Diversitate Taxonomica Si Ecologica a Specilor de Macromicete din Padurea Chitoc

CUPRINS

INTRODUCERE

Importanța și motivarea alegerii temei

Scop și obiective

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A PĂDURII CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

I.1. Așezare și limite

I.2. Geologia

I.3. Relieful

I.4. Clima

I.5. Hidrografia

I.6. Solurile

I.7. Flora și vegetația

I.8. Ocrotirea naturii

CAPITOLUL II

ISTORICUL CERCETĂRILOR ÎN ZONA INVESTIGATĂ

II.1. Istoricul cercetărilor botanice

II.2. Istoricul cercetărilor micologice

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU

III.1. Material și metode de investigație în teren

III.2. Material și metode de investigație în laborator

CAPITOLUL IV

DIVERSITATEA SPECIILOR DE MACROMICETE DIN PĂDUREA CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

IV.1. Diversitatea speciilor de macromicete din încrengatura Basidiomycota

CAPITOLUL V

ANALIZA TAXONOMICĂ ȘI ECOLOGICĂ A SPECIILOR DE MACROMICETE DIN PĂDUREA CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

V.1. Analiza taxonomică

V.2. Analiza ecologică

CAPITOLUL VI

VALORIFICAREA ȘI UTILIZAREA MACROMICETELOR ÎN ZONA INVESTIGATĂ

VI.1. Valorificarea economică

VI.2. Valorificarea tradițională

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Importanța și motivarea alegerii temei

Macromicetele sau ciupercile cu dimensiuni de la câțiva centimetri până la câțiva zeci

de centimetri, reprezintă un grup numeros de organisme, fiind considerate o componentă majoră a biodiversității.

În Europa, sunt descrise până in prezent peste 8000 de specii macromicete, iar în România aproximativ 1700, însă diversitatea acestui grup este mult mai mare deoarece include în prezent și numeroase specii lichenizante.

Ciupercile reprezintă un aliment care poate completa și reechilibra meniurile bogate în

grăsimi sau sărace în substanțe proteice. Astfel. s-a stabilit, că în alimentația omului un consum de 100-200 g ciuperci uscate/zi, poate menține un echilibru normal al azotului în condițiile în care nu se consumă carne de origine animala.

Ciupercile pot fi consumate ca aliment dietetic, deoarece nu conțin amidon, iar grăsimile sunt în cantități reduse și numai sub formă combinată: fosfatide, lecitine, agaricine, ergosterine. Valoarea nutritivă a ciupercilor este de 250400 kcal pentru 100 g substanță uscată calculată dupã conținutul în proteine, grăsimi și zaharuri.

Principalele specii de ciuperci care cresc spontan cu valoare alimentară sunt: Tuber aestivum (trufa de vară), Cantharellus cibarius (gălbiori), Boletus edulis (hrib sau mânãtarcã), Macrolepiota procera (burete șerpesc), Agaricus campestris (ciuperca albă de gunoi), Pleurotus ostreatus (păstrăv), Russula virescens (vinețică sau pâinișoarã).

Există specii de ciuperci otrăvitoare care dacă sunt consumate accidental pot produce, intoxicații cu un mod de manifestare foarte variat: de la iritațiile mucoaselor gastrointestinale până la distrugerea totală sau parțială a țesuturilor organelor afectate iar uneori consumul acestora determinã moartea. Cele mai cunoscute specii sunt: Amanita phalloides (buretele viperei), Amanita pantherina (burete bubos), Amanita muscaria (pălăria șarpelui), Russula emetica (pâinișoarã piperatã) și Boletus satanas (hrib țigănesc).

Macromicetele sunt indicatori sensibili pentru diferite substraturi și habitate specifice, reprezentând componente de bazã în stabilitatea ecosistemelor forestiere. Ținând cont de aceste aspecte este necesar, ca speciile de macromicete să fie luate în considerație pentru managementul și conservarea naturii.

Pentru conservarea diversității macromicetelor sunt vizate următoarele obiective:

elaborarea inventarului național cu specii cunoscute pentru realizarea unei baze de date;

evaluarea stadiului de conservare la nivel național pentru speciile considerate amenințate;

fundamentarea unor măsuri ecologice privind procesul de conservare și utilizare durabilă a macromicetelor;

dezvoltarea unor programe de educație, comunicare și informare a publicului pentru cunoașterea și conservarea macromicetelor;

inființarea unei rețele naționale responsabile de implementarea procesului de conservare a macromicetelor.

În România conservarea diversității macromicetelor nu constitue un obiectiv aparte ci se aplică în cadrul general al protecției habitatelor naturale. Datorită condițiilor din România, determinate de numărul redus de specialiști din domeniul micologiei in general și al macromicetelor în special, există foarte multe dificultăți în sintetizarea informațiilor pentru inființarea bazei de date națioanle.

Scop și obiective

SCOP: identificarea și caracterizarea speciilor de macromicete comestibile, toxice și otrăvitoare din Pădurea Chițoc – Județul Vaslui.

OBIECTIVE:

caracterizarea taxonomică și ecologică a speciilor de macromicete deterninate;

evidențierea unor aspecte referitoare la valorificarea ciupercilor în zona investigată;

realizarea unei colecții cu specii de ciuperci colectate uscate;

identificarea unor posibilități de valorificare a speciilor de ciuperci comestibile și exploatarea rațională ținând cont de principiile ecologice care stau la baza utilizării durabile a biodiversității;

valorificarea instructiv-educativă a cercetărilor în cadrul procesului de învățământ.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICA A ZONEI INVESTIGATE

I.1. Așezare și limite

SITUAȚIA TERITORIAL – ADMINISTRATIVĂ

Elemente de identificare a unitații de producție

Unitatea de producție care face obiectul prezentului amenajament, U.P l Chițoc, este administrată de Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Vaslui, Ocolul Silvic Brodoc.

Suprafața unității de producție la actuala reamenajare este de 3301,70 ha.

Din punct de vedere geografic, unitatea de producție este situată în partea de mljloc a Podișului Central Moldovenesc, în bazinul hidrografic al răului Bărlad, pe partea dreaptă a acestuia.

Teritoriul unității de producție se află în județul Vaslui, pe raza comunelor Laza, Lipovăț, Pușcași și a orașului Vaslui. Figura 1.

Tabelul 1

Repartizarea fondului forestier pe unități teritorial – administrative

Principala cale de acces în teritoriul unității de gospodărire este drumul național 2F Vaslui – Bacău.

Figura 2.

Tabelul 2

Vecinătățile, limitele și hotarele unității de producție

În marea lor majoritate, pădurile unității de gospodărire se învecinează cu păduri ale altor ocoale silvice sau unități de protecție și producție. Limita fondului forestier este materializatã prin borne și pichetaj conform instrucțiunilor în vigoare.

I.2. Geologia

Geologic, teritoriul unității de producție s-a format în miocen – sarmațian. Tectonic, acest teritoriu aparține Platformei Ruso – Moldovenești, în zona de afundare treptată a fundamentului precambrian – paleozoic. Pe pâraie apar depozite de cuaternar pe care se suprapun aluviuni recente.

Substratul litologic este alcătuit din alternanțe de marne, argile, luturi și nisipuri, lenticular apărând gresii. Rocile, fiind slab cimentate, au favorizat începerea fenomenului de eroziune în zonele fără vegetație forestieră.

I.3. Relieful

Geomorfologia

Unitatea de producție, din punct de vedere geografic, se aflã în partea mijloc a Podișului Central Moldovenesc, pe versantul drept al râului Bârlad. E zonă de dealuri și de podișuri de platforme monoclinale, cu fragmentare deluroasă la est spre pâraiele Racova și Stemnic.

Formele de relief sunt versanții ușor și moderat înclinați. În partea superioară a versanților intălnim platouri. De-a lungul cursurilor de apă, apar lunci joase.

Altitudinea cea mai mare (458,8m), se înregistrează pe vârful Fântâna Blănarului, în u.a. 43B. Altitudinea minimă este de 100 m, în u.a. 3A.

Sub raportul desfășurării altitudinale, situația se prezintă astfel:

Tabelul 3

Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine

Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus, 62% din suprafața unității este cuprinsă între 201 m și 400 m altitudine.

În raport cu înclinarea terenului, suprafața unității este structurată conform datelor prezentate în tabelul următor:

Tabelul 4

Panta terenului este în general repede. Astfel, 69% din teritoriul unității este situat pe versanți cu înclinarea între 16 si 30°.Restul teritoriului este situat pe versanți cu panta sub 16°.

În tabelul următor e prezentată situația unității de gospodărire pe categorii de expoziții.

Tabelul 5

Expoziția generală este nord – estică, fiind dată de direcția pâraielor principale ce străbat teritoriul unității de producție. Expoziția de detaliu este variată datorită fragmentării terenului pe rețeaua de văi divers orientate.

Expoziția dominantă a versanților este umbritã (49%) și parțial însorită (37%). versanții cu expoziție însorită se întâlnesc pe 468,18ha (14%).

Expoziția versaților determină variații ale regimului termic, variații ce se răsfrâng asupra umidității și proceselor complexe din sol și deci indirect asupra vegetației forestiere.

Conformația și expoziția versanților favorizează instalarea și dezvoltarea în bune condiții a speciilor forestiere din zonă. Versanții însoriți favorizează gorunetele pure. Pe versanții umbriți s-a instalat fagul, acesta fiind întâlnit atât in făgete pure, cât și in amestec cu alte foioase.

Factorii geomorfologici din cuprinsul unității de protecție și producție precum unitatea de relief, altitudinea, panta și expoziția au avut și au o influență pozitivă asupra topoclimatului și implicit asupra ecosistemelor forestiere.

I.4. Clima

Sub aspect climatic, după „Monografia Geografică a R.P.R.", teritoriul unității de gospodărire este situat in ținutul climatic Podișul Deluros al Moldovei ( II B.p.s. ), districtul sudic( II B p8.).

Zona climatică este continentală, temperat excesivă, cu ierni lungi, friguroase, căderi reduse de zăpadă, primăveri scurte și bogate în precipitații, veri călduroase și relativ secetoase toamna lungă și cu puține precipitații. Teritoriul unității de producție este afectat iarna de masele reci de aer ale anticiclonului continental, iar vara de aer cald și uscat.

Provincia climatică după Köppen este Dfbx, unde:

*D – temperatura lunii celei mai reci este sub 3°C, iar în luna cea mai caldă este mai mare de 10°C;

*f – zonã permanent umedă;

*b – temperatura lunii celei mai calde este mai mică de 22°C, iar cel putin 4 luni, temperatura este mai mare de 10°C;

*x – maximul de precipitații la începutul verii, nebulozitate redusă la sfârșitul verii.

Încadrarea climatică după Köppen, are un caracter general, aceasta necaracterizând în particularitățile locale ale regimului climatic.

Pentru caracterizarea regimului climatic specific acestei zone au fost prelucrate și studiate datele climatice ale stației meteorologice Vaslui, precum și din „Atlasul Climatologic al României”.

Regimul termic

Regimul termic specific acestei zone se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 9,2°C.

Tabelul 6

Amplitudinea temperaturii medii anuale este de 25,2°C.

Temperatura maximă absolută s-a înregistrat pe 21.08.1952, la Murgeni, aceasta fiind de 40,6°C.

Temperatura minimă absolută s-a înregistrat pe 20.02.1954, la Negrești, aceasta find de -32,0°C.

Temperatura medie pe anotimpuri și în perioada de vegetație:

-primăvara 9,3° C

-vara 20,1° C

-toamna 9,9° C

-iarna -2,5° C

-perioada de vegetație 16,8° C

Începutul, sfârșitul, durata medie și suma temperaturilor medii diurne ≥ 0°C (perioada bioactivă):

– începutul perioadei bioactive: 1 martie

– sfârșitul perioadei bioactive: 15 noiembrie

– durata medie a perioadei bioactive: 260 zile

– suma temperaturilor medii diurne cu valori ≥ 0°C în perioada bioactivã: 3510°C

Începutul, sfârșitul, durata medie și suma temperaturilor medii diurne ≥ 10°C (perioada de vegetație):

– începutul perioadei de vegetație: 21 aprilie

– sfârșitul perioadei de vegetație: 20 octombrie

– durata medie a perioadei de vegetație: 188 zile

– suma temperaturilor medii diurne ≥ 10°C: 3130°C

Data medie a primului îngheț: 16 octombrie

Data medie a ultimului îngheț: 19 aprilie.

Regimul pluviometric

Regimul precipitațiilor atmosferice se caracterizează printr-o medie anuală de 530,6 mm. Repartiția precipitațiilor în timpul anului este neuniformã, cele mai mari cantități înregistrându-se în lunile mai și iunie, iar cele mai mici în lunile ianuarie și februarie.

Tabelul 7

Cantitatea de precipitații ce cade în timpul sezonului de vegetație reprezintã aproximativ 62% din cantitatea anuală de precipitații.

Precipitații atmosferice medii pe anotimpuri și în perioada de vegetație:

-primăvara – 137,5 mm

-vara – 186,0 mm

-toamna – 113,3 mm

-iarna – 93,8 mm

-perioada de vegetație ( lV-IX ) – 327 mm

Numărul anual de zile cu ninsoare – 25

Durata medie a stratului de zăpadă – 45 zile

Frecvent în timpul verii se semnalează ploi torențiale în urma cărora debitele pâraielor cresc foarte mult și produc pagube instalațiilor de transport. Precipitațiile de iarnă se acumulează aproape integral la suprafața solului sub formă de zăpadă.

Tabelul 8

Evapotranspiratia potentiala, valori medii lunare si anuale:

Regimul eolian

În această unitate de producție, vânturile cele mai puternice sunt cele din sector sudic, nordic și nord -vestic, cu o viteză medie anuală de 3,5 – 4,0 m/s. O frecvență semnificativă o au și vânturile din sectorul sudic și sud – estic, acestea fiind calde și umede.

Vânturile din sectorul estic, uscate și reci, au o frecvență redusă.

În tabelele următoare sunt prezentate date referitoare a regimul eolian.

Tabelul 9

Viteza medie a vântului

Tabelul 10

Frecvența medie a vântului

În lunile martie și aprilie se inregistrează cele mai puternice vânturi. Acestea produc cele mai mari daune vegetației forestiere.

Frecvența vânturilor este mai mare în lunile februarie și martie.

Indicatorii sintetici ai datelor climatice

Indicele de ariditate lunar de Martonne (la) s-a determinat cu ajutorul relației:

P

la = (anual) ,

T+10

P*12

la = (lunar) ,

T+10

P*4

la =––––(anotimp)

T+10

unde: P – precipitații medii lunare – mm

T – temperaturi medii lunare – °C

Tabelul 11

Indicele de ariditate de Martonne:

Tabelul 12

Pe anotimpuri, valorile acestui indice sunt:

În perioada de vegetație, valoarea indicelui de ariditate este de 24,6. Pentru vegetație, perioada cea mai critică este în lunile iulie, august și septembrie.

Tabelul 13

Excedentul și deficitul de apă din precipitații față de evapotranspirație

În decursul unui an, cantitatea de precipitații nu depășește evapotranspirația potențială, excedent de apă din precipitații se înregistrează numai în lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie. Deficitul de apă din precipitații se înregistrează în sezonul de vegetație, în lunile iulie, august și septembrie.

Indicatorii fitoclimatici prezentați sunt caracteristici pentru cele două etaje fitoclimatice, din cuprinsul unității de producție, FD3 – deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete și FD1 – deluros de cvercete cu stejar.

Favorabilitatea factorilor și determinanților climatici pentru principalele specii forestiere

Gospodărirea durabilă a pădurilor presupune cunoașterea perfectă a relațiilor dintre pădure și factorii de mediu. Sub raport climatic, fiecare specie manifestă exigențe diferite față de factorii climatici.

Favorabilitatea factorilor și a determinanților climatici pentru principalele specii forestiere din cuprinsul unității de gospodărire este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 14

Regimul climatic asigură o favorabilitate mijlocie pentru fag, gorun și stejar.

Relieful variat al acestei unități de producție, face să se diferențieze o serie de topoclimate specifice unităților geomorfologice.

Cum majoritatea versanților unității de producție au expoziție umbrită sau parțial însorită, aceștia se caracterizează printr-un deficit de lumină și căldură diurnă, dar un plus de umiditate. Pe acești versanți se întâlnesc arborete pure sau amestecate de fag, de productivitate mijlocie.

I.5. Hidrografia

Unitatea de producție se află in bazinul hidrografic al răului Bârlad, pe versantul drept al acestuia. Principalele cursuri de apă sunt păraiele Racova și Timotei.

Alimentarea apelor din rețeaua hidrologică este predominant pluvială, iar regimul hidrologic este de tipul D și se caracterizează prin debite mici în anotimpul rece. Apele mari de primăvară încep în martie și țin până în mai. Ca urmare a alimentării mai ales din ploi, în timpul averselor puternice, apele capătă caracter torențial producând avarii instalațiilor de transport și depozitelor permanente. Apele prezintă o turbiditate mare. Din cauza infiltrării apei în substratul argilos se pot produce alunecări de teren.

Totodată, zonele mai joase ale luncilor sunt inundate, inundațiile fiind de scurtă durată.

Pe versanți apa freatică se găsește la adâncimi mai mari, apa necesară vegetației fiind cea pluvială și numai în mică măsură apa freatică.

I.6. Solurile

În vederea elaborării studiului stațiunii pentru fundamentarea măsurilor silvotehnice preconizate de amenajament, s-a efectuat o cartare stațională la scară mijlocie, care a constat în amplasarea unei rețele de profile principale ( 33 profile), din 7 prelevându-se probe de sol pentru analize de laborator, precum și efectuarea în fiecare arboret a unor profile de control.

Profilele principale de sol au fost amplasate in următoarele u.a.-uri: 1A, 4B, 5B, 8A, 10A, 13B, 15B, 18A, 20A, 24A, 26D, 27A, 29B, 32D, 35A, 38A, 43A, 45B, 46F, 48A, 50B, 52A, 56A, 58A, 61A, 61C, 66A, 83B, 85B, 87B, 88A, 89A și 91A .

Profile de sol din care s-au recoltat probe pentru laborator s-au făcut în u.a 10A, 26D, 29B, 48A, 56A, 61A și 85B.

Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol

Condițiile geologice, geomorfologice și climatice, precum și cele de vegetație au condus la formarea unei game restrânse de soluri, cele mai răspândite fiind luvisoluri și cambisolurile.

Conform cartării staționale efectuate, în raza unității de gospodărire, cele mai reprezentative soluri sunt cele din clasa luvisoluri. Din această clasă de soluri, cel mai întâlnit este luvosolul tipic (1638,54ha ).

Clasa cambisolurilor este și ea bine reprezentată, eutricambosolul tipic întâlnindu-se pe 1051,59ha.

În cuprinsul unității de producție, pe suprafețe relativ mici, se întâlnesc protisoluri și antrisoluri.

Descrierea tipurilor și șubtipuriior de sol

Aluviosolul distric ( 0401 ) – cu profil Ao.di – Cdi, s-a format pe aluviuni calcaroase slab alcaline, slab humifer, slab la moderat carbonatic, mijlociu aprovizionat in azot total, luto – prăfos la suprafață și nisipo – lutos in profunzime, de bonitate mijlocie pentru stejar pedunculat, frasin și salcie.

În U.P I Chițoc acest tip de sol se întâlnește pe o suprafață de 63,65ha. Subtipul gleic se întâlnește pe 5,30ha. Pe aceste soluri se întâlnesc stejăreto – șleauri de luncă și sălcete. Fertilitatea este mijlocie din cauza proceselor pedogenetice puțin evoluate, a volumului edafic scăzut și a drenajului excesiv.

Preluvosol tipic ( 2101 ) – cu profil Ao-Bt-C este întâlnit pe substrate de marne, argile și luturi, pe versanți cu pante și expoziții diverse.

Orizontul Ao este gros de 10-20cm și are culoare brun, brun – deschisă, conținut moderat de humus, bogat în acizi fulvici și structură grăunțoasă.

Orizontul Bt prezintă grosimi variabile, cu nuanțe brune gălbui, cu valori și crome mai mari de 3,5, textură mai grea decât a orizontului Ao și o structură prismatică bine dezvoltată.

Orizontul C este format din depozite de textură mijlocie, bogate în materiale calcice și feromagneziene.

Textura este diferențiată pe profil, mijlocie la nivelul orizontului Ao și mijlocie – fină în orizontul Bt. Proprietățile fizice, fizico – mecanice șl hidrofizice sunt favorabile vegetației forestiere.

Conținutul de humus este de 2-3%, humus de tip mull, cu raportul C/N cuprins intre 10-13. Reacția este slab acidă, gradul de saturație în baze depășește adesea 80%. Solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive, activitatea microbiologică fiind relativ bună.

Preluvosolul tipic se întâlnește pe 249,16ha. Subtlpul calcic apare pe 111,61 ha, iar cel

stagnic, pe 10,02ha.

Subtipul calcic este asemănător celui tipic, singura diferență fiind prezența unui orizont C calciac sau carbonato-acumulativ. Orizontul C calcic, este un orizont de acumulare a carbonatului de calciu secundar, ce se prezintă sub formă difuză sau de concrețiuni, eflorescențe, pseudomicelii, pete care prezintă următoarele caractere:

– conținut de carbonați > 12%;

– cu cel puțin 5% carbonați mai mult decât orizontul sau roca C;

– grosimea minimă 20cm.

Fertilitatea acestor soluri este influențată de forma de relief și conținutul de schelet care condiționează volumul edafic. Asigură o bună aprovizionare cu apă a vegetației forestiere și o troficitate mijlocie. Pe aceste soluri, se întâlnesc făgete pure de dealuri, făgete amestecate, goruneto – făgete și șleauri de deal, pe productivitate mijlocie și superioară.

Luvosol tipic ( 2201 ) – cu profilul Ao – El – Bt – C, este întâlnit pe substrate de marne, argile și luturi, pe versanți cu pante și expoziții diverse.

Orizontul Ao are o grosime de 6 – 20 cm, culoare brună, brună – deschisă cu structură grăunțoasă.

Orizontul El e gros de 10 – 20 cm, cu nuanță gălbuie, sărăcit parțial in argilă și sescvioxizi. Structura este slab exprimată, iar textura e mai grosieră decât a orizontului Bt.

Orizontul Bt are o grosime de 50-80cm, nuanțe brune gălbui sau ruginii, cu valori și crome mai mici decât a orizontului El. Este in general compact, cu textură mijlocie, mijlocie fină și structură prismatică.

Textura solului este diferențiată pe profil, luto – nisipoasă in Ao, nisipo – lutoasă in El și luto – argiloasă sau chiar argiloasă in orizontul Bt. Structura solului este grăunțoasă, slab dezvoltată in Ao, lamelară sau poliedrică mică in El, și prismatică in Bt.

Proprietățile fizice, fizico – mecanice, hidrofizice și de aerație sunt mai puțin favorabile decât la preluvosol.

Apa din precipitații străbate ușor orizonturile superioare și stagnează deasupra orizontului Bt, astfel încât in perioadele umede prezintă exces de apă, iar in cele secetoase deficit de apă. Conținutul de humus este mai mic (cca 2% )și de calitate inferioară, bogat in acizi fulvici. Este oligobazic la mezobazic, cu reacție moderat acidă la puternic acidă ( pH = 4.5 – 5.6).

Luvosolul tipic este cel mai răspândit sol din cuprinsul unității de producție, fiind întâlnit pe 1638,54 ha (50%). Luvosolul stagnic apare pe o suprafață mult. mai mică, 17,05 ha.

Luvosolurile din cuprinsul unității de producție prezintă o troficitate minerală și azotată cel mult mijlocie. În ceea ce privește regimul de umiditate, solurile sunt diferite în funcție de poziția pe versant, expoziția și conținutul de schelet. Pe versanții umbriți, unde regimul de umiditate este mai constant, întâlnim goruneto – făgete și șleauri de deal de productivitate superioară. Pe versanții insoriți, gorunetele și șleaurii de deal sunt de productivitate mijlocie.

Eutricambosol tipic (3101) – cu profil Ao-Bv-C, este întâlnit pe substrate de marne, argile și luturi, pe versanți cu pante și expoziții diverse.

Orizontul Ao este de 8-15cm, de culoare brună datorită acumulării de humus, cu structură grăunțoasă stabilă, afânat, permeabil și bine străbătut de rădăcini.

Orizontul Bv (cambic) are grosimi cuprinse intre 30-80cm, culoare brună cu nuanță gălbuie, structură poliedrică și textură mijlocie.

Orizontul C este alcătuit marne, argile și luturi.

Solul prezintă o textură nediferențiată pe profil, de la mijlocie grosieră până la fină. Datorită texturii nediferențiate pe profil și structurii bune, celelalte proprietăți fizice și fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt favorabile. Conținutul de humus este mai mare de 2% și este de tip mull, cu raportul C/N <15. Reacția solului este slab moderat acidă ( pH 5,8-6,5 ), iar gradul de saturație în baze >55%.

În U.P. I Chițoc, acest sol se întâlnește pe 1051,59ha, pe el întâlnindu-se făgete pure, făgete amestecate, goruneto – făgete și șleauri de deal de productivitate superioară și mijlocie. Se mai întâlnește și subtipul stagnic, pe o suprafață de 35,12 ha.

Eutricambosolul tipic, profund, bine structurat, bogat in substanțe nutritive și cu o capacitate mare in apă utilă, asigură o fertilitate ridicată pentru arboretele din zonă.

Erodosolul tipic ( A201 ) – cu profil -B – C, este întâlnit pe substrat de marne, luturi și argile. Solul este puternic erodat, până la nivelul orizontului B. Solul se întâlnește pe 76,87 ha, in terenurile degradate din parcelele 68, 94 și 96. Pe acest sol se întâlnesc plantații de salcâm, rășinoase și diverse foioase, de productivitate mijlocie și inferioară.

I.7. Flora și vegetația

VALORIFICAREA SUPERIOARĂ A ALTOR PRODUSE ALE FONDULUI FORESTIER ÎN AFARA LEMNULUI

Potențial cinegetic

Pădurile unității de producție I Chițoc fac parte din fondul de vânătoare G.V.S. 9 Chițoc. În această unitate de producție vânatul principal este reprezentat de căprior, mistreț și iepure. Efectivele reale și optime de vânat și celelalte probleme sunt tratate în studiul general pe ocol. Pentru hrana vânatului au fost destinate 24 terenuri de vânătoare ( 9V, 20V, 25V, 32V, 38V, 39V, 42V. 44V, 50V, 51V1, 51V2, 54V1, 54V2, 62V, 67V, 68V, 83V1, 83V1, 83V2, 83V3, 87V,87V2,. 88V. 92V1 și 92V2) însumând o suprafață de 11,81 ha.

În cuprinsul unității se întâlnesc următoarele instalații de vânătoare, 2 depozite de hrană, 3 bordeie de pândă, 67 hrănitori pentru căprior și 6 pentru fazan, 73 de sărării și 3 observatoare.

Potențial fructe de pădure

Pe raza unității de producție nu sunt constituite culturi speciale pentru fructe de pădure. Acestea se recoltează numai din flora spontană. In deceniul trecut s-au valorificat cantități însemnate de fructe de pădure.

Potențial ciuperci comestibile

Principalele specii răspândite pe teritoriul U.P. I Chițoc sunt ghebele, râșcovii, nicoreții de pădure, hribii, păstrăvul de fag. În deceniul trecut, ciupercile comestibile nu au făcut obiectul valorificării. Ținând cont de faptul că ciupercile comestibile , din flora spontană, sunt deosebit de apreciate atât pe plan intern cât și la export considerăm oportună continuarea și eventual intensificarea activității de recoltare a lor.

Resurse melifere

În această unitate de producție există resurse melifere suficiente care să permită organizarea creșterii albinelor. Teiul se găsește în amestec cu alte specii de foioase teișurile pure fiind foarte puține. Suprafața pe care se întâlnește teiul este de 559,28 ha. Salcâmul se întâlnește pe 195,63 ha, în salcâmete pure sau aproape pure și mai puțin în amestecuri cu alte specii.

Alte produse ce pot fi valorificate de ocol sunt : plantele medicinale, fân și araci.

Plantele medicinale au fost recoltate din flora spontană.

I.8. Ocrotirea naturii

Starea sanitară a pădurii

Majoritatea arboretelor U.P. I Chițoc sunt șleauri de deal cu gorun, făgete amestecate și făgete pure. Aceste arborete au o stabilitate și rezistență mai ridicată la acțiunea factorilor vătămători.

În decursul ultimului deceniu nu s-au înregistrat atacuri de insecte. S-a semnalat prezența ciupercilor care produc putregai, cancere sau vătămări ale scoarței, mai ales la arborii vătămați prin lucrările de exploatare a masei lemnoase. Intensitatea fenomenului este redusă. Exemplarele afectate au rezistența scăzută, fiind expuse rupturilor de vânt.

Arborete afectate de uscare întâlnim pe o suprafață de 17,61 ha. Intensitatea fenomenului este slabă în u.a. 67J, 68A, 90B, 90C, 94B și 94C. Arborii efectați de uscare vor fi extrași prin igienă sau rărituri. Uscare mijlocie întâlnim pe 8,13 ha, în arboretele din u.a. 46I, 47C, 67G și 90I, ce vor fi parcurse cu tăieri în crâng de jos, și în u.a. 48G, ca va fi parcurs cu tăieri rase. Speciile forestiere afectate de uscare sunt: pinul silvestru, pinul negru, paltinul de munte, jugastrul și ulmul de câmp. Fenomenul de uscare se manifestă cu precădere în arboretele artificiale din terenurile degradate.

Doborâturi de vânt s-au semnalat doar izolat în arborete bătrâne. Prezența tulpinilor nesănătoase, s-a înregistrat, în arborete pe o suprafață mult mai mică decât la amenajarea anterioară, majoritatea exemplarelor afectate fiind extrase cu prilejul efectuării lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor.

Din cauza temperaturilor ridicate și a precipitațiilor reduse din timpul verii și începutul toamnei, puieții de fag din regenerările naturale existente sunt afectați de uscare. Izolat, în arboretele înaintate în vârstă, fagul este afectat de uscare.

În concluzie se poate afirma câ starea sanitară a arboretelor din această unitate de producție, la nivelul actual, este bună dar poate fi îmbunătățită prin:

– extragerea permanentă a exemplarelor accidentate și uscate;

– intensificarea pazei împotriva pășunatului și pentru prevenirea incendiilor;

– combaterea tuturor atacurilor de natură biotică și abiotică;

– efectuarea unor sondaje periodice în vederea prevenirii atacurilor de dăunători din orice categorie;

– se va acorda o atenție deosebită calității lucrărilor de prognoză a atacurilor de insecte și alti agenți fitopatogeni;

– în culturi se vor introduce numai specii autohtone, corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure;

– se vor proteja tulpinile arborilor care rămân pe picior în urma lucrărilor de exploatare.

CAPITOLUL II

ISTORICUL CERCETĂRILOR ÎN PĂDUREA CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

II.1. Istoricul cercetărilor botanice

Despre flora și vegetația județului Vaslui s-au publicat peste 120 de note și studii. Primele mențiuni floristice le fac I. Chihac și J. Szabo în 1863; alte date floristice asupra acestui județ apar în publicațiile lui D. Brândză în 1856, D. Grecescu în 1908, C. Petrescu în 1916, I. C. Constantineanu în 1920, Tr. Sâvulescu în 1923, P. Enculescu în 1924, I. Prodan în 1930, M. Răvăruț în 1948, I. Dumitru –Tătăranu în 1952 și Al. Borza în 1958.

Primele cercetări asupra vegetației sunt publicate de C. Papp în 1933 și Em. Topa. Cercetări de sinteză asupra pădurilor de pe o parte din acest teritoriu și o valoroasă hartă a vegetației forestiere din Podișul Central Moldovenesc sunt publicate de către Al. Ceucă și colaboratorii în 1960 (23). Aceste date sunt prelucrate și în lucrările de sinteză publicate de S. Pașcovschi și colaboratorii (76,77). Valoroase cercetări asupra vegetației și florei din Colinele Tutovei și harta vegetației acestui teritoriu sunt publicate de E. Turenschi în 1964 – 1969 (107, 108,111,1230). Flora și vegetația din depresiunea Elan – Horincea și hărțile formațiilor vegetale de pe acest teritoriu sunt publicate între anii 1965 – 1971 de către D. Mititelu (58, 60, 61, 62,63, 65).

Date floristice și studiul vegetației din vestul Colinelor Tutovei publică, între 1969 – 1973, C. Barca (1, 2, 3, 4).

II.2. Istoricul cercetărilor micologice

Primele indicații în acest domeniu le datorăm lui Demidoff care citează din împrejurimile Iașului specia Morchella esculenta. În 1863, Czihac și J.Szabo (17) au citat din Moldova 48 specii, aparținând la 31 genuri.

Cercetări mai ample au fost făcute de Alexandru Popovici din Iași (14, 15, 16, 17, 18) care în perioada 1902 – 1913, a publicat 5 lucrări asupra macromicetelor din România, indicând 558 specii din Moldova (Racoviță A., 1948).

Mai recent, unii cercetători printre care: Andrei Racoviță (19), Const. Papp (12) și D.Botezatu (5), întreprind câteva studii asupra macromicetelor din această zonă.

Din nefericire, în timpul celui de-al doilea război mondial colecția micologică creată de Alexandru Popovici, a fost distrusă complet. Având în vedere acest fapt și bazându-ne pe considerentul că studiul florei micologice a Moldovei a rămas în urmă față de cel al fanerogamelor, s-a continuat cercetarea macromicetelor și în același timp s-a întocmit un ierbar micologic al Moldovei.

În anul 1958 se citează o specie nouă pentru flora micologică a R.P.R – Marasmius globularis, două specii și o varietate, noi pentru flora micologică a Moldovei – Coprinus ephemeroides (Bull) Sacc., Panus flabelliformis Sch și Amanita muscaria L. Restul speciilor au mai fost citate și de diverși alți autori. În 1964 specia Clavariadelphus junceus (Fr) Corner este nouă pentru flora micologică a țării noastre (Chifu T., 1963).

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU

III.1. Material și metode de investigație în teren

Pentru determinarea macromicetelor, este necesar ca recoltarea, transportarea și păstrarea lor, și o bună conservare a materialului de studiat.

Macormicetele cărnoase sunt reunite în taxoni din clasele Ascomycetes și Basidiomycetes. Aceste pot fi colectate primăvara, vara și toamna, foarte puține specii putând fi colectate iarna.

Este necesar să se recolteze atât exemplare tinere, cât și mature, care trebuie să fie întregi. Nu se colectează exemplarele incomplete, învechite, prea uscate și trebuie să fie libere de larve sau de melci. Corpurile sporifere se vor curăța bine de resturile de pământ și se va evita manipularea excesivă, deoarece multe caractere de suprafață, utile pentru identificarea lor dispar.

În cauzul ciupercilor lignicole, la colectare este indicat să se rețină și o porțiune din suportul pe care s-au dezvoltat corpurile sporifere, deoarece în multe cazuri este specific și deci util pentru identificare.

În momentul colectării, este necesar să se noteze următoarele date: localitatea, data și habitatul ciupercii. În același moment, se fac observații și notări asupra unor caractere trecătoare, dar foarte importante, pentru determinarea speciilor de macromicete, precum: culoarea pălăriei și a piciorului; culoarea lamelor sau a porilor; colorația cărnii și eventuala colorație caracteristică pe care o are aceasta când se rupe și vine în contact cu aerul; gustul (amar, iute, astringent etc.) și mirosul (de usturoi, făină, anason, cadavru etc.). De asemenea, se recomandă să se facă și un desen schiță al ciupercii colectate sau să se fotografieze în mediu natural.

Pentru colectarea macromicetelor, avem nevoie de coșuri de nuiele, botaniere sau cutii de carton, borcane de diferite capacități, tuburi de sticlă etc. Nu se recomandă colectarea în pungi de plastic.

Speciile care prezintă organele sporifere de dimensiuni foarte mici, sunt foarte fragile și nu pot fi presate, și din acest motiv trebuie colectate în cutii de carton (de chibrituri) sau din plastic de dimensiuni mici, pentru a evita deteriorarea, precum și amestecul în timpul transportului a sporilor care provin de la specii diferite. Se recomandă ca aceste cutii să fie căptușite cu plută, în care se fixează eșantionul colectat cu un ac de gămălie.

Transportul materialului colectat trebuie făcut cu multă grijă, pentru a nu se altera. Pentru împachetarea probelor, se vor folosi pungi curate de hârtie. În fiecare pungă de hârtie, se vor introduce numai carpozoame ale unei singure specii. După ce a fost adus în laborator, materialul colectat se scoate din ambalaj și se așează separat fiecare probă la loc uscat, bine aerisit. Se îndepărtează exemplarele care au suferit deteriorări, apoi se trece la determinarea speciilor (Eliade și Toma, 1977).

Conservarea

Conservarea macromicetelor se poate face pe cale umedă sau pe cale uscată. Conservarea pe cale umedă se recomandă pentru macromicetele care au corpuri fructifere moi, cărnoase și care nu se pot păstra bine prin uscare. Pentru conservarea pe cale umedă, în borcane speciale de sticlă, se recomandă folosirea unor lichide conservante, precum:

Soluție alcoolică cu sulfat de cupru. Se prepară din apă distilată (600 ml), alcool etilic de 90% (300 ml) și sulfat de cupru (25 g).

Soluție formol-sulfat de zinc. Se prepară din apă distilată (1000 ml), formol 40% (5 ml) și sulfat de zinc (12 g).

Apă formolată. Este o soluție de formol 4-10%. Aceasta are dezavantajul că produce, în timp, înmuierea carpozoamelor cărnoase.

Alcool etilic diluat. Se folosește soluție alcoolică de 60-80%. Prezintă inconvenientul că decolorează carpozoamele multor specii de macromicete.

Amestecul de alcool etilic-formol. Se obține din 1 parte alcool etilic 90 % la 3 părți de formol 5%.

Amestecul alcool-formol-acid acetic. Se obține din 18 părți de alcool etilic 70%, 2 părți formol și o parte acid acetic.

Indiferent care lichid conservant se folosește, este recomandat ca ciupercile să stea 24 ore în acesta; apoi, se scot și se montează definitiv în soluția respectivă, în borcane de sticlă, bine închise (Eliade și Toma, 1977).

Un alt procedeu de conservare constă în menținerea carpozoamelor, timp de 1-2 ore, în alcool etilic 90%. Apoi, carpozoamele se introduc câteva ore într-o soluție de silicat de potasiu sau de sodiu. După aceea, corpurile sporifere se expun la căldură ușoară. Silicatul usucă ciupercile, iar acestea se întăresc.

Conservarea ciupercilor prin uscare este indicată pentru ciupercile cu carpozoame coriacee, crustoase, suberoase sau lemnoase. Uscarea se poate face cu ajutorul unor surse de căldură (sobe, becuri etc.) sau prin simplă expunere la soare, timp de câteva zile. Temperatura cea mai potrivită pentru uscarea ciupercilor este de 35-400C. Prin uscare, se pot conserva atât corpuri fructifere întregi, cât și ciuperci secționate longitudinal (Eliade și Toma, 1977), cu o grosime de circa 1 cm, care se pun la presă. După uscare, în condiții corespunzătoare, materialul se poate folosi în scop didactic și/sau pentru realizarea herbarului micologic (Săvulescu, 1964).

III.2. Material și metode de investigație în laborator

Determinarea

Pentru determinarea macromicetelor, pe lângă cercetarea caracterelor macroscopice ale carpozoamelor, este necesar să se facă examenul microscopic al sporilor. În acest scop, trebuie să se obțină o sporogramă (Fig. 1), pe o foaie de hârtie sau pe o placă de sticlă. Când se folosește o foaie de hârtie, în mijlocul acesteia se face o perforație prin care trece piciorul carpozomului. Astfel, fața inferioară a pălăriei trebuie să fie cât mai aproape de suprafața hârtiei. Acestea se acoperă cu un clopot de sticlă și se lasă astfel câteva ore, până se obține sporograma (Eliade și Toma, 1977).

Pentru speciile cu spori albi sau incolori, se poate folosi hârtie neagră sau colorată, iar pentru speciile cu spori colorați, se va folosi hârtie albă. Din sporograma astfel obținută, se vor lua spori din care se vor efectua preparate microscopice, în vederea examinării la microscop și determinării speciilor.

Figura. 1. Sporogramă:

a. carton de hârtie; b. clopot de sticlă; c. carpozom; d. praf sporifer ; e. aspectul microscopic al unor bazidiospori.

Preparatele microscopice. Observarea preparatelor microscopice se realizează la un microscop cu grosisment calculat pentru fiecare obiectiv (x10 x20, x40). Montarea lamei pentru observarea la obiectivul cu imersie este indispensabil pentru observarea la o putere mare de mărire de xlOO a detaliilor structurale ale sporilor, basidiilor, parafizelor, cistidelor etc. Observațiile microscopice vor analiza cu mare atenție elementele himeniului, a muchiei lamelor, a structurii mediostratului și a învelișului pălăriei.

Pentru cercetarea amănunțită a structurii ciupercilor este necesar să se facă preparate microscopice. Acestea se obțin prin: prelevarea materialului, fixarea, colorarea și montarea în diferite medii de montare.

Prelevarea materialului se poate face prin mai multe metode, în funcție de tipul de corp sporifer. Pentru realizarea unui preparat microscopic, se ia direct un fragment cu ajutorul unui ac spatulat. Fragmentul se depune pe lamă într-o picătură de apă sau într-un lichid de montare, după cum dorim să obținem preparate provizorii (pentru o examinare de scurtă durată) sau preparate durabile. Se acoperă cu lamela și se observă la microscop.

În foarte numeroase cazuri, spre a putea studia structura anatomică este necesar să se facă secțiuni subțiri în care să se poată observa structura hifelor și a organelor sporifere.

Secționarea materialelor se poate face cu o lamă, cu ajutorul unui brici botanic pentru materialele neincluzionate și cu microtomul (diferite tipuri) pentru materialele incluzionate în parafină.

Materialul de secționat poate fi material proaspăt sau fixat în prealabil in alcool etilic de 70 %. Uneori materialele pregătite pentru secționare trebuie să fie rehidratate în prealabil. Pentru acesta se poate utiliza apă 2/3 și amoniac 1/3; apă 1/3, glicerină 1/3 și alcool 1/3 sau apă 2/3 și acid lactic 1/3.

În cazul ciupercilor lipsite de culoare naturală, pentru diferențierea hifelor sau pentru diferențierea unor componente citoplasmatice este indicat să se facă colorări.

Prin colorație se înțelege mecanismul fizico-chimic de combinare dintre constituenții celulari și o substanță colorantă, un colorant. Coloranții sunt combinații organice naturale sau sintetice, care au proprietatea de a colora substraturile cu care vin în contact. Metodele și tehnicile de colorare se stabilesc în funcție de scopul cercetării.

Din punct de vedere al metodei, deosebim două mari categorii de colorații: colorații difuze, în care caz se colorează uniform întreaga secțiune sau preparatul de analizat și colorații selective sau specifice, în cazul în care fiecare țesut, grup de celule sau elemente celulare, se colorează diferit.

Colorațiile selective pot fi directe, când colorarea se face fără fixarea materialului în prealabil și indirecte, când colorarea se face după fixare.

Tehnica de colorare poate fi progresivă sau regresivă.

În colorația progresivă se folosesc soluții mai diluate de coloranți, iar timpul de colorare trebuie calculat exact, pentru a obține o colorație intensă și uniformă a preparatului respectiv. Întreruperea acțiunii de colorare se face prin scoaterea preparatului din colorant și spălarea lui cu apă, pentru a îndepărta colorantul în exces.

În colorația regresivă, se folosesc soluții mai concentrate, iar timpul de colorare se prelungește până ce preparatul se supracolorează; decolorarea se face cu un dispozitiv specific fiecărui colorant.

Deosebim de asemenea: metode simple de colorare – când se folosește un singur colorant și metode compuse – în cazul când se folosesc doi sau mai mulți coloranți, simultan sau succesiv.

Preparatele se spală cu un detergent, apoi se limpezesc cu apă de robinet apă distilată și se șterg cu o pânză moale foarte curată.

Montarea materialului se face în felul următor: pe o lamă curată se pune la mijloc o picătură din lichidul de montare, în care se depune fragmentul de ciupercă, spori, secțiuni. Lamela se așează întâi cu o latură pe suprafața lamelei, la o distanță mică de picătura de lichid cu material și apoi se lasă să cadă lent peste picătura de lichid. Un alt procedeu este acela de a ține lamele paralel cu lama, la distanță mică, și se așează dintr-o dată.

Trebuie avut grijă ca lichidul să umple spațiul dintre lamă și lamelă. Dacă nu, se mai adaugă lichid de montare cu o micropipetă sau cu un ac foarte fin, la marginea lamelei. Dacă lichidul de montare este în exces, acesta se îndepărtează cu hârtie de filtru ștergând marginile lamelei.

Trebuie avut grijă de asemenea să nu se formeze bule de aer. În preparatele durabile, îndepărtarea acestora, în cazul că s-au format, este obligatorie. Ca metodă simplă constă în agitarea materialului în lichidul de montare cu un ac sau încălzirea preparatului înainte de acoperirea cu lamela.

Un alt procedeu recomandat constă în: depunerea materialului de pe lamă într-o picătură de alcool; înainte de evaporarea completă se pune picătura de lichid de montare (lactofenol) și se agită materialul cu un ac. Unii auton preconizează operația inversă: se depune materialul într-o picătură de lactofenol apoi deasupra se pune o altă picătură dintr-un amestec de 75 părți eter și 25 părți alcool. Prin încălzire acest amestec se evaporă, materialul se umectează bine, în lactofenol și nu se formează bule de aer.

CAPITOLUL IV

DIVERSITATEA SPECIILOR DE MACROMICETE DIN PĂDUREA CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

IV.1. Diversitatea speciilor de macromicete din încrengatura Basidiomycota

SUBCLASA AGARICOMYCETIDAE

Ordinul Agaricales

Ciuperci saprofite tericole, uneori coprofile, cu pălăria și piciorul ușor separabile sau neseparabile, de consistență cărnoasă. Pălăria moale, cărnoasă, de obicei furfuracee, floculoasă sau scvamoasă, nevâscoasă, adeseori umbonată. Piciorul central, cărnos, adesea cu structură fibroasă, prevăzut cu inel membranos, uneori cu cortină, de regulă lipsit de volva. Lamele dese, subțiri, libere, mai rar adnale sau decurente, cu trama regulată sun încâlcită. Trama de obicei albă, uneori cu vârsta sau în contact cu aerul își schimbă culoarea. Hifele cu sau fără anse. Cistidele prezente sau lipsesc. Bazidiile relativ mici, cu 4, rar 2 spori. Sporii la microscop hialini sau gălbui, bruni sau negricio.și, netezi, punctați, verucoși sau echinulați, amiloizi, pseudoamiloizi sau neamiloizi, de obicei binucleați, foarte rar uninucleați, cu perete simplu sau complex, cu sau fără por germinativ, uneori cu endospor melacromatic în albastru de cresil sau cu perispor persistent.

Familia Fistulinaceae

Fistulina hepatica (Scheff.) With. (Fotografia 1)

Este o specie frecventă, cu valoare alimentară scăzută, comestibilă în stare tânără, uneori și crudă, parazită sau saprofită lignicolă care se găsește în august-octombrie pe trunchiuri de foioase, solitară sau in grupuri de 2-3 exemplare imbricate.

Corpul sporifer este în formă de limbă, cu diametrul de 6-20 cm și grosimea de 3-6 cm. Fața superioară este gelatinoasă, vâscoasă, cu numeroase papile punctiforme, roșie-cărămizie până la culoarea ficatului. În stare uscată basidiomul este de culoare vișiniu-negricios. Trama este de culoare roșie, fibroasă, suculentă, secretă la secționare un latex roșu cu miros plăcut și gust dulce spre puțin acidulat, acrișor. Praful sporifer brun-deschis. Himenoforul prezintă tuburi sporifere fine, scurte, în formă de cupă, culoare galben-albicioasă, separabili unul de altul. Porii sunt mici, rotunzi, gălbui la început, apoi roșietici, la atingere se colorează în roșu-închis.

Fistulina hepatica prezintă spori ovoizi, netezi, gălbui, 4-5,5 x 3-4 μm, cu o picătură de ulei.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 1.

Familia Mycenaceae

Mycena galericulata (Scop.) Gray (Fotografia 2)

Este o specie frecventă, necomestibilă, saprofită lignicolă, se gasește in lunile aprilie-noiembrie în păduri de foioase și de conifere formând grupuri pe lemn putred.

Pălăria are diametrul de 2-6 cm, conică, striată, vâscoasă pe timp umed, de culoare brună-cenușie. Lamele sunt adnate, inițial de culoare alb-cenușie, în final cu nuanță roz. Praful sporifer este alb. Piciorul are dimensiunea de 4-12 x 0,2-0,5 cm, este rigid, brun-cenușiu, la vârf albicios. Trama este albă, cu miros și gust de făină.

Basidiosporii sunt amiloizi, ovoizi, cu dimensiunea de 9-11 x 5,8-7 μm. Cheilocistidele au dimensiunea de 20-45 x 6-12 μm, de formă variată și prevăzută în partea apicală cu apendici alungiți.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 2.

Panellus mitis (Pers.) Singer (Fotografia 3)

Specie puțin frecventă, saprofită lignicolă, se în păduri pe lemn putred de rășinoase în lunile octombrie-martie. Panellus mitis este necomestibilă, se poate confunda cu specii de Crepidotus de culoare albă.

Pălăria are diametrul de 0,5-2 cm, reniformă, elastică, de culoare albă, odată cu vârsta devine ocracee. Lamele sunt albicioase sau crem, cu muchia gelatinoasă, separabilă. Piciorul are dimensiunea de 0,1-0,4 x 0,3-0,5 cm, dispus lateral, catifelat-floculos, de culoare albă. Trama are gust dulce. Basidiosporii sunt amiloizi, cu dimensiunea de 4-6 x 1-1,6 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 3.

Mycena pura (Pers.) P. Kumm. (Fotografia. 4)

Este o specie frecventă, saprofită humicolă, se găsește în lunile iulie-noiembrie pe sol în păduri de foiase și de rășinoase. Mycena pura este o specie toxică, se poate confunda cu Mycena pelianthina, care are muchia lamelor crenată, de culoare brun- purpurie.

Pălăria are diametrul de 2-4 cm, inițial convexă, ulterior plană, higrofană, striată prin transparență, de culoare roz-violacee, sau de un palid liliachiu, rar albă, gălbuie sau albăstruie. Lamele sunt adnate, concolore. Sporograma este de culoare albă. Piciorul are dimensiunea de 4-8 x 0,2-0,6 cm, este de culoarea pălăriei. Trama este albă sau concoloră, cu miros și gust de ridiche.

Prezintă basidiospori amiloizi, cu dimensiunea de 6-8,5 x 2,5-4 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 20.09.2013, Chițoc.

Fotografia 4.

Familia Physalacriaceae

Oudemansiella mucida (Schrad.) Höhn.

Specie frecventă, necomestibilă, saprofită, facultativ parazită lignicolă, găsindu-se în lunile august-noiembrie în păduri, pe lemn putred sau pe trunchiuri vii de foioase, exemplare izolate sau în grupuri.

Această specie are pălăria cu diametrul de 3-8 cm, de culoare albă, uneori cenușie sau brunie, foarte vâscoasă. Lamele sunt adnate, de culoare albă, distanțate. Piciorul are dimensiunea de 2-8 x 0,3-1 cm, de culoare albă, bulbos la bază, prevăzut cu inel striat în treimea superioară. Trama este de culoare albă, cu miros fad și gust dulce.

Basidiosporii sunt neamiloizi, sferici sau subglobuloși, cu dimensiunea de 15-18 x 13-16 μm. Cheilocistidele și pleurocistidele sunt rare, fusiforme sau utriforme, cu dimensiunea de 70-100 x 15-40 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 01.09.2013, Chițoc.

Familia Pluteaceae

Pluteus cervinus (Schaeff.) P. Kumm. (Fotografia 5)

Pluteus cervinus este o specie frecventă, comestibilă, saprofită lignicolă, se găsește în lunile mai-noiembrie pe lemn mort de foioase, pe cioate și ramuri groase.

Prezintă pălărie cu diametrul de 6-15 cm, de culoare brun-ciocolatie până la bej cu un mamelon evident și cuticulă fin fibriloasă. Lamele sunt libere, serate, albe până la roz murdar. Piciorul este de 5-14 x 0,8-2,5 cm, inițial alb, apoi brun spre partea inferioară. Trama este albă, cu gust și miros caracteristic de ridiche. Praful sporifer este de culoare albă.

Basidiosporii sunt eliptici de 7,5-9 x 5-6 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 5.

Familia Schizophyllaceae

Schizophyllum commune Fr. (Fotografia. 6)

Specie comună, necomestibilă, saprofită, facultativ parazită lignicolă, se întâlnește tot timpul anului în grupuri pe lemn de foiase, în păduri, cât și pe lemnul construcțiilor.

Corpul sporifer are diametrul de 1-4 cm și 1-2 cm înălțime, cu suprafața relativ convexă, în formă de evantai, este sesilă sau cu un picior foarte scurt. Fața superioară este foarte neregulată și ondulată, catifelată, albicioasă. Himenoforul este format din pseudolame dispuse radial și deseori despicate. Carnea este foarte subțire, tare și elastică, fără miros și gust perceptibile. Culoarea variază de la alb la gri cu nuanțe purpurii. Miros plăcut, gust dulce.

Prezintă spori crem-ocracei sau roz, de 6 x 2 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 6.

Familia atheliaceae

Plicaturopsis crispa (Pers.) D.A. Reid (Fotografia 7)

Specie frecventă în anumite zone, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, se găsește în lunile septembrie-decembrie în păduri de foioase, pe trunchiuri și ramuri moarte aflate în putrefacție (mai ales pe lemn de fag).

Plicaturopsis crispa prezintă basidiom aproape coriaceu, concoid, de 1-2 cm lățime; la început de consistență moale, lamaturitate dur și casant; la suprafață vilos, ușor zonat, de culoare ocru-brun, apoi brun-roșcat, cu marginea albă, ondulată, care devine cu timpul lobată. Himenoforul în formă de pliuri cu aspect lamelar, dichotomice, încrețite, albe sau albe-cenușii.

Praful sporifer este de culoare albă, amiloid; sporii albi, cilindrici drepți, de 3-4,5 x 1-1,5 μm.

Fotografia 7.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn în putrefacție, 11.09.2013, Chițoc.

Familia Cortinariaceae

Inculde specii de ciuperci ectomicorizante sau saprofite tericole, mai rar lignicole, muscicole sau turficole. Corpul sporifer prezintă pălăria și piciorul neseparabile. Piciorul este central, rareori excentric, lateral sau lipsește, cu sau fără resturi de velum generale sau velum partiale, sub formă de inel (cortina). Lamele sunt adnate, cu trama regulată, adeseori cu crisocistide, mai rar pleurocistide, iar la unele specii cistidele lipsesc.

Praful sporifer este brun-argilaceu, brun-tabac sau brun-ruginiu, rar cenușie-oliv. Basidiosporii sunt colțuroși, echinulați, verucoși, punctați sau cu suprafața netedă, cel mai adesea fără por germinativ. Hifele de obicei prezintă anse. În țara noastră au fost determinate până în prezent 12 genuri și 140 de specii (Gh. Sălăgeanu și colab., 1985).

Galerina marginata (Batsch) Kühner (Fotografia 8)

Este o specie frecventă, saprofită lignicolă, foarte toxică, mortală, consumul accidental determină manifestări specifice sindromului de tip faloidian. Se găsește în lunile august-octombrie în păduri, izolată sau în grup pe cioate și trunchiuri căzute.

Pălăria este convexă, până la plană, cu diametrul de 2-7 cm, higrofană, de culoare ocru-deschis, ocru-brun sau galben-brun, cu marginea striată. Lamele sunt adnate, ușor recurente, înguste, dese, de culoare ocru-gălbui. Praful sporifer este de culoare brun-roșcată, piciorul este cilindric, deschis la culoare deasupra inelului, spre bază brun-închis, vărgat, de 2-7 cm x 0,3-0,8 cm. Inelul este caduc, membranos sau fibrilos inițial deschis la culoare, apoi brun datorită sporilor. Trama este subțire, concoloră, cu miros și gust specific de făină.

Galerina marginata prezintă basidiospori oval-piriformi, cu suprafața verucoasă, de 8-10 x 5-6,5 μm. Cheiloscistidele sunt de 50-62 x 9-17 x 5-7 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 11.09.2013, Chițoc.

Fotografia 8.

Cortinarius venetus (Fr.) Fr. (Fotografia 9)

Specie micorizantă, necomestibilă. Corpul sporifer este neted, cu pălăria convexă, 2-5 cm în diametru. Cuticula fibriloasă-solzoasă. Piciorul este cilindric, fibrilos, uscat, gol. Prezintă cortină cu urme din partea de sus a piciorului. Carnea subțire, de culoare galbenă. Miros și gust slab.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 9.

Familia Inocybaceae

Inocybe geophylla var. lilacina (Peck) Gillet (Fotografia 10)

Specie frecventă, toxică, micorizantă cu lemn de esență tare, indivizii acestei specii cresc singuri, împrăștiați, frecvent în prezența Inocybe geophylla var . geophylla, după unii autori. Se găsește în lunile mai-noiembrie, în păduri de foioase și de rășinoase.

Pălăria are diametrul de 1.5-4 cm, în formă de clopot, mătăsoasă sau aproape netedă, de culoarea liliacului, dar de multe ori cu nuanțe de roz pestrițe , albiciosă , sau maronie. Lamele sunt adnate, inițial albe, ulterior ocru-tabac, iar în final gri. Piciorul 2-6,5 x 0,2-0,5 cm, alb, prevăzut cu o cortină, cu baza puțin clavată. Trama este de culoare albă cu gust dulce și miros spermatic puternic. Praful sporifer este de culoare alb-crem.

Basidiosporii sunt eliptici de 8-10 x 5-5,7 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 20.09.2013, Chițoc.

Fotografia 10.

Familia Agaricaceae

Include specii de ciuperci saprofite, micorizante, tericole, uneori coprofile, cu pălăria și piciorul ușor separabile sau neseparabile, de consistență cărnoasă. Pălăria este moale, cărnoasă, de obicei furfuracee, floculoasă sau scvamoasă, adeseori umbonată. Piciorul este central, cărnos, adesea cu structură fibroasă, prevăzut cu un inel membranos, uneori cu cortină de regulă lipsit de volvă. Lamele sunt subțiri, libere, mai rar adnate sau decurente, cu trama regulată sau încâlcită. Trama este cărnoasă, de obicei este albă, uneori cu vârsta sau în secțiune își modifică culoarea.

Hifele sunt formate din celule cu sau fără anse (bucle). Cistidele la unele specii sunt prezente, iar la alte specii lipsesc. Basidiile sunt relativ mici, cu 4 rar cu 2 basidiopspori. Praful sporifer este brun-purpuriu până la brun-sepia. Basidiosporii sunt bruni sau negricioși, netezi, de obicei binucleați, foarte rar uninucleați, cu perete simplu sau complex, cu sau fără por germinativ.

Macrolepiota procera var. procera (Scop.) Singer (Fotografia 11)

Este o specie frecventă, comestibilă (se consumă îndeosebi pălăria deoarece piciorul este fibros), saprofită, se întâlnește vara-toamna (iulie-octombrie), pe sol în păduri.

Prezintă o pălărie la început ovală, apoi etalată, cu diametrul de 10-30 cm, central mamelonată, brună, cu suprafața acoperită de scvame solzoase, groase, de culoare brună. Piciorul este separabil de pălărie, cilindric, unflat la bază, de 15-40 x 1-3 cm, fibros, fistulos, cenușiu, acoperit cu scvame fine în zig-zag de culoare brună (care imită pielea de șarpe).

Fotografia 11.

În partea superioară prezintă un inel, dublu, gros, mobil, albicios pe fața superioară și brun pe fața inferioară.

Trama este cărnoasă, moale și are miros plăcut și gust de miez de nucă. Regiunea prezintă lame de culoare alb-crem. Praful sporifer este alb.

Basidiosporii sunt ovali, hialini, de 15-20 x 10-13 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 20.09.2013, Chițoc.

Agaricus haemorrhoidarius Schulzer

Specie comună, comestibilă, saprofită, se găsește în lunile iulie-octombrie, prin păduri de foioase și rășinoase, adesea sub molid sau fag, pe soluri acide sau calcaroase.

Pălăria are diametrul de 4-10 cm, este de culoare brună-ocracee sau brun-închisă și prezintă scvame. Lamele sunt albe, apoi devin brun-rozii. Piciorul este mai bine deschis la culoare decât pălăria cu un inel mic, floculos-scvamos. Trama este mai mult sau mai puțin roșiatică cu miros agreabil. Praful sporifer este bruniu.

Basidiosporii sunt ovoizi, de 4,5-6 x 3-4 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 27.08.2013, Chițoc.

Agaricus sylvicola (Vittad.) Peck (Fotografia 12)

Specie saprofită, crește singură, împrăștiată, se găsește vara și toamna. Pălăria are diametrul de 5-18 cm, convexă la început, devenind plată, uscată, albicioasă, uneori cu pete gălbui. Lamele sunt libere de picior, sunt de culoare roz spre gri-roz, devenind maro în final. Când este tânără este acoperită de un văl parțial albicios sau cu pete gălbui. Piciorul are 5-20 cm lungime, până la 2,5 cm grosime, neted sau cu fibre fine sub inel, alb, în curs de dezvoltare de multe ori prezinta pete gălbui, prezintă un inel mare persistent, ușor îngroșat la bază. Trama este albă, adeseori se îngălbenește la secționare. Agaricus sylvicola are miros dulce atunci când este tânără și proaspătă, amintind de anason sau migdale, și gust plăcut. Sporii au culoare maro închis, dimensiuni de 5-7,5 x 3,5-4,5 μm, eliptici, netezi.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 12.

Parasola plicatilis (Curtis) Redhead, Vilgalys & Hopple (Fotografia 13)

Este o specie comună, necomestibilă, se poate confunda cu specia Coprinus auricomus, saprofită humicolă, se întâlnește în locuri ierboase, la marginea drumurilor, pajiști, poteci, în grupuri, în lunile mai-octombrie.

Pălăria are diametrul de 0,4-2 cm, inițial de culoare brun-portocalie catifelată, cu centrul brun-roșietic. Lamela sunt crem apoi gri și în final negricioase. Praful sporifer este de culaore neagră. Piciorul de 2-7 x 0,1-0,2 cm, hialin cu baza ușor îngroșată. Trama este hialină, cu reflexe rozii pe înălțimea piciorului, cu gust dulce, agreabil, cu miros slab.

Parasola plicatilis prezintă basidiospori cu dimensiunea de 9-11 x 8-10 x 6-6,8 μm, prezintă un por germinativ ușor excentric. Cheilocistidele sunt lageniforme-clavate, de 35-56 x 18-25 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 13.

Familia Bolbitiaceae

Bolbitius vitellinus (Pers.) Fr. (Fotografia 14)

Se găsește în iarbă sau peluze fertilizate, în special în zonele urbane, singură sau în grupuri. Este de culoare galbenă strălucitoare, cu vârsta culoare dispare, devin un alb șters, pălăria se aplatizează, iar canalele marginale devin evidente. Lamele sunt libere, de culoare galben-pal, devenind la rândul lor maro cu spori maturi. Această specie este fragilă, se rupe foarte ușor, se usucă la soare și poate trăi doar o zi. Pălăria are diametrul până la 50 mm, fiind în formă de ou în primele stadii, aplatizându-se la maturitate. Piciorul este central, cilindric, alb, fragil. Bolbitius vitellinus este o specie foarte toxică.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 14.

Familia Nidulariaceae

Include specii de ciuperci lignicole sau tericole, care prezintă corpuri sporifere mici, epigee, cupuliforme, globuloase, lenticulare, conice sau cilindrice, acoperite de un văl, numit epifragmă, care se rupe la maturitate și cade. Peridia este tare, iar gleba la început prezintă mai multe lacune lenticulare, apoi se disociază în numeroase peridiole libere, dispuse într-o masă de gelatină sau se fixează printr-un funicul lung și elastic, de peretele interior al peridiei. Peridiolele sunt discoidale sau lenticulare, cu una sau mai multe cămăruțe pline cu basidii și basidiospori, cu stratul extern colorat, uneori acoperite de o tunică albă. Basidiosporii sunt incolori, eliptici sau subglobuloși, cu suprafața netedă, sesili sau pedunculați, fixați la vârf sau lateral de basidie. Nu prezintă capilițiu.

Cyathus striatus (Huds.) Wild. (Fotografia 15)

Este o specie fecventă, necomestibilă, saprofită lignicolă, se găsește în lunile august-noiembrie, în grupuri pe sol sau pe lemnul putred și pe frunzele căzute din pădurile de foioase și de rășinoase. Se confundă uneori cu specia Crucibulum laeve, sau cu Cyathus olla care prezintă pereții interni netezi și crește pe sol.

Cyathus striatus prezintă basidiomul în formă de degetar, are 1-1,6 cm înălțime și este acoperit de o epifragmă (opercul) de culoare albă, caducă. Peridia este tare, brună-ruginie iar la exterior lânos-tomentoasă, este acoperită de peri mari, bruni. Peretele intern al peridiei inițial este alb, apoi devine cenușiu-negricios, este striat longitudinal cu suprafața glabră. Peridiolele sunt cenușii, biconvexe, cu tunică și funicul alb. Gleba este de culoare brun-negricioasă.

Basidiosporii sunt eliptici, de 15-22 x 3,5-12 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 27.08.2013, Chițoc.

Fotografia 15.

Familia Tricholomataceae

Include specii de ciuperci tericole sau lignicole, adeseori pe resturi de plante ierboase în putrefacție, uneori parazite pe corpuri sporifere de la specii din familia Russulaceae sau pe plante superioare, mai rar ectomicorizante.

Corpul sporifer este diferențiat în pălărie și picior neseparabile, mai rar concoid, spatuliform, disciform sau cupuliform, cu sau fără velum generale sau partiale.

Pălăria poate fi cărnoasă, până la membranoasă, conică, campanulată, convexă plană sau infundibuliformă. Piciorul este cărnos, cartilaginos, cornos sau fibros, central, excentric sau lateral, uneori absent, adesea subțire, rar cu inel. La unele specii secretă un latex alb sau colorat. Lamele sunt de obicei adnate, uneori libere, sinuate, emarginate sau decurente.

Trama este cărnoasă, poate avea un gust amar, acrișor sau aromat. Hifele prezintă celule cu sau făra anse (bucle), iar cistidele pot fi prezente sau absente. Basidiile prezintă 2-4 sterigme pe care se găsesc basidiospori cu suprafața netedă, punctați, echinulați sau verucoși, fără por germinativ. Praful este de culoare albă, foarte rar roz, crem, galben-ocru deschis, brun-cenușiu sau cenușiu deschis.

Din această familie au fost semnalate în țara noastră 56 de genuri cu 272 de specii (Gh. Sălăgeanu și colab., 1985).

Clitocybe inversa Kumm. (Fotografia 16)

Specie saprofită, crește împrăștiată sau în grupuri pe sol pe resturi de plante ierboase, fructe și frunze căzute.

Pălăria are 4-8 cm în diametru, de culoare galben-roșcată sau de un roșu-brun. Lamele sunt de un palid portocaliu sau roșcate. Piciorul este de 3-5 x 0,4-0,6 cm, de culoarea pălăriei. Sporii sunt de 4-5 x 3,5-4 μm punctați sau rugoși. Pulpa este subțire, albicioasă.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 16.

Gymnopus dryophilus (Bull.) Murrill (Fotografia 17)

Specie saprofită, comestibilă, facultativ parazită.

Pălăria are 2-5 cm în diametru, este convexă, de culoare brun-castaniu, galben-brun, palid-carneu sau ocraceu. Lamele albe, uneori alb-gălbui, dese. Piciorul de 4-8 x 0,2-0,4 cm, de culoarea pălăriei. Sporii au dimensiuni de 5-6 x 2-3 μm.

Până de curând, a fost cel mai frecvent cunoscut sub numele de Collybia dryophila.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 17.

Tricholoma columbetta (Fr.) P. Kumm. (Fotografia 18)

Este o specie comestibilă, micorizantă, se găsește în păduri de foioase pe sol, vara târziu și toamna devreme.

Pălăria are 5-10 cm în diametru, albă ca zăpada, mătăsoasă, uneori cu pete verzui sau roz, plană. Lamele sunt albe, dese. Piciorul de 7-12 x 1-2 cm, alb, pătat la bază în albastru-verzui. Trama este albă, fermă. Nu prezintă gust și miros distinctiv.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 20.09.2013, Chițoc.

Fotografia 18.

Familia Psathyrellaceae

Coprinellus micaceus (Bull.) Vilgalys, Hopple & Jacq. Johnson (Fotografia 19)

Specie saprofită, crește în grupuri pe lemn în descompunere, făcând ciupercile să pară tericole. Se găsesc primăvara, vara și toamna, uneori chiar și iarna.

Pălăria de 2-15 cm, ovală la ciupercile tinere, apoi se extinde, devine în formă de clopot, de culoare maro-roșcat, chihlimbar, din ce în ce mai palidă cu vârsta. Lamele atașate sau libere, albe, devenind maronii, apoi negre. Piciorul are 2-8 cm lungime, 3-6 mm grosime, egal, alb, fibros și gol. Trama este albă până la galben pal, subțire și moale. Nu prezintă gust și miros distinctiv. Sporii netezi, de 7-11 x 4-7 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 27.08.2013, Chițoc. Fotografia 19.

Familia Strophariaceae

Hypholoma fasciculare (Fr.) P. Kumm. (Fotografia 20)

Specie comună, saprofită, facultativ parazită, toxică, provoacă diaree și stări de vomă, după 30 de minute până la 3 ore de la consum. Hypholoma fasciculare se găsește în lunile aprilie-decembrie, pe lemn de foioase și de rășinoase.

Pălăria este mai puțin cărnoasă, de culoare galben-sulfurie, în partea centrală mai mult sau mai puțin ruginie, cu diametrul de 3-7 cm. Lamele sunt strânse, de culoare galben-sulfuriu, apoi verzui, iar în final devin violacee-negricioase. Piciorul este de culoarea pălăriei de 5-10 x 0,4-0,6 cm, la bază portocaliu, la vârf cu resturi de culoare alb-gălbuie de cortină.

Fotografia 20.

Trama este cărnoasă de culoarea sulfului, cu miros fad și gustul foarte amar. Praful sporifer este negricios cu reflexe violacee. Basidiosporii sunt de 6-7 x 3,5-4,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 21.08.2013, Chițoc.

Familia Marasmiaceae

Marasmius epiphyllus (Pers.) Fr. (Fotografia 21)

Specie fără valoare alimentară, saprofită, crește pe lemn și material vegetal în descompunere (pe nervurile și pețiolul frunzelor căzute), se întâlnește vara târziu și toamna, în păduri umbroase. Joacă un rol esențial în ecosisteme împădurite, contribuind la descompunerea stratului de gunoi de la sol.

Pălăria are 5-8 mm în diametru, de culoare albă, puțin zbârcită. Lamele sunt albicioase, distanțate, aproape decurente. Piciorul are 1-2 cm lungime, pruinos, la vârf albicios, iar spre bază bruniu. Sporii de 8,5-10 x 3,5-4 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 21.08.2013, Chițoc.

Fotografia 21.

Ordinul Boletales

Familia Hygrophoropsidaceae

Hygrophoropsis aurantiaca (Wulfen) Maire (Fotografia 22)

Specie frecventă, saprofită lignicolă, comestibilă în stadiul tânăr, cu valoare alimentară mediocră. Poate fi confundată cu Omphalotus olearius, care este toxică. Se găsește în lunile septembrie-noiembrie pe lemn putred, în păduri de rășinoase.

Prezintă pălăria cu diametrul de 2-6 cm, inițial convexă, ulterior ușor adâncită, de culoare galben-portocalie, cu suprafața fin tometos-catifelată. Lamele sunt decurente, bifurcate, ușor separabile de pălărie, de culoare galben-portocalie. Sporograma este crem-albicioasă. Piciorul are dimensiunea de 3-5 x 0,5-1 cm, dispus central sau puțin excentric, de culoare galben-portocalie. Trama este moale, palid galben-portocalie și brunie în picior.

Hygrophoropsis aurantiaca are basidiosporii elipsoidali, cu dimensiunea de 6-7,8 x 3,5-5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 21.08.2013, Chițoc.

Fotografia 22.

Familia Sclerodermataceae

Include specii de ciuperci tericole, ectomicorizante. Peridia este tare, sfărâmicioasă, iar la maturitate se deschide la partea superioară printr-o ruptură neregulată. Gleba este cărnoasă, de culoare deschisă compartimentată prin cordoane sterile, în numeroase cămăruțe pline, puțin distincte sau individualizate în pseudoperidiole. La maturitate au culoarea brună sau neagră, pulverulentă, lipsită de capilițiu. Basidiile sunt împrăștiate neregulat în masa glebei. Basidiosporii sunt mari, verucoși, echinulați sau reticulați.

Scleroderma citrinum Pers. (Fotografia 23)

Este o specie mai puțin frecventă, ectomicorizantă, toxică. Consumată în cantități mari produce stări de vomă, greață și pierderea cunoștinței, perioada de latență fiind de la 30 minute la 3 ore. Se găsește pe soluri acide, îndeosevi pe pantele însorite, în lunile iulie-octombrie.

Basidiomul este sferic, sesil, cu diametrul de 5-10 cm. Are culoarea galbenă sau galben-brună. Exoperidia prezintă numeroase proeminențe poligonale, de culoare mai închisă. La maturitate peridia se deschide la vârf, printr-un orificiu cu aspect neregulat. Inițial gleba este de culoare alba roz, iar apoi devine negricioasă-albăstruie, cu miros de cauciuc. Piciorul este foarte redus, fiind însoțit de cordoane miceliene. Praful sporifer este oliv-închis.

Prezintă basidiospori sferici, bruni, reticulați de 9-13 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 21.08.2013, Chițoc.

Fotografia 23.

Ordinul Polyporales

Familia Fomitopsidaceae

Fomitopsis pinicola (Sw.) P. Karst.

Specie frecventă, necomestibilă, saprofită, facultativ parazită, prezentă tot timpul anului.

Basidiomul este peren, are aspect de copită, este sesil, brăzdat-zonat, inițial de culoare gălbuie sau ruginie, ulterior roșietică, brună sau negricioasă, cu suprafața lucioasă și cu diametrul între 6 și 30 cm. Marginea basidiomului este pubescentă, galbenă sau roșie. Trama este dură de culoare albă sau galben-sulfurie, cu miros plăcut. Tuburile sunt stratificate, cu pori de culoare alb sau galben-sulfuriu, care în stare proaspătă la atingere se colorează mai mult sau mai puțin roșietic și secretă exudate sub formă de picături incolore.

Basidiosporii sunt de 6-8 x 3,5-4 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 22.04.2014, Chițoc.

Laetiporus sulphureus (Bull.) Murrill (Fotografia 24.)

Este o specie frecventă, parazită, cu valoare alimentară scăzută din cauza consistenței lemnoase și a gustului amar, consumată doar în stadiul tânăr. Este prezentă tot timpul anului pe trunchiuri de diferite foioase, grupate în numeroase exemplare suprapuse.

Corpul sporifer este anual, cărnos, moale, în formă de limbă sau semicircular, cu diametrul de 10-30 cm grosimea de 1-4 cm, cu marginea relativ ondulată și crestată. Fața superioară ondulată, radiar-zbârcită, pruinoasă inițial portocalie-aprins, ulterior galben-roșcat sau albicioasă. Himenoforul prezintă pori mici, cu diametrul de 0,3-0,8 mm, de culoare gălbuie (asemănătoare sulfului). Trama este gălbuie în stadiul tânăr, moale, fragilă, friabilă prin uscare, apoi albă, suculentă cu miros plăcut, gust acrișor, mai târziu toată ciuperca devine fibroasă, cu gust iute și miros de tanin.

Laetiporus sulphureus prezintă spori ovoizi sau elipsoidali, gălbui, unigutulați, de 5-7 x 3,5-4,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 27.08.2013, Chițoc.

Fotografia 24.

Daedalea quercina (L.) Pers. (Fotografia 25)

Specie frecventă, necomestibilă, saprofită, facultativ parazită, prezentă tot timpul anului, în grupuri pe lemn de stejar (Quercus robur), foarte rar pe alte specii de foioase (Castanea sativa – castan comestibil).

Daedalea quercina prezintă basidiom peren, format din mai multe exemplare imbricate, cu formă de consolă, de 4-12 x6-20 x 2,5 cm, cu suprafața zonată, rugoasă, glabră sau slab pubescentă, de culoarea plutei, cu miros agreabil și gust amărui. Himenoforul este labirintiform, aproape lamelar, de culoarea plutei. Cistidele sunt fusiforme, iar basidiosporii sunt de 6-7,6 x2,5-3,7 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 22.04.2014, Chițoc.

Fotografia 25.

Familia Polyporaceae

Include specii de ciuperci saprofite, parazite sau facultativ-parazite, în general lignicole, care prezintă corpuri sporifere anuale sau perene, cu consistență coriacee, suberoasă sau lemnoasă, rar cărnoasă, resupinate, întinse și alipite de substrat, întins-răsfrânte sau în formă de evantai, consolă sau copită, uneori concoide, spatuliforme, pulvinate, semipulvinate, sesile sau cu picior lateral (excentric) saun central.

Himenoforul este de regulă tubuliform, uneori labirintiform, lamelar, țepos sau irpecoid. Tuburile sunt sudate între ele, stratificate sau adâncite în tramă, formând un strat distinct.

Trama este albă sau colorată, cu structură omogenă sau heterogenă, de consistență coriacee, suberoasă sau lemnoasă, uneori cărnos-spongioasă. Spinulii și cistidele adeseori sunt prezente. Basisiosporii sunt ovali, elipsoidali, cilindrici, alantoizi sau aproape sferici, în general hialini, rareori colorați.

Trametes hirsuta (Wulfen) Pilát (Fotografia 26)

Această specie este comună, saprofită lignicolă, fără valoare alimentară, produce putregaiul alb al lemnului. Este întâlnită tot timpul anului solitară sau în grupuri imbricate, pe lemnul uscat al foioaselor.

Corpul sporifer este aspru păros, inițial gălbui, cenușiu-albicios sau roșcat, ulterior brun sau cenușiu-negricios, semicircular sau reniform, de 1,5-5 x 3-10 x 0,5-1 cm, cu marginea subțire, deschisă la culoare, la bătrânețe lobată și puțin recurbată. La început sunt moi, apoi devin tari, coriacee. Trama este albicioasă, moale la început, apoi coriacee, uscată, himenoforul prezintă tuburi sporifere, de 2-4 mm. Porii sunt rotunzi, la maturitate unghiuloși sau neregulați, albicioși, apoi gălbui-cenușii.

Sporii sunt elipsoidali sau cilindrici, hialini, albi în masă, de 5-8 x 1,5-2,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 22.04.2014, Chițoc.

Fotografia 26.

Trametes gibbosa (Pers.) Fr. (Fotografia 27)

Specie comună, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, produce putregaiul alb al lemnului, se găsește tot timpul anului, pe trunchiuri de foioase, solitar sau în grupuri imbricate.

Corpul sporifer este anual, semicircular, sesil, izolat, imbricat, cu diametrul de 8-20 cm. Suprafața este zonată, pubescentă, albă, albicioasă, apoi cenușie-brunie, înverzindu-se cu vârsta din cauza algelor epifite. Trama este suberoasă, compactă, albă. Himenofor cu tuburi sporifere lungi, de 4-15 mm, cu pori largi, de 0,3-0,5 mm, de culoare albă.

Această specie prezintă spori hialini, cilindrici, de 3,5-5 x 2-2,3 μm. Nu prezintă cistide.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 11.09.2013, Chițoc.

Fotografia 27.

Daedaleopsis confragosa (Bolton) J. Schröt. (Fotografia 28)

Specie frecventă, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, produce un putregai alb al lemnului. Se întâlnește tot timpul anului pe lemn de foioase.

Basidiomul este anual, reniform, sesil, dispus izolat sau imbricat, cu diametrul de 6-9 cm, gros de 1-4 cm, cu suprafața plană sau puțin bombată, glabră, ușor concentric zonată, inițial de un alb-carneu, poi brun-roșietică până la negru. Tuburile sunt de 5-12 mm, unistratificate cu porii linear-alungiți, câte 1-2 pe mm, uneori prelungiți sub formă de lame, labirintiformi, la început albicioși, apoi roșiatici sau brun-roșiatici, iar la frecare în stare proaspătă se înroșesc. Fotografia 28.

Basidiosporii sunt hialini, îngust-cilindrici, de 7-11 x 2-3 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 11.09.2013, Chițoc.

Fomes fomentarius (L.) J.J. Kickx. (Fotografia 29)

Este o specie comună, fară valoare alimentară, saprofită, facultativ parazită lignicolă, prezentă tot timpul anului, pe trunchiuri vii de foioase, în special pe fag (Fagus) și mesteacăn (Betula).

Fomes fomentarius prezintă corp sporifer peren, sesil, în formă de copită, mare, ondulat și zonat concentric, brun, apoi sur-deschis, deseori neregulat, cu diametrul de 5-40 cm, grosimea de 10-20 cm, izolat sau etajat. Fața superioară concentric zonată, glabră, cenușie-albicioasă, brună, brună-închis sau neagră, cu striații gri. Trama este compactă, suberoasă, fibroasă, pufoasă la tăiere, brun-ruginie sau brun-roșcată, zonată. Mirosul este plăcut, iar gustul amărui. Himenofor inițial este albicios, ulterior brun, cu tuburi sporifere stratificate, fiecare strat gros de 2-6 mm, de culoare crem, apoi brună. Porii simt concolori cu trama, gri-deschis, dar, când sunt atinși, devin maronii.

Sporii sunt mari, elipsoidali, hialini, gălbui, 15-19 (24) x 5-8 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 27.08.2013, Chițoc.

Fotografia 29.

Trametes versicolor (L.) Lloyd (Fotografia 30)

Specie comună, făra valoare alimentară, saprofită lignicolă, se găsește tot timpul anului, solitară sau în grupuri imbricate, pe lemnul uscat al foioaselor și mai rar, al coniferelor; poate fi întâlnită și pe structurile de lemn ale construcțiilor.

Corpul sporifer este peren, sesil, concrescut labază cu alte exemplare dispuse imbricat, în formă de rozetă, adeseori cu marginea ondulată sau lobată, foarte subțire, concoid, de 1-3 mm și cu diametrul de 1-6 cm. Suprafața prezintă zone concentrice, de diverse culori (brune, cafenii, verzui, cenușii, gălbui), este fin catifelată și mată. Deseori, este acoperită de alge verzi. Trama este albă, coriacee. Mirosul este plăcut.

Himenoforul prezintă tuburi de 1-2 mm, albe sau albicioase. Porii sunt mici, rotunzi, circulari sau unghiuloși, la început albi, apoi gălbui-roșietici.

Sporii acestei specii sunt cilindrici, ușor arcuați, cu dimensiuni de 5-7 x 5-2,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 30.

Trametes ochracea (Pers.) Gilb. & Ryvarden (Fotografia 31)

Este o specie frecventă, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, se găsește tot timpul anului în grupuri, imbricat, pe lemn de foioase, rar de rășinoase.

Trametes ochracea prezintă basidiomul sesil, semicircular, concoid sau în formă de evantai, dispus izolat sau concrescut lateral, fin pubescent sau tomentos, de 1-3 x 2-7 x 0,3-0,7 cm, concentric zonat, de un galbem roșcat, cu zonele mai deschise sau mai închise la culoare. Tuburi de 2-4 mm lungime, cu porii rotunzi-colțuroși, albicioși, apoi cenușii, câte 3-4 pe mm. Trama albă, cu o dungă de culoare neagră la contactul cu trama mediană. Basidiosporii sunt hialini, cilindrici, de 5,5-7 x 2,5-3 5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 31.

Coriolopsis gallica (Fr.) Ryvarden (Fotografia 32)

Specie în general frecventă, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, se găsește în lunile martie septembrie, pe lemn de foioase (mai ales pe Fagus, Fraxinus, Populus, Ulmus). Produce un putregai alb al lemnului. Poate fi confundată cu specia Coriolopsis trogii.

Basidiomul este pileat, concoid sau semicircular, de 1-7 x 2-15 x 0,5-1 cm, de obicei în grupuri imbricate cu porțiunile intermediare resupinate, strâns lipite de substrat. Partea externă tomentoasă, mai mult sau mai puțin zonată, inițial de culoare brună, apoi brun-roșcat sau cenușiu-închis. Trama se înnegrește în contact cu KOH. Tuburile au până la 15 mm, cu porii rotunzi-colțuroși, cu diametrul de 1-3 mm, de culoare brun-gri, uneori alungiți. Basidiosporii sunt hialini, cilindrici, de 7-14 x 3-5 5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 32.

Familia ganodermataceae

Ganoderma lucidum (Curtis) P. Karst. (Fotografia 33)

Specie puțin frecventă, fără valoare alimentară, saprofită, facultativ parazită, se găsește tot timpul anului, în pădurile de foioase și, mult mai rar, în cele de conifere, pe cioate sau rădăcini intrate în putrefacție.

Corpul sporifer este peren, reniform, convex, cu diamtrul de 3-10 cm, grosimea de 2-15 cm. Fața superioară este netedă, lucioasă, neregulată și ondulată, împărțită în multe inele de creștere concentrice care au nuanțe diferite de la oranj spre roșu-închis, cu margine albicioasă sau gălbuie la exemplare tinere.

Piciorul este central sau excentric, cilindric, lung de 5-8 cm, cu o crustă lucioasă, concolor cu pălăria, neregulat și foarte consistent. Trama este suberoasă, zonată, de culoare bej spre brun-deschis, cu miros plăcut.

Himenoforul prezintă tuburi sporifere stratificate cenușii-brunii, lungi de 0,5-2 mm, prevăzute cu pori mici (cu diametrul de 0,1-0,2 mm), circulari, în stadiul tânăr albicioși, se brunifică la atingere.

Sporii sunt trunchiați la bază, verucoși, galbeni, bruni, de 10 x 7 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe cioată, 11.09.2013, Chițoc.

Fotografia 33.

Ordinul Russulales

Familia Russulaceae

Include specii de ciuperci tericole, ectomicorizante, cu pălăria și piciorul neseparabile, lipsite de volvă, inel sau cortină. Pălăria este convexă, apoi plană, uneori este adâncită la centru, de obicei viu colorată. Lamele sunt libere, adnate, sau decurente, mai mult sau mai puțin îngroșate, egale sau inegale, uneori bifurcate, rar elastice, albe, crem sau ocru, mai rar viu colorate (galben-sulf, portocaliu, roșu), cu trama regulată și cu muchia homomorfă sau heteromorfă.

Piciorul este cilindric, central, de obicei este scurt și gros, plin, adeseori spongios sau găunos. Trama este cărnoasă cu consistență granulară, sfărâmicioasă, constituită din celule sferice (sferociste), însoțite de filamente subțiri, uneori de vase secretoare de latex, cu gust dulce, amar sau pișcător. Praful sporifer este alb, crem, galben-auriu sau ocru. Basidiosporii sunt sferici sau elipsoidali, verucoși, echinulați sau reticulați, mai rar aproape netezi, cu ornamentații amiloide. Cistidele de regulă sunt prezente, la vârf cu apendice de formă variabilă. În țara noastră au fost semnalate două genuri cu 111 specii (Gh. Sălăgeanu și colab., 1985).

Russula vesca Fr. (Fotografia 34)

Specie comestibilă, micorizantă, foarte frecventă, se găsește în lunile mai-octombrie, în grupuri între castani și stejari.

Pălăria are 5-10 cm în diametru, oarecum sferică la început, mai târziu devine turtit convexă, variabilă în culoare, brun-ocracee, carnee sau roz-brunie, cu pielița ușor separabilă de carne, spre marginea pălăriei retrasă, lăsând carnea descoperita.. Trama este cărnoasă, albă, cu gust de alune, fără miros. Piciorul este alb, de 3-10 cm lungime și 1,5-2,5 cm diametru. Lamele au culoare albă, adeseori sunt punctate în ruginiu. Sporii sunt ovoizi, de 6,4-8 x 5,3-5,8 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 34.

Russula nobilis Velen. (Fotografia 35)

Specie micorizantă cu fagul (Fagus), necomestibilă, probabil otrăvitoare în cantitate mare, dar nu letală. Simptomele sunt în general de natură gastrointestinală: diaree, vărsături și crampe abdominale.

Pălăria este de culoare roșie sau roz, de 3-6 cm, convexă, plană, și ușor lipicioasă. Piciorul este de 2-5 cm lungime, 1-1,5 cm lățime, cilindric și alb. Lamele sunt strict distanțate, rotunjite și albe, de multe ori cu un luciu albastru-verde slab.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 35.

Ordinul Corticiales

Familia Corticiaceae

Corticium laeve Fr. (Fotografia 36)

Specie saprofită, se dezvoltă pe lemn în putrefacție. Bazidiocarpul este membranos, cu marginea franjurată, albă. Suprafața fertilă ceracee, albă, până la brun-alutacee. Bazidiile sunt însoțite cistidiole fusiforme, puțin emergente. Hifele prezintă anse. Trama este moale. Sporii netezi.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 15.09.2013, Chițoc.

Fotografia 36.

Ordinul Hymenochaetales

Familia Schizoporaceae

Basidioradulum radula (Fr.) Nobles (Fotografia 37)

Specie frecventă, fără valoare alimentară, saprofită lignicolă, se găsește în lunile iulie-noiembrie, pe lemn de foioase, mai rar de rășinoase.

Basidiomul este resupinat, membranos sau coriaceu, pruinos, la început neted, apoi odontoid sau raduloid, alb, apoi de un ocru palid, cu marginea viloasă. Himenofor raduloid, alb, apoi gălbui. Basidiosporii sunt hialini, aproape cilindrici, de 7-11 x 3-4 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe lemn, 11.09.2013, Chițoc.

Fotografia 37.

Familia Hymenochaetaceae

Phellinus pomaceus (Pers.) Maire (Fotografia 38)

Specie frecventă, fără valoare alimentară, saprofită, facultativ parazită, prezentă tot timpul anului pe trunchiuri de foioase, mai ales pe specii ale genului Prunus, rareori pe păr (Pyrus) și măr (Malus).

Basidiomul are formă de copită, întins-răsfrânt sau resupinat, sesil, izolat sau în grupuri, plurianual, de 1-5 x 2-8 x 1-6 cm, cu marginea rotunjită, cenușie pubescentă, în rest brun- cenușiu, glabru, mai mult sau mai puțin crăpat. Trama este lemnoasă, brună sau ruginie, la început suberoasă. Tuburile sunt brune-roșcate, de până la 15 mm lungime, cu porii rotunzi, sau unghiuloși, pruinoși, de un palid brun sau cenușiu-scorțișoriu, 5-6 pe mm, uneori alungiți.

Presintă spinuli acuminați, ovoidal-unflați, brun-roșcați, de 12-20 x 5-8 μm. Basidiosporii sunt gălbui, elipsoidali, cu peretele ușor îngroșat, de 5,5-6,5 x 4,5-5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 38.

Phellinus igniarius (L.) Quél. (Fotografia 39)

Este o spcie frecventă, fără valoare alimentară, parazită, foarte dăunătoare pentru foioase și în special pentru sălcii. Se găsește tot timpul anului, pe trunchiuri de foioase. Provoacă un putregai specific, albicios. Miceliul pătrunde prin răni până la centrul lemnului, producând un putregai albicios, apoi ușor roșiatic.

Corpul sporifer este foarte tare și lemnos, inițial aproape rotund, ulterior în formă de copită, cu puține șanțuri concentrice zonale, cu dimensiuni de 1-13 x 2-25 x 1-12 cm, brun-negricios sau cenușiu-negricios. Când îmbătrânește, începe să se crape și să fie acoperit de plante parazite și de mușchi. Trama este suberoasă, lemnoasă, coriacee, zonată, dură, brun-roșcată, cu gust amar. Tuburile și porii au o culoare bun-roșcată, sunt dispuse în straturi, câte unul în fiecare an. Sporii sunt globuloși, hialini, unigutulați, de 4,5-6 x 4,5-5,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe trunchi, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 39.

SUBCLASA PHALLOMYCETIDAE

Ordinul Geastrales

Familia Geastraceae

Geastrum triplex Jungh. (Fotografia 40)

Specie frecventă, necomestibilă, saprofită tericolă, se găsește în lunile august-noiembrie, pe sol, prin făgete și molidișuri.

Basidiomul este inițial globulos sau bulbiform, ulterior stelat, nehigroscopic. Endoferidia sesila, sferică, netedă, cu guler labază provenit din stratul intern și cărnos al exoperidiei. Exoperidia este stelată, cu 5-8 segmente, de un brun-roșiatic închis, scorțoasă și cu crăpături. Basidiom deschis cu dimensiuni de 6-12 cm ca diametru. Peristomul la bază cu o zonă orbiculară bine delimitată, de până la 14 mm. Columela sferică, ajunge până la jumătatea endoperidiei. Fotografia 40.

Basidiosporii sunt sferici, bruni, verucoși, de 4,5-5,5 μm. Capilițiul este de culoare brună, neramificat.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 01.09.2013, Chițoc.

Geastrum corollinum (Batsch) Hollós. (Fotografia 41)

Spre deosebire de alte ciuperci, aceasta se poate mișca. Cu o tendință puternică de a absorbi apă, straturile exterioare se întind când plouă. Corpul sporifer are formă de ceapă când este închis, dar atunci când se extinde straturile exterioare se despart în 6-10 „raze de stele” care se deschis spre exterior cu destulă putere pentru a împinge la o parte frunzele, ridicând sacul sporifer mai sus de resturile din jur. Razele se apropie atunci când se usucă și sacul coboară. Această specie este de culoare maro deschis, cu un strat interior albicios.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 41.

Geastrum rufescens Pers. (Fotografia 42)

Specie saprofită. Endoperidia persistentă, scurt pedunculată, adăpostește gleba, cu apofiză la bază. Peristomul este neted, fimbriat. Bazidiocarpul nefornicat, de 7 cm diametru, brun-roșiatic. Apofiza puțin evidentă. Peristomul fără aree la bază. Exoperidia divizată în 7-10 lobi, fisurați. Sporii de 4,5 μm.

Material examinat: pădure de foioase, pe sol, 01.09.2013, Chițoc.

Fotografia 42.

CAPITOLUL V

ANALIZA TAXONOMICĂ ȘI ECOLOGICĂ A SPECIILOR DE MACROMICETE DIN PĂDUREA CHIȚOC JUDEȚUL VASLUI

V.1. Analiza taxonomică

Pentru analiza taxonomică și ecologică a macromicetelor din Pădurea Chițoc – județul Vaslui am realizat colectări în câteva zone pe care le-am considerat reprezentative. Am urmărit acoperirea unor suprafețe cât mai mari și cât mai diversificate, am realizat colectări din zone însorite, întunecoase, de pe versanți cu înclinare diferită, din centrul și de la marginea pădurii, cât și din zone în care este vizibil impactul antropic din apropierea drumurilor sau a așezarilor umane.

Macromicetele colectate din zona Chițocului, județul Vaslui, însumează 45 de specii aparținând unei singure încrengături, și anume Basidiomycota, două clase, 7 ordine și 25 de familii.

Cele mai reprezentative ordine sunt: Agaricales (51,11%, reprezentat de 15 familii și 23 de specii), Polyporales (24,44%, reprezentat de 3 familii și 11 specii), Hymenochaetales (6,66%, reprezentat de 2 familii și 3 specii), Geastrales (6,66% reprezentat de o familie și 3 specii), Boletales (4,44%, reprezentat de 2 familii și 2 specii), Russulales (4,44%, reprezentat de o familie și 2 specii), și Corticiales (2,22%, reprezentat de o familie și o singură specie).

Grafic nr. 1

Analizând proporția familiilor, am constatat că ponderea cea mai mare o au familiile: Polyporaceae (7 specii), Agaricaceae (4 specii), Mycenaceae (3 specii), Tricholomataceae (3 specii), Fomitopsidaceae (3 specii), Geastraceae (3 specii), Cortinariaceae (2 specii), Russulaceae (2 specii), Hymenochaetaceae (2 specii), Fistulinaceae, Physalacriaceae, Pluteaceae, Schizophyllaceae, Atheliaceae, Inocybaceae, Bolbitiaceae, Nidulariaceae, Psathyrellaceae, Strophariaceae, Marasmiaceae, Hygrophoropsidaceae, Sclerodermataceae, Ganodermataceae, Corticiaceae și Schizoporaceae (cu câte o specie).

Grafic nr. 2

V.2. Analiza ecologică

După modul de nutriție și substratul pe care se dezvoltă, luând în considerare categoriile ecologice propuse de R. Heim, G. Becker, Gh. Sălăgeanu si T. Chifu, macromicetele din zona Chițoc pot fi încadrate în următoarele categorii:

SAPROFITE (S.)-se hrănesc cu substanțe organice din substraturi în descompunere, lipsite de viață:

Tericole (St.)-trăiesc pe solul bogat in humus, in păduri;

Lignicole (Sl.)-se dezvoltă pe ramuri si trunchiuri moarte;

Foliicole (Sp.)- trăiesc pe frunzele căzute;

Coprofile (Sc.)- se dezvoltă pe bălegar;

PARAZITE (P.)-se hrănesc cu substanțe organice care provin din țesuturi vii:

Lignicole (PI.)-cresc pe arbori vii;

Mycofile (Pmyc.)-cresc pe alte ciuperci.

SAPROPARAZITE (SP)-se dezvoltă ca parazite pe plante vii și ca saprofite după moartea acestora:

Lignicole (Spl.)-trăiesc ca parazite pe arbori vii și ca saprofite după moartea acestora ;

SIMBIONTE (Mr)-realizează simbioze cu rădăcinile plantelor ierboase sau lemnoase.

Analizând spectrul ecologic se constată că cel mai bine reprezentate sunt speciile saprofite lignicole (35,55%), majoritatea aparținând familiilor Polyporaceae și Mycenaceae, și saproparazite lignicole (22,22%) printre care familiile Fistulinaceae, Physalacriaceae, Schizophyllaceae, Tricholomataceae, Strophariaceae, Fomitopsidaceae, Polyporaceae, Hymenochaetaceae.

Speciile saprofite tericole (20%) sunt reprezentate prin familiile Agaricaceae, Bolbitiaceae, Tricholomataceae și Geastraceae, speciile micorizante (13,33%) prin familiile Cortinariaceae, Inocybaceae, Sclerodermataceae și Russulaceae, speciile saprofite foliicole (4,44%) prin familiile Tricholomataceae și Bolbitiaceae, iar speciile parazite (4,44%) prin familiile Tricholomataceae și Strophariaceae.

Grafic nr.3

Utilizând clasificarea macromicetelor din punct de vedere al formelor biologice propuse de Gh. Sălăgeanu și Anișoara Sălăgeanu, macomicetele din regiune pot fi încadrate în următoarele bioforme:

Mycetogeobionta:

-saprobionta (Gs.)- ciuperci saprofite, la care miceliul este în sol sau în locuri cu descompuneri avansate de resturi de plante ierboase, frunze, fructe.

-micorrhiza (Gm.)- ciuperci micorizante, simbionte.

-micetotherophyta (Th.) -ciuperci cu viața scurtă de numai câteva ore.

Micetoendobionta:

-endoxilobionta (Ex.)- ciuperci care trăiesc în corpul plantelor lemnoase.

-endomicobionta (Em.)- ciuperci care trăiesc în corpurile sporifere ale altor ciuperci.

Micetoepibionta:

-epixilobionta (Epx.)- ciuperci la care ciclul vital se desfășoară numai pe lemn mort.

Pe lângă acesta, există și categorii intermediare, cum ar fi Ex-Epx și Gs-Epx.

Din analiza spectrului bioformelor se constată predominanța speciilor din micetoepibionta (48,88%), mycetoepixilophyta fiind reprezentată în proporție de 28,88% (13 specii), iar categoriile intermediare Ex-Epx și Gs-Epx în proporție de 17,77% (8 specii) și respectiv 2,22% (o specie). Micetogeobionta este reprezentată în proporție de 40% cu forme saprobionte (10 specii), micorizante (6 specii) și micetoterofitele (2 specii). Urmează micetoendobionta (11,11%), unde sunt include doar 5 specii de endoxilobionte.

Grafic nr.4

CAPITOLUL VI

VALORIFICAREA ȘI UTILIZAREA MACROMICETELOR ÎN ZONA INVESTIGATĂ

VI.1. Valorificarea economică

Ciupercile constitue un grup aparte, diferit de plante deoarece nu conțin clorofilă. Există peste 100.000 de specii de ciuperci. Deoarece acestea nu conțin clorofilă în componențlor, ele nu-și pot produce propria hrană. Din acest motiv ele se hrănesc cu hrană organică.

Varietățile comune de ciuperci sunt surse importante de vitamine, proteine, acizi grași nesaturați și fibre, au un conținut mare de carbohidrați, iar recent s-a descoperit că au și proprietăți anti-cancerigene. Ciupercile comestibile sunt legume ce conțin 2-3% proteine fiind cunoscute sub numele de „carnea pădurii”. Valoarea nutritivă și digestibilitatea proteinelor din ciuperci este scăzută comparativ cu cele din carne datorită conținutului sporit de celuluză. Există aproximativ 2.000 de varietăți de ciuperci comestibile care cresc în diverse regiuni. Printre cele mai populare varietăți de ciuperci comestibile se numără: cele din familia Agaricus, cele din familia Pleurotus și trufele.

Cei mai mulți oameni se gândesc la ciuperci în primul rând ca la niște alimente; în al doilea rând, ca la un potențial pericol, în cazul în care ar lua drept alimente niște ciuperci otrăvitoare, și cam atât. Dar ciupercile constituie un grup nu numai exterm de divers, ci și foarte promițător în ceea ce privește aplicațiile practice, care trec mult dincolo de aspectul culinar.

Așadar, cum ne-ar putea ajuta ciupercile să salvăm lumea? Iată un șir de exemple.

Ciupercile pot fi, în primul rând, excelente surse de medicamente: în medicina tradițională a multor popoare, ciupercile au jucat roluri importante, dar și medicina modernă le datorează enorm. Penicilina, primul antibiotic fabricat de om și care a deschis, efectiv, o eră nouă în medicină, a fost preparată pornind de la substanța naturală cu proprietăți antibiotice descoperită de Alexander Fleming în 1929, într-o tulpină de mucegai Pennicillium – o specie de microfungi. Iar cercetătorii sunt de părere că în diverse specii de ciuperci mai există încă multe substanțe cu proprietăți antibacteriene și antivirale, care așteaptă să fie descoperite.

Asemenea substanțe au fost identificate, de pildă, în ciupercile reishi, ciuperci din genul Ganoderma larg utilizate în medicina orientală; aceste ciuperci fac obiectul a numeroase studii, care au evidențiat în ele prezența unor substanțe cu efecte antitumorale și de susținere a sistemului imunitar; de asemenea, compuși din ciupercile reishi scad tensiunea, nivelul colesterolului și glicemia și ar putea avea efecte benefice în anumite boli ale ficatului. Din aceste ciuperci se extrage deja un antibiotic numit ganomicină.

Specia Trametes versicolor conține, după cum arată studii recente, substanțe cu acțiune anti-canceroasă; asemenea compuși sunt întâlniți și în alte specii, iar pe piață există deja medicamente utilizate în chimioterapia cancerului, precum calvacin și Illudin S, extrase din ciuperci.

Ciuperca Fomes fomentarius, tot o specie ce crește pe trunchiurile copacilor, a fost multă vreme folosită, la noi și în alte țări ale Europei, pentru a fabrica iască, acel combustibil care, foarte inflamabil, putea fi cu ușurință aprins de o scânteie produsă de două pietre de cremene ori de un amnar.

Ganoderma lucidum sin. Fomes lucidus fam. Polyporaceae (Ganodermataceae), numită și lingurița zânelor (rom.); rei-shi (japon.) sau Ling-zhi (chin.), este o ciupercă nealimentară, folosită doar pentru calitațile sale medicinale speciale. Principalele proprietăți sunt: este antitumorală, purifică sângele, elimină toxinele, scade nivelul colesterolului și grăsimilor din sânge, reglează tensiunea arterială, este un antioxidant puternic, un bun anti-inflamator, imunomodulator (reglează sistemul imunitar), detoxifiant și hepatoprotector. Pe lângă acestea Ganoderma lucidum este un neurogenerator, îmbunătățește memoria, somnul, calmeaza, echilibreaza spiritul, relaxează sistemul muscular, etc.

VI.2. Valorificarea tradițională

Unele din ciupercile din zona investigată pot fi utilizate de cunoscători ca remedii naturiste. De exemplu Schizophyllum commune relaxează mușchii și articulațiile, Fomitopsis pinicola este bună pentru plămâni, întărește stomacul, Ganoderma lucidum are efect regenerativ, curativ pentru neurastenie (boală caracterizată prin tulburări funcționale ale scoarței cerebrale), Geastrum triplex cu efect curativ pentru umflături, hemostatic.

Împreună, iasca și amnarul reprezentau în vechime un element important pentru supraviețuirea oamenilor, permițându-le să aprindă repede un foc. Dar din această iască se făcea și un soi de pâslă, din care se confecționau pălării și genți. Cu ani în urmă, se găseau și la noi în țară, prin bazarele din stațiunile turistice, asemenea obiecte. Acest material are excelente proprietăți absorbante, dar și antimicrobiene, putând fi utilizat, de pildă, pentru bandajarea rănilor și păstrarea alimentelor. Este puțin probabil să mai fie astfel utilizat în viitor, dar este un bun exemplu al diversității de utilizări pe care le pot avea ciupercile și al importanței lor istorice în existența omului.

CONCLUZII

Pentru realizarea acestei lucrări am colectat macromicete din zona Chițocului, județul Vaslui. Acestea însumează 45 de specii aparținând unei singure încrengături, și anume Basidiomycota, încadrate în două clase, 7 ordine și 25 de familii.

Principalele specii forestiere din cuprinsul pădurii studiate sunt fagul, gorunul și stejarul. Formele de relief sunt versanții ușor și moderat înclinați, în partea superioară întâlnim platouri, iar de-a lungul cursurilor de apă întâlnim lunci joase. Datorită faptului că majoritatea versanților au expoziție umbrită sau parțial însorită, aceștia se caracterizează printr-un deficit de lumină și căldură diurnă, dar un plus de umiditate. Pe acești versanți se întâlnesc arborete pure sau amestecate de fag. Din punct de vedere geologic cele mai răspândite tipuri de sol sunt luvisolurile și cambisolurile.

Dintre ordinele cu cele mai multe specii de ciuperci se remarcă ordinul Agaricales – 23 specii (51,11%), Polyporales – 11 specii (24,44%), Hymenochaetales – 3 specii (6,66%), Geastrales – 3 specii (6,66%), Boletales – 2 specii (4,44%), Russulales – 2 specii (4,44%), Corticiales – o specie (2,22%).

Din totalul de 45 de specii colectate, doar 11 sunt comestibile, 7 toxice, 16 fiind necomestibile, iar 11 fără valoare alimentară.

Analizând spectrul ecologic se constată că majoritatea speciilor sunt saprofite lignicole (16 specii) și saproparazite lignicole (10 specii), restul fiind saprofite tericole (9 specii), micorizante (6 specii), saprofite foliicole (2 specii) și parazite (2 specii).

Spectru bioformelor prezintă preponderența speciilor din micetoepibionta cu 22 de specii (48,88%), urmate de specii micetogeobionte cu 18 specii (40%) și micetoendobionta cu 5 specii (11,11%).

BIBLIOGRAFIE

BONTEA Vera, 1985, 1986, Ciuperci parazite și saprofite din România. Ed. Academiei Române, București: vol. I: 586 pp.; vol. II: 469 pp;

CHIFU T., TOMA M., DĂSCĂLESCU D., 1964, Contribuții la cunoașterea macromicetelor din Moldova (II), An. Șt. Univ. Iași, sec. II a. (Șt. Nat.), Biologia, X(2): 379-382.

CHIFU T., TOMA M., DĂSCĂLESCU D., 1965, Contribuții la cunoașterea macromicetelor din Moldova (III), An. Șt. Univ. Iași, sec. II a. (Șt.Nat.), Biologia, XI(2): 367-370.

CHIFU T., DĂSCĂLESCU D., TOMA M., 1965, Contribuții la cunoașterea macromicetelor din Moldova (I), Com. Bot., SSNG, III: 169-176.

MITITELU D. 1975, Flora si vegetatia Judetului Vaslui, Ed. Muzeul de Științele Naturii;

MITITIUC M., 1995, Micologie. Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: 238 pp.

REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR „ROMSILVA” INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ………..AMENAJĂRI SILVICE, AMENAJAMENTUL U.P.I CHIȚOC OCOLUL SILVIC ………..BRODOC DIRECȚIA SILVICĂ VASLUI, 2011;

SĂLĂGEANU GH., SĂLĂGEANU ANIȘOARA, 1985, Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România. Ed. Ceres, București: 310 pp;

ȘESAN Tatiana Eugenia, TĂNASE C., 2004, Ghid de recunoaștere a ciupercilor comestibile și toxice. Ed. G.E.E.A., București: 72 pp;

TĂNASE C., 2002, Micologie, manual de lucrări practice. Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: 1-227;

TĂNASE C., BÎRSAN C., CHINAN V., COJOCARIU Ana, 2009, Macromicete din România. Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași: 558 pp;

http://bioge.ubbcluj.ro/

http://fungimap.org.au/index.php/

http://micoex.org/content/

http://minunilenaturii.blogspot.ro/

http://www.bioimages.org.uk/

http://www.britmycolsoc.org.uk/

http://www.descopera.ro/stiinta/

http://www.first-nature.com/fungi/

http://www.indexfungorum.org/

http://www.mushroomexpert.com/

http://www.mycobank.org/

http://www.mycolog.com/index.html

http://www.naturespot.org.uk/species/

http://www.rogersmushrooms.com/