Disparitati Regionale In Uniunea Europeana. Referire Asupra Situatiei Ocuparii Si a Somajului

CUPRINS

1.Introducere

2.Disparitati regionale in UE

2.1 Conceptul de regiune si evaluarea disparitatilor regionale in UE

2.2 Conceptul de coeziune si disparitalie regionale in UE

2.3 Politica regionala si rolul instrumentelor structurale ale UE in dezvoltarea regionala

3.Ocuparea fortei de munca si somajul european

3.1 Piata fortei de munca – inclinatii si provocari

3.2 Ocuparea fortei de munca- orientari si reforme

4. Strategii europene pentru ocuparea fortei de munca

Momente cheie în domeniul politicii de ocupare a forței de muncă

Ocuparea fortei de munca prioritate pentru UE

4.3 Strategia 2020 si contributia Uniunii la cresterea ratei de ocupare

Investia in tineri

5.Concluzii

6.Lista bibliografica

Introducere

In contextul social si economic actual al Uniunii Europene, cu profunde urmari ale crizei financiare globale, studierea disparitatilor regionale si a variatiilor ocuparii fortei de munca poate fi interesanta si utila in intelegerea mai profunda a fenomenelor care au afectat si continua sa afecteze nivelul de trai al populatiei si competitivitatea europeana la nivel global, de asemenea, in identificarea unor modalitati de raspuns la problemele cu care se confrunta Uniunea.

Dat fiind fapul ca resursele financiare ale Uniunii sunt limitate, iar disparitatile dintre tari se accentueaza, una dintre problemele fundamentale cu care se confrunta Europa o reprezinta prioritizarea investitiilor si a alocarilor de fonduri in asa fel incat sa maximizeze utilizarea acestora pentru reducerea discrepantelor. In aceste conditii devine din ce in ce mai importanta elaborarea unor politici regionale si de coeziune care sa tina cont de potentialul statelor membre.

Mai mult de atat, intrucat contextul economic nu este unul favorabil, trebuie avute in vedere acele state care au probleme financiare din ce in ce mai mari atunci cand se discuta despre impartirea bugetului si alocarea de fonduri. Competitivitatea europei si bunastarea ei depind de modul in care resuseste sa actioneze in mod unitar ca un singur actor pe plan global, iar asta nu doar la nivel economic.

Avand aceste lucruri in minte, lucrarea de fata isi propune sa analizeze disparitatile prezente la nivelul Uniunii Europene si sa identifice cateva strategii si mecanisme pentru a asigura reducerea pe cat posibil a acestora. De asemenea, se doreste sa se propuna o metodologie de evaluare a eficientei acestor strategii si a impactului generat de ele pentru a arata spre noile directii in care este necesar sa se realizeze o mai buna politica la nivel european.

Cu toate ca nu face obiectul prezentei lucrari, una dintre problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana, si care-i pune sub presiune mecanismele, criza imigrantilor, are efecte sociale si economice profunde. Perceptia exterm de diferita a statelor membre asupra acestei chestiuni arata diferentele de mentalitate.

2.Disparitati regionale in UE

2.1 Conceptul de regiune si evaluarea disparitatilor regionale in UE

Pentru început se impune definirea și delimitarea conceptelor regăsite în titlul lucrării.Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Romane, ,,disparitate’’ , provenind din francezul ,,disparité’’, este definită ca lipsa de egalitate, de proporție, armonie, de legătură între elemente, nepotrivire, deosebire, discrepanță. Prin analogie, disparitățile economice se referă la diferențele, deosebirile în dezvoltarea economică a doua entități ce pot fi comparate.

Regiunile pot avea înțelesuri diferite: o regiune poate fi o zonă a unui teritoriu cu un sistem de elemente interne consistente si distincte, fizice sau umane și care îi definesc o anume unitat și prin care se remarca de fata de alte zone vecine (Goddall).

In literatura de specialitate exista cteva criterii care contribuie la delimitarea unei regiuni, si anume: caracteristici fizice, atribute sociale, economice care definesc la randul lor anumite tipuri de regiuni: regiuni aglomerate, egiuni de planificare, regiuni în declin, regiuni istorice, regiuni naturale, regiuni geografice, regiuni subdezvoltate etc. Științele regionale dimpart egiunile in functie de gradul de încărcătură teritorială (Whittlesey, Richieri) sau in functie de mecanismele lor de constituire.

Considerand “caracterul de participare a masei, energiei și informației în structurarea teritoriului” regiunile sunt:

– Regiuni omogene,

-Regiuni funcționale

-Regiuni polarizate

Dupa scopul urmărit analiza regională identifica trei categorii de regiuni :

– Regiuni administrative /normative

– Regiuni funcționale /omogene

– Regiuni de dezvoltare /de programare /de proiect

Statele UE sunt alcatuite din unități teritoriale mai mici care confera administrarea cea mai buna a țării tinand cont de elementul constituțional al formei de guvernare, si anume, state naționale (Franța, Grecia), state federale (Austria, Germania), state cu autonomie regională sporita (Belgia, Italia, Spania). Totsi, regiunea analitica care este, de obicei, legată de etapele de planificare, este considerata una dintre cele mai bune forme de organizare a informației spatiale. Regiunile acestea se bazeaza pe omogenitate, polarizare, complementaritate, dar ele uneori se suprapun cu regiunile de tip administrativ. Putem spune ca regiunile acestea sunt forme cauzate de anumite obiective specifice, care sunt de fapt rezultatul unei acumulari de factori și conditii, care răspund nevoilor de a construri organizari instituționale eficiente. În anumite situatii regiunile acestea pot castiga statutul de regiune administrativă cand mărimea, funcțiile si structura sa sunt adaptate.

Din perspectiva dezvoltării regionale“regiunea”, poate fi definită într-un mod caracteristic, care nu întotdeauna este asemanator cu intelesurile administrative, tradiționale sau geografice care i se ofera acesteia. "Regiunea de dezvoltare" este caracterizata ca nivelul teritorial cel mai bun, in care, problemele sociale și economice specifice pot fi rezolvatein mod eficient. Din motive statistice, la nivelul UE a fost conceput un sistem teritorial numit NUTS (Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice) și care acum este organizat în 5 "trepte" de la unitățile cele mai mari la cele mai mici. Cele mai importante sunt primele 3 nivele și reprezinta baza pentru strategii si programe in dezvoltare. Politica de dezvoltare regională in UE, se realizează la nivelul NUTS II. Regiunile situate la acest nivel au ca mărime medie aproximativ 1,8 milioane locuitori, si cca. 16.000 kmp. Numărul mediu de unități NUTS II pe țară este 10. Un număr de 40 de regiuni NUTS II se gasesc in Germania, țara cea mai populată, cu peste 80 de milioane de locuitori. Asadar exista unele regiuni, precum cele din Finlanda sau Suedia care au suprafețe ce depășesc statele de mărime medie ale UE (ex. Lappi, regiune NUTS III din Finlanda ce are aprox. 100.000 . Ca populație Nordrhein-Westfalen, o regiune categoria NUTS I in Germania are 18 mil. locuitori, iar Île-de-France, regiunea ce inglobeaza Parisul, de nivel NUTS II are 11 mil. locuitori (depășind 19 din statele membre ale UE). La nivel NUTS III se gasesc de asemenea teritorii de peste 3 mil. de locuitori (Madrid, Barcelona, Milano, Roma, Napoli, Attiki).De partea cealaltă, găsim regiuni NUTS II cu numai 31 kmp (Ceuta y Melilla din Spania) sau cu 25.000 locuitori (Äland din Finlanda). În tara noastra, cea mai mare unitate administrativ – teritorială este județul, care se potriveste nivelului NUTS III. In medie acesta este de cca. 540.000 locuitori, respectiv 5600 kmp, deci mult mai mică decât media existenta pentru NUTS II.

Referindu-se la anumite interese și obiective specifice, o regiune de dezvoltare poate fi definită și delimitată în spațiu. Ar putea fi o regiune administrativă atunci cand funcțiile, mărimea si structura sa sunt adecvate si poate fi consecinta unei imbinari complexe de criterii si factori, care coincid cu nevoile de a crea sisteme instituționale productive. Conform Parlamentului European, prin regiune de dezvoltare se înțelege „un teritoriu care formează, din punct de vedre geografic, o unitate netă, sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată, și să o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social și economic”.

Indiferent de variatia lor, dificultatile de dezvoltare pot fi asociate și impartite în mod organizat, in asa fel încât să fie elemente ale unor programe și politici concrete de suport și intervenție. Avand in vedere experiența țărilor europene din ultimii ani, se evidentiaza câteva categorii majore de situatii cauzate în general de o suita de factori macro- economici, precum evoluția piețelor financiare la cota mondiala sau regresul demografic etc. Principalele neajunsuri in dezvoltarea regionala sunt legate de subdezvoltarea unor regiuni, de declinul industrial cauzat de schimbările tehnologice, impedimentele de și de formre a unei piețe a muncii eficiente, poluarea și deteriorarea mediului înconjurător.

Problemele regionale necesită un sistem de indicatori de evaluare suficient de corect și care să permită totodată comparații cu alte regiuni. În acest sens, pentru descrierea succintă a problemelor majore ale unei regiunii sau alteia pot fi relevanți următorii:

• un nivelul ridicat al șomajului,

• un nivelul scăzut al venitului pe locuitor,

• un nivel ridicat al migrației în afara regiunii

• un nivel scăzut de dezvoltare a infrastructurii

Graficul de mai jos indică decalaje semnificative (disparități) între țările membre ale UE și cele 12 state din primul val de extindere (realizat în două etape, 10 state fiind admise în 2004, iar pentru România și Bulgaria se preconizează data de 1 ianuarie 2007).

Politica de dezvoltare regională din UE cauta diminuarea discrepantelor de dezvoltare dintre regiuni prin intermediul Instrumente Structurale, care au fost concepute și perfecționate într-un interval 40 de ani. In prezent, modalitatile de sprijin financiar sunt diverse și se pliaza cerințelor de extindere a Uniunii in functie de dinamica si procesele economice sau sociale existente.

2.2 Conceptul de coeziune si disparitatile regionale

Coeziunea este considerata fi un deziderat pentru care societățile trebuie să concureze in mod continuu, este, de fapt un scop spre care tintesc toate societățile.

În literatura de specialitate, coeziunea socială urmareste acele componente care unifica societățile, insa in toate societatile, elementele care îi unesc pe oameni sunt identice cu cele care îi sectioneaza, iar comunitatile trebuie să urmareasca o adaptare posibila între acestea. Conflictul poate fi definit ca un element continuu dar și util al vieții într-o comunitate. De aceesa, provocarea, cu alte cuvinte, este în formarea unor comunitati care să poată folosi conflictul prin a schimba în mod benefic și inovativ.

Experiența ultimelor decenii a Europei a aratat că riscurile preuspuse de un eșec nu sunt doar teoretice, avand ca si rezultate chiar conflicte armate. Astfel, in vederea formulării unei strategii privind coeziunea socială trebuie, mai intai, identificate elementele de sectionare dintr-o comunitate și de asemenea, inovate sau imbunatatite metodele, etapele și instituțiile care să diminueze și să stopeze influența acestor factori asupra ordinii din societate.

Unul dintre subiectele cu impact asupra realizarii unei coeziuni la nivel social il reprezinta diversitatea, fie ca vorbim despre diversitate culturala, religioasa sau etnica. Desi la o prima vedere ar putea parea ca aceasta este un obstacol in calea realizarii coeziunii, ea trebuie privita mai degraba ca un avantaj, avand capacitatea de a impulsiona, daca diferentele dintre culturi sunt privite ca o oportunitate de a invata si a imbogati spiritul european. Bineinteles ca aceasta presupune si o oarecare predispozitie spre discriminare, asa cum se intampla intotdeauna cand avem de-a face cu diversitate. Lupta continua impotriva discriminarii, sub orice forma ar fi ea, pe baza de rasa, etnie sau religie se face in primul rand prin asigurarea unui cadru legal care sa ofere drepturi egale pentru toti cetatenii si prin realizarea unei integrari sociale cat mai adanci in comunitate.

Un alt element de sectionare socială îl reprezintă diferenta dintre cei bogați și cei mai săraci. Diferențele de bunăstare și statut social sunt create de economiile care se bazeaza pe piața liberă. Aceste tipuri de diferențe vor fi permise atâta timp cât masele vor considera că există posibilitati identice de îmbunătățire a situației lor, atunci cand aceste discrepante se intensifică, iar cei defavorizati realizeaza că au tot mai puține posibilitati de a-și ameliora starea, de a se conforma, că sunt excluși social, sectionarile socio-economice ajung să subjugecoeziunea socială unui risc adevarat. O recompensare decentă și conforma a angajaților este uul din modurile cele mai eficiente de urmarire a coeziunii sociale. Scoupul coeziunii sociale este acela de a lupta impotriva saraciei și a excluziunii sociale, mai ales în arii ca si sănătatea, educația și dezvoltarea, angajarea și repartizarea venitului etc. De asemenea,structurile de securitate socială constituie una din institutiile cele mai puternice ale legaturii sociale. Asadar, una din principalele tinte ale coeziunii sociale este de solidificare a structurilor de securitate si siguranta sociala socială.. Uniunea Europeana este o colectivitate de tari, regiuni și nationalitati, caracterizate de diversitate lingvistica, geografică și culturală. Obtinerea coeziunii economice și sociale este considerata o expresie a unității europene și o necesitate pentru eficacitate economică in contextul in care de avantajele unei piețe extinse trebuie sa beneficieze toti in mod egal. Totusi, nu toate tarile membre și, nu toate regiunile constituente sunt la fel de bine dotate și organizate pentru tine piept concurenței ridicate, avand in vedere faptul ca regiunile slab dezvoltate nu beneficiaza de aceisi factori. Regiunile slab dezvoltate, mai putin pregatite, in genere au infrastructură invechita, mai ales în sectorul comunicațiilor și al politicii pentru protejarea mediului, utilizeaza metode și tehnologii vechi, creaza bunuri care nu sunt conforme cu ceea ce piata cauta si mai ales rata crescuta a somajului, influentand mai ales sectorul tinerilor.

Problema disparităților economice regionale s fost tratata fiecare tara în parte, până la momentul crearii pieței unice, cand comunitatea a oferit fonduri pentru a sprijini stradaniile la nivel național și a oferit instructuni și reguli pentru evitarea situatiei in care acest sprijin să impiedice piața liberă și concurența. Astfel, situatia disparităților regionale a inceput sa fie o problemă a Comunității, fiind nevoie de interventii la nivel comunitar care sa ajute atat gupurile dezavantajate cat si societatile ramase in urma.. Uniunea este interesata in a minimiza disparitățile și de a consolida coeziunea economică și socială intrucat are ca deziderat evolutia regiunilor nedezvoltate care ar duce la incurajarea comerțului și la deschiderea de piețe noi atât pentru bunuri, iar adaptarea industriei, a forței de muncă ar micsora rezultatele negative ale aglomerarii cu care se intalnesc zonele mai prospere și ar garanta o crestere echilibrată la nivel teritorial.

2.3 Politica de dezvoltare regională si rolul instrumentelor structurale ale UE in dezvoltarea regionala

Politica de dezvoltare regională este o politica apăruta recent, in urma nevoilor imperioase de dezvoltare echilibrată a Uniunii, vazuta din punctul de vedere al scopurilor comune care strabat granițele statelor membre.

Tratatul de la Roma se referă în prelimnarii la necesitatea de a solidifica unitatea economiilor statelor membre și de a asigura cresterea echilibrata prin diminuarea diferentelor care sunt între diversele regiuni și sprijinirea regiunilor rămase în urmă. . In ceea ce priveste țările din vestul Europei, politicile de dezvoltare regională la nivel național au apărut în deceniul al 6-lea al secolului XX. În acea faza, atributiile guvernelor naționale în vederea cresterii economice echilibrate și în diminuarea discrepantelor între regiuni era apreciat drept unul de mare importanta. Totusi odata cu anii '70, scopul și instrumentele politicii regionale s-au schimbat radical deoarece implicarea statului s-a diminaut treptat, exprimandu-se prin privatizare, prin politici de liberalizare economică iar sprijinul oferit firmelor a fost schimbat de modalitati indirecte de ajutorare, precum scaderea nivelului impozitelor sau subvenționarea anumitor servicii precum educația sau consultanța. In acest sens s-au nascut și s-au dezvoltat, Fondul Social European (FSE) în 1958, Fondul European de Orientare și Garantare a Agriculturii (FEOGA) în 1962 sau Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în 1975. Mai tarziu, in 1986 Actul Unic European pune temelia Politicii de coeziune, orientata spre regiunile slab dezvoltate și spre tarile membre nou intrate în comunitate.

Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în 1993, fixeaza coeziunea ca obiectivul principal ale Uniunii, impreuna cu uniunea economică și monetară. Tot acest tratat a metionat crearea Fondului de Coeziune cu scopul sustinerii proiectelor de dezvoltare în domeniul mediului și a infrastructurii de transport pentru tarile slab dezvoltate de la nivel comunitar. În perioada inatalnirii Consiliului European de la Edinburgh s-au creat fondurile de preaderare, PHARE, ISPA și SAPARD, care au avut ca scop finantarea unor programe comunitare destinate să ofere suport statelor candidate din centrul și estul Europei pentru pregatirea la adrearea în Uniune. La momentul actual, mecanismul folosit de către Uniunea Europeană pentru a avansa coeziunea economică și socială este format din:

Politicile naționale orientate catre maximizarea coeziunii economice și sociale

Politicile comune ale Uniunii care cu obiective de convergență și competitivitate

Politica de dezvoltare regională și coeziune economică și socială.

Obiectivele politicii de dezvoltare regională sunt orientate spre convergență, competitivitate regională și ocupare si cooperare teritorială europeana și au fost acoperite, pentru perspectivele financiare 2007-2013 astfel:

Obiectivul de Convergență are ca scop dezvoltarea situatiilor care duc la dezvoltarea convergenței pentru tarile membre și zonele mai slab dezvoltate.

Obiectivul de Competitivitate regională și ocupare are ca scop edificarea competitivității regiunilor din doua perspective. Prima se refera avansarea modificarilor economice prin inovatie, iar a doua la dezvoltarea gradului de ocupare prin punerea accentului pe resursa umana. În UE 28 sub obiectivul competitivitate regională și ocupare este eligibil 168 de regiuni.

Obiectivul Cooperare teritorială in Europa vizează dezvoltarea cooperării trans frontaliere prin propuneri la nivel local și regional. Este obiectivul care se refera la toate regiunile din spatiul comunitar.

Toate obiectivele generale le politicii de dezvoltare regională prezentate sunt stabilite la diversele niveluri teritoriale: la nivelul Uniunii in totaliatea acesteia, la nivelul fiecărui stat membru și la nivelul unităților teritoriale formate din mai multe tari care inglobeaza o regiune.

La nivelul Uniunii Europene, urmarind scopurile enuntate mai jos, s-a realizat un sistem numit NUTS (Nomenclature of Territorial Units). Acesta clasificare reprezinta un sistem ierarhic de divizare a teritoriului Uniunii Europene. Valabil de la 1 ianuarie 2015, NUTS cuprinde 98 de regiuni la nivelul 1, 276 la nivelul 2 si 1342 la nivelul 3. Principalele obiective ale sistemului sunt:

colectarea, dezvoltarea si armonizarea statisticilor regionale de la nivel european

realizare de analize socio-economice a regiunilor

NUTS 1: regiuni socio-economice majore

NUTS 2: regiuni de baza pentru aplicarea politicilor regionale

NUTS 3: regiuni mici pentru diagnosticari specifice

incadrarea politicilor regionale ale Uniunii

a) regiunile eligibile pentru suport parte a politicii de coeziune au fost definite a nivelul NUTS 2

b) raportul de coeziune a fost pregatit pana acum in mare parte la nivelul NUTS 2

Asadar, nivelul de baza la care aplica politica de dezvoltare regionala este NUTS 2. Ca si exemplu, Germania care are 81 de milioane de locuitori este impartita in 40 de regiuni NUTS 2. Dar, bineinteles, la nivelul Uniunii Europene marimea regiunilor difera in functie de specificitatile institutionale si economice ale fiecarui stat membru. Politica de coeziune la nivel social si economic reprezinta una din modalitatile de construire in UE a politicii regionale.

INSTRUMENTELE POLITICII DE COEZIUNE ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ

Fondul European pentru Dezvoltare Regionala sprijineste financiar competitivitatea si stimuleaza inovarea, crearea de locurilor de munca si urmareste cresterea economica. Sectoarele in care intervine FEDER includ: informatizarea societatii ; cercetarea si dezvoltarea tehnologica;; transporturile; energia; protectia mediului înconjurator; turismul; cultura; regenerarea rurala si urbana; sprijinul pentru companii si antreprenori; investitiile în infrastructura sociala, inclusiv cea de educatie si sanatate.

Fondul Social European ajuta Statele Membre sa sporeasca nivelul de educatie

si instruire pe toate nivelurile, sa îmbunatateasca productivitatea si calitatea muncii si a

vietii, sa combata somajul si sa faciliteze legatura dintre educatie si piata muncii. Domeniile de interventie ale FSE includ: cresterea adaptabilitatii fortei de munca si a întreprinderilor; îmbunatatirea accesului pe piata muncii; întarirea incluziunii sociale; promovarea parteneriatului pentru reforma în domeniile ocuparii fortei de munca si incluziunii sociale.

Fondul de Coeziune finanteaza proiecte majore în domeniul transportului si

mediului si a fost creat pentru întarirea si sprijinirea coeziunii economice, sociale si

teritoriale dintre regiunile si statele UE, cu scopul promovarii unei dezvoltari economice

durabile. Domeniile de interventie ale FC sunt reprezentate de infrastructura de transport

(transport pe caile ferate, transport maritim) si infrastructura de mediu.

Principalele directii inovative si de simplificare ale cadrului actual de finantare

vizeaza:

-introducerea dialogului anual strategic cu statele membre într-un cadru oficial;

-sporirea finantarilor pentru zonele defavorizate si cresterea atentiei acordate

dimensiunii urbane;

-intensificarea delegarii de responsabilitati catre statele membre si/sau regiunile

acestora, inclusiv în domeniul controlului, pe fondul mentinerii rigorilor

managementului financiar prudent;

-reducerea numarului de instrumente de finantare utilizate de la sase la trei;

-finantarea programelor operationale nationale dintr-un singur fond (FEDER sau

FSE), cu exceptia programelor de infrastructura, care vor fi finantate atât din FEDER, cât si din Fondul de Coeziune

3.Ocuparea fortei de munca si somajul european (material pdf. somaj)

3.1 Piata fortei de munca – inclinatii si provocari

După ce în anii 2003-2008 rata șomajului a scăzut cu mai mult 2 procente, iar criza economico-financiara a produs pagube asupra a situației (graficul 1), se poate spune ca în UE-28, somajul a atins niveluri fără precedent. În perioada 2008- 2013, rata șomajului în UE-28 a crescut de la 7,1% la 10,9%. Pe alocuri, pe piața forței de muncă, evoluțiile care s-au observat de-a lungul anilor au fost mai mult sau mai puțin asemanatoare pentru diverse grupuri. Mai inati, in general șomajul

în categoria tinerilor pare a fi mai sensibil la diverse conjuncturi economice. Apoi, la momentul aparitiei crizei, a existat o creștere mai mare a șomajului în categoria bărbaților decât în cea a femeilor, in mare parte pentru ca „sectoarele dominate de bărbați” au fost cele mai afectate. Aceasta se observa in creșterea intalnita între anii 2008 și 2009 la rata totală a șomajului, mai mare decât șomajul înregistrat la categoria femeilor. Daca se iau in considerare diferențele de structura, tinerii sau muncitorii mai putin calificați sunt influentați de niveluri mai mari ale șomajului.

Graficul 1: Evoluția ratelor șomajului în UE-28 începând din 2003, total, lucrători

tineri, lucrători mai în vârstă și lucrători slab calificați

Sursa: Eurostat

La mijlocul anului 2013 somajul s-a oprit treptat din crestere. Incepand cu anul 2013,

rata șomajului a ramas la un stadiu stabil. Astfel, in septembrie 2013 numărul total al

șomerilor urca la aproximattiv 26,9 milioane. Facand comparatie cu luna septembrie a anului 2012, șomajul a urcat în 16 state membre (mai ales în EL, CY, IT și NL) și a coborat în 12 țări (mai ales în tarilele baltice, IE și HU). Aceste diferențe au legatura mai mult sau mai puțin cu evolutiile PIB-ului din statele membre. La sfarsitul trimestrului doi din 2013, șomajul de lungă durată a ajuns la o valoare de 12,5 milioane în UE-28, ceea ce inseamna un procent de 5% din populația activă.

Există diferente semnificative și tot mai pronuntate între ratele șomajului din diversele state membre, mai ales în zona euro. In perioada de inceput a crizei, șomajul a masurat o creștere semnificativa în starile aflate în zona de sud a spatiului euro și o creștere mai mica în alte tari membre. În august 2013, rata șomajului a avut urmatoarele variatii de la 4,9% în AT, 5,2% în DE și 5,9% în LU la 26,6% în ES și 27,6% în EL.

Ratele șomajului sunt mari în EL și ES, iar în PT,CY si HR unde se înregistrează valori de peste 16%, șomajul este mult peste media UE-28. În ceea ce privește schimbarile ratelor șomajului, cea mai consistenta creștere de la an la an (septembrie 2012 – septembrie 2013) s-a intalnit în CY (+ 4.4 pp). In UE-28, in luna septembrie 2013, șomajul tinerilor a trecut de 23,5%, în creștere cu 0,4 procente față de anul trecut, dar s-a mentint în ultimele șase luni. Există diferențe sesizabile între tarile membre, valorile din septembrie 2013 variind de la 7,7% în DE și 8,7% în AT la 56,5% în ES și 57,3% în EL.

Procentul tinerilor fara incadrare profesionala profesional, adica cei care care nu urmează niciun program de educatie sau de formare profesională (NEET) a continuat să avansese. În anii

2008-2011, rata tinerilor din categoria 15 și 24 de ani neîncadrați profesional a urcat atingând procentul de 12,9 % (graficul 2).

Situatia tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează programe educaționale sau de formare este data mai ales de creșterea șomajului în rândul acestora dar nu exclusiv de faptul că inactivitatea este in legatura cu absenta studiilor.

Graficul 2: Procentul total de NEET (grupa de vârstă15-24) în statele membre

Sursa: Eurostat

Desi incepand cu 2008 Europa s-a confruntat cu o criza economica si financiara, in multe state numarul locurilor de munca a crescut, facand ca gradul de ocupare a fortei de munca sa aiba un trend ascendent. Conform statisticilor europene, in randul muncitorilor si femeilor mai inaintati in varsta (grupa de varsta 55 – 64 de ani), intre trimestrul 2 din 2008 si trimestrul 2 din 2013, gradul de ocupare a cunoscut o crestere de la 70,7% la 71,9%, desi intre statele membre diferentele sunt semnificative. Cele mai mari cresteri ale gradului de ocupare s-au inregistrat in cazul Cehiei, Maltei, Lituaniei si Ungariei, iar cele mai mari scaderi au fost inregistrate in Danemarca, Irlanda, si Croatia. Desigur, in tarile in care s-au inregistrat scaderi, nivelul de la care s-a realizat acest lucru a fost unul ridicat.

Daca ar fi sa comparam gradul de ocupare in functie de sex, in randul barbatilor, in cel de-al doilea trimestru al anului 2013 acesta se situa la nivelul de 78%, fata de doar aproximativ 66% in randul femeilor, o diferenta de 12 puncte procentuale. In unele state membre UE, in special in partea de sud, cum sunt Italia, Grecia si Portugalia, diferentele intre gradul de ocupare in randul femeilor si barbatilor sunt mult mai mari decat media europeana, in timp ce doar cateva tari au un grad de ocupare a fortei de munca mare (spre exemplu Olanda) in randul femeilor. In alte state, inspecial in randul femeilor exista multe slujbe cu jumatate de norma, ceea ce a facut ca gradul de ocupare sa creasca. Spre exemplu, in cel de-al doilea trimestru din 2013 in Germania si Austria in jur de 46% dintre femei lucrau cu jumatate de norma.

Desi Strategia Europa 2020 prevede ca si obiectiv prioritar atingerea unei rate de ocupare a fosrtei de munca de 75% pentru grupa de varsta intre 20 si 64 de ani pentru barbati si femei, rata de ocupare continua sa se situeze sub nivelul de 70% (69,2 conform Eurostat), ceea ce face ca obiectivul sa fie unul destul de optimist. Daca tinem cont de situatia economica la nivel global (problemele cu care se confrunta China in ce priveste bursele, preturile scazute ale materiilor prime si pretul din ce in ce mai scazut al petrolului, toate creand conditiile pentru o noua criza economica globala), rata ocuparii fortei de munca de la nivelul UE are sanse din ce in ce mai mici sa atinga obiectivele stabilite.

Daca in momentul declansarii crizei in Europa rata ocuparii fortei de munca se situa la 70,3% in 2008, aceasta a scazut cu aproximtiv 2 puncte procentuale pana in 2012, la 68,4% si s-a pastrat constanta in anul urmator, urmand ca in 2014 sa inregistreze din nou o crestere cu 0,8 procente la 69,2%, cu 1,1 procente sub nivelul dinaintea declansarii crizei. Totusi, perspectivele nu sunt chiar atat de pesimiste, daca luam in considerare faptul ca rata somajului a scazut la nivelul Uniunii in iulie 2015 cu 1 648 000 fata de aceiasi luna a anului trecut si cu 1 116 000 la nivelul zonei euro, facand ca numarul celor fara loc de munca sa fie inca de aproximativ 23 de milioane de oameni.

Graficul 3: Evoluția ratelor de ocupare în UE-28 și în zona euro raportată la obiectivele

Strategiei Europa 2020 (grupa de vârstă 20-64 de ani)

Sursa: Eurostat

Disparitatile in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca la nivelul statelor europene pot fi observate pe parcursul crizei. Pentru barbatii cu varste cuprinse intre 20 si 64 de ani, gradul de ocupare a fortei de munca a scazut din 2008 de la 77,9% la 74,5%, cu 3,5 procente, nu acelasi lucru se poate spune despre gradul de ocupare in randul femeilor. Acesta a sczut doar in unele tari si chiar a crescut in restul tarilor pe parcursul ultimilor 2 ani. De asemenea, in randul populatiei cu varsta mai inaintata s-a inregistrat o crestere de 3,3 puncte procentuale din 2008 si pana astazi. Cele mai mari variatii in sens pozitiv s-au inregistrat in tari ca Belgia, Germania, Italia, Franta, Luxemburg, Ungaria, Olana si Polonia. Din nou, in randul femeilor s-au inregistrat cresteri mai mari de aproximativ 5 puncte proecentuale.

Daca ar fi sa studiem variatia inregistrata in functie de nivelul de studii al populatiei se poate remarca faptul ca gradul de ocupare a fortei de munca a scazut mai mult pentru muncitorii necalificati sau care au avut o calificare mai slaba, in timp ce pentru cei care au avut studii superioare modificarile au fost nesemnificative.

De asemenea, daca analizam variatiile inregistrate in functie de sectoarele de activitate putem observa ca in trimestrul 2 din 2013 s-au inregistrat cele mai mari scaderi in cosntructii (de 4,5 puncte procentuale), agriculatura (1,5 puncte procentuale) si industria prelucratoare (1,2 puncte procentuale) fata de acelasi trimestru al anului precedent. Acest trend se inverseaza in unele state membre, in special Romania, unde fata de anii trecuti, anul acesta constructiile au crescut, contribuind si la cresterea economica a tarii. Un sector care difera de celelalte si care nu a avut de suferit foarte mult in criza este cel al informatiilor si tehnologiei, unde s-a inregistrat o crestere de 3,5 puncte procentuale.

Pe langa aceste aspecte putem analiza si modul de evolutie al slujbelor in functie de durata (temporare sau pe nedeterminat) sau norma (cu jumatate de norma sau norma intreaga). Se observa o scadere continua a locurilor de munca cu norma intreaga (de 4,6% in ultimii 5 ani), in timp ce trendul este invers in cazul lucurilor de munca cu jumatate de norma, unde s-a realizat o crestere constanta, cu aproximativ 6,4 puncte procentuale., fata de ultimul trimestru din anul 2008.

Nivelul de somaj pe termen lung este una dintre ingrijorarile principale ale celor care se ocupa de realizarea politicilor de nivelul Uniunii Europene. Pe langa efectele financiare si economice asuprea vietii persnale pe care le are, somajul pe perioada indelungata afecteaza in mod negativ coeziune sociala si in celel din urma are efecte puternic negative asupra cresterii economice. La nivelul UE in 2014 in jur de 5,1% din forta de munca era neangajata de mai bine de un an, in timp ce mai bine de jumatate din acestia, aproximativ 3,1% fusesera fara un loc de munca pentru mai bine de 2 ani.

Disparitatile dintre tari sunt evidente in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, efectele crizei facandu-si simtite prezenta in mod diferit la nivelul fiecarui stat. La aceasta se adauga si modul diferit de implementare a reformelor si politicilor UE din fiecare stat membru. State ca Letonia, Grecia, Lituania, Irlanda si Spania au avut cel mai mult de suferit, in interiorul acestora gradul de scadere a ocuparii fortei de munca fiind cel mai mare pana in a doua jumatate a anului 2012. Incepand cu sfarsitul anului 2012, in unele tari ca Irlanda si tarile baltice gradul de ocupare a crescut. Totusi nu la fel s-a intamplat in cazul Ciprului, Spaniei, Portugaliei si Ungariei, unde lucrurile s-au inrautatit. Si alte tari din zoua centrala, cum este cazul Maltei au avut o evolutie favorabile, in timp ce Italia si Spania au continuat sa inregistreze deficite in crestere in ceea ce priveste somajul.

Graficul 4: Creșterea ocupării forței de muncă (număr de persoane) din trimestrul 2 al

anului 2008, pentru fiecare stat membru

Sursa: Eurostat

3.2 Principalii indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă

Principalii indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă sunt prezentati in tabloul de bord propus de Comisia Europeana atunci cand se refera la dimensiunea sociala a UEM (Uniunii

Economice si Monetare) si mai specific la consolidarea acesteia. Acesti indicatori, in numar de 5, sunt prezentati mai jos:

– rata somajului pentru grupa de varsta 15-74 ani;

– rata tinerilor neincadrati profesional si care nu fac parte din nici un program educational sau de formare profesionala, anume NEET (Not in Education, Employment, or Training) si care este direct legata de urmatorul indicator;

– rata somajului in randul tinerilor din grupa de varsta 15-24 ani;

– venitul brut real si disponibil al gospodariilor;

– inegalitățile în ceea ce privește venitul, rata de expunere la riscul de sărăcie cuprinzand grupa de vârstă 15-64 ani

Inainte de a descrie pe rand indicatorii este important sa precizam ca utilitatea acestora este de mare importanta atat in monitorizarea tendintelor de crestere sau scadere a ocuparii fortei de munca si a somajului in randul diferitelor categorii sociale in actualul context socio-economic european dar si in cazul unor evenimente macro-economice care sa aibă un impact major asupra pietei muncii. Acum, cand Europa se lupta sa depaseasca efectele crizei economice si financiare care au afectat-o in ultimii 7 ani, dar si in viitor, cand un nou posibil eveniment major (cum ar fi spre exemplu problemele statelor cu o economie de tranzitie sau problemele cu care se confrunta China) risca sa afecteze din nou echilibrul si asa fragil al economiei europene, trebuie urmarite tendintele socio-economice de la nivelul uniunii. Toate aceste fenomene descrise mai sus pot avea efecte asupra Uniunii Economice si Monetare, ceea ce justifica monitorizarea atenta a contextului social si economic european.

Monitorizarea periodica a acestor indicatori (semestrial) asigura o reactie mai rapida in caz de probleme in ceea ce priveste rata somajului si a ocuparii fortei de munca si poate ajuta la punerea mai rapida in practica a unor politici sociale si programe economice ca si contramasura. De asemenea, pot fi urmarite disparitatile aparute intre statele membre ale Uniunii Europene, iar in cazul in care acestea sunt persistente (ceea ce poate duce la influentarea tarilor puternic interconectate economic, in special inspre deteriorarea bazelor economice), sa se puna in aplicare politici europene comune de reducere a acestora. Spre exemplu o criza a fortei de munca intr-un stat membru poate duce afectarea comertului dintre tara respectiva si restul partenerilor economici europeni, ceea ce are ca efect slibirea competitivitatii pe plan international, nu doar a tarii respective, dar si a uniunii in ansamblul ei.

In cadrul monitorizarii acestor 5 indicatori se indentifica, atunci cand este cazul, diferitele tendinte semnificative de modificare a ocuparii fortei de munca sau de probleme sociale dintr-un anumit stat si se fac recomandari pentru a diminua efectele acestora. Tabloul de bord propus de Comisia Europeana poate detecta eventualele disparitati aparute la nivelul unui stat membru prin mai multe metode/mecanisme:

– primul dintre ele presupune urmarirea variatiilor celor 5 indicatori, in mod individual, dintr-un an comparativ cu anii precedenti, sau dintr-un oarecare semestru comparativ cu acelasi semestru din anii precedenti.

– a doua metoda presupune urmarirea tendintelor de modificare a indicatorilor prin comparatie cu nivelul mediu al acestora la nivelul Uniunii. Astfel, pentru aceiasi perioada a unui an se compara nivelul unui indicator pentru un anumit stat cu nivelul aceluiasi indicator pentru intreaga Uniune Europeana (ca si medie). Acelasi lucru se poate face si limitandu-ne doar la zona euro si poate oferi o imagine destul de buna asupra discrepantelor intre statele membre in materie de ocupare a fortei de munca sau in ce priveste diferentele sociale.

– a treia metoda presupune calcularea variatiilor de la nivelul unui stat membru intre ani consecutivi si compararea acestora cu variatiile mediei aceluiasi indicator de la nivelul uniunii. Aceasta metoda ofera o imagine asupra apropierii evolutiilor sociale si a ocupare a fortei de munca dintr-un stat de dinamica evolutiei europene (cu alte cuvinte convergenta sociala si economica).

3.2.1. Rata șomajului

Daca inainte de criza economica mondiala disparitatile dintre statele membre ale uniunii au inregistrat un trend descendent, incepand cu anul 2008, decalajul s-a accentuat intr-un ritm galopant. Aceasta diferenta se poate observa in special intre partea de nord si centru a Europei si cea din sud si est (periferie), in asa fel incat a ajuns sa se vorbeasca despre „Europa cu 2 viteze”.

Urmarile crizei asupra decalajului dintre tari in ce priveste rata neocuparii fortei de munca au fost drastice, fapt datorat in primul rand nivelului extrem de ridicat al datoriei de publice cu care s-au confruntat unele dintre tarile europene (printre care Italia, Spania, Grecia, Irlanda, Portugalia, Franta). Povara acestor datorii a ajuns aproape de nesuportat, iar costurile imprumutului au crescut pentru aceste tari. Ca urmare si investitiile au fost mai reduse, iar consecintele au fost evidente, reducerea numarului locurilor de munca.

Lentoarea cu care unele state au inceput reforma administratiei publice a contribuit la incetinirea revenirii economiilor acestora, astfel ca la mai bine de 7 ani de la declansarea crizei economice, multe dintre ele au un echilibru macroeconomic extrem de fragil.

In unele state rata somajului a atins cote alarmante. Este cazul Greciei, Croatiei, Ciprului, Portugaliei si Spaniei, unde diferentele fata de rata somajului de la nivelul nordului si centrului Europei sunt mai mari de 10 puncte procentuale (spre comparatie cu tarile care nu sunt parte din zona euro, unde diferentele sunt de doar 1,7 puncte procentuale).

Graficul 5: Ratele șomajului (grupa de vârstă 15-74) pe grupe de state membre din zona

euro (ZE) și state membre din afara zonei euro, începând din 2000

Sursa: Eurostat

De asemenea, sunt tari cre se confrunta cu rate ale somajului care au cunoscut o crestere abrupta doar in ultimii ani, fara a ajunge la cote alarmante. In ciuda acestui fapt, totusi ritmul de crestere este cel care creaza ingrijorare. Este cazul Italiei si Olandei.

3.2.2 Rata șomajului în rândul tinerilor și rata NEET (tineri neîncadrați profesional, care

nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională)

Daca analizam variatia somajului in randul tinerilor si rata tienrilor neincadrati profesional observam ca in parte de nord si centru a Europei, fata de perioada dinaintea crizei, variatia este una mica, rata nu s-au modificat semnificativ. Nu acelasi lucru se poate spune despre zona din sud, est si periferie, unde nivelul este unul alarmant (in jur de 40%). In acest mod, discrepantele dintre cele 2 zone sunt din ce in ce mai mari, ajungandu-se la mai multe de 25% diferenta.

Rata tinerilor cu varste cuprinse intre 15 si 24 ani care sunt neincadrati in munca, educatie sau formare profesionala a ajuns la 19 procente in sud si la periferie, comparativ cu 9,2 procente in zona de nord centru. Aceste rezultate au cunoscut o tendinta foarte apropiata de rata somajului.

Aceste data sunt ingrijoratoare, daca tinem cont de faptul ca populatia Europei este in continua imbatranire. Lipsa accesului la un loc de munca pentru tineri inseamna o crestere a poverii sociale, intrucat numarul pensionarilor este in continua crestere, dar numarul locurilor de munca nou create si ocupate de tienri nu compenseaza aceasta crestere. Mai mult de atat, daca tinerii nu sunt incadrati profesional si nu urmeaza nici un curs de pregatire, ei sunt o povara pentru parinti sau rude din moment ce nu au venit.

Graficul 6: Ratele șomajului în rândul tinerilor (grupa de vârstă 15-24) pe grupe de

state membre din zona euro (ZE) și din afara zonei euro, începând din 2007

Sursa: Eurostat

Situatia tinerilor este una din ce in ce mai ingrijoratoare, atat in ce priveste tendintele cat si nivelurile in mai multe state europene printre care Grecia, Cipru, Spania, Italia, Portugalia si Croatia. In cazul altor state, tendintele de cretere a scomajului s-au temperat, dar nivelurile sunt inca mari, cum este cazul Slovaciei.

In ce priveste nivelul indicatorului NEET in Grecia si Italia, numarul celor fara incadrare profesionala sau formare profesionala este foarte ridicat, dar si rata de crestere prezinta ingrijorare. In cazul Ciprului, Luxemburgului, Ungariei si Portugaliei, tendintele sunt cele care ingrijoreaaz, chiar daca nivelul nu este unul la fel de ridicat ca in cazul Irlandei sau Belgiei, spre exemplu.

3.2.3. Venitul brut real si disponibil al gospodăriilor

Venitul brut real si disponibil al gospodariilor a avut de suferit mult din cauza crizei economice mondiale care a afectat economia Uniunii. Dupa o perioada in care economiile Europei au fost in crestere, criza economica a inversat brusc aceasta tendinta. Cu toate ca in partea de nord si centru a zonei euro, lucrurile au stat destul de bine, fara variatii semnificative, chiar cu cresteri usoare, nu acelasi lucru se poate spune si despre celelalte state de la periferie sau din sudul Europei.

Reformele administrative incepute in unele state au dus la reducerea numarului de salariati din aparatul public (bugetari), fapt ce a afectat nivelul de ocupare al fortei de munca. Astfel in multe cazuri a scazut venitul pe gospodarie, mai ales in cazul tarilor socialiste, unde numarul de bugetari a fost si continua sa fie destul de mare (cum este cazul Spaniei, al Greciei si al Frantei).

La aceasta au contribuit cresterile de taxe si impozite care s-au aplicat in tari ca Spania, Franta si chiar Romania, care corelat cu rata inflatiei a facut ca veniturile reale a gospodariilor sa scada drastic, scazand puterea de cumparare a populatiei. Aceasta a dus la amplificarea decalajului intre cele 2 zone ale Europei (cea de nord-centru si cea de sud-periferie).

Graficul 7: Modificarea reală a venitului brut disponibil al gospodăriilor pe grupe de

state membre din zona euro și din afara zonei euro, începând din 2002

Sursa: Eurostat

Unele tari au avut mai mult de suferit decat altele. Spre exemplu Grecia a avut o scadere a venitului real disponibil pe gospodarie de aproximativ 10 procente anual. Aceasta lista a statelor cu probleme este completata de inca 10 state (Cipru cu 8 procente si tari ca Italia, Ungaria, Olanda, Portugalia, Romania, Slovenia si Spania cu scaderi cuprinse intre 3 si 5 procente, alaturi de Danemarca si Slovacia cu scaderi cuprinse intre 1 si 2 procente).

4.Strategii europene pentru ocuparea fortei de munca in UE

4.1 Fundamentarea politicii de ocupare a forței de muncă

In ceea ce priveste politica de ocupare a fortei de munca este important sa mentionam care sunt fundamentele pe care se bazeaza aceasta. Este vorba, in primul rand, despre acorduri, tratate, acte normative, instrumente, strategii, politici si programe care au contribuit si continua ca contribuie la realizarea imbunatatirii ratei de ocupare a populatiei.

Fondul Social European

FSE reprezinta primcipalul instrument prin intermediul caruia Europa isi propune sa creeze locuri de munca. Se incearca prin intermediul sau oferirea unor oportunitati echitabile pentru toti cetatenii, unul dintre principiile care stau la baza acestuia fiind cel al incluziunii sociale. Se doreste realizarea imbunatatirii accesului unor categorii sociale la locurile de munca, asa cum este cazul tinerilor, prin inlesnirea tranzitiei de la studii la ocupatie, precum si oferirea de suport in cadrul formarii profesionale sau a reconversiei profesionale pentru categoriile care au nevoie de acest lucru.

Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor

Denumita si Carta Sociala Europeana reprezinta un document care garanteaza drepturile economice si sociale fundamentale ale angajatilor si le ofera acestora protectie. Printre prevederile sale se numara egalitatea de sanse intre barbati si femei, drepturile persoanelor cu dizabilitati, drepturile mamelor, dreptul la protectie si securitate la locul de munca, dreptul de a organiza sindicate si a negocia, protectie in caz de concediere si altele. Bazele acesteia au fost puse in 1961, iar in 3 mai 1996, la Strasbourg a fost semnata editia sa revizuita.

Ea este un angajament politic de respectare a tuturor acestor drepturi, iar statele semnatare si-au armonizat legislatie interna cu prevederile ei si cu legislatia de la nivelul Uniunii Europene in ansamblul ei.

Acordul de Politică Socială

Acordul de Politică Socială este anexat la Protocolul de Politică Socială, anexat la rândul său la Tratatul asupra Uniunii Europene. Semnat de 14 State Membre (mai puțin Marea Britanie), stabilește obiectivele de politică socială trasate și în Carta Socială din 1989: promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață, combaterea excluderii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. Acordul de Politică Socială stabilește procedura pentru adoptarea măsurilor de politică socială și recunoaște rolul vital jucat de dialogul dintre conducere și angajații în politică socială. Carta Verde din 1993 ce stabilește direcțiile de acțiune și apoi Carta Albă din 1994 insistă pe rolul pregătirii și formării profesionale, în care regăsim două coordonate, una verticală și cealaltă orizontală. Pe direcția verticală, care trebuie să asigure coeziune economică și socială regăsim politicile active de ocupare, egalitate de șanse, educație și training în meserii, forță de muncă califi cată care să răspundă unor cerințe mereu în schimbare, ce permit accesul femeilor pe piața muncii. In timp ce în plan orizontal este vorba de angajare pe plan local, egalitate de șanse și societatea bazată pe servicii, parteneriate locale care să asigure climatul favorabil spiritului antreprenorial al unor « poli de cunoaștere » care este transferată spre sectoarele noi. Mai multe fonduri sunt astfel activate? În cadrul acestora Fondul de Dezvoltare Regională, Fondurile Structurale cu cele trei obiective specifi ce sunt cele cunoscute. După alegerea noului guvern laburist în mai 1997, Marea Britanie a anunțat că intenționează să ia parte la politica socială și de ocupare.

Tratatul de la Amsterdam, din anul 1997, a încorporat Acordul de Politică Socială – cu prevederi sporite – în Capitolul Social din Tratatul asupra Comunității Europene. S-a creat o bază legală pentru egalitatea șanselor între femei și bărbați la locul de muncă și se fac precizări legate de măsuri împotriva excluderii sociale. În fi nal, o referire la drepturile fundamentale a dat o nouă dimensiune obiectivelor politicii sociale. Tratatul de la Maastricht din anul 1992 a avut rolul de a integra Carta Socială în tratatul semnat, cu excepția Marii Britanii, care îl va semna ulterior în cadrul Acordului Social. Tratatul de la Amsterdam include politica socială și de ocupare realizând pactul necesar pentru stabilitate și creștere economică asigurând echilibrul între integrarea economică și politica de ocupare a forței de muncă. Acesta cuprinde dispoziții ce vizează adâncirea integrării atât prin trecerea în competența Comunității a unor domenii ce erau cuprinse în aria cooperării interguvernamentale cât și prin dezvoltarea politicilor și obiectivelor Uniunii Europene. Sunt cuprinse astfel prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor de muncă și de protecție socială. Conform acestor dispoziții, statele membre vor promova o politică de coordonare a creării de locuri de muncă în vederea dezvoltării capacității de elaborare a unei strategii comune privind nivelul de angajare.

4.2 Ocuparea fortei de munca prioritate pentru UE

La sfarsitul anului 2014, la nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene, un procent de 10,2% din populatia activa nu avea un loc de munca, ceea ce reprezinta mai bine de 23 de milioane de oameni. Aproximativ un sfert dintre acestia (22%) si-au pierdut locul de munca incepand cu inceputul anului 2008 si pana la jumatatea anului 2014.

Daca luam in considerare si faptul ca populatia Europei cunoaste o tendinta de imbatranire, lucrurile devin si mai complicate pentru viitorul batranului continent. Intre 2004 si 2014, pe parcursul a 10 ani, la nivelul UE, procentul de tineri raportat la totalul populatiei a scazut de la 20% la 17,7%. Daca ritmul curent se pastreaza peste cateva generatii Uniunea va avea serioase probleme in asigurarea serviciilor de asistenta sociala si de plata a pensiilor.

In acest context, Uniunea Europeana are nevoie sa faca din ocuparea fortei de munca prioritatea numarul unu. In special trebuie acordata o atentie deosebite si trebuie investite resurse pentru a asigura un nivel crescut de integrare pe piata muncii pentru tineri prin implementarea de politici care sa faciliteze tranzitia dinpre studii spre ocuparea unui loc de munca.

Această situație a convins liderii europeni că, pentru a se devolta și a se menține competitivă pe plan mondial, Uniunea Europeană are nevoie de o strategie de stimulare a creșterii economice, iar ocuparea forței de muncă trebuie să devină o prioritate pe agenda statelor membre și a instituțiilor UE. În acest scop, în anul 2010 a fost lansată Strategia pentru creștere economică a Europei (Strategia EUROPA 2020). Aceasta trasează direcții de acțiune și obiective comune, astfel încât Uniunea Europeană să dezvolte o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. În acest scop, au fost trasate 5 obiective:

creșterea ratei de ocupare a forței de muncă la 75% în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani;

alocarea a 3% din PIB-ul Uniunii Europene pentru cercetare și dezvoltare;

reducerea cu cel puțin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (față de nivelurile înregistrate în anul 1990), creșterea ponderii surselor de energie regenerabilă până la 20%, creșterea cu 20% a eficienței energetice;

reducerea abandonului școlar sub 10%, creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației cu vârsta de 30-34 de ani;

reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale.

Aceste obiective sunt interdependente și se susțin reciproc; progresele înregistrate în unul dintre ele contribuie și la realizarea celorlalte domenii de acțiune. Spre exemplu: progresele obținute în plan educațional contribuie la îmbunătățirea perspectivelor profesionale și la reducerea sărăciei; mai multă cercetare și dezvoltare, precum și o utilizare mai eficientă a resurselor, oferă condiții favorabile creării de noi locuri de muncă; reducerea numărului persoanelor care suferă de sărăcie și excluziune socială favorizează accesul la educație al grupurilor vulnerabile, precum și încadrarea acestora în câmpul muncii. Obiectivele Strategiei EUROPA 2020 sunt transpuse în obiective naționale, astfel putând fi monitorizată atât evoluția Uniunii Europene în ansamblu, cât și a fiecărui stat membru în parte. Statele membre UE s-au angajat să ia măsurile necesare pe plan național în scopul atingerii celor 5 obiective EUROPA 2020 și să își coordoneze politicile naționale economice, bugetare și sociale. Comisia Europeană monitorizează progresele înregistrate de statele membre și le susține prin lansarea a 7 acțiuni majore / emblematice, al căror scop este crearea unui cadru favorabil pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (– 3 priorități majore).

4.3 Strategia 2020 si Contributia Uniunii la cresterea ratei de ocupare

Măsurile luate de către statele membre pe plan economic, social și politic sunt esențiale în vederea atingerii obiectivelor Strategiei EUROPA 2020, iar un factor important în acest demers îl reprezintă și buna coordonare a acestor măsuri, la nivel comunitar. Comisia Europeană a hotărât să se implice mai activ în acest proces, nu doar prin coordonarea politicilor statelor membre, ci și prin susținerea acestora. În acest scop, au fost lansate 7 acțiuni emblematice, care sprijină atingerea obiectivelor Strategiei EUROPA 2020. Acțiunile emblematice ale Strategiei EUROPA 2020 au rolul de a aborda provocările majore cu care se confruntă Uniunea Europeană și de a identifica instrumentele comune prin care acestea pot fi combătute sau ameliorate.

În ceea ce privește creșterea ratei de ocupare în Uniunea Europeană, au fost identificate o serie de obiective strategice care se adresează unor probleme specifice de pe piața muncii: dezvoltarea, împreună cu statele membre și cu partenerii sociali, a unui nou concept de calitate a muncii; evaluarea impactului politicilor de ocupare a forței de muncă, în special privind salariile, fiscalitatea și rentabilitatea asupra situației macroeconomice a statelor membre și a Uniunii Europene în ansamblu; stabilirea de principii directoare pentru politici menite să favorizeze crearea de locuri de muncă; creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor; încurajarea spiritului antreprenorial; introducerea unei noi dinamici pentru flexicuritate, la care să participe toți factorii implicați.

Agenda UE pentru stimularea ratei ocuparii fortei de munca

Una dintre cele 7 acțiuni emblematice inițiate de Comisia Europeană – O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă – contribuie direct la atingerea unei rate de ocupare a forței de muncă de 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, până în anul 2020.

Mesajul pe care Comisia Europeană îl transmite prin această inițiativă este acela că Europa trebuie să adopte o poziție proactivă pentru atingerea obiectivului de creștere a nivelului de ocupare a forței de muncă, nu doar să reacționeze la evoluțiile generate de factorii externi. Așadar, Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă cuprinde o serie de măsuri concrete pentru stimularea ocupării forței de muncă și trasează prioritățile de acțiune pentru anii următori, în câmpul muncii:

1. Impulsionarea reformelor destinate ameliorării flexibilității și securității pe piața muncii –dezvoltarea unui nou concept de flexicuritate Flexicuritatea reprezintă un element cheie al Strategiei EUROPA 2020 și urmărește reformarea și modernizarea pieței muncii, în 4 puncte cheie:

înțelegeri contractuale flexibile și de încredere atât din perspectiva angajatului, cât și din cea a angajatorului, exprimate prin intermediul unor legislații și instituții moderne în câmpul muncii;

-adoptarea unor măsuri specifice de incluziune a persoanelor vulnerabile pe piața muncii (persoane necalificate, șomeri, lucrători vârstnici sau tineri, persoane cu dizabilități, minorități);

elaborarea de Politici Active pe Piața Muncii (Active Labour Market Policies) care să ajute europenii să facă față schimbărilor rapide, perioadelor de șomaj, reintegrării profesionale și tranziției spre noi locuri de muncă / profesii;

sisteme moderne de asigurare a securității sociale, care să ofere sprijin financiar adecvat și să faciliteze mobilitatea pe piața forței de muncă.

2. Dotarea cetățenilor cu competențele necesare pentru a fi competitivi pe piața muncii Introducerea noului concept de flexicuritate trebuie completată cu îmbunătățirea sistemelor de educație și pregătire profesională, astfel încât acestea să ofere cetățenilor europeni abilitățile și cunoștințele necesare pentru a face față cerințelor de pe piața muncii. Între inițiativele pe care Comisia Europeană le va lansa în acest sens, în cadrul Strategiei EUROPA 2020, se numără.

Panorama competențelor în Uniunea Europeană – o platformă online care va furniza informații despre aptitudinile, competențele și calificările care sunt solicitate pe piața muncii. Aceasta va prezenta un top al ocupațiilor care se bucură de cel mai mare interes în Uniunea Europeană, precum și o serie de analize și previziuni cu privire la corelarea competențelor cu cerințele de pe piața muncii.

Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor și Ocupațiilor – ESCO (European Skills, Competences and Occupation – ESCO) – o punte de cooperare între sistemele de învățământ și formare profesională pe de o parte, și instituțiile care operează în domeniul ocupării forței de muncă, pe de altă parte.

3. Asigurarea unor condiții de muncă mai bune Schimbările profunde care au avut loc în domeniul muncii, precum și evoluția tehnologică din utimii ani, fac necesară revizuirea corpului legislativ al Uniunii Europene privind ocuparea forței de muncă, astfel încât acesta să fie mai ușor de înțeles și de aplicat, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

Concret, Comisia Europeană va propune, printre altele, modificări la Directiva privind timpul de lucru și va iniția o propunere legislativă care să îmbunătățească implementarea Directivei privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.

4. Ameliorarea condițiilor pentru crearea de locuri de muncă Există în prezent o serie de obstacole în calea creării de noi locuri de muncă, pe care angajatorii încearcă să le evite. Comisia Europeană și-a propus să elimine cât mai multe dintre acestea, promovând simplificarea procedurilor birocratice și modernizarea cadrului legislativ, în scopul încurajării antreprenoriatului și a creării de locuri de muncă legale și echitabile.

Prioritățile de acțiune ale Agendei pentru noi competențe și locuri de muncă sunt stabilite până în anul 2014, data de la care se va recurge doar la o ajustare a priorităților în funcție de noul Cadru Financiar Multianual. Rezultatele înregistrate până în anul 2014 vor fi evaluate și prezentate în cadrul Analizei Anuale a Creșterii.

4.4 Investia in tineri

Tinerii au capacitatea de a influența semnificativ direcția pe care o va urma forța de muncă din Europa în anii următori. Uniunea Europeană sprijină tinerii să se dezvolte profesional și crede în forța acestora de a genera schimbare și de a contribui la creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, pe care Strategia EUROPA 2020 o propune. În prezent, rata șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană este de peste 20% – dublu față de rata de șomaj aferentă tuturor grupurilor de vârstă la un loc și de aproape 3 ori mai ridicată decât în cazul celor de peste 25 de ani. Acțiunea emblematică Tineretul în mișcare sprijină, printre altele, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană, luând în calcul nevoile specifice ale tinerilor. Astfel, Tineretul în mișcare își propune să îmbunătățească nivelul de educație și capacitatea de inserție profesională, să reducă șomajul în rândul tinerilor și să amelioreze rata de ocupare, prin:

– adaptarea educației și a formării profesionale la nevoile tinerilor și la cerințelei de pe piața muncii;

– încurajarea unui număr cât mai mare de tineri să profite de burse europene pentru a studia sau pentru a urma cursuri de formare în altă țară;

-încurajarea statelor membre UE să ia măsuri de simplificare a trecerii de la statutul de student la cel de angajat.

Tineretul în mișcare include o serie de măsuri care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene în cadrul Strategiei EUROPA 2020 pentru a impulsiona inserția profesională a tinerilor europeni, prin încurajarea mobilității transnaționale în scop educațional. Astfel, se urmareste:

Realizarea unui tablou comparativ al progreselor realizate de statele membre în eliminarea obstacolelor juridice și tehnice din calea mobilității educaționale – O tabelă de marcaj a mobilității;

crearea unui card „Tineretul în mișcare”, destinat facilitării mobilității tuturor tinerilor (studenți, elevi, ucenici, stagiari, cercetători și voluntari), care va oferi o serie de beneficii tinerilor care studiază într-un alt stat UE și îi va ajuta să se integreze mai ușor

Crearea unui pașaport european al competențelor, realizat după modelul Europass, care să permită înregistrarea competențelor într-o modalitate transparentă și comparabilă. Acesta va facilita recunoașterea la nivel transfrontalier a competențelor dobândite prin parcurgerea unui ciclu de învâțământ, cât și a celor dobândite pe cale nonformală.

Crearea unui instrument multidimensional de informare și de clasificare a universităților U-Multirank (Multidimensional Global Rankink of Universities), care să ajute tinerii să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la studiile pe care doresc să le urmeze, să ajute universitățile să își îmbunătățească punctele slabe și să dea responsabililor politici repere cu privire la reforma sistemelor de învățământ superior. Totodată, scopul acestui instrument, ale cărui prime rezultate vor fi prezentate în 2013, este de a îmbunătăți radical transparența din sistemul de învățământ superior.

Crearea unui website Tineretul în mișcare (ec.europa. eu/youthonthemove), care furnizează informații privind posibilitățile de finanțare, programele educaționale și de formare din întreaga Europă.

Lansarea programului pilot Primul tău loc de muncă EURES, pentru perioada 2012-2013, care oferă asistență și sprijin financiar tinerilor care doresc să lucreze într-o altă țară UE decât cea în care își au reședința, precum și organizațiilor care au nevoie de personal.

Beneficiarii acestui program sunt tinerii cu vârsta curprinsă între 18 și 30 de ani, cetățeni ai UE, dar și întreprinderile care au sediul legal într-o țară din Uniunea Europeană, care oferă contracte de muncă de minimum 6 luni, cu condiții de muncă și de salarizare care respectă legislația muncii din țara respectivă și care caută personal cu un anumit profil, nedisponibil în țara de origine.

5. Concluzii

Bibliografie

http://ec.europa.eu/eures

http://ec.europa.eu/index_ro.htm (Comisia Europeana)

http://ec.europa.eu/eurostat

Giarini, O., Liedtke, P.M. – "Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii”, Editura All Beck, București, 2001;

Perț, S. – "Piața paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr.2/2001;

Dumitru Miron,“Economia Uniunii Europene”,Editura Luceafarul,Bucuresti, 2002;