Disertatie Finala Printata Ptr.examen Pdf (1) [623854]

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
STUDII DE MASTER

LUCRARE DE DIS ERTAȚIE
STRESUL ȘI MECANISMELE DE COPING

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. IRINA ANCA TĂNĂSESCU

NICOLESCU(IRIMIE) LILIANA -IRINA

BUCUREȘTI

2019

2

ARGUMENT …………………………………………………………………………………………………………….. 4

CUPRINS
CAPITOLUL I STRESUL ȘI MECANISMELE DE COPING ………………………….. ………. 5
1.1.Stresul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 5
1.1.1. Definierea stresului și termenii asociați acestuia ………………………….. ……………… 5
1.1.2. Aparitia stresului si reacția la acesta ………………………….. ………………………….. …. 7
1.1.3. Cum recunoaștem stresul ………………………….. ………………………….. …………………. 9
1.1.4. Normalitatea și stresul ………………………….. ………………………….. …………………… 10
1.1.5. Stresul ca adaptare ………………………….. ………………………….. ………………………… 12
1.2. Mecanismele de coping ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 14
1.2.1. Ce este copingul ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
1.2.2. CIasificarea strateg iilor de coping și de adaptare și diferențele dintre cele două
mecanisme ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 15
1.2.3. Avantajele și dezavantajele strategiilor de coping ………………………….. …………. 18
1.2.4. Tehnici terapeu tice ………………………….. ………………………….. ……………………….. 20
1.2.5. Strategii de intervenție…………………………………………. …………………………………23
CAPITOLUL II METODOLOGIA INTERVENȚIEI PSIHOLOGICE …………………….. 27
2.1. Obiectivele evaluării psihologice și intervenției terapeutice ………………………….. ………………… 27
2.1.1. Obiectivele teoretice ………………………….. ………………………….. ………………………. 27
2.1.2. Obiectivele practice ………………………….. ………………………….. ……………………….. 27
2.1.2.1. Evaluarea psihodiagnostică ……………………………………………………………………… ……..27
2.1.2.2. Struct ura unui program de intervenție terapeutic…………………………………………28
2.2. Metode și tehnici utilizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 29
2.2.1. Metoda observației ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
2.2.2. Metoda biografică ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
2.2.3. Metoda testelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 30
2.2.3.1. Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham(1985)……………………….31
2.2.3.2. Chestionar privind adoptarea strategiilor de coping CERQ……………………………………. .32
2.2.4. Tehnici terapeutice ………………………….. ………………………….. ………………………… 33
2.2.4.1. Contraargumentarea gândurilor iraționale……………………………………………….. …33

3
2.2.4.2. Desensibilizarea sistemică….. …………………………………………………………………………… ..33
2.2.4.3. Tehnica dialogului socratic……………………………………………………………………. . 33
2.2.4.4. Automonitorizarea ……………………………………………………………………………….. ..33
2.2.4.5. Tehnica programelor……………………………………………………………………………… ..34
2.2.4.6. Explicarea……………………………………………………………………………………………. ..34
2.2.4.7. Restructurarea cognitivă…………………………………………….. ……………………………34
2.3. Prezentarea cazurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 34
2.3.1. Istoric personal și social cazul I ………………………….. ………………………….. ………. 34
2.3.2. Istoricul tulburării prezente cazul I ………………………….. ………………………….. ….. 35
2.3.3. Examenul stării psihice prezente cazul I ………………………….. ………………………. 35
2.3.4. Starea medicală cazul I ………………………….. ………………………….. ………………….. 35
2.3.5. Istoric personal și social cazul II ………………………….. ………………………….. …….. 36
2.3.6. Istoricul tulburării prezente cazul II ………………………….. ………………………….. … 36
2.3.7. Examenul stării psihice prezente cazul II ………………………….. ……………………… 37
CAPITOLUL III ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 38
3.1. Analiza și programul de intervenție în cazul I ………………………….. ………………………….. …… 38
3.1.1. Profilul psihodiagnostic ………………………….. ………………………….. …………………. 38
3.1.2. Programul de intevenție ………………………….. ………………………….. ………………… 41
3.2. Analiza și programul de intervenție / cazul II ………………………….. ………………………….. ……. 48
3.2.1. Profilul psihodiagnostic ………………………….. ………………………….. …………………. 48
3.2.2. Programul de intervenție ………………………….. ………………………….. ……………….. 50
3.3. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 57
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….. …………….. 59
ANEXE …………………………………………………………………………………………………………….. ………………… 60

4

ARGUMENT

,,Hans Selye a greș it! Nu st resul este cel care ne
ucide, dar adaptarea eficientă la stres ne permite
să tră im” – George Vaillant

Omul este o entitate bio -psiho -socială , de aceea el este supus presiunii stresului din
diferite unghiuri și retră iește cu diferite intensită ti acțiunea lui. Aceste intensită ti sunt date
inclusiv de modul în care semnifică situația stresantă, prin urmare este neapărat necesar să se
identifice sc hemele cognitive dezadaptative ș i strategiile de coping care le vulnerabili zeaza,
făcând pe rsoana să reacț ioneze neadaptat.
A recunoaște că adaptarea la reacț iile de str es poate fi facută deficitar, este o pr oblemă
inclusiv de cultură și educaț ie, iar prin p risma acestui aspect consider că trebuie să pledăm
pentru înț elegerea c ât mai bine a factorilor stresori ș i a mecanismelor de coping , mai ales că
este și o problemă care ține de sanătatea umană .
Iată de ce am ales să abordez în această lucrare evaluarea și consilierea psihologică a
factorilor de stres ș i a mecanismelor de coping.

5

CAPITOLUL I

SRESUL SI MECANISMELE DE COPING

1.1.Stresul

1.1.1. Definierea stresului și termenii asociați acestuia

În limba engleză, însuși cuvantul STRES este cel care ne dă indicii despre semnificația
lui:
S-stands for strength – lupta pentru putere;
T- stands for traffic control – lupta pentru a îți controla gîndirea;
R- for re-design – lupta pentru remodelare;
E – stand for erase – depășirea momentului;
S- is for sharing – a împărtăși.
De-a lungul timpului au existat mai multe încercări de a defini stresul. Prima oară,
deși nu îl regăsim sub acest cuvânt, îl avem amintit într -o formă mai apropiată de înțelesul dat
acestuia astazi, de către Alvin Toffler care spunea că ființa umană este suprasolicitată sub trei
aspecte atunci când încearcă să răspundă unei provocări și a nume: senzorial, informațional și
decizional.
Termenul de stres psihic a fost inventat de Hans Selye care spunea că sancțiunile
stresului psihic sunt bolile, și nefericirea . El definește stresul ca o reacție generală a
organismului la acțiunea externă a un or factori adică stresori de natură variată: biologică,
fizică, chimică, psihică.
Alte deflniții ale stresului au fost date mai apoi și de alte personalități :
A von Eiff definea stresul general ca o reacție psiho -fizică a organismului generată
de agenți s tresori ce acționează pe calea organelor de simț asupra creierului, punându -se în
mișcare datorită legăturilor corticolimbice cu hipotalamusul, un șir întreg de reacții neuro –
vegetative și endocrine .
Termenul de stres psihic a fost inventat de Hans Selye care spunea că sancțiunile
stresului psihic sunt bolile, și nefericirea . El definește stresul ca o reacție generală a

6
organismului la acțiunea externă a unor factori, adică stresori de natură variată: biologică,
fizică, chimică, psihică
Derevenco îl define ște ca dezechilibrul biologic, psihic și comportamental dintre
cerințele mediului fizic, ambienal sau social și resursele – reale sau percepute ca atare – ale
omului, de a face față prin (ajustare sau adaptare) acestor cerințe și situații conflictuale.
P. Fraisse îl explică ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului
care nu își găsesc soluția.
Lazarus și Folkman definesc stresul drept un efort cognitiv și comportamental de a
reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depășesc resursele personale.
M. Golu îl definește ca stare de tensiune, încordare, discomfort, determinată de agenți
afectogeni cu semnificație negativă, de frustrare sau reprimare a unor motivații, de
dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme.
I.B. Iamandescu afirmă că stresul psihic are caracter primar atunci când este rezultatul
unui agresiuni recepționate din sfera psihică și un caracter secundar care ar fi o reacție de
însoțire sau de conștientizare a unui stres fizic sau biologic careia i se acordă o semnificație
amenințătoare sau de altă natură.
În linii mari putem concluziona că stresul este reacția fizică pe care omul o a re fizic
sau mintal la o reacție reală sau imaginară. Prin urmare orice om cunoaște stresul. Situațiile
care conduc la reacții de stres se numesc stresori.
Omul se confruntă zilnic cu presiuni venite din mediul extem. Ca să le facă față,
trebuie să se îna rmeze cu un scut. Fiecare își va alege scutul în funcție de disponibilitatea sa
interioară și capacitatea de a pune în practică resursele. Avem, deci, măcar două sisteme: cel
intern ș i cel extern. Presiunea venită di n exteriorul sistemului se numește stres . În noi, însă,
avem cunoșterea și afectivitatea. Interacțiunea dintre acestea dă tensiunea. În mod firesc și
persoana, în limitele normalității, are tensiune, important însă este conștientizarea ei.
Conștiința tensiunii îl ajută să nu înebunească. Când te nsiunea crește, se poate ajunge la boală
mintală.
Și în normalitate și în patologic avem tensiune, dar importantă nu este neapărat
existența ei, cât diversele sale grade care ne împing la cunoaștere. Când nu e suflcientă
tensiune, omul nu mai cunoaște. Câ nd are un grad mai mare, îl impinge către cunoaș tere.
Tensiunea fără scop e greu de suportat, neliniștește, dă angoasă, anxietate, disperare.
Omul, ca fiimță socială , este expus presiunii exteme, deci a stresului. În orice domeniu
de activitate, în orice stadiu de dezvoltare ar fi , se află sub auspiciile lui. Nu avem de ales în
această privință, liberul nostru arbitru constâ nd numai în a îl gestiona în favoarea noastră, sau
să ne lăsăm pradă lui.

7
În viața noastră avem diferite tipuri de stres, unele care ne sunt benefice, altele care ne
sunt dăunatoare. Cele care sunt benefice fac omul să se simtă bine, realizat, satisfăcut,
sănătos, iar ele se numesc eustres . Cele care nu fac bine omului cauzează probleme fizice și
mintale. Acestea se numesc distres.
În fapt, nivelul la care stresul poate fi favorabil sau dăunator, ține de reacția personală
cu care omul vine și întâmpină respectiva situație.
În mod ideal, nivelul de stres pe care trebuie să -l aibă un om este unul moderat,
adaptativ și eficient.
Astăzi, când ne referim la stresul psihic, ne gândim în varianta lui cea mai
nefavorabilă și mai des întâlnită, aceea de distres. Reacția la stres este considerată nespecifică
în zilele noastre doar convențional, pentru că există diferențe de reacție la diverși s tresori.
Chiar și în fața aceluiași factor de stres, persoanele reacționează diferit. Stresul depinde de
reacția fiecaruia la agenții stresori .

1.1.2. Aparitia stresului si reacț ia la acesta

Stresul poate să apară ca urmare a acț iunii unui stresor asupra organismului, acesta
având un caracter con tinuu, de intensitate de la mică la foarte mare; c ând factor ii stresanți
creează situații stresante, înțelegând prin aceasta că nu orice situaț ie poa te crea un discomfort
persoanei, când există intervenț iile asupra psihicului de genul frustrari i, constrâ ngerii prin
prisma acțiunilor factorilor fizici, când organismul face eforturi de adaptare, precum și alte
situaț ii.
Dar stresul î ncepe cu reacția mintală pe care o are omul. Această reacție este în
concorda nță cu convingerile față de sine și de lume. Acestea determină reacția corpului, deci
intră în discuție reacț ia biologică care va antrena muș chii, creierul, sistemul gastrointestinal ,
sistemul cardiovascular, sistemul imunitar ș i pielea.
Stresul poate fi unul real dar ș i unul imaginar, ceea ce este confirmat de faptul că
mintea nu discerne între cele două situaț ii. Este suficient s ă se gâ ndească î ntr-un anume fel,
pentru ca întregul organism să se afle î ntr-o stare de stres. Modifică rile survenite î n organism
demonst rează că stresul este rezultatul un ui proces atât electric cât ș i chimic .
Prima reacț ie la stres se întinde pe durata a maxim 8 -10 secunde. Pe parcursul
acestora, corpul intră în alertă antrenand ș i alte sisteme și organe unde se vor produ ce
modifică ri la nivelul inimii, unde bătăile vo r fi mai ra pide, la nivelul plă manilor unde
respiraț ia va fi mai sacada tă, vasele de sâ nge și unii muș chi se vor contracta , astfel că va
crește presiunea sangvină, asigurâ nd mușchii cu sânge și crescâ nd tonusu l muscular pentru a
putea avea o acțiune rapidă ș i puten ică, ficatul va ajuta creierul și muș chii oferindu -1e rapid

8
glucoza . Creierul asigurat cu sânge ș i glucoză , va spori activitatea electrică ș i va controla
corpul. Plă manii vor asigura o cantitate , de oxigen în sânge și va optimiza ș i eficientiz a
folosirea glucozei. Sângele pompat va fi direcț ionat cu prioritate spre org anele care intervin în
mod decisiv, adică spre creier, mușchii mari și inimă, astfel că celelalte vor ramâ ne secundare,
de exemplu stomacul și intestinel e. În acest proces intră și simț urile care se concentrază
asupra pericolului, de aceea auzul și vă zul devin mai ascuțite, pupilele se dilată și se mărește
acuitatea vizuală .
Durata și intensitatea acestei reacții țin î n totalita te de modul î n care persoana perce pe
situația ca fiind stresantă, sau amenință toare. Iar asta va genera o reacție și î n plan fizic .
Simptomele psihologice posibile la distres sunt: reprimare; retragere; râs nervos;
insatisfacț ie; irascibilitate; impuls de a plâ nge, de a se ascunde, de a fugi; tendința de a fi uș or
speriat; concentrare slabă ; lipsă de memorie; anxietate; tensiune sau al ertă emoțională,
coșmaruri; pesimism ; singuratate, depresie.
Reacția la stres este strâs legată de minte, astfel că pentru a controla reacțiile, mai
degrabă ne referim la minte, adică la ceea ce percepe, gâ ndește și crede respectiva persoană,
decât la corpul acesteia. Mi ntea reacționează la fel și la ceea ce este real ca ș i la ceea ce este
imaginar.
Se cunoaște că există că i de comunicații între creier și sistemul imunitar, că există
nervi care fac legatura între ele, precum timusul și splina. Importante sunt și legă turile dintre
sistemu1 limbi c, responsabil cu controlul emoțiilor ș i sistemul imunitar . Mintea și sistemul
imunitar fiind în strânsă legătură, deducem deci că omul se poate î mbolnăvi, sau însănătoș i de
la propriile gânduri.
Distresul afecte ază sistemul imunitar pentru că în situaț ia unui stres excesiv sau
continuu, reacțiile chimice din or ganism nu mai pot asigura funcționarea normală a sistemului
imunitar. De ac eea aceste persoane pot ajunge în situaț ia de a deceda ca urmare a unor boli
aparent banale ca , raceală, gripă, infecție, situații care î nainte nu indicau pentru individ o
sensibilitate marcantă. Explicația este că în acele perioade ale vieții erau în eustres și nu î n
distres.
Posibilele suferințe sau boli legate de distres: ulcer; atac de cord; accident cerebral;
cancer; dureri de cap; colită; colon spastic; gastrită; diar ee sau constipație cronică; greață ;
transpirație excesivă; artrită; dureri ș i tensiuni musculare; insomnie sau probleme de somn;
pierdere sau creștere excesivă a poftei de mâncare; erupții; diabet; infecții; alergii; astm; stă ri
de leșin; bâlbâială sau pro bleme de vorbir e; dureri de spate persistente și intense; răceală,
gripă, infiecții virale ș i bacteriene.

9

1.1.3. Cum recunoaș tem stresul

Aparent stresul este un ră u necesar. Facând parte din viața zilnică a fiecăruia, aproape
că nu se mai identifica ă ca fiind nefire sc. În lupta pentru supraviețuire, se oferă scenarii
mintale care să permită fiecăruia să treacă peste situaț ii, momente, stări, astfel încâ t să se
funcț ioneze optimsi t constant. Se încrâncenează în a fi competitivi, neintui ndu-se nici
limitele, nici capaci tățile umane. Dacă omul s -ar opri pentru o clipă și ar încerca să -și
găsească echilbrul per iodic, stresul ar putea deveni în majoritatea lui aliat. Dacă stresul este
confundat cu obsesia, atunci se îndreaptă spre patologic.
Diferența dintre aliat ș i obsesie este că stresul -obsesie vine ușor, pe nevăzute, este
ceva între normal și necesar. Apar ent este o provocare, iar ușor -ușor se instalează insomnia,
anxietatea, migrena, accese emoționale, alergii, abuzuri de orice fel, depresia. Toat e acestea
duc la reacț ii inadecvate, la apariț ia sau dezvoltarea unor boli. Prin rezistența lor la boală, î n
lupta pe ntru adaptare, se accentueză nișele de discomfort, de î mbolnă vire, de vulnerabilitate.
Se vă d aceste lucru ri în plan comportamental : devin nesociabili, neliniștiț i, au apetit
scăzut sau exagerat alimentar și sexual, sunt predispuș i la accid ente, ins omnii, consun
exagerat de alcool, tutun, cafea, substanțe, devin neglijenți cu propria persoană, sunt
preocupaț i de sarcinile avute fară a avea c apacitatea de a se ocupa de soluționarea lor, renunță
parțial sau total la relaxare, stau peste program la serviciu, a u conflicte familiale, dificultăți în
vorbire, se izolează de prieteni.
În plan fiziologic stresu l se distinge prin: dureri de cap, migrene, amețeală, stări de
vomă , transpirații excesive, oboseală , tensiune, răceli de se, res pirație îngreunată, tensiune
musculară, pierderea sau creșterea rapidă î n greutate.
În plan emoțional se înregistrează: scăderea stimei de sine, pierderea încrederii în
forțele proprii, lipsa de entuziasm, de motivație, umor nejustificat, senzația că este atacat,
nervozitate, stă ri depresi ve, anxietate, tensiune nervoasă , iritabilitate, nervozitate.
La nivel mintal se pot manifest a astfel: gândire neclară, diflcultăți î n luarea deciziilor,
greșeli nejust ificate, uitarea, lipsa de intuiție, gâ nduri negative, coșmaruri, l uarea unor decizii
pripite, gândire pe termen scurt .
În plan professional: absența nemotivată, conflictele, insatisfacția, ignorarea sarcinilor
de serviciu, eficacitatea scăzută, l ipsa de coeziune. În lupta cu stresul omul trebuie învățat să
deprindă mecanisme de apă rare, de adaptare la situații, trebuie să se evalueze periodic, să
dezvolte strategii pentru contr olul stresului.

10
Stresul este o boală a zilelor noastre. Pană ne învățăm să -l recunoaștem, trăim stăr i de
enervare, nemulțumire și frustrare, plictiseală, oboseală, teamă, rușine, dezgust, mânie,
groază .

1.1.4. Normalitat ea și str esul

Cuvantul normal vine din latină, norma care înseamnă unghi drept, interpretând ca
fiind la mijloc. Cuvâ ntul anormal vine tot din g reacă, din omalos , care înseamnă egal, regulat.
Dacă normalul are o tentă calitativă și valorică, indicând o medie, anormalul are o tentă
calitativă.
Normalitatea derivă din nevoia oamenilor de a stabili o no rmă, o medie, adică o
ordine, o normalitate. Însă normalitatea este condiționată biologic, cultural, educațional,
instituțional, astfel încât starea de nor malitate poate intra deseori în stare de anormalitate dacă
unul sau mai multe repere se modifică. Rămâne însă ideea că normalitatea,este o convenție
socială și trebuie tratată în funcție de sistemul de referință care a impus -o.
Medicina funcționează pe ba za ideii de boală, deci de abatere de la normalitate, boala
flind văzută ca o dezordine, iar medicul și pac ientul trebuie să intervină prin resursele proprii
pentru a restabili ordinea.
Ellis și Diamond au stabilit niște criterii după care se stabilește no rmalitatea:
conștiința clară a eului personal; capacitate de orientare în viață; nivel înalt de toleranță la
frustrare; autoacceptare; flexibilitate în gândire și acțiune; realism și gândire antiutopică;
asumarea responsabilității pentru tulburările sale e moționale; angajarea în activității creatoare;
angajarea moderată, și prudentă în activități riscante; conștiintă clară a interesului social;
gândire realistă; acceptarea incertitutidinii și capacitatea de ajustare a acesteia; îmbinarea
plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.
Au a părut însă și elemente în plus care se imp uneau a fi clarificate, ca boală și defect,
separat de normal și anormal, astfel că anormalitatea se referă la structură și organizare
psihică , iar boala la procesul individu al cu o anume procesualitate.
Normali tatea este o utopie. Se stabileș te o valoare ideală într -un anume context. De
aici ș i necesitatea de a priv i individul nu numai din această perspectivă, cât ș i pentru a stabili
o rezultantă fu ncționlă a lui, în rela ția pe care acesta o are cu el, cu mediu l, în tot ce
reprezintă activitatea lui psihică. Prin urmare această activitate psihică include și modul î n
care, raportat la norm ele sociale, individul se vede î n starea lui de fu ncționare ideală.
Normalitatea are i mportanța sa majoră. Pentru că de la ea se stabilește anormalul. Avâ nd însă
atâtea variabile, d espre normalitate s -a discutat în difierite ipostaze și de către multe

11
personalități din domenii diferite.
Modelul normalităț ii medii introduce posibilitatea co mparaț iilor ș i stabilirea
abaterilor.
Henri Ey s-a opus acestei normalități statistice, spunând că variabilatea este vazută
prin prisma grupului, nu și a individului și că normalitatea nu are limită superioară , deoarece
norma este înscrisă în psihic, unde există o activitate psihică după legi proprii.
O stare de normalitate a descris -o și Leonardo da Vinci în 1490 prin omul vitruvian ,
în care exprima proporț iile cor pului omenesc. Acesta s -a dorit a fi în format idealist, î ntr-o
exprimare a omului î n contextul unei geometrii perfecte, î n cerc. Denunirea lu i vine de la
interesul pe care î l avea Leonardo da Vinci pe ntru un arhitect din Roma Antică , Vitruvius,
care în tratatul său De Arhitectură, stabilea corelațiile dintre proporțiile ideale ale trupului
uman și geometric.
Concepț ii despre normalitate :
S. Freud spunea ca normal itatea este o idealizare, o ficțiune și că un Egou, î ntr-un
moment sau altul, poate fi ps ihotic.
E.Erikson aprecia normalitatea ca fiind capacitatea de a fi stâpan pe sine î n toate
perioadele vieții, pe când M.Klein spunea că este o tărie de caracter, dar și capacitatea de a trăi
plăcerea fară a provoca confl icte.
Mai pesimist, K. Eissler spunea ca nor malitatea absolută nu poate exista deoarece asta
ar înse mna că persoana trebuie sa fie conștientă permanent de gândurile ș i sentimentele sale.
Adler afirmă că no rmalitatea constă î n capacitatea de a dezvolta sentimente sociale ș i
de a fi productiv. La fel de concret și în social este ș i O.Rank care definește normalitatea c a
fiind capacitatea de a avea responsabilitatea propriilor acț iuni.
Normalitatea ș i anormalitatea, și relaț ia lor cu stres ul:
În anumite limite, reacția bilologică la stres este benefică . Ele asigură supravieț uirea
individulu i și a speciei. Totuși, nu putem spune că este o boală , dacă ne rezumăm la a defini
anormalitatea ca inversul normalității și dacă consideră m boala ca disfuncț ionalitatea
individului în sistemul lui î n care este sau ar trebui integrat.
În general starea de normalitate presupune starea de sănătate, deci un comfort fizic ș i
psihic resim țit de individ ca o stare de bine, iar starea de anormalitate este opusul, deci
disconfiortul. Dacă ne -am opri la acest aspect , maniacalul resimte o stare de bine, doar că el
este bolnav. Este o contradicție ș i de aici deducem ș i limitele pe care le au aceste definiții.
Mai mult , nu trebuie să ne așteptăm la o delimitare clară între normal și anormal.
K.Schneider a afirmat că varietatea personalităților umane reprezintă în si ne un model
de anormalitate.

12
Conceptul de adaptare :
Adaptarea se regăsește la fiecare f ormă de psihism. J. Piaget a punctat foarte mult în
temele și cercetările sale pe cele două mecanisme de funcț ionare ale psihicului uman:
asimilarea și acomodarea . Adaptarea în concepția sa, este un echilibru între asimilare ș i
acomodare, cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor între subiect ș i obiecte .
Termenul a fost introdus de Lazarus în special printre cercetători , dar anul consacrării
lui ca și concept este 1973. Conceptul de adaptar e a făcut ca accentul să se pună mai mult pe
capacitate, sănatate, realizare, decât pe incapacitate, boală și eș ec.
Există definiț ii multiple ca:
Adap tarea reprezint ă toate activitățile cognitive și motorii pe c are o persoană
suferindă le folosește pentru a-și merține funcț ionalit atea fizică, integritatea psihică,
pentru a -și redobândi echilibrul funcțional ș i a compensa, la limita po sibilului, pierderile
ireversibile.
Adaptarea este o unitate de acoperire și un pattern clar prin c are organismul poate
preveni activ, ușura sau răspunde la circumstanțele care indu c stresul.
Adaptarea se referă la orice ră spuns sau la orice provocare externă care servește la
prevenirea, evitarea sau contro lul perturbărilor emoționale .
Adaptarea este definită ca un efort co gnitiv și comportamental, făcut pentru a stăpâ ni,
tolera sau reduce cerințele intern e și extern e, și conflictele care apar o dată cu aceste cerințe .
Adaptarea se referă la comportamentul care protejează oamenii de neplăc erile experienț elor
dificile pr in care sunt nevoiți să treacă .

1.1.5. Stresul ca adaptare

Omul trăiește zilnic evenimente d e viață , situații de confruntare cu mediul, cu
societa tea, chiar și cu el însuși. Dacă face faț ă acestor evenimente, putem spun e ca este
flexibil, maleabil, adaptabil. A supraviețui înseamnă a te adapta.
Dacă aruncăm o privire în urmă, în istoria civilizațiilor, putem să apreciem că cele care
au ales strategii de supraviețuire adaptate situațiilor vremii, au rămas.
La scară mai m ică, individul își adoptă strategii de supraviețuire. În linii mari, atâta
timp cât există, considerăm ca strategia aleasă este bună, deci este adaptabil.
Adaptarea presupune menținerea organismului în integritatea lui, că în schimbul cu
mediul a realizat un echilibru dinamic. Da r toate aceste victorii au prețul trăirii unui stres și
mai ales depș irea acestu ia.
Adaptarea l a mediu este un proces n atural și social. Stresul este î nsă confirmarea deja

13
obținută de adaptare, dar ș i ispita unei noi redefi niri ș i poziționări a indiv idului.
Seyle a observa t că adaptarea include o economie a mijloacelor de care dispune
individul, deci se petrece o restrâ ngere la maxim a ariei de stres ș i de gestionare a lui, tocmai
pentru o conservare.
Orice s tres include o intenție de adaptare, doar că nu toa te sistemele de care dispunem
răspund ca atare. Eforturile de adaptare de exemplu la mediul social, pot fi uneori cu mari
cheltuieli psihice. Lupta omului pentru adaptare poate costa destul de mult, nu î nsă și
totdeauna, dar este un consum cu gestionarea stresului psihic pe care unii î l trec tăcuți, alții
zgomotos.
Stresul psihic, odată trăit, va face să se instaleze o anume v ulnera bilitate a individului
la aceiaș i agenți stresori. Însă, odată depășit, se dezvoltă niște mecanisme de întă rire a
rezistenț ei față de solicită rile ulterioare. Omul, în evoluția ș i adaptabilitatea s a aproape
obligatore la mediu, ș i-a construit sisteme fizice, psihice, neurobiologice care să -l întărească.
Recunoașterea stă rii de stres o face pe c ale fiziologică și psihologică .
Adaptarea presupune modificări ale întregului organism fizic și psihic ale individului
în funcție de mediu, de agenții stresori și de capacitățile sale. Câ nd capacitățile sale adaptative
depășesc o anumită limită, individul intră în stres. Acest lucru se explică prin faptul că acesta,
limitat în posibilită țile sale, intră în contradicț ie cu mediul exte rn, foarte variat ș i
solicitant.Adaptarea la mediu ar e o latură filogenetică și una ontogenetică .
Pavlov relevă adaptarea pri n reflexele condiț ionate.
Freud vorbește de mecanisme de ad aptare și stiluri adaptative în funcție de condiț iile
stresante, resursele individului, gradul de autocon trol, de competență și de trăsăturile de
personalitate.
Stresul psihic nu include numai acțiunea agresivă a unui stimul, ci și aplicarea
strategiilor de apărare.
Strategia adaptă rii pres upun e etape ca examinarea situației , alegerea răspunsului
adecvat, răspunsuri de apărare inconș tiente : ca reprimarea, re presiunea, derivarea, comutarea ,
proiectarea. Ca să -și apere integritatea, individul pune în joc mecanisme de apă rare activate
automat, sau semiautomat.
Acest e mecanisme au rolul de a proteja individul de anxietate, sau alte consecințe
emoț ionale ale stresului. Iată de ce este absolut neces ar să descifrăm la vreme manifestă rile
stresului.

14

1.2.Mecanismele de copin g

1.2.1. Ce este copingul

În situațiile de stres nu răm ane nimeni inactiv. Există un ar hietip care ne ajută să facem
față momentului, scurtcuitând anumite trasee pe care le aveam activate în situații de
normalitate, astfel că decizia vine pe direct, scurtând din t imp și nelăsâ nd or ganismul să se
risipească în afecte sau activităț i inutile.
Noțiunea de coping este una mai specială față de mecanismele de apărare, pentru că
aceasta s e referă la modul cum gândim, modul cum acționă m pentru a remedia unele aspecte
negative ale unei situ ații stresante.
Copingul este mai mult decât un m ecanism de apărare, sau o simplă reacț ie, el este o
strategie de control elaborată . Despre coping s -a ocupat inițial Lazarus și Launtier în 1 978
care au spus că termenul ca și concept reprezintă un ansamblu de mecanisme și conduit e pe
care individual le interpune între el și evenimentul perceput ca amenințător, pentru a stăpâni,
a ține sub control, pentru a tolera sau a diminua impactul acestuia asupra stării sale de
comfort fizic și psihic.
Teoria cognit ivă consideră copingul ca având două procese :
– evaluarea cognitivă a even imentului ș i
– strategiile de coping, adică de control efectiv.
Cele două p rocese sunt în interacțiune, dând procesului î n totalitate un caracter dinamic.
Copingul este influențat și de personalitate și de condiț iile de mediu. De altfel de acest aspect
s-a ocupat M. Seracin care a susțin ut că stresul nu trebuie căutat doar î n raport cu individul și
nici numai la nivelul evenimentului, ci în relația individ –mediu.

15

Fig.1 Formarea strategiilor de coping

1.2.2. CIasi ficarea strategiilor de coping și de adapta re și diferențele dintre cele două
mecanisme

O clasificare a strate giilor de adaptare ar fi:
– inconștiente și
– conștiente.

Strategiile inconștiente sunt de fap t mecanisme ale apărarii Eu -lui definite de Freud î n
1943, ca acțiuni psihologice de natură inconștientă prin care o persoană, caută sa se auto –
înșele î n legatură cu prezența unor impulsuri amenințătoare, aceasta nerealizând pe plan
conștient acest lucru, astfel că mecanismele psihologice declanș ate nu au ca e fect reducerea
stresului, ci doa r de a proteja persoana de amenițare. Lazarus în 1968 a denumit acest e
mecanisme ca strategii indirecte de a face față stresului.
Mecanismele de apărare ale Eu -1ui, ce funcționează ca mecanisme de apă rare inconș tientă
(după Tomșa I.R., 2002):

16
Tabelul 1 – Mecanismele de apă rare a le Eu-lui

Mecamismele de apărare a Eu -lui
Mecanismul Modalitatea de intervenție
Reprimarea Blocarea impulsurilor, ideilor și sentimentelor neacceptabile
la nivelul constiinței
Regresia Reîntoarcerea la un nivel inferior de adaptare
Protecția Atribuirea altora, propriilor idei neacceptabile de conștient
Raționalizarea Justificarea unor idei raționale, ilogice sau inconștiente
Comutarea Deplasarea trebuințelor impulsurilor sau motivelor către o
alta persoană sau obiect
Sublimarea Dirijarea impulsurilor neacceptabile în activități sociale
Intelectualizarea lzolarea gândurilor de încărcatură afectivă asociată
Negarea Respingerea sau distorsionarea unor pericole exterioare
Identificarea Încorporarea gândurilor și actiunilor altor persoane peutru a
crește propria valoare

Strategiile conștiente , din punct de v edere al teoriei cognitive , a stresului după
clasificarea lui L azarus și a colaboratorilor în p erioada 1984 -1987, funcționează după două
modalitati: coping centrat pe problemă și coping centrat pe emoț ie.
Copingul centrat pe problemă constă în acțiuni orientate direct spre rezolvarea sau
măcar minim alizarea problemei stresante; este a strategie activă și se utilizează când sunt
situaț ii posibil reversibile. Persoana evaluează posibilitațile ș i resu rsele avute la îndemană, se
evocă succese avute în situații similare, se caută mijloace și informații noi pentru ca î n final să
se elaboreze un plan de acț iune.
Copingul centrat pe emoție este o strategie pasivă cu ro lul de a reduce tensiunea
emoțională f ară a schimba problema. Ace ste doua tipuri de coping fac să rezulte o
reinterpretare pozitivă a problemei, să s e producă o reevaluare în scopul de a micșora
diferența între gradul de amenințare perceput ș i propriile resurse, adică de a face situația mai
tolerabilă.
Suls și Fletcher fac o altă clasiflcare a strategiilor de coping în două mari grupe :
– de evitare și
– de vigilență.

17
Strategiile de evitare presupun orientarea persoanei că tre activități de substituț ie
comportamentală, sau cognitivă , pentru eliminarea tensiunii emoționale. Se recomandă sport,
relaxare, jocuri. Ele în sine nu sunt eficiente decât dacă sun t legate de confruntarea cu
evenimentul .
O strategie de evitare este și fuga , iar aici putem vorbi de adicții. Persoanele care folosesc
ca s trategie fuga mai devreme sau mai tă rziu ajung la anxietate, depresie, tulbură ri
psihosomatice.
Strategiile de vigilență sunt de orientare a persoanei spre situația stresantă pentru a
controla ș i pentru a preveni efectele acesteia. Controlând situaț ia, dec i confruntand -o, se poate
însă ajunge la tensiuni emoționale foarte mari prin adăugarea de noi informaț ii sau din
imposibi litatea de a rezolva problema.
În cadru l acestor strategii se recurge l a:
– activități cognitive de sfidare aparentă , care să evidențieze partea umoristică
situației, ușor sfidător, parcă se subevalează implicațiile negative și se face o reevaluare
pozitivă . Aceste strategii reduc tensiunea emoțională , dar sunt eficiente pe termen scurt.
– eforturi comportamentale de înfruntare a problemei fie pentru co nfruntarea directă , fie
pentru elaborarea unui plan de acțiune. Aceste strategii reduc și tensiunea emoțional ă și
modifică ș i situaț ia stresantă .
Strategiile de adaptare presupun și mecanisme defensive inconștiente, adică pe langă
coping, le cuprinde ș i pe acestea.
Deosebirile dintre mecanismele de apărare și coping constau în faptul că în coping avem:
– un mecanism conștient îndreptat asupra factoru lui stresant, adică î n privinț a
perceperii, prelucrării și stocării lui;
– o etapizare compusă din: anticiparea situației cu evaluarea costului confrutării;
confruntarea propriu zisă cu reevaluarea situației în urma co nfruntării; analiza
semnificației personale ca urmate a confruntării.
Natura copingului este susținută din două direcții: una se referă la natura sa ereditară , iar
celalaltă la natura sa ontogenetică .
Copingul are în ved ere
– locusul de control intern : terme nul este lansat în 1966 de Rotter și desemnează
convingerea că responsabilitatea pentru eș ec, sau meritul pentru succes , stau în atitudinile și
calităț ile persoanei respective. Acesta este contrar locusulu i de control extern care se referă la
convingerea că sursa evenimente lor se găsește în puterea altora, î n afara perso anei. Locusul de
control are niș te carac teristici, respectiv ev oluează în raport cu vârsta; ce l intern e asociat
adesea cu culpabilitatea, iar cel extern cu detașarea; este în stransă legatură cu cultura

18
organizaț iei, de exemplu sunt societăți c are încurajează atitudini de gen ul ,,capul plecat, sabia
nu-l taie” unde strategia e pasivă , sau cele de ti p occidental, unde individul e împins de
societate să adopte strategii de coping agresive prin independență precoce, responsabilitate
timpurie, etc.
– autoeficiența : convingerea unei persoane în capacitățile s ale d e a-și mobiliza resursele
cognitive și motivaționale necesare la îndeplinirea cu succes a sarcinilor .
– robustețea : este o variabilă individuală care se referă la rezistența la stresul psih ic.
Pentru delimitarea mai clară a deosebiril or între mecanismele de coping ș i cele care se
încadrează în mecamisme de adaptare, dar sunt defensive, propun tabelul comparativ efectuat
de A. Băban î n 1998.
COMPARAREA MECANISMELOR DE COPING CU CELE DEFENSIVE
(A.Băban,1998)

MECANISME DE COPING MECANISME DEFENSIVE
procese (sub)conștiente procese inconștiente
produse în contact cu realitatea produse în interfața ego -id
permit confruntarea cu realitatea distorsionează realitatea
implică scop și perspectivă(sunt
orientate spre prezent și sau
viitor) orientate predominant spre trecut
au (necesită) fexibilitate
permit exprimarea afectivă implică automatisme,sunt rigide
preced sau succed reacției de
stres blochează ex primarea afectivă
sunt orientate spre interior sau
exterior sunt procese post -afective
au eficiență situațională
orientate spre blocarea pulsiunilor instinctuale interne
au organizare ierarhică: mature vs. imature

1.2.3. Avantajele ș i dezavantajele strategiilor de coping
Toate acest e forme de coping au avantajele și dezavantajele sale, ele fiind î n funcție ș i de

19
facto rii de stres, de momentul apariției lor și de durata de evoluț ie.
Se pare că strategiile de adaptare centrate pe problemă sun t cu rată de succes mai mare
decât cele centrate pe emoție, primele fiind asociate cu starea de bine, iar ultimile cu stari
precare de sănatate mintală .
Moss și Bilings, Headey și Wearing susțin că strategiile centrate pe emoț ie sunt
neadaptat ive, î n timp ce cele centrate pe problemă sunt adaptative, afirmându -se că adaptarea
la stres centrată de pr oblemă duce la experiențe de muncă pozitive, în timp ce adaptarea
centrată pe emoție contribue la experiențe negative în muncă .
Adriana Băban explică apariția și gestionarea stresului prin strategii de coping
dapendente de modul în care persoana selectează, păstrează, iuterpretează și foloseș te
informațiile . Astfel că persoanele cu gâ ndire pozitivă vor evalua situaț iile ambigue ca nefiind
obliga toriu amenințătoare, adoptân d, deci, forme de coping preventiv ș i activ, menținâ ndu-le
distresul l a un nivel redus. Indivizii cu un sistem de cogniț ii negative vor evalua aceste situaț ii
ambigue ca fiind nocive, sugerând importanț a formării unei gâ ndiri po zitive chiar și la aceștia
din urmă .
Alegerea tipului de coping este influențat și de personalitate și de factorii situaț ionali.
În cazul unui st res generat de evenimen te ireparabile, persoanele sunt centrate pe emoție,
iar o persoană extravertă va fi c opleșită de emoție, iar una introvertă se va interioriza. C ea din
urmă nu va apela la suportul social așa cum o va face extravertul . Alteori exi stă cazuri când
persoana nu este dispusă să renunțe la emoție, deși strategia bazată pe emoție nu este deloc în
favoar ea ei, ca de exemplu în cazul câ nd situația stresantă prezintă amenințări, sau situații î n
care soluțiile se pot găsi dealtfel cu uș urintă.
Atunci când pro blemel e stresante sunt pe termen scurt nu sunt indicate strategiile bazate
pe emoție, ci tre buie reacții, ca în exemplul unei î ntâlniri impo rtante. De altfel copingul
centrat pe emoție are rezultat negativ dacă se face abuz de el .
Uneori negarea este foarte bună avand un rol protector, la fel și splitarea, (suprimare
contolată) ca în cazul bolnavilor terminali, în cazul unui viol, al participă rii la un e veniment
foarte traumatizant.
Când vorbim de păstrarea condiției de sănatate, recomandată este strategia centrată pe
problemă și reinterpretarea pozitivă, dar realistă.
Oricare ar fi strat egia aleasă tr ebuie înț eles că aceasta trebuie să fie obligatoriu în
concordanță cu situația stresantă , pe rsonalitatea persoanei, capacitățile persoanei și
disponibilitatea pentru o variantă sau alta, trebuie facută o evaluare realistă a tuturor acestor
posibilităț i, iar strateg ia trebuie să asigure o reducere, dacă nu o diminuare considerabilă a
efectelor distresului și sa învețe persoana să gestioneze stresul și alte situații similare precum

20
și reacțiile la str es din toate punctele de vedere: fizic, psihi c, emoț ional și compo rtamental.
Putem spun e că strategiile acti ve, centrate pe rezolvarea problemei sunt mai eficiente
decât cele pasive, centrate pe emoție. Totodată putem remarca că evitarea este eficientă l a un
stres pe termen scurt, față de strategiil e active care sunt eficiente la stresul pe termen lung, iar
strategi ile active nu sun t recomandate în cazul unor situaț ii incontrolabile.

1.2.4. Tehnici terape utice și stategii de intervenție

În vederea obținerii unei stări de echilibru, individul efectuează niște acțiuni reglatorii.
Dacă acestea ar fi doar pentru depășirea situaț iei stresante, le -am î ncadra la mecanis me de
aparare. Dacă ele vor avea efectul nu numai de a depă și situația stresantă, dar și de a aduce o
contribu ție în adaptarea mai ușoară l a evenimente stresante viitoare, sau chiar de a ajunge la a
elimina din lista posibilelor situații stresante a unor aspecte, într -o manieră activă, cautând
soluț ii de succes, acestea devin mecanisme de coping.
Mecamismele reglatorii trebuie să fie eficiente, să aibe finalitate, să aibe caracter
anticipativ și prospectiv, să ducă la conș tientizare.
Reglarea mecan ismelor de adaptare este făcută de o persoană asup ra altei persoane.
Atunci când persoana își aplică singură mecanisme reglatorii, avem de -a face cu mecanisme
superioare numite mecanisme de autoreglare . Pentru autoreglare trebuie ca persoana să aibe
capacitatea și forța de a alege între minim două variante de ră spuns, ba chiar de a elabora noi
variante de răspuns, cu condiția ca persoana să se raporteze conștient și realist la mediu ș i
realitatea înconjuratoare. Atunci câ nd persoana p oate realiza autoreglarea, se înțelege că se
cunoaș te pe sin e, se poate autoevalua realist și c orect, se poate autoeduc a.
Reglarea și autoreglarea se face la niv elul:
– controlului sferei emo ționale;
– controlului capacităților intelectuale ș i mobilizarea acestora;
– mobilizarea voinței în realizarea scopurilor, motrică ș i energetică .
La bază stă antren amentul în a depă și situațiile stresante, adică antr enamentul psihic prin
care activităț ile psihice s unt dirijate sistematic în vederea dezvoltării și perfecționării
capacitățilo r individuale și obținerii de performanțe. El are î n vede re o adaptare anti cipativă
prin planificarea ră spunsurilor și mobilizarea din timp a rezervelor de ca re dispune persoana.
Prin urmare tehnicile de rezistență la stres vizează:
– modelarea atitudinii față de factorii agresori – care urmă resc dezvoltarea unor
comportamente active de combater e a agresorilor, dar și a unor comportamente pasive
orientate spre evitarea factor ilor stresanți ;

21
– modelarea procesel or psihice antrenate prioritar în reacția de ră spuns -urmă resc
activarea conduitelor cognitive și reglarea conduitelor emoț ionale.
Antrenamentul psihologic urmăreș te :
– desensibilizarea persoanei – prin supunerea acesteia l a stres progr esiv, repetat
mărindu -i rezistența ș i capacitatea de adaptare;
– dezvoltarea capacității de mobilizare energetică -adică antrenarea în vederea ob ținerii
pe măsura desfăș urării evenimentului stresant și nu î naintea acestuia, aceasta ducâ nd
la concentrarea pe mecanismele cele mai adecvate și apte pentru depășirea și
rezolvarea situaț iei;
– reglarea tensiunii emoț ionale – antrenamentul va avea ca efect învăț area persoanei să
își reevalueze posibilitaț ile de răspuns, să își controleze energia și să elaboreze
răspunsuri, să redimensioneze solicitările în sensul diminuarii lor și a semnificației în
caz de eșec ;
– crearea unui montaj subiectiv pozitiv – adică orientarea gâ ndirii către gă sirea de soluții
și decentrarea de la propria persoană .
Antrenamentul este o strategie de adaptare. Tehnici le antrenamentului sunt modalităț i de
intervenție terapeutică .
Relaxarea , este a m etodă de reglare psihofizică prin care organismul intră î ntr-un repaos
profund, având posi bilitatea recuperării energiei consumate.
În suprasolicitare emoțională , organismul are un tonus mu scular crescut. Prin relaxare se
reduce contractura musculară ș i detensionează persoana. Mecan ismele p sihice intervenite î n
relaxare sunt: concentr area atenț iei, deprinderile de relaxare musculară, sugestionarea ș i
autosugestio narea.
Relaxarea produce :
– desensibilizare;
– tonifiere;
– mobilizare.
De aceea ea este o condiție inițilă î n orice antren ament psihologic.
Sugestia și autosugestia sunt și mecanisme ale relaxării și metode ale reglă rii conduitei de
sine stătă toare. Sugestibilitatea este capacitate a unei persoane de a fi influenț at prin sugestie ș i
gradul în care aceasta poate fi influenț at.
Tipuri de sugestii:
– pozitive – care activează disponibilitățile adaptative, deci accelerează racordarea ș i
adecvarea la viața reală ;
– negative – care induc reacții neadecv ate;

22
– neutre – care provoacă reacții fără semnificaț ie la realitate .
Tehnicile de antrenament psihologic sunt: în sfera intelectuală, în sfera funcț iilor
corporale și în sf era funcțiilor morale .
Tehnicile de antrenament în sfera funcțiilor intelectuale , fac apel la cunoștințele
acumulate, la învăț area uno r deprinderi care vor avea ca e fect funcțional în mediul ambient a
persoanei în condiții satisfacătoare, avâ nd un comportamen t normal.
Acestea sunt:
– Tehnicile de antrenament inform aționale – unde p ersoana e ajutată să vadă și să
conștientizeze distorsiunile propriei învățări ; va învăța noi comportanente adecvate ș i
se va desprinde de cele neadecvate, dar își va cr ea și rezerve de strategii și modalităț i
de alegere a strategiilor adecvate;
– Tehnici de antrenament bazate pe î nțeleger e – unde prin predarea unor elemente
caracteri stice stărilor afective pe care persoana le trăieș te, aceasta îș i va identifica
trăirile și motivele acți unilor sale, iar prin conștientizare va adopta reacții utile î n
adaptare;
– Tehnici de antrenament raț ionale – care antrenează concomitent ș i facultăți raționale și
conduite emoț ionale;
– Tehnici de antrenament comportanentale – prin care se formează noi conduite plecâ nd
de la analiza celor existente și care sunt disfuncționale. Se formează deprinderi de
relaxare ș i mai apoi se recondiționează comportamentu l.
Tehnicile de antrenament din sfera fun cțiilor corporale au ca scop intersectarea
controlului mișcării și cel al personalității. Ele au în componență :
– Relaxarea pentru red obândirea energiei consumate;
– Controlul necesar pentru a obține relaxarea initială , iar mai apoi pentru orientarea
comportamentului pentr u a se conforma la un model dezirabil;
– Autocontrolul care este ca pacitatea de urmă rire permanentă a propriului
comportament.
Tehnicile de antrenament din sfera funcțiilor corporale c uprind:
– Tehnica reeducării corporale a funcț iilor psihice care ple acă de la ideea că prin
acțiunile corporale o persoană își poate influenț a comportamentul ;
– Antrenamentul autogen care este un exerciț iu fizic și mental prin care se obț ine
deconectarea generală a organismu lui și pe fondul căreia se autosusț ine o stare psihică
optimă. Este o metodă desfășurată î n două cicluri, primul durând între șase luni și doi
ani și urmă toarul aproximativ cinci saptămân i;
– Tehnica relaxării progresive care urmă rește trecerea volu ntară în stare de repaos a

23
scoarței cerebrale pr in controlul conștient al musculaturii;
– Antrenament psihotron face apel la exerciț iile din antrenamentul autogen dorind să se
antreneze capacitatea de a se autoinduce o stare de liniște și o economisire nervoasă.
Tehnicile de antrenament din s fera funcț iilor morale doresc să restructureze
comportamentu1 și să dezvolte personalitatea plecând de la relaț ia persoanei cu lumea, vizâ nd
raporturile acesteia cu mediu l social sub aspectul valorifică rii superioare , conferind o notă
etică .
Dintre acestea fac parte:
– Chitamn ia pleacă de la ideea că tulbură ile psihice și unele comportam ente periculoase
care nu au surse conștiente , sunt cauzate de conștiința morală care este periclitată prin
încălcarea unor legi ș i valori morale, prin negar ea unor adevăruri fundamentale .
Metoda urmărește dezvoltarea încrederii persoanei prin redescoperirea principiilor
morale findamentale de la baza existenței ș i formarea unor comportamente adecvate
acestor principii;
– Antrenamentul bazat pe logoterapie dorește restructurarea pozitivă a personalității prin
comunicarea verbală, c omunicare care are rolul de a lă rgi c âmpul cognitiv și care să
permită subiectului să analizeze introspectiv și să caute ră spuns uri legat e de via ță, dar
în contextul solicitări lor exterioare ;
– Tehnica dinamicii exterioare pleacă de la ideea că disfuncțiile comportamen tale sunt
rezultatul încălcării a minim unui principiu dintre: princ ipiul motivaței, al conflictului,
al apără rii, al ontogenezei , al continuității comportame ntale și al evaluării mediului.
Terapia ajută persoana să conștientizeze problemele sale și să elaboreze strategii .
Procedeele de auto ntocontrol mintal sunt:
– Procedee de r elaxare pr in: controlul respiraț iei, meditaț ia;
– Procedee autoformative prin : antrenament mintal, autosugesti onarea, programul
personal, regulile personale, deviza personală, jurn alul intim, auto -observaț ia,
autoanaliza, autocritica.

1.2.5. Strategiile de intervenție :

Cea mai importantă e tapă într -un progr am de management al stresului vizează intervenția
asupra problemelor constatate în scopul diminuării sau elimimării acestora.
Niveluri ale intervenț iei;
Strategiile individuale :
– Tehnicile de monitorizare a stresorilor și a simptomelor pornesc de la ideea că

24
persoana va evita stresul dacă va conștientiza situațiile care au dus la st res;
– Tehnicile de formare a deprinderilor se bazează pe ideea că persoana își va dezvolta
abilităț i de a se confrunta cu probleme s imilare, deci va implementa strategii de
rezolvare ale problemelor;
– Tehnicile de tolerare a stresului care stabilesc că în viață nu ne putem feri de str es,
acesta fiind o certitudi ne, iar raspunsul la stre s e dat și de interpretarea cogn itivă. Prin
urmare persoana e aj utată să îș i modi fice modul ș i scala de evaluare a evenim entelor
stresante. Se utilizează diferite tehnici cognitiv -comportamentale, precum
restructurarea cognitivă, evaluarea cognitivă , inocularea stresului ;
– Tehnicile de relaxare se bazează pe ideea că persoana e ste capabilă să -și modifice o
serie de parametri fiziologici ai căror activitate, în situații stresante, tinde să crească
foarte mult, prin urmare este învățată să respire mai profund, să mediteze și să se
implice în activitați fizice sau să realizeze diferite exerciț ii de autosug estie și imagerie
dirijată ;
– Tehnicile de modificare a reacțiilor se centrează î n principal pe persoanele cu pattern
compor tamental de tip A, care prezintă riscul de a manifesta reacții negative la str es.
Strategiile or ganizaț ionale :
– Tehnicile de dezvoltare a resurselor se bazează pe ideea sprijinirii angajaț ilor de a
descoperi noi posibilități de a face față stresului, bazat pe suport social ș i
managementul timpului;
– Tehnicile de planificare a muncii se bazează p e modul de rea lizare a muncii pe
managementul carierei ;
– Tehnicile de analiză și clarificare a rolului unde se poartă discuții cu perso ana
referitoare la expectațiile pe care le are față de comportamentul ș efului;
– Tehnicile de centrare pe activitățile de muncă se referă la acțiunile care se pot realiza
asupra activității astfel încât să se reorganizeze munca sau să sporească motivația ș i
interesul de a munci;
– Tehnicile de optimizare a relațiilo r inte personale care s e bazează pe sprijinul reciproc
între colegii de muncă ;
– Tehnicile de mod ificare a procedurilor organizaț ionale care implică angajații în
procesul de luare a deciziilor.
Oricare dintre metodele ș i tehnicile existente sunt abordat e, în fapt scopul psihologu lui și
al persoanei venite î n terapie este de a adopta dintre mecanismele de apărare, acele
mecanisme care î l fac di n punct de vedere cognitiv, emoțional, comportamental să
stăpânească , să diminueze și să facă stresului într-un mod activ, adaptativ și care să îl plaseze

25
într-un confort fizic ș i psihic, adică să elaboreze și să aleagă mecanisme de coping. Finalitatea
este de a sc himba situația, sau aprecierea subiectivă asupra situației, avâ nd în vedere o
multitudine de d imensiuni.
Stresul nu este doar la nivelul individului cu mediul î n sen sul unei aprecieri cantitative și
calitative, ci este și relația în sine a persoanei cu mediul ceea ce îndreaptă atenț ia asupra
exigenț elor persoanei și asupra resurselor acesteia de a impacta c u mediul.
Omul este în această relație cu mediul într -o apropiată, chiar intimă proximitate prin :
– experiența pe care a acumulat -o despre viață, despre sine, are î n vedere factorii sociali,
religioș i;
– inconștient pentru că acesta declanșează mecanismele de apă rare;
– conștient prin strategiile pe care le elaborează și le adoptă .
Acești mediatori intervin î n procesele de:
– Evaluare atât a pericolului cât și a resurs elor disponibile. Aici avem o evaluare
primară , care se referă la emoție și se mnificație, ca de exemplu frică sau euforie și o
evaluare secundară care se referă la ce face persoana pe ntru a preveni, ca de exemplu
să acționeze asupra emoțiilor fară a modifica situaț ia sau s ă modifice situația și astfel
să își modifice ș i emoț iile. Evalu area este influențată de s istemul de credințe, de
rezisten ța la schimbare, de tendințele anxioase, de caractelisticile situației ș i de
resursele disponibile.
Mecanismele de coping au rolul de a modifi ca sau modela co nduita afectivă a persoanei
prin modificările la nivelul :
 Sensului orientării atenției – prin strategii de evitare, sau de vigilență;
 Semnificației subiective a evenimentului – prin subev aluarea aspectelor
negative, prin supraev aluarea celor pozitive, prin atitudini umoristice asupra
situației, î nsă acestea sunt strategii pe termen scurt, ele neaducâ nd o rezolvare
a situaț iei;
 Termenii actuali ai relației individ – eveniment – prin eforturi comportamentale
de a face față eveni mentului stresor, de elaborare ș i aplicare de strate gii de
modificare a tensiunii, în sensul scăderii ei și de rezolvare a situaț iei.
Strategiile de coping .Aceste strategii se elaborează în funcț ie de modalitatea d e reacț ie la
diferite situații stresante având î n vedere componenta resurselor indivi dului.
Strategiile de copin g iau în calcul dimensiunile centrate pe problemă și cele centrate p e
emoție. Copingul se bazează pe:
– Căutarea de informați i peutru rezolvarea problemei;
– Spirit combativ sau de acceptare a confruntă rii;

26
– Îndepărtarea sau di minuarea amenințăr ii;
– Reevaluarea pozitivă ;
– Căutarea de suport social;
– Stapâ nirea de sine.
Lazarus ș i Folkman au construit scale de evaluare avand cele șase elemente de mai sus, la
care au mai adă ugat autoacuzarea ș i evitarea.
Suls și Fletcher clasifică copingul doar în doua grupe: de evitare și de vigilență .
Oricare ar fi clasif icarea, un mecanism de coping î și demonstrează eficacitatea bifând
urmă toarele elemente:
– Contr olul asupra impactului agresiunii ;
– Stilul activ centrat pe rezolvarea probl emei care este mai eficient decâ t cel pasiv
centrat pe emoție;
– Durata și controlul situației în funcț ie de caracteristicile a cesteia.
– Strategiile active sunt e ficiente la tensiuni pe termen lung, iar cele pasive la cele pe
termen scurt.
– Strategiile bazate pe e moție pot duce la deteriorarea stării de sănătate;
– Strategiile a ctive nu sunt indicate la situaț ii incontrolabile.
Oricare ar fi strategia adoptată, trebuie avut în vedere un întreg sistem fizic, psihic,
economic ș i social.

27

CAPITOLUL II

METODOLOGIA INTERVENȚIEI PSIHOLOGICE

2.1.Obiectivele evaluării psihologice și intervenției terapeutice

2.1.1. Obiectivele teoretice

Obiectivele teoretice ale lucrării au urmărit :
– cunoașterea mai aprofundată a factorilor de stres;
– înțelegerea determinării și consecințelor stresului;
– aprofundarea mecanismelor de coping;
– înțelegerea modului în care stresul determină ap ariția mecanismelor de coping;
identificarea teoriilor explicative ale stresului și mecanismelor de coping.

2.1.2.Obiectivele practice
2.1.2.1. Evaluarea psihodiagnostică

Obiectivele practice ale lucrării s -au centrat pe evaluarea psihodiagnostică în scopul:
– întocmirii profilului de personalitate al clientului;
– identificării factorilor stresori și a mecanismelor de coping;
– identificării aspectelor dizarmonice care afectează funcționarea optimă a
individului;
– identificarea mecanismelor de coping ale clientului;
– evaluării factorilor de stres pentru a identifica v ulnera bilitățile și punctele tari ale
individului cu ajutorul chestionarului de evaluare a nivelului de stres Abraham;
– evaluă rii tipurilor de strategii de copi ng cognitiv pentru a identifica
vulnerabilitățile și puncte le tari cu ajutorul chestionanlui privind adoptarea strategiilor de
coping cognitiv CERQ;

28
– studierii corelației dintre factorii de stres și mecanismele de coping;
– identificar ii aspectelor rămase funcționale ale clientului aflat sub stres , în
scopul valorificării lor în cadru l unui program de intervenție terapeutică care să
îmbunătățească funcționarea socială și funcțională a individului.

2.1.2.2. Structura unui program de intervenție terapeutic

În scopul realizării intenței psihoterapeutice s -au stabilit două obiective generale:
– obiectivul de etapă -rezolvarea, sau mă car ameliorarea dezechilibrelor
identificate în modul de funcționare neadaptată a clientului;
– finală -formarea unor abilități transferabile de funcționare adaptativă care să
permită menținerea persoanei și să reducă recăderile;
– obiectivul de informare minimală în funcție de capacitățile sale cu privire
la trăirile sale și la modul său de adaptare.
Programul terapeutic aplicat a fost R.E. G.I.M.E. (R – relația terapeutică, E – emoții, G –
scopuri, I Intervenția propriu zisă, M – monitorizarea, E – evaluarea schimbării și terminarea
terapiei).
Acest program a fost elaborat de Dawson în 1991 și este bazat , pe terapia rațional
emotivă (rațion al emotive beliefs therapy -REBT inițial, apoi RET) a lui Albert Ellis.
Ellis era de părere că oamenii însuși se perturbă pe ei, mai mult decât factorii de
mediu, indiferent de nivelul lor de instruire și manifestă o puternică predispozție de a prelungi
disfuncțiile sale psihice în mod inconștient, iar singura lor putere co nstă în a înțelege ceea ce
au fă cut, în a -și schimba gândurile iraționale, sentimentele și comportamentele, inadecvate,
disfuncționale pentru ca astfel să poată să se dezvolte.
Ipotezele de bază ale terapiei rațional emotive sunt prezentate sub forma ABC -ului,
traduse prin: A – Activare, B – (Beliefs) Credințe, C – Consecințe.
A-activarea momentului sau elementul activator este cel care declanșează stresul.
B-este sistemul de credințe al persoanei, adică componenta cognitivă a reacției la
evenime nte.
C-sunt consecințele credințelor iraționale . Înlocuirea gândurilor iraționale cu altele
raționale, duce persoana la a căpăta o stare de spirit mai bună, un comportament mai adecvat.
Programul R.E. G.I.M.E. prelucrează afectele, cognițiile și comportamentele în 6
etape:
R-relația terapeutică care se centrează pe ascultarea activă a clientului și transmiterea
de feed -back -uri de către psihoterapeut. Clientul vorbește desp re emoțiile sale și este ajutat să

29
își clarifice problemele. Psihoterapeutul rămâne în sfera de referință a clientului. Această
etapă durează până la 5 ședințe și se încheie când terapeutul are destule informații, înțelege
problema clientulului și face un rezumat al acestora.
E-emoții, und e clientul e ajutat s ă vadă și să recunoască propria contribuție în modul
eronat de a acționa emoțional față de propria persoană, față de ceilalți sau față de situațiile de
viață. Odată identificate elementele triadei ABC, clientul e ajutat să învețe care e relația dintre
situația adversivă, gândurile iraționale și comportament.
G-scopuri, presupune stabilirea scopurilor sau obiectivelor terapiei și a strategiilor de
lucru.
I-intervenția ter apeutică propriu zisă, urmărește formarea de gânduri raționale și p ozitive
capabile să declanșeze trăiri și comportamente adaptative. Scopul de bază e ste permanenta
contrazicere a gâ ndurilor negative care duc la trăiri emoționale distorsionate, iar ca tehnici se
folosesc: contraargumentarea frontală directă; formularea de gânduri iraționale și ide ntificarea
cerințelor acestora în plan emoțional și comportamental, comparativ cu formularea de gânduri
alternative și identificarea consecințelor acestora; dialogul socratic (practicarea unui dialog
disciplinat, reflexiv).
M-monitorizarea temelor p entru acasă, care urmarește să î nvețe clientul să aplice în
viața cotidiană și reală e lementele învățate în terapie. Acest lucru se face în funcție de
dificultate, pornind de la cele mai simple, sortite reușitei, pentru ca persoana să c apete
încredere și să evolueze inclusiv în creșterea gradului de dificultate.
E-evaluarea finală și încheie rea terapiei, care au criter ii plasate în plan comportamental
și cognitiv.Trebuie să existe sincronicitate între planurile afectiv, cognitiv și comp ortamental,
acest aspect fiind el însuși un indicator de evaluare.
Programul urmărește schimbare profundă la nivelul gândirii prin înlocuirea unui sistem
irațional cu unul rațional.

2.2.Metode și tehnici utilizate

În procesul de psihodiagnoză s -au folosit: metoda observației, metoda biografică și
metoda testelor.

2.2.1. Metoda observației

Una dintre metodele folosite a fost cea a observației pe tot parcursul testării. Observația
a folosit la a evidenția o serie de particularități ale exprimarii verbale, reacțiile emoționale,

30
conduite motorii, automatisme, toate acestea adaugând noi informaț ii privind subiecții, și care
au constituit surse suplimentare în vederea evaluării.
Observația este o metodă de analiză intenționată a reacțiilor a comportamentului, sau a
manifestărilor unui subiect supus atenției în vederea efectuării pshodiagnozei. Es te deci un act
conștient, orientat spre cunoașterea subiectului, spre colectarea de informații, implică o
înregistrare selectivă a datelor care reflectă obiectivele diagnozei psihice.
În general observația se îndreaptă spre analiza ținutei corporale, a ve stimentației, a
modului de adresare, a componentei și structurii conversației, intonației vocii, mimicii și
gesturilor, a spiritului de orientare, siguranței, nervozității, etc. Prin urmare va avea în vedere
timpul de reacție, timpul de odihnă, timpul de l ucru, timpul de gândire, activitatea finisată,
activitatea verbalizată.
Metoda observației este o percepere sistematică, planificată în care cercetătorul are o
atitudine receptivă și nu provoc atoare a unor reacții, manifestă ri, sau comportanente.

2.2.2. Metoda biografică

O altă metodă a fost cea biografică, aceasta fiind foarte folositoare în înțelegerea mai
comp letă a tabloului psiho comportam ental al clientului. Pe de o parte s -a solicitat clientului
să raspundă la o serie de întrebări legate de perioa de de viață trecute, pe de altă parte s -a
solicitat a se menționa câteva evenimente considerate de client ca fiind semnificative, sau
legate de un context.

2.2.3. Metoda testelor

Testele au avut în vedere evaluarea intensității globale a stresului în funcție de șase
surse și arii de manifestare precum și distingerea strategiei de coping cog nitiv adop tată de
subiecți.
S-a folosit metoda testului deoarece testul este o măsură obi ectivă și standardizată a
unui eșantion de comportament, este instrument de evaluare a trasăturilor individuale,
sondează gradul și caracteristicile capacităților psihice și permit cercetări și studii, deoarece
sunt standardizate.
Testul psihologic constă într -o serie de probe constituite cu scopul stabilirii prezenței
sau absenței unui aspect psihic, a particularităților de manifestare, sau a gradului de dezvoltare
psihică.
Pentru realizarea profilului p sihodiagnostic s -au folosit urmă toarele instrumente:

31

2.2.3.1. Chestionarul de evaluare a nivel ului de stres (Stress Level Questionnaire,
1985)
Chestionarul a fost con ceput de J. Abraham și evaluează inten sitatea globală a
stresului în funcț ie de șase factori care constituie surse și arii de manifiestare ale acestuia:
ambianța, prejudicierea Eului, relații interpersonale, ac tivitate profes ională, administrarea
timpului ș i regimul de viață.
Chestionarul are 84 de întrebări la care există patru variante de răspuns pentru fiecare
item, cu intensități diferite: ,,niciodată’’, ,,rareori’’, ,,deseori’’, ,,întotdeauna’’.
Factorul ,,ambianță” (A) pune în evidență reacții de stres generate de lipsa de
intimitate a spațiului psihologic, pe care persoana are senzația că nu -l poate cont rola și în
interiorul căruia nu resimte liniște și relaxare, ca și de un spațiu fizic lipsit de confort.
Factorul ,,prejudicierea Eului’’ (PE) pune în evidență reacții de stres exprima te prin
trăiri de insuficiență personală constând în autodevalorizare, incapacitate de afirmare,
vinovăție, anxietate, teamă, ca și printr -o conduită evitantă și s ubmisivă.
Factorul ,,relații interpersonale’’ (RI) evidenț iază reacții de stres produse de
culpabilitatea și dezamăgirea în relațiile familiale (cu partenerul de viață și cu copiii), de
dificultățile financiare, problemele sexuale, de incapacitatea de a î ntreține relații durabile de
prietenie, de relaționarea insuficientă și nesatisfacătoare cu sine însuși.
Factorul ,,activitate profesională ’’ (AP) evidențiază reacții de stres datorate
incapacității de organizare a muncii, imposibilității de a refuza sarci nile suplimentare și de a
delega răspunderile atunci câ nd el e devin copleșitoare, inabilităț i de a cere ajutor sau a solicita
recompensele cuvenite (bani sau vacanțe). Pe de altă parte, reacții de stres pot genera și
caracterul monoton, nestimulativ al act ivității sau conduitei no cive în care ea se desfășoară.
Factorul ,,administrarea timpului’’(AT) pune în evidență reacții de stres care decurg
din lipsa de planificare a timpului, din supraîncărcarea benevolă cu sarcini care împing adesea
persoana în criză de timp și spre trăiri conflictuale cu familia, din nesepararea activităților
profesionale de cele p ersonale cu alocarea de timp pen tru relaxare și refacere.
Factorul ,,regim de viață’’ (RV) evidențiază reacții de stres produse de dezechilibrul
dintre act ivitate și repaus, de alimentația neechilibrată, de efortul fizic intens. Totodată
factorul reflectă efectele stresului acumulat în celelalte arii, tradus atât prin conduite
compensatorii (exces alimentar, abuz de produse stimulative), cât și prin slăbire a rezistenței
generale a organismului față de boală.

32
2.2.3.2. Chestionar privind adoptarea strategiilor de coping cognitiv CERQ

Strategiile de coping se referă mai degrabă la stiluri stabile de a face față unei situații,
dar nu într -o masură încât să fie comparabile cu trăsăturile de personalitate. Există o relativă
stabilitate a stilului de coping, însă aceasta depinde foarte mult și de situația cu care se
confruntă persoana, fiind astfel specific situației. S e știe că, în anumite situații, oamenii
folose sc strategii cognitive specifice, care se deosebesc de strategiile pe care le -ar folosi în
alte situații. De asemenea, se presupune că potențiale le strategii de coping cognitiv pot fi
influențate, schimbate, învățate sau uitate, de exemplu, prin intermediu l psihoterapiei, al
programelor de intervenție sau prin experiențele fiecăruia.
CERQ distinge nouă tipuri diferite de strategii de coping cognitiv. În cazul unora
dintre acestea, luate independent una de alta, literatura de specialitate a identificat asocierea
cu psihopatologia.
Cele nouă tipuri de strategii de coping cogntiv măsurate de CERQ sun t:
,,Autoculpabilizarea’’(Acp) se referă la gândurile prin care dă vina pe propria persoană
pentru ceea ce s -a întâ mplat.
,,Acceptarea’’ (Ace) se referă la gândurile prin care ne resemnăm î n fața a ceea ce s -a
întâmplat.
,,Ruminarea’’ (Ru) este atunci când persoana se gândește în continuu la sentimentele
și ideile asociate evenimentului negativ.
,,Refocalizarea pozitivă’’(Rp) reprezintă gândurile la lucruri plăcute și nu la
evenimentul în sine.
,,Refocalizarea pe planificare’’ (Rpl) este când persoana se gândește la pașii pe care îi
va urma pentru a se confrunta cu evenimentul.
,,Reevaluarea pozitiva’’ (Rev) prin care persoana se gândește să atribuie o semnificație
pozitivă evenimentului, în termenii unei dezvoltări personale.
,,Punerea în perspectivă’’ (Pp) reprezintă gândurile prin care persoana minimalizează
gravitatea evenimentului, atunci când îl comparăm cu alte evenimente
,,Catastrofarea’’ (Ct) este când persoana accentuează în mod explicit t eroarea
provocată de eveniment.
,,Culpabilizarea celorlal ți’’ (Cpc) este când persoana se gândește să dea vina pe ceilați
pentru cele întamplate.

33

2.2.4. Tehnici terapeutic e

În cadrul tehnicilor terapeutice s -au folosit tehnici ca:

2.2.4.1. Contraargumentarea gândurilor iraționalele

Se explică clientului chiar de la prima sedință că un eveniment activator A c ontribuie
la perturbarea psihică B, care se manifestă la nivel comportamental producând consecințe
emoționale și comportamentale.
Procesul de contraargumentare are ca obiect provocarea pacientului privind
convingerile sale cu scopul de a reconstrui noi credințe, care să îl adapteze adecvat la viață,
la condițiile de mediu.

2.2.4.2. Desensibilizarea sistemică

Este o metodă de expunere a clienț ilor prin care li se solicită să se confrunte mental cu
imagini care produc stres, având ca etape: însușirea tehnicilor de relaxare alcătuirea unei
ierarhii ale intensității situațiilor, desensibilizarea propriu zisă.

2.2.4.3. Tehnica dialogului social

Prin adresarea celor întrebați se direcționează atenția asupra iraționalității gândirii
proprii. Cel care întreabă cunoaște răspunsul, însă îl duce pe client spre unul dintre
răspunsurile prestabilite.

2.2.4.4. Automonitorizarea

Presupune sarcini pentru ac asă date clienților în care fie își monitorizează intensitatea
stărilor emoționale pe o scală de la 0 la 10, fie monitorizarea efectivă a unor parametrii fizici,
starea de satisfacție, toate acestea contribuind la conștientizarea persoanei privind modul în
care desfășoară anumite aspecte legate de viață. Acestea vor servi ca informații noi pentru
terapeut, dar și pentru compararea în vederea evaluării progreselor terapiei.

34
2.2.4.5. Tehnica programelor

Prin această tehni că se urmărește angajarea clienț ilor în activități care înainte erau
tentați să le evite, sau din contră să se dezangajeze din unele activități pe care le preferau
pentru a nu face altele.

2.2.4.6. Explicarea

Se va face diferența împreună cu clientul dintre gânduri și stări afective, cum s e
generează gândul și cum acesta influențează comportamentul. Prin temele pentru acasă
clientul va conștientiza și va face deosebirea mai concret și implicit mai ușor, înțelegând într –
un mod profund ce se petrece cu el.

2.2.4.7. Restructurarea cognitivă

Prin aceasta se modifică conținuturile sistemelor disfuncționale, sau iraționale, prin
înlocuirea cu altele raționale.

2.3.P rezentarea cazurilor
Cazul I :
N.L., de sex feminin,în vărstă de 45 ani.
2.3.1. Istoric personal și social

N.L. 1ocuiește în București de 21 ani. Are două fiice în vârstă de 12 si 14 ani, este
căsatorită de 19 ani cu tatăl copiilor. Amb ii au studii postuniversitare. N .L. conduce o
societate comercială, iar soțul este economist. Clienta nu fumează, nu consumă substanțe,
manancă în general pe fugă și dezorganizat, este sedentară, consideră că alcoolul îl consumă
cu moderație, nu reușește să se elibereze de grija sarcinilor și lucrează și foarte mult, inclusiv
în weekend. Nu are timp de activităti cu familia, fiind preocupată de în treținerea acesteia sub
toate aspectele vieții.

35

2.3.2. Istoricul tulburării prezente

Client a relatează că de aproape doi ani simte că nu poate inspira suficient aer, se
plânge de tahicardie și dureri în piept, amețeli, vertij, senzația că va cădea, că nu ține direcția,
vedere încețoșată, senzația de mahmureală dimineața la trezire , dificultăți de a vedea la
condus autoturismul dupa lăsarea serii, senzația că se cutremură patul, scaunul, sau casa cu ea,
dureri de cap persistente, dese, insomnii și senzația că nu mai are cursivitate în vorbire, că nu
mai are randament, că amâ nă lucrurile importante. Toate acestea le -a conștienti zat acum doi
ani, dar relatează că erau sporadice, pe parcurs unele sim ptome s -au accentuat, sau au apă rut
altele noi, dar î n ultimul an au atins cote alarmante.

2.3.3. Examenul stării psihice prezente

Clienta este îmbracată curat, simplu, păr s curt, îngrijit, prezintă gestică minimala, cu
zâmbet protocolar, dar trist.
Tulburările de conștiință și memorie sunt absente, vorbe ște cursiv și coerent, fară a se
avânta în explicații, este orientată spațio -temporal, autopsihic (rela tivă la propria persoană) și
alopsihic (privind identitatea celorlalte persoane), prezintă o gândire normală.
Tulburări de dispoziție (afectivitate): t ristețe prelungită anhedonie (incapacitatea de a
simți plăcere).
Este conștientă ca are o problemă și dorește să o rezolve .

2.3.4. Starea medicală a clientei

Oftalmologie:
S-a examinat câmpul vizual prin examinarea f ondului de ochi. În urma acestei
investigații, la controlul oftalmologic din ianuarie 2018, comparativ cu 2016 s -a concluzionat
prin compararea rezultatelor că glaucomul nu a înaintat (între timp persoana a efectuat control
o dată pe an); nu s-au observat modifică ri față de rezultatele anterioare.
Neurologie :
S-a facut RMN cu protocol de epilepsie cu substanță de contrast, iar rezultatul a fost ca
are 3 chisturi la fosa posterioară și microleziune demielinizantă unică cu aspect nespecific,
sechelar; modificăr i de rino -sinuzită cronic ă. Persoana este încă în investigații pe linie

36
neurologică.
Cardiologie :
Persoanei i se confirmă tahicardia și i s -a recomandat medicație la nevoie.
Endocrinologie:
Diagnosticul este gușă polimodulară cu normofuncție, dar care nu justifcă stările de
sufocare, oboseală și epuizare, conform evoluției urmărit e la fiecare 6 luni în ultimii 2 ani.
Rezumat: pentru a determina atitudinea și orientarea de principiu în evaluarea și
terapia psihologică, s -a apelat la metoda observației persoanei, metoda biograf ică a acesteia
prin rez ultatele medicale, intervenția fost pasivă la început, prin aceea că se dorea
identificarea unor fenomene și aspecte de comportament ale persoanei, dar mai apoi metoda
folosită a fost una spre activă, prin aceea că s -a intervenit pri n aplicarea cu acordul persoanei
a testelor. Din alt punct de clasificare, s -au folosit metode de investigare și de prelucrare și
interpretare de date prin ascultarea persoanei și aș teptând să comunice verbal și nonverbal
despre sine, atitudinea calmă, cal dă și atentă a psihologului a determinat persoana să fie
deschisă la a se investiga și la a se înțelege și s -a hotătât să urmeze ședinte de terapie.

Cazul II:
S.V., de sex masculin, în vărstă de 41 ani.
2.3.5 .Istoric personal și social

S.V., locuiește în București cu soția și cei doi copii ai săi. Lucrează ca inginer, nu este
consumator de alcool sau alte substanțe, nu are patimile jocurilor de noroc, starea de sănatate
este satisfăcătoare (spune că suferă cu prostata, dar acest lucru nu îl privește ca o problemă).

2.3.6 .Istoricul tulburării prezente

Nemulțumirea lui este că nu se mai înțelege cu soția ș i cu familia și nu știe unde
greșește în această relație. Clientul relatează că deși f ace toate eforturile să își mulț umească
familia, aceștia sunt tot mai nemulțumiți. Salariul său este unul considerabil mai mic decât cel
al soției, dar este consistent și că deși îl cheltuie în totalitate în familie, sunt probleme legate
de situația financiară. Se simte trist, fară speranță, inutil, nu întrevede nici o variantă de ieșire
din situație, apro ape că nu -i mai pasă. A slăbit î n ultimii doi ani, nu mai are poftă de mâncare,
nu mai are prieteni, s -a îndepărtat și de colegii se de serviciu. Nu -i mai face plăcere nici o
activitate. Stă cu zilele privind la tele vizor, dar de cele mai multe ori nu știe ce subiect se

37
dezbate.

2.3.7 .Examenul stării psihice prezente

Clientu l este îmbrăcat curat, cu ținută lejeră, este ușor agitat, își frămantă mâinile, își
schimbă des poziția pe fotoliu, își mută privirea cu amplitudine mare, uneori vorbește uitându –
se în cealaltă parte a camerei.
Tulburările de conștiință și memorie sunt absente, vorbește cursiv și coere nt, este
orientat spațio -temporal auto psic (relativă la propria persoană) și alopsihic (privind identitatea
celorlalte persoane), prezintă o gândire normală.
Este conștient că are o problemă și dorește să o rezolve.
Rezumat: pentru a determina atitudinea și orientarea de principiu în evaluarea și
terapia psihologică, s -a apelat la metoda observaț iei persoanei, metoda biografică , intervenția
a vizat identificarea unor fenomene și aspecte de comportament ale persoanei, iar mai apoi s -a
intervenit prin aplica rea cu acordul persoanei a testelor, folosindu -se și metode de investigare
și de prelucrare și interpretare de date. Persoana a comunicat cu dorimța de a se investiga și de
a se clarifica și s -a hotarât să urmeze ședințe de terapie.

38

CAPITOLUL III

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

3.1.Analiza și programul de intervenție în cazul I

3.1.1. Profilul psihodiagnostic

Analiza rezultatelor testelor:
Clienta obține la chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham următoarele
rezultate:
Factorul ambianță, (A), NB 33, NS 1 – nivel de stres foarte intens – pune în e vidență reacții
de stres generate de lipsă de in timitate a spațiului psihologic pe c are persoana are senzația că
nu-l poate controla și în interiorul căruia nu resimte liniște și relaxare, ca și pe un spațiu fizic
lipsit de comfort.
Factorul prejudicierea Eului (PE), NB 48, NS 1 – nivel de stres foarte intens – pune în
evidență reacții de stres exprimate prin t răiri de insuficiență personală constând în
autodevalorizare, incapacitate de afirmare, vinovăție, anxietate, teamă, ca și printr -o conduită
evitantă și submisivă .
Factoru1 relații interpersoanle,(RI), NB 42, NS 1 – nivel de stres forte intens ne evidențiază
reacții de stres produse de culpabilitatea și dezamăgirea în relațiile familial e, (cu partenerul de
viață și copiii),de dificultățile financiare, problemele sexuale, de incap acitatea de a întreține
relații durabile de prietenie de relaționarea insuficientă și nesatisfacătoare cu sine însuși.
Factorul activitate profesională (AP), NB 51, NS 1 – nivel de stres foarte intens,
evidențiază reacții de stres datorate incapacității de organizare a muncii, imposibilității de a
refuza sarcinile suplimentare și de a delega răspunderile atunci cand ele devin copleșitoare,
inabilității de a cere ajutor, sau de a cere recompensele cuvenite (bani sau vacanțe). Pe de altă

39
parte, reacții de stre s poate genera și caracterul monoton, nestimulativ al activității sau
conduitei nocive în care ea se desfășoară
Factorul administrarea timpului (AT), NB 50, NS 2 – nivel de stres intens – pune în
evidență reacții de stres care decurg din lipsa de planific are a timpului, din supraîncarcarea
benevolă cu sarcini care împing persoana în criză de timp și spre trăiri conflictuale cu familia,
din nesepararea activităților profesionale de cele personale cu alocarea de timp pentru relaxare
și refacere .
Factorul reg im de via ță, (RV), NB 27, NS 5 – nivel de stres mediu, dar de luat în seamă –
evidențiază că are reacții de stres produse de dezechilibrul dintre activitate și repaus, de
alimentația neechilibrată, de efortul fizic intens, dar sunt la un nivel mediu care su nt de luat în
seamă, dar nu e un nivel critic.Totodată factorul reflectă efectele stresului acumulat în
celelalte arii, tradus atât prin conduite compensatorii(exces alimentar) cât și prin slăbirea
rezistenței generale a organismului față de boală, ceea ce nu este cazul la clienta din cazul
discutat ..
Nivelul general de stres rămâne cu NB 251 și NS 1 la cote mari, încadrându -se la stres
foarte intens.
Clienta obține la chestionanl privind adoptarea strategiilor de coping cognitiv CERQ
următoarele rezultate în ordine descrescătoare:
Autoculpabilizarea (Acp), NB 18 – se referă la gândurile prin care dăm vina pe propria
persoană pentru ceea ce s -a întâmplat.
Refocalizarea pe planificare (Rp1), NB 18 – este când persoana se gândește la pașii pe
care îi va urma pentru a se confrunta cu eveniment ul.
Ruminarea (Ru) NB 13 – este atunci cand persoana se gândește în continuu la sentimentele
și ideile asociate evenimentului negativ.
Acceptarea(Ace) NB 12 – se referă la gândurile prin care ne resimțim în fața a ceea ce s-a
întamplat.
Reevaluarea pozitivă (Rev), NB 11 – prin care persoana se gândește să atribuie o
semnificație pozitivă evenimentului, în termenii unei dezvoltări personale.
Catastrofarea (Ctf), NB 11 – este c ând persoana accen tuează în mod explicit teroarea
provocată de eveniment.
Culpabilizarea celorlalți (Cpc), NB 11 – este câ nd persoana se gâ ndește să de a vina pe
ceilalț i pentru cele î ntâmplate.
Punerea în perspectivă (Pp), NB 10 – reprezintă gândurile prin care persoana
minimalizează gravitatea eveniment ului, atunci când îl compară cu alte evenimente.
Refocalizarea pozitivă (Rp), NB 8 – reprezină gândurile la lucruri plăcute și nu la

40
evenimentul în sine.
În urma analizei rezultatelor la cele două chestionare s -a conturat profilul clientei de la
cazul I și anume :
Persoana prezintă reacț ii de stres generate de ambianță , prejudicierea Eului, relațiile
interpersonale, activitatea profesională, ca factori de stres cu nivel extrem de intens, dar și de
administ rarea timpu lui cu nivel intens de stres, ambele c lasându -se peste nivelul critic. Acest
fapt duce la resimțirea de către client ă ca având lipsă de intimitate în spaț iul psihologic, are
senzația că nu poate controla acest spațiu și că în interiorul lui nu resimte liniște și relaxare,
dar și că spațiul fi zic e lipsit de confort; resimțirea de insuficiență personală constând în
autodevalorizare, incapacitate de afirmare, vinovăție, anxietate, teamă, dar și printr -o conduită
evitantă și submisivă; prezintă culpabilitate și dezamăgire în relațiile familial e (cu partenerul
de vi ață și copiii), resimte dificultățile financiare, problemele sexuale, incapacitatea de a
întreține relații durabile de prietenie, de relaționarea insuficientă și nesatisfăcătoare cu sine
însăși; incapacitatea de organizare a muncii, impo sibilitatea de a refuza sarcinile suplimentare
și de a delega răspunderile atunci cand ele devin copleșitoare, resimte ca stres inabilitățile de a
cere ajutor sau de a solicita recomp ensele cuvenite (bani sau vacanț e), resimte ca având
caracter monoton, ne stimulativ activitatea în care ea se desășoară ; și prezintă o incapacitate de
planificare a timpului, din supraîncărcare benevolă cu sarcini care împing adesea persoana
în criză de timp și spre trăiri conflictuale cu familia, din nesepararea activitățil or profesionale
de cele personale cu alocarea de timp pentru relaxare și refacere.
Putem spune că prezintă stres la nivel mediu, dar de luat în seamă, la dezechilibrul dintre
activitate și repaus, la alimentația neechilibrată, la efortul fizic intens. Tot odată factorul
reflectă efectele stresului acumulat în celelalte arii, tradus atât prin conduite compensatorii
(exces alimentar, abuz de produse stimulative), cât și prin slăbirea rezistenței generate a
organismului față de boală , cu alte cuvinte se află l a limita superioară a factorului regim de
viață, fară însă a fi un aspect stringent din totalul celorlalți factori.
Clienta și -a format, niște mecanisme de coping, unele dezadaptative, respectiv
autocuplabilizarea, ruminarea, refocalizarea pozitivă redusă , cu tendințe de catastrofare și
culpabilizarea altora, deși mai mult se autoculpabilizează; altele adaptative și anume
refocalizarea pe planificare, reevaluarea pozitivă, dar care sunt mai puțin valorificate.
Cum factorii ,,acceptare a’’ și ,,punerea în p erspectivă’’au dublă conotație, s -a mers pe
întrebările și răpunsurile la acestea și a reieșit că persoana acceptă ce s -a întâ mplat, în sensul
în care vrea să învețe ceva din aceasta, acceptarea devenind un punct forte al clien tei, dar
punerea în perspecti vă este deficitară , clienta nepunându -și problema în comparație cu ceilalți,
ci doar cu ea.

41

3.1.2.Programul de intevenție – cazul I

Etapele programului
a.Stabilirea relației terapeutice -2 ședințe
Aceste sedințe au avut ca obiectiv stabilirea contactului terapeutic, cunoașterea
problemelor clientei prin prisma relatărilor acesteia și prin aplicarea instrumentelor de
psihodiagnoză corespunzătoare.
Consolidarea relației terapeutice s -a realizat prin faptul că s -au pus întrebări clarificatoare,
s-au reformulat și s -au sumarizat informațiile, clienta înțelegând că este ascultată, înțeleasă și
că nu este judecată. Totodată a înțeles că i se solicită participarea activă, susținută în procesul
terapeutic, și că pentru realizarea progresului terapeutic sunt esențiale deschiderea, motivația
și efortul personal, aspecte la care a fost dispusă.
b.Responsabilitatea emoțională -2 ședințe
În aceste ședinte i s -a explicat clientei modelul ABC, respectiv relația dintre evenimentul
activator -gânduri iraționale, -consecințe emoționale și comportamentale .
Clienta a fost ajutată să vadă și să recunoască propria contribuție în modul eronat de a
acționa emoțion al față de propria persoană, faț ă de ceilalți sau față de si tuațiile de viață. Odată
identificate elementele triadei ABC, clienta a înțeles care e relația dintre situația adversivă,
gândurile iraționale și comportament.
c.Stabilirea scopurilor/obiectivelor terapiei – o ședință
S-a pornit de la lista de simptome pe care le -a reclamat clienta și s -au stabilit simptomele
și natura lor:
– Simptome somatice: insomnii, incapacitate de a inspira suf icient aer, tachicardie, dureri
în piept, amețeli, vertij, vedere încețoșată, dureri de c ap;
– Simptome cognitive:lipsa de cursivitate în vorbire, lipsa de randament, amânarea
rezolvării lucrurilor importante;
– Simptome motivaționale: lipsa plăcerii și a interesului;
– Simptome afective: anxietate anticipatorie, ruminații interioare, teamă, ruș ine.
– Simptome comportamentale:tendința de retragere, vizite repetatete la medic,tonus
scăzut corelat cu agitație motorie.
Separat, împreună cu clienta s -a întocmit o listă cu probleme:
– Dificultatea în a se organiza;
– Tensiunea resimț ită, la orice cerință nouă și modul în care trăiește tensiunea , privind
îndeplinirea sarcinilor zilnice;

42
– Insomniile, starea de insuficiență a aerului, vertijul, amețelile, tahicardia;
– Incapacitatea de a mai găsi timp și disponibilitate să petreacă cu familia;
– Lipsa, de încredere în ea și în ceilalți.
De comun acord s -a ajuns la a stabili obiectivele prioritare:
– Abordarea problemelor privind starea de sănatate fizică;
– Combaterea insomniilor;
– Organizarea timpului î n vederea realizării obiectivelor zilnice;
– Dezvoltarea cap acității de comunicare și în special a asertivității.
d.Intervenția pentru atingerea scopurilor/obiectivelor -7 ședințe
d1.Abordarea problemelor privind starea de sănătate fizică
În privința abordării aspectelor privind sănătatea fizică s -a pornit de la investigațiile
medicale deja fă cute. Clienta a prezentat un istoric me dical mai vechi de doi ani, fă cut la
diverși medici și centre medicale. Avându -se în vedere că pacienta avea confirmat doar
tahicardia, restul nefiind confirmat de medici sau de analizele medicale, i s -a explicat că
tahicardia reprezintă bătăi ale inimii peste valoarea normală, că valo area normală a acestora
este în funcție de vârstă, de situația de viață, de cum se trăiește un eveniment, deci bătăile
inimii pot crește în condiții de efort, emoții, stres, atac de panică, tocmai pentru că inima
reglează prin aceste bătăi funcționarea org anismului. Prin urmare chiar dacă senzațiile sunt
neplăcute simțind bătăi ale inimii în gât, sau în piept, în fapt este un semn că organismul este
prezent, atenționând -o asupra faptului că ceva este în limite anormale. Mai mult i s-a explicat
că tahicard ia nu este un pericol pentru ea, mai ales că în situații de criză avea medicatia
asigurată, astfel că nu se simțea în pericol, dar și că în fapt nu este rezultatul unei bo li fizice,
iar atenția trebuie î ndreptată spre cauzele care o provoacă.
În terapie i ntenția a fost de a depista gradul în care există ipohondrie (sau tulburări de
somatizare și tulburări de anxietate față de boală, conform ( ICD 1 0 și DSM IV), adică dacă
există rezistența la tratament, pentru a putea fi combătuta p rin terapii cognitiv
comportam entale prin care să se arate că au fost interpretări eronate privind informațiile legate
de sănătate, astfel că s -au generat comportamente de căutare a siguranței, ducând la anxietate
și distorsionarea atenției .
ICD 10 clasifică la F45 tulburările s omat oforme care au ca ,,trăsătură pr incipală prezența
repetată a simptomelor fizice împreună cu cereri persistente pentru invesigații medicale în
ciuda rezultatelor negative repetate și asigurărilor date de medici că simpomele nu au nici o
bază fizică.Dacă sunt prezente unele tulburări fizice, ele nu explică natura și extinderea
simptomelor sau suferințele și preocupările pacientului .Exclude: tulbură ri disociative (F44),
smulgerea pă rului (F98,4), lalația (F80,0), vorbirea șuieră toare (F80,8), rosul unghiil or

43
(F98,8), factori psiholo gici sau comportamentali asociați cu tulbură ri sau boli clas ificate
altundeva (F54),disfuncț ia sexuală necauzată de o tulburare sau boală organică (F52), su ptul
policelui (F98,8), ticuri în copilărie sau adolescență (F95), sindromul Tourette (F95.2),
trichotillomania (F63.3)”.
Astfel că în pocesul terapeutic, clienta a fost încurajată să își amintească situațiile și stările
când a simțit tahicardia și le -a asociat cu momentele în care te rmenul limită de predare a
lucrărilor se apropia, ori când simțea că nu mai face față situațiilor. Prin urmare a fost
atenționată că organismul vorbea cu ea spunând că anxietate a a atins cote mari, astfel încâ t să
înțeleagă că trebuie făcut ceva în acest sens. Provocată fiind să intre în trăirile sale și să le
exprime, clienta a relatat că ,,simțeam că mă sufoc’’, adică ,,nu îmi ajungea aerul’’, astfel
dându -și seama că erau stările pentru care se dusese și la medicul pneumolog unde cauza nu i –
a fost găsită acolo. Prin urmare recunoașt e că nu era o problemă de disfuncție organică, fizică
la plămani, astfel punând sub semnul îndoielii toate demersurile sale medicale și i -a crescut
încredera în medici spunând ,,cum de m -au suportat ’’.
Concluzie legată de obiectivul privind abordarea aspec telor de sănătate fizică: s-a folosit
restructurarea cognitivă, cliente i i s-au adus argumente logice (de altfel persoana este una
rațională, având nevoie de dovezi logice, clare) prin care i s -au demontat neîncrederea în
demersurile medicale făcute, i s-au deschis noi căi de a privi simptomele pe care le considera
de natură organică și funcțională, respectiv prin prisma unor trăiri propr ii ale unor
evenimente, deschizâ ndui-se astfel calea spre o abordare mai profundă și mai puțin palpabilă.
Pentru a s e întări atât relația terapeutică, dar și pentru a înțelege că nu sunt luate în
derizoriu simptomele sale, s -a sugerat, iar clienta a admis și a fost foarte interesată de
posibilitatea de a fi ipohondră. I s-au prezentat criteriile după care ar fi fost ast fel, și singură și
le-a demontat aducând argumente, înțelegând mai bine și concret ce înseamnă somatizarea.
Astfel s -a stabilit ca până la finalizarea terapiei să renunțe la a avea comportamente de
asigurare a securității medicale în sensul investigării pe rmanente, sau din noi motive, să
renunțe la a căuta elemente de îngrijorare în acest sens, dar să fie atentă la reacțiile s omatice
avute pentru a înțelege , iar la sfărșitul terapiei să se pronunțe dacă mai este cazul sau nu să
continue investigațiile.Ca t erapie s -a stabilit că ori de cîte ori are asemenea momente, să se
automonitorizeze, să aplice metode de mindfulness , adică să -și observe emoțiile și gândutile
prin întoarcerea atenției asupra unui obiect, să își cultive conștientizarea necritică aupra
gândurilor și emoțiilor negative.
d.2.Insomniile
Clienta a fost încurajată să spună de ce consideră că are insomnii și cum se manifiestă
acestea. Ea a explicat că este deranjată de orice zgomot și adoarme greu, că noaptea se

44
trezește căutând soluții de rezolvare la problemele avute și că mai adoarme spre dimineață
când îi este greu să se trezească.
Având în vedere clasificarea ICS 10 privind tulburările de ador mire și de menținere a
somnului i s-a explicat că insomnia are niște caracteristici și că tr ebuie să le identificăm în
situația acesteia, și anume dacă ar fi organică (ICS 10,G 47), adică dacă ar avea cauze
neurologice de exemplu lucru infirmat de investigațiile făcute, sau sunt tulburări de somn
neorganice (F51.0) care sunt o ,,afecț iune a cantităț ii și/sau calității somnului, care persistă
pentru o perioadă de timp consider abilă, incluzând dificultățile de adormire, de a rămâne
adormit sau de trezire matinală timpurie. Insomnia este un simptom obișnuit în multe tulburări
mentale și fizice și ar tr ebui să fie clasificată aici pe lângă tulburarea de bază numai dacă
domină tabloul clinic. Exclude insomnia (organică) ( G47.0) ”
Astfel i s -a accentuat obiectivul nr.1 privind starea de sănatate fizică prin acee a că
tipul de insomnie pe care î l are nu este unul de tip organic, iar clienta a (conștientizat că
adormirea și trezirea se făceau pe fondul unor gânduri privind rezolvarea unor probleme ). A
fost întrebată la ce gen de probleme se gâ ndește când nu adoarme și a spus că sunt aspecte
rămase nerezolvate legate de profesie din ziua respectivă, de termenele de plată, de griji
privind întâlnirile imediate, de faptul că simte o tensiune când trebuie să se întâlnească cu
cineva, dar o simte și ca pierdere de vreme având atâta treabă.
În acest context i s-a explicat clientei că somnul are un ciclu al lui și că importantă este
cantitatea, dar și calitatea lui. Faptul că adoarme spre dimineață și se trezește cu greutate,
denotă că își asigură cumva cantitatea de somn, în discuție intrand calitatea acestuia. Pentr u a
conștientiza cât doarme și pentru a -i demonta convingerea că având insomnii nu doarme
suficient sub aspectul timpului, i s -a trasat ca temă, notarea într -un jurnal a orelor la care se
culcă, se trezește, stă neadormită, readorme și tot ce înseamnă aces t ciclu. S -a constatat că
persoana se culca în jurul orei 22:00, cu televizorul aprins, pentru că zgomotul produs de
acesta îi era mai suportabil decât orice zgomot venit de afară, sau de la membrii famliei (deși
s-a constatat că toate persoanele din casă faceau minimul de zgomot, cunoscându -i-se
sensibilitatea clientei, iar zgomotele de afară nu erau totdeauna de intensități mari); cam două
ore era, între starea de adormire și starea de veghe simțind ca fiind chinuitor, iar în această
perioada rumina gâ ndurile negative din ziua respectivă; odată adormită se trezea pe la 3 -4
dimineața și nu mai reușea s ă adoarmă pană pe la 5 -6, când somnul era odihnitor, profund, nu
mai era deranjată de zgomotele facut e de familia care se pregă tea să plece la școală sau
serviciu, nu mai auzea zgomotele de afa ră, dar la trezire avea nemulțumirea că nu a putut
dormi toata noaptea.
Al doilea demers în acest sens a fost să i se explice că somnul are și el o igienă, adică:

45
pregătirea patului cu așternuturi și îmbrăcăminte comode pentru somn, aerisirea spațiului,
asigurarea posibilității de a putea să se izolez e de lumina de afară, să nu manâ nce, înainte
culcare, să facă mai multă mișcare pe timpul zilei, să nu mai deschidă televizorul chiar dacă
nu poate adormi, ba chiar să îl mute din dormitor ; i s-a recomandat la trezirea noctună să nu
mai rămană în pat, ci să se ducă să facă o activitate plăcută, iar clienta a ales lectura, pentru
ca atunci cand îi revine somnul să se ducă în dormit or. S -au mai recomandat mersul l a culca re
la aceleași ore, indiferent dacă îi este sau nu somn, la fel și trezirea la ore fixe chiar dacă toată
noaptea nu a dormit, iar pe timpul zilei să nu ațipească sau să adoarmă .
Clien ta a aplicat regulile igienei somnului și a reuș it să și -l îmbună tățească pană la
sfîrșitul terapiei, mai ales că între timp s -a lucrat și pe organizare și asertivitate, aspecte care i –
au permis înțelegerea modului în care simțea și gândea astfel încâ t s-a realizat o organizare
inclusiv în gân durile ca re o faceau să nu poata adormi.
d.3.Organizarea timpului în vederea realizării obiectivelor zilnice
În vederea atingerei obiectivului s -a pornit de la a înțelege cum vede clienta să își
realizeze obiectivele. Aceasta a răspuns că trebuie să facă o muncă de calitate foarte bună ,
astfel încât să nu rădă nimeni de ea. Fiind întrebată când ar râde lumea de ea, aceasta a
răspuns ,,când ar vedea că sunt proastă”. Clienta a specificat că nu vrea să ajungă în situația
să nu poată da o lucrare de calitate superioară. Din relatări a reieșit că nimeni nu i -a reproșat
calitatea lucrărilor, nu a întârziat termenele, ci din contră, însă clienta simte presiune din acest
unghi.
Pentru a depista cauzele, s -a mers până în copilăria clientei, unde s -a descoperit că
tatăl era mai autoritar, că solicita ca lucrurile să se facă la timp foarte temeinic și bine, însă
acesta nu părea niciodată mulț umit, ridicând mereu standardele, astfel că i -a insuflat fiicei, că
o persoană care nu își face bine treaba, este o persoană incapabilă și prin urmare nedemnă de
a fi luată în seamă pentru că este sub nivelul așteptărilor, deci proastă. Astfel că se expli că de
ce clienta a obținut note brute foarte mari, clasând -o în note standard foarte mici, deci cu stres
extrem de intens la prejudicierea Eului, având tr ăiri de insuficiență personală, constând în
autodevalorizare, incapacitate de afirmare, ca urmare a c reșterii standardului automat față de
cel anterior, vinovăție, anxietate. Mai târziu vom depista ca are și conduită evitantă și
submisivă. La fe1 și la factorul relații interpersonale (RI), unde a obț inut NB 42, NS 1,
evidențiind reacții de stres produse de culpabilitatea și dezămăgirea în relațiile familiale, de
dificultațile financiare, problemele sexuale, de incapacitatea de a întreține relații durabile de
prietenie, de relaționarea insuficientă ș i nesa tisfăcătoare cu sine însuși. S e adaugă acestei
descrieri și faptul că persoana se consideră insuficientă atât pentru sine, cât ș i pentru ceilalți,
nemeritâ ndu-i. La factorul activitate profesională (AP), a obț inut NB 51, NS 1, pentru că are

46
reacții de str es datorate incapacită tii de o rganizare a muncii, imposibilității de a refuza
sarcinile suplimentare de a delega răspunderile atunci când ele devin copleș itoare, inabilităț i
de a cere ajuto r sau de a solic ita recompensele cuvenite . Adăugăm că persoana, î n dorința ei
de a se autodepăși, se în carcă cu noi sarcini pe care le vede ca oportunităț i de autodepășire și
asta duce ca și la factorul administrarea timpului (AT), să obțină notele NB 50, NS 2, pentr u
că pun în evidență reacț ii de stres care decurg din l ipsa de planificare a timpului, din
supraîncărcarea benevolă cu sarcini care împing adesea persoana în criză de timp și spre tră iri
conflictuale cu fa milia, din nesepararea activităț ilor profesionale de cele personale , cu
alocar ea de timp pentru relaxare ș i refacere.
La chestionarul privind e valuar ea nivelului de stres Abrahan, c lienta a ră spuns la
întrebarea dac ă ține un jumal de însemnări cu ,,rareori adevărat ”. S-a pornit de la acest
răspun s unde a completat cu informația că, dacă ar ține un junal de însemnări, ar simți că e ca
și cum ar recunoaște că nu poate să stapânească lucrurile. I s -au adus argumente că un ju rnal
i-ar organiza mai bine activitatea, ba chiar ar putea să facă mai bine lucrurile pentru că s -ar
elibera de s arcina de a ține minte.
O altă temă a fost aceea de a lăsa și pe ceilalți să ducă sarcinile la bun sfârșit,
înțelegând că societatea pe care o conduce are nevoie de ea din poziția de leader, iar dacă se
aglomerează cu sarcinile angajaților, nu mai are tim p să facă lucruri la scară mai mare. A
înțeles că și ea la râ ndul ei nu acordă credibilitate celor cu care lucrează, crescându -le mereu
standard ul, așa cum resimțise și cu tată l ei, doar că aici se adaugă în afară de copierea
comportamentului tatălui și l ipsa de încredere în ceilalți, iar acest lucru duce la îndepărtarea
de durere. Acest aspect al delegării din atribuțiuni a fost temă pentru acasă.
d.4.Dezvoltarea capacității de comunicare și în special a asertivității
Din informațiile primite precum și d in observațiile făcute, clientei i s -a explicat și
argumentat, ba chiar a găsit și singură argumente în favoarea faptului că nu și -a antrenat
asertivitatea. Clienta știa despre acest concept, iar rolul psihologului a fost de a -i aduce în
atenție mecanismel e care o împing spre adoptarea unei atitudini nonasertive, iar împreună cu
aceasta să le treacă în revistă astfel încât prin această inventariere să constate că acest mod de
abordare a dus la a se supraîncărca, neputând refuza sarcini noi, că partenerii d e afaceri aveau
motive și cuv inte de laudă la adresa ei, însă acest mod de a se supraîncărca ducea la a nu mai
avea timpul necesar să se dedice sieși și familiei, lucru care în timp ar fi dus cu siguranță la
scăderea calitații produselor sale. Singură a so licitat metode de antrenament, fiind dornică să
le aplice. Prin urmare deja se parcursese etapa de evaluare a cunoștințelor despr e asertivitate
și comportament asertiv, etapa de completare a cunoștințelor despre concept, etapa de
analizare a credințelor n egative, a schemelor disfuncționale care au impiedicat -o să fie

47
asertivă, etapa prin care s -au găsit argumente și avantaje pentru însuș irea unui comportament
asertiv.
S-a continuat cu întocmirea unei liste cu situații problematice pe care însași clienta l e-
a stabilit și le -a ierarhizat în ordinea crescătoare al nivelului de tensiune resimțit. S -a mers pe
ideea construirii unei liste care să antreneze atât refuzul unor cereri, solicitarea de favoruri,
exprimarea sentimentelor negative și pozitive, cât și in ițierea, continuarea și încheierea unei
conversații, conform celor patru elemente ale asertivității ale lui Lazarus. Clienta a f ost
învățată să vorbească la persoana I singular, să nu se minimalizeze nici pe ea, nici pe ceilalți,
să nu fie vagă în mesaj, să folosească un limbaj neutru, să confrunte situațiile neplăcute pe
loc, să transmită nonverbal acelaș i mesaj cu cel comunicat verbal.
Persoana nu a dorit să exerseze comportamentul asertiv prin joc de rol, astfel că a
aplicat direct. În această listă o primă problemă a fost aceea de a putea să refuze o colaborare
profesion ală, iar în ca binet s -a inițiat discuția cu persoana în cauză. Inițial a pornit cu ,,vă rog
să nu vă supărați” apoi s -a corectat și în convorbire a fol osit ,,apreciez mult că a -ți înțeles”.
Metodele odată înțelese, au fost aplicate ca temă pentru acasă.
e.Monitorizarea temelor pentru acasă
Clienta a fost inițial circumspectă în privința temelor pentru acasă, dar a început prin a
le face superficial și a terminat prin a da foarte mar e atenție acestora. Acest lucru a f ost
posibil odată cu găsirea în efectuarea lor , a unor dovezi clare legate de orele de somn, care i –
au demonstrat clientei că aceasta avea destule ore în care dormea, dărâmându -i o convingere
falsă. Datorită motivelor de acest gen, clienta singură a considerat foarte bună metoda de a se
monitoriza, trecând de la lucruri care ț ineau de acțiune, la fapte concrete, mă surabile, la cele
care țineau de simțire. Astfel că s-a realizat ș i o de schidere mai mare a acesteia față de trăirile
sale personale, autentice.
f.Evaluarea tera piei ș i terminarea acesteia – 2 ședinț e
În ultimile două ședințe s-au trec ut în re vistă problemele cu care clienta s-a prezentat
la cabinetul de psihologie, schemel e sale cognitive dezadaptat ive și măsurile luate, astfel că
însăși clienta a concluzionat că terapia a avut efecte benefice asup ra ei, în primul râ nd prin
aceea că a început să înțeleagă de ce avea anumite comportamente și car e erau schemele sale
dezadaptative. Clienta a afirmat că tehnici le însușite în cadrul terapiei au fost aplicabile și î n
alte cazuri similare, aspect care a confirmat terapeutului că este capabilă clienta să vadă și în
alte situaț ii de viață schemele dezadaptative și să aplice sin gură mecanismele de reglare
învățate. S-a stabilit ca masură de prevenț ie și de urmarire totodată , ca după șase luni să vină
să mai discute despre mă sura în care reușește să își aplice și stăpânească tehnicile învăț ate
pentru acelaș i gen de probleme.

48
3.2.Analiza și programul de intervenție / c azul II

3.2.1. Profilul psihodiagnostic
Analiza rezultatelor testelor
Clientul obține la chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham următoarele
rezultate :
Factorul ambianță (A), NB 20, NS 4 – nivel mediu cu risc de accentuare – pune în evidență
reacții de stres generate de lipsa de intimitate a spațiului psihologic, pe care persoana are
senzația că nu -l poate controla și în interiorul căruia nu simte liniște și relaxare,ca și de un
spațiu li psit de comfort.
Factorul prejudicierea Eului (PE), NB 38, NS 3 – stres la limită critică – pune în evidență
reacții de stres exprimate prin trăiri de insuficiență personală constând în autodevalorizare,
incapacitate de afirmare, vinovăție, anxietate, teamă , ca și printr -o conduită evitantă și
submisivă.
Factoru1 relații interpersonale (RI), NB 36, NS 3 – stres la limita critică – evidențiază
reacții de stres produse de culpabilitatea și dezamăgirea în relațiile familiale (cu partenerul de
viață și cu copii), de dificultățile financiare, problemele sexuale, de incapacitatea de a
întreține relații durabile de prietenie, de relaționarea insuficientă și nesatisfăcătoare cu sine
însuși.
Factorul activitate profesională (AP), NB 34, NS 5 – stres mediu, dar de luat în seamă ,
evidențiază reacții de stres datorate incap acității de organizare a muncii imposibilității de a
refuza sarcinile suplimentare și de a delega răspunderile atunci când ele devin copleșitoare,
inabilități de a cere ajutor sau de a solicita recompen sele cuvenite (bani sau vacanțe). Pe de
altă parte, reacții de stres poate genera și caracterul monoton, nestimulativ, al activității sau
conduitei nocive în care ea se desfășoară.
Factorul administrarea timpului (AT), NB 38, NS 5 – stres mediu, dar de luat în seamă
pune în evidență reacții de stres care decurg din lipsa de planificare a timpului, din
supraîncărcare a benevolă cu sarcini cre împing adesea persoana în criză de timp și spre trăiri
conflictuale cu familia, din nesepararea activităților profesionale de cele personale cu alocarea
de timp pentru relaxare și refacere.
Factorul regim de viață (RV), NB 26, NS 5 – stres mediu, dar de luat în seamă –
evidențiază că aceste reacții de stres sunt produse de dezechilibrul dintre activitate și repaus,
de alimentația neechilibrată, de efortul fizic intens, dar sunt la un nivel mediu, de luat în
seamă, dar nu critic. Totodată factorul reflectă efect ele stresului acumulat în celelalte
arii,tradus atât prin conduite compensatorii (exces alimentar,abuz de produse stimulative), cât

49
și prin slăbirea rezistenței generale a organismului față de boală, ceea ce nu este cazul la
clientul din cazul discutat.
Nivelul general de stres ră mane cu NB 192 și NS 4 la cote mari, încadrându -se la stres
mediu, cu risc de accentuare.
Clientul obține la chestionarul privind adoptarea strategiilor de coping cognitiv CERQ
urmatoarele rezultate: în ordine descrescătoare:
Refocalizarea pe planificare (Rpl), NB 20 – este când persoana se gândește la pașii pe care
îi va urma pentru a se confrunta cu evenimentul.
Punerea în perspectivă (Pp) NB 16 -reprezintă gândurile prin care persoana minimalizează
gravitatea evenimentului, atun ci când îl compară cu alte evenimente.
Refocalizarea pozitivă (Rp) NB 14- reprezintă gândurile la lucruri plăcute și nu la
evenimentul în sine.
Acceptarea (Ace) NB 14 – se referă la gândurile prin ca re ne resemnăm în fața a ceea ce s –
a întâmplat.
Culpabi lizarea celorlalți (Cpc) , NB 13 – este când persoana se gâ ndește să dea vina pe
ceilalți pentru cele întâmplate.
Ruminarea (Ru), NB 10 – este atunci când persoana se gândește în continuu la
sentimentele și ideile asociate evenimentului negativ.
Catastrofarea (Ctf), NB 10 – este când persoana accentuează în mod explicit teroarea
provocată de eveniment.
Autoculpabilizarea (Acp), NB 9 – se referă la gândurile prin care dă vina pe propria
persoană pentru ceea ce s -a întaâmplat.
Reevaluarea pozitivă (Rev), NB 9 – prin care persoana se gândește să atribuie o
semnificație pozitivă evenimentului, în termenii unei dezvoltări personale.
În urma analizei rezultatelor la cele două chestionare s -a conturat profilul clientului de la
cazul II
Persoana prezintă reacții de stres generate de prejudicierea Eului și relațiile interpersonale,
ca factori de stres la limita critică; reacții de stres generate de ambianța la nivel mediu, cu risc
de accentuare, precum și reacții de stres generate de actvitatea pro fesională, administrarea
timpului și regimul de viaț ă cu nivel mediu, dar de luat î n seamă. Acest fapt duce la resimțirea
de către client ca având reacții de stres exprimate prin trăiri de insuficiență personală constâ nd
în autodevalorizare, incapacitate d e afirmare, vinovă ție, anxietate, teamă, ca și printr -o
conduită evitantă și submisivă și reacții de stres produse de culpabilitatea și dezamagirea în
relațiile familiale (cu partenerul de viață și cu copiii), de diflcultățile financiare, problemele
sexual e, de incapacitate de a î ntreține relații durabile de prietenie, de relaționarea insuficientă

50
și nesatisfăcătoare cu sine însuși; reacții de stres generate de lipsa de intimitate a spatiului
psihologic, pe care persoana are senzația că nu -l poate contro la și în interiorul caruia nu
resimte liniște și relaxare, ca și de un spațiu fizic lipsit de confort.
Clientul și -a format mecanisme de coping bazate pe refocalizarea pe planificare, punerea
în perspectivă, refocalizarea pozitivă, adică pe capacitatea de a gândi la pașii pe care îi va
urma pentru a se confrunta cu evenimentul, de a minimaliza gra vitatea evenimentului, atunci
când îl compară cu alte evenimente; de a se gândi la l ucruri plăcute și nu la evenimen tul în
sine și de a se re semna în fața a ceea ce s-a întâ mplat, însoțit fiind și de culpabilizarea
celorlalți, adică de gândul să dea v ina pe ceilalți pentru cele întâ mplate .

3.2.2. Programul de intervenție

Etapele programului
a.Stabilirea relației terapeutice -2 ședințe
Aceste ședințe au avut ca obiectiv stabilirea contactului terapeutic, cunoșterea problemelor
clientului prin prisma realatărilor acestuia și prin aplicarea instrumentelor de psihodiagnoză
corespunzatoare.
Consolidarea relației terapeutice s -a realizat pr in faptul că s -au pus întrebări clarificatoare,
s-au reformulat și s -au sumarizat informațiile, clientul înțelegând că este ascultat, înțeles și că
nu este judecat. Totodată a înțeles că i se solicită participarea activă, susținută în procesul
terapeutic, și că pentru realizarea progresului terapeutic sunt esențiale deschiderea, motivația
și efortul personal, aspecte la care a fost dispus .
b.Responsabilitatea emoțională -2 ședințe
În aceste ședințe i s-a explicat clientului modelul ABC, respectiv relația din tre
evenimentul activator – gânduri iraționale – consecințe emoționale și comportamentale.
Clientul a fost ajutat să vadă și să recunoască propria contribuție în modul eronat de a acționa
emoțional față de propria persoană, față de ceilalți sau față de situațiile de viață. Odată
identif icate elementele triadei ABC, clientul a înțeles care e relația dintre situația adversivă,
gândurile iraționale și comportament.
c.Stabilirea scopurilor/obiectivelor terapiei -1 ședință
S-a pornit de la lista de simptome ca re le-a reclamat clientul , referitor la aspectele legate
de starea de discomfort și discuții din cadrul familiei. Clientul povestește că deși aduce în casă
tot salariul său, familia este nemulțumită, au discuții dese privin d aspectele financiare și nu
înțelege unde se blochează.
La una dintre primele ședințe a venit și soția acestuia și în lipsa clientului, a povestit că

51
acesta aduce în casă toți banii, dar că nu are noțiunea a ceea ce se poate face cu ei, pretinzând
că ea nu contribuie cu banii în casă. A ceasta a motivat că tot efortul financiar legat de
educația copiilor îl suportă ea, la fel ca și cheltuielile legate de igienă, concedii, cultură, taxe
și impozite, dar niciodată, acesta nu le recunoaște, desconsiderând efortul. Într -un an soțul s -a
înscris la o excursie scumpă de două persoane, iar când a venit momentul plății, acesta a
pretins ca soția să dea banii pe care știa el că îi are în cont. Soția a justificat că aceștia erau
banii necesari cu pregătirea fiicei pentru admitere la facultate și a refuzat să îi dea. Soțul a
facut un credit și a plătit excursia în doi ani. Anul urmă tor soția a ach iziționat o vacanță
pentru toată familia, nu numai pentru do uă persoane, la puterea de cumpă rare a familiei, așa
cum o mai făcuse și pană atunci an de an, d oar că de la acel moment i -a reproșat că și el a
plătit o excursie scumpă de altfel, și că din cauza ei, el a trebuit să plătească ani buni pentru
aceasta, nevăzând în acest efort o lipsă a discenămâ ntului la momentul achiziției și o
exagerare. Soția spune că s-a obișnuit cu el așa, dar că acesta din când în când generalizează
că el a dus familia în concedii.Soția și -a dat acordul ca tot ce s -a discutat să poată fi reprodus
soțului, dacă va fi nevoie, considerând ca dacă acesta va conștientiza, va avea un b eneficiu
întreaga familie .
Clientul a fost rugat să spună ce simte și crede în legatură cu vacanțele familiei, și a relatat
cu mândrie că an de an pleacă î n concedii cu toată familia, cel mai des în afara țării, că este
fericit și mulțumit că reusește ace st lucru. Întrebat cât costă un astfel de concediu, acesta a
răspuns pertinent, de unde s -a dedus că era conectat la cât se poate cheltui, în excursiile de
acel gen. Banii cheltuiți pe concedii pretinde că sunt ai famili ei, dar când e întrebat cine
plăteșt e utilitățile, ră spunde că el, din salariul lui. Clientul a mai fost întrebat despre copii și ce
anume fac ei, iar acesta s -a simțit mândru să spună ca s -au ocupat de ei, că au făcut eforturi
mari ca să facă activități extrașcolare să evolueze, că au avut multe confirmări ale muncii lor
la concursuri de pian, sau altele,însă când a fost întrebat pe la ce vârstă a fost primul concurs
al copiilor, nu a știut să spună, ca și locul unde s -a desfășurat, sau care a fost semnificația
premiilor luate.
Tot în cadr ul aceleiași ședințe, clientul a fost întrebat despre familia sa de origine, iar
acesta a relatat că mama sa era cea care lua hotarâri în casă, tatăl în general se conforma cu
ușurință pentru că ,,mama știa totdeauna ce e mai bine’’și acționa în consecință , iar ei, frații
(clientul mai are un frate) se temeau cel mai mult când mama venea inopinat la școală (deși
erau elevi foarte buni) și de palma tatălui.
Separat, împreună cu clientul s -a întocmit o listă cu probleme și aspecte la care acesta
dorea un răspuns:
– De ce nu este înțeles în familie?

52
– De ce nu sunt apreciate munca și eforturile lui?
– Incapacitatea de a se face înțeles de către soție în privința rolului și atribuțiilor
fiecăruia;
– Dificultatea în a se impune.
De comun acord s -a ajuns la a stabili obiectivele prioritare:
– Cum înțelege modul și gradul de implicare într -o famile;
– Cum consi deră că este văzut de familie;
– Dezvoltarea capacității de comunicare și implicare.
d.Intervenția pentru atingerea scopurilor/obiectivelor -6ședințe
d.1Abordarea aspectelor privind înțelegerea modului și gradului de implica re într-o
famile
În privința abo rdării aspectelor privind înțelegerea modului și gradului de implicare într -o
familie, s -a pornit de la remarca inițială făcută, respectiv că se temea cel mai mult când mama
clientului venea inopinat la școală și de palma tatălui. Astfel că persoana a fost încurajată în a
povesti un episod din copilăria sa care face trimitere la această exprim are, iar acesta a relatat
că mama venea la școală fără să anunțe pe nimeni, ca să se intereseze despre conduita și
rezultatele școlare, iar dacă acestea nu erau la n ivelul așteptărilor, pri mea pedepse, sau chiar
bătaie. ,,P entru că nu știu cum se făcea, dar apărea mereu când spărgeam un geam, sau luam o
notă proastă’’. O altă relatare s -a referit la momentul în care tatăl, trimis de mama, l -a bătut în
fața școlii pent ru o faptă care nu avea legătură cu aceasta. Iar ,,de câte ori îl vedeam venind,
mă ascundeam, pentru că nu știam ce anume mai descoperise mama de îl trimitea pe tata, iar
el avea o palmă foarte grea’’.
Clientul a fost întrebat ce fel de amintiri are lega te de parinți ș i a răspuns că frumoase,
chiar și cele povestite mai sus erau relatate cu umor (aspect care a atras atenția
psihoterapeutului). Ca răspuns la rugămintea de a descrie pe fiecare părinte, clientul a spus ca
mama era o persoană care și -ar fi do rit foarte mult ca fiii ei să învețe ,,sa ajungă oameni’’, iar
aceasta s -a străduit foarte mult, lăsând la o parte orice altceva, iar tatăl era un om care avea o
mare putere de muncă, dar nu era atât de deschis și receptiv precum mama, astfel că el
consid era că s -au potrivit foarte bine. ,,Mama avea grijă de toți ”.
Legat de percepe rea părinților în primul rând se remarcă prezența modului aparent
umoristic în care relatează experiențele legate de momentele de teamă, în aceeași notă cu cele
pe care le consideră frumoase, indicând o durere care se ascunde în spatele acestui umor prin
care face față rea lității. Chiar și momentele frumoase relatate au la bază proiecțiile părinților
asupra lui, care pretindeau standarde înalte. Clientul nu a reușit să aducă în discuție cum se
simțea el în momentele frumoase din familie, ci doar așteptările părinților legat e el.

53
Clientul a mai fost întrebat cum ș i-ar descrie soția și a spus că este o femeie foarte
harnică, devotată co piilor și casei. La întrebarea ,,Cu cine credeți că seamană ?” clientul a
răspuns după un timp: ,,A, nu, nu cu mama, soția mea este mai indepen dentă’’. Din discuții s –
a afl at că mama clientului ținea banii în casă, că ea îi gestiona, tatăl doar aducâ ndu-i, dar
clientul, copil fiind, percepea că acest comportament era perfect , pentru că nu își amintea ca
părinții să fi avut discuții legate de apor tul fiecăruia, așa cum are el cu soția.
Clientul a fost incurajat să relateze un moment când a avut o primă încercare de
obținere a independenței în fața părinților și a menționat un episod când având serviciul
propriu, părinții i -au reproșat că nu contr ibuie suficient la cheltuielile casei, lucru infirmat de
client în fața pă rinților. Reacți a la acel moment a fost că a ară tat părinților lista cu cheltuielile
sale în casă, însă aceștia i -au minimalizat gestul.
S-a concluzionat că și-a perceput mama vigile ntă, dedicată, acționară, justițiară; tatăl
prea puțin implicat din proprie inițiativă, fară aspirații proprii, care făcea tot ce i se solicita
fară a trece prin filtrul rațiunii sale. Umorul din povestirea clientului denotă că acesta este un
mecanism de a părare, pentru că altfel i -ar fi fost greu să înțeleagă comportamentul parinților,
chiar dacă aduce în relatări argumente în favoarea lor.Totodată clientul și -a dat seama că tot
timpul crezuse că mama reușise să gestioneze toată ca sa, să facă ca lucurile să pară simple,
dar acum, a dmite că este posibil ca și părinții să fi avut probleme și discuții pe care însă să le
fi purtat în intimitate sau discret, astfel ca fiii lor sa nu fie implicați, iar concluzia generală a
fost că era fo arte posibil ca și între părinți să fi fost probleme legate de aportul fi ecaruia în
casă.
Totodată a reuș it să, facă o paralelă între situația părinților și cea din familia proprie,
găsind foarte multe asemănări, ba chiar considerând la un moment dat, că sunt identice.
În cadrul ș edinței s -a continuat pe tema pă rinților și s -a pus accent pe rolul mamei sale
și a tatălui său și modul în care s -a raportat clientul la aceștia . S-a ajuns la a se vedea că el,
ca bărbat, a găsit firesc și plăcut să se adapteze solicitarilor și autori tății mamei, mai ales că și
tatăl o făcea cu aceeași supunere, lucru care părea firesc. Rolul tată lui era să aducă banii
acasă, să îi dea mamei care îi împarțea si îi punea pe categorii, astfel ca tatăl să se ducă să facă
plățile nec esare. Tatăl era implicat și în educația copiilor în măsura în care plătea serviciile
educaționale, îi ducea și îi aducea de la gară pentru a -i duce sau aduce de la școlile urmate, iar
prin acest lucru pă rea că tată l este foarte prezent, model pe care clie ntul și 1 -a însușit. Însă tot
din relatările clientu lui a rezultat că mama căut a profesori, progr ame educaționale, școli,
temati ci de examen, îi direcționa spre o școală sau alta, însă nu se afișa atât de mult, iar
clientul aprecia că a devenit persoana de azi datorită mamei. Clientul a tras concluzia că a
privit mama ca ceva implicit legat de educația copiilor, iar asemănarea mamei cu soția în

54
acest context i s -a părut foarte mare.
Concluzie legată de obiectivul privind abordarea ințelegerii mo dului și gr adului de
implicare î ntr-o familie: s-a folosit restructurarea cognitivă , adică i s -au relevat schemele
disfuncționale care l -au făcut pe client să simtă , să gandească și să se comporte într -o anume
manieră în familia sa, adică a preluat din famlia de origine modelul precum că tatăl aduce
banii în casă și, mama contribuie și ea, însă îi gestionează, se ocupă de luarea deciziilor
inclusiv în privința copiilor, iar pentru că pacientul crezuse că mama sa a facut acest lucru cu
naturalețe și usurință, prin comportamentul său și -a obligat soția să își ia aceleași îndatoriri
față de familie.
d.2.Cum consideră că este văzut de familie?
Ca urmare a celor constatate în ședințele anterioare, clientul a fost încurajat să
privească din prisma membrilor familiei co mportamentul său față de ei și a sesizat că și el, ca
si tatăl său, a lăsat ca soția să fie singura implicată în creșterea copiilor, el considerand că
acest lucru este firesc pentru o femeie, negândind că ar avea nevoie vreodată de ajutor, așa
cum nici mam a lui nu credea că ar fi avut nevoie să o mai ajute cineva. Cum nici nu îi trecuse
acest lucru prin minte, clientul a considerat că nu are un comportament eronat, ba chiar era
revendicativ, în sensul în care, meritele și succesele copiilor și le atribuia d e la sine. Tot în
cadrul aceleiași sedințe, clientul a înțeles de ce soția era foarte deranjată ori de câte ori acesta
relata despre reușitele acestora și anume pentru că el nu adusese niciodată în discuție efortul
ei. Reacția copiilor față de client era a ceeași ca a mamei, iar acest lucru îl explică acum și ca
un comporta ment imitativ al copiilor, însă și ca un mod de a -i atrage atenția, pentru că,
recunoaște acesta, de multe ori a refuzat copii să vină la spectacolele lor, pe motiv că până
când le vine rân dul nu e dispus să aștepte în culise, lucru care soția îl făcea fără să se plângă și
îl considera normal. Legat de excursia achiziționată pentru care soția a refuzat să
plătească ,clientul și -a justificat gestul prin aceea că a vrut să fie o surpriză, iar b anii i -a
considerat ai familiei de care putea dispune,neluând în calcul că aceștia erau programați
pentru altceva. De aici clientul a văzut că nu și -a pus niciodată problema de a anticipa,de a
programa aceste lucruri, astfel că a înțeles pe de o parte efor tul soției de a fi prevăzătoare,
anticipativă, de a face economii pentru a se asigura de un depozit, iar pe de altă parte a
recunoscut dedicarea, sinceritatea, și deschidera ei , pentru că nu a ascuns acest lucru, iar
faptul că în tot acest t imp aceasta s -a îngrijit de bună starea familiei, fără ca el să
conștientizeze măcar, a făcut să -și vadă soția cu multă apreciere și înțelegere. A remarcat și
modul eronat în care, la începutul relatării, tot cee a ce cheltuia soția era trecut în sfera
bugetului comun, ia r ce cheltuia el era în sfera bugetului propriu.
Concluzia privind aspectele legate de cum consideră că este, văzut de familie ,

55
clientul a recunoscut că familia l -a solicitat în a participa la tot ce însea mnă viață de familie,
că nerăspunzând l -au înțeles , dar că această neimplicare a lui, nu i -a oprit să meargă mai
departe, lucru pe care acum clientul îl apreciază și dorește să se schimbe.
Atât la obiectivul nr. 1, cât și la nr. 2, având în vedere descoperirea unor scheme de
gândire, considerate disfuncț ionale , recomandarea a fost de a se detașa emoțional de persoana
sa, să privească la acțiunile sale ca la un ecran, fară a se lăsa influențat de sentimente, sau de
gânduri, cu scopul de a se vedea detașat și astfel de a avea o imagine de ansamblu asupra
situației. S -a accentuat că detașarea emoțională nu înseamnă indiferență, ori că emoțiile
lipsesc cu desăvârșire, ci este o atitudine care implică deschidere, nonjudecată și
comportament adecvat. Acest mod de a privi lucrurile au fost stabilite pentru aceast ă etapă
pentru a antrena clientul în a vedea lucrurile detașat și de a -l determina să vadă și din
perspectiva celuilalt.
d.3.Dezvoltarea capacității de comunicare și implicare
Clientul a fost determinat să își reconsidere atitudinea în cadrul familiei pentru
dezvoltarea capacității de comunicare și implicare, și a fos t sfătuit să se implice mai întâ i la
nivel fizic. S -a plecat de la atitudinea de acceptare a realitații, de la respectarea persoanei așa
cum este ea, de la a oferi înainte de a cere, de la înțelegerea rolului său ca soț și ca părinte în
cadrul familiei și că doar în armonie cu soția pot oferi fiicelor sentimentul de siguranță, iar de
aici și rolul său în a transmite sisteme de valori, norme, modele, atitudini, credințe și
concepții.
Concret s-a pornit de la a se limita în a petrece timp la televizor. S -a convenit asupra
orelor în care se emit programe de interes mare pentru client. Timpul câștigat să îl aloce
conversației cu familia, participării la organizarea diferitelor activități ale fam iliei, ca de
exemplu pregătirea meselor . Tema pentru acasă a constat în a identifica inițial intervalul orar
de vizionare la TV, astfel încât acesta să nu coincidă cu momentele în care prezența sa ar fi
fost de dorit.
O altă abordare a fost din prisma par ticipării la discuțiile din familie. Clientul s -a
temut de faptul că nu ar ști ce să spună, iar psihoterapeutul, împreună cu clientul a identificat
în aceste bariere de comunicare: diferențele de percepție asupra rolului în cadrul familiei,
aspect care a f ost repus pe noi calapoade având în vedere obiectivul lucrat anterior; lipsa de
cunoaștere a adevăratelor probleme și situații de viață ale familiei datorate lipsei de interes
manifestată pană acum din perceperea e ronată a rolului său în familie, precum și diflcultățile
de exprimare considerând că nu își găsește cuvintele potrivite pentru a se exprima. Cli entul a
fost sfătuit ca mai întâ i să participe prin simpla prezență la discuțiile familiei, inițial doar
ascultând fără a încerca să gândească la ce repl ică ar putea da, fară a încerca să încadreze într –

56
o categorie lucrurile explicate, ci doar să audă, să recepționeze mesajul , să îl înțeleagă în
forma sa cât mai autentică, fară a se crampona de ideea că trebuie să ofere și o soluție. Din
tema pentru acasă, clientul a înțeles că simpla participare a adus o destindere a atmosferei în
familie, toată lumea simțindu -se bucuroasă de prezența lui autentică. A început să capete
încredere în sine și chiar a înțeles câte lucruri a pierdut nefiind atent la ei.
Un alt gen de implicare a fost sugerată prin participarea la aprovizionarea casei . Dacă
pană atunci se ducea și făcea cumpă răturile singur, de data aceasta s -a mers pe ideea de a
angrena în acest demers și familia, desigur ca început prin a se implica și el în ac tivitățile
celorlalți. A văzut că la solicitarea lui de a fi ajutat, toți membrii familiei au fost dornici să îi
ofere ajutorul, mai ales că din acest aspect a avut ș i el de învățat, că a face cumpărături, poate
fi și un prilej de a socializa, de a se info rma, de a divaga de la activitățile curente, rigide și
automatizate .
O altă implicare sugerată a fost aceea de a se preocupa mai mult de aspectele privind
economiile, anticiparea unor cheltuieli, programarea concediilor, sau a unor evenimente
majore în fa milie , în strînsă legătură cu părerile și dorințele fi ecărui membru, dar și în
concordanță cu posibilitățile reale.Tema pentru acasă a început de la a programa destinația
concediului următor, locația, marja de preț, e.t.c.
Concluzie privind dezvoltarea capacității de comunicare și implicare : Clientul, prin
informațiile oferite, prin deschiderea la care a fost invitat de psiholog, a găsit argumente în
favoarea ideeii de a se plasa și din perspectiva membrilor familiei. A înțeles că modul în care
își const ruise modelul de viață prin imitarea celui parental, nu mai era de actualitate și nici nu
se plia pe modelul de personalitate al membrilor familiei, astfel încât trebuia să se modifice
modul de raportare și adresare la familie. Obiectivul în sine, acela de a dezvolta capacitatile
de comunicare și implicare, este mai complex decât o simplă învățare a unor forme de
adresare. Clientul nu era un om înlăturat de familie, ci din con tră, implicarea lui era dorită ș i
așteptată de familie. Mai mult decât atât, prin faptul că familia îl așteptase atât de mulți ani,
era o dovadă în plus că aceasta era răbdătoa re și iubitoare, și orice măsură aplicată în vederea
atingerii obiectivului era încununată de succes atâta timp cât familia își m enținea atitudinea
conciliantă ș i negrăbită. Clientul a înțeles că relația are două capete, iar ca aceasta să me argă,
trebuie să participe. Astfel că unele măsuri au vizat implicarea fizică, altele calitatea timpului
petrecut î mpreună, implicarea în activitățile considerate pană atunci ad resate exclusiv unor
membri ai familiei, altele au vizat găsirea scopurilor comune, iar toate acestea au avut ca
menire inclusiv găsirea valorilor, convingerilor comune de viață care să -i pună alături.

57
e.Monitorizarea temelor pentru acasă
Temele pentru acasă au fost făcute abia după ce clientul a înțeles schemele sale cognitiv
dezadaptative legate de modul în care privea rolul tatălui și gradul său de implicare în familie
și a fost motivat să schimbe ceva în comportamentul său. Ele au fost făcute inițial cu
scepticism, însă clientul, fiind o persoană perseverentă, a depășit momentul și a înțeles și mai
mult utilitatea lor mai ales în a se cunoaște pe sine. Acestea l -au ajutat în a înțelege din
perspectiva lui, dar și a membrilor familiei aspectele legate de conviețuire, eforturi, atribuții și
responsabilități.
f.Evaluarea terapiei și terminarea acesteia – 1 ședință
Clientul a înțeles care au fost schemele sale dezadaptative și care ar fi fost posibilele
variante. A înțeles și mai apoi a ales varianta de a schimba situația, a considerat că niciodată
nu e prea târziu și a depus tot efortul în a se canaliza spre familie într-un sens activ.
S-au trecut în revistă aspectele pentru care clientul a venit inițial la cabinet, care au fost
schemele sale dezadaptative, ce măsuri s -au luat, precum și beneficiile aplicării acestora. S -a
concluzionat că în primul rând beneficiul a fost să vadă că aspectele legate de prejudicierea
Eului au fost explicate prin raportarea la tatăl sau, înțelegând prin felul acestuia tocmai
modelul său ca barbat, ca soț si c a tată. Consideră că din această înțeleg ere a avut beneficii și
în plan ul relaț iilor interpersonale și a ambianței, astfel că relațiile cu ceilalți au fost substanțial
îmbunătățite, iar gradul lui de confort în familie a crescut. Și -a înțeles trăirile de insuficiență,
autodevalorizare, temerile și conduita evitantă.
Legat de mecanis mele de coping adoptate, s -a accentuat beneficiul punerii în perspectivă,
refocalizarea pe planificare, precum și refocalizarea pozitivă și că în contextul noii înțelegeri
ele devin mult mai benefice și pro fitabile pentru client. Totodată s-a lucrat pe eli minarea
mecanismului de a da vina pe ceilalți, iar persoana a consimțit și înțeles că acum, datorită
experienței și noii perspective, acest lucru i -ar fi neproductiv, ba chiar 1 -ar menține în aceeași
stare di n care a plecat.
Pentru că mai î ncearcă stări d e culpabilizare privind afectarea familiei prin modul în care
a perceput implicarea sa, deși la nivel rațional a găsit argumente și justific ări, s -a propus a se
reveni pen tru monitorizare peste 6 luni.

3.3.Concluzii
Majoritatea problemelor se datorează modului în care semni fică anumite evenimente de
viață .Tensiunea exercitată de factorii stresori determină să se recurgă la a adopta mecanisme
de coping, care și ele la rândul lor, sunt conform capacităților și n ivelului persoanei

58
respective. A înțelege că modul în care ne comportăm se datorează unui gând venit dintr -o
simțire, este un prim pas în soluționarea unui aspect, fie el cât de mic sau mare, din noianul de
probleme cu care ne confruntăm zilnic.
Ambele cazuri au avut la bază scheme cognitive dezad aptative.
În primul caz s-a relevat o anxietate de performanță, venită dintr -un mod în care a
perceput cerințele unui tată aparent autoritar, performant. Acest lucru a antrenat o întreagă
listă de probleme care au mărit în timp prin cumul, factorii stres ori. Abia atunci când , clienta a
înțeles de unde provine stresul, adică din modul de înțelegere eronat a felului în care înțelege
performanța , abia atunci a putut să vadă că mecanismele la care a apelat nu erau dintre cele
mai optime, ba chiar au adâncit -o în tensiunea simțită. Performața solicitată în copilărie a fost
făcută fără a se asigura că pacienta a fost învațată să caute soluții în propriile resurse, sau
modalități de a depăși situațiile dificile. Astfel că dorința de a merge mai departe a fos t
însoțită de trăiri care au dus la dezechilibre psihice, fizice și emoționale. Pacienta s -a
concentrat pe aspectele negative și inerente ale vieții, ducând la un consum mare de energie,
astfel încât corpul a renunțat progresiv la mecanismele de apă rare, cedân d din ce în ce mai
mult. A stfel că revine la schemele învăț ate în copilărie, acelea prin care se simțea
devalorizată, incapabilă. Intervenția s -a centrat pe a corecta convingerile disfuncționale și de a
începe să creadă mai mult în valoarea sa, în capacita tea ei de a lupta și de a depăși situațiile de
viață cu bine, iar eșecul să fie pr ivit ca o oportunitate de a învă ța din acesta.
Al doilea caz ne arată cum imitarea unui comportament, fără a -1 trece prin filtrul
propriu, angrenează un întreg sistem de rel aționare, atinge mai multe persoane și crează un
mediu dizarmonic, în care suferința nu este doar a persoanei, ci și a familiei. A aplica
continuu același comportament, vazând că se ajunge la același rezultat, este un act care nu va
face altceva decât sa a dâncească nemulțumirile, să scadă stima de sine, poate chiar să distrugă
relații A face un pas spre a se desprinde de acestea, este un act de altruism și de maturitate.
Clientului nu i-au lipsit aceste calități. A vedea schemele dezadaptative poate fi un l ucru
ușoprivit din afară, dar necesită măestrie în a face persoana să le constate și să le înțeleagă
singură.
Numai din înțelegerea proprie se poate naște schimbarea.

59
BIBLIOGRAFIE

1. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală , București, Ed.Medicală
2. Băban, A, (1998). Stres și personalitate ,Cluj Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană
3. Derevencu, P., Anghel, I., Băban, A., (1992 ). Stresul în sănătate și boală , Cluj
Napoca, Ed. Dac ia
4. Erikson, Erik H., (2015). Copilărie și societate , Bucure ști, Ed. Trei
5. Golu, M., (2002 ). Bazele psihologiei generale , București, Ed. Universitară
6. Holdevici, I., (1995 ). Autosugestie și relaxare , Ed. Ceres
7. Iamandescu, I.R. (2002) . Stresul psihic din perspectivea psihologică și psihosomatică ,
București, Ed. Infom ectica
8. Illi, Șt., (2009). Introducere în psihodiagnostic. Probleme teoretice și practice.
Metode și instrumente de investigație și evaluare , Constanța, Ed. Europolis
9. Roșca, M., (1975). Metode de psihodiagnostic , București, Ed. Didactică și Pedagocică
10. Romilă, A., (2004 ), Psihiatrie , București, Ed.Asociația Psihiatrilor Liberi din România
11. Tănăsescu, I. A.,(2008 ). Stresul psihic. Tehnici de reglare a conduitei și de prevenire
a tulburărilor de adaptare, București, Ed. Argument
12. Tănasescu, I. A., (2013). Introducere în psihanaliză , Bucureș ti, Ed. Didactică și
Pedagogică

60
ANEXE

RĂSPUNSURI CHESTIONARE :

ANEXA 1 EV ALUARE PRE/ TERAPIE CAZUL I
Fig.1 Interpretare grafică
ANEXA 2 EVALUARE POST/TERAPIE CAZUL I
Fig.2 Interpretare grafică
ANEXA 3 ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRE/POST TERAPIE CAZUL I
Fig.4 Interpretare grafică
ANEXA 4 EVALUARE PRE/ TERAPIE CAZUL II
Fig.1 Interpretare grafică
ANEXA 5 EVALUARE POST/TERAPIE CAZUL I I
Fig.2 Interpretare grafică
ANEXA 6 ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRE/POST TERAPIE CAZUL II
Fig.4 Interpretare grafică
ANEXA7 Chestionar de evaluare a nivelului de stres Abraham

61

ANEXA 1 EVALUARE PRE/TERAPIE Caz I Chestionar de evaluare a nivelului de
stres
Nume:N/ Prenume:L
Vârstă:45/ Gen Feminin/ Ocupație:Manager
Data examinării:04.09.2018

Instructaj . Apreciați întrebările de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate
pentru dumneavoastră și marcați printr -un “X” varianta care vă corespunde, astfel:
A = niciodată adevărat
B = rareori adevărat
C = deseori adevărat
D = întotdeauna adevărat
(La întrebările legate de situații care nu sunt valabile în ceea ce vă privește – de exemplu, nu
sunteți căsătorit, nu aveți copii – marcați varianta A; întrebările legate de muncă vor fi
apreciate în raport cu activitatea școlară, în cazul persoanelor neîncadrate dar care urmează o
fomă de învățământ.)

1 A B C D 43 A B C D
2 A B C D 44 A B C D
3 A B C D 45 A B C D
4 A B C D 46 A B C D
5 A B C D 47 A B C D
6 A B C D 48 A B C D
7 A B C D 49 A B C D
8 A B C D 50 A B C D
9 A B C D 51 A B C D
10 A B C D 52 A B C D
11 A B C D 53 A B C D
12 A B C D 54 A B C D
13 A B C D 55 A B C D
14 A B C D 56 A B C D
15 A B C D 57 A B C D
16 A B C D 58 A B C D
17 A B C D 59 A B C D
18 A B C D 60 A B C D
19 A B C D 61 A B C D
20 A B C D 62 A B C D
21 A B C D 63 A B C D
22 A B C D 64 A B C D

62
Factori N.B. N.S.
A 33 1
PE 48 1
RI 42 1
AP 51 1
AT 50 2
RV 27 5
Total
251 1

Caz I: chestionarul de evaluare a nivelului de stres
Factori: 1=A; 2=PE; 3=RI; 4=AP; 5=AT; 6=RV; 7=Total factori
Fig.1 . Interpretare grafică (evaluare pre/terapie)

Factori N.S. 0 50 100 150 200 250 300
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S. 23 A B C D 65 A B C D
24 A B C D 66 A B C D
25 A B C D 67 A B C D
26 A B C D 68 A B C D
27 A B C D 69 A B C D
28 A B C D 70 A B C D
29 A B C D 71 A B C D
30 A B C D 72 A B C D
31 A B C D 73 A B C D
32 A B C D 74 A B C D
33 A B C D 75 A B C D
34 A B C D 76 A B C D
35 A B C D 77 A B C D
36 A B C D 78 A B C D
37 A B C D 79 A B C D
38 A B C D 80 A B C D
39 A B C D 81 A B C D
40 A B C D 82 A B C D
41 A B C D 83 A B C D
42 A B C D 84 A B C D

63

EVALUARE PRE/TERAPIE CAZ I Chestionar privind adoptarea strategiilor de
coping cognitiv CERQ

Nume:N/ Prenume:L
Vârstă:45 /Gen Feminin/ Ocupație:Manager
Data examinării:04.09.2018
Cum faceți față evenimentelor negative?

Toți oamenii se confruntă din când în când cu evenimente negative sau neplăcute și
fiecare reacționează la ele în modul său propriu.
Prin î ntrebările de mai jos vi se cere să indicați la ce vă gândiți de regulă atunci când
trăiți evenimente negative sau neplăcute, unde:
1=(aproape)niciodată ;2=uneori ;3=de obicei ;4=adesea ;5=(aproape)întotdeauna

(aproape )
niciodata uneori de obicei adesea (aproape )
întotdeauna
1. Simt că eu sunt de vină pentru
ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
2. Mă gândesc că trebuie să accept
ce s-a întâmplat 1 2 3 4 5
3. Adesea, mă gândesc la ceea ce
simt față de ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
4. Mă gândesc la lucruri mai
frumoase decât ceea ce mi s -a
întâmplat. 1 2 3 4 5
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai
bine să fac. 1 2 3 4 5
6. Mă gândesc că pot învăța ceva
din situația respectivă 1 2 3 4 5
7. Mă gândesc că totul putea fi
mult mai rău 1 2 3 4 5
8.Adesea, mă gândesc că ceea ce
mi s -a întâmplat este mult mai
decât ceea ce li s -a întâmplat
altora 1 2 3 4 5
9. Cred că alții sunt de vină pentru
ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
10. Simt că eu sunt cel/cea care e
responsabil(ă) pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
11. Mă gândesc că trebuie să
accept situația. 1 2 3 4 5
12. Mă preocupă ce gândesc și ce
simt legat de ceea ce mi s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
13. Mă gândesc la lucruri plăcute
care nu au nicio legătură cu 1 2 3 4 5

64
situația respectivă
14. Mă gândesc la cum pot face
față cel mai bine situației 1 2 3 4 5
15. Mă gândesc că pot deveni un
om mai puternic ca urmare a ceea
ce s-a intamplat 1 2 3 4 5
16. Mă gândesc că alți oameni
trec prin experiențe mult mai rele 1 2 3 4 5
17. Mă gândesc în continuu la cât
de groaznic e ceea ce mi s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
18. Consider că alții sunt
responsabili pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
19. Mă gândesc la ceea ce am
greșit eu în această situație 1 2 3 4 5
20. Mă gândesc că nu pot schimba
nimic legat de ceea ce mi s -a
întâmplat. 1 2 3 4 5
21. Vreau să înțeleg de ce simt
ceea ce simt în legătură cu ceea ce
mi s-a intamplat 1 2 3 4 5
22.Mă gândesc la ceva frumos în
loc să mă gândesc la ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
23. Mă gândesc cum să schimb
situația 1 2 3 4 5
24. Mă gândesc că situația are și
părți bune 1 2 3 4 5
25. Mă gândesc că nu a fost chiar
atât de rău în comparație cu alte
lucruri 1 2 3 4 5
26. Adesea, mă gândesc că ceea
ce mi s -a întâmplat e cel mai rău
lucru caruia i se putea intampla
cuiva 1 2 3 4 5
27. Mă gândesc la greșelile făcute
de ceilalți în situația respectivă 1 2 3 4 5
28. Mă gândesc că, de fapt, eu
sunt de vină pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
29. Mă gândesc că trebuie să învăț
să trăiesc cu asta 1 2 3 4 5
30. Mă gândesc mult la
sentimentele pe care mi le -a
declanșat situația 1 2 3 4 5
31. Mă gândesc la experiențe
plăcute 1 2 3 4 5
32. Mă gândesc la un plan pentru
ce ar fi cel mai bine să fac 1 2 3 4 5
33. Caut părțile bune ale situației 1 2 3 4 5

65
34. Îmi spun că sunt și lucruri mai
rele în viață. 1 2 3 4 5
35. Mă gândesc mereu la cât de
groaznică a fost situația 1 2 3 4 5
36. Consider că, de fapt, alții sunt
de vină pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5

Autoculpabilizarea -(Acp)NB -18
Acceptare -(Acc) -NB-12
Ruminarea -(RU) -NB-10
Refocalizare pozitivă -(Rp)-NB-8
Refocalizare pe planificar e-(Rpl) -NB-18
Reevaluarea pozitivă -(Rev) -NB-11
Punerea în perspectivă -(Pp)-NB-10
Catastrofarea -(Ctf) -NB-11
Culpabilizarea celorlalți -(Cpc) -NB-11

66

ANEXA 2 EVALUARE POST/TERAPIE Cazul I R. – Chestionar S (Abraham)

Nume:N/ Prenume:L
Vârs tă45:/ Gen Feminin/ Ocupație:Manager
Data examinării:08.11.2018
Instructaj . Apreciați întrebările de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate
pentru dumneavoastră și marcați printr -un “X” varianta care vă corespunde, astfel:
A = niciodată adevărat
B = rareori adevărat
C = deseori adevărat
D = întotdeauna adevărat
(La înt rebările legate de situații care nu sunt valabile în ceea ce vă privește – de exemplu, nu
sunteți căsătorit, nu aveți copii – marcați varianta A; întrebările legate de muncă vor fi
apreciate în raport cu activitatea școlară, în cazul persoanelor neîncadrat e dar care urmează o
fomă de învățământ.)

1 A B C D 43 A B C D
2 A B C D 44 A B C D
3 A B C D 45 A B C D
4 A B C D 46 A B C D
5 A B C D 47 A B C D
6 A B C D 48 A B C D
7 A B C D 49 A B C D
8 A B C D 50 A B C D
9 A B C D 51 A B C D
10 A B C D 52 A B C D
11 A B C D 53 A B C D
12 A B C D 54 A B C D
13 A B C D 55 A B C D
14 A B C D 56 A B C D
15 A B C D 57 A B C D
16 A B C D 58 A B C D
17 A B C D 59 A B C D
18 A B C D 60 A B C D
19 A B C D 61 A B C D
20 A B C D 62 A B C D
21 A B C D 63 A B C D
22 A B C D 64 A B C D
23 A B C D 65 A B C D
24 A B C D 66 A B C D
25 A B C D 67 A B C D
26 A B C D 68 A B C D
27 A B C D 69 A B C D
28 A B C D 70 A B C D
29 A B C D 71 A B C D
30 A B C D 72 A B C D
31 A B C D 73 A B C D

67
32 A B C D 74 A B C D
33 A B C D 75 A B C D
34 A B C D 76 A B C D
35 A B C D 77 A B C D
36 A B C D 78 A B C D
37 A B C D 79 A B C D
38 A B C D 80 A B C D
39 A B C D 81 A B C D
40 A B C D 82 A B C D
41 A B C D 83 A B C D
42 A B C D 84 A B C D

Factori N.B. N.S.
A 23 3
PE 30 5
RI 31 4
AP 30 6
AT 27 8
RV 24 6
Total
165 6

Caz I: Chestionar ul de evaluare a nivelului de stres
Factori: 1=A; 2=PE; 3=RI; 4=AP; 5AT; 6=RV; 7=Total factori
Fig.2 Interpretare grafică (evaluare post/terapie )

Factori N.S. 0 50 100 150 200
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S.

68

ANEXA EVALUARE POST/TERAPIE Cazul 1 Chestionar privind adoptarea
strategiilor de coping cognitiv CERQ Nume: N. L./45ani/GenFeminin /
Data examinarii:08.09.2011

(aproape )
niciodata uneori de obicei adesea (aproape )
întotdeauna
1. Simt că eu sunt de vină pentru ceea ce
s-a întâmplat 1 2 3 4 5
2. Mă gândesc că trebuie să accept ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
3. Adesea, mă gândesc la ceea ce simt
față de ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
4. Mă gândesc la lucruri mai frumoase
decât ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai bine să
fac. 1 2 3 4 5
6. Mă gândesc că pot învăța ceva din
situația respectivă 1 2 3 4 5
7. Mă gândesc că totul putea fi mult mai
rău 1 2 3 4 5
8.Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a
întâmplat este mult mai decât ceea ce li
s-a întâmplat altora 1 2 3 4 5
9. Cred că alții sunt de vină pentru ceea
ce s-a întâmplat 1 2 3 4 5
10. Simt că eu sunt cel/cea care e
responsabil(ă) pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
11. Mă gândesc că trebuie să accept
situația. 1 2 3 4 5
12. Mă preocupă ce gândesc și ce simt
legat de ceea ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5

69
13. Mă gândesc la lucruri plăcute care nu
au nicio legătură cu situația respectivă 1 2 3 4 5
14. Mă gândesc la cum pot face față cel
mai bine situației 1 2 3 5
15. Mă gândesc că pot deveni un om mai
puternic ca urmare a ceea ce s -a
intamplat 1 2 3 4 5
16. Mă gândesc că alți oameni trec prin
experiențe mult mai rele 1 2 3 4 5
17. Mă gândesc în continuu la cât de
groaznic e ceea ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
18. Consider că alții sunt responsabili
pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
19. Mă gândesc la ceea ce am greșit eu
în această situație 1 2 3 4 5
20. Mă gândesc că nu pot schimba nimic
legat de ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
21. Vreau să înțeleg de ce simt ceea ce
simt în legătură cu ceea ce mi s -a
intamplat 1 2 3 4 5
22.Mă gândesc la ceva frumos în loc să
mă gândesc la ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
23. Mă gândesc cum să schimb situația 1 2 3 4 5
24. Mă gândesc că situația are și părți
bune 1 2 3 4 5
25. Mă gândesc că nu a fost chiar atât de
rău în comparație cu alte lucruri 1 2 3 4 5
26. Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s –
a întâmplat e cel mai rău lucru caruia i se
putea intampla cuiva 1 2 3 4 5
27. Mă gândesc la greșelile făcute de
ceilalți în situația respectivă 1 2 3 4 5
28. Mă gândesc că, de fapt, eu sunt de
vină pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5

70
29. Mă gândesc că trebuie să învăț să
trăiesc cu asta 1 2 3 4 5
30. Mă gândesc mult la sentimentele pe
care mi le -a declanșat situația 1 2 3 4 5
31. Mă gândesc la experiențe plăcute 1 2 3 4 5
32. Mă gândesc la un plan pentru ce ar fi
cel mai bine să fac 1 2 3 4 5
33. Caut părțile bune ale situației 1 2 3 4 5
34. Îmi spun că sunt și lucruri mai rele în
viață. 1 2 3 4 5
35. Mă gândesc mereu la cât de
groaznică a fost situația 1 2 3 4 5
36. Consider că, de fapt, alții sunt de
vină pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5

Acceptare -(Acc) -NB-8
Autoculpabilizarea -(Acp)NB -7
Catastrofarea -(Ctf) -NB-5
Acceptare -(Acc) -NB-8
Ctastrofarea -(Ctf) -NB-5
Culpabilizarea celorlalți -(Cpc) -NB
Refocalizare pozitivă -(Rp)-NB-5
Refocalizare pe planificare -(Rpl) -NB
Reevaluarea pozitivă -(Rev) -NB-9

71

ANEXA 3 ANALIZĂ
COMPARATIVĂ CAZ 1
Chestionar de evaluare a
nivelului de stres Abraham

Fig. 2
Rezultate evaluare post/terapie

Factori N.B. N.S.

A 23 3
PE 30 5

RI 31 4
AP 30 6
AT 27 8
RV 24 6
Total 165 6

Fig.1 Rezultate evaluare pre/terapie

Factori N.B. N.S.

A 33 1
PE 48 1

RI 42 1
AP 51 1
AT 50 2
RV 27 5
Total 251 1

Factori 0 50 100 150 200 250 300
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S.
Factori 0 50 100 150 200
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S.

72

ANEXA ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRE/POST TESTARE
Chestionarul privind adoptarea stategiilor de coping CERQ

FACTORI Pre/Terapie
N.B Post/Terapie
N.B

Autoculpabilizarea -(Acp) 12 6
Acceptare -(Acc) – 14 6
Ruminarea -(RU) – 10 6
Refocalizare pozitivă -(Rp) – 14 6
Refocalizare pe
planificare(Rpl) 20 9
Reevaluarea pozitivă(Rev) – 9 7
Punerea în perspectivă -(Pp) 16 7
Catastrofarea -(Ctf) 10 8
Culpabilizarea celorlalți –
(Cpc) – 13 7

73

ANEXA 4 EVALUARE PRE/TERAPIE Cazul II Chestionar pentru evaluarea nivelului
de stres

Nume:S/ Prenume:V
Vârstă:41/ Ocupație:Inginer
Data examinării:19.02.2018

Instructaj . Apreciați întrebările de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate
pentru dumneavoastră și marcați printr -un “X” varianta care vă corespunde, astfel:
A = niciodată adevărat
B = rareori adevărat
C = deseori adevărat
D = întotdeauna adevărat
(La înt rebările legate de situații care nu sunt valabile în ceea ce vă privește – de exemplu, nu
sunteți căsătorit, nu aveți copii – marcați varianta A; întrebările legate de muncă vor fi
apreciate în raport cu activitatea școlară, în cazul persoanelor neîncadrat e dar care urmează o
fomă de învățământ.)

1 A B C D 43 A B C D
2 A B C D 44 A B C D
3 A B C D 45 A B C D
4 A B C D 46 A B C D
5 A B C D 47 A B C D
6 A B C D 48 A B C D
7 A B C D 49 A B C D
8 A B C D 50 A B C D
9 A B C D 51 A B C D
10 A B C D 52 A B C D
11 A B C D 53 A B C D
12 A B C D 54 A B C D
13 A B C D 55 A B C D
14 A B C D 56 A B C D
15 A B C D 57 A B C D
16 A B C D 58 A B C D
17 A B C D 59 A B C D
18 A B C D 60 A B C D
19 A B C D 61 A B C D
20 A B C D 62 A B C D
21 A B C D 63 A B C D
22 A B C D 64 A B C D
23 A B C D 65 A B C D
24 A B C D 66 A B C D
25 A B C D 67 A B C D
26 A B C D 68 A B C D
27 A B C D 69 A B C D

74
Factori N.B. N.S.
A 20 4
PE 38 3
RI 36 3
AP 34 5
AT 38 5
RV 26 5
Total
192 4

Caz II: Chestionar ul de evaluare a nivelului de stres
Factori: 1=A; 2=PE; 3=RI; 4=AP; 5=AT; 6=RV; 7=Total factori

Fig. 1 Interpre tare grafică (evaluare pre/terapie )

. .

Factori N.S. 0 50 100 150 200
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S. 28 A B C D 70 A B C D
29 A B C D 71 A B C D
30 A B C D 72 A B C D
31 A B C D 73 A B C D
32 A B C D 74 A B C D
33 A B C D 75 A B C D
34 A B C D 76 A B C D
35 A B C D 77 A B C D
36 A B C D 78 A B C D
37 A B C D 79 A B C D
38 A B C D 80 A B C D
39 A B C D 81 A B C D
40 A B C D 82 A B C D
41 A B C D 83 A B C D
42 A B C D 84 A B C D

75
ANEXA EVALUARE PRE/TERAPIE Cazul II

Chestionar privind adoptarea strategiilor de coping cognitiv CERQ

Nume:S/Prenume:V
Varsta:41 ani/Gen:M/Studii:Universitare/Ocupatie:Inginer
Data examinarii:19.02.2018

(aproape)
niciodata uneori de obicei adesea (aproape)
întotdeauna
1. Simt că eu sunt de vină pentru ceea
ce s-a întâmplat 1 2 3 4 5
2. Mă gândesc că trebuie să accept ce s –
a întâmplat 1 2 3 4 5
3. Adesea, mă gândesc la ceea ce simt
față de ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
4. Mă gândesc la lucruri mai frumoase
decât ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai bine să
fac. 1 2 3 4 5
6. Mă gândesc că pot învăța ceva din
situația respectivă 1 2 3 4 5
7. Mă gândesc că totul putea fi mult
mai rău 1 2 3 4 5
8.Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a
întâmplat este mult mai decât ceea ce li
s-a întâmplat altora 1 2 3 4 5
9. Cred că alții sunt de vină pentru ceea
ce s-a întâmplat 1 2 3 4 5
10. Simt că eu sunt cel/cea care e
responsabil(ă) pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
11. Mă gândesc că trebuie să accept
situația. 1 2 3 4 5
12. Mă preocupă ce gândesc și ce simt
legat de ceea ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
13. Mă gândesc la lucruri plăcute care
nu au nicio legătură cu situația
respectivă 1 2 3 4 5
14. Mă gândesc la cum pot face față cel
mai bine situației 1 2 3 4 5
15. Mă gândesc că pot deveni un om
mai puternic ca urmare a ceea ce s -a
intamplat 1 2 3 4 5
16. Mă gândesc că alți oameni trec prin
experiențe mult mai rele 1 2 3 4 5
17. Mă gândesc în continuu la cât de
groaznic e ceea ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
18. Consider că alții sunt responsabili
pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5

76
19. Mă gândesc la ceea ce am greșit eu
în această situație 1 2 3 4 5
20. Mă gândesc că nu pot schimba
nimic legat de ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
21. Vreau să înțeleg de ce simt ceea ce
simt în legătură cu ceea ce mi s -a
intamplat 1 2 3 4 5
22.Mă gândesc la ceva frumos în loc să
mă gândesc la ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
23. Mă gândesc cum să schimb situația 1 2 3 4 5
24. Mă gândesc că situația are și părți
bune 1 2 3 4 5
25. Mă gândesc că nu a fost chiar atât
de rău în comparație cu alte lucruri 1 2 3 4 5
26. Adesea, mă gândesc că ceea ce mi
s-a întâmplat e cel mai rău lucru caruia i
se putea intampla cuiva 1 2 3 4 5
27. Mă gândesc la greșelile făcute de
ceilalți în situația respectivă 1 2 3 4 5
28. Mă gândesc că, de fapt, eu sunt de
vină pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
29. Mă gândesc că trebuie să învăț să
trăiesc cu asta 1 2 3 4 5
30. Mă gândesc mult la sentimentele pe
care mi le -a declanșat situația 1 2 3 4 5
31. Mă gândesc la experiențe plăcute 1 2 3 4 5
32. Mă gândesc la un plan pentru ce ar
fi cel mai bine să fac 1 2 3 4 5
33. Caut părțile bune ale situației 1 2 3 4 5
34. Îmi spun că sunt și lucruri mai rele
în viață. 1 2 3 4 5
35. Mă gândesc mereu la cât de
groaznică a fost situația 1 2 3 4 5
36. Consider că, de fapt, alții sunt de
vină pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5

Autoculpabilizarea -(Acp)NB -12
Acceptare -(Acc) -NB-14
Ruminarea -(RU) -NB-10
Refocalizare pozitivă -(Rp)-NB-14
Refocalizare pe planificare -(Rpl) -NB-20
Reevaluarea pozitivă -(Rev) -NB-9
Punerea în perspectivă -(Pp)-NB-16
Catastrofarea -(Ctf) -NB-10

77

ANEXA 5 EVALUARE POST/TERAPIE Cazul II Chestionar pentru evaluarea
nivelului de stre s
Nume:S / Prenume:V Vârstă: 41 / Ocupație: Inginer Data e xaminării: 26.11.2018

Instructaj . Apreciați întrebările de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate
pentru dumneavoastră și marcați printr -un “X” varianta care vă corespunde, astfel:
A = niciodată adevărat
B = rareori adevărat
C = deseori adevărat
D = întotdeauna adevărat
(La întrebările legate de situații care nu sunt valabile în ceea ce vă privește – de exemplu, nu
sunteți căsătorit, nu aveți copii – marcați varianta A; întrebările legate de muncă vor fi
apreciate în raport cu activitatea școlară, în cazul persoanelor neîncadrate dar care urmează o
fomă de învățământ.)

1 A B C D 43 A B C D
2 A B C D 44 A B C D
3 A B C D 45 A B C D
4 A B C D 46 A B C D
5 A B C D 47 A B C D
6 A B C D 48 A B C D
7 A B C D 49 A B C D
8 A B C D 50 A B C D
9 A B C D 51 A B C D
10 A B C D 52 A B C D
11 A B C D 53 A B C D
12 A B C D 54 A B C D
13 A B C D 55 A B C D
14 A B C D 56 A B C D
15 A B C D 57 A B C D
16 A B C D 58 A B C D
17 A B C D 59 A B C D
18 A B C D 60 A B C D
19 A B C D 61 A B C D
20 A B C D 62 A B C D
21 A B C D 63 A B C D
22 A B C D 64 A B C D
23 A B C D 65 A B C D
24 A B C D 66 A B C D
25 A B C D 67 A B C D
26 A B C D 68 A B C D
27 A B C D 69 A B C D
28 A B C D 70 A B C D
29 A B C D 71 A B C D
30 A B C D 72 A B C D

78
Factori N.B. N.S.
A 11 8
PE 26 7
RI 24 7
AP 22 9
AT 29 7
RV 20 7
Total
132 8

Chestionar de evaluare a nivelului de stres

Factori: 1=AT; 2=PE; 3=RI; 4=AP; 5=AT; 6=RV; 7=Total factori

Fig.2 Interp retare grafică (evaluare post/terapie ) Caz II

.

Factori N.S. 0 50 100 150
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S. 31 A B C D 73 A B C D
32 A B C D 74 A B C D
33 A B C D 75 A B C D
34 A B C D 76 A B C D
35 A B C D 77 A B C D
36 A B C D 78 A B C D
37 A B C D 79 A B C D
38 A B C D 80 A B C D
39 A B C D 81 A B C D
40 A B C D 82 A B C D
41 A B C D 83 A B C D
42 A B C D 84 A B C D

79

ANEXA EVALUARE POST/TERAPIE Caz II Chestionar privind adoptarea
strategiilor de coping cognitiv CERQ
Nume:S/Prenume:V Varsta:41 ani/Gen:Masculin/Ocupatie:Ingine
Data examinarii:26.04.2011

Aproape
niciodata Uneori De obicei adesea Aproape
intotdeauna
1. Simt că eu sunt de vină pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
2. Mă gândesc că trebuie să accept ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
3. Adesea, mă gândesc la ceea ce simt față de ce mi
s-a întâmplat 1 2 3 4 5
4. Mă gândesc la lucruri mai frumoase decât ceea ce
mi s-a întâmplat. 1 2 3 4 5
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai bine să fac. 1 2 3 4 5
6. Mă gândesc că pot învăța ceva din situația
respectivă 1 2 3 4 5
7. Mă gândesc că totul putea fi mult mai rău 1 2 3 4 5
8.Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a întâmplat
este mult mai decât ceea ce li s -a întâmplat altora 1 2 3 4 5
9. Cred că alții sunt de vină pentru ceea ce s -a
întâmplat 1 2 3 4 5
10. Simt că eu sunt cel/cea care e responsabil(ă)
pentru ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
11. Mă gândesc că trebuie să accept situația. 1 2 3 4 5
12. Mă preocupă ce gândesc și ce simt legat de ceea
ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5
13. Mă gândesc la lucruri plăcute care nu au nicio
legătură cu situația respectivă 1 2 3 4 5
14. Mă gândesc la cum pot face față cel mai bine
situației 1 2 3 4 5
15. Mă gândesc că pot deveni un om mai puternic
ca urmare a ceea ce s -a intamplat 1 2 3 4 5
16. Mă gândesc că alți oameni trec prin experiențe
mult mai rele 1 2 3 4 5
17. Mă gândesc în continuu la cât de groaznic e
ceea ce mi s -a întâmplat 1 2 3 4 5

80
18. Consider că alții sunt responsabili pentru ceea
ce s-a întâmplat 1 2 3 4 5
19. Mă gândesc la ceea ce am greșit eu în această
situație 1 2 3 4 5
20. Mă gândesc că nu pot schimba nimic legat de
ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
21. Vreau să înțeleg de ce simt ceea ce simt în
legătură cu ceea ce mi s -a intamplat 1 2 3 4 5
22.Mă gândesc la ceva frumos în loc să mă gândesc
la ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
23. Mă gândesc cum să schimb situația 1 2 3 4 5
24. Mă gândesc că situația are și părți bune 1 2 3 4 5
25. Mă gândesc că nu a fost chiar atât de rău în
comparație cu alte lucruri 1 2 3 4 5
26. Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a întâmplat
e cel mai rău lucru caruia i se putea intampla cuiva 1 2 3 4 5
27. Mă gândesc la greșelile făcute de ceilalți în
situația respectivă 1 2 3 4 5
28. Mă gândesc că, de fapt, eu sunt de vină pentru
ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
29. Mă gândesc că trebuie să învăț să trăiesc cu asta 1 2 3 4 5
30. Mă gândesc mult la sentimentele pe care mi le -a
declanșat situația 1 2 3 4 5
31. Mă gândesc la experiențe plăcute 1 2 3 4 5
32. Mă gândesc la un plan pentru ce ar fi cel mai
bine să fac 1 2 3 4 5
33. Caut părțile bune ale situației 1 2 3 4 5
34. Îmi spun că sunt și lucruri mai rele în viață. 1 2 3 4 5
35. Mă gândesc mereu la cât de groaznică a fost
situația 1 2 3 4 5
36. Consider că, de fapt, alții sunt de vină pentru
ceea ce s -a întâmplat 1 2 3 4 5
Autoculpabilizarea -(Acp)NB -6
Acceptare -(Acc) -NB-6
Ruminarea -(RU) -NB-6
Refocalizare pozitivă -(Rp)-NB-6
Refocalizare pe planificare -(Rpl) -NB-9
Reevaluarea pozitivă -(Rev) -NB-7
Punerea în perspectivă -(Pp)-NB-7
Catastrofarea -(Ctf) -NB-8
Culpabilizarea celorlalți -(Cpc) -NB-7

81

Fig.1 pre/terapie
ANEXA6
ANALIZĂ
COMPARATIVĂ
CAZ II chestionar
ptr.măsurarea
nivelului de stres
Abraham
Factori N.B. N.S.
A 20 4
PE 38 3

RI 36 3
AP 34 5
AT 38 5
RV 26 5
Total 192 4

Fig.2 post/terapie caz II chestionar ptr.
măsurarea nivelului de
stres Abraham
Factori N.B. N.S.
A 11 8
PE 26 7

RI 24 7
AP 22 9
AT 29 7
RV 20 7
Total 132 8

Factori 0 50 100 150 200
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S.
Factori 0 50 100 150
1 2 3 4 5 6 7 8 Factori
N.B.
N.S.

82

ANEXA ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRE/POST TESTARE Caz II
Chestionarul privind adoptarea strategiilor de coping CERQ

FACTORI Pre/Terapie Post/Terapie

Autoculpabilizarea -(Acp) 12 6
Acceptare -(Acc) – 14 6
Ruminarea -(RU) – 10 6
Refocalizare pozitivă –
(Rp) – 14 6
Refocalizare pe
planificare(Rpl) 20 9
Reevaluarea
pozitivă(Rev) – 9 7
Punerea în perspectivă –
(Pp) 16 7
Catastrofarea -(Ctf) 10 8
Culpabilizarea celorlalți –
(Cpc) – 13 7

83

ANEXA 7 Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham
Chestionar S (Ab)

1. Încerci senzația că nu ai un loc în care să stai liniștit pentru a -ți pune treburile în ordine?
2. Apreciezi că locuința este neconfortabilă sau prea strâmtă?
3. Ai nevoie de mai mult spațiu pentru a lucra acasă?
4. Crezi că nu ai intimitate, spațiu de refugiu personal?
5. Îți este dificil să te deconectezi seara acasă?
6. Vecinii tăi sunt prea zgomotoși?
7. Ești deprimat iarna, când zilele sunt scurte?
8. Te scoli dimineața cu spatele înțepenit?
9. Simț i că nu ești în largul tău după ce ai stat mai mult timp așezat?
10. Te simți prins în cursă de situații pe care nu le poți schimba cu nimic?
11. Trăiești senzația că ai multe defecte și puține calități?
12. Îți este teamă să vorbești cu persoanele străine?
13. Renunți să-ți afirmi punctul de vedere pentru a nu -i jigni sau supăra pe alții?
14. Renunți să faci ceea ce dorești pentru a te supune voinței altcuiva?
15. Îți este dificil să vorbești despre problemele care te frământă?
16. Ți se întâmplă să amâni rezolvarea unei probleme pentru că îți este teamă de dificultățile
pe care ea le implică?
17. Intri ușor în panică în fața unei situații dificile?
18. Te îngrijorezi pentru viitorul tău?
19. Te înfurii cu ușurință, ai izbucniri de mânie?
20. Izbucnești în plâns chiar în fața unor provocări ușoare ?
21. Te-ai simțit vinovat sau deprimat când nu ți -ai atins un obiectiv?
22. Îți este dificil să te relaxezi?
23. Ai impresia că resursele, capacitățile tale sunt foarte limitate?
24. Îți este dificil să te pregătești să înfrunți perioadele stresante ale vieții?
25. Ai senzaț ia că nu dispui de timp pentru tine însuți?
26. Ai dispute mari pentru chestiuni financiare?
27. Simți că nu ai intimitate acasă (în familie)?
28. Te simți vinovat că nu faci mai mult pentru familia ta?
29. Ai fost dezamăgit de partenerul de viață care nu s -a arătat la î nălțimea așteptărilor tale?
30. Ai dificultăți în a stabili relații durabile?

84
31. Îți este dificil să vorbești despre sex cu partenerul tău de viață?
32. Consideri că unele din nevoile sau gusturile sexuale sunt anormale?
33. Ești prea obosit pentru a mai face dragoste?
34. Este o atmosferă proastă în familia ta pentru că unii memebri nu -și fac partea lor de
treabă?
35. S-a întâmplat să constați că propriii copii sunt insolenți sau grosolani față de sugestiile și
opiniile tale?
36. Familia ta petrece prea puțin timp acasă?
37. Ești nemu lțumit că nu îți vezi mai des prietenii?
38. Ai vrea ca partenerul de viață să câștige mai mult?
39. Ai impresia că ești “exploatat”, că se profită de tine și că muncești prea mult?
40. Ți se întâmplă să lucrezi dimineața foarte devreme sau seara până târziu?
41. Îți iei concedii, vacanțe?
42. Mediul de muncă te deprimă?
43. Îți este greu să te adaptezi la o promovare sau la o sarcină nouă?
44. Te simți incapabil să ceri o mărire de salariu sau o vacanță șefului tău?
45. Munca pe care o faci te plictisește?
46. Îți este dificil să -ți organize zi activitatea încât să faci mai multe lucruri diferite în același
timp?
47. Îți este greu să cedezi altcuiva o parte din sarcini atunci când ești supraîncărcat?
48. Te simți rău dacă trebuie să ajungi la o înțelegere cu colegii (de ex., să -ți țină locul, să
schim be tura, să te ajute preluând un aspect al problemei la care lucrezi…)?
49. Comunicarea ți se pare insuficientă în mediul tău de muncă?
50. Munca ta îți impune o presiunea legată de detalii, de amănunte?
51. Ai impresia că întreruperile îți afectează în mod serios con centrarea?
52. Lucrezi într -un mediu nociv (cu zgomot, radiații, praf, mirosuri urâte…) sau periculos?
53. Consideri că nu îți sunt recunoscute pe deplin capacitățile?
54. Ești nevoit să faci o muncă mecanică și repetitivă, fără posibilitatea de a lua pauze?
55. Faci luc rurile cât mai repede posibil?
56. Îți lipsește timpul (intri în criză de timp) atunci când lucrezi la proiecte importante?
57. Alegi de bunăvoie să faci mai multe lucruri în același timp?
58. Ți se întâmplă să uiți de o întâlnire care fusese stabilită?
59. Îți planifici activitățile cu o zi, două înainte?
60. Vorbești și mergi repede?
61. Îți pierzi ușor răbdarea?

85
62. Te simți presat de timp?
63. Te gândești că timpul trece prea repede?
64. Timpul petrecut cu drumurile dintr -un loc în altul te deprimă?
65. Pentru a ajunge la locul de muncă ești nevoit să circuli în orele de vârf?
66. Partenerul tău de viață se plânge că îți petreci prea mult timp la serviciu?
67. Îți acorzi o pauză pentru a te deconecta, a juca un joc, a lenevi sau pentru a hoinări fără un
scop anume?
68. Îți petreci timpul cu alți oameni astfel încât nu -ți mai rămâne nici un pic de timp pentru
tine?
69. Ai impresia că petreci mult timp acasă, cu copiii?
70. Ai izbucniri de furie pentru că nu ai timp să sfârșești ceea ce ai de făcut?
71. Ții un jurnal de însemnări?
72. Acorzi mai mult de o jumătate de oră fiecăreia din mesele principale?
73. Mănânci în timp ce faci și altceva, de exemplu, mergând pe stradă, citind, gătind, uitându –
te la televizor?
74. Consumi multe alimente bogate în calorii (dulciuri, carne, alcool…) pe principiul că ele îți
stimulează energia?
75. Mănânci următoarele produse: alimente conservate, congelate sau semipreparate, legume
stocate de mult timp, mâncăruri grase și prăjite?
76. Bei mai mult de cinci cești de cafea pe zi?
77. Bei mai mult de 4 căni cu vin, 4 păhăruțe cu alcool, sau 2 sticle cu bere pe zi?
78. Iei o mică gustare între mesele principale?
79. Te îngrași cu ușurință și într -un timp scurt?
80. Faci cu ușurință afecțiuni virale (răceală, gripă, faringită)?
81. Fumezi?
82. Îți rezervi vreun moment în cursul zilei pentru a -l consacra unei forme de meditație
conștientă?
83. Îți acorzi în cursul zilei un repaus neplanificat, pentru că pur și simplu simți că nu mai
poți?
84. Obligațiile tale cotidiene implică vreo activitate fizică (stat mult în picioare, deplasări pe
jos, jocuri în aer liber cu copiii, cărat marfă, practi carea unor exerciții fizice moderate)?

86