Disertatie 4 Ok Antiplagiat [608642]

1 UNIVERSITATEA DE VEST V ASILE GOLDIȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI
PSIHOTERAPII

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific,
conf. univ. dr. Angela Bogluț
Absolvent: [anonimizat]
2019
UNIVERSITATEA DE VEST V ASILE GOLDIȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI EDUCAȚIE

2 FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI
PSIHOTERAPII

ROLUL CHESTIONARELOR DE
PERSONALITATE ÎN
IDENTIFICAREA ÎN PROCESUL DE
EV ALUARE A PERSONALULUI A
DISFUNCȚIONALITĂȚILOR LA
NIVELUL PERSONAALITĂȚII

Coordonator științific,
conf. univ. dr. Angela Bogluț
Absolvent: [anonimizat]
2019
Declarație

3

Prin prezenta declar că Lucrarea de disertaț ie cu titlul ”Rolul chestionarelor de personalitate
în evaluarea personalului, în vederea identificării disfuncționalităților la nivelul personalității” este
scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învăță mânt
superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe
Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor d evitare a plagiatului.
– toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă,
sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
– reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința
precisă;
– reyumarea ideilor altor autori deține referința precisă la t extul original.

Arad, 15.05.2019

Absolvent: [anonimizat]
___________ ________________________
(semnătura în original)

Cuprins
Introducere …………………………………………………………………………….. ……………………………………..5
Lista tabelelor și figurilor ………………………………………………………………………………………………..7
Capitolul 1. Cadrul teoretic al cercetării ………………………. ……………………………………….9
1.1. Personalitatea ………………………………………………………………………………………………………9
1.1.1. Aprecieri asupra conceptului de personalitate ……………… ………………………………………..9

4 1.1.2. Modalități de abordare a personalității …………………………………………………………………10
1.1.3. Caracteristici ale personalității ……………………………………………………………………………..13
1.1.4. Factori de sanogeneză și morbigeneză ………………………………………………………………….14
1.1.5. Disfuncționalități ale personalit ății………………………………………………………………………19
1.1.5.1. Caracteristici clinice ale dizarmoniei. ………………………………………………………19
1.1.5.2. Personalitate și boală ………………… ……………………………………………………………19
1.2. Evaluarea personalității ………………………………………………………………………………….19
1.2.1. Aspecte generale ……………………………. …………………………………………………………………….19
1.2.2. Chestionarele de personalitate ………………………………………………………………………………21
1.2.2.1. Caracteristici ale chestionarelor de personalitate ……………………………………..22
1.2.2.2. Testele proiective …………………………………………………………………………………….23
1.2.2.3. Avantajele și dezavantajele chestionarelor de personali tate………………………24
1.2.3. Domenii ale utilizării chestionarelor de personalitate …………………………………………….25
Capitolul 2. Obiective și ipoteze ……………………………………………………………………………..28
2.1. Scopul studiului ………………………………………………………………………………………………………28
2.2. Obiective ……… ………………………………………………………………………………………………………..28
2.3. Ipoteze ………………………………………………………………………………………………………….. ……….28
Capitolul 3. Metodologia cercetării ……………………………………………………………………….29
3.1. Eșantionul……………………………………………………………………………………………… ……………….29
3.2. Descrierea instrumentelor………………………………………………………………………………….. ……..35
3.3. Procedura………………………………………………………………………… ……………………………………..30
Capitolul 4. Prezentarea rezultatelor …………………………………………………………………….40
4.1. Analiza cantitativă și calitativă a datelor…………………………………… …………………………………40
Capitolul 5. Concluzii ………………………………………………………………………………………………49
Bibliografie …………………………………………………………… …………………………………………………..51
Anexe …………………………………………………………………………………………………………….. …………..54
Introducere

Activitatea profesională are o mare importanță în psihobiografia individului, efectele
acesteia acționând major asupra personalității acestuia. Profesia persoanei, activitatea pe care o
desfășoară, ceea ce înfăptuiește la locul de muncă, contribuie la dezvoltarea și c izelarea
personalității, la dezvoltarea mecanismelor adaptative, la creșterea nivelului de maturitate, la
definirea identității sale, la organizarea și controlul conduitelelor și acțiunilor persoanei,

5 conferindu -i un anumit statut dorit și un rol psihosoci al important, contribuie la stimularea
echilibrării stimei de sine, valorizând individul.
Pe de altă parte, activitatea profesională conduce la o satisfacere importantă, din punct de
vedere psihologic, a nevoilor fundamentale, într -un mod direct sau indi rect, la nivel inconștient
ajutând individul să -și câștige existența sa și să contribuie la menținerea unei siguranțe financiare
a familiei sale în vederea unui trai adecvat, mulțumitor și chiar mai mult de atât. Activitatea
profesională prin tot ceea c e presupune, are un rol important în viața individului, se înscrie în mod
organic în viața sa ca o formă deosebită de activitate, ca o conduită supusă unor reguli, tinzând
spre un scop, spre un ideal. Munca îi conferă peroanei, stare de bine, dezvoltarea î n plan cognitiv
și social, dezvoltarea relațiilor interpersonale, a mecanismelor de adaptare la diferite probleme, îi
conferă independență, prestigiu din punct de vedere socio -profesional și familial.. Activitatea
profesională este o necesitate prin care p ersoana face eforturi să se integreze în societate și se
valorizează.
Studiul de față are ca scop utilizarea unor chestionare de personalitate standardizate și teste
proiective pentru evaluarea psihologică a subiecților aflați în ipostaza de angajare sau examinare
periodică în procesul muncii, cu scopul identificării structurilor disfuncționale de personalitate, în
scopul inițierii măsurilor imediate, potrivit rezultatelor obținute.
Observațiile personale realizate în ultimii trei ani în evaluarea psihologică a personalului,
evidențiază o creștere semnificativă a identificării unor structuri disfuncționale la subiecți, ceea ce
reprezintă un real motiv de îngrijorare și impune atât luarea măsurilor potrivite din punct de vedere
psihologic ( consiliere psihologică), medical/psihiatric (medicație), cât și a măsurilor din prisma
medicinei muncii conform legislației în vigoare. Dintre problemele identificate în ultimii ani la
examinarea psihologică s -au relevat un număr foarte de mare de tulburăr i anxios -depresive,
tulburări de personalitate, structuri psihotice de personalitate, tulburări severe ale
comportamentului, adicții la diferite substanțe.
Prin urmare s -a luat în considerare eșantionul examinat în decursul unui an, în perioada
februarie 2018 – februarie 2019, constituindu -se baza de date necesară evaluării cantitative și
calitative a rezultatelor. Eșantionul a fost constituit din 2160 de persoane.
Obiectivele studiului sunt centrate pe identificarea personalităților disfuncționale la
subiecții pentru angajare cu sau fără muncă de risc și la examinarea periodică, atât din punctul de
vedere al genului, cât și al mediului de proveniență, după cum urmează:
– Identificarea corelației dintre EPQ și PNP;
– Identificarea disfuncționalităților la nive lul personalității subiecților în funcție de scopul
examinării,
– Identificarea diferențelor înregistrate de subiecți la nivelul nevrotismului în funcție de

6 genul acestora (masculin/feminin);
– Identificarea diferențelor înregistrate de subiecți la nivelul ne vrotismului în funcție de
mediul de proveniență al acestora (rural/urban);
– Identificarea corelației dintre testul Wartegg și PNP;
Activitatea profesională, mediul în care subiectul își desfășoară activitatea, influențează
personalitatea individului, precu m și starea sa fizică și psihică de sănătate. Adaptarea la mediul
profesional trebuie să determine și formarea identității profesionale a individului respectiv. Mediul
profesional trebuie văzut ca un mediu care aparține în mod firesc individului și cu care acesta se
identifică, care îi dă posibilitatea să -și împlinească visele, scopurile, idealurile, răspunzând astfel
aspirațiilor sale.
Relațiile de comunicare bazate pe colaborare, înțelegere, asertivitate, empatie, pe care le
dezvoltă individul în cadr ul activității profesionale sunt factori extrem de importanți în integrarea
individului la mediul de muncă și la viața în câmpul muncii.

Lista tabelelor și a figurilor

Lista tabelelor prezente în studiu

3.1.1. Tabelul reprezentând eșantionul general
3.1.2. Tabelul reprezentând eșantionul cu disfuncționalități diverse
3.1.3. Tabelul reprezentând subiecții fără muncă de risc prezenți la examinarea psihologică pentru
angajare în funcție de gen
3.1.4. Tabelul reprezentând s ubiecții cu muncă de risc prezenți la examinarea psihologică pentru
angajare în funcție de gen
3.1.5. Tabelul reprezentând subiecții cu muncă de risc prezenți la examinarea psihologică periodică

7 în funcție de gen
3.1.6. Tabelul reprezentând subiecții pr ezenți la examinarea psihologică cu disfuncționalități la
nivelul personalității în funcție de mediul de proveniență
Tabel 4.1.1. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul nevrotismului
Tabel 4.1.2. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul dis imulării
Tabel 4.1.3. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul psihotismului
Tabelul nr. 4.2.1. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Tabelul nr. 4.2.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecț i în funcție de scopul
examinării psihologice
Tabelul nr. 4.2.3. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul psihotismului
Tabelul nr. 4.2.4. Semnificația diferențelor la nivelul tendințelor psihotice la subiecți în funcție de
scopul examinăr ii
Tabelul nr. 4.2.5. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul disimulării
Tabelul nr. 4.2.6. Semnificația diferențelor la nivelul tendințelor de disimulare la subiecți în funcție
de scopul examinării
Tabelul nr. 4.3.1. Valori ale indicat orilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Tabelul nr. 4.3.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de gen
Tabelul nr. 4.4.1. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Tabelul nr. 4.4.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului în funcție de mediul de
proveniență
Tabel 4.5.1. Corelația chestionarelor PNP și Wartegg la nivelul nevrotismului
Tabel 4.5.2. Corelația chestionarelor PNP și Wartegg la nivelul psihotismului

Lista figurilor prezente în studiu

Fig. 3.1. Eșantionul cercetării
Fig. 3.2. Eșantionul la care s -au identificat disfuncționalități diverse la nivelul personalității
Fig. 3.3. Semnificația diferențelor la subiecții pentru angajare fără muncă de risc cu
disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen
Fig. 3.4. Semnificația diferențelor la nivelul genului la subiecții pentru angajare cu muncă de risc
cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen
Fig. 3.5. -Semnificația di ferențelor la nivelul genului la subiecții pentru examinare periodică cu
muncă de risc cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen

8 Fig. 3.6. Semnificația diferențelor la nivelul mediului de proveniență la subiecții prezenți la
examin area psihologică cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de mediul de
proveniență
Fig. 4.2.1. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la cele trei grupuri în funcție de scopul
examinării (N= 143)
Fig. 4.2.2. Semnificația dife rențelor la nivelul psihotismului la cele trei grupuri în funcție de scopul
examinării (N= 143)
Fig. 4.2.3. Semnificația diferențelor la nivelul disimulării la subiecți în funcție de scopul
examinării (N= 143)
Fig. 4.3.1. Semnificația diferențelor la nivel ul nevrotismului la subiecți în funcție de gen (N= 143)
Fig. 4.4.1. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de mediul de
proveniență (N= 143)

Capitolul 1. Cadrul teoretic al cercetării
1.1. Personalitatea

1.1.1. Aprecieri asupra conceptului de personalitate

Personalitatea a reprezentat dintotdeauna un concept greu de abordat datorită complexității
sale, dar și absenței unor instrumente necesare subiecților care pot fi priviți din diferite unghiuri.
Psihologia s -a confruntat de -a lungul timpului cu dificultăți în definirea conceptului de
personalitate, pe parcurs existând diferențe semnificative între definițiile date de diferiți autori
autori (Macsinga, 2000, Golu, 2002).
Bogluț (2013) arată că Eysenck conside ra personalitatea ca fiind o organizare a
temperamentului, caracterului, inteligenței, și fizicului unui individ, organizare relativ durabilă,
care determină adaptarea adecvată la mediu.

9 Radu și colab. În 1981 arată că individul izolat nu prezintă o imagine de sine adecvată fără
a se raporta la cei din jur, imaginea de sine fiind o construcție. În cadrul relațiilor sociale,
interpersonale, personalitatea se conturează prin trăsăturile sale.
Allport (1981) a definit personalitatea ca o organizare dina mică în individ a sistemelor
psiho -fizice care determină gândirea și comportamentul caracteristic. Autorul evidențiază pe de –
o parte caracterul organizat în ce privește trăsăturile individuale și evoluția continuă a
personalității, existența unei unități între componentele sale psiho -fiziologice, structura
personalității determinând caracteristicile individuale.
Psihologia personalității a utilizat unități tematice descriptive a personalității descriind -o
în categorii de termeni cum ar fi: Eu, factori, mo tive, trăsături, atitudini, roluri, etc. Acești termeni
au determinat apariția unor teorii ale personalității care în funcție de gradul lor de apropiere și
asemănare, au permis construirea unor modele explicativ -interpretative ale personalității pe baza
corelării teoriilor personalității (Zlate, 2000).
Cornuțiu (2000) arată că omul trebuie privit din exterior spre interiorul său cu ajutorul unor
fapte concrete și atitudini. Omul dispune de o multitudine de potențialități care ne arată unde se
situe ază el între ceilalți oameni, care sunt relațiile pe care le deține cu ceilalți și ce rezultă din
aceste relații. Autorul consideră că perspectiva socială este definitorie pentru analiza
comportamentelor și potențialităților omului între oameni.
Fiind un rezultat al unor potențialități cu care omul se naște, personalitatea se dezvoltă și
în funcție de influența mediului în care se dezvoltă, permițând diverse corelații între parametrii pe
care îi deține, aceste corelații definind tipuri de personalitate . Prin urmare personalitatea prezintă
nuanțe care îl fac pe om să fie unic.
Cornuțiu (2000) arată că omul se autodefinește prin conștiință, exteriorul activ al omului
fiind dependent de interiorul valoric, adică conștiința. El aratî că personalitatea, c onștiința și
corpul sunt aspecte ale unei realități unice care este ființa umană.
Personalitatea este un centru de acțiune „subiect al cunoașterii și transformării realității,
ființa conștientă care alege un drum de viață sau altul, fiind în acelaș i timp suport al înrâuririlor
externe, dar și agent al transformării” (Radu și colab, p. 314).
Allport (1981) definește personalitatea ca o organizare dinamică în individ a sistemelor
psihice care permit adaptarea individului la condițiile sociale într-un mod specific fiecăruia.
Personalitatea se autoformează dar deține și capacitatea de a se autoperfecționa,
îmbunătăți, ameliora nu doar cu scopul individualizării sale cât și în scopul adaptării mai bune la
lume (Zlate, 2000).
Cunoașterea personalității unui individ nu este simplă,, deoarece ea cuprinde o multitudine
de componente complexe, din acest motiv nu putem să spunem că putem realiza cu ușurință

10 cunoașterea personalității unei persoane (Bogluț, 2013).

1.1.2. Modalități de abordare a personalității
Psihologia personalității are ca domeniu de studiu caracteristicile structurale ale persoanei
din punctul de vedere al unor elemente comune. Aceasta își propune să înțeleagă aspecte generale
și particulare ale perso nalității, înțelegerea comportamentului și a dinamicii de -a lungul existenței
umane.
Psihologia personalității prezintă două abordări opuse și anume abordarea nomotetică și
idiografică. Abordarea nomotetică se centrează pe găsirea legităților, a invarianț ilor comuni pentru
toți oamenii, găsirea unor structuri care permit adaptarea specifică, unică la mediu, precum și
cauzele care diferențiază oamenii din punctul de vedere al receptării, prelucrării informațiilor și a
rezonanței afective. Fiecare termen uti lizat este definit cu grijă. și are aceeași semnificație atât
pentru persoana care elaborează teoria, cât și pentru persoana care o receptează. Teoriile clasice
ale personalității sunt abordări nomotetice, ele răspund tuturor acstor criterii fiind abordăr i de nivel
general uman (Mattewes ș Whiteman, 2012).
Abordarea nomotetică permite explicații pe diferite niveluri de generalitate, și anume:
– general uman: structura, conținutul, natura personalității; asemănări și deosebiri dintre
indivizi; rolul eredită ții și al mediului în explicarea asemănărilor și deosebirilor; natura
constanței personalității pe parcursul vieții; mecanismele dezvoltării; consistența și
modelarea personalității.
– diferențe grupale și individuale: enunțuri despre natura asemănărilor și deosebirilor dintre
oameni atât inter -grupal, cât și inter -individual;
– particularități individuale: enunțuri despre unicitatea persoanei.
– utilizează metode cantitative, dar recurge la metode calitative cu scop ilustrativ (Tuțu,
2007)
Abordarea idiografic ă este prezentă în fazele de elaborare a teoriilor prsonalității. Aceasta
are ca obiectiv înțelegerea unicității persoanei. Presupune studii longitudinale și utilizarea
metodelor psihologice calitative cum sunt: observația, tehnici proiective, metoda biogr afică. (Tuțu,
2007)
Descrierea personalității în termeni de trăsături a determinat elaborarea unor teorii
tipologice, descrierea sub forma unor factori a determinat teoriile psihometrice. Aceste teorii au
condus la apariția modelelor explicativ -interpreta tive ale personalității care au permis conturarea
unor perpective mai generale de abordare a personalității (Zlate, 2004, p. 11).
Teoria social -cognitivă arată că personalitatea este un produs al interacțiunii dintre
organism și mediu. Unitățile de anali ză în teoria social cognitivă sunt structurile și procesele

11 cognitive care generează comportamentele.
Comportamentul manifest rezultă din interacțiunea mecanismelor psihologice cu factorii
de mediu, acesta fiind în mare măsură discriminativ și depe ndent de context. Aceasta nu conduce
la negarea consistenței și a diferențelor individuale în cadrul personalității, ci arată că stabilitatea
personalității trebuie căutată la nivelul mecanismelor psihologice și al evenimentelor care le
activează.
Această teorie pune în prim plan pe scara intereselor, cognițiile referitoare la sine, lume și
viitor, acestea interpunându -se și mediind relația dintre cunoștinte și acțiune.
Rotter și Bandura în 1996 sunt printre primii autori care au sub liniat rolul învățării sociale
în dezvoltarea graduală și sistematică a personalității. Ei s -au centrat asupra funcțiilor cognitive
din procesul de învățare care se desfășoară într -un anumit context social (Băban,)
Abordarea social -cognitivă arată că învățarea vicariantă are un mare rol în achiziționarea
de cunoștințe și abilități și în răspunsurile emoționale. Achiziționarea unor răspunsuri fobice prin
„contagiune” de la alte persoane este elocventă în acest sens. Prin inte grarea factorului de învățare
ca un element central, teoria social -cognitivă subliniază importanța dezvoltării personalității
(Karoly, Cornuțiu, 2000)
Modelul social -cognitiv consideră că funcționarea persoanei în lume implică, reprezentări
cognit ive, comportamente sociale învățate, procese motivaționale, mecanisme fiziologice și
biochimice. Alături de factorii situaționali și de procesele cognitive și motivaționale, toți factorii
mai sus menționați contribuie la un anumit tip de interacțiune indiv id-mediu. Factorii
constituționali pot intensifica răspunsul fiziologic și emoțiile negative care decurg din perceperea
unor stimuli ca ostili sau amenințători și pot influența procesele cognitive de evaluare (Derevenco,
1992)..
Abordarea structurală p ornește de la întreg la parte, de la modul de organizare în cadrul
sistemului la elementele din componență. Această perspectivă subliniază rolul unitar și global al
personalității ca urmare a interacțiunii elementelor deținute și sugerează dinamica întregu lui prin
modul concret și diferit de organizare și evoluție în timp a elementelor din componența sa,
Unul dintre reprezentanții acestei perspective, Kurt Lewin (Zlate, 2004), considera că
există trei stadii în cadrul evoluției structurilor de personali tate:
– stadiul structurilor primare, globale ușor diferențiate, puțin saturate de conexiuni interne;
– stadiul structurilor semidezvoltate ce se caracterizează prin constituirea și diferențierea unor
sisteme de legături noi, prin diversitatea funcțională din interiorul structurilor inițiale, prin
creșterea coeficientului de interdependență corelativă;
– stadiul structurilor dezvoltate în care există o delimitare a diferitelor tipuri de structuri
maximizând conexiunile dintre acestea.

12 Această perspectivă se întâ lnește cu cea atomistă și chiar pare să se confunde cu aceasta.
Acest lucru apare din momentul în care diferiți cercetători devin interesați de identificarea și
ierarhizarea a cât mai multe corelații existentre între factori și trăsături de personalitate. Au fost
identificați o multitudine de factori până în prezent, foarte diferiți în funcție de cercetători și într –
un număr foarte mare, aceasta putând conduce mai degrabă la dezorganizarea personalității decât
la organizarea și constituirea acesteia.
Persp ectiva structurală este axată pe studiul intern al personalității, dar pierde din vedere,
ignoră factori care conduc la formarea personalității. Unii cercetători au în vedere și factorii de
mediu printre cei de personalitate, dar fără să le acorde acestora o importanță deosebită.
Perspectiva sistemică a personalității a apărut ca urmare a dezvoltării ciberneticii, aceasta
pornind de la interpretarea personalității ca și sistem, o multitudine de elemente ce se află în
interacțiune organizată. Punctul de re ferință în această perspectivă este sistemul cu toate
intercorelațiile și particularitățile sale. Ceea ce este un element într -un anume context, devine
sistem într -altul. Elementele formează subsisteme ce dispun de relații interne puternice,
Elementele ca pătă importanță în această perspectivă prin interpretarea lor ca și sisteme,
ansamblu de interconectări și intercondiționări. Elementele au doar rol de apartenență față de
altceva, personalitatea apărând ca o organizare integrativă superioară folositoare p entru cercetarea
unor structuri ale sistemului psihic, un sistem ce nu poate fi confundat cu funcții și procese psihice
și nu poate fi lipită structurilor psihocomportamentale sau biologice. De asemenea, personalitatea
apare ca sistem dinamic și complex fi ind foarte bine organizat și destul de independent vis -a-vis
de elemente din componență.
Cum sistemele dețin intrări, stări și ieșiri, acestea se pot observa și la nivelul personalității,
de acest lucru profitând diferite școli psihologice. Psihanaliza , introspecția au investigat stările
personalității, iar comportamentaliștii s -au concentrat pe intrări și ieșiri fără să acorde importanță
vieții psihice interioare. Zlate (2004) consideră că cel mai important este ca studiul să fie
concentrat pe interacț iunea celor trei. Apare așadar, o viziune sistemică asupra elementelor
personalității cu concentrare pe legătura dintre cele trei categorii de mărimi, perspectiva relevând
caracterul unitar al personalității.
Perspectiva atomistă este centrată pe descompu nerea elementelor personalității cu scopul
studierii legităților de funcționare și a descoperirii unui element fundamental. Comportamentaliștii
studiau unele funcții particulare, prin aceasta ajungând la destrămarea unității personalității într -o
mulțime d e elemente. Tipologiile constituționale încercând să găsească doar un element important,
lăsat personalitatea golită de conținuturile sale. Golu (1972) arăta că elementele studiate separat
are rezultate pozitive dacă sunt considerate părți de legătură a un ui întreg. Acest lucru nu îl deține
perspectiva atomistă, ea fiind fixată pe studiul separat al elementelor componente.

13
1.1.3. Caracteristici ale personalității
Schiffman și Kanuk (1991) arată că personalitatea reflectă diferențele individuale, poate f i
modelată, are o anumită constanță, poat fi o cauză a comportamentului.
Personalitatea reflectă unicitatea persoanei. Indivizii au anumite trăsături comune de
personalitate, dar aceste trăsături se manifestă într -un mod particular la fiecare individ în ceea ce
privește conținutul sau frecvența cu care se manifestă.
Personalitatea are o anumită constanță. Odată ce se formează o trăsătură de personalitate
aceasta tinde să se păstreze pe termen lung la fel, posibil pe tot parcursul vieții. Unele tendințe care
se manifestă în copilărie deși sunt modelate prin educație se manifestă prin comportamente
identice pe tot parcursul vieții.
Personalitatea este consistentă. Sistemul trăsăturilor de personalitate dispunde de o
consistență internă, adică, t răsături destul de asemănătoare au tendința de a se asocia în configurații
stabile, având probabilitate mai mică ca trăsăturile ce se opun să facă parte din sistem.
Personalitatea poate fi modelată . Factorii psihosociali pot influența și modifica trăsătu rile
de personalitate. De asemenea aceștia din urmă pot fi modificați și de procesul de autoformare a
persoanei. Această caracteristică a personalității permite formare ei în adolescență și apoi
remodelarea de -a lungul existenței.
Peronalitatea ca sistem de invarianți interni. Reprezintă un factor cauzal care permite o
anumită constanță a comportamentului în situații diferite. Factorii situaționali determină
variabilitatea comportamentului.

1.1.4. Factori de sanogeneză și morbigeneză
Mărgineanu în 1973 considera că sănătatea repreintă echilibrul dinamic dintre persoană și
mediul înconjurător, prin urmare dezechilibrul dintre acestea conduce la boală, psihică sau fizică.
Factorii de sanogeneză se referă la multitudinea factorilor, individuali/grup, endogeni
/exogeni raportați la persoana, precum și a condițiilor circumstanțiale care, produc, mențin și
promovează evoluția stării de sănătate fizică și psihică a individului sau a grupurilor.
Factorii de sanogeneză sunt corelați c u factorii de protecție a stării de sănătate, individuală
sau de grup. Enăchescu (2004) precizează că factorii de protecție sunt legați de constituția
biopsihică, de temperamentul și tipul caracterial al individului, de ereditate, de capacitatea acestuia
de a asimila ce e nou și de a se adapta la mediul înconjurător, socio -profesional.. Factorii
sanogenetici sunt în primul rând factori exogeni, pun în mișcare anumite situații circumstanțiale
în producerea stării de sănătate.
Factorilor sanogenetici p roduc și mențin starea de sănătate; acționează din exterior asupra

14 individului sau a grupului de indivizi; sunt corelați în mecanismul lor de acțiune cu circumstanțele
de ordin pozitiv, care favorizează acțiunea sanogenetică a acestora; sunt direct legați de condițiile
și modul de viață sociale și de valorile modelului sociocultural; au valoare formativ -educativă
asupra individului.
Factorii morbigenetici sunt factori psihotraumatizanți capabili să ducă, direct sau în raport
cu anumite circumstanțe ne gative, la tulburarea stării de sănătate și la apariția bolii. Aceștia pot fi:
• factori personogenetici (care țin direct de individ),
• factori demogenetici (ce țin de grupul social -uman),
• factori ecogenetici (care țin de mediul ambiant),
• factori so ciogenetici (ce țin de mediul social), (Fergusson, 1992).
În general, se consideră că factorii morbigenetici au semnificație de psihotraumatizanți sau
de traumatisme psihice. Traumatismul psihic este un eveniment neobișnuit, subit și violent, care
se confruntă cu mecanismele de apărare psihică ale individului (mecanismele de apărare ale Eului),
dezorganizând echilibrul personalității acestuia. În ceea ce privește natura psihotraumatismelor,
acestea pot cuprinde următoarele: agresiuni psihice; accident e fizice; situații conflictuale
interpersonale; crize de viață psihobiologică; situații de impas sau eșecuri; privarea de libertate;
utilizarea de substanțe toxice (alcool, droguri); circumstanțe naturale catastrofice; circumstanțe
sociale catastrofice (re voluții, migrații populaționale); carențe educaționale, frustrări; situații
familiale negative (dezorganizarea familiei, abandonul ); situații agresive (violul).
Se observă că acești factori au o paletă largă, iar ceea ce constituie caracteristica lo r comună
este faptul că toți reprezintă o amenințare directă la adresa stării de sănătate a individului, ducând
la apariția unor tulburări de diferite forme și niveluri e gravitate (Enăchescu, 2004).
Psihotraumatismul este o experiență sufletească subită și intensă a unui pericol trăit într -un
context de insuficiență a mijloacelor de apărare, incapabile a face față agresivității psihice, și în
absența ajutoarelor venite din afară. De regulă, traumatismul psihic nu este reprezentat de un
eveniment unic, ci de conjuncția sau însumarea unor factori situaționali cu valoare morbigenetică
multiplă.
A) Factori sanogenetici
Deniker, Lemperiere și Guyotat (Enăchescu, 2004) fac o descriere și o clasificare
sistematică a factorilor de sanogeneză, precum și a circumstanțelor pozitive și negative privind
raportul acestora cu starea de sănătate. Se disting trei grupe de factori cu valoare sanogenetică, și
anume:
– factorii ecologici exogeni , reprezentați prin: factori meteo -climatici, factori demografici,
factori de morbiditate;
– factorii socio -economico -culturali exogeni , reprezentați prin: habitat, mediul familial,

15 nivelul cultural, educație, tradiții, valori, religie, învățământ, factori profesionali, factori
economici, fa ctori sociali;
– factorii psihologici endogeni , reprezentați prin: constituție, ereditate, temperament;
caracter; comportament; factori patogeni variați.
În ceea ce privește factorii circumstanțiali , aceiași autori menționează două grupe de
circumstan țe, pozitive și negative:
a) circumstanțele pozitive sunt date de: nivelul de trai crescut, acțiunile profesionale conforme
cu aptitudinile, alternarea activității profesionale cu distracțiile, alimentația rațională,
adaptarea pozitivă, grupul familial organi zat, cultivarea valorilor sociale și cultural -morale
pozitive;
b) circumstanțele negative sunt reprezentate prin: suprasolicitarea profesională,
dezorganizarea grupului familial, bolile somatice sau psihice, alcoolism sau toxicomanii
diferite, carențele educa ționale, presiunile sociale, modelele diferite de sistemul tradițional,
incapacitatea de adaptare la nou, stres.
În teoria social -cognitivă a personalității, autoeficacitatea percepută reprezintă o variabilă
centrală în mecanismele de autoreglare a organi smului la cerințele mediului. Conceptul de
autoeficacitate (AE), propus de Bandura (1982) reprezintă un construct relevant pentru înțelegerea
factorilor protectori la stres și boală.
Autoeficacitatea ca proces cognitiv generează opțiuni, motivații, emoții , idei și
comportamente. Persoana nu numai că își evaluează abilitățile în lumina succeselor sau eșecurilor
trecute, dar și optează pentru anumite sarcini, își dozează efortul, își monitorizează progresele în
funcție de experiența anterioară. Așa cum Bandu ra sugerează, evaluările optimiste ale
autoeficacității pot fi considerate un imbold suplimentar pentru intențiile de acțiune și pentru
persistența în depășirea obstacolelor. Cu cât autoeficacitatea este mai accentuată cu atât nivelul de
aspirație vizând a tingerea scopurilor propuse este mai înalt (Lăzărescu,1994).
Anticiparea succesului sau eșecului declanșează emoții pozitive sau negative, care la rândul
lor vor influența cognițiile și calitatea acțiunii întreprinse. Anxietatea este indusă de cele mai mu lte
ori nu de stimulul sau situația în sine ci de perceperea ineficienței resurselor de coping. Cercetările
au demonstrat că cei ce au convingerea că nu pot face față situației experiențează un nivel înalt de
distres (Barlow, 1991). Percepția copingului de ficitar poate fi acompaniată și de percepția
inabilității de a controla anxietatea. Putem afirma că este vorba de o reacție de "frică la frică" care
poate culmina cu atacul de panică.
Dacă percepția propriei ineficacități în relație cu situațiile amenințătoare duce la anxietate,
percepția inabilității de a atinge scopurile propuse duce la depresie (Pervin, 1993). Considerăm că
percepția ineficacității personale este doar o componentă a depresiei. Alte cauze ale reacției de tip

16 depresiv r ezidă în tendința acestor persoane de a -și impune standarde înalte, scopuri stringente,
dublate de un autocriticism excesiv.
Persoanele care se consideră pe sine ineficace tind să își limiteze comportamentele de
inițiere și implicare în sarcini; dificultă țile sarcinii sunt apreciate ca insurmontabile. În contrast cu
acestea, persoanele confidente în competența lor vor căuta căi diferite de a exercita control asupra
mediului și de a obține performanțele dorite. Relația semnificativă dintre cele două variabi le
(eficacitate și comportament) este ilustrată de cercetările care demonstrează că terapia focalizată
spre creșterea autoeficacității ajută persoanele fobice să își depășească frica și să adopte
comportamente adecvate (Bandura, 1982). Autoeficacitatea s -a dovedit a corela semnificativ și cu
succesul renunțării la fumat sau cu toleranța durerii fizice (Karoly, 1993).
Foarte recent interesul lui Bandura și a colaboratorilor săi s -a îndreptat spre investigarea
relației dintre autoeficacitate și funcționarea sistemului imun. Astăzi există dovezi certe că stresul
excesiv deteriorează capacitatea de apărare a organismului.. Cercetările lui Bandura și colab.
(1982) demonstrează că autoeficacitatea percepută are un important rol de "tampon" între stres și
impactu l lui asupra sistemului imun. Creșterea nivelului celulelor T (cunoscute ca având rol în
distrugerea celulelor canceroase și a virușilor) a fost demonstrată pe subiecții cu fobie de șerpi
implicați în antrenamentul de dobândire a sentimentului de autoefica citate. Percepția ineficacității
proprii în controlul stresorilor activează, de asemenea, și sistemul endogen opioid care s -a dovedit
a fi un mediator al competenței sistemului imun (Bandura și colab., 1982).
Evaluarea acurată sau nu a autoeficacității se bazează, conform teoriei lui Bandura (1982)
pe patru surse majore de informații:
• performanțele anterioare;
• experiența dobândită prin învățarea vicariantă;
• persuasiunea verbală și
• starea fiziologică din momentul anticipării și desfășurării sarcinii.
Bandura sugerează și existența altor surse pentru conturarea convingerii de autoeficacitate.
Așa este grupul de apartenență, clasa socială, iar percepția colectivă a autoeficacității influențează
într-o oarecare măsură autoeficacitatea individuală.
Nu făr ă de critici, considerăm conceptul de autoeficacitate ca fiind unul major în categoria
convingerilor despre sine cu rol în menținerea sănătății.
B) Factori morbigenetici
Suprasolicitarea apare de cele mai multe ori ca o consecință a factorilor externi, dar , în
unele situații, este impusă și de individul însuși; ea constă în creșterea sarcinii de realizat, forțarea
ritmului și a duratei de activitate peste posibilitățile reale psihobiologice și psihosocioprofesionale.
Suprasolicitarea, compensată inițial de rezervele de adaptare -compensare ale individului, va duce

17 rapid la decompensarea psihică și somatică a acestuia. Sunt situații în care individul se poate adapta
la sarcini crescute și la un ritm accelerat de activitate, dar aceasta numai pe baza unui antre nament
și după o prealabilă selecție și instrucție profesională, care presupune o pregătire specială.
Suprasolicitarea prelungită va conduce la surmenajul individului, la scăderea interesului acestuia,
a atenției și a capacității sale de concentrare, facto ri care vor accelera decompensarea. Acest
moment și tip de surmenaj corespunde cu imaginea psihosocială a suprasolicitării. Prelungirea
stării de suprasolicitare depășește etapa surmenajului și fenomenele de decompensare, inițial
manifestate prin aspectele sociale ale activității (absenteism, dezinteres, activitate cu interes
scăzut), ea agravându -se ulterior sub forma stării de oboseală (Enăchescu, 2004).
Oboseala apare ca o manifestare psihobiologică a suprasolicitării și se caracterizează prin
senzația d e frică organică, o percepere biologică și fiziologică a unei stări de epuizare, indispoziție,
o imagine conștientă psihologic a stării de sfârșeală, iritabilitate, scădere marcată a atenției și
concentrării, a randamentului, greșeli în activitate. Continu itatea activității prin suprasolicitare va
duce în final la instalarea unei stări de epuizare.
Epuizarea nervoasă corespunde cu imaginea psihică a suprasolicitării. Etapa socială și
cea psihobiologică sunt depășite, fenomenele focalizându -se asupra procese lor psihice. Starea de
epuizare se manifestă prin astenie fizică și intelectuală, tulburări de atenție și concentrare,
insomnii, nervozitate, neliniște, iritabilitate, cefalee, amețeli, tulburări neurovegetative, stare de
apatie. Se realizează în final un tablou clinico -psihiatric de nevroză. Prin decompensarea
individului, activitatea este grav compromisă și, în unele cazuri, chiar complet dezorganizată. În
această situație dacă efortul de suprasolicitare continuă, fenomenele clinice se agravează și asistă m
la un efect negativ de factură nevrotică în planul personalității individului, fapt care îl poate scoate
din circuitul de activitate, ducând la o dezadaptare socioprofesională a acestuia. Este etapa
nevrozei prin suprasolicitare cu efecte asupra adaptări i- integrării individului în mediul, viața și
activitatea socială (Enăchescu, 1991).
Efortul, oboseala și astenia în cadrul unei activități
Activitatea trebuie desfășurată în conformitate cu un program care să corespundă gradului
de adaptare și capacităț ilor energetice, posibilităților psihofiziologice ale individului. Ea trebuie să
se desfășoare liber, ritmic și regulat, în caz contrar producându -se o suprasolicitare a organismului.
Suprasolicitarea implică un efort sau efectuarea unui plus de activitat e, care dacă este prelungit,
duce la efecte neplăcute sau chiar profund dăunătoare pentru individ. Efortul este, cu toate acestea,
inevitabil în desfășurarea unei activități. Orice efort duce după o anumită perioadă de timp, mai
mult sau mai puțin îndelung ată, la epuizare psihică și fiziologică a organismului, obligându -l pe
individ să înceteze desfășurarea activității. În aceste condiții, apare oboseala care corespunde
acelei stări ale organismului în care mobilizarea energetică depășește capacitățile imed iate de

18 reparație a organismului, ca urmare a unui efort. Fiind un tip de manifestare cu valoare de semnal
de alarmă, oboseala reprezintă mecanismul somatopsihic prin care organismul în stare de epuizare
energetică își autoîntrerupe activitatea. În cazul î n care activitatea se continuă, ignorând oboseala,
aceasta se poate agrava, transformându -se într -o veritabilă stare patologică: astenia (Fergusson,
1992).
1.1.5. Disfuncționalități ale personalității
1.1.5.1. Caracteristici clinice ale dizarmoniei
Personalitățile dizarmonice psihopate au drept caracteristici următoarele (Tudose, 2002):
– o dizarmonie caractrială gravă și persistentă exprimată prin tipologii diferite;
– dizarmonia este dată de disontogeneza individului, anormalitatea este influențată gre u de
educație sau tratament medicamentos;
– este afectată semnificativ existența socio -profesională, interpersonală a individului.
Alte caracteristici întâlnite și care trag înspre sociopatie sunt (Lăzărescu și Ogodescu,
1995) :
– persoana urmărește să-și satisfacă nevoile și trebuințele proprii în detrimentul celor din
jur;
– persoana este egosintonică;
– persoana îi face pe ceilalți să sufere;
– în diverse contexte nu -și asumă greșelile, nu l recunoașteȘ
– przintă o agresivitate care îi domină comportamentu l;
– nu este capabil să evolueze pe baza experiențelor, nu se poate adapta.
Personalitățile dizarmonice prezintă o serie de trăsături cognitive, relaționale, afective, sub
forma unor comportamente care deviază de la normele grupului socio -profesional (Iones cu, 1997).
1.1.5.2. Personalitate și boală
Printre cauzele medicale care conduc la apariția unor personalități dizarmonice sunt:
Pe lângă istoricul persoanei care indică leziuni, disfuncții cerebrale sunt prezente și cel
puțin două dintre următoarele:
– comportament afectiv deteriorat ce se caracterizează prin irascibilitate, schimbare
rapidă a emoțiilor, agresivitate, bucurie nejustificată;
– implicare sccăzută în activități cu scop;
– dezinhibare și absența controlului impulsurilor ceea ce duce la acte antis ociale precum
și la ignorarea igienei personale.
Conform lui Tudose (2002 p 40), personalitatea reprezintă atât fundalul bolii psihice cât și
cel al normalului.. Prin urmare personalitatea va da nota paticulară în fiecare caz de boală. Avem
de-a face cu d ouă componente ale patogeniei, și anume agentul patogen și terenul. În reacții agentul

19 patogen sau trauma este în afara personalității, dar în dezvoltare trauma se va suprapune genetic și
structural peste aceasta, boala își găsește cauza în dizarmonia pers onalității. În cadrul proceselor
are loc intersectarea celor două componente care generează boala și conduce la modificarea
elementelor de bază ale personalității.
Din nefericire, personalitatea noastră nu este capabilă să se restructureze în caz de boală ,
de obicei numai de la un anumit nivel la care a ajuns în dezvoltare în jos. Psihogeniile vor urma și
ele în dezvoltarea și evoluția lor personalitatea (Tudose,2002).

1.2. Evaluarea personalității

1.2.1. Aspecte generale ale evaluării personalității
Metodele care au în vedere evaluarea personalității sunt centrate pe substructuri ale
acesteia. Allport (1991) arată că metodele de bază ale psihologiei sunt observația și interpretarea

20 semnificațiilor. Pentru ca acestea să poată fi realizate au fost elaborate tehnici speciale. Există o
mulțime de clasificări ale metodelor de evaluare, dar cea mai frecventă clasificare le împarte în
două categorii:
– metode clinice: anamneza, observația, metoda biografică și convorbirea;
– metode psiho metrice: chestionarele/inventarele și testele pentru evaluarea caracteristicilor
individuale.
În funcție de ceea ce se urmărște, de gradul de obiectivitate și de precizie pot să apară
diferențe între cele două categorii de metode (Robu, 2017). În ce prive ște metodele clinice, acestea
au o orientare calitativă, acestea centrându -se pe o cunoaștere în profunzime a persoanei și a
evoluției sale, dar nu prezintă citerii obiective de interpretare, depinzând de cel ce face
interpretarea, adică de subiectivitatea sa.
Metodele psihometrice sunt centrate înspre stabilirea poziției prsoanei în raport cu
populația normală, din punctul de vedere al unei caracteristici a personalității și deoarece utilizează
verificări statistice, sunt mult mai precise, interpretarea f iind mai mult cantitativă. Toate metodele
au cunoscut o îmbunătățire permanentă de -a lungul timpului, evidențiindu -se chiar o tendință de
întrepătrundere a celor două categorii (Cosmovici și Iacob, 1998).
În abordarea clinică a personalității accentul est e pe aspectele calitative și relația cu alții.
Obiectul psihologiei clinice îl constituie studiul și înțelegerea individualității unei persoane, a
conduitelor sale în cadrul interacțiunii directe a psihologului cu aceasta, interacțiune care
evidențiază dif icultăți în ce privește analiza și evaluarea personalității, dar și din punctul de vedere
al implicării psihologului. Metoda clinică se axează pe emiterea unui diagnostic și indicarea unei
modalități terapeutice de rezolvare a problemelor identificate.
Cu toate că se obțin rezultate subiective, poate nu suficient de exacte, acestea permit
accesul mai departe la procesele car stau la baza comportamentelor observate și măsurate cu
tehnicile psihometrice obiective. Prin metoda clinică se urmărește analizarea situației subiectului
atât din perspectiva prezentului, cât și a trecutului, cu scopul clarificării unor aspecte prezente și
în baza informațiilor adunate se face o prognoză. Psihologul poate utiliza atât metode
psihometrice, cât și metode clinice pentru a îndeplini scopul evaluării.
Metodele psihometrice dau posibilitatea determinării trăsăturilor de personalitate,
aptitudinilor, inteligenței. Rezultatele care se obțin în urma aplicării testelor, confirmă sau infirmă
ipotezele și e necesar să fie raportat e la observații din istoria individului. Psihologul are obligația
de a nu se opri doar la măsurători, ci să interpreteze aceste măsurători raportându -se la observațiile
calitative care nu pot fi măsurate.
Pichot în 1997 împarte testele de personalitate în teste obiective de personalitate și tehnici
proiective. Testele de personalitate se referă la probe care nu au o finalitate evidentă pentru

21 subiectul testat, iar tehnicile proiective se bazează pe ideea că în anumite situații intervinde
deblocarea structu rilor psihice conflictuale, a dorințelor inconștiente, tendințe care caracterizează
structura de personalitate a subiectului.

1.2.2. Chestionarele de personalitate
Reprezintă un instrument cheie în psihodiagnoza personalității. Acesta a permis cel mai
mult dintre testele psihologice ca psihologii să participe în mod direct la activitatea de elaborare
instrumentelor de psihodiagnoză, dar și la aplicarea lor în rândul populațiilor profesionale.
Chestionarele au evidențiat rolul acstora în interpreta rea rezultatelor și a profilurilor de
personalitate în baza constructelor psihologice formulate clar.
Utilizarea chestionarului a condus spre dezvoltarea foarte rapidă a modelelor ce se referă
la structura și profilul personalității umane, dezvoltând coor donatele psihologiei experimentale a
personalității.
Termenii și constructele utilizate în psihodiagnoza personalității cu ajutorul chestionarelor
sunt destul de diferite de ceea ce se folosește în limbajul obișnuit, au tendința să țină de jargonul
profes ional, deoarece s -a aprofundat cunoașterea științifică prin aplicarea unor astfel de
instrumente de cercetare.
Aplicare chestionarului în practica evaluării psihologice a personalului în formatcreion –
hârtie, sau computerizat, tinde să înlocuiască evaluare a directă a personalității și probele
situaționale, și, chiar interviul de angajare efectuat de neprofesioniști.
În primele studii de validare, chestionarele de personalitate nu au avut coeficienți de
corelație semnificativi în raport cu criterii de performanță profesională, în comparație cu testele de
aptitudini, în prezent există studii numeroase care arată indici de validitate ridicați ale
chestionarelor de personalitate pentru funcții de conducere. Astfel psihologii au devenit mai
încrezători în inventarele de personalitate considerând că pot fi mult mai utile în selecția
personalului pentru activități profesionale complexe, solicitante.
1.2.2.1. Clasificarea chestionarelor de personalitate
a) În funcție de aspecte investigate ale personalității :
– Chestionare de adaptare;
– Chestionare de interese;
– Chestionare de atitudini;
b) În funcție de multitudinea dimensiunilor sau factorilor de personalitate supuși evaluării:
– Chestionare unifazice (cu o singură dimensiune);
– Chestionare multifazice (inventare sau chestionare);
c)) În funcție de normalitate/boală psihică:

22 – Chestionare clinice (MMPI) sau chestionare care conțin și scale clinice (FPI);
– Chestionare pentru personalitatea normală;
d) În funcție de laturile personalității vizate:
– Chestionare de temp erament;
– Chestionare caracteriologice;
– Chestionare de aspirații;
e) În funcție de structura de personalitate vizată:
– Chestionare de factori, trăsături (16 PF);
– Chestionare tipologice, de stil (MBTI);
f) În funcție de construcția opțiunilor de răspuns:
– Chestionare cu răspuns dihotomic;
– Chestionare cu răspuns scalat;
g) În funcție de scala de măsură utilizată:
– Chestionare psihometrice, cantitative;
– Teste proiective;
– Probe clinice, calitative.
h) În funcție de vârstă:
– Chestionare pentru adulți;
– Chestionare pentru adolescenți;
– rareori pentru copii sub 10 ani
i) După modalitatea de administrare:
– Chestionare administrate exclusiv individual;
– Chestionare cu administrare colectivă,
j) În funcție de suportul utilizat:
– Chestionare creion -hârtie;
– Ches tionare pe computer.
1.2.2.2. Testele proiective
Frank Lawrence a fost cel care a utilizat pentru prima dată termenul de test proiectiv,
considerarându -l o metodă de studiere a personalității care pune subiectul în situația de a se
confrunta cu cu o sit uație în care va răspunde continuând sensul pe care îl are pentru el și în funcție
de ceea ce simte atunci când răspunde. Ceea ce este foarte important pentru testul proiectiv e că
evocă în subiect expresia lumii sale interioare și a personalității sale.
Metodele proiective sunt situate pe o axă între testarea psihometrică cu regulile sale de
standardizare care le conferă obiectivitate și tehnicile terapeutice clinice care relevă o
individualizare a personalității subiectului.

23 Tehnicile proiective se baz ează pe concepte psihanalitice, ele implicând caracterul
inconștient al proiecției, funcția de apărare a Eului, reducerea tensiunii psihhice. Caracteristicile
psihometrice ale acestor tehnici sunt la fel ca și pentru orice probă psihologică autentică:
fidelitatea, validitatea, sensibilitatea și normarea.
Caracteristicile specifice calitative sunt cele car le disting de cele obișnuite căci orice
metodă proiectivă introduce principală ipoteză științifică, adică interdependența dintre
ambiguitatea materialulu i stimul și activarea proiecției ca mecanism intrapsihic, cu cât stimulii
situației problemă sunt mai ambigui, cu atât pot activa mai bine zone profunde ale psihismului.
Psihismul conștient al persoanei trebuie să se decidă, acest lucru fiind îngreunat de caracterul
deschis sau ascuns al unor stimuli, așa încât în interiorul persoanei vor fi activate conținuturi
inconștiente cărora eul le va da un sens adaptativ față de realitate.
Prin testele psihometrice nu se investighează o singură trăsătură a persona lității, ci sunt
intercorelate mai multe variabile. Una dintre dificultățile importante în ceea ce privește testele
proiective, se referă la faptul că variabilele care trebuie cotate nu sunt uneori cuantificabile, fiind
aspecte calitative. În ceea ce prive ște fidelitatea, nu există destul de multe studii în acest sens, din
perspectiva consistenței interne și a constanței rezultatelor. Referitor la validitate, există dificultăți
determinate de criterii externe care au o validitate ce poate fi contestată, re zultatele persoanei ar
fi bine să fie considerate în ansamblul lor datorită caracterului global al variabilelor și al modului
în care acestea intercorelează.
În ceea ce privește aspectele pozitive, acestea distrag atenția persoanei de la ea însăși,
reducând timiditatea, emotivitatea, mecanismele de apărare, sunt mai puțin susceptibile de lipsă
de sinceritate, pentru că persoana nu cunoaște scopul real și metoda de interpretare.
Sunt menționate patru etape de trecere de la imagine mentală la imagine plastică în testele
proiective:
– etapa receptiv -cognitivă în care se produce formarea imaginii primare a obiectului peceput;
– etapa reproductiv -instrumentală în care se formează schema imaginii mentale;
– etapa simbolică în care schema se transformă prin proie cție într -o structură mentală cu
semnificație simbolică;
– etapa instrumental -simbolică în care are loc realizarea reproducerii externe a structurii cu
ajutorul expresiei.
Pichot în 1967 a observat că un rezultat izolat nu are în sine însuși vreo valoare, v aloarea
fiind dată de context. Faza analitică complexă cere nivele succesive de interpretare. Astfel, dat
fiind faptul că fiecare subiect este unic, unicitatea sa fiind nucleul interpretării materialului
proiectiv, întreaga analiză cuantificată și calitati vă aduce, într -un mod interesant o obiectivitate
chiar mai ridicată decât a testelor psihometrice.

24 1.2.2.3. Avantajele și dezavantajele chestionarelor de personalitate
Una dintre problemele care reduc capacitatea de predicție a chestionarelor de personal itate
re referă la faptul că sunt elaborate de către psihologi clinicieni și psihiatri și se axează pe
diagnosticul personalității la pacienții din spitale care prezinta diverse tulburări psihosomatice sau
psihiatrice.
Validitatea chestionarelor de person alitate ce au ca scop de selecția profesională, dar care
conțin mai multe scale clinice este mai redusă.
Chestionarele de personalitate în evaluarea personalului presupun un timp de aplicare
ridicat sau chiar foarte ridicat pentru a obține punctaje edifi catoare pe fiecare scală a profilului de
personalitate.
La timpul de aplicare trebuie adăugat și timpul necesar pentru prelucrarea și interpretarea
rezultatelor. Computerizarea unui număr cât mai mare de operații de la aplicare și până la
interpretarea re zultatelor, ajută mult la soluțonarea problemelor psihodiagnozei și predicției
reușitei profesionale cu ajutorul chestionarelor de personalitate.

1.2.3. Domenii ale utilizării chestionarelor de personalitate
a) Domeniul clinic
Se poate vorbi despre un scop diagnostic, în sensul de contribuție la diagnosticul psihiatric
sau de evidențiere și explicare a unor mecanisme cauzale implicate în geneza unei tulburări psihice.
Spre exemplu evidențierea nivelului nevrotismului unui subiect care solicită asistenț ă de
specialitate pentru acuze de tip anxios sau depresiv sau despre utilizarea rezultatelor la un test
clinic tip MMPI pentru a evidenția tipuk de tulburare prezentată de pacient. Ideea de bază este de
a stabili un diagnostic, de a cunoaște, de a putea of eri explicații pentru fapte din biografia
pacientului.
Putem vorbi și de un scop predictiv sau prognostic. Ideea este de a anticipa evoluția viitoare
a subiectului/pacientului, înscris într -un program terapeutic. Altă finalitate predictivă se referă la
evidențierea resurselor personale pe care se poate baza intervenția de tip recuperator. Astfel, datele
adunate prin aplicarea testelor vor constitui punct de plecare pentru structurarea unor obiective sau
programe de intervenție.
Validarea unei intervenții recuperatorii reprezintă al treilea scop privind utilizarea testelor
psihologice în domeniul clinic. Luăm în considerare atât chestionarele de personalitate, cât și
testele destinate unor funcții psihice, capacităților intelectuale, aptitudinale, instrumnt e elaborate
special pentru practica clinică, cu rol de a evalua complianța subiectului sau evoluția dispoziției
acestuia.În acest caz se utilizează modalitatea de evaluare test -retest, făcându -se o analiză
comparativă între scoruri.

25 b) Domeniul organizați onal
Există două tipuri de demersuri cu scopuri specifice și diferite: selecția și evaluarea de
personal. În selecția de personal rol important prezintă validitatea predictivă a setului de
instrumente utilixate, a problematicii corelației între predictori , adică rezultatele la teste și criteriu
adică eficiența subiectului în rolul profesional, rezultatele la locul de muncă. În selecția de personal
se utilizează bateri mai largi care cprind li alte tipuri de probe decât cele de personalitate, în funcție
de profesia sau de postul avut în vedere pentru selecție, instrumentele utilizate vor fi diferențiate.
Rămânând la problematica corelației predictor -criteriu și a alegerii instrumentelor pentru
selecție, există patru situații posibile, psihologu urmărind doa r una dintre acestea. Prima situație
vizează o corelație nulă, adică rezultate slabe la teste și rezultate profesionale slabe, în care
instrumentul respectiv nu are valoare prdictivă, nu poate fi utilizat pentru selecție, este nerelevant.
Următoarele două situații vizează corelația negativă, adică rezultate bune la teste si
rezultate profesionale slabe sau invers și conduc spre două tipuri de eroare pe care l poate face
psihologul. În ambele cazuri problema este reprezentată de alegerea greșită a instrumen telor pentru
selecție, ele neavând valoare predictivă.
Corelația pozitivă dintre predictor și criteriu, adică rezultate foarte bune la teste și la în
activitatea profesională, indică o valoare predictivă ridicată a instrumentelor și posibilitatea
folosir ii lor în selecție.
În timp, pentru selecția de personal au fost construite mai multe soluții pentru atingerea
acestui tip de corelație, începând cu construira profesiogramelor, a profilelor ocupaționale și
mergând spre evaluare bazată pe interacțiunea individ -situație profesională, sau utilizarea unor
experți.
Evaluarea personalului îl provoacă pe psiholog de a da o măsură obiectivă evoluției în timp
a subiectului angajat în carieră a modului în care rezistă solicitărilor postului, progre selor
realizate.Doar o parte a insrumentelor pot fi utilizate, de exemplu, un teste de rezistență la frustrare
în condițiile unui post foarte solicitant, sau reaplicarea unui test de personalitate construit prin
strategie empirică pentru a evidenția modul în care personalitatea subiectului este influențată de
parcurgerea unui traseu profesional anume.
O situație aparte o constituie profesiile care necesită o avizare inițială sau periodică, în care
criteriile de evaluare sunt clar stabilite, psihologul ofer ind în urma aplicării testelor calificativ de
ti apt -inapt.

26

Capitolul 2. Obiective și ipoteze

2.1. Scopul cercetării: utilizarea chestionarelor de personalitate standardizate și
proiective în vederea identificării disfuncționalităților la nivelul personalității subiecților prezenți
la examinarea psihologică în vederea angajării și a examinării periodice a personalului cu muncă
de risc;
2.2. Obiective:

– Identificarea corelației dintre EPQ și PNP;
– Identificarea disfuncționalităților la nivelul personalității subiecților în funcție de scopul
examinării,
– Identificarea diferențelor înregistrate de subiecți la nivelul nevrotismului în funcție de
genul acestora (masculin/feminin);
– Identificarea diferențelor înregistra te de subiecți la nivelul nevrotismului în funcție de
mediul de proveniență al acestora (rural/urban);
– Identificarea corelației dintre testul Wartegg și PNP;

2.3. Ipoteze
– Există o corelație semnificativă între chestionarele EPQ și PNP;

27 – Există diferențe semnificative din punctul de vedere al disfuncționalității la nivelul
personalității în funcție de scopul examinării psihologice.
– Există diferențe semnificative din punctul de vedere al nevrotismului la subiecți în
funcție de gen;
– Există diferenț e semnificative din punctul de vedere al nevrotismului la subiecți în
funcție de mediul de proveniență;
– Există o corelație semnificativă între testul Wartegg și chestionarul PNP;

Capitolul 3. Metodologia cercetării

3.1. Descrierea eșantionului
Eșan tionul este format din 2160 de persoane care s -au prezentat la examinarea psihologică
în perioada februarie 2018 – februarie 2019. Dintre cele 2160 de persoane, un număr de 558 de
persoane s -au prezentat pentru examinarea periodică deoarece desfășoară mun că de risc. 634 dintre
persoanele prezentate la angajare prezintă în fișa postului muncă de risc.

3.1.1. Tabelul reprezentând eșantionul general
Eșantionul N
Subiecți la angajare fără muncă de risc 968
Subiecți la angajare cu muncă de risc 634
Subiecți la examinare periodică 558

Din totalul celor 968 de persoane prezente la angajare fără muncă de risc s -a identificat un
număr de 53 de persoane cu diferite disfuncționalități..
Dintre cele 634 de persoane pentru angajare cu muncă de risc s -a identificat un număr de
48 de peroane cu diferite disfuncționalități..
Dintre cele 558 de persoane prezente la examinare periodică s -a identificat un număr de 42
de persoane cu diferite disfuncționalități..

28

Fig. 3.1. Eșantionul cercetării

3.1.2. Tabelul reprezentând eșantionul cu disfuncționalități diverse
Eșantionul N
Subiecți la angajare fără muncă de risc 53
Subiecți la agajare cu muncă de risc 48
Subiecți la examinare periodică 42

29

Fig.3.2. Eșantionul la care s -au identificat disfuncționalități diverse la nivelul personalității

3.1.3. Tabelul reprezentând subiecții fără muncă de risc prezenți la evaluarea psihologică
pentru angajare în funcție de gen

Eșantionul N %
Bărbați 31 58,49%
Femei 22 41,59%

S-a constatat că din totalul de 53 de subiecți prezenți la angajare, fără muncă de risc la care
s-au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 31 subiecți (58,49%), sunt bărbați, iar
22 subiecți (41,59%) sunt f emei.

30

Fig. 3.3. Semnificația diferențelor la subiecții pentru angajare fără muncă de risc cu
disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen

3.1.4. Tabelul reprezentând subiecții pentru angajare cu muncă de risc prezenți la
examinarea psihologică în funcție de gen
Eșantionul N %
Bărbați 33 68,75
Femei 15 31,25

S-a constatat că din totalul de 48 de subiecți prezenți la angajare, cu muncă de risc la care
s-au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 33 subiecți (68,75%), sunt bărbați, iar
15 subiecți (31,25%) sunt femei.

31

Fig. 3.4. Semnificația diferențelor la nivelul genului la subiecții pentru angajare cu muncă
de risc cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen

3.1.5. Tabelul reprezentând subiecții cu muncă de risc prezenți la examinarea psihologică
periodică în funcție de gen
Eșantionul N %
Bărbați 28 66,67%
Femei 14 33,33%

S-a constatat că din totalul de 42 de subiecți prezenți la examinarea psihologică periodică,
cu muncă de risc la care s -au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 28 subiecți
(66,67%), sunt bărbați, iar 14 subiecți (33,33%) sunt femei.

32

Fig. 3.5 . Semnificația diferențelor la nivelul genului la subiecții pentru examinare periodică
cu muncă de risc cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de gen

3.1.6. Tabelul reprezentând subiecții prezenți la examinarea psihologică cu disfuncționalități
la nivelul pers onalității în funcție de mediul de proveniență
Mediul de proveniență N %
Urban 89 62,24%
Rural 54 37,76%

S-a constatat că din totalul de 143 de subiecți prezenți la examinarea psihologică la care s –
au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 89 subiecți (62,24%), sunt din mediul
urban, iar 54 subiecți (37,76%) sunt din mediul rural.

33
Fig. 3.6 . Semnificația diferențelor la nivelul mediului de proveniență la subiecții prezenți la
examinarea psihologică cu disfuncționalități la nivelul personalității în funcție de mediul de
proveniență

3.2. Descrierea instrumentelor
3.2.1. Chestionarul PNP (de nevrotism) Pierre Pichot
Acest chestionar prezintă trei scale clinice: N -tendințe nevrotice; Pa și Ps – psihopatice; L –
scala de minciună;
Chestionarul este alcătuit din două părți, în prima parte cuprinzând un test de
alegere/respingere din 20 de gusturi alimentare (probă proiectivă, obiectivă), și un test de asociere
impusă de aleger e din de 20 de serii de cuvinte. Cea de -a doua parte cuprinde un chestionar cu 83
de itemi reprezentând afirmații la persoana I, la care se solicită răspuns trihotomic: adevărat (A),
nu mă pot decide (?), și fals (F).
Prima parte a chestionarului poate fi sau nu aplicată. Atunci când se aplică și prima parte a
chestionarului, Tendințele nevrotice integrează și punctajul obținut de subiect la această parte
proiectivă: se acordă câte un punct pentru fiecare item la prima parte și câte două puncte la itemii
chestionarului.
În evaluarea și selecția personalului în domeniul militar s -a adaptat și s -a utilizat cu succes
numai chestionarul cu cei 83 de itemi, fiind mai ușor de scorat și de interpretat rezultatele prin
analiză comparativă cu scalele clinice simila re din componența altor chestionare, cum ar fi EPQ.
Acest chestionar este indicat a se aplica subiecților cu studii medii, adică populației
generale.

34 Chestionarul este un bun instrument clinic care prin modul de alcătuire al itemilor, nu
traumatizează. Es te un foarte bun chestionar pentru identificarea subiecților nevrotici, dar și o parte
a subiecților cu tendințe paranoice și cu personalități psihopatice.
Pentru itemii scalei de nevrotism (N3), punctajul se dublează în comparație cu celelalte
scale ale chestionarului. PNP se aplică în format creion -hârtie, individual sau colectiv. Nu există
limită de timp, dar în cazul subiecților care folosesc timp excesiv, li se reamintește faptul că ar fi
indicat să dea primul răspuns care le vine în minte.

3.2.2. E ysenck Personnality Questionnaire (EPQ) – Hans Eysenck
Modelul personalității propus de Hans Eysenck prevede existența a 3 dimensiuni
fundamentale:
1) Extra – Introversiunea (E);
2) Neuroticism – Stabilitate (N);
3) Psihotism (P) – Funcționarea Superego -ului
Acest chestionar a fost adaptat în mediul militar românesc, incluzând cinci scale:
extraversiune (E), psihotism (P), neuroticism (N), scala de minciună sau de dezirabilitate socială,
disimulare (L), și scala de devianță comport amentală (C), față de cele trei scale existente în primele
versiuni ale autorului.
Extroversia descrie o persoană deschisă, tonică, care agreează stimularea și căreia îi
displace singurătatea;
Introversia explică un comportament liniștit, rezervat, în l uptă continuă pentru autocontrol
și reprimarea excitării;
Neuroticismul este descris ca o trăsătură specifică unei persoane labile emoțional, deseori
anxioasă și depresivă, cu dificultăți în restabilirea echilibrului psihic după șocuri emoționale.
Stab ilitatea opusă neuroticismului, descrie o persoană calmă, ce nu este ușor
impresionabilă;
Psihotismul descrie o structură individuală înclinată spre un comportament agresiv și ostil,
egocentric și impulsiv, cu o sensibilitate scăzută față de sentimentele oamenilor. În varianta
pozitivă poate fi original și creativ, cu preferințe pentru risc și aventură, pentru lucruri bizare și
oameni ciudați.
In varianta adaptată pentru adulți în mediul militar, chestionarul conține 90 itemi , cu două
noi scale și anume cea de minciună sau dedezirabilitate socială, disimulare (L) și scalade devianță
comportamentală (C). 30 de itemi din cadrul scalelor N, P și E au fost integrați în scală de devianță
comportamentală C.
Devianța comportamentală (C) este o scală recentă care integrează itemi din scalele N,P
și E și care încearcă să surprindă comportamentul înclinat spre devianță și antisocial

35 (experimentată mai întâi în compoziția lui EPQ –junior , apoi și în compoziția lui EPQ pentru
adulți).
Scală de minciună, disimulare (L) sau de dezirabilitate socială indica tendința subiectului
de a avea un comportament onest în relație cu ceilalți și de a spune adevărul.
Versiunea adaptată la Universitatea din Cluj -Napoca în 1990 la care a participat și Sybil Eysenck,
conține 4 factorii și anume P, E, N și L, cu un număr de 79 itemi.
EPQ a fost experimentat în numeroase țări, făcând obiectul unor studii interculturale
extinse (Bulgăria, Franța, Germania, Italia, fosta Iugoslavie, Spania, Ungaria și România) În cadrul
studiului realizat în România (sept.1989) s -a făcut comparație între eșantionul românesc (465
bărbați și 549 femei ) cu eșantionul englezesc, existând o consistență bună a factorilor P, E, N și L
la ambele loturi.
Chestionarului EPQ se aplică în f ormat creion -hârtie, individual sau colectiv. Nu există
limită de timp, dar persoanelor care folosesc un timp excesiv trebuie reamintit faptul că, pentru
fiecare întrebare se cere primul răspuns venit în minte.
3.2.3. Testul proiectiv WARTEGG – Erick WAR TEGG (1940)
Este un test proiectiv folosit în procesul de recrutare. Acest test poate fi perceput de către
subiecți ca fiind destul de amenințător. Obiectivul acestui test este de a cunoaște anumite
caracteristici de personalitate ale subiecților.
Testu l a fost perfecționat în 1960 de către Alfonso și Biedema. Este simplu de aplicat într –
un interval scurt de timp și este un test subiectiv, interpretarea fiinf destul de simplă când psihologii
au un anumit grad de experiență.
Testul constă în realizarea unui desen împărțit în opt cadrane. Pentru a începe testul
persoana este instruită să completeze desenele, menționând că nu există nici o regulă generală cu
privire la modul de a dezvolta desenele.
Interpretare:
– Primul simbol (A) se referă la conceptul de sine. Această parte descrie modul în care
persoana se fereră la ea în mod conștient sau inconștient, Prin intermediul acestui simbol
se poate observa dacă persoana se raportează într -un mod pozitiv sau negativ la propria
persoană, care este maturitatea /imaturitatea emoțională;
– Al doilea simbol (B) se referă la afectivitate, gradul de sensibilitate și empatie pe care
persoana le are față de ceilalți, exprimarea emoțiilor, vioiciune;
– Al treilea simbol (C) evaluează ambițiile persoanei, tendința de autorea lizare și dorința de
a-și atinge obiectivele;
– Următorul simbol (D) se referă la probleme, dificultăți, greutăți – sfera problematică și
modul de gestionare a acesteia, conținutul inconștient, și evaluează modul în care persoana

36 se comportă de obicei înain tea represiunilor și anxietăților inconștiente, adică atitudinea
înainte de conflicte interne sau externe;
– Al cincilea simbol (E) se referă la managmentul energiei vitale, modul în care persoana se
preocupă de controlul impulsurilor, modul în care își ges tionează agresivitatea, cum
reacționează la adversitate, provocare.
– Următorul simbol (F) țintește tipul de raționament al persoanei. Acest simbol este
important pentru a observa valoara pe care persoana o acordă capacității sale intelectuale,
capacității d e analiză și sinteză și dacă persoana este mai mult obiectivă sau subiectivă;
simbolul se referă și la părtinire, integrare/izolare, completare; izolare, separare/apropiere,
conexiune.
– Al șaptelea simbol ((G) se referă la atitudinea interpersonală față de muncă. Măsoară
aspecte precum abilitatea de a lucra in echipă, sensibilitatea, comportamentul afectiv la
locul de muncă, de asemenea se referă la nerăbdare delicatețe, sociabilitate;
– Ultimul simbol (H) se referă la protecție, afișea ză unde și cum se simte subiectul protejat
și cum se apără el însuși; măsoară capacitatea de a se angaja in standarde; dacă desenul
este făcut sub stimul este un semn al unui nivel ridicat de filiație; dacă se află deasupra
stimulului acesta indică un nive l ridicat de critică și dificultate de a se adapta la reguli.
Modul în care se pot combina simbolurile:
– A și H – autoimagine: stima de sine, siguranța sunt legate, depind frecvent de uniunea
simbiotică cu mama, dacă aceasta a avut succes sau nu,
– B și G – sociabilitatea: emoțiile și capacitatea de a socializa sunt combinate pentru aindica
relația față de ceilalți, sex opus;
– C și E: realizarea: relația dintre ambiție, tensiune, agresiune indică realizările, munca,
productivitatea;
– D și F: acestea în combinaț ie oferă informații despre atitudinea față de lume.

3.3. Procedura
Studiul a fost desfășurat în cabinetul personal de psihologie, pe parcursul unui an, din
aprilie 2018 până în mai 2019. . Dintre cele 2160 de persoane, un număr de 558 de persoane s -au
prezentat pentru examinarea periodică deoarece desfășoară muncă de risc, iar 634 dintre
persoanele prezentate la angajare prezintă în fișa postului muncă de risc.
S-au utilizat pentru evaluarea psihologică a personalității, atât chestionare standardizate,
cât și teste proiective. 143 de subiecți din totalul de 2160, au fost identificați cu disfuncționalități
la nivelul personalității. Chestionarele de personalitate utilizate au fost: testul Pierre Pichot pentru

37 neuroticism, chestionarul Eysen ck și testul proiectiv Wartegg. Disfuncționalitățile relevate de
testele de personalitate se referă la scoruri ridicate la nivelul neuroticismului și al psihotismul
În urma aplicării chestionarelor s -a urmărit identificarea disfuncționalităților la subi ecții
prezenți în vederea angajării sau examinării periodice, precum și existența diferențelor la nivelul
disfuncționalității personalității în funcție de gen. De asemenea s -a urmărit identificarea
disfuncționalităților la nivelul personalității în funcți e de mediul de proveniență.. Un alt obiectiv a
constat în identificarea diferențelor dintre grupuri din punctul de vedere al disfuncționalității
personalității în funcție de scopul examinării.
Utilizarea/aplicarea testului proiectiv la subiecți a relevat următoarele aspecte: subiecții din
cele trei grupuri au înrgistrat rezultate ridicate la nivelul depresiei și anxietății, cât și la nivelul
irascibilității, agresivității, iar un număr de 14 persone au prezentat tulburări psihotice fiind
îndreptați către s erviciul de psihiatrie. S -a constatat că aplicarea testului proiectiv, confirmă
disfuncționalitățile subiecților la nivelul peronalității. Subiecții au avut o disponibilitate mai bună
de a completa testul proiectiv, decât chestionarle standardizate, iar fa ptul că li s -au cerut diferite
clarificări a făcut ca aceștia să fie mai deschiși, mai vorbăreți.
La testul proiectiv s -a urmări în special rezultatele la simbolul referitor la imaginea de sine,
rezultatele privind raportarea la viitor și cele referitoare la problemele existente, precum și cel
referitor la relaționarea cu ceilalți.
În urma obținerii rezultatelor la chestionarele standardizate, acestea s -au comparat și
corelat cu rezultatele obținute la testul proiectiv. Practic, testul proiectiv, a confir mat
simptomatologia rezultată la chestionarele standardizate.

Capitolul 4. Prezentarea rezultatelor

4.1. Analiza cantitativă și calitativă a datelor

Ipoteză specifică 1 : Există o asociere între scalele de nevrotism, minciună și psihotism
ale chesti onarelor EPQ și PNP
Ipoteza nulă 1 : Asocierile înregistrate între scale se datorează hazardului sau
întâmplării.

Tabel 4.1.1. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul nevrotismului

38 Constructe corelate Indici numerici EPQ nevrotism PNP nevrotism
Nevrotism EPQ Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 2

141 0,774
Nevrotism PNP Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 0,774
P=0,01

Între cele două scale există un coeficient de corelație foarte mare, r=0,774, (prin rotunjire),
semnificativ la un p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între cele două scale, care
măsoară același construct, încât pot fi substituite una cu cealaltă în măsurarea neuroticismului

Tabel 4.1.2. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul disimulării
Constructe corelate Indici numerici EPQ minciună PNP Minciună
Disimulare EPQ Pearson Correlation Sig
(2tailed
N 2

141 0,638
Disimulare PNP Pearson Correlation Sig
(2tailed
N 0,638
P=0,01

Între cele două scale există un coeficient de corelație mare, r=0,638, semnificativ la un
p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între cele două scale, care măsoară același
construct, încât pot fi substituite una cu cealaltă în măsurarea minciunii.

Tabel 4.1.3. Corelația chestionarelor EPQ și PNP la nivelul psihotismului
Constructe corelate Indici numerici EPQ Psihotism PNP Psihotism
EPQ Psihotism Pearson Correlation Sig
(2tailed
N 2

141 0,521
PNP Psihotism Pearson Correlation Sig
(2tailed
N 0,521
P=0,01

Între cele două scale există un coeficient de corelație mare, r=0,521, semnificativ la un
p=0,01, ceea ce arată o asociere suficient de puternică între cele două scale, care măsoară același
construct, încât pot f i substituite una cu cealaltă în măsurarea psihotismului.

39
Ipoteza specifică 2 – Există diferențe semnificative din punctul de vedere al disfuncționalității
la nivelul personalității în funcție de scopul examinării psihologice.
Ipoteza nulă 2 – Diferențele înregistrate de subiecți la nivelul disfuncționalității personalității
în funcție de scopul examinării psihologice se datorează hazardului sau întâmplării

Există diferențe semnificative din punctul de vedere al nevrotismului la nivelul
perso nalității în funcție de scopul examinării psihologice.
Tabelul nr. 4.2.1. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Nevrotism Media Abaterea standard N
Subiecți la angajare
fără muncă de risc 66,15 3,42 53
Subiecți la angajare
cu muncă de risc 69,49 2,84 48
Subiecți la
examinare periodică 60, 12 3,71 42

Așa cum se observă în tabelul nr. 4.2.2. există diferențe semnificative la nivelul
nevrotismului la subiecți în funcție de scopul examinării, deoarece valoarea testului F (2,140) =
124,256 la un p = 0,000.

Tabelul nr. 4.2.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de
scopul examinării psihologice
Nevrotism df F Sig
Intergrup 2 124,256 0,000
Intragrup 140

40
Fig. 4.2.1. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la cele trei grupuri în funcție
de scopul examinării (N= 143)

Există diferențe semnificative din punctul de vedere al psihotismului la nivelul
personalității în funcție de scopul examinării psihologice.
Tabelul nr. 4.2.3. Valori ale indicatorilor tendințelor central e la nivelul psihotismului
Psihotism Media Abaterea standard N
Subiecți la angajare
fără muncă de risc 63,04 3,65 53
Subiecți la angajare
cu muncă de risc 67,81 4,21 48
Subiecți la
examinare periodică 55, 89 3,29 42

Așa cum se observă în tabelul nr. 4.2.4. există diferențe semnificative la nivelul tendințelor
psihotice la subiecți în funcție de scopul examinării psihologice, deoarece valoarea testului F
(2,140) = 114,229 la un p = 0,000.
Tabelul nr. 4.2.4. Semnificația difere nțelor la nivelul tendințelor psihotice la subiecți în
funcție de scopul examinării
Psihotism df F Sig
Intergrup 2 114,229 0,000
Intragrup 140

41

Fig. 4.2.2. Semnificația diferențelor la nivelul psihotismului la cele trei grupuri în funcție de
scopul examinării (N= 143)

Există diferențe semnificative din punctul de vedere al disimulării la nivelul
personalității în funcție de scopul examinării psihologice.
Tabelul nr. 4.2.5. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul disimulării
Disimulare Media Abaterea standard N
Subiecți la angajare
fără muncă de risc 63,04 3,65 53
Subiecți la angajare
cu muncă de risc 67,81 4,21 48
Subiecți la
examinare periodică 55, 89 3,29 42

Așa cum se observă în tabelul nr. 4.2.6. există diferențe semnificative la nivelul tendințelor
de disimulare la subiecți în funcție de scopul examinării psihologice, deoarece valoarea testului F
(2,140) = 135,433 la un p = 0,000.

Tabelul nr. 4.2.6. Semnificația diferențelor la nivelul tendințelor de disimulare la subiecți în
funcție de scopul examinării
Disimulare df F Sig
Intergrup 2 135, 433 0,000
Intragrup 140

42

Fig. 4.2.3. Semnificația diferențelor la nivelul disimulării la subiecți în funcție de scopul
examinării (N= 143)

–
Ipoteza specifică 3 – Există diferențe semnificative din punctul de vedere al nevrotismului la
subiecți în funcție de gen.
Ipoteza nulă 3 – Diferențele înregistrate între subiecți din punctul de vedere al nevrotismului
în funcție de gen se datorează hazardului sau întâmplării

Tabelul nr. 4.3.1. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Nevrotism Media Abaterea standard N
Bărbați 64,42 3,58 89
Femei 60,44 3,74 54

43 Așa cum se observă în tabelul nr. 4.3.2. există diferențe semnificative la nivelul
nevrotismului la subiecți în funcție de gen, deoarece valoarea testului t (2,140) = 17,648 la un p
= 0,000. S -a constatat că bărbații au un nivel ridicat de irascib ilitate și agresivitate, în timp ce
femeile prezintă indici de depresie și anxietate, la un nivel semnificativ.

Tabelul nr. 4.3.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de
gen
Nevrotism df t Sig
Intergrup 2 17,648 0,000
Intragrup 140

Fig. 4.3.1. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de gen
(N= 143)

Ipoteza specifică 4 – Există diferențe semnificative din punctul de vedere al nevrotismului la
subiecți în funcție de mediul de proveniență.

44 Ipoteza nulă 4 – Diferențele înregistrate între subiecți din punctul de vedere al nevrotismului
în funcție de mediul de proveniență se datorează hazardului sau întâmplării

Tabelul nr. 4.4.1. Valori ale indicatorilor tendințelor centrale la nivelul nevrotismului
Mediul de
proveniență Media Abaterea standard N
Urban 68,42 3,91 89
Rural 61,17 3,65 54

Așa cum se observă în tabelul nr. 4.4.2. există diferențe semnificative la nivelul
nevrotismului la subiecți în funcție de mediul de proveniență, deoarece valoarea testului t (2,140)
= 12,321 la un p = 0,000. S -a constatat că subiecții din mediul urban prezintă un grad mai ridicat
de nevrotism la nivelul personalității, decât cei din mediul rural.

Tabelul nr. 4.4.2. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de
mediul de proveniență
Nevrotism df t Sig
Intergrup 2 12,321 0,000
Intragrup 140

Fig. 4.4.1. Semnificația diferențelor la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de mediul
de proveniență (N= 143)

45
Ipoteză specifică 5. Există o asociere între scalele de nevrotism, și psihotism ale
chestionarelor PNP și testul proiectiv
Ipoteza nulă 5. Asocierile înregistrate între scalele testelor se datorează hazardulu i
sau întâmplării.
Tabel 4.5.1. Corelația chestionarelor PNP și Wartegg la nivelul nevrotismului
Constructe corelate Indici numerici EPQ nevrotism PNP nevrotism
Nevrotism PNP Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 2

141 0,684
Nevrotism Wartegg Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 0,684
P=0,01

Între cele două teste la nivelul scalei de nevrotism există un coeficient de corelație foarte
mare, r=0,684, semnificativ la un p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între s cala de
nevrotism a celor două teste , care măsoară același construct, încât pot fi substituite una cu cealaltă
în măsurarea nevrotismului.

Tabel 4.5.2. Corelația chestionarelor PNP și Wartegg la nivelul psihotismului
Constructe corelate Indici numerici PNP psihotism Wartegg psihotism
Psihotism PNP Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 1

141 0,723
Psihotism Wartegg Pearson Correlation
Sig (2tailed
N 0,723
P=0,01

Între cele două testee la nivelul scalei de psihotism există un coeficient de corelație foarte
mare, r=0,723, semnificativ la un p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între scala de
psihotism a celor două teste, încât pot fi substituite una cu cealaltă în măsurarea psihotismului.

46

Capitolul 5. Concluzii

Studiul a fost desfășurat în cabinetul personal de psihologie, pe perioada din aprilie 2018
până în mai 2019. Dintre cele 2160 de persoane, un număr de 558 de persoane s -au prezentat
pentru examinarea periodică deoarece desfășoar ă muncă de risc. 634 dintre persoanele prezentate
la angajare prezintă în fișa postului muncă de risc.
S-au utilizat pentru evaluarea psihologică a personalității, atât chestionare standardizate,
cât și teste proiective. 143 de subiecți din totalul de 216 0, au fost identificați cu disfuncționalități
la nivelul personalității. Chestionarele de personalitate utilizate au fost: testul Pierre Pichot pentru
neuroticism, chestionarul Eysenck și testul proiectiv Wartegg. Disfuncționalitățile relevate de
testele de personalitate se referă la scoruri ridicate la nivelul neuroticismului și al psihotismul
S-a constatat că din totalul de 53 de subiecți prezenți la angajare, fără muncă de risc la care
s-au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 31 s ubiecți (58,49%), sunt bărbați, iar
22 subiecți (41,59%) sunt femei.
Din totalul de 48 de subiecți prezenți la angajare, cu muncă de risc la care s -au identificat
disfuncționalități la nivelul personalității, 33 subiecți (68,75%), sunt bărbați, iar 15 s ubiecți
(31,25%) sunt femei.
Dintre cei 42 de subiecți prezenți la examinarea psihologică periodică, cu muncă de risc la
care s -au identificat disfuncționalități la nivelul personalității, 28 subiecți (66,67%), sunt bărbați,
iar 14 subiecți (33,33%) sunt femei.
Din cei 143 de subiecți prezenți la examinarea psihologică la care s -au identificat
disfuncționalități la nivelul personalității, 89 subiecți (62,24%), sunt din mediul urban, iar 54
subiecți (37,76%) sunt din mediul rural.

47 În ceea ce privește ex istența unei corelații semnificative între chestionarele EPQ și PNP, s –
au înregistrat următoarele rezultate:
Între scalele de nevrotism există un coeficient de corelație r=0,774, semnificativ la un
p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între cele două scale, care măsoară același
construct. Între scalele de disimulare există un coeficient de corelație mare, r=0,638, semnificativ
la un p=0,01, ceea ce arată o asociere foarte puternică între cele două scale. Între scalele de
psihotism există un c oeficient de corelație mare, r=0,521, semnificativ la un p=0,01, ceea ce arată
o asociere suficient de puternică între cele două scale.
În concluzie scalele de nevrotism, minciună și psihotism ale celor două chestionare, EPQ
și PNP, corelează suficient de puternic încât să poată fi substituite una celeilalte, ipoteza
confirmându -se.
S-a constatat în urma prelucrării catitative a rezultatelor că există diferențe semnificative
la nivelul neuroticismului, al psihotismului și al disimulării la subiecți în fun cție de scopul
examinării psihologice, la cele trei grupe de subiecți, astfel ipoteza a fost confirmată.
Există diferențe semnificative la nivelul nevrotismului la subiecți în funcție de gen. S -a
constatat că bărbații au un nivel ridicat de irascibilitate și agresivitate, în timp ce femeile prezintă
indici de depresie și anxietate, la un nivel semnificativ.
S-au înregistrat diferențe semnificative la nivelul nevrotismului la subiecți și în funcție de
mediul de proveniență. S -a constatat că subiecții din m ediul urban prezintă un grad mai ridicat de
nevrotism la nivelul personalității, decât cei din mediul rural.
În ceea ce privește ipoteza 5, s -a constatat că la testul proiectiv subiecții au înregistrat o o
valoare r=0,684, semnificativă la un p=0,01 la n ivelul nevrotismului, și r=0,723, semnificativă la
un p=0,01 la nivelul psihotismului, asocierea dintre cele două teste, PNP și Wartegg fiind puternic
semnificativă. Acest lucru confirmă faptul că utilizarea testului proiectiv confirmă rezultatele
înregist rate la testul PNP, la nivelul nevrotismului (tendințe depresive, anxioase, agresivitate),
precum și la nivelul psihotismului.

48