Dizertatie (autosaved) [305710]

[anonimizat], [anonimizat], deoarece pentru această lucrare de disertație, m-am folosit de propria experiență. Scopul acestui demers cognitiv, a [anonimizat] – [anonimizat]. [anonimizat] a ajuta și a pune la îndemâna potențialilor viitori galeriști sau a [anonimizat]-a lungul timpului.

[anonimizat], de felul în care ar trebui să arate o [anonimizat], iar cea mai frecventă întrebare era cea cu privire la dificultatea de a menține o astfel de galerie mereu în atenția publică. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a se lua o hotărâre în acest sens.

De-a [anonimizat], am reușit să convingem pe cei s-[anonimizat] a-[anonimizat] o facă, [anonimizat], [anonimizat]. O [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], deoarece nefiind funcționale acestea se închid la scurt timp. [anonimizat], acestea încercând să se ridice la standardele celor occidentale.

Formele, percepțiile, direcțiile, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], mai ales de când tehnologia ocupă în viața noastră un loc primordial.

[anonimizat], profesionalismul, [anonimizat], [anonimizat], marketing-ul, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o vom aborda din punct de vedere sociologic.

[anonimizat], este acela de a sublinia importanța galeriilor de artă. Această analiză comprehensivă, ar putea începe chiar cu o definiție a acesteia, iar cea mai simplă ar fi cea de – spațiu convențional, public, destinat expunerii creațiilor artistice, un spațiu ambiental destinat manifestărilor artistice, unde cei ce rezonează și relaționează direct cu arta o pot și achiziționa. Galeria de artă, nu constituie doar un factor de susținere a activităților culturale, dar și un important factor în educarea, dezvoltarea receptivității artistice a publicului și a atitudinii estetice, captarea atenției acestuia de tot ce este legat de artă, pentru că aceasta, ar trebui să devină omniprezentă în viața socială a oamenilor. Dobândirea anumitor capacități selective le putem dobândi doar prin permanenta educare, prin autoinformare. Această sedimentare a cunoștințelor acumulate, duce la dezvoltarea permanentă a capacităților de evaluare a operelor de artă .

Arta, ar trebui să facă parte din fibra unui popor, a unei societăți, să ne definească. În urma abordării și a relației permanente cu arta, dar mai ales a implicării emoționale, vom descoperi o anumită armonie și un echilibru interior benefic ce ne conduc la bucurii existențiale, dar implicit și la o anumită experiență estetică. ,, Stimularea experienței estetice este ea însăși o funcție a artei. Este o cale de a utiliza arta: ca obiect de contemplație și ca mijloc pentru o experiențăa estetică aducătoare de satisfacții.”

După părerea mea, există astăzi un deficit important de interes al publicului acordat culturii și artei în țara noastră. Arta, ar trebui să fie în permanență o sursă de progres spiritual, ea fiind o necesitate, iar astăzi, când ne aflăm într-o criză mondială în care este inclusă și arta, o galerie de artă ar trebui să fie liantul social, care dorește/creează armonia între artist, creație și receptorul de artă. Este greu să faci o breșă în această agonie culturală din sfera publică, unde sistemul dominant – mass-media, care a înlocuit cultura înaltă cu noua formă – cultura de masă, pare să fie copleșită de programe de show-uri și dezbateri fără nici o valoare culturală, kitch-uri ce par să stârnească atenția unui segment important al societății noastre, emisiuni nonvalorice care par să ridice audiența unor televiziuni, cu care din păcate, acestea se mândresc. Această pseudocultură sau chiar incultură, promovată insistent de televiziunile, în special cele particulare, obsedate excesiv de ratingul și câștigurile lor, ar trebui să ne îngrijoreze și să ne facă să luăm atitudine, deoarece, acceptarea și complacerea în această situație, reprezintă un real pericol pentru dezvoltarea întregii societăți românești. Impactul negativ asupra tinerei generații transmisă prin diferite canale de informare, va avea efect asupra educării și formării caracterului viitorului adult. Evoluția unei societăți este direct proporțională cu evoluția culturală a acesteia, iar dacă nu vom da importanța cuvenită dezvoltării societății noastre și pe plan cultural, pentru a progresa și a ne sincroniza cu cultura europeană, vom putea asista în curând, neputincioși, la o ierarhie a valorilor eronată, viciată, iar declinul și prăbușirea artei vor fi o consecință a impasibilității și a pasivității noastre.

Mass-media fiind un instrument important al societății, poate influența și manipula prin non-cultură psihologia consumatorului care, dezorientat, se îndreaptă spre o direcție total greșită, nemaiputând sesiza care sunt adevăratele valori. Mentalul și spiritul colectiv astfel distrus, alimentat din abundență cu emisiuni nocive, cu greu mai poate fi readus pe o altă cale, comportamentele fiind schimbate câteodată ireversibil.

Valorile culturale autohtone trebuiesc promovate, întreținute, ocrotite, susținute și valorificate, deoarece, moștenirea cultural-identitară trebuie transmisă viitoarelor generații, iar aceasta ar fi una din necesitățile stringente pentru rezolvarea unor probleme pe care le are societatea românească în legătură cu această criză a valorilor la care s-a ajuns.

Plecând de la faptul că în România a existat un decalaj temporal substanțial, ce a făcut diferența dintre scena de artă de la noi și cea din Occident, datorat în special ideologiei sistemului totalitar comunist, există o explicație și pentru diferența dintre piața de artă de la noi și cea occidentală.

Așa cum știm, în timpul comunismului, arta contaminată ideologic a reprezentat, mai ales în țara nostră, distrugerea sistematică a valorilor, tradițiilor și a democrației, relieful estetic fiind de asemenea grav afectat de o nefastă uniformizare.

Mentalul colectiv fusese bulversat și marcat de acea ,,dialectică doctrinară” impusă de regimul comunist, realismul socialist derulându-se totuși în paralel cu alte practici artistice, sincrone întru-câtva cu cele din peisajul cultural european, la noi funcționând totul sub ,,sigla”underground, caracterul acestei arte fiind unul subversiv.

Amintim aici parcursul sinuos și discontinuu al artei românești, care a culisat între o zonă oficială impusă de putere și una cvasi-oficială sau chiar underground, iar spre anii ’80, sub semnul sincretismului postmodernist, s-a observat coabitarea haotică a unui amalgam de trenduri cu încărcături ideologice ostile normelor impuse de regimul comunist.

Chiar dacă nu vorbim de un vid intelectual sau artistic total așa cum s-a speculat, pictori de certă valoare au dat patrimoniului nostru chiar și în acea vreme, prin diferite breșe fertile, opere care nu pot fi contestate. După revoluție, eliberată de sub canonul ideologic și dogmatismul tematic al realismului socialist, autonomia artei, a adus o stare benefică de optimism. A urmat un proces intens de recuperare și refacere a etapelor pierdute, accentuându-se nevoia de sincronizare și racordare la contextul artistic european.

Schimbarea culturală și respectiv cea a pieței de artă, a venit odată cu deschiderea granițelor, care inevitabil a dus la deschiderea culturală pentru țara noastră. În contextul socio-politic al Europei de Est, și în special a politicilor culturale restrictive, mișcările artistice derulate în Vest, s-au manifestat diferit în Est, în primul rând datorită decalajelor survenite în urma unei imposibile autonomii a artei în acea perioadă, propagarea modelelor și a inovațiilor făcându-se cu dificultate în acest areal, iar în al doilea rând datorită diferenței de interpretare teoretică a acestora de către artiști.

Pentru a progresa, este necesar contactul cu mai multe culturi, îngrădirea acestui acces la cunoaștere duce inevitabil la regres, la o cultură închisă, la involuție și o alterare a procesului evolutiv al mediului artistic. Odată cu evoluția artei postmoderne, această paradigmă a pluralismului artistic care însă nu a fost altceva decât o reactualizare epistemologică, asimilarea și abordările acesteia au ajuns și la noi, acesta făcându-se însă gradual și cu o oarecare dificultate, în principal datorată dezechilibrelor create de controlul ideologic și a izolării spațiului cultural impus de ,, cortina de fier”.

Astfel, după o oarecare discontinuitate în privința artelor românești, nici după anul 1989 nu a fost mai ușor, deoarece a trebuit să ne adaptăm și să ne aliniem cerințelor și standardelor canoanelor occidentale, acestea fiind asimilate ideii de canon dominant global. Artele și evoluția acestora au fost antrenate și ele în conceptul dihotomiei Est-Vest, această confruntare, fragmentare și împărțire ideologică dispărând treptat, putându-se sesiza însă și azi unele reminescențe. În vâltoarea transformărilor politice și sociale, a trebuit să parcurgem rapid etape și să le asimilăm, astfel încât să ne creem propriul nostru spațiu cultural, în funcție bineînțeles de nevoile noastre, având în vedere și sechelele ideologice din perioada anterioară.

A fost nevoie de o reconfigurare a întregului sistem, un alt tip de discurs, o altă abordare și schimbări concrete majore, astfel încât lumea artei să devină una realistă/funcțională, deoarece această confuzie axiologică, a constituit o consecință gravă a sistemului comunist, amintind aici totodată și de deformarea gustului artistic al maselor, prin promovarea excesivă doar a artei ,,tolerate” de sistem, cel ce impusese un model ideologic limitat și artificial. Sincronismul cu stilurile și tendințele occidentale nu a fost chiar într-o strânsă interdependență, iar arta românească, nu a avut aceeași culoare cu cea occidentală, formându-și în schimb o amprentă proprie. Revitalizarea întregii sfere artistice, a adus după această ,,cotitură culturală”, o oarecare efervescență a evenimentelor culturale.

Arta, a fost și este influențată direct de factorii sociali, politici și economici, de aceea și perioada de tranziție a fost una destul de dificilă atât pentru țara noastră, cât și pentru scena de artă de aici.

Încet însă, după 1989, transformările încep să aibe efect și asupra dinamizării întregului câmp artistic românesc, inclusiv a pieței de artă. Tranzacțiile operelor de artă, au fost un fenomen nou în acest areal, actualitatea constând în deschiderea caselor de licitații. Doar că după acel boom economic, unde părea că totul începe să meargă și să se așeze pe un făgaș normal, a venit stagnarea și pe piața de artă, în urma crizei economice internaționale.

Acest proces evolutiv trebuie însă continuat, indiferent de diferitele etape dificile sau perioade de crize prin care trece țara noastră, iar rolul artei trebuie să fie în primul rând recunoscut, deoarece și la acest capitol avem un deficit datorat importanței insignifiante ce se acordă acesteia, începând de la instituții până la programele din mass-media și a slabei promovări a evenimentelor culturale de anvergură, care sunt menționate în treacăt, chiar dacă sunt destul de puține ca număr.

Vom aminti că ,,arta are un raport intim cu religia, cu filosofia, cu justiția, cu utilul, într-un cuvânt, cu toate FACULTĂȚILE CONȘTIINȚEI, pe care are drept scop să le reproducă, să le dezvăluie, să le stimuleze. Așa cum putem judeca un popor după religia, după legile, după forma de guvernănânt, după economia lui, putem să o judecăm și după manifestările lui estetice.”

Revenind însă de la această digresiune, am să revin la obiectivul acestei teme de disertație și anume: galeria de artă. Pentru aceasta, am decis să iau pe parcursul acestei disertații ca exemplu, sau ca un studiu de caz, galeria pe care am înființat-o în anul 2000 și pe care am numit-o Yurom Artis. Am adus un concept nou pe piață, contribuind oarecum la schimbarea funcței statice a noțiunii de galerie, propunându-ne de la început să luptăm împotriva tiparelor și să fim totodată o gură de aer în circuitul oficial al artei. Mai mult, ne-am propus să fim formatori și pe cât posibil să depășim cumva stereotipurile de gândire, în special cele cu privire la locurile de expunere ale creației artistice. Diseminarea și descrierea etapelor parcurse de galeria noastră au fost trasate în linii mari, cu scopul de a fi o sursă informativă, orientativă, de analizare și perfecționare pentru cei ce sunt pasionați de artă și ar dori să deschidă o galerie.

Așa cum remarca și Nicolas Bourriaud și anume ca ,,arta a fost întotdeauna relațională”, putem spune că arta nu ar putea fi considerată artă fără spectator, relația dintre cei doi fiind vitală. Am putea să dăm aici nenumărate exemple, ne vom opri însă o clipă la arta anilor 1970. Performance art – invită chiar publicul spectator să fie el însuși artist, amintim aici cazul celebrei Marinei Abramovic, artistă recunoscută internațional, care are rezultate dintre cele mai notabile în body art. Este cunoscut faptul că spectacolele acesteia șochează de cele mai mult ori, artista împingând la maxim limitele sale, ale corpului, psihicului, punându-și de nenumărate ori viața în pericol. Un exemplu concludent ar reprezenta performance-ul din anul 1974 ,, Rythm 0”, când aceasta, invită publicul spectator să testeze pe corpul ei diferite instrumente puse la dispoziție : lame, cuțite sau chiar un pistol, pentru a testa intensitatea emoțiilor, limitele psihice și fizice ale sale, dar și de ce este capabil publicul, care a fost invitat să facă ce dorește cu acele instrumente pe corpul său. De asemenea în ,, The artist is present”, vizitatorii s-au putut așeza pe rând în fața acesteia într-un ,,dialog mental” care a durat șapte zile, spectacolul fiind ceva inedit.

Astfel, arta se adresează în principal oamenilor, ea fiind gândită pentru ei. Operele de artă te invită la contemplare, publicul devenind o completare a acesteia . Acestea activează în general stimulii trezind totodată simțurile, în general cei vizuali, dacă vorbim de artă vizuală.

Și galeriile de artă, bazate pe anumite criterii estetice, sunt concepute ambiental în așa fel încât privitorul să fie atras, să se simtă confortabil, în elementul său. Atunci când ești pasionat de ceea ce faci, acest permanent work in progress, această energie pe care o consumi zi de zi, datorită proiectelor începute pe care dorești să le finalizezi, sunt echilibrat balansate de satisfacția realizărilor pe care le ai.

Acest mediu vibrant devine încet, parte integrantă a propriei identități generând o stare de catharsis intensă, un efect pe care doar arta îl poate produce, fiindcă aceasta aduce și satisfacții nemăsurate în viața noastră, aducându-ne continuu la un alt nivel de umanitate.

Galeriile de artă sunt spații publice, care asemeni muzeelor, sunt o sursă inepuizabilă de documentare, aprofundare și desăvârșire a cunoștințelor în domeniul artelor vizuale, contribuind la atmosfera de ansamblu a scenei de artă. ,,Sarcina galeriei de artă private este una importantă: să facă legătura între cumpărator și tipul de artă de care are nevoie. Măiestria dealerului de artă nu constă în tehnica de vânzare, ci în abilitatea de a diagnostica ce lipsește vieții lăuntrice a clientului. El ar trebui să se străduiască să identifice ce tip de artă îi va permite unei persoane să se reechilibreze și, ulterior, să-i satisfacă acea nevoie cât mai eficient. Activitatea cheie a unui asemenea intermediar ar consta în efectuarea unor sesiuni de discuții din care să înțeleagă starea sufletească a clientului. Înainte să se poată ști ce ar trebui cineva să cumpere, trebuie aflat cine este acea persoană și cu atât mai important care sunt părțile vulnerabile ale psihicului său. Rolul dealerului se intersectează astfel cu cel al unui psihoterapeut.” Eu aș completa spunând că, sarcina galeristului este mult mai complexă decât cea a unui psihoterapeut. Dacă la acesta apelezi de bunăvoie și va trebui să-i descrii problemele pe care le ai, un galerist v-a trebui să le afle cu ajutorul nenumăratelor sale abilități de care ar trebui să dispună, v-a trebui să transmită foarte multă încredere unei persoane ca aceasta să devină ulterior cooperantă, pentru a se putea ulterior concluziona ce fel de persoană este și de ce anume are nevoie aceasta. De multe ori clienții nu sunt dispuși la un dialog sau detalii despre propria persoană, de aceea un galerist cu experiență ar trebui să intuiască, să posede un anumit fler pentru a descoperi calitățile unei persoane. Dacă deții această abilitate de a-ți da seama cu cine stai de vorbă, ce nivel de cultură are această persoană, să descoperi nivelul de sensibilitate al acestuia, sau cât de puternică este conexiunea între acesta și artă, ai putea să obții singur câteva răspunsuri despre preferințele și afinitățile acestuia în artă.

Conectarea artei la contemporaneitate este necesară astăzi mai mult ca oricând. La fel ca și celelalte domenii, ea trebuie să se ,,integreze” sistemului, să țină pasul cu timpul și cu ,,mutațiile” survenite într-o societate bazată pe tehnologie, pentru a ocoli criza în care din păcate se află.

În această epocă unde timpul a devenit o problemă majoră a societății, echilibrul acesteia este afectat și de o criză a comunicării, lezate fiind în principal relațiile interumane, relații atât de necesare în mediul artistic. Dar cum nici arta nu se poate rupe de realitate, rolul galeriilor de artă este cu atât mai dificil, cu cât acestea trebuie să concureze cu acest sistem tehnologic acaparator al vieții cotidiene ce ne consumă majoritatea timpului. Este adevărat că tehnologia a distrus bariere legate de frontiere, spațiu, timp, clasă socială sau economie. Este mult mai ușor să vizionezi ceva prin intermediul internetului, fie că nu dispui de timp sau e inaccesibil, sau este foarte departe și/sau costisitor. Dar arta necesită o altfel de abordare, ea nu poate fi descoperită doar accesând o imagine virtuală, deoarece ea este ceva real, palpabil. Efectele intense și emoțiile, survin doar când interacționezi și relaționezi direct cu opera de artă. Această relaționare este la fel de esențială ca relaționarea interumană, deoarece aceasta are un impact direct și puternic asupra dezvoltării personalității noastre.

Astăzi din fericire avem cu toții acces la artă, lărgirea orizontului cultural depinde doar de noi, suntem răspunzători pentru condiția noastră pe plan spiritual.

Capitolul 1. Galeria de artă -YUROM ARTIS

Activitatea galeriei noastre a avut întotdeauna la bază relația dintre artist, galerist și receptor, oferind astfel disponibilitatea pentru dialog. Noutatea pe care o aducea acest nou concept în spațiul cultural românesc, era tocmai faptul că ne propusesem să depășim rolul static al unei galerii, și anume – spațiu de prezentare, expunere și comercializare a artei.

Făcându-l pe artist să iasă pentru prima dată din atelierul său, am hotărât ca pe lângă expunerea creației sale, să-l aducem chiar pe artist în acest spațiu care s-a dorit a fi unul al dialogului artistic. S-a ajuns astfel la o strânsă colaborare interdisciplinară dintre artist, galerist și publicul receptor/iubitor de artă, acesta din urmă fiind fascinat de contactul direct cu artiștii, pe care altfel, nu i-ar fi putut întâlni direct. Creația acestora devenea astfel mult mai facilă, chiar și pentru cei mai puțin avizați, inițierea lor în tainele picturii sau ale sculpturii venind direct de la sursă. Ne propusesem să scurtăm pe cât posibil distanța dintre obiectul și receptorul de artă, scopul fiind apropierea cât mai mult a celor doi, pentru a facilita educarea gustului estetic al spectatorului, al celui care intră în contact direct cu creația, cu creatorul, cu valorile estetice. Opiniile favorabile din partea publicului, artiștilor sau colecționarilor, ne-au stimulat și ambiționat. Am căutat să ne definim și să avem propria identitate, să bifăm experiențe notabile care să consolideze prestigiul galeriei noastre de artă.

Am respectat arta și artistul în aceeași măsură, în care am respectat și publicul, fiindcă trebuie să acordăm o foarte mare atenție și educării alternative a publicului. Nu putem promova și susține arta, dacă sistemul valorilor culturale este haotic, iar publicul este confuz în această privință. De aceea, de foarte multe ori, investițiile în artă ale acestuia sau datorat doar capitalizării, acesta văzând în artă o oportunitate pentru profit, neluând în seamă valența estetică a unei creații artistice.

Mijlocul de a descoperi în noi forțe spirituale ce dau un sens mai profund existenței noastre, este acela de a descoperi arta și a încerca să o înțelegi, să o aprofundezi. Galeria tocmai asta își propune – să convingă publicul de importanța artei în viața sa, pentru că aceasta reușește să satisfacă necesitățile noastre spirituale. Psihismul produs de emoțiile interioare datorate pasiunii pentru artă, duc la integrare spirituală. Educația estetică este necesară dezvoltării personalității noastre, ea ne modelează într-o oarecare măsură comportamentul, contribuind de asemenea la perfecționarea și evoluția noastră. Factorul emoțional, implicit trăirile afective profunde produse de creațiile artistice și sensibilitatea față de valorile estetice, duc la o percepere diferențiată a opiniilor în privința acestui fenomen de înaltă spiritualitate și anume arta. O operă de artă o apreciem/ percepem diferit după ce este trecută prin diferite filtre personale. ,,Pornind de la un alt concept, acela al aparenței unice în moment, noi trebuie să admitem că fiecare observator conform firii sale își face de îndată o idee cu totul personală.” În pofida diferențelor de viziune, efortul nostru interpretativ ne aduce într-un final adevărata satisfacție datorită senzațiilor provocate de lucrările de artă.

Arta nu are granițe, ea are un caracter și un limbaj universal care ne pot face să înțelegem sensuri mult mai profunde ale existenței noastre. Potrivit ideologiei lui Joseph Beuys cum că ,,arta este viața”, astăzi s-a ajuns la permeabilitatea granițelor dintre artă și viață, și chiar la ștergerea lor, mai ales de când în arta contemporană, mai precis odată cu epoca postmodernă, s-au produs mutații semnificative și o totală eliberare de învechitele canoane, schimbându-se modalități ale discursului, reformulându-se principii ale limbajului plastic, modificările revoluționare ale prezentului cuprinzând întreaga sferă a artei. Arta a căutat să se repoziționeze și să se adapteze, tranziția fiind destul de dificilă atât pentru oameni, dar și pentru artiști, care au trebuit să țină pasul cu toate aceste schimbări și să se adapteze noului context, în care arta își pierde oarecum din ,,sacralitate” și devine o artă a unei societăți de consum. Arta nu mai definește ca altădată statutul social al unei persoane, industria culturală a dus astăzi la dispariția unor repere valorice, arta fiind disponibilă aproape oricui, iar în acest discurs postmodern, publicul și artistul de azi sunt influențați în mare parte de consumism. Opțiunile estetice astăzi fiind induse publicului de această cultură de masă uniformă, se poate ajunge chiar la o deformare a gustului.

De aceea, una din principalele obiective ale galeriei noastre, a fost să trezim la nivelul esenței spiritului uman, latura emoțională, acea sensibilitate cu care aceștia să privească/înțeleagă arta, nu doar să dea acesteia o interpretare pur optică în urma percepției senzoriale și a unei contemplări sterile, ci mai degrabă să simtă impulsul din interiorul artistului. Încercăm să dezvoltăm oamenilor gustul estetic, prin care aceștia să fie capabili să facă o cât mai bună selecție atunci când doresc să achiziționeze o operă de artă autentică, iar condiția pentru aceasta este să cunoști arta în profunzime. Lipsa acestei culturi, duce la o percepție greșită față de valoarea reală a unei creații autentice. Galeristul are o misiune educativă, el este asemeni unui curator experimentat care, printr-un discurs profesional, facilitează percepția/interpretarea cât mai corectă a conținutului artistic al unei creații. În urma observațiilor, a analizelor sale argumentate, a unui dialog complex menit să capteze atenția receptorului de artă, galeristul are scopul de a-l ajuta pe acesta la dezvoltarea capacităților sale perceptive, dar mai ales să ,,decodifice” semnificația unei creații artistice.

Această stimulare, îl v-a transforma pe acesta dintr-un receptor pasiv, în unul activ, el diverificându-și și îmbogățindu-și astfel cunoștințele în acest domeniu care nu este facil, ci mai degrabă vast și complex. Cu mult exercițiu, documentare, vizionare, aprofundare temeinică a cunoștințelor, se poate progresa, lărgindu-se astfel orizontul și ajungându-se periodic la un alt nivel. Aceasta desigur se face în timp, dar este necesar să dispui și de anumite calități și capacitatea de a percepe anumite calități a operei de artă.

Întreg acest spectacol ce se desfășoară într-o galerie de artă, ce se dorește a fi una competitivă, la standarde internaționale, presupune și un efort pe măsură din partea galeristului.

Arta poate schimba lumea, așa cum o spun mulți, fiind adeseori un factor important ce contribuie nu doar la culturalizare, dar este și un instrument perfect de socializare. O galerie de artă devine spațiul de rezonanță în care oamenii au contact direct cu arta, fiind locul fertil unde diferite categorii sociale ale populației se pot întâlni, pentru a reflecta sau comenta pe această temă, deoarece arta se găsește în epoca noastră pe o linie a accesibilității generale. Astăzi, chiar dacă nu sunt atât de numeroși cei ce-și pot achiziționa o lucrare de artă valoroasă, datorită faptului că în ultimii ani cota acestora a crescut, aceștia se pot bucura măcar să le admire. Un galerist își poate atribui rolul de promovator al creațiilor artistice, oferind un ajutor de multe ori decizional, în ceea ce privește achiziția acestora.

Galeria noastră a fost concepută nu doar în scop comercial, dar și pentru acoperirea necesităților culturale ale publicului sau realizarea activității expoziționale a artiștilor, munca noastră fiind una social-constructivă. Galeria noastră nu încearcă asemeni unui muzeu, care are reguli mult mai stricte, să despartă foarte mult arta – de viața cotidiană, din contră, încearcă crearea unui spațiu viu, natural, cald, unde omul să se simtă confortabil. Deoarece participăm pe lângă alte instituții la legitimarea creațiilor artistice, avem datoria de a selecționa riguros lucrările pe care le expunem/vindem, criteriile noastre în acest sens fiind bine stabilite, astfel că publicul și clienții noștrii au beneficiat de siguranță maximă atunci când au achiziționat o lucrare, pentru aceasta primind întotdeauna și un certificat de autenticitate dat de experți. De-a lungul timpului, în galerie au fost prezentate lucrări semnate de pictori reprezentativi ai primei jumătăți a sec XX: Lucian Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Francisc Șirato, Dumitru Ghiață, etc, cât și cea din a doua jumătate: Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, până la cei mai reprezentativi artiști contemporani: Gheorghe Anghel, Paul Gherasim, Marin Gherasim, Vladimir Zamfirescu, Ion Sălisteanu, Sorin Ilfoveanu, sau nume reprezentative ale avangardei : M.H. Maxy, Hans Mattis-Teutsch,etc.

Promovarea scenei de artă românești, face parte din identitatea galeriei noastre, expunerea și prezentarea creației artiștilor se face într-o colaborare strânsă cu – directori ai muzeelor, critici de artă, artiști.

Dintre nenumăratele noastre proiecte, putem aminti expozițiile individuale ale unor pictori sau cele de grup, care de obicei au loc în spații mult mai ample: săli de expoziție, muzee, sau târguri internaționale de artă. De asemenea, am organizat tabere și simpozioane internaționale de-a lungul a peste zece ani, la care au participat pictori reprezentativi ai scenei de artă românești, dar și din peste alte aproape douăzeci de țări. Am scos pe piață cărți și cataloage de artă, albume ale unor pictori români, având de asemenea nenumărate dezbateri în cadrul unor emisiuni de televiziune pe tema fenomenelor artistice și culturale, în care de obicei prezentam activitatea galeriei noastre, expozițiile, taberele sau simpozioanele pe care le organizam, dar de nenumărate ori dezbaterile erau despre problemele cu care se confruntă arta în ultima perioadă în spațiul românesc, inclusiv cele legate de lipsa emisiunilor culturale, care lipsesc cu desăvârșire din cadrul programelor de televiziune.

În spațiile galeriei noastre – Yurom Artis, aflate în centrul istoric al capitalei, am avut plăcerea să găzduim expoziția Grupului Prolog format din pictorii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Cristian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și alții, și o expoziție individuală a pictorului Paul Gherasim. Acest pictor deosebit, Paul Gherasim, a fost o figură emblematică a artei românești, mentor și îndrumător pentru mulți colegi de breaslă. Pe lângă faptul că am avut cu acesta o strânsă și benefică colaborare, ne-a fost și prieten în același timp, el petrecându-și mult timp în galeria noastră care se afla foarte aproape de atelierul său. Admira creațiile pictorilor clasici și examina creațiile pictorilor contemporani. Sfaturile acestuia au fost întotdeauna binevenite. Ne anunța în prealabil de toate expozițiile semnificative și de foarte multe ori mergeam împreună. Experiența acestuia în acest domeniu ne-a fost de un real ajutor.

Am încercat de la început, ca schemă conceptuală pentru galeria noastră, o abordare similară cu cea a conceptului de galerie europeană, modificând într-un mod substanțial ceea ce oferea piața Bucureștiului la acea vreme. România, este în general deficitară în ceea ce privește promovarea artei românești contemporane. Prin realizarea unor expoziții, simpozioane și tabere internaționale, prin scoaterea albumelor pentru pictori, am împletit promovarea artiștilor, schimburile de experiențe culturale și reuniunile recreaționale atât de benefice și necesare artiștilor. Ca și curatori ai nenumăratelor expoziții, a fost necesar la început, să învățăm de la cei avizați despre etapele desfășurării unei expoziții. Cu timpul, am dezvoltat practici proprii de concepere a acestora, începând cu panotarea lucrărilor, am adus idei noi de reamenajare a design-ului spațiului interior pentru expunere, am conceput și editat albume și cataloage pentru aceste evenimente, ne-am implicat personal ca PR în procesul de comunicare și înștiințare a presei, publicului, a personalităților din cultură, respectiv tot ce ține de buna desfășurare a unei expoziții. Reconsiderând rolul unei galerii de artă, am modificat substanțial conceptul, dorind transformarea acesteia într-o instituție nu doar culturală, dar și dinamică, corelată galeriilor și tendințelor europene.

Galeria de artă este un element indispensabil practicii artistice. Aceasta nu participă pe piața de artă doar la comercializarea lucrărilor, ea are de asemenea rolul de transportor al informației, de a aduce publicul în fața lucrării, făcându-l să o privească nu doar ca o investiție, dar să dezvolte și un interes estetic față de acea operă de artă, consolidând în acest fel experiența sa estetică. Orice artist are nevoie să fie printre altele și validat de public, galeria noastră încearcă să-și formeze un public care să conștientizeze cât de important este ca el să relaționeze cu cei implicați în acest cerc artistic. Lucrând profesional,menținându-ne întotdeauna la un anumit nivel, publicul ne răsplătește cu încrederea pe care ne-o acordă, fiind receptiv la sugestiile noastre.

Astăzi când lumea digitală a cuprins și segmentul destinat artei, galeriile digitale de artă sunt tot mai accesate de lumea care dispune din ce în ce mai puțin de timp. Nu este însă același lucru să vizionezi o galerie de artă online, cu bucuria de a veni în incinta acesteia, sau la un muzeu, pentru a putea contempla și a te bucura de o lucrare, stând în fața ei. Mai puțin familiarizat cu anumite convenții de limbaj plastic, contemplatorul, care de multe ori încearcă o interpretare a acestora, simțindu-se câteodată stânjenit și pus în dificultate de acest exercițiu, pare mult mai relaxat în urma unui dialog cu privire la creația artistică.

Evaluarea și receptarea creației artistice se face pe baza emiterii unor judecăți de valoare, interpretarea nefiind uniformă în toate cazurile, datorită fie abordării operei din unghiuri diferite, fie implicării diferite a subiecților, mai precis a stării diferite cauzate de componenta emoțională. Toate acestea însă, au menirea de a-l angrena pe spectator în acest cerc al actului creator.

Astfel, galeria de artă face parte din instrumentarul sociologiei artei. În ultima perioadă, mutațiile survenite în artă, au adus în discuție mai mult ca oricând, dimensiunea socială a artei.

Se știe că arta nu mai aparține doar elitelor, ci a unei întregi societăți. Astăzi, când arta a ,,coborât în stradă”, ea nu mai poate fi analizată doar din punct de vedere filosofic sau estetic, ci mai mult ca oricând, complementar, aceasta v-a trebui supusă analizei și din punct de vedere sociologic.

Galeriile de artă analizează astăzi valoarea unei opere de artă din două perspective: cea culturală și cea financiară, spre deosebire de muzee care au în vedere în special tezaurizarea patrimoniului cultural.

Asta fac de fapt și marile case de licitații occidentale Sotheby’s și Christie’s, care ating anual cifre de afaceri de miliarde de dolari, unde arta nu mai apare astăzi doar ca produs estetic, ci se ia în calcul foarte mult și valoarea economică/financiară a artei. Investițiile în artă, au început să devină profitabile și ele, acestea fiind o alternativă benefică de plasare a banilor, se știe că în perioadele de criză financiară, cresc și colecțiile particulare, oamenii speculând aceste perioade pentru a-și mări capitalul.

Galeria noastră – Yurom Artis, a devenit cunoscută și apreciată în foarte scurt timp, prin implicarea în nenumărate activități artistice atât în țară cât și peste hotare, colaborând cu nume sonore din domeniul artei, enumerând aici : artiștii, criticii de artă, directori de muzee, personalități din Ministerul Culturii, dar și colecționari. Ne mândrim că ne-am construit într-un timp destul de scurt, o imagine solidă în sfera culturală, prin seriozitate și profesionalism, prin activități expoziționale, tabere peste hotare, cărți și albume despre artă scoase pe piață periodic, toate susținute și sponsorizate de noi, pentru a ajuta cât mai mult la promovarea artei contemporane, dar mai ales a artiștilor ce nu au posibilitatea de a se susține singuri.

Oameni de artă și cultură au fost permanent în preajma noastră, fiecare dintre aceștia

fiind specialist în domeniul său, sfaturile lor fiindu-ne de mare ajutor. O galerie de artă are nevoie de experți, critici, evaluatori, asemeni unei case de licitații. Criticul de artă Mircea Deac, a răspuns în permanență solicitărilor noastre de a vorbi în deschiderea expozițiilor organizate, fiind prezent la aproape toate vernisajele, scriind despre activitatea galeriei noastre în nenumărate cărți, cataloage sau broșuri. Poetul Adrian Păunescu, un mare iubitor de artă, a acordat spații ample în gazeta Flacăra, amintind de implicarea noastră și a galeriei noastre pe scena artistică, ori de căte ori avea ocazia. Doamna Irina Cajal, secretar de stat în Ministerul Culturii, a fost de asemenea lângă noi, fiind mereu prezentă la expozițiile pe care le-am organizat sau la lansările de carte. Domnul Paul Gherasim nu a fost doar un consilier de nădejde al galeriei, dar și un prieten de care din păcate ne-am despărțit cu greu. De asemenea, colaborăm și cu ULUS – Asociația Artiștilor Plastici din Serbia, având în special o foarte bună relație cu președintele acesteia – renumitul sculptor Vukasin Milovic, sau doamna Lidija Merenik – critic de artă, care are în palmaresul său nenumărate cărți despre arta fostelor republicii iugoslave, actualmente ea fiind profesor în cadrul facultății de filozofie la Artă modernă. Lista de colaboratori ar putea continua mult, voi menționa doar că fără ajutorul acestora, galeria noastră nu ar fi progresat într-un ritm atât de repede și nu s-ar fi făcut cunoscută unui număr impresionant de iubitori de artă sau oameni de cultură. Dar cel mai însemnat și interesant lucru a fost faptul că, foarte mulți artiști și-au exprimat dorința de a veni periodic în galeria noastră. Dialogul cu aceștia a fost unul constructiv, multe din poveștile lor de studiu, carieră sau viață le-am aflat direct de la ei. Vizita acestora constituia o plăcere nu doar pentru noi, dar și pentru publicul care era entuziasmat să afle câte ceva din tainele picturii și din bogata carieră a acestora. Aceasta s-a întâmplat și în taberele de creație pe care le-am organizat, unde am avut plăcerea să cunoaștem mulți pictori români printre care Ion Sălișteanu, Gheorghe Anghel, Paul Gherasim, Marin Gherasim, Constantin Flondor, Mihai Sîrbulescu, Ilie Boca, Suzana Fântânaru, Aculina Strasnei Popa, Ștefan Pelmuș, Dan Toma, Vasile Tolan, Gheorghe Dican, Petru Galiș, Pop Negreșteanu, Corneliu Vasilescu, M. Măntescu și mulți alții.

Galeria Yurom Artis a devenit în scurt timp un loc cultural în centrul istoric al capitalei, locul de întâlnire al: artiștilor –pictori și sculptori, colecționarilor de artă, criticilor de artă, experților în artă, curatorilor, profesorilor, actorilor, atmosfera fiind una efervescentă și inconfundabilă, un spațiu cultural dinamic unde se discuta intens pe tema artei. Astfel, doresc să cred că un segment important al societății, găsește în aceste galerii de artă, spațiu prielnic pentru socializare, cunoaștere, aprofundare dar și delectare. Galeria noastră este în mod deosebit preocupată de intentio lectoris sau cei ce citesc/privesc arta, de intențiile și părerea acestora, dar și de cum evoluează gustul publicului și care-i sunt cerințele.

Arta, ca peste tot în țările dezvoltate, ar trebui să devină o parte integrantă a societății noastre. Nucleul pieței de artă din România nu este unul dinamic precum este în marile metropole ale lumii precum:Londra, Paris, Berlin, New York. De aceea, este necesară participarea cât mai multor actanți pe scena artistică, pentru ca aceasta să se dezvolte în parametrii normali. La contribuția unei bune desfășurări a pieței de artă românești, aportul trebuie să îl aducă deopotrivă artiștii, galeriile de artă, târgurile de artă, casele de licitații, colecționarii, dar și criticii de artă, fundațiile, experții și specialiștii care se ocupă de cotele și evoluțiile pieței de artă. Instituțiile statului, referindu-ne aici la primării sau Ministerul Culturii, ar trebui să susțină evenimentele culturale și să le promoveze. Mass-media ar trebui preocupată și de segmentul acesta, care este insistent ocolit, publicul fiind permanent stresat de emiterea unor emisiuni nocive care ne prezintă zilnic aspectele negative ale societății noastre potențându-le în acest fel, repercursiunile fiind simțite în cazul comportamentului noii generații.

Vorbim despre un întreg sistem care, dacă ar funcționa și ar da dovadă de viziune și profesionalism, piața de artă românească s-ar putea activa, consolida și ar putea încerca să facă față exigențelor care se cer pe piețele de artă occidentale, unde trebuie să recunoaștem mecanismele sunt foarte bine puse la punct. Trebuie de asemenea, să fim în permanență într-un dialog cu scena de artă internațională, prin participarea la târgurile de artă internaționale și evenimentele culturale de anvergură, prin participarea artiștilor la expoziții internaționale sau simpozioane. Ar trebui însă ca și publicul, să conștientizeze și să pună un accent mult mai mare pe gradul de informare, vizionare și documentare privind domeniul vast al artelor. În lipsa creșterii educației artistice al acestuia, noi ca societate, nu putem progresa. O comparație a scenelor de artă românești și cele occidentale, ar ajuta mult mai bine publicul să urmărească tendințele societăților dezvoltate, să-și formeze un sistem de valori mai apropiat de cel al acestora, reglarea sistemului nostru de valori fiind necesară, după ce țara noastră a suferit din acest punct de vedere o perioadă semnificativă în timpul comunismului. Una din consecințele acestei perioade destul de nefaste, este aceea că arta contemporană nu a fost asimilată de publicul român prea ușor, fiind preferată cea clasică, în special din motive financiare și anume pentru conservarea valorii.

Activitatea galeriei Yurom Artis, care a început în anul 2000, deschizând pe rând trei locații în centrul istoric al capitalei, nu s-a rezumat doar în a expune lucrări de o însemnată valoare culturală, dar s-a concretizat și prin numeroase evenimente artistice.

Galeria noastră contribuie și ea într-o oarecare măsură pe lângă muzee și celelalte galerii de artă, puține la număr ce-i drept, la promovarea patrimoniului cultural, facilitând accesul unui public numeros în spațiile galeriei, crescând prin aceasta vizibilitatea artei și a culturii românești. Publicul fidel, a fost informat în permanență de acțiunile noastre culturale – de expozițiile, sau simpozioanele de anvergură pe care le pregătim în permanență, în locații din țară sau străinătate.

Ne-am atins în general toate obiectivele propuse de–a lungul timpului, iar proiectele noastre, importante ca număr, pe care le-am susținut din surse financiare proprii, ne-au adus satisfacții pe plan profesional. Prin seriozitatea de care am dat dovadă, am câștigat nu doar fidelizarea unui public iubitor de artă, sau a unei clientele pentru achizițiile obiectelor de artă, dar și prestigiul în rândul oamenilor de artă, în special a numeroșilor artiști, care au revenit an de an în taberele de creație organizate de noi anual peste granițe, devenite între timp marcă proprie, într-un număr impresionant pe care nici noi nu-l anticipasem.

Suntem și membrii ACOAR ( Asociația Comercianților de Opere de Artă din România, afiliată CINOA – Confederația Internatională a Negustorilor de Opere de Artă) asociație ce inițiază proiecte culturale de promovare a artei contemporane.

*

Dacă ar fi să amintim unele dintre proiectele galeriei noastre, care au avut o mai mare însemnătate, atunci vom enumera câteva dintre nenumăratele expoziții, simpozioane sau tabere pe care le-am organizat dar și câteva cărți și albume de artă pe care le-am scos :

Expoziția de pictură a grupului Prolog (2007,2008) în spațiile Galeriei Yurom Artis

Expoziția individuală a pictorului Paul Gherasim (2008) la GaleriaYurom-Artis

Expoziția și lansarea catalogului pictorului Harry Guttman (2007) Galeria Galateca

Expoziția și lansarea catalogului ,,Tradiție și modernitate în pictura românească (2009) ce s-a desfășurat la Căminul Artei, cu participarea a peste 70 de pictori români la vernisaj, prezenți și în catalogul de aproape 600 de pagini

Albumul pictorului Gheorghe Dican (2010) autor Djordjevic Georgeta

Album Ilie Boca 2011 primul album

Albumul pictorului Vasile Tolan (2011) autor Djordjevic Georgeta, expoziția și lansarea acestuia s-au desfășurat la hotelul Hilton București

Expoziția și lansarea catalogului pictoriței Rodica Marinescu (2012) s-a desfășurat la Căminul Artei București

Expoziția și lansarea catalogului pictorului Harry Guttman (2013) desfășurat la Muzeul Satului sala Dimitrie Gusti București

Simpozion internațional și expoziție cu 28 de pictori și sculptori contemporani din 14 țări (2013) galeria Ozone din Belgrad-Serbia cu participarea tuturor pictorilor români și străini aflați în catalog și a personalităților marcante din Serbia.

Albumul pictorului Ilie Boca numit -Peisaje (2014) cel de-al doilea album, autor Djordjevic Georgeta lansat odată cu expoziția din cadrul ASE–ului din București

Tabere de pictură și sculptură românească ( desfășurate anual între 2006-2014) de la Golubac, sau Veliko Gradiste –Serbia

Tabăra de pictură românească (2012) Viena-Austria cu pictori români

Participarea galeriei Yurom Artis la Târgul internațional Art-Safari (2015-2016-2017) pentru promovarea pictorului Harry Guttman

*

Doar prin muncă intensă și susținută, o amplă activitate de cercetare, conceperea și derularea diferitelor programe și proiecte culturale, am reușit să dezvoltăm acest concept, aducând în fața publicului un alt tip de galerie de artă. Nu ne-am rezumat doar în a expune/vinde doar arta de patrimoniu, unde pictorii clasici au valorile de piață cele mai ridicate, am încercat să atenționăm publicul și asupra artei contemporane, acesta începând să fie oarecum mult mai receptiv, atenția acordată acesteia fiind într-un trend ascendent în ultima perioadă, aceasta fiind astăzi oricum mult mai accesibilă pentru cumpărătorii de artă. Am elaborat anumite strategii coerente, pentru ca galeria să devină una de referință, un loc plin de armonie, în care omul să nu se simtă într-un loc ostil, ci mai degrabă într-unul ce degajă o energie pozitivă, menit să familiarizeze publicul cu creațiile artistice. O întreagă regie presupune și deschiderea unei expoziții, care are ca scop socializarea, comunicarea și o lărgire a orizontului cultural al unui segment al populației.

Capitolul II

Promovarea artei contemporane în galeria Yurom Artis

Galeria noastră s-a dorit a fi în primul rând un promotor al artei de calitate, o platformă a evenimentelor artistice de calitate. Ne-am consolidat numele prin respect față de creație, artiști și oameni, prin profesionalism, corectitudine, dar mai ales implicare și dăruire pentru tot ceea ce facem, experiența noastră de-a lungul anilor împărtășind-o și celor ce au respect pentru valorile culturale, cei ce doresc să cunoască mult mai bine acest domeniu al artei. Este o bucurie să cunoști oameni din diferite medii sociale, să vezi cum arta este apreciată nu doar la nivelele superioare, respectiv de elita societății, dar și de simpli cetățeni din generația foarte tânără care, constatăm cu surprindere, dispun de un bagaj teoretic destul de vast și sunt predispuși la aprofundare în acest domeniu. În concluzie, astăzi când arta este accesibilă tuturor, ea reprezintă un segment important în dezvoltarea personală individuală, de aceea o galerie de artă competentă, este un canal de comunicare/informații, interconectare, benefic pentru o importantă parte a societății.

Având deci ca scop promovarea artei contemporane, ne-am decis ca pentru stimularea cu succes a valorilor estetice și încurajarea publicului de a se orienta și a privi mult mai atent spre arta contemporană, să începem un program de promovare a câtorva pictori, prin expunerea creațiilor acestora sau scoaterea unor albume de artă.

Proiectele pe care le-am finalizat cu succes, ne-au adus în afară de nenumărate satisfacții, atât ca oameni de artă cât și colecționari, creșterea notorietății și prestigiu galeriei noastre. Voi încerca să prezint în continuare unele proiecte mai importante din portofoliul galeriei, iar dintre programele de mecenat care ne-au adus un capital imens de încredere și simpatie în rândul atât a artiștilor cât și a oamenilor de cultură, voi începe prin a prezenta acțiunile întreprinse de noi, începând cu prezentarea pictorului de care ne-am ocupat încă din anul 2006 și pe care îl promovăm în continuare, respectiv Harry Guttman.

Pictorul HARRY GUTTMAN

Unele dintre proiectele noastre importante sau bazat întotdeana pe motivația socială de sprijinire a artei, respectiv prin promovarea artiștilor în țară și peste hotare. Primul pictor care ne-a atras în mod deosebit atenția, a fost pictorul Harry Guttman din Israel care, deși a fost un pictor renumit și pe scena artistică din România, notorietatea și valoarea acestuia erau cunoscute mult mai mult peste granițe decât la noi, de unde acesta plecase cu mulți ani în urmă.

Am hotărât să începem o campanie intensă de promovare și readucerea acestuia în fața publicului român care s-a dovedit a fi destul de receptiv. Atenția publicului fiind captată încă de la prima expoziție, au început să apară și elogiile în foarte multe publicații de specialitate. I-am scos pentru început un album, colaborând pentru prefața catalogului cu criticul de artă Mircea Deac, care îl cunoștea pe pictor, inclusiv activitatea acestuia, chiar înainte ca acesta să părăsească România.

Născut la București pe 24 iunie 1933, Harry Guttman a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1960, secția desen și gravură. Elev al eminentului profesor și unul din cei mai de seamă graficieni ai României Vasile Kazar sau a renumitului pictor Jules Perahim , cu îndrumători renumiți precum Marcel Iancu sau Victor Brauner, inspirat de Henri Mattise sau Paul Klee, participând la Bienalele din Sao Paolo sau Veneția încă din anii 1969, Guttman a fost pictorul pe care l-a început am dorit să-l avem în colecție. Este cunoscut faptul că în România, el a fost deosebit de activ ca grafician, cu o multitudine de desene, coperte și ilustrații de carte, precum și afișe de cinema intrate în circuitul cultural autohton și nu numai – dovadă fiind Premiul III obținut la Concursul Internațional de Afiș de cinema de la Moscova din 1966. A plecat în Israel la Tel Aviv din anul 1974, considerând probabil că în România nu i se asigură libertatea de expresie necesară actului de creație, iar noile direcții în artă, nu erau pe placul elitelor sistemului comunist.

Ulterior, am hotărât să-l readucem pe piața românească de artă pentru ca publicul să redescopere un pictor cu un stil recognoscibil, care a experimentat, fiind influențat de cubism și suprarealism, folosindu-se de forme și culori filtrate de o gândire matură. A fost unul dintre graficienii de excepție ai țării noastre, el dedicându-se o vreme ilustrațiilor de carte și afișurilor cinematografice pentru care primește și premii importante în străinătate, unul dintre acestea fiind cel din 1966 la Moscova, pentru afișul filmului german ,,Goya”, el având studii și la Leningrad și Moscova (1964).

Ne-a fost destul de ușor să-l promovăm pe artist, dat fiind faptul că acesta avea deja pe piața mondială un nume consacrat și o cotă destul de ridicată, aceasta înlesnindu-ne foarte mult munca, deoarece el figura în toate cataloagele importante ale indexelor de artă internațională. Fiind prezent nu doar în galeriile occidentale, dar și în muzee renumite unde figura alături de nume ale marilor pictori mondiali, CV-ul impresionant al acestuia ne-a ajutat să-i ridicăm cota și în România, aceasta crescând periodic destul de ușor, pictura acestuia având asupra publicului impactul pe care l-am prevăzut și așteptat.

După scoaterea primului album, am început să-i organizăm și expoziții periodic. Impresarierea adecvată de care a beneficiat și i-a crescut enorm vizibilitatea pe piața de artă, a constat în marketing-ul și publicitatea în mass media, amintind aici programele culturale de televiziune, știrile de maximă audiență, sau presa scrisă. A fost o muncă de PR continuă, însă, nu am cedat dorinței de a-l readuce cu orice chip în fața iubitorilor de artă. Astăzi, publicul român a început să devină tot mai exigent în selectarea lucrărilor de artă achiziționate, fapt pus pe seama crizei și a situației economice. Achiziționarea la cote reale a creației lui Guttman, a necesitat un efort susținut din partea noastră, deoarece cotele vânzărilor acestuia pe piața internațională, nu corespundea cu valorile picturilor și a artei contemporane de pe piața noastră. Satisfacția a fost însă proporțională cu efortul depus, deoarece pictura acestuia tinde să aibă un trend ascendent și să ajungă încet la cotele sale reale.

Atrăgând deci în mod deosebit atenția galeriei noastre, primul demers pe care l-am făcut pentru a-l scoate cumva pe Guttman din autismul la care era condamnat pe scena de artă românească, a fost să-i scoatem primul album și să-i organizăm o expoziție.

Paradoxal, gradul de cunoaștere, statutul cultural și vizibilitatea artistului pe scenele și piețele de artă internaționale din New York, Paris, Londra, Tel Aviv, Sao Paolo, Moscova, Montreal, Veneția, Budapesta, dovedeau aprecierea acestuia peste hotare, de către consumatorii de artă, cotele acestuia crescând în galerii sau la casele de licitații, cu fiecare vânzare.

Am avut onoarea să-l cunoaștem pe Harry Guttman chiar la el acasă în Tel Aviv. Am avut încredere în acest pictor plin de profunzime și am făcut tot posibilul ca el să fie readus pe simezele unor renumite săli de expoziții, în casele de licitații, la târgurile de artă internaționale anuale, și mai ales în galeria noastră, unde acesta este prezent în permanență cu lucrări diferite. Aproape în fiecare an, am organizat câte o expoziție cu creațiile sale artistice, astfel că astăzi, acesta este cunoscut de majoritatea colecționarilor și iubitorilor de artă .

În tot ceea ce a realizat străbate o personalitate ca efect al împlinirii, dorinței în exprimarea propriei sensibilități și a observațiilor asupra lumii. Are o activitate intensă. Printre alte expoziții, în aprilie 2002 a expus și la Centrul Cultural Român de la Paris unde s-a bucurat de succes.

În aprilie 2003 este solicitat pentru a expune în Florida la Boca Raton Museum as Contemporary Art expoziția, intitulată "Modern and Contemporary Work" , alături de marii artiști reprezentativi cum sunt Menash Kadishman, Michel N. Alory, Shlomi Haygas, ca un semn al recunoașterii valorii sale.

Lucrările lui Harry Guttman sunt azi consemnate și prețuite de casele de licitații, îndeosebi de publicațiile de la L'Hotel Drouot, menționate în cataloagele Akoun, Meyer, Benezit și în alte cataloage internaționale. Guttman expune frecvent și la Târgul anual de artă la New York.

A părăsit România în 1974, atunci când era în plină ascensiune, devenind foarte cunoscut datorită unei vaste opere plastice, în special în domeniul graficii, dar și în cel al picturii, fiind bine receptat în epocă. A revenit „în forță” pe simezele galeriilor de artă din România doar după anul 1989, dar pentru perioade foarte scurte. Această absență a însemnat pentru artist un fel de exil, după cum ne relata chiar el, iar momentul reluării legăturii directe cu țara de origine a fost ca o gură de aer proaspătă, el simțindu–se un artist cu dublă cetățenie culturală – română și israeliană, fiind prezent în două paradigme culturale diferite, spunând întotdeauna că îl onorează un astfel de statut identitar.

A expus în multe dintre marile centre artistice ale lumii, fiind familiarizat cu lumea galeriilor și a dealerilor de artă. A fost interesat imediat la propunerea noastră să revină pe piața românească de artă, fiind extrem de bucuros că galeriști și colecționari din România, sunt receptivi la nou și la readucerea creației sale în fața publicului.

În jurul anilor ’65 –’70, deși la est de „cortina de fier”, mediul artistic românesc – mai ales cel din capitală, – beneficia, totuși, de o oarecare „deschidere” spre arta occidentală, acesta a fost determinat, în acel context, să opteze pentru emigrație, având cumva premoniția dezastrului vieții cultural-artistice din anii ultimi ai dictaturii comuniste, ori poate a tras în balanță libertatea de a performa în vârtejul artei mondiale, precum și nevoia de a se simți cu adevărat „acasă”.

CREAȚIA PICTORULUI HARRY GUTTMAN

L-am considerat un pictor modern, integrat deplin în spiritul contemporan occidental al artei. Picturile sale au o fascinație poetică. Lumea circului, a carnavalelor, exprimă un comic pictural atractiv, dar și o viziune ironică a vieții, după cum tablourile cu imagini urbane, imaginate sau veridice ale aspectului de aglomerație al orașelor moderne, sunt redate sintetic, în ritm cubist, realizând autonomia imaginii față de realitate. Natura, orașul, figura umană, constituie doar subiecte supuse interpretărilor lui artistice, producând un raport dialectic dintre om și arhitectură, implicând spațiul, timpul, ritmul și proporțiile, speculând măiestrit lumina și culoarea.

Harry Guttman, a abandonat conceptul de timp și spațiu, conceptul perceput picturii realiste, concept tradițional folosit și de pictura clasică, impunând noțiunile de unitate, simetrie, ritm egal, perspectivă geometrică, clar obscur ș.a. De aceea picturile sale cu orașe par a înfățișa niște orașe statice, pustii, stranii, înțepenite în organizarea lor cubistă, dar câștigând un caracter de universalitate. Tocmai prin fabulosul lor, picturile sale devin imagini poetice.

Picturile sale, sunt rezultatul unui laborator aparent utopic, care a înlăturat definitiv conformismul tradițional. Ne-a impresionat noutatea acestor picturi urbane, proaspete, inedite, diverse, măiestrit colorate și mai ales acceptarea lor pe piața europeană a picturii, la Londra, Paris și New York. În arta lui găsim simboluri ce fac abstracție de toate schimbările dramatice ale vremii.

Se pare, așadar, că în grafică a excelat, observându-se la desenele și la gravurile în point-seche o anume similitudine cu siluetele lui Henry Moore sau, dacă ne referim la scena românească, cu sculptori ca Ion Irimescu: forță de sugestie, o surprinzătoare spațialitate, un nivel de abstractizare ce nu părăsește totuși domeniul figurativului, și, mai ales, ritmuri atent căutate de „plinuri” și „goluri”.Chiar dacă a pictat, acesta a practicat în continuare desenul și gravura, neabandonând definitiv grafica în favoarea picturii. S-ar putea spune, însă, că grafica a influențat, totuși, în mod substanțial producția acestuia picturală, la nivelul concepției generale dar și la nivelul adoptării unor tehnici specifice, precum monotipia.

Fig. Coperta catalogului tipărit pentru expoziția Harry Guttman, organizată la Muzeul Satului

În cadrul expoziției– "Modern and Neomodern Art", – organizată de galeria newyorkeză Positively Fourth Street Galleria a expus alături de „modernii” Paul Bonnard, Chagall, Salvador Dali, Klee, Masson, Matisse and Abraham Rattner și „neomodernii” Joseph Sanchez Domenech, Peter Keil, Paul Powis, Jean-Claude Picot și Zamy Steynovitz.

Este un artist „post-modern”, ce integrează, într-o manieră personală, moștenirea culturală a diverselor stiluri și curente.

După cum se știe, cubismul a apărut ca formă de contestare extremă a convențiilor picturale bazate pe perspectiva de tip renascentist, clamând erodarea perspectivei iluzioniste, inadecvarea acesteia la noile realități ale societății industriale, puternic urbanizate, și promovând geometrizarea drept o modalitate de cunoaștere a „realului” mult mai conformă spiritului timpului. Mulți dintre artiștii care au abordat, ulterior, formula cubistă de exprimare plastică, n-au făcut-o înțelegându-i pe deplin spiritul profund inovator, în cazul multora dintre aceștia mai degrabă datorită succesului de piață al acestei formule; evident, nefiind cazul lui Guttman, acesta adoptând un mod de exprimare plastică derivând/ apropiat (și) de cubism, din nevoia de a re-activa spiritul modernist al acestui curent în peisajul exasperant de eclectic al artelor epocii, marcate de soluțiile post-modernismului, ori poate și din admirația pentru maeștrii cubismului, al aspectului decorative, al spectacolului optic de tip cubist,

Toate lucrările sale chiar și cele mai „secularizate”, au o anumită încărcătură de transcendentalitate, relevând o perspectivă mistică asupra existenței. În deosebi, ea este evidentă la seriile înrudite stilistic de „pești”, „măști” și „cavaleri”, unde filonul metafizic implică și o atmosferă de mister, un anume ermetism al simbolurilor.

Este cunoscut că peștele, în civilizațiile antice era un simbol al fertilității, al învingerii morții prin descendență numeroasă, iar în primele secole ale erei noastre, servea drept „parolă” creștinilor, pe timpul persecuției romane. Am putea spune că, la artist, peștele poate fi citit ca simbol al vitalității vorace, al triumfului „selecției naturale”, al dominației celui mai puternic, ori are o simbolistică diferită, variind, de exemplu, în funcție de regimul cromatic în care este reprezentat.

Măștile, așa cum apar ele în lucrările artistului, trimit întrucâtva la fenomenul Carnavalului Venețian, ori la Lupercaliile romane, emanând o anume senzualitate difuză, incertă în pofida tendinței abstractizante, cât și o ambiguizare/transfigurare a identității sexuale. Acesta este un efect psihologic „regizat”, sugerând o viziune proprie asupra „teatrului lumii”, câteodată apărând spontan, ca urmare a jocului tainic al formelor ce se compun și se recompun într-un „puzzle”parcă niciodată încheiat.

Seriile de „cavaleri” misterioși – având simbolistica cea mai ermetică, subsumează atât simbolul măștii, cât și al peștelui, într-o inedită, ludică, simbioză formală, aducând, într-o anumită măsură, cu o armură medievală, având însă o materialitate complet diferită, metalului substituindu-i-se o carnație fantomatică, în genere, roz pal.

Solidară din punct de vedere cromatic cu celelalte teme recurente în opera artistului , tema florilor are un regim pictural aparte, mai apropiat de maniera post-impresionistă, (prezentând chiar anumite apropieri cu pictura de acest tip, dar și cu tradiția picturii românești de gen). Această modalitate de rezolvare plastică, este evident distanțată de neo-expresionismul inițial cât și de neo-cubismul/neo-surrealismul lucrărilor sale recente.

Feminitatea pare a fi o temă predilectă în lucrările lui Guttman, găsim o dublă ipostaziere a eternului feminin nudul feminin, siluete feminine dansând, personaje feminine sfidând legile gravitației compuse cu distorsionări de blândă ironie și reverență, amintind un vesel matriarhat familial, toate închipuind ipostaze stenice ale principiului feminin glorifică fertilitatea, vitalitatea, naturalețea. Situate la polul opus, unele dintre „măști” apar ca simbol al unei feminități ascunse, reci și sofisticate.

O blândă, binevoitoare ironie învăluie, în genere, personajele scenelor de circ, însă, nu de puține ori, în pofida culorilor tonice, clare, exuberante, privitorul poate resimți și o notă filosofic-amară, de contemplare a unui „bâlci al deșertăciunilor”.Tema clovnilor artistul pare că a utilizat-o ca parabolă a condiției umane, a societății contemporane contaminate de lumea spectacolului, ori poate a valorificat în ea zone din imaginarul nostalgic al copilăriei.

Regăsim totuși un mod de tratare diferențiat al elementelor masculine și feminine astfel personajele-clovni apar, în lucrări având poziții și flexiuni ale membrelor imposibile și chiar hilare, în timp ce dansatoarele – apar nud și păstrează un anume firesc anatomic al proporțiilor și mișcărilor. Reluând o veche temă a stampelor japoneze, artistul, în lucrările sale ce sondează imaginarul erotic abisal, pare că dorește să se adreseze unui public urban angoasat, îndepărtat de propria natură.

Incursiunile în lumea subconștientului, a viselor, ori a imaginarului mitic arhetipal imprimă trăsături surrealiste lucrărilor artistului, de asemenea senzația că unele personaje plutesc într-un spațiu marcat de imponderabilitate. Acestea se pot pune pe seama unei predispoziții înnăscute către versantul ludic al existenței, ori poate proveni, paradoxal, dintr-un autentic refuz interior al artificiului, al artificiosului, din dorința de a contracara situații tensionate, marcate de nesiguranță și disconfort psihic, inerente civilizației contemporane post-industriale.

Dacă, în marea lor majoritate lucrările lui Guttman sunt amplu populate, peisajele citadine, sunt, în genere, complet lipsite de personaje. Dacă, în cazul reprezentării orașelor aparținând Orientului Apropiat, absența elementului uman poate sugera atmosfera caniculară a zilei ce silește toată făptura să-și găsească un adăpost înlăuntrul zidurilor, ori liniștea unei nopți înainte de – ori după – un atac terorist, cel al marilor metropole occidentale, precum Parisul, de exemplu, este un fapt cel puțin straniu. Unii critici susțin că acest fapt s-ar datora modului în care artistul ar dori/visa să arate un oraș. Ar fi, însă, posibil ca scenografia geometrizantă a orașelor închipuite să trimită, de fapt, un mesaj mult mai complex, ori chiar vizionar. Aceste peisaje par să reflecte o „realitate” imaginară, o stare de spirit interioară, ori un avertisment tăcut…

Cromatica lucrărilor e dominată de culori solare, pasionale, simbolizând vitalitate, forță expansivă, dinamism: roșuri, portocaliuri, rozuri – această trăsătură apare dintru început în pictura lui ori, poate, plecarea în Israel a însemnat pentru artist ceea ce pentru Paul Klee a însemnat călătoria în Tunisia: redescoperirea culorii, luminarea paletei, fascinația pentru culorile zorilor ori ale amurgului. Există un anume simbolism cromatic dirijat ori culorile izvorăsc din propria trăire, sunt, să spunem o marcă a personalității . Incitant, în lucrările lui este și jocul materialităților; transferul de materialitate ori sublimarea chiar, a materialității fiind fenomene frecvente în lucrările acestuia figurile umane, clădirile, vasele de ceramică ori sticlă par a avea uneori trup de carne, alteori un puternic aspect de flacără, pentru ca, în alte contexte să dobândească statutul de pure suprafațe de culoare, păstrând sau nu textura imprimată de pensula. Această „alchimie” ce animă picturile lui Guttman lucrările lui recognoscibile fiind appreciate deopotrivă de public și criticii de specialitate.

De, asemenea și regimul volumetric este cu totul aparte, elementele reprezentate, exceptând nudurile feminine în dominantă de roșu, fiind pictate într-un regim de convenție cvasi-scenografică: o anumită planeitate, uneori ușor curbată spre margini amintind, voit sau nu, de decorurile prezente pe scena teatrelor ori de fațadele realizate pe un platou de filmare, părând o metaforă a lumii ca scenă.

Fig. Din Catalogul expoziției Harry Guttman la Muzeul Satului

*

Prima expoziție pe care am organizat-o pentru a-l prezenta pe Harry Guttman a fost în aprilie 2007 la sala de expoziții Galateca, vernisajul bucurându-se de atenția unor personalități marcante din politică, afaceri, actori, critici de artă, artiști, toți în număr foarte mare. Începând cu domnul Emil Constantinescu, admirator al creației artistului Harry Guttman, au mai participat doamna Irina Cajal, Mircea Deac, foarte mulți ambasadori, colecționari, actori, invitata specială ce a deschis expoziția – actrița Monica Davidescu și un impresionant număr de pictori și sculptori, cu care noi avem de-a lungul timpului o foarte bună colaborare.

Fig. Expoziția harry Guttman la Galateca 2007,fam. Țînțăreanu

(http://patzeltart.ro/v/guttman+harry/guttman/Aspect+din+expozitia+Harry+GUTTMAN+de+la+Galeria+Galateca_+aprilie+2007.jpg.html)

O altă expoziție importantă dedicată lui Harry Guttman a fost cea din 28 noiembrie 2013 la Muzeul Național al Satului „ Dimitrie Gusti” unde de asemenea, vernisajul a adunat un public numeros ce deja era familiarizat cu creația pictorului și o apreciau în mod deosebit. În deschidere, am avut onoarea să ne vorbească doamna Irina Cajal- subsecretar de stat în Ministerul Culturii, doamna Popoiu Paulina- conferențiar doctor director al Muzeului Satului, domnul Mircea Deac critic de artă. A fost o expoziție cu un success răsunător , cu aprecieri și elogii din partea publicului numeros, care a ținut să scrie și să ne felicite pentru inițiativă, într-o carte de impresii pusă la dispoziție în incinta expoziției.

Fragmente din această expoziție pot fi urmărite și pe youtube, la fel și unele creații ale pictorului (https://www.youtube.com/watch?v=OxbcAn3lXMc)

Fig. Expoziție Harry Guttman la Muzeul Satului 2013. Criticul Mircea Deac și soția, Dragan Djordjevic

Deja emblematicul și renumitul târg de artă – Art Safari, cel mai important eveniment cultural din România, târg internațional organizat de Fundația Centrul Cultural Art Society, Artmark, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucuresti, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, contribuie intens de câțiva ani, la fenomenul artelor vizuale contemporane, unde participă numeroase și importante galerii de artă, muzee naționale și internaționale, unde numeroși specialiști din Paris, Viena, Stockholm Strasbourg, de la muzeul Tate Modern sau alte numeroase muzee, vin să studieze piața de artă românească. De aceea noi ca expozanți, avem o excelentă oportunitate ca foarte mulți colecționari, curatori, galeriști, oameni pasionați de artă, să vadă în număr cât mai mare ce prezintă galeria noastră. Am participat la Art Safari Bucharest – 2015 din clădirea Ciclop pe Magheru, și la ediția din 2016 la Palatul Dacia din centrul istoric al capitalei în perioada 5-15 mai 2016 cu creații ale pictorului Harry Guttman. Vom participa de asemenea și anul acesta în ediția 2017, pentru ca pictorul să fie apreciat de un număr important de colecționari, oameni de cultură și iubitori de artă. Astfel, scopul nostru ca galerie este atins, prin participarea la acest târg , artistul fiind cunoscut de un auditoriu destul de larg .

Sub titlul ,,Un artist universal”, casa de licitație Artmark ca parte a organizatorilor, anunța chiar în zilele desfășurării târgului internațional de artă Art Safari, atunci când galeria noastră Yurom Artis îl prezenta publicului, dispariția pictorului pe data de 9 mai 2015 : ,,Cu tristețe vă anunțăm că pictorul Harry Guttman,  o personalitate artistică de excepție,  cunoscut mai mult publicului internațional, născut la București în 1933, a murit în Israel la Tel Aviv pe 9 mai 2015 la 82 de ani. Operele sale pot fi admirate la Art Safari până duminică prezentat de dl. Dragan Djordjevic directorul galeriei Yurom Artis, cel care l-a readus publicului român organizând expoziții importante în țară”.

Fig. Expoziție Harry Guttman în cadrul Art Safari 2016 la Palatul Dacia : Dragan și Georgeta Djordjevic, Adrian Năstase

Fig Art Safari 2016 expoziție Harry Guttman

Fig. Art Safari 2016 Dragan și Georgeta Djordjevic, Mona Muscă

Fig. Art safari 2016 expoziția Harry Guttman,Dragan și Georgeta Djordjevic, Carmen Avram

Expoziția de la Căminul artei

După prima expoziție organizată la Galateca și realizarea albumului Harry Guttman în colaborare cu criticul de artă Mircea Deac, aspirațiile și ambițiile noastre artistice au crescut. Am dorit să extindem aria cunoașterii, a colaborării și înțelegerii artiștilor români. Am studiat, ne-am documentat, am consultat și am apreciat. Astfel, am dorit să reunim printr-o amplă expoziție, artiști care erau în vizorul aprecierilor noastre. Ocazie cu care am scos și albumul intitulat "Tradiție și modernitate în pictura românească" ce cuprinde nu mai puțin de 602 pagini cu ilustrații și picturi de la 135 de artiști, pornind de la pictorii Ludovic Basarab și Th. Pallady și terminând cu unii dintre pictorii noștri tineri. Am prezentat lucrările pictorilor de renume ca: Octav Băncilă, Iosif Iser, Corneliu Baba, Dumitru Ghiață, Henry Catargi, Adam Bălțatu, trecând mai apoi la pictori ca: Ion Sălișteanu, Vasile Grigore, până la împlinirea unui număr de 135 artiști selecționați. Au fost prezenți peste 60 de artiști care figurau și în catalog. Ne-am bucurat enorm că am putut aduce și strânge laolaltă un număr așa de mare de pictori, la un singur eveniment.

Expoziția a avut loc în sălile Căminului Artei în anul 2009, și a strălucit nu numai prin prezența personalităților, a celor 300 de invitați, dar mai ales a numărului de artiști expozanți prezenți. Personalități marcante au fost și de data aceasta prezente, amintind pe cei doi foști președinți Emil Constantinescu și Ion Iliescu care au avut ocazia să-i cunoască personal pe toți pictorii aflați la vernisaj într-un număr atât de mare. Criticul de artă – Mircea Deac și doamna subsecretar de stat în Ministerul Culturii- Irina Cajal și actrița Monica Davidescu au luat cuvântul la deschidere.

Sub titlul ,,Un act de cultură remarcabil”, președintele Ion Iliescu a dorit în urma vizionării expoziției să ne felicite public, el fiind un iubitor de artă, urmărind cu deosebită plăcere și interes astfel de manifestații, astfel că pe pagina sa de socializare acesta a încurajat în mod deosebit inițiativa noastră , considerând această expoziție un ,, un eveniment remarcabil”.

A fost un eveniment cultural festiv, important, cu o deschidere largă spre cultura artistică, bucurându-se și de prezența mai rară în expoziții a unor oameni politici, a oamenilor de cultură, a diplomaților (ambasadorul Serbiei), a artiștilor etc. Expoziția s-a bucurat de aprecierea tuturor invitaților, fiind însă cunoscută de un număr mult mai mare de oameni cu ajutorul mass mediei, multe televiziuni dorind să anunțe acest eveniment unele și în direct.

De-a lungul timpului, am scos câteva albume de artă unor pictori cu care am colaborat permanent și care au participat la taberele de creație pe care le-am organizat în Serbia anual. Amintim astfel: două albume de artă consacrate pictorului Ilie Boca, un album pictorului Vasile Tolan, un album Gheorghe Dican și unul Ștefan Pelmuș. Mircea Deac a scris despre activitatea noastră și tot ce facem pentru pictorul Harry Guttman , albumul este intitulat Harry Guttman.

Am să redau mai jos textele de început pe care le-am scris în prefața albumelor, pentru a sublinia importanța lor ca artiști, dar în special ce ne-a atras la pictura acestor artiști. Lista albumelor pe care le vom tipări este mult mai numeroasă, dar vom aminti aici doar pe cele ce s-au finalizat, celelalte albume fiind în curs de finalizare.

Fig. Expoziția organizată la Căminul Artei Președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Dragan Djordjevic

Pictorul ILIE BOCA

Ilie Boca este un pictor care s-a bucurat de atenția noastră în mod deosebit, de aceea pe lângă faptul că a fost invitat ani la rând și a participat de fiecare dată la taberele de creație din Serbia, am hotărât să-i scoatem și două albume de artă și de asemenea, să-i organizăm o expoziție în cadrul A:S:E-ului, unde să fie lansat și unul dintre albume. Născut la 21 februarie 1937, studiind pictura cu Alexandru Ciucurencu, Ilie Boca este unul dintre artiștii de valoare ai țării. Multe ziare au lăudat inițiativa noastră de a scoate pe piață pictorului cele două albume :

,,Pictorul Ilie Boca, seniorul artei plastice băcăuane, a primit un cadou inedit.”

Și cotidianul băcăuan Deșteptarea, a anunțat scoaterea albumului ,, E un gest de cultură, absolut laudabil, pe care ne face plăcere să-l semnalăm și să-l apreciem la justa lui valoare.”

Fig.http://culturesti.ro/shop-3/albume-arta/album-de-arta-ilie-boca/

Am să redau textul ( argumentul) pe care l-am scris în prefața primului album, pe care l-am scos în anul 2010 pentru Ilie Boca, acest pictor excepțional, care și-a pus recognoscibila amprentă în patrimoniul artei plastice românești.

Prefața albumului Ilie Boca – Argument :

,,Născută sub semnul unei duble vocații – sintetică și diegetică – se citește dintru început sub semnul preeminenței spiritualității originare a ținuturilor sale natale. Trădându-și apartenența la modernitate spiritul operei sale se împărtășește, în profunzime, de esența post-modernității, prin exercitarea libertății creatoare, cu nobila nonșalanță a spiritelor descătușate de răzvrătiri programatice sau de obediențe ipocrite. Vădind o rară capacitate integrativă, pictorul își sintetizează propria formulă imaginabilă combinând cu grație și inconfundabil ,, savoir faire” gramaticile vizuale stilurile și tehnicile picturale. O estetică a fragmentului ar fi, deci , în cazul lui Ilie Boca, inoperantă, multitudinea de elemente iconice de extracție arhaică, medievală sau modernă sudându-se inextricabil într-o viziune unificatoare. Abordând, fără complexe și inhibiții , aproape orice suport plan, apt de a deveni ,,pictură”, artistul refuză să se conformeze unei anumite tehnici de lucru – uleiul, tempera, acuarela sau colajul nefiind în mâinile sale decât accesorii de exorcizare a neantului ,,suprafeței albe”, specificitatea discursului plastic nefiine îndatorată ,,purității limbajului”, ci tocmai mixajului valorilor ,,specifice”, tranzitivității și translației acestoră. Fie cristalizând în structuri reticulare stratificate pe verticală sau și în profunzime, evitând orice fel de perspective iluzioniste, fie aglutinându-se într-o formă monolitică singulară, compozițiile lui Ilie Boca stau sub semnul unei implacabile forțe germinative ,iscată la granița dintre teluric și celest. Reiterând în ample cicluri compoziționale etape dinspre figurativul cvasi-fotografic către registrul eliptic al stilizărilor sau chiar însumându-le în interiorul unui același ,,proiect plastic” – ,, scriitura” lui Ilie Boca se așează în matcă, anihilând cu blândețe tensiunea contrariilor. Caleidoscopică, tămăduită, însă, de orice eclectism prin racordul tainic la orânduirea cosmică imanentă, viziunea pictorului își păstrează cu obstinație amprenta, atașată, de altfel, ideii de maximă indiviodualizare/originalitate a operei de artă până în punctul în care ,, semnătura din colțul tabloului” devine redundantă. Extrem de prolific, artistul pare a fi într-o permanentă, febrilă căutare de sine, regăsindu-se iarăși și iarăși, ca într-un basm popular fantast, în toposul Bucovinei natale, pictând cu întreaga încărcătură afectivă a unui ,,acasă”extins hipertrofic, peste faldurile timpului istoric. Repertoriul obiectual ancorat în reminescențe ancestrale sau folclor ( ,,Descântec”, ,,Palimpsest”, ,,Parte” ) bestiarul totemic,( ,,Căluț”, ,,Vulpe deghizată”, etc) peisajele marcate în filigran, de suflul cunoașterii ( peisajele dela Tescani, Balcic sau cele italiene realitatea vag hieratică sau reconfigurată ludic (,,personaj” ,,narative” , ș.a) păstrând nealterată puterea de evocare proprie desenului copiilor converg înspre structurarea unui univers plastic dinamic mereu surprinzător, marcat de o spiritualitate cu pronunțată tendință arhaizantă. Spontaneitate ,,bine temperată” a gestului creator, aflat între sinceritatea trăirilor și ,, ritualizarea acestora, se instalează – din punct de vedere conceptual – într-o meta-realitate suspendată temporal, deschisă spre invocarea cu discretă religiozitate a spiritului universal. Expresie a unei decantate ,,geografii interioare”, care înalță volatile stări tranzitorii sub specie aeternitatis, pânzele artistului iau în posesie lumea, inducând unei ample mitologiipersonale consistența unui imaginar colectiv, recapitulizat și re-formulat în ,,versiune proprie”. Dincolo de natură, de peisajul cu deschideri metafizice, filonul epic pregnant, prezent în compozițiile sale cu personaje generice, aduce mărturia eului său social/istoric, ecoul situării sale în lume, vădindu-l drept un entuziast depozitar al misterului sacru al existenței-denunțând, însă, implicit, ,,dezvrăjirea” și ,,sărăcirea” lumii omului contemporan, percepția acestuia viciată de grave ,, discontinuități” metafizice. Formându-se lângă nume mari ale picturii românești, precum un Alexandru Ciucurencu, pictorul Ilie Boca nu rămâne tributar modelelor, emergența viziunii sale plastice, evoluția alchimiei inconfundabilei sale palete cromatice având cu totul alte origini, determinate estetic și afectiv de opțiuni proprii. Nimic nu rămâne, însă, străin pentru artistul autentic: ingenuitate cu care își înțelege obârșiile și își asumă în folosul artei sale rafinamentul și strălucirea scoarțelor bucovinene, prospețimea culorilor picturii populare naive sau ținuta sobră ,esențializată a ceramicii de cucuteni nu îl împiedică pe Ilie Boca să revendice ecouri bizantine sau chiar baroce, să încorporeze elemente impresioniste, expresioniste sau aparținând nenumăratelor ,,isme” ale avangardei istorice europene, nici să se impregneze succesiv de imobilismul solemn al picturii vechilor egipteni, de grația și cursivitatea grafiei tradiționale nipone ori de simbolistica ermetică/esoterică a varii culturi exotice. Străină de ,,manierisme”, cromatica sa se ,,re-inventează” cu fiecare ciclu imagistic; când sobră când strălucitoare, când opunând ,,albastrul de Voroneț”pământurilor, când uzând de medierea complementarelor – în esență, culoarea sa este în primul rând ,,culturală”, venind întotdeauna din interior, încărcată de ,,semne” și de filtrată emoție. Ineditul recompunerii sintetice a elementelor expresive ale relității este pe măsura uriașei sale vitalități, a unui irepresibil torent creator, a coerenței structurale ,,ascunse” în exercițiul celebrării actului plastic, vocația sa experimentalistă manifestându-se cu discreție prin imprevizibile schimbări ale registrului stilistic și conceptual.Personalitate carismatică a contemporaneității noastre, activ de decenii în peisajul artelor plastice românești, deținător al mai multor prestigioase premii internaționale și naționale- trebuie menționat aici, premiul Bienalei Euro-Asia Ankara 1990-cu expoziții personale în marile capitale culturale ale lumii, Ilie Boca este deja un nume de referință al istoriei artei plastice din România și nu numai, o prezență marcantă,de mare probitate profesională și proverbială modestie .”

Fig. Copertă Album Ilie Boca http://artindex.ro/2014/09/12/ilie-boca-peisaje/

În cel de–al doilea album al maestrului Ilie Boca, numit – PEISAJE, am hotărât de data aceasta să includ un interviu cu pictorul Ilie Boca, după o schemă de întrebări pe care le-am pregătit special, astfel încât publicul să înțeleagă cât mai mult despre creația acestui pictor chiar de la acesta. Nu voi reda întreg interviul mă voi opri doar la câteva dintre aceste întrebări și răspunsuri :

,,1.D.G – După incursiuni mai mult sau mai puțin consistente în experimentul plastic de tip modernist, nu puține nume prestigioase ale picturii românești contemporane, congeneri ai Dvs. – de pildă, unii membrii ai grupului „Prolog” – și-au întors privirea înspre natură, relansând rapelul la figurativ, la tradiție. În calitatea dvs. de inițiator al taberei de pictură de la Tescani, considerați a avea și Dvs. un rol în această „cotitură” operată în plastica românească începând cu deceniul șapte al secolului trecut? În ce ar consta, mai concret, acest rol?

1.I.B. – Dincolo de experiențele de atelier, am făcut schițe și peisaj direct după motiv încă de la început, de când m-am apucat de pictură. Am avut la mine instrumente cu care mi-am notat locurile pe care le-am vizitat, dar am făcut și pictură peisaj la fața locului atunci când era posibil. Peisajul este o vacanță, un loc cu aer și soare care te reconfortează, îți astâmpără curiozitatea de pictor ce caută forme și culori. Taberele de creație sunt întâlniri benefice ale artiștilor, unde se împărtășesc experiențe, prietenii își măresc puterea de cercetare și descoperire. Prima tabără pe care am organizat-o a fost la schitul Sf. Sava din Berzunți, Bacău, un schit părăsit pe care, cu ajutorul primarului de atunci și al sătenilor, l-am reparat. Am obținut materiale, uși, geamuri, chiar și mobilă – paturi „refuzate la export” – de la o fabrică de mobilă din Bacău, CPL, unde era director Aurel Țent, un om care urmase câțiva ani cursurile Institutului de Arte Plastice din Cluj, înainte de a deveni inginer. Am început cu practica de vară a cursanților Școlii Populare de Artă din Bacău, unde eram profesor, și am continuat apoi cu profesori de desen din școli din județul Bacău. Era o lună de pictură în peisaj. Am invitat apoi și artiști cunoscuți și astfel locul a căpătat farmec și importanță. Mulți dintre colegii profesori de desen care au venit la Berzunți și au pictat acolo au căpătat dragoste de peisaj, au devenit artiști cunoscuți .Din 1974 am organizat, cu ajutorul Comitetului Județean de Cultură Bacău și Uniunii Artiștilor Plastici, o tabără de grafică la fabrica de hârtie Letea – o experiență interesantă pentru că discutam despre facerea hârtiei speciale pentru artiști. În 1975 tema taberei a fost arta în industrie, un experiment ce a durat un an și care s-a finalizat cu o expoziție de grafică. Din 1976 ne-am mutat la Tescani, reședința familiei Rosetti-Tescanu, donată statului român, dar lăsată de autorități în paragină. În 1976 conacul a fost reabiliat și astfel am putut beneficia de un loc plăcut, cu tradiție artistică. Dacă la edițiile din 1974-1976 participaseră doar graficieni, ni s-au alăturat apoi și pictori. Printre primii participanți au fost Ileana Micodin, Ala Popa Jalea, Constantin Berdilă, Ethel și Silviu Băiaș, Napoleon Zamfir. Au venit apoi Horia Bernea, Sultana și Ovidiu Maitec, Șerban Gabrea. Domnul Paul Gherasim a venit primăvara, când înfloreau merii, cu un grup de tineri artiști, Mihai Sârbulescu, Christian Paraschiv, Horia Paștina, tema cercetării lor fiind floarea de măr. Astfel, an de an, începând din 1976, Tescaniul a devenit un loc unde se întâlneau artiștii, unde se lucra. Toți cei care au venit la Tescani au îndrăgit locul. Nu veneau doar în taberele organizate de noi, ci și pe cont propriu. Ni s-au alăturat și compozitori, scriitori, oameni de teatru. Din 1990 am lărgit lista invitaților cu artiști din alte țări, dând o dimensiune internațională taberei de la Tescani.

12.D.G – Maestre Boca, ne-ați obișnuit cu un anume mod tensionat, ludic și totodată grav, de a privi și asambla elementele plastice în compozițiile de rezonanță arhaică, totemică, totuși peisajele dvs., în special cele recente, sunt pictate sub o zodie pacinică, solară, în care respiră calmul, o anume tihnă patriarhală, a cărei sorginte pare a fi într-o cu totul altă lume; cum vă explicați această „mutație” de perspectivă, ce implică, la rându-i, și una a tehnicii plastice utilizate?

12.I.B – Stările nu ți le poți comanda, ele sunt așa cum sunt. Pictăm în atelier sau în peisaj cu conștiința că facem ceva ce trebuie să te mulțumească întâi de toate pe tine ca artist. Nemulțumirea te duce la reveniri, la anularea a ceea ce ai făcut și la reluare. Culorile au și ele neprevăzutul lor. Prin uscare se schimbă raportul dintre ele, se închid, se deschid. Când pictez peisaj, îl fac cu culori de ulei. Desigur, am făcut și acuarele, am lucrat și cu tempera, dar prefer ca atunci când merg la peisaj să folosesc culorile de ulei. În atelier lucrez cu foarte multe feluri de culori, pe multe mi le prepar singur, cu pigmenți, le amestec cu acrilice, cu tempera și, desigur, cu culori de ulei. Așa obțin accentele și fondurile, cu straturi subțiri, spălate. Fiecare pictor își găsește propriile tehnici în funcție de ceea ce urmărește. Importantă este lucrarea. Dacă te simți mutat acolo. Dacă ceea ce vrei și ceea ce ai făcut au semnul egalității, atunci poți fi, pe moment, mulțumit.

17.D.G – Apare în lucrările Dvs. recente un nou mod de a concepe sacrul – evocat la modul explicit, în ample ori concentrate reprezentări/scenografii ritualice, inițiatice, impregnate de ethos-ul fabulosului – se convertește, acum, în dimensiunea sa aparent umilă, în fapt, subtilă, implicită, a „bunei (o)rânduieli” a Creației, a cosmicității, cu alte cuvinte. Este această translație rodul unei modificări de optică personală, ori a survenit ca urmare a orientării pe calea „firească” a pictorului, către o comuniune mai strânsă cu Natura?

17.I.B – Am fost mereu însetat să cunosc natura. De mic îmi propuneam să văd ce e dincolo de orizont și mai departe până mă pierdeam în infinit. Are asupra mea, ca pictor, o putere specială. Mă binedispune o excursie în natură, mă încarcă cu o stare optimistă și devin mai creativ. Nu trebuie să te grăbești, toate locurile au ceva special pentru un pictor. Contează programul pe care ți-l propui și pe care de obicei îl cauți. Altfel, cu liberă cugetare, poți să vezi și să înțelegi mai mult și să profiți de nebănuite descoperiri.

Depinde de noi, în mare măsură, ca să facem ceva și să ne acoperim timpul care ni s-a dat cu lucruri în care credem și în care ne putem dezvălui, așa ne plătim felul nostru de a fi și de a ne arăta lumii. Așadar cred în posibil.

Personalitate marcantă a artelor contemporane românești, și nu numai, maestrul Ilie Boca ni se dezvăluie, și de această dată, de o vitalitate debordantă, dublată de o postmodernă lipsită de inhibiții în fața pânzei, deschis atât prospecțiunilor de „teren” cât și aglutinărilor/cristalizărilor de atelier, operând asupra motivului plastic ales, indiferent care ar fi acesta, acțiuni succesive, integratorii, de „luare în posesie”, conform unei grile interioare armonice, bine structurate. Adaptându-și în permanență mijloacele de exprimare plastică la spațiu, timp și muze, servindu-se cu o lejeritate de invidiat de varii paradigme imaginale, artistul reușește, cu toate acestea, să dezvolte o viziune extrem de personală, de netăgăduită coerență și cosmicitate, impregnată în filigran de spiritualitatea originară a toposului natal. Epică și lirică deopotrivă, creația sa plastică nu suferă de grandilocvență, de cochetăria livrescului, nici de turbulența nefiltrată a vreunui afect, spectacolul vizual vădind o irepresibilă vocație a echilibrului, chiar și atunci când acesta se realizează prin contraste.

Apropiindu-și pictura cu maxim profesionalism, dar nu ca pe o profesie ci ca pe un mod de a ființa în lume, maestrul nu permite vreo sciziune între omul și plasticianul Ilie Boca, fiind mereu preocupat să instituie în preajma sa, un climat stimulativ, pacinic, de efervescență creatoare și liber transfer de idei. Artist contemporan de primă mărime, dar de o neînfrântă modestie și generozitate, Ilie Boca își protejează harul și în beneficiul generațiilor următoare fiind mereu implicat, cu o responsabilitate și un spirit civic care țin parcă de o matrice culturală germanică, în proiecte socio-artistice, dacă nu întotdeauna de imediată urgență și anvergură, întotdeauna „de viitor”.”

Fig Peisaj autor Ilie Boca http://artindex.ro/2011/12/22/peisajele-lui-ilie-boca-03/

Fig Din ciclul Palimpsest https://ilieboca.ro/lucrari-portofoliu/

VASILE TOLAN

Fig. Coperta album Vasile Tolan https://revistaartaveche.wordpress.com/2014/08/01/vasile-tolan/

Inițiativa pentru scoaterea pe piață a albumul pictorului Vasile Tolan, la fel ca cel al pictorului Ilie Boca a fost a fost lăudată de mulți critici de artă și oameni de cultură, printre care și Magda Cârneci care în revista Arta Veche (nr.11 ,aug.2014) laudă inițiativa noastră de a scoate pe piață acest album pictorului Vasile Tolan precum și cea de a promova arta românescă. (https://revistaartaveche.wordpress.com/2014/08/01/vasile-tolan/ )

În loc de cuvinte despre creația acestui pictor am să redau de asemenea Argumentul care l-am scris în prefața acestui album pe care l-am scos pentru pictorul Vasile Tolan:

,,De mai bine de un secol se anunță, când ritos, când pasional, când cu „exasperantă neutralitate” – moartea Artei. Cu toate acestea, artiștii se încăpățânează să existe, să ne „ademenească” într-o lume alternativă, ale cărei rosturi ascunse nu le putem deprinde decât experiind-o în mod direct.

Convertit la „trăirea întru artă”, și nu oricum, ci în deplină bucurie, Vasile Tolan restituie actului creator – exilat de o modernitate secularizată în spațiul derizoriului – demnitate, nu, însă, înainte de a opera o „necesară purificare”. Astfel, Vasile Tolan dislocă clișee vizuale creditate de tradiția figurativismului, destructurând reflexia iconică a „realului” până la elementele sale constitutive. Artistul manifestă, totuși, și compulsive tendințe de intertextualitate, proprii abordărilor postmoderne,

integrând în discursul său plastic elemente prelevate din repertoriul obiectual contingent fără, însă, a stărui în a le valoriza „simbolic”, ci, utilizându-le doar ca „purtători impliciți” de sens, asemenea pastei cromatice sau a celorlalte „materii” folosite în iconomia lucrării.

Urmând acceselor unui furibund elan distructiv inițial, „voința de ordine” reîntoarce gândul artistului, conducându-l înspre structurări compoziționale surprinse, parcă, în tocmai momentul tainicei lor zămisliri, păstrând încă ceva din puritatea increatului, căci, artistul știe prea bine că „vinovat e tot făcutul, […] sfânt doar nunta, începutul” …

Perfect capabil de precizionismul mimetic al unui desen hiperrealist, în virtutea păstrării unei libertăți artistice reale, Vasile Tolan preferă să-și „acordeze” instrumentele de expresie plastică undeva pe frecvența neo-expresionismului liric abstract, nu fără inserții formale de artă minimală, conceptualism, tașism, neo-dada, artă informală, ș.a., asimilate, însă, polemic, păstrându-și mereu dreptul de „a nu fi de acord.” Izbăvit de tribulațiile „modelor” de ultimă oră, de reactivarea unui figurativism sui generis propus de estetica zilei, artistul își continuă imperturbabil și dezinvolt investigația plastică, menținându-și ferm propria opțiune stilistică. Convins de eficacitatea „ustensilelor” sale, elementare în sărăcia lor afișată, dar

manifestând o detașare aproape chirurgicală, artistul „cotrobăie” sistematic în pliurile secrete ale subconștientului, sondând în epicentrul mișcărilor sufletești. Revolta, uimirea, confuzia, refuzul, atracția, pacificarea, își au ecoul lor în dispunerea „materiilor” din care Vasile Tolan își „plămădește” lucrările – adesea, nefiind vorba doar de procedee pur picturale, artistul mizând pe expresivitatea de limbaj a colajului sau chiar a instalației. Totuși, chiar și atunci când se lansează în tridimensional, lucrările lui Vasile Tolan păstrează un pregnant caracter grafic; linia se desfășoară într-o gamă valorică nebănuit de largă, testându-și limitele expresivității, pata se încarcă de vibrațiile texturilor, stabilind tranșant jocul de „plinuri” și „goluri”, culoarea survine cu eficiența unui spot publicitar, în sprijinul ansamblului compozițional, dând „tonul” și „cheia” în care urmează a fi descifrată partitura vizuală a compoziției.

Conectat la energiile primare ale materiei, însă defel străin de aventura spiritului, Vasile Tolan își practică arta sa cu deplină onestitate, ca pe o supremă formă de „reconciliere”: căci, oare, care este, în fapt, menirea artistului, a artei? Fie că recunoaștem sau nu, aflați în fața operei de artă, inevitabil, căutăm să ne regăsim pe noi înșine, așteptând cu înfrigurare să ni se transmită acel „ceva”, inefabil care să ne apropie, să ne împace – în regim de urgență – cu propria Ființă, cu Universul.”

GHEORGHE DICAN

Fig. Coperta Album Dican, http://www.elefant.ro/carti/arta-design/forme-de-arta/pictura/dican-208346.html

La pictorul Gheorghe Dican, care a participat ani la rând în taberele organizate și susținute de noi în Serbia, am descoperit un limbaj pictural aparte ce ne–a captat atenția în mod deosebit. De aceea am hotărât să îi scoatem un album, ce s-a bucurat de atenția publicului . Voi reda din argumentul care deschide acest catalog , pe care l-am scris în urma analizei creația acestuia, îndeosebi atunci când venea în taberele din Serbia:

,,După cum însuși artistul afirmă, pe lângă talent, în lumea artei, e nevoie de multă, multă perseverență – pictorul trebuie să depună un efort susținut, continuu, să nu abdice, sub varii pretexte, de la „disciplina de atelier”. Prolific și tenace, pictorul se re-construiește în permanență pe sine prin intermediul operei sale. Nu ține să fie în pas cu moda, nici să se încadreze în vreun stil anume, elementele de limbaj plastic subsumabile expresionismului liric abstract pliindu-se în mod natural, pe structura sa interioară, pe necesitățile discursului său plastic. Mesajul său este simplu, sincer și direct – pânzele lui comunică în mod firesc cu noi într-un mod foarte personal, tocmai pentru că, într-un plan secund, gesturile spontane se supun unor severe legi compoziționale și au o anume încărcătură descriptiv-figurativă, suficientă pentru a oferi chei de lectură. Tușele ample, generoase, de un grafism accentuat, pun în valoare culoarea, Gheorghe N. Dican fiind, înainte de toate, un mare colorist.

Pictorul este temperamental atras de strălucirea culorilor pure și luminoase, sonore, de tonalitățile calde, și de contrastele cromatice abrupte, în regim de complementaritate. Nu îi sunt însă străine nici armoniile delicate, sofisticate, nici acordurile glaciale, sobre, nici valorizarea albului și negrului drept „culori” active.

Artist nu doar plin de trăiri ardente, ci și capabil de rafinate speculații intelectuale, pictorul, conștient de harul său, așterne, pe pânză, ca un adevărat virtuoz, momentele sale culminante de tensiune interioară, în versiune esențializată. Elementele naturii sunt prezentate într-o viziune proprie, șlefuită de imaginație, luminozitatea lumilor propuse deschizând adevărate spații mistice. Cromatica exuberantă, non-mimetică, dialogul fantast al culorilor, jocul cvasi-abstract al maselor de culoare sunt tot atâtea mărturii că pictorul nu concurează natura, Creația divină. Ambiția sa este aceea de a-și crea un spațiu metaforic propriu, izvorât din frământarea sa lăuntrică, făcându-ne părtași, astfel, la viața sa interioară, mesajul său plin de vibrație și muzicalitate atingând corzi profunde ale sufletului nostru.”

ȘTEFAN PELMUȘ

Textul pe care l-am scris pentru ștefan Pelmuș l-am denumit ,,Sub semnul Graalului” :

,, Având drept piatră unghiulară Sfântul Graal, – deopotrivă purtător de blestem (conform legendei, sculptat fiind din smaraldul uriaș căzut de pe fruntea lui Lucifer, în timpul rebeliunii sale), și de sfințenie – ca potir al primei Împărtășanii ori ca vas conținător de sânge al Patimilor Hristice, pictura lui Ștefan Pelmuș pare a se structura sub zodia paradoxului, ca imagistică, frazare plastică, repertoriu formal/simbolic, și nu în ultimul rând ca „fior metafizic”, încât, lăsându-ne impregnați de etosul ei fabulatoriu, am putea fi încercați de aceeași mirare goetheană: „Așadar, cine a împletit Trandafirii cu Crucea?”…

Magnetică, absorbantă, având darul de a capta privirea și de a o reține în mreje, imprimându-i o subtilă mișcare centripetă, convertind-o către un Centru niciodată pe deplin explicit, imaginea plastică propusă de Ștefan Pelmuș, are în genere, indiferent de dimensiunea sa fizică reală, obiectivă, uimitoarea capacitate de a se dilata, performând, în același timp, și o „mișcare” centrifugă, iradiantă și pulsatorie abia perceptibilă, însă nu mai puțin persistentă, înstăpânindu-se insidios asupra percepției spațialității pe care o încearcă privitorul.

Concurând prin persuasiune și incontestabile calități grafice tehnica afișului contemporan, creația lui Ștefan Pelmuș pare a rămâne, însă, ferm ancorată în sfera „clasică” a picturii, prin suportul bidimensional, „oglinda” bine definită, mijloacele de limbaj plastic proprii îndeletnicirii cu meșteșugul picturii – neispitit de mixajul cu noile media – prin exploatarea maximală a raporturilor cromatice și, aici se cuvine a fi de subliniat, armonia ansamblului, jucată pe prezența contrastelor violente, alături de fine, elaborate acorduri -, tușa aparentă, discret tactilă, ca tot atâtea dovezi ale fidelității pictorului față de „stindardul” transtemporal al breslei. Cu toate acestea, grafismul lucrărilor sale este unul de esență: mai mult decât o miză formală, mai mult decât un mod de exprimare percutant și sintetic, acesta, ține, în fapt, de o anume nostalgie a artistului aflat în căutarea „Cuvântului pierdut”, a unei limbi sacre, primordiale, ale cărei semne ar fi expresii ale divinului, desenul, prin urmare, ca disegno, ar fi tocmai «semnul lui Dumnezeu» (Jean-Jacques Wünenburger). Împătimit al sistemelor de scriere nealfabetică, Ștefan Pelmuș nu ignoră nici straturile de adâncime ale zonei mistice emanând în grafismul literelor/cifrelor singulare, care, înainte de a deveni semnificanți abstracți implică propriul mesaj imanent. Figurativitatea acestora nu ar reprezinta altceva decât chiar aproximarea unei expresii vizibile, concentrate a structurilor invizibilului, avându-și obârșia în „miturile întemeietoare”, – alif, de pildă, prima literă în mai multe alfabete semito-hamite simbolizează prin grafia sa verticală simplă, trecerea de la haos la cosmos, de la amorf la structură, întruchipând licărirea luminii celei dintâi în ochii Creatorului, văzută de Acesta întocmai ca o linie dreaptă de cerneală.

Insinuându-se în zona de confluență a abstracției cu ispita concretului luxuriant, departe de a fi simple semnale/semne grafice, grafemele propuse de Ștefan Pelmuș evadează din chingile sensului lor „comun”, detectabil, de altfel, cu ajutorul a câtorva tomuri enciclopedice, instaurând acea atmosferă inefabilă și neliniștitoare proprie imaginilor de tip esoteric, a misterelor cvasi-revelate.

Semiologia proprie acestor grafeme, proiecții volumetrice pe un ecran plat, dezertând de la statul lor de elemente abstracte, dar păstrându-și un profund caracter imaginal, asumându-și o existență multiplă, incertă și totuși „palpabilă”, trimițând mereu la realități conexe ce le transcend se coagulează sub bagheta magică a unui neliniștit „ucenic vrăjitor”, într-un corpus simbolic complex, autonom.

Aparent eterogen și haotic, acest arsenal simbolic se structurează, refuzând, la limită, tentația hazardului/entropiei, sub auspiciile proteicului Graal – mereu prezent, sub una sau alta dintre formele sale legendare (potir de smarald, tipsie de argint, piatra căzută din Ceruri, ochiul lui Shiva, ceaunul belșugului, sabie, suliță, pește, porumbiță purtătoare de ostie, lance albă însângerată, carte, etc.) instituind inextricabile rețele purtătoare de sens, cu rapel în geometria „organicului”, a fractalilor, ori a spațiilor galactice, „liantul” secund fiind un vrej vegetal/spin arborescent ce acționează aidoma unui veritabil „arbore al lui Iesei” ori „arbore Sephirot” înspre coeziunea și structurarea nivelelor (de lectură a) imaginii.

„Bântuite” concomitent de un suflu vital bergsonian și de o misterioasă, ancestrală „pneuma” impregnată de iminența eschatologică, imaginile create de Ștefan Pelmuș configurează tensionate sintagme plastice, în care gravitatea „rostirii” se confruntă acut cu simțul ludic și diegetic al pictorului. Exerciții de îmblânzit moartea/veșnicia, dar și viața/asperitățile duratei, acestea „reciclează” aproape toate căile spirituale esoterice ale lumii, de la misterele Egiptului Antic, la mandalele extrem orientale și de la Kabbalah la alchimia speculativă a Cavalerilor Templieri, cu nonșalanța înpământenită aici la Porțile Orientului, unde, nu-i așa, totul pare mai puțin grav, însă, unde dimensiunea tragică a existenței capătă, nu rareori, nebănuite, neașteptate valențe estetice.

Populate de caligrame ale unui palimpsest în veșnică rescriere, etalând un spectacular necăutat, capabile să alăture osmotic incongruente sonorități cromatice și formale, pânzele lui Ștefan Pelmuș se dezvoltă parcă una din cealaltă, într-un continuum organic, caleidoscopic, păstrând nealterat „ADN”-ul imaginii matrice a potirului sacru, ca axis mundi, ce permite uniunea mistică dintre cer și pământ, materie și spirit, om și Divinitate. Desfășurându-se în tempo-uri de Laudatio, cu inflexiuni de bâlci al deșertăciunilor, sau pigmentând cu voioșii de tarantelă sobrietatea unui memento mori, repertoriul metafizic al operei lui Ștefan Pelmuș este cel care face mereu diferența, nuanțând discursul plastic, izbăvit astfel de spectrul serialității.

Cavaler fără reproș al penelului, credincios Luminii ca „expresie a divinității ascunse și misterioase”, conform unei poetice formulări din Textele Sarcofagelor, Ștefan Pelmuș face uz de toate „armele” sale pentru a atrage atenția spectatorului de astăzi, intens sensibilizat de valuri postmoderne, asupra necesității prioritare a omului contemporan de a se re-situa în contact cu forțele sacre ale cosmosului, în vederea re-dobândirii stării de armonie originare, evocând cu discreție, în filigran, încercările inițiatice ale propriului pelerinaj interior.”

Capitolul 3.Proiecte culturale

Taberele de creație

Taberele de creație din Serbia, au fost și sunt, unul din proiectele noastre de suflet, atât ca galeriști cât și ca împătimiți colecționari de artă. A ajuns să fie activitatea secundară a galeriei noastre. Aceste proiecte de ,,mecenat” cum mai sunt denumite, pentru noi au devenit mai mult decât simple proiecte, deorece aici ne-am implicat întotdeauna emoțional, deoarece aici nu descoperim doar sensibilitatea artistică a tuturor celor prezenți în tabere și stilul de lucru al acestora, dar ne ajută să descoperim personalitățile artiștilor, povestea din spatele fiecăruia, să socializăm și să ne apropiem de ei.

Nu întâmplător am ales ca acestea să se desfășoare în superbe locații din Serbia, la Golubac sau Veliko-Gradiste, zona danubiană este un loc unic prin frumusețe, mai sus de cazanele mari și mici, prin defileul Dunării, unde parcul natural național din partea Serbiei este declarat monument național, fiind arie protejată, o rezervație naturală greu de descris doar prin cuvinte, cu priveliști pe care cei ce le văd le uită greu. Aceste priveliști, am ales să fie inspirație pentru pictorii și artiștii invitați la taberele organizate și finanțate de noi de-a lungul anilor în Serbia. Locul a devenit repede un punct de întâlnire al celor mai renumiți pictori, despre el scriindu-se destul în media,aceasta datorită pictorilor care au dat interviuri pentru mass-media, impresionați fiind și marcați nu doar de frumusețea locului, dar și de ospitalitatea cu care au fost primiți, de căldura sârbilor în special, aceștia fiind deschiși și încântați să cunoască pictori din România. Lista pictorilor a crescut an de an, aceștia dorindu-și să revină, iar de-a lungul a peste nouă ediții, numărul acestora se apropie de 70.

Taberele au constituit moment unice ce vor rămâne amintiri extrem de plăcute pentru noi, dar și pentru pictorii care au participat la ele.

Un artist încearcă întotdeauna, prin talentul dar și știința sa, să transmită oamenilor sentimentul pe care-l încearcă atunci când face o lucrare. El trebuie să posede această capacitate de a transmite, pentru ca opera să adune sufragiile publicului, deoarece omul este privilegiat, el posedă facultatea de a percepe ce este frumos, diferă totuși educația, inteligența, ideile, emoțiile, sensibilitatea, factori ce fac diferența percepției unei opere de artă. Oamenii sunt diferiți, de aceea o lucrare nu este percepută de toți în același mod.Am încercat să creem și în Serbia un spațiu cultural în mediu natural.

Dintre pictorii care au venit în taberele din Serbia se numără: Ion Sălișteanu, Ilie Boca, Paul Gherasim,Constantin Flondor, Horea Paștină, Gheorghe Anghel, Mihai Sârbulescu,Al. Chira, Ion Grigorescu, Suzana Fântânaru, Corneliu Vasilescu, Mihai Coțovanu, Paul Negreșteanu, Costin Neamțu, Petru Galiș, Gh.Păunescu, Vasile Tolan, Marin Gherasim, Teodor Vișan, Angela Tomaseli, Aculina Strasnei, Ștefan Pelmus, Gabriel Catrinescu, Aurel Dan, Dan Toma, Marinela Măntescu și mulți alții.

Încercăm să continuăm tradiția acestei tabere, să ajutăm și să găsim soluții la problemele întâmpinate de artiști cu privire la buna desfășurare privind actul de creație și a expunerii creației acestora, să continuăm procesul de educare al publicului în acest domeniu al artei, să trezim interesul acestuia pentru arta contemporană, altfel spus, dacă nu investim din punct de vedere cultural într-o societate, aceasta nu v-a avea capacitatea de a se dezvolta în parametrii normali. Realitatea este că la noi arta este cunoscută și apreciată doar de un segment foarte mic al populației, un număr restrâns de oameni au cunoștințe temeinice în acest domeniu , de aceea schimbarea întregii societăți trebuie să plece chiar din acest punct relația strânsă dintre oameni și cultură(artă) prin cunoaștere, este existențial și indispensabil, pentru dezvoltare socială. Mecanismele bunei dezvoltări a întregii vieți, a existenței umane, sunt condiționate de cultură și artă care este,,chintesența” culturii.

Fig. Tabăra Serbia-artiști Suzana Fântânaru, Angela Tomaseli, Aculina Strasnei, Ștefan Pelmus, Aurel Dan,Ion Grigore, Pop Negresteanuhttp://www.djordjevicdragan.com/?page_id=11#

Fig.Vasile Parizescu,Dragan și Georgeta djordjevic la Târgul Art Safari, Expoziția Harry Guttman

Simpozionul Internațional

A fost unul dintre proiectele noastre interculturale de anvergură. S-a desfășurat în Veliko Gradiste în 2013 și s-a finalizat cu două săptămâni de expoziție la Belgrad, la renumita Galerie Ozone. Au participat mai mult de patruzeci de plasticieni de renume din țări precum Portugalia, Rusia, Armenia, Austria, Italia, Ucraina, Israel, Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, România, Moldova și Lituania. Din România unii din cei mai renumiți pictori:Alma Redlinger, Gheorghe Anghel, Suzana Fântânaru și Marilena Preda Sânc,din Israel- Kadishman Menashe, Portugalia- Fernando Aguiar, Austria- DragoJ.Prelog, Serbia- DamianGiacov, Bulgaria- Hristo Panev, Serbia-Vesna Milunovic, Rusia- Alexander Korolev, Chișnău- Tudor Zbarnea, Serbia- Zeljko Djurovic, Chișnău- Simion Zamsa, Rusia- Elena Karacentev, Lituania- Lena Khvichia, Rusia-Konstantin Polyakov, Rusia-Anatoly Melnik Cehia- Teodor Buzu, Montenegro- Ratko Odalovic, Grecia- Louisa Kakissi,Serbia- Ljuba Popovic, Dizdarevic Abaz- Montenegro. Dintre sculptori au fost prezenți din România Ion Mândrescu, Alexandru Ion Grosu și Ion Iancuț, Serbia-Vladimir Dunic, Bulgaria- Vasilka Moneva Rusia- Sasha Korolev din Chișnău-Vârtosu Valentin,  Serbia- Snezana Perovic, Montenegro- Predrag Milacic, Serbia- Vukasin Milovic, Chișnău- Ion Zderciuc , Italia- Athos Ongaro, Armenia- Armand Hambardzumyan.

Simpozionul a fost unul dintre proiectele noastre de anvergură, unde artiști internaționali de marcă, sau strâns într-un strălucit dialog intercultural, încununat de schimburi de experiențe și informații benefice, o adevărate oportunitate de relaționare și cunoaștere.

Ziarul Cotidianul.ro anunța :,,Este prima oară când un cetățean român organizează în Serbia un eveniment internațional de o asemenea amploare în care artiștii români selectați după criterii riguroase, au fost invitați să onoreze cu prezența acest simpozion, în care lucrările acestora vor fi expuse alături de alte lucrări ale unor artiști internationali cu nume sonore.”

PAINTERS:

K

A

CONCLUZII

Lucrarea de față dorește să arate că interesul acordat artei, nu se rezumă și nu se oprește doar la discursul filozofic, teoretic sau istoric. Astăzi mai mult ca oricând, gândirea postmodernă pune în discuție și analizează dimensiunea socială a artei. Astăzi, arta este implicată activ în viața cotidiană, în societate , făcând parte din activitățile noastre cotidiene . Ea nu mai este inabordabilă, aparținând sau fiind creeată doar pentru o singură categorie a societății și anume clasa elitistă. Nu mai este izolată într-un spațiu privat, sau al unui muzeu, ci a devenit parte din viața noastră, ea este instrumentul perfect care ne provoacă la dialog și socializare, indiferent din ce clasă socială facem parte, sau pe ce poziție ne situăm. Exponatele din muzee se pot găsi astăzi și în colecții particulare. Astăzi, artiștii creează o artă care investighează și aduce în prim plan exact problemele existențiale ale vieții noastre, distribuind diferite mesaje publicului. Nu mai putem aborda arta doar din perspectiva discursului estetico-filozofic, ci și a celui sociologic, ca discurs complementar, deoarece disocierea de acesta ar aduce un prejudiciu acesteia. Colecționarii lumii occidentale au investit sume imense în artă, de aceea s-a pus problema valorii și a cuantificării artei, a capitalului investit în aceasta, a profitului, de aceea, abordarea operei de artă a alăturat valoarea culturală a acesteia, cu cea economică.Vorbim de asemenea tot mai intens și de schimbarea valențelor, strategii financiare privind profiturile pe care le generează azi lucrările de artă, sau chiar de plasarea banilor în artă, speculând perioadele de criză financiară.

Galeria de artă, spre deosebire de muzee, analizează azi valoarea unei opere de artă atât din perspectiva valorii culturale, cât și cea de ordin financiar, ceea ce a schimbat și regimul de receptare al publicului asupra acesteia.

Doar că succesul unei galerii de artă, depinde în mare măsură de mecanismele/modalităție prin care aceasta acționează pentru susținerea și promovarea artei, prin care arta este pusă în valoare.

Această lucrare, evidențiază contribuția galeriei de artă ca factor activ în noul regim al circuitului artei contemporane și a pieței de artă. Aceste noi instituții artistice, au rolul de a creea mediu propice de stimulare și manifestare a artelor, contribuind intens la formarea unei scene de artă mult mai dinamică și mai efervescentă. Ele ar trebui să aibă ca prioritate dezvoltarea relațiilor cu publicul, apropierea acestuia cât mai mult de artă prin ghidarea sa și evidențierea artei de valoare, scopul fiind și educarea acestuia în spiritul valorilor estetice. Pentru aceasta, parteneriatul cu elita culturală, instituțiile culturale, editurile, presa sau audio-vizualul ar trebui de asemenea să fie prioritar. Am arătat de asemenea, că de la pasiune la profesia de promovare și susținere a artei nu-i decât un pas, aceasta având în vedere faptul că înainte de a înființa galeria Yurom Artis, statutul nostru era cel de colecționar.

Inițiativele din sectorul privat al artei, active doar după anii 1990 în România, au consolidat oarecum piața de artă, transformând-o într-una funcțională. Din păcate, acest sector privat nu este sprijinit de cel public, politicile culturale ale statului dovedindu-se adesea incoerente și ineficiente, efectul acestei instabilități are ca rezultat stagnarea sectorului cultural-artistic independent, de aceea se cere o reevaluare și o reformare a întregii structuri. Concluzia este că ar trebui să ne îndepărtăm de modelele din perioada comunistă și să ne ghidăm spre viziunea de tip occidentală, schimbându-ne mentalitățile, pentru a schimba și extinde conceptul de artă. Prin educație, ne vom putea modela și vom fi capabili de a înțelege potențialul nostru. Arta face parte, cum am mai spus, din activitățile sociale, astfel că ea trebuie privită și din această perspectivă. Binomul artă-comerț este noua formulă lansată recent de economia și producția capitalistă pe scena de artă contemporană, deoarece chiar și arta, astăzi, trebuie neapărat să se raporteze/racordeze la actualitate.

Galeria de artă, este deci liantul social care dorește ca mesajul artistului și al creației sale să fie cât mai corect receptat de public, fie că acesta este educat în acest sens, sau este mai puțin inițiat, în acest caz, galeristul/curatorul/antreprenorul ar trebui să dea dovadă de profesionalism pentru a identifica necesitățile, satisfacând astfel cerințele consumatorului de artă, acordându-i acestuia atenția și suportul necesar în vederea asimilării unui bagaj de cunoștințe, ce îl vor ajuta pe acesta în viitor, la posibilele achiziții. Din proprie experiență am constatat că o lucrare de artă o achiziționezi dacă aceasta te atrage în mod deosebit, sau dacă ești convins că trebuie să achiziționezi acea lucrare ca fiind o bună alegere, deoarece efortul financiar destul de mare în unele cazuri are tendința de a descuraja potențialii clienți ai galeriilor de artă. De multe ori, intervenția galeristului care joacă și rolul de negociator, este decisivă, în cazul în care o persoană este indecisă cu privire la valoarea culturală sau cea de ordin financiar a unei lucrări de artă. Artiștii din România în schimb, nu ar trebui să facă nici un fel de compromis pentru a deveni și negociatori pentru lucrările sale, ei trebuie să fie axați doar pe creație, comercializarea fiind făcută de specialiști: galeriști, curatori, dealeri competenți care dețin această artă a negocierii, care dețin informații utile legate de cerințele pieței și a indexului pieței de artă. La noi, fiind încă într-o fază experimentală, comerțul cu artă este departe de nivelul celui internațional, unde putem vorbi despre adevărate afaceri. Pentru a putea deveni o adevărată piață de artă, avem nevoie de diferite instrumente de dezvoltare și perfecționare, diferite concepte și strategii inovaționale, segmentul acesta deficitar, stând prost la capitolul promovare, marketingul fiind un element important în schema sistemului complex al comerțului cu artă. Și produsul artistic trebuie să se adapteze noilor cerințe ale pieții, mentalitatea populației de asemenea și nu în ultimul rând vor trebui analizate și urmărite tendințele europene, a modelelor celor mai competitivi dealeri mondiali.

Alma Redlinger și soțul,Ion Iancuț, Paul Gherasim împreună cu Dragan Djordjevic

Gheorghe Anghel,Corneliu Vasilescu ,A.Brădean,Viorel Mărgineanu împreună cu Dragan Djordjevic

Guguianu, Ghe.Dican, C.Flondor,Paul Gherasim,RăzvanTeodorescu, Ion Iliescu și Georgeta Djordjevic

Ștefan Câlția,Traian Brădean,Vasile Florea istoric și critic de artă cu D. Djordjevic

Bibliografie

Alain de Botton, John Armstrong, Arta ca terapie, editura Vellant, trad.Lepadatu Bogdan, București,2014

Djordjevic Georgeta, Dican, Edit. Eurogama Invent, Bucuresti,2009

Djordjevic Georgeta, Vasile Tolan, Eurogama Invent,Bucuresti

Djordjevic Georgeta, Peisaje lie Boca,Edit.Eurogama Invent,2014, Bucuresti

Djordjevic Georgeta , Ilie Boca , Edit. Eurogama Invent ,Bucuresti, 2010

Marcel Zahar, Arta timpului nostru, Edit.Meridiane, București, 1973, pag, 41.

Nicolas Bourriaud , Estetica relatională.Postproducție, Editura Design&Print, Cluj, 2007

Pelmuș Bogdan,NovacAlexandru,Ștefan Pelmus, Edit.All, București, 2013

Pierre-joseph Proudhon, Principiul Artei și destinația ei socială, Edit meridiane,București ,1987.

Thomas Munro, Artele și relațiiledintre ele, Edit. Meridiane,București, 1981,pag. 157.

http://m.cotidianul.ro/simpozion-international-prietenii-sarbilor-in-saptamana-3-10-iunie-214221/

http://ziarullumina.ro/album-aniversar-dedicat-artistului-ilie-boca-14944.html

http://www.desteptarea.ro/un-impunator-si-superb-album-ilie-boca/

UN ACT DE CULTURA REMARCABIL

(Română) Vasile Tolan

http://www.artmark.ro/stiri?limit=20&page=7