Disertatie Mb Amariei Mihaita 2019 [614990]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
MASTER
SPECIALIZAREA: EXEGEZĂ BIBLICĂ

DISERTAȚIE

Coordonator științific ,
I.P.S. Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu,

Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
MASTER
SPECIALIZAREA: EXEGEZĂ BIBLICĂ

DISERTAȚIE

VINDECAREA – DOVADĂ A
DUMNEZEIRII MÂNTUITORULUI ÎN
EVANGHELIA DUPA MARCU

Coordonator științific ,
I.P.S. Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu

Absolvent: [anonimizat]
2019

3

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 7
PREZENTAREA EVANGHELIEI DUPĂ MARCU ………………………….. ………………………….. 7
1.1. Viața și activitatea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu ………………………….. ……….. 7
1.2. Cauzele bolilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 13
1.3. Minunile și tămăduirile din Evanghelie ………………………….. ………………………….. …….. 15
CAPITOLUL AL 2 -LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 21
VINDECARI PRIN ALUNGAREA DUHURILOR NECURATE ………………………….. ……… 21
2.1. Vindecarea unui om cu duh necurat în Capernaum ………………………….. …………………. 21
2.2. Vindecarea unui îndrăcit orb și mut ………………………….. ………………………….. ………….. 26
2.3. Vindecarea unui demonizat din tinutul Gadarenilor ………………………….. ………………… 27
2.4. Vindecarea fiicei femeii cananeence ………………………….. ………………………….. …………. 30
2.5. Vindecarea lunaticului ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 32
CAPITOLUL AL 3 -LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 38
VINDECARI PRIN T ĂMĂDUIREA DIFERITELOR BOLI ………………………….. ……………. 38
3.1. Scapa de friguri pe soacra lui Simon – Petru ………………………….. ………………………….. 38
3.2. Vindecarea unui lepros ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 39
3.3. Vindecarea slabanogului din Capernaum prin acoperis ………………………….. ……………. 41
3.4. Vindecarea femeii bolnave de 12 ani ………………………….. ………………………….. ………… 43
CAPITOLUL AL 4 -LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 45
VINDECĂRI PRIN REDAREA SIMȚURILOR ………………………….. ………………………….. …. 45
4.1. Vindecarea omului cu mana uscata ………………………….. ………………………….. …………… 45
4.2. Vindeca rea celui surd și mut ………………………….. ………………………….. ……………………. 47
4.3. Vindecarea Orbului din Betsaida ………………………….. ………………………….. ……………… 48
4.4. Vindecarea lui Bartimeu cel orb în preajma Ierihonului ………………………….. …………… 49
CAPITOLUL AL 5 -LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 56
EFECTELE BENEF ICE ALE VINDECĂRII ………………………….. ………………………….. ……… 56
5.1. M ărturia altor numerose vindecari ………………………….. ………………………….. ……………. 56
5.2. Atitudinea mulțimilor prezente la vindecări ………………………….. ………………………….. .. 60
5.3. Bolile – mângâierea noastră în boli si suferințe. ………………………….. ………………………. 63

4
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 70
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 72

5
Introducere

În această lucrare am scris, despre vindecarea care este adusă de Mântuitorul, prin
credința noastră în El ca Domn și Împărat a toate. Vindecarea este primită prin credință
puternică în Dumnezeu. Până să vină Mesia – Fiul lui Dumnezeu pe pământ, oamenii erau
robi ai păcatelor, robi ai diferitelor patimi lumești , sau altfel spus erau la nivelul cel mai de
jos al robiei poftelor – robii propriilor păcate , sub domnia celui viclean . Prin venire Lui
Hristos, este zrobită moartea, puterea diavolului este biruită și oamenii capătă din nou puterea
de a se ridica din robia celui rău și a patimii .
Dorința personală, de a descoperi cât mai multe despre minunile și vindecările
Domnului Iisus Hristos aduse oamenilor, în activitatea mesianică, m -au făcut să aleg o temă
care să fie conformă cu căutările mele. Ascultând cu mare atenție cursurile de „Dogmatică” și
de „Noul Testament”, ale Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, care m -a luminat în privința
învățăturii de credință, am ales să vorbesc și să mă documentez, despre vindecare. Vindecare
care vine atunci când suntem credincioși al Domnului Hristos . Vindecarea este rezultatul
rugăciunilor și lacrimilor pocăinței adevărate. Cel ce trebuie vindecat mai întâi este sufletul,
căci el este legătura vie a omului cu Dumnezeu – cu lumea spirituală, apoi vine și vindecarea
trupului care este legătura cu lumea materială, prin trup. La crearea omului Dumnezeu a pus
două elemente: sufletul de la Dumnezeu pentru comuniune permanentă cu lumea spirituală, și
trupul creat de Dumnezeu din țărână, pentru a fi în legătură cu lumea văzută.
Tema lucrării, așa cum am elaborat -o, este: „ Vindecarea – Dovadă a dumnezeirii
Mântuitorului în Evanghelia după Marcu ”. Aceasta cuprinde cinci capitole mari, care la
rândul lor sunt împărțite în mai multe subcapitole, care vo rbesc despre vindecările
Mântuitorului cu mai multe detalii.
În primul capitol am prezentat pe scurt viața Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu,
fiindcă el este autorul celei de -a doua Evenghelii a Noului Testament, alături de ceilalți trei:
Matei, Luca și Ioan, care au și ei câte o Evanghelie. Apoi am prezentat pe scurt minunile
Mântuitorului din această Evanghelei, iar în ultima parte am citat pe Marele Ioan Gură de Aur
care vorbește foarte frumos despre boală, cauzele bolii și răbdarea în asemenea sit uații critice.
În capitulul doi, cuprinde vindecări prin alungarea duhurilor rele sau necurate cum
mai sunt numite. Acestea sunt cinci la număr , menționate de Evanghelistul Marcu și anume:
Vindecarea unui om cu duh necurat î n Capernaum, Vindecarea unui înd răcit orb și mut,

6
Vindecarea unui demonizat din ținutul Gadarenilor, Vindecarea fiicei femeii cananeence și
Vindecarea lunaticului.
În al treilea capitol, am arătat vindecările diferitelor boli, din vremea când a ieșit
Domnul la propovăduire. Astfel avem: momentul când ucenicii se adună pentru a mânca în
casa lui Petru și vindecă de friguri pe soacra acestuia, vindecarea unui lepros, vindecarea
slăbănogului din Capernaum prin acoperișul casei în care cuvânta Hristos Domnul și apoi
vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani.
Capitolul patru, cuprinde vindecările prin redarea unora dintre simțuri cum ar fi:
auzire, vedere etc. Acestea sunt următoarele: vindecarea omului cu mana uscata, vindecarea
celui surd și mut, vindecarea Orbului din Betsaida și vindeca rea lui Bartimeu cel orb în
preajma Ierihonului.
Ultimul capitol al acestei lucrări este dedicat efectelor benefice ale vindecărilor care
cuprinde: mărturia altor numerose vindecări, atitudinea martorilor prezenți la vindecare și
cum primim vindecare prin participare activă la viața Bisericii.
Toate aceste capitole ale acestei lucrări, scot în evidență minunile săvârșite de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin vindecarea menumăratelor boli ale oamenilor. Dacă
oamenii aveau boli grave și nimeni nu le găsea un leac pentru vindecare Domnul Hristos
aduce leacul și le dăruiește vindecare completa: le vindecă și sufletul și trupul. Prin aceste
vindecări Domnul dorește ca oamenii să -și recapete starea originală, starea aceea dinainte de
păcat, starea care ți ne unite cele două elemente constitutive ale omului sufletul și trupul .

7

CAP ITOLUL 1
PREZENTAREA EVANGHELIEI DUPĂ MARCU

1.1. Viața și activitatea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu

Sfântul Evanghelist Marcu „era de neam evreu, din seminția lui Levi, ucenic al
Sfântului Apostol Petru ș i fiu iubit al aceluia întru Sfâ ntul Duh, pe care îl pomenește în
scrisoarea sa, zicând: ”Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babi lon și Marcu, fiul meu” . Iar
fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire ș i prin baia Sfîntului Botez. Sfâ ntul
Marcu a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de a postoli ai lui Hristos, mai întâi cu
Sfântul Petru, de care a fost pus și epis cop. Ei au călătorit împreună până la Roma, unde a
scris Sfâ nta Evang helie după rugămintea credincioșilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma,
care de ja crezuseră în Hristos prin Sfâ ntul Pavel, ca să n -o las e nescrisă, așa cum i -a spus
Sfântul Petru prin cuvinte.”1
Deci „plecâ ndu-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pământ cu
oamenii, dar mai întâ i, singur a arătat -o lui Petru. Iar el, văzâ nd-o și citind -o, a încredințat că
este adevărată și a poruncit tuturor s -o citească și să creadă toate cele scrise într -însa. După
aceea a fost t rimis Sfîntul Marcu de către Sfântul Apostol Petru, mai întâ i la Ac vileea pentru
propovăduirea Cuvâ ntului lui Dumnezeu , după aceea în Egipt, unde întâ i a fost episcop în
Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile acelea ca Libia și Pentapoli, fiind
în întuneri cul îndrăcirii idolești, le -a luminat cu lumina – sfintei credințe și le -a adus la
Hristos. Și pretutindeni făcâ nd minuni, a împodobit Bise rica lui Hristos prin punerea mâ inilor
pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a înv ățat pe mulți oameni o viață atât de
îmbunătățită, încâ t și necredincioșii se minunau foarte mult și -l lăudau. ”2
Pentru că „povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, as emenea și Nechifor
Xantopol, amândoi scriitori vrednici de credință ai istoriei bisericești, că slăvi tul între evrei
cu înțelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfâ ntul Petru în Roma, a fost înștiințat

1 Viețile Sfinților de peste tot anul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003, pp. 360 -361
2 Viețile Sfinților de peste tot anul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003, pp. 360 -361

8
despre creștinii cei ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfâ ntul Marcu. Apoi
scriind multe cuvinte de laudă, între care și aceasta : Unii ca aceștia – adică creștinii – bogățiile
cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr -ale lor nu voiesc să aib ă pe pămînt.
Și ori în ce loc sâ nt, ei au deosebite și cinstite case de rugăciune, în care cu c ucernicie și cu
curăție își săvârșesc tainele lor. Nici un luc ru lumesc nu fac în acelea, decâ t numai
prooroceștile citiri acolo se ascultă și cu câ ntare, după al lor obicei, slă vesc pe Dumnezeu.
Unii dintre dâ nșii ie s de prin cetăți și lepădâ nd toate g rijile cele lumești petrec în c âmpii, în
grădini și în pustie, ferindu -se de petrecerea cu toți oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se
potrivesc cu viața lor, est e împiedicare spre fapta bună.”3
Apoi „înfrâ narea și o morâ rea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bu ne
le zidesc. Nici unul dintre dânșii nu mănâ ncă, nici nu bea pînă seara, iar alții pâ nă a patr a zi
nu gustă nimic; alții în tâ lcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu ace a
duhovnicească hrană a gâ ndirii de Dumnezeu di n dumnezeiasca Scr iptură, neputâ nd a se
sătura, nu -și aduc aminte pînă la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau,
nici nu mănâ ncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pâ ine și apă, sa re și isop.
Acestea erau la dânșii desfătările. Sunt între dâ nșii și din partea femeiască, care s -au deprins
cu o viață ca acea sta, între care multe au îmbătrâ nit în feciorie, păzind întregimea trupului
curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în înțelepciunea aceea păzindu -se, nu numai
inimile, ci și trupuri le își sfințesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit
spre sălășluirea înțelepciunii, să slujească îndulcirii pat imilor. Și acei care doresc sămânța
Cuvâ ntului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care se nașt e rodu l cel ce
niciodată nu moare, luând tâl cuirea Sfint ei Scripturi de la cei mai bătrâ ni ai lor, caută în ea
duhovnicească înțelegere și tainele cele ascunse, socotind că Scriptura este ca un trup văzut,
iar priceperea ca un suflet nevăzut. ”4
De dimineaț ă „se scoală la doxologia lui Dumnezeu și la rugăciune, la cântare și la
ascultarea Cuvâ ntului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alții câ te șapte săptămîni
petrec în post desăvâ rșit. Ac eastă zi este la dâ nșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai
înainte gătindu -le, se od ihnesc. Preoții și diaconii săvâ rșesc dumnezeiasca slujbă, ia r peste
toți aceia este mai întâ i șezător un episcop . Acestea le scrie Filon evreul, despre uceni cii
Sfântului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lu i Dumnezeu, care a
fost mai întâi întru Duhul Sfânt și în predaniile apostolești. Astfel Sfâ ntul Marcu, prin

3 Ibidem .
4 Ibidem .

9
ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părț ile Egiptului, avâ nd scaunul
său în Alexandria, unde s -a și sf ârșit prin pătimire. ”5
Iar pentru „pătimirea Sfântului Evanghelist Marcu, Sfâ ntul Simeon Metafrast scrie
așa: În acea vreme, când Sfinții Apostoli s -au împărțit prin toată lumea, Sfâ ntul Marcu, prin
dumnezeiasca voie, a mers în părțile Egiptului. Însă l -au pr imit pe el ca pe un evanghelist și
păzitor al dumnezeieștilor canoane ale Sfi ntei Apostoleștii Biserici. Sfântul Marcu mai întâ i a
propovăduit Evanghelia Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos în tot pămâ ntul
Egiptului, în Libia, Marmarichia, Amoni chia și în Pentapoli. Pentru că toți cei din părțile
acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători la idoli, plini de toate
necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin to ate cetățile, satele și la
răspâ ntii z ideau capiști, idoli și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul
nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul
evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasc a învățătură a lui
Hristos și făcea minuni mari într -însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și
duhurile cele necurate ș i cumplite le îngrozea prin cuvâ ntul dumnezeiesc. Și mulți cu acea
apostolească propovăduire și facere de minuni, luminâ ndu-se, au crezut în Domnul nostru
Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le -au lepădat și sfărâ mat și s -au botezat în
numel e Tatălui și al Fiului și al Sfâ ntului Duh. Acolo înt âi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfâ nt,
să se ducă în Alexandria Farului și să semene acolo sămânța cea bună a Cuvâ ntului lui
Dumnezeu. Alexandria Farului s -a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică ce s e numea
Faros, în care pe un stâ lp foarte înalt se aprindea în toate nopțile foc, pentru cei ce călătoreau
pe mar e cu corăbiile, cărora acel f oc le strălucea ca o rază, arătâ ndu-le calea spre liman. ”6
Deci, „Sfântul Evanghelist Marc u, ca un viteaz nevoitor, cu osârdie se sâ rguia să
meargă ca spre nevoință acolo și, sărutâ nd pe frați, le-a zis lor: Domnul meu mi -a spus, să mă
duc în cetatea Alexandria . Atunci frații lui l -au petrecut până la corabie și mâncând cu dânsul
pâine, s-au despărțit de el, zicând: Domn ul nostru Iisus Hristos să -ți rânduiască cale bună .
Plecând de acolo Sfâ ntul Marcu, a doua zi a sosit la Alex andria și ieșind din corabie, a mers
la un loc anu me ce se numea Mendion și, intrâ nd prin porțile cetă ții, i s -a stricat papucul.
Văzâ nd acea sta, apostolul, a zis în sine: Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceast a! Apoi,
văzînd pe cizmar dregâ nd încălță minte veche, i -a dat papucul său, iar cizmarul, cosându -i
papucul, din întâmplare și -a străpuns mâna stâ ngă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în

5 Viețile Sfinților de peste tot anul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003, pp. 360 -361
6 Ibidem .

10
ajutor, precum este obiceiul la unele în tâmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui
Dumnezeu, s -a buc urat cu duhul și a zis în sine: Bună a făcut Domnul calea mea! Și era
dureroasă rana de la mâna cizmarului și mulțime de sânge curgea. Iar Sfâ ntul Ma rcu a scuipat
pe pămînt și, făcâ nd tină din scuipat, i -a uns rana, zicâ nd: În numele lui Iisus Hristos, Ce l ce
este în veci, fii sănătos! Și îndată i s -a tămăd uit rana și i s -a însănătoșit mâ na.”7
Cizmarul, „văzând o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și curata și îmbunătățita lui
viață, care se cuno ștea din privire, a zis către dâ nsul: Rogu -te omule al lui Dumnezeu, vino în
casa mea și rămâ i o zi la mi ne, robul tău, ca împreună să mâ ncăm pîine, deoarece ai făcut
acum cu mine milă . Iar A postolul, bucurîndu -se, a zis: Domnul să -ți dea pâ inea vieții celei
cerești. Apoi luâ nd omul pe Apostol, l -a dus în casa sa, veselindu -se. Intrând Sfâ ntul Marcu
în casa lui, i -a zis: Binecuvâ ntarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților .
După rugăciune au stat să mănâ nce, vorbindu -și cu dragos te; iar cizmarul a zis către sfâ nt:
Părinte, cine ești tu și de unde este în tine cuvâ ntul acesta a tât de puternic? Răspuns -a Sfân tul
Marcu: ”Eu sunt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți -L voi arăta pe
El ție . Zis-a omul: Aș fi voit să văd chiar eu pe a cel Fiu al lui Dumnezeu . Și Sfâ ntul Apostol a
început a -i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos și a -i arăta din prooroci cele ce s -au grăit
despre Domnul n ostru mai înainte. Zis -a omul: Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n –
am auzit -o, ci am citit Iliada și Odiseea și câ te le soc otesc egiptenii . Deci, Sfâ ntul Marcu Îl
propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la
Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfîntului Marcu, văzâ nd semnele și minunile lui și s -a
botezat el și toată casa lui, și o m ulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia
era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s -a înmulțit numărul credincioșilor, au auzit
oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dînșii, și hulește zeii lor și
oprește a li se aduce jertfe. Deci, căutau să -l ucidă pe el și -l pândeau să -l prindă.”8
Sfântul Marcu „auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop pe Anania și trei
preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi și pe alți unsprezece cler ici pentru
slujba bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit p e
frații cei ce erau acolo, punâ ndu-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și clerici și
iarăși s -a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce se înmulțiseră cu darul și în credința
Domnului, care și biserică și -au zidit acolo lâ ngă mare, la un loc ce se numea Vucol sau
hrănitor de dobitoace. Apoi s -a bucurat foarte m ult de aceasta și, plecâ ndu-și genunchii, a

7 Ibidem .
8 Ibidem .

11
preamărit pe Dumnezeu , petrecâ nd în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s -au
înmulțit, batjocorind pe eli ni, și pe idolii lor îi ocărau.”9
Înștiințându -se elinii, „stăpânitori ai cetății, că Sfâ ntul Marcu a venit în cetatea lor, s –
au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe
bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire și orbilor vedere. Deci îl c ăutau pe el și
negăsindu -l, scrâșneau din dinți și strigau cu mâ nie în capiștele lor cele necurate și la jertfele
lor cele ido lești, zicâ nd: Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela! Apoi s -a
apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în
douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la elini se săvîrșea necurata prăzn uire a lui
Serapid, necuratul lor zeu, Sfâ ntul Evanghelist Marcu tocmai săvâr șea în biserică
dumnezeiasca slujbă. O vreme ca aceea nimerind -o necurații, au năvălit fără de veste cu
puterea lor a supra bisericii și prinzând pe sfâ nt, i-au pus o funie de grum azul lui și -l târau,
zicând: Să ducem pe boul acesta la locul boilor! Iar Sfâ ntul Marcu mulțumea lui Hristos
Mântuitorul, zicâ nd: Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că m -ai învrednicit să
pătimesc acestea pentru numele Tău! Și fiind târât sfâ ntul pe pămînt și pe pietre ascuțite, i se
rănea trupul de ascuțișul pietr elor, roșindu -se acel drum de sâ ngele lui.”10
După „ce a înserat, n ecurații elini au aruncat pe Sfâ ntul Apostol Marcu în temniță ,
până ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopții, ușile fiind
încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s -a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului,
pogorîndu -se din cer, s -a atins de apostol, zicâ ndu-i: Robule al lui Dumnezeu, Marcu,
căpetenia sfinților celor din Egipt; iată num ele tău este scris în cartea vieții din cer și ești
numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu
puterile cele de sus, Arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pămînt vor fi
păzite!”11
Văzând „această vedenie, Sfâ ntul Marcu și -a înti ns mîinile sale în sus zicâ nd:
Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m -ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi
m-ai rânduit! Rogu -mă Ție , Stăpâ ne, primește cu pace sufletul meu și nu mă l ipsi de daru l
Tău”. Acestea zicâ ndu-le, Domnul no stru Iisus Hristos a venit la dâ nsul în chipul acela, cînd
era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dâ nsul: ”Pace ție,
Evan ghelistul Meu! Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicâ nd: Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse
Hristoase!” Și s -a dus de la dâ nsul Domnul. Iar după ce s -a făcut ziuă, au mers la temniț ă o

9 Ibidem .
10 Ibidem .
11 Ibidem .

12
mulțime de cetățeni și scoțând pe sfâ nt afară, i -au pus iarăși funia de gr umajii lui și iarăși îl
târau peste pietre ascuțite, zicâ nd: Să tragem boul la ocolul boilor! Iar Sfân tul Marcu
mulțu mea l ui Dumnezeu și se ruga zicând: În mâ inile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!”12
Acestea „zicând, și -a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea necuraților elini,
vrând să ardă trupul Sfântului, au fă cut foc în locul acela, care, după aceea, s -a numit
îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s -a văzut o negură
întunecoasă, pentru că soarele și -a ascuns razele sale și s -a făcut tunet înfricoșător, a căzut
cutremur mare și ploaie cumplită, pâ nă seara, ia r poporul a fugit de frică, lăsâ nd trupul
Sfântului. Focul s -a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis pe mulți.
Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: Fericitul zeu Serapid, în ziua sa a făcut toat e aceste
lucruri înfricoșătoare . Iar o amenii cei binecredincioși mergâ nd, au îngrijit trupul Sfântului și
l-au dus la locul unde își făcea rugăciunile sale și câ ntările de psalmi. Apoi l -au pus cu cinst e
în partea de răsărit, în mormânt de piatră și săvâ rșeau pomenirea lui cu c ucernicie, cinstind pe
cel dintâi sfâ nt al Alexandriei, ni mic mai cinstit și mai scump având decâ t sfintele lui
moaște.”13
Sfântul „Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s -a sfârșit în Alexandria Egiptului,
în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie .”14

12 Viețile Sfinților de peste tot anul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003, pp. 360 -361
13 Ibidem .
14 Ibidem .

13

1.2. Cauzele bolilor

Cauzele bolilor
Când vine vorba de boală, de vindecare sau de r ăbdarea în boală, Sfântul Ioan G ură de
Aur aduce celor suferinzi, mângâiere părintească prin felurite cuvinte duhonicești pline de
înțelepciune. El spune că atunci: „ Când ne este bolnav trupul, facem totul și ne zbatem c a să
scăpăm de suferințe; dar când ne este bolnav sufletul , amânăm și nu ne sinchisim. De aceea
nu scăpăm nici de bolile trupești, pentru că nu sunt fără importanță c ele necesare, iar cele fără
importanță necesare. Lăsăm izvoru l păcatelor și curățim râurile. C ă pricina bolilor trupești
este păcatul, cuibărit în suflet; a arătat -o slăbănogul de treizeci și opt de ani (Ioan 5:2 -15),
bolnavul coborât prin acoperiș (Luca 5 :18-25), iar înainte de toți Cain. Dovezi despre
adevărul acesta găsești câte vrei și unde vrei. Să secăm, dar, izvorul păcatelor și vom opri
toate pâraiele bolilor trupești. Nu vei pune capăt numai bolilor, ci și păcatului; și păcatului
mai mult decât b olii, pe cat este sufletul mai bun decât trupul. ”15
Tot același Sfânt Pătinte spune: „Că dacă, moartea , cel mai mare rău, își are rădăcina
și temeiul în păcat (Romani 5:12), cu atât mai mult majoritatea bolilor. ”16 „Ce oare! Veți zice
voi, așa -i că toate bolile vin din păcate? Nu toate, ci cel mai multe. Sunt care -și trag originea
din mândrie, necumpătare, beție, lenevire, acestea nasc bolile trupești. ”17

Bolile – motivele îngăduirii lor de Dumnezeu
„Domnul ne trimit e boli pentru a ne pedepsi pentru păcatele noastre. Noi citim în
cărțile Regilor că un om a fost atacat de boală pentru păcatele sale. El na mai trimite încă
pentru a ne dovedi și a ne face mai străluciți; pentru ace asta îi zice Dumnezeu lui Iov: ”Să nu
crezi că Eu m -am purtat cu tine așa cu altă intenție decât ca să fac cunoscută și să vestesc
dreptatea ta. ”(Iov 11:3). ”18
„…Cu alte cuvinte, spune așa: ”Dacă nu -i pedepsesc acum, dacă nu sunt opriți acum,
când păcatele n -au încolțit încă, atunci nu vor mai putea fi opriți deloc din răutatea lor.”

15 Omilii la Matei , omilia XIV, III, în col. PSB, vol. 23, pp. 169 -170, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina
Sfintelor Scripturi, Editura Basilica, București, 2015, p. 259.
16 Omilii la Matei , omilia XXVII, II, în col. PSB, vol. 23, p. 345, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina
Sfintelor Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.
17 Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXXVIII, 1, p. 180, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina
Sfintelor Scripturi , Editura Basi lica, București, 2015, p. 260.
18 Ibidem.

14
Aceasta însea mnă cuvintele: ”Nu va rămâne nimic nefăcut din cel e ce și -au pus în gând să
facă” ; de parcă ar fi spus: ”Vor face pacate și mai mari! ”. Așa e păcatul! Dacă nu -i oprit de
la început, se ridică la mare î nălțime, ca și focul pe care pui lemne. Vezi, dar, că și luarea
darului unirii limbilor este semn al marii bunătăți a lui Dumnezeu? A împărț it limbile
oamenilor ca să nu săvâ rsească păcate mai mari. Țineți, dar, bine minte, înfigeți în sufletul
vostru și p ăstrați neclintită cugetarea aceasta: Dumnezeu este bun și iubitor de oameni nu
numai cand ne face bine, ci și când ne pedepsește. Pedepsele și nenorocirile ce nu le trimite
sunt partea cea mai mare a binefacerilor Lui, cel mai mare chip al proniei Sale. ”19
„Când vezi, dar, că vin foamete, ciumă, secetă, ploaie necontenită, amestecare de
anotimpuri și alte asemenea nenorociri care -i fac pe oameni să sufere, nu te necăji, nici nu te
supăra, ci închină -te Creatorului, minunează -te de purtarea lui de grijă. E l e Cel ce a făcut
acestea; pedepsește trupul, ca să înțelepțească sufletul. Și face Dumnezeu aceasta ? Da,
Dumnezeu face aceasta! N -am să preget să spun asta de mi -ar sta în față tot orașul, toată
lumea! O, de -aș avea o voce mai puternică decât trâmbița, de-aș putea sta pe un loc înalt, ca
să strig tuturor și Să afirm cu tărie că da, Dumnezeu face aceasta! Nu din mândrie spun asta,
ci am pe profet lângă mine… ”20
„Nu la întâmplare, nici fără pricină, ci drept și cu folos a adus peste noi bătrânețe și
boli. Pe drept, pentru că am căzut în păcat; cu folos, pentru ca să îndreptăm, prin lipsa aceasta
și prin suferințe, mândria care ne -a venit din pricina trândăviei noastre. ”21
„Hristos nu cere totdeauna credință de la cei bolnavi; de pildă nu cere credință de la
cei nebuni sau de la cei care și -au pierdut conști ința din pricina vreunei boli.”22

19Omilii la Ana , omilia I, in volumul Omilii la Ana. Omilii la David și Saul. Omilii la Serafimi , p.11, Apud ,
Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina Sfintelor Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.
20 Ibidem.
21 Ibidem.
22 Omilii la Matei , omilia XXIX, I, în colecția PSB, VOL. 23, p. 363, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina
Sfintelor Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.

15
1.3. Minunile și tămăduirile din Evanghelie

În acest capitol vom reda pe scurt toate minunile și vindecările săvârșite de
Mântuitorul Hristos . Astfel avem:
În capitolul 1 al Evangheliei avem următoarele: „Începutul Evangheliei, Botezul
Domnului, ispitirea în pustie, apoi urmează ceea ce ți ne de această lucrare și anume:
Vindecarea unui îndrăcit în Sinagoga din Capernaum – „ Și venind în Capernaum și
îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi
învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor. Și era în sinagoga lor un om cu
duh necurat, care striga tare, Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne
pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu. Și Iisus l -a certat, zicând: Taci și ieși din el.
Și scuturându -l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Și s -au spăimântat
toți, încât s e întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă și cu putere; că și
duhurilor necurate le poruncește, și I se supun. Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni
în toată împrejurimea Galileii. ”(Marcu 1 :21-28)
Vindecarea Soacrei lui Petru – „Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui
Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și
îndată I -au vorbit despre ea. Și apropiindu -Se a ridicat -o, apucând -o de mâ nă. Și au lăsat -o
frigurile și ea le slujea.” (Marcu 1 :29-31)
Tămăduirea multor suferinzi – „Iar când s -a făcut seară și soarele apusese, au adus
la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe
mulți care pătim eau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu -i lăsa să
vorbească, pentru că -L știau că El e Hristos.” (Marcu 1: 32 -34)
Tămăduirea unui lepros – „Și un lepros a venit la El, rugându -L și îngenunchind și
zicând: De voiești, poți să mă cu rățești. Și făcându -I-se milă, a întins mâna și S -a atins de el
și i-a zis: Voiesc, curățește -te. Și îndată s -a îndepărtat lepra de la el și s -a curățit. Și
poruncindu -i cu asprime, îndată l -a alungat, Și i -a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci
mergi d e te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie
lor. Iar el, ieșind, a început să propovăduiască multe și să răspândească cuvântul, încât Iisus
nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pus tii, și veneau la El de
pretutindeni.” (Marcu 1: 40-45)

16
În capitolul al 2 -lea al Evangleliei avem:
Vindecarea slăbănogului din Capernaum – „Și intrând iarăși în Capernaum, după
câteva zile s -a auzit că este în casă. Și îndată s -au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici
înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care -l
purtau patru inși. Și neputând e i, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut
acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea
slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i -a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele
tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce
vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?
Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le -a zis lor: De c e cugetați
acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau
a zice: Scoală -te, ia -ți patul tău și umblă?, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta
păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală -te, ia -ți patul tău și mergi la casa ta.
s-a sculat îndată și, luându -și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau
pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n -am văzut niciodată.” (Marcu 2 : 1-12)
În capitolul al 3 -lea avem:
Vindecare a omului cu mâna uscată – „Și iarăși a intrat în sinagogă. Și era acolo un
om având mâna uscată. Și Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să -L
învinuiască. Și a zis omului care avea mâna uscată: Ridică -te în mijloc! Și a zis lor: Se
cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a -l pierde? Dar ei tăceau;
privindu -i pe ei cu mânie și întristându -Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde
mâna ta! Și a întins -o, și mâna lui s -a făcut sănătoasă. Și ieșind, f ariseii au făcut îndată sfat
cu irodianii împotriva Lui, ca să -L piardă.” (Marcu 3 :1-6)
Capitolul al 4 -lea cuprinde:
Minunea potolirii furtunii pe mare – „Și în ziua aceea, când s -a înserat, a zis către ei:
Să trecem pe țărmul celălalt. Și lăsând ei mulți mea, L -au luat cu ei în corabie, așa cum era,
căci erau cu El și alte corăbii. Și s -a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau
peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a
corăbiei, dormind pe căpăt âi. L -au deșteptat și I -au zis: Învățătorule, nu -Ți este grijă că
pierim? Și El, sculându -Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s -a
potolit și s -a făcut liniște mare. Și le -a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de n u
aveți credință? Și s -au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare,
Acesta, că și vântul și marea I se supun?” (Marcu 4 :35-41)

17
Capitolul al 5 -lea conține:
Vindecarea îndrăcitului din ținutul Gadarenilor – „Și a venit de cealaltă parte a mării
în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L -a întâmpinat, din morminte,
un om cu duh necurat, Care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să -l lege nici
măcar în lanțuri, Pentru că de multe ori fiind legat în obezi și lanțuri, el rupea lanțurile, și
obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să -l potolească; Și neîncetat noaptea și ziua era prin
morminte și prin munți, strigând și tăindu -se cu pietre. Iar văzându -L de departe pe Iisus, a
alergat și s -a închinat Lu i. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al
lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși
duh necurat din omul acesta. Și l -a întrebat: Care îți este numele? Și I -a răspuns: Legiune
este numele meu, căci suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu -i trimită afară din acel ținut. Iar
acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L -au rugat, zicând: Trimite –
ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le -a dat voie. Atunci, ieș ind, duhurile necurate au
intrat în porci și turma s -a aruncat de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii și s -au
înecat în mare. Iar cei care -i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit
oamenii să vadă ce s -a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos,
îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, și s -au înfricoșat. Iar cei ce au
văzut le -au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să -L roage să
se ducă din hotarele lor.” (Marcu 5 : 1-17)
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea femeii cu scurgere de sânge – „Și trecând Iisus cu
corabia iarăși de partea cealaltă, s -a adunat la El mulțime multă și era lângă mare. Și a
venit unul din mai -marii sinagogilo r, anume Iair, și văzându -L pe Iisus, a căzut la picioarele
Lui, Și L -a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste
ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl
îmbulzea. Și era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge. Și multe îndurase
de la mulți doctori, cheltuindu -și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând
înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s -a atins de
haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată
izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s -a vindecat de boală. Și îndată,
cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându -Se către mulțime, a întrebat: Cine s –
a atins de Mine? Și I -au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu -Te și zici: Cine s -a atins
de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându –
se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I -a mărturisit tot

18
adevărul; Iar El i -a zis: Fiică, credința ta te -a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de
boala ta! Încă vorbind El, au venit unii de la mai -marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit.
De ce mai super i pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s -a grăit, a zis mai -marelui
sinagogii: Nu te teme. Crede numai. Și n -a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe
Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai -marelui sinagog ii și a
văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și intrând, le -a zis: De vă tulburați
și plângeți? Copila n -a murit, ci doarme. Și -L luau în râs. Iar El, scoțându -i pe toți afară, a
luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și
apucând pe copilă de mână, i -a grăit: Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală -te!
Și îndată s -a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s -au mirat îndată cu
uimire mare. Dar El le -a poruncit, cu stăruință, ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le -a zis
să-i dea copilei să mănânce.” (Marcu 5: 21 -43)
Capitolul al 6 -lea are:
Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești – „Și El le -a poruncit să -i așeze pe
toți cete, cete, pe iarbă verde. Și au șezut cete, cete, câte o sută și câte cincizeci. luând cele
cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le -a dat
ucenicilor, ca să le pună înai nte, asemenea și cei doi pești i -a împărțit tuturor. Și au mâncat
toți și s -au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce -a rămas din
pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați.” (Marcu 6 : 39- 44)
Vindecarea mu ltor suferinzi prin atingerea poalei Mântuitorului – „Și ieșind ei din
corabie, îndată L -au cunoscut. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să -I aducă pe
bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra în sate sau în cetăți sau în
sătulețe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, și -L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de
poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El se vindecau.” (Marcu 6 : 54-56)
Capitolul al 7 -lea cuprinde:
Vindecarea fiicei femeii cananeence – „Și ridicându -Se de acolo, S -a dus în hotarele
Tirului și ale Sidonului și, intrând într -o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n -a putut să
rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit
și a căzut la picioarele Lui. Și fem eia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să
alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i -a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este
bine să iei pâinea copiilor și s -o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I -a zis: Da, Doamne,
dar și c âinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i -a zis: Pentru acest

19
cuvânt, mergi. A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându -se acasă, a găsit pe copilă
culcată în pat, iar demonul ieșise.” (Marcu 7 : 24- 30)
Capitolul al 8 -lea redă:
Săturarea celor patru mii de oameni – „În zilele acelea, fiind iarăși mulțime multă și
neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la Sine pe ucenici, le -a zis: Milă Îmi este de mulțime,
că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n -au ce să mănânce. de -i voi slobozi flămânzi
la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și ucenicii Lui I -au
răspuns: De unde va putea cineva să -i sature pe aceștia cu pâine, aici în pustie. El însă i -a
întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns -au Lui: șa pte. Și a poruncit mulțimii să șeadă jos pe
pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi, ca să le pună
înainte. Și ei le -au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându -i, a zis
să-i pună și pe a ceștia înaintea lor. Și au mâncat și s -au săturat și au luat șapte coșuri cu
rămășițe de fărâmituri. Și ei erau ca la pa tru mii. Și i -a slobozit. ” (Marcu 8 : 1-9)
Vindecarea orbului din Betsaida – „Și au venit la Betsaida. Și au adus la El un orb și
L-au rugat să se atingă de el. Și luând pe orb de mână, l -a scos afară din sat și, scuipând în
ochii lui și punându -Și mâinile peste el, l -a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându -și ochii,
a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După ac eea a pus iarăși mâinile pe
ochii lui, și el a văzut bine și s -a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Și l -a trimis la casa sa,
zicându -i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.” (Marcu 8 : 22-26)
Capitolul al 9 -lea expune:
Vindecarea fiului lu natic – „Și venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor
și pe cărturari sfădindu -se între ei. Și îndată toată mulțimea, văzându -L, s-a spăimântat și,
alergând, I se închina. Și Iisus a întrebat pe cărturari: Ce vă sfădiți între voi? Și I -a răspu ns
Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și
oriunde -l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și
înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să -l alunge, dar ei n -au putut. Iar El, răs punzând lor, a
zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți -l
la Mine. Și l -au adus la El. Și văzându -L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând
la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l -a întrebat p e tatăl lui: Câtă vreme este de când i -a
venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l -a aruncat și în foc și în apă ca
să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută -ne, fiindu -Ți milă de noi. Iar Iisus i -a zis: De poți crede,
toate sunt cu putinț ă celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred,
Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel

20
necurat, zicându -i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și
răcnind și zguduindu -l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți
ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându -l de mână, l -a ridicat, și el s -a sculat în picioare. Iar
după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L -au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n -am putut să -l
izgonim? El le -a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune
și cu post.” (Marcu 9 :14-27)
Capitolul al 10 -lea arată:
Vindecarea lui Bartimeu – „Și au venit în Ierihon. Și ieșind din Ier ihon El, ucenicii
Lui și mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului. Și,
auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David,
miluiește -mă! Și mulți îl certau ca să tacă, el însă cu m ult mai tare striga: Fiule al lui David,
miluiește -mă! Și Iisus, oprindu -Se, a zis: Chemați -l! Și l -au chemat pe orb, zicându -i:
Îndrăznește, scoală -te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a
venit la Iisus. Și l -a întrebat Iisus, zicându -i: Ce voiești să -ți fac? Iar orbul I -a răspuns:
Învățătorule, să văd iarăși. Iar Iisus i -a zis: Mergi, credința ta te -a mântuit. Și îndată a văzut
și urma lui Iisus pe cale.” (Marcu 10 : 46- 52)
Acestea sunt capitolele care redau minuni și vindecări. Celelalte redau prevestirile
Domnului despre patima Sa, prinderea, judecarea, răstignirea, punerea în mormânt, învierea,
arătările după înviere, dovedirea învierii și înălțarea la cer.

21

CAP ITOLUL AL 2 -LEA
VINDECARI PRIN ALUNGAREA DUHURILOR NECURATE

2.1. Vin decarea unui om cu duh necurat î n Capernaum

Evanghelistul Marcu, „încă de la începutul primului capitol al Evangheliei sale,
vorbește despre vindecarea unui demonizat. Este prima mi nune despre care se face referire. E
vorba de prima minune din Capernaum, după alegerea ucenicilor Săi, făcută într -o zi de
Sâmbătă. Este ziua pe care iudeii o afieroseau lui Dumnezeu și se adunau în sinagogă pentru
a asculta cuvântul Lui. Este firesc să î ntâlnim multe referiri la minuni săvârșite în această zi,
căci Iisus obișnuia să ia cuvântul în sinagogă, după citirea Legii și a Prorocilor, și să
tâlcuiască Scripturile. Și tâlcuirea dreaptă a Scripturilor este cea făcută de Hristos, care arată
în scrierile Vechiului Testament și ale prorocilor, rolul și lucrarea lui Mesia.”23
Diavolul „l -a provocat pe Domnul în ceasul când se afla în sinagogă și I -a dezvăluit
identitatea. Domnul îl ceartă. Demonul se înfricoșează, strigă și fuge! Minunea aceasta este
amintită și de evanghelistul Luca, după predica lui Hristos în sinagoga din Nazaret, de unde a
plecat spre Capernaum. Încă de la începutul Evangheliei sale, evanghelistu l Marcu
menționează că oamenii ” erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pee i ca Cel ce are
putere, iar nu în felul cărt urarilor.” Această putere a Domnului comparată cu cea a
cărturarilor și fariseilor, care își ”instaurează” stăpânirea în fața poporulu i, se dovedește
zdrobitor superioară. Diferența nu este doar cantitativă, ci și calitativă, între „învățătorul Iisus
și învățătorii lui Israel.”24
Din exemplele „învățăturii lui Hristos se poate observa puterea cuvântului, dar și
demnitatea și autoritatea persoanei lui Hristos, ce apare ca un nou Legiuitor al lui Israel, care
tâlcuiește dar și completează Legea prin pute rea care provine de la Sine Însuși. … În multe
puncte ale Evangheliilor este menționată uimirea lumii, nu numai de minunile și învățătura
lui Hristos, dar și de simpla Lui prezență… Și ar fi fost foarte bizar ca evangheliștii să nu fi

23 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, p. 48.
24 Dimitrios Trakatellis, Arhiepiscopul Americii, Putere și patimă, Opinii hristologice despre Evanghelia după
Marcu, 1982, apud , Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, G alați,
2014, p. 49.

22
menționat aceste manifestări, de vreme ce nu e vorba doar de o simplă persoană harismatică,
de un proroc, ci de Însuși Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. De asemene a, o altă deosebire
importantă față de predica rabinilor este faptul că, pe când aceia se sprijineau pe adevărurile
trecutului pentru a întări nădejdea poporului pentru cele viitoare, pentru venirea lui Mesia,
Iisus oferă prezentul, în care profețiile Vech iului Testament se realizează în persoan Sa. ”25 Le
spune celor care -L ascultă: „Astăzi S -a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre”26 (Luca
4:21).
În „paralel cu cuvântul Său, Hristos f olosește ” puterile” de tot felul, încât să facă
minuni, să -i vindece pe bolnavi și să scoată demoni. Doctorul și e vanghelistul Luca relatează
că ”toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și -i vindeca pe toți” (Luca
6:18). În cazul demonizatului din sinagogă provocarea provine de la duhul rău, care strigă și
diferențiază ființa lui de cea a lui Hristos, făcându -și simțită prezența, în ciuda fricii de Acela,
căci menționează că Hristos a venit să -i distrugă puter ile. Totodată Îl recunoaște ca ”Sfânt al
lui Dumnezeu”, fiindcă este nevoit să facă a sta din pric ina puterii Lui. Din cuvintele ”om …
striga” ne dăm seama că demonii luaseră în puterea lor trupul omului și îl foloseau după cum
voiau ei. Este evident că în cazul demonizatului, demonul îl îndreaptă încotro vrea și devine
stăpân atât al sim țurilor, cât și al conștiinței lui. Uneori permanent, iar alteori episodic. ”27
Expresia „ evanghelistului -cu duh necurat – arată calitatea morală a demonului și cel
mai probabil constituie o însușire generală a demonilor, în contrast cu alte cazuri speciale
unde numele depinde de lucrarea lor asupra omului (de pildă duh mu t). Necurat se numește
demonul ” plin de necurății și șiretenii”. De șapte ori folosește termenul -duh necurat -,
evanghelistul Marcu și tot de atâtea ori, alternant, termenul –demon -. Puteril e demonice, din
locul șederii lor, care după expresia Apostolului Pavel, se află în spațiul dintre cer și pământ,
vin în zona oamenilor, unde provoacă nenorociri, boli, și denaturează comportamentul
oamenilor în care se instalează. ”28
„Fraza – ce ai cu noi – (adică, ce treabă aavem noi cu tine, de ce vii să ne deranjezi),
arată vinovăția demonului, care încearcă să se apere într -un anumit fel, considerând că nu
intră pe ogoarele Domnului. Și totuși în realitate a pus stăpânire pe o făpt ură a lui Dumnezeu
și i-a îngrădit libertatea și ipostasul. Așadar demonul minte încă o dată și face pe nevinovatul.
Este de asemenea o frază tipică de apărare a drepturilor lui, după cum se arată în expresii

25 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 50 -51.
26 Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013.
27 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, p. 51 -52.
28 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, p. 52 – 53.

23
asemănătoare ale Vechiului Testament. Totodată plurarul indică numărul demonilor și după
unii hermeneuți anularea -îngrădirea personalității omului, care nu se poate lupta cu toți.
Cuvintele de la început Iisuse Nazarinene reprezintă prima reacție a demonului, care afirmă
dimensiunea umană a lui Hristos , pe Care Îl cunoaște și Îl urmărește ca persoană istorică, dar
poate însemna, după cum susțin unii hermeneuți, și un semn de subapreciere în ochii lumii ,
căci ”Oare a ieșit ceva bun din Nazaret?” , pentru a fi nevoit să -L mărturisească puțin mai
târziu, zi când, „Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu .” Această recunoaștere arată
mărturisirea silită, fără voia lui, a lui Satana, sub stăpânirea puterii nebiruite29 a lui Iisus. ”30
Importantă „este menționarea unor hermeneuți despre folosirea articolului în -Sfântul
lui Dumnezeu -, care arată nu doar o simplă sfințenie, așa cum aveau și prorocii, ci una unică
și absolută. Aici merită remarcat, faptul că Satana, deși este tatăl minciunii, este nevoit să
spună adevărul. N -a făcut la fel ți în afirmația de la început , și de aceea mărturia demonilor
nu poate nicidecum să fie credibilă și în cazul oamenilor, fiindcă se străduiesc deseori să -i
înșele cu unele adevăruri, încât să -i prindă în cursă și după aceea să -i distrugă prin minciună
și amăgire. Acesta este și unul d in motivele pentru care Hristos și ucenicii Săi nu le permiteau
demonilor să vorbească, chiar și atunci când aveau să predice adevăruri. Tipic este cazul
acelei slujnice care avea duh pitonicesc, în Faptele Apostolilor. … Iisus este numit de -a lungul
vremii de către demoni „Sfântul lui Dumnezeu”, „Fiul lui Dumnezeu” și „Fiul celui
Preaînalt” .”31
„Fie că există semnul întrebării, fie că nu, după „ai venit ca să ne pierzi”, e vorba de o
frază tipică ce arată frica demonilor de prezența lui Hristos. Se pare că demonii au perceput
intens, cel puțin într -o anumită măsură, tăria și puterea lui Iisus, din activitatea Lui vădită sau
ascunsă de până atunci. După cum notam și în altă parte, această expresie indică pedeapsa ce
va să vină a demonilor, când vor fi trim iși iarăși în iad de către Iisus. Prezența lui Mesia
înseamnă sfârșitul activității demonilor și începutul eliberării oamenilor din sclavia lor.
Lucrarea lui Hristos, după cum este prezentată prin excelență la Evanghelistul Marcu, constă
în desființarea st ăpânirii demonice și eliberarea oamenilor, și tocmai de aceea prima minune
pe care o relatează evanghelistul Marcu adeverește și este un mic exemplu al puterii lui Mesia
asupra demonilor.”32

29 Sfântul Ioan Gură de Aur spune că : „Aceasta s -a întâmplat pentru a -i rușina pe iudei, care deși vedeau cu
ochii lor mulțime de minuni, nu credeau, pe când demonii Îl recunoșteau ca pe Fiul lui Dumnezeu și mărturiseau
asta”
30 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Gala ți, 2014, pp. 53 – 54.
31 Ibidem , pp. 55 -56.
32 Ibidem , pp. 56 -57.

24
Puterile „demonice sunt zdrobite total prin jertfa pe cruce și Înv ierea lui Hristos, însă
continuă să -i influiențeze pe oameni numai și numai pentru a fi încercată libertatea vooinței
lor de a face binele. Există o diferență uriașă a puterii pe care o deține de acum omul asupra
„celui viclean”, puterea Botezului dar și a celorlalte Taine, prin care participă sacramental la
dumnezeirea lui Hristos. Puterea lui Hristos se arată după aceea prin fraza„ taci și ieși din
el!”, unde prin imperativul simplu este prezentată puterea Lui, ca superioritate firească față de
demoni, da r și de dumnezeirea Lui, de vreme ce această putere izvorăște din Sine Însuși și nu
dintr -o altă sursă. Această diferență esențială face simțită și unicitatea lui Hristos în raport cu
ucenicii Lui, care acționau mereu în numele lui Dumnezezu, și desigur al lui Iisus. O
diferență mare se observă de asemenea față de ceilalți exorciști ai vremurilor vechi, unde
existau diferite invocări, dar și acțiiuni vizibile ale duhurilor rele, încât să se certifice
controlul asupra puterii lor. De altfel „vehemența” acest ei fraze în opinia Sfântului Ioan Gură
de Aur neînvață că „demonii nu trebuie crezuți niciodată, nici măcar atunci când spun
adevărul.”33
Evanghelistul Marcu „notează că s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei,
zicând: Ce e ste aceasta? O învățătur ă nouă? Admirația și uimirea poporului sunr menționate
de evanghelist pentru a accentua specificitatea învățăturii și minunilor lui Hristos. E vorba,
pentru cei care sunt obișnuiți cu predica rabinică, de o învățătură nemaiauzită – nouă nu
numai la conținu t, dar și prin modul autoritar prin care este expusă -, care este însoțită de
evenimente excepționale. Prorocii săvârșeau minuni, dar invocând numele lui Dumnezeu. Pe
când El a spus cu de la Sine putere: „Taci și ieși din El!” Căci este Domn peste toate.”34
Sfântul Teofilact al Bulgariei tâlcuiește astfel această vindecare:
Marcu 1: 21 -22 – „Și venind în Capernaum și îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi
învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în
felul cărturarilor.”
De unde „au intrat in Capernaum? Din Nazaret. Deci în ziua Sâmbetei, când se
adunau să citescă, atunci a intrat Hristos să -i învețe, căci și Legea de aceea a poruncit să nu
lucreze sâmbăta, pentru ca să se îndeletnicească oamenii cu citire a Scripturilor, adunându -se
împreună. Iar Domnul învăța cu mustrare, iar nu cu momire (ademenire), precum fariseii,
căci, îndemnând la lucrul bun, cu munca (cazna) , îi înfricoșa pe cei nesupuși.”35

33 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 57 -58
34 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizaților , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 57 -58
35 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, Editura Sofia, București,
2008, pp. 60 -61.

25
Marcu 1: 23 – 28 „Și era în sinagoga lor un om cu duh necura t, care striga tare,
Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul
lui Dumnezeu. Și Iisus l -a certat, zicând: Taci și ieși din el. Și scuturându -l duhul cel necurat
și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Ș i s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei,
zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă și cu putere; că și duhurilor necurate le
poruncește, și I se supun. Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea
Galileii.”
Duhurile „cele viclene se numesc „necurate”, pentru că se bucură de toate faptele cele
necuvioase. Și socot ea diavolul „ pierzare” a sa ie șire din om, căci, fără milostivire fiind
dracii, socotesc că pătimesc ceva rău de nu vor fi ei lăsați să facă rău oamenilor. Da r și cei ce
sunt iubitori de trupși obișnuți a se hrăni cu aburii lui cei materialnici, au multă nehrănire
dacă nu locuiesc în trup. Pentru aceea și Domnul zice că neamul drăcesc se scoate cu postire (
Matei 17, 21). ”36
Și „nu a zis pângăritul „Sfânt ești” , căci mulți dintre Prooroci au fost sfinți, ci a zis
„Sfântul lui Dumnezeu” cu adăugarea articolului, adică Cel Singur Sfânt și orânduit de
Dumnezeu. Iar Iisus îi atupă lui gura, învățându -ne că se cuvine să le închidem gura dracilor,
chiar dacă ar grăi l ucruri adevărate.37 Și-l aruncă la pământ și -l scutură dracul pe om, astfel
încât cei ce priveau, vîzând din ce fel de răutate a fost acesta slobozit, să creadă pentru
minunea aceasta. ”38

36 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, Edit ura Sofia, București,
2008, pp. 61 -62
37 „Vedem aici că Domnul îl supune pe diavol. Adevărul nu are trebuință de adeverirea huhurilor diavolești sau
de mărturia vrjmașilor. Așadar, de aici mai învățăm că niciodată nu se cuvine a -I crede pe draci, chiar daca ă ei
pretend că spun adevărul. Și chiar dacăse par a fi adevărate cuvintele drăcești și toți cei prezenți cocotesc
vorbele a fi izvorâte din inima omului și nu de la demon, Dumnezeu îi îngăduie draculuisă -l trântescăla pământ
pe om, ca astfel să se arate l ămurit cum aceste cuvinte erau demonice și nu erau nidecum graiuri ale omului. Din
acestă pricină dracul a ieșit din el, fără să -l rănească; Dumneeu îl ceartă pe demonizat, iar demonul nu are
slobozenie să -l rănească pe om. Iar Dumnezeu i le îngăduie acest ea demonului pentru folosul celor ce erau de
față, așa că puterea Lui, care este atotstăpânitoare, este arătată tuturor.”
38 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, pp. 61 -62

26

2.2. Vindecarea unui îndrăcit orb și mut

Vindecare celui îndrăcit orb și mut este a doua minune, din categoria vindecărilor prin
alungarea duhurilor celor necurate care chinuiesc trupul omului. Vindecarea est e redată de
Evanghelistul Marcu astfel: „Și a venit în casă, și iarăși mulțimea s -a adunat, încât ei nu
puteau nici să mănânce. Și auzind ai Săi, au ieșit ca să -L prindă, că ziceau: Și -a ieșit din fire.
Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și că, cu domnul
demonilor, alungă demonii. ”(Mc 3, 20 – 22)
Iar un Sfânt Părinte spune u rmătoarele cuvinte cu referire la această minune: „Și
auzind ai Săi” – poate cei ai Lui, poate cei dintru aceeași patrie sau și frații Lui -, „au ieșit ca
să-L prindă” pe El, zicând că „nu -Și este în fire, că adică are drac. Căci auzind că scoate
dracii și tămăduiește bolile, din pizmă socoteau că are drac și Și -a ieșit din fire. Drept aceea
voiau să Îl prindă și să -L lege ca pe un îndrăcit. Întru acest chip socoteau despre Dânsul cei
de aproape ai Lui. La fel ziceau și cărturarii cei din Ierusalim că are drac și, pentru că nu
puteau grăi împotriva minunilor pe care le făcea El, întru alt chip Îl clevetesc, anume că face
acestea cu ajutorul și puterea dracilor.”39
„Atunci au adus la El pe un demonizat, or b și mut, și l -a vindecat, încât cel orb și mut
vorbea și vedea. Mulțimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta, Fiul lui David?” (Mt
12, 22 -23)
„Căile care duc către credință: ochii și auzul și limba le -a închis diavolul; iar Iisus le
vindecă. Și este numit de noroade „Fiul lui David”, fiindcă Hristos era așteptat să vină din
sămânța lui David. Dar și acum, dacă vezi pe cineva că nici el însuși nu înțelege lucrul cel
bun și nici nu primește cuvânt de la altul, socotește -l orb și surd/mut, pe care Dumnezeu vas
ă-l vindece, atingându -Se de inima lui. ”40
Evangheliștii Matei și Marcu vorbesc despre aceeași minune dar scriu diferit.
Evanghelistul Matei spune că au adus la El pe un demonizat. Dar apoi continuă și zice că
acesta era orb și mut. Plin de în durarea și mare milostivire Domnul Nostru Hristos îl vinde că,
încât, zice Evanghelia, că cel orb și mut, vorbea și vedea. Bucurie nespusă l -a cuprins pe cel
vindecat, deoarece își recăpătase graiul și vederea. Acum putea să se roage cu glas mare și
tare, d ar se putea bucura și de cele ce se văd în creația vizibilă a lui Dumnezeu. Pe bolnav la

39 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, Editura Sofia, București,
2008, p. 76.
40 Idem . p. 249.

27
vindecat, dar mulțimile văzând, se mirau. Uimirea sau mirarea mulțimilor arată măreția slavei
divine a Domnului Hristos.

2.3. Vindecarea unui demonizat din tinutul Gadarenilor

Vorbind de vindecarea demonizatului din ținutul Gadarenilor, putem spune că acest
fragment al minunii este întâlnit și la Matei (Mt 8, 28 – 34 – și este citit la Sfânta Liturghie în
Duminica a -V-a după Rusalii) și la Luca (Lc 8, 26 – 39, iar ac esta este citit la Sfânta Liturghie
în Duminica a -XXIII -a după Rusalii)
Sfântul Evanghelist Marcu scoate în evidență minunea zicând: „Și a venit de cealaltă
parte a mării în ținutul Gadarenilor . Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L -a întâmpinat,
din morminte, un om cu duh necurat, Care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea
să-l lege nici măcar în lanțuri, Pentru că de multe ori fiind legat în obezi și lanțuri, el rupea
lanțurile, și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să -l potolească; Ș i neîncetat noaptea și
ziua era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu -se cu pietre. ”(Mc. 5, 1-5)
Matei spune că „au fost doi îndrăciți, iar Marcu și Luca, unul, căci pe cel mai cumplit
alegându -l dintre ei, povestesc numai despre acesta. Deci vine îndrăcitul, mărturisindu -L pe
Iisus că este „Fiul lui Dumnezeu”, că de vreme ce cei din corabie se îndoiau de El, mărturia
de la vrăjmași, adică de la diavol, se face m ai credincioasă, mai de crezut. Și locuia acela în
morminte, vrând vrăjmașul să săd ească în oameni rea părere, că sufletele celor morți se fac
draci, lucru care, o, să nu fie a -l crede cineva! ”41
Marcu 5:6-10 „Iar văzându -L de departe pe Iisus, a alergat și s -a închinat Lui. Și
strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul e al lui Dumnezeu Celui
Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși duh necurat din omul
acesta. Și l -a întrebat: Care îți este numele? Și I -a răspuns: Legiune este numele meu, căci
suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu -i trimită afară din acel ținut.”
„Ieșirea/ alungarea „din om muncă” (caznă) o socotesc dracii, de aceea zice: „Să nu te
muncești”, adică să nu ne scoți pe noi din locașul nostru ”, adică din om. Dar și întru alt chip
să înțelegi: socoteau dracii, că pentru mulțimea păcatelor întru care au îndrăznit și s -au
învârtoșat ei, nu -I va suferi Hristos, ci îi va da p e dânșii de îndată ”muncii” – caznelor; și

41 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 87

28
pentru aceasta se și roagă, ca să nu -I muncească pe ei. Și îl întreabă Domnul despre nume, nu
ca să se înștiințeze El Î nsuși, ci pentru ca ceilalți să cunoască mulțimea dracilor care locuiau
întru omul Acela. Căci de vreme ce numai un drac se vedea a fi, arată Hristos cu câți vrajmași
se lupta acel nenorocit de om. ”42
Marcu 5: 11-14 „Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L –
au rugat, zicând: Trimite -ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le -a dat voie. Atunci,
ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s -a aruncat de pe țărmul înalt, în ma re.
Și erau ca la două mii și s -au înecat în mare. Iar cei care -i pășteau au fugit și au vestit în
cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s -a întâmplat.”
Diavolii „roagă pe Domnul să nu -I scoată pe dânșii afară din ținutul Acela ci să -i
slobo zească în turma cea de porci. Iar El le dă voie la aceasta. Că, de vreme ce luptă este
viața noastră, n -a voit Domnul să -I scoată pe diavoli din viața aceasta, ca luptându -se cu noi,
mai iscusiți să ne facă. Și le -a dat voie să intre în porci, ca să învăță m că precum de porci nu
le-a fost milă și i -au înecat, așa nici de omul Acela nu le -ar fi fost milă, de n -ar fi fost puterea
lui Dumnezeu care să -l păzească pe el. Căci diavolii, vrăjmași fiind, într -un ceas ne -ar fi
zdrumicat pe noi, de nu ne -ar fi păzit Dumnezeu. Și cunoaște că nici asupra porcilor nu au
stăpânire diavolii, și cu atât mai vârtos nu au stăpânire asupra oamenilor, dacă n -ar avea
slobozire de la Dumnezeu. Înțelege încă și că întru acei oameni care viețuiesc ca porcii,
tăvălindu -se în noroiul îndulcirilor și desfătărilor, întru aceștia intră diavolii și îi aruncă în
prăpastia pierzării, ”43 în marea vieții acesteia și se îneacă.
Marcu 5,14 – 20 „Iar cei care -i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au
venit oamenii să vadă ce s -a întâmplat. Și s -au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat
șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, și s -au înfricoșat.
Iar cei ce au văzut le -au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început
să-L roage să se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl
ruga ca să -l ia cu El. Iisus însă nu l -a lăsat, ci i -a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune -le
câte ți -a făcut ție Domnul și cum te -a miluit. Iar el s -a dus și a început să vestească în
Decapole câte i -a făcut Iisus lui; și toți se minunau.”
Au venit la Iisus „locuitorii cetății aceleia, spăimântându -se de minune. Iar auzind ,
mai mult s -au înfricoșat și pentru aceasta au și rugat pe Iisus să iasă din hotarel e lor, pentru că
se temeau să nu pătimească și altele mai mari decât pierderea porcilor. Și mâhnindu -se ei

42 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 87
43 Ibidem , p. 88.

29
pentru pierdere, se leapădă și de veni rea cea de față a Domnului. Iar cel ce fusese îndrăcit se
roagă să -l ia cu El, căci se temea ca nu cumva aflând u-l demonii singur, să năpădească iarăși
asupra lui. Iar Domnul îl slobozește la casa lui, arătându -I că, deși El Însuși nu va mai fi de
față, puterea și cercetarea Lui îl va păzi pe dânsul. Încă și pentru a folosi și pe alții care îl vor
vedea pe el vinde cat, iată că a început a propovădui și toți se minunau. ”44
„Vezi încă și smerenia Mântuitorului, Care nu spune: ”Vestește câte ți -am făcut Eu
ție”, ci „câte ți -a făcut ție Domnul”. Așa și tu, când vei face vreun bine, nu al tău, ci lui
Dumnezeu soco tește-I binele ce a fost făcut.”45
Dacă ne întrebăm, de ce Dumnzeu a îngăduit, diavolilor să intre în porci? Vom afla
despre aceastea în următorul cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur care zice: „ Dacă cineva m –
ar întreba: Pentru ce Hrisos a făcut ce au cerut demon ii, îngăduindu -le să intre în turma
porcilor?, voi răspunde așa: Hristos a făcut lucrul acesta nu pentru ca să dea ascultare
demonilor, ci pentru ca să rânduiască multe. Întâi să învețe pe cei izbăviți de tiranii aceia
cumpliți cât de multă vătămare le adu ceau acești dușmani; în al doilea rând, ca să cunoască
toți că demonii nici nu îndrăznesc să intre dacă Hristos nu le -ar îngădui; iar în al treilea rând,
ca să știe că demonii ar fi făcut oamenilor acelora mai mult rău decât porcilor, dacă, în marea
lor ne norocire, nu s -ar fi bucurat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Știe, doar, toată lumea
că demonii ne urăsc pe noi mai mult decât pe animale. Deci, dacă demonii n -au cruțat porcii,
ci într -o clipă i -au aruncat în mare, cu mult mai mult ar fi făcut aceast a cu acei oameni pe
care-i aveau în puterea lor; i -ar fi dus și târât în pustietăți dacă n -ar fi avut alături de ei, chiar
atunci când demonii îi munceau, multa purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care -i înfrâna și -i
oprea p e demoni de a merge mai departe. ”46
„De aici se vede că nu este om care să nu se bucure de purtarea de grijă a lui
Dumnezeu. Dacă nu se bucură toți la fel și nici în același chip, apoi și aceasta este cea mai
bună cale a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Că Dumnezeu Își arată purtarea Sa d e grijă după
trebuința deosebită a fiecăruia. Pe lângă cele spuse, mai învățăm de aici și altceva, că
Dumnezeu poartă de grijă nu numai de toți îndeobște, ci de fiecare om în parte. Asta a arătat –
o și ucenicilor Săi, spunând: „Iar vouă și perii capului, to ți vă sunt numărați”(Matei 10:30). Și

44 Idem p. 89.
45 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, Editu ra Sofia, București,
2008, p. 89
46 Omilii la Matei, Omilia XXVII, Părinți și Scriitori Bisericești , volumul 23, pp. 357 -358, Apud , Lumina
Sfintelor Scripturi, Editura Basilica, București, 2015, pp. 558 -559

30
poți vedea aceasta lămurit chiar la îndrăciții aceștia; demult ar fi fost înecați dacă nu s -ar fi
bucurat de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu. ”47
„Domnul a îngăduit demonilor să intre în turma de porci , ca să afle și locuitorii
ținuturilor acelora puterea Lui. Unde era cunoscut numele Lui, Hristos nu căuta să se arate;
dar unde nu -L cunoștea nimeni, unde oamenii nu -L știau încă, făcea să strălucească minunile
Sale, ca să atragă și pe aceștia la cunoașterea dumnezei rii Sale. Că locuitorii orașului aceluia
nu-L cunoșteau, o arată sfârșitul. Ar fi trebuit să I se închine Lui și să se minuneze de puterea
lui. Dar ei L -au trimis de la ei. „Și L -au rugat să treacă din hotarele lor”.(Matei 8:34). Dar
pentru ce demonii au o morât porcii? Demonii totdeauna se străduiesc să aducă supărări pe
capetele oamenilor și totdeauna se bucură de pieirea lor. Aceasta a făcut -o diavolul și cu Iov,
deși acolo Dumnezeu a îngăduit. Dar nici acolo Dumnezeu n -a făcut pe placul diavolului, ci,
vrând să -l arate mai strălucit pe slujitorul Său, a pus capăt obrăzniciei diavolului și a întors
asupra capului lui tot ce pusese la cale împotriva dreptului. Și acum, cu vindecarea celor doi
îndrăciți, s -a întâmplat contrariul de ce voiau demonii: puterea lui Hristos a fost strălucit
vestită; răutatea demonilor, de care i -a izbăvit Hristos pe cei munciți de ei, a fost arătată și
mai lămurit și s -a dovedit că demonii nici de porci nu se pot atinge, dacă nu le îngăduie
Dumnezeul universului.”48

2.4. Vindecarea fiicei femeii cananeence

Această vindecare este găsită doar la Evangheliștii Matei și Marcu. Minunea este
mărturisită la Sfânta Liturghie în Duminica a -XVII -a după Rusalii din Evanghelia lui Matei
de la capitolul 15, versetele 21 – 28.
Sfântul Evanghelist Marcu redă minunea vindecării la capito lul al 7-lea în Evanghelia
sa. El spune că Mântuitorul plecase din hotarele Tirului și ale Sidonului și voia să rămână
tăinuit, într -o casă. Sfântul Marcu redă: „Și ridicându -Se de acolo, S -a dus în hotar ele Tirului
și ale Sidonului și, intrând într -o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n -a putut să rămână
tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a
căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge

47 Omilii la Matei, Omilia XXVII, Părinți și Scriitori Bisericești , volumul 23, pp. 357 -358, Apud , Lumina
Sfintelor Scripturi, Editura Basilica, București, 2015, pp. 558 -559
48 Ibidem .

31
demonii din fiica ei. Dar Iisus i -a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să
iei pâinea copiilor și s -o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I -a zis: Da, Doamne, dar și
câinii, sub masă, mănâncă di n fărâmiturile copiilor. Și Iisus i -a zis: Pentru acest cuvânt,
mergi. A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându -se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat,
iar demonul ieșise.” (Mc 7, 24 -30)
După ce a zis Domnul „despre mâncare și i -a văzut pe iudei că nu se supun, a trecut în
hotarele păgânilor, că necrezând iudeii, mântuirea avea să ajungă la păgâni. Însă el mai întâi
se sârguiește să Se tăinuiască, pentru ca să nu -L poată învinui iudeii mai pe urmă cum că
păgânii cei necurați aleargă. Dar n -a putu t să rămână tăinuit , căci nu era cu putință a Se tăinui
Domnul ș i a nu fi cunoscut de cineva. Deci, auzind femeia despre El, arată credință fierbinte.
De aceea, Domnul nu îndată o ascultă, ci întârzie darul, pentru ca să arate credința cea
statornică a fem eii și cum că, o gonește pe dânsa, ea stăruie, ca și noi să ne învățăm ca nu
degrabă să dăm înapoi atunci când ne rugăm și nu dobândim îndată cele ce cerem, ci să
stăruim până ce vom primi. ”49
„Iar ”câini” îi numește pe păgâni, ca pe cei care păreau spurcați pentru iudei. Iar
”pâine” este numită facerea de bine, pe care ”fiilor” (copiilor), adică iudeilor, a rânduit -o
Dumnezeu, pentru că lor li s -a trimis facerea de bine. Deci, Domnul zice că nu se cuvine a se
împărtăși păgânii de facerea de bine cea rânduită iudeilor. Dar, deoarece cu multă iscusință și
înțelepciune a răspuns femeia, dar și cu credință, a dobândit ea ceea ce dorea. Că zice femeia:
„Iudeii, au pâinea, adică pe Tine cu totul întreg , Care din Cer Te -ai pogorât50, dar și pe toate
binefacerile Tale de bine. Iar eu, sfărâmături cer, adică în parte facere bine”. Dar vezi și pe
domnul, că n -a zis: „Puterea Mea te -a mântuit pe tine”, ci ce zice? „Pentru acest cuvânt al tău,
adică pentru cre dința ta, mergi, că s -a curățit fiica ta”. ”51
Deci și „tu învață de aici învățătură de folos, cum că fiecare din noi când păcătuiește,
femeie este, adică suflet neputincios. ”52 Iar „din Fenicia”53, „ca Acela care are păcatul cel
fenicesc roșu, sângeros și uci gaș. Și un suflet ca acesta are fiică pe fapta cea rea, care are
drac, căci faptele cele rele ale dracilor sunt. Deci păcătoși fiind noi, și ”câini” ne numim, căci

49 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, pp. 106.
50 „Iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: eu sunt pâinea Ce s -a coborât din Cer” (Ioan 6:41)
51 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, pp. 106 -107.
52 Ibidem
53 „Numirea regiunii din jurul Tirului și Sidonului, Fenicia, este derivată din cuvântul grecesc phoenix, care
desemnează culoarea roșu închis(vișiniu). Descoperirea și folosirea timpurie a vopselei obținute din această
culoare a fost atribuită fenicienilor și din această pricină le poartă numele. Mai mult, însuși cuvântul phoenix
derivă din cuvântul grec phonos, care înseamnă vărsare de sânge sau crimă. Fenicia se tălmăcește roșu.”

32
suntem plini de necurăție; de aceea, nici nu suntem vrednici de a primi „Pâinea lui
Dumnezeu ” (Ioan 6:33), adică a ne împărtăși cu Preacuratele Taine. Iar de ne vom cunoaște
pe noi înșine prin smerenie și vom mărturisi că suntem ”câini”, și ne vom spovedi păcatele
noastre, atunci se va vindeca ”fiica”, adică fapta cea drăcească. ”54

2.5. Vindecarea lunaticului

Vindecarea lunaticului este redată în capitolul 9 versetele 14-18: „Și venind la
ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu -se între ei. Și îndată
toată mulțimea, văzându -L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina. Și Iisus a întrebat pe
cărturari: Ce vă sfădiți între voi? Și I -a răspuns Lui u nul din mulțime: Învățătorule, am adus
la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde -l apucă, îl aruncă la pământ și face spume
la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să -l alunge, dar ei n -au
putut. ”
Sfinții Evangheliști „n-au arătat nici neamul, nici patria, nici credința, nici starea
omului care a venit la Iisus și a îngenunchiat înaintea Lui, rugându -L să-i vindece fiul, care
era singurul lui copil. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, venind tatăl co pilului la Iisus
Hristos și îngenunchind, îl ruga pe El, zicând: „Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic
și rău pătimește”. Despre patima aceasta de care sufereau unii, când era lună plină, scrie
amănunțit Evanghelistul Marcu, zicând: „Și oriunde î l apucă, îl zdrobește și face spume la
gură, și scrâșnește cu dinții și încremenește”, iar Evanghelistul Luca, pe lângă acestea,
adaugă, zicând: „Și iată un duh îl apucă. Și deodată ră cnește și îl zguduie cu spume”.”55
„Oamenii de atunci, văzând că patima a ceasta se întâmpla când era lună plină,
credeau că luna era cauza acestei suferințe. Pentru aceasta numeau lunatici pe cei care
pătimeau astfel. Însă luna, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este pricină a îndracirii, ci
demonii, pândind vremile lunii, când era lună plină năvăleau peste oameni, ca să arate că
lucrurile lui Dumnezeu sunt pricină a răutății lor, și așa oamenii să ocărască pe ziditorul .
Îndrăcirea, de care sufereau unii oameni când era lună plină are multă asemănare cu boala pe

54 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 107.
55 Iustinian Marina, Tâlcuirea Evangheliilor și Cazanii la toate Duminicile , Ediția a doua, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973, pp. 557 -558.

33
care doctorii o numesc epilepsie, căci cele ce spun evangheliștii despre acest lunatic, le
vedem până astăzi și la cei care suferă de epilepsie. Dar din cele istorisite de sfinții
evangheliști, vedem că demonii erau aceia care chinuiau pe cei lunatici. Și lucrul acesta es te
adevărat, deoarece cei ce pătimesc de epilepsie, pătimesc nu numai când este lună plină, ci și
în alt timp. Unii dintr -înșii cad rar, iar alții mai des; unii numai în fiecare săptămânî, iar alții
în fiecare zi și unii de mmulte ori într -o zi; se vede de ci că altă patimă este îndrăcirea când
este lună plină, și alta este epil epsia, deși au multă asemănare. ”56
Chiar „dacă am socoti că îndrăcirea când este lună plină este tot epilepsie, deci o
boală firească, nu urmează din aceasta că diavolul nu putea să ch inuiască prin acest fel de
boală pe copilul despre care vorbește Evanghelistul, pentru că diavolul, după învoirea
dumnezeiască se face pricinuitor de felurite boli firești, ca să chinuiască pe om. Amuțirea și
orbirea sunt boli firești, dar am văzut că diav olul a fost acela care le -a pricinuit celui mut și
celui orb, pe ca re i-a tămăduit Iisus Hristos.”57 „Iată, zice Sfânta Evanghelie, a adus la Dânsul
pe un om mut, care era îndrăcit, și scos fiind demonul, a grăit mutul”. „Chiar și boala lui Iov,
deși se părea firească, era însă ispită și pedeapsă diavolească. De aceea sunt înțelepți și
lăudați creștinii aceea care cheamă îndată când se îmbolnăvesc, nu numai pe doctor, ca să le
dea doctorii, ci și preot, ca să facă rugăciuni pentru sănătatea lor . Tatăl cop ilului din
Evanghelie a adăugat: „Și am zis ucenicilor Tăi să -l scoată afară, dar n -au putut .” El n-a venit
la Iisus Hristos cu toată convingerea și credința că va putea să -i vindece copilul, după ce
văzuse că nu l -au putut vindeca ucenicii, ci mai mult în cercând decât crezând, pentru că a zis
lui Iisus: „Dacă poți ceva, ajută nouă”. Dacă ar fi avut credință tare și fierbinte, nu ar fi zis
acestea, ci ar fi crezut că toate sunt cu putință lui Iisus, ca unui Dumnezeu Atotputernic. Din
răspunsul lui Iisus căt re el, se vede că tatăl copilului a zis acestea, defăimând pe ucenicii Lui
și necrezând că Iisus ar fi putut să -i vindece copilul.”58
„ „Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până
când vă voi răbda pe voi? Aduceți -l la Mine.” (Marcu 9:19) Iisus s -a tulburat și a mustrat, nu
de-a dreptul pe tatăl copilului, ci neamul iudeilor den care erau și ei, zicând: „O neam
necredincios și îndărătnic! În loc de: o necredinciosule și răzvrătitule, aduând astfel mustrarea
Sa mulțimii ce se afla acolo și la tot neamul iudeilor . De aceea a și adăugat cuvintele: „ Până
când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?”, însmnând că s -a apropiat vremea

56 Iustinian Marina, Tâlcuirea E vangheliilor și Cazanii la toate Duminicile , Ediția a doua, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973, pp. 557 -558.
57 Ibidem .
58 Ibidem . pp. 558 – 559.

34
Patimilor și morții Lui și că alege mai bine patima și moartea decât necredința și răut atea
iudeilor. Milostivindu -se însă de cel lunatic, I isus a zis: „aduceți -l la Mine”.”59
„Și l -au adus la El. Și văzându -L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând
la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l -a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i -a
venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l -a aruncat și în foc și în apă ca
să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută -ne, fiindu -Ți milă de noi. Iar Iisus i -a zis: De poți crede,
toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred,
Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:20 -24)
Evanghelistul Marcu „spune că Iisus a într ebat pe tatăl copilului lunatic, desprea
vreamea de când copilul lui pătimește, și el a răspuns că din pruncie. Răspunsul acesta arată
că suferința era de multă vreme și deci era anevoie de vindecat. De aaceea tatăl celui bolnav a
zis: „ De poți ceva, ajută -ne nouă, fie -Ți milă de noi”, arătând prin aceasta îndoiala și puțina
lui credință. Iisus i -a răspuns: de poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede, arătând și cu
acest prilej puterea în toate a unei credințe fierbinți. Auzind aceasta, tatăl copilului a strigat
cu lacrimi, zicând: „Cred, Doamne ajută necredinței mele”. După cum se vede cuvintele
Domnului l -au adus pe el la căință, pentru împuținarea credinței lui ce avea înainte de venirea
la Iisus, pentru că lacrimile sunt mărturii ale căinței lui.”60
„Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându -i: Duh
mut și surd, Eu îți por uncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu -l cu
putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus,
apucându -l de mână, l -a ridicat, și el s -a sculat în picioare.” (Marcu 9:25 -27)
După ac eea, „povestește același Evanghelist Marcu, când a certat Iisus duhul cel
necurat, atunci acela a strigat și mult a scuturat pe cel bolnav, apoi a ieșit dintr -însul, iar
bolnavul s -a făcut ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Sfântul Evanghelist Luca a daugă că
duhul necurat a scuturat pe bolnav, când se apropia de Iisus, trântindu -l la pământ. Iisus a
îngăduit să se facă aceasta, nu pentru iubirea de slavă, ca să se adune mulțimea de oameni, ci
pentru însuși tatăl copilului, ca văzând pe diavol scuturân du-l, când îl certa Iisus, prin aceasta
să creadă apoi minunea care urma să se facă. Evanghelistul Marcu ne spune că Iisus a certat
pe duhul cel necurat, zicându -i: „Duh mut și surd, îți poruncesc ție: ieși dintr -însul ți să nu
mai intri în el”, iar Evangh elistul Luca spune că, după vindecare, Iisu l -a dat pe copil tatălui

59 Iustinian Marina, Tâlcuirea Evangheliilor și Cazanii la toate Duminicile , Ediția a doua, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973, pp. 557 -558.
60 Ibidem , pp. 559 – 560.

35
său. Iisus l -a dat pe copil tatălui său, pentru că în timpul când bolnavul era chinuit de diavol,
nu era sub stăpânirea tatălui său, ci sub stăpânirea diavolului, care îl chinuia. ”61
„Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L -au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n –
am putut să -l izgonim?” (Marcu 9:28) „Neputând ucenicii să gonească pe demonul acesta, de
bună seamă au fost nedumeriți, fiindcă mai înainte Iisus le dăduse lor stăpânire asupra
duhurilor celor necurate , ca să le scoată din ele și să se tămăduiască toată boala și toată
neputința. Deci, nu L -au întrebat de față, nu pentru că se rușinau; ci fiindcă întrebarea era
pentru un lucru mare și tainic, pentru aceasta La -u întrebat de osebi. De aici noi învățăm că
săvârșirea minunii eeste oprită, sau pentru împuținarea credinței și îndoiala celui ce face
minunea, sau pentru nevrednicia celui ce cere minunea. ”62 „Aceasta se adeverește din
răspunsul Domnului: „El le -a zis: Acest neam de de moni cu nimic nu poate ieși, decât numai
cu rugăciune și cu post.” (Marcu 9:29) „ Neamul demonilor nu iese decât numai cu rugăciune
și cu post a spus Iisus, ca să arate că din toate celelalte fapte bune numai rugăciunea și postul
sunt armele credinciosului împotriva demonilor și că, pentru vindecarea celor ce se îndrăcesc
este nevoie să postească și să se roage nu numai preotul, ci și cel ce pătimește. Deeci Iisus
prin mustrare a vindecat necredința tatălui copilului, iar prin arătarea celor ce se pot săvârș i
de o credință fierbinte a vindecat împuținarea credinței ucenicilor și prin certare, boala cea
grozavă a celui lunatic. După ce a săvârșit Iisus minunile despre care am vorbit, ieșind din
locul acela, după cum ne spune evanghelistul, străbătea Galileea î mpreună cu ucenicii Săi.”63
Apoi, „Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci
învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și -L vor
ucide, iar după ce -L vor ucide, a treia zi va învia . Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau
să-L întrebe. ” (Marcu 9:30 -32)
Sfântul Teofilact spune că: „ După ce a venit la ucenici, adică la cei nouă, pe care nu -I
suise cu El în munte, i -a văzut pee i că erau întrebați (iscodiți) de farisei, căci acești a, aflând
vreme cu prilej când lipsea Iisus, se ispiteau să -I răzvrătească pe ucenici. Iar ”mulțimea
văzându -L, I s -a închinat” Lui, căci poftea a -l vedea pe El și I s -a închinat ca și cum după o
îndelungată ducere (despărțire). Unii spun că și înfățișarea Lui mai frumoasă făcându -se din
lumina Schimbării l a față, trăgea mulțimea spre a I se închina. Și I -a răspuns unul din norod
și lea spus pe ale sale; slab era omul acesta la credință, precum și Domnul mărturisește

61 Iustinian Marina, Tâlcuirea Evangheliilor și Cazanii la toate Duminicil e, Ediția a doua, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973, pp. 560 -561.
62 Ibidem ., p. 561.
63 Ibidem , p.561 -562.

36
zicând: „O neam necredincios!”; și iarăși: „toate sunt cu putință credinciosului (celui ce
crede)”; și Acela însuși strigând a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”.
Și-i prihănește, îi învinuiește acel om, pe ucenici, ca un necredincios cu adevărat, căci nu se
cuvenea ca î naintea tuturor să -I prihănească, învinuiască, ci deosebi. ”64
Marcu 9:19-27 „Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi
cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți -l la Mine. Și l -au adus la El. Și văzându -L pe
Iisus, duhul în dată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l -a
întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i -a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.
Și de multe ori l -a aruncat și în foc și în apă ca să -l piardă. Dar de poți ceva, ajută -ne,
fiindu -Ți milă de noi. Iar Iisus i -a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și
îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Iar
Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul ce l necurat, zicându -i: Duh mut și surd,
Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu -l cu putere, duhul
a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându -l de
mână, l -a ridicat, și el s-a sculat în picioare.”
Omul „care a venit la Domnul și i -a învinuit pe ucenici că n -au putut să -I tămăduiască
feciorul, Hristos chiar la Acela a întors greșeala, ca și cum ar fi zis: „Tu, necredincios fiind,
te-ai făcut pricină de nu s -a tămăduit fiul tău”. Și nu numai acestuia îi zice astfel, ci de obște
face cuvântul, mai cu seamă pe toți iudeii învinuindu -I de necredință – căci era cu putință ca
mulți din ce se a flau de față să se fi smintit. Și arată că dorită îi era Lui moartea, dintru a zice:
„Pân ă când voi fi cu voi?” – adică „mult M -am îngreuiat petrecând împreună cu voi,
necredincioșii. Dar nu rămâne doar la mustrare, ci și tămăduire adaugă, nu cu trufie
apucându -se a tămădui pe copil, ci mai vârtos cu multă smerenie. Căci vezi, că nu pe seama
puterii Sale, ci pe seama credinței aceluia pune tămăduire, zicând: „Toate sunt cu putință
credinciosului (celui ce crede)”. ”65
„Încă ia seama și la aceasta: văzând că se adună poporul, a certat pe duhul cel necurat,
căci nu voia să -l tămăduiască înaintea no rodului, nefiind Domnul trufaș și iubitor de slavă
deșartă. Iar certându -l și zicându -i: „Ieși dintr -însul și să nu mai intri în el!”, arată că, din
pricina necredinței omului, iarăși ar fi intrat dracul, dacă nu l -ar fi oprit cu porunc Sa. Și -l

64 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 122.
65 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 123.

37
zguduie și -l cutremură pe copil, ca să cunoască toți vătămarea pricinuită de demon și că l -ar fi
omorât pe om, dacă n -ar fi fost oprit de dumnezeiasca mână. ”66
Iar acestea „pot fi înțelese și în chip allegoric: omul este aruncat de diavol în ”foc” –
adică în focul mâ niei și al poftei – și în ”apă” – adică în turburarea lucrurilor lu mești. Iar
dracul acesta este ” mut și surd” – ”surd” pentru că nu voiește să audă cuvintele lui
Dumnezeu, iar „mut” fiindcă nici pe alții nu poate să -I învețe cele ce se cuvin. Iar dacă Ii sus,
adică evanghelicescul Cuvânt, ne v -a ”apuca de mână” – adică de puterea faptei bune celei
lucrătoare -, atunci vom fi sloboziți de dracul acesta. Însă ia aminte că Dumnezeu ne ajută
nouă, dar apoi și de la noi se cere să facem lucrul cel bun; că zicând : „Iisus apucându -l de
mână, l -a ridicat” aceasta arată ajutorul lui Dumnezeu, iar: „și el s -a sculat în picioare”,
aceasta este sârguinț a aceluia către lucrul cel bun.”67
Mc 9:28 -30 „Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L -au întrebat, de o parte:
Pentru ce noi n -am putut să -l izgonim? El le -a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate
ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El
nu voia să știe cineva.”
Ucenicii „s-au înfricoșat să nu fi pierdut darul dat de Domnul și pentru aceasta să nu fi
putut scoate ei demonul. Vezi încă și cucernic ia lor, cum deosebi vin la El. „Acest neam”.
Care? Sau al celor lunatici, sau tot neamul dracilor nu iese în alt fel, „decât numai cu
rugăciune și cu post”. Că se cuvine ca și cel ce pătimește să postească, dar și cel ce vrea să
mijlocească pentru tămăduire, că amândoi au trebuință, iar mai vârtos acest cuvânt cere
postirea de la cel ce pătimește. Și se cuvine nu numai a posti, ci și a se ruga, nici numai a se
ruga, ci și a posti, pentru că numai întru acest chip rugăciunea cea adevărată se săvârșește, de
va fi însoțită de postire, când nu se îngreunează de aburii mâncărurilor cel care se roagă, ci
este ușor și fără de greutate. ”68

66 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 123
67 Ibidem, pp. 123 -124.
68 Ibidem, p. 124.

38

CAP ITOLUL AL 3 -LEA
VINDECARI PRIN T ĂMĂDUIREA DIFERITELOR BOLI

3.1. Scapa de friguri pe soacra lui Simon – Petru

Această vindecare este redată de Evangheliștii sinoptici: Matei 8,14- 15, Marcu 1, 29 –
31 și Luca 4, 38 -39. Întrucât este redată foarte scurt în fiecare din cele trei Evanghelii, le voi
scrie pe toate, astfel se vor vedea foarte b ine asemănările și deosebirile după cum urmează:
Marcu 1, 29 -31 – „Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a
lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I -au
vorbit despre ea. Și apropiindu -Se a ridicat -o, apucând -o de mână. Și au lăsat -o frigurile și
ea le slujea.”
S-a dus, „după cum era obiceiul, sâmbătă către s eară pentru ospăț în casa ucenicilor,
dar cea care era datoare a le sluji, era cuprinsă „de friguri”. Iar El o vindecă pe dânsa și le
slujea lor. Iar cuvântul acesta arată că, dacă ținut fiind tu de boală, te va vindeca Dumnezeu,
să-ți folosești sănătatea spre slujba Sfinților și spre slujire a lui Dumnezeu. Și încă „se
aprinde” și cel ce se mânie și care din mânie îndrăzneț este la „mână”. Însă, de va tine partea
cea cuvântătoare (mintea) „mâna” lui și nu cu îndrăzneală o va întinde pe dânsa, slujește
părții celei cuvântătoare cel ce „se aprindea” până acum de mânie. Căci de va tine cuvântarea
partea cugetătoare, „mâna” celui mânios, acesta se scoală (se ridică) și atunci mania slujește
cuvântării, părții cugetătoare. ”69

Matei 8:14 -15 – „Și venind Iisus î n casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia
zăcând, prinsă de friguri. Și S -a atins de mâna ei, și au lăsat -o frigurile și s -a sculat și Îi
slujea Lui.”
„A intrat în casa lui Petru ca să mănânce și atingându -Se de mâna femeii nu numai
fierbințeala i -a stins, ci și sănătate întreagă i -a dăruit încă și vârtutea i s -a întors, și -a
redobândit tăria și putea sluji. Măcar că noi știm că la cei bolnavi trece mult ă vreme până -și

69 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 62.

39
dobândesc cea dintâi putere. Ceilalți Evangheliști spun că L -au rugat pe Dânsul și așa a
tămăduit -o pe ea. Matei însă a scris pe scurt, așa cum am spus dintru început, că ceea ce a
lăsat unul de -o parte, spune celălalt Evanghelist. Dar cuno aște și aceasta, că fapta cea bună cu
nimic nu este împiedicată de nuntă, de vreme ce verhovnicul Apostolilor Petru avea
Soacră.”70

3.2. Vindecarea unui lepros

„Și un lepros a venit la El, rugându -L și îngenunchind și zicând: De voiești, poți să
mă cură țești. Și făcându -I-se milă, a întins mâna și S -a atins de el și i -a zis: Voiesc,
curățește -te. Și îndată s -a îndepărtat lepra de la el și s -a curățit.” (Marcu 1, 40 -42)
Cu „bună cunoștință era leprosul și credincios și pentru acesta nu spune „de vei cere
de la Dumnezeu”, ci „de voiești”, ca lui Dumnezeu crezând Lui. Și Hristos „se atinge de el”,
ca să arate că nimic nu este necurat. Căci Legea poruncea să nu se atingă nimeni de lepros, ca
de un necurat (Levitic Cap. 13), Dar Mântuitorul, arătând că nimic nu este necurat după fire
și că se cuvine să fie stricate rânduielile Legii și cum că acestea au putere asupra oamenilor
celor ce sunt numai goi (Adică asupra celor care nu sunt decât oameni, iar nu Om și
Dumnezeu, precum domnul.) oameni, „ se atinge” de l epros; măcar că Elisei atât de mult se
temea de Lege, încât și pe Neeman, care era lepros și avea trebuință de vindecare, n-a suferit
nici măcar a -l vedea .”71
Marcu 1, 43 -45 – „ Și poruncindu -i cu asprime, îndată l -a alungat, Și i -a zis: Vezi,
nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, cele ce a
rânduit Moise, spre mărturie lor. Iar el, ieșind, a început să propovăduiască multe și să
răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci st ătea afară, în
locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni.”
Și acestea ne „învață Domnul să nu ne trufim când facem cuiva vreun bine, că iată și
El poruncește celui ce s -a curățit să nu -L vestească, deși bine știa că Acela nu se va supune, ci
Îl va „v esti”. Însă, precum am zis, învățându -ne pe noi neiubirea de trufie, îi poruncește
leprosului, „nimănui să nu spui nimic”. Insă se cuvine ca acel care a dobândit facerea de bine

70 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 212.
71 Ibide m, p. 64.

40
să fie mulțumitor către binefăcător, deși cel care a făcut binele nu are terbu ință să I se
mulțumească; pentru că și leprosul, deși domnul a poruncit să nu vestească minunea, el însă
„a vestit” facerea de bine. Și l -a trimis pe el Domnul către preot, căci așa poruncea Legea, iar
dacă preotul nu hotăra că s -a curățit cu adevărat cel care până atunci fusese lepros, nu putea
intra el întru alt chip (fel) în cetate, ci era gonit (Levitic cap. 14). Și poruncește să ducă și
darul, care se obișnuia să fie adus de cei care s -au curățit, ca să fie aceasta ca o mărturie că nu
este Domnul potri vnic Legii, ci atât o iubește, încât pe cele poruncite de Lege și El le
poruncește. ”72

Matei 8:1 -2. „Și coborându -Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și iată
un lepros, apropiindu -se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă cu rățești.”
„Priceput se vădește a fi leprosul, căci nu s -a suit la munte ca să curme învățătura, ci
când Se pogoară Domnul, I se închină și, credință multă arătând, nu zice: ”De vei ruga pe
Dumnezeu, mă vei vindeca pe mine”, ci, ”de vei vrea”. ”73 Pentru acea sta: „Și Iisus, întinzând
mâna, S -a atins de el, zicând: Voiesc, curățește -te. Și îndată s -a curățit lepra lui. Și i -a zis
Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată -te preotului și adu darul pe care l -a rânduit
Moise, spre mărturie lor.” (Matei 8:3 -4) „Se atinge de lepros, arătând că nu este supus Legii
care poruncește să nu se atingă de leproși, ci este Stăpân al ei. Și mai arată că pentru cel curat
nimic nu este necurat și că sfântul Său trup izvora și dăruia sfințenie. Și fugind Domnul de
slavă, îi poruncește să nu spună nimănui, ci să se arate preotului. Căci dacă nu spunea preotul
că s-a curățit, leprosul trebuia să stea afară din cetate. Poruncește încă să aducă și darul întru
mărturie iudeilor – adică „atunci când Mă vor prihăni că stric Legea, v ei fi mărturie tu, cel
căruia acum ți -am poruncit să duci cele rânduite de Lege.”74

72 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, pp. 64 -65.
73 Ibidem .
74 Ibidem , p. 210.

41
3.3. Vindecarea slabanogului din Capernaum prin acoperis

„ Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s -a auzit că este în casă. Și îndată
s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit
la El, aducând un slăbănog, pe care -l purtau patru inși. Și neputând ei , din pricina mulțimii,
să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în
jos patul în care zăcea slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i -a zis slăbănogului: Fiule,
iertate îți sunt păcatele tale! ” (Mc 2, 1 -5)
După ce au trecut „câteva zile de la intrarea în Capernaum, auzind ei că Domnul „este
în casă”, au alergat, nădăjduind că lesne îl vor întâlni pe El, adică vor ajunge cu ușurință la
Domnul. Și multă era credința acelor barbate, de vreme ce și acoperișul l -au desfăcut și l -au
slobozit pe slabănog. Pentru aceasta și Domnul îl vindecă, văzând credința celor ce l -au adus
sau și credința a însuși slabănogului. Pentru că și Acela nu ar fi primit a fi adus și ridicat pe
casă, dacă n -ar fi crezut că va primi vindecare. Căci de multe ori, pentru credința celui ce
adduce, îi vindecă Domnul pe cei ce se aduc, necredincioși fiinf; iar de multe ori face
împotrivă, pentru credința celui ce este adus, măcar de vor fi ș i necredincioși cei ce îl aduc.”75
Și mai „î ntâi iartă păcatele celui boln av, apoi îi vindecă și boala, pentru că, de multe
ori, din pricina păcatelor se fac (se întâmplă) cele mai cumplite boli. Precum și slabănogul cel
de la Ioan, din pricina păcatelor, zice Domnul că s -a slăbănogit. Pentru că nu este același
slăbănog cel de l a Ioan (Ioan5:5 -15) cu cel care acum se pomenește. Cel de la Ioan „nu avea
om” (Ioan 5:7), iar acesta patru oameni are. Iar Acela era la scăldătoarea oilor și în Ierusalim,
iar acesta de acum, în casă și în Capernaum. Încă și alte osebiri sunt, dar să știi că cel de la
Matei (Matei 9:2) și cel ce acum la Marcu se pomenește, este unul și același. ”76
Mc 2, 6 -12 „ Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile
lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcat ele, fără numai
unul Dumnezeu? Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le -a zis
lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate
îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală -te, ia -ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți că putere are
Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală -te, ia -ți patul tău
și mergi la casa ta. Și s -a sculat îndată și, luându -și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau
toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n -am văzut niciodată.”

75 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 66.
76 Ibidem , pp. 66 – 67.

42
Fariseii Îl clevetesc pe Domnul „ca pe un hulitor, pentru că ierta păcatele, pe care
numai singur Dumnezeu le poate ierta. Iar Domnul le dă și alt semn că este Dumnezeu,
arătându -le că E l cunoaște inimile lor, căci numai a lui Dumnezeu este a cunoaște inima
fiecăruia, așa cum zice și Proorocul: „Numai Tu singur știi inimile” (1 Paralipomena 28,9;
Psalm 7:9; Pilde 21:2; Ieremia 11:20, 17:10). Iar ei, măcar că s -au descoperit cele din inimi le
lor, însă rămân nesimțitori și nu dau crezare Celui Care le cunoaște inimile lor, că poate a
vindeca și păcatele. Iar Domnul, vindecând trupul, încredințează și adeverește că a vindecat și
sufletul, prin ceea ce era arătat, adeverind cele nearătate și p rin cele lesnicioase, pe cea mai
grea – măcar că acelora nu așa li se părea, căci fariseii mai greu lucru socoteau a fi
vindecarea trupului, ca una care se vedea. Iar a zice că s -a vindecat sufletul, adică „i s -au
iertat păcatele”, li se părea lucru lesnic ios fiindcă era nearătată, nu se vedea vindecarea. Deci
poate că unele ca acestea cugetau fariseii: „ Înșelătorul Acesta lasă vindecarea trupului, care
se vede, spunând că vindecă sufletul, care nu se vede, prin cuvintele: „Iertate -ți sunt ție
păcatele.” Căci cu adevărat, de ar fi putut, trupul l -ar fi vindecat și nu ar fi alergat la acel
lucru care este nevăzut.”77
Iar Mântuitorul „arătându -le că pe amândouă le poate, zice: „Ce este mai lesne, a
vindeca trupul sau sufletul? Cu adevărat, a vindeca trupul car e este cu adevărat lucru
lesnicios, deși vouă vi se pare greu. Dar vă voi încredința și de sănătatea sufletului, care este
lucru greu, însă pentru că este nearătată și nevăzută pare lesnicioasă”. Deci, atunci a zis
slăbănogului: „Scolă -te, și îți ridică pa tul tău și mergi la casa ta”. Spune aceasta pentru mai
multa încredințare a minunii că nu este săvârșită după nășucire și încă, să arate că nu numai l –
a vindecat, ci și putere a pus într -însul. Deci așa face și pentru bolile cele sufletești: nu numai
că ne izbăvește pe noi de păcate, ci și putere pune întru noi, spre a lucra poruncile Sale. ”78
„Deci și eu, slăbănog fiind, pot să mă vindec! Căci și acum este Hristos în
„Capernaum”, care se tâlcuiește „Casa Mângâierii”, adică în Biserică, căci Biserica este C asa
Mângâietorului. Iar eu sunt slăbănog, având puterile sufletului nelucrătoare și nemișcate spre
lucrul cel bun. Iar de voi fi ridicat de cei patru evangheliști și voi fi adus către Domnul, atunci
voi auzi și eu: „Fiule” (Marcu 2:5) – căci fiu al lui Dumnezeu mă fac prin lucrarea
poruncilor – și mi se vor ierta păcatele. Dar, cum voi ajunge înaintea lui Iisus? De vor sparge
„acoperișul”! Adică mintea care este mai presus de toate cele ce sunt întru noi – că are acesta

77 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 67.
78 Ibidem ., p. 68.

43
lut mult și vase de lut, adică lucrurile cele pământești. ”79 „Iar de vor fi acestea toate lepădate
și se va descoperi puterea minții care este întru noi și se va descărca (despovăra) de acestea,
după aceea mă voi pogorî – adică mă voi smeri (că nu se cuvine a mă înălța, pentru că
acoperișul minții a fost lepadat, ci după ce mă voi descărca (despăvăra), dator sunt a mă
pogorî, adică a mă smeri) -, deci atunci mă voi vindeca și voi ”ridica patul” – adică trupul –
către lucrarea poruncilor pornindu -l pe el; că se cuvine numai a ne ridica din păcat și a
înțelege că am păcătuit, ci și ”patul”, adică trupul, să -l ”ridicăm” spre lucrarea faptei celei
bune. ”80 „Atunci și la vedenie (vedere dumnezeiască) vom putea ajunge, încât toate cugetele
ce sunt întru noi vor zice: „ Niciodată n -am văzut așa”/„Asemenea lucruri n -am văzut
niciodată”, adică niciodată când eram ”slăbănogi” n -am înțeles așa ca acum, când ne -am
”vindecat”, c ăci cel care s -a curațit de păcate, Acel a vede după adevăr.”81

3.4. Vindecarea femeii bolnave de 12 ani

„ Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea. Și era o femeie care avea, de
doisprezece ani, curgere de sânge. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu -și toate
ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre
Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s -a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge
măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în
trup că s -a vindecat de boală.” (Marcu 5, 25 – 29)
Însă, mergând Domnul „spre casa lui Iair, ca în treacăt este vindecată și femeia care
avea „curgere de sânge”82. „Iar această femeie era foarte credincioasă, căci a socotit că și
numai atingându -se de haina Lui se va folosi și din această pricină dobândește tămă duirea. Iar
tu, înțelege aceasta și pentru firea omenească aflată întru curgerea sângelui; că ea, firea

79 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, pp. 68 -69.
80 Ibidem .
81 Ibidem .
82 „Sfânta Tradinție ne dă numele acestei femei care suferea de scurgere de sânge, ca fiind Sfânta Veronica. În
Biserica Ortodoxă prăznuirea acestei Civ ioase se săvârșește în fiecare an la 12 iulie.”

44
omenească izvorăște păcatul care este moarte a sufletului și varsă sângele sufletelor noastre.
Și n-a fost vindecată femeia nici de „mulți doctori”, adi că de înțelepții acestei lumi, nici de
Lege și de Prooroci. Dar îndată ce „s -a atins de hainele Lui” Hristos, adică de trupul Lui, s -a
și vindecat. Că tot cel care crede că s -a întrupat Hristos, acesta este cel care „s -a atins de
hainele Lui .”83
Marcu 5, 30- 34 „Și îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându –
Se către mulțime, a întrebat: Cine s -a atins de Mine? Și I -au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea
îmbulzindu -Te și zici: Cine s -a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea ca re
făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându -se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a
căzut înaintea Lui și I -a mărturisit tot adevărul; Iar El i -a zis: Fiică, credința ta te -a mântuit,
mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!”
„Iese din Hri stos putere, nu ca dintr -un loc în altul trecând, ci și altora dându -se și
întru Hristos neîmpuținată rămânând, după cum și învățăturile și întru cei ce în vață sunt și
ucenicilor se dau. Și vezi cum gloatele „Îl îmbulzeau”, dar nimeni nu „s -a atins” de El. Pentru
aceea de aici ne învățăm o taină, anume că nimeni din cei ce au „gloate” (mulțimi) de
tulburări și răspândiri ale minții, nu „se atinge” de Iisus, ci numai „Îl îmbulzește”. Iar cel care
nu cu turburare „Îl îmbulzește” pe Dândul, nici pe cuvântarea cea dintru sineși nu și -o va
înfășura cu turburări, acela „se atinge” cu adevărat de Hristos.”84
„Dar pentru ce cauză o descoperă Dumnezeu pe femeie? Întâi, ca să cinstească
credința ei, apoi și ca să dea îndrăzneală mai -marelui sinagogii, să creadă că și fiica lui așa se
va mântui. Încă s -a făcut aceasta și pentru ca să slobozească pe femeie de frica ei cea multă,
căci se temea ea, ca una care furase vindecarea. Pentru aceasta și Evanghelistul zice despre
femeie că „înfricoșându -se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și
I-a mărturisit tot adevărul”. Și nu zice Domnul: „Eu te -m mântuit pe tine”, ci „credința ta te-a
mântuit, mergi în pace”, adică întru odihnă. Iar ceea ce s -a zis, întru acest chip este: „Mergi,
odihnește -te, fiindcă până acum într u mâhniri și tulburări ai fost.”85

83 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 90.
84 Ibidem , p. 91.
85 Ibidem .

45
CAP ITOLUL AL 4 -LEA
VINDECĂRI PRIN REDAREA SIMȚURILOR

4.1. Vindecarea omului c u mana uscata

„Și iarăși a intrat în sinagogă. Și era acolo un om având mâna uscată. Și Îl pândeau
pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să -L învinuiască. Și a zis omului care avea
mâna uscată: Ridică -te în mijloc! Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău,
a mântui un suflet sau a -l pierde? Dar ei tăceau; Și privindu -i pe ei cu mânie și întristându –
Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Și a întins -o, și mâna lui s -a
făcut sănătoasă. Și ieșind, fari seii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să -L
piardă.” (Marcu 3, 1 -6)
„Fiind ucenicii Săi prihăniți sau învinuiți de iudei că smulgeau spice sâmbăta, domnul
a astupat gura prihănitorilor și prin pilda lui David. Dar acum și mai mult rușinâ ndu-i pe ei,
face minunea, arătând că pe cât nu a greșit el Însuși lucrând în zi de sâmbătă și minune
arătând, pe atât nici ucenicii Săi nu greșesc smul gând spicele în zi de sâmbătă. Deci, de este
lucru rău a face minune, cu adevărat este lucru rău și a lu cra cele de nevoie sâmbăta; dar a
face minuni pentru mântuirea omului, este lucru dumnezeiesc și nu calcă Legea cel ce nu
lucrează vreun rău sâmbăta. Drept aceea, pentru aceasta îi și întreabă pe dânșii de se cuvine a
face bine, rușinându -I pee i pentru că -L opresc de la a face bine. ”86
„Și uscată are mâna cea dreaptă tot cel care nu săvârșește lucrurile părții celei drepte
și către care zice Hristos: „Ridică -te, adică scoală -te din păcat și stai în mijloc, adică în
mijlocul faptelor celor bune!” Căci toată fapta cea bună mijlocime (mijloc) este, care nu se
pleacă nici la lipsire, nici la covârșire. Deci, atunci când vas ta în mijlocime (în mijloc), se va
face sănătoasă mâna lui, adică așa cum era la început, căci vezi ce zice Evanghelistul că „a
venit mâna l ui la starea cea dintâi”. Pentru că a fost vreme când aveam sănătoase ”mâinile”,
adică lucrarea faptei bune, atunci când încă nu fusese săvârșită călcarea poruncii; iar după ce
s-a întins mâna noastră la rodul cel oprit, de atunci s -a uscatcătre lucrarea b inelui. ”87 Deci
mâna noastră va reveni la sănătatea cea dintâi, când vom sta în mijlocul faptelor bune. .

86 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuire a Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p. 73.
87 Ibidem ., pp.73 -74.

46
Matei 12:9 -10 „Și trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. Și iată un om având
mâna uscată. Și L -au întrebat, zicând: Cade -se, oare, a vindeca sâmbăt a? Ca să -L
învinuiască.”
„Ceilalți Evangheliști spun că Iisus este Cel Care i -a întrebat pe farisei. Deci este cu
putință a zice că, fiind ei pizmăreți, mai nainte au apucat și L -au întrebat pe Dânsul, precum
zice Matei. Apoi Hristos i -a întrebat la rândul Său, ca și cum i -ar fi batjocorit și ar fi râs de
împietrirea lor, precum zic ceilalți Evangheliști. Și fariseii L -au întrebat, ca să aibă pricină a –
L cleveti.”88
Matei 12:11 -12. „El le -a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va
cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Cu cât se deosebește omul de
oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta.”
„Îi vădește pe ei că, pentru iubirea de avere și ca să nu piardă oaia dezlegată sâmbăta,
iar ca să fie vindecat un om, nu ssuferă să se facă aceasta. Deci, întru aceeași dată îi arată că
sunt și iubitori de avere și nemilostivi și defăimători ai lui Dumnezeu, de vreme ce defaimă
sâmbăta, ca să nu se păgubească o oaie. Iar nemilostivi sunt, fiindcă nu voiesc vindecarea
omului. ”89
Matei 12:13 „Atunci i -a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins -o și s -a făcut
sănătoasă ca și cealaltă.”
„Și acum sunt mulți care au mâinile uscate, adică nemilostive și nedarnice, dar când le
va răsuna lor cuvântul Evangheliei, și le vor întinde spre dăruire, chiar dacă fariseii – adică
demonii cei trufași, cei despărțiți de noi din pricina vrăjmășiei lor față de noi – nu voiesc să
întindem noi mâinile către milostenie.”90

88 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei , Editura Sofia, București,
2007, p. 247.
89 Ibidem , p. 247.
90 Ibidem , p. 248.

47
4.2. Vindecarea celui surd și mut

„Și, ieșind din părțile Tirului, a veni t, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul
hotarelor Decapolei. Și I -au adus un surd, care era și gângav, și L -au rugat ca să -Și pună
mâna peste el. Și luându -l din mulțime, la o parte, Și -a pus degetele în urechile lui, și
scuipând, S -a atins de limb a lui. Și privind la cer, a suspinat și a zis lui: Effatta! ceea ce
înseamnă: Deschide -te! Și urechile lui s -au deschis, iar legătura limbii lui îndată s -a
dezlegat, și vorbea bine. Și le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât
mai m ult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le -a făcut bine: pe surzi îi
face să audă și pe muți să vorbească.” (Mc 7, 31 -37)
Nu stătea prin „ locurile păgânilor, ci mai degrab ă Se duce de acolo, ca, precum am
mai zis, să nu dea pricină iudeilor să spună cum că este călcător de Lege, fiindcă Se amestecă
împreună cu păgânii. Și după ce a ieșit din hotarele Tirului și ale Sidonului, vine în Galileea,
și iată vindecă pe un surd care grăia anevoie și a cărui patimă era de la diavolul. Deci îl ia
Domnul Hristos de o parte pe cel surd, căci nu era Domnul iubitor de slavă deșartă, el care S –
a smarit pe Sine până la sărăcia noastră și nici n -ar fi voit de multe ori să facă minunile în fața
mulțimilor, de n -ar fi fost pentru folosul celor care le v edeau. Și „scuipând, S -a atins de limba
lui”, ca să arate că toate părțile Sfântului Său trup erau dumnezeiești și sfinte, precum și
scuipatul a dezlegat acum legăturile limbii; deși lucru de prisosință fără mare însemnătate
este tot scuipatul, însă la Dom nul toate sunt minunate și dumnezeiești. Domnul Și -a pus
degetele în urechile omului, arătând cât de mare este lucrarea puteri Sale dumnezeiești,
revărsată prin Trupul Său. ”91
„Și „căutând la Cer” suspină, poate și rugând pe Tatăl ca să -l miluiască pe om, d ar și
noi învățându -ne ca, atunci când voim să facem vreo minune vreun lucru minunat, la
Dumnezeu „să căutăm și de acolo să cerem puterea săvârșirii minunilor. Dar poate Domnul
face aceasta și mâhnindu -se oarecum pentru omenească, cum așa s -a dat diavolulu i, încât
întru acest chip să fie batjocorită și unele ca acestea să pătimească. Și după ce a tămăduit, este
propovăduit El de către cei tămăduiți, deși Dânsul îi oprește și le poruncește să nu spună
nimănui. Drept aceea ne învățăm și noi de aici, atunci câ nd facem bine, nu suntem datori a
cere laude și propovăduiri; iar când primim facere de bine, datori suntem a vesti și a
propovădui, chiar dacă făcătorii noștri de bine nu voiesc. ”92

91 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia, București,
2008, p.108
92 Ibidem .p. 108.

48

4.3. Vindecarea Orbului din Betsaida

„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi
luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în
tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6:22 -23) „Ace asta zice Domnul:
„Dacă îți vei pironi mintea la grija pentru avuție, ai stins lumina, ai întunecat sufletul. După
cum și ochiul curat, adică sănătos, luminează trupul, iar de este rău, adică bolnăvicios, îl
întunecă, așa și mintea se orbște de grijă. Iar dacă mintea se va întuneca, sufletul se face
întuneric și, cu mult mai vârtos, trupul.”93
Marcu 8, 22 -26 „Și au venit la Betsaida. Și au adus la El un orb și L -au rugat să se
atingă de el. Și luând pe orb de mână, l -a scos afară din sat și, scuipând în och ii lui și
punându -Și mâinile peste el, l -a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându -și ochii, a zis:
zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea a pus iarăși mâinile pe ochii
lui, și el a văzut bine și s -a îndreptat, căci vedea toate, lă murit. Și l -a trimis la casa sa,
zicându -i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.”
Se observă „că Betsaida bolea cu multă necredință, de aceea o și ticăloșește Hristos pe
dânsa, după cum citim la Matei: „ Vai ție, Horazine, vai ție, Betsaida, că dacă în Tir și în
Sidon s -ar fi făcut minunile ce s -au făcut în voi, de mult, în sac și în cenușă, s -ar fi pocă it.”
(Matei 11:21; Luca 10:13). ”94 „Deci, venind D omnul a colo, „au adus la El un orb”, însă nu
adevărată era credința celor ce l -au adus, pentru aceea și Domnul îl scoate pe orb din sat și
așa îl tămăduiește pe el. Și „scuipă în ochii” orbului și -Și „pune mâinile” peste el, ca să ne
învățăm cum cuvânt dumnezeiesc și fapta urmând cuvântului, pot săvârși minunile, căci mâna
este semn al lucrării, iar „scuiparea”, al cuvântului, fiindcă este din gură. ”95 „Dar nici orbul
nu avea de săvârșit desăvârșită credința și pentru aceasta nu îndată îl face pe el să vadă, ci
întâi în parte, ca pe cel ce nu întreagă avea credința, căci după credință se fac și vindec ările.
Și îi poruncește lui „să nu intre în sat”, de vreme ce, precum am zis, necredincioși fiind cei
din Betsaida, s -ar fi vătămat omul la suflet; și nici să nu spună cuiva ce I s -a făcut, ca,
necrezând ei, mai rea osândă să -și tragă asupra lor. Așa și no i, „de multe ori suntem ”orbi” la
suflet, în ”sat” fiind, adică în lumea aceasta. Apoi, „afară din sat”, adică din lume și din

93 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei , Editura Sofia, București,
2007, p. 198.
94 Ibidem .
95 Ibidem .

49
lucrurile ei fiinf scoși de Hristos, ne vindecăm. Iar după ce ne vindecăm, ne zice să nu ne mai
întoarcem ”în sat”, adică la cele ale lumii, ci fiecare ”la casa sa”. Iar ”casă” a fiecăruia dintre
noi este Cerul și lăcașurile cele de acolo. ”96

4.4. V indecarea lui Bartimeu cel orb în preajma Ierihonului

„Și au venit în Ierihon. Și ieșind din Ierihon El, ucenicii Lui și mulțime mare,
Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului. Și, auzind că este Iisus
Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește -mă! Ș i mulți îl
certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește -mă! Și Iisus,
oprindu -Se, a zis: Chemați -l! Și l -au chemat pe orb, zicându -i: Îndrăznește, scoală -te! Te
cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în pic ioare și a venit la Iisus. Și l -a
întrebat Iisus, zicându -i: Ce voiești să -ți fac? Iar orbul I -a răspuns: Învățătorule, să văd
iarăși. Iar Iisus i -a zis: Mergi, credința ta te -a mântuit. Și îndată a văzut și urma lui Iisus pe
cale. ” Marcu 10:46 – 52
Matei vorbește „de doi orbi (Matei 20:30), însă este cu putință să fi fost doi cei care s –
au vindecat, dar cel mai însemnat dintr -înșii să fi fost acesta des pre care pomenește Marcu
acum. Și vezi cum Îl cinstesc pe Iisus noroadele, ca și cum un oarecare îm părat ar fi trecând,
încât îl și ceartă pe orbul ce strigă. Și -l întreabă Domnul pe orb ce voiește să -I facă, pentru ca
să nu zică cineva că unele voind el, eltele îi dă Domnul. Și suflet binemulțumitor,
recunoscător a fost cel al orbului, care, după ce l -a tămăduit, nu L -a parasite pe Domnul, ci a
mers după Dânsul. ”97
Însă este „cu putință și după înalta înțelegere a se pricepe aceasta: Ierihonul este locul
acesta de jos, iar „Bartimeu orbul, fiul lui Timeu” care șade aici, este firea cea omenească,
cea car e era fiu al lui Dumnezeu, Celui Care este mai presus de toată cinstea. ”98 „Deci
aceasta, firea omenească striga către Iisus, Care călătorea prin Ierihon, adică prin viața
aceasta; și a miluit -o pe dânsa Domnul și prin credință o a mântuit, dezbăcându -se
(lepădându -se) ea de haina cea veche a păcatului. Iar după ce s -a mântuit, a mers după

96 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei , Editura Sofia, București,
2007, p. 113.
97 Ibidem , p.141.
98 Ibidem .

50
Dânsul, lucrând poruncile în cale – adică în viața aceasta, căci aici este cu putință a merge
după Hristos, iar după aceasta (această viață) pentru toți este încuiată lucr area poruncilor. ”99
Sfântul Nicolae Velimirovici, într -o predică la Du minica Orbului, vorbind despre
bogățiile cele trecătoare, despre grai și inimă, spune câteva lucruri șe despre ochi sau despre
orbire: „Același lucru se poate spune despre ochi, pe care Dumnezeu i -a dat omului nu pentru
altceva decât pentru ca, privind lumea aceasta, să vadă oglindindu -se în ea cealaltă lume, cea
fără de moarte. Dar, întocmai ca un om care se uită la umbra unui pom uitând de pomul însuți
de care ține accea umbră, mulți se uită doar la lumea cea după simțuri, orbi fiind cu totul
pentru Dumnezeu și pentru lumea cerească. De ce mai au ochi? … O câte făpturi omenești – nu
mii, ci milioane – și-au pricinuit prin ochi ruina sufletească! Putem oare să numărăm toți regii
care și -au pierdut împărățiile pentru pofta ochilor? Toți înțelepții care și -au pierdut mințile?
Toți bărbații și femeile de treabă care și -au pierdut firea? Câte case cu stare n -au ajuns la
sapă de lemn pentru zorzoanele femeiești, pentru lucrurile de nimic de c are orbii nici nu au
nevoie? Gem spitalele de cei care, păcătuind întâi cu ochii, și -au plătit în urmă cu întunecarea
minții și decăderea trupească păcatul. Într -adevăr, de -ar putea cineva socoti toate victimele
ochilor lacomi, nu s -ar pu tea împiedica să n u se strige: Ce bine de orbi! ”100
Dintre „toți orbii care au venit la El, Domnul n -a numit pe nici unul orb, dar despre
bătrânii poporului și despre cărturari a spus că sunt orbi, având ochi dar nevăzând nimic
(Matei 13:15). Orbul trupesc e orb doar o vreme , în lumea aceasta, pe când orbul duhovnicesc
e orb și în timp și în veșnicie. Orbirea trupească e un chip palid al orbeniei cu duhul, este un
avertisment orbilor cu duhul, care nu -L văd pe Dumnezezu, nici împărăția Lui, ca ceștia să -și
vină în fire și să se vindece cât mai au vreme. Prin orbenia trupească Dumnezeu vrea să
dezvălui e orbenia celor orbi duhovnicește. Ochii sunt orbi nu de la Dumnezeu ci, la fel ca
toate beteșugurile și bolile, de la păcat. Dacă în om n -ar fi orbenia duhului. Toți orbii cu
trupul și -ar dobândi dintr -o dată vederea. Atâta vreme însă cât mai sunt din cei orbi cu duhul,
care nu -L văd pe Dumnezeu, Dumnezeu va da un chip orbirii lor, și anume ochii închiși ai
orbilor cu trupul. … Câtă vreme duhul omului va fi bolnav de aceste boli , ele se vor arăta în
trupul lui. ”101
Orbirea „ochilor trupești are așadar o însemnătate adânc duhovnicească, și se înțelege
numai în chip duhovnicesc. Cine nu are priepere duhovnicească nu va cunoaște, nici nu va

99 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei , Editura Sofia, București,
2007, pp. 141 -142.
100 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, București, p. 586
101 Ibidem .

51
putea descoperi de ce există pe lume orbirea , surzenia și muțenia trupească, precum și toate
celelalte boli și infirmități trupești. Unul ca acesta n -are decât a se minuna de orbirea cuiva,
făcându -i-se milă și spunându -și: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt orb!” Dar cine îți
spune că nu ești orb? De ce ți -e milă de unul pe care Pronia ți l -a scos în cale tocmai pentru
că-i e milăde tine? Dacă tu n -ai fi orb cu duhul, n -ar sta acum un orb înaintea ta. ”102 „El ți-a
apărut tocmai ca un diagnostic viu al bolii tale, care e orbirea lăuntrică. Orbul te -a făcut să -ți
fie milă de el, iar tu ai scos din buzunar un bănuț și i -ai dat de pomană; cu acestea, nici partea
lui nici a ta nu s -a sfârșit. Partea orbului în întâlnirea cu tine este să -ți arate, prin orbenia lui
trupească, orbenia ta duhovnicească; iar par tea ta este de astă dată să iei aminte la învățătura
pe care ți -o dă orbul, să -ți plângi orbirea ta și să alergi să te vindeci cât mai repede. ”103
„Unde ai să alergi? La cine? Cine în lume vindecă orbii? Nimeni între muritori.
Numai Cel care a dat și vederea trupească și pe cea duhovnicească , numai El poate să vindece
orbirea, pe cea trupească și pe cea duhovnicească. ”104
„Dar de ce, veți întreba, nu a vindecat Hristos, cu puterea Lui, toți orbii de pe pământ
? Dar făcând aceasta, cum s -ar mai fi văzut oare or birea cu duhul a omului? La ce s -ar mai fi
scris cărți despre orbirea duhovnicească, dacă oamenii abia înțeleg ce e aceea orbire, chir și
când le stă un orb dinainte? Atâta vreme cât este orbire duhovnicească, va fi și umbra ei,
orbirea trupească. În vreme a aceea Iisus călătorea din Galileea la Ierusalim. Ținând drumul
dealungul văii Iordanului, a ajuns la cetatea Ierihonului. ”105 „Aceasta a fost ultima dată când
Domnul a venit în acest oraș. Prima oară fusese cu trei ani înainte, când mersese cu mulțimile
la Iordan, să se boteze de Ioan. Ce deosebire între atunci și acum! ”106 „Atunci, Domnul
mergea printre ceilalți, necunoscut de nimeni, nebăgat în seamă de nimeni din mulțimea de
oamenicare n -avea ochi decât pentru Ioan, până când acesta a spus: „Iată Mielul lu i
Dumnezeu” și „Acesta este! (Ioan 1:29 -30). Acum, „erau cu El ucenicii Lui și mulțime
mare”(Marcu 10:46); faima Lui era mare, Îi mersese vestea până și printre orbii din Ierihon.
Atunci era la începutul lucrării Sale, acum se apropia de sângeroasa ei culm e.”107
În viața lui Hristos „toate par întâmplări, desfășurându -se de fapt până în cele mai
mici amănunte în chip proniator. Un orb ședea lângă drum. Ca din întâmplare! Și, tot ca din
întâmplare, Hristos trecea pe drumul acela. Totul s -a întâmplat cu dumnezeiască rânduială.

102 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, Bucureș ti, p. 586
103 Ibidem .
104 Ibidem , pp. 586 -587
105 Ibidem .
106 Ibidem .
107 Ibidem , p. 587.

52
Domnul avea să deschidă ochii acestui orb trupesc doar cu câteva zile mai înainte ca orbii cei
duhovnicești din Ierusalim să -L răstig nească pe El. Prin credința acestui orb Domnul a vrut să
rușineze necredința cărturarilor și a bătrânilor poporului. ”108 „A vrut să arate că lumea este
răsturnată de păcat, că cei care au ochi nu văd, pe când cei care n -au ochi, văd. A venit în
lume „ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan9:39), cum Însuți a spus.
Cei care în fiecare zi cercetau și tâlcuiau poporului Scripturile, nu au fost în stare să vadă că
Iisus este Mesia, Mântuitorul. Din Evanghelia după Marcu vedem că orbul de la Ierihon era
fiul unui oarecare Timeus – de unde numele lui: Bartimeu. Matei pomenește doi orbi, nu unul.
Nu e nici o nepotrivire ci, la fel ca și cu cei doi îndrăciți din Gadara, un Evanghelist
pomenește doi orbi, iar altul doar pe unul din cei doi orbi, ș i anume pe cel mai cunoscut în
împrejurimi. Se poate că acești doi orbi nici să nu fi fost împreună, ci unul să se fi aflat într -o
parte a orașului iar celălalt în altă parte. Pentru că Domnul a săvârșit adesea mai multe
minuni într -un loc, a vindecat mai mulți bolnavi într -o zi. Aici se vorbește de unul din cei doi
orbi, cel mai cunosc ut în partea locului, Bartimeu.”109
Orbul acesta „nu era numai orb, ci și sărac, pentru că ni se spune că ședea lângă drum,
cerșind . Cerșitul este cariera obișnuită a orbilor. Nu se vede mâna lui Dumnezeu în faptul că
cei mai mulți orbi sunt săraci? Orbul nu vede, dar are să fie văzut de cât mai mulți, ca să fie o
pomenire vie a lumii celeilalte. Un orb bogat, trăindu -și orbirea între cei patru pereți ai săi, e
de două ori orb: el nici nu vede, nici nu este văzut, și nu este de folos nimănui. Un orb sărac
însă n -are încotro, trebuie să iasă la cerșit, să se arate oamenilor. Bartimeu ședea în praful
drumului ca de obicei, cerând de pomană trecătorilor.”110
„Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce este aceasta.” „În jurul lui Hristos „se
îmbulzea mulțime de oameni iar Bartimeu, cu auzul ascuțit pe care, după cum știm, îl au
orbii, a auzit acea mulțime gălăgiasă. „Și i -au spus că trece Iisus Nazarineanul. Și el a strigat,
zicând: Iisuse, Fiule al lui David, fie -Ți milă de mine!” A fost destul să audă rostindu -se
numele lui Iisus, că Bartimeu a și început să strige. Însemna că avea cunoștință nu numai de
numele lui Hristos, ci și de faptele Lui. ”111 „Trebuia să fi aflat că Hri stos mai vindecase
nefericiți ca el. Multă vreme nădăjduise poate acest Tămăduitor va trece odată și odată și pe
drumul unde -și petrecea el zilele, la fel de orb ca și praful în care zăcea, neavând de așteptat,
afară de Hristos, decât moartea. Avea gata pr egătit pe buze strigătul: „Iisuse, Fiule al lui

108 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, București, p. 587.
109 Ibidem , pp. 587 -588.
110Ibidem , p. 588.
111 Ibidem .

53
David, fie -Ți milă de mine!” De ce îl numește fiu al lui David? Pentru că Mesia cel așteptat
avea să apară din casa lui David, ceea ce se și săvârșise, preacurata Fecioară Maria fiind
vlăstar al acestei Case. „Fie-Ți milă de mine!” Fă pentru mine ceea ce numai Tu poți să faci!
Ai milă de mine, de praful din pulberea drumului! Puțini îmi dau – și nu fără să pregete – un
ban să pot trăi și eu. ”112 „Tu însă îmi poți da totul, îmi poți da tot ce doresc. Și nu doresc
decât un singur lucru: să -mi capăt vederea. Cred în mila Ta; cred că mai ușor îmi dai Tu
vedere decât îmi dau oamenii un bănuț. Pentru că Tu ai bogății regești de daruri și milostivire.
Ai milă de mine, Iisuse! ”113 „Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult
mai mult striga: Fiule al lui David, fie -Ți milă de mine! ” „Lumea Îl înconjura pe Hristos din
toate părțile, unii mergeau pe drum înaintea Lui, iar alții după El. Se vede că Bartimeu țipa ca
din gură de șarpe, de vreme ce a fost cer tat, ba poate chiar amenințat. Glasul lui denădăjduit,
acoperind zarva mulțimii, era supărător pentru cei din jur. Dar el știa una și bună: că acum,
ori niciodată bate ceasul lui; acum ori niciodată are să fie vindecat de Hristos, iar de nu, va
rămâne pent ru totdeauna ferecat în noaptea lui cea neagră. De aceea el n -a luat în seamă pe
cei care -i cereau să tacă, pe cei care, în fața desăvârșitei lui nenorociri, nu -i puteau da nimic
altceva decât un bănuț, ci a strigat mai departe la Cel care putea să -i dea c eea ce numai
Dumnezeu poate săi dea: Iisuse, fie -Ți milă de mine! ”114
„Din păcate, în ziua de astăzi sunt mulți orbi din aceștia. Mulți ar vrea să se apropie
de Hristos, dar sunt împiedicați de cei ce merg înainte: căpetenii ale poporului, îndrumători,
scriitori. Multe suflete care strigă la Hristos sunt luate în râs ori sunt silite să taacă. Și mai
degrabă cei sărmani, cei simpli, cu inima neînvârtoșată de răutăți, caută să se apropie de
Hristos și stigă după El, pe când cei rătăciți prin desișurile ace stei lumi, pierzând drumul cel
drept, îi amenință și -i țin departe de Domnul. ”115 „Așa stau lucrurile cu oamenii, și așa stau
lucrurile cu popoare întregi. Astăzi oameni sărmani din mulțimile Europei bunăoară, cheamă
pe Hristos ca pe singurul Drept -Călăuzito r și Mântuitor, pe când cei care conduc aceste
mulțimi îți bat joc de unii ca aceștia, caută să -i facă a tăcea și opresc până și rostirea sfântului
și mântuitorului Nume. Dar cei care voiau să -l facă să tacă pe orbul Bartimeu erau mai orbi
deccât el, după cum și conducătorii, scriitorii și așa -zișii luminători ai națunilor din Europa

112 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, București, p.589
113 Ibidem .
114 Ibidem .
115 Ibidem .

54
sunt mai orbi decât tăranii aceleiași Europe. Și astflel se arată adevărul spuselor lui Hristos:
ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi .”116
„Ce pildă minunat ă de stăruință în credință ne dă orbul Bartimeu! Amenințat fiind, nu
se da în lături. Certat fiind, nu înceta să strige. La ce bun să asculte de trestia uscată, la fel de
oarbă pe dinăuntru ca și el pe dinafară? Sufletul său cel însetat sințea că din Hrist os curge în
valuri viața desăvârșită. Simțea că Iisus, Cel despre care auzise atâtea și la care se gândise
atâta, poartă cerul pe creșterul Său, înțelepciune în graiul Său, milă în inima Sa și vindecare
pe brațele Sale. … Ei îl amenințau și -și ridicau as upra lui pumnul, căutând să -l facă să tacă
tocmai acum când era de față adevăratul Înțelept, adevăratul Iubitor de oameni și adevăratul
Doctor, Cel care cu sfintele Sale picioare dă preț pulberii așternute peste găurile ce fuseseră
odinioară ochii lui Bart imeu. … Niciodată pentru nimic în lume să nu vă temeți de cei ce stau
între voi și Hristos.”117
Orbul Bartimeu „nu era orb cu duhul. Credința lui tare în Hristos dădea duhului său
vedere. Cu duhul vedea pe Dumnezeu, chiar nezăvând zidirea Lui. Asculta și auzea ceea ce -i
mai de preț, ceea ce e puternic, fără de moarte, dăinuitor, nestricăcios, veșnic viu și plin de
bucurie. Iar cei care voiau să -l facă să tacă erau orbi de nevindecat. În zadar alergau în fața lui
Hristos. Mai orbi decât Bartimeu, nu știau î naintea cui aleargă, nu știau cine vine după dânșii.
… Bartmeu, care nu vedea nici pomi, nici munți, nici fiare sălbatice, ci care pe Dumnezeu în
duhul său; care privea și vedea dumnezeirea Domnului nostru.”118
Apropiindu -se de „orbul Bartimeu, Domnul i -a auzit strigătul, i -a auzit și pe cei ce -l
certau. Și apropiindu -se, Iisus a poruncit să -l aducă la El. Câte mii de trecători nu -și văzuseră
de drum mai departe, fără să se oprească lângă el o clipă, fără să -i dea un semn de
milos tivire! Mai degrabă aveau grijă să -l facă să tacă, să -și cruțe urechile. Dar Hristos S -a
oprit. Și cum putea să nu se oprească lângă acest orb care era om, când a venit în lume anume
pentru oameni? Cum să treacă nepăsător pe lângă un suflet sințitor care s trigă deznădăjduit?
De ce S -ar grăbi spre Ierusalimul lui Irod, Pilat și Caiafa, acei răi mai orbi decât sărmanul
Bartimeu? Acesta îi cere mântuire, pe când aceia Îi pregătesc cruce. ”119

116 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, București, p. 590.
117 Ibidem . p. 591.
118 Ibidem .
119 Ibidem .

55
„S-a oprit și a poruncit hapsânilor care mergeau înainte să -i arate n efericitului lor frate
puțină milă. ”120 … „Pentru Hristos omul e mai de preț decât toată civilizația, decât toate
universitățile, cărțile, mașinile falsei înaintări. Mila e mai mult decât toate cuvântările, decât
toate produsele iscusinței omenești. Progre siștii aceștia ce o iau înaintea lui Hristos caută
câștigul cel mai mic, pe când Hristos pe cel mai mare. Ei adună și împart mărunțiș, pe când
Hristos, Cel cu adevărat bogat, are și împarte cele mai mari bunătăți. ”121
Evanghelistul Marcu „ne mai spune că, p oruncind Hristos să -i fie adus Bartimeu,
cineva din mulțime s -a dus la orb și l -a chemat: „Îndrăznește, scoală -te! Te cheamă! Iar orbul,
lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus.” (Marcu 10:49 -50) „De aici se
vede că până atunci Bartimeu șezuse în drum strigând cât îl țineau puterile, ca să fie auzit de
Hristos. De parcă nici nu s -ar mai fi putut ține pe picioare de frică: nu cumva să treacă pe
lângă el fără să -l audă. Dar fiind chemat, de bucurie a țâșnit, a aruncat haina de pe e l, și s -a
dus la Hristos. ”122

120 Sfântul Nicolae Velimirovici spune mai departe: ”O, cum le poruncește și astăzi Hristos tuturor celor din
frunte, care urmăresc așa -zisul progres în vreme ce frații lor se zbat plângând și strigând în praful drumului ce
duce la această miciună, să se opre ască!”
121 Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Ediția a -II-a, Editura Ileana, București, p. 592.
122 Ibidem .

56

CAPITOLUL AL 5 -LEA
EFECTELE BENEFICE ALE VINDECĂRII
5.1. M ărturia altor numerose vindecari

a. Minuni săvârșie seara după trecerea Sabatului

Mărturie evanghelică la Marcu 1, 32 -34, „Iar când s -a făcut seară și soarele apusese,
au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a
tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu –
i lăsa să vorbească, pe ntru că -L știau că El e Hristos ”
Nu fără rost se spune „și soarele apusese, căci, de vreme ce nu se cuvenea a tămădui
în ziua sâmbetei, de aceea așteptau apusul soarelui și atunci aduceu la El pe cei ce voiau să se
tămăduiască. ”123 „Și spune: a tămăduit pe mulți, în loc de „pe toți”, căci „toți” sunt cei
„mulți”. Sau poate că nu i -a vindecat pe toți – căci erau și unii necredincioși care nu s -au
tămăduit din pricina necredinței lor -, ci „pe mulți” i -a vindecat din cei ce au fost aduși spre
tămăduire, adică pe cei ce aveau credință. ”124 „Și nu-i lăsa pe draci să grăiască, precum am
zis, ca să ne învețe să nu credem în spusele lor, chiar de vor grăi adevărate. Că de vor afla ei
pe oarecare oameni cu totul crezând lor, ce nu vor face? – amestecând b lestemații pe cele
adevărate cu cele mincinoase. ”125 „Așa și Pavel a oprit pe duhul cel pitonicesc, care zicea:
„Acești oameni, sunt robi ai Dumnezeului Celui Preaînalt” (Faptele Apostolilor 16:17 -18),
căci nu voia Sfântul Pavel să fie adeverit și mărturisit de gură necurată. ”126
Marcu 1, 35 -39 „ Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându -Se, a ieșit și S -a dus
într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Și a mers după El Simon și cei ce erau cu el. Și aflându -L,
I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Și El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetățile și satele
învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am venit. Și venind
propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea , alungând pe demoni. ”

123 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia,
București, 2008, pp. 62 -63.
124 Ibidem .
125 Ibidem .
126 Ibidem .

57
După ce „a tămăduit pe cei bolnavi, Se dă Domnul de o parte, învățându -ne pe noi să
nu facem ceva spre arătarea cea cu trufie, ci, dacă facem vreun bine, să ne sârguim a -l
ascunde. ”127 „Încă Se și roagă, arătându -ne iarăși că, dacă vo m face vreun bine, se cuvine în
seama lui Dumnezeu să -l punem și să zicem către Dânsul că „toată darea cea bună … de Sus
este, de la Tine pogorându -se Părintele luminilor” (Iacov 1:17) , căci cu adevărat El Însuși nu
avea t rebuință (nevoie) de rugăciune. ”128 „Și nu Se dă pe Sine noroadelor celor care Îl caută
și Îl doresc pe el, ci primește dorința lor, însă călătorește și la alții, care au trebuință de
vindecare și învățătură, arătând că nu se cuvine a închide (mărgini) într -un loc învățătura, ci
pretutindeni a întinde razele cuvântului. Și vezi și cum împreunează (unește) învățătura cu
lucrarea, căci propovăduind, apoi și d iavolii i-a scos. Așa și tu, unește cu lucrul învățătoresc
și lucrarea, ca să nu fie în deșert cuvântul tău; căci dacă Hristos n -ar fi ară tat și minunile, nu
ar fi fost crezut cuvântul Lui. ”129
Auzind câte făcea numeroși neputin cioși îl urmează pe Mântuitorul. Acestea le spun
cu tăria cuvântului Evangheliei care zice: „Iar El, ieșind, a început să propovăduiască multe
și să răspândească cuvânt ul, încât Iisus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea
afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni.”130 (Marcu 1:45)

b. Alte multe vindecari și recunoașterea ca Fiu al lui Dumnezeu

După ce î l vind eacase pe cel cu mâna uscată, „fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii
împotriva Lui, ca să -L piardă. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare și
mulțime multă din Galileea și din Iudeea L -a urmat. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo
de Iordan, dimprejurul Tirului și Sidonului, mulțime mare, care, auzind câte făcea, a venit la
El. Și a zis ucenicilor Săi să -I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu -L îmbulzească
mulțimea; Fiindcă vindecase pe mulți, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El
toți câți erau bolnavi. Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui și
strigau, zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu.”131 (Marcu 3:7 -12)
Cine erau irodianii ? „Sau ostașii lui Irod, sau un oarecare eres nou răsărit, care
dogmatisea învățătura că Irod est e Mesia, pentru că la el s -a sfârșit domnia împăraților evrei.

127 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia,
București, 2008, p. 63.
128 Ibidem .
129 Ibidem .
130 Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 1138.
131 Ibidem , p.1140.

58
Căci proorocia lui Iacov spunea că atunci când va lipsi stăpânitor din Iuda, atunci va veni
Hristos. Deci, fiindcă în vremea lui Irod nu mai era nici un stăpânitor iudeu, ci el stăpânea,
care e ra de altă seminție (căci era idumeu), unii au socotit că el este Hristos și din această
pricină au plăsmuit acest eres. Deci aceștia se ispiteau să -L piardă pe Domnul. Iar Dânsul a
plecat de acolo, fiindcă nu sosise încă vremea Patimii și se duce de la ce i nemulțumitori, ca
multora să facă bine, căci mulți s -au dus după El și i -a vindecat pe ei. Dar și cei din Tir și din
Sidon, de alt neam fiind, se foloseau de La El, iar neamul Său Îl gonea; așa că nici un folos
nu este de la rudenii, de nu au obicei bun. Și cei de alt neam veneau la El de departe, iar
iudeii, la cere venise El, Îl goneau. ”132
„Vezi încă și neiubirea Lui de slavă, că pentru a nu -L împresura pe El noroadele, cere
o corăbioară pentru ca intrând într -însa, neîmpresurat să se păzească. Iar ”bătă i” numește
bolile, căci cu adevărat bolile prea folositoare ne sunt, Dumnezeu bătându -ne precum tatăl pe
fiii săi. Încă să înțelegi că irodienii, adică cei trupești și îngroșați, voiesc să -L ucidă pe
Hristos, pentru că Irod se tâlcuiște de trup . Și vin după Hristos cei care au ieșit din casele lor
și din patriile lor, adică din dragostel e cele către trup. Drept aceea bătăile (bolile) se vindecă –
adică păcatele, precu m unele care mustră prin bătăi conștiința și duhurile cele necurate sunt
alunga te. Și ia aminte că Iisus poruncește ucenicilor Săii ca să țină aproape de EL corăbioara,
din pricina noroadelor, ca să nu -l îmbulzească pe Dânsul. Iar corăbioara în care stă Iisus arată
că El este cuvântul Cel dintru noi, care poruncește ca să stea lângă El, corăbioara noastră,
adică trupul, și să nu intre în turburarea lucrurilor vieții, ca să nu -L ”împresoare”
(îmbulzească) pe Hristos Cel Ce este întru noi, întru inima noastră, ”mulțimea”, adică
turburările lucrurilor.”133

c. In Ghenizaret – pe unde trecea pe mulți vindeca

Mc 6:53 -56 „Și trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului și au tras la țărm.
Și ieșind ei din corabie, îndată L -au cunoscut. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să –
I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra în sate sau în
cetăți sau în sătulețe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, și -L rugau să le îngăduie să se
atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El se vindecau.”134

132 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu , Editura Sofia,
București, 2008, p. 74
133 .Ibidem.
134 Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Or todoxă, București, 2013, p. 1144.

59
„După multă vreme, se pare, a mers Domnul în acel lo c, de aceea și Evanghelistul
zice: L -au cunoscut . Și-i puneau înainte pe cei bolnavi, că nu -L mai chemau prin case, ci ei
înșiși îi aduceau pe cei bolnavi, rugându -se ca ”să se atingă măcar de poalele Lui”. Căci
minunea ce s -a făcut celei care avea curgere de sânge ajunsese la auzul tuturor și mai multă
credință a pus această auzire într -înșii. Deci așa și tu, atinge -te de marginea ”hainei” lui
Hristos – adică de sfârșitul Venirii Lui în trup -, că de vei crede că S -a înălțat, te vei
”mântui”. Că „haină” este trupul, iar ”poala” lui, sfârșitul vieții celei de pe pământ. ”135

135 Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, Editura Sofia, Bucuresti, 2007, p. 102.

60

5.2. Atitudinea mulțimilor prezente la vindecări

Atitudinea martorilor dup ă vindecare

Știm bine, că Domnul Hristos , a făcut numeroase minuni pentru a dărui vindecare
oamenilor care aveau nevoie. Făptuind minunea, oamenii aveau anumite reacții la cele
întâmplate. În cuvintele de mai jos, vom vedea care sunt aceste reacții și ce arată ele.
„La minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, după ce primește vindecarea,
Evanghelistul Ma rcu subliniază: „Și s -a sculat îndată și, luându -și patul, a ieșit înaintea
tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n -am văzut
niciodată. ” (Mc 2:12) La vederea acestei minunate vindecări „toți erau uimiți” și toți
„slăveau pe Dumnezeu” exclamând cu nespusă bucurie: „Asemenea lucruri n -am văzut
niciodată!” ”136
„Dacă la minunea slăbănogului toți se bucură, la vindecarea celui cu mâna uscată
Evanghelistul spune următoarele: „Și ieșind, fariseii au făcut îndată sfat cu iro dianii
împotriva Lui, ca să -L piardă.” (Mc 3:6) Deci, aici oamenii, și anume fariseii, se sfătuiesc
cum să -L piardă, pe cel Dătător de bine, întru cât, aveau bună scuză, că încalcă legea
vindecând în ziua Sabatului. În loc de preaslăvire a lui Dumnezeu, ca ută să -L piardă. ”137
„În ținutul Gadarenilor avem două stări diferite în urma vindecării. Una dintre ele,
este aceea că oamenii locului doresc să -L vadă pe Domnul plecând cât mai repede din
hotarele lor , ca nu cumva să le strice și alte lucruri materile. Ce a de-a doua este aceea a
omului vindecat, care este profund recunoscător Domnului Hristos. Acesta îl roagă să -l i-a cu
El, fiind impresionat de măreția dumnezeirii Mântuitorului. În acest sens Evanghelistul
spune: „Și ei au început să -L roage să se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel
ce fusese demonizat Îl ruga ca să -l ia cu El.” (Mc 5:17 ) Omul vindecat văzând că Domnul
pleacă fără să -L ia cu siine pe cale, începe să vestească și să preamărească pe Dumnezeu,
încât „toți se minunau”, cum s pune: „Iar el s -a dus și a început să vestească în Decapole câte
i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.” (Mc 5: 20) ”138

136 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizatilor , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 90 -91
137 Ibidem .
138 Ibidem .

61
„O altă mărturie de plină bucurie este la învierea fiicei lui Iair. Domnul primește
vestea morții copilei, îi vede întristați și le spu ne că „n -a murit ci doarme”, iar ei îl iau în râs
(a ve vedea la Marcu capitolul 5, versetul 40) . Marea lor bucurie a fost atunci când „copila s –
a sculat și umbla.” Căci spune: „Și îndată s -a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece
ani. Și s -au mir at îndată cu uimire mare.” (Mc 5:42) Continuând cu următoarele cuvinte:
„îndată s -au miraaat cu uimire mare” Și de acestă dată, se bucură toți la vederea unei astfel
de minunății; Domnul înviase copila. ”139
„Prin ținutul Decapolei, i -au adus la El „un om sur d care era și gângav”. Îl scoate din
mulțime apoi îi dăruiește vindecarea. Imediat urechile lui se deschid iar gura lui este
dezlegată. Apoi Hristos Domnul: „le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea,
cu atât mai mult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le -a făcut bine: pe
surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.” (Mc 7:36 -37) Aici Evanghelistul spune că erau
„uimiți peste măsură.” Cum să nu rămâi uimit la vedera unor asemenea lucruri? Domnul a
venit pentru oameni, iar oamenii primesc vindecare, ca unii care au nevoie de doctor pentru
suflet și pentru trup. ”140

Reacția păstorilor ș i a gadarenilor.

„Din întâmplarea aceasta se vede contrastul clar dintre purtarea fostului demonizat și
a compatrioțilo r lui. Fostul demonizat dorea să -L urmeze pe Hristos oriunde mergea El, pe
când aceia L -au alungat din ținuturile lor, temându -se să nu aibă și alte pagube prin prezența
lui! E vorba de o reacție tipică a omului, care nu este dispus să -și sacrifice plăcerile și
desfăt ările de dragul lui Hristos și al Evangheliei. Îl vrea pe Dumnezeu do ar ca slujitor al lui,
atunci câ nd are nevoie de El pentru vreun ajutor, vreo boală sau vreun eșec. ”141 „Nu-L vrea
cu totul stăpân pe Domnul în viața lui, tem ându-se să nu fie lipsit de po ftele sale păcătoase.
Astfel, de dragul lucrurilor materiale, pierde infinitele binecuvântări duhovnicești (dar și
materiale), ș i poate î n cele din urma mântuirea lui. Faptul c ă gadarenii L -au rugat și nu L -au
alungat înfuriați, văzând cum și -au pi erdut tu rmele de porci, arată că au perceput puterea Lui
și i-a cuprins frica, dar nu și cucernicia. ”142 „De altfel fri ca i-a cuprins și pe demoni, î n fața

139 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizatilor , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 90 -91
140 Ibidem .
141 Ibidem .
142 Ibidem .

62
lui Hristos, și asta ne face sa ne gândim ca demonii stăpâniseră și sufletul gadarenilor și nu -i
lăsau să-L primeasc ă pe Hristos în ținuturile lor.”143

Reacția omului vindecat și a celorlalți

„De asemenea este caracteristica diferenta comportamentului aceluiași om dinainte și
după vindecarea de catre Domnul. La început demonii îl chinuiau în prezența lui Hr istos, pe
când după aceea același om nu mai voia să plece de lângă El! Asta este într -adevăr ceva
impresionant și ne trimite eshatologic la starea duhovnicească de după a Doua Venire a
Domnului, când Satana și cei care au avut legătură cu el vor fi chinuiț i de simpla preze nță a
Domnului, iar cei care L -au urmat pe Hristos se vor odihni de prezența Lui. Iadul nu
înseamnă cazane și focuri, ci starea sufletească a fiecăruia, în funcție de participarea sa la
dumnezeirea lui Iisus. ”144 Așadar în cazul înstrăinării de Dumnezeu, prezența Lui de
pretutindeni îl va „arde” și îi va fi nesuferită.
„Caracteristic este și faptul că omul acesta nu pare că era vinovat personal cu ceva ca
să fi fost demonizat, ci probabil a fost planul lui Dumnezeu, pentru ca în cele din urm ă să-l
facă misionar al Lui, în ținutul Decapole, devenind pildă vie a binefacerilor săvârșite de
Domnul. Așadar nu face parte nici din categoria celor care făptuiesc ei înșiși păcate cumplite
și înfricoșătoare, nici a celor ai căror părinți au păcătuit și pentru păcatele lor „sunt pedepsiți
copiii .” El face parte din categoria celor despre care a vorbit Domnul în timpul vindecării
orbului din naștere145, când toate s -au întâmplat „ca să se arate în el lucrarile lui
Dumnezeu”(Ioan 9:3). ”146
„Dimpotrivă, cei care s -au făcut călcători ai legii lui Moise , crescând porci, au plătit
în cele din urmă prin omorârea turmei lor (deși unii cercetători nu acceptă acest lucru,
deoarece ținutul acela eralocuit mai ales de neamuri. Însă credem că asta nu exclude
eventualit atea ca turma să fi aparținut israeliților. De altfel vedem până astăzi „iscusința”
evreilor la comerț și la economisirea banilor, la nivel mondial ). Poate că acest lucru dă și o
explicație a numărului mare al demonilor prezenți în acel ținut, încât îndată ce au primit
îngăduință, s -au repezit asupra mulțimii de porci și i -au omorât. Este improbabil să credemcă

143 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizatilor , Editura Egumenița, Galați, 2 014, pp. 90 -91.
144 Ibidem .
145 A se vedea, Ioan 9:1 -14
146 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizatilor , Editura Egumenița, Galați, 2014, p. 92

63
Hristos a îngăduit demonilor să intre în porci și să provoace o pagubă atât de mare
gadarenilor, fără ca aceia să se fi făcut vinovați cu ceva în fa ța lui Dumnezeu.”147
„În final, Domnul prin cuvintele „Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune -le câte ți -a făcut
ție Domnul și cum te -a miluit”, îl trimite pe fostul demonizat să devină propovăduitor al marii
minuni, dar îi potolește și pe gadareni pentru mar ea pierdere a averii lor. Descoperă totodată
și nesimțirea lor, atunci când Îl alungă, deși văd o minune atât de mare! Într-adevăr, fostul
demonizat „ s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i -a făcut Iisus lui; și toți se
minunau.”148

5.3. Bolile – mângâierea noastră în boli si suferințe.

„Cine a fost așa bolnav ca Iov? Cine a îndurat o boală ca aceea ? Cine a primit o rană
atât de cumplită sau a văzut pe altul că a primit -o ? Nimeni. Boala și rănile îi mâncau încetul
cu încetul trupul; izv oare de viermi ieșeau din toate mădularele lui; foitul viermilor nu se mai
termina; miros greu ieșea din tot trupul lui; iar trupul se măcina puțin câte puțin; topit de atâta
putreziciune, învăluia cu duhoarea lui și mâncarea ce i se aducea – foame nouă ș i
nemaiîntâlnită – , că nici nu se putea atinge de ea. Însuși o spune: foșnet de viermi văd și în
mâncarea mea (Iov 6:7). Când cazi dar bolnav, omule, adu -ți aminte de trupul lui Iov, de
trupul acela sfânt. Era sfânt și curat; și totuși avea pe el atâtea răni! De slujești în armată, și
apoi pe nedrept și fără vreo pricină binecuvântată ești atârnat pe lemn și -ți sunt scrijelite
coastele, nu socoti asta o ocară, nici nu cădea doborât d e dureri ! Gândește -te la Iov!”149
„Nu e boală mai cumplită decât ce a lu i Iov, chiar dac -ar fi să înșirui mii de boli.
Astfel era boală lui, că nu putea trăi nici în casă și nici în mansardă, astfel încât toți se păreau
de cel bolnav. Dacă n -ar fi avut o boală de nevindecat, fiind într -o stare cu mult mai rea decat
cei loviți de lepră, n -ar fi sta t în afara cetății.”150 „Aceștia pot intra în case și pot vorbi, dar
Iov ședea mereu sub cerul liber, pe o movilă de gunoi, gol cu desăvârșire, pentru că nu se
putea acoperi cu nici o haină. Trupul meu e plin de păduchi și de solzi de mu rdărie; p ielea
mea crap ă și se zbârcește. (Iov 7:5) Oare toate acestea nu -i spor eau durerile pe care le suferea ?

147 Arhimandrit Antonie I. Stilianakis, Vindecări ale demonizatilor , Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 92 -93
148 Ibidem , p. 93
149 Despre mărginită putere a diavolului , omilia a -III-a, p. 51. Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina Sfintelor
Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.
150 Omilii la Epistola catre Filipeni , Omilia IX, pp. 158 -159, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina Sfintelor
Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.

64
Corpul lui scotea din el viermi și puroi și acest lucru nu se întâmpla doar uneori, ci în
continuu. ”151
„Iar acum, mulți dintre oameni când le vi ne vreo boală sau pagubă, îndată blestemă,
deși durerea și amarul acela tot îl au, iar de plată răbdării se lipsesc. Ce faci, omule? Pe
făcătorul tău de bine, pe Dumnezeu Il blestemi? Nu vezi că te arunci pe tine într -o prăpastie
adâncă și cazi în mare mun că?”152 „Nu știi că diavolul pentru aceasta ne aduce la răutăți pe
noi, ca să ne facă să blestemăm și să mergem în iad? Și dacă te vede că blestemi, adaugă
durerea de o face mai mare ca să te mânii, iar dacă te vede că rabzi vitejește și mulțumești lui
Dumne zeu, îndată fuge de la tine. O, omule, dar de ce hulești ? Oare, îți mai ușurezi
durerea? ”153 „Nu! Ci încă mai mult o adaugi, nu poți să dormi junghindu -te durerea.
Mulțumește și dă laudă lui Dumnezeu, că dacă hulești și alungi ajutorul lui Dumnezeu de la
tine, pe diavol îl faci mai tare asupra ta, iar când se pornește limba ta, fiind obișnuită a huli
rău, mușc -o, să sângereze mai bine ea, decât să poftești tu la ziua judecății o picătură de apă,
precum a pățit și bogatul acela, că mai bine este să rabzi aici puțină durere, decât să te
muncești acolo în veci.”154
„Cei sănătoși să le zică altora, ca să -și aducă aminte de boala Fericitului episcop
Timotei, că niciodată nu s -a odihnit de boală îndelungată. Și de vreme ce acel sfânt episcop și
a toată lumea învățător, care și morți învia și alunga dracii din oameni, a r ăbdat multe boli în
viața lui și, încă fiind foarte bolnav, dascălul lui, fericitul Pavel, i -a poruncit să bea puțin vin
pentru sănătatea stomacului lui, n -a vrut nici o doctorie, numai cât a răbdat ca un viteaz acea
boală amară. Dar noi pentru ce să nu ră bdăm ? Ce răspuns vom da lui Dumnezeu? Că de se
întâmplă să ne vină vreo boală, ne mâniem și scrâșnim și alergăm încoace și încolo, fără
răbdare, și nu ascultăm Sfânta Scriptură care grăiește, că pe cel ce îl iubește Dumnezeu îl
pedepsește, și nu numai c ă nu răbdăm, ci încă facem și vrăji și farmece drăcești si pe
Dumnezeu, Care poate să ne ajute, Îl părăsim. Dar ce iertare vom avea? Cum vom răspunde
lui Hristos? ”155

151 Omilii la Epistola catre Filipeni , Omilia IX, pp. 158 -159, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina Sfintelor
Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.
152 Ibidem .
153 Ibidem .
154 Mărgăritarele Sfântului Ioan Gura de Aur , pp. 165 -166, Apud , Sfântul Ioan Gură de Aur, Lumina Sfintelor
Scripturi , Editura Basilica, București, 2015, p. 260.

155 Ibidem. .

65
„Deci și tu, o, iubitule, când de multe ori ești cuprins de boală sau de friguri sau de
dureri, și usturimea te silește să zici ceva de hulă – de te vei stăpâni pe tine, și vei mulțumi, și
vei proslăvi pe Dumnezeu, aceeași p lată vei lua (ca dreptul Iov). Că pentru ce pricină hulești
– spune -mi – și cuvânt amar scoți din gură? Oare mai ușoară ți se face ție durerea? Iar, mai
ales, și mai ușoară de s -ar fi făcut, nici așa nu trebuie să îndrăznești și să vinzi mântuirea
sufletului, aflând mângâiere trupului. Dar acum, nu numai că nu ți se ușurează durerea, ci și
mai cumplită se face. Pentru că diavo lul, văzând că a putut ceva și te -a adus pe tine la hulă,
crește cuptorul, aprinde usturimea ca să îi împlinești lui pofta. Deci, precum am zis, deși s -ar
fi ușurat durerea, nu trebuie să faci aceasta. Iar când nici nu folosești ceva, pentru care pricină
te omori pe tine? Dar nu suferi (poți) să taci ? Mulțumește lui Dumnezeu! Preslăvește, dar, pe
Cel ce te încearcă pe tine în cuptor! În loc de hulă, dă laudă către Dumnezeu! Așa zice și
fericitul acela grăind: „Domnul a dat, Domnul a luat”, și iarăși: „De a m luat cele bune de la
Domnul, să nu răbdăm cele rele?”156
„Deci, suferă vitejește toate cele ce se întâmplă, pentru că aceasta îți este ție
mucenicie. Că nu numai a nu jertfi cele ce i se poruncește să jertfească, ci a alege a pătimi
mai vârtos decât a fac e aceasta, face mucenicia, – ci de aceea, adică atunci când usturimea
silește spre hulă, a alege a răbda întru durere și a nu grăi nici un cuvânt necuviincios, face
mucenic. De vreme ce și Iov – pentru aceasta s -a încununat – pentru c ă a răbdat vitejește
durerile. Încă și Pavel pentru aceasta se slăvea, pentru bătăi, pentru necazuri, pentru celelalte
pe care le răbda cu mulțumire.”157
„Căci știi, știi limpede cât de important este să suporți boala trupului cu noblețe și cu
mulțumire. Acest lucru – am spus -o de multe ori – l-a încununat pe Lazăr, acest lucru l -a
rușinat pe diavol în luptele cu Iov și l -a arătat mai strălucitor pe atletul acelei răbdări. Acest
lucru, mai mult decât iubirea de săraci, decât disprețul banilor, decât pierderea pe neașteptate
a cop iilor și miilor de atacuri, i -a proclamt numele și a astupat cu multă bogăție gura
nerușinată a acelui rău demon.”
„Socotind, deci, necontenit aceste lucruri, bucură -te și te veselește tu care săvârșești
lupta cea mare, care porți cu blândețe capul încerc ărilor și slăvești pentru ele pe Iubitorul de

156 Sfântul Ioan Gură de Aur, Puțul și Împărțirea de grâu – 57 de predici, Din tâlcuirea la Psalmul 127 , Editura
Bunavestire, Bacău, 1995, p. 119
157 Ibidem ., p. 120

66
oameni Dumnezeu, Care poate să facă să dispară toate dintr -o dată, dar le lasă să fie ca să -ți
fie și mai strălucitoare această bună negustorie. De aceea și noi nu încetăm să te fericim.”158
„Nu socoti, deci, că acum îți stă înainte o luptă mică, căci spun că aceea dusă cu boala
trupului e mai înaltă decât toate cele pe care le -ai răbdat. Căci pentru Lazăr – pentru că deși ți –
am spus de multe ori aceasta, nimic nu mă împiedică să o spun și acum – acest lucru i -a fost
de ajuns pentru mântuire și în sânurile celuice avea casa deschisă pentru trecători, ale celui ce
se strămuta necontenit din loc în loc la porunca lui Dumnezeu, care și -a junghiat fiul lui bun,
unul-născut dat lui la bătrânețe, în sânurile acestuia (a le lui Avraam) este dus cel care n -a
făcut nimic din acestea, doar fiindcă a suportat ușor foamea și boala și lipsa ocrotitorilor.
Căci atât de mare bine este să suporți cu noblețe acest lucru, încât chiar dacă ar fi găsit cineva
că a făcut păcate foarte m ari, scapă de povara foarte apăsătoare a păcatelor lui; și chiar dacă e
virtuos și drept, i se sporește nu puțin, ci foarte mult îndrăznirea. Căci pentru cei drepți e o
cunună strălucitoare și care strălucește în chip covârșitor mai presus decât soarele, i ar pentru
păcătoși e o curățire foarte mare. ”159
„De aceea, pe cel care a stricat căsătoria tatălui său și a spurcat patul aceluia, Pavel l -a
dat spre pieirea trupului, curățindu -l în acest mod. Că acest lucru s -a făcut spre curăția acestei
atât de mari înt inăciuni, ascultându -l tot pe el care spune: „Ca duhul să se mântuiască în ziua
Domnului Iisus” (1Corinteni 5:5). Și când învinuiește pe alții de un alt păcat foarte
înfricoșător, acela de a gusta cu nevrednicie din Sfânta Masă și din acele negrăite Taine și
spune că unul ca acesta „se face vinovat față de Trupul și Sângele Domnului” (1Corinteni
11:27), vezi cum spune că se curăță aceștia de această cumplită întinăciune, grăind așa: „De
aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi” (1Corinteni 11:30) .”160
„Că aceia care au realizat cele mari au mult câștig, de aici, este evident din cazul lui
Iov, care a ieșit mai strălucitor de aici, și al lui Timotei care, deși era atât de bun și i s -a
încredințat o asemenea slujire, străbătând împreună cu Pavel toat ă lumea locuită, deși a bolit
nu două sau trei zile, nici zece, douăzeci sau o sută, ci multe în continuu, trupul fiindu -i
extrem de slăbit. Arătând acest lucru, Pavel spunea: „Folosește -te dde puțin vin pentru
stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni ”(1Timotei 5:23) Și deși înviase morți, nu i -a

158 Diacon Ioan I. Ică, Scrisori din Exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea XIV, 1c,d, în volumul Scrisori
din Exil. Către Olimpiada și cei rămași credincioși. Despre deprimare, suferință și Providență , Editura Deisis,
Sibiu, 2003, p. 222
159 Ibidem .
160 Scrisori din Exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea XVII, 3b, c, în volumul Scrisori din Exil. Către
Olimpiada și cei rămași credincioși. Despre deprimare, suferință și Providență, Diacon Ioan I. Ică, Editura
Deisis, Sibiu, 2003, pp. 230 -231.

67
îndreptat neputința, ci l -a lăsat să stea în cuptorul bolii ca de aici să adune bogăție de
îndrăznire. ”161
„Căci cele de care se bucurase el însuși de la Stăpânul și cele care fusese învățat de
Acela, acestea l -a învățat și pe ucenicul său. Chiar dacă el nu căzuse în boală, dar încercările
îl pălmuiau nu mai puțin decât boala și -i produceau multă durere trupului, căci spune: „Mi s -a
dat un ghimpe în trup, un înger al Satanei, să mă bată peste obraz”(2Corinteni 1 2:7), adică
loviturile, legăturile, lanțurile, închisorile, durerea cea de sus, sfâșierea, torturarea, predarea
de multe ori bicelor călăilor. De aceea, nesuportând durerile produse de aici trupului său,
spunea: „Pentru aceasta de trei ori L -am rugat pe Do mnul – de trei ori înseamnă aici de multe
ori – ca să -l îndepărteze de la mine”(2Corinteni 12:8). Apoi, pentru că n -a dobândit acest
lucru, învățând astfel folosul suferinței, s -a liniștit și se bucura de cele ce i se întâmplau.
Și tu, deci, chiar dacă rămâi în casă și ești țintuită la pat, nu socoti că duci o viață
inutilă, fiindcă rabzi lucruri mai cumplite decât ale celor târâți, sfâșiați, întinși și torturați de
călăi pătimind lucrurile de pe urmă, pentru că a locuit necontenit împreună ci tine un că lău:
excesul acestei boli. Așadar, nici nu -ți dori moartea, nici nu -ți neglija îngrijirea, fiindcă nici
acest lucru nu e sigur.”162
„Când cazi în boală grea, omule, să nu te mânii, nici să blestemi. Ci -ți adu aminte de
trupul cel mult pătimitor și sfânt al lui Iov, de vreme ce cu adevărat a fost sfânt și curat, căci
nici un om n -a putut să sufere pătimire și rană ca aceea, ca dreptul acelaIov, căci încet i s -a
mâncat trupul de viermi și a putrezit și s -a împuțit cât nu putea să mănânce nici un fel de
bucate; pentru aceea zicea: O! Împuțiciune văd mâncarea mea! Și mulțumea lui Dumnezeu că
putea să -l vindece, că voia să se arate în toată lumea răbdarea lui ca s -a aibă oamenii pildă și
mângâiere să o ai, căci de pățești vreun rău pentru Dumnezeu sau din bântuial a oamenilor sau
din viclenia diavolilor, mulțumește și nu blestema pe nimeni. Că în ce chip cei ce se muncesc
pentru Dumnezeu oricu mucenicia, ori cu postul, sau cu curăția se încununează de la
Dumnezeu, așa și tu acelorași cununi te vei învrednici, de ve i răbda supărările ce -ți vin de la
oameni. Și de ți se va întâmpla să -ți vină și boală sau moarte, tu mulțumește Celui ce poate să
le oprească și nu vrea, că de este cineva drept, și cade la muncă sau la boală sau în pagubă, nu

161 Diacon Ioan I. Ică , Scrisori din Exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea XVII, 3b, c, în volumul Scrisori
din Exil. Către Olimpiada și cei răm ași credincioși. Despre deprimare, suferință și Providență, Editura Deisis,
Sibiu, 2003, pp. 230 -231.
162 Ibidem .

68
te tulbura, ci zii că acest om bun poate că a făcut vreun rău și acum își îndeplinește canonul
ca să nu meargă la iad.”163
„Dacă Hristos îi aduce în mijloc pe cei care I -au dat de băut, L -au îmbrăcat și L -au
hrănit, apoi cu mult mai mult îi va aduce în mijloc pe ccei care au voit să î ndure bolile de
dragul Lui. Nu poate sta alături datul unei pâini, al unei haine, cu suferitul unei boli
îndelungate! E mai mare aceasta decât aceea. Și cu cât va fi mai grea boala, cu atât mai
strălucitoare va fi și cununa. Să cugetăm la aceasta și când s untem sănătoși, și când suntem
bolnavi și să ne grăim unii altora: Când vedem că ne cuprinde vreodată o boală grea, să ne
spunem nouă înșine așa: Dacă în urma unei învinuiri am fi duși la tribunal și aici am fi
spânzurați de mâini și ni s -ar strunji coaste le, oare n -ar trebui să suferim fără vreun câștig și
fără vreo răsplată? Tot așa să cugetăm și când suntem bolnavi. ”164 „Să suferim chinurile bolii.
Suferi nța aceasta nu -i fără răsplată. Ni se dă răsplata răbdării, în stare să întărească sufletul
nostru abăt ut! Dar fierbințeala nu -i cumplită? Pune însă față în față fierbințeala ta cu focul
iadului! Dacă ai să vrei să înduri cu toată răbdarea, fierbințeala bolii tale vei scăpa negreșit de
focul acela! Adu -ți aminte de Apostoli. Cât au suferit! Adu -ți aminte de drepți! Au fost
necontenit în strâmtorări! Adu -ți aminte de fericitul Timotei! Boala nu -i dădea răgaz o clipă;
era mereu bolnav. Pavel arată aasta când îi spune: „Folosește -te de puțin vin pentru stomacul
tău și pentru desele tale slăbiciuni” (1Timotei 5: 23). Dacă dreptul și sfântul acesta, căruia i s –
a încredințat apărarea lumii, care a înviat morți, a izgonit demoni, a vindecat bolile multora,
deci dacă el a fost așa de bolnav, ce cuvânt de apărare vei avea tu, care te tușburi și te mânii
din pricina uno r boli trecătoare? N -ai auzit Scriptura, care spune: „Pe cine îl iubește Domnul
îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește” (Evrei 12:6)? Cât de mulți nu doresc să ia
cununa de mucenic! Ei bine, răbdarea aceasta este o desăvârșită cunună de m ucenic!”165
„Spune -mi, te rog, ce folos ai avea dacă n -ai fi bonav de ducă -se pe pustii, dar ai duce
o viață destrăbălată? Și, dimpotrivă: ce pagubă ai dacă, fiind bolnav de ducă -se pe pustii,
viața ți -e plină de virtuți și bine întocmită? Dar poate îți est e rușine și roșești când diavolul te
trântește la pământ în fața tuturor? Dar rușinea aceasta a ta vine tot de acolo că nu judeci cele

163 Diacon Gheorghe Băbuț, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002,
p. 165
164 Ibidem .
165 Preot Profesor Dumi tru Fecioru, cuvântarea a opta, 7, în volumul. Cuvântări împotriva anomeilor. Către
iudei, Către iudei, Editura IBMBOR, București, 2007, p. 401.

69
întâmplate cu rațiunea, ci prin părerea oamenilor. Nu -i cădere căderea pe care o spui că o
suferi; cădere este doar atunc i când cazi în păcat!”166
„ … boala ta e o pedepsă din pricina păcatelor tale. Spune -mi, te rog, pentru asta te
întristezi? Ar trebui să te bucuri, nu să te întristezi, că datorită bolii ți se șterg păcate și că nu
ești osândit împreună cu lumea. Cel ce se întristează nu trebuie să se întristeze că este
pedepsit, ci pentru că prin păcatele sale mânie pe Dumnezeu. Păcatele ne îndepărtează de
Dumnezeu și ni -L fac dușman, pe când pedepsele ne împacă cu El și -L fac să fie îndurător cu
noi și aproape de noi.”167
„Oare, boala este un lucru rău? Dar atunci de unde s -a încununat Lazăr?”168
„Când te îmbolnăvești greu, iubitule, și vin la tine prietenii și cunoscuții de te
îndeamnă să te vrăjești și să te porți șalvari, adică pentru sănătatea ta, să te păzești foarte
pentru frica lui Dumnzeu, să nu primești sfaturi ca acestea diavolești, ci rabdă pentru
Dumnezeu și -ți vei câștiga ție cununa mucenicilor, că în ce chip rabdă mucenicul ca un viteaz
muncile și pedepsele și nu se închină idolilor, așa vei fi și tu mucenic cu primirea răbdarii,
adică dacă îi vei alunga pe vrăjitori cu ocară de la casa ta; atunci cei ce vor auzi, te vor lăuda
zicând: ferice de cutare om că s -a îmbolnăvit greu și n -a suferit să se vrăjească, ci a zis mai
bine să mor decât să -mi vând curăția cr ednței mele. Deci, de vreme ce atâtea laude are aici
omul cel drept, dar cu cât mai mult va lua cununi cu vrednicie de înger de la Dumnezeu? De
vreme ce nu și -a lăsat dragostea ce a avut către Hristos, că de aduce Hristos la mijloc pe cei
ce au îmbrăcat pe alții și au dat pâine și au hrănit pe cei flămânzi și -i laudă în toată lumea, dar
cu cât mai vârtos va lăuda pe cei ce rabdă multă boală pentru El, și pentru că a fost durerea, și
cununa va fi mai luminată.”169
Marele Ioan Gură de Aur ne spune frumos dar n e dă și sfat în același timp zicând:
„Boala trupului să nu ne slăbească tăria sufletului…”170

166 Preot Profesor Dumitru Fecioru, Despre mărginita putere a diavolului. Despre căință. Despre necazuri și
birui rea tristeții (II), Către Staghirie. Tristețea este mai cumplită chiar decât demonul, 2, Editura IBMBOR,
București, 2002, p. 161.
167 Preot Profesor Dumitru Fecioru, Despre mărginita putere a diavolului. Despre căință. Despre necazuri și
biruirea tristeții (III), Către Staghirie. Tristețea este mai cumplită chiar decât demonul , 2, Editura IBMBOR,
București, 2002, pp. 240 -241.
168 Diacon Ioan I. Ică, Scrisori din Exil. Către Olimpiada și cei rămași credincioși. Despre deprimare, suferință
și Providență, Către cei ce se scandalizează de fărădelegile și persecuțiile comise și despre Pronia lui
Dumnezeu , IV, 16, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pp. 231 -232.
169 Diacon Gheorghe Băbuț, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur , Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002,
p. 16 6
170 Preot Profesor Dumitru Fecioru, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, Omilii la Facere , omilia XXVIII,
VI, în col. PSB,Editura EIBMBOR, București, 1987, vol. 21, p. 361.

70

CONCLUZII

Vindecarea vi ne prin credința în cel Nevăzut, creator „al tuturor celor văzute și
nevăzute”171. El este „dătătorul tuturor bunătăților celor cerești și celor pământești”172. După
Teodoret al Cirului, „credința creștină este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a
unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înțelegerea celor nevăzute, potrivită
firii.”173
În această lucrare am scr is, despre vindecarea care este adusă de Mântuitorul, prin
credința noastră în El ca Domn și Împărat a toate. Vindecarea este primită prin credință
puternică în Dumnezeu. Până să vină Mesia – Fiul lui Dumnezeu pe pământ, oamenii erau
robi ai păcatelor, rob i ai diferitelor patimi lumești, sau altfel spus erau la nivelul cel mai de
jos al robiei poftelor – robii propriilor păcate, sub domnia celui viclean. Prin venire Lui
Hristos, este zrobită moartea, puterea diavolului este biruită și oamenii capătă din nou puterea
de a se ridica din robia celui rău și a patimii.
Venirea Mântuitorului pe pământ aduce oamenilor șansa de a se ridica din starea de
păcat. Până să vină Hristos, oamenii nu mai credeau în forța binelui, începuseră să -și facă
diferite zeități la ca re să se închine, lăsând astfel partea cea bună deoparte.
Vindecările din Evanghelia după Marcu sunt următoarele: v indecarea unui om cu duh
necurat în Capernaum, vindecarea unui îndrăcit orb și mut, vindecarea unui demonizat din
tinutul Gadarenilor, vinde carea fiicei femeii cananeence, vindecarea lunaticului, scapă de
friguri pe soacra lui Simon – Petru, vindecarea unui lepros, vindecarea slăbănogului din
Capernaum prin acoperiș, vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani, vindecarea omului
cu mana uscat a, vindecarea celui surd și mut, vindecarea Orbului din Betsaida, vindecarea lui
Bartimeu cel orb in preajma Ierihonului
Toate capitolele acestei lucrări, scot în evidență minunile săvârșite de Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, prin vindecarea n enumăratel or boli ale oamenilor. Dacă oamenii aveau
boli grave și nimeni nu le găsea un leac pentru vindecare , Domnul Hristos aduce leacul și le
dăruiește vindecare completă : le vindecă și sufletul și trupul. Prin aceste vindecări Domnul

171 Învățătură de credință creștină ortodoxă , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015,
p. 57.
172 Din Rugăciunea de la sfârșitul Sfintei Lirturghii.
173 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan , 4,4, PG73, 628.

71
dorește ca oamenii să -și recapete starea originală, starea aceea dinainte de păcat, starea care
ține unite cele două elemente constitutive ale omului sufletul și trupul.
„Cuvântul cred înseamnă că primesc și mărturisesc ceea ce învață Biserica despre
Dumnezeu. El a re același sens ca și cuvântul credință. Există o credință pe care se bazează
legăturile dintre oameni și există o credință care întreține legătura omului cu Dumnezeu. Între
ele e o înrudire, dar și o deosebire. Credința pe care o are un om în ceea ce -i spune alt om e o
încredere, care -și poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost
susținut de unul și crezut de altul. Credința în Dumnezeu nu -și poate găsi în viața
pământească o astfel de întărire, prin dovedire sau arătare v ăzută. Dar are și ea o întărire,
printr -un fel de arătare tainică, nevăzută, în fața ochilor sufletului. Deci, credința în
Dumnezeu e primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu și pe baza
unei vederi sufletești, a tuturor adevărur ilor pe care la avem prin Descoperirea cea mai presus
de fire, în vederea mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credință că „este
adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”174 (Evrei 11:1). După
Teodoret al Cirului, „credința creștină este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a
unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înțelegerea celor nevăzute, potrivită
firii.”175

174 Învățătură de credință creștină ortodoxă , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015,
pp. 57 -58.
175 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan , 4,4, PG73, 628.

72
BIBLIOGRAFIE

Izvoare
Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2013.
Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2008.
Biblia sau Sfânta Scriptură , ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și d e
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.
Biblia cu ilustrații , traducere de Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei,
Crișanei și Maramureșului, Volumele I -VIII, Editura Litera Internațional, București 2011.
Mica Biblie , Ed itura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1993.
Cazania , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ediția a -II-a București, 1973.
Penticostar , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973.
Catavasier sau Octoihul Mic, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2005.
Liturghier , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012.
Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de A ur, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 2012.
Molitfelnic , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2002.
Molitfelnic , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom âne, București,
1998.
Arhidiacon Profesor Doctor Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și
comentarii , ediția III, Sibiu, 2005.
Catehism – Învățătura de credință ortodoxă , ediția a -IV-a, Editura Renașterea, Cluj -Napoca,
2009.
Învățătură de cred ință creștină ortodoxă , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2015.
Învățătură de credință creștină ortodoxă , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2000.
Izvoare Patristice

73
Ioan Damasch in, Dogmatica , IV, 9, traducere de Dumitru Fecioru, București, 1993, apud,
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxă – Manual
pentru Seminariile Teologice, ediția a -IX-a , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2009.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan , ediția a -II-a, Editura Pelerinul
Român, Oradea, 2005.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia IX, 3 la Epistola către Evrei, P.G. 63, 79, apud, Prof.
Nicolae Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Pe treuță, Teologia Dogmatică și
Simbolică – Manual pentru Facultățile de Teologice, vol. II, ediția a -III-a, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2010, p. 200.

Izvoare Omiletice
Nichifor Crainic, Sfințenia – Împlinirea umanului (Curs de Teologie mistică), Editura
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993.
Preot Profesor Doctor Vasile Gordon, Mergând, învățați… – Predici pentru toate Duminicile
și Sărbătorile de peste an , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe,
ediția a -II-a, București, 2006.
Pr. Prof. Vasile Mihoc, Lumina Evangheliei – Exegeze la Duminicile de peste an,
Editura Agnos, Sibiu, 2016.
Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an , Editura Episcopiei
Romanului și Hușilor, Roman, 1990.

Dicționare
Aurelia Bălan -Mihailovici, Dicționar onomastic creștin , ediția a -II-a, Editura Sofia,
București, 2009.
Preot Doctor Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
Preot Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români , Editura Univers
Enciclopedic, București, 1996.

Manuale
Arhiepiscopul Vasili Krivoșein, În lumina lui Hristos – Viața și învățătura duhovnicească ale
Sfântului Simeon Noul Teolog , Editura Ins titutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2005.

74
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxă – Manual
pentru Seminariile Teologice, ediția a -IX-a , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2009.
Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Basilica, București, anul 2016.
Georgios Patronos, Îndumnezeirea omului , Editura Bizantină, București, 2012.
I.P.S. Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Viața iudeilor oglindită în
Psaltirea lui Davi d, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2008.
I.P.S. Prof. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Cartea Psalmilor și importanța
ei în viața pastoral –misionară a Bisericii, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2008.
Ierotheos Vlach os, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe
Sobornicești – după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis , Volumul II,
Editura Doxologia, 2014.
Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe
Sobornicești – după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis , Volumul II,
Editura Doxologia, 2017.
Kalomiros, Alexandros, Sfinții Părinți despre originile și destinul omului și cosmosului, ediția
a-II-a, Editura Dei sis, Sibiu, 2003.
Nikolaos Matsoukas, Teologia Dogmatică și Simbolică, Volumul II, Editura Bizantină,
București, 2006.
Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos , Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.
Nichifor Crainic, Sfințenia – Împlinirea umanului (Curs de Teologie mistică), Editura
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993.
Panayotis Nellas, Omul, animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxa ,
Editura Deisis, ediția a IV -a, Sibi u, 2009.
Prof. Nicolae Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, PR. Prof. I. Petreuță, Teologia Dogmatică și
Simbolică – Manual pentru Facultățile de Teologice, vol. II, ediția a -III-a, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2010.
Prof. Nicolae Chițescu, Pr. Prof. Is idor Todoran, PR. Prof. I. Petreuță, Teologia Dogmatică și
Simbolică – Manual pentru Facultățile de Teologice, vol. I, Editura Renașterea, Cluj -Napoca,
2008.
Preotul Profesor, Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002.

75
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Basilica a Patriarhiei
Române, București, 2013.
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof Gh eorghe Neda, Liturgica
Teoretică , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2002.
Primirea la Ortodoxie a celor de alte credințe , Editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, 2014.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Volumul III, ediția a -IV-a,
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Volumul II, ediția a -IV-a,
Editura Instit utului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Volumul I, ediția a -IV-a,
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.