Disparități socio-economice în regiunea de dezvoltare [307943]
[anonimizat]-[anonimizat]. Dr. [anonimizat], iulie 2017
CUPRINS
CUPRINS 1
Abstract 3
CAPITOLUL I. TEORII ȘI CONCEPTE ALE DISPARITĂȚILOR TERITORIALE 4
I.1 Introducere 4
I.2 Organizarea administrativă a teritoriului național 6
I.3 Metodologie 9
CAPITOLUL II. [anonimizat] 13
II.1 Localizare geografică 13
II.2 Principalele centre urbane ale regiunii 14
Județul Bacău 14
Județul_Botoșani 15
Județul_Iași 15
Județul Neamț 15
Județul Suceava 15
Județul Vaslui 16
II.3 Cadrul natural 17
II.3.1Relief 17
II.3.2 Clima 19
II.3.3 Hidrografia 20
[anonimizat] 23
III.1 [anonimizat] a populației 24
III.2 [anonimizat] a [anonimizat] 26
III.3 [anonimizat] 31
III.3.1 Populația cu studii superioare 33
III.3.2 Distribuția notelor la Evaluarea Naționala 2017 la nivelul național și regional 36
III.4 Disparități privind starea de sănătate a [anonimizat] 39
III.5 Inegalități privind infrastructura și echiparea teritoriului 45
CAPITOLUL IV. DISPARITĂȚI ECONOMICE ÎN REGIUNEA DE NORD EST 48
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 53
LISTA FIGURILOR 56
LISTA TABELELOR 56
BIBLIOGRAFIE 57
Abstract
Evenimentele care au avut loc în ultimii ani în România au condus la crearea unor inegaltăți în dezvoltarea economică și socială a României. [anonimizat], regionale si naționale. Teoriile_sunt abordate cu interes datorită creșterii unor fenomene economice cu impact global dar care se resimt pana la nivelul regional. Diminuarea disparităților regionale este o [anonimizat], județeană sau națională. Ca rezultat al disfuncționalităților sistemului economic și social apar disparități în_[anonimizat]_cărora trebuie să se intervină pentru a le stopa sau a le aduce la un numitor comun.Disparitățile teritoriale reprezintă o [anonimizat].
Cuvinte-cheie: regiuni, regionalizare, [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], poli de creștere.
CAPITOLUL I. TEORII ȘI CONCEPTE ALE DISPARITĂȚILOR TERITORIALE
I.1 Introducere
În zilele de astăzi asigurarea confortului social al cetățenilor trebuie să constituie preocuparea permanentă și prioritară a [anonimizat]. Pentru a [anonimizat] – teritorială, [anonimizat] a resurselor existente: [anonimizat]. Unul dintre mijloace este o nouă reorganizare administrativă a țării, regionalizarea și continuarea descentralizării administrative și financiare, care constituie obiective foarte importante pentru perioada următoare.
În general, conceptul de disparitate (discrepanță, inegalitate, dezechilibru etc.) este utilizat deopotrivă de analiști, teoreticieni și practicieni, pentru a exprima diferențele identificate cu ajutorul unor tehnici matematice adecvate, folosind indicatori sau indici specifici.
Definițiile însemnate în dicționarele pentru noțiunea de „disparitate” nu variază foarte mult : disparitatea consemă o inegalitate, deosebire, lipsa de asemănare, de armonie.
Conform dicționarului „Le petit Robert”(1991,pag.552) se precizează : „disparitate (<lat. disparilitas) = absența armoniei între elemente; lipsa asemănării; diversitate; heterogenitate. Așadar, la origine, cuvântul „disparitate” provine din latinescu “disparilitas”, pentru care Dicționarul Latin-Român (1983, pag. 356) oferă sensul de : neasemănare, diferență.
“Disparitățile” sunt o abatere în raport cu o situație normală. Conform Dicționarului geografiei umane inegalitatea spațială sau disparitățile teritoriale semnifică distribuția inegală a unei atribuții specifice printre grupurile de populație definite în spațiu.(Johnston-Derek-Smith,1987).
De altfel, plecând de la actuala organizare administrativ-teritorială a țării și de la actualele nivele ale administrației publice, observăm că din punct de vedere funcțional, administrația centrală este exercitată de Guvernul României, de ministere, instituții subordonate Guvernului și autorități autonome, care au în coordonare structurile deconcentrate ale Guvernului, la nivelul fiecărui județ, fără să existe însă structuri intermediare la nivel regional. În acest fel, au fost înființate opt regiuni de dezvoltare: Regiunea Sud- Muntenia; Regiunea Sud- Est- Dobrogea; Regiunea Nord- Est; Regiunea Nord- Vest; Regiunea Vest; Regiunea Sud- Est- Oltenia; Regiunea Centru și Regiunea București- Ilfov.
În general, abordările teoretice privind convergența regională și-au concentrat atenția asupra procesului de catch-up (prindere din urmă): regiunile mai puțin dezvoltate depun eforturi însemnate să ajungă din urmă regiunile bogate. Principalele tendințe identificate în cadrul acestui proces – aglomerarea și dispersia – sunt analizate și interpretate în cadrul unor abordări regionale recente: teoria creșterii endogene, noua geografie economică și teoria instituțională (W.R. Scott, P. Dimaggio, W. Powell).
Teoriile cu privire la disparitățile regionale și convergență indică o varietate relativă de tehnici și analize care pot reflecta acest lucru. Integrarea metodelor economice în analizele spațiale evidențiază efectele dependenței spațiale și ale eterogenității asupra convergenței. Se poate afirma că știința regională a „împrumutat” de la statistică acele tehnici care pot contribui la fundamentarea științifică a unor rezultate și în special la identificarea tendințelor înregistrate în procesul de convergență în cadrul unor comunități de state.
Perspectiva aderării și integrării României în Uniunea Europeană a generat mutații pentru accesarea și absorția fondurilor europene de pre-aderare, apărând astfel preocupări evidente pentru politici regională, după cum urmează:
1996 – a început să și contureze politica de dezvoltare regională, odată cu funcționarea programului PHARE;
1998 – a fost stabilit cadrul legal al politicii de dezvoltare regională prin Legea 151 privind dezvoltarea regională, lege care stabilește obiectivele politicii naționale în domeniu, instituțiile implicate, competențele și instrumentele specifice promovării politicii de dezvoltare regională, completată ulterior printr-o serie de ordonanțe, hotărâri, etc; 41 județe 3 181 localități 2 861 comune 217 orașe 103 municipii 44
2002 – a fost deschis Capitolul de negociere 21 “Politica regională” care stabilea criteriile și trebuiau îndeplinite de România în perspectiva aderării la UE și a eligibilității pentru fondurile structurale;
2004 – și adoptă o nouă lege privind dezvoltarea regională Legea 315. Conform acestei Legi, regiunea de dezvoltare reprezintă cadrul de elaborare, implementare, și evaluare a politicilor de dezvoltare regională, precum și de culegere a datelor statistice specifice; aceasta este constituită prin asocierea benevolă a unor județe vecine, fără a fi o unitate administrativ teritorială și fără a avea personalitate juridică. Actualmente, regiunile sunt constituite pe baza sistemului existent la nivel comunitar, adică al sistemului de clasificare al unităților teritoriale NUTS, fiind regiuni de nivel NUTS II. Județele și/și localitățile din județe care fac parte din regiuni diferite și pot asocia în scopul realizării unor obiective de interes comun, interregionale și/și interjudețene.
I.2 Organizarea administrativă a teritoriului național
Teritoriul României este împărțit din punct de vedere administrativ în: sate, comune, orașe, municipii și județe.
Satul este și mai mică unitate teritorială, având caracteristicile așezărilor de tip rural.
Comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unul și mai multe sate (din care unul este reședință de comună).
Orașul reprezintă o concentrare umană cu o funcție administrativă și un mod de viață specific ariilor urbane și o structură profeșională a populației în care predomină și ocupată în ramurile neagricole.
Municipiul este un oraș cu un rol economic, social, politic și cultural însemnat având, de regulă, funcție administrativă.
Județul reprezintă unitatea administrativ-teritorială tradițională în România, alcătuită din orașe și comune, în funcție de condițiile geografice, economice, social-politice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației. Teritoriul României este organizat în 42 de județe (inclușiv Municipiul București). Ca unități teritoriale (non-administrative) au fost create opt regiuni de dezvoltare, constituite prin reuniunea mai multor județe.
Regiunile de dezvoltare sunt constituite conform Legii nr.315/2004; nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitate juridică; sunt constituite pentru a așigura cadrul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de dezvoltare regională. Conform Legii privind stabilirea nomenclatorului unităților teritoriale statistice din România și-au constituit patru macroregiuni (în concordanță cu prevederile Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România și armonizarea cu cerințele Regulamentului și nr.1059/2003 al Parlamentului și al Conșiliului European privind stabilirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică – NUTS, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 154/2003).
Macroregiunile nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitate juridică; sunt constituite pentru a așigura colectarea, elaborarea și difuzarea statisticilor regionale amortizate la nivelul Uniunii Europene.
Complexitatea inegalităților, interdependențele existente între diversele aspecte ale vieții indivizilor și impactul lor asupra dezvoltarii umane în general reprezintă unul dintre cele mai controversate aspecte ale discursului economic și social, la nivel global și local din ultimii ani. Rezumând concluziile acestui tip de discurs, specialiștii Băncii Mondiale, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Organizației Națiunilor Unite fac distincția între doua categorii de aspecte ale inegalității:
a) aspecte economice (distributia veniturilor, amploarea saraciei, statutul ocupational etc.);
b) aspecte non-economice (sanatate, speranta de viata, educatia, malnutritia, etnia, regiunea de rezidență etc).
Studiile privind inegalitățile economico-sociale în România au cunoscut o amploare deosebită, în special după anul 1995. Aceste studii pun în evidență dinamica, dimensiunea, profunzimea, profilul inegalităților, precum și factorii structurali, individuali și regionali care le induc (CASPIS, 2004, Banca Mondiala, 2003, Chirca și Tesliuc, 1999, PNUD, 1998, 1999, Sandu, 1998, 1999, 2000, 2003, Stanculescu și Berevoescu, 2004, Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001, Zamfir, 1995, 2001).
În ultimii ani, cercetăări la nivel național în acest domeniu s-au realizat în special în cadrul ICCV de catre C. Zamfir, Gh. Socol, A. Balasa, M. Stanciu, A. Mihailescu, I. Precupetu, D. Chiriac, ȘI. Ilie, M. Stanculescu, A. Dan, M. Voiocu, B. Voicu care au abordat subiectul inegalităților socio-economice prin teme referitoare la venituri, consum, locuire, dezvoltare comunitară, capital uman etc.
Lucrarea se încadrează în analiza acestor tendințe, scopul ei fiind acela de a analiza în totalitate acele procese sociale și economice care au cunoscut o transformare, o schimbare fundamentală, conducând la creșterea disparităților teritoriale.
Ipoteza de bază a lucrării constă în faptul că metropolizarea, globalizarea, valorificarea poziției geografice a unor teritorii au condus la reapariția inegalităților parțial estompate de politica de dezvoltare a statului comunist. Lucrarea în sine are un caracter empiric, este bazată pe statisticile oficiale, acestea reprezentând totodată cadrul analizei din anul 2012-2015, însă în cazul unor procese socio-economice, lipsa statisticilor a condus la restricționarea analizei ori la anul 2007, ori la analiza datelor din ultimele două recensăminte 2002 respectiv 2011.
Utilizat deopotrivă de analiști, teoreticieni și practicieni, conceptul de disparitate exprimă diferențele identificate cu ajutorul unor tehnici matematice adecvate, folosind indicatori sau indici specifici. Acest concept prezintă mai multe fațete, fiind însoțit și de alte elemente care îl susțin: convergență, polarizare, aglomerare, concentrare, dispersare etc.
În zilele de astăzi la unele nivele ale spațiului sau în diferite sfere sociale apar în același timp tendințe de scădere și de creștere a diferențelor sociale. De exemplu în România după căderea comunismului, decăderea sectorului industrial în multe orașe și creșterea ponderii populației ocupate în sectorul primar a dus la o uniformizarea a funcționalității orașelor, precum și la o nivelare, adică la scaderea diferențelor, dar numai din privința acestei dimensiuni. Dintr-o altă viziune, a crescut competivitatea unor localități, fiind susținute de o forță de muncă calificată, acest proces conducând la apariția și creșterea disparităților teritoriale.
I.3 Metodologie
Scopul metodologiei de față este acela de identificare a diferențelor socio-economice care caracterizează evoluția actuală a Regiunii de Nord-Est. Pentru a înțelege caracterul dinamic al indicatorilor care caracterizeaz regionalizare este necesară crearea unei baze de date cât mai complexă care să ia în considerare un număr consistent de variabile (economice, sociale, demografice etc.), analize spațio-temporale asupra schimbărilor survenite, stabilirea tiparelor de evoluție în funcție de contextul geografic și eventualele directive legislative.
La baza analizei disparităților regionale stau o serie de metode și indicatori, care fundamentează, într-o manieră științifică, ipotezele și concluziile prezentate în cadrul cercetării spațiale. Pentru realizarea acestei investigații am aplicat metoda monografică pentru identificarea factorilor care exercită influență asupra dezvoltării regionale și reducerii discrepanțelor economice dintre județele componente din Regiunea de Nord-Est . Printre metodele de cercetare aplicate în realizarea acestui studiu și numără metodele generale de cunoaștere științifică: inducția și deducția, analiza și șinteza.
În elaborarea lucrării, și-au folosit mai multe metode de cercetare, cum ar fi împletirea metodei de observație cu metoda analizei vizuale la fața locului (cercetare vizuala pe teren în diferite localități din regiune) , metoda analizei cartografice cât și metode de cercetare modernă din domeniul geografiei prin utilizarea diferitor softuri și programe ce generează anumite grafice, hărți, etc.
Pentru prelucrarea imaginilor am folosit diferite programe cum ar fi: AdobePhotoshop, Paint etc, iar pentru întocmirea și prelucrarea materialului cartografic am utilizat diferite softuri utilizate cu precădere în acest domneniu cum ar fi: Map Maker 3.0, GlobalMapper 10, Esri Arc Gis 10.1, Esri ArcGis 10.1. Philcarto 5.0 Pentru a crea grafice și diagrame am utilizat suita de programe office de la Microsoft cum ar fi Word, Excel. Graficele și diagramele din cuprinsul lucrării de față au fost întocmite pe baza datelor preluate de la Tempo – INSSE – Baze de date statistice – TEMPO.
La baza analizei disparităților regionale stau o serie de metode și indicatori, care fundamentează, ipotezele și concluziile prezentate. Aceste metode de analiză spațială se concentrează asupra seriilor teritoriale, care sunt formate din șirul de valori ale unei caracteristici ordonate în raport cu unitațile administrativ-teritoriale (UAT) de care aparțin. Seriile teritoriale precum: localitățile, orașele, municipiile, județele, regiunile, țarile etc. Caracteristicile seriilor teritoriale sunt urmatoarele:
• independența termenilor – nivelurile specifice ale diferitelor UAT nu se condiționează reciproc; această caracteristică permite caracterizarea fiecarei unitați prin compararea cu altă unitate administrativ și prin includerea ei în nivelul total;
• omogenitatea seriei – toți termenii trebuie și aiba acelasi conținut economic și social, aceeași definiție statistica a sferei de cuprindere;
• similitudinea termenilor – existenta unui moment identic al observării și a unei perioade de înregistrare;
• variabilitatea termenilor – combinarea factorilor esențiali este determinată de specificul întregii serii teritoriale, cu mulțimea factorilor întâmplatori, și produce diferențierea de la o unitate la alta;
• reprezentarea grafica – și realizeaza cu ajutorul cartogramei și al cartodiagramei, pe fondul unor hărți ale UAT. Fiecare unitate este hașurată distinct în acord cu tipurile calitative. În prezent, realizarea analizelor comparative la nivel teritorial și a unor clașificări ale UAT constituie o importanță deosebită pentru nivelul național, comunitar și internațional, din perspectiva măsurării diferențelor de dezvoltare între regiuni și a realizării unor strategii adecvate.
Indicatori
Analiza disparităților la nivel regional utilizând tehnici statistice de analiza teritoriala are la bază un sistem de indicatori specifici, corespunzători cu natura termenilor și scopul urmărit.În scopul obținerii unei imagini satisfăcatoare asupra performanțelor regionale, utilizarea unor metode și poate realiza prin combinarea indicatorilor structurali, astfel:
1. indicatori ai disparitaților fizice – climat, distanța centru-periferie, acceșibilitatea și denșitatea populației;
2. indicatori privind disparitațile economice – venituri, structura activității industriale, perspectivele economice etc.;
3. indicatori privind disparitățile sociale – somaj, structura forței de munca, populația activă, calificarea și standardul de viață.
Analiza și interpretarea grupelor de indicatori menționate mai sus oferă o imagine globală asupra situației existente la nivel teritorial și, prin comparație, evidențierea unor disparități regionale.
CAPITOLUL II. DISPARITĂȚI PRIVIND CADRUL NATURAL AL REGIUNII DE NORD-EST
Regiunea Nord-Est este regiunea_ cu cea mai mare suprafață din România, ocupând un teritoriu de 36,849,83 kmp.Accesul se poate realiza prin intermediul căilor rutiere, cât și prin intermediul căilor feroviare și aeriene. Din punct de vedere al reliefului, Regiunea Nord-Est se caracterizează prin diferențe semnificative, în teritoriu regăsindu-se toate formele de relief. Cele mai importante resurse naturale din regiune sunt: materiale de construcții, gaze naturale, sare, turbă, mangan, sulfuri polimetalice, ape minerale carbogazoase, ape minerale etc. Județele din vestul regiunii dispun de o gamă mult mai variată de resurse naturale.
Conform sondajului de opinie realizat în rândul Administrațiilor_Publice_Locale din regiune de Institul_Național de_Statistică 11,8% din unitățile teritorial administrative au întreprins în ultimii 5 ani acțiuni de cooperare cu parteneri din alte regiuni din țară. De asemenea, 23,5% au derulat acțiuni de cooperare transfrontalieră și 20% au derulat acțiuni de cooperare cu parteneri din alte state decât cele transfrontaliere. Prin urmare 71,7% din UTA din regiune sunt membre ale unor asociații de dezvoltare intercomunitară și 73,5% sunt membre ale unor Grupuri de Acțiune Locală (GAL).
II.1 Localizare geografică
Prima dintre cele opt regiuni de dezvoltare create pe teritoriul României este cea de Nord-Est care, în ciuda faptului că are suprafața cea mai mare și populația cea mai numeroasă, este mai puțin dezvoltată compartativ cu celelalte regiuni. Regiunea Nord-Est este regiunea de dezvoltare cu cea mai mare suprafață din România, fiind amplasată în partea de nord-est a țării. În cadrul Uniunii Europene, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est reprezintă una din regiunile situate la limita estică ale acesteia, alături de Regiunea Sud-Est și alte regiuni de dezvoltare din alte state.
Din punct de vedere teritorial – administrativ, Regiunea Nord-Est se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Republica Moldova, la_sud cu Regiunea Sud-Est (județele Vrancea și Galați), iar la vest cu Regiunea Centru (județele Covasna, Harghita și Mureș) și Regiunea_Nord-Vest (județele Bistrița Năsăud și Maramureș).
Regiunea de Dezvoltare Nord-Est are o suprafață de 36.849,83 kmp, și și reprezintă 15,45% din suprafața_României. Județul din Regiunea Nord-Est cu și mai mare suprafață este județul_Suceava (8553,5_kmp – 23,2% din total regiune), acesta fiind urmat de județul Bacău (6620,52 kmp – 18%), județul Neamț (5896,14_kmp – 16%), județul_Iași (5475,58 kmp – 14,9%), județul Vaslui (5318,4 kmp – 14,4%) și județul_Botoșani (4985,69 kmp). Regiunea Nord-Est este formată din 6 județe – Bacău,_Botoșani,_Iași, Neamț, _Suceava și Vaslui – care conțin la rândul lor 17 municipii, 29 orașe și 506 comune cu 2414 sate componente.
Tabel 1 Organizarea administrativă a județelor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în anul 2011
Sursa: autorul, pe baza datelor INS, 2014, București
II.2 Principalele centre urbane ale regiunii
Județul Bacău este situat în partea estica a țării în bazinului Siretului și Trotușului. Situarea a contribuit la dezvoltarea zonei beneficiind de avantajele drumului european care trece prin zonă. Orașe, precum Targu Ocna și Moinești s-au dezvoltat datorită resurselor naturale de care dispune zona. Stațiunea Slănic Moldova este recunocută internațional, și-a dobandit o faimă datorită apelor curative bogate în săruri . Orașul de reședință, Bacău, a fost sediul unei episcopii catolice, statut dobandit printr-o patentă a papei_Bonifaciu al IX-lea. În Bacău se concentrează o gamă diversificată de intreprinderi din sectorul industrial, infrastructura afacerilor, sectorul bancar, precum și institute de invățămant de stat și particulare.
Județul_Botoșani este poziționat în extremitatea de nord-est a Romaniei, între cursurile râurilor Siret la vest și Prut la est. Botoșani a apărut la o intersecție de drumuri comerciale, care i-au asigurat prosperitate din punct de vedere economic din cele mai vechi tipuri. Este recunoscut mai ales prin marile nume pe care le-a dat culturii romanești: Mihai Eminescu, George Enescu și Nicolae Iorga.
Județul_Iași este pozitionat în partea central-estica a Moldovei, în bazinele ale raurilor Prut și Siret. Orașul Iași, denumit și capitala Moldovei istorice, este cel mai mare oraș din regiune fiind un important centru universitar cu cele șapte instituții de invățămantm superior. Tot aici, este dezvoltat un important nucleu de cercetare-dezvoltare, orientat spre sectorul industrial, reprezentat în majoritatea ramurilor sale. În Iași se afla cel mai mare lăcaș de cult ortodox din Romania – Catedrala_Mitropolitana (1840-1880). Cu ocazia marii sărbători a celor 2000 de ani de creștinism, orașul Iași a fost desemnat unul dintre cele cinci orașe europene destinate pelerinajului internațional.
Județul Neamț este situat în partea central nordica a Moldovei, în bazinele raurilor Bistrița, Siret și Moldova. Orașul de reședință Piatra-Neamț, atestat istoric din anul 1392 sub numele de Piatra lui Crăciun, situat în apropierea masivului Ceahlău, acest adevărat “Olimp al Moldovei”, nu este numai o răscruce de drumuri turistice, și un important obiectiv industrial și turistic, deținand monumente istorice și de arhitectura.
Județul Suceava este situat în partea de nord a Moldovei, în bazinele superioare ale raurilor Siret și Bistrița. De o celebritate mondiala se bucură bisericile cu pictura exterioară din Suceava. Ele au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de Putna și Probota. Orașul Suceava a fost avantajat de faptul ca aici a funcționat principala vama a tarii, care deținea rolul de depozit. Prin acesta orașul avea privilegiul de a fi un mijlocitor pentru comerțul cu produse orientale atât către Polonia cat și catre Ungaria.
Județul Vaslui este situat în partea de est a Romaniei, pe cursul raului Barlad. Vaslui, atât de bogat în istorie, este mai puțin reprezentat prin monumente. Cele care au existat, nu au rezistat vitregiilor timpurilor decât refăcute. Bogăția naturala care face faima acestor locuri o reprezintă viile (remarcabilele vinuri de Huși). Tot aici, printr-un sistem de rafinare a vinului, experimentat perioada indelungata, și obțin coniacuri de foarte buna calitate.
De-a lungul timpului, condițiile geografice și istorice au influențat negativ climatul socio-economic al Regiunii Nord-Est. Dacă la 1960 putem vorbi de economia acestei zone că era preponderent agrară și nivelul de trai foarte scăzut, dupa 1965 s-a efectuat o industrializare forțată ce avea ca scop îmbunătățirea situației economice. La sfârșitul anilor 1980, în ciuda faptului că în această regiune exista un număr mare de specialiști, dezvoltarea industriala nu a ținut cont de condițiile specifice și de resursele existente. În perioada de după 1989 s-a resimțit efectele liberalizării prețurilor, a implementării programelor de restructurare a reformelor, situația economică a acestei regiuni înregistrând un declin considerabil ce a atins nivelul maxim în anii 1999-2000. Toate aceste aspecte și-au pus amprenta asupra nivelului de dezvoltare al regiunii Nord-Est și după anul 2000, când indicatorii economici și macroeconomici aveau valorile cele mai scăzute dintre toate regiunile țării. Această situație a influențat negativ și indicele de atractivitate al regiuni, care e de două ori mai mic față de cel din vestul țării.
II.3 Cadrul natural
II.3.1Relief
Regiunea este caracterizată prin îmbinarea tuturor formelor de relief, 30% reprezentând-o munții, 30% relieful subcarpatic, iar 40% revine podișului. Această ultimă formă de relief ocupă peste 70% din suprafața județelor Botoșani, Vaslui și Iași. O secțiune longitudinală asupra regiunii, și prezintă sub forma unei pante care coboară dinspre Vest spre Est, cu numeroase variații (I.Hârjoabă (1965).
La Vest, Munții Carpați_stau ca un zid cu inălțimi apropiate de 2000 m în Nord (Vf. Pietrosu, Vf. Rarău, Vf. Giumalău, Vf. Ocolașu Mare, Vf. Hașmașu Mare) și cu o scădere de inălțime spre Sud (Munții Ciuc, Munții Trotușului și, în mică măsură, Munții Vrancei).
Subcarpații au înălțimi cuprinse între 7-800 m și înconjoară munții ca un brâu. Jumătatea estică este împărțită în două mari zone: Câmpia colinară a Moldovei, în partea nordică și Podișul Barladului, în partea de Sud. Partea de Nord-Vest a regiunii este cunoscută și sub numele de Podișul Sucevei cu o inălțime medie de 500 metri și este faimoasă pentru “obcinele” sale (ușoare ondulații ale reliefului, ca un lanț de unde pietrificate).
Resurse exploatabile ale subsolului
Mangan: Dadu, Ciocănești-Oarța, Vatra Dornei, Iacobeni, Șaru Dornei, Broșteni;
Sulfuri polimetalice: Carlibaba, Fundu Moldovei, Valea Corbului, Gemenea, Leșul Ursului;
Ape minerale carbogazoase: Neagra Șarului, Șaru Dornei, Vatra Dornei, Poiana Negrii,
Dorna Candreni, Poiana Stampei, Coșna, Oglinzi, Băltațești;
Ape minerale sulfuroase și feruginoase: Strunga, Nicolina Iași-județul Iași, Branceni,
Murgești, Pungești, Gura Morii – județul Vaslui, Băile Slănic, Moinești, Targu Ocna, PoianaSărată, Sărata-Bacău – județul Bacău;
Materiale de construcții:
Calcare: Pojorata, Campulung Moldovenesc, Botuș-județul Suceava, Bicaz Chei – județul Neamț, Bărbătești, Costești, Ipatele, Păun, Schitu Duca, Deleni, Strunga – județul Iași, Darabani, Ștefănești, Lipceni – județul Botoșani, în Vaslui găsindu-și, cu precădere, pe malurile raurilor;
Argile: Bistrița, Timișești, Tașca, Girov, Ozana-județul Neamț, Vlădiceni – județul Iași, Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni, Botoșani – județul Botoșani, Doftana, Măgura, Călugăra – județul Bacău;
Gresii: Tarcău – județul Neamț, Coșula, Tudora, Hudești – județul Botoșani , în Vaslui și găsesc gresii și nisip pe malurile raurilor, Ghimeș Făget și la Est de zona Slănic Moldova județul Bacău, Solca Plătinoasa – județul Suceava, Doabra-com. Frasin;
Turba: Poiana Stampei – județul Suceava, Dersca – județul Botoșani;
Sare: Cacica – județul Suceava, Moinești, Sărata, Targu Ocna – județul Bacău.
Zăcămant de sulf în Masivul Căliman;
Zăcăminte de șisturi bituminoase la Tazlău-Neamț;
Gaze naturale la Tazlău-Oituz – județul Bacău, Tazlău, Roman – județul Neamț, Todiresti
și Frasin.
Prin urare cele mai importante resurse naturale din regiune sunt: materiale de construcții (argile, gresii, calcare, nisipuri, gipsuri, etc.), gaze naturale, sare, turbă, mangan, sulfuri polimetalice, ape minerale carbogazoase, ape minerale sulfuroase și feruginoase, zăcământ de sulf, zăcământ de șisturi bituminoase.
Și din punct de vedere al resurselor naturale din regiune putem vorbi de disparități. Astfel, județele din_vest dispun de o_gamă mult mai variată de resurse naturale, în timp ce principala resursă din județele din estul regiunii sunt_materialele de construcții (în speță în județele Iași și Botoșani). Lipsa resurselor naturale presupune, costuri_mai ridicate pentru realizarea anumitor investiții. Spre exemplu, lipsa resurselor de piatră din județul_Vaslui duce la creșterea costurilor pentru reabilitarea sau extinderea infrastructurii rutiere, piatra fiind adusă din județele învecinate.
II.3.2 Clima
Relieful existent în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est are un impact foarte mare și asupra specificului climatic întâlnit în cele șase județe componente ale regiunii. Astfel, în partea de vest a regiunii climatul este continental moderat, cu veri răcoroase și ierni bogate în precipitații sub formă de ninsoare. În regiune există trei județe care prezintă acest specific climateric în partea de vest: Suceava, Neamț și Bacău.
În zona reliefului subcarpatic și a podișului (partea centrală și estică a regiunii) climatul este continental, cu veri călduroase și secetoase și ierni reci și de foarte_multe ori fără zăpadă. Faptul că zona de est a Regiunii_Nord-Est este, în general, mai afectată de secetă a fost confirmată prin urmare în ciuda potențialului agricol mai scăzut, județele din partea de vest a regiunii au înregistrat_rezultate agricole mai bune, în principal ca urmare a efectelor mai moderate ale secetei.
Conform_datelor_statistice oferite de_Administrațiile Publice Locale a reieșit că cele mai multe unități teritorial-administrative care conțin zone supuse riscului de secetă sunt amplasate în județele din partea de est a regiunii. Unitățile_administrativ_teritoriale ale_județului_Vaslui_sunt cele_mai_afectate de secetă, cauzatã și de gradul mic de împãdurire, fenomen semnalat de specialisti încã din anul_1988, precum și de modul de exploatare a terenurilor în pantã de cãtre micii fermieri, respectiv pe directia deal-vale și nu pe curba de nivel, exploatare datoratã faptului cã, prin_reîmproprietãririle de_dupã Revolutie, suprafetele lucrate în comun s-au fãrâmițat, iar aceastã exploatare reduce astfel cantitãtile de apã din_sol_cu 30 – 40%, contribuind și la eroziunea acestuia, prin spãlarea solului fertil de cãtre torenți.
Județul Iași (88,2% din UAT-uri conțin zone cu risc de secetă), județul Botoșani (87,5% din UAT-uri conțin zone cu risc de secetă), județul Neamț (54,5% din UAT-uri conțin zone cu risc de secetă), județul Bacău (45% din UAT-uri conțin zone cu risc de secetă) și județul Suceava (39,1% din UAT-uri conțin zone cu risc de secetă).
II.3.3 Hidrografia
Regiunea este străbătută de un număr de opt cursuri importante de apă, care se repartizează pe direcția Nord-Sud, cele mai mari bazine hidrografice revenind Siretului (42.890 kmp) și Prutului (10.990 kmp). Acesta din urmă, se constituie în graniță naturală cu Republica Moldova, pe o distanță de cca. 680 km.
Multe din cursurile de apă ale regiunii au beneficiat de ample lucrări de amenajăre și regularizare. Pe raul Bistrița s-a amenajat incă din anii '70 o “salbă” de șapte microhidrocentrale și, de asemenea, cel mai mare lac de acumulare al regiunii („Izvoru Muntelui”), cu un volum la nivel normal de retenție de 1.130 mil.mc.
Particularitățile hidroclimatice menționate mai sus ar trebui încadrate în contextul modificărilor mediului geografic determinate de fenomenele de încălzire globală și de elementele complexe ale impactului antropic. În condițiile climatului temperat-continental, caracteristic versantului estic al Carpaților Orientali și Podișului Moldovei și pe fondul tendinței de încălzire globală, regimul hidrologic al cursurilor de apă din zonă capătă aspecte de torențialitate tot mai evidente, iar viiturile de amploare devin tot mai frecvente. Viiturile se produc pe toate cursurile de apă având, însă, durate, debite maxime și volume foarte diferite, în funcție de condițiile de alimentare și de parametrii morfometrici ai bazinului hidrografic (suprafața, altitudinea medie, pante, fragmentarea reliefului). La acestea se adaugă învelișul vegetal. În ultimele două decenii amploarea viiturilor a crescut foarte mult, așa cum rezultă din analiza debitelor maxime din anii 1991, 2005, 2008.
Viiturile din partea de nord a Spațiului hidrografic Siret, prin debitele maxime care au determinat creșteri importante de niveluri, au provocat inundații pe suprafețe întinse care au afectat localități, terenuri agricole, căi de comunicație. În afară de pagubele materiale propriu-zise, trebuie menționate procesele de albie și de versant care s-au produs pe durata ploilor premergătoare și a inundațiilor.
Alături de inegalitățile ce țin de cadrul natural menționate mai sus, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării sociale și economice, întâlnim și o serie de alți factori determinanți, precum: gradul de calificare a forței de muncă, migrația internă sau internațională (s-a observat faptul că zonele cele mai puțin dezvoltate se confruntă cu un număr ridicat de emigranți atrași atât de alte regiuni dezvoltate ale țării cât și de alte state), infrastructura care, în regiunea Nord-Est este cel mai puțin dezvoltată, distanța față de sursele de materii prime, precum și capacitatea de absorbție a pieței.
După cum putem observa, toți acești factori sunt strâns relaționați între ei, astfel încât o localizare geografică mai puțin favorabilă corelată cu o infrastructură slab dezvoltată diminuează semnificativ gradul de atractivitate al unei regiuni pentru investitorii străini. Acest aspect poate reduce gradul de industrializare al zonei respective, nivelul de pregătire al lucrătorilor și implicit mărimea veniturilor. În acest context, indivizii vor fi motivați să se orienteze către acele locații, interne sau externe, care le-ar putea oferi un nivel de trai mai ridicat. Odată recunoscută existența decalajelor de dezvoltare între regiuni, se ridică problema cuantificării acestora. Astfel, pornind de la îmbunătățirea și extinderea infrastructurii se poate crește gradul de atractivitate al regiunii pentru investitorii străini, fapt care ar putea spori gradul de industrializare al zonei, nivelul de pregătire al lucrătorilor, productivitatea muncii și implicit mărimea veniturilor.
CAPITOLUL III –DISPARITĂȚI SOCIALE
Termenul “inegalitate” este strâns legat de procesul de dezvoltare economică. Inegalitatea trebuie să fie privită atât ca o problemă economică cât și ca o problemă socială și politică. Inegalitatea poate fi observată prin analiza de distribuție a veniturilor și a efectelor sale asupra creșterii economice, a stabilității sociale. Sărăcia, creșterea economică și inegalitatea formează un triunghi, în concepția lui François Bourguignon vice președinte al Băncii Mondiale, iar acești termeni interacționează, influențându-se reciproc.
Un mare impact asupra inegalității economice îl are educația. Conform unui document al Băncii Mondiale intitulat : “Romania: Poverty assesment”, 39% dintre copiii săraci cu vârste între 15-24 de ani nu sunt la școală sau nu au frecventat școala profesională sau liceul. Aceasta în comparație cu 10% , procentul celorlalți copii, din aceeași grupă de vârstă, care însă se bucură de o situație materială mai bună. Pe lângă educație, raportul Băncii Mondiale enumeră factorii care influențează rata sărăciei: șomajul, procesul de tranziție, sănătate, protecție socială și diferențele urban-rural.
România este una dintre cele mai sărace țări din Europa și deține cel mai mic rang în ceea ce privește Indicele Dezvoltării Sociale. Nici perioada de tranziție, nici aderarea la UE, nu a schimbat poziția codașă a României. Potrivit unui studiu al Institutului de Cercetare al Calității Vieții, citat de cotidianul Financiarul, dacă la începutul anului 1990, rata oficială de sărăcie a fost de 7%, numărul de persoane din această categorie s-a triplat până în 2008, când criza economică a început. În 2007, în statisticile oficiale au fost înregistrate aproximativ 2,1 milioane de oameni săraci. Un an mai târziu, numărul a scăzut la un milion, din cauza emigrării în masă.
Transparență, responsabilitate, eficientă, competitivitate, multi-level governance reprezintă factorii principali care ar trebui să fie pilonii oricărui sistem. În România toți acești factori sunt în faza incipientă. Apoi, putem merge mai departe și discuta despre lipsa de resurse umane, lipsa de infrastructură și inovație, distanța și accesibilitatea piețelor externe,etc. Dar,înainte de aceste lucruri, trebuie să ne asigurăm că acei factori care alcătuiesc pilonii de bază ai unui sitem funcționează într-un mod sănătos.
Impactul inegalității economice asupra dezvoltării regionale constituie un lucru complex, și din păcate nu există nici o variabilă care poate apărea ca și soluție câștigătoare. Mai mult decât atât, dacă este bine sau rău să existe inegalitate, este discutabil. În opinia mea inegalitatea este un proces inevitabil și întotdeauna va exista într-un fel sau altul, atâta timp cât există creștere economică. Politicile trebuie construite în așa fel incât să reducă disparitățiile sociale și inegalitatea.
III.1 Structura socio-demografică a populației
Populația României este într-o continuă scădere numerică, proces instalat după anul 1990, ca urmare a modificării politicii demografice existente până în acel moment; rata de creștere a populației, caracterizată printr-o continuă scădere după recensământul din 1977, a înregistrat valori negative din ce în ce mai accentuate începând cu 1992;Procesul s-a manifestat mai intens în vestul, centrul (Regiunile Vest și Centru) și în sudul țării (Regiunile Sud-Vest și Sud-Est); Aceste tendințe sunt determinate de caracteristicile comportamentului demografic al populației manifestate în ultimele două decenii: natalitate într-o continuă scădere și o mortalitate constantă, care din 1992 au determinat apariția unor valori negative ale soldului natural, care s-au menținut în întreaga perioadă analizată; la acestea s-au adăugat mișcările migratorii, care au condus la redistribuirea populației în spațiu național și la depopularea unor areale, cu precădere a celor rurale, ca urmare a migrației intense pentru muncă în străinătate;
Din punct de vedere spațial apar diferențe între cele două tipuri de indicatori; astfel, dacă soldul natural contribuie în mod pozitiv la evoluția_populației din Regiunea Nord-Est (în timp ce în restul regiunilor are o influență negativă), soldul_migratoriu_influențează_negativ Regiunea de Nord-Est, dar_ajută la creșterea populației în_Regiunea_București-Ilfov și diminuează procesul_de_reducere a populației_în_Regiunea_Vest.Ca urmare a evoluției ratei de creștere naturală și a ratei nete a migrației, s-au înregistrat_modificări_importante_ale_structurilor_pe grupe_de_vârstă și sexe; se manifestă în mod special o îmbătrânire accentuată a populației, cu o îngustare accentuată a bazei_piramidei_vârstelor; procesul se manifestă în toate regiunile și județele țării, dar este mai accentuat în sudul și vestul_țării; în estul_țării, deși_creșterea_naturală este pozitivă, valorile_negative_ale_migrației_nete, înregistrate_ca_urmare_a plecării populației tinere și a celei în vârstă de muncă spre alte regiuni, determină îmbătrânirea populației. Se constată, în concluzie, faptul că cele mai afectate regiuni sunt sudul, vestul și sud-estul țării, cu precădere spațiul rural cu accesibilitate redusă.
Table 1 Evoluția populației pe regiuni de dezvoltare la ultimele 3 recensăminte
Sursa: autorul, pe baza datelor INS, 2014
III.2 Structura socio-demografică a populației în Regiunea de Nord-Est
Conform datelor statistice existente la 1 iulie 2013, regiunea Nord-Est avea o populație stabilă de 3.705.145 locuitori, reprezentând 17,4% din populația totală a țării. Sub acest aspect, dintre cele opt regiuni de dezvoltare, regiunea Nord-Est are cel mai mare numar de locuitori. Distribuția pe județe este urmatoarea: Bacău – 707.045 loc, Botoșani – 439.152 loc, Iași – 849.670 loc, Neamț – 554.240 loc, Suceava – 708.302 loc și Vaslui – 446.736 loc.
În raport cu datele colectate și centralizate cu ocazia realizării Recensamantului populației și locuințelor 2011 (date finale iul. 2013) se constată că populația totală stabilă a regiunii este de 3.302.217 locuitori, reprezentând 17,00% din populația totală a țării. În comparație cu datele publicate ale Recensamantului populației din 2002 populația regiunii a scăzut cu 11,8%. În tabelul urmator este prezentată evoluția populației în perioada 2005-2013 la nivel național, respectiv regional, per total și pe medii de rezidență (analiza realizată în raport cu date statistice INS). Se constata că la nivel național, în perioada 2005-2013 are loc o ușoara scădere a populației totale.
Table 2 Rata de crestere a populației fața de anul precedent (%)
Sursa: autorul, pe baza datelor INS, 2014, București
Cu excepția anului 2006 (cand o serie de comune au fost declarate orașe), în perioada de analiza are loc o descreștere continuă în mediul urban. Mai mult, descreșterea înregistrata și în mediul rural indica faptul că o parte a populației României a emigrat în alte State Membre.
Pentru Regiuea de dezvoltare Nord-Est, se înregistrează acelasi trend anual de scșdere ușoara a populației. Pe medii de rezidență, descreșterea este mai mare în mediul urban și se înregistrează în perioada 2007-2011. În mediul rural, în perioada 2007-2008 are loc o ușoară creștere (migrația populației dinspre urban spre rural), în timp ce în 2009-2013 o ușoară scădere ca urmare a migrației externe. Comparând datele de la Recensamantul populației din 2002, respectiv 2011, pe medii de rezidență, se poate observa că în mediul urban a avut loc o scadere a populației cu 10,2%, iar în mediul rural cu 12,9%. în cadrul regiunii de Nord-Est.
Pentru regiunea Nord-Est, per total, se înregistrează acelasi trend anual de descreștere usoara a populației. Pe medii de rezidență, descreșterea este mai mare în mediul urban și se înregistrează în perioada 2007-2011. În mediul_rural, în perioada_2007-2008 are_loc o ușoară creștere (migratie_a_populației dinspre urban_spre rural), în_timp_ce în 2009-2013 o ușoară scădere ca urmare a migrației externe. Structura pe sexe a populației la nivel global, pe regiune, evidențiază o repartizare_echilibrată, 49,00% din populația totală fiind barbați, iar 51,0% femei. Privind distribuția populației_pe grupe_de vârstă_ și sexe, din figura prezentată reiese ca populația masculină este majoritară (ponderi 50-53%) pentru grupele de vârstă cuprinse între 5-49 ani.
Populația de gen feminin este majoritara pentru grupa de vârstă 0-4 ani și grupele de vârstă de peste 50 ani (ponderi 55-63%) – corelat cu valorile superioare ale speranței de viață înregistrate la femei față de bărbați
Foarte puține localități din regiune au înregistrat creșteri mai mari de 10% ale populației cuprinsă în grupa de vârstă 0-14 ani, în intervalul de timp menționat. Mai mult, toate – cu excepția municipiului Iasi – sunt amplasate în mediul rural. Cele mai multe dintre acestea sunt în județele Bacău (Stefan cel Mare, Buciumi, Lipova, Cotofanești, Letea Vechea, Valea Seaca), Iași (municipiul Iași, Barnova, Miroslava, Lungani, Rediu, Valea Lupului), Suceava (Arbore, Ipotești, Iaslovat, Valea Moldovei, Scheia). Cele mai puține sunt în județele Neamt (Oniceni, Bîra, Stanița) și Vaslui (Bacești, Ciocani). În județul Botoșani nu exista localități cu creșteri de peste 10% a populației cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani. În localitățile Bîra și Stanița din Neamț se înregistrează simultan și o scadere cu peste 10% a numarului de persoane de peste 60 de ani.
Foarte multe localități (toate din mediul rural) din regiune au scaderi cu peste 10% a populației cuprinsă în grupa de vârstă de peste 60 ani, în perioada 2006-2012 din care 14 în județul Botoșani, 10 în Vaslui, 5 în județul Bacău, 3 în județul Neamt și cate 2 localități în Iași și Suceava. 8 dintre acestea înregistreaza simultan și o scadere de peste 10% a populației cuprinsă în grupa de vârstă 0-14 ani (Roșiori – jud. Bacău, Viișoara – jud. Botoșani, Cucuteni și Ipatele – jud. Iași, Mușenița – jud. Suceava și Bunești-Averești, Tanacu și Blagești – jud. Vaslui).
În schimb, creșteri cu peste 10% a grupei de vârstă peste 60 de ani sunt în special localitățile urbane și comunele limitrofe: municipiile/orașele Bacău, Onești, Comanești (comunele Margineni, Hemeiuși, Buciumi, Itești, Letea Veche, Sarata, Saucești), Botoșani, Dorohoi, Iași, Pascani, Harlău, Podu Iloaiei, Tg. Frumos (comunele Barnova, Ciohorani, Ciurea, Holboca, Ion Neculce, Miroslava, Rediu, Tomești, Valea Lupului), Piatra Neamț, Roman, Tărgu Neamț, Roznov (comunele Dochia, Dumbrava Roșie, Rediu, Savinești), Suceava, Gura Humorului, Siret (comunele Carlibaba, Ciocanești, Iaslovat, Ipotești, Izvoarele Sucevei, Marginea, Moldovița, Ostra, Sadova, Scheia), Vaslui, Bârlad și Huși.
Aceasta se datorează în mare masură fie migrației forței de muncă din zonele limitrofe orașelor către centrul urban polarizator, fie migrației externe. Dintre acestea, 10 localități prezintă simultan și o creștere de peste 10% a populației de sub 14 ani, fenomen explicat prin dezvoltarea de tip metropolitan al unor municipii în ultimii ani. Este cazul comunelor Letea Veche (la est de Bacău), Buciumi (la sud de Onești), Rediu, Valea Lupului, Miroslava, Barnova (zona metropolitană Iasi), Ipotești și Scheia (la sud de Suceava), dar și comuna Iaslovaț situata între orașele Milisauți, Cajvana și Solca.
III.3 Disparități privind nivelul educațional al populației Regiunii Nord-Est
Sistemul educațional reprezintă ansamblul unităților și instituțiilor de învățământ de diferite_tipuri, niveluri și forme_de organizare a activității de educație și instruire, care asigură desfășurarea procesului educațional al populației școlare din toate nivelurile de învățământ, în vederea formării profesionale a acesteia._Nivelul_educațional este o treaptă de învățământ în care se face o instruire elementară, medie sau superioară, conform programelor de învățământ. Conform Clasificării Internaționale Standard a Educației_(ISCED 2011) aplicabilă după anul 2013, nivelurile existente în Sistemul Național de Educație sunt:
Învățământul antepreșcolar (nivelul 01 ISCED)
Învățământul preșcolar (nivel 02 ISCED)
Învățământul primar (nivel 1 ISCED)
Învățământul gimnazial (nivel 2 ISCED)
Învățământul profesional și liceal (nivel 3 ISCED)
Învățământul postliceal (nivel 4 ISCED)
Învățământul superior (terțiar) (nivelurile 6, 7 și 8 ISCED)
Populația_școlară reprezintă_totalul_copiilor_din_grădinițe_și_creșe ,_al_elevilor și studenților cuprinși în procesul de instruire și educare dintr-un an școlar/universitar din cadrul educației formale, indiferent de formele de învățământ pe care le frecventează (de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță), de programul de studii și de vârstă. Populația de vârstă școlară reprezintă populația rezidentă cu vârsta ce se încadrează în limitele vârstei oficiale de educație ale fiecărui nivel educațional. Începând cu anul școlar 2012-2013, conform legislației în vigoare (Legea educației nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare), grupele de vârstă pentru populația de vârstă școlară sunt: 0-2 ani, 3-5 ani, 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani, 19-23 ani și peste.
Nivelul de educație, investițiile în capitalul uman reprezintă cele mai importante demersuri ale unei societăți. Conceptul de capital uman, des folosit în domenii de economie,se referă atât la capitalul educațional ( abilitățile indivizilor în procesul de instruire școlară, dar și în afara lui), cât și la capitalul biologic ( sintetizat prin starea de sănătate a populației).
Necesitățile educaționale ale unei populații rurale derivă din nevoia de încadrare socio-economică a contingentelor tinere, singurele care pot determina evoluții/involuții pe termen mediu și lung în interiotul unei comunități (D. Tudora, I. Muntele, 2012, pag. 37). Inegalitățile existente în nivelul de instruire a populației și mai ales între ponderea analfabeților și a celor care au terminat studiile superioare la nivelul localităților (luând în considerare orașele și comunele Regiunii) sunt foarte bine ilustrate cu ajutorul următoarelor hărți. Asigurarea învățării pe tot parcusul vieții a devenit o prioritate pentru țările UE cât și pentru România. În momentul de față, creșterea economică nu poate fi susținută decât printr-o forță de muncă înalt calificată.
Modificarea structurii demografice a populației, a cauzat efecte directe asupra sistemului de învățământ (scăderea populației școlare) cât și asupra forței de muncă (scăderea populației în vârstă de muncă). Astfel, după 2000, ponderea populației tinere (0-14 ani) din totalul populației a scăzut de la 25% la 15,00 până în anul 2015, din cauza reducerii natalității și implicit a scăderii sporului natural, care a scăzut începând cu anul 1992, ceea ce a condus și la o îmbătrânire demografică, însă nu așa accentuată precum alte regiuni ale Românie (rata populației cu vârstă cuprinsă între 60 de ani și peste crescând în totalul populației de la 15,11% la 19,54 % în anul 2015). Paralel cu aceste schimbări a scăzut și ponderea populației școlare în totalul populației înte 6 ani și peste de la 15,56 în anul 1995 la 11,14% în anul 2014. Aceste evoluții au avut consecințe grave asupra numărului copiilor la aproape toate nivelurile de învățământ, cu excepția învățământului superior, unde s-au înregistrat creșteri semnificative, ponderea acestora crescând de peste 2,5 ori față de anul 1992.
III.3.1 Populația cu studii superioare
Pâna în 1989, sistemul universitar opera pe o piață a muncii planificată centralizat, fiecare absolvent fiind repartizat la un loc de munca în specialitate. Practic, nu exista “șomaj cu diplomă”, chiar dacă existau însa multe “posturi inventate”, care nu se justificau economic, ca preț al planificării centralizate. Locurile repartizate erau alese de absolvenți în ordinea mediei acestora. Deși existau și diverse “aranjamente” , ponderea acestora era nesemnificativă. Pentru student avea sens deci, să lupte pentru o medie cât mai mare. La acestea se adauga faptul ca învatamantul superior dispunea de locuri doar pentru o parte din absolvenții de liceu cu bacalaureat, ceea ce crea o concurență corectă, stimulativă la admiterea în universități.
Astfel în profil teritorial, cele mai mari procente ale populației cu studii superioare se regăsesc în județele Iași , Bacău și Neamț.
Este de remarcat faptul că învățământul universitar din aceste zone, în special în județul
Neamț, care deși nu deține instituții universitare au un grad ridicat al populației cu studii superioare. Într-o situație dezavantajată sunt județele Suceava (8,13%), care deși prezintă instituții de învățământ universitar, la nivel regional deține ponderea cea mai mică a populației cu studii superioare, urmat de județele Vaslui și Botoșani, însă aici putem vorbi de o pondere a populației cu studii superioare scăzută datorită lipsei instituțiilor de studii superioare. Nivelul educației determină și evoluția forței calificate de muncă ascunde mari inegalități nu numai între mediul urban și rural, ci și în cadrul aceluiași mediu.
În cazul reginunii universitățile sunt situate în zone urbane bine dezvoltate (cazul județului Suceava și Iași), care susțin implicit și clasa superioară a populației, o clasă a elitelor, ponderea populației cu studii superioare este astfel mai ridicată decât în localitățile rurale, unde chiar distanța de la un centru universitar, nivelul de trai mai redus al populației împiedică participarea într-un număr mai mare a locuitorilor la învățământul superior.
Privind figura 7, care prezintă dinamica numărului de instituții de învățământ superior în Romania, ajungem ușor la o concluzia de bun simț exprimată undeva în presă: „Franța are de trei ori mai mulți locuitori decât România și mai puține universități.” Scăderea numărului de instituții de învațămant superior, începând din 2002-2003, nu trebuie sa ne înșele pentru că numărul de facultăți și, mai ales, de studenți au continuat să crească. Numarul de studenți a continuat să crească până la absurd, după cum recunoștea în 2005, chiar ministrul învațămantului în funcție la acea dată, Mircea Miclea: «Invățămantul superior este în colaps, deoarece oferta locurilor este mai mare decăt numărul potențialilor candidați».
Astfel dacă în orașele Regiunii rata populației cu studii superioare depășește chiar 30%, în mediul rural acestă pondere abia ajunge la 0,20%. În rândul localităților urbane cu cele mai mari ponderi ale populației cu studii superioare (peste 10%) întră și orașele Comănești, Dorohoi, Târgu Frumos. Tot cu o pondere ridicată a persoanelor care au absolvit studiile superioare se disting și orașele Bacău, Iași, Piatra Neamț, Suceava (peste 25%).
Cele mai mici valori se înregistrează în orașul Dolhasca o fostă comuna trecută la rangul de oraș după anul 2003, cu o pondere a persoanelor care au absolvit studiile superioare de numai 2.40%. De remarcat faptul că în unele localități rurale ponderea persoanelor care au absolvit învățământul superior poate să depășească rata dintr-un oraș universitar. Astfel, în localitățile Hemeiuș (jud. Bacău), Miroslava, Bârnova, Valea Lupului (jud. Iași), Alexandru cel Bun (jud. Neamț), Șcheia (jud. Suceava), ponderea persoanelor cu studii superioare depășește chiar și 10%. Aceste localități de cele mai multe ori sunt situate lângă centrele universitare, lucru care maschează relativ indicatorul sau dispun de licee ce favorizează continuarea studiilor.
Din păcate, numărul comunelor care se evidențiaz prin numărul ridicat de persoare care au studii superioare este redus, în marea majoritate a localităților acest indice nu ajunge nici până la 4%-5% . Județele Regiunii Nord-Est prezintă cel mai redus nivel de dezvoltare reflectat cel mai bine prin ponderea scăzută a populației cu studii superioare. Însă nu putem exclude că ponderea redusă a populației cu studii superioare din această regiune poate fi pusă pe seama faptului că o parte din tinerii din această regiune, pregătiți în centrele universitare, au rămas în aceastea sau au fost direcționați în trecut sau au fost atrași în prezent de oportunitățile din alte regiuni, pe măsura competențelor acumulate.
III.3.2 Distribuția notelor la Evaluarea Naționala 2017 la nivelul național și regional
Analiza indicatorilor din sistemul educației reliefează o serie de disparități între mediul de proveniență a elevii care învață în rural și cei din mediul urban astfel: dacă analizăm la nivel național prezența elevilor din ciclul gimnazial la Evaluarea Națională 2017 putem observa cu usurință o discrepanță majoră între cele doua medii, lucru reflectat si în rezultatele obținute de aceștia. La nivel regional nu există o discrepanță semnificativă urban-rural între numărul de elevi din cadrul aceeași regiuni. Înegațitățile se obeservă cu precădere în nivelul de dotare a școlilor. Nivelul încadrării cu personal este, în general, prea ridicat, iar raportul elevi/profesor în scădere. Numărul elevilor va continua să scadă, dar este probabil ca scăderea să difere semnificativ în funcție de nivelul de învățământ. Cea mai mare scădere se prevede în învățământul gimnazial și liceal, urmată de învățământul secundar vocațional și de cel superior.
Conform Ministerului educației Națonale majoritatea elevilor care au participat la Evaluarea Naționala au obținut note peste 5 la proba de Limba română (86,1%), în timp ce la proba de Matematică majoritatea au obținut note sub 5 (44 %). Media notelor obținute la proba de Elevii care au obținut performanțe superioare la Limba română sunt, în cele mai multe situații, și cei care au performanțe superioare la Matematică în cazul regiunii de Nord-Est.
Anul acesta, procentul de promovare a examenului a fost de 77% la nivel național, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației. Astfel, la Evaluarea Națională 2017, au fost acordate, în total 440 de medii de 10. Cele mai multe după cum se poate observa și din figura 10 au fost în București și anume 106, iar pe următoarea poziție a fost județul Iași, cu 38 de medii de 10, urmate de Cluj, Buzău etc.
Analizand strict din perspectiva Regiunii de dezvoltare Nord-Est distribuția mediilor de 10 în regiune nu a fost una eghilibrata, mediul urban atribuindu-și cele mai multe medii de 10. O așteptare naivã ar fi ca distribuția sã fie apropiatã de celebrul clopot gaussian. Realitatea ne aratã aratã cã (cel puțin in cazul acesta) lucrurile nu stau deloc așa: distribuția are mai multe vârfuri, unul situat, deloc intâmplãtor in jurul notei de trecere 5.
Figure 11 Distribuția notelor de 10 la nivelul localităților din Regiunea de dezvoltare Nord-Est
Analiza a confirmat că există diferențe importante între rezultatele elevilor din regiunea de Nord-Est, în funcție de sexe,vârste, tipul și structura școlii, precum și de localitatea în care se află școala. Analiza rezultatelor elevilor în raport cu stocul de educatie al localității demonstrează faptul că nivelul de educație al comunității în care se află școala influențează în mod esențial rezultatele elevilor, indiferent de tipul localității. Principalele concluzii ale analizei privind influența stocului de educație asupra rezultatelor elevilor la Evaluarea naționala 2017 se condideră a fi urmățoarele:
efectul de convergență: stocul de educație este mare, diferențele dintre urban și rural dispar, doar că sunt puține localități rurale cu un nivel al capitalului uman comparabil cu cele din urbanul mare. Faptul că rezultatele în mediul rural sunt semnificativ mai slabe decât în mediul rural nu este surprinzător aici intra și cazul municipiului Iași. Nu toate localitățile rurale sunt la fel de slab performante, iar orașele nu au rezultate mai bune în toate cazurile
mărimea școlilor din mediul rurar nu pare a influența rezultatele elevilor, ci forma juridică a acestora, dar și stocul de educație al localității. Satele dezvoltate, cu populația adultă trecută prin mai multe trepte educaționale, copiii vor avea rezultate sensibil mai bune decât în satele cu o educație scăzută, indiferent de mărimea școlii.
diferențe pe sexe în performanțele elevilor. fetele obțin, în general, rezultate mai bune. Diferențele fiind mai mari la Limba română decât la Matematică.
județele cu performanțe mai slabe sunt și județele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic cazul județului Valsui.
III.4 Disparități privind starea de sănătate a populației în Regiunea de Nord-Est
Nivelul de dezvoltare economic din România, în perioada tranziției, a determinat, pentru grupurile care au căzut în sărăcie, apariția, sau perpetuarea dinainte de 1989, a unor elemente care au influențat negativ starea de sănătate a acestor grupuri: o alimentație insuficientă sau dezechilibrată, condiții necorespunzătoare de locuit, o lipsă a unor condiții de igienă (prin lipsa apei, toaletei în locuință (Stănculescu M., (coord), 2004).
Dincolo de fenomenul sărăciei însă, o mare parte a populației din România are probleme legate de educația sanitară sau serviciile de sănătate de care beneficiază. Nivelul scăzut de dezvoltare economic a însemnat resurse mai puține și pentru sistemul sanitar și apariția de probleme ale acestuia, de lung termen. Astfel, pe de.o parte, se constată (în grupurile cu un nivel redus de educație și în mediul rural, cu precădere) un deficit de educație sanitară, ce se materializează în lipsa conștientizării rolului prevenției și lipsa informațiilor.
Pe de altă parte, problemele legate de calitatea, echitatea și accesibilitatea serviciilor medicale influențează, la rândul, lor rezolvarea eficientă a problemelor de sănătate ale populației. Cea mai mare parte a populației rurale are un acces dificil la serviciile publice de sănătate, multe dintre sate neavând nici măcar unități de asistență primară (medic de familie). În condițiile unei populații sărace sau izolate din punctul de vedere al drumurilor de acces, transportul celor din rural până la servicii spitalicești reprezintă o stavilă pentru aceștia, prin costul sau posibilitățile de deplasare necesare. De asemenea, prețul crescut al medicamentelor în România constituie un obstacol pentru cei săraci. O altă problemă ține de accesibilitatea la servicii prin calitatea de asigurat la sistem. Trecerea la sistemul de asigurări a lăsat o parte din populație, care după estimări se ridică la 5–6%, fără asigurare, deci complet nebeneficiari de servicii (date de la CNAS, 2011).
Modelul_lui_Lalonde (Mincă?D., Marcu?M. 2004) demonstrează că factorii care influențează sănătatea au diverse ponderi în această corelație. Astfel, dezvoltarea economică a societății (standardul de viață al individului) are cea mai mare influență, de peste 50% asupra sănătății acestuia, urmează materialul genetic moștenit, stilul de viață adoptat și factorii de mediu (obiceiuri de alimentație, exercițiu fizic, stres, condiții de muncă, comportament de prevenirea și tratare a problemelor de sănătate, consumul de tutun, alcool, droguri etc.), nivelul de educație al individului, în cele din urmă, serviciile medicale intervenind doar cu o pondere de 15–20%.
Cheltuielile publice cu sănătatea, ca procent din PIB, au fost doar de 2,8% în 1997 și de 3,8% în 2000 și la 4% în 2015 (sursa datelor: C._Vlădescu 2014). Astfel, totalul cheltuielilor pentru sănătate ca procent din PIB și ca venit net plasează România la coadă, între țările central europene și între țările cu PIB/per capita similar. Cheltuielile publice cu sănătatea reprezintă mai puțin de jumătate, comparativ cu multe țări europene. Deci, prin introducerea asigurărilor sociale resursele au crescut doar cu 1% din PIB. (C. Vlădescu, 2014). Slaba informare în rândurile populației asupra necesității asigurării medicale și a condițiilor de acces la serviciile medicale menține unii beneficiari în afara sistemului public de asigurare. Conform datelor din barometrul pentru serviciile de sănătate pe 2011, mai mult de jumătate dintre români nu își cunosc drepturile și obligațiile privind asigurarea medicală, iar peste 80% dintre cei asigurați nu cunosc deloc sau au doar vagi informații despre serviciile medicale la care sunt îndreptățiți.
În Regiunea Nord-Est sunt prezente toate cele patru tipuri de inegalități existente în accesul populației la serviciile de sănătate, pornind de la inegalități existente în starea de sănătate a populației a diferitelor grupuri ale populației, a comunităților din diferite zone geografice și acela care sunt defavorizate economic. Astfel, factorii care influențează gradul de accesibilitate a populației la serviciile de sănătate sunt în general determinate de nivelul de sărăcie, de mediul de rezidență, gradul de acoperire cu personal medical, de șomaj, dar și de ocupația populației (Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice 2008-2010).
Repartiția teritorială a principalelor unități sanitare reprezintă principala cauză pentru care un număr însemnat de persoane beneficiază de servicii de sănătate deficiente. La nivel regional în anul 2015, existau 6006 unități sanitare (spitale, policlinici, inclusiv cabinetele stomatologice) din care mai mult de jumătate se află în proprietate privată. Aproximativ 90% din finanțarea spitalelor se realizează prin contractele încheiate între conducerile spitalelor și Casele Județene de Asigurări de Sănătate. Conform Ordonanței de Guvern nr. 124/1999, până în prezent s-a realizat privatizarea aproape 100% a asistenței medicale primare (atât în localitățile rurale, cât și în cele urbane) și într-o proporție de aproximativ 70% a asistenței de specialitate în ambulatorii (Kurko Ibolya, 2013, pag. 278).Diferențele urban–rural sunt serioase, în ceea ce privește infrastructura. Există zone izolate în rural, în care populația nu are acces la dispensare, pentru servicii medicale primare, sau aceste dispensare există, dar nu au medici permanenți și prezintă o dotare foarte rudimentară. Ceea ce este mai grav este că tocmai zonele cu populație săracă mai multă, deci și cu cerințe crescute de îngrijiri medicale, au aceste probleme. Nu există politici sanitare eficiente de atragere a medicilor în aceste zone defavorizate, problema acoperirii cu medici de familie fiind foarte presantă, în mediul rural. Diferențele între județele sărace și cele bogate sunt semnificative în ceea ce privește personalul medical și dotarea și ele se perpetuează, avînd în vedere fondurile mai puține colectate de către casele de asigurări județene, în zonele sărace.
Rețeaua unităților sanitare a înregistrat, în anul 2011, modificări importante. Astfel, a scăzut cu 39 numărul spitalelor, cu 63 cel al ambulatoriilor integrate spitalelor, cu 49 cel al policlinicilor și a crescut cu 582 numărul cabinetelor medicale de specialitate, cu 577 numărul cabinetelor stomatologice și cu 367 numărul farmaciilor, punctelor de lucru ale farmaciilor și drogheriilor. Comparativ cu anul precedent, în anul 2011, distribuția principalelor unități sanitare, se prezintă astfel conform figurei 8.
Regiunea Nord-Est deține 164 de unități sanitare (spitale, policlinici, dispensare medicale, sanatorii TBC), reprezentând 12,07% din numărul total al unităților sanitare din România aflate în proprietate publică. Ele se află într-o stare precară, existând riscul ca multe unități să nu mai primească autorizație de funcționare. În plus, dotările tehnice de care dispun sunt uzate atât fizic cât și moral și nu mai corespund cerințelor actuale. Necesarul de dotări tehnice pentru următoarea perioadă este cel mai mare dintre toate regiunile.
Cu toate acestea inegalitățile cele mai accentuate la nivelul Regiunii Nord-Est, sunt mai evidente dacă analizăm numărul paturilor ce revin la 1000 de locuitori. Situația dramatică a infrastructurii de sănătate este evidențiată prin scăderea numărului de paturi ce revin la 1000 de locuitori. Dacă în jurul anului 2008 paturile din spital ce reveneau la 1000 de locuitori era de 5,8 până în anul 2011 acest număr a scăzut până la 5,3, iar scăderea pare să se plafoneze, la nivelul anului 2014 din datele parțiale numărul paturilor a ajuns la 6,2. Chiar dacă în ultima perioadă numărul paturilor a crescut, aceasta nu este o evoluție extraordinară, cauza numărului scăzut de paturi din spitale poate fi pus pe seama baze tehnico edilitare a spitalelor și ieșirea parțială sau totală din folosință a acestora. Chiar dacă numărul de paturi se referă doar la cele din spitalele publice, numarul de spitale private în Regiunea de Nord Est fiind unul relativ mic, lucru ce nu ar modifica statistica. Diferențele de la nivelul județelor ridică probleme, exprimând accesul redus al populației la infrastructura spitalicească precum și distribuția inegală a spitalelor existente. Regiunea Nord-Est prezintă județe mai puțin dezvoltate din acest punct de vedere, sunt locuite de săraci și au cu adevărat nevoie de o îngrijire complexă din punct de vedere medical. În această categorie intră județele Neamț (4,9) și Suceava (4,7).
Distribuția paturilor pe medii de rezidență se prezintă astfel: mediul urban dispune de 92,6% din totalul paturilor de spital și centrelor de sănătate cu paturi de spital, 75,0% din totalul paturilor din sanatoriile balneare, de 71,4% din paturile din sanatoriile de neuropsihiatrie sau de nevroze și de 87,2% din totalul paturilor din sanatoriile TBC. În mediul rural, rețeaua unităților sanitare dispune de 78,1% din paturile preventoriilor și de 59,7% din paturile unităților medico-sociale.
Raportat la numărul total de locuitori – date furnizate de INS și valabile la începutul acestui an – rezultă un pat la 186 de persoane. După acest primele zece județe sunt: Cluj (un pat la 115 locuitori), Iași (un pat la 134 de locuitori), Timiș (un pat la 149 de locuitori), Mureș (un pat la 151 de locuitori), Covasna (un pat la 157 de locuitori), Dolj (un pat la 160 de locuitori), Hunedoara (un pat la 163 de locuitori), Bihor (un pat la 175 de locuitori), Brașov ( un pat la 183 de locuitori) și Sibiu (un pat la 184 de locuitori).
În județele Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Călărași, Vrancea și Tulcea, un pat de spital deservește mai mult de 300 de locuitori. Potrivit Eurostat, în 2013 România avea 667 de paturi la 100.000 de locuitori, mai multe decât Danemarca, Belgia, Spania, Portugalia sau Slovenia.
III.5 Inegalități privind infrastructura și echiparea teritoriului
La nivelul regiunii gradul de modernizare a drumurilor publice este de 30,2% în anul 2011. Județul Suceava se remarcă prin cel mai ridicat grad de modernizare al drumurilor publice, de 47,5%. La polul opus, județul Iași figurează cu cel mai scăzut grad de modernizare din regiune, de 17,0% din totalitatea drumurilor publice.
Figure 14 Disponibilitatea retelelor de utilități
Prelucrare dupa ADR-Nord Est Piatra Neamț
În anul 2011, în 343 de unități administrativteritoriale din regiunea Nord Est există rețea de distribuție a apei potabile, din care 44 de municipii și orașe (95,7% din total UAT urbane) și 299 comune (59,1% din total localități UAT rurale). Comparativ cu anul 1990, rețeaua de apă potabilă s-a extins de 2,3 ori, până în anul 2011. Cea mai însemnată creștere a lungimii rețelei de distribuție a apei potabile se înregistrează la nivelul mediului rural, în intervalul de timp 1990- 2011, rețeaua extinzându-se de 5,4 ori (+2.914,8 km rețea). În anul 2011, sunt 404 unități administrativteritoriale care nu dispun de rețea de canalizare, 2 orașe și 402 comune, reprezentând 73,2% din unitățile administrativ-teritoriale ale regiunii. Din anul 1990, rețeaua de canalizare de la nivelul regiunii Nord Est s-a extins de 1,5 ori. La nivel regional, doar 89 de unități administrativteritoriale, dintr-un total de 552, dispun de rețea de distribuție a gazului natural, din care 31 localități urbane și 58 de localități rurale, în anul 2011.
La nivelul județelor din cadrul regiunii Nord Est, cele mai importante creșteri, în ceea ce privește lungimea rețelei de distribuție a apei potabile, în perioada 1990- 2011, se înregistrează în județele Neamț (de 3,0 ori), Bacău (de 2,8 ori) și Iași (de 2,2 ori). În aceeași perioadă, s-a dublat lungimea rețelei de distribuție a apei potabile în celelalte județe: Vaslui (de 2,1 ori), Botoșani (de 2,0 ori) și Suceava (de 2,0 ori).
Figure 15 Gradul de acoperire cu servicii de salubritate în județele din Regiunea Nord-Est în anul 20 12
Sursa: ARPM, Raport de mediu 2010
În Regiunea de dezvoltare Nord Est orașele sunt acoperite în proporție de 100% de către serviciile de salubritate (46 localități urbane din 46), în timp ce în mediul rural gradul de acoperire este doar de aproximativ 69,96% (354 de comune din total 506 sunt arondate unui sistem centralizat de gestionare a deșeurilor).
Conform informațiilor oficiale aceste servicii sunt prestate în majoritatea localităților (33 de orașe) de către societăți specializare în acest sens. În restul de 12 orașe serviciul de salubritate este realizat de direcții create în subordinea primăriilor (oraș Roznov). Doar într-o localitate, municipiul Pașcani, serviciul de salubritate este oferit de o regie autonomă. Conform situației serviciilor publice de salubritate din anul 2013, raportate de ANSRC, în regiunea Nord Est sunt doar trei depozite municipale conforme: Piatra Neamț, Țuțora și Bacău.
Județul Iași se situează, pe primul loc în ceea ce privește gradul de acoperire a nevoilor cu servicii de salubritate, procentul de acoperire fiind undeva în jurul valorii de 97% pe ultimul loc se situează județul Vaslui cu 57,97%. În județul Suceava este cel mai mare procent al persoanelor care au acces la servicii de salubritate.
CAPITOLUL IV. DISPARITĂȚI ECONOMICE ÎN REGIUNEA DE NORD EST
Condițiile geografice și istorice au determinat rămânerea în urmă din punct de vedere economic a regiunii de Nord-Est. Caracteristica economică a anilor '60 era preponderența agrară și nivelul de trai unul extrem de scăzut. În perioada 1965-1985, s-a efectuat o industrializare forțată în regiune, în scopul redresării situației economice, prin achiziționarea de capacități de producție de concepție modernă, la nivelul țărilor dezvoltate, fapt ce a determinat crearea unei culturi industriale, calificarea forței de muncă și formarea unui număr mare de specialiști. Totuși, dezvoltarea industrială a fost mult prea diversificată și fără să țină cont de condițiile specifice și de resursele naturale, energetice și de mediu existente în regiune.
Figure 16 Evoluția PIB în perioada 2005-2014 – față de anul precedent (%)
Autorul dupa datele INS
Regiunea de dezvoltare_Nord-Est a înregistează, în anul 2013, o valoare a Produsului Intern Brut (PIB) de aproximativ 65380.3 milioane lei, ceea ce reprezintă 10,26 % din PIB-ul României și doar 0,109% din PIB-ul UE. În profil temporal, la nivel regional se remarcă o creștere a valorii acestui indicator în anul 2013 cu 18.522%, față de anul 2009. Comparativ cu restul regiunilor din România, creșterea este relativ redusă, plasând regiunea pe penultimul loc în clasamentul național, din acest punct de vedere. În anul 2013, contribuția la formarea PIB-ului național plasează Regiunea Nord-Est pe locul VI (10,26%), fiind urmată doar de regiunile Sud-Muntenia (9,50%) și Sud-Vest-Oltenia (7,53%).
În anul 2009, pe uram crizei economice care afecta economia globală, România a intrat în criza, PIB-ul micșorându-se cu 7,1% (mult mai mult decat cea care s-a înregistrată la nivelul UE de -4,4%), consecință a reducerii accentuate a formării brute de capital fix cu peste 35%, dar și a consumului și a cererii externe. Toate acestea urmau după o perioadă în care economia românească înregistrase ritmuri superioare de creștere. În anul 2010 economia României a continuat să se reducă, dar cu o intensitate mult mai scăzută (- 0,8%) decât cea din anul 2009, aceasta în timp ce la nivelul Uniunii Europene se înregistra o creștere de 2,1%, numeroase țări membre ieșind din recesiune. Începând cu anul 2011 economia României a ieșit din recesiune, înregistrând o creștere de 1,1%, pe fondul majorării atât a consumului final (0,8%), cât și a formării brute de capital fix (2,8%). A urmat anul 2012 cu o creștere modestă de doar 0,6%. Începând cu anul 2013, creșterile devin mai consistente, astfel că în prima parte a anului 2015 România a acoperit reducerea din perioada de criză.
În ceea ce privește evoluția creșterii economice la nivelul regiunilor de dezvoltare este de menționat faptul că în anul 2009 toate regiunile au intrat în recesiune, scăderea cea mai accentuată înregistrându- se în regiunea București – Ilfov (-12,5%), iar cea mai mică scădere în regiunea Sud – Muntenia (-3%). Anul 2010 a marcat revenirea pentru unele regiuni, cu ritmuri modeste în cazul regiunilor Sud – Est (0,9%) și Vest (0,7%), dar și cu o creștere de 2,2% în cazul regiunii București – Ilfov, care revenea însă după o reducere semnificativă în anul 2009.
În anii 2011 și 2012 evoluția PIB la nivel regional a fost diferită. Astfel, regiunea Sud – Est a fost singura care a înregistrat creșteri atât în anul 2011 (0,2%), cât și în anul 2012 (4,1%), în timp ce regiunea Vest a fost singura care a înregistrat scăderi, în ambii ani reducerea fiind de 0,6%. În restul regiunilor s-a înregistrat un an cu creștere, unul cu scădere, fie că a fost 2011, fie că a fost 2012.
În anul 2015, economia Regiunii Nord – Est depășea cu doar 0,1% nivelul anului 2008, ieșind din recesiune abia în anul 2012 când PIB-ul s-a majorat cu 2,4%, pentru ca în anii următori să crească cu ritmuri de peste 3%. Practic se poate spune că în toată această perioadă economia regiunii nu a progresat deloc, aflându-se la nivelul anului 2008, ritmul mediu anual fiind de doar 0,01%. Pe sectoare de activitate ritmurile au fost pozitive, cu niveluri modeste (industrie 0,2%, agricultură și servicii 0,7%), excepție făcând sectorul construcțiilor cu o redu-cere medie anuală de 3%. Regiunea furnizează peste 10% din produsul intern brut pe total economie. În structură, agricultura regiunii are o contribuție importantă la realizarea produsului intern brut regional, ponderea acesteia depășind nivelul național, putând ajunge și la peste 10% din PIB în anii buni pentru agricultură.
Începând cu anul 2013, la nivelul tuturor regiunilor s-au înregistrat evoluții pozitive ale produsului intern brut, cu intensități diferite de la un an la altul și de la o regiune la alta. Aceste evoluții au făcut ca la nivelul anului 2015, doar în 6 regiuni să se anihileze contracțiile din perioadam crizei și să se depășească nivelul din anul 2008. În regiunile Sud – Muntenia (99,7%) și Vest (99,8%) nivelul produsului intern brut din anul 2015 s-a situat sub cel din 2008. În regiunile Nord – Est și Sud – Vest Oltenia, în anul 2015, produsul intern brut a depășit ușor nivelul anului 2008, cu doar 0,1%. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în regiunea Sud – Est unde produsul intern brut din anul 2015 a depășit cu 12,4% pe cel din 2008.
După cum putem observa în figura 15 cele mai mari venituri s-au înregistrat în regiunea București-Ilfov (undeva peste 9,6 mild lei), fiind urmată de regiunea Nord-Est (8,7 mild lei).
Prin urmare în anul 2015 Regiunea Nord-Est a beneficiat de cele mai mari subvenții de la bugetul de stat, valoarea acestora reprezentând cca 18% din totalul subvențiilor acordate și cca 16% din veniturile regiunii.Cea mai ridicată pondere a subvențiilor acordate s-a înregistrat in regiunea de Sud-Vest, repreyentând cca 16 % din totalul subvențiilor.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Regiunea Nord Est se prezintă ca un ansamblu cu importante diferențieri , între județele, localitățile de același tip etc: astfel spus, regiunea se prezintă ca un puzzle în care fiecare element tinde spre dezvoltare, spre creșterea nivelului de trai, spre perfecționare.
După analiza înteprinsă, am constatat că disparitățile regionale sunt puternic structurate pe pe 4 mari categorii, și anume: rural-urban, concetrarea rezidențială, accesibilitatea populației la servicii, infrastructură tehnico edilitară și gradul de ocupare pe sectoare de activitate. Conținutul disparităților la nivel sociale este înregistrat prin calitatea educației, starea de sănătate, și relațiilor sociale toate acestea puse împreună constituie componentele de bază ale spațiului inegalităților de dezvoltare socială manifeste la nivelul Regiunii de dezvoltare Nord-Est.
PRINCIPALELE DISPARITĂȚI REGIONALE ÎN DEZVOLTAREA SOCIALĂ DIN
REGIUNEA DE DEZVOLTARE NORD-EST
Figure 20 Prelucrare pentru modelul Regiunii de Nord Est
după Dumitru Sandu
Disparități din domeniul ecomomic
Regiunea Nord-Est este marcată din punct de vedere ecomomic atât de dependența sa de agricultură, cât și de apropierea de granița cu Moldova și cu Ucraina. Părțile vestice și centrale ale țării au fost avantajate de poziția lor mai apropiată de piețele vestice și de dependența lor mai redusă de sectorul primar, acestea au beneficiat mai mult de investiții străine directe. Județele Iași și Bacău dețin împreună mai bine de jumătate din PIB și jumătate din cifra de afaceri de la nivel regional. Dacă e să ne uităm in parteainferioara județele Vaslui și Botoșani raportează mari probleme de natură ecomomica, ceea ce face ca distribuția PIB-loc să aibă cea mai mica valuare din regiune.
În perioada următoare, județele regiunii își pot delimita specializări definitorii cu toate că în cadrul acestora există zone care fac notă discordantă. Prin urmare județele Botoșani, Vaslui și Iasi ar putea profita de situația astfel creata pentru a se orienta spre ramura agricolă, situația se prezintă sensibilă pentru Municipiul Iași în care se dezvoltă cu precădere ramuri din domeniul IT. Județele Suceava și Neamț au căpătat în ultima perioadă un profil turistic din ce în ce mai accentuat, care trebuie susținut în perioada următoare prin ample investiții în infrastrutură.
Disparități din domeniul social
Cele mai multe probleme de ordin social raportate în Regiunea de dezvoltare Nord Est reprezintă efecte ale problemelor economic cu care se confruntă populația acestei zone. La o analiză amanunțită cu privire la exodul populației pentru un loc de munca mai bine plătit observă că 41% dintre copiii din România care au cel puțin un părinte în străinătate provin din județele componete Regiunii de Nord Est.
Putem lega acest lucru și de calitatea educațională care se relevă în notele obținute la Evaluarea Națională 2017. La nivel național se constată că notele în mediul rurar sunt în general cu cel puțin 1 punct mai mici decât în mediul urban. O altă problematică o reprezintă abandonul școlar timpuriu care în mediul rurar tinde să aibe cote alarmante.
Închiderea școlilor în unele sate izolate din caza numărului tot ma mic de elevi, duce la limitarea persoanelor la educație. Educația precară plus nivelul de trai scăzut conturează un tablou dezolant unde gradul de persoane analfabete având un contur bine stabilit . La aceste servicii se adaugă și infrastructura de sănătate deficitar. De exemplu în foarte multe sate din regiunea de Nord-Est prezența personalului medico-sanitar este bisaptamânală. Dacă ocuparea și educația crează dezavantaje atât în mediul urban cât și în mediul rural, utilitățile publice, condițiile de locuit rămân cauzele principale ale sărăciei în mediul rural, conducând și mai mult la creșterea disparităților între cele două medii de rezidență.
În perioada următoare, politicile regionale de susținere a dezvoltării social-economice vor trebui să vizeze în special crearea de noi locuri de muncă. Județul Vaslui va trebui să prezinte o prioritate deosebită față de celelalte județe.
O concluzie generase putem spune că pe ansamblul Regiunii Nord – Est sunt evidente inegalități ca nivel, dar și ca potențial de dezvoltare între vestul mai dezvoltat al Regiunii și estul mult rămas în urmă (județele Botoșani, Iași, Vaslui).
Zona muntoasă vestul regiunii (județele Suceava, Neamț, Bacău) dețin un potențial turistic valoros, insuficient dezvoltat excepție face zona Bucovinei, dar care, poate intra cu ușurință în circuitul turistic european, cu specializarea „turism religios” (Putna, Neamț, Sucevița, Moldovița, Voroneț), turism balneo-terapeutic, agro-turism, cinegetic.
LISTA FIGURILOR
Figure 1 Hartă fizico-geografică a Regiunii de Nord-Est 17
Figure 2 Riscului de secetă în Regiunea de Nord Est 2014 19
Figure 3 Populația Romanieie, evoluție pe axa rural-urban 1948-2011 24
Figure 4 Structura populației din Regiunea de Nord-Est 25
Figure 5 Piramida distribuției populației 28
Figure 6 Evoluția procentuală a populației 30
Figure 7 Evoluția numărului de instituțiilor de învățământ superior în România 33
Figure 8 Ponderea populației cu sudii superioare în Regiunea Nord-Est 34
Figure 9 Distribuția pe regiuni a populației școlare pe niveluri, în anul școlar 2016/2017 35
Figure 10 Distribuția notelor de 10 la Evaluarea Națională 2017 37
Figure 11 Distribuția notelor de 10 la nivelul localităților din Regiunea Nord-Est 38
Figure 12 Numărul paturilor în spitale ce revin la 1000 de locuitori, 2015 41
Figure 13 Numărul paturilor din spitale pentru 1000 de locuitori 44
Figure 14 Disponibilitatea retelelor de utilități 45
Figure 16 Gradul de acoperire cu servicii de salubritate în județele din Regiunea Nord-Est în anul 20 12 46
Figure 17 Evoluția PIB în perioada 2005-2014 – față de anul precedent (%) 48
Figure 18 PIB regiuni – creștere reală 2008=100% 50
Figure 19 Venituri și cheltuieli pe regiuni în anul 2015 51
Figure 20 Structura pe regiuni a subvențiilor acordate în anul 2015 52
LISTA TABELELOR
Table 1 Evoluția populației pe regiuni de dezvoltare la ultimele 3 recensăminte 26
Table 2 Rata de crestere a populației fața de anul precedent (%) 27
BIBLIOGRAFIE
Ancuța, Cătălina (2008): Studiul geografic al disparităților teritoriale din Banatul românesc, Ed. Mirton, Timișoara
Ailenei, D.; Dachin, A. și alții (2007), Diminuarea inegalităților – condiție esențială a coeziunii economice și sociale – delimitarea ariei problematice de cercetare, cercetare științifică în Academia de Studii Economice București – Editura A.S.E.
Comisia Europeană, (2011g) – Politica de coeziune 2014-2020 – Investi ții în cre ștere
economică și ocuparea forței de muncă;
D. Tudora, I. Muntele (coord.) : Coeziune Teritorială și Disparită ți în Moldova, „Editura Universită ții Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Daniela PLEȘOIANU, Petru OLARIU, Câteva observații privind inundațiile produse în anul 2008 în bazinul siretului, ANALELE Universității „Ștefan cel Mare” Suceava
Diaconu C, Șerban P. (1994), Sinteze și regionalizări hidrologice, Edit. Tehnică, București.
Fistung, D., Miroiu, R., Popescu, T., Antonescu, D. (2005) – Dezvoltarea regională durabilă – un nou concept sau o necesitate?, Revista OEconomica;
Guvernul României, (1997) – Carta Verde, Politica de Dezvoltare Regională a României,
București;
Ghizdeanu, I. – Principalele componente ale guvernanței economice a Uniunii Europene, Revista Finanțe Publice și Contabilitate nr. 10/2015, București, ISSN 1582-9774, p. 35
Ianoș, Ioan (2001), Regional disparities in the evolution of Romanian towns, Analele Univ. București.
Ionescu-Heroiu, M. e. a. (2014). Identification of project selection models for the regional operational program 2014-2020 In W. Bank (Ed.).
Jigău , Mihaela: Învățământul în zone defavorizate. Ministerul Învățământului. Institutul de Științe ale Educației, București.
Kurkó I. (2010): Disparități geodemografice și economice din Româia în perioada de tranziție, Editura Presa , Cluj- Napoca.
Neagu, Gabriela (2006): Polarizarea accesului la serviciile de educație. Rolul sistemului de învățământ,
Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice din România, București, Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetățeanului, București, 2008;
Tudor, Pendiuc Conf.univ.dr., Univerșitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești, Primarul Municipiului Pitești, Președintele Asociației Municipiilor din România
Sabin Gherman„Regionalizarea: raport despre starea noțiunii”, , 2003
Sandu, D. (2005) : Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Editura Polirom, Iași
Sandu, D. (2011). Disparități sociale în dezvoltarea și în politica regională din România. International Review of Social Research, I(1), 1-30
Veres V. (2006) : Demografia și sociologia populației, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Zamfir, C. (2001) : Situația sărăciei din România: dimensiuni, surse, grupuri de risc, România Socială – Revista de cultură și analiză socială, vol. 2, p. 37-56.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Disparități socio-economice în regiunea de dezvoltare [307943] (ID: 307943)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.