Discriminarea persoanelor cu dezabilități motorii în orașul Cahul [307929]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” [anonimizat] : Ștefan BANTUȘ

Îndrumător: prof. dr. Luminița IOSIF

2018

CUPRINS:

Introducere……………………………………………………………………………………………………………

Capitolul 1. [anonimizat]……………………….

1.1.  Definirea conceptului de discriminare și formele acesteia……………………………………..

1.2 Cadrul normativ internațional și cel național ce reglementează combaterea discriminării…………………………………………………………………………………………………

1.3 Instituții și organizații implicate în procesul combaterii discriminării……………………..

Capitolul 2. Discriminarea în oglinda cercetărilor anterioare……………………………………….

2.1 Prezentarea cercetărilor…………………………………………………………………………………………….

2.2 Rezultatele cercetărilor………………………………………………………………………………………………

2.3 Implementarea rezultatelor cercetărilor anterioare……………………………………………………..

Capitolul 3. Metode, eșantion, limite………………………………………………………………………………..

3.1. Metodologia propriei cercetări…………………………………………………………………………………

3.2 Eșantionul cercetării efectuate…………………………………………………………………………………….

3.3 Limitele (timp, populație, eșantion) cercetării………………………………………………………………

Capitolul 4. Diagnosticul situației actuale a fenomenului discriminării în orașul Cahul……

4.1 Rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate în teren……………………………………..

4.2 Analiza principalilor factori care au influențat aspectul discriminării…………………………

Concluzii și recomandări.…………………………………………………………………………….

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………..

[anonimizat], analiza, problemele cu care se confruntă societatea și în special locuitorii orașului Cahul sub aspectul discriminării persoanelor cu dezabilități.

[anonimizat]. În ultimul timp se încearcă acordarea unei atenții mărite acestui fenomen înțelegând importanța acestuia pentru societate.

[anonimizat] a discriminării, [anonimizat], analizarea rezultatelor activității acestora, formularea concluziilor și înaintarea recomandărilor.

Obiectivele cercetării sunt:

De a studia în esență fenomenul discriminării;

De a analiza rolul și aportul actorilor implicați în combaterea discriminării;

De a cerceta particularitățile discriminării în dependență de tipurile acesteia;

De a analiza practicile de combatere a discriminării folosite în RM;

De a cerceta și analiza situația actuală a fenomenului de discriminare în orașul Cahul;

De a înțelege interdependența acțiunilor întreprinse de actorii implicați la combaterea discriminării;

De a cerceta coraportul acțiuni întreprinse – rezultate existente;

De a formula concluzii pe baza cercetării făcute și de a propune recomandări actuale și reale în cazul cercetat;

Baza informațională a cercetării o constituie rapoarte, legi, hotărâri, studii anterioare, publicații științifice, sondaje și interviuri.

Ca suportul metodologic al cercetării științifice au servit principiul unității dintre înțelegere și explicație, principiul unității dintre cantitativ și calitativ, cercetarea calitativă și cea cantitativă, analize statistice, analiza conceptelor, analiza indicatorilor, observarea, interviul semi-structurat, studiul de caz, cunoașterea, practica, deductibilitatea, identificarea, descrierea, clasificarea, colectarea datelor, interpretarea datelor, formularea concluziilor.

Problema cercetată și importanța rezolvată derivă din necesitatea concentrării pe înțelegerea profundă a factorilor care influențează negativ fenomenul discriminării, precum și pe găsirea unor metode de eliminare sau de diminuare a acestor factori.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Semnificația teoretică constă în

cercetarea unei largi surse bibliografice în materia discriminării; identificarea și indicarea unor metode și mijloace concrete în scopul asigurării respectării egalității în drepturi. Caracterul aplicativ rezidă în constatarea existenței unor neajunsuri de ordin normativ, precum și lipsa unor lucrări consacrate materiei cercetate. În vederea înlăturării acestor impedimente, sau înaintat concluzii și recomandări întru perfecționarea cadrului normativ, întărirea managementului sectorului public, transparența procesului decizional, înlocuirea indicatorilor cantitativi cu cei calitativi etc.

Structura lucrării a fost condiționată de scopul și obiectivele propuse și constă din patru compartimente, introducere, concluzii și recomandări, bibliografie, în corespundere cu scopul și obiectivele trasate.

Implementarea rezultatelor. Acestea sunt aplicabile în activitatea practică a organelor administrației publice locale din Republica Moldova, cît și a celorlalți actori implicați la combaterea fenomenului discriminării.

Capitolul 1. Abordarea teoretico-conceptuală fenomenului discriminării

1.1.  Definirea conceptului de discriminare și formele acesteia.

Cuvântul „discriminare” este unul din cele mai des utilizate în Moldova în ultimul timp. În jurul termenului „discriminare” s-au dus lupte crâncene, au apărut multe neînțelegeri, ambiguități, „mituri”, s-a produs chiar și o dezinformare intenționată.

Deși există mai multe definiții ale discriminării, ele pot fi generalizate în două abordări de bază. Abordarea etico-morală, „de zi cu zi”, numește discriminare orice tratament diferit al oamenilor aflați într-o situație similară, cum ar fi cazuri în care unii pensionari primesc pensii mai mici decît alții, sau cineva nu se salută cu un vecin-rom, sau accesul la discotecă pentru bărbați fiind contra plată, iar pentru domnișoare – gratis.

Cealaltă abordare – juridică – descrie discriminarea drept un tratament diferit și nejustificat privind drepturile și interesele fundamentale sau garantate juridic, față de persoane aflate într-o situație similară, din cauza apartenenței acestora la anumite grupuri sau categorii, sau din cauza posedării unei anumite caracteristici.

Din această perspectivă discriminarea este abordată de art.14 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și protocolul 12 la Convenție, art.14 al Convenției protejând toate drepturile fundamentale garantate de Convenție, iar protocolul 12 – toate drepturile garantate juridic de cadrul legislativ național.

Discriminarea presupune aplicarea unui tratament diferit față de două sau mai multe persoane aflate în situații identice sau dimpotrivă, tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite, atât timp cât un asemenea tratament nu are nici o justificare obiectivă.

Pentru a considera că tratamentul este discriminatoriu, acesta trebuie să fie condiționat de unul din criteriile protejate de lege,  mai exact: rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dezabilitate, opinie, apartenență politică sau orice alt criteriu similar.

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Tipuri de discriminare

Cea mai întâlnită este distincția între discriminarea directă și cea indirectă (Michaela Banton, 1998). Discriminarea directă apare atunci când tratamentul diferențiat este generat în mod intenționat, în timp ce discriminarea indirectă apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabila luată anterior.

Să luăm, de exemplu, situația la locul de muncă, discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală și o slujbă similară sunt plătite în mod diferențiat datorită faptului că una dintre acestea aparține unui anumit grup etnic. Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziții diferite deși aveau aceeași pregătire.

Discriminarea directă, conform Legii 121, reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive în manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situație comparabilă. Înțelese similar le vom găsi și în directivele Uniunii Europene: Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă, Directiva 2004/113/ CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii.

În cazul necesității determinării dacă o persoană cu dezabilități a fost discriminată direct, va trebui să identificăm următoarele particularități ale comportamentului acesteia:

1. Persoana cu dezabilități a fost tratată defavorabil. Aspectul dat presupune nu doar un tratament diferit decât tratamentul aplicat celorlalte persoane aflate în condiții egale, ci mai cu seamă un tratament care lezează drepturile și libertățile fundamentale proprii oricărei persoane.

2. Aprecierea tratamentului ca defavorizat se va face totdeauna în plan comparativ cu alte persoane sau grupuri de persoane aflate în situații de egalitate. Prin urmare discriminatoriu urmează a fi apreciat acel comportament care se diferă de comportamentul aplicat altor persoane aflate în condiții identice sau asemănătoare, așa cum CEDO a stabilit în cauza Glor contra Elveției.

3. Condiția finală presupune ca tratamentul defavorizat aplicat să aibă drept temei anume un criteriu protejat, inclusiv dezabilitatea persoanei, dar nu alte condiții care reflectă, de exemplu, de nivelul de pregătire profesională, calitățile personale sau alte caracteristici necesare pentru a fi utilizate într-un domeniu concret. Nu putem vorbi că un tratament este discriminatoriu fără a indica temeiul tratamentului diferențiat.

Discriminarea indirect este o altă formă a discriminării în care persoanele, inclusiv cele cu dezabilități, pot fi discriminate atât prin aplicarea unui tratament diferit, cât și prin aplicarea aceluiași tratament cu cel aplicat persoanelor care nu prezintă un criteriu protejat, fapt prin care sunt create condiții dezavantajoase.

Astfel, această formă de discriminare este una mai greu de identificat fiindcă, tratamentul aplicat aparent este unul legal, care în de fapt nu diferă cu nimic de cel aplicat celorlalte persoane, însă printr-o dispoziție, un criteriu, o practică aparent neutră, persoana nimerește într-o situație special dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane.

Tratamentul uniform este discriminatoriu doar dacă creează condiții nefavorabile pentru grupul persoanelor ce aparțin unui criteriu protejat, iar aprecierea caracterului nefavorabil de asemenea se va face în plan comparativ cu un alt grup aflat în condiții similare cu aceștia.

Discriminarea prin asociere. Această formă, chiar dacă nu afectează în mod direct persoanele marcate de un criteriu protejat, produce totuși un tratament negativ față de o persoană pe care o asociază acestei categorii, indiferent dacă aceasta are sau nu are careva tangență cu persoanele protejate.

Discriminarea prin asociere urmează a fi considerată situația în care o persoană este tratată ca având o dezabilitate, pe când în realitate acesta lipsește.

Hărțuirea, ca formă de manifestare a discriminări, este orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnității unei persoane pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege. Definiția oferită de legislația națională o considerăm mult mai relevantă și optimă, deoarece nu se limitează doar la actele de hărțuire sexuală, așa cum sunt prevăzute de directivele europene, ci prevede situația unui comportament nedorit legat de sexul unei persoane, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau jignitor mediului.

Instigarea la discriminare, conform art. 2 din Legea 121, reprezintă orice comportament prin care o persoană aplică presiuni sau afișează o conduită intenționată în scopul discriminării unei terțe persoane pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege. Același înțeles rezultă și din art. 7 al Directivei Consiliului 43/2000/EC, care obligă statele semnatare să protejeze indivizii de la orice formă de tratament advers ca urmare a reclamării unei fapte de discriminare.

Victimizarea, conform Legii 121, presupune orice acțiune sau inacțiune soldată cu consecințe adverse ca urmare a depunerii unei plângeri sau înaintării unei acțiuni în instanța de judecată, în scopul asigurării aplicării prevederilor prezentei legi sau în scopul furnizării unor informații, inclusiv a unor mărturii, care se referă la plângerea sau acțiunea înaintată de către o altă persoană. Această formă rezultă și din prevederile directivelor europene de combatere a discriminări. Pentru exemplificare aducem prevederile art. 7 din Directiva Consiliului 43/2000/EC, care obligă statele semnatare să protejeze indivizii de la orice formă de tratament advers ca urmare a reclamării unei fapte de discriminare

Grupuri supuse discriminării

Grupurile supuse cel mai adesea discriminării și asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minoritățile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranți. Domeniile de manifestare a discriminării cele mai investigate au fost sistemul educațional, piața muncii, locuirea.

Aceste grupuri sunt vulnerabile din punct de vedere social și economic. Cei care sunt ținta prejudecăților și a discriminării într-o societate anume vor întâmpina dificultăți de integrare pe piața muncii (nu își vor găsi locuri de munca pe măsură calificării sau vor fi plătiți la nivel inferior celor care aparțin grupurilor favorizate), vor avea dificultăți în obținerea beneficiilor publice. Toate aceste îi fac vulnerabili din punct de vedere economic și îi includ în categoria grupurilor cu risc ridicat de sărăcie.

Discriminarea pozitivă implică adoptarea unor măsuri politice menite să conducă la o reprezentare proporțională a unor grupuri sociale într-o multitudine de domenii, de la piața forței de muncă până la administrația publică, de la activități sportive până la mediul de afaceri, de la educație până la armată ș.a.m.d., domenii în care grupurile în cauză au fost în mod tradițional marginalizate sau sunt doar incidental reprezentate.

Ineficace din perspectiva obiectivelor pe care și le propune și injustă din perspectiva presupozițiilor etice pe care se sprijină, discriminarea pozitivă nu e în realitate decât un instrument de inginerie socială și, ca atare, nu face decât să conducă la extinderea coerciției în detrimentul cooperării voluntare, la anularea responsabilității și a meritului individual în favoarea uniformizării sociale, pe scurt, la înlocuirea justiției cu injustiția.

Dezabilitatea reprezintă afectarea uneia sau a mai multor funcții esențiale ale ființei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acțiune a acesteia.

Nu este vorba aici de liberul arbitru, ci de libertatea de mișcare și de acțiune restricționată de disfuncțiile simțurilor de distanță, ale facultăților de mobilitate și deplasare, precum și ale instanțelor cognitive.

Din cauza discriminării care aduce cu sine marginalizarea și segregarea anumitor categorii de indivizi vizați de astfel de practici, societatea actuală perpetuează inegalitatea în drepturi a oamenilor, judecându-i și condamnându-i pe cei cărora nu le acordă nici măcar șansa de a putea să ducă un trai decent.

Dezabilitatea este doar o chestiune de percepție. Fiecare om poate face anumite lucruri, lucruri pe care alții nu le pot face…Discriminarea persoanelor cu diferite handicapuri se poate manifesta în mod direct prin:

limitarea șanselor egale de a participa la viața publică;

limitarea posibilităților de a avea o viață socială obișnuită;

imposibilitatea de a se angaja și a-și câștiga existența;

imposibilitatea de a avea acces la anumite instituții sau utilități care intervin în viața de zi cu zi.

Mai dureroasa însă, este acea discriminare subtilă, pe care majoritatea oamenilor care nu suferă de nici un handicap nu o conștientizează, ci dimpotrivă o generează și o perpetuează prin standardele și normele pe care direct/indirect sau intenționat/neintenționat le impun asupra tuturor celorlalți. O asemenea discriminare se regăsește spre exemplu în "etichetele" atribuite acestor persoane. Termenii folosiți pentru a le identifica nevoile sunt în sine discriminatorii deoarece de exemplu prin însăși termenul de "dezabilitate", analizat etimologic, li se neagă absolut orice fel de abilitate. Această falsă negare are un impact deosebit asupra identității și demnității individului.

O alta terminologie interpretabilă este cea a "handicapului", o persoana nu poate fi în sine "handicapată". Handicapul nu este altceva decât o stare consecutivă a deficienței cu care persoana s-a născut sau pe care a dobândit-o. Societatea naște "handicapul" prin normele impuse, norme construite de o majoritate care dictează o anumită stare de "normalitate".

Negarea anumitor drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la o educație adaptată în funcție de "diferitele abilități", accesul la o îngrijire medicală adecvată, posibilitatea de a învăța o meserie în concordanță cu abilitățile individuale și posibilitatea de a-și câștiga propria existență, dreptul de a își exprima sexualitatea, etc. Toate aceste aspecte reprezintă acte discriminatorii, iar privite în ansamblu au un impact deosebit asupra individului și dezvoltării sale armonioase.

Persoanele cu dezabilități sunt excluse de la viața socială (plimbându-se doar între locuință și instituții specializate), fiindu-le adesea îngrădit dreptul de a intra în contact cu un mediu care i-ar putea face să simtă realitatea care îi înconjoară. Pentru subiecții dezabilității, barierele sunt exterioare, au caracter mecanic, tehnologic sau administrativ.

Independența specific în plan social înseamnă, pentru acești oameni, rampe și alte mijloace de acces și de deplasare pe care le înțelege toată lumea pentru că, dacă nu sunt vizibile, pot deveni vizualizabile. Dar, peste toate acestea, e nevoie de servicii specifice, de organizare, de educație adecvată, de profesionalizare onorantă și onorabilă, de amenajarea unor locuri de muncă și, mai cu seamă, de recunoașterea de către autoritatea publica a adevărului îngrădirii sociale a libertății unui important număr de cetățeni și pornirea la decizia politică reparatoare în spiritul imperativ al drepturilor omului.

Numai ca lumea e în așa fel făcută încât, prin adâncul și pe fața ei, lunecă unele dezabilități și disfuncții omenești, care se văd și altele, care nu se văd. Odată cu acestea mai de pe urmă, sunt afectate conștiința, spiritul… Loviturile i le cară omului deficiențele mintale și cele psihice. Iar aici, precumpănitor, nu se cade să mai vină vorba despre libertate, ci despre handicap. În acest context, nu este de mirare faptul că persoanele cu handicap sunt foarte puțin vizibile în societate, neavând susținere pentru a-și putea dezvolta atitudinea civică și pentru a putea participa în diferite moduri la luarea anumitor decizii care le influențează prezentul și viitorul.

1.2 Cadrul normativ internațional și cel național ce reglementează combaterea discriminării.

Cadrul normativ antrenat în combaterea discriminării este format din complexul actelor cu caracter național și internațional ce vin să reglementeze pe diferite aspecte fenomenul discriminării.

Aici ne vom referi la :

Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), care a fost adoptată de către Adunarea generală a ONU în anul 1948 și conține standardele drepturilor omului acceptate de către toate statele membre. DUDO reprezintă baza normativă care a adus la formularea standardelor privind persoanele cu dezabilități ce există astăzi. Art.25 (1) al DUDO prevede direct drepturile socio-economice ale persoanelor cu dezabilități: dreptul la un standard adecvat de trai, inclusiv hrană, îmbrăcăminte, îngrijire medicală și servicii de asistență socială precum și dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, dezabilitate, văduvie, bătrânețe.
Art. 7 al DUDO garantează egalitatea în fața legii și protejarea egală de lege a tuturor oamenilor, fără nici o discriminare.

Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (1966), în care se enumeră mai multe drepturi care sunt relevante persoanelor cu dezabilități. Art. 26 prevede că toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.

Pactul International cu privire la Drepturile Economice, sociale si culturale (1966),
care ne cătând la faptul că nu conține prevederi explicite referitor la dezabilitate, dă totuși, posibilitatea ca dezabilitatea să fie inclusă în categoria „altă împrejurare” în articolul 2 (2), care cere toate drepturile enunțate în Tratat sa fie exercitate „fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limba, religie… avere naștere sau orice alta împrejurare”.
Acest document internațional are o deosebită importanță juridică, deoarece posedă un caracter obligatoriu pentru statele care au aderat la el.

Declarația privind Drepturile Persoanelor cu Retard Mintal (1971)
care a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU și afirmă că: „Persoana cu retard mintal are, până la gradul maximum de posibilitate, aceleași drepturi ca și alți oameni.”

Declarația privind Drepturile Persoanelor cu Dezabilități (1975)
adoptată de către Adunarea Generală a ONU și este primul document internațional care a încercat să definească termenul „dezabilitate”. Declarația prevede mai multe drepturi sociale și economice, precum și drepturi civile și politice.

Declarația privind drepturile persoanelor cu deficiente de auz si de vedere (1979)
în care la articolul 1 al declarației este prevăzut că „…fiecare persoană cu deficiență de auz și de vedere are drepturile universale garantate tuturor oamenilor în Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și drepturile prevăzute pentru toate persoanele cu dezabilități în Declarația drepturilor persoanelor cu dezabilități.”

Regulile Standard privind Egalizarea Șanselor pentru Persoanele cu Dezabilități (1993) care au fost adoptate de către Adunarea Generală în anul 1993 ca rezultat al Decadei Persoanelor cu Dezabilități, Regulile Standard nu reprezintă un document obligatoriu pentru statele membre totuși, Regulile Standard au fost standardele drepturilor omului cele mai cuprinzătoare privind strategia pentru dezabilitate pentru o perioadă de peste un deceniu, până la adoptarea în 2006 a Convenției privind drepturile persoanelor cu dezabilități.

Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dezabilități (2006)
a fost aprobată de către Adunarea Generală a ONU, pe 13 decembrie 2006, și este primul document internațional amplu, care apără drepturile persoanelor cu dezabilități. În special, el prevede că persoanele cu dezabilități se bucură de aceleași drepturi și libertăți fundamentale, ca și alți membri ai societății – egalitate și nediscriminare, transport, informație, egalitate în fața legii, învățământ, sănătate, muncă, protecție socială, participarea la viața politică, socială, culturală.

Convenția este un document extrem de important datorita faptului că statele care adera la ea sunt obligate să o respecte.

Convenția Europeană de asistență socială și medicală – a fost înaintată spre semnare statelor membre ale Consiliului la 11.12.1953. Acest instrument obligă statele să acorde resortisanților altor state membre ce se află pe teritoriul lor aceeași asistență medicală și socială pe care o acordă propriilor cetățeni fără deosebire. Chiar dacă acest instrument nu prevede direct aceste reguli, se aplică și în raport cu persoanele cu dezabilități.

Convenția Europeană de securitate socială. Acest instrument a intrat în vigoare pentru statele membre ale Consiliului Europei la 1977 și cuprinde reglementări cu privire la asigurarea socială aplicabilă statelor membre având la origine egalitatea de tratamente și uniformizarea prestațiilor pentru toți respondenții. Art.2 expres indică că dispozițiile acestui instrument se vor aplica și persoanelor cu dezabilități cu condiția ca să fie cetățeni ai unui stat parte

La nivel național voi începe cu prevederile reglementate de Constituția Republicii Moldova, deoarece acesta este actul politico-juridic fundamental cu forță juridică supremă față de toate actele normative.

Această condiție este determinată de faptul că prin constituție se statornicește modul de organizare a societății și bazele juridice ale statului, se consacră drepturile, libertățile fundamentale ale omului și ale cetățeanului și se stabilesc garanții de realizare a lor.

În art. 4 din Constituția Republicii Moldova expres este indicat că: ,,(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale”.

În pofida amplorii fenomenului discriminării în societatea contemporană și mai cu seamă în Republica Moldova, legiuitorul nu a consacrat ca principiu nediscriminarea, și aici ne declarăm solidari cu profesorul Cârnaț T., care insistă asupra necesității introducerii unei astfel de modificări, considerând principiul egalității și cel al nediscriminării complementare, dar nu egale ca și conținut.

Legea RM cu privire la asigurarea egalității care definește discriminarea în felul următor:

„discriminare – orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse”.

În continuare propunem să examinăm trei elemente cheie ale discriminării:
1) tratamentul diferit față de persoane aflate în situație similară;
2) „în privința drepturilor sau intereselor fundamentale, sau garantate juridic”;
3) „din cauza apartenenței persoanelor la anumite grupuri sau categorii, sau posedării unei caracteristici anume”.

Prin Legea RM nr. 121 din 03.05.2001 s-au prevăzut alocații fixe pentru persoanele cu dezabilități în cuantum de 700 lei pentru gradul I, 550 lei pentru gradul II și 475 lei pentru gradul III, pentru invalizii de război și cei care au participat la conflictului de menținere a integrității RM, la înlăturarea consecințelor avariei de la Cernobîl, precum și rudelor inapte de muncă ale persoanelor respective.

În vederea asigurării unui venit minim garantat pentru familiile în care sunt persoane încadrate în grade de dezabilitate sau se educă copii cu anumite grade de dezabilitate, prin Legea RM nr. 133 din 13.06.2008 cu privire la ajutorul social Republica Moldova a instituit plăți de asigurare socială și de asigurare pentru perioada rece a anului.

Reglementările care vizează protecția socială a persoanelor cu dezabilități se regăsesc și în alte instrumente adoptate la nivel național, cum ar fi Legea RM nr. 81 din 28.02.2003, prin care au fost instituite cantinele sociale pentru persoanele vulnerabile, printre care și invalizi. De această oportunitate pot beneficia persoanele cu dezabilități care în anul precedent solicitării nu au realizat un venit lunar mai mare de 1-2 pensii minime pentru limita de vârstă și au adresat o cerere în acest sens autorităților locale.

Legea privind incluziunea persoanelor cu dezabilități care reglementează drepturile persoanelor cu dezabilități în vederea incluziunii sociale a acestora, garantării posibilității participării lor în toate domeniile vieții fără discriminare, la un nivel identic cu ceilalți membri ai societății, având ca bază respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În baza Hotărârii Guvernului RM nr. 711 din 09.08.2010, a fost instituit serviciul ,,Locuință protejată”, care este un serviciu social protejat, instituit de regulă prin deciziile autorităților administrației publice locale, ce are drept scop protejarea de la instituționalizarea persoanelor cu tulburări psihice care nu sunt declarate incapabile de instanțele de judecată și care nu au unde locui sau necesită îmbunătățirea condițiilor de trai.

Un serviciu asemănător a fost instituit prin Hotărârea Guvernului RM nr. 936 din 08.10.2010 pentru copii cu dezabilități mintale și adulții care au fost declarații incapabili și au nevoie de asistență permanentă, deoarece nu se pot îngriji singuri.

În temeiul Hotărârii Guvernului RM nr. 722 din 22.09.2014 a fost introdus serviciul social ,,Echipa mobilă”, care oferă suport la domiciliu persoanelor cu dezabilități și familiilor acestora.

1.3 Instituții și organizații implicate în procesul combaterii discriminării.

Dacă este să vorbim despre cadrul instituțional implicat în combaterea discriminării ne vom referi la:

Consiliul European reunește șefii de stat și de guvern din toate statele membre ale UE. Consiliul European se întrunește cel puțin o dată la șase luni;

Consiliul Uniunii Europene (cunoscut inițial drept Consiliul de Miniștri – a nu se confunda cu Consiliul European) reunește miniștrii din statele membre ale UE responsabili cu diferite domenii politice. În consecință, alcătuirea Consiliului depinde de problemele iminente și, în total, există zece configurații ale Consiliului. Considerat ca fiind principalul organism legislativ al UE, activitatea Consiliului este variată. Împreună cu Parlamentul European, acesta adoptă acte legislative și bugetul Uniunii, elaborând, în același timp, politica externă și de securitate comună și încheind acorduri internaționale.

Consiliul EPSCO pentru ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori (Social Policy, Health and Consumer Affairs Council – EPSCO) este alcătuit din miniștrii muncii, protecției sociale, protecției consumatorilor, sănătății și egalității de șanse, care se întrunesc de aproximativ patru ori pe an. Consiliul adoptă normele europene care armonizează sau coordonează legislațiile naționale cu privire la subiecte precum condițiile de muncă, consolidarea politicilor naționale pentru prevenirea bolilor și combaterea marilor epidemii și protecția drepturilor consumatorilor.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene care își are sediul la Luxemburg. Rolul Curții de Justiție este acela de a se asigura că legislația europeană este respectată și că tratatele sunt interpretate și aplicate corect. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Curtea de Justiție a obținut un domeniu de jurisdicție mai mare. Curtea de Justiție are trei ramuri: Curtea de Justiție, Tribunalul și Tribunalul Funcției Publice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.

Instituțiile judecătorești naționale care au menirea de a proteja drepturile fundamentale precum și repunerea în aceste drepturi respectând cu strictețe principiul egalității și nediscriminării.

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității la nivel național care este o autoritate publică autonomă, imparțială și independentă, oferă protecție împotriva discriminării, asigură egalitatea și restabilesc în drepturi persoanele discriminate prin examinarea plângerilor, adoptarea deciziilor și avizelor consultative, întocmirea demersurilor și sesizărilor, precum și elaborarea studiilor și rapoartelor privind fenomenul discriminării. Acesta are misiunea de prevenirea și protecția împotriva discriminării, asigurarea egalității, promovarea oportunităților egale și a diversității, având ca viziune o societate incluzivă în care oamenii își realizează drepturile și libertățile indiferent de sex, rasă, culoare, origine etnică, limbă, naționalitate, dezabilitate,  orientare sexuală, vârstă, religie sau convingeri, opinie, apartenență politică sau orice alt criteriu similar și se bucură de oportunități egale. Competențele acestuia sunt de a:

examina corespunderea legislației în vigoare și a proiectelor de acte normative la standardele privind nediscriminarea;

monitoriza modul de implementare a legislației în domeniu;

examina plângeri și repunem în drepturi victimele discriminării;

informa și sensibiliza societatea în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare.

Capitolul 2. Discriminarea în oglinda cercetărilor anterioare.

2.1 Prezentarea cercetărilor.

Până în prezent au fost efectuate o serie de cercetări a fenomenului discriminării. Pe acest flagel cel mai mult s-au axat ONG-urile cât și unele instituții de stat, însă efectul direct al celor din urmă se lasă mult așteptat.

Astfel au fost elaborate o serie de rapoarte, monitoare, ghiduri, manuale și chiar acte normative de ordinul legilor sau hotărârilor de guvern.

Dintre acestea vom enumera:

Raportul mondial privind dezabilitatea, București 2012;

Obiectivele generale ale Raportului sunt:

să ofere guvernelor și societății civile o descriere elaborată a importanței dezabilității și o analiză a răspunsurilor oferite, pe baza celor mai bune informații științifice disponibile.

pe baza acestei analize, să facă recomandări cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse la nivel național și internațional.

Acest Raport Mondial privind Dezabilitatea trasează pașii necesari pentru a îmbunătăți participarea și includerea persoanelor cu dezabilități. OMS, Banca Mondială și toți autorii și redactorii acestui Raport Mondial privind Dezabilitatea speră ca acesta să contribuie la acțiuni concrete la toate nivelele și în toate sectoarele, ajutând astfel la promovarea dezvoltării sociale și economice și la realizarea drepturilor omului pentru persoanele cu dezabilități din toată lumea.

Ghid de bună practică privind accesibilitatea la locul de muncă a persoanelor cu handicap (Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 Investește în oameni!);

Ghidul dat a fost realizat în cadrul proiectului “COMBAT – Consiliere, Ocupare, Schimbarea mentalităților, Eliminarea barierelor, Accesibilizare, Training” – ID POSDRU/96/6.2/63885, implementat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Colegiul Național al Asistenților Sociali, având scopul de a prezenta politicile adoptate de România în materie de accesibilitate la locul de muncă a persoanelor cu dezabilități și de a face câteva îndrumări practice de accesibilizare și pregătire a unui loc de muncă adaptat. Utilizează studii de caz precum și propune unele adaptări ale locurilor de muncă pentru persoanele cu dezabilități.

Ghid – Drepturile omului și problema dezabilităților, editura Cartier; acest ghid prezintă principalele convenții internaționale ale drepturilor omului, reglementări și declarații care pot fi folosite în favoarea persoanelor cu dezabilități și familiilor lor. Prin varietatea de informații cu caracter teoretic și practic furnizate, ghidul dat se înscrie armonios în contextul procesului de reformă declanșat în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dezabilități în perioada contemporană.

Ghid pentru jurnaliști – Comunicarea cu și despre persoanele cu dezabilități, Chișinău 2012, este adresat jurnaliștilor și are drept scop promovarea unui limbaj și a unei atitudini nediscriminatorii și corecte din punct de vedere etic în abordarea subiectelor cu referință la dezabilitatea intelectuală;

Discrimination, persons with disabilities. OHCHR Report 2010 United Nations Human Rights office of the high commissioner. Anul 2010 a fost un an cu schimbări excepționale pentru drepturile omului. A început cu un dezastru umanitar în Haiti și sa încheiat cu revoltelor din Africa de Nord. In a doua jumătate a anului au fost abordate și promovate abordările bazate pe drepturile omului în cadrul sistemului ONU și în afara acestuia, în satisfacerea creșterii fenomenului migrării. Un rezultat cheie al acestei lucrări a fost o declarație comună pe reperul drepturilor imigranților ilegali.

Incluziunea persoanelor cu dezabilități pe piața muncii. Dezabilități intelectuale București, 2010, a avut ca scop reflectarea situației la compartimentul incluziunii bazate pe datele statistice din România în 2010 precizând și situația la compartimentul cadrului normativ existent.

Oportunități egale, incluziune și protecție socială a persoanelor cu dezabilități. Monitor Social, Nr. 4, august 2010// IDIS „Viitorul” – Chișinău. Abordând subiectul persoanelor cu dezabilități și căile posibile de incluziune socială s-a încercat a se reflecta situația reală la compartimentul incluziunii în societate a persoanelor cu dezabilități din Republica Moldova utilizând atât date statistice cât și sondaje în teritoriul enunțat;

Protecția socială a persoanelor cu dezabilități: dimensiuni naționale și internaționale// Materialele Conferinței Internaționale. Chișinău – 2008;

Percepțiile populației despre discriminarea diferitor grupuri social-defavorizate// Studiu editat de Fundația Soros-Moldova, Chișinău, 2010. Aici au fost descrise percepțiile populației privind grupurile de persoane discriminate frecvent în Republica Moldova, contextele sociale în care sunt supuse discriminării diferite grupuri de persoane, distanța socială dintre respondenți și grupurile de persoane supuse discriminării.

Raport general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2015, Chișinău 2016.

2.2 Rezultatele cercetărilor.

Toate cercetările menționate mai sus, precum și multe altele au venit să arate și să scoată la iveală o problemă acută a societății și anume cea a fenomenului discriminării.

Fiecare din studiile menționate supra, în felul său încearcă să sensibilizeze societatea și să o mobilizeze în ceea ce se numește combaterea fenomenului de discriminare, aducând o serie de exemple, studii de caz și analize pe date statistice.

Rezultatele acestor cercetări sunt reflectate în materialele redactate și obținute în urma unor ample studii și analize care au menirea să facă vizibilă și auzită problema discriminării. Acest lucru este necesar atât pentru autoritățile naționale și internaționale, cât și pentru societate care este formată din noi toți.

Dacă este să clasificăm totalitatea acțiunilor întreprinse sau necesare de întreprins după o schemă (vezi anexa nr. 1) atunci rezultatele cercetărilor anterioare sunt la etapa teoretică.

Aceasta este viziunea autorului pe care o argumentează prin faptul că în toate cercetările anterioare lipsește procedura de feedback, în majoritatea cazurilor cercetările efectuate s-au finisat cu prezentarea produselor elaborate, încercarea de a convinge și implica autoritățile și societatea în vederea combaterii fenomenului de discriminare, și în unele cazuri dacă s-a reușit de a convinge, au lipsit resursele financiare pentru a ajusta lucrurile care necesitau implicare financiară sau nu s-a ajuns la inima fiecăruia din societate pentru a-l convinge despre faptul existenței fenomenului discriminării și necesitatea eliminării acestuia. Aceste rezultate teoretice dar nu și practice sunt observate zi de zi în stradă, în instituții publice precum și în localurile private.

Este evident faptul că aspectul teoretic are importanța sa și fără de care partea practică este imposibil de realizat, însă schimbarea lucrurilor vine odată cu implementarea în practică a studiilor, proiectelor, fapt care necesită implicarea întregii societăți și a actorilor reprezentați de instituțiile de stat cât și cele private.

Când vorbim despre aspectul teoretic și cel practic a rezultatelor cercetărilor realizate în vederea combaterii fenomenului discriminării este foarte important să ținem cont de specificul categoriei de persoane discriminate.

Spunând acestea autorul se referă anume la importanța celor două aspecte (teoretic și practic), care se răsfrânge cu o gradualitate diferită asupra aportului ce îl au în combaterea fenomenului de discriminare. Această diferență poate fi explicată prin prezentarea a 2 exemple:

Ex. 1 combaterea fenomenului de discriminare pe criteriu de gen. La combaterea acestui tip de discriminare este destul de important caracterul teoretic (studii, proiecte, instruiri, ghiduri elaborate) care vine să explice și să instruiască sau să educe societatea despre egalitatea de șanse a persoanelor indiferent de gen. Caracterul practic are și el importanța sa însă părerea autorului este că aspectul teoretic ar juca un rol de bază.

Ex. 2 combaterea fenomenului de discriminare pe criteriu de dezabilitate motorie. La combaterea acestui tip de discriminare părerea autorului este că de bază este caracterul practic al rezultatelor cercetărilor, proiectelor, anume acțiunile reale întreprinse în vederea creării condițiilor de posibilitate de a se deplasa din punctul A în punctul B într-o localitate când distanța dintre aceste puncte este prea mare ca să fie parcursă cu forțele proprii, condiții speciale de acces în instituțiile publice precum și cele private, condiții adecvate în scările blocurilor locative care ar asigura posibilitatea de acces a persoanelor cu dezabilități motorii, asigurarea cu echipament necesar facilitării și asigurării condițiilor de mobilitate, crearea condițiilor de muncă pentru această categorie de persoane, toate acestea ar asigura și o bună incluziune a persoanelor date și ar avea un impact educativ asupra societății, iar persoanele date nu vor mai fi privite diferit, limitați în careva posibilități. Atâta timp cât nu vor fi realizate aceste aspecte practice, putem vorbi mult și bine despre statistici, studii, ghiduri forumuri și ședințe, că nimic nu se v-a schimba iar persoanelor din categoria dată nu le v-a fi mai ușor. După cum am spus și mai sus la acest aspect este necesar implicarea tuturor, precum și surse financiare care servesc pentru realizarea condițiilor date. Caracterul teoretic al cercetărilor aici își are rolul său pe care nu-l putem nega.

2.3 Implementarea rezultatelor cercetărilor anterioare.

Dacă până aproximativ 50-60 ani în urmă fenomenul de discriminare ”nici măcar nu exista”, începând cu 1948, de la adoptarea Declarației universale a drepturilor omului, fenomenul discriminării începe să fie tot mai des abordat și discutat. Ulterior și până în prezent se efectuează o serie de cercetări în domeniul discriminării care dau rezultate sub aspect legislativ și normativ, aspect care s-a păstrat până nu demult.

Ultima perioadă însă, și ne referim la ultimii 15-20 ani observându-se acel aspect pur teoretic și reglementativ, cercetările au început a pune accent pe elaborarea ghidurilor practice în vederea implementării teoriei în practică și implementării în viața de zi cu zi a normei juridice care prevede combaterea discriminării.

Acest aspect de implementare persistă și astăzi, însă rezultatele nu sunt în majoritatea cazurilor cele așteptate.

Necătând la faptul că în ultima perioadă pe marginea fenomenului discriminării au fost efectuate un șir de cercetări, fiind elaborate o serie de ghiduri și rapoarte, se atestă un caracter centralizat al acestora, rezumându-se din nou mai mult la aspectul teoretic decât cel practic.

Se simte o necesitate acută a regionalizării cercetărilor cu înaintarea rezultatelor și recomandărilor acestor cercetări, nemijlocit actorilor și factorilor regionali în vederea implicării directe în soluționarea problemelor existente.

Și spunem “probleme” deoarece pe lângă fenomenul de discriminare a persoanelor cu dezabilități există și probleme propriu – zise, vitale pentru aceste persoane, nemaivorbind de cele profesionale sau de afirmare.

Dacă este să vorbim despre problemele vitale, ne putem referi la imposibilitatea persoanelor cu dezabilități motorii de a se deplasa cu forțele proprii dintr-un punct în altul a localității sau în altă localitate, imposibilitatea de a avea acces în unele clădiri, sedii ale instituțiilor de stat (instituții de drept, medicale, de documentare ș.a.) sau private (magazine, farmacii, locuri de agrement ș.a.), imposibilitatea de a se ridica de la etaj la etaj în aceste sedii, lipsa de echipament special care ar facilita și spori mobilitatea acestor persoane, precum și condiții de acces în instituții de învățământ, locuri de muncă în concordanță cu posibilitățile acestor persoane, fapt care ar face ca persoanele date să se simtă utile și le-ar asigura totodată și un venit financiar pentru necesitățile sale, ar oferi posibilitatea de dezvoltare a acestora și ar diminua caracterul stereotipic al societății față de aceste persoane.

Reieșind din cele expuse mai sus, conchidem importanța caracterului regionalizat al cercetărilor care ar atrage atenția directă a actorilor regionali la aceste probleme, fiind reflectate chiar și unele cifre și date statistice regionale care ar putea sensibiliza și influența factorii de decizie la nivel local în vederea implicării mai active în crearea condițiilor necesare pentru categoria dată de persoane, găsirea celor mai potrivite și oportune soluții în dependență de specificul regional și posibilitățile existente.

La fel caracterul regional al acestor cercetări ar putea sensibiliza și sectorul privat din regiune, care ar putea să-și revizuiască condițiile de acces sau alte condiții necesare categoriei date de persoane, o dată cu modernizarea sediilor unde își au activitatea economică, precum și implicându-se în proiecte regionale comune cu autoritățile publice locale în parteneriat.

Anume de aici rezidă și necesitatea cercetării pe care am făcut-o.

Capitolul 3. Metode, eșantion, limite.

3.1. Metodologia propriei cercetări.

Studiul efectuat a inclus trei etape și anume :

Etapa I – studierea situației în or. Cahul prin aplicarea metodei observării.

Etapa a II-a – studierea situației persoanelor cu dezabilități prin aplicarea metodei interviului semi-structurat.

Etapa a III–a – prelucrarea și analizarea informației, emiterea concluziilor și elaborarea recomandărilor.

Etapa I – aplicarea metodei de cercetare Observarea.

Metoda de cercetare Observare a fost aplicată pentru stabilirea indicatorilor de bază ai cercetării și elaborarea instrumentarului pentru studiul situației la compartimentul accesibilitate sub toate aspectele, directă și indirectă, fizică și morală. Astfel, prin aplicarea tehnicii observării au fost stabiliți indicatorii pentru următoarele aspecte: formele principale de discriminare în orașul Cahul, grupurile de persoane percepute ca fiind victime ale discriminării, contextele discriminării persoanelor cu dezabilități motorii, stereotipurile aplicate cel mai frecvent în raport cu acest grup de persoane, instituțiile și politicile care contribuie la reducerea sau la mărirea gradului de discriminare a acestei categorii de persoane în orașul Cahul, măsurile care trebuie întreprinse.

Aceasta a cuprins :

Elaborarea unei grile de observare în funcție de obiectivele cercetării (vezi anexa).

Identificarea și selectarea a 30 de instituții (publice și private) care oferă și prestează servicii din diferite domenii, inclusiv cele mai importante, precum : securitate, sănătate, alimentație, transport, juridice, notariale ș.a..

Efectuarea observărilor asupra fiecărei instituții în parte, în dependență de specificul de activitate, pe perioada unei zile depline de activitate, cu efectuarea însemnărilor de rigoare.

Stocarea și prelucrarea informației obținute în urma observărilor.

Etapa a II-a – studierea situației persoanelor cu dezabilități prin aplicarea metodei interviului semi-structurat.

Aceasta a cuprins :

Elaborarea structurii interviului (vezi anexa);

Identificarea și selectarea a 4 persoane cu dezabilități motorii, care vor fi intervievate.

Pregătirea condițiilor necesare pentru intervievare;

Intervievarea structurată a persoanelor cu păstrarea unei atmosfere degajate și libere;

Acordarea posibilității exprimării opiniei proprii la compartimentul discriminare a persoanelor cu dezabilități motorii bazate pe trăirile proprii;

Păstrarea anonimatului persoanelor intervievate;

Stocarea și prelucrarea informației obținute.

Etapa III-a – analizarea și prelucrarea informației și cunoștințelor acumulate, emiterea concluziilor și elaborarea recomandărilor.

3.2 Eșantionul cercetării efectuate.

Eșantionul cercetării efectuate a servit teritoriul orașului Cahul, în raza căruia au fost identificate, selectate și cercetate 30 instituții de prestare a serviciilor, atât publice cât și private, precum și 4 persoane cu dezabilități motorii, cu domiciliile în aceeași rază teritorială, care au fost intervievate despre experiențele lor trăite și impedimente întâlnite legate de fenomenul stereotipic de discriminare a acestui grup de persoane, fiind solicitată și formularea unei opinii personale despre situația la compartimentul discriminării persoanelor cu dezabilități motorii în or. Cahul.

În vederea asigurării unui rezultat cât mai real, au fost întreprinse toate măsurile de păstrare a anonimatului, precum și crearea condițiilor și mediului prielnic de desfășurare a interviului.

La fel, menționăm că interviul a fost unul structurat, oferindu-se posibilitatea intervievatului de a se expune în mod liber, în vederea omiterii situației de sugerare a răspunsului.

3.3 Limitele (timp, populație, eșantion) cercetării.

Studiul a fost efectuat în perioada 20 noiembrie 2017 – 20 ianuarie 2018 în orașul Cahul și include rezultatele cercetării a 30 instituții care prestează servicii publice și private din diverse domenii, selectate în așa fel ca să fie inclus tot spectrul de servicii, precum și a 4 respondenți cu dezabilitate motorie, locuitori ai orașului Cahul.

Perioada zilei a fost selectată în dependență de specificul prestării serviciilor, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.

Selectarea instituțiilor a fost făcută în așa mod ca să cuprindă spectrul de bază vital de servicii astfel încât au fost selectate instituții care prestează servicii de transport, servicii în comerț (alimentație, medical, uz casnic și vestimentar), servicii medicale, servicii publice, servicii juridice, servicii notariale, servicii de securitate publică și a vieții persoanei.

Orașul Cahul este o localitate plurietnică. Conform recensământului populației din 2004, peste 60% din numărul total al populației o constituie moldovenii/românii, urmați de ruși (17,1%), ucraineni (11%), bulgari (6,66%), găgăuzi (3,26%) și alte etnii. Rețeaua de învățământ de toate gradele din orașul Cahul cuprinde circa 11.500 elevi și studenți. În oraș sunt 8 instituții preșcolare, 3 școli primare, 2 gimnazii, 5 licee și 5 școli medii. Învățământul profesional se desfășoară prin intermediul a 2 școli profesionale și una polivalentă. În anul 1999 a fost deschisă Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, în incinta căreia activează și extensiunea Universității "Dunărea de Jos" din Galați. Pe lângă aceasta, în oraș activează Colegiul Industrial-Pedagogic și Colegiul de Medicină. În toate instituțiile superioare de învățământ își fac studiile circa 3.000 studenți.

Cahul (în rusă Кагул, transliterat Kagul) este un important oraș în partea de sud-vest a Republicii Moldova, situat la frontiera cu România și la 175 km sud de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima oară în secolul al XVI-lea sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul al XIX-lea și, alături de Kahul (numele tătăresc) până la începutul secolului al XX-lea.

Cu peste 40 de mii de locuitori (2016), Cahul este centrul administrativ al raionului cu același nume. Este al 6-lea oraș ca mărime din țară, (după  Chișinău,  Bălți,  Tiraspol,  Tighina  și Rîbnița), dar al treilea după dezvoltare economică (exceptând stânga Nistrului) și ca importanță socială. Deseori Cahul este poreclit „Capitala de Sud” a Moldovei.

Orașul Cahul este situat pe malul râului Prut, la 175 km de capitala republicii – Chișinău.

Altitudinea medie față de nivelul Mării Negre este de 119 m.

Suprafața totală a orașului Cahul este de 3415 ha, dintre care circa 2000 ha constituie terenurile cu destinație agricolă; suprafața netă a urbei este de 1417 ha. În majoritatea lor solurile sunt reprezentate de ciornoziomuri, nota medie de bonitate a terenurilor este de 59 puncte. Pământul arabil constituie cea mai mare parte din terenurile agricole. Spațiile verzi ocupă 432 ha., din care 381 ha. fac parte din Fondul forestier de stat și 21 ha. sunt parcuri și scuaruri.

Suprafața totală a bazinelor acvatice în oraș este de 37 ha. De asemenea, orașul este traversat în direcția est-vest de două râulețe: Frumoasa (lungimea 9 km.) și Cotihana (lungimea 7,4 km.). Râul Prut, care curge în apropierea orașului, este principala sursă de alimentare cu apă a Cahulului. Pe teritoriul orașului sunt surse de ape minerale curative și nămoluri balneare.

Orașul Cahul are o populație de 40.900 locuitori (2014). Populația activă economic constituie circa 62% din numărul total. Cea mai mare parte a populației este angajată în sfera neproductivă.

Cahul – evoluția demografică

În orașul Cahul sunt înregistrați circa 3.800 agenți economici, cea mai mare parte activează în domeniul comerțului – 2000, în alte ramuri ale economiei locale activează: industrie – 43, construcție – 37, transport – 67, gospodării țărănești – 684.

Orașul are o economie diversificată, sectorul industrial fiind prezentat de întreprinderi din industria alimentară, ușoară și a materialelor de construcție. În industria alimentară, principalele întreprinderi sunt: Fabrica de vinuri din Cahul, care prelucrează anual 12-14 mii tone de struguri, producând peste un milion decalitri de material vinicol; Fabrica de brânzeturi, cu o capacitate de circa 70 tone de produse lactate, 2,3 tone unt și 0,6 tone cașcaval pe zi și combinatul de pâine cu o capacitate de 32 tone de produse de panificație zilnică.

În industria ușoară activează întreprinderea „Tricon” S.A., care fabrică articole de confecții și tricotate. În ultimii 5 ani întreprinderea și-a mărit de patru ori volumul de producție, în prezent fiind de 30 mln. lei anual. Capacitatea de producție este de circa 900 mii unități pe an. Întreprinderea colaborează cu parteneri străini din Austria, Germania, Italia, etc. Permanent își perfecționează procesul tehnologic de producție și calitate.

Domeniul construcției este prezentat de două întreprinderi care formează baza industriei materialelor de construcție: „Uzina de spalier și beton armat” S.A. cu o productivitate de 100 mii m3 spalier anual și „Fabrica de Cheramzit” S.A. cu o capacitate de 140 m3. Pe lângă ele dinamic se dezvoltă întreprinderea mixtă „Gesusbau” S.R.L., care efectuează lucrări de construcție, reparație, finisare și confecționarea geamurilor. Principalele construcții din ultimii ani în oraș, precum și spectrul modern al lui în mare măsură a fost realizat de întreprinderea sus numită. Sfera serviciilor este reprezentată de industria balneo-curativă, comerț, transporturi și serviciile comunale. În anul 1980 orașul Cahul a obținut statut de oraș-stațiune balneară, iar din 1986 a început să activeze sanatoriul „Nufărul Alb”, care are o capacitate de cazare de peste 500 locuri și deservește anual peste 5.000 persoane. În Cahul, 143 întreprinderi activează în sfera comerțului, sunt 8 restaurante, 77 întreprinderi de alimentație publică, etc.

Rețeaua de drumuri este de peste 90 km., din care 50% este cu acoperire rigidă. Serviciul de transport auto este efectuat de 4 organizații de transport, precum și persoane particulare. Orașul dispune de cale ferată, Aeroport Internațional cu pista de decolare de 1700 m.

Capitolul 4. Diagnosticul situației actuale a fenomenului discriminării în orașul Cahul.

Rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate în teren.

Urmare cercetărilor efectuate prin metoda Observație și Interviu structurat au fost obținute următoarele rezultate:

Grilă de observație

Urmare a aplicării metodei date s-a constatat faptul că în toate cazurile cercetate a prestatorilor serviciilor de transport, rampele de acces lipsesc ceea ce face imposibilă deplasarea cu transportul public a persoanelor cu dezabilități motorii. La fel din aceste considerente în unele cazuri persoanele din jur devin deranjate și mai puțin receptive față de persoanele cu dezabilități motorii, pe când altele sunt destul de receptive. Cu toate acestea cazuri în care să fie refuzați nu au fost observate.

Foto: situație în cadrul experimentului în orașul Cahul

Cât ține de agenții economici care practică activitatea comercială, la fel s-a constatat un număr mare de cazuri în care prezența rampelor de acces lipsea, iar în unele cazuri era doar pentru accesul în sediu dar de la un etaj la altul lipsea.

Foto: sediul unui agent economic din orașul Cahul

Dar sunt și cazuri care ar putea fi socotite model bun de urmat la compartimentul prezența rampelor de acces și accesibilitatea acestora.

Foto: sediul unui agent economic din orașul Cahul

Foto: sediul unui agent economic din orașul Cahul

Foto: sediul unui agent economic din orașul Cahul

Foto: sediul unui agent economic din orașul Cahul

În sfera serviciilor medicale prezența rampelor de acces a fost constatată în toate cazurile iar la interior în cazul sediilor multietajate se utilizează ascensorul. Dacă la prima vedere situația ar părea destul de prielnică, totuși și aici au fost observate cazuri de comportament mai puțin receptiv, iar satisfacția deservirii întârzie a fi prezentă.

Nu s-au conformat cerințelor de liber acces în instituțiile publice și unii prestatori de servicii publice. Spunem ”nu s-au conformat” deoarece instituțiile statului trebuie să fie exemplu la acest compartiment și aici scuza cu ”imposibilitate financiară” nu merge.

Foto: sediul muzeului din orașul Cahul

Foto: sediul Școlii profesionale Nr. 1 din orașul Cahul

Foto: trotuar din orașul Cahul

Situația este mai acceptabilă la capitolul servicii de asistență juridică sau servicii securitate publică și a vieții.

Foto: sediul Curții de apel din orașul Cahul

Foto: sediul procuraturii din orașul Cahul

Această metodă utilizată în timpul cercetării efectuate a dat posibilitatea de a constata faptul că dacă în unele situații rampele de acces în sediu erau prezente, atunci cele de acces de la un etaj la altul în foarte puține cazuri erau făcându-ne să conchidem o formalitate în asigurarea accesului pentru persoanele cu dezabilități motorii prin intermediul rampelor de acces.

Interviul semi-structurat

În cadrul interviului structurat au fost cercetate patru persoane cu dezabilități motorii.

Prima persoană este cu vârsta de 53 ani, de gen masculin, locuitor al orașului Cahul, neangajat în câmpul muncii, gradul I de invaliditate, disfuncție locomotorie a picioarelor.

A doua persoană este cu vârsta de 41 ani, de gen feminin, locuitoare a orașului Cahul, neangajată în câmpul muncii, gradul I de invaliditate, disfuncție locomotorie a picioarelor.

A treia persoană este cu vârsta de 63 ani, gen masculin, locuitor al orașului Cahul, neangajat în câmpul muncii, gradul I de invaliditate, disfuncție locomotorie a picioarelor.

A patra persoană este cu vîrsta de 50 ani, gen masculin, locuitor al orașului Cahul, neangajat în câmpul muncii, gradul I de invaliditate, disfuncție locomotorie a unui picior.

Luând în considerație faptul că persoanele participante la interviu au solicitat păstrarea anonimatului, identitatea acestora nu este descrisă.

În contextul celor declarate de persoanele intervievate am rezumat următoarele:

Impedimentele întâmpinate din cauza dezabilității motorii sunt foarte diverse, și destul de des întâlnite în viața acestora. Cel mai negativ și proeminent impact îl au impedimentele ce țin de deplasarea acestora dintr-un punct al orașului în alt punct, cu diferite necesități apărute, legate de prestarea serviciilor de transport, trei persoane declarând că deplasarea lor dintr-un punct în altul al orașului este foarte dificilă, iar uneori imposibilă, aceasta rezumându-se doar la deplasarea lor individuală sau prin intermediul transportului rudelor ori prietenilor.

A patra persoană a comunicat că deplasarea este dificilă din considerentul că atitudinea persoanelor din societate uneori este negativă, unele persoane evită a acorda ajutorul necesar la îmbarcarea în transportul public, altele însă sunt mai receptive și oferă o mână de ajutor, în transportul public lipsește locul special amenajat pentru categoria dată de persoane care ar asigura condițiile necesare.

Transportul urban nu este accesibil pentru ei și din acest motiv ei nici nu apelează la aceste servicii deoarece nimeresc în situații foarte dificile, jenante și discomfortabile, care îi afectează moral și psiho-emoțional.

Cât ține de celelalte servicii prestate, chiar dacă nu toate instituțiile ce le prestează posedă rampe de acces, ei totuși au o posibilitate de a apela la serviciile celor ce posedă aceste rampe, având astfel un spațiu de manevră, însă pentru aceasta sunt nevoiți să facă eforturi suplimentare care ar putea fi evitate în cazul în care toate instituțiile ar poseda rampe de acces.

Totodată au menționat că unele instituții au rampe de acces doar la exterior, ceea ce lipsește în interior pentru accesul de la etaj la etaj (circumstanțe stabilite și în timpul aplicării metodei de observare expuse mai sus), fapt care la fel le creează impedimente de a se deplasa la alt etaj.

Cei din jur reacționează diferit, dacă unii sunt dispuși să ajute, alții încearcă să se eschiveze făcându-se că nu văd sau nu aud, pe când unii chiar într-un mod mai direct refuză a ajuta, invocând cel mai des că se grăbesc.

Dintre cei mai receptivi sunt persoanele mai în vârstă și cele de vârstă medie, iar cei de vârstă mai fragedă sunt mai impulsivi.

S-a întâmplat ca aceștia să fie refuzați în acordarea ajutorului solicitat, acest lucru fiind întâlnit de către respondenți în cazuri particulare.

Accesul la informație este la moment facilitat de tehnologiile noi, însă nu întotdeauna au posibilitatea de a le accesa din motivul lipsei de resurse financiare care le-ar putea asigura această oportunitate sau din simpla neștiință de a le utiliza pe unele dintre acestea, însă aspectul ce ține de prezența fizică la emitentul informației este adesea anevoios din motivul impedimentelor de deplasare către acesta, iar solicitarea prin poștă include niște cheltuieli care chiar dacă la prima vedere sunt mici, pentru bugetul acestor persoane cu dezabilități, aceste cheltuieli sunt semnificative.

Despre accesibilitatea rampelor, persoanele în cauză au comunicat că nu întotdeauna rampele sunt funcționale. Unele dintre acestea sunt instalate doar de formă, iar altele sunt impracticabile datorită unghiului mare de înclinare (fapt stabilit și în timpul aplicării metodei de observare expuse mai sus).

Pe timp de iarnă în majoritatea cazurilor nu este asigurată curățarea rampelor de acces, acestea fiind impracticabile și periculoase de a fi utilizate. În marea majoritate a cazurilor întâmpină impedimente de la deplasarea de la un etaj la altul din motivul că lipsesc rampele de acces de la etaj la etaj, ei fiind nevoiți să apeleze la ajutorul celor din jur și aici intervine impedimentul receptivității sau chiar posibilităților motrice necesare pentru a urca pe scări un cărucior cu o persoană în el. Atunci sunt nevoiți să aștepte până identifică o persoană receptivă, disponibilă și capabilă să îi ajute, fapt care uneori este greu de realizat.

Părerea respondenților despre implicarea autorităților centrale și locale în soluționarea problemelor persoanelor cu dezabilități este că, autoritățile se implică într-un mod mai mult formal, pentru ca să nu fie condamnate direct sau indirect. Unele acțiuni sunt întreprinse doar de dragul de a fi întreprinse sau întreprinse doar pe hârtie. Ar fi necesară o implicare mai activă uneori chiar pe fiecare caz în parte cu acțiuni concrete întreprinse, condiții realizate pentru această categorie de persoane, ca ele să simtă sprijinul autorităților și a societății, fiind de părerea că autoritățile sunt un exemplu pentru întreaga societate.

În vederea expunerii cât mai obiective asupra celor relatate de către intervievați am decis a face un mic experiment la compartimentul atitudinea celor din jur la apariția în stradă a unei persoane cu dezabilități motorii.

În acest sens am identificat o persoană cu dezabilități motorii din cele intervievate care a fost de acort să participe la experiment cu condiția păstrării anonimatului și cu bunul gând că ar putea fi util în vederea efectuării unei cercetări obiective.

Astfel, am ales o zi când în orașul Cahul avea loc o manifestație culturală, în vederea obținerii unui flux mai mare de persoane, pentru a avea un rezultat cât mai obiectiv.

Conform scenariului experimentului, persoana cu dezabilități motorii își face apariția în proximitatea locului unde se petrecea întrunirea cu caracter cultural și încerca să treacă strada printr-un loc special destinat pentru traversarea străzii pentru pietoni (în scop de siguranță), dar care avea carosabilul cam deteriorat lucru care îngreuna deplasarea acestuia la traversarea străzii precum și la urcarea pe trotuar.

Urmare experimentului efectuat și cu ajutorul metodei de observare, s-au constatat următoarele:

Unele din persoane treceau pe alături lăsând neobservată situația care necesita implicarea lor spre ajutarea persoanei cu dezabilități la traversarea străzii și urcarea pe trotuar (vezi foto);

Alte persoane care se aflau în preajmă, necătând la faptul că se aflau alături și se uitau în direcția persoanei cu dezabilități motorii și percepeau dificultatea pe care o întâlnește la traversarea străzii, nu au dorit să întreprindă careva acțiuni în vederea ajutării acestuia (vezi foto);

Într-un caz chiar un conducător de vehicule văzând că persoana cu dezabilități motorii s-a angajat în traversarea străzii și necătând la faptul că Regulamentul circulației rutiere îl obligă să cedeze trecerea pietonilor atunci până aceștia s-au angajat în traversarea străzii manifestate prin ”punerea primului picior pe trecerea pietonală”, nu a socotit de cuviință să cedeze trecerea persoanei, fapt care indică spre o discriminare directă (vezi foto);

Spre fericire în cadrul experimentului au fost și cazuri când persoanele din jur s-au oferit în a ajuta persoana cu dezabilități motorii în traversarea străzii și urcarea pe trotuar (vezi foto).

Urmare experimentului efectuat s-au confirmat cele relatate de persoanele participante la interviul structurat, ba chiar mai mult, autorul a ajuns la concluzia că chiar dacă din punct de vedere fiziologic unii oameni sunt la fel (nu au dezabilități), în unele situații acționează și se comport total diferit fapt care i-a generat autorului sintagma de dezabilitate în suflet pe care o au unele persoane sănătoase din punct de vedere fizic.

Foto: situație în cadrul experimentului în orașul Cahul

Foto: situație în cadrul experimentului în orașul Cahul

Foto: situație în cadrul experimentului în orașul Cahul

Foto: situație în cadrul experimentului în orașul Cahul

Analiza principalilor factori care au influențat aspectul discriminării.

Principalii factori identificați, care au influențat aspectul discriminării sunt:

Lipsa surselor financiare, dorința de a economisi și a nu avea cheltuieli suplimentare în vederea creării rampelor de acces și altor condiții speciale pentru categoria persoanelor cu dezabilități motorii. Acest factor determină multe instituții publice și private să nu construiască rampe de acces în sediile, clădirile, oficiile lor, mizând pe ideea că dacă se va întâmpla să se adreseze sau să apeleze careva persoană cu dezabilități, o vor ajuta ei sau cineva din jur, însă în mod greșit omit ideea că persoanele cu dezabilități cunoscând faptul că acolo nu sunt rampe de acces, nici nu apelează la serviciile acestor instituții, iar managerii instituțiilor în mod tacit acceptă acest fapt, consolându-se cu ideea că la ei nu sunt cazuri când la serviciile lor apelează persoane cu dezabilități motorii, iar ei nu sunt gata săi deservească. În unele cazuri persistă ideea pentru ce să cheltuim să facem rampe de acces dacă ele nu sunt folosite deloc sau sunt folosite foarte rar.

Indiferența unor persoane fizice și juridice, instituții și persoane cu funcții de răspundere la problemele și solicitările persoanelor cu dezabilități sau celor care îi reprezintă. În societate există o indiferență față de aceste probleme, iar cel mai des implicările sau reacția la aceste probleme vine foarte anevoios după solicitări insistente, sau cazuri neplăcute ori fatale consumate. Este foarte slab implementat și perceput fenomenul de prevenire a discriminării față de categoria persoanelor cu dezabilități. În unele cazuri reacția vine doar după litigii cu câștig de cauză în favoarea persoanei cu dezabilități, însă pentru aceasta este nevoie să fie irosit foarte mult timp și foarte multe resurse, fapt care ar putea fi evitat dacă societatea ar fi mai receptivă la problemele persoanelor cu dezabilități.

Existența fenomenului stereotipiei, unde o persoană cu dezabilități este asimilat cu ceva fără imagine care ar putea deranja rețeaua de clienți și reduce veniturile, factor caracteristic agenților economici. În sfera antreprenorială există un sentiment de antipatie față de persoanele cu dezabilități, aceștia fiind asociați cu niște consumatori incomozi care pot crea disconfort rețelei de consumatori și care iar putea determina pe aceștia să renunțe la serviciile antreprenorului, care la rândul său ar înregistra pierderi sau deficit la încasări.

Implicarea formală a autorităților publice în sprijinirea persoanelor cu dezabilități, fapt care servește un exemplu negativ în sfera privată. Aceste implicări de regulă sunt făcute doar cu careva ocazii : campanii electorale, campanii umanitare sau de altă natură care de fapt urmăresc alt scop decât cel de a susține persoanele cu dezabilități. Aceste scopuri variază de la caz la caz și pot fi : de a atrage atenția societății asupra careva figuri politice, de a obține și a argumenta careva cheltuieli din proiecte și granturi din exterior ș.a.

Timiditatea și impedimentele întâlnite de persoanele cu dezabilități, factori care îi determină pe aceștia ca de cele mai multe ori să nu-și apere dreptul lezat, fapt care devine un precedent social, iar ei discurajîndu-se și acceptând atitudine incorectă față de ei. Astfel de multe ori pentru a fi repus în careva drept lezat persoana cu dezabilități conform procedurilor universale trebuie să se adreseze în instanțele respective: poliție, procuratură, judecătorie pentru a fi îndreptățit și repus în drepturi. Aceste proceduri sunt anevoioase uneori chiar și pentru o persoană fără dezabilități, nemaivorbind despre cele cu dezabilități. Deci datorită efortului necesar pentru a fi depus de către persoana cu dezabilități, formalităților și cheltuielilor care sunt incompatibile cu bugetul unei astfel de persoane care de cele mai multe ori nu este încadrată în cîmpul muncii, aceste persoane refuză din start de a se lupta pentru repunerea în drept, acceptând în mod involuntar atitudinea incorectă a unor semeni ori a societății, fapt care după cum am menționat supra, duce la crearea unui precedent social, iar acest lucru în viziunea autorului este inacceptabil.

Concluzii.

În cadrul cercetării efectuate autorul a stabilit că fenomenul discriminării persoanelor cu dezabilități ale aparatului locomotor persistă, pe alocuri având chiar un caracter inacceptabil.

Cea mai critică situație este la compartimentul prestării serviciilor de transport public de pasageri. În toate cazurile cercetate lipseau rampele de acces. Din aceste considerente persoanele cu dezabilități motorii nu apelează la acest serviciu fapt care este inacceptabil și este o discriminare directă a persoanelor cu dezabilități motorii.

Mai grav este faptul că din motiv că persoanele cu dezabilități motorii nu apelează la acest serviciu se creează o imagine de parcă totul ar fi o.k. și nimeni nici nu reacționează la această problemă majoră.

Neimplicarea sau implicarea formală a societății începând cu autoritățile publice, agenți economici și până la persoane fizice în particular, vine să descurajeze persoanele cu dezabilități iar uneori chiar să producă impedimente care au efect negativ asupra categorii de persoane cu dezabilități.

Persistă fenomenul stereotipiei, iar persoanele cu dezabilități sunt asociate cu ceva incomod, ceva inferior, ceva nu atât de important. Acest lucru și generează de cele mai multe ori atitudinea celor din jur față de categoria menționată.

Recomandări.

În logica ideilor, orice cercetare, studiu efectuat, are un sens atunci când are și o utilitate.

Deci în urma cercetării efectuate autorul a elaborat câteva recomandări pentru a da o finalitate și utilitate celor expuse supra.

Este strict necesar de a obliga transportatorii auto de a dota mijloacele de transport cu rampe de acces pentru persoanele cu dezabilități motorii, totodată autoritățile publice trebuie să creeze rampe de acces în stațiile de autobuse și microbuze, pentru a facilita îmbarcarea și debarcarea persoanelor cu dezabilități motorii, în calitate de pasager.

Este strict necesar de a educa populația prin intermediul campaniilor de sensibilizare și a ONG-urilor în vederea sprijinului persoanelor cu dezabilități, informării asupra egalității în drepturi, promovarea ideilor umaniste.

Este necesară implicarea loială a autorităților publice în crearea condițiilor speciale pentru categoria persoanelor cu dezabilități motorii precum și implicarea activă și reacționarea promptă la solicitările acestora.

Este necesară condiționarea agenților economici la eliberarea autorizațiilor de funcționare, să creeze rampe de acces pentru persoanele cu dezabilități motorii, precum și să întrețină în stare de bună funcționare aceste rampe.

Este binevenită atragerea agenților economici în activități caritabile, pentru susținerea persoanelor cu dezabilități, crearea condițiilor speciale în caz de necesitate pentru acestea.

Este binevenită crearea și implementarea unor mecanisme practice care ar ușura și facilita accesul la unele servicii de către persoanele cu dezabilități, cu organizarea unei campanii de informare a categoriei respective despre aceste mecanisme.

ANEXE

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Interviu structurat – descrierea persoanei

Referitoare la faptul impedimentelor întâlnite din cauza dezabilității;

Despre cât de des întâmpină aceste impedimente;

Care dintre impedimente au impactul cel mai negativ (vital, acces la servicii, acces la informație);

Privitor la atitudinea celor din jur în situații obișnuite și în situații în care solicită ajutor;

Despre categoriile de cetățeni care sunt mai receptivi și care sunt mai impulsivi referitor la persoana cu dezabilități;

Accesibilitatea rampelor utilizate;

Părerea despre implicarea autorităților în soluționarea problemelor persoanelor cu dezabilități;

Cât de des este refuzat sau respins;

Care sunt pretextele invocate în cazul refuzului.

Anexa 3

Grilă de observație

Bibliografie

Bariere de incluziune socială a persoanelor cu dezabilități din Republica Moldova. Studiu Sociologic// Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dezabilități. Chișinău, 2011.

Cârnaț T. Drept constituțional. Chișinău: Print-Caro, 2010, p. 513.

Cârnaț T. Nondiscriminarea în condițiile constituționalismului contemporan din Republica Moldova. Chișinău: Pontos, 2008, p. 388.

Ceban C. Dreptul organizațiilor internaționale. Chișinău:Vizual desing, 2012, p. 346.

Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dezabilități, semnată de către Republica Moldova la 30.03.2007 și ratificată la 9 iulie 2010.

Convenția Nr. 1950 din  04.11.1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950.

Convention européenne d’assistance sociale et médicale. http://conventions.coe.int/Treaty/FR/Treaties/ Html/014.htm.

Convention européenne de sécurité sociale. http:// conventions.coe.int/Treaty/FR/Treaties/Html/078.htm.

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 18.08.1994. http:// lex.justice.md/document_rom. php?id=44B9F30E:7AC1773.

Craig Calhoun, Donald Light, Suzanne Keller. Sociology. Unitrd States of America. MC Graw/Hill, Inc. 1994, p. 651.

Council Directive 2000/43/ EC of 29 June 2000 implementing the principle of equal treatment between persons irrespective of racial or ethnic origin. http://noborders.org.ua/en/ useful-documents/international-legislation/council-directive-00043ecof-29-june-2000-implementing-theprinciple-of-equal-treatment-betweenpersons-irrespective-of-racial-or-ethnic-origin/.

Discrimination, persons with disabilities. OHCHR Report 2010 // United Nations Human Rights office of the high commissioner.

Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii. http:// eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ TXT/?uri=celex:32004L0113.

Directive 2006/54/EC of the European Parliment and of the Council of 05 july 2006 on the implementation of the principle of equal opportunities and equal treatment of men and women in matters of employment and occupation (recast). http:// eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ TXT/?uri=CELEX:32006L0054.

David M. Newman. Sociology, Exploring the Architecture of Everyday Life, fourth edition. Thousand Oaks, California, London, New Delhi: Pine Forge Pres, 202, p. 537.

Guceac I. Constituția la răscruce de milenii. Chișinău: Tipografia Centrală, 2013, p. 416.

Gâlcea I. Tratatele Uniunii Europene (comentarii și explicații). București: C.H. Beck, 2012, p. 549.

J.J. Rousseau. Discursul asupra inegalității sociale dintre oameni. București: Editura Științifică, 1958, p. 200.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului-tip privind organizarea și funcționarea Serviciului social ,,Locuință protejată” și a standardelor minime de calitate, nr. 711 din 09.08.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 148-149 din 17.08.2010. http://lex.justice.md/index.php?actio n=view&view=doc&lang=1&id=335 694.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului-tip privind organizarea și funcționarea Serviciului social ,,Casă comunitară”, nr. 936 din 08.10.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 202-205 din 15.10.2010. http://lex.justice.md/index.php?actio n=view&view=doc&lang=1&id=336 340.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea Serviciului social ,,Echipă mobilă” și a standardelor minime de calitate, nr. 722 din 22.09.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 160-163 din 30.09.2011. http://lex.justice.md/index.php?actio n=view&view=doc&lang=1&id=340 345.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la compensarea cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu dezabilități ale aparatului locomotor. Nr.1268 din 21.11.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.11.2007, nr. 184-187. http://lex.justice.md/md/326061/.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice. Nr.567 din 26.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 05.08.2011, nr. 642. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=339650&lang=1.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului transportului auto de călători și bagaje. Nr.854 din 28.07.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2006, nr.910. http://lex.justice.md/md/316972/

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului de acțiuni privind implementarea măsurilor de asigurare a acesibilității persoanelor cu dezabilități la infrastructura socială. Nr. 599 din 13.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.08.2013, nr.182-185. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=349254

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind dotarea și exploatarea farmaciilor și depozitelor farmaceutice. Nr. 504 din 12.07.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 20.07.2012, nr.149-154. http://lex.justice.md/md/344104/

Incluziunea persoanelor cu dezabilități pe piața muncii. Dezabilități intelectuale// București, 2010.

Ian Robertson. Sociology, thierd edition. New Your: Worth Publishers Inc, 1987, p. 713.

Iucal C. Consultarea raportului alternativ la implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanele cu dezabilități, 02 martie 2015 http://www.civic.md/stiri-ong/27489-prima-intilnire-de-consultare-a-raportului-alternativ-privind-implimentarea-conventiei-onu-privind-drepturile-persoanele-cu-dezabilitati.html.

Informații privind beneficiarii de pensii, alocații sociale de stat și indemnizații adresate familiilor cu copii, aflați la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale la situația de la 01.10.2014 http://www.cnas.md/libview.php?l=ro&idc=244&id=2828.

Împreună împotriva discriminării. Exemple de bună practică din domeniul serviciilor comunitare privind copiii și tinerii cu dezabilități, România Inclusivă// Federația organizațiilor pentru persoanele cu dezabilități intelectuale, UNICEF.

Înțelege-mă, Ascultă-mă …, Ghid pentru specialiștii din domeniul îngrijirii și protecției copiilor, implementat de Asociația SOMATO. Bălți, 2011.

Legea nr. 121 cu privire la asigurarea egalității de șanse, nr. 121 din 25.05.2012, publicată la 29.05.2012 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103, intrată în vigoare la 01.01.2013.

Legea Nr. 298 din 21.12.2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Legea Republicii Moldova privind cantinele de ajutor social, nr. 81 din 28.02.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 67-69 din 11.04.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&la ng=1&id=312879

Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social, nr. 133 din 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 625 din 30.09.2008. http://lex.justice.md/ viewdoc.php?action=view&view=do c&id=329197&lang=1.

Legea Nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dezabilități, Publicat : 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159.

Lewis A. Coser, Steven L. Nock, Patricia A. Steffan, Buford Rhea. Introduction to Sociology, second edition. United States of America, Florida, Orlando: HBJ, 1987, p. 662.

Manual de drept european privind nediscriminarea. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Consiliul Europei, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2011. 162 p.

Oportunități egale, incluziune și protecție socială a persoanelor cu dezabilități. Monitor Social, Nr. 4, august 2010// IDIS „Viitorul” – Chișinău.

Ordinul Ministrului Sănătății Republicii Moldova cu privire la organizarea trimiterii la expertizare pentru determinarea dezabilității și capacității de muncă. Nr.165 din 21.02.2013 http://old.ms.md/_files/13845-165.pdf.

Plămădeală M. Dezabilitatea ca o condiție determinantă a sărăciei. Conferința științifică cu participare internațională 13-14 februarie 2013 (Relația sărăcie-persoane în dificultate: aspecte psiho-sociale ). Chișinău: UPS ,,I. Creangă’’,2013. p.179.

Pavlencu M. Rolul poliției în protejarea drepturilor persoanelor cu dezabilități. În materialele Conferinței naționale cu participare internațională Devianță și criminalitate. Evoluție, Tendințe și Perspective – DECRET, Ediția I, desfășurată în cadrul Universității George Bacovia din Bacău, România, la data de 19-20 noiembrie 2015. București: Universul Juridic, 2016, p. 251

Percepțiile populației despre discriminarea diferitor grupuri social-defavorizate// Studiu editat de Fundația Soros-Moldova. Chișinău, 2010

Protecția socială a persoanelor cu dezabilități: dimensiuni naționale și internaționale// Materialele Conferinței Internaționale. Chișinău – 2008.

Pavlencu M. Descrierea procedurii de contestare a faptelor de discriminare a persoanelor cu dezabilități la CEDO. În: Volumul II din Culegerea comunicărilor participanților la Conferința științifică internațională ,,Interacțiunea dreptului intern cu dreptul internațional: provocări și soluții”, desfășurată la 14 noiembrie 2014, manifestare dedicată celei de-a 70-a aniversare a dlui profesor universitar Nicolae Osmochescu. Chișinău, 2015, p. 314-322.

Pavlencu M. Discriminarea și egalitatea din perspectiva persoanelor cu dezabilități. În: Revista națională de drept, nr.10, 2015, p. 83-87.

Peter M. Blau. Inequality and Heterogeneity a primitive theory of social structure. New York: The Free Press, 1977, p.307.

Romandaș N. ș.a. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Foxtrot, 2011. 384 p.

Racu S. ș. a. Drepturile omului și problema dezabilităților (Reglementări internaționale și naționale privind drepturile omului, destinate persoanelor cu dezabilități și familiilor acestora). Chișinău: Serbia, 2011. 280 p.

Suceveanu N., Buiuc S., Dreptul instituțional al Uniunii Europene (suport de curs). Chișinău: CEP USM, 2012. p.182.