Disfunctii Ån Comunicarea Familiala din Perspectiva Adolescentilor

Introducere…………………………….…………………………………………………….4

I. CADRUL TEORETIC 6

1. Familia 6

1.1 Definiții date familiei 6

1.2 Funcțiile sistemului familial 7

1.3 Teorii cu privire la comunicarea din familie 9

1.4. Modele de evaluare a funcționării familiei 11

1.4.1 Modelul McMaster 11

1.4.2 Modelul de evaluare a dimensiunilor funcționării familiei 11

2. Adolescența 12

2.1 Definiții date adolescenței 12

2.2 Relațiile între părinți-adolescenți 12

2.3 Teorii cu privire la adolescență 15

3. Comunicarea 16

3.1 Definiții date comunicării 16

3.2 Particularitățile comunicării la adolescenți 17

3.3 Teorii privind comunicarea 20

II. CERCETARE 22

2.1. Scopul cercetării 22

2.2. Obiectivele cercetării 22

2.3. Întrebările de cercetare 22

2.4. Locația și perioada derulării cercetării 22

2.5. Participanții la cercetare 23

2.6. Metodele și instrumentele de culegere a datelor 24

2.7. Analiza interviurilor 26

2.7.1. Amploarea comunicării 27

2.7.2. Calitatea comunicării 29

2.8. Limitele și barierele cercetării 33

2.9. Concluziile cercetării 34

III. INTERVENȚIE 36

3.1. Scopul intervenției 36

3.2. Obiectivele intervenției 36

3.3. Date despre intervenție 36

3.4. Asistența socială de grup 37

3.5. Tehnici utilizate în intervenție 37

3.6. Desfășurarea activităților de intervenție 38

3.6.1. Planificarea intervenției 38

3.6.2 Descrierea intervenției 40

3.7. Evaluarea intervenției 53

3.8. Concluziile intervenției 55

IV. CONCLUZII FINALE 57

Bibliografie 59

Anexe 61

Introducere

Lucrarea de față prezintă aspecte generale privind disfuncționalitățile care apar în comunicarea dintre adolescent-părinte, din perspectiva adolescentului. În cadrul acestei lucrări voi prezenta rezultatele cercetării personale prin care mi-am propus să identific care sunt disfuncționalitățile în comunicarea adolescent-părinte.

Am ales această această temă deoarece consider că într-o familie și în special în relația copil-părinte este foarte importantă comunicarea, aceasta fiind baza unei relații eficiente între copil-părinte. Consider că, părintele ar trebui încă de la nașterea copilului să formeze o legătură bazată pe exprimarea sentimentelor și comunicare.

Această lucrare prezintă și câteva date teoretice privind comunicarea interpersonală dar și date referitoare la dezvoltarea comportamentală a copilului în cadrul interacțiunii dintre el și mamă.

Este descrisă relația părinți-adolescenți dar și particularitățile comunicării la adolescenți. Dificultățile pe care le întâmpină adolescentul în comunicarea cu părintele constituie punctul de plecare al acestei lucrări.

Am abordat în această lucrare și limbajul nonverbal deoarece este foarte important încă de la nașterea copilului. Până la apariția limbajului verbal, copilului utilizează limbajul nonverbal care îl ajută să comunice cu mama. Apoi, la înlocuirea cu cel verbal, el dobândește noi semnificații care dacă nu au fost bine stabilite încă din copilăria mică, în adolescență ele pot duce la neînțelegeri între adolescent și părinți.

Astfel, depinde și de atitudinea manifestată de părinte față de copil, deoarece are o importantă influență asupra dezvoltării psihologice a acestuia. Următorul studiu arată: ,,O anchetă a Comitetului francez de educație pentru sănătate, realizată pe 4000 de adolescenți a arătat, că părinții nu sunt atât de prost plasați ca interlocutori pentru discuții. S-a arătat că adolescenții care sunt slab adaptați și prezintă o gamă largă de probleme psihologice, au fost supuși mai degrabă respingerii parentale sau ostilității decât acceptării și dragostei” (Boteanu, 2012 , 97 apud Campbell, 1994, 73)

Pentru părinți prima responsabilitate este de a-i arăta copilului că este iubit necondiționat și apreciat. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite părintele își poate exercita rolul cu bucurie.

,,Comunicarea ne arată cine suntem. Aceasta se întâmplă prin interacțiunile cu ceilalți, iar în urma acestei interacțiuni ne dezvoltăm stima de sine” (Boteanu, 2012 ,13). De aceea este importantă comunicarea dintre părinte și adolescent, prin aceasta copilul își dezvoltă stima de sine care este esențială pentru un adolescent.

Astfel, am realizat prezenta lucrare pornind de la consultarea literaturii de specialitate din care am putut forma un cadru teoretic în care să explic conceptele de familie, adolescență și comunicare relevante pentru tema mea.

În primul rând am considerat necesar, să definesc familia dar și funcțiile pe care le îndeplinește. Apoi, am tratat adolescența și comunicarea cu părinții la această vârstă.

Nu în ultimul rând am vorbit și despre importanța comunicării, rolul ei în viața de familie dar și teoriile care o explică.

În cea de-a doua parte a lucrării am prezentat obiectivele, scopul cercetării, întrebările de cercetare la care am răspuns, metodologia și instrumentele utilizate dar și rezultatele obținute în urma cercetării. Rezultatele au fost analizate specific cercetării calitative.

Ultima parte a acestei lucrări reprezintă partea de intervenției în care am considerat că este necesar organizarea unui grup format din adolescenții care au declarat că întâmpină dificultăți în comunicarea adolescent-părinte. Astfel, am încercat prin această intervenție ca adolescenții să-și dezvolte competențele de a face față dificulțăților care apar în comunicarea cu părintele dar și situațiilor conflictuale care derivă din acestea, să poată evalua situația din mai multe unghiuri.

În final, le-am spus că ceea ce lui ca adolescent i se pare o piatră, părintelui său I se pare un diamant (Shapiro, 1998, 39).

I. CADRUL TEORETIC

Tema generală a lucrării de licență despre care am ales să vorbesc abordează problema în ansamblu a comunicării interpersonale, mai exact comunicarea dintre adolescenți și părinți.

Mă voi axa pe disfuncționalitățile care apar în comunicarea adolescenți-părinți, comunicare esențială în formarea personalității adolescentului precum și în dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Am considerat necesară, în primul rând, definirea și clasificarea funcțiilor familiei, deoarece în cadrul acesteia are loc socializarea primară a copilului.

1. Familia

1.1 Definiții date familiei

Nu există o definiție singulară a familiei. De-a lungul timpului, familia a fost definită din mai multe perspective: antropologic, sociologic, legal, ajungându-se la diverse definiții ale familiei.

Doron și Parot (1999, apud Bonchiș, 2011:18), definesc familia ,,ca fiind un grup de indivizi uniți prin legături transgeneraționale și interdependente privind elementele fundamentale ale vieții”.

Din perspectivă antropologică, Stănoiu și Voinea (1983:16, apud Bonchiș, 2011:19), consideră familia un ,,grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății”.

Coser Laub Rose (apud Bonchiș, 2011:19), oferă o definiție mai actuală a familiei: ,,este un grup ce are anumite atribute organizaționale, cum ar fi: își are originea în căsătorie, este alcătuită din soț, soție și copiii născuți din căsătoria lor, cu toate că și alte rude își pot găsi un loc aproape de grupul nuclear, iar grupul e unit prin drepturi și obligații morale, legale, economice, religioase și sociale”.

Din perspectivă sociologică, Giddens (2001: 154) definește familia astfel: ,,un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor”.

Din perspectivă legală, Codul Civil din România, art.258(1) definește familia astfel: ,,Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”.

Din definițiile enunțate anterior putem constata următoarele:

– familia este un grup alcătuit din soț, soție și copiii născuți din căsătoria lor, având originea în căsătorie

– în cadrul familiei există roluri, relații de interacțiune și comunicare, acordându-și sprijin emoțional reciproc

– familia are caracteristicile unui grup, are obiceiuri, tradiții și respectă reguli

-părinții au îndatorirea de a-și crește și a le asigura educația copiilor

Schaffer (2005: 87), abordează familia ca sistem care se supune următoarelor principii: totalitate, integritate, circularitate, stabilitate și modificare.

Observăm astfel cât de variate sunt definițiile date familiei, arătându-se astfel importanța familiei. După cum susține și Caluschi ,,familia a fost și este un mediu de generare și regenerare a resursei umane, dar și al formării personalității viitorilor adulți” (Caluschi, 2008, apud Bonchiș, 2011: 17).

1.2 Funcțiile sistemului familial

Ca și în cazul definirii familiei, și în acest caz al clasificării funcțiilor avem mai multe perspective din punct de vedere sociologic, antropologic, psihologic.

Bătrânu (1980) consideră că, ,,privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea individului, fiind cea dintâi școală pentru copil” (apud Bonchiș, 2011: 31).

Conform lui Bonchiș (2011: 30) ,,din perspectiva funcțiilor sale, familia se diferențiază de celelalte grupuri sociale, având un rol decisiv atât pentru individ, cât și pentru societate”.

Principalele funcții ale familiei după Tischler 1986 (apud Iluț, 1995, în Bonchiș 2011: 30) sunt: regularizarea comportamentului sexual, reglementarea modelelor reproducerii, organizarea producției și a consumului, socializarea copiilor, funcția socioafectivă, garantarea unui statut social.

Funcțiile familiei mai sunt grupate de către Mitrofan și Mitrofan (1991), după cum urmează:

– funcția biologic-sexuală prin care cei doi soți își satisfac trebuințele sexual

– funcția psihoafectivă, care se referă la relațiile care iau naștere în cadrul familiei, satisfăcând nevoile de siguranță și apartenență

– funcția educațională, care este exercitată în special de către părinți asupra copiilor care asigură o bună dezvoltare a copilului (apud Bonchiș, 2011: 31).

Consider că, pentru tema abordată de mine sunt relevante următoarele 2 funcții: funcția de socializare (psihoafectivă) și funcția educativă.

Funcția de socializare are un rol important în formarea personalității copilului care va deveni viitor adult.

Socializarea primară are loc în cadrul familiei, încă din primii ani de viață. De aceea primele experiențe de viață pe care copilul le trăiește au un impact major în conturarea personalității lui. El va evolua în principal pe aceste experiențe.

În cadrul familiei se asimilează anumite norme de conduită, se însușesc roluri sociale care să asigure integrarea copilului ca ființă socială în societate.

Socializarea se deprinde prin învățarea socială care este înțeleasă ,,ca proces psihologic prin care indivizii acumulează cunoștințe, reguli, norme, valori, deprinderi comportamentale ce privesc viața social în desfășurarea ei concretă” (Iluț și Rotariu, 1996, apud Bonchiș 2011: 32).

Este esențial pentru copil să poată deprinde socializarea, iar acest lucru se întâmplă dacă familia îi asigură condiții optime de dezvoltare și anume condiții în care mintea lor să se poată dezvolta, să existe o atmosferă de pace în cadrul familiei fără teamă sau orice fel de abuzuri. Deasemenea, foarte important este și timpul petrecut de părinți cu copiii lor.

A doua funcție importantă a familiei și cu o relevanță ridicată pentru tema alesă de mine este funcția educativă.

Cu ajutorul părinților, copiii trebuie să învețe să citească, să scrie, să calculeze, să își formeze deprinderi sociale. Părinții se pot numi un fel de educatori ai copiilor.

Copilul trebuie încurajat atunci când își duce sarcinile primite la final dar și atunci când nu le îndeplinește în totalitate. Este importantă și supravegherea atentă a efectuării temelor de la școală. Este de precizat faptul că părintele nu poate obliga copilul să facă ceva ce nu vrea. Copilul trebuie ajutat să înțeleagă de ce trebuie să facă acel lucru, nu obligat.

Funcția educativă este realizată prin răspunsuri la întrebări, explicațiile oferite de către părinți copiilor, precum și prin mediul din familie.

Sunt importante și modelele de conduită pe care părinții le oferă copiilor, discuțiile purtate cu copiii pe marginea anumitor subiecte. O relație deschisă părinte-copil este o relație în care părintele discută cu copilul pe diverse teme fără a evita să îi răspundă la unele întrebări.

Atunci când copilul îi mărturisește confidențe părintelui, este vizibilă o relație deschisă, sinceră între cei doi. Copilul arată că are încredere în părinte.

Funcția educativă se mai realizează și ,,prin implicarea copiilor în activitatea familială, prin acordarea autonomiei de acțiune, dar și printr-un climat familial dominat de relații de încredere și sprijin reciproc, conlucrare între generații, în care maturitatea de gândire a adulților se îmbină cu entuziasmul și energia tinerilor” (Diaconu, 2004: 146).

Dacă familia este adepta unui stil de viață cultural, atunci și copiii vor fi integrați în acest mediu cultural. Vor exista vizite, excursii, ieșiri care vor include toată familia, creându-se un mediu propice dezvoltării și formării personalității viitorului adult.

1.3 Teorii cu privire la comunicarea din familie

În continuare, am considerat necesară și utilă prezentarea selectivă a câtorva teorii relevante pentru această lucrare.

Voi prezenta astfel următoarele teorii: teoria învățării sociale, teoria interacționist-simbolică precum și modele teoretice ale comunicării adolescent-părinte.

Teoria învățării sociale se desprinde din Behaviorism. Această teorie a fost creată de Albert Bandura, care subliniază rolul învățării comportamentului din anturajul apropiat.

În dezvoltarea sa optimă, copilul are nevoie de comportamente dezirabile în jurul său, deoarece, el absoarbe toate exemplele pe care le are în apropierea sa, imitându-le mai devreme sau mai târziu, fie că sunt ele dezirabile din punct de vedere social, fie că nu sunt.

Perspectiva interacționist-simbolică, susține că ,,familia este o unitate de personalități aflate în interacțiune. Rolurile sunt construite ca urmare a negocierilor din interiorul familiei” (Popescu, 2009: 23).

În cadrul familiei, copiii atribuie sens acțiunilor prin relaționarea pe care o au cu părinții. Ei își modelează comportamentul selectând din interacțiuni și din interpretarea simbolurilor oferite de către cei din jur.

Adeseori, ,,majoritatea problemelor care apar la nivelul familiei se datorează așteptărilor nerealiste” (Popescu, 2009: 23), pe care părinții le așteaptă de la copiii lor. De aceea, în cadrul familiei atât părinții cât și copiii trebuie să își adapteze continuu relațiile precum și comportamentul, pentru a putea funcționa ca un grup.

Copilul preia din familie toate exemplele de comportament, interacțiunile din cadrul acesteia integrându-le în comportamentul propriu, neștiind să distingă între cele dezirabile social și cele indezirabile social. Astfel, el își creează un comportament care a depins de atmosfera din familie, relațiile dintre părinți precum și modelele de comportament pe care le-a observat și asimilat.

Modelele teoretice ale comunicării adolescent-părinte au în vedere nivelul pe care se axează comunicarea dintre aceștia, poate fi pe adolescent sau pe relație în ansamblul ei.

Astfel, avem un model teoretic care se concentrează pe faptul că schimbările care apar în relația adolescent-părinte sunt reprezentate de valorizarea dezvoltării cognitive sau biologice a adolescentului. Cu alte cuvinte, comunicarea din mediul familial este influențată și de procesul de maturizare și dezvoltare cognitivă prin care trece adolescentul (Durac, 2009, 27).

Durac (2009, 27), mai susține că: ,,De-idealizarea (conștientizarea imperfecțiunii parentale), alături de ,,dezrobirea,, psihică a adolescentului generează o anumită înstrăinare între părinți și copii”.

Este afirmată ideea că sporirea conflictului și dorința de independență la adolescent sunt susținute și de dezvoltarea planului cognitiv (Durac, 2009, 27). Aceste teorii susțin că la baza dificultăților care apar în comunicarea adolescent-părinte stă procesul de maturizare.

Un alt model teoretic afirmă faptul că la baza interacțiunilor eficiente dintre adolescent-părinte stă caracterul stabil al relației. Chiar dacă adolescentul trece prin schimbări cognitive, interacțiunile dintre el și părinți sunt funcționale.

Aceste modele se ghidează după următoarea perspectivă: modul în care un individ se comportă față de altul are la bază un ansamblu de reprezentări cognitive derivate din interacțiunile anterioare (Durac, 2009, 29).

Teoria atașamentului, susținută de Bowlby, afirmă că relațiile părinte-adolescent sunt inerente stabile în timp. Chiar dacă în perioada copilăriei mici, atașamentul între copil-părinte este puternic, acest lucru se poate menține și în perioada adolescenței, deoarece atât părintele cât și adolescentul lucrează la menținerea constantă a relației (Durac, 2009, 29).

În relațiile sociale, atunci când oamenii interacționează cu alte persoane, ei își formează propria identitate. Căldura, reciprocitatea, suportul sunt esențiale pentru formarea unei identități bine organizate.

Din studiul lui Bowlby (1951), legat de atașament reiese ideea următoare: comunicarea și experiențele sociale sunt împărtășite de către părinți, acestea le oferă copiilor o bază pentru viitoarele competențe sociale (Payne, 2011, 102).

Se poate astfel observa că, pentru o o bună relaționare socială, un individ trebuie să aibă parte de un atașament încă de când se naște. Atașamentul este important pentru formarea competențelor viitoare prin care adolescenții învață să relaționeze cu ceilalți și să își exprime emoțiile.

1.4. Modele de evaluare a funcționării familiei

1.4.1 Modelul McMaster

Acest model a fost dezvoltat în anul 1962. A fost descris de către Epstein, Bishop și Levin. Abordează sistemic familia urmărind 6 aspecte, dintre care relevantă pentru tema mea este aspectul ,,Comunicarea”.

În cadrul acestui model, comunicarea reprezintă o dimensiune a funcționării familiei dar și modul prin care familia face schimb de informații. Pentru ca membrii din cadrul unei familii să se înțeleagă, comunicarea trebuie să fie clară, directă dar și suficientă (Poledna, 2012, 33).

Astfel, s-a ajuns la 4 stiluri de comunicare: clar și direct, clară și indirectă, mascată și directă, mascată și indirectă. Cu cât comunicarea va fi clară și directă cu atât funcționarea familiei va fi eficace.

1.4.2 Modelul de evaluare a dimensiunilor funcționării familiei

Acest model este bazat pe lucrarea autorilor Hepworth și Larsen, care evaluează funcționarea familiei pe 11 dimensiuni. Ca și în modelul McMaster, și în acest model este evaluată comunicarea dintre membri, mai exact stilurile de comunicare între membrii familiei.

Mesajele pot fi clasificate pe 3 nivele ale comunicării: nivelul verbal (când indivizii explică intenția mesajelor), nivelul nonverbal (gesturi, mimica, tonul vocii), nivel contextual (situația în care este emis un mesaj întărește sau dezaprobă expresia verbală sau nonverbală a emițătorului).

O comunicare funcțională identifică discrepanțele care apar între nivelele de comunicare și caută clarificare atunci când cuvintele și expresiile sunt neclare.

Hepworth și Larsen (1990), prezintă și barierele de comunicare: evitarea subiectului discuției, generalizare excesivă, scuzarea, dominare verbală, oferirea de sfaturi, criticare.

Fiecare persoană din familie are propriul stil de comunicare care interferează cu modul de comunicare al celorlalți membri ai familiei. Recepționarea mesajului corect, emiterea mesajului clar dar și răspunsurile care facilitează dezvoltarea, toate acestea contribuie la o comunicare funcțională în cadrul familiei (Hepworth, Larsen, 1990).

2. Adolescența

2.1 Definiții date adolescenței

În adolescență au loc cele mai spectaculoase schimbări. Aceste schimbări vor duce la definirea și stabilizarea personalității adolescentului.

Rousselet (Stanciu, 2012: 14, 15) împarte evoluția adolescenței în 3 categorii: perioada revoltei, perioada scandalului și perioada de exaltare și afirmare.

Pentru a înțelege mai bine adolescentul, personalitatea sa, am considerat necesară prezentarea a câtorva definiții privind adolescența.

,,Adolescența este, prin definiție, vârsta în care are loc creșterea. În timpul acestei etape se produce o ultimă accelerație a creșterii biologice” (Debesse, 1970: 88).

Organizația Mondială a Sănătății ,,definește adolescența ca fiind perioada dintre 10 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 12-14 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele sexe”.

Seamon și Kenrick, (1992, p. 418, apud Papalia, 2010: 67) definesc adolescența ca fiind etapa care începe cu intrarea în pubertate și se termină atunci când persoana devine adult tânăr, adică începe în jurul vârstei de 11 / 12 ani și durează până la 20 / 25 ani.

Definită din punct de vedere psihologic, adolescența este numită și o ,,perioadă de criză” prin care trec adolescenții, acum crește dorința de a avea mai multă independență și mai multă libertate personală, se întăresc preocupările sociale și profesionale, deasemenea această perioadă este mai specială și datorită faptului că se maturizează instinctul sexual.

În concluzie, conform lui Stanciu (2012: 15), ,,adolescența este deci o etapă în care copilul, pe baza achzițiilor deja realizate, sub influența exercitată de factorii mediului ambient și datorită propriei activități, ajunge treptat să-și cunoască viața sufletească, să se descifreze pe sine ca om și ca membru al societății”.

2.2 Relațiile între părinți-adolescenți

,,Cea mai puternică influență asupra evoluției copilului și adolescentului o exercită, microsistemul, care include familia, școala și grupul de covârstnici” (Bonchiș, 2011: 26).

Conform lui Codiță (2011: 10), ,,familia este cadrul în care are loc modelarea personalității copilului, trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior), la un comportament normal (bazat pe autoreglare și autonomie morală).

O serie de studii arată că familia asigură securitate afectivă pe de o parte și educația primară pe de altă parte.

,,Una dintre explicațiile inter-relaționării ,,defectuoase,, dintre părinți și adolescenți este reprezentată de ideile pe care le are adolescentul asupra unei bune înțelegeri cu părinții săi; el consideră că păstrarea unei relații bazate pe acord, armonie echivalează cu situarea lui într-o poziție de dependență și de inferioritate (Durac, 2009, 30).

De foarte multe ori auzim părinți care se plâng de relația dintre ei și copiii lor, în special adolescenți. Consideră că nu le mai pot face față acestora, că nu știu cum să îi mai abordeze pentru a putea lega o comunicare și o relație benefică de ambele părți.

De cele mai multe ori părinții se întreabă unde au greșit, sau ce nu au făcut bine în relația cu copiii lor. Este știut faptul că în familiile care au adolescenți sunt foarte frecvente conflictele, tensiunile, disputele.

Adolescenții adoptă o atitudine critică față de părinți, nu doresc să stea în cadrul familial, doresc să iasă, să fie liberi din toate punctele de vedere. Durata conflictelor dintre părinți și adolescenți depinde atât de atitudinea părintelui cât și de atitudinea adolescentului. Dacă părintele va avea o atitudine foarte serioasă, rigidă, strictă, adolescentul se va răzvrăti și mai intens asupra părintelui. Dar nici o atitudine nepăsătoare a părintelui nu va da rezultate, deoarece adolescentul trebuie corectat, îndrumat, sprijin în această schimbare prin care trece.

Conform lui Schaffer (2005, apud Bonchiș, 2011: 27), familia este un cadru de bază care își introduce copiii în viața socială, în familie se dobândesc regulile comportamentului interpersonal.

Unii autori (Kaye, 1984, apud Bonchiș, 2011: 27), propun metode pentru relaționarea părinți-adolescenți:

Părinții trebuie să asigure copiilor satisfacerea nevoilor fizice și emoționale

Să îi protejeze de pericol, permițându-le în același timp să-și dezvolte independența și autonomia

Să îi îndrume, să le propună activități pe care le pot îndeplini

Să acționeze ca modele, demonstrând deprinderi și atitudini

Să încurajeze conversația, dialogul, comunicarea

Adolescentul tinde să stabilească raporturi de egalitate cu adulții din jurul său, neagă copilul care a fost odată, vrea să își ia responsabilități pentru a arăta că poate fi responsabil și independent. Atunci când este criticat, devine sensibil, ușor de rănit, ajungându-se până la afectarea stimei de sine a acestuia, foarte importantă în această perioadă.

În această perioadă, la adolescenți este foarte importantă imaginea pe care o au ceilalți despre ei. Încearcă să afle cum îi vede sexul opus, cum îi văd prietenii, cum se înțeleg, prin ce sunt diferiți unii de alții, și în ce privințe se aseamănă.

La această vârstă sunt foarte numeroase discuțiile în contradictoriu dintre adolescenți și părinți. Cei dintâi vor să își impună opinia încercând rezistența părintelui iar cei din urmă, vor să le arate că nu corect ceea ce fac sau gândesc adolescenții, și să îi aducă pe drumul cel bun.

Gândirea adolescenților este în termeni de ,,ori adoră, ori detestă” un lucru. Pentru ei nu există punct de mijloc.

Dacă unii părinți ar comunica mai mult și mai bine cu copiii lor, multe probleme care par minore s-ar rezolva, nemaiajungându-se la diverse situații specifice perioadei adolescenței precum: fuga de acasă, vinderea anumitor obiecte din casă, consum de alcool și tutun, sinucidere.

,,Calitatea comunicării părinte-adolescent afectează atât nivelul stimei de sine al adolescentului cât și performanța sa școlară” (Durac, 2009, 87). ,,La lipsa de comunicare dintre adolescenți și părinții lor contribuie ipoteza categorică din partea majorității tinerilor că părinții nu îi vor putea înțelege niciodată, pe ei și interesele lor, sau prin ceea ce trec” (Faber, 2010: 114).

Codiță (2011: 19), susține ,,revolta împotriva părinților și a familiei este cea mai frecventă și mai evidentă. Ea este adesea dureroasă familiile uimite de a vedea afecțiunea lor atât de nerăsplătită”. Conform tot aceluiași autor (Codiță, 2011: 22), ,,adolescența reprezintă singura perioadă a vieții în timpul căreia regresia Eu-lui și a pulsiunilor constituie o componentă obligatorie a dezvoltării normale, firești”.

,,Adolescența perioadă în care individul uman parcurge distanța dintre copilărie și statutul de adult-este caracterizată prin nevoia de independență. Atitudinea parentală, fiind una de ghidare și de protecție, poate conduce la unele neînțelegeri între părți (Durac, 2009, 113).

Atunci când părintele va încerca să impună o limită, adolescentul va avea grijă să nu o respecte și să o încalce, provocând astfel un conflict între el și părinte.

Interacțiunea dintre părinte-adolescent, trebuie să fie bazată pe sinceritate, deschidere din partea ambelor părți, părintele să își susțină copilul în orice situație, chiar și atunci când acesta greșește, să adopte o atitudine critic-constructivă asupra situației, și nu să blameze adolescentul.

Într-o familie echilibrată în care părinții discută problemele, analizează toate posibilitățile, eficiența comunicării asupra adolescentului va fi maximă, iar el va prelua acest tipar de comunicare care nu suferă perturbări. Pe când într-o familie dezorganizată, în care nu se discută, există mereu conflicte, membrii nu se ascultă unii pe alții, eficiența comunicării nu va avea efecte asupra adolescentului atunci când va fi implicat în ea.

În această situație adolescenții vor tinde să refuze comunicarea verbală cu părinții. Este adevărat și faptul că ,,anii adolescenței sunt o perioadă când tinerii devin predispuși către introspecții profunde, care adeseori dobândesc aparența proastei dispoziții”(Faber, 2010: 115).

În concluzie, comunicarea dintre părinți-adolescenți este un factor foarte important în constituirea unei relații armonioase dintre cei doi. Adolescentul, încă din copilărie a luat ca model părintele. Dacă părintele a știut să gestioneze furia și să spună ce îl deranjează, atunci și adolescentul va adopta acest comportament.

2.3 Teorii cu privire la adolescență

Dezvoltarea socio-emoțională a copilului și adolescentului. Modelul Eriksonian- Erikson a extins teoria lui Freud, arătând că Eul provine dintr-un context cultural, genetic al fiecărui individ. A explicat impactul pe care cultura, societatea și istoria îl au asupra dezvoltării personalității.

Conform lui Erikson, există o relație între dezvoltarea psihologică a individului și mediul social în care se produce aceasta. ,,Un individ nu se dezvoltă la fel în două medii diferite”(Bonchiș, 2011: 12).

Erikson, prezintă adolescența ca un stadiu care prezintă dualitatea: identitate versus confuzia rolurilor. ,,Adolescența este considerată etapa de tranziție de la copilărie la vârsta adultă” (Bonchiș, 2011: 23).

În această perioadă apare termenul de ,,identitate,, pe care Erikson îl consideră ca fiind ,,sentimentul de a te simți în largul tău în propriul corp, simțul de a ști încotro te îndrepți, și siguranța de a cunoaște anticipat ceea ce contează pentru individ” (Hergenhahn, 1999, apud Bonchiș, 2011: 23).

În perioada adolescenței, adolescentul trebuie să își găsească foarte bine rolurile din cadrul societății, astfel se va confrunta cu o confuzie a rolurilor. Tot în această perioadă el trebuie să își formeze o identitate proprie, el punând accent pe modul în care îl privesc cei din jurul său, felul în care îl judecă, și felul în care îi judecă el pe ei.

,,Pe plan psihologic, este vârsta afirmării intereselor sociale și profesionale, a stabilirii de noi relații între ,,el” și ,,alții”, a dorinței de libertate, autonomiei, cât și printr-o generoasă sensibilitate ideo-afectivă, vârstă a marilor idealuri, dar și a trăirilor dureroase, uneori, cu urmări dezadaptative” (Stanciu, 2012: 15).

3. Comunicarea

3.1 Definiții date comunicării

Comunicarea este un element esențial în viața indivizilor. Prin intermediul comunicării, omul se apropie de societate, de informațiile necesare, de procesele care au loc în jurul său.

Prin comunicare, individul își exprimă gândurile, sentimentele, reușește să facă cunoscut un fapt sau o acțiune care este necesară supraviețurii în societate. Comunicarea poate fi atât verbal prin cuvinte, cât și non-verbală prin limbajul corpului. Ambele sunt în aceeași măsură la fel de importante.

Deasemenea, comunicarea poate fi influențată de factori personali precum cei de natură: emoțională (timiditate,anxietate), fizică, intelectuală, social și factori de mediu care pot creea o comunicare congruentă sau o pot disturba: fizici și sociali.

Atunci când comunicăm cu o persoană avem nevoie și de un feedback, pentru a ne putea da seama dacă persoana a înțeles mesajul nostrum sau dacă l-a înțeles doar parțial.

,,Interacțiunea cu alți oameni este esențială în dezvoltarea noastră ca indivizi. Oamenii au nevoie să comunice, au nevoie de relații. Dacă nu ar exista comunicarea, oamenii ar avea greutăți în a-și îndeplini nevoile fizice, de identitate, sociale și practice” (Boteanu, 2012, 12).

,,Cea mai simplă definiție a comunicării ar fi: procesul de transmitere a informațiilor, ideilor, și opiniilor de la un individ la altul, de la un grup social la altul” (Ștefănescu, 2009: 15, apud Drăgan, 2007:11).

O altă definiție enunțată de Ștefănescu (2009: 17, apud Drăgan, 2007: 18), susține astfel: ,,cuvântul comunicare are un sens foarte larg; el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane”. Comunicarea este ,,mecanismul prin care relațiile umane există și se dezvoltă, adică deopotrivă toate simbolurile spiritului și mijloacele de a le transmite în spațiu și de a le conserva în timp. Acestea includ expresiile feței, atitudinea și gesturile, tonul vocii, cuvintele”.

Autoarea Bodea (2007: 19), definește astfel: ,,comunicarea relevă trecerea unei informații de la un emițător spre un receptor”.

Giddens (2001: 623), afirmă despre comunicare că este ,,transmiterea informației de la un individ sau de la un grup la altul. Comunicarea reprezintă baza necesară a oricărei interacțiuni sociale. În contextele de tip față-în-față, comunicarea se efectuează prin folosirea limbajului și totodată prin numeroase indicii corporale, prin intermediul cărora indivizii interpretează ceea ce spun și fac ceilalți. O dată cu dezvoltarea scrierii și a mediilor electronice precum radioul, televiziunea sau sistemele de transmisie prin computer, comunicarea se detașează întrucâtva de contextele imediate ale relațiilor sociale de tip față-în-față”.

După cum se poate observa fiecare din definițiile de mai sus specifică o anumită dimensiune a comunicării.

Consider că, relevantă pentru tema mea este definirea comunicării interpersonale: ,,Comunicarea interpersonală este definită drept un mod fundamental de interacțiune psiho-socială a oamenilor, realizată prin intermediul simbolurilor și semnificațiilor sociale generalizate, în scopul menținerii stabilității sau al realizării unor schimbări de comportament la nivel individual sau de grup” (Ștefănescu, 2009: 143, apud, Watson & Hill, 1993: 95).

,,Abilitățile interpersonale se referă la acele aspecte interpersonale ale comunicării și la abilitățile sociale pe care oamenii trebuie să le folosească în contactul direct de la persoană la persoană” (Boteanu, 2012, 8, apud Kagan, Evans&Kay, 1986, 12).

Referitor la tema mea, comunicarea este de necontestat în relațiile dintre părinți-adolescenți. Băban și Petrovai (2003: 83), consideră că ,,deprinderile de comunicare și relaționare reprezintă un factor protector față de comportamentele de risc (consum de alcool, droguri, fumat) și față de situațiile de criză (suicidul)”.

3.2 Particularitățile comunicării la adolescenți

Atunci când ajunge la vârsta adolescenței, un copil va comunica mai greu cu cei din jurul său și anume cu părinții săi, deoarece acesta simte nevoia să fie independent, să se distanțeze de ei, să poată deveni autonomi. Dar tocmai în această perioadă ei au cea mai mare nevoie de a fi ascultați, de a fi îndrumați și de a fi sprijiniți de către părinți. Toate acestea se realizează prin intermediul unei comunicări congruente între părinte-adolescent.

În perioada adolescenței sunt foarte frecvente crizele spontane, conflictele foarte dese, precum și incidentele care sunt nelipsite. În fața acestora, adultul trebuie să reacționeze într-un mod. De modul în care reacționează părintele este legată și atitudinea viitoare a adolescentului. Este specific adolescentului ca în perioada aceasta să nu inițieze dialoguri cu părintele, să nu asculte sfaturile acestuia și mai ales să fie criticat, chiar dacă critica este spusă pe un ton armonios.

,,De cele mai multe ori un părinte poate avea reacții de neînțeles față de un adolescent care pare a fi un străin o dată cu intrarea în adolescență care se manifestă inițial prin refuzul de a se supune rigorilor părinților” (Boteanu, 2012, 95).

Adolescenții, consideră că părintele încearcă să fie persoana ,,care le știe pe toate”, că vorbește prea mult și nu știe care sunt nevoile lui. Pornind de aici, este foarte important ca părintele să încerce să afle ce nevoi are copilul său și implicit să discute cu adolescentul despre acestea, să îi înțeleagă nevoile și să i le accepte într-o manieră rezonabilă. În acest fel, adolescentul va observa că părintele își arată interesul pentru buna dezvoltare a sa.

Părintele trebuie să încerce să implice adolescentul în interacțiune, stimulându-l prin ascultare, acceptare și prin exersarea empatiei. Este știut faptul că ,,persoanele pe care le agreăm cel mai mult sunt cele care dovedesc înțelegere față de starea noastră de spirit, față de problemele pe care le mărturisim sau față de micile scăpări de care dăm dovadă uneori, cu toții” (Bodea, 2007: 271).

De aici, rezultă faptul că empatia demonstrată de un părinte presupune o comunicare suportivă, motivându-l pe adolescent să vorbească deschis și să orienteze discuția spre clarificarea nevoilor și problemelor sale. În acest context, dacă părintele îi va oferi sfaturi adolescentului, acesta le va accepta ca cea mai bună soluție la rezolvarea problemelor sale.

Părintele-adult chiar dacă se află într-o poziție de autoritate față de adolescent trebuie să creeze o relație de încredere cu acesta, bazată pe respect reciproc. În acest fel va câștiga încrederea adolescentului care se va raporta la părinte ca la o persoană de încredere și importantă în viața sa, persoană care îl va îndruma și îl va ajuta să ia cele mai bune decizii.

Totodată, comunicarea dintre părinte-adolescent trebuie să fie congruentă, părintele trebuie să identifice cel mai bun sau adecvat canal de comunicare prin care să discute cu adolescentul. Astfel, va evita problemele care apar pe parcursul comunicării.

Adolescentul nu va ști cum să își controleze emoțiile, gândurile, sentimentele, exprimarea verbală în această perioadă. El va dori să fie acceptat așa cum este, și se va răzvrăti asupra părintelui dacă va încerca să îl schimbe.

Adolescentul are nevoie de apreciere și laudă din partea părintelui, chiar dacă nu a făcut un lucru de o însemnătate foarte mare, el trebuie să observe că este apreciat.

Comunicarea adolescent-părinte poate fi caracterizată prin următoarele:

adolescentul evită adeseori comunicarea cu adultul

răspunde cu dificultate întrebărilor adulților legate de persoana sa sau de grupul său de prieteni

în eventualitatea unui cadru în care se simte valorizat și respectat, comunică deschis cu adultul, subiectele abordate fiind extrem de diverse, inclusiv cele legate de pasiuni sau de viața sa sentimentală (Toea, Turcu, 2007).

Atunci când părintele comunică cu adolescentul pot apărea bariere în comunicare. Acestea pot fi: – bariere semantice- părintele folosește cuvinte pe care adolescentul nu le înțelege, sau cuvinte care se aseamănă provocându-i confuzie;

– bariere psihologice- adolescentul manifestă sentimente de neîncredere, antipatie față de părintele emițător; bariere de atribuire- atunci când părintele generalizează (,,așa faci mereu,,), abstractizează, proiecția, polarizarea (atunci când părintele se exprimă ,,doar ce spun eu e corect”);

– bariere de mediu- atmosfera în care are loc comunicarea dintre părinte-adolescent nu este una liniștită (Bodea, 2007: 275, 276).

Consecințele acestor bariere în comunicare sunt situațiile conflictuale cu adolescenții, fiind destul de des întâlnite. Părinții consideră adesea că, doar adolescenții sunt singurii vinovați de aceste conflicte care apar, neîncercând să analizeze situația în ansamblul, să descopere de la ce a pornit conflictul, ci se mulțumesc doar să mențină o relație de autoritate cu adolescentul.

De o importanță semnificativă în comunicarea dintre cele două părți: părinte-adolescent este și stilul de comunicare al părintelui. Părintele poate adopta mai multe stiluri de comunicare, în funcție de context.

Primul dintre acestea este ,,stilul neutru”- ,,este un stil riguros, a cărui principală trăsătură este absența deliberată a oricărei forme de exprimare a stării sufletești” (Ștefănescu, 2009: 63).

,,Stilul familiar” – ,,se caracterizează printr-o exprimare mai apropiată, deorece de data aceasta sunt exprimate și stările sufletești, trăirile afective” (Ștefănescu, 2009: 63).

O comunicare reală între părinte-adolescent poate duce la o soluționare cât mai potrivită a situațiilor conflictuale care apar pe parcursul adolescenței și nu numai. Părinții ar trebui încurajați să își îmbunătățească deprinderile și tehnicile de comunicare în relația cu adolescentul.

Atunci când părintele se află în conflict cu adolescentul, este necesar ca părintele să analizeze sursa conflictului și să încerce o rezolvare a conflictului, să încerce să adopte o atitudine corectă față de sentimentele pe care adolescentul le trăiește.

Conflictele dintre părinte-adolescent s-ar putea rezolva într-un timp scurt dacă părintele ar ști cum să gestioneze conflictul, cum să discute cu adolescentul, cum să-l facă să înțeleagă că el doar îi vrea binele și vrea să îi acorde tot ajutorul și sprijinul său.

3.3 Teorii privind comunicarea

Pentru o mai amplă înțelegere a comunicării, voi prezenta în continuare câteva teorii care o reprezintă.

Teoriile analitice consideră că, comunicarea este alcătuită din mai multe elemente: are un caracter liniar ( este comunicare de tipul ,,direct la țintă”), caracter secvențial (se respectă secvențele comunicării: emitent – mesaj – canal de transmitere – receptor), caracter atomist (componentele comunicării sunt separate: cuvânt, expresie, frază, context), caracter referențial (formă simbolică a ideilor), (Bodea, 2007: 17).

Din punctul de vedere al teoriilor comportamentului (behavioriste sau ale psihologiei obiective) s-a pus accentul pe comunicarea interpersonală. ,,Potrivit lor studiul obiectiv al comportamentului este singurul legitim, deoarece vizează lucrurile și fenomenele observabile” (Bodea, 2007: 18).

,,Teoriile antropo-sociologiei și comunicării au accentuat abordarea socială a interacțiunii umane și simbolurile comunicării” (Bodea, 2007: 18).

Teoria comunicării reunește un număr semnificativ de studii psihologice efectuate psihologi și terapeuți din Palo Alto și California. Aceste cercetări studiază interacțiunile umane în special cele prin vorbire dar și cele care duc la schimbări comportamentale. ,,Obiectul principal este felul în care informația primită de către un individ dintr-un anumit mediu este procesată prin limbaj și apoi organizată” (Payne, 2011, 192 apud Angell, 1996).

Teoria comunicării specifică și faptul că în timpul acesteia pot apărea interferențe care afectează calitatea comunicării. Pe parcurs ce primim informația, trimitem un feed-back înapoi din care emițătorul poate observa cum a fost perceput și evaluat mesajul său (Payne, 2011, 193).

Actele de comunicare trebuie evaluate toate în contextul în care au loc deoarece un anumit comportament poate părea deplasat într-o situație dar în alta poate fi perfect normal (Payne, 2011, 193). Baza unei relații de comunicare este aceea că indivizii se obișnuiesc cu modurile de comunicare echilibrate din partea persoanelor cu care comunică frecvent (Payne, 2011, 193).

II. CERCETARE

2.1. Scopul cercetării

După analizarea teoriei de specialitate privind subiectul abordat în această lucrare, am trecut la cercetarea acestui subiect, și anume la obținerea și colectarea informațiilor relevante acestei cercetări.

Scopul general al acestei cercetări, prin aplicarea ghidurilor de interviu este de a identifica și de a culege informații cu privire la disfuncționalitățile care apar în comunicarea interpersonală, și mai exact comunicarea dintre copil-părinte.

2.2. Obiectivele cercetării

Ca și obiective ale acestei cercetări, am urmărit următoarele:

identificarea și descrierea dificultăților care apar în comunicarea copilului cu părintele,

identificarea modalităților de comunicare adoptate de părinți precum și

stabilirea situațiilor în care copilul simte cel mai mult nevoia de comunicare din partea părinților.

2.3. Întrebările de cercetare

1. Care sunt cele mai frecvente disfuncții privind comunicarea, identificate în rândul familiilor?

2. Cum percep copilul și părintele comunicarea dintre ei?

3. Care este scopul comunicării dintre adolescent și părinte?

2.4. Locația și perioada derulării cercetării

Cercetarea a avut loc în cadrul organizației Caritas, Departamentul Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Am putut efectua cercetarea în cadrul acestei organizații deoarece am efectuat stagii de practică aici.

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a 4 săptămâni, deoarece am aplicat ghidurile de interviu la domiciliul celor incluși în cercetare.

Prin aplicarea ghidurilor de interviu la domiciliul celor care au luat parte la cercetare, am avut prilejul de a vedea participanții la cercetare în mediul lor de viață, în locuința lor ceea ce consider eu că a fost un avantaj deoarece aceștia se simt mult mai deschiși și relaxați la ei acasă.

Astfel am realizat cele 10 interviuri cu copiii în perioada 9 martie- 6 aprilie 2015.

La început, cercetarea era planificată pentru 3 săptămâni, programând telefonic fiecare copil, însă pe parcursul cercetării am fost contactată telefonic de către părinți, cerându-mi reprogramarea interviului, astfel majorându-se timpul alocat cercetării.

Acest Departament, selectează copiii după următoarele criterii: elevi din familii cu venituri modeste, să provină din familii monoparentale, elevi care sunt recomandați din partea cadrelor didactice din școlile colaboratoare, elevi aflați în risc de abandon școlar sau cu performanțe școlare slabe și elevi care prezintă un risc crescut de comportamente antisociale. Vreau să precizez faptul că nu trebuie să fie prezent consumul de substanțe psihoactive pentru selectarea copiilor în cadrul acestui departament.

2.5. Participanții la cercetare

La cercetare au luat parte un număr de 10 adolescenți, 5 băieți și 5 fete, care au fost intervievați, cu vârsta cuprinsă în intervalul 10-18 ani, fiind elevi din clasele IV-VIII, și respectiv clasele IX-XII.

Atunci când am mers pentru aplicarea ghidului de interviu adolescenților, am avut posibilitatea de a sta de vorbă pentru scurt timp și cu 5 dintre părinții acestora, care au fost receptivi și înțelegători la scopul vizitei mele.

Tabel 1. Date sociodemografice participanți

Tabel 2. Date sociodemografice părinți

2.6. Metodele și instrumentele de culegere a datelor

Am ales să folosesc cercetarea calitativă deoarece, am putut avea relativ ușor acces la participanții cercetării. Pe de altă parte, cercetarea calitativă se bazează pe o interpretare a interacțiunilor sociale și a realităților, din mediul microsocial, local al participantului la cercetare.

Conform lui Tutty (2005, 18), cercetarea calitativă se bazează pe studierea oamenilor în cadrul lor natural de viață. Totodată, ea vizează cunoașterea modului în care trăiesc oamenii, se comportă, vorbesc unii cu ceilalți.

În cercetarea calitativă, ,,cercetătorul acționează ca ,,instrument uman” în procesul de colectare a datelor” (Cioflică, 2011, 177).

Prin cercetarea calitativă se încearcă în special, cunoașterea semnificației pe care indivizii o atribuie propriilor cuvinte și comportamente.

Mai este de adăugat faptul că datele obținute prin această cercetare sunt de adâncime, complexe, bogate în informații. Prin cercetarea calitativă se obțin informații esențiale din viața celui care este intervievat dar și personale pe care acesta se ferește să le spună sau le spune cu reținere. Așadar am avut mare grijă ca prin cercetarea mea să nu fac mai mult rău decât bine.

În vederea realizării cercetării, ca metodă am folosit interviul semistructurat și individual, centrat pe relația de comunicare copil-părinte. Instrumentul de cercetare pe care l-am folosit a fost ghidul de interviu aplicat celor 10 participanți la cercetare.

Ghidul de interviu este construit pe unități tematice cu întrebări preluate din modelul McMaster, dimensiunea comunicării familiale, comunicarea care se referă la eficacitatea și stilul de comunicare în cadrul familiei (vezi Anexa 1).

Am optat pentru interviu, deoarece este cunoscut faptul că acesta reprezintă tehnica de bază privind colectarea datelor în cercetarea de tip calitativ. Prin interviu se obțin relatări ale intervievaților, care sunt stimulați să ofere răspunsuri deschise, nedirecționate de alegeri apriorice propuse de cercetător (Cioflică, 2011, 187).

Tema pe care o abordează acest ghid de interviu și în jurul căruia se va purta discuția este centrată pe comunicarea din interiorul familiei, mai exact pe cea dintre copil-părinte. Dimensiunile tematice cuprind întrebări privind legătura dintre copil-părinte, importanța comunicării în relația dintre cei doi, precum și amploarea comunicării, calitatea comunicării dar și gradul de implicare în comunicare și intensitatea acesteia.

Prima unitate tematică din interviu este bazată pe ,,Amploarea comunicării” și anume pe timpul alocat comunicării dintr-o zi a unei familii.

În a doua unitate tematică, se abordează ,,Calitatea comunicării”, accentul punându-se pe intensitatea cu care are loc comunicarea, precum și ce sentimente se transmit odată cu această comunicare. O comunicare eficientă este considerată transmiterea clară a mesajelor verbale.

2.7. Analiza interviurilor

Comunicarea este esențială în viața fiecărui individ. Din familie, suntem învățați să socializăm, să comunicăm folosind tehnici de comunicare adecvate pentru ca mesajul pe care îl transmitem să fie perceput cu înțelesul pe care îl atribuim acestuia.

Însă de cele mai multe ori, mesajele noastre care pentru noi au o anumită însemnătate pentru cei cărora le transmitem au altă însemnătate. De aici, apar divergențele și conflictele în comunicare.

În cadrul familiei comunicarea este esențială pentru ca relațiile din acest cadru să poată supraviețui și crește sănătos. Cea mai important relație de comunicare este cea dintre mamă și copil, care se stabilește încă de la naștere.

Am putea spune că, baza comunicării unui individ pornește de la relația cu mama sa. De cât de bine a comunicat cu ea, dacă i-au fost înțelese nevoile, dar și dacă comunicarea a fost benefică pentru ambele părți implicate în ea.

Mai ales în această parte a vieții adolescența, comunicarea este mult mai importantă decât în oricare alta, deoarece adolescentul are nevoie să fie ascultat, apreciat și nu în ultimul rând are nevoie de afecțiune.

În această cercetare am vrut să aflu despre comunicarea adolescent-părinte în ansamblul ei. Despre ce funcționează în comunicare dar și ce dificultăți apar pe acest plan și cum sunt depășite.

Pentru a determina aceste lucruri, ghidul de interviu pe care l-am aplicat adolescenților, s-a concentrat pe secțiunile privind ,,Amploarea comunicării” din relația adolescent-părinte și pe ,,Calitatea comunicării” din aceeași relație, determinându-se în acest fel ce tip de comunicare există între adolescent-părinte.

Am utilizat analiza tematică a interviurilor pentru a putea surprinde legătura dintre temele care au reieșit din interviu spre a oferi o imagine de ansamblu și înțelegere a dificultăților care apar în comunicarea interpersonală, și anume cea dintre adolescent-părinte. Am luat extrase din interviuri care ajută la o înțelegere comprehensivă a temei respective.

2.7.1. Amploarea comunicării

Pentru început, trebuie precizat faptul că toți adolescenții care au participat la această cercetare au declarat că au dificultăți mai mici sau mai mari în relația de comunicare cu părinții lor.

Deși unii dintre ei, locuiesc doar cu un singur părinte, nu au o relație directă și clară de comunicare nici măcar cu acesta, învinuindu-l deseori de lipsa celuilalt părinte.

,,Eu cred că mama e vinovată că tata nu m-a vrut, sigur a țipat la el cum țipă mereu și la mine când nu fac ce vrea ea. Dacă l-aș fi cunoscut pe tata sunt sigur că aș fi vorbit mai mult și despre mai multe lucruri cu el” (C.A. 13 ani).

În multe dintre situațiile de față, comunicarea părinte-adolescent se limitează doar la schimbul de informații necesare.

,,Pot spune că sunt destul de mult timp împreună cu mama acasă dar doar așa că ne mai intersectăm prin casă, că altfel nu prea vorbim, decât atunci când am nevoie de ceva sau mă mai roagă ea să fac câte ceva. Dacă ar fi după mine, aș petrece și mai puțin timp cu ea, că oricum nu mă ajută la nimic să stăm una lângă cealaltă” (P.D.I. 18 ani).

Am observat, din interviurile inițiate cu adolescenții, că în cea mai mare parte dacă relația cu mama nu este una tocmai bună, cea cu tata sau altă persoană cu care locuiește este considerabil mai bună.

,,Cel mai mult timp îl petrec cu mama, o mai și ajut prin casă atunci când mă roagă. Din partea mea, tata poate să lucreze tot timpul, și așa nu am ce vorbi cu el” (D.T. 12 ani).

,,I-am spus tatei că uneori mă simt singură în casă, chiar surorile mele și mama sunt lângă mine. El poate veni doar la sfârșit de săptămână acasă și chiar și așa stă puțin dar mă mulțumesc și cu atât decât deloc” (P.C.D. 16 ani).

Toți adolescenții care au participat la cercetare se plâng de timpul puțin pe care îl petrec în preajma părintelui sau părinților. Asta se datorează faptului că aceștia muncesc și sunt limitați în privința timpului. Dar și atunci când părinții sunt acasă nu întreprind activități cu copiii lor fiind mai preocupați de activitățile gospodărești sau alte activități.

,,Seara, când mama vine de la servici se apucă să pregătească masa iar tata se uită la televizor. Aș vrea să vorbesc mai mult cu tata și să facem mai multe lucruri împreună, așa ca între băieți. Trece așa de repede timpul când sunt ei acasă că parcă eu și sora mea suntem singuri aproape toată ziua. Măcar Duminica suntem toți acasă și mai vorbim dar tot așa mai puțin. Doar atunci mă mai întreabă mama de teme sau ce am mai făcut pe la școală” (S.C. 10 ani)

,,Eu cu mama……nu știu dacă vorbim 50 de minute adunate într-o zi. Eu plec dimineața la școală și ajung la 16:00 acasă. Mama e toată ziua la cursuri, face acum niște cursuri de coafat. Vine seara iar eu atunci sunt pe afară cu fetele” (K.P. 16 ani).

,, În loc să stea mai mult acasă și să se intereseze și de mine, mama după ce iese de la service, că lucrează 8 ore, ea merge la sala de sport. Cât timp stă la sală ar putea să vină acasă, să vorbească și cu mine” (K.R. 17ani).

Dimineața și seara, timp de 3-4 ore, adolescentul petrece acest timp în compania părinților, dar nu este un interval de timp care să îi permită o comunicare optimă, deoarece părintele, de cele mai multe ori vine obosit după o zi de muncă, neavând dispoziția inițierii unei comunicări cu adolescentul.

Astfel este evident faptul că, interacțiunile dintre adolescent și părinte sunt influențate de factori extrafamiliali. Rolul părintelui în viața adolescentului, este deci influențat și de problemele de la locul de muncă, stresul care apare zi de zi.

,,Mi-ar plăcea să stau mai mult timp cu tata, dar el vine foarte târziu seara de la muncă și e obosit și nu apuc să vorbesc mare lucru cu el. Doar câteodată ajunge mai devreme și pot discuta liniștită. Eu știu că el trebuie să muncească ca să avem noi bani dar aș vrea să pot sta mai mult cu el” (D.I. 18 ani).

,,De foarte multe ori s-a întâmplat ca mama să vină obosită și nervoasă de la servici și să înceapă să țipe la mine că de ce nu e ordine în casă, că nu fac nimic toată ziua și că stau numai cu telefonul în mână” (P.C.D. 16 ani).

,,Țin minte că săptămâna trecută a fost mama prin oraș să rezolve nu știu ce treburi avea ea. Și când a venit acasă era toată furioasă și nervoasă, de parcă aveam eu vreo vină că nu i-a mers ei bine cu actele”(K.P. 16 ani).

Părinții sunt conștienți de timpul limitat pe care îl petrec cu adolescenții lor dar consideră că nu au cum să rezolve altfel situația deoarece trebuie să îi întrețină.

,,Eu știu că nu suntem apropiați și țip la el mai tot timpul deoarece mă scoate din sărite dar încerc să îi ofer cât pot eu și de asta nu mă duc nici la ședințe că știu că de el nu zice nimic bun, și doar să mă duc ca să aud doar cum îi laudă pe ceilalți, mai bine nu merg” (S.A. 36 ani, mama S.C).

,,Eu când să le mai fac pe toate, că nu îmi văd capul de atâta treabă, că întrețin singură familia asta și nu stau mult timp pe acasă” (C.M. 36 ani, mama C.A.).

,,Eu nu prea am timp să vorbesc cu fata pentru că sunt mai toată ziua plecată și când ajung seara sunt obosită și vreau liniște că le am eu pe ale mele, dar uneori o mai ascult atunci când e supărată” (D.E. 37 ani, mama D.T.)

,,Nu mă aștept ca Ș.C. să vorbească cu mine, că eu înțeleg că el e adolescent și așa sunt adolescenții acum la vârsta asta. Și nici nu prea aș avea când să stau să vorbesc că eu lucrez de dimineața până seara” (M.A. 42 ani, mama Ș.C.E.)

2.7.2. Calitatea comunicării

Cea de-a doua tematică a ghidului de interviu se axează pe intensitatea comunicării dintre adolescent-părinte, dacă ceea ce se transmite prin această comunicare este clar și direct.

De cele mai multe ori intenția indivizilor este de a transmite un mesaj cu ajutorul comunicării atât prin cea verbală cât și prin cea neverbală. Dar se întâmplă ca un mesaj transmis, care pentru emițător are o anumită semnificație pentru receptor să însemne cu totul altceva, pornindu-se din acest punct un conflict.

Atunci când adolescentul transmite un mesaj, el vrea ca acel mesaj să fie și ascultat. Dacă constată că nu este ascultat și înțeles de către părinte se va revolta împotriva acestuia, încercând să se facă ascultat prin diferite metode, care vor ataca părintele în mod direct.

Pentru ca un mesaj să fie înțeles așa cum a fost transmis, ascultarea trebuie să fie reciprocă între adolescent și părinte. Dacă părintele arată înțelegere și arată că ascultă, această atitudine va adopta și adolescentul atunci când părintele îi va vorbi.

Este necesar din partea părintelui oferirea unui feedback adolescentului, de o participare conștientă la comunicare care să arate că sistemul comunicării dintre cei doi parteneri implicați în comunicare funcționează.

Pentru majoritatea adolescenților care au participat la cercetare, comunicarea cu părinții lor este importantă. Consideră că părinții ar trebui să fie primele persoane pe care să se poată sprijini atunci când au o problemă.

,,Câteodată, mă așez lângă mama și încep a-i spune cum a fost la școală dar îmi zice să nu tot o înnebunesc de cap că și așa e obosită și vrea liniște” (S.C. 10 ani).

,,Pentru mine este importantă comunicarea cu mami deoarece mă ajută să mă liniștesc după ce tata mă ceartă”(D.T. 12 ani).

Unii dintre adolescenți regretă faptul că nu pot beneficia de o comunicare adecvată copil-părinte.

,,Mama se implică puțin în relația noastră dând dovadă de indiferență. Mă enervează faptul că alte prietene de ale mele pot vorbi cu mamele lor dar eu nu. Nu suntem unite, nu ne sprijinim, și nici nu ne ajutăm atunci când este nevoie. Eu aș vrea să vorbim mai mult dar nu ai cu cine. Nici nu îi mai spun aproape nimic mamei, pentru că oricum nu mă ascultă” (K.P. 16 ani).

,,Mama e mereu nervoasă pe mine. Nici nu mă lasă să îi spun ce am de spus. Când încerc să îi spun să nu mă mai certe, ea începe să țipe la mine și mă face să plâng. Dar de acum înainte nici nu o s-o mai bag în seamă când mă ceartă sau nu îi convine ceva”(P.C.D. 16 ani)

Adolescenții mărturisesc că părinții nu le înțeleg problemele, nu vor să le înțeleagă sau arată dezinteres față de cele spuse de ei. De aici pornește un conflict căruia adolescentul îi acordă o mare importanță și care îi creează părintelui imaginea de dezinteresat față de problemele copilului său. Pe de altă parte, părintele consideră că adolescentul nu vorbește îndeajuns de mult cu el, că nu știe să se comporte în familie.

,,Doar câteodată mă întreabă mama ce am mai făcut la școală. Eu cred că nici nu o interesează dacă iau Suficient sau Bine ci doar atunci mă întreabă când o sună doamna învățătoare să-i spună. Și după aia mă ceartă că de ce nu i-am spus de note” (S.C. 10 ani).

,,Tata nici nu mă ascultă atunci când îi arăt desenele mele și mai bine nu îi mai arăt. Când vorbesc cu tata parcă nici nu pot vorbi normal, știu că nu mă ascultă și mereu îmi repetă că sunt obraznică și că nu îi dau atenție. Tata are o voce aspră când vorbește cu mine” (D.T. 12 ani).

,,Îmi este greu să vorbesc cu mama deoarece nu simt că ea ar înțelege ce îi spun eu. Mai demult am vrut să o întreb ceva și nici nu m-a băgat în seamă, era prea ocupată să plece în oraș. Am zis că nu o s-o mai întreb niciodată nimic” (G.R. 15 ani).

Este frecventă ,,pedepsirea” părinților de către adolescenți atunci când aceștia consideră că părinții sunt indiferenți. Prin aceste ,,pedepse”, adolescenții încearcă să atragă atenția părinților asupra lor.

,,Mă cert cu mama foarte des, cred că nu este zi în care să nu ne certăm. Ca să o enervez și mai tare plec pentru 2-3 zile de acasă la o prietenă care îmi este alături mai mult decât mama și cu care pot vorbi orice. Atunci ea îl sună pe tata și îi spune că iar am plecat de acasă și sunt influențată de prietena mea” (D.I. 18 ani).

,,Când mama a vrut să vorbească cu mine despre ce am făcut la școală, mi-am luat telefonul și am plecat afară. Nici nu am stat să o ascult, că știu că acest lucru o enervează foarte tare. Nici nu i-am răspuns la telefon când m-a sunat să mă cheme în casă, că știu că și asta o scoate din sărite pe mama” (K.R. 17 ani).

,,Prietenele mele mă sfătuiesc să nu mai vorbesc cu mama și să plec de acasă, că așa poate îl lasă pe I.C.”(I.C. concubinul mamei), (P.D.I. 18 ani).

În cadrul familiei, adolescenții nu sunt încurajați să își exprime sentimentele, emoțiile, stările de bucurie sau de supărare. De cele mai multe ori, ei se interiorizează.

Adolescentul sau părintele nu vorbesc despre opiniile lor, problemele care apar în familie sau sentimentele pe care le trăiesc, sau câteodată unul dintre cei doi încearcă inițierea unei discuții dar renunță deoarece simte că nu este ascultat sau înțeles.

Nu vorbesc direct și deschis despre comportamentele lor, care se pot răsfrânge asupra interacțiunilor din cadrul familiei, întotdeauna încercând să nu arate starea în care se află sau uneori să-și maximizeze starea doar pentru a impresiona părintele. ,,Nu prea vorbesc cu mama sau tata când sunt supărat deoarece eu cred că un băiat mare ca mine nu trebuie să se plângă mereu. Îi întreb doar atunci când nu pot rezolva ceva de unul singur, în rest nu” (S.C. 10 ani).

,,Eu față de mama sunt mai reținută, mai distantă. Nu prea o las să știe prea multe despre ce fac deoarece niciodată nu e de acord cu mine și tot timpul ne contrazicem și ne certăm. Nimic nu îi convine la mine, și îmi zice câteodată că nu vorbesc cu ea ca să îi spun ce fac”(D.I. 18 ani).

,,Mama mă vede atunci când sunt nervos pe cineva și mă bate la cap să îi spun dar eu nu îi spun că mă enervează mai tare după aceea că îmi zice că de ce nu sunt cuminte și nu îmi văd de treaba mea” (Ș.C.E. 16 ani).

Ca în orice interacțiune care are loc între două persoane, și în comunicarea interpersonală dintre adolescent și părinte apar bariere de comunicare care pot ține atât de adolescent cât și de părinte. Aceste bariere restrâng procesul comunicării. În cadrul comunicării dintre adolescent și părinte pot interveni o serie de factori care pot modifică conținutul mesajului și ceea ce vrea să transmită cel care comunică mesajul.

Atunci când adolescentul transmite un mesaj, părintele care are experiențe anterioare diferite față de adolescent, poate înțelege mesajul în alt sens decât vrea adolescentul să-l transmită, de aici pornind majoritatea conflictelor între cele două părți. Aceste bariere care apar în comunicarea dintre adolescent-părinte rezultate din interviuri sunt etichetarea, criticarea, evitarea contactului vizual, nemulțumirea.

,,De multe ori când încerc să vorbesc cu mama și vreau să îi spun ceva , ba îi sună telefonul, ori se pregătește să iasă în oraș, și eu rămân așa pe dinafară fără să îi pot spune ce am de spus” (C.A. 13 ani).

,,Am început odată să îi povestesc mamei ce mi s-a întâmplat la școală. Nici măcar nu se uita la mine, ci făcea acolo de mâncare. Parcă nu m-am simțit în largul meu fiindcă nu mă privea și parcă după aia nu mai aveam chef să îi povestesc nimic chiar dacă mă întreba ea” (Ș.C.E. 16 ani).

,,I-am cerut mamei bani săptămâna trecută pentru banchet și a început să țipe la mine că mi-a mai dat odată bani pentru banchet și să îmi spună că sunt nesimțit că tot îi cer bani. Dar ca de obicei ea înțelege greșit și numai ceea ce vrea. Nici nu mă ascultă până la capăt când îi spun ceva și mă și întrerupe. Prima dată i-am cerut bani pentru festivitate și acum a doua oară pentru banchet dar ea a înțeles greșit cum înțelege de obicei. După aceea i-a explicat bunica pentru ce îmi trebuie acum bani” (K.R. 17 ani).

,,Mi-a cerut mama să merg la magazin și să fac niște cumpărături. Când m-am întors acasă i-am spus că nu am găsit tot ce mi-a zis ea să iau și nu m-a crezut. Mi-a spus că sunt cu capul în nori și că am uitat să iau. Degeaba tot îi explicam eu că nu am găsit că ea tot pe a ei o ținea” (P.D.I. 18 ani).

Din interviurile realizate cu adolescenții, a reieșit și faptul că aceștia nu sunt de acord atunci când părinții discută anumite subiecte care îi privesc pe adolescenți, separat de ei. Se simt excluși de la aceste conversații și nu aprobă acest lucru.

,,De multe ori am auzit-o pe mama spunându-i în șoaptă lui tata că sunt obraznică, indiferentă, că nu am un comportament de domnișoară sau că îi cer prea mulți bani și nu știe ce fac cu ei” (D.I. 18 ani).

,,Când ajunge tata acasă, nici nu intră bine în casă, că mama îl și ia repede în bucătărie și îi spune că nu o ascult, că nu fac treburile prin casă pe care mi le dă, că iau note mici la școală din cauză că stau prea mult cu fetele pe afară” (P.C.D. 16 ani).

,,Îl aud de multe ori pe I.C.(concubinul mamei), vorbind cu mama despre mine în bucătărie cu ușa închisă. Ba că nu îl bag în seamă, ba că dacă mă întreabă ceva nu îi răspund și tot așa”(P.D.I. 18 ani).

Din analiza interviurilor, este redată imaginea adolescentului care nu este înțeles de către părinți, și încearcă prin diferite metode să atragă atenția asupra lui, chiar dacă prin îndeplinirea acestora relația de comunicare cu părintele are de suferit.

Adolescentul dorește să fie ascultat, înțeles, aprobat și apreciat de către părintele său. Dar când părintele ajunge acasă obosit după o zi de muncă, nu mai este atent la aceste detalii care îi pot arăta adolescentului dragostea părintească și astfel se ajunge la neînțelegeri în cadrul familiei.

Ca un răspuns la prima întrebare de cercetare, ar fi acela că cele mai frecvente disfuncții privind comunicarea dintre adolescent-părinte sunt atitudinea critică a părintelui față de adolescent, privirea acestuia din perspectiva adolescenței și a schimbărilor care justifică din punctul de vedere al părintelui comportamentul haotic al adolescentului.

O altă disfuncție este aceea că părintele, din perspectiva adolescentului nu acordă suficientă importanță comunicării dintre cele două părți, fiind preocupat de alte activități cotidiene.

Uneori, părintele are tendința de a se concentra exclusiv pe greșelile adolescentului, fără a le lua în calcul și pe ale sale, care de cele mai multe ori îi induc adolescentului ideea că nu e bun de nimic, acest lucru ducând la scăderea stimei de sine a adolescentului.

Neascultarea adolescentului este deasemenea o disfuncție în comunicarea adolescent-părinte. Fie părintele îi răspunde prea repede cu sfaturi adolescentului, fie nu este atent la acesta și nu îi oferă feed-back, toate aceste atitudini creează o imagine deteriorată părintelui.

Pe de altă parte, părintele are tendința de a minimiza problemele adolescentului pe când acesta din urmă le maximează, ajungând la considerația că părintele nu îl înțelege sau că nu îl interesează problema cu care se confruntă.

Dacă pentru adolescent comunicarea este importantă, pentru părinte în anumite momente (când ajunge acasă de la servici), aceasta nu constituie o prioritate, dându-i de înțeles adolescentului că nu are timp sau dispoziția necesară pentru a-l mai asculta.

Adolescentul comunică cu scopul de a-și împărtăși evenimentele din viața de zi cu zi, de a beneficia de atenția părintelui, de a se simți ascultat și apreciat. Părintele comunică și el cu adolescentul dar doar atunci când consideră că este necesar sau are timp. Apoi începe să spună că adolescentul său nu îi acordă atenție atunci când îi vorbește.

2.8. Limitele și barierele cercetării

Consider că, una dintre limitele cercetării a fost aceea de a nu avea tați, de la care aș fi putut afla și altă perspectivă asupra disfuncționalităților din comunicarea adolescenți-părinți, deoarece părinți nu sunt numai mamele ci și tații.

Tații sunt într-o mare măsură excluși din viața copilului, deoarece societatea a perpetuat un model conform căreia, bărbatul merge și muncește întreținând familia iar mama este datoare să aibă grijă de casă și de copiii.

O barieră cu care m-am confruntat a fost prelungirea intervalului de timp destinat cercetării. Am planificat desfășurarea cercetării pe parcursul a 3 săptâmâni, programând fiecare participant la cercetare. Astfel, am realizat cercetarea pe parcursul a 4 săptămâni deoarece părinții adolescenților implicați în cercetare mă sunau să reprogrameze întâlnirea din diverse motive. Astfel am depășit limita de timp propusă pentru cercetare.

Faptul că am avut doar 10 participanți la cercetare, pot spune că o consider tot o limită a cercetării deoarece a trebuit să selectez în primul rând doar adolescenți și am întâmpinat dificultate în găsirea acestora.

În al doilea rând, mulți dintre cei pe care i-am contactat, au refuzat să ia parte la această cercetare.

Ar fi fost util pentru această cercetare să pot descoperi și perspectiva părinților privind modul în care comunică cu adolescenții lor. Să pot realiza compararea celor două perspective: adolescent-părinte.

Dar acest lucru nu a fost posibil deoarece părinții nu doresc să fie implicați în astfel de cercetări, iar cei 5 părinți cu care am avut ocazia să discut pentru 10 minute, nu au oferit informații detaliate la relația dintre ei și copiii lor, spunându-mi doar ce considerau ei că trebuie să știu.

2.9. Concluziile cercetării

Această cercetare a fost întreprinsă cu scopul de a identifica care sunt principalele disfuncționalități întâmpinate în comunicarea adolescent-părinte. Deasemenea, a fost consultată bibliografia care tratează acest subiect, observându-se importanța acordată comunicării adolescent-părinte.

Am pornit în realizarea acestei cercetări cu următoarele întrebări: Care sunt cele mai frecvente disfuncții privind comunicarea, identificate în rândul familiilor? Cum percep copilul și părintele comunicarea dintre ei? Care este scopul comunicării dintre adolescent și părinte?.

Răspunsurile la aceste întrebări de cercetare, s-au obținut prin analiza tematică a interviurilor realizate cu adolescenții având vârsta cuprinsă între 15-18 ani. Așa cum s-a putut observa și în urma teoriei, interacțiunea dintre adolescent-părinte este foarte importantă. Comunicarea între cele două părți este benefică dezvoltării armonioase a adolescentului și pregătirea pentru intrarea în viața socială.

O relație strânsă între adolescent-părinte, se obține încă de la primii ani ai copilului, dezvoltându-se în timp și necesitând răbdare.

În urma analizei interviurilor, pe cele două dimensiuni s-a constatat faptul că adolescenții intervievați au declarat că întâmpină dificultăți în comunicarea dintre ei și părinte, dar că ei sunt dispuși la o schimbare care să ducă spre o relație funcțională de comunicare pentru ambele părți.

În cadrul unei familii, există numeroase neînțelegeri dar acestea pot fi rezolvate cu o comunicare eficientă din partea celor care participă la interacțiunea familială.

Adolescentul consideră importantă comunicarea dintre el și părinte, de aceea ar dori o comunicare mult mai bogată în interacțiuni, activități. Dar părintele fie că nu are timp, fie că e preocupat de alte lucruri, nu poate oferi ceea ce așteaptă adolescentul de la el, astfel luând naștere conflictele.

Dacă părintele nu îi oferă un model de exprimare a sentimentelor, opiniilor adolescentului, acesta la rândul său nu va lua în considerare ca în comunicarea cu părintele să-și exprime emoțiile pe care le trăiește, să arate ceea ce simte.

Trebuie conștientizat faptul că, părintele e un model pentru adolescent în tot ceea ce face. Dacă părintele va reacționa într-un anumit mod la o situație, copilul va prelua acel tipar de comportament și îl va utiliza în comportamentul său. Putem spune, că vedem în adolescenți imaginea părintelui.

După cum se poate observa, este greu de descris o relație ideală adolescent-părinte deoarece fiecare relație este unică în felul său, are dificultățile proprii și nu se pot compara relațiile de comunicare între ele.

Această cercetare a oferit o analiză a modului în care adolescenții percep comunicarea dintre ei și părinți dar și cum aceasta are efecte asupra dezvoltării adolescentului.

Prin urmare, având în vedere rezultatele obținute în urma cercetării, putem considera că acesta este punctul de plecare în fundamentarea unei intervenții care să se axeze pe îmbunățățirea relației de comunicare dintre adolescent-părinte.

III. INTERVENȚIE

3.1. Scopul intervenției

În urma rezultatelor cercetării, s-a confirmat necesitatea îmbunățățirii relației de comunicare dintre adolescent-părinte.

Am stabilit ca scop al intervenției, dobândirea și formarea la cei 5 adolescenți a unor deprinderi de comunicare necesare relației de comunicare dintre adolescent-părinte.

3.2. Obiectivele intervenției

Obiectivele intervenției sunt identificarea unor mijloace eficiente de relaționare și comunicare între adolescent-părinte, găsirea unor modalități și tehnici de comunicare deschisă între adolescent și părinte, îmbunătățirea capacității de comunicare la adolescenți, eliminarea barierelor din comunicare precum și dezvoltarea abilităților de comunicare la adolescenți.

3.3. Date despre intervenție

Intervenția pe care am realizat-o pentru lucrarea de licență, a constat în alegerea a 5 participanți din partea de cercetare, participanți care consider eu, întâmpină dificultăți mai mari în relația de comunicare cu părintele. Informațiile privind acest aspect au rezultat din întrebările aplicate cu ajutorul ghidului de interviu.

Am desfășurat o intervenție directă, deoarece a presupus contact direct ,,față în față” cu participanții, care au fost indivizi activi în procesul de inițiere a schimbărilor.

Am considerat astfel că este necesar organizarea unor întâlniri săptămânale cu 5 dintre participanții la cercetare. Am planificat săptămânal câte 2 întâlniri. Întâlnirile s-au desfășurat la domiciliul uneia dintre adolescentele participante la intervenție, deoarece doar așa am putut desfășura intervenția. Am folosit această cameră, deoarece în cadrul Departamentului Antidrog Caritas, nu mai exista disponibilă sala în care se desfășurau activitățile cu beneficiarii acestui departament, astfel fiind nevoită să recurg la această soluție.

Cei 5 adolescenți, au avut vârsta cuprinsă între 15-18 ani, la momentul interviului, dintre care 3 fete și 2 băieți.

Durata întâlnirilor a fost de o oră, o oră și jumătate.

Intervenția s-a desfășurat în perioada 26 mai 2015- 15 iunie 2015.

3.4. Asistența socială de grup

Grupul este definit ca fiind: ,,format din cel puțin două persoane, dar de regulă mai multe, reunește participanți cu scopuri sau interese comune, de natură cognitivă, afectivă, sau relațională, în întâlniri unice sau repetate” (Gal, 2014, 6).

Este cunoscut faptul că indivizii se influențează unii pe alții în cadrul unei interacțiuni sau în cadrul unui grup. Payne (2011, 68), susține că atunci când oamenii împărtășesc probleme, prezența lor în cadrul grupului le poate fi benefică deoarece ei se pot ajuta unii pe alții.

Atunci când indivizii se află în interacțiune unii cu ceilalți și-și împărtășesc experiențele de zi cu zi, ei pot conștientiza că nu sunt singurii care au dificultăți iar schimbarea poate apărea mult mai repede.

Grupul este considerat ca fiind un suport și stimulent pentru inițierea schimbării comportamentului indivizilor (Payne, 2011, 157). Cei care fac parte dintr-un anumit grup, de obicei se confruntă cu aceleași probleme.

În cazul de față asistența socială de grup, presupune dobândirea și formarea unor deprinderi de comunicare interpersonală în relația adolescent-părinte, precum și abilitatea de a gestiona eficient un conflict.

Grupul format din cei 5 adolescenți, în cadrul căruia mi-am desfășurat activitatea a fost un grup de formare a abilităților, și anume considerându-l un ,,grup pentru însușirea tehnicilor și deprinderilor de comunicare”. Grupul de formare a abilităților are ca și scop, achiziționarea de cunoștințe și deprinderi.

3.5. Tehnici utilizate în intervenție

,,Brainstorming-ul” poate fi definit ca: ,,generarea de idei pentru soluționarea unor probleme. Utilizarea brainstorming-ului înseamnă de fapt, identificarea a cât mai multor posibilități de soluționare de probleme” (Gal, 2014, 9).

,,Discuția liberă” este utilizată în situația în care se dorește aprofundarea unui anumit subiect. Aceasta se axează pe creșterea interacțiunilor dintre membrii grupului. Deasemenea, prin această tehnică se dorește o formare a capacității individului care să îi permită o analiză corectă a unei situații problematice.

,,Jocul de rol” presupune ca prin acesta membrii grupului să își formeze un mod de a gândi, simți specific unei anumite situații, de a fi capabili să rezolve o problemă. Adolescenții au ocazia să se pună în locul altui individ.

,,Explicația” oferă lămurire, clarificare membrilor grupului asupra unor informații, concepte sau situații problematice.

3.6. Desfășurarea activităților de intervenție

3.6.1. Planificarea intervenției

Tabel 3. Planificarea intervenției

3.6.2 Descrierea intervenției

Întâlnirea 1

Obiectivele întâlnirii:

cunoașterea adolescenților

clarificarea și discutarea unor aspecte privind funcționarea acestui grup nou format

clarificarea scopului adolescenților în această intervenție

Tehnici utilizate: discuția liberă.

Desfășurarea activităților:

Activitatea 1. Prima activitate a constat în prezentarea celor 5 adolescenți dar și prezentarea mea și a motivului pentru care eu eram acolo. A urmat apoi prezentarea fiecăruia și precizarea a unui lucru despre sine.

Fiecare și-a spus numele și toți au ales să spună o calitate care îi caracterizează. I-am întrebat apoi ce așteptări au de la aceste întâlniri care vor urma.

Activitatea 2. În a doua activitate, am stabilit orele și zilele la care ne vom întâlni, astfel încât să fie convenabil pentru fiecare. Au existat păreri contradictorii dar într-un final s-a ajuns la un consens.

Le-am precizat și faptul că, pentru ca activitățile să se desfășoare frumos și adecvat, e nevoie de respect reciproc din partea fiecăruia, punctualitate și respectarea opiniei celuilalt chiar dacă nu suntem de aceeași părere.

Activitatea 3. A treia activitate a presupus definirea comunicării și a familiei din perspectiva fiecărui adolescent. Fiecare adolescent a primit o foaie A4, pe care a fost rugat să o împartă în 2, cu ajutorul unei linii trasate cu pixul. Într-o parte au scris cuvântul ,,familie” iar în cealaltă parte cuvântul ,,comunicare”. Le-am spus apoi să scrie oricare cuvinte ce le asociază sau cred ei că dau sens acestor două cuvinte și ceea ce reprezintă pentru ei familia și comunicarea.

După terminarea cerinței date, i-am rugat să-și prezinte fiecare foaia cu ce a scris pe ea. Am fost surprinsă să constat că au putut asocia foarte multe cuvinte cu cele date și că nu au tratat superficial activitatea.

Blitz de încheiere: la finalul primei întâlniri i-am rugat să spună cum se simt dar și ce sugestii au referitor la desfășurarea următoarelor întâlniri.

Evaluarea primei întâlniri: la începutul acestei întâlniri adolescenții au fost reticienți, nu prea erau dornici de a se implica în activități, discutau între ei și trebuia mereu să intervin. După prezentarea fiecăruia și prezentarea mea, am observat că treptat starea lor de dispoziție s-a schimbat. Unul dintre adolescenți s-a oferit chiar să mă ajute să împart foile de A4. Pe parcursul activităților, a fost o oarecare ,,imitare” a celui de lângă el, în sensul că la activitatea cu ,,familia” și ,,comunicarea” aproape toți aveau aceleași cuvinte scrise. Le-am explicat că aici nu e bine sau rău ceea ce scriem, aici scriem ce simțim.

La final, mi-au oferit ca sugestie, și implicarea mea în activățile pe care le desfășor cu ei, nu doar observarea din exterior.

Întâlnirea 2

Obiectivele întâlnirii:

măsurarea timpului pe care adolescentul îl petrece într-o zi cu părintele

prezentarea tehnicilor de comunicare eficientă și a barierelor care apar în comunicare

dezvoltarea de către fiecare adolescent a tehnicilor de comunicare prezentate

Tehnici utilizate: discuția liberă, brainstorming, joc de rol.

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: i-am întrebat pe fiecare în parte cum se simt în momentul respectiv, și dacă s-a întâmplat ceva nou în viața lor de la întâlnirea anterioară

Activitatea 1. Am început întâlnirea 2, cu o activitate numită ,,Tortul timpului” (vezi Anexa 2). Prin această activitate am dorit să observ care este timpul pe care, fiecare din cei 5 adolescenți îl petrece cu părintele, și cât din acest timp fac activități sau discută. Fiecare adolescent a primit o culoare neagră, galbenă și roșie. Apoi au primit foaia cu ,,Tortul timpului”. Cu negru, fiecare a trebuit să-și scrie programul unei zile obișnuite. Cu ajutorul culorii galbene a fost trasată o linie paralelă cu cea deja desenată, prin care să se arate intervalele orare în care se află sub același acoperiș cu părintele. Iar culoarea roșie a fost folosită pentru a se trasa o linie paralelă cu celelalte, în intervalele orare în care fac activități sau discută cu părintele.

Am putut constata după terminarea acestei activități, că unii dintre adolescenți abia acum au realizat cât de puțin timp petrec cu părintele. Chiar dacă stau mai multe ore sub același acoperiș, interacțiunea dintre ei și părinții lor este redusă.

Activitatea 2. În cadrul acestei activități, le-am prezentat adolescenților ce înseamnă o comunicare eficientă (vezi Anexa 3), condițiile care trebuie îndeplinite pentru a avea acest tip de comunicare precum și barierele care apar în comunicare.

După această prezentare, le-am dat o singură foaie A4, care a circulat pe la fiecare, pe care i-am rugat să scrie ce au reținut din prezentarea făcută (fiecare să scrie câte o propoziție), încercând să nu repete ideile celorlalți. Apoi, vor exprima o idee, care consideră că sunt barierele care pot împiedica o comunicare eficientă.

La finalul acestei activități adolescenții, au rămas surprinși de faptul că pot exista bariere atunci când comunică cu părinții lor, bariere pe care nici nu le conștientizau.

Activitatea 3. Pentru a avea o comunicare eficientă, un prim pas către aceasta este ascultarea celui care ne vorbește. Atunci când ascultăm pe cel care vorbește manifestăm o atitudine de respect față de interlocutor, respectiv aici, față de părinte.

Astfel, cu ajutorul unui tabel numit ,,Cum pot arăta că îmi ascult părintele atunci când vorbește?”alcătuit din două coloane ,, Ce fac când îl ascult pe părintele care îmi vorbește?” și ,,Ce fac când nu îl ascult pe părintele care îmi vorbește?” (vezi Anexa 4 ), am vrut să văd cât de mare este gradul de a asculta un mesaj pe care părintele îl transmite adolescentului.

Au existat mici dificultăți în completarea celor 2 coloane deoarece confundau ascultarea cu barierele în comunicare.

Activitatea 4. Această activitate a constat în efectuarea unui joc de rol. Am luat o situație cu care s-a confruntat și unul dintre adolescenții care iau parte la această intervenție.

Jocul de rol: se prezintă situația unui elev care riscă să fie exmatriculat pentru ca l-a bătut pe un coleg. În acest caz, există rolurile: elevul ,,problemă”, mama / tatăl acestuia, dirigintele, elevul agresat, mama / tatăl acestuia. Fiecare și-a ales un rol, dar am sugerat ca adolescentul care a avut parte de această situație să ia rolul mamei/tatălui său, pentru a putea vedea și alt punct de vedere.

Jocul de rol a decurs foarte bine și chiar a fost aprobat de către adolescenți. La finalul activității, cel care luase rolul mamei/tatălui a declarat că a putut simți într-o mică măsură cum a fost această situație pentru mama sa, înțelegând prin ce a trecut mama când a fost chemată la școală.

Blitz de încheiere: i-am rugat să spună cum se simt și dacă li s-a schimbat starea de dispoziție. Adolescentul care a jucat rolul mamei sale a declarat că dacă la început era vesel, binedispus, acum la sfârșit era dezamăgit de fapta sa.

Evaluarea întâlnirii nr. 2: cea de-a doua întâlnire a decurs mult mai bine decât mă așteptam deoarece adolescenții s-au comportat exemplar, nu au mai discutat între ei ca la prima întâlnire și au fost atenți și receptivi la cele prezentate de mine. Mă bucur că le-am putut arăta și alte variante prin care să comunice cu părinții lor, variante pe care ei nu știau că există sau știau dar nu le luau în considerare, una dintre adolescente dându-mi un feedback pozitiv în această privință. Am observat că și-au păstrat locurile de la întâlnirea anterioară.

Întâlnirea 3

Obiectivele întâlnirii:

prezentarea comunicării asertive

identificarea conflictelor care iau naștere dintr-o comunicare ineficientă

conștientizarea consecințelor unei comunicări ineficiente

Tehnici utilizate: discuția liberă, joc de rol, explicația

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: fiecare adolescent este întrebat cum se simte și dacă s-a schimbat ceva de la întâlnirea anterioară.

Activitatea 1. Prin această activitate am încercat să explic termenul de ,,comunicare asertivă”, să prezint avantajele acestei comunicări precum și modurile(pasiv, agresiv, asertiv) în care o putem folosi atunci când interacționăm cu cei din jurul nostru (vezi Anexa 5).

Cu ajutorul comunicării asertive învățăm cum să ne exprimăm o emoție într-o anumită situație, fără a ne jigni interlocutorul, în cazul de față părintele, și să evităm un conflict.

Atunci când comunicăm asertiv ne concentrăm asupra comportamentului problematic și nu asupra persoanei.

I-am întrebat pe fiecare dintre adolescenți dacă au avut parte de situații care au dus la conflicte cu părintele pornind de la o discuție. Toți mi-au spus că da, de cele mai multe ori discuțiile lor se termină foarte aspru sau chiar continuă pe o perioadă mai îndelungată de timp.

Activitatea 2. Pentru a putea exemplica mai bine comunicarea asertivă am folosit un joc de rol. Astfel am luat următorul fragment: ,,După ce în week-end mama i-a spălat hainele ca să meargă la școală curat, fiul ajunge acasă luni cu hainele murdare. Ce atitudine ar trebui să adopte mama lui? Cum ar trebui să vorbească cu el?”.

Doi dintre adolescenți au dorit să joace aceste roluri. S-au inversat mereu rolurile astfel că fieacare adolescent a putut juca rolul și de fiu dar și de mamă, sugerându-le să își aleagă un mod(pasiv, agresiv sau asertiv), pentru a înțelege ce a simțit și gândit celălalt.

S-au adresat apoi următoarele întrebări:

Întrebări pentru ,,spectatori”:

Cât de bine au fost interpretate rolurile?

Ce tip de comunicare a folosit fiecare actor și în ce moment?

S-a ajuns la o soluție pentru situația conflictuală?

Întrebări pentru ,,actori”:

Care a fost rolul cel mai ușor de jucat?

Care dintre roluri ți s-a potrivit cel mai bine?

Este ușor sau greu pentru tine să joci rolul unui părinte?

Activitatea 3. Conflictul este foarte des întâlnit în relațiile dintre adolescenți părinți. I-am întrebat pe adolescenți, de la ce pornesc conflictele lor și dacă analizează ce s-a întâmplat.

Majoritatea au declarat că de cele mai multe ori părinții nu îi ascultă, nu vorbesc cu ei, dându-i la o parte pentru alte activități sau au o atitudine mult mai rigidă față de ei decât de prietenii lor. O adolescentă a relatat faptul că: ,,atunci când am avut musafiri săptămâna trecută, mi-am vărsat cana cu cafea. La nici 2 minute, o prietenă de-a mamei a vărsat un pahar cu suc. Pe mine m-a certat mama de față cu toată lumea, și m-a pus să șterg fața de masă, iar pe prietena aia a ei, nici măcar nu i-a spus ceva, a șters chiar mama unde vărsase sucul. Nu mi s-a părut corect”.

Le-am prezentat și am discutat împreună cu adolescenții atitudinile care duc la apariția conflictelor dintre ei și părinții lor. La fiecare atitudine prezentată, le-am cerut să îmi ofere câte un exemplu pe care cred ei că s-ar potrivi sau chiar l-au trăit.

Activitatea 4. Pentru această activitate am pregătit un chestionar cu titlul ,,Sunt o persoană asertivă?”. Chestionarul (Anexa 6) se compune din 16 de întrebări cu variantele de răspuns, ,,1-inconfortabil, 2-rezonabil, 3-foarte confortabil”, (cifrele reprezentând punctajul pt fiecare alegere), aceste variante reprezentând starea de confort de la situația din întrebare.

La sfârșit i-am îndemnat să își calculeze punctajul pentru a vedea dacă sunt sau nu persoane asertive.

Blitz de încheiere: la sfârșit fiecare adolescent a fost întrebat cum se simte.

Evaluarea întâlnirii 3: consider că, la această întâlnire adolescenții au fost și mai deschiși și au comunicat foarte mult. Au oferit exemple din propria lor viață fără să aibă reținere față de ceilalți adolescenți. Unii dintre ei, mi-au spus că o să pună în aplicare în discuțiile cu părinții ceea ce au aflat la această întâlnire. Am constatat că au fost foarte implicați și chiar se întrerupeau unii pe alții ca să poată răspunde.

Întâlnirea 4

Obiectivele întâlnirii:

identificarea și relatarea situațiilor în care a existat o comunicare directă și clară între adolescent-părinte

stimularea exprimării emoționale a adolescenților

definirea unei situații optime pentru o comunicare directă și clară

Tehnici utilizate: discuția liberă, joc de rol.

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: fiecare adolescent a fost rugat să spună cum se simte la începutul acestei activități și dacă s-a schimbat ceva de la întâlnirea anterioară.

Activitatea 1. Am început prima activitate din această întâlnire adresând o cerință adolescenților, aceea de a identifica și apoi să îmi spună o situație în care consideră că au avut parte de o comunicare eficientă și clară din partea părintelui, precizând și starea de spirit atribuită acelei situații.

Apoi fiecare a răspuns la următoarele întrebări:

Care a fost acea situație?

Ce sentimente ți-a transmis situația respectivă?

Ce ți-a plăcut la acea situație?

La această activitate un singur adolescent nu a putut relata o situație care să corespundă cerinței cerute de mine.

Activitatea 2. Cea de-a doua activitate a constat în obținerea de răspunsuri la următoarele întrebări:

Ce ai face dacă ai fi adult?

Ce ai face dacă ai avea familie?

Ce ai face dacă ai avea copiii?

Ce ai face dacă ai avea un conflict cu copilul tău?

Fiecare adolescent a primit o foaie pe care avea scrise aceste întrebări și a fost rugat să răspundă la ele. Le-am subliniat faptul că este important să nu se uite unii la alții când răspund la întrebări, le-am specificat că trebuie să răspundă ceea ce simt ei și am încercat să creez o distanță mai mare între ei. După scrierea răspunsurilor, am discutat despre fiecare în parte.

Prin această activitate am dorit să observ ce viziune și ce sentimente au ei despre exercitarea unui viitor rol, și anume rolul de părinte.

Activitatea 3. În cadrul acestei activități, am abordat exprimarea emoțională. Inabilitatea de a-și putea exprima sentimentele, de a arăta ce simte, de a se dezvălui poate crea dificultăți în comunicarea adolescent-părinte. Adolescenții trebuie să știe că este în regulă să arate ce simt dar totodată ei știu că exprimarea emoțiilor îi pun într-o situație vulnerabilă, care le permit celorlalți să știe ce simt ei.

Astfel am propus următorul exercițiu adolescenților, care vor completa afirmațiile din (vezi Anexa 7). După completarea propozițiilor, fiecare adolescent a prezentat în fața celorlalți. Apoi, s-au purtat discuții pe baza exprimării emoționale.

Activitatea 4. Am încheiat această întâlnire cu un joc de rol. Le-am explicat adolescenților că pentru a putea avea o comunicare eficientă cu părinții sunt necesare mai multe elemente. În primul rând i-am întrebat cum cred ei că ar trebui să aibă loc o comunicare eficientă și clară. Am luat în considerare spusele fiecărui adolescent iar apoi i-am îndemnat să se consulte și să construiască o situație în care există o comunicare eficientă adolecent-părinte.

Au fost foarte activi și au construit aproape o poveste pe baza acestei cerințe. Fiecare și-a ales un rol în cadrul situației construite de ei.

Le-am adresat apoi următoarele întrebări:

În construirea situației ați preluat exemple din viața reală?

Ce v-a făcut să alegeți interpretarea unui anumit rol?

Cum v-ați simțit în rolul interpretat?

Blitz de încheiere: la încheierea activității i-am întrebat pe fiecare în parte care este starea lor de dispoziție

Evaluarea întâlnirii 4: această întâlnire a decurs adecvat și nu am întâmpinat dificultăți pe parcursul acesteia. A existat însă o problemă minoră, aceea că am îndeplinit activitățile propuse la această întâlnire doar cu 4 adolescenți. Am întrebat pe ceilalți dacă au vreo informație referitor la lipsa adolescentului și niciunul dintre ei a spus că nu știe de ce lipsește.

La prima activitate, am observat că adolescentul care nu a relatat situația cerută, pe parcursul întâlnirii a fost stânjenit și s-a implicat mult mai puțin decât la celelalte întâlniri.

Am constatat însă că, adolescenților le place foarte mult să construiască lumea așa cum o văd și vor ei să fie. De aceea la ultima activitate, au fost creativi și s-au implicat foarte mult în activitate.

Întâlnirea 5

Obiectivele întâlnirii:

adolescenții să conștientizeze că modul în care comunică are influență asupra relației cu părintele dar și asupra lor

definirea conceptului de ,,imagine de sine”

să identifice dacă imaginea de sine poate fi afectată de o comunicare disfuncțională

Tehnici utilizate: discuția liberă, brainstorming.

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: i-am întrebat ce așteptări au de la această întâlnire și care este starea lor de dispoziție.

Activitatea 1. Am început această întâlnire cu o dezbatere bazată pe modul în care adolescenții comunică în cadrul familiei. I-am întrebat dacă sunt conștienți de faptul că, modalitatea de comunicare pe care o abordează poate afecta relația dintre adolescent și părinte.

Totodată, am direcționat dezbaterea înspre oferirea de exemple din viața reală a fieacărui adolescent, atunci când o comunicare ineficentă duce la deteriorarea relației adolescent-părinte.

Activitatea 2. La această activitate, am apelat la tehnica brainstorming. Mai exact, am scris pe o foaie, în centrul acesteia, conceptul ,,imagine de sine”, și am lăsat-o în mijlocul cercului format de adolescenți. Le-am explicat că trebuie să scrie fiecare un cuvânt, o propoziție, prin care cred că pot explica acest concept.

După terminarea sarcinii, am discutat fiecare termen pe care ei l-au scris în jurul conceptului. Apoi, le-am oferit informații detaliate despre ceea ce înseamnă ,,imaginea de sine”, cum se formează aceasta și cât de ușor poate fi deteriorată.

Activitatea 3. Pentru a concretiza mai bine informațiile prezentate despre imaginea de sine, am inițiat o discuție privind influențarea imaginii de sine a adolescentului de comunicarea dintre el și părinte.

Am urmărit să aflu răspunsurile la următoarele întrebări:

Cum considerați că este o persoană fericită?

Credeți că o comunicare ineficientă cu părintele poate duce la deteriorarea proprii voastre imagini de sine?

Ce căi de acțiune sugerați pentru a preveni deteriorarea imaginii de sine?

Cum ar putea un adolescent să-și îmbunătățească imaginea de sine scăzută?

După încheierea discuției, le-am prezentat o situație care interpretată corect nu afectează imaginea de sine. Această situație a fost interpretată negativ dar și pozitiv.

Situația: Mama a rugat-o pe Ioana să facă lista de cumpărături iar apoi să o însoțească la magazin.

Interpretare negativă: Mama nu m-a rugat pe mine. Știu că nu sunt foarte atentă și precisă, ca sora mea. Deasemenea, nici nu scriu frumos așa cum scrie ea, iar mama nu ar înțelege ce am scris și mă plâng mereu că sacoșele sunt grele.

Interpretare pozitivă: Chiar dacă mama nu m-a rugat pe mine, eu știu să fac o listă de cumpărături și nu contează dacă scriu mai urât ca sora mea. E normal să nu o pot ajuta pe mama la sacoșe deoarece eu sunt mai mică și nu am energia necesară, așa cum o are sora mea mai mare.

Activitatea 4. În ultima activitate din această întâlnire, i-am îndemnat pe adolescenți să scrie pe o foaie împreună, sfaturi de la ei pentru părinți. Mai exact, ce le sugerează părinților, cum ar vrea ca aceștia să se comporte, să comunice sau ce mesaje ar dori să le transmită.

Blitz de încheiere: i-am rugat pe adolecenți să spună cum se simt acum la terminarea întâlnirii și dacă starea de dispoziție s-a schimbat în vreun fel.

Evaluarea întâlnirii 5: am remarcat la această întâlnire gradul mare de implicare și participare al adolescenților la activități. Reușesc să finalizeze sarcinile cerute doar uneori întâmpinând dificultăți în înțelegerea cerinței.

Au fost mult mai energici, mai vioi ca la întâlnirile anterioare și au cerut mereu explicații acolo unde nu înțelegeau sau doreau mai multe informații. La blitzul final, și-au exprimat cu regret ideea că nu au beneficiat în cadrul acestei întâlniri de un joc de rol.

Au fost foarte entuziasmați de ultima activitate, deoarece după cum a spus și una dintre adolescente, acum erau puși în poziția de a da ei sfaturi părinților și nu invers așa cum se întâmplă de obicei.

Le-am explicat că vor mai fi jocuri de rol la întâlnirile viitoare și că acțivitățile mele nu constau doar în jocul de rol, eu ținând cont de obiectivele propuse pentru această întâlnire. Au înțeles și au acceptat ideea că nu toate întâlnirile vor avea un joc de rol.

Întâlnirea 6

Obiectivele întâlnirii:

identificarea modalităților de comunicare nonverbală

utilizarea comportamentului nonverbal în procesul de comunicare

descrierea rolului limbajului corporal într-o comunicare eficientă

să folosească întrebări deschise pentru a stimula conversația

Tehnici utilizate: discuția, joc de rol.

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: fiecare adolescent a fost întrebat cum se simte la începutul acestei întâlniri.

Activitatea 1. În conversațiile lor cu părinții, de cele mai multe ori adolescenții nu sunt atenți la limbajul lor corporal care face parte din comunicarea nonverbală. Anumite gesturi, expresii ale feței pot da de înțeles interlocutorului că nu numai ce spunem trebuie luat în considerare ci și ceea ce exprimăm cu ajutorul comunicării nonverbale.

Le-am prezentat adolescenților ce cuprinde comunicarea nonverbală iar apoi le-au fost adresate următoarele întrebări:

Îmi puteți da exemple din viața reală atunci când părintele a interpretat greșit ceea ce ați vrut să transmiteți?

Ați ajuns la conflicte deoarece părintele a înțeles greșit?

Cum puteți să arătați părintelui că îl ascultați fără să vorbiți?

Activitatea 2. Pentru ca informațiile să fie asimilate mult mai bine, am folosit o fișă (vezi Anexa 8) cu titlul ,,Limbajul Trupului” (Shapiro, 1998, 94), prin care li se cere adolescenților să scrie elemente aparținând limbajului corporal negativ dar și celui pozitiv.

După completarea fișei se vor analiza răspunsurile date de adolescenți și se vor purta discuții pe baza fișei.

Activitatea 3. Această activitate se axează pe înțelegerea specificului întrebărilor deschise dar și închise. Este cunoscut faptul că întrebările deschise stimulează conversația iar cele închise inhibă, descurajează conversația.

În cadrul comunicării adolescent-părinte, folosirea întrebărilor deschise poate duce la o comunicare eficientă, funcțională. Chiar și atunci când este vorba de un conflict, acestea pot ameliora situația. Pe de cealaltă parte, întrebările închise pot alimenta și mai mult situația conflictuală, neducând la un consens. Intensitatea conflictului poate crește dacă se pun întrebări închise.

Le-am prezentat adolescenților următorul fragment (Shapiro, 1998, 95):

Simona: ,,Crezi că te urăsc?”

Monica: ,,Nu.”

Simona: ,,Ai încredere în mine?”

Monica: ,,Nu acum”.

Simona: ,,Chiar crezi că am spus tuturor că îți place de Dan?”

Monica: ,,Nu! Și nu îmi mai pune atâtea întrebări!”

Să presupunem acum că Simona îi pune Monicăi întrebări deschise. Ele ajung mai repede la miezul conflictului, deorece pot spune ce gândesc.

Simona: ,,Care e problema ta?”

Monica: ,,Mi-a fost așa de rușine ieri. Toată lumea se apropia de mine și mă întreba dacă îmi place Dan. Singura persoană căreia țin minte că i-am spus asta ești tu.”

După cum vedeți, în cel de-al doilea exemplu Monica a fost în stare să discute ceea ce a dus la conflict. Întrebarea deschisă a fost de folos în această situație (Shapiro, 1998, 96). Prin acest exemplu, le-am arătat adolescenților ce rol au întrebările închise dar și cele deschise. Așa se ajunge la conflicte și în relația lor cu părinții. Atunci când sunt adresate întrebările închise, conflictul ia amploare. Dar dacă se adresează întrebările deschise se ajunge la sursa și diminuarea conflictului.

Am discutat apoi pe baza acestui fragment încurajându-i să ofere răspunsuri la următoarele întrebări:

În ce situații sunt folositoare întrebările deschise? Dar cele închise?

Dați exemple de întrebări deschise și închise.

Activitatea 4. Atunci când punem întrebarea ,,De ce?”, aceasta poate face indivizii să se simtă amenințați sau obligați să facă un anumit lucru. Atunci când un părinte îi adresează următoarea întrebare : ,,De ce nu duci gunoiul?” copilului său, acesta poate interpreta ca o mai degrabă ca o comandă decât ca o întrebare.

De obicei, adolecentul va răspunde cel mai probabil defensiv, căutând o scuză. De aici și până la apariția unui conflict nu trece mult timp. Trebuie căutate acele întrebări care oferă mai multe căi de a putea răspunde la ea, ca de exemplu: ,,Care sunt motivele pentru care nu ai dus gunoiul?”.

Am continuat activitatea prin 2 jocuri de rol, arătând adolescenților efectele întrebării ,,De ce?”. Astfel, am optat pentru două situații: prima a fost cea în care părintele îl ceartă pe adolescent deoarece a absentat de la ore iar cea de-a doua situație a fost aceea în care adolescentul i-a cerut părintelui bani de o excursie și a fost refuzat. Cei care joacă își vor pune reciproc întrebări care încep cu ,,De ce?”. În cadrul celui de-al doilea joc, s-a luat aceeași situație dar fără să-și pună întrebări de tipul ,,De ce?”.

Am discutat apoi despre diferențele dintre cele două jocuri de rol și cum au contribuit jocurile de rol pentru a arăta de ce este important să renunțăm la întrebarea ,,De ce?”, care ne poate cauza dificultăți în comunicare.

Blitz de încheiere: fiecare adolescent a fost întrebat cum s-a simțit pe parcursul acestei întâlniri.

Evaluarea întâlnirii 6: aceasta a fost penultima întâlnire, iar la sfârșitul ei, i-am anunțat pe adolescenți că data viitoare va fi ultima întâlnire. Le-am cerut ca pentru data viitoare să se gândească și să îmi dea un feed-back, să-mi spună ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce ar fi vrut să facem. Activitatea a decurs foarte bine fără probleme majore.

Le-a plăcut foarte mult jocul de rol, fiind implicați cu multă energie în realizarea acestuia dar și în activitatea nr.3, deoarece unii dintre ei s-au regăsit în acele situații. Am observat că unii dintre ei, se simt uneori inconfortabil să vorbească în fața celorlalți, acest lucru spunându-l la blitzul de încheiere. Le-am spus că nu am știut acest lucru și că îmi cer scuze dacă i-am forțat în vreun fel să vorbească.

Întâlnirea 7

Obiectivele întâlnirii:

identificarea calităților unui părinte ideal

să construiască o relație ideală cu părintele

conștientizarea importanței stabilirii unei relații de comunicare familiale eficiente

exprimarea gândurilor și sentimentelor legate de experiența de grup

finalizarea experienței de grup

Tehnici de lucru: discuția liberă.

Desfășurarea activităților:

Blitz de început: i-am întrebat cum se simt, aceasta fiind ultima întâlnire.

Activitatea 1. Am propus pentru ultima întâlnire, o activitate în care adolescenții să spună care ar fi calitățile unui părinte ideal, cum ar trebui acesta să se comporte cu copilul său, cum văd adolescenții un părinte cu care poți avea o comunicare eficientă. Apoi i-am întrebat dacă ei consideră că o relație eficientă de comunicare cu părintele îi poate ajuta mai departe în viața lor ca persoană, și în postura de viitori părinți.

Activitatea 2. Deoarece aceasta a fost ultima întâlnire, am dorit să aflu cum s-au simțit adolescenții pe parcursul acestor întâlniri, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce ar fi dorit să facem. Pe o foaie de hârtie, au scris aspecte pozite și negative ale acestei experiențe de grup.

Le-am adresat următoarele întrebări:

Cum a fost participarea la aceste întâlniri?

Crezi că ai avut de câștigat/de piedut prin această participare?

Ce deprinderi, cunoștințe ai dobândit din participarea la aceste întâlniri?

Ce activități ai fi vrut să schimbi din cele realizate sau să inițiezi altele noi?

Blitz de final: prezentarea încă o dată a membrilor.

Evaluarea întâlnirii 7: adolescenții au evaluat pozitiv întâlnirile. Au declarat că a fost interesantă și frumoasă această experiență pentru ei și că ar mai continua dacă ar fi posibil.

De obicei, aceste întâlniri aveau loc după ore sau sâmbăta, ceea ce îi ajuta pe adolescenți să se relaxeze, îndeosebi după ce terminau orele sau terminau de învățat, deoarece 2 dintre adolescenți se pregăteau pentru examenul de bacalaureat de anul acesta. Din activități, au declarat că au învățat multe lucruri pe care înainte nici nu le știau, și unii dintre adolescenți au spus că încearcă să le pună în practică cu părintele atât cât este posibil.

Cel mai mult au apreciat jocurile de rol, deoarece se puteau transpune din rolul de adolescent în cel de părinte, sau în alte roluri care să le arate ce simt și gândesc alte persoane.

Întrebați fiind dacă comunicarea dintre ei și părinte s-a schimbat, doar 3 dintre adolescenți au declarat că în anumite situații comunică mult mai eficient și clar cu părintele dar că factorii extrafamiliali contribuie în mod negativ la relația dintre adolescent-părinte.

La sfârșit le-am cerut să se prezinte încă o dată și să numească un cuvânt, o expresie, o calitate, un lucru cu care pleacă din aceste întâlniri care s-au desfășurat. Deasemenea, i-am întrebat ce planuri de viitor au în continuare, ținând cont de faptul că unii dintre ei au terminat liceul.

În ansamblu, feed-backul primit din partea adolescenților a fost unul pozitiv, constructiv, dar exprimat cu regretul că aceste întâlniri nu vor mai avea loc și în viitor.

3.7. Evaluarea intervenției

Evaluarea intervenției are scopul de a identifica ce schimbări s-au produs ca urmare a derulării acestei intervenții. Această etapă se poate realiza prin observarea și evaluarea fiecărei întâlniri realizate în cadrul intervenției.

În urma observației participative am putut identifica parțialele schimbări ce s-au produs în urma intervenției. Cu ajutorul acesteia am avut posibilitatea de a descoperi informații detaliate despre sentimentele, gândurile celor care au participat la intervenția desfășurată.

Consider că, impactul pe care intevenția l-a avut asupra adolescenților a putut fi evaluat prin realizarea unei analize a feed-backului primit din partea adolescenților la final, și anume la întrebările din ultima întâlnire, precum și prin efectuarea unei comparații privind informațiile pe care adolescenții au declarat că le aveau înainte și pe care le-au dobândit după terminarea intervenției.

Astfel, adolescenții au aflat cât de important este să aibă o relație de comunicare funcțională, directă și clară cu părinții. Au aflat care sunt elementele unei comunicări eficiente, barierele care pot apărea în comunicare, rolul unei ascultări corecte a mesajului recepționat, atitudinea folosită în comunicarea cu părintele precum și importanța comportamentului nonverbal. Deasemenea, în cadrul întâlnirilor, în urma completării unui chestionar au putut afla dacă sunt sau nu persoane asertive în comunicare.

Activitățile care au fost efectuate în cadrul grupului au fost axate pe dobândirea și formarea unor deprinderi de comunicare, care au urmărit să prezinte adolescenților alternative și modalități prin care pot comunica mult mai eficient cu părinții lor.

Chiar dacă în cadrul primelor întâlniri adolescenții nu erau atenți, vorbeau între ei, nu se ascultau reciproc, pe parcurs aceste lucruri s-au schimbat iar răspunsurile oferite de adolescenți la activități, precum și modul în care au rezolvat exercițiile și fișele de lucru propuse, au arătat faptul că au înțeles atât cerința cât și informațiile care le-au fost prezentate, acestea folosindu-le în activități.

Am rămas surprins plăcută atunci când adolescenții își aminteau detalii sau realizau conexiuni între informațiile prezentate în cadrul întâlnirilor anterioare. Acest lucru a arătat faptul că ei au asimilat o parte din informațiile prezentate iar cu ajutorul activităților transpuneau aceste informații în practică.

Atunci când unul dintre adolescenți a venit și a spus că a încercat să pună în practică, adică în discuțiile cu mama sa, ceea ce noi realizam în cadrul întâlnirilor, m-a bucurat foarte mult. Am conștientizat că macar unul dintre ei a avut inițiativa să formeze o comunicare mai eficientă cu părintele și acest lucru a fost în favoarea succesului intervenției.

Faptul că se implicau atunci când existau activități care presupuneau discuții, că uneori cereau informații mai detaliate despre un anumit subiect discutat, curiozitatea pe care o manifestau pentru ceea ce aflau, interesul pentru jocul de rol precum și realizarea brainstormingului, toate acestea aduc un argument clar că intervenția și-a atins parțial scopul.

Interesul pe care îl manifestau atunci când doreau să afle informații mai detaliate, arată faptul că, adolescenții au conștientizat importanța unei comunicări eficiente cu părintele și că în limita posibilului ei au încercat să își formeze și îmbunătățească deprinderile și tehnicile de comunicare.

Consider că, și grupul destul de restrâns din cadrul intervenției mele, a contribuit la o asimilare mult mai eficace a informațiilor. Deoarece au participat 5 adolescenți, s-a putut forma un spațiu intim care să îi încurajeze pe aceștia să povestească situații, întâmplări din viața reală. S-a creat o legătură de prietenie între adolescenți, cu mențiunea că 3 dintre ei învațau la aceeași școală dar înainte de participare la acest grup nu erau prieteni.

După primele întâlniri, vorbeau deschis și sincer în fața celorlalți, fără reținere sau dificultate. Le plăceau exemplele din viața celorlalți adolescenți, le plăceau să împărtășească problemele lor și constatau că nu sunt singurii care au dificultăți în comunicarea cu părintele.

Adolescenții au fost activi în cadrul grupului, nu arătau că sunt obosiți, plictisiți sau că nu îi interesează ci dimpotrivă uneori îmi transmiteau și mie din energia lor. Activitățile pe care le realizam îi motivau să participe în continuare la întâlniri, oferindu-mi feed-back pozitiv ori de câte ori erau foarte încântați de ceea le prezentam.

Astfel, în urma celor prezentate mai sus, consider că deși intervenția a fost de durată scurtă, scopul acesteia a fost parțial atins.

Spun parțial atins deoarece, chiar dacă le-am prezentat informații și am realizat activități despre ceea ce presupune o comunicare eficientă cu părinții, nu toți adolescenții au ales să-și însușească deprinderi și tehnici de comunicare, considerând că părinții lor nu sunt interesați de îmbunătățirea relației de comunicare și astfel motivau alegerea lor.

Dar adolescenții care au participat la intervenție, au înțeles importanța unei comunicări clare și directe cu părinții lor precum și consecințele unei comunicări ineficiente care le poate afecta integrarea în viața socială.

Acest lucru confirmă nevoia continuării unor astfel de intervenții dar pe o perioadă mai îndelungată, acest lucru constituind un punct de plecare pentru cercetări ulterioare pe acest subiect.

3.8. Concluziile intervenției

Consider că în mare parte obiectivele propuse pentru această intervenție au fost atinse. Pentru ca intervenția să poată avea un succes cât mai mare, trebuiau incluși și părinții adolescenților care au participat deoarece este în zadar să lucrezi cu partea care merge și o supui unei intervenții când de fapt nu aici este problema.

Ca urmare, pentru ca o relație de comunicare să fie eficientă și funcțională, este necesar să se lucreze cu ambele părți care sunt implicate în aceasta, nu doar cu o singură parte.

În derularea intervenției, am întâmpinat și unele limite. Una dintre aceste limite este timpul scurt în care mi-am desfășurat intervenția. Pentru ca o intervenție să fie eficientă și benefică celor care participă la ea, timpul acordat desfășurării acesteia, trebuie să fie îndeajuns de mare pentru a putea obține rezultate vizibile și măsurabile.

Deasemenea, am întâmpinat dificultăți și în găsirea unei încăperi în care să îmi desfășor intervenția, deoarece în cadrul Caritas, sala destinată activităților nu mai era disponibilă. Astfel, am întrebat pe adolescenți care ar fi de acord să mă ajute cu o cameră din locuința proprie. Am avut suspiciuni și aici legate de desfășurarea intervenției, dar părinții uneia dintre adolescente au fost de acord deoarece doreau ca relația cu fata lor să nu mai fie tensionată.

Faptul că în cadrul intervenției mele nu au participat și părinții adolescenților, am considerat-o ca fiind tot o limită, deoarece nu numai adolescenții sunt responsabili de comunicarea dintre ei și părinți. Chiar dacă adolescenții au conștientizat faptul că o comunicare între ei și părinți trebuie să fie clară și directă, acest lucru nu presupune că și părinții conștientizează acest lucru.

IV. CONCLUZII FINALE

Lucrarea de față a abordat comunicarea interpersonală și mai exact comunicarea care are loc între adolescent-părinte. Din cadrul acestei relații de comunicare am dorit să aflu disfuncționalitățile care reprezintă un impediment în funcționarea eficientă a comunicării dintre adolescent-părinte.

Astfel, lucrarea a început cu o parte teoretică în care a fost prezentată interacțiunea copii-părinți, barierele care stau în calea unei comunicări funcționale dar și consecințele unei comunicări disfuncționale asupra dezvoltării copilului. Comunicarea copil-părinte este esențială în dezvoltarea emoțională, cognitivă dar și pentru apariția și dezvoltarea limbajului deoarece părintele este un model pentru copil, încă de la naștere.

Din partea teoretică a reieșit faptul că pentru ca un copil să se dezvolte bine din punct de vedere emoțional și cognitiv este esențială și necesară o comunicare optimă copil-părinte. Pentru o bună desfășurare a acestei lucrări, după consultarea literaturii de specialitate, am considerat necesară cercetarea acestui subiect, privind disfuncționalitățile care apar în comunicarea adolescent-părinte.

Astfel, am putut realiza acest lucru prin desfășurarea unei cercetări asupra a 10 adolescenți, având ca scop identificarea și culegerea informațiilor cu privire la disfuncționalitățile care apar în comunicarea interpersonală, și mai exact comunicarea dintre adolescent-părinte, din perspectiva adolescentului.

În urma răspunsurilor obținute la întrebările de cercetare care au fost formulate pentru a direcționa cercetarea, a rezultat importanța realizării unei intervenții care să se axeze pe îmbunătățirea relației de comunicare dintre adolescent-părinte.

În demersul întreprins pentru realizarea intervenției, am considerat necesară formarea unui grup cu adolescenții care au declarat că întâmpină dificultăți în comunicarea cu părinții. În cadrul acestei intervenții, majoritatea obiectivelor au fost atinse, iar informațiile transmise adolescenților au fost corect asimilate și în unele cazuri au fost încercări de a le pune în practică. Prin intermediul activităților desfășurate în cadrul intervenției, am prezentat adolescenților ce reprezintă o comunicare în ansamblul ei și apoi am inițiat formarea și dezvoltarea unor competențe de comunicare, acolo unde a fost necesar.

Am ales să realizez diferite activități care au avut la bază comunicarea deoarece prin acestea am dorit să stimulez discuțiile între adolescenți și astfel să împărtășească idei, opinii, sentimente.

Deoarece copilăria și totodată adolescența este o etapă foarte importantă a vieții, în care se pun bazele viitoarei personalității a adultului, consider că, pentru orice copil este important ca părinții să îl asculte, să îi ofere un climat familial în care el să beneficieze de o comunicare directă și clară.

În cadrul cercetării, nu am putut să obțin și perspectiva unei relații de comunicare, din partea tatălui deoarece în unele cazuri familiile erau monoparentale. Dar și acolo unde tatăl exista, acesta nu beneficia de aceeași atenție din partea adolescentului precum mama care are un rol important în viața copilului deoarece ea este cea care supraveghează dezvoltarea copilului.

Dar existența unei familii nu presupune doar mamă și copil ci și relația tată-copil este esențială și ar trebui încurajată pentru a se forma o legătură strânsă, bazată pe afecțiune constituind un factor benefic dezvoltării copilului.

Din rezultatele cercetării, s-a putut observa că unele familii au caracteristicile unui sistem închis, disfuncțional, în care membrii familiei, și în special cuplul adolescent-părinte nu interacționează într-un mod adecvat.

În urma încheierii intervenției, am constatat cât de util ar fi derularea unor programe la nivel local și național care să se axeze pe comunicarea adolescent-părinte, și la care să participe și părinții care au adolescenți. Asistentul social, ar avea un rol important în cadrul acestor programe deoarece el ar fi legătura dintre copil-părinte, anticipând schimbările care ar putea avea loc în relația de comunicare, precum și nevoile fiecăruia.

Pentru a putea avea parte de o comunicare eficientă între adolescent-părinte, este important ca fiecare să știe să-l asculte pe celălalt și să nu aibă păreri dinainte stabilite, să fie mereu cu mintea deschisă spre alternative.

Pentru a putea comunica și a ne înțelege cu cei din jurul nostru, este important ca părinții să renunțe la unele prejudecăți pe care și le-au format de-a lungul timpului. De exemplu, părintele pornește cu prejudecata că adolescentul e neascultător și că trebuie aplicate reguli stricte.

Prin urmare, părintele ar trebui să facă schimb de idei, opinii cu adolescentul său și să nu își formeze prejudecăți deoarece din acest punct se poate ajunge la disfuncționalități în comunicarea dintre cele două părți: adolescent-părinte.

Dar, cu ajutorul unor programe bazate pe comunicarea dintre copil-părinte s-ar putea forma și dobândi competențe care să ajute la o comunicare eficientă și funcțională.

Bibliografie

Băban, A., Petrovai, D., (2011). Autocunoașterea și dezvoltarea personală. În Băban, A., Consiliere Educațională: Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere. Cluj- Napoca: A.S.C.R.

Bodea, G., (2007). Comunicarea: Expresie și Deontologie. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință.

Bonchiș, E. (2011). Familia încotro? Perspective teoretice de abordare. În Bonchiș, E. (coord.), Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom.

Bonchiș, E., (2011). Dezvoltarea socio-emoțională a copilului și adolescentului în condiții de parenting incomplete. Oradea: Editura Universității din Oradea

Boteanu, M., (2012). Comunicarea interpersonală în asistența socială. București: Editura Universității din București

Cioflică, V.M., (2011). Diferențe gender în comunicarea în familie. Lucrare de doctorat. Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.

Codiță, I. (2011). Aspecte ale dezvoltării personalității în adolescență. Bacău: Editura Docucenter

Debesse, M., (1970). Psihologia copilului: de la naștere la adolescență. București: Editura Didactică și Pedagocică

Diaconu, M., (2004). Sociologia Educației. București: Editura ASE

Durac, L., (2009). Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte – adolescent. Iași: Editura Institutul European

Faber, A., (2010). Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală. București: Editura Curtea Veche

Gal, D., (2014). Metode de grup. Manual pentru Învățământul deschis și la distanță. Cluj-Napoca: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială UBB

Giddens, A. (2001). Sociologie. București: Editura ALL

Hepworth, D.H., Larsen, J.A., (1990). Direct social work practice theory and skills. California: Wadsworth Publishing Company

Papalia, D., (2010). Dezvoltarea umană (trad. Anacaona Mîndrilă-Sonetto). București: Editura Trei

Payne, M., (2011). Teoria modernă a asistenței sociale. Iași: Editura Polirom

Poledna, S., (2012). Metode de asistență socială: individ și familie. Manual pentru Învățământul deschis și la distanță. Cluj-Napoca: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială UBB

Popescu, R., (2009). Introducere în sociologia familiei. Iași: Editura Polirom

Rebeleanu, A., Roth, M., (2007). Asistența socială. Cadru conceptual și aplicații practice. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană

Ryan, C.E., Epstein, N.B., Keitner, G.I., Miller, I.W., Bishop, B.S., (2005). Evaluating and treating families: The McMaster Aprroch. New York: Routledge

Schaffer, R., (2005). Introducere în psihologia copilului (trad. Thea Ionescu). Cluj-Napoca: Editura A.S.C.R.

Shapiro, D., (1998). Conflictele și comunicarea. Chișinău: Editura Arc

Stanciu, D., (2012). Devianța școlară și adolescența. Bacău: Editura Grapho

Ștefănescu, S., (2009). Sociologia comunicării. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun

http://www.crips.ro/doc/meactin.pdf accesat 05.02.2015

Anexe

Anexa 1: Ghid de interviu (copil)

Scop: identificarea paternului de comunicare din familie

: plasarea comunicării pe una din dimensiunile: clară-mascată/directă-indirectă

Gen:

Nume:

Vârsta:

I. Amploarea comunicării

1. Povestește-mi despre relația cu mama, tatăl tău (sau persoanele cu care locuiește)

2. Cât timp pe zi petreceți împreună ca o familie? (ore/zi)

3. Cât din acest timp este disponibil și folosit de către membrii familiei pentru a discuta despre problemele personale și familiale? (ore/zi)

4. Ești mulțumit/ă cu această parte de timp?

II. Calitatea comunicării

1. Consideri că este importantă comunicarea dintre tine și părinții tăi?

2. Vorbești, tu sau altcineva, mult în familie? Dacă da, cine?

3. Vorbiți toți unii cu alții, sau cineva dintre voi nu vorbește sau vorbește mai puțin cu ceilalți? Dacă da, de ce se întamplă acest lucru?

4. Simți că ai probleme în vreun fel atunci când vorbești cu părinții (sau cu unul dintre ei)? Dacă da, în ce fel?

5. Atunci când vorbești despre problemele zilnice sau probleme de la școală, simți că părinții/părintele înțeleg/e ce spui? Dacă nu, ce se întamplă?

6. Părinții tăi vorbesc în familie despre sentimentele sau despre stările de spirit în care te afli, de exemplu dacă ești fericit sau nervos din cauza unui lucru? Dacă nu, ce te oprește să le spui părinților ce simți?

7. Vorbești direct, fără ocolișuri despre sentimente cu părinții tăi? Dacă da, și despre cele bune și despre cele mai puțin bune?

8. Ai probleme în ai înțelege pe părinții tăi/părintele tău, atunci când vorbesc/vorbește despre sentimentele lor/lui? Dacă da, care este problema sau dificultatea? Poți să-mi dai un exemplu?

9. Vă ascultați unii pe alții atunci când vorbiți?

10. Le arăți părinților/părintelui că ai înțeles ceea ce ei/el au/a spus? Dacă nu, ce te oprește să le dai de înțeles faptul că tu ai auzit și înțeles ce au spus ei/el? Dacă da, cum faci acest lucru?

11. Dacă nu înțelegi ce îți spune tata/mama încerci să clarifici?

12. Răspunde unul dintre părinți în locul tău?

13. Ți se întâmplă să fii întrerupt atunci când vorbești?

14. Se vorbește despre tine în prezența ta? Dacă da, poți să-mi spui la ce te referi mai exact? Ai putea să-mi dai un exemplu? Te face acest lucru să te simți inconfortabil? Dacă da, ce te face să te simți inconfortabil?

Anexa 2: Tortul timpului

24

23 1

22 2

3

21

20 4

5

19

6

18

7

17

8

16 9

10

15

14 11

13 12

Anexa 3: Comunicarea

I. CONCEPTUL DE COMUNICARE

II. PROCESUL COMUNICĂRII

Sursa: didactic.ro

Anexa 4: Ascultarea

Sursa: didactic.ro

Anexa 5: Comunicarea asertivă

COMUNICAREA ASERTIVĂ:

Sursa: didactic.ro

Anexa 6: Chestionar: “Sunt o persoană asertivă?”

Adaptat după sursa: didactic.ro

Anexa 7: Exprimarea emoțională

Elevii vor completa următoarele afirmații :

Sunt supărat/ă pe părinte atunci când …

Când realizez ceva important …

Atunci când sunt trist/ă …

Sunt vesel/ă când …

Devin nervos/nervoasă pe părinte dacă …

Mă simt în al nouălea cer când …

Mă întristează …

Îmi doresc ca părintele să …

Atunci când sunt nemulțumit …

Reușesc să mă calmez …

Dacă nu exprim ceea ce simt …

Anexa 8: Limbajul trupului

Limbajul trupului

Limbaj corporal pozitiv Limbaj corporal negativ

Faceți o listă cu câteva modalități prin care le puteți arăta părinților că îi ascultați.