Disertație.constantinescu.emil.spc.iun.2020 (1) [608903]

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCURE
ȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Ș
TIIN
ȚE PENLALE ȘI CRIMINALISTIC
Ă

LUCRARE DE DISERTA
ȚIE

EXPERTIZA MEDICO
–
LEGALĂ PSIHIATRICĂ

C
OORDONATOR
ȘTIINȚIFIC:

PROF.UNIV.DR.PETRE BUNEC
I

MASTERAND: [anonimizat]

2020

–

1
–

CUPRINS

INTRODUCERE …
……………………………………………………………………
.
…
.pg.
2

1.GENERALITĂ
ȚI………
………………………………………………
……………
….
.
.
pg.
4

2.CADRUL LEGA
L AL EXPERTIZEI

MEDICO
–
LEGALE PSIHIATRICE

2.1.
Expertiza.Probă
și mijloc

de pro
bă
………
……

………………………..
………
…

pg.
7

2.2.Desfă
șurarea expertizei medico
–
legale psihiatrice ……..………….
………………
pg.
10

3.CAUZE DE NEIMPUTABILITATE

3
.
1
.Minoritatea…………………………………………………………………………pg
.16

3
.
2
.Iresponsab
ilitatea………………………………………
………………
…
…………pg.1
8

3
.
3
.Inotoxica
ția…………………………………………………………………………pg
.20

4
.
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURAN
Ț
Ă CU CARACTER MEDICAL

4
.1
.Regimul măsurilor

de siguran
ț
ă
.
…………………………………………………..pg.
22

4
.
2
.
O
bilgarea la tratamen
t medical
…
………
….
……………
…
…..
………………
.
…..pg.
2
8

4
.3
.Internarea medical
ă
..
….
…
.
.
………………………………….

…
…………
……
….pg.
32

5
.PARTICULARITĂ
ȚILE EXPERTIZEI MEDICO
–
LEGALE PSIHIATRICE

5
.1
Particularită
țile
Expertizei ……………….
…………………………………………
pg.
3
4

5.2
.
Expe
r
tiza medico
–
legală ps
ihiatrică a minorului …………………………
……
….pg.3
6

5.3
.
Expertiza medico
–
legală psihiatrică a martorului
…………………………………
pg.3
9

CONCLUZII

………………………………………………………………………………pg.
42

BIBLIOGRAFIE

……
…………………………………………………………………….pg.4
5

–

2
–

INTRODUCERE

Pentru justa solu
ționare a oric
ărei cauze penale, trebuie dovedite faptele principale,
care permit rezolvarea directă a cauzei, existen
ța elementelor constitutive ale infracțiunii,
vinovă
ției sau nevinov
ă
ției, circumstanțelor atenuante sau agravante, mobil
ul
și urm
ările
faptei, date care caracterizează pe inculpat

cât
și pe celelalte p
ăr
ți, date

care reprezintă probe
directe.

Astfel, expertiza medico
–
legală psihiatrică conturează
diagnosticarea stării psihice a
persoanei exper
t
izate, oferind atât organel
or de urmărire penală, cât și instanței de judecată o
probă științifică prin intermediul căreia se stabilește responsabilitatea autorului.

Lucrara de fa
ț
ă abordează toate laturile acestei
științe inter
–
disci
plinare complexe,
analizănd

din punct de vedere
juridic o bogată colec
ție literar
ă de specialitate precum
și de
cazuistică.

Lucrarea utilizează metodele specifice cercetării interdisciplinare, cu accent deosebit
pe acele procedee de interpretare și analiză

prin intermediul dreptului
,

care scot cel mai
bine
în relief comportamentul persoanei umane, cauzele precum
și condițiile care pot explica
devian
ța comportamental
ă antisocială precum
și modalit
ă
ți utiliza
t
e, în vederea asigurării unei
conformită
ți la valorile sociale.

P
artea generală a lucrării „Expe
rtiza medico
–
legală psihiatrică” este consacrată

defini
ției, noțiunii dar și altor aspecte teoretice cât și alte considerente asupra expertizei
medico
–
legale psihiatrice
.

În partea a doua „Cadrul legal și organizatoric al expertizei” sunt prezentate pe la
rg

cadrul legal de desfă
șurare al expertizei, normele de aplicare și legislațiile conexe fiind
abordate

Capitolul al treilea „
Cauze de neimputabilitate”

investigheză cauzele de
neimputabilitate, precum minoritatea
și iresponsabilitatea f
ăptuitorului.

C
apitolul al patru
–
lea
„
Regimul măsurilor de siguran
ț
ă
” este consacrat

regelmentărilor
privind regimul măsurilor de siguran
ț
ă aplicabile, măsura obligării la tratament medical,
respectiv măsura obligării la internare medicală
” este dedicat desfă
șur
ării

expertizei medico
–
legale psihiatrice în cazul minorului
cât
ș
i în cazul martorului.

Capitolul al cinci
–
lea ,,Particularită
țile expertizei medico
–
legale psihiatrice” este
consacrat expertizei medico
–
legale psihiatrice generale, a minorului
și a martorului.

–

3
–

INTRODUCTION

For the just settlement of any criminal case, the main facts, which allow the direct
resolution of the case, the existence of the constituent elements of the crime, the guilt or
innocence, the mitigating or aggravating circumstances, the m
otive and the consequences of
the crime, data that characterize the defendant and th
e other parties, must be proved,

which
represent direct evidence.

Thus, the forensic psychiatric expertise outlines the diagnosis of the mental state of the
expert person
, offering both the criminal prosecution bodies and the court a scientific
evidence through which the author's responsibility is established.

The present paper addresses all sides of this complex inter
–
disciplinary science,
analyzing from a legal point o
f view
,
a rich collection of specialized literature and case
studies.

The paper uses the methods specific to interdisciplinary research, with special
emphasis on those procedures of interpretation and analysis that best highlight the behavior of
the human

person, the causes as well as the conditions that can explain the antisocial
behavioral deviation as well as modalities used through the law, in order to ensure a
conformity to social values.

The general part of the paper "Psychiatric forensic expertise
" is devoted to the
definition, notion but also other theoretical aspects and other considerations on psychiatric
forensic expertise.

In the second part "The legal and organizational framework of the expertise" are
presented in detail the legal framework f
or the conduct of the expertise, the application rules
and related legislation being addressed

The third chapter "Causes of imputability" investigates the causes of imputability,
such as minority and irresponsibility of the perpetrator.

The fourth chapter
"Regime of safety measures" is devoted to the regulations on the
regime of applicable safety measures, the measure of obligation to medical treatment,
respectively the measure of obligation to medical hospitalization "is dedicated to the
development of psy
chiatric forensic expertise in the case of the minor and the witness .

The fifth chapter “Peculiarities of psychiatric forensic expertise” is dedicated to the
general psychiatric forensic expertise of the minor and the witness.

–

4
–

1.
GENERALITĂ
ȚI

Expertiza

m
edico
–
legală psihiatrică

face parte din categoria examinări
lor medico
–
legale a persoanelor
și se dispune atunci cand infracțiunile sunt comise de c
ătre minorii cu
vârstă cuprinsă între 14
și 16 ani, în cazurile de v
ătamari sau ucideri ale nou
–
născutului or
i a
pruncului,

ori la solicitarea organelor de urmărie penală,

fiind prevăzută și reglementată

de
a
rt.184
Codul de Procedură Penală, organizarea
fiind

prevăzută în
Ordinul ministrului justi
ției
și al ministrului s
ănătă
ții nr.1134/c/255/200 pentru aprobarea

normelor procedurale privind
efectuarea constatărilor, a expertizelor
și a altor lucr
ări medico
–
legale.

În latura penală, cauzele pentru care se solicită exepertizarea medico
–
legală psihiatrică
fiind
acelea de a stabilii capacitățile psihice
cât
ș
i
a
peri
culozității socia
le a persoanelor
infractoare dar

și pentru întreruperea sau amânarea

unor pedepse
.

În latura civilă
, fiind intrebuin
țat
ă

pentru stabilirea stării de sănătate în vederea
întocmirii unor acte civile, în cazurile de revendicare a unor despăg
ubiri civile motivate prin
accidente, boli, decese intraspitalicești, tratamente medicale neadecvate, rele tratamente în
medii concentraționare, în cazurile de stabilire a infirmității psihice tranzitorii saupermanente,
în cazurile în care justiția cere pr
ecizări privind cauzalitatea medico
–
legală psihiatrică sau
responsabilitatea medicală etc.

În literatura de specialitate sunt descrise următoarele etape de expertiză: a) audierea
învinuitului sau inculpatului privind pregătirea
școlar
ă, bolile de care au
suferit, mediul în
care a locuit, ocupa
ția p
ărin
ților, sursa (sursele) de existenț
ă, activitatea de bază; vârsta de
familie etc.; b) colectarea actelor medicale cu privind la starea de sănătate a celui cercetat; c)
internarea învinuitului sau inculpatului
(dacă este cazul); d) emiterea ordonan
ței de efectuare
a expertizei medico
–
legale psihiatrice; e) elaborarea raportului de expertiză.

Expertiza medico
–
legală psihiatrică nu are nimic comun cu procedura de stabilire a
unui diagnostic psihiatric. Prin urmare
, expertiza medico
–
legală poate fi considerată o lucrare
interdisciplinară argumentată
științific, care ofer
ă justi
ției o interpretare dinamic
ă, cauzală a
unui anumit comportament deviat de la normele de drept.

Scopul expertizei este de a constata starea p
sihică și fizică a bănuitului, învinuitului,
inculpatului pentru toate cazurile în care există îndoieli cu privire la starea sa de
responsabilitate.

Respectiv, expertiza medico
–

legală psihiatrică se efectuează potrivit dispozi
țiilor
codului de procedură

penală. Organul de urmărire penală sau instan
ț
ă de judecată care dispun

–

5
–

efectuarea expertizei pentru a stabili obiectivele și a formula întrebările corespunzătoare cu
precizarea termenului în care urmează să fie efectuată expertizarea
.

Aflarea adevărului
în unele cauze penale presupune cunoașterea și rezolvarea unor
probleme de strictă specialitate, motiv pentru care se recurge la cunoștințele unui expert.

În această privință, art.
172

Cod

de

procedură penală, prevede că atunci când pentru
lămurirea unor f
apte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare
cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală ori instanța de judecată dispune, la cerere
sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Vocabularul psihiatric specific, noțiun
ile tehnice particulare, etc. necesită o traducere
nevulgarizată a terminologiei științifice pentru o înțelegere corespunzătoare a cauzelo
r in
justiție, Medicinii Legale
revenind
–
ui rolul de mediator metodologic specific în acest sens prin
inter
mediul expe
rtizelor psihiatrice
1
.

În condițiile evoluției științei și tehnicii, expertiza oferă posibilitatea specialiștilor din
diverse ramuri de activitate de a se pronunța asupra celor mai diferite probleme pe care le
ridică anumite cauze penale.

Importanța exp
ertizei sporește odată cu noile cuceriri ale științei și tehnicii aplicate în
activitatea judiciară, probațiunea întemeindu
–
se pe date științifice, cu caracter obiectiv, față de
relatările unor persoane
–

părți sau martori
–

influențate de subiectivism.

Su
b acest aspect, în mod corect, s
–
a subliniat în literatura de specialitate că nu li se
poate cere organelor de urmărire penală și judecătorilor să posede cunoștințe de specialitate în
toate domeniile științei, tehnicii sau artei, pentru a lămuri personal c
hestiunile care solicită
asemenea noțiuni să fie făcută de o persoană care nu are calitate judiciară oficială, întrucât
concluziile acestor persoane pot constitui doar argumente în susținerea unei soluții.

Expertiza medico
–
legală este o formă a expertizei
judiciare prin care medicii legiști din
cadrul instituțiilor și laboratoarelor de specialitate cercetează și se pronunță la cererea
organelor judiciare asupra unor fapte sau împrejurari cu caracter medical care intereseaza
justiția.

Expertiza medico
–
legal
ă psihiat
rică este realizată de exper
ți, iar d
in punct de vedere
profesional expertul trebuie să fie un medic de specialitate psihiatru.

“
Expertul este persoana numită pentru a efectua investiga
ții în cazurile prev
ăzute de
codul de procedură penală, care
nu este interesată în rezultatele cauzei penale și care,

1

Vl.Beli
ș, et.all, „
Medicină legală
”, Ed.Teora, Bucure
ști, 1992, pg.9

–

6
–

aplicând cunoștințele speciale din domeniul
științei, tehnicii, artei
și din alte domenii,
prezintă rapoarte în baza acestora
”
2

Această expertiză trebuie să furnizeze organelor judiciare elementele m
edicale cele
mai caracteristice în legatură cu personalitatea celui examinat și să stabilească dacă a acționat
cu intenție, a acceptat în mod conștient producerea rezultatului și a prevăzut caracterul
periculos și urmările faptei comise.

Expertiza medico
–
legală psihiatrică reprezintă un mijloc de conlucrare a medicilor
–
exper
ți de diferite specialit
ă
ți.

Expertiza poate parcurge mai multe etape, ceea ce îi asigură în final un fundament solid în
procesul formării convingerii organului judiciar pentru darea
solu
ției finale în cauza cercetat
ă.

Ț
inând cont de influenta mare a expertizei în procesul penal este important de a realiza
anumite reguli pentru a evita și a elimina toate erorile posibile.

Prin urmare, expertiza medico
–
legală psihiatrică reprezintă o
lucrare amplă, de analiză
și sinteză a tuturor trăsăturilor psihopatologice ale infractorului privind modul și condi
țiile de
săvâr
șire a faptei, în scopul stabilirii discern
ământului și oferirii criteriilor medicale obiective.

O expertiză medico
–
legală psihiatrică nu poate fi redusă la formularea sau enunțarea
unui diagnostic, ci presupune o finalitate social
–
juridică, ce îi conferă valoarea sa probatorie,
respectiv
concludența sa.

Astfel, expe
rtiza medico
–
legală psihiatrică conturează
diagnosticarea stării psihice a
persoanei exper
t
izate, oferind atât organelor de urmărire penală, cât și instanței de judecată o
probă științifică prin intermediul căreia se stabilește responsabilitatea

sau iresp
onsabilitatea

autorului.

2

Șomicu M.
„

Expertiza constatării iresponsabilității
”
. Universitatea de Studii Europene din Moldo
va:
Analele
științifice, pg.31

–

7
–

2.CADRUL LEGAL
ȘI ORGANIZATORIC AL EXPERTIZEI

2.1.
Expertiza.
Prob
ă
și mijloc

de probă

Procesul penal constituie un proces de cunoaștere în care organul penal trebuie să
ajungă la aflarea adevărului.

În activitatea de stabil
ire a adevărului elementele care duc la realizarea cunoașterii
sunt dovezile prin intermediul cărora organul judiciar

își formează convingerea astfel

d
atele
sau informațiile care ajută la realizarea cauzei penale sunt furni
zate prin intermediul probelor.

Î
n vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt
obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
3

Complexitatea informațiilor pe care le aduc probele în procesul penal au condus la
definirea lor ca
elemente, care servesc la cunoașterea existenței sau inexistenței unei
infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit
–
o și la cunoașterea împrejurărilor
necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele pot fi clasificate după diverse criterii
ca fiind:

–

probele în acuzare și apărare;

–

probele principale, secundare și incidentale;

–

probele imediate și mediate; probele directe și indirecte.

Deși legea nu definește în mod expres mijloacele de probă, rezultă că ele sunt
mijloacele prin ca
re se constată acele elemente de fapt ce pot servi ca probă în procesul penal.

Mijloacele de probă admise în legislația procesuală penală sunt limitativ prevăzute în
art.
97
C.pr.pen. după cum urmeaza:

–

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului;

–

declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții civilmente responsabile;

–

declarațiile martorilor; înscrisurile; mijloacele materiale de probă;

–

constatările tehnico
–
științifice; constatările medico
–
legale și expertizele.

Probele nu a
u
valoare mai dinainte stabilite, aprecierea fiecărei probe se facându
–
se

de
organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerilor formate în urma
examinării tuturor probelor administrate și conducându
–
se după conștiința lor.

3

Legisla
ție conex
ă: L.nr302/2004 ,M.Of.,nr.411/27 mai 2019,lege privind cooperarea juridică
interna
țional
ă în materie penală, Sec
țiunea a
–
6
–
a , privind punerea în aplicare a Directivei 2014/41/UE
a Parlamentului European
și
a Consiliului din 3 aprilie 2014 ,privind ordinul european de anchetă în
materie penală
–
art.328
și art.331, alin.(2), lit.(e)

–

8
–

Astfel

cum am aratat, una din mijloacele de proba este expertiza

medico
–
legală
psihiatrică
.

A
șadar, din textele legale și doctrin
ă rezultă că raportul de expertiză este unul dintre
mijloacele de probă, alături de celelalte, neavând o pozi
ție privilegiat
ă. În ce

prive
ște probele
ob
ținute prin mijlocul de prob
ă al raportului de expertiză, nu au nici ele o pozi
ție privilegiat
ă
în ansamblul probator
.

În acest sens, cu privire la probele ob
ținute prin raportul de expertiz
ă judiciară s
–
a
apreciat că acesta este un si
mplu element de convingere a magistratului, instan
ța nefiind
legată de concluziile raportului de expertiză judiciară
4
.

În acela
și sens, cu privire la probele obținute prin raportul de expertiz
ă judiciară s
–
a
apreciat că acestea nu au o for
ț
ă probantă deos
ebită fa
ț
ă de cele ob
ținute prin alte mijloace de
probă
5
.

Există situa
ții în care probele obținute prin raportul de expertiz
ă judiciară au o valoare
superioară, chiar decisivă, pe fondul necontestării de către păr
ți a raportului de expertiz
ă
și
declara
ții
lor de recunoa
ștere a faptelor
6
.

În acela
și sens, s
–
a apreciat că valoarea probantă superioară se bazează pe caracterul
științific al raportului de expertiz
ă judiciară, care poate fi combătut doar prin probatoriu cu
acela
și caracter, nu și de înscrisuri s
au declara
ții ale p
ăr
ților sau ale martorilor.

Remarcăm faptul că judecătorii pun în balan
ț
ă elementele de proba
țiune de ordin
ș
tiin
țific, de exemplu apreciind c
ă raportul de expertiză judiciară (tehnică) are o valoare
probantă superioară declara
țiilor un
ui martor care are cuno
ștințe (tehnice) de specialitate

Există
și situații în care probele obținute prin raportul de expertiz
ă judiciară nu sunt
luate în considerare, pentru că au o valoare probatorie foarte scăzută, uneori chiar inexistentă

4

Notă. În cuprinsul Dec. pen. nr. 1240 din 6 mai 2015 Înalta Curte de Casa
ție și Justiție a apreciat
că

(…) raportat la for
ța pr
obantă a raportului de expertiză
și valoarea acordat
ă de lege raportului de
expertiză
și care se impune judec
ătorului în opera
țiunea logico
–
juridică de selectare a probelor
și de
evaluare a importan
ței lor pentru dezlegarea pricinii, așa încât, instanța nu

este legată de concluziile
din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere
a judecătorului, ca de altfel,
și celelalte mijloace de prob
ă
.

5

Notă.
în cuprinsul dec. pen. nr. 3 din 29 ianuarie 2009 Cur
tea de Apel Suceava a apreciat că

de
și
este un mijloc de probă în care sunt expuse opiniile unor speciali
ști cu privire la anumite aspecte de
care depinde rezolvarea cauzelor penale, expertiza nu are o for
ț
ă probantă deosebită fa
ț
ă de a
celorlalte mijloace

de probă. (…) Conchizând asupra valorii probatorii a expertizelor subliniem că, de
regulă, organele judiciare acordă o deosebită încredere acestor mijloace de probă, dar în cazurile în
care informa
țiile pe care expertizele le conțin nu se coroboreaz
ă cu c
elelalte probe, expertizele pot fi
înlăturate printr
–
o motivare temeinică.

6

A se vedea
dec. civ. nr. 2 din 17 ianuarie 2012 Tribunalul Tulcea

–

9
–

Opinia majorit
ară este însă în sensul că for
ța probant
ă a expertizei judiciare este
superioară celei a expertizei extrajudiciare, argumentul explicit în acest sens fiind
contradictorialitatea raportului de expertiză judiciară
7
.

Acela
și argument se reg
ăse
ște în jurispru
den
ț
ă
și în mod subînțeles, f
ără a fi exprimat
8
.

În acela
și sens exist
ă
și opinii, izolate, bazate pe o alunecare de raționament, în sensul
că expertiza extrajudiciară dispusă de organul de urmărire penală are o for
ț
ă probantă mai
mare datorită faptului c
ă organul de urmărire penală este organ judiciar, la fel ca instan
ța, care
dispune efectuarea expertizei judiciar
e.

Raportul de expertiză este un mijloc de probă care nu are o for
ț
ă probantă superioară
fa
ț
ă de alte mijloace de probă.

Totu
și, datorit
ă cara
cterului său
științific, concluziile raportului de expertiz
ă plasează
pe o pozi
ție superioar
ă această probă în ansamblul probator.

Având în vedere că este dispus de către instan
ț
ă
și se realizeaz
ă de către speciali
ști
care se bucură de recunoa
ștere în ce
prive
ște caracterul științific al analizelor lor, raportul de
expertiză judiciară se bucură de o pozi
ție privilegiat
ă, câtă vreme nu este combătut de alte
probe.

Având în vedere că for
ța probant
ă a raportului de expertiză judiciară se bazează pe
reputa
ția

științific
ă a expertului, combaterea raportului de expertiză judiciară se poate realiza
prin
:

a) demonstrarea faptului că raportul de expertiză con
ține concluzii irelev
ante în cauză,
și, prin urmare nu vor fi luate în seam
ă de instan
ț
ă

b) ob
ținerea unui r
aport de expertiză extrajudiciară, a unor opinii ale speciali
știlor
9

sau
a unor declara
ții de martori care se bucur
ă de o apreciere
științific
ă superioară.

Se vor exclude probele ob
ținute în mod ilegal, așa cum sunt definite de art.102 CPP
10
.

7

A se vedea în acest sens, de exemplu, dec. civ. nr. 35/R din 21 ianuarie 2010 pronun
țat
ă de Curtea
de Apel Bucu
re
ști

8

Notă., în cuprinsul dec. civ. nr. 98/R din 21 ianuarie 2009 pronun
țate de Curtea de Apel Cluj s
–
a
apreciat că

pentru ca să se constituie într
–
o expertiză judiciară, trebuie ca instanța să o încuviințeze ca
probă și să fie administrată în dosarul în

care se invocă, iar nu în alt dosar. Simplul fapt al depunerii
unei expertize extrajudiciare într
–
un dosar, nu o transformă într
–
o probă, dacă nu a fost încuviințată de
instanță în acest sens și nici într
–
o expertiză judiciară
.

9

Cf. art. 172 alin. 7 Cod
procedură penală
.

10

A se vedea DECIZIA ICCJ nr.22/2018, M.Of, nr.177 din 26 februarie 2018

–

10
–

2.2 Desfă
șu
rarea expertizei medico
–
legale psihiatrice

În scopul de a se ajunge la concluzii cît mai corecte și valoroase, comisia

de evaluare

recurge la o gama diversă de examinări și analize adesea inerente metodologiei și etapelor
expertizei. Examenul
neuropsihiatric reprezintă prima

etapă a expertizei psihiatrice
11
.

Aceasta se efectuează de o comisie alcătuită din medic

legist și doi medici psihiatri
12
.
Acest examen trebuie să fie cât mai complet și mai amănunțit.

Rezultatul unui astfel de examen devi
ne mai mult decât necesar, deoarece oferim
organului de cercetare ori procurorului, datele necesare care să
–
i permită a lua hotărârea dacă
va continua cercetările față de învinuit sau inculpat sau este necesar ca acesta să fie mai întâi
internat într
–
un sp
ital de profil.

În efectuarea expertizei medico
–
legale psihiatrice se fac o serie de investigații
paraclinice și examen psihologic. În mod necesar concluziile comisiei de expertiză vor fi
formulate într
–
un raport de expertiză, care

trebuie să cuprindă
13
:

a). Partea introductivă:
–

componența comisiei;
–

organul de cercetare penală sau
instanța care dispune efectuarea expertizei;
–

data și actul prin care s
–
a dispus expertiza;
–

datele personale ale expertizatului;
–

obiectul și întrebările la care se va ră
spunde;
–

data
efectuării expertizei.

b). Cuprinsul:
–

antecedentele medicale și juridice; examenul somatic, neurologic, de
alte specialități și de la laborator;
–

examenul psihologic;
–

examenul psihiatric complet.

c) Discuția faptelor.

d) Concluziile
–

Acestea se vor referi la:

–

precizarea diagnosticului de fond și a celui care se referă la starea actuală (cu
excluderea simulării);

–

care sunt trăsăturile esențiale ale personalității expertizatului, reflectate la
diagnosticul precizat și reflectarea

în comportamentul deviant; ce tulburări sau manifestări
funcționale se adaugă în prezent, pentru caracterizarea stării actuale;

–

în ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele au un caracter episodic, dacă
sau declanșat în momentul săvârșirii
faptei antisociale, și dacă, prezintă riscul de cronicizare
sau agravare;

11

Mitrofan N., „
Psihologie judiciară
”, București, 1992

12

Vl.Beli
ș, et.all, „
Medicină legală
”, Ed.Teora, Bucure
ști, 1992, pg.6

13

Ioniță M.,Draganici P.,Constantin
R.
–

„
Expertizele
–
mijloc de probă în procesul penal
”, București,
2000

–

11
–

–

dacă, prin trăsăturile patologice ale personalității și prin caracterul manifestărilor
comportamentale, favorizate de an
umiți factori endo sau exogeni, subiectul analizat prezintă
periculozitate socială, potențial infracțional sau de decompensare, precizare care stă la baza
argumentării caracterului măsurilor preventive
14
, de combatere și recuperare, care sunt
propuse sau că
tre se orietează comisia, în acest caz.

Raportul de expertiză psihiatrică trebuie să conchidă, fără echivoc, dacă făptuitorul a
săvârșit infracțiunea cu discernământ.

De aici rezultă că profesionalismul expertului în efectuarea expertizei medico
–
legale
ps
ihiatrice este strict necesar.

Sintetizând regulile proceduale referitoare la efectuarea expertizei medico
–
legale
psihiatrice se poate spune că acestea constau în:

–

obligația organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a aduce la
cunoști
nța experților obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să răspundă;

–

această expertiză face parte din cadrul expertizelor medicale și se execută în cadrul
instituțiilor de medico
–
legale în care lucrează experți oficiali în specialitatea respec
tivă;

–

dreptul experților de a lua cunoștință de materialul dosarului, necesar pentru
efectuarea expertizei, de a cere lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei;

–

obligația expertului de a întocmi un raport scris, opiniile separat
e fiind consemnate în
raport sau într
–
o anexă, care trebuie să includă între altele și concluziile;

–

concluziile trebuie să cuprindă răspunsurile la întrebările puse și aprecierea
expertului asupra obiectului expertizei.

Evaluarea medico
–
legală a stării

ps
ihice a persoanei se poate face
15
:

–

la cererea persoanei interesate

–

cu titlu de excepție, numai în situațiile în care persoana dorește să încheie un act de
dispoziție pe cale notarială; certificatul medico
–
legal va atesta că persoana este capabilă s
ă
–
și
exprime liber voința, având deci capacitate de exercițiu și, implicit, putând încheia în mod
valabil astfel de acte civile;

–

ca regulă generală, la solicitarea organelor judiciare, efectuându
–
se expertize
medico
–
legale psihiatrice.

Expertiza medico
–
legală psihiatrică nu se rezumă la un diagnostic, fie el și complex,
care să concretizeze static un fenomen psihopatologic

cu

consecințe medico
–
legale.

14

A se vedea cazul C.B. împotriva României
–

21207/03 Hotărârea din 20 aprilie 2010 [Secția a III
–
a]

15

Ștefan ILLI, „Psihologie Judiciar
ă” Ed.Europolis, Constan
ța, 2009,pg167
–
189

–

12
–

În sfera infinită a comportamentelor deviante, expertul este chemat să aducă
argumente stiințifice de

natură psiho
–
medicală care să ofere justiției o interpretare dinamică a
unui proces complex cauzal și să stabilească legătura prin metode de reconstituire a cauzei,
plecând de la analizarea efectului.

Expertizele sunt mijloace de probă cu ajutorul căror
a se cercetează în mod științific
fapte, persoane, lucruri sau fenomene prin care se ajunge fie la obținerea unei probe, fie la
evaluarea exactă a unei probe deja existente, fie la echilibrarea a două sau mai multe elemente
de probă disonante.

În practica

judiciară expertizele pot interveni în domenii foarte variate.

Astfel în funcție de natura problemelor ce urmează a fi lămurite, organele judiciare
penale pot dispune efe
ctuarea următoarelor expertize
16
:

–

expertiza criminalistică care poate fi la rândul

ei de mai multe feluri și anume:
dactiloscopică, traseologică, balistică, tehnică a actelor, grafică, biocriminalistică etc;

–

expertiza contabilă prin care se lămuresc aspecte privind evidența financiară,
controlul și revizia contabilă;

–
expertiza medi
co
–
legală prin care pot fi lămurite problemele privind morțile subite,
violente, leziunile traumatice corporale suferite, respectiv starea psihică a făptuitorului în
momentul savârșirii faptei, stare și de care de multe ori depinde și raspunderea penală a
acestuia.

Cadrul juridic și organizatoric este limitat la unele prevederi din Codul Penal, Codul
de Procedură Penală și legislația actuală privind organizarea și funcționarea instituțiilor de
medicină legală.

În legatură cu efectuarea expertizei medico
–
l
egale psihiatrice reținem următoarele
17
:

–

serviciile de medicină legală efectuează expertize și constatări medico
–
legale din
dispoziția organelor de urmărire penală sau a instanțelor judecătorești, precum și în cazurile
de deficiențe în acordarea asistenț
ei ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare
expertize medico
–
legale psihiatrice;

–

expertiza medico
–
legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a
persoanei, în cadrul unei comisii alcătuite dintr
–
un medic legist, care este p
reședintele

16

Buneci
.P.,Butoi.T,. Butoi.I.T,. „
Sociologie Juridică
și Deviant
ă Specială
”, Ed.Funda
ția România de
măine,.Bucure
ști.,2003

17

Bus.,David, Daniel, „
Psihologie Judiciară
” .,Ed.Tritonic,.2003

–

13
–

comisiei și doi medici psihiatrii; aceste comisii nu se pot organiza la nivelul cabinetelor
medico
–
legale;
18

–

expertizele medico
–
legale se efectuează la sediul instituțiilor medico
–
legale, cu
excepția cazurilor când persoana ce urmează a fi ex
aminată, fiind bolnav psihic cronic, se află
internată în spital sau secție de psihiatrie, sau în cazul persoanelor arestate preventiv și aflate
în cadrul secțiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare, când examinarea lor se face la
locurile unde sun
t (art. 28, al. 1,2, din Normele procedurale nr. 1.134/255 din 2000);

–

expertiza medico
–
legală psihiatrică se efectuează numai pentru o anumită faptă sau
circumstanță având ca obiective principale stabilirea capacității psihice la momentul comiterii
unei

fapte prevăzute de legea penală; a capacității psihice la momentul examinării și aprecierii
asupra periculozității sociale și necesitatea instituirii măsurilor de siguranță cu caracter
medical;
–

în vederea efectuării expertizei psihiatrice se pun la disp
oziția comisiei toate
documentele din dosar, necesare pentru efectuarea expertizei; în cazul în care expertiza
privește persoane minore, dosarul conține și ancheta socială, precum și datele.

Potrivit art.
178

C.pr.p.
,

după efectuarea expertizei expertul î
ntocmește un raport scris
denumit raport de expertiză și care poartă denumirea de raport de expertiză medico
–
legală
–

psihiatrică în cazul expertizelor psihiatrice solicitate și care expertiză se semnează de toți cei
care au participat la întocmirea lui.

Câ
nd organul de urmărire penală sau instanța de judecată constată la cerere sau din
oficiu că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză.

Lămuriri suplimentare în scris pot fi cerute și serviciului medico
–
legal,

chiar dacă în
actele normative cadru privind expertizele medico
–
legale nu sunt reglementări în acest sens.

Suplimentul de expertiză psihiatrică trebuie să fie efectuat de aceeași experți care au
efectuat expertiza inițială.

Efectuarea unei noi expertize

este reglementată de art.
181
19

C.pr.p. în sensul că dacă
organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea
concluziilor raportului de expertiză dispune efectuarea unei noi expertize.

În practica judiciară s
–
a cons
tatat că instanța nu poate să se bazeze pe concluziile
expertizei fără o temeinică verificare a conținutului acesteia dacă are îndoieli asupra calității
expertizei, ea poate să dispună efectuarea unei noi expertize.

18

A se vedea art. 28, alin. 1,2, din Normele procedurale nr. 1.134/255 d
in 2000

19

Art.181 a fost introdus prin art.102 pct. 120 din L.nr. 255/2013

–

14
–

O nouă expertiză medico
–
legală se efect
uează de către o comisie de experți, indiferent
dacă prima expertiză a fost efectuată de un singur medic legist sau mai mulți medici legiști
sau o comisie.

Noua expertiză medico
–
legală constă în reluarea sau/și refacerea investigațiilor
medico
–
legale în c
azul în care se constată deficiențe sau și aspecte contradictorii la expertizele
precedente.

Raportul noii expertize se elaborează pe baza constatarilor directe ale comisiei si pe
baza materialului necesar din dosarul cauzei (art. 49 din Normele procedura
le).

Noile expertize medico
–
legale psihiatrice se avizeaza din oficiu de către Comisiile de
avizare și control al actelor medico legale care funcționează în cadrul aceluiași institut de
medicină legală unde s
–
a efectuat noua expertiză, iar noile expertize

se transmit organelor
judiciare doar după avizarea lor.

În cazurile în care între o expertiză și o nouă expertiză psihiatrică sau alte acte cu
caracter medico
–
legal (ex. avizele comisiilor de avizare) există contradicții de conținut și de
concluzii, aces
te acte se înaintează de organele judiciare la Comisia Superioară Medicolegale.

Organele judiciare care solicită avizul comisiei Superioare Medico Legale sunt
obligate să
–
i pună la dispoziție toate actele medicale și medico legale, însoțite de o adresă de

înaintare care să cuprindă un scurt istoric al faptei precum și întrebările formulate clar la care
trebuie să răspundă în aviz.

Comisia Superioară Medico
–
legală nu efectuează examinări de persoane iar dacă
membrii comisiei consideră necesară examinarea
persoanei, recomandă efectuarea unei noi
expertize medico
–
legale, urmând ca ulterior concluziile acesteia să fie supuse avizării Comsiei
Superioare Medico
–
legale.

Comisia Superioară Medico
–
Legală verifică, evaluează, analizează și avizează din
punct de ve
dere științific la cererea organelor judiciare conținutul și concluziile diverselor
acte medico
–
legale.

În cazul în care concluziile actelor medico
–
legale nu pot fi avizate, Comisia recomanda
refacerea totala sau partiala a lucrarilor formulând propuneri
în acest sens sau concluzii
proprii.

În afara depoziției în scris reprezentată prin expertiza medico
–
legală, expertul medico
–
legal poate fi solicitat să
–
și expună părerea într
–
o problemă medico
–
judiciară și verbal.

–

15
–

Menționăm novația actelor normative mai

sus prezentate în materia actelor
medicolegal
e față de reglementările vechi
20

în ceea ce privește posibilitatea participării
experților medico
–
legali numiți de organele judiciare la cererea părților la efectuarea
expertizelor medico
–
legale realizate de exp
erții medico
–
legali oficiali.

Experții numiți de organele judiciare la cererea părților pot asista la lucrări și la
examinarea persoanei, pot solicita investigații complementare, iar în cazul expertizei pe
documente pot lucra individual, în paralel cu exp
erții oficiali.

Experții numiți de instanță la cererea părților au acces numai la datele medicale și
medico
–
legale din dosarul de urmărire penală, respectiv al instanței.

Accesul la datele din arhivele instituțiilor medico
–
legale se poate face numai cu
acordul scris al conducătorului instituției medico
–
legale.

Un alt aspect ce trebuie să avem în vedere este că medicul legist care a eliberat un
certificat medico
–
legal nu mai poate participa la redactarea unui raport de expertize sau la
efectuarea unei no
i expertize medico
–
legale în același caz.

Comunicarea rezultatelor expertizei si/sau lucrarii medico
–
legale unor persoane,
institutii sau organizatii interesate se poate face în cursul procesului penal numai cu aprobarea
organului judiciar care a solicit
at efectuarea acesteia.

Art. 2
8 din Codul Penal precizează: „
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de
legea penala daca făptuitorul in momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale,
fie din alte cauze, nu putea sa
–
si dea seama de acțiun
ile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi
stăpân pe ele
”.

Conținutul acestui articol definește în esență noțiunea juridică de iresponsabilitate.

Responsabilitatea, care implică posibilitatea tragerii la răspundere penală a
învinuitului, este o noțiune de

asemenea juridică și care sub aspect medical, reprezintă
"
totalitatea particularităților psihice ale individului care
–
l fac pe acesta capabil sa înțeleagă
libertatea și necesitatea acțiunilor sale și să aprecieze consecințele faptelor sale atunci cînd
acț
ionează contrar normelor de conviețuire socială și a legilor
”
21
.

Pe de altă parte, motivează necesitatea unei expertize în activitatea de probațiune care
devine obligatorie atunci când fapta antisocială apare ca rezultat al unei acțiuni patologice,

deci c
ând trebuie obiectivată existența unei boli psihice și totodată demonstrată legătura
cauzală dintre boală și fapta respectivă.

20

A se vedea Decretul nr. 446/1996 si HCM 1085/1966
–

(abrogate)

21

G.Antonoiu, C.Bulai, Gh.Chivulescu
. Dic
ționar Juridic
., Ed.
Științific
ă
și Enciclopedic
ă,.1976, p.121

–

16
–

3.CAUZE DE NEIMPUTABILITATE

3
.
1.

Minoritatea

Potrivit art.27

din noul Cod penal „
Nu este imputabilă fapta prevăzută de l
egea penală
săvâr
șit
ă de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condi
țiile legale pentru a
răspunde penal
”.
22

În baza acestor dispoziții minoritatea făptuitorului poate fi definită ca fiind acea stare
de incapacitate psihică, în care se afl
ă minorul datorită insuficientei sale dezvoltări psihofizice
și care îl pune în imposibilitatea de a înțelege semnificația socială a faptelor sale și de a
–
și
manifesta în mod conștient voința.

Insuficienta dezvoltare psihofizică a minorului exclude vinovăț
ia și implicit caracterul
penal al faptei sale.

Spre deosebire de iresponsabilitate, la care incapacitatea psihică este datorată alienației
mintale sau altor cauze care au determinat starea psihică anormală a persoanei, minoritatea,
care exclude și ea vin
ovăția, nu este o stare psihică, ci o stare normală de insuficientă
dezvoltare psihofizică datorată vârstei tinere .

Având în vedere particularitățile dezvoltării bio
–
psihice a persoanei, în dreptul penal,
s
–
a impus cu necesitate stabilirea unei limite de
vârstă, sub care să fie exclusă răspunderea
penală a m
inorului.

Până la o anumită vâr
stă minorul este deci prezumat ca fiind li
psit de capacitate
penală, deoa
rece nu are reprezentarea semnificației soc
iale a acțiunilor sau inacțiuni
lor lui.

Prin dispoziți
ile art.
113

alin. 1 Cod penal, s
–
a stabilit că „
minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu răspunde penal
", iar în alin. 2 al aceluiași articol, s
–
a stabilit că „
minorul
care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a să
vârșit fapta
cu discernământ
".
23

Minoritatea făptuitorului,

cauză care î
nlătură caracterul penal al fap
tei
,

privește atât
pe minorul care nu a împlinit 14 ani, cât și pe minorul între 14 și 16 ani care a s
ăvârșit fapta

22

Legisla
ție conex
ă
–

A

se vedea ,Hotărârea nr. 1439/2004 privind serviciile speci
alizate destinate
copilului care a săvâr
șit o fapt
ă penală
și nu r
ăspunde penal

23

A se vedea
–
Tribunalul Constan
ța
–
Decizia nr. 48/2009
–

Arestarea preventiva a minorului cu vârsta
sub 16 ani. Obligativitatea stabilirii discernamântului minorului. Modalit
atea de stabilire a
discernamântului minorului.

–

17
–

fără discernământ în timp ce m
inorul c
are nu a împlinit vârsta de 14 ani se prezumă absolut că
nu are responsabilitate penală.
24

În cazul oricărui suspect sau inculpat minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare
sau confruntarea a minorului, organul de urmărire penală citează părinții
acestuia, iar când
este cazul, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea căreia se află minorul, precum și
direcția generală de asistență socială și protecție a minorului.

Dacă suspectul sau inculpatul minor a împlinit 16 ani, citarea acestor persoane

se va
dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar. Neprezentarea persoanelor
legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acelor activități.

În această fază, organele de urmărire penală pot să dispună
efectuarea referatului de
evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție
teritorială își are locuința minorul.

Pentru efectuarea lui vor fi strânse date cu privire la comportarea minorului în mod
obișnuit, la st
area lui fizică și profilul psihologic, la condițiile în care a crescut și a trăit, la
mediul familial și social în care a crescut și s
–
a dezvoltat, dezvoltarea intelectuală și morală,
factorii care influențează conduita minorului și care au favorizat comi
terea faptelor,
comportamentul minorului, înainte și după comiterea faptei.

Participarea procurorului la judecarea infractorilor minori este obligatorie. În faza
judecății, instanța are obligația să dispună efectuarea referatului de evaluare de către servi
ciul
de probațiune, cu excepția cazului când referatul a fost deja întocmit în cursul urmăririi
penale, situație în care dispunerea efectuării sale de către instanță este facultativă.

Judecarea cauzelor cu inculpați minori se realizează de urgență și cu p
recădere.
Ședința în care are loc judecarea minorului se desfășoară separat de celelalte ședințe și nu este
publică. Regula aceasta se aplică și atunci când inculpatul minor la data săvârșirii faptei a
devenit major în cursul judecării cauzei.

Minorul bene
ficiaza de un regim special al sanctiunilor penale. Fata de minorul care
raspunde penal, se poate lua o masura educativa prevazuta de lege ori i se poate aplica o
pedeapsa cu inchisoare sau amenda.

24

A se vedea
Hotărârea

Guvernului României, nr. 1439/2004 privind serviciile specializate destinate
copilului care a săvâr
șit o fapt
ă penală
și nu r
ăspunde penal
.,M.Of. Partea I nr. 872 din 24 septembrie
2004.

–

18
–

3.2
.
Iresponsabilitatea

Discernământul
reprezintă cap
acitatea unei persoane de a
–
și da seama de faptele
comise și de urmările acestora, de a putea distinge între bine și rău, având reprezentarea
consecințelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu discernământ este în măsură să
conceapă planul unei a
cțiuni, să premediteze și să acționeze cu intenție (directă, indirectă sau
praeterintenție).

Iresponsabilitatea este o altă cauză de neimputabilitate; astfel, nu este imputabilă fapta
prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comit
erii acesteia, nu putea
să
–
și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza
unei boli psihice, fie din alte cauze.

Legea penală nu dă o defini
ție
imputabilită
ții, aceasta fiind î
nsă definită
ca fiind:
„
situa
ția ju
ridică în care se regăse
ște o persoan
ă căreia ii se atribuie săvâr
șirea cu vinov
ă
ție
a unei fapte prevăzute de legea penală.Aceasta presupune stabilirea faptului că acea
persoană a săvâr
șit fapta imputat
ă astfel prin materialitatea sa, îî apar
ține și o imp
uta
țiune
psihică
, constănd în stabilirea unei atitudini psihice caracterizate prin inten
ție sau culp
ă în
raport cu săvâr
șirea faptei”
25
.

De fapt, discernământul este o sinteză a personalității și conștiinței în momentul
săvârșirii unei acțiuni, intervenind
atunci când fapta respectivă este realizată și în consecință
susceptibilă de a suferi rigorile legii (așa cum se cunoaște, simpla idee nu este pedepsită de
lege, ci doar punerea în aplicare, materializarea ei într
–
o faptă o face pasibilă de pedeapsă).

În
jurul noțiunii de discernământ se structurează teoria și practica expertizei medico
–
legale psihiatrice, ea fiind operațională în cadrul larg al noțiunii de capacitate psihică precum
și numai în domeniul interdisciplinar al psihiatriei și medicinii legale (
care este expertiza).

Un discernământ diminuat nu înseamnă lipsa vinovăției, așadar fapta va fi considerată
infracțiune.

Abolirea discernământului se traduce pe plan juridic prin existența iresponsabilității,
care înlătură caracterul penal al faptei
26
.

C
onform art.
28 CP
: „
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvâr
șit
ă de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să
–
și dea seama de acțiunile sau

25

G.Antonoiu, C.Bulai, Gh.Chivulescu
. Dic
ționar Juridic
., Ed.
Știin
ț
ifică
și Enciclopedic
ă,.1976, p.128

26

A se vedea
: 1)
Decizia Tribunalului Bacău
–

Rezoluție 4/Î din 09.04.2013

2)
Hotarare
a

nr. 475/r din data de 09.11.2009 pronuntata de Tribunalul Mures

–

19
–

inac
țiunile sale ori nu putea s
ă le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie

din alte
cauze
.
”

Textul are corespondent în art. 48 CP 1969, în raport de care au intervenit unele
modificări de formulare. Noul legiuitor nu mai utilizează referirea la alie
na
ție mintal
ă, între
anul 1968
și perioada contemporan
ă dinamica domeniului med
ical psihiatric ajungând să
problematizeze deplina corectitudine
științific
ă a utilizării acestei expresii pentru desemnarea
generică a multiplelor afec
țiuni de natur
ă psihică ce pot fi considerate drept stări anormale.

În loc de referirea la imposibilita
tea de stăpânire a ac
țiunilor sau inacțiunilor, noul
legiuitor a preferat să facă vorbire despre incapacitatea de a le controla
27
.

Textul de lege
are o formă foarte apropiată de cea a textului corespondent

din C. pen.
din 1968 (art. 48), d
iferen
țele dintre
cele două norme constau în indicarea naturii juridice nou
atribuită iresponsabilită
ții
(
cauză de neimputabilitate)
și de

modernizarea

terminologică a noii
reglementări.

Astfel, spre deosebire de C. pen. din 1968 în care cauza iresponsabilită
ții o constitu
ia
„aliena
ția mintal
ă”, în noul C. pen. cea care generează iresponsabilitatea este o „boală
psihică”.

Motivul acestei modificări este acela că în practica medico
–
legală psihiatrică, cât
și în
nomenclatorul Organiza
ției Mondiale a S
ănătă
ții, expresia „alie
na
ție mintal
ă” nu mai este
folosită . O altă modificare prive
ște înlocuirea expresiei „nu putea fi st
ăpân pe ele” din C. pen.
din 1968 cu expresia „nu putea să le controleze”, cele două sintagme fiind însă sinonime.

S
–
a menținut, din legislația anterioară,

raportarea la imposibilitatea de conștientizare a
acțiunilor sau inacțiunilor săvârșite. Apreciem că această formulare trebuie interpretată atât în
sensul imposibilității de prevedere a semnificației și implicațiilor elementului material, cât și
în acela
al imposibilității conștientizării urmării imediate la care va conduce în mod real și
efectiv acest element material ori al caracterului și

implicațiilor acestei urmări.

Î
n oricare dintre aceste ipoteze, în măsura în care se determină împrejurarea că
proc
esul intelectiv a fost afectat în mod determinant și într
–
o manieră esențială, trebuie să se
admită inexistența unei premise viabile care să suporte procesele psihice specifice vinovăției
penale, calificarea faptei comise drept infracțiune fiind astfel exc
lusă (fapta nefiind
imputabilă), dar cu menținerea posibilității aplicării unei măsuri de siguranță (specifice fiind,
în asemenea situații, obligarea la tratament medical sau internarea medicală).

27

I. Pascu, P. Buneci
, Noul Cod penal. Pa
rtea generală
și Codul penal. Partea general
ă în vigoare.
Prezentare comparativă, Ed. Universul Juridic, Bucure
ști, 2010, p. 39

–

20
–

3.3
.Intoxica
ția

Efecte juridice identice are și
intoxica
ț
ia

involuntară (acc
identală), astfel

art.29 CP
prevede: „
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvâr
șit
ă de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea să
–
și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu
putea să le controleze
, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substan
țe
psihoactive
.”

Alături de
iresponsabilitate

și de
minoritatea
făptuitorului, intoxicația este inclusă
într
–
o subclasificare comună a cauzelor de neimputabilitate, toate reprezentând stări
care
exclud infracțiunea din rațiuni subiective, anume prin lipsa verificării acelei premise a
vinovăției reprezentate de responsabilitatea subiectului activ.

Asemănarea cu reglementarea iresponsabilității este de altfel evidentă și în corpul
comun al pre
vederilor legale prin care sunt descrise aceste două cauze de neimputabilitate,
stările în sine fiind exprimate identic de legiuitor, deosibirile interve
nind doar în indicarea
cauzelor
.

Cu toatea acestea însă, în practica judiciară

s
–
a constatat că pentru
a întrunii
elementele
constitutive ale

art.29 CP, este necesar ca starea

de intoxica
ție

să fie completă
,
ori
în ceea ce prive
ște
o persoană intoxicată complet

cât
și involuntar, prin îs
ă
și definiția dat
ă, i
–
ar
lipsii capacită
țile fizice c
ăt
și psihice de
a intre
prinde vre
–
o ac
țiune fizic
ă, avâ
nd mai degrabă
nevoie de asisten
ț
ă medicală.

Dacă beția este voluntară, caracterul penal al faptei nu este înlăturat;

Ea poate
constitui, după caz, o circums
tanță atenuantă sau agravantă
28
.

Un discernământ diminuat nu

înseamnă lipsa vinovăției, așadar fapta va fi considerată
infracțiune.

Existența discernământului diminuat va fi avută în vedere doar în ceea ce privește
individualizarea pedepsei, constituind o circumstanță individuală atenuantă.
29

În situațiile în care

se constată că făptuitorul este iresponsabil, el nu va putea fi
însă
pedepsit penal, pentru că lipsește elementul „
vinovăție
” al infracțiunii.

Cu toate acestea, având în vedere pericolul social pe care îl prezintă făptuitorul,
instanța va trebui să insti
tuie una din măsurile medicale de siguranță
30

–

fie cea prevăzută de

28

A se vedea art.75.,alin1(a).
și art.77.,lit.(f) din Codul Penal

29

A se vedea decizia nr.8/2014
și decizia nr.10/2014
a Cur
ții
de Apel Bucure
ști, secția a
–
II
–
a penală

30

Legea de aplicare nr.187/2012; a se vedea art.241

–

21
–

art. 1
09
CP
–

„
Obligarea la tratament medical
”, fie cea prevăzută de art. 110

CP
–

„
Internarea medicală
”
.

Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stu
pefiante
sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în
mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

Când persoana față de care s
–
a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament,
se po
ate dispune internarea medicală.

Alte cauze de neimputabilitate: constrângerea fizică (art.24 CP); constrângerea morală
(art.25 CP); excesul neimpuatabil (art.26 CP); eroarea (art.30 CP); cazul fortuit (art.31 CP)

–

22
–

4
.REGIMUL MĂ
SURILOR DE SIGURAN
Ț
Ă CU CARACTER MEDICAL

4
.1 Regimul măsurilor
de siguran
ț
ă

Conform definiției legale a m
ăsurilor de siguranță, prevăzutâ în TitluI IV la art.107
din
CP, acestea “
au drept scop înlăturarea unui pericol
și preîntâmpinarea s
ăvâr
șirii faptelo
r
prevăzute de legea penală
”.

În doctrină măsurile de siguranță sunt definite ca sancțiuni de drept penal constând din
măsuri de constrângere cu caracter preventiv, care au drept scop înlăturarea unor stări de
pericol generatoare de fapte

prevăzute de leg
ea penală
31
.

Măsurile de siguranță se aplică pentru a înlătura o stare de pericol
și a preîntâmpin
a
săvâr
șirea de noi infrac
țiuni
32

. Măsurile de siguranță sunt destinate combaterii anumitor stări
de pericol social care au contribuit
și ar mai putea contrib
ui la săvâr
șirea unor fapte prev
ăzute
de legea penală.

Stările de pericol care atrag luarea de măsuri de siguranță sunt anume prevăzute de
legea penală. Existența acestor stări de pe
ricol, care justifică luarea măsurilor de siguranță,
este dată în vileag
prin însă
și s
ăvâr
șirea unei fapte prev
ăzute de legea penală, iar stările
respective privesc, în genere, perso
ana celui care a săvâr
șit fapta
33

.

Măsurile de siguranță au, în esență, un caracter
și o destina
ție preventive, care vizează
înlăturarea pericolul
ui ce a servit drept temei pentru luarea acestor măsuri. Aceste măsuri au,
de asemenea, menirea de a preîntâmpina “
săvâr
șirea unor fapte prev
ăzute de legea penală, fie
de către cel față de care s
–
a luat măsura de siguranță, fie de către alte persoane împot
riva
acestuia
”
34
.

Natura juridică a măsurilor de siguranță a fost dezbătută pe larg în doctrina de
specialitate, fiind susținută apartenența lor la dreptul administrativ, deoarece chiar în cazul în
care sunt prevăzute de legea penală
și aplicate de instan
țe
le judecătore
ști, ele intervin nu
pentru reprimarea unui fapt săvâr
șit, ci
pentru a preveni săvâr
șirea lui
.

Alți autori au susținut identitatea dintre măsurile de siguranță
și pedepse, ambele fiind
considerate, deopotrivă, măsuri de apărare socială, care
pot fi aplicate în funcție de necesități,

31

C. Bulai, op. cit., p. 584.

32

Ion Oancea,
Tratat

de drept penal. Partea generală
, ALL, Bucure
ști, 1994, p. 218

33

Explicații teoretice ale codului penal român
, vol
. II, ed. a II
–
a, ALL, Editura Academiei române,
Bucure
ști, 2003, p. 257
–
258.

34

Explicații teoretice ale codului penal român
, vol. II, ed. a II
–
a, ALL, Editura Academiei române,
Bucure
ști, 2003 p. 258

–

23
–

pedepsele fiind aplicate infractorilor responsabili, în timp ce măsurile de siguranță sunt
aplicate iresponsabililor
și cel
or aflați în situații speciale
.

Potrivit unei alte opinii, care
și
–
a găsit reflectare în d
reptul penal din R
omânia
,
măsurile de siguranță sunt, ca
și pedepsele, sanc
țiuni de drept penal, deosebindu
–
se între el
e
prin natura
și func
țiile lor
.

Dualitatea sancțiunilor
–
pedepselor
și a m
ăsurilor de siguranță fiind admisă, important
este faptul de a p
reciza criteriile lor distinctive
35
:

a)

Pedeapsa este, în principal, un mijloc de constrângere, urmărind un scop de
retribuire, de intimidare, prin aceasta manifestându
–
se, în final, destinația sa preventivă
și de
preîntâmpinare.

În schimb măsurile de sig
uranță au în prim
–
plan aspectul preventiv, cel de
constrângere fiind subsidiar, însoțind inerent caracterul de preîntâmpinare al acestora.
Pedeapsa este represivă, iar măsura de siguranță preventivă.

b)
Esența pedepsei este de a interveni
post delictum
, pe

când măsura de siguranță este
concepută
ante delictum
.

c)

Pedeapsa este determinată de judecător ținând cont de criteriile de individualizare,
printre care
și gravitatea infrac
țiunii, astfel încât cu cât este mai gravă infracțiunea, cu atât
este mai aspr
ă pedeapsa. Or, măsura de siguranță nu are atitudine față de gravitatea
infracțiunii, ea trebuie raportată la personalitatea delincventului.

Natura
și durata pedepsei sunt fixate din start în lege, pe când m
ăsura de siguranță
variază în func
ție de tipul s
tării de pericol
și de existen
ța acesteia.

Măsura de siguranță este aplicabilă atâta timp cât există starea de pericol, ceea ce îi
atribuie caracterul unei sancțiuni nedeterminate în timp, eventual cu titlu definitiv, putând fi
revocată odată cu dispariți
a acestei stări de pericol.

d)

Pedeapsa se aplică pentru săvâr
șirea unei infrac
țiuni
și presupune conștientizarea de
către infractor a actelor sale, de aceea este legată de ideea blamării, a mustrării, care este însă
străină pentru măsurile de

siguranță, c
e
țin doar de protec
ția socială

.

Măsura de siguranță nu vizează decât protejarea societă
ții contra unei st
ări de pericol
ș
i este aplicabilă fără a ține cont de răspunderea personală a delincventului.

Pedeapsa î
și conserv
ă un fundament moral
, iar măsura de siguranță este, în mod
esențial, utilitară.

35

Stela BOTNARU et.all „
DREPT PENAL Partea gener
ală Volumul I„.
Ed
.
Cartier juridic. 2005

–

24
–

Fiind o sancțiune de drept penal, măsura de siguranță trebuie să fie aplicată în strictă
concordanță cu principiile ce guvernează această ramură de drept, în scopul respectării
drepturilor fundame
ntale
și libert
ăților omului
36
.

Măsurile de constrângere cu caracter medical constau în obligarea persoanei care a
săvâr
șit o fapt
ă prevăzută de legea penală
și care sufer
ă de anumite deficiențe de ordin mintal
sau face abuz de substanțe alcoolice sau narco
tice să urmeze un anumit tratament medical.
Din cele menționate observăm că măsurile de siguranță din Codul penal vizează alienații
mintali, alcoolicii
și narcomanii.

Astfel, persoanelor care au săvâr
șit fapte prev
ăzute de legea penală în stare de
irespons
abilitate sau care au săvâr
șit asemenea fapte în stare de responsabilitate, dar pân
ă la
pronunțarea sentinței sau în timpul executării pedepsei, s
–
au îmbolnăvit de o boală psihică, din
care cauză sunt incapabile să
–
și dea seama de ac
țiunile lor sau să le d
irijeze, instanța de
judecată poate să le aplice măsurile de constrângere cu caracter medical.

În acest caz starea de pericol decurge din starea psihică maladivă a făptuitorului.
Conform normelor legale, aceste măsuri nu pot fi impuse în mod arbitrar oric
ărei persoane, ci
în anumite condiții: în primul rând, persoana să fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar
în al doilea rând, să facă parte din una dintre următoarele categorii de persoane:

a) persoane recunoscute iresponsabile, care, la momentul
faptei, erau incapabile să
–
și
dea seama de faptele lor
și/sau s
ă le dirijeze;

b) persoane devenite iresponsabile până la pronunțarea sentinței sau în timpul
executării pedepsei.

Cu alte cuvinte, se au în vedere persoanele care la momentul faptei erau res
ponsabile,
dar care mai apoi, pe parcursul procesului penal, până la emiterea sentinței sau în timpul
executării pedepsei, au devenit iresponsabile, ceea ce face imposibilă fixarea unei pedepse sau
executarea acesteia.

Din legea penală
și cea procesual
–
pe
nală rezultă scopul măsurilor de constrângere cu
c
aracter medical, care se aplică:

a) în vederea tratării persoanei care are nevoie de îngrijire,

b) a excluderii posibilității de a săvâr
și noi infrac
țiuni,

c) pentru protejarea societății.

Prin raportare

la dispozi
țiile art. 83 noul C. proc. pen., drepturile prev
ăzute pentru
inculpat sunt:

36

A se vedea art.1
–

art.8 din conven
ția C.E.D.O

–

25
–

a)
dreptul de a

nu da nicio declara
ție pe parcursul procesului penal, atr
ăgându
–
i
–
se
aten
ția c
ă dacă refuză să dea declara
ții nu va suferi nicio consecinț
ă defavorabilă
, iar dacă va
da declara
ții acestea vor putea fi folosite ca mijloace de prob
ă împotriva sa;

b)
dreptul de a

fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat
și încadrarea
juridică a

acesteia;

c)
dreptul de a

consulta dosarul, în condi
țiile legii;

d)
dreptul de a

avea un avocat ales, iar dacă nu î
și desemneaz
ă unul, în cazurile de
asisten
ț
ă obligatorie, dreptul de a

i se desemna un avocat din oficiu;

e)
dreptul de a

propune administrarea de probe în condi
țiile prev
ăzute de lege, de
a

ridica excep
ți
i
și de a

pune concluzii;

f)
dreptul de a

formula orice alte cereri ce
țin de soluționarea laturii penale și civile
a

cauzei;

g)
dreptul de a

beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu în
țelege, nu se
exprimă bine sau nu poate comunica în limb
a română;

h)
dreptul de a

apela la un mediator în cazurile permise de lege;

i
)
dreptul de a

fi informat cu privire la drepturile sale;

j
)
alte drepturi prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 1
84

al. 2 C.pr.pen., expertiza psihiatrică obligatorie se
efectuează în inst
ituții sanitare de specialitate astfel, î
n vederea efectuării expertizei, organul
de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanța de judecată dispune
internarea
învinuitului

sau inculpatului pe timpul necesar
37
.

Prin decizia n
r 22/2019 din 18 ianuarie 2019, Înalta Curte de casa
ție și Justiție a
stabilit: „
În interpretarea
și aplicarea unitar
ă a dispozi
țiilor art.184 alin.(28) din codul de
procedură penală, din durata pedepsei se deduce perioada în care suspectul sau inculpatul
a
fost internat voluntar sau nevoluntar într
–
o institu
ție de specialitate, în vederea efectu
ării
expertizei psihiatrice
.”

Concret,

comisia de expertiză medico
–
legală psihiatrică poate funcționa numai în
centrele unde există servicii sau cabinete medico
–
leg
ale și spitale sau secții de psihiatrie, cât și
că această expertiză se va executa în principiu prin internarea subiecților, dacă este cazul
procedându
–
se la toate investigațiile clinice și de laborator.

37

A se vedea
și legislația conex
ă
–

L.nr 487/2002 a sănătă
ții mintale și a protecției persoanelor cu
tulburări psihice, precum
și Ordinul ministrului justiției și al mi
nistrului sănătă
ții nr.1976/C din 11 iulie
2003

–

26
–

În situația în care într
–
o cauză, s
–
a luat măsura a
restării preventive, în condițiile actuale
de organizare a pazei celor detinuți este foarte greu de realizat sau chiar imposibil internarea
deținutului într
–
o clinică sau secție de psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătății.

În prezent singura posibilit
ate și cea practicată este transferarea deținutului de la arest
sau din penitenciar la secția de psihiatrie.

Ținând cont că expertizele psihiatrice obligatorii se efectuează doar în condițiile
internării, susținem că rapoartele de constatare medico
–
legale

psihiatrice menite doar să fixeze
pe baza unei constatări directe o stare existentă în momentul consultării nu pot sa aibă
valoarea unei expertize.

Potrivit

CPP, dacă instanța de judecată consideră dovedit faptul că persoana în cauză
a săvâr
șit o fapt
ă
prevăzută de legea penală în stare de iresponsabilitate sau că această
persoană, după ce a săvâr
șit infrac
țiunea, s
–
a îmbolnăvit de o boală psihică cronică, ce o face
să nu
–
și dea seama de ac
țiunile sale sau să nu le poată dirija, instanța de judecată adop
tă fie o
sentință de absolvire a acestei persoane de pedeapsă, fie după caz, de răspundere penală, fie
de liberare de pedeapsă
și de aplicare fa
ță de ea a unor măsuri de constrângere cu caracter
medical, indicând care anume dintre ele trebuie aplicată.

Pra
ctica judiciară în sensul celor prezentate a statuat în numeroase hotărâri că dacă s
–
a
admis expertiza psihiatrică aceasta trebuie efectuată în condițiile internării într
–
o instituție
sanitară și nu ambulatoriu; raportul de expertiză care nu se bazează pe
investigațiile efectuate
în asemenea condiții (nefiind suficientă simpla lectură a dosarului ori observațiile făcute într
–
o
singură zi), urmează ca instanța să dispună o nouă expertiză
38
.

Considerăm că în cazul în care organul judiciar reușește să strângă toate acele date
care privesc persoana făptuitorului în complexitatea ca individ raportul de expertiza
psihiatrica medico
–
legală efectuată în cauză poate să formuleze concluzii clare și pe
rtinente la
obiectivele fixate prin ordonanță.

Expertiza psihiatrică este un mijloc de probă cu caracter științific prin care se pune la
dispoziția organelor judiciare opinia motivată a medicilor experți cu privire la starea de
sănătate mintală a unei per
soane cu o implicație judiciară penală.

Această expertiză nu este un mijloc de probă privilegiată, neputând să limiteze
libertatea de apreciere a organului judiciar.

38

A se vedea
Decizia nr. 638 din 27.03.2012 a Cur
ții de Apel București, secția a
–
II
–
a penală

–

27
–

Nu i se recunoaște o forță probantă absolută, aceasta fiind supusă, ca orice alt mijloc
de probă, liberei aprecieri a organului judiciar, potrivit intimei convingeri a acestuia, formată
în urma examinării tuturor probelor administrate
39
.

În cadrul aprecierii ce se face cu privire la valoarea unui raport de expertiză
psihiatrică, organul judic
iar face o verificare a acestuia dintr
–
un dublu punct de vedere: o
verificare formală, de îndeplinire a formelor procedurale și o verificare substanțială ca atare a
conținutului acestuia, sau cu alte cuvinte a temeiurilor științifice pe care le conține.

A
stfel, în practica judiciară s
–
a arătat că, nu este admisibil să se acorde o valoare
probantă superioară unor probe în dauna altora.

Expertiza medico
–
legala psihiatrică se apreciază în ansamblul probator al dosarului,
învinuirea sau înlăturarea învinuirii

neputându
–
se sprijini numai pe conținutul unora dintre
probele administrate.

Trebuie sa arătăm însă că, înlăturarea concluziilor expertizelor nu trebuie să fie făcute
de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată decât motivat, arătând în ce
constă
insuficiențele acestora.

În cazul acestor expertize este recomandabil ca organul judiciar să apeleze la
remediile prevăzute de art. 49 din Norme procedurale privind noua expertiză medico
–
legală,
respectiv art. 27 din H.G. nr. 774/2000
–

privind con
trolul și avizarea de către Comisia
Superioară Medico Legală.

Conform acestei norme, persoana care a fost iresponsabilă la momentul faptei urmează
a fi absolvită de răspundere penală.

Persoanele devenite iresponsabile după comiterea faptei, îmbolnăvindu
–
se de o boală
psihică cronică, urmează a fi absolvite sau liberate de pedeapsă
și supuse m
ăsurilor de
constrângere cu caracter medical.

Dacă persoana în privința căreia s
–
a aplicat o măsură de constrângere cu caracter
medical, pe motiv că după săvâr
șirea
infracțiunii s
–
a îmbolnăvit de o boală psihică, se va

39

Prin decizia penală nr.297/20.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis recursul
declarat de Par
chetul de pe LângăTribunalul Vâlcea, împotriva deciziei nr.27/A din data de 13
februarie2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea
–

secția penală, în dosarulnr.959/288/2007.

A fost casată în întregime decizia penală și s
–
a menținut în întregime sentința penală

nr.669/14
septembrie 2007, pronunțată deJudecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.959/288/2007.Pentru a
decide astfel, curtea a reținut că raportul de expertiză medico
–
legală are numai o valoare pur teoretică
și nu poate infirma celelalte probe anterior a
dministrate și care demonstrează că inculpatul se face
vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

–

28
–

însănăto
și, instan
ța de judecată revocă aceste măsuri
și decide continuarea procesului penal în
privința ei, fie decide continuarea executării părții neexecutate a pedepsei.

Situația dată are loc, de r
egulă, în cazul afectării persoanei de o tulburare psihică
temporară. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical este o prerogativă a
instanței de judecată
și nu o obliga
ție.

Astfel, aceste măsuri se aplică numai în cazurile când dereglările
psihice ale persoanei
se transformă într
–
un risc pentru ea însă
și, pentru alte persoane sau pentru societate în
întregime.

Instanța de judecată, atunci când consideră că este necesar să fie aplicată o măsură de
constrângere cu caracter medical, alege form
a acesteia în funcție de boala mintală a persoanei,
de caracterul
și gradul prejudiciabil al faptei s
ăvâr
șite
.

4
.2.
Obligarea la tratament medical

Măsurile de constrângere cu caracter medical constau în obligarea persoanei care a
săvâr
șit o fapt
ă prevăzut
ă de legea penală
și care sufer
ă de anumite deficiențe de ordin mintal
sau face abuz de substanțe alcoolice sau narcotice să urmeze un anumit tratament medical.
40

Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranță cu caracter medical,
prevăzută de ar
t. 113 Cod penal, dispusă de instanța de judecată atunci cand se constată printr
–
un examen psihiatric că făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool,
stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate.

Ace
astă măsură de siguranță constă în obligarea făptuitorului de a se prezenta in mod
regulat la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să
înlăture starea de pericol.

Pentru a dispune obligarea făptuitorului la trata
ment medical, este necesar să fie
întrunite cumulativ urmatoarele condiții:

a)
măsura se poate lua numai față de făptuitor, respectiv față de persoana care a
savarșit o faptă prevazută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu
infracțiune. In conse
cință, această masură poate fi aplicată si atunci când fapta

40

A se vedea
și
Decizia Cur
ț
ii Constitu
ționale nr. 527 din 14 iulie 2015
, M.of.nr.700 din 17 septembrie
2015 ref la

art. 61 alin. (6) și

art. 62 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări
psihice nr. 487/2002
.

–

29
–

savarșită de făptuitor este prevazută de legea penală, dar nu indeplineste toate
trăsăturile esențiale impuse de lege pentru a constitui o infracțiune;

b)
măsura se poate lua numai in cazul in car
e se apreciază ca făptuitorul
reprezintă pericol pentru societate;

c)
măsura se poate lua numai in cazul in care starea de pericol este generată de
condiția făptuitorului, condiție generată de o boală, inclusiv cea provocată de
consumul cronic de alcool ori

alte substanțe psihoactive;

Luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical are caracter facultativ.

Legea nu face nici o trimitere sau precizare expresă referitoare l
a natura sau gravitatea
bolii, î
nsă este cert că orice maladie fizică
sau psihică ar putea motiva dispunerea acestei
măsurii, daca se apreciază, că din cauza acesteia, făptuitorul reprezintă un pericol pentru
societate.

Obligarea la tratament medical se ia pe o perioadă de timp nedeterminată si durează
până la însănătoșirea
făptuitorului ori până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol.

Datorită caracterului in esență pur preventiv, al acestei măsuri, legea permite ca
obligarea la tratament medical sa fie luată și in mod provizoriu, de îndată ce se con
stată starea
de pericol a învinuitului sau inculpatului, indiferent de stadiul în care se gasește procesul
penal. In cazul acesta, măsura iși pastrează caracterul provizoriu până la pronunțarea sentinței
(de condamnare sau de achitare), când instanța poate

dispune transformarea acestei măsuri
provizorii într
–
o măsură definitivă.

Dacă se constată însanatoșirea sau ameliorarea stării de sănătate a făptuitorului, în
cazul măsurii cu caracter provizoriu, se va dispune

ridicarea măsurii de siguranță,

conform
art
. 246 alin. 9 Cod procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți sau
judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate
sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al a
cestuia.

Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea
acesteia, se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța
de judecată în fața căreia se află cauza.

Dacă, ameliorarea sau î
nsănătoșirea făptuitorului intervine după luarea definitivă a
măsurii de siguranță, se va dispune

încetarea acesteia
, conform

art. 568 alin. 4 Cod
procedură penală, de către instanța de judecată, în ședință publică, după primirea unui raport
de expertiză
medico
–
legală, a concluziilor medicului de specialitate si după ascultarea
concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura de siguranță și ale

–

30
–

avocatului acesteia, precum și ale expertului și medicului desemnat de aceasta, atunci câ
nd
consideră necesar.

In situatia in care această măsură de siguranță însoțește pedeapsa închisorii ori a
detențiunii pe viață, tratamentul medical se efectuează și în timpul executării pedepsei. In
acest caz, o copie a dispozitivului hotărârii împreună cu

o copie a raportului medico
–
legal se
trimit administrației locului de deținere.

Dacă tratamentul nu are ca rezultat însănătoșirea făptuitorului până la terminarea
executării pedepsei, tratamentul medical este necesar a fi continuat și in libertate,
neshi
mbându
–
se natura acestei măsuri de siguranță ci doar modul ei de executare, fostul
condamnat urmând sa se prezinte in continuare la o unitate sanitară pentru efectuarea
tratamentului.

In situația în care măsura de siguranță a obligării la tratament medical

a fost dispusă,
fără a fi insotiță de o pedeapsă privativă de libertate, aceasta se va pune in executare prin

comunicarea copiei de pe dispozitiv și copiei de pe raportul de expertiză medico
–
legală
autorității de sănătate publică din județul pe teritoriu
l căruia locuiește persoana față de care s
–
a luat această măsură.

Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei față de care s
–
a luat
măsura obligării la tratament medical, unitatea sanitară la care este obligata sa se prezinte de
indata
, cu scopul de a se efectua tratamentul, atrăgându
–
i
–
se totodată atenția că, în cazul
nerespectării acestei măsuri, se va dispune internarea medicală.

Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului
medical are oblig
ația de a comunica instanței:

a)
dacă persoana obligată la tratament s
–
a prezentat pentru a urma tratamentul; daca
aceasta se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;

b)
daca este necesară internarea medicală, datorita înrăutățirii stării d
e sănătate a
persoanei;

c)
daca efectuarea tratamentului medical nu se mai impune, datorita ameliorării stării
de sănătate a persoanei.

In situația în care unitatea sanitară nu se află în circumscripția instanței care a dispus
executarea, comunicarea aces
tor informații se face judecătoriei în a cărei circumscripție se
află unitatea sanitară.

Dacă în timpul executării măsurii se constată că, pentru a înlătura starea de pericol,
este necesară aplicarea unui alt tratament sau chiar internarea medicală, ori în

situația in care
se constată ca nu se mai impune efectuarea unui tratament, instanța de executare sau

–

31
–

judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară, in urma primirii comunicării de
la unitatea sanitară care efectuează tratamentul, va dis
pune efectuarea unui raport medico
–
legal.

In toate aceste cazuri, persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să
fie examinată și de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii vor fi
înaintate instanței.

Dacă perso
ana obligată la tratament medical nu cooperează, refuzând să se prezinte la
examinare în vederea efectuării expertizei, se va sesiza procurorul sau judecătorul de drepturi
și libertăți în vederea emiterii unui mandat de aducere, în scopul prezentării la co
misia
medico
–
legală.

După primirea raportului de expertiză medico
–
legală și a concluziilor medicului
specialist desemnat de persoana fată de care se dispusese masura de siguranță a obligării la
tratament medical, instanța, în ședință publică, ascultă concl
uziile procurorului, ale persoanei
față de care este luată măsura de siguranță și ale avocatului acesteia, precum și ale expertului
și medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, și dispune fie încetarea
măsurii de siguranță a obligării l
a tratament medical, fie inlocuirea tratamentului medical, fie
chiar internarea medicală.

Dacă persoana față de care s
–
a luat măsura de siguranță nu are avocat, i se asigură un
avocat din oficiu.

Conf.art.90 C.P,
asistența juridică este obligat
orie:

a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într
–
un centru de detenție ori
într
–
un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a
fost dispusă măsura de siguranță a internării
medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte
cazuri prevăzute de lege;

b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și
–
ar
putea face singur apărarea;

c) în cursul procedurii în ca
meră preliminară și în cursul judecății în cauzele în
care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa
închisorii mai mare de 5 ani.

Revocarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical poate fi solicit
ată și de
către persoana față de care s
–
a dispus măsura, sau de către procuror în situația in care temeiul
care a impus dispunerea acestei măsurii nu mai există, respectiv situația în care tratamentul a
avut ca rezultat ameliorarea bolii sau însănatoșirea
făptuitorului, înlaturându
–
se a
stfel starea
de pericol.

–

32
–

4
.
3.

Internarea medicală

Internarea medicală reprezintă un mijloc prin care se asigură tratamentul diferitelor
afec
țiuni medicale

în institu
ții specializate.

Deseori această măsură se ia cu acordul

pacientului, însă există situa
ții în care se
dispune în contra voin
ței acestuia, din considerente juridice.

O internare nevoluntară presupune restrângerea libertă
ților individului,

în special a
celor de deplasare
și de comunicare.

Din acest motiv, legi
sla
ția româneasc
ă reglementează internarea medicală nevoluntară
în spiritul

Conven
ției Europene a Drepturilor Omului
, cu scopul de a păstra un deosebit
respect fa
ț
ă de drepturile pacientului
și de a preveni abuzurile de orice fel.
41

Internarea medicală nevo
luntară este fundamentată de ra
țiuni

de ordin

penal

și

procesual

penal
, iar regimul ei este reglementat de

Legea

nr.

487
/
2004

privind sănătatea mintală
și
protec
ția persoanelor cu tulbur
ări psihice.

Noul Cod Penal regelementează internarea medicală nevolun
tară ca o măsură de
siguran
ț
ă, urmărindu
–
se protejarea societă
ții de anumiți indivizi care, prin starea patologic
ă pe
care o prezintă, constituie un pericol atât pentru ei, cat
și pentru ceilalți membri ai societ
ă
ții.

Pentru a fi încadrată ca măsura de si
guran
ț
ă (în conformitate cu art. 108
și 110 NCP),
persoana fa
ț
ă de care se ia măsura trebuie să fi săvâr
șit o fapt
ă prevăzută de legea penală
pentru care nu este incidentă nici o cauză justificativă,
și s
ă fie bolnavă psihic, consumatoare
de substan
țe psih
oactive sau suferindă de o boală infecto
–
contagioasă.

Trebuie, de asemenea, să existe pericolul de a reitera comportamentul antisocial.

Pentru dispunerea acestei măsuri nu este necesară o condamnare definitivă pentru o
infrac
țiune, ea putând fi luat
ă, în

mod provizoriu sau permanent,
și faț
ă de o persoană achitată
de legea penală.

O altă justificare pentru luarea acestei măsuri o găsim în Noul Cod de Procedură
Penală, din perspectiva necesită
ții administr
ării probelor în procesul penal (art. 184).

În aces
t sens, este necesară efectuarea unei experitze medico
–
legale în mod obligatoriu
în cauzele cu minori cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul infrac
țiunii de ucidere sau v
ătămare
a nou
–
născutului de către mamă, precum
și ori de câte ori organul de urm
ărire
penală sau
instan
ța de judecat
ă are o îndoială cu privire la discernamântul suspectului ori a inculpatului
în momentul săvâr
șirii infracțiunii.

41

A se vedea art.1
–
8 din
Conven
ția European
ă a Drepturilor Omului

–

33
–

În astfel de cazuri, internarea medicală nevoluntară este subsidiară interesului general
al solu
țion
ării proces
elor penale. Mai mult decât atât, această măsură poate fi luată
și faț
ă de
persoane poten
țial s
ănătoase în vederea solu
țion
ării echitabile a cauzei.

Astef, Judecãtorul delegat al instan
ței de executare comunică judecătoriei în a cărei
circumscrip
ție se afl
ă unitatea sanitară la care s
–
a fãcut internarea, data la care s
–
a efectuat
internarea, în vederea luării în supraveghere.

Dupã primirea comunicãrii, judecãtorul delegat al judecãtoriei în a cãrei circumscrip
ție
se aflã unitatea sanitarã verificã periodic
, dar nu mai târziu de 6 luni, dacã internarea medicalã
mai este necesarã.

În acest scop, judecãtorul delegat dispune efectuarea unui raport medicolegal cu
privire la starea de sãnãtate a persoanei fa
ță de care s
–
a luat mãsura internãrii medicale și,
dupã

primirea acestuia, sesizeazã judecãtoria în a cãrei circumscrip
ție se afl
ã unitatea sanitarã
pentru a dispune asupra menținerii, înlocuirii sau încet
ãrii mãsurii.

Această lege reprezin
ț
ă regelementarea cadru în materia internării nevoluntare.

Odată intr
ată pe u
șile spitalului, persoana supus
ă internarii medicale nevoluntare se
află sub jurisdic
ția legii s
ănătă
ții mintale
42
.

Ea reglementeaza procedura internării, sanc
țiunile, modalitatea de finanțare a
serviciilor de sănătate mintală, si drepturile pacien
tului (precum accesul la coresponden
ț
ă
personală
și la pres
ă).

De asemenea, sunt descrise
și alte m
ăsuri restrictive de libertate, precum
conten
ționarea pacientului și izolarea, fiind explicate clar condițiile si limit
ările aplicării unor
asemenea măsuri
.

42

A se vedea ORDINUL nr. 372 din 10 aprilie 2006 privind Normele de aplicare a Legii sănăta
ții
mintale
și a protecției persoanelor cu tulburari psihice nr. 487/2002, cu modificarile ulterioare,.M.OF.
nr. 373 din 2 mai 2006

–

34
–

5
.PARTICULARITĂ
ȚILE EXPERTIZEI MEDICO
–
LEGALE PSIHIATRICE

5
.1.Particularită
țile E
xpertizei

Expertiza medico
–
legală psihiatrică se efectuează de către o comisie instituită în acest
scop, formată dintr
–
un medic legist și doi medici de specialitate ps
ihiatrie.

Comisia poate funcționa numai în centrele unde există servicii sau cabinete medico
–
legale și spital sau secții de psihiatrie.

Dacă expertiza privește un minor în comisia de expertiză vor fi cooptați specialiști de
neuropsihiatrie infantilă și
eventual psihopedagogi
43
.

Pentru a ușura examinarea, dosarul nu trebuie să se limiteze la elemente privind fapta
și infractorul; în dosar comisia să aibă la dispoziție actele medicale privind trecutul
psihopatologic al acestuia. Uneori investigațiile trebu
ie sa meargă până la condițiile în care
agresorul s
–
a născut; nașterea laborioasă, asfixia la naștere, aplicarea de forceps etc.

Date privind modul de viață familială în care acesta a trăit și s
–
a dezvoltat, ocupația
părinților, numărul copiilor, sursele
de existență, climatul familial, familii dezorganizate, boli
ereditare în familie.

Elemente psihopedagogice din timpul școlarizării: performanțe școlare, frecvența
prieteniilor avute, felul cum a fost receptiv la măsurile disciplinare aplicate, aptitudini

și
inclinații evidențiate în perioada respectivă, fișa psihologică din ultima clasă de liceu, precum
orice fel de date utile, pentru a oglindi personalitatea celui în cauză.

Investigațiile medicale clinice și paraclinice sunt cele mai adesea necesare, ia
r în
infracțiunea de omor, obligatorii. Nu în toate expertizele medico
–
legale psihiatrice este
obligatorie internarea; acolo unde sunt suficiente elemente clinice și date medicale (acte)
anterioare ale celui examinat, concluziile pot fi stabilite și după u
n examen ambulator.

În multe situații simpla observație clinică a subiectului, pe o perioadă de cîteva
săptămîni poate fi edificatoare în stabilirea diagnosticului, în rest se recomandă mai frecvent
următoarele examinari: examenul RBW, l.c.r., examenul fu
ndului de ochi, T.A., examenul
neurologic, examenul EEG, simplu, sau cu activare, examenul genetic etc.

Examenul psihologic este important de efectuat pentru determinarea structurii
personalității subiectului.

43

Pitulice
.I, „
Criminalitatea Juvenilă.Fenomenul„copii străzii
”..,Ed.Na
țional, București, 2000

–

35
–

Se pot, depista unele trăsături anormale, pa
tologice ale personalității, care pot avea o
legătură cauzală cu faptele săvârșite.

Examenul psihologic este necesar la minori, bătrâni (tulburari de involutie), la
psihotici, în stările de hipodezvoltare mintală, la comportamentali etc.

Examenul psiholo
gic, uneori se impune a fi repetat și el completează examenul
psihiatric, contribuind astfel la stabilirea diagnosticului.

Toate elementele amintite până în prezent privind infractorul, impun cunoasterea în
continuare a tuturor elementelor din dosar legat
e de fapta, adesea dintr
–
o simplă declarație se
pot reține date importante din care rezulta ca invinuitul a mai avut comportări patologice sau
ca între el și victima au mai existat conflicte sau amenințări reciproce etc.

În final expertiza, pe baza analiz
ei tuturor datelor medicale și generale obținute,
trebuie să stabilească concluziile raportului medico
–
legal și care trebuie să precizeze
următoarele:

–

boala psihică de care suferă subiectul sau cadrul sindromatic psihic prezentat sau
unele simptome mai
evidente;

–

tulburările psihice mai caracteristice generate de boala respectivă (agresivitate,
tulburări de percepție, de g
indire etc.) si legatura cauzală

(corelația) dintre aceste tulburări și
săvârșirea faptei, motivația psihopatologică a mobilului și
a modului de acțiune);

–

legat de boala psihică, de tulburările generate de aceasta și de starea subiectului din
timpul săvîrșirii faptei, trebuie stabilit dacă acesta a avut discernământul păstrat, scăzut sau
abolit;

–

în finalul concluziilor se impune
a face recomandări privind măsurile de siguranță cu
caracter medical, individualizat
e pentru fiecare subiect, fiind

prevazute in
Titlu IV, cap.I,
art.108, cod penal.
44

lit.(a)

obligarea la tratament medical;

lit.(b)
internarea medicală;

Alte ca
tegorii de măsuri de siguran
ț
ă:

lit.(c)
interzicerea ocupării unei func
ții

sau a exercitării unei profesii

lit.(d)
confiscarea specială
45

lit.(e)
confiscarea exstinsă
46

44

Notă. Art 241. „
Prin substan
țe psihoactive se întelege substanțele stabilite prin lege, la propunera
Ministerului sănătă
ții
”

45

A se vedea Decizia nr.10/2019, M.Of.nr.472
/11 iunie 2019 ÎCCJ

46

A se vedea Decizia nr.11/2015, M.Of.nr.102/9 februarie 2015 Curtea Constitu
țional
ă

–

36
–

5
.
2
.Exper
tiza medico
–
legală psihiatrică a minorului

Această expertiză necesită o meto
dologie aparte, dat fiind rolul sau mai mult
recuperator, educativ, evitarea introducerii unora dintre delincvenți (în funcție de faptă) în
mediul de detenție, expertiza fiind mai puțin restrictivă.

Cadrul legal
47

al EMLP este concretizat prin art.184 alin
.(1)
și alin.(3)
, ce stipulează:

Alin.(1)
„În cazul infrac
țiunilor comise de minorii cu vârsta între 14
–
16 ani, în cazul uciderii
sau vătămării copilului nou
–
născut ori a fătului de către mamă, precum
și atunci când
organul de urmărire penală sau instan
ța a
re o îndoială asupra discernământului suspectului
ori inculpatului în momentul săvâr
șirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune
efectuarea unei expertize medico
–
legale psihiatrice, stabilindu
–
se, totodată, termenul de
prezentare în vederea ex
aminării
.”
r
espectiv
;

Alin.(3) „
Expertiza medico
–
legală psihiatrică se efectuează după ob
ținerea consimț
ământului
scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezen
ța unui avocat ales
sau din oficiu, în fa
ța organului judiciar, iar
în cazul minorului,
și în prezența
reprezentantului legal.
”

Comisia este alcătuită și în cazul EMLP a minorilor dintr
–
un medic legist și doi medici
psihiatri; aceștia însă vor fi de preferință, specializați în domeniul psihiatriei infantile, având
în veder
e particularitățile tulburărilor psihopatologice la această categorie de vârstă.

În aprecierea gradului de discernământ al minorilor, se va avea în vedere
particularitățile dezvoltării sistemului nervos la copil, tulburările de comportament ce pot
apărea
în perioada pubertară
48
.

În dosarul minorului, se recomandă adunarea unor date amănunțite privind rolul
familiei, al școlii în dezvoltarea personalității copilului, avânduse în vedere că acesta se află
într
–
un stadiu de formare.

Comisia de exp
ertiză are obligația de a orienta investigațiile pentru obținerea unor date
referitoare la :

47

A se vedea
Legea nr. 255/2013.,M.Of.

nr. 515 din 14 august 2013,

pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
ș
i pentru modificarea
și completarea unor acte
normative care cuprind dispozi
ții procesual penale

48

Legisla
ții internaționale conexe.

(1)Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20
noiembrie 1989 la
New York.,

(2)Ghidul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pentru Justiție Prietenoasă Copiilor, capitolul III,
Principii fundamentale, B. Interesul superior al copilului.”.,

(3) Convenția Europeană pentru Exercitarea Drepturilor Copiilor, Strasb
ourg, 25 ianuarie 1996,

–

37
–

–

nivelul mintal al subiectului;

–

ne aflăm în fața unui bolnav psihic sau o persoană cu deficiențe neurologice,
senzoriale etc., cu urmări asupra vieții sale ps
ihice;

–

capacitatea școlară a minorului, felul cum se afla încadrat în colectivul clasei și al
școlii, comportamentul față de cadrele didactice;

–

relații copil
–
parinți cu precădere asupra aspectelor educaționale privind formarea si
dezvoltarea personal
ității acestuia;

–

condiții de viață și de dezvoltare, influența și rolul mediului ambiant în „motivația”
actului antisocial;

–

organizarea expertizei se face după metodologia generală existentă, cu cîteva
indicații specifice.

La expertiză este indicat
să participe un pedopsihiatru, un psiholog, iar cadrul de
desfășurare să nu îmbrace aspectul de anchetă, recomandându
–
se ca examinarea să decurgă ca
un dialog în care să se aibă în vedere dificultățile ivite în schimbarea sau formarea
comportamentului anor
mal al acestuia.

Concluziile expertului medico
–
legal trebuie să fie cât mai ample atît în privința
diagnosticului dar mai ales a perspectivelor (medico
–
pedagogice) privind recuperarea
acestuia, ceea ce impune :

–

precizarea diagnosticului, natura tulbură
rilor și excluderea elementelor supraadaugate
mai ales simulatorii;

–

care sint trasaturile esentiale ale personalitatii expertizatului raportate la diagnosticul
precizat si reflectate in comportamentul sau deviant;

–

î
n ce stadiu evolutiv se afla aceste

tulburări, daca ele prezinta riscul de cronicizare
sau agravare;

–

dacă prin trăsăturile personalității sau prin caracterul tulburarilor de comportament
prezintă periculozitate socială, potențial infracțional etc., justificându
–
se astfel măsurile de
sigu
ranță propuse;
S
tabilirea discernământului va avea în vedere următoarele:

–

nu răspunde penal minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani.
(art.113, alin.(1) )

Minorii cu vârs
ta de 14
–

16

ani raspund penal
dacă se dovedește că fapta a fost
săv
ârșită cu discernământ.

–

38
–

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal (art.
113

c.p.).
49

În funcție de gradul de discernământ al expertizatului sunt instituite și măsurile de
siguranță recomandate de comisie:

a)

Măsuri de recuperare pe plan medi
co
–
social. Sunt de natură psiho
–
pedagogică,
materializate în institute speciale de reeducare pentru minorii în vârstă de peste 14

ani.

Pe baza unor
ample investigații clinice
50
, paraclinice, sociale și pedopsihiatrice se
poate contura personalitatea psiho
patologică a acestuia și să se ajungă la concluzii corecte în
care se va avea în vedere recomandarea unor măsuri educative medicale în scopul obținerii
unor rezultate cât mai bune
51
.

b)

Măsuri cu caracter medical educativ (institut medical educativ) aplicate
pentru
cazurile în care starea fizică sau psihică impune un tratament și supraveghere
medicală
–

pedagogică etc. (art.
115 alin.(
2
),

c.p.).

În cazul minorilor care necesită tratament medical într
–
un se
rviciu de specialitate,
ur
mat de dispensarizare medica
lă se impun mă
suri cu caracter exclusiv medical, iar alte
tulburări impun măsuri cu caracter exclusiv social în situațiile când se urmărește ocrotirea
minorului prin scoaterea acestuia din mediul necorespunzător
52
.

49

A se vedea
DECIZIA

nr.

102

din

6

martie

2018

„
referitoare

la

excep
ția

de

neconstitu
ționalitate

a

dispozi
țiilor

art.

505

alin.

(2)

din

Codul

de

procedură

pena
lă
,

precum

și

a

sintagmei

"care

nu

a

împlinit

16

ani"

din

cuprinsul

dispozi
țiilor

art.

505

alin.

(1)

din

Codul

de

procedură

penală
„
,

M.Of.

nr.

400

din

10

mai

2018

50

Notă. Prin DECIZ
IA nr.5/2016, M.Of. nr493 din 1 iulie 2016, ÎCCJ, admite recurs în interesul legii
promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ., stabile
ște c
ă :„
În cazul inculpa
ților
minori sanc
ționați prin aplicarea unor m
ăsuri educative conform noului

Cod penal, instan
ța de judecat
ă
nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru ob
ținerea și stocarea în Sistemul Național de
Date Genetice Judiciare a profilului genetic
.”

51
A se vedea Regula 11,
Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu pr
ivire la administrarea
justiției pentru minori

(Regulile de la Beijing).

52

A se vedea
LEGEA

nr.

272

din

21

iunie

2004(republicată)

privind

protec
ția

și

promovarea

drepturilor

copilului,

M.Of.nr.159

din

5

martie

2014,

Parlamentul

României

–

39
–

5
.
3
.Expertiza medico
–
legală psihia
trică a martorului

De cele mai multe ori infractorul nu
–
și recunoaște fapta și face tot ce
–
i stă în putință
spre a o nega, spre a face să dispară urmele ei.

Așadar, pentru dovedirea
unei infracțiuni o primă probă o reprezintă

urmele materiale
ale acest
eia, adică obiectele cu care a realizat infracțiunea (arme, urme, petele rămase etc.),
acestea ar fi probele directe ale infracțiunii, la care se adaugă cu necesitate și probele
indirecte, adică mărturiile depuse de persoane care au participat, indirect, l
a infracțiune, fiind
martori
53
.

Potrivit dispozițiilor art. 78 din Codul de procedură penală

martorul este: „persoana
care are cunoștință despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în procesul penal”.

Pentru a stabi
lii capacitatea de a fi martor, art.115, alin.(3) CP stipulează că:

„
Pentru a
decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la
cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.
”

M
artorii, persoane fizice, pot fi împărțiți în două categorii:

–

martori de bună credință;

–

martori de rea credință, adică cei care sunt hotărâți să depună mărturii false, fie din
interese materiale (fiind mituiți de infractor), fie din interese spiritua
le (fiind ori prieteni cu
infractorul, ori dușmani ai victimei).

Expertiză medico
–
legală psihiatrică nu exclude că uneori și mărturia de bună credință
poate fi pândită de falsitate și de un anumit relativism din cauza unor defecțiuni senzoriale, în
primu
l rând, dar și din alte motive psihologice

ori juridice
.

În prima parte a demersului nostru ne vom opri la procesele de cunoaștere implicate în
actul mărturiei. Aceste procese sunt fie cele bazate pe analizatorii vizuali, fie cele bazate pe
analizatorii
auditivi, fie ambele categorii.

Experimentele făcute în acest domeniu au demonstrat că mărturia vizuală este mai
importantă decât cea auditivă, fiind mai bogată sub raport informativ și mai aproape de
adevăr.

53

Notă
.
În cazul î
n care există o suspiciune rezonabilă că via
ța, integritatea corporal
ă, libertatea,
bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi
puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor
judiciare sau a declara
țiilor sale,
organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenin
țat și dispune una ori mai multe
dintre măsurile de protec
ție prev
ăzute la

art. 126

sau

127
, după caz.

–

40
–

Dar și calitatea acestor informații este infl
uențată atât de condiții subiective, cât și de
condiții obiective (distanța din locul infracțiunii, luminozitatea, liniște
a sau zgomotul existent
etc.).
De aceea este necesară o prealabilă expertiză medicală asupra martorului, precum și a
condițiilor obiect
ive în care s
–
a comis fapta.

Expertiza va trebui să probeze acuitatea normală a analizatorilor (absența
daltonismului, a miopiei, a hipoacuziei etc.).

Dacă aceste probe sunt pozitive, martorul își poate începe depoziția.

Procesele psihice implicate în
dobândirea informației de către martor sunt, în primul
rând senzațiile și percepțiile, apoi reprezentările și memoria.

Calitatea și deci veridicitatea datelor dobândite prin senzații sunt condiționate, așa cum
am mai afirmat, de calitatea analizatorilor,

de buna lor funcționare.

De mare importanță este, apoi spiritul de observație a martorului. Cei cu un spirit de
observație precar, comit greșeli în depunerea mărturiei, fără voia lor.

A doua categorie de erori în mărturie pot fi produse de iluziile pe
care le
–
a avut
martorul, fie că ele sunt de natură vizuală, de natură auditivă sau din alt domeniu. Întrebările
puse cu pricepere de către personalul juridic (polițist, procuror, avocat, judecător) pot să
diminueze influența nocivă a iluziilor în depunerea

mărturiei.

De asemenea, experiența anterioară a martorului în domeniu poate influența într
–
un
anumit sens depoziția sa.

De mare importanță în culegerea informației de către martor este atenția acestuia. Sunt
situații în care este necesar un volum mare
de receptivitate, în altele concentrarea ei are rol
hotărâtor, în timp ce în alte situații (accidente rutiere) mobilitatea și dispersarea atenției sunt
calități necesare.

De obicei, între producerea infracțiunii sau a faptelor pe care sunt chemați a le
c
onfirma și depunerea mărturiei există un interval mare de timp. În acest caz în procesul
mărturiei sunt implicate reprezentările martorului (vizuale, auditive, sau de altă natură).
Calitatea acestora influențează în mod direct și hotărâtor calitatea mărtur
iei.

Distanța în timp de la săvârșirea faptelor și până la judecarea lor, aduce în planul
demersului nostru despre psihologia martorului, un alt proces psihic important: memoria și
calitățile sale. De modul în care funcționează acest proces depinde în ma
re măsură calitatea
depoziției.

Memoria fiind un proces de stocare a informației, trebuie avută în vedere calitatea
păstrării acestei informații. Aceasta poate fi păstrată nealterată, după cum, cu trecerea
timpului, ea poate fi alterată, adică deformată.

–

4
1
–

Întrucât informațiile asupra unui act informațional se memorează neintenționat, riscul
păstrării pentru timp îndelungat pândește pe orice martor.

O altă calitate de mare importanță a memoriei este fidelitatea celor relatate
, existând

persoane care pot
reproduce cu mare exactitate și cu lux de amănunte cele văzute sau auzite la
locul faptei.

Există și persoane, care neavând formată fidelitatea memoriei, reproduc totul cu mare
aproximație și ca atare valoarea depoziției lor este neînsemnată, trebuind ana
lizată cu alte
mijloace de probă.

Procesele memorării adică ale întipăririi, conservării și reproducerii sunt influențate și
de interesul pe care
–
l are martorul față de cele întâmplate, precum și gradul de afecțiune
pentru victimă sau pentru autor.

De
asemenea, în procesul complex al memoriei sunt implicate și asociațiile de idei,
despre care am făcut deja unele referiri, adică asociația prin asemănare, prin contrast și prin
contiguitate spațială sau temporară.

Un bun jurist va face apel la acestea, pe
ntru a
–
i facilita martorului o depoziție cât mai
exactă.

Tipurile de memorie trebuie de asemenea avute în vedere, deoarece și ele influențează
atât durata memoriei cât și fidelitatea ei. Fără îndoială că lucrurile, situațiile memorate în
mod involuntar
nu au trăinicia și nici fidelitatea relatărilor bazate pe voința și hotărârea
martorului de a reține cele întâmplate.

În unele cazuri profesia martorului joacă un rol important în păstrarea și redarea cu
precizie a celor văzute sau auzite. Așa, de exemplu
, un pictor va reține mai bine aspectele de
culoare și de formă, un matematician sau un contabil
–

cifrele, un șofer aspectele legate de
conducerea automobilului etc.

Așadar, din depoziția martorului organul de justiție va trebui să ia în considerare toa
te
aceste elemente care influențează, într
–
un fel sau altul, atât păstrarea celor văzute și auzite, cât
și redarea lor cu mai mare sau mai mică fidelitate.

–

42
–

CONCLUZII

Din punctul de vedere al dreptului penal, o persoană este considerată că are
disc
ernământ dacă la momentul săvârșirii faptei îndeplinea două condiții: a avea capacitatea
psihică de a
–
și da seama de caracterul și urmările faptei pe care le săvârșește
și de a avea
capacitatea de a
–
și manifesta conștient voința în raport cu o faptă determ
inată.

Întrucât, Noul Cod Penal regelementează instituția juridică a iresponsabil
ității
făptuitorului (art 28
–

CP) aceasta reprezintând o cauză de neimputabilitate care prin natura sa
înlătură atât caracterul penal al faptei cât și, pe cale de consecință
, răspunderea penală iar
stabilirea existenței discernământului prezintă importanță atât în calificarea juridică a faptei,
cât și ulterior în individualizarea pedepselor, expertiza medico
–
legală psihiatrică este un
element indispensabil al procesul de anal
iză al instanței.

Principalul obiectiv al expertizei medico
–
legale psihiatrice este de a stabili
discernământul unei persoane, starea psihică a unei persoane în momentul săvârșirii faptei,
descoperirea tulburărilor ce îi pot afecta discenământul, gradul d
e discernământ în momentul
săvârșirii faptei
–

discernământ diminuat în diferite procente
–

, finalmente dacă a fost
conștientă de faptele sale și de consecințele lor.

Expertiza medico
–
legală psihiatrică se impune în următoarele cazuri:

–

Suspectul sau in
culpatul este un minor cu vârsta cuprinsă între 14
–
16 ani

–

Suspectul sau inculpatul este mama acuzată de uciderea sau vătămarea copilului nou
–
născut ori a fătului
.

–

Organul de urmărire penală/instanța de judecată are îndoială asupra discernământului
sus
pectului/inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul actuzației.

Expertiza poate fi dispusă în tot cursul urmăririi penale, reglementarea făcând trimitere
la ambele calități procesuale ale persoanei cercetate.Specialiștii care au făc
ut parte din
comisia de la elaborare a proiectului Noului Cod de prodedură penală sunt de părere că este
atributul exclusiv al organelor de urmărire penală
–

organe de cercetare penală sau procuror
–

de a observa și de a sesiza în vederea dispunerii unei e
xpertize medico
–
legale psihiatrice, în
cursul urmăririi penale.

Expertiza medico
–
legală psihiatrică se efectuează de către o comisie instituită în acest
scop, formată dintr
–
un medic legist și doi medici de specialitatea psihiatrie.

Comisia poate funcțion
a numai în centrele unde există servicii sau cabinete med
ico
–
legale și spital sau secții
de psihiatrie.

–

43
–

Daca expertiza priveste un minor în comisia de expertiză vor fi cooptați specialisti de
neuropsihiatrie infantilă și eventual psihopedagogi.

Față de p
oziția suspectului/inculpatului, expertiza poate fi :

1. Voluntară, atunci când suspectul/inculpatul își exprimă consimțământul cu privire la
efectuarea ei (art 184 alin(3)
CPP). Consimțământul este exprimat în scris în fața organelor de
urmărire penală,
în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu, precum și a ocrotitorului
legal, în cazul minorilor. Dacă oricare dintre aceste condiții nu este respectată,
consimțământul poate fi apreciat ca viciat în procedura de cameră preliminară, cu consecința
exc
luderii mijlocului de probă și a probei în procesul penal.

2. Nevoluntară, dacă suspectul/inculpatul refuză efectuarea expertizei sau, deși și
–
a
exprimat consimtământul, nu se prezintă la instituția medico
–
legală pentru e
fectuarea ei (art
184 alin (4)
CPP
). În această categorie intră și situația în care persoana își exprimă
consimțământul pentru expertiză, dar refuză internarea medicală pentru investigații complexe
(internarea
nevoluntară
–

art 184 alin (5)
CPP).

Pentru aducerea suspectului/inculpatului l
a sediul instituției medico
–
legale, procurorul,
judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată va emite un mandat de aducere, î
n
temeiul art 265 alin (4)
–
(8)
CPP.

Cât privește procedura de efectuare a expertizei, în cazul celei voluntare, or
ganul de
urmărire penală sau instanța de judecată dispune efectuarea acesteia, iar suspectul/inculpatul
se prezintă de bunăvoie, în zilele și orele fixate de comisie, pentru efectuarea expertizei.

În situația în care suspectul/inculpatul nu se prezintă, c
omisia va anunța organul de
cercetare penală, care va sesiza procurorul sau instanța de judecată pentru a se dispune
emiterea unui manda
t de aducere (art 184 alin (4)
CPP).

În cazul internării

nevoluntare (art 184 alin (5)
CPP), în cursul urmăririi penale
,
procurorul este sesizat de către comisia de examinare cu privire la necesitatea internării
suspectului/inculpatului în vederea expertizării.

Procurorul apreciază dacă se impune internarea și va proceda la sesizarea judecătorului
de drepturi și libertăți

cu propunerea de internare medicală, pentru o durată ce nu poate
depășii 30 de zile (care poate fi prelungită doar o singură dată, pe o durată de 30 de z
ile,
conform art 184 alin.(25)
CPP).

Judecătorul de drepturi și libertăți va stabili un termen de sol
uționare a cererii, ce nu
poate fi mai mare de 3 zile de la data sesizării. Judecata are loc în camera de consiliu, în
prezența procurorului, a suspectului / inculpatului și a apărătorului ales sau desemnat din
oficiu.

–

44
–

Suspectul/inculpatul a cărui interna
re se solicită beneficiază de drepturile pe care le are
suspectul/inculpatul în cazul măsurilor preventive. Suspectul/inculpatul are dreptul de a studia
dosarul cauzei, precum și propunerea de internare formulată de către procuror.

Aceste drepturi pot fi e
xercitate direct sau prin intermediul avocatului. Soluționarea
propunerii de internare nevoluntară poate avea loc și în lipsa suspectului/ inculpatului, dacă
acesta este dispărut, se sustrage sau când, din cauza stării de sănătăte sau din cauză de forță
ma
joră ori stare de necesitate, nu se po
ate prezenta (art 184 alin (9)
CPP).

Internarea nevoluntară poate fi dispusă și în cursul judecății, de către instanță, la
propunerea comisiei medico
–
legale psihiatrice, procedura fiind cea prevăzută pentru faza
urmăr
irii penale, dispozițiile alin (6)
–
(
9) ale art.148
CPP aplicându
–
se în mod corespunzător.

Tot cu referire la valoarea și limitele expertizei psihiatrice amintim acele referiri din
concluziile expertizei în care se fac aprecieri în legatură cu discernământ
ul persoanei
expertizate.

Pentru îmbunătă
țirea cadrului legislativ se recomand
ă a analiza detaliat con
ținuturile
expertizei medico
–
legale în domeniul psihiatriei; a definitiva obiectivele expertizei medico
–
legale psihiatrice; a analiza particularită
ților

expertizei medico
–
legale psihiatrice; a identifica
etapele și obiectivele expertizei medicolegale psihiatrice în cazurile penale;a specifica
responsabilită
țile juridice; a stabili esența expertizei medicolegal
ă psihiatrică în infrac
țiunile
de omucidere; a

studia personalitatea bolnavului psihic; a înfiin
ța mai multe instituții
extraramurale; a concepe structura în cadrul cărora activitatea practică a bolnavului să joace
rolul de principal factor terapeutic în formele mai u
șoare de deficiențe psihice (ateli
erele
protejate, centrele de ajutor prin muncă
și centrele de distribuire a muncii la domiciliu)

–

45
–

BIBLIOGRAFIE

1.
Antoniu, C.Bulai,
Dicționar de drept penal și de procedură penală
, Ed.Hamangiu,
București,

2.
B
elis

V.
–

Medicina legală
–

curs
pentru facultățile de științe juridice
, Editura Societății de
Medicină Legală din România, 1995

3.

Bogdan.T.,
„ Probleme de psihologie judiciară
”.,Ed.
Științific
ă, Bucure
ști, 1973

4.

Bus.,David, Daniel, „
Psihologie Judiciară
” .,Ed.Tritonic,.2003

5.
Codul pe
nal
/
Codul de procedura penala
,
Editura.Rosetti, Bucure
ști, 2019

6.

Explicații teoretice ale codului penal român
, vol. II, ed. a II
–
a, ALL, Editura Academiei
române, Bucure
ști, 2003

7.G.Antonoiu,C.Bulai,
Gh.Chivulescu
. Dic
ționar
Juridic
.,
Ed.
Științific
ă
și Enc
iclopedică,.1976

8.

GHEORGHIU V.
–

Medicină legală
–

note de curs
, Universitatea de medicină și farmacie
„Carol Davila”, București, 2005
–
2006

9.

Iftenie V.
–

Medicină legală pentru facultățile de drept
, Ed.Științelor Medicale, Trustul
București, 2006.

10.

Ion Oancea,
Tratat de drept penal. Partea generală
, ALL, Bucure
ști, 1994

11.

Ioniță M.,Draganici P.,Constantin R.
–

Expertizele
–
mijloc de probă în procesul penal
,
București, 2000

12.

I. Pascu, P. Buneci
,
Noul Cod penal. Partea generală
și Codul penal. Parte
a generală în
vigoare. Prezentare comparativă
, Ed. Universul Juridic, Bucure
ști, 2010

13.

Mitrofan N., „
Psihologie judiciară
”, București, 1992

14.

. Nicolae Volonciu

et.all
;
Noul Cod de procedură penală
, Ed. Hamangiu
, Bucure
ști, 2014

15.

PAVEL L. L.
–

Medi
cină legală, suport de curs
, Editura Universitară Danubius, 2008

16.

Pitulice.I, „
Criminalitatea Juvenilă.Fenomenul„copii străzii
”..,Ed.Na
țional, București,
2000
.

17.

Prof.univ.dr. GC Curcă, Ghe
orghiu
–

Suport de curs pentru Facultatea de Drept
Medicină l
egală

,
Bucure
ști 2010

18.

Scripcaru V., Astărăstoae V.,Băișteanu P
–

Psihiatrie medico
–
legală
, Ed.Polirom, Iași,
2002;

19.

Stela BOTNARU et.all „
DREPT PENAL Partea generală Volumul I„.
Ed
.
Cartier juridic.
2005

20.

Ș
tefan ILLI, „
Psihologie Judiciară
” Ed.Eur
opolis, Constan
ța, 2009

21.

Ungureanu S.,
Medicina legală
, Chișinău, 1995

–

46
–

Surse on
–
line :

1
.

https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

2
.
https:/
/www.scj.ro

3
.
http://portal.just.ro

4
.

Publicația oficială

5
.
http
s://lege5.ro/Gratuit/gezdmnrzgi/art
–
29
–
intoxicatia
–
codul
–
penal?dp=gqytsojtge4tq

6
.
https://lege5.ro/Gratuit/gezdmnrzgi/art
–
28
–
iresponsabilitatea
–
codul
–
p
enal?dp=gqytsojtge4tg

7
.

Acasă

8
.
https://ilegis.ro/oficiale/index/act/210038

9.

https://www.medlegtm.ro/utile.pdf

10.

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/19
–
22_17.pdf

11.

https://legeaz.net/noul
–
cod
–
penal/art
–
28#comment
–
657436