Discursul Politic

Capitolul I

Introducere elemente teoretice-discursul politic

Discursul politc și manipularea este expresia unui efort de clarificare , întemeiere și argumentare a iluziei conform căreia , chiar și într-un spațiu social marcat de interese și de partizanate , încă se mai poate distinge între adevăr și fals, just și injust , adecvat și inadecvat, dar și la nivel de masă , unde claritatea , obiectivitatea, sinceritatea, elementelor din discursul reprezentantului politic își marchează teritoriul la nivel social, unde nu au loc formele degradate de imitare.

În acest prim capitol , voi relata prezenta și analiza cu un obiectiv foarte apropiat de inițiere a primului capitol cu tema ” Imaginea credibilității în discursul politic” Pe lângă discursul axat pe problem sociale , prima și ultima confruntare între cei doi finaliști ai campaniei electorale din anul 2009, fiind vorba de domnul Traian Băsescu , din partea Partidului Democrat Liberal și domnul Mircea Geoană din partea Partidului Social Democrat, s-a încheiat din nou fără un câștigător clar. Mircea Geoană, în discursul său a avut replici mai agresive, iar Președintele Traian Băsescu, a răspuns la contraatacurile reprezentantului social democrat , la fel de dur, iar răspunsurile lui Mircea Geoană, s-au lăsat așteptate. Cei doi candidate direcți, la scaunul prezidențial, oferă o imagine a discursului de tip propagandistic, care constă în realizarea unui furt de legitimitate.

Discursul politic , în general își trasează funcția principală de promovare a omului politic care îl susține, îl gândește în stadiu incipient, îl transpune în simțirea maselor și prin el se ajută practic, și intră în contradicție cu contracandidatul, reprezentant unei alte ideologii politice.

Această metodă a disputei în cadrul discursurilor între cei doi candidați, reflectează imaginea credibilității, în fața maselor , care la acest nivel al disputei , pot fi manipulate printr-o inducer în eroare din cauza unor elemente care țin de suportul de transmitere. Adresându-se unui public larg , discursul politic presupune accesibilitatea informațiilor și comentarilor. Construirea textului discursului politic tine cont de preocuparea pentru menținerea trează a interesului public. Caracterul seducător al conținutului discursului este determinat de caracteristicile actualității și completitudinii, prezentării și comentării spațiului public. Manipularea în discursul politic, apare atunci când se intervine prin exagerarea și micșorarea importanței a ideilor, evenimentelor la nivel de discuție în discursul politic.

Obiectivitatea discursului politic este abandonată cînd, la nivelul conținutului, afirmațiile sunt susținute prin argumente necoresponzătoare sau ilogice . Distorsiuni ale argumentelor se întâlnesc în toate tipurile de discurs, dar cu preponderență în discursul politic, aceste argumente sunt prezente deoarece se încearcă transmiterea unei imagini aproape perfecte a situației și e conturată prin discurs , subliniind aspecte teoretice, care sunt greu sau pentru unii la nivel de masă imposibil de crezut.

Discursul politic mediatic

Discursul politic, ca și discursul mediatic, participă la construirea socială a realității. În forța discursului apt să creeze sau să anihileze prin pseudoevenimente realitatea părin două mari caracteristice ale discursului politic: 1. Agenda setting, 2. Spirala tăcerii. Vom expune câteva considerații despre forța generatoare de realitate a discursului. Logica spectacularului impusă de publicul eterogen și comunicarea politică televizuală, devenită model general, obligă locuitorii politici să renunțe la proiectele și argumentele complexe. Liderii politici se află mereu în fața dilemei alegerei discursului potrivit în raport cu electoratul pe care îl reprezintă sau în raport cu interlocutorul contextual (politician, comentator politic, jurnalist).

Adesea, în discursul politic trebuie evidențiat calitatea conținutului și capacitatea lingistică a candidatului de a expune realități, evenimente, planuri în contextul discursului, prin următoarele reguli și, de fapt, cele mai importante puncte de atins de care multe discursuri duc lipsă. Regula fundamentală în discursul politic este regula celor 4 C: clar, concis, coerent și credibil, formulată de J. M. Cotteret, este cea care decide tonalitatea și structura discursului. Pentru ca un mesaj să ajungă la cât mai mulți destinatari, trebuie comprimat și accesibilizat, chiar cu riscul aducerii sale într-un registru simplist; în schimb, păstrându-i complexitatea și caracterul elaborat, riscăm să nu-l putem populariza. Simplitatea nu implică în orice situație devalorizarea sau vulgarizarea discursului, ci înțelegerea ți memorarea sa rapidă. În același timp, discursul liderilor politici are o puternică dominantă dramaturgică¹. ”Ceea ce se cere actorului social este să învețe suficiente roluri pentru a fi capabil să improvizeze și să se descurce în orice situație.”, nu însă și un spașiu nelimitat de manevră: ”puterea legată de interpretarea unui rol dominant are drept corolar supunerea necondiționată la constrângerile care definesc acel rol². (Le Bart, 1998, p.55).

Eficacitatea discursului va depinde de autoritatea actorului politic, de ceremonialul de enunțare și, nu în ultimul rând, de ponderea pe care alți actori (jurnaliști, comentatori politici) o dau discursului în cauză. ”Când un editorialist important consideră important discursul unui om politic, îi conferă obiectiv această importanță”, susținea Christian Le Bart (1998, p.108). Trebuie să amintim, însă, ce am susținut încă de la început, și anume că procesul discursiv nu este niciodată izolat sau izolabil în contextual său. Va exista întotdeauna un discurs prealabul care influențează discursul present. Această conexiune este cu atât mai accentuate în discursul politic, cu cît acesta se interpretează ca răspuns la problemele sociale sau la acțiunile discursive ale adversarului.

În primul rând, una dintre cele mai importante reguli în cadru discursului politic este ca acel discurs să fie clar. De obicei, în discursurile de tip politic, toate au o esență de claritate, obiectivitate, sinceritate care pun cap la cap aspecte desăvârșite ce îl scot în evidență pe candidatul principal în lupta politică, dar și chestiunile sensibile în cadrul discursului.

În al doilea rând, pe scara importanței în discursul politic, își comprimă amprenta ca un discurs să fie concis. Oamenii politici, și de obicei candidații în poziție finală, în poziție de luptă direct, folosesc discursul de lungă undă pentru a-și atrage simpatizanții mai aproape decât au făcut-o initial. Politicienii nu folosesc, în general, un discurs concis deoarece de la o particularitate a unui aspect politic, și nu numai, capătă o generalitate care neglijează cea de a doua regulă a discursului.

În al treilea rând, regula impunătoare în cadru discursului politic, și iarăși, un detriment al nesusținerii în discurs este regula coerenței în exprimare, în ideile expuse în cadru discursului, cît și în mesajul transmis receptorilor. Coerența, cea de a treia regulă, există, dar este neglijată în unele momente, poate de maximă importanță în discurs. Coerența poate lăsa loc de interpretare, ceea ce reprezintă un minus pentru candidat în lupta sustenabilității puterii politice.

În al patrulea rând, amprenta impunătoare în discursul politic și chiar vizibilă de ochiul, nu neapărat cu character professional, cât și obiectiv politic, este regula credibilității discursului. Una dintre cele mai problematice aspect ale discursului politic, este aceea a credibilității cu un procent ridicat de peste 70%, în care cetățeanul votant analizează într-un ultim cadru ce este palpabil și credibil, în același timp, pentru el în viitor, votând totuși cele mai coherente, concise și clare aspect ale discursului într-o formaă de credibiliate maximă.

Dezbaterile publice în discursurile politice

Ne vom orienta atenție către o trecere în revistă a literaturii de specialitate preocupată de dezbaterile în discursurile politice televizate din perspectiva cercetării aplicative din comunicarea politică. Aceste dezbateri au devenit un exercițiu obligatoriu în campaniile electorale dea ungul timpului, în România. Acest aspect îl avem conturat și în anul 2009, în Campania electorală în care preșendintele statului român, Traian Băsescu, în lupta directă și crâncenă pe alocuri, mai ales la finalul campaniei împotriva domnului Mircea Geoană, reprezentant al Partidului Social Democrat, conducător fidel ideologiei de stânga. Discursurile politice în dezbaterile publice televizate între cei doi candidate la supremația din Cotroceni, erau puternic accentuate pe subiecte, totuși cu o importanță radical, pentru viitorul politico-economic al statului român, dar totuși tratate într-o manieră simplistă, dar uneori colerică și pe lângă subiect de reprezentanții celor două ideologii diferite care se luptau pentru acea supremație. De aceea, dezbaterile par a reduce procesul politic la comunicarea politică. Dată fiind complexitatea acestui subiect, după mai bine de 50 de ani de la apariția dezbaterilor politice televizate, există mai multe abordări teoretice și aplicative care conduc la constituirea unei discipline eterogene cu rezultate și concluzii disparate și, uneori, contradictorii.

În cadrul dezbaterilor politice televizate, își fac apariția cinci mari categorii: analiza efectelor, analiza normative, analiza politică, analiza formatelor și analiza de conținut. Teorii inițiate de Gauthier, 1995. În evidență, apare trăsătura specifică dezbaterilor politice în discursurile televizate, care este interacțiunea față în față a candidaților în cadrul unei întâlniri formale. La acest aspect facem referire și la cei doi contracandidați pe șcena politică. De cele mai multe ori, șcena dezbaterii sau forumul, reprezintă singurul moment din campanie în care candidații se întâlnesc, permițând spectatorilor acestor evenimente televizate să compare prestația și mesajele candidaților celor două ideologii care, cu siguranță, în fața spectatorilor vor da o notă de angajare în conversație și interacțiune intre cei doi oponenți politici. În legătură cu aceste aspecte, studiul empiric se concentrează pe felul în care dezbaterile facilitează însușirea de informații tematice și influențează percepția asupra imaginii și caracterului candidaților. Dezbaterile electorale apar mai frecvent în rândul candidaților pentru alegerile locale, deși o atenție covârșitoare a fost acordată alegerilor prezidențiale. Putem face o mică comparație în care se previzualizează o diferență puternică între ceea ce înseamnă ”lupta pentru politica de vârf” (Septimiu Chelcea) și aspectele politice elementare la nivel local în cadrul căruia este clar vizibil, și atât defezabil, fără a avea un obiectiv ocular canalizat în domeniu politic, fapt că nu există grad de comparație între cele două amendamente politice repetative în cadrul tendințelor și perspectivelor politice.

Putem identifica cinci arii de cercetare aplicativă în domeniul comunicării politice. Încep prin a vă argumenta faptul că cea mai importantă tehnologie actuală în domeniu politic cu o însemnătate atât de puternică asupra maselor, este chiar discursul politic ce elaborează aspectele inițiale ale cursivității parcursului discuțiilor, dezbaterilor în cadrul eleborării capitolelorde maximă punctualitate ce le atinge candidatul în discursul politic. De asemenea, în discursul politic, media joacă un rol foarte important. Ea asigură cursivitate, limpezime, obscuritate, obiectivitate, o doză minimă de carismă din caracterul personal la nivel psihologic al celor doi contra candidați. În cadrul discursului politic, poate unul dintre cele mai importante subiecte prin care se exează contracandidații și de altfel, și un punct cronologic pentru statul român și nu numai, este democrația. Un dialog civic, o conversație continua între liderii aleși sau candidații și cetățenii pe cate îi conduc sau își doresc să îi conducă.

Începând cu anul 2000, în aproape fiecare campanie electorală la nivel presidential, candidații au utilizat un web site activ, iar, mai nou, sunt prezenți și pe rețele de socializare. Lucrul acesta conturează atât de bine importanța tehnologiilor politice actuale și de comunicații , care se bazează pe ultilizarea internetului, și felul în care a evoluat acest subdomeniu al comunicării politice de la începuturile sale legate de preocuările lui Walter Lippmann, Harold Lasswell, Paul Lazarsfeld și alți părinți fondatori ai comunicării politice. Deși, am asistat, am analizat, am conturat, am evoluat de la dezvoltarea televiziunii în anii `50, și a internetului, care au tranformat canalele de transmiterea mesajelor, discursurilor, evenimentelor, aspectelor și tot ce ține de campania politică și nu doar campanie, ci și dezbateri în ceea ce privește economia statului, securitatea națională, cât și international, problemele sociale, plecând de la nivelo local, municipal, județean, national, cât și international. Toate aceste aspecte, conturează studierea opiniei publice în linii mari, sub aspect strict politic. Mesajele politice din discursuri, ca subiect general, a fost întotdeauna un domeniu de interes pentru cetățeni cu interes de vot și comunicarea în masa politică. Sub acest titlu general vom găsi, pentru început, numeroase studii de retorică politică. Deși audiența și persuasiunea au rămas locuri commune pentru vechea și noua retorică, în discursile politice, provocările retorice în era comunicării de masă sunt mai complexe, ele conducându-le la program de studii neoretorice.

Cercetările contemporane au arătat că limbajur în discursul politic este elemental cheie, creator al lumilor sociale pe care oamenii le experimentează, adică masa și nu doar un instrument pentru descrierea realității obiective. Mesajele din discursul politic sunt transmise și prin intermediul publicității politice, care a devenit una dintre preocupările constante și semnificative ale domeniului comunicării politice. Rolul publicității politice în politica modernă, conținutul și efectele publicității, în discursul politic apar ca efecte publicitare, negative uneori, pentru candidații femei, publicitatea pentru anumite cauze, publicitatea politică și internetul, acoperirea mediatică a publicității politice. Toate acestea au conturat de a lungul timpului, capacitate de învățat sau învățate de contracandidații în cauză, în plenul desfățurării campaniei electorale și lupta pentru supremația conducerii, sub rigida unui mandate ce conturează o istorie a unei anumite ideologii ce, chronologic, își va spune cuvântul inevitabil, încercând să atingă excelența unei guvernări ce vine să înfrumusețeze orice aspect pentru și în favoarea cetățeanului votant.

O categorie specială de votanți sunt cei indeciși, identificați în funcție de criteriile de segmentare al analizei psihografice și demografice. Foarte important de punctate, este faptul că mixul de marketing va acorda o atenție specială acestei categorii de alegători, pentru că aceștia par a fi cei mai susceptibili de a fi influențați sau manipulati. Faptul cel mai concret în discursul politic, cât și în campania electorală ce conturează contextual presidential, într-adevăr o mai mica atenție ar trebui acordată votanților loiali și deciși, a căror preferințe sunt mai greu de identificat. Dacă facem o radiografie cu un obiectiv analitic myopic, am putea susține faptul că, la un moment dat, se crează o imagine a realității politice, fotografiată doar de discursul impunător sau satisfăcător, asupra votanților nehotărâți, în timp ce alegătorii cu o opțiune politică clar definite, sunt rezistenți la eforturile de marketing. Conturez că în Campania din 2009, între domnul Trăian Băsescu și Mircea Geoană, două caractere diferite, două personalități psihice diferite, două personalități cu acțiuni comportamentale ce, în unele momente, marcau chiar o deviant comportamentală la nivel psihologic, dar mai tot timpul se mențineau pe aceeași undă a politicii autentice. În campania din 2009, segmental alegătorilor nehotărâți (aproximativ 46% din electorat, la acel moment) a stabilit rezultatul alegerilor. Cu toate acestea, nu trebuie ignorați nici alegătorii loiali. Menținerea unei poziții puternice în rândul maselor susținătorilor, este foarte importantă, deoarece aceasta se vede încă din peisajul sincerității a candidatului politic prin discursul său, prin vorbele sincere cu o anumită greutate în fața votantului, ce dau o notă de profesionalism la nivel politic. Însă, cei doi candidați, reprezentanți a două ideologii diferite, impunătoare într-adevăr în politica română, ideologia de dreapta și ideologia de stânga, au propulsat direct în șcena politică doi candidați autentici, ce au scris singuri o istorie a anului 2009, urmând ca unul dintre ei să îți impună puterea prin discurs, puterea prin decizie, puterea prin obiectivitate, claritate, seninătate, la acel moment, ce îi va aduce mandatul de cinci ani în scaunul prezidențial. În aceste situații, încă din campanie, nu contează la nivel de partid, ce oameni sunt în spatele contracandidaților și cât de mult sau puțin sau implicat pentru a-și impune ideologia și istoria partidului printr-un singur delegat, reprezentant al viitorului mandat prezidențial.

În anul 2009, în momentele critice de la agonie la extaz, mandatul prezidențial era așezat pe o balanță ce înclina când spre dreapta, când spre stânga. Decursul campaniei, a fost presărată cu evenimente ce a stârnit interesul analiștilor politici, politologilor, psihosociologilor, psihologilor care au ridicat ștafeta la nivel de masă pentru a se vota imaginea unui proces complex, care include și anumite dimensiuni de substanță în cadrul politic.

1.4.Construirea liderilor politici

Liderii de stânga sau de dreapta devin, în adevăratul sens al cuvântului, simboluri ale competenței, răului, naționalismului, promisiunilor viitoare sau altor virtuți sau vicii, și astfel ajută la introducerea sensului într-o lume politică confuză în atribuirea de înțelesuri liderilor, spectatorii, masa, își definesc propriile posturi politice. În egală măsură, dar și în același timp, credința în leadership, este un catalizator pentru conformism și obediență. Liderii sunt controversați la timpul lor și rămân, astfel, și ca figuri istorice, deși percepția asupra personalităților se schimbă. Tehnicile de manipulare la nivelul discursului sunt abateri de la trăsături standard ale unor reguli ce ar trebui respectate. Vom analiza posibilitatea influenței ilegitime prin abaterea în conținut și în formă de la discursul autentic.

În discursul politic, ca și într-un discurs jurnalistic, putem defini anumite tehnici grupate sub denumirile: manipularea obiectivității, care presupune prezentarea unor aspecte, evenimente care se petrec în realitate, în concordanță cu acea realitate și într-o manieră corespunzătoare imperativelor argumentabilității și acceptabilității. Aceste câteva caracteristici le asigură o complexitate vastă cu o credibilitate accentuată în cadru publicului. Tocmai această calitate conturează puterea de impact, determină posibilități de manipulare a receptorilor.

La nivelul discursului politic, un al doilea aspect ce marchează masa, poate fi manipularea realității, care exprimă necesitatea ca tehnicile de argumentare să fie pozitivă și valide. În cazul încălcării normelor de corectitudine logică, facilitează imixtiunea tehnicilor de manipulare. În logica argumentativă, sofismele se produc prin încălcarea acelor norme de corectitudine formală a tehnicilor de argumentare. Ele se pot împărți în două clase: sofisme de tehnică argumentativă induse de gândire și sofisme de tehnică argumentativă induse prin limbaj. Sofismele de tehnică argumentativă induse prin actele de gândire sunt următoarele: sofismul falsei dileme, sofismul negării antecedentului, sofismul afirmării secventului și sofismul cauzei false. Sofismele de tehnică argumentativă induse prin limbaj sunt: sofismul compoziției, al diviziunii, al întrebării complexe.

Construcția textului în discursul politic, ține cont de preocuparea pentru menținerea trează, adică manipularea interesului la nivelul publicului. Clar și concis, în discursul politic, temele trebuie să fie cât mai captivante pentru public. Există acel caracter seducător al conținutului care activează nivelul psihic al maselor și este determinat de caracteristicile actualității și completitudinii prezentaării în cadrul discursului. Manipularea în discursul politic poate să apară atunci când intervine prin exagerarea și micșorarea importanței a unor idei, cadre, evenimente sau categorii de informații. Manipularea prin forma atractivă către un public larg, discursul politic presupune accesibilitatea informațiilor și comentariilor. Evident, acest lucru se poate realiza și la nivelul formei. Putem spune că în unele discursuri politice, manipulaea se poate deduce chiar din titlul discursului, într-adevăr, sub egida unor titluri tendențioase încât poate orienta lectura spre o anumită concluzie sau interes. Deși, în cadru textului, sensul principal este altul. Mai putem vorbi despre manipularea prin mijloace jurnalistice și figuri retorice la nivelul discursului politic. Manipularea prin figuri retorice, vizează posibilitățile de influențare ca o tehnică, precum întrebarea retorică.

1.5. Desfășurarea unei campanii electorale

Într-o campanie electorală, cei mai importanți actori politici sunt candidații. Iar desfășurarea acestei campanii electorale implică o serie de activități și evenimente. Inițierea campaniei electorale se produce în apropierea unor scrutine electorale. Putem concepe sau relata în inițierea campaniei electorale și acel demers de marketing electoral ce trebuie stabilit prin sediul central al campaniei, adică, practic locul unde va fi coordonată strategia complexă de marketing politic, făcând referire precum și la sediile locale de campanie. Între unitățile centrale și locale de coordonare a campaniei, trebuie introdduse în stadiu incipient, procedură de comunicare eficientă și un sistem de centralizare a oricărei informații. În aceeași etapă de început sau preelectorală, va fi abordată sau conturată, cel puțin, problema finanțării campaniei.

1.6. Integritate, competența și autenticitate : elemente ale imaginii candidatului

Cea mai mare problemă și într-adevăr vizibilă pentru alegători, un moment ce devine dificil, și parcă e un impas în disponibilitatea continuării cursivității cronologice a evenimentelor politice, este dificulatea de încredere în mesajele politice și în mesagerii politici, dacă ”tot ce se construiește în politică, este îndreptat spre obținerea popularității” (Norris, 2000). Un discurs politic poate aduce un impact pozitiv, competent, sofisticat, onest, de succes, sincer, argument pentru masa votanților, dar în același timp, un discurs poate fi și fals, nesincer, inactiv, agresiv uneori, irascibil asupra masei votanților.

Totodată, în discursul politic, credibilitatea este condiționată în contextul în care candidatul joacă un rol și, mai ales că, el trebuie să fie în măsură să vorbească despre acel subiect în cadru discursului. Prezența în mediul on-line al politicienilorși o activitate, cât de cât intensă pe rețelele de socializare, pot spori impresia sau măcar de a oferi cât de cât o autenticitate, desigur, pentru succesul dobândit chiar și prin aceste canale virtuale care implică și participarea cetățenilor. Dar să orbim pușin despre tipul acesta de implicare din partea politicenilor care consolidează impresia de autenticitate și subliniază intenșia de a fi mereu conectat la necesitățile, dorințele alegătorilor. O identitate autentică se construiește prin prezentarea laturii umane a politicenilor și împărtășirea de informații persoanelor pe internet și se crează o oarecare colaborare ce poate fi gândită ca un câștig, un punct pozitiv sau chiar un atuu la nivel mental a candidatului pentru a-l ajuta în campanie.

1.7.Rolul emoțiilor în politică

În campaniile electorale este evident că lupta dintre cei doi candidați se autentifică mai spre finalul campaniei, unde discursurile celor doi încearcă să acapareze fiecare vot în parte, dar nu este exclusă emoția puternică, unele frustrări, unele aspecte ce au consumat de-a lungul campaniei, iar emoția îți spune cuvântul. Campaniile sunt construite pentru a maximiza eventualele șanse de a câștiga alegerile prin apel la rațiune, cât și mai important, prin manipularea emoțiilor (Guzzetta, 2006; Plasser, F.; Plasser, G. 2002; Burton 2006). Manipularea acestor emoții se conturează pentru a influența participarea la vot (atât în sensul creșterii, cât și în sensul diminuării) și evaluării pe care le fac alegătorii.

În majoritatea alegerilor, partidele angrenează consultanții și îi angajează, dar și investesc resurse importante în construirea unei campanii complexe, având un scop de maximizare a șanselor și câștigarea scrutinelor. Pentru atingerea acestui țel ”consultanții caută să crească numărul susținătorilor pentru candidatul lor și să-i încurajeze pe susținători să devină activi politici” (Brader, 2006, p.20). Într-o oarecare măsură, campaniile încearcă să mobilizeze, atragă, convertească și să mobilizeze.

1.8. Instrumente și tipuri de campanii electorale

Instrumentele de comunicare folosite în campaniile electorale se împart în instrumente unidirecționale și interactive. Putem trata acest mic subcapitol că la începutul marketingului politic, în campania electorală dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană, fiecare dintre cei doi candidați și-au desfășurat campania electorală cu referire la contracandidat. Era vorba, așadar, despre o campanie ce tindea spre un pozitivism, în care accentul se punea pe relatarea propriului program electoral, a propunerilor de politicilor publice, pe accentuarea reușitelor și aspirațiilor profesionale și personale. Campania în anul 2009 ce tindea spre un pozitivism aparte și asta s-a văzut la finalul campaniei electorale. Pozitivismul campaniei era încurajat de folosirea instrumentelor interactive de campanie (întâlniri cu electoratul, canvassing). Studiile arată că atunci când candidații se află în fața alegătorilor, discursul lor politic de campanie este orientat cu preponderență către prezentarea atuurilor personale și a primisiunilor electorale, iar gradul de agresivitate la adresa oponenților, este mai redusă. Materializarea campaniei negative se face atât prin instrumente interactive (întâlnirile publice și mai ales interactivitatea virtuală din mediul on-line), cât și prin cele unidirecționale (conferințe și comunicate de presă, publicitate politică negativă, prezentări caricaturale ale contracandidaților).

O clasificare a demersurilor electorale, dincolo de aspectele preznetate, uneori asistăm la campanii de notorietate fără intenția reală de a câștiga un scrutin electoral. Pentru unii politicieni, o campanie electorală este un bun prilej de a se afla în atenția opiniei publice și de a-și spori cota de notorietate.

1.9. Poziționarea candidatului și a partidului

Segmentările primare și secundare se conturează utile pentru stabilirea poziției candidatului. Această poziționarea se realizează în primul plan al campaniei electorale, iar în al doilea plan în perioada de guvernare, timp în care prin construirea programului de campanie, care este format din mai multe elemente: candidatul, reprezintă nucleul campaniei și cel care dă viață intregii ideoleogii istorice și actuale în fața maselor iubitoare de acea ideologie și care, la un moment dat, va decide candidatul. Politicile pe care le promovează și susține, organizația partinică și alegătorii. Partidele politici, candidații, chiar și guvernele însele încearcă să creeze sau să recreeze politicile lor, adică totuși, respectiv ideologiilor lor, imaginile și ofertele politice în mod constant, cu anumite grade de succes. În termen de marketing politic, această abordare este cunoscută ca o poziționare sau o repoziționare. Să vedem ce înseamnă primul aspect, poziționarea, care este ”procesul de formulare și manipulare a imaginilor și a asocierilor mentale ale consumatorilor cu privire la produse, servicii, companii” (Ries, Trout, 2001, p.17), dar cel de al doilea aspect, repoziționarea, este puțin mai dificilă decât primul aspect, poziționarea, de ce? Pentru că partidele și candidații sunt legați de comportamentul lor precedent și de promisiunile din campanii. Într-o oarecarea măsură, poziiționarea se realizează atât prin dezvoltarea politicilor, cât și prin procesul de diseminare a mesajul din discursul politic al candidatului.

1.10.Materiale de campanie tipărite

A devenit o practică uzulaă, ca în campaniile electorale să fie distribuite prin intermediul sclavilor, materiale tipărit, care prezintă produsul politic (fluturași, programe politice, ziare de campanie, calendare.) și obiecte simbolice inscripționate cu mesaje politice (căni, pixuri, șepci, sacoșe, brelocuri, umbrele, etc.). Avantajul pe care îl au aceste materiale, este suportul de promovare în cazul tipăritorilor, faptul că suportul scris permite alegătorului să reflecteze asupra ofertei politice prezentate de către candidat. În cazul obiectelor de campanie, acestea sunt utile alegătorului căruia i se amintește subliminal, în timp ce le folosește, de candidatul sau partidul politic care i le-a dăruit. Eficiența acestor materiale tipărite este amenințată de cantitatea mare de asemenea materiale distribuite, în campanii, de toți candidații și partidele politice. Adesea, alegătorii aruncă materialele primite în următoarele minute de la primire. Este nevoie, așadar, de o strategie de distribuție a acestor materiale, pentru un efect optim a lor.

Pentru a fi eficiente aceste materilae de campanie tipărite trebuie să fie redactate într-o formă clară, simplă, succintă. Pentru materialele care prezintă un bloc de text lung scris mic, șansa de a fi citită este foarte mică. În contextul acestor mici scrieri, nu se va folosi un limbaj de lemn și nici unul prețios. Sunt eficiente materialele care amkintesc, pe scurt, alegătorului reușitele celui care dorește să rămână la putere, dar în cazul unui candidat nou, acesta ar putea să prezinte într-o formă concisă nereușitele actualului deținător al funcție. Într-adevăr, eficiente sunt și materialele tipărite, care sunt construite într-o formă comparativă, și cele care prezintă punctual și argumentat, simplu și clar, promisiunile de campanie. Afișele politice au rolul de a informa alegătorul cu privire la existența candidatului și de a-i promova imaginea și oferta politică tematică. Afișele politice reușite or respecta reguli legate de imaginea candidatului, decor, de culori folosite, sloganul și fontul textului. Afișul poate fi atât la scară redusă (panouri electorale), cât și la scară mare (billboards). Se va urmări o funcție de ocupare a terenului și creștere a notorietății candidatului. Această eficiență a campaniei de afișaj, precum și corecțiile care trebuie operate în timpul campaniei, vor fi aflate în urma determinării scorului de recunoaștere (cetățenii vor fi întrebați dacă au văzut afișul), a scorului de atribuire (votanții vor fi rugați să coordoneze afișul cu un politician sau cu un partid)., a scorului de aprobare (electorii vor fi întrebați dacă au fost impresionați sau dacă le-a plăcut afișul), și a scorului de memorare (cetățenii or fi întrebți dacă își amintesc mesajul unui anumit afiș).

1.11. Încrederea alegătorilor în politicieni și în sistemul politic

În ciuda dificultății, folosirea tehnicilor de marketing politic în timpul guvernării este la fel de utilă ca în timpul campaniilor electorale, nu numai din interesul politic de aa fi reales, ci pentru a menține încrederea electoratului, care permite liderilor politici să introducă măsuri mai puțin populare, dar necesare pentru dezvoltarea și progresul societății. Plecând de la modelul elaborat Less-Marshment, a fost dezvoltat în cadru teoretic pentru o guvernare orientată spre piața politică. Într-o introducere de definire, putem afisma că o guernare orientată către piața, urmărește să-și mențină receptivitatea în fața publicului, continuă să cerceteze piața politică, reevaluează procesul de oferire a politicilor publice, oferă leadership-uri potrivit și se angajează în dezvoltarea strategică a produsului politic în contextul realităților guvernării, pentru a furniza pe termen lung, satisfacția alegătorilor.

Tranformarea prodului politic ca urmare a receptivității guvernamentale și gândirea politică strategică sunt răspunsuri la consultări publice, în urma cărora guvernele vor ajusta produsul lor politic. Adoptarea produsului ca răspuns la competiție și marketingului intern al membrilor reprezintă, totuși, o altă formă de marketing politic. Întotdeauna există prea multe politici publice necesare, față de capacitatea guvernelor de a acționa.

1.12. Perspectivele contracandidaților în campania prezidențială

Campania prezidențială este frontul dintre cei doi contracandidați, cum a fost în anul 2009 în campania prezidențială, unde cei doi s-au luptat în discursuri, în interese, în oferte longitudinale maselor spre perspectiva finală de a obține mandatul definit scaunului prezidențial. Indiferent de ideologie politică, atunci între cei doi contracandidați, practic se uită toată istoria partidului, se uită de unele interese ascunse ale maselo, se luptă pe interesele actuale ale statului, mințind uneori pentru a-și atinge scopul suprem, ca un fel de manipulare a maselor. Chiar dacă nu se pot atinge acele promisiuni, și nu pentru că nu se prea, ci pentru că nu se poate, ei totuși, susțin în discursul politic și în campanie că pot fi atinse și realizate slăbind credibilitatea în ochiul format al unor cetățeni, dar în același timp sporind credibilitatea în mintea indivizilor care nu au un obiectiv ocular atât de accentuat pe domeniu politic. Pentru candidații la scaunul prezidențial, în acele momente se agață de orice oportunitate indiferent dacă se poate realiza sau nu pentru a-și îndeplini scopul suprem în care, totuși, emoția joacă un rol important și uneori se autodepășesc în necredința faptelor sau în credința lor de a fi sau nu îndeplinite.

Tot acest marketing în cadrul campaniei, uneori atrage cetățeanul, dar parcă de cele mai multe ori îl respinge și îl face a nu participa la votul politic. Drept pe care îl deține, de a-și exprima la libera alegere ideologiaa căruia i se pare sau este convins că se potrivește atât pentru viitorul lui, cât și în perspectiva statului. Cei doi contracandidați, pe ultima sută de metri, își formează o imagine unul altuia ce descrește în ochii maselor cele două ideologii și ajung în momentul votului când cetățeanul nu se prezintă.

O opinie dintr-un studiu de caz, se confirmă cât de pozitiv și concret, faptul că în timpul campaniei, cei doi contracandidați se contracarează pe tot parcursul desfășurării campaniei, se tachinează, se lovesc în discursuri, se abat de la regulile fundamentale ale ideologiei fiecăruia, uită esența rezolvării problemelor maselor și încearcă prin diferite tertipuri să ajungă la scopul suprem, exact cum a fost și în 2009 când dreapta câștigă prin acel logo ”Să trăiți bine!”, împotriva ideologiei de stânga prin acel logo de final care într-adevăr marca bucuria, emoția fenomenlă de sfârșit când voturile au fost închise și au crezut că au câștigat ”Draga mea soție, am învins!”. Putem observa că din cele două logo-uri, nimic nu duce spre interesul către mase care le-au acordat timp, gândire, rațiune, sentiment pentru votul de a trimite la conducerea statului într-un mandat de cinci ani.

Observăm că din studiul de caz, în momentul extazului de fericire, nu se mai ține cont de obiectivele maselor, cum se ținea la începutul campaniei în discursurile celor doi. În anul 2009, în campania prezidențială, domnul Trăian Băsescu, împreună cu echipa sa democrat-liberală și de dreapta, învingea la un scor strâns ideologia de stânga, pe domnul Mircea Geoană împreună cu echipa și familia sa social-democrată. Cele două ideologii, în România în anul 2009, la un moment dat în al doilea tur de scrutin prezidențial, au marcat nucleul puterii asupra maselor. Se decidea, se vota ori stânga ori dreapta, indiferent de tertipuri, de orice încercare, cei doi contracandidați și-au jucat rolurile pe scena politică ca doi actori politici demni de titlul prezidențial.