Documentatie Cadastrala In Vederea Inscrierii In Evidentele de Carte Funciara a Unui Imobil

CUPRINS

INTRODUCERE

Obiectivul proiectului de absolvire.

Această lucrare este o „Lucrare de licență” întocmită în scopul susținerii examenului de licență de finalizare a studiilor universitare.

Prezenta documentație cadastrală s-a întocmit în vederea înscrierii în evidențele de carte funciară a unui imobil, imobilul este situat în UAT Baia Sprie, intravilanul localității Baia Sprie.

Publicitatea imobiliara este un principiu juridic prin care se aduce la cunoștința terților, persoane fizice sau juridice situația de drept și de fapt a unui imobil într-o anumită localitate.

Importanța proiectului de licență

Importanța întocmirii prezentei documentații cadastrale este identificarea imobilului, vecinătățile, stabilirea pozitiei exacte în tarla și înscriere dreptului de proprietate asupra bunului imobil în cartea funciară, respectându-se capitolul 12, articolul 26 din regulamentul din 13 octombrie 2006 privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul nr.634/2006, cu modificările aduse de Ordinul 134/2009, și Ordinul 415/2009, intrat în vigoare la data de 23 octombrie 2009.

Capitolul I

1. Scopul Și importanȚa temei de proiect

Știința măsurătorilor terestre constituie un domeniu vast și variat de activitate, care are drept obiect totalitatea operațiilor de teren și calcule în vederea determinării și reprezentării pe hartă, într-o anumită proiecție și la o anumită scară, a supreafeței terestre și a transpunerii pe teren a obiectivelor noi proiectate. Cea mai veche și mai tipică disciplină din cadrul Științei măsurătorilor terestre este Topografia, cu cele două mari ramuri ale sale: Topografia generală care se ocupă de măsurarea și reprezentarea pe o suprafață plană a unei porțiuni de teren și Topografia inginerească care se ocupă cu transpunerea pe teren a proiectelor realizate pe baza planurilor topografice.

Cele mai vechi cunoștințe asupra activității de măsurare a terenurilor sunt transmise prin scrierile egiptene. Din acestea, rezultă că la cancelariile faraonilor se țineau registre în care erau înscrise terenurile ce se repartizau periodic spre cultivare în lunca fluviului Nil. După modul de organizare la egipteni a acestei activități, rezultă pentru prima data cele două scopuri principale ale cadastrului, care se păstrează și astăzi și anume, garantarea dreptului de proprietate și aplicarea strictă dar echitabilă a fiscalității funciare. Acest aspect a fost remarcat și aplicat, mult mai târziu, în imperiul Austro-Ungar de împăratul Frantz Josef, fapt pe care-l cunoastem din evidentele actuale ale carte funciara din Transilvania si Banat.

În timp, problemele legate de măsurarea și reprezentarea terenului pe planuri și hărți s-au înmulțit, dar nici soluțiile necesare rezolvării lor nu au întârziat să apară. Odată cu trecerea timpului, metodele de măsurare, determinare, calcul și reprezentare s-au dezvoltat, în același ritm cu dezvoltarea economică și socială a lumii, utilizându-se azi cele mai noi realizări ale tehnicii de calcul în domeniul aparaturii de măsurare și prelucrare a datelor.

Problema inventarierii întregului fond funciar al țării, implicit reprezentarea lui pe planuri și hărți este dificilă având în vedere suprafața întinsă a fondului funciar, curbura scoarței terestre, denivelările terenului, precum și necesitatea racordării ridicărilor cu țările vecine. Din aceste motive lucrările trebuie proiectate și realizate într-un mod unitar, pe întreg teritoriu național și încadrate în sistemul internațional al țărilor europene avansate.

La noi, din 1950 rețeaua geodezică de bază, clasică (Ord. 1) are coordonatele geografice-geodezice (latitudinea și longitudinea) determinate pe elipsoidul Krasovski cu parametrii de bază a și b ce definesc turtirea () a acestuia.

(1.1)

Rețeaua geodezică modernă se determină pe elipsoidul de referință WGS 84 (World Geodetic System 1984). Transformare coordonatelor determinate de pe elipsoidul de referință WGS 84 în coordonate ale elipsoidului Krasovski și invers se poate face cu ajutorul programului TransDat pus la dispozitia persoanelor interesate cu titlu gratuit de către ANCPI.

Planul de proiecție este poziționat în cadrul sistemului cartografic adoptat. Pe acesta se trec prin calcul punctele rețelei geodezice de bază în funcție de care se obțin direct coordonatele rețelelor de ridicare și ale tuturor punctelor ce definesc detaliile topografice.

Măsurătorile de teren se fac pornind de la rețeaua geodezică de stat și în funcție de necesități se va proceda la îndesirea ei. Punctele rețelelor de ridicare și de sprijin vor satisface următoarele condiții:

-coordonatele planimetrice x y se vor determina în sistemul de proiecție STEREOGRAFIC 1970;

-altitudinea se determină în sistemul de cote Marea Neagră 1975;

-punctele rețelelor se materializează prin borne și repere, conform standardelor în vigoare; bornele se definesc prin coordonate planimetrice (x,y) și altimetrice (z);

-punctele de sprijin vor fi încadrate într-o rețea unitară, măsurate cu instrumente de mare precizie, calculate prin metode care să asigure o precizie planimetrică de +/-15 centimetri și altimetrică de +/-1 centimetri.

Ridicările independente, neîncadrate în rețeaua geodezică, desfășurate pe suprafețe mici, se proiectează direct pe un plan orizontal local având în vedere că pe porțiuni restrânse de teren, sfera terestră se poate asimila cu planul tangent. În prezent asemenea lucrări sunt considerate ca excepții fiind admise doar în situații bine justificate, fie în cazul unor ridicări pe suprafețe mici, de interes local, fie în lucrările inginerești de precizie ridicată (trasarea unui tunel, construcția unui baraj).

Problema proprietății a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri. Indiferent de forma de proprietate, de stat sau particulara, aceasta a existat și va exista întotdeauna. Problema stabilirii acestei proprietății, a mărimii și a dreptului asupra acesteia, constituie una din cele mai „spinoase” probleme ale zilelor noastre.

După anul 1990 prin Legea 18/1990 si mai târziu Legea 1/2000, Legea 10/2009 s-a încercat repararea greseli făcute de sistemul comunist de naționalizare a proprietaților private de pe întreg teritoriul țării.

Lucrarea de față prezintă modul de întocmire a unei documentații cadastrale, pentru un teren situat în UAT Baia Sprie, intravilanul localității Baia Sprie, județul Maramureș.

Capitolul II

2. Localizarea geografică și administrativă

CAPITOLUL III

INSTRUMENTE ȘI APARATE UTILIZATE

3.1.Descrierea și verificarea instrumentelor utilizate la planimetrie și altimetrie

a) Descrierea aparatului

Aparatul folosit la realizarea acestei lucrări este o Statie Totala LEICA TCR 405.

Statiile toatale ca și teodolitele, sunt formate din trei mari ansambluri:

ambaza, sigură legătura dintre stativ sau trepied și aparat;

cercul orizontal + alidada, sunt elementele gradate cu ajutorul cărora se măsoară unghiurile orizontale;

luneta cu eclimetrul, sau cercul vertical.

Atât cercul orizontal cât și cercul vertical sunt gradate în sistem centesimal, cercul este împărțit în 400g, având sensul gradației în sensul acelor de ceasornic.

Părtile componente ale Statiei Totale Leica TCR 405 sunt următoarele:

1) Colimator

2) Lumina de ghidare EGL (optional)

3) Surub de miscare fina pe verticala

4) Baterie

5) distantier pentruBateriile GEB111

6) Capac baterie

7) Ocular; clarificare reticul

8) Focusarea imaginii

9) Maner de transport detasabil

10) Interfata seriala RS232

11) Surub de calare

12) Obiectiv cu EDM (Electronic Distance

Measurement) incorporat;

13) Display

14) Tastatura Fig. 2.1 Părtile componente ale Statiei Totale

15) Nivela sferica

16) Tasta On/Off

17) Tasta tragaci -Trigger key-

18) Surub de miscare fina pe orizontala

Caracteristicile unei statii totale electronice Leica TCR 405:

Memorie interna –stocheaza datele necesare pentru mai mult de o zi de lucru

Afisaj mare –pentru citiri usoare

Softkeys-concept de operare intuitiv si acces rapid la functii

Interfata seriala- pentru comunicare cu PC-ul

Modul de masurare distante (EDM) cu prisma circulara sau hexagonica, cat si fara prisma prin laser (RL)

Alimentare pe acumlatori

Tasta de navigare pentru o operare rapida.

Compensator in doua axe- garanteaza linierea perfecta la orizontala

Seria TCR 405 Leica ascunde in carcasa ei doua lasere coaxiale. Unul este un fascicul laser infra-rosu, celalalt este un laser vizibil de culoare rosie. Laserul infra-rosu este pentru masurarea conventionala cu ajutorul prismei, iar cu cel vizibil poti masura tinte fara ajutorul reflectorului. Poti comuta foarte usor intre cele doua lasere. Distanta si coordonatele sunt date direct si nu necesita post-procesare.

Fig 2.2 LEICA 405

Detalii tehnice Leica TCR 405

Tabel 2.1

Măsurare unghiuri

Telescop

Compensator

Măsurări de distante cu infrarosu

Înregistrarea datelor

Ecranul

Laserul de centrare

Interval termic

Greutate

Aducerea aparatului în poziție corespunzătoare se numește punere în stație și constă în efectuarea mai multor operații.

In cadrul operatiei de centrare a statiei se parcurg urmatorii pasi:

-se așează trepiedul aparatului astfel ca deschiderea platformei sale să fie așezată aproximativ deasupra punctului de stație, ridicat la o înălțime convenabilă operatorului,

-se înfig picioarele trepiedului în pământ, căutând sa i se dea platformei trepiedului o poziție cât mai orizontală și o stabilitate mai mare,

-se așează aparatul pe platforma trepiedului și se fixează de acesta cu ajutorul șurubului pompă fără a se strânge foarte tare, astfel încât aparatul să se poată deplasa ușor pe platformă,

-se deplasează aparatul atât cât este necesar pentru a se aduce prismele de coincidență ale nivelelor verticale pe verticala punctului de stație. Odată terminată și această operație se strânge șurubul pompă pentru o bună fixare a aparatului pe trepied.

Verificarea propriu-zisă urmărește îndeplinirea condițiilor constructive și geometrice privitoare la axe, excentricități sau diviziuni. Neîndeplinirea acestora conduce la tot atâtea erori ce pot fi grupate, după sursa care le generează și modul de eliminare, sau reducere a lor :

-erori de construcție, provocate de unele imperfecțiuni în execuția teodolitelor;

-erori de reglaj, provocate de uzura aparatului sau de dereglarea unui organ al său (prin transport sau lovire).

b) Centrarea și calarea aparatului în punctele de stație

La mǎsurarea de unghiuri orizonatale și verticale este necesar ca aparatul sǎfie așezat in stație, adicǎ in punctul care constituie vârful unghiului sau unghiurilor.

Punerea in stație a aparatului constǎ din mai multe operatii: centrare, calare, reglarea lunetei și orientarea aparatului.

Centrarea

Este operatia prin care axul principal al aparatului este adus În coincidențǎ cu verticala punctului topografic, marcat pe teren prin țǎruș sau bornǎ.

Operația de centrare se executǎ in douǎ etape:

intr-o primǎ etapǎ se face centrarea aproximativǎ prin așezarea trepiedului deasupra punctului de pe teren, punerea aparatului pe platanul trepiedului , strângerea șurubului pompǎ al trepiedului și aducerea șuruburilor de mișcare finǎ in poziția lor centralǎ.

pentru finalizarea calǎrii aproximative se mișcǎ picioarele trepiedului astfel încât laserul sǎ cadǎ aproximativ pe punctul din sol, apǎsǎm picioarele trepiedului și din picioarele trepiedului aducem bula între reperele nivelei sferice.

Datoritǎ faptului cǎ Leica 405 este o stație totalǎ electronicǎ, centrarea definitivǎ, care reprezintǎ cea de-a doua etapǎ, nu se face ca și la aparatele clasice cu ajutorul firului cu plumb sau al dispozitivului de centrare opticǎ, ci cu ajutorul laserului de centrare, a cǎrui intensitate se regleazǎ în trepte de 25 %. Intensitatea laserului se regleazǎ regleazǎ datoritǎ influențelor externe și condițiilor diferite ale suprafeței care fac necesarǎ reglarea acesteia. Fig. 2.3 Centrarea aparatului

Calarea

Prin calare se înțelege operatia de orizontalizare a limbului, operație care se face mai intâi aproximativ, odatǎ cu așezarea aparatului în stație suprafața limbului sǎ fie cât mai orizontalǎ și apoi calarea exactǎ cu ajutorul nivelei electronice. În cazul în care calarea aproximativǎ nu a fost fǎcutǎ ne apare un simbol cu o nivelǎ decalatǎ .

Calarea riguroasǎ se face din șuruburile de pe ambazǎ, cele douǎ direcții de calare sunt prezentate concomitent pe ecran. Când bulele electronice sunt între repere, aparatul este calat, urmând apoi a se verifica centrarea și dacǎ este nevoie se reface slǎbind șurubul pompǎ.

Fig 2.4. Calarea aparatului

Punerea la punct a lunetei

Prin operatia de punere la punct a lunetei se realizeazǎ claritatea firelor reticulare și a imaginii obiectului vizat. Claritatea firelor reticulare se realizeazǎ prin rotirea ocularului adaptând distanta de la acest sistem optic pânǎ la plata reticularǎ, în raport cu acuitatea vizualǎ a operatorului.

Pentru observarea mai clarǎ a firelor reticulare luneta se îndreaptǎ cǎtre un fond deschis.

Claritatea imaginii obiectului vizat se face ori de câte ori se schimbǎ distanța de la aparat și pânǎ la obiectul vizat, operație care se realizeazǎ cu ajutorul șurubului de focusare, care deplaseazǎ lentile de focusare.

Vizarea punctelor se face mai întâi aproximativ cu ajutorul colimatorului iar apoi cu ajutorul șurubului de mișcare finǎ pe orizontalǎ și verticalǎ se aduce punctul vizat la intersecția firelor reticulare.

Orientarea aparatului

Una din operațiile de bazǎ la mǎsurarea unghiurilor orizontale este orientarea aparatului pe direcția nordului sau pe o direcție oarecare, consideratǎ ca direcție de referințǎ. Înainte de orientarea aparatului, în cazul aparatului Leica 405, trebuie sǎ se inițializeze „jobul”, care reprezintǎ un fel de director, conținând diverse tipuri de date (mǎsurǎtori, coduri, puncte fixe, stații), care pot fi manipulate individual (vizualizare, editare, ștergere). Dupǎ inițializarea jobului se definește stația în care este pus aparatul fiind necesare atât coordonatele plane cât și înǎlțimea aparatului.

La orientare, direcția Hz poate fi introdusǎ manual sau poate fi folosit un punct de coordonate cunoscute. Dupǎ orientarea aparatului se poate trece la exploatarea stației folosind aplicatiile aparatului, care sunt programe predefinite, acestea acoperǎ un spectru larg de facilitǎți și îndatoriri zilnice în teren:

Surveying (drumuire combinatǎ cu radiere),

Stake out (trasare),

Tie Distance (poligonație),

Aria (aria planǎ),

Free Station (retrointersecție),

Reference Line (linie de refernințǎ),

Remote Height (puncte inaccesibile).

3. 1.1. Corecția datorata refracției atmosferice si curburii Pământului

Instrumentul va corecta automat influența refracției atmosferice și curburii Pământului se măsoară distanța orizontală (Horizontal Distance) și diferența de nivel (Elevation Difference).

Corecția refracției atmosferice și curburii pământului poate fi calculată utilizând și următoarea formulă:

Corectarea Distanței orizontale:

D=S * [cosα+ sinα* S * cosα(K-2) / 2Re]

Corectarea Diferenței de nivel

H= S * [sinα + cosα* S * cosα(1-K) / 2Re]

Dacă nu s-a corectat influența refracției atmosferice și curburii Pământului, formula de calcul a distanței orizontale și diferenței de nivel este:

D=S·cosα

H=S·sinα

Nota: Din fabricație, coeficientul refracției atmosferice este setat la valoarea K=0.14.

Pentru a anula valorile lui K, acestea fiind doua K=0.14 și K=0.2, puteți selecta Off.

K=0.14 ……………………Coeficientul refracției atmosferice

Re=6370 km …………………Raza

α(oriβ) …………… Unghiul vertical calculat de la orizontala sau unghi zenital

S …………………………………Distanța înclinată

3. 2.- Verificarea și rectificarea aparatului

Verificarea constă în cercetarea stării pieselor componente ale aparatului, a aspectului lui general, a îndeplinirii condițiilor constructive și geometrice.

Rectificarea constă în efectuarea de operații care să elimine eventualele dereglări constatate și să restabilească poziția reciprocă corectă a pieselor teodolitului.

2. 1. – Verificarea generală a aparatului

Această verificare are ca scop să se constate dacă:

piesele din sticlă ale aparatului nu sunt sparte;

punerea la punct a lunetei se poate face în bune condiții;

funcționarea șuruburilor de mișcare generală, mișcare fină și de calare este normală;

trepiedul este în stare bună (saboții să nu aibă joc, să nu aibă defecte sau piese lipsă, dispozitivul de prindere a aparatului pe trepied să funcționeze normal);

nivelele funcționează normal (înclinând încet suportul cu ajutorul șuruburilor de calaj, bula de aer trebuie să se miște lin).

2. 2. – Verificarea îndeplinirii condițiilor geometrice

La aparat luăm în considerare următoarele axe:

axa verticală VV, sau axa principală de rotație a aparatului;

axa orizontală OO sau axa secundară de basculare a lunetei;

axa de vizare Or a lunetei;

directricea nivelei torice NN și linia indexurilor de citire la cercul vertical.

Aceste axe trebuie să îndeplinească următoarele condiții geometrice:

NN VV (axa principală trebuie să fie verticală);

Or OO (axa de vizare trebuie să fie perpendiculară pe axa secundară);

OO VV (axa secundară trebuie să fie orizontală);

Linia indecșilor de citire de la cercul vertical trebuie să se afle într-un plan orizontal hh sau într-un plan vertical VV, care conține și axa OO de basculare a lunetei.

Neîndeplinirea condițiilor geometrice ale axelor aparatului se datorează dereglării pieselor acestuia din poziția lor justă, din diferite cauze (uzură, transport, loviri, manipulare brutală etc.) și conduce la următoarele erori:

a) eroarea v de înclinare a axei principale de rotație (se datorează neîndeplinirii condiției 1);

b) eroarea de colimație orizontală c, produsă de neîndeplinirea condiției 2;

c) eroarea de înclinare i a axei secundare, produsă de neîndeplinirea condiției 3;

d) condiția de index a cercului vertical (eroarea de colimație verticală), se produce datorită neîndeplinirii condiției 4.

Aceste erori, numite erori de reglaj, pot fi constatate prin operația de verificare a teodolitului, iar operatorul le poate reduce la minim prin operația de rectificare a aparatului. De asemenea, influența lor se poate elimina prin folosirea unei metode de măsurare corespunzătoare.

3. 2. 1. Verificarea și rectificarea condiției 1 (NN VV); VV = vertical.

Îndeplinirea acestei condiții se face în mod indirect, prin calarea aparatului, presupunând că nivelele acestuia sunt riguros rectificate. Limbul LL fiind prin construcție perpendicular pe axa de rotație VV a instrumentului, rezultă că prin orizontalizarea sa se obține automat verticalizarea axei principale.

Existența unei eventuale înclinări a axei principale se poate constata după calarea aparatului. Dacă rotind instrumentul în jurul axei VV bula nivelei nu rămâne între repere, deși verificarea nivelei și calarea au fost făcute cu atenție, înseamnă că axa VV nu este perpendiculară pe cercul orizontal LL. Rectificarea acestei neperpendicularități se face numai în fabrică. În stadiul actual al tehnicii construcției de instrumente , această condiție este ușor îndeplinită. Eroarea de verticalitate a axei VV nu se poate elimina prin metode de lucru, ea având o acțiune sistematică. Din această cauză operația de calare trebuie realizată și verificată cu cea mai mare atenție.

3.2.2.2. – Verificarea și rectificarea erorii de colimație orizontale (condiția 2, Or OO)

Neperpendicularitatea axei de vizare Or pe axa de rotație OO a lunetei provine din cauza descentrării centrului reticular (r) de pe axa optico-geometrică a lunetei. Atunci când se rotește luneta în jurul axei OO, axa de vizare rO nu va mai descrie un plan perpendicular pe OO, ci va descrie un con producând eroarea de colimație orizontală c. Axele r’O, r”O și OO formează între ele un unghi de 100 g c. Influența acestei erori în măsurarea unghiurilor orizontale este gravă, ea nefiind constantă, variind în funcție de înclinarea lunetei.

Constatarea erorii de colimație se face în felul următor: Cu luneta aproximativ orizontală se vizează, în poziția I a lunetei, un punct P îndepărtat și bine vizibil. Se citește pe limb valoarea a1. După accea se vizează același punct P în poziția II a lunetei, citind pe limb valoarea a2 .

Dacă a2 = a1 200 g , rezultă că eroarea de colimație este nulă, iar rO OO. Atunci când a2 a1 200 g , condiția de perpendicularitate între axe nu este îndeplinită, iar diferența reprezintă dublul erorii de colimație.

Din se observă că citirile obținute în cele două poziții ale lunetei sunt:

Prin scăderea celor două valori se obține valoarea erorii de colimație:

deci

Dacă se face media celor două valori, se elimină eroarea de colimație și se obține citirea justă:

Rectificarea erorii se face prin centrarea reticulului pe axa lunetei. Se introduce în aparat citirea justă, acționând din șurubul micrometric al mișcării înregistratoare (a alidadei).

Prin aceasta se observă că imaginea punctului vizat P nu se mai află pe firul vertical. Firul reticular vertical s-a deplasat de pe imaginea punctului vizat cu o distanță care corespunde erorii de colimație.

Readucerea axei de vizare pe punctul P se face acționând asupra șuruburilor de rectificare S1 și S2 ale reticulului, deplasând diafragma firelor reticulare până ce firul vizor se află din nou pe verticala punctului vizat.

Operația de verificare și rectificare se repetă până când c 0. Eroarea de colimație reziduală (rămasă nerectificată) se elimină prin metoda de măsurare, dacă se citește în cele două poziții ale lunetei și se ia media.

3.2.2.3. – Verificarea și rectificarea condiției 3 (OO VV)

Axa de rotație OO a lunetei trebuie să fie orizontală atunci când axa principală VV este verticală. Eroarea de înclinare a axei de basculare a lunetei afectează unghiurile orizontale.

Constatarea erorii se face prin diverse procedee, numai după ce au fost îndeplinite condițiile 1 și 2 astfel:

se vizează un punct situat la înălțime mare (vârful unui paratrăznet, etc.) în pozițiile I și II ale lunetei efectuând citirile corespunzătoare la cercul orizontal c1 și c2 . Diferența între cele două valori micșorată cu 200 g reprezintă dublul erorii de înclinare a axei de rotație a lunetei;

se vizează un fir cu plumb cu lungime mare. Oscilațiile firului se micșorează introducând greutatea firului într-o găleată cu apă. Înclinând luneta, intersecția firelor reticulare trebuie să rămână pe direcția firului cu plumb;

cu luneta mult înclinată se vizează în poziția I un punct marcat pe un perete. Se blochează mișcarea cercurilor orizontale și se plonjează luneta, proiectând punctul P în P1. Poziția lui P1 se citește pe o riglă orizontală așezată pe perete

aproximativ la înălțimea instrumentului. Se repetă operația și în poziția II a lunetei, obținând punctul P2. Dacă cele două citiri coincid (punctul P1 coincide cu punctul P2) înseamnă că axa de vizare se înclină într-un plan vertical și condiția de perpendicularitate între OO și VV este îndeplinită; dacă P1 diferă de punctul P2 , condiția de perpendicularitate între OO și VV nu este îndeplinită.

Rectificarea erorii de înclinare a axei de basculare OO a lunetei. Poziția justă a punctului (când axa OO este orizontală) se află în mijlocul intervalului P1P2 = d . Se fixează pe riglă (sau pe perete) punctul P’ aflat la distanța d/2 de punctele P1 și P2 . Acționând șuruburile Sr se ridică sau se coboară unul din capetele axei de basculare a lunetei până când intersecția firelor reticulare se deplasează din punctul P2 în punctul P’. Verificarea rectificării se face repetând operația până când punctul P2 proiectat în poziția II a lunetei este identic cu punctul P1 obținut în poziția I a lunetei. La aparatele moderne această condiție este realizată prin montaj cu o precizie ridicată (în general i 20cc).

O eventuală eroare de înclinare a axei OO se va rectifica numai în ateliere specializate.

Influența acestei erori la măsurarea unghiurilor orizontale se elimină efectuând media lecturilor în cele două poziții ale lunetei.

3.2.2.4. – Verificarea și rectificarea poziției indexurilor de citire de la cercul vertical

Neîndeplinirea acestei condiții are următoarele cauze:

linia indexurilor de citire nu este orizontală (sau verticală) și face cu directricea nivelei torice a cercului vertical (sau cu verticala) un unghi e1;

axa de vizare a lunetei proiectată în planulcercului vertical nu coincide cu linia ce unește gradațiile 0g și 200g (sau 100g și 300g) de pe cercul vertical, formând cu aceasta unghiul e2

Suma acestor două erori dă eroarea de zenit instrumental sau eroarea de index:

3.2.2.4.1. – Cazul aparatelor cu nivelă torică zenitală

Orizontalizarea liniei indexurilor de citire de pe cercul vertical se face cu ajutorul nivelei torice de pe cercul vertical.

În cazul teodolitelor care măsoară direct unghiuri verticale influența acestei erori asupra mărimii unghiului a măsurat în pozițiile I și II ale lunetei rezultă din. S-a notat cu a unghiul vertical care ar trebui măsurat și cu aI respectiv aII= 200g-aI (aII fiind valoarea citită la indexul de citire) valoarea efectivă, măsurată.

Folosind unghiurile măsurate, se poate exprima unghiul just astfel:

în poziția I :

în poziția II :

Adunând relațiile de mai sus se obține valoarea unghiului just:

Scăzând aceleași relații se obține eroarea de index:

În cazul teodolitelor la care se măsoară unghiurile zenitale z influența erorii de zenit instrumental se obține în mod asemănător.

Unghiul zenital just z va fi:

în poziția I :

în poziția II :

Adunând ultimele două relații se obține valoarea unghiului z just:

Scăzând aceleași relații se obține eroarea de zenit instrumental:

Din ultima relație rezultă că eroarea de zenit instrumental va fi egală cu zero

(e=0) atunci când zI + zII = 400g . Diferența față de 400g este dublul erorii de zenit instrumental.

Constatarea erorii. Se vizează un punct bine vizibil în poziția I a lunetei. Se calează nivela torică de pe cercul vertical cu șurubul Sb și se citește unghiul pe cercul vertical. Se vizează același punct în poziția II a lunetei și cu nivela calată se citește unghiul pe cercul vertical. Dacă aI = aII , respectiv zI + zII = 400g , atunci eroarea de zenit instrumental este e = 0 și condiția pusă este îndeplinită. În caz contrar se face rectificarea nivelei torice de pe cercul vertical.

Rectificarea erorii. Se calculează unghiul just care trebuie citit în poziția II a lunetei:

respectiv

Acționând de șurubul de basculare Sb al nivelei torice zenitale, se Aduce indexul de citire în dreptul valorii calculate. În această situație bula de aer a nivelei zenitale nu mai este între repere. Centrarea se face prin rectificarea nivelei cu șuruburile ei de rectificare.

Operația se repetă până când se obține e = 0 .

3.2.2.4.2. – Cazul aparatelor cu compensator pentru stabilizarea automată a indexului de citire

La aceste aparate se face verificarea funcționării stabilizării indexului de citire în modul următor: se orizontalizează (calează) aparatul, așezând un șurub de calare aproximativ în direcția unui punct îndepărtat vizibil. Se vizează acest punct și se citește valoarea unghiului zenital. Se înclină aparatul cu șurubul de calare aflat pe direcția punctului vizat, până când citirea se modifică cu 4c. Se vizează din nou punctul. Citirea executată din nou trebuie să fie egală cu cea inițială.

În caz contrar rectificarea pendulului se va face numai în ateliere specializate.

3.2.2.5. – Verificarea poziției corecte a firelor reticulare

Este necesar ca firele reticulare să fie unul conținut într-un plan vertical și celălalt într-un plan orizontal. Îndeplinirea acestei condiții este importantă atât pentru măsurarea unghiurilor orizontale, cât și a celor verticale. De regulă se verifică poziția unui singur fir, fie orizontal, fie vertical, celălalt ocupând automat poziția justă, deoarece firele sunt riguros perpendiculare.

Verificarea și rectificarea se fac astfel:

se vizează cu luneta un fir subțire de la un fir cu plumb și se urmărește suprapunerea firului vertical (vizor) peste firul cu plumb sau :

se vizează un punct fix aflat la 20-30 m de aparat și aproximativ în orizontul instrumentului. Se blochează mișcarea de basculare a lunetei și se rotește încet aparatul în plan orizontal, astfel încât imaginea punctului vizat să parcurgă câmpul lunetei de la un cap la altul.

Dacă imaginea firului cu plumb, sau în cazul al doilea imaginea punctului nu rămâne pe firul reticular, se scoate capacul protector al șuruburilor de rectificare a reticulului. În spatele șuruburilor de rectificare se află 4 șuruburi de fixare. Se slăbesc acestea și se rotește montura firelor reticulare împreună cu ocularul până când condiția este îndeplinită. După rotire, șuruburile se strâng din nou.

În mod obligatoriu se verifică din nou condiția 2.

Observație: Verificarea și rectificarea erorilor de reglaj se face obligatoriu în ordinea descrisă. De asemenea, la verificarea și rectificarea lor se consideră că sunt îndeplinite condițiile constructive.

Capitolul IV

Situația lucrărilor geodezice și topografice

Teritoriul țării noastre a apărut pe hărți din timpuri foarte vechi. Necesitatea folosirii documentelor cu caracter topografic în diverse activități (economice, administrative, militare), a fost atestată chiar de operele unor cărturari români de seamă. Astfel, lucrările spătarului Nicolae Milescu (1636-1708), a stolnicului Constantin Cantacuzino (1650-1714), ale principelui Dimitrie Cantemir (1673-1723), au avut menirea să arate preocupările și interesul domnitorilor români pentru întocmirea și folosirea documentelor topografice. Astfel de hărți, apar încă din secolul al XVI-lea, dar sursa informațiilor și redactarea lor eronau uneori realitatea, din care cauză nu se putea avea mare încredere în ele. Se poate spune că până la sfârșitul secolului al XVII-lea a fost etapa realizării hărților informative.

Primele hărți informative ale Țărilor Române au apărut către anul 1596 în Italia și mai ales în Germania, ca mijloc de ilustrare a descrierii luptelor duse de Mihai Viteazul împotriva turcilor. Abia către începutul secolului al XVIII-lea au apărut primele hărți întocmite de români: harta realizată de stolnicul Cantacuzino în anul 1700 pentru Valahia Mare și harta Moldovei executată de Dimitrie Cantemir în anul 1737. Ultima, avea trasate pe ea meridianele și paralelele geografice.

În dezvoltarea științelor topografice un rol important și-a asumat Serviciul Topografic Militar.

În anul 1854, cu ocazia războiului Crimeii, au început lucrările de ridicări topografice pentru întocmirea hărții Dobrogei și Munteniei, precum și lucrările de determinare a diferenței de nivel dintre Marea Neagră și Marea Adriatică, sub conducerea Statului major austriac și a celui francez. Ca rod al lucrărilor efectuate, s-a întocmit sub conducerea mareșalului-general Flighely (1855) harta Dobrogei, Munteniei și Olteniei, precum și descrierea geometrică a cursului inferior al Dunării. De remarcat că la executarea lucrărilor de topografie și triangulație au participat și cadeții primei promoții de ofițeri români de la Școala militară de la București.

Din anul 1875, România a început să activeze în organismele geodezice internaționale. La ședința Comisiei permanente de geodezie de la Paris (1875), s-a prezentat primul raport asupra lucrărilor topografice și geodezice efectuate în țară.

După terminarea Războiului de Independență, “Depozitul de Resbel” revine la atribuții pașnice. Încep ridicările topografice din Dobrogea, la scara 1:10.000, pentru a servi la parcelarea proprietăților.

În anul 1895, este înființat Institutul geografic al armatei. În compunerea acestuia intrau serviciile: geodezic, topografic, reproduceri și administrativ, școala pentru ofițeri geodezi și topografi, și o școală de operatori cartografi. Toate acestea aveau ca scop înlocuirea treptată a specialiștilor străini aduși de la Institutul cartografic din Viena.

În anul 1900, a început colaborarea internațională la care și România a fost parte, în vederea determinării diferenței de longitudine dintre București și Potsdam în scopul realizării legăturii precise dintre cele două observatoare astronomice, precum și a calculării longitudinii reale a punctului fundamental al țării.

În același timp, lucrările geodezo-topografice existente în Transilvania, Banat și Bucovina, erau mai bune decât cele realizate până în anul 1916 în Moldova și Muntenia și aceasta datorită faptului că la Viena, a existat o importantă tradiție în acest domeniu. Începuturile triangulației în aceste provincii, datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, finalizarea lucrărilor făcându-se abia după 1853. Rețelele au fost realizate pe ordine de triangulație cuprinzând ordinul I, II, III, și IV. Punctele rețelelor de triangulație au fost marcate la sol prin borne de piatră, unele din ele păstrându-se și astăzi.

Începând cu anul 1928 a fost înființat biroul stereo-fotogrammetric și aerocartografic, intuindu-se marea utilitate a metodelor fotogrammetrice pentru construcția hărților.

În anul 1930 au fost întreprinse lucrări pentru racordarea tuturor hărților la elipsoidul de refeință Hayford și utilizarea sistemului de proiecție stereografică cu plan unic secant.

Începând cu anul 1951 s-a trecut la întocmirea noii hărți a României la scara 1:25.000, adoptându-se elipsoidul Krasovski și sistemul de proiecție Gauss-Krüger. Pînă în anul 1958 a fost finalizată faza ridicării întreg teritoriului țării.

Începând cu anul 1973, în vederea întocmirii planului topografic de bază la scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, s-a introdus proiecția azimutală perspectivă oblică conformă în plan secant 1970.

În prezent sunt în plină desfășurare eforturile de realizare a hărții digitale a României la scări mari, beneficiind de deschiderea spre informație de după 1990, și cu aportul tehnologiilor actuale.

Efectuarea măsurătorilor topografice în vederea reprezentării unitare în plan, într-un sistem de proiecție dat, a suprafețelor de teren de pe cuprinsul țării, impune existența unei rețele geodezice de stat alcătuită din puncte de sprijin determinate cu precizie și care formează baza geodezică.

Baza geodezică a țării se compune din puncte de triangulație de ordin superior care alcătuiesc rețeaua de stat și din puncte de triangulație de ordin inferior care formează rețeaua de îndesire.

Punctele rețelei de stat și de îndesire servesc la calcularea coordonatelor rectangulare ale unor noi puncte de sprijin ce aparțin rețelei de ridicare.

Rețeaua de ridicare este alcătuită din puncte de intersecții, retrointersecții, drumuiri planimetrice și de nivelment trigonometric, drumuiri de nivelment geometric care se sprijină la rândul lor pe puncte și repere din rețeaua geodezică.

Punctele rețelei de ridicare, care constituie noi puncte de sprijin, servesc la ridicarea detaliilor de planimetrie și nivelment, iar uneori și ca puncte de detaliu. Numărul și poziția punctelor de ridicare se alege în funcție de densitatea detaliilor planimetrice și complexitatea reliefului. De aceea, pentru obținerea planului topografic în cazul unor suprafețe mici, la efectuarea măsurătorilor se pot aplica ca metode principale intersecția, retrointersecția, dar mai ales drumuirea și ca metodă secundară pentru ridicarea detaliilor, radierea.

Pentru integrarea măsurătorilor în sistemul național de coordonate Stereografic1970 am determinat coordonatele unui punct nou cu ajutorul tehnologiei GPS având implementată funcția . Din acest punct cu orientare spre punctul 1002 Biserica Ortodoxă Lechința punct de coordonate cunoscute, am executat o drumuie în circuit închis. Această drumuire m-a ajutata la radierea punctelor de detaliu necesare redactării planului topografic și ca puncte necesare pentru trasarea ulterioară a punctelor de frântură ale imobilelor pentru care am întocmit planul parcelar.

Aparatura folosită pentru realizarea rețelei de ridicare și ridicarea detaliilor am utilizat o stație totală Leica TCS 303 cu accesorii necesare, cu precizia de 3”;

Pentru prelucrarea datelor au fost utilizate următoarele programe specializate:

-Microsoft Windows XP Professional, ca și sistem de operare;

calcule topografice:

-Caltop, program pentru prelucrarea datelor.

-AutoCAD LT2000, destinat întocmirii desenelor.

-Microsoft Office 2000, destinat redactării documentelor, calcul tabelar, bază de date, etc.;

-Microsoft Works 2000, destinat redactării documentelor etc.

Capitolul V

Metodologia de rezolvare a proiectului

Pentru rezolvarea proiectului s-au parcurs mai multe etape.

Una dintre etape a fost identificarea pe planuri și hărți a tarlalei pentru care trebuie să se realizeze documentația cadastrală. Această etapă se completează cu informații tehnice, economice și juridice legate de obiectul temei, obținute atât de la OCPI Maramureș, cît și de la Primăria orasului Baia Sprie.

O a doua etapă în realizarea oricărei lucrări topografice este identificarea pe planuri și hărți a punctelor geodezice cere se vor folosi pentru legătura la sistemul național de proiecție Stereo 70 și pentru care se va face verificarea coordonatelor. Se verifică apoi existența lor în teren și stabilitatea marcajelor. Alegerea acestor puncte se face astfel încât să acopere întreaga zona de lucru.

Următoarea etapă este verificarea stabilității rețelei se sprijin și prelucrarea măsurătorilor prin metoda celor mai mici pătrate – măsurători condiționate.

Altă etapă în rezolvarea proiectului este îndesirea rețelei de triangulație cu puncte în zona de lucru, îndesire care de obicei se face prin retrointersecție, folosind punctele din rețeaua de stat pentru care s-a făcut verificarea stabilității.

Măsurătorile se vor sprijinii pe drumuiri dezvoltate între punctele de îndesire. Întotdeauna se încearcă ca traseele de drumuire să fie realizate cu sprijin la ambele capete sau în circuit închis. Drumuirile flotante nu trebuie să aibă mai mult de două stații. Măsurarea unghiurilor și distanțelor în drumuire se face în ambele poziții ale lunetei, iar distanțele se măsoară și înainte și înapoi.

Ridicarea detaliilor se face din punctele drumuirii, după rezolvarea acetora, prin compensarea orientărilor și coordonatelor. Măsurătorile către punctele de detaliu se fac doar în prima poziție a lunetei, citirile făcându-se cu mare grijă. Acolo unde este necesar, la puncte caracteristice importante, distanța se citește și cu ruleta.

Calculul drumuirii și a punctelor radiate l-am făcut automat, cu calculatorul, prin programul Caltop.

Redactarea planului parcelar l-am făcut de asemenea direct în calculator, pentru a asigura o precizie mai mare a raportării.

Calculul suprafețelor se face automat, pe categorii de folosință și imobile.

Capitolul

7. Stabilirea rețelei topografice de bază

7.1.Materializarea și determinarea sistemului de referință

Pentru reprezentarea suprafeței Pământului cu neregularitățile pronunțate, se stabilesc anumite legi sau convenții, astfel încât imaginea obținută să fie cât mai apropiată de realitate. Astfel, în funcție de extinderea suprafețelor care se reprezintă și de natura ridicărilor geodezice și topografice, se pot folosi diferite suprafețe de referință:

suprafața geoidului – folosită pentru ridicările nivelitice, aceasta constituind suprafața de nivel zero.

suprafața elipsoidului – folosită în ridicările geodezice de planimetrie pe suprafețe mari. Toate punctele principale (care formează rețelele geodezice de sprijin) sunt trecute de pe suprafața fizică a Pământului pe suprafața elipsoidului de referință.

suprafața sferei de rază medie – folosită în ridicările geodezice de planimetrie pe suprafețe mici.

suprafața plană – este folosită în ridicările topografice planimetrice, și anume în ridicarea suprafețelor circulare cu raza de 10 km.

Calculele pe suprafața elipsoidului și chiar pe suprafața sferei de rază medie sunt voluminoase și destul de dificile. De aceea s-a adoptat suprafața plană, tangentă la sferă în punctul central al teritoriului. Pe acest plan se proiectează prin verticale paralele între ele toate punctele situate pe suprafața topografică.

Datorită suprafețelor care se ridică, planul de reprezentare admite un sistem cartezian de referință OXYZ cu axele orientate astfel:

axa OX pe direcția meridianului punctului O (O=originea sistemului și coincide cu centrul suprafeței ce se ridică topografic)

axa OY pe direcția paralelei punctului O

axa OZ pe direcția verticalei punctului

În acest sistem, poziția punctului P este determinată prin coordonatele XP, YP și ZP.

Coordonatele rectangulare ale originii sistemului cartezian de coordonate se stabilesc în funcție de coordonatele sale geografice, într-un anumit sistem de reprezentare.

În țara noastră sunt folosite în prezent două sisteme de proiecție:

sistemul Gauss-Kruger (sistemul cilindric-transversal)- folosit din 1950

proiecția stereografică 1970- folosită în prezent

Sistemul de proiecție “Stereografic 1970” este în prezent generalizat și obligatoriu. În principiu, este o proiecție perspectivă, conformă, ce păstrează nealterate unghiurile și deformează distanțele.

Sistemul de axe de coordonate rectangulare, plane, are următoarele caracteristici:

originea (O) se găsește în centrul țării, undeva la nord de Făgăraș, la intersecția paralelei de 460 cu meridianul de 250

sensul pozitiv al axei OX este dirijat spre nordul geografic, iar cel al axei OY spre est

teritoriul național are zone cuprinse în toate cele 4 cadrane, cu puncte ce pot avea coordonate pozitive sau negative

pozitivarea coordonatelor se impune pentru simplificarea calculelor. În acest scop, originea axelor se translatează spre sud-vest, atât pe X cât și pe Y cu câte 500 km, astfel încât întreg teritoriul național devine situat în cadranul I

Deformațiile unitare ale lungimilor se reduc față de alte sisteme de referință, însă ele trebuie totuși luate în calcul:

în centrul țării deformația este –0,25 m/km

la periferia țării ajunge la +0,73 m/km

Proiecția stereografică este calitativ superioară prin faptul că deformațiile liniare sunt mai mici ca și la proiecția Gauss-Kruger.

Marcarea punctelor este operația de fixare a punctelor topografice pe teren; se face în mod diferențiat după importanța și destinația punctelor și poate fi provizorie sau permanentă.

Marcarea provizorie este de durată mai scurtă, 2 .. .4 ani și se face cu :

– țăruși din lemn de esență tare (stejar, carpen, ulm etc), cu secțiunea pătrată cu latura de 4…6 cm sau rotunda (fig. de mai jos a).La partea superioară se bate un cui, care marchează punctul matematic. Cu țăruși de lemn se face marcarea provizorie a punctelor de drumuire situate în extravilan;

– țăruși metalici folosiți pentru marcarea punctelor din intravilan, au diametrul de 1,5 .. .3 cm și lungimea de 15 .. .25 cm;

-stâlpi din lemn cu diametrul de aproximativ 10 cm și lungimea de 1.. .1,2 m, materializează punctele care necesită o durabilitate mai mare (fig. 7.1. de mai jos b, c).

Marcarea permanentă, denumită și bornarea punctelor este o materializare de lungă durată a punctelor rețelei de sprijin. Bornele se confecționează din beton simplu sau armat și au forma unui trunchi de piramidă cu secțiune pătrată (fig. de mai jos, a). Marcarea punctelor se face prin borne fără martori, ca în figura de mai jos, b sau prin borne cu martori, care constă în materializarea punctului și în subsol.

7.2. Marcarea permanentă a punctelor topografice:

bornă din beton armat; b- marcarea fără martori

1-armătură longitudinală; 2-etalon.

Modul de bornare depinde de solul în care se plantează marca. Astfel, în terenuri obișnuite bornarea se face cu o bornă eu dimensiuni (15 .. .20) x 80 cm, cu martor în subsol, peste care se așază un strat semnalizator. Borna se acoperă cu o movilă protectoare din pămînt compactat, în terenuri cu sol din pietriș, materializarea punctelor în subsol se face prin două rînduri de martori fixați la adîncimi diferite, iar borna de la sol se fixează cu un zid protector din zidărie de piatră cu mortar de ciment. În terenurile stîncoase, materializarea se face prin încastrarea unei mărci metalice, direct în stîncă, după care se fixează prin cimentare o bornă cu marcă, asigurîndu-se cu un zid protector din zidărie de piatră cu mortar de ciment.

Cînd datorită naturii terenului (nisipuri, mlaștini etc), marcarea punctelor nu se poate face sau nu este indicat să se facă prin borne, se folosesc alte metode și materiale de marcare, corespunzătoare naturii terenului și scopului lucrării.

7.3. Marcarea permanetă a punctelor topografice cu materializare și în subsol :

a- în terenuri obișnuite; b- în terenuri cu sol din pietriș; c- în terenuri stîncoase; 1- marcă în subsol; 2- strat semnalizator; 3- bornă; 4- pămînt compactat; 5-martor suplimentar; 6- movilă protejată cu zidărie de piatră cu mortar de ciment; 7- marcă metalică încastrată în stîncă.

Pentru marcarea punctelor din interiorul orașelor se folosesc aceleași tipuri de borne, prevăzute la partea superioară cu o placă protectoare de fontă, de 1,5 .. .2 cm grosime, legată cu o tijă de corpul bornei. Se mai folosesc repere din țeava metalică, încastrate într-un bloc de beton și protejate de o cutie metalică, la partea superioară a cutiei se află un capac protector din fontă, cu o grosime de 1,5 .. .2 cm, prins cu o tijă de cutie. Cutia se sprijină pe o placă metalică sau din beton, prin care trece și țeava reperului. Placa protectoare de fontă trebuie să fie încastrată la nivelul terenului.

Materializarea punctelor trebuie să respecte următoarele condiții :

– axul de simetrie al bornei să coincidă cu verticala locului;

-reperul la sol și cel din subsol să fie pe aceeași verticală, neadmi-țîndu-se abateri mai mari de 1 cm;

-între marca din subsol și marca la sol se va realiza un strat semnalizator gros de 15 . . .20 cm, constituit din cărbune, cărămidă sfărîinată sau zgură și nisip.

Pentru ca centrul reperului de la sol și centrul mărcii din subsol să fie pe aceeași verticală se face mai întîi o marcare provizorie cu un țăruș la suprafață și se proiectează centrul țărușului cu un fir cu plumb la adîncimea martorului. În acest scop se reperează poziția țărușului cu ajutorul a două sfori întinse față de patru țăruși bătuți în pămînt, pe două direcții perpendiculare, la o depărtare de 1.. .2 m, care să permită săparea gropii.

Centrarea reperului din subsol pe verticala punctului de la suprafață se face proiectînd intersecția celor două sfori cu un fir cu plumb în fundul gropii. După fixarea martorului în subsol se îndepărtează sforile și se introduce mai întîi stratul semnalizator și apoi pămîntul, care se compactează bine. Se plantează apoi borna așezînd centrul mărcii metalice încastrate în capul bornei, exact pe direcția firului cu plumb, care se ține la intersecția sforilor întinse. În jurul bornei se face o movilă protectoare, cu un diametru de 1,5 . . .2 m.

Semnalizarea punctelor este operația de însemnare a punctelor cu semnale amplasate deasupra solului, care materializează verticala punctului topografic marcat la sol, pentru a fi văzut de la distanță și a permite vizarea punctului, este necesară pentru măsurarea unghiurilor cu teodolitul, pentru alinieri etc.

Semnalizarea punctelor topografice se face prin :

-semnale portabile, pentru punctele de drumuire și punctele de detaliu, situate la distanțe pînă la 300 m;

-semnale permanente, pe toată perioada de măsurare, pentru puncntele rețelei de sprijin și de îndesire (triangulație, intersecție), aflate la distanțe mai mari de 300m.

Semnalul portabil cel mai utilizat este jalonul, baston drept, confecționat din lemn ușor, cu latura de 4 cm, de formă octogonală, hexagonală sau triunghiulară și lungimea de 2 m. Este vopsit în alb si roșu pe segmente de 20 cm și la un capăt este prevăzut cu un sabot metalic. Jalonul se ține cu mina sau cu un trepied metalic, deasupra punctului marcat. Verticala lui se asigură din ochi, cu un fir cu plumb sau cu o nivelă sferică cornieră, fixată pe jalon.

Semnalele permanente, denumite semnale geodezice sau topografice sînt balizele, piramidele și semnalele cu pilaștri.

Baliza la sol este un semnal confecționat dintr-o manelă sau riglă de lemn de 3 .. .7 m lungime. La cele confecționate din manele, secțiunea are diametrul între 9 și 14cm, iar cele confecționate din rigle au secțiunea dreptunghiulară de 7 x 9 sau 10 x 12 cm.

Pentru ca semnalul să fie vizibil de la distanță mare, el are la partea superioară un fluture format din patru scînduri vopsite, două în negru și două în alb.

Semnalul se introduce într-o cutie de lemn cu o lungime de 80 cm, îngropată în pămînt în poziție verticală, lîngă bornă la o distanță e (excentricitatea) care se măsoară. Verticalitatea semnalului se asigură cu un fir cu plumb amplasat pe două direcții perpendiculare.

7.4. Semnal portabil : 7.5.Baliză la sol (semnal permanent):

a- jalon fixat pe trepied; b- nivelă sferică; 1- baliză; 2- cutie; 3-pop;

1- jalon; 2- sabot metalic; 4- trepied; 4- fluture; 5—borna.

În general, se caută să se confecționeze semnalele cele mai potrivite din punctul de vedere tehnic, dar și cele mai economice. Se construiesc semnale mai înalte în terenuri de șes, acoperite cu tufișuri sau culturi, unde vizibilitatea este mai slabă iar în regiuni muntoase relieful terenului permite construirea unor semnale mai scurte.

Baliza în arbore este asemănătoare cu cea de la sol, fiind fixată pe arbor în poziție verticală. Bornarea în această situație poate fi excentrică, cînd semnalul se proiectează la sol în perimetrul tulpinii sau poate fi centrică. Acest tip de semnal prezintă dezavantajul că nu are stabilitate bună, dar datorită înălțimii la care se fixează, înlocuiește construcții înalte de semnale, care sînt costisitoare. În cazul bornării excentrice, excentricitatea nu va depăși 50 cm și se va face pe direcția nord-sud față de semnal, cu ajutorul unei busole.

Piramida la sol cu trei sau patru picioare, este o semnalizare centrică cu staționare pe verticala punctului marcat. În principiu, acest semnal este o baliză înălțată pe o piramidă, care îi mărește înălțimea și stabilitatea. Se construiește cu trei sau patru picioare de lemn, în formă de piramidă cu baza triunghiulară sau pătrată. Picioarele sunt unite la partea superioară și consolidate de o bîrnă de lemn, așezată vertical, cu lungimea de 2 .. .4 m, care se numește popul semnalului. În vîrful popului se prinde fluturele, în partea de jos, popul este fixat de picioare prin patru contravîntuiri. Pentru ca semnalul să fie vizibil se îmbracă partea de sus cu scînduri vopsite în alb.

7.6. Baliză în arbore : 7.7.Piramidă la sol (semnal permanent) :

a- cu bornare excentrică; 1- pop; 2- scînduri vopsite în alb;

b- cu bornare centrică; 3- contravîntuiri; 4-picioare din lemn;

1- baliză; 2- bornă. 5—bornă

Plantarea semnalului se face astfel ca centrul popului și centrul bornei să se găsească pe aceeași verieală. Picioarele semnalului se așază pe direcții care să nu acopere punctele ce trebuie vizate, iar vizele să nu treacă la mai puțin de 10 cm de stâlpii picioarelor.

Semnalele cu pilastru sunt semnale centrice și staționabile, folosite în localități. În acest caz, balizele se instalează pe acoperișurile clădirilor (a) sau pe terase (b) pe pilaștri din beton armat, din cărămidă sau lemn, după cum permite construcția .

7.8.Semnale cu pilastru :

a- pe acoperișurile clădirilor; a- pe terasele clădirilor;

1- baliză; 2- pilastru; 3- platformă; 4- acoperiș;

5- terasă.

În timpul observațiilor în punct, semnalul se scoate de pe pilastru și în locul lui se montează teodolitul pe o placă specială de pilastru .

În unele cazuri, în centrele populate se mai utilizează ca semnale, diferite părți ale construcțiilor mai înalte ca: vîrfurile turlelor de biserică, paratrăsnetele de pe coșurile de fabrică, săgețile foișoarelor etc.

Oricare ar fi semnalul construit, el trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să se deosebească net de obiectele înconjurătoare ca formă și colorit, astfel ca să fie vizibil de la distanță mare; să fie stabiliți solid, stabilitatea semnalului să permită măsurarea unghiurilor pe vînt de tărie medie.

7.9. Semnale în centre populate:

a- cruci de biserică; b- paratrăsnete pe coșuri de fum.

Descrierea topografică a punctelor permite identificarea poziției unui punct topografic în caz de deplasare sau dispariție a lui, se compune dintr-o schiță de reperaj orientată față de direcția nord, pe care se indică distanțele punctului matematic față de obiecte stabile și ușor de recunoscut și poate fi completată cu text, fotografii, cu coordonatele și altitudinile punctelor topografice etc. Descrierile se păstrează în registre speciale care au o importanță deosebită pentru lucrările topografice.

7.10 Reperajul punctelor de stație

7.2.Verificarea rețelei de sprijin

7.2.1. Generalități asupra rețelelor geodezice

Baza ridicărilor topografice și fotogrametrice este formată din puncte geodezice uniform distribuite pe suprafața fizică a Pământului și a căror poziție este definită în raport cu un sistem unitar de referință.

În practica geodezică actuală, pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor geodezice sunt folosite diferite sisteme de referință corespunzătoare diferitelor sisteme de reprezentare. Aceste puncte formează rețeaua geodezică planimetrică de stat. Rețeaua geodezică de nivelment cuprinde punctele geodezice pentru care se determină poziția în înălțime, folosind suprafața elipsoidului de referință.

Pentru determinarea punctelor geodezice ce formează cele două tipuri de rețele se pot aplica mai multe metode, dintre care:

pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor se pot folosi metodele triangulației, trilaterației și poligonometriei

pentru determinarea pozițiilor în înălțime se pot folosi metodele nivelmentului geometric și nivelmentului trigonometric

Triangulația reprezintă o metodă de determinare a pozițiilor punctelor de pe suprafața Pământului pe una din suprafețele de referință și de proiecție adoptate. Se caracterizează prin faptul că legăturile directe între puncte duc la forme geometrice simple (triunghiuri și mai rar patrulatere), în care mărimile măsurate sunt unghiurile. Astfel, pe întreg teritoriul țării au fost amplasate puncte care formează rețelele de triangulație de ordinul I, II, III, IV, V, rețele care diferă în primul rând prin lungimea laturilor figurilor geometrice din care sunt formate.

Rețelele de triangulație de ordinul I, II și III formează rețeaua de ordin superior, iar cele de ordinul IV și V formează rețeaua de ordin inferior.

Punctele de ordinul I sunt legate între ele prin figuri geometrice (triunghiuri sau patrulatere) cu lungimile laturilor cuprinse între 20-40 km. Dependent de acestea se încadrează punctele de ordinul II cu laturile între 10-20 km, punctele de ordinul III cu laturile între 5-10 km. Toate aceste puncte poartă denumirea de rețea geodezică de triangulație și utilizează ca suprafață de referință suprafața elipsoidului de referință. După aceste puncte sunt încadrate punctele de ordinul IV amplasate la o distanță de 3-5 km. Rețelele de triangulație de ordinul IV și V se numesc rețele de triangulație topografice și ca suprafață de referință utilizează suprafața plană.

Rețeaua de triangulație utilizată ca rețea de sprijin este în așa fel constituită încât să ofere baza de sprijin pentru ridicările de detaliu. Ea poate fi îndesită ori de câte ori este necesar.

Proiectarea rețelelor de triangulație se face pe un plan topografic întocmit la scară mică: 1:25000 sau 1:50000. În proiectare trebuie respectate anumite condiții:

legăturile directe între puncte să conducă la figuri geometrice simple astfel încât gruparea lor să determine diferite forme de rețele: poligon cu punct central, lanț de triunghiuri, patrulatere cu duble diagonale, lanț de patrulatere.

7.11. Diferite forme de rețele de triangulație

rețeaua de triangulație trebuie să acopere în totalitate zona care trebuie ridicată

punctele rețelei să fie distribuite uniform, iar densitatea să fie aceași

punctele rețelei să fie staționabile și vizibile între ele

Marcarea punctelor se face prin borne de beton standardizate sub forma unor trunchiuri de piramidă. Semnalizarea se face prin balize topografice (semnal excentric) și piramide (semnal centric).

Capitolul VIII

8.Ridicarea detaliilor

8.1. Metode de ridicare a detaliilor

Prin ridicarea detaliilor se înțelege determinarea pozițiilor reciproce ale punctelor de detaliu ale terenului față de rețeaua de ridicare formată din puncte de intersecție, retrointersecție, drumuiri planimetrice, astfel încât pe baza acestor determinări să se poată obține planul topografic.

Punctele de detaliu sunt puncte caracteristice ale terenului, care formează obiectul ridicărilor planimetrice și altimetrice.

Punctele caracteristice ale unui teren – din punct de vedere planimetric – sunt toate punctele de schimbare de direcție ale liniilor, traseelor, contururilor rectilinii, alese într-un număr minim, condiționat de scara și de geometrizarea figurilor din teren, folosit la determinarea, reprezentarea și desenarea detaliilor la precizia cerută.

Ridicarea detaliilor de planimetrie și nivelment pe cale numerică se sprijină pe rețeaua de ridicare și se realizează prin una din metodele: drumuirii, radierii, a absciselor și ordonatelor, aliniamentelor, intersecțiilor de distanțe.

A. Metoda drumuirii – continuă determinarea de noi puncte de sprijin necesare ridicării detaliilor, sau prin punctele lor pot servi efectiv la ridicarea poziției unor puncte de detaliu(de exemplu – punctele de frângere ale drumurilor, canalelor, căilor ferate, limitelor de parcele, etc.).

Drumuirile constituie suportul natural și uzual al celorlalte metode de ridicare a detaliilor, în special, al metodei radierii. În mod frecvent , o dată cu parcurgerea drumuirii se ridică și punctele accesibile prin radieri; de aceea, acestei metode i s-a dat și denumirea de metoda drumuirilor cu radieri.

B. Metoda radierii –se folosește la ridicarea detaliilor planimetrice situate în jurul unui punct pe o rază a cărei lungime maximă variază în funcție de scara ridicărilor.

Poziția unui punct în plan este determinată de distanța de la punctul de stație la punctul radiat și de unghiul polar format de direcția de referință și de rază. Distanțele și unghiurile se măsoară cu teodolit – tahimetru.

C. Metoda absciselor și a ordonatelor – constă în a coborâ perpendiculare pe o axă, din punctele care trebuie determinate. Pentru fiecare punct se măsoară distanța de la originea axei până la piciorul perpendicularei și distanța de la axă la punct. Se aplică, de obicei, în terenuri aproximativ orizontale. Distanțele, pe abscisă se determină cu panglica, iar pe ordonată cu panglica sau ruleta.

D. Metoda aliniamentelor – se folosește la determinarea punctelor situate pe un aliniament( fațadele construcțiilor, căminele de vizitare, stâlpii de iluminat,…). Distanțele se determină cu panglica.

E. Metoda intersecției de distanțe – constă în determinarea poziției planimetrice a unui punct de detaliu prin intersectarea a minimum două distanțe măsurate pe teren din puncte a căror poziție în plan este cunoscută.

8.2. Determinarea rețelei de sprijin necesarĂ ridicĂrii topografice

Drumuirea este o metodă de ridicare în vederea determinării poziției planimetrice a punctelor rețelei de sprijin sau a punctelor de detaliu și constă în măsurarea pe teren a unghiurilor pe care le fac între ele aliniamentele ce constituie drumuirea, precum și lungimile acestor aliniamente, adică a laturilor drumuirii.

Metoda drumuirii continuă determinarea de noi puncte de sprijin însă nu în general, ci pe trasee în apropierea detaliilor de ridicat, pentru a servi direct metodelor propriu-zise de ridicare a detaliilor.

Traseul drumuirilor, forma și tipul acestora se alege pe un plan topografic al zonei în studiu (scara > 1:5000).

La proiectare se vor respecta următoarele condiții:

aliniamentele drumuirilor să se afle în apropierea detaliilor ce se vor ridica și să acopere întreaga zonă;

punctele de drumuire să fie amplasate în zone stabile, necirculate;

să existe vizibilitate între punctele vecine ale drumuirii și de la acestea spre detalii;

lungimea laturilor de drumuire să fie cuprinsă în intervalul 50-200 m și o lungime totală care să nu depășească 3000 m;

laturile drumuirii să fie apropiate ca lungime, iar drumuirea să se desfășoare pe cât posibil în linie dreaptă;

Metoda de lucru pentru ridicarea canevasului de ansamblu este în general drumuirea cu două capete și două orientări fixe.

Stațiile ce alcătuiesc drumuirea, se aleg astfel încât să îndeplinească următoarele condiții:

să fie staționabile;

să aibă vizibilitate între ele;

distanța între stații să nu depășească 300 m;

Stațiile se materializează pe teren prin țăruși metalici.

În cazul nostru am realizat o drumuire în circuit închis, cu orientare pe punctul 1002 Biserica Ortodoxă Lechința, formată din 13 stații din punctul de statie 2000 determinat cu ajutorul tehnologiei GPS-RTK .

8.1 Drumuire în circuit închis. 8.2 Drumuire cu punct nodal.

Am măsurat distanțele între stații (dus – întors) L cu stația totală Leica TCS303.

Metoda de lucru pentru ridicarea canevasului de ansamblu a fost drumuirea în circuit închis.

Ca și punct de pornire am ales punctul de stație 2000, și orientarea de la acesta la punctul 1002 .

Pentru a simplifica scrierea am prezentat un mod de calcul a unei drumuiri, literar, unde punctele de stație au fost notate cu 1, 2, 3, … , iar bazele de pornire și închidere au fost A-B și C-D

Pentru rezolvarea acestei drumuiri am parcurs următoarele etape:

1. Calculul orientărilor de sprijin:

orientarea de sprijin inițială:

orientarea finală:

Calculul orientărilor brute ale laturilor drumuirii:

3. Calculul erorilor și corecțiilor pe orientare:

eroarea de neînchidere pe orientare:

TӨ =

unde: TӨ – toleranța;

mβ – precizia de citire la teodolit; mβ =±1c pentru Theo 020;

n – numărul stațiilor de drumuire;

Dacă eӨ<TӨ atunci se poate compensa drumuire, dacă nu se refac măsurătorile.

– corecția totală pe orientare:

CӨ= -eӨ

– corecția unitară pe orientare:

CӨ

CuӨ= ;

n

unde: n – numărul de stații;

4. Compensarea orientărilor:

5.Calculul coordonatelor relative brute:

6.Calculul erorilor de neînchidere pe coordonate:

– eroare totală de neânchidere: e=;

toleranța admisă la neânchidere:

T=;

Dacă exy < T, atunci drumuirea se poate compensa, dacă nu se refac măsurătorile.

7.Calculul corecțiilor totale pe coordonate relative:

CΔX=-eΔX

CΔY=-eΔY

8.Calculul corecțiilor unitare pe coordonate relative:

unde:

Dcum = suma distanțelor dintre stații

9.Compensarea coordonatelor relative

ΔXcA-1=ΔX1-2+D1-2*CuΔX

ΔXc1-2=ΔX1-2+D1-2*CuΔX

ΔYc1-2=ΔY1-2+D1-2 *CuΔY

ΔXc2-3=ΔX2-3+D2-3*CuΔX

ΔYc2-3=ΔY2-3+D2-3*CuΔY

.

.

10.Calculul coordonatelor absolute:

X1=XA+ΔXcA-1

Y1=YA+ΔYcA-1

X2=X1+ΔXc1-2

Y2=Y1+ΔYc1-2

X3=X2+ΔXc2-3

Y3=Y2+ΔYc2-3

.

.

Xcalc.C=Xn-1+ΔXcn-1

Ycalc.C=Yn-1+ΔYc1n-1

Verificare:

Xcalc.C=XdatC

Ycalc.C=YdatC

În urma acestor calcule am obținut coordonatele absolute ale punctelor de sprijin pe care se va axa toată ridicarea topografică.

În cazul nostru drumuirile au fost în circuit închis, adică baza de pornire și cea de închidere a fost aceeași.

8.3. Ridicarea detaliilor planimetrice

Pentru ridicarea detaliilor am ales metoda radierii, o dată cu parcurgerea drumuirii am măsurat și toate elementele necesare radierii.

Pentru parcurgerea acestei metode am respectat următoarele precizări:

distanța maximă punct de sprijin- punct caracteristic 100m;

punctele se parcurg în sensul topografic;

prima viză și ultima viză va fi spre punctul de sprijin;

Pentru realizarea ridicărilor am utilizat un stația totală Leica TCS303, cu o precizie de ±3cc. Aparatul este pus în stație pe un trepied, centrarea pe punctual de stație se face cu ajutorul unei razei de lumină de înalta fregvență și cu ajutorul vizorului optic. Calarea (orizontalizarea) aparatului se face o calare aproximativă din picioarele trepiedului și a nivelei sferice si o calare fină cu ajutorul șuruburilor de calare, cu ajutorul nivelei torice. Pentru ridicarea în plan a unor detalii în primul rând este necesar a se efectua o recunoaștere a terenului în vederea alegerii punctului de stație urmator și pentru o bună vizibilitate asupra punctelor de detaliu ce se vor radia din urmatoarea stație. Alegerea și stabilirea punctului de stație se face în așa fel ca din el să se poată viza și măsura fără greutate atât către punctul de stație următor cât și către punctele de detaliu ce urmează a fi ridicate prin metoda radierii.

Paralel cu marcarea punctelor ce urmează a se ridica, se întocmește în carnetul de observații pe teren la rubrica respectivă o schiță a detaliilor care fac obiectul ridicării în plan. Înscriindu-se numerele punctelor măsurate, a modului de unire a lor, categoriile de folosință și posesorii parcelelor, diecția nordului, precum și alte date pe care le considerăm necesare la întocmirea planului parcelar.

Pentru calculul drumuirii și coordonatelor punctelor radiate am folosit calculatorul personal cu programul de calcul in Excel.

Capitolul IX

Calculul elementelor măsurate

Pentru calculul coordonatelor punctelor radiate am folosit următoarele relații:

Calculul distanței orizontale:

D=L x cos2;

Unde =100g-V – unghiul vertical

V – citire cerc vertical (unghiul zenital)

L = (Cs – Cj) x 100

Cs, Cj – citirile pe stadie la firul stadimetric superior (de sus), respectiv inferior (de jos);

100 constanta aparatului.

Calculul coordonatelor planimetrice:

Pentru a calcula coordonatele planimetrice relative ΔX și ΔYși nivelitice ΔZ ale punctelor radiate am folosit următoarele formule:

ΔXij=Dij x cosӨij

ΔYij=Dij x sinӨij

Pentru calculul coordonatelor absolute am folosit formulele:

Xj=Xi+ΔXij

Yj=Yi+ΔYij

Rezultatele măsurătorilor sunt prezentate în tabelele următoare:

Capitolul X

10. Redactarea planului topografic

Ultima fază a lucrărilor topografice, în vederea întocmirii planurilor topografice, este raportarea pe hârtie a elementelor culese de pe teren și prelucrate la birou, la o scară aleasă. Această fază este necesară la toate lucrările topografice; se poate face manual sau automat.

Ordinea operațiilor la redactarea manuală a planului topografic sunt:

Alegerea scării de raportare sau a formatului hârtiei în funcție de cerințele lucrării;

se trasează cadrul exterior (care va constitui conturul final al planului) la 1-2 cm de marginea foii;

se trasează chenarul planului, indicatorul cuprinzând: data elaborării, factorii implicați (instituții, persoane, beneficiarul lucrării), scara de raportare, precizări privind zona măsurată (localitate, județ);

se trasează (din 5 în 5 sau din 10 în 10 cm) caroiajul planului, în sistemul de coordonate în care s-a lucrat (XOY);

se raportează prin coordonate rectangulare punctele rețelei de sprijin și alte puncte pentru care s-au calculat aceste coordonate;

se raportează prin coordonate polare (d și ) sau rectangulare (x și y) punctele caracteristice;

se șterg punctele și liniile ajutătoare;

se conturează detaliile, unind punctele caracteristice între ele, conform schiței de teren;

se finisează planul: inscripții, denumiri de detalii naturale și artificiale, scrierea se face pe direcția V-E, eventual de-a lungul detaliilor desenate;

se indică direcția nordului geografic;

se redactează legenda planului, scara grafică.

Actualmente majoritatea operațiilor de teren se efectuează cu stația topografică totală, ceea ce permite prelucrarea datelor automat pe baza unor programe specializate, redactarea planului se face cu ajutorul calculatorului, iar tipărirea lor se face prin intermediul ploterelor orizontale sau verticale sau a imprimantelor.

Chiar dacă se lucrează cu teodolitul clasic sau electronic, prelucrarea măsurătorilor și redactarea planului topografic se face cu ajutorul calculatorului.

Indiferent de formă de redactarea a planului topografic, manual sau automat, nu trebuie să lipsească de pe acesta formele de relief.

Principala metodă de reprezentare a reliefului, metodă simplă, explicită, sugestivă, este metoda CURBELOR DE NIVEL.

Curba de nivel reprezintă urma intersecției terenului cu un plan orizontal de secțiune, fiind practic curbă care unește în teren toate punctele de aceeași cotă.

Pentru a reprezenta omogen și coerent relieful, curbele de nivel sunt echidistante, adică între planele orizontale de secțiune există o distanță egală E denumită ECHIDISTANȚA (a curbei de nivel).

Echidistanța este egală cu un multiplu întreg de metri: 1, 2, 5, 10, 20, 50 etc.

Alegerea mărimii E depinde de natura terenului (gradul de accidentare) și de scara planului (ex. Teren muntos, sc.1:25.000, E = 2 m, șes E = 5 sau 10 m).

Echidistanta E, redusă la scara planului este:

E = E. n

E – echidistanță grafică.

Curbele de nivel pot fi:

normale, trasate printr-o linie continuă și subțire, la echidistanța E pe întregul plan sau hartă;

principale, trasate îngroșat la 5 E. care se vor lega la rețeaua geodezică de stat pentru nivelment. Pe acestea se înscrie valoarea cotei pe care o reprezintă.

– Curbe de nivel ajutătoare, trasate cu linii întrerupte la ½ E, acolo unde E este prea mare pentru a reda corect relieful reprezentat;

– Curbe de nivel accidentale, trasate cu linii întrerupte la ¼ E, pentru reprezentarea unor zone de relief aglomerat, accidentat.

PRECIZIA GRAFICĂ A PLANURILOR TOPOGRAFICE – Se indică că precizia de măsurare/raportare a unei distanțe de pe/pe hartă sau plan să fie de:

E = ± 0,1 ÷ ± 0,2 mm

E = eroare grafică.

Precizia grafică a hărții/planului se va scrie:

Ps = ± e. n. 10–3

N = numitorul scării/hărții planului;

Ps – permite alegerea scării planului în funcție de mărimea și forma detaliilor ce se vor reprezenta.

Reprezentarea detaliilor, în cazul planurilor topografice se face prin geometrizarea (înlocuirea cu puncte caracteristice), raportarea pe un plan orizontal de proiecție și reducerea la scară. Imaginea obținută va fi asemenea cu cea a detaliului reprezentat.

În cazul hărților topografice conținutul acestora în detalii naturale și artificiale se exprimă grafic prin semne convenționale.

Semnele convenționale trebuie să fie ilustrative (adică să sugereze natura elementului figurat), simple de desenat, explicite.

Pentru planimetrie semnele convenționale sunt:

Semne convenționale de contur, folosite pentru reprezentarea conturului detaliului reprezentat, fără a da detalii privind poziția sau dimensiunile detaliilor din interiorul conturului reprezentat (ex: păduri, livezi, ape etc.);

Semne convenționale de scară, indică cu precizie poziția pe hartă a unui detaliu, în axul său fără a preciza conturul sau informații privind conținutul detaliului (ex: comune, orașe, biserici etc.);

Semne convenționale explicative care dau detalii privind natura elementelor reprezentate (de ex. În conturul cu care s-a reprezentat o livadă se precizează natura detaliului: specia și dimensiunile medii ale copacilor).

Semnele convenționale de nivelment servesc la reprezentarea pe hartă sau plan a formelor de relief (în general curbe de nivel, tente, hașuri prin care se sugerează formele respective de relief, indicând și detalii despre acestea -(cote, forma în plan și spațiu).

Planul de parcelar pentru această lucrare a fost întocmit cu ajutorul calculatorului, folosind programul AutoCAD.

În Anexa sunt prezentate planurile de amplasament si delimitare, aici fiind prezentat un plan de amplasament, ca și imagine.

Capitolul XI

11. Întocmirea documentației CADASTRALE

În urma retrocedării terenurilor agricole și forestiere în baza legilor proprietății a apărut și necesitatea de a înscrie aceste terenuri în sistemul de publicitate imobiliară. Ca urmare pentru imobilele situate în extravilanul localităților, conform capitolului 12, art. 26 din Regulamentului din 13 octombrie 2006 privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul 634/2006 cu modificările aduse de Ordinul 134/2009 și Ordinul 415/2009 intrat în vigoare la data de 23 octombrie 2009, pentru terenurile situate în extravilan retrocedate conform Legii nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare aduse de Legea nr.1/2000 cu modificările și completările ulterioare aduse de Legea 247/2005 cu modificările și completările ulterioare.

În situația în care într-o tarla nu există nici un imobil înscris în cartea funciară, atunci la prima înregistrare a unui imobil din extravilan autorizatul are obligația de a stabilii poziția reală a acestuia după măsurarea și parcelarea întregii tarlale. Autorizatul are obligația, înainte de a prezenta documentația cadastrală la oficiul teritorial, să materializeze cu țăruși și să indice proprietarului poziția exactă a parcelei de teren.

Pentru întocmirea prezentei documentații cadastrale la solicitarea proprietarului imobilului situat în intravilanul orasului Baia Sprie, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv Regulamentului din 13 octombrie 2006 privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară Aprobat prin Ordinul 634/2006 cu modificările aduse de Ordinul 134/2009 și Ordinul 415/2009 intrat în vigoare la data de 23 octombrie 2009.

Documentația cadastrală pentru atribuirea numerelor cadastrale pe baza planului parcelar ce se întocmește în două exemplare și va cuprinde:

– Cerere de solicitare informații și convenție după caz.

– Cerere de recepție.

– Documente furnizate de oficiul teritorial în faza de documentare.

– Descrierea lucrărilor topografice și geodezice.

– Calculul suprafețelor.

– Descrierea punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.

– Planul parcelar.

– Tabelul parcelar.

– Plan de încadrare în zonă.

– Fișiere. CPXML pentru imobilele pentru care se atribuie numere cadastrale.

– Memoriu tehnic.

Parametrii topografici

Toate măsurătorile topografice și toate prelucrările de date s-au făcut pe planul național de proiecție cu următorii parametrii:

PROIECȚIE STEREOGRAFICĂ CU PLAN SECANT 1970

Elipsoid KRASOVSKI

Punctul central al proiecției Lat = 46° Long = 25°

Coordonatele originii sistemului de referință.

X = 500 000,000 Y = 500 000,000

Orientarea sistemului axă x coincide cu direcția meridianului ce trece prin

Punctul central al proiecției de referință.

Deformația în punctul central al proiecției 0,99975.

Prelucrarea datelor și întocmirea documentației

După efectuarea măsurătorilor, toate datele au fost transferate pe calculator, stocate și prelucrate cu soft-uri specializate. În cazul de față, pentru prelucrarea carnetului de teren am folosit programul Execel.

Programul folosit a asigurat o prelucrare și compensare riguroasă. Prelucrarea mărimilor măsurate s-a făcut cu aplicarea corecțiilor pentru Proiecția Stereografică ’70. Drumuirea s-a închis în toleranțele admise. . După verificarea ne închiderilor, toate măsurătorile au fost compensate. S-au calculat punctele radiate și s-a întocmit planul parcelar. Am importat punctele calculate in programul AutoCAD cu ajutorul căruia am întocmit planul parcelar și schița drumuirii. Suprafețele au fost calculate analitic.

Calculul Suprafetelor

BAIA SPRIE – Str. Forestierilor 77a, 77, 79, 81, 83, 85 si 87

1 685140.004 397203.477

2 685137.370 397213.639

3 685048.353 397190.166

4 684965.946 397167.283

5 684969.599 397157.345

6 685045.188 397177.719

S = 1922 mp

1 685137.370 397213.639

2 685131.872 397234.167

3 685061.429 397216.357

4 684957.948 397187.007

5 684965.946 397167.283

6 685048.353 397190.166

S = 3852 mp

1 685131.872 397234.167

2 685123.967 397263.906

3 685083.442 397252.193

4 685085.326 397241.943

5 685056.937 397233.608

6 685061.429 397216.357

S = 1832 mp

1 685085.326 397241.943

2 685083.442 397252.193

3 684948.157 397214.050

4 684957.948 397187.007

5 685061.429 397216.357

6 685056.937 397233.608

S = 3430 mp

1 685123.967 397263.906

2 685117.892 397288.636

3 685094.015 397280.587

4 685093.538 397281.907

5 685081.280 397277.508

6 685083.863 397263.062

7 684946.488 397220.124

8 684948.157 397214.050

9 685083.442 397252.193

S = 2170 mp

1 685117.892 397288.636

2 685113.370 397304.245

3 685112.650 397308.379

4 685099.853 397305.376

5 685086.783 397303.645

6 685079.353 397302.335

7 685079.981 397296.046

8 684934.817 397262.588

9 684946.488 397220.124

10 685083.863 397263.062

11 685081.280 397277.508

12 685093.538 397281.907

13 685094.015 397280.587

S = 6412 mp

1 685112.650 397308.379

2 685110.104 397322.596

3 685084.103 397317.374

4 685053.603 397312.402

5 685053.724 397311.200

6 684928.088 397287.069

7 684934.817 397262.588

8 685079.981 397296.046

9 685079.353 397302.335

10 685086.783 397303.645

11 685099.853 397305.376

S = 3095 mp

Data: 01.09.2014 Intocmit:

CSABA DOBAI

Am întocmit calcul suprafețelor imobilelor. Inventarul de coordonate, după care am întocmit fișierele .DXF ale fiecărui imobil pe baza cărora am întocmit fișierul .CPXML, fișier necesar la verificarea documentației cadastrale de către oficiul teritorial.

După întocmirea planului parcelar acesta se depune la primăria pe raza căreia este situat imobilul pentru verificare și însușire de către președintele comisiei de aplicare a legilor proprietății și de către membrii comisiei. După care se depune pentru verificare și avizare la oficiul teritorial de care aparține UAT-ul respectiv. După avizarea și introducerea în baza grafică (unitară pe toată țara) cu ajutorul programului Ettera, un exemplar al planului parcelar împreună cu un exemplar al tabelului parcelar se trimite primăriei pentru afișare și anunțarea proprietarilor pentru a depune cererile de înscriere împreună cu copii legalizate ale actelor de proprietare. În urma cererilor depuse de către proprietarii imobilelor, aceștia în termenul stabilit vor primii extrasele de carte funciară însoțite de extrase din planul cadastral.

Concluzii

Documentația prezentată este necesară înscrierii imobilelor în sistemul de publicitate imobiliară, conform capitolului 12, art. 26, din regulamentului din 13 octombrie 2006 privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară Aprobat prin Ordinul 634/2006 cu modificările aduse de Ordinul 134/2009 și Ordinul 415/2009 intrat în vigoare la data de 23 octombrie2009.

Capitolul XII

12.Analiza economică

Analiza economică are ca rol aprecierea valorii unei lucrări. În urma acestei analize se poate calcula prețul real la care se poate executa lucrarea de către o persoana autorizată.

Valoarea unei lucrări, prețul la care o societate o poate realiza are mai multe componente:

salariile angajaților care efectuează lucrarea;

tehnician;

figurant;

contribuțiile către bugetul de stat ale firmei;

CAS – 19.75 %;

Șomaj – 2.5 %;

– 7 %;

Risc de accidente – 1.007 %;

Comision I.T.M. – 0.75 %;

F.N.U.A.S.S. – 0.75 %.

amortizarea aparaturii și a echipamentelor din dotare;

teodolite;

accesorii teodolite;

ruletă;

calculator;

mijloc de transport.

cheltuieli cu materiale consumabile necesare realizării lucrării;

hârtie;

coperți lucrare;

borne;

țăruși.

profitul firmei – 10%;

TVA-ul plătit statului – 24%.

În funcție de gradul de dificultate al lucrării, numărul de angajați și pregătirea lor, diferă de la o lucrare la alta și de asemenea timpul de realizare a lucrării.

Pentru realizarea lucrării am avut nevoie de 1 tehnician topograf, pe timp de 4 săptămâni și 1 figurant pe timp de 1 săptămână.

Am folosit pentru realizarea lucrării 1 bornă din beton și 11 picheti metalici . Pentru redactarea lucrării am folosit un top de hârtie și 5 coperți.

În funcție de aceste cheltuieli, valoarea lucrării este calculată în tabelul următor:

Valoarea la care o persoană autorizată poate executa această lucrare este de 6581.4lei.

Capitolul XIII

13. Concluzii și propuneri.

Activitatea desfășurată de topografi, în toate domeniile de activitate este foarte importantă. Această activitate se face simțită în toate domeniile de activitate, în locuri în care s-ar putea crede că nu au nimic de a face cu acest domeniu.

Vom găsi specialiști din domeniul măsurătorilor terestre în agricultură, silvicultură, piscicultură, arhitectură, arheologie,etc. De asemenea vom întâlni acești specialiști în diferite ramuri ale industriei, pentru urmărirea comportării în timp a terenurilor și contracțiilor supuse diferitelor solicitări: curenți atmosferici, excavațiile subterane, trafic aglomerat, trepidațiile unor utilaje, etc. De asemenea tot acești specialiști sunt cei care supraveghează montarea unor utilaje și instalații de mare precizie unde buna funcționare a acestora depinde de poziția lor.

Pe lângă activitatea de măsurare, calculare și reprezentare pe planuri și hărți a terenurilor, tot specialiștii din domeniul măsurătorilor terestre sunt cei care transpun pe teren și urmăresc executarea proiectelor de investiții, oricât de mari și de complicate ar fi acestea, precum și urmărirea comportării în timp a constructiilor.

Știința măsurătorilor terestre este un domeniu de activitate foarte vechi dar și foarte răspândit de activitate. Specialiștii din acest domeniu sunt prezenți în toate domeniile vieții economice și au un rol important în buna desfășurare a activităților economice din țara noastră.

Colaborarea dintre topografi și proiectanți este foarte importantă deoarece de buna înțelegere dintre aceștia depinde în mare măsură realizarea corectă și în termen cât mai scurt a obiectivelor proiectate.

Intabularea terenurilor agricole ar trebuii să fie o prioritate pentru agricultura româniei, în acest fel se poate urgenta absorbția fondurilor europene puse la dispoziție pentru agricultură, se ușurează transferul de proprietate, se ușurează comasările terenurilor agricole necesare pentru formarea de exploatații agricole mai mari și mai rentabile, se poate planifica producția agricolă.

Propunerea mea este urgentarea întabulării terenurilor agricole și acordarea de fonduri necesare pentru această activitate atât de importantă.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Botez, N. –Topografie generală, Editura Tehnică, București, 1958;

[2]. Dima, N., – Teoria erorilor și metoda celor mai mici pătrate. Ed. Universitas Petroșani 1999;

[3]. Dima, N., – Geodezie, Litografia IM Petroșani 1985;

[4] Dobre, I., Elemente de poziționare satelitară pentru determinarea rețelelor topografice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;

[5] Grecea, C. – Introducere în geodezie satelitară, Ed. Mirton, Timișoara, 1999;

[6]. Mihăilă, M. ș.a. – Cadastrul general și publicitatea imobiliară, Editura “Ceres”, București, 1995;

[7]. Mihăilă, M. ș.a. – Cadastru funciar, Editura “Ceres”, București 1996;

[8]. Năstase, A., – Topografie. Ed. Fund. România de mâine, București 1998;

[9]. Neamțu, M., – Măsurarea topografică a deplasării și a deformațiilor construcțiilor. IC. București 1998;

[10]. Neuner, J. – Sistemul de Poziționare Globală GPS, Ed. Matrix, București, 2000;

[11]. Olaru, Gh., Măndicescu V. – Cadastru funciar, Ed. Ceres, București, 1978;

[12]. Oprescu, N., ș.a. – Manualul inginerului geodez, Vol. I-II-III, Editura Tehnică, București, 1972, 1973, 1974;

[13]. Palamariu, M., M. Dârja – Evaluarea bunurilor imobiliare, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[14]. Palamariu, M., L. Dimen. – Noțiuni de fotogrammetrie terestră, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2003;

[15]. Palamariu, M. C. Spătar – Geodezie – Note de curs, Seria Didactica, Alba Iulia, 2005;

[16]. Pădure, I., șa. – Topografie generală, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[17]. Pădure, I., M. Palamariu. – Topografie minieră- Lucrări aplicative, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[18]. Pădure, I. – Cadastru funciar, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[19]. Pădure, I. – Cadastre de specialitate, Seria Didactica, Univ. "1 Decembrie 1918” Alba Iulia 2003;

[20]. Pădure, I.- Cadastru. Îndrumător pentru întocmirea proiectului de absolvire. Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2002;

[21]. Pădure, I.- Cadastru. Îndrumător pentru proiect, Seria Didactica, Alba Iulia, 2002;

[22]. Rădulescu, G.M.T., – Topografie generală, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[23]. Rădulescu, G.M.T., – Topografie inginerească, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[24]. Rădulescu, G.M.T., Soponar, M., – Cadastru, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[25]. Rusu, A. – Topografie cu elemente de geodezie și fotogrammetrie, Editura Agro-silvică București, 1968;

[26]. Tocaci, D. – Bonitarea terenurilor agricole, Editura Ceres, București, 1970.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Botez, N. –Topografie generală, Editura Tehnică, București, 1958;

[2]. Dima, N., – Teoria erorilor și metoda celor mai mici pătrate. Ed. Universitas Petroșani 1999;

[3]. Dima, N., – Geodezie, Litografia IM Petroșani 1985;

[4] Dobre, I., Elemente de poziționare satelitară pentru determinarea rețelelor topografice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;

[5] Grecea, C. – Introducere în geodezie satelitară, Ed. Mirton, Timișoara, 1999;

[6]. Mihăilă, M. ș.a. – Cadastrul general și publicitatea imobiliară, Editura “Ceres”, București, 1995;

[7]. Mihăilă, M. ș.a. – Cadastru funciar, Editura “Ceres”, București 1996;

[8]. Năstase, A., – Topografie. Ed. Fund. România de mâine, București 1998;

[9]. Neamțu, M., – Măsurarea topografică a deplasării și a deformațiilor construcțiilor. IC. București 1998;

[10]. Neuner, J. – Sistemul de Poziționare Globală GPS, Ed. Matrix, București, 2000;

[11]. Olaru, Gh., Măndicescu V. – Cadastru funciar, Ed. Ceres, București, 1978;

[12]. Oprescu, N., ș.a. – Manualul inginerului geodez, Vol. I-II-III, Editura Tehnică, București, 1972, 1973, 1974;

[13]. Palamariu, M., M. Dârja – Evaluarea bunurilor imobiliare, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[14]. Palamariu, M., L. Dimen. – Noțiuni de fotogrammetrie terestră, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2003;

[15]. Palamariu, M. C. Spătar – Geodezie – Note de curs, Seria Didactica, Alba Iulia, 2005;

[16]. Pădure, I., șa. – Topografie generală, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[17]. Pădure, I., M. Palamariu. – Topografie minieră- Lucrări aplicative, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[18]. Pădure, I. – Cadastru funciar, Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2005;

[19]. Pădure, I. – Cadastre de specialitate, Seria Didactica, Univ. "1 Decembrie 1918” Alba Iulia 2003;

[20]. Pădure, I.- Cadastru. Îndrumător pentru întocmirea proiectului de absolvire. Seria Didactica, Univ. „1 Dec. 1918” Alba Iulia, 2002;

[21]. Pădure, I.- Cadastru. Îndrumător pentru proiect, Seria Didactica, Alba Iulia, 2002;

[22]. Rădulescu, G.M.T., – Topografie generală, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[23]. Rădulescu, G.M.T., – Topografie inginerească, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[24]. Rădulescu, G.M.T., Soponar, M., – Cadastru, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

[25]. Rusu, A. – Topografie cu elemente de geodezie și fotogrammetrie, Editura Agro-silvică București, 1968;

[26]. Tocaci, D. – Bonitarea terenurilor agricole, Editura Ceres, București, 1970.