Distributia Produselor La Sc Pip Srl
Distributia produselor
La sc pip srl
C U P R I N S
INTRODUCERE ………………………………………… …………………………… pag3-5
CAPITOLUL 1. Prezentare generala a SC PIP SRL ……………………………………….
1.1.Domeniu de activitate la SC PIP SRL………………………………………….pag6-7
1.2 Structura organizatorica la SC PIP SRL si principalele legaturi intre compartimente.
Pag7-8
1.2.1. Necesitatea și definirea recrutării resurselor umane…………… pag 9
1.2.2. Factorii externi și interni ai recrutării ………………………… pag 10-11
1.2.3. Metode și surse de recrutare a personalului ………………… pag12-13
1.3. Principalii indicatori tehnico-economici și evolutia lor in dinamică in perioada 2012-2014 ………………………………………………………………………………………… pag 14
CAPITOLUL II. Distributia Produselor . …………………………………………………
2.1Aspecte teoretice cu privire la distributia produselor. ……………………… pag 15
2.1.1.Continutul, rolul si functiile distributiei …………………………………… pag 16
2.1.2.Distributia comerciala ………………………………………………………. pag 16
2.1.3.Functii tranzactionale ……………………………………………… pag 17
2.1.4 Functii logistice …………………………………………………… pag17
2.1.5Functii de facilitare pag17
2.1.6.Rolul și funcțiile distribuției pag 18
2.2 Studiu de caz la S.C PIP S.R.L pag18-20
2.2.1 Prezentarea produselor firmei……………………………………………………… pag 20
2.2.2 Fabricarea produselor de panificatie…………………………………. pag 21-22
2.2.3 Prepararea aluatului…………………………………………………… pag22-23
2.2.4 Dozarea materiilor prime și auxiliare……………………………………………. pag24-25
2.3. Posibilitatii de imbunatatire a activitatii la SC PIP SRL ca urmare a aplicarii unui program de masuri concrete…………………………………………………………………………….. pag25-27
CONCLUZII ȘI PROPUNERI………………………………………………………………………………….. pag28-30
INTRODUCERE
Termenul de distribuție desemnează ansamblul mijloacelor și al operațiunilor care asigură punerea la dispoziția utilizatorilor sau a consumatorilor finali a serviciilor și bunurilor realizate de către întreprinderile producătoare. Sau, altfel spus, distribuția reprezintă procesul prin care bunurile și serviciile sunt puse la dispoziția consumatorilor intermediari sau finali, asigurîndu-li-se acestora facilitățile de loc, timp, mărime etc., potrivit cerințelor pe care le manifestă in cadrul pieței.
Mijloacele și operațiunile desemnate prin termenul de distribuție se clasifică în două mari categorii, ce pot fi consemnate prin noțiunile de distribuție comercială și distribuție fizică. Distribuția comercială constă în a transfera titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator. Distribuția respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenților de distribuție. Aceștia pot fi individuali, ca de exemplu vînzătorii din întreprindere, sau pot fi întreprinderi de comerț cu ridicata, societăți comerciale ce se ocupă de comerțul prin corespondență sau de comerțul cu amănuntul etc. Distribuția fizică, la rîndul său, constă în a pune, din punct de vedere material, bunurile și serviciile la dispoziția consumatorilor, cu ajutorul mijloacelor de transport și al stocajului. Distribuția fizică mai este întîlnită în literatura de specialitate și sub denumirea de logistică comercială.
În economia modernă, a cărei evoluție este bazată pe o funcționare liberă a mecanismului de piață, procesul de distribuție se are în vedere ca un proces care trebuie să contribuie la promovarea progresului economic general. Într-un asemenea cadru de interpretare, distribuția depășește limitele unei simple vehiculări de mărfuri, adăugînd sau asociind acesteia o gama de servicii în continuă creștere, precum și o influență activă a producției, pe baza cunoașterii amănunțite a consumatorilor. Drept urmare, conceptul de distribuție nu trebuie confundat cu mișcarea mărfurilor. În timp ce mișcarea mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producție la consum, conceptul de distribuție are în vedere un proces mai larg, care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piață și se sfîrșește o dată cu consumarea actului de vînzare la consumatorul final. În acest interval de timp și spațiu au loc o serie de activități economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor, transportul acestora, depozitarea și conservarea lor, stocarea, vînzarea cu ridicata și cu amănuntul etc.; mobilizarea resurselor materiale, financiare și umane necesare realizării procesului respectiv; stabilirea modalităților de transfer a titlurilor de proprietate și asigurarea practică a acestor titluri etc. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor și, prin aceasta, creșterea cifrei de afaceri, generatoare de profit, a fiecărei firme implicate în tranzacțiile comerciale.
Problematica distribuției mărfurilor, prin complexitatea sa, trebuie abordată într-un context mai larg, pentru a putea evidenția consistența și perspectivele unui asemenea sector, luîndu-se în considerare, pe de o parte, diversitatea formelor sale – comerț cu amănuntul, comerț cu ridicata, comerț mijlociu etc. – iar, pe de altă parte, necesitatea unei evaluări corecte a rolului său atît în ceea ce privește dezvoltarea producției, cît și în promovarea și modernizarea consumului, astfel încît să poată fi apropiată de toate celelalte forme și sectoare ale pieței. Într-o asemenea accepțiune, este necesar a se porni de la schimbul de mărfuri și rolul acestuia în evoluția economică a fiecărui stat sau comunitate.
Organizarea schimburilor de mărfuri, în realizarea cărora este antrenat comerțul, constituie unul dintre actele fundamentale ale societății. Acest act care antrenează întreaga structură socială, prin acțiuni mai mult sau mai puțin spontane, definește, de fapt, locul economiei în ansamblul vieții sociale, specializarea tot mai puternică și delimitarea din ce în ce mai riguroasă a domeniilor de acțiune atît în cadrul frontierelor naționale, cît si pe scară mondială.
Multitudinea de întreprinzători particulari sau colectivi, ce produc sau comercializează produse, creșterea numărului de consumatori sau a întreprinderilor utilizatoare ce au nevoie de produse, apariția cumpărătorilor reprezentanți, precum și a diferitelor categorii de intermediari au generat, în timp, apariția unui cadru propice desfășurării si derulării schimburilor respective. Un asemenea cadru este reprezentat de piață, care apare ca un ansamblu de medii de comunicații prin care vînzătorii se informează unilateral asupra a ceea ce se oferă, a ceea ce au nevoie, asupra prețurilor pe care le cer și pe care le propun, în scopul încheierii tranzacțiilor.
Pe măsura dezvoltării societății, piața a cunoscut evoluții spectaculoase, trecînd prin stadii succesive, de la forma sa tradițională, reprezentată de halele publice, la forma sa modernă, bazată pe rețele de comunicații și de distribuție, care generează adevărate șocuri asupra organizării schimburilor din întreaga lume. Un asemenea context impune, în actuala perioadă, o cercetare deosebită pentru a defini conținutul complex al pieței și al limbajului comunicațiilor, fenomen ce apare ca deosebit de important atît pentru dezvoltarea și derularea actelor de vînzare-cumpărare, cît și a activității comerciale în general.
O componentă importantă a activității pe care agenții economici o desfășoară în cadrul pieței este reprezentată de procesul de comercializare.
În accepțiunea sa cea mai generală, eficiența este expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) și efortul (cheltuiala) făcut pentru obținerea lui, sau invers, raportul între efort și efect.
Eficiența economică agregată (totală) are două componente: eficiența tehnică și eficiența de alocare.
Eficiența tehnică poate fi calculată raportând nivelul outputului la volumul de intrări (înpuîun). Astfel, eficiența telinică este echivalentă cu noțiunea de productivitate (parțială sau totală).
Eficiența de alocare se referă la mixul (combinația) imputurilor (intrărilor de tact ori de producție). Combinația optimă a factorilor de producție este determinată de prețurile lor relative, care reflectă raritatea lor relativă, scopul fiind minimizarea costurilor de producție.
Eficiența economică a serviciilor se referă la rezultatele economice ale întreprinderilor de servicii și. prin însumare, la nivelul întregii economii. Eficiența socială se referă la rezultatele activităților de servicii din punct de vedere al consumatorilor și se concretizează în gradul de satisfacere al trebuințelor. în nivelul calitativ al serviciilor.
Efectele activităților de servicii mai pot fi clasificate in efecte directe (asociate fiecărui factor de producție utilizat, fiecărei componente a activității) și efecte indirecte, multiplicatoare, exprimate prin impulsul dat celorlalte ramuri și sectoare ale economiei.
Pentru multe sectoare ale serviciilor, efectele sunt mediate prin intermediul utilizatorilor, fiind determinate ele participarea și implicarea acestora.
Criteriile principale de evaluare a eficienței în sectorul serviciilor sunt: rentabilitatea, nivelul costurilor, eficiența utilizării factorilor de producție, eficiența investițiilor și eficiența socială
Rentabilitatea constă în capacitatea întreprinderii de a obține profit. Ea se măsoară cu ajutorul indicatorilor absoluți (nivelul profitului) și a indicatorilor relativi respectiv rata rentabilității: comerciale, economice și financiare.
Nivelul costurilor se exprimă, de asemenea, cu ajutorul indicatorilor absoluți (suma cheltuielilor) și a indicatorilor relativi (nivelul costurilor la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri).
Eficiența utilizării factorilor de producție exprimă productivitatea parțială sau totală a factorilor de producție.
Productivitatea medie a muncii se calculează ca raport între cifra de afaceri realizată, într-o anumită perioadă de timp și numărul de angajați care au contribuit la realizarea cifrei de afaceri.
Pentru a corespunde criteriilor de eficiență economică, este necesar ca sporirea productivității medii a muncii să fie superioară creșterii salariului mediu, iar creșterea cifrei de afaceri să devanseze creșterea fondului de salarii. în felul acesta, se obține reducerea nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile și economii relative la fondul de salarii.
Eficiența economică a utilizării capitalului se exprimă prin calculul unor indicatori cum ar fi: numărul de rotații al capitalului, rata autonomiei financiare, rata solvabilității generale, fondul de rulment, rata curentă a lichidității, rata rapidă a lichidității, rata de recuperare a creanțelor ș.a.
Eficiența investițiilor se evaluează cu ajutorul unor indicatori cum sunt: termenul de recuperare a investiției, profitul actualizat, rata de rentabilitate a investiției etc.
Eficiența socială se referă la nivelul calitativ al serviciilor, exprimat cu ajutorul unor modele cum este cel elaborat de L.S. Simon, sau cu indicatori cum ar fi: numărul de unități de seivicii la 1.000 de locuitori, număr de locuitori la un medic, număr de studenți la 100.000 locuitori, timpul necesar efectuării cumpărăturilor etc.
Căile de creștere a eficiența în sectorul serviciilor se referă. în esență, la: maximizarea veniturilor și raționalizarea cheltuielilor. Creșterea veniturilor poate fi realizată prin creșterea încasărilor, modificarea structurii activităților, mărirea cotelor de adaos comercial (comision) etc. Raționalizarea cheltuielilor poate fi obținută prin creșterea productivității muncii, accelerarea vitezei de rotație a capitalului, perfecționarea managementului.
CAPITOLUL 1
Prezentare generala a SC PIP SRL
1.1.Domeniu de activitate la SC PIP SRL.
SC PIP SRL înregistrată la Registrul Comerțului J16/44/91,CUI 2334457 cu sediul în municipiul Băilești str.calea craiovei nr.4 jud.Dolj.
In statutul societații obiectul de activitate este cultura cerealelor.
Societatea dispune de baza tehnica moderna utilita cu tractoare de inalta capacitate si performanta,semanatori ,discuri, dispune de magazii de depozitare a cerealelor.
De asemenea , dispune de forta de munca necesara care contibuie la desfașurarea normala a activitatii societații.
Societatea are un numar de 21 angajați care isi desfasoara activitatea in cadrul societații.
Societatea exploateaza 400 ha de pamint pentru cultura cerealelor repartizate atsfel:
Griu -200 ha
Rapita-70 ha
Porumb 50 ha
Floarea soarelui 80 ha.
Structura culturilor este specifică zonei de cîmpie,societatea cultivind doar culturi de cimp.
In cea ce priveste analiza bazei tehnico-materiale,aceasta trebuie privita atit prin evolutia sa in dinamica căt și din punct de vedere al elementelor sale componente.Utilizarea mijloacelor mecanice are loc in scopul realizării unui ansamblu de lucrari care sa permita un consum mai redus de timp de munca pe unitatea de produs.
Mijloacele fixe existente in societate constau din :sediul central si din parcul de mașini si utilaje agricole.
Structura organizatorică a societații raspunde obiectivelor strategice privin organizarea activitaților de producție agricola.
Personalul salariat are intocmita fisa postului in baza careia isi desfașoara activitatea la fiecare loc de munca.
Deasemenea, societatea mai detine si o brutarie dotata cu urmatoarele utilaje :
– Cernator faina
– malaxor cuva
– divizor hidraulic
– feliator
– cuptor electric de inalta capacitate.
– dospitor.
Firma are ca obiectiv principal obtinerea de produse de panificație si vinzarea acestora prin magazinul propriu și magazinele din municipiul Bailești precum si comunele limitrofe. De-asemenea avem contracte incheiate cu mai multe societatii din Bailesti(SC PROFI ROM FOOD TIMISOARA,SC LEGABRIS ).
Gama produselor este destul de variata si continua sa se inbogațeasca cu noi sortimente,in scopul satisfacerii cerintelor mereu crescinde ale consumatorilor.
In momentul de față gama produselor de panificatie cuprinde : franzela feliata,paine pe vatra ,lipii cu rosii,paine integrala,bagheta ,cozonac ,placinte strudele.
Obiective:
– Să marim producția de paine pentru a satisface necesarul dorit
– sa ne cream o clientela stabila
– sa atingem un grad de utilizare a capacitatii de producție
Deasemenea societatea mai deține un magazin privind comercializarea cu ridicata si amanuntul a produselor și marfurilor alimentare si nealimentare de orce fel. Pe viitor societatea dorește sa achiziționeze o moara de cereale.
In urma procesului de macinare se pot obtine toate tipurile de faina diferentiate in funcție de concentrația de substante minerale.
1.2 Structura organizatorica la SC PIP SRL si principalele legaturi intre compartimente.
Managementul societății comerciale este asigurat de:
– Director General
– Director Comercial
– Director Economic
– Administrator
Atribuțiile ,responsabilitățile și competentele organismelor sunt evidențiate în Statutul firmei și în Regulamentul de ordine interioară.
În cea ce privește personalul de management și execuție,documentele ce consemnează sarcinile,competenențele și responsabilitățile sunt fișele de post.
Directorul general al firmei, este cel care supervizează întreaga activitate a firmei.Deasemenea mai mult jumătate din personalul angajat nu posedă studii superioare, activitatea de producere și comercializare a produselor de panificație solicitind cunoștiințe în domeniul procesului tehnologic de fabricație,modului de utilizare a echipamentelor și instalațiilor și un minim de experiență în relațiile cu clienții.
Tehnicii de motivare a personalului folosite:
Tehnicii salariale
Practicarea unui nivel al salariului atractiv,depinzînd însa de numarul de ore lucrate și felul muncii; Recompensarea perfomanțelor deosebite
Tehnicii nonsalariale
Stabilirea clară a obiectivelor individuale
Recunoaștera calitaților și meritele angajaților,precum și a performanțelor acestora.
Încurajarea inovației și a muncii în echipă .
ORGANIGRAMA SC PIP SRL
DIRECTOR
1.2.1. Necesitatea și definirea recrutării resurselor umane
Literatura de specialitate în domeniul resurselor umane menționează că pentru a-și asigura succesul sau pentru a supraviețui, organizațiile trebuie să rezolve, în mod corespunzător următoarele probleme:
• să identifice calificările (aptitudinile) necesare și să atragă candidații competitivi folosind cele mai adecvate metode, surse sau medii de recrutare; să selecteze (aleagă) candidații care corespund cel mai bine cerințelor posturilor noi (vacante);
• să respecte legislația în domeniul resurselor umane, în vederea eliminării practicilor discriminatorii și a unor eventuale dezechilibre.
Rezolvarea cu succes a acestor probleme înseamnă asigurarea succesului organizației pe parcursul procesului de asigurare cu personal și eliminarea efectelor negative ale unor posibile greșeli de angajare.
Înainte de luarea unei decizii de angajare trebuie să se verifice realitatea necesității de recrutare, avându-se în vedere posibilitățile de aplicare și a altor alternative, căutând răspuns la o serie de întrebări referitoare la: măsura în care cineva trebuie să ocupe un post și dacă posturile vacante sunt într-adevăr necesare.
În ultima perioadă de timp recrutarea resurselor umane tinde să devină o activitate de sine stătătoare în cadrul funcțiunii de resurse umane, susținută de importanța sa pentru organizație și de volumul de muncă necesar pentru realizarea sa. Aceasta este considerată ca fiind baza întregului proces de asigurare cu personal din exteriorul organizației, problema principală constituind-o nu atât pe cine alegem, ci unde și cum să atragem un număr cât mai mare de candidați competitivi și motivați, din care să alegem persoanele ce vor fi angajate.
Numărul candidaților poate varia în funcție de o serie de factori:
natura postului;
dimensiunile pieței muncii;
imaginea (reputația) organizației;
poziția geografică a acesteia;
nivelul de salarizare;
calitatea condițiilor de muncă.
Definire: recrutarea resurselor umane reprezintă procesul de căutare, de localizare, de identificare și de atragere a candidaților potențiali, din care urmează să fie aleși cei capabili, care prezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel mai bine cerințelor posturilor vacante actuale și viitoare.
Recrutarea resurselor umane poate fi privită ca o succesiune de activități specifice domeniului resurselor umane, absolut necesare pentru îndeplinirea obiectivelor individuale și organizaționale, activități diferențiate în funcție de aria de unde se desfășoară asigurarea de personal:
– din exteriorul organizației, cuprinzând: recrutarea, selecția și orientarea (integrarea) personalului;
– din interiorul organizației, presupunând: transferuri, promovări, recalificări, reîncadrări, restructurări, dezvoltări etc., ținând seama de eventualele pensionări, demisii, concedieri și decese.
Procesul de asigurare cu personal este constituit dintr-o serie de filtre, fiind un proces de triere în cadrul căruia solicitanții sunt filtrați în urma unor activități specifice domeniului resurselor umane, ce desfășoară succesiv: recrutare, selecție, reținere.
Toți candidații pentru diverse posturi trebuie să cunoască:
restricțiile (obstacole) la care pot fi supuși în cadrul activităților de recrutare și selecție;
la ce tipuri de interviuri vor fi supuși: tradițional, structurat, semistructurat, restructurat, situațional, fără instrucțiuni;
dacă vor fi testați în vederea investigării fie a unor aptitudini sau a diferitelor caracteristici fizice (integritate corporală, forță musculară, acuitate vizuală și auditivă, starea sănătății etc.), fie a pregătirii profesionale.
1.2.2. Factorii externi și interni ai recrutării
Politicile de recrutare și practicile manageriale în domeniul resurselor umane sunt influențate de o serie de factori interni și externi precum:
1. condițiile și schimbările de pe piața muncii influențează asupra recrutării personalului prin modificările și manifestările în timp ale acestora.
2. capacitatea sistemelor de pregătire și dezvoltare a resurselor umane, precum și modelele educaționale.
3. atracția zonei sau localității, precum și beneficiile adiționale (facilități locale) cum ar fi: locuința, transportul, rețele de magazine etc.
4. cadrul legislativ sau juridic (legi, decrete, hotărâri guvernamentale, ordine, decizii etc.) referitor la domeniul resurselor umane, ce reglementează diferite aspecte ale procesului de asigurare cu personal (inclusiv ale activității de recrutare), în vederea evitării deciziilor sau practicilor ilegale de angajare, precum și a discriminărilor de orice natură.
5. sindicatele au un rol activ în procesul asigurării cu personal întrucât prin prevederile contractelor colective de muncă pot determina unele constrângeri ce afectează politicile de recrutare;
6. imaginea sau reputația organizației care, în general, este destul de complexă, putând fi pozitivă sau negativă, bună sau proastă, influențează atragerea sau respingerea potențialilor candidați;
7. preferințele potențialilor candidați (pentru anumite domenii de activitate; pentru anumite organizații sau posturi; pentru anumite avantaje oferite; pentru un anumit regim de muncă și odihnă), care pot fi influențate de o serie de factori ca:
– aptitudinile și atitudinile dezvoltate;
– experiența profesională;
– influențele familiei, prietenilor sau a altor persoane etc.;
8. obiectivele organizaționale reflectate, în primul rând, în obiectivele din domeniul resurselor umane și, în al doilea rând, în politicile și deciziile de recrutare a personalului;
9. cultura organizațională, datorită promovării unor valori relevante, influențează pozitiv dorința de recrutare și angajare a candidaților;
10. politicile și practicile manageriale din domeniul resurselor umane ce reprezintă, în fond, codul de conduită al organizației în acest domeniu afectează atât activitatea de recrutare, cât și potențialii candidați;
11. criteriile politice, etnice sau de altă natură care, în mod greșit, pot constitui condiții de recrutare a personalului;
12 cerințele absolut necesare pe care organizația consideră că trebuie să le îndeplinească solicitanții posturilor vacante, rezultând necesitatea și obligația ca aceasta să examineze cu atenție specificațiile posturilor respective, deoarece recrutarea trebuie să aibă ca rezultat realizarea concordanței între calitățile (aptitudinile și trăsăturile) persoanelor recrutate și cerințele posturilor ce urmează să fie ocupate;
13. situația economico-financiară a organizației, pornind de la realitatea că recrutarea personalului antrenează unele resurse și presupune anumite cheltuieli;
14. alți factori care pot să inducă unele dificultăți activității de recrutare a personalului sau pot să mărească artificial durata sa de realizare.
În general, procesul de angajare prezintă unele caracteristici care ajută la înțelegerea particularităților activității de recrutare, caracteristici printre care amintim:
reprezintă mai mult decât o afacere pe piața muncii, constituind o relație pe termen lung, deosebit de complexă și cu numeroase aspecte, în care părțile interesate sunt preocupate să evite intrarea într-o relație cu un partener nepotrivit, ci să construiască și să mențină o relație cât mai avantajoasă;
este un proces bidirecțional, în sensul că un candidat, viitor angajat, trebuie să fie mulțumit de patronul său (care oferă postul și recompensele asociate), după cum și patronul trebuie să fie mulțumit de activitatea acestuia;
se pot face unele greșeli în cadrul interviului de angajare (sau în negocierea inițială dintre patroni și candidați) datorită numeroaselor circumstanțe care pot schimba valoarea relației de angajare pentru oricare din cele două părți, ambele trebuind să manifeste o preocupare permanentă pentru pregătirea prealabilă a acțiunii, precum și pentru realizarea relației respective de angajare numai atunci când sunt satisfăcute cerințele necesare.
În aceste condiții, activitatea de recrutare prezintă următoarele particularități:
presupune luarea în considerare a interacțiunii între organizație și candidați, în cadrul căreia se pot atrage sau respinge, făcând ca activitatea de recrutare să poată fi privită atât din perspectiva organizației, cât și a candidatului;
are la bază o comunicare în dublu sens între diferite organizații și persoane, în cadrul căreia ambele părți transmit semnale referitoare la relația de angajare, în vederea realizării comparației între interesele acestora.
Organizația, prin reprezentanții săi, urmărește:
– transmiterea de semnale privind imaginea (reputația) sa, politicile sale de personal, interesele ei, oportunitățile pe care le oferă și faptul că este un loc bun unde se poate lucra, căutând să tenteze și să convingă candidații să accepte posturile oferite;
– obținerea de informații de la solicitanții săi care să-i ofere o imagine cât mai realistă privind potențialul acestora, despre preocupările și experiența lor, precum și despre posturile pe care doresc să le ocupe;
Candidații, la rândul lor, doresc:
transmiterea de semnale care să sugereze că ei sunt solicitanții cei mai potriviți (competitivi) să primească posturile oferite pentru angajare;
să pară politicoși și entuziaști pentru a-și mări șansele de obținere a ofertei;
plecând de la căutarea răspunsului la întrebarea “De ce au anumite persoane succes în obținerea unui post?”, ei trebuie să argumenteze că sunt:
metodici, bine pregătiți și bine organizați;
entuziaști și dornici să câștige;
interesați în a găsi un loc de muncă și hotărâți să obțină unul;
bine informați despre firmă și despre postul la care aspiră;
pregătiți să sacrifice timp și efort pentru ocuparea acelui loc de muncă;
capabili să învețe din eșecuri;
oferindu-și capacitățile fizice și intelectuale, aptitudinile, calificările și experiența, precum și manifestându-și dorința de a lucra în organizația respectivă, ei cer să li se ofere informații cât mai complete și exacte pentru a putea decide în legătură cu relația de angajare.
1.2.3. Metode și surse de recrutare a personalului
Rezultatele recrutării sunt influențate și de metoda folosită. Dintre metodele practicate pentru recrutarea personalului menționăm: publicitatea, rețeaua de cunoștințe, folosirea consilierilor pentru recrutare, căutarea persoanelor, fișierul cu potențiali angajați, activitățile de marketing.
1. Publicitatea. Este metoda ce mai frecvent folosită. Pentru a fi eficientă, publicitatea, trebuie să se facă printr-un mijloc de comunicare adecvat, astfel încât să rețină atenția celor cărora li se adresează în mod direct, să se enunțe cerințele care urmează să fie îndeplinite și să provoace un răspuns din partea acelora care corespund cerințelor. Un simplu anunț într-un ziar local nu asigură o recrutare corespunzătoare. Anunțul trebuie difuzat pe o arie întinsă pentru a avea garanția că a ajuns la persoanele de care avem nevoie. Anunțul trebuie să fie bine conceput, să ofere informații suficiente, să fie formulat cât mai exact și politicos, să fie creator și atrăgător.
2. Rețeaua de cunoștințe. Metoda constă în a apela la colegi, asociații, cunoscuți, care pot oferi informații despre persoanele interesate să ocupe posturile vacante. Această metodă are dezavantajul că aprecierile pot fi subiective, iar uneori, pot interveni anumite presiuni, în scopul angajării unor persoane. Experiența românească, în care această metodă, larg folosită, a dus la formarea unor “clanuri”, în care fiecare își recomandă oamenii de încredere, sau la apariția unor fenomene de corupție, ne fac să nu o recomandăm, îndeosebi pentru organizațiile de stat.
3. Folosirea consilierilor pentru recrutare este o metodă care se practică în multe țări. Consilierii bine pregătiți știu unde și cum să găsească potențiali candidați la recrutare și reușesc să-i determine să participe la selecție.
4. Căutarea persoanelor este metoda cea mai complexă. Se recomandă pentru funcțiile de conducere și pentru posturile care necesită un grad mare de specializare. Căutarea presupune atât localizarea și identificarea acelor persoane care au calitățile și experiența cerute, cât și motivarea acestora. Sunt mulți întreprinzători care atunci când află că un bun candidat într-un domeniu este disponibil, îi fac oferte de angajare avantajoase și depun toate eforturile pentru a-l angaja cât mai repede, creându-i chiar un post care să fie cât mai adecvat calităților și aspirațiilor noului angajat. Dacă această metodă este aplicată cu mult profesionalism și în mod obiectiv, ea asigură o recrutare de calitate.
5. Fișierul cu potențiali angajați. Compartimentul de recrutare din întreprindere își poate constitui un asemenea fișier pentru anumite funcții. Dacă se asigură actualizarea lui, metoda asigură un mare grad de operativitate.
6. Activitățile de marketing. Recrutarea persoanelor pentru ocuparea unor posturi de conducere de nivel superior poate fi privită ca o activitate de marketing, prin care sunt prezentate posturile disponibile astfel încât ele să fie atractive pentru cei interesați. Însă, majoritatea celor ce recrutează manageri dispun de cunoștințe limitate în acest domeniu, apelând la anunțuri cu o prezentare neatrăgătoare. Dacă operațiile de promovare a posturilor vacante sunt corect efectuate, solicitanții necorespunzători sunt eliminați.
O etapă importantă a activității de recrutare a personalului o reprezintă identificarea surselor de recrutare, care pot fi interne și externe, majoritatea organizațiilor folosindu-le pe ambele, deoarece cu cât numărul și varietatea surselor de recrutare sunt mai mari, cu atât cresc șansele de atragere a candidaților cei mai competitivi (în funcție de surse recrutarea poate fi definită ca recrutare internă sau externă).
RECRUTAREA INTERNĂ
În general, pentru ocuparea posturilor vacante principala sursă la care se apelează este însăși organizația, ceea ce înseamnă că posturile libere sunt oferite prioritar propriilor angajați, care percep promovarea ca un factor stimulativ. Aceasta nu este, de fapt, o angajare nouă, ci o schimbare de post, dar care presupune parcurgerea de către candidați a acelorași etape ca și pentru candidații externi;
Avantajele cele mai concludente ale recrutării interne sunt:
organizațiile au posibilitatea să cunoască bine “punctele forte” și “punctele slabe” ale candidaților, deținând informații suficiente despre ei;
atragerea candidaților este mult mai facilă, deoarece aceștia fiind bine cunoscuți (remarcați) datorită activității prestate le pot fi oferite oportunități superioare față de postul pe care-l dețin în prezent;
selecția este mult mai rapidă și mai eficientă deoarece candidații proveniți din interiorul organizației dețin mult mai multe cunoștințe privind sarcinile organizaționale, ceea ce le permite reducerea timpului de acomodare și integrare pe post;
numai recrutarea internă permite obținerea calificărilor specifice sau a cunoștințelor solicitate de anumite posturi, mai ales în cadrul caracterului special sau chiar secret al unor tehnologii, când se impune folosirea numai a anumitor angajați cea au experiența necesară;
timpul necesitat de orientarea și îndrumarea pe posturi a noilor angajați este mult diminuat, concomitent cu creșterea vitezei de integrare deoarece candidații transferați sau promovați pe noile posturi sunt mult mai informați în legătură cu organizația din care fac parte;
motivarea crește iar climatul moral se îmbunătățește deoarece promovările sunt stimulative, constituind, totodată, recompense importante pentru mulți angajați.
Principalele dezavantaje ale recrutării interne sunt:
împiedică infuzia de “suflu proaspăt” sau de “sânge nou” și nu favorizează promovarea unor “idei noi”, ci permite manifestarea unei inerții profesionale în fața schimbărilor;
presupune, uneori în mod greșit, că angajații avuți în vedere dispun de calitățile necesare sau de potențialul corespunzător pentru a fi promovați, în condițiile în care li se întrerupe vechea activitate;
când promovarea se face, îndeosebi, pe seama vârstei și a vechimii în muncă (politică ce absolutizează rolul experienței fără a lua în seamă competența profesională) se poate manifesta favoritismul sau pot apare numeroase conflicte sau stări afective (neliniște, ostilitate, rezistență etc.), determinate de modul diferit de percepere a faptelor și situațiilor;
dacă speranța angajaților în promovare nu se materializează, aceștia devin apatici ceea ce poate conduce la demoralizarea lor, la scăderea performanțelor sau, uneori, la demisii.
RECRUTAREA EXTERNĂ
Avantajele principale ale acestui gen de recrutare sunt:
când se cunoaște bine situația de pe piața muncii, permite identificarea și atragerea unui număr mare de candidați potențiali;
datorită posibilității de a compara candidaturile interne și externe permite îmbunătățirea activității de recrutare;
noi angajați pot constitui o sursă potențială de idei și cunoștințe noi favorizând infuzia de “suflu proaspăt”, aducând, totodată, o nouă percepere și o nouă perspectivă pentru organizație;
prin atragerea de noi candidați competitivi permite: îmbogățirea potențialului uman intern al organizației, eliminarea unor eventuale stagnări și diminuarea rutinei;
permite diminuarea costurilor cu pregătirea personalului datorită, în special, unor aspecte precum: este mai ieftin, mai avantajos, mai ușor și mai comod să se angajeze personal calificat din afara organizației decât dezvoltarea unei pregătiri profesionale a propriilor angajați, sau pentru a face față unor necesități imediate de personal corespunzător sau pentru a realiza o dezvoltare rapidă a organizației care necesită mult personal, este mai rentabil să se apelează la recrutarea externă;
în situații dificile când se impun schimbări semnificative sau deosebit de importante, numai o persoană din afara organizației (care nu are obligații față de celelalte persoane din interior) poate fi suficient de obiectivă în realizarea schimbărilor respective;
încurajează un nou mod de gândire în cadrul organizației;
permite corectarea unor eventuale practici discriminatorii privind angajarea;
permite satisfacerea unor necesități suplimentare de personal determinate de extinderea sau dezvoltarea rapidă a organizației fără a apela la personal neexperimentat.
1.3. Principalii indicatori tehnico-economici și evolutia lor in dinamică in perioada 2012-2014( producția,productivitatea, numarul de persoane, cifra de afacerii,profit,costuri,cheltuieli si altele).
SC PIP SRL este o societate cu raspundere limitata infințată în anul 1991,cu sediul in municipiul Bailești ,strada Calea Craiovei Nr.4.Societatea are ca domeniu de activitate fabricarea și comercializarea produselor de panificație și patiserie,în general produse din faina de grîu combinate cu alte ingrediente.Clienții firmei sunt reprezentați de supermarketuri,precum și magazine alimentare,societatea avînd la momentul de față un magazin propriu de desfacere a produselor.
În vederea îmbunatățirii tehnologiei de producție au fost achiziționate utilaje precum dospitor,mașină pentru turat aluatul,mixer planetar,malaxor.Acestea au permis obținerea aceleași calității superioare,dar cu un cost mai scazut,reflectat în prețul de vînzare accesibil al produselor.
SITUAȚIA FINANCIARĂ PENTRU ANII 2012-2014
În România,consumul mediu anual de pâine și produse de panificație se ridică la 115 kilograme pe cap de locuitor,de aproximativ patru ori mai mult față de media Uniunii Europene.Această situație se datorează faptului că,în țara noastră,pâinea sau în general,produsele de panificație sunt considerate produse de bază în alimentație.În plus aceste produse sunt relativ ieftine și accesibile tuturor categoriilor de consumatori.
În acest context se apreciază că cel puțon pentru următorii 5 ani consumul de pâine va ramîne aproximativ constant,crescînd,însă,în acelaș timp,consumul de specialități de panificație și produse de patiserie.Situația această este valabilă și la nivelul județului Dolj,aici fiind localizată piața căreia i se adresează SC PIP SRL.
Trebuie adăugat, însă, că datorită ciclului scurt de fabricație al produselor și cererii relativ stabile,concurența în domeniul produselor de panificație a crescut vertiginos. Produsele PIP se disting,însă, față de cele ale concurenței printr-o calitate superioară, ceea ce a dus la fidelizarea clientelei.
Astfel,ținînd cont de evoluția pieței, precum și de nevoia de a-și consolida poziția pe piață venind în întîmpinarea nevoilor clienților,conducerea PIP și-a propus deschiderea unui magazin propriu de desfacere a produselor.Magazinul urmează să fie deschis în zona centrală a orașului,o zonă cu vad comercial,ceea ce va contribui la creșterea vînzarilor.
CAPITOLUL II
DISTRIBUTIA PRODUSELOR
2.1Aspecte teoretice cu privire la distributia produselor.
Termenul de distribuție desemnează ansamblul mijloacelor și al operațiunilor care asigură punerea la dispoziția utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor și serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare. Sau, altfel spus, distribuția reprezintă procesul prin care bunurile și serviciile sunt puse la dispoziția consumatorilor intermediari sau finali, asigurîndu-li-se acestora facilitățile de loc, timp, mărime etc., potrivit cerințelor pe care le manifestă in cadrul pieței.
Mijloacele și operațiunile desemnate prin termenul de distribuție se clasifică în două mari categorii, ce pot fi consemnate prin noțiunile de distribuție comercială și distribuție fizică. Distribuția comercială constă în a transfera titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator. Distribuția respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenților de distribuție. Aceștia pot fi individuali, ca de exemplu vînzătorii din întreprindere, sau pot fi întreprinderi de comerț cu ridicata, societăți comerciale ce se ocupă de comerțul prin corespondență sau de comerțul cu amănuntul etc. Distribuția fizică, la rîndul său, constă în a pune, din punct de vedere material, bunurile și serviciile la dispoziția consumatorilor, cu ajutorul mijloacelor de transport și al stocajului. Distribuția fizică mai este întîlnită în literatura de specialitate și sub denumirea de logistică comercială.
În economia modernă, a cărei evoluție este bazată pe o funcționare liberă a mecanismului de piață, procesul de distribuție se are în vedere ca un proces care trebuie să contribuie la promovarea progresului economic general. Într-un asemenea cadru de interpretare, distribuția depășește limitele unei simple vehiculări de mărfuri, adăugînd sau asociind acesteia o gama de servicii în continuă creștere, precum și o influență activă a producției, pe baza cunoașterii amănunțite a consumatorilor. Drept urmare, conceptul de distribuție nu trebuie confundat cu mișcarea mărfurilor. În timp ce mișcarea mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producție la consum, conceptul de distribuție are în vedere un proces mai larg, care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piață și se sfîrșește o dată cu consumarea actului de vînzare la consumatorul final. În acest interval de timp și spațiu au loc o serie de activități economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor, transportul acestora, depozitarea și conservarea lor, stocarea, vînzarea cu ridicata și cu amănuntul etc.; mobilizarea resurselor materiale, financiare și umane necesare realizării procesului respectiv; stabilirea modalităților de transfer a titlurilor de proprietate și asigurarea practică a acestor titluri etc. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor și, prin aceasta, creșterea cifrei de afaceri, generatoare de profit, a fiecărei firme implicate în tranzacțiile comerciale.
2.1.1.Continutul, rolul si functiile distributiei
In conceptia economiei moderne, activitatea comerciala reprezinta o veriga importanta in viata economica, deoarece prin ” 151b13b distributie si vanzare” leaga productia cu consumul, adica realizeaza o legatura in timp si spatiu, intre producatori si consumatori.
Definirea conceptului de distributie poate fi facuta atat din punct de vedere al economiei de ansamblu, cat si din punct de vedere al intreprinderii.
In sens general, din punct de vedere macroeconomic, al economiei de ansamblu, definirea conceptului de distributie se bazeaza pe sistemul de relatii stabilit intre: productie – ca realizatoare de bunuri; consumul de bunuri – in vederea satisfacerii nevoilor utilizatorilor finali si distributie – ca realizatoare a tranzactiilor comerciale prin care bunurile sunt transmise de la producator la consumator. Astfel, distributia reprezinta in acest context, “toate activitatile care permit trecerea unor bunuri materiale si imateriale de la un agent economic producator, la alti agenti economici utilizatori sau la consumatorul final.”
In sens restrans, la nivelul unei intreprinderi, distributia cuprinde toate activitatile speciale de marketing legate de transferul bunurilor, ea reprezentand “procesul prin care bunurile si serviciile sunt puse la dispozitia consumatorilor, intermediari sau finali, asigurandu-li-se acestora toate facilitatile de loc, timp, marime etc., potrivit cerintelor pe care le manifesta in cadrul pietei”. Astfel, definirea distributiei are in vedere relatiile care se stabilesc intre cele patru componente ale marketingului-mix: produsul, pretul sau, distributia produsului si promovarea sa.
Indiferent, insa, din ce punct de vedere este definita, distributia poate fi privita ca fiind formata din doua “fluxuri”:
– de la producator spre consumator – este fluxul care reprezinta serviciile prestate de catre distibutie pentru a putea pune la dispozitia utilizatorilor finali bunurile de care acestia au nevoie, in cantitatile solicitate, la momentul potrivit, in locul in care sunt solicitate si la un pret corespunzator.
– de la consumator spre producator – este fluxul prin intermediul caruia sunt transmise dorintele, nevoile consumatorilor, preferintele acestora, iar uneori chiar nemultumirile lor, astfel incat producatorul sa fie capabil sa raspunda la intrebari ca: ce vrea clientul?; ce cantitate este solicitata?; cum trebuie sa se realizeze procesul de vanzare?.
Sunt intalnite doua categorii de distributie, si anume distributia comerciala si distributia fizica.
2.1.2.Distributia comerciala
Distributia comerciala presupune transferul titlului de proprietate asupra produsului, de la producator la consumator, ea putand fi realizata de catre agentii de distributie individuali, de intreprinderile comerciale cu ridicata sau de catre cele cu amanuntul etc.
Distributia fizica consta in transferul efectiv, fizic al produselor de la locul lor de producere la cel de consum, implicand activitati cum ar fi cele de transport, cu ajutorul mijloacelor proprii de tansport sau apeland la firme specializate si, respectiv de stocare a marfurilor. Distributia fizica este cunoscuta si sub denumirea de “logistica comerciala”.
Comertul, ca intermediar intre productie si consum, intre oferta si cererea de marfuri trebuie sa asigure echilibrul necesar in cadrul pietei, tinand cont de faptul ca desi, in anumite proportii, cererea si oferta de marfuri sunt corelate, datorita separarii lor in spatiu si timp pot da nastere unor disproportii care sa intrerupa fluiditatea circulatiei comerciale. Avand in vedere cele mentionate anterior, apare evident rolul pe care il are distributia, si anume:
– de a regla miscarea bunurilor si serviciilor de la producator la consumator, incercand sa atenueze sau chiar sa elimine, daca este posibil, efectele negative care pot sa apara, datorita influentei anumitor fenomene conjuncturale in cadrul pietei;
– de a oferi producatorilor informatii privind nevoile si dorintele consumatorilor, preferintele acestora, adica date privind structura si evolutia cererii;
– de a satisface consumatorii prin intermediul unor servicii cum sunt: un pret corespunzator, un sortiment larg de marfuri, proximitatea locului de vanzare, un orar adecvat clientelei din zona respectiva etc.
Principalele functii ale distributiei consemnate in literatura de specialitate sunt urmatoarele:
efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate asupra produsului, de la producator la consumator, prin intermediul actelor de vanzare – cumparare;
deplasarea produselor de la locul de producere, respectiv producator, la utilizator, prin intermediul unor activitati ca: transport, stocare, depozitare si conditionare, manipulare, demontare sau, dupa caz, montare, ambalarea acestora atunci cand se impune, poate chiar portionare, etalarea lor in sala de vanzare si vanzarea efectiva.
informarea, consilierea si organizarea service-ului post-vanzare, in scopul asigurarii unei informari corespunzatoare a clientilor referitor la posibilitatile de satisfacere a trebuintelor sale,
la anumite facilitati privind alegerea produselor necesare, anumite informatii cu privire la intretinerea si utilizarea bunurilor achizitionate;
finantarea unor operatiuni comerciale, atunci cand este cazul, respectiv atunci cand agentii de distributie finanteaza producatorii in procesul de cumparare si stocare a marfurilor, pe unele perioade in care aceste marfuri vor fi produse dar nu vor fi vandute imediat utilizatorului final.
Functiile prezentate anterior evidentiaza rolul pozitiv pe care distributia il are atat pentru producatori, cat si pentru consumatori. Dar diferentierea functiilor distributiei la nivel microeconomic este pusa in evidenta si de urmatoarea clasificare:
2.1.3.Functii tranzactionale:
Cumpararea – aprovizionarea cu marfuri in vederea revanzarii sau furnizarii de produse;
Vanzarea – contactarea clientilor potentiali, promovarea produselor, solicitarea de comenzi;
Asumarea de riscuri – preluarea riscurilor legate de deteriorarea sau demodarea marfurilor;
2.1.4 Functii logistice :
Sortarea – crearea sortimentului de produse aprovizionate de la toti furnizorii, adica crearea sortimentului comercial, pentru a putea satisface cat mai bine necesitatile clientilor;
Depozitarea – pastrarea si protejarea produselor in spatiile de depozitare, in conditii corespunzatoare, in functie de caracteristicile produselor, in scopul de a putea oferi clientului servicii corespunzatoare;
Divizarea(portionarea) – impartirea partizilor mari de produse aprovizionate in loturi mai mici, in functie de cerintele clientilor;
Transportul – deplasarea fizica a produselor in locurile solicitate de catre clienti;
2.1.5Functii de facilitare:
Finantarea – extinderea, in unele cazuri, a creditului la clienti;
Stabilirea claselor de calitate – controlul si testarea produselor, in vederea integrarii lor in clase de calitate adecvate;
Activitati de marketing – furnizarea de informatii de piata, atat producatorilor cat si clientilor; conducerea relatiilor cu clientii, mentinute prin prestarea unor servicii post-vanzare, dar si prin cultivarea interesului acestora pentru cumparari.
Indeplinirea functiilor prezentate anterior este absolut necesara pentru desfasurarea corespunzatoare a distributiei marfurilor, indeosebi cele destinate consumului final al populatiei, aceste functii punand in evidenta avantajele pe care le ofera distributia, atat producatorilor, cat si consumatorilor finali, si anume:
– pe producatori, distributia ii ajuta in reglarea activitatii de fabricatie, deoarece , cunoscand volumul comenzilor si capacitatile de stocare – proprii, dar si ale distribuitorilor – producatorii pot sa isi esaloneze volumul productiei pe intreaga perioada de gestiune (de regula un an), astfel incat sa poata face fata, sau chiar sa contracareze efectele influentelor factorilor sezonieri si/sau conjuncturali asupra cererii pentru produsele in cauza;
– pentru consumatorii finali, distributia are un rol deosebit de important datorita utilitatilor pe care le creeaza, utilitati privind: timpul – pune marfurile la dispozitia consumatorilor la momentul solicitat de acestia; locul – marfurile sunt disponibile in locul in care doreste consumatorul; forma – prezinta produsele intr-o forma care sa ii atraga pe consumatori, si totodata sa raspunda cat mai bine cerintelor acestora; posesia – il ajuta pe consumator sa intre in posesia bunurilor respective, scutindu-l de deplasari mari si usuandu-i procesul de achizitionare propiu-zis
2.1.6.Rolul și funcțiile distribuției
Producătorii și consumatorii, în cadrul oricărei societăți, sunt separați prin distanță, prin ignorarea reciprocă a mijloacelor și nevoilor, prin disproporții între cantitățile oferite de către fiecare producător și cele cerute de fiecare consumator, precum și prin decalajul dintre perioadele de realizare a produselor și momentul manifestării nevoilor. Comerțul, ca fază intermediară esențială între funcția producției și cea a consumului sau a utilizării, trebuie să asigure echilibrul necesar în cadrul pieței și fluiditatea actelor de vînzare-cumpărare.
Pornind de la aceste considerente, distribuției îi revine rolul de a regulariza mișcarea bunurilor și serviciilor între producție și consum și de a satisface nevoile consumatorilor, furnizîndu-le o serie de servicii ca: proximitatea prețului de vînzare, posibilitatea de a alege dintr-un sortiment larg bunurile și serviciile ce corespund cel mai bine nevoilor și exigentelor etc. În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieței, prin regularizarea mișcării bunurilor și serviciilor între producție și consum, distribuția reunește un ansamblu de funcții economice esențiale atît pentru producători cît și pentru consumatori, permițînd scurgerea producției spre locurile de consum, în cele mai bune condiții.
Între principalele funcții ale distribuției, literatura de specialitate consemnează:
schimbarea proprietății asupra produsului, respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator prin intermediul actelor de vînzare-cumpărare;
deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităților de transport, stocare, condiționare, manipulare, demontare sau asamblare, ambalare, etalare, vînzare etc.;
informarea, consilierea și asigurarea service-ului după vînzare în vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilitățile de satisfacere a diverselor trebuințe, facilitării operațiunilor de alegere a produselor necesare și ajutării în procesul de întreținere și utilizare a diverselor bunuri achiziționate;
finanțarea unor operațiuni comerciale , funcție ce are în vedere existența unor cazuri în care agenții de distribuție finanțează întreprinderile de producție în procesul de cumpărare și stocare a produselor în unele perioade în care mărfurile vor fi produse și nu vor fi vîndute imediat clientului final.
Funcțiile enumerate scot în evidență faptul că rolul distribuției este multiplu și benefic atît pentru producător cît și pentru consumator.
Față de producător, distribuția operează o regularizare a activității de fabricație, permițîndu-i acestuia o eșalonare a producției pe parcursul întregului an gestionar prin comenzi în avans și prin stocaje, operațiuni care fac ca efectele oscilațiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie anihilate, distribuția participînd la eforturile financiare ale producătorilor, plătind bunurile care se stochează fără a avea certitudinea vînzării lor. De asemenea, distribuția, prin funcțiile sale, permite producătorului să-și orienteze producția și să-și trimită peste tot produsele sale, pe baza intereselor reciproce, prin participarea la organizarea și realizarea acțiunilor promoționale, destinate asigurării unei mai bune vînzări a produselor sau serviciilor.
2.2 Studiu de caz la S.C PIP S.R.L
SC PIP SRL este o societate cu raspundere limitată ,înregistrată la Registrul Comerțului sub numarul J16/44/1991,cod unic de înregistrare RO2334457.
Societatea are sediul în localitatea Bailesti ,strada Calea Craiovei Nr.4 și este o firma privată cu un capital social de 300 RON fiind administrata de un singur asociat-Pascu C-tin.
Domeniul de activitate îl constituie fabricarea, comercializarea produselor de panificație și patiserie.
Managementul societații comerciale este asigurat de directorul general,director economic si administrator.
SC PIP SRL produce atît paine,cît si o serie de specialitații de panificație și patiserie.
Produsele companiei se disting printr-o calitate deosebită,datorită rețelelor tradiționale și grijii deosebite fată de cerintele consumatorilor.În procesul de fabricare al produselor se folosesc tehnologii noi și performante,firma achiziționînd cuptoare și utilaje de panificație.
Produsele PIP pot fi gasite în supermarketuri Profi,Legabris precum și în magazinele alimentare,la prețuri relativ scazute accesibile tuturor categoriilor de consumatori.Principalii clienți ai firmei sunt reprezentați de catre supermarketuri și magazine de desfacere a produselor alimentare,vînzarea realizîndu-se pe baza de comenzi ferme și contracte.
Principalul avantaj competitiv constă în calitatea superioară a produselor de panificație oferite ceea ce a condus la fidelizarea clienților,precum și la creșterea cererii pentru produsele firmei.Întrucît painea reprezintă un produs de bază în alimentație este de presupus ca în viitorul apropiat consumul nu va scadea semnificativ,iar în cea ce priveste produsele de patiserie,specialiștii apreciază că aceasta este una dintre cele mai puțin costisitoare ramuri din sectorul alimentației,beneficiind in acelaș timp de o cerere în progres.în acest sens condurea PIP s-a preocupat de diversificarea gamei de produse oferite ținînd cont de sugestiile primite din partea cliențiilor.
SC PIP SRL este o societate cu raspundere limitata infințată în anul 1991,cu sediul in municipiul Bailești ,strada Calea Craiovei Nr.4.Societatea are ca domeniu de activitate fabricarea și comercializarea produselor de panificație și patiserie,în general produse din faina de grîu combinate cu alte ingrediente.Clienții firmei sunt reprezentați de supermarketuri,precum și magazine alimentare,societatea avînd la momentul de față un magazin propriu de desfacere a produselor.
În vederea îmbunatățirii tehnologiei de producție au fost achiziționate utilaje precum dospitor,mașină pentru turat aluatul,mixer planetar,malaxor. Acestea au permis obținerea aceleași calității superioare,dar cu un cost mai scazut,reflectat în prețul de vînzare accesibil al produselor.
SITUAȚIA FINANCIARĂ PENTRU ANII 2012-2013-2014
În România,consumul mediu anual de pâine și produse de panificație se ridică la 115 kilograme pe cap de locuitor,de aproximativ patru ori mai mult față de media Uniunii Europene.Această situație se datorează faptului că,în țara noastră,pâinea sau în general,produsele de panificație sunt considerate produse de bază în alimentație.În plus aceste produse sunt relativ ieftine și accesibile tuturor categoriilor de consumatori.
În acest context se apreciază că cel puțon pentru următorii 5 ani consumul de pâine va ramîne aproximativ constant,crescînd,însă,în acelaș timp,consumul de specialități de panificație și produse de patiserie.Situația această este valabilă și la nivelul județului Dolj,aici fiind localizată piața căreia i se adresează SC PIP SRL.
Trebuie adăugat,însă,că datorită ciclului scurt de fabricație al produselor și cererii relativ stabile,concurența în domeniul produselor de panificație a crescut vertiginos.Produsele PIP se disting,însă,față de cele ale concurenței printr-o calitate superioară,ceea ce a dus la fidelizarea clientelei.
Astfel,ținînd cont de evoluția pieței,precum și de nevoia de a-și consolida poziția pe piață venind în întîmpinarea nevoilor clienților,conducerea PIP și-a propus deschiderea unui magazin propriu de desfacere a produselor.Magazinul urmează să fie deschis în zona centrală a orașului,o zonă cu vad comercial,ceea ce va contribui la creșterea vînzarilor.
2.2.1 Prezentarea produselor firmei
Pâine:
Specialității de panificație:
Materia primă și auxiliară folosite la fabricarea pâinii și a celorlante produse de panificație sunt:faină de grîu,drojdie,sare iodată ,grasimi(ulei comestibil de floarea soarelui,unt,margarină),ameliorator,ouă,lapte.
Materiile prime sînt stocate și pastrate în condiții corespunzătoare de umiditate și temperatură:18-25gr C și umiditate cca 40%,in funcție de compoziția chimică.
Spre exemplu procesul tehnologic de obținere a pâinii constă în 5 etape:
1.Pregătirea și dozarea materiei prime
2.Malaxarea aluatului
3.Divizarea și dospirea aluatului
4.Coacerea aluatului
5.Răcirea și depozitarea produselor de panificație.
2.2.2 Fabricarea produselor de panificatie
Tehnologia fabricării painii și produselor de franzelarie (cornuri, chifle, impletituri etc.) reprezintă baza panificației, care se completează cu fabricarea produselor speciale, produselor dietetice si covrigilor.
Produsele se obțin prin coacerea unui aluat format din faina, drojdie, sare, apa – ca materii prime – si alte materii, cum ar fi grasimi zahar, lapte, oua – ca materii auxiliare.
Procesul tehnologic de fabricație cuprinde un ansamblu de faze si operații, datorită carora se obține aluatul, din care, prin coacere, în urma transformarii materiilor utilizate la prepararea lui, rezulta produse destinate consumului.
Prepararea, prelucrarea si coacerea aluatului reprezintă fazele de baza ale obținerii produselor de panificație. Schema tehnologică pentru fabricarea painii si a produselor de franzelarie este prezentata in figura:
2.2.3 Prepararea aluatului
Faza tehnologica de preparare a aluatului cuprinde urmatoarele operații principale :
– dozarea materiilor prime si auxiliare, pregatite in prealabil corespunzator ;
– framantarea aluatului;
– fermentatia aluatului. /
Aluatul se prepară dupa anumite metode, ale caror etape se execută in mod obișnuit (traditional), discontinue folosind utilaje si instalații cu funcționare periodică, principalele fiind framintatoarele numite si malaxoare.
În ultima vreme, pe plan mondial, s-a extins prepararea aluatului in flux continuu, cu ajutorul unor utilaje moderne, ceea ce reprezinta un important progres tehnic. Acest procedeu se aplica in prezent in tara noastra deocamdata intr-un numar restrans de fabrici, urmind sa fie generalizat pe masura ce se vor construi instalatiile necesare.
Metode pentru prepararea aluatului
Fabricarea produselor de panificație în tara noastra are la baza prepararea aluatului prin doua metode : indirecta (in mai multe faze), care este metoda de baza, si directa (monofazica).
Metoda indirecta de preparare a aluatului consta în prepararea mai intai a unor semifabricate intermediare, numite ..prospatura' si "maia', care folosesc apoi la obtinerea aluatului propriu-zis. Cand se lucreaza dupa ciclul prospatura – maia – aluat, metoda de preparare se numeste trifazica, iar cand se aplica ciclul maia – aluat, atunci metoda se numeste bifazica. Prepararea aluatului prin metoda indirecta se aplica in exclusivitate la fabricarea painii, ciclul in trei faze utilizandu-se in special la prelucrarca unor fainuri cu insusiri inferioare de panificatie, la fabricarea painii cu secara, precum si la inceput de lucru, sau dupa intreruperea saptaminala a productiei.
Prospatura și maiaua se prepară din faina, apa si drojdie, avind o consistență mai mare decat a aluatului. Se mai adauga și o anumita cantitate dintr-o maia anterioara, maturizata, denumita has. In unele cazuri se prepara maia fluida, numila si polis. Prepararea acestor semifabricate are drept scop obtinerea unui mediu prielnic atit pentru inmultirea celulelor de drojdie, care sa afaneze prin fermentatie in mod corespunzator aluatul, cat si pentru obtinerea unor compusi de fermentatie, in primul rand acid lactic, care imbunatatesc insusirile aluatului si contribuie la formarea gustului si aromei painii.
Pentru obținerea prospaturii și a maielei (impreuna) se utilizează o cantitate de faina în urmatoarea proporție fată de cantitatea totala de faina pentru prepararea aluatului :
– 55-60% în cazul fainii de calitate foarte buna;
– 45-55% în cazul fainii de calitate medie (buna) ;
– 30-45% în cazul fainii de calitate satisfacatoare.
Prospatura se prepară cu 5 – 10% din cantitatea de faina totala. Cantitatea de apa se stabileste in asa fel încat sa se obtina semifabricate de consistenta mare, iar in cazul maielei fluide, de consistent redusa. Pentru cazul maielei consistente, raportul dintre faina si apa este de aproximativ 2 : 1, iar in cazul maielei fluide este de aproximativ 2 : 3.
Cantitatea de drojdie folosita pentru prospatura reprezinta 25-30% din total, iar pentru maia, diferenta pina la 100 %.
Metoda directa de preparare a aluatului consta in amestecarea si framintarea, intr-o singura etapa, a tuturor materiilor prime din care se obtine aluatul. La prepararea aluatului prin aceasta metoda se consuma o cantitate aproape dubla de drojdie faina de metoda indirecta ; in schimb, se reduce mult durata ciclului de preparare a aluatului fie implicit, cea de fabricare a produselor.
În tara noastra metoda directa de preparare a aluatului se aplică uneori la painea alba și, in special, la produsele de franzelarie cu adaos de zahar si grasime. Aplicarea acestei metode la fabricare a painii obisnuite nu da produse de cea mai buna calitate care sa satisfaca exigentele consumatorilor.
Comparand cele doua metode de preparare a aluatului rezulta urmatoarele :
Prin metoda indirecta se obține paine de calitate mai buna (cu gust si miros placute, miez cu porozitate bine dezvoltata avand pori cu pereti subtiri). Totodată, aluatul astfel preparat are o mai mare flexibilitate tehnologica, putindu-se interveni in cursul fabricatiei pentru indreptarea unor eventuale greseli, mai ales in cazul prelucrarii fainurilor de calitate slaba sau ale caror insusiri de panificatie nu au fost suficient de cunoscute in prealabil.
Cantitatea mai mica de drojdie care se foloseste reprezintă, de asemenea, un avantaj al acestei metode.
Ca dezavantaje se remarca sporirea numarului de operații tehnologice si de utilaje (dozarea, framintarea si fermentarea repetindu-se la fiecare preparatie), cum si prelungirea ciclului de fabricatie, datorita maririi duratei totale de fermentatie.
Prin metoda directa procesul de fabricatie se simplifica, reducandu-se, totodata, si numarul de utilaje (in special cuve de malaxor). De asemenea, se scurteaza ciclul de fabricatie.
Ca dezavantaje principale, se remarca objinerea pâinii de calitate inferioara (datorita gustului necorespunzator si structurii miezului), precum si consum marit de drojdie.
Intrucit la alegerea metodelor de preparare a aluatului calitatea produselor reprezinta un indice decisiv, este pe deplin justificata aplicarea metodei indirecte la prepararea aluatului pentru paine.
2.2.4 Dozarea materiilor prime și auxiliare
Obținerea semifabricatelor – prospatura, maia, aluat – necesită o anumită cantitate din fiecare materie prima si auxiliara, care intra in alcatuirea lui, astfel incât, in final, sa se asigure compozitia si calitatea produselor fabricate. In acest scop materiile prime si auxiliare, pregatite asa cum s-a aratat mai inainte, se cantaresc sau se masoara (dozeaza), spre a fi utilizate in cantitatile corespunzatoare retetelor de fabricate specifice fiecarui produs.
La fabricarea principalelor sorturi actuale de paine și produse de franzelarie se prevede utilizarea materiilor prime si auxiliare in cantitatile mentionate (raportate la 100 kg faina). Aceste cantitati se recalculeaza in functie de marimea sarjei de aluat, la prepararea careia poate fi utilizata, spre exemplu, 200 sau 240 kg faina deodata, in functie de volumul cuvei malaxorului existent. Se tine seama de faptul ca toti componentii aluatului se raporteaza fata de greutatea fainii utilizate prepararea sarjei de aluat.
Cantitatile de materii prime si auxiliare astfel stabilite se inscriu in reteta de fabricate a fiecarui produs, care se realizeaza de catre unitatea in cauza.
Dozarea fainii. Pentru aplicarea corecta a retetei de fabricate, dozarea fainii are un rol important, tinand seama de ponderea cu care aceasta intra in compozitia aluatului. Paina, pregatita dupa cum s-a aratat, se masoara in portii corespunzatoare prepararii prospaturii, maielei si aluatului, prin cantarire, introducindu-se in cuva malaxorului. Se foloseste, in total, o cantitate de faina care reprezinta 45% fata de volumul cuvei malaxorului in cazul fainii negre, 40% in cazul fainii semialbe si 35% in cazul fainii albe, cantitati care reprezinta gradul de incarcare a cuvei. '
Dozarea portiilor de faina se face utilizind bascula cu cadran, cantarul semiautomat sau dozatorul continuu, iar in brutariile mici, in lipsa basculei, prin masurarea cu vase cotate.
Bascula ca cadran reprezinta mijlocul cel mai simplu pentru cantarirea fainii. Ea se utilizeaza in unilatile mici si mijlocii, montandu-se intr-un anumit loc, in sala de preparare a aluatului si constituind stasina de dozare a fainii . Pentru dozare, cuva 1 in care urmeaza a se prepara aluatul se aduce pe platforma basculei 2, se stabileste greutatea initiala si apoi se deschide subarul 3 al timocului de faina 4 ce deserveste statia de dozare, lasand sa curga cantitatea necesara. Faina se aduce la timoc cu ajutorul melcului transporter 5 si elevatorului 6. In cazul cand se fabrica produse din mai multe sorturi de faina, pentru fiecare sort trebuie sa existe un timoc aparte. Dupa cantarire, cuva se transporta la malaxor. Acest procedeu de dozare necesita multe manipulari si eforturi sporite din partea muncitorului framintator.
Circularul semiautomat se utilizeaza in fabricile mari. El reprezinta un mijloc perfectionat care, pe de o parte, asigura precizia dozarii, iar pe de alta usureaza munca lucratorului la framantare. Acest cantar se compune dintr-un rezervor 1, in care se primeste faina, sprijinit pe un sistem de caqntarire cu pirghii 2. Cantitatea de faina cantarita se citeste pe cadranul gradat 3 prevazut cu sistem de fixare si indicare a dozei necesare de cantarit. Rezervorul de cantarire are in partea inferioara o gura de evacuare 4, care se inchide si se deschide cu subarul 5. Alimentarea cu faina se face prin intermediul unci ecluze 6 actionata de motorul electric 7.
Cantarirea se realizeaza in modul urmator : se comanda de la tablou incarcarea, moment in care se pune in functiune instalatia de transport a fainii (de regula, pe cale pneumatica) ce alimenteaza ecluza, care la rindul ei debiteaza faina in rezervorul cantarului. Pe masura ce rezervorul primeste faina greutatea lui creste pina cand indicatorul de pe cadran ajunge in dreptul pozitiei care corespunde dozei de faina stabilite, iar alimentarea se opreste automat. Se deschide apoi subarul si faina trece in cuva malaxorului.
Dozatorul continuu se foloseste pentru alimentarea cu faina a malaxoarelor cu functionare continua. Dozarea se realizeaza prin debitarea unei cantitati constante de faina in unitatea de timp. Dozatoarele de acest i'el sint de mai multe tipuri , si anume : cu ban da transportoare, la care modificarea dozei se realizeaza prin schimbarea grosimii stratului de faina pe banda sau a vitezei benzii; cu tambur (ecluza rotativa), la care doza se modifica prin schimbarea turatiei tamburului ; cu melc, doza modificindu-se o data cu turatia transportorului cu melc ; cu vibrator, la care se regleaza doza prin modificarea sectiunii de descarcare.
Dozarea lichidelor. Apa, suspensia de drojdie, solutia de sare, grasimile in stare lichida utilizate la prepararea aluatului se dozeaza in cantitatile prevazute in retetele pentru fabricarea fiecarui sortiment de produs, prin masurarea fie cu vase simple, gradate, fie cu ajutorul unor instalatii semimecanizate sau mecanizate. Instalatiile sunt dotate cu posibilitati de citire a volumului de lichid masurat si, eventual, a temperaturii acestuia (in cazul apei).
Se vor prezenta instalatiile cele mai reprezentative si de nivel tehnic actual .
Dozatorul semiautomat reprezinta un vas cilindric J, avind un indicator de nivel 2 si un termometru 3. Alimentarea cu lichidul care trebuie masurat se face prin conducta 4, iar evacuarea prin conducta de golire 5. Dozatorul serveste si la amestecarea apei, in care caz alimentarea se face prin doua conducte, una de apa calda si alta de apa rece, prin intermediul robinetelor corespunzatoare. In acest dozator apa se poate incalzi si prin barbotarea aburului, care se introduce printr-o conducta aparte.
2.3. Posibilitatii de imbunatatire a activitatii la SC PIP SRL ca urmare a aplicarii unui program de masuri concrete.
La nivel macroeconomic preferintele consumatorilor în privința pâinii si a produselor de panificație se împart în funcție de anumite carecteristici,cum ar fi tipul de faină folosită ca materie primă,gramaj ,forma produsului.
In cea ce priveste zona de sud a tării unde este localizat județul Dolj,locuitorii sunt tentați să consume pâine mică în greutate 350gr-500gr,iar 15-25% dintre aceștia au declarat că preferă pâinea din faină neagră,graham sau secară cu un conținut caloric scazut dar bogate in vitamine și fibre.
Piața căreia se adresează SC PIP SRL ,este o piață cu caracter local ,la momentul actual clienții firmei fiind reprezentați de supermarketuri și magazine alimentare,prin intermediul cărora produsele sint vîndute către consumatori.
Piața poate fi analizată și din punct de vedere al sezonalității înregistrîndu-se ușoare vârfuri de consum în anumite perioade.
Deasemenea ,tot specific pentru țara noastră este faptul că orice sarbatoare bisericească,precum și perioada nunților și botezurilor,aduce modificării în consum ,în sensul că anumite sortimente de produse-cum sînt chiflele ,japonezile,prescura înregistrează creșteri de 10 ori mai mari față de perioada normală.
Pe de altă parte în ceea ce privește Romania,trebuie remarcată o lipsă a produselor pentru persoanele diabetice,alergice,supraponderale.
În cea ce privește criteriile care stau la baza deciziei de cumpărare,mai multe studii de piață au concluzionat că acestea pot fi structurate astfel:
În primul rînd prospețimea produselorși aspectul acestora,prețul ,și conținutul de ingrediente,faptul că produsele sînt ambalate și feliate,modul de ambalare și marca.
Trebuie remercat faptul că specialitățile de panificatie se vînd mai bine prin intermediul magazinelor mari (supermarketuri)cît și prin intermediul magazinelor specializate.
Deasemenea decizia de cumparare este influențată și de localizarea magazinelor.
Majoritatea consumatorilor preferă să cumpere pâine și produse de panificație de la magazinele aflate în apropierea casei .
În contextul unui mediu concurențial devine evident faptul că strategiei de marketig îi revine rolul de a dezvolta un avantaj competitiv care sa permită diferențierea produselor.
Atsfel majoritatea produselor se adresează tuturor categoriilor de consumatori din județul Dolj,urmarindu-se fidelizarea clienților.
În ultimii ani s-a remarcat o crestere a preocupării cosumatorului pentru brand,ambalajul și etichetarea ocupă roluri importante.Din acest punct de vedere se poate opta pentru îmbunatațirea calității produselor de panificație prin utilizarea unor materiale de ambalare care să asigure atît un aspect placut prodususului ,cît și o durată mai îndelungată de pastrare.
În cea ce privește politica de prețuri se va aplica în continuare o strategie de maximizare a profitului .Atsfel se utilizează ca strategie de preț -din punct de vedere al raportului calitate-preț concomitent cu o calitate foarte bună a produselor.
Distribuția reprezintă o componentă importantă a mixului de marketing,permțînd accesul cumpărătorului la produsul oferit.
Un alt avantaj ar fi consolidarea imaginii firmei, consumatorul avînd posibilitatea de a cunoaște toate produsele oferite.Spre exemplu în momentul de față prin intermediul supermarketurilor se vînd cu preponderență specialitățile de panificație,în timp ce prin intermediul magazinelor alimentare mici se vînd produsele tradiționale precum pâine de grîu ,secară si pâine graham.
Politica de preț și politica de distribuție trebuie susținută de un programde reclamă și promovare.
Obiectivele politicii de distributie in cadrul companiei sunt urmatoarele:
Acoperirea larga a pietei
Maximizarea vanzarilor din punct de vedere al volumului
Asigurarea disponibilitatii produselor SC PIP pentru un numar cat mai mare de consumatori
Sprijinirea intermediarilor
Un control cat mai ridicat asupra distribuitorilor pentru a se asigura ca produsele ajung la consumatorul final pastrandu-si standardele de calitate
Respectarea si luarea in considerare a specificului local
In ceea ce priveste strategiile de distributie utilizate de SC PIP SRL compania a optat pentru utilizarea canalelor directe (producator – consumator) si a celor indirecte (producator – distribuitor – consumator). Din punct de vedere al amploarei, putem afirma ca este o distributie intensiva deoarece produsele realizate si comercializate de SC PIP intra in categoria bunurilor de larg consum, avand o baza larga de desfacere si beneficiind de o larga prezenta pe piata..
Produsele SC PIP SRL. ajung la locatiile de desfacere (supermarketuri, hypermarketuri, magazine de dimensiuni mici si mijlocii, fie prin sistemul propriu de distributie (beneficiaza de un parc auto modernizat).
Compania dispune de o structura de distributie nationala a produselor ambalate: paine ambalata, paste fainoase si produse de morarit prin care asigura prezenta acestora la oricare din cele 9 locatii din tara, cu scopul de a putea furniza comerciantilor din oricare colt al tarii toata gama de produse, de la oricare din fabrici, precum si de un lant de magazine proprii ce insumeaza in prezent aproximativ 170 de astfel de unitati.
SC PIP are un volum al livrarilor zilnice de produse proaspete de peste 3000 paini pe zi acoperind zone urbane precum mun Bailesti ,Calafat si localitatile limitrofe mun.Bailesti.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În perioada analizată activitatea firmei a fost influențată de fluctuația mare de personal, acest lucru a afectat îndeplinirea obligațiilor contractuale a lucrărilor în curs de execuție și totodată a micșorat șansele contractării altor lucrări.
În aceste condiții, se remarcă o activitate fluctuantă a firmei, cu perioade de dezvoltare urmate de perioade de diminuare a activității. Politica economică dusă de firmă a fost fără urmărirea și realizarea unor obiective pe termen lung, principala preocupare a managementului fiind asigurarea lichidităților curente.
Prin toate acțiunile întreprinse, prin modul de realizare a obiectivelor propuse se poate desprinde concluzia existenței unui management autoritar, inflexibil și superficial, care se bazează în luarea deciziilor pe improvizație, intuiție și nu pe analiza permanentă a indicatorilor economici realizați de societate.
In medie, volumul serviciilor vândute a scăzut in ultimii cinci ani, ajungând actualmente la un nivel inferior punctului critic. Pentru a-și susține oferta de produse și servicii, firma trebuie să aibă angajați specializați, cu pregătire specifică și experiență tehnică în toate domeniile de activitate pe care le propune clienților. Cu cât firma va acoperi o gamă mai largă de produse și servicii, cu atât va putea rezolva probleme tehnice din domenii cât mai diverse și în acest fel va atrage și va putea satisface mai mulți clienți.
Pregătirea tehnică se referă în primul rând la cunoștințele de bază din fizică-mecanică, termodinamică, hidraulică, electricitate, la care se adaugă experiența tehnică și cunoștințele de specialitate privind fenomenele fizice specifice funcționării echipamentelor la care vor interveni.
Cunoștințele generale de specialitate pot fi dobândite atât în cadrul cursurilor organizate de instituțiile abilitate de stat (școli profesionale, universități) cât și în cadrul prezentărilor și cursurilor organizate de firme abilitate.
Societatea trebuie să aibă o specializare cât mai diversă și capabilitate tehnică cât mai ridicată :
să aibă angajați tehnicieni specializați și cu experiență pentru domeniile tehnice oferite;
tehnicienii să aibă însușite și să aplice corect cunoștințele generale de bază în domeniul tehnic ;
tehnicienii să participe la cursurile de perfecționare ;
tehnicienii să studieze documentația specifică diferitelor produse cât și documentația referitoare la legile și normativele din România ;
tehnicienii să aplice cele mai eficiente măsuri pentru remedierea problemelor apărute la produsele aflate în garanție sau în post garanție.
Un rol foarte important îl are personalul care efectuează activități de service la domiciliul clientului. Acesta trebuie :
să cunoască și să aplice în permanență și cu mare atenție instrucțiunile din documentația, normativele României și legile ce privesc activitatea de service ;
aspectul său să fie prezentabil și să se comporte într-un mod educat în casa clientului ;
să nu facă aprecieri negative, în prezența utilizatorului, asupra produsului, cu atât mai puțin să nu elogieze produse și mărci concurente ;
să nu facă aprecieri negative în prezența utilizatorului asupra altora, cum ar fi importatori, distribuitori, instalatori, colegi ;
să dispună de toate sculele și echipamentele: truse de scule complexe, aparate de măsură și control, etc., necesare pentru intervenție ;
să aibă în mașină piese de schimb de primă necesitate.
Totodată, preocuparea pentru clienți se concretizează și în:
generarea dorinței de a apela din nou la firmă;
sporirea capacității firmei de a servi clienții prin : creșterea volumului de cunoștințe despre domeniul de activitate al clientului, creșterea volumului de informații despre afacerea clientului, despre organizarea întreprinderii clientului și despre însuși clientul;
sporirea numărului de contacte cu clienții;
stabilirea de relații de afaceri;
stabilirea de relații personale.
În concluzie, este necesară capitalizarea noilor oportunități de afaceri utilizând baza de clienți existenți și apoi să se înțeleagă procesul de cumpărare (care nu reprezintă același lucru cu procesul de vânzare). Pentru aceasta, este nevoie ca întreprinzătorul să încerce să gândească precum un client, în felul acesta fiindu-i mai ușor să acționeze corect. Din fericire, nu este dificil să facă acest lucru, deoarece și el este la rândul său, clientul altor întreprinzători sau prestatori.
In cazul politicilor si strategiilor de produs, este de remarcat faptul ca SC PIP a facut invesitii masive in tehnologii moderne si inovatoare, pentru a oferi clientilor produse de cea mai buna calitate. Un alt punct forte al politicilor si strategiilor de produs il constituie marea diveristate sortimentala, atat in ceea ce priveste painea si produsele de panificatie, cat si in gama produselor de patiserie, cozonac, placinte .
Preocuparea societatii fata de nevoile si cerintele consumatorilor este confirmata de analiza constanta a pietei si a preferintelor consumatorilor, la nivel local. Aceste analize s-au materializat prin lansarea unor produse noi care se aliniaza tendintelor actuale ale pietei painii si a produselor de panificatie. La nivelul diferitelor sucursale exista produse cu specific local, dezvoltate dupa conceptul national, care ofera un avantaj competitiv fata de firmele concurente pe de o parte, si recunoasterea si fidelizarea clientilor pe de alta parte.
In cadrul politicilor si strategiilor de produs propunem :
mentinearea interesului trezit fata de modificarile tendințelor pe piata painii si a produselor de panificație
mentinerea structurii calitative a produselor prin utilizarea materiilor prime de cea mai buna calitate
-strategia menținerii sortimentelor din gama produselor de panificatie ambalata
-menținerea specificului local in ceea ce priveste diversitatea produselor
diversificarea gamei de produse semipreparate. Propunem aceasta strategie deoarece consumatorul roman prefera din ce in ce mai mult produsele semipreparate, datorita economiei de timp pe care acestea o confera, diversificarea sortimentala a gamei de paste.
In cadrul politicilor si strategiilor de pret propunem :
1.menținerea preturilor joase pentru produsele de baza deoarece acestea, fiind bunuri de larg consum, reprezinta o nevoie de baza pentru conusmatori. Preturile joase atrag clienti noi si determina fidelitatea clientilor vechi.
2. adoptarea politicii de pret si la intrarea pe piața a unor produse noi pentru a contribui la cresterea popularitații acestora inca de la inceput. Aceste prețuri mai joase, fac produsul mai atractiv si accesibil mai multor clienți. In cazul in care acest produs este preferat, clienții il vor cumpara si dupa ce prețul va creste puțin.
3. mentinerea prețurilor promoționale pentru clienții en gros si en detail. Popunerea menținerii acestei strategii este justificata de faptul ca prețurile promotionale dezvoltă o relație mai buna cu distribuitorii, asigura fidelizarea acestora si, in consecinta, asigurarea prezentei produsului in cat mai multe locatii.
In cadrul politicilor si strategiilor de distribuție propunem:
reducerea costurilor de distribuție prin cresterea gradului de utilizare a capacitații de transport si a capacitații de depozitare, optimizarea rutelor de distribuție, evaluarea furnizorilor si menținerea unei relații atat cu acestia, cat si cu partenerii de distribuție
elaborarea unui standard de mercantizare care sa fie aplicat in toate locațiile pentru toate produsele SC PIP .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Distributia Produselor La Sc Pip Srl (ID: 139337)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.