Distributia Rolurilor In Familie
Introducere
Patriarhatul reprezintă relația de putere are încă domina societatea românească cel puțin cea rurală. Inferioritatea femeilor nu provine din inegalitatea sau diferența de gen, ci exact invers, diferența de gen este defavorabilă femeilor pentru că genul este construit pe o relație de putere care defavorizează femeile. Chiar dacă în jurul unei mese ar fi personalități androgine sau persoane nediferențiate după gen, la sfârșitul mesei cineva tot ar trebui să spele vasele. Chiar și în zilele celui mai agresiv patriarhat, acest „cineva” putea fi sclavul negru, iar într-o societate foarte modernă poate fi un bărbat alb, angajat să facă acest lucru contra unui salariu. Dar patriarhatul nu constă în spălatul vaselor de către femei, ci în distribuția resurselor ca urmare a unor decizii luate de bărbați în favoarea bărbaților.
În familie, patriarhatul se centrează pe copii și este reductibil la diferențele dintre rolul și statutul social de tată și rolul și statutul social de mamă. Patriarhatul constă, în principal, într-o diviziune specială a muncii după gen. Tocmai pentru că a fost în mare măsură eliberată de principalele sarcini economice, gospodăria familială a societăților dezvoltate a atenuat multe dintre diferențele care constituiau specificul unei astfel de diviziuni (V. Pasti, 2003).
Procesul de modernizare a instituției familiale este un proces de adaptare la schimbările produse de revoluția industrială, de revoluțiile politice – dar, în același timp, familia a fost un participant activ, cu un rol esențial în cristalizarea economiei, valorilor și comportamentelor moderne.
Intrarea masivă a femeilor în populația ocupată a fost favorizată de cererea de forță de muncă. Salariul femeii începe să devină o componentă esențială a veniturilor familiei și să îi confere femeii o anumită independență economică. Paralel, a crescut nivelul de școlaritate la bărbați și la femei. Femeia are un rol nou în societate și în familie. Distribuția rolurilor și sarcinilor în gospodărie se modifică și ea, inclusiv în educația copiilor.
Modificările intervenite la nivelul familiei nu pot fi considerate nici pozitive nici negative. Familia nucleară poate constitui punctul de plecare al noului tip de familie capabil să participe activ și eficient la viața comunității.
Relațiile economice ale familiei în anii socialismului, au fost cu cooperativa agricolă din comună, și alte unități economico-sociale existente. Funcția economică a familiei se modifică, membrii muncind în unități economico – sociale în conformitate cu planurile economice proprii acestor unități și nu specifice familiei. Mobilitatea membrilor familiei nu mai este decisă de aceasta, ci de sistemul școlar de repartizare, a cărui grup familial nu mai are nici o influență. Funcțiile educative ale familiei nu mai sunt preluate de comunitate, ci de societate. Comportamentul copiilor este influențat de grupul de vârstnici și de grupul de muncă, în afara familiei, controlul nemaifiind exercitat de comunitate ci de legea sau grupurile informale noi.
Practic comunitatea nu mai are nici o influență vizibilă asupra relațiilor din interiorul familiei. În măsura în care nu se încalcă legea relațiile se stabilesc spontan. În unele familii decizia aparține în principal bărbatului, iar în altele mai rar, femeii, în majoritatea cazurilor hotărârile importante se iau împreună de către ambii parteneri. Înainte de a atinge stadiul de fază de echitabilitate în parteneriat, familia trece printr-o etapă intermediară, de instabilitate a rolurilor, un efect al acesteia fiind creșterea numărului divorțurilor (www.decd.org).
Patriarhatul țărănesc, susține Pasti, nu se mai întemeiază pe proprietate, ci pe gospodărie, pe separarea muncii (preponderent muncă fizică și manuală), pe sexe. Bărbatul devine șef de echipă la ateleje, iar femeia îngrijește ființele vii: oameni, animale, plante. De obicei se consideră că acest fel de relații sunt rezultatul protejării femeilor de muncile grele. Greer, citat de Pasti, spune: „greutatea unei munci nu a fost niciodată un motiv ca femeile să nu o facă; mai degrabă, femeile nu au fost admise la munci care cer forța creierului sau aptitudini de conducere, chiar dacă singurul lucru de condus este un măgăruș” (V. Pasti, 2003).
Civilizația industrială (moderna) consideră schimbarea ca ceva normal. Față de societatea tradiționala, societatea modernă reprezintă o treapta superioară de complexitate și de diferențiere structurala și are ca trăsătura dominanta raționalizarea. Această distincție între tradițional și modern își are originile în "epoca luminilor". În acea perioada s-au cristalizat atât filosofi, ideologia, conceptele-cheie – cât și realitatea socială corespunzătoare acestei viziuni. Ideile fundamentale ale iluminiștilor (accentul pus pe rațiune, pe secularizare, pe educație ca mijloc de control al instinctelor si al pornirilor iraționale precum și rolul prometeic al omului în stăpânirea naturii) vor continua sa domine filosofi sociala a secolelor următoare, sa dea naștere la noi concepte și dezvoltări.
Tipul de familie – modern sau tradițional poate juca un rol esențial în procesul de adaptare al familiei la procesele de schimbare (www.unibuc.com).
Studiez familia în mediul rural contemporan; modul în care procesul de modernizare al societății influențează viață de familie și distribuirea rolurilor în familie în contextul nou al transformării și emancipării femeii. Studiul este realizat in satul Băiești, comuna Pui, județul Hunedoara.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, în primul capitol este prezentat cadru teoretic al cercetării, în capitolul doi sunt descrise aspectele metodologice precum și spațiul studiat, iar in ultimul capitol voi prezenta rezultatele, atât din chestionare cât și din interviuri, precum și prelucrarea și analiza datelor.
Capitolul I
Cadrul teoretic al cercetării
Noțiunea de familie
Conceptul de familie, apare în vocabularul tuturor timpurilor îndreptate pe filieră latină, de la complexul termen latin famulus, care, în prima fază, desemna sclavii aparținând cetațeanului roman, iar, mai târziu, s-a extins și asupra persoanelor aflate sub stapânirea lui (www.zuo.ro)
Agabrian M. definește familia ca un grup de oameni legați prin strămoși, casatorie ori adopție, care trăiesc împreună, formează o unitate economică si coopereazo pentru cresterea copiilor ( Agabrian, 2000 ).
Familia, din punctul de vedere al lui Murdock, reține Iluț, este văzută ca un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică si reproducție. Ea include adulții de ambele sexe, din care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute (și aprobate social, și au unul sau mai mulți copii proprii sau adoptați, pe care-i îngrijesc și-i cresc (Iluț, 1995 ).
Voinea M. citat de I. Bădescu și C. Darie oferă o definiție mai cuprinzătoare a familiei: „familia, sociologic vorbind desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filație sau rudenie, și care se caracterizează prin comunitate pe viața, interese și solidaritate, juridic desemnează drepturile și obligațiile ce izvorăsc din căsătorie, rudenie și din alte raporturi asimilate relațiilor familiale. Iar din perspectivă psihologică, Mitrofan I. definește familia ca o „ matrice genetică în care se plămădesc modelele primelor relații umane, primelor relații cu sexul opus, primelor comunicări și atitudini fundamentale față de semeni și față de viață (Ilie Bădescu, Darie Cristea, 2003).
Principalele funcții ale familiei, observă Tichler și alții (1986) sunt:
Regularizarea comportamentului sexual. Aproape fără excepție, pe întregul glob pământesc nu se permit relații sexuale întâmplătoare, practicându-se tabu-ul incestului, care interzice relațiile sexuale între rude apropiate, deși cine sunt considerate ca atare diferă mult de la o societate la alta.
Reglementarea modelelor reproducerii. Permițând sau interzicând anumite forme de mariaj, (ex: mai multe soții, mai mulți soți), promovând o anumită concepție despre divorț și căsătorie, societatea încurajază sau descurajază reproducția.
Organizarea producției și a consumului – funcția economică. În societățile preindustriale sistemul economic social depinde în mod esențial de funcția productivă a familiei (gospodăriile tărănești, ateliere meșteșugărești). În societățile industriale și post-industriale funcția principală economică a familiei este cea de consum.
Funcția de socializare a copiilor se realizează în cadrul familiei, în sensul asigurării unor condiții ca viitorii ei membrii să-si însușească valorile pe care le promovează și să fie capabili să îndeplineacă muncile ce se cer. Familia este înzestrtă cu mijloace suficiente de control și cunoaste bine personalitatea copiilor.
Fundamentul socio-afectiv. Familia, ca unitate sau prin membrii ei, absoarbe pozitiv bucuriile și necazurile noastre, ne oferă protecție materială și spirituală.
Acordarea directă și nemijlocită a statutului social. Prin simplul fapt că s-a născut într-o familie, fiecare individ moștenește bunuri materiale și o poziție socială recunoscută (clasă socială, grup etnic, „blazon”). Familia oferă statut social și indirect, prin școlarizare (Iluț, 1995).
Mitrofan susține că familia poate avea o varietate impresionantă de tipologii.Astfel el vorbește de:
familii reprimitoare și familii liberale;
famili integrate și familii la limita integrării;
familii active și familii pasive;
familii stabile și familii instabile;
familii tinere și familii batrâne;
familii bogate și familii sărace;
Aluaș și T. Rotariu realizează o clasificare a familiilor din mediul rural care se împart astfel:
familii pensionari non-agricultori;
familii cu pensionari non-agricultori;
familii pur țărănești;
familii mixte;
familii non-țărănești;
dacă luăm în considerare stratificarea și mobilitatea socială o clasificare pertinentă este în familii muncitorești, țărănești, de intelectuali;
se face distincția între familia cosanguină (tipul de familie din care provin indivizii, legăturile de sânge”), și conjugală (familia formată în urma căsătoriei). Prima are funcția de socializare primară, cea de-a doua de procreere (Iluț, 1995).
O serie de autori precum Voinea M., Mihăilescu I., și alții precizeză că modelele comportamentale, rolurile maritale, statusurile conjugale, reprezentate de pozițiile deținute de soț și soție în cadrul familiei, drepturile și îndatoririle acestora sufără modificări ca urmare a unor factori externi: nivelul de dezvoltare economică, nivelul de instruire, legislație, mediu de rezidență și a unor factori interni: talia familiei ( extinsă sau nucleară ), forma legală a familiei (legitimă sau congubinaj), personalitatea membrilor ei (Bădescu I., Darie C., 2003).
I . Mihăilescu distinge următoarele tipuri de familii:
Sistemul familial patriarhal în care autoritatea este deținută de bărbatul cel mai în vârstă în familia extinsă, sau de soț în familia nucleară.
Sistemul familial matrilocal, în care autoritatea este deținută de femeia cea mai în vârestă sau de soție dar aceste sistame familiale sunt rare.
Sistemul familial contemporan este de tip egalitar, autoritatea și puterea fiind distribuită între parteneri reletiv egal (I. Bădescu, D. Cristea, 2003).
Iluț (1995), face o altă calsificare a familiei în funcție de tipul ei:
1. Familia nucleară sau simplă este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soț, soție), și copiii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Familia nucleară reprezintă nucleul tuturor celorlelte forme de structuri familiale.
2. Familia extinsă, cuprinde nucleul femilial și alte rude și generații, astfel încât alături de cuplul conjugal și copiii lor mai pot figura părinții soțului și/sau soției, frații și surorile și/sau soțului ( cu copii, soțiile/soții acestora, precum și unchi sau mătușe de-ale cuplului). De regulă într-o familie extinsă trăiesc și gospodăresc împreună trei generații.
3. Familia tulpină are următoarele caracteristicn vârstă în familia extinsă, sau de soț în familia nucleară.
Sistemul familial matrilocal, în care autoritatea este deținută de femeia cea mai în vârestă sau de soție dar aceste sistame familiale sunt rare.
Sistemul familial contemporan este de tip egalitar, autoritatea și puterea fiind distribuită între parteneri reletiv egal (I. Bădescu, D. Cristea, 2003).
Iluț (1995), face o altă calsificare a familiei în funcție de tipul ei:
1. Familia nucleară sau simplă este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soț, soție), și copiii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Familia nucleară reprezintă nucleul tuturor celorlelte forme de structuri familiale.
2. Familia extinsă, cuprinde nucleul femilial și alte rude și generații, astfel încât alături de cuplul conjugal și copiii lor mai pot figura părinții soțului și/sau soției, frații și surorile și/sau soțului ( cu copii, soțiile/soții acestora, precum și unchi sau mătușe de-ale cuplului). De regulă într-o familie extinsă trăiesc și gospodăresc împreună trei generații.
3. Familia tulpină are următoarele caracteristici:
Este un grup domestic care reunește trei generații: acea a tatălui și a mamei, a unuia dintre copii cu nevasta sa și copiii acestora; deci bunici, părinți , copii, având aceați locuință. Din acest grup fac parte și copii care au rămas celibatari.
Grupul este identificat ca o „casă”, care înglobeză pe lângă rezidență și alte clădiri, pământul, ca drept de a folosi bunurile comunale (apa, pădurile, pășunile). Din generație în generație, acestă gospodărie „ casă” trebuie trasmisă intctă.
Gospodăria este moștenită de un singur fiu, nefiind divizibilă, care aduce „ în casă” ca și soție o femeie „străină”.
4. Familia extinsă modificată, sugerează un fenomen des întâlnit în lumea contemporană.
In ciuda independizării cuplurilor noi formate, a separaării teritoriale de părinți, familia continuă să existe ca familie extină, între părinți și copii, frați și surori, bunici și nepoți, menținându-se puternice legături de ordin socio-afectiv în primul rând dar și economic.
Cele mai prospere familii din comunitatea rurală sunt așa numitele „familii extinse modificate”, adică combinația în care familia mai „ bătrână” lucra în agricultură, iar cea tînără la oraș, în industrie sau comerț.
Voinea (1993) citat de I. Bădescu și C. Darie distinge familia lărgită, care este caracteristică pentru civilizația preindustrială, cofigurația fiind diferențiată de la un popor la altul. „În vechile comunități germane familia țărănescă se identifică cu gospodăria (Hoft) reunea mai multe generații și reprezenta un sistem de asigurări sociale pe care societatea nu-l putea oferi în mod direct”.
Familia lărgită se distinge prin următoarele caracteristici:
Diviziunea rolurilor era precisă, fiecare în funcție de sex, vârstă, se ocupa de agricultură, treburi domestice, sau lucrau în ateliere. Ocupația principală era agricultura, tot ceea ce se producea era consumat în familie, schimbul se realiza la nivel scăzut.
Între membrii familiei coeziune și solidaritatea era intensă, copii, bătrânii, bolnavii erau protejați și îngrijiți de persoanele active
Familia era condusă de obicei de bătrânul cel mai în vârstă, femeia având o poziție subordonată rolurile ei fiind de a asigura continuitatea grupului, îngrijirea copiilor și îndeplinirea sarcinilor domestice.
Natalitatea era ridicată, nasterea copiilor avea ca principal scop continuitatea grupului și asigurarea mâinii de lucru.
M. Voinea citat de I. Bădescu și D. Cristea apreciază că familia nucleară înlocuiește familia lărgită in secolul XX, fiind specifică societăților moderne, aparținând celui de-al II-lea val. Apariția familiei nucleare este o consecință și o adaptare la: urbanizare, industrializare, emigrație. Se constituie clasa muncitorilor, locul de muncă se schimbă din familie, de pe câmp de la sat, în inteprinderi, fabrici, la oraș. Talia familiei scade, o serie de funcții ale familiei sunt preluate de creșe, grădinițe, azile și alte instituții ( I. Bădescu, D. Cristea, 2003).
Dezvoltarea producției, slăbirea constrângerilor de ordin moral, al schimbărilor de ordin legislativ au generat transformări profunde în structura și viața de familie costituindu-se pe trei perioade conform tabelului nr. 1.
Tabelul nr. 1: Transformări în structura și viața de familie
Dimensiunea familiei s-a redus datorită modificării funcțiilor – acesteia, în special a decăderii funcției de producție. Modelul de producție familială a fost puternic marginalizat în urma proceselor de urbanizare, industrializare, de desființare a proprietății țărănești și artizanale.
Copiii încep să nu mai aibă importanță ca forță de muncă, în schimb capătă o valoare în sine. Tot mai multe familii tind să fie centrate pe copil, ca exponent al ambițiilor de transcendere a propriului statut, către un statut social și cultural superior. Valorizarea copilului a fost accentuată de contextul socialismului real-existent, când familiile nu dispuneau de alt mijloc de investiție (proprietatea și mijloacele economice fiind în posesia statului).
Decăderea funcției de producție a dus și la slăbirea controlului legăturilor de rudenie asupra individului. Noua generație părăsește căminul parental – de care nu o mai leagă forța relațiilor economice – pentru a-și crea propria viață. De cele mai multe ori, în această perioadă (primele decenii postbelice), ruperea de căminul și de autoritatea parentală a însemnat și părăsirea comunității rurale natale și migrația către orașe. Transplantul, în acest nou mediu, al comportamentelor, rolurilor, funcțiilor familiei rurale tradiționale, nu s-a dovedit viabil.
O altă trăsătură a familiei românești este statutul specific al femeii – egalitatea în drepturi cu bărbatul este recunoscută juridic iar decalajul între nivelurile de scolaritate și participare la forța de muncă ale celor două sexe nu este mare (www.unibuc.com).
Gospodăria în spațiul rural
Conceptul de rural sugerează ansamblul spațiului în care sunt situate satele, raporturile lor de interdependență și specificitatea ecologică a zonelor fizice „sătești”. De asemenea, conceptul de rural desemnează anumite populații care se disting în interiorul colectivităților umane sau al societății globale prin particularități economice (natura muncii, a relațiilor de producție, structura surselor de venit), demografice (structura populației, densitatea în spațiul rezidențial, numărul de locuitori pe unitate socială), ecologice (particularități ale mediului construit, distribuția rezidențială, tipologiile și funcționalitățile localităților), și socio-culturale (normele și valorile dominante, mentalitățile și tradițiile specifice, tipologia comportamentelor și în general a modelelor culturale) (Miftode, 1984).
Satul constituie o comunitate socio-economic relativ autonomă, alcătuită dintr-un conglomerat de gospodării individuale țărănești și dintr-o rețea specifică de statusuri și roluri legate de muncile agricole și de o anumită viață politică, morală și culturală (Miftode, 1984).
Structural, gospodăria presupune un grup uman, habitatul propriu, anumite proprietăți, munca în comun a grupului, menaj comun. Tot ceea ce se întâmplă în gospodărie, începând cu modul de constituire a ei, relațiile dintre membrii componenți, bărbați, femei, copii, activitatea ce o desfășoară și terminând cu transmiterea drepturilor de proprietate și, eventual, condițiile în care o gospodărie dispare, este strict reglementat de norme (www.iccv.ro ).
Familia este instituția fundamentală în toate societățile. Familia este o instituție intrinseca civilizației umane (deși nu tuturor culturilor). Familia nu este un dat natural (numai relația mama-copii este naturala, dar aceasta are un rol secundar în istorie). Familia este un element esențial al organizării sociale (www.unibuc.com). În spațiul rural familiile se identifică cu gospodăria. Stahl (2000) atrage atenția asupra confuziei ce se face, uneori, între gospodărie și familie.
Familia constituie în satul tradițional principalul grup social căruia toți membrii familiei îi sunt subordonați în mod absolut; asistența și sprijinul reciproc sunt imperative în cadrul familiei țărănești tradiționale; practic țăranul nu aparținea decât unui singur grup social organizat – familia – în satul tradițional se manifesta o puternică solidaritate și un puternic atașament la norme, reguli, valori și tradiții comune – elemente constitutive ale unui adevărat model cultural rural – protejate, în condițiile societății tradiționale, de influențele perturbatoare externe (Pascaru, 2001).
Stahl atrage atenția că, în anumite contexte, termenul „familie este imprecis, pentru că, dacă el denumește eventual grupul domestic al unei gospodării, el denumește și persoane din afara acestei gospodării; în plus, el sugerează exclusiv grupul uman, și nu celelalte componente ale unei gospodării… Dacă vrem să denumim cu precizie persoanele care trăiesc într-o gospodărie, trebuie să folosim noțiunea de grup domestic noțiune ce permite înțelegerea faptului că aceste persoane trăiesc împreună, muncesc împreună, stăpânesc aceeași proprietate, au aceleași sărbători religioase, fără să eliminăm ideea că sunt înrudite” (Stahl, 2000).
Gospodăria este o unitate socială care:
este alcătuită din una sau mai multe persoane;
ocupă un spațiu locativ determinat;
deține un patrimoniu constând din bunuri mobiliare și imobiliare, între care un set de obiecte casnice;
utilizează patrimoniul pentru satisfacerea necesităților existențiale ale celor care fac parte din gospodărie;
dispuneau de un buget propriu de venituri si cheltuieli ( I. Bădescu, D. Cristea, 2003).
Modelul individualist-normativ implică familia nucleară, restrânsă și clar delimitată de restul societății, în interiorul căreia raporturile membrilor urmează o logică individualistă; la polul opus Stanciu Stoian pare să aibă în vedere familia aproape „topită” în comunitatea rurală; Stahl și Herseni vorbesc de o familie care, în calitate de unitate socială, are limite bine conturate, dar care funcționează, în rural, după un principiu comunitar.
Gospodăriile europene se bazau în mare parte pe familiile nucleare. Rar se întâlneau gospodării care să cuprindă trei generații, deși în cea mai mare parte a Europei generația vârstnică ceda devreme locul celor mai tineri, după care așteptau sprijin permanent din partea rudelor, cu toate că aveau o vatră separată. Gospodăriile germanice erau compuse din rude apropiate care împărțeau o singură bucătărie, chiar și atunci când nu trebuiau să mănânce împreună. Gospodăriile englezești erau complexe deoarece cuprindeau și servitori care erau sau nu rude. Existau puține gospodării în care să trăiască trei generații concomitent, dar existau multe familii de trei generații ai căror membrii se ajutau între ei cu toate că nu locuiau împreună (Goody, 2003).
Gospodăria tradițională dispune de bunuri în exclusivitate, inclusiv terenuri agricole, și de proprietăți devălmașe: izlaz, pădure, ape etc., care sunt exploatate în comun de întreaga unitate socială supraordonată gospodăriei: trib în cazul albanezilor, fratrie și sat pentru slavi, neam și sat la greci, sat pentru români (Stahl, 2000).
Termenul „familie este imprecis, pentru că, dacă el denumește eventual grupul domestic al unei gospodării, el denumește și persoane din afara acestei gospodării; în plus, el sugerează exclusiv grupul uman, și nu celelalte componente ale unei gospodării (Stahl, 2000). Pentru a putea denumi cu precizie persoanele care trăiesc într-o gospodărie, trebuie folosită noțiunea de grup domestic, noțiune ce permite înțelegerea faptului că aceste persoane trăiesc împreună, muncesc împreună, stăpânesc aceeași proprietate, au aceleași sărbători religioase, fără să eliminăm ideea că sunt înrudite.
Georges Gurvitch citat de Stahl consideră că gospodăria este, în societățile tradiționale, ceea ce este celula în cazul organismului viu. Spre deosebire de alte fragmente de societate, gospodăria este o unitate socială completă, un fel de fenomen social total (Stahl, 2000).
Conținutul categoriei „gospodar” este construit în jurul nucleului identitar, casă-familie-simplă-copii/educație-familie-mare-comunitate-credință și frică de Dumnezeu. Gospodăria, înțeleasă ca suport al identității, nu este o moștenire, ci o construcție; tinerii primesc zestrea numai cu un temei pe care ei înșiși trebuie să-l valorifice și să-l dezvolte până la pragul care le permite întreținerea membrilor și întreținerea copiilor majori, care reâncep ciclul. Practic, casa, patrimoniul-muncă, familia, copiii, respectabilitatea în comunitate, raporturile cu biserica reprezintă bunuri simbolice care trebuie „lucrate” laolaltă de către cuplul tânăr care aspiră la a-și construi progresiv identitatea de gospodari ai satului (Stănciulescu, 1998).
În modernizarea satelor și în „metabolismul” rural urban universal, societatea românească aduce elemente de mare originalitate în toate domeniile, de la tipologia așezărilor la valorile, tradițiile și normele de viață cele mai simple.
Teoria satelor devălmașe elaborată de H.H. Stahl, constituie o contribuție originală a sociologiei românești la dezvoltarea sociologiei rurale, în primul rând la înțelegerea comunităților sătești (Miftode, 1984).
Caracterul devălmaș al gospodăriilor familiale presupune, conform lui Stahl (1998) familia țărănească ca o gospodărie, un „atelier de producție”.
Familia țărănească individualizată în gospodărie proprie, este o familie de lucrători direcți ai pământului: hrana lor este scoasă direct din munca asociată, depusă pe un teren comun familial. Baza economică a familiei, gospodăria, este în asemenea condiții, cu desăvârșire hotărâtoare pentru întreaga familie. Fără înțelegerea a ceea ce este „gospodăria țărănească” normele relațiilor sociale intra-familiale nu pot fi înțelese. Forma de organizare a „atelierului” colectiv familial determină în general, mărimea grupului familial și a relațiilor dintre membrii săi (Stahl, 1998).
In mediul rural predomină familiile nucleu și familiile extinse. Eric Wolf (1998) remarcă factorii care influențează distribuția unui anumit tip de familie în rândul țăranilor:
Primul factor este natura hranei. Este evident că acolo unde proviziile de hrană sunt reduse, cum se întâmplă în cazul popoarelor primitive, comunitățile n-ar putea să reziste mai mult de un anotimp ți doar având un scop precis, cum ar fi vânătoarea sau un joc sportiv. Familiile extinse apar mai frecvent în rândul cultivatorilor, în cazul cărora agricultura necesită un volum mai mare de forță de muncă.
Membrii domestici trebuie să fie hrăniți, adăpostiți, îmbrăcați de-a lungul unei perioade lungi de timp. Cerințele tehnice ale economiei casnice trebuie să necesite prezența lor, dar trebuie să ți permită această prezență. O unitate domestică, complexă poate să permită diviziunea muncii. În timp ce unii muncitori sunt angajați în producție, alții iau parte la prelucrare. În timp ce unii muncesc la câmp alții au grijă de animale.
Familia extinsă nu mai controlează resursele ți meșteșugurile, dar au nevoie de bani pentru a le achiziționa. Totuși grupul administrează pământul și casele, iar acestea, împreună cu banii, formează punctul strategic al operațiilor sale. Acest grup poate folosi pământul și banii în avantajul său ceea ce o familie nucleu nu poate face.
În istoria ruralului românesc distinge câteva „momente” principale:
devălmășia- rezultată în urma disoluției organizării gentilice pe teritoriul românesc; Persoanele care compun grupul domestic se diferențiază prin statul social și prin rolul pe care îl au de îndeplinit.
familismul – ca formă principală de organizare în statele noastre în perioada următoare, inclusiv cele două războaie mondiale ( familia- principal grup primar, matricea fundamentală de organizare a muncii în agricultură și a vieții rurale în ansamblul ei.
ruralul evoluat – sau satele evoluate, de fapt aservite proprietății capitaliste în condițiile regimului burghezo – moșieresc;
ruralul românesc contemporan – constituit din sate cooperativizate și aflat în plin proces ce modernizare, de ridicare a culturii și civilizației socialiste.
Unitatea socială elementară, comună populațiilor din Balcani, este gospodăria. Ea reprezintă, componentă ultimă, capabilă de autonomie funcțională, a societăților tradiționale.
Modelul tradițional al organizării gospodăriei țărănești oferă aspecte ce pot fi valorificate azi. „ Aici guverna legea stupului. Mai precis, fiecare avea un rost și o atribuție; o asemenea caracteristică a satului nostru prezintă interes datorită distribuției rațional afective” a sarcinilor între grupurile familiale ( Miftode, 1984).
Căsătoria nu constituie un criteriu definitoriu al familiei rurale românești (în sensul că nu există o regulă comunitară care să impună căsătoria ca model unic de conduită).
Ruralul tradițional cuprinde atât așezări apărut în funcție de relațiile de rudenie cât ți sate sau comunități teritoriale în care raporturile familiale trec pe un plan secundar. Dacă primele așezări, sate sau comunități cuprindeau indivizi din același „ sistem de rudenie”, treptat acest tip de viață socială a cedat locul „așezărilor teritoriale”, în funcție de așezarea umană și organizarea socială este legată de apariția agriculturii și a țărănimii, punându-și amprenta pe întreaga viață socială.
Henri Menras, citat de E. Wolf, observă următoarele trăsături ale ruralului tradițional:
Autarhia era în același timp demografică, economică și socială. Omul trăia printre ai săi fără multe schimburi cu lumea din afară și toți se cunoșteau între ei. Nimeni nu căuta soție în afară. Endogamia nu era absolută, dar un grup de sate apăreau ca un grup endogam.
Gospodăria agricolă își era suficientă sieși acoperindu-și nevoile din propria producție.
În orânduirile bazate pe proprietate privată, principala caracteristică a ruralului o constituie existența unor clase antagoniste – proprietarii terenurilor agricole și ai mijloacelor de producție, pe de o parte, și țărănimea săracă și exploatată pe de altă parte. Ruralul tradițional era marcat de o „profundă diversitate socială”, de existență a mai multor clase, pături ți categorii socio-profesionale: „mai întâi erau bătrânii și femeile, tinerii și bătrânii. În strictura societății tradiționale, anumite funcții erau îndeplinite de către tineri, altele de către adulți iar altele de către bătrâni. Tot astfel bărbații și femeile aveau sarcini diferențiate” (Wolf, 1998).
1.3 Politici familiale
Politica familială reunește, în principiu, un ansamblu mai mult sau mai puțin coerent de masuri si programe, un cadru legislativ adecvat si are ca obiect modul în care aceste masuri structurează condițiile de existentă ale familiilor. Prin funcțiile ei specifice, familia are o deosebita importanta pentru dezvoltarea unei națiuni. Orice dezvoltare are în vedere populația umană care nu este o masă amorfa ci trăiește structurata în familii. De aceea, familia este considerată "nucleu de bază", "celula fundamentală" a societății.
Deși criticile față de necesitatea politicii familiale menționează incompatibilitatea acestui demers politic cu valoarea și primordialitatea individului și consideră măsurile respective ca o ingerință într-un domeniu privat, totuși, sistemele politice contemporane au în vedere formularea unei politici familiale mai mult sau mai puțin explicite.
Fenomene provocate de tranzitia din României la economia de piata au avut impactul lor asupra familiei. Multe studii ale postsocialismului au scos în evidență importanța traiectoriilor din trecut, precum și forța determinată a succesiunii evenimentelor
Ratele diferențiate ale schimbării în domeniul relațiilor de gen ridică problema locului unde sunt posibile transformări rapide și a a cuzelor care le determină (Susan Gal, Gail Kligman, 2003).
a) Tendința de modificare a structurii și modelelor familiale.
Accentuarea proceselor de disoluție a familiilor, apariția familiilor monoparentale, a altor tipuri de uniuni conjugale decât cuplul legitimat oficial – au dus la precaritatea economica si sociala a unor tipuri de familii, precaritate ce face necesar sprijinul statului, creste numărul copiilor afectați de divorț si separări, creste numărul de familii monoparentale (si a celor apărute ca urmare a nașterilor ilegitime), creste numărul familiilor recompuse.
Creșterea numărului de menaje non-familiale (unidimensionale) si a ponderii lor în totalul menajelor este determinata nu numai de îmbătrânirea populației ci si de tendința de părăsire precoce a domiciliului parental, de răspândirea celibatului prelungit sau definitiv, de frecventele divorțuri si separări, de scăderea numărului de recăsătoriri.
Căsătoria si cuplul încep sa fie bazate din ce în ce mai mult pe parteneriat (în domeniile consumului, organizării timpului liber, al educației copiilor, mai puțin al treburilor menajere).
Sistemele de securitate sociala actuale au fost elaborate pentru o repartiție mai tradițională a treburilor casnice între sexe. Parteneriatul în cadrul familiei are consecințe și asupra organizării pieței muncii, ducând la răspândirea unor forme ca: orar flexibil, timp de muncaparțial.
b) Paralel are loc fenomenul de creștere a independenței economice a femeii datorită angajării ei într-o activitate economico-sociala. Acest lucru a făcut necesară organizarea și dezvoltarea unor prestații si servicii acordate familiei pentru creșterea si educația copiilor; astfel socializarea copiilor a fost, parțial, transferata altor instituții specializate în educație, asistenta sociala, asistenta medicala.
c) Modificarea funcțiilor familiei. Familia si-a pierdut treptat funcția economica, ne mai fiind, în principal, o unitate de producție, devenind predominanta funcția sa de consum. Importanta acestei transformări pentru geneza politicii familiale este subliniata si de faptul ca statul, chiar si astăzi, își orientează sprijinul sau într-un mod mai redus către familiile care dețin încă funcția economica: familii de țărani cu gospodarii individuale, asociațiile familiale din sfera privata (mica producție, servicii, comerț). Totuși, relațiile si rețelele familiale fac parte integranta din sistemele de securitate sociala indispensabile unei societăți.
Deși funcția economica a familiei contemporane nu mai este, în general, cea de producție, exista totuși o economie familială și domestică ce cuprinde: bugetul familiei (venituri și cheltuieli), costul copilului (direct si indirect), responsabilitățile domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor situații de risc de către familie.
Astfel copilul, cu un aport economic nul, are un cost din ce în ce mai mare în societatea contemporană, cost exprimat atât în cheltuieli directe (hrană, îmbrăcăminte), cât și indirecte (www.unibuc.com).
Avantajul de a avea copii este astfel mai degrabă emotional și afectiv decât "asigurare materială de batrânețe". Dezavantajul material și social al celor ce dau nastere la copii, punând bazele societatii viitoare și ale echilibrului între generații trebuie compensat de către societate.
Gospodăria este o realitate excepțională, pentru că reunește, în spațiu, în timp ca și persoane, atât sexele, cât si socializarea, atât familia, cât și economia precum și relațiile sociale ( Pasti, 2003).
Daca în familia tradițională copiii erau considerați o forță de muncă, sporirea numărului lor crescând puterea economică a familiei, în familia nucleară modernă copiii devin o sarcină suplimentară prin costul întreținerii și educării lor. Alături de copii, și alți membri ai familiei incapabili de a munca – bolnavi, vârstnici – beneficiază în societatea moderna de sprijinul asistentei sociale sau al sistemelor de asigurări sociale.
La dezvoltarea acestor sisteme au contribuit și trendința de îmbătânire a populației precum și scăderea solidarității familiale între generații, familiile de vâstnici fiind tot mai numeroase.
Dacă în trecut membrii familiei erau protejați de solidaritatea colectivă (a tribului, clanului, familiei lărgite, comunității rurale, vecinătății) procesele de industrializare și urbanizare au dus la necesitatea acoperirii riscurilor standard de către societate, în condițiile în care majoritatea populației a devenit dependenta de un salariu controlat de forțele impersonale ale pieței.
Contracararea posibilelor efecte negative ale dezvoltării sociale și economice de ansamblu – asupra familiei. Progresul tehnic, restructurarea economică și socială pot determina carențe de adaptare a familiei: creșterea șomajului, scăderea veniturilor, criza de locuința etc. O astfel de situație o reprezintă și tranziția țărilor foste comuniste către economia de piață; noi dispoziții legale, noi atitudini sociale, formarea profesională și posibilitățile femeii de a intra în câmpul muncii, drepturile femeii, independenta sa economica și financiară.
În perioada comunistă egalitatea femeilor cu bărbații a fost puternic susținută, cel puțin la nivelul ideologiei oficiale.Chiar dacă în practică acesată egalitate a dus la apariția fenomenelor de supraaglomerare a femeilor, modelul era unul modern și progresist.
Dorința totală de ruptură cu trecutl a făcut ca tranziția post-comunistă să fi renunțat la acest mit considerat „comunist” făra a propune un model alternativ al societății, bazat pe dezvoltare ți afirmare, pe autonomia persoanelor, indiferent de sexul acestora (Pasti, 2003).
Căsătoria și viața de familie sunt afectate de mutațiile economice si politice. Dintre cele politice, un impact direct îl au urmările politicii de ocupare a forței de munca, ale politicii locuirii, ale politicii în domeniul sănătății si învățământului.
Familia suferă un proces de schimbare și reorganizare, este pusă în fata unor alegeri si opțiuni în raport cu schimbarea eventuala a modului de viata. Mecanismele prin care înfruntă noile realități pot fi mecanisme de adaptare dar pot genera și disfuncții la nivel familial.
În societatea contemporană există o tendință de scădere a dimensiunii familiei, atât prin trecerea de la familia lărgită la cea nucleară, cât și prin reducerea numărului de copii (datorita planificării familiale, maternitatea este, în general, dorita).
În analiza politicilor familiale trebuie făcută distincția dintre obiectivele proclamate și cele urmărite în mod real. Vladimir Pasti (2003) reține că politicile orientate exclusiv spre atenuarea diferentelor determină două slăbiciuni:
Ideologia egalității prin anularea diferențelor de gen, nu este neapărat emancipatoare aceasta ducând la o supramuncă a femeilor în ansamblu, pentru că s-a adăugat, simplu, muncii deja depuse în gospodărie.
A doua slăbiciune a politicilor de gen fundamentate pe ideologia egalității este insuficiența lor în fața mecanismelor sociale ale puterii în societate, în ultimă instanță, pe dominarea politicilor globale ale societății de către bărbați ( Pasti, 2003).
Raționalismul este depășit de presiunile economice, sociale, ideologice Conștientizarea importanței familiei pentru dezvoltarea si echilibrul social a determinat guvernele sa ajungă la un relativ consens în proclamarea atașamentului față de familie.
Calitatea vieții familiilor, susținerea constituirii și stabilității familiei, egalitatea de șanse, drepturile femeii, echilibrarea obligațiilor profesionale cu cele familiale, dimensiunea adecvata a populației, asigurarea, în general, a funcțiilor familiei – sunt obiective des întâlnite în documentele programatice ale guvernelor.
Politicile familiale implicite cuprind politicile și măsurile guvernamentale care nu vizează în mod direct familia, dar care o influențează. Aceste politici se pot observa și din tabelul nr. 2 vizează indivizi, segmente ale populației, anumite probleme sociale precum si politicile sociale sectoriale.
Tabel Nr. 2: Modele de politici familiale
Există doua modele principale care cunosc, în afara expresiilor lor clasice, numeroase variante sau chiar extreme, precum și combinații ale lor în diferite proporții:
a) Modelul instituțional (redistributiv): vede politica familială ca pe un domeniu social major, îndeplinind servicii universale, în afara regulilor pieței, după principiul nevoilor. Acest model este bazat pe principiul egalității sociale și tinde sa se extindă asupra tuturor aspectelor vieții civile, având ca scop redistribuirea resurselor.
b) Modelul rezidual: există două căi "naturale" (sau social-date) prin care nevoile individuale sunt îndeplinite: piața libera și familia. Numai atunci când acestea nu funcționează sau sunt distruse intervin instituțiile sociale și statul. Protecția socială vizează familiile marginale sau pe cele aflate în mare nevoie. Acest model este legat de ideologia liberala a pieței libere si auto-susținerii (www.unibuc.com)
. Familia între tradițional și modern
Fiecare civilizație are și un tip dominant, specific, de familie. Civilizația agrară (tradițională) era bazată în mod esențial pe legături de rudenie (neam, clan). Familia avea un rol privilegiat în toate domeniile societatii: productie, comunicare, distributie, protectie, socializare, control social. Procesele de schimbare socială erau foarte lente, practic insesizabile.
Rolul central al familiei nucleare în toate țările europene este accentuat de terminologia înrudirii, iar acest lucru este evident mai ales în cazul Angliei, datorită inferențelor franco-nomadă și anglo-saxonă, după cucerirea nomadă din 1066.
Apariția industrializării a fost văzută ca o promovare a cererii de mână de lucru reprezentată de femei. În secolul al XVIII-lea,munca femeilor nu se limita decât la textile sau la micile industrii domestice, ci femeile munceau și în domeniul meșteșugurilor sau făceau negustorie, pe cont propriu sau ca femei măritate, lucrând alături de soții lor. În perioada revoluției industriale există tendințe ca activitatea femeii în sfera afacerilor să scadă. Multe femei au fost obligate să se ridice sau să coboare excusiv la muncile de pe lângă casă, concentrându-se asupre creșterii copiilor și a suprevegherii educației primite de aceștia în scoală .
La prosperitatea gospodăriei, în cultivarea pământului dar și în alte circumstanțe „tradiționale” participau soțul dar și soția. Pentru ca o familie să se poată întreține era nevoie de aportul tuturor membrilor familiei. Noua structură agrară capitalistă oferea oportunități limitate pentru femeile care lucrau cu ziua. Salariile femeilor erau pe jumătate cât cele ale bărbaților, iar rareori primeau salariul separat, acesta intrând în cadrul familiei sub forma produselor.
Munca femeii se afla în conflict cu îndatoririle ei domestice. Incompatibilitatea cu îngrijirea copiilor și a gospodăriei au determinat interzicerea angajării femeilor înainte de cel de-al doilea război mondial. În prezent puține femei au mai mult de doi copii, tot mai multe au numai unul, iar altele nici unul. În vreme ce soții au început să participe la treburile casei, femeile continuă să presteze majoritatea serviciilor domestice, cum ar fi gătitul sau îngrijirea copiilor și a casei (Goody, 2003).
Munca în gospodărie în forme sa a apărut o dată cu separarea casei de atelier consideră Oakley (1974) citat de Giddens. Casa a devenit un loc de consumare a bunurilor, nu de producerea a acestora. Munca domestică a ajuns invizibilă pe măsură ce „munca reală” a fost definită din ce în ce mai mult drept acea muncă ce primește o renumerare directă. Și perioada de dezvoltare a unei „case separate” a cunoscut anumite schimbări. Înainte ca intervențiile și facilitățile oferite de către industrializare să influențeze sfera domestică, munca la domiciliu era grea și istovitoare (Giddens, 2000).
Patriarhatul se manifestă în toate societățile și remodelează în favoarea bărbaților, toate relațiile din societate. Femeile au ajuns să fie asociate cu valorile „domestice”; cu toate că idea conform căreia „locul femeii este în casă” avea implicații diferite pentru femei din niveluri diferite ale societății. Femaile bogate se bucurau de serviciile fetelor în casă, ale doicilor și slujitoarelor. Sarcinile erau foarte aspre pentru femeile sărace, care trebuiau să rezolve problemele gospodărești, și în aceleși timp erau implicate în munca industrială pentru a suplimenta veniturile soților lor (Giddens, 2000). Mediul rural românesc este prin excelență preindustrial, de tip țărănesc.
Patriarhatul țărănesc, susține Pasti (2003), nu se mai întemeiază pe proprietate, ci pe gospodărie, prin separarea muncii pe sexe.
Patriarhatul ca relație de putere:
Stabilește inegalitatea prin naștere, convenind diferențe biologice în inegalități (raporturi de dominare) și, ca urmare, este în mod fundamental relație de putere arbitrară.
Patriarhatul relațiilor de gen nu este temporar, ca în cazul relațiilor adulți-minori, ci este pe viață.
Este simultan peste tot și modelează relațiile și realitățile din societate.
Funcționează statistic lăsând loc excepțiilor.
Este o releție de putere primitivă ți foarte veche, și are ca mecanisme primitive de instruire și reproducere.
Supraviețuiește tuturor sistemelor economice de producție. Orice sistem de producție are o ierarhie suplimentară de tip patriarhal (Miroiu, 2004).
Thomas și Znaniecki păstrându-și viziunea istorică, consideră familia ca o punte de legătura între schimbarea socială de ansamblu și experiența individuală. Reținem de aici ideea adaptării familiei la situații de criza. Criza reprezintă o pierdere de control asupra realității, o disparitate între așteptări și posibilități. Orice ruptură în vechiul mod de viata mobilizează capacitățile și eforturile familiei pentru găsirea de soluții eficiente, pentru revizuirea metodelor convenționale de control a realității, proces ce reprezintă însăși adaptarea.
Civilizația industrială (modernă) consideră însă schimbarea ca ceva normal. Față de societatea tradițională, societatea modernă reprezintă o treaptă superioară de complexitate și de diferențiere structurală și are ca trăsătura dominanta raționalizarea. Această distincție între tradițional și modern își are originile în "epoca luminilor". În acea perioada s-au cristalizat atât filozofia, ideologia, conceptele-cheie – cât și realitatea socială corespunzătoare acestei viziuni (www.unibuc.com).
Definiția diferita dată schimbării sociale de către un model sau altul deschide calea unor îmbogățiri conceptuale. Astfel:
schimbare socialã – variația în timp a comunităților, relațiilor sociale, instituțiilor și culturilor;
dezvoltare – o schimbare ce urmărește tendința de diferențiere și complexitate;
creșterea economicã – venitul pe cap de locuitor – reprezintă o condiție, necesară dar nu suficientă, a dezvoltării;
progres – indică scopul dezvoltării: îmbunătățirea socială, materială și morală a condiției umane, a calității vieții;
modernitatea – este un ansamblu de atribute ale organizării sociale ce cuprinde: industrializarea, urbanizarea, statul-națiune;
modernizarea – reprezintă procesul (exogen sau endogen) de schimbări și dezvoltări prin care se realizează modernitatea.
În ultimele decenii, familia a fost supusă unor rapide schimbări care au implicat întreaga societate și a trăit profunde transformări care sunt rezultatul unor fenomene deloc noi ca tendință.
Cea mai „apăsătoare” zestre a familiei românești în secolele trecute pare să fi fost înclinația spre educația de tip violent.
Familia se impune în societate și prin practica inferării, mai ales în mediul rural, de către persoanele sau rudele mei înstărite (www.zuo.com).
Un fenomen care influențează tot mai clar structura familială este instabilitatea conjugală. Formele familiale și-au pierdut rigiditatea și par să se adapteze istoriilor individuale și să capete forme specifice și modalități particulare în raport cu viața individului (Bruna Zani, Augusto Palmonari, 2003).
Nivelul microsocial privește familia ca grup uman aflat în inter-relație cu mediul social și ia în considerare schimbările din interiorul acestui micro-grup. Încercările de a corela familia cu schimbările sociale sunt puține. În schimb, studiile de sociologia familiei s-au concretizat asupra a ceea ce am putea numi interiorul familiei. În loc de a plasa în mediul larg al forțelor culturale, instituționale și istorice, atenția a fost acordata mai mult dinamicii interne a familiei. În general, relația dintre macro-nivelul forțelor sociale și micro-nivelul vieții familiale este considerată a fi, una cauzala. Se pornește de la schimbările mediului social și se ajunge la explorarea implicațiilor acestor schimbări din familie înseși. Astfel, războaiele, crizele economice influențează relațiile maritale și parentale, tendințele în evoluția ratelor și ritmurilor casatorilor, a disoluției cuplului marital, a fertilității.
În concepția tradițională a secolului XIX și XX, bărbatul ca să-și integreze o familie trebuia să contribuie cu avere și statut social, iar femeia cu frumusețe, tandrețe și posibilitatea de a face și a crește copii. Schimbul era între suport economic și social, din partea bărbatului, și suport afectivo-erotic din partea femeii. Concepția mai puțin tradițională a secolului XX, participarea la „afaceri” a celor doi soți pretinde un capital economic, social, cultural și emoțional din partea ambilor (Iluț, 1995).
Modernizarea familiei nu s-a desfășurat omogen în societatea românească, ci s-a diferențiat, în principal în funcție de:
a – mediu (rural sau urban);
b – provincie istorică;
c – nivel de școlarizare.
In mediul urban (în special în orașele mari) în raport cu cel rural
Industrializarea, mobilitatea socială mai mare, difuziunea culturală mai intensă – au constituit premise pentru o modificare mai rapidă a familiei în mediul urban.
În mediul rural însă, modelul tradițional este mai persistent: dimensiunea medie a gospodăriei este mai mare; căsătoria este mai precoce; divorțialitatea mai redusă; fertilitatea mai ridicată; rangul mediu al nașterilor mai mare; celibatul definitiv mai restrâns.
Modul și ritmul în care s-au desfășurat, în tara noastră procesele de urbanizare, industrializare și migrație au determinat însă nașterea unor paradoxuri în raport cu tiparele ipotezelor obișnuite în ceea ce privește dinamica fenomenelor demografice în mediu rural.
Astfel, îmbătrânirea populației (determinată de reducerea natalității și mortalității generale) ar trebui să fie o caracteristică a modernizării dar e mai avansată în ruralul mai slab modernizat datorită migrației selective, ce a antrenat spre orașe populație cu precădere tânără.
De asemeni, rata natalității în rural este mai mare decât în urban în perioada 1930-1979 dar devine inferioară începând cu 1979. Acesta este, evident, efectul unei structuri de vârstă mai îmbătrânite în rural decât în urban. Tendința de scădere a natalității este mai accentuată în mediul rural, la efectul îmbătrânirii populației adăugându-se și cel al modificărilor de ordin cultural și social.
Ca urmare a evoluției diferențiate a natalității în urban/rural, în condițiile unei mortalități mai mari în rural, se ajunge la modificarea raportului "clasic" dintre sporul natural în mediul rural față de mediul urban (www.unibuc.com).
Znaniescki, citat de Pascaru (2001), susține că familia constituie în satul tradițional principalul fapt social căruia toți membrii îi sunt subordonați. În satul tradițional se manifestă o puternică solidaritate și un puternic atașament față de norme, valori și tradiții comune. Transformările economice au dus la destrămarea societății tradiționale iar aceasta la libera acțiune a factorilor externi, afectând solidaritatea familială și obștească.
Roluri, așteptări de rol și distribuirea
sarcinilor în familie
Statusul, în genere, se referă la poziția pe care un individ o deține într-un grup sau societate, și prețuirea atașată acesteia. Statusul se împarte în două categorii, și anume status dobândit (statusurile pe care oamenii le obțin cel puțin parțial ca rezultat a ceva ce fac ei) și status atribuit (status-ul cu care se naște omul). Fiecărui status i se atribuie roluri sociale, acestea fiind norme, comportamente așteptate ale unei persoane care ocupă un anumit status. Pentru a îndeplini rolurile lor variate, oamenii sunt ghidați de așteptările de rol, care sunt norme bazate pe obiceiuri și tradiții care arată cum un anumit rol particular trebuie îndeplinit. așteptările de rol sunt influențate de status-urile oamenilor cu care se intră în contact (Agabrian, 2001).
În cele mai multe societăți stereotipiile de sex sunt foarte pronunțate și, cu extrem de puține excepții, ele sunt pozitive în favoarea bărbatului și mai puțin pozitive pentru femeie.
Așteptările de rol creează diferențe reale dintre comportamentele bărbaților și ale femeilor în special prin socializare.
Cele mai multe caracteristici de personalitate și acționale atribuite prin stereotipii nu sunt naturale, pio-psihologice, ci induse prin diverse mecanisme.
Așteptările și etichetările ce privesc rolurile de sex au numeroase consecințe directe și indirecte asupra vieții de familie. Fiind caracterizată tot mai afectivă, înțelegătoare, mama -indiferent dacă lucrează sau nu în câmpul muncii –va trebui să se ocupe în principal de copii; bărbatul având „natural” o înclinație mult mai pronunțată față de știință, cunoaștere, va aloca timp mare cititului, televizorului, iar nevasta treburilor casnice.
S-a constatat că în mariajul tradițional ( în care bărbatul creează iar femeia nu) face bărbații căsătoriți mai sănătoși fizic și mintal decât cei necăsătoriți, in timp ce le femeie situația este inversă. Diferențele prin stereotipizare afectează și indirect viața de familie, mai ales în ceea ce privește puterea în cuplul conjugal, aceasta fiind direct legată de câștigul financiar pe care femeia îl aduce în bugetul familiei (Iluț, 1995).
Schaefer reține că societatea are grijă de modul în care puterea este distribuită în interiorul familiei. Dacă așteptările societății sunt ca bărbatul să domine în luarea tuturor deciziilor această societate se numește patriarhală (Schaefer, 2000).
La români, capul gospodăriei este, de asemenea, soțul. Autoritatea lui este reală, dar mult mai redusă decât în cazul celorlalte populații balcanice. Ca șef al gospodăriei, el dirijează viața și organizează munca tuturor celor de sub comanda sa, la nevoie apelând chiar la forță. Rolul său în gospodărie nu se reduce însă la supravegherea celorlalți, ci constă și în participarea efectivă la activitatea desfășurată aici. Având în vedere ceea ce se spune în carte și ceea ce știm dinainte despre șeful român de gospodărie, am spune că poziția lui este o combinație de paternalism și autoritate. Poziția femeii este una de inferioritate în raport cu bărbatul (www.unibuc.com).
Concepția funcționalistă asupra rolurilor între genuri, consideră că diviziunea muncii este încă eficientă. Funcționaliștii susțin că familia are nevoie de specialiști: un lider expresiv, care se preocupă de relațiile interne, și un lider instrumental care pune familia în legătură cu lumea exterioară. Astfel, bărbaților care au un rol instrumental li se acordă mai mult prestigiu și autoritate decât femeilor care joacă rolul expresiv.
Pentru teoreticienii conflictului argumentul funcționalist este o modalitate de a justifica puterea grupului dominant. Indiferent cum au început deosebirile între bărbați și femei în privința puterii, ele au fost menținute deoarece cei care beneficiază de aceste deosebiri au puține motive să-și schimbe situația.
Teoreticienii conflictului susțin că sursa deosebirilor între rolurile genurilor se găsește în inegalitatea economică. Întrucât se consideră că bărbații, în rolurile lor tradiționale, au o mai mare contribuție economică în societate decât femeile, lor li se acordă mai mult prestigiu și mai multă putere (Goodman, 1992).
Indivizii dintr-o cultură, de multe ori confundă așteptările pe care le au de la un bărbat sau de la o femeie cu diverse aspecte ale stereotipiilor acesteia. Stereotipiile sunt, în general, afirmații false dar, ca nivel al conștiinței comune circulă cu valoare de adevăr.
În 1970, Broverman Inge, a realizat o cercetare cu ajutorul unei echipe de experți în sănătate mintală cărora li s-a cerut să atribuie o serie de adjective și anume: femeie, bărbat și adult. În urma rezultatelor s-a constatat faptul că nu există nici o diferență făcută de experți, indiferent de sex în felul în care au fost caracterizați bărbații și adulții, singura diferență reflectându-se la nivelul bărbat – femeie, de unde a reieșit faptul că femeile au fost descrise ca: supuse, mai puțin aventuroase, mai puțin agresive și competitive, mai ușor influențabile, mai emoționale, mai preocupate de felul cum arată și mai mult interesate de știință (Iluț, 2000).
În multe societăți stereotipiile sunt pozitive în favoarea bărbatului și mai puțin pozitive pentru femeie. În majoritatea culturilor, de la femeie se așteaptă să fie mai pasive, mai dependente, mai ascultătoare, mai emoționale, și cu o atenție mai mare pe casă și familie, pe când de la bărbați se așteaptă să fie mai independenți, mai competitivi, mai raționali și mai controlați emoțional. Există o mare discrepanță între ceea ce se așteaptă de la persoane în general și care este realitatea, de fapt. Multe dintre aceste diferențe între bărbat și femeie nu au acoperire, așteptările de rol creează diferențe reale între comportamentul celor două categorii prin socializare, iar aceste etichetări au numeroase consecințe directe ți indirecte asupra vieții de familie.
În ceea ce privește capacitățile intelectuale s-a demonstrat faptul că femeile dețin superioritatea în abilitățile lingvistice, pe când bărbații dețin superioritatea în abilitățile de calcule matematice și reprezentare matematică, neexistând nici un fel de diferențe între sexe legat de coeficientul de inteligență și creativitate. Cele mai multe caracteristici de personalitate și acționale atribuite prin stereotipii nu sunt naturale, bio – psihologice ci induse prin mecanisme psihosociale. Diferențele prin stereotipizare afectează indirect viața de familie, cuplul conjugal fiind direct legat de câștigul financiar pe care femeia îl aduce bugetului familial. În cazurile în care femeia nu este angajată (mariajul de tip tradițional), bărbații căsătoriți sunt mai sănătoși fizic și mintal decât cei necăsătoriți, pe când la femei situația este inversă. În societatea tradițională, stabilitatea și buna înțelegere în grupul domestic este dată de complementaritatea rolurilor de bărbat și de femei.. În societățile rurale, bărbatul are rolul de producție și dominant, iar femeii, cu toate că și participă la activitățile productive, îi revin și sarcinile menajere. Rolurile sunt complementare dar puternic diferențiate. În societatea industrială, grupul domestic are funcții mai mult de consum (Iluț, 2000).
Câțiva antropologi (Mead, 1935, Murdock, 1937) au studiat repartizarea sarcinilor sociale pe bază de sex, din care rezultă trei modele clare.
Primul model – sexul este o bază importantă pentru repartizarea sarcinilor sociale. În majoritatea societăților, bărbaților și femeilor li se atribuie diverse roluri sociale.
Al doilea model – se pare că un număr limitat de sarcini este atribuit cu consecvență mai degrabă unui sex decât altuia. Universal femeilor le revine sarcina creșterii copiilor și a îngrijirii familiei, activități care se desfășoară în casă. bărbaților li se atribuie sarcini care presupun o activitate intensă și drumuri departe de casă, cum sunt vânătoarea și lupta.
Al treilea model – dincolo de acest număr limitat de sarcini consecvent legate de sex, există o variație multilaterală considerabilă cu rolurile genului. Ceea ce este considerat comportament feminin potrivit într-o societate poate fi considerat potrivit pentru bărbați în alta (Goodman, 1992).
Funcționarea familiei poate fi descrisă, în special, în termeni de roluri ale membrilor. În familiile bine organizate, membrii au roluri acceptate si bine definite, care sunt complementare și prin care contribuie la viața de familie, la realizarea obiectivelor, scopurilor familiei. O familie bine organizată se autoconcepe ca având un anumit statut în raport cu prietenii, rudele, cu întreaga comunitate (www.unibuc.com).
Teoria presiunii în rețea observă Iluț (1995), face afirmații precise cu privire la segregarea rolurilor în familie. T. Parsons (1995) pusese centrarea rolului bărbatului pe funcția economico-instrumentală „câștigă pâinea”, și cea a femeii pe funcția emoțional expresivă pe seama industrializării și modernizării.
Elisabeth Bott (1971) citată de Iluț susține că rolul de soț și de soție sunt în strânsă corelație cu faptul daca unul sau amândoi soții au legături cu rețeaua socială (rude, prieteni, vecini, colegi), extrafamilială și cu natura acestei relații. Dacă soții sunt puternic integrați în rețea și dacă la rândul ei, rețeaua este densă, atunci rolurile celor doi soți sunt discriminative și ierarhizate. Dimpotrivă, cu cât rețeaua este mai densă dar integrarea în ea a soților mai slabă, rolurile masculine și feminine sunt mai puțin segregate și ierarhizate.
Predicțiile teoretice ale acestei abordări au fost confirmate pe exodul familiilor din mediul rural, unde rețeaua era densă și rolurile bărbat – femeie înalt diferențiate. În mediul urban, unde rețeaua fiind mai laxă, rolurile au devenit și ele mai puțin discriminative.
Robert și Rhona Rapaport (1973) și-au pus problema în ce măsură familia cu dublă carieră găsesc o modalitate de a împăca exigențele câmpului profesional cu cele ale câmpului domestic. În termeni de pierderi și câștiguri, cei doi parteneri angajați într-o asemenea încercare trebuie să țină seama de cel puțin cinci dimensiuni:
Beneficiile obținute dintr-o formulă familială de dublă carieră sunt câștigate cu prețul supraîncărcării de rol (sarcini profesionale și domestice), ceea ce presupune a renunța la unele activități, care par mai puțin importante.
Situația de dublă carieră implică rezolvarea unor dileme privitoare la schimbarea de ideologie, mentalitate.
Menținerea identității personale este o altă problemă, întrucât dacă bărbatul și femeia exercită aceleași roluri, se atentează la propria identitate a fiecăruia.
Supraîncărcarea de rol ridică și mai acut întrebarea ce câștiguri și ce pierderi sunt în menținerea într-o rețea de rudenie, prietenie.
Relevarea rolurilor și ciclurilor de rol; deoarece soțul și soția sunt angajați concomitent în trei sisteme de roluri – sistemul profesional al unuia, sistemul profesional al celuilalt, sistemul familial al amândurora – este greu de a îndeplini la cote onorabile exigențele ( așteptările) de rol (Iluț, 1995).
E. Stănciulescu retine că avem de-a face cu un lanț de extensii conceptuale abuzive: pe de o parte, de la observarea unei segregații practice a separațiilor și a rolurilor masculine și feminine, s-a inferat ipoteza distribuției normative a acestora; pe de altă parte pornindu-se de la observarea diferențelor, s-a conchis asupra existenței unei ierarhii tradiționale a sexelor (Stănciulescu, 1998).
Atât în societatea tradițională, cât și cea industrializată și informațională, există două tipuri de ocupații ale locuitorilor comunităților rurale: primare (agricultura, creșterea animalelor, viticulura, pomicultura), și secundare (vânătoarea, mineritul, exploatația pădurii, meșteșugurile tradiționale), acestea din urmă identificându-se într-un număr foarte mic. Într-o familie tradițională se practicau în mod egal și ocupații primare și ocupații secundare (Vedinaș, 2001).
O supraâncărcare de rol domestic al femeii o reprezintă îngrijirea copiilor, mai ales pentru femeile cu carieră, indiferent care ar fi aceasta. Acestor tipuri de sarcini bărbatul nu alocă un timp considerabil.
De obicei, grupul domestic urmărește atingerea și menținerea bunăstării, fiind necesară luarea deciziilor în legătură cu variantele optime de realizare a acesteia. Trebuie remarcat faptul că, cu toate că unele decizii și comportamente sunt strict individuale, acestea pot afecta pe toți membrii grupului. Deciziile cunosc două forme: decizii democratice (colective), și decizii ale autorității (sunt asociate cu puterea tatălui în familie, el deținând și puterea economică în general). Emanciparea economică și culturală a femeii dezvoltă problemele deciziilor democratice în cuplul conjugal.
În luarea deciziilor colective intervine o altă problemă, și anume armonizarea preferințelor (cu referire la consumul alimentar, cultural, educația copiilor și altele). Nu este nici un fel de problemă dacă preferințele sunt aceleași sau asemănătoare. Adevăratele probleme intervin atunci când există discrepanțe în armonizarea intereselor, în familie fiind nevoie de o negociere a preferințelor și de a găsi modalități de a le satisface la maxim. Decizia optimă o reprezintă delegarea tacită unul altuia a autorității decizionale, sau împărțite deciziile pe timp școlar și timp liber, acest tip de delegare variind în funcție de sarcinile de rezolvat.
Există și o a treia variantă de atingere a bunăstării, și anume când are membrii altruiști (un membru este altruist atunci când funcția lui de utilitate depinde de bunăstarea altui membru al familiei). Becker susține faptul că prezența în familie a unei persoane altruiste incită și pe alți membrii, chiar dacă sunt egoiști, să maximizeze bunăstarea întregului grup familial. Un alt domeniu foarte important în luarea deciziilor al unui cuplu conjugal îl reprezintă numărul copiilor, sexul, intervalul protogenic și intergenic, adică planificarea familială (Iluț, 2002).
Psihologii au arătat aspecte ale personalității care favorizează organizarea: interdependența trăsăturilor psihogenetice, similaritatea statusturilor culturale, interese comune, aceleași idealuri și idei, congruența așteptărilor economice și a rolurilor, armonia patern-urilor de răspuns (www.unibuc.com)
Capitolul II
Designul cercetarii și prezentarea spațiului studiat
Tipul de cercetare răspunde specificului temei, dar se constituie și ca o preferință a autorului acestei lucrări de licență. Scopul cercetării și spațiul investigat au făcut necesară îmbinarea metodelor cantitative cu cele calitative, pentru a obține o radiografiere pertinentă a rolurilor cuplului conjugal din mediul rural.
Deși sunt diferențe sesizabile între abordarea calitativă și abordarea cantitativă, există un temei suficient pentru a nu se admite producerea unei rupturi între ele doar pentru că se diferențiază prin anumite tehnici, procedee și instrumente de lucru, dar care aparțin totuși de aceleași metode de cercetare. În cercetarea „cantitativă” se utilizez ca tehnică, interviul structurat, iar în cea „calitativă” se utilizez interviul nestructurat, ca tip de metodă făcându-se apel la observația externă, respectiv observația participativă ( Mărginean, 2000)
Am utilizat cele două metode deoarece cercetarea cantitativă urmărește măsurarea și generalizarea abstractizării, fiind interesată de răspândirea unui fenomen, iar cercetarea calitativă urmărește elucidarea contextului. Am folosit pentru cercetarea calitativă metoda Catalyse esența acestei metodologii este restituirea ca metodă de identificare și descriere a problemelor comunitare în spațiul regional (Pascaru, 2003).
Într-un plan metodologic mai general, restituirea rezultatelor este legată pe de o parte de cercetarea-acțiune și pe de altă parte de aprofundarea rezultatelor anchetei prin tehnicile calitativului (ghidul de interviu, de exemplu) (Pascaru, 2003 )
Astfel prin îmbinarea celor două moduri de analiză, se generează concluziile sociologice care realizează diagnoza spațiului investigat și deschide terenul unor cercetări viitoare.
2.1. Designul cercetării
Tema cercetării
Statutul (sau statusul) și rolul sunt două noțiuni centrale în disciplinele socioumane. În sens mai larg, statutul reprezintă poziția pe care indivizii o ocupă în spațiul social, fiind acompaniate de o suită de reguli formale și informale, de drepturi și îndatoriri pe care ocupanții trebuie să le respecte.
G. W. Allport (1981), examinând relația dintre rol și personalitate vorbește de un rol prescris (rolul dat social, existent in afara individului concret), rolul perceput (cum își imaginează fiecare individ rolul cerut de societate), rolul asumat (rolul perceput la care se adaugă componenta evaluativ-afectivă), și rolul efectiv jucat (unde importante sunt capacitățile individului de a transcrie comportamental cerințele de rol).
Atunci când discutăm despre status si rol, operant este să discutăm despre termenul de așteptări (Petru Iluț,2002).
Daca in societățile tradiționale „ rolurile genurilor au devenit stereotip: soțul (tatăl), este furnizorul conștiincios, iar soția (mama), gospodină mulțumită care are mare grijă de copiii ei”, în societățile contemporane, „rolurile genurilor sunt mult mai flexibile decât erau în trecut. Deși persistă mult concepții tradiționale despre rolurile de gender, este permisă și chiar încurajată o varietate considerabilă. Mai multe femei fac parte din forța de muncă, iar cuvântul menajer a intrat în limbă ” (Goodman, 1995).
Sociologia analizează tradiționalitatea ca o componentă de bază a vieții sociale, a sociabilității. Ea este prezentă în toate sferele de organizare a societății, în procesele de socializare și manifestare a personalității actorilor sociali. Tradiționalitatea indica un tip distinct de instituții sociale, obijnuințe și obiceiuri și moduri de a acționa, a simți, a gândi care sunt moștenite din trecut. Dar tradiționalitatea nu reprezintă numai amintiri din trecut, ea este continuarea trecutului în prezent și ca atare amintirile sunt la fel de actuale. La rândul ei familia tradițională are o serie de trăsături cum ar fi: loialitatea față de familie care e mai presus de interesul propriu, femeia este subordonată ca soție și ca mamă, copii de ambele sexe au roluri precise, prestabilite, sunt încurajate ca valori supunerea, conformismul.
Modernitatea este diferită sau chiar opusă percepțiilor tradiționale, referindu-se la produse ale culturii, instituții, forme de organizare socială, moduri de comportare. Societatea modernă este mereu în schimbare, iar momentul în care modul de viată este înlocuit cu unul mai complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor schimbări. Prin contrast familia modernă se bazează pe individualism ca valoare, (ceea ce explică creșterea spectaculoasă a numărului de divorțuri, și toleranța din ce in ce mai mare față de acest fenomen social, femeia capătă independență economică, copiii au un mai mare control asupra propiului destin, obediența și conformismul devin nefuncționale). Pe lângă avantajele aduse de modernitate, oamenii trebuie să facă față unor noi provocări, unor noi conflicte și dezavantaje.
Valorile familiei moderne, întemeiază un stil de viață distinct de cel al familiei tradiționale: autorității i se substituie ca valoare cooperarea. Și ea este susținută de valori precum: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familia modernă se caracterizează printr-o accentuată flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu există un model unic, dominant în care bărbatul decide, atât în privința hotărârilor care vizează viața conjugală, cât și a celor care privesc relația parentală așa cum se întâmplă în tradiționalitatea. Relația modernă surprinde reciprocitatea puterii și autorității pe diferite nivele și diferite intensități, în contextul mai general al unui egalitarism afirmat și tot mai des pus în practică.
In România, odată cu perioada socialistă rolul femeii în familie s-a schimbat. „ Noutatea adusă de socialism a fost că, de data aceasta, superioritatea bărbatului asupra femeii nu se mai întemeia pe superioritatea economică a bărbatului. În cea mai mare parte a ruralului, cooperativizarea desființase diferențele de statut dintre bărbați și femei generate de proprietate. În urban, în gospodărie și în familie, bărbații dominau nu neapărat din cauza superiorității economice care era limitată, ci, pe de o parte, în virtutea unei ideologii particulare pe care societatea o întreținea cu grijă, iar pe de altă parte, prin exacerbarea socială a diferenței de responsabilitate între femei și bărbați în privința copiilor (Vladimir Pasti, 2003).
Susan Gal și Gail Kligman ( 2003) observă că și după prăbușirea comunismului „ persistă încă imaginea despre ele însele a femeilor mai în vârstă ca victime curajoase”, chiar dacă acestea nu mai sunt prețuite în propriile gospodării. Un alt fenomen care persistă este diviziunea muncii în gospodărie.
Cultul mamei preluat de comunism din tradiția creștină, puternic afirmat în societățile dezvoltate, cu un statut incert în actuala tranziție, a fost și este utilizat ca unul din cele mai puternice legitimări pentru crearea în familie a unei poziții de inferioritate a femeii. Copii dependenți sunt în primul rând, în responsabilitatea ei. Bărbații au și ei responsabilități față de copii, dar sunt reduse în raport cu cele ale mamei.
Raporturile de putere din familie, între bărbați și femei, sunt întemeiate încă din procesele de socializare din familiile de origine unde bărbații sunt educași și formați pentru a fi dominanți și dominatori, iar femeile nu doar pentru a fi supuse ci pentru a putea îndeplini toate aceste sarcini care le fac să fie supuse.
Dar până la urmă, observă Vladimir Pasti (3003), puterea este exprimată în decizie. În caz de egalitate, deciziile nu ar trebui împărțite – împărțirea deciziilor ar fi imposibilă într-o organizație de tipul familiei – ci să fie negociate.
Barometrul de gen (2002) arată că jumătate din persoanele chestionate, indiferent de sex, sunt de părere că în România nu există egalitate reală în drepturi între bărbați și femei
Dacă familia contribuie substanțial la diferențierea dintre bărbați și femei, gospodăria este în primul rând cea care consacră aceste diferențe prin diferențierea rolurilor în gospodărie pe baza diviziunii muncii pe sexe.
Economia gospodăriei este diferențiată pe gen, cel puțin la o parte a familiilor. Există o binecunoscută diviziune a rolurilor în familia românească. Bărbații se ocupă de treburile cu caracter „tehnic” cum ar fi spălatul automobilului sau repararea instalațiilor din casă. Femeile se ocupă de gătit, de curățenie, de copii.
Statutul inferior în gospodărie este consacrat nu doar de diviziunea muncii în gospodărie, ci și de diviziunea timpului liber:
Spațiul pentru timpul liber în cazul femeilor îl reprezintă tot gospodăria în timp ce în cazul bărbaților este spațiul public;
Familia și gospodăria nu anulează rolul grupului de același sex în relaționare. In raportul public- privat bărbații tind să ocupe spațiul public, împingând femeile spre spațiul privat.
Există o diferență semnificativă de nuanță în definirea de către femei și bărbați a reacției potențiale a celuilalt. Bărbații „permit” iar femeile „comentează” (în sensul de critică). Este o expresie directă a diferenței de putere în familie (gospodărie): soțul are capacitatea de a interzice, iar femeia doar să-l sâcâie.
În lumea din afara gospodăriei, reprezentantul organizației sociale, și anume gospodăria, este, în principal bărbatul (Vladimir Pasti, 2003).
Studiez modul în care sunt distribuite rolurile conjugale în cadrul familiei din mediul rural in funcție de doua axe: tradiționalitate/modernitate.
Cercetările cantitative folosesc numere și metode statistice. Tind să se axeze pe măsurarea numerică a unor aspecte specifice ale fenomenelor studiate, demersul lor bazat pe construcția unor ipoteze de lucru urmărind realizarea unor măsurători și analize ușor de replicat (Marina, 2003).
Fiind doar un punct de plecare pentru restituire, ancheta este marcată de riscul inconsistenței, vizată fiind, de regulă, doar identificarea nevoilor și resurselor din spațiul de studiat. Restituirea se poate înscrie, ca temă metodologică, și în seria problemelor ridicate în dezbaterile asupra raportului dintre cantitativ și calitativ în cercetarea specifică științelor sociale.
Investigația calitativă folosește o abordare naturalistă care caută să înțeleagă fenomenul social în contextul situațiilor specifice. Totodată ea dă prilejul unei analize calitative a datelor în care cuvintele sunt analizate direct prin intermediul cuvintelor (Mucchelli A.,2002).
2. Motivații, scopuri și semnificațiile cercetării
Motivele alegerii acestei teme sunt oarecum personale, pe acest fundal principalul scop este modul în care sunt percepute rolurilor conjugale în gospodăria (familia) rurală, și modului de organizare a vieții familiale prin împărțirea sarcinilor. Am oferit un interes desoebit familiei, a organizării vieții de familie și a faptului că familia a suferit modificări multiple. Am început cercetarea plecând de la ipoteza potrivit căreia, în cadrul familiei tradiționalitatea este specifică ruralului.
3. Întrebările și ipotezele cercetării
Comform strategiei abductive utilizată în analiza calitativă, nu se folosesc ipoteze, ci un cadru de lucru sub forma unor întrebări, supuse unui proces de dezvoltare și rafinare pe percursul investigației. În acest sens, au fost formulate următoarele întrebări:
Ce se înțelege prin egalitate între bărbati si femei?
Care sunt obligațiile soțului și ale soției î n cadrul familiei?
Care sunt diferențe între familia tradițională si familia modernă?
Cum este delimitată structura de autoritate în familie?
Cum sunt distribuite sarcinile in mediul familial?
Cum este distribuit timpul liber de către cuplul conjugal?
Doar un sistem de ipoteze de lucru clar enunțate și strâns legate de obiectivele cercetării permite atingerea obiectivelor științifice propuse ( Rotariu și Ilut, 2001 ).
Verificarea ipotezelor ține în primul rând de corespondența empirică a releției vizate. Ipoteza este o explicație plauzibilă, care devine teoretică dacă cercetarea o confirmă. Acestea au rolul de a orienta întreaga cercetare în direcția propusă ( Mărginean, 2000 ). Cercetarea calitativă îsi propune următoarele ipoteze de testat:
Rolurile conjugale în familie sunt distribuite în funcție de ierarhie, conformism, putere și nivel de instruire;
Soția poartă o dublă povară: munca casnică si extracasnică;
Familia din mediul rural este o familie predominant tradițională.
4. Obiectivele cercetării
„Obiectivelle cercetării sunt definite mult mei tehnic decât scopurile cercetării și ele specifică ce anume se intenționează să se realizeze. Astfel obiectivele ne ajută să definim scopul studiului și, impreună cu întrebarile cercetăriisă asigure o direcție clară de urmat” (Agabrian, 2004).Obiectivele cercetării sunt următoarele:
Identificarea rolurilor conjugale în cadrul familiei din mediul rural și observarea modului în care aceste roluri sunt distribuite în gospodărie;
Stabilirea diferențelor existente dintre familia tradițională si familia modernă;
Stabilirea statutului femeii în familie și obligațiilor care-i sunt atribuite de către partener;
Identificarea modului de distribuire a timpului liber de către cuplul conjugal;
5. Strategiile cercetării
Ulterior stabilirii setului de întrebări trebuie gasită o modalitate prin care întrebările cercetării să ducă la rezultate benefice pentru fenomenul investigat. „Strategiile cercetării asigură o logică sau un set de proceduri pentru a raspunde întrebărilor cercetării” (Agabrian, 2004).
Trebuie stabilită o strategie de cercetare care să ne conducă spre finalitatea cercetării calitative. Strategia pe care am adopt-o pentru cercetarea caliatativa este strategia de cercetare abductivă, „punctul de plecare îl reprezintă lumea actorilor sociali și înțelegerea lumii lor sociale. Realitatea traită, modul în care aceștia își construiesc și interpretează activitătile pe care le realizeaza împreună, poate fi descoperită numai din spusele actorilor sociali” (Agabrian, 2004).
Ancheta pe bază de chestinar angajază în principal stategia deductivă, deoarece „ observațiile sunt facute întotdeauna dintr-un punct de vedere, cu un cadru de referință și un set de așteptări” (Agabrian, 2004).
Conceptele tehnice cerute de fenomenul investigat si care vor fi folosite pe parcursul cercetării sunt: dihotomia sexuala, stratificarea de gen, egalitate si inegalitate de gen, variația genuli.
Conceptele cheie oferă acces la fel de lerg ca și întrebările cercetării la un posibil spectru al proceselor relevante în domeniul investigat. Conceptele cheie: distribuirea rolurilor, gospodărie, famile tradițională si familie modernă, structura de autoritate, vor deveni variabile prin specificarea procedurilor de măsurare a acestora.
Revederea literaturii
Voi face o scurtă revedere a literaturii, „a cărei funcție majoră este să lege cercetarea propusă cu starea curentă a cunoștiințelor relevante” (Agabrian, 2004). Scopul, motivele, dar și obiectivele cercetării au decurs din parcurgerea literaturii de specialitate: „Familia. Cunoaștere și existență”, de Petru Iluț (1995), „Ultima inegalitate” de Vladimir Pasti (2003), „Tăranii” de Eric Wolf (1998), precum și articole procurate prin ajutorul internetului. Nu voi insista asupra acestei literaturi pentru că ea există într-un capitol de sine stătător în cadrul lucrării de licență, capitolul ce conține considerații teoretice (vezi capitolul I)
7. Operaționalizarea conceptelor cercetării cantitative
Următorul pas ăn cadrul cercetării de față îl reprezintă modalitățile prin care se realizează îmbinarea realității teoretico-conceptuale cu realitatea empirică. În sens larg, prin teoretic se înțelege existența unor modele explicative, ipoteze, teorii, reflexii, iar prin empiric studierea realitătii concrete, culegerea de date efective (Rotariu și Iluț, 1999).
Aceste idei se însumează în cadrul operaționalizării conceptelor, acestea făcând referire la: „ansamblul operațiilor prin care însușirile definitorii ale noțiunii pot fi identificate, evaluate sau chiar măsurate în universul empiric” ( Rotariu și Iluț, 1999 ).
Acestă problematică în viziunea lui P. Lazarsfeld, are în vedere un proces de trecere de la concept la dimensiuni, indicatori și indici empirici (Mărginen, 2001).
Conceptul este o imagine mentală, un elaborat al gândirii, prin care sunt reflectate diferite proprietăți ale fenomenului și ale obiectivelor. Particularitatea conceptului ca enttate ideală este aceea „ de a capta și a fixa un conținut informațional apt pentru a fi reprodus identic de diferiți agenți cunoscători” (C. Popa, 1972). pentru analiză am ales spre studiu următoarele noțiuni: distribuirea de roluri în familie, diferențe între familia tradițională și familia modernă, structura de autoritate. Pe lângă aceste noțiuni de tip variabil: (existența unor stări ce pot sugera o variație graduală a intensității caracteristicii), folosesc și noțiuni de tip atributiv (care presupun identificarea prezenței/absenței la indivizi a unei însușiri, și nu măsurarea acesteia, ca în cazul noțiunilor de tip variabil, printre acestea amintind: vârsta, ocupația, locul de muncă, nivelul de educație.
Conceptul de distribuire a rolurilor în familie se referă la ansamblul de acțiuni si de interacțiuni pe care le realizează cuplul conjugal în vederea organizării cât mai eficiente a vieții de familie. Gradul de complexitate al unui concept se datorează particularității lui de a acoperi dimensiuni distincte ale realității studiate ( Rotariu și Iluț, 2001 ). Indicatorii sunt semne, cu ajutorul cărora se regăsesc entitățile empirice, subsumabile unei noțiuni, pentru cele de tip atributiv, sau care se încadrează într-o anumită clasă, pentru cele de tip variabil, care în cazul anchetei îmbracă forma unei întrebări din chestionar ( Rotariu și Iluț, 2001). Pentru acest studiu voi încerca să identific aceste activități și interacțiuni din rândul populației investigate:
modul de repartizare a sarcinilor în gospodărie;
modul de implicare a soților în viața de familie;
diferențe ale distribuirii timpului liber;
Conceptul de diferențe între familia tradițională și familia modernă, face referire la tipuri de diferențe și diversitatea între cele două tipuri de familie. Tradițiopnalul indică un tip distinct de instituții sociale, obijnuințe, obiceiuri și moduri de a acționa, a simți, a gândi care sunt moștenite din trecut. Iar familia modernă se bazează pe individualism ca valoare fiind propriu actului contemporan. Aceste dimensiuni evidențiază următorii indicatori:
caracteristici ale familiilor din mediul rural;
modul de percepere a diferențelor dintre familia din mediul rural și familia din mediul rural;
Conceptul de structura de autoritate se referă la rolul femeii în gospodărie, funcțiile pe care le are de îndeplinit în cadrul familiei, precum și poziția pe care o deține. Pentru acest concept am urmărit următorii indicatori:
împărțirea activitătilor ;
statutul de egalitate sau inegalitate;
Sursa datelor, forme și tipuri
Este necesar să acordăm atenție deosebită contextului ori cadrului social din care datele vor fi colectate și să recunoaștemdiferenșa dintre acestea în termenii naturii datelor pe care contextele variate le pot produce (Agabrian, 2004). Datele cercetării sunt culese cu ajutorul chestionarului (ANEXA 1), iar ca formă sunt cantitative. În ceea ce privește cadrul/contextul social aceștia vor fi studiați in cadre seminaturale, ei nefiind angajati în activități interesante pentru cercetător.
Pentru a aprofunda mai mult cercetarea următorul pas în relizarea cercetării este restituirea rezultatelor prin metoda Catalyse care este legată pe de o parte de cercetarea-acțiune și pe de altă parte de aprofundarea rezultatelor anchetei prin tehnicile calitativului în cazul de față ghidul de interviu (ANEXA 1).
Interviul este partea unghiulară a metodologiei calitative și una din cele mai utilizate tehnici de colectare a datelor (Agabrian, 2004). Fontana și Frey definește interviul „ arta de a pune întrebări și de a asculta”. A. Blanchet și A. Gotman consideră că interviul este o întâlnire care se caracterizeaza astfel: „a sta de vorbă cu cineva este, mai mult decât a-l chestiona, o experiență, un eveniment unic pe care îl putem învața, coda, standardiza, profesionaliza, administra, tempera după dorință, care comportă întotdeuna un număr mare de necunoscute, ce decurg inevitabil din faptul că este vorba de un proces interlocutoriu, nu doar despre o simplă prelevare de informație”.
Patton (1987) atenționează că interviul față-în-față este și observatie. Aceasta deoarece intervievatorul competent este sensibil și la mesjele non-verbale, precum și la influența cadrului asupra desfăsurării interviului și la nuanțele relației.
9. Universul cercetării cantitative:
Universul cercetării în cazul lucrării de față este delimitat de populația adultă, din satul Băiesti, comuna Pui, județul Hunedoara, care are un statut marital, indiferent de numărul de copii. Am luat în considerare răspunsul ambilor soți din cadrul unei gospodării punând accent e viziunea generală a respondentilor privind rolurile pe care le percep legat de familie și de partener.
Pentru studiul distribuției rolurilor în familie, unitatea de analiză, precum și unitatea de înregistrare o reprezintă persoana, raportându-se la familia sa. Întrebările au fost concepute în asa fel încât să permită accesibilitatea răspunsurilor.
10. Stategia de eșantionare:
Eșantionarea teoretică este tipul de eșantionare realizată pe baza conceptelor ce apar din datele crude scopul de a cerceta variația dimensională sau condițiile de-a lungul carora variază proprietățile conceptelor. Selaectarea cazurilor a fost făcută pe baza principiului „ bulgărelui de zăpada” sau „al lanțului”, adică se identifică cazuri interesante de la oameni care cunosc oameni (Agabrian, 2004).
Ca rezultat pentru a studia modul de distribuire în familia moldovenească și schimbările care au intervenit în acest sens, am ales metoda interviului individual, metoda folosită fiind restituirea de date. Această metodă oferă avantajul studiului în profunzime a subiectului și posibilitatea de a culege un volum mai mare de informație. Interviul a fost aplicat pe 15 persoane,
Criteriul de a decide cand să oprim eșantionarea diferitelor grupuri pertinente pentru o categorie relevantă îl reprezintă saturarea teoretică a categoriei. Glaser și Strauss consideră că saturația înseamnă că nu s-au mai găsit date în plus prin care sociologul poate dezvolta proprietățile categoriei.
În cazul cercetării cantitative alegerea metodelor și tehnicilor de investigare trebuie să fie în conformitate cu obiectivele urmărite și cu specificul domeniului studiat. În cercetarea probabilistică, fiecare element, fiecare statistică are șansa de a fi selectat pentru cercetare. Tot în cadrul acestui tip de cercetare se poate calcula eroare standard de estimare a nivelului de valori obținute în cercetare și prin aceasta se face extinderea rezultatelor la nivelul populației totale ( Mărginean, 2000 ).
Specifică studiului cantitativ al cercetării de fața este eșantionarea simplă aleatoare, în care universul cercetării este tratat ca un tot nediferențiat. Am ales acest tip de eșantionare datorită omogenității populației studiate, ales în funcție de criteriul de stratificare. Selecția persoanelor s-a realizat direct din universul cercetării. Pentru cercetarea cantitativă am ales persoanele căsatorite, chestionarul fiind aplicat atât la soț cât și la soție. Astfel am investigat un lot ilustrativ de 100 de persoane, acoperind in total 50 de famili.
11. Reducerea și analiza datelor
Datele care au fost culese cu ajutorul chestionarului, au fost prelucrate statistic cu ajutorul programului de analize statistice SPPS, deoarece aceste conține numeroase proceduri care permit analiza univariata a caracteristicilor populației studiate (Rotariu, 2000).
Restituirea de date, obținută prin metoda Catalyse, urmăreste aprofundarea rezultatelor anchetei pe baza ghidului de interviu. Interviurile au fost realizate cu ajutorul reportofonului iar transcrierea lor s-a realizat cu ajutorul programului WORD. Pentru analiza datelor am ales programul ATLAS.ti pentru a construi relații sistematice între categoriile conceptelor, dar pentru aceasta există un capitol special dedicat analizei datelor
2.2. Prezentarea spațiului studiat
Spațiul studiat îl reprezintă satul Băiești care aparține comunei Pui. Teritorilu administrativ al comunei pui se află în zona sudică a județului Hunedoara, în suprafață de 22.879 ha.
Comuna Pui are în componență 12 sate: Pui-reședință de comună, Băiești, Federi, Galați, Hobița, Ohaba Ponor, Ponor, Rîu-Bărbat, Șerel, Fizești, Uric.
Dezvoltarea economico-socială este influențată de o serie de factori-amplasarea în rețeaua de localități a județului, relief, existența, exploatarea resurselor naturale, potențialul industrial și agricol.
Dezvoltarea localităților amplasate în lunca râului Strei este direct influențată de producția agricolă și de dezvoltarea rețelei naționale de drumuri.
Amplasarea localităților comunei în zona de deal este în relație directă cu creșterea animalelor, activitatea preponderentă a locuitorilor din aceste zone.
Din totalul suprafeței de 22.879 ha, mai mult de jumătate este constituită de terenurile agricole, cu o pondere de 58,56%, iar 9822 ha sunt acoperite de terenurile forestiere.
La recensământul din anul 1990 populația comunei era de 5370 locuitori, cifră care se păstrează cu mici modificări până în anul 1999, dată la care se consemnează o populație de 5341 locuitori.
2.2.1 Elemente ale cadrului natural
Relațiile de vecinătete ale comunei Pui sunt: la limita vestică a teritoriului administrativ, cu comuna Sălașu de Sus; spre nord-vest comuna Pui se învecinează cu comuna Sîntămăria Orlea, spre nord cu comuna Boșorod, spre limita nord-estică cu comuna Orăștioara de Sus iar spre est cu comuna Baru.
Caracteristicile reliefului
Relieful comunei este variat, de la lunci în zona centrală a comunei, la munți înalți ce se încadrează în masivul Retezat – spre zona sudică a comunei – Munții Șureanu – constituit din șisturi cristaline cu o structură geologică complexă, cu suprafețe de denudeție bine dezvoltate și relief glaciar slab reprezentat.
Din punct de vedere topografic terenul comunei Pui este denivelat, Prezentând diferențe de nivel de la cota 360,00 M.N. (lunca Streiului, în vecinătetea localității Băiești), până la cota 1791,00 M.N. în sudul comunei, vf. Tulișa.
Vegetația este caracterizată de păduri de fag, gorun, carpen, stejar și pășiuni, predominantă în zona deluroasă. În zonele montane vegetația este alcătuită preponderent din fag, molid și brad, alternate cu pajiști secundare – apărute pe locul pădurilor montane. De asemenea, suprafețe întinse sunt ocupate de livezi, cu preponderență de pruni.
Caracteristicile geotehnice
Solurile se încadrează în categoria silvestre brune, silvestre podzolice și brune gălbui.
Din sondajul efectuat în zona Băiești se consemneză următoarea stratificație:
între cotele –0,50 și –2,50 argilă cafenie cu intercalații cenușii și concrețiuni calcaroase plastic vâscoase-teren contractil;
sub cota –2,50 apare zona de stâncă, izolat apărând straturi de pietriș și nisip;
apa freatică apare în regim stabilizat la cota –3,0 m;
adâncimea minimă de fundare este de –1,0 m;
presiunea admisibilă este de 220 kpa sau 2,2 kgf/cmp.
Rețeaua hidrografică este bogat reprezentată în întreaga zonă. Principalul curs de apă este râul Strei care străbate teritoriul comunei de la sud-est la nord-vest. Un afluent important al Streuiului este Rîu-bărbat, pe cursul căruia se află o captare în amonte de satul Hobița. Apele râului Strei adună toate apele curgătoare din zonă, printre cele mai importante pâraie având un debit constant sunt: Pârâul Izvorul, Pârâul Ponor, Valea Rușor, Valea Șerel.
Văile sunt în majoritate înguste și adânci cu procese active de versant. În partea inferioară a bazinului apar terenuri cu eroziune moderată și puternică.
2.2.2 Relații în teritoriu
Teritoriul administrativ al comunei Pui se află în zona sudică față de limitele județului Hunedoara. Localitatea reședință de comună este satul Pui, iar satul Băiesti se află la 55 km față de municipiul reședință de județ, Deva.
Comuna Pui este străbătut de calea ferată electrificată – Simeria – Petroșani. Localitatea Băiești este amplasată adiacent magistralei de cale ferată Simeria – Petroșani.
Accesul major carosabil în zonă este asigurat de D.N.66, direcția Deva.
Datorită reliefului variat al comunei, circulația rutieră se desfășoară pe artere caracteristice fiecărei zone. Astfel se regăsesc drumuri cu clase diferite, de la clasa V la clasa II. drumuri forestiere, drumuri miniere.
În interiorul satelor, mai ales de-a lungul văilor, circulația se desfășoară pe străzi nemodernizate, în cea mai mare parte cu îmbrăcăminte provizorie.
2.2.3 Activități economice
Dezvoltarea localităților amplasate în lunca râului Strei este direct influențată de producția agricolă, de potențialul zootehnic, de dezvoltarea rețelei neționale de drumuri cât și de vecinătatea cu municipiul Deva.
Profilul economic al comunei este preponderent agricol (agricultură, zootehnie, creșterea pomilor fructiferi), precticându-se în prezent agricultura în gospodării individuale.
După aplicarea Legii Fondului funciar, toate C.A.P.-urile s-au dezmembrat, iar construcțiile aferente fie s-au dezintegrat (Pui, Ohaba Ponor), fie au fost privatizate și refuncționalizate în unități de mică producție industrială sau agricolă (fosta fermă din Băiești, C.A.P-urile din Râu Bărbat, Șerel, etc.).
3. Populația. Elemente demografice și sociale
Se constată că populația localității Pui la recensămintele manționate în tabelul de mai sus a fost în creștere în ultimii 10 ani.
Tendința de ușoară creștere a populației din ultimii ani, în satele comunei, se datorează acțiunii Legii 18, a Fondului funciar, care a generat o reconversiune a populației în mediul rural.
În Băiești se află scoal generala cu clasele I – VIII (Foto 1.,ANEXA II) în cere vin și învață copiii din 3 sate: Rușor, Băiesți Râu – Alb, Corăiești și Vaidei., ultimele sate neaparținând comunei Pui dar fiind învecinate cu Băiești-ul.
O disfuncționalitate majoră în calea dezvoltării ar putea fi insuficienta valorificare a potențialului agricol al terenurilor (arabil, livezi), din cauza lipsei resurselor economice aqle populației. În aceste condiții nu se practică o agricultură intensivă și eficientă.
2.2.5 Intravilanul existent.
Intravilanul este format din suprafețele de teren destinate construcțiilor și amenajărilor din cadrul satelor aparținăptoare comunei Pui și trupurile acestora aflate pe teritoriul administrativ al comunei.
Suprafața teritoriului intravilan al comunei în 1990 era de 469,20 ha
PUI –120,00 ha
BĂIEȘTI – 30,30 ha
FEDERI – 31,40 ha
FIZEȘTI – 22,90 ha
GALAȚI – 47,10 ha
HOBIȚA – 18,90 ha
OHABA PONOR – 23,55 ha
PONOR – 42,35 ha
RÎU BĂRBAT – 26,60 ha
RUȘOR – 28,20 ha
ȘEREL – 59,50 ha
URIC – 17,40 ha
Bilanțul teritorial.Zona funcțională preponderentă la nivel de comună este zona de locuit, ocupând 77,5% din intravilanul existent. Zonele de locuințe sunt construite din locuințe individuale, în regim de înălțime parter și parter și un etaj.
Se constată în general lipsa infrastructurii – căi de comunicație și rețele edilitare; de asemenea, dotările și serviciile de interes public sunt concentrate în reședința de comună, satele celelalte fiind defavorizate.
Zona de producție agricolă – în general fostele C.A.P-uri – este pretentă în toate localitățile comunei, cu mențiune că unele unități au fost între timp desființate, iar altele privatizate și refuncționalizate în unități de industrie mică.
2.2.6 Echipare edilitară
Gospodărirea apelor. Patru dintre localitățile comunei Pui s-au dezvoltat în lunca râului Strei: Pui, Ponor, Galați, Băiești, Rușor ceea ce conferea inițial atât sursa de apă, cât și terenul fertil necesar lucrărilor agricole. O problemă cu care se confruntă frecvent aceste localități este inundarea terenurilor agricole în zonele unde digurile existente pe malul râului Strei sunt degradate sau nu există diguri.
Alimentarea cu apă.Nici una dintre localitățile aparținătoare comunei Pui, nu are alimentare cu apă în sistem centralizat, alimentarea cu apă a locuințelor făcându-se din fântâni individuale.
Canalizarea – în nici una din localități nu există canalizare în sistem centralizat.
Alimantarea cu energie electrică.Localitatea Pui este străbătută de o serie de rețele electrice de înaltă tensiune 110kv, medie tensiune 20kv și joasă tensiune 0,4kv.
Sursa de alimentare este stația de transformare de 110/20kv, amplasată lângă calea ferată, în estul localității Galați, stație ce deservește cu energie electrică satele din zona sudică a județului Hunedoara, inclusiv localitatea Pui.
Alimentarea cu gaze naturale.În prezent nu există alimentare cu gaz metan pe tritoriul comunei.Incălzirea se face local, cu sobe alimentate cu combustibil solid.
2.2.7 Monumente istorice, situri arheologice, monumente ale naturii
Patrimoniul cultural național este alcătuit din bunuri sau ansambluri de bunuri imobile care prezintă valoare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic sau tehnico-stiințific, considerate monumente istorice.
Ca monumente istorice și de arhitectură, pe teritoriul satului Băiești, se găsesc unități de cult cum ar fi Biserica Ortodoxă „Sf. Maria”(Foto 2., ANEXA II), precum și o biserică în stil catolic (Foto 3., ANEXA II).
Conform listei monumentelor istorice aprobată și comunicată de C.N.M.A.S.I. cu adresa 6380/20.11.1991, pe teritoriul comunei Pui sunt almplasate următoarele monumente:
Peștera Bordu Mare, așezare din epoca paleolitică și neolitică
Casa nr. 30, sat Galați – sec XIX
Biserica ortodoxă „Coborârea Sf. Duh” – sec. XVIII
Casa nr. 70-72 – sec. XVIII
Casa nr. 73 – sec.XVII
grup de case, nr. 6-7 – sec XVIII – XIX
Zonele de protecție a monumentrlor istorice au forme diferite și vor fi delimitate topografic. Ele se stabilesc prin studii de specialitate întocmite prin grija Direcției monumentelor istorice în colaborare cu organele specializate ale MLPAT și ale autorităților publice locale.
Zone de protecție ale patrimoniului național.
Arealele naturale protejate:
Rezervația naturală Peștera Șura Mare – rezervație speologică de grad IV ;largă desfășurare a unei cuverturi calcaroase, de vârstă jurasica, a favorizat formarea unui relief carstic variat: doline, polii, pesteri, avenuri, văi in chei, izbucuri etc. Aici se dezvoltă peste 30 de peșteri și avenuri, majoritatea acestor peșteri fiind active (străbatute de cursuri de apă), (Foto 4., ANEXA II)
Punctul fosilifer Ohaba Ponor – Rezervație paleontologică de grad IV
Parcul Natural Grădiștea Munceului – Cioclovina ( Foto 5., ANEXA II)
Zona Tampon a Parcului Național Retezat
CAPITOLUL III
Analiza și interpretarea datelor
3.1 Analiza și interpretarea datelor cantitative
Chestionarele au fost aplicate pe un lot de 100 de subiecți, adică 50 de familii, iar criteriul de stratificare l-a reprezentat statutul marital. Am stabilit patru categorii de vârstă plecând de la ideea ca în funcție de vârstă există percepții diferite asupra rolurilor atribuite de cuplul conjugal.
Subiecții au răspuns cu răbdare și bunăvoință la întrebările puse. Motivul pentru care cred că ancheta mea a decurs cu succes este pentru ca am reușit se trezesc interesul subiecților asupra a investigației mele, astfel că oamenii au putut să facă o scurtă analiză asupra vieții lor de familie.
Schimbările care au avut loc în ultimele două decenii în societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în fața unei noi civilizații, în mod esențial diferită de civilizația modernă industrială. Schimbările care au avut loc în sfera familiei au condus la "revoluția personală" marcată de: auto-eliberarea individului, primatul intereselor indivizilor și cuplurilor asupra funcțiilor pe care societatea le așteaptă de la familie.
În proiectarea cercetării am plecat de la ipoteza că rolurile în familie sunt distribuite în funcție de putere conformism nivel de educație, varietatea tipurilor de organizare familială determina, o varietate de pattern – uri de adaptare.
Prima întrebare din chestionar se referea la mulțumirea respondenților legat de felul în care decurge viața lor de familie. Observăm astfel că majoritatea, 27,0% dintre bărbați și 17,0% dintre femei se declară foarte mulțumiți de viata lor de familie; 19,0% dintre bărbați și 26,0% dintre femei se declară destul de mulțumiți de viața lor de familie, doar 2 femei și 6 bărbați nu prea sunt mulțumiți, iar deloc mulțumiți se declară doar 3 bărbați (Tabelul 1, ANEXA 3). Raportat la vârstă persoanele până în 45 de ani se declară mulțumite de viața lor de familie, procentul reducându-se pe măsura ce vârsta trece de 50 de ani ( Tabelul nr.1.2, ANEXA 3 ). Nivelul de școlarizare are influențează la rândul său viața de familie cei mai mulți care s-au declarat mulțumiți, 18.0% aveau nivelul mediu de școlaritate adică liceul iar 10,0% aveau absolvită o facultate (Tabelul nr.1.3, ANEXA 3)
Tabelul nr.2: Egalitatea în familie raportată la sex
Egalitatea între bărbați și femei este o problemă dezbătută intens peste tot, de la nivelul înalt al guvernului și parlamentului, pâna la diferite medii sociale. Există egalitate reală între bărbați și femei? In privința persoanelor chestionate raporturile sunt împărțite: 23,6% dintre bărbați și 23,5% dintre femei consideră că există egalitate față de 28,1% dintre bărbați și 25,8% dintre femei care consideră că nu există egalitate (Tabelul 2.1, ANEXA 3). Discriminare în familie conduce la o inegalitate între parteneri în ceea ce privește exercitarea drepturilor în cadrul căsătoriei, poate conduce la o inegalitate de statut social între parteneri – fetele putând fi puse în situația de a-și întrerupe studiile, pentru a putea face față sarcinilor domestice – și chiar la afectarea prematură a stării de sănătate a respectivelor femei. Constatăm în tabelul nr.3 că raportul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani este aproape egal 15,7% consideră că există egalitate între bărbați și femei, iar 14,6% consideră ca nu există egalitate. Raportul se menține apropiat și la celelalte categorii de vârstă astfel că, la categoria de vârstă 36 ani – 45 ani, 11,2% au răspuns da iar 12,4% au răspuns nu (Tabelul nr.2.1, ANEXA 3).
Funcționalitatea familiei poate fi descrisa, în special, în termeni de roluri ale membrilor. În familiile bine organizate, membrii au roluri acceptate si bine definite, care sunt complementare si prin care contribuie la viata de familie, la realizarea obiectivelor, scopurilor familiei. Sub influența unui model tradițional anacronic se consideră că este de datoria femeilor să administreze resursele familiei, să îndeplinească treburile gospodărești considerate „mărunte și ușoare”. Acest lucru se poate observa din tabelul din tabelul nr.7. La întrebarea „Sunteți de părere că este mai mult de datoria femeilor să se ocupe de treburile casei?” 67,3% au răspuns da, dintre care 38,8% sunt bărbați și 28,6% sunt femei. Acest lucru se poate observa și în (Tabelul nr.3, ANEXA 3) unde 29,6% dintre bărbați 11,2% dintre femei consideră că femeia este stăpâna casei, dar acest lucru depinde și de anumiți factori sau de anumite viziuni, concepții pe care le-ar putea avea oamenii ca urmare a procesului de modernizare, 9 bărbați și 15 femei fiind de acord cu acest lucru.
Bărbaților, le revine funcția economică a familiei. Datoria lor principală este să se aducă banii în casă. În Tabelul nr.4, 66.0% dintre respondenți consideră că este mai mult de datoria bărbaților să aducă banii în casă doar 33,0% având o părere contrară. Observăm astfel că se continuă încă predomină familia tradițională, 30 de bărbați și 33 de femei consideră că banii trebuie să fie câștigați de către bărbați față de 15 bărbați și 18 femei care susțin ca nu este în special de datoria bărbaților să aducă banii în casă.
Tabelul nr.4: Datoria femeilor și bărbaților raportat la sex
Raportat la faptul că 66,0% dintre respondenți văd atribuția principală a femeii de a se ocupa de treburile casei, 64,0% consideră că banii ar trebui câștigați în mod deosebit de către bărbat. Interesant este faptul că procentele se apropie foarte mult, ambele sexe fiind deacord că pricipala sarcină a bărbatului este să câștige banii (34,0% bărbați și 30,0% femei).
Tipul de familie – modern sau tradițional poate juca un rol esențial în structura familiei.
Ca punte de legatura între individ si societate, familia este un punct de întâlnire între diverse tensiuni si tendinte ale societatii. Între adaptarea familiei și adaptarea individuala exista paralelisme si intersectii. La intrebarea „Cine ar trebui să conducă în familie?” procentul respondenților care se înclină spre o poziție egalitară este semnificativ de 83,0%, 37 de bărbati și 46 de femei. Se poate observa din Figura nr.1 ca și în (Tabelul nr.4.1, ANEXA 3) ca tinerii cu vărstă cuprinsă între 20 și 35 de ani au cel mai însemnat procent în ceea ce privește împărțirea rolului de conducător al familiei în mod egal (26,0%), 13,0% considerând că în familie trebuie să comnducă bărbații, o persoană considerând că trebuie să conducă femeile.
Pentru următoarele categorii de vârstă între 36 și 45 de ani și 46 și 55 de ani 13,0% respectiv 2,0% consideră că trebuie să conducă ambele sexe iar 8,0% bărbații, nici un respondent neatribuind această sarcină femeii.
Pentru categoria de vârstă 56 – 65 de ani 16,0% au optat pentru ambele sexe, un procent pentru conducerea femeii , la această categorie de vârstă neatribuindu – se sarcina de cap al familiei bărbatului.
Ultima categorie de vârstă peste 66 de ani, 11,0% dintre respondenti văd că în familie trebuie să conducă ambele sexe, 2,0% consideră că trebuie să conducă bărbați și 1,0% femeile.
Figura nr.1
În același timp tipului de familie tradițional consideră că femeii îi revine rolul supravegherii și îngrijirii copiilor toate acestea adăugându-se în majoritatea cazurilor, la îndeplinirea sarcinilor profesionale la locul de muncă. Observăm din Tabelul nr.5 că, în spațiul rural, familiile contemporane nu mai atribuie acest rol în mare parte femeii 81,0% dintre respondenți declarând că, într-o familie, de cresterea copiilor ar trebui să se ocupe ambii părinți, doar 11 bărbați și 9 femei au răspuns că ar trebui să se ocupe mama, nici un respondent neatribiund acest rol tatalui.
Tabelul nr.5: Creșterea copiilor raportată la sex
Uneori tradiția acționează și în defavoarea bărbaților. Ei sunt considerați mai puțin capabili să crească și să îngrijască copiii; bărbaților le sunt alocate acele munci considerate „grele și importante”. Acest lucru se poate observa din Tabelul nr.6, 46,0% dintre respondenti considerând că bărbații nu pot crește copii la fel de bine ca și femeile. Totuși 11 bărbați și 12 femei cred ca acest lucru ar fi posibil, în timp ce 15,0% dintre bărbați și 19,0% dintre femei condideră că acest lucru depinde de anumiți factori. Comarând datele de față putem aprecia că bărbații, în principiu nu se pot ocupa ce creșterea și educarea copiilor, sau dacă se ocupă, acesta depinde de anumitți factori sau de anumite situații. În consecință bugetul, de timp liber al femeilor este mai mic decât cel al bărbaților. În (Tabelul nr.6.1 ANEXA 3) prezint raportul timpului liber asa cum este el perceput de către partenerul conjugal. Asfel, observăm că 11,1% dintre bărbați consideră că au mai mult timp liber față de partener și doar 7,1% dintre femei consideră acest lucru; 25,3% dintre bărbați consideră că au ăn aceeași măsură timp liber ca și partenerul față de 16 femei care consideră acest lucru; 13,1% bărbați au mai puțin timp liber raportat la 18,2% dintre femei care declară acest lucru; nu pot aprecia cât timp liber au comparativ cu partenerul 2,0% bărbați și 7,1% femei.
Tabelul nr.6: Variabila creșterea copiilor de către bărbați raportată la sex
Diferența între modernizare si tradiție este că societatea tradițională este dominată de autoritatea bărbatului. Legătura ambigua între trecut și viitor trece prin starea prezenta în care fostele reglementari si ierarhii nu mai funcționează iar cele noi încă nu s-au constituit.
Tabelul nr.7: Autoritatea în familie raportat la sex
După cum putem observa în Tabelul nr.7 autoritatea bărbatului continuă să domine familiile rurale 56,7% dintre respondenți considerând că bărbatul deține autoritatea în familie, 36,1% dintre cei care condideră acest lucru fiind bărbați. Doar 3 borbați au declarat că bărbatul nu deține autoritatea în familie și 11 femei, 11,3% dintre bărbati și 16,5% dintre femei consideră că această autoritate depinde de situațiile specifice. În (Tabelul nr.7.1, ANEXA 3) prezint raportarea autorității bărbatului la variabila nivel de educație. Astfel că raportat la nivelul de educație cei mai mulți respondenți care consideră că bărbatul trebuie să dețină autoritatea în familie au terminat liceul (16,5%), 15,5% care au răspuns „da” la întrebarea dacă bărbatul deține autoritatea în familie au școal generală, respondenții din categoria celor care au profesională sau 10 clase la liceu au raspuns „da” 10,3%, cel mai mic procent deținându- persoanele care au studii suparioare (8,2%). Din Figura nr.2 se pot observa diferențele raportat la vârsta respondentului.
Figura nr.2
După cum observăm din figură tinerii până în 35 de ani văd că autoritatea depinde de situații, sau factori particulari (17,5%), 6,2% consideră că bărbatul nu detine autoritatea in familie, iar 5,2% consideră că autoritatea este de ținută de bărbat. Pentru categoria de vârstă 36 – 45 de ani, cel mai înalt procent îl ocupă răspunsul afirmativ pentru întrebarea legată de autoritatea în familie (13,4%), celelelte răspunsuri primind un procentaj egal de 6,2%. Întresant este să observăm că la categoria de vărstă cuprinsă între 46 și 55 de ani, respondenții nu văd că autoritatea ar putea fi deținută în familie decât de bărbat (15,5%). Procentul se menține ridicat în favoarea bărbatului și pentru categoriile de vârstă 56 – 65 de ani (11,3%) și peste 66 de ani (12,4%), cu mici înclinații în favoarea celorlalte variante de răspuns.
Structura ecomomică este una din funcțiile importante ale familie. Decizia modului în care sunt distribuite resuresele se poate observa din Tabelul nr.8. La întrebarea „ La dvs. în gospodărie, cine face cumpărăturile 22 de respondenți declară că fac personal cumpărăturile, 19 bărbați au declarat că soția se ocupă de cumpărături, 14 femei atribuind acestă sarcină soțului, 43 de respondenți fac cumpărăturile împreună, doar 2,0% declarînd că altă persoană se ocupă de acest lucru.
La întrebarea „Cine hotărăște cum se cheltuiesc banii pentru nevoile zilnice?” 50,0% au răspuns că decizia este luată împreună, 8 bărbați și 10 femei declarând că această decizie este luată personal, iar 30,0% declarând că decizia pentru cum se cheltuiesc banii zilnic este luată de partenerul conjugal (15,0% bărbați și 15,90% femei au ales varianta aceasta).
La ultima întrebare legată de economia familiei „Cine hotărăște când se fac investiții majore de bani?”, 12,0% de bărbați și 4,0% de femei iau acestă decizie personal, 3,0% bărbați au declarat că decizia este luată de soție, și 6,0% dintre femei au declarat că această hotărâre este luată de soț, 73,0% din respondenți iau această decizie împreună Concluzionând putem spune că în privința cheltuirii banilor pentru nevoi zilnice decizia poate aparține în egală măsură atât femeii căt și bărbatului diferențele de răspuns nefind foarte mari, dar în privința unei investiții majore raportul este de 12 la 4 în favoarea bărbaților, cu o diferență de 8 procente.
În Tabelul nr.9 doresc să fac o reprezentare a modului respondentul consideră că partenerul conjugal ar face unele activități. Am ales pentru aceasta raportul dintre activitățile casnice și variabila sex pentru a obține o reprezentare pertinentă a acestei reprezentări. Se observă în tabel că 36,0% de bărbați consideră că partenera ar face mult mai bine menajul în casă, numai 2,0% din femei considerănd că partenerul ar face mult mai bine această activitate; 8,0% dintre bărbați și 13,0% dintre femei consideră că fac la fel de bine ca și partenerul menajul în casă.
În privința activităților tehnice, cum ar fi reparațiile în casă, 5,0% dintre bărbați consideră că această activitate e mai bine realizată de către soție, iar 23,0% dintre femei consideră că activitatea este mai bine realizată de partenerul conjugal. Reparațiile în casă sunt la fel de bine realizate ca și partenerul conjugal de 10,0% de bărbați și 14,0% de femei.
Sarcina îngrijirii unui copil bolnav, este mult mai bine realizată de partenera conjugală au declarat 23,0% dintre bărbați față de 5,0% dintre femei care consideră că ar fi mult mai bine îngrijiti copiii de către partener. La fel de bine ca și partenerul îngrijesc copii bolnavi au declarat 9,0% dintre bărbați și 17,0% dintre femei.
Animalele domestice sunt mult mai bine îngrijite de partener au declarat 9,0% de bărbați și 20,0% de femei. partenerul conjugal îngrijește animalele la fel de bine ca și respăndentul au declarat 29,0% de bărbați și 20,0% de femei.
Tabelul nr.9: Variabila activități casnice comparată cu variabila sex
3.2 Analiza și interpretarea datelor calitative
În studiul față am în vedere aspectele privitoare la investigațiile de aprofundare prin restituirea rezultatelor. În timpul aplicării interviurilor oamenii au răspuns cu răbdare și interes la întrebările studiului.
În continuare voi prezenta unele rezultate care mi s-au părut mie interesante. Interpretarea răspunsurilor legate de mulțumirea oamenilor față de viața lor de familie, a determinat cercetarea modului de reușită în viata de familie: atmosfera din casă; situația bănească; contribuția partenerului la îngrijirea copiilor; contribuția partenerului la treburile gospodărești;
Rețeaua semantică nr. 1. Reușita în viața de familie
A reuși să-ti construiești familia pe care ti-ai dorit-o nu este în totdeauna un lucru ușor de realizat și de multe ori nu reușește într-un mod mulțumitor. Familia e acea care ti-o faci tu. Că esti sau nu mulțumit de familie nu mai prea contează. Că odată cu timpul se mai schimbă și oamenii și relațiile nu mai sunt ca la începutul căsătoriei. E familia și viața pe care ti-ai făcut-o tu (A. S., 57 de ani, pensionară). Acuma trebuie să fi mulțumit ca dacă trăiești o viață alături de cineva ajungi să-i cunoști toate defactele, te mai gândești sa-ți faci altă viată (C. S., 78 de ani, pensionar) ?
Principalul impediment în reușita vieții de familie îl reprezintă lipsa banilor, sau faptul că sunt foarte puțini. Banii ăstia care nu se mai ajung cauzează probleme în familie. Că pentru casă trebuie o grămadă de bani, la copii le trebuie bani că sunt la școală, pământul mănâncă și el o grămadă de bani, cu atâtea probleme numai mulțumit nu poți să fi (A. N., 35 de ani, muncitoare).Poate că cel mai important este că lipsa banilor generează conflicte interfamiliale. Toti acești factori contribuie în mod esntial la realizarea unui model de familie ideal. Desigur că acest lucru depinde și de modul în care vezi soluționare problemelor. Problemele sunt destule depinde de înțelegerea dintre parteneri. Și aceste probleme trebuiesc rezolvate civilizat nu cu ceartă, și spectacole (B. V., 70 de ani, pensionară). Dacă nu este înțelegere între parteneri nu rezolvi nimic. Trebuie să lași unul după altul, că dacă nu te tot cerți și nu ajungi la nici un consens (C. N., 35 de ani, maistru). Dacă ai partener înțelegător, multe reușești în viață. Eu am avut noroc că nevasta mea, că m-am putut înțelege cu ea, dacă eu am hai să facem aia că eu asa cred că e bine, am făcut, că dacă nu mă întelegem cu ea ne-am fi tot ciondănit, și ce rezolvam (C. S., 78 de ani, pensionar) ?
Organizarea vieții de familie depinde și de educație, mediul familial și personalitatea cuplului conjugal. Cred că trebuie să fi atent cu cine te căsătorești. Trebuie să aibă educație că dacă nu nu știe să se poarte (C. D., 50 de ani, casnică). Cred că depinde de mediul în care au crescut soții. Familia din care provin influențează felul în care se comportă oamenii în familie. Asta cred că e cel mai important model pe care-l văd și îl urmează și în viața lor familială (D. V., 49 de ani, profesor).
Următorii factori, poate cei mai importanți sunt comunicarea, care se realizează foarte greu în mediul rural, pentru că oamenii nu vorbesc unii cu alții (C. D., 50 de ani, casnică). Cred că oamenii aici nici nu știu ce înseamnă comunicare. Eu locuiesc în satul acesta de 4 ani, ne-am mutat din Petroșani. Oamenii de aici nu știu că dacă nu discută ce probleme, ce bucurii, ce tristeți și ce necazuri au cu partenerul nu au cum să aibă o căsnicie reușită (F. M., 62 de ani, pensionar).
Statutul egalitar al partenerului împlică în mod deosebit o căsnicie reușită. Dacă există un model modern de familie, în care percepția despre femeie nu este de robot al casei (B. V., 70 de ani, pensionară) căsnicia poate fi una foarte reușită și frumoasă. Păi ce mulțumire poți să ai tu de viața ta de familie dacă, tu ca femeie trebuie să le faci pe toate, să te ocupi de toate, toate pică pe capul tău și dacă iese rău cine terbuie să plătească ?Nu e normal să se întâmple așa, până la urmă esti ca un sclav, și bărbatul îti este stăpânul. După ce că toată ziua nu face nimic mai și bagă de vină (O.L., 47 de ani, muncitoare)
Rețeaua semantică nr.2. Percepția rolurilor în familie în funcție de sex
Rolurile reprezintăm așteptările pe care le are o persoană de la partenerul conjugal. Rolul pe care-l atribuie partenerul conjugal este perceput în funcție de sex. Bărbații în cea mai mare perte sunt reprezentenții gospodăriei în exterior, lor le aparține spațiul public, ei negociază relațiile care se stabilesc între familie și mediul social. Cănd trebuie să mergi la primărie sau trebuie să te interesezi de ce anume trebuie să feci ca să primești subvenția de la guvern pentru agricultură, tot bărbatul trebuie să meargă să rezolve. Că dacă merge femeia la oras, se duce cu o grămadă de bani la ea, îi strică pe toți, și nici nu rezolvă nimic (T. M., 70 de ani, pensionar). Dacă bărbatul, tot este capul familiei, normal că el trebuie să aibă grijă de interesele familiei, că asta e responsabilitatea lui (C. D., 50 de ani, casnică). Nu neaparat că e de datoria lui să aibă grijă de interesele familiei dar bărbatul are mai multă autoritate este mult mai respectat (M. V., 40 de ani, vânzătoare).
În familiile în care bărbatul este angajat în câmpul muncii, iar femeia este casnică, bărbatului îi este atribuit rolul autoritar, bărbatul trebuie să aibă puțin mai multă autoritate că doar nu s-o lăsa condus de o femeie (V. T., 37 de ani, zidar). Faptul că bărbatul aduce banii în familie îi conferă poziția de autoritate : dacă nevasta-mea stă toată ziua acasă iar eu muncesc totată ziua ca să le aduc o pâine pe masă, am tot dreptul să am autoritate (F. N., 55 de ani, muncitor). Aceste păreri nu sunt împărtășite de toate prsoanele. În funcție de nivelul de educație, de mediul profesional al respondentului părerile tind spre egalizarea rolurilor. Mi se pare o prostie ideea asta cu faptul că bărbatul trebuie să dețină autoritatea în familie. Să știți că mulți bărbați conșideră că ei conduc dar lucrurile stau exact invers. Asa au fost învățați de mici, au preluat modelul de comportament din familie de la părinții lor; ar trebui să vadă că lumea s-a schimbat și că femeia are și ea drepturile ai (V. D., 39, economist)
Dacă spațiul public aparține bărbaților, în gospodărie femeia este numită stăpâna casei. Ea are grijă de gospodărie, trebuie să pună lucrurile în ordine, trebuie să știe să organizeze sarcinile și activitățile pentru a ajunge la finalitate într-un mod eficient. Femeia trebuie să se ocupe de gospodărie, sa facă curățenie, să facă mâncare…Lucrurile astea nu le poate face un bărbat pentru că nu se pricepe (C. D., 50 de ani, casnică). Femeia știe să organizeze acțiunile pe care trebuie să le facă membrii familie, că dacă nu-i spun bărbatului că trebuie măturată curtea el nu știe, dacă nu-i spun că trebuie să meargă să aducă apă nu aduce (B. V., 70 de ani, pensionară).
Distribuția rolurilor în familie este în primul rând cauzată de reîncadrarea femeii în producție sau alte activități extrafamiliale, de mediul social în care se află familia, de nivelul de instruire și cultură a partenerilor, care duce la o supraaglomerarea sarcinilor femeii. Lucrul cel mai firesc pe care-l cred bărbații este că femeia trebuie să se ocupe de gospodărie, de tot ce ține de gospodărie. Nu m-ar deranja asta pentru femeile care sunt casnice, altă treabă nu au decât să se ocupe de casă, dar lucrurile se schimbă în momentul când și eu am serviciu. Dacă, presupunând că soțul este pensionar sau nu ar avea un loc de muncă ar face treburile in gospodărie pe care le face o femeie? Eu nu cred. Chiar și în acest caz tot femeia se ocupă de casă (S. P., 26 de ani, contabilă).
Rețeaua semantică nr.3. Distribuția sarcinilor în gospodărie
Cunoasterea modului în care sunt repartizate sarcinile în familie ne poate oferi o imagine a tipului de familie dominant : tradițional sau modern. În familia tradițională sarcinile sunt repartizate prin autoritatea bărbatului care ia deciziile, iar în cazul în care membrii familie nu se supun, recurge la metode drastice. La mine în familie trebuie să ascult de ce zice bărbatul meu ca să fie bine. Dacă el zice că astăzi trebuie sa mă duc sa sap în gradină acolo trebuie să merg chiar dacă nu se sapă bine și eu îi spun asta tot cum vrea el trebuie să fac (C. S., 50 de ani, casnică). Cred că stă în firea bărbaților să dea ordine; fă aia, fă aialaltă, du-te și fă cum spun eu că știu mai bine decât tine. Trebuie să ascult că poate o ști mai bine ca mine ; oricum la muncile cîmpului se pricepe mai bine, dar în gospodărie nu pune mâna nici măcar să strânga masa după ce a mâncat dar de făcut observație tot face (M. V., 40 de ani, vânzătoare).
Modelul modern de familie implică repartizarea sarcinilor prin negociere. Aceasta se datorează comunicării dintre membrii familiei care pot vorbi liber despre ceea ce vor să facă fără temă că nu vor fi înțeleși sau ascultați. Noi negociem ! Mai ales seara când vi obosit de le muncă, nu potși lăsa toate pe seama femeii : și să așeze masa, și să facă de mâncare, și sa dea la animale. Atuncea îi spun : tu faci mâncare că eu mă ocup de animale, eu adun de pe masă, tu speli vasele, și tot asa (C. N., 35 de ani, maistru).
Repartiția sarcinilor se face și în funcție de sex. sub influența modelului tradițional, se consideră că femeile trebuie să facă sarcinile usoare cum ar fi : aprovizionarea, gătitul, spălatul, curățenia, supravegherea copiilor la aceste sarcin adăugându-se cea extrafamilială în cazul ronalor rurale munca la câmp iar în unele cazuri si activități profesionale. Bărbaților le sunt alocate nuncile considerate grele și importante, cum ar fi reparațiile, muncile tehnice , si care necesită forță. Soției îi revin sarcinile usoare, doar ea se ocupă de gospodărie, ce poate fi greu în asta ? Nu merge la coasă, nu merge să are, astea le fac eu (F. M., 62 de ani, pensionar). Eu nu mă ocup cu cultivarea pământului, nici nu știu, nici nu e rentabil, asa că sarcinile le împărțim în interiorul gospodăriei. Soția se ocupă de casă, face nunci care i se potrivesc ei iar eu mă ocup de curte, de grădiniță de animale (T. M., 70 de ani, pensionar)
Următoarele moduri de repartizare a sarcinilor sunt individuale sau fiecare membru cunoaște ce are de făcut. Mie nu-mi repartizează nimeni ce trebuie sa fac. Dacă vreu să fac un lucru îl fac dacă nu nu îl fac, (S. P. , 26 de ani, casieră). Nu trebuie să-mi spună nimeni ce trebuie să fac că stiu. După 30 de ani de căsătorie lucrurile aste le faci din obijnuință. Mai vin copii câteodată și mai comentează una și alta dar când sunt numai cu soția facem fiecare ce știe că are de făcut (M. T., 70 de ani, pensionar).
Superioritatea bărbaților se manifestă preponderent prin acces mai mare la decizie, poziții mai înalte în toate categoriile de ierarhii și prin venituri mai mari. Deciziile se iau de cele mai multe ori în comun , dar depinde și de cât de importantă este decizia pe care o iei. Poți să discuți deciziile importante cu soția, poți să le dezbați dar până la urmă o singură persoană ia deciziile (V. T., 37 de ani, zidar).Depinde și de felul în care sunt împărțite sarcinile în familie; în privința copiilor nu ia bărbatul deciziile pentru că nu sunt atribuțiile lui, dar dacă trebuie să vindem de exemplu un animal din curte, bineânteles că discutăm dar șotul ia hotărârea finală(M. V., 40 de ani, vânzătoare).
Rețeaua semantică nr.4 Diferențe între familia din mediul rural și familia din mediul urban
Între aceste două tipuri de familie există diferenț semnificative, familiile rurale conținând încă elemantele tradiționale, autoritate, conformism… La sat femeia mai priește câtodată și bătaie (O.L., 47, muncitoare). Lumea rurală este prin excelență preindustrială, modul de viață din rural cuprinde o civilizație a proprietarilor, opusă muncii salariate și reglementate. Este dezvoltată o producție nespecializată după principiul noi facem de toate, producem și hrana pentru consumul zilnic, pentru că dacă vrei să mănânci o un pui mănânci de la tine din curte nu te duci să cumperi de la magazin, mergi să muncești la câmp chiar dacă esti domn sau țăran (C. N., 35 de ani, maistru). De asemenea se conduce după principiul noi aven de toate, tot ce ne trebuie pentru ca să trăim pentru că se produc în gospodărie (C. D., 50 de ani, casnică).
Principala problemă care diferențiază cele două medii este accesul la cultură ș la infărmație. O viziune modernă și deschisă poate influența viața de familie, deoarece în mediul rural, este o lume slab orientată spre piață, opusă dezvoltării tehnologice, și educației evoluate. Modelele culturale influențează felul în care văd oamenii viața de familie. La sat predonmină încă tipul de model de familie de pe vremea bunicii când trebuia să asculți de bărbat, lucru care nu ar trbui să se întâmple dar se întîmplă. Dacă lumea din sat ar avea informații despre alt fel de viață lucrurile poate s-ar schimba. Dar nu ai acces la informațiile pe cere le ai la oraș (V. B., 70 de ani, pensionară).
Chiar dacă modelele culturale diferă foarte mult fată de cele de la oraș familiile din rural sunt mult mai unite , membrii familiei sunt mult mai atașați unul față de ceilalți. Nu-mi place la oraș că fiecare face ce vrea. Aicea toată lumea muncește pentru familie, acolo nu, fiecare face ce-l taie capul. Eu văd la copii noștri: le spune la nepoți să ducă gunoiul iar ei dacă vor să-l ducă il duc dacă nu nu-l duc, aici la noi la țară dacă am spus la copil să meargă să dea apă la animale sa dus (C. S., 78 de ani, pensionar).
Mentalitatea oamenilor diferă foarte mult între cele două tipuri de medii familiale, la oraș oamenii sunt mai deschiși la minte (C. D., 50 de ani, casnică). Eu nu cred că ar putea exista diferențe atât de mari intre sat și oraș; oamenii sunt aceeași peste tot; eu ași putea să locuiesc la fel de bine la oraș ca si aici la tară, m-ași putea adapta oriunde (A. R., 40 de ani, casieră).
Comunicare este considerată cea mai importantă surăsă a diferențelor dintre cele două tipuri de familii. La tară esti atât de ocupat, lucrezi de dimineața până seara, dacă mai ai si un serviciu, pe lânge munca din gospodărie, nu mai ai timp nici să respiri. Cred că cea mai mare problemă a oamenilor de la sat este faptul că nu comunică, pentru că sunt ocupați (S. P., 26 de ani, contabilă). Suntem atât de ocupați, vorbim mai mult de treburile cere trebuie să le facem ăn ziua respectivă, și nu mai ai timp de alte discuții (F. M., 62 de ani, pensionar).
O reprezentare de distribuire a timpului se poate observa în Rețeaua sematică nr.5, ANEXA 3 ,este cel mai important factor de diferențiere între cele doua tipuri de familie, modul de distribuire făcându-se în funcție de sex, bărbatul are mai mult timp liber față de femeie (V. B., 70 de ani, pensionară), timpul liber petrecut împreună cu familie, arată aceași cantitate de timp pentru recreere atât pentru bărbat cât și pentru femeie, am in egală măsură timp liber ca și soțul meu, sau cel puțin ne facem timpul liber la fel, astfel încât să-l putem petrece împreună (A. N., 35 de ani, muncitoare); iar ultima reprezentere a modului de distribiție a timpului liber este cel individual, în care fiecare este angajat în activități recreative care nu-l implică și pe partenerul conjugal: stau de povești cu vecinele la poartă (D. M.,75 de ani,pensionară), merg la pescuit, mai merg la cârciumă (C.S., 78 de ani, pensionar).
3.3 Conluzii și deschideri practice
În societatea românească, bărbații și femeile sunt tratați diferit, iar aceste diferențe au sistemeic ca rezultat poziția inferioară a femeii: muncesc mai mult, sunt plătite mai puțin, au condiții de viață mai proaste, au mai multe responsabilități, au mai puțin timp liber , sunt nevoite să accepte ca bărbații să ocupe un loc privilegiat, în raporturile cu ele.În societatea românească , de acum și din totdeaune este mai convenabil să fi bărbat decât să fi femeie. Ca bărbat, veniturile sunt mai mari, muncești mai puțin în gospodărie, ai o poziție privilegiată în familie, mai ales față de copii, esti mai bine văzut și apreciat în societate , ai mai mult timp liber, esti mai prezent în viața publică, te poți ocupa de politică și poți participa la deciziile referitoare la ce se întâmplă în societate în mai mare măsură ca femeile și mai ales, esti deservit de femei.
Prima constatare împortantă privitoare la bărbați și femei în societatea românească este că există diferențe semnificative între bărbați și femei, iar aceste diferențe acoperă toate aspectele vieții personale, familie, în gospodărie, în economie, în viața publică și în politică.
A doua constatare importantă este că toate aceste diferențe, care conduc, în final, la o distribuire inegalitară a resurselor, au loc în defavoarea femeilor. Societatea contemporană, ca orce altă societate de altfel, este o societate inegalitară. Atât bunurile materiale, cât și cele simboice se distribuie inegal între membrii societății și există un număr mare de factori care precizează aceste inegalități: ocupația, averea, veniturile, educația, localitatea sau mediul de rezidență. Chiar și atunci când toți acești factori sociali sunt identici , tot nu avem de-a face cu persoane neaparat egale între ele, căci mai apare un factor de diferențiere – genul (V. Pasti, 2003 ).
Diferențierile de gen ocupă foarte mult cadrul familiei, rolurile sunt precis distribuite. Pentru majoritatea familiilor activitățile productive și cele gospodărești nu sunt separate. Femaile căsătorite care au un serviciu, execută o activitate domestică mai redusă decât altele, cu toate că aproape întotdeauna, ele își asumă responsabilitatea pentru îndeplinirea sarcinilor gospodărești (Giddens, 2001).
Concluzia care se desprinde din analiza datelor care au fost evidențiate, este că, familia tradițională poate să facă față mai bine greutăților cu care se confruntă familia în ziua de astăzi. Respondenți sunt de părerea că societatea contemporană reduce continuu posibilitatea unor relații interpersonale de durată și cu implicare mai adâncă, datorită diversității rolurilor. Relațiile sunt reduse la situații formale, sărăcite de conținut afectiv-individual. Familia nu mai funcționează ca o solidaritate care nu sufocă individualitatea, ci, dimpotrivă, individualitatea este înăbușită de familie. Individul nu mai poate fi pasiv pentru a-și menține unitatea familiei. Activismul ce apare ca o necesitate presupune, în ultimă instanță, ignorarea familiei ca atare.
Cercetarea efectuată a demostrat faptul că familia se află într-un complex proces de schimbare, între tradiționalitatea și modernitate. Ea trebuie să facă față acestor schimbări, lucru nu prea ușor de realizat în special pentru familiile din mediul rural, care sunt supuse unei presiuni externe din partea mediului social.
În concluzie, rezultatele obținute au confirmat în general ipotezele, conform cărora în mediul rural predomină modelul tradițional de distribuire a rolurilor, care se face în funcție de cine deține autoritatea, în cazul acestuia soțul decide cine și cu ce trebuie să se ocupe. Indiferent de mediu și de modelul de familie, soția are o sarcină dublă: munca casnică și extracanică, pe lângă munca casnică, munca extracanică a femeii care nu este încadrată în câmpul muncii o constituie munca la pământ.
Deschiderile practice fac referire la faptul că datele și rezultatele din lucrarea de față pot constitui suportul pentru o analiză viitoare, eventual o reconstituire a cercetării în această localitate, prilej de dezbateri pentru membrii comunității. Datele culese pot constitui baza de plecare și pentru alte investigații cum ar fi:
Investigarea modului în care familia trece prin perioada de tranziție.
Aprofundarea distribuției rolurilor în familiile din mediul rural comparativ cu familiile din mediul urban.
Importanța practică a acestei lucrări face referire la: evidențierea distribuției rolurilor în contextul social contemporan, dar și evidențierea trăsăturilor moderne ale familiilor, moduri de repartizare si distribuire atât a sarcinilor domestice cât și a timpului liber.
Încheiere
Investigații pe cupluri maritale au dovedit că există o corelație ridicată între similaritate axiologică și de personalitate și fericirea în căsătorie. De asemenea s-a înregistrat o colerație semnificativă între satisfacția în căsătorie și similaritatea reciproc percepută de cei doi soți.
Winch (1967) citat de Iluț, a propus o combinație intre complementaritatea nevoilor și relațiile de rol. El arată că atunci când căsătoriile bazate pe complementaritate de nevoi și tăsături de personalitate se înscriu și în preswcripțiile sociale de rol, ele mai au și sanse de supraviețuire și stabilitate. Winch crede, de exemplu că un menaj intemeiat pe complementaritatwea bărbat dominant – femeie ascultătoare are mai multe șanse de armonie decât unul bazat pe complementaritate inversă. Acesta este consensul cu prescripția societală (tradițională) de rol, iar cea de-a doua este în disens (Iluț, 1995).
Dacă ești femeie, într-o lume patriarhală, atunci ști că munciloe de îngrijire îți vor fi atribuite. Vei spăla, vei găti, curăța pentru toată familia, inclusiv pentru soț, în fiecare zi, pentru că aceste munci nu au sfârșit, nu pot să fie „încheiate”. Uneori, dacă esti casnică și aceasta este „treaba” ta , pentru care însă nu vei avea venituri proprii, vei rămâne la voința bărbatului de a-ți da „banii din mână”, dacă și câți. adeseori nu ești casnică. Fie lucrezi în propria gospodărie la țară, fie ai un serviciu la oraș. Acestă situație nu te scutește de faptul că ești îngrijitoare a familiei și afli cum arată dubla zi de muncă. De obicei creșterea copiilor și gospodăria îți iau timp, astfel că profesional progresezi mai greu decât colegii tăi bărbați, dacă nu cumva esti obligată să renunți la studii sau la carieră ( Miroiu, 2004).
Noul val al mișcării feministe a concentrat atenția asupra explicării variabilei „statutul femeii în familie”. Se puneau întrebările: dacă diviziunea socială a muncii duce la o atât de mare stratificare (socială) de putere și prestigiu, diviziunea muncii casnice are și ea efecte similare (Iluț, 1995).
Din cercetările V. Marinescu, citată de M. Miroiu, reiese, că, pentru bărbații de la țară, munca este centrală în autodefinire în raport cu familia, pentru femei este invers, dar „femeile care muncesc salarizat au și identitate personală, și profesională, au standarde, au idealuri”. Astfel, drumul lor este circular, între „țarnă și casă”. Când intră în munca plătită, femeile „gândesc masculin”. „Deschiderea femeilor e simultan spațială și ocupaținală”, cea a femeilor casnice este blocată inclusiv spațial „femeile sunt centrul nutritiv al familiei”. Asocierilemuncii bărbaților în gospodărie sunt cu proprietatea, cu însemnările ei externe, casa, drumul, mașina și reprezintă mentalitatea unor relații de putere; bărbații sunt mereu în mișcare, mereu pe drum, în timp ce femeile au un drum circular.
Din perspectiva de gen, căderea comunismului a fost însoțită de respingerea egalitarismului (ca politică de stat). Această respingere a făcu ca următoarea tendință să fie combinația între patriarhatul tradițional și dezvoltatrea patriarhatului modern. tranziția a însemnat trecerea masivă a femeilor în situație de dependență economică de bărbați, fie fiindcă multe au devenit casnice, fie fiindcă au venituri mult mai mici, sub limita de supraviețuire (Miroiu,2004).
Mediul de viață rural tradițional este de tip gospodăresc, determinat de un cadru de existență bine definit, în care se consumă bunuri și releții exprimând standardul care definește felul de orgnizare al trebuințelor și aspirașiilor în interiorul gospodăriei.
Bibliografie
Agabrian, M. (2000), Sociologie, Cluj, Editura Napoca Star.
Agabrian, M. (2004), Cercetarea calitativă a socialului. Design și performare, Iași, Editura Institutul European.
Agabrian, M., Milea, V. (2005), Parteneriate școală – familie – comunitate, Iași, Editura Institutul European.
Bădescu, I., Cristea, D. (2003), Elemente pentru un dicționar de sociologie rurală, București, Editura Mica Valahie
Gal, S., Kligman, G. (2003), Politici de gen în perioada postsocialistă, Iași, Editura Polirom.
Giddens, A. ( 2000), Sociologie, București, Editura ALL.
Godman, N. (1999), Introducere în sociologie, București, Editura Lider
Goody, J. (2003), Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, Iași, Editura Polirom.
Grunberg, L.(2003), (R)evoluții în sociologia feministă, Iași, Editura Polirom.
Iluț, P. (1995), Familia. Cunoaștere și existență, Cluj – Napoca, Editura Agronaut.
Iluț, P. (2000), Iluzia localismului și localizarea iluziei, Iași, Editura Polirom.
Marina, L. (2003), Investigația socialului, Deva, Editura Emia.
Mucchielli, A. (coord), (2002), Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale, Iași, Editura Polirom.
Mărginean, I. (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iași, Editura Polirom.
Miroiu, M. (2004), Drumul către autonomie, București, Editura Polirom.
Pascaru, M. (2001), Sociologie rurală și regională. Teme și investigații, Alba Iulia, Editura Star Soft.
Pasti, V. (2003), Ultima inegalitate, București, Editura Polirom.
Schaefer, R. Sociology
Rotariu, Tr., Iluț, P. (2001), Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Iași, Editura Polirom.
Rotariu, Tr.(coord.), (1999), Metode statistice aplicate în științele sociale, Iași, Editura Polirom.
Stahl, H. (1998), Satele devălmașe, volumul II, București, Editura Cartea Românească
Stahl, P. H., (2000) Triburi și sate din sud-estul Europei, București, Editura Paideia
Stănciulescu, E., Sociologia educației familiale, volumul II, București, Editura Polirom.
Vedinaș, T. (2001), Introducere în sociologie rurală, Iași, Editura Polirom.
Verba, S., King, G., Keohane, R. (2000), Fundamentele cercetării sociale, Iași, Editura Polirom.
Wolf, E . (1998), Tăranii, Chișinău, Editura Tehnică.
Zani, B., Augusto, P., (2003), Manual de psihologie a comunităților, Editura Polirom
*** Barometrul de gen 2002, www.gallup.ro
*** www.unibuc.com
***www.iccv.ro
***www.zuo.ro
***www.decd.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Distributia Rolurilor In Familie (ID: 164454)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.