Dizolvarea Si Lichidarea Societatii pe Actiuni

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Considerații generale privind societatea pe acțiuni

Constituirea societății pe acțiuni

CAP. II FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

2.1 Adunarea generala a acționarilor

2.2 Emisiunea de acțiuni și obligațiuni

2.3 Administrarea și conducerea societății pe acțiuni

2.4 Controlul gestiunii societății pe acțiuni

CAP. III MODIFICAREA ACTULUI CONSTITUTIV

3.1 Reducerea sau majorarea capitalului

3.2 Retragerea și excluderea acționarilor

3.3 Schimbarea formei juridice

CAP. IV DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

4.1 Dizolvarea

4.2 Lichidarea

CAP. V STUDIU DE CAZ

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Societatea pe acțiuni, cunoscută și sub denumirea de societate anonimă, este „ forma cea mai complexă și, totodată, cea mai evoluată a societății privind activitatea comercială, unde contează mai mult aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora și este destinată realizării marilor afaceri, care necesita capitaluri însemnate.”

Societatea pe acțiuni are un rol foarte important în viața economică, iar Legea nr. 31/1990 actualizată și republicată, oferă o reglementare amplă pentru această formă de societate. Ea se constituie cu număr minim de asociați, care poartă denumirea de acționari, capitalul social este divizat în acțiuni, fiind titluri negociabile și transmisibile , iar asociații răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.

Organizarea și funcționarea societății pe acțiuni are la bază principii democratice, respectiv principiul separării puterilor, având organe cu competențe bine delimitate: organe de deliberare și decizie, organe de administrare și organe de supraveghere și control.

Lucrarea este structurată în cinci capitole (Capitolul I – Noțiuni introductive privind societatea pe acțiuni; Capitolul II – Funcționarea societății pe acțiuni; Capitolul III – Modificarea actului constitutiv; Capitolul IV – Dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni; Capitolul V – Studiu de caz).

In primul capitol sunt evidențiate câteva aspecte generale, introductive cu privire la societățile pe acțiuni și modul de constituire al acestora.

Societățile pe acțiuni sunt destinate realizării marilor afaceri care necesită capitaluri însemnate. Societatea este concepută să atragă contribuțiile bănești modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiții de avengură.

Societatea pe acțiuni se constituie conform Legii nr. 31/1990 prin voința asociaților exprimată în actele constitutive, prin cele doua modalități : consitutirea prin aporturile asociaților sau prin subscripție publică.

În capitolul II s-a realizat o prezentare detaliată a funcționării societății pe acțiuni privind organele decizionale – adunarea generală a acționarilor; organele executive din sistemul unitar sau dualist – consiliul de administrație, directorat sau consiliul de supraveghere; organele de control al gestiunii – cenzorii sau auditorii financiari. Totodată s-a descris și modul în care se realizează emisiunea de acțiuni și obligațiuni, precum și drepturile și obligațiile pe care le generează.

În capitolul III am analizat situațiile ce pot duce la modificarea actului constitutiv al societății pe acțiuni.

Modificarea actului constitutiv presupune modificarea societății, față de situația inițială, la momentul constituirii ei și nu crearea unei persoane juridice noi.

Pentru că în derularea activității comerciale, pot apărea noi condiții economice, societatea poate hotărî reducerea sau majorarea capitalului social, schimbarea formei juridice sau excluderea acționarilor.

În capitolul IV prezintă fazele procedurii de încetare a existenței societății, tratând principalele cauze și efecte ale dizolvării societății pe acțiuni, precum și problemele legate de lichidare prin evocarea caracteristicilor lichidării, obligațiile și drepturile lichidatorilor.

În capitolul V este cuprinsă partea practică a lucrării , prin realizarea unei analize a ratelor de rentabilitate din cadrul S.C. Albalact S.A.

Analiza economico-financiară, este o componentă fundamentală, prezentă în cadrul unei expertize financiare sau într-o negociere a vânzării unei companii, cu ocazia fuzionării, privatizării, cotării la bursă.

Rata rentabilității alături de indicatorii economico-financiari, este una dintre cele mai reprezentative repere privind activitatea firmei și reprezintă o măsură relativă care arată eficiența cu care factorii de producție au fost utilizați și combinați; exprimă procentual măsura în care capitalul generează profit.

În încheiere, au fost expuse concluziile din urma analizei realizate asupra companiei Albalact și propunerile pe care le-am imaginat pentru îmbunătățirea ratelor de rentabilitate

CAP. I NOȚIUNI INTRODUCTIVE

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI

Conform Art. 1881 C. Civ.: „Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.

Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică. ”

Prin urmare, doctrina a definit societatea ca fiind „un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în vederea realizării si împărțirii beneficiilor care vor rezulta.” (Francisc Deak, Tratat de drept civil, p. 453 și urm. )

Societatea pe acțiuni, cunoscută și sub denumirea de societate anonimă, este „forma cea mai complexă și, totodată, cea mai evoluată a societății privind activitatea comercială, unde contează mai mult aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora și este destinată realizării marilor afaceri, care necesita capitaluri însemnate.”

Art. 3 din Legea 31/1990 prezintă societatea pe acțiuni ca fiind „societatea ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris.”

Pe baza definiției generale a societății privind activitatea comercială și a dispozițiilor legale menționate, societatea pe acțiuni se definește ca „ societate constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale (activitate de producție, comerț sau prestări de servicii) , în scopul împărțirii profitului, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.”

Din această definiție, rezultă caracteristicile societății pe acțiuni:

societatea se formează cu un număr minim de asociați, care poartă denumirea de acționari;

calitățile personale ale acționarilor fiind, în principiu, indiferente;

capitalul social este divizat pe acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile;

asociații răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.

CONSTITUIREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Actele constitutive

Conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni este constituită prin contract de societate și statut, sub forma unui înscris unic, ce poartă denumirea de act constitutiv, semnat de către toți asociații, iar în caz de subscripție publică, de către fondatori .

Potrivit art. 8 din Legea nr. 31/1990, actul contitutiv trebuie să cuprindă anumite elemente specifice, precum:

a) datele de identificare a fondatorilor;

b) forma, denumirea și sediul social;

c) obiectul de activitate al societății;

d) capitalul social subscris și cel vărsat;

e) natura și valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acțiuni acordate pentru acestea și numele sau denumirea persoanei care le-a adus ca aport;

f) numărul și valoarea nominală a acțiunilor, precizând dacă sunt la purtător sau nominative;

g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;

h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;

i) clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr;

j) durata societății;

k) modalitate de repartizare a beneficiilor și de suportare a pierderilor;

l) sediile secundare – agenții, sucursale, reprezentanțe sau alte unități similare fără

personalitate juridică;

m) orice avantaj special acordat, în momentul înființării societății sau până în momentul în care societatea este autorizată să își înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societății ori la tranzacții conducând la acordarea autorizației în cauză, precum și identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;

n) cuantumul total al tuturor cheltuielilor pentru constituire;

o) modalitatea de dizolvare și de lichidare a societății.

Modalități de constituire a societății

Așa cum prevede art. 10 din Legea nr. 31/1990, „societatea pe acțiuni trebuie să aibă un capital de minimum 90.000 de lei, Guvernul putând modifica, cel mult o dată la doi ani, cuantumul minim al capitalului social, având în vedere rata de schimb, pentru a nu depășii echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.”

Deoarece este un plafon ridicat al capitalului social, legea prevede două modalități de formare a capitalului social, considerate și modalități de constituire a societății pe acțiuni. În acest sens, art. 9 din Legea 31/1990 prevede ca „societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către cei care semnează actul constitutiv sau prin subscripție publică .”

Constituirea simultană

Această modalitate este una simplă, întrucât formarea capitalului social se face în același timp cu terminarea actelor constitutive ale societății.

Legea impune ca numărul acționarilor să nu fie mai mic de doi [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].

În momentul în care există un număr minim de asociați ce acoperă prin aporturile lor întregul capital social, aceștia trebuie să realizeze vărsăminte de cel puțin 30% din capitalul social subscris, putând trece la constituirea societății. Partea de 70% din aportul în numerar, va fi vărsată în maxim 12 luni de când a fost înmatriculată societatea. Pentru aportul în natură se precizează un termen de 2 ani (art. 9 din Legea nr. 31/1990).

Constituirea prin subscripție publică

Această modalitate se utilizează atunci când asociații care doresc constituirea societății, nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a subscrie întregul capital al societății, ei putând apela la subscripția publică, în sensul în care ei fac o oferta de subscriere, adresată persoanelor care dispun de bani și doresc sa investească prin cumpărarea de acțiuni.

Constituirea societății prin subscripție publică cuprinde următoarele etape: „întocmirea și lansarea prospectului de emisiune a acțiunilor, subscrierea acțiunilor, validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor.”

Întocmirea și lansarea prospectului de emisiune a acțiunilor

„Reprezintă prospect de emisune înscrisul care are o oferta adresată publicului de a subscrie acțiunile societății care se constituie. Sub aspectul juridic, prospectul apare ca o ofertă de contract (unilateral) făcută unor persoane nedeterminate.”

Fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune, cuprinzând elementele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990 (elementele actului constitutiv), participările la profitul societății, dar și data la care are loc închiderea subscripției.

Prospectul de emisiune va deveni nul în cazul în care nu cuprinde toate mențiunile legale. ( art. 18 din Legea nr. 31/1990).

Subscrierea acțiunilor

„Subscrierea reprezintă voința unei persoane de a se obligă să devină acționar al societății, prin realizarea unui aport la capitalul social al acesteia, primind în schimb acțiuni de o valoare nominala egală.”

Componentele subscrierii sunt: numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numărul acțiunilor subscrise; data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune [art. 19 alin.(1) din Legea nr. 31/1990].

Dacă întregul capital social a fost subscris iar acceptanții au vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise, societatea se poate constitui . Cealaltă parte din capitalul social subscris trebuie vărsata în termen de 12 luni de la înmatriculare (art. 21 din Legea 31/1990).

Potrivit legii, aportul în natura trebuie acoperit integral în momentul subscrierii., nefiind admise vărsăminte ulterioare ale aportului.

În conformitate cu prescripțiile art. 15 alin. 3 din lege, aporturile în creanțe nu sunt admise.

Dacă valoarea aporturilor în natura, este mai mică cu o cincime aceleia prevăzute în prospectul de emisiune, acceptanții se pot retrage, informându-i pe fondatori, până la termenul fixat pentru adunarea constitutivă. (art. 27 din Legea 31/1990).

În cazul în care subscrierile publice depășesc capitalul social prevăzut in prospectul de emisiune ori sunt inferioare acestuia, se va majora sau reduce capitalul social după ce a fost suspus aprobării adunării constitutive ( art. 22 din Legea 31/1990).

Validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor

Fondatorii, cu 15 zile înainte de data stabilită pentru adunare, vor convoca adunarea

constitutivă printr-o înștiințare, urmând a se publica în Monitorul Oficial și în două ziare cu largă răspândire. Înștiințarea cuprinde data și locul adunării, precum si prezentarea problemelor ce se vor dezbate ( art. 20 din Legea 31/1990).

Adunarea constitutivă are atribuții conferite de art. 28 din Legea 31/1990:

a) verifică existența vărsămintelor;

b) analizează și validează raportul experților privind aporturile în natură;

c) confirmă participările la profit ale fondatorilor și operațiunile încheiate în contul societății;

d) discută și aprobă actul constitutiv al societății, membrii prezenți îi reprezintă și pe cei absenți, e) desemnează primii membri ai consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de

supraveghere, și primii cenzori sau, primul auditor financiar.

Prezența de jumătate plus unu din numărul acceptanților și luarea de hotărâri cu votul majorității celor prezenți, transforma adunarea constitutivă într-una legală.[art. 25 alin (4) din Legea nr. 31/1990].

După constituirea societății, fondatorii trebuie să predea în termen de 5 zile consiliului de administrație, respectiv directoratului, documentele și corespondența cu privire la constituirea societății, iar în cazul în care aceasta nu se va constitui, acceptanți nu răspund pentru cheltuielile făcute, fondatorii fiind singurii răspunzători. (art. 30 din Legea 31/1990).

În ziua înregistrării în registrul comerțului, societatea pe acțiuni devine persoană juridică (art. 41 din Legea nr. 31/1990.

CAP. II FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

2.1 ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR

Adunarea generală a acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni.

Adunarea generală exprimă voința socială și decide asupra tuturor problemelor date de lege în competența sa.

Conform legii, adunările generale ale acționarilor sunt de trei feluri: ordinare, extraordinare și speciale.

Adunarea generală ordinară

Așa cum este prevăzut în Legea nr. 31/1990, pe parcursul unui an, membrii adunării ordinare se reunesc minim o data pe an, având o perioadă de grație de maxim 5 luni de la sfârșitul exercițiului financiar.

Adunarea generală are următoarele responsabilități:

stabilește bugetul raportat la situația veniturilor și cheltuielilor ;

alege noi membrii și totodată îi poate revoca pe cei deja numiți în consiliul de administrație, de supraveghere și cenzorii. ;

discută, modifică sau aprobă, după caz, situația financiară anuală în funcție de rapoartele consiliului de supraveghere, directoratului, consiliului de administrație, cenzorilor sau auditorilor și se fixează dividendul. ;

poate închiria, gaja sau desființa unități din cadrul societății respective ;

stabilește remunerarea membrilor consiliului de supraveghere, cenzorilor și membrilor consiliului de administrație, in cazul in care aceasta nu a fost stabilită prin actul constitutiv ;

hotărăște asupra gestiunii directoratului și a consiliului de administrație. (art. 111 din Legea nr. 31/1990).

Acționarii care dețin minim o pătrime din numărul total de drepturi de vot, vor valida hotărârile adunării generale ordinare. Aceste hotărâri se iau cu majoritate de voturi exprimate. (art. 112 din Legea 31/1990).

Adunarea generală extraordinară

Pentru a se obține o decizie de o importanță majora, care în principiu modifică actul constitutiv al societății, este convocată adunarea generală extraordinară.

Adunarea generală, conform legii, poate hotărî:

majorarea sau reducerea capitalului social ;

emisiunea de noi acțiuni în vederea recompunerii capitalului social;

schimbarea sediului societății, înființarea sau desființarea altor sedii secundare care nu au personalitatea juridică ;

desființarea anticipată a societății, divizarea acesteia, fuziunea cu terțe societăți sau extinderea duratei de funcționare a societății;

conversia acțiunilor sau obligațiunilor dintr-o categorie în cealaltă (ex : conversiunea acțiunilor la purtător în acțiuni nominative) dar și a obligațiunilor in acțiuni ;

emisiunea de obligațiuni ;

modificării ale actului constitutiv. ( art. 113 din Legea 31/1990).

Pentru a putea fi validate aceste hotărâri este nevoie ca cel puțin o pătrime din rândul acționarilor să fie prezenți, iar la convocările ulterioare, prezența acționarilor trebuie să reprezinte o cincime din totalul drepturilor de vot. (art. 115 din Legea 31/1990).

Adunarea specială

„În această adunare fac parte doar titularii unei anumite categorii de acțiuni ; de exemplu, dacă societatea a emis acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot , titularii acestor acțiuni se pot întruni într-o adunare specială. ”

Chiar dacă adunarea generală hotărăște să schimbe drepturile și obligațiile cuvenite unui tip de acțiuni, nu se vor produce modificării decât în urma aprobării acestei hotărâri de către deținătorii acelui tip acțiuni, reuniți în adunarea specială.

Convocarea adunării generale

Adunarea generală este convocată de fiecare dată când este nevoie, așa cum prevede actul constitutiv al societății , de către consiliul de administrație și directorat.

Acționarii care dețin separat sau împreuna un minim de 5% din capitalul social sau o parte mai mică prevăzută în actul constitutiv, pot cere consiliului de administrație, respectiv directoratului convocarea adunării generale. Aceasta se convoacă în cel mult 30 de zile, iar întrunirea se va realiza în termen de cel mult 60 de zile de când a fost primită cererea (art. 119 din Legea 31/1990).

Convocarea trebuie să cuprindă elementele obligatorii: data și locul adunării, ordinea de zi și problemele ce vor fi dezbătute în cadrul adunării.

Acționarii vor fi înștiințați prin publicarea convocării in Monitorul Oficial, dar și în unul din ziarele cunoscute din localitate în care se află sediul societății.

Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea se poate face prin înscris în formă electronică sau prin scrisoare recomandată, așa cum prevede art. 117 din Legea nr. 31/1990.

Societățile care au acțiuni tranzacționate pe piețele reglementate, convocarea adunării generale va respecta dispozițiile legii specifice pieței de capital.

Ședința adunării generale

La ședința adunării generale au dreptul să participe toți acționarii, inclusiv cei care dețin acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot, participând personal sau prin reprezentare.

Așa cum prevede art. 129 din Legea 31/1990, președintele consiliului de administrație deschide ședința. Adunarea generală va alege dintre acționari, unul pana la trei secretari care au ca sarcini verificarea listei de prezență a acționarilor și totodată verifică sunt îndeplinite formalitățile legale și actul constitutiv in vederea ținerii ședinței.

După îndeplinirea cvorumului cerut de lege și actul constitutiv, se trece la dezbaterile de pe ordinea de zi.

Acționarii pot vota in adunarea generală în raport cu numărul de acțiuni pe care le dețin.

Hotărârile adunării generale

Potrivit art. 130 din Legea 31/1990 , deciziile adunării generale se iau prin vot la vedere. Votul secret se exercită în mod obligatoriu în următoarele situații:

alegerea sau revocarea membrilor din consiliul de administrație sau din consiliul de supraveghere, a cenzorilor sau a auditorilor financiari;

luare deciziilor cu privire la sarcinile membrilor din administrație, de conducere și de control al societății.

Orice hotărâre a adunării generale este obligatorie pentru toți acționarii societății, chiar și pentru cei care nu au participat la adunare ori au votat împotrivă., doar daca au respectat legislația si actul constitutiv (art. 132 din Legea 31/1990).

Hotărârile luate în urma adunării generale a acționarilor se vor preda în 15 zile la oficiul registrului comerțului spre a fi menționate în registru si publicate în Monitorul Oficial [art. 131 alin.(4) din Legea 31/1990] .

Anularea hotărârii se poate solicita în 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Dacă acționarii nu pot accepta hotărârile luate de adunare, se pot retrage din societate solicitând cumpărarea acțiunilor lor de către societate, prețul fiind stabilit de către un expert în condițiile art. 134 din Legea 31/1990). Au obligația de a depune la sediul societății, împreună cu cererea de retragere, acțiunile pe care le deține sau, după caz, certificatele de acționar.

2.2 EMISIUNEA DE ACȚIUNI ȘI OBLIGAȚIUNI

A. Acțiunile emise de societate

În societatea pe acțiuni, contribuția asociaților la formarea sau majorarea capitalului social prin efectuarea de aport în numerar sau natura, se răsplătește cu primirea de acțiuni.

Dând o definiție a acțiunilor, se poate spune ca „acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acționar.”

Conform legii, exista un plafon minim privind valoarea nominală a unei acțiuni. Art. 93 din Legea nr. 31/1990 prevede ca valoarea nominala a unei acțiuni sa nu fie mai mică de 0,1 lei..

Potrivit art. 94 din Legea nr. 31/1990 , acțiunile trebuie să aibă o valoare egală și dau posesorilor drepturi egale. Tot in art. 92 alin (2), se prevede posibilitatea emiterii unor tipuri de acțiuni care dă titularilor drepturi diferite.

Acțiunile emise de societate se împart în mai multe categorii. Așadar, în funcție de drepturile conferite – egale sau diferite: acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale.

Acțiunile ordinare – se împart în două categorii : acțiuni nominative și acțiuni la purtător (art. 91 din Legea nr. 31/1990) .

Acțiuni nominative

Acest tip de acțiuni permite identificarea titularului acțiunii. Elementele de identificare sunt: numele, prenumele și adresa acționarului sau, după caz, denumirea și sediul acestuia. Doar titular acțiunii poate exercita drepturile aferente acestui tip de acțiuni.

Emiterea acțiunilor nominative se va face în formă materială sau dematerializată și se va înregistra în registrul acționarilor.

Acțiuni la purtător

Elementele de identificare a titularului acțiunii nu se precizează în titlu, titular al acțiunii fiind posesorul ei. Persoana care posedă titlu va exercita drepturile aferente acțiunii.

Acțiunile preferențiale

Conform art. 95 din Legea nr. 31/1990, acțiunile preferențiale sunt acele acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot. Acțiunile preferențiale primesc cu prioritate un dividend fix sau variabil.

Acțiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot fi mai mari o pătrime din capitalul social și au aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare.

Nu sunt titulari de acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot administratorii, directorii, membrii din directorat și din consiliul de supraveghere, și cenzorii societății. (art. 95 din Legea nr. 31/1990) .

În condițiile art. 115 din Legea nr. 31/1990, acțiunile se pot converti doar prin hotărârea adunării generale extraordinare.

Drepturile acționarilor :

Dreptul de a participa la adunarea generala a acționarilor – acționarii pot participa la adunarea generala în mod direct sau prin reprezentare. Acest drept aparține tuturor acționarilor, dar este interzisă luarea hotărârilor sau participarea la deliberării ( art. 125 din Legea 30/1990).

Dreptul de a primi dividende – potrivit art. 67 alin (2) din Legea 31/1990, asociații primesc dividende în raport cu cota de participare la capitalul social vărsat.

Dreptul de a vota – dreptul de vot al acționarilor este proporțional cu numărul de acțiuni deținute. ( art. 101 din Legea 30/1990). Nu au drept de vot acționarii care posedă acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.

Dreptul asupra părții ce li se cuvine din lichidarea societății.

Obligațiile acționarilor :cea mai importantă obligație a acționarilor este aceea de a efectua plata vărsămintelor datorate

B. Obligațiunile emise de societate

Pe parcursul activității, societatea se poate confrunta cu diverse situații dificile privind fondurile bănești, capitalul social fiind un impediment în dezvoltarea societății. Așadar, se recurge la diverse modalități pentru a elimina această problemă.

O modalitate o constituie emisiunea de obligațiuni. Deci, societatea emite anumite titluri de credit, denumite obligațiuni, care permit acoperirea sumei de bani de care are nevoie.

Definind obligațiunile, putem spune ca „sunt titluri de valoare (de credit) emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care incorporează îndatorirea societății de a rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente.”

Valoarea nominală a unei obligațiuni trebuie sa fie de 2,5 lei (art. 167 din Legea 31/1990 ). Emiterea de obligațiuni este hotărâtă doar de adunarea generală extraordinară a societății ( art. 113).

Obligatarul are calitatea de creditor al societății , nu de acționar. El are dreptul de a primi suma împrumutată și dobânda aferentă, chiar dacă societatea a obținut sau nu profit, nesuportând eventualele pierderi ale societății.

Obligațiunile sunt de doua feluri: obligațiuni nominative și obligațiuni la purtător.

Obligațiunile nominative

Acest tip de obligațiune permite identificarea titularului obligațiunii. Elementele de identificare în titlu sunt: numele, prenumele si domiciliul obligatarului sau, după caz, denumirea și sediul acestuia. Doar titular obligațiunii poate exercita dreptul încorporat in titlu, putând fi transmis prin cesiune.

Emiterea obligațiunilor nominative se va face în formă materială sau dematerializată, prin înscriere în cont (art. 167 alin (3) din Legea 31/1990 ).

Obligațiunile la purtător

Elementele de identificare a titularului obligațiunii nu se precizează în titlu. Dreptul aparține posesorului titlului, care îl poate transmite prin tradițiunea titlului.

2.3 ADMINISTRAREA ȘI CONDUCEREA SOCIETĂȚII

Prin Legea nr. 31/1990, modificată și completată prin Legea nr. 441/2006, s-a realizat o nouă abordare în ceea ce privește administrarea și conducerea societății.

Așa cum prevede art. 137 din lege, „societatea pe acțiuni se administrează de unul sau mai mulți administratori, în număr impar. Se formează un consiliu de administrație atunci cand exista mai mulți administratori.”

Conducerea societății poate fi delegată de către consiliul de administrație unuia sau mai multor directori, unul dintre ei având funcția de director general (art. 143).

Conform art. 153 din lege, prin actul constitutiv se poate menționa că societatea pe acțiuni se administrează de un directorat și un consiliu de supraveghere.

Așadar, administrarea și conducerea societății se poate realiza prin două modalități:

– sistem unitar – format din consiliul de administrație si directorii societății;

– sistem dualist – format din directorat si consiliul de supraveghere.

Potrivit legii, se poate înlocui sistemul inițial, adoptat prin actul constitutiv, cu celalalt sistem doar de către adunarea generală extraordinară.

Sistemul unitar de administrare și conducere a societății

Potrivit acestui sistem, consiliul de administrație se ocupă cu administrarea societății pe acțiuni și poate delega atribuțiile de conducere directorilor societății.

Conform Legii 31/1990, în forma sa modificată, consiliul de administrație va fi organ de administrare și conducere când are atribuții de conducere dar și organ de supraveghere și control când atribuțiile de conducere sunt delegate directorilor societății.

Consiliul de administrație

Art. 137 din lege prevede ca societatea să fie administrată de un administrator unic sau de un organ colegial (consiliul de administrație), numărul acestora fiind impar.

Societățile pe acțiuni care au obligația legală de auditare sunt administrate de minim 3 administratori. Ei nu pot avea cu societatea un contract de muncă pe parcursul mandatului. În cazul în care administratorii au fost numii dintre salariații societății, contractul individual de muncă se întrerupe pe durata mandatului (art. 137 din Legea nr. 31/1990).

Consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte pentru conducere. Durata mandatului președintelui nu poate depăși durata mandatului său de administrator, iar organul care l-a numit îl poate revoca oricând.

Președintele organizează activitatea consiliului și o prezintă adunării generale a acționarilor.

Potrivit art. 142 din Legea 31/1991, consiliul de administrație are răspunderea actelor necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societății, exceptând cele rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor.

Consiliul de administrație are următoarele atribuții de bază, care nu pot fi delegate directorilor:

a) hotărârea direcțiilor de activitate și de dezvoltare ale societății;

b) determinarea politicilor contabile, a sistemului de control financiar și aprobarea

planificării financiare;

c) numirea și revocarea directorilor și stabilirea salariului lor;

d) controlul activității directorilor;

e) întocmirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și aplicarea hotărârilor acesteia;

f)stabilirea cererii pentru începerea procedurii insolvenței societății.

De asemenea, nu pot fi delegate directorilor atribuțiile primite de către consiliul de

administrație din partea adunării generale a acționarilor.

Consiliul se poate întruni de cate ori este nevoie, dar obligatoriu o dată la 3 luni. Consiliul poate fi convocat de președintele consiliului sau la cererea motivată a directorului general sau cel puțin a doi dintre membrii consiliului.

La întrunirile consiliului pot fi convocați directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni, aceștia având obligația de a participa, dar fără drept de vot, cu excepția directorilor care sunt și administratori (art. 141 din Legea 31/1990) .

Potrivit legii, deciziile din cadrul consiliului, se iau cu votul majorității membrilor prezenți, iar în caz de paritate a voturilor, votul decisiv îi aparține președintelui consiliului de administrație, doar daca acesta nu este în același timp și director al societății.

Directorii societății

Conform Legii nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 441/2006, în cazul societăților pe acțiuni care au obligația legală de auditare financiară, consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, iar unul dintre ei va avea calitatea de director general.

Consiliul de administrație numește unul dintre directori în funcție de director general. Această funcție o poate avea și președintele consiliului.

Trebuie precizat că potrivit legii, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia iau fost delegate atribuții de conducere a societății de către consiliul de administrație (art. 143).

Pentru a fi numiți directori, aceștia trebuie să îndeplinească condițiile impuse de Legea nr. 31/1991. Directori pot fi doar persoanele fizice (art. 153^13) ; cei care au calitatea de fondator (art. 73^1) ; nu încheie cu societatea un contract de muncă (art. 153) ; fără autorizarea consiliului de administrație, directorul unei societăți pe acțiuni, nu va putea fi: director, membru al directoratului ori al consiliului de supraveghere, administrator, cenzor sau, auditor intern ori asociat cu răspundere nelimitată, în alte societăți similare, nici nu poate practica un comerț asemănător sau unul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, (art. 153^15) ; doar directorul general poate reprezenta societatea (art. 143^2) ; directorii au datoria să participe la adunările generale ale acționarilor (art. 153^23) .

Consiliul de administrație poate revoca oricând directorii societății (art. 143).

Sistemul dualist de administrare și conducere a societății

Potrivit Legii nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 441/2006, în acest sistem administrarea societăților pe acțiuni se face pe doua trepte: directoratul și consiliul de supraveghere, delimitându-se cat mai bine atribuțiile de control de cele executive. Directoratul are atribuții de administrare și conducere, iar consiliul de supraveghere atribuții de control si supraveghere a activității directoratului.

Directoratul

Art. 153 din Legea nr. 31/1990, prevede ca directoratul sa fie format din unul sau mai mulți membrii, numărul lor fiind impar și se va numi director general unic când va exista doar un singur membru. Directoratul este format din cel puțin 3 administratori în cazul societăților pe acțiuni ce au obligații legale de auditare.

Pentru a fi membru al directoratului, trebuie îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 31/1991. Calitatea de membru al directoratului o va avea doar o persoana fizica ( art. 153^13) ; cei care au calitatea de fondator (art. 73^1) ; nu încheie cu societatea un contract de muncă (art. 153^2) ; fără autorizarea consiliului de supraveghere, membrii directoratului, nu vor putea fi: directori, membri ai directoratului ori al consiliului de supraveghere, administratori, cenzori sau, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți similare, nici nu pot practica un comerț asemănător sau unul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, (art. 153^15) .

Consiliul de supraveghere alege membrii directoratului și desemnează unul dintre ei în funcția de președinte al directoratului. Mandatul membrilor directoratului nu depășește 4 ani și pot fi realeși (art. 153).

Atribuțiile directoratului potrivit Legii nr. 31/1990:

directoratul va conduce societate, îndeplinește actele necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societății, exceptând cele rezervate de lege în obligația consiliului de supraveghere și a adunării generale a acționarilor (art. 153^1);

directoratul își îndeplinește sarcinile sub controlul consiliului de supraveghere(art. 153^1);

directoratul este reprezentantul societății în raport cu terții și în justiție (art. 153^3);

directoratul are dreptul de a încheia acte juridice în numele și în contul societății, prin care să achiziționeze bunuri pentru aceasta sau să vândă, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri din patrimoniul societății, ce au o valoare care depășește 50% din valoarea contabilă a activelor societății în momentul încheierii actului juridic, doar cu acordul adunării generale a acționarilor (art. 153^22);

participarea la adunările generale (art. 153^23);

directoratul întocmește un raport scris pentru consiliului de supraveghere privind conducerea societății, activitatea și eventuala sa evoluție (art. 153^4);

directoratul prezintă consiliului de supraveghere recomandarea sa detaliată în ceea ce privește distribuirea profitului din bilanțul exercițiului financiar, pe care urmează să o prezinte adunării generale (art. 153^5).

Potrivit legii, deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorității, fiind necesară prezența a cel puțin jumătate din membrii.

Revocarea membrilor directoratului se va face de către consiliul de supraveghere, dar prin actul constitutiv se poate prevedea și revocarea de către adunarea generală ordinară a acționarilor (art. 153^5 din Legea nr. 31/1990).

Consiliul de supraveghere

Potrivit Legii nr. 31/1990, consiliul de supraveghere este format din minim 3 membrii și maxim 11 membrii, alegându-se dintre ei un președinte al consiliului (art. 153^6).

Membrii din consiliului de supraveghere pot fi atât persoane fizice cat și persoane juridice, cu condiția ca persoanele juridice să-si desemneze ca reprezentant permanent o persoana fizică, supusă acelorași condiții și obligații ca ceilalți (art. 153^13).

Adunarea generală a acționarilor va numi membrii consiliului de supraveghere, excepție făcând primii membri, care sunt numiți prin actul constitutiv.

Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere, stabilită prin actul constitutiv, nu va depăși 4 ani. Ei pot fi realeși, dacă actul constitutiv nu dispune altfel. Durata mandatului primilor membri ai consiliului supraveghere, nu poate depăși 2 ani (art. 153^12).

O persoană fizică poate avea concomitent maxim 5 mandate de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni cu sediul în România (art. 153^16).

Atribuțiile consiliului de supraveghere prevăzute de art. 153 din Legea nr. 31/1990:

controlează conducerea directoratului;

numește și demite membrii directoratului;

verifică dacă operațiunile societății sunt realizate conform legii, actului constitutiv și conform hotărârilor adunării generale;

prezintă măcar o dată pe an adunării generale a acționarilor informații legate de activitatea de supraveghere desfășurată;

se întrunește cel puțin o data la 3 luni;

participă la adunările generale ale acționarilor;

ia decizii în condițiile de cvorum si majoritate.

Adunarea generală a acționarilor poate revoca în orice moment membrii consiliului de supraveghere dacă există o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți. (art. 153^6).

Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative ce au ca scop realizarea de investigații și întocmirea de recomandări pentru consiliu în domenii precum auditul, plata membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere și a personalului, sau numirea de candidați pentru anumite posturi de conducere.

Comitetul consultativ este format din doi membrii ai consiliului, iar cel puțin un membru sa fie independent.

Comitetele înaintează consiliului în mod regulat rapoarte asupra activității lor (art. 153^10 din Legea nr. 31/1990).

2.4 CONTROLUL GESTIUNII SOCIETĂȚII

Societățile își desfășoară activitatea prin realizarea unor activități complexe de producție, comerț sau prestări servicii., de o mare diversitate și într-un număr foarte mare de operațiuni.

Funcționarea societății într-un mod cât mai profitabil, se realizează printr-o anumită rigurozitate, impusă și menținută doar printr-un control strict al activității societății.

Având în vedere multitudinea și varietatea de activități, se impune realizarea unui control permanent și complet asupra actelor și operațiunilor înfăptuite de organele de administrare și conducere a societății.

În ceea ce privește societatea acțiuni, art. 160 din Legea nr. 31/1990 menționează organele speciale, care au această destinație, respectiv cenzorii și auditorii.

Situațiile financiare anuale ale societăților obligate legal la realizarea auditului, se vor audia de către auditori financiari, ce pot fi persoane fizice sau persoane juridice, conform legii (art. 160 alin. 1 din lege).

Societățile pe acțiuni în sistem dualist de administrare vor realiza obligatoriu auditul financiar(art. 160 ^1 din lege).

La societățile care nu sunt supuse legal auditului financiar, adunarea generală ordinară a acționarilor va decide contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor[art. 160 alin.(3) din lege].

Societățile care sunt supuse legal auditului financiar, sau potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor, vor realiza auditul intern, conform normelor Camerii Auditorilor Financiari din România [art. 160 alin.(2) din lege].

CENZORII SOCIETĂȚII

Art. 159 din Legea nr. 31/1990 presupune ca societatea pe acțiuni să aibă 3 cenzori și un supleant; numărul cenzorilor întotdeauna trebuie să fie impar.

Cenzorii sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor pe o perioada de 3 ani cu posibilitatea de a fi realeși. Societățile pe acțiuni cu capital majoritar de stat vor avea un cenzor reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor (art. 159 din Legea nr. 31/1990).

Cenzorii pot avea calitatea de acționari, excepție făcând cenzorul expert contabil, el trebuie

să își exercite profesia individual sau în forme asociative (art. 160 din Legea nr. 31/1990).

Cenzorii au anumite drepturi privind exercitarea controlului gestiunii societății, drepturi care au rolul de a asigura informarea lor privind activitatea societății.

Ei pot participa la ședințele consiliului de administrație, dar nu votează. De asemenea, au dreptul sa primească în fiecare lună, de la administratori situația privind desfășurarea activității societății.

Pe lângă drepturi, cenzorii au și anumite obligații. Cenzorii au obligația de a supraveghea gestiunea societății, să controleze dacă situațiile financiare sunt întocmite conform legii sau dacă registrele sunt regulat ținute, în urma cărora vor întocmi un raport amănunțit prezentat adunării generale (art. 163 din Legea nr. 31/1990).

Cenzorii sunt obligați să aducă la cunoștință administratorilor sau, după caz, adunării generale, neregularitățile din activitatea societății.

Cu privire la modul de lucru al cenzorilor, există o diferență. Potrivit legii, cenzorii își exercită personal mandatul, lucrând împreună sau separat.

Când lucrează împreună, cenzorii întocmesc raportul privind situația financiară anuală destinată adunării generale a acționarilor sau deliberează asupra propunerilor privind repartizarea profitului.

Dacă există neînțelegeri, fiecare cenzor întocmește un raport pe care îl va prezenta adunării generale.

Pentru celelalte atribuții impuse de lege, cenzori pot lucra separat.

Revocarea cenzorilor se va face doar de adunarea generală, cu votul cerut la adunările extraordinare.

Răspunderea cenzorilor este civilă dar și penală, ca si răspunderea administratorilor. Cenzorii răspund solidar pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990.

B. AUDITORUL FINANCIAR

Auditul financiar reprezintă o activitate efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor componente ale acestora, potrivit standardelor internaționale de audit și a altor reglementari emise de Camera Auditorilor Financiari din România.

Așadar, auditorul financiar este persoana fizică sau juridică delegată să verifice situațiile financiare anuale ale societății, dobândind această calitate prin atribuire de către Camera Auditorilor Financiari în România, în condițiile O.U.G. nr. 75/1999 privind auditul financiar.

Auditorii financiarii sunt numiți astfel: primul auditor financiar este desemnat prin actul constitutiv sau, în cazul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, de către adunare constitutivă (art. 8 și art. 28 din Legea nr. 31/1990); iar după constituirea societății, ceilalți auditori sunt numiți de către adunarea generală ordinară care fixează și durata minimă a contractului de audit financiar [art. 111 (alin. 2)din Legea nr. 31/1990].

Societatea care are obligația legală de a realiza auditul trebuie să numească și auditorii interni.

Ca și cenzorii, auditorii financiari și auditorii interni au drepturi și obligații.

Auditorii au dreptul să primească lunar de la administratori o situație despre desfășurarea

operațiunilor.

Auditorii interni au obligația de a supraveghea gestiunea societății, să controleze dacă situațiile financiare sunt întocmite potrivit legii sau dacă registrele sunt regulat ținute.

Situațiile financiare anuale sunt aprobate de adunarea generala doar dacă acestea sunt însoțite de raportul auditorilor financiari.

Auditorii interni prezintă membrilor consiliului de administrație neregulile constatate în administrație și încălcările prevederilor actului constitutiv, iar cazurile mai importante le vor prezenta adunării generale (art. 163 din Legea nr. 31/1990).

În cazul societăților în care au fost desemnați auditori interni, orice acționar are dreptul să reclame acestora faptele despre care cred că trebuie verificate, auditorii interni avându-le în vedere la întocmirea raportului pentru consiliul de administrație, sau consiliul de supraveghere, în condițiile stabilite de art. 164 ^1 (alin. 3) din Legea 31/1990.

Revocarea auditorilor se va face doar de către adunarea generală ordinară.

Auditorul financiar răspunde pentru daunele cauzate societății în aceleași condiții cu răspunderea membrilor consiliului de administrație, respectiv ai directoratului și cenzorilor societății (art. 155 din Legea nr. 31/1990).

CAPITOLUL III MODIFICAREA ACTULUI CONSTITUTIV

3.1 REDUCEREA SAU MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL

Majorarea capitalului social

Înlăturarea dificultăților financiare, hotărârea asociaților de a dezvolta societatea sau alte nevoi ale societății duc la mărirea capitalului social.

Procurarea de fonduri financiare prin mărirea capitalului social este o metodă mai puțin dezavantajoasă comparativ cu emiterea de obligațiuni sau contractarea de credite bancare.

Majorarea capitalului social poate fi determinată de acumularea unor rezerve care nu au fost folosite sau de necesitatea reevaluării patrimoniului societății.

Majorarea capitalului social al societății poate fi impusă de lege, prin hotărârea guvernului de a modifica plafonul minim de capital social. (art. 10 din Legea nr. 31/1990). Modalității și procedee de mărire a capitalului social

Articolul 210 din Legea nr. 31/1990 prevedea mărirea capitalului social prin emisiunea de acțiuni noi sau prin creșterea valorii nominale a acțiunilor actuale pentru primirea în schimb de noi aporturi în numerar sau în natură.

Acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, în afara de rezervelor legale și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, sau prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

Creșterea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi decisă doar cu votul tuturor acționarilor.

Așadar, există doua modalități de majorare a capitalului social.

Cea dintâi metodă se referă la majorarea capitalului social prin aporturi noi , modalitate ce se realizează prin doua metode: emiterea de noi acțiuni sau creșterea valorii nominale a acțiunilor deja existente.

Cealaltă metodă este autofinanțarea, prin care se folosesc resursele interne ale societății.

Majorarea capitalului social prin aporturi noi

Emisiunea de noi acțiuni

Emisiunea de acțiuni noi pentru mărirea capitalului social se face doar prin aducerea unor aporturi în numerar și/sau în natură , aporturile în creanțe față de terți se exclud.

Aportul in numerar nu este obligatoriu la majorarea capitalului social, așa cum este la constituirea societății (art. 16 din Legea 31/1990), iar creanțele față de societate pot fi convertite în acțiuni ale societății.

Acțiunile noi emise au aceeași valoare nominală ca și cele deja existente și sunt obținute la valoarea nominală sau la o valoare care cuprinde și prima de emisiune, conform hotărârii adunării generale privind majorarea capitalului social.

„Prima de emisiune o constituie diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor , având scop acoperirea cheltuielilor de emisiune și diminuarea valorii acțiunilor existente.”

Acționarii existenți ai societății beneficiază primii de drepturile de preferință la subscrierea noilor acțiuni, în raport cu numărul de acțiuni deținute. (art. 216 din Legea nr. 31/1990).

Dreptul de preferință este dreptul individual al acționarilor existenți ai societății, în sensul ca au posibilitatea de a achiziționa, cu prioritate față de terți, un anumit număr de acțiuni proporțional cu numărul acțiunilor pe care deja le posedă, într-o anumită perioadă de timp stabilită de adunarea generală a acționarilor sau de consiliul de administrație, respectiv directorat.

În prezent, atât aportul în numerar, cât și cel în natură, oferă drept de preferință acționarilor societății

Conform legii, dreptul de preferință se valorifică prin subscrierea unor acțiuni noi ale societății, dar având o valoare economică, dreptul de preferință poate fi tranzacționat pe piața de capital (art. 213 din Legea 31/1990).

Acționarii au doua posibilități: fie utilizează drepturile de preferința și cumpără acțiuni noi, fie refuză achiziționarea noilor acțiuni, motiv pentru care vând drepturile de preferință.

Dacă acțiunile societății sunt cotate la bursă, atunci drepturile de preferință pot fi cotate la bursă.

Durata pentru exercitarea dreptului de preferință este de minim o luna de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei adunării generale, respectiv consiliului de administrație sau directoratului privind majorarea capitalului social, în condițiile art. 220^1 alin.(4) din Legea nr. 31/1990, dacă in actul constitutiv nu se prevede alt termen.

Conform prezentei reglementări, acționarii primesc drept de preferință și în momentul când societatea emite obligațiuni convertibile în acțiuni, exercitarea făcându-se în aceleași condiții ca și dreptul de preferință privind acțiunile emise de societate pentru majorarea capitalului social ( art. 116^1 din Legea nr. 31/1990).

Pentru a proteja interesele societății, cum ar fi cele legate de atragerea unor mari investitori, legea impune anumite restricții în exercitarea dreptul de preferință al acționarilor. Adunarea generală a acționarilor poate hotărî ridicarea sau limitarea dreptului de preferință. Consiliul de administrație, respectiv directoratul, au sarcina de a pune la dispoziția adunării generale un raport scris unde vor fi prezentate motivele ridicării sau limitării dreptului de preferință și se va detalia modul de stabilire a valorii de emisiune a acțiunilor.

Acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar se plătesc la data subscrierii, în proporție de minim 30% din valoarea lor nominală. Restul urmează a fi plătit în cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial a actului de majorare a capitalului social.

Dacă s-a prevăzut o primă, aceasta trebuie plătită la termenul subscrierii (art. 220 din Legea nr. 31/1990).

În cazul majorării capitalului social prin aport în natura, adunarea generală va cere registrului comerțului sa numească unul sau mai mulți experți privind evaluarea aporturilor aduse (art. 215 din Legea nr. 31/1990).

Acțiunile emise în schimbul aporturilor în natură se plătesc în maxim 3 ani de la data apariției în Monitorul Oficial a actului de majorare a capitalului social.

Dacă acțiunile emise nu sunt subscrise de acționarii societății, ele se vor oferi prin ofertă publică, terților.

Administratorii societății, respectiv membrii directoratului întocmesc un prospect de emisiune, care va cuprinde elemente ca: numărul și data de înmatriculare a societății în registrul comerțului, numele și sediul societății, numele, prenumele și adresa administratorilor, membrilor directoratului, consiliului de supraveghere, auditorului financiar sau după caz, cenzorilor, capitalul social subscris și vărsat, raportul cenzorilor sau auditorilor financiari, obligațiunile emise de societate, hotărârea adunării generale cu privire la noua emisiune de acțiuni, termenul la care se vor plăti dividendele (art. 212 alin. (2) din Legea nr. 31/1990).

Majorarea valorii nominale a acțiunilor existente

Această modalitate presupune mărirea valorii nominale a acțiunilor deținute de acționarii societății oferind în schimb un aport în numerar sau natură, nu și în creanțe, păstrându-și astfel acțiunile deținute care acum au o valoare nominala mai mare (art. 215 din Legea nr. 31/1990).

Majorarea capitalului social prin mărirea valorii nominale a acțiunilor mai poate fi făcută prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.

2. Majorarea capitalului fără noi aporturi (autofinanțare)

Conform art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pentru majorarea capitalului social, sunt folosite resursele interne ale societății, acțiunile noi fiind liberate prin încorporarea rezervelor, fără rezervele legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, sau prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

„Spre deosebire de mărirea capitalului social prin aporturi noi, care duce la îmbogățirea capitalului social cu anumite valori patrimoniale, capitalul social majorat fără aporturi noi nu are acest efect, doar apar simple operațiuni contabile.”

Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor

Acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, excepție făcând rezervele legale, distribuite gratuit acționarilor , proporțional cu numărul de acțiuni deja deținute.

Rezervele sunt sume de bani constituite la sfârșitul exercițiului financiar din profitul realizat de societate având destinații speciale. Se împart în: rezerve legale, rezerve statutare și rezerve facultative.

Rezervele legale sunt destinate acoperirii pierderilor din capitalul social pentru perioadele în care înregistrează pierderi și se constituie obligatoriu, prin preluarea din profitul societății a cel puțin 5% până ce fondul atinge minimum a cincia partea din capitalul social.

Rezervele statutare sunt constituite conform condițiilor și destinației stabilite în actul constitutiv; pot fi o surse de acordare a dividendelor în perioadele deficitare.

Rezervele facultative se constituite și au destinația dată de adunarea generală a acționarilor.

Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor se îndeplinește efectuând operațiuni contabile de virare a unei sume din contul „rezerve” în contul „capital social”, conturi de pasiv, prin scăderea rezervelor și creșterea capitalului social.

Trebuie precizat că, potrivit art. 210 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, se pot include în rezerve diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului, dar fără a majora capitalul social.

Majorarea capitalului social prin încorporarea primelor de emisiune sau a profitului

Acționarii primesc dividende în urma împărțirii profitului realizat de societate. Pentru a majora capitalul social, profitul societății poate ajuta la liberarea acțiunilor, ceea ce înseamnă că acționarii în locul dividendelor vor primi acțiuni noi emise de societate. Această modalitate de majorarea a capitalului social se mai numește și mărirea capitalului social prin plata dividendelor în acțiuni.

Majorarea capitalului social prin prima de emisiune nu este obligatorie, este alegerea adunării generale.

Ca și în cazul rezervelor, mărirea capitalului social prin încorporarea profitului sau a primelor de emisiune, se face prin operațiune contabilă între conturile de pasiv.

Majorarea capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide si exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia

Acțiunile noi pot fi liberate prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

Sumele de bani care le revin creditorilor, în baza acestor creanțe pe care le au față de societate, pot servi la achitarea acțiunilor noi ale societății. Creditorii primesc acțiuni ale societății în schimbul creanțelor fata de societate.

Reducerea capitalului social

Capitalul social se poate modifica nu doar prin majorare, ci si prin reducerea lui.

Din cauza unor situații nefavorabile, activul patrimoniul societății se poate diminua și se va ajunge la reîntregirea sau reducerea capitalului social, deoarece repartizarea de profit nu poate fi realizată (art. 69 din Legea nr. 31/1990).

Există și cazuri în care capitalul social este prea mare față de nevoile societății. Pentru a asigura echilibrul între activul și pasivul societății, se recurge la diminuarea capitalului social.

Modalității și procedee de reducere a capitalului social

Potrivit art. 207 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, capitalul social poate fi redus daca există pierderi din activul social, prin:

micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale, dar se păstrează valoarea nominală a acestora;

diminuarea valorii nominale a acțiunilor sau a părților sociale;

dobândirea propriilor acțiuni, urmată de anularea lor.

Potrivit art. 207 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dacă diminuarea capitalului social nu este determinată de pierderi din activul social, reducerea se poate face prin:

acționarii sunt scutiți total sau parțial de vărsămintele datorate;

acționari restituie o cotă-parte din aporturi, proporțională cu diminuarea capitalului social și calculată egal pentru fiecare acțiune;

alte procedee prevăzute de lege.

Reducerea capitalului social se face după trecerea a doua luni de la data publicării hotărârii adunării generale, printr-un înscris publicat în Monitorul Oficial (art. 208 din Legea nr. 31/1990).

3.2 RETRAGEREA ȘI EXCLUDEREA ACȚIONARILOR

Retragerea acționarilor

Pentru a proteja interesele acționarilor care pot fi afectate de modificarea actului constitutiv, legea le dă dreptul acționarilor de a se retrage din societate.

Legislația prevede condiții speciale de retragere din societate. Acționarii se pot retrage din societate dacă nu au votat pentru hotărârea adunării generale având ca scop schimbarea formei societății, schimbarea obiectului principal de activitate, fuziunea sau divizarea societății, mutarea sediului societății în străinătate (art. 134 din Legea nr. 31/1990).

La momentul retragerii acționarilor din societate, aceștia au dreptul sa ceară cumpărarea acțiunilor deținute de către societate (răscumpărarea acțiunilor).

Acționarii își pot exercita dreptul de retragere în termen de 30 de zile de la data afisării deciziei adunării generale în Monitorul Oficial, exceptând cazul fuziunii sau divizării societății. În acest caz, termenul este dat de la data aprobării hotărârii adunării generale cu privire la fuziunea sau divizarea societății.

Acționarii își scriu declarația de retragere din societate și o depun împreună cu certificatul de acționar sau acțiunile pe care le dețin la sediul societății.

La cererea consiliului de administrație, respectiv directoratului, oficiul registrului comerțului va numi un expert autorizat independent pentru a stabili prețul acțiunilor care trebuie plătit de societate.

Excluderea acționarilor

Orice acționar care nu respectă condițiile actului constitutiv, realizează acțiuni aducătoare de prejudicii societății sau înfăptuiește acțiuni riguros și limitativ prevăzute de legea va fi exclus în orice moment din societate.

Excluderea se manifesta ca o sancțiune la care este supus acționarul, dar este și o soluție pentru liberarea și păstrarea societății, în interesul celorlalți acționari.

Excluderea se poate face fie la cererea societății, sau a oricărui a acționar , fie prin pronunțarea hotărârii judecătorești.

Chiar dacă este exclus, acționarul va răspunde de pierderi și dreptul la beneficii se menține până în ziua în care va fi exclus, dar îi este luat dreptul de a primi o parte egală din patrimoniul social, ci doar o sumă de bani care sa exprime valoarea acesteia (art. 224 din Legea nr. 31/1990).

Obligațiile acționarului exclus față terți se vor păstra până în ziua în care hotărârea de excludere devine definitivă, iar dacă există operațiuni ce sunt în curs de execuție, acționarul suportă repercusiunile și își poate retrage partea cuvenită doar în momentul încheierii acelor operațiuni (art. 225 din Legea nr. 31/1990).

3.3 SCHIMBAREA FORMEI JURIDICE

Pe parcursul existenței unei societăți privind activitatea comercială, interesele acționarilor pot duce la modificarea formei juridice a societății. Un exemplu ar fi schimbarea unei societăți pe acțiuni în societate cu răspundere limitată.

Trebuie precizat că modificarea actului constitutiv pentru schimbarea formei juridice a societății nu-i va afecta personalitatea juridică prin crearea unei alte persoane juridice noi , societatea dintâi își va continua existența, dar într-un alt cadru juridic.

Aceasta modificare poate fi făcută prin mai multe căi.

O modalitate ar fi dizolvarea și lichidarea societății inițiale și, după, înființarea unei societății noi în forma juridică aleasă, în condițiile legii.

O altă metodă mai des întâlnită o constituie modificarea formei juridice a societății, în condițiile legii pentru modificare societății. În acest sens, art. 204 din Legea nr. 31/1990 prevede schimbarea formei juridice a societății prin modificarea actului constitutiv.

Potrivit legii, decizia privind schimbarea formei juridice a societății se va lua în condițiile de cvorum prevăzute pentru adunarea generală extraordinară, existând o majoritate de minim două treimi din drepturile de vot avute de acționarii prezenți sau reprezentați (art. 115 din Legea nr. 31/1990).

Totodată, pentru realizarea modificării societății, trebuie îndeplinite și condițiile prevăzute de lege în legătura cu forma de societate pe care o va lua societatea inițială (nr. minim sau maxim de asociați, capital social minim, răspunderea acționarilor, o anumită contabilitate).

În urma schimbării formei juridice a societății, raporturile dintre acționari și societate sau față de terți se vor schimba în funcție de noua forma juridică aleasă.

CAPITOLUL IV DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

4.1 DIZOLVAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Dizolvarea societății constituie prima fază din procesul de încetare a existenței societății. În această etapă, nu este afectată personalitatea juridică, dar dizolvarea oprește activitatea obișnuită a societății prin limitarea obiectului de activitate și schimbări importante ale structurii sale organizatorice. Dizolvarea are ca scop, începerea procesului de lichidare. De altfel, dizolvarea este o fază pregătitoare a lichidării.

Cauzele dizolvării societății

Expirarea timpului stabilit pentru durata societății

Potrivit societatea se dizolvă la trecerea timpului stabilit pentru durata societății.

Conform legii, în actul constitutiv s-a prevăzut durata societății, ceea ce înseamnă că la expirarea termenului contractual, apare procesul de dizolvare a societății.

În acest caz, apare involuntar dizolvarea, ca efect direct al acordului asociaților manifestat încă de la început în actul constitutiv, nefiind necesară vreo formalitate. Așadar, în acest caz, momentul în care intervine dizolvarea este ziua următoare expirării duratei societății.

Trebuie precizat că, dizolvarea societății ca urmare a expirării timpului pentru durata societății poate fi împiedicată prin prelungirea duratei societății, conform art. 204 din Legea nr. 31/1990, doar dacă intervenția va fi făcută cu minim 3 luni înainte de expirarea perioadei stabilite în actul constitutiv.

Neputința realizării obiectului de activitate sau finalul realizării acestuia

Societatea se dizolvă atât în cazul în care apar anumite imposibilități de realizare a obiectivului, cât și în cazul în care obiectivul societății a fost îndeplinit (art. 227 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Orice societate are un obiect de activitate ce trebuie precizat în actul constitutiv , realizat pe parcursul duratei societății.

Dacă apar probleme de natură materială sau juridică care împiedică realizarea obiectului de activitate, societatea va fi nevoită să se dizolve.

Jurisprudența consideră în cazul în care apar divergențe grave între acționari care duc la neîndeplinirea obiectului de activitatea, continuarea activității societății devine imposibilă. Un astfel de motiv duce la dizolvarea judiciară a societății.

Imposibilitatea realizării obiectului de activitate mai poate apărea și din cauza lipsei mijloacelor financiare pentru îndeplinirea scopului societății, dar și lipsa dorinței acționarilor de a colabora pentru realizarea activității societății.

Declararea nulității societății

Potrivit art. 227 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, în urma declarării nulității societății, aceasta se dizolvă atunci când hotărârea judecătorească de declarare a nulității este irevocabilă, societatea intră în lichidare.

Hotărârea adunării generale

Conform art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, societatea se va dizolva în urma hotărârii adunării generale a acționarilor. Chiar daca societatea este constituită având personalitatea juridică, modificările care apar în timpul existenței sale, au la baza voința asociaților. În consecință, asociații au dreptul de a stabili motivele dizolvării societății în cadrul adunării generale.

Hotărârea tribunalului

Societatea se poate dizolva prin hotărârea tribunalului, atunci când dizolvarea nu se poate face prin hotărârea adunării generale (art. alin.(1) lit. e) din Legea nr. 31/1990).

Așa cum prevede legea, tribunalul hotărăște dizolvarea societății în baza unor motive puternice, precum divergențele grave apărute între acționari.

Falimentul societății

Societatea se dizolvă atunci când este supusă procedurii falimentului în cadrul procedurii insolenței (art. alin.(1) lit. f) din Legea nr. 31/1990).

Potrivit legii, societatea aflată în stare de insolvență, este supusă acțiunii de reorganizare judiciară sau procedurii falimentului.

În cazul procedurii falimentului, patrimoniul societății se lichidează în vederea îndeplinirii creanțelor creditorilor și, prin urmare, societate ajunge să se dizolve.

Organele statutare nu mai exista sau acestea nu se mai pot întruni

Societatea funcționează datorită organelor sale (adunarea generală, organele de control, administratorii), iar daca aceste organe nu se mai pot întruni sau dacă nu mai există, societatea nu mai poate funcționa, nu mai are o existență reală, ci doar una scriptică.

Diminuarea valorii activului net la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social

Pentru a decide dacă societatea urmează a fi dizolvată, adunarea generală extraordinară este convocată de către consiliul de administrație, respectiv directoratul, dacă se constată ca, în urma unor pierderi, activul net al societății s-a redus la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris.

În cazul in care adunarea generală extraordinară nu decide la dizolvarea societății, atunci societatea trebuie ca, până la finalizarea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost înregistrate pierderile, să procedeze la diminuarea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal față de cel al pierderilor neacoperite din rezerve (art. 153^24 din Legea nr. 31/1990).

În cazul în care adunarea generală extraordinară nu se întrunește, orice persoană interesată poate cere instanței dizolvarea societății.

Societatea nu și-a completat capitalul social, conform legii

Dacă legea majorează plafonul minim al capitalului social, societatea are obligația sa majoreze capitalul social. În caz contrar, societatea se va dizolva. Guvernul va putea schimba, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social (90.000 lei), luând în considerare de rata de schimb, iar cuantum să fie echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.

Reducerea numărului minim de acționari

Societatea pe acțiuni nu poate avea mai puțin de 2 acționari. Daca într-o perioada mai mare de 9 luni, societate are mai puțin de 2 acționari, orice persoană interesată poate cere instanței dizolvarea societății.

Societatea nu se va dizolva dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, numărul minim de acționari este restabilit (art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990).

Efectele dizolvării societății

Oricare ar fi modul în care se realizează, dizolvarea societății creează anumite efecte care privesc începerea procedurii de lichidare și stoparea unor operațiuni comerciale noi.

Din momentul în care a fost dizolvată, societatea va continua să realizeze doar operațiunile comerciale aflate în curs, activitatea societății nu mai urmărește obținerea de profit, ci activitatea se îndreaptă spre lichidare.

După ce societatea a fost dizolvată, începerea procedurii lichidării este obligatorie.

Pe parcursul desfășurării dizolvării, societatea nu își va pierde personalitatea juridică, va continua să existe , însă doar pentru operațiuni de lichidare (art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990). Administratorii societății nu mai pot iniția operațiuni noi, altminteri ei vor fi personal și solidar răspunzători pentru încălcarea acestei interdicții.

Societatea suferă și modificări de structură organizatorică, adunarea generală își va restrânge atribuțiile și va numi lichidatori.

Există un caz special, când dizolvarea are loc fără lichidare. Conform art. 233 din Legea nr. 31/1990, în cazul fuziunii sau divizării totale a societății, dizolvarea societății nu va avea ca efect începerea procedurii de lichidare.

4.2 LICHIDAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Lichidarea societăților este prevăzută în Titlul VII, art. 252-270 din Legea 31/1990. Lichidarea reprezintă cea de-a doua faza a procedurii de încetare a existenței societății și presupune un ansamblu de operațiuni privind lichidarea patrimoniului, iar, în final, să ducă la dispariția personalității juridice a societății.

Ajungerea societății în etapa de lichidare duce la urmări grave asupra acesteia: obiectul de activitatea se va limita doar la îndeplinirea operațiunilor comerciale ce se află în curs de desfășurarea la momentul dizolvării; scopul societății nu va mai fi de a realiza profit, doar de a încheia lichidarea; gestiunea se va preda lichidatorilor; adunarea generală a acționarilor încetează să existe.

Etapele lichidării au un principal scop, acela de plată a pasivului și de împărțire între acționari a activului societății. Acționarii vor încasa sumele rezultate din vânzarea activelor ce sunt supuse lichidării doar după ce datoriile față de creditori au fost achitate.

În momentul intrării în faza de lichidare, după trecerea celor 30 de zile de la dizolvare, societatea are obligația de a numi sau desemna lichidatori – persoane fizice sau juridice. Lichidatorii sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, având aceeași responsabilitatea ca și administratorii, respectiv membrii directoratului

Astfel, lichidatorii autorizați conform legii , sunt obligați să îndeplinească atribuțiile precizate la art. 255 din Legea nr. 31/1990:

a) să răspundă în judecată în numele societății;

b) să întocmească și să finalizeze operațiunile de comerț referitoare la lichidare;

c) să înstrăineze imobilele și orice bunuri mobiliare ale societății, prin licitație publică;

d) să efectueze tranzacții;

e) să încaseze și să lichideze creanțele societății.

f) să realizeze împrumuturi neipotecare, să realizeze acte necesare.

La primirea funcției lor, lichidatorii cu ajutorul administratorilor, respectiv membrii directoratului, vor efectua primele operațiuni de lichidare, precum realizarea unui inventar și finalizarea unui bilanț care sa reflecte situația fidelă a activului și pasivului societății, iar apoi vor prelua registrele, actele, întreg patrimoniul al societății, conform unui proces verbal de predare-primire.

Lichidatorii vor avea de la administratori, respectiv membrii directoratului, o situație financiară privind gestiunea societății pentru timpul scurs de la ultima situație aprobată până la momentul începerii lichidării (art. 265 din Legea nr. 31/1990).

Daca lichidatorii sunt numiți din rândul administratorilor, respectiv membrii directoratului, darea de seamă și bilanțul final de închidere se va preda la oficiul registrului comerțului și apoi se va publica în Monitorul Oficial al României (art. 266 din Legea nr. 31/1990).

Lichidarea societății se va încheie în maxim un an de la data dizolvării. În anumite cazuri speciale, tribunalul poate amâna acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar fără să depășească 24 de luni în total.

După trecerea a 6 luni de la numire, lichidatorul va preda la oficiul registrului comerțului un raport ce va conține nivelul de desfășurare a operațiunilor de lichidare. (art. 260 din Legea nr. 31/1990).

În momentul împlinirii termenului de un an de la data dizolvării, lichidatorul va întocmi un nou raport privind situația financiară finală, specificând partea ce revine fiecărei acțiuni din distribuirea activului societății, împreună cu raportul cenzorilor sau a auditorilor financiari și se vor depune la oficiul registrului comerțului, împreună cu decizia instanței de prelungire a termenului de lichidare, dacă este cazul (art. 268 din Legea nr. 31/1990).

Societatea se radiază din oficiu din registrul comerțului dacă în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de lichidare, oficiul registrului comerțului nu a fost înștiințat de cererea de radiere.

Bunurile ramase în urma radierii societății revin acționarilor, actele și registrele societății ce nu sunt necesare acționarilor se vor depune la registrul comerțului unde a fost înregistrată societatea, iar restul actelor se vor depune la Arhivele Naționale, unde se vor păstra pe o perioada de 5 ani.

CAPITOLUL V STUDIU DE CAZ

S.C. ALBALACT S.A.

Societatea ALBALACT S.A. a fost înființată în anul 1971 în Alba Iulia, iar în prezent este cea mai mare corporație de lactate din România cu capital majoritar românesc și ocupă locul doi pe piața produselor lactate.

În anul 1990, compania a fost schimbată în societate pe acțiuni aflată în proprietatea statului.

În anul 1999, ajungând în pragul falimentului din cauza lipsei de investiții și a tehnologiei moderne, societatea s-a privatizat prin licitație publică deschisă, iar familia Ciurtin a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni.

Albalact a fost singura societate românească producătoare de lactate, care a reușit în perioada industriei comuniste, la doar câțiva ani de la lansarea primului său brand, să se clasifice în primii 4 producători români pe piața lactatelor.

În prezent, fabrica Oiejdea din județul Alba, este una din cele mai mari și mai noi investiții greenfield din estul și centrul Europei care oferă produse de cea mai bună calitate.

În anul 2008, societatea a achiziționat fabrica Rarăul, producând astfel și o gamă diversificată de brânzeturi.

Astăzi, pe piața românească , Albalact comercializează peste 140 de varietăți produse din lapte, prin cele șapte brand-uri ale sale: Fulga, Zuzu, Zuzu max, Rarăul, Fruzu, Poiana Florilor, De Albalact.

După o scurtă perioadă de la privatizare, cu ajutorul unei strategii de marketing bine pusă la punct și cu investiții moderne, compania a trecut printr-un puternic proces de dezvoltare, reușind să lanseze primul său brand originar, Fulga, câștigând imediat un imens capital de imagine, și devine astfel o marcă foarte cunoscută.

În anul 2005, mediul concurențial în care activa, i-a determinat pe membrii din conducerea companiei să ia hotărârea ca fabrica să treacă printr-un întreg proces de rebranding.

Albalact a obținut majorării spectaculoase de capital dar și importante investiții, managementul firmei a fost îmbunătățit și o noua strategie de dezvoltare a fost adoptată pe un termen lung.

În 2006, a fost lansat un nou brand, Zuzu, care a avut un succes la fel de mare ca și brandul deja existent.

În anii 2007 și 2008, Albalact a realizat investiții importante și a continuat să se dezvolte cumpărând pachetul majoritar de acțiuni al unicei firme din țară împuternicită să comercializeze produse în spațiul european, Rarăul Câmpulung Moldovenesc, având ca obiect de activitate producția de brânzeturi, iar în anul 2010, ca urmare a achiziției, a fost lansat brand-ul Rarăul.

În prezent, Albalact posedă pachetul de acțiuni al companiei Rarăul Câmpulung Moldovenesc în proporție de 99,01% și în proporție de 100% societatea de logistică Albalact Logistic S.R.L.

Compania Albalact are peste 600 de angajați, două unități de producție – fabrica Albalact din Oiejdea și fabrica Rarăul din Câmpulung Moldovenesc – și un centru logistic în Afumați, Ilfov.

Potrivit statutului, societatea are un capital social subscris și vărsat integral, iar durata de funcționare este nelimitată.

În anul 2014, numărul total de acțiuni a fost de 652.708.867 cu o valoare nominală de 0.10 lei; capitalul social este de 65.270.886,70.

Albalact este cea mai mare corporație de lactate din România, având o cifră de afaceri în anul 2014 de 474.909.116, în creștere cu 12% față de anul precedent.

Structura acționariatului la data de 31.12.2014 se prezintă astfel:

Figura 5.1 Structura acționariat S.C. Albalact S.A.

Începând cu data de 3 iunie 2015, acțiunile Albalact sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, în urma transferului de pe piața Rasdaq.

ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

S.C. Albalact S.A.

Rata rentabilității alături de indicatorii economico-financiari, este una dintre cele mai reprezentative repere privind activitatea firmei și reprezintă o măsură relativă care arată eficiența cu care factorii de producție au fost utilizați și combinați; exprimă procentual măsura în care capitalul generează profit.

Rata de rentabilitate se calculează ca un raport între un indicator de rezultate (rezultat brut, profit, rezultatul exploatării, pierdere) și un indicator de flux (resurse consumate, cifra de afaceri) sau de stoc ( activul total, capitalul permanent, capitalul permanent).

Ca instrument de examinare a eficienței, rata rentabilității poate îmbrăca forme diferite, în ceea ce privește profitul net sau brut, sau modificarea bazei de raportare care arată cheltuiala procesului de producție sau efortul.

Cele mai importante rate de rentabilitate folosite în analiza economico-financiară a firmei sunt: rata rentabilității financiare, rata rentabilității economice, rentabilității comerciale, rata rentabilității resurselor consumate.

Analiza ratei rentabilității financiare – exprimă corelația dintre profitul net ca venit al acționarilor și capitalurile proprii; expune eficiența investițiilor de capital făcute de acționari.

Rf – rata rentabilității financiare;

Pn – profitul net;

Kp – capitaluri proprii.

Tabelul 5.1 Date necesare calculului ratei rentabilității financiare

Figura 5.2 Evoluția profitului și capitalului propriu Albalact în perioada 2012-2014

Urmărind modificarea capitalului propriu (Tabelul 5.2) în comparație cu profitul net avut în exercițiul financiar, putem spune că rata rentabilității financiare a avut o tendință de creștere datorită majorării profitului net și creșterii capitalurilor proprii. În anul 2013 comparativ cu anul precedent, rata rentabilității financiare a crescut cu 1.01% , iar în anul precedent cu 2.95% . Putem stabili pentru anul 2014 că la 100 lei capitaluri proprii se obține profit net 11.48 lei.

Figura 5.3 Evoluția ratei rentabilității financiare

Analiza ratei rentabilității economice – reflectă corelația dintre rezultatul economic și activele totale utilizate pentru obținerea acestuia; este independentă de politica fiscală, politica financiară a statului, modul de finanțare (impozit pe profit dar și alte elemente extraordinare).

O modalitate de calcul a rentabilității economice este evidențiată prin formula următoare:

Rec – rata rentabilității economice;

RE – rezultatul din exploatare;

At – activul total;

CA – cifra de afaceri.

Tabelul 5.2 Date necesare calcului ratei rentabilității economice

Figura 5.4 Profitul și pierderea companiei Albalact

Analizând bilanțul societății Albalact, putem spune ca există o tendință de creștere a profitului brut pe parcursul celor 3 ani, în anul 2014 față de 2013 se înregistrează o creștere de 4,445,739 lei care se poate datora creșterii progresive a profitului din exploatare dar și a păstrării pierderii financiare la un nivel constant.

Figura 5.5 Evoluția ratei rentabilității economice

În perioada analizată, scăderea ratei rentabilității economice a avut loc în anul 2013, o scadere de 0.21% fată de anul precedent. În anul 2014, compania Albalact a înregistrat o creștere a ratei de 1.25%. Se poate spune ca în anul 2014 ( Rec = 6.33% ), cu 100 lei active totale s-a obținut 6.33 lei profit din exploatare.

Creșterea din 2014 se poate datora majorarii profitului brut de 45% comparativ cu modificarea activelor totale de doar 8%. În 2013, o cauză a scăderii ratei rentabilității economice a constituit-o majorarea activelor totale (21%), neurmată de o creștere în concordanță a profitului brut (11%).

Analiza ratei rentabilității comerciale – reflectă corelația dintre profitul aferent vânzărilor și cifra de afaceri; evidențiază modul în care calitatea gestiunii firmei este apreciată prin produsele sale pe piață; indică procentul care se întoarce în formă de profit din valoarea produselor vândute de S.C. ALBALACT S.A.

Literatura de specialitate prevede mai multe modalități de calcul a acestei rate de rentabilitate, dar cea mai folosită este:

Rc – rata rentabilității comerciale;

Pn – profit net.

CA – cifra de afaceri netă;

Tabel 5.3 Date necesare calcului ratei rentabilității comerciale

Figura 5.6 Evoluția ratei rentabilității comerciale

Cu cât rata rentabilității este mai mare, cu atât societatea este mai eficientă. Se observă că în perioada analizată, această rată s-a menținut constantă, în jurul valorii de 2%. Cea mai mică rentabilitate a fost de 2.00% obținută în anii 2012 și 2013, urmând o creștere în anul 2014 la 2.60%. Aceste valori mici indică faptul ca societatea Albalact nu are un control puternic asupra cheltuielilor. Se poate spune ca în anul 2014, la 100 lei cifră de afaceri, 2.60 lei reprezintă profitul.

Această rată este influențată de anumiți factori, precum: cifra de afaceri – factor calitativ, cantitatea și prețul de vânzare – factori cantitativi, și de către costul total unitar.

Analiza ratei rentabilității resurselor consumate – exprimă corelația dintre profitul aferent cifrei de afaceri și costul vânzărilor. Conturile de cheltuieli evidențiază consumul de resurse, iar eficiența lor se apreciază în funcție de rezultatele obținute, potrivit ratei rentabilității resurselor consumate care este cunoscută ca și rata rentabilității costurilor.

Rrc – rata resurselor consumate;

Re – Rezultatul exploatării;

Ct – cost total

Tabelul 5.4 Date necesare calculului ratei rentabilității resurselor consumate

Figura 5.7 Evoluția ratei rentabilității resurselor consumate

În perioada 2012-2014, rata rentabilității resurselor consumate s-a menținut la o valoare constantă, în jur de 3%. Chiar dacă firma realizează cheltuieli substanțiale, se dobândește un rezultat din exploatare mult prea mic. În anul 2013 comparativ cu anul precedent, rata rentabilității resuselor consumate au scăzut cu 0.20% , urmând ca în anul 2014 să crească cu 0.56% .

Conform datelor, pentru anul 2014, la 100 lei cheltuiți, 3.58 lei reprezintă profitul aferent vânzărilor.

Figura 5.8 Dinamica rentabilității companiei Albalact

Analiza rentabilității pe baza indicatorilor bursieri

Analiza rentabilității bursiere presupune calcularea și interpretarea celor mai însemnați indicatori bursieri, respectiv rate de piață sau indicatori la nivel de acțiune.

Pentru calcularea acestor indicatori se folosește cursul bursier curent, dar pentru ceilalți factori necesari în calcul, se va luar o valoare anterioară, curentă sau previzionată.

Indicatori bursieri la nivel de acțiune

Profitul net pe acțiune (EPS – Earning per Share) – oferă date utile în mod special acționarilor majoritari interesați de rentabilitatea societății pe termen lung, deoarece avuția acționarilor se mărește în funcție de cât profit net revine unei acțiuni.

Tabel 5.5 Evoluția profitului net pe acțiune pentru societatea Albalact

Figura 5.9 Evoluția profitului net pe acțiune

Dividendul pe acțiune – reprezintă partea din profitul net ce revine unei acțiuni. Când acest indicator are un nivel cât mai înalt, atrage investitorii care vor câștiguri garantate pe o perioadă scurtă, dar și un nivel scăzut ce indică o reorientare a profitului societății spre diferite proiecte de investiții, poate fi un moment favorabil pentru achiziția de acțiuni.

Tabel 5.6 Evoluția dividendului pe acțiune pentru societatea Albalact

Figura 5.10 Evoluția dividendului pe acțiune

Capitaluri proprii pe acțiune – reprezintă estimarea contabilă a valorii unei acțiuni.

Capitalurile proprii pe acțiune sunt rezultatul politicilor practicate și corespund valorii

investite de acționari (creșterea de capital și profituri nete reinvestite) în întreprindere.

Tabel 5.7 Evoluția capitalurilor proprii pe acțiune pentru societatea Albalact

Figura 5.11 Evoluția capitalurilor proprii pe acțiune

b) Ratele bursiere – se calculează pe baza indicatorilor bursieri și a prețului bursier la nivel de acțiune și permite efectuarea de comparații în dinamică, dar și între întreprinderi similare privind obiectul de activitate

PER (Price Earnings Ratio) – este coeficientul de capitalizare bursieră ce arată perioada de timp în care un acționar își recuperează investiția făcută din profitul generat de acțiunile deținute; reprezintă prețul pe care îl plătește un acționar pentru a avea acces la o unitate monetară din profitul firmei.

Indicatorul PER pentru S.C. Albalact S.A. este de 15,30.

PBV (price to book value) – acest indicator oferă date investitorilor privind acțiunile subevaluate sau supraevaluate.

Indicatorul PBV pentru S.C. Albalact S.A. este de 1,90.

Randamentul dividendelor (DY- Dividend yield) – reflectă procentual câștigul unui acționar din dividendele repartizate de firmă. Interpretarea indicatorului de face în raport cu PER și evoluția profitului pe acțiune. Este un semn pozitiv daca are loc creșterea permanentă a acestui indicator simultan cu creșterea profiturilor; în caz contrar, creșterea ratei de distribuire a dividendelor neurmată de creșterea profitului poate duce la diminuarea capacității de investiție a societății.

Indicatorul DY pentru S.C. Albalact S.A. este de 5,96.

P/S (Price to sales ratio) – reprezintă prețul pe care acționarii l-ar plăti pentru a avea acces la o unitate monetară din vânzările firmei.

Indicatorul P/S pentru S.C. Albalact S.A. este de 0,01.

Concluzii și propuneri

Ratele de rentabilitate sunt indicatori sintetici, ai performantei, analizați în formă relativă, ce indică situația profitabilității sau a posibilității firmei de a produce profit ; reflectă rezultatele unei firme ce a trecut prin toate etapele circuitului economic – aprovizionare, producție și desfacere.

Societatea analizată, Albalact S.A., înființată în anul 1971, este cea mai mare corporație de lactate din România cu capital majoritar românesc și ocupă locul doi pe piața produselor lactate.

Analiza economico-financiară din cadrul firmei Albalact este deosebit de importantă și are un loc principal în raportul anual al administratorului, care urmărește să îmbunătățească ratele de rentabilitate.

Obiectul principal de activitate al companiei în perioada analizată, 2012-2014, a fost colectarea laptele, industrializarea și desfacerea bunurilor lactate către diverși consumatori. Totodată cu creșterea volumului de activitate prin majorarea cifrei de afaceri și a volumului de producție, s-a avut ca scop și creșterea rentabilității activității companiei și îmbunătățirea rezultatelor financiare.

Așadar, pe parcursul exercițiilor financiare analizate, se poate observa o evoluție constantă a firmei raportată la piață dar și la capacitatea de producție. Ratele de rentabilitate ale firmei au o valoare pozitivă, generatoare de profit, ce a fost orientat către rezerve sau către repartizarea dividendelor. Pentru a-și consolida poziția pe piață, rezervele s-au folosit pentru dezvoltare, investiții sau achiziții de echipamente noi.

Din cauza unei oscilații a cifrei de afaceri în 2013, ratele de rentabilitate au suferit o ușoară scădere, dar au rămas totuși la o valoare pozitivă, apropiată nivelului din 2012. În anul 2014, se observă o îmbunătățire a acestor rate.

Societatea Albalact este lider de piață pe mai multe segmente, dar produsele sale nu satisfac în totalitate cererea și nu profită de întreaga capacitate de producție. Astfel, datorită acestor fluctuații, continuarea activității companiei în același mod va duce la diminuarea semnificativă a profitului.

Având la dispoziție resursele necesare și anumite avantaje competiționale, Albalact poate recurge la o strategie de alocare a resurselor pe o perioadă îndelungată prin extindere.

Pentru a se menține pe piață și pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt, compania ar trebui să se extindă prin pătrunderea pe noi piețe, fiind unica societate românească de profil care este acreditată pentru export.

Metode de creștere a rentabilității

Creșterea volumului vânzărilor, a calității producției vândute, având în vedere cerințele pieței

Creșterea volumului producției vândute este una dintre cele mai importante metode de creștere a rentabilității.

Pentru a crește volumul desfacerilor, compania Albalact poate recurge la următoarele măsuri:

– păstrarea de prețuri convenabile pentru produsele pe care le vinde, comparativ cu prețurile concurentei;

-contractarea contractelor comerciale pe o perioadă îndelungată cu beneficiarii;

– intrarea mai puternică pe piața internă;

– creșterea calității producției.

Reducerea cheltuielilor materiale

Într-o economie de piață în care nivelul vânzărilor depinde de nivelul prețurilor ce se formează în mod liber pe baza nivelului cererii și ofertei, o cale pentru creșterea ratei de rentabilitate poate fi diminuarea costurilor pe unitatea de produs, cheltuielile materiale deținând cea mai importantă pondere în totalul cheltuielilor.

Realizarea acestei măsuri în condițiile păstrării nivelului de calitate al produselor, duce la majorarea prețului pe unitatea de produs, ceea ce duce într-un final la creșterea rentabilității pentru toată activitatea realizată.

Pentru a diminua aceste cheltuieli, Albalact poate lua următoarele decizii:

– reducerea cheltuielilor de aprovizionare;

– evitarea problemelor legate de stoc prin aprovizionarea cu materiale în mod echilibrat;

– aprovizionarea cu resurse materiale care satisfac cel mai corespunzător cererea;

– creșterea calității forței de muncă;

– aprovizionarea de la cele mai convenabile surse furnizoare;

– reducerea consumurilor specifice.

Creșterea productivității muncii

Creșterea productivității muncii reprezintă un factor important de creștere a volumului producției, a rentabilității și competitivității produselor. Pentru această modalitate, un rol important il are programul de aprovizionare, procesul de producție, ce au ca scop creșterea ritmului vânzărilor și încasarea facturilor, diminuarea costurilor și a ciclului de fabricație.

Sporirea vitezei de rotație a activelor circulante

În faza aprovizionării, compania Albalact poate decide:

– aprovizionarea doar de la cele mai apropiate surse cu cele mai eficiente mijloace de transport;

– tinerea evidenței materialelor și materiilor prime sa fie la zi, în mod concis, pentru a se putea observa cazurile în care este nevoie de stocuri pentru producție sau dacă există stocuri excedentare;

– crearea unor conditții mai bune pentru depozitarea și păstrarea materiei prime prin care să se reducă pierderile de materiale;

– încheierea contractelor de aprovizionare la timp pentru a se evita stoparea procesului de producție;

În faza producției:

– diminuarea ciclului de producție prin metode moderne de muncă ;

– îmbunătățirea echipamentelor tehnologice ;

– reducerea maxima a deșeurilor și minimă a rebuturilor ;

– diminuarea consumurilor specifice cu materiale și materii prime;

– administrarea rațională a muncii.

În faza desfacerii:

– reducerea stocului de produse finite prin accelerarea ritmului vânzărilor ;

– încheierea la timp a contractelor de livrare ;

– automatizarea transportului de produse finite pentru centrele de desfacere ;

– creșterea ritmului decontărilor prin selectarea celor mai favorabile forme de decontare.

BIBLIOGRAFIE

Băcanu I. , Modificarea capitalului social al societăților comerciale, Editura Lumina Lex, București, 1999.

Brezeanu P., Diagnostic financiar: Instrumente de analiza financiară, Editura Economică, București, 2003.

Bușe L., Siminică M. , Analiză economico-financiară. Manual universitar, Ed. Universitaria, Craiova, 2009.

Dogaru Ion, Cercel Sevastian, Drept civil, Ed. C.H. Beck, București, 2007.

Iacovoiu Viorela, Străoanu Boni Mihaela, Teodorescu Cristian, Instrumente și tehnici de analiză a stării economico-financiare a firmei, Editura Karta-Graphic Ploiești , 2011.

Petcu M. , Analiza economico-financiara a intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2009.

Piperea Gheorghe, Drept comercial. Intreprinderea, Ed CH Beck, 2012.

Popa Sorana, Drept comercial, Ed. Universul Juridic, București, 2009.

Matei Mirela, Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Editura Universității Petrol Gaze, Ploiesti, 2005. 

Motica Radu I. , Bercea Lucian, Drept comercial roman și drept bancar, Ed. Lumina Lex, București, 1999.

Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial roman, ediția a IV-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

Spătaru L., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004.

CA Brașov, dec. nr. 481/2000, în RDC nr. 3/2003, p 229.

Călin, Retragerea acționarilor din societățile pe acțiuni, în RRDA, nr. 3/2011, p. 23 și urm.

Dumitru H.D., Regimul juridic al directorilor, în contextul delegării atribuțiilor de conducere la societățile pe acțiuni, în RRDA nr. 2/2007. p. 32 și urm.

ÎCCJ, s.com., dec. nr. 509/2007, în Dreptul nr. 4/2008, p. 304.

ÎCCJ, s. com., dec. nr. 2513/2010, în Dreptul nr. 3/2011, p. 261.

Serena Denca, Începutul termenului de atacare în justiție a hotărârii adunării generale a acționarilor, în RRDA, nr. 3/2006, p. 48 și urm.

Legea nr. 31/1990 privind societățile , republicată și actualizată ( publicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004).

www.albalact.ro

www.bvb.ro

www.depozitarulcentral.ro

www.bcr.ro

http://legeaz.net/dictionar-juridic/actiunile-emise-de-societate

www.mfp.ro

ANEXA 1

ANEXA 2 Indicatori din situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2012 depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice

ANEXA 3 Indicatori din situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2013 depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice

ANEXA 4 Indicatori din situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2014 depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice

Partea superioară a machetei