Divortul In Societatea Moderna
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….……2
Capitolul 1. DEGRADAREA FAMILIEI PRIN DIVORȚ …………………………………..4
I.1. Istoria divorțului în Europa………………………………………………………………14
I.2 Considerații generale asupra divorțului. …………………………………………………19
I.3. Divorțul – procesul de desfacere a căsătoriei……………………………………………22
I.4. Cauzele generale ale divorțurilor………………………………………………………..22
Capitolul II EVOLUȚIA DIVORȚIALITĂȚII ÎN ROMÂNIA……………………………..24
II.1. Modificarea atitudinii față de divorț……………………………………………………24
II.2. Legislația cu privire la divorț……………………………………………………………24
II.3.Factori determinanți ai divorțialității în România………………………………………25
CapitolulIII. DIVORȚUL……………………………………………………………………27
III.1.Sociologia familiei………………………………………………………………………27
III.2.Divorțul și urmările sale…………………………………………………………………29
III.3. Etapele degradări b#%l!^+a?căsătoriei…………………………………………………………30
III.4. Efectele divorțului………………………………………………………………………32
III.5.Impactul divorțului asupra psihicului…………………………………………………..34
STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………………42
CONCLUZII…………………………………………………………………………………46
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..47
INTRODUCERE
Definiție: Divorțul reprezintă o forma de disoluție legală a unei casatorii încheiate b#%l!^+a?în conformitate cu legea în vigoare, printr-o hotărâre definitiva a organelor judecătorești.
Mi-am ales sa studiez ca tema de licență divorțul pentru a cunoaște detaliat fenomenul si pentru a strânge noi date în acest proces. Una din cauzele majore ale divorțului o constituie dispariția sentimentului de dragoste. Alte cauze principale și de o importanță covârșitoare sunt emanciparea femeii, violenta familiala, condițiile economice.
După cum vom vedea pe parcursul prezentei lucrări divorțul a cunoscut perioade maxime si mine in ceea ce privește datele statistice în funcție de perioada istorica și concepțiile sociale vis a vis de moralitatea instituției.
Datele statistice demonstrează clar un proces de scădere a divorțialității din ce in ce mai accentuate la nivelul tarii. Acest fapt se datorează scăderii continue a nivelului economic si a condițiilor de viața familiala, forțând femeile să depindă de bărbați din ce în ce mai mult, după o perioadă cu evoluție maxima in ceea ce privește emancipare a femeii. În condițiile in care femeile care lucrează sunt expuse in cea mai mult la șomaj sau la adoptarea statutului de casnică , pe de alta parte posibilitatea de a-si găsi un loc de munca este tot mai redusă pentru femei din cauza nivelului economic scăzut , astfel forțând femeile să depindă de bărbați.
Daca ar opta pentru divorț, ar exista posibilitatea ca instanța sa încredințeze copiii soțului fiind singurul în măsură să întrețină minorii având un serviciu si deci posibilitatea de a asigura un o dezvoltare armonioasa copiilor . Din aceasta cauză tot mai multe femei sunt dispuse sa suporte nefericirea maritala, evitând desfacerea căsătoriei prin divorț.
Esența obiectivului al acestei lucrări îl reprezintă înțelegerea cauzelor divorțului. b#%l!^+a?
Violenta in familie sau alcoolismul este o alta cauza des invocata in procesele de divorț deși ea poate fi considerata doar o variabila indirectă, in sensul ca ea cumulează efectele altor factori sociali si psihologici. Lipsa banilor duce către alcoolism ,alcoolismul duce către violenta în familiei ,violenta in familie duce către divorț. Cele mai multe acte de violenta domestică înregistrate statistic au loc intre soți. In general componenta familiala care recurge la violentă sunt bărbații. La violentele bărbaților , in majoritatea situaților răspund soțiile fie cu alte acte de violența fie cu acte de umilința sau resemnarea. Totuși, femeile sunt în cea mai mare măsura victime ale agresiunii în familie,chiar mai mult decât copiii, de cele mai multe ori și copii, tatăl refulează împotriva mamei apoi împotriva copiilor mama fiind prea speriata să le ia apărarea.
O alta cauza frecvent invocata se refera la emanciparea economică a femeii. Încadrarea in munca a femeii îi dă acesteia posibilitatea de a obține venituri proprii, ceea ce ii oferă femeii o independenta financiară astfel asigurându-i șansa de a alege despărțirea in condițiile in care constata ca mariajul “nu mai funcționează”. Observăm deci ca disoluția maritală are dimensiune economică puternic angrenata chiar in esența căsătoriei.
O noutate în materia divorțului în legislația țări noastre începând cu data de 25 decembrie 2010, este că desfacerea căsătoriei poate fi constatată și de către ofițerul de stare civilă în simetrie cu procedura de încheiere a căsătoriei. Astfel în cazul în care soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați, ofițerul de stare civilă poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților,eliberându-le acestora un certificat de divorț.
Prezenta lucrare se împarte in 3 capitole pe parcursul cărora se va analiza, cauzele divorțului, efectele divorțului asupra persoanelor implicate si familiile acestora, procedura legala a divorțului la ora actuala, dimensiunea sociologică a divorțului si nu in ultimul rând aspecte ale viziuni societății asupra persoanelor acre divorțează sau sunt divorțate.
Lucrare conține un studiu de caz asupra unui cuplul celebru. b#%l!^+a?
Lucrarea începe cu o secțiune de Introducere si se termina cu secțiunea de Concluzii unde vom expune principalele concluzi care se desprind în urma analizei subiectului si in urma studiului de caz.
CAPITOLUL I DEGRADAREA FAMILIEI PRIN DIVORȚ b#%l!^+a?
Familia, este unul dintre cele mai răspândite tipuri de grupuri sociale și în același timp celula de baza a societăți. Toate societățile moderne și democratice își bazează filozofie organizațională si structurală pe familie. Orice individ, dacă este întrebat, ar putea spune ce este o familie, pentru că fiecare om a avut de-a face în decursul vieții sale cu familii, fie că este vorba de familia în care s-a născut, de propria lui familie sau de familiile din comunitatea în care trăiește.
Din punct de vedere sociologic, noțiunea de familie poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de căsătorie, consangvinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori comune.
Deci din perspectiva sociologică familia este reprezintă un grup primar în care predomină relațiile directe, informale, nemediate. Trebuie să facem următoarea observație, calitatea de grup primar în această situație nu semnifică absența normelor și reglementărilor dimpotrivă, familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare încărcătură normativă.
Din punct de vedere juridic noțiunea de familia este definită ca fiind grupul de persoane între care s-a instituit un set de drepturi și obligații, reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la procedura de încheiere a căsătoriei,la procedura de stabilirea a b#%l!^+a?paternității și nu în ultimul rând la drepturile și obligațiile soților, la relațiile dintre părinți și copii, la procedura de transmitere a moștenirii etc. Din punct de vedere juridic, familia este un grupul formal, reglementat prin legi și alte acte normative,legea deci în această situație reglementează conduita.
O altă observație este că cele două puncte de vedere se suprapun parțial în sensul că noțiunea sociologică de familie este mult mai larg decât sensul juridic incluzându-l pe acesta din urmă.
Un cuplu divorțat nu mai este o familie din punct de vedere juridic , întrucât nu mai îndeplinește funcțiile definitorii esențiale ale căsătoriei. Totuși, separarea celor doi parteneri în menajuri diferite nu semnifică încetarea oricăror raporturi juridice între ei iar sociologic vorbind dacă există voința din partea cuplului, cei doi pot reprezenta în ceea ce privește bunăstarea copiilor încă o familiei.
În cazul în care partenerii care divorțează au copii, între ei continuă să existe anumite raporturi juridice după cum am arătat privind încredințarea copiilor unuia dintre soți, obligațiile celuilalt soț pentru sprijinul financiar al copiilor minori, dreptul de vizită etc. În cazul divorțului cuplului fără copii ,atât din perspectiva juridică cât și sociologică în momentul divorțului familia dispare.
Perspectivele sociologică și juridică se completează reciproc deoarece, în unele situații, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice și, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia.
Familia constituie unitatea fundamentală a societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea copilului. Fiecare societate democratică și modernă are un anumit sistem familial de reglementare a relațiilor dintre bărbații și femeile de vârstă matură și dintre aceștia și copii.
Familia este și se comportă că matrice de viață fundamentală pentru existența și formarea personalității copilului, ca mediu educativ determinant, dar și ca sursă de comportament deviant al copilului în cazul familiilor disfuncționale . Deci familia poate în b#%l!^+a?unele cazuri constitui o sursă de influență negativă.
Familia constituie cel dintâi și cel mai important context de viață cu un rol deosebit în socializarea copilului. La ora actuală , din perspectiva sociologică , familia ca grup social cunoaște un proces intens de degradare structurală, de demisie de la funcțiile sale fundamentale, o eroziune continuă a autorității, și implicit a calității mediului educativ.
Unii autori au identificat și au teoretizat mai mulți de factori de risc, unii dintre ei fiind plasați la nivelul personalității, dar cu elemente de proveniență familială, pe care i-au clasificat în factori care privesc ansamblul și principalele tendințe de evoluție a condițiilor economice și sociale, factori care țin de structura familială și factori care privesc capitalul educativ al familiei. S-a constatat că de cele mai multe ori, carențele afective generate în special de deficiențele de tip familial pot determina instalarea unor frustrări, care la rândul lor, conduc la nivele înalte de agresivitate.
Carențele de structură familială, destul de frecvente întâlnite în perioada pe care o traversăm, sunt situații care comportă grave riscuri în educația copiilor, dar nu se poate afirma cu certitudine că toți tinerii crescuți în asemenea familii ajung inevitabil la comportamente deviante.
Definiția cel mai des întâlnită a familiei este formă superioară de comunitate – în principal a soțului, soției și copiilor – comunitate care se bazează pe relații sociale și biologice, având drept scop primordial pregătirea unei generații viitoare, temeinic educată, care să participe b#%l!^+a?la dezvoltarea societății.
O alta definiție este data de antropologul francez Claude Levi-Strauss care definește familia ca un grup organizat, care își are originea în căsătorie și constă din soț, soție și copiii născuți din unirea lor, din relația lor, deși uneori acestui grup restrâns i se pot adăuga și alte rude. Familia este unită prin drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale pe lângă legăturile de consangvinitate .
Pornind de la definiția pe care am expus-o în secțiunea de mai sus , este necesar sa facem următoarea mențiune familia în cadrul ei prezintă o serie de aspecte, necesare pentru o analiză sociologică amplă a fenomenului familie.
În primul rând, trebuie să luam în considerare faptul că grupul familial variază după nivelurile sale de structură. Din această perspectivă trebuie sa facem diferența între deosebim familia simplă și familia extensivă.
Familia simplă, sau nucleară, are următorii membrii : părinți și copiii lor necăsătoriți (copii pot fi proprii sau adoptați). Până la momentul căsătoriei fiecare aparține individual fie ca e băiat sau fată familiei din care provine, adică familiei de orientare (familie nucleară de b#%l!^+a?proveniență a unei persoane). În momentul în care intervine căsătoria , individul își constituie propria familie, aceasta din urmă intitulându-se familia de procreare (familie nucleară constituită prin mariaj).
Această familie reprezintă un potențial de procreare chiar dacă partenerii nu intenționează să aibă copii. Prin căsătorie individul devin membru al familiei de procreare si rămâne in continuare membru al familiei simple din care a provenit și mai obține si statutul de membru al familiei de orientare a partenerului său – familia socrilor și a cumnaților – aparținând deci încă unei familii, familiei prin alianță.
Pe lângă familiile expuse mai sus mai exista si conceptul de familie extinsă. Familia extensivă este definita ca fiind familia constituită din mai mult de două generații, care trăiesc împreună și își împart responsabilitățile.
Dacă familia simplă apare ca unitate separată condusă de soț sau de soție, sau de ambii, apoi familia extensivă este condusă de cei mai vârstnici, sau de către un consiliu format, de asemenea, din cei mai vârstnici. (Despre acest tip de familie se poate vorbi numai la anumite popoare, în mod deosebit la triburi.)
Sociologul american Thomas Burch susține că persoanele care trăiesc în aceeași locuință, indiferent dacă sunt sau nu rude, sunt considerate membri ai aceleiași unități familiale. În acest caz unitatea familiei este în funcție de locuință și este cunoscută în literatura sociologică ca familie de rezistență.
Un alt aspect este acela, când membrii unei familii nu împart aceeași domiciliu , ci locuiesc la distanțe mari, în cazul în care soțul sau soția sunt plecați în țară sau peste hotare pentru a presta o muncă, a face studii, a face anumite specializări și se vizitează periodic. În acest caz avem o familie de interacțiune sau navetistă, migrată.
O altă perspectiva în legătură cu conceptul de familie îl constituie denumirile sociologice de familie normală și familie anormală.
După cum am văzut o primă prin noțiunea de “familie normală” se înțelege familie care este compusă din soț, soție și unul sau mai mulți copii. Noțiunea de “familie b#%l!^+a?anormală”analizată din acest punct de vedere se înțelege o familie incompletă, adică fără unul din soți sau fără copii. Un alt fel de a percepe noțiunea de “familie normală” este familia întemeiată oficial în fața organelor de stat, iar în această situație păstrând simetria “familia anormală” este cea familia întemeiata neoficial fiind neoficializată de organele de stat, trăindu-se în concubinaj. Dacă analizam noțiunea de familie din perspectiva aspectului moral al familiei, atunci prin termenul de “familie normală” se înțelege familia întemeiată pe bază de respect și iubire, iar în cazul noțiunii de “familiei anormală” ne aflăm în prezenta familiei care este întemeiată pe bază de interese.
O altă perspectivă de analiză a termenului de “familie normală” este acea analiză care se referă la o familie care duce o viață demnă, onorată , familia în cadrul căreia copiilor li se asigură o educație aleasă. Termenul de “familie anormală” în acest caz se referă la familiile dezorganizate, cu prezența membrilor alcoolici, bolnavi cronici care nu lucrează, vagabondează, practică prostituția.
În literatura de specialitate întâlnim o serie de criterii și tipologii care categorisesc familia în diverse forme.
a) După gradul de cuprindere noțiunea de familiile se clasifică în familii nucleare și familii extinse.
În societățile industriale familia nucleară s-a cristalizat mult mai bine ,chiar generalizându-se. În aceste societăți fiecare individ care își întemeiază o familie face parte din 2 familii nucleare și anume familia de origine, în care el este copil și familia constituită de el, în care are rol de soț sau soție.( am mai analizat aceasta teorie în secțiunile de mai sus)
b) După forma de transmitere a moștenirii (proprietate, nume, status) întâlnim 3 feluri de sisteme familiare:
– patrilineare – pe linia tatălui;
– matriliniare – pe linia mamei;
– bilineare – în majoritatea societăților de cultură europeană transmiterea b#%l!^+a?se b#%l!^+a?
face bilinear (deși numele de familie se transmite în majoritatea
cazurilor pe linie paternă).
c) După modul de stabilire a rezidenței, există sistemul familial patrilocal —în acest sistem noul cuplu își stabilește reședința în familia sau comunitatea din care a venit soțul. Sistemul matrilocal —este sistemul în care noul cuplu își stabilește reședința în familia sau comunitatea din care a venit soția. Sistemul neolocal — este sistemul care își fixează reședința familială în afara familiilor sau comunităților din care provin soții.
La ora actuală , majoritatea cuplurilor încearcă să-și stabilească reședința în funcție de locul de muncă.
d) După exercitarea autorității, avem următoarele sistemele familiale :
– patriarhale,
– matriarhale
– egalitare.
e) După tipurile de mariaj distingem:
– familia monogamă
– familia poligamă (cunoaște două variante)
– poliandria – când o femeie are mai mulți soți
– poliginia – când un bărbat poate avea mai multe soții în același timp
În societățile de tip european familia este asociată cu o căsătorie monogamă sau o succesiune de căsătorii monogame. Poligamia este un tip de căsătorie care permite bărbatului sau femeii să aibă mai multe partenere ca soții, respectiv mai mulți parteneri ca soți. b#%l!^+a?
La ora actuală în România, studiile de sociologie a familiei se bazează și se efectuează conform clasificării profesorului Henri H. Stahl, în care sunt puse în evidență următoarele tipuri și subtipuri de funcții:
1) funcții interne, sunt funcțiile prin care se asigură membrilor familiei un climat de afecțiune, securitate și protecție. Aceste funcții se împart la rândul lor în :
funcții biologice și sanitare, aceste funcții sunt funcțiile prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexuale ale membrilor cuplului, procrearea copiilor, necesitățile igienico-sanitare ale copiilor și dezvoltarea biologică normală a membrilor familiei;
funcții economice, aceste funcții sunt funcțiile care constau în organizarea gospodăriei și acumularea de resurse necesare funcționării menajului pe baza unui buget comun;
funcții de solidaritate familială, aceste funcții sunt funcțiile care se referă la ajutorul bazat pe sentimente de dragoste și respect între membrii familiei;
funcții pedagogico-educative și morale,aceste funcții sunt funcțiile prin care se asigură socializarea copiilor.
2) funcții externe, sunt funcțiile care asigură relaționarea familiei cu exteriorul.
Vom analiza în continuarea câteva dintre cele mai relevante funcții.
Funcția biologică este una dintre funcțiile cele mai importante într-o familie ea fiind considerată o dimensiune esențială a familiei. În mod normal, necesitățile sexuale ale indivizilor sunt satisfăcute în cadrul cuplurilor familiale. Aceasta funcții însă și-a schimbat conținutul datorită modificărilor normelor de conduita morala și etica pe care le-au suportat și societățile contemporane,astăzi devenind mai permisive cu privire la raporturile sexuale b#%l!^+a?premaritale și extraconjugale. Cu toate ca acestea schimbări au schimbat concepții referitoare la anumite funcții din interiorul familiei totuși azi familia rămâne principalul loc de satisfacere a necesităților sexuale și de reproducere biologică.
Funcția economică este de asemenea una dintre cele mai importante funcții din cadrul familiei și are mai multe componente. Amintim câteva dintre aceste componente cum ar fi : de producție, de profesionalizare a descendenților și de generare și gestionare a unui buget comun. Componenta producții a funcției economice în familiile tradiționale era foarte importantă. Daca analizam anumite paturi sociale cum ar fii țărani observam ca funcția economica în familia de țărani asigură majoritatea celor necesare traiului, aceasta fiind identica cu gospodăria uneori chiar confundându-se. Politica prin care se tindea crearea unei economii familiare impunea organizarea resurselor de producție interne (pământ, animale de muncă și de producție, forța de muncă umană) în așa fel încât familia (gospodăria) să depindă cât mai puțin de exterior. Componenta economică referitoare la generarea și gestionarea unui buget comun rămânea însă încă importanta în acest tip de familiei.
Trebuie totuși sa facem unele diferențe de exemplu putem remarca ca familia nu este numai un loc de consum, ci conform acestei funcții este și un loc de acumulare a unui patrimoniu. Acest patrimoniu acumulat este folosit în comun de membrii familiei și este transferat copiilor (parțial când aceștia se căsătoresc și în totalitate în urma decesului părinților).
Familia, este una dintre principalele instituții socializatoare ale societății. Familia este celula de baza a societății primul grup social. Familia este locul unde copilul își însușește normele și valorile sociale și devine apt să relaționeze cu ceilalți membri ai societății.
În familie socializarea are următoarele componente:
1) normativă (prin care i se transmit copilului principalele norme și reguli sociale);
2) cognitivă (prin care copilul dobândește deprinderi și cunoștințe necesare acțiunii ca adult);
3) creativă (prin care se formează capacitățile de gândire creatoare și de a da răspunsuri b#%l!^+a?adecvate în situații noi);
4) psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea necesară relaționării cu părinții, cu viitorul partener, cu propriii copii și cu alte persoane).
Tot familia este grupul social de bază unde se realizează socializarea de bază sau primară. Copilul învață de la părinți și ceilalți membri ai familiei că indivizii au interese, dorințe și obiceiuri. Aceste dorințe , obiceiuri și interese trebuie sa fie satisfăcute de ceilalți membri ai familiei sau ceilalți membri ai familiei trebuie să țină seama de ele. Copilul învață că trebuie să împartă resursele limitate (locuință, hrană, obiecte, afecțiune), învață cum așteaptă societatea ca el să se poarte, învață cum să acționeze pentru a-și satisface un scop, o dorință.
Familia trebuie să îndeplinească toate funcțiile care îi sunt proprii, în realitate însă, familiile îndeplinesc în moduri foarte diferite aceste funcții. Unele familii pot fi caracterizate ca bogate funcțional, în timp ce altele prezintă carențe funcționale importante (nu reușesc să realizeze anumite funcții sau le realizează discordant în raport cu societatea). Disfuncțiile din cadrul familiei au consecințe asupra soților, asupra copiilor, asupra relațiilor familiei cu exteriorul.
Abandonului familial, violenței domestice sau în condițiile delincventei juvenile sunt disfuncțiile din cadrul familiei. Aceste disfuncții devin evidente și creste frecventa lor în condițiile separării partenerilor (separare în fapt sau divorț).Degradarea vizibilă a familiei este o etapă foarte avansată și ireversibilă în cele mai multe situații, a manifestării unor disfuncționalități intrafamiliale. Dimensiunea realității din cadrul familiilor este mult mai b#%l!^+a?complicată decât o percep indivizii prin semnele vizibile ale dispariției solidarității. Există familii cu probleme care continuă totuși să supraviețuiască, in acest caz fie funcția biologica fie funcția economic fie amândouă sunt foarte puternice. Aceste familii cu probleme au constituit cele mai dificile probleme pentru sociologia familiei și pentru politicile sociale în domeniul familiei, întrucât dificultățile și carențele lor nu sunt ușor de identificat.
Petru Iluț prezintă și el următoarele funcții ale familiei, parțial suprapuse peste cele prezentate mai sus: Ne putem ușor imagina cât de multe abateri găsim în viața reală de la orice definiție de tip sintetic. Asemenea definiții au doar o valoare de orientare, indicând, eventual, tipul cel mai frecvent întâlnit, în cazul de față, ni se pare mai important să precizăm care sunt principalele funcții sociale ale familiei.
Regularizarea comportamentului sexual. Aproape fără excepție, pe întreg globul pământesc nu se permit relații sexuale întâmplătoare, practicându-se tabuul incestului, care interzice relațiile sexuale (și mariajul) între rudele apropiate, deși persoanele considerate ca atare diferă mult de la o cultură la alta.
Reglementarea modelelor reproducerii. Pentru a supraviețui, orice cultură trebuie să-și reproducă (biologic) indivizii. Reglementând unde, când și cu cine pot întra indivizii în contact sexual, societatea, prin familie, indică și modelele de reproducere sexuală. Permițând sau interzicând anumite forme de mariaj (mai multe soții sau mai mulți soți, de b#%l!^+a?exemplu), promovând o anume concepție despre divorț și recăsătorie, societatea și familia încurajează sau descurajează reproducția.
Organizarea producției și a consumului (funcția economică). În societățile preindustriale, sistemul economico-social depinde în mod esențial de funcția productivă a familiei (gospodăriile țărănești, atelierele meșteșugărești). În societățile industriale și postindustriale, principala funcție economică a familiei este cea de consum.
Funcția de socializare. Societatea trebuie să se reproducă nu numai biologic, ci și social, în sensul asigurării unor condiții ca viitorii ei membri să-și însușească valorile pe care ea le promovează și să fie capabili să îndeplinească muncile ce li se cer. Familia este un context propice pentru socializarea copiilor – și aproape universal -, fiind înzestrată cu mijloace eficiente de control și cunoscând bine personalitatea copilului.
Funcția de asigurare a climatului socio-afectiv. Ființa umană are nevoie de hrană, îmbrăcăminte, dar și de afectivitate și protecție. Simțim nevoia de a fi printre acei semeni ai noștri care ne oferă căldură sufletească și ajutor în momentele dificile ale vieții. Deși și alte b#%l!^+a?genuri de grupuri sociale îndeplinesc astfel de cerințe, familia apare ca fiind fundalul socio-afectiv cel mai relevant, absorbind pozitiv bucuriile și necazurile noastre, oferind protecție materială și spirituală.
Atribuirea de status. Familia este un factor de mare importanță în acordarea nemijlocită sau mediată a statusului social. Prin faptul că s-a născut într-o familie, individul moștenește bunuri materiale și o poziție socială recunoscută (clasă socială, identitate etnică și religioasă, un anumit „blazon”). Familia contribuie la dobândirea statutului și indirect, prin susținerea școlarizării.
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu-și pot menține solidaritatea realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au.
La ora actuală în societățile contemporane , statistice elaborate de sociologi arată că familia este în prezent mai puțin stabilă decât era cu câteva decenii în urmă
. Această consecința se datorează creșterii ratei divorțialității .
O data cu rata divorțialității a scăzut durata medie de conviețuire a unui cuplu, astfel, astăzi familia ca grup social principal a intrat într-o lungă perioadă de criză. b#%l!^+a?
Divorțul –atât ca fenomen social cat și ca factor psiho-social implică anumite condiții.
În primul rând nu implică doar indivizii legați strict prin căsătorie, ci este un fenomen cu implicații directe și indirecte asupra societății în general și asupra membrilor unui grup social în particular.
Mai mult de atât, în ultimul timp s-au înregistrat creșteri spectaculoase privind numărul de divorțuri.
Acest lucru se datorează în principal schimbării conduitei morale prin care a trecut societatea în ultimele decenii dar această ipoteză o vom analiza în secțiunile viitoare.
La ora actuala statisticile cu privire la divorțialitate ating maxime la intervale regulate, adesea însoțite de precizări pesimiste și catastrofice cu privire la dezintegrarea familiilor și dispariția căsătoriei ca un contract pe viață.
Din perspectiva societății și al individului , divorțul este un fenomen ambivalent. Luând în considerație afirmația de mai sus putem spune ca divorțul rezolva o serie de dificultăți pe care la întâmpină cuplul în căsătorie, înlăturarea conflictelor și tensiunilor din cadrul cuplului și familiei, atenuează traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre părinți , dar creează și altele noi stres psihic, dificultăți economice etc.
Divorțul, reprezintă un fenomen psiho-social complex privit ca rezultat final a disoluției vieții conjugale. Divorțul modifică viața partenerilor și a copiilor acestora, uneori chiar și a celorlalți membri ai familiei, frați surori ai cuplului. Daca discutăm despre divorț trebuie să ținem cont de faptul că el nu este un simplu eveniment în viața familiei sau a b#%l!^+a?cuplului, ci un proces adesea traumatizant. El antrenează dimensiuni inimaginabile ale conflictelor, ale frustrărilor sau insatisfacțiilor în cadrul cuplului ale căror efecte se prelungesc dincolo de pronunțare instanței judecătorești.
Divorțul reprezintă ultimă etapă în cadrul unui proces de erodare și dezagregare a cuplului familial, procesul divorțului mai este definit în literatura de specialitate ca modalitate prescrisă social și legal de desfacere a căsătoriei.
Din această perspectivă divorțul, reprezintă punctul divergent al căsătoriei. Căsătoria fiind înțeleasă ca o modalitate acceptată la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie.
Căsătoria poate avea la fel ca și divorțul un aspect juridic (sancționare formală de către o instituție legitimă a uniunii maritale) și un aspect religios (sancționare formala, prin sacralizare, de către o instituție religioasă legitimă a uniunii maritale).
Plecând de la această afirmație , putem spune ca căsătoria se asociază ușor cu stabilitate, moralitate, armonie și echilibru – ca elemente observate când vorbim de căsătorie – și polul opus acesteia, adică instabilitate, dezechilibru și chiar imoralitate, când vorbim de divorț.
1.1. Istoria divorțului în Europa
De-a lungul timpului, în urma căderii în păcat, căsătoria a decăzut din starea ei originară. Astfel caracteristicile stabilite de Dumnezeu căsătoriei pe care a instituit-o, insolubilitatea și monogamia, au devenit tot mai vagi.
Cu toată străduința sa de a asigura căsătoriei insolubilitatea, „Moise nu a putut împiedica nici divorțul nici repudierea, încercând totuși să tempereze unele practici care degradau căsătoria din punct de vedere moral și o îndepărtau de îndeplinirea scopului ei esențial –nașterea de copii”.
Așadar, indiferent de defectele pe care le are soțul sau soția acestea nu sunt suficiente pentru a desface ce Dumnezeu a legat; „desfrânarea însă este în stare să desfacă această legătură atât de puternică, ea sfâșie legătura sufletească dintre soț și soție, iar b#%l!^+a?divorțul uneori nu face decât să oficializeze o situație deja creată”.
În Vechiul Testament în ceea ce privește problema divorțului Sfântul Apostol Pavel este categoric: „Femeia să nu se despartă de bărbat… tot așa, bărbatul să nu-și lase femeia.” O data intervenită disoluția maritală cei care s-au despărțit au două posibilități, ori să rămână așa ori să se împace.
Din punct de vedere religios însă legătura căsătoriei dintre cei doi soți rămâne validă pe tot parcursul vieții celor despărțiți, numai moartea dezlegând această legătură, deci divorțul din punct de vedere religios nu exista.
În Mesopotamia antică instituția divorțului exista deci divorțul era permis de lege.
Divorțul însă era reprezentat de instituția repudieri.
Cazurile de repudiere erau prevăzute de cod și limitative atât pentru bărbat cât și pentru femeie.
Condițiile erau oarecum diferite fata de cele din ziua de azi de exemplu soțul își putea repudia soția pentru sterilitate. Procedura în acest caz fiind următoarea soțul era suficient să pronunțe cuvintele „te repudiez “ pentru ca mariajul să se desfacă;
O alta condiții pe lângă sterilitate era minciuna soțul își putea repudia soția pentru comportament neonest,sau pentru comportament necontrolat și neglijarea îndatoririlor sale de soție. Aceste motive puteau sa ia forme pasibile chiar de pedeapsa capitală. Soția la rândul ei putea și ea să divorțeze,singura condiție era dacă soțul o neglija peste măsură, fără b#%l!^+a?nici o vină din partea ei, caz în care îi spunea „nu mai ești vrednic să trăiesc cu tine” și, luându-și zestrea, se întorcea la căminul tatălui ei.
Repudierea din partea soției se putea face însă numai printr-o hotărâre a tribunalului, spre deosebire de repudierea din partea soțului, care se făcea printr-o simplă scrisoare pecetluită cu sigiliul bărbatului.
Conceptul divorțului îl regăsim și în antichitate, instituția divorțului fiind pe deplin dezvoltat în Grecia Antică. În Grecia Antică o persoană putea divorța doar cu acceptul unui magistrat,pentru ca magistratul sa fie de acord cu divorțul persoana care demara procedura trebuia să îi prezinte motivele decizie sale. Dacă motivele erau considerate suficiente de către magistrat , atunci acesta îi permitea celui interesat să realizeze divorțul și separarea.
În Roma Antică spre deosebire de Grecia Antică divorțul sau renunțarea la căsătorie era posibilă pentru toți cei dornici în acest sens.
O data cu creștinarea Imperiului Roman s-au introdus și unele restricții și interdicții privind divorțul, începând cu Împăratul Constantin.
Restricționarea și interzicerea divorțului și separării au consacrat de-lungul timpului perioade întregi în care cuplurile erau obligate să continue să existe chiar dacă condițiile reale făceau acest lucru imposibil în mediul normal. Societatea de astăzi a ajuns însă să în ultima perioadă să reincludă divorțul în cadrul procedurilor civile. b#%l!^+a?
Trebuie să menționat că încă exista societăți azi care au o viziune medievală asupra divorțului totuși în țara noastră divorțul este permis la ora actuală , în anumite condiții motivate mai mult sau mai puțin, deși după cum am mai menționat în alte țări și în prezent acesta este interzis, nu este prevăzut sau este mult îngreunat.
În “Cartea Românească de Învățătură” din 1648 se stabilea că infidelitatea soției ducea la pierderea zestrei, soțul putând să o repudieze în anumite situații, dar și soția pentru rele tratamente putea să ceară despărțirea – legiuirile stabilind motivele de divorț în amănunt, după modelul bizantin. În Transilvania nu era îngăduit divorțul de către Biserica romano-catolică, dar după reforma religioasă, acest l
ucru a fost posibil. Din acest motiv, unii nobili austrieci veneau în Transilvania să divorțeze, să se recăsătorească și să revină la catolicism în schimbul unei penitențe pecuniare. Aceasta practica era denumită “căsătorie transilvană”.
În America, din punct de vedere istoric, divorțul a fost prima dată întâlnit în jurul anului 1700, în statul Massachusetts, unde era privit ca un mijloc de soluționare a problemelor pe care le provoca divorțul emoțional, caracterizat prin subminarea respectului celuilalt prin trădări mai mult sau mai puțin semnificative.
Potrivit religiei catolice, căsătoria nu poate fi destrămata atâta timp cât ambii parteneri sunt în viață. Deci catolicismul deși este o religie creștină nu recunoaște divorțul ca instituție. Divorțul a fost recunoscut prima oara în Franța în anul 1792; totuși începând cu anul 1803 tot în Franța este supus unor restricții;iar în 1816 este interzis din nou.
În 1884 divorțul este reinstituit, astfel conform Legii Naquet redevine legal , pe motivul vinovăției cel puțin a unuia dintre consorți.
După anul 1884 instituția divorțului cunoaște o evoluție lentă și constantă, apoi o stabilizare (în jurul cifrei de 1 divorț la 10 căsătorii în deceniile cinci și șase), iar începând cu 1975 asistăm la o creștere progresivă (până la 3 divorțuri la 10 căsătorii). b#%l!^+a?
În Anglia anului 857, libertatea de a te recăsători putea fi recunoscută doar printr-un act al Parlamentului,instituția divorțului era urmarea firească a unui decret de separare dat de o curte ecleziastică, pe baza unor culpe (cum ar fi: adulterul sau abandonul ) ce puteau fi reținute în sarcina soțului vinovat. Erau doar doua motive pentru acre se putea da divorțul abandonul familial și adulterul.
Coloniștii americani au dus acest sistem bazat pe culpă în Lumea Nouă, deci divorțul american este urmașul divorțului englez. Coloniști americani se temeau de pericolele morale impuse de statutul de căsătorit, dar deja separat,acest lucru a făcut posibilă apariția instituției divorțului absolut bazat pe temeiurile tradiționale pentru separare. Curțile ecleziastice au fost abolite în Anglia, în 1857, apărând astfel instituția divorțului absolut.
Divorțul în SUA
Urmare a sistemului tradițional bazat pe culpă, fiecare stat în legislația sa privind divorțul, impunea ca reclamantul să dovedească unul din temeiurile legale în scopul obținerii decretului de divorț. Lista temeiurilor legale ce puteau fi considerate motive de divorț cuprindea: b#%l!^+a?
adulterul;
abandonul (părăsirea) familiei;
relațiile premarital cu o rudă a soției;
bigamia;
căsătoria încheiată printr-un “contract fraudulos”;
dependența de alcool;
condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni precum și tratamentul crud și inuman ajungând la violență fizică și psihică.
După cum am arătat în secțiunea de mai sus divorțul în trecut era văzut ca o sancțiune pentru partea vinovată. Așadar până în secolul XX , nici un stat american nu acorda liberul acces la divorț, el fiind văzut ca o sancțiune pentru partea care a căzut în abatere.
Acest sistemul al proceduri de divorț bazată pe culpă impunea o singură condiție esențială în disoluția căsătoriei și anume aceea, ca în sarcina soțului reclamant să nu poată fi reținută nici o vină. Propriu zis trebuia ca întreaga vina sa cada în cupla paratului pentru ca divorțul să aibă loc. Condițiile de refuzare a divorțului erau ca reclamantului sa i se retină următoarele :
1) împăcare -, Împăcarea implica acceptarea de către reclamant comportamentul soțului b#%l!^+a?vinovat de motivele invocate în cererea de divorț;
2) propria culpa – În aceasta situație reclamantul nici nu se putea adresa Curții;
3) conivență – Adică reclamantului i se imputa comportamentul greșit al pârâtului;
4) complicitate – Intervenea în momentul când exista o înțelegere a părților în vederea obținerii divorțului.
Mijlocul secolului XX,a adus schimbări majore în legislația statelor americane moderne , aducând în cadrul sistemul legislativ recunoașterea sistemului de divorț fără culpă. Acesta care constă într-o perioadă substanțială de timp (de la un an la 5 ani), în care soții locuiau separat; Pe lângă adulter și abandon intervin ca motive incompatibilitatea și problemele psihice fiind temeiuri legale acceptabile de către Curte.
La sfârșitul sec. XX, divorțul a devenit comun în toate statele americane deși condițiile privind obținerea acestuia variază foarte mult de la stat la stat.
În SUA nu există o lege federală privind divorțul dar există 53 de jurisdicții diferite iar legislațiile acestora variază de la stat la stat.
Temeiurile legale diferă de la un stat la altul, după cum arătam; de ex, înainte de anul 1967 singurul motiv de divorț acceptat în statul New York era adulterul.
Dificultatea obținerii divorțului în anumite state estice americane cum ar fi: New York, New Jersey, Massachusetts și Pennsylvania, a condus la un anumit număr de divorțuri prin “migrare” de ex., un sejur de 6 săptămâni în Reno, Nevada, pentru jocurile de noroc putea culmina cu un divorț pentru ca apoi să se revină în statul unde domiciliau foștii soți.
Înainte de extinderea reformei se întâlnesc situații în care , soții care locuiau în state unde divorțul era greu de obținut, călătoreau în jurisdicțiile din afara părții continentale a Americii (de obicei, Mexic, Haiti, Republica Dominicană) pentru a divorța, deși nu aveau nici un avantaj constituțional, beneficiind doar de recunoaștere locală a divorțului.
Curțile din statul New York au fost singurele care au extins recunoașterea locală a decretelor de divorț mexicane, care erau populare deoarece puteau fi obținute doar printr-o ședere de o zi a unuia dintre soți în Mexic. b#%l!^+a?
Acceptarea formală de către instanțe a divorțului mexican era o recunoaștere a unui număr de căsătorii new-yorkeze desfăcute în Mexic cât și o încercare nereușită a unor modificări în legislația divorțului în acest stat, dar și un pas înainte în ceea ce privește recunoașterea instituției divorțului în legislație americană.
Cu timpul acest divorț este considerat discriminatoriu față de americani care nu aveau puterea financiară pentru a călători în statele în scopul obținerii divorțului.
Reforma legislativă s-a înfăptuit în Anglia și SUA în anul 1970, când printr-o lege specială, statul californian a abolit divorțul și l-a înlocuit cu o altă instituție ce a fost denumită generic “ destrămarea căsătoriei”.
Actul normativ respectiv a eliminat prevederea conform căreia divorțul trebuie pronunțat din vina unuia sau altuia dintre soți, la vremea respectivă culpa constând în adulter sau violență extremă. Conform noii legislații, locul acestora a fost luat de noțiunea de “diferențe ireconciliabile”, care au cauzat destrămarea iremediabilă a căsătoriei rata divorțurilor a crescut tocmai în acele state în care a fost introdusă reforma legislativă. În sistemul american, conceptul de “diferențe ireconciliabile” a devenit crucial în modul de soluționare a divorțului.
Astăzi practica judiciară susține că teoria conform căreia “diferențele b#%l!^+a?ireconciliabile“ sunt existente dacă un cuplu sau cel puțin unul dintre soți afirmă acest lucru. Simpla deschidere a unei acțiuni de divorț și prezența în fața Curții sunt privite ca dovezi clare și esențiale ale faptului că, relațiile conjugale sunt degradate iar instanțele nu mai procedează la o cercetare aprofundată a cauzelor divorțului.
1.2. Considerații generale asupra divorțului.
Din capitolele expuse mai sus în ceea ce privește divorțul se pot trage numeroase concluzii . O prima concluzie ar fi chiar daca divorțul este un act unilateral sau bilateral, în ambele situații se produce un sindrom traumatic. Acest sindrom în funcție de robustețea psihică a persoanelor implicate, poate avea efecte majore.
Divorțul este un proces traumatic în primul rând el reprezintă o despărțire de trecut, din punct de vedere psihologic divorțul este un fel de declarație de război la adresa propriei memorii și un moment de pierdere pentru fiecare din persoanele implicate.
Cea mai clară definiție a divorțialității mi s-a părut cea de la pag.183 a Dicționarului de Sociologie publicat la editura Babel din București, autori Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu: “Divorțialitatea este un fenomen demografic ce exprimă intensitatea divorțurilor într-o populație sau în anumite subdiviziuni ale ei.”
Exista o rata a divorțialitatea care se calculează În felul următor. Rata brută de divorțialitatea ce se obține împărțind numărul divorțurilor dintr-un an la populația medie și înmulțind rezultatul cu 1000. Ca indice global de divorțialitatea se mai folosește raportul b#%l!^+a?dintre numărul divorțurilor și cel al căsătoriilor efectuate în cursul unui an.
În prezent există o tendință de sporire a divorțialității, fapt pentru care se cere studierea atentă a acestui fenomen și a factorilor care o produc și anume:
– urbanizarea,
– modificări în funcțiile familiei,
– creșterea gradului de emancipare a femeii,
– scăderea influenței religiei și a altor elemente legate de tradiție,
– schimbări în atitudinea oamenilor față de căsătorie,
– creșterea duratei căsătoriei ca urmare a sporirii speranței de viață.
După cum am văzut deși în principiu căsătoria se încheie pe viață din punct de vedere religios, ea se poate totuși desface prin divorț cu condiția sa existe motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și astfel căsătoria nu mai poate continua. Exista o simetrie perfecta în ceea ce privește divorțul în sensul ca așa cum la încheierea căsătoriei este necesar consimțământul liber al ambilor soți și la desfacerea căsătoriei voința acestora trebuie să fie luată în considerare.
În urma analizei putem observa ca desfacerea căsătoriei nu constituie numai o problemă de ordin personal, deoarece disoluția căsătoriei interesează nu numai pe cei doi soți care formează cuplul , ci și societatea în sine.
Căsătoria are un caracter social ,caracter care derivă din faptul că familia este primul grup social. Acest caracter social al familiei facă ca căsătoria cat și divorțul sa aibă condiție de baza voința ambilor soți sau în cazul divorțului voința unuia singur.
Există totuși opinii în literatura de specialitate care considera ca tocmai caracterul social al căsătoriei face ca voința ambilor soți sau doar a unuia dintre ei să nu poată constitui un temei suficient pentru desfacerea căsătoriei, divorțul pronunțându-se numai atunci când căsătoria nu mai poate continua datorita unor motive temeinice.
O alta condiție de valabilitate a divorțului este constatarea imposibilitatea continuării căsătoriei de către autoritatea de stat competentă, statul fiind de aceasta data direct interesat în apărarea căsătoriei și a familiei, de aceea a reglementat modul în care poate fi admis divorțul.
Nu tot timpul disoluția grupului familial se face oficial din acest motiv este imperios necesar să facem deosebirea între disoluția oficială și cea neoficială a familiei, între despărțirea de drept și cea de fapt. Exista multe familii, în care, deși cei doi soți nu mai au o viață comună, din cauza copiilor, a profesiunilor sau altor motive, aceștia nu se despart oficial.
Se întâlnesc trei tipuri de destrămare maritală:
despărțirea în fapt, dar cu locuința comună (în țările mai puțin dezvoltate, unde locuința este o problemă);
separarea totală și în ceea ce privește locuința, dar fără divorț (în țările dezvoltate, unde locuința nu e o problemă, dar divorțul și consecințele prezintă unele dificultăți);
divorțul (despărțirea juridică).
În zile noastre, în întreaga lume sunt comune trei tipuri principale de divorț:
divorțul sancțiune, prin care unul sau ambii parteneri sunt culpabilizați;
divorțul constatare – unde sentința este dată în cazul în care se aduc probe ca cei doi parteneri nu mai conviețuiesc de multă vreme; b#%l!^+a?
divorțul prin consimțământ reciproc – ambii soți declară că sunt de acord cu desfacerea căsătoriei.
Divorțul ca proces de disoluție familial are implicații psihosociale deosebite, mai ales în cazul în care există copii. S-a observat în ultimii ani existenta unui factor favorizant a divorțului la nivelul întregii planete (mai ales în occident). După cum am văzut motivele ajungerii la divorț sunt multiple: de la cauze «obiective» cum ar fi adulter, boală psihică, închisoare pe viață etc, până la cauze subiective din vina unuia dintre soți "nu se ocupa de gospodărie", "lipsește mult de acasă", "nu aduce bani" etc,sau din vina ambilor soți (nu se mai înțeleg),toate aceste motive ducând spre așa-numitul divorț "fără vină", în care nu trebuie dovedită nici o vină de către nici o parte.
Divorțul "fără vină" adoptat în SUA începând cu 1970 deși este obiectul multor dispute este susținut de sociologi și psihologi sociali care argumentează ca liberalizarea divorțului prin neculpabilizarea nici unuia dintre soți este un câștig social și individual-uman datorită faptului că scurtează durata procesului, economisindu-se astfel timp și bani și se elimina stresul celor două părți care nu mai sunt nevoite să-și dovedească reciproc vinovăția.
Divorțul "fără vină" este un mare câștig în ceea ce privește libertatea individuala,faptul ca prin acest tip de divorț doua persoane pot sa desfacă casatori afara a invoca anumite motive ci pur și simplu pentru ca așa doresc ne propulsează cu un pas înainte în ceea ce privește dreptul la intimitate. b#%l!^+a?
Nu cred ca mai este nevoie sa evidențiez avantajul acestui tip de divorț totuși voi menționa ca acest tip de divorț promovează egalitatea și echitatea "virtutea" și loialitatea nu mai sunt răsplătite financiar și nu mai există obligația bărbatului de a o întreține pe femeie după divorț. În zilele noastre proprietatea comună este împărțită echitabil, iar la acordarea custodiei copilului se ține cont de interesul acestuia nu de genul părintelui care cere custodia.
Divorțul "fără vină" încurajează egalitatea între sexe, bărbatul ne mai este considerat automat capul familiei sau cel ce întreține familia iar femeia numai este considerata singura responsabilă de creșterea copiilor. Prin prisma acestei perspective divorțul fără vină contribuie la accentuarea tendinței de distribuire echitabilă a responsabilităților și sarcinilor în gospodărie.
Dezavantajele acestui tip de divorț constau în faptul că femeile pierd practic economic, deoarece sunt dezavantajate ca posibilități materiale (centrarea pe viața casnică, în loc de cea profesională, inegalități la salarizare, șanse mai mici la angajare după divorț…).
Dacă în sistemul tradițional american soțul divorțat primea două feluri de ajutor financiar: unul pentru îngrijirea și creșterea copiilor (la noi pensie alimentară) și celălalt – alimony – obligația ca în funcție de situație unul dintre foștii parteneri să-i asigure celuilalt o viață decentă, prin noul sistem cele două ajutoare au fost restrânse. Sunt voci totuși care susțin ca obligativitatea întreținerii fostei soții de către bărbat trebuie regândită de la caz la caz (Oster 1987), pentru ca acestora li s-ar cuveni o răsplată pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copiilor. Mișcarea feministă susține cuantificarea și recunoașterea legală a muncii femeilor casnice.
1.3. Divorțul – mijloc de desfacere a căsătoriei
Cele doua epoci cea industrială și mai ales cea postindustrială au avut consecințe puternice în ceea ce privește funcționalitatea familiei. O serie dintre aceste consecințe ducând căsătoria și implicit familia într-un declin accentuat, apoi spre o mare criză. Putem exemplifica câteva dintre funcțiile familiei care au fost puternic afectate astfel:
a) funcția de socializare a fost diminuată prin apariția instituțiilor de educație și apariția mijloacelor media;
b) funcția afectivă este tot mai puțin resimțită datorită înstrăinării partenerilor.
Declinul accentuat al funcțiunilor unei familii, a avut o alta consecința respectiv a determină creșterea spectaculoasă a cazurilor de divorț, ca mijloc principal de disoluție a căsătoriei, dar și apariția unor moduri diferite de viețuire și conviețuire.
1.4. Cauzele generale ale divorțurilor
Analizând relațiile dintre parteneri în cursul separației sau divorțului, Diane Vaugahan a constatat că în cele mai multe cupluri aflate în această situație, înaintea înstrăinării fizice avusese loc o separare socială. Cel puțin unul dintre parteneri pornise pe un alt drum, interesele lui actuale nemaifiind legate de ale partenerului de viață. Deși inițial despărțirea nu era intenționată, cel afectat încercând fără succes să-și schimbe partenerul, să-l aducă pe calea pe care au pornit cei doi, să-și creeze interese comune, la un moment dat, când încercările acestuia eșuează, se ajunge la concluzia că relația este de-acum ratată, iar cei doi nu mai pot avea un viitor împreună. "Inițiatorul" începe să devină preocupat de felul b#%l!^+a?în care relația se dovedește nesatisfăcătoare, acest proces fiind în opinia lui Vaughan opus "îndrăgostirii" de la începutul relației, când individul se concentra asupra calităților celuilalt, ignorând trăsăturile care nu-i plăceau.
Din materialele studiate am ajuns la concluzia că se ajunge la divorț din următoarele cauze : (le-am descris generic deoarece ele pot avea diverse detalii de la cuplu la cuplu însă in mare parte sunt următoarele)
viața a demonstrat că în cazul în care cuplul se căsătorește din dragoste, fără alte interese, căsătoria nu poate continua când dragostea a dispărut. Sistemul marital bazat pe nevoi afectiva expresive duce către o mai largă libertate de dizolvare a cuplurilor decât cele bazate pe nevoi instrumentale (economico – productive, instruirea și profesionalizarea copiilor etc).
Schimbările macro-sociale au dus la crearea independenței individului față de familie, socializarea și educația sunt asigurate acum de instituții publice, ca de altfel și sănătatea, iar funcția de suport emoțional și afectivitate este preluată de grupuri de similaritate, prieteni, colegi, cele necesare traiului nu se mai produc în gospodărie.
Emanciparea economică a femeii constituie o cauză majoră a ridicării ratei divorțialității. Femeile angajate în muncă, au venituri care le oferă o mai mare independență și drept urmare nu mai suportă orice de la soții lor, iar atunci când căsnicia lor "nu mai merge", ea este cea care intentează divorțul. Industrializarea, modernizarea și urbanizarea a oferit b#%l!^+a?ambilor parteneri posibilități de a cunoaște și alți indivizi și a stabili legături de afecțiune, iar în țările avansate a rezolvat și problema locuinței, care era un impediment în divorțialitate.
Democratizarea și liberalizarea vieții sociale de ansamblu au dus la creșterea divorțialității pentru ca în aceasta fază a avut loc scăderea influenței bisericii și a religiei, "îndulcirea legislației", normele și obiceiurile tradiționale nu mai presează ca altă-dată.
Mecanismul contaminării: cuplurile divorțate fiind un exemplu pentru ceilalți prin faptul că și-au rezolvat dificultățile maritale prin despărțire legală. Modelul suferinței într-o căsnicie nefericită este înlocuit cu cel de începere a unei noi vieți după dizolvarea mariajului. În zilele noastre s-a schimbat mentalitatea despre divorț, care nu mai este văzut ca un eșec ci ca o soluție la o situație critică.
Mărirea considerabilă a speranței de viață face ca partenerii să se întrebe dacă merită să mai ducă mulți ani povara unei căsnicii cu probleme.
b#%l!^+a?
CAPITOLUL II EVOLUȚIA DIVORȚIALITĂȚII ÎN ȘI ÎN ROMÂNIA
2.1. Modificarea atitudinii față de divorț
Modificarea factorilor care asigură stabilitatea familiei a fost însoțită și de o modificare a atitudinii față de divorț. Modificările de atitudine pot fi constatate, instituții sociale și societăți întregi. Dintr-o anchetă din anii '80 făcută în Franța a reieșit că tinerii aveau o atitudine favorabilă față de divorț în comparație cu generațiile vârstnice iar bărbații și femeile au atitudini relativ similare.
În România s-a constatat o atitudine mai favorabilă divorțului la tineri decât la persoanele vârstnice și în cadrul familiilor de muncitori. Înainte de 1990 intelectualii aveau o atitudine restrictivă față de divorț fiind influențați de normele și valorile promovate atunci. După 1990 au început să manifeste o atitudine mai favorabilă față de divorț.
2.2. Legislația cu privire la divorț
Divorțul reprezintă procedura juridică de desfacere legală a căsătoriei printr-o hotărâre judecătorească.
”În țările europene divorțul este reglementat de trei tipuri de legislații:
Divorțul sancțiune prevede că disoluția căsătoriei se face în urma constatării culpei unuia dintre soți. Divorțul nu se poate pronunța împotriva soțului inocent. Fiind o sancțiune pentru culpă se poate pronunța dacă s-a acționat în instanță, chiar și când b#%l!^+a?continuarea căsătoriei nu devine imposibilă prin culpa săvârșită.”
Divorțul faliment apare când legăturile dintre soți sunt puternic afectate, conștientizându-se falimentul uniunii conjugale.
Divorțul remediu este soluția unei căsătorii complet compromise ce permite partenerilor recăsătoria pentru a dobândi o căsnicie reușită.
În legislația româneasca divorțul reprezenta excepția căsătoriei ,căsătoria fiind instituția încheiata pe viața. În anul 1993 prevederile care reglementau divorțul ca fiind excepția de la căsătorie au fost înlăturate stabilindu-se câteva condiții pentru care instanța sa pronunțe divorțul.
”S-a introdus obligația de a fi casatori de cel puțin 1 an de zile înainte de a înainta cererea de divorț la tribunal , soții totuși pot sa încheie un acord înainte de îndeplinirea unui an însă acest acord nu poate fi folosit decât după expirarea termenului de 1 an.
O alta condiție a divorțului este inexistenta copiilor minori rezultați din căsătorie.
După verificarea existenței consimțământului soților, instanța fixează un termen de două luni în ședință publică, termen ce lasă posibilitatea soților de a reveni asupra cererilor.
În cazul în care nu se renunță la divorț se trece la judecarea cauzei fără a se administra probe cu privire la motivele de divorț”.
2.3.Factorii determinanți ai divorțialității în România b#%l!^+a?
Au existat mai mulți factori externi și interni care au favorizat creșterea ratei divorțialității în România intre ani 1966- 1990.
Menționam câțiva dintre factorii externi cu o importanță deosebită și anume: dezechilibrele demografice în societate provocate de migrații, transformările comportamentale antrenate în procesul rapid de urbanizare, scăderea controlului asupra comportamentelor, modificările legislative intervenite după 1990.
S-a remarcat ca controlul comportamental social fața de divorț a fost determinat de amploarea migrației și urbanizării. Atitudinea față de divorț determină viziuni diferite între mediile sociale și profesionale. Atitudine favorabilă fata de divorț se manifesta în rândul intelectualilor deoarece intelectualii au concepții înalte asupra vieții și pot întrevedea consecințele sociale și individuale ale divorțului
Atitudinile instituțiilor sociale au devenit în perioada 1966-1989 tot mai restrictive față de divorț punând un accent tot mai mare pe stabilitatea familiei încercând să frâneze disoluția familială și divorțul. După 1990, instituțiile sociale și-au diminuat sau chiar și-au pierdut rolul în acțiunea directă de frânare a divorțului.
În societatea româneasca influența de vârstă determină o rată a divorțialități mai mare.
S-a remarcat o divorțialitatea mai mare în cazul în care soțul este mai mare decât soția cu 10-15 ani ,iar în cazul în care soția este mai învârsta decât soțul rata divorțialității este și mai ridicată. Există un procent de 30-40 % de căsătorii care se termină în divorț în cazul în care soția este mai învârsta cu 15 ani decât soțul.
Distribuția divorțurilor după profesia soților pune în evidență o rată mai mare a divorțialității în cuplurile în care unul sau ambii parteneri sunt muncitori. Divorțialitatea în cuplurile de intelectuali și agricultori are o pondere mai mică deoarece aceștia consideră că divorțul ar avea asupra lor efecte sociale negative.
Dintre căsătoriile care s-au terminat printr-un divorț o situație deosebită distingem b#%l!^+a?la cuplurile în care unul dintre soți nu lucrează.
Factorii vizibil în disoluția căsătoriei sunt conflictele din interiorul cuplului provocată de diferențele mari între așteptări și realizări, între temperament și comportament, infidelitate, nepotrivire sexuală, intervenția rudelor sau dificultățile materiale.
Alți factori care participă la disoluția căsătoriei sunt separarea teritorială din cauza locurilor de muncă sau diminuare și absența relațiilor domestice zilnice dintre parteneri care favorizează relațiile extraconjugale.
Factorii analizați până acum nu sunt cauze nemijlocit ale divorțului. Ei acționează prin intermediul percepțiilor lor de către soți, prin atitudinea pe care aceștia o adoptă. În medii familiale diferite, acești factori pot să ducă sau nu la divorț. În hotărârea de a divorța importantă nu este numai realitatea, ci și percepția subiectivă a acestei realități.
b#%l!^+a?
CAPITOLULUL III DIVORTUL
III.1.Sociologia familiei
Constituirea familiei suportă anumiți factori socialei, economici, biologici, psihologici și nu în ultimul rând juridici.
După cum am văzut în capitolele de mai sus familia și căsătoria sunt doua concepte fundamental și indisolubil legate.
La baza constituirii familiei stă noțiunea instituției căsătoriei. Propriu-zis familia nu poate exista în plan social fără recunoaștere legal ,această recunoaștere legală se traduce prin instituția juridică a căsătoriei.
Căsătoria este considerată de sociologi ca fiind evenimentul cel mai popular care are loc în toate culturile de pe pământ și este influențat de factori sociali, juridici, culturali b#%l!^+a?psihologici și în ultimul rând morali.
Legal vorbind căsătoria reprezintă contractul încheiat între un bărbat și o femeie cu respectarea dispozițiilor legale cu scopul finit de a întemeia o familie.
Ea marchează prima secvență din viața unei familii influențând alte evenimente demografice cum ar fi natalitate sau fertilitatea.
Sociologul roman Nicolae Petrescu în studiul despre primitivi apreciază că ”căsătoria drept un act de natură civila și religioasă ce comportă o mulțime de aspecte printre care: evoluția socială a popoarelor, multitudinea tradițiilor, obiceiurilor, moravurilor, toate determinând o mare diversitate a tipurilor în care se realizează căsătoria. La popoarele primitive, căsătoria având un pronunțat caracter juridic, poate fi constituită prin: cumpărarea soției, prin unirea preferențiala a partenerilor și prin răpire.”
Familia și căsătoria au avut o evoluție în timp deosebită ,cunoscând transformări critice o dată cu transformările economice și sociale ale societăți umane . Atât familia cât și instituția căsătoriei au avut parte de transformări condiționate de transformările sociale în ceea ce privește moravurile,tradițiile sau obiceiurile.
Familia nu se limitează doar la schimbările societăți cum nu se manifestă în mod pasiv nici în raport cu schimbările din societate. Familia are un rol activ, familia poate genera schimbări în societate, deoarece după cum am mai arătat familia este primul grup social,ea manifestându-se ca grup devine agent transformator în raport cu societatea.
Ideea de a studia familia și căsătoria prin prisma schimbărilor sociale sau prin prisma rolului ei de activare și influențare a structurilor sociale este evidențiată de mulți sociologi.
Autorii în literatura de specialitatea apreciază că familia interacționează cu schimbările în societate nu reacționează doar în mod pasiv adaptându-se ,este un adevărat ciclu prin care familia la rândul ei după asimilarea schimbărilor produce alte schimbări astfel se consideră că familia ca grup social este un adevărat generator de schimbări sociale un adevărat laborator al vieții sociale ce se manifestă prin intermediul membrilor săi ca un agent transformator. b#%l!^+a?
Familia este influențat în mod definitoriu de următorii factori:
Economici;
Sociali;
Morali;
Juridici;
Acești factori reglementează și orientează familia în evoluția ei ,influențează căsătoria , relațiile dintre partenerii ,dintre părinți influențează întreg ansamblu vieții.
De-a lungul istoriei familia a reprezentat o preocupare a juriștilor din punct de vedere al reglementării juridice concentrându-se pe actul căsătoriei.
S-au identificat după numeroase studii concentrate asupra factorilor ce influențează familia în special asupra factorilor ,economici,moral și sociali,următoarele forme ale familiei:
Poligamia;
Poliandria;
Monogamia;
Din punct de vedere al descendentei s-au identificat următoarele forme:
Familii matronimice
Familii patronimice
Poligamia este ”Formă de căsătorie în care un bărbat (o femeie) are, în același timp, mai b#%l!^+a?multe soții (soți) și care nu este acceptată în majoritatea statelor; situația persoanei care practică această formă de căsătorie. sau Infracțiune comisă de persoana care trăiește în această formă de căsătorie. ”
Poliandria este ” Formă de organizare a familiei (întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive) în care o femeie are în același timp mai mulți soți. ”
Monogamia este ” Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. sau Stare a unei plante monogame.”
Monogamia la ora actuala este cea mai întâlnita formă de familiei răspândită în majoritatea societăților contemporane.
Familia matronimica este forma de familiei care se concentrează pe descendența din partea mamei.
Familia patronimica este familia care se concentrează pe descendenta din partea tatălui.
3.2.Divorțul și urmările sale
La ora actuală divorțului a devenit unul dintre cele mai comune fenomene sociale în ceea ce privește familia.
Având o rată de creștere ridicată astfel societatea se confrunta cu o degradare a mediului familial datorită schimbării de opțiune a partenerilor. b#%l!^+a?
Schimbările de etică și morală a societăți au adus cu ele reglementări mai puțin severe al divorțului astfel instituția căsătoriei și-a pierdut din sobrietate.
Nimeni numai încearcă să repare relația decât dacă sunt copii minori în ecuație și nici atunci.
Divorțul la fel ca și căsătoria are numeroase efecte unele pozitive altele negative.
Daca ne raportăm la efectele pozitive acestea sunt numai de ordinul afectiv.
Degradarea căsătoriei aduce cu sine pe lângă necesitate divorțului și o serie de disfuncționalități afective în ceea ce privește partenerii rudele acestora sau copii.
Copiii într-un cuplu ce urmează a divorța suferă cel mai mult.
Autorii în domeniu susțin ca sunt doua 3 stadii prin care trec copiii, negare,negociere și resemnare.
Consecințele divorțului sunt de mai multe feluri în funcție de domeniul pe care îl ating. Pe lângă consecințele de ordin afectiv mai identificăm, consecințele de ordin economic, consecințele de ordin psihologic și consecințele de ordin social.
Consecințele de ordin economic sunt ca importanță imediat următoare după consecințele de ordin afectiv.
O dată ce cuplul divorțează bugetul familiei se împarte în două ,astfel fiecare partener sufere din punct de vedere economic.
Literatura de specialitate menționează consecințele de ordin social, identificând un grad de dificultate al cuplului despărțit în a socializa cu cunoștințele și prieteni comuni. În general acest tip de relații se împart sau se răcesc o dată cu despărțire cuplului. Adesea cunoștințele și prieteni nu știu cum să gestioneze relațiile cu cuplul proaspăt divorțat din aceasta cauză adoptă o poziție de detașare.
3.3. Etapele disoluției căsătoriei
b#%l!^+a?
Modalitatea de disoluție legală a căsătoriei este divorțul.
Divorțul este un eveniment complex din viața unei familii după cum am arătat în capitolele precedente. El este un proces traumatizant care are următoarea structură.
Etapele divorțului sunt următoarele:
Stările conflictuale și eroziunea ;
Încetarea relațiilor sexuale;
Separarea premergătoare divorțului;
Disoluția legală;
Acomodarea în perioada de după divorț;
Stările conflictuale și eroziunea
Aceasta etapă a divorțului poate să apară mai devreme din timpul căsătorii și reprezinte eroziunea vieții conjugale prin diverse manifestații de insatisfacție conjugală. Unul dintre parteneri sau chiar amândoi manifestă insatisfacție față de conviețuirea în cuplu. În general femeile invoca motive cum ar fi alcoolismul soților, agresivitatea fizică, lipsa de comunicare iar bărbații invoca motive ca lipsa de afecțiune și înțelegere, agresivitatea verbală și infidelitatea.
Într-o relație de conviețuire cum este viața conjugală în general apar numeroase sau inevitabile conflicte.
Conflictele sunt în general provocate de existența anumitor divergențe între atitudini scopuri, b#%l!^+a?modalități de acțiune.
În cazul în care aceste divergente sunt exprimate deschis și se manifesta din partea ambelor părți o atitudine conciliantă ,atunci divergentele se rezolvă.
În cazul în care se manifestă o atitudine refractară și agresivă divergențele escaladează și erodează conviețuirea în cuplu ducând spre divorț.
Încetarea relațiilor sexuale
În urma conflictelor adesea soții aleg să nu își mai vorbească unul altuia sau se comporta unul cu altul ca niște străini . Treptat ajung ca fiecare sa aibă viața separata și sa nu se mai raporteze unul la celălalt,fiecare își dezvolta o viața proprie înafara cuplului,fiecare b#%l!^+a?petrecând mult timp înafara căsniciei.
Acest tip de viața se cronicizează ca apoi sa se concretizez și relațiile extraconjugale. În aceste condiții se destramă căsnicia,cu excepția cazurilor în care ambii parteneri au dezvoltat interese comune care sunt mai puternice și evita destrămarea căsniciei .
O urmare fireasca la acest tip de relație este divorțul ,pentru ca toate stările de conflict duc treptat spre separare apoi spre divorț. Sa constat de către psihologi ca toata cuplurile separate divorțează la un moment dat.
Separarea premergătoare divorțului
Nu toate stările conflictuale duc la separarea cu nu duc la divorț nici toate separările. Adesea practicarea separării se adopta de cuplul în funcție de nivelul veniturilor de posibilitatea de a găsi o locuința sau de regimul juridic al proprietății familiei.
In general practica separări este în funcție de anumite aspecte legate de viața de cuplu legate de factorii economici și morali.
Totuși practica separări este adoptata de majoritatea cuplurilor înainte de divorț.
Este o etapa ante divorț pe care cuplurile sunt de cele mai multe ori obligate sa o treacă.
Disoluția legală
Disoluția legala sau divorțul este ultima etapa a divorțului și prezintă practic procedura prin care cuplul se desparte oficial.
Este forma oficiala a ruperii legăturii definitiv a relației conjugale încheiate prin căsătorie.
Căsătoria după cum am arata în secțiunile precedente este un contract legal între un bărbat și o femeie în vederea formarii unei familii la aceasta legătura participa și statul care oficiază și recunoaște familia nou formata. Acestea fiind expuse nu se poate ca b#%l!^+a?despărțirea cuplului sa se fac afara ca statul sa ia la cunoștința.
Cererea de divorț sau petiția de divorț este soluționata de o instanța după ce este înregistrata . Cererea de divorț după cum s-a demonstrat este înaintata cel mai frecvent de către femei.
Aceste lucru se explica din punct de vedere istoric și juridic în felul următor. O perioada mare de timp din istoria omenirii divorțul a fost reglementat ca din punct de vedere al sancțiunii ,in urma lui stabilindu-se cupla unuia dintre soți. O practica recunoscută este lăsarea în seama femeii procedura de demararea a divorțului, adică soțul o las ape soție sa înregistrează cererea de divorț lui atribuindu-se toata vina.
După ce s-a abandonat acest principiu de divorț a crescut numărul bărbaților care au solicitat divorțul.
In urma divorțului legăturile conjugale încetează legal iar soții obțin statutul de foști soți. Astfel divorțul duce la distorsiunea legăturilor de familie ,la distorsiunea funcției parentale sau la determinarea pierderi unor funcții familiale.
Acomodarea în perioada de după divorț.
După divorț foștii parteneri sunt puși în fata faptului de a se regăsii,de a se adapta la un nou stil de viața ,intr-o așa noua ,cu vecini noi ,stabilirea relațiilor noi de prietenie .
Refacerea vieții după divorț uneori este mai stresanta decât divorțul în sine mai ales pentru partenerul care nu a avut un servici în timpul căsătoriei. Trebuie sa se obișnuiască cu b#%l!^+a?un nivele de trai mai scăzut sau sa se pregătească pentru o noua căsătorie ori sa aibă grija de copii singur.
3.4. Efectele divorțului
A. Psihologice și juridice
Divorțul prin complexitatea sa antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcțiilor familiei. Funcțiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, în cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare de cele mai multe ori negativă. Divorțul are ca efect pierderea funcției psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relațiilor formale și informale ale partenerilor.
În cazul divorțului în care responsabilitățile paterne sunt preluate de părintele căruia i s-a încredințat minorul, în general mama atunci există mai multe variante pentru restructurarea familiei:
O nouă persoană vine în familie preluând îndatoririle partenerului absent.
O nouă persoană intră în familie preluând rolurile conjugale dar nu și pe cele parentale.
O nouă persoană intră în familie realizând o parte din rolurile de partener fără a b#%l!^+a?participa ca soț.
Studiile au dovedit ca multe din cuplurile care divorțează vor reconstrui o familie formând un nou cuplul cu alți parteneri.
Divorțul este un eveniment negativ în viața unui om datorita gravității consecințelor pe care le are, practic nu exista segment din viața persoanei care divorțează care sa nu fie atins, modificat de divorț.
Societatea pe de alta parte nu câștigă nimic în urma eroziunii de noțiune de familie,deoarece familia este sursa proceselor demografice.
Societatea nu are de câștigat de pe urma destrămării familiilor, știut fiind faptul că familia este sursa proceselor demografice, familia este unul dintre factorii care asigură menținerea identității culturii naționale și de asemenea, prin intermediul socializării interne, familia exercită din punct de vedere calitativ o influență serioasă asupra nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală și morală a copiilor și tinerilor, deci a generațiilor viitoare.
Numărul divorțurilor în Europa a înregistrat creșteri semnificative după 1960. Marea Britanie se află pe primul loc deoarece fiecare a treia căsătorie se termină cu un divorț, în Germania 36% din adulți preferă relațiile de parteneriat deoarece divorțul are un cost ridicat, în Rusia au loc 69 de divorțuri la fiecare sută de căsătorii.
În țările unde domină religia catolică numărul divorțurilor este mai mic. În Spania și Grecia se păstrează modelul familiei existente, mai multe generații. În România numărul divorțurilor la suta de căsătorii a evoluat de la 20,2 în 1989 la 30,1 în 1994. utilizând indicatorul număr divorțuri la mia de locuitori constatăm o creștere de la 1,56 în 1989 la 1,88 în 1994.
Chiar dacă divorțul are în prezent consecințe mai puțin dramatice asupra celor care divorțează, chiar dacă din punct de vedere economic copii ai căror părinți au divorțat au mai puțin de suferit, divorțul continuă să antreneze tulburări emoționale puternice. Pentru societate, divorțul constituie o rezolvare democratice a dorințelor cetățenilor, o posibilitate de evitare a traumelor unor cupluri cu relații conflictuale și de evitare a disfuncționalităților educaționale ale unor asemenea relații asupra copiilor minori și posibilității de constituire a unor cupluri normale, funcționale.
3.5.Impactul divorțului asupra psihicului
Psihologii au demonstrate ca apariția divorțului este determinate de nivelul de mulțumire în cuplu. Decizia de a desface căsătoria este o decizie grea. Momentul divorțului declanșează trăirii afective grele atât pentru bărbat cat și pentru femeie.
Chiar și etapa separării aduce trauma cuplului .
Momentul separării sau al divorțului este un moment greu de depășit și depinde de foarte multe condiții în care are loc acest moment. O serie de condiții care condiționează trecere momentului divorțului sunt :acordul/dezacordul părților, durata relației, factorii externi, „investițiile" fiecărui partener (materiale, sentimentale, așteptări, etc.).
Psihologii au sintetizat următoarele repercusiuni ale divorțului:
dificultăți în acceptarea divorțului
trăirea unor emoții negative ca: vinovăție, neliniște, tristețe, panică, uneori chiar depresie, anxietate;
blocarea în acest moment ;
lipsa energiei, a resurselor de a păși mai departe;
transformarea divorțului intr-o catastrofă.
dificultăți de angajare intr-o noua relație;
modificarea atitudinii față de sexul opus.
Chestionar impactul divorțului asupra cuplului.
Secțiunea A
1.Ce vârsta aveți?
a. între 25 și 30 de ani
b. între 30 și 35 de ani
c. între 35 și 40 de ani
2. Persona de sex
a. feminin
b. masculin
3. Ați trecut printr-un divorț ?
a. DA
b. NU
Secțiunea B
4. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră divorțul ?
a. cea mai buna decizie pe care am luat-o
b. cea mai proasta decizie pe care am luat-o
c. un eveniment inevitabil
d. un act firesc fără implicații emoționale
5. Care au fost cauzele divorțului ?
a. dependenta de alcool
b. violenta (verbala/comportamentala)
c. infidelitatea
d. nepotrivirea de caracter
e. alte cauze
6. Ce ați simțit după ce ați divorțat ?
a. am suferit foarte mult
b. nu m-a afectat deloc
c. am fost fericit/a
7. Aveți copii?
a. DA
b. NU
8. In ce mod credeți ca divorțul a afectat copilul dumneavoastră ?
a. copiii au fost afectați în mod irecuperabil
b. copiii nu au fost afectați
c. copiii au fost afectați dar au depășit momentul
9. Cum v-a afectat relația cu prietenii comuni ?
a. cu majoritatea prietenilor comuni am rup relația(erau prietenii lui/ei)
b. cu majoritatea relația s-a răcit
c. prietenii comuni s-au împărțit
d. cu majoritatea relația a rămas la fel ( nu au vrut sa foca parte din vreo tabără)
10. Credeți ca exista vreo șansa de a va împăca cu fostul soț/fosta soție ?
a. DA
b. NU
Metoda de lucru folosită la abordarea chestionarului
La chestionar s-a folosit un eșantion de 12 persoane formate din 6 bărbații și 6 femei cu o vârsta intre 27-40 de ani. Toți au trecut printr-un divorț.
Chestionarul conține 10 întrebări. Întrebările sunt despre impactul divorțului asupra individului si asupra imagini în societate.
Chestionarul este împărțit in doua secțiuni, secțiunea A unde sunt întrebările referitoare la persoana respondentului.
Datorită faptului ca chestionarul este folosit la analiza unui Proiect de Licența ,respondenți au fost anonimi așa ca chestionarul nu conține întrebări cu conținut personal relativ la date personale(nume ,adresa, telefon).
In urma interpretării datelor au obținut un set de 6 diagrame care vor fi expuse in continuarea chestionarului înainte de interpretarea datelor .
Chestionarea s-a realiza în intervalul de timp 7-05- 2015/13-05-2015.
Respondenți au fost din segmentului demografic urban. Pentru o buna reprezentație a segmentului pe vârste s-a urmărit ca respondenți sa fie încadrați în mod egal respectiv cate 4(2 femei si 2 bărbați) din fiecare segment de vârstă 25-30, 30-35 si 35-40.
La elaborarea chestionarului s-a ținut cont de următoarele reguli:
S-au folosit declarații care sunt interpretate în același mod de către membrii de subpopulații diferite ale populației de interes.
S-au folosit declarații în cazul în care persoanele care au opinii diferite sau trăsături vor da răspunsuri diferite.
S-au folosit declarații pozitive sau negative, pentru a evita dubla negație
Nu s-au făcut presupuneri despre respondenți.
S-a utilizat o formulare clară și ușor de înțeles, ușor de înțeles pentru toate nivelurile de educație
S-a utilizat o corectă ortografie, gramatică și punctuație.
S-au evitat elementele care conțin mai mult de o întrebare pe articol
La întrebarea Ce a reprezentat pentru dumneavoastră divorțul ?
Respondenții au răspuns : a. cea mai buna decizie pe care am luat-o
b. cea mai proasta decizie pe care am luat-o
c. un eveniment inevitabil
d. un act firesc fără implicații emoționale
Diagrama aferentă întrebării 4 cu răspunsurile pe categorii de vârsta.
La întrebarea Care au fost cauzele divorțului ?
Respondenții au răspuns :
a. dependenta de alcool
b. violenta (verbala/comportamentala)
c. infidelitatea
d. nepotrivirea de caracter
e. alte cauze
1.2 Diagrama aferenta întrebări 5 cu răspunsurile împărțite pe gen.
La întrebarea In ce mod credeți ca divorțul a afectat copilul dumneavoastră?
Respondenții au răspuns : a. copiii au fost afectați în mod irecuperabil
b. copiii nu au fost afectați
c. copiii au fost afectați dar au depășit momentul
1.3 Diagrama aferenta întrebări 8 cu răspunsurile împărțite pe categorii de vârstă.
La întrebarea Cum v-a afectat relația cu prietenii comuni ?
Respondenții au răspuns :
a. cu majoritatea prietenilor comuni am rup relația(erau prietenii lui/ei)
b. cu majoritatea relația s-a răcit
c. prietenii comuni s-au împărțit
d. cu majoritatea relația a rămas la fel ( nu au vrut sa facă parte din vreo tabără)
1.4 Diagrama aferenta întrebări 9 cu răspunsurile împărțite pe categorii de vârstă și gen.
La întrebarea Credeți ca exista vreo șansa de a va împăca cu fostul soț/fosta soție ?
Respondenții au răspuns : a. DA
b. NU
1.5 Diagramă aferentă întrebări 10 cu răspunsurile împărțite pe categorii de răspuns.
Studiu de caz Cuplul Prigoana
La ora actuală în România divorțul numai reprezintă un subiect tabu.
Am ales sa realizez un studiu de caz referitor la divorțul cuplului Adriana Bahmuțeanu si Silviu Prigoană.
Un divorț controversat care a avut o curbă deosebită, de creștere a audienței, creând în rândul societății românești o paletă largă de tipologii. S-a remarcat în ultimi ani o creștere considerabilă în rândul societății românești a interesului față de aspectul vieții private a anumitor vedete.
Am avut de ales pentru realizarea studiului un cuplu celebru care a trecut printr-un divorț. Cupluri celebre care au trecut printr-un divorț mediatizat și din care am putut să-mi aleg perechea au fost:
Mioara și Petre Roman
Unul dintre cele mai șocante si neașteptate divorțuri a fost cel al șarmantului politician si al șotiei sale. După un mariaj de 30 de ani, Petre Roman a pus capăt si si-a luat viața de la 0 alături de tânăra Silvia Chifiriuc. Pe cât de discretă a fost doamna Roman, pe atât de expresive au fost imaginile publicate în ziarele de scandal din Romania.
Adelina Pestrițu și Liviu Varciu
Reintrat de curând în gratiile televiziunilor, Liviu Vîrciu a făcut o vedetă din șotia lui când au divorțat, la un an după căsătorie. La fel de mediatizat ca și celelalte divorțuri, al lor se continuă si în zilele acestea din cauza foarte deselor relații amoroase a celor doi, ocazie cu care reporterii nu încetează să-i întrebe daca se mai împacă.
Romanița si Adrian Iovan
După primul scandal în care numele celor doi au apărut într-un caz de omor în legitima apărare, după o nuntă fabuloasă si nașterea unui băiețel, creatoarea de moda Romanița Iovan și pilotul Adrian Iovan, au decis ca nu mai au ce sa-si spună și nici măcar copilul nu-i mai poate ține împreună.
Mihaela Rădulescu si Elan Schwartzenberg
Acest divorț a apărut multe săptămâni pe primele pagini ale tabloidelor și în prime-time-urile televiziunilor, mai ales că după anunțarea lui, s-a aflat și despre relația Mihaelei cu mai tânărul Dani Otil, colegul de la Antena 1. Căsnicia Mihaelei cu Elan a fost binecuvântată cu un fiu, Ayan, care după divorț a rămas în custodia mamei sale.
Oana Zăvoranu si Pepe
Acest cuplul a ținut captivă atenția publicului mai multor canale de televiziune, fiind mediatizat intens tip de câteva luni. Mariajul a dura 5 ani și nici până azi nu se știe exact care a fost motivul divorțului, datorită mediatizări intense și diverselor ipoteze lansate în media.
Ștefan Bănică jr. și Andreea Marin
Ștefan Bănică jr. și Andreea Marin s-au căsătorit în ianuarie 2006, în Statele Unite, după o relație de peste doi ani. Pe 15 decembrie 2007 s-a născut fiica lor Violet.
Cele două vedete au format unul dintre cele mai frumoase și mai mediatizate cupluri mondene din România. Relația lor a fost însă constant sub presiune, atât din exterior, cât și din interior. În luna ianuarie 2013 au anunțat că numai formează un cuplu iar mai târziu au divorțat.
Monica Gabor si Irinel Columbeanu
Viața cuplului Columbeanu s-a desfășurat integral în presa. Ce nu a văzut publicul larg, nu a existat. S-au căsătorit în 2006 și au divorțat în 2011. Au o fetiță care a rămas în custodie la Irinel Columbeanu.
Bianca Drăgușanu si Victor Slav
Au format un cuplu după ce în prealabil Bianca Drăgușanu formase un cuplu cu Cătălin Botezatu. Cei doi au format un cuplu timp de un an , s-au cunoscut ,s-au îndrăgostit , s-au căsătorit cu toată publicitatea de rigoare și la câteva luni au divorțat, tot cu publicitate.
Pentru realizarea studiului am citit ziare online și am vizionat emisiuni pe internet, toate aceste surse ajutându-mă să îmi conturez anumite concluziile mai jos expuse.
La realizarea studiului am folosit metode empirice și tehnici informatice. Sursele tehnice de care m-am folosit au fost internetul, rețelele sociale si forumurile mondene.
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoana
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoana sunt cel mai controversat cuplu din viața mondenă româneasca.
Cei doi s-au căsătorit pentru prima data în toamna anului 2003, după o relație care dura de un an.
Căsătoria de atunci s-a desfășurat în mare secret, iar luna de miere și-au petrecut-o în Olanda, însă la întoarcere au depus actele de divorț, care s-a finalizat în doar câteva zile. În Ianuarie 2004 Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoana făceau din nou acte la primărie și mai apoi nuntă la Las Vegas.
La trei luni de la a doua căsătorie însă, soțul a intentat un nou divorț, dar la scurt timp s-a răzgândit și a renunțat. La puțin timp, în august a introdus iarăși acțiunea de divorț care s-a finalizat în toamna anului 2004.
A treia lor căsătorie a avut loc pe 31 august 2005, cuplul s-a căsătorit din nou, însă nici această căsătorie nu a durat, căci în ianuarie 2007 s-a pronunțat și ultimul divorț. La puțin timp după cel de-al treilea divorț Adriana a rămas însărcinată, dăruindu-i lui Silviu un băiețel, Maximus Mihai, al treilea al afaceristului.
În mai 2009 cuplul s-a căsătorit la Primăria sectorului 3, pentru a patra oară, însă în mare secret, cununia civilă fiind oficiată de însuși primarul sectorului 3, Liviu Negoiță.
Cronologia relației Cuplului Prigoana
2003 În toamna lui 2003 Adriana si Bahmuțeanu s-au căsătorit prima datĂ.
2003 Tot in 2003 la întoarcerea din luna de miere au divorțat.
2004 În ianuarie 2004 cuplul s-au căsătorit pentru a doua oara.
2004 în august 2004 au depus din nou actele de divorț.
2005 Pe 31 august 2005 a avut loc a treia căsătorie a cuplului.
2007 In ianuarie 2007 cei doi au divorțat din nou.
2009 In mai 2009 Adriana si Silviu s-au căsătorit pentru a patra oara.
2012 Divorțează.
2013 Se recăsătoresc.
2015 Iar divorțează.
Am ales acest cuplu deoarece poate oferii date cât mai ample ,având în vedere numărul de divorțuri pe care acest cuplu le-a avut.
Numărul mare de divorțuri le-a adus și o popularitatea ridicată în rândul unui număr ridicat de segmente demografice.
Dar mai întâi să cunoaștem personajele care fac parte din acest cuplul celebru.
Silviu Prigoană (n. 22 decembrie 1963, Gherla) este un om de afaceri și politician român, acționar principal al Rosal Grup și fondator al postului de televiziune Realitatea TV, deputat de București din partea PD-L în legislatura 2008-2012.
Adriana Cristina Bahmuțeanu s-a născut pe data de 7 mai 1974, este o jurnalistă care a cochetat și cu actoria. Aceasta are o relație tumultoasă cu afaceristul Silviu Prigoana cu care s-a căsătorit de mai multe ori si cu care are 2 copii: Maximus Mihai si Eduard Gabriel.
Relația Prigoană a fost mediatizată intens atât în presa scrisa cât și în mas media.
Televiziunile care au dezbătut subiectul și au făcut promovat subiectul realizând ratinguri în mediu urban și rural datorită acestui scandal sunt : Antena 1, Antena 3, Kanal D, Pro Tv, Prima Tv, Realitatea …..,nu există practic televiziune care să nu fi difuzat știri legate de acest cuplu.
În presa scrisă menționăm numai câteva ziare care au scris despre acest cuplu Cancan,Click, Libertatea, Adevărul, Cațavencii, Revista 22, Evenimentul Zilei.
Am urmărit evoluția acestui cuplu atât în presa scrisa cât și în televiziune. De-a lungul relației imaginea li se deteriorează pe măsură ce cuplul mediatizează din ce în ce mai des relația lor.
De la un divorț la altul , publicul își pierde interesul așa că protagoniștii trebuie să ridice miza, apar din ce în ce mai multe detalii sordide din viața privată..
Adriana Bahmuțeanu este cea care inițiază aparițiile mediatice și arunca în presă diferite acuzații. Acuzații care de cele mai multe ori nu sunt altceva decât false subiecte menite să crească popularitatea.
La început acest tip de apariție aducea simpatia sau mila publicului ca pe măsură ce sunt din ce în ce mai dese să atragă o imagine negativă. În urma acestor aparții cel mai mult a avut de suferit imaginea femei care s-a transformat din victimă în agresor ca apoi să obțină statutul de scandalagioaică sau mahalagioaică.
La ora actuală s-a ajuns la o anumită saturație a publicului iar divorțul cuplului numai atrage decât un anumit segment de audiență fidelă.
Marea majoritatea a publicului a ajuns la concluzia că divorțul dintre cei doi este de fapt un mijloc de publicitate.
S-a încercat și o conturarea negativă a bărbatului și deși Silviu Prigoana a avut diverse ieșiri în mas media menite să-l transforme într-un bădăran sau mojic până la urma ambele personaje au obținut același statut și anume șarlatani către mediatizează un divorț în dorința de a-și face publicitate.
Se observă o tendința a publicului tot mai mare în a ignora acest subiect datorită saturației aduse de acest subiect cât și o convingere tot mai predominantă în rândul publicului că de fapt divorțul este o metodă de publicitatea , cuplul în realitate ne trecând prin situațiile tragice pe care le relevă ziariștii ci mai degrabă cu sânge rece calculând fiecare apariție la televizor în vederea obținerii de capital mediatic.
De-lungul anilor totuși protagoniștii acestui cuplu au reușit să transforme instituția divorțului într-un reality show.
Cel mai mult de câștigat de pe urma mediatizări divorțurile a avut de câștigat Adriana Bahmuteanu.
Aceasta fiind o jurnalistă mediocră, neexcelând în meseria ei a avut nevoie de o rampă de lansare, divorțurile au ajutat-o să obțină statutul de vedetă ,deși nu există un talent anume sau o abilitate deosebita astăzi este cunoscută în urma divorțurilor.
În memoria colectivă a publicului Adriana Bhamuteanu este cunoscută numai datorită divorțurilor deși a avut emisiuni pe care le-a moderat nu a reușit să își contureze o imagine ca moderator de talk show în rândul auditoriului ci numai ca fostă nevastă sau actuala nevastă a lui Silviu Prigoană.
În urma acestor divorțuri Adriana a beneficiat constant de atenția televiziunilor, a fost invitată la talk showuri unde își expune viața privată pentru a avea mai multă recunoaștere publică.
Deși a încercat constant să contureze o imagine negativă soțului nu a reușit . Credibilitatea i-a fost scăzută și datorită faptului că soțul (Silviu Prigoana) suferă de o dezabilitate ,având un membru inferior lipsă, astfel această dezabilitatea a rămas constant în subconștientul publicului și orice încercarea de a atrage atenția asupra lui sau orice conturare negativă ( s-a încercat transformarea lui într-un soț violent) simpatia pentru dezabilitatea pe care o are a rămas permanent în subconștientul publicului.
Credibilitatea Adrianei a fost puternic afectată și datorită oscilației ei între adevăr si minciună (își schimba varianta de la emisiune la emisiune).
Imaginea lui Silviu Prigoană a fost constantă el rămânând în memoria colectivă a publicului de afaceristul/omul politic căsătorit cu o pseudo vedetă.
Consider că aceasta nu a avut de suferit foarte mult și datorită umorului pe care l-a afișat vis-a vis de dezabilitatea pe care o are , conturându-si o imagine a omului supraviețuitor care a trecut peste o dramă ( a suferit un accident de munca în care și-a pierdut piciorul) și a reușit să devină un om de succes în ciuda dezabilitați pe care o are.
Totuși lipsa de consecvența în ceea ce privește căsătoria lui cu Adriana Bahmuțeanu ne face sa ajungem la concluzia că este părtaș la întreg circul mediatic pe care îl face soția sa dacă nu chiar este scenaristul principal .
CONCLUZII
Divorțul în societatea moderna este un eveniment foarte des întâlnit.
Bazele fundamentale ale căsătoriei sunt adesea supraevaluate iar partenerii ajung datorita disensiunilor pe care le dezvolta de-a lungul căsătorie sa divorțeze.
Factorii care favorizează și predispun căsătoria la divorț sunt numeroși și de diferite naturi însă cei mai importanți care se desprind din demersul nostru analitic sunt cei de ordine economica și cei de ordine afectiva .
Consecințele divorțului asupra vieții persoanei care divorțează sunt devastatoarea și la fel ca căsătoria ating majoritatea segmentelor din viața social a persoanei.
Exista anumite situații în care divorțul poate sa fie evitat însă depind de factorii care au determinat parteneri sa formeze cuplul.
La ora actuala în societatea noastră divorțul este un eveniment care ia amploare pe zi ce trece,aceasta rada de divorțialități în continuă creștere se traduce printr-o liberalizare exacerbata a conduitei morale în ceea ce privește viața de cuplu .
Partenerii se căsătoresc fie fără sa se cunoască fie din interes fie din plictiseala.
Normele juridice nu mai sus la fel de stricte ca în alte secole astfel a dus la tratarea căsătorie și implicit a divorțului cu lipsa de seriozitatea.
Familia în sine are de suferit deoarece pentru societate divorțul nu prezintă nici o valoare.
Societatea bazându-se pe natalitate și fertilitatea iar divorțul fiind unul dintre factorii care împiedică creșterea natalității.
Disoluția familiala nu ajuta la fertilitate sau natalitate chiar împiedică. În ciuda faptului ca divorțul este un fenomen traumatizant pentru individ este un eveniment în continuă creștere.
BIBLIOGRAFIE
Albu, Emilia, „Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie”, Editura Aramis Print, București, 2002.
ALEXANDRU COSTIN, VASILE GRECU, VINTILA.,GAFTOESCU, CONSTAN TIN TEGANEANU, GHEORGHE,VLADESCU-RÀCOASA, ANIBAL TEODORESCU,,GHEORGHE CRONT, RADU DIMIU, OVID SACHELARIE,,GHEORGHE NICOLAIASACartea Românească de Învățătură” din 1648,ed. Academiei Republici Populare Române,Bucuresti, 1961
Anthony Gidens – “Sociologie”, Editura BIC ALL, București , 2001.
Asistența social în perioada de tranziție, problem și modalități de soluționare, Chișinău, 2000, “Cosencințele divorțului asupra copiilor”, Angela Miron și Maria Bulgaru
Catalin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coordonatori) “Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993.
Dan Baciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Adolescenții și Familia, București, Edit. Științifică și Enciclopedică, 1987.
Dumitru Radu, “Îndrumări misionare”, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1986
F. Mănoiu, V. Epureanu. „Asistența socială în România”. -București, 1997, cap.II.
Georgescu, M.-A. (2005), Sociologie, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință,.
Hudițeanu, Alexandru, „Devianța comportamentală la elevi. Cunoașterea, prevenirea și soluționarea devierilor comportamentale ale elevilor”, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001.
Iluț, P. (1996), „Familia și gospodăria”, în Rotariu, T., Iluț, P., coord. (1996), Sociologie, Cluj-Napoca, Editura Mesagerul.1996
Ion Mihăilescu, „Familia în societățile europene”, Editura Universității din București, 1999, București.
Lisa Parkinson,Separarea, divorțul și familia, București, 1993.
M. Voinea, Sociologia familiei, București, 1993.
Maria Voinea, Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, 1996, București.
Mihai Vizitiu, Familia în învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în volumul „Familia creștină azi”, Ed. Trinitas, Iași, 1995.
Mihăilescu, I. (2003), Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz, Iași, Polirom.
Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Voicu, Butoi, Tudorel, „Psihologie judiciară”, Casa de Editură Șansa, București, 1994,
Nicolae Petrescu, Primitivii. Organizare-Instituții, credințe-mentalitate ,Ed.Casa Scoalelor,Bucuresti, (1944)
Niculina Ciuperca , Divortialitatea Un Fenomen Demografic Cu Implicatii Majore in Viata Societatii, Suport de curs,
Petru Iliuț, Sociopsihologia și antropologia familiei, .
Sorin M.Rădulescu, Sociologia problemelor sociale ale vîrstelor , adaptat după Judith S. Wallerstein and Sandra Blakeslee, Second Chances. Men, Women and
Children. A Decade after Divorce, New Zork, Ticknor and Fields, 1989,
Stelian Scaunaș, Sociologia familiei,
V. Hanga, “Mari legiuitori ai lumii”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1977
Vasile Talpoș, Studiu introductiv in Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999,
Resurse web
http://dexonline.ro/definitie/poligamie
http://unstats.un.org/unsd/demographic/sconcerns/mar/mar2.htm#IWM
http://www.divorcesource.com/ds/main/categories-192.shtml
http://www.insse.ro/cms/ro
=== CUPRIΝS ===
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….……2
Capitolul 1. DEGRADAREA FAMILIEI PRIN DIVORȚ …………………………………..4
I.1. Istoria divorțului în Europa………………………………………………………………14
I.2 Considerații generale asupra divorțului. …………………………………………………19
I.3. Divorțul – procesul de desfacere a căsătoriei……………………………………………22
I.4. Cauzele generale ale divorțurilor………………………………………………………..22
Capitolul II EVOLUȚIA DIVORȚIALITĂȚII ÎN ROMÂNIA……………………………..24
II.1. Modificarea atitudinii față de divorț……………………………………………………24
II.2. Legislația cu privire la divorț……………………………………………………………24
II.3.Factori determinanți ai divorțialității în România………………………………………25
CapitolulIII. DIVORȚUL……………………………………………………………………27
III.1.Sociologia familiei………………………………………………………………………27
III.2.Divorțul și urmările sale…………………………………………………………………29
III.3. Etapele degradări b#%l!^+a?căsătoriei…………………………………………………………30
III.4. Efectele divorțului………………………………………………………………………32
III.5.Impactul divorțului asupra psihicului…………………………………………………..34
STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………………42
CONCLUZII…………………………………………………………………………………46
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..47
=== ВIВLIΟGRАFIE ===
BIBLIOGRAFIE
Albu, Emilia, „Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie”, Editura Aramis Print, București, 2002.
ALEXANDRU COSTIN, VASILE GRECU, VINTILA.,GAFTOESCU, CONSTAN TIN TEGANEANU, GHEORGHE,VLADESCU-RÀCOASA, ANIBAL TEODORESCU,,GHEORGHE CRONT, RADU DIMIU, OVID SACHELARIE,,GHEORGHE NICOLAIASACartea Românească de Învățătură” din 1648,ed. Academiei Republici Populare Române,Bucuresti, 1961
Anthony Gidens – “Sociologie”, Editura BIC ALL, București , 2001.
Asistența social în perioada de tranziție, problem și modalități de soluționare, Chișinău, 2000, “Cosencințele divorțului asupra copiilor”, Angela Miron și Maria Bulgaru
Catalin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coordonatori) “Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993.
Dan Baciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Adolescenții și Familia, București, Edit. Științifică și Enciclopedică, 1987.
Dumitru Radu, “Îndrumări misionare”, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1986
F. Mănoiu, V. Epureanu. „Asistența socială în România”. -București, 1997, cap.II.
Georgescu, M.-A. (2005), Sociologie, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință,.
Hudițeanu, Alexandru, „Devianța comportamentală la elevi. Cunoașterea, prevenirea și soluționarea devierilor comportamentale ale elevilor”, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001.
Iluț, P. (1996), „Familia și gospodăria”, în Rotariu, T., Iluț, P., coord. (1996), Sociologie, Cluj-Napoca, Editura Mesagerul.1996
Ion Mihăilescu, „Familia în societățile europene”, Editura Universității din București, 1999, București.
Lisa Parkinson,Separarea, divorțul și familia, București, 1993.
M. Voinea, Sociologia familiei, București, 1993.
Maria Voinea, Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, 1996, București.
Mihai Vizitiu, Familia în învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în volumul „Familia creștină azi”, Ed. Trinitas, Iași, 1995.
Mihăilescu, I. (2003), Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz, Iași, Polirom.
Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Voicu, Butoi, Tudorel, „Psihologie judiciară”, Casa de Editură Șansa, București, 1994,
Nicolae Petrescu, Primitivii. Organizare-Instituții, credințe-mentalitate ,Ed.Casa Scoalelor,Bucuresti, (1944)
Niculina Ciuperca , Divortialitatea Un Fenomen Demografic Cu Implicatii Majore in Viata Societatii, Suport de curs,
Petru Iliuț, Sociopsihologia și antropologia familiei, .
Sorin M.Rădulescu, Sociologia problemelor sociale ale vîrstelor , adaptat după Judith S. Wallerstein and Sandra Blakeslee, Second Chances. Men, Women and
Children. A Decade after Divorce, New Zork, Ticknor and Fields, 1989,
Stelian Scaunaș, Sociologia familiei,
V. Hanga, “Mari legiuitori ai lumii”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1977
Vasile Talpoș, Studiu introductiv in Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testament, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999,
Resurse web
http://dexonline.ro/definitie/poligamie
http://unstats.un.org/unsd/demographic/sconcerns/mar/mar2.htm#IWM
http://www.divorcesource.com/ds/main/categories-192.shtml
http://www.insse.ro/cms/ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Divortul In Societatea Moderna (ID: 127419)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.