Divertismentul In Televiziune

INTRODUCERE

Societatea moderna a fost încă de la începuturi însetată de informații și este pe zi ce trece tot mai tentată de cultul informației. Mai mult, structura administrativă a statelor moderne, noul mod de viață și de muncă, determinat de continua dezvoltare industrială, face absolut necesar pentru supraviețuire un nivel cât mai ridicat de specializare, de educație, de informare.

Motivele pentru care oamenii epocii in care trăim consuma cât mai mai multă informație sunt variate: noile condiții de muncă cer un standard de specializare cât mai ridicat, succesul social presupune o educație corespunzătoare, relațiile interumane cer o anumită cultură, apariția cultului informării științifice și enciclopedice și lumina deosebit de favorabilă pe care o produce omul informat.

Întreaga civilizație modernă a fost educată în setea de informare, în cultul științific, în dorința unanimă de noi și noi date despre cât mai multe subiecte, din cât mai multe sfere de activitate.

De ce, totuși, televiziunea a avut o astfel de dezvoltare și a căpătat o astfel de importantă? În primul rând pentru că este cel mai ieftin mijloc de informare în masă, lucru deloc de neglijat într-o economie mondială caracterizată de decalaje enorme între diferite categorii de oameni. De altfel, se poate constata că orice om, odată aflat în posesia unui televizor, are acces circa gratis (dacă nu punem la socoteală abonamentul și curentul electric) la informație.

Lucrarea de față "Divertismentul în televiziune" este structurată în două parți majore. Prima parte prezintă istoria televiziunii, funcțiile mass-media, teoriile referitoare la televiziune și impactul acesteia asupra publicului. Cea de-a doua parte cuprinde studiul aplicativ privind preferințele românilor asupra programelor din grila TV și a percepției influenței acestora asupra personalității și comportamentului, care a fost realizat pe un număr de 250 de respondenți.

Luând în considerare rezultatele studiului, s-a concluzionat faptul că este necesar ca timpul petrecut în fața televizorului să fie cât mai redus, fiind mai avantajos ca momentele libere să fie alături de cei dragi la o plimbare, piesă de teatru sau jocuri de societate.

Este important de menționat că televiziunea are un impact major asupra oamenilor și stă în puterile noastre să facem din acest mijloc mass-media o unealtă și nu un inamic.

Capitolul I

1.1 Istoria televiziunii

Mai jos vor fi prezentate câteva date din istoria televiziunii ce vor sublinia implicit caracterul dinamic și ritmul din ce în ce mai rapid pe care acest mijloc de informare l-a înregistrat de-a lungul evoluției sale.

Marconi este cel care a inventat minunea prin care s-a putut transmite sunetul la distanță prin eter, iar acest lucru a marcat finalul monopolului absolut al tiparului asupra răspândirii în masă a informației (numit și sfîrșitul "galaxiei Gutenburg").

Apărea „galaxia Marconi”, deocamdată numai pentru sunet, pas ce avea să fie urmat curând de încă unul: transportarea la distanță, prin eter, a imaginii și sunetului-adică televiziunea. Această etapă avea să consfințească apariția unui nou canal: audiovizualul.

În afară de Marconi printre precursori trebuie să-i amintim și pe Lee De Forest ("părintele radioului"), autorul oscilatoarelor, pe Zworykin, autorul iconoscopului și cinescopului și, mai ales, pe John Logie Baird, inginer scoțian, autorul primului sistem profesionist de transmitere a unui program de televiziune, în anul 1924. Dar, cu doi ani înainte (1922) America deja cunoscuse televiziunea din demonstrații practice. De anul 1928 se leagă două evenimente: existența unui prim sistem de transmisii în program bine fixat (de trei ori pe săptămână) și transmisia directă a primei piese de teatru, ambele înregistrate în S.U.A.-statul New York. În aceeași perioadă Anglia începe transmisii zilnice.

Primele emisiuni regulate de televiziune au fost transmise de postul BBC prin procedeul mecanic pus la punct de John Logie Baird. Prima stație veritabilă de televiziune a luat naștere în Germania, la Berlin, în anul 1935, cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Primul reportaj de televiziune a avut loc în Anglia în 1952 – în direct – cu ocazia funeraliilor regelui George al VI-lea și îndeosebi cu ocazia încoronării fiicei sale, Elizabeth a-II-a. Este prima dată în istoria engleză când "audiența televiziunii o depășește pe cea a radioului."

În „Comunicare audio-video”, prof. dr. Ion Stavre vorbește despre sistemele de codare a semnalului imagine, de unde putem afla că primul sistem color de televiziune care a apărut este NTSC (după o jumătate de secol de folosință, marea majoritate a transmisiilor NTSC din SUA vor fi înlocuite de ATSC pe 12 iunie 2009 și pe 31 august în Canada) și că există un standard american, dar și unul european pentru acest sistem. Brevetat de către Grey în 1929 și considerat ca fiind baza sistemelor de televiziune apărute ulterior, sistemul NTSC a fost adoptat și în Japonia, unde emisiunile în culori încep în 1960.

În Franța, în anul 1956, cercetările lui Henri De France au dezvoltat o nouă normă de codare a semnalului video color, structurată diferit față de sistemul NTSC și cunoscută sub denumirea de SECAM (SÉquentiel Couleur À Mémoire). La numai șase ani de la această realizare, în 1962, Walter Bruh de la firma Telefunken din Germania, perfecționează sistemul PAL (Phase Alternate Line) – sistem analog de codificare al semnalelor de televiziune color, care este o variantă îmbunătățită a sistemului NTSC, potrivit spuselor lui Ion Stavre.

Europa s-a împărțit în două tabere, având în vedere apariția unor noi sisteme dezvoltate pe baza NTSC: în Germania și Anglia au început emisiunile în culori (anul 1967) în sistem PAL, iar Franța și U.R.S.S. au adoptat sistemul SECAM. Anglia și Franța au trecut la normă de televiziune de 625 de linii și 25 de cadre pe secundă (50 de câmpuri pe secundă pentru sistemele PAL și SECAM), o a doua normă de televiziune fiind de 525 de linii și 30 de cadre pe secundă pentru sistemul NTSC.

Spre deosebire de normele NTSC și PAL, la care cele două semnale de culoare (U=R-Y și V=B-Y) se transmit simultan, în modulație de fază, la norma SECAM se transmite doar un semnal de culoare odată și se folosește din linia precendentă informația despre cealaltă culoare. Pentru stocarea aceastei informații se folosește un dispozitiv analogic de memorare (delay line). Durata unei linii este de 64 μs. Datele pentru culoare se transmit în modulație în frecvență, ceea ce dă o mai bună stabilitate a culorilor emisiunilor TV.

Și iată cum, încă din deceniul al treilea, televiziunea se instalase puternic în obișnuințele publicului. Vor mai trece încă alți douăzeci de ani timp în care eforturile de pionierat vor fi continuate la altă scară, cu investiții din ce în ce mai importante. Televiziunea devenea un canal de comunicare scump dar care oferea în același timp teren propice afacerilor uriașe atât pe piața programelor, cât și pe aceea a utilajelor și echipamentelor tehnice.

În fruntea cercetărilor care aveau să scoată televiziunea din faza experimentală s-au plasat Anglia (cu BBC), America, Franța, Olanda, Germania, țările europene mergând – de regulă – pe finanțarea cercetărilor de către state, în timp ce, pe continentul american capitalul privat a fost aproape de la început motorul procesului de dezvoltare. Cert este însă faptul că la sfârșitul deceniului al cincilea se putea vorbi despre o televiziune ieșită din epoca pionieratului și a încercărilor. Apar instituții bine constituite, puternice, organizate pe principiile manageriatului modern, cu profesionalizarea din ce în ce mai marcată a corpurilor de realizatori și tehnicieni.

Drumul spre televiziunea digitală a început în 1982 prin adoptarea unui standard unic pe plan mondial de codare digitală a semnalelor de imagine în cadrul studiourilor de televiziune.

În România primele teste în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor apar în 1928. În acest an fizicianul George Cristescu publică prima lucrare științifică din România despre televiziune și propune un sistem nou de explorare a imaginii TV realizând și anumite experimente în acest sens. În 1935 inginerul Sergiu Condrea a propus o metodă de reducere a benzilor laterale de frecvență a semnalelor de televiziune prin transmisia exclusivă a punctelor mobile ale imaginilor. În anii '30 au fost publicate mai multe lucrări de popularizare, în paralel cu articole în revistele de specialitate: Televiziunea (Constantin Săulescu, Felix Popp, 1936), Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea (Mihai Konteschweller, 1938).

Au existat mai multe momente experimentale în cadrul televiziunii românești (în anul 1953 a fost conceput și construit primul emițător de televiziune românesc, în ianuarie 1955 a fost obținută prima imagine inteligibilă). Prima emisiune a stației experimentale din București s-a difuzat pe 21 august 1955, între orele 20:00 și 22:00.

Până în noiembrie 1955 programele s-au difuzat cu intermitență. Din 12 noiembrie, emisiunile au fost difuzate cu regularitate sâmbăta, între orele 19:00 și 21:00, transmițându-se câte un documentar și un film artistic. În decembrie 1955, emisiunile au fost extinse și în cursul săptămânii, special pentru a putea fi recepționate la expoziția „Aspecte ale construcției pașnice în URSS”. Pe 28 și 29 decembrie a fost transmis filmul „Desfășurarea”, iar pe 30, 31 decembrie și 1 ianuarie 1956 au fost transmise documentarele „376 de zile”, „La Polul Nord”, „Maeștrii sportului”, „Schiorii sovietici”.

În 1956 emisiunile experimentale au constat în continuare din filme artistice și documentare, jurnale de actualități, desene animate. Stația experimentală de televiziune și-a încetat emisia o dată cu înființarea postului public.

Anul 1970 reprezintă înființarea noului sediu al Televiziunii Române, proiectat pentru o producție de circa 50-60 de ore de program săptămânal, cifră cu mult peste realitatea programului realizat și transmis efectiv în deceniul al optulea și la începutul deceniului următor.

Putem conchide că perioada de maturitate a televiziunii poate fi situată în anii 1960, deși ea va continua să se dezvolte și să se modifice semnificativ într-un ritm tot mai alert.

1.2. Funcțiile mass-media

Relația dintre mass-media și societate se pune în termeni de consecințe globale (funcții), de ansamblu de influențe (efecte) sau de misiuni atribuite acestor sisteme (roluri). Adeseori, termenul de funcție cumulează cele trei posibilități. Așa cum sublinia Denis McQuail, noțiunea de funcție poate fi folosită cu sensul de „scop, de consecință ori de cerință sau așteptare – și poate căpăta chiar și alte înțelesuri.

Stabilirea și cercetarea funcțiilor mass-media reprezintă o problemă care întâmpină dificultăți atât la nivelul teoriei (concepției despre funcții), cât și la cel al operaționalizării.

Încercându-se un inventar al funcțiilor mass-media, ca proces social tipic societăților moderne, au apărut evidente două dificultăți:

dificultatea cercetărilor comparative între societăți diferite ca structură și nivel de dezvoltare;

imposibilitatea de a discerne cât din efectele acestui proces se datorează funcțiilor specifice ale mass-media și cât altor procese concomitente, precum educația instituționalizată, cultura orală, sistemul politic etc.

Prin urmare, un asemenea demers împinge teoria spre o dezvoltare speculativă. Tentativa depășirii acestor dificultăți au făcut-o Merton și Lazarsfeld, care au propus un nivel mediu de analiză, și anume, studierea „structurilor concrete ale comunicațiilor sau studierea metodelor comunicării de masă”. Au fost stabilite, astfel, în contexte sociale determinate, funcții tipice.

De pildă, pentru reviste, Malcom Wiley stabilește următoarele funcții: a) de informare; b) de analiză a informațiilor; c) de constituire a unui „cadru general”; d) distractivă (loisir); e) enciclopedică (furnizare de informație suficient de diversificată).

Exprimând exigența ucestor dificultăți au făcut-o Merton și Lazarsfeld, care au propus un nivel mediu de analiză, și anume, studierea „structurilor concrete ale comunicațiilor sau studierea metodelor comunicării de masă”. Au fost stabilite, astfel, în contexte sociale determinate, funcții tipice.

De pildă, pentru reviste, Malcom Wiley stabilește următoarele funcții: a) de informare; b) de analiză a informațiilor; c) de constituire a unui „cadru general”; d) distractivă (loisir); e) enciclopedică (furnizare de informație suficient de diversificată).

Exprimând exigența unei analize integraliste asupra comunicării de masă, pentru a compensa astfel cadrul fragmentarist al modelului său, H.D.Lasswell menționează trei funcții ale mass-media:

de „supraveghere a mediului”;

de „coordonare a diferitelor părți ale societății în răspunsul dat mediului”;

de transmitere a „moștenirii sociale”, altfel spus, de trecere a tradițiilor de la o generație la alta.

Mihai Coman prezintă un inventar al funcțiilor mass-media. Autorul citează cele mai semnificative nume, dintre care pot fi menționate:

Leo Thayer, care identifică funcțiile de: „a) socializare (oferă material pentru discuțiile dintre oameni); b) identitate (ritmează existența noastră cotidiană, dându-i un contur specific); c) mitologizare (creează modelele simbolice de profunzime ale culturii noastre); d) compensare (oferă experiențe afective, vicariale); e) informare (distribuie date despre realitate); f) divertisment (transmite mesaje ce ocupă timpul liber); g) educație (contribuie la modelarea indivizilor)”.

Francis Balle, care are în vedere trei funcții:

„de inserție socială”;

„de recreere”;

„de purificare sufletească”;

Denis McQuail, care „stabilește două mari familii de funcții:

pentru societate ca ansamblu:

de informare;

de corelare (socializare);

de asigurare a continuității;

de divertisment;

de mobilizare;

pentru indivizii luați în parte:

de informare;

de stabilire a identității personale;

de integrare în societate;

de divertisment”.

Bernard Cathelat și Andre Cadet, care propun:

"funcția de antenă (adună informația);

funcția de implicare (dezvoltă dezechilibrele din modurile noastre de viață);

funcția de focalizare (sintetizează reacțiile individuale și sociale);

funcția de prismă (contribuie la schimbarea culturală)."

Modelul cel mai complet de analiză a funcțiilor mass- media este propus de Ch.R. Wright, care nuanțează modelul lui Lasswell, completându-1 cu distincțiile operate de R.K. Merton. El comportă trei niveluri analitice:

stabilirea „activităților de comunicație de bază” realizate prin intermediul mass-media;

stabilirea registrului funcțional (funcții, disfuncții funcții manifeste, funcții latente etc.), atașat fiecăreia dintre activitățile comunicației de bază;

stabilirea nivelului efectelor acestor activități (societate, sisteme culturale, grupuri, indivizi).

În cadrul oricărei societăți există, în mod necesar, patru activități de comunicație de bază, fară de care echilibrul social ar fi imposibil. Acestea sunt:

„supravegherea mediului”, care se referă la activitățile de culegere și distribuire a informațiilor asupra mediului;

punerea în relație a segmentelor sociale în răspunsul lor dat mediului, cu referire la acele activități de interpretare a informațiilor și de prescriere a conduitelor, de adaptare la evenimentele relatate;

transmiterea moștenirii sociale între generații, ce cuprinde activitățile care se referă la comunicarea "stocului de norme sociale, informații și valori" ale unui grup către o altă generație;

distracția, cu referire la acele activități de comunicare destinate divertismentului, amuzamentului etc.

Putem spune, în general, că cercetările efectuate asupra funcțiilor mass-media procedează fie la stabilirea unei liste de funcții îndeplinite de mesajele comunicate, fie la elaborarea unei teorii speciale (de rang mediu), care implică trei etape:

elaborarea paradigmei analizei funcționale (inventarul funcțiilor mass-media);

formularea "ipotezelor funcționaliste";

aplicarea acestor ipoteze în cercetarea unuia din aspectele comunicării de masă.

1.3. Teorii despre televiziune

Cele mai importante teorii privind efectele televiziunii vor fi sintetizate după cum urmează.

Teoriile efectelor puternice

A1. Modelul „spirala tăcerii”

A fost lansat de către cercetătoarea germana Elisabeth Noelle-Neumann care susține că presa are o putere deosebită de a influența opiniile indivizilor, ffind instrumentul prin care societatea controlează comportamentul fiecărui individ în parte.

Teoria „spiralei tăcerii” se bazează pe cinci premise:

oamenii se tem de izolare și își doresc integrarea în colectivitățile din jurul lor

societatea are tendința de a marginaliza indivizii ce nu se supun normelor acceptate de majoritate

frică de izolare îi determină pe indivizi să verifice constant starea opiniilor publice

aceste evaluări afectează reacțiile publice ale indivizilor care încearcă mereu să se conformeze regulilor de gândire și coportament impuse de societate

pe baza acestor procese de renunțare la nonconformism și de adecvare la normele generale se crează și se menține opinia publică

Puterea de a impune o anume opinie a mass-media conduce la două fenomene:

crearea unei minorități tăcute : grupurile ce nu se regăsesc în discursul mediatic sunt categorii izolate; poziția lor nu afectează mișcarea generală a societății. Prin eliminarea minorităților , mass-media conduc la o uniformizare a discursului social.

crearea unor majorități tăcute: adesea mass-media susțin puncte de vedere ce nu aparțin majorității ci unor lideri,astfel dacă ideile minorității sunt susținute de presă aceasta devine activă, în timp ce majoritatea se retrage din discurs, alunecând astfel pe „spirala tăcerii”.

În concluzie,modelul „spiralei tăcerii” susține, după cum afirma E. Noelle-Neumann, că atunci când se discută subiecte controversate, direcția pe care o va adopta opinia publică va fi sculptată de presă.

A2. Modelul „glonțului magic”.

Făcând o analiză a propagandei naziste, în anul 1939, psihologul Serghei Ciakotin acreditează ideea că un astfel de tip de propagandă este expresia unui „viol psihic” al mulțimilor. El pornește de la teoria reflexelor condiționate a lui I.P.Pavlov, considerând ca fundamente ale complexului psihic antrenat în acțiunea de influențare psihologică, instincte și afecte.

Studiul lui S.Ciakotin,. Le Viol des foules par la Propagande politique (1952), evidențiază faptul că „dresajul” prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condițional șoc (de pildă, simbolul politic, în cazul naziștilor-zvastica), pe fundalul unor instincte și afecte deja constituite, astfel încât „constituirea” mulțimilor, precum și „dizolvarea” indivizilor în masă asigură reușita „violului psihic”.

Prin utilizarea concomitentă sau alternativă a amenințărilor și seducției, prin vehicularea unor simboluri capabile să reîmprospăteze reflexul adeziunii inconștiente a „sclavilor psihici” sugestionați, s-a putut crea condiția fundamentală a genezei unor mișcări de masă pe baze iraționale. în acest fel s-a conturat concluzia că mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru propagandă, factorul rațional, atitudinea critică, dialogul social, influențele reciproce dintre membrii grupurilor, tradițiile, cultura specifice fiind, practic, eludate, eliminate.

Deși remediul pentru această propagandă apare, la Ciakotin, de-a dreptul utopic, de felul „psihagogiei” la vechii greci, din opera sa se desprinde și o idee valoroasă, potrivit căreia propaganda, deși evidențiază anumite constante tehnice și practici universale, este bună sau rea.

Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacție conduce la părerea că receptorii primesc direct mesajele, nemediate, nefiltrate de niciun factor. Această teorie mai este cunoscută și sub numele de „fluxul într-un singur pas” (one step flow) sau „acul hipodermic”.

La rândul său, Melvin De Fleur propune „teoria glonțului magic”. De această dată, mass-media apar ca veritabile instrumente „vrăjite”, „magice” în modelarea receptorilor, a opiniei publice. Acționând ca un „declanșator infailibil de comportament social programat”, mass-media pot determina „orientarea, în direcția dorită, a atitudinii și comportamentului publicului”.

La o analiză critică, riguroasă, un asemenea model se înfățișează ca având un evident „caracter mecanicist și lipsit de subtilitate”, rezultat din acțiunea directă a mass-media asupra unor receptori pasivi și automatizați ce suportă efecte imediate și nemijlocite.

A3. Modelul „hegemoniei” mass-media.

Avându-și sorgintea în lucrări ale lui Antonio Gramsci, ale unor reprezentanți de seamă ai „teoriei critice a societății” promovate de Școala de la Frankfurt, fiind dezvoltat, ulterior, de intelectuali din jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane (fondat, în 1964, de Richard Hoggart) din cadrul Universității din Birmingham, acest model are la bază ideea potrivit căreia „clasele dominante își exercită puterea, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic”. Utilizând mass-media și sistemul educațional, ele își impun propria ideologie, conferindu-i caracter universal valabil, promovând valorile ce le sunt specifice și încercând să le legitimeze și să le reproducă la nesfârșit. în acest fel, mass-media devin „instrumentul unor tendințe hegemonice”, acelea ale deținătorilor puterii, servind, astfel, la „impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese de clasă.” Mai nuanțat și speculativ, utilizând o metodologie de studiu mai complexă și diversificată (achiziții din semiotică, structuralism, sociologie, antropologie etc.), modelul „hegemonic” se subsumează paradigmei „efectelor puternice”, prin afirmarea ideii influenței semnificative a mesajelor transmise prin mass-media asupra publicului receptor.

A4. Modelul „dependenței”.

Versiune a paradigmei „efectelor puternice” ale mass-media, acest model, pus în circulație în anul 1976 de către Sandra Ball-Rokeach și Melvin De Fleur, are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcționa în afara informațiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt, așadar, dependenți de datele oferite de mass-media pentru „bunul mers al vieții lor”, însă, în perioade de dezordine, criză, schimbare socială rapidă, „dependența” lor se amplifică și mai mult. În condiții de derută, nesiguranță, teamă, audiența mass-media sporește considerabil. Este cazul, de exemplu, al dramaticelor evenimente din decembrie 1989 din țara noastră, când întregul sistem mass-media s-a bucurat de audiență maximă. În astfel de circumstanțe speciale, apar cu atât mai evidente responsabilitatea jurnaliștilor, necesitatea unei informări corecte, a unui comportament lucid, rațional, imparțial.

A5. Modelul „stimul-răspuns”

Din perspectiva teoriilor enunțate în scrieri că The lonely crowd a lui G. Reisman sau Propagandes a lui Jacques Ellul, relația dintre public și mesajele transmise de presă sunt de tipul stimul-răspuns; sunt eliminați astfel factorul rațional, dialogul social, tradiția și sistemul cultural al unui grup, iinfluentele reciproce între membrii unei colectivități, al unui grup și atitudinea critică a oricărei persoane în fata mesajelor pe care le receptează din mediul ambient.

Pornind de la ideea că mesajele ajung direct la receptor fără a fi filtrate de vreun factor cultural cum ar fi, de exemplu tradițiile sau conceptele despre lume, sau de un factor social că indivizii, grupurile, organizațiile s-a ajuns la denumirea acestei teorii prin sintagma „ fluxul într-un singur pas” (one step flow) numită în unele lucrări și „teoria acului hipodermic” deoarece conform interpretării acestea odată ce mesajul ajunge la receptor, declanșează o reacție uniformă așa cum un stimul extern declanșează în corpul omenesc reacții senzoriale spontane. Expresia pune în lumina iluzia că : mesajele presei pătrund în conștiința individului că fel cum pătrunde un ac pielea; și că generează un răspuns necontrolat, spontan, asemănător celui provocat de o înțepătură de ac.

Melvin De Fluer propune o altă sintagmă, „teoria glonțului magic”, susținând că pentru că se strecoară atât de ușor în mințile indivizilor, mesajele presei ar fi un obiect magic care funcționează ca un declanșator de comportament social programat.

Toate aceste teorii pornesc de la imaginea societății de masă, în care „indivizii ar trebui să se afle în situații de izolare psihologică(…) să fie rupți de legăturile și obligațiile sociale informale”.(M. De Fleur). De îndată ce cercetările sociologice infirma aceste presupuneri, imaginea comunicării de tip stimul-răspuns își pierde puterea de generalizare și de a explica efectele mass-media.

Modelul stimul-răspuns poate fi aplicat cu succes numai în situații excepționale, în care canalele obișnuite de comunicare socială sunt blocate iar sursele mass-media sunt credibile ; în cazurile acestea mesajele au subiecte cu impact emoțional, oferă răspunsuri convenabile și au o forță de securizare puternică, fapt pt care sunt acceptate rapid și necritic de către public.

Denis McQuail susținea că există două tipuri de situații ce favorizează emergenta unui efect „stimul-răspuns” : dezordinea socială și campaniile de influențare a publicului. Tot el consideră că o campanie se bazează pe un comportament „bine instituționalizat, care este în raport cu normele și valorile în vigoare. Campania este adeseori preocupată de orientarea, întărirea și activarea unor tendințe deja existente, referitoare la activități sociale familiare precum votul, cumpărarea de bunuri, colectare de fonduri pentru o cauză nobilă, îmbunătățirea sănătății sau a siguranței vieții”.

Cu alte cuvinte, campania este o metodă prin care se exercita puterea și controlul prin intermediul comunicării de masă.

Teoriile efectelor limitate

Paradigma efectelor limitate este, la rândul său, ilustrată de mai multe modele. Toate au, însă, drept fundament afirmarea ideii că influența mass-media asupra receptorilor nu se exercită total și atotstăpânitor, ci este <limitată> de o serie de factori conjuncturali, uneori de o mare importanță. În acest sens, formula lui B.Berelson: ,,Anumite tipuri de comunicare, cu privire la anumite probleme, aduse în atenția unor anumite categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte” sintetizează cât se poate de clar elementele acestei paradigme.

B1. Modelul „celor doi pași în comunicare” sau ai „fluxului în doi pași evidențiază rolul surselor intermediare în procesul de comunicare, în particular, rolul liderilor de opinie. De această dată, mass-media nu mai influențează direct receptorii, ci indirect, mediat, prin intermediul liderilor de opinie, persoane mai bine informate, care devin „autorități” în grupurile lor, capabile să selecteze și interpreteze informațiile pe care le dețin, să asigure echilibrul grupului, având un „rol reglator”.

Prin urmare, efectele acțiunii mass-media, exercitate asupra receptorilor, nu se resimt nici total, nici uniform și nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea, întărirea unor opinii și comportamente preexistente decât la schimbarea lor.

B2. Modelul „cultivării”.

Subsumat paradigmei „efectelor limitate”, modelul „cultivării” a fost promovat de sociologul american Georg Gerbner, pentru care „cultivarea” semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă, cvasipermanentă la mass-media. În asemenea circumstanțe, indivizii „ajung să depindă de acestea atât în cunoașterea mediului în care trăiesc, cât și în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare”. Efectele „cultivării”, însă, se manifestă diferit la nivelul diverselor grupuri, în funcție de o serie de factori ce diferențiază indivizii și grupurile.

B3. Din perspectiva modelului „agendei” („agenda setting”), teorie lansată de americanii M.McCombs și D.L.Shaw, în 1972, mass-media acționează ca o veritabilă „creatoare de agendă”; „agenda publică urmează agenda mass-media”; altfel spus, prioritățile fixate de mass-media le influențează pe cele asumate de indivizi.

Trebuie subliniat faptul că efectul de „agendă” acționează diferit, în funcție de tema aflată în dezbatere. În general, cercetările au arătat că, în timp ce în probleme vitale indivizii depind mai mult de factori conjuncturali, în chestiuni de ordin general, fară impact direct asupra lor, ei se lasă „dirijați” de „reprezentările” transmise prin mass-media.

O "temă" sau "un subiect" trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a fi considerată "agendă publică":

Să facă obiectul unui proces de negociere între actori sociali cu interese și resurse diferite, fiecare dintre aceștia încercând să impună în spațiul public propria "definiție" sau "interpretare" a temei respective;

Să devină obiectul unor practici de comunicare, deci, de captare a atenției publice;

Să fie introdusă într-o arie tematică familiară publicului (politic, social, economic. )

Cercetările de tip agenda setting propun o comparație între agenda mass~media (temele mediatizate relativ intens la un moment dat și agenda publicului (temele care publicul le consideră prioritare la momentul respectiv). Se evidențiază ascensiunea și declinul unor teme în cadrul fiecărei agende. Se poate de asemenea analiza „competiția” care se poartă între mass-media, clasa politică și liderii de opinie pentru captarea atenției publice. Nu în ultimul rând, aceste cercetări legitimează rolul pe care îl are jurnalistul în relația sa cu sursele, adică în selecția și difuzarea informațiilor (rolul de „gatekeeper”). O analiză de tip agenda setting măsoară cantitativ:

opinia publică (prin chestionare și sondaje de opinie);

gradul de mediatizare a unor evenimente (analiza de conținut a presei, a posturilor de televiziune etc.)

Teoriile efectelor slabe

Apariția tehnicilor moderne de distribuire a mesajelor din audiovizual au condus la pierderea monopolului de către canalele naționale, oferind astfel receptorilor posibilitatea de a alege din variatele oferte ale mass-media. Publicul este acum factorul decisiv, așadar producătorii de mass-media trebuie să știe să își selecteze și atragă publicul din ce în ce mai capricios.

C1. Modelul „users and gratifications”

Katz, Gurevitch și Hass consacră imaginea publicului utilitarist, care folosește media în mod compensatoriu, pentru a-și satisface unele nevoi psihosociologice (divertisment, educație, relaxare, petrecerea timpului liber, familie, comunicare interpersonală etc.). Media devine astfel o resursă funcțională în raport cu așteptările, motivațiile și stilul de viață al fiecăruia. De exemplu, receptarea media este influențată de cultura în care s-a format spectatorul și de mediul său conversațional. Pe de altă parte, serialele americane pun în evidență globalizarea unor practici mediatice și culturale și formarea unei "comunități mondiale".

Acest model se întemeiază pe două premise:

– publicul este activ și urmărește obiective clare atunci când se folosește de sistemul comunicării de masă

– reprezentanții publicului caută să își satisfacă anumite nevoi și să obțină anumite beneficii în dialogul cu presa. Ceea ce fac persoanele din mass-media depinde de ceea ce așteaptă ei înșiși de la acel lucru; eficacitatea cu care cunt transmise și recepționate mesajele mass-media depinde de așteptările publicului, care le selectează în funcție de trebuințele sale.

Nevoile care pot și satisfăcute de mass-media pot fi de natură: cognitiva, afectivă, socio-integrativa, personal-integrativa și de scădere a tensiunii.

Modelul acesta s-a focalizat asupra părerilor publicului prin care acesta explica o anumită preferință,însă receptarea mesajelor presei solicită și un proces de intrepretare nu numai unul de selecție, care implică altă perspectivă teoretică.

1.4. Televiziunea și publicul. Influențe

Este evident faptul că televiziunea este un mijloc de comunicare cu o semnificație și o forță considerabile în și pentru viața de zi cu zi, dar acestea nu pot fi înțelese fără a lua în considerare interconexiunile complexe supra și sub-determinante ale mijlocului de comunicare și diferitele forme ale realității sociale în care este implicat. Trebuie să privim televiziunea ca pe o formă de existență psihologică, socială și culturală, deopotrivă economică și politică. Trebuie să privim mijlocul de comunicare ca fiind mai mult decât o simplă sursă de influență, nici benignă, nici malignă.

Să te uiți la televizor, să discuți despre televiziune și să citești despre ea reprezintă activități care au loc oră de oră: sunt rezultatul unei atenții concentrate sau lipsite de concentrare, conștiente sau inconștiente. Televiziunea ne însoțește când ne trezim, când ne luăm micul dejun, când servim o gustare acasă sau când bem ceva într-un bar. Ne ține de urât când suntem singuri. Ne ajută să adormim.

Ne oferă plăcere, ne plictisește câteodată, ne provoacă. Ne dă ocazia să fim și sociabili, și solitari. Deși, cu siguranță, nu a fost dintotdeauna așa și deși a trebuit să învățăm cum să
introducem acest mijloc de comunicare în viața noastră (Spigel, 1990, 1992), în prezent acceptăm televiziunea ca pe un dat.

Și facem asta într-un mod similar prin care ne acceptăm viața de zi cu zi. Vrem mai mult de la televizor (unii dintre noi); ne plângem de el (oricum, ne uităm la el); dar nu înțelegem foarte
bine (nici nu simțim nevoia să înțelegem) cum funcționează, fie în plan mecanic,
fie în plan ideologic (Hali, 1977, 325). Experiența noastră alături de televizor
este o parte din experiența noastră în lume: nu ne așteptăm și nici nu ne imaginăm ca aceasta să fie în mod semnificativ altfel (Schutz, 1973, 229).

Mass-media poate acționa asupra:

-indivizilor

-grupurilor

-instituțiilor

-întregii societăți.

Mass-media poate afecta personalitatea umană în sensul că:

-poate schimba imaginea individului despre lume

-poate dezvolta și modifica atitudini și sentimente

-poate schimba comportamentul în societate.

Influența mass-media se poate produce într-un interval scurt de timp sau poate avea nevoie de un interval amplu. Efectele presei pot crea schimbări dorite sau nedorite: printr-un proces controlat sau prin întamplări neașteptate.

Anchetele realizate în New York au relevat că există o relație de dependență între consumul de mesaje televizuale și creșterea sentimentului de insecuritate, de teamă de criminalitate la nivelul publicului. De exemplu, cei care vizionaseră mai multe programe cu violențe și crime supraestimau ponderea violenței în societate, față de telespectatorii moderați. El a constatat că influența mass-media este foarte vizibilă în cazul acelor persoane care petrec multe ore (peste patru pe zi) în fața televizorului, persoane pe care le-a numit „heavy viewers”, față de cealaltă categorie, „light viewers”.

Expunerea la mesajele televiziunii, în corelație cu alți factori, precum vârsta, sexul, cultura, poziția socială etc., conduce la obținerea unor efecte diferențiate, sugerând faptul că diferitele grupuri suportă în chip diferit acțiunea „cultivării”, adică:

1. receptarea sistematică prin mass-media a informațiilor, simbolurilor sau valorilor;

2. formarea în urma acestui proces a unei reprezentări, mediatic definite, asupra realității;

Unele analize bazate pe ideea „imitației”, suțin că tinerii imită și învață să se comporte agresiv sub influența modelelor oferite îndeosebi de filmele de aventuri.

Premisa majoră este că expunerea la stimuli agresivi va mări tensiunea psihologică și emoțională a individului, ceea ce va face să crească posibilitatea unui comportament violent.

Integrarea palpabilă a televizorului în viața noastră cotidiană se realizează prin: semnificația sa emoțională, atât ca factor perturbator, cât și liniștitor; semnificația sa cognitivă, atât ca factor informator, cât și dezinformator; semnificația sa spațială și temporală, încorporată așa cum este în rutinele vieții zilnice; vizibilitatea sa, nu atât ca simplu obiect, cutia din colț, cât într-o multitudine de texte – cotidiane, ziare, reviste, afișe, cărți; impactul său, atât amintit, cât și uitat; semnificația sa politică de instituție de bază a statului modern; această integrare este în același timp completă și fundamentală.

CAPITOLUL II

2.1. Scurtă introducere în metoda aplicativă

În vasta problematică a studierii pieței, un rol foarte important revine studierii prin metode directe a acesteia, aplicarea lor fiind indisolubil legată de folosirea chestionarului că instrument unic pentru culegerea informațiilor. Există anumite tehnici de cercetare directă a consumatorilor care nu se desfășoară pe bază de chestionare (este vorba despre interviurile în profunzime, cele de grup sau cele focalizate), dar când este vorba de prospectarea extensiva a pieței, care presupune un grad ridicat de reprezentativitate, se recurge exclusiv la chestionare.

Studiul științific al opiniei publice a apărut și a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în societatea contemporană, deoarece acum a fost realizat un ansamblu de condiții care l-au făcut posibil și necesar.

Observarea experimentală a opiniilor permite ca „oricărei definiții formale, întotdeauna abstracte, asupra opiniei, să i se substituie o definiție operațională: opinia publică este o chestiune de fapt: ea există sau nu există”. Forma pe care o ia distribuția opiniilor exprimate de un ansamblu de indivizi ne informează asupra acestui fapt și, în cazul în care în acest ansamblu se manifestă o opinie publică, permite să i se cunoască sensul și să i se determine intensitatea.

Deși colective, fenomenele de opinie publică nu pot fi cercetate experimental decât prin intermediul indivizilor. Această observație este esențială, evidențiind faptul că, departe de a reprezenta vreo entitate supraindividuală, opinia publică este rezultatul unor procese interpersonale complexe, care se produc în conștiințe, în legătură cu structurile sociale și cu funcționarea instituțiilor.

Opiniile individuale, personale nu sunt independente de situația de fapt în care se află implicat fiecare. Ele nu sunt lipsite de conținut, ci se bazează pe un suport material, psihologic și social și pe o experiență proprie care le fundamentează și le explică. Marile opțiuni politice rezumă, într-un fel de orientare preferențială, totalitatea opiniilor emise cu privire la împrejurările cele mai variate, de la cele mai mărunte la cele mai importante ale vieții personale. Tot așa, „opinia publică, întotdeauna specifică și legată de o problemă anumită, nu este un obiect de esență misterioară și fugace, cum s-ar putea crede. Ea se formează în contact cu evenimentul, se materializează și se exprimă în funcție de situația de moment. Ea se schimbă nu fiindcă e versatilă, ci fiindcă situațiile se schimbă”.

Așadar, cunoașterea nemijlocită a fenomenelor de opinie, complexe de procese psihosociale supuse unor determinări și condiționări multiple, componentă esențială a vieții sociale, prezintă însemnătate atât pentru explicarea mecanismelor sociale, pentru înțelegerea acțiunii grupurilor, indivizilor, maselor, cât și pentru stabilirea unor programe de acțiune socială conforme cu aspirațiile și exigențele subiecților acestora, pentru elaborarea de prognoze sociale. Fiind, printre fenomenele psihologice de masă, acela ale cărui „efecte sociale sunt cele mai întinse și, de asemenea, cele mai manifeste”, opinia publică acționează ca mijloc de reglementare a conduitelor și relațiilor sociale, ca factor valorizator, de apreciere a diferitelor fenomene sociale și, în funcție de aceasta, ca stimulent de necontestat al acțiunii sociale.

În cercetările sociologice și psihosociologice sunt practicate mai multe tipuri sau „variante” ale anchetei sociologice, în funcție de natura lor, de impactul teoriei în demersul cercetării și de locul acesteia în cunoașterea sociologică și psihologică. „Toate investigațiile sociologice au ceva comun: pun probleme sau întrebări realității sociale, emit ipoteze, culeg informații și răspunsuri. Tehnicile de cercetare sunt, din acest punct de vedere, tehnici de «a întreba» realitatea, de «a ști» să pui întrebările și de «a culege» răspunsurile.

Ancheta prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoașteri științifice. Aceasta nu se situează numai la nivel empiric, angajând și un punct de vedere teoretic, o viziune asupra lumii în potrivit căreia un fapt social este determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizăm chestionarul în cazul în care trebuie identificate efectele anumitor factori sociali.

Chestionarul este o succesiune logică și psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcție de stimuli, în raport cu ipoteza cercetării, care prin administrare de operatori de anchetă sau prin autoadministrare, determina din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris.

2.2. Chestionarul

Este instrumentul cel mai utilizat în ancheta sociologică și el constă dintr-un set de întrebări formulate în scris și ordonate în mod logic, care se referă la anumite aspecte ale vieții sociale. Calitatea cercetării realizate cu ajutorul chestionarului depinde în primul rând de calitatea întrebărilor acestuia, sociologii apreciind că ancheta nu poate fi mai bună decât întrebările conținute de chestionar.

În elaborarea chestionarului sociologic se procedează în felul următor: mai întâi se stabilește tema investigației, după care se vor identifica aspectele ce decurg din această temă și se va fixa locul fiecăruia în cadrul domeniului investigat. În funcție de aspectele urmărite se vor formula întrebări clare și precise, se va proceda apoi la ordonarea logică a întrebărilor formulate. Odată întocmit, chestionarul va pre-testat, adică va fi administrat unui număr redus de persoane pentru a răspunde la întrebările pe care le conține.

Din analiza răspunsurilor date cercetătorul poate să-și dea seama dacă întrebările sunt înțelese de către cei ce urmează să răspundă, dacă sunt clar formulate și dacă pe baza lor se pot obține răspunsuri concludente. Pe baza concluziilor desprinse în urma pretestarii se procedează la îmbunătățirea chestionarului.

În elaborarea oricărui tip de chestionar, cercetătorul trebuie să țină seama de nivelul de pregătire a celor ce urmează să răspundă, de maniera în care se poate trezi interesul respondenților pentru a completa chestionarul precum și de condițiile de coerență logică, claritate și inteligibilitate.

Importantă este apoi și dimensiunea chestionarului, deoarece de aceasta va depinde timpul necesar pentru completarea lui. Experiența acumulată până în prezent de cercetarea realizată pe bază de chestionar evidențiază că timpul destinat completării sale depinde în primul rând de împrejurările în care se administrează chestionarul.

Astfel chestionarele înmânate în magazin, pe stradă, la ieșirea din centrul de votare nu trebuie să necesite pentru completare un interval de 5-10 minute. Același interval de timp va fi respectat și în cazul chestionarelor la care se solicita răspunsul prin telefon. Dacă chestionarul se administrează la domiciliu sau la locul de muncă al respondenților, atunci el poate fi dimensionat pentru a putea fi completat între 30 și 60 de minute, dar în nici un caz nu va trebui să depășească termenul de 60 de minute.

Corectitudinea informațiilor colectate cu ajutorul chestionarului este condiționată de modul în care sunt abordați viitorii respondenți, de încrederea pe care o inspiră operatorul care administrează chestionarul și de abilitățile de comunicare ale acestuia. Cei abordați pentru a completa chestionarul vor reacționa negativ dacă persoana operatorului nu inspiră încredere sau dacă acesta nu știe cum să li se adreseze.

Intervine apoi seriozitatea operatorului căruia îi este interzis să administreze chestionarul altor persoane decât celor care sunt incluse în eșantion. Pentru sporirea șanselor de completare a chestionarului de către toți cei cărora le este destinat, se presupune că chestionarul să reprezinte interes și această condiție va fi îndeplinită atât prin natura temei investigate cât și prin maniera de formulare a întrebărilor.

Experiența arată că chiar chestionarele mai extinse sunt completate integral dacă prezintă interes pentru respondenți. Întrebările unui chestionar se deosebesc după mai multe criterii:

a) după rolul pe care îl au în cadrul chestionarului se întâlnesc următoarele tipuri de întrebări:

– întrebări introductive menite să formalizeze respondentul cu subiectul investigației, să trezească interesul acestuia.

– întrebări de trecere spre conținutul propriu-zis al chestionarului

– întrebări filtru care nu permit trecerea la întrebările următoare dacă nu s-a răspuns la întrebarea anterioară

– întrebări bifurcate care direcționează spre întrebările următoare în funcție de răspunsul dat la această întrebare

– întrebări de control cu rolul de a verifica dacă respondentul a înțeles sensul întrebărilor anterioare și dacă răspunsurile date până atunci sunt sincere

– întrebări de identificare prin care se cere respondentului să menționeze sexul, vârstă, studiile, zona de domiciliu pentru a stabili grupul social cărui îi aparține respectivul respondent

Asemenea de întrebări se plasează întotdeauna la sfârșitul chestionarului explicându-se totodată rațiunea introducerilor pentru a evita suspiciunile celui care completează chestionarul

b) după forma întrebărilor și posibilitățile de răspuns se împart în:

– întrebări standard sau închise (da, nu, nu știu sau foarte mult, puțin, forțe puțin, deloc)

– întrebări care conțin răspunsuri posibile

– întrebări deschise care dau posibilitatea respondentului să formuleze el însuși răspunsul și să dea propriile explicații.

Cât privește clasificarea chestionarelor, acestea se disting în funcție de conținutul informațiilor vizate în chestionare de date factuale și chestionare de opinie. Primele se mai numesc și chestionare administrative și ele sunt lansate de către instituțiile administrative publice pentru cunoașterea diferitelor realități sociale (structura populației, vârste, sexe, profesii, avere, nivelul de pregătire, etc.). Un astfel de chestionar îl reprezintă cel administrat cu prilejul recensământului populației. Cele mai folosite chestionare administrative sunt chestionarele statistice cu ajutorul cărora se colectează de către institutul central de statistică toate informațiile privitoare la viața economică, culturală, politică, religioasă, etc.

Chestionarele de opinie au ca scop cunoașterea opiniilor și atitudinilor respondenților față de anumite realități sociale iar prin intermediul lor și cunoașterea realităților la care se referă aceste opinii.

După întinderea și diversificarea informațiilor colectate chestionarele se împart în:

chestionare speciale care se limitează la informații dintr-un singur domeniu

omni… care colectează informații din mai multe domenii

În cazul chestionarului de opinii reușita anchetei desfășurate cu ajutorul acestora este condiționată decisiv de modul în care se realizează eșantionarea și de caracterul reprezentativ al eșantionului.

Prin eșantion se înțelege grupul de persoane selectat pentru a răspunde la chestionar. În raport cu numărul populației investigate eșantionul este de dimensiuni foarte mici, dar acesta nu reprezintă un obstacol în calea obținerii unor informații foarte corecte.

Potrivit reprezentanților institutului Gallup, la o populație ca a S.U.A. de peste 200 milioane locuitori, un eșantion de 100 de persoane dă o marjă de eroare de 15%, la 200 de persoane marjă de eroare scade la 5%, la un eșantion de 10000 de persoane marja de eroare scade la 1,5%.

Prin urmare legile statisticii sunt cele care determină relația dintre domeniile eșantionului și corectitudinea evaluărilor. Pentru că eșantionul să fie cât mai reprezentativ se recomandă următoarea procedura:

Stabilirea universului anchetei sociologice adică a dimensiunilor populației supuse investigațiilor.

Elaborarea modului teoretic al structurii populației pe diverse criterii: vârstă, sex, profesii,etc.

Stabilirea în funcție de dimensiunea populației investigate și a celei situate în eșantion

Stabilirea dimensiunilor sub-eșantioanelor în funcție de ponderea pe care o are fiecare grup social în ansamblul populației

Selectarea preponderent aleatorie a personalului din eșantion, această metodă de selectare oferind șanse teoretice egale pentru fiecare membru al populației spre a fi inclus în eșantion

Chestionarul este cel mai ieftin mijloc de investigare socială și cu ajutorul lui se pot recolta și prelucra într-un interval relativ mic de timp informații dintre cele mai diverse și într-un volum foarte mare. Pentru administrarea chestionarului nu este necesară întotdeauna deplasarea operatorului la domiciliul sau locul de muncă al respondentului, în prezent folosindu-se chestionarele trimise prin poștă sau publicații în ziare.

Corectitudinea informațiilor dobândite pe baza chestionarului este asigurată dacă se respectă condițiile privitoare la calitatea întrebărilor, la selectarea eșantioanelor, la modul de lucru al operatorilor cu respondenții.

În funcție de tehnicile de construcție ale chestionarului:

►Tehnica pâlniei- presupune trecerea de la general la particular; se formuleaza întrebări libere urmate de interbari închise, având ca scop determinarea raportului existent între comportamentul verbal și comportamentul efectiv.

►Tehnica pâlniei răsturnate-presupune trecerea de la particular la general.

►Efectul “halo”- definește contagiunea răspunsurilor, prin iradierea sentimentelor sau organizarea logică a lor. Tehnica disonanței cognitive arată că două elemente cognitive (opinii, credințe, reprezentări) care se leagă reciproc, antrenează din partea individului o activitate de reducere a disonanței. Iradierea sentimentelor poate fi împiedicată prin plasarea acelor întrebări susceptibile de a provoca efectul “halo” la sfârșitul chestionarului.

► Efectul de poziție- reprezintă în macroplan ceea ce este efectul “halo” în microplan; trebuie luat în considerare în special în cazul chestionarelor omnibus.

2.3. Studiu privind preferințele românilor asupra programelor din grila TV și a percepției influenței acestora asupra personalității și comportamentului

Rezumat

Acesta este raportul studiului referitor la opțiunile românilor asupra programelor TV și a percepției influenței personalității și comportamentului în perioada octombrie-noiembrie 2011.

Obiectivul de ansamblu a fost acela de a identifica ce programe de televiziune preferă publicul din România, dar și modul în care televiziunea influențează comportamentul și personalitatea telespectatorilor.

Partea introductivă conține o succintă descriere a obiectivelor și metodologiei.

O a doua parte a raportului prezintă rezultatele cercetării atât din punct de vedere statistic cantitativ cât și calitativ.

Anexa raportului cuprinde chestionarul utilizat în cercetare.

Obiectivele studiului

Obiectivele detaliate ale studiului au fost următoarele:

Identificarea preferințelor românilor asupra unor emisiuni și seriale TV

Evidențierea influenței televiziunii asupra comportamentului și personalității

Importanța acordată televizunii de către telespectatori

Profilul publicului în funcție de caracteristicile sociodemografice: vârstă, sex, profesie, stare civilă etc

2.3.1. Metodologia

Studiul a constat din interviuri personale la domiciliul respondenților efectuate pe baza unui chestionar structurat, care a acoperit toate obiectivele propuse.

A fost utilizat un eșantion de 250 de persoane, care au fost selectate prin metode probabilistice.

Au fost chestionate persoane din aria județului Timiș, cu precădere persoane din orașul Timișoara.

Datele pentru întregul studiu au fost culese în intervalul 9 octombrie – 30 noiembrie 2011.

Respondenții au fost persoane care au răspuns afirmativ la prima întrebare a chestionarului "da, se uită la televizor".

Vizionarea programelor TV:

Se poate observa că pe primul loc se situează emisiunile de divertisment, urmate de programe de muzică și știri.

Persoanele intervievate au un apetit mai crescut pentru emisiunile de divertisment, datorită caracterului lor relaxant și amuzant

Astăzi, o persoană petrece aproximativ trei ore pe zi în fața televizorului. Televiziunea ne transporta într-un colț de lume oarecare și adună în doar câteva secunde informații pe care, într-o viață de colindat Pământul, nu le-am putea aduna singuri. Reportajele acordă o mai mare importanță anumitor teme, în funcție de informațiile avute la dispoziție, de hotărârile luate în redacție sau de contractele publicitare.

În fața acestui spectacol continuu și alert, noi înșine ne schimbăm. Mass-media ne supraîncarca într-atât creierul cu informații, încât nu le mai punem la îndoială.

Apoi, ne formăm o imagine ireală despre lume. Psihologii au numit acest fenomen ”sindromul lumii rele”: întrucât buletinele informative dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, războaielor, incendiilor, atentatelor, catastrofelor naturale, grevelor și mișcărilor de masă, ceea ce rezultă este o reprezentare a lumii cu mult mai neagră decât în realitate.

Percepțiile eronate, distorsiunile și iluziile se înmulțesc, transformând scena mediatică într-un vis cu ochii deschiși.

Astăzi, mecanismele amplificării acestor convingeri sunt elucidate, mulțumită psihologiei, această știință aflată în ascensiune.

Televiziunea influențează prin:

– vizionarea în sine ca obicei zilnic ce afectează dezvoltarea și funcționarea creierului uman,

– mesajele TV, natura acestora și consecințele pe termen lung ca de exemplu, schimbarea modului de viață și a credinței.

Transmiterea informațiilor prin imagini, vizionarea în sine: activează mai ales emisfera dreaptă a creierului care răspunde de vizual, emoții, senzații, intuiție, plăcere și inhibă activitatea emisferei stângi a creierului care răspunde de gândirea logică, analitică, exprimarea corectă a ideilor, citit și scris, raționamentul matematic

Momentul zilei în care se privește la TV:

Intervalul orar care a obținut cele mai multe răspunsuri este "18-00",adică majoritatea respondenților privesc la televizor seara, la sfârșitul unei zile de lucru.

Literatura despre fenomenul mass-media, atâta cât a apărut în România, încă nu a inclus materiale, contribuții și documentație referitoare la critica acțiunii mediatice, la analiza acesteia în contactul și sub influența politicii. "Greața de televizor" (la videomalaise, în fr.) resimțită de tot mai mulți indivizi are o cauză directă în relațiile dintre televiziune și politicieni. Cine pe cine manipulează? Cine pe cine domină? Cu ce se alege consumatorul de știri, după ce își injectează – la ore de maximă audiență – informație politică prin media?

Preferințe în materie de emisiuni de divertisment:

Pe primele locuri se situează emisiunile Apropos TV și Happy Hour pe aceeași poziție cu Apropos TV, cu un procent de 11%.

Apare un detaliu frapant în emisiunile de divertisment în care se adunăm celebrități într-un platou pentru a vorbi despre ultima lor carte sau despre viața lor intimă: celebritățile sunt oameni de bine.

Au sentimente frumoase, sunt altruiste. Majoritatea au o fundație pentru oamenii necăjiți, o asociație oarecare care fac din ei persoane respectabile din punct de vedere moral, după canoanele umanitarismuluitelevizual.

Televiziunea nu ezită să arate vitrina cu sentimentele frumoase. Nu trece o zi fără ca un cântăreț, sportiv sau actriță să nu fie întrebați care sunt acțiunile lor în favoarea orfanilor sau bolnavilor. A devenit aproape obligatoriu atunci când ești celebru să faci mici gesturi umanitare.

Ultima modă în domeniu este adopția. Angelina Jolie, Madonna, Tom Cruise și Nicole Kidman, toți au adoptat. Jenifer Aniston intenționează să facă asta. Când nu se implica personal în cazuri de amploare, sunt primii care condamnă nedreptățile din lume. E uimitor ce inimă mare au celebritățile.

Explicație este foarte simplă: studiile de psihologie arată că a fi privit de un număr mare de oameni determină oamenii să fie generoși și să se sacrifice pentru celălalt, dar încetează să mai facă asta când privirile nu mai sunt ațintite asupra lor.

Televiziunea favorizează comportamentele altruiste pentru că le crește ratingul personalităților care apar pe sticlă. Celebritățile țin un discurs care se apropie de valorile umanitare, drepturile omului și ceea ce este corect politic, pentru că gesturile lor sunt urmărite de milioane de potențiali consumatori. Celebritățile nu dețin monopolul sacrificiului și mărinimiei, dar au mult mai multe mijloace pentru a le arăta.

Motivul alegerii emisiunii

Printre principalele motive pentru care persoanele intervievate se uită la o emisiune de divertisment se numără veselia emisiunii și starea de relaxare indusă, precum și noutățile pe care care aceasta le aduce cu privire la lumea modernă.

Existența unui impact al emisiunilor de divertisment asupra publicului

Persoanele chestionate au fost de părere – în majoritate – că emisiunile de divertisment exercită o influență asupra publicului.

Influența emisiunii de divertisment preferate

Majoritatea persoanelor intervievate sunt de părere că emisiunea de divertisment preferată are un impact asupra lor, fie în sensul că îi binedispune, fie că ei copiază modele de comportament, fie că îi enervează.

Vizionarea TV nu este un simplu obicei sau doar un mijloc de informare: ne așezăm zilnic câteva ceasuri în fața televizorului, ne relaxăm, aflăm ce se mai întâmplă în lume și după aceea ne continuăm activitatea. Prin caracteristicile și intensitatea experienței, prin periodicitatea cu care intervine încă din primii ani ai vieții, privitul la televizor influențează în mod definitoriu viața omului contemporan. Oamenii ajung să gândească, să se comporte, să se îmbrace după cum le sugerează televiziunea.

De asemenea, gândirea reflexivă este inhibat[ în fata televizorului. Pentru a vedea ce impact are televizorul asupra minții copiilorr, amintim că în dată de 16 decembrie 1998, în Japonia, 700 de copii au fost spitalizați datorită declanșării crizelor de epilepsie, survenite în urma vizionarii desenului animat Pokemon! Dar iată și alte statistici:

1) în ce privește erotismul TV, s-a constatat că în telenovele relațiile sexuale între persoanele necăsătorite sunt de 24 de ori mai frecvente; 94% din întâmplările erotice se desfășoară între persoanele necăsătorite; 200 de femei s-au sinucis într-o săptămână în America după o scenă deprimantă dintr-o telenovelă; 75% din videoclipurile MTV au o tentă erotică. De aici rezulta nemulțumirea față de soț, descreșterea vârstei primului act sexual, creșterea frecvenței relațiilor sexuale, reducerea voinței de a mai avea copii, violuri, divorțuri, prostituție, avorturi.

2) în ce privește violenta TV s-a constatat că 50% din crimele din SUA sunt stimulate de televizor; 90% spun că au învățat trucuri criminale la televizor; 40% au copiat exact aceleași crime; 28 de persoane s-au sinucis jucând ruleta rusească, după ce au vizionat un film ce evocă acest joc.

În încheiere, mai amintim că vizionarea TV este un proces anormal organismului omenesc, favorizând apariția unor boli, cum ar fi obezitatea (21%), diabetul (14%), precum și afecțiuni ale ochilor (astigmatismul).

Mesajul erotic incită imaginația copiilor și contribuie în mod esențial la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariția unor grave tulburări din punct de vedere psihologic și comportamental la copiii și tinerii care s-au obișnuit cu consumul de materiale erotice.

1. Materialele erotice creează dependență, în sensul că acestea cer un consum sporit.

2. Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aștepta de la celălalt și, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înșine.

3. Scade vârsta primelor relații sexuale.

4. Se naște obișnuința de a considera relațiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine și cu orice oportunitate, și de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.

5. Scade dorința de a întemeia o familie și de a avea copii.

6. Pentru mulți apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumusețe și seducție propuse de cei de pe micul ecran sau cine știe ce performanță erotică.

7. Sporește violența îndreptată împotriva femeilor.

Comportamentul răzvrătit și tiranic, atitudinea ironică și limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează niște tineri egoiști și individualiști, incapabili să se socializeze normal. Iar mesajul publicitar multiplică dorințele, generează stări de frustrare și, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalității copiilor.

Preferințe asupra serialelor TV

Pe primul loc în topul serialelor preferate ale telespectatorilor se află Pariu cu viață, urmat de Narcisa sălbatică.

Histograma de mai sus reprezintă o curbă ce evocă o distribuție aleatorie ce nu semnifică un curent de opinie publică, fiind vorba numai de o multitudine de opinii individuale, particulare.

În ceea ce privește serialul Pariu cu viața, persoanele de sex feminin se află în capul listei, manifestându-și preferința pentru acest film, dar și persoanele de sex masculin privesc cu plăcere la acest serial TV.

Actorul/actrița preferat (ă)

Se pare că actorii români se află în topul preferințelor, căci Stela Popescu și Florin Piersic au fost votați în detrimentul lui Brad Pitt, Sharon Stone sau Jack Nicholson.

La modă astăzi în lumea jocurilor video este reprezentarea în joc a unor celebrități reale și folosirea acestora pentru promovarea produsului prin spoturile publicitare. Studiile de psihologie arată că această practică are un impact deosebit asupra copiilor și tinerilor adolescenți, care sunt foarte sensibili la celebrități, încercând să se identifice cu ei și având încredere în eroii lor că le arătă ce este bine. Tot ce le este arătat este luat de bun, iar tânărul asociază spontan, din entuziasm și din dorința de a visa, imaginile pe care le vede cu produsul pe care are posibilitatea să îl cumpere sau să-l primescă cadou.

Tendința aceasta copilaresca este atât de puternică încât ședințele de informare, în cadrul cărora li s-a explicat tinerilor că reclamele folosesc aceste tehnici într-un mod cinic pentru a le crește dorința de a cumpăra și a-i îndemna să facă asta, nu au avut nici un efect asupra părerii lor despre produs.

Tinerii au nevoie de eroi și orice obiect care le permite să se identifice cu aceste figuri simbolice sunt foarte atrăgătoare. A purta pantofii de sport ai lui Thierry Henry sau tricoul lui Michael Jordan e ca și cum ar fi puțin Thierry Henry sau Michael Jordan.

Influența serialului

Majoritatea persoanelor chestionate sunt de părere că serialul preferat pe care îl urmăresc nu exercită nicio influență asupra lor. Totuși, anumiți respondenți consideră că serialul îi ajută se decidă asupra stilului vestimentar, modului de a vorbi, precum și de a-și crea propriile povești inspirate din film.

Un alt fenomen datorat consumului în exces de televiyiune este modelarea mentalităților și a comportamentului prin activarea mecanismelor psihologice de imitație și prin impunerea de modele în mentalul individual și colectiv. Sunt cultivate și, uneori, condiționate astfel anumite conduite cu efecte deosebit de puternice în modelarea orizontului de conștiință și comportament al oamenilor.

Toate studiile dovedesc că violența de pe micul ecran aduce violență în lumea reală, aceasta devenind tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor și impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.

Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puțin capabili să-și controleze impulsurile violente, comportamentul violent – în detrimentul celui prosocial – devenind o constantă a comportamentului generațiilor crescute cu TV în exces. Totodată, consumul excesiv de televiziune are efecte represive asupra climatului afectiv al familiei, pierzându-se funcția de suport emoțional și moral al acesteia pentru buna dezvoltare a copilului. Utilizarea îndelungată a calculatorului deteriorează sistemul de valori și funcționarea socială la tineri, interacțiunea cu cei din jur, ducând la tulburări de comportament, retragere socială, introversie. De asemenea, sunt influențate trăsăturile de personalitate, dinamica familiei și modul de comunicare între membrii familiei.

Și pentru adulți, vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate și agitație mentală, în slăbirea capacității de concentrare, în scăderea memoriei, în apariția stării de pasivitate și a plictiselii, a depresiilor, a anxietății și tulbirărilor de personalitate. Stresul generat pe parcursul și în urma vizionării poate afecta în mod serios creierul distrugând celule nervoasă din zonele cortexului prefrontal și ale emisferei stângi. Așadar, pentru persoanele care sunt deja stresate, care sunt obosite nervos, este recomandat ca în loc să-și petreacă timpul în fața micului ecran, agravându-și starea, să caute destinderea prin ieșirea în natură, prin activități practice, prin lectură sau prin comunicarea cu cei apropiați.

Dar televizorul influențează și viața de familie. Influența negativă a televiziunii în viața de familie contemporane se exercită sub mai multe forme. Forța distructivă a televiziunii se manifestă atât direct, prin promovarea avortului, a libertinajului și prin reducerea relației de dragoste la satisfacerea mecanică a plăcerii sexuale, cât și indirect, prin promovarea unei vieți lipsite de griji, comode, cu mult confort și multă distracție, pentru care familia sau copii ar putea constitui un serios impediment.

În general, întreaga atmosferă a lumii micului ecran este potrivnică unei vieți normale de familie. Să urmărim care sunt principalele probleme pe care televiziunea le creează familiei din zilele noastre:

Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un timp mort pentru existența familiei. În loc să se sprijine reciproc, să se completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la televizor. Nu numai că treburile casei intră în criză – femeia nu face la timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii familiei nu mai au răgazul de a comunica spre a-și împărtăși problemele, grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul pe celălalt, de a găsi sprijin și mângâiere. Masa în familie – eveniment central – moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării și al mulțumirii, a fost înlocuită cu masa în fața televizorului, care este cel puțin un motiv de indiferență sau lipsă de respect pentru celălalt. Chiar și atunci când întreaga familie este prezentă, utându-se la aceeași emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu mintea plecată în lumea de pe ecran.

Viața de familie apare arareori pe micul ecran, cu toate că, în realitate, majoritatea oamenilor își trăiesc existența astfel. Familia și întâmplările legate de viața acesteia, prin însăși natura lor, nu au nimic spectaculos, pentru a putea atrage atenția telespectatorului și deci nu este mediatizată.

În familia de pe micul ecran, oamenii au mai mult timp liber și mai mulți bani, și se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaționale, fascinante povești de dragoste, emoții puternice. Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata diferența izbitoare dintre cele două lumi. Propria viața de familie pare cenușie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme, griji, lipsuri în comparație cu întâmplările extraordinare, cu viața deosebită pe care o duc alții, după cum o văd ei la televizor. Apare un cerc vicios: problemele se agravează tot mai mult, proporțional cu timpul dedicat vizionării căci viața de familie devine tot mai săracă. Comparația vieții personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine o sursă permanentă de nemulțumire, frustrare și neînțelegeri familiale.

Membrii famiilor de pe micul ecran sunt independeți unul față de celălalt. Activitatea filmelor este centrată aproape întotdeauna pe interesele, cariera, aventurile ficăruia. De aici, telespectatorul învață sau își însușește acea mentalitate în care interesele proprii sunt separate de cele ale familiei. Fiecare cu cariera lui, cu banii lui,cu preferințele lui, cu programul lui, cu prietenii lui, încât până la urmă soții divorțează.

O altă nemulțumire pe care o naște televiziunea este produsă de comparația pe care telespectatorii o fac între proprii soți și eroii micului ecran. Bărbați sau femei, drăguți, fermecători, bogați și puternici, îi pun în stare de inferioritate pe bieții soți sau pe soțiile care, în mod firesc, nu pot concura cu personajele de ficțiune, interpretate de actori tineri. Aceste personaje pătrund în imaginația telespectatorului și devin cel mai mare dușman al vieții de familie. Cu ele se săvârșesc prima oară adulterul, și tot ele împing în viața reală persoana respectivă spre adulter.

Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relațiilor sexuale în afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale și a divorțului. În telenovele, de exemplu, relațiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soți, sau, 94% dintre întâmplările erotice se desfășoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul și divorțurile abundă, depășind cu mult rata celor din realitate. „De se să te mai străduiești să-ți păstrezi fidelitatea față de soț sau soție când plăcerea o poți obține și în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?" sugerează televiziunea prin falsa realitate pe care o promovează.

Nemulțumirile sau frustrările privind propria persoană cât și a celuilalt, slăbirea fidelității, a dorinței de a avea copii sau de a întemeia o familie sunt consecințe directe ale vizionării materialelor erotice și pornografice. Televizorul devine un străin care pătrunde în case și-i îndepărtează pe membrii ei, este o lume cu care ne împrietenim, cu care petrecem mai mult timp, în care investim afectivitate mai mult decât în cei dragi. Efectele mici, cumulate de-a lungul timpului, fac ca după câțiva ani oamenii să nu se mai poată înțelege între ei, să nu se mai recunoască.  Chiar dacă familia nu ajunge la divorț, familia devine un coșmar. Reproșurile, cearta, vilența verbală și fizică devine tot mai frecventă și mai gravă în familia care-și duce existența în jurul televizorului și al valorilor acestuia, iar membrii își transformă viața într-o scenă, se simt pentru câteva clipe eroii propriei telenovele.

Televiziunea determină  amplificarea stresului, a neliniștii și dezordinii mentale, dar  este un mijloc care îndepărtează aceste probleme – pe perioada vizionării-, devenind astfel un mecanism perfect care generează dependența. Devine din ce în ce mai grea desprinderea de televizor.

Cei bătrâni și singuri, uitându-se la televizor se izolează și mai mult, refuzând comunicarea cu ceilalți, și cu toate că este dureros s-o spunem, acesta devine un anestezic general care-i face să uite de golul sau lipsa de sens a vieții lor.

Cu toate acestea există mijloace prin care oamenii pot micșora influența televiziunii asupra lor și a familiei: întărirea legăturilor interpersonale (propunere: o săptămână fără TV), realizarea coeziunii familiei și a grupurilor (propunere: ziua familiei)

Opțiunea de plată a unei anume sume de bani pentru vizionarea emisiunii preferate

Cei mai multi au optat pentru varianta 1 – 5 lei, aceasta fiind suma pe care sunt dispuși să o dea companiei de cablu pentru a viziona în continuare emisiunea preferată.

Într-o zi, deschizând televizorul, găsim o emisiune și ne vine să exclamăm:” Cum pot să spună astfel de tâmpenii?!”. E dificil de spus de ce, dar sentimentul există, brut și inexplicabil. Respingem sau primim anumite lucruri cu brațele deschise, dintr-o pornire spontană. Astfel de impulsuri se pot manifesta față de orice: un prezentator care ne enervează, sau, dimpotrivă, un nou format de emisiune care ne place dintr-un motiv necunoscut (culoarea, sunetul), o voce care ne vrăjește…

Uneori, simțim porniri compulsive, cum ar fi să mâncăm ceva uitându-ne la un film de groază. Dintr-odată, avem lângă noi un pachet de biscuiți și deja băgăm mana în punga în mod compulsiv, ca pentru a însoți frenezia imaginilor printr-o bulimie alimentară. Alteori nu ne putem abține să ne împărtășim entuziasmul cu prietenii, cu colegii… și ne dăm seama că entuziasmul acesta nu ne stă în fire. Eram convinși că emisiunea oferă o informație vitală, iar interlocutorul nostru ne trezește la realitate arătându-ne că majoritatea elementelor anchetei nu se bazează pe probe solide. Dar noi am crezut că e așa; ne-am simțit atât de bine în fața ecranului!

Situațiile de acest gen ne arată în ce măsură mass-media se adresează profund afectului nostru: creează emoții, care sunt atât de imediate și de intense încât ating o parte a ființei noastre, una instinctivă și irațională, departe de simțul cartezian care ar trebui să ne anime atunci când primim informația.

Odată cu înmulțirea canalelor private care trăiesc din reclame, legea concurenței impune o normă simplă: din ce în ce mai mulți stimuli senzoriali pentru a captiva telespectatorul în câteva secunde, înainte de a muta canalul. Este prea rapid pentru a se forma un gând rațional.

Mișcările de acceptare sau respingere se pot fonda pe un chip, pe voce sau chiar pe culorile din platoul de televiziune. devenim niște marionete și, uneori, singurul mod de a scăpa este să stingem televizorul sau să conștientizăm că suntem obiectele unor astfel de mecanisme.

Că mediu al imaginii, televiziunea supune telespectatorii unor efecte complexe determinate de culoare. Roșul provoacă, în general, un grad de excitare mai mare al organismului, în timp ce albastrul calmează. Fiecare culoare are influență sa asupra stării noastre emoționale, iar psihologia descoperă, încet-încet, care sunt acestea. Uneori, o simplă culoare poate constitui cheia succesului unui concept sau al unei emisiuni, dar și conținutul trebuie să fie pe măsură.

Rolul televiziunii

Rol informativ: Alimentează publicul cu știri sau informații despre evenimentele sociale, afaceri publice și viața politică.

Rol interpretativ: Evenimentele sau faptele cotidiene difuzate de mass-media sunt intepretate și judecate.

Rol expresiv: Din punct de vedere al funcționării ei, televiziunea este un forum în care persoane sau diverse grupuri sociale pot face cunoscute opiniile și câștigă o identitate culturală, politică, socială.

Rol critic: Televiziunea joacă rolul de „câine de pază", în numele opiniei publice, față de sistemul de guvernare al statului, de investigare sau punere în lumină a situațiilor sau aspectelor anormale din viața socială și confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifestă prin intermediul mass-mediei.

Rol instructiv-culturalizator: televiziunea difuzează informații și cunoștințe cultural-științifice.

Rol de liant social: Televiziunea poate genera un mecanism de solidaritate socială în caz de calamități naturale, situații personale deosebite care solicită ajutorul celorlalți membri ai sociatății.

Rol de divertisment: Televiziunea pune la dispoziția publicului modalități de petrecere a timpului liber.

Profilul respondenților

Categoria de vârstă

Se observă că există 100 de femei cu vîrsta între 18 și 38 și 105 bărbați din aceeași categorie de vârstă, 125 de femei în categoria 39-59 și 135 de bărbați, iar în ultima grupă, 60 – 80 de ani, se află 25 de femei și 10 bărbați.

Starea civilă

Se observă că 46 % dintre respondenți sunt căsătoriți, 20% în concubinaj, 22 % singuri, iar 12% divorțați.

Venitul lunar

Concluzii

Televiziunea joacă un rol deosebit de important în viața noastră de zi cu zi. Ea ne ține de urât, ne distrează, uneori își bate joc de noi, dar întotdeauna este acolo, să ne țină companie. Desigur, efectele ei pot fi uneori pozitive, însă în alte cazuri pot fi dezastruoase (motiv principal în cazul ADHD).

Este important să putem face distincția între bine și rău, astfel încât să nu ne putem lăsa manipulați prin intermediul "cutiei negre".

Principalul avantaj al televiziunii, fie ea comercială sau publică, este acela că este un mijloc de comunicare în masă care poate fi recepționat de către cea mai mare parte a populației unei țări. Cu un asemenea public potențial de mari dimensiuni, televiziunea are un impact considerabil asupra tuturor grupurilor socio-economice. Un alt avantaj important îl reprezintă faptul că se bucura de audiențe extrem de mari, ceea ce asigură atingerea unui număr mare de persoane din grupurile țintă vizate de campania publicitară. De pildă, finală Superbowl din SUA se bucura de audiențe de sute de milioane de persoane din întreaga lume (în consecință costuri de milioane de dolari pentru 30 de secunde de publicitate), iar în România vârfurile de audiență ale televiziunilor centrale pot atinge câteva milioane de persoane.

Spre deosebire de presa scrisă, care este foarte selectiva, televiziunea își transmite mesajele fără a face o selecție a audienței.

Tocmai din aceste considerente, este important ca publicul să selecteze cu grijă programele pe care le urmărește, pentru a folosi televiziunea în avantajul său, nu în detrimentul său.

Anexe

Bună ziua ! Mă numesc ……………………….. si realizez un studiu privind preferințele românilor la televizor. Aș dori , dacă sunteți amabil , să-mi răspundeți la următoarele întrebări :

Vă uitați la televizor?

[ ] Da

[ ] Nu.

Ce programe urmăriți la TV?

[ ] Știri

[ ] Programe de muzică

[ ] Sport

[ ] Filme, seriale

[ ] Emisiuni de divertisment

[ ] Talk-show-uri

[ ] Desene animate

[ ] Documentare științifice

În ce perioadă a zilei vă uitați mai mult la TV?

[ ] 06-12

[ ] 12-18

[ ] 18-00

[ ] 00-06

4) Vă plac emisiunile de divertisment?

[ ] Da

[ ] Nu.

Cate tipuri de emisiuni de divertisment cunoașteți?

[ ] 1 [ ] 2 [ ] 3 [ ] 4 [ ] nici unul

Care este emisiunea dvs. de divertisment preferată?

[ ] Happy Hour

[ ] Acces direct

[ ] În puii mei

[ ] Mondenii

[ ] Trăsniții

[ ] Un show păcătos

[ ] Răi da' buni

[ ] Agentul VIP

[ ] Divertis

[ ] Te pui cu blondele?

[ ] Apropos TV

[ ] Alta………………………………………………………………………………

[ ] Nu știu

Ce anume vă place la emisiunea dvs. de divertisment preferată?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Considerați că o emisiune de divertisment – asupra unui telespectator – are un impact:

[ ] pozitiv

[ ] negativ

[ ] niciun impact

[ ] nu știu/nu răspund.

Sunteți de părere că această emisiune vă influențează?

[ ] Nu

[ ] Da. Cum? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

[ ] Nu știu/ nu răspund

La ce serial TV vă uitați::

[ ] Tânăr și neliniștit

[ ] Narcisa sălbatică

[ ] Pariu cu viața

[ ] Iubiri nelegiuite

[ ] Fetele Gilmore

[ ] Familia Bundy

[ ] Dr. House

[ ] Smallville

[ ] Altul…………………………………………………………………………………

Care este actorul/actrița preferat (ă)?:

[ ] Jack Nicholson

[ ] Sharon Stone

[ ] Florin Piersic

[ ] Maria Dinulescu

[ ] Stela Popescu

[ ] Brad Pitt

[ ] Justin Tymberlake

[ ] Altul…………………………………………………………………………………

[ ] Nu știu

Sunteți de părere că acest serial vă influențează?

[ ] Nu

[ ] Da. Cum? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

[ ] Nu știu

Dacă prețul abonamentului la cablul TV ar crește pentru ca emisiunile de divertisment să nu fie scoase din grilă, cîți bani ati fi dispus să platiți în plus pentru a vă uita la emisiunea preferată?

[ ] 1 -5 ron

[ ] 6 – 11 ron

[ ] 12 – 17 ron

[ ] 18 – 23 ron

[ ] 24 – 29 ron

[ ] nu știu/nu răspund.

În opinia dumneavoastră, rolul televiziunii este acela de a:

[ ] informa

[ ] manipula

[ ] distra

[ ] educa

[ ] altul……………………………………………………………………………………………………………….

[ ] nu știu/nu răspund.

Este calitatea programelor mai importantă decât prețul abonamentului TV pentru dumneavoastră?

[ ] Da

[ ] Nu

Cât de mult contează prețul abonamentului pentru dumneavoastră?

[ ] Foarte mult

[ ] În mare măsură

[ ] Mediu

[ ] În mică măsură

[ ] Deloc

Ce vârstă aveți?

[ ] 18-38 ani

[ ] 39-59 ani

[ ] 60-80 ani

Sunteți:

[ ] Femeie

[ ] Bărbat

Starea civilă

[ ] Singur (ă)

[ ] Căsătorit(ă)

[ ] Necăsătorit(ă)

[ ] Divorțat (ă)

Care este venitul dumneavoastra lunar?

[ ] 400 RON – 500 RON

[ ] 500 RON – 700 RON

[ ] 700 RON – 900 RON

[ ] Peste 900 RON

Ce profesie aveți?

………………………………

Va multumim pentru timpul acordat! Va aducem la cunostinta ca datele pe care ni le-ati furnizat vor ramane confidentiale.

Bibliografie

Bondrea Aurelian (1997), Sociologia opiniei publice și a mass-media, Ed. Fundației "România de Mâine", București

Coman Mihai (2004), Din culisele celei de-a patra puteri, Ed. "Carro", București

DeFleur, M. și Ball-Rokeach, S. (1999), Teorii ale comunicării de masă, ed. Polirom, Iași

Dobrescu, P., Bârgăoanu, A. (2002), Mass media – puterea fără contraputere, ALL, București

Dobrescu, P., Bârgoanu, A.(2001), Mass-media și societatea, Ed. Comunicare.ro, București

Marinescu Valentina (2003), Introducere in teoria comunicării-principii, modele, aplicații , Tritonic

McQuail Denis (1996), Mass Communication Theory, Segae Publ., London, 1987

McQuail David, Windahl Sven (2001) – Modele ale comunicarii pentru studiul comunicarii de masă, Comunicare.ro, București

Petcu, Marian (2002), Sociologia mass-media, ed. Dacia, Cluj-Napoca

Silverstone Roger (1999), Televiziunea în viața cotdiană, Ed. Polirom, Iași

Stavre Ion (2011), Comunicare audiovizuală, Tritonic, București

Vlăsceanu Lazăr (2011), Sociologie, Ed. Polirom, Iași

Surse electronice

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Televiziunea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

comunicare.gz.ro/go.x?q=links&l_op=visit&lid=311