Disfunctionalitatile In Familia Monoparentala Rezultata din Mama Adescenta Si Copil

=== f54a4cf38d9dc7f409f137e868ebc9d7e28a7c04_574825_1 ===

CAPITOLUL 1

DELIMITĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA PRIVIRE LA FAMILIA MONOPARENTALĂ

1.1.Familia monoparentală

Prin familie monoparentală se înțelege acel tip de familie în care copiii sunt crescuți,educați și locuiesc numai cu unul din părinți.Acest deziderat poate rezulta în urma separării părinților, a decesului unuia dintre părinți în urma divorțului,sau în urma deciziei unei femei de a naște un copil fără să aibă partener fără a fi căsătorită.În societatea modernă , familiile monoparentale nu mai sunt privite ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului fără să-și pună amprenta pe întreaga sa personalitate.

Nevoile de bază, ale familiei monoparentale sunt garanția supraviețuirii și a dezvoltării normale, mai ales acum când apar numeroase schimbări somatice. Deși abuzul, în special cel fizic și psihologic ca modalitate de disciplinare, este comun în familiile tipice el nu a fost suficient de conceptualizat și implicit studiat ca parte componentă a sistemului familial.Studiile realizate însă indică existența unei corelații între caracteristicile mediului familial (mai ales în termeni de venit și educație) și abuz.

Cele mai multe studii arată că cele mai multe disfuncționalități se înregistrează în familiile cu venituri reduse și cu nivel de educație scăzut, deși diferențele nu sunt semnificative.În ultima perioadă de timp familia a suferit foarte multe schimbări la nivelul dimensiunii și structurii precum și la nivelul diviziunii rolurilor în cadrul familiei. Astfel de schimbări au dus la apariția familiei formată dintr-un singur părinte cunoscută sub denumirea de familie monoparentală.

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii crescuți și educați de un singur părinte ca urmare a divorțului pronunțat de o instanță judecătorească, în urma căruia ei urmează să stea la mama sau la tata , fiind nevoiți să se dispenseze pentru o perioadă lungă de timp de lipsa unuia sau al altuia.

În astfel de cazuri , copii, refuză de multe ori să accepte faptul că mama sau tata nu vin seara acasă , este frustrat să îl vadă zilnic numai în poze sau să vorbească cu el numai la telefon,este și mai frustrat /furios când nu primește ajutor financiar sau afectivitate din partea părintelui care l-a lăsat în urmă,refuză să creadă că odată cu divorțul dintre părinți tatăl/mama a divorțat și de el,abandonându-l;de multe ori unii tinerii pot fi supuși unei lipse de îngrijire sau unor maltratări emoționale, fizice.

În general , copii sunt crescuți de mame singure,dar există și excepții când tații cresc unul sau mai mulți copii din varii motive.Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor tineri.Adesea alcoolismul, mizeria, locuințe insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, odată cu un număr nesfârșit de divorțuri,dar flagelul poate atinge toate mediile.

Această formulă este considerată o grupare asimetrică din care fac parte un părinte și un copil/mai mulți copii,motivele fiind multiple:divorțul părinților,decesul unuia din părinți,nașteri rezultate în afara căsătoriei și copii nerecunoscuți legitim de tatăl biologic,abandonul familiei de către unul din părinți etc. Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți după naștere sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă .

Potrivit literaturii de specialitate ,în România sunt familii monoparentale în care doar mama crește unul sau mai mulți copii, tatăl abandonându-i sau se interesează prea puțin de copii.In ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu copii.

În măsura în care apar drept justificare o serie de stereotipuri pe care cunoașterea comună, discursul politic și cel juridic,iar uneori chiar cel științific le proclamă cu adevăruri incontestabile pot fi amintite:

●credința referitoare la atotputernicia mamei în construcția sinelui;

●rolul educativ natural,deci absolut indispensabil,al mamei și rolul secundar,aleatoriu,al tatălui;

●vinovăția părinților care se despart și a părinților,,vitregi,, vinovăția ambilor părinți cu sărăcia ,,în care se scaldă,, ,etc.

Aspectele cele mai delicate ale rolurilor monoparentale în familie compuse sunt exercitarea autorității și impunerea unei discipline . Tinerii acceptă adesea o relație bazată pe afecțiune și încredere ,acceptă ajutorul,dar resping ,,chemările la ordine,, ,cu atât mai mult decât acestea intervin după ce ,înainte de căsătorie ,părintele ,,vitreg,, nu a făcut nici o tentativă de disciplinare.

Unii dintre tineri ,ale căror discursuri le-au analizat unii psihologi americani în anul 2014 ,par să delimiteze patru dimensiuni ale paternității: concepția,exercitarea autorității ,asigurarea veniturilor familiei,dimensiunea relațională ( personală).Acești tineri vorbesc despre rolul patern ca și cum ar reconstitui din bucăți un întreg ,admițând că noul tată poate exercita ultimele două ,,funcții,, , dar rezervându-le pe primele două pentru tatăl natural.Diversitatea actorilor ,a situațiilor juridice și a traiectoriilor face din negociere o problem centrală. (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.136 , 2014)

Neputând să se refere la norme exterioare,actorii trebuie, într-adevăr ,să instituie modalități de organizare pentru a menține o anumită coeziune a noii distribuții familiale.Familia ,, de-al doilea,, sunt veritabile laboratoare de producție normativă și de organizare psihosocială.Ceea ce nu înseamnă că negocierea reușește întotdeauna :de multe ori ea eșuează într-o ruptură.Probabilitatea ca o recăsătorie să se soldeze cu un divorț și să fie acceptatră în același timp de tineri este cu aproximativ 25 % mai mare decât aceea a primei căsătorii.

Dificultăți de exercitare a rolurilor eucative în familiile monoparentale.Potrivit unei sinteze succinte realizate de B.Bawin-Legros (1988),studiile asupra familiilor monoparentale conchid,în esență,că:probabilitatea de a identifica nașteri ilegitime,abandonuri ale copiilor,retard în dezvoltarea psiho-afectivă a acestora din urmă,tulburări de comportament,abandon /eșec școlar ori chiar delicvență este mai mare în această categorie de populație;familiile monoparentale se adaptează mai greu modelului cultural,fiind victime ale ,,noii sărăcii,,;ele au tendința de a se auto-reproduce ( copii proveniți din astfel de familii au ,,șanse,, mari de a repea experiența în calitate de adulți),reproducând și extizând,astfel,un lanț întreg de probleme sociale.

1.2.Tipuri de familii monoparentale

1.2.1.Familia monoparentală maternă

Creșterea tendinței de dezorganizare a famliei contemporane se poate datorita numărului mare de divorțuri și amplorii unor fenomene de destrucție a căminului ( prin decesul unuia dintre membri,izolarea preocupărilor partenerilor,scăderea rolului comunicării,multiplicarea relațiilor conflictuale).

Sectorul intrafamilial este inclus în câmpul mai larg extrafamilial,iar relațiile sale interne sunt fixate de instituțiile secundare ce-l acompaniează. De asemenea procesul de desocializare nu poate fi înțeles decât în legătură cu patogeneza socio-culturală.Medierea prin familie nu este decât o simplă fază a procesului ce conduce de la colectivitatea globală la individ.

Creșterea numărului familiilor monoparentale a dus la un număr tot mai crescut de femei cu statutul de mame singure,statut dobândit din varii motive:decesul soțului,divorțul,separarea,alegerea să aducă pe lume un copil în afara căsătoriei,adoptarea unui copil fără răspunderea unui partener,etc.În anul 1986, Norton și Glick apreciau faptul că 80-85 % din totalul familiilor din SUA aveau , ca și cap de familie ,femei.

La polul opus , în anul 1992 Jane Millar evidenția ,că în lume există multe familii monoparentale materne. Începând cu anul 1981numărul familiilor monoparentale materne a crescut de 5 ori mai mult ajungând la 1.500.000,reprezentând 25,5 % din totalul familiilor cu copii și 95 % din familiile monoparentale.(C.Oppenheim,1990)

Proporția văduvelor în totalul familiilor monoparentale materne din Marea Britanie este aproape neânsemnată,majoritatea din aceste cazuri fiind femei care au fost căsătorite sau au trăit în concubinaj cu tatăl copiilor.În același timp se constată scăderea vârstei mamelor ,situație explicată,pe de o parte din creșterea ratei divorțurilor pentru femeile care s-au căsătorit timpuriu ,și pe de altă parte,de creșterea numărului femeilor tinere cu copii născuți în afara căsătoriei.(Iulian Apostu,Darie Cristea,pg.27,2010)

1.2.2. Familia monoparentală paternă

Deși cazurile bărbaților care cresc și educă singuri unul sau mai mulți copii sunt mai puțin frecvente ,în ultimii ani se constată o tendință mai frecventă.Părinții singuri tați,dispun de o libertate mai mare financiară comparative cu mamele singure,ca urmare a nivelului în general,mai crescut de educație care le permite asigurarea unei securități economice sporite și o mai mare flexibilitate în sporirea resurselor financiare.

Mărirea rolului parental la tații singuri este o experiență diferită de cea a mamelor singure.Tatăl în calitate de părinte unic prezintă caracteristici diferite pe linia adoptării și exercitării rolului parental .El conștientizează faptul că trebuie să fie pentru copil și mamă și tată ceea ce conduce la apariția unor responsabilități suplimentare cum ar fi cele ce au legătură cu treburile casnice și de menaj.

Tații încearcă,de asemenea,ca și fostele lor soții,un plus de anxietate,de mânie,de depresie,de sentimente,de respindere și de incompetență,în comparație cu tații neseparați care au puberi sau adolescenți de aceeași vârstă.

Le este teamă să ia copii cu ei,se simt dezrădăcinați, fără sens,fără cămin,în timp ce mamele care au copilul pot trăi sentimentul unui plus de continuitate,dar îl trăiesc și pe acela unei pierderi de identitate,de statut și un sentiment general de neputință . [….] (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.138 , 2014)

Unii tați singuri nu au experiența necesară în a îndeplini acest rol și prefer să împartă de multe ori acest rol cu copii ( în cazul în care aceștia sun mai mari).În astfel de cazuri ,fetele sunt de mai mare ajutor.Comparând cele două tipuri,tatăl primește un sprijin mai redus din partea copiilor ,în comparație cu mama (din punct de vedere al părintelui singur ).

Această situație este determinată de:

a.Dificultatea în aplanifica muncile casnice datorită implicării în două categorii de solicitări

b.Încercarea de a ușura tranziția copiilor spre noul mod de viață;

c.neimplicarea voluntară a copiilor de către tatăl lor ca el să poată oferi dovezi în ceea ce privește ,,competența ,, lui în legătură cu treburile casnice.(Hanson,1986)

În adoptarea și exercitarea noului rol,tatăl întâmpină dificultăți,ei se plâng,în multe cazuri , de faptul că nu mai pot îndeplini multele îndatoririle care le revin legate de creștrerea și educația copiilor,de treburile casnice ,ocupațiile socio-profesionale,pentru asigurarea venitului financiar.Cele mai multe dificultăți ,apar în cazul în care tatăl singur are în îngrijire copii mici,știut fiind faptul că aceștia necesită îngrijiri speciale.

Potrivit cercetărilor din literature de specialitate,tații care se ocupă singuri de creșterea și educarea copilului își adoptă și -și exercită rolul parental într-o manieră competentă,cu efecte pozitive asupra profilului psiho-comportamental al copilului .(A.M.1982,Hanson.1981).

De exemplu,ei satisfac în mare măsură ,nevoile emoționale ale copiilor lor,oferindu-le,ca o compensație răspunsuri comportamentale specific rolului matern.Copii care provin din familii numai cu tată apreciează și evaluează gradul de investiție afectivă a acestuia într-un mod superior față de cei ce aparțin familiilor cu ambii părinți.Sunt însă și multe deosebiri:

●tendința accentuată de evaluare a noului stil de viață;

●apelează , frecvent la diferite forme de sprijin extrafamilial (rude,frați,bunici,prieteni apropiați);

●tatăl dorește ca ,copilul să aibă mai multă independență;

●au loc dese modificări ale stilului comportamental relațional existent înaintea preluării noului rol parental;

●în asumarea rolului parental tatăl își schimbă unele practici și atitudini folosite în creșterea și educația copiilor.Tatăl devine mai protectiv și mai grijuliu (slăbind în ceea ce privește autoritatea),acordând o mai mare importanță aspectelor legate de educație.

În stilul de viață al taților singuri,ca indivizi adulți,se produc unele modificări.Datorii creșterii și implicării lor emoționale în raportul lor cu copii,apare un declin al experienței lor în activitățile sociale.

Ei preferă să-și facă noi cunoștințe,atât bărbați cât și femei,dar evită activitățile sociale care implică prezența unor cupluri căsătorite,iar activitățile în care ar putea întâlni în special tați divorțați sau văduvi sunt puține.

De aceea participarea lor la evenimente este din ce în ce mai redusă dar crește implicarea implicarea în activități sportive,politice, sau antrenament formative.În ceea ce privește viața personal ,cei mai mulți tați au de multe ori întâlniri cu impact erotic,nefăcându-și planuri pentru o eventual recăsătorie.(Iulian Apostu,Darie Cristea pg.28,2010)

1.2.3. Familia monoparentală adultă

Aspectele cele mai delicate ale familiei monoparentale adultă sunt exercitarea autorității și impunerea unei discipline . Copilul acceptă adesea o relație bazată pe afecțiune și încredere ,acceptă ajutorul,dar respinge ,,chemările la ordine,, ,cu atât mai mult decât acestea intervin după ce ,înainte de căsătorie ,părintele ,,vitreg,, nu a făcut nici o tentativă de disciplinare.

Unii dintre copii,ale căror discursuri le-au analizat unii psihologi americani în anul 2014 ,par să delimiteze patru dimensiuni ale paternității: concepția,exercitarea autorității ,asigurarea veniturilor familiei,dimensiunea relațională ( personală).

Acești copii vorbesc despre rolul patern ca și cum ar reconstitui din bucăți un întreg ,admițând că noul tată poate exercita ultimele două ,,funcții,, , dar rezervându-le pe primele două pentru tatăl natural.Diversitatea actorilor ,a situațiilor juridice și a traiectoriilor face din negociere o problem centrală. (Rodica Ciurea Codreanu –Drama Familiei destrămate,pg.138 , 2014)

Neputând să se refere la norme exterioare,actorii trebuie, într-adevăr ,să instituie modalități de organizare pentru a menține o anumită coeziune a noii distribuții familiale.Familia ,, de-al doilea,, sunt veritabile laboratoare de producție normativă și de organizare psihosocială.Ceea ce nu înseamnă că negocierea reușește întotdeauna :de multe ori ea eșuează într-o ruptură.Probabilitatea ca o recăsătorie să se soldeze cu un divorț și să fie acceptatră în același timp de tineri este cu aproximativ 25 % mai mare decât aceea a primei căsătorii.

Tați ,,vitregi,,.Discursurile ezitante ale copiilor vis -a –vis de locul fiecăruia dintre cei doi tați,tatăl natural și cel,,vitreg,, ,exprimă,în opinia lui Irene Thery (2001) o confruntare între două concepții:aceea a primului legăturii de sânge și aceea a priorității legăturii sociale.Cine sunt,cu alte cuvinte ,,adevărații,,părinți:cei care zămislesc copilul sau cei care îl cresc ?

Este pertinent,însă,să ne întrebăm dacă logica infantilă și cea adultă sunt,în acest caz ,în mod necesar ,logici disjunctive de tip structuralist:sau tatăl biologic ,sau tatăl social .Este întrebarea pe care și-o pune implicit B.Bawin-Legros atunci scrie :

,, Este,dimpotrivă,profitabil să se valorizeze în relațiile actuale ( părinți-copii, copii-copii) în același timp relațiile primare care au structurat copilul și relațiile secundare,care vor fi tot atâtea modele de identificare.

În unele cazuri,mai frecvente în rândul categoriilor populare și ale celor cu un nivel scăzut al studiilor,actorii adulți sunt orientați de o logică a substituției vechii familii ( ale cărei erori vor să le șteargă) cu noua familie.

Noul tată se implică în educația copilului ca și cum ar fi tatăl biologic,în timp ce contactele cu acesta din urmă sunt întrerupte.Plata pensiei alimentare încetează ,adesea,odată cu recăsătoria mamei,fapt care a putut fi interpretat ca o demisie paternă;în fapt,conform acestei logici a substituției,dobândirea de către copil a unui alt tată impune ca acesta din urmă să includă în prerogativele sale obligația de întreținere,ca modalitate esențială de a exercita rolul patern și, în același timp,ca resursă și criteriu de legitimare a puterii paterne.Logica substituției este fundamentată pe absolutizarea modelului familiei nucleare: un copil trebuie să aibă doi părinți,și nu trei;triunghiul parental este,pentru aceștia,de neconceput.

În alte cazuri,mai frecvente în rândurile categoriilor favorizate economic și al posesorilor de diplomă superioară,o logică a perenității permite continuarea contactelor copilului cu tatăl biologic care rămâne educatorul principal;noul partener al mamei nu se implică (sau se implică ocazional) în educația acestuia,mai ales dacă are el însuși tineri în noua familie . În oricare dintre cazuri,exercitarea rolului patern este dificilă,iar apropierea între copil și noul tată se realizează greu. (Karen Horney, ,-Conflictele noaste interioare pg.50,2014)

E.H.Erikson observă că tatăl intră într-un in-group funcțional constituit din mamă și copil ( cu propriile reguli,obișnuințe,rutine).Lucrurile evoluează în mare măsură în funcție de modul în care expectațiile (hidden agenda) partenerilor se corelează,iar reacția copilului are în aceste evoluții un rol esențial.

Cercetătorul american WALDE L. distinge patru tipuri de reacție ( care pot fi considerate și stadii în evoluția raporturilor copilului cu noul soț al mamei sale):

1. Copilul manifestă antipatie ,fie pentru că nu-l place pe noul tată ca persoană fie pentru că îl compară cu tatăl biologic de care este încă apropiat ,fie pentru că se teme să nu piardă o parte din afecțiunea și atenția pe care i le acordă mama;

2. Copilul este distant,dar dornic să intre în contact cu noul partener ,iar dacă acesta din urmă este ,, cumsecade,, distanța poate fi înlăturată;

3. Copilul este gata să-l accepte pe noul venit ca tată ( în special la o vârstă la care nu are încă o imagine paternă continuă);

Wallerstein și Kelly adaugă că, dacă în cele din urmă copilul îl acceptă pe noul partener al mamei,acest fapt nu afectează relațiile cu tatăl biologic: dacă vizitele erau regulate înainte de căsătorie,ele continuă și după aceea.

Numeroase cercetări arată că cel de-al doilea tată este mai repede acceptat atunci când copilul are o vârstă mai mică și,cu toate că ,în general,fetele manifestă atitudini de respingere mai puternice decât băieții ,la vârste mici ele se dovedesc sensibile la admirația și deschiderea către ele a noului partener al mamei.În cazul băieților ,ei acceptă mai greu ideea că mama are un alt partener decât tatăl lui.

Mame ,,vitrege,,.Se consideră că numărul familiilor în care noul părinte este mama este mult mai mare ,deoarece numai într-unul din zece cazuri de separare a părinților copilul este încredințat tatălui.Totuși ,dacă ținem cont de faptul că rata recăsătoriilor este mai mare la bărbați decât la femei și că numărul recăsătoririlor succesive pe care le contractează bărbații este,de regulă,mai mare ,raportul între numărul taților,,vitregi,, și cel al mamelor,,vitrege,,se diminuează.

Citind un studiu al lui,Lloyd Saxton ,acesta descrie trei tipuri de conduită ale mamelor ,,vitrege,, , similar celor ale taților,,vitregi,, .Ele pot acționa după o logică a substituției mamei biologice,asumându-și în întregime responsabilitățile și dreptul de control și disciplinare în raport cu copilul ,preocupându-se de bunăstarea lui fizică și emoțională.

O astfel de conduită are șanse de reușită mai mari în cazul în care copilul nu mai întreține legături cu mama biologică.În cele mai multe cazuri,însă , copilul este rezistent la încercările de substituire a mamei naturale.Indiferent de raporturile cu acestea,el își construiește,în majoritatea covârșitoare a cazurilor,o imagine a mamei naturale ca unică sursă a căldurii ,dragostei și înțelegerii și nu dorește , un refuz sau un ,,surogat,, matern.

După o altă logică,mama ,,vitregă,,poate încerca să joace rolul unei alte mame,dublând rolul matern pe care mama biologică continuă să îl exercite, pretinzând respectul asociat statutului matern și asumându-și responsabilitățile aferente.

În multe cazuri,triunghiul mamă biologică- copil -mamă,,vitregă,,îl situează pe acesta la intersecția a doua modele culturale și de identificare, generând confuzie și frustrare,precum și o reacție de apărare,care se manifestă,adesea,prin stimularea unor conflicte mai mult sau mai puțin deschise între cele două mame și prin apelul la tată în calitate de ,,arbitru,,,fapt care poate conduce la deteriorarea noii relații conjugale.

O a treia figură maternă este aceea a mamei ,,vitrege ,, prietene,, -care încearcă să câștige afecțiunea copilului,dar nu și să-l disciplineze.Ea speră să devină un confident și un sfătuitor de încredere,este îngăduitoare și evită să judece și să critice comportamentele ale tânărului. (Karen Horney, pg.55,2014)

Chiar dacă acest model de mamă ,,vitregă,, poate să pară multora cel mai indicat,el este foarte greu de pus în practică: multe femei trăiesc o senzație de discomfort jucând rolul mamei-prietene,au dificultăți în controlul limitelor unei relații de acest gen,iar copilului însuși ideea unui egal-adult i se poate părea lipsită de sens.

În general,familiile monoparentale în care mama este noul venit se confruntă cu mai multe probleme decât toate celelalte tipuri de familie,iar rolul de mamă,, vitregă,, este mai greu decât orice alt rol parental.Ea trebuie să răspundă așteptărilor sociale care atribuie mamei cea mai mare parte din responsabilitatea vieții domestice cotidiene (inclusiv a disciplinei cotidiene a copiilor !) și care,pe de altă parte,fac din relația afectivă mamă- copil esența rolului matern,în condițiile în care are de făcut față rezistențelor acestuia și,mai frecvent chiar,ale anturajului.

Situația ei este ambivalentă ( i se cere să manifeste afecțiune,înțelegere,dar este a priori suspectă de incapacitate de a le oferi;limbajul comun este semnificativ din acest punct de vedere) și asimetrică ( i se cere să ofere dragoste,timp,energie ,fără a putea cere în schimb încrederea și afecțiunea cu care sunt gratificate,în mod obișnuit,mamele).

Studiile sintetizate,arată că dificultățile rolului matern sunt mai mari atunci când vârsta copilului la data încheierii noului mariaj este mai mare,când acesta este o fată și când el întreține relații strânse cu mama biologică.

1.2.4. Familia monoparentală cu parinte adolescent

Adolescența este perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă deoarece este o etapă distinctă în evoluția idividului care se situează între copilărie și tinerețe , prezentând aspecte caracteristice în plan biologic și psihosocial,fiind dependent în desfășurarea ei de factori biologici,ereditari, sociali, culturali și educaționali.

Adolescența se caracterizează printr-o rată de creștere și dezvoltare rapidă ,printr-o activitate extrem de mobilă ,el trecând repede de la entuziasm la depresie ,de la o stare de excitație la una de apatie ,de la curaj la timiditate.

Adolescența reprezintă etape distincte în evoluția individului care se situează între copilarie și tinerețe, prezentând aspecte caracteristice în plan biologic și psihosocial, fiind dependentă în desfășurarea ei de factori biologici ereditari, sociali, culturali și educaționali.

Personalitatea adolescenților nu este încă nici omogenă,nici precizată în mod definitiv. Îi lipsește experiența.Transformările și problematica stadiului de vârstă adolescentină au fost cercetate, analizate și explicate prin mai multe tipuri de dimensiuni: biologică, psihologică, culturală sau socială.

O parte dintre științe au fost și sunt interesate de dezvoltarea individului (domeniu în care se întâlnesc cele mai multe științe sociale), o altă parte de formarea, dezvoltarea și dinamica grupurilor de tineri la diferite niveluri ale organizării sociale: de la nivel social (strat de vârstă,generație etc) la nivel microsocial (grupurile mici, grupurile primare alcătuite din indivizi de aceeași vârstă), de la tinerii ce trăiesc în comunități urbane și rurale la interacțiunile și interelațiile dintre generații, în cadrul grupului familial mod arbitrar s-a subâmpărțit pubertatea și adolescența într-o perioadă precoce (10-14 ani), medie (15-17ani) și tardivă ( 17-19 ani). J. Rousselet (citat de Sorin M.Rădulescu, Dan Banciu și Marin Voicu) periodiza adolescența astfel:

a.Perioada revoltei (spre vârsta de 14 ani), când are loc emanciparea adolescentului și revolta acestuia împotriva familiei, școlii, religie și moralei;

b .Perioada ostentației manifeste (spre vârsta de 15 ani), care se traduce cel mai adesea printr-o serie de manifestări excentrice, vizibile în vestimentație, vocabular, gesturi etc., prin care adolescentul caută să-și afirme independența față de părinți și de lumea adulților în general;

c.Perioada conștiinței eului (sau a închiderii în sine, între 16-17 ani), în care adolescentul caută să cunoască și să perceapă atât noul său personaj, cât și noul său status și rol;

d.Perioada exaltării , în care adolescentul se simte deja pregătit să-și utilizeze propriile forțe pentru a dobândi statusul și rolul de adult.”

Criza adolescenților apare îndeosebi în timpul ciclului de studii gimnaziale și liceale, ciclu în care copilul este “bombardat informațional” din multe și complexe direcții în vederea formării unei personalități armonioase, cât mai desăvârșite din multe puncte de vedere, rigidă, inflexibilă,nelabilă.

Tot în perioada adolescenței se produce și se observă o lărgire în ceea ce privește orizontul socio-cultural și relațional ceea ce solicită din partea tânărului un grad ridicat de autonomie și independență acțională.

Adolescenții se zbat pentru a se afirma pe sine, pentru a se autorealiza, pentru a-și impune propriul Eu – toate acestea fără influența celorlalți, ci doar prin propriile lor puteri.

Acest lucru îi fac pe adolescenți mai vulnerabili la eșec, ei acționând pe baza principiului “încercare și eroare”.Imaginea de sine pe care o pictează adolescenții în “culorile “experiențelor lor anterioare poate fi reală (adică să concorde cu personalitatea sa reala,nemascată) sau, dimpotrivă, pot apărea situații în care această imagine de sine să nu concorde cu realul (adică puberii și adolescenții tind să se supra- sub evalueaze).

Pusă multă vreme la baza explicațiilor cu privire la pendularea personalității între “normal” și patologic“ și a propensiunii constante spre manifestarea unor comportamente deviante, conceptul de “criză” desemnează de fapt trăsăturile contradictorii de ordin psihologic care pot apărea la adolescenți, într-o formă mai dramatică sau mai puțin dramatică, în ceea ce privește formarea și consolidarea personalității.Criza fundamentală a adolescenților pare a fi (conform studiilor de psihologia vârstelor) o criză a identității.

Adolescenții caută sa-și construiască o anumită identitate însă, pe fondul unor dependențe sau independențe încă în stare de activare. “Formele dependenței, materiale,emoționale (de confort și apartenență) și de mentalitate (valori) pot provoca frustrații și conflicte între,adolescenți și parinți”.

Protestând împotriva “tabuurilor” și interdicțiilor care li se impun încă din perioada copilăriei, adolescenții capătă “o conștiință normativă și motivațională orientată către negarea și respingerea modelelor adultului și, implicit, căutarea și afirmarea unor modele culturale contestatare proprii.

Acompaniată de transformările din sfera inteligenței, afectivității și personalității și de însușirea unor roluri sociale noi, criza este o bună ocazie de realizare a“moratoriului psihosocial” prin care se realizează adevărata conștiință morală, și de îndepărtare față de părinți, de revoltă împotriva interdicțiilor școlare, de formare a unei imagini de sine noi, de dezvoltare a unor prietenii idealizate cu parteneri de aceeași vârstă ca urmare a lărgirii câmpului relațional, de implicare în multiple conflicte endogene și exogene, denumite de unii autori“conflicte de dezvoltare ,activând o serie de mecanisme “anticriză”, adolescenții devin capabili să depășească starea de criză, lăsând loc maturizării depline, permițând integrarea în colectivitățile adulte (familia de procreere, sistemul ocupațional, comunitatea locală) și adoptarea prin internalizarea unor roluri inaccesibile până acum (rolul de soț-soție, roluri profesionale, roluri reziduale exercitate în societate –cetățean, vecin, prieten, etc.).

Internalizarea este de altfel pregătită încă din timpul aderării la grupurile de de adolescenți (“courtship institution”) care funcționează ca o proto-familie de procreere, ca un proto-sistem ocupațional.

Natura frustrațiilor și conflictelor din adolescență nu este una patologică, distructivă pentru aceștia , ci una de tip constructiv, pozitiv, în care adolescenții caută, realizează și întăresc (consolidează) identitatea lor raportându-se permanent la alții, la modul de a fi și a se comporta al celor ce-i înconjoară.

Agravarea acestor frustrații și conflicte este provocată de practicarea unor comportamente ambigue, de integrarea și aderarea prin originalitate și nu prin conformism, de dorința crescută de independență în luarea deciziilor și în manifestarea unor comportamente pe fondul menținerii autorității crescute a adultului;de acceptarea greoaie a adulților a noului status dobândit de puberi și adolescenți; de lipsa de comunicare, cooperare și deci, de interrelaționare dintre adulți – adolescenți.Cea mai mare parte a adolescenților reușesc însă, să evite sau să aplatizeze tensiunile și conflictele care îi domină prin activarea optimă a propriilor resurse psihice.

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare,adolescenții își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.

În drumul lor spre maturitate ,adolescenții parcurg numeroase transformări fizice,emoționale și psihologice într-o lume plină de schimbări,în care există atât oportunități, cât și pericole .

Comportamentul sexual al adolescenților este influențat de o serie de fractori:începutul activității sexuale;felul și numărul partenerilor sexuali; folosirea unei metode contraceptive.

Acești factori includ caracteristicile înșiși,cele ale familiilor ,prietenilor lor și ale comunităților în care trăiesc precum și relațiile adolescenților cu aceștia.Unii dintre acești factori constituie factori de protecție pentru comportamentul sexual al adolescentului ,iar alții nu.

Pornind de la principiul că orice adolescent are dreptul la educație în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta în existența socială este ,în esență,drumul umanizării sale.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita adolescenților constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții.

Factorii de protecție și de risc care influențează comportamentul sexual al adolescenților :

●Familia contează:adolescenții care au relații bune cu părinții sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexuale;

●Școala contează:adolescenții care au relații bune cu profesorii sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexuale;

●Prietenii contează:adolescenții care cred că prietenii lor sunt activi sexuali sunt mai expuși începerii timpurii a activității sexuale ;

●Credința contează:adolescenții care au convingeri spirituale sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexuale;

●Comportamentele cu risc sunt legate undele de altele:adolescenții care au alte comportamente cu risc ,precum consumul de alcool și droguri sunt mai expuși începerii timpurii a activității sexuale.

Majoritatea adolescenților sunt optimiști,reprezentând o forță pozitivă în societate ,o achiziție valoroasă pentru prezent,dar și pentru viitor,când vor deveni adulți .

Globalizarea a accelerat ritmul schimbărilor ,în timp ce structurile care au protejat generațiile trecute de tineri se erodează.

Relațiile sociale se deplasează din stadiu centrat pe familie la un orizont mai larg în care colegii și adulții încep să joace roluri din ce în ce mai importante în viața adolescentului .Este și perioada în care sunt câștigate noi cunoștințe și deprinderi și se formează atitudini noi.

Tinerii de ambele sexe se simt,în această perioadă,atrași între ei,relațiile lor dobândind tot mai mult o motivație interioară.Așadar trecerea prin adolescență diferă de la un individ la altu ,în funcție de sex , de mediu social și anumite circumstanțe speciale .

Adolescența este perioada explorării și exprimării sexualității .Mulți adolescenți,își încep viața sexuală în această perioadă,în cadrul său,în afara căsniciei .

Adolescenții ,mai ales cei romantici,sunt preocupați de dragoste,sunt curioși,au sentimente frumoase și pure. Gândurile lor de viitor se îndreaptă spre o familie cu copii ,către idealurile profesionale și morale.

Din punct de vedere biologic, la baza atracției dintre tinerii de sex opus stă instinctual sexual. În general ,bărbatul,datorită unui instinct sexual mai intens,se manifestă mult mai fățiș față de sexul opus.

Tocmai acest instinct trebuie educat și dirijat cu multă precauție și înțelegere Maturitatea sexuală se caracterizează,în acest moment,prin dezvoltarea morfo-funcțională a organelor genitale interne și externe .

Adolescentul are o labilitate crescută și este preocupat de el însuși.Acest lucru se simte mai mult la băieți decât la fete. Băiatul nu mai face o selecție riguroasă a partenerei,ci se mulțumește cu satisfacerea rapidă a impulsurilor sexual.

La polul opus , fata ,delicată și grațioasă,are instinctual sexual, slab dezvoltat,deși din punct de vedere morfo-funcțional el este mult mai precoce.

Pe fondul unei afectivități crescute,alegerea partenerului se realizează cu mai mult discernământ partenerului se realizează cu mai mult discenermânt.Ea dorește de la bărbat vorbe frumoase și tandrețe ,mângâiere să aibă sentimental că este protejată.

În dragoste,școală a sentimentelor umane,există multe renunțări și , cu ajutorul mediului social și al familiei se definește comportamentul psiho-social și tero-sexual.

Stabilitatea unor legături între doi tineri de sex opus se face însă mai greu acum, deoarece tânărul adolescent poate avea prezente încă trăsături psihologice reminiscente din copilărie,un impuls sexual slab sau interdicții prea mari.

Acestea impun realizarea sa pe linia unei sexualități normale,ducând la o incidență crescută a masturbației sau a autoerotismului,manifestări frecvente dealtfel la adolescenți,în special la băieți.Orientarea psiho-sexuală a adolescentului este determinată de o serie de cauze,cum ar fi cele hormonale,ereditare, influența mediului familial și social cultural,gradul de instruire ,maturizare sexuală sau alți factori dobândiți prin experiența vieții .

Pe de altă parte unii adolescenți comunică de multe ori cu prietenii ( pe care încearcă să-i aibă) acordând atenție nevoilor stresante care intervin pe plan psiho-social.

Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra adolescentului efecte negative în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante .De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a abandonului adolescentului, este de natură psihologică sau comportamentală .

Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității adolescenților de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată .

Efecte psihosociale ale familiei monoparentale cu parinte adolescent.Familia monoparentală cu parinte adolescent poate să rezulte din diferite situații, cum ar fi nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale care nu se concretizează într-o căsătorie. În societatea modernă, tot mai mulți adolescenți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un partener (soț/soție), pe al cărui ajutor să se poată bizui,exceptând în multe cazuri familia.De obicei în astfel de situații familia înțelege și acceptă greșeala făcută de propiul lor copil,accept să îl ajute în creșterea și educarea noului membru,ca la rândul lui adolescentul să își poată continua studiile.Bineânțeles că acestea sunt excepții.În multe cazuri parinte adolescent,părăsit de partener , este nevoit să-și abandoneze studiile în detrimental unui loc de muncă pentru a putea asigura existența copilului de care este direct răspunzător.

Se vorbește din ce în ce mai des despre eliminarea diferențelor dintre feminin și masculin însă este puțin probabil să se poată înlătura diferențele dintre rolul matern și cel patern.

Creșterea și dezvoltarea copilului cu parinte adolescent lasă de cele mai multe ori urme adânci în evoluția sa psihică iar absența unuia dintre părinți este resimțită la cote înalte în plan emoțional afectiv. Conflictele ce vor apărea în familia monoparentală cu parinte adolescent tind să imite vechile conflicte maritale. Părintele adolescent resimte adeseori sentimentul de neputință.

Copii crescuți de un parinte adolescent au șanse mai mari să construiască la rândul lor o familie asemănătoare celei în care ei s-au dezvoltat.

Modul în care copii cu parinte adolescent sunt afectați diferă în funcție de vârstă, sex, mediul familial anterior rupturii, relaționarea cu fiecare părinte și cu fratii, prezența sau lipsa suportului emoțional. Cel mai mult sunt afectați copiii care trec prin această experiență la vârste fragede,când însuși mama sau tata care îl crește și îl educă singur,este ,,copil,,. Ei tind să devenă mai dependenți, mai neascultători, mai agresivi, mai instabili emoțional decât cei care se dezvoltă într-un mediu familial complet cu părinți adulți. Întreaga lor dezvoltare este bulversată. (C Bălan, S Haret -,pg.186,2015)

1.3.Familia,istoric tradiție

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare, copii își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a copiilor,la însușirea de către aceștia a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.Familia a fost definită de Claude Levi-Strauss ca un grup,având la bază căsătoria,alcătuit din soț .soție și copii născuți în acest cadru,pe care îi unesc drepturi și obligații morale,juridice,economice și sociale.

De-a lungul existenței umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care poate asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale. Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil. Luând însă în calcul importanța acesteia în dezvoltarea individuală, definiția apare necesară în calitate de cadru de referință al demersului teoretic.

Etimologic, termenul provine din latinescul famulus — sclav de casă, semnificația schimbându-se însă de-a lungul timpului. In trecut familia era proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, scalvii eliberați, tot avutul, neffind între ei relații familiale, ci era considerată o proprietate subordonată, tatăl fiind numit genitor și nu pater. ( Vlădescu I. pg. 78, 2011)

Burgess, Locke și Thomas, oferă următoarea definiție:,, familia este un grup de persoane unite prin legături de căsătorie, sânge sau adopție, gospodărindu-se împreună, interacționând și comunicând între ele de pe pozișiarolurilor sociale de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră, creând și menținând o cultură împreună,,

Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil. Luând însă în calcul importanța acesteia în dezvoltarea individuală, definiția apare necesară în calitate de cadru de referință al demersului teoretic.Accentul pus pe înțelegerea familiei ca structură de organizare poate ridica anumite probleme. Pot apărea situațiile, mai ales în perioada (post)modernă de tipul necunoașterii tatălui biologic, cazuri în care, fără un divorț prealabil, apar cupluri formate din parteneri care provin fiecrare din alte legături și care aduc în noul cuplu copii din relațiile anterioare.

La ora actuală apar noi tipuri familiale precum cele de tip foster sau cele create prin tehnici de reproducere artificială apariției unor cupluri. Asemenea definiții structurale riscă să dea la o parte grupuri de persoane ce se numesc și se consideră „familie" și au o viață organizată ca a unei „familii,,, dar nu sunt recunoscuți ca atare.

Hartman și Laird adoptă o definiție fenomenologică afirmând că o ,, famile devine familie când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o familie și asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care își împărtășesc nevoile emoționale de apropiere, de a trăi într-un spațiu numit de ei cămin și în care își definesc roluri și sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale și psihologice ale indivizilor implicați,,. ( Vlădescu I., op. cit., pg. 79,2011.)

În anul 1995 Shaffer a rezumat evoluția familiei astfel :

●cuplu abia format dar fără existența copiilor;

●familia în care există copii sugari și antepreșcolari (1 lună respectiv 2 ani);

●familia în care există copii preșcolari și școlari (3 -6 ani respectiv 7-14 ani );

●familia în care există adolescenți (12-18 ani ) ;

●familia ca sprijin moral, pentru copii care sunt la început de drum;

●familia care resimte golul lăsat de copii prin plecarea la studii;

●familii în care membrii de vârsta a treia își fac simțită prezența.

De menționat că în fiecare din aceste perioade membrii familiei au roluri diferite pe care trebuie să și le asume cu mare responsabilitate. Din punct de vedre legislativ, familia este definită ca formă de relații sociale dintre oameni legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soții, părinții și copiii, precum și alte persoane între care există relații de rudenie. Un istoric al familiei arată că lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Copiii nu au fost întotdeuna cresuți de părinții lor.

In secolul al XVIII-lea era o norma ca aceștia să fie trimiși în alte familii ca ucenici sau servitori. În acea perioadă familie însemna toate persoanele ce locuiau în aceași gospodărie, inclusiv servitorii.Rata mare a mortalității materne a dus la situația ca mulți copii să fie crescuți în orfelinate sau în structuri familiale nebiologice.

Ca structură socială prezentă, familia îndeplinește mai multe funcții biologice și sociale. Funcția biologică de reproducție umană este controversată astăzi având în vedere posibilitatea constituirii unei familii prin adopție și tehnicile de inseminare artificială ce rezolvă parțial problema infertilitații cuplului.

De un interes mai crescut sunt funcțiile sociale.Familia este considerată prima și cel mai important agent de socializare a individului și asta deși în perioada modernă rolul acesta este preluat de alte instituții sociale (școală, mass-media, centre culturale etc).

,,Familia este prima unitate cu care copii au continuu contact și primul context în care se dezvoltă pattern-urile socializării. Ea este o lume cu care nimic nu se poate compara și astfel cel mai important agent al socializării,,. (Voinea M., 220, pg. 2006.)

Avantajul socializării în familie este că ea se realizează în mod ideal într-un climat de afectivitate care facilitează transmiterea și însușirea valorilor și normelor sociale. In familie se realizează, socializarea de bază sau primară. Socializarea realizată în cadrul familiei este esențială pentru integrarea socială a copiilor. Eșecurile socializării în familie au consecințe negative la nivel macrosocial.

In mod normal, socializarea din familie este convergentă cu normele și valorile promovate la nivel macrosocial. Există însă și situații în care socializarea in familie se face în discordanță cu acestea.Un element important al funcționării familiale, cu efecte asupra comportamentelor ce se pot manifesta asupra membrilor ei este cel de homeostazie.

Când funcționarea sistemului este benefică, homeostaza asigură continuitatea funcționării în aceeași direcție.Când apar însă disfuncții, acestea se perpetuează, căci în homeostazia familiei ele capătă roluri semnificative și obligatorii. în modelul familial se reproduce modelul natural.

Homeostazia este mecanismul care asigură supraviețuirea. Dacă familia a promovat și întărit roluri negative, homeostazia familială le va reproduce cu scopul de a asigura funcționalitatea familială, așa cum a fost ea construită inițial. (Voinea M., 220-221, pg. 2006.)

1.4.Tipologii familie monoparentale

În anul 1986,R.Hill,creionează tipulogia familiilor monoparentale,având ca punct de plecare faptul că părintelerămas singur cu un copil în grijă se poate sau nu să se recăsătorească.R.Hill,distinge opt tipuri de familii monoparentale : patru tipuri de familii cu statut permanent și patru tipuri de familii cu statut temporar.Fiecare tip are caracteristici specifice,precum și implicații și efecte diferite,mai ales în ceea ce privește creșterea și influențarea psiho- comportamentală a copiilor.

În cadrul familiilor monoparentale cu statut permanent ,se poate evidenția:

●soțul văduv dar necăsătorit;

●separarea permanentă;

●soțul divorțat și recăsătorit;

●un părinte nelegitim dar cu un copil;

În cadrul familiilor monoparentale cu statut temporar sunt incluse următoarele tipuri:

●soțul văduv și recăsătorit;

●căsătoria post-sarcină;

●soții separați și apoi reuniți.

Familia monoparentală versus familia biparentală :

●se consideră că părintele despre care se vorbește poate să fie sau să nu fie prezent în familie , din punct de vedere fizic;

●dimensiunea psihologică ce include atât particularitățile fiecărui membru cât și sentimentul atașamentului și identității comune a membrilor familiei;

●dimensiunea structurală ,face referire la numărul și calitatea familiei în cadrul structurii de familie /de rudenie;

●dimensiunea interactivă,a organizării familiei fac referire la procesele de comunicare și contact dintre membri și variază în interiorul familiei și în afara ei.

În abordarea acestei tipologii R.Hill,face următoarele precizări:

TIPUL A= îl evidențiează pe acel părinte care interacționează puțin cu ceilalți membrii din familie ,deși este membru al familiei.Acest tip de familie poate apare dacă unul din părinți este la închisoare ,spitalizat,sau are serviciul în altă localitate ,ceea ce-l obligă să fie despărțit de familie pe o perioadă de timp.

TIPUL B= interacțiunea unuia dintre părinți cu familia este aparentă el,de fapt canalizându-și energia și atenția spre altceva (relație extraconjugală,profesie,etc).Această situație desemnează ,din punct de vedere psihologic, absența din interiorul familiei.

TIPUL C=este reprezentat de familia alcătuită din familia tradițională.Acest tip de familie este conservat de societate,fiind considerat o formă ideală.

TIPUL D= acest tip de familie cuprindefamiliile în care unul din părinți a decedat,dar ceilalți membrii din familie îi păstrează amintirea vie evocând în permanență amintirea celui decedat.Prezența acestui părinte este psihologică,chiar dacă ,fizic el lipsește.

TIPUL E=este tipul de familie în care ambii părinți,deși sunt divorțași/separați,păstrează legătura cu copii fiind implicați în viața socială și educativă a acestora.Este cazul părinților care după pronunțarea divorțului au costodie comună.

TIPUL F= poate fi evindențiat în situația în care un părinte a fost diagnosticat cu afecțiuni psihice ceea ce a impus absența în viața de familie.Căsătoria este menținută doar formal.

TIPUL G= este tipul clasic de familie monoparentală ,recunoscut și de societate.El nu face referire la acea familie în care unul din părinți se ocupă de copii;este implicat atât interacțional în viața acestora cât și psihologic.

TIPUL H= acest tip este foarte rar făcându-se referire la un părinte separat de familie absent psihologic (nu se mai consideră responsabil și nu se mai implică în problemele familiale),dar care interacționează cu membrii familiei și,deși nu-i mai pasă de ea,îi întărește în mod repetat pe ceilalți membrii ai ei. (C Bălan, S Haret ,pg.25,2007)

CAPITOLUL 2

FAMILIA MONOPARENTALĂ ÎNTRE NORMALITATE ȘI DISFUNCȚIONALITATE

2.1.Rolul familiei în viața copilului

Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului, este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).Extrem de importante pentru acțiunile și stabilitatea familiei sunt relațiile de comunicare și interacțiunile membrilor ei.Datorită responsabilității zilnice a interacțiunilor dintre membrii săi,familia exercită o influență puternică.

Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate,iar membrii ei se declară satisfăcuți de rezultatele interacțiunilor ,copilul ocupă un loc central.Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influență asupra copilului prin continuitate ,afectivitate și autoritate gradul ridicat al influențelor educative familiale se datorează faptului că aceasta acționează de la început și în permanență cu forța exemplului viu și direct.

Ea este ca un model uman complex,care se impune cu prioritate observației ,atenției și voinței copilului. Într-un cuvânt educația constituie cea mai importantă funcție socială a familiei care începe din primele momente ale existenței copilului și continuă până la deplina lui maturitate .Afirmația Are sau nu are cei șapte ani de acasă nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste baze au fost bine sau greșit puse . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,2008).

Cadrul dezvoltării copilului în familie este dat de modul în care sunt realizate funcțiile parentale, de acestea depinzând măsura în care famila este conceptualizată ca mediu optim pentru dezvoltarea copilului.

Din această perspectiva, Kari Killen definește 7 funcții parentale:

Abilitatea părinților de a da prioritate satisfacerii nevoilor de bază ale copilului, presupune cunoașterea nevoilor de bază ale copilului și disponibilitatea părinților de a răspunde acestora în mod adecvat. E vorba de recunoașterea importanței de a vorbi cu copilul, de a-i lăsa timp spre a răspunde în ritmul său, de a stimula tactil copilul, de a răspunde chemărilor copilului, de a liniști copilul când plânge.

Abilitatea de a oferi copilului experiențe noi, de a-1 stimula cognitiv și afectiv. Se pornește de la premisa că dezvoltarea mentală a copilului are nevoie de experiențe. Piaget asemăna copilul cu un cercetător ce acumulează continuu informații. Părintele trebuie să fie capabil a-i permite copilului astfel de experiențe variate.

Abilitatea de a avea o relație empatică cu copilul, va perimte o mai bună cunoaștere a copilului. O bună capacitate empatică îi va permite părintelui să se angajeze în activitățile copilului (joc).

Abilitatea de a-și înfrâna propriile dureri și porniri agresive fără a le răsfrânge asupra copilului. Se face referire la exprimarea stărilor de tensiune interioară. Un anumit grad de toleranță la frustrare și conflict este necesar oricărui părinte. Se consideră că imaturitatea părinților afectează în cea mai mare parte abilitățile de parenting, printre cauze fiind probleme emoționale, psihozele, retardul mental, dependența de alcool și droguri.

Capacitatea de a avea așteptări realiste de la copil, pot stimula dezvoltarea unor paternuri adaptative. Așteptările prea mari sau prea mici, ce nu țin cond de nivelul real și potențial de gândire și acțiune a copilului conduc la frustrări și lipsa de motivare. Așteptările trebuie să fie în permanență pozitive și concordante. Așteptările prea mici conduc la nedezvoltarea responsabilității și a capacității de rezolvare a problemelor. Copilului îi este periclitată astfel dezvoltarea autonomiei, unul din obiectivele de baza ale societății.

Capacitatea de a percepe copilul în mod realist. De aceasta depinde modul în care părintele se raportează la copil. Așteptările pe care le are de la copil sunt determinate de imaginea pe care o are despre el.

Abilitatea de a recompensa, valoriza copilul. Ca ființă socială, copilul are nevoie de încurajări și aprecieri. O atentie parentală excesivă pe greșeli crează riscul întăririi tocmai a acelor comportamente indezirabile. Toate aceste funcții se leagă de nevoile copilului pentru o dezvoltare normală. Prin aceste abilități, părinții nu fac altceva decât să vină în întâmpinarea lor. (Killen Kari, pg.196, 2008)

Nevoile copilului sunt de fapt o particularizare a eternelor nevoi umane descrise de Maslow, fiecare din ele exprimându-se în 5 domenii: fizic, cognitiv, emoțional, spiritual și social.

Nevoia de dragoste și securitate, este împlinită prin contactele sociale, inițial cu mama și treptat cu un cerc tot mai mare de persoane. Prin intermediul ei copilul își conturează identitatea și devine conștient de sine, iar de calitatea satisfacerii acesteia va depinde calitatea viitoarelor relații sociale ale adultului: cu colegii, cu prietenii, în propria sa familie. Nevoia de securitate se împlinește prin stabilitatea oferită de atitudinile și comportamentele constante și predictibile ale celor din jur.

Nevoia de experiențe noi, de stimulare condiționează dezvoltarea inteligenței copilului. Se consideră că numai informațiile dobândite prin efort personal, care trec prin experiența proprie de elaborare, îi aparțin definitiv individului, devin un bun personal și pot fi aplicate în spirit creativ. Dar calitatea experiențelor copilului, cognitive și afective, depinde de calitatea adultului care îi asistă experiențele. Un cadru didactic care crede că toți copiii trebuie să învețe același lucru și să aibă aceleași performanțe sau un părinte hiperprotectiv, de exempluvor îngusta șansele de experiență și cunoaștere reale. Entuziasmul, interesul, receptivitatea adulților față de încercările copilului sunt contagioase, la fel ca și rigiditatea, îngustimea, lipsa de interes și blazarea, care sting gustul și pofta copilului de a cunoaște lumea care îi aparține.

Nevoia copilului de fi apreciat si de a-i fi recunoscute capacitățile. Dacă mai târziu, la vârsta adultă, o activitate dusă la bun sfârșit conține în ea însăși recompensa, la început, pentru a deveni încrezător în posibilitățile lui, adolescentul mai are încă nevoie de încurajări și recompense (motivație extrinsecă). Acestea sunt utile și pentru a depăși dificultățile și posibilele conflicte care apar în perioada dezvoltării sale personale. încurajările adultului și exprimarea unor exigențe rezonabile față de copil sunt esențiale în socializarea acestuia din urmă. Exigențe rezonabile nu presupune absența dificultăților, nu scutirea elevilor de efort, ci măsura lor în raport cu puterile reale ale copilului, adică dificultăți care pot fi trecute cu succes în urma unui efortului depus.

Recompensa pe care o dă adultul, prin care recunoaște meritele copilului, este importantă pentru stima de sine a adolescentului, dar și pentru atitudinea față de sarcini și față de efort. Această recunoaștere a meritelor copilului trebuie făcută în special față de efortul depus de copil, și nu atât față de rezultat. Căci răsplătirea rezultatului, șinu a efortului va dezvolta la copil tendința de a vâna cu orice preț rezultatul și de a disprețui efortul (elev fiind, va copia pentru a lua note bune).

Poate că această nevoie a copilului, mai mult decât celelalte, solicită respectul adultului față de copil. Un copil care este respectat de adulții din jur va crește cu sentimentul valorii și a respectului de sine și conduita lui în viață va fi în limitele acestui respect. El nu va putea manifesta conduite deviante, căci respectul pe care 1-a resimțit a devenit normă, iar el nu va putea face decât acele lucruri care îl vor face să respecte și să se simtă respectat.

Nevoia de responsabilități este extrem de importantă la această vârstă. Prin satisfacerea acesteia se dezvoltă sentimentul autonomiei și independenței. Asumându-și responsabilități pe măsura capacităților lui, copilul învață în același timp regulile, tiparul după care se face un anumit lucru, ceea ce este permis și ceea ce nu este permis. Adultul îi va atribui responsabilități și îl va asista la realizarea lor, dând copilului libertatea de a decide, iar când decizia nu a fost corectă, de a-și asuma consecințele.( Neamțu G., Stan D., (coord.), op. cit., pg.133,2006)

Nevoile de bază, fiziologice ale copilului sunt garanția supraviețuirii și a dezvoltării normale, mai ales acum când apar numeroase schimbări somatice. Deși abuzul, în special cel fizic și psihologic ca modalitate de disciplinare, este comun în familiile tipice el nu a fost suficient de conceptualizat și implicit studiat ca parte componentă a sistemului familial.

Studiile realizate însă indică existența unei corelații între caracteristicile mediului familial (mai ales în termeni de venit și educație) și abuz. Cele mai multe studii arată că ratele cele mai mari se înregistrează în familiile cu venituri reduse și cu nivel de educație scăzut, deși diferențele nu sunt semnificative; altele arată că frecvența este mai mare la familiile cu venituri crescute.

De asemenea studii realizate în SUA și în vestul Europei arată că ratele sunt mai mari în cazul părinților singuri și în familiile de minorități și că părinții tineri își abuzează mai des copiii decât cei mai în vârsta. Aceste rezultate subliniază faptul că deși familia reprezintă "o condiție sine-qua-non a împlinirii personalității și a realizării profesionale", ea nu mai poate fi conceptualizată doar ca un mediu optim de dezvoltare psihosocială pentru copil.

Din această perspectivă, violența intrafamilială este denunțată ca fiind un efect al propagării și menținerii unei ideologii de tip patriarhal, conform căreia cel care deține puterea, are drept absolut asupra celorlalți (dreptul seniorului), drept impus și menținut prin violență. (Marcelii D.,pg. 181,2009)

2.2.Factori care determină formarea familiei monoparentale

2.2.1.Divorțul

Creșterea ratelor divorțialității a condus la o creștere a numărului recăsătoririlor.În multe cazuri,unul dintre parteneri sau amândoi au în îngrijire unul sau mai mulți tineri dintr-o căsătorie anterioară.Didier Le Gall și Claude Martin (1991) consideră că numărul tinerilor francezi ai căror părinți se recăsătoresc este în creștere,cu toate că o evaluare exactă este dificilă.

Abordând problema prin intermediul statisticilor privind divorțul,ei constată că în perioada 2000-2006 numărul copiilor care au trăit experiența divorțului părinților a crescut cu treime; unul dintre părinți s-a recăsătorit în 48 % din cazuri, ambii părinți s-au recăsătorit în 37 % din cazuri;66 % dintre acești copii au cel puțin un frate (sau o soră),,vitreg (ă).

Divorțul este problema centrală a patologiei familiei.Până la recentele măsuri care au schimbat în bună parte situația ,datele statistice privind dinamica divorțurilor în țara noastră ne prezentau un tablou îngrijorător .În discuțiile avute pe această temă,unii vorbesc de o oarecare ,,criză a familiei,, în etapa actuală.

Situația devine și mai semnificativă dacă o privim comparativ cu alte țări.Astfel ,în 2014 Franța prezintă un procent de 0,63 de divorțuri la mia de locuitori și 7,1 căsătorii.Cu alte cuvinte,un număr de trei ori mai mic de divorțuri în raport cu țara noastră,la un număr cu puțin mai mic de căsătorii.

Am putea deduce că în măsura în care căsătoriile se contractează cu mai mult circumspecție ,în aceeași măsură numărul divorțurilor scade considerabil.Divorțul trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, care să urmeze tuturor încercărilor de a se salva familia.

Un jurist compară divorțul cu o operație chirurgicală care prezintă mari riscuri pentru sănătatea și integritatea organismului .Câți oare ,din cei care au trecut prin această,,operație,, și-au dat seama de gravitatea ei?

În general,se poate afirma că prezența copiilor în familie ridică obstacole în calea hotărârii de divorț.Chiar dacă părinții nu se înțeleg obligația de a-i crește și educa în condiții normale creează numeroase punți de legătură între ei.

Cu toate acestea ,se întâmplă uneori ca și aceste considerente să fie depășite și soții să se despartă.Ce va urma ? Care va fi soarta copiilor,spre ce orizonturi se vor îndrepta ei în continuare este greu de prevăzut și mai greu de făcut generalizări .Putem doar constata acest fapt. ( Iolanda Mitrofan , ,Viața tinerilor după divorț,pg.103 ,2008)

Spicuind din literatura de specialitate ,pot menționa faptul că în urma divorțului se pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip psihologic sau social neținând cont de faptul că, copii din familia lor sunt ,de multe ori , lipsiți de apărare și afecțiune. (Karen Horney, ,-Conflictele noaste interioare pg.48,2014)

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului de copii abandonați.

Adesea alcoolismul, mizeria, locuințe insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, odată cu un număr nesfârșit de divorțuri,dar flagelul poate atinge toate mediile.

Separarea copilului de unul din părinți ,ca urmare a divorțului acestora,duce la repercursiuni triste care nu pot fi supuse reabilitării ,deși în multe cazuri , dezvoltarea intelectuală poate fi normalizată .Anamnezele copiilor,care sunt crescuți de un singur părinte a arătat că fiind copii cu părinți divorțați, prezintă o afectivitate și o stimă de sine mai scăzută. (Călin Drăgoi,-Tinerii separați,pg.34,2013)

Acceptarea condiției de a avea părinți divorțați reprezintă atât indicatorul eficientei îngrijiri cât și terapia specifică într-un climat favorabil pe care orice copil trebuie să beneficieze,scopul fiind acela de a evita repercursiunile ivite mai târziu în viața de adult.( Iolanda Mitrofan , ,Viața tinerilor după divorț,pg.99 ,2008)

Din cauza divorțului dintre părinți , copii vor resimți pe termen lung diferite efecte negative sociale și biologice ale acestuia .Problemele psihologice sunt de multe ori determinate de insuficiența dragostei și afecțiunii din partea părinților , depravării timpurii de comunicare neformală cu adulții.

Subdezvoltarea este cauzată de deprivarea mecanismelor de identificare devine cauza răcirii emoționale , agresivității și în același timp a unui nivel mărit de vulnerabilitate .Abandonarea relațiilor,devine o situație de stres generată de dezechilibre biologice și psihice,cu consecințe severe asupra dezvoltării copilului .

Copii cu părinți divorțați mai prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu ceilalți ,a incapacității de a respecta reguli ,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene.

Monoparentalitatea,în special cea rezultată din divorț,este corelată cu o diminuare a activității eucative și mai ales cu o adecvare și o eficiență mai mică ale eforturilor educative:rolul matern este caracterizat în termenii suprasolicitării (materiale,emoționale,relaționale),ai unui dezinteres relativ sau ai unui conflict de rol (dominate de problemele create de separare și de propriile stări afective,mamele sunt mai puțin disponibile pentru puberi și adolescenți exact în momentele în care aceștia ar avea nevoie de atenție și eforturi sporite),în timp ce rolul patern este analizat în termenii,,absenței paterne,, , ,, desresponsabilizării paterne,, .

Această opinie este exemplar exprimată de Loiuise Miron într-un studiu, care reprezintă,de altfel,o foarte bună sinteză a cercetărilor efectuate de psihologii clinicieni cu privire la consecințele divorțului asupra puberilor și adolescenților:

[….] capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic diminuă în anii care urmează rupturii.Acaparată de suferința proprie,anxioasă,deprimată,marcată de sentimente contradictorii față de fostul soț,față de ruptură,de trăirile anterioare,mama (sau părintele căruia i s-a încredințat copilul) reușește cu greu să rămână centrată asupra nevoilor acestora ,atentă la manifestările lor.

Divorțul este problema centrală a patologiei familiei.Divorțul trebuie să fie o măsură de ultimă instanță,care să urmeze tuturor încercărilor de a se salva familia.În general,se poate afirma că prezența puberilor și adolescenților în familie ridică obstacole în calea hotărârii de divorț.

Chiar dacă părinții nu se înțeleg,obligația de a-i crește și educa în condiții normale creează numeroase punți de legătură între ei.Aceasta se verifică mai ales când puberii și adolescenții sunt copleșiți de anxietate și disperare,dornici să restaureze unitatea familiei,câteodată chiar în stare de șoc. [….]

Avem,așadar,părinți aflați în mare suferință care trebuie să se ,,rânduiască,, atât cu schimbările de identitate,cât și cu cele ale capacității lor emoționale de adaptare.Rezultă că ei comunică mai puțin bine cu puberii și adolescenții lor, infantilizându-i,arătându-se adesea mai puțin coerenți în ceea ce le cer, mai puțin afectuoși și controlându-le mai puțin bine comportamentul (Miron,1987:213).

Teza carențelor educative este susținută cu argumente privind dezvoltarea psiho-afectivă a copiilor și integrarea lor socială. Copii aflații sub incidența divorțului sunt marcați de numeroase probleme psihologice și relaționale.Reacția lor este diferită în funcție de vârstă,sex,timpul trecut de la ruptura intervenită între părinți,calitatea relației trecute și prezente cu fiecare dintre aceștia,climatul ce caracterizează relațiile dintre ei în timpul divorțului și după separare,raporturile dintre frații și surorile,suportul oferit de rețelele de sociabilitate ,etc.

Pe termen scurt copii sunt cel mai puternic afectați;ei par a deveni mai dependenți,mai neascultători,mai agresivi,mai puțini afectuoși decât cei care rămân în familii complete,dezvoltarea lor general fiind bulversată. Copii sunt marcați de o mare tristețe,de sentimente de frustrare,confuzie,anxietate,de conflicte de loialitate,mulți dintre ei căutând contactul cu părintele absent.

La aceste vârste ,băieții sunt mai vulnerabili:ei înregistrează mai frecvent eșec școlar și dificultăți de integrare socială,se restabilesc mai greu.Pentru adolescenți percepția rupturii este mai clară,modalitățile de manifestare mai sobre;ei sunt capabili să pună în funcțiune diferite mecanisme de protecție și să lupte împotriva propriilor stări psihologice;totuși mulți dintre ei reușesc cu greu să-și controleze anxietatea,rușinea,durerea și sentimental neputinței,revărsându-și furia asupra ambilor părinți sau numai asupra celui pe care îl consider vinovat.

Cu toate acestea se întâmplă uneori ca și aceste considerente să fie depășite și soții să se despartă,neținând cont de faptul că , copii lor pot fi afectați simținândund-se dintr-o dată abandonați de unul din părinți ,sau chiar de ambii ,aceștia fiind lăsați de multe ori în grija bunicilor sau a altor rude.

Și atunci ce va urma?Care va fi soarta acestora?,pe ce drum vor merge ei în continuare este greu de prevăzut și mai greu de făcut generalizări.Un copil ,în urma divorțului survenit între părinții săi,este abandonat cu brutalitate de mama sa și transplantat artificial în noua familie a tatălui.

Apariția unui alt copil,rod al noii căsnicii,îl sustrage pe tatăl de la obligațiile sale față de băiat și-i răpește orice afectivitate în atitudinile sale față de acestea.Lipsit de căldura paternă,pus în fața unei noi mame,mai mult rece și indiferentă,singuratic și izolat, copilul își găsește refugiul într-un vis pe care ,din setea lui de dragoste părintească,găsește puterea să și-l readucă mereu în imaginație.În acest vis apare cu constanță un personaj reat din năzuințele copilului.

Acest personaj de vis are toate trăsăturile tatălui său,numai că (spre deosebire de acesta) îi poate acorda tot ceea ce sufletește copilul avea nevoie.Deși pentru un moment, alarmat de starea acestuia,tatăl nu reușește să-l înțeleagă ,singuraticul copil ,victimă a egoismului părinților,continuă să viseze că într-o zi totul va fi cum a fost.

Drama acestor copii care nu își pot exprima durerea sufletească în cuvinte,dar pe care o trăiesc-cine știe !-poate mai intens decât adultul cele mai mari dureri ale lor ,sunt în măsură să răscolească inima oricărui părinte și să-l determine la o adâncă meditație în ceea ce privește îndatoririle sale față de aceștia.

2.2.2.Decesul unuia dintre părinți

Decesul unui părinte provoacă copilului consecințe negative de ordin emotiv, mental și psihologic. Copilul este expus unui neașteptat risc de a rămâne singur fără sprijin patern/matern. Decesul unui părinte cauzează copilului un sentiment de șoc că mama sau tatăl lui au decis să-l părăsească pentru totdeauna,deși la început i se spune că vor reveni ,îl vor căuta,nu îl vor părăsi,totuși această arie este divizată în două mari sectoare: cel al situației efective de abandon și cel al sentimentului de abandon, al trăirii stării de părăsire.

Copilul cu părinte decedat, se afla într-o situație concretă de abandon, se simte trăind această stare fără ca ea să aibă o realitate fizică, trece, fără îndoială, prin stări emoționale la fel de intense, iar consecințele pot fi, în cele din urmă, similare.Pentru mulți specialiști , copii cu unul din părinți decedați sunt cei mai dezavantajați ,din mai multe punce de vedere.

Astfel ,cercetările au relevat faptul că lipsa părintelui decedat produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei.

Totodată, s-a constatat că efectul dotării materiale mai bune a copiilor cu un părinte decedat nu este la fel de mare ca cel din grupul de copii care provin din familii cu ambii părinți prezenți în viața lor.

Copilul cu părinte decedat se simte frustrat atunci când semenii săi vorbesc despre părinții lor.Pentru acesta este difcil să se integreze din punct de vedere social fapt ce denotă că are nevoie de un sprijin moral sau de ajutorul părintelui rămas în viață.

Un alt aspect care trebuie pus în lumină este acela că ,copii cu un părinte decedat prezintă capacitate redusă și chiar întarzieri în funcționarea intelectuală și rațională și difcultăți de învățare .

Pentru nevroza apărută în urma decesului unui părinte , E. Macavei (1989) găsește, în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici,precum :

-sărăcia repertoriului socioafectiv ;

-stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilor depășesc posibilitățile de satisfacere a lor ;

-restrictiițe vieții în colectiv, pe fondul unei vulnerabilități biopsihice;

-declanșarea stărilor de nervozitate colectivă ,marcate de crize de afect (plâns și furie,agresivitate și autoagresivitate) ;

-atitudini revendicative (gelozie, posesivitate) .

Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon datorată carenței afective ca urmare a decesului unuia din păriți și neglijării copilului de către adultul sau substitutul rămas în viață.Copii sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de decesul unui părinte .Aceste vulnerabilități pot duce la expunerea la comportamente riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale .

Primele semne de deteriorare a sănătății mentale sau emoționale care pot apare la copii cu un părinte decedat schimbările de dispoziție și comportament întâlnindu-se în mod frecvent depresia .Din literatura de specialitate reiese faptul că modul de reacție al copiilor față de decesul unui părinte, este diferită .

Studiile au arătat că băieții , mai mult decât fetele reacționează la situațiile stresante legate de decesul unui părinte , prin violență ,fie împotriva altora , fie împotriva lor înșiși prin distragerea atenției de la probleme prin implicarea în activități fizice sau prin a ignora și nega problemele pe care le au .

Pe de altă parte unii copii cu comunică de multe ori cu prietenii acordând atenție nevoilor stresante legate de decesul unui părinte sau a ambilor (în multe cazuri el fiind preluat de rude apropiate).

Nu trebuie uitat faptul că decesul unuia din părinți poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante .De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a decesului unui părinte decedat, este de natură psihologică sau comportamentală .Situația actuală a acestor copii,poate fi calificată ca fiind de-a dreptul dramatică,o problemă deosebit de acută.Mulți dintre copii cu un părinte decedat sunt de vârstă școlară.Această ,,generație pierdută,, trăiește în izolare culturală,social și intelectuală. (Marcelii D.pg.188, 2009,)

2.2.3.Mamă singură

În cazul mamelor singure se apreciează că prima problemă care apare sunt dificultățile financiare.Ele afectează monoparentalitatea pe termen lung.Pentru multe mame singure , copilul devine un suport economic. Cert este că situația ecomonică precară a mamelor singure devine din ce în ce mai gravă,iar sărăcia și greutățile sociale devin realitate.

Spre deosebire de tații singuri,de multe ori mamele singure se văd în imposibilitatea de a lucra, în condițiile în care vârsta copiilor este foarte mică și ajutorul din partea rudelor inexistente.

Interesul femeilor cap de familie în căutarea unui loc de muncă este tot mai mare ,proporțional cu nevoile lor de venituri suplimentare.

Din păcate , multe mame singure ,nu au nici o calificare și nici studii pentru a găsi o slujbă,în multe cazuri din cauza vârstei mici a copiilor nu pot lucra ,sau de frică să nu piardă ajutorul social de la stat , preferă să nu se angajeze.

Se poate considera că prin angajarea în activități profesionale o mamă singură va avea mult mai puțin timp la dispoziție pentru a-și crește și educa copii.Dar în acest caz mama singură va dispune de mai puțini bani pentru a satisface nevoile copiilor.Dincolo de problemele economice,mamele singure se confruntă de foarte multe ori cu dificultăți pe linia exercitării rolului parental și a relaționării interpersonale ( de multe ori nu au autoritatea necesară în vederea educării copiilor,ajungând să spună într-un târziu ,,nu am ce-i face,așa este el,, ).

Mama singură va fi pusă în situația unei creșteri a tensiunii și încordării în ceea ce privește adoptarea rolului parental ,a unei extinderi a roolului cu sarcini auxiliare,nespecifice.Această ,,acoperire,, de roluri simultane parentale necesită timp,energie și angajează conduite conflictogene.De asemenea în relația mamă-copil au loc schimbări,timpul petrecut cu copilul , diminuându-se.

Există posibilitatea ca limitele dintre rolul parental și cel al copilului să se estompeze în sensul că , pe de o parte mama ,mai ales dacă are mai mulți copii poate ,,abdica ,, de la rolul său de părinte devenind într-un fel partenerul al celui mai mare copil existent în familie (împărțindu-și cu acesta treburile și grijile gospodărești) ,pe de altă parte pretinde copiilor să fie mai maturi decât sunt ei în realitate.(Glenwick și Mowrey ,1986).

Prin urmare , mama începe să sporească raporturile de comunicare în ceea ce privește diferitele aspecte legate de viață ,cu copilul , care în mod crescător are rolul de confident. În multe situații mama tinde să se bazeze pe copil ,considerându-l suport emoțional ,astfel încât acesta este implicat în structuri interacționale ce reclamă un anumit grad de maturitate în raport cu care el este suficient pregătit.(Iulian Apostu,Darie Cristea- pg.29,2010)

2.3.Disfuncții în familia monoparentală

2.3.1.Încărcare de roluri în familie

Dacă în trecut familia monoparentală era privită cu rezerve, în prezent, specialiștii, și nu numai, afirmă că este preferabil ca tânărul să crească alături de un singur părinte decât întro familie aparent unită și cuprinsă în permanență de certuri și dispute conjugale.

Familiile monoparentale antrenează un sistem specific de acțiune și comunicare, bazat pe anumite priorități, practici și valori. În cadrul lor se produc perturbări de rol, anumite funcții se pot diminua sau dimpotrivă, are loc o potențare a acestora. Apar de asemenea și dificultăți de ordin material prin insuficiența veniturilor ce se repercutează asupra satisfacerii în mai mică masură a unor nevoi.

Disfunctionalități apar și în sfera comunicării și a sociabilității, în urma complexelor de inferioritate pe care copiii din familiile monoparentale le resimt în comparație cu alți copii care provin din familii bine structurate, având de suferit mai târziu chiar in ceea ce privește inserția lor socială. În plan educațional apar uneori carențe deoarece părintele singur este prea ocupat și nu mai are timp suficient pentru comunicare și control al copilului.

Perturbări apar și în plan biologic prin confruntarea cu probleme legate de sexualitate. În plan afectiv, consecințele pot fi, uneori de-a dreptul dramatice atât pentru părinte, care se simte frustrat de dragostea împărtășită cu partenerul, cât și pentru copilul ce nu mai poate beneficia de suportul emoțional al părintelui absent.

Acesta poate adera la diferite anturaje nepotrivite unde se produce identificarea copilului cu modele negative în absența unui model parental ferm. Caracterul ființei umane se formează pe parcursul vieții, nu este un dar, de aceea este bine de știut că atunci când într-o familie lipsește un partener, pentru a suplini absența acestuia, părintele ar putea alege pentru copilul său un model pozitiv de referință, iar prin observație, interacțiune și învățare, copilul s-ar putea modela prin internalizarea și reproducerea comportamentelor acceptate și valorizate de societate. (Iulian Apostu,Darie Cristea, pg.30,2010)

Separarea părinților poate avea asupra copiilor diferite efecte, din:

● Un alt aspect este cel de ordin material, copilul ajungând să fie privat de afecțiunea părintelui, deoarece acesta tinde să petreacă mai mult timp la locul de muncă pentru a compensa venitul financiar al familiei. Însă această afecțiune limitată de responsabilitățile suplimentare, poate fi înlocuită cu atenția, grija și interesul bunicilor, fraților, prietenilor apropiați, profesorilor, toți aceștia constituind factori protectivi;

●Sunt cazuri în care copilul își asumă “rolul de protejat”, dar poate în același timp să își piardă acest rol, devenind partener, confident și chiar susținător moral al părintelui, copilul asumandu-și, astfel, responsabilități complexe specific adulților;

●Un alt aspect este cel de ordin material, copilul ajungând să fie privat de afecțiunea părintelui, deoarece acesta tinde să petreacă mai mult timp la locul de muncă pentru a compensa venitul financiar al familiei. Însă această afecțiune limitată de responsabilitățile suplimentare, poate fi înlocuită cu atenția, grija și interesul bunicilor, fraților, prietenilor apropiați, profesorilor, toți aceștia constituind factori protective.

Copilul-problemă din familia monoparentală trăiește distrugerea triadei privindu-și părinții cu mirare împletită cu furie, dezamăgire, tristețe – ajungând din pacate, la asumarea unei vinovății explicative situațional.

Copilul cu un părinte are un traseu etapizat emoțional. El se simte abandonat, nedreptățit și în funcție de sexul său, de relația anterioară cu părintele absent, de propria personalitate – se va comporta diferit, în fiecare caz. (Iulian Apostu,Darie Cristea pg.30-31,2010)

Cuplurile divorțate integrează copiii în două familii, fiecare având concepții diferite și stiluri de viață uneori opuse. Divorțul unui părinte și căsătoria cu un alt partener este un fenomen tot mai întâlnit în societatea noastră și afectează dezvoltarea emoțională a copilului.

Studiile unor specialiști arată că unii copii suferă în urma acestor evenimente și se adaptează destul de greu împrejurărilor.

Mulți dintre ei se interiorizează și refuză orice tip de comunicare. În fața despărțirii copiii reacționează diferit, în funcție de sex, vârstă, calitatea relațiilor din familie, temperament.

Reacțiile lor pot fi de agresivitate, ură, tristețe, frustrare, confuzie, anxietate, rușine, revoltă față de părintele pe care îl consideră vinovat. Cel mai mult suferă copiii de vârstă mică pentru că ei nu pot înțelege ce se întâmplă și consideră că sunt pedepsiți, dezavantajați, că li se ia ceva cu forța.

O serie de cercetări complexe au pus în evidență faptul că, din acest punct de vedere, copiii rămân copii cel putin până când ajung la maturitate și își întemeiază propria familie. Cu alte cuvinte, indiferent dacă are trei sau douăzeci de ani, copilul este la fel de influențat de ceea ce se petrece între părinții săi.

Sentimentele sunt complexe: teamă, neputință, vinovăție (aceasta apare în special la copiii de vârstă mică, ei nefiind capabili să înțeleagă de ce mama și tatăl sunt supărați unul pe altul), uneori rușine, urmată de dorința de izolare.

Factori determinanți în disfuncțiile familiale sunt:

●diminuarea relațiilor de comunicare și intercomunicare, inclusiv a celor de comunicare sexual;

●dezechilibrul stărilor afective, emoționale în relațiile interpersonale, al aspirațiilor și trebuințelor parteneriale;

●apariția conflictului de rol.

●sărăcia ;

●alcoolismul ;

●șomajul ;

●violența domestică ;

Ca urmare a influenței acestor factori, spațiul familial devine vulnerabil, fiind supus la agresiuni, violențe, tensiuni, conflicte; dacă încercarea de redresare a situațiilor create nu reușește, familia se află în pragul disoluției.

Deci, familia este văzută ca un sistem social, ca un grup uman constituit în raport cu unele determinări natural-sociale având însă o existență proprie. Într-o societate dinamică în care partenerii se află într-o continuă schimbare, familia este smulsă din locul ei de existență iar tranziția și noul se coalizează impotriva dragostei și a familiei.

Deși nu s-a ajuns la o concluzie categorică în ceea ce privește efectele familiei dezorganizate asupra copiilor, sunt imposibil de combătut unele dificultăți ce apar în astfel de situații. Există păreri care susțin că familia clasică nu este atât de importantă pentru evoluția copilului. Este evident că este preferabil ca tânărul să crească alături de un singur parinte decât într-o familie bântuită de conflicte și violență care l-ar marca profund pentru tot restul vieții.

De asemenea, chiar și după divorț, este recomandat ca cel mic să aibă parte în viața sa de prezența ambilor părinți, deși între cei doi nu se mai poate discuta despre împăcare. În acest mod, atât mama cât și tatăl vor putea să își asume obligațiile proprii și astfel copilul nu se va mai simți privat de afecțiunea, atenția și interesul lor.

Din punct de vedere psihosocial existențial, familia este reprezentată ca un sistem relațional interpersonal realizat direct, cu un climat psihosocial propriu determinat de cultura și modelele comportamentale asimilate și practicate, de tandrețe, amabilități dar și de tensiuni , frustrări (în unele cazuri) cât și de structurile de mentalitate ale indivizilor – formând un micro univers integrat într-un univers social, economic, moral, psihosocial, sociologic și politic general, existențial.

Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale:

●Reducerea comportamentului reproductiv al copiilor în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință.

Absența unui părinte din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitărilor fizice și nervoase ale locului de muncă,au o influență negativă asupra educației copiilor,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie.

In România, copilul a fost considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei, în ciuda unor măsuri politice adesea contradictorii sau cel puțin confuze de-a lungul timpului. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

Modul în care copilul este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.

Fenomenul familiei monoparentale rezultată din mamă este un construct, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat. Copilul a fost dintotdeauna subiectul unei dispute din partea părinților când aceștia au ajuns să pună punct unei căsnicii,urmate de un divorț.

Atunci când familia este monoparentală ,din cauza divorțului părinților sau separarea părinților,relațiile copilului cu părintele care a a părăsit domiciliu,încep să se deterioreze în timp .

În ultimul timp Creșterea ratelor divorțialității a dus la o creștere a numărului mamelor singure care au în îngrijire unul sau mai mulți copii.

Părintele singur (divorțat sau necăsătorit), caută relații afective în afara familiei. In cercetările ce fac referire la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe acțiunile copiilor care se rezumă la:

●Succese /insuccese școlare;

●Abandon școlar;

●Starea de sănătate a copilului;

●Delicvența juvenilă;

●Drogurile , anturajul,minciuna;

●Fuga de acasă;

●Începerea precoce a vieții sexuale

●Instabilitate în fanmilia pe care o formează ca adult.

Pus în situația de a îndeplini multiplele roluri ce îi revin ca părinte singur ,atât în plan public cât cât și în plan privat,acesta muncește mai mult pentru a susține financiar familia ,neglijând nevoile afective ale copilului.Pe măsură ce înregistrează o creștere a frecvenței, acest model tinde să fie acceptat ca normal, nemaifiind privit ca o deviație, cum era considerat cu decenii în urmă.

In prezent, la nivel mondial, familiile monoparentale reprezintă aproape un sfert din totalul familiilor. Din mai multe motive ,familiile monoparentale alcătuite din mame singure pot fi privite ca fiind familie speciale.Aceste motive sunt:

●efectele negative asupra copiilor rezultate din absența unui părinte;

●copii cu un singur părinte deseori au de dus propria lor luptă,grijile zile accentuându-se de multe ori;

●mulți copii nu acceptă faptul că sunt crescuți de un singur părinte.

Aspectele cele mai delicate ale rolurilor monoparentale în familie ,sunt exercitarea autorității și impunerea unei discipline . Copii acceptă adesea o relație bazată pe afecțiune și încredere ,acceptă ajutorul,dar resping ,,chemările la ordine,, ,cu atât mai mult decât acestea intervin după ce ,înainte de căsătorie ,părintele ,,vitreg,, nu a făcut nici o tentativă de disciplinare.

Unii dintre copii,ale căror discursuri le-au analizat unii specialiști americani în anul 2014 ,par să delimiteze patru dimensiuni ale paternității: concepția,exercitarea autorității ,asigurarea veniturilor familiei,dimensiunea relațională ( personală).

Acești copii vorbesc despre rolul patern ca și cum ar reconstitui din bucăți un întreg ,admițând că noul tată poate exercita ultimele două ,,funcții,, , dar rezervându-le pe primele două pentru tatăl natural.Diversitatea actorilor ,a situațiilor juridice și a traiectoriilor face din negociere o problemă centrală. (Rodica Ciurea Codreanu ,,pg.136 , 2014)

Corelând trăsăturile climatului familial cu tipurile de autoritate monoparenterală,o serie de investigații psihosociale au ajuns la concluzia că maniera ,afectivă și ostilă, a controlului social efectuat de părinți este esențială pentru formarea comportamentală ,Backer subliniează că părinții foarte autoritari și totodată afectuoși au,în general,copii bine socializați,dar care tind a fi mai puțin independenți,creativi și extrovertiți decât cei cu părinți afectuoși dar mai puțin autoritari.

Dezacordul marital,urmat,de obicei,de divorț influențează mult relația părinți-copil și tiparul lor de interacțiune,aceasta pentru că familia trebuie interpretată ca o rețea de relații între indivizii care o constituie .

Când mediul familial ,din care provine copilul ,acționează organizat,stabil și asigură satisfacerea nevoilor ,atunci conduita sa este corectă și invers,acțiunea negativă a condițiilor nefavorabile de mediu determină onduite neadecvate,devianțe,antisociale.

Astfel,dacă copilăria în cadrul unui mediu familial necorespunzător ,încărcat de privațiuni și ostilități ,de dispreț și tiranie ,mediu care-l lipsește pe copil de afectivitate și de satisfacere adecvată a nevoilor ,acestea intră în ceea ce specialiștii numesc conflict de adaptare,care se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistențe ,opoziții sau interdicții.

În majoritatea cazurilor,manifestările repulsive ale copilului arată că în trecutul său au acționat mijloace coercitive ,stări conflictuale (cu părinții),nesiguranță,care au determinat,clinic,reacții de răspuns emotiv- impulsiv sau demisionale exprimate spontan prin violență,revoltă,sadism sau mascat sau prin evitări ,sfidări,vagabondaj,însă niciodată lipsite de semnificație morală.Carențele familiei se resimt întotdeauna într-un oarecare tragism al copilăriei,sensibilitatea copilului este profund afectată.

Familiile monoparentale ,sunt în același timp familii dificile ,în care viața normală de familie provoacă starea de inadaptare a copilului,favorizând alunecarea acestuia pe panta delicvenței juvenile ,descompunerea morală și viciul . (Ana Tucicov –118,2005)

Părinții singuri trec și ei prin momente dificile precum stările de negare și respingere a noilor roluri, afectând calitatea relatiei cu copii și fiind nevoiți să apeleze la specialiști pentru a putea trece cu bine peste momentele grele din viața lor și pentru a se putea simți mulțumiți.

2.3.1.Dificultăți financiare și de managementul timpului

Societatea contemporană sub semnul șocului viitorului se caracterizează printr-o tranziție permanentă care implică o adaptare continuă la situațiile noi create .Din această perspectivă , familiile monoparentale sunt și vor fi puse permanent în contexte critice la care vor trebui să se adapteze .

De aceea în societatea contemporană există o preocupare importantă pentru asistența copiilor proveniți din familii monoparentale,pentru pregătirea lor pentru viață, pentru includerea lor socio-profesională,pentru susținerea suportului moral.Consecințele familiile monoparentale sunt mult mai complexe decât s-ar putea presupune.

Problema crucială pentru familiile monoparentale care au intrat în iureșul civilizației industriale este aceea a adaptării și asimilării lor.S-a remarcat faptul că familiile monoparentale rup legătura cu un mediu din care ei păstrează anumite obiceiuri,anumite moduri de a gândi,de a simți și de a acționa.

Transplantarea dintr-un mediu în altul antrenează rupturi sau șocuri,traumatisme psihice serioase ,atât pentru ei cât și pentru copii.Familiile monoparentale trebuie într-un fel să spună adio optimismului lor pentru a se obișnui cu răbdarea, ,resemnarea,melancolia și poate chiar cu descurajarea. (Alexandru D.Albu,Ion Roșu-Hamzescu,2016,pg.332-333)

Riscul familiilor monoparentale de a fi sărace , crește în cazul în care nu există decât un singur părinte.Familiile monoparentale se confruntă cu un risc de sărăcie mai ridicat decât cele cu doi părinți.Și,deși primele nu reprezintă decât 11 % din totalul personalor sărace,riscul de a fi sărace este cu 30 %-40 % mai mare decât al familiilor în care sunt doi părinți.70 % dintre familiile monoparentale cu doi copii trăiesc sub minimul de subzistență.

Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii copilului în funcție de prestigiul profesional și nu de rolul familial;

În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate și familiile monoparentale.

Nefrecventând o formă de învățământ, multe familii monoparentale cu copii, trăiesc la limita subzistenței ,și sărăciei ,fără cunoștințe elementare de igienă,trăind mai multe persoane într-o singură încăpere neigenizată și neaerisită, cu îmbrăcăminte sărăcăcioasă și de multe ori neigenizate.

În privința aspectului economico-social al familiei monoparentale se întâlnesc neajunsuri în legătură cu spațiul de locuit,modul de gospodărire,condiții igienice de trai precare,administrarea bugetului familiei ,îmbolnăviri ale copiilor , etc.

Este unul dintre cei mai importanți factori determinanți ai sărăciei,apărută în România după 1990, deoarece de numărul persoanelor ce realizează un venit și al celor aflate în întreținere depinde atât nevoile de consum cât și capacitatea familiei de a le satisface.Condițiile de locuit completează situația dificilă în care se găsesc numeroase familii monoparentale.

Un număr mare de familii monoparentale trăiesc așadar în condiții de locuit marcate de un grad înalt de insecuritate. Condițiile de locuit sunt, de asemenea, deosebit de modeste. S-a observat că rata sărăciei este cu atât mai ridicată cu cât familia monoparentală este mai numeroasă .

Acest fenomen este întâlnit atât în mediul rural cât și în cel urban.În anul 2002 rata sărăciei și cea a sărăciei severe din rândul familiilor monopsarentale a fost mai ridicată ( 49 % rata sărăciei,față de 29 % cât a fost media; și 23 % rata sărăciei severe față de o medie de 11 %).Cu toate acestea,ele nu reprezentau decât 47 % din totalul populației sărace și 57 % din cea extreme de săracă.

În cursul ultimilor două decenii,în România,se observă apariția,uneori cu o rapiditate surprinzătoare, a unor noi structuri complexe ale familiilor monoparental.În România ,aproximativ jumătate din gospodării au copii care provin din familii monoparentale.

Deși procentul familiilor monoparentale cu mai mult de trei copii din totalul populației sărace nu este ridicat,aceste familii constituie o adevărată pungă de sărăcie .Două treimi din familiile monoparentale cu trei sau mai mulți copii sunt sărace.În România există diferențe semnificative între rata sărăciei pe medii de rezidență și între regiuni.

Admițând realitatea postdecembristă a României trebuie menționat faptul că ,majoritatea familiile monoparentaleîn condiții foarte grele.Munca peste puteri și fără bucurii, pericolul permanent al sărăciei și foametei, lipsa de drepturi a celor ce muncesc și lipsa unor preocupări culturale accesibile, lipsa de educație, abandonul școlar accentuat tot mai mult în ultimul timp, la vârste tot mai mici, anturajul, toate acestea au favorizat și încă mai favorizează efectele negative ale familiei monoparentale.

În pofida celor evidențiate mai sus este bine de amintit faptul că familiile monoparentale formează în prezent o pondere procentuală mare din întreaga populație a țării,ei trăind în majoritatea lor în zone grav afectate de șomaj și de lipsa unor infrastructuri adecvate.Publicistica occidentală s-a ocupat pe larg în primii cinci ani ai actualului deceniu de condițiile tot mai grele în care trăiesc familiile monoparentale.

Protecția socială s-a depreciat substanțial în raport cu veniturile primare ale populației,aflate și ele în scădere.În domeniul protecției putem identifica și situații de dezechilibrare artificiale,induse de decizii greșite.Unul dintre aceste cazuri este cel al beneficiilor de asigurări sociale.,, (Buzducea, Doru,2009,pg.153)

CAPITOLUL 3

FAMILIA MONOPARENTALĂ FORMATĂ DIN MAMĂ ADOLESCENTĂ

3.1.Căsătoriile timpurii

În ultimul timp ,se vehiculează tot mai des ideea că un rezultat negativ al abandonului de unul din părinți sau chiar de ambii ,în rândul adolescentelor sunt căsătoriile timpurii.

Căsătoriile timpurii ,nimeni nu neagă posibilitatea că se poate întâlni un sentiment trainic și sincer și la acei adolescenți ,că acest sentiment poate evolua în profunzime și capătă aceeași forță ca și o dragoste cu o evoluție psihică cizelată de trecerea anilor.

Trecând peste lipsa verificării în timp a evoluției sentimentului ,peste cunoașterea reciprocă insuficientă și lipsa de maturitate intelectuală și psihică,există cazuri când adolescentele se hotărăsc totuși să se căsătorească,acceptând riscurile ,fiind convinse că vor putea învinge toate piedicile putând dovedi tuturor ,în timp, că dragostea pentru partener este mai puternică decât neâncrederea celor din jur.

Uneori,căsătooria timpurie se transform într-o căsătorie conștientă,care a trecut peste greutățile și obstacolele inerente începutului și a devenit un cămin plin de căldură și înțelegere și afecțiune trainică.

Dar,pe lângă aceste excepții fericite ,există un mare procent de căsătorii timpurii ,în rândul adolescentelor , care se soldează cu divorțuri ,care lipsesc copii de afecțiunea ambilor părinți,făcându-I uneori să vină în contact cu părinți vitregi ,generând adevărate drame psihice în primii ani ai vieții ,cu toată amărăciunea despărțirilor ,când ești obligat să calci în picioare iluziile și visele.

În multe cazuri,adolescentele ,de dragul partenerului , preferă să trăiască în promiscuitate , nu le deranjează statutul de concubină, și au încredere deplină în dragostea întâlnită pentru prima dată în viață,cțnd el cred că alături de acesta și-au găsit echilibrul.

Lăsând deoparte ,deocamdată ,aceste rezultate și luând în discuție doar posibilitatea unor perspective favorabile,există câteva dificultăți imediate și de viitor,care ,cu toată bunăvoința celor în cauză,sunt inerente căsătoriilor între doi adolescenți care nu au încă posibilitatea să se întrețină singuri.

Prima problemă este aceea a pregătirii profesionale.O adolescentă care mai are câțiva ani de studii liceale în perspectivă are nevoie de libertatea de a se dedica învățăturii și specializării sale viitoare,fără îngrădiri de ordin gospodăresc , financiar sau altele.

Faptul că din unele căsătorii se nasc și copii este un accident sau o întâmplare neprevăzută.Părintele nu se întreabă niciodată ce se petrece în adâncul sufletului copil indiferent că este adolescent atunci când este abandonat,și care are nevoie de sprijinul lui ,de exemplul lui și de încrederea în cel care l-a adus pe lume pentru a deveni un om cinstit și bun.

Dacă într-o zi întâlnesc o persoană tânără,naivă,încrezătoare,dacă avantajele materiale sau sociale pe care le-ar putea dobândi printr-o căsătorie cu aceasta sunt evidente,ei sunt în stare să joace de minune rolul unui personaj de care sunt total străini.Sub masca dragostei,la o adolescentă, se poate ascunde senzualitatea bazată doar pe atracția fizică și pe atributele exterioare .

Dacă o astfel de dragoste este transpusă în căsnicie ,ea durează atât cât durează noutatea,atracția și stimulentul sensual .Trezirea la realitate este mai dureroasă când unul din parteneri a fost sincer convins că este iubit cu adevărat .Este foarte greu de prevăzut durata unui sentiment ,oricât ar fi de cinstit sufletește partenerul care îl încearcă,atunci când el este încă în plin proces de maturizare psihică.

Labilitatea aceasta afectivă este un semn de superficialitate .Orice adolescentă ,până la stabilirea unei armonii interioare ,este supusă numeroaselor transmutări și variații de sentimente,care sunt oarecum necesare îmbogățirii sferei sale afective și îi dau posibilitatea de a compara ,de a cântări și a discerne diferitele nuanțe.Reacțiile se manifestă cu cea mai mare putere în primul an după separarea părinților;cu timpul,ele se atenuează,dar nu în toate cazurile.

Lăsând la o parte cazurile de lipsă de afecțiune sau indiferență,care sunt anormale, părinții unei adolescente , care au acceptat situația , lăsându-i pe cei doi să locuiască împreună în casa părintească,înregistrează cu o mică strangere de inimă,tandrețea și dragostea pe care fiica lor o dăruiește altui bărbat , și îi deranjează faptul că nu mai sunt ei beneficiarii întregii afecțiuni a celei care i-a dat viață.

Își dau seama că este o absurditate ,că așa este firesc , dar se obișnuiesc cu greu să recunoască această realitate.Inconștient ,părinții observă reacțiile fiicei lor ,încearcă să ghicească pe figura ei dacă este sau nu fericită în pofida vârstei mici pe care o avea în momentul căsătoriei,dacă partenerul ei de viață apreciează așa cum se cuvine ,, comoara ,, de fată pe care i-a hărăzit-o soarta !

Așa cum este în firea lucrurilor,între cei doi se produc ,uneori,mici frecușuri,mici discuții.La începutul căsniciei,ei sunt în plin ,,rodaj,, de abia se descoperă unul pe altu și,dacă au două temperamente voluntare sau o doză de încăpățânare mai mare ,dintr-un fleac poate să izbucnească un foc de paie.Pentru ei ,acestea nu au nici un fel de consecințe.O sărutare , o îmbrățișare , și totul s-a uitat .

Dar părintele care a asistat la o ,, scenă ,, , care și-a văzut fata adolescent trântind ușa cu ochii plini de lacrimi ,este răscolit în fundul sufletului.Toate îndoielile ,toate impresiile sale subiective se înlănșuie,se amplifică.Părintele adolescentei căsătorite timpuriu ,se frământă de unul singur sau împreună cu soția lui de-a lungul unei lungi nopți de insomnia,pentru ca a doua zi de dimineață să-I vadă pe cei doi plecând braț la braț,radiind de fericire.

Un alt dezavantaj al unei adolescente căsătorită timpuriu,și care locuiește în casa părinților ei este cel care derivă din faptul vcă de multe ori creșterea și educația copilului sunt lăsate în seama bunicilor,ea neavând posibilitatea să se întrețină.( G.Corneau,pg.89,2003)

3.2.Mamele adolescente și problemele lor

Problema adolescentelor singure cu copii formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice demnității acestora ,ținând cont de faptul că la vârsta de 12-17 ani aceststea sunt vulnerabile.

Majoritatea tinerelor fete care se laudă cu experiența lor,care duc o viață de desfrâu o fac fără frică să nu pară,,demodate,, și din dorința de a fi marcate și admirate.

Această satisfacție izvorâtă din vanitate ascunde ,de fapt ,anexietatea bolnăvicioasă a unui psihic dezaxat,a unui gol interior ,care în loc să dispară,se adâncește și se amplifică pe măsură ce anii trec.

În urma unui asemenea mod de trai rămân doar dezgustul și remușcarea unei vieți distruse.Din ce în ce mai multe adolescente caută,cu sinceritate,o morală nouă, cu o semnificație umană ,conștientă,alta decât cea pe care au moștenit-o și care se bazează pe teama păcatului ,pe teama de ,,ce va spune lume,, și pe frica de părinți.

Ei vor să dovedească faptul că,înainte vreme ,nu se putea face o diferențiere între cei care duceau o viață morală,castă și echilibrată,bazată pe considerente religioase și cei cu o conduit de viață identică ,consecință a unei alegeri conștiente ,liber consimțite.

În România, percepția disfuncționalității în familia monoparentală rezultată din mamă adolescent și copil se concentrează în continuare pe stereotipurile de lipsă de interes pentru școlarizare, carențe educative ,lipsă de înțelegere din partea familiei sau partenerului,etc.70 % din români consideră că este rău sau foarte rău să aibă loc căsătorii sau nașteri înainte de 18 ani.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția familiei monoparentale rezultată din mama

Nașterile înainte de 18 ani afectează de multe ori dezvoltarea psihosocială a copilului. Incidența dizabilităților de dezvoltare ,a carențelor educative și a problemelor comportamentale este mai mare la copiii ai căror mame sunt adolescente.

Trăsăturile și dispozițiile sufletești o descriu pe mama adolescentă ca fiind lașă, apatrică, indiferentă, trăind în lumea ei interioară , fără să-I pese de nou-născut , ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică .

Suferința, și neputința în a-și crește și educa copilul exprimă conflictualitatea intrapsihică a mamei adolescente , ca urmare a dificultății de a rezolva păroblema cheie a existenței individuale ;identificarea cu sine însăși , acea căutare permanentă de a realize idealul eului său .

Existența mamei adolescente este copleșită de această conflictualitate deoarece duce la antrenarea relației cu partenerul și în primul rand cu familia.Un alt aspect al mamelor adolescente , subliniat de Kolb, o formează manifestările care frizează psihopatologia identității sexuale.

Pentru o fată tânără,care se pregătește pentru o profesie,venirea pe lume a unui copil în timpul adolescenței implică obligații casnice suplimentare,pe care adesea trebuie să le satisfacă la ore târzii din noapte,adăugând astfel o nouă oboseală celei intelectuale,din timpul zilei.

Problema copiilor care pot apărea în timpul adolescenței nu poate și nu trebuie să fie dată uitării.Sarcina,alăptarea,îngrijirea copilului mic până la un an sunt ocupaâii acaparante,care se împacă greu cu liniștea și concentrarea necesară pregătirii unei viitoare profesii.

Obligația unei tinere mame adolescente singure de a se dedica exclusiv creșterii copiilor și gospodăriei ,în timp ce alte colege își continuă studiile ,implică o renunțare dureroasă și care ,printr-o abandonare bruscă de către partener ar fi putut fi evitată.

Doar o înțelegere și o armonie conjugal perfectă poate anhila pentru început aceste regrete.Dar când,după câțiva ani, din marea pasiune care i-a unit pe cei doi tineri și care s-a dovedit o iluzie nu rămâne decât indiferența,plictiseala ,când căminul lor se destramă și fiecare pleacă pe alt drum ,la ce mai pot folosi aceste regrete,când știi bine că roata timpului nu o poți întoarce.

Pentru multe mame adolescente singure există o tendință ,care se conturează din ce în ce mai clar în ultimul timp și care ,apparent,pare să rezolve problemele déjà existente:a sta cu părinții ( în cazul în care există înțelegere din partea acestora pentru situația delicată apărută).

Această soluție lasă mamei adolescente singură destule libertăți:nu are grija gospodăriei,deoarece unde mănțncă 3 sau 4 mai mănâncă încă unul în cazul în care apare un copil,bunica și bunicul au timp să vadă de el ,chiar dacă au și ei serviciu.

Mutarea de la o zi la alta a mamei adolescente singure într-un mediu în care îi este încă străin ,indiferent de legătura contractată prin care este asimilat ,este un factor psihic care produce ,inevitabil ,o tulburare interioară.

La mamele adolescente singure tulburările psihice pot surveni în afara oricărui accident cerebromeningeal prealabil.Ele sunt consecința șocului emoțional,sechelelor organice ale nașterii sau complexului psihic rezultat din interpretarea suferințelor complicațiilor ,a consecințelor lor personale ,familiale și sociale,a fricii de o nouă sarcină.

O altă caracteristică elocventă a stării pihice a mamelor aolescente singure , în plină criză este fondul depresiv explicat de Kestemberg prin mecanismele imature de apărare și exprimat prin apariția sentimentului de depreciere ,culpă ,lipsa de stimă de sine .

După Widlocher ,trebuie luate în considerare trei situații pentru a aprecia comportamentul marginal al mamei adolescente .

●Capacitatea anturajului de a face față situației în care se află mama adolescent singură ( presiunile și necesitățile sociale, interesul și toleranțe față de dezechilibrul adolescentului,capacitatea mediului cultural de a tolera aspectele patologice,calitatea schimbărilor afective și a comunicării între generații,acceptarea diferențelor care comportă construirea propriei identități și o bună înțelegere a poziției ,mamei adolescente );

●Resursele mamelor adolescente singure pentru a face față crizei ( în special aspectele ereditare,aspectele comportamentale, criza postnatală);

●Hazardul situațiilor și evenimentelor ( mamele adolescente singure fiind uneori victime ale unor anturaje negative sau a unor persoane adulte rău intenționate).

De multe ori ,așa cum subliniează Nagera,conflictul extern este doar un paravan în spatele căruia se manifestă conflictele interne pe care el le denumește conflicte de dezvoltare .

În literatura de specialitate se menționează faptul că este mai puțin probabil ca mamele adolescente provenite din familii monoparentale ,să își stimuleze copii prin comportamente afective cum ar fi atingerile, zâmbetele și comunicarea verbală sau să fie sensibile și receptive la nevoile acestuia.

După ce au născut ,adolescentele se simt singure , abandonate , neglijate , au personalități diferite,sunt anxioase,depresive prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament .,și ce este mai rău că de multe ori , aceste tulburări se răsfrâng și asupra copilului .(Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general multe adolescentele care au dat naștere la copii , la vârste fragede înainte de 18 ani ,s-au simțit neglijate,abandonate de familie și societate, au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.

Mamele adolescentele, nesprijinite de familie sau societate prezintă depresii ca urmare a inadaptabilității acestora la starea lor fizică și psihică.(Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Insatisfacțiile repetate le pot determina pe mamele adolescentele singure cu copii să caute un alt partener,chiar dacă,adeseori,nemulțumirile lor sunt rezultatul unei conduite proprii neadecvate .

Cu toate că starea de maturizare a corpului lor este suficientă pentru a permite apariția unei sarcini,unele adolescente nu sunt suficient dezvoltate din punct de vedere psihic pentru o naștere normală.

Mamele adolescente,necăsătorite,sunt deseori respinse de familie ,de școală și societate.O problemă derivă din altele :adolescentele care au copii nu își pot termina studiile ,tinerele cu copii au șanse mai mici să-și găsească un servici ,iar dacă nu și-au terminat studiile ,dezavantajul de a dezvolta depresie , este mare.

Trebuie menționat faptul că atunci când ele sunt sprijinite,acceptă și depășesc problemele mai ușor , și cu toate acestea mamele adolescente sunt expuse riscurilor și presiunilor într-o mai mare măsură de părinți, de societate ,de școală, de prieteni și de partener.

Atitudinea de izolare dispare, este învinsă timiditatea,se caută societatea bărbaților,mama fiind convinsă că a descoperit iubirea veșnică putându-și astfel crește și educa propiul copil rezultat dintr-o altă relație.

În cazul în care bărbatul privește această relație ca pe o nouă și posibilă aventură, finalul va crea o mare deziluzie pentru mama adolescentă,prima dragoste rămânând astfel ca o simplă amintire .

Nu trebuie uitat faptul că odată cu apariția sarcinii urmată de naștere , adolescentele sunt obligate de multe ori să renunțe la școală, sunt marginalizate de societate , de familie,de prieteni , fapt pentru care până la instalarea depresiei post natale nu este decât un pas .

Se spune că familia este nucleul societății , și în cazul mamelor adolescente care au copii înainte de vârsta de 18 ani , familia are un rol important pentru susținerea fizică și psihică a acestora .

Insatisfacția,rezultată dintr-un comportament dezordonat ,o sarcină dusă la termen fără sprijinul moral al partenerului sau familiei determină deprimarea afectivă a relațiilor,dezamăgire ,irascibilitate sau tensiuni,degenerate în depresie postnatală.

Asemenea situații pot fi periodice sau permanente ,materializându-se în discuții,ceartă sau distrugerea cuplului fmilial.

Mamele adolescente care sunt în situații dificile au nevoie de consiliere și de susținerea comunității ,iar serviciile medicale nu pot r,etcealize acest lucru singure. Ajutorul vine din partea părinților,profesorilor,consilierilor.

Pentru mama adolescentă și singură,fără sprijinul partenerului,,venirea unui copil are consecințe negative nu doar asupra ei și copilului , dar și asupra comunității.

Mama adolescentă necăsătorită și săracă,fără educație ,fără susținere morală și materială ,fără susținerea pedagogilor sau a familiei , nu este capabilă să contribuie la dezvoltarea copilui său și a comunității .Sarcina la adolescență are consecințe negative nu doar asupra mamei copilului , dar și asupra comunității.

Din potrivă ,ea și familia ei devin o povară pentru societate.Este în interesul comunității ca toate familiile , atât cele cu ambii părinți, cât și cele monoparentale – să fie viabile din punct de vedere economic , iar apariția unui copil la o vârstă fragedă nu determină în nici un caz acest lucru.

Această situație o deranjează , o doare,în măsura în care singurul lucru care o atașează afectiv este propria ei suferință . (Francoise Dolto,pg.73,2010)

De aici rezultă pesimismul,prăbușirea posibilului care se închide ,se blochează și se transformă într-o dimensiune funerară .Raportul cu trecutul este de hiperatașare ,însoțit de regrete ,remușcări , autoacuzări și deprecieri .El este intensificat numai ca să poată fi folosit ca un motiv de suferință.

În schimb viitorul este minimalizat și constituie un spațiu de proiecție pentru anxietate ,neliniște ,dorința intensă de moarte .

Această anti-existență melancolică se retractează din viitor de existența normală ,caracterizată prin desprinderea de trecut și extindere în viitor .Ea renunță astfel la marea funcție de echilibrare pentru sufletul omenesc reprezentată de speranță.

O altă mare problemă a mamelor adolescente care au în grijă un copil constă în faptul că se confruntă cu o serie de riscuri începând cu :

Vulnerabilitate la abuzuri fizice ,psihice , sexuale, exploatare prin muncă , trafic și prostituție (agresorii sexuali , recrutorii sau traficanții de persoane , cei care exploatează persoane vulnerabile prin muncă își aleg victimele din rândul celor abandonați sau care sunt singuri ) ;

Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult :

●independența în luarea deciziilor ;

●neâncrederea în forțele proprii;

●controlul și exprimarea emoțiilor ;

●dificultatea relaționării și comunicării .

Însușirea deficitară a normelor etico-morale :în absența unui model ,familial funcțional ,a unui mediu sigur și coerent ,mamele adolescente pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica mai apoi la vârsta adultă .

Debutul precoce al vieții sexuale: mamele adolescente vor căuta afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime ( lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală ,lipsa supravegherii , comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârste fragede).

Adeseori intervine sentimentul de vinovăție,dezvoltă o imagine de sine scăzută care, de multe ori,le afectează relațiile cu ceilalți .

Pot avea dificultăți în crearea de legături , în socializarea și în formarea de prietenii ducând până la izolarea și incapacitatea de a învăța să aibă sau să dezvolte simpatie ,empatie sau alte concept psihice bazate pe emoții.(Maria Moldovan -2005,pg.111)

Plecând de la aspectele generale care caracterizează depresia mamelor adolescente, în general, se poate spune că depresia postnatală este o tulburare afectivă extrem de severă.

Literatura de specialitate menționează faptul că de-a lungul timpului , tot mai multe mame adolescente s-au confruntat cu depresia postnatală caracterizată prin diferite oscilații la nivel emoțional, deoarece se intalează în priumele 3 luni de la naștere .

Mama adolescentă prezintă oscilații la nivel emoțional ,semen de apatie , abandon , tristețe , fără a i se pune în mod normal diagnosticul de depresie postnatală.

Factorii de risc care contribuie la declanșarea depresiei mamelor adolescente sunt :

●Conflicte în relația cu cei din jur;

●Evenimente traumatizante la care mama adolescentă ar fi fost supusă;

●Anxietatea sau depresia generală cu care mama adolescentă se confruntă;

●Ignoranța familiei , ținând cont de faptul de vârsta mică a mamei adolescente;

●Antecedente de depresie în familie;

●Mamele adolescentele nu sunt pregătite să devină mame la vârste fragede de acea ele nu pot face față greutăților care impun , sarcina și venirea pe lume a copilului;

●Faptul de a avea un copil la vârsta adolescenței , când colegele lor au alte preocupări, poate constitui un motiv serios de manifestare a depresiei.

Așadar mamele adolescente sunt , stresate , nepregătite să facă față situației,se simt izolate ,deprimate și totodată marginalizate .

Pentru majoritatea mamelor adolescente , neânțelegerea cu partenerii sau cu familie constituie un factor de risc pentru declanșarea depresiei postnatale .

Din punct de vedere clinic depresia mamelor adolescente este mult mai serioasă și persistentă decât stările de melancolie maternă.

Astfel spus , mama adolescentă trece printr-o etapă dificilă ,marcată în mare parte din tristețe, anxietate și dezorientare deoarece se simte singură, părăsită, marginalizată cu un copil în brațe fără nici un sprijin moral sau financiar.Toate aceste stări pot afecta buna funcționare a mamei în raport cu copilul , cu îngrijirea sau supravegherea acestuia .

Pentru mama adolescentă trecutul nu mai reprezintă nimic,în timp ce viitorul nu-i folosește la nimic.

Acest fundal devine penibil prin componentele sale cenestezice propioceptive ,dar mai ales prin sentimentul de nenorocire , prin intensitatea de catastrofă morală pe care o trăiește mama adolescentă, convinsă fiind că nu-i poate oferi copilului nimic bun.

Această stare morală rezultă dintr-un sentiment general de nesiguranță , devenind un fel de nesiguranță organizată , dublată de un sentiment de neputință pentrru a întreprinde ceva menit să-o smulgă,să o ridice deasupra nivelului de prăbușire în care trăiește prin evidenta sa neproductivitate .( George Ionescu ,2005) .

Această situație o deranjează , o doare,în măsura în care singurul lucru care o atașează afectiv este propria ei suferință .De aici rezultă pesimismul,prăbușirea posibilului care se închide ,se blochează și se transformă într-o dimensiune funerară .

Raportul cu trecutul este de hiperatașare ,însoțit de regrete ,remușcări , autoacuzări și deprecieri .El este intensificat numai ca să poată fi folosit ca un motiv de suferință.În schimb viitorul este minimalizat și constituie un spațiu de proiecție pentru anxietate ,neliniște ,dorința intensă de moarte .

Această anti-existență melancolică se retractează din viitor de existența normală ,caracterizată prin desprinderea de trecut și extindere în viitor .Ea renunță astfel la marea funcție de echilibrare pentru sufletul omenesc reprezentată de speranță.

Mamele adolescente dezvoltă inhibiții:

●supraâncărcarea școlară ;

●oboseală,metode educative inadecvate ( ținând cont de faptul că majoritatea timpului său trebuie acordat copilului său);

●criticism și tiranizare;

●discordanță între nivelul de aspirație impus de familie și posibilitățile psihofiziologice ale copilului;

●numeroase pedepse fizice și psihice.

Debresse sistematizează cauzele inhibiției mamelor adolescente singure în următoarele categorii:

Cauze fizice:oboseala și surmenaj;tulburări fiziologice și subalimentație;lipsă de somn și lipsuri materiale;locuință proastă și lipsă de igienă;greșeli în atitudinea mamelor adolescente față de proprii copii.

Cauze pedagogice și intelectuale ( în cazul în care acestea continuă procesul de învățământ după ce au născut):programe supraîncărcate;învățământ abstract,rupt de practică;sancțiuni multiple;întreruperi fortuite al școlii cu rămâneri în urmă;schimbarea școlii sau a metodelor pedagogice;predare plictisitoare .

Cauze afective și relaționale :lipsa de motivație pentru învățătură ;recurgerea la voință pentru aș continua activitatea școlară împotriva propriilor tendințe profunde;lipsa de integrare a motivațiilor activității școlare care face ca personalitatea să eșueze și să apară fenomenele de inhibiție.

Legat de aceste fenomene apare sentimentul de inferioritate ,,neîncredere în forțele proprii ,gelozia ,teama de marginalizare,șantajul afectiv față de părinți și profesori .

Tot Debresse subliniează și importanța altor factori ca gelozia fraternă,certuri și neânțelegeri în interiorul familiei , odată cu apariția copilului,sentimentul de insecuritate,situația în fața cărora mama adolescentă reacționează prin agresivitate , culpabilitate ceea ce determină un mare consum de energie și duce la apariția depresiei postnatale .

Teza dificultăților de investire personală a mamei adolescente singure,dominată de propriile probleme emoționale,relaționale,de sănătate,etc ,în educația copiilor este, dacă acordăm credit cercetătorilor europeni și americani,adevărată.Totuși aceasta nu înseamnă că mamele adolescente fac față în aceeași manieră situației.

Resursele (venituri,locuință,timp disponibil,statut socio-profesional,nivel de instruire,stil de viață,rețele de sociabilitate,raportul cu fostul partener și trecutul său familial,trăsături de personalitate) de care ele dispun sunt diferite,iar gradul în care sunt mobilizate,de asemenea,diferit.

Unele studii arată că legătura dintre eșecul școlar al adolecentelor monoparentale este dependent,între ele,de situația economic a familiei,ea însăși dependentă de statutul socio-profesional al părinților ,care se depreciează sensibil.

Factorul cel mai distructiv al adolescentelor singure cu copii este , probabil,angoasa legată de conflictele care o agită ,cauza fiind foștii parteneri . (Bourguigon,1985,citată de Pitrou, [1994:181]).

Un studiu din 1974 al lui Wallerstein și Kely- citat de Saxton,990- arată că modul abordării adolescentelor singure cu copii după ce au fost părăsite , influențează situația acestora.,,Toate cercetătile-scrie Agnes Pitrou [1994:185]-converg asupra acestei constatări:,,riscul,, pentru adolescentele singure cu copii nu poate fi corect interpretat fără a se face referire la modul de inserție socială;multe dintre ele sunt stigmatizate.

3.3.Mama adolescentă singură și copilul

Abandonarea copiilor de către tată și rămânerea acestuia în grija mamei adolescente duce la repercursiuni triste care nu pot fi supuse reabilitării ,deși în multe cazuri , dezvoltarea intelectuală poate fi normalizată .(Călin Drăgoi ,pg.34,2013)

Anamnezele copiilor ,care sunt crescuți de un singur părinte a arătat că fiind copii abandonați de unul din părinte, prezintă o afectivitate și o stimă de sine mai scăzută.Divorțul este problema centrală a patologiei familiei concentrată în mare parte pe abandonul copilului.

Până la recentele măsuri care au schimbat în bună parte situația ,datele statistice privind dinamica abandonului copiilor din cauza divorțurilor ,în țara noastră ne prezentau un tablou îngrijorător .În discuțiile avute pe această temă,unii vorbesc de o oarecare ,,criză a familiei,, în etapa actuală.

Lăsarea copiilor în grija mamelor adolescente ,trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, care să urmeze tuturor încercărilor de a se salva familia.

Un jurist compară lăsarea copiilor în grija mamelor adolescente cu o operație chirurgicală care prezintă mari riscuri pentru sănătatea și integritatea organismului .Câți oare ,din cei care au trecut prin această,,operație,, și-au dat seama de gravitatea ei?

În general,se poate afirma că prezența copiilor în familiile unde mama este adolescentă singură fără partener ridică obstacole în calea hotărârii de abandon.

Chiar dacă părinții nu se înțeleg obligația de a-i crește și educa în condiții normale creează numeroase punți de legătură între ei.

Cu toate acestea ,se întâmplă uneori ca și aceste considerente să fie depășite și situația mamei adolescente singură fără partener să nu fie înțeleasă de cei din anturajul său..Ce va urma ? Care va fi soarta copiilor,spre ce orizonturi se vor îndrepta ei în continuare este greu de prevăzut și mai greu de făcut generalizări .Putem doar constata acest fapt. ( Iolanda Mitrofan , pg.103 ,2008)

Lăsând la o parte o serie de nuanțe juridice,rolul tatălui care trăiește separat se limitează,în majoritatea covârșitoare a cazurilor,la plata unei pensii alimentare (de care,în destul de multe situații,tații sunt scutiți) și la dreptul de a vizite periodice.

După lăsarea în copilului în grija mamei adolescente ,numeroși tați par a se retrage parțial sau total din viața acestuia,în timp ce relația mamă- copil rezistă mai bine, chiar și atunci când custodia este încredințată tatălui .(Saxton,1990).

Imaginea tatălui absent pare veridică.Consecințele acestei absențe asupra dezvoltării copiilor ,îndeosebi la vârstele la care prezența unui adult de sex masculin este esențială pentru identificarea și diferențierea sexuală (vârstele mici pentru băieți),au fost insitent puse în evidență de psihologia clinică ,în special de cea de inspirație psihanalitică.Probabil că popularitatea psihanalizei a făcut ca problema ,,deprivării paterne,, să se impună ca una dintre problemele esențiale ale familiilor contemporane.

3.4..Forme de manifestare a copilului în familia monoparentală

rezultată din mamă adolescentă

Izvorul separării este cocentrația sufletului cu sine însuși și cu mediul moral-social.Deci ,se impune un echilibru psihic și sufletesc ,și o adaptare la mediul socio-moral ,o prelucrare a materialelor ,a conceptelor morale izvorâte din societate . (G.Corneau,pg.89,2003)

Formele de manifestare ale abandonului de către tată și lăsarea copilului în grija mamei adolescente sunt extrem de complexe având în vedere că la baza lor stă o relație în care contactul fizic nu e implicat cu necesitate.

Gabarino și colaboratorii definesc lăsarea copilului în grija mamei adolescente ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului.Ei propun astfel de cinci astfel de forme.

Respingerea intenționată, repetată atât a copilului cât și a mamei adolescente, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor lor constituie o formă specifică de abuz psihologic.

Ea se concretizează în negarea legitimității drepturilor copilului și mamei adolescente, inducerea ideii că sunt dependenți de adulți, inferiori și lipsiți de speranța de a fi acceptați ca atare.

Ridiculizarea cronică, minimalizarea și umilirea copilului și a mamei lui adolescente, pedepsirea copilului pentru activități specifice vârstei (curiozitatea, manipularea unor obiecte, jocul etc), transformarea copilului într-un „țap ispășitor,, al tuturor neâmplinirilor personale ale adultului, refuzul gesturilor de afecțiune, tratarea unui copil necorespunzător vârstei sale, afișarea unor preferințe evidente spre unii copii în defavoarea altora, etichetarea negativă a comportamentului unui copil în mod cronic, refuzul permanent al adultului de a recunoaște sau a remarca realizările copilului.

Izolarea copilului de experiențele sociale firești îl rupe de mediul social care îi poate asigura acestuia câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale. Interzicerea sistematică a unor activități specifice vârstei îl împiedică să-și stabilească puncte de reper.

Aceasta îl face să se simtă singur (sau, în cadrul mediului școlar unde intră „obligatoriu,, îi dă un sentiment al nesiguranței, al inadaptării, al eșecului prescris) și fără vreo șansă de a fi ajutat de cineva.

Izolarea are un efect devastator asupra sinelui pentru că întreaga experiență ca atare a copilului va fi definită ca fiind normală și chiar logică (asta merită să i se întâmple, iar așteptările sale ulterioare vor fi modulate de acest unic lucru).

Amenințarea că va fi abandonat sau terorizarea copilului pe cale verbală , pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestuia imaginea unei lumi ostile, terifiante, periculoase.

Amenințările adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare din perspectiva copilului, care se pot referi la punerea în pericol a copilului însuși, a unei persoane dragi, sau a unui obiect personal.

Având în vedere sistemul cognitiv fragil al copilului există o mare diversitatede formulări care pot avea efecte abuzive psihologic, chiar dacă nu a existat intenția acestui lucru.

Ignorarea nevoilor copilului lăsat în grija mamei adolescente constituie un abuz în măsura în care adultul îl privează de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive.

Gravitatea acestui tip de comportament provine din faptul că, pentru a asigura un traseu normal al dezvoltării, receptivitatea adultului la copil reprezintă o condiție necesară.

Refuzul consecvent al comunicării cu copilul, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de acesta, lipsa de interes în ceea ce privește activitatea copilului, refuzul de a răspunde (din considerente mai mult subiective ce țin de prejudecată) la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea altor copii, sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Negarea răspunsurilor emoționale, ignorarea încercării de a interacționa emoțional sau încurajarea interacțiunii fără implicare afectivă.

Degradarea copilului (deprivarea de demnitate) poate fi analizată separat, înțelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului, care afectează demnitatea acestuia.

In această categorie se includ folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neâncrederii în viitorul lui, învinovățirea lui pentru eșecurile personale ale adultului,amenințarea că va fi părăsit, folosirea lui în activități degradante.

Psihologii , socilogii și asistenții sociali care vin în contact cu copii cred că lăsarea acestora în grija mamelor adolescente este în esență o stare internă care reprezintă o varietate de evaluări subiective cu privire la viața individului ,în sens larg .

O mare parte din cercetări în acest domeniu a fost realizată pe factorii care influențează evaluările individuale ale abanonului .

Nu se poate vorbi despre lăsarea copiilor în grija mamelor singure decât atunci când există o disarmonie între facultățile psihice și echilibrul sufletesc . Duplicitatea nu este o caracteristică exclusivă a unora dintre oamenii maturi.

Este dureroasă constatarea că și unii copii , la vârsta când se presupune că nu au avut motive să fie pregătiți sufletește ,ascund totuși,sub înfățișarea frumuseții exterioare ,un abis de minciună ,lașitate ,egoism și viciu,rezultate în urma abandonului de către părinți.

Pe de altă parte,concepția privind carențele educative ale familiei monoparenterale este marcată atât de limite logice,cât și de limite metodologice.

Ea se bazează pe postulatul conform căruia structurile familiale monoparentale reprezintă nu numai mediul care nu poate asigura nivelurile cele mai înalte de dezvoltare psiho-afectivă și integrare socială ale copiilor,ci singurul care nu permite o dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare; o concluzie categorică este inferată pornind de la o premisă care ar trebui formată mai curând în termeni ipotetici.

CAPITOLUL 4

EVALUAREA UNUI PROGRAM DE INTERVENȚIE PENTRU REINTEGRAREA MAMELOR ADOLESCENTE

4.1. Punctul de vedere al societății

În acest capitol ,inspirându-mă din literatura de specialitate,îmi propun să schițez un scurt,,itinerar,, de lucru pe terenul atât de mult vehiculatului concept de includere a mamelor adolescente, frecvent în ultimii ani într-o serie de lucrări și de contribuții teoretice,interesând deopotrivă teoria sociologică și practica socială.

Conceptul de incluziune socială a mamelor adolescente vine la pachet cu cel de excluziune socială pentru că reprezintă ,, setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale ,locuirii ,educației,sănătății ,informării-comunicării,mobilității,securității,justiției,culturii ,destinate combaterii excluziunii sociale a acestor adolescente,,.

Incluziunea socială își propune reintegrarea,la un nivel de viață normală,a mamelor adolescente care se confruntă cu sărăcia,marginalizarea și excluderea de la oportunitățile sociale,educaționale și profesionale existente în plan social.Incluziunea socială a mamelor adolescente este în egală măsură responsabilitatea societății și a individului.

Societatea incluzivă urmărește echilibrul dintre drepturile și obligațiile individuale dar și combaterea excluziunii sociale a mamelor adolescente.

Incluziunea socială promovează participarea la muncă și accesul în mod egal al oricărui individ la oportunitățile sociale,la toate resursele,drepturile,bunurile și serviciile existente, previne riscul excluziunii sociale ( și al repetabilității aceste căderi),conturează și susține inițiative de suport pentru grupurile vulnerabile și mobilizează toți actorii reprezentativi în acest proces.

O asemenea încercare circumscrie,desigur,posibilității de reluare și completare cu noi elemente,schema prezentată constituind din acest punct de vedere un simplu instrument de lucru,posibil de a fi perfecționat și întregit.

Expresia de incluziune social a mamelor adolescente ,fundamentată pentru prima oară în mod systematic de către W.S.Bernard în comunicarea sa ,,The integration,, prezentată la conferința U.N.E.S.C.O. de la Havana ,a căpătat ulterior o largă răspândire ,depășind totodată semnificația particulară cuprinsă într-o serie de noțiuni folosite anterior (ajustare,asimilare,absorbție ,acomodare ,aculturație).

Consecință direct a punctului de vedere funcționalist al lui Bronislaw Malinovski (explicarea faptelor sociale la toate nivelurile de dezvoltare prin funcția și rolul jucat de acestea în sistemul cultural integral),conținutul noțiunilor care au precedat conceptul de ,, includere,, se raporta mai ales la posibilitatea ,,modelării,, instituțiilor și comportamentelor cultural în funcție de un anumit consens incluziv.

Procesul de includere ,sub oricare dintre denumirile sale ,era înțeles fie ca interdependență funcțională a elementelor unui sistem cultural ,fie ca măsură a compatibilității unor norme cu comportamentul social.

Ca urmare,fundamentarea dimensiunilor principale ale procesului de incluziune socială aparține în mare măsură concepției și metodei funcționale.Ca orientare teoretică circumscrisă unui mod tradițional de abordare a fenomenelor sociale,analiza funcțională a fost fundamentată mai ales de către lucrările cercetătorilor americani.

Recunoscând faptul că orice proces de adaptare a unei persoane excluse social ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia sa personală sau asigură independența sa economică și integrarea sa socială cea mai completă posibil,trebuie incluse și dezvoltate , programe de readaptare ,măsuri individuale și colective care să favorizeze independența personală care să-i permită să ducă o viață cât mai normal și completă ,ceea ce îi conferă dreptul de a fi diferit

O incluziune socială a mamelor adolescente,presupune un ansamblu de măsuri fundamentale și complementare, dispoziții, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic și psihologic.

Este important și de dorit de a determina participarea în măsura posibilului a mamelor adolescente excluse social și a organizațiilor care le reprezintă la toate nivelele de elaborare a acestor politici.

În cazul în care mamelor adolescente,nu sunt în măsura de a-și exercita în mod deplin drepturile lor de cetățeni trebuie să fie ajutate de a participa cât mai posibil la viața civilă , asigurându-le ajutorul adecvat și luând măsurile necesare .

Factorii care asigură incluziunea social a mamelor adolescente unt :

●sistemul legislativ și de formare a factorilor publici implicați ;

●sistemul de coordonare a insitituțiilor societății și de formare a cadrelor didactice;

●sistemul de formare și asigurare cu mijloace tehnice ;

●centrele de cercetare și evidențiere a persoanelor excluse social;

●centre de pregătire și amplasare în câmpul muncii;

●centre de recuperare și de sprijin;

●instituții speciale de înstruire ,educare și corecție

4.2.Asistarea socială a mamelor adolescente

Abordările diferite vizavi de asistarea mamelor adolescente constau în numărul de servicii acordate.Obiectivul primordial al asistenților sociali este reprezentat de elaborarea,implementarea, și monitorizarea politicilor sociale destinate măsurilor de activare a categoriilor sociale cu risc major de excluziune socială.

Înainte de a aborda rolul propriu zis pe care îl are asistarea mamelor adolescente , trebuie să expun , câteva aspecte teoretice ,pe care le are aceasta.

Așadar , asistarea mamelor adolescente este un proces de scurtă durată, prin care un asistent social îi oferă sprijin pentru a depăși problemele care țin de viața personală și pot avea efecte în cea profesională (lipsa de organizare, neâncredre în sine, dificulăți în luarea deciziilor etc).

In cazultemei prezentate în această lucrare, asistarea și acordarea de ajutor mamelor adolescente are în atenție situația prezentă și problemele cu care se confruntă acestea, propunându-și să le ajute să rezolve anumite probleme de ordin psihologic, și să înlăturare simptomele declanșate de depresia postnatală sau depresia provocată de grija de a avea responsabilitatea unui copil la vârsta la care ele însele sunt copii.

In acest context, în ambele se folosesc trăsături negative de personalitate și stările depresive postnatale ale mamelor adolescente în scopul compensării celor mai slabe reprezentări având ca scop stimularea autoânțelegerii și autocunoașterii, importante în îmbunătațirea percepției și a imaginii de sine.

Consilierea personală sau terapeutică a mamelor adolescente se ocupă de problemele relaționale, adaptative și afective. In funcție de domeniu și problematica în care se află mamele adolescente ,există mai multe tipuri de consiliere:

●relația mamelor adolescente cu familia ;

●probleme afective pe care le au mamele adolescente ;

●relații interpersonale ;

●probleme adaptative datorită cărora mamele adolescente prezintă un risc crescut de îmbolnăvire (consiliere personală sau consiliere terapeutică )

Necesitatea unei consilieri eficiente în privința mamelor adolescente care doresc să se integreze din punct de vedere social la un loc de muncă , dar sunt refuzate, se poate dovedi mai mare dacă acolo unde factorii cauzali sunt prezenți de o manieră evidentă și sunt greu de depășit.

Alte caracteristici ale consilierii este cea proactivă în sensul că se focalizează pe activități de prevenire a comportamentelor problematice sau indezirabile ale mamelor adolescente care doresc să-și continue studiile .

Mai poate fi focalizată și îmbunătățirea unor aspecte din viața lor, cum ar fi comunicare efcientă minoră, imaginea de sine, modalități de a face față depresiei postnatale etc.;se ghidează după anumite teorii și după metode specifice.

Proiectul pentru abordarea comportamentală și abordarea psiho-dinamică este :

●electivă din punct de vedere al procedurilor de intervenție, pentru că integrează și aplică principii și strategii specifice mai multor orientări;

●teoretice, în funcție de problema mamelor adolescente, pregătirea și stilulasistentului social;

●este formativă, vizând mai ales prevenția unor comportamente neadaptative și învățarea acelor strategii care să faciliteze adaptarea efcientă la situațiile în care se află mamele adolescente;

●este informativă, deoarece furnizează mamelor adolescente datele necesare pentru a lua decizii;

●este suportivă, oferind mamelor adolescente cadrul adecvat pentru a-și exprima emoțiile, confictele, dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;

●este un proces ce facilitează identifcarea resurselor proprii pe care le au mamele adolescente ;

●pentru adaptarea la mediu și de soluționare a situațiilor problematice și potențează validarea resurselor acestora în lumea reală;

●implică principiul dezvoltării personale, astfel încât mamele adolescente care participă la procesul de consiliere și specialiștii în domeniu vor accesa multiplele resurse ale personalității lor,cum ar fi punctele slabe, interese, aspecte care vizează îmbunătățirea situației în care se află și strategii de a face față confictelor etc.;

●abordează emoțiile, cognițiile și comportamentele care împiedică dezvoltarea și adaptarea optimă a mamelor adolescente la cerințele cu care se confruntă.

Asistentul social va evalua situația mamelor adolescente și va cuprinde în demersul său serviciile destinate asigurării de integrare a acestora aflate în dificultate.În cadrul demersurilor sale, asistentul social trebuie să țină cont de o serie de teorii psihologice și sociologice care clarifică anumite contexte sau care explică anumite reacții ale mamelor adolescente în vederea evaluării.

Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspect ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca mamele adolescente , direct implicate ,să facă față mai eficient manifestărilor depressive și sarcinilor vieții cotidiene cntribuind la îmbunătățirea calității vieții .

Relația dintre asistentul social și mamele adolescente trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.

4.3.Metodologie și intervenții pentru mamele adolescente

Problema mamelor adolescente formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi ,deoarece nu întotdeauna reprezintă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice demnității umane . (Dumitrana. M. pg.69,1998).

În centele maternal ,există mame adolescente care au fost părăsite de tații copiilor sau sunt ignorate de familii ;aceste mame au un viitor extrem de sumbru.

Literatura de specialitate menționează faptul că ,în general o sarcină nedorită în adolescență duce la repercursiuni triste care nu pot fi supuse reabilitării.

Motivele pentru care mamele adolescente solicit sprijin din partea centrelor maternal sunt:

●Vârsta mică a mamei.În cazul acesta ajutorul este asociat cu mamele adolescente,ca efect al scăderii vârstei la care are loc începerea vieții sexuale;

●Starea civilă a mamei :majoritatea mamelor adolescente sunt abandonate de tații copiilor ,au o stare material precară, sau nu găsesc înțelegere și sprijin material la familie sau prieteni;

●mamele adolescente se tem de repercursiunile psiho-sociale;

●prejudecățile sociele au și ele o contribuție;

●Mamele adolescente abandonate ,în momentul cănd sarcina devine evidentă;

●Mame adolescente fără venituri ;

●Mame adolescente fără locuințe ;

●Mame adolescente fără suport moral și financiar;

●Mame adolescente cu probleme de relaționare;

●Mame adolescente care provin din familii cu mulți copii;

●Mame adolescente care trăiesc într-un climat dificil;

●Mame adolescente care au conflicte monoparentale sau conjugale;

●Mame adolescente care au probleme cu dependența de alcool;

Planurile de intervenție trebuie să fie corelate în funcție de nevoile și evoluția concretă a mamelor adolescente.Intervenția devine astfel o activitate suportativă ,de asistare precisă . (Prof.dr. Adriana Baban,Manual de Consiliere Educațională , 2001)

O perspectivă importantă axată pe efectele negative se bazează pe diminuarea sau eliminarea acestor intervenții focalizându-se pe :

●Valoarea activității autonome și valoarea unei relații afective privilegiate;

●Monitorizarea mamei imediat după naștere pentru ca relația mamă-copil nou născut să fie cât se poate de responsabilă.

●Întărirea sentimentului de liniște și securitate ;

●Serviciile nou create trebuie să asigure o schimbare a priorităților în ceea ce privește personalitatea mamelor cu copii nou -născuți;

●Asigură informare și consiliere pentru integrare familială și socială a mamelor predispuse să-și abandoneze copii în unități sanitare;

●Asigurarea din partea unui specialist psiholog , a unei consultanțe pentru mame.( Adrian Păscuță, Mihaela Tomița ,Loredana Trancă, Formarea practică a viitorilor profesioniști în domeniul asistenței sociale , București , editura Coressi 2011);

●Intervențiile trebuie să aibă o contribuție pozitivă în depistarea precoce a situațiilor de risc care pot determina abandonarea copiilor de către mamele adolescente în unități sanitare;

●În cazul în care abandonul copiilor în unități sanitare este inevitabilă , intervențiile specialiștilor din domeniu vor găsi soluții pentru încredințarea copiilor ,astfel vor oferi ( în condiții extreme ) alternative temporare,pentru mamele adolescente

●Intervenția specialiștilor din domeniu trebuie să prevină abandonarea relațiilor copil-părinte,deoarece devine o situație de stres generată de dezechilibre biologice și psihice,cu consecințe severe asupra dezvoltării copilului;

●Diagnosticarea atât clinică cât și de laborator a sarcinii în asociere cu o consiliere elocventă în funcție de opțiunile mamelor ,în special dacă acestea sunt afolescente și fiind predispuse să-și abandoneze nou-născuții în unități sanitare;

●Consilierea mamelor adolescente însărcinate din punct de vedere psiho- social și juridic,facilitând accesul la serviciile medicale de specialitate cu scopul de a preveni abandonul copiilor în unități sanitare ;

●Serviciile de specialitate intervin în promovarea programelor în ceea ce privește dreptul la viață și la o stare de sănătate cât mai bună a mamelor adolescente;

●Un alt aspect important pe care îl au intervențiile de specialitate este acela de a identifica și monitoriza mamele adolescente gravid pe toată perioada sarcinii ,astfel încât aceasta să nu considere că este o sarciă nedorită,consecințele fiind acelea de abandon a nou-născutului în unitățile sanitare;

●Monitorizarea atentă de către factorii de răspundere (medic de familie , asistent social) a mamelor adolescente pentru a preveni abandonarea viitorilor copii în unitățile sanitare;

Alte modalități de intervenție și monitorizarea mamelor adolescente pot fi similare cu cele amintite anterior:

a.Servicii sociale în vederea reducerii riscului de abandon ,care poate consta în :

●centre maternale;

●centre de zi pentru protecția și ocrotirea mamei indiferent de vârsta acesteia ;

●centre de consiliere pentru ambii părinții;

●consilierea de calitate a mamelor adolescente gravid.

b.centre pentru protecția mamelor mamelor adolescente împotriva violenței domestic;

Contrar argumentelor expuse în acest subcapitol ,aș dori să evidențiez faptul că de multe ori mamele adolescente ,își pot depăși ,mai târziu ,condițiile lor ,și prin eforturi și sacrificii , se pot integra (sau nu) în societate .

4.4.Incluziunea socio-profesională a mamelor adolescente

Incluziunea socio-profesională este veriga finală a procesului de integrare în comunitate .A refuza unei persoane dreptul la accesul pe piața muncii atrage după sine dependența lor de-a lungul vieții ,sărăcia și excluderea socială ,sporind astfel stigmatul degradării intelectuale .Incluziunea socio-profesională în muncă a persoanelor aflate în prag de excluziune socială este din păcate pentru mulți inexistentă:

a. Mamele adolescente suferă o combinație de dezavantaje pe piața muncii ,datorate în principal mentalităților generate de lipsa de informare a angajatorilor legali , dar și de lipsa de școlarizare și pregătire profesională ;

b.Un rol important în Incluziunea socio-profesională sau integrarea profesională o dețin agenții economici deoarece angajatorii refuză de multe ori încadrarea acestor adolescente pe motiv că profilul unității este incompatibil cu pregătirea acestora .În multe cazuri mamele adolescente trebuie să renunțe la locul de muncă din cauza lipsei adoptărilor necesare nevoilor ,a atitudinii negative a angajatorilor sau a colegilor de muncă ,precum și a lipsei de informare și educație a angajatorilor cu privire la capacităților și posibilitățile reale ale acestor adolescente;

c.Un alt obstacol în calea angajării în muncă îl constituie lipsa unei calificări profesionale în concordanță cu cerințele de pe piața muncii .În practică puține mame adolescente dobândesc abilitățile necesare care să le faciliteze accesul către piața muncii ;

d.Un alt factor important de incluziune socio-profesională a mamelor adolescente îl constituie familia ,cel mai adesea lipsa de informare privind problematica angajării și nu în ultimul rând dependența materială sau afectivă față de familie determină neincluderea acestor adolescentel;Incluziunea socio-profesională precum și calificarea postșcolarizare este o formă particulară a integrării care se bazează pe două strategii :

●sprijinirea incluziunii socio-profesională a mamelor adolescente având ca finalitate autonomia și independența personală ,socială,economică și financiară ;

●stimularea agenților economici .

CAPITOLUL 5

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.2.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece susținerea morală și psihică a familiei monoparentală rezultată din mamă adolescentă și copil,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.În această idee obiectivele lucrăii au urmărit :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

●dacă mama adolescentă menține legătura cu tatăl copilui;

●observarea în ce măsură centru maternal influențează sau nu hotărârea mamei de a păstra copilul;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu și îmbunătățirea statusului emoțional al familiei monoparentală rezultată din amamă adolescent și copil;

●asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de cel familial ;

●creșterea gradului de independență personală a mamelor adolescente cu copii ,până la atingerea autonomiei maxime posibile ;

●perfecționarea serviciilor ce vizează protecția mamelor singure cu copii ,lipsite defnitiv sau temporar de ocrotirea părinților sau partenerului;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluate imaginea și stima de sine a mamelor adolescente care beneficiază de ajutor în centru maternal;

●marginalizarea sau diminuarea marginalizării mamelor singure cu copii care beneficiază de protective în central maternal;

●urmărirea îndeaproape a adolescentelor singure cu copii vizavi de comportamentul și atituinea pe care îl au față de proprii copii;

●garantarea și asigurarea unei vieți normale a adolescentelor singure cu copii care beneficiază de măsura de protecție în centrele maternale,într-un mediul atât funcțional cât și sănătos;

●urmărirea influenței pe care o are situația economică a adolescentelor singure cu copii;

●prin centrele maternale se va avea în vedere preântâmpinarea exploatarea ,neglijarea și abuzarea adolescentelor singure cu copii supuse cercetării

●îmbunătățirea statusului emoțional al adolescentelor singure cu copii care beneficiază de măsura de protecție în centru maternal;

●o bună inserție familială și socială a adolescentelor singure cu copii ;

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe interviu eficient;

●asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de cel familial ;

●creșterea gradului de independență personală al adolescentelor singure cu copii care beneficiază de măsura de protecție în centru maternal până la atingerea autonomiei maxime posibile .

5.1.Ipoteza cercetării

Având în vedere cele menționate , am postulat următoarele ipoteze:

1.Adolescentele singure cu copii au de multe ori dificultăți în găsirea unui loc de muncă ;

2.Vârsta precoce la care au devenit mame,scade calitatea lor de mame dacă nu sunt sprijinite de familie sau de partener;

3.Reintegrarea socială a adolescentelor singure cu copii are un rol deosebit de important pentru viața vizică și psihică a acestora

5.2.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării copiilor care beneficiază de măsura de plasament în centre rezidențiale și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .

Metoda anchetei.Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii adolescentelor singure cu copii care beneficiază de măsura de protecție în centru maternal ,și dinamicii evoluției lor s-a desfășurat pe baza observațiilor și interviurilor purtate.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .Așadar prin intermediul acestei metode mi-am fixat drept scop principal urmărirea ,pe de o parte ,a modului și procedeelor de prezentare a interviului purtat cu adolescentele singure cu copii care beneficiază de măsura de protecție în centru maternal,iar pe de altă parte, gradul de însușire a informațiilor vizavi de problemele acestora.Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a acestor adolescente ,acestea nu știau că sunt observate,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbirii a urmărit stimularea în exprimare a adolescentelor singure cu copii ,fără a lec pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al adolescentelor vizavi de problemele lor.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație.

5.4.Desfășurarea cercetării

Lotul supus cercetării este reprezentat de adolescente singure cu copii ,aflate sub protecție în centrul maternal din Suceava .Lotul a fost format din 3 adolescente,cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani .1 adolescentă provine din mediul rural iar două adolescente ,provin din mediul urban.

Motivele plasării acestora în centru maternal au fost:

●Imposibilitatea acestora de a asigura un trai decent pentru ele și copii lor;

●Situații familiale precare din punct de vedere socio-economic,abuzuri ,neglijări.

●Lipsa unei locuințe;

●Abandonul de către partener.

●Lipsa înțelegerii din partea familiei

Prin intermediul prezentei cercetări am încerct să demonstrez importanța și rolul asistenței sociale vizavi de adolescentele singure cu copii care beneficiează de protecție în centru maternal și impactul acesteia asupra lor, aici intervenind nevoia asiduă de reabilitare și suportul moral al familiei .

Prin desfășurarea cercetării ,voi demonstra că în cazul adolescentelor singure cu copii care beneficiează de măsura de protecție în centru maternal,asistența social are un obiectiv bine stabilit .

Un accent important pentru cercetarea prezentului studiu , l-a constituit intervievarea adolescentelor singure cu copii pentru a atrage atenția asupra stării psihice atât a lor cât și a copiilor ca urmare a locuirii lor în central maternal,supravegheate și sprijinte de asistenții sociali și nu de părinții lor sau partenerii lor, scopul fiind acela de a beneficia de integrare social cât mai eficientă .

Pornind de la obiectivele și nevoile adolescentelor singure cu copii, am ținut cont de starea psihică și gândurile pe care le aveau în momentul aflării lor în centru maternal.

Pentru a-mi atinge obiectivele , am examinat ,individual, 3 adolescente singure cu copii ,examinând pe lângă factorii fizici și psihici și dotările sociale,de care acestea dispuneau , utilizând terapia non-directivă centrată pe persoană.

Pentru aceasta am folosit ideile Rogers conform cărora în relația terapeutică ,asistent social – adolescente singure cu copii,prin atmosfera primitoare ,tonul amiabil ,să pot să îmi centrez atenția directă pe acestea,fără a avea obligații sau restricții în exprimarea atitudinii profesionale pentru problemele acestuora .

Am demonstrat și faptul că în paralel cu asigurarea condițiilor de trai a adolescentelor singure cu copii care beneficiează de măsura de protecție în centru maternal, trebuie să aibă loc și o consiliere eficientă,vizavi de situația acestora și nu în ultimul rând asigurarea unei atmosfere plăcute.

Tinzând pentru o coordonare optimă a necesităților,resurselor adolescentelor singure cu copii și a posibilităților de care acestea dispuneau ,am prezentat faptul că în urma aflării situației lor ,asistentul social le poate ajuta să devină active și receptive la nevoile cu care se confruntă.

Astfel se poate reliefa faptul că pentru reinserția adolescentelor singure cu copii,din punct de vedere social ,ca și fundal ,este nevoie de ajutor efficient din partea asistenților sociali.

În ceea ce privește integrarea socială a adolescentelor singure cu copii am optat pentru următorii parametric reflectați în schema operațională.

CAZUL 1

Date de identificare

Nume și prenume: Olteanu Laura

Vârsta: 16 ani

Ocupația: elevă (clasa a X -a)

Numele tatălui :-

Numele copilului:Olteanu Victor

Prezentarea problemei

Situația familială. Adolescenta se află în centru maternal din Suceava împreună cu băiețelul ei de 2 luni,din momentul în care a părăsit maternitatea dar menține legătura cu familia de origine. Cazul adolescentei a fost sesizat de diriginta de la școala unde ea frecventa cursurile ,înainde de a rămâne însărcinată deoarece nu a mai venit la cursuri din luna noiembrie. Familia locuiește într-o casă insalubră de chirpici, formată dintr-o singură cameră. Nu sunt racordați la rețeaua de curent electric, gaz, apă potabilă și nici la canalizare.Locuința este mobilată sărăcacios și neângrijită. Nu există mobilier și nici spațiu adecvat pentru creșterea noului născut. Situația economică a familiei este dificilă, având în vedere că mama nu lucreaza deloc,iar la domiciliu mai locuiesc 5 copii minori. Sursele de venit sunt alocațiile copiilor și câștigurile tatălui care este zilier , muncind cu ziua munci agricole.Tatăl adolescentei consumă alcool în cantități excesive provocând certuri în familie,fiind nevoie de intervenția poliției pentru aplanarea conflictelor.

Situația actuală a adolescentei.Anturajul prietenilor ,nopțile pierdute în grupul de prieteni,faptul că s-a îndrăgostit de un băiat (el însuși adolescent în vârstă de 18 ani) au avut o influență negativă asupra adolescentei.În momentul interviului , adolescenta menționa că se întâlneau de multe ori la unul din prieteni care la rândul lui era singur acasă,părinții fiind plecați la muncă în străinătate.Cu actualul prieten , a întreținut relații neprotejate ( după ce consumau alcool).Adolescenta menționează,că în momentul în care prietenul ai a aflat că este însărcinată, acesta a plecat.Pe perioada sarcinii,adolescenta recunoaște că a fost ajutată mai mult de o mătușă decât de familie. De fapt mătușa a îndrumat-o spre centrul maternal, până își va rezolva problema locuinței.

Adolescenta menționează faptul că tatăl copilului a fost prima relație serioasă pe care a avut-o,deși în trecut au mai fost și alte relații pasagere soldate cu finalizarea actului sexual.Cu tatăl copilului s-a întâlnit de 7-8 ori (din câte își poate aduce ea aminte ).Este convinsă că tatăl copilului nu se va reântoarce niciodată să-și recunoască copilul.Din momentul aflării că este însărcinată,adolescenta recunoaște că a fost și încă este speriată și totuși și-a dorit copilul,fapt ce a determinat-o să vină la centrul maternal,până își va rezolva problema.

Evaluare :

Scopul evaluării: dacă adolescenta poate fi sau nu sprijinită de familie pentru a-și crește copilul,scopul fiind acela de integrare socio-profesională.

Starea de sănătare: Agitație. Nu știe ce va face în viitor pentru ea și copilul ei

Relația adolescentei cu familia de origine: Între ea și părinți există în permant o stare conflictuală, aceștia nefiind de acord cu faptul că ea a rămas însărcinată,ei însuși fiind săraci cu 5 copii în întreținere.Pentru ei un nou născut în familie este deja prea mult.Stările conflictuale sunt mai frecvente mai ales cu tatăl ,cu mama mai vorbind uneori. Cauza acestor relatți tensionate sunt datorate , în mod special, dificultăților financiare și a sarcinii nedorite la o vârstă mică.

Nevoile minorei:

Nevoi socio-afective:

●nevoia de a se înțelege cu cei din jurul său;

●nevoia de a-și putea proteja copilul și a-i asigura o situație economică;

 ●nevoia de apartenență la un grup (din cauza faptului că a dat naștere unui copil, vechii ei prieteni s-au retras ,motivând faptul că nu au timp să discute cu ea;

● nevoia de înțelegere și sprijin din partea părinților;

●nevoia de a găsi ajutor și înțelegere la cei din jur;

●nevoia de a asigura copilului lucruri proprii (adolescenta își îmbracă copilul din donații sau ce primește de la stat)

Nevoi fizice:

●nevoia de a avea un spațiu adecvat pentru copilul ei;

●nevoia de siguranță;

●nevoia unei locuinte care sa-i asigure copilului ei dezvoltarea optimă din punct de vedere fizic, psihic si social;

●nevoia de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte;

Nevoi imediate:

● nevoia de consiliere psihopedagogică în cazul în care va dori să-și continue studiile;

 ●nevoia de afectivitate;

●nevoia unui grup de terapie pentru o mai bună cunoaștere de sine și a celor din jur;

 ●nevoia de consiliere în vederea reducerii riscului de a parasi definitiv domiciliul;cu toate că locuința este insalubră și tatăl alcoolic,adolescenta consideră că alături de familie se simte în siguranță pentru a-și crește copilul.

Analiza

Prevederea planului de protecție socială .

Motivul pentru care este necesar întocmirea plunului de protecție socială :evaluarea adolescentei împreună cu copilul ,în vederea integrării sociale

Obiective urmăresc

●Din punct de vedere social:informare,îndrumare,consiliere,evaluare și integrare socială, integrarea în familie;

● Din punct de vedere educațional: Consiliere educațională ( scopul fiind de evitare a abandonului școlar), activitatea de recuperare ,evaluare psihopedagogică,reintegrarea în colectivul clasei ,în cazul în care va găsi sprijin si înșelegere la familia de origine

● Din punct de vedere medical: control și inbestigații medicale atât pentru ea cât și pentru copil

● Din punct de vedere psihologic:consiliere individuală , consiliere psihologică de grup,evaluare psihologică .

Intevenții efectuate

● Din punct de vedere social: se impune consilierea de urgență ,ancheta socială a asistenților sociali,măsuri pentru protecția adolescentei si copilului

● Din punct de vedere psihologic:dezvoltarea capacității de comunicare și relaționare;dezvoltarea abilităților și creșterea stimei de sine .

Obiectivele internției pe termen lung au fost :

●plasarea în regim de urgență în centru dar și menținerea legăturii cu familia;

●consilierea adolescentei

● crearea unui mediu optim dezvoltării psihice și fizice pentru copil

●reducerea factorilor de risc care îi pun viața și integritatea în pericol atât ei cât și copilului

●diminuarea stărilor conflictuale care nu sunt benefice pentru adolescenta singură cu un copil

● îmbunătățirea reției cu cei din jur

●ajutarea adolescentei în dezvoltarea abilităților de colaborare , relaționare și comunicare cu cei din jur

●participarea individuală la ședințe de consiliere scopul fiind acela de a –i crește stima de sine

● păstrarea în permanță a legăturii cu familia de origine

Concluzii

În prezent adolescent locuiește cu familia,a fost ajutată de familie să-și termine studiile,angajându-se la o fabrică de croitorie.În timpul în care adolescenta era la școală ,copilul era lăsat în grija mamei .În prezent adolescenta contribuie are un aport important în întreținerea familiei,ocazional fiind ajutată și de Centrul Maternal.În ceea ce –l privește pe tatăl copilului ,ea menționează faptul că l-a iertat , a încercat să ia legătura dar acesta refuză încontinuare să-și vadă propiul copil.

CAZUL 2

Date de identificare

Nume și prenume: Rusu Tatiana

Vârsta: 15 ani

Ocupația: elevă (clasa a VIII –repetentă)

Numele tatălui :Popescu Dumitru

Numele copilului:Rusu Daniela

Prezentarea problemei

Situația familială. Adolescenta vine dintr-o familie cu mulți frați,locuiește cu mama,tatăl a emigrat în urmă cu 3 ani în Italia abandonându-i.Minora relatează faptul că are 4 frați ,ea fiind a doua,iar fratele mic se află în prezent la casa de copii,mama neavând posibilități să-l întrețină.

Situația actuală .Fiind neglijată dintotdeauna de părinții, care nu i-au acordat atenția necesară în educație, adolescenta a petrecut foarte mult timp pe stradă. În grupul de prieteni l-a cunoscut pe tatăl fetiței , Popescu Dumitru ,30 de ani căsătorit și cu 2 copii.Asolescenta a recunoscut că a avut o relație de 6 luni cu acesta ,el lucrând împreună cu concubinul mamei pe la vecini ( munci agricole și gospodărești), cautând prin tomberoanele de gunoi pentru a gasi,deșeuri,peturi, resturi de mâncare.Adolescenta recunoaște că în perioada sarcinii a fost abuzată fizic și psihic de mama sa și de prietenul ei ( redă prin propiile cuvinte ,plângând cum mama a batut-o cu o nuia de alun (până s-a rupt ) peste spate și în cap până a curs sânge,iar prietenul a lovit-o cu pumnul în luna a IV-a de sarcină.Din cauza timpului petrecut cu prietenii adolescenta a lipsit de la școală ,rămânând repetentă iar în prezent există riscul de abandon școlar. Adolescenta este în evidența direcției de asistență socială , deoarece în urmă cu un an a locuit în centru rezidențial sub atenta supraveghere a pedagogilor și cadrelor angajate.Spuneam că a locuit , deoarece mama ,după lungi insistențe,promisiuni și-a luat angajamentul că va educa adolescenta.Cu aprobare și urmând a fi verificată periodic de un asistent social, mama a obținut aprobarea de a integra adolescenta în familie.Dar din relatările acesteia reiese faptul că mama nu a respectat niciuna din condițiile impuse.Adolescenta ,deși a născut în urmă cu 3 săptămâni,o fetiță, nu are formate deprinderile de viața independentă, iar condițiile în care locuiește acasă ,nu îi permit respectarea unui program de igienă personală.( Condiții pe care în urmă cu un an ,așa cum reiese din ancheta socială a asistentului social de la vremea respectivă–erau bune pentru a reintegrarea adolescentei în familia de origine ).În prezenta Adolescenta nu mai ține legătura cu tatăl fetiței, acesta întorcându-se înapoi la propia familie.

Evaluarea inițială

Scopul acestei evaluări este de a constata ,dacă adolescenta va mai rămâne în centru împreună cu fetița,s-au se va întoarce în familia de origine,ținând cont de faptul că tatăl nu și-a recunoscut copilul ,și s-a întors în prropia lui familie unde mai are 2 minori.

Situația școlară: Asolescenta este în clasa a-VIII-a ( din cauza abseintismului repetă clasa aVIII-a),are performanțe școlare slabe, din relatarile dirigintelui ,se poate deduce faptul că ,adolescenta avea receptivitate scăzută la sarcinile propuse,probleme de concentrare a atenției, dădea răspunsuri întârziate sau chiar deloc. Avea un limbaj sărac, exprimare greoaie fiindu-i frică de evaluarile negative. Lipsa condițiilor igienice de acasă și a igienei personale, precum și caracterul său violent a afectat-o foarte mult în planul relațiilor cu ceilalți copii care o respingeau (probabil acesta a fost și motivul pentru care și-a îndreptat atenția spre tatăl fetișei,neșinând cont de vârsta acestuia și condiția lui matrimonială).

Date despre sănătatea : nu a fost diagnosticată cu nici o boală, dar a necesitat investigații medicale deoarece în momentul venirii în centru (în luna a-VIII-a de sarcină) avea pediculoză ,iar pe glezna stângă prezenta semne de mușcătură de căpușă,glezna fiind umflată și având echimoze și tumefacții.În momentul intrării în centru ,adolescenta nu avea medic de familie,ceea ce înseamnă că nu a fost monitorizată în perioada sarcinii.

Dacă consumă sau a consumat substanțe toxice: Nu a consumat substanțe toxice dar în primele 2 luni de sarcină încă fuma resturi de țigări găsite.

Condiții de locuit: Până în momentul intrării adolescentei în centru , aceasta trăia cu mama sa și cu concubinul acesteia într-o singură cameră,alături de încă 3 frați proveninți din alte relații de concubinaj ale mamei,tatăl ei părăsindo prin plecare la muncă în Italia. În casă mai locuia fratele concubinului, soția acestuia și cei 5 copii ai lor. Casa este construită din chirpici, încălzirea și prepararea hranei se face la sobă, sau în curte la ceaun,locuința este racordată la rețeaua de curent electric, iar apa potabilă este procurată de la un izvor din apropiere.

Casa nu are mobilă ( cu excepția a 2 paturi ,o masă și un raft improvizat din scânduri unde se găsesc în dezordine haine) există televizor, dar nu există spațiu adecvat pentru studiu.Veniturile familiei se compun din ajutorul social, alocația copiilor și suma de bani pe care o aduce concubinul muncind cu ziua.

Relațiile din familie: mama a avut o relație de concubinaj în urma căreia a rezultat adolescenta . Cei doi sau despărțit când adolescenta avea avea 11 ani.Adolescenta nu păstrează legătura cu acesta deoarece a neglijeat-o și a abuzat-o fizic.Adolescenta povestește cum a fost scandal la ei acasă,în momentul în care s-a aflsat că ea este însărcinată și, ca de obicei, s-a ales cu o entorsă. Ea nu se consideră vinovată pentru faptul că a rămas însărcinată cu un bărbat căsătorit și cu 2 copii și își susține poziția de victimă. Ea este supărată pe mama sa pentru că nu a sprijinit-o atunci când avea nevoie,ceea ce a făcut-o să-și îndrepte atenția spre tatăl fetiței.Adolescenta crede că merită o șansă atțt pentru ea cât și pentru fetița ei, acesta fiind de fapt și motivul real pentru care și-a îndreptat atenția spre centrul maternal , la indicațiile unei vecine.

Nevoile adolescentei

Nevoi imediate

● pe prim plan nevoia de afectivitate și înlegere pentru ea și fetița ei

● nevoia de consiliere educațională pentru prevenirea reluarea cursurilor

●nevoia de a se întâlni și de a avea legături cu alte adolescente aflate în situația ei

●nevoia de consiliere ,scopul fiind de a crește stima de sine a acesteia

●nevoia de integrare socială,pentru că este convinsă că fără ajutor nu poate face nimic nici pentru ea nici pentru fetița ei

Nevoi fizice:

● nevoia de securitate

●nevoia de încălțăminte, hrană, îmbrăcăminte atât pentru ea cât și pentru fetiță

●nevoia unui control medical complet

●nevoia unei locuințe care să-i asigure dezvoltarea fizică, psihică și socială a fetiței

Nevoi socio-afective:

●nevoia de atenție, recunoaștere și stimă din partea celorlalți

●nevoia de integrare în grupul de colegi de la școală,în pofida faptului că este o adolescentă cu copil

●  nevoia de a avea lucruri proprii

 ●nevoia de a fi iubită și înțeleasă

●nevoia de timp liber pentru a-și îngriji fetița

Analiza câmpului de forte

Prevederea planului de protecție socială

Prevederi psihologice

● consiliere psihologică de grup

●consiliere psihologică individuală

●consilierea psihologică a familiei

●evaluare psihologică

Prevederi sociale

● consiliere

● îndrumare

● informare

● monitorizare școlară și socială

● evaluare socială

Prevederi medicale

● consiliere

● investigații medicale

● control medical periodic atât pentru adolescentă cât și pentru fetiță

● înregistrarea adolescentei și copilului la un medic de familie

●informare

Prevederi educaționale

● consiliere educațională

● formarea deprinderilor de viață independentă

● activități de recuperare școlară

● activități de socializare

●monitorizare

Intervenții

Intervenții sociale :

●prevenirea abandonului;Adolescenta va fi sprijinită moral și financiar până la găsirea unor resurse ,pentru a evita abandonul nou născutului într-un centru de plasament

●prevenirea abandonului școlar;Adolescenta va fi ajutată să-și reia orele de curs

Intervenții medicale

●facilitarea accesului catre institutiile medicale

Intervenții psihologice

● dezvoltarea capacitatii de comunicare

● dezvoltarea capacitatii de relationare

● cresterea stimei de sine

Intervenții educaționale:

● prevenirea abandonului școlar;

● îmbunătațirea rezultatelor școlare

●scaderea absenteismului

●Adolescenta va fi sprijinită să finalizeze studiul celor 8 ani de școală,în vederea obținerii diplomei .

Obiective

Obiective pe termen lung

● continuarea școlii

●construirea unei relații durabile între asistent social și adolescentă în vederea sprijinirii în procesul de schimbare

●menținerea nou născutului alături de mama lui adolescentă

●realizarea unei legături cu tatăl natural al nou născutului,deși acesta refuză orice contact ,invocând că are propia lui familie

Obiective pe termen mediu

● formarea unor deprinderi de viață independentă

● îmbunătățirea relațiilor cu mama sa

●consiliere educaționala în vederea reducerii riscului de abandonul sugarului în centru de plasament,din lipsa posibilităților materiale și financiare ale mamei adolescente

● dezvoltarea capacităților de comunicare și interrelaționare

●găsirea unei locuințe în regim de urgență și crearea unui spațiu adecvat pentru creșterea nou născutului

Obiective pe termen scurt

●recuperare școlară

●stabilirea unei întâlniri cu tatăl biologic al fetiței,în pofida faptului că acesta refuză,deși minora susține că dorește să-l întâlnească

●evaluarea situației familiale și a principalelor nevoi ale adolescentei și nou născutului

● petrecerea timpului în centrul maternal ca o alternativă pe termen scurt

Concluzii

Chiar dacă adolescenta a venit la centru în luna a VIII –a de sarcină iar după naștere s-a reântors în centru, aceasta nu este pregătită din punct de vedere mental și material să-și crească și să-și educe copilul fără ajutor.Pentru rezolvarea problemelor,bunica maternă a adolescentei este foarte influențabilă,dorește să o ia sub tutela ei atât pe adolescentă , cât și pe fetiță,dorește să o ajute să-și termine studiile , nutrind speranța că mai târziu ,când va crește fetița mare , îi va găsi adolescentei o ,,partidă,, mai bună.În ceea ce privește tatăl nou născutului, bunica maternă spune că nu știa de fapt ce se întâmplă cu nepoata sa ,ea locuind în altă localitate.Bunica spune că o iubește pe adolescentă (fapt recunoscut și de aceasta) fiind pregătită mental și material să o ajute și pe nepoată și pe fetița acesteia.Faptul că a crescut într-o familie dezorganizată cu multă violență ,adolescenta consideră că acest lucru a marcat-o foarte mult și pe viitor își dorește ce-i mai bun pentru fiica ei.Este convinsă că alături de bunica ei va reuși să-și termine școala ,putând pe viitor să se angajeze pentru a-i asigura fetiței venituri materiale.

CAZUL 3

Date de identificare

Nume și prenume: Mitroi Liliana

Vârsta: 18 ani

Ocupația: elevă (clasa a XI a )

Numele tatălui :Refuză să spună

Numele copilului: Mitroi Erika

Situația familială.Adolescenta provine dintr-o familie dezorganizată cu părinți divorțați (tata este recăsătorit și nu păstrează legătura cu adolescenta ,mama a trăit în concubinaj cu 3 bărbați din care au rezultat 3 copii).

Adolescenta este nemulțumită de legăturile amoroase ale mamei sale ,nu își iubește frații vitregi,dar se înțelege bine cu sora tatălui său.La vârsta de 16 ani,mama a încercat să o căsătorească într-un sat vecin , cu un bărbat mai mare decât ea cu 15 ani,drept pentru care adolescenta a fugit de acasă , refugiindu-se la mătușa sa ,refuzând să se întoarcă în familia de origine.Adolescenta menționează faptul că la vârsta de 5 ani a fost dată în familie la un asistent maternal pentru o perioadă de tip , dar în urma decesului ,acesteia ,s-a întors în familie.Spune că de la un timp ,mai exact din momentul în care s-a adăpostit la mătușa ei,părinții , mai précis mama a început să o caute pentru a se întoarce în familie ,dar ea refuză cu desăvârșire,pentru că este conștientă că miza pentru care este căutată este alocația ei și este convinsă că acasă alături de cei 3 frați nu ar avea condițiile pe care le are la mătușa ei.Locuitul împreună cu mătușa i-au asigurat independența și libertatea de care avea nevoie,moment în care l-a cunoscut pe tatăl copilului său.În momentul în care mătușa ei a aflat că este însărcinată (de teama soțului ),a refuzat să o mai adăpostească,sfătuind-o să se întoarcă în familie.Refuzând să se întoarcă în familie,și având capacitatea de decizie,diriginta a îndrumat-o spre centrul maternal,până va naște.

Situația actuală. Adolescenta refuză să spună numele tatălui .Dar din cele relatate se poate deduce faptul că relația a durat 8 luni ( la cunoscut la o petrece),timp în care acesta i-a promis cț se vor căsători.Dar ân momentul în care adolescenta l-a anunțat că este însărcinată,acesta a întrerupt orice legătură lasându-i un bilet și bani să facă avort.În bilet menționa că nu este pregătit pentru căsătorie și nu vrea să-și asume răsăunderea pentru creșterea copilului.A rugat-o insistent să facă avort și să nu își complice viața

La insistențele cunoscuților , adolescenta refuză să spună cine este ,cum ăl cheamă și unde stă.Spune doar că tatăl fetiței este mort.Din momentul în care s-a lovit de refuzul mătușii de a o accepta însărcinată până va naște,adolescenta spune că s-a simțit descurajată ,știind că nici în familia de origine nu se poate întoarce. Pentru o perioadă de timp (1 lună) a locuit în casa unei colege ,părinții acesteia înțelegând situația și acceptând.Pentru că responsabilitatea a rămas în totalitate în grija mamei ,la sugestia dirigintei ,adolescenta a venit singură la centru.A fost acceptată de centru maternal, beneficiind de consiliere,deoarece este marcată de evenimentele petrecute în viața ei care s-au succedat prea repede. Adolescenta intenționează să-și crească singură fetița ,deși este speriată de ceea ce înseamnă să crești singură un copil fără sprijin ,fiind conștientă de ce implică creșterea singură a copilului.În urma consilierii este pregătită să-și asume în totalitate creșterea și îngrijirii fetiței,și crede că va mai sta la centru până va reuși să gțsească un loc de muncă și servici,după ce fetița va mai crește.Până atunci are nevoie de sprijinul cenntrului maternal.Adolescenta ,solicită consiliere , pentru că este dezorientată , nu-și dă seama unde a greșit din punct de vedere social deoarece ,se simte respinsă de mamă,prieteni,mătușa care la început și-a manifestat dorința de a o ajuta , dar s-a retras în momentul în care a aflat că este însărcinată.Este de acord cu consilierea , cu condiția ca totul să fie confidențial.Solicită consiliere , în vederea îmbunătățirii statusului său emoțional , deoarece , după spusele ei , se gândește la ea și la fetița ei , și este speriată temându-se pentru viața ei.În momentul când a solicitat consiliere adolescent,prezenta inapetență, scădere ponderală semnificativă astenie fizică și psihică marcată .Adolescenta nu mai încearcă să reia relația cu tatal fetiței,nu vrea să-l facă răspunzător pentru creștere și educare , este foarte deranjată de faptul că acesta i-a sugerat să avorteze pentru că el nu e pregătit să devină tată, considerând că vrea să se mai ,, distreze ,, puțin.Acesta este motivul pentru care adolescenta îl consideră ,, mort,,,fiind pregătită să-și asume singură responsabilitatea pentru creșterea fetiței.

CHESTIONAR PRIVIND RELAȚIA ASISTENT SOCIAL– ADOLESCENTĂ

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile adolescentei . vizavi de venirea ei în centrul maternal )

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care adolescenta este de acord

Răspunsurile sunt confidențiale

Concluzii:

Adolescenta este optimistă șihotărâtă să își depășească condiția,nu dorește să-și părăsească fetița într-un centru maternal ,și dorește să -și assume răspunderea de mamă oricât de greu i-ar fi.

Este ambițioasă,optimist,vrea să-și continue studiile pentru a obține diploma de bacalaureat (fiind convinsă că așa va avea mai multe șanse de angajare).

Chiar dacă părăsirea domiciliului,rigiditatea mătușii (în momentul în care a aflat că este însărcinată),indiferența și nepăsarea tatălui fetiței, au marcat-o profund,este convinsă că v-a găsi puterea să meargă mai departe,să o ia de la început,pentru a-și continua drumul în viață alegând ceea ce este mai bine pentru ea și fetița ei.

Consider că toate acestea au motivate-o , și chiar dacă în prezen nu dispune de mijloace material și o locuință,este convinsă că toate acestea vor trece într-o zi,dar fără ajutorul centrului maternal care să o sprijine , cel puțin până la finalizarea studiilor, nu va reuși.

CAPITOLUL 6

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Venirea adolescentelor singure cu copii în centrul maternal centru maternal din Suceava a constituit un eveniment important în viața celor,3 adolescente deoarece ele au fost nevoite să apeleze la asistenții sociali, pentru a-și accepta condiția lor de mame singure,părăsite de tații copiilor,neglijate, separate de familia de origine ,din cauza condițiilor precare din familie.

În urma discuțiilor cu adolescentele se poate observa că trebuie să se pornească reabilitarea ocupațională ,în care acestea pot să lucreze fără ca starea lor și a copiilor lor să se deterioreze.

În concepția mea personală ,adolescentele care au participat la reabilitare ,pe parcursul consilierii vizavi de situația lor actuală,și-au îmbunătățit starea psihică având o stimă de sine crescută.

În contactul cu adolescentele singure cu copii ,profesia de asistent social este o formațiune psihologică și psihosocială complexă care , bazată pe o îmbinare specifică a diferitelor procese și funcții psihice,nu poate fi analizată,studiată, surprinsă din perspectiva factorilor săi psihologici subordonați,pentru că,procedând în acest fel,se pierde specificul acestui gen de aptitudini și se surprind anumite caracteristici,anumiți parametri ai unor procese și funcții psihice care s-ar putea să nu fie relevanți pentru scopurile cercetării intreprinse.

Astăzi sprijinirea adolescentelor singure cu copii ,în centru maternal,este văzută ca o unitate a informației cu dimensiunea relațională,aceasta din urmă fiind purtătoare de semnificații, contextualizând informația;de exemplu,o informație verbală imperativă .

Cercetarea mea și-a îndreaptat atenția și asupra faptului că pe parcursul locuirii în centru de plasament , adolescentele singure cu copii devin mai încrezătoare încercând să se ajute pe sine , depășindu-și condiția.

Am observat că atunci când sunt afectați de îndoieli,sprijirea adolescentelor singure cu copii în ceea ce privește situația lor le ajută să treacă peste suferința provocată de faptul că la o vârstă așa mică trebuie să-și assume răspundere pentru copii,ele însele fiind la rândul lor copii.

Planul de interventie .Mi-am planificat urmatoarele etape:

1.Alăturarea și acomodarea –pornind de la premisa că ,contactul cu adolescentele singure cu copii,o consiliere eficientă cere provocare și confruntare, am pus accentul pe faptul că acestea trebuie să fie ajutate s-și accepte condiția de mame singure.

Și cum alăturarea și acomodarea sunt considerate premisele restructurării , am avut în vedere faptul că trebuie sa le fac pe adolescentele singure cu copii să coopereze , construind astfel o alianță de înțelegere cu fiecare în parte.În aceasta etapă m-am familiarizat cu stilul comunicațional al acestora, ,am acordat atenție fiecărui detaliu redat, făcându-le să se simtă importante ; le-am felicit pentru faptul ca au conștientizat că au o problemă , că acest lucru constituie un avantaj , fiind un punct de plecare în rezolvarea ei .

Tehnici folosite :

●Menținerea și susținerea comportamentelor specifice sau a verbalizărilor cu scopul creșterii independenței .Se manifestă respect pentru adolescentele singure cu copii ,care sunt lăsate să-și descrie problemele nefiind forțate să vorbească decât în momentul când simt nevoia;

●Clarificarea , amplificarea si aprobarea comunicării adolescentelor singure cu copii pentru a le spori încrederea în sine .Este foarte important ca fiecare adolescent să-și clarifice poziția față de problemă;

●Mimarea – adoptarea stilului de comunicare al adolescentele singure cu copii aflate în centrumaternal și conformarea la nuanțele afective ale comunicarii cu acestea.

Diagnosticul structural- a avut loc de-a lungul întregului proces terapeutic constând în observarea tranzacțiilor familiale, formularea , testarea și reformularea ipotezelor de lucru

-simptomele adolescentelor singure cu copii aflate în centru maternal-expresie a paternurilor disfuncționale ;

-evaluari preliminare bazate pe interacțiunile din prima ședință, apoi în următoarele formulări;

-dezvoltarea de ipoteze structurale rapide, pentru un ajutor eficient;

– atenția a fost îndreptată atât pe problemele prezentate de adolescentele singure cu copii aflate în centru maternal cât și la dinamica structurală expusă de acestea.

Psihoterapia cognitiv comportamental

•Primele ședințe au fost dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei adolescentelor singure cu copii și elaborării interviurilor.

•Interviul acordat adolescentelor singure cu copii s-a focalizat asupra consecințelor imediate al problemei comportamentale .

Evaluarea problemei .In timpul prezentării celor 3 adolescente interviul s-a bazat pe un comportament manifestat observabil care se poate traduce printr-o atitudine corporală și prin gesturi care au încercat să trimită un mesaj general de bun venit și de încântare în legătură cu întâlnirea ce se anunța benefică.Am încercat să folosesc un vocabular dinamic încercând să utilizez formulări afirmative și o sintaxă pozitivă .

A fost necesar de un efort constant pentru a evita „negațiile evidente,, care să se opună celor 3 adolescente într-un mod necontrolat.

Aceste negații au fost tot atâtea ticuri expresive incompatibile cu reflexia cerută de dialog („nu,,, „da, dar,,, „a încerc,,, ,„problemă,,, „nu.., „greșeală,,, „vinovă,,, „responsabilă,,). Obiectul în sine al consilierii s-a bazat pe fapte tangibile, probe, cifre, date și exemple concrete.

În cele 3 cazuri precedente, am încercat să pun în practică un principiu care să ușureze procesul de comunicare prin manifestarea unei perseverențe pusă în aplicare în cadrul comportamentului general pozitiv, ca și în intonație, care în același timp a trebuit să fie incitantă și convingătoare.

Din punct de vedere profesional .La inițiativa mea am instrumentat cele 3 cazuri formând un grup de suport profesional ai cărui membrii au fost : Eu ,asistentul social de la centru , asistentul social care răspundea de zona respectivă ,psihologul de la protecția copilului ,medicul de familie și directorul centrului maternal de unde proveneau cele 3 adolescente

Tema acestui grup de suport a fost identificarea unor soluții alternative și construirea unui plan de permanență pentru cele 3 adolescente ,mame singure cu copii. Membrii grupului au căzut de accord că acest grup de suport profesional să devină o resursă permanentă și pentru ceilalți lucrători sociali din comunitățile rurale . Cu alte cuvinte , s-a luat decizia ca cele 3 adolescente ,să rămână pentru moment încentru ,împreună cu copii lor.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că fiind o ființă fragilă ,pentru o dezvoltare armonioasă ,mamele adolescente, în evoluția și devinirea lor au nevoie de sprijin și protecție continuă .

Asigurarea posibilităților și șanselor egale la formarea , educarea și perfecționarea culturii morale autoafirmarea ,problemele de educație și adaptare la mediul social ,au constituit obiectivele principale ale acestei lucrări.

Concluziile sunt elocvente :

●Pentru a evita apariția depresiei postnatale ,mamele adolescente care trăiesc în condiții deosebit de dificile sau se află în dificultate din cauza problemelor trebuie să li i se acorde o atenție deosebită;

●Factorii de răspundere din domeniu ,trebuie să asigure protecția mamei și copilului , împiedicând astfel abandonarea copiilor în unități sanitare ;

●În cazul în care copilul a fost abandonat ,instituțiile de specialitate trebuie

să satisfacă nevoile care stau la baza dezvoltării normale a acestuia;

●Mamele adolescente care au rămas fără îngrijirea părintească , trebuie sprijinite și ajutate sub atenta supraveghere a tuturor factorilor de răspundere ( asistenți sociali , asistenți maternali , psihologi , psihopedagogi , medici , profesori , etc) deoarececentrele maternale sunt văzute ca un remediu sau o rampă de lansare pentru rezolvarea problemelor.

Pentru o dezvoltare normală , fizică și psihică ,standardele de îngrijire și protecție a mamelor adolescente , trebuie să ofere și să satisfacă nevoile individuale ale acestora.

Cu alte cuvinte , pentru a preveni abandonul copiilor ,trebuie să se acorde o atenție deosebit de important mamelor , în special dacă acestea sunt adolescente și nu beneficiează de suport moral din partea familiei .

BIBLIOGRAFIE

M.Manu -Familia, cunoaștere și asistență Editura All,București ,2006

Rodica Ciurea Codreanu –Drama Familiei destrămate Editura Polirom, Iași , 2014)

Iulian Apostu,Darie Cristea-Tipologia familiilor monoparentale din România,2010

Karen Horney-Conflictele noaste interioare ,2014

C Bălan, S Haret – Aspecte psihologice ale familiilor cu un singur părinte,2007

Vlădescu I.- Personalitatea copilului singur, Editura Vasiliana, Iași, 2011

Voinea M.- Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2006

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Adolescenții și problemele lor ,editura Radical, Craiova,2008

Killen Kari- Profilul psihologic al copilului în familie Editura Eurobit, Oradea, 2008

Neamțu G., Stan D., (coord.) op. cit.- Asistență socială-studii și aplicații, Editura Polirom, Iași, 2006

Neamțu G -Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

Marcelii D., Tratat de psihopatologia copilului, Editura Generația, Paris, 2009

Alexandru D.Albu,Ion Roșu-Hamzescu – Familia, cunoaștere și asistență, Editura Argnout , Cluj-Napoca, 2016

Buzducea, Doru- Protecția drepturilor copilului ca principiu al Asistenței sociale, Editura AII Beck, București, 2009

George Ionescu – Familia, cunoaștere și asistență, Editura All, București,2015

Călin Drăgoi,-Copii separați ,Editura Corint,București,2013

Sorin M.Rădulescu ,Mircea Piticaru-Psihologia familiei în societatea modernă,Editura Polirom,București,2009

Vasile Nițescu-Adolescența , Editura Nemira ,București, 2008

Rodica Ciurea Codreanu -Drama Familiei destrămate,Editura Științifică ,București ,2000

Ana Tucicov –Interacțiunea psihologică părinți-copii , Editura ,Anima,București, 2008

Maria Moldovan – Copilul abandonat,București ,Editura AllPort,2010

Iolanda Mitrofan -Viața copiilor abandonați după divorț,pg.103 ,2008

Adrian Păscuță,Mihaela Tomiță,Loredana Tranncă, -Formarea practică a viitorilor profesioniști în domeniul asistenței sociale , București , editura Coressi 2011

=== f54a4cf38d9dc7f409f137e868ebc9d7e28a7c04_574825_2 ===

FACULTATEA ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

SPECIALIZARE:ASISTENȚĂ SOCIALĂ

DISFUNCȚIONALITATE ÎN FAMILIA MONOPARENTALĂ REZULTATĂ DIN MAMA ADOLESCENTĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT(Ă)

2018

FACULTATEA ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

DISFUNCȚIONALITATE ÎN FAMILIA MONOPARENTALĂ REZULTATĂ DIN MAMA ADOLESCENTĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT(Ă)

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA PRIVIRE

LA FAMILIA MONOPARENTALĂ

1.1.Familia monoparentală ………………………………………………………………………………………………..1

1.2.Tipuri de familii monoparentale …………………………………………………………………………………..4

1.2.1.Familia monoparentală maternă………………………………………………………………………………….4

1.2.2. Familia monoparentală paternă………………………………………………………………………………….5

1.2.3. Familia monoparentală adultă ………………………………………………………………………………….7

1.2.4. Familia monoparentală cu parinte adolescent ……………………………………………………………11

1.3.Familia,istoric tradiție………………………………………………………………………………………………..17

1.4.Tipologii familie monoparentale …………………………………………………………………………………20

CAP.2.FAMILIA MONOPARENTALĂ ÎNTRE NORMALITATE

ȘI DISFUNCȚIONALITATE

2.1.Rolul familiei în viața copilului ………………………………………………………………………………….23

2.2.Factori care determină formarea familiei monoparentale………………………………………………..27

2.2.1.Divorțul……………………………………………………………………………………………………………….. 27

2.2.2.Decesul unuia dintre părinți……………………………………………………………………………………. 31

2.2.3.Mamă singură ………………………………………………………………………………………………………..33

2.3.Disfuncții în familia monoparentală…………………………………………………………………………… 34

2.3.1.Încărcare de roluri în familie…………………………………………………………………………………….34

2.3.1.Dificultăți financiare și de managementul timpului …………………………………………………….40

CAP. 3.FAMILIA MONOPARENTALĂ FORMATĂ DIN MAMĂ ADOLESCENTĂ

3.1.Căsătoriile timpurii …………………………………………………………………………………………………..44

3.2.Mamele adolescente și problemele lor ………………………………………………………46

3.3.Mama adolescentă singură și copilul ………………………………………………………..55

3.4..Forme de manifestare a copilului în familia monoparentală rezultată

din mamă adolescent ………………………………………………………………………………………………………56

CAP.4.EVALUAREA UNUI PROGRAM DE INTERVENȚIE PENTRU REINTEGRAREA MAMELOR ADOLESCENTE

4.1. Punctul de vedere al societății…………………………………………………………………………………… 60

4.2.Asistarea socială a mamelor adolescente ……………………………………………………………………..62

4.3.Metodologie și intervenții pentru mamele adolescente ……………………………………65

4.4.Incluziunea socio-profesională a mamelor adolescente ……………………………………..67

CAP. 5.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.2.Obiectivele lucrării …………………………………………………………………………69

5.1.Ipoteza cercetării …………………………………………………………………………….70

5.2.Metodele de cercetare ……………………………………………………………………….71

5.4.Desfășurarea cercetării……………………………………………………………………….72

CAZUL 1 …………………………..……………………………………………………………75

CAZUL 2……………………………………………………………………………………….. 79

CAZUL 3……………………………………………………………………………………….. 85

CAP. 6.REZULTATE ȘI DISCUȚII………………………………………………………….. 90

CONCLUZII……………………………………………………………………………………. 92

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………… 93

INTRODUCERE

A călăuzi un copil este o încercare complexă ,în care cei mai mulți părinți și profesori din zilele noastre întâmpină dificultăți deoarece din aproape toate punctele de vedere,an de an,situația copiilor devine tot mai critică,atunci când implicarea părinților este insuficientă sau inexistentă,sau în unele cazuri mama este adolescentă.

În epoca noastră, copiilor,ca puternică forță creativă ,li se recunosc ,din ce în ce mai mult,dreptul de a revendica o identitate proprie în ,,societatea adulților,, , de a participa cu drepturi depline la procesul politic și economico-social,de a-și afirma idealurile și aspirațiile sale în conformitate cu propriile opțiuni.

Aceasta implică o serie de responsabilități sporite pentru educatori ,care trebuie ,,educați,, ei înșiși pentru a înțelege că procesul de socializare al copiilor în epoca noastră trebuie să-și asimileze exigențe inedite,incompatibile cu finalitățile,normele și valorile care caracterizau activitatea instructiv-educativă din perioadele precedente.

Lucrarea DISFUNCȚIONALITATE ÎN FAMILIA MONOPARENTALĂ REZULTATĂ DIN MAMA ADOLESCENTĂ prezintă o temă de actualitate , deoarece educarea copilului în familie, joacă un rol deosebit de important pentru latura umană a acestuia.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc disfunționalitaea în familia monoparentală rezultată din mama adescentș și copil

Țelul acestei lucrări este acela de a studia problemele care stau la baza disfuncționalității în familia monoparentală atunci când mama copilului este adolescentă.

Lucrarea de față am realizat-o în etape succesive, fiecare dintre ele având obiective, ipoteze și metode proprii

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative cu familia și înlocuirea cu anturajul neadecvat ,stă la originea diafuncționalității în familiile monoparentale.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2018.