Disertație Bariz Adriana Vasilica. [607582]

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU’’ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE
Stilurile de atașament în relațiile de cuplu

Coodronator științific: Absolvent: [anonimizat].univ.dr. Odette DIMITRIU Bariz T. Adriana – Vasilica

București
2017

1

Cuprins
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 2
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
Capitolul 1 – Teoria atașamentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 5
1.1. Rolul atașamentului în dezvoltarea personalității ………………………….. ………………………….. . 5
1.2. Dependența în relația de cuplu ………………………….. ………………………….. ……………………….. 9
1.3. Satisfac ția în cuplu în relație cu stilul de atașament ………………………….. ……………………… 16
Capitolul 2 – Stilurile de atașament în viața de zi cu zi ………………………….. ………………………….. . 22
2.1. Stilul de atașament anxios ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 23
2.2. Stilul de atașament evitant ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 26
2.3. Stilul de ata șament securizant ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
Capitolul 3 – studii de caz privind rolul stilului de atașament în relațiile de cuplu …………………. 36
3.1. Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 36
3.2. Tehnici de culegere a datelor ………………………….. ………………………….. ………………………… 36
3.3. Studii de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 37
3.3.1. Studiul de caz numărul 1 – cuplul necăsătorit ………………………….. ………………………… 37
3.3.2. Studiu de caz numărul 2 – cuplu căsătorit (divorț) ………………………….. ………………….. 54
3.3.3. Studiu de caz numărul 3 – cuplu căsătorit ………………………….. ………………………….. … 68
3.4. Elaborarea concluziilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 76
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 80
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 0

2

Rezumat

Lucrarea de față – Stilurile de atașament în relațiile de cuplu – abordeaz ă o problemă de
actualitate. Felul în care persoanele gestionează conflictele în relație, depinde și de stilul de
atașament care are tendința de a se activa în momente stresante sau amenințătoare.
Persoanele cu un stil de atașament sigur fac f ață mult mai bine unui conflict și
conse cințele acestuia și își revin m ult mai repede. Cei care au un atașament de tip evitant, adoptă
o atitudine pasivă ori de retragere. Cei care au un stil de tașament anxios, au tendința de a percepe
conflictele într -o manieră e xacerbată din cauza sensibilității lor.
Partenerii noștrii ne influențează puternic abilitatea de a ne dezvolta sănătos. Ei
influenzează modul în care ne percepem ca indivizi, dar și nivelul de încredere în noi înșine,
precum și disponibilitate a de înce rca să ne realizăm visele. Pentru a demonstra eficacitatea
terapiei cognitiv -comportamentale în cazul terapiei de cuplu, am prezentat tr ei studii de caz prin
care am an alizat stilul de atașament al clienților și am elaborat planul terapeutic de intervenție .

3

INTRODUCERE
Motivația pentru o temă axată pe stilurile de atașament a fost determinată de interesul
ridicat față de relația de cuplu, fiind una dintre cele mai importante relații pe care o persoană o
dezvoltă pe parcursul vieții . Relația de cuplu deține un rol semnificativ cu privire la nivelul
perceput al satisfacției/insatisf acției din viața unei persoane.
Atașamentul reprezintă un sistem de organizare de bază, a cărui dezvoltare condiționează
și este fundamentul sănătății mentale. După Field (1994), atașamentul este relația ce se creează și
se dezvoltă între două sau mai multe organisme în momentul în care sistemele l or fi ziologice și
compor tamentale intră în raport de afi nitate și rezonanță reciprocă. Bowlby (1988) a dezvoltat
conceptul de atașament cu referire la relația afectivă primară dintre copil și îngrijitor.
Inițial, s -a sugerat că stilurile de atașament ale a dulților ar fi cu precădere un produs al
propriei educații. Ipoteza aceasta conducea la ideea că stilul de atașament din prezent este
determinat de modul în care am fost îngrijiți în copilărie; dacă părinții au fost sensibili,
disponibili și atenți, ar tre bui sa avem un stil de atașament securizant, dacă atenția pe care ne -au
acordat -o a avut un caracter inconsecvent, atunci ar trebui să dezvoltam un sti l de atașament
anxio s, iar dacă ei au fost distanți, rigizi și insensibili, am dezvolta un stil de atașam ent evitant. În
prezent, stim că stilurile de atașament identificate la vârsta adultă sunt influențate de o diversitate
de factori, unul dintre aceștia fiind într -adevăr modul în care părinții ne -au cr escut și ne -au
educat, dar știm , de asemenea, ca există și alți factori relevanți, incluziv experiențele de viață.
Creierul nostru emoțional este moștenit de la Homo sapiens, care a trăit într -o perioadă
complet diferită, iar emoțiile noastre sunt progr amate s ă răspundă stilului său de viață și
pericolelor p e care le înfruntă în vremea aceea. Sentimentele noastre și modul nostru de
comportament în relațiile interpersonale din prezent nu se deosebesc foarte mult de acela ale
primilor noștri strămoși. (Levine și Heller, 2015, 23 )
Numeroase studii arată că după ce devenim atașați de cineva, formăm împreună o unitate
fiziologică. Partenerul nostru ne regleză tensiunea arterială, ritmul cardiac, ritmul respirației și
nivelul hormonilor din sânge . Nu mai suntem etități separate. Importanța pe care majoritatea
abord ărilor psihologice în domeniul relațiilor dintre adulți, larg cunoscute în momentul de față, o
acordă diferențierii, nu se susține din perspectiva biologică. Dependența este un fapt, nu este o
alegere ori o preferință.

4
Un studiu realizat de James Coan es te extrem de relevant în acest context. James Coan
este directorul La boratorului de Neuroștiințe Afective al Univer sității Virginia, el cercetează ,
ecanismele prin care relațiile sociale apropiate și rețelele sociale mai largi regleză reacțiile
noastre em oționale. În studiu amintit, realizat în colaborare cu Richard Davidson și Hillary
Schaefer, el a folosit tehnica imagistică prin rezonanță magnetică nucleară funcțională (RMNf)
pentru a scana creierul unor femei căsătorite . În timp ce realiza această scan are, Dr. Coan și
colegii săi simulau o situație stresantă, comunicându -le subiecților că urmează să li se
administreze u n șoc electric ușor.
În mod normal, în condiții de stres, hipotalamusul se activează. Și într -adevăr acest lucru
s-a întâmplat și în e xperimentul cu femeile care așteptau un șoc electric, atunci când au fost
singure – zona corespunzătoare hipotalamusului s -a luminat. Apoi au t estat f emeile care țineau de
mână o persoană străină, în vreme ce așteptau. De data aceasta scanările au indicat o activitate
oarecum redusă a hipotalamusului. Dar ce s -a întrâmplat când femeile și -au ținut soțul de mână?
Scăderea intensității luminii a fost mult mai dramatică – stresul a fost abia perceptibil. Mai mult
decât atât, femeile care au beneficiat cel mai mult de acest gest al soțului au fost și cele ccare au
raportat cel mai înalt nivel al satisfacției maritale.
Studiul demonstrează faptul că atunci când două persoane formează o relație intimă, ele
își reglează reciproc starea de bine emoțională și psihologică. Apropierea fizică și disponibilitatea
influențează răspunsul la stres.
Principiile ata șamentului ne în vață că, pentru majoritatea indivizilor, dependența
emoțională este pe măsura nevoilor care nu au fost satisfăcute. De obicei, atunci când nevoile
emoționale primesc răspunsul așteptat, și este cu atât mai bine cu cât se întâmplă mai devreme
acest lucru, e i își îndreaptă atenția spre exterior. În literatura de specialitate, acesta este numit
”paradoxul dependenței”: cu cât este mai eficientă dependența oamenilor unii de ceil alți, cu atât
ei devin mai îndră zneți și mai independenți.
În primul capitol vom di scuta pe larg despre teoria atașamentului, despre rolul
atașamentului în dezvoltarea personalității, despre dependența în relația de cuplu și despre
satisfacția în cuplu în relație cu stilul de atașament.
În capitolul doi vom discuta despre stilurile de atașament în viața de zi cu zi și aici vom
detalia următoarele stiluri de atașament: anxios, evitant și securizant.

5
Pentru a demonstra eficacitatea terapiei cognitiv -comportamentă în cazul terapiei de
cuplu, am prezentat trei studii de caz prin care am a nalizat stilul de atașament al clienților și am
elaborat planul terapeutic de intervenție.

Capitolul 1 – Teoria atașamentului
Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și
întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Această teorie a fost formulată și
consolidată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psihologa canadi ană Mary
Ainsworth . Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află
legătura timpurie mamă -copil.
1.1. Rolul atașamentului în dezvo ltarea personalității
Rolul atașamentului , ca legătură afectivă între nou -nãscut ș i îngrijitor, este un subiect
despre care s -a scris foarte mult în literatura de specialitate. Stan (2004) sintetiza două consecințe
majore ale atașamentului: un ataș ament puternic fa țăde părinte îi permite copilului să dezvolte
încredere în alții și în prop ria persoană (1); relațiile precoce influențează dezvoltarea fizic ă și
intelectualã ș i constituie fundamentul dez voltării psihologice (2). Din punct de vedere
evoluționist, acest comportament înnăscut este menit să îl țină pe copil aproape de mama sa,
astfel încât aceasta să îl poată proteja în perioada în care este foarte vulnerabil.
Atașamentul reprezintă un sistem de organizare de bază, a cărui dezvoltare condiționează
și este fundamentul sănătății mentale. După Field (1994), atașamentul este relația ce se creea ză și
se dezvoltă între două sau mai multe organisme în momentul în care sistemele lor fi ziologice și
comportamentale intră în raport de afi nitate și rezonanță reciprocă. Bowlby (1988) a dezvoltat
conceptul de atașament cu referire la relația a fectivă primară dintre copil și îngrijitor .
Atașamentul influențează stima de sine, aspirațiile și abilitatea de a atrage și menține o
relație sănătoasă, succesul sau eșecul relației mamă -copil, fi ind răspunzător de calitatea relațiilor
viitoare. Atașament ul pune bazele socializării copilului și ale sănătății lui mentale. Atașamentul îi
permite copilului să -și formeze un model internalizat de funcționare a lumii, a fi gurii de
atașament și a relației lui cu ea, a lui însuși și a respectului de sine. Dacă e u n atașament sănătos,
securizant, copilul își va achiziționa autonomia și competența, pe fundalul încrederii în sine și în
ceilalți. Atașamentul insecurizant va fi o neșansă pentru copil și va conduce la dezvoltarea unei

6
personalități necontrolate cu risc ma jor de dezvoltare a unei psihopatologii. Insecuritatea poate
deveni o problemă semnifi cativă în viața noastră. Copilul are nevoie de ajutor, de securitate, de
înțelegere și de recunoaștere pentru a putea dezvolta și pe viitor un atașament solid. Teoria
atașamentului este o teorie a dezvoltării, dinamic structurată, care permite importante predicții
neliniare și neevidente ale adaptărilor succesive. În viziunea lui Stroufe, Egeland, Carlson și
Collins (2005), dezvoltarea neliniară a individului, se realizeaz ă după principiile: integrare,
autoorganizare, diferențiere. Conduitele de atașament îndeplinesc, așadar, o dublă funcție: pe de o
parte, cea de protecție, de securizare a copilului de către adult împotriva tuturor agresiunilor și, pe
de altă parte, cea de socializare – atașamentul deplasându -se de -a lungul vieții de la mamă (sau alt
adult) înspre altă persoane, spre grup, devenind un factor important în structura personalității .
S-au realizat numeroase studii care fac legătura dintre atașamentul timpuriu și relațiile
ulterioare pe care le stabilesc indiv izii. Rutter & Rutter (1993) afi rmau că stabilirea unui ti p de
atașament în copilărie infl uențează capacitatea viit orului adult de a fi părinte efi cient. Franz și
colab. (1991) au efectuat un studiu longitudin al pe o perioadă de 36 de ani în care au arătat că
atașamentul format în perioada copilăriei era asociat cu o căsnicie fericită și relațiile cordiale la
vârsta de 41 de ani. Nu se știe însă cu siguranță dacă factorul determinant a fost calitatea
atașamentu lui timpuriu. Parkes și colab. (1991), au arătat că a dulții care au avut relații difi cile cu
propriii părin ți au copii cu care au stabilit o relație de atașament insecurizant. Dar și aici apar
multe excepții. Main și colab. (1985) concluzionau ca mamele car e au avut o copilărie nefericită ,
dar au o bună relație cu copiii săi erau capabile să analizeze rațional propriile experiențe, pe când
cele care au o relație bazată pe atașament insecurizant cu proprii copii nu erau capabile să
analizeze în mod rațional p ropriile experiențe.
Aceste studii ne oferă un posibil răspuns al legăturii dintre stresul emoțional existent în
familie și care infl uențează nu doar părinții ci și copii, uneori în mod direct, alteori pe căi ocolite,
dar nu reprezintă o regulă pentru ca e xistența multiplelor excepții indică infl uența altor factori
determinanți în evoluția individului .
Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu
anumiți indivizi e ste un element fundamental al na turii umane, deja prezent într-o formă
germinală la nou -născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe. În perioada
de sugar și în copilărie, aceste legă turi se crează cu părinții (sau cu înlocuitori ai acestora), care
sunt căutați pentru protecție, liniștir e și prijin. În timpul unei adolescențe și al unei vieți adulte
sănătoase, aceste legături se mențin, dar sunt însoțite de noi legături, de obicei heterosexuale. Cu

7
toate că nevoile de hrănire și sexuale joacă uneori un rol important în relațiile de atașam ent,
relația este sine stătătoare și are o funcție daptativă proprie esențială, și anume protecția.
Inițial, singurul mijloc de comunicare între bebeluș și mamă se realizează prin exprimarea
emoțională și comportamentul asocial acestei a. Mai târziu, la comunicarea mediată emoțional se
adaugă vorbirea, aceasta se va menține totuși de -a lungul vieții ca trăsătură principală a relațiilor
intime.
În cadrul teoriei atașamentului, legăturile emoționale intime nu sunt înțelese nici ca fiind
subordonate ne voilor de hrănire și sexuale, și nici ca derivând din acestea. De asemenea, dorința
imperioasă de liniștire și sprijin în situațiile dificile nu este privită ca fiind infantilă, așa cum
sugerează teoria dependenței. În schimb, capacitatea de a forma legături emo ționale intime cu alți
indivizi – uneori în rolul celui care caută îngrijiri și alteori în rolul celui care oferă ingriji – este
considerată ca reprezentând o caracteristică principală a unei bune funcționări a personalității și a
sănătății și a sănătății mentale.
De regulă, căutarea îng rijirii este manifestată de un individ mai slab și mai puțin
experimentat față de o persoană considerată a fi mai puternică și/sau mai înțeleaptă. Un copil sau
o persoană adultă care se află în rolul celui care caută îngriji re se menține în proximitatea celui
care oferă îngrijire; gradul de proximitate sau de accesibilitate imediată depinde de circumstanțe:
de aici derivă conceptul de comportament de atașament.
Oferirea îngrijirii, rolul major al părinților, complementar com portamentului de
atașament. Este înțeleasă din aceeați perspectivă ca și căutarea îngrijirii, și anume ca element
fundamental al naturii umane. Explorarea mediului, incluzând aici jocurile și diversele activități
cu cei de aceeasși vârstă, este privită ca fiind cel de -al treilea element fundamental, și opus
comportamentului de atașament. Atunci când un individ ( de orice vârstă) se simte în siguranță, el
tinde să exploreze mediul, îndepărtându -se de figura de atașament. Atunci când este speriat,
anxios, obos it sau bolnav, el resimte nevoia unei apropieri de fugura de atașament. Astfel, putem
observa tiparul obișnuit de interacțiune dintre copil și părinte, cunoscut sub numele de explorare
de la o bază de siguranță, descris pentru prima dată de Ainsworth (1976 ).
În cazul în care un copil sănătos știe că părintele este accesibil și că va răspunde dacă este
solicitat, el se simte suficient de sigur pentru a explora. La început aceste explorării sunt limitate
în timp și spațiu. Cu toate acestea, aproximativ la vâr sta de doi ani și jumătate, un copil singur
începe să fie suficient de încrezător pentru a crește perioada de timp și distanță – la început,
crește perioada de timp până la o jumătate de zi, iar mai târziu la întrega zi. Pe măsură ce se

8
îndreaptă către vârsta adolescenței, incursiunile lui vor dura săptămâni sau luni, însă, cu toate
acestea, o bază familială de siguranță rămâne indispensabilă pentru funcționarea lui optimă și
pentru sănătatea lui mentală.
În perioada primelor luni de viață, un bebeluș pr ezintă multe dintre răspunsurile care
compun ceea ce mai târziu va deveni comportament de atașament, însă un tipar structurat nu se
va dezvolta până în cea de -a doua jumătate a primului an de viață. Încă de la naștere, el va
prezenta o capacitate aflată în starea germinală de a se implica în interacțiuni sociale și va arăta
că acest lucru îi face plăcere . (Stern, 1985.)
Prin urmare, nu există un stadiu de autism sau narcisism. În câteva zile el va fi capabil să
facă distincția între figura maternă și alte p ersoane, recunoscându -i mirosul sau vocea, precum și
felul de a -l ține în brațe. El nu se poate baza pe simțul vizual până la vârsta de 3 luni. La început,
plânsul este singurul mijloc pe care îl are la dispoziție pentru a semnala căa re nevoie de îngrijir e,
iar manifestarea satisfacției este singurul mijloc prin care îi semnalează mamei că l -a mulțimit .
Totuși, în cea de -a doua lună de viață, zâmbetul lui funcționează ca semn prin care își încurajează
mama să -l îngrijească, iar repertoriul lui de comunicăr i emoționale se dezvol tă rapid. (Izard,
1982, Emde, 1983).
Dezvoltarea comportamentului de atașament ca sistem organizat, având ca scop
menținerea proximității sau a accesibilității unei figuri materne difernețiate, necesită ca acel sopil
să-și fi dezvolta t capacitatea cognitivă de a o păstra pe mama în mintea lui atunci când ea nu este
prezentă: această capacitate se dezvoltă pe parcursul celei de -a doua jumătăți a primului an de
viață. Astfel, începând cu vârsta de nouă luni, marea majoritate a copiilor răspund la situații în
care sunt lăsați cu o persoa nă străină prin protest și plâns, precum și prin agitație îndelungată și
respingerea persoanei străine. Aceste observații demonstrează faptul că în perioada acestor luni
de viață un copil mic începe să fie capabil de reprezentare și că modelul lui de lucru referitor la
mamă începe să -i fie disponibil, având funcția de a face posibilă comparația între ea și alte
persoane atunci când mama îi lipsește și de a o recunoaște atunci câ nd ea se întoarce . Pe lângă
modelul de lucru al mamei, el dezvoltă un model de lucru al sinelui aflat în interacțiune cu ea; la
fel va proceda și cu tatăl.
O caracteristică importantă a teoriei atașamentului este reprezentată de ipoteza conform
căreia comportamentul de atașament se organizează prin intermediul unui si stem de control,
situat în sistemul nervos central; acesta este analog sistemelor de control fiziologice care mențin
parametrii fiziologici, precum tensiunea arterială sau temperatura corporală între limitele

9
stabilite. Astfel, teoria atașamentului propune ipoteza că, intr -un mod analog homeostaziei
mediului intern, sistemul de control al atașamentului menține relația unui individ cu figura lui de
atașament între anumite limite de distanță și accesibilitate; pentru a face posibil acest lucru,
individul utilizează metode din ce in ce mai sofisticate de comunicare. Efectele în sine ale
funcționării acestui sistem pot fi privite ca exemplu a ceea ce ar putea fi numit, într -un mod util,
homeostazia mediului extern. (Bowlby 196 9, 1982).
Postulând existența unui sistem de control de acest fel (cu sisteme analoge care
controlează alte forme de comportament), teoria atașamentului conține în cadrul ei o teorie a
motivației care poate să înlocuiască teoriile tradiționale care invocă o presupusă acumulare de
energie sau pulsiune. Printre avantajul teoriei controlului se află faptul că aceasta acordă la fel de
multă atenție condițiilor care pun capăt unei succesiuni de comportamente, cât și acelor condiții
care o declanșează; totodată, teoria controlului oferă un cadru prolific pentru cercetarea empirică,
Prezența unui sistem de control al atașamentului și conexiunea acestui sistem cu modelele
de lucru le sinelui si ale figurii de atașament – care se construiesc în minte în timpul copi lăriei –
sunt considerate a fi caracteristicile centrale ale funcționării personalității pe parcursul întregii
vieți a individului.

1.2. Dependența în relația de cuplu
Cuplul modern se conturează astăzi într -o configurație cu totul aparte față de cuplurile de
altă dată. Modelul partenerial de cuplu este cel care a înlocuit cuplul tradițional în care bărbatul și
femeia aveau roluri clar prestabilite, fiind educați pentru asumarea și exersarea eficientă a lor.
Astăzi, așteptările pe linie de rol nu s unt încă clar conturate. Ele se negociază la nivelul
parteneriatului deseori după „războaie” adevărate între femeie și bărbat. Aceștia vin în relație
contaminați de modelele tradiționale moștenite în familiile de origine dar și cu nevoile de
adaptare a ace stor modele la condițiile și cerințele de conviețuire contemporane.
Cuplul poate fi definit ca “ o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe
indeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează
ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt.” I. Mitrofan.
Din această perspectivă, cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic,
nesatisfăcător și distorsionant, tinzând la disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către stabilitate,
coeziune și progres, fie către instabilitate, disensiune și eventual dizolvare. Căsătoria înseamnă o

10
“relație psihologică” între doi oameni conștienți; “o construcție complicată, alcătuită dintr -o serie
întreagă de date subiective ș i obiective, având indiscut abil o natură foarte eterogen.” Jung
Căsătoria este “un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități,
de conștientizare, redirecționare și fructificare a tendinnțelor, pulsiunilor și afinităților
inconștiente, de autocunoaștere prin intercunoaștere. Scopul ei este creșterea personală prin
experiența conjugalității și parentalității.” I. Mitrofan
Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică dezvoltarea nostră
ca ființe. Suntem provocați pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale
convingerilor și credințelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, ale
comportamentelor nostre. În cuplu învățăm ce este iubirea erotică, ce î nseamnă intimitatea cu o
altă ființă, total străină de noi, învățăm ce este iertarea, toleranța dar învățăm și să ne manifestăm
emoțiile negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim
sexualitatea.
De aceea, a trăi în cu plu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru
autodezvoltare și autoevoluție. Nici o relație, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează diferențele
dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relația este foarte profundă și satisfăcăt oare, aceste
diferențe se completează reciproc. E drept că până se ajunge la acestă completare, poate trece și
prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoțională și
reveniri.
Dependen ța se referă fie la nevoia ”fizio logică sau psiho logică de a consuma o anumită
substanț ă psihoactivă”, fie la nevoia ”afectivă sau materială de o anumită persoană”. Starea de
dependență psihologică faț ă de alte persoane apare de obicei în cazul indivizilor care au o
personalitate de tip d ependent. Indivizii cu o astfel de personalitate sunt pasivi și nu au încredere
în ei. Ei se caracterizează prin lipsă de autonomie și de aceea se s ubordonează întotdeauna altor
persoane, se agaț ă de ele și au nevoie de confirmarea lor în tot ceea c e fac ( Băiceanu, 2004, 93).
Pe lângă dependența psihologică, în relaț ia de cuplu mai există și dependenț a economică.
Se manifestă în special în rându l persoanelor de sex feminin faț ă de partenerii lor. Din fericire, în
prezent acesta nu mai este un fenomen chiar atât de des întâlnit. În trecut însă, raportul de putere
dintre bărbaț i și femei era de ținut de către bărba ți și de aceea femeile erau tot timpul dependente
de aceș tia. Cu t impul însă femeia și-a câș tigat dreptul de a lua parte la viaț a socială de a lega cât
mai multe relații interpersonale, reuș ind astfel să se rupă de universul îngust al familiei și să fie
mai puț in dependentă de bărbatul său (Ciupercă, 2000, 103).

11
Indivizi i dependenț i de alte persoane devin reticenți în situaț iile în care trebuie să ia
decizii singuri și de aceea de cele mai multe ori deciziile importante în ceea ce îi priveș te sunt
luate de alte pe rsoane. Ei nu iau niciodată iniț iativa și nu se folosesc de potenț ialul pe care îl au,
deoarece le este frică, de aceea se agaț ă de alte persoane și le urmează pe acestea. Pentru a nu -I
supăra pe cei de care sunt dependenț i le fac întotdeauna pe plac acestora și nu îi refuză niciodată.
Persoana dependentă este se nsibilă la critici și dezaprobări, iar despărț irea de persoanele
de care s -a ataș at o afectează profund (Lelord i An dré, 1998, 162). Care este însă motivul pentru
care o persoană ajunge să manifeste aces te forme patologice de dependenț ă? Se consideră că
”anumite comportamente parentale, anumite atitudi ni educative, evenimente de viaț ă, ar putea
induce trăsături durabile de personalitate dependentă (idem, 165). Pre dispuș i la o dependenț ă
patologică sunt indivizii care în copilărie au suferi t o pierdere semni ficativă. Aceș tia ajung la
maturitate să se simtă neajutoraț i și exagerat de dependenț i, ei se leagă destul de puternic de
anumite persoane și fac to t ce le stă în putinț ă pent ru a nu fi încă o dată abandonați (Forward și
Frazier, 2008, 140).
Modelul parental poate avea și el o mare influenț a asupra acestui mod de a ”iubi” al
copilulu i adult (Ivan, 2008, 251). Relaț iile defectuoase dintre păr inți și copii pot determina
dependență. Relația de dependenț ă dintre mamă și fiu (apare de obicei atunci când tatăl nu se
implică în viaț a copilului) conduce la cons truirea unui cuplu imposibil în viitor; relaț ia dintre
parteneri nu se poate consuma (deoarece nu pot exista relaț ii incestuoase între mamă și fiu), dar
nu se poate nici ru pe din cauză că legătur a de ataș ament este prea puternică.
Dependenț a dintre tată și fiică se bazează pe atracția firească a unui sex faț ă de altul. Pe
lângă dorinț ele incestuoas e ale acestora, neimplicarea taților în vița fiicelor lor le poate af ecta
profund pe acestea, care î și vor căuta constant parten eri care să le ofere ceea ce taț ii lor le -au
refuzat. Î n contextul în care tatăl lipsește din viaț a fiicelor, între mamă și fiică se poate construi o
relație de iubire -ură; iubire deoarece mama este singura sursă de afecțiune, i ar ură din cauză că
aceaste sentimente de afecț iune devin sufocante și copilul este responsabilizat de către părinte să
împlinească visele lui, iar încercarea copilului de a -și câștiga independența este percepută ca o
formă de respingere de către părinte.
Dependenț a dintre tată și fiu apare atunci când mama nu îș i asumă rolul parental, iar
copilul se supraidentifică cu modelul masculin și astfel manifestarea individualităț ii sale este
blocată, de altfel co pilul ajunge să empatizeze cu tatăl său drept pentru care ajunge să respingă în
mod inconștient femeile. Hiperprotecția parentală este un alt factor care determină trăsături de

12
dependență la copii. Pentru a își putea dezvolta deprinderi de trai independent , copilul trebuie
lăsat să se confrunte cu probleme și frustrări corespunzătoare nivelu lui său de dezvoltare. Astfel
își va dezvolta creativitatea și va învăț a să se descurce singur . Dacă părinț ii sunt hiperprotectori,
copilul ajunge să fie dependent iar la maturitate ajunge să se arun ce într -o relaț ie în care celălalt
partener va trebui să suplinească rolul părinților (Nuț ă, 2004, 22 -24).
Nu există f iință care să nu fie dependentă de ceva, în primul rând suntem dependenți de
hrană, de aer, băutură și sex, iar acest lucru este normal: n u am mai trăi dacă nu ne -am hrăni sau
hidra ta, dacă nu am respira, iar viaț a nu ar mai exista fără actul de repro ducere. A fi dependenți
de anumite lucruri fa ce parte din natura noastr ă (Peța, 1999, 34). Când se întâmplă însă ca această
dependență să iasă din sfera normalităț ii? De exemplu a tunci când o persoană devine dependentă
de un anumit tip de mâncare și le refuză pe celelalte, atunci când hrana nu mai este doar pentru
supravieț uire, când individul simte că nu ar mai pu tea trăi fără un anumit tip de h rană (Nuță,
2004, 9).
Revenind la dependenț a psihol ogică care se manifestă în relaț ia de cupl u, Adrian Nuță
afirma că dependența este cu totul diferită d e iubire, el spune că ”dependența exclude alegerea,
și pentru că iubirea este o alegere, exclu de iubirea”, de aceea ”dependența nu este iubire!”
(Nuță, 2002, 65).
Dragostea este de fa pt o combinație de trei elemente: atracție sexuală, euforie și
atașament. Prin urmare ataș amen tul nu apare pe parcurs în relaț ia de dr agoste, ci este prezent de
la bun în ceput. Ataș amentul reprezintă piesa de bază în dragoste. În timp ce pasiunea și atracția
sexuală sunt efemere, ataș amentul în schimb per sistă, ceea ce conferă rezistență relației de cuplu.
Când suntem atrași de ceva dorim să deț inem acel lucru și să ne buc urăm de el, iar atunci când nu
putem avea acces la el apar e frustrarea, nervozitatea și senzația că destinul nu ne este favorabil.
Acesta este un mecanism biologic care funcționează pe principiul satisfacție/ frustrare sau plăcere/
durere. De ce poate deven i dragostea un drog pentru om? Pentru că ea produce individului starea
de fericire și o stare de bine în g eneral. În momentul în care o persoană se îndrăgosteș te, în creier
se produce o ”descăr care masivă a unui neurotransmițător numit ”dopamină” , iar aces ta îl face pe
individ să fie mai motivat, mai entuziasmat și mai pozitiv. Un alt efect asemănător celui generat
de droguri pe care și dragostea îl produce este cel de blocare a zonelor din creier care sunt
responsabi le de gândirea critică, vigilenț ă și pericol. (Alexa, 2014, 49 -50).
Iubirea se referă și la abilitatea unei persoane de a determina o altă persoană să se atașeze
emoț ional de ea, de a se implica în viața persoanală a acesteia împărtățind împreună emoț ii,

13
sentimente, obiceiuri, gânduri și activităț i. “Este o modalitate fundamentală de întâlnire,
fuzionare și transgregare a psihologiei celor două sexe, o comunicare simultan sexuală,
psihologică și spirituală”. Iubirea completă/ adevărată include pasiune angajare și intimitate.
Partenerii sun t atraș i și atașaț i unul de celelalt și sunt responsabili față de relaț ia lor. Un aspect
foarte important care separă pri etenia de dragoste este existenț a relațiilor sexuale, ataș ament și
angajare există și în relațiile de prietenie.
Relaț iile de prietenie însă exclud intimitatea (Ivan, 2008, 248 -250). Și care este totuși
diferența dintre relațiile de dragoste și cele de dependenț ă? Depen dența se referă la acele
sentimente de anxietate care apar în momentul în care simți că dacă vei fi despărțit de persoana
față de car e ai dezvoltat sentimente de dependenț ă, atunci când simți că viaț a ta nu ar mai putea
continua fără acea perso ană. Viața ta începe să depindă de acea persoană și nu te mai simț i stăpân
pe tine , totul depinde doar de ea. Când iubeș ti pe cineva tu eșt i responsabil pentru sentimentele
tale, iar nu persoana de care ești îndrăgostit. Dependentul trăieș te cu sentime ntul că persoana pe
care o iubește este responsabilă de satisfacerea nevoilor pe care el le are (Nuță, 2002, 64).
Obiectul dependenței nu este niciodată vinovat de producerea relației de dependenț ă.
Răspunzătoare pentru acest lucru est e doar p ersoana dependentă. Aceste relații de dependenț ă
sunt toxic e, pun în pericol sănă tatea individului, care indiferent ce încearcă să facă pentru a
rezolva această problemă nu reușește (Nuț ă, 2001, 81).
Dependenț a poate deveni patologică în funcț ie de gradul de intensitate a nevoii. Este
destul de greu de deli mitat atunci când această gra niță este depăș ită. Fiecare om este dependent
de afectivitate. Toț i avem nevoie de iubirea și grija celor din jurul nostru. Problema intervine însă
atunci când ne sunt furnizate toate aceste lucruri, însă ”rezervoarele afective nu sunt niciodată
umplute” ( Nuță, 2002, 66). Se consideră c ă oamenii ajung să fie dependenți de partenerul lor din
cauză că relaț ia lor nu se bazează pe sentimente d e dragoste, ci mai degrabă pe afecț iune
combinată cu frică. Partenerii nu sunt suficient de bine dezvoltați în plan psi hologic pentru a
întemeia o relaț ie de cuplu armonioasă. Ei nu sunt ”liberi” pentru a putea iubi, trăiesc mere u cu
teama că s -ar putea despărț i de partenerul lor și că vor rămân e singuri, iar singurătatea îi
îngrozește. Individul dependent trăieș te sentime nte de angoa să atunci când se separă de persoana
pe care cred e că o iubeș te, iar aceste sentimente pers istă până în momentul în care altcineva ia
locul fostului partener. El nu se simte nic iodată pregătit să înfrunte viaț a singur și să își câștige
independ ența. Din punct de vedere psihologic este încă ”un copil care are nevoie de un părinte”.

14
Sentimentele persoanei sunt asemănătoare cu cele ale unui c opil pentru părintele său:
iubește pentru a fi iubit. În relațiile de dependenț ă iubirea de vine un obiect de schimb. Iubirea
adevărată însă nu implică temeri, iar partenerii se bucură de libertate, fără să se teamă că
altcineva le -ar putea fura iubitul/ iubita (soțul/soția). În relaț iile în car e partenerii se iubesc cu
adevărat nu există control : partenerii nu îș i impun unul altuia să fie fideli, să nu aibă relații cu
alte persoane care ar putea să le ia locul. Iubirea mai înseamnă să nu ții pe cineva legat de tine,
să nu forț ezi o persoană să rămâ nă alături de tine dacă ea nu își mai dorește ace st lucru (Nuță,
2004, 17 -18).
Individul trebuie să știe să facă diferenț a între nevoia de iubire și nevoia de poseda și
controla, trebuie să își conș tientizeze teama de a fi părăsit sau respins și să încerce să depășească.
O persoană dependentă îș i poate rezolva toate acest e probleme printr -un singur mod: prin
cunoaș terea de sine. Da că te cunoști pe tine însuși poți ajunge să îți iubești partenerul fără a
impune condiț ii, fără a -și restrânge acestuia libertatea. Astfel iubirea nu mai este un obiect de
schimb, iubești pentru că așa îți dorești fără a aștepta să primeș ti ceva în schimb de la celălalt. De
altfel iubirea nu iș i mai aduce fericire la schimb, eș ti fericit și cu ea, dar și fără ea. Fericirea t a nu
mai depinde de partener. Eș ti pur și simplu ferici t cu tine însuț i (idem, 19 -21).
Există patru ca racteristici care definesc relațiile de dependență: nevoia compulsivă,
panica, agonia și sentimentul de uș urare. Chiar dacă într -o relaț ie exist ă cele 3 componente
esențiale (dragostea, dăruirea și angajamentu l), ea tot poate fi una de dependență dacă are un
caracter compulsiv.
Compulsivitatea se referă la faptul că individul cu trăsături de personalitate dependentă nu
își alege liber partenerul, ci este împins către acesta fără voia lui din dorința de a fi protejat și
iubit de cineva, indiferent cine ar fi acest ”cineva ”. Individul este atras în mod inevitabil de
cineva chiar și în contextul în care este conș tient că acel cineva îi p oate face rău.
Panica este o altă caracteristică a relațiilor de dependenț ă: în cazul fumătorilor și
dependenților de substanț e cu efect halucinogen se produc e atunci când obiectul dependenței este
pe terminate, sau atunci când se află în sp ații în care nu pot consuma substanțele de care sunt
dependenți. În cazul dependenț ei de o persoană, panica apare a tunci când dependentul se
gândește la ruperea relației, însă deși își dorește i se pregătește să finalizeze relația nu reușeș te
acest lucru.
O a treia caracteristică este agonia , pe c are persoana dependentă o trăiește atunci când
relația se încheie. Persoana resimte tot felul de simptome în plan fizic (durere de cap, de stomac,

15
de piept), suferă de insomnie sau doarme foarte mult, nu se poate opri din p lâns, este iritată tot
timpul și are sentimentul că nimic nu mai are sens acum. Prin urmare ea este devastată complet
din punct de vedere emoț ional. Toate aceste simptome îl fac pe dependent să ajungă din nou la
obiectul dependenț ei sale.
A patra caracteristică a relațiilor de dependenț ă, singura de altfel cu efecte pozitive asupra
depe ndentului este sentimentul de uș urare/ triumf care apare după perioada de suferinț ă (agon ie).
Dependentul ajunge să depăș ească perioada de tristeț e și se simte mult mai bine, din păcate însă
uneori poate ajunge la această stare de bine prin în locuirea obiectului de dependenț ă pierd ut cu un
alt obiect de dependență. Toate persoanele dependente au în comun o caracteristic ă indiferent de
natura dependenț ei lor: ele se simt pierdute, incomplete sau goale atunci cân d sunt lipsite de
obiectul de care sunt dep endente. Pentru a înlătura aceste sentimente g enerate de pierderea
persoanei/substanț ei de care sunt dependente, aceste persoane sunt dispus e să facă orice pentru a
primi ceea ce doresc, inclusiv să își lezeze integritatea (Nuță, 2001, 83 -84).
Există două tipuri de dependență în relațiile de cuplu : dependenț a de tip ”oglindă” și
dependenț a de tip ”scutec”. Dependenț a de tip oglindă se referă la fa ptul că oamenii se folosesc
de alț i oameni ca de o oglindă pentru a se cunoaș te pe sine, pen tru a se defini pe s ine. În contextul
în care persoana -oglindă nu mai face parte din viaț a dependentului, acesta di n urmă ajunge să
aibă senzaț ia de pierdere a propriului sine, nu doar de pi erdere a persoanei iubite. În urma acestei
pierderi persoana nu mai știe cine este, nu se mai cunoaște pe sine. Acest lucru se întâmplă
deoarece dependentul se defineș te în f uncție de parten erul său. De ce ajunge însă acesta să se
definească prin raportarea la alte persoane? Evident că răspunsul nu poate fi altul decât
următorul: face acest lucru din cauză că nu se cunoaște pe sine însuși (Homer, 1978 apud Nuț ă,
2001, 97).
Dependenț a de tip scutec face referire la cât de pro tejat se simte individul în prezenț a
persoanei de care este dependent, dar și la cât de anxios dev ine atunci când este lipsit de această
protecție. Explicaț ia pentru acest comportament dezadap tativ este aceeaș i ca și în cazul
dependenț ei de tip oglindă, subiectul nu se cunoaș te pe sine și din acest motiv nu are încredere în
potenț ialul lui și în capacitatea lui de a se de scurca singu r, de aceea de multe ori el ajunge să
implore sau să manipuleze pentru a se asigura c ă va fi protejat de cei apropiați lui (idem, 107).
Cum i -am putea totuși ajuta pe dependenț i? Prin lăudarea acestora când iau iniț iativa și
prin banalizarea e șecului atunci când nu reușesc ceea ce îș i propun, ajutându -le să își multiplice
activităț ile. Atunci când ne cer ajutorul în legăt ură cu o problemă care îi privește nu este indicat

16
să le oferim sfaturi, ci trebuie să încercăm să aflăm care este punctul lo r de vedere. Putem să le
vorbim și noi despre temerile și îndoielile noastre, fiecare o m are slăbiciunile lui, iar dependentul
trebuie să conș tientizeze că nu este singurul care are astfel de emoț ii, dar să știe că le poate depăș i
pe acestea (Lelord i André, 1998, 178). Ideal fi să l e ajutăm pe aceste persoane dependente să își
câștige independenț a, în caz contrar vom avea de suferit atât noi când acestea se vor agăț a de noi,
dar și ele care vor suferi atunci câ nd le vom ignora sau atunci când vom încer ca să ne rupem d e
ele. Cea mai bună soluție pentru a scăpa de dependență este ca acestea să apeleze la un
psihoterapeut care să le ajute să se redescopere pe sine.
1.3. Satisfac ția în cuplu în relație cu stilul de atașament
Cuplul reprezintă unitatea de bază a perpetuării vieții. Dincolo de asigurarea reproducerii,
cuplul presupune coexistența a doi indivizi. Funcționarea în interiorul relației de cuplu se bazează
pe o serie de factori care țin de individ, de relație în sine, precum și de normele sociale (familie,
grup, societate). Toți acești factori au impact asupra reprezentării pe care fiecare persoană și -o
face asupra cuplului. Unul dintre indicatorii acestei reprezentări este conceptul de satisfacție în
cuplu. Cel mai adesea, satisfacția în cuplu este definită ca starea emoțională individuală de a fi
mulțumit de interacțiunile, experiențele și așteptările din cadrul vieții de cuplu.
Satisfacția, în general, poate fi definită ca și o stare de fericire car e depășește durerea
(engl. ,, a state of hap piness over pain”; Collard, 2006; Ward, Lundberg, Zabriskie și Berrett,
2009). Pentru a măsura satisfacția față de un eveniment/persoană/viață, un individ tinde să ia în
considerare toate influențele din mediu, emoțiile, aspirațiile, dezamăgirile, așteptăr ile, împlinirea
scopurilor personale și apoi să determine dacă pozitivul excedă negativul. Indivizii tind să își
auto-evalueze propriul nivel de satisfacție, iar procesul de evaluare este unul subiectiv și nu este
același pentru toți (Warr, 1990 apud Ward , Lundberg, Zabriskie și Berrett, 2009). Satisfacția
reprezintă o evaluare globală a calității situației unui individ cu privire la criteriul intern ales de
el. Astfel, o anumită situație poate fi satisfăcătoare pentru o persoană și nesatisfăcătoare pentru
alta.
Satisfacția în cuplu reprezintă o stare emoțională individuală de a fi mulțumit de
interacțiunile, experiențele, așteptările din cadrul vieții de cuplu (Ward, Lundberg, Zabriskie și
Berrett, 2009). Starea emoțională de satisfacție maritală se centr ează pe interacțiunile dintre o
persoană și partenerul acesteia. Astfel, indivizii care experimentează fericire în relațiile cu
partenerii lor au și o stare emoțională de satisfacție maritală ridicată (Collard, 2006; Ward,

17
Lundberg, Zabriskie și Berrett, 2 009). Unele studii s -au centrat pe relația dintre echitate și
satisfacția maritală (Saginak, 2005; Asoodeh, Khailili, Daneshpour și Lavasani, 2010). Echitatea
reprezintă un echilibru între beneficiile și contribuțiile care sunt oferite de parteneri în cadr ul
relației. (Walster și Traupmann, 1980; Asoodeh, Khailili, Daneshpour și Lavasani, 2010). Studiul
lui Asoodeh și colaboratorii (2010), realizat pe un eșantion de cupluri cu o satisfacție maritală
ridicată, demonstrează că echitatea reprezintă un bun pred ictor pentru satisfacția maritală. Un alt
predictor important este comunicarea. Comunicarea este relaționată semnificativ cu satisfacția
cuplului și abilitatea de rezolvare a conflictelor/neînțelegerilor (Carrere și Gotman, 1999 apud
Litzinger, Coop și Gor don, 2005).
Rezultatele demonstrează că persoanele cărora le lipsesc abilitățile de reglare a
expresivității emoționale și de a comunica eficient, devin defensive sau se retrag din situația de
conflict în interiorul cuplului, iar acest lucru prezice insatisfacția maritală. Pentru a face față în
mod eficient conflictelor maritale, partenerii ar trebui să fie capabili să vorbească despre cauza
conflictului, să -și exprime opiniile și să aibă încredere în abilitățile proprii de rezolvare de
probleme. În s chimb, există studii care arată că, adesea, partenerii nu se bazează pe percepții clare
ale situațiilor de moment, ci vin cu anumite concluzii din experiențele timpurii. Cu cât
problemele în comunicare cresc, cu atât abilitățile de rezolvare de probleme a partenerilor din
cuplu scad, putând afecta negativ satisfacția maritală (Egeci și Gencoz, 2006). De asemenea,
studiul lui Litzinger, Coop și Gordon (2005) realizat pe 387 de cupluri căsătorite susține faptul că
unul din predictorii importanți în satisfacți a maritală este comunicarea . În plus, studiu in troduce
un alt predictor în satisfacția maritală și anume satisfacția sexuală. Există o interacțiune
semnificativă între comunicare și satisfacția sexuală. Dacă partenerii dintr -un cuplu comunică
foarte bine, satisfacția sexuală nu are un impact semnificativ asupra nivelului de satisfacție
maritală. În cazul în care indivizii au dificultăți de comunicare în interiorul cuplui, dar sunt
satisfăcuți sexual, ei vor raporta o satisfacție maritală ridicată. Astfel, s atisfacția sexuală va
compensa parțial pentru efectul negativ al comunicării deficitare asupra satisfacției maritale
(Litzinger, Coop și Gordon, 2005).

Factori emoționali și trăsăturile de perso nalitate în relație cu satisfacția în cuplu
Expresivitatea emoțională este în general considerată ca fiind un tipar individual și
persistent de manifestare a expresiilor verbale/nonverbale, care adesea sunt relaționate cu
emoțiile. Studiile au arătat că nivelul crescut de expresivitate emoțională po zitivă a partenerilor e

18
asociat cu o satisfacție maritală ridicată, aceștia exprimând mai multă înțelegere, aprobare și
empatie unul față de celălalt (Halberstadt, 1995; Rauer și Volling, 2005).
Expresivitatea în ceea ce privește emoțiile negative poate a vea un impact puternic asupra
satisfacției maritale, prevenției și rezolvării conflictelor și asupra funcționării cuplului, în general
(Rauer și Volling, 2005). Cu toate acestea, exprimarea unor emoții negative (de exemplu, tristețe)
poate avea o funcție a daptativă în relație (Sanford și Rowatt, 2004). De exem plu, soția poate
exprima tristețe pentru că percepe că soțul ei petrece mult timp la muncă. Exprimarea acestei
emoții negative funcționale (tristețe) poate duce la un conflict, care să se rezolve însă printr -o
înțelegere între parteneri și poate să motiveze soțul să rămână mai mult timp acasă. Astfel, în
anumite cazuri, expresivitatea emoțională negativă (dar funcțională) poate contribui la creșterea
satisfacției relației (Barbee, Rowalt și Cunnigham, 1 998; Sanford și Rowatt, 2004). Se pare însă
că nu toate emoțiile negative sunt benefice pentru relație. Exprimarea tristeții la comportamentele
negative ale partenerului e asociată cu consecințe pozitive, în timp ce exprimarea furiei se
asociază adesea cu consecințe negative. Comparativ cu furia (care poate genera tot furie), tristețea
generează mai multă empatie și înțelegere din partea partenerului (Finkel și Clark, 2002; Sanford
și Rowatt, 2004).
Funcția tristeții în relația de cuplu este consistentă cu următoarele perspective teoretice:
Terapia focalizată pe emoție a cuplului (Greenberg și Johnson, 1998) și Terapia comportamentală
integrativă a cuplului (Christensen, Jacobson și Babcock, 1995). Cele două perspective sugerează
o distincție între două tipu ri de emoții negative: hard (ex., furie, ură) și soft (ex., tristețe,
dezamăgire). Emoțiile hard ajută la menținerea unei poziții dominante față de partener, creează
distanță între cei doi, iar emoțiile soft au un nivel scăzut de activare fiziologică generală (e ngl.
arousal), duc la expunerea unui grad de vulnerabilitate și slăbiciune, solicitând empatie din partea
celuilalt (Sanford și Rowatt, 2004). Emoțiile hard sunt asociate cu o satisfacție scăzută a rel ației,
acestea pregătesc persoana să se protejeze de partener și o motivează să caute independență.
Distincția între emoțiile hard și soft este în concordanță cu una dintre perspectivele din
psihoterapia cognitiv -comportamentală, mai specific cu distincți a dintre emoțiile sănătoase,
funcționale (de exemplu, tristețe, îngrijorare, nemulțumire, părere de rău) și emoțiile nesănătoase,
disfuncționale (de exemplu, deprimare, anxietate, furie, vinovăție) (Ellis, 1994). Dacă emoțiile
sănătoase promovează schimbar ea motivând comportamente funcționale de coping, emoțiile
nesănătoase constituie un blocaj în rezolvarea problemelor și în comunicare (Ellis, 1994; Dryden
& Ellis, 1997; Dryden & Branch, 2008).

19
Un alt factor implicat în satisfacția de cuplu îl constituie t răsăturile de personalitate ale
partenerilor. Cercetarea propusă de Donnellan, Conger și Bryant (2004) pe un eșantion de 400 de
cupluri a explorat dacă trăsăturile de personalitate influențează interacțiunile maritale și
evaluările globale ale căsătoriei. Obiectivul lor a fost de a integra perspectiva intrapersonală
(trăsăturile de personalitate ale partenerilor) cu perspectiva interpersonală (interacțiunile dintre
parteneri). Rezultatele au evidențiat faptul că interacțiunile negative mediază parțial relaț ia dintre
agreabilitatea/neuroticismul soțului/soției și evaluarea globală a căsătoriei. Neuroticismul a
corelat pozitiv cu interacțiunile negative și a corelat negativ cu evaluările globale ale căsătoriei.
Agreabilitatea a corelat negativ cu interacțiunil e negative și a corelat pozitiv cu evaluările globale
ale căsătoriei (Donnellan, Conger și Bryant, 2004). Satisfacția relației este adesea influențată de
modul cum indivizii își percep partenerii și de cum sunt ei percepuți de către parteneri (Luo,
Zhang, Watson și Snider, 2010). Gordon și Baucom (2009) indică faptul că indivizii care își
percep partenerul cu un nivel crescut de afectivitate pozitivă au un nivel crescut de satisfacție
maritală. De asemenea, cei care se auto -percep ca având o afectivitate p ozitivă vor raporta un
nivel crescut al satisfacției maritale. În concluzie, studiul indică faptul că satisfacția maritală este
una crescută la persoanele care se consideră fericite și își percep partenerul ca fiind fericit.

Stilul de atașament al individ ului și satisfacția în cuplu
Conform teoriei atașamentului, indivizii dezvoltă pe parcursul copilăriei modele de lucru
interne ale sinelui și ale figurilor de atașament. Bowlby (1973) definește conceptul de model
intern de lucru ca fiind o structură menta lă bazată pe experiența anterioară a copilului cu figura
de atașament. Conform teoriei atașamentului, copiii cu atașament securizant, la care îngrijitorii
(părinții, în cele mai multe cazuri) le -au îndeplinit nevoia de proximitate fizică/ siguranță, vor
dezvolta modele de lucru interne care îl vor înfățișa pe îngrijitor ca sursă de securitate și sprijin,
în timp ce cei cu atașament insecurizant vor dezvolta modele interne de lucru care îl vor înfățișa
pe îngrijitor ca sursă de nesiguranță (Schaffer, 2007). Din cadrul atașamentului insecurizant fac
parte atașamentul anxios -ambivalent (semnalele de distres ale copilului sunt asociate cu
răspunsuri inconsistente din partea îngrijitorului, copilul învață că emoțiile negative sunt
insuficiente în a provoca răsp unsuri și astfel ei le exagerează) și atașamentul evitativ (copiii se
adaptează la stilul comportamental al îngrijitorului prin inhibarea exprimării emoțiilor negative;
Ainsworth, 1978 apud Fuller și Finchman, 1995).

20
Bartholomew (1990) propune două dimensiuni de evaluare a stilului de atașament: (1)
Stilul anxios – reprezintă modelul sinelui, și sugerează că un model negativ a sinelui e asociat cu
anxietatea față de abandon și (2) Stilul evitativ – reprezintă modelul despre ceilalți, sugerând că
un model negativ despre alții e asociat cu un comportament evitativ. Pe baza celor două
dimensiuni, el propune patru categorii de scheme pentru atașament: 1) securizant – copii/adulți
care nu sunt anxioși față de abandon, nici evitativi în comportament: 2) p reocupat/anxios –
amestec de anxietate și apropiere interpersonală; 3) indiferent evitativ – combinație între
comportamentul evitativ și lipsa anxietății pentru abandon; 4) anxios evitativ – combinație între
anxietatea pentru abandon și comportamentul evit ativ (Bartholomew, 1990; Brennan, Clark și
Shaver, 1998).
Stilurile de atașament reflectă distincții fundamentale în reprezentările mentale despre
dragostea romantică la adulți. Literatura de specialitate indică faptul că indivizii cu atașament
securizant se simt confortabili în a se apropia de ceilalți, își evaluează experiențele romantice ca
și fericite/de încredere, suportive. Cei cu atașament evitativ se simt inconfortabili în a se apropia
de alții, își descriu experiențele romantice prin frica intimi tății, iar cei anxioși -ambivalenți le
caracterizează ca fiind obsesive, pline de gelozie și atracție sexuală ridicată, aceștia doresc să
depindă/apropie de alții, cu frica de a nu fi respinși sau abandonați (Hazan și Shaver, 1987).
Stilurile de atașament au fost investigate în relație cu satisfacția în cuplu. Astfel,
persoanele cu atașament securizant raportează în general o satisfacție în cuplu crescută, în timp
ce persoanele cu atașament evitativ/ambivalent prezintă o satisfacție în cuplu scăzută (Butz er și
Campbell, 2008; Meyers și Landsberger, 2002). În general, indivizii cu atașament securizant au
așteptări generale despre viață mai bune, un puternic simț al controlului, autoeficacitate, încredere
în sine în a căuta ajutor la alții. Reprezentările de timpuriu ale celor cu atașament insecurizant
sunt caracterizate prin reglarea inadecvată a distresului și printr -o ineficacitate personală în
înlăturarea disconfortului (Shaver și Hazan, 1993 apud Egeci și Gencoz, 2006). Foarte puțin se
cunoaște despre mo dul cum dinamica familiei e determinantă pentru stilul de atașament al
adultului. Se speculează că aceste tipare ale interacțiunilor interpersonale modelează sistemul de
cogniții, în special pe cele legate de relații. Influența unei familii disfuncționale poate fi regăsită
în distorsiunile cognitive persistente despre modul cum funcționează relația (Stackert și Bursik,
2003).
Terapia cognitivă susține faptul că modul în care oamenii gândesc, precum și conținutul
gândurilor, exercită o influență profundă asu pra adaptării lor în interiorul unei relații. Gândurile

21
iraționale pot duce la un comportament de apărare având ca și efect o adaptare săracă, în timp ce
o gândire rațională poate duce la o adaptare mai bună (Dryden și Ellis, 1997). O serie de studii
inves tighează gradul în care indivizii au anumite cogniții, atitudini, așteptări despre ceea ce face
ca o relație să fie funcțională și satisfăcătoare. Cercetările din acest domeniu s -au centrat pe
credințele iraționale legate de relație, ca fiind un aspect im portant în investigarea diferențelor
individuale în ceea ce privește satisfacția în cuplu (Stackert și Bursik, 2003). Studiul realizat de
Stackert și Bursik (2003) a găsit o asociere negativă semnificativă între gândurile iraționale și
satisfacția în cupl u; în plus participanții cu un stil de atașament anxios -ambivalent sau evitativ au
prezentat mai multe credințe iraționale specifice relației decât cei cu atașament securizant.
Indivizii cu atașament insecurizant au raportat o satisfacție mai scăzută a rel ației decât cei cu
atașament securizant (Stackert și Bursik, 2003).

22
Capitolul 2 – Stilurile de atașament în viața de zi cu zi
Baruch Spinoza, celebrul filosof din secolul al șaptesprezecelea scris: ”Atât fericirea, cât
și nefericirea depind î ntru totul de calitatea obiectului de care suntem legați prin iubire”. Prin
urmare, alegeți cu mult discernamânt persoana cu care veți iniția o relație, întrucât miza este
deosebit de mare: propria dumneavoastră fericire depinde de această alegere! (Levine și Heller,
2015, 83)
Stilurile de atașament ale celor lați sunt mai greu de descifrat decât stilul propriu. În
primul rând pentru că vă cunoașteți cel mai bine – pe lângă comportament, știț i și ceea ce gândiți
și simțiți atunci când sunteți într -o relație. Atunci când începeți o relație cu cineva, din fericire,
fără să -și dea seama, majoritatea oamenilor comunică aproape toate informațiile de care aveți
nevoie pentru a le determina stilul de atașament, prin cuvintele și prin acțiunile lor obișnuite, de
zi cu zi.
Trebuie doar să știți ce să căutați, să fiți un observator atent și un bun ascultător. În
studiile dedicate stilurilor de atașamen t, cercetătorii aduc subiecții în laborator și îi intervievează
în legătură cu relațiile de cuplu. Atitudinile acestora față de intimitate și de apropiere, precum și
nivelul de preocupare pe care îl manifestă în legătură cu relațiile lor indică stilul de a tașament.
Dar experiența ne -a arătat că aceste informații sunt la îndemâna fiecăruia și în afara laboratorului,
cu condiția să știți ceea ce trebuie să căutați.
Teoria atașamentului distinge trei ”stiluri de atașament” principale sau modalități prin
care persoanele percep și reacționează la apropiere în cuplu, asemănătoare cu cele constatate în
cazul copiilor – stilul d e atașament securizant, anxios ș i cel evitant. În linii generale, se poate
afirma că persoanele cu stil securizant se simt confortabil în i ntimitate și sunt de obicei calde și
iubitoare. Persoanele anxioase sunt foarte dornice de intimitate, sunt deosebit de preocupate de
relațiile lor și sunt în general îngrijorate în legătură cu capacitatea partenerului de a le iubi la fel
de mult. Persoane le evitante pun semnul egalitații î ntre intimitate și pierderea independenței
personale și încearcă în permanență să limiteze apropierea de parte ner. În plus, indivizii
prezentâ nd fiecare dintre stilurile de atașament se deosebesc prin:
 Perspectiva p e care o au asupra intimității ș i a apropierii în cuplu;
 Modul în care gestionează situațiile conflictuale;
 Atitudinea pe care o au față de sex;
 Abilitatea lor de a -și exprima dorințele și nevoile personale;
 Așteptările pe care le au în privința partenerului și a relației cu acesta.

23
Fiecare individ din societatea noastră, indiferent daca este unul aflat la începutul unei
relații ori unul căsătorit de 40 de ani, aparține uneia dintre aceste trei categorii sau, mai rar, poate
să prezinte o combinație de elemente aparținând ultimelor două categorii (anxios și evitant). Doar
puțin peste 50% dintre indivizi sunt siguri, aproximativ 20% sunt anxioși, 25% sunt evitanți, iar
restul de 3 -5% aparțin celei de -a patra cat egorii – o catego rie mai puțin frecventă (combinația
dintre anxios și evitant).
Cercetările asupra atașamentului la adulți s -au concretizat în sute de articole științifice și
zeci de cărți care descriu în amănunt felul în care se comportă adulții în cadrul relațiilor cu
persoanele apropiate. Aceste studii au confirmat, de nenumărate ori, existența acestor stiluri de
atașament la adulți din diferite țări și apaținând unor culturi diverse.
Identificarea stilurilor de atașament este o modalitate sigură și ușo ară de a înțelege și de a
prezice comportamentul indivizilor în orice relație de cuplu . De fapt, unul dintre mesajele
principale transmise de această teorie este acela că, în asemenea relații, suntem programați să
acționam într -o manieră predeterminată.

2.1. Stilul de atașament anxios
Persoanele cu un stil de atașament anxios, au un sistem de atașament extrem de sensibil.
Stilul de atașament este mecanismul din creierul nostru care este responsabil de urmărirea și
monitorizarea siguranței și a disponibilității figurilor noastre de atașament. Dacă ai un stil de
atașament anxios, ești înzestrat și cu o capacitate unică de a simți când relația ta este amenințată.
Cea mai neînsemnată impresie că lucrurile s -ar putea să nu decurgă bine îți va activa sistemul de
atașament, iar după aceea nu mai reușești sa te calmezi decât atunci când partenerul îți transmite
în mod clar că este cu adevărat alături de t ine și că relația voastră este î n afara oricărui pericol.
Activarea acestui sistem apare și la persoa ne cu alte stiluri de atașament, dar ele nu observă
detaliile subtile pe care le detectează indivizii cu un stil de atașaemnt anxios. (Levine și Heller,
2015, 85)
Pentru a demonstra cât este de sensibil sistemul de atașament al persoanelor cu un stil de
atașament anxios, într -un studiu realizat de Chris Fraley de la Universitatea Illinois, Urbana –
Champaign – același cercetător care a creat ECR -R pentru evaluarea stilurilor de atașament – în
colaboarare cu Paula Niedenthal de la Universitatea Blaise Pascal din Clermont -Ferrand, Franța,
s-a descoperit o modaliate unică de a măsura vigilența față de indiciile de natură socială în cazul

24
persoanelor cu un stil de atașament anxios. Ei au folosit tehnica ”morph movie” – imaginea
computerizată a unui chip a cărei e xpresie inițială se transforma treptat de la o emoție sepecifică
(de exemplu, furie), la o expresie neutră. Participanții erau rugați să oprească derularea filmului la
cadrul în care credeau ei că emoția inițială a dispărut.
S-a observat că persoanele cu un stil de atașament anxios erau mai predispuse să perceapă
dispariția emoției, mai devreme decât ceila lți. De asemenea, atunci când sarcina a fost inversată –
când s-a oprit de la chipul cu expresie neutră, avansând treptat spre o expresie emoțională mai
pronunțată – indivizii mai a nxioși au perceput mai devreme declanșarea emoției. Aceste rezultate
sugerează faptul că persoanele cu un stil de atașament anxios sunt într -adevăr mai vigilente în
ceea ce privește identificarea schimbării expresiei emoționale și percep cu mai mulă precizie și
sensibilitate indiciile celorlalți. Dar descoperirea aceasta impune o anumită precauție în
interpreta rea și lansează un avertisment. Studiu a demostrat faptul că persoanele cu un stil de
atașament anxios prezintă, de asem enea, tendința de a trage con cluzii f oarte pripite și atunci când
fac acest lucru se întâmplă să interpreteze în mod greșit stările emoționale ale celorlați.
Experimentul a fost organizat în așa fel încât participanții anxioși au fost lăsați să aștepte
ceva mai mult – nu puteau reacționa imediat la perceperea unei schimbări și erau nevoiți să
aștepte mai mult – și au aflat mai mult e informații înainte de a -și formula o opinie, au obținut un
avantaj față de alți participanți. Aceasta reprezintă o lecție imp ortantă pentru o persoană cu un stil
de atașament anxios: dacă aștepți puțin mai mult înainte de a reacționa și de a trage concluzii, veți
reuși să descifrați cu o precizie nebănuită lumea din jur și să folosiți această abilitate în propriul
avantaj. Dar d acă reacționați prea rapid, veți ajunge la concluzii greșite și veți sfârși prin a vă
provoca singuri suferință.
După ce este declanșată starea de activare, ei devin deseori copleșiți de gânduri care au un
singur obiectiv: acela de a restabili apropierea de partenerul lor. Gândurile acestea sunt numite
strategii de activare.
Strategiile de activare sunt reprezentate de orice gând sau sentiment care determină o
persoană să caute apropierea fizică sau emoțională a propriului partener. După ce acesta răspund e
într-o modalitate care permite recâștigarea sentimentului de siguranță, persoana reușește șă revină
la starea normală, obișnuită de calm. Mulți oameni cu un stil de atașament anxios, trăiesc cu un
sistem de atașament activat în mod cronic, fără ca ei să -și dea seama. Se pare că persoanele cu un
stil de atașament anxios sunt cele mai predispuse situațiilor în care sistemul de atașament este
activat în mod cronic.

25
Un studiu realizat de Omri Gillath, Silvia Bunge și Car ter Wendelken împreună cu doi
cercetători de seamă în domeniul atașamentului, Phillip Shaver Și Mario Mikulincer, a oferit
dovezi fascinante în sprijinul acestui lucru. Folosind tehnologia RMN, ei au rugat douăzeci de
femei să gândească – și apoi să încete ze să se mai gandească – la diverse scenarii de relații. În
mod ciudat, ei au descoperit că atunci când femeile cu un stil de atașament anxios s -au gândit la
scenarii negative (conflict, despărțire, decesul partenerului), zonele din creier care controlează
emoțiile s -au luminat mai intens decât în cazul femeilor cu alte stiluri de atașament. Mai mult
decât atât, au observat că regiuni ale creierului asociate cu reglarea emoțională , cum ar fi cortexul
orbitofrontal, au fost mai puțin activate decât femeile cu alte stiluri de atașament. Cu alte
cuvinte, creierul pesoanelor cu un stil de atașament anxios reacționează mai puternic la gândurile
legate de pierdere și, în același timp, folosește mai puțin regiunile utilizate în mod obișnuit pentru
reglarea emoțiil or negative. Aceasta însemnă că după ce sistemul de atașament este activ, el este
mult mai greu de ”oprit” dacă avem un stil de atașament anxios. Înțelegerea sistemul de
atașament este crucială pentru persoanele cu un stil de atașame nt anxios. (Levine și H eller, 2015 ,
94)
Majoritatea persoanelor anxioase, ajung în mod paradoxal șă -și găsească deseori parteneri
cu un stil de atașament evitant, deși descoperirile în domeniul teoriei atașamentului demonstrează
în mod clar faptul că persoanele cu un stil anxios se potrivesc cel mai bine cu acelea cu un stil
securizant. De ce se întâmplă acest lucru? Și mai cu seamă, cum putem să ne găsim fericirea într –
o relație și să evităm suferința inutilă?
Există mai multe studii care au încercat să determine dacă sun tem atrași de alte persoane
în funcție de stilul lor ori de stilul nostru de atașament. Două cercetătoare în domeniul
atașamentului la adulți, Paula Pietromonaco, de la Universitatea Mass achusetts și Katherine
Carnelly, de la Universitatea Southampton din Marea Britanie, au descoperit că indivizii evitanți
preferă persoanele cu un stil de atașament anxios. Un alt studiu, realizat de Jeffry Simpson de la
Universiatea Minnesota, demonstrează că femeile anxioase sunt mai atrase de bărbați evitanți.
Este oare p osibil ca persoanele care își apără cu ferocitate dependența să caute parteneri care
aproape cu singuranță le vor afecta autonomia? Ori ca persoanele doritoare de apropiere să fie
atrase de acelea care doresc să le țină la distanață? Și dacă este așa, de c e se întâmplă acest lucru?
Pietromonaco și Carnelly consideră că aceste stiluri de atașament se completează oarecum
unul pe celălalt. Fiecare reafirmă convingerile celuilalt despre sine și despre relații în general.
Percepția de sine defensivă a persoane lor evitante ca individualități puter nice și independente se

26
confirmă , la fel și convingere potriv căreia ceilalți doresc să -i atra gă în relații mai apropiate dec ât
este confortabil pentru ei. Pentru persoanele cu un stil de atașament anxios se confirmă pe rcepția
potrivit căreia ele își doresc mai multă intimitate decât le poate oferi partenerul, precum și
anticiparea faptului că în cele din urmă persoana semn ificativă din anturajul lor îi v a dezamăgi.
Așadar, s -ar părea că fiecare stil de atașament este te ntat să reconstituie mereu același scenariu.
Un sistem de atașament activat în permaneță vine în contradicție cu nevoia noastră
naturală de iubire împărtășită. După cum am văzut, una dintre cele mai importante observații
formulate de Bowlby și de Ainswo rth se referă la faptul că, pentru a evolua și pentru a ne împlini
ca ființe umane, avem nevoie de o bază de siguranță care să constituie sursa noastră de putere și
de alinare. Pentru aceasta, sistemul nostru de atașament trebuie să fie calm și la adăpost. Să nu
uitam faptul că un sistem de atașament nu înseamnă iubire înflăcărată. Data viitoare când veți
întâlni pe cineva și veți observa că sunteți anxios, nesigur și obsedat de relația dumneavoastră și
că se întâmplă rareori să vă simțiți pe deplin fericit, gândiți -vă că probabil este un sistem de
atașament activat și nicidecum iubire! Iubirea autentică în sens evoluționist, însemnă liniște, lipsa
stresului mental și al anxietăți. ” Apele liniștite sunt adânci”, este o formulă potr ivită pentru a o
caracteriza.
2.2. Stilul de atașament evitant
Convingere generală este aceea că fiecare stil de atașament a evoluat pentru a spori
șansele de supraviețuire ale indivizilor într -un mediu specific. Stilul securizant de atașament a
funcțion at cel mai bine, deoarece, pe parcursul istoriei, strămoș ii noștri au trăit cu precădere în
grupuri sudate, unde munca în comun reprezenta cea mai bună modalitate de a -și asigura viitorul
propriu și viitorul urmaș ilor. Cu toate acestea, pentru supraviețuir ea speciei în orice fel de
condiții vitrege, nu a fost suficientă stăpânirea unei singure strategii, pentru cei născuți într -un
mediu ostil, în care foarte mulți piereau de foame, din pricina bolilor ori a dezastrelor naturale, au
devenit mai importante al te abilități, nu doar cele de natură colaborativă. Indivizii care au reușit
să se detașeze de ceilalți și să se descurce singuri au avut mai mult succes în dobândirea
resurselor – foate limitate în aceste condiții extreme – și astfel un segment al populați ei a
moștenit un stil de atașament evitant.
Din păcate, avantajul supraviețuirii, din perspectiva evoluției rasei umane, nu se traduce
în mod necesar într -un avantaj și pentru individul evitant. Studiile demonstrează că, dacă ai un
stil de atașament evit ant, ești în general mai puțin fericit și mai puțin satisfăcut în relațiile

27
personale. Veste bună este că nu trebuie neapărat să fie așa; nu trebuie să fiți sclavul legilor
evoluției. Puteți învăța lucrurile pe care nu le moșteniți în mod natural și în fel ul acesta vă puteți
spori șansele de a dezvolta o relație plină de satisfacții.
Este important să reținem faptul că stilul de atașament evitant se manifestă întotdeauna. El
determină în mare măsură așteptările pe care le aveți într -o relație , modul în care interpretați
situațiile de cuplu și modul în care vă comportați față de partener .
Susan, care are un stil de atașament evitant, se descrie ca f iind un spirit liber. Rămâne
ceva timp într -o relație cu un bărbat, uneori ceva mai mult de un an, dar pân ă la urmă se
plictisește, așa că trece la altă cucerire, spunând în glumă că ”lasă în urmă inimi sfâșiate”.
Consideră că nevoia de apropiere este o slabiciune și îi disprețuiește pe cei care devin
dependenți de partenereul lor, spunând că aceștia trăiesc c a și cum ar fi ”la pușcărie”.
Oare Susan și alte persoane cu un stil de atașament evitant nu simt nevoia de a crea o
legătură profundă cu un partener? Și dacă este așa , acest lucru nu vine în contradicție cu premiza
fundamentală a teoriei atașaemntului – aceea că nevoia apropierii fizice și emoționale de un soț
ori de un iubit este universală?
Este greu de răspuns la aceste întreb ări. Persoanele evitante nu sunt tocmai niște cărți
deschise; ele tind să -și reprime emoțiile, mai degrabă decât să le exprime . Aici ne vine în ajuto r
studiile privind atașamentul. Șase studii independente au investigat cât de accesibile le sunt
persoanelor evitante problemele de atașament. Au reușit acest lucru măsurând cât timp le trebuie
subiecților să spună niște cuvinte care au fost expuse rapid pe monitor. Aceste teste au pornit de
la premiza clară că viteza cu care rostim un cuvânt indică măsura în care tema respectivă este
accesibilă minții noastre.
Cercetătorii au descoperit că persoanele evitante aleg mai rapid, comparativ cu celelalte,
cuvinte cum ar fi nevoie și implicare , legate de ceeea ce consideră a fi trăsături negative în
comportamentul partenerului, dar rostesc mai lent cuvinte cum ar fi ”despărțire” , ”conflict” , și
”pierdere” asociate cu propriile îngrij orări legate de atașament. Se pare că persoanele evitante
tind să aibă mai rapid unele gânduri negative în legătură cu partenerii lor , atunci când îi văd
neajutorați și exagerat de dependenți – un aspect major în viziunea lor privind relațiile – dar
ignoră propriile nevoi și temeri legate de relațiile personale. Ei par să -i disprețuiască pe ceilalți
pentru că sunt neajuțorați, iar ei înșiși sunt imuni în ceea ce privește nevoile respective. Oare
chiar așa stau lucrurile? (Levine și Heller, 2015, 117)

28
În pa rtea a doua a acestor studii, cercetătorii au distins atenția persoanelor evitante,
repartizându -le la o altă sarcină – cum ar fi acea de a rezolva un puzzle sau de a răspunde la un alt
stimul – în vreme ce au continuat să realizeze sarcina vizând recumoaș terea cuvintelor. În aceste
situații, persoanele evitante au reacționat la cuvintele referitoare la propriile griji legate de
atașament ( despărțire, pierdere, moarte) la fel de rapid ca alte persoane. Când au fost distrași de
altă sarcină, abilitatea lor d e ași reprima emoțiile a scăzut și sentimentele și preocupările lor
autentice pentru atașament au putut ieși la iveală.
Experimentele indică faptul că, deși sunteți o persoană evitantă, sistemul de atașament
funcționează și va determina să fiți la fel de vulnerabil în fața amenințărilor privind despărțirea de
partener. Totuși, aceste emoții și sentimente apar doar atunci când energia mentală trebuie
canalizată în altă direscție și când sunteți luați prin suprindere. Aceste studii demo nstrează faptul
că persoanele evitanate , așa cum este Susan, nu sunt niște spirite atât de libere, la urma urmei;
atitudinea defensivă pe care o adoptă este cea care îi face să pară așa. Observați în relatarea lui
Susan modul în ca re desconsideră pe cei care depind de partenerii lor. Alte studii au relevat faptul
că în fața un ui eveniment de viață stresant, cum ar fi divorțul, nașterea unui copil cu o dizabilitate
gravă sau trauma în urma unei acțiuni militare, sistemul defensiv al persoanelor evitante este
distrus rapid și atunci ei arată și se comportă exact ca indivizii cu un stil de atașament anxios.
Dr. Jeffry Simpson, profesor de psihologie la Universitatea Minnesota, studiază modul în
care orientările în atașamentul adulțilo r sunt asociate cu funcționarea și evoluția relației, mai cu
seamă atunci când partenerii sunt în stituații de stres. De asemenea, el cercetează precizia
empatiei – o anume condiție care se referă la evaluarea precisă ori greș ită a sentimentelor
partenerul ui. Într -un studiu realizat împreună cu Steve Rholes, de la Texas A&M University,
Jeffry Simpson a conceput un experiment prin care urmăreau să determine dacă persoanele cu
stiluri de atașament diferite se deosebesc în ceea ce privește abilitățile lor de a interpreta
gândurile partenerilor. I -au rugat pe subiecți să coteze, în prezența partenerilor lor, activitatea și
atracția sexuală pe care le in spirau imaginile unor persoane d e sex opus care le -au fost prezentate .
Apoi, i -au rugat să evalueze reacțiile p artenerilor, față de comportamentul lor în acest proces de
cotare. Persoanele evitante s -au dovedit a fi mai puțin precise decât acelea anxioase în privința
interpretării gândurilor și a sentimentelor partenerilor în timpul experimentului. Cel mai frecvent
s-a întâmplat ca persoanele evitante să interpreteze în mod greșit reacția partenerului, crezând că
acesta a fost indiferent atunci când ele au cotat o persoană atribuindu -i un indice mare de

29
atractivitate – în vreme ce partenerul lor fusese de -a dreptul supărat văzând cotarea respectivă.
(Levine și Heller, 2015, 122)
Este adevărat însă că persoan ele cu un stil de atașament evitant presupun, în marea
majoritatea cazurilor, că motivul pentru care nu reușesc șă -și găsească fericirea în relațiile
personale nu are prea mult de -a face cu propria persoană, ci este determinat în primul rând de
situații de natură externă – faptul că întâlnesc persoane nepotrivite, că nu -și găsesc alesul ori că
sunt atrași doar de indivizi care urmăresc să le țină lângă ei pentru totdeauna. Rareori aj ung să
gândească introspectiv, s ă încerce să găsească în ei înșiși cauza pro priei insatisfacții și chiar rar se
întâmplă să solicite ajutorul cuiva ori să accepte măcar să primească ajutor, atunci când
partenerul sugerează acest lucru. Din păca te, există puține șanse ca ei să se schim be, câtă vreme
refuză să -și anal izeze propriul comportament și nu caută ajutor specializat.
Studiile au arătat că la indivizii evitanți convingerea privind autosuficiența este în strânsă
conexiune cu un grad scăzut de confort în situațiile de intimitate și apropiere. Deși indivizi
evitanți s -au dovedi t a avea multă încredere în faptul că nu au nevoie de nimeni altcineva,
convingerea aceasta prezintă un mare dezavantaj: ei au înregistrat un scor scăzut la fiecare
evaluare a nivelului de apropiere în relațiile personale. Ei s -au dovedit mai puțin dispuși să-și
dezvăluie sentimentele, mai puțin confortabili în intimitate și, de asemenea, mai puțini dornici să
solicite ajutorul celorlalți.
Convingerea puternică referitoare la faptul că trebuie sa fim autosuficienți se poate dovedi
mai degrabă o povară decâ t un dezavantaj. În relațiile de cuplu, ea diminuează abilitatea noastră
de a fi apropiați de partener, de a -i împărtăși informații intime și de a fi în consonanță cu acesta.
Multe persoane evitante confundă autosuficiența cu independența. Deși este important pentru
fiecare dintre noi să fim în stare să ne descurcăm singuri, dacă supraestimăm autosuficiența,
acordăm o importanță redusă nevoii de sprijin din partea celor din jur, renunțând în felul acesta la
un ajutor indispensabil.
O altă problemă pe care o prezintă autosuficiența se referă la focalizarea asupra propriei
persoane. Aceasta vă determină să ignorați nevoile parte nerului și să vă concentrați exclusiv
asupra nevoilor persoanle, privându -vă de una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe um ane: vă
impiedică (pe dumneavoastră și persoana iubită) să resimțiț i bucuria de a fi parte a unei î mplin iri
care este mai presus decât î mplinirea personală.

30
2.3. Stilul de ata șament securizant
În procesul de înțelegere a atașamentului și a modului în care o legătură securizantă ne
poate transforma viața, am ajuns să -i admirăm pe indivizii siguri de sine. Ei rezonează la indiciile
de natură emoțională și fizică care transpar din comportamentul partenerului și știu cum să
răspundă. Sistemul lor emoțional nu devine iritat atunci când sunt amenințați (așa cum se
întâmplă cu persoanele anxioase) și nici nu se blochează (așa cum se întamplă cu persoanele
evitante).
Cercetările au arătat în numeroase rânduri că elementul care poate prezice în modul cel
mai pr ecis fericirea într -o relație personală este un stil de atașament securizant. Studiile
demonstrează faptul că indivizii cu un stil de atașament securizant declară că au niveluri mai
ridicate de satisfacție în relațiile lor decât persoanele cu alte stiluri de atașament. Patrick Keelan,
în disertația sa doctorală la Universitatea Toronto , a realizat un studiu în care a testat acest lucru,
a urmărit comportamentul a peste o sută de studenți și felul în care au evoluat relațiile lor
amoroase pe parcursul a patr u luni. Ei au considerat că indivizii cu un stil de atașament securizant
au păstrat niveluri ridicate de satisfacție, angajament și încredere în relațiile lor. Spre deosebire
de ei, indivizii nesiguri au raportat niveluri în scădere pentru toți cei trei in dicatori, în aceeași
perioadă de patru luni. (Levine și Heller, 2015, 134)
Ce se întâmplă atunci când intereacționează o persoană cu un stil de atașament securizant
și o persoană care nu are un astfel de stil? Într-un experiment separat, cercetătorii au s olicitat
observatorilor să coteze funcționarea cuplurilor în timpul unei întâlniri comune. Cum era de
așteptat, cuplurile singure – acelea în care ambii parteneri aveau un stil de atașament securizant –
au funcționat mai bine decât cele nesigure – acelea î n care ambii parteneri era u fie anxioși, fie
evitanți. Mai interesant a fost însă faptul că nu s -a observat nicio deosebire între cuplurile singure
și cuplurile mixte – acelea cu un singur partener cu stil de atașament securizant. Ambele au
prezentat mai p uține conflicte și au fost cotate cu niveluri bune de funcționare decât acel ea în
care ambii parteneri erau nesiguri.
Așadar, pe lângă faptul că persoanele cu un stil de atașament securizant evoluează mai
bine în relațiile personale, ele creează în acelaș i timp un efect similar cu acela al unui amortizor,
reușind să ridice la propriul nivel satisfacția în relație a partenerului lor nesigur, precum și
funcționarea acestuia. Înseamnă că dacă sunteți într -o relație cu o persoană cu un stil de
atașament securi zant, aceasta vă va ajuta să dob ândiți o atitudine mai sigură.

31
Persoanele cu un stil de atașament securizant, au o calitate reală, dar care nu este ușor
detectabilă – ele sunt programate să presupună faptul că partenerii lor sunt persoane iubitoare și
că le împărtășesc sentimentele, de aceea nu se îngrijorează prea mult în legătură cu pierderea
afecțiunii lor. Se simt extrem de confortabil în situațiile de intimitate și de apropiere și au o
abilitate specială de a comunica – fie că este vorba despre exprim area propriilor nevoi fie că este
vorba de modul în care răspund nevoilor partenerilor lor. (Levine și Heller, 2015, 132)
De fapt, o serie de studii care și -au propus să acceseze subconștientul subiecților
(măsurând de cât timp au nevoie pentru a identifi ca anumite cuvinte prezentate rapid pe un
monitor) s -au comparat reacțiile persoanelor cu stiluri de atașament anxios, evitant și securizant.
Studiile au arătat că persoanele cu un stil de atașament securizant au, la nivelul subconștientului,
un acces spor it la teme cum ar fi iubirea, apropierea, îmbrățișările și un acces redus la teme cum
ar fi pericolul, pierderea și despărțirea. Temele negative amenințătoare nu au fost percepute cu
aceeași ușurință. Cu toate acestea , spre deosebire de persoanele evitante – care inițial nu au
reacționat la aceste cuvinte, dar au reacționat totuși atunci când li s -a distras atenția cu o altă
sarcină – persoanele cu un stil de atașament securizant au continuat să le ignore, chiar și în
condiții de distragere a atenției.
Spre deosebire de persoanele cu un stil de atașament evitant, cei cu un stil de atașament
securizant nu sunt îngrijorate în legătură cu situațiile care le pot amenința relația, nici chiar atunci
când sunt surprinse de un eveniment. Cu alte cuvint e, ele nu trebuie să facă un ef ort pentru a
reprima aceste idei; pur și simplu nu se îngrijorează în legătură cu astfel de lucruri – atât la nivel
conștient, cât și inconștient. Mai mult decât atât, atunci când persoanele cu un st il de atașament
securizant au fost îndemnate în mor direct – la nivelul conștientului, în acest experiment – să se
gândească la teme precum despărțirea, abandonul, pierderea partenerului, ele au reușit să facă
acest lucru și au devenit cu adevărat îngrijor ate, după cum au arătat testele prin care s -au măsurat
nivelurile de conductanță a pielii (care măsoară cantitatea de transpirație la nivelul pielii).
În mod remarcabil însă, atunci când li s -a spus să nu se mai gândească la aceste subiecte,
conductanța p ielii a revenit la normal. Așadar, se pare că acest proces dificil pentru unii dintre noi
– păstrarea unui nivel emoțional constant în fața amenințării – este realizat de către peroanele cu
un stil de atașament securizant fără prea mult efort. Ele nu sunt la fel de sensibile la semnalele
negative din jurul lor. Atitudinea aceasta influențează toate aspectele relațiilor de cuplu. Iată care
sunt spectele cele mai importante: (Levine și Heller, 2015, 138)

32
 Reușesc cu ușurință șă stingă conflictele – în unei dis pute, nu simt nevoia să se
comporte în mod defensiv, să -și jignească sau să -și pedepsească partenerul, împiedicând
în felul acesta escaladarea conflictului.
 Sunt fel exibili din punct de vedere mental – nu se simt amenințați de criticile celorlalți.
Sunt dispuși să -și revizuiască strategiile și convingerile.
 Sunt excelenți comunicatori – anticipează un comportament favorabil comunicării și
responsiv din partea celorlalți și de aceea exprimarea liberă și precisă a sentimentelor față
de partenerii lor este un lucru cât se poate de firesc pentru ei.
 Nu decurg la diverse strategii în relația cu partenerul – își doresc apropierea și sunt
încredințați că și celalalt dorește același lucru; atunci la ce bun să ur meze cine știe ce
strategie?
 Se simt confortabil în intimitate, nu sunt preocupați de stabilirea limitelor în relațiile
personale – sunt doritori de intimitate și nu se tem că vor fi încurcați, prinși în capcană.
Dat fiind faptul că nu sunt copleșiți de te ama că vor fi disprețuiți (așa cum sunt anxioși),
ei se bucură de apropierea fizică și emoțională a partenerilor.
 Sunt iertători – ei presupun că intențiile partenerilor lor sunt bune și de aceea sunt
înclinați să -I ierte atunci când aceștia îi rănesc.
 Sunt înclinați să privească sexul și intimitatea emoțională ca un întreg – nu simt
nevoia să creeze distanță prin separarea celor două aspecte (adică urmărind apropierea
emoțională ori sexuală, dar nicidecum ambele).
 Își tratează partenerii regește – dacă aj ungi să faci parte din cercul lor de apropiați, te
tratează cu dragoste și respect.
 Sunt siguri pe sine în privința lor de a ameliora relația – sunt încrezători în
convingerile pozitive legate de propria persoană și de ceilalți, de aceea presupunerea lor
este un logică.
 Se simt responsabili pentru starea de bine a partenerilor lor – se șteaptă ca persoanele
de lângă ei să le răspundă la fel și de aceea sunt la rândul lor sensibili la nevoile celorlalți.
Multe persoane care trăiesc alături de parteneri cu un stil de atașament nesecurizant nu -și
pot imagina cât de fundamental diferită poate fi viața lângă o persoană cu un stil de atașament
securizant. În primul rând, ele nu se angajează în ”dansul” obișnuit într -o relație, despre care
terapeuții pornesc ades ea – când un partener se apropie, celalalt se îndepărtează pentru a păstra
mereu o anumită distanță în relație. În schimb, există sentimentul unei apropieri și al unei

33
intimități sporite. În al doilea rând, ele sunt capabile să -și exprime cu sensibilitate și empatie – și
mai cu seamă într -o manieră coerentă – emoțiile. În sfârșit, partenerul sigur il ”invăluie” pe cel de
lângă el într -un scut emoțional care îi permite să se confrunte mai ușor cu lemea din jur. Deseori
nu ne dăm seamavcât de importante sunt aceste calități decât atunci caând ne lipsesc.
Nu întâmplător, persoanele care apreciază cel mai mult o relație sigură sunt cele care au
avut relații atât cu parteneri cu un stil de atașament securizant, cât și cu partenri cu un stil
nesecurizant. Deși vor spune că relațiile acestea sunt complet diferite, în lipsa unor cunosștințe în
domeniul teoriei atașamentului, nici ei nu vor reuși să explice cu exactitate în ce con stă această
deosebire.
John Bowlby credea că stilurile de atașament sunt determinate de experiența noastră cu
părinții în timpul copilăriei. O persoană dezvolă un stil de atașament securizant, dacă părinții săi
sunt persoane sensibile și responsive la nev oile sale. Un copil ca acesta va învăța că poate conta
pe părințiii săi, va fi încrezător că aceștia îi vor fi alături ori de câte ori are nevoie. Dar Bowlby
susținea că lucrurile nu se opresc aici; că un copil sigur va păstra această încredre și la amturi tate,
în relațiile cu partenerii de viață. Dar oare există dovezi care să susțină afirmațiile sale?
În 2000, Leslie Atkinson, care conduce programul de cercetare în domeniul dezvoltării
copilului la Universitatea Ryerson din Toronto, a realizat, în colabo rare cu mai mulți colegi, o
metaanaliză a 41 de studii. În total, studiu a analizat peste doua mii de perechi părinte -copil,
pentru a evalua conexiunea dintre sensibilitatea părintelui și stilul de atașament al copilului.
Rezultatele au indicat o legătură slabă dar semnificativă între cele două – copiii ale căror mame
au fost sensibile la nevoile lor erau mai predispuși să aibă un stil de atașament securizant, dar
aspectul discutabil, pe lângă anumite probleme de natură metodologică, este acela că există ma i
multe elemente care pot influența dezvoltarea stilului de atașament al unui copil. Printre factorii
care sporesc șansele unui copil de a se dezvolta ca o persoană sigură de sine s -au identificat un
temperament ușor abordabil (la care părinți responsivi c u ușurință), condiții maternale pozitive –
satisfacție maritală, nivel scăzut al stresului și al depresiei – suport social, precum și mai puține
ore în compania unui îngrijitor nonparental. (Levine și Heller, 2015, 140)
Pentru a complica lucrurile și ma m ult, în ultimi ani a câștigat teren o altă idee – aceea că
suntem predispuși genetic să dezvoltăm un anumit stil de atașament. Într -un studiu asupra
asociațiilor genetice, care analiza dacă o anumită variantă a unei gene se asociază mai degrabă cu
o trăsăt ură specifică decât cu alta, Omri Gillath de la Unersitatea din Kansas și colegii săi, au
descoperit că un anumit tipar al receptorilor dopaminici ai alelelor DRD2 sunt asociați cu stilul de

34
atașament anxios, în timp ce o varinată a receptorilor de seroton ină 5 -HT1A se asociază cu
evitarea. Aceste două gene sunt cunoscute a avea un rol important în mai multe dintre funcțiile
creierului, incluziv în sfera emoțiilor, a recompensei, atenției și, un lucru important, în
comportamentul social și în crearea legătu rilor interumane. Autorii au concluzionat că
nesiguranțele la nivelul atașamentului sunt explicate parțial de către anumite gene, deși există
încă o variantă semnificativă a diferențelor individuale care urmează a fi explicată de către alte
gene sau experi ențe sociale. Cu alte cuvinte, genele pot juca un rol important în determinarea
stilului nostru de atașament.
Dar dacă am fost singuri în copilărie, cu certitudine vom rămâne așa pănă la maturitate?
Pentru a testa această întrebare, cercetătorii în domeni ul atașamentului au reevaluat subiecți care
fuseseră copii în anii ’70 și ’80 și care acum aveau aproximativ 20 de ani. Bărbații și femeile
clasificați ca având un stil de atașament securizant în primii ani ai copilăriei rămân la fel și la
vârsta adultă? Răspunsul la această întrebare rămâne incert: trei studii nu au reușit să gasească o
corelație între prezența atașamentului securizant în copilărie și la vârsta adultă, în timp ce alte
două studii au găsit o relație semnificativă din punct de vedere statis tic între cele două. În mod
clar, însă, putem afirma că deși este posibil să existe o corelație între stilul de atașament din
copilărie și acela de la maturitate, corelația este, în cel mai bun caz, una slabă.
Așadar, care este sursa unui atașament securi zant? Pe măsură ce sunt publicate mai multe
studii, există din ce în ce mai multe dovezi că un stil de atașament securizant nu -și are originea
într-o singură sursă. Ecuația părinte sesibil și iubitor – copil cu un stil de atașament securizant pe
tot parcur sul vieții este unidimensională; în schimb, se pare că un întreg mozaic de factori
contribuie la formarea unui tipar de atașament: relația pe care am avut -o cu părinții în primi ani
de viață, gene noastre și încă ceva – experiențele de cuplu pe care le -am trăit la vârsta adultă. În
medie, aproximativ 70 -75% dintre adulți rămân în aceeași categorie de atașament în diverse
momente ale vieții lor, în vreme ce res tul de 25 -30% din populație raportează o schimbare a
stilului de atașament.
Cercetător ii atribuie această schimbare relațiilor de cuplu de la maturitate care sunt atât de
puternice, încât pot schimba cu totul convingerile și atitudinile noastre fundamentale față de
apropierea dintre oameni. Într -adevăr, schimbarea aceasta poate evolua în ambele direcț ii –
persoanele sigure de sine pot deveni mai puțin sigurede sine. Dacă sunteți o persoană nesigură,
această informație este vitală pentru dumneavoastră și ar putea reprezenta cheia către fericire în

35
relațiile personale. Dacă sunteți o persoană sigură, tre buie să fiți conștient de acest lucru și să vi -l
asumați, fiindcă ați avea multe de pierdut dacă ați deveni mai puțin sigur.
Dacă sunteți o persoană cu un stil de atașament securizant, unul dintre motivele pentru
care sunteți capabil să mențineți o relaț ie satisfăcătoare cu un partener având un stil de atașament
nesecurizant este acela că el sau ea va deveni treptat mai sigur de sine, ca rezultat al prezenței
dumneavoastră. Acest lucru se întâmplă de multe ori atunci când aveți un partener anxios. Unul
dintre lucrurile pe care le -a observat Mary Ainsworth, atunci când a studiat relația dintre mamă și
copil, a fost acela că mamele cu un stil de atașament securizant păreau o specie aparte. Nu
datorită faptului că își îngrijeau copiii mai mult ori că îi ținea u în brațemai multe decât celelalte
mame – ale copiilor anxioși sau evitanți – ci pentru că păreau să aibă un al șaselea simț, intuind
exact momentul în care copilul trebuia luat în brate. Ele simțeau că aceasta începe să devină
agitat și acționau înainte ca el să izbucnească într -o criză de plâns. Iar dacă acesta devenea totuși
extren de agitat, ele știau exact ce trebuie să facă pentru a -l alina.
Acest fenomen este prezent și în cuplurile de adulți. Adulți siguri știu în mod natural cum
să-și liniștească partenerii și să aibă grijă de ei – este un talent înnăscut. Acest lucru este vizibil în
cuplurile aflate în perioada de dinainte de a deveni părinți . Jeffry Simpson, de la Universitatea
Minnesota și Steven Rholes de la Universitatea Texas A&M – coeditori ai volumului ”
Attachment Theory and Close Relantionships” (Teoria atașamentului și relațiile intime) – au
descoperit că femeile cu un stil de atașament anxios erau mai predispuse să evolueze spre un stil
securizant în interacțiunile cu partenerii lor, în perioada când așteptau un copil, dacă simțeau că
șoții lor erau atenți, ocrotitori și toleranți – toate acestea fiind trăsături ale persoanelor cu stil
securizant. Cu alte cuvinte, s ensibilitatea și încurajările pe care le oferă adulții cu un stil de
atașament securizant au același efect asupra partenerilor ca și acela pe care îl au cele oferite de o
mamă singură copilului său. Efectul amintit este suficient de puternic, încât să permită
transformarea stilului de atașament al partenerilor.

36
Capitolul 3 – studii de caz privind rolul stilului de atașament în
relațiile de cuplu
3.1. Metodologia cercetării
În scopul unei cercetări cât mai calitative am efectuat 3 studii de caz pentru a obține cât
mai multe informații despre această problemă. Studiul de caz ne facilitează cunoașterea detaliată
a experiențelor persoanei, a problemelor cu care aceasta se confruntă, a factorilor favorizanți și a
factorilor resursă de care dispune, el reprezintă baza de la care se pleacă pentru a realiza o
intervenție terapeu tica reușită. Studiile de caz cuprind informații personale, informații privind
relația de cuplu a clienților, obiectivele terapiei, conceptualizarea cazului, tehnici utilizate și
concluzii.
Am încercat să asigur o atmosferă deschisă, confortabilă pentru t oți clienți implicați,
ținând cont de particularitățile fiecărui cuplu. Datele colectate au fost supuse analizei de conținut
care este o metodă de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică și calitativă a conținutului
manifestat, al unor comunicăr i având ca scop interpretarea lor. ,,Datele de cercetare calitativă nu
pot fi generalizate, dar nici nu își propun acest scop. Ea țintește la o analiză de profunzime a
caracteristicilor unui segment al realității sociale; cu alte cuvinte, mai puține cazuri , dar mai
multe detalii.’’(Margareta, Dincă, 2003, 11)
3.2. Tehnici de culegere a datelor
Tehnica observației – ,,Observatorul trebuie să fie ca un fotograf al fenomenelor, fără
idei preconcepute, trebuie să tacă să asculte natura și să dicteze ce spune ea.’’ ( Ionescu, 2004,
231). În toate variantele ei, și cu precădere în cea calitativă, observația are următoarele
caracteristici relevante, care reprezintă și avantajele ei comparativ cu alte metode. Prin ea se
înregistrează comportamentul efectiv al indiv izilor, ceea ce realmente ei fac, și nu numai ce spun
că fac, or, se știe bine ce diferență enormă poate fi între fapte și relatarea lor (prin chestionar sau
interviu). (D., Gheorghiu, 2010, 28)
Interviul ,,Interviul este o tehnică de obținere a informațiilor prin întrebări și răspunsuri
în vederea cunoașterii individului. Putem distinge între interviu și convorbire, ambele fiind
tehnici ce presupun dialogul cu clientul, prin caracterizarea sistematic și pr eplanificat al
interviului față de conversația liberă a întrevederii.’’ (Zamfir și Vlăsceanu, 1998, în A.Sandu,
2005, 114)

37
3.3. Studii de caz
3.3.1. Studiul de caz numărul 1 – cuplul necăsătorit
1. PARTENERA
Nume : AV
Vârsta : 25 ani
Starea civilă : necăsătorită
Profesie : asistent social
Durata relației : 2 ani și 3 luni
Domiciliu : locuiește împreună cu sora și soțul acesteia
Motivul prezen tării la cabinet:
AV. este cea care apelează la serviciile de terapie pe motiv că nu își găsește locul și că
trăiește sentimente de înrijorare, de nesiguranță legate de posibilitatea de a fi respinsă la locul de
muncă și se teme să nu fie înșelată. Aceste convingeri îi creau o stare de neliniște, îngrijorare
pentru ce i se putea întâmpla, oboseală.
Anamneză
Interviul preliminar a evidențiat faptul că AV provine dintr-o familie monoparentală , o
familie în care nu se pune accentul pe relația copil -părinte, relația dintre părinți este descrisă ca
fiind una inexistentă deo arece tatăl a divorțat când ea avea doar 3 ani și 9 luni, iar mama nu s -a
mai recăsătorit. AV vorbește despre mama sa ca fiind o mamă fără sentimente, ”nu mi -a arătat
niciodată că mă iubește, că mă susține, mereu era indisponibilă și se îndoia tot timpul de mine!”.
Relația cu tatăl este inexistentă deoarece nu a păstrat legătura cu acesta. Relația dintre surori este
descrisă ca fiind una bază tă pe suport emoțional, sprijin și înțelegere.
Tot din datele obținute din interviul preliminar s -a conturat un tablou al relației de cuplu,
bazată pe implicare, comunicare, em patie, concepte surprinse de chestionarul Mehrabian -Epstein
QMEE la care AV a obținut scorul de 93 puncte, ce evidențiază un nivel înalt de empatie.
În relația de cuplu AV se bucură de satisfacerea ne voilor emoțio nale (afecțiune , repect,
încredere ), fizice (îmbățișări , să rutări, viață sexuală), sociale (timp liber, prieteni comuni)
recompensându -și partenerul prin ascultare, comunicare, afecțiune ; ce corelează cu nivelul de 10
puncte obținute în urma c otării scalei DAS; înțelegere empatică a partenerului de cuplu, așa cum
reiese și din proba de empatie predictivă Dymond, la care subiectul a obținut un 10 puncte – nivel
mediu al empatiei predictive.

38
Analiza chestionarului ECR pentru evaluarea stilurilor de atașament al AV – ne prezintă o
persoană cu un stil de atașament anxios , având tendința de a trage concluzii pripite și atunci când
face acest lucru se întâmplă să interpreteze în mod greșit s tările emoționale ale celorlați , sensibilă
la micile fluctuații ale dispoziției afective și ale acțiunilor partenerului, evidențiază o nevoie de
apropiere și intimitate, de asigurări și de iubire din partea partenerului.
Portretul lui AV poate fi schițat astfel: o tânără ce provine dintr -o familie cu un singur
părinte, deoarece tatăl a divorțat când ea avea 3 ani și 9 luni, nu păstrează legătura cu acesta,
veselă, energică, intel igentă, care a descoperit că îi este greu să explice ce o deranjează .
2. PARTENERUL
Nume: DS
Vârsta: 27 ani
Stare civilă: necăsătorit
Profesie: agent vânzări
Durata relației: 2 ani și 3 luni
Domiciliul: locuiește împreună cu părinții
Interviul preliminar a evidențiat faptul că DS provine dintr -o familie în care relația dintre
părinți este bazată pe co municare, susținere, înțelegere, o relație lipsită de certuri și reproșuri.
Relația dintre părinți este văzută ca un model, DS vorbește despre o bună comunicare cu ambi
părinți.
În urma interviului structurat evidențiază faptul că DS dezvoltă o relație de cuplu plecând
de la modelul parental, dezvoltând astfel o relație bazată pe comunicare, încredere, susținere,
empatie, o relație ca se dezvoltă treptat și neîntrerupt; apelând l a abilitățile predictiv empatice
suprinse de proba de empatie predictivă Dymond la care a obținut un punctaj ce corelează cu
nivelul mediu superior empatic; concepte le suprinse de chestionarul M ehrabian -Epstein în
QMEE, DS a obținut un scor de 47 puncte, c e evidențiază un nivel mediu de empatie.
Interpretarea chestionarului ECR pentru evaluarea stilurilor de atașament al lui DS, ne
prezintă un tânăr cu un stil de atașament securizant, cald și iubitor într -o relație, sigur de sine, cu
o atitudine echilibrată , consecvent și de încredere, își exprimă în mod firesc și fără r ezerve
sentimentele față de parteneră . În situațiile clare de conflict DS reușește cu ușurință să stingă
conflictele, în timpul unei dispute, nu simte nevoia să se comporte în mod defensiv, să -și
jignească sau să -și pedepsească partenera, împiedicând în felul acesta escaladarea conflictului.

39
DS este un tânăr cu rădăcini într -o familie în care comunicarea, susținer ea și înț elegerea
sunt caracteristici de bază. Adoptâ nd modelul parental, DS a reușit să întrețină o relație de cuplu
proprie bazată pe încredere, susținere și comunicare. Comunicarea eficientă are avantajul că îi
oferă partenerului un model, instituind o atmosferă bazată pe sinceritate, în care fiecare este
răspunzător pentru binele celuilalt.

3. RELAȚIA DE CUPLU
Cu o vechime de 2 ani și trei luni, relația de cuplu AV și DS este o relație bazată pe
comunicare, întelegere empatică, cei doi nu locuiesc împreună, dar se întrețin singuri. Nu se
confruntă zilnic cu problemele sepecifice cuplurilor maritale, cum ar fi: întreținerea și educarea
copiilor, administrarea casei.
El are hobby -uri: înotul, unde merge de două ori pe săptămână la sală , cititul , pescuitul , și
să socializeze . Ei îi pl ace să citească, să călătorească , să picteze și să gătească . DS se simte
împlinit din punct de vedere al profesiei, se simte în plină ascensiune și valorizat la serviciu. AV
este nemulțumită de job -ul său, nu-i place că este tot timpul solicitată și acest lucru o obesește
foarte mult, iar când ajunge acasă preferă s ă stea, să nu iasă cu prietenii, se compară cu ceilați
colegi care par a fi mai ambițioși în a învăța lucruri noi, ea simțindu -se mai bine în mediul ei de
acasă.
DS este singur la părinți și se simte responsabil pentru binelor lor, își dorește să fie cât
mai aproape de părinți pentru a -i ajuta la nevoie. AV are o soră mai mare și o mamă singură față
de care ea se simte responsabilă să aibă grijă.
Când sunt împreună , cei doi tineri fructifică la maxim acest timp. Merg împreună la film,
citesc, gătesc și își fac planuri de viitor, și-ar dori să se mute împreună , dar părinții lui DS insistă
să locuiască împreună c u ei, partenera nu este de acord, își dorește să aibă locuința lor și să nu
deranjez e pe nimeni. Cei doi tineri își doresc copii , dar menționează că nu sunt încă pregătiți să
devină părinți.
În urma aplicării chestionarului privind ”Profilul stării de sănătate a relației”, se poate
spune că asertivitatea și comunicarea sunt abilitățile de bază în desfășurarea acestei relații.
Această stare de sănătate este caracterizată de sprijin în momentele dificile, respect, încredere,
iubire, respect și interes pentru plăcerile fiecăruia. Relația intimă este satisfăcătoare, cei doi
simțindu -se conf ortabil unul în preajma celuilalt.

40
4. CONCEPTU ALIZAREA CAZULUI (adaptat după Leahy, 2003)

În cazul lui AV s e observă o disfuncționalitate privind încrederea în sine, își dorește multă
apropiere în cadrul relației, își exprimă sentimentele de îngrijorare, de nesiguranță, legate de
posibilitatea de a fi respinsă la locul de muncă, este suspicioasă și se teme să nu fie înșelată. În
cazul lui lucrurile stau invers, se valorizează în mediul profesional, este consecvent și de
încredere, are o perspectivă flexibilă asupra relației. În cuplu cei doi au reușit să întrețină o relație
proprie bazată pe comunicare, încredere și r espect pentru plăcerile fiecăruia.

Stimul declan șator:
– DS nu -mi răspunde la telefon.
– La serviciu: prea multe sarcini
Gânduri
automate
intruzive Convingeri
catastrofizante
Anxietate
– cred că vrea să scape
de mine;
– nu o să termin la timp
toate sarcinile . – voi rămâne singură;
– nu sunt bună de nimic . – hipervigilență, griji
necontrolate, probleme
de concentrare, migrene ,
îngrijorare.
Comportamente de asigurare
(compensatorii) – oboseală excesivă
– evită să își petreacă timpul liber și cu
alte persoane înafară de prieten ;
– stă în pat. Depresie :
– lipsa energiei
– sentimente de respingere

41
Obiectivele terapiei:
Obiectivele ei Obiectivele lui
– crearea sentimentului de bine
– înlăturarea sentimentului de respingere
– creșterea energiei
– creșterea stimei de sine
– creșterea frecvenței întâlnirilor cu prietenii – dezvoltarea deprinderilor de antrenament
asertiv

DESFĂȘURAREA TERAPIEI:
Prima ședință
Încă de la primul contact telefonic când AV a sunat pentru prog ramare, i s -a comunicat
durata ș i costul ședinței de psihoterapie, pe care clienta l -a agreeat. La începutul ședinței, în
cabinet, au fost discutate câteva elemente etice, deontologice și administrative, cum ar fi
angajarea terapeutului de a respecta confidențialitatea informațiilor, fre cvența optimă a ședințelor
de psihoterapie de cuplu (o dată pe săptămână) respectarea cerinței de a nu întârzia sau a anunța o
eventuală amânare sau anulare a programării, stabilirea plății contravalorii ședințelor la fiecare
întâlnire. S -a mai punctat fap tul că succesul terapiei depinde în mare măsură de implicarea
fiecăruia dintre cei doi și în ce măsură vor face temele pentru acasă, care vor fi în acord cu
obiectivele propuse.
În cadrul primei ședințe s -a folosit normalizarea, explicându -le că o relație funcțională
este una în care mai apar și dificultăți, că fericirea unui cuplu este dată de observarea lucrurilor
mici pe care le face fiecare pentru a -i face plăcere celuilalt. Î n unele relații cei doi orbiți de
nemulțumiri tind să nu mai observe eforturile și lucrurile bune pe care fiecare le face pentru
cuplu. În orice cuplu apar momente de impas peste care se poate trece cu bine dacă se dorește și
acolo unde nu au la ce model f uncțional să se raporteze, pot învăța cum să se comporte și să
funcționeze astfel încât să fie productiv.
S-a folosit complimentarea pentru faptul că au decis să vină împreună la terapie de cuplu,
întrucât multe cupluri care se află în i mpas cu ajutorul t erapiei pot gă si resurse noi și pot asimila
modalități noi de comunicare, comportament și implicare în cuplu care să aducă un beneficiu
relației.

42
S-a urmărit provocarea cuplului de a se focusa pe elementele pe care le au în comun, pe
punctele forte ale rel ației, pe momentele bune și armonioase din trecut, pe ce anume i -a atras unul
la celălalt la începutul relației.
Ea își dorește să se schimbe, iar el are disponibilitatea de a o susține și de a învăța noi
strategii pentru o mai bună relaționare.
Temă pentru acasă
La finalul ședinței, până data viitoare, c lienții au primit ca temă pentru acasă să
întocmească o listă cu o serie de enunțuri pozitive care în cep cu cuvântul ”noi” și care să descrie
genul de relație pe care și -o doresc. V eți formula răspun surile la timpul prezent, ca și cum viitorul
ar fi deja aici . De exemplu: ” noi simțim că ne face plăcere să fim unul în compania celuilalt, noi
ne petrecem timpul împreună făcând lucruri ca re ne plac amândurora”. Includeți în listă acele
trăsături deja ex istente în relația voastră și pe care le doriți să le mențineți și trăsături pe care v -ați
dori să le aibă. Împărtășiți cu partenerul propozițiile pe care le -ați scris. Dacă partenerul a scris
propoziții c u care sunteți de acord, dar dvs. nu v-au trecut pr in minte, adăugați -le pe lista voastră.
Numerotați fiecare propoziție cu o cifră de la 1 până la 5, în funcție de importanța pe care o are
pentru voi, 1 însemnând – ”foarte important”, iar 5 – ”nu atât de important”.
Încercuiți două aspecte care sunt cele mai importante pentru voi. Puneți un semn în
dreptul acelor aspecte despre care credeți ca sunt cel mai greu de atins. Dacă pe listă există
aspecte care sunt o sursă de conflict între voi, încercați să ajungeți la un enunț de compromis,
care să vă satisfacă pe amândoi. Dacă nu se poate, renunțați la acel aspect și nu îl treceți pe listă.
Acest exercițiu îi va ajuta să descrie viziunea lor personală despre o relație de iubirea
profund satisfăcătoare.

Sedința a 2 -a
Evaluarea temei pentru acasă – discutarea listelor, dar și feed -back în raport cu
dificultățile întâmpinate. Clienții povestesc că le -a fost uș or să respecte tema pentru acasă
deoarece relația lor este importantă pentru ei, își iau angajamentul de a deveni mai conștienți unul
de celalalt, de a dobândi și a pune în aplic are noi aptitudini, care să le îmbunătățească relația.
Am observat că aspectele pe care cei doi le consideră cele mai importante sunt aspecte ce
țin de satisfacerea nevoilor:

43
AV IMAGINEA DESPRE RELAȚIA NOASTRĂ DS
1 Ne distrăm împreună. 1
1 Ne rezolvăm înțelegerile în mod pașnic. 1
1 Relația noastră sexuală este satisfăcătoare și plăcută. 1
1 Avem încredere unul în celalalt. 1
1 Suntem parteneri credincioși din punct de vedere sexual. 1
1 Ne consultăm înainte de a lua decizii. 2
1 Ne satisfacem reciproc cele mai profunde nevoi. 1
2 Ne simțim în siguranță unul cu celalalt. 2
3* Comunicăm cu ușurință și deschis. 1*
2* Avem cariere înfloritoare. 2*

Odată ce viziunea este clarifictă, l e cer să citească această listă zilnic, ca pe o formă de
meditație. Treptat prin repetiție, viziunea ajunge să se sedimenteze în subconștientul lor. Am
observat ca sunt capabili să își clarifice viziunile distincte, să identifice elementele comune și să
combine aceste elemente în sc opul atingerii unui scop comun.
S-a întocmit o listă cu obiectivele terapiei, s -a evaluat nivelul satisfacției în cuplu fiindu –
le aplicate scala DAS la care au obținut un scor de 10 4 de puncte ceea ce prezintă un nivel ridicat
al împlinirii personale. S-a evaluat stilul de atașament și s -a observat ca AV prezintă un stil de
atașament anxios, iar DS un stil de atașament securizant. Persoanele cu un stil anxios, precum cel
al lui AV, au un sistem de atașament extrem de sensibil. DS ne povestește o întâmplare petrecută
cu o zi înainte să vină la terapie.
C: Am fost nevoit sa plec într -o călătorie de afaceri împreună cu cole gii, AV m -a sunat în timpul
unei ședințe, dar nu puteam să vorbesc și i -am respins apel ul, a suna t din nou și a intrat căsuța
vocală , dar nu mi -a lăsat niciun mesaj.
T: AV, cum te -ai simțit când DS ți -a respins apelul?
C: M -am simțit jignită pentru că el a închis prima dată și pentru că apoi a închis complet
telefonul. Nu am reușit să mă concetrez toată ziua la serviciu , dar mi -am propus că nu -l voi suna
deloc până la încheierea călătoriei.

44
T: DS ce s -a întâmplat mai departe?
C: După ce am ieși din ședință, mi -am cerut scuze pentru că nu am răspuns – șeful meu era
chiar lângă mine, atunci când a sunat AV.
T: AV ce s -a întâmplat când ai primit mesaj de la DS?
C: M -am liniștit și l -am sunat înapoi imediat.
AV, care are un stil de atașament anxios, este foarte receptivă la cele mai mici detal ii
legate de disponibilitatea iubitului său: a fost atentă de câte ori a suant telefonul înainte de
intrarea căsuței vocale. A concluzionat în mod corect că el a apăsat tasta ”Ignore” și că apoi a
închis telefonul – semne care ar fi trecut neobservate pent ru o persoană cu un stil de atașament
diferit. Ea a fost deosebit de sensibilă pentru că aceasta era prima lui căl ătorie și pentru că fusese
obișnuită să -l aibă aproape pe DS.
Din f ericire pentru AV, DS are un stil de atașament secu rizant și a reușit, fără prea ma re
efort, să -i răspundă, să restabilească legătura cu el. Spre deosebire de AV, DS nu s -a situat în
zona de pericol a relației.
T: AV observ faptul că, dacă te simți puțin neliniștită în cadrul relației, tot ceea ce îți trebuie este
un simplu gest liniștitor din partea lui DS – un mesaj, ca în cazul de față pentru a vă reveni. Am
înțeles bine?
C: Da, dar dacă nu primesc această asigurare, îngrijorarea mea în legătură cu relația se
amplifică.
În această ședință am obser vat că în cazul în care ești receptiv și dovedești o armonizare
mai adecvată cu partenerul , răspunzând mai devreme nevoilor sale – și el răspunzând nevoilor
tale, cu atât va fi nevoie de mai puțină energie pentru a asigura bunul mers al relației mai târziu.
De fapt, daca DS nu a r fi reacționat în felul în care a făcut -o, AV s -ar fi concentrat în continuare
cu dificultate asupra lucrului (strategii de activare) și probabil ar fi avut o atitudine distantă sau ar
fi explodat furioasă (comportament de protest) la telefon, atunci când în cele din urmă el ar fi
sunat. Toate acestea ar fi fost extrem de distructive pentru relația celor doi. Următoarele ședințe
vor fi individuale.
La sfârșitul acestei ședințe, AV a completat chestionarele de depresie (BDI) și anxietate
(BAI) elaborate d e Beck și a obținut 24 și respectiv 25 de puncte.

45
Temă pentru acasă
1. Primul pas este să identificați lucrurile pe care partenerul vostru deja le face și care vă
fac plăcere. Scoateți câteva foi de hârtie și completați fraza următoare în cât mai multe moduri cu
putință, exprimați -vă concret și pozitiv concentrându -vă pe acele aspecte care se petrec cu o
anumita regularitate: Simt că sunt iubit(ă) și cineva are grijă de mine când tu…
Exemplu: – mă ții de mână
– mă săruți la plecare.
2. Acum gând iți-vă la câteva comportamente iubitoare și grijulii pe care vi le -ați dorit
întotdeauna din partea partenerului, dar pe care nu le -ați cerut niciodată.ele ar putea fi fantezii
extrem de intime. De câte ori este posibil, cuantificați -vă cererea. Completați această frază: Mi -aș
dori de la tine…
Exemplu: – să faci duș împreună cu mine.
– să îmi citești o carte în vacanța de vară.
3. Acum combinați cele două liste și specificați cât de important este pentru voi fiecare
comportament grijuliu și protecto r, notând cu o cifră de la 1 la 5 în dreptul fiecărei cereri. Un 1
semnalează că este ”foarte important”; un ”5” semnalează că nu este atât de important. Faceți
schimb de liste și analizați listele partenerului, bifați dorințele pe care nu doriți să le înd epliniți în
acest moment (asigurați -vă că sunteți dispus să îndepliniți dorințele bifate).
Începând cu ziua de mâine, vă propun să manifestați cel puțin două comportamente
grijulii în fiecare zi, începând cu cele care vi se par cel mai ușor de realizat. Când partenerul
vostru manifestă un comportament grijuliu față de dvs., fiți recunoscători adresându -i un
comentariu apreciativ. Singurul lucru pe care trebuie să -l faceți este să vă concentrați asupra
rezultatului final. Cei doi au părăsit cabinetul promi țând că vor pune exercițiul în aplicare.
Motivul evident pentru această temă este că prin repetarea zilnică a unor comportamente
pozitive creierul vechi începe să îl perceapă pe partenerul vostru ca pe ”cineva care mă iubește și
mă protejează”. În acest fel, se deschide drumul spre intimitate, care este posibil doar într -un
context favorizat de sentimente de plăcere și de siguranță.

Ședința a 3 a (doar cu AV)
T: Bine ai venit! Ce s -a mai întâmplat de când nu ne -am văzut?
C: Bine v -am găsit!

46
Împreună cu c lienta s -a trecut la stabilirea obiectivului pentru ședințele individuale.
Obiectiv : – înlăturarea sentimentului de respingere.
În ședința trecută am vorbit despre stil ul de atașament pe care îl are clienta și despre
modul în care acesta se activeaz ă. Am observat cum gândurile sale îi influențează stările afective.
Cu toate acestea, clienta a declarat că nu îi este prea clar cum se întâmplă asta. Am hotărât să
luam ca exemplu incidentul povestit în ședința anterioară.
T: Ce ai gândit în momentul în care iubitul tău nu ți -a răspuns la telefon?
C: C ă vrea să scape de mine.
T : Și ce înseamnă asta pentru tine?
C: Înseamnă că nu vrea să mă mai vadă niciodată.
T: Și cum te -a făcut să te simți ?
C: M-am simțit respinsă… și tristă.
T: Hai să vedem ce ai f i gândit despre acest lucru dacă nu te simțeai respinsă .
C: Aș fi gândit că este ocupat și nu poate să -mi răspundă.
T: Ce i -ai spune altei persoane care ar veni să -ți ceară sfatul într -o problemă asemănătoare?
C: Să nu fie așa dramatică și să se gândească la alte cauze.
T: Ai gândi că de fapt prietenul o abandonează ?
C: Nu cred că aș gândi așa ceva dacă nu aș avea o dovadă.
T: Ce anume ai considera o dovasă în acest sens?
C: Că prietenul să -i fi spus că vrea să se despartă.
T: Prietenul tău ți -a spus vreodată că vrea să vă despărțiți?
C: Nu mi -a spus niciodată.
Ajungând în acest punct al conversației clienta și -a dat singură seama că dacă s -ar fi
gândit la altceva atunci când prietenul ei nu i -a răspuns la telefon, situația ar fi fost alta și nu ar
mai fi apărut starea sa neplăcută.

47
Înlocuirea gândurilor disfuncționale cu altele mai adaptative, o va ajuta pe clientă să -și
diminueze sentimentul de respingere. Această șed ință s -a finalizat cu o scurtă relaxare și cu
sugestii de întărire a eului.
Temă pentru acasă
Pentru a -și crea deprinderea de lucru, clienta primește ca temă urmărirea și înloc uirea
gândurilor disfuncționale într -un tabel conform modelului prezentat mai jos.
Stări Gânduri (disfuncționale) Gânduri (adaptative)

Ședințele 4 – 5 – 6 – 7 (doar cu AV)
Pe parcursul acestor ședințe i s -a explicat clientei modelul cognitiv al anxietății. Modelul
cognitiv a ajutat -o să conștientizeze faptul că, deoarece nutrea convingerea că este respinsă ,
clienta filtra acele informaț ii care veneau în sprijinul convingerii respective, prognozând
repingere și abandon . Această intervenție terapeutică a contribuit la diminuarea sentimentelor de
respingere.
Schemele sale emoționale disfuncționale joacă un rol însemnat în menținerea strategiei
patologice de a face față stresului (convingerea negativă că nu este bună de ni mic, că ceilați
colegi sunt mai buni decât ea, că va fi respinsă de la serviciu ).
Sarcinile pentru acasă au fost următoarele:
– normalizarea sentimentelor: ”este normal să mă simt uneori singură sau supărată”.
– autocontrolul stărilor emoționale: ”așaz a-te într -un fotoliu și acordă -ți 20 de minute
pe zi pentru a -ți face griji; atunci când te simți deprimată, fă gimnastică, fă o plimbare, vizitează
o prietenă”.
– reducerea ruminațiilor: ”ce lucruri plăcute sau utile aș putea face în următoarele zile în
loc să mă gândesc la problemele mele”?
– reducerea etichetărilor: ”nu sunt bună de nimic”.
În vederea înlăturării îngrijorărilor au fost utilizate următoarele strategii:

48
– realizarea d istincției dintre îngrijorările productive și neproductive: îngrijorările
productive reprezintă pași în direcția rezolvării problemei, în timp ce acelea neproductive nu duc
nicăieri și îmbracă forma: ”ce va fi dacă…”.
– raționalizarea: ”faptul că te sim ți anxioasă nu înseamnă că lucrul rău de care te temi se
va întâmpla cu adevărat”.
– înlăturarea conexiunilor întâmplătoare: ”tu crezi că acel eveniment negativ nu s -a
petrecut pentru că îngrijorările tale l -au preîntâmpinat. Există multe lucruri rele car e nu se
întâmplă și altele care se întâmplă, deși nu te -ai îngrijorat din cauza lor”.
– reducerea tendinței de izolare , prin intermediul planificării activităților pe termen
scurt și pe termen lung.
AV și -a recâștigat autocontrolul și a realizat faptul că stările sale afecti ve pot fi
modificate.

Ședința a 8 a ( doar cu DS)
Ce s -a întâmplat de când nu ne -am văzut? Recapitularea problemelor, împreună cu DS s-a
trecut la stabilirea obiectivului pentru ședințele individuale. În această ședință ne -am hotăr ât să ne
axăm pe conceptul de asertivitate, clientul dorindu -și să -și înțeleagă partenera.
Se definește conceptul de asertivitate. Îi cer clientului să alcătuiască o listă cu situații non –
asertive și asertive pe care le comentează împreună cu mine și identitifică ce i se potrivește mai
bine. Folosesc jocul de rol pentru a antrena modul asertiv d e relaționare cu prietena.
Rolurile cele mai importante pe care le jucăm în viața partenerilor noștri este acela de a le
oferi o bază de siguranță, de a crea condiții care le permit să -și urmărească interesele și să
exploreze lumea cu încredere. Spre deo sebire de AV care are un stil de atașament anxios, DS are
un stil de atașament securizant și acest lucru îl ajută foarte mult în relația de cuplu. Această
ședință s -a finalizat cu o scurtă relaxare .
Temă pentru acasă
Îi dau ca temă pentru acasă să încerce să pună în practică, cu partenera lui, noul mod de
comunicare mai asertiv și să -și noteze rezultatele pentru a le discuta în ședința următoare.

Ședințele 9 – 10
În continuare am trecut la re capitularea temelor pentru acasă și ne -am reamintit ce am
lucrat la ședințele de cuplu . DS mi-a relatat rezultatele temei pentru acasă.

49
C: Cred că metoda ta chiar a funcționat, Adriana. Am făcut amândoi exact ce ne -ai cerut și uite
că astăzi mă simt mai încrezător în relația noastră .
T: Poți să -mi spui mai multe?
C: Ei bine, a doua zi după ședința noastră de terapie, conduceam spre casă, într -o stare de spirit
mai mohorâtă. Oricum, am hotărât că venise momentul să fac ce ne -ai cerut tu, așa că m -am
oprit în mai multe agenții imobiliare și am ales să închiriez un apartament p entru noi. Să locuim
împreună era una dintre cerințele care figurau pe lista ei . Așa că m -am dus la ea, i -am dăruit un
buchet de flori și un cartonaș pe care am scris următorul mesaj ”Te iubesc, vrei să locuim
impreu nă”?
T: DS a făcut o pauză, apoi a continuat.
C: Ce m -a suprins, a fost faptul că în clipa care i -am înmânat florile, eu chiar în doream să
locuim împreună.
C: Și când am citit ce scria pe cartonașul din buchetul de flori, a adăugat AV, ochii mi s -au
umplut de lacrimi. Îmi doream foarte mult acest lucru de la el.
T: Ce s -a schimbări a adus în viață de cuplu această decizie ?
C: (AV) – Aș putea să afirm că de când locuim împreună viața mea s -a schimbat radical. Nu mai
am nevoie de asigurări tot timpul și nu mă mai simt a menițată atunci când nu-mi răspunde la
telefon.
C: (DS) – Am înț eles că pentru ea este importantă intimitatea pentru a se simți în largul ei , iar
faptul că am ales să locuim separat de părinții nostri cred că o ajută foarte mult.
T: Ce părere au părinții despre decizia voastră?
C: La început nu au fost de acord, dar într -un final au înțeles că aceasta este decizia noastră și i –
am rugat să ne -o respecte indiferent dacă va fi bună sau rea .
T: Cred că sunteți pe cale să faceți foarte multe lucruri importante împreună.
Au continuat să descrie t oate celelalte lucruri pe care le făcuseră ca să -i facă plăcere
celuilalt. Ea în gătise pentru cină paste cu somon și sos bechamel – felul lui preferat. El a fost de
acord să -i facă un masaj ca să se relaxeze. Pe măsură ce depănau aceste lucruri, între ei părea să

50
existe neașteptat de puțină tensiu ne. Aceste gesturi par simple, însă reprezintă genul de schimb
emoțional agreabil care lipsise din relația lor. Le-am cerut tinerilor să continue să manifeste
aceeași atitudine iubitoare unul față de celalalt. Am observat că atunci când partenerii își ofer ă
comportamente -țintă în mod regulat, ei nu doar îmbunătățesc climatul superficial al relației lor,
dar totodată încep să -și vindece rănile vechi. AV ne povestește un exemplu din trecutul ei.
Unul din lucrurile pe care l -am rugat pe DS să le facă pentru mine este să îmi ofere o
îmbrățișare înainte de culcare. Această doleanță are legătură cu o experiență pe care am avut -o
în urmă cu 20 de ani. Sora mea a fost cea care a avut grija de mine și unul din lucrurile pe care
le făcea pentru mine, a fost faptul că întotdeauna reușea să -și găsescă timp să intre în camera
mea să -mi ofere o îmbrățișare înainte de culcare. Astăzi, când DS face același lucru pentru mine,
îmi amintesc de sora mea și de tot ce a făcut ea pentru mine și mă simt cu adevărat iubită și
ocrotită.
S-a continuat cu aprofundarea problemei pentru care ne afăm în terapie și anume: crearea
sentimentului de bine, înlăturarea sentimentului de respingere, creșterea energiei și dezvoltarea
unei comunicări eficiente. Cei doi tineri au completat în continuare chestionarul M.E.E –
Mehrabin și Epstein – am observat că empatia joacă un rol foarte important și că ajut ă la
conexiunea dintre cei doi, iau decizii împreună și se susțin în țelurile individuale.
Acest demers s -a extins pe 2 ședințe. Fiecare din aceste două ședințe s -a finalizat cu un
exercițiu de relaxare Schultz și cu sugestii de întărire a eului.
Tema pentru acasă
În continuare ca temă pentru acasă, cei doi vor avea de făcut o ”listă cu suprize”.
1. Lista trebuie să includă acele lucruri pe care le -ați putea face pentru partenerul vostru și
care i -ar plăcea în mod deosebit. Nu le scrieți la întâmplare. Întocmiți a ceastă listă aducându -vă
aminte de lucrurile care i -au făcut plăcere partenerului vostru în trecut sau bazându -vă pe anumite
indicii și comentarii pe care le -a făcut partenerul. Deveniți detectiv și căuțați cu atenție să
descoperiți dorințele și visurile s ecrete ale partenerului. Această listă trebuie făcută separat și
trebuie să rămână secret față de partenerul vostru.
2. Alegeți un pu nct de pe listă și suprindeți -vă partenerul împlinindu -i dorința săptămâna
aceasta. Asigurați -vă că faceți asta cel puțin o dată pe săptămână și în momente alese aleatoriu,
astfel încât partenerul vostru să -i fie greu să anticipeze supriza.
3. Notați undeva data la care i -ați făcut fiecare surpriză.

51
4. Pe o altă foaie, notați și consemnați datele la care ați primit suprize din partea
partenerului vostru. Mulțumiți -i partenerului pentru faptul că v -a luat prin suprindere cu darul
său.
Scopul acestei teme este să îmbunătățească acele comportamente pline de grija de la
ședința anterioară, aducând în plus senzația de plăcere n eanticipată pe lângă sentimentele voastre
de siguranță și legătură afectivă.

Ședinț ele 11 – 12
T: Bine a -ți revenit! Ce s -a mai întâmplat de când nu ne -am văzut?
C: Bine v -am regăsit!
Am discutat tema pentru acasă și constat că dacă anumite gesturi sunt făcute cu o anumită
regularitate, își pierd din eficiență. De aceea pentru a le trezi interesul, lista cu surprize poate
adăuga un element de suspans. Când partenerii de cuplu adaugă la comportamentele lor iubitoare
zilnice astfel de mici bucurii neanticipate, efectul ”listei cu surprize” continuă să crească.
Am considerat că evoluția cuplulu i este bună , acesta aflându -se pe drumul cel bun, din
această cauză am optat pentru o abordare suportivă , derulând următoare două întâlniri doar cu
exerciții de însoțire.
În aceste ședințe, am cerut cuplului să ia parte la câteva activități extrem de antrenate,
amuzante timp de o săptămână. Acestea urmau să fie spontante, activități corp la corp, gâdilat,
masaj, dușul făcut împreună, țopăială sau dans. Am adăugat la lista existentă activități mai
exuberante pentru că cele mai multe persoane au tendința să aleagă activități destul de pasive
drept comportamente iubitoare; acești oameni au uitat să se distreze împreună.
Atunci când cuplurile se distrează, partenerii se identifică reciproc ca o sursă de placere și
de siguranță, ceea ce le amplifică legătura emoțională. Când creierul vechi înregistrează un flux
pozitiv de energie, el înțelege că persoana asociat ă cu energia este conectată la viață și siguranță,
iar cele două ființe încep să se conecteze una la cealaltă la un nivel inconștient mai profund.
Am comunicat decizia încheierii terap iei la finalul ședinței numărului nouă.

Ședința 13
Aceasta este ultima ședință. Demersul terapeutic se încheie cu asumarea responsabilității
pentru menținerea câștigurilor obținute de pe urma procesului terapeutic. La această întâlnire le-
am cerut clienților să -și folosească forța vizualizării pentru a amplifica schimb ările pozitive pe

52
care le -au făcut în relația lor. Acest exercițiu va deveni o meditație zilnică și i se va aloca un
minut, de două ori pe zi.
1. De două ori, în fiecare zi, faceți următorul exercițiu: Închideți ochii, inspirați adânc de
câteva ori și viz ualizați figura partenerului vostru. Treptat, limpeziți imaginea acestuia până când
îl percepeți ca pe o ființă completă, spirituală, care a fost rănită în multe moduri și despre care
acum ați ajuns să știți multe. Păstrați în minte această imagine și înch ipuiți-vă că iubirea voastră
vindecă rănile partenerului.
2. Vizualizați cum energia iubirii pe care i -o transmiteți în dar partenerului vostru se
întoarce la voi și vă vindecă rănile. Imaginați -vă că această energie circulă de la unul la celălalt,
într-o continuă pendulare. După ce s -a scurs un minu t, deschideți ochii și continua ți-vă
activitățile.
Concluzii
Am considerat că obiectivele terapiei au fost atinse, cel mai important este că s -au creeat
premisele pentru o mai bună realizare a lor. Le-am spus că sarcinile pe care le -a avut de realizat
zilnic pe parcursul psihoterapiei este bine să le folosească în continuare, pentru că prezintă
anumite avantaje (avantajele fiind: relaxare psiho -fizică, păstrarea unui tonus psihic bun,
descoperirea ce luilalt, comunicare eficientă).
Treptat, AV și -a recâștigat autocontrolul și a realizat faptul că stările sale afective pot fi
modificate prin intermediul următoarelor strategii:
– stabilirea unor perioade scurte în care să se lase în voia stărilor afective;
– observarea acestora fără a le judeca;
– modificarea gândurilor și convingerilor negative;
– planificarea unor activități pozitive;
– utilizarea unor metode de rezolvare de probleme care să o ajute să gestioneze sarcinile
primite la serviciu ;
– stabilirea de contacte cu persoane suportive (prieteni) cărora să le poată împărtăși
trăirile.
Scorurile la inventarele de depresie și anxietate s -au redus la 9 și respectiv 8 puncte. AV a
reluat legătura cu o prietenă din facultate cu care a început să se întâlnească la sfârșit de
săptămână.

53
Această relație ilustrează un mod de trai bazat pe acceptare, pe disponibilitatea de a
evolua și de a se schimba , pe curajul de a -ți învinge frica și pe hotărârea conștientă de a -l trata pe
celălalt ca pe un ind ivid distinct, unic, care merită să se bucure de cel mai mare respect. Când
partenerii învață să se perceapă unul pe altul fără distorsiuni, să se prețuiască la fel de mult cum
fiecare se prețuiește pe sine, să ofere fără să se aștepte să primească ceva în schimb, să se
angajeze cu într egul potențial să îi asigure cel uilalt starea de bine, iubirea circulă neîngrădită între
ei.
Nevoia de a primi ”daruri” provine direct din copilăria noastră. Când eram bebeluși,
primeam iubire fără să avem de plătit vreun preț. Cel puțin în primele luni de viață, nu eram
nevoiți să întoarcem gesturile prin care eram mângâiați, legănați, ținuți în brațe sau hrăniți.
Acum, când suntem adulți, o parte din noi blocată în timp încă mai tânjește după această formă de
iubire. Ne dorim să fim iubiți și ca cineva să aibă grijă de noi, fără să trebuiască să facem nimic
în schimb. Când partenerii își manifest ă față de noi comportamentul iubitor în mod independent
de faptele noastre, nevoia noastră de iubire necondiționată pare satisfăcută.

54
3.3.2 . Studiu de caz numărul 2 – cuplu căsătorit (divorț)
1. PARTENERA
Nume: E.P.
Vârstă: 33 ani
Starea civilă: căsătorită
Durata relației maritale: 8 ani
Profesie: asistent manager
Nivel de pregătire: superior
Motivul prezentării la cabinet:
EP este cea care apelează la serviciile de terapie pe motiv că se simte nefericită în relație,
afirmă că se simte neimportantă pentru soțul ei, nu au o bună comunicare și viața sexuală este
aproape inexistentă.
Anamneză
Conform chestionarului ECR pentru evaluarea stilurilor de atașament , EP este o persoană
cu un stil de atașament anxios , acceptă să facă unele concesi i în situații conflictuale, nu se teme
să-și asume un angajament, își recunoaște nevoile pe care le are în relație. Îi place să socializeze
cu prietenii și colegii, EP consideră că pri eteni sunt o sursă de energie, este sociabilă și dornică de
distracție.
Interviul preliminar a evidențiat faptul că EP provine dintr -o familie în care nu se poate
vorbi de o bună comunicare, este singură la părinți, iar relația dintre părinți este descrisă ca fiind
una deficitară, tatăl fiind dependent de alcool. EP detestă dependența de alcool al tatălui și nu
înțelege de ce mama sa îl acceptă așa cum este.
Tot din datele obținute din interviul preliminar s -a conturat un tablou al relației de cuplu,
conform chestionarului DAS, se observă un cuplu care prezintă disfuncționa lității pe mai multe
arii: comunicare, viață intimă, responsabilități în cuplu, demonstrarea afecțiunii, activități sociale,
etc.
Profilul lui EP poate fi conturat astfel: o femeie sociabilă, dornică de distracție și de nou ,
adoptă o atitudine asertivă în situații dificile sau critice, în situațiile clare de conflict are abilitatea
de a se descurca destul de bine, făcând uz de capacitățile sale empatice, asertive, de comunicare
directă.

55
2. PARTENERUL
Nume: E.S .
Vârstă: 35 ani
Starea civilă: căsătorit
Durata relației maritale: 8 ani
Profesie: contabil
Nivel de pregătire: superior
La polul opus al partenerei de cuplu, se află ES cu un stil de atașament evitant, o persoană
care își prețuiește foarte mult independența și îi este foarte greu să vorbească despre relația pe
care o are. Îi place fotbalul american, unde merge de două ori pe săptămână cu colegii, întrucăt
consideră că socializează destul de mult la job, când ajunge acasă preferă să se uite la tv și să se
relaxeze, nu vrea să iasă cu prieteni ei . El nu are prieteni.
ES provine dintr -o familie formată din mama și cei doi frați mai mici decât el, tatăl a
decedat în urma cu 15 ani din cauza unui accident rutier . Din acel moment ES și-a asumat
responsabilitatea de a avea grijă de frații și de mama lui. Relația dintre frați este bazată pe respect
și comunicare. Ne povestește că a avut o relație bună cu tatăl lui, că își respectă foarte mult mama
și că își dorește să -i fie mereu aproa pe.
Lipsa interesului de a petrece timp ul liber împreună, lipsa interesului pentru satisfacerea
nevoilor partenerei fie ele emoționale, fizice sau sociale, devalorizarea partenerei, lipsa
comunicării sunt semne ale disfuncționalității relației maritale.

3. RELAȚIA DE CUPLU
Cei doi parteneri se cunosc din facultate, sunt căsătoriți de 8 ani, dar formează un cuplu
de 10 ani. Au locuit o perioadă într-o garsonieră primită moștenire de la bunica ei de când s -au
căsătorit . În urmă cu un an cei doi au decis să se mute într -un apartament, iar el a făcut credit la
bancă pentru apartamentul în care locuiesc acum .
EP se simte nefericită în relația de cuplu, afirmă că se simte invizibilă pentru soț, nu
comunică, relația intimă este aproape inexis tentă de vreo doi ani, ultimul raport sexual fiind în
urmă cu 6 luni. Ea i-a mărturisit că nu a avut niciodată orgasm, moment în care el s -a simțit foarte
atins în propria masculinitate și nu a mai dorit să aibă relații sexuale cu ea. Și-ar dori să aibă
subiecte de discuta t, să-și facă planuri împreună de vacanță, să meargă împreună la plimbare, să o
susțină, să o întrebe cum se simte, ce a mai facut, dar aceate întrebări nu mai vin orice aș face.

56
ES afirmă că nu simte că ar avea vreo problemă, nu îi este c lar dacă ceea ce simte pentru
EP este iubire sau pură obișnuință. EP este singura parteneră din viața lui , nu a mai avut o
experiență de relație anterioară.
Ea se confruntă cu o depresie și la începutul anului 2016 a urmat un program de
psihoterapie de 10 ședințe la un alt psihoterapeut. A simțit că poate să controleze situația și a
întrerupt terapia.
4. CONCEPTUALIZAREA CAZULUI (adaptat după Leahy, 2003)

Stimul declan șator:
– îi mărturisește soțului că nu a avut niciodată
orgasm. Încearcă să -l provoace să facă sex.
Gânduri
automate
intruzive Convingeri
catastrofizante
Neliniște
– cred că nu se simte atras
de mine
– poate are pe altcineva.
– voi rămâne singură;
– v-a divorța de mine. – nefericire, frică, teama
de divorț,
Comportamente de asigurare
(compensatorii) – nemulțumire
– respingerea cererii de a face sex
– lipsa comunicării. Episod depresiv:
– lipsită de speranță
– nefericită
– sentimente de vinovăție
– sentimente de inutilitate
– stimă de sine scăzută

57
Niciunul dintre ei nu a avut un model de familie adecvat la care să se raporteze. Se
observă un cuplu care prezintă dificultăți pe mai multe arii: comunicare, viață intimă,
responsabilități în cuplu, viziune despre viitorul relației, activități sociale, etc. Niciunul nu a avut
o experiență de relație anterioară, aceasta fiind prima relație pentru fiecare dintre ei. El nu este
suficient de implicat e moțional în relație, în schimb ea are așteptări de la relație și soț. Ea își
dorește copii și se pregăteste pentru rolul de mamă, el nu își dorește pentru că nu este pregătit.
Obiectivele terapiei:
Obiectivele ei Obiectivele lui
– să poată trece peste bariera dintre ei în ce
privește viața intimă
– să-și reia activitatea sexuală
– să rămână însărcinată – afirmă că nu simte că ar avea vreo problemă,
dar este deschis să găsească soluții la impasul
prin care trec.

Desfășurarea terapiei:
Prima ședință
Interviu psihologic, date semnificative din anamneza celor doi soți, stabilirea obiectivelor
cu cei doi. În cadrul primei ședințe s -a folosit normalizarea, explicându -le că o relație funcțională
este una în care mai apar și dificultăți, că fericirea unui cuplu este dată de observarea lucrurilor
mici pe care le face fiecare pen tru a -i face plăcere celuilalt.
În unele relații cei doi orbiți de nemulțumiri tind să nu mai observe eforturile și lucrurile
bune pe care fiecare le face pentru cuplu. În orice cupl u apar momente de impas peste care se
poate trece cu bine dacă se dorește și acolo unde nu au la ce model funcțional să se raporteze, pot
învăța cum să se comporte și să funcționeze astfel încât să fie productiv.
Cei doi au completat un chestionar privind stilul de atașament și scala adaptării maritale
(DAS).
S-a folosit complimentarea pentru faptul că au decis să vină împreună la terapie de cuplu,
întrucât multe cupluri care se află în impas cu ajutorul terapiei pot gasi resurse noi și pot asimila
modali tăți noi de comunicare, comportament și implicare în cuplu care să aducă un beneficiu
relației.

58
Excepțiile în care cei doi au fost bine, sunt aproape inexistente, ambii afirmând că de fapt
cam așa a fost de la început și ca pe atunci nu i -a deranjat acest lucru . Acum ea vrea mai mult, el
nu este dispus să se schimbe, ea își dorește un copil, dar nu are cum să rămână însărcinată
întrucât el nu își mai dorește relații intime cu ea.
Temă pentru acasă
La finalul ședinței, până data viitoare, clienții au primit ca temă pentru acasă să
întocmească o listă cu o serie de enunțuri pozitive care încep cu cuvântul ”noi” și care să descrie
genul de relație pe care și -o doresc. Veți formula răspunsurile la timpu l prezent, ca și cum viitorul
ar fi deja aici. De exemplu: ” noi simțim că ne face plăcere să fim unul în compania celuilalt, noi
ne petrecem timpul împreună făcând lucruri care ne plac amândurora”. Includeți în listă acele
trăsături deja existente în relația voastră și pe care le doriți să le mențineți și trăsături pe care v -ați
dori să le aibă.

Ședința a 2 a
În această ședință, ES s -a horărât să pună punct căsniciei deoarce se simțea presat de
dorința ei de schimbare și că și -a dat seama că nu vrea să facă schimbări în ceea ce îl privește
pentru că nu se mai simte atras de ea.
Folosind tehnica întrebării miracol s-a încercat o provocare de a verbaliza și de a -l ajuta
să se simtă mai confortabil. ”Imaginează -ți că acum am o baghetă fermecată, o ating pe soția ta
cu ea și o transform într -o femeiei atractivă, ideală pentru tine. Te rog descrie o zi întreagă, de la
trezire până când mergeți la somn, alături de această femeie perfectă pentru tine, r eferindu -te la
ce anume faci, spui, cum te simți și ce ar face ea.”
C: Nu pot și nu vreau să -mi închipui ace st lucru pentru că îmi doresc să fiu singur pentru mult
timp.
T: EP cum te simți în legătură cu acestă decizie?
C: Mă simt…șocată, dezamăgită, dar sunt conștientă că dragoste cu sila nu se poate. Eu îmi
doream ca lucrurile dintre noi să se îmbunătățească, nu să ajungem în acest punct.
Clienta își dorește să continue singură terapia pentru că va urma o perioadă grea pentru ea
și va avea nevoie de susținere.

59
Ședința a 3 a (terapia va continua doar cu EP)
T: Bună ziua, ce s -a întâmplat de când nu ne -am văzut?
C: Am făcut demersurile necesare pentru a depune actele de divorț la notar.
S-a efectuat o măsurare a gradului de anxietate la momentul începerii psihoterapiei
individuale, urmă rind conștientizarea anxietății în momentul prezent și evoluția acestuia pe
măsură ce se desfășoară terapia.
Pe o scară de la 1 la 10, unde 1 este un nivel minim de mulțimire, iar 10 reprezintă un
grad de mulțumire excelent, clienta a ales nota 4.
T: La ce notă vei dori să ajugi la sfârșitul terapiei cu nivelul de mulțumire?
C: La nota 9.
T: Ce va fi diferit când vom ajunge la 7?
C: Voi fi mai liniștiă, activă, mai dispusă să ies cu prietenii, îmi voi diversifica activitățile zilnice ,
voi avea un tonus mai bun și cu siguranță voi învăța multe lucruri noi.
Clienta ne mărturisește că se simte vinovată că a fost prea directă atunci când și -a
exprimat nemulțumirea cu privire la relația sexuală , nu și -a imaginat nicio dată că sinceritatea ei îl
va îndepărta pe ES.
În continuare s -a explorat debutul descoperii propriei feminități și a perioadei
adolescenței. EP a fo st o fată timidă în adolescență, era complexată deoarece avea acnee pe față și
din cauza aceasta a stat m ai mult în spate, îi era rușine cu înfățișarea ei.
În relația de cuplu, ES refuză să facă sex cu ea pe motiv că are sânii lăsați și că nu avea
chef să facă sex, dar în schimb viziona mereu filme porno. Mă simțeam complexată și la un
moment da t am început să-i fac reproșuri continuu pe motiv că mă resping ea când îi ceream să
facem sex.
Stabilim obiectivele pentru terapia individuală.
– Creșterea încrederii în sine.
– Gestionarea situației de despărțire.
– Prevenirea depresiei.
Temă pentru acasă
Având în vedere creșterea încrederii în sine, clienta a primit ca temă pentru acasă să facă
o listă cu calitățile și succesele persoanale de care își amintește de când era copil și până în
prezent.

60
Ședința a 4 – a
Clienta ne povestește că a fost plecată la mar e cu prie teni, dar că se simte apăsată pentru
că a rămas singură într -un apartament atât de mare, își dorește să -l vândă și să se mute în alt loc,
însă nu poate pleca la părinți pentru că mama ei s -a mutat cu bunicii care sunt paralizați, iar acasă
la tată nici atât.
Discutăm tema pentru acasă referitoare la calități și succese personale.
Calități: empatică, corectă, de încredre, creativă, directă, flexibilă, îi place fotografia și să
gătească bine, atentă la detalii, sociab ilă, dornică de a oferi sprijin celor care au probleme.
Succese: premii în toți anii gimnaziali, pricepută la dansuri, bursă în anii de facultate,
carnet de șoferi, garsonieră primită moștenire, job -ul dorit.
C: nu m -am gândit niciodată câte calități am.
S-a punctat faptul că acestea reprezintă bogăția personală pe care o poate lua cu sine
oriunde s -ar afla în lume și că ar ajuta -o să se descurce și să depășească orice dificultate care ar
putea să apară. Am discutat despre dezavantajele despărțirii de ES. Pe termen scurt nu a văzut
avantaje, întrucât suferința nu -i dă posibilitatea să vadă vreun plus. Pentru viitor: își poate da
posibilitatea de a găsi un partener potrivit, să aibă o relație sexuală împlinitoare, să aibă copii, un
copil real, să se regăsească ca persoană, întrucât momentan simte că nu mai are identitate . I-a
venit ideea de a face un blog în care să îmbine utilul cu plăcutul, să gătească și să-și promoveze
prăjiturile.

Temă pentru acasă
Pentru a mări eficiența și satisfacția, trebuie să facă o listă cu activitățile zilnice timp de o
săptămână.

Ședința a 5 –a
S-a întâlnit cu ES pentru aspecte administrative și a fost foarte afectată să observe că el
arăta liniștit, voios, relaxat, aranjat. El era foarte bine, părea că nu suferă deloc și asta i -a stricat ei
echilibrul, afirmând că nu vr ea să îl mai vadă deloc. Punct ează faptul că pe ea o făcea fericită
doar armonia din casă, familia, g ătitul, implicarea în acțiunile casnice. Consideră că este
mediocră și că nu -și găsește calea pe care să o apuce. Urmează cea de -a doua înfățișare
pentru pronunțarea divorțului.

61
În vederea gestionării gândurilor negative care generează emoții negative, care la rândul
lor generează comportamente nedorite, inadecvate obiectivului de a rămâne echilibrată din punct
de vedere emoțional, am prezentat exercițiul de stopare și contracarare a gândurilor negative,
prezentând alternativa mai realistă și mai adecva tă fiecărei situații în care clienta avea tendința de
negativism.
I s-au prezentat avantajele inducțiilor hipnotice ca modalitate de a amorsa subconștientul
pentru a lucra în paralel cu acțiunile conștiente de gestionare a gândurilor și emoțiilor negative , în
vederea atingerii obiectivelor stabilite. I s -a vorbit despre hipnoză, ce reprezintă, ce avantaje are
persoana care reușește să se abandoneze inducției (accesul la resursele inconștiente). Începând de
data viitoare se va aborda prima inducție hipnotic ă. S-a amorsat așteptarea și emoția pozitivă
legată de experiența care va avea loc, ceea ce constituie baza succesului exercițiului.
Temă pentru acasă
Monitorizarea gândurilor negative și înlocuirea lor cu alte gânduri alternative.

Ședința a 6 – a
EP a venit la terapie entuziasmată că și -a găsit un apartament cu două camere care i se
pare potrivit pentru a locui. A avut o perioadă foarte ocupată cu activitățile de vizionare, dar acest
lucru a ajutat -o să nu se mai gândească la despățire. În urma vânzării apartamentului, trebuie să
împartă bani rezultați din vânzare cu ES.
Despre ES . știe că a început să se ocupe de acte pentru a -și construi o casă pe pământ,
ceea ce reprezenta planul lor de viitor, dar care nu a fost niciodată pus în aplicare, fiind vorba de
o casă construită în curtea părinților lui. Se simte desconsiderată și neimportantă și dorește să nu
îl mai vadă, considerând că el e fericit după despărțirea de ea.
A fost provocată să găsească o altfel de interpretare a acțiunilor lui după des părțire, alta
decât aceea că ea nu merita să fie iubită. „Probabil că s -a mai liniștit și el și acum simte nevoia să
facă ceva pentru el, cum simt și eu nevoia să schimb ceva.”
Clienta și -a făcut tema pentru acasă și a observat că este în puterea ei să îș i schimbe starea
într-una mai bună.
Această ședință s -a finalizat cu un exercițiu de relaxare S chultz și cu sugestii de
întărire a eului. Preciezează că terapia o ajută să rămână echilibrată, de câte ori pleacă de la
cabinet are o stare de mulțumire cu e a însăși.

62

Tema pentru acasă
Pentru a -și crea deprinderea de lucru, clienta primește ca temă urmărirea și înlocu irea
gândurilor disfuncționale cu altele mai adaptative.

Ședința a 7 –a
Nu a mai cumpărat apartamentul despre care vorbea data trecută, găsindu -i ulterior tot
felul de lipsuri. Dar nici ES nu i -a dat bani care i se cuvin, deși se arătase foarte disponibil verbal.
Clienta afirmă ca nu poate dormi noaptea, se simte stresată și că nu îi iese nimic.
S-a explorat cercul de prieteni și viața so cială. Afirmă că prietenii sunt cam toți la casa lor
cu familii, singura singură e o colegă care stă cu chirie și pe care ar putea -o vizita, însă nu vrea
pentru că aceasta e tot singură și nefericită .
Pentru insomnie i s -a recomandat o prescripție paradox ală care constă în a nu sta în pat
mai mult de 15 minute după ce constată că nu poate adormi. Să se dea jos din pat și să facă
acțiunea cea mai neplăcută ei din gospodărie ori să citească cele mai dificile articole/cărți pe care
nu le poate înțelege și car e ar cere un efort foarte mare pentru a le parcurge. Mecanismul de
apărare va alege din două acțiuni dificile (a adormi și a citi ceva prea greoi) pe cea cu consum
minim de energie, respectiv va alege să adoarmă.
Această ședință s -a încheitat cu o relaxar e musculară progresivă Jacobson, iar ca tema
pentru acasa a primit să realizeze această relaxare înainte de culcare.

Ședința a 8 –a
A fost semnat a ctul de divorț la notariat. EP este consternată de cât de natural și relaxat se
poart ă ES. O indignează că el deja a început construcția casei în curtea alor lui. Vorbește despre
faptul că nimeni dintre ai lui nu au vrut -o în familie, că soacra e o femeie foarte dură și
manipulatoare, în comparație cu mama ei care este o delicată. Simte și dor și ură față de el.
I se explică clientei că sentimentele ambivalente sunt adecvate după ani de zile petrecuți
împreună și informațiile contrare așteptărilor ei pe care le află ca întâmplându -se acum totul
foarte rapid, când ea este exclusă din familia lu i. S-a punctat faptul că acest aspect abia acum îl
cunoaște, când nu mai face parte oficial din familie și faptul că nu mai face parte dintr -o familie
rece și lipsită de valori profunde poate că ar putea fi trecut la lista cu avantajele divorțului.

63
Reveni nd către avantajele de a deveni liberă, și -a amintit că îi placea să meargă la dansuri
și se gândește la posibilitatea de a relua această activitate. Se observă un început de acceptare a
situației, își dorește mai mult de la propria viață. S -a reevaluat no ta dată mulțumirii generale,
evaluată inițial în ședința a 3 -a și a specificat acum că de la 4 strarea generală de multumire a
crescut la 6.
Tema pentru acasă
De pus în aplicare una dintre activitățile care îi fac plăcere (mersul la sala, ieșit la
plimbare, mersul pe bicicletă)

Ședința a 9 – a
A fost la munte cu prietenii. S -a gândit să facă o schimbare din punct de vedere
profesional care să îi asigure un venit mai bun pentru a se întreține singură fără probleme. Soluția
a fost să își găsească în altă parte un serviciu nou. Va merge în zilele următoare la interviu la o
altă firmă. Are emoții întrucât nu știe ce cerințe vor avea aceia. Șeful actual cam întârzie cu plata
salariului și asta nu o face să se simtă bine, fiind în postura de a -și „cer și” banii bine -meritați .
T: Dacă ar fi să faci o analiză a celor două luni de la despărțire, te rog să urmărești să găsești
lucruri bune care ți s -au întâmplat sau aspecte care te fac să te simți mândră de tine .
C: Mă simt mai conectată cu mine însămi, îmi pasă mai mult de mine și mai puțin de ES , am
devenit expertă în imobiliare, vreau mai multe lucruri bune în viața meau, simt că am capacitate
mai mare să învăț, să merg să fac sport, sunt mai veselă .
Ședința a 10 – a
A venit la ședința de psihoterapie tunsă și aranjată la coafor. Afirmă că are nevoie să se
simtă mai bine ca femeie. Și -a făcut manichiura, a fost în club și a dansat în weekend .
La firma unde dorea să se mute cu serviciul a renunțat întrucât îi cere au să facă activitatea
pe care o face doar la firma actuală, însemnând să se ducă la „concurență”. A vorbit cu șeful ei
despre posibilitatea care i s -a ivit, iar acesta a fost dispus să îi mărească salariul pentru a o
fideliza. În felul acesta a reușit să își atingă scopul de a avea mai multă stabilitate financiară,
rămânând între colegii pe care deja îi cunoaște. A fost complimentată pentru îndrăzneala: de a

64
vrea să facă o modificare, pentru curajul de a vorbi cu șeful despre o posibilă mărire de salariu,
observând rezultatele pozitive datorate îndrăznelii de a își afirma nevoile.
A hotârât să înceapă să învețe să facă și activități de secretariat și de interacțiune directă
cu nevoile clienților, până acum ea alegând să stea în spatele ușilor. Se teme să n u se facă de râs
că nu va reține informațiile despre clienți și le va încurca. I se recoamandă ținerea unei agende cu
informațiile despre toți clienții cu care intră în contact și pe care trebuie să -i servească.
Observă faptul că a început să o atragă șe ful ei din punct de vedere sexual, iar el fiind
foarte receptiv. S -a deschis o discuție despre posibilele consecințe, el fiind însurat și cum altfel și –
ar putea împlini nevoile sexuale în afara șefului.

Ședința a 11 – a
I-a anunțat pe cei de la firma unde urma să se mute cu serviciul că renunță și acum se
simte mai ușurată. Aceia i -au spus că este binevenită oricân d va decide. A fost la club , unde i -a
cerut numărul doi bărbați, dar niciunul nu a sunat -o. În curând pleacă la o conferință unde crede
că o să se întâlnească cu fostul soț. Ar vrea să fie remarcabilă. Și -a cumpărat o rochie care îi vine
foarte bine.
Aduce vorba de o prietenă de -a ei, A , din liceu considerând că a crescut în umbra ei.
Acum se compară cu ce are A , care este mai realizată și mai mulțumită cu ce are, e plecată în
străinătate și foarte independentă financiar, pleacă singură în concedii, schimbă bărbații des.
S-a realizat un exercițiu de sc himb de rol, provocând -o pe EP să intre în rolul lui A și să
vorbească cu vocea și atitudinea ei despre propria persoană și realizări, scopul exercițiului este
flexibilizarea intrării în rolul unei persoane pe care o consideră de succes și simțirea din acel rol:
atitudine, poziție, ton, tonus etc. S-a făcut o glindirea lui EP atât în atitudine cât și în replici, iar
EP din rolul lui A trebuia să -i corecteze tendințele pesimiste referitoare la „nu pot, nu am, nu
știu”. A găsit soluții ușor din rolul lui A (acest lucru conformă ipoteza că are resurse nebănuite
pentru a -și face viața mai bună când va crede că are tot ce -i trebuie pentru asta).

Ședința a 12 – a
S-a întors de la conferința unde ES a fost pre zent și nu a băgat -o în seamă, dar a petrecut
timpul bun alături de colegii ei de la serviciu. A fost în cl ub și a avut o aventură sexuală. Nu prea
s-a simțit bine din pricina complexelor fizice, însă spune că el nu a fsot deranjat de nimic din

65
toate acestea. Eram curioasă cum este cu un alt bărbat, le -am povestit prietenelor și au fost
încântate și m -au încura jat să mai încerc.
Conștientizează că este obsedată de dorința de a se simți frumoasă. Felul cum îi stă părul
este măsura ei de a se simți bine în ziua respectivă. S -a lucrat psihodramatic scena din baie, de
dimineață, când se privește în oglindă și hotăr ăște cum îi va fi ziua în funcție de cum îi stă acesta.
A fost pusă să exemplifice cu recuzită cum se derulează scena, făcând solilocviu (verba lizâd
gândurile). Apoi am intrat în rolul ei și am jucat scena identic, ea fiind martoră la ceea ce îi este
cunoscut, însă interpretat de altcineva. I s -a părut exagerat și deplasat văzând această scenă cu un
alt „actor”.
A fost provocată să învețe protagonistul ce să facă pentru ca ziua să -i fie mai bună: ce ar
putea spune, ce ar putea face, cum altfel ar putea privi lucrurile, astfel încât să nu -i mai depindă
ziua de felul în care stau așezate firele de păr. La sfârșitul monodramei a afirmat că „mă simt
mult mai bine acum, însă mâine dimineață probabil că nu”.
Am comunicat decizia încheierii terapi ei la finalul următoarei ședințe.
Ședința a 13 – a
A venit cam nervoasă că se certase cu mama. Mânca pe sistem nervos și era nemulțumită,
întrucât reușise să slăbească mult, iar acum punea kilogramele la loc. S -a des părțit de bărbatul
mai tânăr, nu l -a mai vrut. S -a „culcat” cu prieten de -al unui coleg pe care îl cunoștea. Nu i -a
făcut plăcere. Vroia să afle mai multe despre problema din relația sexuală cu fostul soț și făcând
sex cu acesta credea că o să afle mai multe despre ea, despre bărbați. Acesta nu era prea atent și
ea avea nevoie de apreciere. A conchis că nu e făcută să umble din floare în floare și o să se
oprească cu explorarea sexuală acum. I s-a validat hotărârea că ar fi bine să revină puțin la ea
însăși , iar când se va simți cu adevărat pregătită și clară în ce privește ce dorește de la o relație, să
aleagă după alte criterii un po sibil partener.
Afirmă că și -ar dori să își descarce furia într -un sac de box. S -a culcat cu acei bărbați din
dorința de a descoperi mai multe despre ce nu a mers cu ES , dar nu a aflat nimic care să o facă să
se simtă mai bine, considerând acum că vina î ntreagă pentru faptul că nu a mers îi aparține ei. O
enerveaz ă faptul că mănâncă pe fond ner vos. O enervează că la serviciu nu e atât de bună precum
ceilalți colegi. A venit o colegă nouă competitivă care are și doctoratul.
După ce a fost provocată să en umere toate motivele furiei, s -a realizat un exercițiu de
monodramă (psihodramă individuală):
A. „Harta furiei”, din ce este ea compusă. A folosit recuzită și a simbolizat:

66
a) faptul că mănâncă compulsiv
b) nu și -a realizat ce și -a propus din punct d e vedere profesional
c) nu a găsit încă persoana pe care și -o dorește pentru o relație.
B. „Harta mulțumirii” e simbolizată din:
a) mulțumită de prietena pe care o are
b) J. (băiatul nou cunoscut care seamănă cu Shrek) și care seamănă cu ea fiind mai
delăsător
c) din punct de vedere profesional a început să vorbească doar cu medici .
d) a făcut o casă frumoasă cu ideile mele și doar ale mele
e) sunt o persoană disponibilă pentru distracție, deschisă, vorbăreață
f) și-a dat voie să experimenteze. Șeful i -a făcut propuneri plus un profesor universitar și
și-a permis să -i refuze pe amândoi
g) mândră de capacitatea de a rămâne verticală refuzându -i pe cei doi căsătoriți
h) are bun gust
i) este o prietenă bună p entru ceilalți
j) consideră că e și copilăroasă și matură.
Concluzia exercițiului: B este mai mare decât A.
În continuare am discutat despre diferența dintre stilurile de atașament. Pentru o persoană
care are un sistem de atașament foarte sensibil este important să știe cum funcționează sistemul
de atașament. Pentru a evolua și pentru a ne împlini ca ființe umane, avem nevoie de o bază de
siguranță care să constituie sursa no astră de putere și alinare. Persoanele cu un stil de atașament
anxios își doresc apropiere și intimit ate, au nevoie de asigurări și d e iubire.
Persoanele cu un stil de atașament securizant sunt sincere, coerente și logice , se simt
confortabil în intimitate și nu încearcă să vă îndepărteze, sunt constanți și de încredere și nu
transmit mesaje contradictorii care să vă necăjească, se simt în largul lor și vă comunică în mod
firesc, încă de la începutul relației, despre senti mentele pe care le nutresc pentru dumneavoastră,
acceptă fără rezerve să se angajeze într -o relație stabilă.
La polul opus sunt persoanele cu un stil de atașament evitant care își prețuiesc foarte mult
independența, transmit mesaje contradictorii, au o i magine romantică nerealistă despre modul în
care trebuie să funcționeze o relație, nu exprimă în mod clar care sunt intențiile sa le, este
neîncrezător, folosesc strategii de distanțare fizică/emoțională. Prin urmare, dacă aveți un stil de

67
atașament anxios vă potriviți cu un partener care are un stil de atașament securizant pentru că
aceste p ersoane nu se tem de intimitate și nu transmit mesaje contradictorii.

Concluzii
Ca temă pentru acasă i s -a dat realizarea unui plan de schimbări care să o ajute să ati ngă
scopurile dorite și conștientizarea resurselor pe care le are în momentul de față. S -au punct at în
concluzie punctele ei forte și s -a convenit că per general se simte mult mai bine în propria viață,
având obiective pe care dorește să le atingă pentru a -și spori confortul referitor la viața
profesională și personală.
S-a considerat încheierea terapi ei ca fiind un succes, având în vedere că s -au atins
obiectivele în proporție destul de mare, iar clienta s -a declarat mulțumită de parcursul
psihoterapiei. În final, s -a constatat o deschidere mai mare către activitățile sociale, setarea unor
așteptări fa ță de creșterea în plan profesional, recunoașterea emoțiilor și acceptarea lor, mai mare
capacitate de obiectivare în detrimentul criticismului, un tonus psihic mai bun, depășirea critică a
momentului divorțului .

68
3.3.3. Studiu de caz numărul 3 – cuplu căsătorit

1. PARTENERA
Nume : CA
Vârsta: 28 de ani
Starea civilă: căsătorită
Profesie: pedagog social
Nivel pregătire: superior
Motivul prezentării la cabinet:
Pacienta apelează la serviciile de psihoterapie pe motiv că are o neliniște permanentă în
ceea ce îl privește partener ul, plânge ne controlat atunci când este singură, se enervează din nimic
și îl critică mereu.

Anamneză
Din datele obținute din interviul preliminar s -a evidențiat faptul că CA provine dintr -o
familie în care se po ate vorbi de o bună comunicare, o familie în care relația dintre părinți este
descrisă ca fiind una buna chiar dacă au mai existat certuri, relația dintre surori este descrisă ca
fiind una bazată pe sprijin, suport și înțelegere. CA menționează că are o relație mai strânsă cu
mama, pe ea o simte mai apropiată, tatăl păstrează distanța, dar simte că o iubește și că o înțelege.
Și-ar fi dorit ca tatăl ei să fie mai apropiat de ea, însă în cea mai mare parte îl înțelege
pentru că nu a avut o relație bună cu părinț ii lui și nu a fost sprijinit de aceștia, neavând un model
la care să se raporteze a fost nevoit să se descurce singur.
Interpretarea chestionarului ECR pentru evaluarea stilurilor de atașament al lui CA ne
prezintă o persoană cu un stil de atașam ent securizant. O persoană înc rezătoare, directă, uneori
impulsivă, poz itivă, de încredere, o persoană care transmite în mod clar ce o preocupă în legătură
cu relația, CA este o persoană care își exprimă sentimentele pentru partener în mod deschis și
natur al.
Se poate spune că relația maritală a lui CA se bazează pe satisfacerea nevoilor emoționale
(iubire, respect, încredere), fizice (îmbrățișări, sărutări, viață sexuală), sociale (timp liber, prieteni

69
comuni) recompensându -și partenerul prin comunicare, sprijin, înțelegere ; concepte suprinse în
urma aplicării chestionarul ui privind ” Funcționalitatea relației maritale”.
În mare portretul lui CA poate fi schițat astfel: o tâ nără ce provine dintr -o familie în care
se putea vorbi despre o bună comunicare, reușind să întrețină o relație maritală proprie bazată pe
comunicare, încredere și sprijin, făcând uz pentru aceasta de capacitățile sale empatice, aspect
surprins de chestionarul QMEE.

2. PARTENERUL
Nume: CH
Vârsta: 33 de ani
Starea civilă: căsătorit
Profesie: dansator
Nivel pregătire: mediu
CH ne povestește că a fost adoptat, nu -și cunoaște mama naturală și nu dorește să știe
nimic despre ea, consideră că mama îți este cea care te crește, care îți este alături când ai nevoie
de o vorbă bună, nu cea care te aduce pe lume și uită de tine. Mama (adoptivă) nu mi -a dat
niciodată impresia că nu sunt copilul ei, m -a educat și m -a crescut cum a știu ea mai bine, alături
de ea am învățat ce înseamnă să ai o familie, alăt uri de ea am învățat ce înseamnă să fii iubit și
apreciat. Din nefericire a plecat dintre noi acum ceva timp.
Relația cu tatal (adoptiv) este una foarte bună bazată pe comunicare, sprijin reciproc și
înțelegere. Vorbesc zi de zi la telefon, iar la două zile îl vizitez . Le sunt foarte re cunoscător
părinților că mi -au fost alături și că m -au iubit chiar dacă nu am fost copilul lor.
Interpretarea chestionatului ECR pentru evaluarea stilurilor de atașament a lui CH ne
prezintă o persoană cu un stil de atașament securizant. O persoană caldă și iubitoare într -o relație,
îi face placere să fie în compania oamenilor, are o atitudine echilibrată în relația maritală,
comunică în mod clar partenere i sentimentele și nevoile.
Datele obținute din interviul prel iminar evidențiază faptul că CH dezvoltă o relație
maritală bazată pe comunicare, încred ere, apropiere, o relație caracterizată într -un singur cuvânt

70
ca fiind evolutivă, apelând la abilitățile empatice suprinse de chestionarul QMEE ce corelează cu
nivelul mediu superior empatic.
Concluzionând, potretul lui CH poate fi expus astfel: o persoană caldă, iubitoare, asertivă,
atent la nevoile celor din jur.

3. RELAȚIA DE CUPLU
Cei doi sunt căsătoriți de un an, dar formează un cuplu de 6 ani. Relația maritală CA și
CH est e o relație bazată pe iubire , înțelegere și respect. Cei doi locuiesc singuri într -un
apartament primit cadou de nuntă de la bunicii materni ai lui CA, se întrețin singuri. Iși doresc
foarte mult să aibă copii, CA a făcut analizele necesare pentru a se asigura că este totul în regulă .
El are ca hobby -uri: ping pong, tenis de câmp, înotul, plimbările în parc, spectacole de
balet. Iar ei îi place să citească, să călătorească, să -și petreacă timpul cu prieteni . Cei doi s -au
cunoscut pe rețelele de socializare.
CA este nemulțumită că soțul petrece mult timp la serviciu și că ea stă singură în timpul
liber, el este dansator și se întâmplă de multe ori să aibă spectacole și repetiții în weekend. Se
simte singură atunci când el este la serviciu și mai ales când are repetiții, CA ne povest ește că îi
invidiază colegele pentru că petrec mult timp împreună și că ea nu se bucură de același timp.
Lui îi place foarte mult ce face și își dă seama că programul lui prea încărcat o
deranjează pe soție, dar atunci când are timp face tot posibilul s ă fie cu ea, să se plimbe, să o ajute
la treburi administrative, să facă piața și nu ezită să o supri ndă ori de câte ori are ocazia, are o
relație cu echipa de lucru, relația cu tatăl este descrisă ca fiind una foarte bună.
CA este mulțumită de job -ul pe care îl are, iubește foarte mult copii, are o relație bună cu
colegele de la serviciu, relația dintre surori se bazează pe comunicare, înțelegere și sprijin
reciproc. Ne mărturisește că și -ar dori ca tatăl ei să o sprijine mai mult, iar mama să mai stea
(locuiască) cu ea din când în când.
Se întâmplă uneori ca el să ia decizii fără să o consulte, lucru ce o enervează foarte tare și
începe să -l critice, iar disputele dintre ei devin din ce în ce mai dese. Ea de multe ori își dă seama
că este impulsivă și că reactionează la nervi, dar pe urmă își cere scuze pentru că s -a lăsat
condusă de furie.
Cei doi își fac planuri împreună, iși planifică concediile împreună, participă la evenimente
de caritate, la spectacole de balet și în weekend își vizitează famil iile.

71
CONCEPTUALIZAREA CAZULUI (adaptat după Leahy, 2003)

Modelul de conceptualizare a cazului postulează faptul că atunci când AV se gândește la
relația soțului cu colegele de serviciu, îi vin în minte gânduri automate intuzive legate de faptul
că ar putea fi înșelată. Clienta interpretează în mod catastrofic aceste gânduri considerând că ele
refelectă realitatea (colegel e reprezintă un pericol pentru relația lor și dacă se întâmpl ă să fie
înșelată , va rămâne singură).
Stimulul declanșator și cognițiile asociate cu acesta v or declanșa anxietate cu frica de a nu
rămâne singură, nervozitate, tremor, transpirații, plâns și îngrijorare. Clienta prezintă stări de Stimul declan șator:
– relația lui prea apropiată cu colegele de
serviciu. Încerc să nu fiu prea ironică cu el.
Gânduri
automate
intruzive Convingeri
catastrofizante
Anxietate
– dacă mă înșeală . – pentru că îmi vine acest
gând înseamnă că ele
sun un pericol real. Voi
rămâne singură. – frica de a nu rămâne
singură, nervozitate,
tremor, transpirații, plâns,
îngrijorare.
Comportamente de asigurare
(compensatorii) – oboseală
– pierde mult timp încercând să se
calmeze; se închide în baie și plânge. Anxietate generalizată:
– sentiment de abandon
– agitație
– îngrijorare

72
anxietate în mai multe zile, ca reacție la aceasta, declanșează comportamente de asigurare care nu
fac decât să mențină simptomele (strate gii compensatorii); se izolează în baie și plânge. Conform
modelului cognitiv, comportamentele de asigurare o împiedică pe clientă să infirme convingerile
sale cu caracter catastrofic, cl ienta sim țindu-se agitată, îngrijorată și singură.

Stabilirea obie ctivelor
Obiectivele ei Obiectivele lui
– training asertiv pentru o mai bună comunicare
cu soțul
– înlăturarea sentimentului de abandon
– îmbunătățirea stimei de sine – training asertiv pentr u o mai bună comunicare
cu soția

Detalierea ședințelor
Ședința 1
Interviu psihologic, date semnificative din anamneza celor doi soți. Stabilirea obiectivelor
împreună cu cei doi soți. În cadrul primei ședințe s -a făcut normalizarea, explicându -le că o
relație funcțională este una în care mai apar și dificultăți, că feri cirea unui cuplu este dată de
observarea lucrurilor mici pe care le face fiecare pentru a -i face plăcere celuilalt. În unele relații
cei doi orbiți de nemulțumiri tind să nu mai observe eforturile și lucrurile bune pe care fiecare le
face pentru cuplu. În orice cuplu apar momente de impas peste care se poate trece cu bine dacă se
dorește și acolo unde nu au la ce model funcțional să se raporteze, pot învăța cum să se comporte
și să funcționeze astfel încât să fie productiv.
S-a folosit complimentarea pentr u faptul că au decis să vină împreună la terapie de cuplu,
întrucât multe cupluri care se află în impas cu ajutorul terapiei pot gasi resurse noi și pot asimila
modalități noi de comunicare, comportament și implicare în cuplu care să aducă un benefi ciu
relației.
S-a urmărit provocarea cuplului de a se focusa pe elementele pe care le au în comun, pe
punctele forte ale relației, pe momentele bune și armonioase din trecut, pe ce anume i -a atras unul
la celălalt la începutul relației.
La finalul ședinței cei doi au c ompletat câte un set de intrumente de evaluare: chestionarul
ECR pentru evaluarea stilului de atașament, chestionarul DAS privind satisfacția în cuplu,

73
chestionarul Mehrabian -Epstein QMEE, proba de empatie predictivă Dymond , chestionarul
pentru ev aluarea anxietății (ASQ) și scala de anxietate Hamilton.
Ședința 2
Li se explică clienților interpretarea chestionarelor completate în prima ședință și se
discută simptomele la care a obținut scoruri mari. La scala de anxietate Hamilton, CA
înregistrează un scor ridicat, aceasta reprezentând un nivel crescut de anxietate.
Aceasta evidențiază o stare de neliniște persistentă pe fondul unei preocupări și îngrijorări
excesive pentru anumite gânduri sau evenimente din viață cum ar fi: obsesia unor gânduri care au
legătură cu evenimente neplăcute care catastrofizează viitorul subiectului, îngrijorare datorată
nevoii de control asupra mediului înconjurător pe fondul unei temeri excesive față de potențiale
pericole (teama de a nu fi înșela tă, de a nu rămâne singura, afirmă clienta). Clientei i -a fost
explicat modelul cognitiv al anxietății .
La această scala CH înregistrează scoruri mici care reprezintă indicatori pentru un nivel
redus al anxietății.
Ședința se încheie cu tehnici de relax are după metoda Jacobson și trainingul autogen al lui
Schultz, în care s -a introdus sugestii de întărire a eului. Următoarele ședințe vor fi individuale.
Temă pentru acasă
Clienții au fost îndemnați să -și noteze planul de activități pentru următoarea săptămână.
Ședința 3 (doar cu CH)
Se verifică tema pentru acasă. CH constată că de când și -a luat și al doilea job nu prea mai
are timp pentru ei și înțelege supărarea soției. Obiectivul terapiei este managementul timpului. Se
discută despre managementul timpul și despre cum poate să procedeze pentru a fi cât mai
eficient. Administrarea timpului se reflectă prin eficiența personală la locul de muncă. Stăpânirea
acestor aptitudini te ajută să îți atingi obiectivele, să stabilești prioritățile, să creezi o i magine de
ansamblu a sarcinilor tale, să comunici mai bine, să delegi, să fructifici la maximum timpul de
care dispui și să îmbunătățești calitatea vieții tale.
Clientul primește ca temă pentru acasă să țină timp de o săptămână un jurnal în cadrul
căruia să-și noteze fiecare activitate în parte – fie că este vorba de cititul mail -urilor, servirea
prânzului sau repetiții. La fiecare activitate trebuie să noteze timpul petrecut și starea de spirit.
Jurnalul de activitate este un instrument important în t ime management și îl va ajuta să
afle cât timp acordă exact activităților importante și celor neimportante, de câte ori pe parcursul

74
zilei a simțit ca ”rămâne fără timp” , perioadele zilei în care se simte mai energic și mai activ,
raportul între lucru efect iv și pauze.
Ședința 4 (doar cu CA)
Se verifică tema pentru acasă. CA susține că aceasta i -a fost de un real ajutor și că nu știe
cum a ajuns în această situație. Se aplică modelul ABC.
A: eveniment declanșator
T: în momentul de față ce crezi că a declanșat aceste probleme?
CA: nu mai am încredere în mine, soțul meu își petrece cea mai mare a timpului la serviciu , are
în echipă două colege foarte frumoase și lucrul acesta mă deranjează, îmi creează o stare de
neliniște.
B: gânduri și convingeri iraț ionale
CA: ma gândesc că în orice moment ar putea să mă înșele cu una din ele .
C: sentimente și comportamente nedorite
CA: nu îmi pot controla neliniștea și mă cert cu el.
I se explică pacientei că problema este generată de convingerile iraționale și de distanța
dintre ceea ce este și ce ar trebui să fie. Ședința se încheie cu o t ehnică de relaxare.
Tema pentru acasă
Clienta a primit ca temă pentru acasă monitorizarea stărilor afective într -un tabel conform
modelul ui prezentat mai jos.
Stări Afecte Gânduri (disfuncționale) Comportamente

Ședințele 5 – 6 – 7 ( doar cu AC)
Ce s -a mai întâmplat de când nu ne -am văzut? Recapitularea problemel or, recapitularea
obiectivelor. În continuare am trecut la verificarea temei pentru aca să, clienta și -a efectuat tema.
Pentru a înlătura anxietatea, punem accentul pe schemele sale emoționale disfuncționale.
Sarcinile pentru acasă au fost următoarele.
– Normalizarea sentimentelor: este normal să mă simt uneori singură.

75
– Autocontrolul stă rilor emoționale: așează -te într -un fotoliu și acorda -ți 20 de minute
pe zi pentru a -ți face griji. Atunci când te simți singură, fă gimnasctică, fă o plimbare, citește o
carte, întâlnește -te cu o prietenă.
– Reducerea ruminațiilor: ce lucruri plăcute sau utile aș putea face în următoarele în loc
să mă gândesc la relația dintre soț și colegele de muncă?
În vederea înlăturării îngijorărilor s-a făcut distinția dintre îngrijorările productive și
neproductive: îngrijorările productive reprezintă pași în direcția rezolvării problemei, în timp ce
acelea neproductive nu duc nicăieri și îmbracă forma: ”ce va fi dacă…”.
– raționalizarea: ”faptul că te simți anxioasă nu înseamnă că lucrul rău de care te temi se
va întâmpla cu adevărat”.
– înlăturarea conexiunilor întâmplătoare: ”tu crezi că acel eveniment negativ nu s -a
petrecut pentru că îngrijorările tale l -au preîntâmpinat. Există multe lucruri rele care nu se
întâmplă și altele care se întâmplă, deși nu te -ai îngrijorat din cauza lor”.
– reducerea tendinței de izolare , prin intermediul planificării activităților pe termen
scurt și pe termen lung.

Ședințele 8 – 9 – 10

Training de asertivitate
Se definește conceptul de asertivitate. Li se cere clienților să alcătuiască o listă cu situații
non-asertive și asertive, pe care le comentăm împreună și identifică ce li se potrivește cel mai
bine. CA descoperă că are un grad înalt de agresivitate.
Li se dă ca temă pentru acasă să scrie o scrisoare persoanei cu care a fost mai puțin
asertiv(ă) în ultima perioadă și AC alege să -i scrie tatălui ei, iar CH alege sa -i scrie ei. Scrisoarea
va fi pusă în scenă la următoarea ședință de terapie sub forma joculu i de rol. Soțul jucând rolul de
tată, iar ea de soție. După terminarea jocului de rol, fiecare spune cum s -a simțit în postura
repectivă.
De asemenea, într -o ședință viitoare, cei doi trebuie să identifice situații în care nu au fost
complet asertivi sau deloc asertivi și să remedieze situația devenind cât mai asertivi. Acest
demers s -a extins pe trei ședințe. Fiecare ședință s -a finalizat cu o scurtă relaxare. În a treia
ședință, CH primește tema de a fi cât mai asertiv cu soția lui.

76
Ședința 11
În continuare mă axez pe verificarea și evaluarea rezultatelor terapiei. Clienții sunt mult
mai încrezători, senzația de neliniște a scăzut foarte mult, se înțeleg mai bine acum, CA a învățat
să-și gestioneze gândurile negative automate și să le înlocuiască c u altele mai raționale.
Demersul terapeutic se încheie cu asumarea responsabilității pentru clienți și pentru
menținerea câștigurilor obținute de pe urma procesului terapeutic. Ședinț a se încheie cu o tehnica
de relaxare cu sugestii de întărire a eului și accesarea resurselor proprii.
Concluzii
Treptat, AC și -a recâștigat autocontrolul și a realizat că stările sale afective pot fi
modificate cu ajutorul următoarelor strategii: modificarea gândurilor și convingerilor negative,
planificarea unor activități pozitive . CH a reușit să -și planifice timpul și acum petrec mai mul
timp împreună.
În final a fost necesar un trainig asertiv peantru a putea comunica mai bine cu soțul .
Relaxarea a fost bine primită i -a creat pacientei un sentiment de bine. Lucrul pe gân durile
disfuncționale a mers bine, dar a fost nevoie explicații amănunțite și, oferite în momentul când
clienta a fost pregatită , lucrându -se în ritmul său.

3.4. Elaborarea concluziilor
Se impune utilizarea psihoterapiei cognitiv -comportamentale deoarece aceasta pune
accent pe relația psihoterapeut -pacient, în scopul producerii unor modificări pozitive și
semnificative în modul de a gândi, a simți și a se comporta al pacientului. Sarcina prioritară a
terapeu tului este aceea de a stabili un cadru terapeutic adecvat care să permită găsirea soluției
optime la problema pacientului.
Cadrul terapeutic le oferă posibilitatea de a -și spune propria poveste. De altfel, genul de
poveste pe care vrei sa -l spui despre t ine însuți are multe de -a face cu genul de persoană care ești
și care poți deveni.
În procesul terapeutic, pacienții sunt naratorii principali. Ei ne dezvăluie acele aspecte ale
vieții lor pe care le percep ca fiind conflictuale, aspecte care îi rănesc sau care le sunt confuze. Ne
este dezvăluit ceea ce este important pentru ei și, sperăm noi ca terapeuți, ceea ce ei ar dori să
schimbe (Dimitriu, O., 2014).

77
Rolul cel mai important în relația psihoterapeut -pacient îl joacă empatia. Înțelegerea
emaptică c ontribuie la dezvoltarea relației terapeutice și ajută la clarificarea structurilor cognitive
ale pacientului de -a lungul tratementului.
În abordările cognitiv -comportamentale, empatia este folosită în vederea identificării
condițiilor de bază și a accesă rii reacțiilor afective. Se stabiliește o comunicare deschisă între
terapeut și client pentru a putea stabili condiții suportive în vederea provocării cognițiilor
disfuncționale ale pacientului și pentru a merge până la capăt cu intervențiile comportamenta le.
O relație empatică întreține un tip de colaborare care permite aplicarea eficientă a
intervențiilor cognitiv -comportamentale. În același timp, înțelegerea empatică trebuie luată drept
o entitate terapeutică separată, menită să contribuie la progresul tratamentului și la schimbarea
pacientului. Safran și Segal (1990) afirmă că empatia adevărată reușește să facă mai mult decât să
asigure o precondiție pentru intervențiile cognitive eficiente. Ea poate deveni una dintre cele mai
puternice căi de a provoca schemele interpersonale disfuncționale ale pacientului.
Din perspectiva psihoterapiei cognitive, schemele reprezintă stucturi cognitive ce constau
în presupunerile și credințele de bază ale unui individ, credințe dezvoltate în primii săi ani de
viață. Una dintre țintele majore ale psihoterapiei cognitive este de a disloca credințele
disfuncționale înrădăcinat e ale pacientului și de a dezvolta scheme mai adaptative și mai
eficiente. În cazul în care un pacient refuză să discute despre posibilitatea unor perspective
alternative, este folositor ca terapeutul să exploreze empatic reacțiile emoționale ale individul ui.
Pecientul se poate simți criticat și amenințat și doar prin validarea empatică a perspectivelor
pacientului devine posibilă examinarea proceseor de bază.
În efortul înțelegerii empatice, e posibil ca terapeutul să tindă să presupună că schemele
disfuncționale ale pacientului și gândurile sale automate sunt statice și de neschimbat. (Beck,
1976). O poziție mai eficientă ar fi aceeea că punctele de vedere negative ale pacientului țin doar
de cogniție și se pot schimba, prin confirmarea sau negarea lor de-a lungul procesului terapeutic.
Relațiile intime reprezintă unul din cele mai frumoase daruri pe care ni le oferă viața.
Suntem învățați să depindem de persoana semnificativă din anturajul nostru încă de la naștere. În
teoria atașamentului J.Bowlby sug erează că, pe par cursul evoluției umane – selecția genetică a
favorizat indivizii care au devenit atașați, deoarece acest comportament reprezintă un avantaj
pentru supraviețuire. În timpuri preistorice cei care au avut mereu în preajma lor pe cineva care s ă
le poartă grija au reușit să supraviețuiască și au transmis urmașilor preferința pentru formarea
unui astfel de legături apropiate.

78
Nevoia de a fi lângă o anumită persoană este atât de importantă, încât creierul are un
mecanism biologic responsabil pen tru crearea și reglarea conexiunii cu figurile noastre de
atașament (părinții, copiii – parteneri de cuplu).
Acest mecanism, numit sistem de atașament, este alcătuit de emoții și din comportamente
prin care ne asigurăm de faptul că rămânem protejați și în siguranță, stând alături de cei dragi.
Mecanismul explică de ce un copil despărțit de mama sa devine extrem d e neliniștit, o caută sau
plânge până când se restabilește legătura cu ea. Aceste reacții sunt numite comportament de
protest și îl manifestăm cu toții, chiar și la vârsta adultă, Bowlby susținând faptul că atașamentul
este parte integrantă a comportamentu lui uman pe tot parcursul vieții .
În ciuda faptului că toți resimțim nevoia fundamentală de a crea legături apropiate, modul
în care formăm aceste legături variază. Într -un mediu periculos, nu ar fi avantajos să investim
timp și energie într -o singura pe rsoană, întrucât aceasta probabil nu ar fi în preajma noastră
pentru multă vreme; ar fi rezonabil, prin urmare, să ne atașăm mai puțin și apoi să trecem mai
depart e (stilul de atașament evitant). Altă opțiune într -un mediu ostil ar fi aceia de a fi extrem de
insistenți și hipervigilenți, pentru a rămâne aproape de figura noastră de atașamen t (stilul de
atașament anxios). Într-un mediu liniștit, legăturile intime formate prin investiția constantă într -o
relație cu un anumit individ vor fi mai benefice atât p entru noi, cât și pentru urmașii noștri (stilul
de atașament securizant). Oamenii se deosebesc foarte mult în ceea ce privește nevoia fiecăruia
de intimitate și apropiere iar aceste deoseb iri conduc uneori la conflicte. Descoperirile în
domeniul atașamentu lui la adulți ne -au oferit o modalitate nouă de a interpreta relațiile de cuplu .
Dacă în prima jumătate a secolului XX experții ofereau sfaturi de genul: “fericirea proprie
nu trebuie să depindă de iubitul tău, starea ta de bine nu este responsabilitatea lor, fiecare individ
trebuie să -și poartă singur de grijă. Trebuie să nu permiți că pacea ta interioară să fie tulburată de
persoana mai apropiata ție. Dacă nu reușești, s -ar putea să fie ceva în neregulă cu tine. Poate că
te-ai implicat prea mult în aceas tă relație ori poate că ești codependent,” comportamentele din
cuplu care erau inițial considerate oarecum ciudate ori greșite sunt acum explicabile, privizibile și
chiar predictibile.
Teoria atașamentului permite o ameliorare a relațiilor intime dintre i ndivizi aflați în
situații diferite (singuri sau la primele întâlniri; pentru cei care sunt la începutul relației sau cei
angajați în relații de lungă durată; pentru persoanele care au trecut printr -o despărțire ori plâng de
pierderea partenerului). În ciu da modalităților diverse în care indivizii gestionează tensiunile
generate de propria lor relație de atașament – tipurile securizant și anxios le acceptă, în vreme ce

79
tipul evitant încearcă să le reprime – toate trei stiluri de atașament sunt programate pe ntru a
facilita legătura cu persoana aleasă.
Studiile demonstrează că atunci când două persoane formează o relație intimă, ele își
reglează reciproc starea de bine emoțională și psihologică. Apropierea fizică și disponibilitatea
influențează răspunsul la stres. Partenerul nostru ne influențează tensiunea arterială, ritmul
cardiac, ritmul respirației și nivelul hormonilor în sânge. Dependența este un fapt; nu este o
alegere ori preferință.
Regulile de aur :
 Fiți sinceri și deschis în legătura cu sentimente le DVS.
 Atunci când comunicați ceea ce doriți, este bine să folosiți formulări cum ar fi „am
nevoie”, „simt”, „doresc”, care atrag atenția asupra obiectivelor pe care le urmăriți și nu
asupra defectelor partenerului. Exprimați -vă cu claritate (nu în termen ii generali).
 Nu învinuiți; nu -l faceți pe partener să simtă egoist, incompetent ori incapabil.
 Fiți asertiv și nu vă acuzați. Nevoile DVS în relația intimă sunt îndreptățite .

80
Bibliografie

1. Beck, A.T., (2011), Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive , Ed. Trei, București
2. Bowlby, J. (2011). O bază de siguranță:aplicații clinice ale teoriei atașamentului, Ed.
Trei, București.
3. Ciupercă, C. (2000). Cuplu modern între emancipare și disoluț ie. Alexandria: Tipoalex.
4. Diagnostic and statistical manual of mintal disorders, (2000), United States by American
Psyhiatric Association, Washinton D.C.
5. Dimitriu, O., (2004), Empatia în psihoterapie , Ed. Victor, București.
6. Dimitriu, O., (2014), Comunicare terapeutică , Ed. Herald, București.
7. Dimitriu, O., (2014), Psihologie clinica – note de curs.
8. Dincă, M. , (2003). Metode de cercetare în psihologie , Editura Universității Titu
Maiorescu , București
9. Gavin A, Mark C., Rocco C., Caroline H., Lisa L., Andrew P., (2007), Psihoterapia
tulburărilor anxioase, Ed. Polirom, Iași .
10. Holdevici, I., (1997), Elemente de psihoterapie, ediția a II-a, Editura All, București.
11. Holdevici, I., (2000), Psihoterapii scurte. S ă ne rezolvăm problemele de viață rapid și
eficient , Editura Ceres, București.
12. Holdevici, I., (2001), Hipnoză clinică, Editura Ceres, București.
13. Holdevici, I., (2011), Tratat de psihoterapie cognitiv -comportamentală, Editura Trei,
București.
14. Holdevici, I., Crăciun B., (2015), Psihoterapia tulburărilor emoționale , Ed. Trei,
București.
15. Huber, W., (1997), Psihoterapiile, Ed. SC Știință & Tehnică, București.
16. Iamandescu, I.B. (1999), Elemente de psihosomatică generală și aplicată, Editura
Infomedica, București.
17. Ionescu, G, (1995), Tratat de pshologie medicală și psihoterapie, Editura Asklepios,
București
18. Ionescu, G., (2000), Psihiatrie clinică, Editura Univers Enciclopedic, București.
19. Ivan, L., (2008). Atracț ia interpersonală: afilierea, iubirea și gelozia. În Psihosociologie.
Teorii, cercetări, aplica ții. Ed. Polirom, Iași.

81
20. James Whitney Hicks, (2011), 50 de semne ale tulburarilor psihice. Ghid accesibil al
simptomelor care ț in de psihiatrie și ce ar trebui să ș titi despre acestea, Ed. Trei,
Bucuresti.
21. Kennerley, H., Kirk J., (2010), Întroducere în terapia cognitiv -comportame ntala , Ed.
Polirom, București.
22. Larousse, Norbert, S., (1998), Dicționar de Psihologie , Ed. Universul Enciclopedic,
București.
23. Lelord, F., André, Ch. (1998). Cum să ne purtăm cu personalitățile difici e. Ed. Trei,
București
24. Levine A., Heller R., (2015), Stilurile de atașament, Ed. ASCR, Cluj -Napoca.
25. Martin E.P. Seligman, (2013), Ce putem și ce nu putem schimba, Editura Humanitas,
București.
26. Michael G., Dennis G., Richard M., (1994), Tratat de psihiatrie Oxford – Ediția a II a ,
Editat de Asociația Psihiatrilor liberi din România și Genava Inițiative on Psyhiatry.
27. Mitrofan, I., Ciupearcă, C. (2002), Psihologia vieții de cuplu, Ed. SPER, București.
28. Nuță, A. (2002), Psihologia comunicării în cuplu, Ed. SPER, București.
29. Peța, R. (1999). Toți suntem dependenț i de ceva. O nouă viziune asupra dependenței. În
Psihologia, Anul VIII, Nr. 1 (47) Ianuarie -Februarie, Societatea Știință & Tehnică,
București.
30. Popescu -Neveanu, P., (1978), Dicționar de psihologie , Ed. Albatros, București.
31. Sadock Kaplan, (2001), Manual de buzunar de psihiatrie clinica – editia a III –a, Editura
Medicala , Bucuresti.
32. Sillamy, N., (1998), Dicționar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, trad. Leonard
Gavriliu, București.
33. Tudose F., Cătălina Tudose, Letiți Dobranici, (2002), Psihopatologie și psihiatrie pentru
psihologi, Editura InfoMedica, București.
34. Gray, J., (2006), Bărbații sunt de pe Marte. Femeile sunt de pe Venus. Ed. Vremea,
București.

Anexe