Doctrina Despre Dumnezeu

CUPRINS

CAPITOL

I. Introducere

II. Teologia

III. Existența lui Dumnezeu

1. Argumentul cosmologic

2. Argumentul teleologic

3. Argumentul ontologic

4. Argumentul moral

5. Argumentul istoric

IV. Natura lui Dumnezeu

1. Numele lui Dumnezeu

2. Nume compuse ale lui Dumnezeu

V. Atributele lui Dumnezeu

1. Atribute naturale

a. Dumnezeu este spirit

b. Dumnezeu este omnipotent

c. Dumnezeu este omniprezent

d. Dumnezeu este omniscient

e. Dumnezeu este etern

f. Dumnezeu este imuabil

2. Atribute morale

a. Sfințenia lui Dumnezeu

b. Dreptatea lui Dumnezeu

c. Dragostea lui Dumnezeu

VI. Trinitatea lui Dumnezeu

1. Sfânta Treime prezentă în Vechiul Testament

2. Sfânta Treime prezentă în Noul Testament

DOCTRINA DESPRE DUMNEZEU

Introducere

Noi studiem această doctrina pentru a înțelege adevărul Scripturii despre Dumnezeu. Dumnezeu este adevărul absolut și revelat în creație și Biblie, iar cursul de față este alcătuit să raspundă unor întrebări fundamentale pentru ca studenții în exercițiu să fie pregătiți din punct de vedere academic și pastoral. Cursul de față nu constitue un tratat complect și integral, dar urmărește să provoace studenții la un studiu sistematic personal. Rugaciunea mea către Dumnezeu este: să fiți în permanență studenții acestei Cărți, să acceptați Biblia ca o autoritate absolută și suficientă; să creșteți, spiritual și intelectual; să urâți ceea ce Dumnezeu urăște și să iubiți ceea ce Dumnezeu iubește.

Teologia

Înainte de-a încerca să dezbatem doctrina despre Dumnezeu trebuie sa definim termenul teologie. Termenul teologie este construit sau alcatuit din două cuvinte grecești. Theos înseamnă ,,Dumnezeu” și logos înseamnă „cuvânt” sau „discurs”. Prin urmare teologie înseamnă ,,Cuvântul despre Dumnezeu” și acesta este un termen consacrat când vorbim despre Dumnezeu. Cuvântul teologie are în general un sens mai larg de folosire.

În primul rând toate doctrinele (cristologie, hamartologie, antropologie, pneumatologie, angelogie, etc.) ce cuprind la pachet întreaga învătatură creștină înseamnă teologie. În al doilea rând este ceea ce au spus părinții bisericii. Origen unul dintre marii părinți ai bisericii în anul 254 d.Cr., a spus că: ,,Teologi sunt cei care vorbesc despre Dumnezeu, plini de Duhul Sfănt”. Eusebiu de Cezareea în sec IV-lea în Istoria bisericească a scris: Toți creștini sunt teologi pentru-că înalță rugăciuni către Dumnezeu. Un alt părinte al bisericii în sec V-lea a formulat teologia în felul următor: ,,Dacă esti teolog te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu spre cunoașterea cea adevărată. Dacă ești teolog te rogi cu adevărat și dacă te rogi cu adevărat ești teolog”. Prin urmare teolog nu este doar acela care vorbește despre Dumnezeu, ci cel care întâi vorbește cu Dumnezeu.

Existența lui Dumnezeu

Scriptura nu încearcă să dovedească existența lui Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu este recunoscută, dovedită și susținută clar de Scriptură. Dr. Martyn Lloyd-Jones spune că: ,,Biblia nu argumentează existența lui Dumnezeu, ci o declară. Biblia nu ne dă nici o dovadă că Dumnezeu există, ci o recunoaste”. Dar în perioada medievală datorită provocarilor din partea lumii, teologii și filozofii creștini începând cu Toma d Aquino au alcătuit o teologie naturală, facând abstracție de la Scriptură, pentru a dovedi existența lui Dumnezeu. Această teologie naturală oferă cinci argumente, respectiv: argumentul cosmologic, teleologic, ontologic, moral și istoric care vine să demonstreze din punct de vedere intelectual existența lui Dumnezeu. Dumnezeu în mod real și adevărat este prezent în cadrul creatiei, iar argumentele clasice sunt aduse tocmai ca omul să gândească rațional și nu irațional. Dumnezeu care este invizibil S-a făcut pe Sine vizibil prin ceea ce El a făcut.

Argumentul cosmologic

Cuvântul cosmologic provine din limba greacă cosmos și înseamnă „lume”.

a. Argumentul cosmologic creaționism

Argumentul cosmologic creaționism susține existeța lui Dumnezeu și pleacă de la premiza că orice lucrul din univers are o cauză. Aceasta este legea cauzei și efectului. Universul este efectul cauzei, iar cauza acestui univers imens este Dumnezeu. Să zicem că cineva poartă un ceas. Cu toate că nu a văzut niciodată un ceasornicar, existența unui ceas sugerează că există un ceasornicar. Universul nu poate apare la întâmplare din nimic, trebuie să existe o cauză. Singura cauză care este din afara spațiului și timpului dincolo de materie este Dumnezeu. Trebuie să subliniez un lucru important. ,,Principiu cauzalitații nu suține că totul trebuie să aibă o cauză, ci doar lucrurile finite și limitate – adică tot ce are început – trebuie să aibă o cauză”. Bertrand Russel (1872-1970) și Jean Paul Sartre (1905-1980) au afirmat că: dacă totul are o cauză, atunci și Dumnezeu trebuie să aibă o cauză. Dumnezeu este o Ființă necauzată. ,,O Ființă infinită cum este Dumnezeu, nu are început și nici sfârșit, El există dintotdeauna și nu are nevoie de o cauză”.

b. Argumentul cosmologic evoluționism

Argumentul cosmologic evoluționism explică că acum câteva bilioane de ani în urmă a avut loc o explozie în univers numită Big Bang, urmată de o serie de accidente prin care niște substanțe moarte și neânsuflețite au decis să se unească pentru a forma prima celulă, care treptat a evoluat până cand a devenit o fiintă umană. Această explozie spun ei ar fi avut drept rezultat ,,Universul pe care îl cunoaștem – vast, organizat (cu peste 100 de miliarde de galaxii) – sistemul solar, planeta vie Pământ și formele superioare de viață animală și umană“.

Cum au ajuns ei la aceasta concluzie?

Stephen Hawking și alții explică că la început cu circa 13.7 miliarde de ani în urmă universul nu exista în aceasta dimesiune. Ceea ce a existat la început spun ei a fost doar un ,,ou cosmic” de dimiensiunile unui fir de praf ce ascundea materia condesată a întregului univers. La momentul zero acest ,,ou cosmic” a iesit din starea de singularitate și a explodat. Cei care susțin aceasta teorie nu știu să explice ce a determinat explozia numită Big Bang. Aceasta explozie spun ei că a fost atât de mare încât a produs materie, energie, sapțiu și timp. Dupa 500 de mii de ani de la marea explozie, după ce materia si energia a fost împraștiată, a apărut hidrogenul, apoi gazele au format nori care au dat naștere galaxiilor. Galaxiile nasc stele care mai apoi mor și apar altele. Iar planetele au luat ființă datorită prafului galactic. Teoria aceasta spune că norii de praf au început să se rotească cu viteză, iar cănd vartejul cuprindea o mare cantitate de materie lua naștere o planetă. Așa sau format planetele pe care noi le știm astăzi din punctul lor de vedere.

i. Prima lege a termodinamicii este ,,legea conservării energiei”.

Legea Teromdinamicii vine și contrazice o astfel de teorie. Termenul termodinamică este alcatuit din două cuvinte grecești și înseamnă ,,puterea caldurii”. Oamenii de știința în munca lor de cercetare sunt călăuziți de legile termodinamicii. De la cel mai simplu până la cel mai complex fenomen din univers trebuie să respecte legile termodinamicii.

Prima lege a termodinamicii este legea conservării energiei ce a fost elaborată de francezul Antoine Laurent (1743-1794). Această lege afirmă că energia nu poate fi creată, nici distrusă doar convertită. Să luăm două exemple: În primul rând o mașină este un exemplu des întalnit de transfer de energie. Pentru ca mașina mea să meargă cu viteză se folosește de motor, iar motorul se folosește de benzină: energia chimică a benzinei, se transformă în energie mecanică pune mașina în mișcare și produce caldură, motorul se incalzește. În al doilea rând dacă eu consum alimente și alerg transform energia chimică a alimentelor pe care le-am consumat în energie mecanică, în masă musculară și caldură.

Ei bine conform acestor exemple energia nu poate fi creată ci doar convertită dintr-o formă în alta. Dacă energia nu poate fi creată ci doar convertită, atunci universul acesta nu s-a putut crea singur. Big Bangul este o mare minciună și universul acesta este creat de o cauză din afara sa, și noi credem că această cauză este Dumnezeu. În cartea Geneza 1:14-19 scrie că energia – energia chimică, nucleara, calorică, cinetică a fost creată de Dumnezeu în ziua a patra când a zis: ,,Sa fie lumină”.

ii. A doua lege a termodinamicii este ,,legea decaderii energiei”.

A doua lege a termodinamicii afirmă că toate sistemele fizice lăsate în voia lor, fără o influență exterioară tind să treacă de la ordine la dezordine, tind sa devină dezorganizate și haotice. Aceasta înseamnă că pe măsura trecerii timpului, cantitatea de energie a universului scade și în cele din urmă acest cosmos va ajunge la o stare finală de dezorganizare. Dezordinea în termodinamică poartă denumirea de entropie. Datorită entropiei totul se descompune și moare. În cartea ,,Temelii de Neclintit” Norman Geisler și Peter Bocchino scrie:

,,Toate lucrurile și toți oamenii îmbătrânesc și mor. Acesta este un adevăr universal. În consecință, oamenii mor, mașinile se uzează, cladirile se prăbușesc, stâncile se erodează și resursele naturale se diminuează din ce în ce mai mult. Oricât am încerca, nu vom putea schimba niciodată mersul lucrurilor, aducându-se la starea lor originală de ordine și desavârșire. Obiectele și sistemele se strică mereu…Putem să ne reparăm mașina, să ne reparăm casa și să pavăm aleea la nesfârșit, o forță opusă acționează treptat degradând în timp tot ce facem noi. Această tendință spre dezorganizare este rezultatul legii universale a fizicii cunoscută sub numele de legea a doua a termodinamicii”.

Această lege guvernează întregul univers, dar teoria evoluționistă afirmă că există un proces universal de creștere: de la materia fară viață, la materie cu viață, de la materie anorganică la materie organică. Aceasta teorie putem spune și nu greșim, contrazice a doua lege a termodinamicii ce susține că toate sistemele fizice lăsate în voia lor, fără o influență exterioară tind să treacă de la ordine la dezordine și nu de la dezordine la ordine. Mai mult ca atât toate experimentele demonstrează că exploziile provoacă întotdeauna dezordine și haos. Nici o explozie din câte știm nu a produs ordine și complexitate. De aceea consecința firească ar fi fost nu formarea planetelor ci distrugerea lor. O explozie nu face altceva decât să spulbere materia și nicidecum să o organizeze în galaxii.

iii. Biblia vorbeste despre ,,legea entropiei”.

În Biblie gasim texte ce vorbesc direct sau indirect despre legea entropiei.

Geneza 2:7 ,,În ziua în care vei mânca vei muri negreșit”.

Psalmul 102:25-26 ,,Tu ai întemeiat în vechime pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veșmânt, si se vor schimba”.

Romani 8:20-21 ,,Căci firea (natura) a fost supusă deșertăciunii (dezordinii) nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă, că și ea va fi izbăvită din robia stricaciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu”.

Aceste versete fac referință la cea de-a doua lege a termodinamicii ce susține că toate lucrurile tind spre dezordine și moarte, și nu spre ordine și viață. Dr. Farid Abou-Rahme în cartea sa ,,și Dumnezeu a zis…” scrie că: ,,Metodele lui Satan nu s-au schimbat, deși ele par tot mai sofisticate fiindcă a reușit să obțină sute de doctorate, este imbrăcat în robă și prezidează departamentele științifice din universitațile de frunte ale lumii“. Satan este șiret, rafinat, experimentat, mare și puternic, el duce un război de jaf împotriva noastră și merge până acolo încât îi determină pe oamenii să sfideze logica și credința lor. Și aceasta se întâmlă datorită ignoranței umane.

Argumentul teleologic

Termenul teleologic provine de la cuvântul grecesc telos, care înseamnă ,,scop”, „sfârșit” sau „obiectiv”. Acest argument se concentrează asupra scopului, armoniei și ordinii din univers. Ori de câte ori omul explorează universul observă o ordine perfectă în creație. Funcționarea uniformă și constantă a acestui univers sugerează existența unui proiectant care a avut în minte lui un scop inteligent. Proiectantul care a aranjat lucrurile în această manieră inteligentă și dezirabilă este Dumnezeu.

Acest vast univers nu este un accident. Nu este un accident fiindcă:

Universul are cel puțin 100 de miliarede de galaxii. Numai galaxia ,,Calea Lactee” cuprinde 100 de miliarde de stele.

Axa de înclinație a pămantului de 23,5 grade produce cele patru anotimpuri.

Pământul se rotește în jurul axei sale cu o vitează de 1.600 de km pe oră. Asta ajută ca la fiecare 24 de ore să se producă ziua și noaptea și aceasta fară să obosească.

La o distanță de 150 de milioane de kilometri de pamânt soarele oferă temperatura potrivită pentru ca să putem trai pe pamânt. Dacă soarele ar fi fost cu 11 milioane de km mai aproape ne-am fi topit sau arde instantaneu, iar daca ar fi fost prea departe am fi îngețat de frig.

Distanța dintre lună și pământ este de 380/5 de mii de kilometri. Dacă luna ar fi fost mai aproape cu 80.000 de km de pamânt, atracția gravitațională ce actionează asupra fluxului ar înghti pamântul în apele mărilor și oceanelor.

Creierul omenesc este cel mai sofisticat computer din lume. Creierul este compus din aproximativ 12 bilioane de neuroni. Fiecare neuron este conectat cu alții zece mii de neuroni, rezultând un total de 122 de trilioane de conexiuni în creierul omenesc.

Omul, ori unde ar privi în acest univers, el vede doar armonie și un orar regulat de funcționare. Universul nu este un accident așa cum nici acestă biserică, nici acest ordinator, nici mașina din parcare, nici televizorul, nici mobilu nu au apărut la întâmplare. Aceste invenții ne vorbesc despre un proiectant inteligent care în mod premeditat a știut ce vrea să realizeze. Același lucru este adevărat și cu privire la universul în care noi trăim. În spatele acestui proiect este Dumnezeu.

Evoluționismul nu este o știința, evoluționismul este o pseudoștiință, adică o știință falsă care vrea să ne convingă că nu există Dumnezeu. Teoria Big Bang-ului inventată de evoluționiști a eșuat la fiecare test. Va rog să vă imaginați că în fața mea am un coș mare cu litere. Câți ani mi-ar trebui ca să arunc în sus la întâmplare cu pumnii literele din coș pană când întâmplarea să facă așa încât literele să se aseze sub forma unei poezii de Eminescu. Eu cred că m-aș epuiza și eu și literele înainte ca aceasta să se întâmple. Dacă literele aruncate la întâmplare nu vor compune acea poezie de Eminescu, tot așa universul acesta nu este produsul unei accident.

Marii oameni de știință care au inventat și descoperit lucruri valoroase au recunoscut că acest univers este produsul Providenței divine.

În domeniul biologiei, Louis Pasteur (bacteriologia și este autorul Legii biogenezei) și Gregor Mendel (genitică – compartiment al biologiei care se ocupă cu studiul organismelor sub aspect ereditar)

În domeniul fizicii, Isaac Newton

În domeniul matematicii, Blais Pascal

În domeniul teromodinamicii, William Thomson (Lord Kelvin)

În domeniul chimia izotopica, William Ramsey

În domeniul ginecologiei (ramură a științelor medicale ce studiează aparatul genital feminin), James Young Simpson

Și mulți alți oameni de știință au recunoscut că acest univers este produsul unei Ființe inteligente și această Ființă care guvernează toate lucrurile este Dumnezeu.

A. De ce îngăduie Dumnezeu răul în propria Lui creație?

Argumentul teleologic se concentrează asupra scopului, armoniei și ordinii din univers, dar acest argument este criticat de atei, care vin și spun în felul următor:

Daca Dumnezeu este inteligent și bun, cum ziceți voi creștinii, de ce îngăduie ca în creația Lui să se întâmple tot felul de catastrofe naturale? Cum ar fi tornade, uragane, cutremure de pamânt, erupții vulcanice, inundații, boli cardiace, cancer, crime, abuzuri fizice, violuri, etc. Teologii ne spun că există trei tipuri de rău.

a. Răul metafizic

Răul metafizic este răul care este dincolo de materie și este specific lumii supranaturale. Biblia vorbește despre caderea lui Lucifer, îngeri căzuți și războiul continu dintre armata lui Dumnezeu și armata lui Satan. Acest tip de rău se află în lumea supranaturală, într-o altă dimensiune. Știm puține lucruri despre acest tip de rău supranatural, dar ce știm cu adevărat este că acest tip de rău există și a afectat lumea noastră. Satan se luptă să domine și să distrugă creația lui Dumnezeu, întorcându-i pe oameni unii împortiva altor și împotriva lui Dumnezeu. Dar în același timp Dumnezeu se luptă să salveze ceea ce El a creat.

b. Răul natural

Răul natural există în natură datorită degradării universului. In acest tip de rău intră toate formele de suferință fizică. În cartea ,,Temelii de Neclintit” Norman Geisler și Peter Bocchino scrie:

,,Dumnezeu a creat lumea în așa fel încât legile naturale să acționeze în beneficiul general al omenirii. Totuși răul natural poate apare pe axa spațio-temporală (pământ) când două sau mai multe obiecte caută să ocupe același loc în același timp. Dacă un camion și o mașină trec în același timp prin aceeiași intersecție, pe aceeiași traictorie și dacă nici unul dintre ei nu oprește sau nu virează, cele două se vor ciocni. Rezultatul final moarte si durere fizică. Lucrul acesta este natural într-o lume guvernată de forțe fizice”.

i. Sunt furtunile bune sau nu?

Oamenii de știința spun ca furtunile sunt foarte folositoare pentru pajiști și recolte. ,,Când se amestecă aerul cald cu cel rece, se pot produce fulgere, care sunt produsul secundar bun al unei furtuni. Cand fulgerul calatorește prin aer, produce oxid nitric (un îngrășământ). Acest lucru este bun pentru că ploaia va pulveriza oxidul nitric care ajută la formarea unor recolte sănatoase. Același fulegr care doboară câteodată oameni, clădiri sau alte obiecte, producând rău fizic, produce un bine natural”.

ii. Sunt cutremurele bune sau nu?

Geologii spun că cutremurele sunt necesare lumii fizice. ,,Dacă pământul nu s-ar elibera de presiunea sa internă, planeta ar exploda…Mai mult, ca atât mișcarea placilor tectonice este necesară în primul rând pentru ca munții și oceanele să rămâna la locul lor, iar în al doilea rând mișcarea plăcilor tectonice reciclează substanțe nutritive adunate în ocean, aducându-le înapoi pe continente”. Toate aceste descoperiri ale oamenilor de știință ne surprind, ne uimesc și în cele din urmă ne lasă fără cuvinte.

Putem observa că răul fizic rezultă direct sau indirect din legile care guvernează universul fizic și sunt necesare pentru realizarea unui alt bine natural.

c. Răul moral

Răul moral este acel tip de rău comis de ființe morale ce au capacitatea de a discerne între bine și rău, și totuși aleg să facă răul. Răul moral este cauzat de alegerile noastre conștiente, personale și voluntare. Dacă un adult căsătorit decide să aibă o relație sexuală în afara căsniciei, consecințele acestei relații ilicite afectează întreaga familie, respectiv soția, copii și părinții. Să nu mai vorbim de bolile transmise pe cale sexuală, consumul de alcool, droguri, tutun, pornografie, crimă, hoție, violuri, etc. Alegerile noastre conștiente, personale și voluntare afectează societatea și propriea noastra viață.

B. De ce nu suprimă Dumnezeu răul?

Dumnezeu ne-a creat ființe libere cu capacitatea de a alege liber între bine și rău. Dacă Dumnezeu suprimă răul, ar trebui mai întâi să anuleze voința noastră liberă. Și daca Dumnezeu anuleaza voița noastra liberă devenim roboți teleghidați. C.S. Lewis unul dintre cei mai mari gânditori creștini în cartea sa ,,Creștinismul redus la esențe” scrie:

,,Fericirea pe care a pregati-o Dumnezeu creaturilor Sale este fericirea de a fi uniți în mod liber și voluntar cu El și unii cu alții. Bineînțeles că Dumnezeu știa ce se va întâmpla atunci când creaturile sale își vor folosi greșit libertatea. Însă se pare că a considerat că merită riscul. Poate că avem tendința să nu fim de accord cu El in această privință. Situația se complică însă când nu suntem de accord cu El. Dumnezeu este sursa rațiunii. Nu este posibil ca tu să ai dreptate, iar El să Se inșele, tot așa cum nu e posibil ca un pârâu să se ridice deasupra izvorului său. Când raționezi împotriva Lui, raționezi chiar împotriva a ceea ce te face capabil de rațiune; e ca și cum ți-ai „tăia craca” de sub picioare. Dacă Dumnezeu consideră că războiul din univers nu e un preț prea mare pentru voința liberă – adică pentru crearea unei lumi vii, în care ființele să poată face bine sau rău și să se poată întâmpla ceva cu adevarta important, în locul unei lumi-marioneta, care se mișcă doar când trage El de sfoară – atunci putem accepta și noi că merită prețul”.

Dumnezeu a hotărât ca omul să fie o ființă liberă care să hotărască pentru sine. Vorba lui C.S Lewis, Dumnezeu a considerat că merită riscul ca omul să aibe puterea de a-și autodetermina gândurile și acțiunile. Însă lucrurile nu I-au ieșit lui Dumnezeu de sub control în ciuda libertății pe care o are omul. Dumnezeu este suveran și știe consecințele libertății noastre, de aceea Dumnezeu poate să convertească răul în bine.

Să luăm exemplul pe Domnul Isus în săptămâna patimilor. Iuda a ales în mod liber să-L vândă pe Isus pentru 30 de arginți. Ucenicii au ales în mod liber să-L abandoneze pe Isus. Sanhedrinul a ales în mod liber să-L omoare pe Isus. Mulțimea din Ierusalim în mod liber a cerut eliberarea lui Barnaba și crucificarea lui Isus. Pilat în mod liber a ales să-L condamne pe Isus prin crucificare. Toți au ales în mod liber să îL ucidă prin crucificare, dar Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și El are ultimul cuvânt de spus. Dumnezeu a decretat ca Isus să învie din morți, la trei zile după răstignire. În cartea ,,Temelii de Neclintit” Norman Geisler și Peter Bocchino scrie:

,,Dumnezeu a controlat destinul final al lui Isus, fară să încalce voința liberă a oamenilor răi care L-au condamnat pe Isus la moarte. Faptul că Dumnezeu este din afara spațiului și timpului, El intervine și folosește alegerile libere ale oamenilor răi pentru a-Și realiza scopurile. Chiar și atunci cănd cei răi comit acte de răutate și cruzime în virtutea libertății lor, ei nu pot sta în calea scopurilor unui Dumnezeu suveran”.

C.S. Lewis în cartea sa ,,Problema Durerii” scrie în felul următor:

,,Un om bun caută binele aproapelui și face ,,voia lui Dumnezeu”, cooperând în mod conștient cu ,,binele simplu”. Un om crud își asuprește aproapele, deci comite răul simplu. Însă prin acest rău fără ca eomul să știe sau să consimtă, este folosit de Dumnezeu pentru a produce un bine mai complex. Astfel cel dintâi om Îi slujește lui Dumnezeu ca fiu, în timp ce al doilea Îi slujește ca instrument. Tu vei împlini cu siguranță scopurile lui Dumnezeu, indiferent cum ai acționa. Însă tu ești cel care decide: Îl slujești ca Iuda sau ca Ioan”.

În concluzie am putea spune că Dumnezeu are capacitatea de a interveni când și dacă hotărăște El. Dacă El decide să nu intervină, putem presupune că permite existența răului pentru a realiza un bine, chiar dacă noi nu știm care este acesta. Mai mult, Dumnezeu este capabil să răscumpere greșelile noastre sau alegerile greșite pe care le fac alții cu privire la noi.

C. Efectele păcatului asupra creației

Când vorbim de defecte congenitale (din naștere) cancer, boli cardiovasculare, etc ne întoarcem la a doua lege a termodinamicii. Cea de-a doua lege a termodinamicii spune ca întreg universul inclusiv ființele vii se află intr-o stare crescândă de deteriorare. Astfel deteriorarea trupurilor noastre crește odată cu trecerea timpului. La inceput noi am fost creați de Dumnezeu puri din punct de vedere genetic, dar dupa ce omul în mod voit a rupt partașia cu Dumnezeu în grădina Edenului, întreaga creație, inclusiv omul a început să se deterioreze în mod progresiv (Romani 8:19-23). Răul odată înfăptuit a devenit ireversibil și pe fondul acesta s-au produs mutații genetice majore nefavorabile.

a. Schimbări anatomice

După potop oamenii de știință spun că: ,,Șarpele și-a pierdut capacitatea de a se mișca într-o poziție verticală – dovadă spun ei este șoldul rudimentar al pitonului”. Probabil și-a pierdut și picioarele cel puțin prin deducție putem sa ajungem la această concluzie ,,Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești, între toate vitele și între toate fiarele de pe cămp; în toate zilele tale să te tărăști pe păntece și mănânci tărână” (Geneza 3:14).

,,Au apărut, probabil, însușirile ofensive și defensive ale organismelor sau anumite structuri existente au fost activate hormonal pentru a fi folosite în acest fel”. Șarpele, leul, tigru, jaguarul și alte fiare sălbatice ce pășteau iarba verde de pe câmp și puteau să coexiste pașnic între ele au ajuns să se vâneze (Geneza 1:30).

b. Îmbătrânirea

După potop celule din corp nu mai pot să se înmulțescă și să înlocuiască celulele vechi cu viteza necesară pentru a întreține tinerețea. Au apărut deteriorări cromozomiale atât la oameni cât și la animale ce sau transmis descendenților. Deteriorările cromozomiale au slăbit capacitatea de supravețuire a speciilor.

Deteriorările cromozomiale au produs de exemplul sindromul Down. Corpul uman este alcătuit din celule. O celulă este alcatuită din membrană, citoplasmă și nucleu. La om sunt 23 de perechi de cromozomi în fiecare celulă, în total 46. Un set de 23 de cromozomi se moștenește de la tata, iar celălant set de 23 de cromozomi de la mama. Sindromul Down este cauzat de apariția un cromozom în plus, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi în loc de 46. Specialiștii în domeniul spun că femeile înaintate în varstă sunt predispuse să nască copii cu acest sindrom.

Ca o particularitate doresc să subliniez că într-un cromozom se gasesc 46 de mii de gene, iar genele sunt formate din adeneuri. În aceste gene se pot citi culoarea ochilor copilului, temperamentul copilului, etc.

c. Bolile

Bacteriile și alți paraziți au devenit ostili ființelor vii. Au apărut virusii, etc.

,,Blestemul edenic a avut efecte îngrozitoare și permanente asupra creației. Fară îndoială aceste efecte nu s-au concretizat imediat în condițiile pe care le observăm noi astazi pe pământ. Multe din aceste efecte au fost progresive”. Răul odată înfăptuit a devenit ireversibil, dar Dumnezeu a pregătit răscumpărarea trupurilor noastre și acest lucru este extraordinar.

Argumentul ontologic

Termenul ontologic provine din limba greacă și înseamnă „ființă” sau „existență”. Argumentul ontologic este mai degrabă un argument filozofic decât unul stiințific. Raționamentul este următorul. Nimeni nu iși poate imagina o ființă mai mare decât Dumnezeu. El este ființa perfectă și absolută. Prin urmare, Dumnezeu trebuie să existe, atâta timp cât omul nu-și poate imagina o ființă mai mare decât Dumnezeu.

Argumentul se bazează pe faptul că toți oameni de pretutindeni sunt conștienți de existența lui Dumnezeu. Pavel spune că până și necredinciosii dintre Neamuri ,,au cunoscut pe Dumnezeu, dar nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit” (Romani 1:21). Deci, conceptul despre existența lui Dumnezeu este universal valabil chiar daca unii oameni neagă că posedă acest sentiment lăuntric.

Wayne Grundem autorul carții ,,Teologie Sistematica” povestește că se afla pasager într-o mașină cu câțiva prieteni între care se afla și o tânară care nega în mod ferm că ar poseda acest sentiment lăuntric al existenței lui Dumnezeu. La scurt timp după aceea, mașina a dat peste o porțiune de gheață și a inceput să se învârtă în cerc la mare viteză. Înainte ca mașina să se oprească într-o grămadă de zăpadă, aceiși tânără a strigat tare ,, Doamne Isuse, Te rog, ajută-ne!”. Sentimentul lăuntric al existenței lui Dumnezeu este adânc inrădăcinat în ființa noastră.

Argumentul moral

,,În orice timp, loc și societate, oamenii au trăit respectând anumite principii, obiceiuri și legi morale, care se reflectau în propria lor conștiință”. Astfel întotdeauna omul a putut deosebi între bine și rău, drept și nedrept, permis și nepermis, având convingerea că binele trebuie facut iar răul evitat. Această legea morală naturală, este daruită (împartasită) omului în actul creației de Însuși Dumnezeu.

Sf. Apostol Pavel spune că: legea morală e ,,înscrisă în inima omului” ( Romani 2:15).

Cicero zicea: ,,legea morală e ceva veșnic, după care trebuie să se conducă lumea; ultima ei temelie e Dumnezeu, care poruncește și oprește acestă lege așa de veche, ca Duhul lui Dumnezeu Însusi”.

Kant prețuia foarte mult acest argument: ,,este firesc ca în lume virtutea să aibă ca rasplată fericirea, iar păcatul, viciul, să fie răsplătit cu nefericirea. Dar în lumea acesta, acest raport nu se realizează mereu. Mintea noastră pretinde existența unei alte lumi, în care virtutea sa fie mereu rasplatită, iar răul, viciul, pedepsit . Însă pentru a se realiza acest raport, în acea lume trebuie sa fie un judecator atotdrept, care să rasplatească pe fiecare după faptele sale. Iar acest judecator nu poate fi decât Dumnezeu”.

Paul Enns spune că: ,,Omul nu este doar o ființă fizică, ci o ființă morală, inzestrată cu conștiință, intelect, emoții și voință”.

Chafer afirmă că: ,,Există trasături filozofice și morale în constituția omului a căror origini pot fi gasite în Dumnezeu…O forță oarbă…nu ar fi putut niciodată produce un om cu intelect, sensibilitate, voință, conștiință și credință inerentă intr-un Creator”.

Am putea spune ca și o concluzie că: Sentimentul înnăscut de bine si rău, cu care este echipat fiecare om, chiar dacă standardele morale variează foarte mult de la o cultură la alta, rămâne fară îndoială un argument solid a existenței lui Dumnezeu.

5. Argumentul istoric

,,Acest argument deduce existența lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care există la toate popoarele și în toate timpurile. Deoarece ideea de Dumnezeu există la toate popoarele, acest argument s-a numit « a consensu gentium », căci se bazează pe consensul tuturor popoarelor. Cicero spune că: ,,ceea ce este admis de toți, nu se poate să fie fals, pentru că trebuie să aibă radacină în însași ființa omului”.

,,S-au adus obiecții împotriva acestui argument, spunându-se că așa cum au dispărut unele superstiții sau credințe dupa ce s-a reușit explicarea lor prin știință, așa și credința în Dumnezeu va disparea când oamenii vor reuși să explice toate fenomenele pe bază stiințifică. Însa trebuie să spunem că acele credințe deșarte și superstiții n-au avut caracterul de credință universală, ca ideea de Dumnezeu, ci ele au fost legate de un loc și un timp anume”.

6. Concluzie

Aceste argumente, respectiv: argumentul cosmologic, teleologic, ontologic, moral și istoric, nu pot produce credință niciodată. Într-o mică proporție aceste argumente contribuie, dar nu vor duce la credință. Sunt doua lucruri ce doresc să subliniez aici.

În primul rand Scriptura spune că nimeni nu poate crede în Dumnezeu fără credință, fără lucrarea Duhului Sfânt care conduce omul la credință. Apostolul Pavel spune că: ,,Astfel credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). ,,Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor caștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efeseni 1:13). Credința conform acestor versete se produce în timp ce un om ascultâ Evanghelia. Cand credința sa născut în inima omului, Dumnezeu pecetluiește pe credincios cu Duhul Sfânt. Pentru că în urma credinței se produce o neprihanire pe care o dă Dumnezeu prin credința în Isus Hristos pentru toți și peste toți cei care cred în El (Romani 3:22). Când actul pecetluirii cu Duhul Sfânt are loc, omul respectiv devine proprietatea lui Dumnezeu (pecetea nu este botezul cu Duhul Sfant – aceasta este o experiență aparte). Pecetluirea sau sigiliu cu Duhul Sfânt este o arvună, adică o garanție, ceva care ni s-a dat în avans, pentru rascumpărarea trupurilor noastre. Deși noi avem răscumpararea în sensul iertării ,,În El avem răscumpărarea, în sangele Lui ieratrea păcatelor, după bogațiile harului Său“ (Efeseni 1:7), dar răscumpărarea acesta privește de asemenea înspre clipa în care trupurile noastre vor fi răscumpărate definitiv. Astfel pecetluirea și răscumpărarea se referă la începutul și sfarșitul salvarii noastre. Între aceste două puncte noi trebuie să creștem în asemanare cu Hristos.

În al doilea rând cănd noi cred în Dumnezeu prin credință, argumentul cosmologic, teleologic, ontologic, moral și istoric spijină și întărește credința noastră, iar pe fondul acesta putem să vorbim oamenilor despre existența lui Dumnezeu din acestă perspectivă.

IV. Natura lui Dumnezeu

Dumnezeu este infinit, iar noi suntem limitați de timp și spațiu. Dumnezeu nu poate fi cuprins cu ochii, nu poate fi cuprins cu mintea și de aceea nu-l putem înțelege și cuprinde în mod absolut pe Dumnezeu indiferent cât de filozofic sau teologic vom discuta pe marginea acestui subiect. Scriptura spune ,,Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, și mărimea Lui este nepătrunsă” (Psalmul 145:3). Niciodată nu vom ajunge să cunoaștem, să măsurăm sau să pătrundem cu adevărat măreția lui Dumnezeu.

Chiar dacă nu-L putem măsura și pătrunde pe Dumnezeu în toată măreția Lui, totuși noi putem cunoaște lucruri despre Dumnezeu. Scriptura spune ,, Ințeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că stie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pămănt! Căci în aceasta gasesc placere Eu, zice Domnul (Ieremia 9:23-24).

Sunt unii oameni astăzi care cred în existența lui Dumnezeu, dar spun că El nu poate fi cunoscut. Învățătura aceasta foarte raspândită este cunoscută sub numele de deism. Adepții acestei învațaturi cred că Dumnezeu a facut lumea așa cum un ceasornicar a construit un ceas. Dumnezeu a creiat lumea și după ce a creiat-o, a lăsat-o la voia întâmplării precum un ceasorincar pune ceasul deoparte după ce la terminat. Potrivit acestei învățături, evident că Dumnezeu nu poate fi cunoscut. Această teorie este absolut greșită din toate punctele de vedere. Spunea Domnul Isus în felul următor: ,,Și viața veșnică este aceasta: Să Te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Viața veșnică este egală sau sinonimă cu al cunoaste pe Dumnezeu Tatăl și pe Isus Hristos. Nu poți avea viață veșnică fară această cunoaștere. Chiar dacă Dumnezeu locuieste într-o lumina de care nu se poate apropia nimeni, El poate fi cunoscut. Noi putem cunoaște pe Dumnezeu prin revelația generala și revelația specială, iar apoi printr-o relație personală creată și susținută în inima noastră prin rugăciune, lectură și părtășie.

1. Numele lui Dumnezeu

Dumnezeu se prezintă pe Sine Într-o varietate de moduri în Scriptură. Modul cel mai simplu prin care Dumnezeu poate fi cunoscut sunt Numele Sale divine. Numele pe care le primește Dumnezeu în Scriptură exprimă întreaga Sa ființă.

a. Elohim (Dumnezeu)

,,Elohim are în limba ebraică o formă de plural și este folosit de peste 2.000 de ori în Vechiul Testament”. Acest Nume este folosit ori de câte ori este descrisă puterea creatoare a lui Dumnezeu. Încă de pe prima pagină și primul capitol al Scripturii gasim Numele de Elohim de cel puțin 29 de ori. Începând cu primul verset scrie: ,,La început Dumnezeu (Bereșit bara Elohim) a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1). La început, se referă la începutul absolut, unde a existat doar eternitatea. Singurul care a existat înainte de acest punct a fost Dumnezeu creatorul universului. Întreg universul a venit în ființă prin puterea creatoare a lui Dumnezeu. El l-a creiat, și numai El îl suține. Numele Elohim transmite ideea că Dumnezeu este creator, maiestos și puternic.

b. Adonai (ebr. Adhon sau Adhonay)

,,Adonai înseamnă Domn sau Stăpân. Adonai apare de 449 de ori în Vechiul Testament și de 315 ori alături de Yahweh”. Adonai sugerează autoritatea lui Dumnezeu ca stăpân. ,, Acesta este numele folosit de Dumnezeu în mod frecvent când se adresează copiilor lui Israel”. Dumnezeu este stăpân, iar noi slujitori. Dumnezeu este monarh, iar noi robi. Adonai este cu alte cuvinte ,,Domn al tuturor” sau ,,Domn prin excelență” (Deuteronom 10:17-18).

c. Yahweh

Numele Yahweh apare de 6.828 de ori în Vechiul Testament și este cel mai important și semnificatv dintre toate. Rabinii evrei din respect pentru sacralitatea acestui nume au preferat să pronunțe ,,Adonai” în loc de YHWH. Versiunea Americană standard traduce Numele YHWH cu ,, Iehova ”, dar majoritatea traducerilor moderne îl redau prin ,,Domnul” și acesta datorită unor discuții considerabile cu privirea la originea și înțelesul numelui. ,, În latina nouă consoanele numelui personal YHWH au fost scrise JHVH și, combinate cu vocalele cuvântului ebraic pentru Domn, a rezultat cuvântul ,,Iehova”.

Prin acest nume, Dumnezeu Se descrie pe Sine când ,, Moise a zis lui Dumnezeu: Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: Dumnezeul parinților voștri m-a trimis la voi; și mă vor întreba: Care este Numele Lui?" Ce le voi răspunde? Dumnezeu a zis lui Moise: Eu sunt Cel ce sunt. Și a adăugat: Vei raspunde copiilor lui Israel astfel: "Cel ce Se numește "Eu sunt", m-a trimis la voi. Dumnezeu a mai zis lui Moise: Așa să vorbești copiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul parinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veșnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam” (Exod 3:14-15).

Numele de Iahweh apare în Scriptură în contextul legamintelor lui Dumnezeu cu poporul Său. Prin acest nume, Dumnezeu a făcut legământ cu Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, David și Isus. Prin acest nume a scos Dumnezeu pe Israel din Egipt, i-a eliberat din robie, i-a răscumparat și a intrat în legământ cu ei. Dumnezeu în fața căruia ne închinăm și este autoexistent în El însuși, alege să se reveleze și să Se oblige prin legământ, față de noi. Acesta este un concept extraordinar.

Însuți Domnul Isus s-a identificat cu acest nume ,,Eu Sunt” in Evanghelia dupa Ioan 6:35; 8:12; 10:9, 11; 11:25; 14:6; 15:1, prin care pretinde ca este egal cu Yahweh. Cele șapte afirmații au ca scop să demonstreze că Tatăl și Fiul sunt una. Ei iși determină propria existență și asta însemnă că ei sunt independenți și separați de creație. Ei sunt eterni și imuabili.

2. Nume combinate ale lui Dumnezeu

Scriptura menționează multe nume ale lui Dumnezeu și toate reflectă un anumit aspect al caracterului Său. Vom observa că numele compuse și combinate implică folosirea lui El (ebr. Dumnezeu – Elohim și Yahweh). Aceste nume exprimă caracterul lui Dumnezeu și experiențele emoționale ale credincioșilor cu providența divină.

a. El Șadai

El Șadai înseamnă ,, Dumnezeul Atotputernic ” și apare în contextul legământului Său cu Avraam (Geneza 17:1; Exod 6:3-4). Prin acest nume Dumnezeu este considerat un Dumnezeu care își ține legământul. Numele acesta Îl mai descrie pe Dumnezeu ca având control și putere atât în cer cât și pe pământ. Dumnezeu are putere și autoritate asupra creației și naturii. El controlează vântul, ploaia și zăpada, pentru ca noi să avem ce mânca, ce bea și îmbrăca.

b. El Elion

El Elion înseamnă ,,Dumnezeul cel Prea înalt” și accentuează supremația lui Dumnezeu. Melhisedec și Avraam recunosc poziția supremă și poziția dominantă a lui Dumnezeu în creație. Pentru Melhisedec și Avraam, Dumnezeu este ziditorul cerului și a pământului (Geneza 14:17-24).

c. El Olam

El Olam înseamnă ,,Dumnezeul cel Veșnic” (Geneza 21:33) și subliniează caracterul nechimbător a lui Dumnezeu. În Dumnezeu nu este schimbare și nici umbră de mutare. Dumnezeul cel Veșnic nu obosește și nici nu și-a consumat energia prin efortul ce la depus în creație. Dimpotrivă Dumnezeu dă putere celui ce își pune încrederea în El, chiar dacă este obosit și cade în leșin (Isaia 40:28-31).

3. Nume compuse ale lui Dumnezeu

a. Iehova Iire

Iehova Iire este un nume compus de Avraam și înseamnă ,,Domnul va purta de grijă”. Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-și aducă fiul ca jertfă pe Muntele Moria (Geneza 22:1-2). Prin această cerință Dumnezeu testa credința lui Avraam, iar Avraam dă dovadă de fidelitate și credință (Evrei 11:17-19). Și când era pe punctul de a-l aduce ca jertfă pe Isaac a intervenit Dumnezeu. Iehova Iire ,,Domnul va purta de grijă” a fost rostit de Avraam în momentul când Dumnezeu a procurat berbecul pentru jertfă în locul fiului său (Geneza 22:9-14).

b. Iehova Rafa

Iehova Rafa înseamnă ,,Domnul care vindecă”. Dumnezeu a zis poporului Său la Mara, după ce a vindecat apa amară în apă dulce ,,..daca vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă” (Exodul 15:26).

c. Iehova Nisi

Iehova Nisi înseamnă ,,Domnul, steagul meu”. Israel lupta împotriva lui Amalec, iar Dumnezeu le-a adus aminte că era cu ei și că va fi cu ei. Împreuna cu Domnul ei sunt mai mult decât biruitori și Moise zidește un altar unde rostește numele ,,Domnul, steagul meu” în urma victorii împotriva lui Amalec (Exodul 17:15).

d. Iehova Șalom

Iehova Șalom înseamnă ,, Domnul, pacea noastră ” (Judecători 6:24). Dumnezeu este pacea noastra.

Cuvantul ,,pace“ are în Biblie cel puțin trei semnificații. In primul rand pacea spirituală aceasta fiind pacea dintre om și Dumnezeu. Urmată de pacea interioară și pacea relațională între oameni. Biblia ne lasă să înțelegem că toate aceste trei dimensiuni ale pacii au fost afectate de păcat. Cand omul a fost creat, el avea pace cu Dumnezeu, cu sine și cu ceilalți oameni. Dar cand omul s-a razvratit împotriva lui Dumnezeu lundu-și destinul în mână de unul singur, partașia cu Dumnezeu, pacea launtrică și pacea dintre oameni au fost întrerupte din pricina păcatului. Păcat produs în grădina Edenului. Biblia spune că în Împaratia lui Dumnezeu era pace și armonie, iar Lucifer, un heruvim creat și înzestrat de Dumnezeu cu înțelepciune și frumusețe fiind fără prihană în caile lui din ziua când a fost făcut până în ziua când s-a gasit nelegiuire în el, fiind că a vrut să fie ca Dumnezeu. Și dintr-un heruvim ocrotitor a devenit un uzurpator împreuna cu alți îngeri corupti. Dar Dumnezeu cu suflarea gurii Sale i-a mobilizat și aruncat pe pământ. Diavolul pe pământ a reușit să amăgească și să pună în mintea omului același gând care se născuse în el, să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu a creat universul și pe noi să-i fim parteneri, dar diavolul cu înțelepciunea lui drăcească și perversă la făcut pe om aliatul lui prin amăgire. Consecința neascultării de Dumnezeu este păcatul care s-a așternut deasupra pământului. Din cauza neascultării păcatul a intrat în lume și prin păcat a intrat moartea, și așa omul încheie viața cu moartea datorită neascultării.

Din Eden și până la Armaghedon există un război spiritual continu între armata lui Dumnezeu și armata Diavolului, între lumină și întuneric, între bine și rău. Bărbații, femeile și copii sunt prinși în acest război. Satan se luptă să domine și să distrugă creația lui Dumnezeu, întorcându-i pe oameni unii împortiva altora, iar în acelați timp Dumnezeu se luptă să salveze ceea ce El a creat. Întrebarea care se naște acum este: pacea dintre om si Dumnezeu, cu sine și ceilalți oameni mai poate fi realizată în urma căderii în păcat a rasei umane? Biblia spune, da! Numai că omul de unul singur nu poate restabili pacea oricât ar încerca de unul singur.

Pacea oamenilor este temporară, provizorie și vremelnică. Câte tratate de pace nu au fost calcate în istorie până acum? Vă aduc aminte de tratatul de pace de la Versailles din anul 1919 ce a dus la încheiere oficială a primului război mondial, dar care a fost călcat mai târziu de Hitler în anul 1939. Dar pacea lui Dumnezeu întrece orice pricepere (Filipeni 4:7) este durabilă, solidă și de calitate. Pacea lui Dumnezeu depășește rațiunea umană de a înțelege cum Dumnezeu poate produce aceasta pace. ,, Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos “ (Romani 5:1). Prin Domnul nostru Isus Hristos avem pacea cu Dumnezeu. ,,Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în el, și să împace totul cu Sine, prin El…făcând pace prin sângele crucii Lui“ (Coloseni 1:19, 20). Dumnezeu prin Domnul Isus a stabilit o noua relație între Dumnezeu și om prin sângele crucii Lui. Apostolul Pavel spune că în noua orânduială stabilită de Dumnezeu deosebirea de rasă a fost stearsă. ,,Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătesacă, nici parte femeiască, (nici rom, nici român, nici german, nici francez, nici ungur și nici chinez) fiindcă toți suntem una în Hristos“ (Galateni 3:28). În Isus și prin Isus omul este eliberat de prejudecăți rasiale. Dumnezeu prin fiul său se uită la toți oamenii pământului albi, negri, galbeni și roșii, îmbrăcați și dezbrăcați cu sau fară școală, cântând pe voci sau nearmonios și toți suntem copii Lui. Copii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Toti oamenii au exact aceiași valoare în ochii lui Dumnezeu. Dacă omenirea s-ar întoarce de la căile ei rele la Dumnezeu, părăsind imoralitatea, idolatria, mâdria și lăcomia, ura și multe alte lucruri care ne conduc în conflict, ar exista posibilitatea instalării pacii pe pământ. Dar este nevoi de pocăiță la scara mondială. Dumnezeu face pace cu noi prin jertfa sublimă a Domnului nostru Isus.

e. Iehova Ra,ah

Iehova Ra,ah înseamnă ,, Domnul, păstorul meu ”. Domnul este păstorul meu nu voi duce lipsă de nimic – de pace, de bucurie, de boli, de nuia și toiag, etc (Psalmul 23:1).

f. Iehova Țidkenu

Iehova Țidkenu înseamnă ,,Domnul neprihănirea noastră”. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: "Domnul, Neprihanirea noastra!" (Ieremia 23:6).

g. Iehova Șammah

Iehova Șammah înseamnă ,,Domnul, este aici” (Ezechiel 48:35). În prezența lui Dumnezeu primești îndurare și viață veșnică. În prezența lui Dumnezeu cei tineri aduc rod și la bătrânețe sunt plini de suc și verzi. În prezența lui Dumnezeu cei învârstă întineresc ca vulturii. În prezența lui Dumnezeu sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Lui.

e. Concluzie

Prin urmare putem observa că fiecare dintre aceste nume au un înteles important și minunat, plin de mângâiere și consolare.

V. Atributele lui Dumnezeu

Numele lui Dumnezeu exprimă întreaga Sa ființă, în timp ce atributele Lui descriu diverse aspecte ale caracterului Său. ,, Atributele sunt inseparabile de ființa sau esența lui Dumnezeu” spunea Millard J. Erickson. Repet încă o dată că: Nu putem să-L percepem pe Dumnezeu pe deplin. Este ca și cum am încerca să cuprindem un ocean întreg, într-o ceașcă de ceai. Dar studiind Numele și atributele lui Dumnezeu, cred că putem înțelege mai bine cine este Dumnezeu.

Teologii pentru a înțelege mai bine pe Dumnezeu au împărțit atributele Lui în două tipuri: ,,atribute netransmisibile și atribute transmisibile” sau ,,atribute naturale și atribute morale”. Ambele ideii exprimă aceleași lucruri.

1. Atribute naturale sau netransmisibile

Atributele netransmisibile sau naturale ale lui Dumnezeu sunt: spirit, omnipotența, omniprezența, omnistiința, eternitatea și imuabilitatea.

a. Dumnezeu este spirit

Conform celor spuse de Isus în Ioan 4:24 ,,Dumnezeu este duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr”. Din aceste cuvinte reiese clar că: Dumnezeu nu este alcătuit din materie așa cum suntem noi oamenii. Asta înseamnă că Dumnezeu nu are un trup fizic limitat. Însuși Isus a spus ucenicilor dupa înviere că: ,,…un duh n-are nici carne, nici oase…” (Luca 24:39).

Unul dintre elementele creației omului este duhul. În adâncul ființei tale ești un spirit, un duh ca și Dumnezeu. Duhul tău este adevarata ta identitate. El este veșnic și va exista etern ca și Dumnezeu. Trupul este material și slujește ca și casa a duhului. Cu acest trup noi putem comunica cu lumea materială, între noi. Cu duhul nostru putem comunica cu lumea spirituală. Prin intermediul duhului nostru comunicam cu Dumnezeu. Dumnezeu prin duhul nostru ne vorbeste. Prin duhul nostru, Duhul Sfânt ne călauzește, primim visuri, vedenii și profeții. De aceea spunea Domnul Isus când vă închinați să nu bolborosiți aceleași cuvinte ca și neamurile. Adică nu încerca să comunici cu Dumnezeu prin intermediul materiei. Comunică cu Dumnezeu prin intermediul duhului. Închinatorii adevarați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr.

Spiritualitatea lui Dumnezeu a constituit întotdeauna o problemă pentru om. Dumnezeu, fiind duh, o Ființă transcendentă din afara spațiului și timpului nu poate fi limitat de un spațiu geografic și nici reprezentat printr-un obiect fizic sau printr-o imagine fizică, de aceea spiritualitatea lui Dumnezeu este prezentată în Scriptură ca fiind opusă idolatriei. ,, Fiindcă n-ați văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți un chip cioplit sau o înfățișare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei… ” (Deuteronom 4:15-16).

Există anumite pasaje în Biblie ce sugerează că Dumnezeu are caracteristici fizice cum sunt ochii (Psalmul 11:4; Evrei 4:13), pleoapele (Psalmul 11:4), urechile (Psalmul 55:1; Isaia 59:1), nasul (Deuteronom 33:10), gura (Deuteronom 8:3), buze (Iov 11:5), limbă (Isaia 30:27), gât (Ieremia 18:17), brațe (Exodul 15:16), mână (Numeri 11:23), deget (Exodul 8:19), inimă (Geneza 6:6), picior (Isaia 66:1), etc. În Scriptură mai sunt atribuite lui Dumnezeu emoții omeneși cum ar fi bucuria (Isaia 62:5), tristețea (Psalmul 78:40; Isaia 63:10), mânia (Ieremia 7:18-19), dragostea (Ioan 3:16), ura (Deuteronom 16:22) și altele. Toate acestea trebuie să le tratăm ca antropomorfisme – adică un limbaj ce vorbește despre Dumnezeu în termeni omenești. Scriptura folosește acest limbaj pentru a exprima adevarul despre Dumnzeu prin analogii umane pentru ca să-L înțelegem. ,,Dumnezeu este duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4:24).

b. Dumnezeu este omnipotent (atotputernic)

Omnipotența lui Dumnezeu se referă la nemărginirea puterii pe care El o are. Omnipotența lui Dumnezeu este afirmată în întrega Biblie, de la Geneza la Apocalipsa. El a creat totul din nimic – El a vorbit și cuvintele sau materializat. Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină: și a fost lumină” (Geneza 1:3). Dumnezeu a zis: Să fie verdeața și pomi roditori; să fie soare, lună și stele, etc: și toate sau materializat prin puterea Cuvantului (Geneza 1:1-31). Dumnezeu este atotputernic în relația Sa: cu natura, cu omul, cu îngerii și cu demonii. Nu există nimic mai superior, mai tare sau mai puternic decât Domnul. Dumnezeu l-a întrebat pe Avraam: ,,Este oare ceva prea greu pentru Domnul ?” (Geneza 18:14). La această întrebarea Iov a răspuns: ,,Știu că Tu poți totul…” (42:2).

Dumnezeu este omnipotent, dar nu poate face lucruri care nu sunt în concordanță cu natura Sa sau lucruri care I-ar nega caracterul.

În primul rând am putea spune că: Dumnezeu nu își calcă cuvântul dat ,,Daca suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

În al doilea rând am putea spune că: Dumnezeu nu poate minți ,,…este cu neputință ca Dumnezeu să mintă…” (Evrei 6:18).

În al treilea rand am putea spune că: ,,…Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni” (Iacov 1:13). Dumnezeu este consecvent cu caracterul Său.

Omnipotența lui Dumnezeu este infinită și acest atribut este considerat un atribut netransmisibil, dar ,,…chiar dacă (noi) nu avem omnipotență, Dumnezeu ne-a dat puterea de a avea rezultate, atât putere fizică cât și alte feluri de putere: putere mintală, putere spirituală, putere de convingere și putere în cadrul unor structuri de autoritate (familie, biserică, guvrenare civilă și altele). În toate aceste domenii, folosirea puterii pe căi plăcute lui Dumnezeu și în conformitate cu voia Lui este din nou un lucru care-I aduce glorie din moment ce Îi reflectă caracterul” spune Wayne Grundem.

Cu alte cuvinte puterea pe care noi am primit-o de la Dumnezeu, reprezintă abilitatea de a asculta de voia lui Dumnezeu întotdeauna.

c. Dumnezeu este omniprezent

Acest atribut spune că: Dumnezeu este prezent pretutindeni. Dumnezeu este prezent peste tot (în contrast cu panteismul care neagă personalitatea lui Dumnezeu și afirmă că Dumnezeu este în tot). Dumnezeu umple universul în toate dimensiunile lui, dar nu este prezent în tot. Dumnezeu și universul după părerea panteiștilor sunt în esență identici. Tot ce se vede este Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu este în soare, în luna, în stele, în copaci și flori. Biblia ne învață că Dumnezeu și creația sunt două lucruri distincte. Dumnezeu este etern, imuabil și iubitor, iar universul este creația mâinilor lui. Numai un Dumnezeu personal a putut creia ființe persoanle.

Biblia vorbește deslușit despre omniprezența lui Dumnezeu:

,,Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, și nu sunt Eu și un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile și pământul? zice Domnul” (Ieremia 23:23-24).

,,Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo; dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea marii, și acolo mâna Ta mă va călauzi, și dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: "Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumină dimprejurul meu!" Iata că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua, și întunericul, ca lumina” (Psalmul 139:7-12).

,,Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13).

Oriunde ne-am duce nu ne putem ascunde de prezența lui Dumnezeu chiar și atunci cand păcătuim în mod conștient, voit și voluntar. Pe partea cealaltă omniprezența lui Dumnezeu este o mângâiere și un lucru încurajator să stii că oriunde te-ar așeza imprejurările și circumstanțele, Dumnezeu este cu tine. Nu există nici un loc în care te-ai putea afla, iar Dumnezeu să nu fie prezent.

d. Dumnezeu este omniscient

Acest atribut vorbește despre cunoașterea infinită, universală și completă a lui Dumnezeu. Asta înseamnă că Dumnezeu cunoaște toate evenimentele trecute, prezente și viitoare. Evenimentele din univers, din creație și detaliile cele mai mărunte ale vieților noastre sunt disponibile înaintea lui Dumnezeu ca o cunoaștere prezentă.

i. Dumnezeu cunoaște viitorul

,,Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu și nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9-10).

Dumnezeu cunoaște pe delin întreaga istorie umană trecută și viitoare. Dumnezeu știa succedarea imperiilor ce aveau să vină (Daniel 2:36-43; 7:4-8) și știe evenimentele care urmează să se întâmple pe pământ (Matei 24-25; Apocalipsa 6-19).

ii. Dumnezeu cunoaște natura

,,El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (Psalumul 147:4-5; 104:1-35).

iii. Dumnezeu cunoaște detaliile necesare vieții

,,…căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi ” (Matei 6:8) sau ,, Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați” (Luca 12:7).

iv. Dumnezeu cunoaște acțiunile și gândurile

,, Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele” (Psalmul 139:1-3).

Dumnezeu în precunoașterea Lui știe cine alege binele sau răul, binecuvântarea și blestemul, viața și moartea, raiul și iadul. Precunoașterea lui Dumnezeu nu predetermină alegerile noastre individuale și nici nu violează libertatea de voință a omului. Dumnezeu nu-i trimite pe oameni în iad; El le permite să își aleaga propriul lor destin veșnic.

v. Dumnezeu cunoaște cuvintele înainte ca noi să le rostim

,,Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul” (Psalmul 139:4).

vi. Cunoașterea lui Dumnezeu este intuitivă

Dumnezeu are o cunoaștere nemijlocită a realitații prin observarea directă a vieții, obiectelor sau fenomenelor. Această cunoaștere ,,…este imediată, nu prin intermediul simțurilor; este simultană, nu câștigă prin observație sau rațiune; este efectivă, completă și conformă cu realitatea” spune Paul Enns în cartea ,,Manual Teologic”.

e. Dumnezeu este etern

Eternitatea lui Dumnezeu trebuie definită în felul urămtor: Dumnezeu nu are început sau sfârșit, El este etern și infinit. Moise spunea în psaltire ,,Înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu” (Psalmul 90:2). Elihu în conversația lui cu Iov despre Dumnezeu spunea că: Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns” (Iov 36:26). Dumnezeu este ,,…Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul…” (Apocalipsa 1:8). Faptul că Dumnezeu este spirit și existența lui Dumnezeu nu are un început înseamnă că El a creiat toate lucrurile.

,,Fizicienii spun că materia, timpul și spațiu trebuie să apară toate în același timp. Dacă nu există materie, nu poate exista spațiu sau timp. Astfel, înainte de crearea universului de către Dumnezeu timpul n-a existat…De aceea, când Dumnezeu a creat universul, El a creat și timpul; când Dumnezeu a început să creeze universul, timpul a cunoscut la rândul său un început și atunci a început să existe o succesiune de momente și evenimente. Dar înainte să fi existat un univers și înainte să fi fost timpul, Dumnezeu a existat întotdeauna, fără început, și fără să fie influențat de timp” spune Wayne Grundem.

Asta înseamnă că Dumnezeu este nelimitat și timpul nu-l limitează pe Dumnezeu.

f. Dumnezeu este imuabil

Imuabilitatea lui Dumnezeu este acea perfecțiune a lui Dumnezeu în care El nu se supune schimbării. Dumnezeu este absolut neschimbător, veșnic același.

,,Tu ai întemeiat în vechime pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dat Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veșmânt și se vor schimba. Dar Tu rămâi Același și anii Tăi nu se vor sfârși” (Psalmul 102:25-27).

,,Dumnezeu a existat înainte să fi fost cerurile și pământul și El va exista după ce ele vor fi distruse. Dumnezeu schimbă universul, dar în contrast cu această schimbare, El rămâne Același” spune Wayne Grundem.

,,Nu vă înșelați preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:16-17).

Caracterul lui Dumnezeu este veșnic același din moment ce numai daruri bune au venit întotdeauna de la Dumnezeu, putem fi siguri că și în viitor numai daruri bune vor veni de la El. Noi suntem foarte schimbători. Într-o zi suntem într-un fel, în altă zi sutem altfel, cu toate că rămânem aceiași persoană. Noi nu suntem imutabili – noi suntem mutabili. Așa ceva este de neconceput pentru Dumnezeu. Dumnezeu în perfecțiunea Lui absolută, este întotdeauna același.

i. Se răzgândește Dumnezeu uneori ?

În cartea Numeri 23:19 citim că: ,,Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a fagaduit, oare nu va împlini?”. ,,Totuși în Biblie găsim episoade în care Dumnezeu pare a fi schimbător, revenind asupra unor hotărâri exprimate anterior ”. ,,Înțelegem din cartea lui Iona că Dumnezeu Și-a schimbat hotărârea când n-a nimicit cetatea Ninive. Ne gândim la situația în care lui Dumnezeu I-a părut rău pentru că l-a făcut pe om pe pământ (Geneza 6:6) sau I-a părut rău că l-a făcut rege pe Saul” (1 Samuel 15:10).

Raspunsul este acesta: ,,Caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată, dar procedeul Său de lucru cu oamenii se schimbă”. ,,Există situații în care Dumnezeu anulează o sentință pe care a dat-o cu privire la om (individ sau grup), însă nu pentru că El este schimbător, ci pentru că omul s-a schimbat fie în bine, fie în rău, iar Dumnezeu acționează conform dreptății Sale. El îl iartă pe cel care se indreaptă și îl pedepsește pe cel care păcătuiește, rămânând astfel neschimbat în dreptatea Sa ” (Ezechiel 18:21-22, 24, 26-28) scrie Ioan Brie în ,,Manualul Catehetic” al Cultului Penticostal.

2. Atribute morale sau transmisibile

Daca atributele naturale ale lui Dumnezeu sunt netransmisibile nouă oamenilor, iată că atributele morale ale lui Dumnezeu ne sunt transmisibile sau comunicabile. Aceste atribute pot fi gasite și în caracterul nostru, dar într-o formă relativă și nu absolută.

Atributele morale ale lui Dumnezeu sunt: sfințenia, dreptatea, și dragostea.

a. Sfințenia lui Dumnezeu

Cuvântul ,,sfințenie“ în ebraică ,,kadoș“ și în limba greacă ,,hagios“ exprimă aceiași idee de ,,separare față de rău, pus deoparte”. Sfințenia lui Dumnezeu înseamnă puritate morală absolută. El nu poate nici să păcătuiască și nici să tolereze păcatul. Biblia ne învață că: una din manifestările sfințeniei lui Dumnezeu este mânia Sa împotriva păcatului, păcătosului și de tot ce este rău. Jertfa lui Isus Hristos pe cruce este cea mai supremă revelație a sfințeniei lui Dumnezeu. Singurul Său Fiu a murit pentru noi și păcatele noastre pe cruce. Sfințenia îL reprezintă pe Dumnezeu. Toate atributele lui Dumnezeu reflectă sfințenia Lui și din acest motiv sfințenia a mai fost numită de teologi ,,un atribut al atributelor“ lui Dumnezeu.

Profetul Isaia spune că: ,,Serafimii stau deasupra scaunului de domnie a lui Dumnezeu și strigă unul către altul și zic: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (6:2-3). Isaia subliniează mareția, splendoarea și sfințenia lui Dumnezeu la superlativ. Am putea spune și nu gresim: sfințenia este cartea de vizită a lui Dumnezeu.

Sfințenia perfectă a lui Dumnezeu este standardul pentru caracterul nostru moral și etic. El este legea și stabilește codul. ,,Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre toate popoarele, ca să fiți ai Mei“ (Leveticul 20:26) sau ,,Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Caci este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:15-16). Asta înseamnă că: noi ca și popor a lui Dumnezeu trebuie să ne separăm de lucrurile necurate și să fim cu totul sfinți. Apostolul Pavel ne încurajează să ne separăm de influența dominantă a lumii ,,Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu." De aceea: "Ieșiți din mijlocul lor și desparțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic“ (2 Corinteni 2:14-18) sau ,,Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră să vă feriți de curvie! Fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul (adică trupul) în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu…Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție ci la sfințire“ (1 Tesaloniceni 4:3-7). Aceste versete și alte sunt clare și deslușite: trebuie să ne separăm de modul imoral de viață și să umblam în sfințenia lui Dumnezeu. Întotdeauna, de Dumnezeu trebuie să ne apropiem ,,cu evlavie și cu frică“ (Evrei 12:28). Indiferent că suntem singuri în cameră, în familie, în biserică sau în societate, Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeu și sfințenia nu este opțională în prezența Lui ci indispensabilă. Dumnezeu nu face excepții cartea Evrei spune: ,,Să urmarim pacea și sfințirea fară care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu“ (12:14).

b. Dreptatea lui Dumnezeu

Dumnezeu este drept și El însuși este standardul final al dreptații. Dreptatea lui Dumnezeu este perfectă și în acord întotdeauna cu ce este drept. Dreptatea lui Dumnezeu asigură ordinea morală a universului și se manifestă prin:

i. Condamnarea și pedepsirea celui rău

Exodul 9:23-27; Psalmii 11:4-7; Daniel 9:12-14; Apocalipsa 16:5-6.

Se zice că Moise nu departe de o fantână stătea și medita la Cuvantul lui Dumnezeu. Și de o dată vine un călator însetat, se apleacă bea apa și de la brâu îi cade o pungă cu bani și fară să-și dea seama pleacă mai departe. Între timp vine un alt călător însetat, bea apa, gasește punga de bani și pleacă fericit. Vine un al treilea călător însetat bea apa și se odihnește liniștit lângă fântână. Primul călator, pe drum își dă seama că a pierdut punga de bani la fântână și se întoarce. Lângă fântână stătea cel de-al treielea calător ce este acuzat că a furat punga cu bani și este ucis în cele din urmă de primul călător. Moise privind la această scenă teribilă spune: Doamne ești nedrept! De ce a trebuit ca primul călător să-și piardă punga cu bani, cel de-al doilea să o gasească, și cel de-al treilea să fie ucis? Și spune povestea că Dumnezeu a raspuns în felul următor: Moise, primul călător a primit punga de bani de la tatăl său, un tâlhar ce la jefuit pe tatăl celui de-al doilea călător. Și astfel cel de-al doilea călător a recuperat banii tatălui său. Iar al treilea călător a ucis un om nevinovat acum trei zile și astfel a plătit pentru crima lui.

Dumnezeu cunoaște totul și El însuși veghează să se facă dreptate (Geneza 18:25; Ieremia 9:24).

ii. Justificarea păcatelor celor necredincioși ce se pocăiesc

,,Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:23-26).

Scriptura spune că: ,,…toți (oamenii) au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” și plata acestor păcate este moartea (Romani 6:23). Justiția și dreptatea lui Dumnezeu ne condamnă pe toți la moarte din cauza păcatelor noastre. Intrebarea care se naște aici este urmatoarea: Dacă plata păcatului este moartea cum poate Dumnezeu să ne considere pe noi drepți, în ciuda păcatului și în același timp El să rămână drept în judecata Lui. Să zicem că la tribunal sunt adus eu un bandit și ticălos, și aș recunoaște că sunt vinovat, iar judecătorul ar spune: Îmi place de tine ești liber să pleci. Întrebarea care se naște este aceasta: Acest judecător sprijină legea sau o sfidează – știe oare ce înseamnă dreptatea și nedreptatea – mai poate fi numit acest judecător drept în urma unui astfef de verdict? Răspunsul este, Nu! Dar dacă judecătorul avea să spună ceva de genul: ,,Îmi ești simpatic și pentru aceasta am să plătesc Eu pentru tine, am sa mor Eu în locul tău“ – mai poate fi numit acest judecător drept în urma unui astfel de verdict? Raspunsul este, Da! Pentru că judecătorul a respectat legea, a dat sentința și a murit în locul celui vinovat.

Dumnezeu marele Judecător ,,…era in Hristos impacand lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor (…) Pe cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihanirea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5:19, 21).

,,Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire…oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“ (Romani 10:10, 13). Când un necredincios ÎL acceptă pe Isus Hristos prin credință ca Domn și Mântuitor în inima lui Dumnezeu din acel moment produce transferul de conturi. Nedreptatea și păcatul lui trece în contul lui Isus, iar dreptatea și sfințenia lui Isus trece în contul lui, și astfel tot trecutul lui este iertat și sfințit prin jertfa lui Isus Hristos.

iii. Iertarea păcătosului ce se smerește și se mărturisește

,,Dacă ne marturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1:9).

Termenul a mărturisi în limba greacă înseamnă ,,a spune aceleași lucruri despre păcat ca și Dumnezeu“. Păcatul este dezgustător. Păcatul este comparat în Scriptură cu vărsătura, iar păcătoșii sunt precum câinii care o ling (Prov 26:11; 2 Pet 2:22). Păcatul este numit noroi, iar păcătoșii sunt precum porcii care se tăvălesc în el (Ps 69:2; 2 Pet 2:22). Păcatul este asemănat cu un cadavru în putrefacție, iar păcătoșii sunt precum mormintele ce miros greu (Matei 23:27). Păcatul este dezgustător. ,,…Păcatul este rușinea popoarelor“ (Prov 14:34). Păcatul degradează noblețea omului și întinează sufletul. Păcatul întunecă mintea și contaminează pe cei din jur (1 Cor 5:6). Când ne mărturisim trebuie să admitem perspectiva lui Dumnezeu asupra păcatului, și El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele.

Marturisirea păcatelor nu înseamnă că ți se permite să comiți păcate. Păcatul poate și ar trebui să fie învins prin puterea Duhului Sfânt (Romani 8:12-13).

iv. Răsplătirea celor ascultători

Psalmii 58:11; Evrei 6:10; 2 Timotei 4:8; Romani 2:7-8, etc.

Felul în care noi imităm dreptatea lui Dumnezeu poate fi văzut și în dreptatea noastră față de alții. De aceea luăm apărarea celui nevinovat, de aceea protejăm pe cel slab, de aceea recunoaștem nedreptățile sociale ce se fac în societate, de aceea există instanțe judecătorești, poliție și armată. Acest atribut transmisibil trebuie folosit pe căi plăcute lui Dumnezeu și în conformitate cu voia Lui. Dar daca oamenii simpli sau investiți cu autoritate în familie, în biserică și în societate nu practică dreptatea socială în ziua aceea Dumnezeu ne va judeca cu asprime.

c. Dragostea lui Dumnezeu

Totul începe cu dragostea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul dragostei. Biblia spune că: ,,…Dumnezeu este dragoste“. Dragostea lui Dumnezeu nu este doar un simplu impuls emoțional sau sentimental, Dumnezeu este dragoste eternă prin natura Lui. ,, Dragostea eternă a lui Dumnezeu dovedește într-un anumit punct de vedere, existența Sfintei Treimi. Pentru că Dumnezeu este etern și dragostea Lui este eternă, trebuie să fi existat cineva pe care El să-l fi iubit întotdeauna “ spunea Martyn Lloyd Jones. Isus in rugăciunea Lui vorbește Tatălui Său despre ,,slava pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24). Dragostea lui Dumnezeu a fost activă între membrii Sfintei Treimi chiar înainte de creație. ,, Dragostea eternă a Tatălui față de Fiul, a Fiului față de Tatăl și a celor doi față de Duhul Sfânt face din cer o lume a dragostei…“ spune Wayne Grudem.

Dragostea lui Isus a transformat mânia lui Dumnezeu în dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Întregul proces al mântuirii își are începutul în dragostea lui Dumnzeu pe care noi nu am meritat-o. ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică“ (Ioan 3:16). Dragostea lui Dumnezeu este mai presus de rațiune, El iubește într-un mod irațional și necondiționat oamenii. De aceea ,,dragostea lui Dumnezeu este o dragoste inseparabilă. Nu există nimic în timp sau în eternitate care poate să-l separe pe om de ea “ (Romani 8:35-39) spune William Barclay.

Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste producătoare și transformatoare. Dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt produce o viată de cailtate, un caracter de nobil – răbdare, capacitatea de a suferi, speranță, bunătate (Romani 5:3-5).

Dragostea lui Dumnezeu este un atribut transmisibil și testul imitării dragostei lui Dumnezeu constă în al iubi pe Dumnezeu și pe semeni. ,,Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții“ (1 Ioan 4:7-11). ,,Există posibilitate să predici despe dragoste și să duci o viață lipsită de dragoste, să preamărești în cuvinte dragostea și să negi realitatea dragostei în fapte“ spune William Barclay.

Adevărata dragoste produce generozitate, iertare, unitate și toate acestea și altele reflectă într-un mod deosebit dragostea lui Dumnezeu.

VI. Trinitatea lui Dumnezeu

Trinitatea este considerată o doctrină fundamentală pentru credința creștină. Cu toate că această doctrină este fundamentală rațiunea noastră nu o poate explica logic. Trinitatea este un mister care depășește cu mult capacitatea noastră de a înțelege. Printre teologi circulă o vorbă: ,,Dacă înțelegi această doctrină ești nebun, dar dacă n-o crezi vei merge în iad“. Ei bine Trinitatea este un mister ce ,,reprezintă gloria de nepătruns a Dumnezeirii“ spunea Louis Berkhof.

Definiție: ,,Sfintele Scripturi și scriitorii creștini antici învață că Dumnezeu este unic, unul singur ca fire divină, dar totodată întreit ca persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Întrucât firea (natura) dumnezeiască este unică și indivizibilă, fiecare Persoană a Sfintei Treimi este Dumnezeu, iar Cei Trei sunt uniți fără a fi despărțiți și fără a fi contopiți“ spune Ioan Brie în ,,Manualul Catehetic” al Cultului Penticostal.

Asta înseamnă cel puțin trei lucruri din punctul de vedere al acestei doctrine: În primul rând există un singur Dumnezeu în natura Sa intimă, dar totodată întreit ca persoane. În al doilea rând cele trei Persoane; sunt consubstanțiale (au aceiași natura-esență); sunt coeterne (sunt toate trei din veșnicie); și sunt coegale (sunt în egală măsură dumnezeiești). În al treilea rând toate atributele naturale și morale ale lui Dumnezeu despre care tocmai am vorbit aparțin în egală măsură Domnului Isus si Duhului Sfânt. Astfel Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt sunt de asemenea eterni, omniprezenți, omnipotenți, sfinți, drepți și infinit de iubitori.

Biblia nu folosește cuvântul Trinitate și nici nu spune că Dumnezeu se manifestă în trei persoane – Tată, Fiu și Duhul Sfânt. Însă această doctrină după cum vom ajunge să vedem, poate fi găsită atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Trinitatea este sugerată pretutindeni și în cele mai neașteptate locuri.

1. Sfânta Treime prezentă în Vechiul Testament

a. Pronume folosite pentru Dumnezeu, cu forme de plural

Încă din primul capitol al Genezei, Dumnezeu vorbește despre Sine la plural.

,,Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…“ (Geneza 1:26).

,,Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând bine și răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci“ (Geneza 3:22).

,,Haidem! să Ne coborâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleaga vorba unii altora“ (Geneza 11:7).

,,Am auzit glasul Domnului, întrebând: Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?…“ (Isaia 6:8) – observa-ți combinația dintre singular și plural.

b. Apariții ale Fiului în Vechiul Testament

În teologie acestea sunt numite ,,cristofanii“, adică manifestări ale lui Domnului Isus sub formă de înger înainte de întrupare. Isus sa revelat pe Sine sub această formă înainte de Întrupare, când El avea să vină și să locuiască printre oameni (Ioan 1:14).

i. Îngerul Domnului acceptă închinare

Îngerul Domnului ce apare în anumite episoade din Vechiul Testament și primește închinarea din partea omului nu este nimeni altul decât Domnul Isus (Iosua 5:13-15; Judecători 6:11-24; 13:16-22).

ii. Îngerul Domnului vorbește în nume personal cu aceiași autoritatea divină

,,Ingerul Domnului i-a zis: Îți voi înmulți foarte mult sșmânța, și ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată“ (Geneza 16:7-14).

iii. Îngerul Domnului foloseste autoritatea divină în nume persoanal

Geneza 21:17-20; 22:11-19; 31:11, 13; Exodul 3:2; 23:20; Zaharia 3:6-7

Toate aceste versete demonstrează că Îngerul Domnului este Dumnezeu Fiul cea de-a doua persoană din Trinitate.

c. Lucrări ale Duhlui Sfânt

Încă din debutul Genezei avem această revelație cu privire la Duhul Sfânt a treia persoana din Trinitate.

,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor“ (Geneza 1:1-2).

,,L-am umplut cu Duhul lui dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere și ștință pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn și să facă tot felul de lucrări“ (Exodul 31:3-5).

,,Domnul S-a coborât în nor și a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el și l-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și de îndată ce duhul s-a așezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit. Doi oameni, unul numit Eldad, și altul Medad, rămăseseră în tabără, și duhul s-a așezat și peste ei; căci erau dintre cei scriși, măcar că nu se duseseră la Cort. Și au început să prorocească și ei în tabără “ (Numeri 11:25-26).

,,Balaam și-a ridicat ochii și a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după semințiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el. Balaamși-a rostit prorocia și a zis:…“ Numeri 24:2-3).

,,Ghedeon a fost îmbăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâbiță, și Abiezer a fost chemat ca să meragă după el“ (Judecători 6:34).

,,Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și s-a mâniat foarte tare“ (1 Samuel 11:6).

,,Dar eu sunt plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoștința dreptății și de lagă, ca să fac cunoscut lui Iacov neleguirea lui, și lui Israel păcatul lui “.

Toate aceste versete demonstrează că Duhul Sfânt este Dumnezeu cea de-a treia persoană din Trinitate. Duhul Sfânt nu este o forță, o putere sau influență. Articolul hotărât ,,-l“ vine să accentueze caracterul absolut personal al Duhului Sfânt. El este o ființă imaterială, la fel ca Dumnezeu Tatăl, El este Dumnezeu.

2. Sfânta Treime prezentă în Noul Testament

Încă din prologul Noului Testament dovezile Sfintei Treimi sunt vizibile.

a. Dovezile Sfintei Treimi in Noul Testament

i. Nașterea Domnului Isus

Când Maria a fost anunțată că va naște un Fiu au fost mentționate cele trei Persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfânt (Luca 1:26-38).

ii. Botezul Domnului Isus

La botezul lui Isus, Dumnezeu Tatăl vorbește din ceruri, Dumnezeu Fiul este botezat în Iordan, iar Dumnezeu Duhul Sfânt se coboară în chip de porumbel.

,,De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și, în clipa aceea, cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“ (Matei 3:16-17).

iii. Formula baptismală

Ucenicii sunt trimiși de Isus dupa înviere să boteze în Numele Sfintei Treimi.

,,Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

iv. Binecuvântarea apostolică

,,Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin“ (2 Corinteni 13:14).

v. Venirea Domnului Isus

Isus Îl roagă pe Tatăl să-L trimită pe Duhul.

,,Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Dhul adevărului…“ (Ioan14:16-17)

b. Învățătura Sfintei Treimi în Noul Testament

i. Tatăl este Dumnezeu

,,Deci vouă tuturor, care sunteți preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fiți sfinți: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos “ ( Romani 1:7).

,,Totuși pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, și prin El și noi” (1 Corinteni 8:6).

ii. Fiul este Dumnezeu

,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și† Cuvântul era Dumnezeu.  El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și  viața era lumina oamenilor…Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:1-4, 14)

,,Pe când Fiului I-a zis: Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea și ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii Tăi“ (Evrei 1:8-9).

iii. Duhul Sfânt este Dumnezeu

,,Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 5:3-4).

iv. Dumnezeu este un singur Dumnezeu

,,Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn ” (Deuteronom 6:4).

,,Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5).

,,Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci…” (Iacov 2:19).

Biblia subliniează clar că există un singur Dumnezeu și doar unul singur. Cele trei persoane ale Trinitătii sunt egale, în natură și esență. Cu alte cuvinte Dumnezeu este o singură ființă întreit ca persoane. Nu există trei Dumnezei.

Crezeul atanasian spune în felul următor: ,,Noi ne închinăm unui singur Dumnezeu în Trinitate, și Trinității în unitate; fără să se confunde Persoanele: nici să nu se divizeze Substanța. Căci există o singură Persoană a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt este una singură: Gloria egală, majestatea coeternă. Asa cum este Tatăl: așa cum este și Fiul: și așa este și Duhul Sfânt…căci așa cum suntem constrânși de obligația creștină: recunoaștem fiecare Persoană în parte că este Dumnezeu și Domn: tot așa ne este interzis de același adevăr să spunem că sunt trei Dumnezei sau trei Domni”.

c. Concluzie

Biblia nu folosește cuvântul Trinitate și nici nu spune că Dumnezeu se manifestă în trei persoane – Tată, Fiu și Duhul Sfânt. Însă această doctrină după am observat poate fi găsită atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament.

BIBLIOGRAFIE

C. S. Lewis., Creștinismul Redus La Esențe, Editura: Societatea Misionară Română, 1991.

C. S. Lewis., Despre Minuni, Cele Patru Iubiri, Problema Durerii, București, Editura: Humanitas, 2012.

Eli Stanley Jones., Vița din Abundență, București, Editura: The Bible League, 2002.

Farid Abou-Rahme D., și Dumnezeu a zis…, Cluj: Editura Logos, 1998.

Henry M.Morris., Creaționismul Stiințific, Editura: Societatea Misionară Română, 1992.

Internațional Educațional Fellowship., Creația, Oradea: Colegiul Est European, 2005.

Internațional Educațional Fellowship., Doctrine biblice fundamentale, Oradea: Colegiul Est European, 2005.

Ioan Brie&Ciprian Terinte., Manualul Catehetic, București: Editura Pleroma, 2015.

Joe White&Nicholas Comninellis., Demisia lui Darwin, Cluj: Editura Operation Mobilisation Greater Europe&Aqua Forte, 2005.

Lloyd-Jones Martyn D., Mari Doctrine ale Bibliei, Oradea: Editura Făclia, 2002.

Millard J. Erickson., Teologie Creștină., Oradea: Editura Cartea Creștină, 2004.

Norman Geisler&Peter Bocchino., Temelii De Neclintit., Timișoara: Editura Impact Media, 2005.

Paul Enns., Manualul Teologic., Oradea: Editura Casa Cărții, 2005.

Wayne Grundem., Teologie Sistematică, Oradea: Editura Universității Emanuel, 2004.

William W. Menzies&Stanley M. Horton., Doctrine Biblice, Missouri&Oradea: Editura Life Publishers International&Life Publishers România, 1999.

William Barclay., Analiza semnatică a unor termeni din Noul Testament, Wheaton, Illinois: Editura Societatea Misionară Română, 1992.

Zaharia Bica., Scrisori fără adresă, Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2007.

200