spațiu nu este admis ca separator între cele trei componente ale funcțiilor predefinite. Argumentele se află închise între paranteze rotunde și sunt separate printr-un separator zecimal. Acest separator poate fi virgulă sau punct și virgulă, după cum a fost configurat inițial sistemul. Există și funcții care nu au nevoie de precizarea argumentului, de exemp Excel acceptă următoarele tipuri de argumente:

– o condiție: este o expresie logică care folosește unul din operatorii logici =, <, >, <>, <=, >=, NOT( ), AND( ), OR( ) pentru o adresă de celulă sau un nume de câmp. Condiția argumentului poate fi deci o formulă, un număr, un nume de cîmp, un text. Funcția evaluează condiția și procedează la diferite operații în funcție de faptul dacă condiția este adevărată sau falsă.

– o locație: este o adresă, un nume de câmp, o formulă sau funcție care generează o adresă sau un nume de câmp.

– un text: orice secvență de caractere inclusă între ghilimele, adresa sau un nume de câmp ce conține o etichetă tip șir de caractere sau o formulă sau funcție care returnează o etichetă. Un lu:=NOW(), =TRUE(), =TODAY(), etc.

– o valoare: un număr, adresa sau numele unei celule care conține un număr, o formulă sau funcție predefinită care returnează un număr.

Toate tipurile de argumente pot fi folosite împreună într-o funcție atunci când sintaxa este respectată.

O funcție predefinită se poate introduce într-o celulă tastând-o ca atare (conform sintaxei) sau prin intermediul generatorului de funcții.

Cea mai simplă metodă o reprezintă introducerea nemijlocită a funcțiilor predefinite, corespunzător sintaxei, în celula unde se va opera calculul respectiv (metodă recomandată).

În cel de-al doilea caz, se activează selectorul funcțiilor predefinite aflat pe bara de editare sau se activează comanda Insert Function (figura 4.7.). Apoi, se alege funcția respectivă, din caseta de dialog Paste Function, se validează și se completează sintaxa generată automat.

Apelarea selectorului de funcții se face prin apăsarea butonului = (egal) aflat pe bara de editare, după care se deschide lista funcțiilor predefinite, se alege funcția dorită, după care se completează interactiv argumentele.

Autocad 2006 – destinat realizării planurilor și proiectării, având permanent proiectare asistată de calculator. Deține o imensitate de funcții, care permit utilizatorului posibilitatea de a-și personaliza atât modul de lucru – cel mai des utilizate sunt layerele (Figura 2.12. ), cât și a sub-programelor incorporate. AutoCAD este cel mai răspândit mediu de grafică și proiectare asistată de calculator. Are un format soft recunoscut pe mapamond, (fișier de tip .dwg) , compatibil cu aproape orice mediu de proiectare asistată de calculator

Fig. 2.32 Interfața programului AutoCAD 2006

Coordonatele în AutoCad :

Majoritatea desenelor care sunt realizate cu AutoCAD-ul, indiferent de complexitatea lor sunt formate din obiecte elementare, cum ar fi linii, arce, circumferințe, polilinii, etc.

Pentru desenarea acestor obiecte este necesar de introdus coordonatele punctelor ce indică poziția, dimensiunea sau direcția lor. Și în operațiile de editare necesită introducerea unor puncte. În AutoCAD sunt patru metode de introducere a coordonatelor:

– Utilizarea coordonatelor absolute;

– Utilizarea coordonatelor relative;

– Introducerea directă a distanței;

– Afișarea coordonatelor. 

Introducerea directă a distanței: AutoCAD-ul poate specifica coordonatele relative și prin introducerea directă a distanței. În acest caz în loc să se introducă valorile coordonatelor, se poate specifica un punct prin indicarea direcției cu cursorul și introducerea distanței. Metoda permite specificare rapidă a lungimii unui segment și este folosită în special pentru direcțiile ortogonale, când este activată opțiunea Ortho.

Figura 2.33 Personalizare prin layere (straturi)

Topo LT – rulează sub AutoCad sau sub orice platformă CAD acesta fiind util în proiectarea și modelarea planurilor digitale, raportează direct fișierul de coordonate, unește punctele după cod. TopoLT este un program ce oferă unelte pentru aplicații 2D sau 3D cu ajutorul cărora puteți crea planuri topografice sau cadastrale, puteți realiza modelul 3D al terenului și curbele de nivel, puteți calcula volume, etc.

Descriere pe scurt a funcțiilor acestui program:

– calcul de puncte polare, inclusiv cu importul de la majoritatea stațiilor totale cunoscute, ce funcționează ca un compilator;

– comunică cu stația totală pentru a recepționa sau transmite coordonateș;

– raportează puncte cu optimizarea textelor ce se suprapun;

– unește punctele după cod;

– se pot introduce automat coordonate la capetele entităților, coordonatele punctelor din desen pot fi salvate în orice format definit de utilizator;

– creează model 3D al terenului, desenează curbe de nivel utilizând funcții NURBS, calculează volume fără nici un fel de constrângeri;

– taie sau unește modele 3D, proiectează pe model 3D;

– vizualizare cu randare în timp real a entităților 3D și a fișierelor 3ds, efecte cu ajutorul texturilor și culorilor, aplicarea texturilor în coordonate, înregistrarea filmelor în fișiere AVI, salvarea imaginilor randate;

– transformă imaginile raster pentru realizarea corelării cu sistemul de coordonate, taie și încadrează imaginile, georeferențiază imaginile, schimbă formatul imaginilor, unește, taie sau redimensionează imagini;

– detașează și calculează suprafețe cu 6 metode de detasare;

– inserează automat simboluri și schimbă tipurile de linii după cod, desenează caroiaj, cotează parcele;

– desenează planșe conform formatului dat de imprimantă;

– adaptează planul la schimbarea scării acestuia;

– funcționează sub AutoCAD sau IntelliCAD;

– programul este tradus în: engleză, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, germană.

Fig.3.34 Interfața programului Topo LT

Microsoft Word

Microsoft Word este un procesor de text care face parte, de asemenea, din grupa de programe Microsoft Office. Cu ajutorul acestui program se pot realiza documente, pagini de internet, rapoarte, desene etc. Microsoft Word permite lucrul cu mai multe documente deodată. Folosind meniul "Window" se poate trece dintr-un document în altul. În meniul "File" există comenzile: "Save" (salvează progresul dumneavoastră), "Save As" (salvează munca dumneavoastră într-un fișier ), "Open" (deschide alt document scris în Microsoft Word), "New" (Deschide un document gol), "Print" (listează documentul deschis în acel moment). În afară de meniul "File" mai există următoarele meniuri: Edit, View, Insert, Format, Tools, Table, Window, Help, fiecare având funcții specifice.

Microsoft Windows 7 Professional – utilizat ca și sistem de operare.

CAPITOLUL 3

PREZENTAREA TEORETICĂ A MODELELOR MATEMATICE UTILIZATE ÎN PRELUCRAREA OBSERVAȚIILOR (ÎN CORELARE CU STUDIU DE CAZ)

3.1 Teoria prelucrării măsurătorilor topo-geodezice

Ridicarea topografică planimetrică a unei suprafețe terestre este ansamblul operațiilor prin care se adaugă toate datele necesare elaborării planului topografic, la scara a zonei măsurate.

Scopul ridicărilor îl constituie întocmirea de reprezentări ale terenului (planuri, profile) prin mijloace topografice, legate de aparatura și metodele specifice.

Principalele elemente de ridicare sunt marimile topografice (unghiuri, distante, diferente de nivel) cu ajutorul carora se transpune pe planul topografic un anumit obiectiv comun sau special. In acest scop se impun urmatoarele lucrari premergatoare:

-se dezvolta retelele topografice de ridicare prin lucrari topografice plane si de nivelment pana in apropierea obiectivului nominalizat.

-se stabilesc elemente geometrice cu ajutorul carora se defineste pozitia in spatiu a obiectivului.

Odata rezolvata aceasta problema sunt identificate marimile topografice de pozitionare planimetrica si nivelitica a tuturor detaliilor. Pentru aceasta:

-se stabilesc elementele topografice de ridicare in numarul si natura topografiei, geometriei si constructiei corecte a obiectivului;

-se stabilesc gradele de precizie cu care se materializeaza pe teren si se executa reteaua de ridicare;

-se determina elementele topografice si se intocmeste schita masuratorilor, se culeg date structurale sau de orice alte detalii tehnice;

Din punct de vedere al continutului lor, ridicarile se pot clasifica astfel:

– ridicări planimetrice în care se determină poziția în plan a punctelor;

– ridicări altimetrice (nivelitice), care au ca scop determinarea poziției pe verticală a punctelor;

– ridicări combinate, care au ca scop determinarea completă a poziției punctelor, în plan și pe înălțime.

3.2. COMPENSAREA REȚELEI DE TRIANGULAȚIE

Baza ridicărilor topografice și fotogrametrice este formată din puncte geodezice uniform distribute pe suprafața terestră și de o anumită densitate.

Funcționalitatea acestor puncte este asigurată în momentul în care sunt bine cunoscute pozițiile lor față de un anumit sistem de referință.

Astfel, în practica geodezică actuală pentru determinarea poziților plane ale punctelor geodezice sunt folosite diferite sisteme de referință corespunzătoare diferitelor sisteme de reprezentare, iar pentru determinarea pozițiilor în înălțime ale punctelor geodezice este folosită suprafața elipsoidului de referință.

Din acest motiv, punctele geodezice se grupează în două mari categorii și anume: puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele X și Y într-un sistem de referință și puncte geodezice pentru care se stabilesc înălțimile (cotele) față de suprafața elipsoidului de referință.

Prima categorie de puncte geodezice formează rețeaua geodezică planimetrică de stat, iar cea de-a doua categorie, reteaua geodezică de nivelment sau rețeaua nivelmentului de stat.

Astfel, pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor geodezice pot fi folosite metodele: triangulației, trilaterației, și poligonometriei, iar pentru determinarea pozițiilor în înălțime, metodele nivelmentului geometric geodezic și nivelmentului trigonometric geodezic.

Rețeaua națională cu puncte de triangulație poartă dcnumirea de retea geodezică națională. Principiul de determinare al punctelor de ordine I, II, III este acela de a se determina în prima faza punctele de ordin I, după care prin îndesire se obțin punctele de ordin II, III etc.

Punctele de ordin I, legate între ele prin formele geometrice amintite mai sus, au laturile cuprinse între 20-60 km. Dependent de acesta se încadrează apoi punctele de ordin II cu laturile între 10-20 km.,iar apoi punctele de ordinul III cu laturile între 5-10 km. Toate aceste puncte constitute sub forma de rețea de triangulație poarta denumirea de rețea geodezică de triangulație, iar ca suprafață de referință este utilizată suprafața elipsoidului de referință.

După aceea sunt încadrate punctele de ordin IV amplasate la o distanță de 3-5 km. și punctele de triangulație de ordinV amplasate la o distanță medie de 1,5 km. Rețelele de triangulație de ordin IV și V poartă denumirea de rețea de triangulație topografică. Aceasta utilizează ca suprafață de referință suprafața plană.

Rețeaua de triangulație utilizată ca rețea de sprijin este astfel constituită încât să ofere bază de sprijin pentru ridicările de detaliu, motiv pentru care rețeaua de triangulație poate fi îndesită de câte ori este necesar în zona respectivă de interes.

Întocmirea schiței de triangulație se face inițial pe un plan sau o hartă la scări mici (1:25.000 – 1:50.000), iar apoi în teren prin parcurgerea traseului respectiv. În amplasarea punctelor de triangulație se ține cont de următoarele criterii:

– legăturile dintre puncte să conducă la figuri geometrice simple (triunghiuri sau patrulatere), astfel încât prin gruparea lor să determine forme diferite de rețele ( poligon cu punct central, lanțuri de triunghiuri, patrulater cu dublă diagonală, lanțuri de patrulatere),

– rețeaua să acopere în totalitate zona care trebuie ridicată, – punctele refeței să fie uniform distribuite, respectiv densitatea să fie aceeași, -punctele rețelei să fie staționabile și cu vizibilitate între acestea, -triunghiurile rețelei să fie geometric echilibrate, iar dacă acest lucru nu este posibil în toate situațiile atunci unghiurile nu trebuie să fie mai mici de 30s.

Marcarea punctelor se face prin borne de beton standardizate sub forma unor trunchiuri de piramidă, iar semnalizarea se va face în mod corespunzător cu categoria și ordinul respectiv (piramide centrice sau balize centrice sau excentrice ).

Verificarea stabilității rețelei din punct de vedere planimetric se face prin metoda măsurătorilor directe condiționate, toate punctele planimetrice din rețea fiind staționabile și cu vizibilitate între ele. Ca variantă de lucru a fost aleasă metoda poligonului cu punct central.

Punctele de sprijin vor fi determinate planimetric în sistemul de coordonate Stereografic 1970 și altimetric în sistem de cote Marea Neagră 1975.

Pentru lucrarea de față s-a constituit o rețea liberă sub forma unui patrulater, inventarul de coordonate al punctelor fiind prezentat în tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Coordonatele punctelor din rețeaua de triangulație

Verificarea rețelei din punct de vedere planimetric presupune determinarea coordonatelor plane a unor puncte geodezice utilizând ca mărimi cunoscute coordonatele plane ale altor puncte geodezice (mărimi date) și direcții de legătură între punctele geodezice (mărimi măsurate). Centrul cercului de culoare roșie reprezintă locul unde este amplasat obiectivul. (fig. 3.1)

Fig. 3.2. Schița rețelei de sprijin

Ca și mărimi date se consideră coordonatele plane ale punctelor Podu Luncii și Dâmbu Mare, puncte ce formează baza inițială a rețelei, marcată în fig. 3.1 cu linie dublă.

În faza de teren s-au pozitionat stațiile, pe rând în fiecare din cele patru puncte și s-au efectuat citiri de direcții spre fiecare punct, citiri expuse în tabelul 3.3.

Tabel 3.3 Direcții măsurate

3.3 Stabilirea numărului de ecuații de condiții

Pentru a stabili numărul ecuațiilor de condiții vom ține cont de natura rețelei respectiv liberă sau constrânsă și ne vom folosi de următoarea relație fundamentală:

Condițiile geometrice pe care trebuie să le îndeplinească observațiile geodezice într-o rețea liberă de triangulație se numesc condiții interioare și sunt stabilite în ipoteza că în procesul de compensare ar interveni doar direcțiile sau unghiurile măsurate în rețea (așa zisa „compensare” geometrică).

În cadrul acestei prime etape, distingem următoarele tipuri de ecuații de condiție:

a. Ecuație de tur de orizont sau de stație : suma unghiurilor măsurate în jurul unui punct trebuie să fie . Acest gen de ecuații dispare în cazul măsurării direcțiilor, deoarece condiția geometrică este îndeplinită ca urmare a organizării procesului de măsurare.

b. Ecuația de sumă de unghiuri într-o figură geometrică, sau ecuația de figură : suma unghiurilor măsurate într-un triunghi plan trebuie să fie .

c. Ecuație de pol denumită și ecuație de latură: pornind de la o latură din rețea pot exista cel puțin două posibilități complexe de calculare a unei alte laturi din rețea. Prin posibilitate complexă vom înțelege calculul printr-un număr oarecare de figuri geometrice din rețea și nu o legătură (transmitere) directă.

d. Ecuație de condiție pentru coordonatele unui punct, care pot fi determinate pe cel puțin două căi complexe diferite.

Poziția unei rețele libere de triangulație în planul de proiecție este asigurată prin cunoașterea coordonatelor unui punct și azimutului (orientării) unei laturi. Fiecărui element suplimentar din rețea care poate proveni dintr-o rețea de ordin superior sau dintr-o măsurare directă: coordonate, laturi, azimute (orientări) îi corespunde o ecuație de condiție. Aceste condiții, numite condiții exterioare sunt:

– Ecuație de acord pe baze ;

– Ecuație de acord pe orientare ;

– Ecuație de acord pe coordonate.

Considerand rețeaua de triangulație utilizată în proiect (fig. 3.1), putem determina:

– numărul total de puncte din rețea p = 4;

– numărul total de puncte staționabile p1 = 4;

– numărul total de unghiuri ω = 8;

– numărul total de laturi l = 6.

Verificarea rețelei din punct de vedere planimetric presupune determinarea coordonatelor plane a unor puncte geodezice utilizând ca mărimi cunoscute coordonatele plane ale altor puncte geodezice (mărimi date) și direcții de legătură între punctele geodezice (mărimi măsurate). Ca și mărimi date se consideră coordonatele plane ale punctelor MOVILA și UNȚENI, puncte ce formează baza inițială a rețelei, marcată în figură cu linie dublă.

Stabilirea numărului total de ecuații interioare se calculează cu relația:

r = ω – 2(p – 2) = ω – 2p + 4 = 8 – 8 + 4 avem 4 condiții geometrice

– r = numărul total al ecuațiilor geometrice

– ω = numărul unghiurilor măsurate

– p = numărul punctelor

Numărul ecuațiilor de figură se stabilește cu relația următoare:

w1 = l1 – p1+1 = 6 – 4 + 1 = > avem 3 ecuații de figură

– w1 = numărul total al ecuațiilor de figură

– l1 = numărul laturilor cu viză dublă

– p1 = numărul de puncte staționabile

Numărul ecuațiilor de tur de orizont, w2 este dat de numărul punctelor în care unghiurile sunt măsurate într-un tur de orizont complet.

w2 = 0 => nu avem ecuație de punct central

– w2 = numărul punctelor în care unghiurile sunt măsurate într-un tur de orizont complet

Numărul ecuațiilor de pol (acord pe laturi) se calcuează cu formula:

S = l + [ 1 – 2 ( p-2) ] = l – 2p + 3

– S = numărul ecuațiilor de pol

– l = numărul total de laturi

– p = numărul total de puncte

S = l – 2p + 3 = 6 – 2 4 + 3 = 1 avem 1 ecuație de pol

Numărul condițiilor de orientări se calcuează cu formula:

nΘ = NΘ – 1 = 1 – 1 = 0 => nu avem condiție de orientare

– NΘ – numărul orientărilor fixe (cunoscute)

Numărul ecuațiilor de bază se calcuează cu formula:

nb = Nb – 1 = 1 – 1 = 0 => nu avem ecuație de bază

– nb – numărul bazelor măsurate

Ne verificăm cu relația:

r = w1 + w2 + S (4= 3 + 0 + 1)

Rețeaua de triangulație trebuie sa îndeplinească urmatoarele condiții:

– 3 condiții de figură ;

– 1 condiție de pol sau de acordul laturilor .

3.3.1 Scrierea condițiilor geometrice

Pentru a scrie condițiile geometrice ne vom raporta la reprezentarea în plan a rețelei geodezice redată în figura 3.2, în care s-au numerotat unghiurile orizontale din interiorul rețelei.

Ecuații de condiții de figură

Suma unghiurilor interioare ale triunghiurilor trebuie să fie egală cu 200g , (fig. 3.2) adică:

()() ()=

()() ()=

()() ()=

Fig. 3.4 Alegerea triunghirilor pentru ecuațiile de condiții de figură

Valoarea cea mai probabilă a unghiurilor se exprimă în funcție de unghiurile măsurate și corecțiile acestora :

()=

)=

)=

)=

)=

)=

)=

)=

Unde:

valoarea cea mai probabilă a unghiurilor;

unghiurile măsurate;

corecțiile unghiulare.

Înlocuind valorile cele mai probabile ale unghiurilor în condițiile de figură se obțin ecuațiile:

Termenii liberi “w1”, “w2” si “w3” reprezintă eroarea de neînchidere unghiulară în triunghiurile considerate.

Condiția de pol sau acordul laturilor

Rezolvarea succesivă a triunghiurilor care au vârf comun, cu începere de la o latură și finalizare pe aceeași latură trebuie să conducă la aceeași valoare.

Podul Luncii – Vârful Ciuha = A

Dâmbu Mare- Vârful Ciuha = B

Dealul Pinticului – Podul Luncii = C

Dealul Pinticului – Vârful Ciuha = D

Dealul Pinticului – Dâmbu Mare = E

Dealul Pinticului – Podul Luncii = F

Astfel, pornind de la latura PODUL LUNCII – VÂRFUL CIUHA, notată cu litera A, prin aplicarea teoremei sinusurilor în mod succesiv se obține:

Pentru triunghiul I:

Pentru triunghiul II:

Pentru triunghiul III:

Înlocuind valorile cele mai probabile ale unghiurilor în funcție de unghiurile rezultate din măsurători și corecțiile probabile ale unghiurilor obținem:

Pentru liniarizarea relației se va dezvolta fiecare termen în serie Taylor și se vor efectua produsele lor, astfel se va obține :

P1+[ctgctgctgctg]P2

Unde:

Efectuând notațiile: ctg = , relația devine ecuație de erori:

Calculul necunoscutelor P1 și P2 și a termenului liber w4 apare în tabelul de mai jos:

Tabel 3.5 Calculul termenului liber

3.1.1.3 Calculul coeficienților și rezolvarea sistemului ecuațiilor de erori

Din teoria măsurătorilor condiționate rezultă că numărul total de condiții geometrice ce trebuie sa le îndeplinească o rețea de triangulație, determină un număr corespunzător de ecuații de condiții. Astfel, aceste ecuații, prezentate anterior formează sistemul ecuațiilor de erori, care se prezintă sub forma :

Unde:

d1ctg, d2ctg, d3ctg, d4ctg, d5ctg, d6ctg, d7ctg, d8ctg

Conform teoriei măsurătorilor condiționate, numărul total de condiții geometrice pe care trebuie să-l îndeplinească o rețea de triangulație determină un număr suficient de ecuații de condiții. Totuși, pot fi găsite valori pentru necunoscutele sistemului care să îl verifice, dacă îî atașăm condiția:

[vv] = minim

Astfel se transformă într-un sistem normal de ecuații cu 4 corelate de forma :

Sistemul obținut este unul normal, adică numărul ecuațiilor este egal cu numărul necunoscutelor. Prin rezolvarea acestuia vom determina valorile corelatelor , cu ajutorul cărora vom afla valorile corecțiilor , dar mai întâi trebuie să calculăm valoarea coeficienților.

Calculul coeficienților sistemului ecuațiilor normale s-a realizat în tabelul 3.4 cu aplicarea unor relații de control.

Rezolvarea sistemelor normale de ecuații se poate realiza prin mai multe metode de calcul printre care amintim: metoda reducerii succesive (Gauss-Doolittle), metoda matricială, metoda aproximațiilor succesive, metoda Siedel, metoda relaxării, metoda eliminării parțiale.

Rezolvarea sistemului ecuațiilor normale ale corelatelor s-a efectuat cu ajutorul schemei triunghiulare Gauss – Doolittle în tabelul 3.5. În coloana termenilor liberi (coloana nr. 5) se trec neînchiderile „w” în secunde.

Calculele ce se efectuează în schema Gauss-Doolittle sunt verificate prin două controale: unul pe linia roșie (control facultativ) iar cel de-al doilea pe linia ce conține ecuația sumă (control obligatoriu).

Tabel 3.6 Calculul coeficienților sistemului ecuațiilor normale

Tabel 3.7 Schema Gauss-Doolittle

Calculul valorilor corelatelor ki

Determinarea valorilor corelatelor ki se va realiza pe liniile cu coeficienții ecuațiilor normale, egalând fiecare ecuație cu 0.

Tabel 3.8 Valoarea corelatelor ki

Calculul corecțiilor

Determinarea corecțiilor se va face prin înlocuirea valorilor numerice ale corelatelor în sistemul ecuațiilor de corecții funcție de corelate, exprimat prin ecuația :

Deoarece termenii liberi (neînchiderile unghilare) wi sunt exprimați în secunde și valorile corecțiilor se vor obține în secunde centezimale.

Valorile corecțiilor au fost determinate în tabelul 3.7 cu ajutorul corelatelor , a căror valoare a fost determinată atașat schemei Gauss-Dollittle

Tabel 3.9 Calculul corecțiilor

În tabelul 3.10 s-a efectuat controlul specific măsurătorilor condiționate:

Tabel 3.10 Controlul măsurătorilor condiționate

Calculul erorii medii pătratice

În tabelul 2.7 s-a efectuat calculul erorii medii pătratice folosind formula :

Tabel 3.11 Calculul erorii medii pătratice

Tabel 3.12 Calculul unghiurilor compensate

3.1.2. Calculul orientărilor

Calculul complet al unei rețele de triangulație se finalizează cu stabilirea valorilor care definesc poziția în plan a punctelor ce formează rețeaua, deci cu calculul coordonatelor „X” și „Y” al acestora. Pentru aceasta, după ce direcțiile au fost reduse în planul de proiecție, iar unghiurile stabilite din direcții, corectate (compensate) conform cu condițiile geometrice ce trebuie să le îndeplinească rețeaua de triangulație, se procedează la calculul orientărilor.

Inițial, determinăm orientarea din coordonate:

4.929886761α=

Restul orientărilor din rețea se determină în funcție de valoarea orientării cunoscute și valoarea unghiurilor orizontale compensate ce intervin în relația de calcul a orientărilor (tabelul 3.14) .

Tabel 3.13 Calculul orientărilor

3.1.3 Calculul laturilor

Folosindu-ne de lungimea bazei și aplicând succesiv teorema sinusurilor, obținem lungimea laturilor triunghiurilor ce formează rețeaua studiată. Calculul laturilor este prezentat în tabelul 3.12.

Tabel 3.12 Calculul laturilor

Calculul laturilor, se realizează plecând de la o bază măsurată sau de la o bază determinată din coordonatele punctelor de ordin superior. În cazul de față lungimea bazei s-a determinat din coordonatele punctelor cunoscute.

Tabel 3.13 Calculul coordonatelor

Tabel 3.14 Compararea coordonatelor

Tabel 3.14 Compararea coordonatelor

În urma calculelor se constată că, diferențele dintre coordonatele calculate și cele inițiale se încadrează în toleranță , deci rețeaua geodezică este stabilă.

3.2 CALCULUL COTELOR PUNCTELOR REȚELEI DE SPRIJIN

Altimetria este acea parte a topografiei care se ocupă cu studiul metodelor și instrumentelor de nivelment folosite la determinarea diferențelor de nivel, a altitudinilor sau cotelor punctelor terenului și cu reprezentarea reliefului pe planuri și hărți.

Suprafața de referință pentru nivelment este geoidul. Geoidul reprezintă suprafața liniștită a mărilor și oceanelor, considerată prelungită pe sub continente.Caracteristica principală a suprafeței geoidului este aceea că în orice punct al ei este perpendiculară pe direcția gravității, dată de firul cu plumb (aceasta mai fiind numită și verticala locului)

Fig. 3.15 Reprezentarea suprafeței topografice a Pământului, geoidul și elipsoidul

3.3 Determinarea coordonatelor rețelei de sprijin

Specific acestui procedeu este că se staționează cu teodolitul numai în punctul nou, de unde se vizează spre punctele vechi. În teren se măsoară unghiurile orizontale pentru determinarea poziției plane a punctului nou și unghiurile verticale când se dorește și determinarea cotei lui.

Procedeul presupune determinarea coordonatelor unui punct nou, prin vize date din acest punct spre punctele vechi de coordonate cunoscute, masurând direcțiile.

Pentru determinarea coordonatelor punctului nou ne folosim de intersecția înapoi, procedeul Delambre. Punctele vechi sunt marcate, semnalizate, recunoscute și identificate în teren. Punctul nou este doar marcat.

Fig.3.16. Schița intersecției înapoi

Tabel 3.17. Inventar coordonate

Unghiurile orizontale α și β le-am calculat din diferența direcțiilor unghiulare orizontale măsurate, astfel:

Tabel 3.18 Valorile unghiurilor

Am ales orientarea de referință θDealul Pinticului-S01= 39.648961ᵍ și am notat:

Aplicand formula generala:

rezultă următoarele valori ale orientărilor:

Tabel 3.19 Valori orientări

Coordonatele punctului S01 le-am aflat cu ajutorul formulelor:

Astfel am obținut valorile punctului S01:

Tabel 3.20 Coordonatele punctului nou

Pentru determinarea coordonatelor punctului nou (S03) se procedează în mod analog.

Fig.3.21. Schița intersecției înapoi

Tabel 3.22. Inventar coordonate

Unghiurile orizontale α și β le-am calculat din diferența direcțiilor unghiulare orizontale măsurate, astfel:

Tabel 3.18 Valorile unghiurilor

Am ales orientarea de referință θDealul Pinticului-S03= 28.173315ᵍ și am notat:

Aplicand formula generala:

rezultă următoarele valori ale orientărilor:

Tabel 3.19 Valori orientări

Coordonatele punctului S03 le-am aflat cu ajutorul formulelor:

Astfel am obținut valorile punctului S03:

Tabel 3.20 Coordonatele punctului nou

3.4 RIDICAREA DETALIILOR PRIN METODA DRUMUIRII SPRIJINITĂ LA CAPETE CU COORDONATE CUNOSCUTE

Drumuirea ca metodă de ridicare a punctelor rețelei de ridicare se dezvoltă între puncte de triangulație de ordinul I – V, sau între punctele de triangulație și cele poligonometrice. Punctele rețelei de ridicare servesc nemijlocit la ridicarea detaliilor din teren.

Metoda drumuiri este cea mai folosită în măsurătorile cadastrale. Ea este folosită atât pentru apropierea punctelor de sprijin de punctele de detaliu, cât și pentru sprijinirea tuturor metodelor de ridicare a detaliilor.

Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere a traseului poligonal. În funcție de elementele de constrângere de care se dispune în teren, dar și a obiectivelor topografice care trebuie ridicate se pot face următoarele clasificări ale drumuirilor:

Drumuire liberă (neconstrânsă)

Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute

Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și orientări cunoscute (pe laturi cunoscute)

Drumuirea închisă pe punctul de plecare

Drumuire cu punct nodal.

Executarea unei drumuiri este condiționată de respectarea unor condiții și anume:

• punctele de drumuire să fie fixe, între ele să existe vizibilitateareciprocă și să fiesituate cât mai în apropierea punctelor de detalii ce urmează a fi ridicate;

• distanța între punctele de drumuire poate varia între 30și 300 m însă în medie între 80-120 mși 150 m;

• lungimea tuturor laturilor unei drumuiri să nu depășească 2 000 m în intravilan (în zonele cu clădiri)și 3 000 m în extravilan (zone în care nu există construcții);

• numărul laturilor unei drumuiri variază între 15-18, dar în mod excepțional poate ajunge până la 30.

Operațiuni de teren

– Măsurarea direcției de referință către cel puțin un punct al rețelei geodezice de stat;

– Măsurarea lungimii laturilor de drumuire se realizează cu aparatura electrooptică, distanțele se măsoară, dus-întors, eroarea de măsurare admisă fiind în funcție de precizia instrumentului folosit (de regulă nu trebuie sa depășească 2-3 pe, unde pe = precizia de măsurare a instrumentului

– Măsurarea unghiurilor verticale: Unghiurile verticale se măsoară în fiecare punct de stație în ambele poziții ale lunetei, atât spre punctul din spate, cât și spre punctul din fată al traseului poligonal.

– Unghiurile orizontale se determină din direcțiile măsurate în fiecare punct de stație.

– Din punctele de stație de pe traseul drumuirii se poate aplica metoda radierii în vederea ridicării topografice a punctelor de detaliu;

Operațiuni de birou

Compensarea unei drumuiri planimetrice se realizează astfel:

– Compensarea orientărilor – prin care se determină eroarea de neînchidere unghiulară pe orientări, corecția unghiulară și aplicarea acesteia în mod progresiv. În final se calculează orientările definitiv compensate.

– Compensarea coordonatelor relative ∆X și ∆X – se calculează neînchiderile pe axele X și Y, corecția de neînchidere în funcție de lungimea totală a drumuirii care se aplică apoi coordonatelor relative pentru fiecare latură a drumuirii rezultând coordonatele relative definitiv compensate;

– Calculul coordonatelor absolute definitive ale punctelor de drumuire (stație) – se calculează pe baza coordonatelor punctului de sprijin din care se construiește drumuirea planimetrică și a coordonatelor relative definitive.

Fig.3.21 Schița drumuirii

3.4.1 Calculul orientarilor punctelor de sprijin

|-11.51220002α= α =

|+3.085645335α= α =

3.4.2. Calculul unghiurilor orizontale

ω1=Hz−Hz =

=

=

ω=Hz−Hz=

=

3.4.3. Calculul orientarilor provizorii ale laturilor de drumuire

Se desfășoară din aproape în aproape în funcție de orientarea de referință θS01-S02 si unghiurile orizontale ω1, ω2, ω3, ω4, ω5 măsurate.

3.4.4. Compensarea orientarilor provizorii

Eroarea de închidere pe orientări va fi:

= 0.000123g

Corecția va fi egală și de semn contrar erorii.

Se calculează corecția unitară:

Corecția unitară se repartizează în mod progresiv tuturor orientărilor.

+1· = 72.4494g

După aplicarea corecției se verifică relația :

3.4.5. Calculul distantelor reduse la orizont

DS01-S03 = LS01-S03·sin ZS01-S03 = 427.2368 m

DS03-S04 = LS03-S04·sin ZS03-S04 = 352.8321m

DS04-S05 = LS04-S05·sin ZS04-S05 = 448.8724m

DS05-S06 = LS05-S06·sin ZS05-S06 = 433.3425m

DS06-S07 = LS06-S07·sin ZS06-S07 = 590.318m

3.4.6. Calculul coordonatelor relative provizorii

Calculul coordonatelor relative provizorii se face cu ajutorul orientărilor laturilor și a distanțelor reduse la orizont ale acestora:

3.5.7. Calculul erorii si corectiei coordonatelor relative:

Corectia totala:

Corectia unitara:

3.4.8. Calculul coordonatelor relative compensate:

ΔYS04-S05=∆Y

ΔY-S0=∆Y

3.4.9. Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire:

Coordonatele absolute ale punctelor drumuirii se calculează din coordonatele absolute ale punctului de sprijin, S01, cunoscute inițial, la care se adună algebric, succesiv și cumulat, coordonatele relative compensate ale fiecărui punct.

Astfel se obține:

4

6

Egalitățile, , verifică corectitudinea calculelor.

3.5 EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR TOPOGRAFICE DE DETALIU PRIN METODA RADIERII

Metoda radierilor se aplică pentru ridicarea punctelor de detaliu , care se află în jurul unui punct vechi pe o distanță de maximum 100 m .

Coordonatele punctului vechi trebuie să fie sigure deoarece ele servesc ca suport radierilor care, în general , nu au nici un control .

Dintr-un punct vechi se pot da orice radieri, dar în practică nu se trece de circa 20-25 de determinări. Radierile făcute din punctele de triangulație au o calitate mai bună, decât cele făcute din vârfurile de drumuiri principale.

Pentru lucrările cadastrale metoda radierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– unghiurile orizontale și verticale spre punctul radiat se măsoară într-o singură poziție a lunetei;

– distanțele spre punctele radiate se măsoară o singură dată;

– lungimea maximă admisă pentru distanțele spre punctele radiate variază cu scara planului cadastral și este:

• 30 m pentru scara 1:500;

• 75 m pentru scara 1:2000;

• 150 m pentru scara 1:5000.

– controlul ridicării punctelor de detaliu importante, se va face prin dublă radiere.

Metoda radierii este cel mai des folosita, fiind aplicata in orice conditii de teren. Defineste pozitia unui punct in plan si spatiu in functie de coordonatele polare, unghiuri si distanta polara. Se stationeaza cu aparatul intr-un punct cunoscut – punct al retelei de ridicare. Reteaua se realizeaza prin dumuiri. Se vizeaza la punctele radiate, se citeste unghiul de inclinare, distanta si orientarea.

Masurarea unghiurilor ce definesc pozitia punctelor radiate se face cu luneta intr-o singura pozitie. Se vizeaza la inaltimea aparatului. Daca in teren exista puncte de importanta mai mare se face dubla radiere.

Distanta se masoara pe cale indirecta cu tahimetrul

Daca se urmareste o precizie ridicata, unghiurile orizontale si unghiurile verticale se pot masura cu tahimetrul si distanta cu ruleta.

Figura 3.22 Schița radierii

3.5.1. Calculul orientarilor dintre punctele S03-S04, S03-114A, S03-113A

|0.3463502831α= =α =

3.6.1.2. Calculul coordonatelor punctelor 114A, 113A

413939.0904+60.0887*sin (36.5846)

= 413971.7520

CAPITOLUL 4

CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI TEHNICE

Întocmirea documentațiilor privind prima înscriere în Cartea Funciară a zonei Toroc aflate în intravilanul localității Dej

Generalități

În conformitate cu ord. din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 150/2015 și Ordinul 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară are drept scop stabilirea procedurilor și modalităților prin care se întocmesc documentațiile cadastrale necesare înscrierii în Cartea Funciară a actelor și faptelor juridice.

Documentațiile cadastrale, denumite în continuare documentații, stau la baza înscrierii în Cartea Funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la:

   a) imobile care necesită documentație pentru prima înscriere;

    b) imobile care necesită documentație pentru dezlipire;

    c) imobile care necesită documentație pentru alipire;

    d) imobile care necesită documentație pentru înscrierea unei construcții definitive, pe un teren înscris în Cartea Funciară;

    e) imobile care necesită documentație pentru modificarea limitei de proprietate;

    f) imobile care necesită documentație pentru modificarea suprafeței;

    g) imobile care necesită documentație pentru descrierea dezmembrămintelor dreptului de proprietate;

    h) imobile care necesită documentație pentru reconstituirea Cărții Funciare pierdute, distruse sau sustrase;

Realizarea documentațiilor necesare înscrierii în Cartea Funciară a actelor și/sau faptelor juridice referitoare la imobile presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) stabilirea amplasamentului imobilului;

    b) realizarea lucrării de către persoana autorizată, care presupune documentarea tehnică, execuția lucrărilor de teren și birou, elaborarea documentațiilor;

    c) depunerea documentațiilor, la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară (denumit în continuare oficiu teritorial) sau la biroul de cadastru și publicitate imobiliară (denumit în continuare birou teritorial) și înregistrarea în Registrul General de Intrare;

    d) recepția documentațiilor, cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit în continuare index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului-registrator;

 e) înscrierea în Cartea Funciară.

Pentru elaborarea unei documentații privind prima înscriere în Cartea Funciară se parcurg următoarele faze:

1. Documentarea tehnică constă în:

    a) analizarea situației existente, conform datelor și documentelor deținute de proprietar;

    b) solicitarea de informații aflate în baza de date a oficiului teritorial/biroului teritorial conform anexei nr. 1 (inventare de coordonate, planuri de încadrare în zonă, plan parcelar, etc.)

   c) stabilirea termenului de realizare a lucrărilor.

2. Execuția lucrărilor :

    a) măsurători pentru realizarea rețelelor de sprijin (îndesire și ridicare) în sistem național de referință Stereografic 1970, ridicarea detaliilor planimetrice cadastrale aflate pe limită și în interiorul imobilului, culegerea atributelor, verificări și validări ale datelor existente.

    b) calcule și compensări, verificări și validări de date.

3. Elaborarea documentațiilor constă în:

a) redactarea documentației grafice, a documentației textuale li transferul datelor pe suport magnetic;

c) întocmirea dosarului lucrării în format analogic și digital.

4.2 Întocmirea documentației pentru înscriere în Cartea Funciară a unui teren aflat în intravilanul localității.

Prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează la cerere sau din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează la cerere, în baza:

Metodele geodezo-topografice duc la realizarea documentației de prima înscriere a imobilului. Denumirea de „prima înscriere” este operațiunea tehnico/juridică prin care unui imobil neînscris in cartea funciară i se deschide o carte funciară proprie, i se atribuie un număr cadastral și i se introduce geometria acestuia în cadastru. Conform ordinului 700, documentația de prima înscriere conține:

borderou;

dovada achitării tarifului;

cererea de receptie si incriere;

declaratia pe propria raspundere cu privire la identificarea imobiluilui masurat;

declaratie cu caracter personal;

copii ale actelor de identitate ale proprietarilor persoane fizice sau copii ale certificatelor de înmatriculare, în cazul persoanelor juridice;

copie a extrasului de carte funciară, după caz;

certificatul fiscal;

originalul sau copia legalizata a actelor in temeiul carora se solicita inscrierea;

inventar de coordonate;

calculul analitic la suprafetelor;

memoriu tehnic;

plan de amplasament și delimitare;

fisierul .cpxml.

Terenul la care se face referire în acest capitol se află situat în municipiul Dej, județul Cluj, proprietar fiind municipiul Dej (prin reprezentat legal Morar Costan) fiind localizat în intravilanul localității.

În teren s-a staționat pe un punct de coordonate cunoscute S01 (217) cu viza pe alt punct de coordonate cunoscute S02 (54), ambele puncte fiind determinate în urma apropierii rețelei de sprijin. Au fost ridicate detalii referitoare la limita de proprietate, vecini, și construcțiile aparținătoare imobilului respectiv.

După prelucrarea măsurătorilor din teren și calculul suprafețelor măsurate putem întâlnii următoarele situații:

În cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața înscrisă în documentația precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, pentru situația de față, se procedează astfel:

Prima înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului situat în intravilan a căruii suprafață rezultată din masurători este mai mare cu pâna la 10% inclusiv față de suprafața înscrisă în cartea funciară deschisă potrivit dispozitiilor Decretului – lege nr. 115/1938,

Prima înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului situat în extraviIan a carui suprafață rezultată din masurători este mai mare cu pana la 5% inclusiv față de suprafața înscrisă în cartea funciară deschisă potrivit dispozițiilor Decretului -lege nr. 115/1938. Documentația cadastrală de prima înscriere în Cartea Funciară a zonei „Toroc” este prezentată în continuarea proiectului.

ANEXA NR. 1.29 la regulament

Nr. de înregistrare/data……………../…………..

BORDEROU

Adresa imobilului: UAT DEJ

Proprietari:

Persoană autorizată:

Număr pagini documentație: ……….

Numarul de ordine al documentației din registrul de evidență a lucrărilor:

Conținutul documentației:

borderou;

dovada achitării tarifului;

cererea de receptie si incriere;

declaratia pe propria raspundere cu privire la identificarea imobilului masurat;

declaratie cu caracter personal

copii ale actelor de identitate ale proprietarilor persoane fizice sau copii ale certificatelor de înmatriculare, în cazul persoanelor juridice;

copie a extrasului de carte funciară, după caz;

originalul sau copia legalizata a actelor in temeiul carora se solicita inscrierea;

inventar de coordonate;

calculul analitic la suprafetelor;

memoriu tehnic;

plan de amplasament și delimitare;

plan de încadrare în zonă la o scară convenabilă, astfel încât imobilul să poată fi localizat.

fisierul .cpxml.

Semnătura și ștampila

ing. Gălatuș Oana-Hermina

ANEXA NR. 1.31 la regulament

OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Cluj

BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DEJ

Nr. de înregistrare ………..…………/……..……

CERERE DE RECEPȚIE ȘI ÎNSCRIERE

Subscrisa Municipiul Dej, prin reprezentant legal Morar Costan, cu sediul în mun. Dej, str. 1 Mai nr. 2, jud.Cluj, legitimat(ă) cu certificat de inregistrare fiscala seria A, nr. 0535112, CUI 4349179, tel./fax ………………-……………………………… e-mail: ……………-…………………………împuternicesc persoana fizică/juridică GĂLĂTUȘ OANA-HERMINA, conform contract/angajament nr………..data……………………., pentru înregistrarea documentației la OCPI și vă rog să dispuneți:

I. OBIECTUL RECEPȚIEI:

– prima înscriere -CF si Hotarare de Consiliu

– actualizare informații cadastrale:

– înscriere/radiere construcții

– modificarea limitei de proprietate

– modificarea suprafeței imobilului

– actualizare categorii de folosință/destinații

– repoziționare

– alte informații tehnice cu privire la imobil

– documentația de identificare a amplasamentului imobilului situat pe un alt UAT

– documentație de atribuire număr cadastral

– documentație pentru dezlipire/alipire teren

– documentație de prima înregistrare UI

– documentație pentru apartamentare

– documentație pentru dezlipire/alipire UI

– documentație pentru reapartamentare

– documentație pentru mansardare

– documentație pentru descrierea dezmembrămintelor dreptului de proprietate

– documentație pentru reconstituirea cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase

II. OBIECTUL ÎNSCRIERII:

– intabularea * ……DREPT DE PROPRIETATE……………………………………………………………………………………………..……

– înscrierea provizorie ** ……..…………………………………………………………………………………………………………………….

– notarea *** ………………………………………………………………………………………………………………………………………………..………………………..

– radierea **** ………………………………………………………………………………………………………………………………………

IMOBILUL: UAT DEJ

ACTUL JURIDIC care justifică cererea, anexat în original sau în copie legalizată : Extras CF nr. 11098/19.08.2015, Hotararea nr.88/27.08.2015

Solicit comunicarea răspunsului:

prin poștă

la sediul biroului teritorial

fax nr…………………….

Semnătura și ștampila

(persoană autorizată)

…ing. Gălătuș Oana-Hermina…

ANEXA NR. 1.32 la regulament

OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ

BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DEJ

DECLARAȚIE Nr.

Subsemnatul(a), MUNICIPIUL DEJ, prin reprezentant legal primar Morar Costan, cu sediu in Mun. Dej, str. 1 Mai, nr. 2, jud. Cluj, legitimat(ă) cu certificat de inregistrare fiscala, seria A, nr. 0535112, CIF 4349179, prin prezenta declar pe propria răspundere, în calitate de proprietar/posesor/persoană interesată al imobilului situat în Mun. Dej, jud. Cluj, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal, cu privire la falsul în declarații, că:

am indicat persoanei autorizate limitele imobilului, în vederea întocmirii documentației cadastrale;

am fost informat(ă) și solicit înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a suprafeței rezultate din măsurători de 1294287 mp, comunicată de persoana autorizată;

am fost informat(ă) și sunt de acord cu poziționarea incertă a imobilului și a consecințelor ce decurg din acest lucru;

am adus la cunoștiința tuturor proprietarilor informațiile mai sus menționate, aceștia fiind de acord cu întocmirea documentației și înregistrarea ei la OCPI

imobilul nu se află în litigiu / se află în litigiu – cu imobilul ID ….-…., nr. dosar…-…, instanța…-….. obiect……-….

Îmi asum întreaga răspundere pentru punerea la dispoziția persoanei autorizate TODEREAN RADU /autorizație categoria B serie RO-CJ-F nr. 0081, a următoarelor acte doveditoare ale dreptului de proprietate: Hotararea nr. 88 din 27 august 2015; Extras CF nr. 11098 si Adeverinta Primarie domeniu privat nr. ___________________, în vederea identificării limitelor bunului imobil măsurat, pentru executarea documentației cadastrale, participând la măsurătoare.

Proprietar

MUNICIPIUL DEJ(reprezentant legal primar Morar Costan) (semnătură si stampila) Semnătura și ștampila

ing. Gălătuș Oana-Hermina

D E C L A R A Ț I E

Subsemnatul(a) MUNICIPIUL DEJ, prin reprezentant legal primar MORAR COSTAN, cu sediul în Mun. Dej, str.1 Mai, nr. 2, bl. -, sc. -, et. -, ap. – /județ Cluj;

Declar ca am luat cunostință de prevederile Legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la preluarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și sunt de acord ca datele mele personale sa fie preluate de catre O.C.P.I/A.N.C.P.I în conformitate cu dispozițiile legale.

Semnatura . . . . . . . . . . .

MEMORIU TEHNIC

Adresa imobil: Imobilul este situat în intravilanul municipiului Dej, jud. Cluj.

Tipul lucrării: Prima înscriere a imobilului – pe Extras CF, atribuire nr. cadastral, notare zona intravilan, categorie de folosinta .

Scurtă prezentare a situației din teren: În prima etapa s-a efectuat predarea amplasamentului de către beneficiari către executantul documentației, localizarea acestuia pe planul cadastral 1:5000 și parcurgerea cu descrierea detaliilor necesare măsurării. Imobilul înscris în CF nr. 51775, nr. topo. 2030/2/2/2/3/4/2/1/1, 2036/3/4/2/1/1, 2037/3/4/2/1/1, 2038/3/4/2/1/1, 2040/3/4/2/1/1, 2041/3/4/2/1/1, 2042/3/4/2/1/1, 2043/3/4/2/1/1, 2044/3/4/2/1/1, 2045/3/4/2/1/1, 2046/3/4/2/1/1, 2047/3/4/2/1/1, 2048/3/4/2/1/1, 2131/3/4/2/1/1, 2132/3/4/2/1/1, 2133/3/4/2/1/1, 2134/1/2/3/4/2/1/1, cu suprafata de 1294287 mp. In urma Hotărârii de Consiliu nr. 88/27.08.2015, s-a atribuit nr. topo. 2030/2/2/2/3/4/2/1/1/2, 2036/3/4/2/1/1/2, 2037/3/4/2/1/1/2, 2038/3/4/2/1/1/2, 2040/3/4/2/1/1/2, 2041/3/4/2/1/1/2, 2042/3/4/2/1/1/2, 2043/3/4/2/1/1/2, 2044/3/4/2/1/1/2, 2045/3/4/2/1/1/2, 2046/3/4/2/1/1/2, 2047/3/4/2/1/1/2, 2048/3/4/2/1/1/2, 2131/3/4/2/1/1/2, 2132/3/4/2/1/1/2, 2133/3/4/2/1/1/2, 2134/1/2/3/4/2/1/1/2, având suprafața măsurată și din acte de 1294287 mp situat în intravilanul municipiului Dej, jud. Cluj, este împrejmuit parțial și are ca vecinități: la Nord: Drum (Mun. Dej) si Mun. Dej; la Est: Drum (Mun. Dej) si Mun. Dej si pârâu; la Vest: Mun. Dej; la Sud: Mun. Dej si nr. cad. 55034. Pe suprafata acestui imobil există edificate construcții, toate „Fara acte”.

Imobilul evidențiat în CF nr. 51775 si în Hotararea de Consiliu nr. 88/27.08.2015, cu nr. topo. 2030/2/2/2/3/4/2/1/1/2, 2036/3/4/2/1/1/2, 2037/3/4/2/1/1/2, 2038/3/4/2/1/1/2, 2040/3/4/2/1/1/2, 2041/3/4/2/1/1/2, 2042/3/4/2/1/1/2, 2043/3/4/2/1/1/2, 2044/3/4/2/1/1/2, 2045/3/4/2/1/1/2, 2046/3/4/2/1/1/2, 2047/3/4/2/1/1/2, 2048/3/4/2/1/1/2, 2131/3/4/2/1/1/2, 2132/3/4/2/1/1/2, 2133/3/4/2/1/1/2, 2134/1/2/3/4/2/1/1/2 are suprafața măsurată și din acte de 1294287 mp si categoria de folosinta ,,pasune”, proprietar fiind Municipiul Dej în cota de 1/1 parte, facand parte din domeniul privat al municipiului Dej.

Operațiuni topo-cadastrale efectuate: : Ridicarea topografică a fost executată cu stație totală „Leica” TC 407. Lucrările topografice au fost executate în sistem de proiecție „Stereografic 1970”.

Data întocmirii: 21 Septembrie 2016 Semnătura și ștampilă

ANEXA NR. 1.34 la regulament

FIȘA IMOBILULUI

Adresa imobilului: Mun. Dej, jud. Cluj; Nr. cadastral –

A. TEREN

B. CONSTRUCȚIE

CAPITOLUL V

TRASAREA OBIECTIVULUI PROIECTAT

Axele și punctele caracteristice ale construcțiilor se trasează pe teren prin diferite metode. Alegerea metodei de trasare se face în funcție de următorii factori: condițiile de măsurare, gradul de accidentare al terenului, obstacole ce împiedică vizele (măsurarea peste ape, în subteran etc.), natura obiectului de trasat (dimensiune și formă în plan), precizia cerută la trasare, modul de realizare al rețelei de trasare, aparatura avută la dispoziție. În funcție de condițiile de mai sus, se poate utiliza una din următoarele metode:

metoda coordonatelor polare;

metoda coordonatelor rectangulare;

metoda intersecției unghiulare înainte;

metoda intersecției liniare;

metoda drumuirii poligonometrice;

metoda intersecției înapoi.

5.1. METODA COORDONATELOR POLARE

Metoda se recomandă în situațiile când lucrările se execută în zone în care sunt posibile atât măsurătorile unghiulare cât și cele liniare, iar baza de trasare este alcătuită dintr-o drumuire poligonometrică sau rețea topografică de construcții. Metoda se aplică în general pe șantierele de construcții civile și industriale și la trasarea căilor de comunicații, unde terenul nu este prea accidentat.

Metoda coordonatelor polare de trasare (poziționare) a punctelor proiectate ale construcției consta în trasarea unui unghi orizontal și a unei distanțe orizonatale, pentru fiecare punct de trasare.

Rețeaua de sprijin pentru trasare, sau baza de trasare, se realizează pe șantierul de construcție în scopul:

dispunerii în teren a axelor principale ale construcției;

restabilirii periodice a acestor axe în procesul de construcție, ori de câte ori este nevoie;

sprijin pentru îndesirea bazei topografice a ridicărior de execuție și a observațiilor asupra urmăririi comportării în timp a construcțiilor și terenurilor.

Punctele bazei de trasare trebuiesc amplasate în locurile cele mai stabile, a căror integritate s-ar putea păstra, pe cât posibil, pe toată perioada de construcție – montaj, și unde pot fi folosite cu eficiență maximă la lucrările de trasare – montare și la ridicările de execuție.

Având în vedere dispunerea convenabilă a punctelor rețelei de îndesire față de obiectivul trasat, baza de trasare va fi constituită chiar din punctele îndesite geodezic, S03 și S04. Acest fapt constituie un avantaj, din punct de vedere al preciziei cu care au fost determinate aceste puncte, influențând în mod pozitiv și precizia cu care se va trasa.

Valorile elementelor topografice ce urmează a fi trasate (β,D) se determină în faza de pregătire topografică, utlizând relațiile:

Fig. 5.1 Baza de trasare

Tabel 5.2 Coordonatele bazei de trasare

Coordonatele rectangulare ale punctelor S03 și S04 sunt cunoscute de la alcătuirea bazei de trasare, iar coordonatele rectangulare ale punctului A1, B1, C1, A2, B2, C2, A3, B3, C3, A4, B4 sunt date din proiect.

Trasarea punctului A1 se realizează astfel: se staționează cu aparatul în punctul S03, față de direcția de referință S03S04 se trasează unghiul β, iar pe direcția obținută se aplică distanța D, la capătul ei materializându-se punctul A1

Cea de-a doua pereche de coordonate polare (β,D) vor fi folosite la verificarea trasării punctului A1, ce se efectuează prin trasarea acestuia din celălat punct al bazei de trasare, si anume punctul B1. Valorile elementelor topografice ce urmează a fi trasate se calculează prin același mod.

5.2 Trasarea axelor construcției

Din punct de vedere geometric, axa este definită ca fiind o linie imaginară care împarte un element sau un ansamblu de figuri în părți egale sau similare, creând o linie de simetrie de o parte și de alta a traseului ei.

Axele construcției vor fi materializate în teren prin punctele matematice care reprezintă intersecția acestora, deci intersecția axelor longitudinale A,B,C,D, cu axele transversale 1,2,3,4 vor genera punctele A2,A3,…,C4.(Anexa 3) Coordonatele acestor puncte vor fi extrase din planul de trasare, calculând elementele topografice necesare trasării lor, coordonatele polare unghiul β și distanța .

Trasarea axelor construcției se va realiza cu stația totală Leica TC 407, utilizând miniprisma și jalonul din dotarea aparatului.

Pentru trasarea în plan a acestor puncte se va staționa în capătul bazei de trasare S03, introducând ca direcție de referință celălalt capăt al bazei S04. Trasarea punctelor se va face raportat la această direcție de referință, considerată ca direcție 0. Luneta aparatului se va roti în sens orar corespunzător cu unghiul β care se trasează; pe această direcție operatorul jalonului se va deplasa la distanța de la stație la punctul trasat, fiind dirijat de la stație pentru a intra pe direcția unghiulară corespunzătoare. Se vor efectua citiri repetate până când jalonul cu miniprisma va fi adus la distanța corectă pe aceeași direcție a unghiului β. Punctul va fi materializat printr-un cui bătut pe un țăruș din lemn, fixat în pământ, pe care se va nota și numărul acestuia.

Precizia cu care se vor trasa axele construcției este stabilită la ±2 mm.

Tabelul 5.3 Coordonatele polare aferente trasării din stația S03

Verificarea corectitudinii trasării se va face prin staționarea în capatul S04 al bazei de trasare, repetând operațiile enumerate anterior.

Tabelul 5.4 Coordonatele polare aferente trasării din statia S04

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Întocmirea lucrării de absolvire a reprezentat o acumulare de cunoștințe de-a lungul celor 4 ani de studiu de specialitate și de cultură tehnică inginerească. Practicile au avut rolul de a sedimenta cunoștințele și de a forma deprinderile practice în utilizarea aparaturii și în posibilitatea culegerii datelor concrete în vederea conturării unor lucrări, parte componentă a lucrării de față.

Conform temei, prezenta lucrare a tratat etapele succesive necesare înscrierii unui teren în Cartea Funciara, începând cu partea de documentare, continuând cu partea de măsurători și finalizând cu întocmirea documentației cadastrale. În tratarea acestor probleme s-a pus accentul pe noțiunile de bază ale topografiei inginerești.

Întreaga desfășurare a lucrării a fost posibilă prin utilizarea unei aparaturi destul de performantă, a stației totale precum și folosirea programelor Topolt și AutoCAD2006 .

În același timp, în lucrare se tratează prin exemplificări practice metode topografice de calcul care se aplică în lucrările topografice pentru prelucrarea datelor necesare redactării planurilor topografice și cadastrale. La ridicarea topografică, ansamblul de operații a cuprins măsurători topografice și calculul și raportarea pe plan a datelor rezultate.

Lucrarea realizată respectă în totalitate cerințele impuse de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Pe viitor propun perfecționarea SIC în scopul eficientizării și fluidizării procesului de depunere a documentațiilor pentru lucrările cadastrale.

Parcu Balnear Toroc a fost preciat chiar si inainte de amenajarea acestuia, vizitatorii fiind extrem de incantati că vor putea petreace timpul liber în acest complex, în primul rând, datorită multiplelor posibilități de receere.

Fig. 5.5 Torocul înainte de amenajare

Odată cu dezvoltarea și extinderea Torocului, dezvoltarea economică a Dejului a crescut. Torocul reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă.

Fig. 5.6 Torocul dupa amenajare

Fig. 5.7 Torocul după amenajare

Datorită potențialului turistic pe care orașul Dej îl are, Primăria intenționează modernizarea Torocului cu topogane acvatice și noi piscine și noi piscine cu apă atât dulce cât și sărată.

Fig. 5.8 Proiectul de dezvoltare

Fig. 5.9 Proiectul de dezvoltare