Documentarul Wild Carpathia

În documentarul Wild Carpathia, scris și prezentat de Charlie Ottely, acesta prezintă locurile Transilvaniei, regiune a mitului și a legendelor unde, așa cum spune Ottely „urletul lupilor înfioară și acum aerul nopții, unde urșii îți ascut ghearele de pinii înalți iar râșii se furișează fantomatic printre stâncile posace”. Acesta perzintă culmile crestate ale munților Carpați unde se află, probabil singurul peisaj medieval din lume. “Regiunea carpatică este imensă, cu cel mai întins lanț de păduri compacte din Europa Centrală. Aceasta adăpostește cea mai densă populație de urși bruni, precum și 45% dintre marile carnivore ale Europei” spune Ottely, prezența lor ajutând la păstrarea unuia dintre cele mai bogate ecosisteme de pe continent. Charlie Ottely a vizitat inima Transilvaniei pentru a descoperi istoria, cultura și fauna uneia dintre ultimele zone sălbatice din Europa. Acesta a călătorit prin munți, a vizitat satele străvechi care sunt neschimbate deși România se grăbește să se modernizeze. Ottely a colindat pădurile carpatice pentru a întâlni ursul brun și pentru a afla de ce acesta este atât de important pentru mediu; de asemenea s-a întâlnit și cu un grup de oameni devotați care, prin pasiunea lor redefinesc importanța zonei: “una dintre cele mai importante minuni ale naturii încă nedistrusă”. În interviul pe care Charlie Ottely i-l ia Alteței Sale Prințul Charles, acesta află că arborele genealogic al prințului demonstrează că descinde din Vlad Țepeș, acesta fiind motivul pentru care se simte legat de țara noastră, implicându-se în acțiunile de protejare și restaurare ale patrimoniului natural și cultural.

Pentru a-și face o idee despre geografia unică a locului, s-a întâlnit cu Mihai Constantinescu, liderul asociației alpine locale pentru a face o drumeție de două zile în munții Apuseni. Au parcurs 15 kilometri pentru a ajunge la spectaculoasele poieni cu narcise. De-alungul călătoriei sale Ottely a ascultat muzica tradițională, a mâncat preparatele tradiționale, a luat parte la o clacă de țesut, a aflat puțin din istoria zbuciumată a românilor și a ajuns să înțeleagă de ce sunt atât de importante pădurile din munții Carpați. Acestea au zone întinse de sălbăticie care susțin ecosistemele, ciclul vieții decurgând în mod natural. Regiunile întinse de sălbăticie permit animalelor să-și formeze coridoare prin care să circule în voie, acest lucru este vital, în special pentru carnivorele de talie mare. Odată cu dezvoltarea economică a României, mediul înconjurător este din ce în ce mai amenințat de distrugere. Ottely a aflat că în România nu există un cadru legislativ coerent care să–i împiedice pe cei ce defrișează în mod inconștient și ilegal pădurile din Carpați. Zilnic, de-alungul drumeției sale în căutarea ursului brun, întâlnea pe drumurile forestiere zeci de camioane pline-ochi cu lemn tăiat ilegal. „Despădurirea este cel mai mare pericol pentru natura de aici”. Ottely a afirmat că păstrarea ecosistemului este vital pentru întregul lanț trofic, începând de la plante până la păsări, totul va dispărea odată cu pădurea. La vederea acestor lucruri reporterul britanic a conchis cu afirmația următoare: „din punctul de vedere al guvernului și al celor împroprietăriți cu teren, valoarea Carpaților se măsoară în lemn și zăcăminte de minereu.” Acesta este un semnal de alarmă tras de un prezentator străin pentru noi, românii. Este imperios necesar să protejăm și să valorificăm ceea ce avem, mai ales pădurile fără de care am fi foarte săraci. Replica :”nu avem din ce să facem bani în zonele acestea” este una invalidă și nu trebuie să devină argumentul cu care se apără unii concetățeni pentru faptul că mutilează ireversibil părți din patria noastră. Această replică a fost infirmată chiar de experiența pe care a avut-o Charlie Ottely când a ajuns în satul Viscri. Acolo a întâlnit o comunitate care și-a reunit eforturile pentru conservarea arhitecturii și a tradițiilor. Fiecare om din sat are o îndeletnicire pe care o practică și care îi aduce bani, viețuind în comuniune cu natura și conform tradițiilor. Multe dintre case aparțin primilor coloniști sași, strămoșii actualilor localnici, precum Caroline Fernolend. Ea este vicepreședinte al Fundației Mihai Eminescu Trust din România, Caroline Fernolend își dedică întreaga activitate pentru conservarea tradiției românești și deyzvoltarea turismului cultural în satele din Transilvania. Aceasta a adus mii de turiști în Viscri, destinația de vacanță a Prințului Charles din Marea Britanie. Strămoșii acesteia au venit în 1142, chemați de regele Geza al doilea al Ungariei pentru a apăra zona de invazii. Au venit cu “Hrisovul de Aur ” , iar din acest motiv s-au putut stabili în zonă, au primit pământ pe care au construit 240 de sate în zona Transilvaniei, fiecare sat avâd o biserică fortificată. “În turnul fiecărei biserici stătea mereu un om de strajă, iar în cazul vreunui pericol, bătea clopotele pentru ca toată lumea să se adune în biserică și să se baricadeze în interiorul acesteia” îi povestește Caroline lui Ottely.

Charlie Ottely s-a întâlnit și cu fondatorul britanic al organizației ADEPT (organizație ce își desfășoară activitatea în România de zece ani, aceasta se ocupă cu dezvoltarea comunitară în Transilvania și conservarea biodiversității) Nat Page, pentru a afla mai multe despre importanța biodiversității din regiunea Transilvaniei. Nat Page a afirmat că “în zona Transilvaniei există multe fânețe specifice zonelor joase, acest tip de habitat este cel mai amenințat de dispariție din întreaga Europă. Aceste fânețe existau pe lângă satele din toată Europa, însă numai în zona de est a continentului, mai există și în ziua de astăzi. Diversitatea florei de pe aceste fânețe este uimitoare, datorită faptului că pământul nu a fost niciodată fertlizat sau stropit.” Acest tip de teren are o importanță extraordinară pentru Europa deoarece este pe cale de dispariție din cauza fermierilor care au nevoie de bani și transformă fânețele în teren agricol, iar dacă produsele nu scot profit, vor apela la agricultura intensivă. Organizația ADEPT încearcă să-i ajute pe fermierii locali să obțină un preț corect pentru produsele lor, metodele tradiționale fiind ajutate printr-un marketing ingenios.

Ursul brun a supraviețuit în România, la fel ca și celelalte carnivore de talie mare, deoarece pe vremea comunistă, Ceaușescu a interzis oamenilor de rând să vâneze pentru ca el să aibă acces exclusiv la toate trofeele (sfârșitul anilor ’70). Astăzi, în România sunt aproape 5000 de urși bruni, aproapte jumătate din întreaga populație de urși din Europa. Biologul Cristoph Promberger s-a dedicat muncii de conservare a faunei, iar alături de el a mers și Ottely, într-una dintre călătoriile de monitorizare în pădurile din nordul Brașovului. Cristoph Promberger i-a spus prezentatorului britanic că “marile carnivore sunt forte importante deoarece ele mențin echilibrul ecosistemului; acestea nu permit copitatelor să depășească un anumit prag, astfel pădurea se poate regenera. Dacă pădurea se regenerează, ea poate adăposti și alte specii de plante și animale.” De exemplu dacă nu ar exista lupi, caprele negre ar coborî iarna de pe munte și s-ar hrăni cu copacii tineri, însă cum există lupi, caprele stau sus pe munte și nu distrug pădurea. Astfel lupii protejează pădurea de pășunatul intensiv. Lupii, urșii și râșii se află în vârful lanțului trofic, aceștia controlează populația de copitate, iar acestea la rândul lor țin sub control lanțul de sub ele și astfel lanțul trofic funcționează normal. Alături de Promberger, Ottely a reușit să vadă la o distanță de aproximativ 20 de metri o ursoaică cu doi pui afirmând că ar putea să stea toată ziua să-i privească.

Charlie Ottely a vizitat și castelul Kálnoky din Micloșoara. Construcția castelului Kálnoky de la Micloșoara a fost începută în anii 1500 ca și conac de vânătoare al familiei și conține multe elemente renascentiste, precum decorații pictate pe pereți. Castelul a fost abandonat timp de 50 de ani și momentan este în curs de renovare. Familia Kálnoky este una dintre familiile istorice ale Transilvaniei, originile lor ajungând până în perioade medievale obscure. Printre personalitățile familiei se numară și Gustav Kalnoky von Korospatak, diplomat austro-ungar și ministru de externe timp de 14 ani în guvernul de la Viena. Acesta a trebuit însă să părăsească Ardealul în urma venirii comunismului și fiul său s-a născut în exil. Generația actuală, a 25-a a familiei mai exact contele Tibor Kalnoky de Korospatak fiul lui Gustav Kalnoky, a revenit în țară după 50 de ani de exil in Occident. Tibor și-a petrecut tinerețea în țări ca Germania, Franța și Olanda. Ca o ironie a sorții, urmașul “vânătorului” a devenit veterinar, specialist în pasări sălbatice. Tibor Kalnoky ar fi rămas un bun veterinar, muncind în Occident, dacă destinul nu ar fi schimbat totul, permițându-i să descopere pământul strămoșilor săi în 1987. După opt ani de proces cu statul român, aristocratul și-a recuperat în 1999 două conace și mai multe case din Micloșoara. O moștenire pe cât de valoroasă, pe atât de greu de întreținut, dacă aristocratul nu ar fi găsit soluția: turismul rural ecologic. Tibor Kalnoky a transformat casele părăsite în case de oaspeți tradiționale, oferindu-le turiștilor oportunitatea de a se întoarce în timp.

În Valea Zălanului, Tibor Kalnoky lucrează împreună cu Prințul Charles la restaurarea unor proprietăți demonstrând că turismul cultural poate aduce profit localnicilor fără să afecteze mediul înconjurător. Tibor a afirmat că Prințul s-a îndrăgostit de acele locuri, pentru că oamenii de acolo trăiesc în perfectă armonie cu natura, se vede lucrul oamenilor și totodată coabitarea acestora cu flora și fauna. “Mediul trebuie protejat și conservat atât pentru generațiile viitoare cât și pentru carnivorele cele mai amenințate de dispariție.” Dacă nu se acționează la nivelul politic și administrativ pentru protejarea acestor zone, ele riscă să devină la fel de sterpe ca și înălțimile Scoției. Acoperite cândva de păduri mărețe de stejar, fag și pin, acum sunt pustii și lăstarii cedează în fața invaziei de căprioare.

"Wild Carpathia" – documentarul despre natura și oamenii Transilvaniei, difuzat de Travel Channel UK – ni-l prezintă pe Charles ca pe un mare îndrăgostit de România, aflat în postura de ocrotitor al fabuloaselor bogății naturale ale Carpaților, în principal al celor 250.000 de hectare de pădure virgină, – 65 la sută din totalul suprafețelor împădurite ale Europei. Alteța sa spune că “România este ultimul colț din Europa unde mai poți întâlni natura nealterată și durabilă de-alungul timpului, ecoseistemele sunt conservate spre beneficiul omului și al naturii. Avem multe de învățat înainte de a fi prea târziu. Odată distrusă relația dintre om și natură, nu mai rămâne nimic înafară de ceea ce poți exploata, dar nu va fi durabil și nici sustenabil. Dacă se defrișează pădurile carpatice, se distruge și unul dintre marile servicii făcute omului de către natură.” Prințul Charles consideră că România trebuie să învețe din greșelile altora, nu din greșelile ei; de exemplu poate învăța că dezvoltarea industriei și a agriculturii din Scoția, au dus la distrugerea pădurii caledonieie din acea zonă pentru totdeauna. Prințul spune că România și în special zona Transilvaniei îi creează "sentimentul veșniciei" și-i amintește de copilărie. “Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”. “Ce îmi place la România este caracterul său atemporal, remarcabil, desprins parcă din poveștile copilăriei. Ca o întoarcere în timp. În general, oamenii își doresc să aparțină, să se identifice cu natura. Sistemul cultural uman este foarte important, fiind cel care se află în directă legătură cu aceasta. Acest sentiment se află în noi, iar noi îl negăm, îl îndepărtăm, încercăm să ne convingem că nu contează, că este irelevant. Dar nu este deloc astfel. Hrănește sufletul și inima, asta îți face până la urmă, România!”, îi explică Charles realizatorului filmului, Charlie Ottley, “dependența” sa de spiritul Transilvaniei, tărâmul “mitului și al legendei”, cotropit de urletul lupilor în negura nopții și de liniștea grea a pașilor de urs.

Astfel Charles a devenit unul dintre cei mai buni “români”, omul care ne “vinde”- garantând cu notorietatea sa – imaginea la export, ori de câte ori are ocazia.

Sursa: Documentarul Wild Carpathia http://www.trilulilu.ro/video-calatorii/wild-carpathia-carpatii-salbatici-1-subtitrat-roma?b

B. Interviul luat Prințului Charles de Wales de către Andreea Esca (în cadrul emisiunii România te iubesc difuzată pe programul PRO TV 16.06.2014)

Rădăcinile familiei sale, familia regală britanică, l-au adus pe Prințul Charles în România, Transilvania. Surpriza a fost să găsească aici un spirit aproape intact al vremurilor când omul trăia autentic, cu măsură, în mijlocul și cu ajutorul naturii. “Este foarte ușor să pierdeți atât de mult” spune Alteța Sa cu nostalgie, amintindu-și de valorile lumii în care a crescut. În interviul realizat de Andreea Esca, vorbește cu pasiune despre frumusețile României.

La întrebarea : De ce ar trebui românii să fie mândri de moștenirea lor de locuințe tradiționale? Alteța Sa răspunde “Cred că unul din lucrurile extraordinare pe care le are România este o uimitoare bogăție a arhitecturii medievale care încă rezistă. Este rar în zilele noastre să ai ceva atât de minunat în atât de multe locuri. Cred că sunt cam 250 de sate, în toată România, aproape intacte. Așa ceva este ceva incredibil de prețios și de care românii ar trebui să fie mândrii, pentru că au pierdut atât de multe.” Prințul Charles consideră că românii regretă pierderea tradițiilor, însă o fac prea târziu, atunci când nu mai pot schimba nimic. „E trist că durează atât de mult timp până își dau seama cât pierd sau au pierdut. Eu pot să înțeleg că atunci când Cortina de Fier a căzut și comunismul s-a prăbușit, toata lumea voia lucruri noi, lucruri din Vest. Dar cred că singura problemă este că, dacă pierzi contactul cu tradițiile, cu vechiul stil de viață […] în mod ciudat ajungi exact la reacția opusă, mai târziu: oamenii vor să-și revendice identitatea, și e tragic atunci când identitatea s-a pierdut”. De exemplu Italia și Elveția au reușit să-și păstreze într-un mod extraordinar orașele și satele, chiar și în fața globalizării și a dorinței de noutate, aceste țări și-au păstrat, și-au conservat foarte bine tradițiile păstrând legătura cu identitatea moștenită de la strămoși. Valoarea lor se păstrează și crește, în timp ce alte localități, construite după moda momentului, devin după 25-30 de ani, demodate și plictisitoare. “Este tragic pentru toată lumea că se pierd valorile autentice din cauza unor clădiri din sticlă, oțel și beton.” Prințul Charles spune că poți avea ce-i mai bun din ambele lumi: “tot ce e mai bun din trecut și tot ce e mai bun din confortul și tehnologia modern, dar încorporat și integrat inteligent și cu multă înțelegere.” . “Nimeni nu spune să te întorci în trecut doar ca să păstrezi locuri ca acesta. Faptul că aveți această moștenire remarcabilă, și că aveți intacte tradiții locale, originale, este de o valoare inestimabilă.” Alteța Sa supne că am avea multe de învățat din meșteșugul construirii caselor tradiționale pentru că acesta se bazează pe materiale naturale locale, un lucru care în lumea modernă ar trebui să devină mai sustenabil. Alte avantaje ale meșteșugului tradițional sunt emisiile reduse de carbon, mai puțină energie consumată; de asemenea meșteșugarii le dau oamenilor o ocazie foarte bună de a învăța o meserie și să-și găsească un loc de muncă. Fundația Mihai Eminescu Trust profită de aceste avantaje ale meșteșugurilor tradiționale, de aceea a și reușit să dezvolte zona satelor cu biserici fortificate din Transilvania, pentru că oamenii muncesc iar banii pe care îi câștigă rămân acolo și sunt investiți. Prințul Charles a încercat de-alungul anilor și în Marea Britanie dar și în alte părți să înființeze școli de ucenici, să încurajeze dezvoltarea deprinderilor meșteșugărești. “Mulți tineri odată ce li s-a dat această oportunitate au devenit foarte pricepuți și motivați să continue în această direcție. Cel mai greu este să înțelegem că astfel de deprinderi pot fi foarte valoroase, foarte utile în ziua de astăzi și nu trebuie să le dăm deoparte”. Astfel de meserii sunt sustenabile și creează o atmosferă mult mai legate de natură. Prințul preferă România pentru că deși este în curs de dezvoltare și de modernizare, are multe valori nealterate mai ales la sate. „În Marea Britanie am trecut printr-o fază în care am distrus foarte mult după Al Doilea Război Mondial”, recunoaște moștenitorul coroanei britanice. „Îmi amintesc cum s-a petrecut totul. Centrele orașelor au fost distruse și s-au ridicat peste tot blocuri uriașe, urâte, de sticlă și beton. […] paradoxul este că mulți arhitecți preferă să locuiască în cartierele vechi ale orașelor.” Prințul regretă că nu a mai putut salva ferma familiei, de asemenea spune că în Marea Britanie zona satelor este considerată defavorizată însă este cea mai vizitată de către turiși. “În România este minunat că aveți atât de mulți mici fermieri, iar felul în care aceștia lucrează pământul a modelat aceste meisaje uimitoare, creând o biodiversitate uluitoare. Pajiștile înflorite sunt unice, nu numai în Europa ci și în lume! ” În prezent felul în care sunt exploatate pășunile, fnețele, pădurile , este în întregime sustenabil, eficient din punct de vedere ecologic și prietenos cu mediul. Uniunea Europeană încercă să salveze astfel de zone însă România le are în foarte multe zone; ce este cel mai greu este să se asigure că dezvoltarea pe care o vor oamenii nu duce la pierderea acestor zone. Prințul Charles are însă și un sfat pentru români: „Puteți să profitați de ocazie și să povestiți despre frumusețea, magia și unicitatea României, despre grupurile diverse de oameni care fac România fascinantă, așa cum o știu eu, extraordinar de diversă.”

Sursa: http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2014/sezonul-1/printul-charles-despre-romania-e-o-tragedie-sa-ridici-cladiri-din-sticla-otel-si-beton-interviu-exclusiv-cu-mostenitorul-coroanei-britanice.html

C. Interviul luat Carolinei Fernolend de către Andreea Esca (la radio Europa Fm 25.04.2015)

Caroline Fernolend provine dintr-o familie de sași din Viscri. În anii ‘90, majoritatea sașilor din sat au plecat în Germania și au lăsat în urma lor casele și toată averea. Familia Carolinei nu a plecat. S-a apucat să promoveze potențialul turistic al localității. În primul an a avut 400 de turiști doar din Franța. În anul 1993 Jessica Douglas Home a venit în satul Viscri și a întâlnit-o pe Caroline Fernolend. Caroline i-a cerut ajutorul pentru a putea păstra patrimonial din satul natal, iar Jessica i-a spus că-l va aduce pe Prințul Charles acolo. În anul 1998, pentru că nu avea voie să vină la Viscri,(din cauză că ministrul culturii de la acea vreme, Caramitru, i-a spus că sunt mulți rromi în sat și este periculos) Prințul Charles s-a dus la Moșna, localitatea în care s-a întâlnit cu doamna Caroline Fernolen și cu mama acesteia. Au avut doar 8 minute la dispoziție pentru a-l convinge pe Prinț să le ajute iar răspunsul afirmativ nu a întârziat să apară. Prințul și-a cumpărat o casă de vacanță în Viscri și a pus bazele Fundației Mihai Eminescu Trust în anul 2000 pentru a restaura bisericile și casele din satele săsești. Caroline Fernolend lucrează la această fundație cu “o echipă foarte bună, în folosul comunității.” Înaine de a exista Fundația Mihai Eminescu Trust în România, Caroline a încercat prin diferite mijloace să-și protejeze satul: ca și consilier la acea vreme, a mers la Ministerul Culturii pentru ajutor însă nu a primit sprijin și astfel a început să abordeze străinii care veneau prin Viscri, le arăta biserica fortificată, apoi îi invita la o masă cu preparate tradiționale. Așa a ajuns să o convingă și pe Jessica Doglas Home și pe Prinț pentru a putea înființa Fundația MET și în România. Prin această fundație de-alungul anilor, Caroline Fernolend a reușit să-i facă pe localnici să aprecieze patrimoniul pe care îl au: construit și natural.

„Până în anul 1990, satul era împărțit pe vecinătăți” (o formă de organizare traditițională, care era respectată cu sfințenie), „iar oamenii erau obligați de comunitate să se ajute între ei.” Și tot în Viscri se gășeste cea mai veche biserică din Transilvania în care încă se mai slujește, ridicată în secolul al XIII-lea.

De 14 ani, Caroline conduce fundația Mihai Eminescu Trust care îi ajută pe oameni să păstreze și să repare casele în stil tradițional. Pe aproape toate casele din Viscri e o tabliță care arată că acolo fundația Carolinei a lucrat la renovarea și conservarea lor. Casele, frumusețea locului și prezența prințului britanic aici au atras turiști din toate colțurile lumii. La ora prânzului strada principală devine neîncăpătoare. Cu ajutorul MET , Caroline a accesat fonduri și a extins bătălia și în alte sate iar când trage linie are peste 1200 de proiecte implentate în 26 de sate și 5 orașe care costă milioane de euro. Iar acum oameni din Transilvania vin aici să învețe cum să își salveze și valorifice satele.

Aproape pentru fiecare om din sat, Caroline a găsit o îndelenicire. Sute de meșteri au fost pregătiți de fundație. „Din cei 300 de romi din sat, doar 3 familii primesc ajutor social”. Iar printr-un proiect european, 1.200 de oameni din satele Transilvaniei vor trece în această vară prin Viscri, pentru a „fura” modelul de succes.

Bineînțeles că doamna Caroline, împreună cu Fundația MET au întâmpinat și probleme de-alungul activității lor. În primul rând „legile nu sunt puse în aplicare așa cum ar trebui”,în al doilea rând administrațiile locale din anumite sate pun problemele legate de patrimoniu pe ultimul loc spunând că sunt ale lucruri mai importante de făcut. Caroline a explicat că „Fundația MET nu dorește să facă nimic împotriva administrațiilor local ci din contră, aceasta le oferă un sprijin în ceea ce nu pot ei să facă”. O altă problemă pe care a avut-o Caroline, a fost în legătură cu faptul că este femeie, este de 20 de ani consilieră în satul natal însă oamenii s-au obișnuit destul de greu cu sfaturile și inițiativele unei femei.

Sursa: http://www.europafm.ro/caroline-fernolend-la-radio-cu-andreea-esca-video/

D. Experiențele turiștilor ( interviu luat domnului Sâman Ovidiu și doamnei Agapie Maria)

D.1 Sâman Ovidiu este unul din mulții turiști care au vizitat satele cu biserici fortificate din zona Transilvaniei. Domnul Ovidiu este o persoană îndrăgostită de istorie și de tot ceea ce reprezintă patrimoniul romînesc. “ În 2014 luna iunie, am vrut să scap de zgomotul și poluarea orașului. Am aflat de la un prieten de satele pline de istorie readuse la viață de fundația patronată de Prințul Charles, așa că nu am stat prea mult pe gânduri și am alest unul din ele. ” S-a informat pe internet despre cazare și prețuri, iar în câteva zile a fost acolo: în Mălâncrav. Mălâncrav este unul din satele acelea săsești cu farmec boieresc. Ovidiu l-a ales ca destinație de vacanță datorită conacului Apafi, cocoțat în vârful aceluiași deal pe care se află și biserica evanghelică a satului. Ovidiu mărturisește: “mi s-a părut uimitor cum meșterii au putut să redea aproape în totalitate imaginea de demult a conacului, totul a fost studiat și refăcut în cele mai fine detalii. Am văzut imagini vechi într-o arhivă, cum arăta înainte conacul. Dacă nu ar fi existat Fundația Mihai Eminescu Trust ne-am fi luat rămas-bun de multă vreme de la această bijuterie.” Ovidiu a fost impresionat și de biblioteca pe care o are conacul Apafi “o superbă bibliotecă în care găsești diverse volume publicate în cinci limbi ce te îmbie la lectură, salonul este impresionant, cu oglinzi vechi iar bucătăria unde am luat masa este foarte spațioasă.” Ovidiu s-a plimbat și prin livada de meri (cea mai mare parte), peri și nuci, care se întinde pe 108 hectare . “Fundația Mihai Eminescu Trust a salvat livada, concesionând-o și luând-o spre administrare, apoi au transformat-o în livadă pe care o îngrijesc sătenii. Din merele culese din livadă se face suc natural fără coloranți sau alte arome, este chiar foarte bun.” La întrebarea: Ce te-ai impresionat cel mai mult la Mălâncrav? Ovidiu mi-a răspuns “m-a impresionat faptul că acești oameni sunt uniți și muncesc împreună pentru a face din satul lor un loc unde turiștii să vină cu plăcere, să se simtă ca în vremea copilăriei. Eu așa m-am simțit. Și eu am crescut la sat, însă totul e schimbat, oamenii nu au ținut cont de casele moștenite de la bărtâni, pur și simplu le-au distrus! În schimb aici, la Mălâncrav timpul parcă nu se grăbește să treacă.” Domnul Sâman consideră că activitatea pe care Fundația Mihai Eminescu Trust a desfășurat-o în acele sate, “trebuie luată ca exemplu în toată țara până nu va fi prea târziu. “ (24.05.2015)

D.2 Experiența doamnei Agapie Maria. “Am fost la Viscri acum doi ani împreună cu familia. Am ales satul Viscri deoarece soțul fiind șofer în deplasare prin țară, a auzit de acest sat și a vrut să mergem împreună cu copiii acolo”. Mărturisește că “a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe pe care le-am petrecut împreună cu familia.“ Nu au știut ce anume îi așteaptă la Viscri însă când au ajuns au aflat “un colț de rai”-spune doamna Maria, pe care ar fi dorit să-l descopere mai devreme. Au stat trei zile, îndeajuns însă pentru a putea colinda împrejurimile și pentru a se bucura de acel loc minunat. “În prima zi ne-am cazat în casa unui localnic, în camera amenajată pentru turiști. După ce ne-am pus bagajele într-un colț am începu să inspectăm fiecare fotgrafie, sertăraș din cameră. M-am simțit ca la bunica!”. Am întrebat-o pe doamna Maria ce a impresionat-o cel mai mult iar aceasta mi-a spus : “Cetatea Albă!”, așa se numește biserca cu ziduri fortificate din Viscri. Din vorbele Mariei am dedus rapid că satul Viscri a vrăjit-o și pe ea. În turnul bisericii a întâlnit o englezoaică ce străbătea singură satele din Transilvania, după ce niște prieteni îndrăgostiți de aceste ținuturi i-au recomandat să vină aici. Englezoaica i-a spus că Viscriul este un loc autenticprin arhitectura caselor ce a răms neschimbată, viața de aici fiind complet diferită de cea din vestul Europei. Iar părerea ei e împărtășită atât de Maria cât și de toți cei care ajung aici. “Viscriul este un sat atipic”, povestește Maria pe nerăsuflate, “o apariție în peisajul rural de la noi, tocmai pentru că normalitatea, autenticul au devenit astăzi mai degrabă excepții” Cu siguranță în asta stă secretul său. “Așa cum cred că este firesc, deși nu se întâmplă din păcate, la Viscri nu vezi termopane, nici vile după modele din vest, nici case în culori stridente.” Maria a spus că lucrul care a surpirns-o plăcut a fost acela că “majoritatea localnicilor sunt implicați în munca de păstrare a meșteșugurilor și amenajare turistică a satului.” La întrebarea : Credeți că restaurarea și conservarea patrimoniului natural și construit de la Viscri ar fi fost posibile fără exisența Fundației Mihai Eminescu Trust și fără implicarea Prințului Charles? Maria mi-a răspuns: “Cred că localnicii nu ar fi reușit singuri să aducă Viscriul la nivelul la care este acum, fără acțiunile fundației și fără sprijinul Prințului Charles. Ni s-a spus că prin intermediul fundației localnicii au avut acces la informații, au fost învățați cum să lucreze cu materialele tradiționale. Fundația a fost cea care a supravegheat restaurările și a sprijinit atelierele meșterilor locali. Iar notorietatea Prințului Charles a adus aici din ce în ce mai mulți turiști. Chiar nu-mi pot imagina cum ar fi putut localnicii să realizeze toate acestea fără implicarea Prințului Charles!”(02.06.2015)

Fără îndoială, Transilvania este un loc de poveste cu imense oportunități! Datorită implicării Prințului Charles de Wales în Fundația Mihai Eminescu Trust mii de turiști vin anual să viziteze satele cu biserici fortificate din Transilvania, însă sunt persoane care au decis să urmeze exemplul Prințului, să-și cumpere o casă, să o restaureze și să vină în vacanțe sau să se mute definitiv în acele locrui. În continuare am să scriu despre poveștile câtorva oameni care au decis să părăsească orașul aglomerat și să adopte stilul de viață la sat.

E.Oamenii care schimbă lumea și sfințsc locul

În continuare am să dau trei exemple de cazuri în care persoanele care au vizitat satele din Transilvania, au hotărât să se stabilească acolo pentru a participa la salvarea patrimoniului și pentru a contribui la înflorirea turismului local.

E.1. Familia Grigore

Primul exemplu este cel al tinerilor Mihai Grigore și Raluca, care vrăjiți de satul Viscri, precum Prințul de Wales, de arhitectura tradițională și de frumusețile locului, au început să restaureze încet, încet case vechi de secole. Au realizat că pot îmbina utilul cu plăcutul și au pus bazele unei afaceri care atrage în prezent sute de turiști. S-au mutat în Viscri de patru ani și au renuntat la cariere de succes dintr-o multinațională din Bucuresti pentru o viață liniștită în acest sat. Decizia a fost fermă după prima vizită ca turiști, în 2007. “Când am venit prima dată aici în Viscri și am găsit casa asta, Raluca a zis din prima: Aici! Asta o cumpărăm că e frumoasă și am mers pe drumul ăsta dintre Viscri și Dacia. Țin minte și acum că mă gândeam ce o să facem în cazul în care trebuie să mergem la spital că nici salvarea nu vine și încercam să o conving pe Raluca sănu facem asta.”, spune Mihai.

În trei ani de zile în care au făcut naveta între Bucuresti și Viscri, Mihai și sotia lui veneau în fiecare sfârșit de săptămână pentru a mai lucra câte ceva la casa veche de 200 de ani. Începutul vieții lor la Viscri nu au fost deloc ușor. Curtea era în paragină acoperită de buruieni iar casa și șura aveau nevoie de recondiționări drastice. "N-am avut baie. Am făcut baia după vreo 2-3 luni. Am văzut însă foarte multe stele anul acela" își amintește Mihai. Au trecut însă peste toate greutățile și au cumpărat încă o casă în Viscri. Atunci le-a venit ideea de a-și transorma casa în pensiune. Un arhitect i-a sfătuit ce ar trebui să facă, stilul tradițional fiind în centrul discuției și de atunci Mihai și Raluca s-au apucat serios de treabă. Și au reușit să restaureze și casele și șura, cea din urmă fiind piesa de rezistență a pensiunii. Mihai și Raluca au ținut cont și de cele mai mici detalii, păstrând din structura originală, cât a fost posibil, fiecare grindă, geam și scândură.”De exemplu lămpile sunt făcute de o sculptoriță care face decoruri pentru Teatrul Național și face lucruri senzaționale, numai că nu o prea găsești pe nicăieri. Am găsit-o greu, la fel și mobila pentru că este facută de meșteri micuți din zonă”.

În 2013 Mihai a cumpărat a treia casă, reușind să o și restaureze. El vrea ca și alții să-i urmeze exemplul pentru că nu vrea ca alte clădiri vehi de sute de ani să fie distruse din cauza nepăsării. Din păcate din curtea ultimei case cumparate a dispărut șura. "Noi am cumpărat casa noastră în august iar casa asta o cumpărase un englez și tipul care i-a vândut-o lui, cărase șura cu o Dacie ca să facă parchet din ea. A tăiat toate grinzile bucățele-bucățele și a făcut parchet din lemnul de 200 de ani".

Nici Mihai și nici Raluca nu vor să se întoarcă la viața de la oraș, acum primesc în casele lor tradiționale câteva sute de turiști pe an, străini dar și din ce în ce mai mulți români.

Sursa: stirileprotv.ro http://stirileprotv.ro/stiri/salveaza-romania-frumoasa/doi-romani-au-avut-curajul-sa-abandoneze-carierele-de-succes-pentru-o-viata-noua-la-viscri-au-renovat-o-casa-de-200-de-ani.html

E.2. Willie și Lavinia

“ România are un patrimoniu pe care Occidentul l-a pierdut de foarte multă vreme: zone vaste și stabile de civilizație țărănească autentică. Străinii ne atrag atenția că stăm pe o comoară, pe care n-o valorificăm. Puțini sunt însă și românii care au reușit să păstreze gospodăriile sătești tradiționale și să le transforme în afaceri profitabile și punct de atracție pentru turiști.”spune Lavinia.

Willie și Lavinia sunt doi români care au petrecut trei ani în străinătate lucrând ca translatori. Au decis însă, să părăsească aglomerația orașului și să-și regăsească rădăcinile la casa bunicilor. De atunci au trecut 16 ani și astăzi au cea mai frumoasă casă din satul Moșna dar și cea mai căutată gospodărie bio din zonă. Moșna este un sat străvechi de lângă Mediaș, sat pe care străinii nu-l ratează când vizitează zona. Biserica fortificată e prima pe care Prințul Charles a vizitat-o când a ajuns în Romania iar în present povestește Lavinia, din loc în loc dai peste panouri care atrag atenția că fondurile UE dar și Fundația Mihai Eminescu Trust au ajutat la restaurare. “Aici, în Romania, sunt lucruri foarte frumoase, uneori un pic cam părăginite și ar merita renovate. Au potențial grozav, există autenticitate, pe care deocamdată România a reușit s-o salveze și sperăm s-o păstreze în continuare”, spune Willie.

Dintre miile de turiști care ajung aici în fiecare an, aproape 1.000 poposesc la casa tradițională a lui Willie și Lavinia. Sunt renumiți în zonă datorită gospodariei țărănești pe care o au, gospodărie cum în Vestul Europei demult nu mai există.

Willie povestește cum nemții pleacă încântați de la ei. “Le plac casele și bisericile fortificate”:“Da, le-am vazut si suntem foarte încântați. La noi, in Germania, nu exista așa ceva”.
Willi și Lavinia au emigrat în Germania în 1995. Au stat acolo trei ani, după care s-au întors în România însă nu la oraș ci la sat. Aici au câștigat: mancare sănătoasă pentru cei cinci copii ai lor iar surplusul îl vând, trăind în casa tradițională renovată pe care au cumpărat-o cu 20.000 de mărci germane. "Era, așa, cu stropi din ciment. Și au ieșit la iveală niște pietricele de râu, lipite cu atâta drag de amănunt… Vedeți fiecare ciorchine este diferit?" spune, încântat, Willi Schuster. Vecinii lor și-au montat la ferestre rulouri moderne. Lavinia le-a cerut vechile obloane: “Vă rog frumos, nu le ardeți pe foc, să nu le aruncați, că le-aș întrebuința eu. Și acum când au văzut ce fain e la mine, zic: 'Lavinia, cred că totuși am să le folosesc eu'. Și m-aș bucura mult să văd încă o casă lângă noi cu obloane de lemn”.

Unii vecini sunt atât de ignoranți încât distrug identitatea satului. Gresia, pereții colorați în nuanțe țipătoare și acoperițurile din tablă nu au ce căuta într-un sat medieval din Transilvania, care se află la câteva sute de metri de cetatea fortificată. Noroc că mai există și oameni cu bun simț cărora le pasă de patrimonial lăsat de străbuni. Un arhitect pasionat din central Moșnei i-a venit ideea că nu ar strica puțină educatie estetică cetațenilor majoritari. Păcat că această inițiativă nu provine din partea administrației locale, dar așa cum explică Wlillie “primarul nu vrea să își amendeze alegătorii care, din păcate, nu pun preț pe așa ceva.” “Pierdem din valoare, din autenticitatea locului și din cultura pe care am moștenit-o aici. E foarte agresivă paguba", explică dezamagită, Lavinia Schuster.” Tot ea povestește cum două turiste Silvie și Odille din Paris ne atrag atenția că nu punem preț pe arhitectura tradițională “francezilor le place ce este vechi, ei încearcă să pună în valoare patrimoniul cultural. Primaria le poate impune să rezugrăvească casa, dacă au facut-o roz fără aviz, într-un sat a cărui culoare nu e rozul. Nu pot pune rulouri, pentru că trebuie păstrat stilul satului.”

În prezent Willi este invitat în lumea întreagă să țină discursuri despre valoarea vieții rurale și despre importanța păstrării arhitecturii autentice. Sociologul Ghorghe Onut a declarat că România este “singura țară din Europa care are zone vaste și stabile de civilizație țărănească autentică.”

Sursa: stirileprotv.ro http://stirileprotv.ro/stiri/salveaza-romania-frumoasa/salveaza-romania-frumoasa-lectia-de-turism-predata-de-willie-si-lavinia-intr-un-sat-din-transilvania.html

E.3. Paul Hemmerth și povestea Casei Noah din Richiș

Aceasta este povestea unui roman care a copilărit în satul săsesc Mediaș însă pe vremea comunismului a mers în Germaniaune a locuit foarte mulți ani . Paul Hemmerth s-a întors în România, la Richiș/Reichesdorf, unde a cumpărat și restaurat impecabil mai multe case tradiționale săsești. Este ghid turistic câteva luni pe an în cele mai exotice destinații din lume – Hawaii, Tanzania, Nepal, India, Cuba, Vietnam – însă Paul se simte acasă doar la Richiș. “De câțiva ani mă trezesc în situația de a călători, în locuri pe care nu știam, nu puteam să le apreciez și să le descopăr frumusețea. Cu timpul, am învățat să văd valoarea mai degrabă în oameni decât în locuri, așa că îmi creez ocazia să caut oameni interesanți, care au o poveste fascinantă sau sunt ei înșiși o poveste fără sfârșit. Oameni faini care fac mai mult decât spun și au demnitatea să nu facă paradă din asta. Pentru că pentru ei, ceea ce a ajuns să fie considerat astăzi excepțional înseamnă pur și simplu normalitate, viață.”

În anul 1996, când a revenit în România,s-a simțit foarte bine aici și a hotărât să rămână. Nu și-a putut recupera casa copilăriei din Mediaș, dar a ales una dintre cele mai impunătoare case săsești din Richiș. Pe atunci era doar o casă uitată de timp și de stăpâni, o curte răvășită în uitare, una ca multe altele din Richiș și din Transilvania. Paul Hemmerth face parte dintr-o minoritate, cea a sașilor, însă nu e dintre cei care se bat cu pumnul în piept când vine vorba de ai săi. Asemenea multor sași în anii ‘80, Paul a plecat în Germania împreună cu părinții și fratele său, Peter. Au luat cu ei numai ce a încăput în bagaje, restul a rămas în urmă: casa cu toate frumusețile ei din centrul Mediașului.Paul susține că nu a fost deajuns ca să știe limba pentru a se simți ca acasă în Germania, gândul fiindui tot la România.

A trăitîn Heilbronn și Hamburg, unde a avut o carieră de succes ca producător de publicitate și documentare TV pentru canalele Arte și ZDF. În present Acum produce reportaje pentru Arte, ZDF, NDR și alte canale germane, dar promovează foarte mult și imaginea României.

Casa lui Paul Hemmerth se înalță într-un șir compact de case săsești din centrul Richișului acesta le propune oaspeților săi să descopere aceste locuri minunate. România a rămas, pentru străini, o țară a frumuseților ascunse care dorește să fie descoperită la pas, cu mintea și sufletul ușoare și larg deschise. Atât prin agenția sa de turism cât și site-ul slowlyplanet.org Paul Hemmerth organizează drumeții în România, în special pentru turiștii străini. Paul promovează un tip mai aparte de turism prin care locurile și oamenii sunt descoperiți rând pe rând, pe îndelete și în tihnă motiv pentru care si site-ul său conține cuvântul "slowly". Prin acest tip de turism străinii pot vedea și înțelege aceste locuri, 2 acțiuni care cer timp, pasiune și deschidere. Unele locuri din România pot părea, la prima vedere, sălbatice, pitorești, încremenite în timp, dar pentru a te lăsa fascinat și a te îndrăgosti de ele e nevoie de răgaz. Paul a transformat două case din Richiș și anume Casa Noah (galbenă) și Casa verde în primitoare case de vacanță pentru turiști. A fost ajutat de meșteri locali și meșteri din afara Richișului, a adunat mobilier din lemn de cireș și stejar amenajând camerele boem și pitoresc, a plantat flori, ierburi și legume în curțile caselor. Paul a muncit timp de aproape douăzeci de ani pentru ca oamenii să găsească în acele două case adevărate oaze de liniște și relaxare. Fie că citești la umbra pomilor din curte ori că-i asculți poveștile la gura focului, la un pahar de vin bun, aceste case de oaspeți te lasă să visezi și să te reîntâlnești cu tine, nu la rețelele sociale. Paul le-a creat o personalitate unică acestor 2 caselor, prin atenția pentru detalii și un ochi format, dacă nu chiar de artist, măcar de boem plimbat prin lume. La aceste renovări a adăugat si suveniruri de suflet aduse din călătorii. Astfel că în multe dintre camere turiștii puteau găsi felurite obiecte din Nepal sau Vietnam pe care nu te-ai aștepta să le găsești într-o casă săsească din Richiș, dar care creează aici o atmosferă specială. 

În 1997, la revenirea sa in România, Paul a constatat că toți prietenii săi erau deja plecați în lume. Astfel că și-a făcut noi prieteni căutând oameni ca el, dornici să facă ceva concret și util. În anii ce au urmat și-a creat o rețea de contacte pentru a putea să răspundă dorințelor oaspeților săi, fie că e vorba de tururi cicliste, călare, cu căruțe sau la pas prin localitățile din împrejurimi sau haihui prin munți, fie ca e vorba de mese tradiționale dorite de turiști.

Mai mult de-atât, Paul și-a convins părinții și un număr de prieteni din Germania și Elveția să-și cumpere proprietăți la Richiș. Unii locuiesc aici temporar în timp ce alții, printre care și părinții săi, s-au mutat de tot.

Paul este unul dintre oamenii rari, etichetați de mulți ca pur și simplu nebuni ori naivi, care cred în potențialul acestor locuri în timp ce alții aleg să renunțe și să plece. Nu-și dorește altceva decât să locuiască într-un loc viu, locuit de oameni deschiși, destoinici și cu inițiativă și să împărtășească aceste lucruri si cu alți oameni, în special turiști. Paul preferă situația de aici în schimbul firii glaciale și calculate milimetric a nemților și nu regretă pasul făcut. El educă localnicii pentru a-i ajuta să păstreze și să dezvolte sustenabil farmecul acestor locuri, dincolo de grijile vieții pline de neajunsuri prin oferirea unei altfel de perspective, în care termopanul și lavabila sufocă sufletul unei case, uitatul la televizor, vorbăria goală și datul din umeri valorează mai puțin decât munca pentru un scop comun.

Paul a ales mediul rural tocmai pentru că viața la țară te obligă să fii implicat. Orașele sunt aglomerate, grăbite și lipsite de suflet, toți sunt foarte singuri, împreună. La sat devii parte dintr-o comunitate fie că vrei fie că nu. În asta stă farmecul satului și responsabilitatea fiecăruia. Paul dorește în continuare să dezvolte în Richiș o comunitate activă, care să aprecieze și să valorifice tot ce acest arhipelag de așezări săsești din zonă are de oferit.

Sursa: Interview with Paul Hemmerth ( Romania Through their eyes)