Documentatia Tehnica Necesara Pentru Atribuirea Numarului Cadastral Provizoriu In Vederea Inscrierii In Cartea Funciara a Imobilului Compus din Teren Si Constructie
LUCRARE DE LICENȚĂ
Documentația tehnica necesara pentru atribuirea numărului
cadastral provizoriu în vederea înscrierii în Cartea Funciară
a Imobilului compus din teren si construcție
CUPRINS
CAPITOLUL 1
1.1 REȚELE DE SPRIJIN
1.1.1. Metode si principii de executare a lucrărilor de întocmire a planurilor topografice.
1.1.2. Rețeaua de triangulație geodezica
1.1.2.1.Îndesirea triangulației geodezice
1.1.2.2. Realizarea rețelelor de ordin inferior
1.1.2.3. Schița vizelor
1.1.2.4. Căutarea și identificarea punctelor geodezice vechi.
1.1.2.5. Rețeaua punctelor de poligoeoiraetrie
1.1.3 Recunoașterea terenului
1.1.4 Marcarea si semnalizarea punctelor de planimetrie
1.1.4.1. Marcarea punctelor
1.1.4.2. Semnalizarea punctelor
1.2. REȚELE DE RIDICARE PLANIMETRICĂ.
1.2.1. Clasificări.
1.2.2 Ridicarea plammetrlcă a detaliilor topografice
CAPITOLUL 2
2.1. INTRODUCEREA ȘI ÎNTREȚINEREA CADASTRULUI GENERAL
2.1.1 Introducere
2.1.2 Introducerea șl întreținerea cadastrului general
2.1.3. Proiectul tehnic de ansamblu
2.1.4 Proiectul tehnic de execuție
2.2. PLANUL CADASTRAL
2.2.1. Întocmirea planurilor cadastrale
2.2.2. Întocmirea planurilor cadastrale pe cale automata
2.2.2.1 Automatizarea culegerii datelor din teren
2.2.2.2 Automatizarea prelucrării datelor (pentru obținerea datelor finale)
2.2.2.3 Automatizarea în domeniul instrumentelor de măsurare
2.2.3 Planul cadastral de ansamblu
2.2.4 Planul cadastral de bază
2.3. CULEGEREA LA TEREN A DATELOR CADASTRALE
2.3.1 Identificarea proprietarilor și a situației juridice a imobilelor
2.3.2 Identificarea categoriilor de folosință
2.4. NUMEROTAREA CADASTRALĂ A UNUI TERITORIU ADMINISTRATIV
2.4.1 Numerotarea cadastrală
2.5. CALCULUL ARIEI SUPRAFEȚELOR
2.5.1. Metode numerice
2.5.2. Metode grafice
2.5.3. Metoda mecanică
2.6. PUBLICITATEA IMOBILIARĂ
2.6.1. Sistemul de publicitate al Registrelor de Tramscripțiumil și lescripțiuni.
2.6.2. Sistemul de publicitate reală al cărții funciare.
2.6.2.1. Cartea funciară și organizarea ei.
2.6.2.2. Noțiuni privind înscrierile in cartea funciară.
2.6.2.3. Drepturile reale imobiliare principale
2.6.2.4. Drepturile reale imobiliare accesorii.
2.6.2.5. Principiile după care se conduc cărțile funciare.
CAPITOLUL 3
3.1 Compensarea unei drumuiri sprijinita la capete pe puncte de coordinate cunoscute
3.1.1 Import date teren și puncte fixe
3.1.2. Calculul drumuirii
3.1.3. Compensarea drumuirii
3.1.4 Calculul coordonatelor punctelor radiate
3.2.Calculul analitic al suprafetei imobilului
STUDIU DE CAZ
Tema proiectului
LISTA TABELELOR
Tabel 1 Fișiere create de TOPOSYS pentru o lucrare Pag. 39
LISTA FIGURILOR INCLUSE IN TEXT
Figura 1 Configurația rețelei de triangulație
Figura 2 îndesirea rețelei de triangulație
Figura 3 Schița vizelor
Figura 4 Marcarea punctelor
Figura 5 Semnalizarea punctelor topografice
Figura 7 Drumuire liberă
Figura 8 Drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute
Figura 9 Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute
Figura 10 Drumuire cu punct nodal
Figura 11 Rețea poligonală
Figura 12 Drumuire întinsă
Figura 13 Drumuire închisă
Figura 14 Metoda radierii
Figura 15 Schema generală a fluxului de date în TOPOSYS
Figura 16 – funcția de Import ASCII din meniul Măsurătoare
Figura 17 – funcția Date compensate
Figura 18 – funcția compensare plană.
Figura 19 – Statie totala Leica TC407
Figura 20 – părți componente
Figura 21 – meniu arborescent
LISTA PLANȘELOR ANEXE LA LUCRARE
Planșa 1 – Plan de încadrare în zonă (ortofotolan)
Planșa 2 – Operațiuni topo-cadastrale effectuate (schița vizelor)
Planșa 3 – Cerere de receptive și înscriere
Planșa 4 – Cerere de solicitare de informații
Planșa 5 – Declarație
Planșa 6 – Descrierea lucrărilor topografice și geodezice
Planșa 7 – Plan de amplasament și delimitare a imobilului
Planșa 8 – Plan de încadrare în zonă
Planșa 9 – Tabel de mișcare parcelară
Planșa 10 – Fișa de măsurători prin metode clasice
Planșa 11 – Inventar de coordonate (sistem Stereo`70)
CAPITOLUL 1
1.1 REȚELE DE SPRIJIN
1.1.1. Metode si principii de executare a lucrărilor de întocmire a planurilor topografice.
Planurile topografice, trebuie sa reprezinte, la scara, o figura asemenea cu proiecția orizontala a figurilor de pe teren. Aceasta reprezentare trebuie sa aibă anumite calități, ca de exemplu sa fie: continua, unitara si omogena ca precizie. Aceste calități necesare planurilor topografice, nu pot fi asigurate fără sa existe pe teren o rețea geometrica de sprijin de care sa se lege (pe care sa se sprijine). Forma si dimensiunile acestei rețele de sprijin, depinde foarte mult de forma si dimensiunile terenului de ridicat in plan, de relieful lui. Problema desfășurării rețelei de sprijin este adesea de durata, mai ales atunci când suprafața de ridicat este mare si afectează forma rotunda a pământului. In astfel de situații calcului rețelei trebuie sa ia in considerare si efectul curburii pământului asupra determinării reciproce a punctelor intr-un plan de referința.
1.1.2. Rețeaua de triangulație geodezica
Densitatea punctelor geodezice este, în general, cuprinsă intre 1 și 60 km dar nu toate punctele rețelei fac parte din aceeași categorie. Ele se grupează în cinci "ordine", din care primele trei (I, II și III) sunt numite "ordine superioare", iar ultimele două (IV și V) sunt numite "ordine inferioare".
Fiecare din aceste ordine grupează puncte care se află la aceeași depărtare, adică: rețelele de ordinul I sunt alcătuite din puncte aflate la distanțe de circa 20-60 km, rețelele de ordinul II sunt alcătuite din puncte aflate la distanțe de circa 10-20 km, rețelele de ordinul III sunt alcătuite din puncte aflate la distanțe de circa 3-10 km, iar rețelele de ordine inferioare IV și V, grupează puncte aflate la distanțe de 1-2 km respectiv 500-1000 m.
În fig. 1 se poate vedea triunghiul I-II-III din rețeaua de ordinul I, apoi punctele A, B și C de ordinul II și punctele a, b, c, d, e,…. de ordinul III. Așa se prezintă schematic complexul celor trei rețele de ordin superior, în interiorul cărora se plasează rețelele de ordin inferior IV si V.
O primă caracteristică a acestor rețele, este aceea că fiecare din ele (în afară de ordinul I), completează pe cea de ordin imediat superior. A doua caracteristică este aceea că rețelele de ordinul I se determină primele, apoi din acestea cele de ordinul II, cele de ordinul III se determină din ordinele I si II, cele de ordinul IV se determină din ordinele I, II si III si în sfârșit, cele de ordinul V, din toate ordinele precedente.
Dată fiind slaba densitate a punctelor de ordinul I, II și chiar III, ridicările topografice nu se fac, în general pe puncte din rețelele de ordin superior. Desigur, dacă un asemenea punct există pe zona care trebuie ridicată el va fi folosit, dar acest punct, sau chiar doua-trei nu pot oferi o constrângere utilă. în schimb punctele de ordin inferior IV și V, au tocmai densitatea optimă pentru o bună constrângere și cu posibilități de efectuare a ridicărilor de detalii.
1.1.2.1.Îndesirea triangulației geodezice
Dacă pe un teritoriu nu există "rețea geodezică completă", dezvoltată până la ordinul IV sau V inclusiv, trebuie făcute toate operațiile de îndesire succesivă a rețelelor de ordinul I, prin crearea rețelei de ordinul II, apoi de îndesire a rețelei de ordinul II prin crearea rețelei de ordinul III etc., pentru a se ajunge la densitatea de puncte necesare unei ridicări topografice. Densitate care în medie se consideră optimă dacă este de un punct pe kilometru pătrat în terenuri cu puține detalii și două puncte pe kilometru pătrat, în terenuri cu detalii multe, adică tocmai densitatea rețelelor de ordinul IV și respectiv V.
1.1.2.2. Realizarea rețelelor de ordin inferior
Prima operație care se face pentru determinarea rețelei de ordinul IV, este recunoașterea terenului, pentru identificarea naturii lui (relief, accidentație, căi de comunicație, etc.) adică elementele caracteristice care determină alegerea poziției și a numărului punctelor necesare a fi poziționate. Este bine ca operația de recunoaștere să fie făcută având la dispoziție o hartă la scară mare (1:25000). Pe această hartă se va face, chiar din birou, un anteproiect de amplasare a punctelor, alegând locuri dominante și urmărind să se asigure densitatea corespunzătoare accidentației, acoperirilor și detaliilor zonei respective, în general 1-3 puncte pe kilometrul pătrat. Pe teren se va verifica dacă această densitate și poziția proiectată a punctelor este corectă.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un punct pe teren pentru a fi ales ca punct de ordinul IV sunt următoarele:
să fie accesibil si stationabil
să fie pe un teren stabil
să aibă vizibilitățile necesare pentru ca punctul să poată fi determinat
să aibă vizibilitățile necesare pentru a putea ajuta la determinarea a cât mai multe alte puncte de ordinul IV și V din jur
să poată asigura în condiții optime ridicările de detalii din jur
Prin punct accesibil și staționabil se înțelege faptul că se poate ajunge la punct și se poate instala acolo un aparat pentru a măsura unghiuri sau distanțe în condiții normale. Teren stabil înseamnă nemlăștinos, nenisipos etc., de asemenea înseamnă că nu este pe o margine de râpă sau pe un mal de apă etc.
1.1.2.3. Schița vizelor
Se va întocmi pe teren în timpul recunoașterii, o schiță a vizibilităților fiecărui punct în parte schița vizelor.
Cu ajutorul acestei schițe se va stabili ordinea de determinare a punctelor de ordinul IV, apoi a celor de ordinul V (fig. 2.).
Primul punct ales pe teren pentru determinare va fi un punct cât mai central, de ordinul III, situat în interiorul triunghiului ABC, format din puncte de ordinul III (fig. 2.). Acest punct se determină exclusiv din puncte de ordin superior, deci va avea vizibilități la cel puțin trei asemenea puncte. De asemenea el trebuie să asigure vize pentru determinarea cât mai multor puncte vecine, de ordinul IV sau V.
Figura 3 – Schița vizelor.
1.1.2.4. Căutarea și identificarea punctelor geodezice vechi.
Pentru a putea stabili locul punctelor de ordinul IV și pentru a putea întocmi schița vizelor este necesar ca în prealabil să se facă o altă operație și anume, aceea de identificare și la nevoie de "replantare" a punctelor de ordin superior sau de ordinul IV vechi, între care se încadrează lucrarea nouă de determinare a punctelor de ordinul IV.
Căutarea acestor puncte se va face cu ajutorul hărții și a informațiilor culese de la localnici, iar identificarea precisă se face după semnalele și bornele de marcaj ale acestor puncte.
Când semnalele geodezice (piramidele) sunt încă în picioare și bornele nu sunt distruse sau deplasate, operațiile de căutare și identificare sunt mult ușurate.
1.1.2.5. Rețeaua punctelor de poligoeoiraetrie
Rețeaua punctelor de poligonație, este o rețea de sprijin formata din linii poligonale măsurata cu mare precizie, desfășurate pe mai mulți kilometri, care unesc intre ele punctele de triangulație. Vârfurile de unghi ale liniilor poligonometrice pot înlocui in anumite condiții unele puncte de triangulație in terenuri acoperite, iar acestor vârfuri li se calculează de asemenea coordonate de aceeași precizie.
Oricare ar fi metoda întrebuințata pentru determinarea punctului, raza medie a elipsei de eroare, nu trebuie sa depășească 0,15 m. Pentru ridicarea topografica a detaliilor se executa rețeaua de ridicare. Rețeaua de ridicare se realizează prin puncte de drumuire. Drumuirea ca metoda de determinare a punctelor rețelei de ridicare se dezvolta intre punctele de triangulație de ordin I-IV, sau intre punctele de triangulație si cele poligonometrice.
1.1.3 Recunoașterea terenului
Recunoașterea terenului reprezintă un complex de operațiuni efectuate in scopul definitivării proiectului rețelei geodezice,ărui punct în parte schița vizelor.
Cu ajutorul acestei schițe se va stabili ordinea de determinare a punctelor de ordinul IV, apoi a celor de ordinul V (fig. 2.).
Primul punct ales pe teren pentru determinare va fi un punct cât mai central, de ordinul III, situat în interiorul triunghiului ABC, format din puncte de ordinul III (fig. 2.). Acest punct se determină exclusiv din puncte de ordin superior, deci va avea vizibilități la cel puțin trei asemenea puncte. De asemenea el trebuie să asigure vize pentru determinarea cât mai multor puncte vecine, de ordinul IV sau V.
Figura 3 – Schița vizelor.
1.1.2.4. Căutarea și identificarea punctelor geodezice vechi.
Pentru a putea stabili locul punctelor de ordinul IV și pentru a putea întocmi schița vizelor este necesar ca în prealabil să se facă o altă operație și anume, aceea de identificare și la nevoie de "replantare" a punctelor de ordin superior sau de ordinul IV vechi, între care se încadrează lucrarea nouă de determinare a punctelor de ordinul IV.
Căutarea acestor puncte se va face cu ajutorul hărții și a informațiilor culese de la localnici, iar identificarea precisă se face după semnalele și bornele de marcaj ale acestor puncte.
Când semnalele geodezice (piramidele) sunt încă în picioare și bornele nu sunt distruse sau deplasate, operațiile de căutare și identificare sunt mult ușurate.
1.1.2.5. Rețeaua punctelor de poligoeoiraetrie
Rețeaua punctelor de poligonație, este o rețea de sprijin formata din linii poligonale măsurata cu mare precizie, desfășurate pe mai mulți kilometri, care unesc intre ele punctele de triangulație. Vârfurile de unghi ale liniilor poligonometrice pot înlocui in anumite condiții unele puncte de triangulație in terenuri acoperite, iar acestor vârfuri li se calculează de asemenea coordonate de aceeași precizie.
Oricare ar fi metoda întrebuințata pentru determinarea punctului, raza medie a elipsei de eroare, nu trebuie sa depășească 0,15 m. Pentru ridicarea topografica a detaliilor se executa rețeaua de ridicare. Rețeaua de ridicare se realizează prin puncte de drumuire. Drumuirea ca metoda de determinare a punctelor rețelei de ridicare se dezvolta intre punctele de triangulație de ordin I-IV, sau intre punctele de triangulație si cele poligonometrice.
1.1.3 Recunoașterea terenului
Recunoașterea terenului reprezintă un complex de operațiuni efectuate in scopul definitivării proiectului rețelei geodezice, in funcție de condițiile reale in teren. Recunoașterea terenului este o operație importanta, deseori dificila, pe teritorii întinse, cu puncte izolate, greu accesibile, in funcție de dimensiunea rețelei considerate. De aceea recunoașterea punctelor de ordin I si II se efectuează cu un an înainte de începerea campaniei de construcții si observații, iar la ordinele III- V, recunoașterea întregii rețele proiectate trebuie sa preceadă celelalte operații geodezice de teren. Operațiile de recunoaștere încep cu punctele de ordin superior existente in zona.
Cu proiectul elaborat se parcurge întreg terenul recunoscându-se si defmitivându-se poziția punctelor si a traseelor proiectate. Aceste puncte se materializează provizoriu sau definitiv cu țăruși, respectându-se poziția lor fata de unele detalii fixe existente pe teren. Indiferent de natura lucrărilor care se executa in zona recunoașterea începe cu identificarea punctelor de triangulație, poligonație sau a reperelor de nivelment existenți. Pentru identificarea in teren a punctelor vechi din rețele de triangulație se folosesc descrierile topografice ale acestor puncte, precum si planurile sau hărțile pe care acestea sunt raportate. Este posibil ca vegetația sa acopere semnalizarea la sol a punctelor sau sa o distrugă uneori, ceea ce îngreunează operațiile de recunoaștere. In cazul punctelor vechi de triangulație, care au coordonate planimetrice mult mai precis determinate care au si reper azimutale, operațiile de identificare se pot face relativ mai simplu sau prin procedee care depind de condițiile concrete din teren.
Observațiile si datele de la recunoașterea se notează intr-un carnet de recunoaștere in care se vor preciza următoarele elemente:
– date cu privire la recunoașterea limitelor zonei de ridicat
– rezultatele identificării punctelor existente, starea lor si modul in care pot fi utilizate; pentru fiecare punct marcat pe teren se executa o schița de reperaj si descrierea topografica, identificându-se si căile de acces
– in fiecare punct de triangulație se întocmește o schița a vizelor si se stabilește daca este cazul, tipul si înălțimea semnalului de construit , precum si eventualele operații necesare pentru înlăturarea obstacolelor ce împiedica vizibilitatea. Pe baza schiței vizelor se întocmește ulterior un plan de observații cu vizele ce trebuie observate obligatoriu pe teren in fiecare punct, in vederea determinării cit mai precis a coordonatelor
– date cu privire la amplasarea si tipul bazelor de triangulație alese
– date cu privire la traseele drumuirilor planimetrice sau altimetrice definitiv alese si ordinea in care se vor executa observațiile in teren
In vederea realizării lucrării, determinarea poziției punctelor din rețeaua de sprijin a teritoriului administrativ Fălticeni, încadrarea acestora in rețea geodezica de stat, s-au identificat pe teren toate punctele din teritoriul administrativ Fălticeni, precum si cele de ordine superioare din zona, rețeaua constatându-se următoarele:
– rețea geodezica de stat din zona este relativ bine conservata, materializările la sol sunt existente
– punctele vechi sunt neobturate de vegetație si se pretează foarte bine pentru a fi staționate cu aparatura
– nu exista informații istorice ce privire la modul de realizare a rețelei existente, modul de realizare a măsurătorilor si in special asupra precizării punctelor vechi.
1.1.4 Marcarea si semnalizarea punctelor de planimetrie
1.1.4.1. Marcarea punctelor
Marcarea punctelor reprezintă operațiunea de materializare in pământ a punctelor topografice. Punctele topografice din rețeaua de sprijin se marchează pe teren, atât prin semne in pământ (borna, țăruș), cat si prin semne deasupra lor (semnale).
Marcarea permanenta a punctelor topografice din zona s-au făcut cu borne din beton armat (piatra cioplita) care au forma unui trunchi de piramida cu baza pătratica cu dimensiuni variabile. Punctele care s-au materializat in general prin borne sunt punctele geodezice din rețea de sprijin precum si unele din punctele rețelei de poligonație (drumuiri).
La alegerea punctelor ce urmează a fi bornate trebuie sa se aibă in vedere următoarele aspecte mai importante:
– sa asigure permanentizarea lor (locuri ferite de distrugere)
– stabilitatea (pe terenuri stabile) si identificarea sigura a lor
– vizibilitatea către alte puncte (minimum 2 puncte) marcate prin borne pentru a putea fi utilizate in lucrările ulterioare.
Plantarea bornelor se face in felul următor:
Se sapa o groapa de 70-80 cm, la fund se așează o cărămida cu cruce, se centrează cu doua sfori si firul cu plumb, urmează un strat de pământ, un strat semnalizator (țigla pisata) iarăși un strat de pământ si borna care se așează centrică cu subsolul (prin cruce sforilor) si 20 cm deasupra solului. Plantarea semnalelor se face la sud de borna la circa 30 cm.
Figura 4 – Marcarea punctelor
In vederea reconstituirii unui punct topografic a cărui borna a dispărut in timp, se executa si o borna la subsol cu o cărămida cu cruce așezata sub un strat semnalizator (fig. 4) si de recunoaștere din nisip, cărămida pisata. Bulonul metalic care este incastrat in borna, trebuie sa se găsească pe verticala mărcii de la subsol. Condiția se asigura folosind un fir cu plumb si doua sfori întinse intre patru țăruși, la intersecția cărora se instalează succesiv cărămida si apoi borna.
In timpul fixării bornei de subsol si a bornei de beton cu pământ bătut, s-a verificat periodic poziția lor cu firul cu plumb. Materializarea pe teren a punctelor de detaliu mai importante se face cu țăruși de lemn sau fier in funcție de natura solului, bătuți la 1-2 cm deasupra nivelului terenului.
Pentru identificarea si găsirea ușoara a lor, in afara localității se fixează in apropiere la 20-30 cm, un țăruș martor pe care se notează cu vopsea numărul punctului; in localități țărușii se reprezintă pe trotuare sau garduri cu vopsea.
1.1.4.2. Semnalizarea punctelor
Pentru ca punctele topografice de planimetrie marcate pe teren să fie vizibile de la distanțe mari, cât și pentru a putea fi vizate, deasupra mărcilor sau alături de ele, se construiesc semnale, a căror înălțime trebuie să asigure vizibilitatea reciprocă cu punctele învecinate, pe deasupra obstacolelor din teren.
Operația de însemnare a punctelor, cu semnale deasupra solului, se numește semnalizarea punctelor.
În afara jaloanelor din lemn (fig. 5.a.), care sunt cele mai simple și uzuale semnale topografice, se mai folosesc și jaloane cu fanion sau heliotrop, care au la vârf un fanion din pânză colorată, sau globuri de sticlă de asemenea colorate în culori vii pentru a fi ușor de identificat.
Odată cu construirea semnalului se face și descrierea lui topografică, împreună cu o schiță, cuprinzând dimensiunile exacte ale semnalului, materialul din care a fost executat precum și data efectuării lucrării.
Condițiile ce trebuie să le îndeplinească semnalele topografice sunt:
– să apară simetrice din orice direcție s-ar privi;
– să fie bine fixate și rigide pentru a nu fi răsturnate de vânt;
– să fie construite din materiale rezistente;
– să fie vizibile de la distante mari;
-culoarea să fie în contrast față de mediul înconjurător;
– picioarele semnalului trebuie așezate astfel încât să nu împiedice vizele.
b. Baliza topografica
Figura 5 – Semnalizarea punctelor topografice
1.2. REȚELE DE RIDICARE PLANIMETRICĂ.
1.2.1. Clasificări.
Metoda drumuirii este un procedeu de îndesire a rețelei geodezice în vederea ridicării detaliilor topografice din teren.
Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere ale traseului poligonal.
Când în teren s-au efectuat doar măsurători pentru stabilirea poziției reciproce a punctelor din traseul poligonal, vorbim despre drumuire liberă. De cele mai multe ori însă, traseul poligonal se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute – drumuiri constrânse sau drumuiri sprijinite – care permit ca punctele de drumuire să fie determinate într-un anumit sistem de coordonate. în această situație, ultima latură a traseului poligonal reprezintă o supradeterminare, care permite un control al elementelor măsurate în teren. Controlul elementelor măsurate devine și mai concludent dacă în punctele de coordonate cunoscute pe care se sprijină drumuirea, se măsoară suplimentar direcții spre alte puncte de coordonate cunoscute, fiecare direcție măsurată reprezintă un alt element de control.
În funcție de elementele de constrângere de care se dispune în teren, dar și de obiectivele topografice care trebuie ridicate, există mai multe tipuri de clasificări ale drumuirilor.
1. Clasificarea drumuirilor în funcție de elementele de sprijin:
– drumuire liberă (neconstrânsă) (fig. 6);
– drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute (fig. 7);
– drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute (fig. 8);
– drumuire cu punct nodal (fig. 9).
În multe situații, drumuirile se pot sprijini la capete pe puncte din alte drumuiri, constituindu-se în așa-numitele rețele poligonale. în această situație este justificată introducerea noțiunii de „ordinul drumuirii" și anume (fig. 10):
– traseul A-201-.. ,-206-B – drumuire principală;
– traseul 202-301-…-304-C – drumuire secundară;
– traseul 205-401-…-403-303 – drumuire terțiară. Ordine inferioare drumuirii terțiare nu sunt admise.
Figura 7 – Drumuire liberă
Figura 8 –drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate
cunoscute
Figura 9 – Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute
Figura 10 – drumuire cu punct nodal.
Figuira 11 – Rețea poligonală
2. Clasificarea drumuirilor după forma traseului poligonal:
a. drumuiri întinse (fig. 12),
b. drumuiri închise (fig. 13).
Figura 12 – drumuire întinsă
Figura 13 – drumuire închinsă
După modul de constituire a traseelor poligonale, se remarcă faptul că metoda drumuirii este o metodă deosebit de flexibilă în determinarea pozițiilor punctelor din teren, fără să necesite cheltuieli mari pentru marcarea și semnalizarea punctelor.
1.2.2 Ridicarea plammetrlcă a detaliilor topografice
Exista mai multe metode de ridicare a detaliilor topografice:
Metoda radierii (coordonatelor polare)
Metoda coordonatelor rectangulare
Ridicarea detaliilor prin intersecție liniară
Ridicarea detaliilor prin intersecție unghiulară
Cea mai utilizata metoda este insa metoda radierii.
Coordonatele punctelor 200, 201 și 202 care sunt marcate, au fost recunoscute și identificate pe teren. (fig. 14).
Punctele radiate 500, 501, 502, … sunt detalii de pe teren, nu au coordonate cunoscute și pentru ele dorim să obținem coordonatele X, Y și H .
Măsurători:
Sunt folosite instrumente de precizie ridicată sau medie pentru măsurarea direcțiilor orizontale și verticale. Cu ajutorul acestor direcții se determină unghiurile orizontale și unghiurile vertical . Se măsoară lungimile înclinate L201-I către punctele radiate direct cu panglica sau electronic.
Figura 14 – metoda radierii
Etape de calcul:
Calculul distantelor orizontale
Dij=Lij*cosαij
Calculul unghiului de orientare al stației 201
α`201=θ201-200-dir200
α„201=θ201-202-dir202
α201=
Calculul orientărilor pentru punctele radiate:
α201-i= α201 +diri
Calculul creșterilor de coordonate:
δx201-i=D201-i*cosθ201-i
δy201-i=D201-i*sinθ201-i
δh201-i=D201-i*tgθ201-i
Calculul coordonatelor absolute:
Xi=X201+ δx201-i
Yi=Y201+ δy201-i
Hi=H201+ δh201-i
CAPITOLUL 2
2.1. INTRODUCEREA ȘI ÎNTREȚINEREA CADASTRULUI GENERAL
2.1.1 Introducere
Normele tehnice privind lucrările de introducere a cadastrului general, sunt elaborate de ANCPI, în baza atribuțiilor care-i revin pentru organizarea și realizarea cadastrului general în România, potrivit Legii cadastrului și a publicității imobiliare, nr. 7/1996.
In conformitate cu prevederile legale, măsurătorile cadastrale se fac la nivel de bun imobil și au ca scop evidențierea acestuia prin formă, dimensiune și atribute. Bunul imobil reprezintă un corp de proprietate care are una sau mai multe parcele alipite ale aceluiași proprietar. Parcela este entitatea de bază a cadastrului general care are un singur proprietar și o singură categorie de folosință. Rolul normelor tehnice este acela de a prezenta succesiunea operațiunilor tehnice la introducerea cadastrului general, modul de organizare a lucrărilor, modul de întocmire și conținutul documentațiilor tehnice rezultate, condițiile tehnice de calitate și modul de avizare, verificare și recepție a lucrărilor. Normele tehnice nu se referă la metodele de execuție a lucrărilor, la instrumentele utilizate, la modul de prelucrare a datelor rezultate din măsurători, alegerea acestora fiind în responsabilitatea executantului, astfel încât să îndeplinească condițiile de conținut și calitate impuse. Condițiile tehnice pentru realizarea rețelelor geodezice de sprijin, de îndesire și ridicare precum și structura și conținutul bazei de date a cadastrului general, sunt specificate în norme proprii.
2.1.2 Introducerea șl întreținerea cadastrului general
Introducerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială prin care se realizează operațiunile de teren și birou care conduc la întocmirea documentelor tehnice ale cadastrului general.
Întreținerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială prin care se realizează, cu o periodicitate de cel mult 6 ani, operațiunile de teren și birou care conduc la actualizarea documentelor tehnice ale cadastrului general.
Documentele tehnice realizate la introducerea sau întreținerea cadastrului general reprezintă documentația oficială pe baza căreia se realizează publicitatea imobiliară. Până la introducerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ sau în perioada dintre introducerea și întreținerea acestuia, publicitatea imobiliară se ține la zi prin înscrierile cu caracter nedefinitiv pe baza documentațiilor de amplasament și delimitare a bunurilor imobile elaborate în acest scop de persoane fizice și juridice autorizate și recepționate de ANCPI.
În urma analizei procentului de modificări OCPI va propune modalitatea de introducere și întreținere prin actualizare sau realizare de lucrări noi. Propunerile, însoțite de justificarea acestora, se vor transmite la ANCPI care stabilește soluțiile de urmat.
Datele și documentele rezultate în urma recepționării lucrărilor de către OCPI sau, după caz, ANCPI vor fi puse la dispoziția executanților lucrărilor pentru a fi integrate în cadastrul general. Recuperarea, integrarea sau utilizarea datelor și documentelor rezultate în urma aplicării Legii fondului funciar, nr. 18/1991, se va realiza de executantul lucrării numai dacă acestea corespund din punct de vedere al calității și respectă prevederile din prezentele norme tehnice.
Pentru realizarea sau actualizarea planului cadastral, se parcurge obligatoriu fiecare bun imobil din intravilan și din extravilan, realizându-se operațiile de teren și birou pentru determinarea elementelor modificatoare și redactarea acestora pe planurile cadastrale.
În interiorul bunurilor imobile se vor reprezenta numai parcelele care au categoriile de folosință în suprafață mai mare de 150 mp în intravilan și mai mare de 500 mp în extravilan, și numai construcțiile cu caracter permanent. Categoriile de folosință cu suprafețe mai mici decât cele de mai sus vor fi incluse în parcelele adiacente ale aceluiași proprietar.
Lățimea străzilor, drumurilor comunale și ulițelor se stabilește între limitele bunurilor imobile. Pe planul cadastral de bază se reprezintă partea carosabilă (nu se reprezintă trotuarele, șanțurile, acostamentele, zonele de parcare și refugiu, zonele verzi, etc.). Detaliile liniare (drumuri, străzi, ulițe, căi ferate, diguri, ape, etc.) sunt tratate ca bunuri imobile independente și se înregistrează ca atare. Concomitent cu efectuarea operațiilor de actualizare sau de realizare a planului cadastral, la fiecare bun imobil se culeg și datele de identificare a proprietarului sau deținătorului legal, categoriile de folosință ale parcelelor și modul de deținere (exclusiv, indiviziune) a acestora.
La nivelul fiecărui bun imobil din intravilan se vor întocmi:
a) schița cadastrală a bunului imobil. Pe schiță se figurează perimetrul bunului imobil cu parcelele din interior, categoriile de folosință ale parcelelor și clădirile cu caracter permanent. Pe schița cadastrală se scriu, de asemenea, numele și prenumele proprietarului (cu inițiala tatălui), adresa bunului imobil, adresa de domiciliu a proprietarului (în cazul în care proprietarul are alt domiciliu), vecinii și cu o săgeată se indică direcția nord. Schițele cadastrale se întocmesc pe sectoare cadastrale;
b) fișa corpului de proprietate,constituie documentul de bază în care se culeg datele cadastrale care se introduc în baza de date a cadastrului general.
După încheierea lucrărilor la nivelul intravilanului, fișa bunurilor imobile se completează cu numerele cadastrale și suprafețele definitive ale parcelelor și bunurilor imobile. Documentele care se întocmesc în extravilan sunt:
a) schița cadastrală, pe grupe de bunuri imobile, în cazul terenurilor agricole și silvice, pe trupuri de pădure sau pe bunuri imobile ale marilor deținători (triaje și depouri, aeroporturi, lacuri, exploatări miniere, cariere, etc.);
b) fișa corpului de proprietate;
Condițiile de precizie pentru determinarea coordonatelor punctelor de detaliu sunt următoarele:
– în intravilan: ± 10 cm pentru punctele de pe conturul bunurilor imobile;
– în extravilan: ± 20 cm în zone de ses, ± 30 cm în zone colimare si ± 50 cm în zone de munte, pentru punctele de contur ale bunurilor imobile.
Limitele parcelelor din interiorul bunurilor imobile și proiecțiile la sol ale construcțiilor cu caracter permanent se vor determina prin măsurători directe de distanțe, iar coordonatele acestora se vor prelua prin digitizare de pe planul cadastral. Suprafețele rezultate se vor constrânge pe suprafața totală a bunului imobil de care aparțin.
Detaliile liniare și elementele punctuale reprezentând rețeaua de căi de comunicații, hidrografia și construcțiile hidrotehnice se vor determina în aceleași condiții de precizie ca pentru bunurile imobile.
OCPI va pune la dispoziția executantului lucrărilor documentele cadastrale existente în zona de lucru, fie sub formă analogică (pe suport hârtie, material plastic transparent, bază tare), fie sub formă digitală, dacă există plan digital.
La încheierea lucrării, executantul este obligat să predea la OCPI, documentele primate, înainte de operarea modificărilor pentru actualizarea planurilor cadastrale existente, acestea se transformă, de către executantul lucrărilor, în formă digitală, prin digitizare sau scanare/vectorizare. Modificările constatate în urma lucrărilor de actualizare vor fi făcute direct pe planul digital obținut. Planurile cadastrale noi se realizează în formă digitală.
2.1.3. Proiectul tehnic de ansamblu
Scopul proiectului tehnic de ansamblu, întocmit de executantul lucrării, este de a furniza datele principale necesare elaborării proiectelor tehnice de execuție și pentru stabilirea soluțiilor tehnice și estimarea cantităților și valorilor pe categorii de lucrări, în cazul unor lucrări de actualizare de mică complexitate la care nu sunt necesare analize complexe asupra lucrărilor vechi, iar execuția noilor lucrări nu implică studierea mai multor soluții, se poate trece direct la proiectul tehnic de execuție, cu aprobarea OCPI sau, după caz, a ANCPI. întocmirea proiectului tehnic de ansamblu este obligatorie pentru lucrările care se execută pe teritorii administrative întregi sau pe porțiuni de cel puțin 1/2 din acestora.
Proiectul tehnic de ansamblu cuprinde următoarele părți principale:
a) constatările și concluziile în urma analizării documentațiilor existente, din punct de vedere cantitativ, calitativ și al gradului de actualitate;
b) prezentarea soluțiilor tehnice de bază pentru executarea lucrărilor de introducere sau întreținere a cadastrului general;
c) calculi estimative pentru volumul de lucrări, forța de muncă necesară pentru executarea lucrărilor la termenele programate pe etape, necesarul de fonduri, mijloace tehnice și materiale;
d) memoriul justificativ.
Pentru urmărirea realizării lucrărilor se întocmește graficul programării calendaristice a desfășurării pe etape de execuție a acestora.
Proiectul tehnic de ansamblu se avizează de Comisia tehnico-economică a OCPI, numită prin decizia directorului general. Prevederile din proiectul tehnic de ansamblu sunt obligatorii la întocmirea proiectului tehnic de execuție.
2.1.4 Proiectul tehnic de execuție
Proiectul tehnic de execuție constituie documentația care stă la baza justificării soluțiilor tehnice alese și a cuantificării volumelor de lucrări pe etape și tipuri precum și estimarea fondurilor necesare. La elaborarea proiectului executantul va respecta prevederile din prezentele norme tehnice, precum și precizările de ordin tehnic și financiar din proiectul tehnic de ansamblu și din caietul de sarcini.
Proiectul tehnic de execuție cuprinde următoarele părți principale:
a) prevederile din proiectul tehnic de ansamblu referitoare la lucrările care trebuie să facă obiectul proiectului tehnic de execuție;
b) concluziile în urma recunoașterii făcută la teren;
c) studiul asupra posibilităților de utilizare a documentațiilor și produselor cartografice și cadastrale existente în zonă;
d) posibilitățile de recuperare, integrare și utilizare a datelor și documentelor provenite în urma aplicării legii 18/1991 și a recepției lucrărilor;
e) soluțiile proiectate prezentate pe scheme grafice pentru ansamblul teritoriului sau a teritoriilor administrative și pentru fiecare intravilan, cuprinzând:
– punctele rețelei de sprijin;
– determinarea coordonatelor punctelor pe hotarul teritoriului administrativ și pe limita intravilanelor;
– punctele sau traseele rețelelor de întreținere și ridicare pentru extravilan și intravilan;
– delimitarea zonelor pe categorii de planuri cadastrale sau topografice existente (după anii de întocmire sau ultima, actualizare, după scară, după felul materialului suport pe care este făcută imprimarea, și metoda de întocmire);
f) devizul estimativ pentru fiecare categorie de lucrări (rețele geodezice, conversia lanurilor în format digital, măsurători de detaliu pentru actualizarea, sau realizarea hărților și planurilor, întocmirea registrelor cadastrale, etc.);
g) memoriul tehnic.
2.2. PLANUL CADASTRAL
2.2.1. Întocmirea planurilor cadastrale
Prin întocmirea planurilor cadastrale se înțelege un complex de lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice și cartografice executate în scopul realizării planului topografic și derivării în plan cadastral.
Spre deosebire de planurile topografice, planurile cadastrale nu au altimetrie, dar conțin o serie de elemente specifice. Pentru obținerea tuturor elementelor necesare redactării planului cadastral trebuie întreprinse o serie de operații executate într-o ordine impusă.
Recunoașterea terenului – se execută în scopul:
aprecierii volumului de lucrări executat;
alegerii metodelor topografice;
completării proiectului tehnic.
La precizarea detaliilor topografice de ridicat se are în vedere conținutul stabilit al planului cadastral.
Întocmirea proiectului tehnic – are ca scop stabilirea celei mai raționale organizări a lucrărilor de teren și birou, asigurând calitatea și un consum minim de materiale și forță de muncă. întocmirea proiectului este precedată de culegerea și analiza datelor despre lucrări executate anterior în zonă, obtinute de la OCPI.
Prin acest proiect se stabilește metoda de ridicare a planului topografic și de redactare a acestuia la scări convenabile.
Proiectul tehnic cuprinde:
obiectul si volumul lucrărilor;
date privind rețeaua de sprijin, punctele vechi identificate la recunoaștere;
puncte noi ce se pot crea, precum și sistemul de proiecție;
metodele cele mai indicate pentru ridicare;
memoriu justificativ.
Pe baza proiectului tehnic se întocmește devizul din planul topografic de bază, el va fi întocmit la aceeași scară, dacă satisface precizia și cerințele lucrărilor cadastrale. Planul cadastral se întocmește de regulă la scara 1 : 5000 pentru extravilan, iar în zone cu mare densitate a parcelelor la scara 1 : 2000 și 1 : 1000. Pentru localități rurale planurile se întocmesc la scara 1 : 2000, iar pentru cele urbane la scara 1 : 1000 sau 1 : 500.
Considerând precizia impusă elementelor de măsurat pe planuri cadastrale, redactarea acestora trebuie să fie conformă normativelor tehnice.
Exista mai multe metode de întocmire a planului cadastral, funcție de natura și volumul elementelor de ridicat, de relief si de materialul existent:
prin măsurători numerice;
cu ajutorul planșetei topografice;
cu ajutorul fotogramelor:
– neredresate
– redresate ca rețea
– în fotoplan.
În zonele de șes, cea mai avantajoasă metodă este metoda fotogrammetrică.
2.2.2. Întocmirea planurilor cadastrale pe cale automata
Cadastrul furnizează un volum foarte mare de date cu privire la fondul funciar al țării, date ce constituie un sprijin foarte important în toate sectoarele economice, mai ales în cadrul economiei de piață.
Eficacitatea acestui sprijin crește dacă accesul la aceste date reflectă realitatea existentă la un moment dat și dacă aceste date se pot apela și consulta rapid.
Dezvoltarea tehnicii a permis ca prin folosirea sistemelor informaționale, să se treacă la automatizarea prelucrării datelor cadastrale, la informatizarea planurilor cadastrale și la stocarea datelor, rezolvând astfel cerința creșterii eficacității.
Automatizarea intervine pe trei direcții:
culegerea datelor din teren;
prelucrării datelor pentru obținerea produselor finale;
în domeniul realizării instrumentelor.
2.2.2.1 Automatizarea culegerii datelor din teren
Etape:
Plecând de la ridicarea clasică să se treacă la calculul automat al datelor prin trecerea acestora din carnetele de teren pe formulare tipizate. Acestea erau transferate apoi la calculator prin diferite procedee.
Culegere "oarbă" – înregistrarea datelor pe un casetofon portabil. I se spune așa pentru că nu există posibilitatea verificării datelor.
Transmiterea datelor din teren la un centru de prelucrare (telefonic sau radio) – ca produs final rezultă o pagină scrisă, ce conservă datele măsurate și o bandă perforată utilizată în procesul de prelucrare automată. Nu există posibilitatea de control.
Culegerea autonomă care este realizată pe un terminal portabil și care putea fi comandat de un microprocesor care să permită și controlul datelor înregistrate. Ca dezavantaj este faptul că operatorul tastează datele la terminal – nu este un transfer automat.
Înregistrarea autonomă care are două aspecte: memorarea datelor și transferul datelor. Nivelul cel mai înalt de automatizare atins pentru că operatorul vizează punctul (semnalul), declanșează măsurătoarea și apasă tasta de înregistrare.
Înregistrarea datelor se face fie în memorie detașabilă, fie într-un terminal interfațat la instrument, de tipul carnetelor electronice sau direct la calculator.
Elementele ce se înregistrează sunt:
numărul punctului tastat de operator sau înregistrat automat
distanta înclinată
unghiuri orizontale și vertical
parametri ce permit identificarea sau calcule adiționale
codul punctului
temperatura
presiunea
coordonatele statiei
înălțimea reflectorului
excentricitățile reflectorului.
Înregistrarea se face pe blocuri de măsurare sau pe coduri. Orice dată poate fi verificată prin apelarea ei.
Transferul datelor pentru prelucrare se poate face fie direct dacă există posibilitatea interfațării instrumentului cu un calculator de teren, fie se face transfer din aparat la calculator prin intermediul unei interfețe după fiecare zi de lucru la birou, fie că se face transferul din carnetul electronic la calculator prin intermediul interfeței după una sau mai multe zile de lucru.
Aceste carnete de teren pot înmagazina până la 15000 puncte sau de la 500 la 3000 blocuri.
2.2.2.2 Automatizarea prelucrării datelor (pentru obținerea datelor finale)
Automatizarea calculelor se face pentru obținerea coordonatelor ca produs final, a distanței orizontale, a diferenței de nivel. Prelucrarea se face pentru obținerea suprafețelor.
In acest sens fie că sunt programe încorporate în carnete de teren sau în microprocesoarele instrumentelor ce permit obținerea rezultatelor parțiale în procesul de prelucrare cu posibilitatea de a putea fi apelate oricând o operație pentru diferite scopuri, precum și posibilitatea de obținere a produselor finale ale unui proces de prelucrare cum ar fi calculul drumuirii inclusiv compensarea coordonatelor.
Automatizarea se finalizează cu întocmirea bazei de date care este organizată în funcție de scopul pentru care a fost întocmită.
Unul din sistemele de programe ce pot fi utilizate pentru prelucrarea datelor este TOPOSYS ce permite prelucrarea și compensarea tuturor tipurilor de măsurători folosite in geodezie pentru îndesirea rețelelor locale.
Datele primare pot fi:
liste de coordonate – puncte fixe,
liste de măsurători unghiulare orizontale și verticale/zenitale, distanțe,
liste de cote,
liste de diferențe de nivel,
liste de coduri (asociate măsurătorilor)
Aceste mărimi pot fi introduse manual, importate din fișiere ASCII sau preluate din rezultatele înregistrărilor de la diferite stații totale;
Măsurătorile pot fi de diferite tipuri, sistemul permițând introducerea datelor unghiulare măsurate în unități sexagesimale sau centezimale. Distanțele măsurate pot fi distanțe reduse la orizont, înclinate sau stadimetrice. Punctele măsurate pot fi codificate pe teren sau li se pot atribui ulterior coduri.
Coordonatele aproximative pot fi calculate prin următoarele metode:
intersectie înainte
intersecție înapoi
drumuire / rețea de drumuiri
radiere ca modalitate de determinare a coordonatelor aproximative
radiere – calculul punctelor de detaliu
În cazul drumuirii sau rețelei de drumuiri, traseul de calcul se poate realiza automat, sau stațiile pot fi indicate manual, una câte una. Compensarea rețelei orizontale sau altimetrice (nivelment geometric sau trigonometric) se poate efectua prin metoda celor mai mici pătrate, ca rețea liberă, rețea constrânsă sau rețea cu coordonate măsurate. Ponderarea măsurătorilor se poate face în funcție de distanța măsurată, pondere normalizată, pondere unitate, sau pondere în funcție de numărul stațiilor (nivelment). Datele de ieșire sunt:
liste de coordonate aproximative,
liste de măsurători,
liste de coordonate compensate,
parametrii de precizie ai compensării; eroarea medie pătratică a unității de pondere, erorile medii pătratice ale coordonatelor, datele elipselor de erori,
fișiere DXF AutoCad cu dispunerea punctelor, vizele și elipsele erorilor,
fișiere ASCII, în general,
Ordinea de prelucrare a datelor este:
transformarea coordonatelor punctelor de rețea în același sistem (după caz),
calculul și compensarea punctelor de rețea,
calculul punctelor radiate.
Lucrările TOPOSYS sunt păstrate sub un format propriu, într-un fișier cu numele lucrării – nume dat de utilizator la deschiderea lucrării – cu extensia .SRV, care conține setările și baza de date a lucrării constituită din coordonate și măsurători. Aceste date se pot edita în meniul Info respectiv Date. Pe lângă fișierul amintit (<nume>.SRV), programul produce o serie de fișiere ASCII editabile, care conțin rezultatele prelucrărilor efectuate în program. Acestea, sau alte fișiere de date se pot (re)importa în baza de date cu scopul extinderii datelor existente, sau cu scopul actualizării acestora. Toate fișierele create în urma prelucrărilor de date sunt salvate sub directorul lucrării. Fișierele create de program pentru o lucrare, sunt exemplificate in Tabel 1.
Tabel 1. – Fișiere create de TOPOSYS pentru o lucrare
In afară de acestea, utilizatorul poate crea și alte fișiere text de diferite formate, folosind submeniul Export sau funcțiile din meniul Transformare.
Important: numele fișierelor create de program fiind rezervate, utilizatorul va trebui să-și păstreze datele inițiale (măsurători, coordonate) sau alte date fixe în fișiere care au denumiri diferite de cele prezentate mai sus, sau să le păstreze sub alte directoare, altfel riscă rescrierea acestora cu date intermediare; se recomandă crearea unor copii de siguranță a datelor originale de teren înainte ca acestea să fie folosite în scopul prelucrării în program.
Interpretarea datelor
Schema generală a fluxului de date în TOPOSYS:
Figura 15 – Schema generală a fluxului de date în TOPOSYS
Datele se pot introduce în baza de date prin două căi:
Manual, folosind meniul Date prin completarea tabelelor de date corespunzătoare.
Prim importare de fișiere ASCII.
Datele trebuie să corespundă tipului și formatului stabilite la crearea lucrării. Setările pentru lucrarea curentă nu se pot modifica după crearea lucrării, și se pot vizualiza la meniul Info.
Date unghiulare: Centezimal sau Sexagesimal, unghiuri Verticale sau Zenitale
Distante: înclinate, Stadimetrice sau Orizontale
La efectuarea calculelor, se vor folosi distanțe reduse în planul orizontal, la nivelul mării sau în planul proiecției cu factorul de scară dat. Pentru reducerea la nivelul mării, respectiv în planul proiecției este nevoie de cote absolute cu excepția când prelucrarea se realizează intr-o proiecție locala.
Coordonatele si măsurătorile introduse trebuie să aibă un cod numeric, în funcție de detaliul pe care-1 reprezintă (punct de stație, stâlp, limită parcelă, etc.). În cazul importării fișierelor de măsurători specifice unei stații totale, codurile sunt tratate ca texte și programul atribuie acestora o cifră, în ordinea apariției. Aceste coduri pot fi modificate. Programul permite lucrul cu o anumită selecție de coduri, ceea ce înseamnă că se efectuează calcule referitoare numai la selecția dată. Astfel se poate face o selecție care să cuprindă numai punctele fixe și punctele de dramuire (stațiile) pentru calculul și compensarea drumuirii. Cu o altă selecție, care include și codurile punctelor radiate, se pot calcula radiatele.
De asemenea, coordonatele introduse vor avea un atribut modificabil de utilizator: nou sau vechi. Punctele vechi se consideră a fi puncte fixe la compensarea XY și la compensarea nivelmentului. Punctele calculate aparținând traseului drumuirii precum și radiatele calculate din aceste puncte vor fi automat puncte noi.
Pe ecranul grafic se va afișa dispunerea punctelor cu coordonate cunoscute și vizele/lungimile dintre acestea – toate pentru selecția curentă de coduri.
In cazul importării, există două regimuri de lucru:
Adăugare – se introduc în baza de date toate datele din fișierul sursă
Actualizare – se introduc în baza de date numai datele care aparțin numerelor de punct deja existente în baza de date. Acest regim este folosit numai la meniurile care încep cu actualizare.
Indiferent de metoda de introducere, programul afișează mesaje de avertizare în cazul când la o operație de salvare a bazei de date s-ar rescrie date existente cu valori noi. Utilizatorul trebuie să decidă dacă se vor suprascrie datele vechi cu cele noi sau se păstrează cele vechi.
În urma calculelor ce se pot efectua în program se creează date noi. Acestea se salvează automat de fiecare dată sub aceleași nume de fișiere prezentate mai sus; acestea vor conține mereu rezultatele ultimei prelucrări. In general, ordinea de prelucrare a datelor este:
Transformarea coordonatelor punctelor de rețea în același sistem (după caz)
Calculul și compensarea punctelor de rețea
Calculul punctelor radiate
Calculele de dramuire presupun vize reciproce între punctele traseului drumuirii. In cazurile în care calculele ulterioare se fac pe baza unor date corectate (de ex. calculul radiatelor), este nevoie de actualizarea datelor din baza de date pentru ca aceste calcule să se facă folosind coordonate și direcții compensate. Actualizarea se poate face în două moduri:
– Folosind funcția de Import ASCII din meniul Măsurătoare
Figura 16 – funcția de Import ASCII din meniul Măsurătoare
– Folosind funcția Date compensate -» Date inițiale din meniul Date
Figura 17 – funcția Date compensate
În primul caz, această operație se face separat pentru fiecare tip de date, utilizatorul precizând numele și formatul fișierelor care conțin datele corectate, în cazul al doilea, după acordul utilizatorului se actualizează automat toate datele (măsurători, coordonate, date de nivelment).
Programul afișează mesaje de avertizare în cazul când la o operație de salvare a bazei de date s-ar rescrie date existente cu valori noi. In cazul drumuirii sau rețelei de drumuiri, traseul de calcul se poate realiza automat, sau stațiile pot fi indicate manual, una câte una. Compensarea rețelei orizontale sau altimetrice (nivelment geometric sau trigonometric) se poate efectua prin metoda celor mai mici pătrate, ca rețea liberă, rețea constrânsă sau rețea cu coordonate măsurate. Se calculează neînchiderea pe direcții, pe coordonate precum și corecțiile aplicabile datorate neînchiderilor. Ponderarea măsurătorilor se poate face în funcție de distanța măsurată, pondere normalizată, pondere unitate, sau pondere în funcție de numărul stațiilor (nivelment).
Radiere automată, pe baza coordonatelor și a măsurătorilor, programul calculează coordonatele punctelor radiate. Operația presupune cel puțin două puncte cu coordonate cunoscute din care unul trebuie să fie punctul de stație cu viză la celălalt punct cunoscut.
Radiere manuală, calculează toate punctele radiate, numai din stația dată de utilizator.
Funcția de fată este similară cu funcția Radiere automată, deosebindu-se de aceasta prin faptul că punctul de stație trebuie dat de utilizator. In cazul în care nu există o viză spre un punct cunoscut se poate introduce numărul punctului de orientare sau direcția de orientare.
Figura 18 – funcția radiere
Compensare plana, opțiunile care se setează sunt:
Metoda de compensare: constrânsă pe puncte fixe
cu coordonate măsurate: compensarea se efectuează prin constrângerea punctelor cunoscute pe datele rezultate din compensarea măsurătorilor efectuate; această metodă de compensare se folosește în cazul unei rețele unde coordonatele cunoscute nu sunt de încredere sau în cazul unei rețele măsurate clasic cu coordonate de stații determinate cu măsurători GPS,
Liberă: rețea fără puncte fixe; compensarea se aplică tuturor punctelor determinate din rețea prin măsurători; coordonatele calculate sunt relative, dar se pot translata cu valori date de utilizator.
Metoda de ponderare: a) ponderea egală cu 1- toate observațiile se consideră de aceeași precizie
b) pondere in funcție de distanță
Figura 18 – funcția compensare plană.
Funcția drumuire presupune existența a două puncte cu coordonate cunoscute (puncte vechi), orientate pe puncte cunoscute. Punctul de start și punctul final al traseului trebuie să fie legat prin măsurători reciproce de distanțe și direcții prin puncte de stații intermediare. Dacă drumuirea trece prin mai multe puncte fixe, calculul se va face pe porțiuni determinate de punctele fixe. Dacă există mai multe trasee între aceleași puncte de capăt cunoscute, programul va alege un singur traseu pentru calculul drumuirii. Drumuirile închise pe punctul de pornire se pot calcula dacă punctul de pornire/închidere este un punct cu coordonate cunoscute (punct vechi) și este orientat pe un alt punct cunoscut. Direcțiile se corectează cu valoarea neînchiderilor pe direcții împărțite la numărul de stații. Coordonatele se corectează ponderat în funcție de lungime cu neînchiderile pe X și Y. Rezultatele se vor folosi ca coordonate preliminarii pentru compensarea drumuirii.
Pentru calculul drumuirii se introduce numărul punctului de stație de pornire, precum și numărul punctului de stație de închidere. Dacă acestea satisfac condițiile enumerate mai sus, se face calculul drumuirii.
2.2.2.3 Automatizarea în domeniul instrumentelor de măsurare
Construirea tahimetrelor electro-optice se face prin combinarea unui dispozitiv de măsurare electronică a distanțelor cu un teodolit de precizie sau un tahimetru. Axa optică a acestui dispozitiv poate fi paralelă cu axa optică a lunetei sau coaxial cu ea. In primul caz sunt tahimetre electronice modulare, iar în celălalt caz sunt tahimetre electronice integrate.
Cele modulare aveau avantajul că puteau fi folosite ca teodolite simple, cele integrate sunt mai scumpe dar pot folosi cele două funcțiuni separat. Inițial ele au fost cuplate cu un minicalculator pentru prelucrări simple – obținerea distanței orizontale, a diferenței de nivel si creșterile de coordonate.
Distanța măsurată este distanța la altitudinea planului stației, deci distanța poate fi folosită la aplicarea pe teren a proiectelor. Pentru a putea fi folosită la calculul coordonatelor, trebuie să fie redusă la nivelul zero și apoi planului de proiecție și corelată cu corecțiile de curbură si refractive.
Precizia de măsurare a distanței este în funcție de lungimea ei și de unghiul zenital, încadrându-se între — 5 mm/km și ±10 mm/km. Pentru diferențele de nivel preciziile sunt de ± 2 – 3 cm pentru teodolite de precizie medie sau ± 0,5-1 cm la teodolitele de precizie.
Statie totala Leica TC407
Seria de instrumente TC(R) 407 produsa de Leica Geosystems cuprinde statii totale electronice de inalta calitate. Tehnologia folosita ajuta la usurarea muncii in lucrarile zilnice.Instrumentul este ideal pentru ridicari topografice si lucrari de trasare.Modul de utilizare a functiilor instrumentului pot fi invatate fara probleme intr-un timp foarte scurt .
Caracteristici importante:
· Usor si rapid de invatat !
· Taste interactive; ecran mare LCD
· Dimensiuni reduse, greutate scazuta, usor de utilizat
· Masurare fara prisma cu un laser vizibil integrat (doar la TCR )
· Tasta aditionala – trigger – pentru masurari rapide
· Miscare fina pe orizontala si pe vericala infinita si fara blocare
· Laser pentru centrare standardizat
Figura 19 – Statie totala Leica TC407
Figura 20 – părți componente
Parti componente
1) Colimator
2) Lumina de ghidare EGL (optional)
3) Surub de miscare fina pe verticala
4) Baterie
5) distantier pentruBateriile GEB111
6) Capac baterie
7) Ocular; clarificare reticul
8) Focusarea imaginii
9) Maner de transport detasabil
10) Interfata seriala RS232
11) Surub de calare
12) Obiectiv cu EDM (Electronic Distance Measurement) incorporat;
13) Display
14) Tastatura
15) Nivela sferica
16) Tasta On/Off
17) Tasta tragaci -Trigger key-
18) Surub de miscare fina pe orizontala
Meniu arborescent
[MENU] > F1 – F4 – Confirma selectia
meniului.
[PAGE] Trece la pagina urmatoare
Figura 21 – meniu arborescent
DATE TEHNICE
Telescopul
·Complet
· Marire 30X
· Imagine dreapta
· Diametrul obiectivului 40mm
· Distanta minima de focusare 1.7m(5.6ft)
· Focusare fina
· Camp vizual 1030’(1.7gon)
· Camp visual la 100m 2.6m
Masurare unghiuri
· Absoluta si continua
· Actualizare la fiecare 0.3sec
· Unitati selectabile
3600 sexagesimal, 400gon
3600 decimal, 6400 mil, V%, +
· Deviatia standard (in accord cu DIN 18723/ISO 12857)
TC(R)403 3”(1mgon)
TC(R)405 5”(1.5mgon)
TC(R)407 7”(2mgon)
· Rezolutia ecranului
gon 0.0005
360d 0.0005
360s 1”
mil 0.01
Precizia nivelelor
· Nivela circulara 6’/2 mm
· Nivela electronica 20”/2 mm
Laserul de centrare
· Localizare in axa verticala a aparatului
· Acuratete deviatie de la verticala 1.5mm (2 sigma) la 1.5m inaltimea instrumentului
· Diametrul spotului laser 2.5mm/1.5m
Compensator:
· Pe 2 axe, cu ulei
· Raza de actiune +4’ (0.07gon)
· Precizie
TC(R)407 2”(0.7mgon)
TC(R)405 1.5”(0.5mgon)
TC(R)403 1”(0.3mgon)
Tastatura
· Inclinare 700
· Optional a doua tastatura
Ecranul
· Se poate ilumina
· Se poate inclazi (temp. < -50C)
· LCD 280x160pixeli
· 8 linii cu 31 caractere
Tipul ambazei
· detasabila GDF111 diametru: 5/8” ( DIN 18720/ BS 84 )
Dimensiuni:
· Instrument
Inaltime ( cu ambaza si maner):
– ambaza GDF111
360 mm + 5 mm
latime 150 mm
lungime 145 mm
· Cutia 468x254x233 mm
Greutate ( cu baterie si ambaza)
· Cu ambaza GDF111 5,2 Kg
Inaltimea axei secundare
· fara ambaza 196mm
· cu ambaza GDF111 240mm+5mm
Alimentare
· Baterie GEB111 NiMh
· Voltaj 6V
· Capacitate 1800mAh
· Baterie GEB 121 NiMh
· Voltaj 6V
· Capacitate 3600mAh
Alimentare externa (prin cablu serial) daca este utilizet un cablu extern voltajul trebuie intre 11.5V – 14V
Numarul de masuratori
· GEB 111 aprox. 4000
· GEB 121 aprox. 9000
Corectii automate
· Eroarea liniei de vizare
· Eroarea indexului vertical
· Curbura Pamantului
· Refractia
· Deviatiile de la verticala locului
Inregistrarea datelor
· Interfata RS232
· Memorie interna
Capacitate totala 576KB
~ 10000 blocuri de date
~ 16000 puncte fixe
Verificarea si rectificarea teodolitelor si tahimetrelor
Cu timpul , ca urmare a folosirii , transportului , manipulării bruște etc., piesele teodolitului se uzează , se degradează sau se dereglează.Din această cauză este necesar ca inainte de întrebuințare teodolitele să fie verificate și rectificate.
Verificarea constă în cercetarea calitativă a pieselor componente ale aparatului , a aspectului lui general și a îndeplinirii condițiilor constructive și geometrice. Rectificarea constă în efectuarea de operații care să elimine eventualele dereglări constatate și să restabilească poziția justă a pieselor teodolitului.
Condiții de construcție ale teodolitului. Aceste condiții se referă în principal la realizarea coincidenței între centrele alidadelor cu centrele cercurilor gradate respective ( neîndeplinirea lor provocând eroarea de excentricitate a alidadei ) și realizarea perpendicularității cercurilor gradate față de axele lor de rotație , respectiv VV și OO.Eliminarea erorior de construcție se face prin procedeul de masurare a unghiurilor vizând fiecare direcție în pozițiile I și II ale lunetei , fiecare direcție fiind obținută ca medie a citirilor la dispozitivele de citire diametral opuse de la teodolitele clasice; la teodolitele moderne cu citirea centralizată se obține direct media citirilor diametral opuse de pe cercul gradat , pentru fiecare direcție.
Verificarea îndeplinirii condițiilor geometrice .La teodolite se iau în considerație următoarele axe : axa verticală VV sau axa principală de rotație a teodolitului ; axa orizontală OO sau axa secundară , de basculare a lunetei; axa de vizare Or a lunetei ; directricea nivelei torice NN și linia indecșilor de citire de la cercul vertical .
Aceste axe trebuie să îndeplinească următoarele condiții geometrice:
axa principală trebuie să fie verticală(NN ┴ VV);
axa de vizare trebuie să fie perpendiculară pe axa secundară ( Or ┴ OO);
axa secundară trebuie să fie orizontală ( OO┴ VV);
linia indecșilor de citire de la cercul vertical trebuie să se afle într-un plan orizontal .
Neîndeplinirea acestor condiții produce erorile de reglaj care pot fi constatate prin operația de verificare a teodolitului, operatorul putând să le reducă la minim prin operația de rectificare ; de asemenea , influența lor se poate elimina prin folosirea unor metode de măsurare corespunzătoare.
2.2.3 Planul cadastral de ansamblu
Planul cadastral de ansamblu al teritoriului administrativ, se obține prin generalizarea planului cadastral de bază și conține reprezentarea grafică a întregii suprafețe a teritoriului administrativ. Planul cadastral de ansamblu, sub forma analogică, se întocmește, de regulă, la următoarele scări:
1:10 000 pentru teritoriile la care planul cadastral de bază a fost întocmit la scara 1:2 000;
1:25 000 dacă planul cadastral de bază a fost întocmit la scara 1:5 000 sau parțial și la scara 1:2 000. In funcție de mărimea teritoriului administrativ și de forma sa, se poate folosi pentru reprezentarea grafică și scara 1:50 000.
Elementele de conținut, obligatorii pentru planul cadastral de ansamblu sunt:
denumirea teritoriului administrativ;
pădurile și terenurile cu vegetație forestieră;
rețeaua de șosele, drumuri, străzi, ulițe și căi ferate;
rețeaua hidrografică și construcțiile hidrotehnice importante (apele curgătoare, stătătoare, canale deschise, baraje, diguri);
punctele care marchează hotarele administrative;
limitele și denumirea intravilanelor; elemente de toponimie;
punctele din rețeaua geodezică de sprijin (planimetrie și nivelment).
Pe fiecare foaie a planului cadastral de ansamblu se întocmește (în extracadru, în partea din stânga-jos) schema cu dispunerea foilor componente.
2.2.4 Planul cadastral de bază
Planul cadastral de bază se întocmește în scopul reprezentării în plan a datelor rezultate la introducerea sau întreținerea cadastrului general pentru un anumit teritoriu administrativ și cuprinde elementele de cadastru general în detaliu. Scara uzuală la care se reprezintă planul cadastral de bază, în formă analogică, este:
1:5 000, în zonele de șes pentru extravilan și, 1:2 000, 1:1 000 sau 1:500, în funcție de densitatea detaliilor, pentru intravilane;
1:2 000, în zonele de deal pentru extravilan și 1:2 000, 1:1 000 sau 1:500, în funcție de densitatea detaliilor, pentru intravilane;
1:5 000 și 1:10 000, sau, după caz, scări mai mari în zonele montane;
1:2 000, 1:1 000, 1:500, în funcție de densitatea detaliilor, în zonele din Delta Dunării.
Planurile cadastrale de bază redactate sub forma analogică, la scările menționate anterior, se întocmesc pe foi de plan, cu dimensiunea cadrului interior de 50cm x 50cm, având în colțul de sud-vest, valori kilometrice întregi Reprezentarea analogică se face în sistem de proiecție Stereografic 1970
Planul cadastral de bază va conține următoarele elemente:
punctele rețelei geodezice de sprijin, de îndesire și ridicare;
limitele și punctele de hotar, cu numărul de ordine, pentru hotarul teritoriului administrativ și pentru intravilanele componente;
limitele și numerele cadastrale ale bunurilor imobile, limitele și numerele cadastrale și categoriile de folosință ale parcelelor precum și ale construcțiilor cu caracter permanent. Dacă mai multe parcele alipite aparțin unui singur proprietar sau mai multor proprietari în coproprietatea sau indiviziune, acestea vor fi tratate ca un bun imobil (corp de proprietate);
rețeaua de drumuri;
căile ferate;
apele curgătoare cu sensul lor de curgere;
apele stătătoare;
construcțiile hidrotehnice;
denumirile localităților, apelor, principalelor forme de relief, pădurilor, drumurilor și străzilor, ale obiectivelor industriale, social-culturale, etc., care sunt prevăzute în nomenclatoarele și atlasele oficiale în vigoare;
numerele poștale ale imobilelor din intravilane;
codul de identificare pentru intravilan și extravilan și codul SIRUTA;
scara de reprezentare, sistemul de proiecție, anul de întocmire, schema de dispunere și încadrare a foilor componente la nivelul trapezelor din nomenclatura sistemului de proiecție stereografic 1970, pentru planurile analogice.
2.3. CULEGEREA LA TEREN A DATELOR CADASTRALE
Lucrările de culegere la teren a datelor cadastrale constau în: identificarea amplasamentului și limitelor bunurilor imobile și categoriilor de folosință ale parcelelor componente; identificarea construcțiilor cu caracter permanent;
identificarea proprietarilor, a deținătorilor legali sau posesorilor bunurilor imobile;
identificarea situației juridice a bunurilor imobile.
Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separată organizată în acest scop sau concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizării sau realizării planurilor cadastrale.
2.3.1 Identificarea proprietarilor și a situației juridice a imobilelor
Operația de identificare a proprietarului constă in înregistrarea persoanei fizice sau juridice, titulară a unui drept real asupra bunului imobil. înainte de începerea acțiunii de identificare a proprietarilor, se extrag din Registrul permanent al populației, listele cu numele și prenumele, codul numeric personal și adresa tuturor proprietarilor din teritoriul administrativ, conform evidențelor de la poliție și Consiliul Local.
Datele referitoare la proprietar se înscriu în fișa corpului de proprietate; datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din buletinul/cartea de identitate a proprietarului. In situațiile în care proprietarul refuză prezentarea acestor acte, în fișă se menționează refuzul și pentru rezolvare se solicită sprijinul consiliului local și al poliției. In cazul când nici cu ajutorul evidențelor existente la primărie și poliție nu poate fi identificat proprietarul bunului imobil, în fișă se face mențiunea "Proprietar neidentificat". In fișa bunurilor imobile se înscriu:
numele, prenumele proprietarului și codul numeric personal. Aceste date se compară cu cele din listele extrase din Registrul permanent al populației, în cazul când acestea au fost obtinute. Pentru femeile căsătorite sau văduve, se vor înscrie numele de familie dobândit după căsătorie urmat de numele de familie avut înainte de căsătorie (Ex.: Ionescu Ortansa născută Răducanu) și codul numeric personal. La înscrierea adresei de domiciliu a proprietarului se vor preciza toate datele necesare expedierii corespondenței poștale, mai ales pentru proprietarii domiciliați în alte localități decât cele cuprinse în raza teritoriului administrativ respectiv;
situația juridică a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul și data eliberării, cota din coproprietate unde este cazul, suprafața înscrisă în acte pentru flecare parcelă, corp de proprietate și construcție, după caz. înscrierea datelor privitoare la situația juridică a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se face potrivit specificațiilor din actele normative sau a altor acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real supus înscrierii. în cazul în care nu există titlu de proprietate înscrierea se va face pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar, la data identificării cadastrale precum și a unei declarații pe proprie răspundere a persoanei deținătoare a imobilului. In situația în care un imobil este în litigiu în curs de judecată, pe fișa datelor cadastrale se face mențiunea "imobil în litigiu" și se nominalizează părțile și obiectul acestuia (litigiului).
La imobilele al căror proprietar a decedat, iar moștenitorii nu au obținut încă certificatul de moștenire se va scrie numele deținătorului cu vocație de moștenitor urmat de numele și prenumele proprietarului decedat (Ex.: Ionescu Gh. Marin, cu vocația de moștenitor al lui Ionescu A. Gheorghe) și calitatea ce-i conferă această vocație.
La identificarea proprietarilor persoane juridice se înscriu următoarele date: denumirea persoanei juridice, codul SIRUES și adresa poștală a sediului. Dacă nu face obiectul proprietății pe etaje sau apartamente, în fișa bunului imobil se vor înscrie proprietarii respectivi arătându-se pentru fiecare (sub formă fracționară sau în procente), numărul de părți din întreg care îi revin, indiferent dacă locuiesc la adresa imobilului sau nu.
La identificarea cadastrală și înscrierea proprietarilor, în cazul proprietarilor apartamentelor din blocurile de locuințe proprietate privată sau proprietate mixtă-privată și de stat, pentru fiecare clădire (bloc) se întocmește "lista proprietarilor și posesorilor" ca document anexă la fișa bunului imobil. In lista proprietarilor se înscriu în ordine toți proprietarii și posesorii, grupați pe intrări (pe scări) astfel: numărul cadastral al bunului imobil, numărul blocului, numărul etajului, numărul apartamentului, numele, prenumele proprietarului și codul numeric personal sau, după caz, denumirea persoanei juridice și codul SIRUES, suprafața totală ocupată din care, în proprietate exclusivă sau în coproprietate sau, după caz, în indiviziune, denumirea actului de proprietate și data emiterii acestuia. In situația în care nu toate apartamentele sunt proprietate personală, se va înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locativ, codul SIRUES și datele de identificare ale posesorilor, persoane fizice și juridice. Lista proprietarilor se atașează la fișa bunului imobil.
La stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public se vor respecta prevederile Legii privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nr. 213/1998.
La stabilirea dreptului de proprietate în zona căilor ferate se va ține seama de prevederile Ordonanței nr. 12/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 254/8.07.1998, privind transportul pe CFR și reorganizarea SNCFR.
2.3.2 Identificarea categoriilor de folosință
Identificarea categoriilor de folosință se realizează concomitent cu execuția lucrărilor de cadastru general, respectiv cu executarea măsurătorilor de teren pentru actualizarea planurilor cadastrale sau a descifrării fotogramelor aeriene pentru executarea de noi planuri cadastrale
Identificarea și consemnarea categoriei de folosință se face pentru fiecare parcelă de teren componentă a unui bun imobil (în extravilan și intravilan), iar datele se înscriu în fișa bunului imobil avându-se în vedere semnificațiile simbolurilor (codurilor) categoriilor de folosință. Codurile categoriilor de folosință se scriu și pe schițele întocmite pentru fiecare bun imobil.
2.4. NUMEROTAREA CADASTRALĂ A UNUI TERITORIU ADMINISTRATIV
Fiecare unitate administrativ-teritorială se identifică prin codul SIRUTA extras din "Registrul permanent al unităților administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Națională pentru Statistică.
Bunul imobil se individualizează prin numărul cadastral, care asigură legătura între planul cadastral, registrele cadastrale și înregistrările din cartea funciară. Numărul cadastral al bunului imobil este unul din identificatorii de legătură logică între baza de date grafice și baza de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului.
2.4.1 Numerotarea cadastrală
Numerotarea cadastrală într-un teritoriu administrativ comunal, orășenesc sau municipal se face începând cu bunul imobil. In cadrul unui teritoriu administrativ, numerotarea cadastrală a bunurilor imobile se face separat pentru intravilan și extravilan. Codul de identificare în baza de date este "1" pentru extravilan și "2" pentru intravilan. în situația în care, teritoriul cuprinde mai multe intravilane (spre exemplu, o comună cu mai multe sate), acestea vor primi coduri de identificare "3" ,"4", etc. Pentru a ușura numerotarea bunurilor imobile acestea vor fi, după caz, grupate pe sectoare cadastrale (sau cvartale).
Bunurile imobile se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n începând de la NV spre SE teritoriului administrativ, separat pentru intravilan și extravilan . In cadrul fiecărui bun imobil, parcelele componente se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, urmate de simbolul categoriei de folosință, începând cu categoria de folosință curți construcții.
Bunurile imobile care reprezintă detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, căile ferate, dramurile clasate, se numerotează separat în cadrai fiecărui intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor (cu excepția subtraversărilor), în cadrul fiecărui intravilan și un singur număr cadastral în extravilan și pe tronsoane create prin intersecția cu alte detalii liniare, (separat în intravilan și extravilan) respectându-se următoarea ierarhie:
căile ferate întretăiate de ape;
dramurile naționale întretăiate de căi ferate și ape;
dramurile județene întretăiate de ape, căi ferate și drumuri naționale;
dramurile comunale întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naționale și dramuri județene;
drumurile de exploatare (comune) întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naționale, drumuri județene sau comunale.
Dacă la încheierea numerotării se constată omiterea unor bunuri imobile, acestea vor primi numere în continuarea numerotării în intravilanul sau teritoriului administrativ respectiv. In cazul proprietăților izolate care nu au fost incluse la delimitare în suprafața intravilanelor, bunurile imobile se numerotează în cadrai extravilanului. Tot așa se procedează în cazurile speciale când nu s-a efectuat o delimitare clară între intravilan și extravilan (în unele zone de munte).
Parcelele componente ale bunurilor imobile care au suprafețe mai mici de 150 mp în intravilane și 500 mp în extravilan nu se numerotează. Suprafața acestora se încadrează în suprafețele și respectiv categoriile de folosință ale parcelelor alăturate, ale aceluiași bun imobil. In cazurile în care un bun imobil sau părți dintr-un bun imobil își schimbă proprietarul, fiecare parte va fi numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului număr atribuit la ultima numerotare cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altui bun imobil ci va rămâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul bunului imobil respectiv. Numerele cadastrale din vechile cărți funciare vor fi înregistrate, în baza de date, la istoricul bunului imobil.
In cazul în care se modifică configurația parcelelor componente ale unui bun imobil prin schimbarea categoriei de folosință datorită comasării, dezmembrării, divizării, alipirii sau schimbării destinației acestora, numerele cadastrale ale parcelelor se modifică astfel:
comasare-dezmembrare: dispariția numerelor cadastrale ale parcelelor a căror categorie de folosință a fost încorporată sau s-a desprins de bunul imobil;
divizare-alipire, schimbare destinație: apariția numerelor cadastrale noi ale categoriilor de folosință concrete, în continuarea ultimului număr de parcelă existent în cadrul bunului imobil.
Codul de identificare al unui bun imobil, la căutarea în baza de date a cadastrului general este compus din codul SIRUTA, codul de extravilan/intravilan și numărul cadastral al acestuia. Numerele cadastrale ale bunului imobil și ale parcelelor componente care se trec pe schițele și planurile cadastrale analogice, nu vor conține codul de identificare și codul SIRUTA, acestea fiind atribute ale fiecărui teritoriu administrativ în parte.
Suprafețelor de teren ocupate de proiecțiile la sol ale construcțiilor permanente din cadrul parcelelor cu categoria de folosință curți – construcții aparținătoare unui bun imobil, li se va atribui litera "C" urmat de un indice de la 1 la n (ex.: CI, C2, C3,…)
2.5. CALCULUL ARIEI SUPRAFEȚELOR
Spre deosebire de alte activități unde planurile sunt folosite pentru studii și proiectare, în agricultură suprafața este element esențial al planificării și urmăririi producției.
Calcului suprafețelor se face prin metode grafice, mecanice sau analitice funcție de:
metoda de întocmire a planului fotografic de bază
aparatura de calcul
precizia impusă determinării
Indiferent de metoda, calculul se face pe trapeze sau secțiuni întregi de plan. Pentru obținerea suprafeței exacte a teritoriului administrativ este indicat ca punctele de pe perimetru să fie ridicate numeric, iar suprafața să se calculeze analitic.
Metode de determinare a ariilor suprafețelor:
metode numerice
metode grafice
metode combinate
metode mecanice
metode automate
2.5.1. Metode numerice
Metoda geometrică se folosește când dispunem de date măsurate pe teren, fie poligonul dat, ridicat prin metoda absciselor și ordonatelor, în care se cunosc toate elementele necesare calculului geometric, constând în distanțe măsurate în teren.
Prin coborârea perpendicularelor (absciselor și ordonatelor măsurate) poligonul a fost împărțit în figuri geometrice determinabile din punct de vedere a suprafeței.
In carnetul de calcul se înscriu elementele tuturor figurilor componente în ordine, extrase din carnetul de teren. După calculul suprafețelor, suma acestora determină o suprafață poligonului ce urma a fi determinată prin metoda geometrică.
Metoda analitică se execută când punctele caracteristice ale conturului suprafeței de determinat au coordonatele cunoscute din teren, cu relația:
S = 0,5 * [Yi * (Xi-1 – Xi+1)]
Metoda trigonometrică se aplică atunci când se folosesc coordonatele polare ale punctelor de pe contur, de regulă în cazul când punctele de pe contur sunt radiate dintr-o statie de dramuire.
2.5.2. Metode grafice
Precizia acestor metode sunt funcție de:
scara planului
precizia reprezentării detaliilor
materialul de bază și uzura lui
finețea liniei cartografice
Metodele grafice de calcul a suprafețelor sunt:
descompunerea poligoanelor în figuri geometrice simple
transformarea unui poligon în triunghiuri cu suprafața echivalentă
calculul suprafețelor prin paralele echidistante
calculul suprafețelor cu ajutorul pătratelor module.
Descompunerea poligoanelor consta în descompunerea poligonului neregulat, ori cu multe laturi, în figuri simple, la care se aplică rapid calculul geometric al suprafeței. Acestea se realizează prin trasarea pe plan cu creionul a unor linii ce pot fi șterse după calculare. Elementele de calcul a suprafeței se măsoară în plan, fiind recomandabil să se măsoare câte o bază comună între triunghiuri (pentru a se evita eroarea lecturii).
Instrucțiunile prevăd ca suprafețele determinate grafic să se calculeze de două ori, cu elemente de calcul diferite. Valoarea suprafeței este media aritmetică.
Metoda paralelor echidistante utilizează un grafic transparent cu paralele echidistante numit planimetru grafic sau Harfa.
Metoda constă în divizarea suprafeței în figuri geometrice cu înălțimea constantă. Calculul se face aplicând graficul pe suprafață obținând trapeze sau triunghiuri cu înălțimea constantă.
Determinând bazele medii ale triunghiurilor sau trapezelor, suprafața se obține cu relația:
S = bm* u
Și în acest caz calculul suprafeței se execută de două ori
2.5.3. Metoda mecanică
Este tot o metodă grafică executată cu un instrument ce se numește "planimetru" sau "planimetru polar".
Planimetru este compus din două brațe metalice legate cu o articulație cu pivot. Brațul numit polar are lungime fixă și la extremitate un ac numit "pol" care se fixează în suportul planului. Al doilea braț, numit "trasor", este de lungime variabilă iar la capăt un alt ac cu care se urmărește planimetrul de măsurat. La celălalt capăt are un dispozitiv de înregistrare format din:
un tambur gradat în 100 părți, cu un vernier ce permite citirea a 1/10 din diviziunea tamburului;
un fus ce face corp comun cu tamburul;
un cadran angrenat cu fusul, divizat în 10 părți egale.
Lungimea brațului trasor poate fi modificată prin intermediul unui șurub de presiune micrometric ce determină culisarea dispozitivului de înregistrare de-a lungul brațului.
Planimetrul polar se folosește în special în cazul colțurilor sinuoase. La folosirea sa trebuiesc respectate următoarele indicații tehnice:
planul cadastral să fie așezat pe o planșetă orizontală și să nu aibă ondulații; dispozitivul de înregistrare se fixează pe brațul trasor în dreptul diviziunii ce corespunde scării planului;
polul planimetrului se fixează pe plan într-un punct astfel ales încât conturul să poată fi ușor urmărit, fără ca brațele planimetrului să facă un unghi mai mic de 300, sau mai mare de 1500.
Succesiunea operațiilor de calcul al suprafețelor
Determinarea de realizare a ariilor se desfășoară într-o anumită succesiune pentru a avea în permanență controlul determinărilor astfel:
se determină mai întâi aria teritoriului folosind punctele obținute cu ocazia delimitării;
se determină aria sectoarelor cadastrale cu închidere pentru control pe aria teritoriului;
se determină ariile corpurilor de proprietate și al elementelor liniare cu închidere pe ariile sectoarelor apoi se determină ariile parcelelor cu închidere pe corpurile de proprietate;
ariile elementelor liniare se verifică cu închidere pe aria sectorului 0.
În cazul când teritoriul se întinde pe mai multe foi de plan operațiunile de control se fac mai întâi pe foaia de plan, caz în care se calculează suprafețe de plin și suprafețe de gol. Plinul reprezentând zona cuprinsă în teritoriu administrativ.
2.6. PUBLICITATEA IMOBILIARĂ
Publicitatea imobiliară se definește ca fiind sistemul de înregistrare a bunurilor imobile, împreună cu drepturile imobiliare pe care le au proprietarii și posesorii asupra lor, într-un document public (cartea funciară), pentru a le face cunoscute, în vederea realizării opozabilității față de terți. Deci, publicitatea imobiliară cuprinde un ansamblu de tehnici juridice menite să țină evidența bunurilor imobile și să dea siguranță actelor juridice prin care se constituie, transmit și modifică sau se sting drepturile reale imobiliare.
Publicitatea imobiliară trebuie să asigure realizarea următoarelor obiective importante:
să apere drepturile imobiliare ale celor înscriși în registrele publice (securitate statică);
să confere tranzacțiilor imobiliare o cât mai mare certitudine, aducând la cunoștința tuturor situația juridică a bunurilor imobile aflate în circuitul civil (securitate dinamică);
să dea siguranță circulației creditului garantând înscrierea ipotecii în registrele publice;
să permită organelor abilitate exercitarea unui control eficient asupra schimbărilor care se produc în situația materială a bunurilor imobile, conform cu normele de sistematizare și în situația juridică a acestora, ca urmare a înstrăinării sau grevării cu sarcini, în interesul întregii societăți.
În țara noastră au funcționat, în principal, două sisteme de publicitate imobiliară:
Sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, denumit și sistemul publicității personale (în Vechiul Regat);
Sistemul cărților funciare denumit și sistemul publicității reale (în Transilvania, Banat și Bucovina).
In afara lor au mai funcționat, în diverse locuri:
cărțile de evidentă funciară, în zonele din Transilvania unde cărțile funciare au fost distruse, sustrase sau pierdute în timpul primului război mondial; cărțile funciare centrale pentru căile ferate și canaluri;
cărțile de publicitate imobiliară (numit si sistemul intermediar de publicitate), pentru transformarea cărților provizorii, în cărți de publicitate funciară.
2.6.1. Sistemul de publicitate al Registrelor de Tramscripțiumil și lescripțiuni.
Acest sistem s-a instituit din 1865 prin Codul Civil (sub influența legislației franceze și belgiene) și constă, în principal, din două registre în care se înscriu și transcriu actele juridice.
Aceste registre sunt: registrul de transcriere și registrul de înscriere, care se completează cu registrul de transcriere a comandamentelor și mapa actelor de amanet și a actelor juridice privind imobilele funciare prevăzute expres de lege.
Ele sunt organizate pe comune (sate) și sunt ținute pe numele persoanelor, realizându-se astfel o publicitate personală.
1. Registrul de transcripțiuni, respectiv transcrierea, constă în copierea integrală în registrul de publicitate a conținutului actelor juridice prin care se constituie, strămută, modifică sau se sting drepturile reale imobiliare.
2. Registrul de inscripțiuni, respectiv inscripțiunea, este copierea părților din actele juridice referitoare la ipoteci și privilegii.
Actele supuse transcrierii sunt:
actele juridice între vii privind transferul de proprietate sau drepturi care se pot ipoteca (contract de vânzare-cumpărare, donații etc.) sau acte prin care se renunță la aceste drepturi;
actele juridice între vii prin care se constituie un drept de servitute, uz, uzufruct sau abitație sau cele prin care se renunță la aceste drepturi;
tranzacțiile privind drepturile reale;
ordonanțele de adjudecare ale unui bun imobil (dobândire prin licitație);
hotărârile de expropriere pentru interes public;
cesiunea de venituri pentru un interval mai mare de doi ani.
3. Registrul de transcriere a comandamentelor. In acest registru se transcriu în extras comandamentele prealabile urmăririi silite a bunurilor imobile și urmăririle veniturilor bunurilor imobile ale debitorilor. Tot aici se trec extrasele din concesiunile petroliere din care legea a făcut drepturi reale imobiliare.
Toate registrele prezentate se țin pe numele persoanelor și nu se întemeiază pe măsurători cadastrale.
4. Deficiențele acestui sistem de publicitate.
nu arată întotdeauna cu siguranță maximă situația juridică a bunului imobil, pentru că se bazează pe publicitatea personală;
registrele sunt greoaie la consultare pentru că sunt ținute pe persoane și nu pe bunuri imobile, ca urmare, pentru a cunoaște situația juridică a unui bun imobil este nevoie ca o persoană de specialitate să consulte aceste registre (un jurist remunerat corespunzător pe toată perioada), pentru a constata cine posedă bunul imobil, dacă numele acestuia a fost trecut corect în registru și dacă predecesorii lui, pe o perioadă de 30 ani, au fost proprietari cu titluri valabile; ori, o bună publicitate cere să fie posibil ca orice cetățean să consulte și să se lămurească rapid asupra situației unui bun imobil și a avea siguranța că dreptul dobândit va fi inatacabil;
obiectul publicității nu este suficient individualizat, pentru că registrele nu se întemeiază pe planul cadastral, unde fiecare bun imobil este reprezentat și individualizat printr-un număr cadastral, ci este nominalizat numai prin denumirea teritoriului și declarațiile vecinilor sau martorilor, fără a realiza o securitate juridică satisfăcătoare, ceea ce face ca dreptul dobândit să poată fi supus ulterior,la atacuri injustiție;
publicitatea este imperfectă, pentru că biroul notarial nu cercetează valabilitatea și legalitatea titlului prezentat de părți și nici existența dreptului, ca urmare, prin înscriere dreptul devine opozabil terților; totuși valabilitatea actului juridic nu este dovedită prin publicitate, iar dobânditoral nu este apărat de clauzele de evicțiune, care ar deriva din titluri ulterioare;
registrele nu conțin situația juridică exactă a bunurilor imobile, pentru că publicitatea prin care drepturile reale se constituie, transmit, modifică sau se sting este parțială (nu este o publicitate pentru acțiunile introduse: acțiunea pentru cauzele de nulitate, revocare, faliment, expropriere etc.);
transcrierea în registrul de publicitate nu este obligatorie, ceea ce creează, ulterior, probleme în tranzacții.
2.6.2. Sistemul de publicitate reală al cărții funciare.
Prin Legea cadastrului și a publicității imobiliare (Legea 7/1996), s-au pus bazele juridice ale unui sistem real și unic de publicitate imobiliară pentru întreaga țară, prin înscriere în cartea funciară, care să înlocuiască vechile sisteme de publicitate existente. Totodată, Legea reglementează existența a două instituții distincte: Instituția tehnică a cadastrului și Instituția juridică a noilor cărți funciare.
Prin Instituția cadastrului se urmărește realizarea cadastrului general al țării, iar prin Instituția cărților funciare se urmărește crearea la nivelul întregii țări a unui sistem real, unic și unitar de evidență juridică a strămutării, constituirii și stingerii drepturilor reale imobiliare.
2.6.2.1. Cartea funciară și organizarea ei.
Cartea funciară este un document public în care se descrie bunul imobil, se arată drepturile reale asupra acestui bun imobil, sarcinile de care acesta este grevat și determină situația lui juridică, realizând astfel publicitatea imobiliară.
Fiecare imobil are cartea lui funciară care, în funcție de volumul informațiilor pe care le conține, se poate întinde pe una sau mai multe pagini.
Din punctul de vedere al organizării, cartea funciară are im titlu, conținând numărul cărții funciare, cu numele localității pe teritoriul căreia este situat bunul imobil și este constituită din trei părți:
Partea I-a, numită și Foaia de avere sau Foaia imobilului, în care se înscriu toate informațiile tehnice și economice care privesc bunul imobil și anume:
numărul de ordine și cel cadastral al bunului imobil;
aria terenului, categoria de folosință și, după caz, construcțiile;
amplasamentul și vecinătățile;
valoarea impozabilă.
Partea a Il-a, numită și Foaia proprietății, cuprinde toate înscrierile privind dreptul de proprietate și anume:
numele sau denumirea proprietarului;
actul sau faptul juridic care constituie dreptul de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
strămutările proprietății;
servitutile constituite în folosul bunului imobil:
faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate;
orice modificări, îndreptări sau însemnări care s-ar face în titlu, în partea I-a sau a Il-a a cărții funciare, cu privire la înscrisurile făcute.
Partea a IlI-a, denumită și Foaia de sarcini, cuprinde înscrierile privind desmembrămintele dreptului de proprietate și sarcini, respectiv:
dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipotecile și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;
faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
sechestrul si urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
orice modificări, îndreptări sau însemnări care s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.
Cartea funciară are un important rol juridic, pentru că ocrotește drepturile reale imobiliare (garantează proprietatea), un rol economic deoarece oferă siguranța culegerii roadelor unei investiții făcute de proprietar (îl stimulează să facă investiții asupra bunului imobil și să-1 exploateze eficient), precum și un important rol social (funcție socială), pentru că titularul dreptului înscris știe că nu poate fi oprit de la exercitarea lui. In același timp, el nu este obligat să și-1 apere și afirme în orice moment, iar terții știu că, tratând cu cel înscris, tratează cu adevăratul proprietar, pentru că forța probantă a cărții funciare se întemeiază pe publicitatea conținutului ei, care este garantat de stat.
Cărțile funciare întocmite și numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localități alcătuiesc împreună, Registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu care se ține de către biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială de activitate sunt situate bunurile imobile respective.
Acest registru se întregește cu:
registrul special de intrare;
planul cadastral de identificare a bunurilor imobile;
repertoarul bunurilor imobile indicând numărul cadastral al bunurilor
imobile si numărul de ordine al cărții funciare în care sunt înscrise;
indexul alfabetic al proprietarilor;
mapa cu cererile de înscriere și un exemplar al înscrierilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.
Baza tehnică a cărții funciare o constituie documentele cadastrale, care cuprind date și informații referitoare la bunurile imobile, la proprietatea asupra acestora și la proprietari. Numai pe baza acestor documente birourile de carte funciară întocmesc cărțile funciare și celelalte documente de carte funciară, deoarece evidența se ține pe bun imobil (element fix și durabil) și nu pe persoane (reper temporar). De aceea, fară măsurătorile și evidențele cadastrale necesare, nu se poate trece la un sistem real de publicitate imobiliară.
Ținând seama că realizarea unui cadastru național este de durată, lucrările cadastrale neputând fi definitivate în același timp și repede, în fiecare județ, Legea 7/1996, prevede o extindere treptată și progresivă a noului sistem de publicitate, bazat pe cărțile funciare definitive, pe măsura finalizării lucrărilor de cadastru pe fiecare teritoriu administrativ (comună, oraș, municipiu).
Ca urmare, se prevede întocmirea imediată a cărților funciare în care se fac înscrieri cu caracter nedefinitiv (provizoriu), până la terminarea introducerii cadastrului în toate unitățile administrativ-teritoriale, când se vor face înscrierile definitive (în aceleași cărți funciare, dacă au fost deschise).
Rezultă că până la definitivarea cărților funciare, acestea vor coexista, pe un teritoriu administrativ, împreună cu vechile sisteme de publicitate și evidență existente.
Publicitatea reală, bazată pe cartea funciară, are următoarele avantaje:
evidența este ținută pe bun imobil, element durabil în timp, având prezentat tot istoricul său;
are la bază măsurătorile si localizarea cadastrală;
arată întotdeauna, cu siguranță maximă, situația juridică a bunului imobil;
consultarea se poate face simplu, de către orice persoană care face dovada interesului pentru bunul imobil respectiv;
înscrierea în cartea funciară are și un caracter constitutiv de drept, pe lângă caracterul probator.
2.6.2.2. Noțiuni privind înscrierile in cartea funciară.
Înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.
Intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile reale imobiliare cuprinse în cartea funciară, iar notarea are ca obiect drepturile personale, faptele și raporturile juridice supuse înscrierii în cartea funciară.
Intabularea.
Intabularea este înscrierea prin care se dobândește, modifică sau stinge cu titlu definitiv un drept real imobiliar, de la data înregistrării cererii de înscriere. Deci, obiectul intabulării îl constituie înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare (de exemplu, intabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului sau donatarului, intabularea ipotecii în favoarea creditorului, sau intabularea stingerii unui drept real – radiere, etc.).
Drepturile reale imobiliare sunt raporturi de drept care izvorăsc sau se dobândesc prin înscrierea în cartea funciară și se numesc așa pentru că se exercită de către titularii lor, direct asupra bunului imobil. Ele se mai numesc drepturi tabulare și sunt absolute, adică opozabile tuturor, fără intervenția activă a altor persoane.
Drepturile reale imobiliare pot fi:
principale, cu o existență de sine stătătoare;
accesorii, care au o existență juridică subordonată drepturilor imobiliare principale, ele servind ca o garanție reală a unor drepturi de creanță.
Toate aceste drepturi reale imobiliare principale și accesorii, fac obiectul intabulării, în cartea funciară.
Intabularea este considerată o înscriere definitivă, în sensul că nu necesită vreo justificare ulterioară.
Intabularea se face după ce juriștii de la birourile de carte funciară verifică îndeplinirea condițiilor de intabulare, respectiv verifică valabilitatea actului juridic în temeiul căruia se cere înscrierea.
Înscrierea provizorie.
Înscrierea provizorie este înscrierea prin care se dobândește, modifică sau se stinge un drept real imobiliar sub condiția și în măsura justificării ei. Deci înscrierea provizorie este o intabulare condiționată sau o intabulare imperfectă.
Rolul ei este de a conferi înscrierii, în momentul când va deveni definitivă, adică atunci când se va transforma în intabulare, data și rangul pe care 1-a avut înscrierea provizorie. Deci prin această înscriere, cel interesat este la adăpost de riscul unei eventuale intabulări pe numele unei terțe persoane, care ar dobândi ulterior același drept și are totodată posibilitatea de a obține radierea tuturor înscrierilor condiționate de justificarea înscrierii inițiale.
După ce înscrierea provizorie a fost încuviințată se vor putea săvârși înscrieri atât împotriva celui intabulat, cât și împotriva celui înscris în mod provizoriu.
Dacă înscrierea provizorie se justifică, se vor radia toate înscrierile făcute împotriva celui intabulat (antecesorul intabulat); dacă însă înscrierea provizorie nu se justifică, se vor radia împreună cu înscrierea provizorie, toate înscrierile făcute împotriva celui înscris provizoriu.
În această categorie intră și înscrierea cu caracter nedefinitiv în cartea funciară, care se practică astăzi, până când se realizează introducerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ întreg. Pentru a se realiza această înscriere cu caracter nedefinitiv, petiționarul trebuie să prezinte următoarea documentație:
cererea de înscriere;
planul de încadrare în zonă a bunului imobil, întocmit la o scară convenabilă (1:2.000, 1:10.000);
-planul de amplasament și delimitare al bunului imobil la scară convenabilă (1:500, 1:1.000, 1:2.000), format A3 sau A4, cuprinzând toate elementele prevăzute de Normele elaborate de ANCPI respectiv: adresa bunului imobil; numele, prenumele și adresa proprietarului; numele vecinilor; aria bunului imobil și a parcelelor pe categorii de folosință; numărul cadastral provizoriu; sistemul de proiecție; inventarul cu coordonatele punctelor de pe limita bunului imobil; scara; direcția nord; semnătura și ștampila executantului,
inventar cu coordonatele punctelor de sprijin folosite la ridicarea topografică a bunului imobil în sistemul de proiecție stereografic 1970 sau local (când punctele de sprijin sunt la distanțe mai mari de 3 km, aria este mai mică de 10 ha și nu există vizibilitate pentru îndesirea rețelei prin intersecții);
inventar cu coordonatele punctelor de pe limitele bunului imobil, precum și a patru puncte stabile din apropiere, marcate în teren, în cazul când se lucrează numai în sistem local, pentru a reconstitui sistemul de coordonate folosit la executarea ridicării și ulterior pentru a integra lucrarea în sistemul de proiecție stereografic 1970;
descrierile topografice ale punctelor de sprijin folosite și a celor stabile, indicate pentru verificare (reconstituire);
tabel de mișcare parcelara;
memoriu tehnic justificativ;
C. Notarea.
Notarea este înscrierea prin care se asigură opozabilitatea față de terți sau, după caz, informarea acestora în cazurile anume prevăzute de lege, cu privire la drepturile personale, fapte sau alte raporturi juridice în legătură cu bunurile imobile cuprinse în cartea funciară.
Obiectul notării îl constituie: situația juridică personală a titularului dreptului înscris (minoritatea, interdicția judecătorească, curățelele speciale etc); drepturile personale sau alte raporturi juridice, care prin notare devin opozabile terților, fără ca acestea să garanteze existența sau valabilitatea dreptului înscris; anumite acțiuni injustiție în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară; anumite îngrădiri legale ce împiedică o serie de restricțiuni aduse proprietății.
In cazul notărilor, spre deosebire de înscrierea drepturilor tabulare, nu se prevăd cerințe speciale, în afara faptului că notarea este permisă numai în anumite cazuri prevăzute de lege.
2.6.2.3. Drepturile reale imobiliare principale (Drepturile tabulare) – sunt de sine stătătoare în raport cu alte drepturi reale sau de creanță:
Dreptul de proprietate;
Dreptul de superficie, care este dreptul de proprietate pe care îl are o persoană (denumită superficier), asupra unei lucrări (construcție, plantație sau orice alt lucru), executată pe un teren care aparține unei alte persoane (denumită proprietar), precum și în dreptul de folosință asupra terenului pe care se găsește lucrarea respectivă.
Rezultă că proprietarul unui bun imobil a cedat posesiunea și folosința unei alte persoane (superficierului), rămânând numai cu dreptul de dispoziție limitată asupra bunului său.
Dreptul de superficie este un drept real imobiliar de sine stătător, care poate fi dobândit fie prin convenția părților, fie prin efectul legii și este imprescriptibil extinctiv pe toată durata de existență a lucrării.
Dreptul de uzufruct, care este dreptul pe care îl are o persoană (denumită uzufructier) de a se bucura de lucrurile care sunt proprietatea altuia, întocmai ca proprietarul însuși, cu condiția de a le conserva substanța (adică este obligat să-1 restituie așa cum 1-a primit, adăugând uzura lui). El are următoarele caracteristici:
este un drept real imobiliar, deci opozabil tuturor, chiar și proprietarului;
este un drept de folosință;
este un drept temporar cu durată mărginită la 30 ani, pentru persoanele juridice și pe
timpul vieții titularului uzufructului, la persoane fizice.
Uzufructul se poate stabili prin lege sau prin voința omului.
Dreptul de uz și abitație. Au aceeași natură ca dreptul de uzufruct, dar întinderea lor este mai mică, respectiv uzuarul are un drept limitat numai la nevoile proprii și ale familiei sale (uzufructuaral poate lua și ce prisosește).
Dreptul de abitațiune constă în dreptul de a locui în imobilul altuia, dar limitat la nevoile proprii și ale familiei sale.
Aceste drepturi sunt strict personale și, deci, netransmisibile.
Dreptul de servitute. Este un drept real, în virtutea căruia se impune unui bun imobil (numit fond aservit), o anumită sarcină, în favoarea altui bun imobil (numit fond dominant). Este vorba numai de servituțile stabilite prin fapta omului (contract, testament, uzucapiune, etc.), de exemplu: dreptul de trecere cu piciorul sau vehiculul, dreptul de a lua apa dintr-o fântână sau de a zidi numai până la o anumită înălțime.
Servitutea este un drept perpetuu, accesoriu și dispare când cele două fonduri se contopesc.
Dreptul de servitute se înscrie în partea a Il-a a cărții funciare, pentru fondul dominant, pentru că acesta câștigă în valoare, și în partea a IlI-a pentru fondul aservit, pentru care este o sarcină.
Pe planul cadastral terenul de servitute se reprezintă prin linie punctată și nu formează o parcelă distinctă
Spre deosebire de aceste servituti mai există și servituțile naturale (servitutea de grănițuire sau de scurgere a apei de ploaie etc.) sau cele stabilite prin lege (servituti edilitare – canal apeduct etc.), care sunt sarcini ce îngrădesc dreptul de proprietate, nu dau naștere la noi drepturi reale și sunt publice, deci nu este nevoie să fie înscrise în cartea funciară.
Dreptul de administrare
Dreptul de administrare este un drept real nou, consacrat de Constituție, prin care titularul său poate să posede, să folosească bunul imobil și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Obiectul acestui drept îl constituie, exclusiv, bunurile imobile de utilitate publică ale statului și unităților administrativ-teritoriale care, obișnuit, nu sunt utilizate sau exploatate în mod direct de către titularii lor ci sunt, în condițiile legii, atribuite în administrare, persoanelor fizice sau juridice interesate.
Astfel, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, prefecturilor, autorităților administrației publice și locale, altor instituții publice de interes național sau local.
Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliilor județene, respectiv a Consiliului General al municipiului București sau a consiliului local.
Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere.
În litigiile privitoare la dreptul de administrare, titularul acestui drept va sta în instanță în nume propriu, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, titularul dreptului de administrare are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale, ceea ce poate atrage și revocarea dreptului de administrare.
Dreptul de concesiune.
Dreptul de concesiune este un drept real temporar, în principiu netransmisibil, având ca obiect exploatarea unor bunuri imobile din domeniul public sau din domeniul privat al statului sau unitătilor administrativ-teritoriale.
Concesionarea se face pe baza unui contract prin care o parte, numită concedent, transmite pe o perioadă determinată, cel mult 49 ani, unei alte părți, numită concesionar, dreptul și obligația de exploatare a unui bun imobil, în schimbul unei redevențe.
Calitatea de concedent, în numele statului și unităților administrativ-teritoriale, o pot avea:
ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului;
consiliile județene, consiliile locale sau instituțiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică sau privată ale județelor, orașelor sau comunelor, după caz.
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română sau străină.
Dreptul de folosință.
Dreptul de folosință este un drept real imobiliar constituit prin acte de drept public (acte ale autorităților administrației publice) sau, în anumite cazuri, prin acte de drept privat (contracte civile ori comerciale), conferind titularului dreptul de a poseda, de a folosi și chiar a dispune, în anumite privințe, de bunul dat în folosință, în limitele actului constitutiv. In general, dreptul de folosință este atribuit cu titlu gratuit.
Pentru gestionarea bunurilor imobile aparținând domeniului public sau domeniului privat ale statului sau unităților administrativ-teritoriale există și posibilitatea atribuirii unor bunuri, în folosință gratuită, către anumite persoane juridice fără scop patrimonial (atribuirea în folosință a terenurilor agricole sau cu altă destinație, către anumite categorii de persoane fizice).
De asemenea, există și reglementări speciale privind posibilitatea constituirii unor drepturi reale de folosință, derivate din dreptul de proprietate privată aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat.
2.6.2.4. Drepturile reale imobiliare accesorii.
Ele sunt subordonate drepturilor reale imobiliare principale, sunt garanții reale și constau în afectarea unui bun imobil în garanție, de executarea de către debitor a obligației sale față de creditor, care are dreptul de a-și îndestula creanța din valoarea bunului imobil ce-i servește de garanție, având prioritate față de ceilalți creditori.
Ele sunt drepturi reale pentru că, în cazul când debitorul nu-și respectă obligația asumată, se pot executa de către creditor chiar și fără acordul acestuia.
Drepturile accesorii trebuie înscrise în cărțile funciare (ele fiind sarcini care grevează bunul imobil), pentru că acestea sunt drepturi de garanție într-un bun determinat, care rămân în posesiunea debitorului. Ele dau dreptul de preferință creditorului la vânzarea bunului, precum și dreptul de a-1 urmări în mâinile oricui s-ar afla (deci și după vânzare).
Aceste drepturi reale imobiliare accesorii sunt:
1) Ipoteca. Este o garanție reală imobiliară prin care un bun imobil este afectat la executarea unei obligații, fără a deposeda pe titularul dreptului ipotecat. Ipoteca permite urmărirea bunului imobil ipotecat, în orice mâini s-ar afla, pentru recuperarea creanței din prețul obținut prin vânzarea silită, rangul de preferință fiind asigurat prin înscrierea în cartea funciară.
Ipoteca este prin natura ei nedivizibilă și afectează fiecare bun imobil sau porțiune din bunul imobil, grevate de ea.
Deci în cazul când un bun imobil nu poate garanta o anumită creanță, aceeași ipotecă poate greva și alte bunuri imobile, care aparțin aceluiași debitor și sunt înscrise în alte cărți funciare.
Ca urmare, nu este nevoie să se formeze un singur corp funciar din bunurile imobile distincte, pentru a fi înscrise într-o singură carte funciară, pentru garantarea împrumutului (s-ar transforma cartea funciară în sistem personal de publicitate), ci cartea funciară care are bunul imobil cu valoarea cea mai mare este cartea funciară principală, de la care se face apoi trimiteri la celelalte cărți funciare în care sunt înscrise și celelalte bunuri imobile grevate de ipotecă (acestea sunt denumite cărți funciare secundare, iar la înscrierea ipotecii se face trimitere la cartea funciară principală).
Acest lucru este foarte important și pentru a putea face o conducere automată a cărții funciare (faptul că în cartea funciară este înscris un singur bun imobil).
Ipoteca se înscrie în cartea funciară în partea a IlI-a, rezervată sarcinilor.
2) Privilegiile imobiliare. Este un drept izvorât din împrumuturi făcute în condiții directe numai cu bunul imobil, care dă unui creditor calitatea de a fi preferat celorlalți creditori, fie chiar și ipotecari. Deosebirea dintre ipotecă și privilegiu imobiliar constă în faptul că ipoteca garantează o creanță a proprietarului, care nu are legătură directă cu bunul imobil, pe când privilegiul imobiliar garantează creanțe care se nasc în legătură cu bunul imobil si numai cu el.
Deci privilegiul imobiliar garantează o datorie a imobilului, de aceea trece înaintea ipotecii, în cazul vânzării silite a bunului imobil dat în garanție.
Ipoteca însă garantează o datorie a proprietarului, indiferent în ce scop a contractat-o.
Privilegiile imobiliare pot fi generale și speciale:
generale – se referă la toate bunurile imobile și sunt acordate statului, pentru realizarea creanței privind taxele, impozitele etc;
speciale – se referă la faptul că dă unui creditor calitatea creanței sale de a fi preferat celorlalți creditori de exemplu:
privilegiul vânzătorului asupra bunului vândut, pentru plata prețului;
privilegiul creditorului care a împrumutat banii pentru achiziționarea bunului imobil;
privilegiul arhitecților, antreprenorilor, muncitorilor care au construit imobilul pentru plata care li se cuvine;
privilegiul creditorilor care au împrumutat banii pentru plata muncitorilor constructori;
privilegiul coerezilor, între ei, pentru diferența de sume în urma împărțelii;
Privilegiul imobiliar se înscrie în cartea funciară în partea a IlI-a, rezervată sarcinilor.
2.6.2.5. Principiile după care se conduc cărțile funciare.
Aceste principii sunt reguli fundamentale după care se conduc cărțile funciare. Aceste principii sunt: principiul publicității integrale, principiul relativității, al neutralității, principiul specialității, legalității, priorității, principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii și principiul forței probante absolute al înscrierii.
I) Principiul publicității.
Cărțile funciare au un caracter public, prin faptul că ele se pot consulta de oricine cu justificarea interesului, fiind astfel garanția existenței reale a celor înscrise legal în cartea funciară, pentru publicitate.
Publicitatea este pentru oricine, pentru că oricine are dreptul să intre în raporturi juridice cu proprietarul unui bun imobil înscris în cartea funciară și deci interesul fiind justificat se poate cerceta conținutul ei, pentru a se informa despre starea juridică a drepturilor înscrise și sarcinile ipotecare care grevează bunul imobil.
Principiul publicității are trei aspecte:
publicitatea integrală – cartea funciară cuprinde situația exactă și completă a bunurilor înscrise (este un adevărat registru de stare civilă a bunului imobil);
publicitatea materială – prin care se consideră conținutul cărții funciare exact sub aspectul drepturilor înscrise, iar când are la bază și planul cadastral se consideră exacte si datele tehnico-economice;
publicitatea formală – prevede că oricine poate consulta cartea funciară, planurile și arhiva, dacă își justifică interesul, precum și dreptul de a obține extrase sau copii legalizate de pe ele.
Efectul publicității materiale este puterea doveditoare absolută a înscrierii în cartea funciară și prin prezentarea extraselor eliberate după ea. De aceea acest principiu se mai numește și principiul forței probante.
2) Principiul legalității.
Înscrierile în cartea funciară se fac numai la cerere, de către instituția legală îndreptățită să o facă, în baza înscrisurilor cerute de lege, după verificarea prealabilă a legalității acestora de către notarul însărcinat cu conducerea cărții funciare.
Principiul legalității nu se întinde și asupra înscrisurilor din partea 1-a cu conținut tehnico-economic, necesare pentru individualizarea bunurilor, pentru că ele nu sunt sub controlul instanței cărții funciare, ele sunt publice și oricine se poate convinge la fața locului.
3) Principiul oficialității.
Instanța cărții funciare este obligată să examineze din oficiu cererile prin care se solicită înscrierea în cartea funciară, respectiv examinează capacitatea personală a părților și calitatea pe care acestea o au de a cere înscrierea. Această calitate o au persoanele fizice sau juridice, în favoarea și împotriva cărora urmează să se facă înscrierea, precum și în cazurile prevăzute de lege.
Conținutul cererii se compară cu cel ai cărții funciare pentru a vedea dacă solicitantul este proprietar tabular. Rezultă că, în cartea funciară nu se pot face operațiuni decât dacă cererea a fost făcută de persoanele prevăzute de lege, dacă înscrisul nu este conform prevederilor legii și dacă în cerere și în actul juridic nu sunt arătate exact dreptul, natura înscrierii și bunurile imobile prin elementele de individualizare.
Deci principiul oficialității impune instanței cărții funciare să verifice, dacă principiul oficialității este respectat de partea ce solicită modificarea cărții funciare.
4) Principiul specialității.
Acest principiu cere ca în cartea funciară să fie înscrise numai bunurile imobile precis determinate prin număr cadastral, adresă, arie, categorie de folosință, cu schiță de plan semnată de persoană autorizată și aprobată de autoritatea administrativă.
Înscrierile trebuie să arate bunul imobil sau partea din acesta la care se referă, precum și persoanele în favoarea și împotriva cărora se fac, iar drepturile, faptele și raporturile juridice trebuie să fie arătate clar și precis.
Cadastrul este cel care determină, individualizează și precizează bunurile imobile, iar cartea funciară verifică situația juridică a bunurilor imobile și le înscrie în documentul public, conferind forță probantă informațiilor ce le conține.
5) Principiul efectului constitutiv de drept.
Potrivit acestui principiu, drepturile reale imobiliare se constituie, modifică, strămută sau se sting numai prin înscrierea lor în cartea funciară. Ca urmare, cartea funciară impune tuturor proprietarilor de bunuri imobile obligativitatea de a cere înscrierea modificărilor privitoare la acestea în cartea funciară, condiție necesara pentru a putea să-și exercite atributele dreptului ce-1 dețin.
Astfel, cartea funciară, ca inventar complet al bunurilor imobile, este un instrument pentru apărarea drepturilor reale și a altor raporturi juridice, precum si pentru siguranța creditului.
Prin obligativitatea înscrierii în cartea funciară se constituie efectul constitutiv de drept. Lipsa acestuia ar încuraja neglijența părților, care ar amâna înscrierea, favorizând astfel coexistența, alături de proprietatea reală, a unei proprietăți oculte, susceptibilă de a trece la un subcumpărător și apoi la altul, în dauna cumpărătorilor de bună credință.
În același timp, nu va putea fi concordanță între cadastru și cartea funciară, fără obligativitatea înscrierii oricărei convenții imobiliare în cartea funciară.
6) Principiul relativității.
Acest principiu prevede regula ca înscrierile în cartea funciară să poată fi făcute numai cu consimțământul titularului înscris sau împotriva lui.
7) Principiul priorității.
Principiul priorității prevede că înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de la data înregistrării cererilor de înscriere, iar ordinea înregistrării lor le va stabili rangul (data și numărul de înregistrare sunt cele din registrul de intrare, care se înscrie pe toate operațiunile ulterioare).
Dacă mai multe cereri au sosit deodată la cartea funciară, drepturile de ipotecă vor avea același rang, iar celelalte drepturi vor primi numai provizoriu rang egal, urmând ca prin judecată să se hotărască asupra rangului sau asupra înscrierii nevalabile.
Prevederile de mai sus protejează pe dobânditorul de bună credință care s-a bazat pe cartea funciară când a contractat, putând astfel să-și valorifice rangul pe cale judecătorească, dovedind reaua credință sau frauda adversarului său.
Pentru ipoteci, însă, rangul se stabilește nu în funcție de data contractării împrumutului, ci în funcție de data înscrierii cererii în cartea funciară, astfel că un creditor care a dat împrumutul în urma altuia, dar a înscris primul în cartea funciară, va fi primul despăgubit, în cazul executării silite, celălalt primind doar ce a mai rămas.
8)Principiul neutralității.
Acest principiu prevede că înscrierile în cartea funciară nu se fac din oficiu, ci numai la cererea părților interesate și numai cu privire la conținutul cererii. Instanța cărții funciare examinează numai legalitatea actului, nu și conținutul său.
Ca o consecință a neutralității rezultă obligația părților de a prezenta toate actele necesare înscrierii.
De asemenea, rezultă și regula că instanța de carte funciară nu poate acorda mai mult decât se solicită în cererea depusă de părți, chiar dacă din documente ar reieși mai mult (de exemplu, dacă s-a cerut o notare, nu se poate face și intabularea, chiar dacă sunt îndeplinite cerințele pentru acest lucru, deoarece nu s-a cerut).
CAPITOLUL 3
3.1 Compensarea unei drumuiri sprijinita la capete pe puncte de coordinate cunoscute
3.1.1 Import date teren și puncte fixe
Import ASCII – Măsurători
Data : 2011-09-02 08:30:55
Denumire : vargan
Sistem de coordonate : X -> NORD
Unitatea de masura a directiilor: Centezimal
Coordonate geografice : Sexagesimal
Unghi vertical : Zenital
Metoda de masurare a distantelor: Inclinata
Reducere la nivelul marii : Nu
Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42
D:\lucrare de licenta\lucrare\topo\masuratori vargan.txt
MASURATORI
26 1.695
500 0.000 98.1993 399.9999 1.650 5
3 255.475 98.4130 118.8912 2.650 5
9999 0 0 0 0 0
3 1.641
1 50.502 100.9472 86.5086 1.650 5
26 255.451 101.2436 285.7654 2.000 5
10001 40.443 100.7543 98.6520 1.650 16
10002 38.666 100.9045 87.6511 1.650 16
10003 11.110 100.6444 86.8791 1.650 16
10004 9.828 101.0927 75.6951 1.650 16
10005 22.041 103.2843 20.1339 1.650 16
10006 20.563 103.6256 399.5419 1.650 16
10007 11.232 102.8869 398.5641 1.650 24
10008 50.610 103.0542 5.7332 1.650 9
10009 46.633 103.0326 6.9765 1.650 9
10010 11.955 100.5516 66.8537 1.650 9
10011 12.253 99.5819 74.9490 1.650 9
10012 13.389 100.2651 79.8134 1.650 9
10013 35.040 100.8021 84.8848 1.650 9
10014 35.540 100.7354 84.2594 1.650 14
10015 40.542 100.6207 84.6120 1.650 14
10016 35.939 101.3523 78.0831 1.650 14
10017 39.155 101.3795 77.9698 1.650 9
10018 28.209 101.5372 71.3816 1.650 14
10019 17.751 101.8994 59.8490 1.650 14
10020 23.369 102.5724 38.2813 1.650 14
10021 58.908 100.9832 27.7905 1.650 9
9999 0 0 0 0 0
1 1.624
3 50.502 99.0373 0.0002 1.650 5
29 191.014 102.8592 203.1478 1.650 5
10022 47.443 99.8505 87.5372 3.200 9
10023 40.198 102.3184 84.5250 1.650 9
10024 36.635 101.5105 82.6126 1.650 9
10025 27.581 101.6714 75.2138 1.650 9
10026 29.347 101.1570 76.4521 1.650 14
10027 26.230 101.3427 73.0059 1.650 14
10028 17.012 100.7669 54.5719 1.650 9
10029 15.020 98.6430 28.1376 1.650 14
10030 17.053 98.8403 42.4354 1.650 14
10031 18.373 102.8146 51.1281 1.650 14
10032 21.090 101.8975 44.4266 1.650 14
9999 0 0 0 0 0
29 1.510
200 477.505 101.0735 0.9760 1.500 5
1 191.014 97.1408 302.8654 1.500 5
9999 0 0 0 0 0
40 Inregistrari adaugate/modificate
Import ASCII coordonate puncte fixe
Data : 2011-09-02 08:31:10
Denumire : vargan
Sistem de coordonate : X -> NORD
Unitatea de masura a directiilor: Centezimal
Coordonate geografice : Sexagesimal
Unghi vertical : Zenital
Metoda de masurare a distantelor: Inclinata
Reducere la nivelul marii : Nu
Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42
D:\lucrare de licenta\lucrare\topo\puncte sprijin vargan.txt
PUNCTE
26 663085.053 597682.725 300.000 5 "punct 26 retea sprijin Falticnei"
29 662661.870 597423.090 300.000 5 "punct 29 retea sprijin Falticeni"
200 662409.507 597828.352 328.000 5 "punct 200 retea sprijin Falticeni"
500 662983.330 598119.150 300.000 5 "Biserica Sfantul Ilie Faticeni"
4 Inregistrari adaugate/modificate
3.1.2. Calculul drumuirii
Data : 2011-09-02 08:31:18
Denumire : vargan
Sistem de coordonate : X -> NORD
Unitatea de masura a directiilor: Centezimal
Coordonate geografice : Sexagesimal
Unghi vertical : Zenital
Metoda de masurare a distantelor: Inclinata
Reducere la nivelul marii : Nu
Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42
Drumuire
Prima statie :26 punct cunoscut, orientat
Statii intermediare:
Ultima statie :29 punct cunoscut, orientat
Traseul :26 > 3 > 1 > 29
Puncte calculate :2
Puncte noi :3,1
Lungimea totala[m] :496.699
Eroare neinchidere directii [gr]: -0.0141
Corectie directii [gr]: -0.0035
Eroare neinchidere coordonate X[m]: 0.010
Eroare neinchidere coordonate Y[m]: 0.001
Statia:26 Orientare:233.4660
Punct calculat: Nr: 3 X:662864.152 Y:597554.571
Corectii[m]: X: 0.005 Y: 0.001
Statia:3 Orientare:234.2057
Punct calculat: Nr: 1 X:662820.773 Y:597528.727
Corectii[m]: X: 0.001 Y: 0.000
Statia:1 Orientare:237.3498
Punct calculat: Nr: 29 X:662661.870 Y:597423.090
Corectii[m]: X: 0.004 Y: 0.000
3.1.3. Compensarea drumuirii
Data : 2011-09-02 08:32:03
Denumire : vargan
Sistem de coordonate : X -> NORD
Unitatea de masura a directiilor: Centezimal
Coordonate geografice : Sexagesimal
Unghi vertical : Zenital
Metoda de masurare a distantelor: Inclinata
Reducere la nivelul marii : Nu
Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42
Metoda compensarii : Constransa pe puncte fixe
Pondere : In functie de distanta
Total puncte : 6
Puncte fixe : 4
Numar necunoscute : 4
Numar masuratori : 15
Numar masuratori suplimentare : 11
Nivel de semnificatie pentru test Tau: 5%
Nivel de confidenta : 1.96 sigma
Tau : 2.553
Tau-Tol : 2.186
Statii cu masuratori de directie : 4
Masuratori de azimut : 0
Masuratori de directie : 8
Masuratori de distanta : 7
Eroarea medie apriorica a directiilor [sec] : 50.000
Eroarea medie apriorica a distantelor [cm] : 2.000
Eroarea medie patratica a unitatii de pondere
Din ecuatiile normale : 45.92
Din ecuatiile de corectie : 46.04
Eroarea medie a directiilor [sec] : 17.524
Eroarea medie a distantelor [cm] : 0.556
Coordonate initiale si corectii de coordonate
Nrp X0 Y0 dX[cm] dY[cm]
26 663085.053 597682.725 0.000 0.000
500 662983.330 598119.150 0.000 0.000
3 662864.152 597554.571 -0.306 -0.179
1 662820.773 597528.727 0.040 0.018
29 662661.870 597423.090 0.000 0.000
200 662409.507 597828.352 0.000 0.000
Coordonate compensate si erorile medii ale coordonatelor
Nrp X Y mX[cm] mY[cm]
3 662864.149 597554.569 0.286 0.422
1 662820.774 597528.727 0.285 0.419
Directii masurate si compensate
Statia 26
Unghi de orientare initial 114.5769 Unghi de orientare comp 114.5769 Dif[sec] 0.07
Npv Dir. mas Dir. comp v[sec] Orientare Tau
500 399.9998 0.0013 15.31 114.5782 0.775
3 118.8912 118.8896 -15.42 233.4666 0.778
Statia 3
Unghi de orientare initial 147.6994 Unghi de orientare comp 147.6995 Dif[sec] 1.04
Npv Dir. mas Dir. comp v[sec] Orientare Tau
1 86.5086 86.5069 -17.43 234.2064 0.853
26 285.7654 285.7671 16.38 33.4666 0.826
Statia 1
Unghi de orientare initial 34.2043 Unghi de orientare comp 34.2043 Dif[sec] -0.13
Npv Dir. mas Dir. comp v[sec] Orientare Tau
3 0.0002 0.0020 18.33 34.2064 0.897
29 203.1478 203.1461 -17.32 237.3504 0.872
Statia 29
Unghi de orientare initial 134.4830 Unghi de orientare comp 134.4830 Dif[sec] -0.24
Npv Dir. mas Dir. comp v[sec] Orientare Tau
200 0.9758 0.9739 -19.61 135.4569 0.993
1 302.8654 302.8674 19.85 37.3504 0.999
Distante orizontale si compensate
Nps Npv Dist.oriz[m] Dist.comp[m] v[cm] Tau
26 3 255.388 255.387 -0.132 0.165
3 1 50.495 50.490 -0.494 0.627
3 26 255.395 255.387 -0.814 1.022
1 3 50.495 50.490 -0.475 0.603
1 29 190.816 190.813 -0.320 0.403
29 200 477.423 477.414 -0.918 1.140
29 1 190.816 190.813 -0.297 0.375
Calculul coordonatelor definitive
1 662820.774 597528.727 304.657 5 "punct nou de statie"
3 662864.149 597554.569 305.417 5 "punct nou de statie "
26 663085.053 597682.725 300.000 5 "punct 26 retea sprijin Falticeni"
29 662661.870 597423.090 300.000 5 "punct 29 retea sprijin Falticeni"
200 662409.507 597828.352 328.000 5 "punct 200 retea sprijin Falticeni"
500 662983.330 598119.150 300.000 5 "Biserica Sfantul Ilie Faticeni"
3.1.4 Calculul coordonatelor punctelor radiate
Data : 2011-09-02 08:33:58
Denumire : vargan
Sistem de coordonate : X -> NORD
Unitatea de masura a directiilor: Centezimal
Coordonate geografice : Sexagesimal
Unghi vertical : Zenital
Metoda de masurare a distantelor: Inclinata
Reducere la nivelul marii : Nu
Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42
Data 02.09.2011
Ora 08:33
Pas 1
26
Orientare
Unghi de orientare mediu 114.5768
Npv Directie U.Zenital Distanta Orientare Unghi de or. Diferenta[gr]
500 399.9999 98.1993 0.000 114.5782 114.5783 0.0015
3 118.8912 98.4130 255.388 233.4665 114.5753 -0.0015
Puncte calculate
Nrp X Y Z dX dY dZ
3 662864.151 597554.563 305.417 0.002 -0.006 0.000
3
Orientare
Unghi de orientare mediu 147.6994
Npv Directie U.Zenital Distanta Orientare Unghi de or. Diferenta[gr]
1 86.5086 100.9472 50.495 234.2063 147.6977 -0.0017
26 285.7654 101.2436 255.395 33.4665 147.7011 0.0017
Puncte calculate
Nrp X Y Z dX dY dZ
1 662820.770 597528.723 304.657 -0.004 -0.004 0.000
26 663085.063 597682.723 300.073 0.010 -0.002 0.073
10001 662833.963 597527.659 304.929
10002 662831.297 597534.188 304.859
10003 662854.639 597548.827 305.296
10004 662854.979 597551.039 305.240
10005 662844.888 597565.223 304.272
10006 662850.275 597569.700 304.238
10007 662856.694 597562.955 304.899
10008 662826.530 597588.335 302.981
10009 662828.885 597584.999 303.188
10010 662852.506 597551.860 305.305
10011 662852.664 597550.301 305.489
10012 662851.991 597548.961 305.353
10013 662833.603 597537.409 304.967
10014 662832.997 597537.469 304.998
10015 662828.720 597534.866 305.013
10016 662831.126 597540.412 304.645
10017 662828.143 597539.210 304.560
10018 662837.206 597546.243 304.727
10019 662846.531 597552.470 304.879
10020 662841.364 597559.669 304.464
10021 662809.561 597576.689 304.499
1
Orientare
Unghi de orientare mediu 34.2043
Npv Directie U.Zenital Distanta Orientare Unghi de or. Diferenta[gr]
3 0.0002 99.0373 50.495 34.2063 34.2061 0.0018
29 203.1478 102.8592 190.816 237.3504 34.2026 -0.0017
Puncte calculate
Nrp X Y Z dX dY dZ
3 662864.154 597554.570 305.395 0.005 0.001 -0.022
29 662661.871 597423.084 296.058 0.001 -0.006 -3.942
10022 662804.885 597573.429 303.193
10023 662809.126 597567.171 303.168
10024 662811.212 597564.080 303.762
10025 662816.710 597555.997 303.907
10026 662815.885 597557.658 304.098
10027 662817.810 597554.782 304.078
10028 662823.757 597545.474 304.426
10029 662829.148 597541.192 304.951
10030 662826.891 597544.642 304.942
10031 662824.966 597546.597 303.819
10032 662827.718 597548.631 304.003
29
Orientare
Unghi de orientare mediu 134.4830
Npv Directie U.Zenital Distanta Orientare Unghi de or. Diferenta[gr]
200 0.9760 101.0735 477.423 135.4569 134.4809 -0.0021
1 302.8654 97.1408 190.816 37.3504 134.4850 0.0021
Puncte calculate
Nrp X Y Z dX dY dZ
200 662409.489 597828.351 291.974 -0.018 -0.001 -36.026
1 662820.780 597528.723 308.588 0.006 -0.004 3.931
Pas : 1
Total puncte calculate : 32
32 Inregistrari adaugate/modificate
3.2.Calculul analitic al suprafetei imobilului
Suprafața totala bun imobil
SUPRAFATA=1224.4285
PERIMETRUL=144.47
15 662851.996 597548.953 305.353 9
14 662852.669 597550.293 305.489 9
13 662852.510 597551.851 305.305 9
68 662841.750 597566.945 0.000 9
67 662831.890 597580.777 0.000 9
12 662828.887 597584.989 303.188 9
11 662826.620 597588.241 302.981 9
24 662809.653 597576.557 304.499 9
25 662804.954 597573.321 303.193 9
26 662809.129 597567.159 303.168 9
27 662811.215 597564.068 303.762 9
28 662816.714 597555.984 303.907 9
31 662823.761 597545.461 304.426 9
20 662828.149 597539.199 304.560 9
36 662831.085 597540.707 0.000 9
16 662833.609 597537.399 304.967 9
Suprafața parcela 1-Cc
SUPRAFATA : 907.8545
Nr. punct 1 Nr. punct 2 Orientare Distanta X Y
15 14 70.3694 1.50 662851.996 597548.953
14 13 106.4745 1.57 662852.669 597550.293
13 68 139.4265 18.54 662852.510 597551.851
68 65 239.4623 18.62 662841.750 597566.945
65 66 137.5810 17.49 662826.594 597556.129
66 67 37.7212 18.12 662816.860 597570.658
67 12 139.4265 5.17 662831.890 597580.777
12 11 138.7560 3.96 662828.887 597584.989
11 24 238.3919 20.60 662826.620 597588.241
24 25 238.3926 5.71 662809.653 597576.557
25 26 337.9143 7.44 662804.954 597573.321
26 27 337.7933 3.73 662809.129 597567.159
27 28 338.0276 9.78 662811.215 597564.068
28 31 337.5659 12.66 662816.714 597555.984
31 20 338.9114 7.65 662823.761 597545.461
20 36 30.2109 3.30 662828.149 597539.199
36 16 341.4890 4.16 662831.085 597540.707
16 15 35.7160 21.72 662833.609 597537.399
Suprafața parcela 2-A
SUPRAFATA : 316.5740
Nr. punct 1 Nr. punct 2 Orientare Distanta X Y
67 66 237.7212 18.12 662831.890 597580.777
66 65 337.5810 17.49 662816.860 597570.658
65 68 39.4623 18.62 662826.594 597556.129
68 67 139.4265 16.99 662841.750 597566.945
STUDIU DE CAZ
Tema proiectului
Tema proiectului consta in documentația tehnica necesara pentru atribuirea numărului cadastral provizoriu in vederea inscrierii in Cartea Funciara a imobilului compus din teren si constructie –Proprietate VARGAN ANICA; VARGAN GHEORGHE; VARGAN VASILE, din municipiul Fălticeni, Str Mihai Eminescu Nr 27
Corpul de proprietate este situat in intravilanul municipiul Fălticeni, Str Mihai Eminescu Nr 27, jud Suceava, este in proprietatea VARGAN ANICA; VARGAN GHEORGHE; VARGAN VASILE si este compus din teren in suprafața de 1225 mp si constructii – Locuinta și anexe – in suprafața totală construita de 216.
Obiectul documentației il face inscrierea in Cartea Funciara a imobilului teren și construcție
Măsurătorile au fost executate cu echipament topografic de precizie (statie totala). Punctele radiate au fost luate pe conturul si ampriza lucarilor existente, in vederea determinării analitice a suprafețelor ocupate.
Prelucrarea datelor de teren s-a realizat automatizat, cu ajutorai programelor de calcul si grafica specializate, atat pentru calculul analitic al suprafețelor, cat si pentru realizarea grafica a planurilor.
Memoriu tehnic
Generalitați
Tema lucrării : ,, PLAN DE AMPLASAMENT ȘI DELIMITARE ” pentru imobilul din strada Mihai Eminescu nr 27 – U.A.T. Fălticeni , . Zona studiata este situata in zona B a municipiului Fălticeni , Județul Suceava .
1 Fondul topografic existent
1 . 1 Planuri existente
În zona amplasamentului exista planuri la scara 1 : 5000 puse la dipoziție de O.C.P.I. Suceava .
2.Date despre amplasament
Amplasamentul masurat este situat in zona intersectiei dintre strazile Mihai Eminescu si Mihail Sadoveanu .
II . Lucrări topografice
Lucrrile topografice au cuprins mai multe etape :
1. Faza de teren care cuprinde :
recunoașterea imobilului de msurat ;
analizarea retelei de sprijin si proiectarea punctelor noi ;
ridicarea în plan a detaliilor ;
2 . Faza de birou care cuprinde :
calcule topografice ;
redactarea planurilor ;
cartografierea planurilor .
Faza de teren
Recunoașterea amplasamentului
S-a constatat ca imobilul de măsurat este imprejmuit cu gard din scândură pe laturile ce delimitează proprietatea de parcelele proprietarilor vecini . De asemenea am constatat că din punctele rețelei de îndesire existente în zona de măsurat nu se pot ridica în totalitate punctele de detaliu reprezentative pentru imobilul în cauză și din acest motiv am stabilit îndesirea rețelei cu patru puncte de ridicare noi și determinarea acestora să se facă prin metoda drumuirii incadrate (sprijinite) .
Pentru indesirea retelei topografice s-au folosit urmatoarele puncte vechi din reteaua planimetrica a localităților Falticeni : Borna 26- indesire retea Falticeni; Borna 29- indesire retea Falticeni; Borna 200- indesire retea Falticeni; Biserica Sfantul Ilie Falticeni .
S-a efectuat o drumuire sprijinita pe punctul de plecare Borna 26 cu viza de orientare pe biserica Sf. Ilie cu punct de inchidere pe borna 29 cu viza de orientare pe borna 200 si s-au determinat punctele noi : 3 și 1 ( cu eroare de 5 cm) care se incadreaza in limitele admise. Din punctele noi s-a efectuat ridicarea imobilului . Ridicarea in plan s-a facut cu statia totala Leica TC407 .
Drumuiria planimetrica efectuata are o lungime de cca. 497 m , are 4 stații din care s-au radiat cca. 25 de puncte radiate , lucrarea se încadreaza n toleranele admise stațiile au fost materializate prin buloane metalice.
Faza de birou
2.1.Calcule topografice
Calculul drumuiri și a punctelor radiate s-a efectuat cu calculatorul PENTIUM IV , utilizându –se programul de prelucrare TOPOSYS .
2.2 Redactarea planurilor
Planul topografic s-a întocmit cu programul de grafică MAPSYS și s-a redactat pe imprimanta HP Photosmart C4180 All-in-One .
CALCULUL ECONOMIC
ANTEMĂSURĂTOARE
EXTRAS BE MATERIALE
NECESARUL DE FORȚĂ DE MUNCĂ
DEVIZ ESTIMATIV
Bibliografie
Măsurători Terestre – Fundamente, Editura Matrix Rom București, 2002
Topografie generala – Note de curs, prof. univ. drd. Manea Raluca
Cadastru – Note de curs, prof. univ. drd. ing. Mircea Grigore
Leica TC407 – User Manual
Topografie inginereasca sau aplicata – prof. univ Ion Nelu Leu – editura
Ceres București, 2005
Ghid de rezolvare a problemelor de topografie – prof. univ. Raluca Manea,
Daniela Iordan, Mariana Cătălină Calin – Editura Cartea Universitara București, 2007
Bibliografie
Măsurători Terestre – Fundamente, Editura Matrix Rom București, 2002
Topografie generala – Note de curs, prof. univ. drd. Manea Raluca
Cadastru – Note de curs, prof. univ. drd. ing. Mircea Grigore
Leica TC407 – User Manual
Topografie inginereasca sau aplicata – prof. univ Ion Nelu Leu – editura
Ceres București, 2005
Ghid de rezolvare a problemelor de topografie – prof. univ. Raluca Manea,
Daniela Iordan, Mariana Cătălină Calin – Editura Cartea Universitara București, 2007
CALCULUL ECONOMIC
ANTEMĂSURĂTOARE
EXTRAS BE MATERIALE
NECESARUL DE FORȚĂ DE MUNCĂ
DEVIZ ESTIMATIV
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Documentatia Tehnica Necesara Pentru Atribuirea Numarului Cadastral Provizoriu In Vederea Inscrierii In Cartea Funciara a Imobilului Compus din Teren Si Constructie (ID: 162370)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.