. Disertație Final Dinuț Alin [630935]

1
Capitolul I. Terapia cognitiv -comportamentală

1.1. Istorie și evoluție
Conform lui Nelson -Jones R. (p. 34, 2014) „este necesară o distincție între școli și
abordări în consilierea psihologică. O abordare teoretică prezintă o singură poziție privind
teoria și p ractica consilierii. O școală de consiliere este o grupare de abordări teoretice
diferite, care sunt similare însă în termenii unor anumite caracteristici importante care le
disting de abordările teoretice din alte școli de consiliere”.
La ora actuală exis tă trei școli majore de consiliere, fiecare având mai multe abordări
proprii. Cele trei școli de consiliere sunt: școala psihodinamică, școala umanistă și școala
cognitiv -comportamentală. În cartea, Manual de consiliere , Nelson -Jones R. (p.35 -36,
2014) pr ezintă diferențele majore dintre cele trei școli de consiliere cât și abordările
specifice fiecăreia.
Școala psihodinamică – termenul psihodinamic se referă la transferul energiei psihice
sau mentale între diferite structuri și niveluri de conștiință din p sihicul uman. În cadrul
acestor abordări inconștientul joacă un rol central prin influențele exercitate asupra
modalității de funcționare umană. Consilierea are ca scop sporirea abilității clienților de a
practica un control conștient mai mare. Analiza sau interpretarea viselor poate reprezenta o
parte importantă a consilierii. În cardul școlii psihodinamice principalele abordări sunt
psihanaliza clasică și terapia analitică. Sigmund Freud (1856 -1939) este întemeietorul
psihanalizei clasice . Această abordar e accentuează lucrul cu transferul, în care clienții își
percep terapeuții ca pe reîncarnări ale unor figuri importante din copilărie, și lucrul cu
interpretarea viselor. Terapia analitică împarte inconștientul în inconștient personal și
inconștient colect iv, acesta fiind depozitul arhietipurilor universa le și al imaginilor
primordiale (Nelson -Jones R., 2014).
Școala umanistă – bazele umanismului accentuează calitățile umanității și abilitățile
oamenilor de a -și dezvolta potențialul uman. Consilierii umaniș ti accentuează sporirea
abilităților clienților de a -și experimenta sentimentele, de a gândi și acționa în armonie cu
tendințele lor fundamentale de autoactualizare. Principalele abordări umaniste sunt terapia
centrată pe persoană și terapia gestalt. Carl Rogers (1902 -1987) este creatorul terapiei
centrate pe persoană. Această abordare pune accent pe importanța experienței subiective și

2
a modalității în care clienții pierd contactul cu tendința lor reală de actualizare, introectând
evaluările altor persoane ca și când ar fi ale lor. Consilierea se bazează pe o relație empatică
corectă, respect și căldură nonposesivă. Terapia gestalt a fost creată de Fritz Perls (1893 –
1970), și postulează rolul conștientizării și vitalității. Din perspectivă gestaltă indivizi i
devin nevrotici întrucât pierd contactul cu simțurile proprii (Nelson -Jones R., 2014).
Școala cognitiv -comportamentală – școala tradițională comportamentală se
concentrează în primul rând asupra schimbării comportamentelor observabile prin
intermediul of eririi unor consecințe diferite sau recompensatorii. Școala cognitiv –
comportamentală încorporează contribuția modului în care gândesc oamenii în crearea,
susținerea și schimbarea problemelor lor. Terapia rațional -emotivă a fost creată de Albert
Ellis (1913 -2007) și accentuează ideea că, de fapt, clienții se reîndoctrinează pe ei înșiși cu
credințe iraționale care conduc la sentimente nedorite și acțiuni de autoînfrângere.
Consilierea constă în discutarea credințelor iraționale și înlocuirea acestora cu unel e mai
raționale. Terapia cognitivă a fost creată de Aaron Beck (1921 -) și se axează pe procesarea
greșită a informației, clienții devenind tulburați întrucât trag concluzii fără nici o garanție.
Terapia constă în educarea clienților cu privire la diferitel e modalități în care poate fi testată
realitatea gândirii proprii. Se utilizează întrebările socratice și experimente reale de viață
(Nelson -Jones R., 2014).
Fundamentul terapiei cognitiv -comportamentală se află în teoriile și metodologiile
terapiei cognit ive și a terapiei comportamentale. Din contopirea acestora a rezultat o bază
fundamentată științific, având direcții de aplicare în sănătate și patologie. Pe lângă
caracterul clinic al terapiei cognitiv -comportamentale întâlnit în tratamentul boliilor,
aceasta are și un scop de optimizare și promovare a sănătății (David, 2006).

1.1.1 . Terapia comportamentală
Sub denumirea de terapie comportamentală se găsesc un grup foarte eterogen de
modele teoretice ce țin de comportamentul și experiența umană înglobân d metode și tehnici
terapeutice specifice pentru anumite tulburări (Vogel, 2008).
Încercând să definească terapia comportamentală Vogel (p. 116 -117, 2008) oferă
următoarea definiție după Margraf: „Terapia comportamentală este o orientare
fundamentală psih oterapeutică bazată pe psihologia empirică. Ea cuprinde procedee

3
terapeutice specifice fiecărei tulburări, precum și procedee nespecifice unei anumite
tulburări, care, pe baza unei cunoașteri psihopatologice cât se poate de cuprinzător
verificate și a cuno așterii legate de schimbarea psihologică, țintesc spre o ameliorare
sistematică a problematicii care trebuie tratată. Măsurile urmăresc scopuri concrete și
operaționalizate pe diferite niveluri ale comportamentului și trăirii, decurg dintr -un
diagnostic al tulburării și o analiză a problematicii individuale și abordează schimbările –
problemă predispozante, declanșatoare și/sau justificatoare”.
Originile terapiei cognitiv -comportamentale pot fi găsite în behaviorism o
„orientare teoretică din psihologie care susține că esențială în terapie este concentrarea
univocă pe înțelegerea comportamentului și pe strădania de a -l schimba. Precursorii acestei
teorii vedeau comportamentul ca pe singura realitate palpabilă a vieții psihice, prin urmare
ca pe singura variab ilă demnă de a fi studiată și asupra căreia merită acționat din punct de
vedere psihoterapeutic. Așadar, cel puțin la debutul său, psihoterapia cognitiv –
comportamentală a fost de fapt doar o terapie comportamentală” (Popa -Velea, p. 505,
2010)

Fig. 1.1. Ax iome și consecințe pentru terapie ale behaviorismului clasic
(Popa -Velea, p. 505, 2010)

Axiome Consecințe pentru terapie
„Importanța eredității pentru comportament
este nulă; orice comportament este rezultatul
vieții de relație” Este supralicitat rolul m ediului în etiologia
comportamentelor patologice, în detrimentul
eredității
„Orice comportament servește unui scop.
Dacă se repetă, aceasta se întâmplă tot
pentru că servește unui scop” Este absolutizat rolul laturii coonștiente a
vieții psihice și negat/ marginalizat rolul
laturii inconștiente/preconștiente
„Importanța mecanismului condiționării este
covârșitoare” Sunt ignorate alte mecanisme (ex.
neurobiologice)
„Orice comportament condiționat poate fi
teoretic decondiționat” Este supralicitat rolul rec ompensei și
pedepsei, ca pârghii de schimbare durabilă a
comportamentului

4

Adepții teoriei inițiale a behaviorismului au avut rezultate relativ modeste, reliefate prin
frecvente recurențe, întrucât încercările terapeutice bazate pe această paradigmă se centrau
exclusiv pe comportament celelalte variabile implicate fiind eliminate (Popa -Velea, p. 506,
2010).
Pe lângă behaviorism, cel de -al doilea pilon teoretic important pentru nașterea
terapiei cognitiv -comportamentale este reprezentat de „teoria disona nței cognitive a lui
Festinger (1957). Această teorie afirmă și demonstrează faptul că între gândire, afect și
comportament există o strânsă legătură, exprimată cel mai evident în nevoia de a minimiza
diferența între ele, dacă un evenimnet exterior creează temporar o discrepanță între aceste
trei componente ale vieții psihice” (Popa -Velea, p. 506, 2010).
Începând cu secolul al nouăsprezecelea gândirea psihoterapeutică a fost dominată de
paradigma psihodinamică de sorginte freudiană. Terapia comportamentală a apărut în jurul
aniilor 1950 înglobând nemulțumirile adresate paradigmei psihodinamice. Curentul
behaviorist enunța importanța înțelegerii comportamentului și schimbarea acestuia,
comportamentul fiind elementul central al vieții psihice având capacitate a de a fi măsurat.
În jurul anilor ’50 cercetătorii din domeniul psihologiei au început să pună sub
semnul întrebării eficacitatea abordării psihanalitice întrucât nu existau dovezi empirice
care să susțină teoriile psihanalitice. Conform abordării compor tamentale „ceea ce se
întâmplă în mintea unei persoane nu poate fi observat în mod direct și, prin urmare, nu
poate face obiectul studiului științific. În concordanță, behavioriștii și -au concentrat atenția
asupra acelor asocieri ce pot fi reproduse, asoci eri între evenimente observabile, respectiv
stimuli sub forma trăsăturilor sau evenimentelor din mediu, și răspunsuri precum reacțiile
observabile și măsurabile de la oamenii sau animalele studiate” (Westbrook, p.8 -9, 2010).
Prin intermediul principiilor învățării adepții teoriei comportamentale au încercat o
debarasare de structurile și motivațiile inconștiente ale minții umane. Westbrook (2010)
oferă o paralelă prin intermediul celebrului caz „Micul Hans” între abordarea psihanalitică
și cea comportament ală. „…în loc să sondeze originile inconștiente ale fobiei de animale,
așa cum a procedat Freud, terapeuții behavioriști au elaborat proceduri bazate pe teoria
învățării, fiind de părere că prin intermediul acestora oamenii vor fi capabili să învețe
proceduri noi de recație. Concepția terapiei comportamentale susține că dacă cineva,

5
precum Micul Hans, ar fi învățat o asociere între stimulul reprezentat de un cal și reacția de
teamă, terapiei îi revine sarcina de a asocia acestui stimul un răspuns nou, ca re să nu se
bazeze pe teamă” (Westbrook, p. 9, 2010).
Optând pentru o abordare empirică susținută de dovezi științifice în ceea ce privește
eficacitatea intervenției terapeutice, cât și costurile reduse de implementare au făcut ca
terapia comportamental ă să fie recunoscută ca formă de tratament în special în spectrul
tulburărilor anxioase. Cu toate acestea o abordare pur comportamentală a început să își
dezvăluie limitările prin faptul că a lăsat în afara sferei de interes noțiuni ce țin de gânduri,
imag inație sau interpretări (Westbrook, 2010).
Teoreticienii comportamentaliști radicali excludeau orice libertate a ființei umane,
totuși orientarea actuală utilizează tehnici ce încurajează clienții spre autocontrol și
autonomie. Începând cu anul 1960 Alber t Bandura a dezvoltat teoria învățării prin asocierea
tehnicilor condiționării clasice și operante cu învățarea observațională. Orientarea
comportamentalistă bazată pe modelul stimul -reacție a fost criticată de A. Bandura întrucât
comportamentul uman era e xplicat exclusiv prin determinări din mediu (Holdevici, 2011).
I. Holdevici (p. 11 -12, 2011) sintetizează câteva din „principiile și caracteristicile
terapiei comportamentale:
– terapia comportamentală are la bază principii științifice derivate din cercet area
experimentală din domeniul învățării, principii bazate pe date de observație ci nu pe
convingeri personale.
– terapia comportamentală se ocupă de problemele curente ale clienților și de factorii care le
influențează în prezent, fără a pune accent pe p erspectiva istorică. Tehnicile
comportamentale sunt aplicate pentru a modifica factorii actuali relevanți.
– clienții au un rol activ în terapie angajându -se în diverse acțiuni menite să îi ajute să își
rezolve prooblemele.
– terapia comportamentală pune a ccent pe tehnicile de autocontrol comportamental, clienții
fiind instruiți să inițieze, să realizeze și să evalueze demersul terapeutic, fiind responsabili
de propria schimbare.
– tehnicile terapeutice utilizate sunt construite în funcție de nevoile fiecăr ui client în parte.
– demersul terapeutic este un proces de colaborare terapeut -client, primul având grija de a
informa permanent clientul cu privire la progresele înregistrate.

6
– psihoterapia evoluează de la simplu la complex, de la situațiile facile la u nele dificile și de
la unele mai puțin amenințătoare la unele amenințătoare.
– demersul terapeutic este unul relativ scurt din perspectivă temporală.
– tehnicile terapeutice se combină în anumite pachete de strategii cu scopul de a crește
eficacitatea tera piei.
– sarcinile și temele pentru acasă reprezintă un element important al terapiei
comportamentale.”
Behaviorismul, susținut de Watson și Skinner, s -a concentrat asupra aspectelor
măsurabile și vizibile (Chaney W. Daniel, 2013).
D. David (p. 25 -27, 200 6) oferă o clasificare a diferitelor variații întâlnite în
interiorul abordării behavioriste. În continuare vom sumariza aceste abordări,
considerându -le necesare pentru o mai bună înțelegere a terapiei comportamentale.
I. Behaviorismul filosofic a fost i nfluențat de pozitivismul logic, postulând că ceea
ce este observabil și măsurabil sunt doar stimulii care acționează asupra organismului uman
alături de răspunsurile sale comportamentale. Din perspectiva acestei abordări gândirea
umană nu există, fiind un termen care descrie anumite situații -stimul și anumite răspunsuri
ale subiectului uman (David, 2006).
II. Behaviorismul metodologic are rădăcinile în realism, făcând o distincție clară
între ceea ce există și ceea ce este experiențiat, recunoscând existe nța fenomenelor mentale
în afara unui rol cauzal în generarea comportamentului. Complexitatea comportamentului
uman este explicat prin asocierile complexe între stimuli și răspuns, asocieri guvernate de
legile contiguității, frecvenței și a recenței. Figur a marcantă a acestui demers este John
Watson (1878 -1958), care prin intermediul articolului ”Psychology as the behaviorist views
it” a reușit să definească psihologia ca știință a comportamentului (David, 2006).
III. Behaviorismul radical își are originil e în pragmatism având ca idei
fundamentale următoarele:
– viața este temeiul cunoașterii;
– cunoașterea este activitate;
– adevărul unei judecăți este conferit de reușita acțiunii pe care o orientează;
– realitatea, este în ultimă instanță, rezultatul unor inferențe ipotetice operate de o
comunitate nelimitată de oameni (de știință);

7
– comunitatea nelimitată este întruchiparea rațiunii în pragmatism, diferența dintre ceea ce
este și ceea ce experiențiăm nemaifiind relevantă (David, 2006).
Behaviorismul rad ical vede gândirea ca fiind un fenomen interiorizat, supus
principilor condiționării clasice/operante. Față de behaviorismul filosofic și cel
metodologic, în cadrul behaviorismului radical comportamentele nu sunt condiționate de
acțiunea prealabilă a stimu lilor, putând fi emise spontan de organismul uman, ca apoi să
aibă posibilitatea de asociere cu diverse situații -stimul, fără ca acest lucru să însemne că
sunt cauzate de acestea. Reprezentantul acestui demers este Frederick Skinner (1904 -1990)
(David, 200 6).
Filonul comun al celor trei forme behavioriste este reprezentat de focalizarea asupra
răspunsurilor organismului uman care sunt observabile și măsurabile în mod riguros,
indirect și dependent de organismul care le produce sau direct și independent de organismul
care le produce (David, 2006).
În jurul anilor 1960 multitudinea studiilor științifice riguros efectuate au adus
dovezi incontestabile în favoarea eficienței terapiei comportamentale. Atenția s -a îndreptat
spre limitările terapiei comportamenta le, limitări vizibile mai ales în intervențiile asupra
tulburărilor depresive. Cercetările efectuate au reliefat tendința persoanelor depresive spre o
minimalizare a reușitelor și o autoevaluare negativă. Un pas important în înțelegerea
depresiei din persp ectivă comportamentală a fost reprezentat de introducerea conceptului de
neajutorare învățată. Acest fenomen este rezultatul unor expuneri repetate la evenimente
incontrolabile cu o conotație negativă, persoana învățând că nu există legătură între ceea ce
face și ceea ce se întâmplă. Martin Seligman (1942 -) a plasat neajutorarea învățată ca fiind
un mecanism al depresiei, cercetări ulterioare arătând că neajutorarea învățată este un
fenomen mai complex ce implică prelucrări informaționale (David, 2006).
Teoria învățării a început să fie studiată sistematic odată cu activitatea lui Pavlov,
care vizează învățarea clasică, și cu cea a unor autori precum Thorndike, Jones sau Skinner,
în cazul învățării operante (Dryden, p. 495, 2010).

1.1.2. Terapia cognitiv ă
La mijlocul secolului XX, în psihologie erau dominante două curente, cel
comportamental și cel psihanalitic. Pentru comportamentaliști lumea interioară a

8
individului nu avea importanță, acțiunile persoanei fiind determinate de evenimentele din
mediul în conjurător. În contrapondere curentul psihanalitic postula importanța lumii
interioare punând accent pe efectele inconștiente. Totuși ambele școli puneau gândurile
într-un loc periferic vieții psihice (Dryden, p. 447, 2010).
Printre primii pionieri ai psi hologiei cognitive, ce constă în studiul proceselor
menatle ce intervin între stimul și răspuns, se numără „Kelly care a subliniat modalitatea
prin care persoana caută să ofere un înțeles lumii și a sugerat că fiecare om își construiește
propria viziune as upra realității printr -un proces de experimentare. Ellis a atras atenția
asupra rolului convingerilor iraționale în tulburările neurologice și a dezvoltat terapia
rațional -emotivă pentru a schimba aceste convingeri în mod sistematic” (Dryden, p. 447,
2010) .
Primele rădăcini istorice ale terapiei cognitive s -au conturat în anul 1956 când
Aaron Beck „încercând să găsească niște baze empirice pentru anumite teoritizări
psihodinamice ale depresiei a descoperit unele anomalii sub forma unor fenomene
incompatibi le cu modelul psihanalitic. Mai precis concepția psihanalitică susține că
pacienții deprimați manifestă ostilitate îndreptată spre propria persoană exprimată ca
masochism sau nevoia de a suferii. Cu toate acestea, drept răspuns la sarcinile reușite, ce
luau forma unor sarcini gradate realizate în condiții de laborator, pacienții deprimați păreau
să își amelioreze starea, mai de grabă decât să reziste unor asemenea experiențe” (Alford &
Beck, p. 26, 2011).
Scopul terapiei cognitive este de a schimba struct urile cognitive disfuuncționle prin
intermediul restructurării cognitive (Debra A. Hope et al. 2010).
Încă din anii 1950 au început să se contureze idei referitoare la terapia cognitivă
prin lucrările lui Beck asupra depresiei. Un moment important în dezv oltarea terapiei a avut
loc odată cu publicarea studiilor prin care se arăta eficiența terapiei cognitive în tratarea
depresiei. Beck a publicat în 1979 studii prin care susținea că terapia cognitivă este la fel de
eficientă în tratarea depresiei ca și med icamentația (Westbrook, 2010).
Odată cu anii 1970 a avut loc „revoluția cognitivă” prin care procesele cognitive au
început să prezinte interes în cadrul terapiei. Această revoluție a avut loc inițial în interiorul
curentului comportamental, unii psihol ogi au cercetat modalități prin care cognițiile pot fi
tratate ca și comportamente de sine stătătoare, fiind supuse condiținării sau necondiționării.

9
Pe de altă parte cognițiile erau privite ca fiind contribuția persoanei la administrare
propriului comport ament. Toate aceste perspective au dus la elaborarea teoriei
autocontrolului (Dryden, p. 447, 2010).
Revoluția cognitivă a fost inițiată și promovată de psihologi precum Noam
Chomsky, George Miller, Alan Newell sau Ulrich Neisser. Conform lui David (p. 42 , 2006)
„primul profesionist care a promovat acest demers cognitiv ca pe unul de sine stătător și
central pentru abordarea clinică a fost psihologul american Albert Ellis, care prin lucrarea
sa, devenită clasică în istoria psihoterapiei, Reason and Emotion in Psychotherapy , pune
bazele paradigmei cognitive în psihoterapie”.
Aflându -se în centrul de interes al cercetătorilor, cogniția, a dus la dezvoltarea
diferitelor variante de terapii cognitiv -comportamentale, toate având perspective ușor
diferite, dar u rmând ipotezele de la care pornesc. Potrivit lui Dryden (p. 448, 2010) „dintre
toate acestea cea mai mare influență a exercitat -o terapia rațional -emotivă a lui Ellis, acum
cunoscută sub numele de terapia comportamentală rațional -emotivă, modificarea cogni tiv-
comportamentală a lui Meichenbaum care diferă de abordarea lui Ellis în privința
accentului plasat pe rolul procesului cognitiv în adaptare, și terapia cognitivă a lui Beck”.
Aaron Beck, analist ca și formare, nu a fost mulțumit de tradiția freudiană general
acceptată și a întreprins cercetări asupra depresiei. În urma acestora a ajuns la concluzia că
persoanele depresive distorsionează informațiile primite într -o manieră negativă. Scopul
terapiei dezvoltate pe modelul cognitiv a lui Beck constă în înv ățarea clienților să își
identifice și să modifice procesele de gândire disfuncțională (Dryden, p. 449, 2010).
Albert Ellis a fost cel care a pus bazele primei forme de terapie cognitivă. Astăzi
poartă numele de terapie rațional -emotivă și comportamentală . Acesta a fost influențat de
ideile filosofiei stoice, kantiene, epicuriene și a semanticilor generale. Semantica generală
postulează ideea că problemele psihologice sunt generate de mecanismele conținute de
mintea umană, așadar oamenii reacționeză la se mnificația evenimentelor, semnificație
construită prin limbaj. Conform lui A. Ellis constructele fundamentale implicate ca
mecanisme etiopatogenetice în starea de sănătate și boală sunt cognițiile iraționale și
cognițiile raționale (David, p. 42 -43, 2006).
Ellis a ajuns la concluzia că oamenii nu sunt perturbați emoțional de evenimente ci
de modalitatea subiectivă și irațională prin care percep aceste evenimente. Scopul general al

10
terapiei fiind acceptarea necondiționată a sinelui prin renunțarea de a mai emite judecăți
asupra naturii sale, de exemplu „Sunt un ratat”, luând în considerare relativitatea
întâmplătoare prin care trece, de exemplu „Am picat în ziua x la examen” (Cottraux, 2003).
Au fost elaborate 10 credințe iraționale principale. Acestea iau forma unor obligații
morale excesive. Primele trei credințe sunt credințe iraționale de rangul întâi, fiind cele mai
frecvente și cele mai generale. Următoarele șapte sunt credințe de gradul al doilea, fiind
variante ale primelor trei credințe de gradul în tâi (Cottraux, 2003).
A. Ellis (p. 57, 2010) susține idea conform căreia comportamentul nevrotic este
învățat „ca rezultat a trei tipuri principale de influențe: (1) tendințele noastre înnăscute de a
gândi, simți și acționa, (2) circumstanțele culturale ș i de mediu în care suntem crescuți și
(3) modalitățile în care alegem să acționăm, sau să ne condiționăm față de lucrurile a căror
experiență o trăim.”
Conform lui Ellis, terapia rațional emotivă a influențat mișcarea de auto -ajutorare,
cartea , Cum șă tră iești cu un nevroti c, fiind vândută în milionae de exemplare (Vernon
Ann, 2011).
Școala terapiei rațional -emotive consideră că majoritatea oamenilor sunt anxioși,
deprimați și iritabili datorită părerilor pe care le au cu privire la ușurința cu care pot f i
tulburați și la lipsa de sens a încercării de a se opune acestor fenomene (Holdevici, p.33,
1999).
Cele 10 credințe iraționale, după Albert Ellis (Cottraux, p.29, 2003) :

Credințe de rangul I
1. Trebuie să fiți iubit și aprobat în toate, totdeauna, de toată lumea.
2. Trebuie să aveți talent și să fiți în stare să reușiți în orice activitate importantă.
3. Viața este o catastrofă dacă lucrurile nu merg așa cum vreți dumenavoastră.

Credințe de rangul al -II-lea
4. Cei care vă fac rău sunt detestabili și t rebuie condamnați.
5. Dacă există ceva neliniștitor, sunteți preocupat și bulversat de acel lucru.
6. Trebuie să găsiți soluții pentru a vă face viața mai bună.

11
7. Nefericirea interioară și emoțională provine din presiunile exterioare, aveți puține
posibil ități de a vă controla sentimentele și de a scăpa de ostilitate și depresie.
8. Este mai ușor să evitați înfruntarea dificultăților vieții decât să întreprindeți activități mai
profitabile pentru stăpânirea de sine.
9. Trecutul dumneavostră are o importanț ă capitală și, pentru că ceva anume v -a influențat
cândva viața, trebuie să vă guverneze în continuare sentimentele și comportamentele.
10. Puteți ajunge la fericire prin inerție, prin inactivitate sau făcându -vă o plăcere pasivă și
fără a vă angaja person al.
Psihiatrul american Aaron Beck prin studiile sale asupra depresiei a dezvoltat
terapia cognitivă, susținând ca mecanisme etiopatogenetice gândurile automate și schemele
cognitive. Acesta afirmă că în spatele simptomelor depresive stau gândurile autom ate
generate de convingerile disfuncționale. Gândirea unei persoane cu depresie este dominată
de ceea ce se numește ”triada cognitivă” care se referă la gândurile și convingerile negative
cu referire la propria persoană, la lume și la viitor. Această triad a cognitivă ia următoarele
direcții: a. Sunt ineficient sau incapabil, b. Toate acțiunile mele au ca rezultat înfrângeri sau
eșecuri, c. Viitorul este lipsit de speranță (Tudose, p.42, 2011).
Premisele generale ale terapiilor cognitive au fost formulate „de către Albert Ellis
încă din anii ’50 -’60, și anume:
(1) Problemele psihice sunt răspunsuri dezadaptative/disfuncționale învățate susținute de
cogniții disfuncționale/irațioanale conștiente și/sau inconștiente; mare parte din
psihopatologie este rezult atul gândirii disfuncționale/iraționale;
(2) Factorii generatori ai gândirii disfuncționale/iraționale sunt influențele genetice și de
mediu.
(3) Modalitatea optimă de a reduce distresul și comportamentele dezadaptative este
modificarea cognițiilor disfunc ționale/iraționale.
(4) Cognițiile disfuncționale/iraționale care generează psihopatologia pot fi identificate și
schimbate prin tehnici cognitive.” (David, p.44, 2006)
Conform lui Cottraux (p. 16, 2003) „terapia cognitivă împrumută de la terapiile
compor tamentale caracterul lor structurat: organizarea ședințelor de terapie pe baza unei
agende, lucrul în colaborare cu pacientul asupra problemelor, recurgerea la anumite sarcini
care trebuie îndeplinite, numărul limitat de ședințe. De asemenea, ca și în cazu l terapiei

12
comportamentale, în terapia cognitivă metoda științifică pentru testarea ipotezelor teoretice
care susțin terapiile ocupă un loc important. Fără a nega importanța mecanismelor de
condiționare, terapia cognitivă îmbogățește modelul științific, pr in luarea în considerare a
gândirii conștiente și inconștiente ca moderator al comportamentelor. Cu alte cuvinte
terapia cognitivă întărește sensul terapiei comportamentale.”
În anii ’60 -’70 tot mai mulți cercetători și practicanți în domeniul psihoterapi ei
comportamentale au început să adopte pe lângă tehnicile comportamentale existente și
anumite componente cognitive, nemaiputând să ignore dezvoltarea terapiei cognitive
(Dafinoiu, p. 19, 2005).
Lang și Rachman au conceptualizat un demers prin intermedi ul căruia orice
problemă psihologică poate fi descrisă în funcție de răspunsurile manifestate la nivel
comportamental, cognitiv, afectiv și fiziologic. În cazul unei fobii sunt implicate răspunsuri
comportamentale (evitarea obiectului cauzator), cognitive (gânduri iraționale în legătură cu
obiectul cauzator), afective (teamă) și răspunsuri fiziologice manifestate prin palpitații
(Dafinoiu, p. 20, 2005).
Conform terapiei cognitive relația dintre coonvingerile de bază, gândurile automate
și distresul pot fi privite după cum urmează: convingerile și credințele intermediare duc la
gânduri automate specifice, care generează emoții negatiive specifice (Szentagotai A. &
Freeman A., 2007).

1.1.3. Terapia cognitiv -comportamentală
Teoria emoției în trei sisteme a lui Lang a dus la o „analiză a emoției ce a exercitat o
influență covârșitoare asupra modalității în care psihoterapeuții comportamentali își
organizează tehnicile de evaluare și tratament. Dezvoltarea terapiei cognitive s -a adăugat
efortului inițial al ps ihoterapiei comportamentale, iar ca urmare a apariției modelului celor
trei sisteme a lui Lang, psihoterapia comportamentală și psihoterapia cognitivă au fost
reunite sub numele de terapie cognitiv -comportamentală. Numeroase studii au demonstrat
în mod rep etat că abordările comportamentale, cognitive sau mixte ajung la același nivel de
rezultate satisfăcătoare pentru un număr echivalent de pacienți (Dryden, p. 497, 2010).
Westbrook (p. 16, 2010) furnizează următoarele principii pe care se bazează terapia
cognitiv -comportamentală:

13
– principiul cognitiv, potrivit căruia esențială este interpretarea evenimentelor, și nu
evenimentele în sine;
– principiul comportamental: modul de acțiune are o influență hotărâtoare asupra gândurilor
și emoțiilor umane;
– princi piul „continuumului”: problemele de sănătate mintală pot fi conceptualizate cel mai
bine ca exagerări ale proceselor normale;
– principiul „aici și acum”: de obicei este mai utilă o axare pe procesele curente decât
asupra trecutului;
– principiul „sistemel or interactive”: problemele pot fi analizate ca fiind o interacțiune între
gânduri, emoții, comportament și fiziologie și mediul în care trăiește omul;
– principiul empiric redă importanța unei evaluări empirice atât a teoriilor cât și a terapiei;

Princip iul cognitiv
Modul de reacție al oamenilor cât și comportamentele sunt influențate intens de
gândurile, concepțiile și interpretările lor cu privire la semnificația pe care o acordă
evenimentelor propriei existențe. Conform terapiei cognitiv -comportamenta le cogniția
poate lua forma unor interpretări cu privire la un anumit eveniment. Acest principiu poate fi
ilustrat prin posibilitatea ca doi oameni să reacționeze diferit cu privire același eveniment,
fiecare având propria opinie despre evenimentul respect iv.

Modelul „de bun -simț”

Modelul cognitiv

Fig. 1.3. Principiul cognitiv fundamental (Westbrook, p.12, 2010)
Eveniment Emoție
Eveniment Cogniție Emoție

14
Potrivit lui Westbrook (p.12, 2010) „figura ilustrează principiul cognitiv fundamental
potrivit căruia diverse cogniții generează emoții diferite. Totodată, evidențiază asocierile
dintre anumite tipuri de cogniții și stările emoționale corespunzătoare”.
Același autor oferă un exemplu ilustrativ pentru fig. 1.3. (Westbrook, p.11 -12,
2010):
– eveniment : un om merge pe stradă și vede pe cineva cunoscut venind din direcția opusă,
însă persoana respectivă nu pare să îl fi observat.
– posibile gânduri referitoare la eveniment, cât și posibilele reacții emoționale generate de
aceste interpretări:
o „Nu mă pot gândi la nici un lucru pe care să i -l spun, va crede că sunt plictisitor și
prost”, acest gând poate genera anxietate ca și reacție emoțională;
o „Oricum, nimeni nu vrea să vorbească cu mine, nimeni nu pare să mă mai
simpatizeze”, în cazul acestui gând depresia poate fi reacția emoțională;
o „Are curaj dacă mă sfidează așa, nu i -am greșit cu nimic”, acest gând poate genera
mânie ;
o „Probabil e încă mahmur după petrecerea de azi -noapte!”, reacția emoțională a
acestui gând poate fi amuzamentul ;

Principiu l comportamental
Ca parte a „moștenirii terapiei comportamentale, terapia cognitiv -comportamentală
acordă o poziție importantă comportamentului, acesta fiind considerat esențial în
menținerea sau modificarea stărilor psihologice. Comportamentul poate avea un puternic
impact asupra gândurilor și emoțiilor prin modificarea felului de reacție” (Westbrook, p.13,
2010).

Principiul „continu mului ”
Din perspectiva terapiei cognitiv -comportamentale problemele psihologice sunt
considerate, de obicei, ca fiind prov ocate de versiuni exagerate sau extreme ale proceselor
normale. Plecând de la această idee au luat naștere „următoarele concepții: (a) orcine se
poate confrunta cu probleme psihologice, iar aceasta nu reprezintă neapărat o ciudățenie, un

15
fapt ieșit din com un; (b) teoria terapiei cognitiv -comportamentale se aplică în egală măsură
terapeuților și clienților (Westbrook, p.13, 2010).

Principiul „aici și acum ”
Acest principiu este moștenit de la terapia comportamentală, care prin intermediul
studiilor a demon strat că o abordare directă a simptomelor a concis cu o ameliorare pe mai
multe planuri. Terapia cognitiv -comportamentală actuală se axează, de cele mai multe ori,
pe ceea ce se întâmplă în prezent, pe procesele care determină perpetuarea problemei
prezent e decât procesele care ar fi putut avea o contribuție la apariția acesteia cu mai mulți
ani în urmă (Westbrook, p.14, 2010).

Principiul „sistemelor interactive ”
Și acest principiu este moștenit de la terapia comportamentală. Cele patru sisteme
identific ate de terapia cognitiv -comportamentală modernă sunt: cogniția, afectul sau
emoția, comportamentul și fiziologia. Prin mediu se înțelege mediul fizic, social, familial,
cultural și economic. Cele patru sisteme interacționează prin intermediul unor procese de
feed-back, totodată reacționând și cu mediul (Westbrook, p.15, 2010).

Mediu

Persoană

Figura 1.4. Sisteme interactive (Westbrook, p.15, 2010)

Cogniție
(gânduri, convingeri)

Fiziologice
(stări ale corpului) Comportament
(ceea ce face sau
spune cineva)
Afect
(stări emoționale) Comportament
(ceea ce face sau
spune cineva)

16
Principiul empiric
Din perspectiva terapiei cogn itiv-comportamentale atât teoriile cât și tratamentele
trebuiesc supuse unor cercetări empirice riguroase pentru a limita impactul întâmplărilor
clinice. Prin intermediul acetui principiu tratamentele se vor baza pe teorii bine
argumentate în urma studiil or științifice, deasemenea cei care primesc tratamentele vor
avea un plus de încredere din perspectiva eficienței dovedite (Westbrook, p. 16, 2010).

Distorsiunile cognitive „reprezintă erori de logică prin intermediul cărora oamenii
alterează frecvent d atele realității. Aceste erori de logică sunt specifice majorității
oamenilor neavând nici o legătură cu nivelul de inteligență (Holdevici & Crăciun, p. 14,
2013).
În cartea Psihoterapia eficientă (Holdevici & Crăciun, p. 14 -15, 2013) sunt
prezentate prin cipalele distorsiuni cognitive:
– gândirea de tip dihotomic , constă într -o gândire caracterizată prin absolutism fără
„nuanțe de gri”. Subiectul folosește evaluări de genul „totul sau nimic”;
– personalizarea și blamarea : prin persoanalizare se înțelege acea modalitate de
gândire prin intermediul căreia o persoană își asumă responsabilitatea pentru toate lucrurile
care merg prost, lucruri pe care nu le poate controla în totalitate. La polul opus se situează
blamarea celorlalți sau a împrejurărilor, contri buția personală la producerea problemei fiind
ignorată;
– catastrofizarea : acest tip de gândire caracterizează gandirea persoanelor anxioase,
care prevăd evenimentele viitoare în termeni negativi;
– judecata afectivă: persoana ignoră datele realității tr ăgând concluzii doar pe baza
trăirilor sale afective;
– afirmațiile de tip absolutist : persoana se conduce după anumite imperative
categorice care îi spun cum trebuie să fie ea, alte persoane sau lumea. Dorințele și
expectațiile devin imperative categoric e, „Trebuie nepărat să…”, iar atunci când acestea nu
sunt îndeplinite, persoana va fi perturbată emoțional, simțind depresie, mânie și frustrare;
– abstragerea selectivă se caracterizează prin ruminarea unui aspect negativ la
nesfârșit și ignorarea aspe ctelor pozitive;

17
– declasificarea pozitivului reprezintă ignorarea aspectelor pozitive, acestea fiind
catalogate ca lipsite de importanță;
– suprageneralizarea , subiectul crede că o experiență negativă singulară se va repeta
la nesfârșit;
– amplificarea și minimalizarea , această eroare de logică este întâlnită atunci când
persoana se evaluează pe sine, pe ceilalți sau lumea înconjurătoare, având tendința de a
amplifica aspectele negative și minimaliza aspectele pozitive;
– etichetarea constă în evaluare a propriei persoane sau a celorlalți prin intermediul
unor etichete cu caracter general;
– inferențele arbitrare : tragerea unor concluzii negative fără suportul unor dovezi
suficiente. Inferențele arbitrare sunt de două tipuri: (a) citirea gândurilor, per soana crede că
știe ce gândesc ceilalți și (b) ghicirea viitorului, prezicerea evenimentelor viitoare ca având
un final negativ.
Potrivit lui David (p. 44 -45, 2006) „integrarea terapiilor comportamentale cu cele
cognitive a venit rapid, întrucât ambele se bazează pe cercetări teoretico -metodologice
riguroase, nefiind construite ca școli închise, discrepanțele fiind clarificate prin cercetări.
Abordarea lui Donald Meichenbaum (1977) conform căreia, limbajul intern poate fi
utilizat pentru a controla răspun surile subiectului uman, era acceptată atât de cognitiviști
(pentru care limbajul exprimă cognițiile subiectului), cât și de behavioriști (care interpretau
limbajul intern ca un comportament interiorizat) a fost un mediator important între
abordarea cognit ivă și cea comportamentală.”
La ora actuală în interiorul școlii cognitiv -comportamentale au apărut și alte forme
de terapie: terapia metacognitivă, terapia comportamentală dialectică, terapia
comportamental -rațională, terapia multimodală, terapia focaliz ată pe scheme, terapia prin
acceptare și angajament, terapia focalizată pe rezolvarea de probleme, terapia cognitiv –
comportamentală constructivistă, terapia prin evaluare, restructurarea rațională sistemică,
terapia cognitivă bazată pe mindfulness, terapia cognitiv afectivă și comportamentală.
Toate aceste forme de terapie reflectă integrarea principiilor comportamentale cu cele
cognitive (David, p. 46, 2006).
Astăzi terapia cognitiv comportamentală a devenit (David, p. 46, 2006):

18
– terapia cu cea mai soli dă bază teoretico -metodologică și aplicată, fundamentată de mii de
studii experimentale și clinice;
– cea mai răspândită formă de psihoterapie în rândul practicienilor;
– cea mai răspândită formă de psihoterapie la nivel academic.
Westbrook et. al (p.25, 2010) dovedește eficacitatea terapiei cognitiv –
comportamentale aducând „dovezi conform cărora terapia cognitiv -comportamentală se
impune ca terapie adecvată pentru majoritatea tulburărilor psihologice, dovedindu -se mai
eficientă în numeroase probleme, în c omparație cu orice altă formă de terapie”, totodată
autorii afirmă că „pe scurt, în momentul redactării acestei lucrări, terapia cognitiv –
comportamentală este terapia psihologică asociată cu cele mai solide și ample dovezi
privitoare la eficacitate și efic iență.”

Fig. 1.5. Dovezi privitoare la tratamentul
prin intermediul terapiei cognitiv -comportamentale
(Westbrook et. al., p. 26, 2010)

Terapii cognitiv –
comportamentale Terapii
interpersonale Intervenții care
vizează familia Psihoterapie
psihodinamică
Depresie ! ! □ ?
Agorafobie ! □ □ □
Tulburare anxioasă
generalizată ! □ □ □
Fobii specifice ! □ □ □
Fobie socială ! □ □ □
Tulburare obsesiv –
compulsivă ! □ □ □
Tulburare de stres
posttraumatic ! □ □ ?
Anorexie ? □ ? ?
Bulimie ! ! □ □
Anumite tulbură ri
de personalitate ! □ □ !
Schizofrenie ? □ ! □
Tulburare bipolară ? □ □ □
Explicația simbolurilor
! = dovezi clare ale eficienței
? = dovezi limitate cu privire la eficacitate
□ = în prezent nu este suficient validat.

19
1.1.3.1. Caracteristicile terapie i cognitiv -comportamentale
Terapia cognitiv -comportamentală are multe trăsături comune cu alte terapii
totodată diferă de acestea din mai multe puncte de vedere. Caracteristicile importante ale
terapiei cognitiv -comportamentale țin de colaborarea între te rapeut și client, de caracterul
structurat și activ al terapiei, de delimitarea temporală a acesteia cât și de caracterul empiric
și orientarea spre probleme (Westbrook et. al, p. 31, 2010).
Colaborarea , din perspectiva terapiei cognitiv -comportamentale a tât terapeutul cât și
clientul sunt văzuți ca și participanți activi, terapeutul posedă informațiile cu privire la
diferitele modalități de rezolvare a problemelor, iar clientul cunoaște propriile experiențe
legate de problemele sale (Westbrook et. al, p. 31, 2010).
Caracterul structurat și implicarea activă , terapia cognitiv -comportamentală este
axată pe probleme și este structurată, terapeutul colaborând cu clientul în scopul menținerii
caracterului structurat al ședințelor terapeutice (Westbrook et. al , p. 32, 2010).
Delimitările temporal e ale tratamentulu i, potrivit lui Westbrook et. al (p. 32, 2010)
„terapia cognitiv -comportamentală este atractivă pentru clienți și pentru cei care
contractează acest gen de servicii datorită faptului că, adesea, este relativ scurtă, în acest
context scurtă însemnând undeva între șase și douăzeci de ședințe”. În tabelul figura 1.6. se
arată o serie de indicații cu privire la durata tratamentului în funcție de tipul problematicii
cu care se prezintă clientul.

Tipul prob lemei Numărul de ședințe
Puțin intensă Până la 6
Puțin intensă spre moderată 6-12
Moderată spre severă 12-20
Probleme moderate asociate cu o tulburare de personalitate 12-20
Probleme se vere asociate cu tulburări de personalitate peste 20
Fig. 1.6. Indicații cu privire la
durata tratamentului (Westbrook et. al, p. 33, 2010)

Din perspectiva terapiei cognitiv -comportamentale relația terapeutică reprezintă un
fundament esenț ial al terapiei, este considerată ca fiind necesară, dar nu suficientă, iar
studiile referitoare la tratament relevă de obicei un efect benefic al terapiei cognitiv –

20
comportamentale dincolo de existența unei relații terapeutice și independent de aceasta
(Westbrook et. al, p. 48, 2010).
Bordin citat de Westbrook et. al (p. 50, 2010) „a efectuat o analiză a relației
terapeutice din perspectiva unei alianțe de lucru. Autorul a sugerat că succesul unei alianțe
de lucru depinde de trei componente:
– acord cu pri vire la sarcină: ce anume trebuie efectuat în terapie, în ce constă procesul de
schimbare, ce activități și ce tehnici vor fi utilizate;
– acord cu privire la scopurile terapiei: ce anume se dorește să se realizeze prin terapie pe
termen scurt și pe termen lung; atât clientul cât și terapeutul se vor dedica atingerii
obiectivelor.

21
Capitolul II. Nivelurile cogniției
Terapia cognitiv -comportamentală distinge diverse tipuri sau „niveluri” de cogniție.
Următoarea clasificare împarte cognițiil e în gânduri automate negative, convingeri
fundamentale și presupuneri disfuncționale.

2.1. Gândurile negative automate
Gândurile automate pot fi pozitive, neutre sau negative în relația cu emoțiile
persoanei dar psihoterapia se concentrează asupra gâ ndurilor automate negative. Creierul
uman generează gânduri tot timpul atâta timp cât o persoană este trează. Gândurile
automate sunt monitorizate de creier, mai exact de o parte specifică a acestuia, parte ce este
responsabilă pentru controlul global al g ândurilor și acțiunilor. Această parte centrală a
creierului selectează cele mai relevante gânduri, moment în care o persoană devine
conștientă de acestea (Nelson, 2005).
Gândurile negative automate au fost descrise pentru prima dată de Aaron Beck fiind
fundamentale pentru terapia cognitiv -comportamentală. Aceste gânduri pot fi observate
fiind nevoie de atenție din partea persooanei. Îmbracă forma unor aprecieri sau interpretări,
semnificații, cu o tentă negativă cu privire la ceea ce se întâmplă persoanei sau cu ceea ce
se întâmplă în jurul acesteia. Gândurile negative automate au o influență directă asupra
stării persoanei, așadar sunt foarte importante pentru terapia cognitiv -comportamentală
(Westbrook et. al, p. 18, 2010).
Un anumit grad de gândire neg ativă e normal și nu constituie o problemă, dar, pe
măsură ce stările afective negative devin o regulă, distorsiunile în gândire pot juca un rol
important în perpetuarea unor probleme ca stările depresive sau de anxietate (Wills, 2012,
p. 122).
Westbrook (p. 18, 2010) sintetizează caracteristicile comune ale gândurilor negative
automate:
– după cum sugerează și numele nu este necesar ca oamenii să se străduie să aibă aceste
gânduri, ele se întâmplă pur și simplu, în mod automat și fără efort, poate fi nevo ie de un
anumit grad de efort pentru a le acorda atenție și pentru a le observa;

22
– aceste gânduri sunt specifice cu privire la anumite evenimente sau situații. Deși pot deveni
stereotipuri, mai ales în cazul problemelor cronice, pot varia în funcție de mom ent sau de
situație;
– pot avea sau au o formă conștientă, majoritatea oamenilor având capabilitatea de a le
conștientiza. Conștientizarea acestor gânduri se poate învăța, exersând monitorizarea lor;
– au o formă atât de scurtă, pot fi atât de frecvente și obișnuite încât devin integrate în
sistemul mintal obișnuit;
– deseori sunt plauzibile și sunt considerate adevăruri evidente, mai ales când apar emoții
puternice;
– în majoritatea cazurilor gândurile automate negative îmbracă forma unor constructe
verbal e, de exemplu „Nu sunt bun de nimic”, dar pot lua forma și unor imagini, de exemplu
în fobia socială persoana se vizualizează pe sine ca fiind roșie la față, transpirată sau
incoerentă;
– întrucât au un efect imediat asupra stărilor emoționale și fiind ușo r accesibile, gândurile
negative automate sunt abordate, de obicei, la începutul demersului terapeutic.

2.2. Convingerile fundamentale
Convingerile fundamentale sunt la polul opus al scalei la care se situează gândurile
negative automate și reprezintă c onvingerile esențiale ale unei persoane cu privire la sine, la
alți oameni sau la lume în general. Acestea posedă următoarele caracteristici (Westbrook et.
al, p. 19, 2010):
– în general nu pot fi conștientizate imediat fiind deduse din observarea gânduril or și
comportamentelor caracteristice ale unei persoane în situații diferite;
– în majoritatea cazurilor se manifestă sub forma unor afirmații cu caracter absolut, de
exemplu, „Sunt un om rău” sau „Nu trebuie să ai încredere în alții”;
– se deosebesc de gâ ndurile negative automate prin faptul că nu variază de la un moment la
altul sau de la o situație la alta deoarece sunt considerate adevăruri fundamentale aplicabile
în toate situațiile;
– de obicei convingerile fundamentale sunt dobândite la începutul vie ții, ca urmare a unor
experiențe din copilărie;

23
– pot apărea sau se pot modifica și pe parcursul vieții în diverse situații, spre exemplu în
urma unei traume.

2.3. Presupuneri disfuncționale
Presupunerile disfuncționale se situează între convingerile fu ndamentale și
gândurile negative automate. Sunt „pepiniera” din care cresc gândurile negative automate.
Pot fi considerate reguli existențiale, având un caracter mai clar aplicabil decât convingerile
fundamentale totodată fiind mai generale în comparație c u gândurile negative automate.
Deseori îmbracă forma unor propoziții condiționale de tipul „dacă…atunci…”, sau unor
afirmații de tipul „ar fi bine ca…”, „trebuie…” (Westbrook et. al, p. 20, 2010).
Caracteristicile presupunerilor disfuncționale sun t (Westbrook et. al, p. 20, 2010):
– adesea constituie încercări ale persoanei de a conviețui cu convingeri fundamentale
negative;
– asemenea convingerilor fundamentale nu sunt la fel de evidente ca și gândurile negative
automate. Nefiind ușor de verbaliza t, deseori, trebuie deduse din acțiuni sau din tiparele
unor gânduri negative automate obișnuite;
– au forma unor afirmații condiționale de tipul „dacă…atunci…”, „ar fi bine să…”, „trebuie
să…altfel…”;
– unele presupuneri disfuncționale pot fi co nsolidate cultural, ca de exemplu convingerea
legată de acordarea priorității celorlalți sau de importanța succesului;
– caracterul disfuncțional rezidă din rigiditate și din faptul că sunt prea generale;
– nefiind suficient de flexibile pot exista dificul tăți în a face față complicațiilor și
dificultăților inevitabile existenței;
– de obicei, în cadrul demersului terapeutic, presupunerile disfuncționale sunt abordate mai
târziu după ce clientul a acumulat capacitatea de a pune sub semnul întrebării gânduri le
negative automate;
– se consideră că modificarea presupunerilor disfuncționale este utilă pentru prevenirea
recăderilor.
Atunci când cognițiile descriptive și inferențiale au un caracter local și sunt
asociate, de cele mai multe ori automat și inconști ent, cu evenimente activatoare specifice
putând fi accesate conștient cu ajutorul unor proceduri specifice poartă denumirea de

24
gânduri automate. Acestea includ orice tip de prelucrare informațională, inclusiv imaginile
mentale (David, p. 73, 2006).

Fig. 2 .1. Ilustrarea nivelurilor cognițiilor
(Westbrook et. al, p. 20, 2010).

Mai particulare Mai accesibile Mai ușor de
modificat

Mai generale Mai puțin Mai dificil de
accesibile modoficat

Gândurile automate sunt structuri cognitive locale care derivă din structuri cognitive
generale de tip descriptiv și inferențial (din structura de personalitate), numite cogniții
centrale și intermediare, codate în sistemul cognitiv sub formă de scheme cognitive. Aceste
cogniții centrale și intermediare au fost învățate în cursul dezvoltării ontogenetice, cu
accent, neexclusiv, pe prima copilărie, și fac parte din structurile de personalitate (David, p.
73, 2006).
Cognițiile descriptive și inf erențiale poartă denumirea de „cogniții reci”, deoarece
nu pot genera direct reacții afective, putând produce comportamente operante independent
de cognițiile evaluative („cognițiile calde”). Aceste cogniții sunt caracterizate de dualitatea
funcționalitat e-disfuncțioonalitate. Disfuncționalitatea se caracterizează prin absența unei
susțineri logice (nu respectă principiile și regulile logicii), empirice (nu există dovezi care
să susțină cognițiile) și pragmatice prin faptul că nu prezintă o utilitate. Pe d e altă parte Gânduri negative automate
„Sunt un ratat; Sunt un prost”

Presupuneri disfuncționale
„Dacă oamenii mă vor cunoaște,
vor afla că nu sunt bun de nimic
și mă vor respinge”
Convingeri fundamentale
„Nu sunt demn de a fi iubit ; Nu
sunt bun de nimic”

25
atunci când cognițiile sunt funcționale acestea au parte de o susținere logică, empirică și
pragmatică (David, p. 73, 2006).
Credințele iraționale sunt acele credințe evaluative și inferențiale, ce sunt dezvoltate
nu prin rațiune sau logică ( Wong S., 2013).
Gândurile automate disfuncționale fac parte din tabloul clinic ca factori de
vulnerabilitate locală. Gândurile automate funcționale sunt factori de reziliență locală
utilizate în promovarea comportamentelor adaptative și a sănătății (David , p. 73, 2006).
Gândurile automate disfuncționale pot fi grupate, sub aspectul conținutului
informațional, în triada cognitivă (David, p. 73, 2006):
(1) gânduri automate disfuncționale cu privire la propria persoană, de exemplu „Sunt slab”;
(2) gânduri a utomate disfuncționale cu referire la viitor, de exemplu „Viitorul meu este fără
speranță”;
(3) gânduri automate disfuncționale cu referire la experiențele proprii, „ Am ratat totul”;
Structurile cognitive locale sunt derivate din structuri cognitive gene rale, cogniții
centrale și intermediare. În literatură sunt întâlnite un număr mai mare de cogniții centrale
disfuncționale dar conform lui A. Beck (citat de David, p. 75, 2006) două dintre acestea
sunt importante și relevante pentru patologie (scheme cogn itive disfuncționale):
(1) ideea subiectului că este o persoană fără valoare și neajutorată –
autodepreciere/neajutorare, de exemplu „Indiferent ce fac, sunt fără valoare”;
(2) ideea subiectului că este o persoană neacceptată și neapreciată de ceilalți –
autoexcludere/neacceptare, de exemplu „Indiferent ce fac sunt de neiubit”;
Conform lui David (p. 75, 2006) cognițiile intermediare se dezvoltă din cognițiile
centrale și pot fi clasificate în trei categorii relaționate secvențial: atitudini , asumpții și
reguli. Atunci când cogniția centrală este disfuncțională (autodepreciere), atunci cognițiile
intermediare vor fi relaționate cu aceasta într -un mecanism etiopatogenetic complex:
(1) atitudini: „Este rău să nu fi apreciat”;
(2.a) asumpții poz itive cu rol compensator: „Dacă lucrez de două ori mai mult decât ceilalți,
atunci ei mă vor aprecia și nu vor vedea că sunt prost”;
(2.b) asumpții negative cu rol compensator: „Dacă nu lucrez de două ori mai mult decât
ceilalți, atunci ei nu mă vor apreci a și vor vedea că sunt prost”;
(3) reguli cu rol compensator: „Trebuie să lucrez mult și să nu fac greșeli”;

26
Din „interacțiunea acestor elemente de vulnerabilitate cognitivă generală (cogniții
centrale și intermediare disfuncționale), dobândită în cursul dezvoltării ontogenetice, cu
evenimente activatoare concrete de viață (pregătirea pentru un examen dificil) duce la
apariția unor gânduri automate disfuncționale (de exemplu „Nu voi reuși”) care apoi
generează: răspunsuri afectiv -emoționale/subiective (anx ietate), răspunsuri
comportamentale (evitarea situației de examen) și răspunsuri psihofiziologice/biologice
(tensiune) patologice sau răspunsuri compensatorii, prin angajarea asumților pozitive”.
(David, p. 75, 2006).
Conform lui David (p. 76, 2006) „cog nițiile evaluative sunt structuri cognitive
relaționate cu descrierile și inferențele, au un dublaj lingvistic, ele putând fi raționale sau
iraționale; în literatura de specialitate se mai numesc și cogniții calde întrucât condiționează
apariția reacțiilor afective”. Raționalitatea acestor cogniții este dată de validitatea logică,
empirică și/sau pragmatică.
„Cognițiile evaluative generale sunt structuri cognitive generale considerate factori
de vulnerabilitate generală, fiind implicate în structurile de p ersonalitate ale subiectului
uman și în filosofiile acestuia de viață. În relație cu evenimentele activatoare specifice, ele
pot genera structuri cognitive locale care iau forma cognițiilor evaluative locale, gândurile
automate” (David, p. 77, 2006).
Albe rt Ellis, 1962, 1994 (citat în David, p. 77, 2006) „pe baza a zeci de studii, a
descris cele mai importante structuri cognitive evaluative generale, implicate ca mecanisme
etiopatogenetice în patologie, prin această asociere fiind și disfuncționale, cogniț iile
iraționale și/sau în promovarea sănătății și a unui comportament adaptativ, cognițiile
raționale. Cogniția irațională generală centrală este gândirea inflexibilă, absolutistă, din
care derivă alte trei tipuri de cogniții iraționale generale intermedia re: catastrofarea, lipsa de
toleranță la frustrare și evaluarea globală. Cogniția rațional -generală centrală este gândirea
flexibilă, non -absolutistă, din care derivă apoi celelalte trei cogniții raționale generale
intermediare: non -catastrofarea, toleranț a la frustrare și evaluare contextuală. Atunci când
sunt asociate cu evenimente activatoare specifice, aceste structuri cognitive evaluative
generale generează structuri cognitive evaluative locale în forma gândurilor automate”.
Același autor (David, p. 8 1, 2006) descrie relațiile dintre structurile cognitive locale
și generale „rezumând, structurile cognitive evaluative generale – cognițiile evaluative

27
centrale (trebuie/preferință), care le influențează pe cele intermediare (catastrofare/non –
catastrofare, toleranță scăzută la frustrare/ toleranță la frustrare, evaluare globală/evaluare
contextuală) – în interacțiune cu evenimente activatoare specifice generează structuri
cognitive evaluative locale – cognițiile evaluative centrale (trebuie/preferință), car e le
influențează pe cele intermediare (catastrofare/non -catastrofare, toleranță scăzută la
frustrare/ toleranță la frustrare, evaluare globală/evaluare contextuală), exprimate în gânduri
automate care, la rândul lor, produc răspunsuri afectiv -emoționale/s ubiective,
comportamentale și psihofiziologice/biologice”.

2.4. Perspectiva evoluționistă asupra cognițiilor
Conform analizelor de psihologie evoluționistă cognițiile iraționale sunt rezultatul
unui proces de evoluție, acest aspect neînsemnând că sunt a daptative și astăzi. Pe parcursul
evoluției specia umană s -a adaptat la mediu și la sarcini relativ simple și bine definite, de
exemplu căutarea hranei sau a adăpostului, iar un stil irațional era adaptativ:
a) o hipermotivare nu afecta performanța datorit ă simplității sarcinilor;
b) gândirea catastrofică era adaptativă, iar oamenii erau în permanență vigilenți și gata de a
reacționa la pericole;
c) printr -o toleranță scăzută la frustrare oamenii puteau schimba situațiile cu ușurință;
d) evaluarea globală d ucea la o rapidă categorizare a ființelor sau a lucrurilor din mediul
înconjurător (David et. al, p. 102 -103, 2007).
Mintea umană s -a adaptat zeci de mii de ani la un mediu ostil dar de câteva mii de
ani este forțată să funcționeze într -un mediu din ce în ce mai modern, mediu pentru care nu
a fost pregătită să funcționeze. În noul mediu activ, modern, hipercomplex noile sarcini
sunt de o dificultate crescută și deschise astfel ceea ce era util și adaptativ într -un mediu
simplu și bine definit devine vulner abilitate la boală în noul mediu contemporan. Oamenii
posedă capacitatea și predispoziția genetică de a accede către un stil de gândire cât mai
rațional. Conform studiilor, iraționalitatea crescută generează emoții care presupun
supraactivare sau subactiva re fiziologică în timp ce un nivel scăzut de iraționalitate este
asociat cu o activitate fiziologică medie spre ridicată (David et. al, p.103, 2007).

28
Capitolul III. Proceduri și tehnici de intervenție în terapia cognitiv –
comportamentală
Procedurile, ca re mai sunt numite și pachete de intervenție terapeutică, sunt o
combinație de tehnici terapeutice. Prin combinarea mai multor proceduri rezultă strategii de
tratament specifice pentru probleme specifice. Procedurile/tehnicile de intervenție
terapeutică v izează următoarele niveluri:
(a) cognitiv – modificarea cognițiilor disfuncționale/iraționale;
(b) comportamental – modificarea comportamentelor dezadaptative;
(c) psihofiziologic/biologic – modificări ce pot surveni în urma practicării unor tehnici de
psihoterapie, de exemplu relaxarea (David, 2006, p. 154 -155).

Modelul ABC cognitiv
David (p. 70, 2006) menționează că „modelul ABC cognitiv a fost inițiat de Ellis și
mai apoi dezvoltat de Beck și are următoarele componente:
A – eveniment activator – acesta poate fi de tip situație externă, sub forma unor evenimente
de viață sau de tip situație internă/subiectivă de exemplu emoțiile, aspectele
psihofiziologice sau biologice, comportamente;
B – cognițiile – se interpun între evenimentul activator și consecinț e. Cognițiile nu sunt
declanșate de evenimentul activator, ci ele mediază modul de percepere și reprezentare a
acestuia în minte;
C – consecințe – consecințele procesării cognitive a evenimentului activator, se pot
manifesta sub următoarele forme: răspunsu ri afectiv -emoționale/subiective,
comportamentale, psihofiziologice/biologice;
Pe lângă aceste trei elemente au mai fost adăugate încă două, având un rol major în
intervenția psihoterapeutică, astfel modelul ABC a devenit modelul ABCDE, Ellis, 1994
(citat de David p. 71, 2006):
D – disputarea – restructurarea cognițiilor disfuncționale și/sau iraționale;
E – asimilarea unor noi cogniții eficiente, funcționale și/sau rațioanle în locul celor
disfuncționale și/sau iraționale.

29
Modelul ABC comportamental
Acest model a pornit de la modelul behaviorist original mai apoi fiind îmbunătățit
cu elemente de prelucrare informațională, precuum expectațiile. Prin prisma acestui model,
comportamentele sunt generate de prelucrări informaționale amorsate de stimuli fiind
menținute de consecințele lor (David p. 105, 2006).
Conform lui David (p. 105, 2006) componentele modelului ABC comportamental
sunt următoarele:
A – antecedente – sunt reprezentate de stimuli și prelucrări informaționale. Stimulii pot fi
externi sau inte rni. Cele mai importante prelucrări informaționale implicate în generarea
comportamentelor operante sunt de tip cogniții descriptive și inferențiale, și anume:
(1) cunoștințe procedurale , cum se face un comportament;
(2) autoeficacitate , încrederea persoa nei că poate genera un comportament;
(3) expectanțe pozitive , beneficii;
B – comportamente – comportamentele operante, cele prin care omul acționează asupra
mediului, se pretează cel mai bine la analiza prin prisma acestui model.
C – consecințe – stimulii care urmează unui comportament operant includ întăririle și
pedepsele .

3.1. Proceduri de intervenție la nivel cognitiv – restructurare cognitivă
Procedurile de restructurare cognitivă vizează schimbarea structurilor locale și
generale disfuncționale și/ sau iraționale, conștiente și inconștiente prin parcurgerea
următoarelor etape (David, 2006, p. 159):
(1) identificarea structurilor cognitive locale disfuncționale și/sau iraționale conștiente, care
deși inițial funcționau automat pot fi verbalizate de că tre subiect;
(2) modificarea structurilor cognitive locale disfuncționale și/sau iraționale conștiente;
(3) blocarea contaminării psihologice induse de structurile cognitive locale disfuncționale
și/sau iraționale și asimilarea structurilor cognitive local e funcționale și/sau raționale;

30
(4) identificarea, modificarea și blocarea structurilor cognitive generale și/sau iraționale
conștiente, sau conștientizabile, care generează structurile cognitive locale disfuncționale
și/sau iraționale conștiente;
(5) iden tificarea, modificarea și blocarea structurilor cognitive generale și/sau iraționale
inconștiente.

3.1.1. Modalități de identificare și modificare a structurilor cognitive locale
(gânduri automate) disfuncționale și/sau irațioanle
a. Identificarea gânduri lor automate disfuncționale și/sau iraționale
Următoarele tehnici au ca scop identificarea gândurilor automate în forma
cognițiilor descriptive, inferențiale și evaluative locale. Aceste tehnici sunt prezentate de
David (p. 161 -165, 2006):
a.a. Tehnica întrebărilor directe
Prin intermediul acestui tip de întrebări sunt amorsate gândurile care apar și
generează răspunsul, eliminând posibilitatea de a fi amorsate nu doar gândurile care
generează emoția, ci și pe cele care o însoțesc sau o urm ează.
Exemplu: La ce te gândești astfel încât acest gând te face anxios?

a.b. Tehnica imageriei dirijate
Sunt cazuri în care clientul nu reușește să își identifice gândurile automate utilizând
tehnica întrebărilor deschise. În acest caz terapeutul îi c ere clientului să își amintească apoi
să își imagineze, cât mai real, o situație în care apar probleme. Ulterior, clientului îi este
descrisă situația respectivă observându -se reacțiile emoționale, iar în momentul apariției
acestora, clientul este întrebat la ce se gândește la momentul respectiv astfel încât acel gând
îi generează reacția afectivă (David p. 161 -165, 2006).

a.c. Tehnica jocului de rol
Terapeutul joacă rolul unei persoane reale, cu care clientul are interacțiuni în viața
cotidiană, sau imag inare, iar clientul joacă propriul rol. Prin intermediul acestei tehnici
clientul este ajutat să își conștientizeze gândurile automate. Această tehnică poate fi

31
utilizată atunci când clientul nu reușește să conștientizeze ușor gândul automat (David p.
161-165, 2006).

a.d. Tehnica înregistrării zilnice a gândurilor automate disfuncționale și/sau iraționale
Clientul este rugat să completeze un formular tip în perioada dintre ședințele
terapeutice, ori de câte ori trăiește un eveniment psihologic negativ, ob ținându -se astfel o
imagine comprehensivă și exhaustivă asupra gândurilor automate disfuncționale și/sau
iraționale în condiții ecologice și asupra resurselor deținute de client pentru gânduri
automate funcționale și/sau raționale (David p. 161 -165, 2006).

a.e. Tehnica asociațiilor libere
Clientul este încurajat să verbalizeze tot ceea ce îi vine în minte, fără nici o
restricție, pornind de la anumite amorse ce sunt legate de problemele acestuia. Se
înregistrează tot ceea ce spune clientul urmând identifi carea cognițiilor relevante, iar
acestea, împreună cu restul elementelor să fie organizate în conformitate cu modelul ABC
cognitiv și/sau comportamental (David p. 161 -165, 2006).

a.f. Tehnici adiționale
Tehnicile bazate pe desen, joc etc. sunt proceduri care pot amorsa cogniții
importante, mai ales în cazul copiilor (David p. 161 -165, 2006).

b. Modificarea structurilor cognitive locale (gânduri automate) disfuncționale și/sau
iraționale
Potrivit lui David (p. 165, 2006) „tehnicile de modificare a conțin uturilor
informaționale disfuncționale și/sau iraționale sunt extrem de diverse, modificarea
cognițiilor nefiind un scop în sine, ci un mijloc de a remite tabloul clinic”. Același autor
(David, p. 166 -172, 2006) prezintă principalele tehnici ale terapiei cognitiv –
comportamentale de modificare a gândurilor negative automate:
b.a. Tehnici logice
Aceste tehnici au ca fundament raționalismul. Acest curent filosofic își are originea
în Grecia antică, având următoarele perspective:

32
– sursa cunoștințelor umane e ste raționamentul deductiv și logic, pornind de la adevăruri
universale, independente de experiență, imuabile, absolute;
– realitatea este partea stabilă care se ascunde dincolo de realitățile perceptuale imediate,
putând fi cunoscută doar cu ajutorul logi cii;
– cunoștințele valide sunt doar acelea care sunt logic consistente și corespund unor
standarde recunoscute de adevăr și rațiune.
Prin intermediul acestor tehnici se modifică conținutul informațional și/sau
disfuncțional prin identificarea inconsisten țelor logice din gândirea clientului (David, p.
166, 2006).

b.b. Tehnici empirice
Asumțiile fundamentale ale empirismului sunt:
– sursa cunoștințelor umane este reprezentată de raționamentul inductiv, pornindu -se de la
experiențe cotidiene;
– există o s ingură realitate stabilă din care pornesc cunoștințele umane;
– cunoștințele valide sunt cele care corespund realității obiective.
Francisc Bacon (1561 -1626) a pus bazele unei modalități de a descrie realitatea prin
observare. Ideea generală a tehnicilor empirice se constituie în jurul întrebărilor sursă, de
exemplu, „Pe ce te bazezi când spui asta?”. Prin explorarea dovezilor care susțin cogniția
clientului se pot găsi dovezi care să invalideze cognițiile disfuncționale, urmând schimbarea
acestora cu unel e funcționale și raționale (David, p. 168, 2006).

b.c. Tehnici pragmatice/funcționale
Aceste tehnici au la bază pragmatismul și constructivismul, ambele curente având
rădăcini în filosofia kantiană. Ideile fundamentale sunt următoarele (David, p. 170, 20 06):
– viața este temeiul cunoașterii;
– cunoașterea este activitate, sursa cunoștințelor umane este capacitatea simbolică și
imaginativă a omului, cunoștințele fiind mai degrabă inventate decât descoperite;
– adevărul unei judecăți este conferit de reușit a acțiunii pe care o orientează, nu contează
valoarea ei de adevăr, cât mai ales valoarea adaptativă pentru oameni;

33
b.d. Tehnici metaforice
Prin intermediul acestor tehnici, cu ajutorul metaforelor, cognițiile disfuncționale
și/sau iraționale sunt înlocu ite indirect cu unele funcționale și/sau raționale (David, 2006).

b.e. Tehnica imageriei emotive
Aceste tehnici restructurează cognițiile prin expunerea in vitro la diverse situații în
imaginar, simulându -se evenimente concrete. Schimbările care au loc î n gândirea clientului
pot fi generalizate la viața cotidiană (David, p. 182, 2006).

34
Capitolul IV. Tulbur ările dispoziției

Potrivit lui Sadock B. & Sadock V. (p. 175, 2009) „dispoziția se definește ca un ton
emoțional pervaziv care in fluențează profund punctul de vedere și percepția de sine, a
altora și a mediului în general, tulburările de dis poziție sunt condiții frecvente, potențial
letale și foarte tratabile, în care pacienții resimnt dispoziții anormal de crescute sau scăzute.
Anormalitățile dipoziției se însoțesc de multiple semne și simptome care afectează aproape
toate domeniile de funcționare”.

4.1. Episodul depresiv major
Indivizii cu un episod depresiv major prezintă frecvent tristețe , iritabilitate,
mediativitate, ruminați e obsesivă, anxietate, fobii, preocupări excesive referitoare la
sănătatea fizică și acuze de durere . În cursul unui episod depresiv major unii au atacuri de
panică, survenind într -un patern care satisface criteri le pentru panică. Sunt prezente
dificultăți în relațiile intime, intersociale, dificultăți în activitatea socială ; pot exista
probleme maritale, școlare, abuz de alcool sau de altă substanță și implicit creșterea
utilizării serviciilor medicale. O problemă serioasă o constituie tentativa de suicid sau
suicidul complet . Riscul suicidar este extrem de mare la psihotici, cu istoric de tentative de
suicid anterioare, cu un istoric familial de suiciduri complete sau de uz concomitent de o
substanță.
Cultura poate influența experimentarea și comunicarea simptomelor depresiei.
Subdiagnosticareea sau diagnosticarea eronată pot fi reduse prin acordarea de atenție
specificității etnice și culturale în prezentarea acuzelor unui simptom depresiv major.
Acuzele de „nervi” și de cefalee (în culturile latine și me diteraneene), epuizare sau
dezechilibru (în cultura chineză și asiatică), de „probleme de inimă” (în culturile
medioorientale) sau de „a fi cu inima frântă” pot exprima experiență depresivă. Culturile
pot diferi în aprecierile referitoare la severitatea ex perimentării sau exprimării disforiei
(iritabilitatea poate provoca o preocupare mai mare decât tristețea sau izolarea). De
asemenea, este important să nu se excludă un simptom doar pentru faptul că acesta este
văzut ca „norma” pentru o cultură.

35
Simptomel e de nucleu sunt aceleași pentru copii și adolescenți, deși există date
care sugerează că importanța simptomelor cara cteristice se schimbă cu vârsta (exemplu: la
vârsta adultă apar simptomele cognitive, dezorientarea, pierderea memoriei,
distractibilitatea ).
Simptomele unui episod depresiv se dezvoltă în decurs de zile sau săptămâni. O
perioadă prodromală, care poate include simptome anxioase și depresive majore poate dura
săptămâni sau luni înaintea episodului depresiv major complet. Durata unui episod de presiv
este variabilă, de obicei de la șase luni, indiferent de etatea de debut. În majoritatea
cazurilor există o remisiune completă a simptomelor, iar activitatea revine la nivelul
premorbid.
Neurotransmițătorii implicați în fiziopatologia episodului de presiv major includ
norepinefrina, serotonina, acetilcolina, dopamina și acidul gamma -aminobutiric. Datele
care implică acești neurotransmițători includ măsurarea concentrației lor în sânge, lichidul
cefalorahidian sau urina și acti viatea receptorilor plac hetari.

Criterii de diagnostic:
A. Cinci sau mai multe din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleași
perioade de două săptămâni și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de
funcționare; cel puțin unul din simptome este dispoziția dep resivă sau pierderea
interesului sau plăcerii:
1. Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, indicată fie prin
relatarea subiectivă, fie prin observație;
2. Diminuarea marcată a interesului pentru toate sau aproape toate activitățile, cea
mai mare parte a zilei, aproape zilnic;
3. Pierdere semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, sau creștere în greutate (o
modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într -o lună) ori scăderea
sau creșterea apetitului aproape în fiecare zi;
4. Insomni e sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
5. Agitație sau lentoare psihomotorie în fiecare zi;
6. Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

36
7. Sentimente de inutilitate sau de culpă exccesivă ori inadecvată (care poate fi
delirantă) aproape în fieca re zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în
legătură cu faptul de a fi suferind);
8. Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în
fiecare zi (fie prin relatarea subiectului, fie observată de alții);
9. Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte).
B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru episodul mixt.
C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul
social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (un
medicament, drog de abuz), sau ale unei condiții generale medicale (hipotiroidism).
E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea ființei iubite,
simptomele persistă mai mult de două luni sunt caracterizate printr -o deteriorare
funcțională semnificativă, preocuparea morbidă de inutilitate, ideație suicidară,
simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

4.2. Psihoterapia în tratamentul tulburărilor depresive
Tipul de t erapie ales față de clientul care suferă tulburări mentale în general, și de
depresie în special, depinde nu numai de scopul terapeutic imediat, ci și de opinia
conceptuaală la care se aderă privind dezvoltarea acestor tulburări. De exemplu, dacă se
presup une că tulburarile depresive au o origine aproape exclusiv biologică, iar manifestările
lor clinice ar avea la origine un dezechilibru într -un sistem al neurotransmițătorilor
cerebrali, atunci cel mai potrivit tratament ar fi prin mijloace farmacologice. D acă, din
contră, se acordă importanță procesului intrapsihic, atunci este indicată o formă de
psihoterapie, preferabil psihoterapia cognitiv -comportamentală.
De obicei, obiectivul fiecărui tip de psihoterapie este de a înțelege
comportamentul clientului, de a-l modifica prin noi strategii de percepere și evaluare a
realității, astfel încât obstacolele să fie înlăturate sau cel puțin diminuate.

37
4.3. Psihoterapia cognitiv -comportamentală în tratamentul tulburărilor
depresive
Psihoterapia cognitivă a fost concepută și dezvoltată de către Aaron T. Beck și
colaboratorii săi în contextul tratamentului tulburărilor emoționale mai ales de tip depresiv
(Beck A. et. al., 1979). Este o psihoterapie structurată, activă, directivă, flexibilă,
umanistică, limitată î m timp și promovând orientarea spre sine. Relația d intre client și
terapeut, ședin țele terapeutice sunt organizate după un format bine stabilit, cu care atât
clientul cât și terapeutul au fost de acord. Printre elementele ce caracterizează structura
terape utică sunt acordul asupra unei înțelegeri a scopului terapeutic explicit; dezvoltarea
unei relații de colaborare specială între pacient și terapeut și menținerea unui cadru general
pentru fiecare sesiune, inclusiv acordul asupra unei agende, utilizarea met odei socratice de
intervievare, teme pentru acasă și revizuirea acestora.
Atributele „activă” și „directivă” se referă la faptul că , atât terapeutul cât și
clientul , se așteaptă să fie angajați activi în acest proces. Activitatea se poate referi atât la
utilitatea diferitelor strategii cognitive și comportamentale, cât și la planificarea
experiențelor de testare a realității. Această colaborare empirică implică faptul că terapia
este un efort de unificare a experiențelor ș i greșeilor, care tinde să descope re, să provoace și
să modifice regulile disfuncționale cognitive (imprimate în schemele proprii), care
guvernează comportamentul clientului și contribuie la dizabilitatea sa (Beck A. et. al.,
1979).
O altă caracteristică terapeutică importantă este „flex ibilitatea”. În practică,
alegerea diferitelor strategii terpeutice (comportamentală, cognitivă sau altele și
succesiunea lor în cursul terpiei), ritmul tratamentului, numărul, frecvența și lungimea
ședințelor precum și planificarea nu se face niciodată în mod stereotip, ci sunt ajustate
specific, pentru a se potrivi necesităților și resurselor fiecărui clie nt. Dimensiunea
umanistică a psihoterapiei cognitive se referă la respectarea unicității fiecărui client și la
încurajarea acestuia că va fi în stare să aibă cel puțin un anumit grad de control asupra
viitorului său. În particular niciun client nu trebuie considerat atât de bolnav, încât să fie
incapabil de schimbare, cel puțin într -o oarecare măsură. Atmosfera de contact uman oferită
de atitudinea terape utului susține motivația clientului de a munci la problemele sale chiar în
momentele cele mai dificile (Beck A. et. al., 1979).

38

Psihoterapia cognitiv -comportamentală aparține psihoterapiilor de scurtă durată,
necesară în tratamentul clienților ce suferă de tulburări depresive necomplicate și de
severitate ușoară sau moderată. În asemenea situații, tratamentul nu va fi mai lung de 15 -20
ședințe, adică între 3 și 4 luni. Clienții cu o depresie severă necistă o restructurare mai
profundă a schemelor fundame ntale proprii, dar și un număr mai mare de ședințe, ce nu
depășesc un an sau doi ani.
Scopul psihoterapiei nu este de a înlătura simptomele, ci de a susține
autocunoașterea psihologică a clientului, discernământul și pătrunderea lui psihologică
(insight). Tratamentul eficient reușește să conștientizeze clientul de modul disfuncțional în
care se privește pe sine și modul în care se relaționează cu mediul.
Teoria cognitivă a lui Beck (Beck A. et. al., 1979) , privind depresia, se bazează
pe ipoteza că perso anele au o varietate de evenimente văzute într-un mod foarte
distorsionat, independent de bazele informaționale, care în mod obiectiv nu confirmă
interpretarea. Sunt cuprinse patru trăsături esențiale:
a) Triada negativă constând dintr -o viziune negativă a si nelui, lumii și viitorului .
b) Apariția automată a gândurilor negative de auto -înfrângere și autodistrugere .
c) Apariția distorsiunilor sistematice în percepția și procesarea informațiilor .
d) Apariția presupunerilor fundamentale distorsionate, majoritatea lor fiin d
somnolente (autoschemele disfuncționale).
Relevanța clinică a depresivului este ușor de recunoscut de către clinician. Primul
element se referă la modul în care clientul se vede nemeritos, indezirabil social sau
deficient moral sau fizic , percepând medi ul său în mod negativ; pentru că interacțiunea cu
mediul este trăită ca fiind solicitantă, plină de probleme și de obstacole nerezolvabile (al
doilea element). Cel de -al treilea element îl constituie viziunea viitorului ca fiind neagră,
nepromițătoare ca u n eșec permanent. Pierderea inițiativei și apatia, pierderea speranței și
neajutorarea, autocondamnarea, fatigabilitatea emoțională, tendințele de fugă de realitate,
comportamentul de evitare și suicidar, devin ușor de înțeles când există un set cognitiv c e
predispune persoana la o devalorizare a competenței personale, observând toate activitățile
duc la eșec (Holdevici I., 2011).

39
Gândurile negative de autoîngrângere, întotdeauna foarte apropiate de viziunea
clientului despre sine, sunt presupuse a părea fără o reflectare sau judecată prealabilă în
situații pe care clientul cel mai adesea le percepe distorsionat, ca amenințătoare pentru el.
Gândurile negative automate survin foarte repede, ele fiind dificil de conștientizat pentru
pacient. În contrast, emo țiile negative ce le acompaniază sunt de durată mult mai mare și
sunt mai ușor de recunoscut de către pacient. Opiniile fundamentale disfuncționale despre
sine sunt susținute de mai multe distorsiuni sistematice în percepția sau procesarea
informației. Ace stea pot include percepția selectivă, exagerarea sau minimalizarea
importanței evenimentelor externe sau a propriei responsabilități în aceste evenimente,
suprageneralizarea, gândirea dihotomizată (Beck A. et. al., 1979).
Distorsiunile cognitive de acest tip nu sunt nici specifice, nici exclusive clienților
depresivi deoarece pot fi întâlnire și la persoane sănătoase și sunt ușor de găsi t și la alte
tipuri de clienți . Caracteristic clienților depresivi este atât frecvența, cât și pervasivitatea
acestor er ori, clienții nefiind capabili să le corecteze singuri.

4.4. Obiectivele psihoterapiei cognitiv -comportamentale
După Irina Holdevici (2011), obiectivele psihoterapiei cognitiv -comportamentale
sunt următoarele:
Formularea problemelor
Primele ședințe pre supun formularea unei ipoteze preliminare asupra problemei
pacientului și elaborarea unui plan terapeutic. Ipoteza este verificată în cursul ședințelor
viitoare prin sarcinile trasate pentru acasă și dacă este necesar este modificată; cu toate că
obiectiv ele sunt stabilite de la început, ele se pot schimba pe parcursul demersului
psihoterapeutic.
Clientul trebuie informat că psihoterapia cognitiv -comportamentală îl ajută să
achiziționeze singur abilități prin care să rezolve nu numai problema ci și event ualele
probleme similare ce pot apărea în viitor.
Terapeutul trebuie să accentueze rolul temelor pentru acasă, subliniind faptul că
partea cea mai importantă a terapiei are loc în viața de zi cu zi, pacientul trebuie să pună în
aplicare ce a învățar în cu rsul ședinței de psihoterapie. Clientul este informat cu privire la
structura tratamentului: număr de ședințe, durata, loc de desfășurare; este solicitat să

40
coopereze activ la procesul terapeutic prin furnizarea de informații, prin transmiterea de
feed-back.
Psihoterapeutul manifestă o atitudine simpatetică față de client, fără a -l judeca sau
moraliza.
Modalități prin care se realizează evaluarea clientului
1. Interviul cu privire la comportamentul clientului
2. Auto -monitorizarea
3. Auto -evaluarea prin: chestionar e, scale de evaluare, obținerea de informații de la
alte persoane, intervievarea unor persoane cu rol „cheie” în viața subiectului
4. Observarea directă a comportamentului subiectului în situația clinică: jocul de rol,
teste comportamentale, analiza activităț ii clientului, înregistrări psihofiziologice.
Când se realizează evaluarea subiectului se urmăresc patru categorii de
răspunsuri: comportamentale, cognitive, fiziologice și emoționale.
Evaluarea și măsurarea modificărilor are următoarele avantaje: facili tează
cunoșterea precisă a frecvenței și intensității comportamentului problematic, îi permite
terapeutului să realizeze modificări în ceea ce privește strategia terapeutică, evaluările îi
oferă clientului informații exacte cu privire la progresele făcute.

Etapele interviului specific psihoterapiei cognitv -comportamentale :
– descrierea sumară a problemei;
– evoluție: factori precipitatori, timpul când apare problema, factori predispozanți.

Indicații nosografice
Psihoterapia cognitiv -comportamentală este i ndicată în special tulburărilor
depresive și anxioase, având ca obiectiv reducerea anxietății prin învățarea clienților să
identifice, să evalueze, să controleze și să modifice gândurile negative legate de pericole
potențiale cât și comportamentle asociate cu acestea.

Tehnicile specifice psihoterapiei cognitiv -comportamentale
Identificarea gândurilor negative se realiz ează prin următoarele strategii
(Holdevici I., 2011):

41
– discutarea unei experiențe emoționale recente;
– utilizarea tehnicii imaginației d irijate;
– utilizarea modificărilor de dipoziție în cursul unei ședințe de psihoterapie;
– determinarea semnificației unui eveniment

Modificarea gândurilor negative și a comportamentelor aferente prin (Holdevici
I., 2011):
– raționalizare (terapeutul t rebuie să -i explice clientului rațiunile tratamentului prin
demonstrarea relației dintre gândire, sentiment și comportament).
– furnizarea unor informații cu privire la mecanismele apariției problemei, prin
descrierea în detaliu a simptomelor, prin evoluț ia lor și prin explicarea ca simptomele
respective pot fi depășite.
– distragerea, utilizată ca strategie pentru a exercita un control direct și imediat asupra
simptomului; prin concentrarea asupra conținutului conversației nu asupra stării proprii.
– programarea activităților.

Principiile planificării timpului
a. Revizuirea obiectivelor .
b. Realizarea unei liste a lucrurilor pe care clientul trebuie să le realizeze și o alta a
celor pe care vrea să le realizeze .
c. Stabilirea unei ordini a efectuării sarcinilor și activităților de îndeplinit .

Verificarea veridicității gândurilor automate negative
Terapeutul folosește o serie de întrebări pentru a -l ajuta pe client să evalueze
gândurile negative și să le sub stituie cu gânduri mai realiste (terapeutul îi cere clien tului să
verifice în viața reală dacă gândurile negative sunt adevărate).

42
Învățarea unor noi modele de comportament și a unor deprinderi de a face față
situațiilor
Pentru mulți clienți, situațiile sociale sunt dificile pentru că ei nu au deprinderi de
conversație sau comportament social, fiind astfel necesară o antrenare a abilităților sociale
prin: utilizarea unor jurnale zilnice în care se notează aceste supoziții disfuncționale,
identificarea gândului negativ și găsirea convingerii care se ascunde în spatele lui.

Tehnici de relaxare
Relaxarea se realizează prin:
– realizarea planificată a unor activități ;
– pauze planificate în cadrul unor programe încărcate ;
– practicarea unor tehnici standardizate de relaxare .
Indiferent de tehnica aleasă, ac easta trebuie să fie planificată până când devine
deprindere nu doar acasă ci și în situațiile de viață.
Rolul relaxării este de a -i ajuta pe clienți să demonstreze că țin sub control
simptomele lor, de a crește gradul de accesibilitate a informațiilor po zitive din memorie și
de a facilita găsirea unor alternative la gândurile negative.

Prevenirea recăderilor
Pentru a crește încrederea în sine a clientului, spre sfârșitul terapiei, când
simptomele au dispărut, se mărește intervalul dintre ședințele de ps ihoterapie.
Pentru a antrena capacitatea de a descoperi contra argumente la gândurile
negative, în cursul ședințelor de role -playing clientul furnizează argumente împotriva
ideilor sale negative, iar terapeutul îl provoacă prin contraargumente. Acest proced eu îl
ajută pe client să descopere punctele slabe din cadrul luptei cu ideile negative, iar atunci
când sunt identificate clientul învață să găsească argumente mai convingătoare.
Obiectivul major al psihoterapiei este de a produce modificări în sfera
personalității, modificări ce -l vor ajuta să realizeze o adaptare mai eficientă, mai puțin
dezagreabilă și mai stabilă la mediu.
Psihoterapia cognitiv -comportamentală se aplică la o gamă largă de tulburări
psihice, începând cu crizele existențiale, tulburăril e din sfera personalității, adicția,

43
nevrozele, afecțiunile psiho somatice, tulburările afective , tulburările psihotice în faza de
remisiune, până la ameliorarea performanțelor sportive, la creșterea stimei de sine și la o
mai bună adaptare socială, profesi onală și maritală.
Există categorii de clienți ce nu pot beneficia de psihoterapie. În primul rând,
deficienții mintal care sunt incapabili să înțeleagă, să descopere cauzele și soluțiile
propriilor probleme. De asemenea, clienții diagnosticați cu demență , schizofrenie și în
general psihotici.

Succesul psihoterapiei este evaluat după următoarele criterii:
– trăirea subiectivă a clientului (dispariția simptomelor, se simte mai bine);
– recunoașterea socială (progresele realizate în familie, profesie, soc ietate);
– materializarea expectațiilor psihoterapeutului în ceea ce privește modificările
realizate în plan comportamental și al personalității;
– relația terapeutică trebuie privită ca o relație între doi parteneri, dintre care unul
solicită, iar celăl alt acordă ajutorul psihologic.

44
Capitolul V. Prezentarea studiilor de caz

5.1. Cazul 1

Ședința 1
1. Anamneza, istoric psihosocial, interviu clinic
Clienta , M. Ana , 32 de ani, este profesoară de en gleză la o școală generală din
Râmnicu Vâ lcea, divorțată la 29 de ani, fără copii. Fostul soț, Dragoș, era profesor de
istorie la un liceu din Râmnicu Vâlcea, singurul copil, provenea dintr -o familie cu tată
autoritar și mamă hiperprotectoare. Ana are 2 frați căsătoriți, mai mici, 27 de ani respe ctiv
29 de ani, fără copii, intelectuali, cu relații familiale normale; părinții pensionari. După
divorț, Ana a manifestat o simptomatologie depresivă. Nimeni din familie nu a avut
internări la psihiatrie. Nu fumează și nu consumă alcool.

2. Descrierea problemei
Subiectul se prezintă la cabinetul de psih oterapie pentru următoarele acuze:
– dispoziție depresivă
– fatigabilitate
– scăderea interesului pentru activități zilnice curente
– agita ție psihomotorie
– pierderea stimei de s ine
– sentimente de vinovăție
– ideație cu conținut negativ
S-au stabilit factorii prec ipitanți ai problemelor, cauzele, timpul când apar, cum se
manifestă și când se accentuează. Acestea vor fi dezbătute pe larg în ședința următoare.

3. Descrierea pro blemei în termenii psihoterapiei cognitive comportamentale
Aspecte:
cognitive
"atunci când îmi amintesc de el "
"când îl văd "

45
"când mă întâlnesc cu prietenii lui "
"când discut despre el "

comportamentale:
"devin nervoasă, neliniștită, simt că vreau să -i mai vorbesc dar nu pot… "
"uneori îl evit…, nu vreau să -l văd…apoi îmi spun că ar fi mai bine să -l văd "

afective:
"sentiment de abandon, inutilitate, simt că o să rămân singură "
"plâng, nu în față, numai când ajung acasă "
"mă simt tristă "

fiziologi ce:
"îmi transpiră palmele "
"tremor "
"rar am palpitații "

C. „El era un om bun dar avea mentalități învechite, nu le puteam accepta. Eu sunt
deschisă și nu puteam să glumesc cu el, nici măcar discuta. Avea anumite obicei uri pe care
nu le -am put ut accepta.”
T. „Ce făceați în timpul liber?”
C. „Ne uitam la televizor, fiecare la emisiunea lui preferată. N -am fost niciodată
plecați în concediu împreună. El pleca cu colegii și cu elevii în excursie anual dar nu mi -a
spus niciodată să merg cu ei. Stăt eam acasă și -l așteptam.”
T. „Cum decurgea o zi normală din viața de cuplu?”
C. „Când veneam de la ș coală făceam treburile casnice, ne uitam la televizor.”
T. „Timp pentru vizite, pentru activități social e, de exemplu sâmbăta, duminica ?”
C. „În primul an d e căsătorie mergeam împreună la prietenii lui, pe ai mei nu -i
putea tolera, apoi se ducea singur, rar îmi spunea ce discutau, dacă îl întrebam se enerva,
îmi spunea ce voia când voia. ”

46
Clienta a considerat că singura soluție era divorțul, cu toate că a încercat să discute
cu soțul înainte de a a cționa, dar acesta nu a fost de acord.

Tipurile de probleme :
Cognitive: gânduri automate negative legate de propria persoană, de viitor.
Afective: dispoziție depresivă, autodepreciere, neîncredere în sine, lipsa de speranț ă, teama
de abandon, singurătate.
Comportamentală: fatigabilitate, rezisteță slabă la frustrare, scăderea randamentului.
Sociale: evitarea relațiilor sociale, a activității sociale.

Stabilirea planului psihoterapeutic împreună cu clienta

Tipul de interv enție Obiectivul terapeutic
Restructurare cognitivă Transformarea gândurilor negative în
gânduri raționale .
Modificarea gândurilor negative legate de
propria persoană și transformarea acestora
în gânduri pozitive .
Antrenament asertiv Abordarea directă a problemelor .
Învățarea unor noi modele de comportament
Rezolvarea de probleme Achiziționarea unor strategii de finalizare a
problemelor ce nu au la bază atât modele
comportamentale cât eficiența și gândirea
pozitivă .
Prevenirea recăderilor Măsuri profila ctice .

Va mai fi abordată relaxarea prin imaginați e dirijată, cu scopul de întărire a eu lui, de
încredere în sine, de învățare a unui model de comportament adecvat și de asimilare a
sugestiilor pozitive. Terapeutul îi explică clientei că eficiența terapiei constă într -o rela ție
directă, sinceră care implică respect reciproc. Clienta a înțeles că actul terapeutic eficient

47
presupune respectarea temelor pentru acasă și întocmirea jurnalelor de autoevaluare și
automonitorizare a gândurilor, senzațiilor și comportamentelor.

Ședința 2
Testare psihologică
Clienta obține punctajul relevant al depresiei majore atât la inventarul de depresie
Beck ( scor 1.562) , (Anexa 1) cât ș i la scala de evaluare Hamilton ( scor 2.2), (Anexa 2).
Subiectul a fost cooperant însă a prezentat o urmă de inhibiție verbală .
Relaxarea pentru întărirea eului a fost aplicată din a doua ședință deoarece îi
permite subiectului să trăiască experiențe pozitive și să -și direcționeze gândirea pozitivă.

Ședința 3
Restructurare congnitivă
1. Identificarea gândurilor și credințelor negative :
„sunt un om șters, neimportant”, „colegii mă evită și eu m -am retras treptat…nu am ce să
fac”, „mă simt abandonată, inutilă”, „eu sunt vinovată că am suportat acest coșmar prea
mult”.
Clienta va realiza un jurnal în c are va nota ceea ce simte, ce gândește, cum se
manifestă în urma unui gând negativ.
2. Terapeutul aplică întrebări provocatoare de tipul:
Cât de relevante sunt aceste convingeri?
Aceste convingeri despre dumneavoastră le au și cei apropiați?
Când au apărut?
Când se intensifică?
Când dispar sau se diminuează?
Ce repercusiuni au asupra comportamentului dumneavoastră?
3. Înlocuirea gândurilor negative cu cele raționale
Terapeutul îi explică clientei că ideația negativă despre sine, lume, viitor implică o
perturbare în plan socio -profesional relațional, dar mai ales personal.

48
Tema: c lienta va reali za un jurnal în care va not a ceea ce simte, ce gândește, cum se
manifestă în urma unui gând negativ .

Ședința 4
1. Verificarea temei:
a) „amintirile mă domin ă, nu mai scap de ele… Vreau să le evit, cum? "
b) "sunt lucruri care -mi amintesc de el, nu pot să le arunc, îmi sunt utile. "
Clienta alcătuiește o scară de evaluare și automonitorizare a problemelor împreună
cu terapeutul.

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
nicio dată uneori destul de des întotdeauna

a) Cât de des? Cu ce intensitate?
– în acest moment mă supără amintirile – (9)
– când sunt singură acasă nu mă pot stăpâni – (9)
– când citesc – (5)
– când ascult muzică la radio – (6) – (dacă sun t melodiile pe care le ascultam
împreună) – (9)
– când mă duc la serviciu, la ore – (7)
– cînd mă întâlnesc cu prietenii vorbesc despre el – (9)
– când merg la piață, pentru că locuiește aproape de mine – (10)
b) Ce simți atunci?
– ură – (9)
– tensiune interi oară – (10)
– dorința de a te reîntoarce la el – (3)
– iubire – (2)
– milă – (2)
c) Ce gândești?
– sunt slabă – (9)
– mă amăgesc singură – (9)

49
– mă comport ca un copil imatur – (10)
d) Ce faci să îndepărtezi starea de neliniște?
– „nimic, sau de cele mai mult e ori atribui cuvinte ”murdare” despre el, mine
și despre toți cei care sunt în jurul meu atunci”.

Terapeutul îi explică clientei că pentru a găsi soluții trebuie să adopte nu numai
un stil cognitiv pozitiv, dar și un comportament asertiv pentru rezolare a eficientă a
problemelor.

Ședința 5
Fragment din instructajul ședinței de relaxare:
„- gândiți -vă la o experiență plăcută din trecut. ..încercați să vă reamintiți în
detaliu…acum încercați să modificați voluntar strălucirea imeginii și o dată cu ea trăiril e
afective; imaginea devine din ce în ce mai strălucitoare; acum devine întunecată, puțin
perceptibilă, acum din ce în ce mai strălucitoare.
– gândiți -vă la o amintire neplăcută care vă face să vă simțiți inconfortabil (ultima
întâlnire cu fostul soț).
-faceți va imaginea mentală să devină mai ștearsă…din ce în ce mai puțin
precisă…până devine foarte îndepărtată.
– încercați să faceți mental o listă cu calitățile dumneavoastră și cu defectele
lui…până când imaginea se îndepărtează.
– comparați -l cu culoarea care vă displace (galben), iar dumneavoastră sunteți
culoarea care vă place…vă simțiți puternică în acest moment, atât de puternică încât ați
îndepărtat amintirea negativă, acum ea nu mai are nicio semnificație. ”

Ședința 6
În cadrul ședinței au fost abordate exerciții bazate pe imaginația dirijată pentru
întărirea eului și pentru înțelegerea anumitor situații de viață. De exemplu: alegeți o
amintire plăcută și măriți voluntar dimensiunea imaginii.
Imaginea devine din ce în ce mai mare, tot mai mare, apoi din ce în ce mai mică.
Imaginea mare va întări sentimentele pozitive, imaginea mică va micșora intensitatea

50
sentimentelor negative. Astfel de exerciții s -au desfășurat și în următoarele 3 ședințe până
când au devenit deprinderi.

S-au aplicat și exerciții de tipul:
Alegeți o imagine plăcută (alta decât cea evocată anterior) și căutați să modificați voluntar:
– culoarea: de la strălucitor până la alb -negru;
– distanță: căutați să vedeți cu ochii minții imaginea depărtată sau dimpotrivă
foarte apropiată;
– adâncimea: modificarea de la o imagine plaă fotografică bidimensionată la una
tridimensională;
– durata: trecerea de la reprezentarea mentală rapidă la o imagine persistentă un
anumit timp pe ecranul mental;
– claritatea: căutați să modificați imaginea de la una fo arte clară la una vagă;
– contrastul: modificați diferențele între alb și negru de la contraste mari până la
nuanțe de gri;
– orientarea: plasați imaginea în diverse locuri (față spate sus jos dreapta stânga);
– viteza: creșteți și scădeți după voință v iteza cu care se desfășoară firul mental;
– raportul dintre dimensiuni: faceți imaginea înaltă și apoi îngustă.

În ședințele 7, 8 și 9 s-au asimilat modele și strategii de rezolvare a problemelor
și s-a încheiat procesul de reconstrucție cognitivă, util izându -se exerciții de relaxare în
finalul ședințelor.

Ședința 10
În această ședință s -a efectuat o recapitulare a ședințelor anterioare, s -au verificat
jurnalele și scalele de autoevaluare și automonitorizare.
Fragment din jurnalul de autoevaluare:

Clienta a apreciat pe o scală de la 0 la 10 următoarele simptome :
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
niciodată uneori destul de des foarte des

51
1) Mă simt tristă – (1)
2) Am încredere în mine – (9)
3) Sunt pregătită pentru orice situație – (9)
4) Sunt lipsită de speranță – (0)

Clienta a alcătuit și un alt tip de jurnal cu convingeri pozitive.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
niciodată uneori destul de des întotdeauna
1) Sunt mulțumită de mine – (9)
2) Mă simt apreciată – (9)
3) Sunt stăpâ nă pe mine – (9)
4) Voi fi o profesoară apreciată – (10)
5) M-am hotărât să urmez un master – (10)
6) Sunt echilibrată – (10)
7) Sunt eu, cum îmi doresc să fiu – (10)
8) Voi face exact ce simt – (10)
9) Sunt frumoasă – (10)
10) Sunt inteligentă – (10)

Ședința 11
1) Retestare psih ologică
Clienta obține la proba Hamilton un punctaj de 0.6 și la BDI 0.5; se observă
diminuarea dispoziției depresi ve.
2) Planificarea activităților
Clienta alcătuiește o listă împreună cu terapeutul asupra activităț ilor care reprezintă
interes și asupra activităților d e relaxare.
Lista priorităților:
– masterul, perfecționare profesională;
– inițierea și finalizarea activităților care reprezintă interes:
* „voi merge o dată pe lună la coafor”
* „voi face fitness”

52
* „voi avea grijă de mine atât ca femeie cât și c a profesoară”
* „îmi voi reface viața, aș dori să mă recăsătoresc”
* „voi avea mai multe activități sociale expraprofesionale”

Ședința 12
1) Verificarea consolidării gândurilor raționale prin întocmirea unei liste c u argumente
pro și contra punându -se accent pe argumentele pro.
De ce e mai bine să gândesc pozitiv?
Argumente: – sunt calmă
– am posibilitatea să aleg o soluție corespunzătoare
– comunic mai bine atât verbal cât și nonverbal
– am încredere în mine
– sunt sigură pe mine, sunt puternică .
2) Relaxare.

Ședința 13
Terapeutul verifică din nou gândirea rațională, nu doar prin înrebări provocative
ci și prin alcătuirea unei liste comparative între modurile de gândire de la începutul
psihoterapiei și cele din starea actual ă.

Planificarea timpului:
– alcătuirea unei liste cu priorități
– ordine în efectuarea sarcinilor
– executarea unui singur lucru o dată
– pauze planificate în cadrul unor programe supraîncărcate .

53
5.2. Cazul 2

Ședința 1
Prezentare de caz
S. Mihaela, 52 de ani, pensionată medical din 2010 cu diagnosticul tulburare
depresivă recurentă . Clienta se prezintă la cabinetul de psih ologie cu următoarele
simptome : dispoziție depresivă, idei de incapacitate, de inutilitate, tulburări de memo rie, de
atenție, scăderea interesului pentru activitățile zilnice curente, lentoare psihomotorie,
rezistență scăzută la frustrare, p ierderea încrederii în sine, tr istețe, lipsă de speranță.

Antecedente heredocolaterale:
Mama a avut internări repetate la psihiatrie, a murit în urma unei supradoze de
medicamente (suicid) în anul 1980. Tatăl nu a avut probleme psihice. Clienta este căsătorită
cu doi copii, o fată de 21 de ani (studentă la drept administrativ anul 2 București) și un băiat
de 24 de ani (stude nt la matematică în anul 4 București). Soțul are 54 de ani, șef de șantier ,
de profesie inginer constructor. Relații familiale corespunzătoare, stabile, situație financiară
și condiții de locuit bune.
Interviul clinic:
Clienta se caracterizează prin fac ies depresiv, ținuta modestă , hipomnezii de
evocare, ideație cu conținut depresiv negativ de incurabilitate, flux verbal diminuat. Clienta
nu a su ferit recent nicio psihotraumă .
Clienta afirmă că după sinuciderea mamei au apărut problemele la serviciu (a
lucrat ca vânzătoare la un magazin de confecții), în familie; comportamentul fiind total
schimb at.

Descrierea problemei
Aspecte cognitive:
– gânduri automate negative, capacități scăzute de concentrare, tulburări de
memorie pe termen scurt .

54
Aspecte fiziologice:
– fatigabilitate, uneori palpitaț ii, paloare facială, rar hipersom nii.
Aspecte afective:
– dispoziție depresivă, lipsă de speranță, pesimism, neîncredere în sine, idei de
incurabilitate și de incapacitate .
Aspecte comportamentale :
– reactivitate scăzută, scăderea interesului pentru activitățile zilnice curente,
neglija rea propriei persoane și a familiei .

Ședința 2
Terapeutul îi explică clientei apariția simptomelor depresive cât și factorii
predispozanți.
Tipuri de intervenție Obiectiv terapeutic
Restructurare cognitivă Modificarea gândurilor automate negative
ce produc detresa în sfera personalității și
înlocuirea cu gânduri raționale
Relaxarea prin imaginație dirijată, prin
metafore, prin antrenament autogen, prin
exerciții de relaxare cu respirație Pentru creșterea încrederii în sine, pentru
întărirea eului, pentru depășirea stării de
depresie și a simptomatologiei acesteia.
Învățarea unor noi modele comporta mentale
Antrenament asertiv Asimilarea unui nou model comportamental
pentru depășirea situațiilor solicitante.
Discuție discretă asupra problemelor
Rezolvarea de probleme Achiziționarea de noi strategii de
comunicare cu șeful
Prevenirea recăderilor Măsu ri profilactice

Ședința 3
1) Testare psihologică
Subiectul obține rezultatul de depresie majoră atât la proba Hamilton ( scor 2.4),
(Anexa 2) cât și la Inventarul de depresie Beck ( scor 1,567) , (Anexa 1).

55
2) Restructurare cognitivă
Descrierea ultimei experiențe emoționale.

Senzații Interpret area lor
Nu eram atentă la nimic, parcă nu mă
gândeam decât la boală . Am o boală gravă, depresie .
Aveam dureri de inimă . Credeam că ajung la spital .
Am început să plâng pentru că eram
singură . Credeam că ajung la spital .

T. „Ați mai avut astfel de gânduri ș i senzații?”
C. „Da, le simt des, mă întristez fără motiv, dar dacă văd ceva ce nu -mi convine sau
mă gândesc că mi s -ar putea întâmpla ceva rău”
T. „Cât timp ai simțit acest disconfort?”
Terapeutul îl ajută pe client să sesizeze legătura dintre senzațiile corporale și
interpretările pe care le acorda acestora.
3) Relaxare prin respirație (7 -10') – tema pentru acasă.

Ședința 4
1) Verificarea temei pentru acasă
2) Exercițiu de relaxare :
„Întregul meu corp este relaxat, perfect liniștit. O căldură p lăcută îmi cuprinde
umerii, brațele, mâinile, picioarele. O căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul,
respirația mea devine liniștită și rară. Respir liber și aproape de la sine aerul în jurul
meu. Respir foarte calm și liniștit.”
3) Autoevaluarea și automonit orizarea gândurilor, senzațiilor, comportamentelor, prin
intermediul jurnalelor sau a s calelor gradate de la 1 la 10 – temă pentru acasă.

56
Ședința 5
1) Verificarea temei pentru acasă
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
niciodată uneori destul de des foarte des
Fragment din jurnalul de autoevaluare:
a) Mă simt tristă – (8)
b) Mă simt plictisită – (8)
c) Nu mă pot concentra – (9)
d) Obosesc repede – (9)
e) Boala mea este mai grea decât a altor oameni – (9)
f) Nu mă mai interesează nimic – (7)
g) Am dureri de i nimă – (8)

2) Fragment din jurnalul de automonitorizare
Data Gândul automat negativ Manifestările
comportamentale
Sunt depresivă Plâng
Sunt obosită și nu mai pot
face nimic bine Mă întristez, mă izolez
Sunt convinsă că o să mă
vindec, dar greu Sunt nea tentă
Dacă oamenii mă văd
depresivă sunt convinsă
că vor fugi de mine Plâng, sunt lipsită de
speranță și nu am încredere
în mine
Toate lucrurile pe care le
fac nu sunt bine făcute Simt vinovăție,
incapacitate

3) Identificarea gândurilor automate negat ive
– abstractizare
– generalizare
– catastrofizare și personalizare

57
4) Tema pentru acasă: continuarea jurnalelor .

Ședința 6
1) Verificarea temei.
2) Întrebări cu caracter provocativ cu scopul de a transforma gândirea automat
negativă în gândire rațională de tipul :
– ce ar face soțul dumneavo astră dacă ar gândi la fel, cum ar rezolva el
problemele, cum ar reacționa?
– ce credeți că trebuie făcut?
– ce gândiți acum?
– colegii, cunoștințele, cum credeți ă ar rezolva conflictele, problemele, stările
emoționale pe care le aveți?
3) Discutarea ultimei experiențe emoționale recente (alta decât cea dezbătută în ședința
anterioară)
4) După ce clienta descrie experiența, terapeutul o modifică pozitiv pe ecranul mental.

Ședința 7
1) Scurtă recapitulare a ședințelor anterioare finalizată în: raționalizare, distragerea
atenției prin tehnicile de autoprogramare învățate anterior.
2) Verificarea gândurilor automate negative și a gândurilor raționale.

Ședința 8
1) Abordarea situațiilor care provoacă clientei disconfort și car e-i generează
simptomele depresive. Scopul este de a forma deprinder i de autoajutorare care vor
determine pe subiect să depășească eventualele situații psihotraumatice.
a) Identificarea problemei (modul în care apare, cum apare, când apare, factorii care
o determină) ;
b) Stabilirea scopurilor:„ce înseamnă pentru mine rezolvarea problemei?” ;
c) Generarea unor soluții: o listă cu soluții posibile, din care pacien ta să o aleagă pe
cea eficientă ;
d) Adoptarea deciziei în mod obiectiv necritic ;

58
e) Verificarea deciziei prin în tocmirea unei liste cu avantaje și dezavantaje,
argumente pro și contra ;
f) Pregătirea implementării soluției – planul de acțiune ;
g) Aplicarea soluției .

2) Terapeutul provoacă o situație, o problemă, pentru a verifica capacitatea de
rezolvare a conflictelor și mod alitatea corespunzătoare a etapelor .

Ședința 9
1) Exerciții de dezvoltare a abilităților de rezolvare a problemelor prin tehnici de
autoprogramare psihică :
Tehnica de autoprotejare constă în aceea că subiectul își imaginează un zid de
energie pozitivă alb s trălucitoare care-l înconjoară și ține la distanță valurile de energie care
provin de la gândul negativ sau de la persoana negativă.
Tehnica revanșei mentale
I se explică clientei că aceasta este o strategie ce constă în a -și imagina mental
cum energia n egativă produsă de situația frustrantă este dirijată spre persoana care a comis
nedreptatea, procesul de imaginare fiind însoțit de trăirea unui puternic sentiment de
ușurare.

Ședința 1 0
1) Relaxare pentru destinderea musculară
2) Verificarea consolidării gândurilor raționale prin întocmirea unei liste cu argumente
pro și contra, de exemplu: de ce este mai bine să gândesc pozitiv?
Avantaje: sunt calmă, am încredere în mine, pot să aleg o soluție bună, sunt
conștientă că eu trebuie să înving boala, știu că boala mea este tratabilă și știu să am
răbdare….multe persoane au poate probleme mai mari decât mine.
Terapeutul accentuează argumentele pro pentru a -i consolida mecanismele
pozitive.

59
Ședința 1 1
1) Retestare psihologică: la proba Hamilton clienta obține rezultatul de dispoziție
depresivă, iar la inventarul de depresie Beck obține același rezultat.
2) Exerciții de întărire a mecanismelor de rezolvare a probl emelor prin tehnici de
autoprogramare psihică (aceleași din ședințele anterioare).

Ședința 1 2 și ședința 1 3
Au ca scop prevenirea recăderilor, înc heierea actului psihoterapeutic .
1) Exerciț ii pentru planificarea timpului liber
a. Alcătuirea unei liste cu priorități
b. Pauze planificate în cadriul unor programe supraîncărcate
c. Ordinea efectuării sarcinilor în funcție de urgenț ă
Clienta a similat strategii comportamentale noi, mecanisme de rezolvare a
problemelor, un sistem de convingeri și gândire pozitive. Întâlnirile cu psihoterapeutul se
vor desfășura tot la spital și vor avea o frecvență de două ori pe lună.
2) Relaxare prin respirație .

60
5.3. Cazul 3
Prezentare caz
Clienta P. Maria în vârstă de 42 de ani cu domicili ul în Râmnicu Vâl cea având
funcția de contabil . Se prezintă la cabinet cu acuze somatoforme și dispoziție depresivă.

Ședința nr.1
Anamneza și antecedente heredocolaterale:

– căsătorită, soțul inginer în aceeași unitate (colegi de seviciu), doi băieți studenți
anul I și II la filosofie , respectiv matematică.
– tatăl alcoolic, mama decedată când clienta avea 13 ani în urma unui accident de
muncă;
– are un frate plecat în Spania la muncă, are o relație distantă;
– relațiile din familia de apartenență au fost conflictuale, tensionate datorită
consumului excesiv de alcool al tatălui;
– subiectul a manife stat dispoziție depresivă după moartea mamei;
– situația financiară este corespunzătoare, obține venituri materiale și din alte
surse (evidențe contabile);
– relația cu soțul și copiii este echilibrată, bazată pe comunicare și respect
reciproc;
– subiec tul nu consumă alcool, a dezvoltat o repulsie față de acesta, în schimb
fumează ocazional (1 pachet de țigări pe săptămână).
Motivul prezentării la cabinet a fost incapacitatea de a face față solicitărilor de la
serviciu. În urma interviului clinic subiec tul acuză: insomnii de adormire, lipsa de speranță,
neîncredere în sine, reactivitate scăzută.

Descrierea problemei în termenii psihoterapiei cognitive comportamentale
Aspecte cognitive:
– dezorientare, hipomnezii de fixare, flux ideativ diminuat, l entoare verbală,
ideație cu conținut negativ.

61
Aspecte comportamentale:
– lentoare în acțiuni, reactivitate scăzută, lipsa de interes pentru activitățile zilnice
curente, lipsa de interes cognitiv, rezistența slabă la frustrare.
Aspecte afective:
– dispoziție depresivă, tristețe, nemulțumire, lipsa de încredere în sine, lipsa de
speranță, presiune, sentimente de inutilitate, autodepreciere.
Aspecte fiziologice:
– oboseala, fatigabilitate, astenie mai ales dimineața, tremurături, insomnie inițială
(de adormire), scăderea interesului sexual, dureri de cap, cefalee.

Variabile ce țin de context
Situaționale: „mai multe probleme de rezolvat, sarcini grele, de hotărârea mea
depinde totul…dar nu mai pot”.
Comportamentale: „simt că -mi explodează capul, mă pierd, devin încordată și nu
rezolv nimic bine”.
Cognitive: „nu mă pot concentra, nu mai pot gândi, nu mai sunt la fel”.
Afective: „sunt incapabilă, sunt din ce în ce mai slabă, sunt depășită…”.
Interpersonale: „colegii mă evită, soțului îi e milă de mine, îmi e rușine…nu mai
sunt eu”.
Fiziologice: „mă simt epuizată la capătul puterilor, până acum eu hotăram,
rezolvam totul, acum nu mai sunt în stare de nimic bun…”.

Factori ce contribuie la menținerea simptomului:
– pierderea încrederii de si ne;
– gândirea automat negativă (conținut ideativ depresiv);
– incapacitatea de a găsi strategii de rezolvare a problemelor adecvate.

62
Stabilirea planului terapeutic
Tipuri de intervenție Obiectiv terapeutic
Restructurare cognitivă Modificarea gândurilo r automate negative
ce produc detresa în sfera personalității și
înlocuirea cu gânduri raționale
Relaxarea prin imaginație dirijată, prin
metafore, prin antrenament autogen, prin
exerciții de relaxare cu respirație Pentru creșteres încrederii în sine, pen tru
întărirea eului, pentru depășirea stării de
depresie și a simptomatologiei acesteia.
Învățarea unor noi modele comportamentale
Antrenament asertiv Asimilarea unui nou model comportamental
pentru depășirea situațiilor solicitante.
Discuție discretă asu pra problemelor
Rezolvarea de probleme Achiziționarea de noi strategii de
comunicare cu șeful
Prevenirea recăderilor Măsuri profilactice

Ședința nr . 2
Testare psihologică
Clienta obține un total de 2.7 puncte la scala de evaluare a depresiei Hamilton
(Anexa 2), adică depresie majoră cu simptome somatice și 1.4 la Inventarul de depresie
Beck (Anexa 1), rezultatul fiind tot depresie majoră.

Relaxarea
Relaxare cu scopul de întărire a eului, de inducere a stării de liniște interioară, de
încredere de sine – sugestii prin i ntermediul relaxării. I se explică clientei că relaxarea
trebuie aplicată când se simte iritată, frustrată, încordată, de câte ori este nevoie și că
trebuie învățată până când devine deprindere.

63
Ședința nr . 3
Reconstrucția cognitivă
Descrierea ultimei experiențe traumatizante pentru subiect:
„Aveam de dus la fisc actele firmei, depășisem termenul pentru că nu puteam să
le rezolv, șeful mă amenința cu penalizarea…am cerut ajutor la altcineva autorizat (nu
făceam până acum așa ceva).”
„T. Ce ai simțit ?
C. Tristețe, rușine, frică, îmi plesnea capul de durere, sunt incapabilă.
T. Ce ai făcut?
C. Am plâns.
T. Ce ai gândit atunci?
C. M -am gândit că oamenii mă resping că sunt slabă și pentru că nu pot găsi niciodată o
cale de ieșire și niciun mod de a -i con vinge…nu mai știu să lucrez…dar îmi plăcea odată
meseria, acum mă plictisește. De atunci m -am simțit depășită…deși eu rezolvam acele
probleme de serviciu cel mai bine, acum nu mai pot face față…nu găsesc soluții…îmi
neglijez familia…mă neglijez pe mine. ”

Tehnici de distragere
– clientei i se cere să -și concentreze atenția asupra unui obiect și să-l descrie
pentru ea însăși cu cât mai mult detalii.

Tema pentru acasă: alcătuirea unui jurnal de autoevaluare și automonitorizare a
simptomelor.

Ședința nr . 4

1. Verificarea temei pentru acasă
a. Vă rog să notați pe scala de la 0 la 10 cum vă simțiți când nu puteți rezolva
probleme de la serviciu.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Deloc stresată moderat stresată extrem de stresată

64
b. Cât de încordată vă simțiți pe parcursul zilei?
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
încordată încordare moderată foarte încordată

2. Alcătuirea unui jurnal cu emoțiile, gândurile, sentimentele ce apar când sunt
stresată. Acest jurnal îl veți completa pe parcursul desfășurării terapiei.
Data Timpul
când apare
problema Tipul de
problemă Gânduri
negative Manifestă ri
comportamentale Emoții

3. Amintiri și imagini plăcute
– amintirea unei imagini plăcute când subiectul a avut succes
– relaxare prin imaginație dirijată pentru creșterea stimei de sine (același tip de
relaxare din ședința anterioară).

Ședințele 5, 6 au ca scop diminuarea dispoziției prin tehnici pentru întărirea eului, pentru
dobândirea încrederii în sine prin sugestii pozitive.
1. Scurtă recapitulare a ședințelor anterioare;
2. Amintirea unei situații plăcute când subiectul s -a simțit bine și a final izat cu
succes activitățile (alta decât cea anterioară) ;
3. Diminuarea gândurilor negative prin relaxare și prin modificările de dispoziție
în timpul relaxării prin sugestii pozitive și gânduri pozitive .

Ședința 7
Verificarea temei pentru acasă
Fragment:
„Cât timp acordați zilnic, săptămânal? Cât timp ați vrea să acordați?”
– familiei
– propriei persoane
– pentru odihnă
– activităților profesionale

65
– activităților extraprofesionale
Scopul acestui exercițiu este de a verifica capacitatea clientei de a-și planifica
activități utile, cu motivație intrinsecă și pozitivă, pentru a -si menține echilibrul, starea de
sănătate generală.
Terapeutul îi întărește clientei convingerile și gândirea poziitivă, îl încurajează să
găsească cât mai multe solu ții pentru problemă și să o aleagă pe cea corespunzătoare. În
cazul problemelor mai complexe clienta este descurajată să adopte de la început soluția care
pare cea mai la îndemână.

Ședința 8
Prevenirea recăderilor, încheierea psihoterapiei .
Terapeutul ma nifestă mulțumire față de desfășurarea actului terapeutic îi explică
clientei că psihoterapia a avut un caracter educațional, prin adoptarea de noi modele
comportamentale, prin învățarea strategiilor de rezolvare a problemelor și prin asimilarea
de sugesti i pozitive. Terapeutul pregătește clienta pentru eventualelel psihotraume și
elaborează un plan de acțiune de tipul:
– tehnici de ajutorare sub forma unui ghid de ajutor, care să conțină, pe de o parte
dificultățile resimțite de client când era depresiv, iar pe de altă parte tehnicile specifice
asimilate în psihoterapie.
– terapeutul pune întrebări cu caracter provocativ, de tipul:
* ce ai învățat? Ce ai asimilat?
* ce dovezi ai că psihoterapia a acționat pozitiv?
* cum poți aplica cele învățate înt r-o situație nou .

66

Observații

Obiectivele psihoterapiei au fost îndep linite, clientele au simțit o ameliorare a
dispoziției depresive, au reușit să -și depășească criza existențială, să elimine simptomele, să
întărească eul și încrederea în sine dob ândind o capacitate de adaptare eficientă la mediu și
mecanisme noi de rezolvare a conflictelor intrapsihice.
Clientele au respectat programul stabilit de către terapeut, astfel că relația
psihoterapeut – client s -a bazat pe încredere, respect, empatie re ciprocă. În cursul
psihoterapiei, clientele s -au simțit în siguranță și au colaborat cu terapeutul în planificarea
actului în sine. Terapeutul a aplicat atât tehnici comportamentale cât și cognitive informând
clientul cu materiale asupra apariției depresie i. L-a încurajat să discute liber, fără rețineri și
să coopereze activ.
Terapeutul i -a explicat clientul ui că prin intermediul tehnicilor psihoterapiei
cognitiv-comportamentale va putea să-și găsească modalități de rezolvare a problemelor nu
doar pentru problema prezentă, ci și pentru viitor (prevenirea recăderilor) .
Terapeutul a accentuat rolul temelor pentru acasă, cu scopul de a pune în aplicare
ceea ce a învățat în cursul psihoterapiei.

67
Bibiliografie

Alford A. Brad & Beck T. Aaron, 2011, Puterea integratoare a psihoterapiei
cognitive, Ed. Trei, Bu curești;

Beck Aaron et. Al., 1979, Cognitive therapy of depression, The Guilford Press,
New York ;

Chaney W. Daniel, (2013), An overview of the first use of terms cognition and
behavior, Behavioral Sciences, 3, 143 -153;

Cottraux Jean, 2003, Terapii le cognitive: cum să acționăm asupra propriilor
gânduri, Ed. Polirom, Iași;

Dafinoiu Ion & Jenö -László Vargha, 2005, Psihoterapii scurte: strategii, metode,
tehnici, Ed. Polirom, Iași;

David Daniel , 2006, Tratat de psihoterapii cognitive și com portamen tale, Ed.
Polirom, Iași;

David Daniel, Benga Oana, Rusu Alina, 2007, Fundamente de psihologie
evoluționistă și consiliere genetică: integrări ale psihologiei și biologiei, Ed. Polirom, Iași;

Debra A. Hope et al. (2010), Automatic thoughts and cognitiv e restructuring in
cognitive behavioral therapy for social anxiety disorder, Cognitive Therapy and Research,
34:1-12;

Dryden Windy, coord., 2010, Manual de terapie individuală, Ed. Polirom, Iași;

Ellis Albert, 2010, Cum să trăim alături de un „nevroti c” acasă și la locul de muncă,
Ed. Trei, București;

68
Ellis Albert, Dryden Windy, 2007, The Practice of Rat ional Emotive Behavior
Therapy, Ed. Springer Publishing Company, New Y ork;

Guimon Jose, Beatrice Weber -Rouget, Terapii scurte de grup: comportamente și
ilustrări c linice, 2006, Ed. Polirom, Iași;

Holdevici Irina & Crăciun Barbara, 2013, Psihoterapia eficientă, Ed. Trei,
București;

Holdevici Irina, 1999, Gândirea pozitivă : Ghid practic de psihoterapie rațional –
emotivă și cognitiv -comportamentală, E d. Știință și tehnică, București;

Holdevici Irina, 2000, Gândirea poz itivă, Ed. Dual Tech, București;

Holdevici Irina, 2011, Tratat de psihoterapie cognitiv -compo rtamentală, Ed. Trei,
București;

Hollon S. D. & Kendall P. C., (1980), Cognitive self -statements in depression:
Development of an Automatic Thoughts Questionnaire, Cognitive Therapy and Research,
4, 383 -395;

Nelson E. Hazel, 2005, Cognitive -behavioural Therapy with Delusions and
Hallucinations: A Practice Manual, Ed. Nelson Thornes, Chelten ham, U.K;

Nelson -Jones R., 2014, Manual de consiliere, Ed. Trei, București;

Popa -Velea Ovidiu, 2010, Științele comportamentului uman: aplicații în medicină,
Ed. Trei, București;

Sadock Benjamin & Sadock Virginia, 2009, Manual de buzunar de psihiatrie clinică
– Ed. a 3 -a, Ed. Medicală, București;

69
Szentagotai A. & Freeman A., (2007), An analysis of the relationship between
irrational beliefs and automatic thoughts in predicting distress, Journal of Cognitive and
Behavioral Psychotherpies, 1, 1 -9;
Tudo se Florin, 2011, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Ed.
Trei, București;

Vernon Ann, (2011), Rational emotive behavior therapy: the past, present and
future, Journal Rational Emotive Cognitive Behavior T herapy , 29:239 -247;

Vogel R alf T., 2008, Psihoterapie cognitiv -comportamentală și psihanaliză:
încercare de integrare, Ed. Trei, București ;

Westbrook David, Helen Kennerley, Joan Kirk, 2010, Introducere în terapia
cognitiv -comportamentală, Ed. Polirom, Iași;

Wills Frank, 2012, Consilierea și psihoterapia cognitiv -comportamenta lă, Ed.
Herald, București;

Wong Shin Shyh, (2013), The relations of cognitive triad, dysfunctional attitudes,
automatic thoughts, and irational beliefs with test anxiety, Current Psychology , 27:177 -191;