Disertaţie Petre [625802]

1
CAPITOLUL 2
STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR PRIVIND
CERTIFICAREA FORESTIERĂ

2.1 Apariția conceptului de certificare forestieră

În perioada anilor 1980 -1990, datorită utiliză rii e xcesive a resurselor fores tiere,
numeroase studii, articole și campanii erau îndreptate împotriva marilor comercianți și
procesatori de lemn. Exploatarea abuzivă , comerțul cu material lemnos de origine necunoscută,
conversia terenuril or forestiere, condiții precare de muncă și utilizarea minorilor în muncile
forestiere au atras atenția ONG -urilor de mediu ce au încercat să boicoteze comerțul tropical cu
lemn ilegal. Astfel, a apărut ideea „ dezvoltării durabile ” definită de Ra portul Brundtland din
1987 (U.N . 1987) astfel: „dezvoltarea durabilă urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a
compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Ca urmare,
apărea nevoia existenței unor mecanisme de contr ol a comerțului cu produsele forestiere
(Hălălișan și Dinulică 2016) .
Termenul de „certificare forestieră” este strâns legat de conceptul „dezvoltare durabilă” ,
reflectând principiile și obiectivele acesteia (Vallejo și Hauselmann 2002 ; Hălălișan și Dinulică
2016). Amploarea defrișării pădurii tropicale, ca urmare a extinderii terenurilor agricole și a
nevoii de lemn pentru industrie , a condus la necesitatea implementării unui program de reducere
a exploatării pădurilor prin controlu l comerțului cu lemn (Meidinger 2006).
Un reper important în apariția certificării forestiere este anul 1992. La Rio de Janeiro
avea loc Conferința Națiunilor Unite privind Mediul și Dezvoltarea, reunind 108 conducători de
stat și guverne și reprezentanți ai ONG -urilor (www.un.org). În urma acestei Conferințe a fost
elaborată Declarația de la Rio ce conține 27 de Principii și cunoscuta Agenda 21, care conține
bazele de acțiune, obiective și modalități de implementare, cu referire la dimensiunea socială și
econ omică, precum și la managementul resurselor naturale ( Hălălișan și Dinulică 2016).
În anul 1993, WWF împreună cu alte ONG -uri și companii înființează Forest
Stewardship Council (FSC), organizație neguvernamentală și non -profit care să demareze un
program global de certificare forestieră, elaborând sta ndarde în acest sens (Meidinger 2006).
Deși Forest Stewardship Council devine primul sistem de certificare forestieră global, existau
programe regionale de etich etare și înaintea apariției acestui sistem.

2
Certificarea forestieră reprezintă un instrument nereglementativ, ce acordă recompense
specifice pieței, în cazul bunei gestionări a pădurilor. Reprezintă un stimulent pentru buna
gestionare și pentru implicarea tuturor factorilor decizionali din activitatea f orest ieră (Abrudan
2001).
Scopul inițial al certificării forestiere a fost combaterea c omerțului cu material lemnos
ilegal provenit din zona tropicală, dar s -a extins și asupra pădurilor boreale și temperate.
Certificarea a fost gândită și ca mijloc de identificare a originii lemnului tropical, încercând să
convingă consumatorul că prin cumpărarea produselor certificate nu contribuie la defriș ările din
acea zonă (Meidinger 2002).
La apariția certificării forestiere au contribuit semnificati v organizațiile de mediu , unii
autori considerând că certificarea este rezultatul îngrijorării ONG -urilor și a altori factori
implicați asupra degradării pădurilor, tăierilor excesive și a incapacității unor structuri de
conducere de a lua decizii în veder ea unei gestionări durabile a pădurii (Auld et al . 2008).
Organizații ca Greenpeace, Friends of Earth sau WWF (World Wide Fund for Nature) au scos în
evidență problema tăierilor din zona tropicală, realizând numeroase campanii de boicotare a
comerțului cu lemn tropical . Țintele acestor acțiuni au fost companii mari ca B&Q în Marea
Britanie sau Home Depot în Statele Unite , acestea răspunzând prin adoptarea unor strategii cu
impact negativ redus asupra mediului, devenind mari susținători ai certifcării f orest iere
(Hălălișan și Dinulică 2016). Acțiunile ONG -urilor s -au desfășurat în alte țări, încercându -se
crearea unor grupuri de companii care să comercializeze doar produse certificate (Overdevest
2009).

2.2 Procesul de certificare forestieră

În general, un sistem de certificare cuprinde următoarele elemente:
a. Standardul ;
b. Acreditarea organismului de certificare ;
c. Procesul de certificare.
Pe lângă aceste trei elemente, dacă sistemul este folosit pentru a face declarații despre
produs, atunci va exista un mecanis m de control al produselor care se referă la trasabilitate
(urmărirea circuitului produselor) și etichetare, utilizat pentru a identifica produsele pe piaț ă
(Nussbaum et al. 2002). Trasabilitatea produselor certificate este un mecanism prin care se
asigură că produsul despre care se face o anumită declarație este realizat din material provenit
dintr -o pădure certificată. Aceste declarații oferă informații clientului despre produs, făcând mai
ușoară identificarea unităților certificate (Hălălișan 2014). De e xemplu, declarația că „pădurea

3
este gestionată în conformitate cu un anumit standard ” poate ajuta unitățile silvice să
comercializeze lemn, să obțină noi clienți sau reputație (Nussbaum et al. 2002). De exemplu,
pentru companii declarația „produs r ealizat din material certificat” poate duce la obținerea unor
avantaje pe piață (Hălălișan 2014). Credibilitatea acestor declarații depinde de standardele
sistemului și de transparența în procesul de acreditare ș i certificare (Nussbaum et al. 2002).

2.3 Sistemul de certificare FSC (Forest Stewardship Council)

2.3.1 Apariția Organizației FSC

FSC este o organizație independentă, neguvernamentală și non -profit , înregistrată inițial
în Mexic (Nussbaum și Simula 2005). Misiune a acestei organizații este de „ a promova
managementul apropiat mediului cu beneficii sociale și economice pentru pădurile lumii”
(www.fsc.org). FSC ia naștere odată cu adunarea generală de la Toronto (Canada), în anul 1993,
când WWF împreună cu alte ONG -uri și companii înființează Forest Steward ship Council,
organizație care să demareze un program global de certificare forestieră, stabilind standarde în
acest sens (Meidinger 2006; Overdevest 2009) . WWF are o puternică implicare alături de alte
fundații. Au fost prezenți 130 de participanți din 26 de țări ( www.fsc.org). Până în anul 1999
când apărea PEFC, FSC reprezenta singurul sistem de recunoaștere a pădurilor bine gestionate
(www.fsc.org).
În anul 1999 ia naștere principala schemă concurentă (Pan European Forest
Certification -PEFC) inițial la nivel european, iar apoi la nivel internațional (The Programme for
the Endorsement of Forest Certification) (Hălălișan și Dinulică 2016) .

2.3.2 Certificarea FSC a managementului forestier

2.3.2.1 Standardul FSC pentru certificarea managementului forestier

Standardul FSC este un standard de performanță. Certificarea ISO (certificare de sistem
de management) aduce beneficii interne ca gestionare, eficiență, demonstrează că se îndeplinesc
anumite condiții, aduce o imagine publică bună, relații comun itare, oferă încredere investitorilor
(Hălălișan și Dinulică 2016) . În domeniul forestier există multe companii certificate ISO, însă
pentru unitățile de administrare a pădurilor „ nu se realizează o evaluare a practicilor de
gospodărire pe teren și nici un set minim și consistent de norme privind aspectele legate de
gospodărirea pădurilor ” (WWF 1999).

4
Standardul FSC pentru certificarea managementului forestier se bazează pe Prin cipiile
și Criteriile (T abelul 2.1 ) stabilite în anul 1994 (Principiile 1 -9) și în anul 1996 (Principiul 10),
care au caracter global și se aplică oricărei păduri (tropicale, boreale sau temperate ).

Tabelul 2.1 Cele 10 P rincipii FSC (FSC 2002)
Principiul FSC Denumirea Principiului
Principiul 1 Acordul cu legile și principiile FSC
Principiul 2 Proprietatea, drepturile de folosință și responsabilitatățile aferente
Principiul 3 Drepturile comunității locale
Principiul 4 Relațiile cu comunitățile și drepturile angajaților
Principiul 5 Beneficiile pădurii
Principiul 6 Impactul asupra mediului
Principiul 7 Planul de management
Principiul 8 Monitoringul și evaluarea
Principiul 9 Menținerea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare
Principiul 10 Plantațiile

Cele 10 Principii și 56 Criterii acoperă aspectele economice, sociale și de mediu ale
pădurilor globului. Subordonat Principiilor și Criteriilor sunt indicatorii și normele, stabilite la
nivel local. Criteriile reprezintă modalități de a demonstra că un Principiu este sau nu îndeplinit,
iar Indicatorii reprezintă variabile cantitative și calitative care pot fi măsurate sau descrise și care
oferă posibilitatea de a stabili în ce măsură unitatea îndeplinește cerințele unui Criteriu FSC
(FSC 2009a). Standardul FSC-STD -01-001 definește Principiile și Criteriile. Principiile și
Criteriile FSC sunt aplicabile tururor tipurilor de pădure, iar diferențele de interpretare la nivel
național sunt menționate în standarde FSC naț ionale sau locale (FSC 2002). Toate standa rdele
naționale FSC sunt bazate pe Principiile și Criteriile globale FSC (Nussbaum și Simula 2005).

2.3.2.2 Procesul de certificare a managementului forestier

Procesul de certificare reprezintă centrul unui sistem de certificare. Certificarea este
considerată independentă pentru că se realizează de către o terță parte, corpul de certificare
evaluând dacă o unitate silvică (sau companie) îndeplinește cerințele standardului FSC. Există și
sisteme de certi ficare ce realizează o evaluare proprie, directă, însă cele mai multe sisteme
preferă rigurozitatea ,, părții a treia”, independentă pentru sporirea gradului de credibilitate
(Hălălișan și Dinulică 2016) . Corpurile de certificare trebuie să respecte cerinț ele standardului
FSC-STD -20-001 care conține cerințe specifice față de Ghidul ISO/IEC 65, indiferent de tipul de
certifica t pe care îl acordă (management forestier, lanț de custodie sau combinație între cele

5
două). Astfel, corpul de certificare poate refuz a certificarea unei unități silvice sau a unei
companii, dacă consideră că Principiile ș i Criteriile sunt grav încălcate. Perioada de valabilitate a
unui certificat FSC nu va depăși 5 ani, cu posibilitatea extinderii pentru o perioadă de maxim 6
luni, iar în urma unei re -evaluări se poate a corda din nou certificatul (FSC 2009b).
Pentru ca un client să -și mențină certificatul FSC trebuie (FSC 2009b):
– să îndeplinească toate cerințele corpului de certificare privind menținerea
certificatului;
– să îndepli nească toate cerințele corpului de certificare privind declarațiile și utilizarea
logo-ului;
– să rezolve toate neconformitățile identificate în perioada menționată de echipa de
audit;
– să accepte toate audituri le de supraveghere indicate de corp ul de c ertificare;
– să dețină un acord valid pentru certificarea FSC.
Evaluarea managementului forestier se realizează în conformita te cu standardul FSC –
STD -20-007. Evaluarea se realizează de către corpul de certificare prin verificarea fiecărui
criteriu și ind icator al standardului FSC (FSC 2009c). În procesul de verificare este studiată
documentația, sunt realizate observații pe teren, interviuri cu managerii , angajați, comunitatea
locală ș i alți factori afectaț i de certificare (FSC 2009c). Același standard of eră indicații despre
pre-evaluare, consultarea publică, evaluarea principală, supravegherea și recertificarea .
Pre-evaluarea
Pre-evaluarea reprezintă un prim pas în obținerea certificării. În aceartă etapă, au loc
discuții între managerii unitățil or care doresc să se certifice ș i corpul de certificare, în vederea
identificării scopului certificării (suprafața certificată, certificare de grup, multi -site,
management forestier sau certificarea lanț ului de custodie etc.) (Hălălișan ș i Enescu 2015). Tot
în această etapă sunt prezentate ș i cerințele standardului după care va fi evaluată unitatea. Pre –
evaluarea nu este necesară în cazul recertifică rii (FSC 2009c).
Consultarea publică
Pentru colectarea unor informații relevante despre managementul aplicat se organ izează
o consultare publică a tuturor factorilor implicați și afectați de activitatea unităț ii silvice.
Consultarea publică se realizează conform cerințel or standardului FSC -SDT -20-006. Corp ul de
certificare trebuie să dețină proceduri prin care toți facto rii au posibilitatea să comunice punctul
de vedere referitor la certificarea unei unități (FSC 2009d). Participarea și consultarea tuturor
factorilor implicați sunt caracteristici importante ale unui sistem de certificare, care se regăsesc
în toate etapele : dezvoltarea standardelor, certificare și acreditare (Hălălișan și Dinulică 2016) .

6
În procesul de consultare iau parte comunități locale, companii, ONG -uri, salariați sau
agenți economici. Metodele de consultare sunt diverse, realizându -se prin întâlniri private sau
publice, prin e -mail sau telefon . Este foarte importantă consultarea tuturor factorilor afectați de
certificarea unei unități, care poate oferi informații generale despre companii, informații despre
îndeplinirea cerințelor standardului, sesiza rea unor probleme pe care auditorii nu le pot identifica
și sporirea credibilității deciziei finale (Nussbaum și Simula 2005). Toți factorii interesați sunt
anunțați , cu cel puțin o lună înaintea evaluării principale , despre evaluarea FSC care va avea loc,
standardul FSC folosit în evaluare, data începerii evaluării, modalitatea de comunicare cu corpul
de certificare în timpul evaluării principale și despre asigurarea confidențialităț ii informațiilor
furnizate (FSC 2009d). Informațiile publice despre proces ul de certificare și decizia finală duc la
creșterea credibilității sistemului de certificare. Detaliile menționate în rapoartele publice depind
de gradul de confidențialitate dorit de companie, de aceea rezultatele finale integrale nu vor fi
publice (Nuss baum ș i Simula 2005).
Pregătirea și realizarea evaluării principale
Această etapă este cea mai importantă în demersul de obținere a certificării FSC. Corp ul
de certificare (prin echipa de audit trimisă la unitatea ce dorește să obțină certificarea) trebuie să
obțină documente de la client, planuri de management (amenajamente), hărți și copii ale
legislației naționale în domeniu (Hălălișan și Dinulică 2016) . Sunt identificați factorii care se vor
consulta la evaluare principală . La evaluarea principal ă se realizează o analiză a managementului
forestier în vederea conformității cu Principiile și Criteriile FSC. Se asigură că standardul este
aplicat pe întreaga suprafață ce se dorește certificată și la n ivelul tuturor operațiilor (FSC 2009c).
În cazul ex istenței mai multor unități de management forestier se realizează o eșantionare a
acestora, selectându -se unități în funcție de tipul de pădure și suprafață.
În urma evaluării principale, echipa de audit elaborează un raport care ulterior este
analizat de corpul de certificare în vedere acordării/neac ordării certificatului FSC (FSC 2009c).
În raportul oficial se menționează toate neconformitățile identificate. Neconformitățile
identificate de către echipa de audit oferă o imagine a managementului unei unită ți silvice și prin
acțiunile corective solicitate se aduc îmbunătățiri în conformitate cu cerințele standardului FSC.
În urma elaborării raportului de audit se pot observa neregulile managementului forestier în
atingerea performațelor indicate în standardu l FSC . Neconformitățile reprezintă nereguli față de
cerințele standardului FSC și sunt descrise în raportul de a udit fiind folosite ca „obiective”
pentru schimbarea sau adaptarea managementului forestier (Meijaard et al. 2011 ; Hălălișan și
Dinulică 2016 ).
Neconfomitățile pot fi minore, când nu sunt sistematice și au un impact limitat
(punctual) sau majore când sunt sistematice și periclitează îndeplinirea unui Principiu F SC sau a

7
unui Criteriu (FSC 2009c). Suplimentar, echipa de audit poate furniza recomand ări unității în
curs de certificare ca în viitor să nu aibă abateri de la standardul FSC. Termenul de rezolvare a
acțiunilor corective solicitate variază în funcție de gradul neconformității (Hățălișan ș i Enescu
2015). Astfel, pentru neconformitățile minore, termenul de rezolvare este de cel mult un an, iar
pentru neconformitățile majore, în maxim trei luni (FSC 2009c). În cazul în care
neconformitățile minore nu sunt rezolvate în timp util, atunci devin majore (și se vor corecta în
maximum trei luni), iar dacă au existat deja neconformități majore acestea vor duce la
suspendarea certificatului FSC (FSC 2009c).
Înainte de decizia finală, raportul oficial întocmit de echipa de audit va fi supus anlizei
de către minim un observator independent cu experiență și cunoștințe tehnice nec esare evaluării
raportului (FSC 2009b). Decizia de certificare este luată de corpul de certificare nu de echipa de
audit, ținând cont de comentariile observatorilor independenți. Certificatul acordat va fi
înregistrat în baza de date FSC (disponibilă la adresa www.info.fsc.org), unde este disponibil și
un raport public sumar al procesului de certificare și detalii despre unitatea certificată.
Supravegherea
Obținerea certificatului ca urmare a îndeplinirii cerințelor FSC ( verificate la evaluarea
principală) duce la obținerea statutului de „unitate certificată FSC”, statut ce trebuie menținut pe
toată perioada valabilității certificatului (5 ani). Astfel, corpul de certificare realizează audituri
anuale de monitorizare pentru a verifica dacă unitatea certificată respectă cerințele standardului
FSC. Auditurile de supraveghere au loc, de regulă, anual (pentru perioada de 5 ani de validitate a
certficatului vor fi minim 4 audituri de supraveghere) (FSC 2009c). La auditurile de
supraveghere sunt evaluate conformitățile cu toate cerințele FSC, sunt revăzute neconformitățile
și modul de rezolvare a celor anterioare și se realizează verificări prin eșantionare a unităților de
management (Hălălișan și Dinulică 2016) .
Recertificar ea
Corp ul de certificare va emite un certificat în urma re -evaluării unității certificate, când
certificatul anterior a expirat, luând în considerare conformitatea cu toate cerințele FSC. Re –
evaluare presupune aceleași proceduri ca și evaluarea principală, însă corpul de certificare nu
mai este obligat să întocmească un nou raport ci se vor realiza modificări ale raportului anterior
(FSC 2009c).

2.3.3 Acreditarea FSC a corpurilor de certificare

Acreditarea reprezintă procesul prin care se oferă garanția că un corp de certificare este
competent și îndeplinește toate cerințele sistemului de certificare (Nussbaum și Simula 2005).

8
Acreditarea este o componentă esențială a sistemului de certificare. I SO a elaborat un ghid
pentru acreditarea corpurilor de certificare: Ghidul ISO/IEC 61. Ghid ul face referire la cerințele
ce trebuie îndeplinite de un corp de certificare, organizarea acestuia ș i procedura de acreditare
(ISO 1996).
Obiectivul principal al organismelor de acreditare este de a evalua dacă corpul de
certificare are un proces de certific are adecvat (Nussbaum și Simula 2005). Organismele de
acreditare p entru a spori credibilitatea în procesul de acreditare sunt afiliate la diverse organizații
recunoscute pe plan in ternațional. Există două organizații internaționale care recunosc
organismele de acreditare: Organizația Europeană de Acreditare (EA) și Forumul Internațional
de Acreditare (IAF) . Multe organisme de acreditare internaționale sunt afil iate la ISEAL
(International Social and Environmental Accreditation and Labelling Alliance), deoarece EA și
IAF recunosc doar or ganisme de acreditare regionale (Nussbaum și Simula 2005).
Corpurile de certificare care realizează certificarea în conformitate cu standardul FSC
sunt acreditate și monitorizate de către ASI (Accreditation Services International ). Toate
corpurile de certificare trebuie să îndeplinească cerințele standardului FSC -STD -20-001 care
conține cerințe specifice față de Ghidul ISO/IEC 65 (FSC 2009b) , fiind monitorizate în acest
sens de către ASI. Procedurile de supraveghere și monitorizare a ASI se realizează pe baza
standardului ASI -PRO -20-105, ISO 17011/ 2004 și ISO 19011/2011 (www.accreditation –
services.com).

2.3.4 Etichetarea FSC

Certificarea forestieră este un instrument de piață. Pentru aceasta este necesar să existe
un mecanism prin care să fie verificată și identificată originea produsului. Acest mecanism este
denumit trasabilitatea (urmărirea) produsului , managementul lanțului d e aproviz ionare sau, mai
cunoscut, lanțul de custodie (Nussbaum și Simula 2005 ; Hălălișan și Dinulică 2016 ).
Produsele certificate sunt însoțite de declarații, care permit companiilor certificate să
facă unele precizări despre produsele comercializate. Ace ste declarații sunt menționate sub
formă de etichete pe produse cu logo -ul sistemului de certificare, campanii publicitare, informații
în cataloage și broșuri, informații pe website (Nussbaum și Simula 2005). Declarațiile despre
produsele certificate au la bază standardul ISO 14020/2000: Principii generale de etichetare .
Pentru o companie care comercializează produse unui consumator final se poate solicita
etichetarea acestora, în vederea asigurării clientului originea produsului. De exemplu, declarația
că „pădurea este gestionată în conformitate cu un anumit standard ” poate ajuta unitățile silvice să
comercializeze lemn, să obțină clienți noi și o reputație bună . Pentru companii declarația „produs

9
realizat din material certificat” poate duce la obținerea unor avantaje pe piață. Credibilitatea
acestor declarații depinde de standardele sistemului și de transparența în procesul de acreditare și
certificare (Hălălișan și Dinulică 2016).
Utilizarea mărcii FSC se face respectând cerințe le standardului FSC -STD -50-001. Acest
standard stabilește cerințe clare și riguroase pentru utilizarea mărcii, pentru tipuri de etichete
FSC și reguli grafice pentru folosirea etichetelor. FSC deține drepturile asupra utilizării mărcii,
iar unitatea certificată trebuie să dețină o licență aprobată de FSC în acest sens (FSC Tr ademark
License Agreement) (FSC 2010).
Există t rei tipuri de etichete FSC (FSC 2010):
– Eticheta 100% pentru produse ce conțin material doar din păduri certificate FSC
(produse FSC Pur);
– Eticheta Mix pentru produse ce conțin combinații între material certificat, lemn
controlat și fibre reciclate (produse FSC Mixt);
– Eticheta Reciclat pentru produse ce conțin doar fibre reciclate (produse FSC Reciclat).
Logo -ul FSC (F igura 2.1) poate fi aplicat atât pe produ s (on-product uses ) sau pentru
campanii publicitare ( off- product uses) și promovarea unor produse. Marca FSC poate fi
utilizată pe produse doar de către unitățile ce dețin un certificat FSC pentu management forestier
sau lanțul de custodie (FSC 2010).
Aplicate pe produsele certificate FSC, aceste etichete conțin codul de identificare unic
al licenței FSC acordat în urma certificării prin care cumpărătorul poate urmări sursa materialului
din care este realizat produsul, titlul etichetei, licența FSC de u tilizare a m ărcii și adresa de web
FSC (FSC 2010).

Figura 2.1 Sigla FSC
(https://ic.fsc.org/)

Codul unic este notat în baza de date FSC, disponibilă la adresa de internet
www.info.fsc.org, de unde orice cumpărător poate obține informații utile despre trasabilitatea
materialului datorită certificării lanțului de custodie. Organizațiile pot folosi ma rca FSC în

10
promovarea produselor certificate prin diferite materiale promoționale (web, broșuri , magazin
de desfacere , etc.). Nicio organizație care nu a produs, vândut sau etichetat produse certificate nu
are dreptul de a utiliza marca FSC pentru promova rea c ompaniilor și a produselor (FSC 2010).

2.3.5 Situația certificării forestiere în țarile studiate