Diversitate Culturală ÎN Epoca Globalizării

DIVERSITATE CULTURALĂ ÎN EPOCA GLOBALIZĂRII

INTRODUCERE ÎN GLOBALIZAREA CULTURALĂ

Guvernul canadian a descurajat librăria americană Borders să intre pe piața canadiană din teama că aceasta nu va vinde suficientă literatură canadiană. Canadienii subvenționează cinematograful și obligă posturile radio să aloce un anumit procent de timp muzicii canadiene. Francezii investesc aproximativ trei miliarde de dolari în cultură și au doisprezece mii de angajați în cadrul Ministerului de Cultură, în încercarea de a proteja unicitatea culturii franceze.

Robert Nozick, filozof al faimoasei universități Harvard, în cartea sa „Anarhia, Statul și Utopia”, susține că „societatea de piață” creează o utopie culturală bazată pe dreptul de a alege liber. El și-a închipuit o lume în care indivizii își pot alege liber stilul de viață, cultura, atâta timp cât nu caută să îi determine pe ceilalți să facă aceleași alegere.

Numeroși critici din spectrul politic tradițional au afirmat că piețele distrug cultura și diversitatea. Benjamin Barber consideră că lumea modernă este prinsă între Jihad – „politici identitare sângeroase” – și Mc World – „o economie a profitului lipsită de vlagă”, reprezentat de răspândirea McDonalds-ului și a culturii americane.

John Gray, conservator englez, susține că, comerțul liber global distruge economiile și culturile lumii. În cartea sa, intitulată „False Dawn: The Delusions of Global Capitalism”, Jeremy Tunstall definește „teza imperialismului cultural” în următorul mod: „cultura locală, tradițională și autentică este distrusă de o deversare nediscriminatorie de reclame și produse media ce vin, în mare parte, din Statele Unite.” Frederic Jameson scrie: „Standardizarea culturii mondiale, cu forme tradiționale sau locale, condusă sau impusă în vederea adoptării televiziunii americane, a mâncării, a hainelor și a filmelor americane, a fost văzută de mulți ca fiind însăși inima globalizării.”

Alexis de Tocqueville, autor francez din secolul al XIX-lea, în „Democrația în America”, pune fundația criticii comercialismului modern. Tocqueville nu este considerat un economist în adevăratul sens al cuvântului, cartea sa însă este foarte bogată în viziuni economice originale asupra culturii. El face cea mai serioasă încercare de a-l revizui pe Adam Smith. El a încercat, de exemplu, să combată dictonul iluminist scoțian conform căruia o creștere a volumului unei piețe duce la mai multă diversitate. Pentru Tocqueville, creșterea pieței reacționează ca un magnet, atrăgând creatorii către producția de masă și îndepărtându-i de zonele de nișă. Din această cauză, Tocqueville caracterizează SUA ca pe un producător cultural de cel mai mic numitor comun, în contrast cu sofisticata aristocrație europeană. El a susținut că lărgirea piețelor pentru produsele culturale va duce la scăderea calității culturii. Această critică nu și-a pierdut din actualitate.

Dinamismul globalizării ne îndeamnă să ne aplecăm și mai mult asupra acestei probleme și să ne întrebăm dacă extinderea unei piețe globale comune chiar diversifică oferta culturală și cu ce costuri. Pentru a lămuri acest aspect voi pune câteva întrebări fundamentale despre cultură în economia de piață. Comerțul cu produse culturale sprijină diversitatea artistică a lumii sau o distruge? Oare viitorul ne va aduce inovație și calitate artistică, sau o cultură omogenă? Ce se va întâmpla cu creativitatea pe măsură ce libertatea de alegere se va extinde pe tot globul”?

Un român obișnuit bea vin franțuzesc, mănâncă spaghete din Italia, îl ascultă pe Michael Jackson la un sistem audio produs în China, urmărește filme americane despre istoria vikingilor și comunică în limba engleză, prin Skype, cu un prieten din Singapore – care la rândul său are posibilitatea de a face toate aceste lucruri. Saddam Husein și-a sărbătorit cea de-a patruzeci și patra aniversare cu melodia lui Frank Sinatra „My Way”.

În demersul meu o să mă concentrez asupra unui aspect particular al culturii, și anume asupra acelor produse artistice destinate să ne distreze și să ne stimuleze. Mai exact: muzica, literatura, cinematograful și artele vizuale ca manifestări relevante ale culturii.

AVANTAJELE GLOBALIZĂRII

Ca un avantaj al globalizării, individul este din ce în ce mai independent de locul unde s-a născut, decât până acum. Dacă aveai ghinionul să te naști într-o zonă culturală limitrofă, nu aveai acces la bogățiile culturale mondiale și nici nu puteai beneficia de aceleași oportunități de dezvoltare. Fundamentul civilizației occidentale, dacă ne gândim mai bine, este reprezentat de melanjul multicultural rezultat din schimbul internațional de bunuri, servicii și idei. Într-o anumită măsură, culturile vestice au adoptat filozifia de la greci, religia din Orientul Mijlociu, baza științifică din lumea islamică și cea chineză, iar populația și limbajul din Europa. Putem observa tăria acestui amestec dacă ne gândim pentru o secundă la lucrarea de față, hârtia o avem de la chinezi, alfabetul de la fenicieni, numerele de la arabi iar tiparul de la un neamț.

Perioada dintre anul 1800 și Primul Război Mondial a fost caracterizată de o apropiere internațională fără precedent. Vestul a trecut la motorul cu aburi, calea ferată, mașină, toate acestea ducând la micșorarea distanțelor. Comerțul internațional, investițiile precum și migrația au crescut rapid. Secolul XIX a fost, din toate punctele de vedere, un secol al creativității și al fertilității. Schimbul de idei culturale în Europa și în America a promovat diversitatea și calitatea, fără să omogenizeze totul.

Pe de altă parte, cea mai proeminentă perioadă de declin cultural din istorie coincide cu micșorarea radicală a comerțului. Evul Mediu, estimativ perioada dintre 476 e.n., căderea Imperiului Roman, și 1100 e.n., a reprezentat o perioadă izolaționistă din punct de vedere al schimburilor comerciale. Imperiul Roman a creat o legătură între diferite culturi din Britania până în Egipt, prin inegalabila rețea de drumuri. După căderea imperiului, comerțul și-a început declinul și a apărut feudalismul, în măsura în care nobilii s-au retras, creând state mai mici, puternic înarmate. În aceeași perioadă arhiectura, scrisul, cititul precum și artele vizuale au suferit o scădere drastică în calitate și intensitate. Minunatele clădiri antice au căzut în ruină sau au fost jefuite. Statuile din bronz au fost topite pentru metal și multe texte importante au dispărut.

Epoca renascentistă a fost, în mare parte, un proces de reglobalizare, în măsura în care europenii și-au intensificat raporturile cu lumea arabă și cea chineză. În același timp târgurile au înflorit, porturile au devenit mult mai active, descoperirile științifice s-au răspândit, iar vechile rute comerciale terestre au fost reluate. Aceste reușite, însă, nu au fost însoțite de schimburi culturale echilibrate. Dacă e să fim realiști, noțiunea de „joc cinstit” pentru schimburile culturale este un mit și niciodată nu va putea fi pus în practică. Concurența dintre statele-oraș grecești nu a fost niciodată una cinstită. Cultura creștină și cea greco-romană au fost răspândite prin Europa mai degrabă cu forța decât în mod liber. Cultura britanică a avut un avans semnificativ în America de Nord. Beneficiile schimburilor culturale au venit mai degrabă din relații dinamice dezechilibrate decât dintr-un mediu calm.

Artele din lumea a treia și cele indigene au înflorit pe terenul dezechilibrat al economiei globale actuale. Cele mai multe dintre culturile lumii a treia sunt, la bază, produse sintetice cu multiple influențe globale. Nici unul din termenii utilizați în mod frecvent pentru a descrie aceste culturi, chiar dacă ar fi „lumea a treia”, „indigenă”, „originală” sau „africană”, nu reprezintă defapt termeni potriviți, dată fiind natura sintetică a artelor.

Să analizăm următorul exemplu: sculptura canadiană inuită nu a fost practicată la scară largă decât după cel de-al Doilea Război Mondial. Artistul James Houston le-a introdus inuiților cioplirea în steatită în anul 1948. De atunci inuiții au creat multe lucrări de calitate. Vânzarea de lucrări către piețele occidentale, de multe ori pe sume mari, le-a permis inuiților să își păstreze stilul de viață tradițional.

Întâlnim povești asemănătoare în toată lumea. Cuțitul din metal s-a dovedit a fi de mare folos multor tradiții în sculptură și cioplire din lumea a treia. Arta sud-africană Ndebele folosește mărgelele ca o podoabă esențială pentru îmbrăcăminte și textile. Aceste mărgele nu sunt originare din Africa, ele au fost importate din Cehoslovacia la începutul secolului XIX. Oglinzile, coralul și hârtia, materiale de bază în arta „tradițională” africană au apărut în urma contactului cu europenii.

Muzica, la nivel global, este mai bogată și mai deversificată ca niciodată. Muzicieni din întreaga lume au învățat să adopte influențe internaționale pentru a supraviețui. Majoritatea muzicienilor nu au probleme cu numărul ascultătorilor pe plan local. În India, industria muzicală internă reprezintă 96% din piață, în Egipt 81% iar în Brazilia 73%. Chiar și într-o țară mică precum Ghana, industria muzicală ganeză reprezintă 71 de procente din piață.

Cele mai multe stiluri muzicale din lume au o origine mai recentă decât se crede, chiar și în cazul genurilor considerate tradiționale. Secolul XX a adus cu sine valuri de inovație muzicală în majoritatea culturilor. Centrele muzicale din lumea a treia: Cairo, Lagos, Rio de Janeiro, Havana, au fost orașe cosmopolitane eterogene deschise la idei și tehnologii noi.

Nu am reliefat aceste aspecte cu scopul de a denigra artiștii din lumea a treia și nici nu am încercat să sugerez că ar trebui să fie recunoscători culturilor occidentale. Consider însă că ideea de monocultură ar fi jignitoare. Ar spune că acești artiști sunt incapabili să își depășească stilul inițial, că sunt incapabili să adere la diversitatea culturală globală.

Cinematograful reprezintă cea mai sensibilă artă în cadrul culturii globale, ca o consecință a efectului pe care îl are succesul exporturilor hollywoodiene. Însă, chiar și în aceste condiții, putem observa semne de ameliorare. În ultimii douăzeci de ani India, China, Hong Kong-ul, Danemarca, Iranul, România, printre altele, au produs filme de bună calitate, premiate la festivaluri internaționale. Cinematograful african a rămas o comoară nedescoperită de publicul internațional, în timp ce în Europa se văd semne clare de revitalizare comercială. Producțiile de la Hollywood pot fi considerate, în egală măsură, realizări artistice globale din moment ce își trag inspirația din culturi din toată lumea.

Literatura americană nu domină topurile celor mai bine vândute cărți în străinătate, dar este totuși o prezență importantă. În orice moment cărțile americane ocupă două, trei poziții într-un top zece, în țări precum: Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Italia, Israel. Olanda este o țară mică cu mai puțin de zece milioane de locuitori dar cele mai multe cărți de succes sunt scrise de autori olandezi. Mulți oameni preferă încă să citească în limba lor maternă și despre cultura lor. Nici măcar în Canada, cărtile americane nu ocupă jumătate din topul celor mai vândute cărți. În schimb SUA este pe primul loc în lume la exportul de literatură. Acest fapt este sprijinit și de expansiunea limbii engleze în lume. Aceste aspecte vor constitui însă, subiectul unei cercetări viitoare.

Literatura occidentală precum și modernizarea tiparului au stimulat dezvoltarea scriitorilor în toate zonele lumii. Salman Rushdie din India, Gabriel Garcia Marquez din Columbia, Naguib Mahfouz din Egipt și Pramoedya Toer din Indonezia, printre alții, sunt scriitori de talie mondială la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei din Europa și SUA.

Cum era de așteptat, scriitorii din lumea a treia sunt cei care propun cel mai fervent un multiculturalism global. Salman Rushdie își descrie opera ca fiind o sărbătoare a impurității, a amestecurilor. Scriitorul ganez Kwame Anthony Appiah crede că globalizarea culturală completează sentimentul de apartenență la cultura locală în loc să îl distrugă. Robindranath Tagore, unul dintre discipolii lui Ghandi, a preferat calea comerțului și a cooperării în schimbul izolării naționale și al boicotului. El a văzut în societatea indiană puterea de a sintetiza cultura orientală cu cea occidentală. Chiar și criticii globalizării au fost, în cea mai mare parte, produsul unei culturi mondiale, cu rădăcini adânci în metodele clasice de analiză și argumentare.

REVERSUL MEDALIEI

În ciuda victoriilor culturii sintetice, nu ar trebui să ignorăm costurile schimburilor interculturale. Montesquieu scria : „Istoria comerțului este istoria comunicării dintre oameni. Cele mai importante evenimente apar în urma diverselor distrugeri și a anumitor fluxuri și refluxuri de populație”.

Cultura globalizată ilustrează metafora lui Joseph Schumpeter asupra producției capitaliste ca o sursă de „distrugere creativă”. Dezvoltarea culturală, ca și cea economică, este foarte rar una care avansează în mod constant pe toate fronturile. În timp ce unele ramuri cresc cu repeziciune, altele se usucă și cad.

Unii critici au sugerat că China a deschis granițele Tibetului lumii, nu din toleranță și mărinimie, ci cu scopul de a distruge cultura tibetană. Coca-Cola și turiștii occidentali pot reuși ceea ce nu a reușit să facă dictatura comunistă în zeci de ani, adică îndepărtarea tibetanilor de tradiții, istorie, temple, ritualuri precum și de religia budistă. Regatul Himalaian al Butanului taxează un turist cu două sute de dolari pe zi, cu scopul de a proteja simțul de identitate. Această țară nu are semafoare și nici orașe cu mai mult de zece mii de locuitori. Sărăcia și foametea sunt prezente la tot pasul, dar locuitorii reușesc să păstreze insă, forme puternice de artă și mitologie budistă, forme ce dispar în alte zone.

Observăm cel mai rapid dezavantajele schimburilor interculturale atunci când călătorim. Chiar și oamenii care nu călătoresc foarte mult se plâng de faptul că turiștii distrug autenticitatea anumitor zone. Călătorii mai sofisticați parcurg distanțe mari în căutarea de locuri ferite de turiști, tocmai pentru calitățile lor unice. Papua Noua Guinee, deși este o țară subdezvoltată și împărțită de lanțuri muntoase, este casa a mai mult de un sfert din limbile lumii.

Așa cum mobilitatea oamenilor poate avea un efect omogenizator, la fel se întâmplă și cu mobilitatea bunurilor. Producătorii de filme știu că filmele de acțiune sunt cel mai ușor de exportat altor țări. Eroismul, acțiunea și violența nu variază foarte mult între culturi. Pe de altă parte, comediile, cu nuanțele lor lingvistice și culturale, sunt cel mai greu de vândut. Piața globală a cinematografiei încurajează astfel producția de filme de acțiune, în dezavantajul comediilor.

Mulți scriitori analizează schimburile interculturale din perspectiva critică. Acești critici ai capitalismului și ai globalizării folosesc un set complex de abordări de la marxism la structuralism. Ei văd piețele ca promotori ai hegemoniei și ca distrugători de gusturi. Indivizii care participă la schimburi interculturale se așteaptă ca acele tranzacții să le aducă beneficii, să le imbogățească viața culturală. Așa cum comerțul îmbogățește o țară din punct de vedere material, tinde, deasemenea, să o îmbogățească și pe plan cultural.

BIBLIOGRAFIE

1. APPIAH, Kwame A.,”In My Father’s House: Africa in the Philosophy of Culture”, editura Oxford University Press, New York, 1992;

2. BARBER, Benjamin R., “Jihad vs. Mc World”, editura Times Books, New York, 1995;

3. EASTON, Brian, “Globalization and the Wealth of Nations”, editura Auckland University Press, Auckland, 2013;

4. DROZDIAK, William, “The City of Lights, Sans Bright Ideas”, articol publicat în Washington Post în data de 28 octombrie 1993;

5. JAMESON, Frederic, “Globalization and Strategy”, articol publicat în New Left Review în numărul 49 din iulie 2000;

6. KRUGMAN, Paul R., “Pop Internationalism”, editura MIT Press, Cambridge, 1996;

7. SINHA, Sasadhar,”Social Thinking of Rabindranath Tagore”, Asia Publishing Guide, London, 1962;

8. TUNSTALL, Jeremy, “Media are American”, editura Columbia University Press, New York, 1977;

9. WAGAR, W. Warren, “The City of Man: Prophecies of a World Civilization in Twentieth-Century Thought”, editura Houghton Mifflin Company, Boston, 1963;

10. WALDRON, Jeremy, “Multiculturalism and Mélange”, Cambridge University Press, Cambridge, 1996;

11. WATERS, Malcolm, “Globalization”, editura Routledge, Londra, 1995;

12. www.britannica.com.