Dispozitive Explozive Improvizate Utilizate In Teatrele de Operatii

LUCRARE DE LICENȚĂ

DISPOZITIVE EXPLOZIVE IMPROVIZATE UTILIZATE ÎN TEATRELE DE OPERAȚII

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 : STADIUL ACTUAL PRIVIND DISPOZITIVELE EXPLOZIVE IMPROVIZATE

1.1.CE SUNT DISPOZITIVELE EXPLOZIVE IMPROVIZATE ?

1.2.SCURT ISTORIC AL DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE

1.2.1.Factorii care au facilitat folosirea IED în secolul XX

1.2.2.Dispozitivele explozive improvizate “de ultima generație”

1.3.FORMA GENERALĂ A UNUI DISPOZITIV EXPLOZIV IMPROVIZAT

1.3.1. Principalele componente ale unui dispozitv exploziv improvizat

1.3.2.Moduri de acționare a dispozitivelor explozive improvizate

1.3.3.Utilizarea dispozitivelor explozive improvizate în teatrele de operații

1.4.EXPLOZIBILI UTILIZAȚI ÎN CONSTRUCȚIA DISPOZITIVEOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE

1.4.1.Inovații pentru sporirea efectelor distructive ale dispozitivelor explozive improvizate

1.5.CONCLUZII

CAPITOLUL 2: TIPURI DE DISPOZITIVE EXPLOZIVE IMPROVIZATE

2.1. CLASIFICAREA DISPOZITIVELOR IMPROVIZATE ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE LIVRARE

2.1.1. VBIED

2.1.2. PBIED

2.2. CLASIFICARE DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE OPERARE

2.2.1. COIED

2.2.2. VOIED

2.2.3. Dispozitive explozive improvizate temporizate

2.3. ALTE TIPURI DE DISPOZITIVE EXPLOZIVE IMPROVIZATE

2.3.1. EFP

2.3.2. IRAM

2.4. CONCLUZII

CAPITOLUL 3: CONSTRUCȚIA UNUI DISPOZITIV EXPLOZIV IMPROVIZAT

3.1. MATERIALE FOLOSITE

3.2. MECANISMELE DE INIȚIERE

3.2.1. Mecanism de inițiere la deschiderea capacului

3.2.2. Mecanism de inițiere la ridicare

3.2.3. Mecanism de inițiere la înclinație

3.2.4. Mecanism de inițiere la perforare

3.2.5. Sistem de inițiere prin comandă radio

3.2.6. Sistem de inițiere cu senzor de prezență

3.2.7. Sistem de inițiere prin telefon

3.3. ASAMBLAREA DISPOZITIVULUI

3.4. MODUL DE UTILIZARE A DISPOZITIVULUI

3.5. CONCLUZII

capitolul 1 : stadiul actual privind dispozitivele explozive improvizate

1.1.Ce sunt dispozitivele explozive improvizate ?

Dispozitivul exploziv improvizat este definit de obicei ca “un dispozitiv plasat sau construit într-o manieră improvizată, încorporând substanțe chimice distructive, letale, nocive, pirotehnice sau incendiare și proiectat cu scopul de a distruge, a harțui sau de a distrage. Poate încorpora elemente militare, dar este în mod normal conceput din componente non-militare.”

Un atac IED implică utilizarea unei bombe sau a unui dispozitiv distructiv artizanal pentru a produce pierderi atât materiale cât și umane, pentru a hărțui sau pentru a distrage. Dispozitivele explozive improvizate sunt folosite de criminali, vandali, teroriști, atentatori sinucigași, insurgenți. Faptul că sunt improvizate, dă acestor dispozitive proprietatea de a îmbraca diferite forme, variind între așa numita “pipe bomb”, bomba țeavă și dispozitive sofisticate capabile să cauzeze mari daune și pierderi de vieți omenești. Dispozitivele explozive improvizate pot fi purtate sau livrate într-un vehicul; pot fi purtate, plasate sau aruncate de către o persoană; pot fi livrate într-un colet sau ascunse pe marginea drumului.

1.2.Scurt istoric al dispozitivelor explozive improvizate

Termenul de dispozitiv exploziv improvizat a fost utilizat pentru prima dată de către Armata Britanică pentru a face referire la dispozitivele capcană confecționate de Aripa Provizorie a Armatei Republicane Irlandeze în timpul conflictului politico-religios din Irlanda de Nord intrat în istorie sub numele “The Troubles”. Aceste dispozitive utilizau Semtex, care până recent a fost foarte greu detectabil și îngrașământ agricol ca și componentă explozivă.

Aripa Provizorie a Armatei Republicane Irlandeze nu a fost, totuși, prima organizație care a folosit dispozitive explozive improvizate. Acestea au fost în jurul nostru de sute de ani. În Al Doilea Război Mondial trupele de gherilă belaruse au utilizat dispozitive explozive improvizate împotriva germanilor pentru a deraia mii de trenuri. Dispozitivele explozive improvizate au fost utilizate și în Războiul din Vietnam.

Totuși, Aripa Provizorie a Armatei Republicane Irlandeze a dus dispozitivele explozive improvizate la un nivel tehnic fără precedent. Dispozitivele au înglobat tehnologii anti-manipulare precum microcontactele sau declanșatoarele de înclinație cu mercur, care fac dispozitivul să detoneze dacă este mișcat. Mecanisme de siguranță au fost deasemenea utilizate în dispozitivele explozive improvizate. Acestea armau dispozitivul la o perioada de timp stabilită , după ce acesta a fost plantat.

1.2.1.Factorii care au facilitat folosirea IED în secolul XX

Acești factori includ disponibilitatea crescută a explozibililor militari în timpul Războiului Rece, avansul tehnologiei în electrică si electronică, dar mai ales descoperirea de către constructorii de bombe a faptului că produsele industriale sau agricole pot fi folosite în locul sau în combinație cu explozibilii tradiționali ca și încărcătură principală. În plus, internetul a înlesnit difuzarea tehnicilor de fabricare și utilizare a dispozitivelor explozive improvizate printre insurgenți și alte organizații lipsite de capabilitați militare conventionale.

1.2.2.Dispozitivele explozive improvizate “de ultima generație”

Constructorii acestor dispozitive caută în permanență căi de a contracara măsurile de protecție împotriva IED și de a mări eficiența dispozitivelor. Un fapt îngrijorator este că experții au identificat în Afganistan la inceputul anului 2010 o tendință spre dezvoltarea IED care nu pot fi detectate prin mijloace convenționale. Aceste dispozitive nu conțin metal sau părți electronice și în schimb, utilizează grafitul în defavoarea lamelor metalice în mecanismele declanșatoarelor. În plus, aceste noi dispozitive se bazează pe efectul suflului mai mult decât pe cel al schijelor pentru a provoca daune.

1.3.Forma generală a unui dispozitiv exploziv improvizat

Un dispozitiv exploziv imprvizat este o bombă artizanală brută, dar cu toate acestea , foarte eficientă. Aceste dispozitive explozive sunt folosite de trupele de gherilă, militanți și alte forțe insurgente cărora le lipsesc resursele pentru o capacitate militară convențională. Proiectate să distrugă personal sau vehicule, uneori folosite ca diversiune pentru a direcționa forțele adverse spre ambuscade sau alte forme de atac, IED sunt în prezent arma preferată a insurgenților afgani și irakieni.

1.3.1. Principalele componente ale unui dispozitv exploziv improvizat

Formele dispozitivelor explozive improvizate pot fi diverse, dar trei componente principale sunt comune pentru toate dispozitivele explozive improvizate : încărcătura explozivă, sistemul de inițiere și învelișul.

Încărcătura explozivă poate fi constituită de muniții militare sau explozibili militari și/sau comerciali precum TNT, azotatul de amoniu și PE4. În plus, explozibilii artizanali (HMEs/ home-made explosives) precum substanțe chimice reactive, energetice sau gaze inflamabile pot fi utilizate deasemenea ca și încărcatura principală în dispozitivele explozive improvizate. În Afganistan 80% din dispozitivele explozive improvizate întâlnite de trupe conțineau explozibili artizanali pe baza de îngrășăminte.

Sistemul de inițiere este mecanismul care activează o încărcătură explozivă acționată electric, detonând astfel dispozitivul. Acest sistem conține de obicei un întrerupător, un mijloc de aprindere constând într-o capsă electrică și o sursă de electricitate.

Învelișul poate fi constituit de aproape orice, de la o carte, la un cadavru de animal, până la un pachet de țigări sau un recipient pentru băuturi răcoritoare. Elementele de identificare ale unui asemenea dispozitiv se schimbă constant în funcție de imaginația celui care îl confecționează și de resursele disponibile.

1.3.2.Moduri de acționare a dispozitivelor explozive improvizate

Dispozitivele explozive improvizate pot fi inițiate printr-o gamă largă de metode care pot fi sintetizate în trei mari categorii: activate la comandă, activate de timp sau activate de victimă.

Inițierea bazată pe comanda atacatorului, prin cablu, radio sau alte mijloace fara fir, lasă insurgentului libertatea de a determina momentul exact al detonării și este o formă comună de atac in Irak și Afganistan. Acest tip de inițiere este folosit de obicei împotriva țintelor cărora le-a fost găsită o anumită rutină sau un oarecare tipar al mișcării.

Inițierea temporizată se referă la setarea dispozitivului de a fi inițiat la o anumită oră sau după un interval de timp predefinit. Această metodă de inițiere dă atentatorului oportunitatea de a dispărea înainte de a fi detonat dispozitivul și implicit înainte de a fi detectat. Sunt folosite în mod uzual împotriva forțelor, care au creat un model identificabil de activitate.

Dispozitivele activate de victimă, așa cum le descrie și numele, sunt declanșate de victimă. Aceste dispozitive explozive improvizate includ o serie de mecanisme de inițiere cum ar fi întrerupatoarele pe bază de presiune sau de eliberare a presiunii, tracțiune sau tehnologii de recunoaștere a mișcării.

Cele mai folosite dispozitive explozive in Afganistan sunt cele activate de victimă prin plăci de presiune, urmate îndeaproape de cele comandate prin cablu sau de la distanță, prin radio.

Ca toate celelalte aspecte ale proiectării unui dispozitiv exploziv improvizat, metodele de inițiere evoluează constant și sunt limitate doar de imaginația celui care îl confecționează. În timp ce dispozitivele explozive improvizate actuale au o capacitate de a fi detonate limitată, în viitor tehnologiile de inițiere, coroborate cu restul tehnologilor inglobate în aceste dispozitive vor deveni din ce în ce mai sofisticate și mai greu de contracarat.

1.3.3.Utilizarea dispozitivelor explozive improvizate în teatrele de operații

Dispozitivele explozive improvizate pe care le întâlnesc trupele în Afganistan sunt destul de simple. Ele sunt construite din materiale comune precum lemnul sau lamele de ferăstrău și utilizează explozibili bazați pe îngrășământ agricol și dispozitive de inițiere simple.Totuși, se anticipează că în războaiele viitoare, dispozitivele explozive improvizate vor deveni din de în ce mai sofisticate și în consecință mai dificil de combătut.

Cea mai obișnuită metodă de plantare utilizată de insurgenți în Afganistan este ascunderea dispozitivelor în obiecte care se încadrează perfect în teren. Acestea pot fi ascunse în borduri , pietre, gunoi sau chiar incluse în infrastructură încă de la construcția acesteia.

O altă metodă preferată de insurgenți pentru livrarea dispozitivelor explozive improvizate sunt vehiculele, fie că acestea îmbracă forma unor mașini capcană parcate pe marginea drumului sau sunt conduse de un atentator sinucigaș sau de un șofer constrâns pentru a îndeplini această misiune sinucigașă.

Deși în principal sunt inițiate de victimă prin plăci de presiune, fir de tracțiune sau comandate de la distanță prin fir sau radio, acestea pot fi acționate și pe baza unui temporizator , iar mijloacele de inițiere nu se opresc aici.

Chiar dacă majoritatea dispozitivelor întâlnite în teatrele de operații utilizau ca sitem de inițiere mecanismele menționate anterior, au fost descoperite și dispozitive complexe, ce utilizau circuite electronice de detectare a mișcării sau a luminii. Îngrijorător este faptul că pe lângă sistemele obisnuite de declanșare, dispozitivele explozive improvizate au început să fie “protejate” de sisteme împotriva manipulării.

1.4.Explozibili utilizați în construcția dispozitiveor explozive improvizate

Există o diversitate considerabilă în ceea ce privește forma și dimensiunea dispozitivelor explozive improvizate, care poate fi extinsă dacă luăm în calcul tipul explozibililor și tehnicile utilizate pentru declanșarea acestora.

Tipul explozibililor utilizați în construcția dispozitivelor explozive improvizate variază. La momentul de față, în Irak un tip comun de dispozitiv exploziv improvizat utilizat împotriva vehiculelor și a personalului, este babătut.

Cea mai obișnuită metodă de plantare utilizată de insurgenți în Afganistan este ascunderea dispozitivelor în obiecte care se încadrează perfect în teren. Acestea pot fi ascunse în borduri , pietre, gunoi sau chiar incluse în infrastructură încă de la construcția acesteia.

O altă metodă preferată de insurgenți pentru livrarea dispozitivelor explozive improvizate sunt vehiculele, fie că acestea îmbracă forma unor mașini capcană parcate pe marginea drumului sau sunt conduse de un atentator sinucigaș sau de un șofer constrâns pentru a îndeplini această misiune sinucigașă.

Deși în principal sunt inițiate de victimă prin plăci de presiune, fir de tracțiune sau comandate de la distanță prin fir sau radio, acestea pot fi acționate și pe baza unui temporizator , iar mijloacele de inițiere nu se opresc aici.

Chiar dacă majoritatea dispozitivelor întâlnite în teatrele de operații utilizau ca sitem de inițiere mecanismele menționate anterior, au fost descoperite și dispozitive complexe, ce utilizau circuite electronice de detectare a mișcării sau a luminii. Îngrijorător este faptul că pe lângă sistemele obisnuite de declanșare, dispozitivele explozive improvizate au început să fie “protejate” de sisteme împotriva manipulării.

1.4.Explozibili utilizați în construcția dispozitiveor explozive improvizate

Există o diversitate considerabilă în ceea ce privește forma și dimensiunea dispozitivelor explozive improvizate, care poate fi extinsă dacă luăm în calcul tipul explozibililor și tehnicile utilizate pentru declanșarea acestora.

Tipul explozibililor utilizați în construcția dispozitivelor explozive improvizate variază. La momentul de față, în Irak un tip comun de dispozitiv exploziv improvizat utilizat împotriva vehiculelor și a personalului, este bazat pe un singur proiectil de artilerie de 155 mm, mine terestre sau bombe de aviație.

Folosirea explozibililor și munițiilor militare în construcția dispozitivelor explozive improvizate reflectă faptul că acestea sunt disponibile. Acest lucru este tipic pentru teatrele de operații unde forțele care s-au retras ori au fost înfrânte, au lăsat în urmă o cantitate mare de muniție. Irak este un bun exemplu pentru a ilustra acest fapt, regimul lui Saddam Hussein lăsând mari cantități de muniție în depozite de pe întreg teritoriul țării. Cea mai mare dificultate resimțită acum este rezultatul eșecului de a securiza și de a elimina majoritatea acestor stocuri.

Alți explozibili militari folosiți la scară largă în construcția dispozitivelor explozive improvizate sunt C-4 sau Semtex, ambele folosite ca explozibili pentru demolări și ca ingredientul preferat în vestele atentatorilor sinucigași folosite în Orientul Mijlociu. Când explozibilii militari lipsesc, teroriștii sau insurgenții se orientează spre explozibilii industriali. Cel mai comun dintre aceștia este dinamita, unde explozibilulul principal este nitroglicerina care este cel mai des amestecată cu nitroceluloză pentru a fi adusă într-o stare stabilă. Mai recent, dinamita a fost înlocuită pe piață de geluri apoase în care un explozibil ca azotatul de amoniu este înglobat într-o soluție de apă, cu un agent gelificator și combustibil.

Azotatul de amoniu este preferat de teroriști pentru a fi utilizat ca materie primă în construcția dispozitivelor explozive improvizate, pentru faptul că acesta este utilizat pe scară largă ca îngrășămînt agricol. Odată amestecat cu motorină sau kerosen, cu o încărcătură de inițiere potrivită și un detonator, poate fi utilizat ca explozibil. Acești explozibili bazați pe azotatul de amoniu reprezintă o problemă majoră, în special cu teroriștii urbani, de vreme ce până de curând materialele agricole nu au fost strict controlate.

Unde accesul la explozibili industriali sau azotat de amoniu este limitat, insurgenții sau teroriștii au alte opțiuni incluzând fabricarea explozibililor. Cloratul de potasiu este o opțiune, și poate fi sintetizat din înălbitor pe bază de hipoclorit de sodiu și clorură de potasiu, disponibile în supermarketuri, utilizând un simplu proces disponibil pe internet. Amestecând cloratul de potasiu cu ceară și vaselină și adăugând pilitură de aluminiu ca un combustibil adițional, se poate produce un explozibil plastic improvizat.

Hipocloritul de calciu poate fi folosit deasemenea pentru a produce perclorat de potasiu sau sodiu, folosind clorură de potasiu sau clorură de sodiu. Fierberea acestor ingrediente va cauza formarea clorurii de calciu și percloratului de sodiu sau potasiu, care poate fi folosit pentru a improviza un explozibil plastic.

RDX este un alt explozibil care poate fi produs într-un garaj, dar necesită acid azotic roșu , care este dificil de obținut, în amestec cu alte ingrediente comune cum ar fi batoanele de hexamină (combustibil pentru plitele de camping). Procesul este unul simplu, dar care necesită un control atent al temperaturii și înlaturarea acidului îndată ce cristalele de RDX s-au format în soluție. RDX poate fi utilizat pentru producerea de C-4 improvizat.

Sunt disponibile rețete pentru producerea nitroglicerinei sau nitroglicolului, dar asemenea fabricării RDX, obținerea acidului azotic poate prezenta dificultați. Rețete pentru HMX sunt deasemenea disponibile, bazate pe acid acetic, hexamină, acid azotic și azotat de amoniu.

Un prefetat al teroriștilor urbani este peroxidul de acetonă, cunoscut și sub numele de peroxiacetonă, TATP sau TCAP. Popularitatea TATP derivă din accesul ușor la ingrediente, dar și din absența compușilor azotului , ceea ce îl face să fie nedetectabil pentru majoritatea tehnologiilor pe care se bazează detectoarele de substanțe explozive. Spre deosebire de explozibilii bazați pe azot, care implică arderea unui oxidant și a unui combustibil pentru a degaja căldură și gaze, molecula instabilă de TATP produce o mare cantitate de gaze în timpul descompunerii sale explozive. TATP este atât de instabil încât mai mulți teroriști s-au autodistrus în timp ce încercau să producă explozibilul sau în timp ce încercau plasarea lui. TATP se degradează relativ repede și termenul său scurt de valabilitate i-a limitat utilitatea la fabricarea dispozitivelor explozive improvizate.

Recenta interzicere a unei serii de produse casnice lichide în bagajele de mână pentru liniile aeriene este rezultatul încercării de a se utiliza explozibil lichid, cum ar fi derivați ai TATP sau ai nitroglicerinei.

1.4.1.Inovații pentru sporirea efectelor distructive ale dispozitivelor explozive improvizate

Mai recent, efectul dispozitivelor explozive improvizate mari, a fost sporit adăugând butelii de gaz petrolier lichefiat, care odată sparte de explozie, furnizează o cantitate suplimentară de combustibil gazos. În funcție de oxidantul disponibil în exploziv, aceasta poate produce sau nu un efect termobaric.

Rapoarte recente din Irak, pretind utilizarea clorului gazos îmbuteliat pentru a mări efectul letal al VBIED. Clorul este un agent de sufocare din cauza căruia, dacă este folosit într-o concentrație suficientă, victimele atacului și salvatorii acestora pot avea afecțiuni pulmonare.

Alte măsuri pentru sporirea letalității dispozitivelor explozive improvizate și în special a vestelor explozive, includ adăugarea de componente metalice precum bilele de rulment, resturi metalice sau cablu.

Proiectilul Format prin Explozie (Explosively Formed Projectile) sau EFP sunt ultima adăugire la arsenalul insurgenților. O încărcătură cumulativă utilizează un mulaj exploziv cu o cavitate conică menită să producă un jet de mare viteză din gaze încălzite la temperaturi foarte mari, care pot străpunge mai multe tipuri de blindaj.

EFP utilizează un disc concav din cupru , plasat înaintea încărcăturii explozive. Explozia transformă discul de cupru într-un proiectil de mare viteză care poate penetra pâna la 20 de centimetri de blindaj, potrivit surselor israeliene.

O variație a EFP este încărcătura plată, în care un disc din oțel are o placă de explozibil atașată pe una din părți. Când explozibilul este inițiat, placa de oțel este proiectată cu mare viteză, ca un proiectil.

Alte inovații ale insurgenților care vor apărea fără îndoială în scurt timp, sunt adăugarea de materiale toxice solide pentru a produce schije otrăvite și așa numitele “dirty bomb” în care sunt adăugate materiale radioactive pentru a contamina ținta. Până în prezent, creativitatea insurgenților a fost limitată doar de disponibilitatea materialelor pentru construcție și a ingredientelor toxice.

Tehnicile pentru declanșarea IED variază. Cele mai simple dispozitive pot include o mină ca și declanșator sau alt tip de întrerupător sensibil la presiune. O mașină capcană poate folosi un temporizator sau un detonator pe bază de mercur pentru a declanșa dispozitivul atunci când este mișcată. Un procedeu comun este inițierea electrică a dispozitivului, utilizând un întrerupător simplu și o baterie, aceasta fiind metoda utilizată uzual de atentatorii sinucigași.

O inovație care a apărut în timpul atacurilor teroriste asupra Israelului a fost utilizarea unui telefon mobil pentru declanșarea de la distanță a dispozitivului. Cea mai simplă adaptare este înlăturarea difuzorului și legarea semnalului de ieșire la un dispozitiv de detonare cu o sensibilitate potrivită. Când telefonul sună, curentul declanșează bomba. Utilizarea masivă telefoanelor mobile în construcția dispozitivelor explozive improvizate a determinat dezvoltarea unei adevărate industrii ale sistemelor de bruiaj al telefoanele mobile. Aceste dispozitive sunt menite să blocheze utilizarea telefoanelor mobile pâna la o anumită distanță față de sistemul de bruiaj.

1.5.Concluzii

Dispozitivele explozive improvizate au ajuns în prezent să fie arma principală a teroriștilor și insurgenților. Deși sunt improvizații, aceste dispozitive dovedesc de cele mai multe ori că sunt cu un pas înaintea majorității mijloacelor și tehnicii convenționale. Factorii care conturează această realitate sunt diverși : avantajul surprinderii datorat diversității formelor pe care le pot lua dispozitivele, ușurința cu care se pot construi, costurile reduse, disponibilitatea materialelor necesare fabricării acestor dispozitive și lista ar putea continua cu multe alte avantaje în favoarea dispozitivelor explozive improvizate.

Un alt avantaj care înclină blanța spre dispozitivele explozive improvizate se referă la efectele distructive pe care acestea le au.

Dacă ar fi să ne referim la complexitatea și tehnologia dispozitivelor explozive improvizate, acestea variază între montaje rudimentare precum o grenadă la care a fost adăugat un fir de tracțiune și ansambluri complexe de componente electronice care funcționează împreună pentru detectarea țintei și pentru împiedicarea aducerii dispozitivului în stare sigură.

În ceea ce privește aceste dispozitive explozive improvizate, putem afirma cu tărie că ele avansează odată cu tehnologia și că limita complexității lor este reprezentată de imaginația celui ce le construiește.

Toate aceste avantaje ale dispozitivelor explozive improvizate despre care am vorbit anterior, sunt în realitate dezavantaje, pentru simplul fapt că dispozitivele în sine, precum și utilizatorii lor sau “artiștii” care le construiesc sunt de cealaltă parte a baricadei.

Dispozitivele explozive improvizate au reprezentat și reprezintă în continuare o problemă reală, fapt demonstrat de numărul victimelor incidentelor care au implicat asemenea dispozitive.

Capitolul 2: tipuri de dispozitive explozive improvizate

Dispozitivele explozive improvizate se prezintă într-o mare varietate de forme. Tocmai din cauza acestei varietăți, o clasificare exactă a acestor dispozitive este aproape imposibilă, fiecare ansamblu ce reprezintă un dispozitiv exploziv improvizat, prezentând anumite particularități care îl fac deosebit sau chiar unic am putea spune.

Cu toate acestea , există totuși clasificări ale dispozitivelor explozive improvizate, care se bazează pe modul de operare al dispozitivului, pe modul în care acestea sunt livrate, pe modul în care sunt construite, etc.

Problema acestor clasificări, din punctul meu de vedere, este faptul că ele nu se exclud reciproc, astfel, un dispozitiv exploziv improvizat poate face parte din mai multe categorii simultan. Din acest motiv, identificarea, formarea unei imagini rapide, dar mai ales corecte despre un dispozitiv exploziv improvizat este destul de dificilă. Uneori identificarea și înțelegerea corectă a modului de funcționare a unui dispozitiv exploziv improvizat este imposibilă, chiar și pentru personalul special pregătit în acest sens.

În cele ce urmează, voi prezenta o clasificare a dispozitivelor explozive improvizate, în funcție de diferite criterii, precum și o scurte descrieri ale diferitelor tipuri de dispozitive.

2.1. Clasificarea dispozitivelor improvizate în funcție de modul de livrare

În funcție de dimensiunile dispozitivului, încărcăturii principale de exploziv, locul în care trebuie plasat, efectul așteptat și alți asemenea factori, insurgenții vor alege modul în care vor plasa dispozitivul exploziv improvizat și forma pe care o va îmbrăca acesta.

De aici, decurg două categorii de dispozitive explozive improvizate. Acestea sunt dispozitivele explozive improvizate purtate de vehicule cunoscute ca Vehicle Borne IED sau VBIED și dispozitivele explozive improvizate purtate de persoane cunoscute ca Person Borne IED/ PBIED.

2.1.1. VBIED

VBIED sunt dispozitive explozive improvizate de mari dimensiuni care au fost constriute pe vehicule. Vehiculele care pot ascunde asemenea dispozitive variază de la scutere până la camioane, cisterne sau chiar autobuze.

Spre deosebire de celelalte dispozitive explozive improvizate, VBIED sunt capabile de a transporta încărcături mari de material exploziv al căror efect distructiv este sporit de carburantul existent în rezervorul vehiculului, dar mai ales de componentele vehicululului care sunt fragmentate și se transformă în schije propulsate de suflul exploziei.

Uneori efectul suflului exploziei este amplificat prin adăugarea în jurul încărcăturii de exploziv a rezervoarelor de gaz petrolier lichefiat.

Acest tip de dispozitiv poate fi inițiat de la distanță, poate fi acționat de victimă sau de catre propriul conducător, ceea ce îl transformă într-un dispozitiv acționat în mod sinucigaș , Suicide Vehicle Borne IED sau SVBIED.

De cele mai multe ori, VBIED, chiar daca sunt concepute pentru a fi acționate de la distanță, pe timpul transportului șoferul are posibilitatea de a detona dispozitivul în situația în care ar fi descoperit.

Indici care demaschează asemenea dispozitive pot fi :

suspensiile vehiculului lăsate mai mult decât ar fi normal

ferestrele acoperite

încărcătura acoperită cu prelate sau pături

miros de carburant, propan, acizi sau alte substanțe chimice

cabluri, întrerupătoare sau antene vizibile în sau pe vehicul

cutii, canistre sau alte containere pe scaune sau în locul destinat mărfii

plăcuțe de înmatriculare eliminate sau deteriorate

În continuare vă sunt prezentate câteva imagini sugestive reprezentând VBIED.

Fig.1 VBIED- 155 de proiectile de artilerie în compartimentul pentru bagaje al unui autobuz

Fig.2 Resturi în urma exploziei unui VBIED

Fig.3 Explozia unui VBIED

Fig.4 VBIED capturat- camion

Fig.5 Intervenția EOD la un VBIED

Fig.6 Crater format de explozia unui VBIED

2.1.2. PBIED

PBIED sau Person Borne IED sunt dispozitive explozive improvizate de mici dimensiuni care fot fi purtate de un individ. Acest tip de dispozitiv este deseori asociat atentatelor sinucigașe, pentru că cele mai uzuale astfel de dispozitive sunt vestele explozive.

Fig.7 Vestă explozivă

PBIED sunt acționate de un atentator sinucigaș sau sunt acționate de la distanță de o a doua persoană, care are contact vizual cu dispozitivul, precum și cu cel care îl poartă. Aceste două tipuri de acționare pot lucra individual sau combinate cu sisteme de inițiere care se activează în situațiile în care atentatorul este imobilizat sau ucis înainte ca dispozitivul să fie detonat. Acest lucru se poate realiza printr-un întrerupător cu acționare la descărcare, pe care atentatorul il ține apăsat.

PBIED pot apărea sub forma oricărui articol de îmbrăcăminte, accesoriu sau obiect care poate fi transportat de o persoană și poate ascunde o încărcătură explozivă.

Letalitatea acestor dispozitive poate fi sporită prin adăugarea de materiale metalice pentru producerea de schije sau chiar prin recrutarea de atentatori sinucigași suferind de boli cu transmitere prin sânge.

Semnele care pot indica prezența unui PBIED asupra unei persoane sunt :

ticurile nervoase

îmbrăcăminte neadecvată

bagaje mari

nervozitate

mers deformat

respirație controlată sau neregulată

mâini ascunse

murmur

privirea fixă

Fig.8 Pantofi explozivi

Fig.9 Centură explozivă

Fig.10 PBIED neutralizat

2.2. Clasificare dispozitivelor explozive improvizate în funcție de modul de operare

Modurile de operare a dispozitivelor explozive improvizate sunt diverse, însă toate aceste moduri de operare permit împărțirea acestor dispozitive în două mari categorii: operate prin comandă, cunoscute ca și Command Operated IED /COIED și dispozitive activate de victimă sau Victim Operated IED /VOIED, acestea din urmă fiind practic dispozitivele capcană. Am putea considera o a treia categorie, cea a dispozitivelor explozive improvizate a căror detonare se raportează la timp, fie că este vorba de inițierea la o anumită oră sau de inițierea la un interval de timp stabilit anterior.

2.2.1. COIED

COIED sunt acele dispozitive explozive improvizate care necesită existența unei persoane care să le inițieze, un „operator”. Operatorul poate iniția dispozitivul prin fir, caz în care avem de a face cu un CWIED sau Command Wire IED, sau de la distanță prin intermediul unor ansambluri formate dintr-un receptor montat pe dispozitiv și un emițător acționat de operatorul dispozitivului. În acest caz, avem de a face cu un RCIED sau Remote Controlled IED.

Dacă în cazul CWIED sistemul de inițiere este simplu, fiind format dintr-o sursă de electricitate și două fire prin care se închide circuitul între sursa de electricitate și o capsă detonatoare (Fig.11), în cazul RCIED, lucrurile devin puțin mai complicate.

Fig.11 Schema unui CWIED

Deși RCIED înglobează componente electronice complicate, pot fi construite foarte ușor prin mici modificări aduse diferitelor emițătoare și receptoare fabricate industrial. În scopul confecționării RCIED pot fi utilizate sonerii fară fir, jucării radiocomandate, radiocomenzi pentru aeromodele, stații de emisie-recepție, alarme auto, telefoane mobile sau orice alte dispozitive capabile de a emite și recepționa anumite semnale.

În funcție de emițătoarele și receptoarele folosite, distanța de la care RCIED pot fi inițiate,variază între câțiva metri pentru jucăriile radiocomandate și soneriile fără fir, cateva zeci sau sute de metri pentru alarmele auto sau radiocomenzi pentru aeromodele, până la câțiva kilometri pentru o stație de emisie-recepție, sau poate fi chiar nelimitată pentru un RCIED care utilizează un telefon mobil ca sistem de inițiere.

Fig.12 Montaj cu telefon mobil utilizat la inițierea dispozitivelor explozive improvizate

Fig.13 RCIED inițiat prin stație de emisie-recepție

2.2.2. VOIED

VOIED sunt dispozitivele explozive improvizate operate de victimă, capcanele. Asemenea COIED, și dispozitivele inițiate de victimă au nevoie de o persoană pentru a le detona, dar de această dată operatorul va fi victima dispozitivului exploziv improvizat, care, în mod involuntar va declanșa sistemul de inițiere.

VOIED ar putea fi împarțite la rândul lor după stimulii ce declanșează mecanismele de inițiere.

Prima categorie de stimuli ar fi cei care declanșează mecanismele anti-manipulare, mecanismele care îngreunează sau chiar fac imposibilă intervenția asupra dispozitivului și punerea acestuia în stare sigură.

În continuare voi numi stimulii care declanșează aceste sisteme și voi prezenta modul în care se poate construi un mecanism de inițiere pentru fiecare stimul.

Presiunea este probabil cel mai răspândit factor prin care VOIED sunt acționate. Cel mai cunoscut sistem de inițiere sensibil la acest factor sunt plăcile de presiune.

O placă de presiune constă în două fâșii de metal separate la capete de de un material izolator. Sub acțiunea presiunii, cele două piese metalice intră în contact, închizând un circuit electric.

.

Fig.14 Placă de presiune

Dispozitivele explozive improvizate mai utilizează ca declanșatoare montaje care închid un circuit electric la eliberarea presiunuii. Un asemenea montaj se poate realiza foarte ușor dintr-un clește de rufe, prin atașarea pe capetele sale a două contacte electrice, așa cum puteți vedea în figura 15.

Fig.15 Mecanism de inițiere la eliberarea presiunii

Aceluiași montaj îi putem aduce mici modificări pentru a fi acționat la tensiune (Fig.16) sau la eliberarea tensiunii (Fig. 17).

Fig.16 Mecanism de inițiere la tensiune/ fir de tracțiune

Fig. 17 Mecanism de inițiere la eliberarea tensiunii

Un mecanism foarte eficient împotriva manipulării este cel cu acționare la înclinație. Cel mai simplu astfel de montaj se poate realiza dintr-un tub metalic în care se introduce o bilă metalică. Unul dintre contactele electrice se aplică pe capetele tubului, izolat de acestea, iar celălalt atașat la tub așa cum se poate vedea în figura 18. Pentru micșorarea sensibilității tubul poate fi curbat sau poate fi prevăzut cu un locaș care să stabilizeze bila în mijlocul tubului.

Fig. 18 Mecanism de inițiere la înclinație

De cele mai multe ori, pentru a neutraliza un dispozitiv exploziv improvizat este necesară perforarea învelișului acestuia. Pentru a împiedica acest lucru, insurgenții își protejează dispozitivele utilizând un ansamblu de două folii metalice pe care atașează contactele electrice, separate de o folie din material izolator. Ansamblul astfel obținut se lipește de partea interioară a invelișului dispozitivului exploziv improvizat. În momentul în care se încearcă perforarea, cele două folii metalice intră în contact, lăsând curentul electric să ajungă la capsă, detonând încărcătura explozivă.

Fig.19 Mecanism de protecție împotriva perforării

Pe langă acești factori mecanici, dispozitivele explozive improvizate mai pot fi declanșate de către victimă și prin modificarea mediului în care este plasat dispozitivul. Acest lucru se poate realiza prin adăugarea la sistemul de inițiere al IED de componente sau subansamble electronice precum modulele de detectare a mișcării, termostate ,microfoane, fotorezistori ,detectoare de gaz sau orice alte dispozitive ce ar putea închide un circuit electric la detectarea unei anumite modificari apărute în mediul în care dispozitivul exploziv improvizat a fost plasat.

2.2.3. Dispozitive explozive improvizate temporizate

Dispozitivele explozive improvizate de acest tip sunt inițiate la un anumit interval de timp după ce au fost activate, sau la o anumită oră stabilită anterior.

Metodele prin care se pot confecționa asemenea dispozitive sunt diverse și pot implica ceasuri, fie că sunt electronice sau mecanice, temporizatoare, întârzietoare pirotehnice sau chiar telefoane mobile. O metodă rudimentară, dar în același timp ingenioasă și eficientă pentru construcția acestui tip de dispozitiv implică utilizarea unor grăunțe ce își măresc volumul prin absorbția de apă.

Fig.20 Declanșator întârzietor cu semințe

Fig. 21 Declanșator întârzietor cu ceas electronic

2.3. Alte tipuri de dispozitive explozive improvizate

Noi tipuri de dispozitive explozive improvizate și-au făcut simțită prezența în teatrele de operații în ultimii ani ca urmare a măsurilor de protecție ce au fost implementate.

Cele două tipuri de dispozitive explozive improvizate pe care vreau să le supun atenției dumneavoastră sunt EFP și IRAM. Dincolo de mijlocul de inițiere sau explozibilii folosiți, aceste două concepte „revoluționează” dispozitivele explozive improvizate prin modul în care este folosită încărcătura explozivă.

2.3.1. EFP

Acronimul EFP vine de la Explosively Formed Projectile (Proiectil format prin explozie).

Acest tip de dispozitiv exploziv improvizat a fost creat pentru a fi utilizat împotriva mașinilor de luptă blindate pentru distrugerea cărora suflul exploziei unei încărcături explozive obisnuite nu era suficient.

In locul unei încărcături explozive mărite, insurgenții au mărit efectul distructiv al dispozitivelor explozive improvizate printr-o imitare a munițiilor cumulative. Singura diferență dintre aceste muniții și varianta lor improvizată este faptul că acestea din urmă nu formează un jet cumulativ ci un proiectil de mare viteză, prin același principiu.

Construcția unui EFP implică umplerea unei țevi de oțel cu explozibil, blocarea unui capăt al acesteia și acoperirea celuilalt capăt cu un disc concav din cupru, sau uneori din oțel.

Fig.22 Structura unui EFP

La explozia încărcăturii, discul concav se deformează, ia forma unui proiectil capabil să perforeze blindajul mașinilor de luptă..

Fig. 23 HMMWV lovit de un EFP

Fig.24 Forma discului concav după explozie

Sistemul de inițiere al acestor dispozitive poate fi comandat prin cablu sau de la distanță, dar și prin montaje de senzori de prezență,plăci de presiune sau cablu de tracțiune, necesitând o aliniere perfectă a dispozitivului exploziv cu ținta pentru a se realiza efectul dorit.

2.3.2. IRAM

Improvised Rocket-Assisted Mortar ,prescurtat IRAM este numele oficial sub care sunt cunoscute aceste dispozitive explozive improvizate zburătoare.

Aceste dispozitive explozive improvizate sunt diferite de cele convenționale prin faptul că, așa cum le descrie și numele sunt propulsate de rachete.

Un IRAM este construit de obicei dintr-un butelii de propan, golite de conținut și umplute cu explozibil și materiale care să asigure producerea schijelor. Acestor butelii explozive le sunt atașate rachete de 107 mm care să le propulseze spre țintă.

Fig.25 IRAM – vedere posterioară

Fig.26 IRAM- vedere laterală

Aceste dispozitive explozive zburătoare au o traiectorie similară celei a bombelor de aruncător, fiind lansate de pe rampe improvizate așezate pe camioane. De cele mai multe ori, de pe un camion se lansează mai multe astfel de rachete simultan.

Fig. 27 Camion cu rampe improvizate după lansarea IRAM

Aceste dispozitive s-au dovedit a fi deficitare la capitolul precizie, însă distanța de la care sunt lansate și efectul la țintă, le fac să fie o problemă serioasă. Deși nu sunt precise , atunci când este lansată o serie de 10-14 asemenea dispozitive asupra unei baze militare, este suficient ca unul dintre ele să ajungă la țintă pentru a produce victime numeroase.

2.4. Concluzii

Varietatea dispozitivelor explozive improvizate face imposibilă delimitarea clară a categoriilor acestor dispozitive.

Concluzia care ar putea rezuma conținutul acestui capitol este aceea că trebuie să conștientizăm diversitatea dispozitivelor explozive improvizate, iar fiecare asemenea dispozitiv întâlnit ar trebui tratat ca fiind unic și complet necunoscut.

Clasificarile existente ale IED pot lua în considerare doar anumite aspecte ale structurii unui astfel de dispozitiv, ceea ce face ca încadrarea unui IED într-o categorie să fie necesară, dar niciodata nu va fi suficientă. Acest lucru este o consecință a combinațiilor de materiale, mecanisme de inițiere, moduri de operare, explozibili și a modului de construcție a unui dispozitiv exploziv improvizat.

Capitolul 3: Construcția unui dispozitiv exploziv improvizat

Ca parte practică a acestei lucrări am ales să construiesc o replică a unui dispozitiv exploziv improvizat complex, care ar putea fi utilizată pentru antrenamentul echipelor EOD. Prin folosirea unui asemenea dispozitiv pentru antrenament, operatorii EOD ar putea exersa folosirea mijloacelor din înzestrare, în condiții cât mai apropiate de realitate.

Utilizarea acestui dispozitiv ar putea îmbunatăți semnificativ modul în care se desfașoară instrucția grupurilor EOD prin exerciții efectuate în cadrul diferitelor scenarii, asupra unui dispozitiv al cărui principiu de funcționare este similar dispozitivelor explozive improvizate și care poate oferi un rezultat clar al finalității exercițiului.

3.1. Materiale folosite

Materialele pe care le-am folosit la construcția acestui dispozitiv nu sunt supuse niciunei interdicții și au fost achiziționate din comerț.

Nu am întâmpinat dificultăți în procurarea materialelor, fiind vorba doar de materiale comune, obiecte de uz casnic, componente electronice, unelte simple și nimic deosebit, care să necesite aprobări speciale pentru achiziționare sau deținere.

Materiale folosite la construcția dispozitivului:

Cutie de scule

Telefon mobil

Baterii

Întrerupătoare

Cablu UTP

Aparat odorizant de cameră

Cablu cupru

Jucarie radiocomandată

Folie aluminiu

Bandă adezivă

Țeavă de aluminiu

Veioză cu senzor PIR

Alarmă pentru pescuit

Mouse

Polistiren extrudat

Materiale auxiliare :

Cuțit

Clește

Letcon

Bandă izolatoare

Pistol cu lipici cald

Bandă reflectorizantă

marker

3.2. Mecanismele de inițiere

Prin acest proiect am vrut să combin mai multe sisteme de inițiere a dispozitivelor explozive improvizate, care să funcționeze independent, făcând astfel dispozitivul să fie foarte greu de dezactivat.

Prin combinarea acestor sisteme de inițiere , dacă ar fi vorba de un dispozitiv exploziv improvizat real, acesta ar putea fi încadrat în aproape orice categorie descrisă în capitolul anterior.

În cele ce urmează voi descrie pas cu pas conceperea și modul de execuție al fiecărui mecanism declanșator existent în dispozitiv, precum și modul în care acestea interacționează.

3.2.1. Mecanism de inițiere la deschiderea capacului

Acest mecanism de protecție constă într-un microcontact pe care l-am demontat dintr-un mouse defect.

Fig.28 Microcontact

Pentru a înțelege mai bine funcționarea acestor microcontacte, urmăriți figura 29.

Fig.29 Schema microcontactului

Aceste microcontacte au două poziții: circuit închis între contactele A și C, atunci când butonul 1 este în poziție normală sau circuit închis între contactele A și B atunci când butonul 1 este apăsat.

Pentru acest mecanism de protecție am ales contactele A și C pentru a închide circuitul electric în momentul când butonul 1, ținut apăsat de o piesă montată pe capacul cutiei, este eliberat prin deschiderea capacului. Contactul și piesa care îl ține apăsat, au fost montate pe lateralul cutiei și respectiv capacului, pe interior, așa cum se poate observa în figurile 30 și 31.

Fig.30 Microcontact montat în interiorul cutiei

Fig. 31 Piesa care acționează microcontactul

3.2.2. Mecanism de inițiere la ridicare

Acest mecanism a fost realizat utilizând un microcontact similar celui folosit la mecanismul de protecție împotriva deschiderii.

Microcontactul a fost demontat dintr-o alarmă pentru pescuit și în plus față de cel descris anterior, acesta prezintă o pârghie și o tijă metalică ce acționează butonul 1 (vezi figura 29).

Contactele electrice au fost alese tot pentru închiderea circuitului la eliberarea butonului, care este ținut apăsat de către pârghie și tija metalică sprijinită pe suprafața pe care este așezat dispozitivul.

Ansamblul a fost montat pe lateralul cutiei, în interior, trecând tija metalică printr-un orificiu creat în spatele unuia din picioarele cutiei, astfel încât să fie cât mai puțin vizibil din exteriorul cutiei.

Fig.32 Mecanismul de protecție împotriva ridicării

Fig.33 Tija metalică a mecanismului împotriva ridicării

3.2.3. Mecanism de inițiere la înclinație

Acest mecanism, deși este în totalitate improvizat, este foarte eficient, fiind capabil de a iniția dispozitivul în urma inclinării pe oricare direcție, dar și în urma unor șocuri mecanice.

Pentru realizarea acestui efect, am construit din cablu de cupru un suport și un pendul care oscilează liber în interiorul unui cerc din același material.

În cazul înclinării dispozitivului, tendința pendulului este de a-și păstra poziția verticală, atingând cercul în interiorul caruia se află, și închizînd astfel un circuit electric.

Fig. 34 Mecanism de inițiere la înclinație

3.2.4. Mecanism de inițiere la perforare

Pentru a face mai dificilă pătrunderea în interiorul cutiei și accesul la circuitul electric, dispozitivul dispune de un mecanism de inițiere acționat prin perforarea capacului.

Acest mecanism constă în două bucăți de folie de aluminiu de dimensiunea capacului izolate între ele cu bandă adezivă. Fiecare dintre cele două folii are atașat cate un contact electric. În momentul când se incearcă perforarea capacului, burghiul va pune cele două folii în contact, închizând circuitul electric. Acest mecanism va iniția dispozitivul și în cazul incendierii, temperaturile ridicate cauzate de flăcări, vor duce la topirea izolației din bandă adezivă și implicit la punerea în contact a celor două folii.

Fig.35 Mecanism de inițiere la perforare atașat pe capacul dispozitivului

3.2.5. Sistem de inițiere prin comandă radio

La construcția acestui sistem am folosit emițătorul și receptorul radio pe care le-am demontat dintr-o jucărie.

Fig. 36 Jucărie cu comandă radio

Receptorul jucăriei era construit pentru a controla funcționarea și sensul a două motoare electrice. Pentru a putea iniția dispozitivul prin acest mijloc,am alimentat receptorul de la o sursă de curent diferită de cea a dispozitivului și am înlocuit contactele unuia dintre motoare cu conductori pentru a redirecționa curentul direct spre alarma care simulează capsa detonatoare a unui dispozitiv exploziv improvizat real.

Fig.37 Receptor radio

Controlul celuilalt motor a fost folosit pentru a putea activa dispozitivul de la o distanță sigură .Am realizat acest lucru prin acționarea un motor cu reductor care pune în mișcare un întrerupător ce are rolul unui contact general.

Noul motor cu reductor a fost demontat dintr-un odorizant de cameră.

Fig.38 Ansamblu motor-reductor și contactul general

3.2.6. Sistem de inițiere cu senzor de prezență

Acest sistem de inițiere se bazează pe o veioză prevăzută cu senzor pentru detectarea prezenței pe care o puteți vedea în figura 39.

Fig. 39 Veioză

Pentru detectarea prezenței această veioză este echipată cu un senzor infraroșu pasiv sau PIR. Acest senzor detectează radiația infraroșie emisă de corpurile calde, astfel încât, orice modificare bruscă de temperatură care are loc în zona de acțiune a senzorului, va fi percepută ca prezență, declanșând dispozitivul.

Pentru a putea fi utilizată ca declanșator pentru replica dispozitivului exploziv improvizat, veioza a suferit câteva modificări: i-a fost demontat corpul de plastic, i-au fost eliminate 6 dintre cele 8 leduri, i-a fost acoperit fotorezistorul care dezactiva senzorul în prezența luminii iar senzorul PIR a fost demontat și contactele i-au fost prelungite pentru a putea fi montat separat de modulul care îi asigură funcționarea.

Sistemul de inițiere la detectarea prezenței pregătit să fie montat pe dispozitiv arată așa cum poate fi văzut în figura 40.

Fig. 40 Sistem de inițiere la detectarea prezenței

3.2.7. Sistem de inițiere prin telefon

Fig. 41 Telefon modificat pentru inițierea IED

Prin acest sistem, am urmărit mărirea distanței de la care dispozitivul poate fi inițiat de la câțiva metri cât permite comanda radio, la distanțe nelimitate.

Există mai multe modalități de a transforma un telefon mobil într-un declanșator pentru dispozitive explozive improvizate. Una dintre metode implică prelungirea contactelor difuzorului telefonului mobil pentru a redirecționa curentul ce ar trebui să alimenteze difuzorul, spre un detonator care să poată fi acționat de acest curent. Neajunsul acestei metode este faptul că tensiunea acestui curent este destul de mică, uneori chiar insuficientă, motiv pentru care am ales o altă metodă prin care telefonul acționează ca un întrerupător acționat de la distanță, fără vreo legătură cu sursa lui de alimentare.

Modificarea adusă telefonului în acest scop, constă în atașarea a două contacte electrice. Pentru a putea face acest lucru, am demontat telefonul, am identificat motorașul și piesa excentrică ce produce vibrația telefonului. Am decupat plasticul din jurul piesei, creând astfel un locaș pentru montarea contactelor. Contactele constând în cablu subțire de cupru au fost atașate, unul pe corpul motorașului, iar celălalt în vecinătatea piesei excentrice, astfel încât circuitul să fie închis prin rotirea acelei piese. După poziționarea contactelor, telefonul a fost reasamblat.

Pe lângă funcția de comandă de la distanță, sistemul de inițiere cu telefon mobil, mai permite și inițierea dispozitivului la o oră stabilită sau la un anumit interval de timp, prin funcțiile de “Ceas alarmă” și ”Temporizator” ale telefonului.

3.3. Asamblarea dispozitivului

După ce am construit și am verificat funcționarea izolată fiecărui mecanism de inițiere, a urmat în mod logic punerea lor într-un ansamblu de componente care să poată simula cât mai bine modul de funcționare a unui dispozitiv exploziv improvizat.

Cea mai complicată parte a acestei etape a construcției a fost conceperea unui circuit electric în care toate sistemele descrise anterior să poată funcționa la parametri optimi.

După analiza mai multor opțiuni, am realizat un circuit pe care il puteți vedea în figura 42.

Fig. 42 Schema circuitului dispozitivului

După ce am conceput circuitul, l-am construit prin conectarea subansamblelor cu fire izolate din cupru extrase din cablul UTP. Conectarea firelor a fost făcută prin lipire cu fludor după care au fost izolate cu bandă.

Deși izolația firelor este colorată, pentru a fi mai greu de urmărit și pentru ca circuitul să fie mai greu de înțeles, nu am urmat niciun cod al culorilor, ba chiar am schimbat culoarea firelor, astfel încât capetele aceluiași fir să fie colorate diferit, inducând în eroare operatorul EOD care încearcă dezactivarea dispozitivului.

După construcția circuitului, am trecut la montarea acestuia în cutia de scule.

După eliminarea plăcilor care compartimentau cutia, am montat sistemele de inițiere la înclinație și ridicare, prin fixare cu holșuruburi și lipici cald așa cum se poate observa în figura 30.

Fig. 43 Cutie de scule

După montarea celor două microcontacte am perforat fața cutiei pentru a asigura spațiul necesar pentru montarea senzorului PIR și a ledurilor ce indică starea dispozitivului.

Fig.44 Leduri indicatoare și senzorul PIR

Componentele dispozitivului au fost amplasate în interiorul cutiei astfel încâ distanța dintre ele să permită observarea fiecăruia și au fost fixate prin lipire sau prin așezarea pe suporți confecționați din polistiren extrudat.

Pentru a putea activa sau dezactiva anumite sisteme de inițiere, în interiorul dispozitivului am construit și un panou de control prin intermediul căruia putem selecta gradul de dificultate pentru dezactivarea acestui dispozitiv.

Pentru a fi mai realist, am adăugat circuitului două borne la care se pot conecta diferite elemente pirotehnice.

Fig. 45 Borne pentru conectarea de elemente pirotehnice

Alte elemente surpriză , sunt punctele circuitului în care se conectează mai multe fire, aceste conexiuni fiind făcute prin lipirea firelor pe niște plăcuțe care îngreunează urmărirea traseului firelor și o capsă capcană, a cărei scurtcircuitare produce inițierea dispozitivului.

Fig. 46 Plăcuțele prin care au fost conectate firele

Fig. 47 Capsă capcană

După ce dispozitivul a fost finalizat din punct de vedere funcțional, am trecut la cosmetizarea acestuia.

Pentru început, am strâns firele în grupuri pe care le-am înfășurat cu bandă izolatoare, după care am adăugat ceea ce la un dispozitiv exploziv improvizat ar fi încărcătura explozivă. Pentru a simula această încărcătură, am adăugat în cutie un pachet acoperit cu bandă adezivă și două țevi din aluminiu care au fost marcate cu simbolurile “Material exploziv” și ”Material radioactiv”.

Una dintre aceste țevi mai are și rolul secundar de a forma o incintă în care să poată fi folosite materiale pirotehnice fără a avaria dispozitivul.

După ce au fost adăugate toate elementele necesare, am montat o parte din plăcile care compartimentează interiorul cutiei, finalizând astfel interiorul replicii dispozitivului exploziv improvizat.

Fig. 48 Interiorul dispozitivului

Ultimul pas în construcția acestui dispozitiv a fost inscripționarea exteriorului acestuia cu “INERT”, pentru a evita orice confuzie legată de scopul pentru care dispozitivul a fost construit.

3.4. Modul de utilizare a dispozitivului

Punerea dispozitivului în stare de funcționare, necesită o scurtă pregătire.

Pregătirea dispozitivului pentru plantare se referă la introducerea bateriilor în suporturile lor. Funcționarea tuturor sistemelor de inițiere necesită un total de 8 baterii AA și o baterie 6LR61.

Cele 8 baterii AA se montează astfel : trei în compartimentul alb, alimentând cu energie senzorul PIR, trei în compartimentul negru pentru alimentarea receptorului radio iar celelalte două baterii se montează în emițătorul radio prin care controlăm contactul general al dispozitivului.

Fig.49 Emițător radio

Bateria 6LR61 este sursa principală de curent a dispozitivului și se montează în locașul din polistiren situat în colțul cutiei.

Existența în interiorul dispozitivului a trei grupaje de baterii are și rolul de a pune în dificultate operatorul EOD, care, în cazul folosirii unui disruptor va fi nevoit să aleagă sursa care va fi distrusă.

Tot în timpul pregătirii dispozitivului, este necesară și încărcarea acumulatorului telefonului mobil, pornirea acestuia, activarea întrerupătoarelor ce permit alimentarea cu energie electrică a receptorului radio, precum și a senzorului PIR. Opțional, la pregătirea dispozitivului poate fi setată o alarmă și/sau un temporizator.

Odată ce dispozitivul a fost pregătit, este gata pentru plantare. După ce a fost transportat în locul dorit,acesta se așează în poziție orizontală, se deschide capacul, se verifică starea sistemului de inițiere la înclinație și se reglează astfel încât pendulul să stea în centrul piesei circulare. Se închide capacul, și de la o distanță sigură, dar care să permită vederea feței dispozitivului, se urmărește ledul alb care indică starea sistemelor de inițiere. La stingerea ledului alb, dispozitivul poate fi armat fără a fi declanșat, prin apăsarea butonului „ARM” de pe emițătorul radio. Dacă receptorul a primit comanda, pe fața dispozitivului se va aprinde un led de culoare albastră, care indică starea de armare a dispozitivului.

Explozia dispozitivului este simulată acustic printr-o alarmă și vizual prin aprinderea unui led de culoare roșie pe partea din față a dispozitivului. Pentru un plus de realism, alarma poate fi dublată sau înlocuită de material pirotehnic.

Inițiarea se poate face în orice moment prin comandă radio, sau prin oricare din sisteme dacă dispozitivul a fost armat în prealabil.

Mijloacele de declanșare a dispozitivului prin comandă se rezumă la controlul radio și apelul telefonic, dar în cazul în care aceste opțiuni sunt anulate prin sistemele de bruiaj, dispozitivul devine o bombă capcană. Această capcană poate fi detonată de senzorul PIR, de ridicarea cutiei, la înclinarea acesteia, la deschiderea capacului cât și la perforarea acestuia, la scurtcircuitarea capsei capcană sau dacă nu se întamplă niciunul din aceste lucruri, dispozitivul se va autoiniția la ora stabilită sau la scurgerea timpului stabilit prin temporizator.

3.5. Concluzii

Prin confecționarea acestui dispozitiv am reușit să demonstrez cât de ușor poate fi construit un dispozitiv exploziv improvizat, chiar de către o persoană fără cunoștințe în domeniul electronicii, prin utilizarea de subansamble din diferite obiecte create în alte scopuri. În același timp am subliniat o realitate care era deja evidentă: toate materialele necesare construcției unui asemenea dispozitiv sunt accesibile.

Chiar dacă am scos în evidență avantajele dispozitivelor explozive improvizate, care implicit sunt probleme pentru societate, acest proiect are și părți bune, dintre care trebuie să menționez utilitatea practică.

Dispozitivul pe care l-am construit reprezintă un dispozitiv exploziv improvizat destul de complex, dar în același timp inofensiv ce ar putea fi folosit pentru antrenament. Prin antrenamentul pe asemenea dispozitive, militarii din echipele EOD pot simula cele mai dificile scenarii, câștigând experiență într-un mediu controlat, lucrând cu un dispozitiv de o complexitate superioară celor întâlnite în teatrele de operații.