Disgravidia Precoce

CUPRINS

ARGUMENTUL

CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU DISGRAVIDIE PRECOCE

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului genital feminin

1.2. Disgravidia precoce

1. Definiție

2. Etiopatogenie

3. Patogenie

4. Clasificare

5. Diagnostic clinic

6. Diagnostic paraclinic

7. Diagnostic diferențiat

8. Evoluție și prognostic

9. Tratament

a) igieno-dietetic

b) medicamentos

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare a pacientului

2.3. Asigurarea condițiilor igienice a pacientului

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale pacientului

2.5. Alimentația pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea pacientului

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de caz

2.9. Educația pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE (ANEXELE 1,2,3)

Cazul 1. Plan de îngrijire

Cazul 2. Plan de îngrijire

Cazul 3. Plan de îngrijire

CAP.IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENTUL

Motto:

“Un om nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi ca să ajute un copil.”

Pitagora

Pentru ca o sarcină să evolueze normal, sunt necesare condiții locale și generale care să favorizeze dezvoltarea oului.

Factorii interni și/sau externi dau modificări ale unor condiții necesare care pot să ducă la dezvoltarea oului cu dezlipirea acestuia, la tulburări vasculare locale și leziuni ale sitului gestațional.

Disgravidiile precoce sunt afecțiuni ce apar în primele luni de sarcină. În mod clasic sub denumirea de disgravidie precoce erau reunite o serie de sindroame clinice ce apar la femeia gravidă după săptămâna 8 de sarcină, fiind induse de starea de gestație și dispărând odată cu încetarea stării de gestație.

CAP.I. ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU DISGRAVIDIE PRECOCE

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminin este alcătuit din: vagin, uter, trompe uterine și ovare.

Vaginul este organul feminin al copulației. Este un canal cilindric musculo-membranos, extensibil și elastic de aproximativ 8 cm lungime, la femeia adultă.

Orificiul vaginal, extremitatea inferioară se deschide în vestibulul vaginal și este acoperit parțial de o membrană: himen. Extremitatea superioară se inseră pe colul uterin formând fundul de sac vaginal, anterior, posterior, două laterale. Fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto – uterin și formează fundul de sac Douglas, locul unde se pot puncționa eventualele colecții peritoneale.

Raporturi:

– anterior: vezica urinară și uretra

– posterior: rectul

– superior: uterul

– inferior: perineul

Inervația vaginului. Este dată de plexul vegetativ hipogastric.

Examinarea cavități vaginale și a porțiunii vaginale a colului se face:

– vizual – cu speculul vaginal

– digital prin tușeu vaginal. Tușeul vaginal permite depistarea unor colecții peritoneale în fundul de sac vaginal posterior (Douglas) care pot fi drenate prin puncția peretelui vaginal exterior.

Uterul – este un organ musculo-cavitar nepereche, de forma unui trunchi de con, cu baza mare superior și baza mică înglobată în porțiunea superioară a vaginului.

Uterul are trei porțiuni:

– corpul uterin este porțiunea superioară mai lată

– istmul uterin – porțiunea dintre corp și col

– colul uterin – porțiunea inferioară mai strâmtă, lungă de aproximativ 3 cm, cilindric și care se invaginează în extremitatea externă a vaginului.

Structură: uterul este alcătuit din trei tunici:

Tunica seroasă sau perimetru, reprezentată de peritoneu, sub care se află țesut conjunctiv lax

Tunica musculară sau miometru este formată din fibre musculare dispuse radial, spiralat și longitudinal

Tunica mucoasă sau endometru

Inervația uterului este dată de ramuri din plexul:

– utero-vaginal

– ovarian

Vascularizația uterului este hrănit de o arteră uterină, ramură a arterei iliace interne.

Trompele uterine

Sunt două canale musculo-membranoase având o lungime de aproximativ 10 cm. Sunt în raport cu colonul sigmoid, ansele intestinale subțiri.

Blocarea trompelor uterine este o cauză de infertilitate feminină.

Ovarul

Este glanda sexuală feminină; este o glandă pereche, mixtă cu funcție exocrină – produce celule sexuale feminine, ovulele și funcție endocrină – secretă hormonii sexuali feminini cu rol în determinarea caracterelor sexuale secundare feminine (estrogen, progesteron).

Ovarul are formă ovoidală, turtită în sens latero-medial și prezintă:

– două fețe, medială și laterală

– două margini – liberă și mezoovariană

– două extremități tubară și uterină.

Ovarul se dezvoltă în cavitatea abdominală la nivelul lombar, de unde migrează în micul bazin, înainte de naștere.

Vascularizația ovarului: este asigurată de artera ovariană care provine din artera ovariană și artera uterină. Venele urmează dispoziția arterelor.

FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Funcțiile sexuale feminine sunt:

– formarea și maturarea ovulelor în ovar

– lansarea ovulului capabil de a fi fecundat, reținerea și dezvoltarea oului

– nidarea oului în uter

Ovarul are o dublă funcție:

– exocrină – de producerea gametului feminin (ovulul) care prin ovulație este eliminat în exterior

– endocrină, de producere a hormonilor sexuali ovarieni care trec în sânge.

Ciclul menstrual

Ciclul ovarian începe cu prima zi a menstruației și durează 28 zile/3 zile. Ciclul ovarian este inițiat de faza foliculară, în care unul sau la mai mulți foliculi se maturizează și apoi în aproximativ în a 14 zi, se rup și eliberează ovulul (ovulația). Ovulul este transportat prin trompă spre uter.

1.2. Disgravidia precoce

1. Definiție

Disgravidiile sunt afecțiuni ale stării de gestație, ce apar odată cu sarcina și dispar odată cu ea.

2. Etiopatogenie

Etiologia dizgravidiei a rămas necunoscută până în prezent. Au fost elaborate o serie de teorii pentru a explica apariția acestor simptome caracteristice:

Reacția nervoasă, conform căreia în sarcină are loc o inhibiție corticală ce duce la o hiperexcitabilitate anormală a centrilor subcorticali;

Reacția hormonală care susține că manifestările clinice sunt date de nivelul crescut al hCG-ului (human chorionic gonadotropin);

Reacția conflictului dintre zigot și mamă, în care intervin: sistemul nervos al femeii (vărsăturile grave nu se întâlnesc decât la femeile cu echilibru psihic instabil, care nu acceptă ideea prezenței sarcinii, cărora le este frică de momentul nașterii), și hormonii secretați de oul în evoluție (hCG).

Reacția toxemică, ce susține că afecțiunea apare în urma modificărilor locale de implantare;

Reacția reflexă arata că disgravidia este consecința unui histeroreflex (parasimpatic) cu punct de plecare de la nivelul colului uterin.

Printre alți factori incriminați de apariția disgravidiei se numără și: deficiența de vitamina B6, deficiențe ale metabolismului proteic, hipotiroidismul, factori emoționali, reacții de hipersensibilitate.

I. STIMULII SUNT NORMALI, DAR ORGANISMUL REACȚIONEAZĂ PATOLOGIC

a) Reactivitatea nervoasă

Activitate cortico-subcorticală

Nevroză

b) Factorul psihic

– Element favorizant, adjuvant, agravant al disgravidiei Femeile cu psihic labil → risc disgravidie

c) Factorul neuroreflex

– Pe fondul hiperactivității subcorticale și hipercolinergiei se produc reflexe patologice viscero-cortico-viscerale

– Distensia uterină → reflexe utero-gastrice, utero-salivare, utero-corticale, ce pe fondul de hiperexcitabilitate subcorticală, generează reflexul vomitiv, hipersalivar

Factorii favorizanți pentru aceste reflexe sunt: hipoplazia, malformațiile uterine, bolile inflamatorii, fibromul

Calea centripetă →nervii hipogastrici (Rezecția nervului presacrat, blocajul lombo-aortic, peridural →efecte terapeutice bune)

d) Factori organici extragenitali:

Afecțiunile gastro-intestinale, hepatice biliare, apendicita, ptozele viscerale, aerofagia favorizează apariția disgravidiei precoce

II. STIMULII OCAZIONAȚI DE SARCINĂ AU INTENSITATE DEOSEBITĂ

a) Stimuli mecanici

– supradistensia uterină (molă, hidroamnios, uterul hipoplazic, sarcina gemelară)

b) Stimuli hormonali

– hiperprolanemia (exces de HCG) (astfel: moartea oului sau ↓ prolacemiei prin involuția citotrofoblastului în l IV →dispar l V

c) insuficiență CSR relativă

Forme clinice

Din punct de vedere al manifestărilor clinice:

Disgravidia precoce cu manifestări: digestive (predomină) neurologice, psihice, dermatologice, hepatice, hematologice)

După intensitatea manifestărilor

Forme ușoare

Forme medii

Forme severe: hiperemeză gravidică (vărsături incoercibile)

Vărsăturile gravidice pot îmbrăca diverse forme clinice:

V. Simptom

Survin dimineața, pe stomacul gol

Nu alterează starea generală

Nu împiedică alimentația

Nu sunt considerate patologice

V. Simple, de tip benign (emesis)

Sunt mai frecvente

Survin pe stomacul gol, dar și după ingerarea de alimente

Sunt patologice

Sunt însoțite de greață, sialoree, pervertirea mirosului și gustului

Nu alterează starea generală

V. Grave, incoercibile (hiperemesis gravidarum)

Intoleranță gastrică completă

Fenomene de inaniție

Tulburări de metabolism

Alterarea stării generale

Sunt patologice

3. Patogenie

Vărsăturile incoercibile determină apariția tulburărilor hidroelectrolitice și a deficiențelor nutriționale. Fără aport alimentar, organismul gravidei începe să utilizeze proteinele și lipidele endogene, după 3-4 zile apărând fenomene de carență proteică, tulburări ale ciclurilor metabolice energetice și acidocetoza. Acestea sunt urmate de tulburări parenchimatoase celulare, care determină ireversibilitatea procesului. Absența terapiei presupune decesul.

Forme clinice și evoluție

Disgravidia precoce se prezintă clinic sub două forme: ptialismul și disgravidia emetizantă.

Hipersecreția salivară, izolată sau însoțită de vărsături, este simptomul principal în ptialism. Poate ajunge la peste 1000 ml/24h, putând determina dezechilibre electrolitice.

În evoluția disgravidiei emetizante sunt descrise trei faze, în funcție de gravitatea vărsăturilor și de modificările pe care acestea le induc.

Parcurgerea tuturor celor trei faze nu este obligatorie.

1. Faza reflexă (de debut/de slăbire) este caracterizată prin:

Vărsături repetate persistente, precedate sau nu de grețuri, apărute imediat după mese sau dimineața pe stomacul gol, în număr de 10-15/zi, ce antrenează deshidratarea femeii gravide;

Constipație, oligurie, scădere ponderală progresivă (300–500 g/zi);

Dureri epigastrice din cauza spasmelor musculare;

Durează 8-10 zile și este reversibilă.

2. Faza tulburărilor metabolice reversibile cuprinde:

Vărsături incoercibile, însoțite de intoleranța gastrică totală și scădere ponderală pronunțată;

Adinamie, astenie;

Tahicardie și hipotensiune arterială;

Oligurie pronunțată și constipație;

Hipoproteinemie și albuminurie;

Creșterea corpilor cetonici urinari și acidoza metabolică;

Hipoglicemie, azotemie;

Hiponatremie, hipocloremie, hipocalcemie, hipopotasemie și carențe vitaminice.

Durează între 7 și 10 zile, iar fenomenele sunt încă reversibile sub tratament.

3. Faza complicațiilor metabolice ireversibile (faza terminală sau nervoasă) se manifestă prin:

Încetarea vărsăturilor și toleranța alimentară fără digestie, alimentele acumulându-se în stomac;

Diaree;

Emaciere;

Diminuarea reflexelor;

Stare febrilă;

Delir, psihoze confabulatorii, halucinații;

Oligurie sau anurie, cu albuminurie intensă;

Icter intens;

Tulburări de vedere (nistagmus, amauroză).

Faza este ireversibilă. Odată intrată în această fază, femeia va deceda în 24-48 ore. Nici măcar întreruperea sarcinii nu va mai modifica evoluția. De aceea, momentul trecerii din faza a 2-a în a 3-a are importanță majoră. Simptomele ce traduc această trecere sunt: tahicardia, febra, oliguria, icter/subicter, scăderea rapidă a curbei ponderale cu mai mult de 1 kg/oră.

4. Clasificare

În raport cu momentul apariției sunt:

Disgravidii precoce – caracterrinari și acidoza metabolică;

Hipoglicemie, azotemie;

Hiponatremie, hipocloremie, hipocalcemie, hipopotasemie și carențe vitaminice.

Durează între 7 și 10 zile, iar fenomenele sunt încă reversibile sub tratament.

3. Faza complicațiilor metabolice ireversibile (faza terminală sau nervoasă) se manifestă prin:

Încetarea vărsăturilor și toleranța alimentară fără digestie, alimentele acumulându-se în stomac;

Diaree;

Emaciere;

Diminuarea reflexelor;

Stare febrilă;

Delir, psihoze confabulatorii, halucinații;

Oligurie sau anurie, cu albuminurie intensă;

Icter intens;

Tulburări de vedere (nistagmus, amauroză).

Faza este ireversibilă. Odată intrată în această fază, femeia va deceda în 24-48 ore. Nici măcar întreruperea sarcinii nu va mai modifica evoluția. De aceea, momentul trecerii din faza a 2-a în a 3-a are importanță majoră. Simptomele ce traduc această trecere sunt: tahicardia, febra, oliguria, icter/subicter, scăderea rapidă a curbei ponderale cu mai mult de 1 kg/oră.

4. Clasificare

În raport cu momentul apariției sunt:

Disgravidii precoce – caracteristice I trim. de sarcină, cu 2 forme clinice:

a. Vărsături de gestație (disgravidie emetizantă, hiperemesis grandorum)

b. Ptialismul

În această perioadă pot apărea excepțional

Astmul bronșic

dermatozele

Frecvență

Greu de apreciat

Vărsăturile grave de sarcină după Merger 0,3%

Factori de risc pentru disgravidia precoce:

hyperemesis gravidarum în antecedente

sarcină multiplă

trisomia 21

hidrops fetal

femei cunoscute cu migrene sau boli psihiatrice

diabet pregestaționar

hipertiroidism

disfuncții gastrointestinale

carență de vitamina B6

infecție cu Helicobacter pylori

fumatul

Disgravidia precoce are și o componentă genetică dacă luăm în considerare faptul că incidența este crescută la fiicele sau surorile mamelor care au avut hyperemesis gravidarum.

5. Diagnostic clinic

Semne și simptome

Stadii de evoluție clinică

1. Perioada de debut

– după Dubois – perioada de slăbire

– după Aburel – perioada reflexă

– imposibilitatea alimentării determină vărsăturile

– G↓ 300 – 500 g/zi

– datorită deshidratării →oligurie

– lipsei de ingestie →constipația

2. Perioada de stare

– după Dubois →perioadă febrilă sau TK

– după Aburel →perioada complicațiilor secundare reversibile

– fenomene de inaniție determină intoleranțe gastrice complete

– deshidratarea – un indiciu al ei e hemoconcentrația (deshidratarea este hipertonă)

– tulburări de metabolism: glucidic, protidic, lipidic, hidric, mineral (datorită pierderilor de săruri minerale, glicogen, proteine, vitamine)

– pierderi de K+, Na+, Cl-

– pierderea de acid aceto-acetic, betohidroxibutiric și acetonă (corpi cetonici) și excreția lor în urină, rezultă din oxidarea imperfectă a grăsimilor, consecutiv lipsei de hidrați de carbon

Simptomatologie

Vărsături frecvente

↓ G aproape 1/3

TK (120 b/minut)

↑ temperatura →ce traduce starea toxică determinată de tulburările de metabolism

TA ↓

Subicter, ca urmare a insuficiență hepatică

Adinamie

Oligurie, apare albuminuria, însoțită uneori de cilindri hialini, granuloși, hemoglobinurie

3. Perioada terminală

– după Dubois → perioada nervoasă

– după Aburel → perioada complicațiilor tardive ireversibile

Datorită tulburărilor metabolice grave → apar alterări organice profunde, ce nu pot fi influențate medicamentos, nici chiar prin evacuarea oului

Apar semene ale alterării SN →psihoze KORSAKOFF, fenomene de polinevrită (lacune de memorie, diminuarea reflexelor)

Apoi aspectul clinic se schimbă brusc → vărsăturile încetează, alimentele sunt tolerate în stomac, dar fără a fi digerate

În locul constipației → apare diareea

→ adinamie →agitație, delir, convulsii ale extremităților, nevrite

Urina ↓ anurie, albuminurie↑

Icterul se intensifică

Tulburări de vedere

Deces în 24 – 48 de ore

6. Diagnostic paraclinic

analize de laborator : tulburări electrolitice, hipoproteinemie, acid uric crescut, uree, creatinină, AST/ALT, TSH și T4, amilazemie

analize de urină: glicozurie, albuminurie, cetonurie, cilindri granulari, hematurie

ecografie: pentru depistarea unei sarcini multiple/molar

7. Diagnostic diferențiat

boli digestive – apendicita acută, colecistită, colica biliară, gastrită, ulcer peptic, gastroenterită, hepatită, pancreatită

infecții urinare – pielonefrită

boli metabolice – cetoacidoza diabetică, porfirie, boala Addison

torsiune ovariană, preeclampsie, migrene

Debutul unor manifestări de tipul greață și vărsături la peste 8 săptămâni de amenoree, asocierea de febră, durere abdominală sau cefalee sunt atipice și trebuie să orienteze medicul către alt diagnostic decât cel de hyperemesis gravidarum.

8. Evoluție și prognostic

În disgravidiile în sarcină evoluția clinică este strâns corelată cu nivelul hCG (gonadotropina corionică umană). Se crede că hCG crește producția de estrogeni de către ovar, iar estradiolul este cunoscut ca un agent emetogen. hCG este un hormon secretat de către placentă. Datorită asemănării structurale cu TSH, el poate stimula glanda tiroidă, ducând la un tablou clinic de hipertiroidism. Hipertiroidismul în sarcină este temporar, funcția tiroidiană normalizându-se pe la mijlocul celui de al doilea trimestru de sarcină fără intervenție terapeutică. Hipertiroidismul nu poate fi incriminat drept cauză pentru grețurile și vărsăturile din sarcină deoarece administrarea de PTU (propiltiouracil) nu ameliorează simptomele.

Prognostic

De regulă, tratamentul antiemetic și de reechilibrare a dezechilibrelor metabolice este eficient chiar și în formele severe, în condiția să fie instituit la timp, adică înainte de intrarea în faza a 3-a. Cazurile în care este necesară evacuarea cavității uterine pentru preîntâmpinarea evoluției fatale a afecțiunii sunt astăzi foarte rare. Disgravidia precoce, chiar și în formele sale grave, dacă este tratată adecvat, nu influențează în nici un fel evoluția ulterioară a sarcinii.

9. Tratament

igieno-dietetic

Terapia disgravidiei precoce cuprinde o serie de măsuri ce au ca scop combaterea vărsăturilor, anularea posibilelor dezechilibre metabolice și împiedicarea trecerii în faza ireversibilă a afecțiunii. Spitalizarea în regim de urgență se impune dacă apare: deshidratare severă și intoleranță orală la lichide, diselectrolitemie severă, acidoză, malnutriție.
Ca tratament igieno-dietetic are o mare importanță izolarea gravidei de mediul familial sau persoanele care ar putea avea o influență negativă. Se recomandă, de asemenea, administrarea de alimente proaspete, în special fructe, vegetale, sucuri naturale.

Există păreri bazate pe studii în domeniu, ce susțin ca metodă alternativă de tratament în prima fază a disgravidiei acupunctura, rezultate favorabile fiind obținute după 3-5 ședințe.

medicamentos

Tratamentul medicamentos cuprinde:

1. Sedarea sistemului nervos și combaterea vărsăturilor prin administrarea de:

Fenotiazine – folosite doar ca tratament de scurtă durată, din cauza riscului teratogen;

Antihistaminice de sinteză: doxilamină, difenhidramină, meclizin, hidroxizină, dimenhidrinat (niciunul dintre acești agenți antihistaminici nu s-a dovedit a fi teratogen)

Ondansetron;

Metoclopramid;

Droperidol;

Antispastice (Scobutil, No-spa)

Vitamina B6, complexe multivitaminice

combinația vitamine B + doxilamină (Bendectin) – nu au efect teratogen, recomandată de ACOG (American College of Obstetricians and Gynecologist) ca terapie de primă linie pentru grețurile și vărsăturile din sarcină.

2. Corectarea tulburărilor de metabolism și a carențelor vitaminice

Reechilibrarea hidroelectrolitică se face cu ser glucozat 5%, ser fiziologic 4000-6000 ml/24h;

Corectarea hipopotasemiei se realizează cu ajutorul clorurii de potasiu soluție 20-40 mEq/l (maximum 3 mEg/kgc/zi), sub controlul ionogramei sangvine/urinare, electrocardiogramei;

Combaterea acidozei se face cu bicarbonat de sodiu (14%);

Combaterea deproteinizării organismului se face prin perfuzii de plasmă și aminoacizi;

Vitaminoterapia, în special vitaminele din grupul B (B1, B2, B6) și vitamina C, este foarte importantă pentru compensarea carențelor prin lipsa de aport și facilitarea corectării tulburărilor metabolice și energetice.

Dacă evoluția disgravidiei nu poate fi corectată și apare riscul trecerii în faza a 3-a, este indicată evacuarea sarcinii prin aspirație sau chiuretaj uterin.

CAP.II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

Sarcina este o asociere armonioasă între mamă și făt, un fenomen fiziologic a cărei asistență cade în competența asistentei medicale de obstetrică și ginecologie.

Spitalizarea în regim de urgență în cazul disgravidiilor precoce se impune dacă apare: deshidratare severă și intoleranță orală la lichide, diselectrolitemie severă, acidoză, malnutriție.

Pe timpul internării, femeii gravide trebuie să-i fie oferită consilierea bazată pe dovezi și suport, care ar face-o aptă să ia decizii informate cu privire la îngrijirea sa.

Internarea se face după un consult făcut de către medicul de gardă care stabilește un diagnostic prezumtiv în urma datelor anamnezice scrise în foaia de observație. După ce medicul hotărăște internarea gravidei, asistenta completează biletul de internare, foaia de observație și trece datele pacientei în registrul de internări.

În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută pacienta să se dezbrace.

După diagnosticul prezumtiv și repartizarea în secție, rolul asistentei medicale este de a merge cu gravida la baie, de a o ajuta să se dezbrace, astfel observă tegumentele și fanerele (la nevoie deparazitează), de a o ajuta să-și facă baie (dacă aceasta nu poate), apoi o conduce în camera de îmbrăcare unde o ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat), deasemenea hainele și efectele vor fi preluate și înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării, eliberându-se gravidei un bon de preluări (la nevoie și hainele vor fi supuse deparazitării).

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare a pacientului

Dupa ce gravida se schimbă în ținută de spital este condusă de asistentă la salon unde o prezintă celorlaltor paciente, îi oferăinformații privind regulamentului de ordine interioară a spitalului și o ajută să se așeze în patul pregătit cu lenjerie curată.

Gravidele vor fi așezate în saloanele cele mai igienice, mai bine încălzite, mai luminoase, îndreptate spre răsărit. Învelitoarele de pat trebuie să fie ușoare dar călduroase. Lenjeria de pat și de corp va fi schimbată cât mai des.

Gravidei și familiei acesteia i se aduce la cunoștință regulamentul de ordine interioară a secției precum și indicațiile medicului referitoare la alimentație, poziție indicată dacă este cazul și scopul acesteia. Gravidei i se explică necesitatea și modul recoltării de produse biologice și patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.

Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentație pe care o va trimite la blocul alimentar, astfel noua pacientă va primi alimentația necesară încă din prima zi de internare. Gravidelor cu disgravidie precoce în care apare riscul trecerii în faza a 3-a li se acordă o pregătire preoperatorie și postoperatorie în vederea asigurării condițiilor optime necesare intervenției și a procesului de vindecare precum și pentru evitarea unor complicații grave și nedorite.

Asistenta observă și este obligată să consemneze aspectul general, înălțimea, greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor și mucoaselor, faciesul și starea psihică a gravidei. Ea va urmări necesitățile pacientei, manifestările de dependență în vederea satisfacerii acestora. Va nota deasemenea datele privind antecedentele familiale, chirurgicale și patologice ale gravidei precum și bolile care au influență asupra anesteziei și intervenției (afecțiuni pulmonare, cardiace, diabet zaharat, epilepsie etc.).

Pregătirea psihologică a gravidei

Asistenta medicală va sfătui gravida să-și păstreze modul de viață obișnuit, să-și continue legătura cu familia și prietenii, toate cu condiția să nu obosească, să doarmă suficient, să evite contactul cu persoanele bolnave. Gravidei i se va explica necesitatea supravegherii pe timpul sarcinii de către cadrele medicale, care o vor lua în evidență și o vor programa pentru următoarele controale periodice. I se va arăta că sarcina este un fenomen natural, cu efecte benefice asupra organismului, trebuie liniștită și asigurată că totul va avea o evoluție bună. Gravidei trebuie să i se îndepărteze teama de necunoscutul fenomenului de naștere, să asculte sfaturile cadrelor medicale, să manifeste încredere în obstetricianul care-i supraveghează sarcina și ulterior nașterea, să îndepărteze sfaturile persoanelor neavizate. De asemenea i se va recomanda pregătirea din timp a trusoului personal și al viitorului nou-născut (aproximativ din luna a 7-a de sarcină), se va informa asupra riscului efectuării călătoriilor în apropierea termenului de naștere.

Pregătirea și schimbarea patului

Din cauză că pacienta își petrece mult timp în pat, acesta trebuie să aibă anumite calități.

Calitățile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lățime 80-90 cm, înălțimea de la dușumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziție șezând, sprijinindu-și picioarele comod pe podea; asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigațiile și tratamentul cât mai comod; ușor de manipulat și curățat; confecționat din tuburi ușoare din metal (vopsite în alb); așezat pe rotițe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotițe.

Calitățile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecționată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi

– simplu, cu somieră dintr-o singură bucată

– simplu cu rezemător mobil

– cu somieră mobilă

– ortopedic – cadranul somierei confecționat din mai multe bucăți

– universal

– universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă

– pt. secțiile de traumatologie

– diferite tipuri pt. terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă

– închis cu plasă

– pt. sugari și copii – cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive de siguranță

Accesoriile patului

Salteaua va fi confecționată din burete, material plastic, care se curăță și se dezinfectează mai ușor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).

Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lățime, 75 cm lungime.

Pătura confecționată din lână moale, trebuie să se poată spăla ușor.

Lenjeria este bine să aibă cât mai puține cusături.

Lenjeria necesară: două cearșafuri, doua fețe de pernă, o aleză sau traversă și mușama. Cearșaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Mușamaua confecționată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecții se folosește numai la anumiți bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă mușamaua este confecționată din pânză; va fi de aceeași lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât mușamaua pentru a o acoperi perfect; fața de pernă, confecționată din același material ca și restul lenjeriei, se va încheia cu șnur pe partea laterală sau fără șnur, cu deschizătura suprapusă.

Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau susținătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agățătoarele pentru ușurarea mobilizării active.

Schimbarea lenjeriei în patul fără bolnav

Materialele necesare: cearșaf simplu, cearșaf plic, două fețe de pernă, una-două pături, două perne.

Efectuarea: se îndepărtează noptiera de lângă pat, se așează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se așează, în ordinea întrebuințării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. Cearșaful se așează la mijlocul saltelei, se desface și se întinde o parte a cearșafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearșaful adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colțul: persoana așezată cu fața spre capătul patului: cu mâna de lângă pat prinde partea laterală a cearșafului la o distanță egală de la colț, cu lungimea părții atârnate și o ridică în sus pe lângă saltea; partea de cearșaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea; se lasă în jos partea de cearșaf ridicată; se introduce sub saltea partea de cearșaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei; celelalte trei colțuri se fac după aceeași procedură. Se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearșafului începând de la colțurile saltelei; se întinde bine cearșaful să nu prezinte cute. Dacă este nevoie se așează mușamaua (transversal, la mijlocul patului) și se acoperă cu aleza.

Apoi se așează cel de-al doilea cearșaf peste care se întinde pătura; marginea cearșafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientului, se va face o cută atât din cearșaf, cât și din pătură, astfel: se așează palma mâinii dinspre picioare pe pătură, iar cealaltă mână se introduce sub cearșaf, ridicând cearșaful și pătura peste palma opusă, formând astfel o cută; se introduce apoi sub capătul de la picioare al saltelei, atât cearșaful cât și pătura, apoi se așează colțurile folosind procedura descrisa mai sus. Dacă se folosește plicul în loc de cearșaf, atunci pătura se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se așează pernele introduse în fețele de pernă curate.

Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat

În secțiile unde pacienții sunt în imposibilitatea de a se ridica din pat, în primele zile postoperatorii, asistenta este nevoită de cele mai multe ori să schimbe lenjeria de pat, cu bolnavul în pat. În acest scop asistenta urmărește ca bolnavul să prezinte o stare de bine, confort fizic și psihic, și o stare de igienă permanentă. Aceasta este o ocazie ca asistenta să comunice cu bolnavul pentru a-i da acestuia posibilitatea să-și exprime sentimentele, să-și ușureze starea sufletească, să câștige încrederea acesteia. Este de asemenea o posibilitate de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru a preveni complicațiile, de a-i asigura condiții corespunzătoare de igienă, de relaxare, de odihnă. Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este nevoie, de mai multe ori pe zi, dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa dimineața, înainte de curățenie, după măsurarea temperaturii, luarea tensiunii, măsurarea pulsului și toaleta bolnavului.

Pacientele din cauza stării generale impuse de boală, nu au puterea necesară de a sta în poziție șezândă, de aceea tehnica de schimbare a patului cu pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit lateral; schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului.

Materiale necesare: aceleași ca și pentru pregătirea patului fără pacient. În plus: paravan, sac de rufe, eventual lenjerie curată de corp și material necesar pentru a spăla pacientul, dacă s-a murdărit.

Lenjeria de pat se așează pe un scaun în ordinea priorității, împăturită în felul următor: pătura și cearșaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică; aleza se rulează împreună cu mușamaua în lungime; cearșaful se rulează în lungime.

Se evită curenții de aer, se asigură intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete, se asigură măsurile privind asepsia.

Se anunță bolnavul asupra procedeului, se liniștește și se asigură că manopera va fi făcută cu blândețe, că nu va fi mișcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri, solicitându-i-se cooperarea.

Efectuarea: se face de către două asistente așezate de o parte și de cealaltă a patului. Bolnavul rămâne acoperit până la schimbarea cearșafului de sub pătură. Marginile cearșafului murdar se desfac de sub saltea de jur împrejur.

Asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică ușor, iar mâna stângă o introduce sub umerii acestuia, sprijinindu-i capul sub antebraț. Apoi cu mâna dreaptă (retrasă de sub axilă) trage ușor perna spre marginea patului, bolnavul fiind deplasat ușor în aceeași direcție. Se așează apoi în dreptul genunchilor bolnavului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puțin, iar cu mâna dreaptă îi flectează ușor gambele pe coapse. Din această poziție, se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a genunchilor. Bolnavul se menține acoperit. Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la spatele bolnavului; sulul de lenjerie murdară se află în acel moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearșaful curat, mușamaua și aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine cearșaful curat pe jumătatea liberă a patului și se așează o pernă îmbrăcată în față de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blândețe, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și sub genunchi.

Pentru a aduce gravida în decubit lateral stâng, asistenta din partea stângă procedează la fel ca și în cazul întoarcerii în decubit lateral drept: prinde bolnavul de axila stângă, o ridică ușor, introduce mâna dreaptă sub umerii ei, îi sprijină capul pe antebraț și după aceeași procedură, întoarce pacientul în decubit lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie. Asistenta rulează mai departe din partea dreaptă, lenjeria murdară o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe murdare; apoi derulează lenjeria curată și o întinde bine, iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente. Se efectuează colțurile după tehnica cunoscută. Pătura de deasupra bolnavului se împătură în trei și se așează pe un scaun; bolnavul rămâne acoperit cu cearșaful folosit până atunci. Peste acesta, asistenta așează cearșaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică, astfel că una din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului. Colțurile de sus ale cearșafului curat se țin fie cu mâna, fie de către bolnav, fie de către o altă persoană. Cele două asistente care sunt de o parte și de alta a patului, prind cu o mână colțurile inferioare ale cearșafului murdar și printr-o mișcare în direcția picioarelor bolnavului, îndepărtează cearșaful murdar și acoperă în același timp bolnavul cu cearșaful curat. Se așează pătura peste cearșaf răsfrângând marginea dinspre cap pe pătură. Se continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu cearșaful deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.

Pacientul poate fi așezat în poziție șezând – schimbarea lenjeriei se face în lățimea patului

Se efectuează tot de către două persoane: una sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, așează și derulează cearșaful curat pregătit în prealabil.

Pozițiile pacientului în pat

În funcție de starea generală și de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.

Poziția activă – pacientul se mișcă singur, nu are nevoie de ajutor

Poziția pasivă – pacientul nu poate să-și schimbe singur poziția, și-a pierdut forța fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici

Schimbările de poziție ale pacientului

Pot fi: active (le execută pacientul singur) și pasive (pacientul necesită ajutor).

Cele mai frecvente mișcări pasive prin care se schimbă poziția bolnavului în pat sunt:

1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și înapoi;

2. aducerea bolnavului în poziție șezândă la marginea patului;

3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă.

2.3. Asigurarea condițiilor igienice a pacientului

Este de dorit ca gravida să facă în fiecare zi o baie la temperatura de 36-37oC. Dacă starea gravidei nu permite baia, i se va face baie parțial sau total la pat.

Funcțiile pielii pot fi activate prin fricționarea după baie cu un ștergar mai aspru.

Îngrijirea cavității bucale este obligatorie la gravide. Sarcina prin sustragerea sărurilor minerale din organismul mamei, face dinții să se carieze mai ușor.

Toaleta pacientului poate fi:

– zilnică – pe regiuni

– săptămânală sau baia generală

În funcție de tipul pacientului, acesta:

– n-are nevoie de ajutor

– are nevoie de sprijin fizic și psihic

– are nevoie de ajutor parțial

– necesită ajutor complet

Obiective:

– îndepărtarea de pe suprafața pielii a stratului cornos descuamat și impregnat cu secrețiile glandelor sebacee și sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecții și alte substanțe străine, care aderă la piele

– deschiderea orificiilor de excreție ale glandelor pielii

– înviorarea circulației cutanate și a întregului organism

– producerea unei hiperemii active a pielii care favorizează mobilizarea anticorpilor

– liniștirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort

Principii

– se apreciază starea generală a pacientei, pentru a evita o toaletă prea lungă, prea obositoare

– se inspectează temperatura ambiantă

– se evită curenții de aer prin închiderea geamurilor și a ușilor

– se separă pacienta (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul ei

– se pregătesc materialele necesare toaletei și se așează în apropierea pacientei,

– pacienta va fi dezbrăcată complet și se va acoperi cu cearșaf și pătură

– se descoperă progresiv numai partea care se va spăla

– se stoarce corect buretele sau mănușa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe bolnav

– se săpunește și se clătește cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulația sanguină

– apa caldă trebuie să fie din abundență, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se lăsa săpunul în apă

– se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini și în spațiile interdigitale, la coate și axile

– se mobilizează articulațiile în toată amplitudinea lor și se masează zonele predispuse escarelor

– ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat

– se mută mușamaua și aleza de protecție, în funcție de regiunea pe care o spălăm

Etapele toaletei

Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu fața, gâtul și urechile, apoi brațele și mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, fața anterioară a coapselor; se întoarce bolnavul în decubit lateral și se spală spatele, fesele și fața posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele și picioarele, organele genitale externe, îngrijirea părului, toaleta cavității bucale.

Trebuie știut că:

– înainte de a începe baia pe regiuni, asistenta va colecta date cu privire la starea pacientului – puls, tensiune, respirație – ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a corpului;

– toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor și observarea unor modificări – de exemplu, roșeață, iritație – luarea unor măsuri terapeutice;

– pentru activarea circulației sanguine, după spălarea întregului corp, se fricționează cu alcool mentolat îndeosebi regiunile predispuse la escare;

– pacienții care se pot deplasa vor face baie la duș sau la cadă, sub supravegherea personalului de îngrijire.

Toaleta organelor genitale externe se va face cu soluții dezinfectante călduțe și mănuși de baie (îmbrăcate deasupra mănușilor de protecție) sau perie moale dezinfectate prin fierbere. Spălarea suprafețelor se face totdeauna unidirecțional de sus în jos, pentru a nu readuce impuritățile pe regiunile deja spălate. Baia la pat se va face fracționat, dezvelind deodată numai suprafețele necesare și reacoperindu-le imediat după terminare.

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale pacientului

Asistenta care supraveghează gravida va înregistra dacă respirația este modificată, cu salturi sau dacă se face cu dificultate.

Respirația se măsoară în scopul evaluării funcției respiratorii a gravidei, fiind indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.

Elemente de apreciat:

• tipul respirației

• amplitudinea mișcărilor respiratorii

• ritmul

• frecvența

Materiale necesare: ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură.

Asistenta așează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi executată. Plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui și numără inspirațiile timp de un minut.

Respirația se notează cu culoare verde în foaia de temperatură. Fiecare linie orizontală corespunde la două respirații.

Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Temperatura omului se menține constantă între 36-37ºC datorită proceselor de termoreglare. Temperatura organelor interne – temperatura centrală – este mai ridicată decât temperatura periferică, și este în funcție de intensitatea și starea de activitate a organelor.

Temperatura prezintă mici oscilații fiziologice în cursul zilei, de la 0,5-1ºC, oscilațiile fiziologice variind cu vârsta, activitatea zilnică, sarcina etc.

În condiții patologice temperatura poate să scadă sub 36 ºC – hipotermie sau să crească peste 37ºC – hipertermie.

Măsurarea temperaturii se face:

• în axilă;

• în cavitatea bucală;

• în rect și vagin.

După terminarea timpului de menținere a termometrului, acesta se scoate, se șterge cu o compresă și se citește gradația la care a ajuns mercurul. Se spală termometrul, se scutură și se introduce în recipientul cu soluție dezinfectantă (cloramină 1%).

În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.

Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturii. Cu cât temperatura este mai mare cu atât pulsul este mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi/minut dar dacă acest ritm se menține și în zilele următoare, pacientul trebuie ținut sub supraveghere permanentă.

Factorii care influențează pulsul sunt: factori biologici (vârsta, înălțimea, greutatea, somnul, alimentația, efortul fizic), factori psihologici (emoțiile, plânsul, mânia), factori sociali (mediul ambiant). Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpației care poate fi comprimat pe un plan osos: radială, temporală superficială, carotidă, humerală, brahială, femurală. În practica curentă pulsul se ia la nivelul arterei radiale.

Materiale necesare: ceas cu secundar, creion sau pix roșu. La luarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic și psihic cel puțin 5-10 minute înainte de numărătoare.

Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrățișează antebrațul la nivelul respectiv.

Notarea pulsului se face cu pix sau creion roșu, fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespunde la patru pulsații.

Tensiunea arterială (T.A.)

Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcției cardiovasculare (forța de contracție a inimii, rezistența determinată de elasticitatea și calibrul vaselor).

Materialele necesare sunt: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată și alcool pentru dezinfectarea olivelor stetoscopului și creion sau pix roșu pentru însemnarea valorilor în foaia de temperatură.

Există două metode de măsurare a tensiunii arteriale: auscultatoric și palpatoric.

Metoda auscultatorie: se explică pacientului tehnica și i se asigură un repaus fizic aproximativ 15 minute. Asistenta se spală pe mâini, aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului sprijinit și în extensie. Membrana stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile. Aerul din manșetă se decomprimă ușor prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial, care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă (diastolică). Se notează pe foaia de temperatură valorile obținute.

La metoda palpatorie determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se folosește stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.

Se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt la adulți 115/140-75/90 mmHg.

Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanțului hidric.

Pentru măsurarea diurezei, urina se colectează pe 24 de ore în recipiente cilindrice, gradate, cu gât larg, spălate și clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineața la o anumită oră și se termină a doua zi la aceeași oră. Pentru prevenirea fermentației se vor adăuga la urină cristale de timol.

Diureza se notează în foaia de temperatură prin hașurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină și zilei respective. Spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este de aproximativ 1500 ml.

Constipația neglijată agravează starea gravidei, căci prin resorbția produselor toxice rezultate din fermentația și putrefacția intestinală și prin înmulțirea florei intestinale neevacuate, gravida pierde pofta de mâncare, se plânge de cefalee și prezintă frisoane urmate de febră. Prin invadarea căilor urinare de către germeni infecțioși, în special colibacil, dezvoltă pielonefrita și cistita.

Îngrijirea gravidei cu disgravidie precoce trebuie să prevadă supravegherea și normalizarea tranzitului intestinal.

Se va căuta să se reglementeze tranzitul prin mijloace naturale administrând gravidei un regim cu multe fructe, compoturi, prune uscate îmbibate cu apă și multe lichide.

Metodele naturale pot fi alternate cu laxative sau clisme în funcție de afecțiunea pentru care s-a făcut internarea.

2.5. Alimentația pacientului

Dacă starea generală a bolnavului este serios alterată, se va face, de la bun început, hidratare prin perfuzii intravenoase.

Cantitatea de lichide perfuzate va fi în funcție de diureză (cantitatea de urină eliminată în 24 ore), care nu va trebui să fie sub 1000 ml/24 ore.

Trebuie evitată hiperhidratarea, care de asemenea poate fi dăunătoare organismului. Se va asocia și o vitaminoterapie (în special vitamina B1, B6 și C).

Pentru gravidele cărora li s-a recomandat tratament igieno-dietetic, regimul dietetic trebuie să conțină alimente proaspete, în special sucuri naturale, fructe, vegetale.

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea pacientului

Administrarea medicamentelor se va face de către asistentă numai la indicația medicului sau cu aprobarea lui.

Medicamentul se poate introduce în organism pe mai multe căi:

– calea digestivă – orală, sublinguală, intestinală, rectală;

– local – pe tegumente și mucoase;

– calea respiratorie;

– calea urinară;

– parenteral – sub forma injecțiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase, intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase.

Administrarea medicamentelor se face cu respectarea anumitor regulilor generale și anume: identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de prezentare, culoare, miros, consistentă, verifică și calitatea medicamentelor, respectă doza de medicament prescrisă, orarul și ritmul de administrare a medicamentelor, administrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole, flacoane, informează bolnavul.

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice

Produsele recoltate pentru analiza de laborator constituie materialul de analizat. Ele pot fi produse normale sau patologice. Pentru recoltarea acestor produse provenite de la individ e nevoie să se respecte o serie de reguli și condiții de recoltare. Examenul de laborator exprimă în ceea ce privește morfologia, fizionomia și biochimia acestuia. Examenele de laborator efectuate produselor biologice (normale) și patologice, completează simptomatologia bolii cu elemente obiective, reflectând modificările apărute în organism.

De asemenea, examinările de laborator permit depistarea unor cazuri de boli infecțioase precum și persoanele purtătoare de germeni patogeni, ele având rol în profilaxia bolilor contagioase.

Utilitatea și obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul cum se efectuează examenul de laborator. După modul de efectuare a analizelor care intră în sarcina personalului de laborator, recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală, în majoritatea situațiilor.

Pentru a se realiza în condiții optime recoltarea, asistenta trebuie să respecte următoarele norme:

1. Orarul recoltării

2. Efectuarea pregătirii psihice și fizice a bolnavului

3. Pregătirea instrumentarului și a materialului necesar pentru recoltare

4. Tehnica recoltării propriu-zise

5. Completarea buletinului de trimitere la laborator și etichetarea produsului recoltat

6. Păstrarea și transportarea produsului recoltat

Asistenta va pregăti psihic pacienta constă în instruirea lui privind comportamentul său în timpul recoltării, colaborând cu asistenta pentru reușita recoltării și înlăturarea stării de teamă. Din punct de vedere fizic, bolnavul este pregătită fie printr-un regim alimentar, fie printr-un repaus la pat așezându-l într-o anumită poziție, fie prin întreruperea unui tratament medicamentos care ar putea influența rezultatul analizelor.

Buletinele de analiză se completareză imediat și se etichetareză produsele,se asigură evitarea înlocuirii rezultatelor între ele, ce ar putea duce la grave erori.

Buletinul de analiză se completează cu numele, prenumele bolnavului, secția și numărul salonului, natura produsului, analiza cerută, data recoltării, numele celui care a recoltat. Pentru anumite examinări (serologice) se mai completează sexul, vârsta, dispensarul medical și întreprinderea unde lucrează.

Etichetarea produselor se face prin scrierea unor etichete cu datele bolnavului care se lipesc pe recipientele respective.

Un produs neetichetat nu poate fi utilizat pentru analiză. Recoltarea unor produse în condiții sterile urmărește ca produsul recoltat să nu fie suprainfectat – introducerea în produs a unor germeni introduși din afară. Suprainfectarea produsului se poate face cu germeni străini proveniți de la bolnavi, de la asistentă, din aer sau din instrumentarul folosit. Asistenta va transporta produsele recoltate astfel încât ele să ajungă la laborator cât mai repede și-n starea în care au fost în organism. Se trimit imediat pentru a evita alterarea. Când se transportă de la un spital la altul sau dintr-o localitate în alta, se ambalează astfel încât să nu se spargă, să nu se deterioreze. Aceeași grijă o va avea asistenta și pentru transportul de pe secție la laborator.

Efectuarea examenelor paraclinice:

– hemoleucograma (HLG). Asistenta medicală va recolta 2 ml de sânge pe anticoagulant;

– sumar de urină (50-100 ml din urina de dimineață);

– reacția RBW, grup sanguin și Rh-ul, secreție vaginală (recoltări efectuate de asistenta medicală).

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de caz

Examenul obstetrical

Acest examen are ca scop stabilirea vârstei sarcinii, prezentația fătului, starea lui prin palparea, auscultația cordului fetal (BCF).

Asistenta medicală va informa gravida asupra necesității examenului general și medical, explicându-i importanța acestuia pentru urmărirea stării de sănătate atât a mamei cât și a copilului.

Examenul obstetrical intern stabilește starea colului uterin, starea membranelor și a lichidului amniotic, poziția și prezentația, situația craniului fătului, situația bazinului osos și moale. Gravida va fi așezată în poziție ginecologică pe masa specială, asistenta medicală va efectua toaleta externă (vulvară), nu înainte de recoltarea secreției vaginale pentru depistarea eventualelor infecții. Examenul constă în: inspecția gravidei, palparea abdominală obstetricală (tehnica descrisă de Leopold), auscultația examenului vaginal (examenul cu valve și tactul vaginal). Se impune a nu depăși două tacte vaginale pe 24 de ore în caz de membrane rupte și patru tacte vaginale pe 24 de ore în caz de membrane intacte.

Înainte de acest examen se face o dezinfecție riguroasă a zonei vulvogenitale astfel: regiunea pubiană și vulvară sunt rase, după care se spală cu apă oxigenată, se usucă bine cu un tampon fixat pe o pensă port-tampon, după care introitul vaginal, labiile, regiunea perilabială și perineală vor fi badijonate bine cu iod.

Gravidei aflate pe masa ginecologică i se golește vezica urinară.

După îndepărtarea labiilor cu indexul și policele, medicul va pătrunde prin intriul vaginal în vagin și apasă perineul permițând introducerea indexului. Degetele se îndreaptă spre pereții vaginului și fundului de sac vaginal. Se va măsura de asemenea diametrul utilizabil obstetrical prin tact vaginal (pelvimetria internă). Se introduc în vagin indexul și mediul până la fundul de sac posterior. Cu cealaltă mână se apasă cu unghia până unde a intrat, această distanță numindu-se conjugata diagonală (conjugata diagonală=15,2 cm – conjugata vera).

Electrocardiograma

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezintă o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii, în general, în suferințele miocardului și este o metodă care recunoaște o boală de inimă cu evoluție lentă atunci când EKG se efectuează la efort. Înregistrarea electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un cablu cablu-bolnav; la extremitatea distală a cablului sunt atașate niște plăcute metalice numite electrozi în număr de 10, necesare pentru a înregistra 4 derivații standard și unipolare și 6 derivații precordiale notate cu V1-V6.

Etapele de execuție:

1. Pregătirea bolnavului

– asistenta pregătește bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoționali;

– se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de obicei cu căruciorul, cu 10-15 minute înainte de înregistrare;

– bolnavul va fi dezbrăcat în partea superioară a corpului și la nivelul membrelor inferioare;

– va fi culcat pe canapea și rugat să-și relaxeze musculatura.

2. Montarea electrozilor

Plăcile electrozilor se montează pe părțile moi, sub placa de metal a electrozilor se așează o pânză înmuiată într-o soluție de electrolit (o lingură sare la un pahar de apă), iar la aparatele noi se folosește o pastă specială. Cei 10 electrozi (4 – pentru membre și 6 – pectorali) se fixează pe bolnav în felul următor:

a) Montarea electrozilor pe membre:

– roșu – mâna stângă

– galben – mâna dreaptă

– verde – picior stâng

– negru – picior drept

b) La nivel precordial derivațiile precordiale se notează cu V1-V2; V3-V4; V5-V6.

V1 – în spațiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului (roșu);

V2 – spațiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului (galben);

V3 – între V2-V4 (verde);

V4 – spațiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară (maro);

V5 – intersecția de la orizontala dusă din V4 și linia anterioară axilară stângă (negru);

V6 – intersecția dintre orizontala dusă din V4 și linia axilară mijlocie stângă (verde).

O electrocardiogramă normală cuprinde undele numite convențional P, Q, R, S, T, U; segmentele – distanța dintre două unde (PQ și ST), iar intervalele sunt porțiuni de traseu care cuprind unde și segmente P-Q și Q-T. În practică, electrocardiograma este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere, cardiopatiilor ischemice coronariene, intoxicații cu unele droguri (Chinidină, Digitală).

Ecografia

Ecografia (ultrasonografia) este o tehnică de explorare imagistică tot mai răspândită, fără de care astăzi diagnosticul multor afecțiuni medicale și chirurgicale este de neconceput. Este o metodă de diagnostic în timp real, bazată pe transmiterea diferențiată a ultrasunetelor prin diverse tipuri de țesut.

Tehnica ecografică este neinvazivă pentru organismul uman, prin urmare este repetabilă de câte ori este nevoie în monitorizarea unui pacient și a devenit un instrument extrem de util pentru medic.

Ecografia se realizează cu ajutorul unor aparate numite sonde.

Există mai multe tipuri de sonde:

– Sondele utilizate pe cale externă sunt plasate pe corpul pacientului deasupra regiunii de explorat.

– Sondele endocavitare (utilizate pe cale internă) sunt introduse fie în vagin (ecografie endovaginală pentru explorarea micului bazin), fie în rect (ecografie endorectală pentru explorarea prostatei), fie în esofag (ecografia endoesofagiană sau transesofagiană pentru explorarea inimii).

– Sondele miniaturizate, introduse prin cateterism în vase, permit ecografia intravasculară.

Ultrasunetele, care se propagă ușor în medii lichide și nu sunt reflectate de acestea, sunt oprite de aer și de oase. Plecând de la ultrasunetele reflectate, ordinatorul produce imagini care pot fi fotografiate. Medicul, comparând diferitele planuri, interpretează clișeele.

Desfășurare – Pacienta este ajutată de către asistenta medicală să se întindă pe spate sau pe o parte, cu abdomenul dezgolit. Ecografia endovaginală se desfășoară în poziție ginecologică (genunchii îndoiți și depărtați, picioarele puse pe suporți). Pentru ecografiile efectuate din exterior, zona este în prealabil unsă cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunetelor. Medicul aplică atunci sonda și o deplasează observând continuu organele studiate pe ecranul său de control. El poate da imediat indicații privind rezultatul.

Acest examen este nedureros și durează între 15 și 25 minute.

RECOLTAREA SECREȚIEI CERVICO-VAGINALE

Este foarte important ca proba să se recolteze corect la nivelul joncțiunii scuamo-cilindrice, zona unde apare cel mai frecvent transformarea malignă. Localizarea joncțiunii scuamo-cilindrice poate fi identificată prin modificarea culorii și texturii între epiteliul cilindric și cel pavimentos.

Epiteliul pavimentos apare roz pal, lucios și neted. Epiteliul cilindric apare mai roșu cu suprafața granulară.

PRELEVAREA PROBEI SECREȚIEI CERVICO-VAGINALE

FOLOSIND SPATULA

1. Capătului curbat al spatulei se rotește 360o în jurul colului menținând un contact strâns cu suprafața ectocervicală. Se retrage spatula din vagin.

2. Se introduce capătul spatulei cu secreția în soluția de fixare și se învârte de 10 ori.

Se retrage spatula din flacon.

PRELEVAREA PROBEI SECREȚIEI CERVICO-VAGINALE

FOLOSIND PERIUȚA ENDOCERVICALĂ CYTOBRUSH

1. Se introduce periuța în endocervix numai cât se introduc toți perii în canalul endocervical, se rotește ușor 90-180o în aceeași direcție. Se scoate periuța cervicală.

2. Se introduce periuța în flaconul cu fixator, se spală și se apasă energic pe pereții flaconului de 10 ori. Se agită energic periuța în fixator pentru a ceda în lichid toate celulele lipite de perișori.

Dacă se văd zone de periuță cu material din probă, cu ajutorul unei spatule se preia materialul și se introduce în fixator.

Dacă periuța endocervicală are zona marcată pentru secționare, se rupe vârful periuței și se introduce în flaconul cu fixator.

FIXAREA

Secreția odată recoltată trebuie fixată imediat.

Pentru aceasta se rupe vârful periuței (pensulei) citologice și se introduce în flaconul cu lichid fixator.

Se închide flaconul, apoi se agită ușor.

Fixarea frotiului este un moment critic în sensul că fixarea trebuie să se facă imediat, pentru a împiedica uscarea secreției pe instrumentul de recoltat.

Uscarea la aer va determina lipirea celulelor pe instrumentul de recoltat, distrugerea detaliilor celulare și eozinofilia generalizată a elementelor celulare de pe lamă.

2.9. Educația pentru sănătate

Educația pentru sănătate este strict necesară. Ea va consta în primul rând în lămurirea gravidei asupra naturii suferințelor sale și asupra scopului, ceea ce face strict necesară colaborarea cu medicul.

Pacienta se va supune indicațiilor date de medic și asistentă în timpul sarcinii, sfaturi care o vor ajuta, și anume:

să respecte indicațiile date de medic

să respecte regimul alimentar

să nu intre în panică

să accepte administrarea medicamentelor

Încă din primele zile asistenta medicală va duce o muncă susținută de educație sanitară cu pacientele pentru a adopta o îngrijire pe măsură pe perioada sarcinii.

Recoltarea vărsăturii

Vărsătura este conținutul gastric care se elimină spontan, de obicei în afecțiunile digestive, dar întâlnită și ca un simptom în alte afecțiuni (alcoolism, HIC) sau în sarcină.

Scop

Explorator – se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru stabilirea diagnosticului

Materiale necesare

2 tăvițe renale curate și uscate

pahar cu soluție aromată

mușama, traversă

prosop

Se pregătește pacientul fizic și psihic:

va fi încurajat și susținut în timpul vărsăturii

se așează în poziție șezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral

se așează sub cap sau în jurul gâtului un prosop

se protejează lenjeria de corp și de pat cu mușama sau traversă

Tehnica

se îndepărtează proteza dentară dacă există

tăvița renală se oferă pacientului sau este susținută de către asistentă

asistenta sprijină fruntea bolnavului

după vărsătură se îndepărtează tăvița

dacă varsă după intervenții chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-și comprime ușor cu palma plaga operatorie

se oferă paharul cu apă să-și clătească gura (scuipă în altă tăviță)

Îngrijirea pacientului după tehnică

se șterge gura pacientului

se îndepărtează materialele folosite

se așează pacientul în poziție comodă și se acoperă

se aerisește salonul

se supraveghează pacientul în continuare

În funcție de observație se notează aspectul macroscopic, cantitatea.

Unele semne însoțitoare sau premergătoare

cefalee

vertij

transpirații

emisie fără efort în jet

2.10. Externarea pacientului

Data externării gravidei este stabilită de medicul primar șef de secție. Asistenta medicală va aduna documentația din perioada de spitalizare, pe care o pune la dispoziția medicului de salon în vederea efectuării epicrizei.

Asistenta va fixa cu pacienta ora plecării, pentru ai putea asigura alimentația până în ultimul moment. Va verifica dacă hainele cu care a sosit sunt corespunzătoare anotimpului, iar în cazul în care nu sunt corespunzătoare va comunica familiei cerând să fie aduse haine potrivite. Asistenta anunță familia cu 2 –3 zile înainte de data externării lehuzei.

Asistenta medicală va explica pacientei indicațiile primite de la medic și scrise în biletul de externare. Va lămuri în special prescripțiile referitoare la măsurile de igienă ce trebuie continuate la domiciliu, la regimul alimentar și asupra noului regim de viață.

Apoi va verifica dacă pacienta și-a însușit corespunzător tehnicile necesare continuării îngrijirilor igienice la domiciliu și va insista ca la data indicată să se prezinte la control.

Asistenta medicală va însoți pacienta la magazia de efecte unde o va ajuta să-și primească hainele și va prelua efectele de spital. O va încredința aparținătorilor, verificând încă o dată dacă pacienta are asupra ei biletul de externare.

Pacienta trebuie să fie urmărită de grija ocrotitoare a personalului medico-sanitar până la părăsirea spitalului.

CAP.III. ÎNGRIJIRI SPECIALE (ANEXELE 1,2,3)

Cazul 1. Plan de îngrijire

Anexa 1

A. Culegerea datelor

Nr. F.O. 1467

Nume: P.

Prenume: M.

Vârsta: 22 ani

Ocupația: tehnician dentar

Naționalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării/externării: 6 aprilie 2013/15 aprilie 2013

Diagnostic: – la internare: sarcină 10 săptămâni disgravidie precoce

Antecedente personale – PM = 16 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează 3-4 zile S=1, A=0

Antecedente heredo-colaterale: fără importanță

B. Motivele internării: vărsături, sialoree, anemie

C. Istoric: gravida de 22 ani se internează pentru vărsături, anemie. Sarcina a fost dispensarizată de la 6 săptămâni.

D. Problemele pacientei:

vărsătură, sialoree

teamă, anxietate, agitație

E. Starea pacientei la internare:

H = 1,64 m, G = 64 kg.

Temperatura = 36,4oC

FC = 68/minut, TA = 110/70 mmHg

respirație = 16/minut, micțiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

– starea generală: bună, evoluția sarcinii a decurs normal

– tegumente și mucoase: palide

– sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

– sistem muscular: normoton, normochinetic

– sistem osteo-articular: aparent integru

– aparat cardiovascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice, TA = 120/80 mm Hg

– aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular fiziologic, FR = 19 r/min

– aparat digestiv și glande anexe: ficat, splină în limite normale

– aparat uro-genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, micțiuni fiziologice

– OGE: normal conformate

– SNC: fără semne de iritație meningiană, orientată temporo-spațial și la propria persoană

F. Examen obstetrical:

º abdomen – la inspecție – mărit ușor de volum

º examen genital

inspecție – normal conformate, inhibiție de sarcină

examen vaginal digital combinat cu palpare abdominală: vagin suplu, col de consistență moale

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Problemă: anemia

Manifestări de dependență: sialoree

Sursa de dificultate: hipersalivație

2. Nevoia de a se hidrata și a se alimenta

Problemă: alimentație și hidratare inadecvată prin deficit

Manifestări de dependență: dificultate de a se alimenta și hidrata/dificultate de a urma dieta

Sursa de dificultate: disgravidia precoce

3. Nevoia de a elimina

Eliminări normale

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

Se mișcă singură fără ajutor, are coordonare în mișcări

5. Nevoia de a se odihni și a dormi

Problemă: oboseală, disconfort

Manifestări de dependență: somnolență

Sursa de dificultate: anxietate

6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca

Se dezbracă și se îmbracă fără ajutor, are lenjerie personală adaptată vârstei și situației actuale

7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

Își efectuează toaleta cu dificultate dar nu acceptă ajutor

Sursa de dificultate: imposibilitatea unei bune igiene corporale

8. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

Temperatura în limite normale 36,7oC

9. Nevoia de a evita pericolele

Problemă: vulnerabilitate față de pericole

Manifestări de dependență: potențial de complicații

Sursa de dificultate: vărsătura

10. Nevoia de a comunica

Comunicativă, limbaj adecvat, coerent

11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia

Pacienta este ortodoxă și de câte ori poate participa la slujbele religioase.

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Problemă: devalorizare, neputință

Manifestări de dependență: dificultate de a-și asuma roluri sociale

Sursa de dificultate: depresie

13. Nevoia de a se recrea

Problemă: dificultatea de a îndeplini activități recreative

Manifestări de dependență: dificultate de a se angaja într-o activitate recreativă

Sursa de dificultate: anxietatea și spitalizarea

14. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

Solicită sfaturi cu privire la starea în care se află

Anexa 2

ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

Anexa 3

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

EXAMENUL DE LABORATOR

ALIMENTAȚIA BOLNAVEI

INVESTIGAȚII PARACLINICE

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Cazul 2. Plan de îngrijire

Anexa 1

A. Culegerea datelor

Nr. F.O. 1022

Nume: C.

Prenume: M.

Vârsta: 25 ani

Ocupația: confecționeră

Naționalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării/externării: 17 aprilie 2013/28 aprilie 2013

Diagnostic: – la internare: sarcină 11 săptămâni, disgravidie precoce

Antecedente personale: PM = 14 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează 2-3 zile S=1, A=1

Antecedente heredo-colaterale: fără importanță

B. Motivele internării: vărsături, sialoree, anemie

C. Istoric: gravida de 25 ani se internează pentru vărsături, anemie. Sarcina a fost dispensarizată de la 9 săptămâni.

D. Problemele pacientei:

vărsătură, sialoree

teamă, anxietate, agitație

E. Starea pacientei la internare:

H = 1,74 m, G = 66 kg

Temperatura = 36,6oC

TA = 110/70 mmHg

respirație = 16/minut

micțiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

– starea generală: bună, evoluția sarcinii a decurs normal

– tegumente și mucoase: palide

– sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

– sistem muscular: normoton, normochinetic

– sistem osteo-articular: aparent integru

– aparat cardiovascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice, TA = 120/80 mm Hg

– aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular fiziologic, FR = 19 r/min

– aparat digestiv și glande anexe: ficat, splină în limite normale

– aparat uro-genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, micțiuni fiziologice

– OGE: normal conformate

– SNC: fără semne de iritație meningiană, orientată temporo-spațial și la propria persoană

F. Examen obstetrical:

º abdomen – la inspecție – mărit ușor de volum

º examen genital

inspecție – normal conformate, inhibiție de sarcină

examen vaginal digital combinat cu palpare abdominală: vagin suplu, col de consistență moale

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Problemă: anemia

Manifestări de dependență: sialoree

Sursa de dificultate: hipersalivație

2. Nevoia de a se hidrata și a se alimenta

Problemă: alimentație și hidratare inadecvată prin deficit

Manifestări de dependență: dificultate de a se alimenta și hidrata/dificultate de a urma dieta

Sursa de dificultate: disgravidia precoce

3. Nevoia de a elimina

Eliminări normale

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

Se mișcă singură fără ajutor, are coordonare în mișcări

5. Nevoia de a se odihni și a dormi

Problemă: oboseală, disconfort

Manifestări de dependență: somnolență

Sursa de dificultate: anxietate

6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca

Se dezbracă și se îmbracă fără ajutor, are lenjerie personală adaptată vârstei și situației actuale

7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

Își efectuează toaleta cu dificultate dar nu acceptă ajutor

Sursa de dificultate: imposibilitatea unei bune igiene corporale

8. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

Temperatura în limite normale 36,7oC

9. Nevoia de a evita pericolele

Problemă: vulnerabilitate față de pericole

Manifestări de dependență: potențial de complicații

Sursa de dificultate: vărsătură

10. Nevoia de a comunica

Comunicativă, limbaj adecvat, coerent

11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia

Pacienta este ortodoxă nepracticantă

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Problemă: devalorizare, neputință

Manifestări de dependență: dificultate de a-și asuma roluri sociale

Sursa de dificultate: anxietate

13. Nevoia de a se recrea

Problemă: dificultatea de a îndeplini activități recreative

Manifestări de dependență: dificultate de a se angaja într-o activitate recreativă

Sursa de dificultate: anxietatea și spitalizarea

14. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

Solicită sfaturi cu privire la starea în care se află

Anexa 2

ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

Anexa 3

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

EXAMENUL DE LABORATOR

ALIMENTAȚIA BOLNAVEI

INVESTIGAȚII PARACLINICE

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Cazul 3. Plan de îngrijire

Anexa 1

A. Culegerea datelor

Nr. F.O. 1121

Nume: S.

Prenume: A.

Vârsta: 25 ani

Ocupația: magazioneră

Naționalitate: română

Stare civilă: celibatară

Data internării/externării: 11 mai 2013/22 mai 2013

Diagnostic: – la internare: sarcină 16 săptămâni, disgravidie precoce

Antecedente personale – PM = 14 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează 2-3 zile S=1, A=1

Antecedente heredo-colaterale – bolile copilăriei, apendicectomie la 12 ani, nu este alergică

B. Motivele internării: vărsături, sialoree, anemie

C. Istoric: gravida de 25 ani se internează pentru vărsături, anemie. Sarcina a fost dispensarizată de la 4 săptămâni.

D. Problemele pacientei:

vărsătură pre- și postprandiale, greață, senzație de foame continuă

teamă, anxietate, agitație

E. Starea pacientei la internare:

H = 1,74 m, G = 66 kg

Temperatura = 36,6oC

TA = 110/70 mmHg

respirație = 16/minut

micțiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

– starea generală: bună, evoluția sarcinii a decurs normal

– tegumente și mucoase: palide

– sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

– sistem muscular: normoton, normochinetic

– sistem osteo-articular: aparent integru

– aparat cardiovascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice, TA = 120/80 mm Hg

– aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular fiziologic, FR = 19 r/min

– aparat digestiv și glande anexe: ficat, splină în limite normale

– aparat uro-genital: urini normocrome, loje renale nedureroase, micțiuni fiziologice

– OGE: normal conformate

– SNC: fără semne de iritație meningiană, orientată temporo-spațial și la propria persoană

F. Examen obstetrical:

º abdomen – la inspecție – mărit ușor de volum

º examen genital

inspecție – normal conformate, inhibiție de sarcină

examen vaginal digital combinat cu palpare abdominală: vagin suplu, col de consistență moale

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Problemă: anemia

Manifestări de dependență: sialoree

Sursa de dificultate: hipersalivație

2. Nevoia de a se hidrata și a se alimenta

Problemă: alimentație și hidratare inadecvată prin deficit

Manifestări de dependență: dificultate de a se alimenta și hidrata/dificultate de a urma dieta

Sursa de dificultate: disgravidia precoce

3. Nevoia de a elimina

Eliminări normale

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

Se mișcă singură fără ajutor, are coordonare în mișcări

5. Nevoia de a se odihni și a dormi

Problemă: oboseală, disconfort

Manifestări de dependență: somnolență

Sursa de dificultate: anxietate

6. Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca

Se dezbracă și se îmbracă fără ajutor, are lenjerie personală adaptată vârstei și situației actuale

7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

Își efectuează toaleta singură fără ajutor

8. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

Temperatura în limite normale 36,7oC

9. Nevoia de a evita pericolele

Problemă: vulnerabilitate față de pericole

Manifestări de dependență: potențial de complicații

Sursa de dificultate: vărsătura

10. Nevoia de a comunica

Comunicativă, limbaj adecvat, coerent

11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia

Pacienta este ortodoxă și de câte ori poate participa la slujbele religioase, citește cărți religioase

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Este mândră de ce a realizat până acum.

13. Nevoia de a se recrea

Problemă: dificultatea de a îndeplini activități recreative

Manifestări de dependență: dificultate de a se angaja într-o activitate recreativă

Sursa de dificultate: anxietatea și spitalizarea

14. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

Solicită sfaturi cu privire la starea în care se află

Anexa 2

ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

Anexa 3

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

EXAMENUL DE LABORATOR

ALIMENTAȚIA BOLNAVEI

INVESTIGAȚII PARACLINICE

TRATAMENT MEDICAMENTOS

CAP.IV. CONCLUZII

Sănătatea, acest echilibru de bunăstare bio-psiho-socială, poate fi oricând perturbată de anumiți factori negativi, care-l aduc pe individ într-o stare critică ce trebuie rezolvată de personalul medical cu promptitudine și competență.

În urma cazurilor studiate, apreciem că: disgravidia precoce reprezintă un capitol important și permanent în pregătirea asistentei medicale, iar prin complicații și tratament, o gravă problemă de sănătate.

Funcțiile asistentei medicale sunt universale și rămân constante, indiferent de locul, de timpul în care îngrijirea de nursing este acordată, de statutul de sănătate a individului sau a grupului ce este îngrijit, ori de resursele disponibile.

Aceste funcții sunt:

evaluarea necesităților individului, ale familiei sau ale comunității pentru îngrijirea de nursing și identificarea și coordonarea resurselor disponibile pentru a preîntâmpina aceste nevoi.

clasificarea necesităților pe priorități; planificarea și acordarea îngrijirilor de nursing necesare.

evaluarea rezultatelor intervențiilor de nursing din punctul de vedere al clientului, al personalului de nursing implicat și al sistemului în cadrul căruia este acordată îngrijirea.

documentarea referitoare la toate aspectele privind interacțiunea client-nursă și folosirea informației astfel furnizată.

acordarea de ajutoare în definirea standardelor etice și profesionale care ghidează educarea personalului de nursing, practicarea nursingului, administrarea serviciilor de nursing și cercetare în nursing.

implicarea persoanei și a familiei în toate aspectele de îngrijire, încurajând participarea comunității.

identificarea domeniilor pentru cercetare sau studii speciale pentru îmbogățirea cunoștințelor.

educarea personalului de nursing și contribuția la instruirea altor persoane pentru probleme de sănătate, cât și a personalului auxiliar.

educația pentru sănătate a populației.

evaluarea necesităților personale pentru reciclare și/sau pentru educația avansată și satisfacerea acestor necesități.

administrarea serviciilor de nursing ca o componentă integrală a serviciilor de sănătate.

colaborarea privind dezvoltarea și evaluarea serviciilor de sănătate ca un tot.

dereglarea activităților de nursing și a sarcinilor personalului auxiliar și sprijinirea acesteia în munca sa.

supravegherea și controlul mediului ambiant pentru a asigura un cadru de muncă sigur, armonios, productiv și terapeutic.

Nursa acceptă responsabilitatea și exercită autoritatea necesară pentru acordarea directă de îngrijiri specifice persoanelor, familiilor, grupurilor și comunităților.

Nursa este o practicantă autonomă a nursingului, gata să răspundă pentru îngrijirile pe care le acordă.

Nursa este vitală pentru echipa de îngrijire a sănătății. Ea are și o responsabilitate în a-și evalua propriile nevoi de reînnoire și reactualizare a activității profesionale în management, predare, practică clinică și cercetare și în a lua măsurile corespunzătoare pentru preîntâmpinarea acestor nevoi.

BIBLIOGRAFIE

Albu M.R. – Anatomia și fiziologia omului, ed. Corint, București 1997;

Prof.univ.dr.doc. Enescu L. – Farmacologie, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș 1998;

Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavilor, Editura Medicală, București, 1998;

Terlemen, Gheorghiță – Ginecologie și obstetrică, curs pentru studenți de medicină generală IMF Iași 1984;

Baltă G., Stănescu M. O, Kyowski A., Titircă L. – Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor, Editura medicală, București 1998.

Anexa 4

Fig.1 APARATUL GENITAL FEMININ

Fig.2 UTERUL

Fig.3 EVOLUȚIA SARCINII

Fig.4 SARCINA ÎN 12 SĂPTĂMÂNI

BIBLIOGRAFIE

Albu M.R. – Anatomia și fiziologia omului, ed. Corint, București 1997;

Prof.univ.dr.doc. Enescu L. – Farmacologie, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș 1998;

Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavilor, Editura Medicală, București, 1998;

Terlemen, Gheorghiță – Ginecologie și obstetrică, curs pentru studenți de medicină generală IMF Iași 1984;

Baltă G., Stănescu M. O, Kyowski A., Titircă L. – Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor, Editura medicală, București 1998.

Anexa 4

Fig.1 APARATUL GENITAL FEMININ

Fig.2 UTERUL

Fig.3 EVOLUȚIA SARCINII

Fig.4 SARCINA ÎN 12 SĂPTĂMÂNI