Divortul PE Cale Administrativa Constatat DE Ofiterul DE Stare Civila
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
1.DESFACEREA CĂSĂTORIEI – DIVORȚUL
1.1 Desfacerea căsătoriei, noțiuni și elemente generale
1.2 Încetarea căsătoriei
1.3 Nulitatea căsătoriei, cazuri și cauze de nulitate
1.4 Proceduri de constatare/soluționarea divorțului – Cazuri de divorț
1.4.1 Condiții ale divorțului prin acordul soților pe cale administrativă
1.4.2 Divorțul prin acordul soților prin procedură notarială
1.4.3 Divorțul prin acordul soților pe cale juridică
1.5 Divorțul din culpă
1.6 Divorțul din cauza sănătății unui soț
CAPITOLUL II
2. PROCEDURA DE DIVORȚ PRIN ACORDUL SOȚILOR CONSTATAT DE OFIȘERUL DE STARE CIVILĂ SAU DE NOTARUL PUBLIC
2.1. Aspecte procedurale privind divorțul pe cale administrative și notarială. Elemente generale
2.2. Reglementări privind procedura
2.3. Competența ofițerului de stare civilă sau a notarului public
2.4. Condiții pentru admisibilitatea divorțului și etape procedurale
2.5. Respingerea cererii de divorț
2.5.1. Respingerea cererii de divorț de către ofițerul stării civile
2.5.2. Respingerea cererii de divorț de către notarul public
2.6. Clasarea dosarului de divorț
CAPITOLUL III
3. STUDIU DE CAZ: DIVORȚUL PE CALE ADMINISTRATIVĂ CONSTATAT DE OFIȚERUL DE STARE CIVILĂ
3.1. Organizarea și desfășurarea activității de stare civilă
3.2. Constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților de către ofițerul de stare civilă
3.3. Procedura divorțului pe cale administrativă și eliberarea certificatelor de divorț în cazul divorțului pe cale administrativă
3.4. Cercetare privind divorțul pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă
Concluzii și propuneri
Bibliografie selectivă
Anexe
INTRODUCERE
Desfacerea căsătoriei este un eveniment social și juridic cu profunde implicații asupra vieții soților care au decis să formuleze o acțiune de divorț.
Divorțul este fenomenul care duce la destrămarea familiei, la ruperea relațiilor dintre membrii ei. Desfacerea căsătoriei reprezintă măsura de separare definitivă a soților, adoptată în condițiile legii. Mijlocul juridic prin care se realizează desfacerea căsătoriei este divorțul.
Divorțul nu mai este o problemă care rămâne doar în familie. A devenit mai mult decât un proces privat, care implică doar cuplul, pentru că toți ceilalți membrii ai familiei, copii și prieteni sunt afectați de o asemenea ruptură.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, cuprinzând elemente teoretice și o aplicație practicǎ Studiu de caz: – Divorțul prin acordul soților pe cale administrativă.
Capitolul I intitulat “Desfacerea căsătoriei, divorțul” prezintă noțiuni și aspecte generale privind divorțul, încetarea căsătoriei cazurile și cauzele de nulitate, procedurile de constatare/soluționare a divorțului, cazurile de divorț, divorțul din culpă, divorțul din motive de sănătate.
În al doilea capitol „Divorțul prin acordul soților constatat de ofițerul de stare civilă sau de notarul public” sunt prezentate aspecte procedurale privind divorțul, reglementările privind procedura, competența ofițerului de stare civilă sau a notarului public, condițiile pentru admisibilitatea cererii de divorț, respingerea cererii de divorț și clasarea dosarului de divorț..
În capitolul trei “STUDIU DE CAZ” : – Divorțul prin acordul soților pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă, este prezentată, organizarea și desfășurarea activității de stare civilă și analiza procedurii divorțului prin acordul soților.
Lucrarea se sprijină pe o bibliografie amplă în domeniul dreptului familiei, precum și a legislaței civie.
Notele bibliografice au rolul de a indica sursele folosite în elaborarea lucrării.
CAP.I. DESFACEREA CĂSĂTORIEI – DIVORȚUL
1.1.Desfacerea căsătoriei, noțiuni și elemente generale
Desfacerea căsătoriei constituie un drept strict personal al soților, care priveste statutul civil al persoanei. Desfacerea căsătoriei prin divorț reprezintă un mijloc juridic prin care se pune capăt existenței căsătoriei pe cale judecătorească sau administrativă.
Instituția divorțului a fost reglementată inițial în Codul Familiei, iar în Noul Cod Civil se regăsește în articolele 373 – 403, cu unele îmbunătățiri.
Divorțul este fenomenul care duce la destrămarea familiei, la ruperea relațiilor dintre membrii ei. Desfacerea căsătoriei reprezintă măsura de separare definitivă a soților, adoptată în condițiile legii. Mijlocul juridic prin care se realizează desfacerea căsătoriei este divorțul.
Divorțul reprezintă actul de desfacere a căsătoriei în mod legal.
Orice căsătorie se realizează pornind de la intenția viitorilor soți de a-și petrece întreaga viață împreună, cu toate acestea din anumite motive atât subiective cât și obiective, căsătoria se poate desface prin divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate continua.
Dacă la încheierea căsătoriei este necesar consimțământul liber exprimat al soților, voința lor trebuie să fie luată în considerare și atunci când ea se manifestă în sensul desfacerii căsătoriei, astfel, oricare dintre soți are dreptul să ceară desfacerea căsătoriei prin divorț.
În situația divorțului prin acordul ambilor soți, voința acestora trebuie luată în considerare la fel cum s-a ținut cont de această voință și la realizarea căsătoriei.
În literatura juridică au existat și exsistă o serie de definiții privind divorțul, după cum urmează:
Conform Dicționarului juridic divorțul reprezintă desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească datorită unor motive temeinice, a unor raporturi iremediabile dintre soți care fac imposibilă continuarea căsătoriei pentru cel care cere desfacerea ei.
“Prin divorț se înțelege desfacerea căsătoriei, în timpul vieții soților, prin hotărâre judecătorească, fie pentru motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, fie pe baza acordului de voință a soților”.
“Desfacerea căsătoriei – divorțul înseamnă stingerea cu efect numai pentru viitor a principalelor efecte ale căsătoriei, în baza hotărârii irevocabile a instanței, pronunțată la cererea unuia dintre soți sau în baza consimțămîntului de divorț al ambilor soți ”.
“Divorțul reprezintă disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul vieții soților, fie datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor soți, fie excepționa, datorită dorinței exprimate a ambilor soți ”.
Societatea este încă ancorată în idei consetrvatoare, iar femeia care renunță la căsătorie, deși nu mai este condamnată, este încă privită cu rezervă. Mariajul este încă privit ca cea mai puternică formă de relație umană, iar femeia datoare să vegheze la păstrarea acesteia.
Societatea o poate respecta pe femeia divorțată și chiar invidia dar nu o poate considera o persoană capabilă să mai aducă fericire în viața cuiva.
Unii cercetători se întreabă dacă creșterea vizibilă a cazurilor de divorț se datorează incompatibilității dintre soț și soție sau altor cauze. Dacă incompatibilitatea este acceptată a fi cauza separării în cazul celor prospăt căsătoriți, cum s-ar putea explica situația celor aflați într-o căsnicie de foarte multă vreme.
Unii autori consideră că desfacerea căsătoriei și noțiunea de divorț nu sunt sinonime întradevăr, din reglementările ce le sunt atribuite rezultă că desfacerea căsătoriei reprezintă generalul, iar divorțul paricularul. Astfel, căsătoria se poate desface prin divorț, în condițiile art.373 și următoarele din Noul Codul civil și art.607-619 Codul de procedură civilă, dar și urmarea încheierii unei noi căsătorii de către soțul celui declarat mort prin hotărâre judecătorească, hotărâre care ulterior, este anulată, în condițiile art.293 alin.2 din Noul Cod civil.
Conform acelorași autori, divorțul se prezintă ca o modalitate de desfacere a căsătoriei, iar desfacerea căsătăriei alături de încetare, nulitatea și anularea căsătoriei, ca o formă de desființare a acesteia.
“Din punct de vedere terminologic, legea întrebuințează sintagma“desfacerea căsătoriei ” sau “ divorț” atât în cadrul normelor de drept material cît și în cadrul normelor de drept procesual. Luând în considerare modul de utilizare a acestor sintagme, pare a se acredita idea că desfacerea căsătoriei este o instituție de drept material, iar divorțul este instituția procesuală prin care se realizează desfacerea căsătoiriei”.
Legislația Civilă distinge între încetarea, desfințarea și desfacerea căsătoriei. Potrivit art.373 din Noul Cod Civil, căsătoria se poate desface prin divorț iar acesta poate avea loc:
a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Cadrul de reglementare legală al desfacerii căsătoriei este reprezentat de dispozițiile art. 373 și următoarele din Noul Cod Civil. Acesta nu a avut de la început această redactare. Astfel, inițial reglementarea din Codul Familiei nu făcea deosebire între încetarea căsătoriei și desfacerea acesteia ca modalități prin care căsătoria încetează a mai produce efecte.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil la 1 octombrie 2011, sunt prevăzute modificări ale normelor de drept care reglementează raporturile de familie precum și introducerea în acest domeniu a unor instituții noi cum ar fi logodna sau Consiliul de familie.
Până la intrarea în vigoare a Legii 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr.511/24.07.2009, modificată prin Legea 71/2011, divorțul era reglementat de art.37 și urm.din Codul familiei. Astfel, desfacerea căsătoriei putea fi cerută prin acordul ambilor soți; în cazul imposibilității continuării căsătoriei în condițiile în care raporturile dintre soți erau grav vătămate; la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate făcea imposibilă continuarea căsătoriei.
Cu titlu de noutate, Legea 287/2009 privind Codul civil, alături de cazurile de divorț prevăzute de vechea reglementare, introduce și un alt motiv: separația în fapt dintre soți care să fi durat cel puțin 2 ani. Astfel, în concepția noului Cod civil, divorțul poate fi cerut în următoarele situații:
1. prin acordul soților
2. raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
3. separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani.
4. starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei.
În ceea ce privește constatarea/soluționarea cererii de divorț, Legea 287/2009 privind Codul civil simplifică această procedură. Astfel, divorțul poate fi constatat/soluționat, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, prin următoareînceput această redactare. Astfel, inițial reglementarea din Codul Familiei nu făcea deosebire între încetarea căsătoriei și desfacerea acesteia ca modalități prin care căsătoria încetează a mai produce efecte.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil la 1 octombrie 2011, sunt prevăzute modificări ale normelor de drept care reglementează raporturile de familie precum și introducerea în acest domeniu a unor instituții noi cum ar fi logodna sau Consiliul de familie.
Până la intrarea în vigoare a Legii 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr.511/24.07.2009, modificată prin Legea 71/2011, divorțul era reglementat de art.37 și urm.din Codul familiei. Astfel, desfacerea căsătoriei putea fi cerută prin acordul ambilor soți; în cazul imposibilității continuării căsătoriei în condițiile în care raporturile dintre soți erau grav vătămate; la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate făcea imposibilă continuarea căsătoriei.
Cu titlu de noutate, Legea 287/2009 privind Codul civil, alături de cazurile de divorț prevăzute de vechea reglementare, introduce și un alt motiv: separația în fapt dintre soți care să fi durat cel puțin 2 ani. Astfel, în concepția noului Cod civil, divorțul poate fi cerut în următoarele situații:
1. prin acordul soților
2. raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
3. separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani.
4. starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei.
În ceea ce privește constatarea/soluționarea cererii de divorț, Legea 287/2009 privind Codul civil simplifică această procedură. Astfel, divorțul poate fi constatat/soluționat, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, prin următoarele modalități:
Divorțul pe cale administrativă
Divorțul pe cale notarială
Divorțul pe cale judiciară
Așa cum orice persoană are libertatea de a se căsători sau nu ( în condițiile stabilite de lege ), tot astfel legea îngăduie oricărei persoane căsătorite să ceară desfacerea căsătoriei a cărei continuare, datorită unor motive temeinice care au lezat grav și iremediabil raporturile dintre soți, a devenit imposibilă pentru el. Statul este direct interesat în apărarea căsătoriei și familiei, deoarece în familie se pune baza educării copiilor într-o morală sănătoasă și a pregătirii generațiilor viitoare. Însă apărarea căsătoriei nu înseamnă menținerea ei cu orice preț. Așadar se pune baza admiterii în legislația noastră a divorțului prin consimțământul ambilor soți, în condițiile stabilite de lege.
Unii autori consideră că sintagma „desfacerea căsătoriei” și noțiunea „divorț” nu sunt sinonime, într-adevăr, din reglementările ce le sunt consacrate rezultă că desfacerea căsătoriei reprezintă generalul, iar divorțul particularul. Astfel, căsătoria se poate desface prin divorț, în condițiile art.373 și urm.din noul Cod civil și art.607-619 C. pr. civ. dar și urmare încheierii unei noi căsătorii de către soțul celui declarat mort prin hotărâre judecătorească, hotărâre care, ulterior, este anulată, în condițiile art.293 alin. (2) din noul Cod civil.
Conform acelorași autori, divorțul se prezintă ca o modalitate de desfacere a căsătoriei, iar desfacerea căsătoriei, alături de încetarea, nulitatea și anularea căsătoriei, ca o formă de desființare a acesteia.
“Legitimitatea procesuală activă sau pasivă a soților în procesele de divorț este determinată de împrejurarea că numai ei sunt părți în actul juridic al căsătoriei care este desfăcut pe calea divorțului.”“
“Divorțul este singurul mod de desfacere a căsătoriei, având un caracter prin excelență judiciar și, care, la cererea unuia dintre soți, sau pe baza consimțământului ambilor soți, conduce la stingerea, cu efect numai pentru viitor, a principalelor efecte ale căsătoriei.”
1.2. Încetarea căsătoriei
Încetarea căsătoriei reprezintă o modalitate de întrerupere relațiilor de căsătoriei, prin decesul unui soț.
În legislația civilă se face distincție, între încetarea căsătoriei și desfacerea căsătoriei, acestea fiind situații juridice distincte, deosebindu-se sub aspectul cauzelor și al modului de operare a efectelor.
Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre ei.
Între încetarea și desfacerea căsătoriei există deosebiri după cum urmează: în timp ce încetarea căsătoriei survine ca urmare a unor cauze naturale și obiective, divorțul intervine doar pe cale juridică, administrativă sau notarială.
Desființarea și desfacerea căsătoriei se pronunță prin hotărâre judecătorească, spre deosebire de încetarea căsătoriei, care ia sfârțit de derept, datorită unor cauze naturale și obiective.
Între încetare și desfacerea căsătoriei există și unele asemănări astfel ambele au la bază o căsătorie valabil încheiata și produc efecte numai pentru viitor.
Încetarea căsătoriei ia sfarțit de drept datorită unor cauze naturale și obiective.
În consecință, cazurile de încetare a căsătoriei sunt:
– moartea unuia dintre soți
– declararea judecătorească a morții unuia dintre soți
– recăsătorirea soțului celui ce fusese declarat mort
1.Încetarea căsătoriei la moartea unuia dintre soți.
Căsătoria încetează de drept prin moartea unuia dintre soți, constatată fizic, în acest caz data încetarii căsătoriei este dată prevazută în certificatul de deces ca fiind cea a morții.
Din acest moment încetează comunitatea de bunuri a soților.
Soțul supraviețuitor care a luat în timpul căsătoriei numele celuilalt soț il păstrează și după încetarea căsătoriei și chiar în cazul în care se recăsătorește.
2. Încetarea căsătoriei prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți.
Clasificarea unor situații în care nu este posibilă constatarea în mod direct a decesului unei persoane, deși există aproape certitudinea că persoana nu mai este în viață, se realizează prin declararea judecătorească a morții persoanei în cauză.
În cazul declarării judecătorești a morții, data decesului este data pe care hotararea judecatorească, ramasă definitivă a stabilit-o ca fiind cea a morții.
Hotarârea judecatorească de declarare a morții produce aceleasi efecte juridice ca și evenimentul morții constatate fizic.
3. Încetarea căsătăriei prin recăsătorirea soțului celui ce fusese declarat mort.
Ca urmare a declarării morții prin hotarare judecatorească a unuia dintre soți, căsătoria se consideră încetată prin deces.
Ca urmare celălalt soț se poate recăsători.
Se pune problema care este situația în cazul în care soțul declarat mort reapare și anulează hotararea declarativă de deces.
Astfel se disting două situațiii:
a. soțul care s-a recăsătorit a fost de bună credință, adică nu a știut că cel mort trăiește.
În acest caz soțul care a încheiat o nouă căsatorie poate fi suspectat de bigamie, deoarece a încheiat a doua căsătorie în timp ce era deja căsătorit cu o altă persoană.
Soluția legală da preferință celei de-a doua căsătorii, aceasta rămânând valabilă, prima căsătorie desfăcându-se pe data încheieii celei de-a doua căsătorii.
2. soțul care s-a căsătorit a fost de rea-credința, el a știut că cel declarat mort se afla în viață.
Fiind încheiată prin fraudă, noua căsătorie este lovită de nulitate absolută.
1.3.Nulitatea căsătoriei, cazuri și cauze de nulitate
“Prin nulitatea sau desfințarea căsătoriei, înțelegem sancțiunea ce intervine ca urmare a nerespectarii unor dispozitii legale provitioare la încheierea căsătoriei ”, mai precis a unor condiții de fond sau de formă ale actului juridic al căsătoriei. Nulitatea căsătoriei presupune existența unor cauze de nulitate absolută sau relativă anterioare sau concomitente încheierii căsătoriei și în principiu înlătură efectele căsătoriei atât pentru trecut cât și pentru viitor.
Nulitatea căsătoriei este diferiță de divorț. Ambele pun capat casătoriei, însă între ele există deosebiri esențiale. Cauzele care determină nulitatatea căsătoriei constau în nerespectarea unor cerințe impuse de lege anterior sau concomitent încheierii căsăsătoriei, pe când cauzele care duc la divorț sunt posterioare încheierii căsătoriei, aceasta fiind valabil încheiată. În Noul Cod Civil nulitatea căsăstoriei este reglementată de art.293-306 și este clasificată astfel: nulitatea absolută și nulitatea relativă.
Potrivit reglementarilor actuale nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:
căsătoria încheiată în cazul lipsei vârstei matrimoniale; căsătoria încheiată înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, atât pentru bărbat cât și pentru femeie, adică în perioada impubertății legale, este lovită de nulitate; căsătoria încheiată de o persoană care era deja căsătorită – acest caz de nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei; căsătoria încheiată între rude în gradul prohibit de lege reprezintă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între rudele în linie colaterală până în gradul IV inclusiv, este oprită de lege, fiind sancționată cu nulitate absolute; căsătoria încheiată între persoane de același sex – în țara noastră nu sunt recunoscute căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în țară sau în străinătate; lipsa diferențierii sexuale; lipsa consimțământului exprimat personal și liber; csătoria încheiată de către alienatul mintal sau debilul mintal – în acest caz căsătoria este oprită din motive biologice și sociale; lipsa solemnității celebrării căsătoriei; lipsa de publicitate, căsătoria clandestină – publicitatea presupune afișarea declarației de căsătorie, în extras, într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei unde se va încheia căsătoria; necompetența ofițerului de stare civilă – căsătoria încheiată de un funcționar care nu avea calitatea de ofițer de stare civilă este nulă; frauda la lege – constituie cazul de nulitate absolută a căsătoriei atunci când unul din viitori soți urmărește, prin încheierea căsătoriei, să se sustragă rigorilor legii căsătoria fictivă – se urmărește un anumit scop prin căsătoria încheiată; căsătoria de conveniență – reprezintă căsătoria încheiată doar pentru anumite interese, de regulă material; lipsa aprobării prealabile a conducătorului instituției în care este angajat preotul militar – nulitatea absolută intervine când preotul militar se căsătorește cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetațenia română, fără a avea aprobarea prealabilă a conducătorului instituției în care este angajat acesta.
În ceea ce privește nulitatea relativă a căsătoriei, aceasta intervine în următoarele cazuri:
Lipsa încuviințărilor sau autorizării în cazul căsătoriei minorului – minorul care a împlinit
vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, a persoanei sau autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești și cu autorizarea instanței de tutelă.
Lipsa încuviințărilor sau autorizării atrage nulitatea relativă a căsătoriei.
Viciile consimțământului – când consimțământul soțului a fost viciat prin eroare, dol sau violență, căsătoria poate fi anulată.
Lipsa discernământului – persoanele lipsite temporar de facultățile mintale nu se pot
căsători în intervalul de timp în care discernământul le lipsește, întrucât nu pot exprima consimțământul valabil.
Căsătoria încheiată între tutore și minor aflat sub tutelă.
În ceea ce provește efectele nulității casatoriei, atât nulitatea absolută, cât și cea relativă produc aceleași consecințe, ce vizează relațiile dintre soți și relațiile dintre soții, părinți și copii.
Din punct de vedere juridic, soții sunt considerați că nu au fost niciodată căsătoriți între ei, ca urmare, nu au avut obligații rezultând din situația de căsătoriți. Căsătoria încheiată până la aceiași dată de către unul dintre soți rămâne în ființă, nefiind caz de bigamei.
Soții își dobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei, nefiind posibilă păstrarea numelui dobândit de către unul dintre ei prin încheierea căsătoriei nule sau anulate, deoarece nu există nici o dispoziție legală în acest sens.
1.4.Proceduri de constatare/soluționare a divorțului – Cazurile de divorț
Atât divorțul prin acordul părților pe cale administrativă, cât și cel prin procedura notarială au fost introduse pentru prima oară în legislația românească odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, adică de la data de 01.10.2011.
Potrivit art.373 lit.a din Codul civil, divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț.
Prin Noul cod civil, s-au adus importante modificări privind divorțul obținut pe cale judecătorească și s-au introdus două noi modalități de obținere a divorțului bazat pe acordul soților, pe cale administrativă, respectiv prin procedura notarială.
Divorțul prin procedura notarială a fost reglementat anterior prin Lega 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Astfel divorțul păoate fi constatat/soluționat prin următoarele proceduri:
– pe cale notarială
– pe cale administrativă
– pe cale juridiciară
1.4.1. Condiții ale divorțului prin acordul soților pe cale administrativă
Divorțul pe cale administrativă se adresează persoanelor care au ca obiectiv principal desfacerea căsătoriei, ambii soți fiind de comun acord cu acesta și nefiind implicați copii minori. Reținem că procedura administrativă se limitează numai la divorț.
Divorțul poate fi constatat pe cale administrativă de către ofițerul de stare civilă dacă:
– soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei ( consimțământ liber și neviciat );
– nu sunt copii minori ( născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați );
– nici unul dintre soți nu este pus sub interdicție.
În cererea de divorț soții declară pe propria răspundere:
– adresa ultimei locuințe comune;
– numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
La depunerea cererii de divorț ofițerul de stare civilă solicită următoarele documente:
– certificatele de naștere și căsătorie ale soților, în original și copie;
– documentele cu care se face dovada identității, în original și copie.
În cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele încheiate între România și statele ai căror cetățeni sunt.
Conform art.376 alin.1 din Noul Cod Civil cererea de divorț. Ofițerul de stare civilă înregistrează cererea și acordă un termen de reflecție de 30 de zile. La expirarea acestui termen soții se prezintă personal la ofițerul de stare civilă.
Dosarul de divorț se clasează în următoarele cazuri:
– dacă soții nu se prezintă împreună, după termenul de 30 de zile;
– dacă ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe le divorț;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, intervine nașterea unui copil;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând prin deces.
1.4.2. Divorțul prin acordul soților prin procedură notarială
Divorțul prin procedură notarială se adresează oricărui cuplu, atât cel fără copii, cât și cel în urma căruia au rezultat copii minori. Spre deosebire de procedura administrativă, în cadrul divorțului prin procedură notarială părțile, prin acordul lor bilateral, pot să reglementeze toate aspectele pe care le implică desfacerea căsătoriei, atât cele ale divorțului, cât și cele referitoare la copii sau la efectele patrimoniale care rezultă din divorțul respectiv.
Divorțul poate fi constatat pe cale notarială de către notarul public dacă:
– soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei ( consimțământ liber și neviciat );
– nici unul dintre soți nu este pus sub interdicție;
– nu sunt copii minori.
Legea 287/2009 a creat posibilitatea admiterii cererii de divorț și în cazul în care există copii minori dacă soții convin asupra aspectelor referitoare la:
– numele de familie pe care să îl poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Procedura divorțului prin acordul soților este de competența notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei în a cărei rază teritorială se află:
-locul încheierii căsătoriei sau
-ultima locuință comună a soților
Potrivit art.375 alin.1 din Codul civil, dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
Tot astfel, divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată ( art.375 alin.2 din Codul civil ).
Așadar, reținem că în procedura notarială soții trebuie să fie de acord cu divorțul, dar și cu toate efectele, atât personale, cât și patrimoniale, care rezultă din divorțul respectiv. În ceea ce privește acordul soților, acesta va fi realizat printr-un act distinct, încheiat în fața notarului.
Reținem și faptul că, la fel ca în cazul divorțului prin acordul soților pe cale judiciară și în cazul divorțului pe cale administrativă sau prin procedura notarială, divorțul nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub interdicție potrivit art.375 alin.3 din Codul civil.
1.4.3.Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară
Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară este o modalitate de încetare a căsătoriei, indiferent dacă soții au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, reglementare care nu s-a regăsit și până la data intrării în vigoare a Noului Cod civil. ( art.374 din Lege nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, pusă în aplicare prin legea 71/2011 ).
Art.374 din Legea 287/2009 ( Noul Cod Civil ) reglementează condițiile divorțului prin acordul soților pe cale judiciară, care nu s-au modificat în raport de vechea reglementare, în sensul că divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și dacă au sau nu copii rezultați din căsătorie, instanța fiind obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț, divorțul neputând fi pronunțat dacă unul din soți este pus sub interdicție.
Acordul soților trebuie să mai cuprindă:
– numele de familie pe care să-l poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
În cazul divorțului cu copii, la acord se va atașa și un raport de anchetă socială întocmită de către autoritatea tutelară, care să confirme că înțelegerea soților este în acord cu interesul superior al copilului.
În vechea reglementare, la primirea cererii de divorț, președintele instanței trebuia să verifice existent consimțământului soților, să dea reclamantului sfaturi de împăcare, după care să fixeze un termen de două luni până la ședința publică. În noua reglementare, conform art.6131 Cod de procedură civilă, termenul fixat de instant nu mai trebuie în mod obligatoriu să fie de două luni.
Condițiile privind verificarea existenței consimțământului soților, atât la depunerea cererii de divorț cât și la împlinirea termenului fixat pentru soluționarea cererii, au rămas valabile. Astfel conform art.374 alin.3 din Noul cod civil, instant este obligată să verifice existent consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.
Conform art.374 alin.2 din Noul cod civil, divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub interdicție.
Divorțul din culpă
Divorțul din culpă, este divorțul pronunțat de către instanța de judecată prin care se stabilește culpa exclusivă a unuia dintre soți sau, după caz, culpa comună la desfacerea căsătoriei.
Potrivit art.379 și art.373 lit.b) Noul Cod Civil, divorțul se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț.
Conform noilor reglementări este posibil ca divorțul să fie pronunțat din culpa exclusivă a reclamantului, ceea ce în vechile reglementări nu era posibil.
Divorț din culpa comună.
În cazul în care, în temeiul art.373 lit. b) Noul Cod civil se solicita desfacerea căsătoriei din cauza unor motive temeinice care au vătămat grav raporturile de familie, însă din probatoriul administrat instanța constată vina ambilor soți, atunci va pronunța divorțul din culpa comună ambilor soți.
Divorțul din culpa exclusivă a unuia dintre soți.
În cazul în care temeiul de drept al cererii este tot art. art.373 lit.b) Noul Cod civil, respectiv sunt motive întemeiate și probe solide se poate solicita instanței de judecată pronunțarea divorțului din culpa exclusiva a sotului pârât.
Motive întemeiate pentru a se pronunța divorțul din culpa exclusivă a unui soț pot fi: relațiile extraconjugale, violența conjugală fizică sau verbală, alcoolismul etc, însă toate acestea trebuie să poata fi dovedite cu probe: martori, certificate medico-legale, alte înscrisuri.
Divorțul se pronunță din vina soțului pârât sau din vina ambilor soți. El nu se poate pronunța decât dacă instanța constată că motivele temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât, nu și atunci când cauza dezbinării este imputabilă exclusiv soțului reclamant.
Pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se va face numai atunci când culpa concurentă a soțului reclamant este gravă și bine stabilită și ar putea duce ea singură la desfacerea căsătoriei. În cazul în care divorțul este cerut pentru alienație mintală sau debilitate mintală cronică ori pentru o boală gravă si incurabilă survenită înainte sau în timpul căsătoriei, instanța urmează să constate desfacerea căsătoriei fără a pronunța divorțul din vina soțului pârât.
1.6. Divorțul din cauza sănătății unui soț
La art.373, lit.d) Noul Cod civil este prevazută posibilitatea ca unul din soți, respectiv cel care are o problemă de sănătate gravă să poată solicita desfacerea căsătoriei.
Cererea o poate introduce doar soțul bolnav, iar problema de sănătate trebuie să fie de natură a face imposibilă continuarea căsătoriei.
Potrivit art.932 din Noul Cod de Procedură Civilă, regăsim următoarea reglementare la procedura divorțului din motive de sănătate: când divortul este cerut pentru ca starea sănătății unuia dintre soți afecteaza relațiile dintre ei, făcând imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe cu privire la existența bolii și starea sănătații soțului bolnav și va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
În lumina acestui articol, Noul Cod Civil prevede obligativitatea soților de a comunica starea sănătății prin avize medicale, eliberate de organe de specialitate, căsătoria fiind oprită în cazul celor care suferă de anumite boli, alienatul mintal și debilul mintal, art.276 Noul Cod Civil.
Prin cele două notiuni, alienatie mintală sau debilitate mintală se înțelege o boală psihică ori un handicap psihic ce influențeaza competenta psihică a unei persoane, de acționa critic și predictiv privind repercursiunile social-juridice care pot genera din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile. Persoana afectată de alienatie mintală nu va putea fi supus sub incidență penală, pentru faptele periculoase comise, situația sa de sănătate fiind o cauza care înlătură caracterul penal al faptei. Ca material probatoriu pentru a formula divorțul sunt adeverințele medicale sau se pot solicita expertize medico-legale care să confirme starea de sănătate.
Conform datelor statistice deținute de către Institutul Național de Statistică, în anul 2014 situația divorțului în România, se prezintă astfel:
Una din cinci căsătorii s-a terminat prin divorț.
Numarul cuplurilor care au divorțat în care existau copii minori a reprezentat 44,2% din total, iar în urma urma divorțurilor pronunțate 17,0 mii copii minori au rămas cu unul dintre părinți. Divorțurile s-au pronunțat în 48,1% din cazuri din vina ambilor soți, 13,2% din vina soțului, 4,3% din cazuri din vina soției și 34,4% din alte cauze.
Majoritatea divorțurilor s-au produs cu acordul părților ( 64,5% ). Cauzele invocate pentru desfacerea căsătoriei au fost: 3,3% infidelitate conjugală, 2,5% alcoolism, 2,3% violențe fizice, 3,5% cauze combinate și 23,9% alte cauze.
Ponderea mare a motivației "acordul părților" s-a datorat posibilității pe care o ofera legea de a divorța pe cale administrativă, fiind posibilă constatarea desfacerii căsătoriei și de către ofițerul de stare civilă sau de notarul public. Din numarul total al persoanelor care au divorțat, o pondere semnificativă o dețin cele cu nivel de instruire liceal: 41,2% dintre barbați și 42,3% dintre femei. După nivelul de instruire corelat al soților, cele mai multe divorțuri s-au pronunțat în căsnicii în care ambii soți aveau nivel de instruire liceal ( 33,8% ), urmând cele în care ambii soți aveau nivel de instruire superior ( 11,5% ) și profesional ( 9,4% ).
CAPITOLUL II. PROCEDURA DE DIVORȚ PRIN ACORDUL SOȚILOR CONSTATAT DE OFIȚERUL DE STARE CIVILA SAU DE NOTARUL PUBLIC
Divorțul prin acordul soților cunoaște, în reglementarea Codului civil, cele mai largi posibilități de realizare. Astfel, pentru prima dată în dreptul românesc, divorțul prin acordul soților poate fi obținut atât pe cale judiciară, cât și pe cale administrativă și prin procedură notarială. Fiind vorba despre o acțiune cu implicații deosebite pentru întreaga familie, fiecare dintre aceste modalități de realizare a divorțului soților cunoaște o serie de reglementări legislative.
Cele mai importante noutăți introduse prin Noul Cod Civil în materia desfacerii căsătoriei sunt instituția divorțului notarial și instituția divorțului administrativ. Ele constituie modalități alternative de soluționare a cererii de divorț prin acordul soților, care pot fi utilizate atunci când soții nu au copii minori rezultați din căsătoria pe care doresc să o desfacă sau adoptați și se înțeleg cu privire la numele pe care îl vor purta după divorț.
Astfel, divorțul prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedură notarială poate fi constatat doar în condițiile prevăzute de art. 375 – 378 Cod civil.
2.1. Aspecte procedurale privind divorțul pe cale administrativă și notarială.
Elemente generale.
Potrivit art.375 alin.(1) Cod civil, dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
În temeiul art.375 alin.(3) Cod civil care face trimitere la dispozițiile art.374 alin.(2) Cod civil, divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub interdicție.
Conform art.375 alin.1 din Noul Cod Civil prevede că dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
Soții care au copii minori și doresc să divorțeze pot alege calea notarială dacă îndeplinesc anumite condiții, astfel conform art.375 alin.2 din Noul Cod Civil divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care îl poartă după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambi părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art.376 ali. 5 potrivit căruia:
“dacă soții nu se înțeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorț ori, în cazul prevăzut la art.375 alin.(2), asupra exercitării în comun a drepturilor părintești, ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată, potrivit prevederilor art.374.”“
2.2.Reglementări privind procedura divorțului pe cale administrativă
Procedura divorțului prin acordul soților realizată în fața ofițerului de stare civilă este prevăzută de art.375-378 Cod civil, completate de dispozițiile Capitolului IX ( art. 164-182 ) din H.G. nr.64/2011 privind Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Așa cum am menționat mai sus, divorțul pe cale administrativă, în fața ofițerului de stare civilă, poate avea loc doar dacă soții nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr.151 din data de 2 martie 2011, a fost publicată Hotararea Guvernului nr.64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Actul normativ aprobă o nouă Metodologie cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, abrogand de la data intrării în vigoare Metodologia Departamentului pentru Administrație Publică Locală și a Ministerului de interne nr.1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozițiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
Adoptarea noii metodologii a fost necesară ca urmare a modificărilor aduse capitolului IV „Desfacerea casatoriei” din Codul familiei, prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționarii proceselor, care instituie noi reglementări referitoare la condițiile și procedura divorțului prin acordul soților.
Pe lângă o serie de reglementări cu privire la atribuțiile de stare civilă Metodologia cuprinde reglementări referitoare la constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților de către ofițerul de stare civilă.
În ce privește procedura divorțului prin acordul soților pe cale notarială în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.59 din data de 24 ianuarie 2011, a fost publicat Ordinul ministrului justiției nr.81/2011 privind completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justiției nr.710/C/1995.
Completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 a fost determinată de intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care instituie noi reglementări referitoare la condițiile și procedura divorțului prin acordul soților.
Potrivit acestor prevederi, soții se pot adresa ofițerului de stare civilă sau notarului public dacă sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, nascuți din casatorie sau adoptați.
2.3.Competența ofițerului de stare civilă sau a notarului public
Constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților este de competența ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.
Cererea de divorț se face în scris, se semnează de ambii soți și se depune de soți împreună la ofițerul de stare civilă competent. Legea nu prevede posibilitatea depunerii cererii de divorț prin mandat.
Cererea de divorț pe cale administrativă trebuie să cuprindă, alături de solicitarea de a se constata desfacerea căsătoriei și de a se elibera certificatul de divorț, declarațiile fiecăruia dintre soți, pe propria răspundere, că:
a) este de acord cu desfacerea căsătoriei;
b) nu are copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați împreună cu acesta;
c) nu este pus sub interdicție;
d) nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.
De asemenea, în cererea de divorț soții declară pe propria răspundere:
a) adresa ultimei locuințe comune;
b) numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei.
La depunerea cererii de divorț, ofițerul de stare civilă solicită soților următoarele documente:
a) certificatele de naștere și căsătorie ale soților, în original și în copie;
b) documentele cu care se face dovada identității, în original și copie;
Aceste documente trebuie însoțite și de o declarație dată în fața ofițerului de stare civilă, în situația în care ultima locuință comună nu este aceeași cu domiciliul sau reședința ambilor soți înscris/ă în actele de identitate.
Ofițerul de stare civilă înregistrează cererea de divorț și conform art.376 alin.(1) Cod civil, acordă soților un termen de reflecție de 30 de zile. Termenul acordat de ofițerul de stare civilă după înregistrarea cererii de divorț este un termen de reflective cu caracter obligatoriu, ce dă posibilitatea soților de a încerca depășirea nemulțumirilor, neînțelegerilor și a conflictelor ivite, fiind acordat în scopul unei eventuale retrageri a cererii de divorț.
Procedura divorțului prin acordul soților este de competeța notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuință comună a soților.
La primirea cererii, notarul public are obligația de a verifica, în prealabil, competența teritorială. În cazul în care stabilește că divorțul prin acordul soților este de competența altui birou notarial, îndrumă părțile să se adreseze notarului public competent. Dacă părțile insistă să înregistreze cererea, notarul public va proceda la înregistrarea cererii și va pronunța o încheiere de respingere a acesteia.
Reprezentarea soților în cadrul procedurii notariale a divortului este interzisă. Soții se vor prezenta personal în fața notarului public pentru depunerea cererii de divorț, precum și ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruință în cererea de divorț și exprimarea consimțământului liber și neviciat de desfacere a căsătoriei.
Cererea de divorț se face în scris și se semnează personal de către soți în fața notarului public competent la care se depune cererea. Cererea de divorț va cuprinde declarația soților că nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați, precum și învoiala acestora asupra numelui de familie pe care il va purta fiecare dintre ei după divorț.
Cererea de divorț va fi insotită de fotocopii ale certificatelor de naștere ale soților, precum și ale actelor de identitate ale acestora. Odată cu depunerea cererii de divorț, soții vor prezenta notarului public certificatul de căsătorie emis de autoritatile române în original și copie legalizată, copia legalizată urmând a fi anexată la cererea de divorț. Originalul certificatului de căsătorie se reține de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorț.
După ce efectuează operațiunile de înregistrare a cererii, notarul public acordă soților, potrivit prevederilor Codului familiei, un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divort și îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii.
La expirarea acestui termen, notarul public va verifica dacă soții stăruie în cererea de divorț și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, pronunțând admiterea sau respingerea cererii de divorț.
Dacă soții stăruie în divorț, își exprimă consimțământul liber și neviciat și sunt îndeplinite, cumulativ și celelalte condiții legale prevazute de Codul familiei pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților, notarul public va emite încheierea de admitere a cererii de divorț.
În baza încheierii de admitere a cererii de divorț, notarul public eliberează certificatul de divorț, în care va consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soților, în fața notarului public, precum și numele de familie pe care foștii soți le vor purta după divorț.
2.4. Condițiile pentru admisibilitatea divorțului și etape procedurale
Din conținutul art.375 alin. (1) și (3) din Codul civil, rezultă că pentru admisibilitatea cererii de divorț, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții:
– existența acordului soților;
Divorțul prin acordul soților în fața ofițerului de stare civilă presupune consimțământul liber și neviciat al soților.
Legea nu distinge între divorțul soților majori sau al celor minori și nu cere încuviințările și autorizările prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani.
Reglementarea este logică, deoarece prin căsătorie minorul care se căsătorește, dobândește capacitatea de exercițiu deplină.
– inexistența copiilor minori rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați;
Referitor la această condiție termenul „copil” desemnează persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile legii art.263 alin.(5) Cod civil.
Cerința de admisibilitate a divorțului consensual „administrativ” este ca soții să nu aibă drepturi și îndatoriri părintești comune, adică să nu aibă „copii comuni”, chiar dacă cuplul a locuit împreună cu copilul firesc sau adoptiv al unuia dintre soți. Copilul născut înainte de căsătorie a cărui filiație a fost stabilită legal față de ambii părinți, înainte sau după căsătoria acestora, „se opune”divorțului în această modalitate; argumentul de text se află, în principal, în prevederile art.448 Cod civil conform cărora copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită conform legii are, față de părinți și rudele acestuia aceeași situație ca și a unui copil din căsătorie, precum și în cele stabilite de art.918 alin.(2) Noul Cod de procedură civilă care, în legătură cu soluționarea cererilor accesorii obiective în materie de divorț judiciar ( exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor ) se referă în mod explicit la copiii soților, născuți înainte sau în timpul căsătoriei.
– soții să nu fie puși sub interdicție judecătorească;
Punerea sub interdicție are ca efect lipsa totală a capacității de exercițiu a persoanei și rezultă, pe cale de consecință, că persoana pusă sub interdicție nu poate exprima un consimțământ liber și neviciat.
Divorțul poate fi constatat pe cale notarială de către notarul public dacă:
– soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei ( consimțământ liber și neviciat );
– nici unul dintre soți nu este pus sub interdicție;
– nu sunt copii minori.
Legea 287/2009 crează posibilitatea admiterii cererii de divorț și în cazul în care există
copii minori dacă soții convin asupra aspectelor referitoare la:
– numele de familie pe care să îl poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
2.5. Respingerea cererii de divorț
Legea oferă atât ofițerului de stare civilă în cadrul soluționării cererilor de divorț prin acordul soților pe cale administrativă, cât și notarului public în cadrul divorțului prin acordul soților prin procedură notarială, posibilitatea de a respinge cererea de divorț, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea divorțului, situație în care soții se pot adresa instanței judecătorești cu o nouă cerere de divorț pentru ca aceasta să dispună desfacerea căsătoriei în baza unui alt temei legal. Legea prevede pentru astfel de situații posibilitatea ofițerului de stare civilă, respectiv a norarului public, de a emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț, fără a preciza însă dacă aceasta trebuie să fie motivată.
Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă sau al notarului public de a constata divorțul prin acordul soților și de a emite certificatul de divorț nu există cale de atac, dar soții au posibilitatea legală de a se adresa instanței judecătorești pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul acestora.
2.5.1. Respingerea cererii de divorț de către ofițerul stării civile
În situația în care se constată că nu sunt întrunite condițiile legale, ofițerul de stare civilă delegat întocmește un proces verbal prin care propune respingerea cererii de divorț care se supune aprobării primarului.
În situația în care se constată că soții nu se înțeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorț, ofițerul de stare civilă delegat întocmește un referat, prin care propune primarului o dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată.
Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă sau a notarului public nu există cale de atac, dar soții se pot adresa cu cererea de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor în baza unui alt temei prevăzut de lege.
2.5.2. Respingerea cererii de divorț de către notarul public
Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorț în unul dintre următoarele cazuri, precum și în alte situții în care nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile legale prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților:
– nu are competență legală să soluționeze cererea de divorț;
– unul dintre soți este pus sub interdicție;
– unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat;
– la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soți, iar soțul prezent insistă să fie înregistrată cererea;
– unul dintre soți refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public;
– soții refuză să dea declarțiile prevazute de regulament;
– soții nu se înteleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț de către fiecare dintre ei;
– soții nu prezintă, la depunerea cererii de divorț, actul de căsătorie în original;
– soții au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați;
– unul dintre soți se prezintă în fața notarului public la termenul de 30 de zile acordat și declară că nu mai stăruie în cererea de divorț;
– unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț întrucât nu s-a prezentat în fața notarului public la expirarea termenului de 30 de zile acordat pentru a declara că stăruie în cererea de divoț;
– cererea a ramas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă;
– soții se împacă;
– soții își retrag cererea de divorț;
– înainte de finalizarea procedurii de divoț unul dintre sțti a decedat, căsătoria ăncetând în acest mod.
2.6. Clasarea dosarului de divorț
Dosarul de divorț se clasează în următoarele cazuri :
– dacă soții nu se prezintă împreună, după termenul de 30 de zile;
– dacă ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe le divorț;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, intervine nașterea unui copil;
– dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând prin deces.
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ : – DIVORȚUL PE CALE ADMINISTRATIVĂ CONSTATAT DE OFIȚERUL DE STARE CIVILĂ
3.1.Organizarea și desfășurarea activității de stare civilă
Conform prevederilor Legii nr.119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, a Hotărârii Guvernului nr.64 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în unitățile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum și de ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale în care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Primarii și șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu cu competență în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care îndeplinește funcții consulare sau unuia dintre funcționarii consulari.
În conformitate cu prevederile Legii nr.215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice locale, republicată, primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă, atribuție pe care după cum se precizează în legislația privind starea civilă, o poate delega viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu.
Ofițerul de stare civilă își exercită atribuțiile numai în limita unității administrativ-teritoriale, determinată prin lege, ori a spațiului geografic de competență a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României în străinătate, a navei ori a aeronavei aflate în afara apelor teritoriale și, respectiv, a spațiului aerian al României, în cazul comandanților de nave și aeronave, a bazelor militare, în cazul ofițerilor de stare civilă militari.
Ofițerii de stare civilă delegați din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, denumite în continuare S.P.C.L.E.P, în unitățile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum și cei din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale în care nu funcționează S.P.C.L.E.P sunt obligați să întocmească, în condițiile prevăzute de lege, actele de stare civilă pentru cetățenii români sau pentru persoanele fără cetățenie și să înregistreze, la cerere, actele sau faptele de stare civilă ale cetățenilor străini care au domiciliul sau se află temporar pe teritoriul României, în aceleași condiții ca și pentru cetățenii români.
3.2. Constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților de către ofițerul de stare civilă
Pentru a venii în sprijinul activității ofițerilor de stare civilă, în ce privește constatarea desfacerii căsătoriei, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrație și Internelor, în anul 2012 a emis Procedura privind constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților.
Scopul acestei proceduri este de stabilirea unui set de reguli pentru reglementarea desfășurării activităților privind constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților precum și de stabilirea responsabilităților privind întocmirea, verificarea și aprobarea documentelor aferente activităților specifice constatării desfacerii căsătoriei prin acordul soților.
Procedura reprezintă un cadru unitar de lucru și se aplică de către persoanele cu atribuții pe linia activității privind constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților de către ofițerul de stare civilă.
În exercitarea atribuțiilor privind desfacerea căsătoriei prin acordul soților ofițerul de stare civilă dispune de următoarele prevederi:
• Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată;
• Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/02.03.2011;
• Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată;
• Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției; Fișa postului
Prin Hotărârea nr.64/2011, s-a aprobat Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial nr.151 din 2 martie 2011.
În cadrul acestor norme, se detaliază prevederile introduse prin Legea nr.202/2010 privitoare la divorțul constatat de ofițerul stării civile.
În acest sens, ofițerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorț pe cale administrativă, dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați.
Înregistrarea cererilor de divorț pe cale administrativă se face separat în Registrul de intrare- ieșire al cererilor de divorț.
Evidența certificatelor de divorț eliberate se ține într-un registru separat.
În Secțiunea a II-a se stabilește procedura de înregistrare a cererii de divorț pe cale administrativă. Astfel, cererea de divorț pe cale administrativă se face în scris, se depune și se semnează personal de către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților.
Datorită dificultăților generate de verificarea pe care ar trebui să o efectueze ofițerul de stare civilă, s-a prevăzut că în cererea de divorț fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că:
– este de acord cu desfacerea căsătoriei;
– nu are copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie sau adoptați împreună cu acesta;
– nu este pus sub interdicție;
– nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.
Aceste date sunt necesare, deoarece dacă există copii minori, divorțul nu poate fi pronunțat decât de către instanța judecătorească. De asemenea, tot instanța de judecată este competentă să soluționeze și divorțul dacă unul dintre soți este pus sub interdicție judecătorească.
În cererea de divorț soții declară pe propria răspundere:
– adresa ultimei locuințe comune;
– numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
La depunerea cererii de divorț, ofițerul de stare civilă delegat solicită soților următoarele documente:
– certificatele de naștere și căsătorie ale soților, în original și în copie;
– documentele cu care se face dovada identității, în original și copie.
Aceste documente trebuie însoțite și de o declarație dată în fața ofițerului de stare civilă, în situația în care ultima locuință comună declarată nu este aceeași cu domiciliul sau reședința ambilor soți înscrisă în actele de identitate.
Normele stabilesc și situația în care divorțul este solicitat de cetățeni străini. Astfel, în cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele încheiate între România și statele ai căror cetățeni sunt.
În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorț se face în prezența unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret, încheindu- se în acest sens un proces- verbal.
3.3. Procedura divorțului pe cale administrativă și eliberarea certificatelor de divorț în cazul divorțului pe cale administrativă
După confruntarea datelor cu cele înscrise în cererea de divorț, ofițerul de stare civila delegat certifică pentru conformitate copiile depuse, cu excepția certificatului de căsătorie, în cazul căruia se reține originalul.
Pentru a nu se crea neconcordanțe, valabilitatea documentelor cu care se face dovada identității solicitanților se verifică de către ofițerul de stare civilă delegat atât la momentul depunerii cererii, cât și la data eliberării certificatului de divorț.
Dovada identității se poate face de către soți cu unul dintre următoarele document, în funcție de situația fiecăruia:
– pentru cetățenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, pașaportul, care să se afle în termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât și la data eliberării certificatului de divorț;
– pentru cetățenii Uniunii Europene sau ai Spațiului Economic European – documentul de identitate sau pașaportul emis de statul aparținător;
– pentru apatrizi – pașaport emis în baza Convenției privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoțit de permisul de ședere temporar sau permanent, după caz;
– pentru cetățenii străini din statele terțe – pașaportul emis de statul ai cărui cetățeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât și la data eliberării certificatului de divorț;
– pentru cetățenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecție în România este documentul de călătorie emis în baza Convenției de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călătorie pentru străinii care au obținut protecție subsidiară – protecție umanitară condiționată;
– pentru cetățenii străini solicitanți de azil în România este pașaportul emis de statul ai cărui cetățeni sunt, însoțit de documentul temporar de identitate.
Pentru soluționarea cu celeritate a cererii dar și pentru o eventuală răzgândire, ofițerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost primită și acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.
Astfel, la expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofițerul de stare civilă delegat verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, solicitând soților o declarație în acest sens.
În situația în care ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg să renunțe la divorț, completează o declarație în care arată că renunță la această cerere.
Dacă soții nu se prezintă împreună, la expirarea termenului de 30 de zile, dosarul de divorț se clasează, prin întocmirea unui referat.
Soluția de clasare intervine și în următoarele situații:
dacă ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/ înțelege să renunțe la divorț;
dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție, deoarece în acest caz competentă să se pronunțe asupra cererii este instanța de judecată;
dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, intervine nașterea unui copil, deoarece și în acest caz revine instanței de judecată competența să se pronunțe asupra cererii;
dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând prin deces.
Dacă sunt întrunite condițiile, ofițerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț, care va fi înmânat foștilor soți într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare.
Data eliberării certificatului de divorț constituie data la care este desfăcută căsătoria.
Este prevăzut și efectul schimbării numelui rezultat în urma desfacerii căsătoriei. La data desfacerii căsătoriei, ofițerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a fostului soț care își schimbă numele de familie prin divorț, prin tăierea colțului în care se află înscrisă perioada de valabilitate.
În cazul cărților de identitate provizorii și buletinelor de identitate, anularea se face prin înscrierea mențiunii „Desfăcut căsătoria cu …, înregistrată la numărul …, prin Certificatul de divorț nr. … din … al Primăriei …, județul … . Titularul va purta numele de familie … . Actul de identitate va fi preschimbat până la data de … .” Termenul de preschimbare este de 15 zile.
Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare primăriei emitente la data eliberării certificatului de divorț.
În vederea realizării evidenței centralizate a certificatelor de divorț, se constituie Registrul unic al certificatelor de divorț, care se poate ține și în sistem informatic.
Înainte de eliberarea certificatului de divorț ca urmare a constatării desfacerii căsătoriei prin acordul soților, ofițerul de stare civila delegat solicită, prin intermediul structurii de stare civilă din cadrul direcției județene de evidență a persoanelor, alocarea, din Registrul unic al certificatelor de divorț, a numărului certificatului de divorț, care urmează a fi înscris pe acesta.
Certificatul de divorț se întocmește în 3 exemplare originale, din care două se înmânează părților pe bază de semnătură pe cererea de divorț și în registrul de evidență a certificatelor de divorț iar un exemplar rămâne la dosarul de divorț.
Având la bază acordul soților, nu au nici o importanță motivele pentru care soții intenționează să divorțeze. De aceea, pe certificatul de divorț nu se înscriu mențiuni cu privire la motivele divorțului sau culpa soților. În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorț, ofițerul de stare civilă delegat eliberează un duplicat, conform cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de către unul dintre foștii soți, personal sau prin împuternicit cu procură specială.
În secțiunea a 4-a din Normele metodologie este prevăzută procedura respingerii cererii de divorț pe cale administrativă.
În situația în care constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Codul familiei pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților, ofițerul de stare civilă delegat întocmește un referat, prin care propune respingerea cererii de divorț și emiterea unei dispoziții de respingere de către primar.
În cazul în care cererea de divorț se depune la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de căsătorie, după emiterea certificatului de divorț, ofițerul de stare civilă delegat înscrie de îndată pe marginea actului de căsătorie următoarea mențiune: „Desfăcut căsătoria prin Certificatul de divorț nr. … din … al Primăriei …, județul … . Fostul soț va purta numele de familie …, iar fosta soție numele de familie … .”
Structura de stare civilă din cadrul direcției județene de evidență a persoanelor pe raza căreia se află primăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actul de căsătorie primește copiile certificatelor de divorț transmise de notarii publici.
Certificatele de divorț greșit completate se retrag în vederea rectificării. După rectificare, se eliberează certificatul de divorț conform rectificării, iar cel greșit completat se anulează.
Certificatele de divorț retrase și anulate se clasează la dosarul de divorț.
Dosarele de divorț se arhivează în ordinea numerelor de înregistrare, pe ani calendaristici, și se păstrează în arhiva de stare civila 50 de ani, după care se predau la Arhivele Naționale.
3.4. Cercetare privind divorțul pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă
Motivația de a cerceta această temă are în vedere mai multe aspecte.
În primul rând procedura divorțului pe cale administrativă reprezintă încă un aspect de noutate cu multe necunoscute pentru cuplurile care au ajuns în situația decisivă de a pune capăt căsătoriei.
În al doilea rând, cercetarea are ca obiect de studiu cunoașterea aspectelor birocratice întâmpinate pe parcursul procesului de divorț, deasemenea dorim să cunoaștem dacă modalitatea divorțului pe cale administrativă reprezintă o procedură mai simplă și mai ușoară în comparație cu procedurile divorțului pe cale admimistrativă din alte state.
În al treilea rând se poate evidenția cine sunt beneficiarii acestei proceduri și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru desfacerea căsătoriei prin acestă procedură. Se pot vedea caracteristicile care trebuiesc avute în vedere de către cei care realizează un astefel de divorț, lucru esențial pentru a evita anumite neînțelegeri sau aspecte nedorite pe parcursul procedurii.
Cercetarea are ca obiective principale să identifice: aspectele ce apar în desfășurarea procedurii divorțului pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă; elementele birocratice, făcând o comparație cu procedura divorțului din alte state; influența sa asupra ratei divorțialității, precum și impactul său în societate.
Interesul pentru acest studiu a apărut, deoarece cu toate că această procedură a fost introdusă în legislația noastră începând din anul 2010, ea reprezintă și acum o procedură cu multe aspecte încă necunoscute în societate.
Ea este foarte bine definită atât în legislație cât și în cursurile de Drept administrativ, dar este foarte puțin cercetată și mediatizată. Se regăsesc precizări doar pe paginile de e-mail al unor primarii din țară.
Realizarea majoră a acestui studiu ar putea să fie oferirea unui răspuns vizavi de unele întrebări și problemele asociate într-o astfel de procedură.
Nu există studii în ce privește aplicarea faptică a procedurii, a impactului aplicării ei asupra modificării ratei divorțialității, sau a efectelor aplicării ei în societate, prin urmare acest studiu de caz ar putea fi privit ca o contribuție importantă pentru înțelegerea corectă a acestei proceduri, precum și a impactului pe care îl produce.
Principalele întrebări de cercetare sunt în corelare directă cu obiectivele cercetării, respectiv:
Ce trebuie să cunoscă cetățenii referitor la procedura divorțului pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă ?
Este divorțul pe cale administrativă constatat de ofițerul de stare civilă mai simplu și mai puțin birocratic decât divorțul practicat în alte state ?
Care sunt condițiile în care poate fi constatat divorțul pe cale administrativă de către ofițerul de stare civilă ?
Care sunt efectele divorțului pe cale administrativă asupra ratei divorțialității și impactul său în societate ?
Din aceste patru întrebări principale decurg mai multe întrebări de cercetate secundare,
adresate în cadrul unui interviu.
Instrumentul principal de cercetate utilizat este interviul adresat unor tineri și unor personae mai în vârstă care au apelat la ofițerul stării civile pentru desfacerea căsătoriei prin intermediul divorțului pe cale adiministartivă.
Am adreșat un șir de întrebării acestor respondenți și am obținut aproximativ aceleași răspunsuri, aceleași păreri în legătură cu aceasta modalitate de divorț.
În realizarea interviului am formulat următoarea serie de întrebări de cercetare la care am primit răspunsurile aferente, după cum urmează:
Cine poate depune cerere de divorț la ofițerul de stare civilă?
Soții care sunt de comun acord cu divorțul, aflați în prezența unei circumstanțe care îi
scutește de unele obligații familiale, respectiv nu au copii minori.
Ce documente trebuie să prezinte solicitanții ofițerului stării civile?
Certificatul de căsătărie în original și copie xerox;
Certificatele de Naștere în original și fotocopii;
Documentele cu care se face dovada identității în original și fotocopii;
După caz, declarație privind adresa ultimei locuințe comune a soților
Care este termenul de soluționare a cererii de divorț pe cale adminstrativă?
Termenul de soluționare a cererii de divorț este de 30 de zile de la data înregistrării cererii la ofițerul stării civile.
Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru constatarea divorțului de către
ofițerul stării civile?
Soții trebuie să fie de accord cu desfacerea căsătoriei, să nu aibă copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie sau adoptați, să nu fie niciunul dintre ei puși sub interdicție și să nu mai fi solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.
În cererea de divorț este necesar să fie menționate motivele care au dus la divorțul pe
cale administrativă?
În cererea de divorț pe care soții o completează în fața ofițerului de stare civilă, nu este necesar să fie menționate motivele divorțului, fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că este de acord cu desfacerea căsătoriei, că nu are copii minori cu celalalt soț, că nu este pus sub interdicție și că nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei precu și adresa ultimei locuințe comune și numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
Ce taxe sunt necesare să se achite pentru divorțul pe cale administrativă?
S-a stabilit instituirea unei taxe de 500 de lei pentru cuplurile care decid să divorțeze pe cale amiabilă prin intermediul ofițerului stării civile. Taxa se achită la casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale.
În ce situații se respinge cererea de divorț pe cale administrativă?
Cererea se respinge atunci când nu sunt îndeplinite condițiile legale sau în situația în care se constată că soții nu se înțeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorț.
Se poate renunța la cererea de divorț după înregistrarea acesteia la ofițerul stării civile?
Se poate renuța în cazul împăcării soților sau a renunțării la divorț, situație în care trebuie
depusă o declarație în care arată că se renunță la cerere.
Considerați că divorțul la starea civilă este mai simplu și mai puțin birocratic, decât
divorțul pronunțat în alte state?
Desfacerea căsătoriei prin acordul soților pe cale administrativă este o procedură destul
de simplificată, lipsită de multe elemente birocratice. Credem că această procedură a fost preluată după modelul utilizat în alte state, pentru a simplifica activitatea instanțelor de judecată.
Ce efecte considerați că a produs divorțul pe cale administrativă în societate ?
Considerăm că această modalitate a condus în primul rând la o degajare a activității instanțelor de judecată și la crearea unei creșteri a celerității în soluționarea desfacerii căsătoriei.
Cunoașteți aspecte referitoare procedura divorțului din alte state ?
În străinătate există mai multe forme ale divorțului care se pronunță de către diferite autorități în funcție situație, dacă soții sunt de accord cu divorțul și nu implică obligații familiale și în străinătate procedura este cu mult mai simplă.
Considerați că divorțul pe cale administrativă are influențe în ce privește creșterea numărului de divorțuri?
Cu siguranță aceast divorț a condus la o creștere a numărului de divorțuri în România,
având în vedere faptul că este cu mult mai simplu în comparație față de procedura judiciară.
Pe lângă interviu, în cadrul cercetării am apelat pentru obținerea unor date la Ofițerul de stare civilă din cadrul Primăriei comunei Florești, județul Cluj. Deasemenea pentru a cerceta date privind impactul procedurii divorțului administrativ asupra ratei divorțialității am consultat site-ul Institutului Național de Statistică. Pentru a obține date privind divorțul pronunțat în străinătate am utilizat pentru comparație datele observate pe site – uri din următoarele state, după cum urmează: Norvegia – site: http://www.fylkesmannen.no/en/People-and-society/Separation-and-divorce/, Franța http://www.service-public.fr, Danemarca http://www.borger.dk, Finlanda http://www.suomi.fi, AUSTRIA http://www.help.gv.at.
În Norvegia un cuplu căsătorit care nu mai dorește să trăiască împreună poate face cerere pentru un decret de separare. Cererea se trimite la Guvernatorului Județean al județului în care au locuit în trecut, sau Guvernatorului Județean al județului actual de reședință, de către oricare din cei doi soți. Dacă soții sunt părinții al copiilor care sunt încă sub 16 ani, cererea trebuie să fie însoțită de un certificat de mediere din ultimele șase luni.
Odată ce a trecut un an de la data decretului de separare, oricare dintre soți poate cere
divorțul. Dacă numai unul dintre soți vrea să divorțeze, acea persoană va avea dreptul la o obține un divorț în ciuda obiecției celeilalte persoane. În plus, fiecare dintre soți poate obține un divorț dacă soții au locuit separat timp de cel puțin doi ani. Dacă sunt amândoi de acord că au trăit separat de cel puțin doi ani, cererea de divorț va fi procesată de către Guvernatorul Județean. Dacă soții nu sunt de acord pentru a stabili dacă criteriile relevante sunt îndeplinite, divorțul va trebui să fie tratat de către instanțele de judecată.
În Franța tribunalele franceze sunt competente pentru a pronunța divortul în două situații:
– ambii soți au reședința în Franța
– unul din soți are resedința în Franța unde locuiește cu copii. Deci chiar dacă unul din soți a părăsit teritoriul francez, se poate cere pronunțarea divorțului în Franța, dacă reședița copiilor este cu celălalt dintre soți în Franța. Prezentarea în fața judecătorului afacerilor familiale și asistență de către un avocat sunt obligatorii.
În Franța există patru tipuri de divoț : o proceduă amiabilă și trei proceduri conflictuale. Procedura amiabiă: divorțul prin consițământ reciproc, procedura este accelerată, soții
prezentându-se o singură dată în fața judecătorului afacerilor familiale, audiența nefiind publică.
Acest tip de divorț necesită imperativ un acord global al soților asupra principiului și efectelor divorțului din punct de vedere personal ( nume, pensie ), familial ( resedința copiilor, pensia pentru copii, drepturile de vizită ) și patrimonial.
O convenție redactată de către avocat este prezentată pentru omologare judecatorului afacerilor familiale al Tribunalului competent teritorial.
Divortul prin consițământ reciproc este cel mai rapid și cel mai putin costisitor între toate tipurile de divorț :
– procedura care comporta o singură fază, durează aproximativ 3-4 luni.
– legea prevede posibilitatea ca ambii soți să facă apel la un singur avocat, ceea ce
limitează costurile
Trei proceduri conflictuale :
Divoțul prin acceptarea principiului rupturii căsătoriei este posibil când soții sunt de acord asupra principiului divorțului dar nu asupra efectelor divorțului din punct de vedere personal ( nume, pensie ), familial ( resedința copiilor, pensia pentru copii, drepturile de vizită ) și patrimonial, care vor fi fixate de către judecatorul afacerilor familiale.
Divoțul pentru alterarea definitivă a căsătoriei este posibil când sțtii trăiesc separat de cel putin doi ani la data întâmplării.
Divorțul din vină corespunde unei situații de criză foarte profună între soți, ceea ce implică un conflict deschis și dificil ce antrenează o procedură de divoț lungă, complicată și costisitoare.
Aceste trei tipuri de divorț au loc în două faze: o audiență de conciliere și o fază de judecată introdusă prin întâmpinare.
În Danemarca divorțul poate avea loc după cum urmează prin: înțelegere mutuală, divoț prin acord după o separare de 6 luni, culpă, bigamie, violență, separare de doi ani.
În Cipru divorțul poate avea loc după cum urmează: culpă, separarea de cinci ani, soțului ce nu a avut venituri în timpul căsniciei îi revine 1/3 din capitalul dobândit în timpul căsniciei.
În Finlanda divorțul se poate pronunța prin consimțământ mutual, din culpa unuia dintre soți sau a amandurora, în urma separării de cel putin 3 ani sau în cazuri exceptionale de cel puțin 6 ani.
O căsătorie se dizolvă în baza unei hotărâri judecătorești. Un divorț poate fi acordat după o perioadă de șase luni de considerație, sau în cazul în care partenerii – au trăit separat pentru cei doi ani anteriori. Procedurile de divorț sunt instituite printr-o cerere scrisă la instanța districtuală. Implementarea se poate face prin unul dintre partenerii singuri sau ambele. Instanța examinează nu motivele care au dus la divorț la prelucrarea cazul. Multe organizații ofere sprijin și expert sprijin în probleme legate de tutela copiilor și dreptul la vizite.
În Austria competența instanței se stabilește în funcție de cetățenia comună sau a ultimei cetățenii commune dacă cel puțin unul dintre soți o păstrează, resedința comună, ultima reședință comună.
Divorțul are loc prin următoarele modalități: înțelegere mutuală, divorț prin accord, culpă, separare de trei ani, în anumite cazuri 6 ani.
Instanța se pronunță în mod obligatoriu și cu privire la înțelegerea soților privind întreținerea. În cazul divorțului din culpă, soțul exclusiv vinovat datorează celuilat sot întreținere, dacă acesta din urmă nu are suficiente venituri pentru a se întreține sau a-și menține stilul de viață de până la divorț. Chiar și în situația culpei comune în anumite cazuri expres prevăzute de lege.
Analizând și comparând aceste date ale divorțului din alte state cu procedura divorțului pec ale administrativă, constatăm că această procedură este mai simplă, lipsită de elemente birocratice cu termen de soluționare relative scurt, dar că se adresează conform condițiilor impuse de legislație doar unui anumit segment de cupluri căsătorite.
În ce privește influența divorțului asupra ratei divorțialității dacă observăm datele de la Institutul Național de Statistică din 2011, în fiecare an numărul divorțurilor scade, dar asta nu înseamnă că sunt cuplurile tot mai fericite, ci poate însemnă și faptul că multe cupluri nu își permit să divorteze și amână aceasăa decizie.
În luna ianuarie, s-au pronuțat în țara noastră 972 divorțuri, cu 1.384 mai puține decât în decembrie 2014.
Mergând pe o rată de scădere a divorțului în general, încă începând cu anul 2011 nu se poate spune că procedura divorțului pe cale administrativă a influențat modificări de creștere a ratei divorțialității. Este de remarcat însă faptul că în anul 2014 majoritatea divorțurilor s-au produs cu acordul părților (64,5%).
CONCLUZII SI PROPUNERI
Din principiul libertății căsătoriei, care exclude căsătoria silită, decurge și principiul libertății divorțului. Așa cum încheierea căsătoriei este expresia consințământului soților, tot astfel voința acestora nu poate fi ignorată, ci este luată în considerare atunci când ea se manifestă în sensul desfacerii căsătoriei.
În societatea contemporană, divorțul a devenit un fapt aproape banal, pe măsură ce rata divorțialității a crescut, fenomenul a devenit mai lesne de perceput și mai ușor de tolerat, treptat fiind acceptat ca posibilă soluție a unor relații disarmonice. Divorțul nu este o instituție perfectă, ci doar un rău necesar, căci pune capăt unui rău și mai grav.
Din analiza dispozițiilor referitoare la desfacerea căsătoriei rezultă preferința legiuitorului pentru concepție mixtă asupra divorțului, privit deopotrivă ca remediu și ca sancțiune, ca remediu pentru că, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate, ca sancțiune, fiindcă imposibilitatea continuării căsătoriei implică voința unuia sau a ambilor soți.
Desfacerea căsătoriei este un eveniment social și juridic cu profunde implicații asupra vieții soților care au decis să formuleze o acțiune de divorț.
Societatea este încă ancorată în idei consetrvatoare, iar femeia care renunță la căsătorie, deși nu mai este condamnată, este încă privită cu rezervă. Mariajul este încă privit ca cea mai puternică formă de relație umană, iar femeia datoare să vegheze la păstrarea acesteia.
Societatea o poate respecta pe femeia divorțată și chiar invidia dar nu o poate considera o persoană capabilă să mai aducă fericire în viața cuiva.
Unii cercetători se întreabă dacă divorțul se datorează incompatibilității dintre soț și soție sau altor cauze. Dacă incompatibilitatea este acceptată a fi cauza separării în cazul celor prospăt căsătoriți, cum s-ar putea explica situația celor aflați intr-o căsnicie de foarte multă vreme.
Divorțul este modalitatea legală de desfacere a căsătoriei. Atunci când apar neânțelegeri majore care nu pot fi surmontate printr-un efort comun al soților, unul dintre aceștia sau amândoi se vor adresa instituției competente în vederea desfacerii căsătoriei.
Orice căsătorie se realizează pornind de la intenția viitorilor soți de a-și petrece întreaga viață împreuna, cu toate acestea din anumite motive atât subiective cât și obiective, căsătoria se poate desface prin divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate continua.
Desfacerea căsătoriei prin acordul soților pe cale administrativă este o procedură simplificată față de procedura judiciară. Esența ei constă în faptul de a ușura soților desfacerea căsătoriei în cazurile când destrămarea ei este atât de vădită întrucât viața în continuare a devenit imposibilă pentru ei, totodată ei sunt în prezența unei circumstanțe care îi scutește de unele obligații familiale.
Se poate constata că modalitatea de defacere a căsătoriei prin acordul soților a degajat activitatea instanțelor judecătorești.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Gabriela Lupșan – „Dreptul familiei”, Ed.Junimea, Iași, 2001.
Adriana Ilieș – „Dreptul familiei”, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2013.
Adriana Corhan – „Dreptul familiei”, Tratat, vol.I, Ediție revizuită, Editura didactică și pedagogică București, 1965.
Ioan – Dorel Romoșan – „Dreptul familiei”, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-373-motive-de-divort-cazurile-de-divort-desfacerea-casatoriei
Lector Univ. Emese Florian – „Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, Cluj Napoca, 1997
T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie – „Dreptul familiei”, Ed. Universul Juridic, București, 2012
Ion P Filipescu – „Tratat de Dreptul familiei”, Editura All,, București 1998
http://www.consult-avocat.ro/dreptul-familiei/divort/nulitatea-casatoriei.html
Genoveva Aioanei, Emil Poenescu – „Căsătoria și divorțul”, Editura Hamangiu, București, 2008
T. Bodoașcă, Competența instanțelor judecătorești în materia civilă, editura All Beck, București, 2002
Al. Balaci, V.C. Dumitrache și C. Hageanu, Dreptul familiei, ediția a IVa, editura All Beck, București, 2005
http://www.fylkesmannen.no/en/People-and-society/Separation-and-divorce/
http://www.service-public.fr,
http://www.borger.dk,
http://www.suomi.fi,
http://www.help.gv.at.
ROMÂNIA
JUDEȚUL ………….
Primăria ………. Dată în fața mea astăzi, ……..
Nr. ……. din ……. Ofițer de stare civilă delegat,
…………………..
CERERE DE DIVORȚ
Subsemnatul, ………., fiul lui …….. și al ……….., născut la data de ….. în localitatea ………, județul …….., titular al actului de identitate/pașaportului seria …. nr. …., CNP ……….., cu domiciliul în …..…………………………………………, luând cunoștință de prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar că:
a) nu am copii minori din căsătorie, adoptați sau din afara căsătoriei;
b) nu sunt pus sub interdicție;
c) nu am mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei;
d) locuința comună este cea declarată mai sus
și
Subsemnata, ………, fiica lui ………. și a ……….., născută la data de …… în localitatea ………, județul ……., titulară a actului de identitate/pașaportului seria …. nr. …., CNP ………., cu domiciliul în …………………………………………………….,
luând cunoștință de prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar că:
a) nu am copii minori din căsătorie, adoptați sau din afara căsătoriei;
b) nu sunt pusă sub interdicție;
c) nu am mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei;
d) locuința comună este cea declarată mai sus,
căsătoriți la data de ………. la primăria localității ……, județul ….., conform Certificatului de căsătorie seria …. nr. …, eliberat în baza Actului nr. …./…, cu ultima locuință comună în ……., str. ……. nr. …, bl. …, et. …, ap. …., sectorul/județul …….., de comun acord, vă rugăm să constatați desfacerea căsătoriei și să eliberați certificatul de divorț.
După divorț dorim să purtăm numele de familie după cum urmează*):
– fostul soț: ……………………..;
– fosta soție: ……………………. .
Ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 375 din Codul Civil.
Semnături
Soț, Soție,
………… …………….
Notă
*) Potrivit dispozițiilor art. 383 din Codul Civil.
Astăzi, ……………………., s-a eliberat Certificatul de divorț nr. …. .
Semnătură de primire
Fostul soț, Fosta soție,
……….. ………..
NOTĂ: Cererea se va semna la ghișeu în fața ofițerului de stare civilă.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Gabriela Lupșan – „Dreptul familiei”, Ed.Junimea, Iași, 2001.
Adriana Ilieș – „Dreptul familiei”, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2013.
Adriana Corhan – „Dreptul familiei”, Tratat, vol.I, Ediție revizuită, Editura didactică și pedagogică București, 1965.
Ioan – Dorel Romoșan – „Dreptul familiei”, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-373-motive-de-divort-cazurile-de-divort-desfacerea-casatoriei
Lector Univ. Emese Florian – „Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, Cluj Napoca, 1997
T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie – „Dreptul familiei”, Ed. Universul Juridic, București, 2012
Ion P Filipescu – „Tratat de Dreptul familiei”, Editura All,, București 1998
http://www.consult-avocat.ro/dreptul-familiei/divort/nulitatea-casatoriei.html
Genoveva Aioanei, Emil Poenescu – „Căsătoria și divorțul”, Editura Hamangiu, București, 2008
T. Bodoașcă, Competența instanțelor judecătorești în materia civilă, editura All Beck, București, 2002
Al. Balaci, V.C. Dumitrache și C. Hageanu, Dreptul familiei, ediția a IVa, editura All Beck, București, 2005
http://www.fylkesmannen.no/en/People-and-society/Separation-and-divorce/
http://www.service-public.fr,
http://www.borger.dk,
http://www.suomi.fi,
http://www.help.gv.at.
ROMÂNIA
JUDEȚUL ………….
Primăria ………. Dată în fața mea astăzi, ……..
Nr. ……. din ……. Ofițer de stare civilă delegat,
…………………..
CERERE DE DIVORȚ
Subsemnatul, ………., fiul lui …….. și al ……….., născut la data de ….. în localitatea ………, județul …….., titular al actului de identitate/pașaportului seria …. nr. …., CNP ……….., cu domiciliul în …..…………………………………………, luând cunoștință de prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar că:
a) nu am copii minori din căsătorie, adoptați sau din afara căsătoriei;
b) nu sunt pus sub interdicție;
c) nu am mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei;
d) locuința comună este cea declarată mai sus
și
Subsemnata, ………, fiica lui ………. și a ……….., născută la data de …… în localitatea ………, județul ……., titulară a actului de identitate/pașaportului seria …. nr. …., CNP ………., cu domiciliul în …………………………………………………….,
luând cunoștință de prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar că:
a) nu am copii minori din căsătorie, adoptați sau din afara căsătoriei;
b) nu sunt pusă sub interdicție;
c) nu am mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei;
d) locuința comună este cea declarată mai sus,
căsătoriți la data de ………. la primăria localității ……, județul ….., conform Certificatului de căsătorie seria …. nr. …, eliberat în baza Actului nr. …./…, cu ultima locuință comună în ……., str. ……. nr. …, bl. …, et. …, ap. …., sectorul/județul …….., de comun acord, vă rugăm să constatați desfacerea căsătoriei și să eliberați certificatul de divorț.
După divorț dorim să purtăm numele de familie după cum urmează*):
– fostul soț: ……………………..;
– fosta soție: ……………………. .
Ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 375 din Codul Civil.
Semnături
Soț, Soție,
………… …………….
Notă
*) Potrivit dispozițiilor art. 383 din Codul Civil.
Astăzi, ……………………., s-a eliberat Certificatul de divorț nr. …. .
Semnătură de primire
Fostul soț, Fosta soție,
……….. ………..
NOTĂ: Cererea se va semna la ghișeu în fața ofițerului de stare civilă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Divortul PE Cale Administrativa Constatat DE Ofiterul DE Stare Civila (ID: 127422)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.