Disertatie 03.06.2017 [309099]

RESTAURAREA ȘI CONVERSIA

MONUMENTELOR ISTORICE

Autor : Safta Vlad Alexandru

Îndrumător : lect.dr.arh. Sidonia Teodorescu

Cuprins

Introducere

I.1. Cuvânt înainte

I.2. Plan de idei

Definire termeni

Reabilitarea zonelor istorice

Integrarea arhitecturii moderne in zonele protejate

Integrarea patrimoniului in contextul orasului contemporan

Exemple de reconversie

VI.1. [anonimizat], cultură urbană și peisaj

VI.2. Vama antrepozite din București (Bursa mărfurilor sau The Ark)

VI.3. [anonimizat].4. [anonimizat], [anonimizat]

I.1. Cuvânt înainte

De ce conversie și nu reconversie? [anonimizat], [anonimizat], înseamnă ceva convertit de două ori.

Ce este defapt conversia? Conversia este o schimbare de funcțiune între funcțiunea inițiala și cea finală. [anonimizat], de cele mai multe ale cromaticii si al materialelor de finisaj.[anonimizat], cele minimum două straturi să fie recognoscibile ca atare.

Această modalitate de a face arhitectură a devenit una predilectă în ultimile două secole. Multitudinea de obiecte relicvă moștenite din revoluția industrială ridică problema reutilizării lor; este un nou tip de influență a [anonimizat]-un artificiu.

[anonimizat] o [anonimizat] a face loc noului.

[anonimizat]-Arhitectura ca anestezic vorbea despre o frenezie a conversiilor cele mai stranii în Marea Britanie. O casa în foma de casa e plictisitoare, o [anonimizat], biserică etc. devine excitantă. Dorința de diferență excentrică a [anonimizat] „necase”.Artiștii, [anonimizat], [anonimizat]. Dacă "forma urmează funcției", [anonimizat] s-ar situa în plin neadevăr.[anonimizat]. [anonimizat] a cel puțin doi autori exprimând două intenșii sub acelați acoperiș.

[anonimizat], cât și în cele noi. [anonimizat], care astăzi nu mai sunt funcționale regăsim o pânză cu o schiță care ne cheamă să-i redăm strălucirea pierdută odată cu trecerea timpului.

DEFINIRE TERMENI

II.1.Zona istorică (zona construită protejată)

Zonele istorice (zone construite protejate) [anonimizat], arhitectural sau arheologic, care includ în interiorul lor vestigii importante pentru istoria urbanismului și a arhitecturii. Prin valorile pe care le conțin, zonele istorice sunt, totodata, mărturii ale istoriei poporului și ale dezvoltarii culturii sale.

II.2.Monument istoric

Noțiunea de monument istoric are, conform art. 1 din Carta internationala a restaurarilor (adoptată la Veneția, in mai 1964, la cel de-al doilea Congres al arhitecților si tehnicienilor de monumente), urmatorul conținut: ”Noțiunea de monument istoric cuprinde atât creația arhitecturală izolată, cât și asezarea urbana sau rurala, care aduce marturia unei civilizații anumite, a unei evoluții semnificative sau a unui moment istoric. Totodata noțiunea de monument istoric se extinde și asupra operelor modeste care au captat cu timpul o semnificatie culturala”.

În clasificarea lui Alois Riegl monumentele sunt “monumente intenționale” și “ monumente neintenționale” și nu au un sens obiectiv ci numai unul subiectiv. “Nu destinarea lor inițiala confera acestor opere semnificatia de monument: noi, subiecții contemporani le-o atribuim”.(Alois Reigl, Cultul modern al monumentelor). De la această constatare, urmând firul analizei valorilor monumentale, Alois Riegl va ajunge la concluzia că intervenția asupra monumentelor istorice nu poate porni de la norme si doctrine imuabile, ci trebuie sa fie in concordanță cu semnificațiile pe care fiecare civilizație le acordă patrimoniului său cultural.

Semnificatiile care formeaza edificiul ontologic al monumentului istoric, “valorile monumentale” sunt clasificabile in valori de rememorare și valori de contemporaneitate. Din amestecul, ponderea si contradicția dintre ele, Alois Riegl desprinde caracterul specific al fiecarui monument, precum și logica și etica intervenției omului asupra sa.

Actualitatea analizei lui Alois Reigl in acest domeniu este probată prin amploarea luată de cultul monumentelor. Monumentele istorice și patrimoniul cultural joacă un rol din ce in ce mai important in viața oamenilor. Valorile patrimoniale cuprind bunuri a caror valoare devine “un fel de rezervor de energii milenare” (Jean-Pierre Babelon, Andre Chastel, La notion de patrimoine, Liana Levi, Paris, 1994, p. 57).

Valorile de rememorare sunt esențiale pentru un monument istoric. În cadrul monumentului se disting trei valori de rememorare: valoarea de vechime, valoarea istorică și valoarea de rememorare intențională.

Valoarea de vechime

“Valoarea de vechime a unui monument se manifesta la prima vedere prin aspectul sau ne-modern (…) Maniera in care valoarea de vechime se opune valorilor de comtemporaneitate rezidă mai degraba în imperfecțiunea operelor, în lipsa lor de integritate, in tendința de disolutie a formelor și culorilor lor, adică în trăsăturile in mod riguros opuse caracteristicilor operelor moderne, strălucitor de noi”. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)

Valoarea istorică

“Valoarea istorică a unui monument rezidă în faptul ca el reprezintă pentru noi stadiul particular, într-un anumit fel unic, în care s-a dezvoltat într-un anumit domeniu creația umană. Din acest punct de vedere ceea ce ne interesează la un monument nu este marca forțelor distructive ale naturii, așa cum se vor fi exercitat ele din momentul nașterii sale, ci stadiul său inițial avut ca operă a omului”. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)

Valoarea de rememorare intențională

“Functia valorii de rememorare intențională ține de edificarea insăși a monumentului: ea împiedică cvasi definitiv ca acel monument să se scufunde în trecut, și îl păstrează pentru totdeauna viu în conștiința generațiilor viitoare.

Această a treia clasă de valori de rememorare constituie astfel tranzitia spre valorile actuale”. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)

Alois Reigl constată că în timp ce valoarea de vechime este fondată exclusiv pe degradare, în timp ce valoarea istorică dorește stoparea oricărei degradări din clipa intervenției sale, valoarea de rememorare intențională nu revendică nimic mai puțin de la monument decat imortalitatea, prezentul etern, perenitatea în stare originară. Restaurarea este deci postulatul de bază al monumentelor intenționale. Caracterul de valoare de contemporaneitate prezentat de catre valoarea de rememorare intențională ține și de faptul că ea a fost dintotdeauna protejată de către legislații impotriva intervențiilor omului.

Valoarea de contemporaneitate

“ În loc de a considera monumentul ca atare, valoare de contemporaneitate va tinde să-l echivaleze cu o creație similară modernă, recentă și a aștepta ca de asemenea momentul (vechi) să prezinte acele aspecte caracteristice oricărei opere umane odată cu apariția sa: astfel spus, să dea impresia unei perfecte integritați, neantamate de către acțiunea distructivă a naturii”. (Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor)

Valoarea de utilizare

Valoarea artistică:

– valoarea de noutate;

– valoarea de de artă relativă;

Patrimoniu

“Patrimoniu. Acest frumos și străvechi cuvânt era legat, la origine, de structurile familiale, economice și juridice ale unei societati stabile, înradacinate in spațiu și timp. Astazi el urmeaza un alt destin de mare răsunet, când, modificat de diverse adjective (genetic, natural, istoric …) a devenit un concept nomad. (Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului)

Patrimoniu istoric. Expresia desemneaza un fond menit să delecteze o comunitate largită la dimensiuni planetare, constituit prin acumularea continuă a unei diversitați de obiecte care impărtalesc apartenența lor comună la trecut: opere și capodopere ale artelor frumoase și aplicate, lucrari și produse aparținând tuturor stiințelor și măiestriilor omenești. În societatea noastră rătăcitoare, pe care mobilitatea si ubicuitatea (insusirea de a fi prezent peste tot) prezentului nu incetează să o transforme, patrimoniul istoric a devenit unul dintre cuvintele cheie ale tribului mediatic”. (Francoise Choay, Alegoria Patrimoniului)

Conservarea patrimoniului prin planificare urbană este o preocupare care a aparut inca din anii ’60. Pamela Ward, in anul 1968, punea in cartea sa (Conservation and development in historic towns and cities, 1968) problema conservării patrimoniului ca fiind cel mai bun mijloc de a asigura individualitatea moștenirii urbane. Această legatură cu ceea ce era mai bun în trecut prin clădiri, străzi, modul prin care orașul se încadra în peisajul natural, toate acestea dau personalitate unui loc.

Christian Norberg Schultz vorbește despre apartenența unui om la un anumit loc, despre nevoia si despre asumarea acestei apartenente. De asemenea, acesta definește genius loci ca fiind imaginea asupra unui loc pe care o au majoritatea locuitorilor acelui spațiu. Individul trebuie să aparțină unui loc din care pleaca și la care se intoarce. Deși orasul modern are tendința de a-și pierde identitatea, conceptele de casă, oraș, țară sunt încă valabile.

Restaurarea

Restaurarea constă într-o intervenție tehnică și artistică ce urmarește, fie conservarea obiectivelor în stare de ruină sau de integritate, prin lucrari de intreținere și consolidare, fie reabilitarea lor istorică și estetica sub aspect funcțional, constructiv și plastic prin lucrari de eliberare, reintregire și reconstituire. Scopul principal al restăurarii este stoparea procesului de degradare. Monumentele istorice sunt obiecte de identificare umana ce redau valorile fundamentale ale unei societăți pe parcursul istoriei ei. Monumentele și siturile istorice care constituie obiectul restaurarii reprezintă cele doua trepte ale fenomenului de arhitectură: cea de obiect și cea de așezare umană.

În restaurare, la fel ca în proiectarea de arhitectura și urbanism, autorul este arhitectul secondat de un colectiv pluridisciplinar.

“(…) popoarele devin din ce în ce mai conștiente asupra valorilor umane și privesc monumentele istoriei ca pe un patrimoniu comun. Este recunoscută responsabilitatea comuna în păstrarea lor pentru generațiile viitoare. Este datoria noastră a le inmâna mai departe in deplina lor bogație și autenticitate. Este esențial ca principiile ce ghidează protejarea și restaurarea clădirilor istorice să fie stabilite si agreate pe plan internațional, fiecare țară fiind responsabilă de aplicarea acestora in contextul propriei culturi si tradiții.(Carta de la Venetia, 1964)

Reabilitarea

Reabilitarea în sens arhitectural inseamnă aducerea unui lucru la o etapa de mare importanță arhitecturală. Aceasta prioritate acordată trecutului nu este doar o forma de limbaj, ci introduce și alte aspecte ale ințelesului, printre care noțiunea de moștenire.(Adam Yedid, Conaitre pour creer, Techniques&Architecture, no 475, Metamorphoses, 2005).

Reabilitarea se aplică construcțiilor sau ansamblurilor care prezintă o anumită valoare istorică sau arhitecturală. Problemele ridicate de reabilitarea urbană sunt legate de disfunctionalițati urbane, sociale, imobiliare. Se impune un proces de revitalizare, o viziune globală integrată a patrimoniului, a politicilor locuințelor prin ințelegerea proceselor sociale din zona respectivă.

Doctrinele internaționale cu rol de definire și reglementare a tipologiilor de intervenție în restaurare

“Eu prefer restaurarile facute prost celor facute bine. În timp ce primele, grație binefăcătoarelor ignoranțe, lasă să se distingă, in mod clar, partea veche de cea moderna, celelalte, cu o admirabilă știința si dibăcie, făcând să pară vechi ceea ce e nou, mă pun într-o atat de sălbateca nedumerire de judecată, încât plăcerea de a contempla monumentul istoric dispare, și, privindul simți oboseala suparatoare”.(Camillo Boito)

Modificarea în timp a mentalitatii oamenilor, în ceea ce priveste frumosul adaugă pe scara valorilor noi principii, dogme de viață în ceea ce privește perceperea vechiului.

Timpul nu aduce doar învechirea fizică a arhitecturii, a unei construcții, ci și diminuarea rolului pe care îl avea aceasta, la un moment dat. Pentru adaptarea la contemporaneitate acesteia i se fac mici adaptări la noul mod de viață. Aceste adaugiri trebuie sa o reintegreze intr-un nou mod de viață și într-o nouă societate cu principii estetice noi și cerințe funcționale noi. Și totuși, de ce păstrăm și nu reconstruim ?

Distrugerea a tot ceea ce nu ințelegem și a tot ceea ce nu ni se potrivește estetic și funcțional duce la distrugerea propriilor noastre persoane. Odată cu apariția acestui punct de vedere se dezvoltă dorința de a păstra pentru a ne clădi pe noi inșine din punct de vedere cultural. Cerințele fiecărei epoci cu privire la folosirea clădirilor, modificarea gusturilor estetice și-au pus amprenta asupra monumentelor, ducând la schimbarea aspectului lor inițial din cele mai vechi timpuri.

Incepând din timpul domniilor lui Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, s-au deschis noi drumuri în ceea ce privește arhitectura, reconstrucția, refacerea, ori împodobirea unor edificii moștenite.

Perioada de destrămare a feudalismului și de apariție a relațiilor captaliste (perioada secolului al XVIII-lea, și primele decenii ale secolului urmator) au adus noi cerințe materiale și ideologice ale societății care se caracteriză printr-o lipsă de ințelegere a valorii patromoniului monumental moștenit.

Cu mult timp mai inainte, imparații Augustus si Adrian au fost primii care au fost preocupați de păstrarea monumentelor antice grecești.

Procesul de formare a culturii naționale, corespunzător perioadei moderne a istoriei României, determină o conturare a unei poziții în favoarea păstrării monumentelor, poziție sustinută ș de poeți și literați ca Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu.

Dar perioada formării doctrinelor cu privire la protecția patrimoniului construit incepe de fapt, odată cu secolul al XIX-lea.

“Artistul trebuie să-și șteargă în intregime, sa-și uite gusturile, instinctele pentru a studia subietul (restaurării), pentru a urmării gândirea ce a prezidat execuția operei pe care vrea să o restaureze; căci nu este vorba de a face arta, ci doar de a te supune artei unei epoci disparute”. (E. E. Viollet-le Duc – despre restaurarea catedralei Notre Dame Paris)

Prima lege a monumentelor se naște în anul 1882, The Ancien Monument Arc, ce se referea cu precădere la situri arheologice si la castele ruinate iar John Rukin si W Morris sunt promotorii unei doctrine de restaurare numită Metoda Antiintervenționistă: “Monumentul istoric nu ne aparține. El aparține in parte celor care l-au edificat și în parte generațiilor ce-l vor urma”.

În 1902, Carta del Restauro Italiana – ca efect al concepțiilor promovate de Camillo Boito, aducea nou în principiile de restaurare contemporane a vremii, noi puncte de vedere cu privire la ne excluderea din componența unui monument a nici uneia din fazele istorice de intervenție asupra sa ori atingerea unitatii formale și nu a celei stilistice.

In anul 1931 are loc Organizația de Cooperare Intelectuală a Societaților Națiunilor, cu ocazia incheierii lucrărilor de restaurare si anastiloză a Acropolei Atenei, care va duce la apariția unei Carte ce va cumula și internaționaliza activitatea de restaurare și intervenție asupra siturilor ori constructiilor istorice.

În anul 1964, Congresul arhitecților și tehnicienilor de monumente, desfasurat la Veneția, a elaborat o noua Carta internațională privind conservarea și protejarea monumentelor istorice. Noua carta menținea principiile Cartei de la Atena dar elimina unele prevederi mult prea detaliate, oferind posibilitați mai largi, in ceea ce priveste aplicarea principiilor de restaurare la caracterul specific al patrimoniului arhitectural din diferite țări, evitând unele nuanțe dogmatice ale documentelor premergătoare.

La fel ca și Carta de la Atena, noul document privește restaurarea ca “o operație ce trebuie să aibă indeobște un caracter excepțional. Ea are ca scop, conservarea și punerea în evidență a valorii istorice și estetice a monumentului și se bazează pe respectul ramașițelor trecutului și pe documente autentice. Ea se oprește acolo unde începe ipoteza, dincolo de aceasta, orice lucrare de completare considerată indispesabilă, va fi ințeleasă ca o compoziție arhitecturală și va trebui să poarte pecetea epocii noastre”.(Carta de la Veneția, Art. 9). Câteva din principiile Cartei de la Veneția:

– carta acceptă folosirea tuturor mijloacelor moderne de conservare și construcție pentru consolidarea unui monument, atunci când mijloacele tehnice tradiționale se dovedesc inadecvate;

– carta pretinde contribuțiile valabile ale diferitelor epoci, respingând ideea revenirii la o unitate de stil. Inlăturarea unei etape se acceptă numai atunci când unele elemente îndepartate reprezinta un risc minor, iar prin degajarea celorlalte se pun în valoare aspecte arheologice, istorice ori estetice;

– carta pretinde ca elementele “destinate a înlocui părțile lipsă (…) să se integreze armonios ansamblului, deosebindu-se totuși de parțile originale pentru ca restaurarea să nu falsifice documentul de artă și de istorie”;

-“Adaugirile nu pot fi tolerate decât în măsura în care ele respectă toate părțile interesante ale edificiului, cadrul sau tradițional, echilibrul compoziției și legătura monumentului cu peisajul înconjurator”.

Confruntarea conceptelor de restaurare, privite în evoluția lor, cu practica corespunzătoare este în măsură să conducă la o apreciere critică a diverselor orientări teoretice, la sesizarea aspectelor progresiste si a limitelor lor. Practica completărilor stilistice sau limitarea intervenției arhitectului în funcție de existența unei baze documentare certe aruncă dintr-o data lumina asupra caracterului doctrinei unitații de stil și a principiului de restaurare.

Carta de la Veneția, reia tezele formulate de Carta de la Atena, dar vădește dorința autorilor săi de a pune ordine prin promovarea catorva principii directoare intr-o activitate care se diferentiaza continuu.

Ca stat membru al Uniunii Europene, al ONU și UNESCO, România respectă și pune în practică politicile culturale promovate de aceste organizații, precum și toate documentele referitoare la protecția și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural.

Romania a ratificat urmatoarele convenții și tratate internaționale:

– Convenția pentru protecția bunurilor culturale in cazul unui conflict armat (Convenția de la Haga, 1954),

– Convenția privind măsurile de urmat pentru interzicerea importului, exportului și transferului propritaților câștigate în mod ilicit și a bunurilor culturale (Paris, 1970),

– Convenția privind protecția patrimoniului cultural și natural mondial (1972),

– Convenția privind protecția patrimoniului arhitectural european (Conventia de la Granada, 1985),

– Convenția privind protecția patrimoniului arheologic (Conventia de la Valetta, 1992),

– Convenția privind bunurile culturale furate sau exportate în mod ilicit – UNIDROIT (Roma, 1995),

– Convenția europeană a peisajului (Florența, 2000).

Principalele convenții care determină liniile doctrinare pentru protejarea patrimoniului cultural, respectiv patrimoniul arhitectural în Romania sunt Convenția de la Granada privind salvgardarea patrimoniului arhitectural european, Consiliul Europei, 3 octombrie 1985 – ratificată prin Legea nr. 157/07.10.1997 și Convenția privind patrimoniul cultural și natural mondial, UNESCO, 16.11.1972 – ratificată prin Decretul nr. 187/30.03.1990.

Reabilitarea zonelor istorice

Reabilitarea zonelor istorice și mai mult, a intregului fond costruit a devenit o activitate extrem de solicitantă. La nivel european, cercetătorii în domeniu au estimat pentru viitor ocuparea proiectanților în domeniul reabilitării fondului construit și, în general, al reproiectării existentului în raport cu proiectarea din nou.

Categoriile fondului construit

Reabilitarea se aplică distinct unor două mari categorii ale fondului construit: cladirilor și siturilor vechi care nu au valoare de monument și siturilor, monumentelor și ansamblurilor istorice cu valoare istorică sau arhitecturală.

În primul caz, al clădirilor care nu sunt considerate monumente și nu au semnificație istorică, reabilitarea intervine atunci cand se urmărește ridicarea nivelului de performanțe al clădirii sau zonei. În cazul reabilitarii monumentelor și siturilor istorice există o experiență îndelungată care se manifestă mai ales ca renovare–conservare a clădirii punctuale. S-a constatat că implicațiile ulterioare se răsfrâng mult mai amplu, nu numai la nivelul vecinataților imediate, dar și la nivel zonal sau chiar al localitații, în unele cazuri.

În ultimele decenii s-a petrecut o schimbare importantă bazată pe logica urbanistică: trecerea de la concepția protecției unei singure clădiri sau a unui perimetru la o protecție de ansamblu. Problemele ridicate de reabilitarea urbană sunt legate de disfuncționalitați urbane, sociale, imobiliare. Se impune un proces de revitalizare, o viziune globală integrată a patrimoniului, a politicilor locuințelor prin înțelegerea proceselor sociale din zona respectivă.

Motivația reabilitării

Motivația reabilităarii comportă trei aspecte: modificarea fizică, socială si simbolică. Acestea se întemeiaza pe principiile formulate in “Carta conservarii integrale” promulgată de Consiliul Europei în cadrul reuniunii de la Amsterdam, in 1975:

– mărturia trecutului atestată de patrimoniul arhitectural constituie un ambient esențial pentru echilibrul și formația culturală a omului;

– fiecare generație dispune de patrimoniul arhitectural doar temporar și este responsabilă de transmiterea lui către generațiile urmatoare;

– exigența economisirii resurselor se impune, iar în acest sens, departe de a fi un lux pentru colectivitate, utilizarea patrimoniului este sursa de energie;

– patrimoniul arhitectural si urbanistic este actualmente in pericol fiind amenintat de ignoranță, timp, degradare și abandon;

– conservarea integrată presupune mijloace juridice, administrative, financiare și tehnice.

În cazul monumentelor, siturilor și ansamblurilor istorice nu se pune problema dacă este sau nu rentabilă operația de recuperare – revitalizare, ea trebuind sa fie întreprinsă ca o datorie și un semn de respect fata de păstrarea patrimoniului. Problema eficienței se pune în modul de aplicare a reabilitarii și în modul de valorificare a acestui patrimoniu, mergând până la strategii de revitalizare. Din acest punct de vedere există trei tipuri de zone istorice care solicită intervenții: cele abandonate, cele subdezvoltate și cele amenințate de agresivitatea vieții moderne.

În situația zonelor istorice abandonate, reabilitarea se face, de regulă, prin transformarea lor în zone de agrement. În cazul celor subdezvoltate economic revitalizarea acestora se poate face prin recuperarea unor meserii tradiționale, crearea unui comerț specific, organizarea unor manifestări artistice și științifice. În cazul zonelor istorice amenințate de agresivitatea vieții contemporane, este necesară întreprinderea unor măsuri de protecție, legiferate concomitent cu adaptarea acestor centre istorice la o viață modernă fară producerea de disonanțe.

Moduri de reabilitare

Reabilitarea zonelor istorice se poate face în mai multe moduri: prin conservarea construcțiilor și refacerea identică a elementelor de construcție deteriorate; prin reconstrucția identică a unor sectoare de mare valoare arhitecturală și istorică distruse sau complet desfigurate, prin implantarea de construcții noi, în bloc. Astfel de intervenții au fost făcute cu succes in multe orase ale Europei.

Integrarea arhitecturii moderne în zonele protejate

Readucerea vieții active în zonele istorice care au fost odata centre cu mare activitate socială și economica reprezintă o problema de mare actualitate. Dezvoltarea este esențială dar este respectată și integritatea zonei istorice, arhitecții încercand să realizeze clădiri noi care să se armonizeze cu cladirile istorice din jur.

Demolarea a fost necesară pe multe spații din aceste zone istorice din motive de igienă și siguranță publică. Pe aceste situri trebuie imaginate clădiri potrivite arhitectural pentru a le înlocui pe cele demolate. Aceste clădiri nu trebuie să fie imitații moderne ale cladirilor vechi, rezultand astfel lamentabile aparențe ale artificialității, cea mai buna soluție fiind crearea unei mase și detalii, pentru a nu strica armonia grupului.

Coexistența arhitecturii tradiționale și contemporane pune o problemă serioasă, cea a esteticii și tehnologiei.

Raportul dintre vechi si nou

“Conflictul” apare în momentul în care noul intră în dialog cu vechiul. Ar putea fi evitat dacă arhitectura veche și siturile în care este plasată ar fi conservate iar toate cladirile noi ar fi plasate in zone fara un trecut istoric semnificativ. Prețul unei astfel de soluții ar fi o ruptură în continuitatea istorică. În fiecare moment de timp dat istoria poate fi absorbită și continuată din punctul în care istoria s-a întâmplat. Nu numai prezentul are nevoie de rădăcini în trecutul istoric ci și trecutul istoric are nevoie să fie continuat in prezent.

Astfel zonele istorice vechi au devenit câmp al unei dispute asupra inserției unei arhitecturi actuale în locuri de memorie colectivă.

În ultimele decenii incepe să se acorde in mod egal atenție atât modernizării unei cladiri vechi cat și restructurării sale. Răamâne problema valorii culturale pe care arhitectul trebuie să o ia în seamă pentru a construi în relație directă cu locurile de memorie colectivă.

Pentru schițarea unei teorii asupra acestui subiect trebuie arătate realizările indiscutabile din ultimele decenii și regulile care au ghidat arhitecții în alte perioade ale arhitecturii și cercetată coerența ansamblului în care aceștia iși inserează proiectul sau clădirea.

Exemple de conversie

Următoarele exemple prezentate sunt doar o mică parte din proiectele de restaurare și conversie realizate în România care au fost finalizate cu succes și au avut un impact social semnificativ de la punerea în funcțiune și până în prezent, selecția facând-o în concordanță cu proiectul de diplomă și cu impactul avut de aceste lucrări asupra modului de abordare a lucrării de licență.

VI.1. Uzina de apă Suceava – Centru de Arhitectură, cultură urbană și peisaj

Uzina de apă a orașului Suceava a primit, după un secol, o nouă viață. A devenit centru de arhitectură, cultură urbană și peisaj.Proiectul a avut ca temă două traiectorii distincte și anume reabilitarea spațiului și realizarea unui centru cultural.

Noul acces, la cota bazinelor îngropate

Istoria obiectivului.

Apărut în oraș ca un factor civilizator care, dincolo de creșterea calității vieții locuitorilor prin darea în folosință a rețelei de apă și canalizare, reprezintă un motiv de coeziune civică, ca urmare a anunțului primarului Sucevei, Des Loges, din 12 august 1912 prin care administrarea instalațiilor vitale ale comunității îi privește în egală măsură pe toți.

Așa a apărut proiectul uzinei de apă (Wasserwerk der Stadt Suczwava), proiectat de dr.ing. G. Thiem, inginer de construcții civile din Leipzig și construit de firma “Rumpel” din Viena

Proiect pentru uzina de apă, realizat în 1908 de dr. ing. G. Thiem. Document din arhiva Primăriei municipiului Suceava

Ansamblul, situat în fosta zonă industrială a orașului, cu fabrici abandonate în totalitate dupa căderea regimului comunist în 1989, format din casa pompelor, stația de tratare a apei și puțul colector, a funcționat între 1912 și 1960, fiind dezafectat și înlocuit cu o stație modernă. Patru dintre aceste clădiri, aflate în proprietatea primăriei, camera de deferuginare, puțul de apă curată, bazinele îngropate – care compun stația de tratare – și puțul colector nu au fost folosite până în anul 2006 când Ordinul Arhitecților din România, filiala Nord-Est a avut ideea de a prelua stația de tratare și de a o transforma într-un centru cultural.

Casa pompelor, puțul colector și stația de tratare. Fotografie de epocă din arhiva Muzeului Bucovinei

Panou de prezentare a situației existente în anul 2008

Proiectu Nou

Ca urmare a asocierii dintre primăria municipiului Suceava și Ordinului Arhitecților din România Filiala Nord-Est și concesionarea pe o perioada de 49 de ani, OAR Nord-Est se angajează să reabiliteze ansamblul prin convertirea bazinelor îngropate în spații de expoziție, iar camerele verticale în spații de conferințe, mediatecă, birouri.

Datorită oamenilor tineri care au lucrat pro-bono atît pentru proiectare (biroul AGD și arhitecții voluntari colaboratori), cît și pentru activități administrative, sub coordonarea arh. Constantin Gorcea și succesul în atragerea de fonduri atât din partea Ordinului Ahitecților din România și a Uniunii Arhitecților din România cât și de la companii din sfera de afaceri în construcții a fost posibilă realizarea acestui proiect.

Imagini interioare cu nivelurile 2 și 3

Intervențiile “de nou” au fost minime, acestea rezumându-se la strcitul necesar pentru funcționarea unui centru cultural la standardele zilei, echipa de proiectare dovedind respectul impus de povestea locului cu orice ocazie apăruta. De exemplu păstrarea urmelor de sedimentele feroase depuse în timp pe pereții rezervoarelor este facută nu doar ca martor, ci cu atenția cuvenită unei „fresce tehnologice”.

Spații de expunere în bazinele îngropate

Farmecul proiectului pentru Centrul de arhitectură, cultură urbană și peisaj este dat de dorința de a “repune” pe harta municipiului Suceava un spațiu foarte valoros din patrimoniul industrial și tehnologic și de a recupera spiritul comunitar care reprezintă o resursă fundamentală pentru locuirea urbană. Elementul esențial constă în integrarea centrului în comunitatea locală printr-un program cultural cu o identitate bine definită.

Spațiul interior, la cota bazinelor

VI.2 Vama antrepozite din București (Bursa mărfurilor sau The Ark)

Istoria obiectivului.

Bursa Mărfurilor sau Vama Antrepozite, clădire monument istoric, cod LMI-2015: B-II-m-B-19508, o găsim în triunghiul format de strada Uranus și Calea Rahovei (în spatele piaței de flori).

Parte din categoria ansamblurilor de arhitectură industrială caracteristică sfârșitului de secol XIX,antrepozitele, realizate de arh. Giulio Magni în colaborare cu ing. Anghel Saligny, au fost deschise în anul 1899 cu scopul de a pastra mărfurile comercianților și industriașilor până la trimiterea spre alte destinații.

Bursa de mărfuri și anexele au devenit hale după al Doilea Război Mondial, iar odată cu începerea lucrărilor la Casa Poporului acestea s-au transformat in locul de organizare a șantierului.În anul 1990, ca urmare a unui incendiu, clădirile au ajuns în stare de colaps, fiind abandonate până în anul 2006 când ansamblul a fost preluat și integrat în planurile de revitalizare culturală a zonei, derulate prin intermediul Transcentral Urban București.

Proiectul nou.

Realizatorii proiectului de reconversie arhitecturală sunt Re-Act Now Studio și antreprenorul a fost compania Octogon.Proiectul The Ark (sau ARCA), pornit în anul 2006, salveaza clădirea Bursei Mărfurilor convertind-o intr-un proiect urban de antreprenoriat cultural. Solicitările cu privire la design au pornit de la cerințele de creare a unui mediu care sa inspire interacțiune și redefinire a identității culturale a zonei prin creearea unui spațiu public viu.

Proiectul a stabilit o diferență clară între clădirea existentă și inserțiile contemporane.

„Am realizat o structură nouă, integrală, de care am «suspendat» vechea fațadă restaurată. Au fost necesare patru rânduri succesive de subzdiri (-5 m) și turnarea unui radier general de 1 m grosime pe care se sprijină întreaga clădire. În timpul lucrărilor, fațada a fost susținută de o structură metalică provizorie.

Fiind adepții arhitecturii sincere, în care păstrăm ce este original și realizăm o diferențiere clară a «vechiului» de «nou» am evitat să facem reconstituri. Deși am încercat să mai salvăm ceva la interior, gradul avansat de degradare nu ne-a permis”, a explicat ahitectul Teodor Frolu, inițiatorul proiectului și unul dintre beneficiari intr-un interviu.

Subsolul și parterul sunt concepute ca spații publice ce oferă un acces facil și flexibilitate în desfășurarea de expoiții sau alte evenimente.Subsolul a fost extins ca urmare a inălțimii scăzute și insuficiente pentru funcțiunea semipublică.Mansarda și nivelurile superioare găzduiesc birouri. În centrul clădirii se află un lift panoramic ce permite parcurgerea pe verticală a întregului ansamblu.

“Luaserăm clădirea într-o stare ce permitea oricărui dezvolator să o dărâme foarte ușor. Era declarată în colaps. Demolarea ar fi fost justificată din motive economice, dacă o priveam ca pe o investiție pur imobiliară. Dar noi am cumpărat această clădire pentru că știam ce vrem să devină The Ark. Am avut noroc pentru că, dată fiind starea avansată de degradare, nu a fost rechiziționată de Ministerul Culturii, care era în căutare de achiziții în acea perioadă. Există o prevedere în lege prin care statul are drept de preempțiune la monumente”, a explicat arhitectul Teodor Frolu. Au urmat avize, discuții și plimbări între diverse instituții pentru autorizația de construcție. „Deoarece clădirea este monument clasa B, obținerea avizelor și a autorizației au fost abordate strategic, pentru a nu se ajunge la modificări radicale sau pierderi pentru proiect, dictate de condițiile avizatorilor. Pe baza unui concept clarificat din start, s-a realizat studiul istoric și s-au făcut prezentări către comisia monumentelor”, au descris demersul reprezentanții Re-Act Now Studio.

VI.3 Casă cu prăvălie – Librăria Cărturești Carusel

Istoria obiectivului.

Casă cu prăvălie și mai nou librăria Cărturești Carousel, clădire monument istoric, cod LMI-2015: B-II-m-B-19040, o găsim în strada Lipscani la numărul 55. În anul 1904, clădirea existentă pe acest sit a fost demolată și conform proiectului lui Nicolae Cuțirada a fost construită cea existentă. După anul 1937 la numărul 55 apare “Bazarul Popular”.

Clădirea are o valoare istorică importantă, mai mult, in perioada săpăturilor pentru reabilitarea monumentului au fost descoperite vase istorice ce datează din epoca bizantină.

“În fundația clădirii a fost găsit un vas din epoca bizantină.Asta dă cu adevărat valoarea locului pentru că știm că aici au existat urmele unei civilizații”, spune Jean Chrissoveloni, moștenitorul celei mai vechi familii de bancheri din România și actualul proprietar al clădirii, într-un interviu acordat pentru ziarul Adevărul.

Proiectul nou.

Soluțiile de restaurare au fost decise în urma cercetărilor și testelor efectuate, de descoperirile din timpul decopertărilor și de dorința de a reda Lipscanilor un reper cât mai autentic.

Librăria Cărturești Carusel, un spațiu desfășurat pe șase niveluri cu o suprafață totală de aproximativ 1000 de metri pătrați este un experiment de locuire culturală cu spații destinate lecturii, socializării și explorării artistice. Cu un bistro situat la ultimul nivel, librăria spune o nouă poveste pe o stradă cu o remarcabilă istorie comercială.

„Nu pot să spun că a fost un drum ușor. Pentru a vă face o mică idee: prima notificare pe care am făcut-o pentru a revendica această clădire pe legea 18 a fost făcută în 1991. Atunci vorbim de 24 de ani ca să putem să revendicăm clădirea. După ce o revendici, fiindcă o primești într-o stare penibilă, trebuie să găsești o cale să o introduci în circuitul de afaceri, pentru a putea să contribuie la economia țării, și, după ce găsești clientul, trebuie să găsești banii și apoi speri că acest client poate să ducă și el treaba până la sfârștit”. Jean Chrissoveloni în același interviu acordat pentru ziarul Adevărul.

VI.4.Complexul industrial Zollverein, Essen, Germania

Complexul este monumentul cel mai important al orașului Essen din Germania și este înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO.Conceput în stil Bauhaus de arhitecții Fritz Schupp și Martin Kremmer este considerat o capodoperă tehnică și arhitecturală.Acesta este format din mina de cărbune închisă în anul 1986 și topitoria închisă în naul 1993.

La jumătatea anilor ’90 faimosul arhitect britanic sir Norman Foster a convertit complexul în ceea ce cunoaștem acum sub numele de „Red Dot Museum”.Noul design de interior din sticlă și beton împreună cu instalațiile vechi păstrate ca martor al trecutului crează o atmosfera care-ți taie respirația creând o scenă perfectă pentru expozițiile și evenimentele organizate în acest spațiu.

Inima noii case este intrarea principală și hallul, care deschid casa printre boilere de oțel imense și conduc spectatorii pe un culoar, printre grinzi și țevi metalice vechi pe un fond de cărămidă arsă către spațiile expoziționale. Întreg spațiul este un melanj de vechi și de nou, ceea ce înseamnă că-ți poți lua, relaxat, cafeaua de dimineață undeva între o caroserie de mașină suspendată din tavan și două căzi de baie premiate pentru ergonomie în 2008.

Data începerii proiectului: 1992

Finalizare: 1997

Suprafață: 5000 mp

Beneficiar: Bauhutte Zeche Zollverein Schacht XII GmbH

Structura: Arup (structura nouă) Weber, Hamelmann, Surmann (structura veche)

Instalații: Ingenieur Büro G. Hoffmann

Consultanți adiționali: Buro Boll, Steidich & Partner

Marcus Binney, istoric de arhitectură și scriitor spunea în ziarul The Times din 9 iulie 1997 “Foster în meritele sale veșnice, a păstrat nu doar mașinăriile ci și spiritul locului. El a creat o sculptură la care Rachel Whitebread putea doar visa. Azbestul și praful au dispărut dar patina rămâne . “Eu o numesc Estetica Lămâii Crude – Ca o mușcătură dintr-o lămâie crudă înghețată ” spune autorul proiectului Foster+partenerii David Nelson”.

Marcus Binney

“Foster to his everlasting credit , has retained not only the machinery, but the whole ethos of the place. He has created a piece of sculpture such as Rachel Whitebread could only dream of. Asbestos and dust have been removed but the patina remains. ‘I call it the Raw Lemon Aesthetic – a bit like biting into a cold, sharp lemon.’ says Foster + Partners David Nelson.”

The Times, 9 July 1997

Studiu de caz

Palatul Culturii Iași – monument istoric, cod LMI IS-II-A-03957.01

Istoric

Cele mai vechi urme medievale la Iași aparțin unei așezări umane “ateliere meșteșugărești și biserici de zid (cu necropola aferentă)” [] de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în anul 1408 [].

Zona în care astăzi se află clădirea fostului Palat Administrativ este formată dintr-o platformă naturală, altădată aproape orizontală, despre care istoricii spuneau că este la poalele dealului Copou (Podul Verde).

Curtea Domnească []

Locul de amplasare a curților domnești s-a stabilit de către arheologi „în capul Uliței Mari” (astăzi Bulevardul Ștefan cel Mare), locul unde la început de secol XX arhitectul I. D. Berindei ridică Palatul Administrativ.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare se realizează o construcție rectangulară [] ca și alte câteva structuri identificate în timpul lucrărilor ce s-au realizat în vecinătatea fostului Palat de Justiție [].

În timpul lui Vasile Lupu se refac curțile și o parte din zidurile vechii Curți Domnești se regăsesc astăzi înglobate în partea de SE a fostului Palat de Justiție, actualul Palat al Culturii, [] restul zidurilor fiind distruse.

În perioada lui Matei Ghica Vodă (1753-1756) este menționată „scara cea mare a palatului domnesc cu foișorul de deasupra”[] și este menționată în vremea lui Vasile Lupu când documentele spun că se realizează lucrări de “modernizare” și reparații necesare datorită incendiilor din 1624, 1650 și 1723. După anul 1785 curtea veche este părăsită în ruină, urmele acesteia fiind vizibile în palat dar și în șantierul cartierului rezidențial din vecinătatea palatului. Multe din aceste ruine au fost distruse atunci când s-au realizat fundațiile noilor construcții, construcții ce s-au apropiat periculos de fostul Palat Administrativ (actualul Palat al Culturii).

Urmele vechii Curți Domnești și ruinele acesteia există astăzi încă intact în perimetrul strict al Palatului Culturii, în curțile interioare și sub pardoseala zonei de est și sud-est a acestuia.

În perioada 1804-1806 Alexandru Moruzi începe o construcție amplă și reface clădirile, păstrând doar zidul perimetral și paraclisul, dezafectând restul ruinelor.

Lucrările au fost coordonate de însăși voievod, s-au folosit materiale de cea mai bună calitate [] realizând un palat neoclasic, cu mult stil și eleganță, dar zidurile noului palat au fost mistuite de incendiul din 1827. În 1841 se începe construcția unui nou palat, Palatul Ocârmuirii, după planurile arhitectului Mihail Singurov, lucrări ce s-au finalizat în 1843. În 1880 un alt incendiu distruge și al doilea palat.

Palatul renovat de Mihail Sturdza

Între 1906 și 1925 se realizează construcția Palatului Administrativ (Palatul de Justiție și a Poștelor) după planurile arhitectului I. D. Berindei, construcție realizată integral peste zidurile Palatului Ocârmuirii, depășindu-l cu mult spre nord, unde se realizează două niveluri de subsol.

Palatul de Justiție și Administrativ din Iași;

Fundații găsite la diferite adâncimi din vechea Cetate Iași

(arhiva Palatului Culturii – Plan întocmit de arh. I.D. Berindei)

În construcția lui I. D. Berindei au fost integrate multe ziduri ale Palatului Ocârmuirii dar și resturi care au existat în acesta din Palatul Moruzi.

La construcția celui de-al treilea palat s-au utilizat multe materiale din demontările vechilor ziduri, dar și piatră din curțile vechi și palatul în sine “s-a așezat” pe vechile ziduri, neexistând o fundație continuă.

Cronologic, pe locația actualului palat au existat construcții începând din secolul al XV-lea până la sfârșitul secolului al XIX-lea, foarte important de menționat este că s-a preluat din vechile clădiri “trunchiuri din zidăriile anterioare”[] încât diferențele lățimilor de ziduri ce alcătuiau Palatul Ocârmuirii și scările diferențiale au creat și creează mari probleme stabilității edificiului actual.

Clădirea Palatului Administrativ este situată la limita sudică a unei platforme naturale, în imediata apropiere a unei „râpe” ce cobora abrupt spre Bahlui, zonă inundabilă, ameliorată într-o perioadă, dar nu suficient prin lucrările de terasare și susținere a versantului.

La realizarea proiectului său, arhitectul I. D. Berindei a colaborat cu Xenopol și Cerchez, realizând un edificiu cu stil dominant neogotic și pentru ultimul nivel propune o mansardă neoclasică. În Palatul Administrativ se armonizează trei stiluri: neogotic, neoclasic și baroc.

Stilul neogotic este marcat prin stilul constructiv, cu turnul central decroșat, cu un portic proeminent și elegant susținut de pilaștri puternici și coloane decorate cu capiteluri compozite și corintice, cu multe elemente vegetale și florale. Două corpuri laterale, retrase față de turnul central se termină cu două turnuri laterale. Două intrări laterale (la vest și la est) cu aceleași porticuri și susținute de coloane și pilaștri. Porticul din partea de vest este susținut de un contrafort.

Detalii ornamentale cu elemente heraldice se repetă ritmic, atât la interior cât și la exterior. Etajul I este decorat cu frontoane la ferestrele în ogivă, mansarda respectă toate regulile neoclasicului.

Intrare principală Palatul Culturii Iași Hol Central Palatul Culturii Iași

(arhiva personală) (arhiva personală)

Detaliu ornamente Hol Central

(arhiva personală)

Scară acces Etaj din Hol Central

(arhiva personală)

Hol Parter

(arhiva personală)

Candelabru Hol Central

(arhiva personală)

Pardoseală Hol Central

(arhiva personală)

Componente artistice Hol Central

(arhiva personală)

Ușă acces Sala Voievozi

(arhiva personală)

Scut Heraldic. Hol Etaj 1

(arhiva personală)

Altădată ferestrele turnului erau ornamentate cu vitralii, existau rozete ornamentate cu vitralii, ceasul era și el ornamentat cu vitralii. Astăzi din vechile vitralii nu se mai găsesc decât câteva exemplare, restul înlocuindu-se cu sticlă obișnuită.

Detaliu Vitraliu Ceas (Turnul cu Ceas)

(arhiva personală)

Scările principale de acces la etajul II sunt simetrice și realizate conceptual monumental din marmură albă, cu parapet ornamentat cu un model în acoladă și mână curentă simplă.

Același model în acoladă se repetă la toate scările, numai că scările secundare au fost realizate din mozaic și reparațiile realizate de-a lungul timpului nu au respectat soluția, chiar și economic, originară, realizând un mozaic simplu de ciment.

Fațadele bogat decorate au fost tratate diferențiat pe mai multe registre, neogotic până la mansardă și cu ornamente alternante cu scuturile heraldice.

Acoperișul a fost realizat din ardezie inițial, reparat parțial ulterior cu tablă zincată în stare gravă de deteriorare. Ornamentele acoperișului (arcași, vulturi, lucarne) alături de turnulețe creează o solemnitate monumentală edificiului.

Din punct de vedere structural Palatul Administrativ (astăzi Palatul Culturii) este o clădire foarte complexă, datorită căreia soluția de conservare și restaurare constituie o adevărată provocare pentru un studiu referitor la tehnici de restaurare.

Lucrările de consolidare și restaurare s-au realizat în perioada 2008-2011. Pe parcursul desfășurării lucrărilor s-au întocmit mai multe rânduri de relevee, completate și modificate după decopertările realizate în vederea execuției lucrărilor de consolidare, inclusiv după descoperirea sitului arheologic existent sub Palat, respectiv Curtea Domnească (descoperirile arheologice constituiau parte din fundațiile și zidurile Palatului Moruzi și parte din zidurile palatului Sturdza).

În urma acestor decopertări s-a descoperit o rețea de tiranți orizontali, netensionați, realizată în cadrul lucrărilor de consolidare realizate între 1970-1975.

Săpăturile efectuate au scos la iveală ruinele Palatelor Moruzi și Sturdza, a vechilor pivnițe ale Curții Domnești. Aceste investigații/săpături arheologice au întârziat lucrările de execuție cu mai bine de un an și au suplimentat soluțiile de consolidare. Săpăturile efectuate sub adâncimea de fundare au implicat soluții suplimentare/particulare de consolidare, dar au permis și descoperirea vechii istorii a Municipiului Iași.

SISTEMUL CONSTRUCTIV

La Nord se află corpul principal A, compus dintr-un hol de acces spre interior cu o scară principală ce se dezvoltă pe trei niveluri P+E1-2+Pod.

Corpul secundar se află la Sud, B, mai îngust, se dezvoltă pe cinci niveluri S2 parțial+S1+E1-2+Pod.

Pe axul principal (central) se află corpul transversal, corpul C, corpul central, care cuprinde Holul de Onoare (Sala Gotică), din care se deschid două scări de onoare din marmură către Est și Vest. La etaj se află Sala Coandă, Sala Voievozilor, încăperi de muzee și încăperi secundare, ce se dezvoltă pe cinci niveluri S2+S1+P+E1-2+Pod.

Corpul lateral din partea de Est, corpul D, cu un hol central, conține de o parte și de cealaltă încăperi în care funcționau parțial muzee și parțial săli de bibliotecă. Acest corp se dezvoltă pe cinci niveluri S2parțial+ S1parțial+E1-2+Pod.

Corpul central din partea de Vest, corpul E, format dintr-un hol cu încăperi desfășurate de o parte și de cealaltă, în care au funcționat muzee. Acest corp se dezvoltă pe patru niveluri S1parțial+P+E1-2+Pod.

Turnul cu ceas, corpul decroșat ce marchează accesul în palat se dezvoltă pe cinci niveluri P+E1,2,3,4+Pod.

Fundația este realizată din zidărie de piatră, cu unele subzidiri de beton în zona de Sud-Est și zona de Nord-Est și în partea de vest a palatului, o fundație efectivă fiind realizată doar în partea Sud, Sud-Est, unde perimetrul actualului edificiu a depășit limitele vechilor edificii (Palatul Moruzi și Palatul Sturdza);

Există ziduri complementare ce asigură ventilarea naturală a fundațiilor realizată perimetral construcției;

Turnul cu ceas are o structură metalică, elastică;

Corpul central are o rețea de tiranți orizontali;

Zidăria portantă este realizată din cărămidă, diverse calități și aflată în diverse stadii de uzură/degradare, multe cărămizi fiind preluate din demolările zidurilor vechilor palate. Zidurile de cărămidă sunt cu mortar de var și ciment, unde în multe zone acesta s-a degradat în totalitate afectând stabilitatea zidurilor.

Planșeele sunt realizate din bolțișoare de cărămidă, plăci de beton, grinzi de lemn, profile metalice tip “I” (șine de tren) și planșee de beton realizate în cadrul consolidărilor executate în 1963 și ulterior în 1977.

Corpul central este un mixt din zidărie portantă și structură metalică concepută în stil gotic cu bolți în ogivă, arcade în ogivă, susținute de pilaștri și coloane bogat ornamentate cu capiteluri compozite.

Turnul cu ceas respectă în totalitate stilul gotic și este realizat cu structură metalică, cu bolți în ogivă și arce, cu planșeu de beton executat în cadrul lucrărilor din 1963. Acesta este realizat în stil neogotic, un corp detașat, ce permite accesul printr-un portic elegant (vechea “boltă a trăsurilor”) realizată în Iași de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în tot secolul al XIX-lea.

Conceptual Palatul Administrativ a fost realizat în stil neoclasic, un edificiu monumental cu mansardă, cu un corp detașat și acces principal printr-un portic neogotic. Aceste două stiluri marchează puternic atât exteriorul cât și interiorul. Ornamentele s-au realizat în două etape diferite, epoca lui Carol I și epoca lui Ferdinand I care se disting. În prima perioadă de edificare stilul folosit a fost sobru și sever, în a doua etapă ornamentele s-au multiplicat și elementele decorative au fost marcate puternic de baroc. Capitelurile compozite, console în acoladă decorate cu elemente florale sau console simple și elegante neoclasice, frize decorative cu elemente vegetale, florale sau zoomorfe și multe scuturi heraldice multe cu semnificație istorică heraldică, multe doar decorative.

Arcadele în arc frânt ornamentate cu muluri sunt realizate alături de arce în plin cintru, arce aplatizate (cu un centru sau trei centre mâner de coș) ornamentate cu elemente artistice (fleuroni, mascheroni și blazoane). Balconul etajului (în aparență realizat ca o supantă) are un parapet traforat în acoladă și cu friză cu motive zoomorfe. Scutul heraldic este prezent în întreg interiorul și alternează cu ornamentele compozite.

Pavimentele ornamentale predomină în holurile palatului la parter și etajul I, realizate din mozaic marmorat, marmură albă și stuc marmură roșu deschis. Bestiarum gotic – mozaicul ornamental de la parter care se regăsește la dimensiuni mai reduse în câteva alte zone are o valoare artistică importantă. De formă circulară în culori severe (alb, gri și negru) cu multe elemente zoomorfe stilizate, elemente vegetale și animale mitologice ce alternează cu elemente heraldice mozaicul bestiarum gotic este înscris într-un pătrat cu rame gri, alb și negru.

Scările monumentale simetrice din marmură albă pornesc cu o singură rampă, cu podest intermediar după care se deschid două rampe sunt realizate în Holul de Onoare și în holul aripii de Est în zona bibliotecii. Parapetul este realizat din montanții în acoladă și la fiecare întoarcere s-au montat acvile cu scut. Marmura este albă, cu o venatură discretă, podestele sunt realizate din paviment în tablă de șah din plăci albe și roșii deschis, înconjurate de un chenar din mozaic ocru. Dalele albe sunt realizate din marmură, cele roșii din stuc.

La etajul Sălii Gotice arcele sunt realizate în stil gotic (arce în ogivă), bogat decorate și în câmp sunt realizate scuturi heraldice de dimensiuni mari. Bolta este nervurată și ornamentată și susținută de coloane cu capiteluri compozite bogat decorate și creneluri ce pornesc din capitel și se continuă cu nervurile bolții. Arcele în ogivă sunt prezente și la ferestrele imense, bogat ornamentate cu ancadramente.

Interiorul este bogat decorat de:

Coloane

Pilaștri decroșați

Ornamente cu cheie, fleuroanele arcelor în ogivă, frontoane decorate la uși și ferestre

Console bogat decorate

Capiteluri compozite

Scuturi heraldice și blazoane.

Intrarea în palat se face printr-un portal imens metalic, bogat decorat cu fier forjat prin care se accede în holul de acces, corpul C, o încăpere de formă pătrată, boltită, cu bolți semicilindrice, nervurate și cu o rozetă decorată în cheia de boltă. Un imens candelabru din fier forjat decorat este montat în cheia de boltă. Nervurile pornesc din console și împart bolta în opt registre. Materialul folosit pentru nervuri și muluri este mortarul de tencuială, consolele și rozeta sunt realizate din ipsos.

Corpurile A, D și E sunt realizate diferit arhitectural, tavanele fiind tratate mai simplu, susținute de pilaștri puternici, ornamentați cu capiteluri compozite. Arcadele sunt line și ornamentate cu ancadramente mai simple, urmate de friza bogat ornamentată cu elemente vegetale și florale. Bazele coloanelor și pilaștrilor sunt de formă paralelipipedică și sunt realizate din mozaic.

Ușile sunt mari, cu fronton dreptunghiular realizat din ipsos și decorat cu o eșarfă pictată cu ulei. În aceste corpuri, la parter, trei frontoane sunt semicirculare. La trecerea de la un corp la altul s-au realizat luminatoare încastrate în fier forjat și ornamente cu sticlă sablată sau vitralii, ornamentat cu ancadramente și profilaturi decorate. Holul se termină în turnul de Vest cu o sală gotică simplu realizată cu patru nervuri profilate și o mică rozetă simplă circulară, în care este montat un candelabru din fier forjat. Aripa de Est a corpului A este mult mai simplu realizată, menținându-se doar frontoanele și friza perimetrală. Accesul în holul biblotecii este realizat cu arce în ogivă simple susținute de colonete gemelare cu capiteluri compozite. Pe laterale arcadele sunt susținute de pilaștri. Tavanul este casetat și grinzile încadrează cu luminator.

Deasupra scării s-a realizat un balconaș în sfert de cerc ce se dezvoltă dintr-o consolă. Zona turnului de Est este tratată în stil gotic, cu bolți intersectate, nervurate și bogat decorate. Corpul D este tratat în același stil cu corpul A din aripa de Est și din această zonă se accede către depozitul de carte spre Vest și către Muzeul Politehnic spre Est (la parter) și către sălile de lectură și sălile de expoziție ale Muzeului de Artă (la etaj).

În zona bibliotecii există o scară monumentală cu unsprezece rampe și nouă podeste susținută de coloane cu capiteluri mai simple (ionice) și pile legate de arce trilobate traforate realizate din ipsos. Scările au fost realizate din mozaic simplu, parapetul fiind identic cu cel realizat la scările din Sala Gotică și celelalte săli, fără a mai fi ornamentat cu statuile acvilelor.

Deasupra scării este realizat un luminator dreptunghiular bogat (dar diferit) ornamentat cu ornamente din fier forjat.

Scara laterală Sud este identică cu scara din corpul D, dar de dimensiuni mai mari și decorată cu acvile. Materialul utilizat este tot mozaic gri. Deasupra scării s-a realizat un luminator gotic de suprafață mare ornamentat cu sticlă sablată și vitralii împărțită în trei registre de nervuri profilate din mortar de tencuială.

Proiectul nou

Principalele tipuri de lucrări

Soluția de restaurare a cuprins  următoarele intervenții:

restaurarea pavimentului din mozaic simplu marmorat și restaurarea integrală a pavimentului ornamental cu marmură, granit și mozaic, astfel cum a fost realizat originar;

refacerea pavimentului din dale de beton vopsit pentru zona de parter;

restaurarea și refacerea medalioanelor din mozaic și dale de beton desenat din holul de acces, Sala Gotică, Turnul de Vest și Turnul de Est cu replici din granit, marmură și compozit, reeditând soluția originară;

restaurarea zidurilor și tavanelor prin aplicarea tencuielilor de finisaj și zugrăvelilor pe bază de vopsele speciale compatibile cu sfârșitul sec. al XIX-lea și începutului de sec. XX;

refacerea pardoselilor din parchet;

restaurarea tâmplăriei din lemn;

restaurarea feroneriei originare, cu blazon regal;

refacerea învelitorii uzate din tablă zincată și azbociment (eternita) cu tablă de zinc, inclusiv toate accesoriile decorative, jgheaburi, burlane, conform celor originale, pe corpul central și a turnului cu ceas și restaurarea tuturor elementelor arhitecturale și statuilor din metal realizate originar;

restaurarea fațadelor;

revizuirea șarpantei de lemn și a asterealei;

completarea zidurilor de fațade cu ornamente, frontoane și ancadramente;

restaurarea balconașelor ornamentale din turnul cu ceas;

restaurarea scărilor monumentale și restaurarea parapetului traforat în acoladă, a mâinii curente decorată și a scărilor secundare;

înlăturarea intervențiilor anterioare aplicării soluțiilor din proiect din Sala Gotică, Sala Coandă și Sala Voievozilor, refacerea soluției originare și restaurarea vechilor finisaje, picturi și ornamentate descoperite;

restaurarea lambriurilor și tavanelor ornamentale din rumbeton conform proiectului de componente artistice;

restaurarea luminatoarelor din palat decorate cu ornamente din fier forjat cu sticlă sablată sau vitralii;

amenajarea podului, realizarea unei scări de acces în turnul cu ceas conform normelor în vigoare cu posibilitate de a permite accesul facil în sera situată deasupra palatului;

restaurarea elementelor decorative și artistice a Holului de Onoare (Sala Gotică), Sălii Voievozilor, Sălii Coandă și a sălilor de muzeu din corpul central (parter și etajul I) și a încăperilor de birouri și laboratoare de la etajul II;

amenajarea turnului cu ceas și restaurarea componentelor artistice (ipsoserie, metal, vitralii, pictură);

restaurarea porticului principal și a porticurilor laterale;

amenajarea cafenelei și muzeului tehnicii din subsol și organizarea unor spații pentru expoziții temporare;

consolidarea zonelor cercetate arheologică;

realizarea pardoselilor ornamentale, zonele fiind dotate cu instalații de iluminat ornamental și instalații de ventilație;

restaurarea și conservarea componentelor artistice;

montarea a două ascensoare în cele două curți interioare;

restaurarea ornamentelor din metal interioare (portaluri, candelabre), parapet balcoane etc.

Soluțiile de intervenții de consolidare  au cuprins:

lucrările de consolidare a fisurilor prin realizarea de injectări, matări și cămășuieli locale ale fisurilor existente în pereții structurali de zidărie;

refaceri ale prinderii elementelor ornamentale interioare și exterioare de structura principală de rezistență;

consolidări ale pardoselilor fisurate și deformate în zonele fără subsol, prin realizarea unui pat foarte bine compactat;

placarea cu pânze din fibră de sticlă și rășini ca sistem de fretaj pentru coloanele de zidărie fisurate, care înglobează sau nu profile metalice interioare;

reparația bolților în ogivă pentru Sala Gotică, Sala Voievozilor și Sala Henry Coandă cu pânze din fibră de sticlă bidirecționale;

consolidarea în vederea interconectării turnului cu ceas de construcția propriu-zisă;

la turnul cu ceas s-au realizat lucrări prin consolidarea acestuia prin cămășuieli interioare ale pereților de contur.

Lucrările de consolidare s-au realizat în conformitate cu proiectul, pentru edificiul palatului asigurându-se stabilitatea și siguranța în vederea păstrării integrității astfel cum este solicitat de normativul P 100-3/2008 – condiția de 475 de ani. Inginerii de structură au optat pentru o soluție novativă de realizare a unei șaibe (o structură metalică specială) care să conecteze zona de structură metalică cu zona de structură portantă.

În cadrul reparațiilor din 1968-1970 s-a intervenit agresiv și neinspirat asupra construcției. Au dispărut finisajele originare, chiar realizate din materiale simple, s-a modificat cromatica Sălii Voievozilor, s-a modificat Sala Coandă, vechile picturi fiind acoperite cu vopsele neinspirate , frumoasele picturi cu semnificații heraldice. Dar, cel mai important este faptul că s-au distrus intervențiile solicitate de Regina Maria, o mare iubitoare a stilului Art Nouveau. Faptul că pictura s-a acoperit cu straturi de tencuială nu a fost până la urmă o pierdere, la decopertare s-a constatat că aceasta poate fi recuperată, pentru multe dintre spații, dar pentru altele acestea nu s-au mai găsit, ele fiind distruse inițial la realizarea lucrărilor de reparații. Important este faptul că s-a distrus integral pictura bolții din Sala Voievozilor, care a înlocuit frumoșii crini cu stele. Astfel, desenele din anii 1935, studiate prin diferite tehnici, au scos la iveală existența crinului realizat pe tavan.

Există multe zone la care pictura originară a fost distrusă prin curățarea agresivă, făcută  cu mijloace mecanice și pentru această zonă a fost necesară refacerea. Un exemplu este pictura din cele două săli, cele mai ornamentate din palat, Sala Coandă și Sala Voievozilor, la care s-au constatat două situații distincte. În Sala Coandă, la decopertare, s-au scos la lumină vechile picturi și soluția de restaurare a acestora din punct de vedere pictural a putut fi rezolvată.  Zonele decopertate s-au restaurat și doar pentru o mică zonă a fost necesară repictarea și integrarea cromatică. Și în Sala Voievozilor s-au descoperit straturi de pictură realizate în diferite epoci, precum și pictura cu stratul originar, care s-a curățat cu mare grijă și a fost restaurată, dar în același timp o mare parte a bolții sălii a fost distrusă, vechea pictură fiind descoperită pe o zonă mică, fiind refăcută integral, bazându-ne pe vechile imagini și pe analizele efectuate.

Realizarea picturii astfel aleasă (inclusiv cromatica) îmbinată cu elementele arhitecturale sculptate, arcadele realizate din mortar dar care prin realizare creau masivitate, o monumentalitate specifică unei săli de judecată. Forma arcadelor sugera independența și superioritatea celor care urmau să împartă dreptatea. Eleganța sălii a fost distrusă la momentul în care s-au realizat cele trei panouri cu picturi moderne, picturi ce reprezentau epoca ”nouă” cu toate realizările ei.

La realizarea releevelor și întocmirea expertizelor privind componentele artistice, s-a constatat prezența rumbetonului, în multe zone de arcade și lambriuri și în ale edificii realizate de arh. Berindei, dar cantitativ mult mai puțin decât în Palatul Administrativ și de Justiție, acolo fiind utilizat preponderent lemnul de mahon și de abanos.

La desfacerea Sălii Voievozilor, nimeni nu se mai aștepta la ”surprize” și totuși acestea au apărut, parcă susținând natura imprevizibilă a lucrărilor de restaurare. Astfel, s-a constatat că în zona porticului (turnului cu ceas) constructorul din 1970 a aplicat o culoare (o nuanță verde turcoaz) acoperind frumosul albastru realizat originar și în locul desenului stilizat al crinului regal aurit, a realizat un desen obișnuit, fără a putea fi definit ca realizat din bronz. În zona turnului central, s-a realizat o altă culoare și cupola s-a ”ornamentat” cu stele aurii care nu au putut fi lăsate în câmp, fiind necesară refacerea integrală a cupolelor, deoarece soluția ”înstelată” banalizează sala. Vechea vopsea originară cu care se ”vopsise” sala a fost acoperită de o vopsea în ulei, cum s-a constatat începerea releveelor.

Pictura originară s-a acoperit cu tencuială și, ulterior, s-a aplicat un strat de vopsea în ulei pe care s-a realizat modelul prezentat în detaliu. Aceeași metodă s-a utilizat la Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, după ce în anul 1453 Constantinopolul a fost cucerit de turci. Datorită acestui mod de acoperire, astăzi este posibilă readucerea la lumină a vechilor picturi.

La releveul inițial s-a constatat că majoritatea ”pardoselilor ornamentale” nu erau decât dale de beton care s-au ”ornamentat” cu vopsea albă și neagră.

Zona ”Bestiarumului Gotic” care s-a restaurat și unde a fost necesară realizarea de replici

S-au restaurat toate pavimentele realizându-se o imagine a palatului astfel cum arh. Berindei a dorit să o realizeze pentru palatul său.

S-au refăcut suprafețele vitrate sticle – cristal cu gravuri, gravuri astfel cum au fost desenate de Berindei.Lipsa oricăror măsuri de conservare au permis distrugerea acestora nu numai de-a lungul vremurilor comuniste, ci și după 1990, acest lucru constatându-se pe perioada realizării releveelor pentru cele trei etape de restaurare. Astfel, la nivelul 1, în zona Sălii Gotice s-a constatat că multe suprafețe vitrate au fost distruse.

Luminatoarele s-au refăcut cu vitralii și tot cu vitralii s-a refăcut sticla ceasului palatului. Feroneria, o altă bijuterie a palatului reprezintă opera inginerului ieșean Alexandru Dimitriu și a fost restaurată.
Deși proiectul arhitectului Berindei cuprindea realizarea acoperișului neoclasic cu frumoasele ornamente din ardezie,  totuși lucrările s-au realizat din eternită, un material foarte ieftin și a fost o soluție neinspirată. Proiectul a prevăzut realizarea învelitorii din tablă de zinc.
Pavimentele ornamentale predomină în holurile palatului la parter și etajul I, realizate din beton, material compozit, mozaic marmorat, marmură albă și stuc marmură roșu deschis – roz prăfuit. Bestiarum gotic – ”mozaicul ornamental” de la parter este realizat și în zona etajului 1 a turnului de Est și turnului de Vest, la dimensiuni mai reduse în câteva alte zone, are o valoare artistică importantă, chiar dacă execuția originară a fost realizată cu materiale ieftine. De formă circulară în culori severe (alb, gri și negru) cu multe elemente zoomorfe stilizate, elemente vegetale și animale mitologice ce alternează cu elemente heraldice mozaicul bestiarum gotic este înscris într-un pătrat cu rame gri, alb și negru. Toate acestea s-au restaurat.

Scările monumentale simetrice din marmură albă de Carrara pornesc cu o singură rampă, cu podest intermediar, după care se deschid două rampe în Holul de Onoare (Sala Gotică) și în holul aripii de Est. Parapetul este realizat din montanții în acoladă și la fiecare întoarcere s-au realizat acvile cu scut. Marmura este albă, cu o venatură discretă, podestele sunt realizate din paviment din moazic – model  șah dale identice ca mărime de de culori diverse, astfel cum s-au utilizat materialele la edificare, unele albe și de culoare roz prăfuit, perimetral s-a realizat o ramă tip oglindă din mozaic ocru cu elemente de marmură. Dalele albe sunt realizate din marmură, cele colorate din stuc, dar sunt intercalate și dale din mortar de ciment , unele din acestea având modele desenate.
S-au restaurat toate ornamentele și s-au utilizat materiale de calitate superioară care vor rezista in timp și nu necesită o mentenanță costisitoare.
La finalul execuției s-au efectuat tratamente pentru ca acestea să reziste și s-au aplicat tratamente pentru asigurarea curățării de bacterii, fungi etc.

S-au restaurat toate căile de acces, s-a restaurat complet toată tâmplăria și s-au realizat replici pentru tâmplăria de lemn care nu a putut fi restaurată.S-a refăcut complet soclul palatului, s-au realizat trotuarele, s-au realizat absolut toate lucrările necesare pentru refacerea  aspectului originar al palatului, astfel cum acesta a fost proiectat de arh. Berindei.Având în vedere cercetările arheologice desfășurate și faptul că s-au descoperit multe urme ale vechilor construcții – Curtea Domnească, Palatul Moruzi, Palatul Sturdza proiectantul a realizat pardoseli ornamentale care permit vizualizarea multora din aceste vechi situri. S-a amenajat accesul într-unul din tuneluri, realizându-se scara de acces și pentru toate s-a asigurat ventilarea și iluminatul arhitectural interior.
În palat s-a descoperit un vechi cimitir, s-au efectuat măsurători cu Carbon 14 și ADN și a rezultat vechimea acestuia de la sf. Sec al XIV-lea – începutul sec. al XVI-lea.
S-a amenajat muzeul tehnic cu echipamentele existente de la edificare, vechile cazane, vechiul tablou electric în ambientul unei cafenele elegante și moderne.
Pentru accesul în palat la nivelurile superioare și în subsoluri s-au montat două ascensoare moderne, unul care permite accesul de la subsolul 2 până la nivelul 1 și un al doilea care permite accesul din exterior, de la parter până în pod, deci și în muzeul ceasului, amenajat de asemenea prin proiect.
S-a amenajat vechea seră situată pe acoperișul palatului.
S-au realizat pavimentele din curțile interioare.
Instalațiile realizate sunt foarte moderne și în concordanță cu legislația, palatul beneficiază și de realizarea tuturor condițiilor de funcționare în conformitate cu Legea nr. 311/2003 de instalații de climatizare, ventilație, respectă legea privind securitatea la incendii și s-au prevăzut și sistemele de efracție necesare.
S-au amenajat în conformitate cu necesitățile și buna funcționare spațiile de depozitare, laboratoarele de restaurare etc.
Edificiul consolidat și restaurat mai cuprinde săli de conferință dotate cu sisteme de sonorizare specifice.

Date tehnice și financiare

Întregul proiect de reabilitare a Palatului Culturii din Iași s-a desfășurat în intervalul octombrie 2007 – ianuarie 2016, cu o întrerupere de 3 ani (oct. 2011 – oct. 2014), perioadă în care lucrările deja executate în prima etapă a investiției au intrat în conservare.

Colectivul de elaborare:

(de luat din cartea albastra a lui Frunza)

Valoarea totală a investiției (cuprinde proiectarea și cele două etape ale execuției lucrărilor)  este de 26.433.342 Euro, fără TVA

Durata cumulată a lucrărilor: 4 ani și 4 luni

Suprafața supusă intervențiilor: 34.000 mp

În concluzie aș vrea să menționez de ce am ales Palatul Culturii din Iași pentru studiul de caz. În primul rând pentru că este unul din monumentele de importanță națională cu o mare atracție la public și pentru că este un exemplu bun al modului general de abordare a restaurărilor și conversiilor din România. În general acesta este sistemul de lucru, se restaurează monumentul din punct de vedere structural, se restaurează toate componentele artistice și se modifică interiorul, dacă este cazul, pentru noua funcțiune a obiectivului, în funcție de tema de proiectare întocmită de beneficiarul lucrărilor. Același lucru s-a întâmplat și cu Palatul Culturii, inițial conceput de I.D.Berindei ca Palat de Justiție și Administrativ, astăzi îl regăsim sub denumirea de Complexul Muzeal “Moldova” Iași și găzduiește Muzeul de istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural și funcțiuni diverse cum ar fi cafenea, săli de expoziții temporare sau de concerte de mici dimensiuni.