Disciplina: Teoria actului juridic civil [629937]

UNIVERSITATEA DE VEST ”V ASILE GOLDIȘ” ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE
Specializare: INSTITUȚII DE DREPT CIVIL ȘI PROCESUAL CIVIL

DISERTAȚIE

Coordonator științific : Masterand: [anonimizat].univ.dr. BERLINGHER DANIEL LIANA -STELA TĂMAȘ

ARAD, 2017 -2018

DISERTAȚIE

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE
PRIVIND
ACTUL CONSTITUTIV
AL UNEI SOCIET ĂȚI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
PRIVIT CA ACT JURIDIC CIVIL

Disciplina: Teoria actului juridic civil
Coordonator: Conf.univ.dr. BERLINGHER DANIEL
Masterand: [anonimizat]: INSTITUȚII DE DREPT CIVIL ȘI PROCESUAL CIVIL

CUPRINS
pag.
Introducere 1

Cap.I. Teoria actului juridic și evoluția istorică
1. Scurt istoric și n oțiuni preliminare 2
2. Contractul formal în dreptul roman 5
3. Condiții esențiale ale actului juridic 8
Cap.II. Actul constitutiv al societății cu răspundere limitată, ca act jurid ic civil
1. Noțiunea. Cadru legislativ. Definiție, trăsături și condiții 11
2. Clasificarea actelor constitutive ale societăților cu răspundere limitată ca acte
juridice civile 14
Cap.III. Despre modificarea actelor constitutive ale unei societăți cu răspundere
limitată
1. Preambul 16
2. Aspecte privind condiții și modalități de modificare 16
Cap.IV . Aspecte practice vizând diferite modificări ale actului constitutiv
• Denumirea societății 21
• Sediul social al soc ietății
• Obiectul de activitate al societății
• Majorarea capitalului social
• Asociații / Administratorii
Cap.V . Concluzii

Introducere

Realizarea actelor de comerț este, fără îndoială, cea mai veche formă de activitate
prin asociere în vederea obținerii unor avantaje prin intermediul schimbului de produse sau
servicii și își are originea din cele mai străvechi timpuri ale omenirii. În scopul acestei
activități și obținerea pe această cale, a unui profit pe care să și -l împartă, încă de când au
început să comunice, oamenii își dau acordul de voință de a se asocia. Bineînțeles că
noțiunea de act constitutiv este un termen recent al evoluției asocierii în vederea realizării
actelor de comerț, acesta reprezentând de fapt modul de exteriorizare a voinței asocia ților
de a constitui o societate, exprimat printr -un înscris.
Această lucrare își propune cercetarea originii noțiunii actului de înființare al unei
societăți comerciale precum și definirea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere
limitată în l egislația actuală a țării noastre, ca act juridic civil, cu caracteristicile și formele
pe care le poate avea.
Deși principiul libertății de asociere permite asociaților să își aleagă în mod liber
forma de societate comercială, opțiunea lor de a constitui o societate este supusă cerinței
formale de a încheia un înscris, denumit generic act constitutiv; acesta poate îmbrăca
diverse moduri de exteriorizare a voinței asociaților, în funcție, mai ales, de complexitatea
tipului de societate comercială ales.
Pașii parcurși în această lucrare pornesc cu studiul naturii juridice originare al unei
societăți comerciale – aceea contractuală, așa că, primul capitol este dedicat evoluției
istorice asupra teoriei actului juridic de la dreptul roman al contractului, cu t recerea în
revistă a evoluției acestuia de la convenție la contract, prin diverse categorii: formal, real
și consensual, având la bază ceea ce și astăzi numim manifestarea, respectiv acordul de
voință al părților. Este evidențiat în continuare contractul s olemn, prin formele sale în
dreptul roman, iar finalul primului capitol prezintă un studiu comparativ între condițiile
de fond esențiale de existență ale contractului solemn, formal din legislația romană și
actul juridic civil din zilele noastre. Capitolul al doilea introduce definirea, noțiunea și
condițiile actului constitutiv al unei societăți comerciale văzut ca act juridic civil în
legislația noastră actuală, precum și o clasificare după trăsăturile definitorii.
1

Capitolul al treilea face referire la modalități de modificare a unui act constitutiv, iar în
ultimul capitol e introdusă partea practică a unora dintre posibilitățile de modificare ale
acestuia, cu exemple inspirate din modificări solicitate și înfăptuite de diverse societăți
înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului din Arad.

Cap.I. TEORIA ACTULUI JURIDIC ȘI EVOLUȚIA ISTORICĂ

I.1. Scurt istoric și noțiuni preliminare
Dreptul civil în zilele noastre este construit pe teoria actului juridic care, după cum știm,
este rezultatul unui proces îndelungat de abstractizare început de urmașii școlii istorice
germane, pornind însă de la izvoarele romane. Din acest motiv, doctrina actului juridic,
creație a epocii moderne, are incontestabil un fundament roman, pe bună dreptate
caracterizată dr ept cea mai reușită legislație antică a contractelor.
Evoluția istorică a contractelor juridice de -a lungul timpului datează încă dinaintea
erei noastre, din civilizația romană de după etapa regalității, termenul “ contractus ”
desemnând convenții producătoare de obligații. Cuvântul contractus, introdus, se pare, în
perioada republicii romane, a fost generalizat în sistemul dreptului privat roman fiind
preluat apoi de toate legislațiile lumii ce au urmat, astfel că și astăzi , termenii contractuali
de bază provin din dreptul roman.
„Dreptul roman a creat limba juridică, Roma a creat alfabetul dreptului, grație acestui
alfabet putem formula astăzi orice idei juridice” (prof. C. Tomulescu). Crearea
terminologiei juridice în perioada existenței statului roman, s -a dovedit a fi, în mare
măsură, temelia limbajului juridic din epoca modernă și contemporană, prin aceasta dreptul
roman dovedindu -și ceea ce -și dorea Cicero ca el să rămână peren și viu. Urmărind să
scoată în evidență cât de utilă a fost legislaț ia romană la data elaborării codului civil francez
în 1804, unul dintre redactorii acestuia, Portalis, spunea: „Niciodată nu veți ști noul cod
civil dacă veți învăța doar acest cod. Filosofii și jurisconsulții Romei sunt încă dascălii
omenirii.”
2

În dreptul roman, contractul era reprezentat la început printr -o convenție al cărei
caracter obligatoriu rezulta din formalitățile și solemnitățile derulate cu ocazia încheierii
lui. Conceptul de obligație s -a format de asemenea în epoca dreptului roman. Juri sprudența
de la acea vreme considera delictul ca singura cauză a obligațiilor, iar acestea erau elaborate
prin intermediul contractelor. Acordul de voință , aceeastă noțiune ce succede
manifestării de voință , incredient fundamental ce apare astăzi în defini rea actului juridic,
trebuia să fie exprimat într -o anumită formă solemnă. În mentalitatea vechilor romani,
contractele trebuiau sa fie vizibile și tangibile; fiecare contract lua naștere prin și din
îndeplinirea cu publicitate a solemnității ce -i era prop rie; de aceea , fiecare contract era
distinct față de celelalte, fără ca între ele să existe vreun element comun. Abia dupa
Christos, în perioada imperiului, juriconsulții – mai întâi Sabinus, apoi Pedius, Gaius ș.a.
– au observat că în esență contractul consta în acordul de voință al părților și acest acord
era și a rămas elementul comun tuturor contractelor.
Contractele s -au dovedit a fi pe cât de simple în ce privește formarea lor, pe atât
de cuprinzătoare în ceea ce privește conținutul divers de activi tăți și fenomene; din aceste
motive, de la apariția lor, schimburile de bunuri și de servicii și în general operațiunile
prin care oamenii își satisfac trebuințele materiale și cerințele spirituale nu au necesitat
alte instrumente juridice, ci numai adapta rea contractelor. Contractele erau considerate
ca o specie a convențiilor, apărute inițial, și anume: convențiile care nu dădeau naștere la
acțiuni erau simple pacte, iar convențiile care dădeau naștere la acțiuni erau contracte.
Fenomenul juridic roman a luat naștere în cadrul procesului de trecere a societății
romane, de la societatea gentilică, la cea politică. Acest proces se caracterizează prin
confuzia dintre diferite categorii de norme sociale: juridice, religioase și morale, confuzie
care cu timpul va fi depășită prin adaptarea convențiilor formale la forma contractelor
neformale. Astfel, are loc trecerea de la p rimele contracte din dreptul roman, cele formale
sau solemne, care se încheiau prin săvârșirea de forme prestabilite, la început
sacramental e (religioase) ( fas) iar mai târziu laice ( ius), la contractele neformale,
reprezentate mai târziu, prin contractele reale și cele consensuale. Formalismul a fost
atenuat în timp, niciodată însă nu a fost înlăturat.
3

Cele trei cate gorii tradiționale de contracte – formale, reale și consensuale – care în
dreptul actual constituie cea mai bună clasificare, o summa divisio , au apărut în mod
succesiv în dreptul roman.
Astfel, în timp, contractele formale sau solemne, care se săvârșeau cu consimțământul
părților prin încheierea de forme stabilite, dau naștere contractelor reale la care formalismul
a fost redus la simpla predare a lucrurilor, și mai apoi duc la apariția celor consensuale, a
căror încheiere s -a redus la simplul acord de vo ință al părților contractante.
Putem spune deci că la baza noțiunii de astăzi a conceptului de act juridic stă cea mai
veche formă a contractului elaborat în dreptul roman, contractul formal sau solemn .
Evoluția contractelor în dreptul medieval a fost marc ată atât de restrângerea
formalismului, care a ajuns a fi de excepție față de consensualism, cât și de prioritatea
acordată manifestării libere a voinței umane.
Contractele formale din dreptul civil actual se deosebesc față de contractele formale
din drept ul roman îndeosebi prin următoarele: forma nu mai are prioritatea din dreptul
roman, ci se adaugă la elementele structurale de fond ale contractelor; formalismul
material și ritual din dreptul roman a fost înlocuit cu un formalism simplificat și
intelectua lizat, constând mai ales în înscrisuri contractuale; pe când în dreptul roman
contractele formale erau regula iar cele consensuale excepția, în dreptul actual regula și
excepția s -au inversat.
Astăzi, p rin act juridic civil se înțelege o manifestare de voi nță făcuta cu intenția de a
produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil
concret. După modul de încheiere, actele civile se împart în: consensuale, formale
(solemne) și reale și le definim astfel:
 este consensu al actul juridic civil care se încheie prin simpla manifestare de
voință; actul consensual reprezintă regula, dpdv al formei în care se încheie
actele juridice civile;
4

 solemn este actul juridic la a cărui încheiere manifestarea de voință trebuie să
îmbra ce o anumită formă specială, solemnă, prescrisă de lege, aceasta
reprezentând o condiție de valabilitate (exemple: donația, ipoteca convențională
și testamentul);
 este real actul juridic civil care nu se poate încheia decât dacă manifestarea de
voință este însoțită de remiterea (predarea) bunului (exemple: împrumutul,
depozitul, darul manual).

I.2. Contractul formal în dreptul roman
Pentru că a fost lămurită în prima parte a acestui capitol importanța primelor convenții
din epoca romană, și anume a contractelor formale sau religioase la definirea de astăzi a
noțiunii de act juridic civil și am încercat să studiez evoluția contractelor de la apariție până
în zilele noastre, consider de importanță majoră să punctez câteva repere în forma acestora.
Cont ractele solemne constituie forma cea mai veche de exprimare a manifestării de
voință juridică. De obicei, fiind rigide și nepermițând interpretări, era necesară prezența
părților.
Astfel, formele îmbrăcate de acordul de voință, cel care stă la baza acestor a, au fost:
• Forma religioasă identificată prin jurăminte:
sponsio religiosa = jurământul religios și iusiurandum liberti = jurământul dezrobitului;
Religia a fost primul mijloc prin care s -a realizat subordonarea debitorului față de
creditor. Primele cont racte romane recunoscute reprezentau înțelegerea verbală dintre
părți, exprimată printr -un jurământ religios. Acest jurământ nu era exprimat în fața unei
autorități, ci era legat de credința în zei. Acordul de voință (convenția) a devenit contract,
a produ s deci efecte juridice numai printr -un jurământ al debitorului, prin întrebuințarea
exclusivă a verbului spondeo =a promite în foarte vechiul drept roman. Aceste contracte nu
erau considerate verbale, ci contracte speciale în formă religioasă.
5

• Forma verbală identificată prin două acte solemne:
sponsio laica = stipulația și dotis dictio = promisiunea de dotă;
Odată cu instaurarea republicii, șeful religios nemaifiind șef politic, contractul și -a
pierdut aspectul său religios, așa că, acum, sponsio din act religios a devenit act laic formal,
sub numele de stipulatio . Stipulația devine principalul contract al cetățenilor romani, este
contractul de drept comun. Stipulația este o formă care poate îmbrăca orice acord de voință
transformându -l în contract, d ându -i tărie și valabilitate. Așa se explică și cuvântul
stipulație care vine de la stipulus ceea ce este echivalent cu firmus – tare.
Stipulatio se formează printr -o întrebare a stipulatorului (creditorului) la care răspunde
promissorul (debitorul). Cuvân tul solemn care figurează și în întrebare și în răspuns este
verbul spondeo sau fidepromitto = a promite.
Stipulația este categoric o aplicație a formalismului. Stipulația este un act solemn în care
inițial se puteau folosi doar unul dintre aceste două cuv inte, doar în perioada Imperiului, în
a doua parte a epocii clasice se pare că formalitățile au fost atenuate, părțile putând recurge
și la cuvinte în limba greacă pentru a face promisiunea.
Stipulația este un act abstract, adică un act în care nu se arată scopul pentru care cineva
se obligă, deci, nu este exprimată cauza obligației. Stipulația produce însă efecte juridice
indiferent de existența cauzei juridice, indiferent dacă cel care s -a împrumutat a primit tot,
o parte sau nimic din suma pe care s -a obligat să o platească. Promitentul era obligat să
plăteasca din moment ce formele solemne erau îndeplinite, adică din moment ce debitorul
a răspuns: Promit. Un alt caracter al stipulației este congruența, adică răspunsul să
corespundă întocmai întrebării. Î n epoca clasică, atenuându -se caracterul formal, principiul
congruenței nu a mai fost necesar, astfel că, în cazul când suma prevăzută în întrebare
diferă de aceea prevăzută în răspuns, obligația devenea valabilă pentru suma cea mai mică.
Având un caracter oral, deoarece nu se putea înlocui întrebarea și răspunsul printr -un
act scris, era deci inaccesibilă surzilor, muților și celor absenți.
Stipulația este un act unilateral, prin intermediul său numai promisorul își asuma o
obligație și devenea debitor, st ipulatorul devenind creditor. Stipulația era supusă unei
riguroase interpretări, respectiv, judecătorul cerceta numai dacă întrebarea și răspunsul au
avut loc, fără a căuta să afle care a fost voința reală a părților.
6

În epoca postclasică, stipulația a suferit transformări majore. A fost exclusă obligația
întrebuințării termenilor solemni, singura cerință fiind ca părțile, obligatoriu prezente, să –
și exprime voința în mod clar, arătat printr -un înscris, pierzându -și așadar și ca racterul oral,
devenind astfel și în practică, un act scris.
În cazul promisiunii de dotă (dotis dictio) , în vederea căsătoriei, anumite persoane
din partea fetei, de obicei tatăl sau bunicul din partea tatălui, se obligau față de viitorul soț,
să îi dea ceva cu titlu de dotă (zestre), sau să facă o prestație prin rostirea unor cuvinte
solemne. Ulterior, s -a admis constituirea unei dote și printr -un simplu pact. În cazul
desfacerii căsătoriei se putea proceda la restituirea dotei.
• Forma autentică identific ată prin convenția nexum ;
Se presupune că nexum este o convenție formală autenticizată prin prezența
magistratului și a unor martori, un instrument de aservire a debitorului și servea ca o
completare a stipulației, care era un instrument de exploatare a p lebei. Dar convenția de
aservire avea un caracter formal. Acest acord de voință în realitate era modul prin care
patricianul avea puterea de a -l constrânge pe plebeu să devină aproape sclavul lui,
amenințându -l cu posibilitatea procesului și deci a vânzări i ca sclav în străinatate. Plebeul
trebuia să se supună condițiilor impuse de creditor adică de patrician.
Această situație se presupune că a durat până când, în urma unei revolte a plebei
sărace, s -a propus o lege prin care contractul nexum a fost desfii nțat, iar debitorii eliberați
din închisori, puși fiind să promită că au făcut tot posibilul pentru achitarea creanței.
• Forma scrisă identificată prin contractul litteris .
Contractul litteris se încheia prin anumite înscrieri într -un registru, așa -numitul codex ,
o însemnare a creditorului în registrul sau, înscriere confirmată de debitor în același registru
ce purta numele de codex accepti et expensi (registru al sumelor primite și al sumelor
plătite) și care în consecință, avea două coloane, într -una fiind notate sumele primite
(accepta ) și într -alta sumele plătite ( expensa ). Contractul litteris era un act de drept civil,
adică un act rezervat cetățenilor romani. Acesta implica existența unei obligații anterioare
deci a unui contract anterior care era înloc uit cu unul nou; contractul litteris era o formă
care transforma un contract într -altul pe când stipulația era o formă care servea și la
transformarea unui simplu pact în contract.
7

I.3. Condiții esențiale ale actului juridic. Drept roman și prezent
Romanii au creat un drept contractual empiric și logic, cu un grad mare de perfecțiune
și cu valoroase constante pentru posteritate, ca stabilirea structurii tehnice a contractelor ,
reprezentată prin elementele sale esențiale ( esentialia negotti ): capacita tea de a
contracta , consimțământul părților , obiectul și cauza , precum și formularea a
numeroase reguli sub formă de maxime, care își găsesc aplicare și în dreptul actual.
Trebuie făcută însă precizarea că în dreptul roman deși cauza nu ne apare ca un elem ent
esențial al contractului, ea nu putea fi ilicită sau imorală. Spre exemplu nu se putea încheia
o stipulație pentru a comite un delict.
În schimb, condiția obligatorie în contractele solemne din dreptul roman, forma, acum
este necesară doar în mod excep țional, atunci când legea pretinde, și sub sancțiunea ei, ca
un contract să fie întocmit cu respectarea unor condiții de formă, se adaugă această condiție
esențială.
Actul juridic civil în legislația actuală este o manifestare de voință, o acțiune
voluntară ce presupune libertatea consimțământului, făcută cu intenția de a produce efecte
juridice (a crea, a modifica ori a stinge un raport juridic civil concret). Voința constă în
intenția unei persoane de a încheia un act juridic. V oința juridică cupr inde consimțământul
(manifestarea hotărâtă de a încheia actul juridic) și cauza (scopul urmărit prin încheierea
actului respectiv).
Deoarece cele 4 condiții esențiale ale existenței unui act juridic civil au rămas până în
zilele noastre, voi face în conti nuare o comparație pentru a se observa caracteristicile lor
în dreptul roman (DR) și în prezent (CC):

Capacitatea de a contracta
DR Capacitatea de a încheia acte juridice ( agere ) aparținea în principiu cetățenilor
romani sui iuris de sex masculin cu vârs ta mai mare de 25 de ani.
CC Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege; nu au
8

capacitate de exercițiu minorul sub 14 ani și cel pus sub interdicție judecătoreasca , ei au
capacitate civilă de folosință și pot deveni titulari de drepturi și obligații prin reprezentare,
iar minorul între 14 și 18 ani are discernământ juridic în curs de formare
 Aici observăm diferențe ce țin de ierarhizarea socială a vremii.

Consimțământul părților
DR Reprezintă exprimarea voinței, adică să ajungă să fie cunoscută și de celelalte
persoane. După modul de exprimare, voința poate să fie expresă, când este exprimată
verbal sau în scris, ori tacită, când o persoană săvârșește acțiuni care nu admit altă
explicație rezonabilă decât aceea că a intenționat să încheie un anumit act juridic
CC Consimțământul = hotarârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior.
Sub aspect terminologic, termenul "consimțământ" are fie înțelesul de voință exteriorizată
a uneia dintre părțile actu lui bilateral ori a autorului actului unilateral, fie sensul de acord
de voință. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să întrunească condițiile următoare:
 Să provină de la o persoană cu discernământ (nu au capacitate de exercițiu minorul
sub 14 ani și cel pus sub interdicție judecătoreasca, iar minorul între 14 și 18 ani are
discernamânt juridic în curs de formare).
 Să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice.
 Să fie exteriorizat.
 Să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Obiectul
DR Obiectul actului juridic ( id quod debetur ) reprezintă prestația la care se obligă
debitorul. El trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să existe, să
se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să fie licit și să
fie un fapt personal al celui ce se obligă.
CC Pentru obiectul actului juridic civil lucrurile pot fi socotite ca obiect derivat al
9

actului juridic civil. Numai lucrurile ce sunt în comerț (în circuitul civil) pot fi obiectul
unui contract. Condiții de valabilitate: să existe, să fie in circuitul civil, să fie determinat
ori determinabil, să fie posibil, să fie licit si moral.

Cauza
DR Reprezintă scopul sau obiectul urmărit de părțile care încheie actul. Dacă părțile nu
au nici un interes, actul nu va produce efecte.
CC Reprezintă motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Motivul determinant al încheierii actului juridic se poate referi fie la însușirile unei
prestații, fie la calitățile unei persoane
Această sintetiză în evoluția contractelor din dreptul roman explică legătura
indiscutabilă între primele forme ale acestora cu actul juridic civil în dreptul actual .

10

Cap.II. ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE
LIMITATĂ, CA AC T JURIDIC CIVIL

II.1. Noțiunea. Cadru legislativ. Definiție, trăsături și condiții
Defininim orice act juridic civil ca fiind manifestarea de voință făcută cu
intenția de a produce efecte juridice. Prin aceast ă definiție este lesne de observat că un
contract, noțiune dezbătută mai sus și definită de către art. 1.166 al Noului cod Civil (NCC),
ca fiind ”acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui,
modifica sau stinge un raport juridic”, are tocmai trăsăturile definitorii ale unui act juridic
civil, acesta stând la baza subiectului acestei lucrări. A ctul constitutiv, întocmai ca orice
act juridic civil, este definit ca fiind manifestare a de voință exprimată în formă scrisă a
unor persoane fizice sau juridice de a constitui o societate comercială.
Societatea cu răspundere limitată (abreviată S.R.L. sau SRL ), subiectul lucrării de
față, reprezintă o categorie de persoană juridică de drept privat care are o răspundere
limitată în fața legii și față de proprietarii acesteia, fiind mai flexibilă decât alte forme
de societă ți comerciale și mai adecvată pentru un proprietar unic sau pentru un număr mic
de membri; ea se constituie prin aplicarea dispozițiilor Noului cod Civil (NCC), în
cuprinsul Cărții I – Despre persoane, la Titlul IV . Persoana juridică, precum și în baza Leg ii
nr. 31 din 16 noiembrie 1990, republicată privind societățile comerciale, cu modificările și
completările ulterioare.
Potrivit Legii nr. 31/1990 , societățile cu răspundere limitată se constituie prin
contract de societate și statut, însă, în lipsa unor distincții legale clare între aceste două
documente constitutive, în practică, aceste documente pot fi încheiate sub forma unui
înscris unic, denumit act constitutiv.
Pentru a -i sublinia toate caracteristicile specifice și a -l putea trata ca un act jurid ic
civil, actul constitutiv al societății, într -un prim sens, desemnează tocmai manifestarea de
voință cu intenția de a produce efecte juridice civile. Pentru această primă condiție a
definiției se utilizează formula negotium juris – adică operațiune jurid ică: actul constitutiv
al societății se încheie de asociați în scopul constituirii unei societăți. În al doilea sens, se
11

desemnează înscrisul constatator al manifestării de voință, adică suportul material. Pentru
această a doua condiție a defin iției, se folosește formula de instrumentum probationis –
adica înscrisul autentic sau sub semnatură privată: actul constitutiv al societății se încheie
sub semnătură privată, se semnează de către toți asociații.
Actul constitutiv este instrumentul juri dic prin care asociații își exprimă voința de
asociere, așa deci, natura contractuală a acestui instrument este incontestabilă.
Actul constitutiv prezintă atât caractere comune cu alte tipuri de contracte cât și
caractere specifice . Privit ca un contract, actul constitutiv are în primul rând un caracter
comercial, datorat faptului că acest contract exprimă voința părților de a se asocia și a
constitui o societate comercială, în scopul efectuării actelor de comerț.
Actul constitutiv trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond, cele care
privesc conținutul actului juridic civil și condiții de formă, cele care se referă la
exteriorizarea voinței, toate prevăzute de Legea 31/1990 privind societățile comercia le.
Codul civil nu cuprinde nici o definiție a actului juridic civil, drept urmare, se poate
considera că c ondițiile de fond, esențiale oricărui act juridic sunt aceleași cu condițiile
pentru validitatea oricărui contract, prevăzute în art. 1.179 NCC , care dispune:
1) capacitatea de a contracta
2) consimțământul valabil al părții ce se obligă
3) un obiect determinat și licit
4) o cauză licită și morală .
Fondul actului constitutiv al unei societăți, prin urmare, studiat prin prisma
condițiilor de existență ale unui act juridic civil, trebuie să reflecte:
 capacitatea de exercițiu deplină a persoanei/lor fizice sau juridice de a încheia actul
constituirii ca persoană juridică, devenind astfel asociați și, în consecință titular/i
de obligații și drept uri;
 consimțământul , respectiv manifestarea voinței personale sau acordul părților de
a încheia contractul de societate, care trebuie să îndeplinească concomitent
următoarele condiții: să emane de la persoane cu discernământ, să fie exprimat cu
intenția de a produce efecte juridice (să fie serios), să nu fie alterat de vreun viciu
de consimțământ (să fie liber) și să fie exteriorizat prin semnarea sa;
12

 obiectul determinat și licit, respectiv constituirea unei societăți comerciale , care va
derula acte de comerț legale și morale într -unul sau mai multe domenii de activitate,
declarate sub forma codurilor CAEN;
 cauza licită și morală, respectiv scopul constitutirii societății, aceea de a efectua
acte de comerț care vor produce profit părților.
Trebuie menționat aici că cel mai important element al cauzei actului constitutiv
poartă denumirea specifică de affectio societatis , acesta impregnându -i un caracter aparte.
Prin acest caracter special, se diferențiază nu numai față de un act juridic comun, c i și față
de simpla participare la beneficii [1]. Altfel spus, affectio societatis înseamnă voința
asociatului unic, acordul asociaților fondatori sau a oricărui asociat ulterior de a participa
prin aportul adus, alături de ceilalți, atât la împărțirea profitului, cât și la suportarea
pierderii rezultate din activitatea statutară a societății.
Prin condițiile de formă înțelegem modalitatea de exteriorizare a manifestării de
voință cu intenția de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret:
1) forma cerută pentru însăși valabilitatea actului – ad validitatem
2) forma cerută pentru probarea actului – ad probativ
3) forma ce rută pentru opozabilitatea actului fa ță de terțe persoane.
În consecință, actul constitutiv, privit atât ca negotium juris, cât și ca instrumentum
probationis, îndeplinește o funcție multiplă: exprimă voința de asociere a părților (funcția
constitutivă), adaptează această voință rigorilor legale comune tuturor formelor de
societate comercială sau proprii formei pentru care au optat asociații (funcția
reglementară), atestă condițiile și limitele asocierii (funcția probatorie) și este un înscris
necesar înde plinirii operațiilor de înregistrare a societății comerciale în registrul comerțului
(funcția operațională).
Actul constitutiv al societății trebuie să cuprindă, așa cum se menționează în art. 7
al Legii 31/1990, următoarele: datele de identificare ale asociaților; forma, denumirea ș i
sediul social; obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității
principale; capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în
natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării (la societăț ile cu răspundere limitată
se vor preciza numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților
sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său); asociații care reprezintă și
13
[1] I.N. Fintescu – Drept comercial, vol. I, Editat de A. Th. Doicescu, București, 1929, p. 182

administrează societatea sau administratorii neas ociați, datele lor de identificare, puterile
ce li s -au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; în cazul
societăților cu răspundere limitată, dacă sunt numiți cenzori sau un auditor financiar
(numirea e obligatorie d acă numărul aso ciaților trece de 15) , datele de identificare ale
primilor cenzori, respectiv auditorului financiar; partea fiecărui asociat la beneficii și la
pierderi; sediile secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără
personalitate jur idică, atunci când se înființează odată cu societatea, sau condițiile pentru
înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare; durata societății; modul
de dizolvare și de lichidare a societății. Prin depunerea la Oficiul Registrului Com erțului
(O.R.C.), actul constitutiv dobândește dată certă (art. 5 Legea 31/1990).
Art. 56 al Legii nr. 31/1990 stabilește că lipsa actului constitutiv, nerespectarea
formei sale autentice, atunci când este cerută de lege, ori lipsa vreunui element definitoriu
cum ar fi: denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul
social subscris, atrage nulitatea societății.
În cele ce urmează, lucrarea prezintă o caracterizare a actului constitutiv de societate
cu răspundere limitată, susținută prin regulile de clasificare ale actelor juridice civile.

II.2. Clasificarea actelor constitutive ca acte juridic e civile

A. După numărul părților :
• unilaterale – Societatea se constituie prin actul de voință al unei singure persoane;
în acest caz se întocmește numai statutul și se numește act statutar , manifestarea de
voință a autorului său fiind suficientă pentru formarea actului juridic, după cum
prevede art. 1.324 din NCC;
• bilaterale sau multilaterale – Societatea se constituie prin realizarea acordului de
voință concordantă a două sau mai multe părți diferite; este un act juridic
plurilateral, colectiv și se numește contract civil de societate sinalagmatic , părțile
având obligații reciproce și interdependente.
B. După felul și natura efectelor :
Actul constitutiv al unei societăți comerciale este un act juridic constitutiv de drepturi ,
adică un act prin care se creează între părți raporturi juridice care dau naștere unui drept
14

subiectiv civil ce nu a existat ante rior. Actul constitutiv iși produc e efectele numai pentru
viitor.
C. După criteriul cerințelor de formare valabilă a actului juridic :
Actul constitutiv al unei societăți comerciale este un act juridic consensual și solemn
(formal) a cărui valabilitate este condiționată de exprimarea consimțământului părților într –
o anumită formă solemnă cerută de lege ad validitatem sau ad solemnitatem .
D. După criteriul corelațiilor existențe :
Actul constitutiv al unei societăți comerciale este un act juridic principal : are o existența
jurid ică de sine stătătoare, soarta sa nedepinzând de soarta juridică a altui act juridic.
E. După reglementarea și denumirea legală:
Actul constitutiv al unei societăți e ste un act juridic tipic (numit) , adică are o denumire
stabilită de leg ea civilă, precum și o reglementare proprie, actul constitutiv fiind
reglementat și numit de Legea 31/1990 privind societățile comerciale.
F. După scopul urmărit de părți:
Actul constitutiv al unei societăți e ste un act juridic cu titlu oneros , adică toate părțile
implicate (respectiv asociații societății) urmăresc realizarea unui profit material și este un
act juridic comutativ , adică întinderea drepturilor și a obligațiilor ce revin asociaților este
determinată de la constituirea societății comerciale.
G. După modul de executare a actelor juridice civile:
Actul constitutiv al unei societăți e ste un act juridic cu executare succesivă , asociații fiind
obligați între ei pe toată durata de existență a societății cu răspundere limitată.
H. După calitatea părților:
Actul constitutiv al unei societăți e ste un act juridic intuitu personae (în considerarea unei
anumite persoane), întrucât încrederea reciprocă are un rol considerabil, astfel încât nici
unul dintre asociați nu poate ceda drepturile pe care le ar e în societate și nici nu poate să
își substituie o altă persoană.

15

Cap.III. DESPRE MODIFICAREA ACT ELOR CONSTITUTIV E
ALE UNEI SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

III.1. Preambul
Dinamica activităților comerciale desfășurate de o societate cu răspundere limitată ,
precum și realitățile concrete ale societății pot necesita modificări ale unor elemente
cuprinse în actul constitutiv în vederea adaptării la noile condiții.
Așa cum am precizat în capitolul anterior, actul constitutiv al unei societăți
reprez intă acordul de voință al unor persoane fizice și/sau juridice, manifestat în formă
scrisă, deci sub forma unui document, în vederea constituirii unei entități care va desfășura
acte de comerț. Actul constitutiv trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de
formă prevăzute de lege. Informațiile obligatorii enumerate mai sus, la cap. II.1, preluate
din art. 7 al Legii 31/1990, cuprinse în actul constitutiv al unei societăți cu răspundere
limitată pot fi, toate, susceptibile de schimbare.
Important de reținut este faptul că orice modificare asupra actului constituiv, chiar
dacă privește o multitudine de elemente vizate a fi schimbate, nu conduce la crearea unei
persoane juridice noi, ci societatea va subzista în continuare, având elementele modifica te.
Cadrul legal pentru modificarea actului constitutiv intr -o societate cu răspundere limitată
este tratat în cuprinsul Titlului IV: Modificarea actului constitutiv, al Legii 31/1990. În
continuare, lucrarea va detalia care sunt condițiile și modalitățile de modificare a actului
constitutiv.

III.2. Aspecte teoretice privind condiții și modalități de modificare
• Întrebare: Cine poate modifica actul constitutiv și care sunt
condițiile premergătoare modificării?
• Răspuns: Adunarea generală a asociaților, sau, cu titlu de excepție,
instanța judecătorească, într-un înscris denumit hotărâre
16

Asociații care au încheiat acordul de voință materializat prin actul constitutiv au și
dreptul de a -l modifica, ori de câte ori consideră necesar, voința de modifi care trebuie însă
exprimată în cadrul adunării generale , consemnată ulterior prin hotărârea de modificare
în formă scrisă, noțiuni legislative preluate din cuprinsul Titlului III: Funcționarea
societăților comerciale, CAPITOL VI: Societățile cu răspundere limitată al Legii
nr.31/1990 .
Instanța judecătorească poate dispune prin hotărâre modificări în actul constitutiv
al unei societăți, doar în privința retragerii sau excluderii unui asociat, după cum prevede
Legea 31/1990 în Titlul V: Excluderea și retragerea asociaților, în condițiile art. 223 alin.
(3) și ale art. 226 alin. (2) , în situația în care hotărârea nu poate fi luată în cadrul adunării
generale. Acestă situație poate fi întâlnită în următ oarele cazuri: a). refuzul unuia dintre
asociați, în situația în care acesta dorește să iasă din firmă, iar ceilalți asociați se opun și
refuză întrunirea unei adunări generale a asociaților; sau b). un asociat nu se mai înțelege
cu ceilalți, dar refuză ie șirea din societate. Desigur, în acest caz va avea loc și o
reconfigurare a participării la capitalul social și tot instanța este cea care trebuie să dispună
în această privință.
• Întrebare: Ce se poate modifica?
• Răspuns: 1. Datele de identificare ale asociaților
– în cazul persoanelor fizice: modificările ar putea privi schimbări de nume, de domiciliu,
de cetățenie sau acte de identitate ;
– în cazul persoanelor juridice: modificările pot privi sediul și denumirea;
2. Asociații
– în cazul cooptării de asociați noi, sau retragerii din societate, actul va fi rescris cu noile
datele de identificare, după caz;
Aceste situații pot interveni la:
• majorarea capitalului social cu aportul în numerar sau natură al unui asociat nou;
• cesiunea părților sociale căt re terți prin cooptare de asociați noi sau dobândirea
acestora prin succesiune
17

3. Datele de identificare ale administratorilor
– modificările ar putea privi schimbări de nume, de domiciliu, de cetățenie sau acte de
identitate, cât și atribuțiile și răspunderile acestora;
4. Administratorii
– în cazul numirii sau revocării dispuse în hotărârea adunării generale, actul va fi rescris cu
noile datele de identificare, cât și cu atribuțiile și răspunderile acestora;
5. Forma societă ții
– modificările vizează trecerea de la o formă la alta și ceea ce presupune din punct de vedere
legal;
6. Denumirea societății
– modificarea denumirii se face de obicei voluntar, uneori însă poate fi impusă pentru
evitarea unor confuzii;
7. Sediu l social al societatii
– orice modificare de adresă sau redenumire de stradă trebuie să apară în actul constitutiv,
fiind unul dintre elementele importante de identificare ale comerciantului;
8. Sediile secundare ale societății
– în situația în care ac estea au fost deschise odată cu înființarea societății și sunt consemna te
în actul constitutiv, va fi operată orice modificare de adresă, redenumire de stradă sau
închiderea acestora;
9. Capitalul social
– orice modificare de majorare sau reducere a capitalului social, dar și a configurației
părților sociale ale asociaților subsecvente unor aporturi, ieșiri sau intrări în societate,
cedărilor dintre asociați trebuie consemnată prin modificarea actului constitutiv;

18

10. Obiectul de act ivitate al societății
– modificarea obiectului de activitate principal, cât și a celor secundare, ori înlocuirea,
adăugarea sau eliminarea acestora;
11. Datele de identificare ale cenzorilor și ale
auditorului financiar
– modificările vor ține sea ma atât de datele de identificare cât și de schimbarea cenzorului
sau a auditorului
12. Durata societății
– modificarea actului constitutiv cu privire la durată trebuie să aibă loc înaintea împlinirii
termenului prevăzut, în caz contrar, societatea se c onsideră dizolvată;
13. Modalități de dizolvare și lichidare, fuziunea și
divizarea societăților comerciale
– toate modificările privind condițiile legale prevăzute prin Legea 31/1990, Titlul VI:
Dizolvarea, fuziunea și divizarea societăților come rciale, în care societatea își încheie
activitatea și intră în proceduri de dizolvare și lichidare, fuziunea și divizarea societății vor
apărea în actul constitutiv actualizat.
• Întrebare: Cum se operează modificările și care va fi forma finală a
actului constitutiv?
• Răspuns: În cazul în care modificările sunt dispuse prin Hotărârea Adunării
Generale a Asociaților, aceasta, determină rescrierea actului constitutiv în care vor
fi modificate toate elementele exprimate prin voința asociaților. În toate situa țiile,
actul modificator al actului constitutiv trebuie să îmbrace forma scrisă. Pentru unele
situații, cu titlu de excepție (de exemplu, la majorarea capitalului social prin
subscrierea ca aport în natură a unui teren , la modificarea formei juridice a soc ietății
într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă sau la majorarea
capitalului social prin subscripție publică ), legislația cere și o formă autentică a
actului modificator scris, adică este necesară autentificarea la notar.
19

Excepție fac situațiile stipulate la art. 223 alin. (3) și la art. 226 alin. (2), când înregistrarea
va fi efectuată pe baza hotărârii definitive de excludere sau de retragere.
• Întrebare: Unde se anunță modificarea și cum se operează?
• Răspuns: a). În situația modificărilor dispuse prin Hotărârea Adunarii
Generale a Asociaților , pentru ca modificările vizate să -și poată produce efectele,
starea societății să fie actualizată cu toate informațiile la zi, dar și pentru
opozabilitatea față d e terți, actul modificator (respectiv hotărârea Adunării Generale
a Asociaților), trebuie înregistrat și depus la Registrul Comerțului alături de
textul complet al actului constitutiv cuprinzând actualizarea conform modificărilor.
Totodată, intervine etap a controlului legalității realizată de judecătorul delegat pe
lângă Registrul Comerțului, care va verifica îndeplinirea condițiilor legale și va pronunța
o încheiere prin care dispune înregistrarea mențiunilor actualizate.
După realizarea acestor formalit ăți, Registrul Comerțului din oficiu va înainta spre
publicare Regiei Autonome Monitorul Oficial actul modificat însoțit de o notificare de
depunere a textului actualizat în urma acesteia, al actului constitutiv.
b). În situația dispunerii modificării pri n intermediul instanței judecătorești , la
Registrul Comerțului se va solicita operarea modificării actului constitutiv pe baza hotărârii
judecătorești rămase definitive. Cum am arătat, pe această cale instanța decide și pe baza
hotărârii, Registrul Comerțu lui operează și modificarea survenită la participarea la
capitalul social după părăsirea societății.
c). În situația modificării actului constitutiv prin dispoziții legale , printr -o
prevedere legală se impune societăților fie o modificare în ceea ce prive ște denumirea, fie
legată de cuantumul capitalului social minim subscris, fie actualiz area obiectului de
activitate potrivit CAEN Rev.2, fie orice altă situație de acest gen. Desigur, prevederile
respective privesc doar societățile comerciale ale căror men țiuni nu corespund, acestea
fiind obligate să modifice elementele avute în vedere în dispozițiile legale.
20

Cap.IV . ASPECTE PRACTICE VIZÂND DIFERITE MODIFICĂRI
ALE ACTULUI CONSTITUTIV

Cap.V . CONCLUZII

În studiul prezentat în această lucrare despre actul constitutiv al unei societăți cu
răspundere limitată, așa cum este menționat și în introducere, prin organizarea pe capitole
cronologice, s -a desfășurat o trecere în revistă pe scurt a evoluției contractelor din dreptul
roman, până la contractul de s ocietate privit din prisma unui act juridic civil.
Bineînțeles că lucrarea face referire doar la societățile cu răspundere civilă din țara
noastră, la legislația specifică întocmirii și modificării actului constitutiv. O disertație mai
amplă ar putea fi co mpletată cu specificul acestui tip de societate în legislațiile altor state,
ori, tratarea fiecărui tip de act juridic utilizat la înființarea altui tip de persoană juridică.
Subiectul însă, actul constitutiv al unei societăți comerciale, tratat din punct de
vedere al caracteristicilor unui act juridic civil, s -a concentrat pe studierea posibilităților și
modalităților de modificare al acestui înscris. Așa că, s -a încercat aducerea în atenție, prin
studii în teren, pe parcursul mai multor luni de practică, a diverse cazuri, posibile variante
de modificare al unui act constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată, în consecință.
Tratarea acestui subiect a pornit de la definiția actului juridic civil, iar creativitatea
și proliferarea raporturilor jurid ice civile între asociații unei societăți, de la inființarea sa,
prin manifestarea voinței exteriorizate pentru atingerea scopului propus, acela de a reuși în
afaceri, a dat naștere actelor juridice, adică modificărilor aduse actelor constitutive pentru
bunul mers al businessului.
Așa cum s -a teoretizat definirea actului juridic, a fost demonstrat practic: sunt
necesare doar autonomia de voință, manifestarea și exprimarea exteriorizată a acesteia, iar
prin libera alegere cu cine și cum, se pot înfăptui fap tele juridice care pot constitui,
modifica sau stinge raporturi juridice prin intermediul actelor juridice.

BIBLIOGRAFIE

1. Teodor Sâmbrian – Elemente de teorie a actului juridic în dreptul roman ,
Revista de Științe Juridice
2. Gheorghe Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil – Ediția a XI-a revăzută și adăugită, Editura Universul juridic,
București, 2007
3. Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu – Instituții de drept civil în
reglementarea noului Cod Civil , Editura Hamangiu, 2012
4. Petrică Trușcă – Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică.
Persoana juridică , Editura Universul Juridic, București, 2007
5. Legea nr.31/ 16 noiembrie 1990, republicată privind societățile
comerciale , cu modificările și completă rile ulterioare.
6. Noul cod civil și noul cod de procedură civilă, Editura Universul Juridic,
București, 2015