DIVERSITATEA MICROBIAN Ă A ECOSISTEMELOR ACVATICE ȘI INDICATORI AI STABILITĂȚII Îndrumător științific : Șef lucr . dr. VLAD STOIAN Cluj – Napoca 2020… [629643]

1
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
Departamentul 2 – Cultura plantelor
Specializarea Microbiologie

ANDREI CORNEL POP

LUCRARE DE LICENȚĂ

DIVERSITATEA MICROBIAN Ă A ECOSISTEMELOR
ACVATICE ȘI INDICATORI AI STABILITĂȚII

Îndrumător științific : Șef lucr . dr. VLAD STOIAN

Cluj – Napoca
2020

2
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător științific: Conf. univ. dr. STOIAN HOREA VLAD
Nume: ANDREI CORNEL POP

Cluj – Napoca
2020

3
DIVERSITATEA MICROBIAN Ă A
ECOSISTEMELOR ACVATICE ȘI INDICATORI AI
STABILITĂȚII

Coordonator științific: Conf. univ. dr. STOIAN HOREA VLAD
Autor: POP ANDREI CORNEL

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Facultatea de Agricultură
Str. Calea Mănăștur, Nr. 3 -5, 400372, Cluj -Napoca, România

4
Rezumat
În prima etapă a cercetării a m selecta t lucră rile de specialitate relevante (cărți, articole),
trecând în lucrare stadiul actual al cunoașterii în domeniu, definirea conceptelor utilizate,
principalele abordări teoretice, analiza predictorilor și a efectelor asociate pentr u fiecare din
constructele studiate, precum și aspectele care se află încă în discuție la nivel național și
internațional. Acestă primă etapă a cercetării este esențială în definirea clară a designului de
cercetare și a obiectivelor de cercetare.
A doua e tapă a constat în conturarea p lanului de studiu bibliografic ș i strangerea de
suficiente informații necesare lucră rii despre diversitatea microbiană a ecosistemelor acvatice,
indicatori de stabilitate, biodiversitate .
În a treia etapă după analiza lucrării am scris despre limite de cercetare și despre
concluzii. Este important de menționat că lucrarea de față nu este general valabilă pentru toate
ecosistemele din România și că datele se schimbă constant, deci toate informatiile prezentate î n
prezent sunt va labile pentru perioada actuală ș i schimbările curente la nivel național.

CUVINTE CHEIE
Biodiversitate, Ecosisteme acvatice, Diversitate microbiană, Convenția pentru
Diversitate Biologică (CBD ), Diversitatea microbiană a ecosistemelor acvatice, Indicatori
ai diversității, Indicatori ai stabilității.

5
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 6
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
DIVERSITATEA MICROBIANĂ A ECOSISTEMELOR ACVATICE ÎN ROMÂNIA ………………………….. …….. 7
1.1 ECOSISTEMELE ACVATICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
1.2 ECOSISTEME LENTICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 14
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 20
RELAȚIA DINTRE DIVER SITATEA MICROBIANĂ A ECOSISTEMELOR SUBACVATICE ȘI INDICATORI AI
STABILITĂȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 20
2.1 EVALUAREA STĂRII ECOSISTEMELOR SUBACVATICE ………………………….. ………………………….. …………….. 20
2.2 CERCETĂRI ASUPRA DIVERSITĂȚII ECOSISTEMELOR SUBACVATICE ………………………….. …………………………. 24
2.3 INDICATORI AI STABILITĂȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 28
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 42
METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 42
3.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 42
3.2 DESIGNUL CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 42
3.3 PROCEDURA DE CERCETARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 42
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 44
REZULTATELE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 44
4.1 LIMITE DE CERCETARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 44
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 45
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 46
BIBLIOGRAFIE ELECTRONICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 49

6
INTRODUCERE

În lucrarea de fată intenționez să investighez care este relația dintre diversitatea
microbiană a sistemelor acvatice și indicatori ai stabilității. Mi -am propus să studiez cum arată
în prezent sistemele acvatice din România, care este nivelul indicatorilor de stabilitat e și cum
anume putem des coperii metode prin care putem î mbunătății starea actuală a sistemelor acvatice
cu ajutorul lucrării de față pe care o propun.
Prin pierderea speciilor de plante și animale, a habitatelor acestora, prin modificarea
modului în care sunt utilizate terenurile sunt perturbate procesele ecologice fundamentale, se
regasește în fluxuri le de energie, circuitele chimice, care au o contribuție esențială la furnizarea
de servi cii ecosistemice cheie pentru societatea umană.
De asemenea mi -aș dori să aflu cum pot influența în urma informațiilor obținute o
creștere a implicării mai multor forțe avizate la nivel național.
Motivul pentru care am ales această temă pentru lucrarea de licență este pentru că sunt
pasionat de tot ce ține d e domeniul sistemelor acvatice ș i mi-ar placea să contribui cu i dei și cu
rezultate bune care să ajute cu informaț ii utile acest domeniu.
Am început prin a -mi pune întrebări pentru a afla ce anume se în tâmplă în prezent în
România și cum po t contribui în a expune informaț ii utile și interesante despre sistemele
acvatice la un public cât m ai larg.
În acest mod stârnind curiozitatea mai multor oameni, se pot implica în număr cât mai
mare pentru dezvoltarea și găsirea de idei ingenioase aplicabile pentru curățarea apelor.
Pentru că am practicat sport de performanț ă iar pentru mine disciplina și motivația fac
parte din rutină mea zilnică încă de când eram copil, mi -am luat ca misiune personală să fac
această lucrare at ractivă și interesantă pentru cât mai mulț i viitori ingineri ai mediului.
În lucrarea de licență doresc să contribui la conservarea biodiverității acvatice, la
planuri și programe de conservare a diversității biologice și utilizare durabilă a co mponentelor
sale, sau să ajut cu informații extra strategiile, planurile sau programele existente".

7
CAPITOLUL I
DIVERSITATEA MICROBIANĂ A ECOSISTEMELOR ACVATICE ÎN
ROMÂNIA

Conceptul de diversitate microbiană a ecosistemelor acvatice.
România este situată în Europa Centrală, la distanță egală atât între Polul Nord și
Ecuator, cât și între Oceanul Atlantic și Munții Urali, în bazinul hidrografic al Dunării și Mării
Negre. Cu o suprafață de 238.391 km2 și cu o populație de 21.584.365, con form datelor
furnizate de către INS, este considerată o țară europeană de dimensiuni medii și reprezintă 6%
din suprafața totală a Uniunii Europene si 4% din populația acesteia. Avem diferite forme de
relief – 28% munți, 42% de aluri și podișuri și 30% câmp ii.

Grafic 1
Pe teritoriul României se regăsesc următoarele regiuni biogeografice stabilite la nivel
european: continentală, alpină, panonică, pontică (Marea Neagră) și stepică (prezentă numai în
România). Bioregiunea Marea Neagră cuprinde, pe lângă partea litorală și apele teritoriale
românești și zona economică exclusivă, conform Strategiei Cadru pentru Mediul Marin a
Uniunii Europene (Directiva 2008/56/CE). În România se află 54% din lanțul Munților Carpați,
iar 97,8% din rețeau a hidrografică națională este colectată de fluviul Dunărea. Forme de relief
Munți Dealuri și podișuri Câmpii

8
Apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (în mod curent 65 – 80% din
biomasă) participând la toate procesele fiziologice și biochimice. Apa are o distribuție diferită
în timp și spațiu ceea ce creează condiții foarte diverse. Dacă în emisfera nordică suprafața
oceanului este cu 54 milioane km2 mai mare decât cea a uscatului (1,53%), în emisfera sudică
aceasta depășește de 4,28 ori suprafața uscatului. Conform UNESCO, rezerva mondială de apă
este de aproximativ 1.386 milioane km3 , din care peste 97% este apă sărată. Din totalul de apă
dulce, peste 68% este blocată în gheață/ ghețari, iar 30% se găsește în subteran. Sursele de apă
dulce de suprafață (râurile și lacurile) însumează 93.100 k m3 .
Ca o consecință a poziționării României din punct de vedere geografic avem o
biodiversitate unică și la nivelul ecosistemelor, speciilor și la nivel genetic. Pe teritoriul
României se reunesc cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică și cea pontică,
reprezintă elemente naturale noi adăugate la bogățiile Uniunii Europene existând numeroase
noi tipuri de habitate și specii. Cele cinci regiuni biogeografice sunt: continentală (53%), alpină
(23%), stepică (17%), panonică (6%) și pontică ( 1%), așa cum se poate observa în graficul de
mai jos.

Grafic 2
Biodiversitatea cuprinde diversitatea tuturor organismelor vii – plante, animale și
microorganisme – și ecosistemele din care fac parte acestea. Biodiversitatea include diversitatea
în cadrul speciilor și între specii și poate viza orice scară geografică – de la o zonă de studiu de
mici dimensiuni, la întreaga noastră planetă. (Convention on Biological Diversity, 1992).
Regiuni biogeografice
Alpină Continentală Panonică Stepică Pontică

9
Biodiversitatea este descri să ca fiind infrastructura care susține întreaga viață de pe
Pământ. Sistemele naturale și ciclurile biochimice generate de diversitatea biologică permit
funcționarea stabilă a atmosferei, oceanelor, pădurilor, peisajului și căilor navigabile. Așadar,
acestea reprezintă, pur și simplu, o precondiție esențială pentru ca societatea noastră modernă
și prosperă, să existe și să continue să se dezvolte. (Griggs, D. 2013).
Planul strategic pentru Convenția privind Diversitatea Biologică (2010 -2020) include
cele 2 0 de ținte Aichi care trebuie realizate până în 2020. Proiecțiile recente sugerează că este
puțin probabil ca majoritatea obiectivelor să fie realizate în acest timp. (Tittensor, D. 2014). Cu
toate acestea, viziunea pentru 2050 necesită un obiectiv mult ma i ambițios, care va necesita
recuperarea biodiversității și schimbarea traiectoriei descendente pe care se află aceasta, până
în 2030.
Biodiversitatea – înseamnă diversitatea formelor de viață sub toate aspectele –
diversitatea speciilor, varietatea geneti că in cadrul aceleiași specii și a ecosistemelor.
Diversitatea biologică sau biodiversitatea este unul dintre termenii cheie în domeniul
conservării, incluzând bogăția vieții și diversele modele. Convenția asupra Diversității
Biologice (CBD) definește dive rsitatea biologică, astfel: "varietatea organismelor vii ale
diferitelor medii, terestru, marin și alte ecosisteme acvatice și complexele ecologice ale căror
părți sunt; aceasta include diversitatea înăuntrul speciilor, dintre specii și ecosisteme".
Microo rganismelor le aparține un rol enorm în sistemul de asigurare a activității vitale
a planetei noastre, constituind o condiție de menținere a vieții pe Pământ. Conform unor
aprecieri, în prezent sunt descrise numai circa 5 % din speciile de microorganisme c e populează
planeta (majoritatea lor aparținând grupurilor cu anumite implicații majore: patogeni pentru
om, animale și plante; microorganisme cu rol în ciclurile biogeochimice; de importanță
industrială etc.) (Hawskworth D. L, 2015)
Biodiversitatea microbiană reprezintă un enorm rezervor de viață a biosferei, despre
care cunoștințele noastre sunt infime. Micro -biodiversitatea conține în sine resurse durabile, pe
baza cărora societatea umană va putea fonda o creștere economică de tip n ou. (NGO -THI
Kirschner& Naumann, 2000).

10
Câmpul aplicațiilor utile a microorganismelor include:
• Sisteme de control a nivelului poluării, asigurate de către „microorganismele
santinele”, prezența sau absența cărora indică poluantul.
• Bioremedierea pri n intermediul microorganismelor depoluante. Comunitățile
naturale de microorganisme pot fi utilizate eficient la reciclarea reziduurilor vegetale și animale.
• Utilizarea deliberată a unor microorganisme din sol poate înlocui fertilizatorii
minerali în ag ricultură.
• Microorganismele posedă un potențial enorm în calitate de surse de substanțe
bioactive, utilizate în agricultură și industria alimentară. Explorarea metodică a acestui potențial
reprezintă una din sarcinile principale ale microbiologiei și bi otehnologiei moderne, care
recurge la metode tot mai performante de studiu. (Petrenko & Sorukulova, 2004)
„Biodiversitate” este denumirea varietății de ecosisteme (capitalul natural), de specii
și de gene din lume sau dintr -un anumit habitat. Ea este esenț ială pentru starea de bine a
oamenilor, deoarece oferă servicii care susțin economiile și societățile noastre. De asemenea,
biodiversitatea este esențială pentru serviciile ecosistemice – serviciile pe care le furnizează
natura –, cum sunt polenizarea, reg larea climei, protecția împotriva inundațiilor, fertilitatea
solului și producerea de alimente, combustibili, fibre și medicamente. ( Gruden, Skerlos &
Adriens, 2004. )
Biodiversitatea este formată din două cuvinte: „biologic” și „diversitate”. Aceasta
cuprinde varietatea tuturor orga nismelor vii în cadrul și între specii. În final, biodiversitatea este
natura în toate formele sale. Un ecosistem reprezintă o comunitate de plante, animale și
microorganisme, precum și interacțiunile acestora cu mediul
În 2002 , guvernele lumii s -au anagjat pe ntru reducerea ratei pierderii biodiversității
până în 2010.
Ecosistemele naturale se caracterizează printr -o complexitate mare de elemente
componente și căi prin care captează și transferă resursele ca flux de energie căt re nivelele
trofice superioare (Levin, 1998), ceea ce le conferă reziliență – o mare capacitate de a -și păstra
starea de echilibru dinamic, caracterizată prin grad ridicat de homeostazie.

11
Existența unui sistem ecologic depinde de intrările de energie (stoc ată în nutrienți sau
nu) în sistem și de menținerea acesteia cât mai mult timp în circulație în sistem – utilizarea cât
mai eficientă de -a lungul lanțurilor trofice, transmiterea cu randament cât mai mare de la un
nivel la altul. Astfel, cu cât diversitate a elementelor unui sistem este mai mare cu atât
complexitatea căilor prin care se captează și se transferă resursele ca flux de energie către
nivelele trofice superioare este mai mare, ceea ce determină creșterea stabilității sistemului
(Walker, 1995; Folk e et al., 2004; Brookes et al, 2005).
Strategia Biodiversității 2020 recunoaște rolul biodiversității pentru asigurarea
bunăstării societății umane, identificând agricultura (inclusiv menținerea unei balanțe între
producerea de hrană și energie), silvicult ura, piscicultura și urbanizarea ca fiind cele mai
importante activități ce pot afecta atingerea țintelor de conservare. La acestea se adaugă
schimbările climatice globale care tind să limiteze considerabil spațiul disponibil pentru
dezvoltarea unor ecosis teme și să afecteze din ce în ce mai mult comunitățile umane.
Obiectivele generale ale Strategiei Biodiversității 2020 sunt:
• Protecția speciilor și habitatelor de interes comunitar;
• Menținerea și restaurarea ecosistemelor și a serviciilor acestora;
• Integ rarea obiectivelor de durabilitate în activitățile agricole și silvice;
• Integrarea obiectivelor de durabilitate la nivelul activităților piscicole și
îmbunătățirea stării zonelor marine;
• Combaterea speciilor invazive;
• Contribuția la stoparea pierderilor de biodiversitate la scară globală.
1.1 Ecosistemele acvatice
Ecosistemele acvatice se clasifică în ape curgatoare și stătătoare.
În România au fost identificate următoarele categorii de sisteme acvatice:
• râuri permanente – 55.535 k m, reprezentând 70 % din totalul cursurilor de apă;
• râuri nepermanente – 23.370 km, reprezentând 30 % din totalul cursurilor de
apă;
• lacuri naturale – un număr de 117 cu suprafața mai mare de 0,5 km2, dintre
care 52 % sunt in Delta Dunării;

12
• lacuri de acumulare – un număr de 255 cu suprafața mai mare de 0,5 km2
• ape tranzitorii – 174 km (fluviale 46 km si marine 128 km).
Rețeaua de râuri la nivelul țării noastre are formă radială, 98% dintre râuri izvorăsc
din Munții Carpați și se varsă, direct sau p rin intermediul altor râuri, în Dunăre. Dunărea, al
doilea fluviu ca lungime din Europa (2860 km), din care 1075 km pe teritoriul României, se
varsă in Marea Neagră prin 3 brațe (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), care formează o deltă.
Ca mărime, Delta Du nării se situează pe locul 3 în Europa (după cea a Volgăi și a
Kubanului) și pe locul 22 la nivel mondial. De asemenea, este cea mai întinsă suprafață cu stuf
compact din lume, iar cele peste 5.400 de specii de floră și faună și 30 de tipuri de ecosisteme
o situează pe locul 3 în ceea ce privește diversitatea biologică la nivel mondial (după Bariera
de Corali și Arhipelagul Galapagos).
În prezent, Delta Dunării are statut multiplu de protecție, fiind declarată rezervație a
biosferei, sit Ramsar, sit al pat rimoniului mondial natural și cultural, sit de importanță
comunitară și arie de protecție specială avifaunistică.
Ecosistemele marine și de coastă litoralul românesc, situat exclusiv în regiunea
biogeografică pontică, are o lungime de 244 km, la care se adaugă partea marină propriu -zisă,
cuprinsă în bioregiunea Marea Neagră cuprinzând asociații de ecosisteme de coastă, dune de
nisip și marine.
Partea marină acoperă o suprafață de aproximativ 5400 km2, dacă luăm în calcul doar
apele teritoriale. 24,5% din această suprafață are statut de arie naturală protejată. În zona
costieră, din totalul lungimii de 244 km a litoralului românesc, aproximativ 68% se află în arii
protejate.
Starea biodiversității a fost definită prin numărul total de specii identificate l a litoralul
românesc estimat la 2.945 (bacterii – 113, ciuperci – 55, alge microfite – 615, macrofite – 138,
nevertebrate – 1730, pești – 141, păsări – 150 și mamifere – 3) și 29 de specii amenințate (EN
si VU).

13

Grafic 3

Lista Roșie a speciilor de macrofite, nevertebrate, pești și mamifere a cuprins un număr
de 209 specii, dintre care 19 macrofite (9%), 45 nevertebrate (22%), 141 pești (67%) și 4
mamifere marine (2%) (Fig. 5.3.9). Principalele grupe de specii periclitate d e la litoralul
românesc înscrise în Lista Roșie.

Grafic 4
Starea ecosistemului marin – în zonele aflate sub influența deversorilor de ape uzate
au prezentat, ca în anii anteriori, cele mai mari valori ale indicatorilor bacterieni analizați
(>16.000 germeni/100 ml), cu posibil impact negativ asupra mediului marin și asupra sănătății
umane. Această situație a fost consecin ța poluării apelor marine de îmbăiere datorită
nerespectării de către turiști a normelor igiencio -sanitare, a descărcărilor de ape uzate menajere
fără epurare bacteriană și a influenței apelor fluviale din sectorul nordic în condițiile hidro –
meteorologice specifice anului 2006. Numar total specii Litoral Românesc
bacterii ciuperci alge microfite macrofite nevertebrate
pesti pasari mamifere specii amenintate
Specii identificate
Pești Mamifere Macrofite Nevertebrate

14
Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de mediul
acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite mărimi, de la mări până la iazuri mici. Ecosistemele
acvatice sunt clasificate în:
Ecosistemul acvatic în deplinește multe funcții de mediu importante. De
exemplu, reciclează substanțele nutritive , purifică apa, atenuează inundațiile, reîncarcă apa
subterană și oferă habit ate pentru fauna sălbatică
Sănătatea unui ecosistem acvatic este degradată atunci când capacitatea ecosistemului
de a absorbi un stres a fost depășită. Un accent asupra unui ecosistem acvatic poate fi rezultatul
unor modificări fizice, chimice sau biologi ce ale mediului. Modificările fizice includ
modificările temperaturii apei, debitul de apă și disponibilitatea luminii. Modificările chimice
includ modificări ale ratelor de încărcare a nutrienților biostimulatori, a materialelor
consumatoare de oxigen și a toxinelor.
Se diferențiază în funcț ie de ca racteristicile mediului de viață , apa, în ecosisteme de
ape stătătoare (ecosisteme lentice) și curgă toare (ecosisteme lotice).
1.2 Ecosisteme lentice
Sunt de mai multe tipuri în funcție de dimensiuni, evoluție, compoziția chimică a apei.
Astfel, dimensiunea determină împarțirea în ecosisteme de lac, mlaștina ș i balta, iar compoziția
chimică a apei le diferențiază în funcție de salinitate (de apa dulce ș i de apa sarată) și
aprovizionarea cu substanț e nutritive (oligotrofe, mezotrofe ș i eutrofe).
Lacul
A fost printre prim ele studiate de ecologi datorită ușurinț ei cu care putea fi abordat.
Structura biotopului și structura funcțională sunt bine individualizate, categoriile identificate
fiind utilizate ș i pentru cercetarea celorlalte tipuri de ecosisteme acvatice. Structura spațială este
determinată de distribuț ia temperaturii , luminii ș i oxigenului în raport cu adâncimea.
Balta
Are o adâncime mai mica (3 -5 m). În zona malurilor, ap are rogozul, pipirigul, st uful
și papura, iar în larg s unt raspândite plante cu Frunze plutitoare ca broscarita, plutniț a, nufarul
alb și galben, lint ita, cât și cele submerse ca sârmuliț a apei, ciuma apei, bradis etc. În structura

15
fitoplanctonului intra algele albastre, algele ver zi, algele silicoa se, iar azooplanctonului
populaț ii de rotifere. Balta este populată de crap, biban, știuca, șalau, dar ș i de diferite specii de
broaște, păsari ș i mamifere (guzgan, bizam, vidra, nurca etc.).
Mlaș tina
La nivelul României se diferențiază două categorii: mlaș tini eutrofe, cu vegetatie
caracteristica bălților și mlaș tini oligotrofe care se întâlnesc în regiunile cu climat rece ș i umed,
în zonele cu ș isturi cristaline, gresii, granite, sedimentare sau în zonele montane unde
subst anțele provin parț ial din mineraliz area materiei organice animale ș i vegetale. Aici este
prezent mușchiul de turba (Sphagnum) ș i alte specii veg etale (bumbacariț a, rogoz, roua cerului).
Marea Neagră
Se caracterizează prin existența a două straturi de apă l a suprafață , un strat relativ mai
dulce ( cu salinitate de 16 – 17%) și mai uș or, oxigenat, în care se situează cea mai mare parte a
biocenozei. b) un strat de ad âncime (peste 180 -200 m), mai sărat (salinitate – 21-22%) ș i mai
greu, încarcat cu hidro gen sul furat, lipsit de oxigen și implicit, de formele aerobe de viață . Între
cele două straturi nu există schimb de ape, stratul superficial (mai uș or) plutind deasupra celui
de adâncime (mai greu) .
https://www.scribd.com/doc/95541735/Www -referat -ro-Ecosisteme -Acvatice
Oceanele acoperă aproximativ 70 % din suprafața planetei noastre și au un rol esențial
în susținerea vieții pe Pământ. Ele găzduiesc numeroase specii și habitate, în fiecare an
descoperindu -se unele noi, fiecare cu caracteristici unice. Pe lângă faptul că reglează clima
planetei și sprijină biodiversitatea, oceanele reprezintă și cel mai mare depozitde dioxid de
carbon. Ele captează dioxidul de carbon din atmosferă și contribuie la atenuarea schimbărilor
climatice. ( https://www.eea.europa.eu/ro/articles/catre -un-mediu -marin -sanatos )
România este situată în Europa Centrală, la distanță egală atât între Polul Nord și
Ecuator, cât și între Oceanul Atlantic și Munții Urali, în ba zinul hidrografic al Dunării și Mării
Negre. România este considerată o țară europeană de dimensiuni medii și reprezintă 6% din
suprafața totală a Uniunii Europene și 4% din populația acesteia, respectiv cu suprafața de
238.391 km2 și cu o populație de 21. 584.365.

16
Pe teritoriul României se regăsesc următoarele regiuni biogeografice stabilite la nivelul
Uniunii Europene: continentală (CON), alpină (ALP), panonică (PAN), pontică (BLS) și
stepică (STE). Bioregiunea stepică este prezentă numai în România, iar b ioregiunea pontică
este prezentă în România și Bulgaria. Bioregiunea Marea Neagră cuprinde partea litorală și
apele teritoriale românești, iar regiunea marină Marea Neagră (MBLS) cuprinde zona
economică exclusivă, conform Strategiei Cadru pentru Mediul Mar in a Uniunii Europene
(Directiva 2008/56/CE).
Pescuitul în exces este principala vină pentru lipsa peștelui din mările noastre. În
Europa, imaginea este foarte sumbră: aproape nouă din zece stocuri comerciale din Atlanticul
de nord -est, Marea Baltică și ce a Mediteraneană sunt pescuite în exces. În jur de o treime din
aceste stocuri sunt atât de mult pescuite în exces încât stocul riscă să își piardă capacitatea de
reproducere.
Numai în ultimul deceniu, totalul debarcărilor în Uniunea Europeană a scăzut cu o
treime, iar acvacultura din Europa nu a putut compensa acest fapt. Consumul de pește la nivel
global pe persoană este mai mult decât dublu din 1973, europenii consumând în medie 21 de
kg de produse pescărești anual, ușor peste media la nivel global de 17 kg, însă sub nivelul de
consum de aproximativ 25 kg, înregistrat în SUA, China și Canada. Există o variație amplă în
interiorul UE, de la 4 kg pe persoană în România la 57 de kg în Portugalia.
https://www.eea.europa.eu/ro/articles/mediul -marin
Ratele actuale de dispariție a speciilor sunt fără precedent. În principal din cauza
activităților umane, în prezent pierdem specii într -un ritm de 100 până la 1 000 de ori mai rapid
față de cel natura l. Conform FAO, 60% din ecosistemele lumii sunt degradate sau utilizate într –
un mod nedurabil, 75% din stocurile de pește sunt supraexploatate sau diminuate în mod
semnificativ, iar din 1990 s -a pierdut 75% din diversitatea genetică a culturilor agricole l a nivel
mondial. În fiecare an1 , sunt defrișate aproximativ 13 milioane de hectare de păduri tropicale,
iar 20% din recifele tropicale de corali din lume au dispărut, în vreme ce 95% vor fi în pericol
de distrugere sau deteriorare extremă până în 2050, da că schimbările climatice continuă în
același ritm.
(https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011DC0244 )

17
Biodiversitatea este un concept destul de amplu, ca re cuprinde milioane de plante ș i
specii de animale de pe planeta noastră. Chiar și această cifră, care depașeș te ordinul
milioanelor, este o cifră estimată, deoarece ecologiștii cred că numărul real este mult mai mare
decât acesta. De fapt, s e crede că numai padurea amazoniană din America de Sud este casa unui
milion de specii de plante ș i animale. Toate organismele care trăiesc pe această planetă sunt
dependente unele de altele într -o anumită masură sau alta, ș i aici intervine importanț a
biodiversit ății. Pierderile suferite de planeta noastră sunt o pierdere pentru noi, și, prin urmare,
trebuie să fim la curent cu asta și să depun em anumite eforturi p entru a salva biodiversitatea
Pămâ ntului.
(https://www.scribd.com/doc/207525517/Biodiversitate )
Potrivit evaluărilor recente, ecosistemele marine sunt degradate sau în schimbare.
Creșterile de temperatură provocate de schimbările climatice și potențiala acidificare a
oceanelor pot slăbi și mai mult rezistența ecologică a mărilor europene
Cunoașterea calității mediului implică cunoașterea și analizarea unui număr de
aspecte. De exemplu, referitor la calitatea aerului se fac aprecieri asupra prezenței unor gaze,
substanțe solide, hidrocarburi, conținutul în unele elemente chimice, substanțe organice,
anorganice, iar exprimarea este în g/m3 , mg/m3 , %, prin indici de calitate și indice general de
poluare. Calitatea apelor se exprimă prin gradul de impurific are cu diferite substanțe, prin starea
naturală a apelor respective și prin indicatori chimici și biologici, iar calitatea solurilor se
apreciază după contaminarea cu diferite substanțe, producțiile obținute, diminuarea
producțiilor.
Poluarea mediului. De teriorarea mediului presupune ,,alterarea caracteristicilor
fizicochimice și structurale ale componentelor naturale și antropice ale mediului, reducerea
diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale și antropizate, afectarea
mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate, în principal, de poluarea apei,
atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară,
ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului).
Apa contribuie la zonarea latitudinală și altitudinală a vegetației și la împărțirea
zonelor mari în subzone. Cantitatea totală anuală de apă din precipitații determină caracterul
general al ecosistemului astfel: o cantitate de 0 -250 mm precipitații căzută anual caracteriz ează

18
o zonă de deșert, 250 -750 mm – stepa, savana, 750 -1250 mm – pădurile din zonele umede,
>1250 mm – pădurile ecuatoriale Prin poluarea apelor se înțelege alterarea calităților fizice,
chimice și biologice ale acesteia, produsă direct sau indirect de act ivități umane sau de procesele
naturale care o fac improprie pentru folosirea normală, în scopurile în care această folosire era
posibilă înainte de a interveni alterarea. Având în vedere importanța apei ca resursă naturală
este necesară aplicarea unui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de apă și
a ecosistemelor acvatice. Acestea se diferențiază în raport cu tipul resursei afectate, existând
măsuri pentru protecția apelor de suprafață, a apelor subterane, precum și a apelor marine ș i
oceanice.
Protecția apelor are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității
biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane
și bunurilor materiale. De asemenea, conservarea, protecți a și îmbunătățirea calității apelor
costiere și maritime urmărește reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de
substanțe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate de
diverse reglementări in ternaționale și naționale
Stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice din UE până în 2020 și
refacerea lor în măsura posibilului, odată cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii
biodiversității pe plan mondial.
Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 va contribui la o mai mare
integrare a nevoilor legate de biodiversitate în elaborarea și punerea în aplicare a polit icilor
sectoriale.
Prin cele șase obiective ale sale, strategia are în vedere natura:
• (obiectivul 1), ecosistemele și refacerea lor.
• (obiectivul 2), utilizarea durabilă a resurselor naturale, terestre și maritime ale
Europei prin agricultură, silvicultură și pescuit
• (obiectivele 3 și 4), problema speciilor alogene
• (obiectivul 5) și efectele globale ale Uniunii Europene
• (obiectivul 6).
Strategia în domeniul biodiversității pentru 2020 contribuie la realizarea obiectivului
privind c apitalul natural, stab ilit în al șaptelea program de acțiune pentru mediu până în 2020

19
intitulat „O viață bună, în limitele planetei noastre”, care a intrat în vigoare în ianuarie 2014 și
care va orienta politica europeană de mediu până în 2020. Ambele documente își extind
viziunea pe termen lung până în 2050.
https://www.eea.europa.eu/ro/themes/biodiversity/intro

20
CAPITOLUL II
RELAȚIA DINTRE DIVERSITATE A MICROBIANĂ A
ECOSISTEMELOR SUB ACVATICE ȘI INDICATORI AI
STABILITĂȚII
2.1 Evaluarea stării ecosistemelor subacvatice
În România, Convenția pentru Diversitatea Biologică (CBD) reprezintă un acord general
și obligatoriu pentru statele semnatare și se referă la conservarea biodiversității la nivel glo bal
și utilizarea elementelor sale. Convenția a fost adoptată la Rio de Janeiro la data de 5 iunie
1992, cu ocazia Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, intrând în vigoare la
29 decembrie 1993. România a semnat Conve nția la data de 05.06 .1992 și ratificat -o la data de
17.08.1994 prin Legea nr. 58/1994, adoptată de către Parlamentul României.
În cadrul Convenției pentru Diversitatea Biologică, au fost stabilite trei obiective
generale exprimate în art. 1 al Convenției:
a) conservarea diversității biologice,
b) utilizarea durabilă a componentelor sale,
c) împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice,
inclusiv prin accesul corespunzător la acestea, prin transferul adecv at de tehnologii pertinente
și prin finanțarea corespunzătoare.
Ecosistemele naturale și seminaturale reprezintă aproximativ 47% din suprafața tării,
45% reprezintă ecosistemele agricole, restul de 8% fiind reprezentat de construcții și
infrastructură.

21
Categoriile majore de tipuri de ecosisteme analizate sunt următoarele:
• ecosisteme forestiere
• ecosisteme de pajiști
• ecosisteme de apă dulce și salmastră
• ecosisteme marine și de coastă
• ecosisteme subterane
Aproape toate apele curgă toare din Ro mânia izvorăsc din munții Carpați și aparțin
bazinului hidrografic al Dunării. Arcul carpatic este o cumpănă generală de ape, aspe ctul
general al rețelei de râuri a Româ niei fiind acela al unei dispoziții radiale. Lungi mea totală a
râurilor cu curgere permanentă este de cca 115000 km (din care 79000 km cadastrată ),
densitatea medie pe teritoriu fiin d de 0,49 km/km2 , dar ea este î n directă legatură cu zonalitatea
verticală. Rețeaua cea mai puțin densă , sub 0,30 km /km2 co respunde regiunilor de câmpie și
de dealuri, iar cea mai densă, unităț ilor montane unde atinge valori de 1 – 1,2 km/km2 .
Principalele râ uri ale Romaniei sunt Dunarea , Siretul, Mureșul, Oltul, Someșul, Prutul,
Bistriț a etc. Dintre acestea, de departe cel mai important este fluviul Dunărea care curge în
limitele teritoriului României pe o distanță de 1.075 km, din lungimea sa totală de 2.860 km. Îi
urmează Mureș ul (761 km), Prutul (742 km), Oltul ( 615 km), Siretul (559 km), Someșul (376
km), Argeșul (350 km ), Bistriț a (283 km). Ecosisteme in România
Ecosisteme naturale și seminaturale Ecosisteme agricole Construcții și infrastructură
Grafic 5

22
Lacuri naturale pe teritoriul României se află 3450 de lacu ri naturale de origini variate ș i cu o
mare diversitate a caracteristicilor lor. Dintre aceste lacuri, numai un numar de 118 au suprafata
oglinzii apei mai mare de 50 ha. În ceea ce privește fauna acvatică în România sunt numeroase
râuri cu bazine de recepție mai mari de 10000 km2 și cu o lungime cumulată mai mare de 60000
km.
Dintre acestea 18000 km su nt ape de munte, din care ocupaț i cu pastrav comun circa
11500 km. Fauna piscicolă este diferențiată altitudinal în funcție de regimul staț ional local
(debit, regim termic, oxigen dizolvat , pH, etc.). Astfel, apele de munte sunt ocupate de
salmonide, în aval râ urile fiind ocupate de ciprinide, percide, etc. Pri ntre speciile rare care
necesită o protecție deosebită se numară lostriț a (Hucho hucho hucho L), aspretele
(Romanichtys valsanicola) , fasa mare (Cobitis elongata).
http://www.mmediu.ro/beta/wp -content/uploads/2013/03/2013 -03-26-PNABH.pdf
În România au fost identificate următoarele categorii de sisteme acvatice:
• râuri permanente – 55.535 km, reprezentând 70 % din totalul cursurilor de apă;
• râuri nepermanente – 23.370 km, reprezentând 30 % din totalul cursurilor de apă;
• 23 lacuri naturale – un număr de 117 cu suprafața mai mare de 0,5 km2, dintre care 52
% sunt in Delta Dunării;
• lacuri de acumulare – un număr de 255 cu suprafața mai mare de 0,5 km2
• ape tranzit orii – 174 km (fluviale 46 km si marine 128 km). Râuri/Fluviu
Dunarea Mureș Prut Olt Siret Arges Bistrița
Grafic 6

23
Rețeaua de râuri la nivelul țării noastre are formă radială, 98% dintre râuri izvorăsc din
Munții Carpați și se varsă, direct sau prin intermediul altor râuri, în Dunăre. Dunărea, al doilea
fluviu ca lungime din Europa (2860 km), din care 1075 km pe teritoriul României, se varsă in
Marea Neagră prin 3 brațe (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), care formează o deltă. Ca mărime,
Delta Dunării se situează pe locul 3 în Europa (după cea a Volgăi și a Kubanului) și pe locul 22
la nivel mondial. De asemenea, este cea mai întinsă suprafață cu stuf compact din lume, iar cele
peste 5.400 de specii de floră și faună și 30 de tipuri de ecosisteme o situează pe locul 3 în ceea
ce privește diversitatea biologică la nivel mon dial (după Bariera de Corali și Arhipelagul
Galapagos).
În prezent, Delta Dunării are statut multiplu de protecție, fiind declarată rezervație a
biosferei, sit Ramsar, sit al patrimoniului mondial natural și cultural, sit de importanță
comunitară și arie de protecție specială avifaunistică.
Litoralul românesc, situat exclusiv în regiunea biogeografică pontică, are o lungime de 244
km, la care se adaugă partea marină propriu -zisă, cuprinsă în bioregiunea Marea Neagră
cuprinzând asociații de ecosisteme de co astă, dune de nisip și marine. Partea marină acoperă o
suprafață de aproximativ 5400 km2, dacă luăm în calcul doar apele teritoriale. 24,5% din
această suprafață are statut de arie naturală protejată. În zona costieră, din totalul lungimii de
244 km a lito ralului românesc, aproximativ 68% se află în arii protejate
Diversitatea ecosistemelor/habitatelor naturale este completată de diversitatea remarcabilă a
speciilor. Până în prezent au fost înregistrate 3795 de specii și subspecii plante superioare (623
specii cultivate și 3136 specii spontane) ( Ciocârlan, 2000), 965 specii de briofite (mușchi).
(Ștefănuț, 2008; Sabovljević & al., 2008 ), 8727 specii de fungi (ciuperci), peste 600 de specii
de alge din care 35 marine. 37% din speciile de plante se regăsesc în habitatele de pajiști, iar
peste 700 de specii de plante se află în zonele marine și de coastă. 4% din speciile de plante
sunt endemice, 75% din acestea aflându -se în zona montană.
Bioindicatorii sunt specii, populații sau ansambluri de specii,care datorită variabilității
lor (biochipmice fiziologice,etologice sau ecologice), permit caracterizarea stării unui
ecosistem și pun în evidență, cât mai precoce posibil,modificările natural sau antropice ale
acestuia (Blandin a 1986 citat de Lucău,1997). Ideea speciilor bioindicatoare este vehiculată
încă din secolul trecut. Pe măsura apariției preocupărilor legate de diferite tipuri de degradare

24
a ecosistemelor acvatice, s -a căutat identificarea unor bio -Indicatori care să ofere informații
legate de stabilitatea ecosistemelor, menținerea biodiversității,etc.
În ceea ce privește fauna, până în prezent au fost identificate un număr de 33.802 specii de
animale, din care 33085 nevertebrate și 611 vertebrate. D intre vertebrate, au fost identificate
103 specii de pești, 19 specii de amfibieni, 23 specii de reptile, 364 specii de păsări (din care
312 specii migratoare) si 102 specii de mamifere ( Cartea Roșie a Vertebratelor din România ).

2.2 Cercetări asupra dive rsității ecosistemelor subacvatice
Obiectivele generale ale Strategiei Biodiversității până în 2020 a Uniunii Europene.
Obiectivul principal al Strategiei Biodiversității până în 2020 a Uniunii Europene este
de a „stopa pierderea biodiversității și degrad area serviciilor ecosistemice până în 2020, de a
reface ecosistemele atât cât este posibil, precum și de a crește contribuția UE la combaterea
pierderii biodiversității pe plan mondial”. Strategia face parte integrantă din Strategia Europa
2020 și din cel de al 7 -lea Program de acțiune pentru mediu, punând în aplicare angajamentele
asumate de UE în temeiul Convenției privind diversitatea biologică.
Strategia Biodiversității 2020 suplimentează și potențează eforturile și măsurile
stabilite la nivelul Uniun ii Europene prin implementarea în toate statele sale a celor două
Directive relevante în domeniul biodiversității (Directiva 2009/147/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice,
Directiva Păsă ri, și Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea
habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice, Directiva Habitate), care au creat
cadrul unitar de acțiune pentru conservarea biodiversității la nivel european.
Strategia Biodiversității 2020 recunoaște rolul biodiversității pentru asigurarea
bunăstării societății umane, identificând agricultura (inclusiv menținerea unei balanțe între
producerea de hrană și energie), silvicultura, piscicultura și urbanizarea ca fiind cele mai
importante activități ce pot afecta atingerea țintelor de conservare. La acestea se adaugă
schimbările climatice globale care tind să limiteze considerabil spațiul disponibil pentru
dezvoltarea unor ecosisteme și să afecteze din ce în ce mai mult comunitățile umane.

25
Lucrările hidrotehnice, executate pentru diverse scopuri (cum ar fi: protejarea
populației împotriva inundațiilor, asigurarea cerinței de apă, regularizarea debitelor natura le,
producerea de energie prin hidrocentrale, etc.), contribuie la modificarea regimului hidrologic
al ecosistemelor acvatice, generând transformări semnificative în structura și funcționalitatea
sistemelor naturale.
Tipurile de presiuni hidromorfologice potențial semnificative identificate în Sinteza
planurilor de management actualizate la nivel de bazine/spații hidrografice la nivel național
sunt datorate următoarelor categorii de lucrări:
• Lucrări de barare transversală situate pe corpul de apă, întreru p conectivitatea
longitudinală a corpului de apă – de tip baraje, praguri de fund, evacuare unde pulsatorii
din lacurile de acumulare, generând efecte asupra regimului hidrologic și a curgerii
minime, stabilității albiei, transportului sedimentelor dar mai ales a migrării faunei
acvatice;
• Lucrări în lungul râului – de tip diguri, amenajări agricole și piscicole, lucrări de
regularizare și consolidare maluri, tăieri de meandre – cu efecte asupra vegetației din
lunca inundabilă și a zonelor de reproducere și asupra profilului longitudinal al râului,
structurii substratului și ecosistemelor acvatice, toate conducând la pierderea
conectivității laterale;
• Prelevări și restituții/derivații – prize de apă, restituții folosințe (evacuări), derivații cu
efecte asupr a curgerii minime, stabilității albiei dar și asupra speciilor și habitatelor;
Șenale navigabile – cu efecte asupra stabilității albiei și ecosistemelor acvatice.
S-au identificat 1272 utilizatori de apă ce pot produce poluări accidentale și care au
elaborat planuri proprii de prevenire și combatere a poluărilor accidentale. În anul 2013, s -au
înregistrat 54 poluări accidentale ale cursurilor de apă de suprafață cu ape de mină, substanțe
chimice organice și anorganice, amestec de gaze, materii în suspensi e din aluviuni. Fenomenele
au avut impact local/bazinal, iar datorită duratei reduse, a naturii poluantului, a lungimii
tronsonului afectat și a inerției comunităților din structura biocenozelor acvatice, efectele s -au
redus la modificarea pe plan local a valorilor indicatorilor fizico -chimici, fără ca pe termen lung
acestea să inducă o modificare semnificativă a biodiversității acvatice.