DIVERSITATEA COLEOPTE RELOR (COLEOPTERA: CARABIDAE , SILPHIDAE , SCARABAEIDAE , CERAMBYCIDAE ) DIN ECOSISTEMELE FORESTIERE ALE PODI ȘULUI MOLDOVEI… [612563]
ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI
INSTITUTUL DE ZOOLOGIE
Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 595.76:3.12:4:8.11-155
Elena BABAN
DIVERSITATEA COLEOPTE RELOR (COLEOPTERA: CARABIDAE ,
SILPHIDAE , SCARABAEIDAE , CERAMBYCIDAE ) DIN ECOSISTEMELE
FORESTIERE ALE PODI ȘULUI MOLDOVEI CENTRALE
03.00.09 – entomologie
Teză de doctor în biologie
Conducător științific:
Zaharia NECULISEANU
Doctor habilitat în biologie
Consultant științific:
Ion TODERA Ș
Membru corespondent al A. Ș.M.,
profesor universitar
Autor:
BABAN Elena
Chișinău, 2006
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………… 3
Capitolul I . ISTORICUL STUDIERII COLEOPTERELOR DIN
ECOSISTEMELE FORESTIERE ……………………………………………………. 8
Capitolul II. CARACTERIZAREA STA ȚIILOR INVESTIGATE ……………………….. 12
Capitolul III. MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE ………………………………… 22
3.1. Metode de colectare ……………………………………………………………………………. 2 2
3.2. Metode de preparare, fixare și determinare a materialului ………………….. 23
3.3. Metode de identificare și selectare a p ădurilor seculare de importan ță
european ă …………………………………………………………………………………………..
24
3.4. Metode de prelucrare analitic ă și sintetică a datelor ……………………………. 26
Capitolul IV. CARACTERIZAREA ECOLOGO-FAUNISTIC Ă A
COLEOPTERELOR DIN ECOSIS TEMELE FORESTIERE ………… 29
4.1. Componen ța specific ă ……………………………………………………………………………. 29
4.2. Caracteristica trofic ă …………………………………………………………………………….. 51
4.3. R ăspândirea geografic ă …………………………………………………………………………. 57
Capitolul V. ANALIZA COMUNIT ĂȚILOR DE COLEOPTERE DIN PADURILE
CU ESEN ȚE FOIOASE ……………………………………………………………………
62
5.1. P ădure de stejar pedunculat …………………………………………………………………… 63
5.2. P ădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei …………………………. 66
5.3. P ădure de gorun cu amestec de carpen …………………………………………………… 68
5.4. P ădure de gorun cu amestec de tei-frasin ……………………………………………….. 71
5.5. P ădure de gorun cu amestec de fag ………………………………………………………… 73
5.6. P ădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun …………………………………… 74
5.7. P ădure de gorun ……………………………………………………………………………………. 76
5.8. P ădure de fag ………………………………………………………………………………………… 78
Capitolul VI. COLEOPTERELE SAPROXILIC E INDICATORI AI P ĂDURILOR
DE IMPORTAN ȚĂ EUROPEAN Ă …………………………………………………..
84
Capitolul VII. IMPORTAN ȚA PRACTIC Ă A COLEOPTERELOR DIN
ECOSISTEMELE FORESTIERE ………………………………………………….
91
SINTEZA REZU LTATELOR OB ȚINUTE …………………………………………………………. 95
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………… . 101
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………. 103
ADNOTARE ………………………………………………………………………………………………………. 122
SUMMARY ……………………………………………………………………………………………………….. . 123
РЕЗЮМЕ …………………………………………………………………………………………………………… 124
LISTA ABREVIERILOR ……………………………………………………………………………………. 125
ANEXĂ ……………………………………………………………………………………………………………… . 126
3INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate și gradul de studiere a acesteia . În prezent diferite Foruri
științifice europene și regionale acord ă problemei de protec ție și conservare a diversit ății biologice
și peisagistice o aten ție sporită. De majoritatea statelor au fost ratificate mai multe conven ții: „Cu
privire la diversitatea biologic ă” (Rio de Janeiro, 1992); „Cu privire la conservarea vie ții sălbatice și
a habitatelor lor naturale” (Berna, 1979); „Cu privir e la conservarea speciilo r migratoare de animale
sălbatice” (Bonn, 1979), „Strategia paneuropean ă privind conservarea diversit ății biologice și
peisagistice” (Sofia, 1995) etc.
Teritoriul Republicii Moldova este situ at în partea de sud-est a Europei și se află în zona de
interferen ță biogeografic ă a zonelor central european ă, euroasiatic ă și mediteranean ă. Însă, ca și în
întreaga Europ ă, ecosistemele naturale ale repu blicii, în special cele fore stiere, de-a lungul anilor au
fost supuse diferitor modific ări destructive. În a doua jumate a sec. XX, în aceast ă zonă au fost
micșorate brusc suprafe țele de păduri, s-a intensificat fragmentarea masiv ă a întregului fond
forestier, au disp ărut chiar unele sta ții și ecosisteme în întregime.
Transform ările antropice ale ecosistemelor forestiere au dus la reducerea arealului multor
specii și a suprafe țelor habitatelor lor, la restructur ări profunde în complexe le faunistice silvice.
Aceste consecin țe au sporit vulnerabilitatea fiec ărei specii în parte și a biodiversit ății în general,
schimbând componen ța specific ă, strucutra și efectivul faunei. Totodat ă, a sporit mult lista speciilor
rare și amenințate cu dispari ția. Și până în prezent, factorul antropic r ămâne pentru teritoriul
Republicii Moldova, unul dintre for țele principale care determin ă toate schimb ările din structura și
componen ța întregii faune.
În același timp existen ța ecosistemelor e de neconceput f ără prezența în ele a insectelor, ce
reprezintă cea mai numeroas ă clasă din întreaga lume animal ă de pe Terra. Diversitatea insectelor
ne uimește nu numai prin num ărul mare de specii, dar și prin variet ățile structurii faunei și a
coloritului lor.
Din num ărul total al speciilor de animale ce populeaz ă Pământul, insectelor le revine
aproximativ 70%. În fiecare an speciali știi entomologi descoper ă și descriu sute și mii de specii noi,
iar conform ultimelor date din literatur ă, în plan mondial actualment e sunt cunoscute circa 2 mln.
specii de insecte.
Dintre insecte, Coleoptera este cel mai numeros și mai divers ordin, ce întrune ște în fauna
mondială peste 350 mii specii.
Coleopterele sunt insecte de diferite dimensiuni , având de la 0,25 mm ( Ptiliidae ) până la
cele mai gigante ( Titanus giganteus , Cerambycidae ), care ating dimensiuni de pân ă la 25 cm.
Având o înalt ă plasticitate ecologic ă, coleopterele sunt întâlnite în toate ecosistemele – de la
4regiunile polare pân ă la pădurile ecuatoriale. Sunt frecvente aproap e în toate tipurile de habitate, se
hrănesc cu orice fel de hran ă. Numeric, coleopterele sunt superioare celorlalte grupe de insecte,
constituind în majoritatea ecosistemelor peste 80% din totalul speciilor de insecte existente.
Coleopterele îndeplin esc diferite func ții utile pentru om, sunt buni in dicatori, pot servi drept unul
din obiectele prin cipale în solu țioanrea problemelor de cadastru și monitoring ecologic integrat. În
baza prezen ței numeroase și frecvenței lor în ecosisteme, ar putea fi construite diverse modele
matematice ale dinamicii unor animale de interes economic, elaborate principii și căi de
pronosticare și reglare a diferitor d ăunători periculo și din agricultur ă și silvicultur ă.
Diversitatea coleopterelor din Podi șul Moldovei Cent rale este condi ționată de poziția geografic ă
a teritoriului investigat. Fauna coleopterelor din aceast ă zonă și până în prezent r ămâne slab studiat ă.
În baza cercet ărilor efectuate în anii 2002- 2005, prezenta lucrare vine s ă sintetizeze și să
generalizeze datele despre starea actual ă a coleopterelor din familiile Carabidae , Rhysodidae ,
Silphidae , Scarabaeidae , Cucujidae și Cerambycidae din ecosistemele forestiere ale Podi șului
Moldovei Centrale.
Scopul studiului – determinarea componen ței specifice, diversit ății, răspândirii geografice,
particularit ăților ecologice a principalelor familii de co leoptere din ecosistemele forestiere ale
Podișului Moldovei Centrale și elaborarea principiilor de conservare a biodiversit ății lor.
Pentru realizarea acestui scop, au fost trasate urm ătoarele obiective :
Identificarea și stabilirea componen ței specifice a grupelor de coleoptere din principalele
tipuri de p ădure din Podi șul Moldovei Centrale;
Cercetarea și analiza diversit ății și structurii complexelor de coleoptere din ecosistemele
forestiere ale zonei investigate;
Stabilirea rela țiilor trofice în entomocenozele coleopterelor din Podi șul Moldovei Centrale;
Determinarea componentelor principalelor gr upe zoogeografice ale fa miliilor de coleoptere
investigate;
Evidențierea speciilor rare și amenințate cu dispari ția din zona Podi șului Moldovei Centrale;
Studierea complexelor de coleoptere saproxilice și identificarea p ădurilor seculare de
importanță european ă în baza grupelor indicatoare;
Elaborarea recomand ărilor practice privind conservarea biodiversit ății în pădurile de
importanță european ă.
Drept suport metodologic și teoretico- științific pentru investiga țiile desfășurate, au servit
lucrările și cercetările fundamentale ale savan ților: E. Csiki [31,32], N. Plavilthcikov [222, 223],
S. Panin, N. S ăvulescu [131], S. Medvedev, D. Shapiro [204], O. Kryzhanovskij [187, 189],
5C. Lindroth [72], H. Freude [47], M. Speight [145 ], Z. Neculiseanu, A. Mata lin [112] orientate spre
o tratare complex ă a coleopterelor forestiere cercetate.
Datele din lucr ările metodologice ale lui E. Mill er, N. Zubovski [78], M. Ieni ștea [58],
S. Panin [127], S. Medvedev [201, 202], S. Panin, N. S ăvulescu [131] , O. Kryzhanovskij [187,
189], R. Sciaky [138], E. Arndt et al . [4], E. Comarov [185] au fost utilizate de noi la colectarea,
determinarea, inventarierea și clasificarea coleopterelor investigate.
Răspândirea geografic ă a fost realizat ă luându-se la baz ă lucrările G. Jacobson [258], A.
Semionov-Tian_ Șanschii [235], E. Csiki [ 33], I. Lopatin [194], P. B ănărescu [9], O. Kryzhanovskij
[189], C. Drugescu [44] ș.a.
În studierea coleop terelor saproxilice și speciilor rare ne -am condus de lucr ările savanților:
W. Knektel, S. Panin [66], S. Panin, N. S ăvulescu [131], M. Speight [145], Z. Neculiseanu, B.
Vereșceaghin et al. [105], Z. Neculiseanu, A. D ănilă et al. [114, 115] etc.
La cercetarea diversit ății și analizei sinecologice a complexelor de coleoptere din
ecosistemele forestiere am utilizat lucr ările: H. Thiele [150], Iu. Pesenko [219], V. Simionescu
[142], Gh. Stan [146] , A. Andreev [163] ș.a.
Noutatea științifică a rezultatelor ob ținute. În baza cercet ărilor efectuate pe Podi șul Moldovei
Centrale, au fost identificate 414 specii de coleoptere care apar țin la 6 familii, 22 subfamilii, 66
triburi și 140 genuri, dintre care, familia Rhysodidae , genurile Rhysodes și Cucujus și 8 specii sunt
noi pentru fauna Republicii Moldova.
Pentru zona dat ă au fost eviden țiate 18 specii rare și amenințate cu dispari ția, dintre care
speciile Calosoma sycophanta L., Oryctes nasicornis (L.), Cerambyx cerdo L., Morimus funereus
(Muls.) și Rosalia alpina (L.) au fost incluse în edi ția a II-a a C ărții Roșii a Republicii Moldova, iar
speciile Carabus intricatus L., Rhysodes germari Gang., Rhysodes sulcatus (F.), Cetonischema
aeruginosa (Dr.), Gnorimus octopunctatus (F.), Cucujus cinnaberinus (Scop.), Morimus funereus
Muls., Rosalia alpina (L.) și Saperda punctata (L.) au fost identificate ca specii saproxilice
indicatori ai p ădurilor seculare de importan ță european ă.
Pentru prima dat ă, în 8 tipuri de p ăduri cu esen țe foioase a fost stabilit ă componen ța și
structura taxonomic ă, evaluată starea faunei coleopterelor din Podi șul Moldovei Centrale, a
speciilor rare și a complexelor saproxilice.
Analiza răspândirii geografice este o concep ție nouă asupra structurii și căilor de constituire
a faunei actuale a coleopterelor din teritoriul cercetat.
În baza indicelui de diversitate Shannon, concentra ției Simpson, echitabilit ății, indicelui de
similaritate Cekhanovschi-Sorensen și a parametrilor ecologici: abunden ța, dominan ța, constan ța,
6indicele de semnifica ție ecologic ă a structurii asocia țiilor de coleoptere din grupele modele au fost
determinate ecosistemele forestiere st abile din punct de vedere a diversit ății.
Semnifica ția și valoarea aplicativ ă a lucrării. Rezultatele principale ale tezei sunt parte
component ă a temei de cercetare științifică-fundamental ă și aplicativ ă ale Institutului de Zoologie al
A.Ș.M.: „Studiul diversit ății și succesiunilor comunit ăților de coleoptere în zona investigat ă și
argumentarea c ăilor de dirijare și conservare a lor”, înregistrat ă de Institutul de Cercet ări Științifice
în domeniul Inform ării Tehnico-Economice sub num ărul: 2001-2005 – Nr. 0101MD01836.
Investigațiile efectuate se încadreaz ă în direc țiile și cercetările științifice prioritare ale
statului nostru, în programele și strategiile na ționale și internaționale privind protec ția și
conservarea biodiversit ății, ceea ce reprezint ă o contribu ție serioas ă la realizarea Conven țiilor
internaționale Ramsar, Rio-de-Janeiro, Berna, Bonn ș.a., la care a aderat Republica Moldova.
Informația despre locul în sistem ă și rolul fiec ărei specii, precum și baza de date despre
coleopterele ecosistemelor silvice, prezint ă fundamentul cadastrului coleopterelor din Podi șul
Moldovei Centrale și contribuie la solu ționarea problemelor ce țin de monitoringul ecologic integrate.
Pentru prima dat ă, în baza speciilor saproxilice indicator i au fost selectate 7 tipuri de p ădure
de importan ță european ă (62,8 ha): p ădure de gorun cu amestec de carpen (6,7 ha), p ădure de gorun
cu amestec de tei-frasin (8,4 ha), p ădure de fag (6,8 ha), p ădure de stejar pedunculat cu amestec de
gorun (3,2 ha), p ădure de gorun (25,1 ha), p ădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei (7,8
ha), pădure de stejar pedunculat (4,8 ha), iar recomand ările privind conservarea lor vor servi drept
suport pentru luarea m ăsurilor urgente privind gestionarea lor corect ă și durabilă.
Materialele tezei se aplic ă ca surse didactice în predarea cursurilor preuniversitare,
universitare și de masterat la specialit ățile: zoologie, entomologie, ecologie, pedozoologie, pentru
profesorii de biologie, ec ologi, entomologi amatori și publicul larg.
Aprobarea lucr ării. Rezultatele principale ob ținute și concluziile lucr ării au fost prezentate,
discutate și aprobate în cadrul conferin țelor republicane, sim pozioanelor: Conferin ța corpului
didactico- științific „Bilan țul activit ății științifice a USM în anii 2000-2002” (Chi șinău, 2003);
Rezervația „Pădurea Domneasc ă – 10 ani” (Glodeni, 2003); Conferin ța tinerilor cercet ători din
Republica Moldova (Chi șinău, 2004) și internaționale: Биоразнообразие . Экология . Эволюция .
Адаптация . II Международная конференция молодых ученых (Одесса , 2005); Современные
проблемы зоологии и экологии (Одесса , 2005), Sesiunea științifică „Muzeul și cercetarea
științifică” (Craiova, 2005), precum și la Consiliul Științific al IZ (2003, 2004, 2005).
Totodată, rezultatele investiga țiilor științifice expuse în teza de doctor au fost înaintate la
Concursul Guvernului Republicii Mo ldova, fiind apreciate cu Bursa Guvernului pentru anul 2004,
7cât și în cadrul concursului oferit de Federa ția Mondial ă a Savanților (Elve ția), fiind apreciate cu
bursă pentru anii 2005-2006.
Publicații. Rezultatele și concluziile principale ale lucr ării au fost expuse în 14 lucr ări, dintre care 4
articole științifice, 2 lucr ări de popularizare a științei și 8 teze.
Structura și volumul lucr ării. Materialele tezei sunt expuse pe 136 pagini de text da ctilografiat, 20
tabele și 24 figuri. Teza cuprinde: Introducer e, 7 capitole, sint eza rezulta telor obținute, concluzii,
rezumate în limba român ă, engleză, rusă și anexe. Lista bibliografic ă cuprinde 258 surse.
Cuvinte cheie : coleoptere, faun ă, taxon, biodiversitate, zoogeograf ie, ecologie, spectru trofic,
entomofagi, insect ă saproxilic ă.
8Capitolul I . ISTORICUL STUDIERII COLEOPTERELOR DIN
ECOSISTEMELE FORESTIERE
Insectele coleoptere (Insecta: Coleoptera ) reprezint ă cel mai numeros și divers ordin nu
numai dintre insecte, dar și din întregul regn animal. Nu întâmpl ător se spune c ă Pământul este
Planeta Coleopterelor. Majorita tea lor sunt terestre, îns ă pe parcursul evolu ției, ele s-au adaptat atât
la mediul de via ță aerian cât și acvatic. Marea diversitate de coleoptere nu es te repartizat ă la
întâmplare, dar dup ă zonele climatice, altitudine și latitudine. Toate coleopt erele sunt incluse în
subordinele Adephaga și Polyphaga , iar numărul total de specii cunoscute în plan global constituie
cca 350000. În mod sigur exist ă mult mai multe specii nedescoperite și nedescrise.
Coleopterele sunt insecte cu dimensiuni diferite care joac ă un rol important în reducerea
efectivului diferitor d ăunători agricoli și silvicoli, în polenizarea plan telor cu flori, descompunerea
resturilor vegetale și animale etc. Dup ă regimul trofic coleopterele includ specii zoofage, fitofage,
saprofage, necrofage, mixofage. Unele dintre speciile de coleoptere se afl ă în declin ecologic din
cauza impactului negativ al factorului antropic.
Coleopterele au fost cunoscute din timpurile cele mai îndep ărtate. Studiul științific al lor
începe din 1758, odat ă cu apariția lucrării clasice a lui K. Linnaeus – „Sistema Naturae”.
După această realizare și până în prezent cercet ătorii coleopterologi efectueaz ă cele mai
diverse studii privind sistematica, taxonomia, fauna, r ăspândirea geografic ă, biologia, ecologia,
etologia, dinamica diurn ă și sezonier ă, trofica etc.
Primele date științifice despre fauna coleopter elor din Basarabia se con țin în lucrările lui G.
Jacobson [195]. În anul 1915 apare lucrarea lui V. Lutshnic [195], tot în aceast ă perioadă (1914-
1915) a ap ărut catalogul faunei Basarabiei, lucrare str ălucită a lui E. Miller și N. Zubovschi [78] în
care erau indicate pentru Podi șul Moldovei Centrale 66 specii Carabidae , 13 specii – Silphidae , 4
specii – Cucujidae , 84 specii – Scarabaeidae și 86 specii – Cerambycidae . Materialele faunistice au
fost colectate în sudul și centrul Basarabiei. Unele specii de coleoptere au fo st citate ca noi pentru
fauna Basarabiei în „ Catalogul coleopterelor din Regiunea Palearctic ă” [157]. Investiga ții
faunistice pe teritoriul Basara biei au fost efectuate de c ătre A. Ruscinsky [ 137], rezultatele c ăruia au
fost publicate în anul 1934 în Buletinul Muzeului Na țional de Istorie Natural ă din Chișinău. Tot în
perioada anilor 20-40 ai sec. XX au ap ărut și alte date despre fauna coleopterelor Moldovei, în
special lucr ările lui A. Arion, S. Panin [2], M. Ienist ea [31, 32], O. Marcu [ 76], W. Knekhtel, S.
Panin [66]. În ultima lucrare, autorii W. Knektel, S. Panin public ă o sintez ă a unor grupe de
coleoptere, în care sunt semnalate, 220 specii de Carabidae , 38 specii – Scarabaeidae și 13 specii
de Cerambycidae .
9În a doua jum ătate a sec. XX, au fost publicate o serie de lucr ări faunistice în care au fost
semnalate specii de coleoptere din ecosistemele forestiere. În 1951-1953 de c ătre autorul I. Lopatin
[194] au fost cercetate coleopter ele din lunca Ni strului, iar câ țiva ani mai târziu a ap ărut lucrarea lui
S. Medvedev, D. Shapiro [204]. În aceast ă lucrare, a fost f ăcută o sinteză a tuturor coleopterelor din
Republica Moldova cunoscute pân ă atunci, care constituiau 327 sp ecii, dintre care 155 specii de
Carabidae , 14 specii Silphidae , 109 specii Scarabaeidae , 3 specii de Cucujidae și 106 specii de
Cerambycidae . În lucrarea dat ă a fost inclus materialul faunistic colectat pe teritoriul Republicii
Moldova de c ătre grupul de cercet ători de la Universitatea din Harkov, condus de S. Medvedev
[202], cât și alte date mai vechi publicate anterior de al ți autorii.
În această perioadă au fost efectuate cercet ări, care au avut drept scop cunoa șterea faunei din
diferite tipuri de soluri ale Moldovei . În solurile diferitor tipuri de p ăduri cu esen țe foioase ale zonei
de Centru au fost depistate specii de coleoptere de c ătre diferiți autori [107, 108 , 109, 110, 111, 179,
207, 215, 216].
Ulterior au fost publicate și alte lucr ări ecologo-faunistice. În anul 1963, S. Plugaru [225]
publică lista unor specii de coleoptere din p ădurile de stejar al e Moldovei. B. Vere șceaghin și S.
Plugaru [170, 171, 172] indic ă 24 specii de Carabidae , 3 specii de Silphidae , 14 specii
Scarabaeidae și 9 specii de Cerambycidae , pierite ca rezultat al prelucr ării pădurilor cu preparate
chimice (DDT); A. Striganova [243] aduce date desp re coleopterele diferitelor tipuri de soluri din
zona Nistrului Mediu. În anul 1970, în monografia „Gherbove țchii les”, L. Apostolov [165] a
semnalat o specie de Scarabaeidae și 18 specii – Cerambycidae , iar A. Тopciev [247] – 11 specii
Scarabaeidae , o specie de Silphidae și 4 specii – Cerambycidae . Tot in acest an (1970) a fost
publicată și lucrarea lui R. Stepanov.
S. Antonovici., B. Ada șchevici et al. [159, 160, 161] publica câteva lucr ări, în care fac o
analiză a faunei staphilinidelor și carabidelor cunoscu te în acea perioad ă, indicând, ca specii noi
pentru fauna Moldovei, 89 specii. Lista sumar ă a speciilor de coleoptere constituia 1527 specii.
S. Plugaru [226] și V. Ostaficiuc [216] prezint ă date științifice despre zoogeografia
entomofaunei Moldovei, grupând cole opterele în 16 grupe zoogeografiece.
Date despre coleopterele din unele culturi agricole au fost aduse în lucr ările: A. Tiurganova
[248]; N. Filipov, V. Iarovoi [250]; N. Filipov, F. Jdnachin [251]; R. Stepanov, S. Antonovici [241],
N. Popov [231], B. Ada șchevici [160]; Z. N eculiseanu [81, 82, 206, 208] ș.a.
În ultimele decenii ale sec. XX interesul fa ță de entomofaun ă, inclusiv fa ță de coleoptere, a
crescut, asupra cunoa șterii lor contribuind mai mul ți autori. Date despre coleoptere sunt indicate în
diferite lucr ări științifice [105, 114, 115, 205].
10Au fost publicate o serie de lucr ări privind coleopterele familiei Carabidae din sudul
Moldovei [197, 207, 211, 216, 246, 247].
A crescut mult interesul fa ță de cunoa șterea faunei diferitor grupe de coleoptere. În aceast ă
perioadă, sunt publicate mai multe lucr ări cu caracter faunistic: A. Poiras [228, 229, 230], Z.
Neculiseanu [86, 89, 91, 209, 211 ], L. Calestru [12], V. Ostaficiuc [217], G. Cilipic [23], A. Matalin
[196], E. Baba n [6, 166], Z. Neculiseanu, E. Baban [121].
Au fost identifica ți taxoni noi, în special un num ăr mare de specii noi pentru fauna Republicii
Moldova [28, 48, 101, 107, 112, 16 7, 197, 209, 211, 215, 230].
În ultimii ani, au fost ob ținute noi date despre ecologia și diversitatea co leopterelor din
diferite ecosisteme, inclusiv a celor fores tiere [5, 6, 11, 12, 22, 24, 25, 35, 36, 37, 38, 39, 84, 87, 91,
92, 111, 116, 156].
Un compartiment aparte l-a constituit cercetarea speciilor de coleoptere rare și în curs de
dispariție din teritoriul investigat [13, 89, 90, 93, 94, 96, 105, 113, 114, 115, 164, 173].
Cercetări privind diversitatea, protec ția și conservarea coleopterelor în diferite tipuri de
pădure, inclusiv a p ădurilor seculare, în plan european au fost f ăcute de autorii: M. Speight [144,
145], Z. Neculiseanu et al. [114], J. Baraud [8], K. Kirby [67, 68], J. Hamon [51], P. Harding, K.
Alexander [52] ș.a.
Tot în ultimii ani au fost publicate o serie de lucr ări privind coleopterele din ariile naturale
protejate de stat. La acest co mpartiment se atribuie lucr ările: Z. Neculiseanu, A. Lozan et al. [109],
Z. Neculiseanu [84, 86, 95, 98], Z. Neculiseanu, E. Baban [117, 118, 119, 120], E. Baban [5, 6],
E. Baban, Z. Neculiseanu [7].
Dinamica sezonier ă și distribuția biotopic ă a unor coleoptere în diferite tipuri de p ăduri a
fost cercetat ă de mai mul ți autori coleopterologi: Iu. Corobeinic ov [186], G. Jido mirova [182], V.
Dușencov et al. [181], I. Șarova, M. Denisova [254], S. Gri untali [178], G. C ilipic [22], I.
Docuceaev, V. Cerni șev [180].
O serie de lucr ări au fost consacrate biologiei și ciclurilor de reproducere ale coleopterelor
prădătoare și dăunătoare [25, 27, 41, 81, 82, 83, 97, 103, 124, 125, 126, 206, 207, 212, 213].
În spațiul românesc cele mai timpurii cercet ări faunistice dateaz ă din anul 1888. În perioada
anilor 1930-1982 savantul de vaz ă român M. Ieni ștea [54-65] public ă o serie de lucr ări privitor la
fauna României. Dintre alte lucr ări faunistice pot fi citate: O. Marcu [76], S. Panin [127, 128, 129,
130], S. Panin, N. S ăvulescu [131], M. Teodorea nu [149], M. Varvara [153, 154, 155], V. Ciochia
[29], P. Lie [71], A. Ruic ănescu [136], E. Nitzu [123], C. Chimi șliu [14, 15, 16, 17, 18, 19] ș.a.
11În Republica Moldova sunt cunoscute aproximativ 2000 specii de coleoptere, ce apar țin la cca.
70 familii, iar cele mai bine studiate pân ă în prezent sunt familiile Carabidae , Curculionidae ,
Staphylinidae , Elateridae , Scarabaeidae , Silphidae , Chrysomelidae , Cerambycidae etc.
Materiale referitor la coleopterel e ecosistemele forestiere ale Podi șului Moldovei Centrale se
găsesc în mai multe colec ții instituționale și particulare din țară: la Chișinău (colecția Institutului de
Zoologie al A ȘM, Institutul de Cercet ări pentru Protec ția Plantelor, Universitatea Agrar ă de Stat a
Moldovei); la Tiraspol – colec ția V. Mațiuc; muzeul rezerva ției științifice „Codrii”.
În acest context au fost analizate și materialele Muzeului de Ento mologie al Institutului de
Zoologie al A. Ș.M. referitor la familia Cerambycidae , care au fost colectate în anii 50-70 ai sec. XX
de către R. Stepanov.
Studiul coleopterelor din țară a intrat în faza unei necesit ăți vitale pentru economia na țională
în perioada de tranzi ție.
După apariția acestor lucr ări și pe măsură ce se mărea numărul de specii și genuri, se sim țea
tot mai mult necesitatea unei inventarie ri a faunei coleopterelor din Podi șul Moldovei Centrale.
12Capitolul II. CARACTERIZAREA STA ȚIILOR INVESTIGATE
Lucrarea de fa ță a fost realizat ă în opt sta țiuni amplasate în zona Podi șului Moldovei Centrale,
care este situat în cen trul Republicii Moldova și ocupă o suprafa ță de 545 mii ha (16% din suprafa ța
totală). Teritoriul nominalizat, care se eviden țiază printr-un bogat spectru land șaftic, condi ționat de
varietatea factorilor naturali (geol ogici, orografici, climatici, edafici, higrografici etc.) este colinar,
cu culme înguste și versanți abrupți, slab înclinat de la nord-vest spre sud-est și sud de la 429,5 m la
1500 m altitudine [135].
Podișul Moldovei Centrale, ca o unitate geografic ă izolată, reprezint ă zona biogeografic ă a
pădurilor Central-europene . Aici trece limita estic ă a ariei de r ăspândire a fagului, gorunului și altor
specii de arbori. În aceste condi ții s-au format soluri brune care habiteaz ă reprezentan ți ai
pedofaunei regiunii Carpatice [ 175]. Acest forpost al zonei Central-europene contacteaz ă la nord cu
silvostepa Est-european ă, la sud – cu stepa xerofit ă în care sunt prezente unele elemente ale zonei
mediteraneene. Aici p ădurile au ocupat toate elementele reliefului și doar activitatea antropic ă a
influențat componen ța și starea actual ă a biocenozelor (Fig. 2.1.).
Această zonă prezintă o morfosculptur ă originală, formată prin interac țiunea orogenezei, eroziunii
și alunecărilor de teren, predomin ă un relief de tip fragmentat, cu intervalul altitudinilor între 150-
410m, care este caracteristic pentru regiunea cea mai înalt ă a Codrilor, cât și erozional de alunecare
răspândit pe podi șuri și teritorii dezmembrate. Aici predomin ă pantele abrupte cu înclina ția de peste
300, deformate de alunec ări. Rocile geologice apar țin depozitelor ter țiare, fiind reprezentate prin
diferite sedimente ale m ărilor sarma țiene (argile, luturi, nisipuri, ma i rar calcaruri). Pe platourile
predominante straturile superficiale sunt reprezentate de nisipuri fine la difer ite adâncimi, suportate de
argilă. Cele mai r ăspândite roci sunt luturile nisipoase [53].
Învelișul de sol este reprezentat, preponderent, de dou ă tipuri zonale, formate în condi ții locale
de relief, roci geologice, clim ă și vegetație. Pe culmile predominante, în intervalul altitudinilor 280-
410 m, sunt r ăspândite solurile brune, care se afl ă în partea de nord-vest a regiunii sub p ădurile de
făgete și gorunete, soluri cenu șii formate pe pante, în interv alul altitudinilor 350-280m sub p ădurile
preponderent de stej ărișuri cu amestec de alte specii și cernoziomurile argilo-eluviale, la altitudine
de 280-150m. [151].
Condițiile climaterice ale Podi șului Moldovei Centrale, în compara ție cu câmpiile
înconjurătoare, sunt relativ mai r ăcoroase și mai umede, ceea ce se datoreaz ă poziției ei geografice,
altitudinii, reliefului, covorului vegetal, prezen ța lacurilor etc. Astfel, condi țiile climaterice se
caracterizeaz ă prin temperatura medie anual ă între 7,8-9,20C, a lunii iulie – 20,2-20,60.
13
Fig. 2.1. Podi șul Moldovei Centrale
14Temperatura la suprafa ța solului iarna este cu 1-20C mai joas ă decât în aer, iar în decembrie
datele medii devin negative și se mențin până în martie. Solul înghea ță până la 41cm.
Suma anual ă a precipita țiilor constituie între 450 mm și 650 mm. În genere predomin ă iernile
blânde cu pu țină zăpadă, verile c ălduroase cu perioade secetoase. Pentru tot teritoriu este
caracteristic ă nestabilitatea climei atât sezonier ă, cât și anuală, destul de frecvente fiind seceta,
ploile toren țiale de mare intensivitate, grindina. Temperatura maxim ă poate dep ăși +400C, minim ă –
320C. [80]
Podișul Central al Moldovei prezint ă aripa estic ă a zonei biogeografice cen tral europene. Pentru
partea cea mai înalt ă a Podișului sunt caracteristice p ădurile cu esen țe foioase Europene. Edificatori
ai Codrilor centrali sunt fagul ( Fagus sylvatica ), gorunul ( Quercus petraea ) și stejarul-comun
(Quercus robur ). Ultimul ocup ă depresiunile. Gorunul cre ște pe sectoarele cu altitudini medii sau
mari. Fagul, de cele mai multe ori, ocup ă nivelurile hipsometrice mai înalte. Coedificator este
carpenul ( Carpinus betulus ). În calitate de înso țitori reprezint ă: frasinul ( Fraxinus excelsior ), teiul
(Tilia tomentosa ), arțarul ( Acer platanoides ), cireșul (Cerasum avium ), ulmul ( Ulmus carpinifolia ).
În etajul doi cresc: sorbul ( Sorbus torminalis ), jugastrul ( Acer campestre ), părul-de-pădure ( Pyrus
pyraster ), mărul-de-pădure ( Malus sylvestris ).
Învelișul ierbos este bogat în specii central-europene și submediteraneene: rogozul ( Carex
brevicollis ), piciorul-caprei ( Aegopodium podagraria ), rărunchioara-de-p ădure ( Galeobdolon
luteum ), drăgaica ( Galium odoratum ), leurda ( Allium ursinum ), iedera ( Hedera helix ). [135, 174]
Stațiunile investigate, care reprezint ă diferite tipuri de p ădure cu esen țe foioase, sunt amplasate
după cum urmeaz ă:
Pădure de gorun cu amestec de fag (Rezerva ția „Codri”) este situat ă pe pantele versan ților cu
expoziție vestică, cu o înclina ție de 3-150. Predomin ă solurile brune de p ădure, ușor nisipoase slab
podzolite. Relieful: deluros cu pante, hârtoape.
Climatic, pedologic și geomorfologic, aceast ă parte se deosebe ște de restul Moldovei Centrale.
Clima este pu țin mai rece. Coeficientul hidrotermic – 1,0-1,1. Aici se creeaz ă condiții favorabile
pentru cre șterea și dezvoltarea p ădurilor de fag și a celor de gorun cu fag, care se deosebe ște de
celelalte tipuri printr-un grad în alt de încheiere a coronamentului.
În primul etaj ar borescent predomin ă gorunul ( Quercus petraea ). La aceste nivel se afl ă și fagul –
coedificator. Ca înso țitor cresc teiul ( Tilia tomentosa ), frasinul ( Fraxinus excelsior ), cireșul (Cerasus
avium ), arțarul ( Acer platanoides ), paltinul ( Acer pseudoplanatus ). Etajul II este prezentat de carpen și
de exemplare izolate de jugastru ( Acer campestre ), sorb ( Sorbus torminalis ) etc. Puietul și subarboretul
sunt slab dezvolta ți.
15Învelișul ierbos se schimb ă pe parcursul perioadei de vegeta ție având trei sinuzii. Prim ăvara
devreme pân ă la apariția frunzelor pe copaci, înveli șul ierbos atinge 80-100 %c din acoperemânt. În
acest timp înfloresc efemeroidele de prim ăvară: viorelele, brebeneii, scânteiu țe-joasă, leurda, g ăinușa,
grâușorul, frăgulița. Mai târziu, în tim pul verii cresc perenele verzi: dumbr ăvița, crinul-de-p ădure,
rocoțelul, gura-lupului, lintea neagr ă etc. (Fig. 2.2.).
Cea mai r ăspândită asociație este Querceto-F ăgeto-Carpineto-Fraxi netul corydaliosus .
Fig. 2.2. Pădure de gorun cu amestec de fag.
Pădure de gorun cu amestec de carpen (rezervația „Codri”) se afl ă în partea mijlocie a pantelor
de est, vest-sud, nord, dar preponderent ă a expozițiilor sudice, care se m ărginește cu pădurile de fag
cu carpen și constituie o trecere c ătre goruni șurile monodominante. Înclina ția pantelor variaz ă la 2-
100. Relieful este deluros cu pante, hârtoape. Sub p ădurile de gorun cu carpen se formeaz ă soluri
cenușii de pădure, și, mai rar, soluri brune de p ădure.
Etajul I este prezentat prin gorun ( Quercus petraea ), care atinge în ălțimea de 25-27 m. Drept
specii înso țitoare au fost speciile: frasin ( Fraxinus excelsior ), carpen ( Carpinus betulus ), tei ( Tilia
tomentosa ).
Etajul II este prezentat prin arbori solitari de ar țar, cireș – Cerasus avium și tei argintiu –
Tilia tomentosa .
16Subarboretul este rar cu un grad sc ăzut de încheiere ce nu dep ășește 0,1. Mai frecvent se
întâlnește cornul – Cornus mas , păducelul monogin – Crataegus monogyna , salva-moale râioas ă –
Euonymus verrucosa .
Pătura ierboas ă acoperă solul la 20-100%. Aici predomin ă: rogozul ( Carex brevicollis ),
piciorul-caprei ( Aegopodium podagraria ), iedera ( Hedera helix ), viorele ( Scilla bifolia ), găinușa
(Isopyrum thalictroides ), laptele-câinelui etc (Fig. 2.3.).
În componen ța acestui tip de p ădure au fost descrise fitocenozele a 3 asocia ții: Carpineto-
Quercetum caricosum , Carpineto-Quercetum dentariosum , Carpineto-Quercetum ursinosum .
Fig. 2.3. Pădure de gorun cu amestec de carpen.
Pădure de gorun cu amestec de tei-frasin
(Rezerva ția „Codri”)
Este destins ă pe suprafe țe mici ca ni ște fâșii în partea mijlocie a pantelor est și vest, dar cu
preponderen ță a expozi țiilor sud-vestice, pe solurile cenu șii de pădure. Înclina ția pontelor este
cuprinsă în limitele de 4-140. În componen ța arborilor etajului I predomin ă gorunul ( Quercus petraea ),
teiul ( Tilia tomentosa ) și frasinul ( Fraxinus excelsior ). Etajul II este prezentat frecvent prin arbori de
jugastru, ar țar, carpen, sorb și ulm. Închiderea coronamentului arboretului – 07-08. Gorunul atinge
înălțimea de 24 m (Fig. 2.4.).
Subarboretul este bine dezvoltat cu gradul de încheiere 0,1-0,2. În componen ța arbuștilor
frecvent se întâlne ște cornul, dârmozul, p ăducelul, salba moale râioas ă, mai rar cloroticiul –
Staphylea pinnea . Pătura ierboas ă acoperă solul la 30-80%, care variaz ă. Din abunden ță cresc
rogozurile ( Carex brevicollis , C. pilosa ) ș.a..
17Pădurea reav ănă de gorun cu tei-frasin ocup ă un loc intermediar dup ă gradul de umiditate
între pădurile reav ăne și subaride din grupa p ădurilor unde gorunul este edificatorul asocia țiilor.
Fig. 2.4. Pădure de gorun cu amestec de tei-frasin
Pădure de fag (Rezerva ția „Plaiul Fagului”) se întinde pe o suprafa ță de 6,8 ha. Acest tip de p ădure
este răspândit la atitudini (250-370 m) mai înalte în partea superioar ă și de mijloc a versan ților cu
expoziție la nord și nord-est. P ădurea de fag este reprezentat ă prin fâșii înguste în apropierea
rupturilor cauzate de alunec ările de teren, de-a lungul ravenelor și pâraielor, unde, în multe locuri,
coboară mai jos de 200 m altitudine. Acest tip de p ădure s-a format pe versan ți cu unghiuri de
înclinare 10-400. Predomin ă solurile brune argilo eluviale.
Arboretul are dou ă etaje. Etajul I este format din arbori de fag ( Fagus sylvatica ) cu vârsta de
80-150 ani. Etajul al II-lea const ă din gorun ( Quercus petraea ), carpen ( Carpinus betulus ), arțar, tei,
ulm, paltinul de câmp, cire șul etc. Subarboretul este dezvoltat slab și reprezentat prin exemplare
rare de soc-negru ( Sambucus nigra ), sânger ( Swida sanguinea ), păducel ( Crataegus monogyna )
alun etc (Fig. 2.5.).
Înveli șul ierbos este, de asemenea, pu țin dezvoltat. Gradul de acoperire a ierburilor variaz ă
între 4-50%. Prim ăvara când înfloresc efemeroizii poate atinge în unele locuri 60-90%.
Mai frecvent ă este asocia ția Fagetum sylvaticae – Caprinetum betuli .
18
Fig. 2.5. Pădure de fag
Pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun (Rezerva ția „Plaiul Fagului”) are o suprafa ță
de 2,6 ha, fiind situat ă pe pantele versan ților inferiori, preponderent cu expozi ție nord-est și sud-est,
fiind situat ă de-a lungul râu șorului Rădeni, mai ales pe partea stâng ă, unde versan ții sunt mai
domoli decât pe partea dreapt ă. Gradul de înclinare a versan ților este de 1-70. S-a format la
altitudini joase, pe soluri cenu șii-închise de p ădure.
Stratul arborescent, cu consisten ța 0,8-0,9, este alc ătuit preponderent din stejar pedunculat
(Quercus robur ), constituind 30% din suprafa ța totală a pădurii și carpen ( Quercus petraea ) – 60%.
Stejarul atinge vârsta de 60-120 ani și are o în ălțime de 30 m; carpenul – 65 ani, h = 22m. Foarte
frecvent apare teiul ( Tilia tomentosa ), jugastrul ( Acer campestre ) și frasin ( Fraxinus excelsior ). În
acest strat se întâlne ște de asemenea paltinul de câmp, cire șul, paltinul de munte, ulmul și plopul
tremurător.
Stratul de arbu ști este slab dezvoltat și constă din alun ( Corylus avellana ), sânger ( Swida
sanguinea ), dârmoz ( Viburnum lantana ), lemn-râios ( Euonymus verrucosa ), salbă-moale
(Euonymus europaea ) etc.
Stratul ierbos este bine dezvoltat. Prim ăvara, când înfloresc efemeroizii, acoperirea
ierburilor este de pân ă la 100%. Cu apari ția frunzelor pe arbori gradul de acoperire ierburilor scade
până la 35%. În înveli șul ierbos au fost eviden țiate 60 de specii de plante vasculare. Cele mai
frecvente sunt: Aegopodium podagraria , Asarum europaea , Dentaria bulbifera , cât și Galeobdolon
luteum , Polygonatum latifolium , Stellaria holostea , Mercurialis perenis , Carex btrevicollis . Foarte
abundent apare în unele locuri leurda ( Allium ursinum ) și piciorul caprei ( Aegopodium podagraria ).
Mai frecvent ă este asocia ția Querco robori -Querco petraea . (fig. 2.6.).
19
Fig. 2.6. Pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun.
Pădure de gorun (Rezerva ția „Plaiul Fagului”) atinge o suprafa ță de 25,1 ha. Acest tip de p ădure
este situat pe pantele mijlocii ondula ți cu expozi ție nord-estic ă, mai rar pe versan ți cu expozi ție vest
și nor-vest. Gradul de înclinare a versan ților între 5-100 a fost eviden țiat și pe versan ți cu o înclinare
de 17-240. S-a format la altitudinea de 240-380m, în multe locuri contacteaz ă cu făgetul.
Predomin ă solurile cenu șii și brune argilo-eluviale.
În componen ța arboretului domin ă carpenul ( Carpinus betulus ) – 40%. În arboret a fost
înregistrate 13 specii de arbori. În afar ă de carpen, se mai întâlne ște și gorunul ( Quercus petraea ),
care atinge 30m în ălțime, vârsta – 70-80 ani. Printr-un grad înalt de frecven ță se deosebesc teiul
(Tilia tomentosa ), fagul european ( Fagus sylvatica ) și paltinul de câmp ( Acer platanoides ).
Deseminat sunt paltinul de munte, cire șul, plopul tremur ător, ulmul, jugastrul și salcia alb ă.
Subarboretul este slab dezvoltat și constă din alun ( Coryllus avellana ), sânger ( Swida
sanguinea ), soc-negru ( Sambucus nigra ), dârmoz ( Viburnum lantana ), mai pu țin de lemn râios,
sânger, soc, p ăducel, corn, tulichin ă. Dintre liane mai des este întâlnit ă edera, care rar se aga ță de
tulpinile arborilor.
Învelișul ierbos este bine dezvoltat. Prim ăvara de vreme, când în floresc efemeroizii,
acoperirea ierbii este de 90-100%. În perioada estival ă, gradul de acoperire a ierburilor scade pân ă
la 50-60%. Mai des s-au înregistra t speciile de plante ierboase: Asarum europaeum , Dentaria
bulbifera , Carex pilosa , Galium aparine , Galeobdolon luteum , Pulmonaria obscura , Stellaria
holostrea , Mercurialis perennis , Carex brevicollis , Ficaria verna , Sanicula europaea etc (Fig. 2.7.).
20
Fig. 2.7. Pădure de gorun.
Pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei
(loc. Durle ști)
Acest tip de p ădure este distins pe suprafe țe mari, fiind situat ă pe pantele versan ților cu
expoziție vestică. Relieful este pu țin accidentat, colinele transformându-se în dealuri cu versan ți mai
puțin accidenta ți, cu predominarea solurilor cenu șii gleizate.
În primul etaj predomin ă stratul de arbori cu specii de carpen ( Carpinus betulus ), tei ( Tilia
tomentosa ), stejar ( Quercus robus și Q. pubescens ). Subarboretul este c onstituit din socul negru
(Sambucus nigra ), păducel ( Crataegus monogina ). Învelișul ierbos este compus din cca. 16 specii,
în care predomin ă Scilla bifolia și Primula veris (Fig. 2.8.).
Fig. 2.8. Pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei.
21Pădure de stejar pedunculat (loc. Teli ța). Acest tip de p ădure este situat pe pantele
versanților fragmenta ți la nord-estul Podi șului Moldovei Centrale. Se întâlne ște sub form ă de fâșii
înguste de-a lungul pantei. În partea inferioar ă a pantei, fâ șiile contacteaz ă cu păduri de stejar cu
carpen, în partea superioar ă cu goruni șurile petrofite. Se formeaz ă pe un strat sub țire de sol (10-30
cm), mai des cenu șiu de pădure. Deseori la suprafa ță apar pietre mari.
În primul etaj predomin ă stejarul pedunculat ( Quercus pubescens ), care atinge în ălțimea de
10-15m. Mai des se întâlne ște arboretul cu un grad de încheiere a coronamentului 0,4-0,7. Drept
specii înso țitoare stejarului pedunculat se mai întâlnesc: ar țarul de câmp = jugastrul ( Acer campestre )
și cireșul (Cerasus avium ). Etajul II lipse ște. În stratul de subarboret sunt mai frecven ți: cornul
(Cornus mas ), scumpia ( Cotinus coggygria ), sângerul ( Swida sanguinea ), coacăza, măcieșul ș.a.
Învelișul ierbos este slab dezvolta t. Gradul de acoperi re cu ierburi atin ge cota de 10-40%.
Primăvara devreme aspectul violet apare odat ă cu înflorirea viorelelor ( Scilla bifolia ), brebeneilor
(Corydalis solida ), floarea-vântului. Ma i târziu înfloresc l ăcrămioarele, firu ța etc (Fig. 2.9.).
Compoziția floristic ă a pădurii de stejar pedunculat enumer ă 230 specii de plante vasculare.
Fig. 2.9. Pădure de stejar pedunculat.
Datorită faptului c ă teritoriul Podi șului Moldovei Centrale reprezint ă hotarul de est al
arealului de r ăspândire a p ădurilor cu esen țe foioase ale Europei Centrale, acest teritoriu se
caracterizeaz ă prin cea mai mare diversitate specific ă ale coleopterelor din zona de interferen ță
biogeografic ă.
22Capitolul III . MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE
La baza lucr ării au stat colect ările și cercetările efectuate în pe rioada anilor 2002-2005 în
zona Podi șului Moldovei Centrale. Au fost de asemenea utilizate materiale din colec ția Institutului
de Zoologie al A. Ș.M. Materialul faunistic a fost colectat în 8 tipuri de p ădure, care prezint ă
caractere diferite din pun ct de vedere a vegeta ției:
9 Pădure de gorun cu amestec de fag;
9 Pădure de gorun cu amestec de carpen;
9 Pădure de gorun cu amestec de tei-frasin;
9 Pădure de fag;
9 Pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun;
9 Pădure de gorun;
9 Pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei;
9 Pădure de stejar pedunculat.
Au fost determinate și analizate peste 15 mii de exemplare de coleoptere din familiile
Carabidae , Rhysodidae , Silphidae , Scarabaeidae , Cucujidae și Cerambycidae . Fauna coleopterelor
colectate prezint ă 414 specii ce apar țin la 140 genuri, 66 triburi, 22 subfamilii și 6 familii.
3.1. Metode de colectare.
Metodele de colectare ale coleopter elor, în general, sunt la fel ca și pentru alte insecte ce
populează suprafața solului și stratul lui superior, îns ă există totuși o serie de particularit ăți specifice
[158, 249].
Colectarea manual ă a adulților a fost metoda cea mai simpl ă și utilizată pe larg de c ătre noi.
În acest scop, am verificat diferite ad ăposturi în care adul ții se ascund ziua: sub pietre, sub scoar ța
arborilor pr ăvăliți semidescompu și și descompu și, în masa lemnoas ă, în sol, în litiera p ădurii, sub
grămezi și stoguri de fân, pe litoralul bazinelo r acvatice etc. Mu lte specii prefer ă să se ascund ă sub
mușchii de pe copaci, în buturugi și cioturi de copaci, mai cu seam ă, toamna și primăvara timpuriu,
care, pentru unele specii servesc ca ad ăposturi pentru iernat. [175, 176, 187, 189, 204]
Metoda capcanei de sol tip Barber (Anexa 1; Fig. 1) a fost descris ă în multe lucr ări științifice
de specialitate, printre care: A. Cudr in [191, 192], M. Lamotte et al. [69], J. Le Berre, M. Roth [70],
V. Șilencov [256], O. Kryzhanovskij [189], Gh. Mohan, A. Ardelean [79].
Metoda Barber e o metod ă de eviden țiere a coleopterelor epigee, care, de regul ă, își
desfășoară activitatea la suprafa ța solului sau în stratul superficial al lui.
Ca lichid fixator au servit: formalina (4%), etilenglicolul, solu ția concentrat ă de NaCl etc.,
care posed ă bune calit ăți de conservant și previn macera ția indivizilor captura ți [168].
23În calitate de capcane au fost folo site borcane cu volum de 500-700 ml. Num ărul de capcane
instalate într-un biotop a fost stabil, fiind în num ăr de 9 în fiecare sta ție investigat ă [188].
Colectarea coleopterelor ce se întâlnesc pe plante și arbuști a fost efectuat ă cu ajutorul fileului
entomologic sau prin scuturarea lor pe o pânz ă ce se așterne pe suprafa ța solului. Co leopterele din litiera
pădurilor au fost colectate cu ajutor ul sifterului (Anexa 1; fig. 2).
În afară de metodele entomologice tradi ționale, autorul a folosit și unele metode netradi ționale,
precum colectarea expres ă manuală a coleopterelor de sub frunzar prin înl ăturarea litierei cu ajutorul
unei greble de dimens iuni mici (15 x 5). Prin intermediul aces tei metode, a fost capturat cel mai mare
număr de specii în decu rsul unei zile.
3.2. Metode de preparare, fixare și determinare a materialului.
Metodologia de imobilizare, p ăstrare și montare a materialului colectat este bine descris ă în
lucrările lui M. Cozlov, M. Ninb urg [184], C. Fasulati [249], O. Kryzhanovskij [188] etc.
Pentru imobilizarea (omorârea) coleopterel or au fost utilizat e diferite substan țe: acetatul de
etil ( aethyl aceticum ), cloroformul, alcoolul etilic, eterul etc. O parte din coleopterele imobilizate
(fixate) au fost imediat montate, iar alta a fost depozitat ă pentru p ăstrare pe diferite saltele
entomologice. Pentru fiecare prob ă de pe salteaua entomologic ă s-au indicat locul și data colect ării,
numele persoanei ce a colectat materi alul dat, unele date ecologice. De și această metodă de păstrare
a insectelor nu este eficient ă datorită faptului c ă exemplarele mici deseori pot fi traumate, totu și ea
rămâne cea mai aplicat ă în practica entomologic ă.
O parte din adul ți au fost fixa ți pe saltele ento mologice din vat ă, iar o altă parte a fost montat ă
pentru prezentarea colec ției și determinare a lor. Exemplarele uscate de pe saltele, înainte de a fi
montate, se umezesc 10-12 ore sau se scufund ă în apă fierbinte cu detergent sau șampon timp de 3-5
min. exemplarele de dimensiuni mar i; cele de dimensiuni mici – pân ă la 1 min. Periu țele mici au fost
utilizate pentru sp ălarea murd ăriei de pe elitre și de pe toate perechile de membre ale gândacilor. Adul ții
pregătiți se înfig u șor în ace entomologice sau se încleie pe pl ăci de carton sau hârtie, dup ă care se scriu
etichetele cu denumi rea speciei, locul și vremea colect ării [190].
Identificarea apartenen ței specifice s-a efectuat conform de terminatoarelor: E. Csiki [31,
32], S. Panin [128-130], N. Plavilthcicov [221- 223], S. Medvedev [201, 202], O. Kryzhanovskij
[187, 189], H. Freude [47], R. Sciaky [138], S. Panin, N. S ăvulescu [131].
Materialul faunistic a fost determinat și verificat în cola borare cu conduc ătorul științific dr.
hab. Z. Neculiseanu și colaboratorul U.S.M., dl. A. D ănilă, cărora le aduc sincere mul țumiri.
243.3. Metode de identificare și selectare a insectelor din p ădurile seculare.
Analiza sectoarelor de p ăduri de importan ță european ă s-a efectuat în baza speciilor
saproxilice indicatori, iar se lectarea acestor specii s-a f ăcut după metodologia lui Speight [145],
luându-se la baz ă următoarele criterii:
9 Specii de nevertebrate asociate cu speciile de arbori seculari dominan ți, din pădurile
europene;
9 Specii de nevertebrate dependente de lemnul mort al arborilor b ătrâni în calitate de habitate;
9 Specii de nevertebrate care în prezent au o r ăspândire foarte determinat ă pe continentul
european;
9 Specii de nevertebrate care sunt de m ărimi medii și mari;
9 Specii de nevertebrate care relativ u șor pot fi depistate;
9 Specii de nevertebrate care relativ u șor pot fi determinate.
Pentru depistarea speciilor de nevertebrate saproxilice indicatori au fost investigate diferite
habitate saproxilice (Fig. 3.3.1.): I. Arbori mor ți
(uscați)
1. Bușteni verticali
– suprafața scoarței
– sub scoar ță și în straturile superioare ale lemnului
– trunchiuri arse
2. Bușteni recent c ăzuți la pământ
– sub scoar ță și în straturile superioare ale lemnului
– trunchiuri par țial scufundate în ap ă/foarte umede
3. Bușteni în stare avansat ă de descompunere
II. Arbori vii (verzi)
1. Arbori scorburo și
a. Cavități largi în trunchiuri
b. Scorburi cu material lemnos putred
– la partea inferioar ă a tulpinii
– la partea superioar ă a tulpinii
– foarte umede (pline cu ap ă)
2. Arbori trauma ți/frânți, tăiați
3. Ciuperci arboricole 4. Ramuri moarte 5. Rădăcini moarte
6. Bușteni prelucra ți.
25
Tipuri de habitate saproxilice
1. Fisurile scoar ței unui arbore secular
2. Scorbur ă la baza tulpinii unui arbore secular
3. Arbore frânt de furtun ă
4. Tulpina unui arbore semidescompus 3 41
2
263.4. Metode de prelucrare analitic ă și sintetică a datelor
Pentru prelucrarea materialului colectat s-au utilizat diferi ți parametri ecologici: abunden ța,
dominanța, constan ța, indicele de semnifica ție ecologic ă și indicii de diversitate (Simpson, Shannon,
echitabilitate), și similaritate (Czekanovski-Sorensen, Jaccard) dup ă autorii: Iu. Pesenko [219], Gh.
Stan [146], V. Simionescu [142], A. A ndreev [163] ș.a. Au fost utilizate, de asemenea, programul
Microsoft Excel 7 și Program for calculation the Environment coeff. (autor: M. Kotyacy).
a. Abunden ța (A) (după Simionescu [142]), reprezint ă numărul absolut al indivizilor unei
specii, prezen ți într-o arie. Acest indicator se exprim ă prin valoarea lui absolut ă, fiind mărimea de
care se utilizeaz ă în calcularea celorlal ți indicatori. Dup ă valoarea abunden ței caracteriz ăm speciile
prezente în aria dat ă folosind expresiile: rar ă, puțin rară, abundent ă, foarte abundent ă.
b. Dominan ța (D) (după Simionescu [142]), arat ă în ce rela ție se găsește efectivul unei
specii date fa ță de suma indivizilor celorla lte specii cu care se asociaz ă, exprimând în fond
abundența relativă. Dominan ța este considerat ă ca fiind un indi cator al productivit ății, deoarece
arată procentul de participare al fiec ărei specii la realizarea produc ției de biomas ă în biocenoz ă. Se
calculează cu relația:
100NnDA
A×= , în care:
DA – dominan ța speciei A;
nA – numărul total de indivizi din specia A, g ăsiți în eșantioanele examinate;
N – numărul total de indivizi ai tuturor speci ilor prezente în probele cercetate.
În funcție de valoarea procentului care exprim ă dominan ța lor individual ă, speciile se
distribuie în urm ătoarele clase:
D 1 – subrecedente – sub 1,1%;
D 2 – recedente – între 1,1-2%;
D 3 – subdominante – între 2,1-5%;
D 4 – dominante – între 5,1-10%;
D 5 – eudominante – peste 10%.
c. Constanța (C) (după Simionescu [142]) exprim ă continuitatea apari ției unei specii în
biotopul dat. Aceast ă caracteristic ă arată în ce propor ție o specie oarecare particip ă la realizarea
structurii biocenozei. Cu cât valoar ea indicatorului care caracterizeaz ă constanța este mai mare, cu
atât se consider ă că specia dat ă este mai bine adaptat ă la condițiile oferite de biotop. Constan ța se
estimează cu relația:
100*
pp
ANAnC= , în care:
CA – constan ța speciei A;
27np A – numărul probelor în care se g ăsește specia A;
Np – numărul total de probe examinate.
În funcție de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în urm ătoarele clase:
C 1 – accidentale (prezente între 1-25% din probe);
C 2 – accesorii (prezente între 25,1-50% din probe);
C 3 – constante (prezente între 50,1-75% din probe);
C 4 – euconstante (prezente între 75,1-100% din probe).
d. Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) (după Simionescu [ 142]), reprezint ă relația dintre
indicatorul structural (C) și cel productiv (D), reflectând mai elocvent pozi ția unei specii în biocenoz ă.
Se calculeaz ă cu relația: 100A A
AD CW×= .
După valorile ob ținute pentru acest indice, sp eciile se împart în urm ătoarele clase:
W 1 cu valori sub 0,1%;
W 2 cu valori între 0,1-1%;
W 3 cu valori între 1,1-5%;
W 4 cu valori între 5,1-10%;
W 5 cu valori peste 10%.
Clasa W 1 corespunde speciilor accidentale, clasele W 2 și W 3 – speciilor accesorii
(însoțitoare) și clasele W 4 și W 5 – speciilor caracteristice pentru cenoza dat ă.
e. Indicele de similaritate (S), (după Stan [146]) eviden țiază afinitățile existente între speciile unui
grup dintr-o biocenoz ă dată, stabilite în baza preferin țelor comune pentru condi țiile aceluia și mediu de
viață, aceasta fiind condi ția de bază privind asocierea specii lor într-o anume biocenoz ă. Indicele permite
punerea în eviden ță a speciilor caracteristice (indicatoare ), acestea având afinitatea cea mai mare.
Estimarea afinit ății cenotice se poate reali za între speciile aceluia și biotop, precum și între
speciile a doi biotopi, în scopul delimit ării biocenozelor.
Pentru estimarea afinit ății cenotice dintre reprezentan ții unui grup, identifica ți pe o anumit ă
arie, se calculeaz ă afinitatea fiec ărei specii cu toate celelalte.
În mod frecvent, afinitatea cenotic ă se calculeaz ă cu ajutorul indicelui Sorensen (S) , care a
suferit unele modific ări, fiind aplicat în prezent prin rela ția: 1002×+=bacS , în care:
a – numărul probelor în care se g ăsește specia A, indiferent dac ă este sau nu și B;
b – numărul probelor în care se g ăsește specia B, indiferent dac ă este sau nu și A;
c – numărul probelor care con țin ambele specii.
f. Indicele de diversitate (după Pesenko [219]). Pentru estimarea diversit ății specifice
se calculeaz ă indicele de diversitate, aplicându-se func ția Shannon, modificat ă de Mac Arthur,
corectată de Lloyd și Ghelardi, care are expresia:
28∑
=− =S
rNr Nr N NNKSH
110 10 ) log log( )( , în care:
H(S) – diversitatea real ă (observat ă);
K – factorul de conversie pentru schimbarea bazei logaritmului de la 10 la 2, având
valoarea: 3,321928;
N – numărul total de indivizi;
S – numărul total de specii
Nr – numărul de indivizi ai speciei r (abunden ța).
Conceptul diversit ății include urm ătoarele no țiuni:
diversitatea real ă (observat ă) – H(S) . Se calculeaz ă cu relația de calcul Shannon, modificat ă
de Mac Arthur, corectat ă de Lloyd și Ghelardi;
diversitatea maximal ă (ipotetică) – H(S) max. Se calculeaz ă cu relația S K SH10 max log )(= , în
care: K = 3,321928, iar S – num ărul total de specii;
diversitatea relativ ă (echitabilitatea) – H r. Se calculeaz ă cu relația
max)()(
SHSHHr= .
Acest mod de a estima echitabilitatea, pr in raportul dintre diversitatea real ă H(S) și
diversitatea maximal ă H(S) max, este în prezent neutilizat, pe motivul c ă diversitatea maxim ă nu se
poate atinge niciodat ă în natură, speciile neputând avea abunden țe egale. În consecin ță s-a ales o
altă cale de calculare a echitabilit ății (ε), cu relația SS'
=ε , în care:
S' – numărul teoretic de specii (corespunde la acea valoare a diversit ății teoretice M(S') care
este egală cu valoarea lui H(S), calculat pe datele empirice);
S – numărul observat de specii.
g. Indicele Simpson (Is) (după Andreev [163]) reprezint ă ce număr de specii sunt prezente
în colecția ipotetic ă, unde toate speciile sunt echiva lente, în cazul când specia are aceea și diversitate
ca și colecția dată și care are expresia:
∑=2
i s p I
Is – indicele Simpson;
pi – proporția de indivizi prin care specia i este prezent ă în biocenoz ă, sau:
∑−−=)1()1 (
nnNNIs
Is – Indicele Simpson;
N – nr. total de indivizi;
n – numărul de indivizi ai unei specii.
29Capitolul IV . CARACTERIZAREA ECOLOGO-FAUNISTIC Ă A COLEOPTERELOR DIN
ECOSISTEMELE FORESTIERE
Podișul Moldovei Centrale este considerat hotarul de est al ariei de r ăspândire a p ădurilor cu
esențe foioase ale Europei Centrale. Speciile dominante din aceste p ăduri sunt Fagus sylvatica ,
Quercus petrea și Q. robur . În aceast ă zonă sunt răspândite f ăgetele în amestec cu Carpinus
betulus , Fraxinus excelsior , Tilia tomentosa și Acer platanoides , cât și stejăretele de gorun cu
carpen, stej ăretele din stejar pedunculat cu carpen și gorunetele monodominante. Ca specii de
amestec se întâlnesc Acer platanoides , Tilia cordata , Fraxinus excelior și Cerasus avium .
Această zonă însă, cu o biodiversitate bogat ă și variată, rămâne și până în prezent slab
cercetată din punct de vedere faunistic.
4.1. Componen ța specific ă
Sunt cunoscute mai multe lucr ări științifice, consacrate studierii faunei insectelor din
ecosistemele forestiere ale Podi șului Moldovei Centrale, îns ă printre aceste surse științifice,
amintim lucr ările autorilor: G. Jacobson [258]; Ed. Miller, N. Zubovsch i [78]; A. Arion, S. Panin
[2]; M. Ienistea [58, 60]; W. Knekhtel, S. Panin [66]; S. Medvedev, D. Shapiro [204], B.
Vereșceaghin, S. Plugaru [170-172]; S. Panin, N. S ăvulescu [131]; M. Ghiliarov [175]; O.
Kryzhanovskij [187, 189]; B. Vere șceaghin [169]; B. Ada șchevici [159]; Z. Neculiseanu [208,
211]; Z. Neculiseanu, A. Matalin [1 12]; A. Andreev et al. [164]; Z. Neculiseanu, E. Baban et al.
[114, 115]; E. Baban [6], în care sunt prezentate date despre co leopterele acestui ter itoriu. În aceste
lucrări științifice sunt prezentate date faunistice, ecologice, zoogeografice ale unor grupe și specii
de coleoptere din aceast ă zonă. Până în prezent nu exista o lucrare de sintez ă a lucrărilor și
cercetărilor efectuate, privind coleopterele acestui teritoriu.
Analiza datelor ob ținute de c ătre autor și a literaturii de specialitate indic ă existența în
această zonă a unei faune bogate de coleoptere, cuprinzând un num ăr considerabil de taxoni.
Dintre coleopterele investigate în aceast ă zonă, prezentăm date privind fauna și diversitatea
speciilor din familiile Carabidae , Rhysodidae , Silphidae , Scarabaeidae , Cucujidae și
Cerambycidae .
Pentru alc ătuirea listei faunistice a coleopterelor din ecosistemele forestiere ale Podi șului
Moldovei Centrale au fost folosite lucr ările: pentru familia Carabidae și Rhysodidae – O.
Kryzhanovskij [187, 189], Z. Neculiseanu, A. Matalin [112], familia Silphidae – O. Kryzhanovskij
[187], A. Newton, M. Thayer [122]; familia Scarabaeidae – S. Panin [129], S. M еdvedev [198-
202]; G. Cilipic [23]); Cerambycidae – S. Panin, N. S ăvulescu [131], N. Plaviltcicov [222] ș.a.
30În rezultatul investiga țiilor, am stabilit c ă fauna coleopterelor din ecosistemele forestiere
cercetate este reprezentat ă prin 6 familii, 22 subfamilii, 66 triburi, 140 genuri și 414 specii, dintre
care taxonii: familia Rhysodidae , genurile Rhysodes Dalm., Cucujus Mull., Silvanus Latr. (familia
Cucujidae ) și speciile Pterostichus hungaricus Dej, Harpalus dimidiatus Ros., H. quadripunctatus
Dej., Rhysodes sulcatus (F.), Silpha tristis Ill., Cucujus cinnaberinus Scop., Silvanus fagi Guerin și
Monochamus sutor (F.) sunt identifica ți ca taxoni noi atât pentru Podi șul Moldovei Centrale, cât și
pentru fauna Republicii Moldova. (tab. 4. 1.).
Tabelul 4.1.
Caracterizarea ecologo-faunistic ă a coleopterelor inventariate.
Nr.
crt. Taxonul Tip de nutri ție Tip de areal
1. 2 3 4
FFaammiilliiaa CCAARRAABBIIDDAAEE
A. Subfamilia CICINDELINAE
Tribul CICINDELINI
Genul Cicindela Linnaeus, 1758
1. C. germanica Linnaeus, 1758 Zoofag Vestpalearctic
2. C. soluta Latreille, Dejean,1822 Zoofag Pontic
3. C. campestris Fischer, Waldheim, 1825 Zoofag Ponticostepicol
B. Subfamilia CARABINAE
Tribul NEBRIINI
Genul Leistus Frolich, 1799
4. L. rufomarginatus (Duftschmid, 1812) Zoofag Eurocaucazian
5. L. ferrugineus (Linnaeus, 1758) Zoofag Eurosiberian
6. L. piceus Frolich, 1799 Zoofag European
Genul Nebria Latreille, 1825
7. N. livida (Linnaeus, 1758) Zoofag Transpalearctic
8. N. brevicollis (Fabricius, 1792) Zoofag Eurocaucazian
9. N. transsylvanica (Germar, 1824)** Zoofag Mediteranean
Tribul NOTIOPHILINI
Genul Notiophilus Dumeril, 1806
10. N. laticollis Chaudoir, 1850 Zoofag Eurocaucazian
11. N. palustris (Duftschmid, 1812) Zoofag Vestpalearctic
12. N. germinyi Fauvel, 1863 Zoofag Eurosiberian
13. N. biguttatus (Fabricius, 1779) Zoofag Eurosiberian
14. N. rufipes Curtis, 1829 Zoofag Eurocaucazian
Tribul CARABINI
Genul Calosoma F. Weber, 1758
15. C. sycophanta (Linnaeus, 1758)** Zoofag Vestpalearctic
16. C. inquisitor (Linnaeus, 1758) Zoofag European
17. C. auropunctatum (Herbst, 1784) Zoofag Ponticostepicol
18. C. investigator (Illiger, 1798) Zoof ag Transpalearctic
Genul Carabus Linnaeus, 1758
19. C. arvensis Herbst, 1784 Zoofag Transpalearctic
3120. C. ullrichi Germar, 1824** Zoofag European
21. C. cancellatus Illiger, 1798 Zoofag Eurosiberian
22. C. granulatus Linnaeus, 1758 Zoofag Transpalearctic
23. C. excellens Kraatz, 1887 Zoofag European
24. C. besseri Fischer, Waldheim, 1822 Zoofag Ponticostepicol
25. C. scabriusculus Olivier, 1795 Zoofag European
26. C. glabratus Kraatz, 1885 Zoofag European
27. C. convexus Fabricius, 1775 Zoofag Eurosiberian
28. C. variolosus Linnaeus, 1787* * Zoofag European
29. C. intricatus Linnaeus, 1761** Zoofag European
30. C. violaceus Dejean, 1826** Zoofag European
31. C. coriaceus Kraatz, 1877 Zoofag European
Tribul CYCHRINI
Genul Cychrus Fabricius, 1774
32. C. attenuatus Fabricius, 1792 Zoofag Mediteranean
33. C. caraboides (Linnaeus, 1758) Zoofag European
34. C. semigranosus Palliardi, 1825** Zoofag European
Tribul ELAPHRITI
Genul Elaphrus Fabricius, 1775
35. E. aureus P.Muller, 1821 Zoofag Eurocaucazian
36. E. angusticollis R.F.Sahlberg, 1844 Zoofag European
Tribul LORICERINI
Genul Loricera Latreille, 1802
37. L. pilicornis (Fabricius, 1775) Zoofag Holarctic
Tribul CLIVININI
Genul Clivina Latreille, 1802
38. C. fossor (Linnaeus, 1758) Mixofag Transpalearctic
39. C. ypsilon Dejean, 1829 Zoofag Ponticostepicol
Tribul DYSCHIRIINI
Genul Dyschiriodes Jeannel, 1941
40. D. globosus (Herbst, 1783) Zoofag Transpalearctic
41. D. iportunus (Schaum, 1857) Zoofag Mediteranean
42. D. nitidus Dejean, 1825 Zoofag Transpalearctic
43. D. agnatus Motschulsky, 1844 Zoofag Euromediteranean
44. D. aeneus (Dejean, 1825) Zoofag Transpalearctic
Tribul BROSCINI
Genul Broscus Panzer, 1813
45. B. cephalotes (Linnaeus, 1758) Zoofag Eurosiberian
Tribul TRECHINI
Genul Blemus Dej., 1821
46. B. discus (Fabricius, 1792) Zoofag Transpalearctic
Genul Trechus Clairville, 1806
47. T. quadristriatus (Schrank, 1781) Zoofag Vestpalearctic
Tribul TACHYINI
Genul Tachys Stephens, 1829
48. T. scutellaris (Stephens, 1829) Zoofag Ponticostepicol
49. T. bistriatus (Duftschmid, 1812) Zoofag European
Genul Elaphropus Motschulsky, 1839
3250. E. parvulus (Dejean, 1831) Zoofag European
Tribul BEMBIDIINI
Genul Asaphidion Des Gozis, 1886
51. A. flavipes (Linnaeus, 1761) Zoofag Vestpalearctic
52. A. pallipes (Duftschmid, 1812) Zoofag Eurosiberian
Genul Bembidion Latreille, 1802
53. B. splendidum Sturm, 1825 Zoofag European
54. B. lampros (Herst, 1784) Mixofag Transpalearctic
55. B. aeneum Germar, 1824 Zoofag European
56. B. biguttatum (Fabricius, 1779) Zoofag Eurosiberian
57. B. lunulatum (Fourcroy, 1785) Zoofag Euromediteranean
58. B. tenellum Erichson, 1837 Zoofag Euromediteranean
59. B. quadripustulatum (Serville, 1821) Zoofag Vestpalearctic
60. B. tibiale (Duftschmid, 1812) Zoofag Eurocaucazian
61. B. geniculatum Heer, 1837 Zoofag Mediteranean
62. B. fluviatile Dejean, 1931 Zoofag European
63. B. distinguendum Jacquelin du Val, 1852 Zoofag Mediteranean
64. B. saxatile Gyllenhal, 1827 Zoofag Eurosiberian
65. B. doderoi Ganglbauer, 1892 Zoofag Mediteranean
Tribul POGONINI
Genul Pogonus Dejean, 1822
66. P. litoralis (Duftschmid, 1812) Zoofag Mediteranean
67. P. orientalis Dejean, 1828 Zoofag Mediteranean
Tribul PATROBINI
Genul Patrobus Dejean, 1821
68. P. atrorufus (Ström, 1768) Zoofag European
Tribe PTEROSTICHINI
Genus Stomis Clairville, 1806
69. S. pumicatus (Panzer, 1796) Zoofag European
Genul Poecilus Bonelli, 1810
70. P. cupreus (Linnaeus, 1758) Mixofag Vestpalearctic
71. P. versicolor (Sturm, 1824) Zoofag Transpalearctic
72. P. lepidus (Leske, 1785) Mixofag Eurosiberian
73. P. punctulatus (Schaller, 1783) Zoofag Euroasiatic
74. P. subcoeruleus (Quensel, 1806) Zoofag Mediteranean
75. P. sericeus (Fischer von Waldheim, 1823) Zoofag Ponticostepicol
76. P. crenuliger Chaudoir, 1876 Zoofag Ponticostepicol
Genul Pterostichus Bonelli, 1810
77. Pt. niger (Schaller, 1783) Mixofag Transpalearctic
78. Pt. chamaeleon Motschulsky, 1865 Zoofag Eurosiberian
79. Pt. cursor (Dejean, 1828) Zoofag Vestpalearctic
80. Pt. leonisi Apfelbeck, 1904 Zoofag Pontic
81. Pt. vernalis (Panzer, 1796) Zoofag Eurosiberian
82. Pt. macer (Marsham, 1802) Zoofag Euroasiatic
83. Pt. anthracinus (Illiger, 1798) Zoofag Eurosiberian
84. Pt. gracilis (Dejean, 1828) Zoofag Eurosiberian
85. Pt. nigrita (Paykull, 1790) Zoofag Transpalearctic
86. Pt. strenuus (Panzer, 1797) Zoofag Eurosiberian
3387. Pt. ovoideus (Sturm, 1824) Zoofag Eurocaucazian
88. Pt. oblongopunctatus (Fabricius, 1787) Zoofag Transpalearctic
89. Pt. melanarius (Illiger, 1798) Zoof ag Eurosiberian
90. Pt. melas (Creutzer, 1799) Mixofag Euromediteranean
91. Pt. hungaricus Dejean, 1828* Zoofag Mediteranean
Genul Abax Bonelli, 1810
92. A. parallelopipedus (Piller, Mitterpacher,1783) Zoofag European
93. A. carinatus (Duftschmid, 1812) Zoofag European
94. A. parallelus (Duftschmid, 1812) Zoofag European
Genul Molops Bonelli, 1810
95. M. piceus (Panzer, 1793) Zoofag European
Tribul SPHODRINI
Genul Calathus Bonelli, 1810
96. C. distinguendus Chaudoir, 1846 Mixofag Mediteranean
97. C. fuscipes (Goeze, 1777) Mixofag Vestpalearctic
98. C. ambiguus (Paykull, 1790) Mixofag Euroasiatic
99. C. erratus (C.R.Sahlberg, 1827) Mixofag Vestpalearctic
100. C. melanocephalus (Linnaeus, 1758) Mixofag Transpalearctic
101. C. halensis (Schaller, 1783) Mixofag Transpalearctic
Tribul PLATYNINI
Genul Agonum Bonelli, 1810
102. A. atratum (Duftschmid, 1812) Zoofag Euromediteranean
103. A. gracilipes (Duftschmid, 1812) Zoofag Transpalearctic
104. A. lugens (Duftschmid, 1812) Zoofag Vestpalearctic
105. A. duftschmidti Schmidt, 1994 Zoofag Eurosiberian
106. A. versutum (Sturm, 1824) Zoofag Eurosiberian
107. A. viduum (Panzer, 1797) Zoofag Transpalearctic
108. A. viridicupreum Motschulsky, 1844 Zoofag Vestpalearctic
109. A. consimile (Gyllenhal, 1810) Zoof ag Transpalearctic
110. A. fuliginosum (Panzer, 1809) Zoofag Transpalearctic
111. A. piceum (Linnaeus, 1758) Zoofag Eurosiberian
Genul Platynus Bonelli, 1810
112. P. assimile (Paykull, 1790) Zoofag Transpalearctic
113. P. krynickii (Sperk, 1835) Zoofag Eurosiberian
Genul Paranchus Lindroth, 1974
114. P. albipes (Fabricius, 1796) Zoofag European
Genul Oxypselaphus Chaudoir, 1843
115. O. obscurum (Herbst, 1784) Zoofag Vestpalearctic
Genul Anchomenus Bonelli, 1810
116. A. dorsale (Pontoppidan, 1763) Zoofag Transpalearctic
Genul Olisthopus Dejean, 1828
117. O. rotundatus (Paykull, 1790) Zoofag Euromediteranean
Genul Platyderus Stephens, 1828
118. P. rufus (Duftschmid, 1812) Zoofag European
Tribul AMARINI
Genul Amara Bonelli, 1810
119. A. aenea (De Geer, 1774) Fitofag Transpalearctic
120. A. anthobia A. Villa, G.B.Villa, 1833 Fitofag Euromediteranean
34121. A. communis (Panzer, 1797) Fitofag Transpalearctic
122. A. convexior Stephens, 1828 Fitofag Eurosiberian
123. A. eurynota (Panzer, 1797) Fitofag Vestpalearctic
124. A. familiaris (Duftschmid, 1812) Fitofag Transpalearctic
125. A. littorea Thomson, 1857 Fitofag Transpalearctic
126. A. lucida (Duftschmid, 1812) Fitofag Eurocaucazian
127. A. montivaga Sturm, 1825 Fitofag European
128. A. nitida Sturm, 1825 Fitofag Eurosiberian
129. A. ovata (Fabricius, 1792) Fitofag Transpalearctic
130. A. similata (Gyllenhal, 1810) Fitofag Transpalearctic
131. A. bifrons (Gyllenhal, 1810) Fitofag Vestpalearctic
132. A. ingenua (Duftschmid, 1812) Fitofag Euroasiatic
133. A. consularis (Duftschmid, 1812) Fitofag Eurosiberian
134. A. crenata Dejean, 1828 Fitofag Euromediteranean
135. A. majuscula (Chaudoir, 1850) Fitofag Transpalearctic
136. A. equestris Dejean, 1831 Fitofag Euroasiatic
Genul Zabrus Clairville, 1806
137. Z. spinipes Fischer von Waldheim, 1817 Fitofag Eurocaucazian
Tribul HARPALINI
Genul Anisodactylus Dejean, 1829
138. A. binotatus (Fabricius, 1787) Fitofag Vestpalearctic
139. A. signatus (Panzer, 1797) Fitofag Transpalearctic
Genul Bradycellus Erichson, 1837
140. B. caucasicus (Chaudoir, 1846) Zoofag Eurosiberian
Genul Stenolophus Stephens, 1828
141. S. teutonus (Schrank, 1781) Zoofag Vestpalearctic
142. S. persicus Mannerheim, 1844 Zoofag Euromediteranean
143. S. discophorus Fischer von Waldheim, 1823 Zoofag Vestpalearctic
144. S. mixtus (Herbst, 1784) Zoofag Vestpalearctic
145. S. proximus Dejean, 1829 Zoofag Mediteranean
Genul Acupalpus Latreille, 1829
146. A. brunnipes (Sturm, 1825) Zoofag European
147. A. meridianus (Linnaeus, 1767) Zoofag Vestpalearctic
148. A. elegans (Dejean, 1829) Zoofag Euromediteranean
149. A. maculatus Schaum, 1860 Zoofag Euromediteranean
Genul Harpalus Latreille, 1802
150. H. griseus (Panzer, 1797) Fitofag Transpalearctic
151. H. rufipes (De Geer, 1774) Fitofag Transpalearctic
152. H. calceatus (Duftschmid, 1812) Fitofag Transpalearctic
153. H. signaticornis (Duftschmid, 1812) Fitofag Eurocaucazian
154. H. tenebrosus Dejean, 1829 Fitofag Euromediteranean
155. H. rubripes (Duftschmid, 1812) Fitofag Vestpalearctic
156. H. atratus Latreille, 1804 Fitofag Eurocaucazian
157. H. serripes (Quensel, 1806) Fitofag Vestpalearctic
158. H. flavicornis Dejean, 1829 Fitofag Euromediteranean
159. H. pumilus (Sturm, 1818) Fitofag Vestpalearctic
160. H. anxius (Duftschmid, 1812) Fitofag Transpalearctic
161. H. calathoides Motschulsky, 1844 Fitofag Eurosiberian
35162. H. froelichi Sturm, 1818 Fitofag Eurosiberian
163. H. flavescens (Piller,Mitterpacher,1783) Fitofag European
164. H. modestus Dejean, 1829 Fitofag Transpalearctic
165. H. tardus (Panzer, 1797) Fitofag Eurosiberian
166. H. latus (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
167. H. smaragdinus (Duftschmid, 1812) Fitofag Vestpalearctic
168. H. dimidiatus Rossi, * Fitofag Eurosiberian
169. H. caspius (Steven,1806) Fitofag Ponticostepicol
170. H. distinguendus (Duftschmid, 1812) Fitofag Transpalearctic
171. H. quadripunctatus Dejean, 1829* Fitofag Eurosiberian
172. H. oblitus Dejean, 1829 Fitofag Ponticostepicol
Genul Ophonus Dejean, 1821
173. O. nitidulus Stephens, 1828 Fitofag Eurosiberian
174. O. gammeli (Schauberger, 1933) Fitofag European
175. O. puncticollis (Paykull, 1798) Fitofag Eurosiberian
176. O. puncticeps (Stephens, 1828) Fitofag Euromediteranean
177. O. schaubergerianus Puel, 1937 Fitofag European
178. O. rufibarbis (Fabricius, 1792) Fitofag Transpalearctic
179. O. subsinuatus Rey, 1886 Fitofag European
180. O. azureus (Fabricius, 1775) Fitofag Vestpalearctic
181. O. diffinis (Dejean, 1829) Fitofag Mediteranean
Tribul PANAGAEINI
Genul Panagaeus Latreille, 1802
182. P. bipustulatus (Fabricius, 1775) Zoofag European
183. P. cruxmajor Linnaeus, 1758 Zoofag Vestpalearctic
Tribul CALLISTINI (CHLAENIINI )
Genul Chlaenius Bonelli, 1810
184. Ch. festivus (Panzer, 1796) Zoofag Euromediteranean
185. Ch. chrysothorax Krynicki, 1832 Zoofag Mediteranean
186. Ch. nitidulus (Schrank, 1781) Zoofag European
187. Ch. nigricornis (Fabricius, 1787) Zoofag Eurosiberian
188. Ch. vestitus (Paykull, 1790) Zoofag Vestpalearctic
189. Ch. tristis tristis (Schaller, 1783) Zoofag Transpalearctic
Tribul OODINI
Genul Oodes Bonelli, 1810
190. O. gracilis A.Villa,G.B.Villa, 1833 Zoofag Euromediteranean
Tribul LICININI
Genul Licinus Latreille, 1802
191. L. depressus (Paykull, 1790) Zoofag Vestpalearctic
192. L. cassideus (Fabricius, 1792) Zoofag Euromediteranean
Genul Badister Clairville, 1806
193. B. bullatus (Schrank, 1798) Zoofag Transpalearctic
194. B. lacertosus Sturm, 1815 Zoofag Eurosiberian
195. B. meridionalis Puel, 1925 Zoofag Euromediteranean
196. B. unipustulatus Bonelli, 1813 Zoofag Eurosiberian
197. B. dorsiger (Duftschmid, 1812) Zoofag Eurosiberian
198. B. sodalis (Duftschmid, 1812) Zoofag Eurosiberian
199. B. dilatatus (Chaudoir, 1837) Zoofag Eurosiberian
36 Tribul ODACANTHINI
Genul Odacantha Paykull, 1798
200. O. melanura (Linnaeus, 1767) Zoofag Vestpalearctic
Tribul LEBIINI
Genul Lebia Latreille, 1802
201. L. cyanocephala (Linnaeus, 1758) Zoofag Vestpalearctic
202. L. cruxminor (Linnaeus, 1758) Zoofag Transpalearctic
203. L. humeralis Dejean, 1825 Zoofag Euromediteranean
Genul Dromius Bonelli, 1810
204. D. agilis (Fabricius, 1787) Zoofag Eurosiberian
205. D. quadrimaculatus (Linnaeus, 1758) Zoofag Euromediteranean
Genul Microlestes Schmidt-Göbel, 1846
206. M. minutulus (Goeze, 1777) Zoofag Transpalearctic
207. M. negrita (Wollaston, 1854) Zoofag Mediteranean
208. M. plagiatus (Duftschmid, 1812) Zoofag Vestpalearctic
Genul Cymindis Latreille, 1806
209. C. axillaris (Fabricius, 1794) Zoofag Eurocaucazian
210. C. humeralis (Fourcroy, 1785) Zoofag European
211. C. macularis Fische von Waldheim, 1824 Zoofag Eurosiberian
Tribul DRYPTINI
Genul Drypta Latreille, 1796
212. D. dentata (Rossi, 1790) Zoofag Mediteranean
C. Subfamilia BRACHININAE .
Tribul BRACHININI
Genul Aptinus Bonelli, 1810
213. A. bombarda (Illiger, 1800)** Zoofag European
Genul Brachinus F.Weber, 1801
214. B. brevicollis Motschulsky, 1844 Mixofag Euromediteranean
215. B. crepitans (Linnaeus, 1758) Mixofag Vestpalearctic
216. B. ejaculans Fischer,Waldheim, 1829 Mixofag Vestpalearctic
217. B. explodens Duftschmid, 1812 Mixofag Vestpalearctic
218. B. psophia Serville, 1821 Mixofag Vestpalearctic
Familia RHYSODIDAE *
Tribul RHYSODINI
Genul Rhysodes Dalman, 1823 *
219. Rh. sulcatus (Fabricius, 1787) * Fitofag Eurosiberian
220. Rh. germari (Ganglbauer, 1892) * Fitofag Eurosiberian
Familia SILPHIDAE
A. Subfamilia SILPHINAE .
Tribul NECROPHORINI
Genul Nicrophorus Fabricius, 1775
221. N. humator Olivier, 1790 Necrofag Eurocaucazian
222. N. vespillo (Linnaeus, 1758) Necrofag Holarctic
223. N. antennatus Reitter, 1884 Necrofag Euroasiatic
224. N. vespilloides Herbst, 1784 Necrofag Transpalearctic
225. N. fossor Erichson, 1837 Necrofag Eurocaucazian
226. N. investigator (Zettersted, 1824) Necrofag European
Tribul NECRODINI
37 Genul Necrodes Leach, 1815
227. N. littoralis (Linnaeus, 1758) Necrofag Euroasiatic
Tribul SILPHINI
Genul Tanatophilus Linnaeus, 1758
228. T. rugosus (Linnaeus, 1758) Necrofag Transpalearctic
229. T. sinuatus (Fabricius, 1775) Necrofag Transpalearctic
230. T. terminatus Hummel, 1825 Necrofag Holarctic
Genul Oiceoptoma Leach, 1815
231. O. thoracicum (Linnaeus, 1758) Necrofag Holarctic
Genul Blitophaga Reitter, 1884
232. B. undata (Muller, 1776) Necrofag Euroasiatic
Genul Phosphuga Leach, 1817
233. Ph. atrata (Linnaeus, 1758) Necrofag Transpalearctic
Genul Silpha Linnaeus, 1758
234. S. carinata Herbst, 1783 Necrofag Holarctic
235. S. obscura Linnaeus, 1758 Necrofag Transpalearctic
236. S. tristis Illiger, 1798* Necrofag Eurocaucazian
Genul Xylodrepa Linnaeus, 1758
237. X. quadripunctata (Schreber, 1758) Necrofag Euroasiatic
Familia SCARABAEIDAE
A. Subfamilia GEOTRUPINAE
Tribul GEOTRUPINI
Genul Geotrupes Latreille, 1807
238. G. stercorarius (Linnaeus, 1758) Copr ofag Eurosiberian
239. G. stercorosus Scriba, 1791 Coprofag Eurosiberian
240. G. vernalis (Linnaeus, 1758) Coprofag European
Tribul LETHRINI
Genul Lethrus Scopoli, 1768
241. L. apterus Laxamnn, 1770 Fitofag Mediteranean
B. Subfamilia APHODIINAE
Tribul APHODIINI
Genul Aphodius Illiger, 1798
242. A. arenarius Olivier, 1789 Coprofag Euromediteranean
243. A. caspius (Menetries, 1842) Coprofag Euromediteranean
244. A. depressus (Kugelan, 1792) Coprofag Transpalearctic
245. A. distinctus (Müller, 1776) Coprofag Holarctic
246. A. erraticus (Linnaeus, 1758) Coprofag Holarctic
247. A. fimetarius (Linnaeus, 1758) Coprofag Transpalearctic
248. A. fossor (Linnaeus, 1758) Coprofag Holarctic
249. A. granarius (Linnaeus, 1767) Coprofag Cosmopolit
250. A. lividus (Olivier, 1789) Coprofag Cosmopolit
251. A. lugens Creutzer, 1799 Coprofag Eurocaucazian
252. A. luridus Fabricius, 1775 Copr ofag Transpalearctic
253. A. melanostictus Schmidt, 1840 Coprofag Euromediteraneean
254. A. merdarius (Fabricius, 1775) Coprofag Transpalearctic
255. A. prodromus (Brahm, 1790) Coprofag Holarctic
256. A. pusillus Herbst, 1789 Coprofag Eurosiberian
257. A. quadriguttatus (Herbst, 1783) Coprofag Eurocaucazian
38258. A. quadrimaculatus (Linnaeus, 1761) Coprofag European
259. A. rufipes (Linnaeus, 1758) Copr ofag Transpalearctic
260. A. sticticus Panzer, 1798 Coprofag Eurosiberian
261. A. tristis Zenker, 1801 Coprofag Eurocaucazian
262. A. varians (Duftschmid, 1812) Coprofag Transpalearctic
Tribul PSAMOBIINI
Genul Pleurophorus Mulsant, 1842
263. P. caesius Creutzer, 1796 Coprofag Holarctic
Genul Oxyomus Escholtz, 1839
264. O. silvestris Scopoli, 1763 Coprofag Holarctic
Genul Ryssemus Mulsant, 1842
265. R. germanus (Linnaeus, 1767) Coprofag Transpalearctic
C. Subfamilia COPRINAE
Tribul SCARABAEINI
Genul Sisyphus Latreille, 1807
266. S. scahefferi (Linnaeus, 1758) Coprofag Mediteranean
Tribul ONTHOPHAGINI
Genul Caccobius Thomson, 1859
267. C. schreberi (Linnaeus, 1761) Coprofag Transpalearctic
Genul Onthophagus Latreille, 1807
268. O. coenobita (Herbst, 1783) Coprofag Transpalearctic
269. O. fracticornis Preyssler, 1790 Coprofag Transpalearctic
270. O. furcatus Fabricius, 1781 Coprofag Mediteranean
271. O. illyricus Scopoli, 1763 Coprofag Mediteranean
272. O. lemur Fabricius, 1781 Coprofag Mediteranean
273. O. lucidus Sturm, 1800 Coprofag Mediteranean
274. O. ovatus (Linnaeus, 1758) Coprofag Transpalearctic
275. O. ruficapillus Brulle, 1832 Coprofag Mediteranean
276. O. taurus Schreber, 1759 Coprofag Transpalearctic
277. O. vacca (Linnaeus, 1767) Copr ofag Transpalearctic
278. O. verticicornis Leicharting, 1781 Coprofag Eurocaucazian
279. O. amyntas (Olivier, 1789) Coprofag Eurocaucazian
280. O. vitulus Fabricius, 1776 Coprofag Eurosiberian
Tribul ONITINI
Genul Oniticellus Serville, 1825
281. O. pallipes Fabricius, 1781 Copr ofag Transpalearctic
282. O. fulvus Goeze, 1777 Coprofag Holarctic
D. Subfamilia DYNASTINAE
Genul Oryctes Illiger, 1798
283. O. nasicornis Linnaeus, 17581** Fitofag Transpalearctic
Genul Pentodon Hope, 1837
284. P. idiota Herbst, 1789 Fitofag Mediteranean
E. Subfamilia RUTELINAE
Tribul RUTELINI
Genul Anomala Samouelle, 1819
285. A. dubia (Scopoli, 1763) Fitofag Euromediteranean
286. A. vitis Fabricius, 1775 Fitofag Mediteranean
Genul Anisoplia Serville, 1825
39287. A. agricola (Poda, 1761) Fitofag Eurocaucazian
288. A. aprica (Erichson, 1847) Fitofag European
289. A. austriaca (Herbst, 1783) Fitofag European
290. A. lata (Erichson, 1847) Fitofag Mediteranean
291. A. segetum Herbst, 1783 Fitofag European
292. A. villosa (Goëze, 1777) Fitofag European
F. Subfamilia MELOLONTHINAE
Tribul MELOLONTHINI
Genul Melolontha Fabricius, 1775
293. M. melolontha Linnaeus, 1758 Fitofag European
294. M. hippocastani Fabricius, 1775 Fitofag European
Genul Polyphylla Harris, 1842
295. P. fullo Linnaeus, 1758 Fitofag European
G. Subfamilia RHIZOTROGINAE
Tribul RHIZOTROGINI
Genul Rhizotrogus Berthold, 1827
296. Rh. aestivus (Olivier, 1789) Fitofag Mediteranean
297. Rh. pilicollis Gyllenhal, 1817 Fitofag Mediteranean
298. Rh. vernus (Germar, 1823) Fitofag Mediteranean
H. Subfamilia HOPLINAE
Genul Hoplia Illiger, 1803
299. H. praticola Duftschmid, 1812 Fitofag European
300. H. philanthus Fuesly, 1775 Fitofag European
I. Subfamilia TRICHIINAE
Tribul TRICHIINI
Genul Gnorimus Serville, 1825
301. G. octopunctatus Fabricius, 1775** Fitofag Euromediteranean
302. G. nobilis Linnaeus, 1758** Fitofag Euromediteranean
J. Subfamilia VALGINAE
Genul Valgus Scriba, 1857
303. V. hemipterus (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
K. Subfamilia CETONIINAE
Tribul CETONIINI
Genul Epicometis Burmeister, 1843
304. E. hirta (Poda, 1761) Fitofag Transpalearctic
Genul Oxythyrea Mulsant, 1842
305. O. funesta (Poda, 1761) Fitofag European
Genul Cetonia Fabricius, 1775
306. C. aurata (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
Genul Liocola Thomson, 1859
307. L. lugubris Herbst, 1786 Fitofag Eurosiberian
Genul Cetonischema Reitter, 1898
308. C. aeruginosa Drury, 1770** Fitofag European
Genul Potosia Reitter, 1898 Fitofag
309. P. affinis Andresch, 1798 Fitofag Eurosiberian
310. P. fieberi Kraatz, 1880 Fitofag Eurosiberian
311. P. hungarica Herbst, 1790 Fitofag Pontic
312. P. metallica Herbst, 1782 Fitofag Euromediteranean
40313. P. lugubris Herbst, 1790** Fitofag European
Familia CUCUJIDAE
A. Subfamilia CUCUJINAE
Tribul CUCUJINI
Genul Cucujus Müller, 1764 *
314. C. cinnaberinus Scopoli, 1763* Fitofag Holarctic
B. Subfamilia SILVANINAE
Tribul SILVANINI
Genul Silvanus Latreille, 1896 *
315. S. fagi Guerin-Meneville, 1844* Fitofag Eurosiberian
Familia CERAMBYCIDAE
A. Subfamilia PRIONINAE
Tribul PRIONINI
Genul Prionus Geoffroy, 1762
316. P. coriarius (Linnaeus, 1758) Fitofag Euroasiatic
Tribul AEGOSOMATINI
Genul Megopis Serville, 1832
317. M. scabricornis (Scopoli, 1763) ** Fitofag Eurocaucazian
Tribul RHAMNUSIINI
Genul Rhamnusium Latreille, 1829
318. Rh. bicolor Schrank, 1781 Fitofag European
Tribul RHAGIINI
Genul Rhagium Fabricius, 1775
319. Rh. mordax (De Geer, 1775) Fitofag Eurosiberian
320. Rh. sycophanta (Schrank, 1781) Fitofag Eurosiberian
Genul Stenocorus Fabricius, 1775
321. S. meridianus (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
322. S. quercus (Goëtz, 1783) Fitofag Euroasiatic
Genul Pachyta Dejean, 1821
323. P. quadrimaculata (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
Genul Dinoptera Mulsant, 1863
324. D. collaris (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
Genul Pidonia Mulsant, 1863
325. P. lurida (Fabricius, 1792) Fitofag Eurosiberian
326. P. suturalis Le Conte, 1858 Fitofag Eurosiberian
Tribul LEPTURINI
Genul Cortodera Mulsant, 1863
327. C. humeralis (Schaller, 1783) Fitofag Euroasiatic
328. C. villosa Heyden, 1876 Fitofag Euroasiatic
Genul Grammoptera Serville, 1835
329. G. ruficornis (Fabricius, 1781) Fitofag European
Genul Alosterna Mulsant, 1863
330. A. tabacicolor De Geer, 1775 Fitofag Eurosiberian
Genul Vadonia Mulsant, 1863
331. V. sexgutata (Fabricius, 1775) Fitofag Eurosiberian
332. V. rufipes (Schaller, 1783) Fitofag Eurosiberian
Genul Pachytodes Pic, 1891
333. P. rufipes (Shaller, 1783) Fitofag Eurosiberian
41 Genul Strangalia Serville, 1835
334. S. maculata (Poda, 1761) Fitofag Eurosiberian
335. S. melanura (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
336. S. bifasciata (Müller, 1776) Fitofag Eurosiberian
337. S. nigra (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
338. S. septempunctatai (Fabricius, 1792) Fitofag Eurosiberian
339. S. revestita (Linnaeus, 1767) Fitofag Eurosiberian
340. S. attenuata (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
341. S. aurulenta Fabricius, 1792 Fitofag Eurosiberian
B. Subfamilia NECYDALINAE
Genul Necydalis Linnaeus, 1758
342. N. major Linnaeus, 1758 Fitofag Eurosiberian
C. Subfamilia SPONDYLIDINAE
Tribul ASEMINI
Genul Tetropium Kirby, 1837
343. T. fuscum (Fabricius, 1787) Fitofag Eurosiberian
D. Subfamilia CERAMBYCINAE
Tribul OBRIINI
Genul Obrium Dejean, 1821
344. O. cantharinum (Linnaeus, 1767) Fitofag Eurosiberian
Tribul CERAMBYCINI
Genul Cerambyx Linnaeus, 1758
345. C. cerdo Linnaeus, 1758** Fitofag European
346. C. scopolii Füsslins, 1775 Fitofag European
Tribul CALLICHROMATINI
Genul Aromia Serville, 1833
347. A. moschata (Linnaeus, 1758) ** Fitofag Eurosiberian
Genul Rosalia Serville, 1833
348. R. alpina (Linnaeus, 1758) ** Fitofag Eurosiberian
Tribul HYLOTRUPINI
Genul Hylotrupes Serville, 1834
349. H. bajulus (Linnaeus, 1758) ** Fitofag Holarctic
Genul Ropalopus Mulsant, 1839
350. R. clavipes (Fabricius, 1775) Fitofag Eurocaucazian
351. R. varini (Bedel, 1870) Fitofag European
352. R. macropus (Germar, 1824) Fitofag Eurosiberian
353. R. femoratus (Linnaeus, 1758) Fitofag European
Genul Callidium Fabricius, 1775
354. C. coriaceum (Paykull, 1800) Fitofag Eurosiberian
355. C. violaceum (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
Genul Pyrridium Farmaire, 1864
356. P. sanguineum (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
Genul Phymatodes Mulsant, 1839
357. Ph. testaceus (Linnaeus, 1758) Fitofag European
358. Ph. pusillus (Fabricius, 1787) Fitofag Eurocaucazian
359. Ph. rufipes (Fabricius, 1767) Fitofag European
360. Ph. fasciatus (Villers, 1789) Fitofag European
Genul Poecilium Farmaire, 1864
42361. P. alni (Linnaeus, 1767) Fitofag European
Tribul CLYTINI
Genul Xylotrechus Chevrolat, 1860
362. X. antilope Schenherr, 1817 Fitofag European
363. X. pantherinus (Savenius, 1825) Fitofag Eurosiberian
Genul Clytus Laicharting, 1784
364. C. tropicus (Panzer, 1795) Fitofag European
365. C. arietis (Linnaeus, 1758) Fitofag European
366. C. capra (Germar, 1824) Fitofag Eurocaucazian
Genul Plagionotus Mulsant, 1824
367. P. arcuatus (Linnaeus, 1758) Fitofag European
368. P. detritus (Linnaeus, 1758) Fitofag Euromediteranean
369. P. floralis (Pallas, 1733) Fitofag Eurosiberian
Genul Isotomus Mulsant, 1863
370. I. speciosus (Schneider, 1787) Fitofag Euromediteranean
Genul Chlorophorus Chevrolat, 1863
371. Ch. herbstii (Brahm, 1790) Fitofag Mediteranean
372. Ch. varius (Müller, 1766) Fitofag Eurosiberian
373. Ch. sartor (Müller, 1766) Fitofag Mediteranean
Genul Anaglyptus Mulsant, 1839
374. A. mysticus (Linnaeus, 1758) Fitofag European
E. Subfamilia LAMIINAE
Tribul MESOSINI
Genul Mesosa Latreille, 1829
375. M. curculionoides (Linnaeus, 1761) Fitofag Eurosiberian
376. M. nebulosa (Fabricius, 1781) Fitofag Euromediteranean
Genul Monochamus Fabricius, 1775
377. M. sutor (Fabricius, 1787) * Fitofag Eurosiberian
Tribul LAMIINAE
Genul Morimus Brulle, 1832
378. M. funereus Mulsant, 1863** Fitofag Euromediteranean
Genul Lamia Fabricius, 1775
379. L. textor (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
Tribul DORCADIONINI
Genul Neodorcadion Ganglbauer, 1884
380. N. bilineatum (Germar, 1824) Fitofag Mediteranean
Genul Dorcadion Dalman, 1817
D. carinatum (Pallas, 1771) Fitofag European
381. D. fulvum (Scopoli, 1763) Fitofag European
382. D. aethiops (Scopoli, 1763) Fitofag European
383. D. pedestre Poda, 1761 Fitofag European
384. D. equestre (Laxmann, 1770) Fitofag Mediteranean
385. D. scopolii (Herbst, 1784) Fitofag European
386. D. decipiens Germar, 1824 Fitofag European
387. D. holosericeum Krynicky, 1832 Fitofag Pontic
388. D. pusillum Koster, 1847 Fitofag Pontic
389. D. litiosum Ganglbauer, 1884 Fitofag European
390. D. tauricum Waltl, 1838 Fitofag Mediteranean
43 Tribul POGONOCHERINI
Genul Pogonocherus Dejean, 1821
391. P. hispidulus (Piller et Miterpacher, 1783) Fitofag Eurocaucazian
392. P. hispidus (Linnaeus, 1758) Fitofag Mediteranean
Tribul ACANTHOCININI
Genul Acanthocinus Dejean, 1821
393. A. aedilis (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurocaucazian
Genul Leiopus Serville, 1835
394. L. nebulosus (Linnaeus, 1758) Fitofag European
Genul Exocentrus Mulsant, 1839
395. E. adspersus Mulsant, 1846 Fitofag Eurocaucazian
396. E. lusitanus (Linnaeus, 1767) Fitofag European
Genul Phytoecia Dejean, 1835
397. Ph. cylindrica (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurosiberian
398. Ph. nigricornis (Fabricius, 1781) Fitofag European
399. Ph. pustulata (Schrank, 1776) Fitofag European
400. Ph. virgula (Charpentier, 1825) Fitofag European
401. Ph. coerulescens (Scopoli, 1763) Fitofag Mediteranean
Tribul ACANTHODERINI
Genul Acanthoderes Haldeman, 1847
402. A. clavipes (Scharnk, 1781) Fitofag Eurosiberian
Tribul TETROPINI
Genul Tetrops Kirby, 1826
403. T. praeusta (Linnaeus, 1758) Fitofag Eurocaucazian
404. T. starki Chevrolat, 1859 Fitofag Euromediteranean
Tribul SAPERDINI
Genul Saperda Fabricius, 1775
405. S. carcharias (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
406. S. scalaris (Linnaeus, 1758) Fitofag Transpalearctic
407. S. punctata (Linnaeus, 1767) Fitofag Eurocaucazian
408. S. octopunctata (Scopoli, 1792) Fitofag Eurocaucazian
Genul Stenostola Mulsant, 1839
409. S. ferrea (Schrank, 1776) Fitofag Eurocaucazian
Genul Oberea Mulsant, 1839
410. O. erythrocephala (Schrank, 1776) Fitofag Eurosiberian
Tribul AGAPANTHIINI
Genul Agapanthia Serville, 1935
411. A. asphodeli (Latreille, 1804) Fitofag Eurocaucazian
412. A. villosovirieiscens (De Geer, 1775) Fitofag European
413. A. maculicornis (Gyllenhal, 1817) Fitofag European
414. A. violacea (Fabricius, 1775) Fitofag Eurocaucazian
Legendă: * – taxon nou pentru fauna Republicii Moldova
** – specie rar ă și amenințată cu dispari ția
În rezultatul analizei datelor ob ținute de autor, cât și a celor din literatura de specialitate, am
constatat prezen ța în zona Podi șului Moldovei Centrale a unei faune bogate de coleoptere, ce
cuprinde un num ăr mare de taxoni.
441. Familia Carabidae . În fauna mondial ă sunt cunoscute cca. 40 mii specii de carabide, în cea
europeană – peste 6000 specii, a Republicii Moldova – 510 specii. În fauna ecosistemelor forestiere
a Podișului Moldovei Centrale au fost identificate 218 specii, ce apar țin la 3 subfamilii, 28 triburi și
54 genuri (Fig. 4.1.1.). Mai reprezentat ive s-au dovedit a fi genurile: Harpalus (23 specii), Amara
(18 specii), Pterostichus (15 specii) și Carabus (13 specii). Majoritatea genurilor ( Elaphrus ,
Loricera , Clivina , Broscus , Blemus , Trechus , Tachys , Elaphropus , Asaphidion , Pogonus , Patrobus ,
Stomis , Molops , Platynus , Paranchus , Oxypselaphus , Anchomenus , Olistopus , Platyderus , Zabrus ,
Anysodactilus , Bradycellus , Panagaeus , Oodes , Odacantha , Dromis , Drypta , Aptinus ) însă, includ
câte 1-2 specii. Fauna carabidelor din p ădurile cu esen țe foioase ale Podi șului Moldovei Centrale
este specific ă, întrucât aceasta, în cadrul te ritoriului republicii este privit ă ca o insul ă de pădure ce
formează o „econi ță” naturală deosebit ă. S. Medvedev [204] consider ă ca aceast ă zonă este o
subdiviziune aparte a faunei în cadrul zonei de silvostep ă. Alți autori [104] consider ă că fauna
Podișului Moldovei Centrale nu core spunde din punct de vedere faunist ic cu alte regiuni ale zonei
de silvostep ă al Podișului Europei de Est și poate fi privit ă ca o regiune izolat ă a pădurilor cu esen țe
foioase europene.
Totodată unele specii de carabide prezint ă diferențieri mai nete privind preferin țele lor față
de umiditate și anumite tipuri de soluri, ca, de exemplu solul brun și cenușiu de pădure, care ofer ă
mai mari posibilit ăți de dezvoltare a unui num ăr mare de specii, în compara ție cu alte tipuri de
soluri din zona de silvostep ă, ca solone țul, solonciacul cer noziomul levigat ș.a.
Majoritatea carabidelor sunt mezofile, unele fiind consid erate drept specii xerobionte. Dup ă
spectrul trofic, sunt zoofage, îns ă sunt și specii fitofage [112, 189].
050100150200250
Carabidae 3 28 54 218Nr.
SubfamiliiNr. Triburi Nr. genuri Nr. specii
Fig. 4.1.1. Structura taxonomic ă a familiei Carabidae .
452. Familia Rhysodidae . În fauna mondial ă sunt cunoscute cca. 170 specii de rizodide, în cea
europeană sunt cunoscute 10 specii. În Re publica Moldova pân ă în prezent nu a fost cercetat ă
această familie. În rezultatul investiga țiilor în unele p ăduri cu esen țe foioase din zona Podi șului
Moldovei Centrale au fost colectate 2 specii Rhysodes sulcatus (F.) și Rhysodes germari (Gangl.),
ce aparțin unicului gen Rhysodes (Gangl.), fiind noi pentru fauna Moldovei. Reprezentan ții acestei
familii sunt specii mezofile, adul ții cât și larvele acestora se întâlnes c în lemnul descompus cât și
sub coaja trunchiurilor doborâte la p ământ. Drept surs ă de hrană servește lemnul descompus sau
ciupercile arboricole. Modul lor de via ță este legat de p ădurile seculare și dispar odat ă cu
distrugerea acestora [144, 145, 189]. 3. Familia Silphidae . Pe teritoriul Republicii Moldova nu este cunoscut num ărul de specii, dar
presupunem prezen ța a cca. 30 specii. În p ădurile cercetate ale Podi șului Moldovei Centrale au fost
depistate 17 specii, ce apar țin la 8 genuri, 3 triburi și 1 subfamilie (fig.4.1.2.)
Cu cel mai mare num ăr de specii au fost eviden țiate genurile: Nicrophorus (6 specii) și
Tanatophilus (3 specii). Celelalte genuri au fost repr ezentate doar prin 1-2 specii. Majoritatea
speciilor sunt mezofile, dup
ă spectrul trofic fii nd necrofagi. [162]
05101520
Silphidae 138 1 7Nr.
SubfamiliiNr. Triburi Nr. genuri Nr. specii
Fig. 4.1.2. Structura taxonomic ă a familiei Silphidae .
4. Familia Scarabaeidae . Este reprezentat ă în fauna mondial ă prin cca. 20 mii specii. [204] În
fauna Republicii Moldova, în prezent sunt cunos cute cca. 140 specii, ceea ce ar constitui
aproximativ 75% din fauna posibil ă a Moldovei. Pentru teritoriul in vestigat fauna scarabeidelor este
reprezentat ă prin 76 specii, ce apar țin la 11 subfamilii, 12 triburi si 26 genuri. (Fig. 4.1.3.). Cele mai
reprezentative au fost genurile: Aphodius (21 specii) și Onthophagus (13 specii). Celorlalte genuri
le revine un num ăr mai mic de specii. Majo ritatea acestor coleoptere su nt mezofile, mai mult sau
mai puțin legate de vegeta ția arborescent ă (genurile Melolonthinae , Rutelinae , Dynastinae ,
46Valginae , Cetoniinae ). Există de asemenea și grupe stepicole (reprezentan ții subfamiliei Coprinae ),
mai mult sau mai pu țin xerofile, uneori chiar dezerticole, îns ă lipsesc formele higrofile. [130]
Speciile coprofage pot fi întâlnite în cele mai diverse sta ții și mai puțin legate de un singur
biotop. Doar un num ăr mic de specii poate fi întâlnit mai frecvent în unele ecosisteme concrete.
Drept exemplu poate servi specia Geotrupes stercorosus Scr, care se întâlne ște doar în p ădure.
Biologia scarabeidelor este foarte variat ă. Adulții și larvele subfamiliilor Aphodiinae și
Scarabaeinae se hrănesc cu diferite dejec ții animaliere. Adul ții pot forma galerii în care acumuleaz ă
dejecții pentru larve. Larvele subfamiliilor Rutelinae , Dynastinae și Cetoniinae trăiesc în lemnul
putred sau în sol unde consum ă humus sau r ădăcini. Adul ții subfamiliei Cetoniinae sunt cunoscu ți
ca consumatori de nectar și polen, cei din subfamilia Rutelinae se hrănesc cu frunze. Adul ții din
subfamilia Dynastinae sunt nocturni și nu consum ă frunze. Larvele de Melolontinae consumă
rădăcini și humusul din sol, iar adul ții se hrănesc cu frunzele plantelo r. Biologia unor specii r ămâne
încă necunoscut ă.
020406080
Scarabaeidae 11 12 26 76Nr.
SubfamiliiNr. Triburi Nr. genuri Nr. specii
Fig. 4.1.3. Structura taxonmic ă a familiei Scarabaeidae .
5. Familia Cucujidae . În fauna mondial ă sunt cunoscute circa 22 specii. În fauna local ă această
familie este reprezentat ă prin 2 subfamilii, 2 triburi, 2 genuri și două specii: Cucujus cinnaberinus
Scop. și Silvanus fagi Guerin. Ambele genuri și specii sunt noi pentru fa una Moldovei. Caracteristic
este faptul c ă adulții și stadiile preimaginale, în special larvele și pupele, permanent se afl ă sub
scoarța arborilor seculari descompu și sau semidescompu și. Larvele colectate în natur ă au fost
crescute u șor în laborator, iar în perioada de toamn ă s-au transformat în pupe. Unele larve, ca și
adulții pot ierna și în condi ții de laborator.
6. Familia Cerambycidae . În fauna Moldovei sunt cunoscute 120 specii de cerambicide [121].
Pentru teritoriul Podi șului Moldovei Centrale au fost eviden țiate 99 specii ce apar țin la 5 subfamilii,
4720 triburi și 49 genuri (fig.4.1.4). Cu cel mai mare num ăr de specii au fost genurile Dorcadion (11
specii) și Strangalia (8 specii). În ordine descrescând ă urmează genurile Phytoecia (5 specii),
Ropalopus , Phymatodes , Saperda , Agapanthia (câte 4 specii). Celelalte genuri au fost reprezentate
doar prin 1-2 specii. Cerambic idele sunt insecte termofile și de predilec ție mezofile.
Exclusiv fitofage, ele sunt le gate, pe de o parte de vegeta ția biotopurilo r în care tr ăiesc, iar,
pe de alt ă parte s-au adaptat la condi ții ecologice specifice plantelor ce le servesc drept hran ă.
Silvicole de origine, cea mai mare part e a speciilor de cerambicide se dezvolt ă în esențe foioase.
020406080100
Cerambycidae 52 0 4 9 9 8Nr. Subfamilii Nr. Triburi Nr. genuri Nr. specii
Fig. 4.1.4. Structura taxonomic ă a familiei Cerambycidae .
Din punct de ve dere a diversit ății taxonomice, familiil e de coleoptere inve stigate se deosebesc
una de alta. Cea mai numeroas ă a fost familia Carabidae , incluzând 218 specii , ceea ce reprezint ă 52%
din numărul total de specii id entificate în aceast ă zonă, urmată de familia Cerambycidae – 99 specii
(24%), Scarabaeidae – 76 specii (18%) și Silphidae – 17 specii (4%). Familiile Rhysodidae și
Cucujidae au fost reprezentate do ar prin 2 specii fiecare (câte 1%). (Fig. 4.1.5.).
52%
24%18%4% 1%1%
Carabidae
Cerambycidae
Scarabaeidae
Silphidae Cucujidae Rhysodidae
Fig. 4.1.5. Apartenen ța taxonomic ă a coleopterelor eviden țiate.
48 Fauna coleopterelor din ecosistemele forestiere ale Podi șului Moldovei Centrale se aseam ănă
calitativ cu cea a Europei Centrale. Acest fapt prezint ă un mare interes, datorit ă poziției teritoriului
dat la interferen ța zonelor biogeografice central-europene, euroasiatice și mediteraneene. În baza
publicațiilor apărute în decursul celor cca. o sut ă de ani și a investiga țiilor personale pun în eviden ță
importanța acestor familii de coleoptere în men ținerea stabilit ății ecosistemelor silvice.
În fauna coleopterelor s-au identificat o serie de specii folositoare din genurile Carabus ,
Calosoma , Pterostichus , Agonum , Cicindela , Bembidion , Abax , Calathus , Chlaenius , Nebria ,
Harpalus , care joac ă un rol important în reglarea numeric ă a diferitor d ăunători periculo și ai
pădurilor foioase, contribuind în men ținerea echilibrului ecosistemelor silvice. Unii reprezentan ți ai
genurilor Nicrophorus , Necrodes , Silpha , Oiceoptoma , Xylodrepa din familia Silphidae sunt sanitari
ai pădurilor.
De asemenea s-au identificat multe specii d ăunătoare pentru silvicultur ă (genurile Aphodius ,
Anisoplia , Melolontha , Rhisotrogus , Potosia , Prionus , Stranbgalia , Ropalopus , Mesosa , Dorcadion ,
Saperda , Agapanthia ). Înmulțirea în mas ă a acestor specii adesea provoac ă pagube considerabile.
Unele din speciile citate, frecvente în p ădurile de fag ( Carabus , Notiophilus , Bembidion ,
Clivina , Molops , Dischirius , Harpalus , Pterostichus ) sunt indicatori ai solurilor brune de p ădure.
Anume aceste specii reflect ă legătura faunei p ădurilor ce esen țe foioase ale Podi șului Moldovei
Centrale cu cea a Carpa ților și a Europei Centrale, indicând condi ții de dezvoltare asem ănătoare.
Multe din speciile eviden țiate ( Carabus intricatus L., Agonum assimile Payk., Nebria transilvanica
(L.), Pterostichus oblongopunctatus (F.), Oryctes nasicornis L., Gnoriumus octopunctatus F.,
Liocola lugubris Hbst., Cetonischema aeruginosa Dr., Cucujus cinnabaerinus Scop., Rosalia alpina
L., Morimus funereus Muls., Cerambyx cerdo L.) fiind colectate în diferite habitate saproxilice sunt
evidențiate drept specii saproxilice indicatori ai p ădurilor de importan ță europeana. Unele dintre
acestea sunt incluse în lista european ă a speciilor saproxilice indicatori.
Totodată, în prezent, în condi țiile impactului antropic, un num ăr mare de coleoptere din
Podișul Moldovei Centrale au devenit rare și pe cale de dispari ție. Încă din 1938 V.I. Vernadski
scria: „Noi vedem o schimbare brusc ă a întregii faune și flore, distrugerea unui mare num ăr de
specii și crearea unor rase de cultur ă noi”. Principalii factori care au favorizat limitarea și reducerea
efectivului lor sunt valorificarea excesiv ă a terenurilor agricole, pol uarea resurselor acvatice și a
solului, reducerea suprafe țelor cu vegeta ție natural ă, inclusiv a celor forestiere, p ășunatul intens,
colecționarea în mas ă a unor specii, tratamentele excesive cu substan țe chimice toxice în
ecosistemele forestiere etc.
Republica Moldova fiind parte contractant ă a Conven ției de la Berna, ca și toate celelalte
țări din Europa și Africa, este obligat ă să asigure conservarea florei, faunei și a habitatelor lor
49naturale pe teritoriul ei, s ă acorde o aten ție deosebit ă speciilor rare și amenințate cu dispari ția,
inclusiv celor migratoare, incluse în Anexele I, II și III ale Conven ției.
Reieșind din aceste considerente, evaluarea st ării speciilor rare și amenințate cu dispari ția
rămâne și în continuare a fi una din problemele prioritare în protec ția și conservarea biodiversit ății
la nivel na țional și european. Pe teritoriul investigat, an terior de unii autori, au fost eviden țiate unele
specii de coleoptere rare și amenințate cu dispari ția [78, 58, 66, 131, 204, 106, 94, 96, 13, 89, 90,
102, 105, 114, 115, 164, 173].
În rezultatul investiga țiilor, pentru zona Podi șului Moldovei Centrale au fost eviden țiate 20
specii de coleoptere rare și amenințate cu dispari ția (tab.4.1.1.), dintre care Calosoma sycophanta
L., Oryctes nasicornis (L.), Cerambyx cerdo (L.), Morimus funereus (Muls.) și Rosalia alpina (L.)
au fost incluse în edi ția a doua a C ărții Roșii a Moldovei [13], iar speciile Cerambyx cerdo L., și
Cucujus cinnaberinus (Scop.) sunt protejate pe continentul european, ele f iind incluse în anexa II a
Convenției Berna (Fig. 4.1.6.).
Cucujus cinnaberinus Scop. Cerambyx cerdo L.
Fig. 4.1.6. Specii de coleopte re incluse în Anexa II a Conven ției Berna
Coleopterele rare și amenin țate cu dispari ția, semnalate pentru teritoriul dat, apar țin,
Conform Clasific ării Uniunii Interna ționale de Conservare a Naturii (UICN, 1994), la 4 categorii de
raritate (Tab. 4.1.1.):
9 Specie în stare critic ă. Criticaly Endangered (CR) – 5 specii;
9 Specie amenin țat cu dispari ția. Endangered (EN) – 2 specii;
509 Specie vulnerabil ă. Vulnerable (VU) – 7 specii;
9 Specie cu risc redus. Lower Risk (LR) – 6 specii.
Tabelul 4.1.1.
Coleopterele rare și amenințate cu dispari ția de pe teritoriul Podi șului Moldovei Centrale.
Nr.
d/o Taxoni Statut de raritate
Familia Carabidae
1 Calosoma sycophanta Linnaeus, 1758 Critic Periclitat ă (CR)
2 Carabus ullrichi Germar, 1824 Cu risc redus (LR)
3 Carabus variolosus Linnaeus, 1787 Critic Periclitat ă (CR)
4 C. intricatus Linnaeus, 1761 Vulnerabil ă (VU)
5 C. violaceus Dejean, 1826 Critic periclitat ă (CR)
6 Cychrus semigranosus Palliardi, 1825 Vulnerabil ă (VU)
7 Aptinus bombarda (Illiger, 1800) Vulnerabil ă (VU)
Familia Scarabaeidae
8 Geotrupes vernalis (Linnaeus, 1758) Vulnerabil ă (VU)
9 Gnorimus octopunctatus Fabricius, 1775 Critic periclitat ă (CR)
10 G. nobilis Linnaeus, 1758 Vulnerabil ă (VU)
11 Oryctes nasicornis Linnaeus, 1758 Cu risc redus (LR)
12 Cetonischema aeruginosa Drury, 1770 Vulnerabil ă (VU)
13 Potosia lugubris Herbst, 1786 Cu risc redus (LR)
Familia Cucujidae
14 Cucujus cinnaberinus (Scopoli, 1763) Periclitat ă (EN)
Familia Cerambycidae
15 Megopis scabricornis (Scopoli, 1763) Cu risc redus (LR)
16 Cerambyx cerdo Linnaeus, 1758 Periclitat ă (EN)
17 Morimus funereus Mulsant, 1863 Cu risc redus (LR)
18 Rosalia alpina Linnaeus, 1758 Critic Periclitat ă (CR)
19 Hylotrupes bajulus (Linnaeus, 1758) Cu risc redus (LR)
20 Aromia moschata Linnaeus, 1758 Vulnerabil ă (VU)
Pentru a restabili și menține numărul acestor specii, este necesar de a fi luate m ăsuri urgente de
protecție și conservare a lor. Printre aceste m ăsuri pot fi enumerate urm ătoarele: interzicerea colect ării
gândacilor, reducerea tratamentelor chimice și trecerea la metodele biologice de protec ție a pădurilor,
crearea microrezerva țiilor în locuri le unde s-au p ăstrat terenuri de țelină, organizarea sta țiilor de ad ăpost
și de reproducere a unor specii, unor programe concrete de conservare a speciilor ce sufer ă de pe
urma activit ății nechibzuite a omului etc.
514.2. Caracteristica trofic ă
Legăturile trofice în cadrul familiilo r de coleoptere investigate sunt foarte variate, îndeosebi la
familia Carabidae . Familia dat ă include specii zoofage, mixofage, fitofage, parazitoide ș.a. Pentru
studierea preferin țelor trofice se utilizeaz ă în prezent diferite metode, ia r specializarea poate fi de
natură diferită. Specializarea trofic ă și legăturile trofice ale coleopterelor sunt reflectate în diverse
lucrări ca: B. Dinther [43]; G. Gusev, N. Bacasova [179]; M. Loreau [73]; I. Soboleva-Docuceaeva
[238, 239]; A. Fomicev [2 52]; G. Lovei [74]; G. Sergheeva [236], B. Șurovencov [257] ș.a. Dintre
metodele principale de cercetare a preferin țelor trofice men ționăm metoda observa țiilor de laborator
[234, 240, 244, 245] , metoda utiliz ării izotopilor radioactivi [193], analiza con ținutului stomacal [21,
133, 134].
După regimul trofic preferen țial, la modul general, coleopter ele din ecosistemele forestiere
ale Podișului Moldovei Centrale sunt împ ărțite în urm ătoarele grupe: zoofagi, fitofagi, mixofagi,
coprofagi și necrofagi.
Clasificarea grupelor trofice în cadrul familiei Carabidae a fost efectuat ă de A.
Tcacenko et al. [2 46], O. Kryzha novskij [189], S. Petrusenko et al. [220]; celor din familia
Silphidae – O. Kryzhanovskij [187, 189], Scarabaeidae – S. Medvedev [198-202]; S. Panin
[130]; O. Kryzhanovskij [187], Cerambycidae – N. Plaviltcicov [221, 222, 223]; S. Panin, N.
Săvulescu [131].
Clasificarea coleopterelor din ecosistemele forestiere în grupe trofice s-a efectuat dup ă
nutriția adultului.
Zoofagii – sunt speciile ce se hr ănesc cu hran ă de origine animal ă și formeaz ă o grupă din
148 specii. Din aceast ă grupă fac parte reprezentan ții genurilor din familia Carabidae : Cicindela ,
Leistus , Nebria , Notiophilus , Calosoma , Carabus , Cychrus , Elaphrus , Loricera , Dyschiriodes ,
Broscus , Blemus , Trechus , Tachys , Elaphropus , Asaphidion , Bembidion , Pogonus , Patrobus ,
Poecilus , Pterostichus , Abax , Molops , Agonum , Platynus , Paranchus , Oxypselaphus , Anchomenus ,
Olistophus , Platyderus , Bradycellus , Stenolophus , Acupalpus , Panagaeus , Claenius , Oodes ,
Licinus , Badister , Odacantha , Lebia , Dromius , Microlestes , Cymindis , Drypta , Aptinus , care, dup ă
aspectul lor exterior în literatura aplicativ ă sunt considerate ca carnivore.
Majoritatea speciilor zoofage sunt permanent în contact cu prada lor. Ele se hr ănesc cu cele
mai diverse grupe de nevertebrate, în speci al cu insecte. Unele specii din genurile Calosoma ,
Carabus reglează efectivul d ăunătorilor – omida p ăroasă a stejarului, a dudului, a sârmarilor
(Elateridae ), larvelor, l ăcustelor, altele, precum speciile genurilor Bembidion , Pterostichus ,
Agonum , consumă curculionide, plo șnițe etc.
52Mixofagia este considerat ă cel mai vechi tip de regi m trofic, în care predomin ă atât hrană de
origine animal ă, cât și hrană de origine vegetal ă. Acest tip de nutri ție este caracteristic pentru unele
specii din familia Carabidae : Clivina fossor , Bembidion lampros , Poecilus cupreus , P. lepidus ,
Pterostochus niger , Pt. melas , Harpalus distinguendus , H. rubripes H . quadripunctatus Ophonus
gammeli O . azureus Calathus distinguendus , C. fuscipes , C. ambiguus , C. erratus , C.
melanocephalus , C. halensis și altele.
Fitofagii sunt speciile ce utilizeaz ă exclusiv hran ă de origine vegetal ă și numără 99 specii,
dintre care 53 specii din familia Carabidae (Amara aenea , A. anthobia , A. communis , A. convexior ,
A. eurynota , A. familiaris , A. littorea , A. lucida , A. montivaga , A. nitida , A. ovata , A. similata , A.
bifrons , A. ingenua , A. consularis , A. crenata , A. majuscula , A. equestris , Zabrus spinipes ,
Anisodactylus binotatus , A. signatus , Harpalus griseus , H. rufipes , H. clceatus , H. sgnaticornis , H.
tenebrosus , , H. atratus , H. serripes , H. flavicornis , H. pumilus , H. anxius , H. calathoides , H.
froelichi , H. flavescens , H. modestus , H. tardus , H. latus , H. smaragdinus , H. dimidiatus , H.
caspius , , H. oblitus , Ophonus nitidulus , , O. puncticollis , O. puncticeps , O. schaubergerianus , O.
rufibarbis , O. subsinuatus , O. diffinis ); 2 specii de rizodide ( Rhysodes sulcatus , Rh. germari ), 32
specii de scarabeide ( Lethrus apterus , Pentodon idiota , Anomala dubia , A. vitis, Anisoplia agricola ,
A. aprica , A. austriaca , A. lata, A. segetum , A. villosum , Melolontha melolontha , M. hippocastani ,
Polyphylla fullo , Rhizotrogus aestivus , Rh. pilicollis , Rh. vernus , Hoplia praticola , H. philanthus ,
Valgus hemipterus , Epicometis hirta , Oxythyrea funesta , Cetonia aurata , Liocola lugubris , Oryctes
nasicornis , Gnorimus nobilis , G. octopunctatus , Cetonischema aeruginosa , Potosia affinis , P.
fieberi , P. hungarica , P. metallica , P. lugubris ), 2 specii din familia Cucujidae (Cucujus
cinnaberinus , Silvanus fagi ) și 89 specii de coleoptere ce apar țin familiei Cerambycidae
(Chlorophorus herbstii , Ch. varius , Ch. sartor , Neodorcadion bilineatum , Dorcadion carinatum , D.
fulvum , D. aethiops , D. pedestre , D. equestre , D. scopolii , D. decipiens , D. holosericeum , D.
pusillum , D. litiosum , D. tauricum , Phytoecia cylindrica , Ph. nigricornis , Ph. pustulata , Ph.
virgula , Ph. coerulescens , Agapanthia asphodeli , A. villosoviridescens , A. maculicornis , A.
violacea , Prionus coriarius , Megopis scabricornis , Rhamnusium bicolor , Rhagium mordax , Rh.
sycophanta , Stenocorus meridianus , S. quercus , Pachyta quadrimaculata , Dinoptera collaris ,
Pidonia lurida , P. suturalis , Cortodera humeralis , C. villosa , Grammoptera ruficornis , Alosterna
tabacicolor , Vadonia sexgutata , Strangalia maculata , S. melanura , S. bifasciata , S. revestita , S.
aurulenta , Necydalis major , Tetropium fuscum , Obrium cantharinum , Cerambyx cerdo , C. scopolii ,
Aromia moschata , Rosalia alpina , Hylotrupes bajulus , Ropalopus, clavipes , R. varini , R. macropus ,
R. femoratus , Callidium coriaceum , C. violaceum , Parridium sanguineum , Phymatodes testaceus ,
Ph. pusillus , Ph. rufipes , Ph. fasciatus , Poecilium alni , Xylotrechus antilope , X. pantherinus , Clytus
53tropicus , C. arietis , C. capra , Plagionotus arcuatus , P. detritus , P. floralis , Isotomus speciosus ,
Anaglyptus mysticus , Mesosa curculionides , M. nebulosa , Monochamus sutor , Morimus funereus ,
Lamia textor , Pogonocherus hispidulus , P. hispidus , Acanthocinus aedilis , Leiopus nebulosus ,
Exocentrus adspersus , E. lusitanus , Acanthoderes clavipes , Tetrops praeusta , T. starki , Saperda
carcharias , S. scalaris , S. punctata , S. octopunctata , Stenostola ferrea , Oberea erythrocephala ).
Unele specii de cerambicide, exclusiv fitofage sunt trofic legate, pe de o parte, de vegeta ția
biotopurilor în care tr ăiesc, iar, pe de alt ă parte, s-au adaptat în decursul istoricului lor la condi ții
ecologice specifice plantelor ce le servesc drept hran ă [131].
Speciile ce se hr ănesc cu cadavre moarte fac parte din grupa necrofagilor și includ speciile
de coleoptere din familia Silphidae : Nicrophorus humator , N. vespillo , N. antennatus , N.
vespilloides , N. fossor , N. investigator , Necrodes littoralis , Tanatophilus rugosus , T. sinuatus , T.
terminatus , Oiceoptoma thoracicum , Blitophaga undata , Phosphuga atrata , Silpha carinata , S.
obscura , S. tristis și Xylodrepa quadripunctata .
Coprofagii – specii ce se hr ănesc cu dejec ții animale și formeaz ă o grupă din 44 specii din
familia Scarabeidae : Geotrupes stercorarius , G. stercorosus , G. vernalis , Aphodius arenarius , A.
caspius , A. depresus , A. distinctus , A. erraticus , A. fimetarius , A. fossor , A. granarius , A. lividus , A.
lugens , A. luridus , A. melanosticus , A. merdarius , A. prodromus , A. pusillus , A. quadriguttatus , A.
rufipes , A. stictus , A. tristis , A. varians , Pleurophorus caesius , Oxyomus silvestris , Ryssemus
germanus , Sisyphus scahefferi , Caccobius schreberi , Onthophagus coenobita , O. fracticornis , O.
furcatus , O. illyricus , O. lemur , O. ruficapillus , O. Taurus , O. vacca , O. verticicornis , O. amyntas ,
O. vitulus , Oniticellus pallipes , O. fulvus .
Insectele coprofage sunt foarte sensibile la cadavrele care încep procesul de descompunere.
Drept exemplu poate servi cadavrul unei capre moarte care a fost g ăsită de autor chia r la a doua zi
după începerea perioadei de descompunere. Astfel, în primele zile, în juru l cadavrului numai ce
apărut (fig. 4.2.1.), apar exemplare întâmpl ătoare (10 exemplare: reprezentan ții speciilor Carabus
excellens , Agonum assimile , Onthophagus coenobita , Geotrupes stercorosus ), care se mi șcau prin
apropiere.
54
Fig. 4.2.1. Cadavrul la începutul pr ocesului de descompunere.
Însă pe măsura ce se intensific ă descompunerea cadavrului, num ărul lor se m ărește. La
sfârșitul primei s ăptămâni au fost observa ți într-un num ăr enorm de mare reprezentan ți ai genurilor
Aphodius (Aphodius luridis (5 exemplare), A. rufipes (1348 exemplare), A. fimetarius (564 ex.)),
Onthophagus (Onthophagus taurus (316 exemplare), O. verticicornis (130 ex.), O. illyricus (16
exemplare), O. ruficaphyllus (3 exemplare), O. coenobita (886 exemplare), O. fracticornis (2393
exemplare), O. vacca (11 exemplare), O. ovata (53 exemplare)), Geotrupes (Geotrupes stercorosus
(28 exemplare)), Caccobius (Caccobius schreberi (26 exemplare)). În total au fost colectate 5150
exemplare ce apar țin la 25 specii) (Fig. 4.2.2.).
Fig. 4.2.2. Cadavrul în procesul de descompunere.
55După 3 săptămâni, când cadavrul era complet descompus, au fost observate doar câteva
specii cu un efectiv de 15 exemplare și anume reprezentan ți ai familiei Silphidae (Nicrophorus
vespilloides , Silpha carinata , Oiceoptoma thoracica ) (Fig. 4.2.3.).
Fig. 4.2.3. Cadavrul descompus.
În fauna coleopterelor din ecosistemele forestiere ale Podi șului Moldovei Centrale au fost
evidențiate 5 grupe trofice: zoofagi, mixofagi, fitofagi, necrofagi și coprofagi. Majoritatea o
constituie grupa fitofagilor, ce constituie 40% din totalul speciilor cunoscute, fiind urmate de
zoofagi cu 36%. În ordine descrescând ă urmează coprofagii (11%), mixofagii (9%) și necrofagii
(4%) (Fig. 4.2.4.)
36%
11%
9%
4%
40%
Fitofagi
Zoofagi
Coprofagi
Mixofagi
Necrofagi
Fig. 4.2.4. Spectrul trofic al coleopterelor eviden țiate în ecosistemele forestiere.
56Pentru mai multe specii de coleoptere este caracteristic ă specializarea la un anumit fel de
hrană. De exemplu, specia Calosoma sycophanta L. prefer ă omida păroasă a stejarului, Calosoma
inquisitor (L.) – molia verde a stejarului și cotarii, Calosoma auropunctatum (Hbst.) prefer ă larvele
omizii de câmp, Carabus glabratus Kr. și reprezentan ții genului Abax preferă viermii inela ți, cei din
genul Notiophilus – preferă colembolele din sol și de la suprafa ța lui. Unele specii de cerambicide
monofage prefer ă numai anumite specii de arbori (de ex. Xylotrechus spinolae Friv. se hr ănește cu
lemnul semidescompus de fag, Gaurotes excellens Brancs. – cu lemnul de prun, Strangalia nigripes
Dej. – cu lemnul de mesteac ăn, Xylotrechus pantherinus Sav. – salcie). Scarabeidele au și ele unele
specializări la anumite feluri de dejec ții (de vite cornute mari, de cal, de oaie și de capră etc.).
Întregul complex de coleoptere din ecosistemele forestiere terestre este determinat de
prezența unei surse de hrana si a unui ad ăpost. Prădătorii sunt în contact permanent cu prada lor,
fitofagii sunt în apropiere sau pe plante, necrofagii sunt lega ți de cadavrele animalelor, iar
scarabeidele prefer ă să se afle lâng ă sau în dejec țiile diferitor animale etc.
574.3. Răspândirea geografic ă.
Analiza r ăspândirii geografice a coleopterelor din ecosistemele forestiere ale Podi șului
Moldovei Centrale s-a bazat pe ipotezele renumi ților entomologi: G. Jacobson [258]; A. Semionov-
Tian-Șanschii [235], E. Csiki [33] , S. Medvedev [202]; S. Pa nin [130], S. Panin, N. S ăvulescu
[131], B. Buracowski et al. [10], V. Shilenkov [255]; P. B ănărescu [9]; I. Lopatin [194], O.
Kryzhanovskij [189], O. Аlexandrovici [162], C. Drugescu [44].
Datele din literatura de specialitate ne-a permis s ă constatăm, că fauna coleopterelor din
Podișul Moldovei Centrale este compus ă din elemente fauni stice de origini și vechimi foarte
diferite, iar asupra form ării ei au avut o influen ță definitivă refugiile glaciare, centrele de r ăspândire
arboreale și eremiale [44].
În rezultatul analizei r ăspândirii geografi ce s-a stabilit c ă, fauna coleopterelor din aceast ă zonă
este format ă din elemente faunistice care apar țin la 12 grupe zoogeografic e: cosmopolite, holarctice,
transpalearctice, vestpalearctic e, eurosiberiene, europene, eurocaucaziene, euroasiatice,
euromediteraneene, medite raneene, ponticostepicole, pontice (fig.4.2.1).
Grupa speciilor cosmopolite sunt reprezentate prin dou ă specii, care fac parte din familia
Scarabaeidae : Aphodius granarius (L.) și A. lividus (Oliv.).
Speciile holarctice sunt răspândite atât în Palearctic ă, cât și în regiunile temperate ale
Americii de Nord, dar lipsesc în țările tropice și formeaz ă o grupă din 14 specii, ce constituie 3%
din numărul total de specii: Loricera pilicornis (F.), (familia Carabidae ), Nicrophorus vespillo (L.),
Tanatophilus terminatus Hum., Oiceoptoma thoracicum (L.), Silpha carinata Hbst. ( Silphidae ),
Aphodius distinctus (Mull.), A. erraticus (L.), A. fossor (L.), A. prodromius (Brahm), Pleurophorus
caesius Creutz., Oxyomus silvestris Scop., Oniticellus fulvus Gz. ( Scarabaeidae ), Cucujus
cinnaberinus Scop. ( Cucujidae ), Hylotrupes bajulus (L.) (familia Cerambycidae ).
Grupa elementelor transpalearctice , care se întâlnesc pe teritoriul cuprins între Oceanul
Atlantic și Oceanul Pacific, include 68 specii (16%): Nebria livida (L.), Calosoma investigator
(Ill.), Carabus arvensis Hbst., C. granulatus L., Clivina fossor (L.), Dyschiriodes globosus (Hbst.),
D. nitidus Dej., D. aeneus (Dej.), Blemus discus (F.), Bembidion lampros (Herst.), Poecilus
versicolor (Sturm), Pterostichus niger (Schall.), Pt. nigrita (Payk.), Pt. oblogopunctatus (F.),
Calathus melanocephalus (L.), C. halensis (Schall.), Agonum gracilipes (Duft.), A. viduum (Pz.), A.
consimile (Gyll.), A. fuliginosum (Pz.), Platynus assimile (Payk.), Anchomenus dorsale (Pont.),
Amara aenea (De Geer), A. communis (Pz.), A. familiaris (Duft.), A. littorea Thoms., A. ovata (F.),
A. similata (Gyll.), A. majuscula (Chaud.), Anisodactylus signatus (Pz.), Harpalus griseus (Pz.), H.
rufipes (De Geer), H. calceatus (Duft.), H. anxius (Duft.), H. modestus Dej., H. latus (L.), H.
58distinguendus (Duft.), Ophonus rufibarbis (F.), Chlaenius tristis (Schall.), Badister bullatus
(Schrk.), Lebia cruxminor (L.), Microlestes minutulus (Gz.) – (familia Carabidae ), Nicrophorus
vespilloides Hbst., Tanatophilus rugosus (L.), T. sinuatus (F.), Phosphuga atrata (L.), Silpha
obscura L. (familia Silphidae ), Aphodius depressus (Kug.), A. fimetarius (L.), A. luridus F., A.
merdarius (F.), A. rufipes (L.), A. varians (Duft.), Ryssemus germanus (L.), Caccobius schreberi
(L.), Onthophagus coenobita (Hbst.), O. fracticornis Preysl., O. ovatus (L.), O. taurus Schreb., O.
vacca (L.), Oniticellus pallipes F., Oryctes nasicornis L., Epicometis hirta (Poda), Cetonia aurata
(L.) (familia Scarabaeidae ), Pyrridium sanguineum (L.), Lamia textor (L.), Saperda carcharias
(L.), S. scalaris (L.) – din familia Cerambycidae .
A patra grup ă este format ă din elemente vestpalearctice (speciile r ăspândite în vestul
Palearcticii, pe teritoriul Rusiei pân ă la fluviul Enisei) și cuprinde 34 specii (8%) care apar țin
familiei Carabidae : Cicindela germanica L., Notiophilus palustris (Duft.), Calosoma sycophanta
L., Trechus quadristriatus (Schrnk.), Asaphidion flavipes (L.), Bembidion quadripustulatum (Serv.),
Poecilus cupreus (L.), Pterostichus cursor (Dej.), Calathus fuscipes (Gz.), C. erratus (Sahlb.),
Agonum lugens (Duft.), A. viridicupreum Mots., Oxypselaphus obscurum (Hbst.), Amara eurynota
(Pz.), A. bifrons (Gyll.), Anisodactylus binotatus (F.), Stenolophus teutonus (Schrk.), S. discophorus
F.W., S. mixtus (Hbst.), Acupalpus meridianus (L.), Harpalus rubripes (Duft.), H. serripes
(Quens.), H. pumilus (Sturm), H. smaragdinus (Duft.), Ophonus azureus (F.), Panagaeus
cruxmajor L., Chlaenius vestitus (Payk.), Licinus depressus (Payk.), Odacantha melanura (L.),
Lebia cyanocephala (L.), Microlestes plagiatus (Duft.), Brachinus crepitans (L.), B. ejaculans
F.W., B. explodens Duft., B. psophia Serv..
Grupa elementelor eurosiberiene este cea mai numeroas ă și cuprinde 87 specii (22%).
Arealul acestor specii cuprinde zona nemoral ă și o mare parte a fâ șiei de taiga din Europa și Siberia.
Predomin ă speciile: Leistus ferrugineus (L.), Notiophilus germinyi Fauv., N. biguttatus (F.),
Carabus cancellatus Ill., C. convexus F., Broscus cephalotes (L.), Asaphidion pallipes (Duft.),
Bembidion biguttatum (F.), B. saxatile Gyll., Poecilus lepidus (Leske), Pterostichus chamaeleon
Mots., Pt. vernalis (Pz.), Pt. anthracinus (Ill.), Pt. gracilis (Dej.), Pt. strenuus (Pz.), Pt. melanarius
(Ill.), Agonum duftschmidti Schmidt, A. versutum (Sturm), A. piceum (L.), Amara convexior Steph.,
A. nitida Sturm, A. consularis (Duft.), Bradycellus caucasicus (Chaud.), Harpalus calathoides
Mots., H. froelichi Sturm, H. tardus (Pz.), H. dimidiatus Rossi, H. quadripunctatus Dej., Ophonus
nitidulus Steph., O. puncticollis (Payk.), Chlaenius nigricornis (F.), Badister lacertosus Sturm, B.
unipustulatus Bon., B. dorsiger (Duft.), B. sodalis (Duft.), B. dilatatus (Chaud.), Dromius agilis
(F.), Cymindis macularis F.W., speciile din familia Rhysodidae (Rhysodes sulcatus F; Rhysodes
germari Gangl.), Geotrupes stercorosus Scriba, G. stercorarius (L.), Aphodius pusillus Hbst., A.
59sticticus Pz., Onthophagus vitulus F., Valgus hemipterus (L.), Liocola lugubris Hbst., Potosia
affinis Andr., P. fieberi Kr. ( Scarabaeidae ), Silvanus fagi G. ( Cucujidae ), Rhagium mordax (De
Geer), Rh. sycophanta (Schrk.), Stenocorus meridianus (L.), Pachyta quadrimaculata (L.),
Dinoptera collaris (L.), Pidonia lurida (F.), P. suturalis Le Conte, cât și speciile genurilor
Cortodera , Alosterna , Vadonia , Strangalia , Necydalis , Tetropium , Obrium , Aromia , Rosalia ,
Callidium din familia Cerambycidae .
Speciile europene sunt răspândite în Europa, dar uneori p ătrund în Caucaz și în nordul Asiei
Mijlocii. Ele reprezint ă o grupă din 80 specii (19%), fiind reprezentan ți ai genurilor Carabus (8
specii), Cychrus (2 specii), Bembidion (3 specii), Abax (3 specii), Ophonus (3 specii) (familia
Carabidae ), Anisoplia (4 specii), Melolontha (2), Hoplia (2) (familia Scarabaeidae ), Cerambyx (2),
Phymatodes (3), Clytus (2), Dorcadion (7 specii), Phytoecia (3), Agapanthia (2) (familia
Cerambycidae ).
Speciile euro-mediteraneene sunt răspândite în nordul regiunii me diteraneene pe teritoriul
Europei și constituie o grup ă din 34 specii (8%): Dyschirioides agnatus Mots., Bembidion
lunulatum (Fourc.), B. tenellum Erich., Pterostichus melas (Creutz.), Agonum atratum (Duft.),
Amara anthobia Villa, A. crenata Dej., Stenolophus persicus Mannerh., Acupalpus elegans (Dej.),
A. maculatus Schaum, Harpalus tenebrosus Dej., H. flavicornis Dej., Ophonus puncticeps (Steph.),
Chlaenius festivus (Pz.), Oodes gracilis Villa, Licinus casideus (F.), Badister meridionalis Puel,
Lebia humeralis Dej., Dromius quadrimaculatus (L.), Brachinus brevicollis Mots., (familia
Carabidae ) Aphodius arenarius Oliv., A. caspius (Menetr.), A. melanosticus Schmidt, Anomala
dubia (Scop.), Gnorimus octopunctatus F., G. nobilis L., Potosia metallica Hbst., (familia
Scarabaeidae ), Plagionotus detritus (L.), Isotomus speciosus (Schneid.), Mesosa nebulosa (F.),
Morimus funereus Muls., Tetrops starki Chevr (familia Cerambycidae ).
Elementele mediteraneene , care joac ă, de asemenea, un rol important în compozi ția faunei
zonei investigate, sunt reprezentate prin 36 specii (9%). Arealele lo r sunt restrânse pe litoralul M ării
Mediteraneene (în Europa și Africa), peninsula Balcanic ă, Crimeea, Caucaz, Asia Mic ă și vestul
Asiei Centrale. De a șa tip de areal dispun speciile: Cychrus attenuatus F., Dyschiriodes iportunus
(Schaum), Bembidion geniculatum Heer, B. distinguendum Jac., B. doderoi Gang., Pogonus
littoralis (Duft.), P. orientalis Dej., Poecilus subcoerulens (Quens.), Pterostichus hungaricus Dej.,
Calathus distinguendus Chaud., Stenolophus proximus Dej., Ophonus diffinis (Dej.), Chlaenius
chrysothorax Krin., Microlestes minutulus (Gz.), Drypta dentata (Rossi) – familia Carabidae ,
Lethrus apterus Lax., Ohthophagus furcatus F., O. illyricus Scop., O. lemur F., O. lucidus Sturm,
O. ruficapillus Brulle, Pentodon idiota Hbst., Anomala vitis F., Anisoplia lata (Erich.) (familia
Scarabaeidae ), Rhizotrogus aestivus (Oliv.), Rh. pilicollis Gyll., Rh. vernus (Germ.),
60Chlorophoprus herbstii (Brahm), Ch. sartor (Mull.), Neodorcadion bilineatum (Germ.), Dorcadion
equestre (Lax.), D. tauricum Waltl, Pogonocherus hispidus (L.), Phytoecia coerulescens (Scop.) –
familia Cerambycidae .
Grupa elementelor eurocaucaziene include 33 specii (8%). Din aceast ă grupă fac parte
speciile: Lestus rufomarginatus (Duft.), Nebria brevicollis (F.), Notiophilus laticollis Chaud., N.
rufipes Curt., Elaphrus azureus Mull., Pterostichus ovoideus (Sturm), Amara lucida (Duft.), Zabrus
spinipes F.W., Harpalus signaticornis (Duft.), Cymindis axillaris (F.) (familia Carabidae ),
Nicrophorus humator Ol., N. fossor Erich., Silpha tristis Ill. (familia Silphidae ), Aphodius lugens
Creutz., A. quadriguttatus (Hbst.), A. tristis Zenk., Onthophagus verticicornis Leich., O. amyntas
(Ol.), Anisoplia agricola (Poda) – familia Scarabaeidae , Megopis scabricorne (Scop.), Ropalopus
clavipes (F.), Phymatodes pusillus (F.), Clytus capra (Germ.), Pogonocherus hispidulus (Pill.),
Acanthocinus aedilis (L.), Exocentrus adspersus Muls., Tetrops praeusta (L.), Saperda octopunctata
(L.), S. punctata (L.), Agapanthia asphodeli (Latr.), A. violacea (F.) – din familia Cerambycidae .
Speciile euroasiatice sunt răspândite în Europa și țările Asiei Mijlocii. Grupa include 13
specii (3%): Poecilus punctulatus (Schall.), Pterostichus macer (Marsch.), Calathus ambiguus
(Payk.), Amara ingenua (Duft.), A. equestris Dej., Nicrophorus antennatus Reitt., Necrodes
littoralis (L.), Blitophaga undata (Mull.), Xylodrepa quadripunctata (Schreb.), Prionus coriarius
(L.), Stenocorus quercus (Gz.), Cortodera humeralis (Schall.), C. villosa Heyd.
Grupa elementelor ponticostepicole cuprinde 9 specii (2%) ce fac parte din familia
Carabidae : Cicindela campestris F.W., Calosoma auropunctatum (Hbst.), Carabus besseri F.W.,
Clivina ypsilon Dej., Tachys scutellaris (Steph.), Poecilus sericeus (F.W.), P. crenuliger Chaud.,
Harpalus caspius (Stev.), H. oblitus Dej. De men ționat faptul c ă speciile din aceast ă grupă suferă
mult din motivul degrad ării speciilor, ceea ce pune în pericol existen ța unor specii, precum
Calosoma auropunctatum , Poecilus sericeus , P. crenuliger .
Printr-un num ăr mic de specii (5) este reprezentat ă grupa pontică, care este compus ă din
speciile Cicindela soluta Latr., Pterostichus leonisi Apfel., Potosia hungarica Hbst., Dorcadion
holosericeum Kryn., D. pusillum Kost.
Diagrama distribu ției coleopterelor din zona Podi șului Moldovei Centrale dup ă tipul
arealului este prezentata in fig.4.2.1.
610%5%10%15%20%25%
1
Eurosiberiene Europene Transpalearctice
Mediteraneene Euromediteraneene Vestpalearctice
Eurocaucaziene Holarctice Euroasiatice
Ponticostepicole Pontice Cosmopolite
Fig. 4.3.1. Răspândirea geografic ă a coleopterelor din zona investigat ă
S-a constatat c ă în Podișul Moldovei Ce ntrale predomin ă speciile de coleopte re cu areal de tip
eurosiberian (87 spec ii) (22%), european (80 specii) (19%) și transpalearctic (68 specii, 17%). Numeros
este și grupul speciilor mediteraneene care cuprinde 36 specii, adic ă 9% din totalul speci ilor colectate în
această zonă.
Unele specii sub influen ța factorului antropic, foarte rapid î și pot extinde arealul. Ca
exemplu poate fi indicat ă specia Amara majuscula (Chaud.), care a fost colectat ă pentru prima dat ă
în zona Siberiei. Aceast ă specie și-a extins arealul pân ă dincolo de Europa Central ă.
Sunt cunoscute multe cazuri când unele specii î și pot micșora arealul sub influen ța factorului
antropic. Spre exemplu, în Slovacia, la sfâr șitul anilor 80 ai sex. XX, specia Carabus cancellatus
(Ill.) a devenit rar ă, fiind întâlnit ă doar în unele ecosisteme naturale care nu au fost influen țate de
factorul antropic. Ca rezultat, ni șele ecologice ale speciei sunt ocupate de o alt ă specie, Carabus
ullrichi (Germ.), care, pe unele locuri, a devenit chiar abundent ă. Există presupunerea, c ă aceasta
din urmă ar fi putut elimina specia C. cancellatus (Ill.).
Migrația coleopterelor poate fi condi ționată și de schimbarea condi țiilor de habitat, în
special în c ăutarea hranei și a noilor ni șe pentru reproducere. Sunt cunoscute multe cazuri de
migrație a speciilor zbur ătoare de pe un continent pe altul. Spre exemplu, fiind duse de curen ții de
aer, unele specii cum sunt Clivina fossor (L.), Asaphidion flavipes (L.), Trechus quadripunctatus
(Schr.), Broscus cephalotes (L.) ș.a., au migrat din Europa pe c ontinentul Americii de Nord. Unele
specii își micșorează arealul datorit ă fragment ării ecosistemelor naturale, în deosebi a celor
forestiere.
62Capitolul V. ANALIZA COMUNIT ĂȚILOR DE COLEOPTERE DIN P ĂDURILE CU
ESENȚE FOIOASE
Înțelegerea abunden ței speciilor, rela țiilor trofice și a dinamicii lor din biocenoz ă face
posibilă cunoașterea modului de distribuire al substan ței și energiei între membrii comunit ății.
Pentru aceasta este necesar a se descifra ansamblul interrela țiilor speciilor din bio cenoze, la care se
ajunge printr-o analiz ă detaliată a componen ței și evoluției cenozelor respective. Aceast ă analiză,
incluzând un bilan ț al cantității și calității membrilor biocenotici, ne conduce la aprecierea valorii
active a diferitelor grupe de organisme din biocenoz ă și la eviden țierea speciilor edificatoare. [142]
Primul element al structur ii unei biocenoze îl reprezint ă componen ța speciilor. Cu cât o
biocenoză este mai bogat ă în specii (plante, animale, microorganisme) evolueaz ă în complexitate cu
atât este mai stabil ă și cu posibilit ăți multiple de autoreglare. Un al t element structural important
este stabilitatea propor țiilor dintre num ărul și rolul anumitor specii în cadrul grup ărilor func ționale
de organisme. În acest context sunt de o importan ță
colosală cercetările privind structura și dinamica
comunităților de insecte, care de țin un rol deosebit în asigurarea stabilit ății biosferei. Mai mult de
90% din ele îndeplinesc func ții utile pentru om, printre acestea enumerându-se și reprezentan ții
ordinului Coleoptera .
Pădurile cu esen țe foioase din zona Podi șului Moldovei Centrale sunt considerate drept
hotarul de est al arealului de r ăspândire a p ădurilor cu esen țe foioase ale Europei Centrale. În
funcție de altitudinea și configura ția teritoriului, exist ă diferite tipuri de soluri, cum este brun luvic
și tipic pe versan ții superiori, soluri cenu șii tipice și cenușii albice pe versan ții medii și soluri
molice în depresiuni. Speciile dominante din aceste tipuri de p ăduri sunt: Fagus sylvatica , Quercus
petraea și Q. robur . În aceast ă zonă sunt răspândite f ăgetele în amestec cu Carpinus betulus ,
Fraxinus excelsior , Tilia tomentosa , stejăretele de gorun cu carpen, stej ăretele de stejar pedunculat
cu carpen și gorunete monodominante.
Fauna coleopterelor colectat ă în toate tipurile de p ădure colectate numai cu ajutorul
capcanelor de sol tip Barber, reprezint ă 176 specii de coleoptere care, apar țin la 77 genuri și 6
familii, ceea ce constituie 43% din totalul speciilor cunoscute pentru aceast ă zonă. Speciile de
coleoptere analizate apar țin familiilor Carabidae , Rhysodidae , Silphidae , Scarabaeidae , Cucujidae
și Cerambycidae (Anexa 2). Cele mai reprezentat ive s-au dovedit a fi familiile: Carabidae (110
specii) și Scarabaeidae (30 specii), celelalte familii au fost reprezentate printr-un num ăr redus de
specii.
63În aspect calitativ, cel mai mare num ăr de specii a fost înregistrat în p ădurea de stejar
pedunculat (86 specii, 37 genuri și 4 familii) și pădurea de gorun cu amestec de carpen (77 specii,
38 genuri și 6 familii), ceea ce se explic ă prin prezen ța multor specii adiacente. În ordine
descrescând ă urmează pădurea de gorun cu amestec de tei-frasin (61 specii, 33 genuri și 5 familii),
iar cel mai mic num ăr de specii a fost colectat în p ădurea de fag (20 specii, 16 genuri și 4 familii)
(tab. 5.1.). Acest fapt se explic ă prin aceea, c ă în acest tip de p ădure predomin ă o monocultur ă
(fagul), relieful e pu țin fragmentat și gradul de acoperire cu vegeta ția este foarte mic (4-50%).
Tabelul 5.1.
Numărul speciilor de coleoptere eviden țiate în tipurile de p ăduri.
Nr. Tipul de p ădure Nr. familii Nr. genuri Nr. specii
1. Pădure de stejar pedunculat 4 37 86
2. Pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei 4 44 80
3. Pădure de gorun cu amestec de carpen 6 38 77
4. Pădure de gorun cu amestec de tei-frasin 5 33 61
5. Pădure de gorun cu amestec de fag 4 24 49
6. Pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun 5 29 49
7 Pădure de gorun 4 20 37
8. Pădure de fag 4 16 20
* Numerotarea tipurilor de p ădure în tabel s-a efectuat în ordinea descrescând ă a numărului speciilor
Comune pentru toate tipurile de p ădure investigate s-au dovedit a fi 12 specii: Carabus
convexus F., Carabus coriaceus Kr., Pterostichus oblogopunctatus (F.), Pt. melanarius (Ill.), Pt.
melas (Creutz..), Abax paralellopipedus (Pill.), Abax carinatus (Duft.), Molops piceus (Pz.),
Platynus assimile (Payk.), Harpalus rufipes (De Geer), Nicrophorus vespilloides Hbst. și Geotrupes
stercorosus Scriba.
În cadrul investiga țiilor efectuate în unele p ăduri cu esen țe foioase ale Podi șului Moldovei
Centrale, a fost analizat ă componen ța și diversitatea speciilor de coleoptere, dup ă cum urmeaz ă.
5.1. Pădure de stejar pedunculat (localitatea Teli ța)
Pădurea de stejar pedunculat este situat ă în partea de vest a Podi șului Moldovei Centrale în
apropierea localit ății Telița, în care predomin ă speciile de arbori stejarul pedunculat ( Quercus
pubescens ) și arțarului de câmp ( Acer campestre ). În acest tip de p ădure fauna coleopterelor este
alcătuită din 86 specii ce apar țin la 37 genuri și 4 familii, dintre care specia Silpha tristis Ill. este
evidențiată ca nouă în fauna Republicii Moldova.
Cele mai reprezentative s-au dovedit a fi familiile Carabidae (64 specii și 23 genuri) și
Scarabaeidae (9 specii și 6 genuri), urmate de familia Silphidae (8 specii și 4 genuri) și
Cerambycidae (5 specii și 4 genuri).
64În perioada celor 3 ani de investiga ție, în pădurea de stejar pedunculat, se constat ă
următoarele: cel mai mare num ăr de coleoptere a fost colectat în anul 2004 (219 exemplare), urmat
de anul 2003 (178 exemplare) și anul 2002 (132 exemplare). Din num ărul total de specii colectate
(34 specii), 14 specii ( Carabus convexus F., Pterostichus melas (Duft.), Harpalus rufipes (De
Geer), Amara eurynota (Pz.), Amara communis (Pz.), Nicrophorus vespilloides Hbst., Brachinus
crepitans (L.), Amara littorea Thom., Harpalus calathoides Mots., Harpalus flavicornis Dej.,
Pterostichus oblogopunctatus (F.), Amara ovata (F.), Harpalus tenebrosus Dej, și Carabus
coriaceus Kr.) au fost colectate în cei trei ani de studiu.
În rezultatul analizei parametrilor ecologici ai speciilor de coleoptere colectate în p ădurea de
stejar pedunculat, se constat ă următoarele:
Abundența (A) și dominan ța (D) cu cele mai înalte valori s-au remarcat la speciile: Carabus
convexus F. (106 exemplare) (20,04%), Pterostichus melas (Duft.) (73 exemplare) (13,80%), Abax
carinatus (Duft.) (56 exemplare) (10,59%) și Harpalus rufipes (De Geer) (55 ex emplare) (10,40%)
– toate fiind specii eudominante ( D5). În acest tip de p ădure de asemenea au fost înregistrate 7
specii subdominante ( D3), 8 specii recedente ( D2) și 15 specii subrecedente ( D1), având valori
cuprinse între 0,19 și 0,95%.
Constan ța (C) a eviden țiat 4 specii accesorii ( C2): Carabus convexus F. (38,27%),
Pterostichus melas (Duft.) (32,10%), Abax carinatus (Duft.) (25,93%) și Harpalus rufipes (De
Geer) (33,33%), celelalte 30 specii fiind accidentale cu valori de la 1,24 pân ă la 12,35%.
Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) a înregistrat cea mai mare valoare la specia Carabus
convexus F. (7,67%), fiind o specie tipic ă pentru pădurea de stejar pedunculat. De asemenea au fost
întâlnite 13 specii accesorii cu indicii W2-W 3, alte 19 specii fiind acci dentale, având valoarea
indicelui de semnifica ție ecologic ă minimă (W1), de circa 0,06% (Tab. 5.1.1.).
Tabelul 5.1.1.
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de stejar pedunculat. (loc.
Telița, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Carabus convexus F. 106 20,04 D 5 38,27 C 2 7,67 W 4
2. Pterostichus melas (Creutz.) 73 13,80 D 5 32,10 C 2 4,43 W 3
3. Abax carinatus (Duft.) 56 10,59 D 5 25,93 C 2 2,75 W 3
4. Harpalus rufipes (De Geer) 55 10,40 D 5 33,33 C 2 3,47 W 3
5. Harpalus fuliginosus Dej. 26 4,92 D 3 12,35 C 1 0,61 W 2
6. Nicrophorus vespilloides Hbs. 26 4,92 D 3 6,17 C 1 0,30 W 2
7. Harpalus calathoides Mots. 20 3,78 D 3 12,35 C 1 0,47 W 2
8. Pterostichus ovoideus (St.) 18 3,40 D 3 12,35 C 1 0,42 W 2
9. Pterostichus oblogopunctatus F. 16 3,03 D 3 8,64 C 1 0,26 W 2
6510. Harpalus tenebrosus Dej. 13 2,46 D 3 12,35 C 1 0,30 W 2
11. Amara eurynota (Pz.) 12 2,27 D 3 8,64 C 1 0,20 W 2
12. Ophonus gammeli (Shaub.) 10 1,89 D 2 12,35 C 1 0,23 W 2
13. Amara ovata (F.) 10 1,89 D 2 8,64 C 1 0,16 W 2
14. Brachinus crepitans (L.) 10 1,89 D 2 6,17 C 1 0,12 W 2
15. Harpalus flavicornis Dej. 8 1,51 D 2 4,94 C 1 0,08 W 1
16. Amara communis (Pz.) 7 1,32 D 2 4,94 V 0,07 W 1
17. Harpalus atratus Latr. 7 1,32 D 2 6,17 C 1 0,08 W 1
18. Brachinus ejaculans F.W. 7 1,32 D 2 6,17 C 1 0,08 W 1
19. Panagaeus bipustulatus (F.) 6 1,14 D 2 7,41 C 1 0,09 W 1
20. Amara littorea Thoms. 5 0,95 D 1 6,17 C 1 0,06 W 1
21. Anchomenus dorsale (Pont.) 5 0,95 D 1 6,17 C 1 0,06 W 1
22. Carabus excellens Kr. 5 0,95 D 1 4,94 C 1 0,05 W 1
23. Harpalus oblitus Dej. 5 0,95 D 1 6,17 C 1 0,06 W 1
24. Stomis pumicatus (Pz.) 4 0,76 D 1 4,94 C 1 0,04 W 1
25. Carabus coriaceus Kr. 4 0,76 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
26. Amara consularis (Duft.) 3 0,57 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
27. Brachinus explodens Duft. 3 0,57 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
28. Pterostichus melanarius Ill. 2 0,38 D 1 2,47 C 1 0,009 W 1
29. Calosoma auropunctatum (Hbs.) 2 0,38 D 1 2,47 C 1 0,009 W 1
30. Ophonus rufibarbis (F.) 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
31. Harpalus quadripunctatus Dej. 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
32. Nicrophorus vespillo (L.) 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
33. Nicrophorus fossor Erich. 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Totodată, s-a stabilit c ă în pădurea de stejar pedunculat, diversitatea specific ă a coleopterelor
variază în decursul întregii perioade de vegeta ție a anilor de cercetare.
Indicele de diversitate Schannon și echitabilitatea a înregistrat valorile cele mai ridicate
primăvara și vara anului 2003 (1,060), (1,028 ), iar valorile cele mai mici s-au înregistrat în anul
2002 (tab. 5.1.2.). Acest fapt se explic ă prin aceea c ă în anul 2002 condi țiile mediului a fost
nefavorabile pentru dezvoltarea organismelor pedobionte. Totodat ă valorile indicilor nu difer ă mult
primăvara și vara, ei având aproximativ acelea și valori.
Tabelul 5.1.2
Evoluția indicelui de diversitate Shannon, concentra ției Simpson și echitabilit ății
în pădurea de stejar pedunculat (loc. Teli ța).
Primăvara (mai-iunie) Vara (iulie) Toamna (septembrie) Anul
Ish Is ε Ish Is ε Ish Is ε
2002 0,874 0,166 0,346 0,733 0,278 0,171 0,540 0,200 0
2003 1,060 0,101 0,463 1,028 0,101 0,541 0,799 0,125 0,692
2004 0,861 0,185 0,352 0,871 0,156 0,471 0,696 0,206 0,534
665.2. Pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei (localitatea Durle ști)
Pădurea de carpen cu amest ec de stejar pedunculat și tei este situat ă în apropierea localit ății
Durlești, în care predomin ă stratul de arbori cu speciile de Carpinus betulus , Tilia tomentosa ,
Quercus robur și Q. pubescens , stratul de arbu ști constituit din Sambucus nigra , Crataeugus sp . și
stratul ierbos format din Hedera helix , Scilla bifolia și Primula veris .
În rezultatul investiga țiilor în perioada celor 3 ani de cercetare, s-a constatat c ă fauna acestui
tip de pădure este reprezentat ă prin 82 specii ce apar țin la 45 genuri și 4 familii, dintre care specia
Harpalus quadripunctatus Rossi este considerat ă drept specie nou ă în fauna Republicii Moldova.
Cea mai mare diversitate a fost observat ă în anul 2004, fiind de pistate 28 specii de
coleoptere, ce apar țin la 16 genuri și 4 familii. În anii 2002 și 2003 diversitatea coleopterelor a
înregistrat valori mai mici: 22 și 20 specii.
În decursul celor trei ani de cercetare, fam iliile cele mai reprezentative s-au dovedit a fi urm ătoarele:
Carabidae c u 5 9 s p e c i i și 25 genuri, Scarabaeidae cu 10 specii și 10 genuri. Familia Silphidae a fost
reprezentat ă prin 7 specii ce apar țin la 5 genuri, iar familia Cerambycidae – 6 specii și 5 genuri.
Doar 9 din cele 82 specii de coleoptere semnalate în acest ecosistem forestier au fost
prezente în probele colectate în de cursul celor trei ani de cercetare. Realmente, majoritatea acestor
specii ( Carabus coriaceus L. Carabus excellens Kr., Harpalus atratus Latr., Molops piceus (Pz.),
Abax paralellopipedus (Pill.), Cymindis macularis (F.W.) sunt caracter istice ecosistemelor
forestiere și doar Harpalus rufipes (De Geer), Poecilus sericeus F.W. și Amara familiaris (Duft.)
sunt specii ubicviste ce pot fi întâlnite și în alte tipuri de ecosisteme.
În rezultatul analizei si necologice s-a stabilit c ă în pădurea de carpen cu amestec de stejar
pedunculat și tei fauna colectat ă prezintă efective și taxoni diferi ți.
Speciile de coleoptere deosebit de abundente și dominante în acest tip de p ădure, s-au
dovedit a fi urm ătoarele: Abax paralellopipedus Pill. (88 indivizi, 14,5%), Carabus convexus F. (76
indivizi, 12,6%), Tachys bistriatus (64 indivizi, 10,61%) – eudominante ( D5). Speciile Amara
familiaris (Duft.) (39 indivizi, 6,47%), Geotrupes stercorosus Scriba (38, 6,3%), Harpalus atratus
Latr. (36, 5,97%), Molops piceus (Pz.) (35 indivizi, 5,81%) și Carabus excellens Kr. (33 indivizi,
5,47%) au fost dominante ( D4). Ca specii subdominante au fost eviden țiate 4 specii, 8 specii au fost
recedente și 14 specii – subrecedente, având valori cuprinse între 0,17-0,99%.
Constanța a scos în eviden ță 2 specii accesorii ( C2) – Abax paralellopipedus Pill. (43,21%)
și Carabus convexus F. (41,98%), restul spec iilor fiind accidentale ( C1).
Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) a avut valori ridicate la speciile Abax
paralellopipedus Pill. (6,27%) și Crabus convexus F. (5,29%) fiind specii car acteristice pentru acest
tip de pădure. De asemenea, în p ădurea de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei au fost
67întâlnite 14 specii accesorii ( W3-W 2), cu valori cuprinse între 0,10-2,10%, celelalte 18 specii fiind
accidentale ( W1).
Valorile parametrilor ecologici (abunden ța, dominan ța, constan ța și indicele de semnifica ție
ecologică sunt reprezentate în tabelul 5.2.1, ceea ce demonstreaz ă prezența speciilor caracteristice
acestui tip de p ădure.
Tabelul 5.2.1.
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de carpen cu amestec de
stejar pedunculat și tei (loc. Durle ști, anii 2002-2004).
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Abax paralellopipedus (Pill.) 88 14,5 D 5 43,21 C 2 6,27 W 4
2. Carabus convexus F. 76 12,60 D 5 41,98 C 2 5,29 W 4
3. Tachys bistriatus (Duft.) 64 10,61 D 5 19,75 C 1 2,10 W 3
4. Amara familiaris (Duft.) 39 6,47 D 4 9,88 C 1 0,64 W 2
5. Geotrupes stercorosus Scriba 38 6,30 D 4 17,28 C 1 1,09 W 3
6. Harpalus atratus Latr. 36 5,97 D 4 24,69 C 1 1,48 W 3
7. Molops piceus (Pz.) 35 5,81 D 4 23,46 C 1 1,36 W 3
8. Carabus excellens Kr. 33 5,47 D 4 23,46 C 1 1,28 W 3
9. Harpalus rufipes (De Geer) 29 4,81 D 3 24,69 C 1 1,19 W 3
10. Amara aenea (De Geer) 17 2,82 D 3 8,64 C 1 0,24 W 2
11. Nicrophorus vespilloides Hbs. 14 2,32 D 3 6,17 C 1 0,14 W 2
12. Brachinus crepitans (L.) 13 2,16 D 3 8,64 C 1 0,19 W 2
13. Carabus coriaceus Kr. 12 1,99 D 2 11,11 C 1 0,22 W 2
14. Amara bifrons (Gyll.) 10 1,66 D 2 7,41 C 1 0,12 W 2
15. Harpalus distinguendus (Duft.) 10 1,66 D 2 4,94 C 1 0,08 W 1
16. Ophonus puncticollis (Payk.) 9 1,49 D 2 6,17 C 1 0,09 W 1
17. Clivina fossor (L.) 8 1,33 D 2 8,64 C 1 0,12 W 2
18. Pterostichus oblogopunctatus F. 8 1,33 D 2 7,41 C 1 0,10 W 2
19. Pterostichus melas (Creutz.) 7 1,16 D 2 3,70 C 1 0,04 W 1
20. Amara similata (Gyll.) 7 1,16 D 2 6,17 C 1 0,07 W 1
21. Microlestes minutulus (Gz.) 6 0,99 D 1 3,70 C 1 0,04 W 1
22. Pterostichus ovoideus (St.) 6 0,99 D 1 7,41 C 1 0,07 W 1
23. Poecilus sericeus (F.W.) 5 0,83 D 1 6,17 C 1 0,05 W 1
24. Anchomenus dorsale (Pont.) 5 0,83 D 1 4,94 C 1 0,04 W 1
25. Bembidion lampros (Hbst.) 4 0,66 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
26. Carabus cancellatus Ill. 4 0,66 D 1 4,94 C 1 0,03 W 1
27. Amara ovata (F.) 4 0,66 D 1 4,94 C 1 0,03 W 1
28. Harpalus tardus Pz. 3 0,50 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
29. Acupalpus meridianus (L.) 3 0,50 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
30. Panagaeus bipustulatus (F.) 3 0,50 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
31. Notiophillus pallustris (Duft.) 3 0,50 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
32. Amara eurynota (Pz.) 2 0,33 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
33. Cymindis macularis F.W. 2 0,33 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
34. Abax carinatus (Duft.) 1 0,17 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
68În pădurea de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei, diversitatea specific ă a
coleopterelor variaz ă în decursul întregii perioade de vegeta ție ale anilor de cercetare (2002-2004):
primăvara, vara și toamna. (tab. 5.2.2.).
Tabelul 5.2.2
Evoluția indicelui de diversitate Shannon, concentra ției Simpson și echitabilit ății
în pădurea de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei (loc. Durle ști).
Primăvara (mai-iunie) Vara (iulie) Toamna (septembrie) Anul
Ish Is ε Ish Is ε Ish Is ε
2002 0,943 0,155 0,268 0,985 0,120 0,380 0,881 0,105 0,453
2003 0,844 0,173 0,374 0,893 0,165 0,312 0,734 0,187 0,491
2004 0,918 0,160 0,413 0,805 0,210 0,336 0,367 0,600 0,111
* Ish – indicele de diversitate Shannon; Is – indicele Simpson; ε – echitabilitatea
Valorile indicelui de divers itate Shannon în anul 2002 au fost mai ridicate în timpul
primăverii (sfâr șitul lunii mai – începutul lunii iunie) – 0,943; în perioada de var ă (iulie) – a
înregistrat practic acelea și valori, toamna se observ ă o scădere a indicilor de di versitate, deoarece în
această perioadă, speciile de coleoptere pedobionte î și reduc activitatea, ca r ezultat nimerind într-un
număr foarte mic în capcane. Aceea și descreștere a valorilor indicelui de diversitate are loc și în
perioadele de vegeta ție ale anilor 2003-2004.
5.3. Pădure de gorun cu amestec de carpen (Rezerva ția „Codrii”)
Pădurea de gorun cu amestec de carpen este situat ă în partea de est a Podi șului Moldovei
Centrale, în care predomin ă în etajul I ar borii cu speciile Quercus petraea , Carpinus betulus , etajul
II cu arbu știi constitui ți din Cornus mas , Crataegus monogina și Euonymus verucosa , componen ța
și diversitatea speciilor de coleopterelor este diferit ă.
S-a constatat c ă fauna coleopterelor în acest tip de p ădure este alc ătuită din 77 specii ce
aparțin la 38 genuri și 6 familii. Cele mai frecvente au fost coleopterele din familia Carabidae (48
specii) și Scarabaeidae (16 specii). Familia Silphidae a fost reprezentat ă prin 8 specii,
Cerambycidae (3), iar familiile Rhysodidae și Cucujidae – doar prin câte o singur ă specie.
În urma analizei sinecologice a material ului colectat în perioada 2002-2005 în p ădurea de
gorun cu amestec de carpen s-a constatat urm ătoarele:
Abundența (A) cea mai înalt ă se remarc ă la specia Carabus excellens Kr. (192 indivizi),
urmată de Carabus convexus F. (43) și Carabus cancellatus Ill. (41). Speciile Calosoma inquisitor
(L.), Amara familiaris (Duft.) și Harpalus tenebrosus Dej. au fost colectate într-un singur exemplar.
69Dominanța (D): în ecosistemul dat s-a înregistrat o specie eudominant ă (D5) – Carabus
excellens Kr. (38,71%) și 3 specii dominante (D4): Carabus convexus F. (8,67%), Carabus cancellatus
Ill. (8,27) și Abax paralellopipedus (Pill.) (7,46%). Drept specii subdominante ( D3) au fost speciile
Geotrupes stercorosus Scriba (4,64%), Molops piceus (Panz.) (4,44%), Abax carinatus (Duft.) (3,43%),
Abax parallelus (Duft.) (3,43%), Carabus ullrichi Germ. (2,22%), Harpalus rufipes (De Geer) (2,82%)
și Pterostichus melas (Creutz.) (2,22%), celelalte 19 specii fiind recedente ( D2 și D1).
Constanța (C) a scos în eviden ță o specie constant ă (C3) pentru p ădurea dat ă – Carabus
excellens Kr., având valoarea constan ței de 53,09 %. Ca specii accesorii ( C2) s-au dovedit a fi:
Carabus cancellatus Ill. (28,4%) și Abax paralellopipedus (Pill.) (25,93%), restul speciilor fiind
accidentale ( C1).
Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) are valori ridicate ( W5) la specia Carabus excellens
Kr. (20,55%), fiind o specie tipic ă pentru pădurea de gorun cu amestec de carpen. De asemenea au
fost întâlnite 11 specii accesorii cu indicii W3 și W2, inclusiv: Carabus convexus F. (1,5%),
Carabus cancellatus Ill. (2,35%), Abax paralellopipedus Pill. (1,94%), Geotrupes stercorosus
Scriba (0,86%), Molops piceus (Panz.) (0,79%), Abx carinatus (Duft.) (0,61%), Abax parallelus
(Duft.) (0,51%), Carabus ullrichi Germ. (0,14%), Pterostichus melas (Creutz.) (0,22%), Harpalus
rufipes (De Geer) (0,21%) și Harpalus tardus (Panz.) (0,14%). Celelalte 18 specii sunt accidentale
având valoarea indicelui de semnifica ție ecologic ă minimă (W1) de circa 0,01%. (Tab. 5.3.1.).
Tabelul 5.3.1
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de gorun cu amestec de
carpen (Rezerva ția „Codrii”, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Carabus excellens Kr. 192 38,71 D 5 53,09 C 3 20,55 W 5
2. Carabus convexus F. 43 8,67 D 4 17,28 C 1 1,50 W 3
3. Carabus cancellatus Ill. 41 8,27 D 4 28,40 C 2 2,35 W 3
4. Abax parallelopipedus Pill. 37 7,46 D 4 25,93 C 2 1,94 W 3
5. Geotrupes stercorosus Scriba 23 4,64 D 3 18,52 C 1 0,86 W 2
6. Molops piceus (Pz.) 22 4,44 D 3 17,82 C 1 0,79 W 2
7. Abax carinatus (Duft.) 17 3,43 D 3 17,82 C 1 0,61 W 2
8. Abax parallelus (Duft.) 17 3,43 D 3 14,82 C 1 0,51 W 2
9. Harpalus rufipes (De Geer) 14 2,82 D 3 7,41 C 1 0,14 W 2
10. Carabus ullrichi Germ. 11 2,22 D 3 6,17 C 1 0,22 W 2
11. Pterostichus melas (Creutz.) 11 2,22 D 3 9,88 C 1 0,21 W 2
12. Harpalus tardus (Pz.) 9 1,82 D 2 7,41 C 1 0,14 W 2
13. Carabus coriaceus Kr. 8 1,61 D 2 6,17 C 1 0,10 W 1
14. Nicrophorus vespilloides Hbs. 8 1,61 D 2 4,94 C 1 0,08 W 1
15. Harpalus atratus Latr. 5 1,00 D 1 7,41 C 1 0,07 W 1
16. Harpalus flavicornis Dej. 5 1,00 D 1 6,17 C 1 0,06 W 1
7017. Harpalus calathoides Mots. 4 0,81 D 1 4,94 C 1 0,04 W 1
18. Amara eurynota (Pz.) 4 0,81 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
19. Amara ovata (F.) 4 0,81 D 1 1,24 C 1 0,01 W 1
20. Harpalus latus (L.) 3 0,61 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
21. Platynus assimle (Payk.) 3 0,61 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
22. Carabus arcensis Hbst. 2 0,40 D 1 1,24 C 1 0,005 W 1
23. Pterostichus oblogopunctatus F. 2 0,40 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
24. Ophonus gammeli (Schaub.) 2 0,40 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
25. Ophonus rufibarbis (F.) 2 0,40 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
26. Cetonia aurata (L.) 2 0,40 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
27. Nicrophorus fossor Erich. 2 0,40 D 1 1,24 C 1 0,005 W 1
28. Calosoma inquisitor (L.) 1 0,20 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
29. Amara familiaris (Duft.) 1 0,20 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
30. Harpalus tenebrosus Dej. 1 0,20 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Totodată, s-a stabilit c ă în pădurea de gorun cu amestec de carpen, diversitatea specific ă a
coleopterelor variaz ă în decursul întregii perioade de vegeta ție a anilor de cercetare.
Indicele de diversitate Schannon și echitabilitatea a înregistrat valorile cele mai ridicate
primăvara și vara anului 2003 (0,950), iar va lorile cele mai mici s-au înregistrat în anul 2004 (tab.
5.3.2.). Acest fapt se explic ă prin aceea c ă în anul 2004 condi țiile mediului a fost nefavorabile
pentru dezvoltarea organismelor pedobionte. Totodat ă valorile indicilor nu difer ă mult prim ăvara și
vara, având aproximativ acelea și valori.
Tabelul 5.3.2
Evoluția indicelui de diversitate Shannon, concentra ției Simpson și echitabilit ății
în pădurea de gorun cu amestec de carpen (Rez. „Codrii”).
Primăvara (mai-iunie) Vara (iulie) Toamna (septembrie) Anul
Ish Is ε Ish Is ε Ish Is ε
2002 0,744 0,225 0,314 0,795 0,219 0,286 0,469 0,238 1,000
2003 0,950 0,137 0,431 0,955 0,127 0,484 0,595 0,167 1,000
2004 0,669 0,367 0,088 0,548 0,465 0,076 0 0 0
* Ish – indicele de diversitate Shannon; Is – indicele Simpson; ε – echitabilitatea
Toamna valorile indicelui este 0, deoarece au fost colectate doar câteva exemplare, din
motiv că majoritatea speciilor sunt cu reproducere prim ăvară-vară și în aceast ă perioadă adulții
manifestă o activitate foarte înalt ă, iar ca rezultat nimeresc într-un num ăr mai mare în capcane.
Proporția relativă a sexelor în acest tip de p ădure demonstreaz ă o predominare de 1,6 ori mai
mare a masculilor decât al femelelor, fapt ce se explic ă prin aceea, c ă femelele multor specii aleg
pentru reproducere zonele marginale ale p ădurii.
715.4. Pădure de gorun cu amestec de tei-frasin (Rezerva ția „Codrii”)
În pădurea de gorun cu amestec de tei-frasin, în care predomin ă stratul de arbori cu speciile
de Quercus petraea , Tilia tomentosa , Fraxinus excelsior și stratul de arbu ști constituit din
Crataeugus monogyna și Swida sanguinea , fauna coleopterelor este compus ă din 61 de specii care
aparțin la 33 genuri și 5 familii. S-a constatat c ă familia cu cel mai mare num ăr de specii a fost
Carabidae , fiind reprezentat ă prin 43 specii și 20 genuri, urmat ă de familia Scarabaeidae – cu 8
specii și 7 genuri. Din familia Silphidae au fost eviden țiate 5 specii ce apar țin la 2 genuri,
Cerambycidae (4 specii și 3 genuri), iar familia Cucujidae a fost reprezentat ă doar printr-o singur ă
specie ( Cucujus cinnaberinus Scop.).
În rezultatul analizei parametrilo r ecologici din acest tip de p ădure s-a constatat:
Speciile de coleoptere deosebit de abundente și dominante din acest tip de p ădure s-au
dovedit a fi: Carabus excellens Kr. (91 indivizi, 16, 76%), Harpalus rufipes (De Geer) (87 indivizi,
16,02%) și Abax paralellopipedus (Pill.) (66 indivizi, 12, 16%) – specii eudominante ( D5) și Amara
ovata (F.) (54 indivizi, 9,95%), Nicrophorus vespilloides Hbst. (40 exemplare, 7,37%), Pterostichus
melas (Creutz.) (37 indivizi, 6,81%), Carabus convexus F. (29 indivizi, 5,34%) – dominante ( D4).
Date similare cu ale noastre, privind abunden ța și dominan ța speciei Abax paralellopipedus (Pill.)
în ecosistemele forestiere au fost ob ținute de c ătre Loreau [73], care a cercetat dinamica popula țiilor
de carabide în p ădurile cu esen țe foioase din Belgia.
Totodat ă au fost înregistrate 5 specii subdominante ( D3), 5 specii recedente ( D2) și 10 specii
subrecedente ( D1), fiind prezente în probe prin 1-3 exemplare, dominan ța înregistrând valoarea între
0,19-0,56%. Constan ța (C) a înregistrat valori mai ridicate la urm ătoarele specii: Carabus excellens Kr.
(37,04%), Harpalus rufipes (De Geer) (33,33%), Abax paralellopipedus (Pill.) (38,27%) și
Pterostichus melas (Creutz.) (30,87%) – specii accesorii ( C
2), restul speciilor fiind accidentale ( C1).
Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) a scos în eviden ță speciile edificatoare: Carabus excellens
Kr. (6,21%) și Harpalus rufipes (De Geer) (5,34%), al te 12 specii fiind înso țitoare ( W2-W 3) și 13
specii – accidentale ( W1) (tab. 5.4.1.).
Tabelul 5.4.1
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de gorun cu amestec de tei-
frasin (Rezerva ția „Codrii”, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Carabus excellens Kr. 91 16,76 D 5 37,04 C 2 6,21 W 4
2. Harpalus rufipes (De Geer) 87 16,02 D 5 33,33 C 2 5,34 W 4
3. Abax paralellopipedus (Pill.) 66 12,16 D 5 38,27 C 2 4,65 W 3
724. Amara ovata (F.) 54 9,95 D 4 22,22 C 1 2,21 W 3
5. Nicrophorus vespilloides Hbs. 40 7,37 D 4 9,88 C 1 0,73 W 2
6. Pterostichus melas (Creutz.) 37 6,81 D 4 30,87 C 2 2,10 W 3
7. Carabus convexus F. 29 5,34 D 4 16,05 C 1 0,86 W 2
8. Brachinus crepitans (L.) 20 3,68 D 3 14,82 C 1 0,55 W 2
9. Molops piceus (Pz.) 19 3,50 D 3 12,35 C 1 0,43 W 2
10. Abax carinatus (Duft.) 16 2,95 D 3 14,82 C 1 0,44 W 2
11. Carabus coriaceus Kr. 14 2,58 D 3 16,05 C 1 0,42 W 2
12. Abax parallelus (Duft.) 12 2,21 D 3 8,64 C 1 0,14 W 2
13. Ophonus gammeli (Shaub.) 9 1,66 D 2 12,35 C 1 0,27 W 2
14. Nicrophorus investigator (Zett.) 9 1,66 D 2 1,24 C 1 0,02 W 1
15. Carabus cancellatus Ill. 7 1,29 D 2 3,70 C 1 0,05 W 1
16. Harpalus latus (L.) 6 1,11 D 2 8,64 C 1 0,1 W 2
17. Harpalus tardus (Pz.) 6 1,11 D 2 6,17 C 1 0,07 W 1
18. Platynus assimile (Payk.) 4 0,74 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
19. Carabus arcensis Hbst. 3 0,56 D 1 2,47 C 1 0,01 W 1
20. Pterostichus melanarius (Ill.) 3 0,56 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
21. Pt. hungaricus Dej. 2 0,37 D 1 2,47 C 1 0,009 W 1
22. Harpalus atratus Latr. 2 0,37 D 1 2,47 C 1 0,009 W 1
23. Harpalus tenebrosus Dej. 2 0,37 D 1 2,47 C 1 0,009 W 1
22. Ophonus rufibarbis (F.) 2 0,37 D 1 1,24 C 1 0,004 W 1
23. Cychrus caraboides (L.) 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
24. Stenolophus discophorus F.W 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
25. Silpha carinata Hbst. 1 0,19 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Analiza comparativ ă a indicelui de diversitate Shannon ( H(S) ), concentra ției Simpson și
echitabilit ății (ε) ale complexelor de coleoptere în perioada de vegeta ție a celor 3 ani de cercetare, a
stabilit că mai stabil din punct de vedere a diversit ății s-a dovedit a fi prim ăvara și vara anului 2003,
înregistrând astfel, valorile cele mai mari ale indicelui Shannon (1,012), (1,062) și echitabilit ății
(0,409), (0,560), indicele Si mpson având valori sc ăzute, ceea ce ne demonstreaz ă ca în acest tip de
pădure, se observ ă o stabilitate a cenozelor de coleoptere, în compara ție cu celelalte tipuri d
ecosisteme forestiere (Tab. 5.4.2.).
Tabelul 5.4.2
Evoluția indicelui de diversitate Shannon, concentra ției Simpson și echitabilit ății
în pădurea de gorun cu amestec de tei-frasin (Rez. „Codrii”).
Primăvara (mai-iunie) Vara (iulie) Toamna (septembrie) Anul
Ish Is ε Ish Is ε Ish Is ε
2002 1,009 0,113 0,509 0,989 0,122 0,404 0,255 0,539 0,556
2003 1,012 0,118 0,409 1,062 0,090 0,616 0,590 0,197 0,885
2004 0,898 0,175 0,240 0,665 0,286 0,235 0,657 0,221 0,384
* Ish – indicele de diversitate Shannon; Is – indicele Simpson; ε – echitabilitatea
735.5. Pădure de gorun cu amestec de fag (Rezerva ția „Codrii”)
În pădurea de gorun cu amestec de fag situat ă în partea de vest a Podi șului Moldovei
Centrale, în care predomin ă speciile de arbori Quercus petraea și Fagus sylvatica .
Fauna coleopterelor din acest tip de p ădure a fost reprezentat ă prin 49 specii de coleoptere
ce aparțin la 24 genuri și 4 familii, dintre care speciile Pterostichus hungaricus Dej. și Harpalus
quadripunctatus Dej. au fost eviden țiate ca specii noi pentru fa una Republicii Moldova.
În decursul perioadei de cercetare, mai reprezentativ ă s-a dovedit a fi familia Carabidae cu
17 genuri și 41 specii. În or dine descrescând ă urmează familia Scarabaeidae (4 specii), Silphidae (3
specii), familia Cerambycidae fiind reprezentat ă doar printr-o singur ă specie.
Analiza indicilor ecolo gici analitici (abunden ța, constan ța și dominan ța) și a celor sintetici
(indicele de semnifica ție ecologic ă) a cenozelor de coleoptere din p ădurea de gorun cu amestec de
fag a scos în eviden ță următoarele:
Drept specii abundente și dominante în p ădurea de gorun cu amestec de fag s-au dovedit a
fi: Amara ovata (F.) (131 indivizi) (23,39%), Carabus excellens Kr. (125) (22,32%) și Harpalus
rufipes (De Geer) (56) (10%) – toate fiind eudominante ( D5); specii dominante ( D4) – Abax
paralellopipedus Pill. (43) (7,68%), Molops piceus (Pz.) (34) (6,07%), Brachinus crepitans (L.)
(32) (5,72%); alte 4 specii au fost subdominante ( D3), 3 specii – recedente ( D2) și 15 specii –
subrecedente ( D1).
Constanța (C) a înregistrat cele mai înalte valori la un num ăr de 4 specii – accesorii ( C2),
care au fost unele din cele mai abundente și dominante: Amara ovata (F.) (34,6%), Carabus
excellens Kr. (34,6%), Harpalus rufipes (De Geer) (28,4%) și Abax paralellopipedus Pill.
(25,93%), celelalte 24 specii fiind accidentale ( C1).
Speciile caracteristice pentru p ădurea dată, care au înregistrat cele mai înalte valori ale indicelui
de semnifica ție ecologic ă, sunt: Amara ovata (F.) (8,09) și Carabus excellens Kr. (7,72%) – W4, 8
specii s-au dovedit a fi accesorii (înso țitoare) ( W2-W 3) și 18 specii – accidentale ( W1) (Tab. 5.5.1.).
Tabelul 5.5.1.
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de gorun cu amestec de fag
(Rezerva ția „Codrii”, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Amara ovata (F.) 131 23,39 D 5 34,6 C 2 8,09 W 4
2. Carabus excellens Kr. 125 22,32 D 5 34,6 C 2 7,72 W 4
3. Harpalus rufipes (De Geer) 56 10 D 5 28,4 C 2 2,84 W 3
4. Abax paralellopipedus (Pill.) 43 7,68 D 4 25,93 C 2 1,99 W 3
5. Molops piceus (Pz.) 34 6,07 D 4 19,75 C 1 1,20 W 3
6. Brachinus crepitans (L.) 32 5,72 D 4 25,93 C 1 1,48 W 3
747. Harpalus tenebrosus Dej 22 3,93 D 3 12,35 C 1 0,49 W 2
8. Carabus convexus F. 21 3,75 D 3 11,11 C 1 0,42 W 2
9. Nicrophorus vespilloides Hbs. 19 3,39 D 3 2,47 C 1 0,08 W 2
10. Abax parallelus (Duft.) 16 2,86 D 3 12,35 C 1 0,35 W 2
11. Harapalus calathoides Mots. 10 1,79 D 2 8,64 C 1 0,16 W 1
12. Carabus ullrichi Germ. 7 1,25 D 2 4,94 C 1 0,06 W 1
13. Ophonus gammeli (Schaub.) 7 1,25 D 2 7,41 C 1 0,09 W 1
14. Carabus cancellatus Ill. 6 1,07 D 1 3,70 C 1 0,04 W 1
15. Pterostichus melas (Creutz.) 6 1,07 D 1 6,17 C 1 0,07 W 1
16. Pterostichus melanarius (Ill.) 5 0,89 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
17. Platynus assimile (Payk.) 5 0,89 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
18. Harpalus flaviornis Dej. 5 0,89 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
19. Ophonus rufibarbis (Dej.) 5 0,89 D 1 6,17 C 1 0,06 W 1
20. Abax carinatus (Duft.) 4 0,71 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
21. Carabus coriaceus Kr. 3 0,54 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
22. Harpalus tardus (Pz.) 3 0,54 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
23. Licinus casideus (F.) 3 0,54 D 1 3,70 C 1 0,02 W 1
24. Pterostichus oblogopunctatus F. 2 0,36 D 1 1,24 C 1 0,004 W 1
25. Cymindis humeralis (Fourc.) 2 0,36 D 1 2,47 C 1 0,004 W 1
26. Calosoma inquisitor (L.) 1 0,18 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
27. Pterostichus hungaricus Dej. 1 0,18 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
28. Pterostichus niger (Shall.) 1 0,18 D 1 1,24 C 1 0,002 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Privitor la valorile indicilor calcula ți raportate la perioadele de vegeta ție a anilor de
cercetare, în p ădurea de gorun cu amest ec de fag se constat ă următoarele: valorile cele mai înalte
ale indicelui de diversitate și echitabilitate s-au în registrat în anii 2002 (0,923) și 2003 (0,967), în
timp ce diversitatea real ă cea mai mic ă – în anul 2004 (2,48). Echitabi litatea a înregi strat cea mai
mare valoare în anul 2002 (0,33), iar cea mai joas ă – în anul 2003 (0,253).
În consecin ță, știind că valoarea indicelui de diversitate scade odat ă cu creșterea instabilit ății
într-o oarecare biocenoz ă, constatăm că în anul 2003 s-au prezentat cele mai stabile condi ții pentru
cenozele de coleoptere comparativ cu anul 2002 și 2004.
5.6. Pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun (Rezerva ția „Plaiul Fagului”)
În pădurea de stejar pedunculat cu amest ec de gorun, cu predominarea arborilor Quercus
robur și Quercus petraea , stratul de arbu ști constituit din jugastru, ulm etc, componen ța specific ă și
diversitatea coleopterelor este diferit ă.
S-a constatat c ă fauna coleopterelor este reprezentat ă prin 49 specii ce apar țin la 29 genuri și
5 familii, dintre care taxonii: familia Rhysodidae , speciile Rhysodes sulcatus (F.) au fost eviden țiate
ca taxoni noi pentru fa una Republicii Moldova.
75Cu cel mai mare num ăr de genuri și specii s-a dovedit a fi familia Carabidae cu 29 specii și
15 genuri, urmat ă de familia Cerambycidae – cu 8 specii și 7 genuri. Celelalte familii au fost
reprezentate printr-un num ăr redus de specii: Scarabaeidae (6 specii și 5 genuri), Silphidae (5 specii
și 2 genuri) și Rhysodidae (2 specii și un gen).
În perioada celor 3 ani de cercetare, în p ădurea de stejar cu amestec de gorun, se constat ă
următoarele: cel mai mare num ăr de coleoptere a fost colectat în anul 2004 (304 exemplare), urmat
de anul 2002 (272 exemplare) și anul 2003 (256 exemplare). Din to talul speciilor colectate (28
specii), un num ăr de 16 specii au fost colectat e în cei trei ani de studiu.
În ceea ce prive ște parametrii ecologici ai specii lor de coleoptere colectate în p ădurea de
stejar pedunculat cu amestec de gorun, în baza datelor ob ținute se constat ă următoarele:
Abundența (A) și dominan ța (D) cea mai mare se remarc ă la speciile: Geotrupes stercorosus
Scriba (104 exemplare) (16,51%), Carabus excellens Kr. (82 ex.) (13,02%), Carabus ullrichi Germ.
(69 ex.) (10,95%), și Carabus convexus F. (64 exemplare) (10,16%) – toate fiind specii
eudominante ( D5); drept specii dominante ( D4) – Carabus arcensis Hbst. (9,05%), Molops piceus
(Pz.) (6,67%) și Calosoma inquisitor (L.) (6,03%). În acest tip de p ădure s-au mai remarcat 6 specii
subdominante ( D3), 6 specii recedente ( D2) și 9 specii subrecedente, înregistrând valorile
dominanței între 0,16-0,64%.
Constan ța (C) a eviden ția o specie constant ă acestui ecosistem forestier – Geotrupes stercorosus
Scriba (54,32%). Speciile: Carabus excellens Kr. (45,68%), Carabus ullrichi Germ. (29,63%), Carabus
convexus F. (37,04%), Carabus arcensis Hbst. (32,10%) și Molops piceus (Pz.) (28,40%) sunt accesorii
(C2), celelalte 22 specii fi ind accidentale cu valo ri cuprinse între 1,24 și 23,46%.
Indicele de semnifica ție ecologic ă (W) are valori ridi cate la speciile Geotrupes stercorosus
Scriba (8,97%) și Carabus excellens Kr. (5,95%). Ambele spec ii sunt tipice pentru p ădurea de stejar
pedunculat cu amestec de gorun. De asemenea au fost eviden țiate 12 specii accesorii cu indicii W2-
W3. Celelalte 13 specii sunt accidentale și au valoarea indicelui de semnifica ție ecologic minim
(W1), de circa 0,06% (Tab. 5.6.1.).
Tabelul 5.6.1
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de stejar ped unculat cu amestec
de gorun (Rezerva ția „Plaiul Fagului”, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Geotrupes stercorosus Scriba 104 16,51 D 5 54,32 C 3 8,97 W 4
2. Carabus excellens Kr. 82 13,02 D 5 45,68 C 2 5,95 W 4
3. Carabus ullrichi Germ. 69 10,95 D 5 29,63 C 2 3,25 W 3
4. Carabus convexus F. 64 10,16 D 5 37,04 C 2 3,76 W 3
765. Carabus arcensis Hbst. 57 9,05 D 4 32,10 C 2 2,91 W 3
6. Molops piceus (Pz.) 42 6,67 D 4 28,40 C 2 1,90 W 3
7. Calosoma inquisitor (L.) 38 6,03 D 4 13,58 C 1 0,82 W 2
8. Carabus cancellatus Ill. 24 3,81 D 3 12,35 C 1 0,47 W 2
9. Abax paralellopipedus (Pill.) 21 3,33 D 3 19,75 C 1 0,66 W 2
10. Abax parallelus (Duft.) 19 3,02 D 3 23,46 C 1 0,71 W 2
11. Brachinus crepitans (L.) 17 2,70 D 3 6,17 C 1 0,17 W 2
12. Carabus coriaceus Kr. 17 2,70 D 3 18,52 C 1 0,50 W 2
13. Harpalus rufipes (De Geer) 14 2,22 D 3 7,41 C 1 0,17 W 2
14. Abax carinatus (Duft.) 12 1,91 D 2 8,64 C 1 0,17 W 2
15. Harpalus latus (L.) 9 1,43 D 2 4,94 C 1 0,12 W 2
16. Nicrophorus vespilloides Hbs. 8 1,27 D 2 4,94 C 1 0,06 W 1
17. Pterostichus melanarius (Ill.) 7 1,11 D 2 7,41 C 1 0,06 W 1
18. Perostichus melas Creutz. 7 1,11 D 2 8,64 C 1 0,08 W 1
19. Platynus assimile (Payk.) 7 1,11 D 2 8,64 C 1 0,10 W 1
20. Harpalus calathoides Mots. 4 0,64 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
21. Amara similata (Gyll.) 4 0,64 D 1 4,94 C 1 0,03 W 1
22. Platyderus rufus (Duft.) 2 0,32 D 1 2,47 C 1 0,007 W 1
23. Nicrophorus fossor Erich. 2 0,32 D 1 2,47 C 1 0,007 W 1
24. Notiophilus laticollis Chaud. 1 0,16 D 1 1,24 C 1 0,001 W 1
25. Pterostichus niger (Schall.) 1 0,16 D 1 1,24 C 1 0,001 W 1
26. Harpalus tenebrosus Dej. 1 0,16 D 1 1,24 C 1 0,001 W 1
27. Nicrophorus vespillo (L.) 1 0,16 D 1 1,24 C 1 0,001 W 1
28. Xylodrepa qu adripunctata (Sch.) 1 0,16 D 1 1,24 C 1 0,001 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Analiza indicilor de diversitate Shannon, concentra ția Simpson și a ecitabilitatea , a constatat
că în acest tip de p ădure, nu se observ ă dezechilibru al valorilor indicilo r în decursul celor trei ani de
cercetare, fiind înregi strate practic acelea și valori.
5.7. Pădure de gorun (Rezerva ția „Plaiul Fagului”)
În pădurea de gorun unde predomin ă arborii Quercus petraea , Fagus silvatica și
subarboretul compus din Coryllus avellana și Sambucus nigra , fauna coleopterelor este reprezentat ă
prin 35 specii, ce apar țin la 20 genuri și 4 familii. Cea mai numeroas ă din punct de vedere specific
s-a dovedit a fi familia Carabidae (24 specii cu 11 genuri), urmat ă de familia Scarabaeidae (5
specii și 4 genuri). În ordine descrescând ă urmează familiile Silphidae (4 specii și 3 genuri) și
Cerambycidae – 2 specii și 2 genuri.
În decursul cercet ărilor, cel mai mare num ăr de specii și exemplare au fost colectate în anul
2004 (24 specii, 338 exemplare), ia r cel mai mic – în anul 2003 (18 specii, 125 exemplare).
Analiza parametrilor și indicilor ecologici ai speciilor de coleoptere colectate în cei 3 ani de
observație, în pădurea de gorun situa ția se prezint ă astfel:
77Abundența (A) cea mai înalt ă se remarc ă la specia Carabus arcensis Hbst. (67 exemplare),
urmată de Carabus ullrichi Germ. (39), Carabus cancellatus Ill. (37) și Geotrupes stercorosus
Scriba (37). Speciile Agonum gracilipes (Duft.), Cychrus caraboides (L.), Oodes gracillis Viila,
Pterostichus niger (Schall.), Nicrophorus vespilloides Hbst., Silpha carinata Hbst. și Xylodrepa
quadripunctata (Schreb.) au fost colect ate într-un singur exemplar.
În ecosistemul dat s-au înre gistrat 4 specii eudominante ( D5) – Carabus arcensis Hbst.
(19,82%), Carabus ullrichi Germ. (11,54%), Carabus cancellatus (Ill.) (10,95) și Geotrupes
stercorosus Scriba (10,95%), 3 specii dominante ( D4) (Calosoma inquisitor (L.) (7,40%), Carabus
excellens Kr. (6,21%), Carabus convexus F. (5,33%)). Totodat ă s-au stabilit 7 specii subdominante
(D3), o specie recedent ă (D2) – Platynus assimile Payk. (1,48), restul speciilor fiind subrecedente ( D1).
Constanța cea mai mare a fost înregistrat ă pentru specia Carabus arcensis Hbst. (43,21%),
urmată de Carabus cancellatus (Ill.) (25,93%) și Geotrupes stercorosus Scriba (25,93%). La limita
inferioară s-au situat 21 specii, având valorile constan ței cuprinse între 1,24-16,05% ( C1).
Drept specie caracteristic ă (W4) pentru p ădurea de gorun este Carabus arcensis Hbst., care a
înregistrat valoarea indicelui de semnifica ție ecologic ă de 8,57%, 14 sp ecii s-au dovedit a fi accesorii
(W3-W 2), celelalte 9 specii fiind acci dentale cu valorile cuprinse între 0,003-0,03% (Tab. 5.7.1.)
Tabelul 5.7.1.
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de gorun
(Rezerva ția „Plaiul Fagului”, anii 2002-2004).
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Carabus arcensis Hbst. 67 19,82 D 5 43,21 C 2 8,57 W 4
2. Carabus ullrichi Germ. 39 11,54 D 5 16,05 C 1 1,85 W 3
3. Carabus cancellatus Ill. 37 10,95 D 5 25,93 C 2 2,84 W 3
4. Geotrupes stercorosus Scriba 37 10,95 D 5 25,93 C 2 2,84 W 3
5. Calosoma inquisitor (L.) 25 7,40 D 4 14,82 C 1 1,10 W 3
6. Carabus excellens Kr. 21 6,21 D 4 16,05 C 1 0,99 W 2
7. Carabus convexus F. 18 5,33 D 4 16,05 C 1 0,86 W 2
8. Molops piceus (Pz.) 16 4,73 D 3 12,35 C 1 0,59 W 2
9. Carabus coriaceus Kr. 14 4,14 D 3 14,82 C 1 0,61 W 2
10. Nicrophorus vespilloides Hbs. 11 3,26 D 3 3,70 C 1 0,12 W 2
11. Abax paralellopipedus (Pill.) 10 2,96 D 3 13,58 C 1 0,40 W 2
12. Abax parallelus (Duft.) 9 2,67 D 3 8,64 C 1 0,23 W 2
13. Abax carinatus (Duft.) 9 2,67 D 3 9,88 C 1 0,26 W 2
14. Pterostichus melanarius (Ill.) 8 2,37 D 3 9,88 C 1 0,24 W 2
15. Platynus assimile (Payk.) 5 1,48 D 2 7,41 C 1 0,11 W 2
16. Pterostichus melas (Creutz.) 3 0,89 D 1 3,70 C 1 0,03 W 1
17. Nicrophorus fossor Erich. 2 0,59 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
18. Agonum gracillipes (Duft.) 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
19. Cychrus caraboides (L.) 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
7820. Oodes gracillis Villa 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
21. Pterostichus niger (Shall.) 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
22. Nicrophorus vespillo (L.) 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
23. Silpha carinata Hbst. 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
24. Xylodrepa qu adripunctata (Sch.) 1 0,30 D 1 1,24 C 1 0,003 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
Totodată s-a stabilit c ă valorile indicilor de diversitate variaz ă în întreaga perioad ă de
vegetație a anilor de cercetar e. În acest tip de p ădure, valorile indicelui de diversitate Shannon în
anul 2002 au fost mai ridicate la sfâr șitul lunii mai începutul lunii iunie (0,922); în perioada de var ă
(iulie), variaz ă foarte pu țin, pe când toamna indicele Shannon descre ște (0,466), concentra ția
Simpson cre ște (0,357), iar echitabilitatea av ând valoarea 0, ceea ce se explic ă prin faptul c ă toamna
au nimerit un num ăr mic de specii câte un exemplar.
Aceeași situație se observ ă și în anii 2003-2 004, are loc descre șterea valorii i ndicelui Shannon și
a echitabilit ății: primăvara, vara având practic acelea și valori, iar toamna descre ște. (tab. 5.7.2.).
Tabelul 5.7.2
Dinamica indicelui de div ersitate Shannon, concentra ției Simpson și echitabilit ății
în pădurea de gorun (Rez. „Plaiul Fagului”).
Primăvara (mai-iunie) Vara (iulie) Toamna (septembrie) Anul
Ish Is ε Ish Is ε Ish Is ε
2002 0,922 0,123 0,589 0,830 0,202 0,231 0,466 0,357 0
2003 0,749 0,202 0,484 0,862 0,154 0,426 0,553 0,222 0,583
2004 0,845 0,167 0,382 0,625 0,267 0,245 0,600 0,217 0
* Ish – indicele de diversitate Shannon; Is – indicele Simpson; ε – echitabilitatea
5.8. Pădure de fag (Rezerva ția „Plaiul Fagului”)
În pădurea de fag, cu predominarea arborilor Fagus silvaticus , Quercus petraea și Carpinus
betulus , structura cenozelor de coleoptere este diferit ă.
S-a stabilit c ă fauna coleopterelor din acest tip de p ădure este constituit ă din 28 specii ce
aparțin la 16 genuri și 4 familii. Cea mai reprezentativ ă s-a dovedit a fi familia Carabidae (24 specii
cu 12 genuri). Familia Cerambycidae a fost reprezentat ă prin speciile Mesosa curculionoides (L.) și
Rhagium sycophanta (Schr.), iar celelalte 2 familii ( Scarabaeidae și Silphidae ) au fost reprezentate
doar printr-o singur ă specie.
Pentru cei 3 ani de cercetare, au fost colectate un num ăr de 11 specii ( Carabus arcensis
Hbst., Molops piceus (Pz.), Geotrupes stercorosus Scriba, Abax parallelus (Duft.), Carabus
excellens Kr., Carabus convexus F., Carabus ullrichi Germ., Abax paralellopipedus Pill., Carabus
cancellatus Ill., Carabus coriaceus Kr., Pterostichus melanarius (Ill.)).
79Analizând unii parametri ecologici ai speciilor de coleoptere colectate în cei 3 ani de
investigare, în p ădurea de fag, situa ția se prezint ă astfel (tab. 5.8.1.):
Specia cu cel mai mare num ăr de exemplare și abundent ă s-a dovedit a fi Geotrupes
stercorosus Scriba (64 indivizi) fiind urmat ă de speciile Abax paralellopipedus Pill. (34 exemplare),
Carabus arcensis Hbst. (31), Molops piceus (Pz.) și Nicrophorus vespilloides Hbst. (câte 26
exemplare). Dominan ța (D) a scos în eviden ță 5 specii eudominante ( D
5) – Geotrupes stercorosus Scriba
(25,30%), Abax paralellopipedus Pill. (13,44%), Carabus arcensis Hbst. (12,25%), Molops piceus
(Pz.) (10,28%) și Nicrophorus vespilloides Hbst. (10,28%), o specie dominant ă (D4) (Abax
parallelus (Duft.) (8,70%)). Drept specii subdominante ( D3) – Carabus ullrichi Germ. (4,74%),
Carabus convexus F. (3,95%), Carabus coriaceus Kr. (3,16%) și Pterostichus melanarius (Ill.)
(3,16%), celelalte 6 specii fiind recedente ( D1-D2), având valori cuprinse între 0,4-1,19%.
În p ădurea de fag constan ța a scos în eviden ță 3 specii accesorii ( C2): Geotrupes stercorosus
Scriba (37,04%), Abax paralellopipedus Pill. (32,10%), Carabus arcensis Hbst. (28,40%), restul
speciilor fiind accidentale ( C1).
Indicele de semnifica ție ecologic ă a scos în eviden ță o specie caracteristic ă (W4) acestui tip
de pădure: Geotrupes stercorosus Scriba (9,37%), alte 9 specii fiind înso țitoare ( W2-W 3) și 6 specii
– accidentale ( W1) (Tab. 5.8.1.).
Tabelul 5.8.1
Analiza sinecologic ă a speciilor de coleoptere din p ădurea de fag
(Rezerva ția „Plaiul Fagului”, anii 2002-2004)
DD CC WW NNrr.. SSppeecciiaa AA %% CCllaassaa %% CCllaassaa %% CCllaassaa
1. Geotrupes stercorosus Scriba 64 25,30 D 5 37,04 C 2 9,37 W 4
2. Abax paralellopipedus (Pill.) 34 13,44 D 5 32,10 C 2 4,32 W 3
3. Carabus arcensis Hbst. 31 12,25 D 5 28,40 C 2 3,48 W 3
4. Molops piceus (Pz.) 26 10,28 D 5 18,52 C 1 1,90 W 3
5. Necriphorus vespilloides Hbs. 26 10,28 D 5 11,11 C 1 1,14 W 3
6. Abax parallelus (Duft.) 22 8,70 D 4 24,70 C 1 2,15 W 3
7. Carabus ullrichi Germ. 12 4,74 D 3 12,35 C 1 0,59 W 2
8. Carabus convexus F. 10 3,95 D 3 12,35 C 1 0,49 W 2
9. Carabus coriaceus Kr. 8 3,16 D 3 9,88 C 1 0,31 W 2
10. Pterostichus melanarius (Ill.) 8 3,16 D 3 9,88 C 1 0,31 W 2
11. Carabus excellens Kr. 3 1,19 D 2 3,70 C 1 0,05 W 1
12. Cychrus caraboides (L.) 3 1,19 D 2 3,70 C 1 0,05 W 1
13. Carabus cancellatus Ill. 2 0,79 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
14. Abax carinatus (Duft.) 2 0,79 D 1 2,47 C 1 0,02 W 1
15. Platynus assimile (Payk.) 1 0,40 D 1 1,24 C 1 0,004 W 1
16. Agonum krynickii (Sperk.) 1 0,40 D 1 1,24 C 1 0,004 W 1
* Numerotarea speciilor din tabel este efectuat ă în ordinea descrescând ă a abunden ței
80Totodată, s-a stabilit c ă diversitatea specific ă a coleopterelor variaz ă în decursul perioadei de
cercetare.
Cea mai mare valoare a indice lui de diversitate Shanon s-a înregistrat în anul 2003 – 0,860
pe când cea mai mic ă valoare – în anul 2004 (0,691), ceea ce se explic ă prin faptul c ă în anul 2003
condițiile climaterice au fost favorab ile pentru dezvoltarea unui num ăr mai mare de coleoptere,
astfel în capcanele de so l Barber au nimerit un num ăr mai mare de exemplare, observându-se o
stabilitate a indivizilo r în cadrul speciilor.
Cunoașterea diversit ății specifice este de o mare semnifica ție aplicativ ă la etapa actual ă a
cercetărilor ecologice, deoarece permite stabilirea nivelu lui de evaluare al bio cenozelor. Indicele de
diversitate al speciilor reprezint ă o măsură a gradului de stabilitate structural ă a unei biocenoze
anumite. Cea stabilizat ă se caracterizeaz ă printr-un indice de divers itate ridicat presupunând condi ții
ecologice echilibrate, care permit unui num ăr mare de specii s ă conviețuiască și să se dezvolte
normal. [142]
Pentru calcularea indicilor de diversitate, a fost adunat întregul material colectat prin metoda
capcanei de sol tip Barber în decursul celo r 3 ani de cercetare pentru fiecare tip de p ădure. Din
analiza valorilor indicelui calcu lat raportate la tipurile de p ădure cercetate rezult ă următoarele: cea
mai mare valoare a indicelui de divers itate Shannon (Ish) s-a înregistrat în p ădurea de carpen cu
amestec de stejar pedunculat și tei (1,242) și în pădurea de stejar pedunculat (1,181), în timp ce
diversitatea real ă cu valorile cele mai mici s-a înregistrat în p ădurea de gorun cu amestec de carpen
(0,975) și pădurea de fag (0,948). (tab. 5.8.2.)
Tabelul 5.8.2.
Valorile indicilor de diversitate a grupei de coleoptere indicatoare ( Carabidae )
în stațiunile investigate
Indicele
ecologic 1 2 3 4 5 6 7 8
ε 0,144 0,236 0,337 0,440 0,452 0,421 0,347 0,290
% 15 24 34 44 45 42 35 29
Is 0,203 0,133 0,109 0,09 0,133 0,115 0,080 0,100
% -20 -13 -11 -9 -13 -12 -8 -10
Ish 0,975 1,059 1,088 1,144 0,948 1,043 1,242 1,181
% 65 16 73 76 63 70 83 79
Σ % 60 27 96 110 95 100 110 98
S 77 49 61 49 20 37 80 86
* Legendă: 1 – pădure de gorun cu amestec de carpen; 2 – pădure de gorun cu amestec de fag; 3 – pădure de gorun cu
amestec de te-frasin; 4 – pădure de stejar cu amestec de gorun; 5 – pădure de fag; 6 – pădure de gorun; 7 – pădure de
carpen cu amestec de stejar-tei; 8 – pădure de stejar pedunculat; ε – echitabilitate; Is – indicele Simpson; Ish – indicele
de diversitate Shannon; S – numărul de specii.
81Un alt aspect foarte important al diversit ății este indicele de echitabilitate ( ε), ce
caracterizeaz ă uniformitatea distribu ției indivizilor pe specii. Dac ă ε = 1, atunci echitabilitatea ar fi
ideală și toate speciile din biocenoza studiat ă ar avea acela și număr de indivizi.
Din analiza efectuat ă a gradului de echilibrare a grupelor de coleoptere, rezult ă că cea mai
mare valoare a echitabilit ății a fost înregistrat ă în pădurea de stejar pedunculat cu amestec de gorun
(0,440) și pădurea de fag (0,452), în timp ce p ădurea de gorun cu amestec de fag și pădurea de
gorun cu amestec de carpen se caracterizeaz ă printr-o inechitabilitate mare în ce prive ște distribu ția
indivizilor pe specii, având valoarea echitabilit ății (0,236) și (0,144).
În rezultatul sum ării acestor 3 indici, se pot ob ține date integrale în ceea ce prive ște
stabilitatea unei biocenoze în ecosistem și totodată degradarea lui.
Din tabelul 5.8.3. rezult ă, că în rezultatul sum ării valorilor celor 3 indici de diversitate, s-au
pronunțat 3 tipuri de p ădure cu o diversitate ridicat ă, ceea ce ne demonstreaz ă că ele sunt mai
stabile în compara ție cu celelalte ecosisteme investigate.
Unul dintre indicii valoro și este indicele de similaritate, deoarece el ne permite de a
vizualiza care este gradul de apropiere dintre ecosisteme.
În rezultatul analizei acestui indice au fost ob ținute date interesant e privind gradul de
asemănare a cenozelor de coleoptere din aceste p ăduri, în baza num ărului de specii comune.
După gradul de similaritate, ecosi stemele forestiere investigate pot fi grupate în 3 categorii
(fig.5.8.1.):
Fig. 5.8.1. Dendrog rama similarit ății cenozelor de coleoptere din diferite tipuri de p ăduri
ale Podișului Moldovei Centrale (dup ă numărul de specii comune).
Legendă: 1 – Pădure de gorun cu amestec de carpen; 2 – pădure de gorun cu amestec de fag; 3 – pădure de gorun cu
amestec de tei-frasin; 4 – pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun; 5 – pădure de fag; 6 – pădure de gorun; 7 –
pădure de carpen cu amestec de stejar și tei; 8 – pădure de stejar pedunculat.
82Prima categorie o constituie p ădurile cu esen țe foioase: p ădure de gorun cu amestec de
carpen, p ădure de gorun cu amestec de fag și pădure de gorun cu ameste c de tei-frasin. S-a
constatat, c ă complexele de coleoptere din aceste tipuri de p ădure, dup ă componen ța specific ă sunt
foarte apropiate, valo area indicelui de similaritate cons tituind 75,86. Fiind pl asate în cadrul
rezervației „Codrii”, aceste trei tipuri de p ădure dispun de vegeta ție asemănătoare, acelea și tipuri de
soluri, relief și condiții climaterice.
Pădurea de stejar pedunculat cu amestec de gorun, p ădurea de fag și pădurea de gorun
formează cea de-a doua grup ă de coleoptere, valoar ea indicelui de similari tate fiind 66,44, care se
aseamănă între ele, deoarece sunt situate în apropiere una de alta. Totodat ă, condițiile climaterice
sunt asem ănătoare și predomin ă practic acelea și tipuri de soluri și vegetație.
A treia grup ă o constituie p ădurea de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei și pădurea
de stejar pedunculat, care se deosebesc de celelalte tipuri de p ădure (valoarea indicelui de
similaritate – 40,43). Aceasta se explic ă prin faptul c ă, acestea sunt plasate la o distan ță mare de
celelalte tipuri de p ădure, totodat ă, fauna coleopterelor este cea mai bogat ă (82 specii și respectiv 80
specii), datorit ă influenței pătrunderii speciilor din sta țiile adiacente.
În afara gradului de similaritate calitativ între ecosistemele investigate, a fost determinat de
asemenea și gradul de asem ănare cantitativ între aceste tipuri de p ădure, utilizându-se indicele de
similaritate dup ă Cechanovski-Sorensen (dup ă Pesenco [219]), în rezultatul c ăruia exist ă unele
diferențieri față de similaritatea calitativ ă a cenozelor de coleoptere.
Fig. 5.2. Dendrograma similarit ății cenozelor de coleoptere din diferite tipuri de p ăduri
ale Podișului Moldovei Centrale (dup ă numărul de exemplare comune).
Legendă: 1 – Pădure de gorun cu amestec de carpen; 2 – pădure de gorun cu amestec de fag; 3 – pădure de gorun cu
amestec de tei-frasin; 4 – pădure de stejar cu amestec de gorun; 5 – pădure de fag; 6 – pădure de gorun; 7 – pădure de
carpen cu amestec de stejar și tei; 8 – pădure de stejar pedunculat.
83Analiza acestui indice a scos în eviden ță următoarele: cea mai mare apropiere s-a stabilit
între pădurea de gorun cu amestec de fag și pădurea de gorun (valoarea indicelui fiind 78,58). O
grupă aparte o formeaz ă pădurea de gorun cu amestec de carpen cu p ădurea de stejar pedunculat și
pădurea de carpen cu amest ec de stejar pedunculat și tei (67,94), ceea ce se explic ă prin faptul c ă
aceste 3 tipuri de p ădure sunt cele mai bogate di n punct de vedere specific și totodată vegetația este
mai bogat ă și variată.
Pădurea de fag reprezint ă un tip aparte, care se deosebe ște de restul tipurilor de p ădure, din
cauză că în acest tip de p ădure predomin ă o monocultur ă și gardul de acoperire cu ierburi fiind de
doar 4-50%, astfel valoarea indicelu i de similaritate fiind de 41,77.
84Capitolul VI. COLEOPTERELE SAPROXILIC E INDICATORI AI P ĂDURILOR
DE IMPORTAN ȚĂ EUROPEAN Ă
Republica Moldova este un ter itoriu cu grad mic de împ ădurire în Europa. Suprafe țele
împădurite constituie doar 8-9% din întregul ei teritoriu, iar principalele masive de p ăduri bătrâne
care au vârsta de 150-250 ani, se afl ă în zonele de Centru, Nord și Sud-Est. Vegeta ția silvică este
reprezentat ă prin păduri de foioase de tipul celor din Europa Central ă (stejar, gorun, fag, tei, frasin,
carpen, ulm, plop, salcie, ar țar etc.). Aceste p ăduri sunt importante atât ca resurse mo ștenite, cât și
ca exemple de ecosisteme autoreglatoare.
În ultimele decenii ale sec. XX starea p ădurilor seculare de pe teritoriul Republicii Moldova s-
a înrăutățit mult. Protec ția și conservarea tuturor p ădurilor, inclusiv a celor se culare primare, a fost
desconsiderat ă deoarece toate p ădurile din Republica Moldova, ca și cele din întreaga Europ ă, au fost
și continuă să fie privite mai mult ca tipuri de asocia ții vegetale și nu ca ecosisteme func țional integre.
Pădurile sufer ă mult din cauza defri șărilor și poluării permanente. Acest lucru este mult mai pronun țat
în Republica Moldova în prezent, când țara trece prin perioada de tranzi ție la economia de pia ță. În
rezultatul activit ății nechibzuite a omului odat ă cu defrișarea pădurilor sunt distruse habitatele naturale
ale multor specii de coleoptere rare, sufer ă modificări întregul complex de coleoptere saproxilice,
speciile saproxilice indicatori, care, în realitate, sunt considera ți ca principalii ini țiatori în procesele de
descompunere a resturilor vegetale și animale, sufer ă schimbări în general întreaga biodiversitate. [5,
114, 118, 119, 1 20, 166].
În scopul protec ției și conservării pădurilor seculare europene, a complexelor saproxilice, a
speciilor saproxilice indicatori și a celor rare, precum și a habitatelor lor naturale pe continentul
european, Consiliul Europei a elaborat o metodologie unic ă de identificare, selectare și conservare a
pădurilor seculare europene, în baza unor speci i saproxilice indicatori caracteristice acestor p ăduri
[30, 145]. Scopul ac țiunii a fost de a acorda un ajutor concret țărilor europene în identificarea
pădurilor de importan ță european ă de pe teritoriul țărilor lor și de a contribui la conservarea
complexelor de nevertebrate saproxilice, a speciilor saproxilice i ndicatori a acestor p ăduri care
devin rare și se află în pericol.
Investigațiile planificate au cuprins cercetarea și analiza complexelor saproxilice, inclusiv a
speciilor de coleoptere sa proxilice indicatori ai p ădurilor de importan ță european ă, caracteristice
pădurilor seculare cu esen țe foioase, de tipul celor central-e uropene. În rezult at, a fost alc ătuită lista
insectelor saproxilice ce c uprinde 34 specii, care apar țin ordinului Coleoptera (Anexa 3).
În lista speciilor saproxilice au fost inclus e, de asemenea specii de coleoptere saproxilice
indicatori, care apar țin la 6 familii: Carabidae , Rhysodidae , Lucanidae , Scarabaeidae , Cucujidae și
85Cerambycidae . Ele au fost depistate pe diferite specii de arbori , care pot fi considera ți ca principale
habitate saproxilice na turale. (Tabelul 6.1.)
Tabelul 6.1.
Relațiile trofice ale insectelor saproxilice indica tori cu principalele specii de arbori gazd ă.
Genurile de arbori gazd ă Coleopterele saproxilice Ca Ce Fa Fr Po Py Qu Ro Sa Ul
Carabidae
Carabus intricatus Linnaeus, 1761
Rhysodidae
Rhysodes germari Ganglbauer, 1892
Rhysodes sulcatus (Fabricius, 1787)
Lucanidae
Lucanus cervus Linnaeus, 1758
Scarabaeidae
Cetonischema aeruginosa (Drury, 1770)
Gnorimus octopunctatus (Fabricius, 1775)
Liocola lugubris (Herbst, 1786)
Cucujidae
Cucujus cinnaberinus (Scopoli, 1763)
Cerambycidae
Morimus funereus Mulsant, 1863
Rosalia alpina (Linnaeus, 1758)
Saperda punctata (Linnaeus, 1767)
* Ca – Carpinus , Ce – Cerasus , Fa – Fagus , Fr – Fraxinus , Po – Populus , Py – Pyrus , Qu – Quercus , Ro – Robinia ,
Sa – Salix , Ul – Ulmus .
Majoritatea speciilor sa proxilice indicatori apar țin familiilor Cerambycidae și Scarabaeidae .
Aceste specii, în stadiul de adult și larvă se hrănesc cu frunze, muguri, l ăstari și fibre lemnoase
descompuse sau semidescompuse.
După datele din literatur ă este știut că adulții și larvele speciilor din familia Cerambycidae ,
care au un habitus dest ul de mare, sunt ini țiatori primari în proc esele de descompunere a
materialului lemnos, facilitând as tfel accesul la aceste resurse și altor organisme saproxilice, și
observațiile noastre ne-au permis s ă confirmăm acest lucru.
Reprezentan ții familiei Scarabaeidae (Cetonischema aeruginosa Dr., Gnorimus
octopunctatus F.) se întâlnesc în materialul lemnos putred și umed, iar speciile din familia
Carabidae (Carabus intricatus L.) – în materialul lemnos uscat.
În cadrul investiga țiilor efectuate în Podi șul Moldovei Centrale au fost analizate 8 sectoare
forestiere, reprezentând diferite tipuri de p ădure. Conform cerin țelor și metodologiei elaborate sub
egida Consiliului Europei, în baza semnal ării și identific ării în aceste p ăduri a speciilor saproxilice
86
indicatori, au fost eviden țiate 7 tipuri de p ădure de importan ță european ă (62,8 ha): p ădure de gorun
cu amestec de carpen (6,7 ha), p ădure de gorun cu amestec de tei-frasin (8,4 ha), p ădure de stejar
pedunculat cu amestec de gorun (3,2 ha), p ădure de gorun (25,1 ha), p ădure de fag (6,8 ha), p ădure de
carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei (7,8 ha) și pădure de stejar pedunculat (4,8 ha) (tab. 6.2.).
Tabelul 6.2.
Pădurile de importan ță european ă din zona Podi șului Moldovei Centrale.
Caracterizarea p ădurii S
(ha) Coleopterele saproxilice
indicatori Complexele de coleoptere
saproxilice
Tipul de p ădure:
Pădure de fag
(Rezervația „Plaiul
Fagului”)
Parcela 26
Componen ța:
80% fag
(100,160 de ani)
20% carpen (60 de ani) 6,8 Cetonischema aeruginosa
(Drury)
Lucanus cervus Linnaeus
Morimus funereus Mulsant Dorcus parallelopipedus
Linnaeus
Prionus coriarius (Linnaeus)
Uleiota planatus Linnaeus
Pterostichus melanarius (Illiger)
Carabus coriaceus Linnaeus
Tipul de p ădure:
Pădure de stejar
pedunculat cu amestec
de gorun (Rezerva ția
„Plaiul Fagului”)
Parcela 29
Componen ța:
30 % stejar (160 de ani)
20% fag (160 de ani) 50% carpen (120) 3,2 Carabus intricatus Linnaeus
Lucanus cervus Linnaeus
Morimus funereus Mulsant
Cetonischema aeruginosa Dr. Dorcus parallelopipedus L.
Carabus coriaceus L.
Prionus coriarius (L.)
Platynus assimile (Payk.)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Perostichus niger niger
(Schall.)
Tipul de p ădure:
Pădure de gorun
(Rezervația „Plaiul
Fagului”)
Parcela 17
Componen ța:
40% carpen (110 ani)
30% fag (150 de ani)
20% frasin (110 ani)
10% gorun (130 de ani)
25,1 Carabus intricatus Linnaeus
Lucanus cervus Linnaeus
Morimus funereus Mulsant
Rhysodes germari Gang.
Rhysodes sulcatus (Fabricius) Carabus coriaceus Linnaeus
Platynus assimile (Paykul)
Prionus coriarius (Linnaeus)
Pterostichus melanarius (Illiger)
Pterostichus niger (Schaller)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Uloma culinaris Linnaeus
1 2 3 4
87
Tipul de p ădure:
Pădure de gorun cu
amestec de carpen (Rezerva ția „Codri”)
Componen ța:
Gorun – 60%
Carpen – 30% Frasin – 10%
6,7
Carabus intricatus Linnaeus
Rhysodes sulcatus (Fabricius)
Lucanus cervus Linnaeus
Morimus funereus Mulsant
Cetonischema aeruginosa Dr.
Cucujus cinnaberinus
(Scopoli)
Carabus coriaceus L.
Prionus coriarius (L.)
Platynus assimile (Payk.)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Perostichus niger niger (Schall.)
Tipul de p ădure:
Pădure de gorun cu
amestec de tei-frasin (Rezervația „Codri”)
Componen ța:
Gorun (80-110 ani)
Tei (50-70 ani) Frasin (120 ani) 8,4
Lucanus cervus Linnaeus
Cetonischema aeruginosa
(Drury)
Morimus funereus Mulsant Agonum assimile (Paykul)
Ampedus balteatus (Linnaeus)
Prionus coriarius (Linnaeus)
Pterostichus melanarius (Illiger)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Tipul de p ădure:
Pădure de carpen cu
amestec de stejar și tei
(loc. Durle ști)
Componen ța:
Gorun (80-110 ani)
Tei (50-70 ani) Frasin (120 ani) 7,8 Lucanus cervus Linnaeus
Cetonischema aeruginosa
(Drury)
Morimus funereus Mulsant
Carabus intricatus Linnaeus Platynus assimile (Paykul)
Prionus coriarius (Linnaeus)
Pterostichus melas (Creutzer)
Pterostichus melanarius (Illiger)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Tipul de p ădure:
Pădure de stejar
pedunculat (Rezervația peisagistic ă
„Telița”)
Parcela 7
Componen ța:
Stejar brum ăriu (80-110
ani) Gorun (50-70 ani) Ulm, carpen, ar țar 4,8 Lucanus cervus Linnaeus
Cetonischema aeruginosa
(Drury)
Rhysodes germari Gangl. Carabus coriaceus Linnaeus
Platynus assimile (Paykul)
Prionus coriarius (Linnaeus)
Pterostichus melanarius (Illiger)
Pterostichus oblongopunctatus
(Fabricius)
Totodată, în baza speciilor saproxilice indicatori de pistate, s-a stabilit care este gradul de
asemănare între aceste tipuri de p ădure de importan ță european ă, utilizându-se indicele Sorensen. [146]
În rezultatul analizei, au fost eviden țiate următoarele: cea mai mare asem ănare s-a eviden țiat
între pădurea de fag și pădurea gorun cu amestec de tei-frasin, cât și pădurea de stejar pedunculat și
pădurea de carpen cu amest ec de stejar pedunculat și tei, având valoarea indicelui de similaritate
maximal (100). (Tab. 6.3.) (Fig. 6.1.).
88Tabelul 6.3.
Similaritatea coleopterelor sa proxilice indicatori ai p ădurilor de importan ță european ă
din zona Podi șului Moldovei Centrale (dup ă indicele lui Cekanovski-Sorensen )
F StG G GCa GTFr CaStT St
F 3 85,7 50,0 66,6 100,0 85,7 66,6
StG 85,7 4 66,6 80,0 85,7 100,0 57,1
G 50,0 66,6 5 72,7 50,0 66,6 50,0
GCa 66,6 80,0 72,7 6 66,6 80,0 44,5
GTFr 100,0 85,7 50,0 66,6 3 85,7 66,6
CaStT 85,7 100,0 66,6 80,0 85,7 3 57,2
St 66,6 57,1 50,0 44,5 66,6 57,2 3
Legendă: F – pădure de fag; StG – pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun; G – pădure de
gorun; GCa – pădure de gorun cu amestec de carpen; GTFr – pădure de gorun cu amestec de tei-frasin;
CaStT – pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei; St – pădure de stejar pedunculat.
Fig. 6.1. Schema rela țiilor de similaritate ale coleopte relor saproxilice indicatori ai
pădurilor de importan ță european ă.
Legendă: F – pădure de fag; StG – pădure de stejar pedunculat cu amestec de gorun; G – p ădure de gorun;
GCa – pădure de gorun cu amestec de carpen; GTFr – pădure de gorun cu amestec de tei-frasin; CaStT –
pădure de carpen cu amestec de stejar pedunculat și tei; St – pădure de stejar pedunculat
Gradul de similaritate
44,5-50,0
57,0
66,6-72,7
80,0-85,7
100,0. StG
F
St
CaStT GTFr GCa G
89Din figura dat ă se constat ă că pădurea de stejar pe dunculat se deosebe ște de celelalte tipuri
de păduri (valorile indicelui de similaritate fi ind cuprinse între 44,5-67), ceea ce se explic ă prin
faptul ca acest ecosistem forestier este localizat la limita Podi șului Moldovei Centrale, unde relieful
este fragmentat, solul este de un strat foarte sub țire, deseori la suprafa ță apărând pietre și însăși
fauna coleopterelor se deosebe ște de celelalte tipuri de p ădure, fiind mai specific ă.
În baza informa țiilor prezentate, pentru a asigura supravie țuirea speciilor saproxilice
indicatori ai p ădurilor de importan ță european ă, a faunei saproxilice în ge neral, a speciilor rare și
amenințate cu dispari ția, a sectoarelor forestiere din zona Podi șului Moldovei Centrale identificate
ca păduri de importan ță european ă au fost propuse urm ătoarele activit ăți ce țin de protec ția și
conservarea acestora:
9 Includerea sectoarelor fo restiere din zona Podi șului Moldovei Centrale, identificate ca
păduri de importan ță european ă, în fondul ariilor naturale pr otejate al Republicii Moldova,
în baza unui statut aparte (sectoare cu p ăduri de importan ță european ă);
9 Efectuarea inventarier ii faunei din toate p ădurile seculare din ter itoriul Republicii Moldova;
evaluarea habitatelor saproxilice și a complexelor de insecte saproxilice din masivele
forestiere seculare în scopul elabor ării managementului acestor sectoare de p ădure.
9 Elaborarea listei na ționale a speciilor saprox ilice indicatori ai p ădurilor de importan ță european ă
(se vor include speciile men ționate în listele Consiliului Europei și depistate în teritoriul
Republicii Moldova) , aceste specii fiind cons iderate nu „specii rare și amenințate cu dispari ția”,
dar – specii saproxilice indicatori și vor putea fi utilizate în ba za acestui statut în cadrul
inventarierii și monitoringului ariilor fore stiere protejate (parcuri na ționale, rezerva ții);
9 Realizarea unei baze de date interactive, care s ă includă informații recente privi nd sectoarele
cu păduri, habitatele și complexele de insecte saproxili ce (inclusiv speciile saproxilice
indicatori), accesibil ă tuturor speciali știlor în domeniu;
9 Întreprinderea m ăsurilor concrete de prelungire a vie ții pădurilor de importan ță european ă
prin implementarea unui management corespunz ător și menținerea prin toate c ăile și
mijloacele posibile a p ădurilor tinere adiacente, care vor oferi în viitor habitate naturale și
nișe ecologice noi, atât complexelor de insecte saproxilice și speciilor saproxilice indicatori,
cât și speciilor rare și amenințate cu dispari ția din teritoriul Republicii Moldova;
9 Elaborarea strategiei de protejare a habitatelor saproxilice naturale și crearea unor habitate
saproxilice artificiale pentru insectele saproxilice indicatori ai p ădurilor de importan ță
europeană în diferite tipuri de p ăduri seculare;
909 Amenajarea, protec ția și conservarea p ădurilor de importan ță european ă din teritoriul
Republicii Moldova la scar ă european ă, în care managementul ecologic s ă prevaleze asupra
celui economic.
Considerăm că problema dat ă va putea fi solu ționată numai printr-o cooperare strâns ă dintre
factorii de decizie, oamenii de știință, organiza țiile nonguvernamentale și întreaga societate civil ă.
91Capitolul VII . IMPORTAN ȚA PRACTIC Ă A COLEOPTERELOR DIN ECOSISTEMELE
FORESTIERE
Coleopterele au un rol de osebit de valoros în men ținerea stabilit ății ecosistemelor. Ele sunt cele mai
numeroase, atât dup ă numărul de specii cât și indivizi și sunt implicate în cele mai diverse și complexe
structuri ecologice. Nume ric, sunt superioare cel orlalte grupe de insecte și animale în general de pe
Terra. Familiile investigate îndeplinesc func ții utile pentru societate, ogli ndesc destul de bine starea și
valoarea mediilor de via ță în care tr ăiesc. Despre rolul coleopterelor în natur ă erau cunoscute date înc ă
din cele mai vechi timpuri.
Primii agricultori observau c ă unele insecte mari, cum erau speciile din genurile Carabus ,
Calosoma ș.a. atacau omizile d ăunătoare nu numai de pe plantele de cultur ă, cât și de pe ierburi și
tufari. Acela și lucru util îl f ăceau și larvele acestor coleoptere.
Unele specii entomofage de carab ide contribuie la limitarea înmul țirii în mas ă a dăunătorilor
forestieri. Primele studii asupra pr ădătorilor defoliatori erau cunoscute din secolul XVIII-lea. Astfel,
în 1736 C. Linnaeus a sugerat utilizarea carabidei Calosoma sycophanta L. împotriva omizilor
defoliatoare. În Fran ța, în 1840 de c ătre Bonsgiraud, au fost lansate mai multe exemplare de
Calosoma sycophanta L. pentru combaterea larvelor de Lymantria dispar (omida p ăroasă a
stejarului, fluturele-zi gzag, fluturele stejarului de pe plop); larvele acestor doua specii atac ă
depunerile de ou ă de L. dispar ; adulții și larvele de Calosoma sycophanta L. și C. inquisitor L. sunt
prădători ai omizilor și pupelor de L. dispar . Un adult de Calosoma sycophanta L. distruge peste 25
omizi de L. dispar în 24 ore, iar adul ții de L. dispar , în special femelele pot fi atacate de larvele și
adulții de Calosoma sycophanta L. Totodat ă, prădătorul Calosoma sycophanta întră și în complexul
de entomofagi al defoliatorului Euproctis chrysorrhoea .
Mocrjețkii (1901) pentru prima dat ă a demonstrat importan ța speciei Calosoma denticole
Gebl., ca du șman natural al larvelor omizii de câmp ( Loxostege stincticalis ).
De-a lungul anilor, în literatura de specialitate au fost aduse multe date privind specializarea
trofică și rolul lor ca pr ădători [139, 140, 177, 187, 189, 224], au fost elaborate o mul țime de
metode și căi de observa ție a comportamentului acestor du șmani naturali a d ăunătorilor din
ecosistemele naturale. Cercet ări legate de cunoa șterea troficii coleopt erelor se efectueaz ă în prezent
în toată lumea, iar printre metodele utilizate sunt cunoscute și alte metode ca: observarea
comportamentului alimentar în la borator [83, 100, 103, 104], analiza con ținutului intestinului la
insecte [34], diagnostica serologic ă [238, 239, 240], metoda izot opilor radioactivi (marcan ții
radioactivi) [45, 46, 244, 245].
Datorita faptului c ă multe specii sunt r ăpitoare, coleopterele pot fi utilizate în protec ția biologic ă
și integră a plantelor pentru combaterea d ăunătorilor periculo și. De aceea este foarte important de
știut specializarea la hran ă a prădătorilor. De exemplu, specia Poecilus cupreus (L.) se hr ănește cu
92Leptinotarsa decemlinieata L., Melolonta melolonta L., Carabus cancellatus (Ill.) – cu ou ăle
diferitor insecte; Cicindela germanica L. – cu larve de ortoptere (cosa și si lăcuste); Bembidion
lamproms (Hbst.) – cu larve de g ărgărițe; Calosoma auropunctatum (Hbst.) – omizi și pupe de
lepidoptere (omida de lunc ă, larvele viespii cu ferestr ău a cerealelor, omizi p ăroase); Clivina fossor
(L.)- cu Meligethes aeneus L. (larve și pupe); Trechus quadristriatus (Schr.) – cu Delia brassicae
Bchi; Anchomenus dorsale (Pont.) – cu afide din culturile de cereale; Abax paralellopipedus Pill. –
cu oligochete, limac și, adulți și larve de insecte; Anisodactylus signatus (Pz.) – cu Bothynoderes
punctiventris (larve și pupe) etc.
Nu numai insectele mature, dar și larvele multor spec ii de carabide regleaz ă efectivul unor
dăunători periculo și. Deși au pronun țat fenomenul de canibalism ele pot servi drept agen ți biologici
naturali ai insectelor d ăunătoare. Printre aces te specii enumer ăm: Amara similata (Gyll.), Platynus
assimile (Payk.), Anisodactylus signatus (Pz.), Clivina fossor (L.), Bembidion laticolle (Duft.),
Poecilus sericeus (F.W.), Pterostichus versicolor (F.W.), Pt. melanarius (Ill.), Pt. oblongopunctatus
(F.), Pt. anthracinus (Ill.), Calathus halensis (Schall.). Unele specii de ca rabide sunt indicatori buni
ai condițiilor de trai în care locuiesc.
Se consider ă că carabidele reprezint ă una din grupele principale de insecte care este
recomandat ă pentru indicarea caracterului și direcțiilor de schimbare a solurilor, vegeta ției și a
chimismului mediului. Ele au o sensibilitate înalt ă la insecticide și pesticide, speciile pot fi u șor
observate la distan ță vizual sau prin alte me tode. De aceea, pentru alc ătuirea programei de
monitoring ecologic integrat în calitate de specii indicatori este recomandat ă utilizarea acestui grup
de coleoptere, ca unul din grupele principale. În literatura de sp ecialitate sunt cunoscute multe
specii indicatori. Astfel de specii precum Calosoma auropunctatum (Hbst.) indic ă poluarea cu
chimicale și ciment și își schimbă brusc efectivul. Alte specii din genurile Carabus și Calosoma își
reduc efectivul brusc sau pot lipsi comp let în apropierea uzinelor metalurgice și chimice; unele
specii ale genurilor Harpalus , Pterostichus , de asemenea î și reduc efectivul în apropierea surselor
poluante și zonelor contaminate, acumulând uneori în organism unele metale grele.
Carabidele și alte grupe de coleoptere, aria de r ăspândire a c ărora este bine cunoscut ă în
Moldova, joac ă un rol important în diagnostica rea tipurilor de soluri din p ădurile cu esen țe foioase
(brun de p ădure, cenu șiu închis, cenu șiu deschis, cernoziom degradat ș.a)
În general, din totalul carabidelor capturate, predomin ă reprezentan ții genurilor Bembidion
(31%), Agonum (26%), Carabus și Pterostichus (câte 24%), Ophonus (17%), Harpalus (13%).
Majoritatea speciilor indicate nu se întâlnesc în dumbr ăvile din zonele de step ă și silvostep ă.
Complexul de carabide cercetate în p ădurile cu sol brun reflect ă legătura faunei solului Codrilor cu
fauna Carpa ților și arată că în solurile din p ădurile Codrilor exist ă aceleași condiții ca și în alte
regiuni montane cu soluri brune de p ădure. Între solurile brune și cele cenu șii există o întreag ă
93gamă de trecere, observat ă nu numai în Codrii Moldovei, dar și pe întregul hotar de vest al Ucrainei
[85, 104].
Pentru reglarea d ăunătorilor agricoli și silvicoli joac ă un rol important și prădătorii
specializa ți din genurile Lebia (legate de Chrysomelidae ) și Cychrus (legate de molu ște).
Gândacii bombardieri ( Aptinus bombarda (Ill.)), precum și unii reprezentan ți ai genului
Brachinus , folosesc la prinderea pr ăzii sau pentru ap ărarea de du șmani naturali un lichid ustur ător și
fierbinte numit Cantaridin, care con ține hidrochenone și peroxide de hidrogen. Acestea se folosesc
în procesele de t ăiere și curățire. Unele specii din genurile Brachinus , Calosoma , Calathus ,
Carabus , Pterostichus , Chlaenius elimină unele substan țe chimice importante pentru ob ținerea unor
sintetizan ți și a unor preparate medicale.
Unii reprezentan ți ai genurilor Zabrus (Zabrus tenebrioides Gz.), Ophonus , Harpalus pot
pricinui mici daune unor culturi agricole [104].
Cele mai mari specii ca dimensiuni (reprezentan ți ai genurilor Carabus , Calosoma ,
Pterostichus , Abax , Molops , Harpalus , Ophonus , Agonum , Calathus , Chlaenius , Broscus ,
Cicindela , Cychrus ș.a. pot servi drept obiec te principale în solu ționarea problemelor de cadastru.
În Europa, Malausa [75], cunoscut sp ecialist carabidolog din Franta, înmul țește unele specii
rare, cum este Carabus olimpiae care are un colorit ap rins destul de pronun țat și este o specie de
munte foarte original ă și apoi sunt oferite turi știlor drept suvenire sau vândute exemplare amatorilor
(120-160 franci pentru un exemplar). Deci mu lte specii pot deveni obiecte ale turismului
internațional.
Coleopterele din familia Scarabaeidae joacă și ele un rol semnificativ în ecosistemele
naturale și antropizate. Speciile coprofage, precum și cele care se hr ănesc cu alt ă materie vegetal ă
sau animal ă în procesul de descompunere, duc, de regul ă, hrana lor în straturile mai adânci ale
solului, ceea ce m ărește fertilitatea lui. Drept exemplu servesc reprezentan ții genurile Geotrupes ,
Scarabaeus , Copris , Letrus , Aphodius , Pentodon , care prelucreaz ă dejecțiile animalelor, construiesc
bile și galerii în care depoziteaz ă hrana pentru larve. Sunt cunoscute în aceast ă direcție experien țele
faimosului entomolog francez din sec. XIX – Jean Henri Fabre. Totu și, adulții multor specii din
familia Scarabaeidae pot fi dăunători în mod indirect, deoarece sunt uneori gazde intermediare
pentru anumi ți paraziți ai omului, vitelor, p ăsărilor de curte și a altor animale. Drept exemplu,
speciile de Aphodius Ill. și Onthophagus Latr. sunt gazde intermediare pentru Physocephalus
sexalatus Molis, parazit la porci, m ăgar și cămilă; Onthophagus Latr., gazd ă intermediar ă pentru
Spirura gastrophila Muller, parazit la vulpe, arici, gâsc ă; Aphodius Ill. și Onthophagus Latr. gazde
intermediare pentru Ardaenna strongylina Rud., parazit la porci; Cetonia F., Melolontha F. – gazde
intermediare pentru Echynorhynchus gigas Gz., parazit la om și la animalele porcine.
94Unele specii de scar abeide din genurile Cetonia , Potosia , Cetonischema , Anisoplia sunt buni
polenizatori ai plan telor cu flori.
Pe lângă rolul pozitiv, numeroase scarabeide aduc daune, rozând frunzele esen țelor
lemnoase și părțile aeriene verzi ale speciilor ierboase. El e distrug florile plantelor decorative,
florile și fructele pomilor și ale plantelor potagere, precum și ale culturilor de câmp. În acest sens
sunt dăunătoare mai mult sau mai pu țin unele specii de Melolontha F., Phyllopertha Steph.,
Anomala S., Anisoplia Serv., Epicometis Burn., Cetonia F. și Potosia (Muls.).
De regulă, sunt dăunătoare sau pot fi d ăunătoare în condi ții ecologice favorabile toate
larvele scarabeidelor, care caut ă activ în p ământ hrana lor, alc ătuită din rădăcini și alte părți
subterane ale plantelor vii. În aceast ă categorie intr ă toate larvele speciilor din genurile Rutelus ,
Melolontha , Sericeus , Hoplia , Pentodon etc.
Coleopterele din familia Cerambycidae , de asemenea joac ă atât un rol pozitiv cât și negativ.
După regimul trofic fiind xilofagi, ei se hr ănesc cu lemnul descompus sau semidescompus al
arborilor cu esen țe foioase, astfel, participând activ în pr ocesul de reducere a materiei lemnoase și
îmbogățirea solului cu humus.
Pe lângă rolul pozitiv, aceste cole optere sunt considerate și dăunători, larvele c ărora se
hrănesc cu diferite p ărți ale arborilor, astfel provo când plantelor respective perturb ări fiziologice cu
atât mai grave, cu cât acestea sunt mai tinere. Aceste perturb ări fiziologice aduc deseori moartea
puieților atacați, ceea ce se observ ă în pepinierele forestiere și fructifere.
Speciile de cerambicide care se dezvolt ă în lemnul arborilor usca ți din pădure îl rod în toate
direcțiile și îl prefac praf. Plavilsts hikov [222] a demonstrat c ă masivele forestiere mari și mai ales
prost între ținute reprezint ă condiții favorabile pentru dezvoltarea cerambycidelor. De exemplu, în
unele regiuni ale Rusiei 40-50% de arbori sunt ataca ți de larva de Monochamus .
Daune însemnate sunt aduse pe alocur i de unele specii de cerambycide ce tr ăiesc pe seama
plantelor ierboase. A șa, de exemplu, unele specii de genul Agapanthia se dezvolt ă în umbelifere și
compozite mari, cultivate; Agapanthia dahli Richt., A. heliacanthi Plav. și A. cyanarae Germ. atac ă
floarea-soarelui, iar daun ele aduse pe alocuri de Calamobius filum Ros. culturilor de cereale în
Franța se ridică la un procent destul de ridicat din recolt ă [132].
Silphidele, în special cele din genurile Silpha și Nicrophorus sunt sanitari ai naturii. Gândacii
depun ou ă în cadavrele moarte de p ăsări și mamifere iar la o anumit ă etapă, pentru a evita furtul
prăzii de păsări sau mamifere, îngroap ă cadavrul în sol, preg ătindu-l ca hrana pentru larve. Larvele
preiau acela și funcție – de sanitari. Pe de alt ă parte, la descompunerea cadavrului, în sol nimeresc
nutrienți necesari pentru men ținerea vegeta ției din ecosistem.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: DIVERSITATEA COLEOPTE RELOR (COLEOPTERA: CARABIDAE , SILPHIDAE , SCARABAEIDAE , CERAMBYCIDAE ) DIN ECOSISTEMELE FORESTIERE ALE PODI ȘULUI MOLDOVEI… [612563] (ID: 612563)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.