Disertatie Constituirea Organizarea Si Functionarea Institutiilor De Credit 13.06.2019 Cln [604356]

1
CAPITOLUL 1: NOȚIUNI INTR ODUCTIVE PRIVIND INSTITUȚIILE DE CREDIT

1.1. Noțiun ea de instituție de credit

În ceea ce privește sediul materiei, între aga categorie a acestor subiecte de drept este
reglementată la nivel na țional de Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit
și adecvarea capitalului1, reglementare ce nu este singular ă, astfel că în mod natural există
norme de aplicare (norme reglementate și emise de autorit ăți/instituții abilatate în mod special
în acest sens), precum și norme europene, cu rol evident de adaptare/plafonare a legisla țiilor
parte din UE, norme cu aplicabilitate direct ă.
O definiți e conc retă a instituțiilor de credit nu mai există în forma actuală a OUG
99/2006, în ciuda faptului că anterior anului 2013, reglementarea conținea o definiție clară și
precis ă a ceea ce dorește a fi o instituție de credit.
Conform art. 7 alin. (1) pct. 10 din OUG 99/2006, în vigoare înainte de adoptarea
OUG 113/20132, instituția de credit era definit ă ca acea ” entitate a cărei activitate constă în
atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în aco rdarea de credite
în cont propriu”.
Eliminarea acestei definiți i nu ar trebui să conducă la concluzia că definiți a nu mai
este neaparat de actualitate, ci presupune mult mai multe elemente care să conduc ă la o trasare
corectă și pertinent ă (prin raportare la necesitatea de actualizare cu mediul social curent și
nevoile curente ale societății ) a ceea ce trebuie să reprezinte o instituți e de credit.
O serie de argumente în acest sens pot fi re găsit e în expunerea de motive a OUG
113/2013 și care, așa cum precizam mai sus, a determinat abrogarea vechii definiți i a
instituțiilor de credit.
Cu toate acestea, ne -am fi aștept at ca aceast ă masur ă să aibă un raționam ent logic și
creat de un legiuitor consecvent, proactiv, iar nu reactiv, în sensul că temeiul adoptarii OUG
113/2013 a fost acela că este ”imperios necesar ca transpunerea și implementarea în

1 publicat ă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1027 din 27 decembrie 2006 și include modificările aduse prin
următoarele acte: L 227/2007; OUG 215/2008; OUG 25/2009; OUG 26/2010; OG 13/2011; L 71/2011; L
287/2011; OG 1/2012; OUG 43/2012; L 272/2013; OUG 113/2013; L 255/2013; L 187/2012; L 312/2015; L
164/2018;
2 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului În vigoare de la 23 decembrie 2013, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 23 decembrie 2013

2
legislația națională primară și secundară a Directivei 2013/36/UE să se realizeze până la
finele anului 2013, în scopul evitării declanșării procedurii în co nstatarea neîndeplinirii
obligațiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum și a situației de
incertitudine juridică, generată de incidența în domeniul cerințelor prudenția le aplicabile
instituțiilor de credit și firmelor de investiții a unor prevederi contradictorii, respectiv ale
Regulamentului UE, aplicabil în mod direct începând cu data de 1 ianuarie 2014 și ale
legislației naționale actuale. ”
Cu alte cuvinte, modificarea despre care facem vorbire nu a reprezentat o preocupare
activă a legiuitorului de adaptare la nevoi sociale concrete, ci de evitare a unei sancțiun i la
nivel european împotriva statului.
Dovada în plus este și argumentul confor m căruia – din aceeași expunere de motive: ”
Pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pieței interne a Uniunii Europene, ținând cont
de faptul că adoptarea acestor măsuri legislative este de natură să evite consecințele negative
ce s-ar produce asu pra concurenței la nivelul instituțiilor de credit în ceea ce privește
cerințele de capital, precum și înregistrarea de disfuncționalități în activitatea instituțiilor de
credit în România care ar perturba mecanismele administrative și funcționale în cadru l
grupurilor financiare din care acestea fac parte (…)”.
Este necesar așadar a încerca să identific ăm o definiție în reglementă rile europene,
respectiv în Regulamentul 575/20133 privind cerințele prudenția le pentru instituțiile de credit
și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.
În mod surprinzator, definiți a dată de acest act normativ nu este deloc pe departe față
de vechea reglementare, actualitatea/”modificarea” provenind din folosirea noțiun ii de
întreprindere, în loc de entitate.
Și astfel, noua definiție a instituțiilor de credit, la care OUG 99/2006 doar se
limiteaz ă a face trimitere, statueaz ă că înseamn ă ”o întreprindere a cărei activitate constă în
atragerea de depozite sau de alt e fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite
în cont propriu ”.
Includerea noțiun ii de întreprindere este natural ă în condiți ile în care aceasta era
”impusă ” de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil4, ce a trasat și stabilit pentru viitor

3 În vigoare de la 27 iunie 2013, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 176 din 27 iunie 2013
4 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în vigoare de la 01 octombrie 2011, formă aplicabilă de la 01 octombrie
2011, re publicat ă

3
utilizarea no țiunii de întreprindere, în detrimentul/locul aceleia de ”comerciant” sau ”societate
comercial ă”.
În orice caz, definiți a analizată de noi în acest moment are în vedere două tipuri de
activit ăți, perfect specifice activ ității bancare/ instituțiilor de credit: acordarea de credite și
atragerea de depozite sau de alte fonduri rambu rsabile de la public.
Chiar dacă prima activitate de mai sus este cea mai popular ă (pe cât de necesar ă, pe
atât de ”condamnat ă” în spațiul public), cele dou ă tipuri de activită ți se completeaz ă reciproc,
aspect natural de altfel, pentru că pentru a putea credita, o întreprindere nu poate utiliza doar
fondurile băneșt i proprii, fiind elementar ă atragerea de resurse financiare și din alte
surse /izvoare, așa cum în mod corect s -a reținut și în literatura de specialitate.5
La rândul lor, instituțiile de credit pot avea mai multe forme, în funcție de regimul
juridic pe care îl urmeaz ă, în princ ipiu, ele putându-se ”constitui și functiona ca bănci , bănci
de credit ipotecar, organizaț ii corporatiste de credit, bănci de economisire și creditare în
domeniul bancar”6

1.2. Formele reglementate de lege

Concluzia redat ă în paragraful de mai sus este reglementată și de OUG 99/2006, în
fiecare d intre titlurile ce compun a cest act normativ. Partea I conț ine dispoziți i generale,
aplicabile tuturor instituțiilor de credit, indiferent de form ă, cu anumite excepți i.
Cu alte cuvinte, și bănci lor li se aplic ă aceste dispoziți i, dar un alt tip de instituție de
credit este reglementat în Titlul II al părț ii a II -a din același act normativ, respectiv, bănci le de
economisire și creditare în domeniul lo cativ.
Acestea sunt definite ca fiind: ” instituții de credit specializate în finanțarea pe
termen lung a domeniului lo cativ, al căror obiect principal de activitate constă în
economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul lo cativ.”
Or, activit ăți în domeniul lo cativ reprezintă următoarele :
” 1. construirea, cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau
extinderea imobilelor cu destinație preponderent lo cativă;

5 Ianfred Silberstein, Regimul juridic al instituțiilor de credit, Editura CH Beck, București , 2019, pag. 6 -7
6 Carmen Adriana Gheorghe, Drept Bancar. Editia 3, Editura CH Beck, București , 2014, pag. 54

4
2. cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea altor
imobile decât cele cu destinație preponderen t locativă, cu condiți a să fie folosite ca spații
locative;
3. cumpărarea de terenuri întravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune
pentru construirea de imobile cu destinație preponderent lo cativă;
4. cumpărarea de terenuri întravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune în
scopul construirii altor imobile decât cele cu destinație preponderent lo cativă, în limita cotei
dețin ute de spațiile lo cative din totalul construcției poziționate pe teren;
5. viabilizarea unor tere nuri trecute în întravilan în scopul promovării construcției
cartierelor de locuințe;
6. preluarea unor creanțe legate de realizarea activităților prevăzute la pct. 1 -5;
7. construirea de spații comerciale, industriale și social -culturale, dacă a cestea
sunt legate de construcția de locuințe sau dacă ele contribuie, prin amplasarea lor în zonele
de locuit, la aprovizionarea acestora sau la satisfacerea nevoilor de ordin social -cultural;
8. lucrări în domeniul lo cativ angajate de chiriaș în sco pul modernizării locuinței;”
– art. 290 lit. a) din OUG 99/2006
Alte instituții de credit pot fi reprezentate și de categoria bănci lor de credit ipotecar , al
căror obiect ” principal de activitate îl constituie desfășurarea cu titlu profesional a activității
de acordare de credite ipotecare pentru investiții imobiliare și atragerea de fonduri
rambursabile de la public prin emisiune de obligațiuni ipotecare .” – art. 318 din OUG
99/2006.
Următoarea categorie de instituț ii de credit sunt organiza țiile corporatiste de credit –
cooperative de credit, adică acea societate ” constituită ca o asociație autonomă de persoane
fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin
economic, social și cultural, a cărei activita te se desfășoară, cu precădere, pe principiul într –
ajutorării membrilor cooperatori” – art.333 din OUG 99/2006.
Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la
membrii acestora, precum și de la persoane fizice, juridice ori alte entități, care domiciliază, au
reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul social și desfășoară activitate, în raza
teritorială de operare a cooperativei de credit.
Cooperativele de credit pot să acorde cre dite:

5
a) membrilor acestora, cu prioritate;
b) persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entități fără personalitate juridică,
ce domiciliază, au reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul social și desfășoară
activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu
poate depăși 25% din activele cooperativei de credit;
Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în numele și pe contul statului, din
surse puse la dispoziți e, destinate persoa nelor prevăzute la alin. (3) și/sau destinate finanțărilor
unor proiecte de dezvoltare/reabilitare a activităților economice și sociale din raza teritorială
de operare a cooperativei de credit – art. 340 din OUG 99/2006 .

6

CAPITOLUL 2: CONSTITUIREA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

2.1. Aprobarea instituț iei de credit
Singura autoritate din România ce are capacitatea de a verifica și valida în ce măsură o
întreprindere este susceptibil ă de a desfășura activități specifice unei instituții de credit este
Banca Națională a României.
Conform a rt. 5 alin. (5) din OUG 99/2006: „ Banca Națională a României este abilitată
să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de depozite sau alte fonduri
rambursabile de la public, activitate ba ncară ori activitate de atragere și/sau gestionare de
sume de bani provenite din contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în
vederea acumulării de fonduri colective și acordării de credite/împrumuturi din fondurile
astfel acumulate pent ru achiziționarea de bunuri și/sau servicii de către membrii acestora.
Determinarea naturii activității, exprimată de Banca Națională a României, este obligatorie
pentru părțile interesate .”
În realitate, reprezentanții legali ai noii entități vor trebui s ă înregistreze în fața BNR o
cerere de autorizare, însoțită de o documentație specifică și stabilită în prealabil de BNR.
Practic, aprobarea – ca și procedur ă prealabil ă emiterii autorizație i de funcționar e, se
întrep ătrunde cu acest din urmă pas, totul reprezentâ nd un proces bine pus la punct, structurat
în mod detaliat.
Pentru acest motiv, vom analiza împreun ă cele două procese, iar nu separat, după cum
urmează , deși s-a reținut în literatura de specialitate că:
”autorizarea este o etapă distincă a în existenț a unei instituții de cedit, însă, o
învederă m și ca o dimensiune a supravegherii prudenția le, vizâ nd instituțiile de credit în
integralitatea lor – constituire, funcționar e, modi ficare, î ncetare ”7

2.2. Autorizarea funcționă rii instituției de credit
Imperiozitatea autorizării rezidă și rezultă din interdicția de a utiliza denumirea de
”bancă” sau ”credit”, fără ca titularul unei astfel de denumiri să fie o instituție de credit
autorizată.

7 Rada Postolache, Drept Bancar, Editura CH Beck, București , 2012, p. 73

7
Conform art. 6: ”Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituție de credit
autorizată, să utilizeze denumirea de «bancă» sau «organizație cooperatistă de credit»,
«cooperativă de credit», «casa centrală a cooperativelor de credit», «bancă cooperatistă»,
«bancă centrală cooperatistă», «bancă ipotecară/bancă de credit ipotecar», «bancă de
economisire și creditare în domeniul lo cativ» sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri,
în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepți a cazului în care această
utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege ori pr intr-un acord internațional sau când
din contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezultă neîndoielnic că nu este vorba
despre desfășurarea unei activități bancare ”
Este fără putință de tăgadă că derularea unei astfel de acti vități nu va presupune doar
simp la înregistrare într -o evidență sau într -un registru public, precum ONRC, ci implică mai
multe grade de autorizare, astfel cum reglementează și art. 10:
”(1) În vederea desfășurării activității în România, fiecare instituț ie de credit trebuie
să dispună de o autorizație potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Fără a se aduce atingere dispoziți ilor din prezenta secțiune, Banca Națională a
României stabilește prin reglementări și notifică Autorității Bancare Europene,
înființată prin Regulamentul nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al
Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere
(Autoritatea Bancară Europeană), de modificare a Deci ziei nr. 716/2009/CE și de
abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, condiți ile în care poate acorda
autorizație și documentația care trebuie să însoțească cererea pentru obținerea
autorizație i”
Legiuitorul este consecvent în a sublinia necesitatea unei a utorizări specifice, reluând
aceasta regul ă: ”Instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și pot
funcționa numai pe baza autorizație i emise de Banca Națională a României. ” – art. 32
În aceeași măsură, s -a stabilit că ”Instituțiile de credit, persoane juridice române, se
constituie în forma juridică prevăzută pentru fiecare d intre categoriile de instituții de credit
reglementate în Partea a II -a. Ele nu se pot constitui prin subscripție publică. ”
Prin același articol se stabilește că BNR va putea autoriza o instituție de credit numai
atunci când va avea siguranța că instituția de credit poate asigura desfășurarea unei activități în
condiții de siguranță și de respectare a cerințelor unei administrări prudente și sănătoase, care

8
să asigure protejarea intereselor deponenților și ale altor creditori și buna funcționar e a
sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziți ile ordonanțe i de urgență, ale
Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
Termenul în care BNR trebuie să hotărască fie aprobarea constituirii instituției de
credi t, fie respingerea cererii este de 4 luni de la data primirii cererii mai sus -indicate,
respectiv, a cererii de autorizare.
Completarea documentației ce trebuie să însoțească cererea de autorizare se poate
realiza în urma sesizării BNR în acest sens, ce trebuie efectuată în termen de 5 zile de la data
depunerii cererii.
Cu toate acestea, în m ăsura în care BNR va constata că sunt necesare informații sau
elemente noi față de ceea ce deja a fost inclus și/sau ataș at cererii de autorizare, le va solicita
de la petent în termen de maximum trei luni de la primirea cererii.
Odată primit ă această cerință, titularul cererii dispune de o lună (legiuitorul folose ște
termenul de o lună în acest caz, iar nu 30 de zile, sens în care facem trimitere la modalitatea de
calcul a termenul ui, reglementat ă prin Codul civil) pentru prezentarea acestor documente sau
informații .
Este important a mențion a că astfel de solicită ri conduc la suspendarea termenului de 4
luni rubri cat mai sus, ceea ce înseamn ă că dacă BNR va considera necesar a se completa
documenta ția initial ă sau furniza noi informații de fiecare dată, ne vom afla în prezen ța mai
multor suspend ări ale aceluia și termen.
Odată emis acordul de aprobare a constituirii instituției de credit, în vederea emiterii
autorizație i de funcționar e, societatea are la dispoziți e un termen de 2 luni – termen ce curge
de la data comunic ării hotărâr ii BNR – de a îi prezenta documenta ția ce atestă constituirea sa
legală .
Este relevant a mențion a în acest moment că obținerea aprobării de constituire nu
reprezintă premisa obținerii de plano a autorizație i de funcționar e, reținându-se în doctrin ă că:
”aprobarea constituie doar permisiunea dat ă fondatorilor de a proceda la î nființarea
bănci i, conform dispoziți ilor legale. ”8

8 Carmen Adriana Gheorghe , op.cit. , pag. 109

9
Afirm ăm acest lucru întrucât asupra acestei autori zări BNR va emite o altă hotărâr e,
dar în termen de alte 4 luni de la depunerea documenta ției de mai sus, adică de când se va face
dovada constituirii legale a societății .
În privința depunerii documentelor suplimentare în această a două etapă, regulile
indicate iniț ial se aplic ă de asemenea, cu alte cuvinte, dacă vor fi necesare documente sau
informații noi, atunci BNR le va putea solicita (evident, în termenul de 4 luni), iar petentul va
avea un termen de o lună în care să răspund ă, iar orice alte documente vor fi depuse din
proprie inițiativă, vor trebui înaintate până la finalizarea celor 4 luni.
Orice informa ție și/sau document înaintat e peste termenele prevăzute de lege nu vor fi
luate în considerare la momentul la care va avea loc evaluarea cererii de autorizare. Mai mult,
acestea se vor restitui titularului cererii, autoritatea urm ând a se pronun ța în consecin ță asupra
autorizării .
O soluție natural ă aleas ă de către legiuitor se refer ă la hotărâr ea adoptat ă de către BNR
cu privire la autorizare, în sensul că hotărâr ea fie de admitere, fie de respingere, va trebui să
fie motivat ă și să indice motivele ce stau la baza respingerii.
Se prevede în art. 35 că aceast ă autorizație este valabil ă pe o perioad ă nedeterminat ă și
nu poate fi transferat ă unei alte entități, instituția fiind înregistrat ă în baza instituțiilor de credit
ținută de BNR ( în realitate, este vorba despre Registrul Instituțiilor de Credit, Secțunea I), dar
o discu ție separat ă poate fi purtat ă asupra efectelor unei fuziuni prin absorbți e sau transferul
ocazionat de preluarea unui pachet majoritar de către altă instituție de credit.
În acest ultim caz, nu va avea loc un transfer per se, fiind menținut ă autorizația ,
număr ul de înregistrare la Registrul Comertului, număr ul de înregistrare în Registrul
Instituțiilor de Credit.
Raportat la apartenen ța la blocul comunitar, este de la sine înțeles că orice autorizație
emis ă de BNR va trebui notificat ă Autorităț ii Bancare Europene, a stfel încât înregi strarea
instituției de credit să nu aibă loc doar la nivel local ( în acel registru despre care am facut
vorbire în cele de mai sus), ci și în lista instituțiilor de credit î ntocmit ă și actualizată de acest
organism european – listă ce este publi cată pe site -ul propriu.
Revenind la soluțiile pe care BNR le poate pronun ța asupra cererii de autorizare,
trebuie specifi cat că o soluție de respingere este posibil ă dacă:

10
– Documenta ția necesar ă a fi fost depus ă este incomplet ă sau nu este î ntocmit ă în
conformitate cu dispoziți ile legale în vigoare, fie sunt informații /documente irelevante
sau insuficiente pentru a putea efectua evaluarea necesar ă pentru verificarea condiți ilor
prevăzute de lege ;
– Nu exist ă fonduri proprii separa te sau capitalul ini țial nu atinge minimul stabilit de
către BNR ;
– Difer ă forma juridic ă față de cea prevazut ă în mod special pentru categoria instituțiilor
de credit și care se inten ționeaz ă a se constitui (pentru bănci – doar societăți pe
acțiuni );
– BNR nu este satisfacut ă de ca litatea persoanelor care asigură admini strarea sau
conducerea viitoarei instituții , pentru că fie reputația /experien ța profesional ă nu este pe
măsura activității ce se va desfășura, a volumului, comple xității instituției de cre dit –
se dorește asigurarea unui management sănăt os, prudent;
– Este împiedicat ă supravegherea prudențial ă din cauza relațiilor dintre instituția de
credit și alte persoane fizice sau juridice sau chiar legislația națională a unui alt stat cu
care banca are legătur i strânse împiedică /denatureaz ă acest principiu ;
– Exist ă comunic ări publice din partea fondatorilor cu privire la funcționar ea viitoarei
bănci – art. 38 .
Așa cum s -a reținut în doctrin ă: ”necesităț ile economice ale pieței nu pot constitui, în nicio
situaț ie, un criteriu de eval uare a unei cereri de autoriza re sau un motiv de respingere a
acesteia. ”9
Banca Națională a României notifică Autorității Bancare Europene orice autorizație
acordată, pentru ca denumirea instituției de credit să fie inclusă în lista instituțiilor de credit
întocmită și actualizată de Autoritatea Bancară Europeană, care se publică pe website -ul
acesteia.
În cazul în care autorizația de funcționar e nu va fi obținută, în mod automat și
aprobarea de constituire va fi retras ă/revocat ă, neexist ând niciun motiv pentru a mai mențin e
aceast ă aprobare pentru o instituție de credit ce nu a îndeplinit condiți ile prevăzute de lege și
în mod clar nu ar putea decât să reia întreaga procedur ă de la cap ăt.

9 Carmen Adriana Gheorghe, op.cit., pag.110

11
2.3. Constituirea legală a instituției de credit
Sub acest aspect, societatea comercial ă va trebui să urmeze procedura de constituire
reglementat ă de Legea 31/1990 în privința societăților pe acțiuni .
Dovada constituirii legale în fața BNR se face cu documentul emis de către Registrul
Comerț ului în acest sens, respectiv, cu certifi catul de înregistrare de la registrul comer țului.
Trebuie să eviden țiem faptul că față de instituțiile de credit ne afl ăm în prezen ța unei
proceduri oarecum speciale, în sensul că pentru bănci , constituirea legală presupune aprobarea
BNR de constituire.
S-a reținut în literatura de specialitate că: ”pentru obț inerea acestei autorizații ,
autoritatea cen trală solicită documente care sunt prevăzute și de reglementă rile dreptului
comun, cum ar fi dovada efectuării vărsă mintelor pentru capitalul social, dovada sediului
social. Acest fapt reflectă interesul legiuitorului româ n pentru asigurarea unui control cât mai
complex, pe de o parte, dinspre autorităț ile centrale în domeniul ba ncar, pe de altă parte, de
către organismele competente potrivit dreptului comun (jude catorul delegat) ”10
Practic, urm ând toate c ăile prevăzute de lege pentru constituirea sa legală , instituț ia de
credit dob ândește doar în acest punct (etapa a II -a într-o ordine cronologic ă) personalitate
juridic ă și, deci, calitatea de subiect de drept, adică abilitatea/capacitatea de a fi titular de
drepturi și obligaț ii.11
Evident, dacă avem în vedere dispoziți ile art. 205 NCC, o entitate poate fi titular ă de
drepturi și obligaț ii în avans, în vederea înființării sale.

10 Carmen Adriana Gheorghe, op.cit. p. 111
11 Rada Postolache, op.cit., p. 73

12

CAPITOLUL 3: ORGANIZAREA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

3.1. Cerinț e minime de acces și desfă șura re a activității
Pe lângă necesitatea autorizării astfel cum a fost redat ă în cele de mai sus, legea
instituie și autorizarea de către BNR, pe baza unor criterii legale minime de acces și a unei
proceduri specifice.
În ceea ce privește documenta ția, s-a putut observa din capitolul anterior că etapele
sunt reprezentate de aprobarea constituirii instituției de credit, constituirea efectiv ă a societății
pe acțiuni și autorizarea funcțion ării acesteia.
Autorizarea în sine presupune verificarea și îndeplinirea unor condiți i minime de acces
la activ itatea bancar ă, respectiv: fondurile proprii, capitalul social, sediul social, identitatea
acțion arilor, planul de activitate.
Sub aspectul fondurilor proprii , s-a subliniat în literatura de specialitate că ”fondurile
proprii constituie elementul de baz ă al gestiunii financiare, unul din indi catorii prudenței
bancare, totodata, o garanție financiară pentru terți, aspect relevat aici, pentru integralitatea
bănci i”12.
Pragul este de 5.000.000 Euro, prag minim stabilit de către legiuitor, fiind necesar
pentru ca o instituție de credit să fie capabil ă a asigura anumite fonduri proprii imperioase
desfă șurării.
În scopul asigurării stabilității și siguranței activității desfășurate și/sau a îndeplinirii
obligațiilor asumate, fiecare instituție de credit trebuie să mențin ă un nivel adecvat al
fondurilor sale proprii, potrivit art. 126.
Elementele care intră în calculul fondurilor proprii, condiți ile și limitele în care acestea
pot fi luate în considerare și situațiile în care pot fi depășite aceste limite, elementele care se
deduc la calculul fondurilor proprii și orice alte cerințe de determinare a acestora, sunt stabilite

12 Rada Postolache, op.cit.,

13
prin reglementările emise în aplicarea ordonanțe i de urgență, atât la nivel individual, cât și la
nivel consolidat.
Conform art. 126 din OUG 99/2006 instituțiile de credit trebuie să dispună, în
măsura și în condiți ile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea ordonanțe i de urgență,
de un nivel al fonduri lor proprii care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor
de fonduri proprii prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Instituțiile de credit trebuie să dispună de fonduri proprii care să acopere, pe lângă
cerințele mini me de fonduri proprii mențion ate la art. 126, amortizoarele de capital impuse de
Banca Națională a României, la recomandarea structurii inter instituț ionale de coordonare în
domeniul supravegherii macroprudențiale a sistemului financiar național.
În situa ția în care instituțiile de credit nu dețin un nivel suficient al fondurilor proprii
care să permită conformarea cu cerința de acoperire a amortizoarelor de capital, acestea sunt
supuse restricțiilor asupra distribuirilor din elementele distribuibile defin ite la art. 4 alin. (1)
pct. 128 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu reglementările emise în
aplicarea ordonanțe i de urgență.
În privința capitalului social , se prevede că la constituirea unei instituții de credit,
persoană juridică română, capitalul inițial este reprezentat de capitalul social, cu excepți a
cazurilor în care instituția de credit care se constituie este rezultată d intr-un proces de
reorganizare prin fuziune sau divizare.
Capitalul social al unei instituții de credit trebuie vărsat integral și în numerar la
momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia, aporturile în natură nefiind permise.
Această condiți e este una relativ nou ă, întrucât prima lege impunea v ărsarea capitalulu i în
decursul unei perioade de până la 2 ani, sens în care observ ăm din nou o aplicare a principiului
prudențialit ății.
Acțiuni le/părțile sociale ale unei instituții de credit, persoană juridică română, pot fi
numai nominative. În actele lor constitutive, instituțiile de credit, persoane juridice române, nu
vor putea stabili excepți i de la principiul potrivit căruia o acțiune dă dreptul la un singur vot.
La constituire, aporturile la capitalul social trebuie să fie vărsate într -un cont deschis la
o instit uție de credit. Acest cont este blo cat până la înmatricularea instituției de credit,
persoană juridică română, în registrul comerțului.

14
Persoanele cărora le sunt încredințate responsabilități de administrare și/sau conducere
a instituției de credit, în c alitate de administratori, directori, respectiv membri ai consiliului de
supraveghere sau ai directoratului trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la cap. I din
titlul II partea I.
Trebuie aduse în discutie în acest moment acordurile de la Basel, în privința cărora s-a
enun țat că: „Acordul de capital Basel III introduce cerințe de capital cantitative și calitative
extinse, noi cerințe de lichiditate, o revizuire a riscului de credit al contrapărții și un indi cator
de îndatorare pentru băncile din țările membre ale Comitetului de la Basel. Cadrul juridic
aferent pachetului Basel III care reglementează accesul la activitate, supravegherea și
regulile prudenția le aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de inve stiții se implementează
gradual de la 1 ianuarie 2014 până la finele anului 2018 .”13
Pe scurt, Acordul Basel, cel puțin în ultima sa form ă, au impus o necesita te de lichidate
mai mare și care a u determinat o limitare a expunerii și o modificare/alterare a mo delului de
business.
În privința sediului social , acesta trebuie să fie situat pe teritorul Romaniei. Dar
aceasta este o condiți e preliminar ă, pentru că centrul activităț ilor și, deci, sediul real al
desfășurării activit ății trebuie să fie în Rom ânia.
Aceasta este și definiți a dată de legiuitor în art. 14, statuând că sediul real trebuie să fie
identic cu centrul de conducere și de gestiune a activității instituției de credit, scopul fiind
acela de a obliga societatea de a desfășura operaț iunile pentru care a fost autorizată în mod
efectiv și preponderent pe teritoriul Româ niei.
Diferen ța dintre sediul social și sediul real a apă rut cel mai probabil ca o consecin ță a
referin ței sediului social ca loc ce suscit ă o anumit ă form ă de opozabilitate (art. 299 din Noul
Cod civil), o anumit ă congruen ță legislativ ă.
Observ ăm așadar că în ceea ce privește sediul real , legiuitorul introduce încă un
element ce derivă din principiul supravegherii prudenția le, supraveghere ce are loc prin
intermediul și pe teritoriul autorităț ii din statul de origine.
Un alt element ce este avut în vedere la momentul autorizării instituției de credit este
reprezentat de identitatea acțion arilor, în sensul că BNR trebuie să aibă cunoștință în mod

13 https://www.arb.ro/basel -iii/ ultima data consultata la 27.05.2019, pagina de internet a Asociatiei Romane a
Bănci lor

15
constant (cu atât mai mult la momentul autorizării ) de identitatea acestora sau a membrilor ce
urmeaz ă să dețin ă, direct sau indirect, „ dețin eri califi cate” la instituția de credit, precum și
valoarea acestori dețin eri.
Este interesant ă noțiun ea de dețin eri califi cate, iar definiți a o găsim în OUG 113/2009
în art. 5 pct. 24:
„participație califi cată – participație directă ori indirectă într -o entitate, care
reprezintă 10% sau mai mult din capitalul ori din drepturile de vot ale entității sau
care face posibilă exercitarea unei influențe semnifi cative asupra administrării
entității respective ”
Se impune de către lege că BNR va emite autorizația numai dacă este încredințată că,
din perspectiva necesității asigurării unui management prudent și sănătos al instituției de plată,
instituția de plată dispune de un cadru formal de administrare a activității , de prestare de
servicii de plată riguros conceput – art. 13 din OUG 113/2009 privind serviciile de plata.14
Revenind la identitatea acțion arilor, atunci când nu există dețin eri califi cate, BNR
trebuie să fie informat ă cu privire la identitatea celor mai mari 20 de acțion ari și valoarea
participa țiilor dețin ute de către aceștia .
Dar atunci când discut ăm de participa țiile califi cate există șansa și probabilitatea ca
mai multe persoane ce nu se încadreaz ă în aceast ă sferă să aibă capacitatea de a influen ța
activitatea instituției de credit, iar acest lucru se poate întampla tocmai prin prisma cal ificării
restrânse date de legiuitor.
De aceea, dacă între viitoarea instituție de credit și alte persoane (fie ele fizice sau
juridice) există legătur i strânse, autorizația se va acorda numai dacă aceste legături ori
dispoziți ile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicția unui stat terț ce gu vernează
una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care instituț ia de credit are legături strânse
sau dificultățile în aplicarea dispoziți ilor sau măsurilor respective nu împiedică exercitarea
eficientă a funcțiilor sale de supraveghere.
Nu în ultimul rand, BNR trebuie să analizeze un plan de activitate, adică acele
activit ăți ce se vor a fi desfășurat e pe teritoriul acelui stat, împreună cu o structură
organizatoric ă.

14 publicat a din Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 12 oct ombrie 2009

16
Acest ultim element ar trebui să releve capacitatea instituț iei de credit de a-și realiza
obiectivele propuse și supuse autorizării , dar nu în orice condiți i, ci în conformitate cu bunele
practici bancare, prudente și sănăt oase.
S-a arătat în doctrin ă că cerinț a este una integratoare, întrucât „ea urmăreș te realizarea
unei p reviziuni sau a unei viziuni holistice cu privire la modul de desfă șurare a activi tății la
parametrii optimi , conform normelor BNR, ulte rior momentului obț inerii autorizării ”15
Prin impunerea unor astfel de condiți i, oarecum vagi, dar prin care scopul este în mod
clar enun țat și legiferat, se confer ă mijlocul necesar ca autoritatea să verifice în ce măsură
viitoarea instituție de credit are capacitatea de a asigura o activitate cât mai larg ă și
profesionist ă.
Reiter ăm dispoziți ile art. 18 din OUG 99/2006:
„a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând pr intre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfeta re;
c) leasing financiar;
d) servicii de plată așa cum sunt definite la art. 8 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată;
e) emiterea și administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii și bilete
la ordin, în măsura în care nu se încadrează la lit. d);
f) emitere de garanții și asumare de angajamente;
g) tranz acțion are în cont propriu și/sau pe contul clienților, în condiți ile legii ;
h) participare la emisiunea de titluri d e valoare și alte instrumente financiare, prin
subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii legate de astfel
de emisiuni;
i) servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte
aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor
servicii de consultanță;
j) administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;
k) custodie și administrare de instrumente financiare; ”

15 D.M.Manescu, Regimul juridic al societăților bancare, Editura Hamangiu, București , 2009, apud, Rada
Postolache, op.cit., p. 69

17
O preocupare a legiuitorului și ca o masur ă de protec ție/control asupra instituțiilor de
credit este reprezentat ă de introducerea unui mecanism de siguran ță în art. 18 indice 1 din
același act n ormativ, prin care se prevede că:
„Instituțiilor de credit autorizate de Banca Națională a României le este interzis să
atragă depozite dacă nu participă la o schemă de garantare a depozitelor recunoscută
oficial pe teritoriul României potrivit legislației în domeniu. Ele sunt obligate să
participe la schema de garantare pentru depozitele pe care le acceptă, inclusiv pentru
cele atrase de sucursalele acestora din străinătate ”
Evident există și excepți i de la această regul ă, dar regula de mai sus este relevant ă
întrucât coreleaz ă activitatea de atragere de depozite cu participarea la o schem ă de garantare a
depozitelor.
Scopul este unul simplu, ca un posibil deponent la o instituție de credit să aibă
siguran ță, într-o anumita măsură, că ii va fi garantat ă recuperarea sumelor depuse, indiferent
de conduita viitoare sau soarta instituției de credit.
Cadrul legislativ este dat de Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a
depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare16, care reglementează înființarea și
funcționar ea schemelor de garantare a depozitelor ca scheme oficial recunoscute pe teritoriul
României pentru scopul garantării depozitelor.
Conform Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare sunt garantate depozitele
deschise la băncile persoane juridice române. Depozitul este orice sold creditor, inclusiv
dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într -un cont sau din situații tranzitorii derivând
din operațiuni bancare curente17.
Se afirm ă din aceeași sursă că toate băncile au obligația legală de a participa la o
schemă de garantare a depozitelor. Băncile care au statut de persoană juridică română participă
la FGDB. Actualmente, participă la FGDB 27 de instituții de credit persoane juridice române,
din care 26 de băn ci și Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP.
Banii fiecărui deponent la bancă sunt garantați până la 100.000 de Euro. În cazul în
care banca nu mai poate rambursa banii deponenților, FGDB plătește o compensație care poate
fi de maximum 100.000 Euro/persoa nă/ bancă. Compensațiile vor fi plătite în lei la cursul

16 În vigoare de la 14 decembrie 2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 918 din 11 decembrie 2015.
17 https://www.fgdb.ro/pagini/ce -trebuie -s%C4%83 -fac, ultima data consultat la data de 27.05.2019

18
BNR din ziua în care sumele depuse la bancă nu mai pot fi rambursate deponenților, indiferent
de moneda în care a fost constituit depozitul. Deponenții nu suportă costul ridicării în numerar
a compen sației sau transferului sumei respective într -un cont bancar.18
3.2. Condiți i minime de desfă șura re a activității
Art. 24 din OUG 99/2006 prevede că fiecare instituție de credit trebuie să dispună de
un cadru formal de administrare a activității riguros conceput, care să includă o structură
organizatorică clară, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente și coerente, procese
eficace de identificare, admini strare, monitorizare și raportare a riscurilor la care este sau ar
putea fi expusă, mecanisme adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative și
contabile riguroase și politici și practici de remunerare care să promoveze și să fie în
concorda nță cu o administrare sănătoasă și eficace a riscurilor.
Cadrul de administrare, procesele și mecanismele prevăzute mai sus trebuie să fie
cuprinzătoare și adaptate la natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente modelului de
afaceri și activit ăților desfășurate de instituția de credit. Principiile, criteriile tehnice și alte
cerințe care trebuie avute în vedere se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea
ordonanțe i de urgență. Mecanismele de control intern trebuie să asigure cel puțin organizarea
funcțiilor de administrare a riscurilor, de asigurare a conformității și de audit intern.
Cu caracter exemplifi cativ, sunt redate de către legiuitor riscurile avute în vedere,
precum : riscul de credit și al contrapartidei, riscul rezidual, ris cul de concentrare, riscul de
securitizare, riscul de piață, riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de
tranz acțion are, riscul operațional, riscul de lichiditate și riscul efectului de levier excesiv .
Există reglementă ri care cuprind și definiți i ale riscurilor, precum:
– ”risc operațional" înseamnă riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor
procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în
mod corespunzător, fie din eve nimente externe, și care include riscul juridic; –
Regulamentul nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și
societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
– ”risc de diminuare a valorii creanței " înseamnă riscul ca o creanță să fie redusă prin
acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor; – același Regulament 575/2013 ;

18 Ibidem

19
– ”riscul juridic – risc de pierdere ca urmare atât a amenzilor, penalităților și sancțiun ilor
de care instituția de cr edit este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a
dispoziți ilor legale sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile
contractuale ale instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în
mod corespun zător – Regulamentul 5/2013;
– risc de conformitate – riscul actual sau viitor de afectare a profiturilor și a capitalului,
care poate conduce la amenzi, daune și/sau rezilierea de contracte sau care poate afecta
reputația unei instituții de credit, ca urmare a încălcărilor sau neconformării cu cadrul
legal și de reglementare, cu acordurile, practicile recomandate sau standardele etice –
Regulamentul 5/2013;
– risc de rată a dobânzii – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și a
capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii – Regulamentul
5/2013;
– risc aferent tehnologiei informației (IT) – subcategorie a riscului operațional care se
referă la riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și cap italului,
determinat de inadecvarea strategiei și politicii IT, a tehnologiei informației și a
procesării informației, cu referire la capacitatea de gestionare, integritatea,
controlabilitatea și continuitatea acesteia, sau de utilizarea necorespunzătoare a
tehnologiei informației – Regulamentul 5/2013;
– risc reputațional – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și
capitalului determinat de percepția nefavorabilă asupra imaginii unei instituții de credit
de către clienți, contrapartide, acțion ari, investitori sau autorități de supraveghere –
Regulamentul 5/2013;
– risc strategic – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului
determinat de schimbări în mediul de afac eri sau de decizii de afaceri defavorabile, de
implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul
de afaceri – Regulamentul 5/2013;

3.3. Prudenția litatea
Ne aflăm în prezen ța unui element extrem de important, definitoriu pentru legislația
bancar ă, activitatea bancară și în jurul c ăreia BNR legifereaz ă și cârmuie ște autorizarea sa.

20
Putem identifica chiar pe pagina de internet a BNR o pagin ă consacrat ă special acestui
principiu19:
„Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.99/ 2006 privind instituțiile de credit
și adecvarea capitalului aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007,
în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității
întregului sistem bancar, Banca Națională a României asigură supravegherea
prudenția lă a instituțiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor
acestora înființate în alte state membre ori în state terțe, prin stabilirea unor norme și
indicatori de prudență bancară și urmărirea respectării acestora și a altor cerințe
prevăzute de lege ș i de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât și la nivel
consolidat sau subconsolidat, după caz, în vederea prevenirii și limitării riscurilor
specifice activității bancare ”
Supravegherea prudenția lă bancară urmărește asigurarea stabilităț ii sistemului bancar
și a instituțiilor bancare individuale. Ea este necesară datorită rolului important ju cat de bănci
într-o economie națională și posibilității generării de către acestea a riscului de sistem (risc
sistemic), fapt ce determină ca stabil itatea sistemului bancar să fie recunoscută că o problemă
de interes public.
S-a stabilit în doctrin ă că: „În procesul de monitorizare a riscului sistemic, analiza
tendin țelor în activitatea de creditare favorizeazã identificarea factorilor care pot impiet a
asupra stabilit ății financiare și chiar cuantificarea efectelor sistemice folosind modele de
stress -testing .”20
Toate reglement ările utilizate de BNR urmă resc o congruen ță cu legislația de la nivel
european, stabilindu -se că: „Conform obiectivelor urmărite în domeniul integrării europene,
Banca Națională a României a acțion at în concordanță cu demersurile susținute ale României
privind ajustarea – instituț onală, structurală și operațională – a economiei românești la
cerințele co munitare. BNR a continuat să acorde o atenție deosebită reformei sistemului
bancar și accelerării procesului de integrare financiară, în conformitate cu normele și
principiile aflate la baza politicilor europene.”21

19 https://www.bnr.ro/Sup raveghere -prudenția la-716.aspx , ultima data consultata la data de 27.05.2019
20 Nicolae Dardac, Bogdan Moinescu, Instrumente indirecte de supraveghere prudenția la,
21 Göndör Mihaela Liliana – Universitatea Petru Maior Tîrgu Mureș, Stabilitatea sistemului bancar și
supravegherea prudenția lă în România

21
Se prevede în mod expres că instituțiile de credit trebuie să respecte cerințele prevăzute
de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la nivel individual și/sau, după caz, consolidat ori
subconsolidat. Aplicarea de către o instituție de credit a acestor cerințe, la nivel individual
și/sau, după caz, cons olidat ori subconsolidat, se stabilește prin regulamentul mai sus
mențion at, precum și prin reglementările emise în aplicarea ordonanțe i de urgență.
Un exemplu de ingerin ță prudențial ă este dată de exemplu de art. 25 din OUG 99/2006,
care impune că orice achizitor potențial trebuie să notifice în prealabil, în scris, Băncii
Naționale a României în legătură cu orice achiziție propusă, cu indicarea valorii participației
vizate și furnizarea informațiilor relevante.
Dacă, din motive obiective, notifi carea nu poate fi făcută în prealabil, obligația de
notificare incumbă de la data achiziționării.
Conform art. 4 din OUG 99/2006, Banca Națională a României monitorizează
activitățile instituțiilor de credit, precum și, în cazul în care este autoritate responsabilă cu
supravegherea pe bază consolidată, activitățile societăților financiare holding și ale societăților
financiare holding mixte, pentru prevederile aplicabile acestora, în scopul evaluări i
conformării la cerințele prudenția le prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea acestora.
Totodată , în exercitarea competențelor sale prevăzute de lege, Banca Națională a
Români ei colectează și procesează orice date și informații relevante, inclusiv de natura datelor
cu caracter personal, necesare pentru evaluarea conformării instituțiilor de credit, precum și, în
cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe baz ă consolidată, a societăților
financiare holding și a societăților financiare holding mixte, la cerințele prudenția le prevăzute
de OUG 99/2006 , de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea
acestora, și pentru investigarea posib ilelor încălcări ale acestor cerințe.

3.4. Cerinț e prudenția le cu privire la organizarea și funcționar ea instituțiilor de credit
Instituțiile de credit sunt obligate să se conformeze principiului mai sus -enun țat, iar
modalitatea prin care legiuitorul s -a asigurat că acest lucru se va produce a fost prin
introducerea unor criterii minimale și a unor pârghii prin care instituția poate fi verificat ă.

22
Avem în vedere cerinț ele pentru acoperirea riscurile opera ționale , care vizeaz ă
fondurile proprii – împreună cu nivelul minim al acestora, riscul de credit, riscul piață,
opera țional , expunerea și limitarea expunerii – dezvoltate în subcapitolele de mai sus.
S-a reținut că respectarea acestor criterii de pruden ță trebuie să aibă loc atât individual,
cât și consolidat s au subconsolidat, dupa caz, urmă rind acoperirea sau dispersarea riscurilor.22
Conform art. 4 din Regulamentul 5/2013: ”Instituțiile de credit sunt responsabile
pentru existența unui cadru de administrare a activității riguros conceput, care să includă cel
puțin următoarele aspecte:
a) structura organizatorică și organizarea;
b) organul de conducere al instituției de credit, respectiv: atribuții și
responsabilități, componența și funcționar ea, cadrul general pentru desfășurarea
activității;
c) administrarea riscurilor;
d) controlul intern;
e) sistemele informaționale și continuitatea activității;
f) cerințele de transparență. ”
Pentru a nu încărca excesiv prezenta lucrare de diserta ție cu elemente ce ar putea sta la
baza unei lucrări de doctorat, înțelegem doar să redăm câteva extrase din lege care cuprind
definiți ile și cuprinsul acestor elemente mai sus -rubri cate, tocmai pentru a reliefa caracterul
pronun țat/centrat al legiuitorului de elaborare și supraveghere a acestui principiu al
prudențialit ătii.
Sub aspectul structurii organizatorice , organul de conducere al unei instituții de
credit trebuie să asigure o structură organizatorică adecvată și transparentă pentru instituția de
credit în cauză, adică să promoveze eficacitatea și să demonstreze prudența conducerii
instituției de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul grupului din care aceasta face parte.
– art 6 din actul normativ mai sus -indicat.
Organul de conducere al unei instituții de credit -mamă, persoană juridică română,
trebuie să se asigure că, în cadrul grupului, există un cadru adecvat de administrare a activității
și că acesta este corespunzător structurii, activității și riscurilor aferente grupului și entităților
acestuia.

22 Rada Postolache , op.cit., p. 108

23
În același timp, organul de conducere:
– trebuie să adere la aceleași valori și politici privind cadrul de administrare a activității
cu cele ale societății -mamă, cu excepți a cazului în care există cerințe legislative sau de
supraveghere ori considerente d e proporționalitate care determină o altă conduită;
– să stabilească o structură a cadrului de administrare a activității care să contribuie la
supravegherea eficace a filialelor sale și care să ia în considerare natura, amploarea și
complexitatea diferitelo r riscuri la care grupul și filialele acestuia sunt expuse ;
– să aprobe o politică privind cadrul de administrare a activității la nivelul grupului și
pentru filialele acestuia, care să includă angajamentul de a îndeplini toate cerințele
aplicabile cadrului de administrare a activității ;
– să se asigure că există resurse suficiente pentru fiecare filială în scopul îndeplinirii atât
a standardelor la nivel de grup, cât și a standardelor locale privind cadrul de
administrare a activității ;
– să dispună de mijloace coresp unzătoare pentru a monitoriza că fiecare filială se
conformează tuturor cerințelor aplicabile privind cadrul de administrare a activității
– să se asigure că liniile de raportare la nivelul grupului sunt clare și transparente, în
special în cazul în ca re liniile de activitate nu se suprapun organizării grupu lui din
punct de vedere juridic;
– trebuie să aibă un număr adecvat de membri și o componență corespunzătoare ;
– membrii organului de conducere trebuie să participe în mod activ în activitatea unei
instituții de credit și trebuie să fie capabili să ia decizii și să facă propriile raționam ente
care să fie solide, obiective și independente ;
– trebuie să aibă o politică scrisă privind administrarea conflictelor de interese pentru
membrii săi;
– trebuie să define ască practici și proceduri corespunzătoare23 aferente cadrului de
administrare a activității pentru propria organizare și funcționar e și trebuie să dispună
de mijloacele care să asigure că astfel de practici sunt urmate și revizuite periodic în
vederea îmbunătățirii lor.

23 practici și proceduri solide pentru organul de conducere aferente cadrului de administrare a activității includ
frecvența reuniunilor, procedurile d e lucru și procesele -verbale ale acestora, rolul președintelui organului de
conducere și utilizarea comitetelor – art 20 alin. (2) din Regulamentul 5/2013

24

CAPITOLUL 4: FUNCȚIONAR EA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Conform art. 102 din OUG 99/2006: “ Instituțiile de credit se constituie și funcționează
în condiți ile prevăzute de legislația aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea
prezentei ordonanțe de urgență.”. Fiecare instituție de credit are obligația de a deschide cont
curent la Banca Națională a României, înainte de începerea activității, conform
reglementărilor emise de aceasta .
Funcționar ea instituțiilor de credit are la bază existen ța unui organ deliberativ, unul
executiv și unul de control al gestiunii , dar reiter ăm concluzia conform căreia instituțiile de
credit trebuie să își organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici
bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale
reglementărilor emise în aplicarea acestora – art. 101 din OUG 99/2006
Fără a se aduce atingere principiilor, regulilor și practicilor agr eate la nivelul Uniunii
Europene în materie de guvernanță corporatistă în instituțiile de credit, așa cum rezultă acestea
din reglementările emise de Banca Națională a României, consiliul de administrație și
directorii sau, după caz, comitetul de supravegh ere și directoratul instituției de credit au
competențele și atribuțiile prevăzute de legislația aplicabilă societăților comerciale și sunt
responsabili de ducerea la îndeplinire a tuturor cerințelor prevăzute de prezenta ordonanță de
urgență și de regleme ntările emise în aplicarea acesteia. – art 106 din OUG 99/2006
Cu toate acestea, nu trebuie să deducem concluzia conform că reia organizarea unei
instituții de credit este extrem de complicat ă, întrucât în esență “banca funcționează , la fel ca
oricare societate pe acțiuni ”24, fără că acest lucru să insemne că nu trebuie să existe o
alcătuire bine definit ă a persoanei juridice.

24 Carmen Adriana Gheorghe, op.cit., p. 219

25
S-a reținut în doctrin ă că: “alcătuirea persoanei juridice este un tot unitar sau
structurarea activității care urme ază a desfăș ura, prevăzâ ndu-se și persoana sau persoanele
care vor reprezenta persoana juridică în raport cu terț ii”25

4.1. Organul deliberativ
Nici legea societăților nr. 31/199026 și nici legea 26/1990 privind registrul
comer țului27 nu cuprind dispoziți i speciale sau derogatorii de la dr eptul comun privind
funcționarea societăților bancare și nici nu ar fi natural a identifica astfel de dispoziți i, din
moment ce aceste acte normative vin să stabileasc ă doar cadrul general, permanent aplicabil,
cu privire l a funcționar ea societăților comerciale.
Analiz ând, în schimb, legile speciale în domeniul bancar, observ ăm că legiuitorul nu a
optat pentru o funcționar e total opus ă sau chiar diferit ă de la regulile de drept comun, astfel că
trebuie să avem în vedere, de principiu, perimetrul legislativ trasat de legea societăților
comerciale.
Adunările generale sunt ordinare și extraordinare. Când actul constitutiv nu dispune
altfel, ele se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare. Adunare a
generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea
exercițiului financiar. – art. 111 din Legea 31/1990
S-a statuat în doctrin ă că: „Adunarea generală este forul deliberativ al unei societăți
comerciale și re prezintă voința sa supremă, iar peste hotărârile legale ale acesteia nu poate
să treacă niciunul d intre celelalte organe ale societății, toate subordonându -i-se direct sau
indirect ori raportându -i.”28
Inițial, se considera că adunarea generala se constitui te într-un sistem contractual,
respectiv, o conven ție între asocia ții grupa ți în adunare și care dau naștere (dacă sunt și
membri fondatori) entității juridice, conven ția urm ând să fie guvernat ă de dispoziți ile

25 CT Ungureanu, Drept civil, Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu, București , 2012, p. 411
26 republicat a din Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17 noiembrie 2004
27 republicat a din Monitorul Oficial, Partea I nr. 49 din 04 februarie 1998
28 Sebastian Bodu, Adunarea Generala a asociatilor. Natura juridical. Forme și tipuri. Atributii. Revista
Universul Juridic nr. 3/martie 2016, p 46 – 48

26
referitoare la contracte29, care la rândul lor se formeaz ă după principiul majorit ății. Critica, în
schimb, este că asocia țiile nu particip ă la adun ările generale ca parte a unui contract, ci ca
membri ai unui colectiv, ai unei majorit ăți.30
Un alt sistem propus pentru a -i contura natura juridic ă a adun ării generale este
reprezentat de sistemul actului colegial31, adică în afara unui perimetru contractual, deciziile
fiind luate ca un organ deliberativ. Nu se intervine în calitate de parte, fiecare având interese
particulare, ci ca membri ai unei colec tivităț i, interesul fiind unul comun, general. Posibilitatea
denatur ării acestui scop de la scopul social și, deci, posibilitatea de atingere a unor scopuri
individuale re prezintă în sine o critic ă a acestui sistem.
Există adun ări constitutive (asupra cărora nu vom insista, întrucât aceste chestiuni au
fost analizate parțial în capitolele de mai sus), ordinare și extraordinare.
Adun ările ordinare, după cum le spune și numele, delibereaz ă asupra chestiunilor
regulate, cu caracter repetitiv, inevitabile în activitatea societăți i, periodice/constante, în
comparaț ie cu adun ările extraordinare, unde se au în vedere probleme ce apar în mod
deosebit.32
Conform Legii 31/1990, pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este
necesară, la prima convo care, prezența acțion arilor care dețin cel puțin o pătrime din numărul
total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul
constitutiv poate prevedea cerințe mai ridi cate de cvorum și majoritate [art. 112 alin. (1)].
Dacă nu poate lucra din cauza neîndeplinirii acestor condiții, adunarea ce se va întruni la o a
doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări,
indiferent de cvorumul întrunit, cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală
întrunită la o a doua convocare actul constitutiv nu poate prevedea ni ciun fel de cvorum și
nicio majoritate mai ridi cată.
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară, la prima
convocare, prezența acțion arilor dețin ând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de
vot, iar la convocă rile următoare, prezența acțion arilor reprezentând cel puțin o cincime din

29 Ramella, apud D. Gălășescu -Pyk – Aplicarea teoriei excesului de putere în materie de societăți anonime, în
Revista de dr ept comercial și studii economice, anul 1934, pp. 557, 558
30 Salandra și Soprano, apud Paul. I. Demetrescu – Protecțiunea acțion ariatului în societățile pe acțiuni , în Revista
de drept comercial și studii economice, anul 1936, p. 592.
31 Paul I. Demetrescu – Întreprinderile comerciale, Edit. Cercetări Juridice, București , 1943, p. 267
32 Sebastian Bod, op.cit., p. 47

27
numărul de drepturi de vot [art. 115 alin. (1)]. Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor
dețin ute de acțion arii prezenți sau reprezentați. Decizia de modificare a obiectului principal de
activitate, de reducere sau de majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de
fuziune, divizare sau de dizolvare a societății se ia de cel puțin două treimi din drepturile de
vot deținute de acționarii prezenți sau reprezent ați [art. 112 alin. (2)].

4.2. Organul executiv
Conform art. 107, d acă instituția de credit optează pentru sistemul unitar de
administrare, în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale, conducerea
instituției de credit este delegată de către consiliul de administrație la cel puțin 2 directori.
În același timp, da că instituția de credit optează pentru sistemul dualist de administrare,
directoratul este format din cel puțin 3 membri, în conformitate cu legislația aplicabilă
societăților comerciale.
În cazul unei instituții de credit administrate în sistem unitar, președintele consiliului
de administrație nu trebuie să exercite simultan și funcția de director general în cadrul
aceleiași instituții de credit. Î n mod excepțional, cu aprobarea Băncii Naționale a României,
acest cumul de funcții poate fi exercitat în cazuri bine justifi cate de către instituția de credit.
Până în anul 2013, exist a obligația că directorii instituției de credit sau, după caz,
membrii directoratului să exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți, cu excepți a
directorilor instituției de credit care a optat pentru sistemul unitar de administrare, care pot fi și
administratori, și a situației în care persoana în cauză îndepl inește alte funcții în cadrul
entităților aflate în același perimetru de consolidare prudenția lă cu instituția de credit.33
Dispoziți ile art. 108 din OUG 99/2006 statueaz ă că fiecare dintre membrii
consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și
ai directoratului unei instituții de credit, precum și persoanele desemnate să asigure
conducerea structurilor care privesc activitățile de administrar e și control al riscurilor, audit
intern, juridice, conformitate, trezorerie, creditare, precum și orice alte activități care pot
expune instituția de credit unor riscuri semnifi cative trebuie să dispună în orice moment de o
bună reputație, de cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate naturii, extinderii și
complexității activității instituției de credit și responsabilităților încredințate și trebuie să își

33 Alineatul a fost abrogat prin Ordonanță de urgență 113/2013

28
desfășoare activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase.
Componența respectivelor organe ale instituției de credit trebuie să reflecte în ansamblu o
gamă suficient de largă de experiențe profesionale relevante.
Este important a sublinia faptul că responsabilitățile de conducere și/sau administrare
pot fi exerci tate numai de persoane fizice.
Fiecare d intre membrii consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii
consiliului de supraveghere și ai directoratului unei instituții de credit, precum și persoanele
desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile de administrare și control
al riscurilor, audit intern, juridice, conformitate, trezorerie, creditare trebuie să fie aprobată de
Banca Națională a Româ niei înainte de începerea exercitării responsabilităților, potrivit
reglementărilor emise în acest sens.
În același timp, se reglementeaz ă în alin. (4) a l aceluia și articol că membrii consiliului
de administrație și directorii sau, după caz, membrii cons iliului de supraveghere și ai
directoratului trebuie să dispună, la nivel colectiv, de cunoștințe, aptitudini și experiență
adecvate pentru a fi în măsură să înțeleagă activitățile desfășurate de instituția de credit,
inclusiv principalele riscuri ale aces tora, și să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu
privire la toate aspectele asupra cărora trebuie să decidă potrivit competențelor lor.
O condiți e de exercitare a atribu țiilor în cazul membrilor consiliului de administra ție
și/sau de supraveghere este reprezentat ă de faptul că trebuie să își exercite responsabilitățile cu
onestitate, integritate și obiectivitate pentru a putea evalua și pune în discuție în mod eficient
deciziile luate de către directori sau de către membrii dir ectoratului, după caz, atunci când este
necesar, și pentru a controla și monitoriza în mod eficace procesul de luare a respectivelor
decizii.
Persoanele desemnate în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de
supraveghere sau ai dire ctoratului, după caz, trebuie să exercite efectiv responsabilitățile de
administrare și/sau de conducere ce le revin.
Mai mult, legiuitorul impune anumite masuri pentru me mbrii consiliului de
administraț ie/supraveghere și pentru directorat:
– trebuie să aloce timp suficient pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin – alin. (1)
din art. 108 indice 1;

29
– numărul mandatelor pe care o persoană le poate dețin e, în același timp, se apreciază
în funcție de circumstanțele individuale, precum și de natura, extin derea și
complexitatea activității instituției de credit.
– atunci când cumulează mai multe mandate, nu se pot afla în mai mult de una d intre
următoarele situații:
a) exercită un mandat într -o funcție executivă, concomitent cu două mandate
în funcț ii neexecutive;
b) exercită concomitent patru mandate în funcții neexecutive.
Banca Națională a României poate aproba dețin erea unui mandat suplimentar într -o
funcție neexecutivă de către persoanele mai sus -indicate, luând în considerare complexitatea
atribuțiilor conferite de toate mandatele deținute, și informează periodic Autoritatea Bancară
Europeană în legătură cu astfel de aprobări.
Banca Națională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt res pectate
condiți ile minime prevăzute în ordonanță de urgență și reglementările emise în aplicarea
acesteia, de a evalua toate circumstanțele și informațiile legate de activitatea, reputația ,
integritatea morală și de experiența persoanelor prevăzute mai sus și de a decide dacă, atât la
nivel individual, cât și la nivel colectiv, cerințele prevăzute sunt îndeplinite – art. 109 .
În afară de condiți ile prevăzute de legislația în vigoare referitoare la administratorii
sau, după caz, la membrii consiliului de s upraveghere, o persoană nu poate fi aleasă în
consiliul de administrație sau, după caz, în consiliul de supraveghere al unei instituții de credit,
iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său în următoarele situații:
a) persoana îndeplinește o altă funcție în cadrul instituției de credit în cauză, cu
excepți a cazului în care, în cazul sistemului unitar, este și director al acesteia;
b) în ultimii 5 ani, persoanei i s -a retras de către autoritatea de supraveghere
aprobarea de a exercita responsa bilități de administrare și/sau conducere într -o
instituție de credit, o instituție financiară sau o întreprindere de asigurare/reasigurare
sau o altă entitate care desfășoară activitate în sectorul financiar ori a fost înlocuită din
funcția exercitată în astfel de entități din motive care îi pot fi imputate;
c) îi este interzis, pr intr-o dispoziți e legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie a
unei alte autorități, să exercite responsabilități de administrare și/sau conducere într -o

30
entitate de natura celor prevăzute la lit. b) ori să desfășoare activitate în unul d intre
domeniile specifice acestor entități.

4.5. Organul de control
Pe lângă regulile generale prevăzute în cadrul Legii 31/1990 referitoare la cenzori și la
auditarea societ ăților pe acțiuni , există dispoziți i speciale privind controlul efectuat asupra
modalit ății în care instituția de credit își desf ășoară activitatea.
Pe scurt, cenzorii societății reprezintă organul desemnat cu prerogativa supravegherii
gestiunii societății, inclusiv cu verificarea legalității situațiilor financiare. Potrivit dispoziți ilor
art. 159 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni va avea tr ei cenzori și un supleant, dacă
prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Î n toate cazurile, numărul cenzorilor
trebuie să fie impar.
Prin forma căpătată de lege în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012,
începând cu data de 15 febru arie 2013, situațiile financiare ale societăților supuse obligației
legale de auditare vor fi auditate de către auditori financiari – persoane fizice sau persoane
juridice -, în condiți ile prevăzute de lege.
Instituțiile de credit trebuie să organizeze și să conducă contabilitatea în conformitate
cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republi cată, și să întocmească situații financiare
anuale și, după caz, situații financiare anuale consolidate, care să ofere o imagine fidelă a
poziției financiare , a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte aspecte
legate de activitatea desfășurată. Evidența contabilă și situațiile financiare ale unei instituții de
credit trebuie să reflecte, de asemenea, operațiunile și situația financia ră a sucursalelor și a
filialelor, pe bază individuală și, respectiv, pe bază consolidată.
Situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit și, după caz, situațiile financiare
anuale consolidate, trebuie să fie auditate de auditori financiari, î n conformitate cu standarde și
practici acceptate pe plan internațional.
Auditorii f inanciari ce pot controla situaț iile financiare ale instituțiilor de credit trebuie
să fie aprobaț i de către BNR, dar chiar și în atare condiți i, ei trebuie înlocuiț i periodic de către

31
instituțiile de credit, iar atunci când nu are loc (pentru că periodic nu înseamna anual),
instituția de credit trebuie să solicite auditorului financiar inlocuirea coordonatorului echipei
ce realizeaz ă efectiv auditul.
Auditorul financ iar al unei instituții de credit trebuie să informeze BNR „de îndată ce,
în exercitarea atribuțiilor sale, a luat cunoștință despre orice fapt sau decizie în legătură cu
instituția de credit care:
a) reprezintă o încălcare semnifi cativă a legii și/sau a reglementărilor ori a altor
acte emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiți ile de autorizare sau cerințe
privind desfășurarea activității;
b) este de natură să afecteze capacitatea instituției de credit de a funcționa în
continuare;
c) poate conduce la un refuz din partea auditorului financiar de a -și exprima opinia
asupra situațiilor financiare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve ” – art
156 din OUG 99/2006
Banca Națională a României are acces la or ice documente întocmite de auditorii
financiari pe parcursul acțiuni i de audit.

32

CAPITOLUL 5: ÎNCETAREA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Având în vedere că ne aflam în prezen ța unei societăți pe acțiuni , regulile generale
prevăzute de Legea 31/1990 se vor aplica în mod corespunzator, respectiv acelea și cauze de
dizolvare și de lichidare.

5.1. Dizolvarea instituției de credit
Dizolvarea persoanei juridice reprezintă prima fază a procesului de încetare a
existenței societății aplicabilă în cazurile prevăzute de lege34.
Conform art. 227 din Legea 31/1990:
„Societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societății;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea
acestuia;
c) declararea nulității societății;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temein ice,
precum neînțelegerile grave d intre asociați, care împiedică funcționar ea societății;
f) falimentul societății;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății. ”
Nu trebuie pierdut din vedere că pot exista cauze de di zolvare, dispuse în mod special
prin legi sau chiar prin actul constitutiv , de exemplu, nedepunerea situa țiilor financiare

34 Gabriel Mihai, Efectele radierii societății comerciale asupra personalității sal e juridice, Revista Universul
Juridic, disponibil la adresa http://revista.universuljuridic.ro/efectele -radierii -societăți i-comerciale -asupra –
personalitatii -sale-juridice/#f2 , , ultima data accesat la 05.06.2019

33
anuale, încetarea activității , lipsa unui sediu social cunoscut35, reducerea număr ului de
acțion ari sub număr ul prevăzut de lege, atunci când activul net a sc ăzut sub jum atate din
capitalul social subscris ( dacă sunt îndeplinite anumite condiți i), etc.
Observ ăm din cele de mai sus că dizolvarea poate fi conven țional ă, legală (adică de
drept) sau jude catoreasc ă, efectul fiind acela al deschiderii procedurii lichidării , existen ța
juridic ă continuâ nd pe parcursul acestei ultime proceduri doar în vederea parcurgerii lichid ării
în sine.
Poate că aceste exemple par accesibile cititorului avizat în dreptul societar, motiv
pentru care dorim să analiz ăm condiți i speciale pentru instituțiile bancare, în masura în care
există .
Astfel c um vom vedea mai jos, încetarea valabilității autorizație i ar putea reprezenta
echivalentul dizolvarii ope legis, retragerea valabilității de către BNR s -ar putea încadra în
dizolvarea administrativ -jurisdic țional ă, iar încetarea autorizație i s-ar constitui în dizolvarea
conventional ă.
Ne punem problema încadrarii cazului de retragere a autorizație i acordate instituției de
credit, retragere ce poate fi efectuată de către BNR, în condiți ile prevăzute la art. 39 din OUG
99/2006:
„a) instituția de credit nu și-a început activitatea pentru care a fost autorizată în
termen de 1 an de la data acordării autorizație i sau a încetat să mai desfășoare
activitate de mai mult de 6 luni;
b) autorizația a fost obținută pe baza unor informații false sau prin orice alt mijloc
ilegal;
c) instituția de credit nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordăr ii
autorizație i;
d) instituția de credit nu mai îndeplinește cerințele prudenția le prevăzute în părțile a
III-a, a IV-a și a VI-a din Regulamen tul (UE) nr. 575/2013 sau dispuse potrivit art.
226 alin. (3) și (6) din prezenta ordonanță de urgență sau există elemente care conduc
la concluzia că într -un termen scurt instituția de credit nu își va mai putea îndeplini
obligațiile față de creditorii săi și, în special, nu mai poate garanta siguranța activelor
care i -au fost încredințate de către deponenții săi;

35 Carmen Adriana Gheorghe, op.cit., p. 279

34
e) instituția de credit săvârșește una d intre faptele prevăzute la art. 228 36.”

36 Conform art. 228 din OUG 99/2006: “(1) Banca Națională a României are competența aplicării sancțiun ilor
prevăzute la art. 229 alin. (1) și măsurilor sancțion atoare prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. a) și b) în toate cazurile
în care constată că o instituț e de credit persoană juridică română și/sau oricare d între persoanele prevăzute la art.
108 alin. (1) ori persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituției de credit se fac vinovate de
următoarele fapte:
a) instituția de credit a obținut autorizație pe baza unor informații false sau prin orice alt mijloc ilegal;
b) instituț ia de credit nu informează Banca Națională a României cu privire la orice achiziții sau cesiuni de
participații în capitalul lor care depășește nivelurile prevăzute la art. 25 alin. (1) și (2), respectiv se situează sub
nivelurile prevăzute la art. 27, de care a luat cunoștință, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1);
c) instituția de credit, listată pe o piață reglementată, inclusă în lista publicat ă de Autoritatea Europeană pentru
Valori Mobiliare și Piețe, potrivit art. 47 din Directiva 2004/39/CE, nu informează Banca Națională a României,
cel puțin anual, cu privire la identitatea persoanelor care au dețin eri califi cate și la nivelul acestor dețin eri,
potrivit art. 29 alin. (2);
d) instituția de credit nu dispune de cadrul de administrare a activității, solicitat de Banca Națională a României,
potrivit prevederilor art. 24;
e) instituția de credit nu raportează sau raportează informații incomplete sau inexacte către Banca Națională a
Româ niei referitoare la îndeplinirea cerințelor de fonduri proprii prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013, cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
f) instituția de credit nu raportează sau raportea ză informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a
României, cu privire la cerințele de fonduri proprii, cu încălcarea prevederilor art. 101 din Regulamentul (UE) nr.
575/2013;
g) instituția de credit nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a
României, cu privire la o expunere mare, cu încălcarea prevederilor art. 394 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr.
575/2013;
h) instituția de credit nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a
României, cu privire la lichiditate, cu încălcarea prevederilor art. 415 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr.
575/2013;
i) instituția de credit nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a
României, cu privire la indi catorul efectului de levier, cu încălcarea prevederilor art. 430 alin. (1) din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
j) instituția de credit nu dețin e active lichide potrivit preve derilor art. 412 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,
iar fapta are caracter repetat sau continuu;
k) instituția de credit înregistrează o expunere care depășește limitele prevăzute de art. 395 din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013;
l) instituția de credit este expusă riscului de credit al unei poziții din securitizare, fără a îndeplini condiți ile
prevăzute la art. 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
m) instituția de credit nu publică informații sau furnizează informații incomplete ori inexac te către Banca
Națională a României, cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (1) – (3) și ale art. 451 alin. (1) din Regulamentul
(UE) nr. 575/2013;
n) instituția de credit efectuează plăți către dețin ătorii de instrumente incluse în fondurile propr ii, cu încălcarea
prevederilor relevante în materie sau în cazurile în care art. 28, 51 și 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
interzic efectuarea unor astfel de plăți;
o) instituția de credit permite uneia sau mai multor persoane care încalcă preve derile art. 108 să devină ori să
rămână membri ai structurii de conducere;
p) orice încălcări ale prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale reglementărilor
emise în aplicarea acestora, respectiv ale regulamentelor de di rectă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene
în domeniile reglementate de prezenta ordonanță de urgență, în măsura în care aceste fapte nu întră sub incidența
prevederilor lit. a) -o);
q) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Națională a Româ niei.
(2) În cazurile în care Banca Națională a României constată că o instituț e de credit persoană juridică română
este găsită răspunzătoare pentru o încălcare gravă a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și
sancțion area spălării banilor , precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării

35
Hotărârea Băncii Naționale a României de retragere a autorizație i se comunică în scris
instituției de credit, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii, și se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV -a, și în cel puțin în două cotidiene de circulație
națională.
Hotărârea de retragere a autorizație i produce efecte de la data pub licării ei în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV -a sau de la o dată ulterioară, specifi cată în hotărârea
respectivă. Retragerea se notifică Autorității Bancare Europene.
Cu toate acestea, observ ăm în art. 44 că dacă hotărâr ea de retragere/ încetar e a
autorizație i își produce efectele, atunci instituția de credit va intra direct în procedura de
lichidare, astfel că acest motiv se constituie așadar într-un motiv de încetare implicit ă a
societății constituite, dar prin lichidare, iar nu prin dizolvare .
În afară de retragerea autorizație i, acțion arii sau membrii instituției de credit pot
renunța la autorizație , hotărând dizolvarea și lichidarea instituției de credit. Lichidarea la
inițiativa acțion arilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituția de credit
nu se află în vreuna din situațiile de insolvență prevăzute de lege pentru declanșarea
falimentului. – art. 40 din OUG 99/2006
Instituția de credit va comunica Băncii Național e a României hotărârea adunării
generale a acțion arilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea și lichidarea instituției de
credit, însoțită cel puțin de un plan de lichidare a activului și de stingere a pasivului, care să
asigure plata integrală a cre anțelor deponenților și ale altor creditori.
Autorizația unei instituții de credit își încetează de drept valabilitatea în următoarele
situații:
„a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituției de credit în urma căreia aceasta își
încetează existența;
b) a avut loc o transformare a instituției de credit în altă categorie de institutele
credit;
c) s-a pronunțat o hotărâre de declanșare a procedurii falimentului instituției de
credit.

actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României poate aplica măsura
sancționatorie prevăzută la art. 229 alin. (2) lit. b).
(3) În cazul nerespectării interdicției prevăzute la art. 181, Banca Națională a României poate aplica măsura
sancționatoare prevăzută la art. 229 alin. (2) lit. b). ”

36
d) în alte cazuri prevăzute de prezenta ordonanță de urgență .” – art 41 din OUG
99/2006

5.2. Lichidarea instituției de credit
Conform art. 255 din OUG 99/2006, consecin ța direct ă a retragerii autorizație i o
reprezintă dizolvarea instituției de credit, urmat ă strict de lichidarea acesteia, un proces
aproape automat.37
Lichidarea, așa cum este reglementată în Legea 31/1990, presupune mai multe etape,
actul normativ amintit aplic ându-se pe deplin și în cazul nostru.
O diferen ță este reprezentat ă de actorul lichidării , în sensul în care îndeplinirea
atribuțiilor privind lichidarea instituției de credit este asigurată de Fondul de Garantare a
Depozitelor în Sistemul Bancar (în continuare „Fondul”) , în lege utilizâ ndu-se chiar definiți a
de „lichidator” – art. 256 alin. (2) din OUG 99/2006.
Dacă măsura de retragere vizează o sucursală din România a unei instituții de credit
dintr-un stat terț, care mai are sucursale cel puțin într -un alt stat membru, Banca Națională a
României, înainte de adoptarea hotărârii, informează toate autoritățile competente din statele
membre gazdă în care instituția de credit desfășoară activitate, cu privire la aceasta și a
efectelor pe care le implică.
În cazul retragerii autorizație i unei instituții de cred it, persoană juridică română, care
desfășoară activitate și pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, Fondul trebuie să ia de
îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea Băncii Naționale a
României privind lichidarea institu ției de credit în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în
două ziare de circulație națională pe teritoriul fiecărui stat membru gazdă, în limba oficială a
acestuia sau, după caz, într -una din limbile oficiale ale acestuia. – art 261 din OUG 99/2006 .
Orice creditor al instituției de credit aflate în lichidare, inclusiv autoritățile publice, cu
domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social în România sau în alt stat membru, are dreptul

37 Ianfred Silberstein, op.cit., p. 297

37
de a înainta o declarație de creanțe sau de a formula observații scrise în legătură cu creanțele
sale asupra instituției de credit, care se adresează Fondului . Declarația de creanțe sau, după
caz, observațiile formulate pot fi înaintate în limba oficială ori în limbile oficiale ale statului
membru de domiciliu/reședin ță, după caz, unde are situat sediul social și trebuie să poarte
mențiunea "declarație de creanțe", respectiv, "observații privind creanțele", în limba română –
art. 264 din OUG 99/2006
Efectele lichidării instituției de credit asupra anumitor contracte și drepturi sunt
reglementate astfel:
a) contractele și relațiile de muncă sunt guvernate de legislația statului membru
aplicabilă în cazul fiecărui contract de muncă;
b) contractele prin care se dobândește dreptul de folosință sau dreptul de
achiz iționare a unor bunuri imobile sunt guvernate de legea statului membru pe teritoriul
căruia este situat imobilul, potrivit căreia se determină și natura bunului: mobil sau imobil;
c) drepturile asupra bunurilor imobile, a navelor și a aeronavelor, car e sunt supuse
obligației de înregistrare într -un registru public, sunt guvernate de legea statului membru sub
autoritatea căruia este ținut registrul respectiv.
Cu toate acestea, regulile prevăzute mai sus nu se aplic ă în cazul lichidării unei
institu ții de credit, persoană juridică română, care desfășoară activitate pe teritoriul unuia sau
mai multor state membre , ci se aplică legislația românească.
Motivul este unul simplu, există dispoziți i de drept international privat și, în special , de
drept comunit ar care vin în contradic ție cu cele de mai sus, legea aplicabil ă secțiunilor indicate
mai sus fiind rezervat ă în mod expres unei legifer ări speciale, chiar dacă se poate întampla ca
legea aplicabil ă efectiv să coinicid ă cu legea determinabil ă conform criteriilor de mai sus.
Același raționam ent se aplic ă și în cazul drepturilor reale, întrucât deschiderea
procedurii de lichidare a instituției de credit nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau
terțelor părți asupra bunurilor – corporale sau nec orporale, mobile sau imobile, individual
determinate sau determinate generic – aflate în proprietatea instituției de credit, care, la data
intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, sunt situate pe teritoriul altor state membre.
Drepturile de mai s us se referă în special la:
a) dreptul de a vinde sau de a dispune în alt mod de un bun și dreptul de a -i culege
fructele, decurgând în special d intr-un contract de gaj sau ipotecă;

38
b) dreptul de preferință la executarea bunurilor afectate unei g aranții, înaintea altor
titulari de drepturi asupra bunului;
c) dreptul de urmărire a bunului în mâinile oricui s -ar găsi acesta;
d) dreptul de uzufruct asupra bunului.
În ceea ce privește Fondul, acesta are trasate o serie de obligatii și de atributii, special
reglementate de OUG 99/2006:
– asigură informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare,
în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor instituției de
credit;
– este ținut de obligația de păstrare a secretului profesional ;
– poate acțion a pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certifi cate de pe
hotărârea Băncii Naționale a României sau în baza unui certifi cat emis de aceasta, fără
altă formalitate;
– trebuie să re specte legislația statului membru pe teritoriul căreia acțion ează, în special
cu privire la procedurile de valorificare a activelor și la furnizarea de informații
angajaților instituției de credit din statul membru respectiv ;
– nu are dreptul de a utiliza fo rța pentru îndeplinirea atribuțiilor sale și nici dreptul de a
soluționa litigii ori dispute.

39

CONCLUZII

Chiar dacă instituțiile de credit re prezintă o altă norm ă atunci când privește exactitatea
și atenția legiuitorului de a legifera fie la nivel european, fie la nivel national, aceste societăți
sunt grefate pe principiile generale de organizare și funcționar e a societăților pe acțiuni ,
neexist ând diferen țe majore sau de principii în alcătuirea și desfășurar ea activității .
Există elemente care asigur ă și impun totodat ă derularea opera țiunilor într-un mod
sănăt os, prudenția l, transparent, în vederea asigur ării unui mediu economic stabil .
Aceste elemente stau la baza oricarui act normativ, elemente ce se nasc din
„necesitatea de a se acțion a consecvent la nivel internațional în vederea consolidării
transparenței, responsabilității și reglementării prin îmbunătățirea cantității și a calității
capitalului în sistemul bancar odată ce redresarea economică este asi gurată ”38
Din motive de securitate juridică și având în vedere necesitatea unor condiți i de
concurență echitabile în Uniune, un set unic de reglementări pentru toți participanții la piață
reprezintă un element -cheie pentru funcționar ea pieței interne. Pentru a evita denaturarea
pieței și arbitrajul de reglementare, cerințele prudenția le minime ar trebui să asigure un grad
maxim de armonizare.
Raportat la efectele catastrofale ale ultimei crize financiare, obiectivele generale ale
legilor spec iale sunt încurajarea activităților bancare utile din punct de vedere economic, care
să servească interesului general, și descurajarea speculațiilor financiare nesustenabile, fără o
valoare adăugată reală – un deziderat al vremurilor noastre, dar la care B anca Națională a
Româ niei tinde prin toate pârghiile posibile, fără însă a uita că instituțiile de credit au același
scop primordial ca orice altă societate: obținerea de profit.

38 Pct. 1 din expunerea de motive a Regulamentulu i 575/2013

40