Disertatie 25.03 Corectata [303779]

Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”

[anonimizat]. [anonimizat],

Conf. dr. arh. [anonimizat],

2018

Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”

DESPRE GRĂDINI CA SPAȚIU TRĂIT.

[anonimizat],

Șef lucr. dr. arh. [anonimizat],

Conf. dr. arh. [anonimizat],

2018

Declarație standard privind originalitatea lucrării

Prin prezenta declar că Lucrarea de disertație cu titlul Despre grădini ca spațiu trăit. [anonimizat] a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. [anonimizat], [anonimizat], cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului.

București,

Martie 2018

Absolvent: [anonimizat]

_____________

[anonimizat]-au lăsat amprenta  asupra comunității și a construcțiilor care ii aparțin. [anonimizat], [anonimizat] a fost în proprietatea mai multor generații începând cu a doua jumătate a [anonimizat], când a fost construit.

De-a [anonimizat] a proprietarului, asupra conacului s-a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a grădinii.

[anonimizat] a [anonimizat] o piață îl joacă în viața locuitorilor din orașe. [anonimizat], este un spațiu „trăit”, [anonimizat], element generator de arhitectură.

Motivul central pentru studiul grădinilor ca elemente componente și creatoare de arhitectură este constituit de caracterul efemer al acestora. [anonimizat]-au ”cunoscut”.

[anonimizat], fie intenționat fie din lipsa resurselor și metodelor de a le menține „în viață”.

Așadar, scopul lucrării de disertație este de a [anonimizat], pentru a releva câteva principii utilizate ulterior în cadrul proiectului de diplomă. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]zvoltarea și susținerea întregii comunități de-a lungul timpului.

STRUCTURA

Lucrarea este împărțită în șase capitole și pornește de la definirea și prezentarea aspectelor generale ale grădinilor oprindu-se asupra celor care intră în componența ansamblurilor rezidențiale extraurbane, apoi se concentrează pe o arie restrânsă din Vestul Transilvaniei, definește specificul zonei studiate pentru ca apoi, către final, să ilustreze cum toate aceste aspecte se pot reflecta într-un obiect de arhitectură.

1. INTRODUCERE

Primul capitol descrie succint întregul demers ce constituie lucrarea de disertație, de la definirea ”obiectului” asupra căruia se concentrează studiul și descrierea mai multor tipologii existente, până la ilustrarea lor în cadrul proiectului de diplomă.

2. DESPRE GRĂDINI

2.1. Definirea conceptului de grădina – descrie caracteristicile unei grădini cât și aspectele care o definesc și o încadrează într-unul din tipurile cele mai cunoscute de grădini din Europa.

2.2. Dezvoltarea grădinilor istorice – pornește de la definiția termenului de grădină istorică și face trecerea la o scurtă istorie a artei grădinilor pe teritoriul României.

3. TIPURI DE GRĂDINI. CONCEPTE.

3.1. Grădina, parte a ansamblului locuibil – explică dependența de statutul social al proprietarului unei grădini, descrie câteva tipologii și concepte pe care se bazează arta grădinilor manifestată în zilele noastre.

3.2. Grădini și conace din Județul Hunedoara – este un subcapitol care ilustrează cele mai importante ansambluri rezidențiale ce au în componența lor o grădină, face o analiză succintă și urmărește să evidențieze valoarea acestora din punct de vedere cultural și turistic.

4. STUDIU DE CAZ

Prezintă un concept care concretizează o intervenție asupra unui obiect de arhitectură cu caracteristici asemănătoare cu ale celor prezentare în capitolul anterior, cu același potențial din punct de vedere turistic și al importanței la nivelul comunității din care face parte.

Exemplul a fost util pentru înțelegerea demersului prin care Conacul Apafi a rost restaurat și și-a căpătat rolul important în viața comunității din Satul Malâncrav.

5. ANSAMBLUL CONACULUI KLOBOSISKY

5.1. Scurt istoric și proprietari – reprezintă trecerea în revistă a familiilor nobiliare care au avut în proprietate conacul și în același timp menționează și etapele prin care au trecut toate elementele componente ale ansamblului de-a lungul timpului.

5.2. Topografia zonei – descrie caracteristicile amplasamentului, relieful și elementele componente ale acestuia.

5.3. Caracteristicile sitului și construcției – analizează ansamblul conacului din punct de vedere arhitectural, compozițional și al funcțiunilor pe care l-a avut de-a lungul timpului.

6. INTERVENȚIA

Ultimul capitol prezintă materializarea studiului și conceptelor discutate anterior, într-un proiect de arhitectură care încearcă să ilustreze actualitatea problematicii grădinii în arhitectura de astăzi, utilizând ca instrument principal grădina unui ansamblu rezidențial în scopul revitalizării sale și includerii într-un circuit turistic. În paralel se urmărește și reintegrarea conacului și a grădinii în viața comunității.

1. INTRODUCERE

1.1. Punct de plecare

În cadrul lucrării s-a pornit de la definirea grădinii, apoi nuanțarea termenului și diferențierea în funcție de caracteristicile sale compoziționale și estetice. S-a ajuns la tema centrală a studiului, la care se revine pe parcursul lucrării, pornind de la concept, privit la modul general, apoi se face trecerea în revistă a principalelor tipuri de ansambluri ce au în alcătuirea lor o gradină, fie că joacă un rol central, fie ca este doar o parte componentă a întregului.

1.2. Parcurs

Pe parcursul studiului tema grădinii în arhitectură a fost privită pe de o parte din perspectiva unui proiect de arhitectură, ca și cum aceasta ar fi o zidire, o limită a casei ca obiect și a locuirii ca fapt, iar pe de altă parte ca esență a obiectului de arhitectură, edificat efectiv, grădina devenind aici scopul și povestea din spatele a ceea ce putem vedea în fața noastră. În cea de-a doua ipostază, prezența grădinii ca peisaj conturat de memorie este descrisă prin mai multe straturi așternute în timp, modelată de povești care „iau parte” la construirea grădinii ca peisaj.

Spre exemplu, de către Cosgrove și Daniels, peisajul este considerat un concept valoros pentru existența umană, deoarece acesta raportează omul la natură.

1.3. Scop

Intenția acestui studiu este de a enunța câteva principii utilizate ulterior pentru a coordona proiectul de arhitectură. Cu ajutorul acestora intervenția rămâne în concordanță cu memoria locului și  susține recuperarea, dezvoltarea și păstrarea ei în timp și spațiu ca referință pentru generațiile viitoare.

2. DESPRE GRĂDINI

2.1. Definirea conceptului de grădină

2.1.1. Explicarea noțiunii de grădină.

Grădina, încă de la apariția ei ca expresie a unei amenajări strâns legată de locuire poate fi considerată, într-un mod bine justificat, reprezentativă, indiferent de locul și timpul existenței ei.

Deși grădinile au în mod evident caracteristici ce aparțin oricărui spațiului construit, acestea sunt percepute ca fiind mai puțin „palpabile”, lipsite de greutatea pietrei sau a lemnului. Ele ne duc cu gândul mai mult către aer, natura, simțuri, efemer. Tocmai pentru că sunt alcătuite în mare parte din elemente vegetale, vii, cu o durată de viață limitată datorită mai multor factori, fie ei naturali sau antropici, ele sunt mult mai sensibil influențate de fiecare schimbare survenită în viața acestor elemente componente. Tocmai necesitatea acestei amenajări și existența lor în societățile din toate vremurile,  dă seama de importanța și sensul lor ca spații locuite și „trăite”. Locuirea, nu este o acțiune în sine nu poate fi „închisă”, desfășurată între pereți. Locuirea este o stare, un „mod uman de a exista”.

”Grădina se ipostaziază în istoria culturilor sedentare într-o diversitate nesfârșită”. De aceea, pentru a opera cu noțiunea de grădină, aceasta va fi definită ca arhitectură și va fi pusă în relație pe de o parte cu casa, pe de alta cu peisajul, în termenii aceluiași registru conceptual reglat de triplul criteriu de definire a gestului arhitectural: limită, proiect, locuire”.

2.1.2. Tipuri de grădini în arhitectura Europeană

Pentru că o abordare individuală, din punct de vedere istoric a fiecărui tip de grădină din arhitectura Europeană ar necesita un spațiu vast pentru expunerea parcursului acestora încă de la apariție până în prezent, în cele ce urmează se vor discuta în principal caracteristicile formale și compoziționale.

Ca și direcții principale de dezvoltare a grădinilor pe teritoriul Europei se remarcă grădinile din Franța, Italia și Anglia și de asemenea mai există o categorie de parcuri mixte.

Grădinile în Franța

Caracteristicile geometrice plane au fost determinate și influențate în mare măsură de construcțiile monumentale cu formă regulată a palatelor, cărora grădina le servea drept decor și le punea în valoare atât simetria cât și grandoarea. Pentru aceasta elementele componente erau reprezentate de trasee geometrice, peluze verzi, partere ample cu bazine laterale.

Tendința era ca noile grădini să nu mai semene cu o pădure și se punea accentul pe deschiderea unor alei ce păreau să se continue la nesfârșit.

Simetria în grădinile franceze era privită mai mult ca un echilibru între cele două părți decât ca o identitate a acestora, astfel compoziția fiind mai variată.

Dezallier d`Argenville caracterizează grădinile franceze în câteva cuvinte: ” Arta să cedeze naturii. Să nu acoperi cu umbra o grădină dar nici să o descoperi prea mult. Să o faci să pară întotdeauna mai mare decât este în realitate”.

În secolul al XIX-lea, la începutul său, apari grădini cu aspect mixt, ce au forme geometrice în partea din fața a clădirilor și elemente sinuase de factură romantică pe suprafața ce acoperă restul întinderii grădinii. Ulterior se restaurează o parte din parcurile secolelor anterioare însă, însă din nefericire nu s-a ținut cont de caracteristicile inițiale.

Grădinile în Italia

Grădinile în stilul caracteristic al Renașterii au preluat unele caractere greco-romane clasice, printre care perspectivele și arta topiarilor (diverse figuri obținute prin tunderea plantelor), bazinele și terasele de formă octogonală.

După cum spunea Stendhal, grădinile italiene sunt cea mai frumoasă uniune dintre frumusețea arhitecturală și cea vegetală, uniune în care constanta dependentă de voința umană însoțește natura și o înfrumusețează fără a îi distruge prospețimea și caracterul organic.

Efectul dorit este adesea acela de panoramă realizat prin amenajări specifice astfel încât să se poată admira din toate punctele cele mai importante elemente decorative. Acestea sunt situate adesea pe terase mascate, sau din contră accentuate, legate între ele cu ajutorul unor rampe și balustrade, scări sau alei cu fântâni.

În general speciile de plante lemnoase erau valorificate prin amplasarea lor în poziții cheie în funcție de culoare și coronament.

Un exemplu care ilustrează cu succes specificul acelei epoci în ceea ce privește Arta grădinilor este Grădina Villa d`Est de la Tivoli ( 1540) având o suprafață de 5 hectare, este așezată pe o pantă panoramică.

Grădinile în Anglia

Asemeni grădinilor din Franța și din Italia și în cazul celor din Anglia Evului Mediu se puteau simții influențe ale Renașterii italiene sau ale modei franceze, suprapuse peste anumite tradiții ale cuceritorilor romani .

După anul 1730 apare aspectul de parc peisager, când William Kent transformă lucrările predecesorilor săi utilizând pentru amenajarea peisajului chiar și arbori morți cu rolul de a imita natura renunțând totodată la traseele rigide, totul căpătând un aspect simplificat, natural.

Ulterior la sfârșitul secolului al XVIII-lea conceptul de english gardening se transformă în cel de landscape gardening accentul căzând pe jocul dintre lumină și umbră și pe culoare, luându-se în considerare legile perspectivei și ale opticii.

Parcuri mixte

Luând în considerare cele două tendințe descrise mai devreme: pe de o parte, cea în care perspectivele largi și traseele regulate cu caracter profund geometric, definesc idealul în materie de amenajare a unei grădini; pe de altă parte abordarea în care utilizarea unor elemente decorative regăsite și în cadrul grădinilor antice sau a unor ruine ce servesc drept decor unor scene menite să trezească sentimente reale și puternice, putem înțelege cum a apărut arta parcurilor mixte și de unde provin elementele definitorii ale acesteia.

După ce a vizitat mai multe orașe europene și parcurile acestora, prințul de Ligne, le definește simplificat : “Mai mult bun-simț în Anglia, mai puțină ordine în Franța, mai puțină arhitectură în Italia. Mai mult spirit în Olanda, mai mult soare în Rusia, mai mulți copaci în Ungaria, mai mult gazon în Germania, mai multă bogăție în Elveția, mai mult bun-gust pretutindeni, iată ce le doresc grădinarilor tuturor acestor țări. În afară de aceasta, poezie, filozofie, sacrificii aduse naturii. Natura însăși trebuie să fie altar și ofrandă.” (Coup d’œil, p. 92).

2.2. Dezvoltarea grădinilor istorice

2.2.1. Semnificația și locul grădinilor în istoria culturii

În primul articol al Cartei de la Florența (1982) se definește conceptul de „grădină istorică”, ca fiind ”o compoziție arhitecturală și horticolă de interes public din punctul de vedere al artei sau istoriei, și ca atare trebuie să fie considerată drept un monument”.

Din cercetarea mai multor surse se pare că arta grădinilor a luat naștere în mai multe puncte ale continentului asiatic: inițial în China, India sau Mesopotamia, iar apoi în Egipt. mai târziu această artă și-a făcut simțită prezența și în sudul Europei, în Italia și Grecia.

De-a lungul timpului, pe când războaiele purtate de popoarele antice făceau să se nască și apoi să dispară imperii întregi, rezultatele existenței acestora și manifestarea culturilor prin artă în diverse forme au fost transmise de la un popor la altul și deci relocate în timp și spațiu căpătând valoare universală.

Dacă inițial scopul principal a grădinilor era unul utilitar, fiind ” construite” din vegetație folosită pentru hrană, ulterior, după ce oamenii au observat că viața grădinilor depinde de forța naturii și după ce a apărut credința în diverse zeități, grădinile și au pierdut scopul central utilitar și s-au transformat treptat în locuri de meditație. Pe măsura trecerii timpului ele se transformă în locuri de odihnă, de relaxare sau fac parte din acte de cultură, incluzând în componența lor pe lângă elementele naturale și anumite edificii sau opere de artă, statui, terenuri de sport, portice sau teatre.

2.2.2. Grădini și parcuri în secolele al XIX-lea și al XX-lea

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea complexitatea parcurilor și grădinilor a crescut iar acestea nu au mai fost doar decoruri pentru întâlniri importante, ci s-au transformat în grădini publice și promenade.

În general de acum parcurile au tot mai mult aspect peisager, iar caracterul geometric al traseelor este estompat și aleile sunt mascate de denivelările terenului. În același timp în care vechile parcuri se transformă, în funcție de necesitățile actuale ale populației cauzate de evoluția orașelor și creșterea densității spațiului construit, iau naștere noi parcuri publice pentru odihnă și distracție și spații verzi plantate de-a lungul marilor artere din orașe. Datorită evoluției continue a orașelor și deci a necesității uneori noi tipuri de spații verzi utilizate cu precădere pentru odihnă, grădinile au rămas în plan secund pe teritoriul Franței, dar în Anglia ele ocupă încă un spațiu central în strategiile de dezvoltare contemporane. Acestea sunt acum mai intime, iar în loc de pavarea aleilor este folosit gazonul din considerente acustice, pentru a reduce zgomotul pașilor și a spori gradul de liniște și intimitate.

Tot în Anglia apar și așa numitele Wild Gardens ce au ca sursă de inspirație grădinile de meditație din China, cu specii de plante exotice și ferigi.

2.2.3. Arta grădinilor în România

Preocuparea pentru arta grădinilor pe teritoriul țării noastre este menționată în documente vechi ce datează din epoca sclavagistă.

Cel mai des se regăsesc descrieri ale unor grădini în scrierile unor călători care au vizitat țara dar și în anumite acte de proprietate documente și planuri. Din descrierile lui Paul din Alep care a vizitat Țările Române în secolul al XVII-lea reiese că la Mănăstirea Cozia exista o plantație de castani încă din secolul XIV. De asemenea el menționează o grădină de trandafiri la Mitropolia din Târgoviște, iar în Iași, livezi de cireși, pruni și piersici, alături de grădini cu trandafiri, crini și garoafe.

Modul tot mai complex de amenajare a grădinilor, denotă gradul lor de dezvoltare care este reflectat și de suprafața întinsă, diversitatea plantelor utilizate pentru amenajare.

Spre exemplu în parcul de la Făgăraș este folosită o varietate de plante printre care tuie, trandafiri, crini, albăstrele și lăcrămioare. Într-un act datat în 1672, i se cerea unui consul să aducă în țară portocali și rodii pentru a fi cultivați aici.

Printr-un un document din 1684 este atestată mărimea acestor parcuri și grădini. Se menționează ca exemple parcul de la Iernut, de peste 200 de hectare, iar pentru un plan al Sibiului, este reprezentată o grădină lângă poarta Heltau cu o lungime egală cu distanța dintre trei bastioane ale Cetății.

Cele mai mari parcuri și grădini erau de obicei înființate pe lângă curțile Domnești sau cetăți și mânăstiri și aveau un caracter predominant utilitar iar modul de amplasare a plantelor era unul cu aspect geometric.

Studiind cazul amenajărilor din Transilvania, se remarcă Parcurile de la Bonțida și de la Avrig ( 1750 -1760) și cele de la Gornești (1789- 1892) și Albești, amenajate în stil francez, cu alei care pun în valoare palatul la fel ca în cazul construcțiilor lui Le Notre, cu scări largi și bazine în stil baroc.

În România, începutul secolului XX este marcat de operele unor arhitecți ca E. Redont, care conduce o serie de lucrări de amenajare a Parcului Libertății din București, iar Rebhun lucrează la Grădina Cișmigiu și în același timp extinde și reamenajată Parcul Kiseleff. În aceeași perioadă mai iau naștere și alte parcuri și grădini din țara noastră, timp în care o parte din cele existente sunt reamenajate sau extinse.

După 23 august 1914 amenajarea parcurilor și grădinilor din România cunoaște o evoluție spectaculoasă, caracteristica principală care se remarcă în cadrul acestora este grija față de om, ele fiind construite în preajma fabricilor și uzinelor, în apropierea instituțiilor curative sau a centrelor de învățământ. În cadrul parcurilor și grădinilor publice erau amenajate și zone destinate culturii și educației cum ar fi: teatre de vară, biblioteci sau amenajări pentru activități sportive.

În prezent în țara noastră există numeroase grădini și parcuri care sunt integrate în țesutul urban, dar le regăsim în număr mai mare în continuare în contextul rural. În cazul acestora din urmă, relația cu peisajul se păstrează mult mai bine. În funcție de importanța și de complexitatea lor, acestea sunt fie valorificate, întreținute, promovate și introduse în circuite turistice, fie au parte de un interes sezonier, iar altele rămân nevalorificate și sortite dispariției. Uneori datorită regimului juridic, aflâdu-se în proprietatea statului sau în proprietate privată, sunt păstrate și întreținute, dar rămân închise publicului.

3.   TIPURI DE GRĂDINI. CONCEPTE

3.1. Grădina, parte a ansamblului locuibil

3.1.1. Grădina –factor al statutului social

În încercarea de a defini grădina întâmpinăm inițial de aparența unui gest exagerat. Însă pe măsură ce primele posibile definiții se aștern, realizăm existența multiplelor forme pe care grădina le capătă în raport cu factorii care au generat existența ei. Grădina a fost întâlnită în cadrul tuturor societăților sedentare, doar cele nomade neavând această necesitate. Ok

Într-un ansamblu rezidențial, indiferent că vorbim de unul urban sau extraurban, prezența grădinii era exponentul rafinamentului și a bogăției și tot odată a poziției proprietarului în ierarhia societății căreia îi aparținea. Grădina era un simbol al aristocrației Vest Europene, atitudine care s-a reflectat și în rândul nobilimii din România, adaptată la condițiile de aici.

Cel mai probabil această tendință a pătruns în țara noastră o dată cu întoarcerea în țară a nobililor educați în capitalele europene.

De asemenea și nobilii maghiari erau posesorii unor moșii întinse simbol al puterii financiare deosebite pentru Transilvania secolelor XVIII-XIX. Aceștia transformă reședințele vechi și le adaptează noului curent cu influențe de factură engleză. Acestui proces stă mărturie Ansamblul Palatului Banffy din Bonțida, în cadrul căruia, caracterul geometric al grădinilor din perioada barocă, este transformat treptat, într-un parc romantic. Exista și alte exemple enumerate în tabelul de mai jos, situate în Județul Hunedoara asupra căruia se va restrânge studiul în final.

Palatul Banffy din Bonțida inainte si după modificarile din secolul XIX la nivelul galeriei neogotice

3.1.2. Spațiul verde de la necesitate la plăcere

Grădinile engleze de la începutul secolului al XVII-lea au ca sursă de inspirație pictura,  astfel peisajul se transformă dintr-o pictură în ceva real dând naștere grădinii peisaj. Grădina este antropică, creată de către om. Deși a avut ca model tot o creație a omului, sursa originală de inspirație este însă natura. Așadar grădina este de fapt materializarea unei imagini a naturii însăși.  Ea întruchipează deseori o imagine plină de semnificații și simboluri care încă din antichitate au semnificații puternice.

William Kent,   pictor de trăsuri,  este trimis pentru studii de pictură în Italia de Lordul Burlington în slujba căruia se afla.  Manuscrisul Italian Diary, aflat la biblioteca din Oxford atestă studiile prin care acesta își începe activitatea de  peisagist.

Până la William Kent perspectiva nu a mai fost folosită în pictură, arhitectură și scenografie. Acesta a utilizat prima dată această tehnică de reprezentare cunoscută drept perspectiva pentru a  crea imaginea unei grădini. El a renunțat la tipul central de perspectivă, fiind considerat mai potrivit pentru grădina clasică franceză și a adoptat perspectiva la două puncte de fugă. Astfel grădina nu mai este doar un element de trecere  de la arhitectură la natură și divine întregul din care face parte obiectul de arhitectură.

Peisajul creat de W.  Kent ilustrează arta unui viitor peisagist dar este creat cu metodele unui grădinar. Perspectiva și jocul de lumini și umbre sunt instrumente pe care le folosește cu măiestrie.   Deși este o natură creată în mod intenționat, de mână sa, are aparența naturii însăși, prospețimea ei.

Cascadă în Venus Vale

Ehrenfried Kluckert, European Garden Design

Ulterior W.  Kent este recunoscut ca fiind creatorul grădinii pe care el o numește Picturesque Landscape Garden. Astfel  termenul picturesque  ajunge să facă parte din descrierea peisajului și a grădinilor peisaj din viața reală deși a provenit din domeniul picturii.

W.  Kent  pornit pe un drum pe care va fi urmat și de alți creatori de grădini ca opere de artă în continuare inspirate din natură și cu trimiteri către poezie, literatură, dar și ca o ilustrare a naturii însăși și a plăcerii oferite  de o natură plină de viață, nealterată cu peisaje întinse, cu pâlcuri de arbori sau arbuști ca parte a peisajului sau arbori solitari veniți să descrie trasee atent planificate, rezultatul final fiind un peisaj încântător în care  arta în sine este reprezentată de intervenția omului.

Așadar am  descris începuturile unei noi tendințe în domeniul amenajării peisagere. În încercarea de a înțelege modul în care grădina peisaj a fost gândită,  modul de reprezentare a ei și motivul transformărilor survenite de-a lungul anilor.

Ulterior în viața culturală engleză, apar preocupări importante legate de relația arhitectură-natură,  astfel încât se creează mai multe tabere: una dintre ele susținând modelul descris de W. Kent, cealaltă fiind mai mult orientată spre un tip de grădină inspirată din elemente decorative caracteristice grădinilor  exotice.

După aproximativ un secol de la apariția grădinii peisaj  engleză, apar deja primele semne de schimbare, întru-cât balanța dintre geometric și peisager se înclină din nou în favoarea compozițiilor geometrice, astfel spațiul situat în imediata apropiere a casei de țară va purta din nou amprenta clară a intervenției umane fiind conformat după reguli stricte.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea mai mulți artiști  peisagiști englezi consacrați fac deosebirea dintre grădina și parc considerând că grădina are un caracter puternic geometrizat și este de obicei imaginea spațiului adiacent casei de țară.

3.1.3. Tipuri de grădini

În cele ce urmează studiul se va concentra asupra grădinilor reședințelor extraurbane din secolul al XIX-lea și al XX-lea, considerând că grădinile urbane rezidențiale au caracteristici aparte a căror cercetare ar putea constitui subiectul unui studiu în sine.

Grădina reședinței de țară spre deosebire de grădina urbană, este mai puțin supusă constrângerilor, ea făcând parte dintr-un ansamblu alcătuit din obiectul de arhitectură, diverse amenajări utilitare sau ornamentale amplasate în preajma reședinței și elementul care cuprinde toate cele menționate, peisajul cu care acestea se află într-o comuniune firească.

În general în compoziția acestui tip de grădini se reflectă dorința proprietarului și influența cadrului natural și mai puțin influența dată de obiectul de arhitectură. Astfel reședința face parte dintr-un ansamblu ce vine în completarea grădinii și a celorlalte amenajări formând un tot unitar.

În cazul grădinilor reședințelor extraurbane, accesele și circulațiile ocupă o suprafață mai mică cedând locul suprafețelor plantate cu arbori sau flori.

Pe lângă introducerea în problematica grădinilor istorice din Europa, dar și din țara noastră, un obiectiv principal este alcătuirea unei clasificări a grădinilor existente, exemplificată pe grădinile din județul Hunedoara.

Această clasificare va face referire la:

Date generale – unde se va face referire la proprietari, etape de construcție și stil arhitectural;

Descriere

Unde se urmăresc aspectele legate de:

– peisaj (relief, cursuri de apă);

– amplasament (localizare, forma și caracterul limitelor);

– relief (topografia amplasamentului și localizarea elementelor importante: reședința, parcul și zona de acces)

– accesul și amenajările aferente acestora;

– reședința și relația sa cu exteriorul;

– amenajarea exterioară ( compoziția, tipuri de vegetație, construcții ornamentale, construcții utilitare, pavaje)

Pentru a ajunge la o concluzie cât mai justificată se propune analiza ansamblurilor din zona de studiu și sub aspectul percepției vizuale (a ansamblului dinspre exteriorul sitului cât și a împrejurimilor văzute din interiorul ansamblului studiat) și al dinamicii parcurgerii lor.

Percepția vizuală a ansamblului dinspre exterior poate fi:

– ansamblu situat pe o culme – efect de focalizare;

Dezvoltat organic, accentuează geometria reliefului și este accesat pe trasee sinuoase. Ex: Castelul Bran, Cetatea de Baltă și ansamblurile din Criș.

– ansamblu situat pe o terasă – efect de curgere;

Ex.: Ansamblul Brukenthal din Avrig, Palatul Peleș din Sinaia, etc.

– ansamblu situat într-o vale – efect de absorbție;

Tip de ansamblu perceptibil de la înălțime.

Ex.: Ansamblul Banffy din Bonțida, Jud. Cluj.

– ansamblu situat la șes – efect surpriză;

Percepția vizuală a peisajului văzut din interiorul ansamblului poate fi:

– ansamblu situat pe culme – panorama și perspective plonjate multiple;

– ansamblu situat pe o terasă – perspective plonjate succesive;

– ansamblu situat într-o vale – perspective ascendente;

– ansamblu situat la șes – perspective către infinit în lipsa unor repere;

Dinamica parcurgerii unui ansamblu rezidențial poate fi:

– preponderent verticală;

Grădina peisaj este concepută în afara incintei castelului.

– secvențială;

Ansamblu situat pe un versant, iar compozițional, pe lângă elementele construite, cuprinde și elementele cadrului natural accentuând topografia zonei.

– preponderent orizontală

3.1.5. Concepte

Fenomenologia peisajului, locul și spațiul

”Dacă spațiul permite mișcarea, locul este pauză.” (Taun 1977: 6).

Preocuparea principală în această abordare, este modul în care locul constituie spațiul, în centrul căruia se află omul, cuprinzând experiențele zilnice ale omului și conștiința sa. Omul este astfel esențial în înțelegerea locului, iar cunoașterea locului devine o consecință a sentimentelor și experiențelor umane. Locul este o parte ireductibilă a experienței umane, omul fiind de fapt chiar „un loc". Spațiul reprezintă însă un construct mult mai abstract decât locul, ce nu poate exista fără loc.

Locurile pot fi experimentate și conceptualizate la orice nivel spațial, de la spațiul personal, la comunitate, la spațiul regional. Astfel locurile sunt reprezentate de încăperi, locuințe, monumente, așezări, parcuri, grădini, locuri de întâlnire. Locul este atât "intern" cât și "extern" în funție de subiectul uman.

Trecerea de la loc la peisaj

Peisajul este o noțiune complexă, ce apare într-o varietate de contexte, este o serie de locuri relaționate prin căi, un „natural", o topografie legată în mod punctual de ființa existentă în spațiul social, o geografie, o fotografie, un mod de locuire și experimentare. Astfel peisajul este o suprafață largă, ce cuprinde aspecte legate de natura locului, de existența ființei umane, precum și structura definită de individ și pe care o modelează. Prin „peisaj" se înțelege forma fizică și vizuală a pământului ca mediu, fiind descrisă prin relief, topografie, elemente naturale.

Termenul contemporan "peisaj" este o noțiune ideologică, Cosgrove și Daniels îl considerau „o imagine culturală, un mod imaginar de a reprezenta, a structura sau simboliza împrejurimile". Peisajul este un concept valoros în existența umană spre deosebire de loc, raportează omul la natură, iar spre deosebire de mediul înconjurător sau de spațiu, la care omul participă doar prin conștiința și rațiunea sa. Peisajul are trăsături atât ideologice, cât și ontologice, influențând modul în care omul se raportează la lume.

3.2. Grădini și conace din Județul Hunedoara

3.2.1 Castelul Bella Fay – Simeria

Figură 1 Localizarea Conacului Bella Fay, imagine din Google Maps

Istoric

La începutul secolului al XVIII-lea pe malul stâng al râului Mureș a fost construit ceea ce este considerat în ziua de azi un monument de importanță națională în Arta grădinilor.  În același timp este și cea mai valoroasă colecție de plante lemnoase exotice și autohtone din România – Arboretumul Simeria.

Fig. 1 Poarta de acces

Această rezervație dendrologică unică în țară a fost creată prin amenajarea zăvoaielor naturale din Lunca Mureșului în stil englezesc romantic.

Primele specii exotice au fost introduse la începutul secolului al XVIII-lea într-o lucrare considerată cel mai vechi document de atestare a parcului existent în țara noastră, ce datează din 1763 și vorbește despre o alee plantată cu castani,  iar în altă scriere din 1860 reiese că a fost introdus salcâmul, aceasta fiind cea mai veche experimentare a acestei specii în țara noastră.

De-a lungul timpului parcul a aparținut mai multor familii nobiliare de origine maghiară și s-a transmis pe linie feminină. În calitate de proprietar al parcului este menționat  contele Kun, în anul 1848, când au fost semnalate numeroase avarii ale clădirilor.

Între anii 1870 și 1880 se fac primele reparații ale construcției și remedieri în cazul parcului, toate după planuri exacte. Parcul este îmbogățit prin plantarea mai multor specii originare din extremul Orient și America de Nord.

Fig. 2 Vedere perspectivă a intrării

Următorul proprietar, Bela Fay, naturalist,  membru al Academiei de Științe maghiare, îmbogățește parcul cu numeroase specii exotice menționând în unele lucrări științifice ale sale despre aclimatizarea speciilor.

După 1918 un artist de origine nobiliară, reamenajează parcul obținând un efect peisagistic. Există menționat în anumite lucrări faptul că între anii 1924 și 1938 au lucrat aici mai mulți Grădinari de origine germană.

În 1949 parcul a fost naționalizat și a intrat în Administrația ocolului Silvic Simeria,  în 1952 acesta fiind declarat Ocolul Silvic Experimental.

În 1954 s-a înființat Stațiunea de Cercetări și Experimentări Forestiere Simeria care a preluat ulterior ca bază materială acest parc dendrologic.

La propunerea comisiei monumentelor naturii,  în baza H.C.M. 518/1954, parcul este declarat monument al naturii și rezervație dendrologică .

Colecția dendrologică a parcului avea la începutul anului 1949 peste 250 de specii de arbori iar în prezent există 2165 de specii diferite de plante și arbori exotici rari pentru această zonă a Europei.

3.2.2. Ansamblul Castelului Pogany

Fig. 6 Vedere perspectivă.

Istoric

Castelul Pogany din Păclișa, județul Hunedoara a fost construit în stil baroc în jurul anului 1800. Acesta figurează împreună cu parcul pe o nouă lista monumentelor istorice cu codul HD-II-a-A-03402

Ansamblul castelului se află la o distanță de 15 km de Parcul Național Retezat și la  6 km de orașul Hațeg. Edificiul cu două niveluri supraterane  are 22 de camere și este înconjurat de un parc cu alei șerpuite și este străbătut de un pârâu.

Fig. 7 Perspectivă a castelului în situația actuală

După cel de al doilea Război Mondial armata a ocupat castelul și a construit o cazarmă pentru soldați în incinta sa. La începutul anilor 90 au fost întreprinse unele lucrări de reabilitare și ulterior au fost reluate începând cu anul 2001.În prezent ansamblul Castelului Pogany  găzduiește Spitalul de Neuropsihiatrie infantilă ”Dr. V. Ilea”.

3.2.3. Ansamblul Castelului Nalatzi-Fay din Nălațvad

Figură 3 Figură 1 Localizarea Conacului Nalatzi-Fay, imagine din Google Maps

Fig. 14

Istoric

Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, iar ansamblul său cuprinde și un parc dendrologic aflat în paragină asemeni castelului.

În arhiva localității se face referire la acest edificiu definind o clădire cu două nivele, cu acoperiș înalt tip mansardă.

Ferestrele de la mansardă au fost anulate, iar acoperișul a fost modificat.

În partea centrală a planului dreptunghiular se află două turnuri cu trei nivele, cel mai zvelt dintre acestea aflându-se pe fațada principală. Celelalte două turnuri sunt poziționate la extremitățile fațadei posterioare. În general ferestrele de la parter nu au ornamente dar cele de la etaj au un coronament de fereastră.

În faza inițială toate cele trei turnuri aveau acoperișul în stil baroc dar acesta a fost demolat, iar în prezent acoperirea este simplă de tip piramidă.

De-a lungul timpului, edificiul a avut mai multe funcțiuni printre care și cea de grădiniță, mai păstrând încă o parte din desenele de pe pereți.

Acum edificiul se află în proprietatea primăriei Orașului Hațeg întrucât nimeni nu a solicitat retrocedarea acestuia.

În anul 2004 parcul care înconjoară castelul a fost declarat rezervație naturală.

Tot ansamblul figurează pe noua lista monumentelor istorice cu codul

LMI HD-II-A-03369.

Concluzii

Luând în considerare aspectele mai sus menționate, ansamblurile propuse vor fi analizate în funcție de:

calitatea compozițională a ansamblului;

valoarea și importanța speciilor vegetale utilizate;

relația cu peisajul și terenul ( modul în care amenajarea pune în valoare cadrul natural).

Aceste trei ansambluri au fost alese deoarece prezintă mai multe caracteristici similare cu ansamblul Conacului Klobosisky: tipul de amenajare peisageră a grădinilor, după modelul englez; în general utilizează vegetație alcătuită din plante aclimatizate special pentru acest scop; relația reședinței cu grădina; tipul de acces este fie direct de la nivelul străzii, fie prin intermediul unei incinte, iar ansamblul, in toate cele trei situații prin modul în care este alcătuit pune în valoare relieful și este în perfectă comuniune cu natura.

4.    STUDIU DE CAZ

Capitolul descrie succint un proiect de arhitectură din România, asupra căruia au fost făcute intervenții de restaurare și implicare a comunității în vederea funcționării acestuia,  precum și aspecte premergătoare pentru soluția propusă în studiul realizat.

Proiectul de restaurare al Conacului Apafi se bazează pe două idei – la nivel pragmatic, acesta funcționează în regim de pensiune, deținând cinci camere ce pot fi închiriate și găzduiește evenimente culturale, iar la nivel architectural, proiectul reprezintă o o restaurare.

Proiectul este o inițiativă, un răspuns asupra calității spațiului, a satului și a conacului, care afectat de transformările continue prin care trecea, risca să se piardă, cât și a oamenilor din sat, oferindu-le o posibilitatea de a se implica în munca grădinii, în producția fabricării sucului natural de mere.

Soluția propusă este inovatoare din spațiul creat special vizitatorilor tocmai pentru a putea atrage spre această zona foarte puțin explorată, reprezentând un proiect cu continuă implicare a comunității.

Conacul Apafi, din satul Mălâncrav

Fig. 15 Conacul Apafi, imagine din prezent, galerie personală

Localizare:

Conacul Apafi este situat lângă biserica evanghelică fortificată, în satul Mălâncrav (Malmkrog), județul Sibiu, la o distanță de aproximativ 12 km față de șoseaua națională Sighișoara – Mediaș.

Fig. 16 Localizarea Conacului Apafi, imagine din Google Maps

Istoric:

Acesta datează din secolul al XV – lea și a reprezintat locuința familiei prințului maghiar Michael Apafi, care, în secolul al XVII-lea, a fost ales să devină principele Transilvaniei. La sfârșitul secolului al XVIII – lea, familia Apafi rămânând fără moștenitori, conacul devine succesiv proprietatea mai multor familii, printre care aparține și  familiei nobiliare Bethlen.

De-a lungul timpului conacul a suferit o serie de intervenții, ce au dus la modificarea formei sale inițiale. În secolul al XIX – lea a fost vândut, trecând astfel printr-un proces continuu de deteriorare. Începând cu anul 1920 a fost preluat de Biserica Luterană, până în anul 1947, când din cauza regimului comunist a fost transformat în cămin cultural pentru oamenii din sat. Odată cu căderea regimului comunist a fost restituit Bisericii Luterane în stadiul deteriorat în care se afla, ruină.

În urma descoperirii unor documente ce făceau parte din arhiva statului maghiar, au fost găsite detalii arhitecturale ale conacului din perioada anilor 1679 și 1778. Astfel arhitectul german Jan Hulsemann împreună cu antreprenorii Fritz Klutsch și Ernst Linzing, ținând cont de planurile arhitecturale, restaurează conacul, redându-i forma din secolul al XVII – lea, cu ajutorul unei echipe formată din meșteri locali ce au  folosit tehnici și materiale tradiționale. În procesul de restaurare a participat și designerul britanic David Mlinari, a cărui intervenție a fost în același spirit tradițional, folosind obiecte originale de mobilier ale conacului și implicând artizani locali pentru broderii, țesături, dantele și feronerie. La restaurarea grădinii au luat parte peisagiștii Catherine Fitzgerald și Kirsty Stevens. Aceasta a fost foarte folosită în vremea comunismului, după care lăsată în paragină.

Forma inițială, modificări, intervenții:

Fig. 17 Conacul Apafi înainte de restaurare

Fig. 18 Conacul Apafi înante de restaurare

Inițial, când a fost construit conacul a avut o arhitectură simplă, simetrică cu două sau trei travei, având  pridvor și bucătărie.

De-a lungul timpului conacului i-au fost adăugate trei camere boltite astfel că acesta nu și-a mai păstrat simetria, iar lungimea sa a depășit 40 m, iar lățimea depășește 17 m. În perioada în care conacul a aparținut familiei Bethlen, a suferit modificări, fiind reconstruit în stilul neoclasicist.

În anul 2000 a fost preluat de fundația Mihai Eminescu Trust, sub conducerea Alteței Sale Regale, Prințul Charles de Wales. Conacul a fost refăcut și restaurat, cu sprijinul comunității locale și specialiști din mai multe domenii, fiind preluat într-o stare avansată de deteriorare. Conacul are în prezent  funcțiunea de pensiune, cuprinzând cinci dormitoare (4 camere duble și o cameră single).

În satul Mălâncrav există o tradiție în cultivarea pomilor fructiferi (meri și peri), de unde provine și numele satului în limba maghiară, Almakerek, însemnând chiar „măr rotund”.

În anul 2002, Fundația Mihai Eminescu Trust a preluat livada de meri și a investit, transformând-o, astfel încât să fie produse, în hala de lângă livadă, sucuri naturale de mere, certificate ecologic. Au fost plantate soiuri vechi de mere aromate, tipice pentru această zonă din Ardeal: Patul, Poinic, Renet de Leizberg, Renet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu și Gustav Durabil, iar localnicii sunt implicați în toate procesele.

„Mălâncrav este unul dintre satele mai deosebite față de celelalte sate în care Fundația Mihai Eminescu Trust activează, fiindcă n-a fost un sat liber. Aici, iobăgia s-a abrogat la 12 ani după ce a fost abrogată peste tot în țara asta. (…) Am încercat să promovăm sucul nostru de mere ecologic. (…) Am plantat 4.000 de puieți de meri tradiționali", declară Caroline Fernolend, vicepreședinte și director al Fundației Mihai Eminescu Trust.

Fig. 19 Fabrica de suc de mere, imagine cum arată în prezent

5. ANSAMBLUL CONACULUI KLOBOSISKY

Ansamblul conacului  Klobosisky din comuna Gurasada este înregistrat în lista monumentelor istorice din România HD-II-m-03324,  având două componente:

Conacul cu codul HD-II-m-B-03324.01;

Parcul HD-II-m-B-03324.02.

5.1. Scurt istoric și proprietari

Documentele amintesc ca proprietari ai conacului din Gurasada două familii –  familia Benedikty ( în secolul al XIX-lea) și familia Klobusiczky ( secolul al XX-lea până în 1948).

Familia Benedikty,  de origine italiană, a venit în Ungaria  în timpul lui Ladislau 1. Ioan Benedikty a venit în Transilvania  stabilindu-se la Orăștie la începutul secolului al XVIII-lea. În anul 1792 familia cere să fie înnobilată lucru care se întâmplă în 1817.  Pe blazonul a familiei apar două brațe, cel din dreapta ține o sabie, iar cel din stânga o pană de scris.

Fiul lui Ioan Benetikty, Leopold I este amintit  ca moșier în comitatul Hunedoara, iar urmașul său Leopold al doilea este amintit ca judecător regal în Orăștie, iar în 1821 devine comisar provincial în zona Sibiului. Acesta a fost căsătorit cu Agnes Zeyk  provenită dintr-o familie nobiliară din Țara Hațegului cu care a avut trei copii: Samuel, Leopold al treilea și Iosif, cei doi din urmă murind în timpul revoluției din 1848-1849.

Leopold al treilea a avut la rândul său un băiat, Ladislau.  Acesta s-a mutat la Gurasada și a construit conacul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Profesia acestuia era de inginer, dar s-a ocupat și de administrarea propriei moșii. În anul 1909 apare amintit ca moșier la Gurasada. De asemenea o latură a activității sale a fost aceea de crescător de animale.

De-a lungul vieții a fost membru al mai multor asociații culturale, în 1891 este menționat ca membru al Societății de Științe Naturale și în 1887 făcea parte din asociația pentru educație publică din Transilvania, iar în 1895 a fost membru fondator al Societății de Istorie a Comitatului Hunedoara.

A fost căsătorit cu Maria Simon de Kezdipolyana ( din județul Covasna)  și au avut două fete – Alexandrine și Melanie.

Melanie Benedikty  a fost căsătorită prima dată cu Nicolae Barcsay  din Bârcea Mare apoi cu Geza Klobusiczky.

Alexandrine Benedicti, născută la Cluj în anul 1871 a murit în 1966 la Satu Mare și a fost căsătorită cu căpitanul de husari Andor Klobusiczky, născut în 1869 la Csierna,  în Slovacia și decedat în 1955 la Satu Mare. Ei au avut trei copii, Elemer 1899 ( n. Debrecen – 1986 m. Budapesta și înmormântat la Satu Mare), Marta (n.1901 Debrecen – m. 1902  Gurasada) și Ilona (n.1905 – Gurasada).

Judecând după locurile de naștere ale copiilor, Elemer, Marta și Ilona,  putem presupune faptul că aceștia au trăit în Ungaria la Debrecen mutându-se la Gurasada în jurul anului 1902.

În anul 1909 apare menționat Ladislau Benedikty printre plătitorii de taxe din comitatul Hunedoara,  iar începând cu 1910 pe listă se află Andor Klobusiczky. În baza acestor informații putem presupune că Ladislau a murit undeva spre sfârșitul anului 1909 sau în prima jumătate a anului următor.

Având în vedere istoria familiilor nobiliare care au locuit în acest conac, stilul arhitectural al clădirii și caracterul peisagistic al grădinii, putem concluziona că amprenta cea mai  evidenta este a lui Ladislau Benedikty, Andor Klobusiczky preluând moșia la moartea socrului său. Despre viața acestuia nu s-au găsit multe informații doar că acesta a fost pe rând căpitan de husari, moșier și ziarist sportiv. Atât el cât și soția sa, au murit la Satu Mare.

5.2.     Topografia zonei

Conacul este situat în intravilanul  satului Gurasada, în comuna Gurasada. Acest obiectiv este compus din trei corpuri de clădiri: reședința și două corpuri anexe.

Planul conacului este unul simplu și se desfășoară doar  pe un singur nivel la care se adaugă și subsolul acestuia, iar iaracterul Unic al acestui conac este dat de porticul situat pe trei laturi ale sale ( cea de N-Est și Vest).  Din acest spațiu parcul poate fi admirat în orice anotimp.

Pe latura de Vest mai există o intrare secundară prin care se realiza în trecut accesul spre grădină.  Tocmai datorită acestui spațiu situat la limita dintre interior și exterior suprafața locuibilă nu este foarte mare.

5.3.  Caracteristicile sitului și construcției

Latura de est a  porticului se închide cu ferestre colorate și astfel este delimitat un spațiu ce pare să fi fost un salon orientat către grădină.

Arhitectura construcției este foarte simplă, lipsită de ornament. Imițial existau două urne care decorau stâlpi de poartă dar au dispărut în ultimii ani.

Suprafața totală a conacului este de 406 metri pătrați din care 191m sunt utili

La nivelul planului construcția este simetrică.  Intrarea principală se află în axa de simetrie a fațadei  lungi și este precedată de scările monumentale care duc din grădina incintei la nivelul porticului.  Intrarea în conac se face printr-un hol de distribuție din care se face accesul spre celelalte cinci camere și spre sala principală cu o suprafață de 40 de metri pătrați care este situată în partea dreaptă a holului.

Intrarea în incinta conacului se făcea pe latura de Vest   prin intermediul unei porți carosabile, boltite, parte a uneia dintre anexe  a cărei funcțiune în trecut a fost aceea de grajduri judecând după structura aparentă și compartimentare.  Aceasta anexă are o suprafață de 500 de metri pătrați iar suprafața utilă este de 400 m pătrați. Partea carosabilă este situată central și ocupă aproximativ 100 de metri pătrați.  Spațiul porții împarte anexa în trei părți: în cea de Sud se află trei încăperi iar în cea de Nord două.

De cealaltă parte a incintei se află o altă clădire anexă ce era destinată servitorilor familiei de moșieri.  Această anexă are o suprafață totală construită de 220 de metri pătrați, având suprafața utilă de 152 de metri pătrați.

Ambele anexe se află în stare avansată de degradare având distruse bolțile cilindrice de cărămidă și elementele șarpantelor.

Toate cele trei construcții, cele două anexe și conacul au fost realizate din piatră brută și cărămidă cu mortar de var.

Curtea are o suprafață de 3.184 de metri pătrați și este împrejmuită de un zid de piatră.  Perimetral, sunt plantați castani amplasați simetric și unele specii de conifere. Pe latura de nord a incintei se mai află o intrare secundară care conduce către grădină care se află și aceasta în stare avansată de degradare.

Conacul este realizat în stil clasic și are elemente decorative specifice, coloane și ferestre închise semicircular sau rectangular.  Toate elementele componente fiind însă lipsite de decorații.

Conacul de la  Gurasada, situat pe valea Mureșului prezintă elemente arhitecturale care pot fi regăsite și la alte reședințe nobiliare cum ar fi conacele de la Ilia ( Conacul Bornemisza),  Mintia ( Conacul Gyulai) sau Simeria (Conacul Bela Fay), care pot fi încadrată în același stil clasic.

Un alt element pe care aceste condiții îl au în comun este elementul-peisaj reprezentat de grădină.  Dintre acestea, Conacul Fay din Simeria, poate fi considerat un model de amenajare peisagera fiind singurul conac din fostul comitat Hunedoara la care se conservat grădina cu specific dendrologic – Arboretumul.

După naționalizare în anul 1948 clădirea conacului a intrat în Administrația statului fiind folosită de Ministerul Agriculturii ca Centru Experimental de Stat pentru Încercarea Soiurilor astfel că azi se află în stare relativ bună spre deosebire de clădirile anexe.

Parcul  cod LMI HD-II-m-B-03324,02

Parcul dendrologic  el conacului din Gurasada este de asemenea o necunoscută în ceea ce privește formarea și dezvoltarea acestuia.

Putem presupune că parcul a fost realizat la dorința primului său proprietar Ladislau Benedikty.

Parcul este amplasat față de incinta conacului la Est și Sud-Est, legătura dintre ele făcându-se prin intermediul porții de pe latura de Est a clădirii.

Micul arboretum se întinde acum pe două hectare și jumătate și cuprinde vegetație diversă: conifere și foioase plantate într-un mod aparte și alte specii mai rare, bambus sau arbore lalea.

Având în vedere datarea conacului putem presupune faptul că parcul a fost realizat în secolul al XIX-lea în această perioadă se renunță la modă a grădinilor franțuzești dominate de linii drepte, spații geometrice ce gravitau în jurul unui element central. În Anglia deja în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea  în amenajarea peisagistică a grădinilor se renunță la această modă. Addison pornește lupta împotriva copacului tuns, Hogarth anunță ca ideal al frumuseții linia șerpuitoare, iar Pope pledează pentru punerea în valoare a efectelor naturale de lumini și umbre.

Treptat în locul grădinilor franțuzești începe să câștige teren parcul englezesc care pune accent pe libertatea naturii și anume grădina romantică.

În secolul al 19-lea toate grădinile din Transilvania s-au transformat fără excepție în parcuri englezești respectiv în grădini dendrologice  și grădini peisagistice cu flori. La răspândirea modei parcului englezesc au contribuit călătoriile de studii în Anglia ale tinerei aristocrații ardelene.

O particularitate a grădinilor din Ungaria și Transilvania este includerea în amenajarea spațiului a coniferelor, înainte de răspândirea lor în restul Europei.

Cercetările actuale asupra grădinilor dendrologice în acest spațiu au determinat identificarea 20 de specii de copaci frecvent folosiți în amenajarea parcurilor.

După cum se poate observa vegetația care se păstrează în vecinatatea conacului este reprezentată de o plantație de bambuși care este poziționată în partea de est a reședinței în apropierea acesteia. Această localizare dovedește încercarea de protejare de intemperii în condițiile în care nu se păstrează formele unei sere.

Observațiile asupra grădinilor dendrologice au evidențiat o serie de modele mai des întâlnite în amenajarea peisagistică a parcurilor.  Coniferele erau de obicei plantate în grupuri în compoziția grădinii, dar au fost identificate cazuri în care erau plantate ca arbori solitari.

Concluzii și propuneri

Cercetarea istorică asupra ansamblului conacului de la Gurasada denotă nu doar importanța acestuia ca monument de arhitectură ci și ca element peisagistic de asemenea dovedește aplecarea acestei mici familii nobiliare,   Benedikty, spre frumos și faptul ca a găsit resursele financiare de a amenaja o grădină dendrologică după ultima modă Europeană.

Pentru punerea în valoare a monumentului se propune consolidarea și restaurarea clădirilor anexe,  pornind de la elementele arhitectonice încă vizibile, restaurarea reședinței nobiliare, prin eliminarea adaosurilor de zidărie realizate  în urma amenajării spațiului în perioada în care conacul a funcționat ca și Centru Experimental.

6. INTERVENȚIA

Proiectul de diplomă caută să ilustreze principiile care au rezultat în urma studiului pentru a oferi o soluție problematicii unui amplasament aflat într-o situație nefericită.

Acest capitol are ca scop materializarea ideilor rezultate din studiul altor ansambluri situate între o situație similară, în aceeași zonă geografică din vestul Transilvaniei. Obiectivul principal al proiectului este recuperarea întregului ansamblu prin valorificarea relației dintre elementele acestuia mai cu seamă dintre grădină și construcții. Scopul nu constă doar în restaurarea Conacului Klobosisky, a clădirilor anexe și revitalizarea parcului dendrologic. Acest parc va fi denumit în continuare grădină ca fiind definiția unui spațiu mai apropiat locuirii decât cel de parc în general, acesta din urmă căpătând adesea o conotație de spațiu public.

Scopul proiectului este acela de a revitaliza ansamblul, de a-l reintegra în viața comunității din care face urmărindu-se crearea unei relații de interdependență între locuitori și ansamblul conacului. Această relație este esențială, pe de o parte pentru prosperitatea comunității și pe de altă parte pentru păstrarea memoriei locului și valorii cultural-istorice oferită de existența conacului și a grădinii.
Intervenția prin care se urmărește revitalizarea ansamblului presupune restaurarea și reconversia conacului și a anexelor sale, reamenajarea grădinii în așa fel încât să își păstreze caracterul existent și tipul  peisajer și inserarea unei noi construcții menite să vină în completarea ansamblului deja existent.

Din studiul istoric  al așezării a rezultat că identitatea locului era influențată de existența conacului, iar proprietarul angaja periodic câțiva dintre  săteni pentru întreținerea grădinii și îngrijirea și recoltarea livezii de meri.

Pentru că preluarea vechii funcțiuni nu este justificată în prezent având în vedere schimbările apărute pe plan social și economic, s-a  abordat o soluție pentru adaptarea la contextul actual, prin implicarea comunității, dar și a turiștilor și studenților interesați de păstrarea și transmiterea tradițiilor fără a căpăta însă, valențe comerciale.

Din punct de vedere al  funcțiunii proiectul de diplomă abordează tema unor ateliere de tehnici tradiționale ceea ce presupune în contextul dat sculptura în lemn și diverse tipuri de împletituri. Pe lângă tradițiile  justificate de amplasarea în imediata apropiere a pădurii, comunitatea din Gurasada, mai stăpânea și tehnici de obținere a sucului de mere și a altor produse din aceste fructe. De asemenea, în sat erau câțiva grădinari care cunoșteau tainele grădinii de la conac, pe care  proprietarul îi solicita periodic pentru întreținere acesteia.

Cel mai accesibil gest când vine vorba de intervenția arhitecturală ar fi  reconstrucția tipologică a ansamblului, dar în contextul actual Intervenția trebuie să invoce trecutul printr-o perspectivă contemporană având ca scop doar conștientizarea lui și identificarea esenței. Ținând cont de contextul actual incinta conacului va avea acum  un rol în păstrarea atmosferei curții interioare și în delimitarea unui alt fel de spațiu, perceput diferit față de cel exterior incintei sau față de grădină. Acesta este un spațiu de trecere de la nivelul străzii către grădină. În acest fel un element din trecut, incinta,  capătă sens în contextul actual.

Elementul central al întregului demers, este grădina, iar în capitolele precedente am analizat câteva modalități de raportare a construcțiilor la natură, cu precădere în situații similare în care grădina, ca exponent al naturii, face parte dintr-un ansamblu rezidențial.

În proiectul de arhitectura grădina va fii elementul generator al noii intervenții și în același timp va fi pusă în valoare de aceasta. Aici grădina nu va fi tratată ca un fundal pentru obiectul de arhitectură, ci va fi tratată ca un obiect de arhitectură în sine. În acest sens noua intervenție va fi generată de topografia existentă în măsura în care terenul permite acest lucru.

Conacul este amplasat cea mai înaltă terasă a sitului studiat oferind multiple perspective descendente asupra grădinii, dar în același timp este greu de perceput de la cel mai jos nivel al grădini datorită vegetației bogate în special a plantației de bambus situată în imediata vecinătate a conacului.

Pentru realizarea intervenției se vor folosi în măsura posibilităților materiale locale și naturale pentru crearea unei arhitecturi specifice locului, atât formal și compozițional cât și sub aspectul texturilor și al materialității.

Acestea ar fi câteva exemple de punere în practică a ideilor discutate în cadrul lucrării de disertație și au ca scop punerea în valoare și înțelegerea amplasamentului din toate punctele de vedere, ținând cont de trecutul său și având în vedere un viitor compatibil cu actualul context economic social și cultural al obiectului de arhitectură în sine și al comunității din care acesta face parte.

CONCLUZII

Existența unor categorii de grădini, livezi, parcuri, uitate de societate, unele considerate astăzi doar elemente rezultate, își pierd noțiunea de spațiu a determinat căutarea cauzelor și a soluțiilor de rezolvare, considerând-le valoroase din anumite puncte de vedere.

Studiul dezbate pe de o parte problemele grădinilor, livezilor, parcurilor, spațiilor verzi, considerând situația actuală, cum majoritatea iși pierzând semnificația arhitecturală și utilizarea, precum și relația acestora cu obiectul construit.

Scopul principal al programului este de a acționa ca un vehicul de exprimare colectivă a comunității, de a-i ajuta prin implicarea acestora în proiect, lucru ce determină dezvoltarea zonei.

În abordarea proiectului se studiază modul în care arhitectura poate schimba aspecte legate de elementele naturii, creând o compoziție armonioasă între om-obiect construit-natură.

BIBLIOGRAFIE ȘI SURSE:

BELL, Simon, Landscape: Pattern, Perception and Process, Routledge, 2012.

CHRISTOPHER Tilley, Phenomenology of Landscapes Place Paths and Monuments, Berg, Oxford, U.K., Providence, 1994.

CONSTANTINESCU, Viorica S. , Arta grădinii, București, Editura Meridiane, 1992.

COSGROVE Denis, DANIELS Stephen, The Iconography of Landscape, Cambridge University Press, 1988.

CRĂCIUN, Cerasella, Curs de peisagistică , Editura Universitara, București, 2015.

CRĂCIUN, Cerasella , Articol – “METHODES OF ANALYSIS, DIAGNOSIS AND THERAPY IN THE HUMAN SETTLEMENTS’ LANDSCAPE”

CRĂCIUN, Cerasella, Articol – „ANTROPOLOGIE și PEISAJ. Între icon, arhetip și design conștient al memoriei unui loc.”

CURINSCHI-VORONA, Gheorghe – Restaurarea monumentelor istorice, Bucuresti: Ed. Tehnica, 1968;

CURINSCHI VORONA, Gheorghe, Arhitectură Urbanism Restaurare, Editura Tehnică, București, 1996.

ILIESCU, Ana-Felicia, Arhitectură Peisageră, Editura Ceres, București, 2003.

KOVACS, Kazmer, Peisaj cu grădină și casă, Editura Simetria, București, 2001.

MILEA, Andreea, Doctorat – Grădini istorice în Transilvania: primi pași pentru o cercetare sistematică, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filozofie.

NARCIS, Ion Dorin, Castele, palate și conace din România, editura Fundației Culturale Române, București, 2001.

NISTOR, Sergiu, Protecția patrimoniului cultural în România, Culegere de acte normative, București, Ed. Universitară Ion Mincu, 2002.

NITSCHKE, Gunter, Space and Illusion in the Japanese Garden, New York, Wheatherhill / Tankosha, 1973.

PALADE L, TOMPEA Ancuta, curs, Istoria artei gradinilor, Ed. “Ion Ionescu de la Brad” U.S.A.M.V., 1996.

SIMONDS, John Ormsbee, Arhitectura peisajului, București, Editura Tehnică, 1997.

SERVICIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA AL ARHIVELOR NAȚIONALE, Note de prezentare pentru obiective și foste conace pe teritoriul actual al județului Hunedoara, fond Consiliul Județean, dosar 1, 1975.

ZUMTHOR, Peter, Atmosphere, Birkhauser, Basel, Switzerland, 1999.

Carta Grădinii Istorice, Florența, 1981.

Carta Internațională pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor, Veneția, 1964-1965.

WEBOGRAFIE:

Conacul Apafi

https://www.mihaieminescutrust.ro/malancrav/

Conacul Apafi, din Mălâncrav: o istorie care începe în secolul XV

http://www.castelintransilvania.ro/conacul-apaffi-malancrav-.html

http://www.romaniabyheart.ro/hotel/conacul-apafi-malancrav/

http://www.mediafax.ro/

Conacul Apafi de la Mălâncrav

http://www.castelintransilvania.ro/conacul-apaffi-malancrav-.html

SURSE FOTO:

http://www.dreamdestinations.ro/castelul-bela-fay-simeria-romania-10716/

http://www.skytrip.ro/castelul-bela-fay-simeria-din-judetul-hunedoara-ob-1407.html

http://lexikon.adatbank.transindex.ro/admin/kep/384_1294241802_3-Kendeffy-kast.jpg

http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=381http://www.castelintransilvania.ro/castelul-nopcsa-sacel-.html https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f0/CastelNopcsa_%289%29.JPG

http://artmarkhistoricalestate.ro/media/catalog/product/cache/1/thumbnail/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/_/m/_mg_1133.jpghttp://artmarkhistoricalestate.ro/media/catalog/product/cache/1/thumbnail/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/p/o/pogany_1.jpghttp://artmarkhistoricalestate.ro/media/catalog/product/cache/1/image/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/_/m/_mg_1043.jpg

http://www.hoinariromani.ro/wp-content/uploads/2016/01/2mintia-hoinariromani.jpghttp://www.hoinariromani.ro/wp-content/uploads/2016/01/5mintia-hoinariromani.jpg

http://artmarkhistoricalestate.ro/imobile/castele-conace/castelul-gyulay-ferencz.html

http://artmarkhistoricalestate.ro/media/catalog/product/cache/1/thumbnail/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/1/c/1c2a9175.jpg

http://artmarkhistoricalestate.ro/media/catalog/product/cache/1/thumbnail/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/1/c/1c2a9175.jpg

http://artmarkhistoricalestate.ro/imobile/castele-conace/castelul-gyulay-ferencz.html

227_hd-ii-a-a-03369-12-kelemen-ildiko_nalacvadi-kastely.jpg

LISTA ILUSTRATIILOR:

Fig. 1 Poarta de acces 25

Fig. 2 Vedere perspectivă a intrării 26

Fig. 6 Vedere perspectivă. 28

Fig. 7 Perspectivă a castelului în situația actuală 28

Fig. 8 Imagine cu scara interioara 28

Fig. 14 29

Fig. 15 Conacul Apafi, imagine din prezent, galerie personală 31

Fig. 16 Localizarea Conacului Apafi, imagine din Google Maps 32

Fig. 17 Conacul Apafi înainte de restaurare 33

Fig. 18 Conacul Apafi înante de restaurare 33

Fig. 19 Fabrica de suc de mere, imagine cum arată în prezent 34