Disciplina : Ortopedie [615225]

Universitatea de Medicină și Farmacie
Târgu -Mureș
Facultatea de Medicină
Specializarea Asistență Medicală Generală
Disciplina : Ortopedie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îngrijirea pacientului politraumatizat, Clinica Ortopedie II
Târgu -Mureș

Coordonator științific :
Asistent universitar : Dr. Solyom Arpad

Absolvent: [anonimizat]2017 –

1

CUPRINS
INTRODUCERE -Motivația alegerii temei de studiu………………………………………..3
PARTEA GENERALĂ
1.Definiția Politraumatismului………………………………………………………………………………4
2.Mecanismul leziunilor……………………………………………………………………………………….5
3.Anatomie patologică …………………………………………………………………………………………6
4.Leziunile părților moi……………………………………………………………………………………….7
5.Simtomatologia fracturil or…………………………………………………………………………………8
6.Diagnostic………………………………………………………………………………………………….. …..9
7.Tratament……………. …………………………………………………………………………………………10
7.1 Prim ajutor………………………………………………………………………………10
7.2 Tratamentul ortopedic………….. ………………………………………………….11
7.3 Tratamentul chirurgical…………………………………………………………….11
Principii în politraumă……………………………………………………………. ………………………….13

PARTEA SPECIALĂ
Îngrijirea pacientului politraumatizat, Clinica Ortopedie II Târgu Mureș,
2015 -2016.
1.Obiectivul studiului………………………………………………………………………………………..15
2.Material și metodă………………………………………………………………………………………….15
3.Rezultate și di scuții…………………………………………………………………………………………16
4.Prezentare caz clinic………………………………………………………………………………………..1 9
5.Concluzii……. …………………………………………………………………………………………….. ….25
6.Bibliografie……………………………………………………………………………………………….. ….26

2

INTRODUCERE

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI DE STUDIU

Îngrijirea pacientului politraumatizat

Politraumatismele fac parte din viața cotidiană și prin implicații socio –
economice se constituie într -o importantă problemă de sănătate publică .
Politraumatismele prin accidente rutiere reprezintă p rincipala cauză de mortalitate î n
rândul populației cu vârsta sub 40 de ani, afectând astfel grupele de vârstă cele mai
active si mai productive din punct de vedere economic.
Termenul de politraumatism se definește ca o s tare acută severă care apare în urma unui
accident de natură fizică sau chimică, caracterizată prin prezența de leziuni multiple ce
afectează organe, aparate, sisteme sau regiuni ale organismului.
Alegerea temei de studiu provine din dorința de a cunoaște si urmării aspecte
clinice și terapeutice deoarece politrauma determina o cazuistică amplă, care necesită
resurse materiale, financiare și umane deosebite în vederea rezolvării la toate nivelurile
sistemului de îngrijire din sănătate.
Tratamentul pacientu lui politraumatizat impu ne implicarea multidisciplinară atât a
medicilor ATI, chirurgi, ortopezi, neurologi, personal auxiliar cât și a altor specialități
medicale, succesul terapeutic fiind dat de intrvenția promptă și tratarea in primul rând a
leziunilor traumatice cu risc vital.

3

PARTEA GENERALĂ
1.Definiție:
Politraumatismul : este acea stare patologică posttraumatică caracterizată printr –
o asociere de leziuni, dintre c are cel puțin una, netratată, poate pune viața pacientului în
pericol, direct sau printr -un lanț fiziopatologic oarecare.
In accidentele rutiere grave, catatraumatisme și in alte situații cu o acțiune
brutală a unei energii mecanice mari asupra corpului uman se produc grave leziuni ale
diverselor regiuni anatomice, cauzând o stare gravă a traumatizatului. În aceste cazuri
au loc politraumatismele, care la momentul actual constituie 15 -25% din toate leziunile
traumatice corporale, politraumatismul incluzând leziuni mecanice grave ale multor
regiuni anatomice ale corpului uman fiind c lasificate in doua grupe
Traumatismele multiple – lezarea mai multor organe dintr -o cavitate sau a mai
multor regiuni anatomo -funcționale ale aparatului locomotor.
Traumatisme asociate – lezarea organelor viscerale din doua sau trei cavități si
una sau m ai multe regiuni anatomo -funcționale ale aparatului locomotor
Din definiție reiese că acest simptomocomplex e cauzat de lezarea gravă a
diverselor regiuni anatomice ale corpului uman. Factorul etiologic poate fi caracterizat
prin:
 gradul de gravitat e al leziunilor survenite in timpul acțiunii factorului
traumatizant asupra țesuturilor vii ale corpului.
 localizarea leziunilor și structurilor anatomice traumatizate .
 vârsta celui traumatizat si posibilitatile sale individuale de a rezista la
gravele acțiuni traumatice exogene .
 numărul focarelorde traumatizare si specificul regiunilor anatomice
implicate in leziune .
În procesul patologic al pacientului politraumatizat se implica unul, cateva, dar
cel mai fregvent, toate sistemele organelor ce asigură viața or ganismului uman.
4

1.2.Fractura . Reprezintă o întreupere sau o discontinuitate la nivelul unui os,ca
urmare a unui traumatism manifestată prin :
 întreruperea bruscă,totală sau parțială a integritații osului la un nivel oarecare
 leziuni concomitente ale părților moi înconjurătoare .
 leziuni nervoase locale (interceptarea de filete nervoase, compresiune asupra
lor,secțiuni nervoase incomplete)
Fractura nu este doar un accident traumati c cu repercursiune locală, ci vătă marea
unui organ cu multiple f uncții a flat in stransa legatură cu intreg organismul prin
intermediul SNC.
2.Mecanismul leziunilor . Fracturile sunt produse datorită acținii unor forțe
exterioare. Ca orice forță și cea care produce o fractură, are o mărime, o direcție si
determină schimbarea st ării de miș care sau de repaus a osu lui asupra că riua
accționează,sau il deformează.Pentru producer ea unei fracturi este importantă mărimea,
durata și direcția forțelor care accționeaza asupra osului ca si modul in care este
solicitat .
a) Fracturile prin mecan ism direct : se produc in urma șocului direct al agentului
contondent (al forței exterioare) asupra locului de impact. În cele mai multe
cazuri, agentul vulnerant determina leziuni ale tegumentului,tesutului celular
subcutanat,fasciei,muschilor si in final asupra osului caruia accționeaza,
producand o fractură deschisă. Atât gravitatea leziunilor part ilor moi cat si tipul
e fractură depind de mă rimea energiei corpului contondent, astfel in aceasta
categorie intra fracturile deschise prin accient rutier cât s i cele prin arma de foc.
b) Fracturile prin mecanism indirect : sunt cele mai frecvente . Forța aplicată asupra
segmentului de membru determină o deformare a osului care se fracturează la
distanță de locul de aplicare al forței.
c) Mecanism de accțiune mixt : cand se combină un mecanism direct cu un
mecanism indirect. O fractura de rotulă produsă prin cădere cu fața anterioară a
genunchiului pe marginea trotuarului (mecanism direct) este completată si
deplasată de contracția vi olentă a muschiului cvadriceps (mecani sm indirect).

5

3.Anatomie Patologică .
Fracturile pot fii clasificate astfel:
 Incomplete , la adulti fisuri ce interesează o singură corticală osoasă, păstrând
astfel integritatea osului, la copii, datorită periostului gros periostului gros apare
o fractură a corticalei numai de partea convexă a osului, cele doua fragmente
rămânând în contact, realizând fractură în lemn verde.
 Complete , când traiectul de fractură intrerupe complet corticalele osoase,
permițând, de cele mai multe ori, apariția deplasării fragmentelor.
Traiectul de fractura poate fii :
 transversal
 oblic scurt (ambele pot fi produse printr -un mecanism direc t, de un corp
contondent de mică energie sau de un mecanism indirect sau de încovoiere.
 oblic lung produs prin incovoiere
 spiroid (produs printr -un mecanism indirect de torsiune)
 fractură cu trei fragmente (daca unul din fragmentele unei fracturi oblice lungi
sau spiroide se fractureaza la randul sau
 cominutiv (polifragmentar) dacă fractura are mai mult de trei fragmente, apare
prin mecanism indirect sau mai frecvent prin mecanism direct , determinată de
un corp contondent de mare energie .
 fractură cu dublu etaj cand sunt prezente doua fracturi pe același os, separand
un fragment intermediar,o astfel de fractură este de obicei stabilă, deplasarea se
produce inițial sub acctiunea agentului traumatizant si este definită sub acctiunea
contracției musculare.
Deplasar ea fragmentelor are loc sub influența agentului traumatizant , clasificate astfel :
 translț ie unul dintre fragmente se deplasează antero -posterior sau latero -medial
 incălecare deplasare in axul lung al fragmentelor, scurtarea membrului
 unghiularea fragmente lor in diferite planuri, realizâ nd deformarea regiunii
 rotația deplasarea fragmentelor in jurul axului lor longitudinal

6

4.Leziunile părților moi
Anatomia patologica a fracturilor trebuie sa descrie pe langă fracturile osoase si
pe acelea ale partilor moi inconjurătoare. În traumatismele deschise, tegumentele
prezinta soluții de continuiate, dar ele pot prezenta leziuni si in fracturile închise .
În fracturile închise , leziunile tegumentare pot fi clasificate in urmatoarele categorii :
a) fără leziuni cutana te
b) contuzie tegumentară localizată
c) decolare tegumentară circumscrisă
d) decolare tegumentară întinsă
e) necroză cutanată prin contuzie, cu risc de deschidere secundar
În fracturile deschise , leziunile tegumentare pot fi clasificate astfel :
a) deschiderea cutanată produsa dinăuntru in afară.
b) deschiderea cutanată produsa din afară înauntru, mai mica de 5 cm,cu marginile
contuze.
c) deschiderea cutanată din afară înauntru, mai mare de 5 cm, cu contuzie
important ă, cu marginile devitalizate.
d) Contuzie a intregii grosimi te gumentare,abrazarea tegumentelor, decolare
deschisă extensivă, pierdere de substanță cutanată.
Musculatura din jurul focarului de fractură poate suferi diverse leziuni, fie prin
acțiunea agentului vulnerant mai ales in fractura deschisa fie deterninate de deplasarea
fragmentlor fracturii. Un traumatism muscular, prin edemul pe care il produce, poate
determina cresterea presiunii intracompartimentale care determina comprimarea
arteriolelor si secundar aparitia unui metabolism anaerob.
Leziunile musculare se clasifică astfel :
a) făra lezini musculare evidente clinic
b) leziuni circumscrise la un singur grup muscular
c) leziuni extinse la doua compartimente musculare
d) defecte musculare, dilacerări tendinoase, contuzie musculară extinsă
e) sindrom de zdrobire cu o largă zona traumatizată, sindrom de compartiment
7

5.Simtomatologia fracturilor
Existența unei fracturi va determina apariția unor semne locale si generale.
 Semne generale : sunt prezente mai ales in fracturile membrului
inferior, in fracturile deschise, în poli fracturi sau în
politraumatisme (fracturi însoțite de leziuni viscerale, craniene,
toracice). Aceste semne se caracterizează prin agitație, anxietate,
paloare, fenomene, ce pot merge până la o stare de șoc în
accidentele grave.
 Semne locale : sunt subiectiv e cuprinzând durerea si ipotența
functională. În momentul producerii fracturii pacientul resimte
durere locală violentă care treptat diminuă, persistând un fond
dureros care se exacerbează la ori ce încercare de mobilizare a
segmentului fracturat. Datorită acestei dureri exacerbate la
mobilizare, determină tendința de a menține imbilizat membrul,
deci ipotență functională.
La inspecție se poate constata tumefacția zonei interesate cât si deformarea ei,
apariția poziților vicioase se datorează deplasării fr agmentelor care determina si
scurtarea membrului respectiv. Tardiv in ore sau zile apare echimoza uneori
caracteristică zonei fracturate.
La palpare se constată durere in punct fix, circumferențială. Pentru oasele situate
subcutan (ulnă, tibie) se poate s esiza întreruperea continuității osului. Prin încercarea de
mobilizare, în regiunea fracturii , se constată o mobilitate anormală, însoțită de crepitații
osoase, datorată frecarii fragmentelor intre ele . Imprimarea unei mișcări a fragmentului
distal de fra ctură nu va fi percepută in segmentul proximal de fractură, din cauza
intreruperii continuității osoase, acesta fiind semnul netransmibilității mișcarii.
Semnele locale a unei fracturi pot fi clasificate in semne de probabilitate(durerea
in punct fix, ech imoza locală, deformarea segmentului de membru si atitudinea
vicioasa) si semne de certitudine(mobilitate anormala, crepitații osoase, întreruperea
continuității osoase, netransmisibilitatea mișcarilor). Semnele de certitudine sunt
prezente numai in cazul fracturilor complete cu deplasare.
8

6.Diagnostic (Imagistica Fracturilor)
Examenul radiografic standard , de față și profil, în majoritatea cazurilor este
criteriu absolut pentru stabilirea existentenței unei fracuri. Examenul radiografic pune in
evidență, pe lânga prezența fracuturii, forma traiectului de fractură, sediul exact al
fracturii și tipul deplasar ilor.
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care sa cuprindă întreg segmentul de
membru, de față si de profil, cu articulațile supra si subiacente. În cazuri de incertitudine
se vor executa radiografii oblice sau tomografii plane.
Din cauza posib ilității de a nu diagnostica o fractură a scheletului axial sau al bazinului,
la politraumatizați, mai ales la cei inconstienți, efectuarea unei radiografii de coloana
cervicală si de bazin este obligatorie.
Tomografia computerizată , are un rol deosebit î n diagnosticul fracturilor de
coloana vertebrală și de bazin, în special de cotil. Poate aprecia complexitatea unei
fracturi cât si existența unor fragmente încarcerate în articulatie, care sunt invizibile pe
radiografia standard.
Reconstrucția tridimensio nală evidențeaza și mai complet importanța deplasărilor unei
fracturi.
Tomografia computerizată a fost extinsă și la investigarea altor fracturi complexe, cum
ar fi de exemplu fracturile calcaneului , ajutând la stabilirea unui plan terapeutic.
Rezonanța magnetică este utilă in diagnosticul unei fracturi, numai pentru
evidențierea unor leziuni asociate ale sistemului nervos central (traumatisme
craniene,fracturi de coloană vertebrală), a unor leziuni de părți moi sau in
diagnosticareaunei fracturi de obose ală invizibile pe radiografia standard.
La sfârșitul examenului clinic si imagistic diagnosticul de fractură trebuie sa
precizeze tipul de fractură închisă sau deschisă, sediul fracturii, tipul traiectului de
fractură, existența deplasărilor, daca fractura este stabilă sau instabilă și încadrarea într –
o clasificare.

9

7.Tratamentul fracturilor
Tratamentul fracurilor se poate realiza in trei etape, primul ajutor care se acordă
în urgență sau direct la locul producerii fracturii, tratamentul definit iv al frac turii in
centrul specializat de ortopedie si traumatologie si tratamentul de recuperare.
7.1.Primul ajutor consta in măsuri ce limitează durerea si previn apariția unor
leziuni secundare, produse ulterior de mobilitatea excesivă a fragmentelor osoase.
Imobilizizarea corecta a segmentului fracturat are urmatoarele scopuri
prevenirea producerii unor leziuni ale părtilor moi in special vascu lare si nervoase câ t si
evitar ea transformării unei fracturi î nchise în fractură deschisă, suprimarea sau
diminuarea durerii, scăderea incidenței emboliei gră soase si a șocului și ușurarea
transportului pacientului. Imobilizarea segentului fracturat se poa te realiza cu :
 mijloace improvizate, orice fel de obiect rigid(baston,șipca de lemn), bine
acoperit cu un material moale, pentru a nu produce leziuni tegumentare poate
servi ca mijloc de imobilizare a unui segment fracturat. Imobilizarea membrului
superio r la torace se poate realiza prin intermediul unei eșarfe iar a membrului
inferior la cel sanatos cu un bandaj.
 mijloace convenționale sunt reprezentate de o serie de atele standardizate, o atela
ideală trebuie să fie(ușoară, aplicabilă in orice regiune anatomică careia să -i
asigure o imobilitate eficace, ușor de stocat si transportat, radiotransparentă
pentru a permite real izarea examenului radiografic fă ra a o îndepărta si ieftină.
S-au utilizar atelele Kramer,asemanătoare unei scări din metal maleabil care pot
fi adaptate cu ușurință regiunii anatomice fracturate fără a încurca examenul
radiologic. Atelele gonflabile, cu avantajul de a se adapta ușor, eficiente si
confortabile au dezavantajul de a produce o importantă diminuare a fluxului
sanguin daca s unt umflate la 40mmHg, umflate pentru a fi eficiente devin
periculoase pentru circulatia sanguină iar umflate mai putin devin ineficiente.
Scheinberg (1974) propune niște atele din aluminiu maleabil acoperite cu spuma
de polietilen, putand fi rulate ca un bandaj in jurul sementului fracturat, pot fi
îndoite longitudinal ca niște atele, pot fi adaptate oricăei regiuni, sunt
radiotransparente si se pot utiliza de mai multe ori făra sa se deterioreze,
actalmente utilizate in servicile de urgență din Statele Un ite.
10

După imobilizare, pacientul trebuie transportat de urgență într -n centru de
ortopedie si traumatologie. În cadrul fracuturilor ce însoțesc politraumatismele o serie
de masuri de urgență trebuie asigurate pâna la sosirea în centrul specializat :
 A(airways) dezobstrucția cailor aeriene.
 B(breathing) asigurarea ventilației, schimburilor gazoase si
transportul sângelui la si de la ț esuturi.
 C(circulation) menținerea circulației si a funcției cardio –
pulmonare, controlul hemoragiei , combaterea șocului.
 D (disability) odată asigurate si monitorizate funcțiile vitale, se
va asigura imobilizarea provizorie a fracturilor .
În cazul pacientului polifracturat, trebuie stiut ca o fractura de bazin sau unui os lung se
poate însoții de o importantă pierdere sangui nă (fractura diafizei femurale poate produce
o pierdere de 1 -1,5 l de sange), în cazul polifracturilor se poate instala șocul
hipovolemic, astfel de cazuri necesită urg ent transfuzii de sânge sau cu î nlocuitori de
plasmă( plasma volume expanders). De asem ena trebuie avută in vedere administrarea
analgeticelor, concomitent efectuarea examenului clinic si imagistic pentru stabilirea
diagnosticului exact al fracturilor si al eventualelor complicații.
În cazul politraumatismelor primele îngrijiri sunt asigu rate de o echipa
multidisciplinară (reanimator,chirurg generalist, neurochirurg, ortoped), această echipă
trebuie sa recunoască leziunile ce pun in pericol viața si cele ce vor prejudicia în viitor
functionalitatea organismului. Tratamentul se va institui ca si in cazul primului ajutor
(A, B, C), fracturile vor fi tratate concomitent cu leziunile ce pun in pericol viața.
Scopul tratamentului propriuzis al fracturii este de a realiza :
 reducerea fracturii, repunerea fragmentelor in pozitie anatomică
 imobilizarea, realizeaza mentinerea fragmentelor in poziție pana la consolidare
 restaurarea funcției
Reducerea și imobilizarea fracturii se poate realiza prin mijloace ortopedice sau
chirurgicale, indiferent de tratamentul aplicat, trebuie totdeauna insoți t de tratament de
recuperare functională a segmentului traumatizat.
11

7.2 Tratamentul ortopedic
Realizează reducerea (necesară ori de cate ori există o deplasare a fragmentelor
de fractură) și imobilizarea fracturilor prin mijloace nesângerânde.
Reducerea se efectuează sub anestezie locală, regională sau generală, pentru a suprima
durerea și a obține relaxare musculară. Reducerea poate fi efectuată :
 manual , realizată prin manipularea fragmentelor de obicei prin tracțiune
extemporanee (trebuie sa fie progresivă si de durată urmarindu -se reducerea
fracturii după restabilirea normalității reperelor anatomice) urmată de
imprimarea asupra fragmentului distal a unor deplasări inverse celor produse de
fractură.
 instrumental , se realizeaza cu ajutorul ext ensiei trans -scheletice, extensia poate
fi extemporanee (pe masa oropedică) urmată de imobilizare ghipsată sau poate fi
continuă, asigurând progresiv reducerea si in același timp imobilizarea, pâna la
stabilizarea focarului de fractură.
Imobilizarea unei fracturi reduse ortopedic se poate realiza prin multiple
mijloace, cel mai des utilizat este aparatul ghipsat circular, ca principiu aparatul ghipsat
trebuie sa imobilizeze articulația supraiacentă și cea subiacentă focarului de fractură.
Imobilizarea se p oate realiza cu ajutorul diferitelor bandaje mai ales pentru membru
toracic (bandajul toraco -brahial). Pentru prevenirea redorii articulare se pot utiliza
aparate ghipsate sau ortopedice (Sarmiento) bine adaptate pe zona de fractură care
permit mobilitate a articulaților si împiedicând in acelasi timp rotația si unghiularea la
nivelul focarului de fractură.
7.3 Tratamentul chirurgical
Este indicat in cazul eșecului tratamentului ortopedic cat si in cazul in care
tratamentul ortopedic este incapabil sa realizeze o reducere a fracturii sau să o mențină
(fracturile colului femural cu deplasare). Reducerea sângerândă are dezavantajul ca
transformă o fractură închisă intr -una deschisă (poarta de intrare pentru germeni
patogeni) , prin evidențierea fragmentel or fracturate, prin deperiostarea lor se
accentuează devascularizarea acestor fragmente, factor ce poate intârzia consolidarea.
12

Reducerea sângerândă are avantajul unei reduceri anatomice a fracturii. În anumite
fracturi in special cele diafizare si meta fizare, reducerea se poate efectua ortopedic (cu
focar închis) sub ecran radiologic.
Imobilizarea chirurgicală a fragmentelor fracturii (osteosinteză) se realizează cu
ajutorul șuruburilor, plăcilor, sârmei și a tijelor (denumite materiale de osteosinteză)
Orice material de osteosinteză (ca orice implant de altfel) trebuie să
indeplinească o serie de condiții :
 rezistență la coroziune
 proprietăți mecanice suficiente
 bună compatibilitate tisulară
 rezistență la abraziune si uzură
 absența modificărilor in cursul sterilizării
 ușor de utilizat si ieftin
8.Principii de tratament in politraumă
1. Pacientul politraumatizat necesită un tratament activ, bazat pe asistență
chirurgicală si reanimare .
2. Un tratament precoce reduce cauzele de deces și previne apariția comp licațiilor
3. Tratamentul trebuie sa fie complex, spre normalizarea rapida a sistemelor si
organelor vitale.
4. Componentele tratamentului complex al politraumei trebuie sa corespundă cu
perioada, faza si stadiul politraumei.
5. Tratamentul adecvat al politraumei necesită o organizare a asistenței medicale la
toate etapele :
a) reanimarea si resurcitarea prespitalicească (serviciu medical de urgență)
b) intervenții chirurgicale si de reanimare (instituție specializatș in tratamentul
traumatismelor)
c) terapie intensivă (în secții specializate)
d) tratamentul de reabilitare ( în secții si centrele de recuperare medicală)

13

PARTEA SPECIALĂ

Îngrijirea pacientului politraumatizat, Clinica Ortopedie II Târgu Mureș,
2015 -2016

Studiul pacienților politraumatizați, urmărind aspectele clinice , funcționale și
terapeutice pe o perioada de 1 an (01.07.2015 -31.07.2016) în Clinica Ortopedie II,
Tg. Mureș

14

1.Obiectivul de studiu

Scopul studiului de față este de a evidenția factorii de risc ai politraumei in
rândul adulților cât si apreciere aspectelor clinice, funcționale si terapeutice la pacienții
politraumatizați internați în clinica Oropedie II pe o perioada de 1 an.

2.Material și metodă

Studiul s -a desfășurat pe o perioada de 1 an (01.07.2015 -31.07.2016) în Clinica
Ortopedie II, Târgu -Mureș și cuprinde un lot de 23 de pacienți politraumatizați cu
vârste cuprinse intre 18 și 80 ani, pacienții au fost internați in regim de urgență si
spitalizare de lungă durată.
Sursa de date a fost reprezentă de Foile de observație, datele pacienților au fost
culese prin analiză retrospectivă, la acesti pacienți am urmărit distribuția cazurilor de
politrauma în funcție de sex si vârstă, gradu l de severitate al politraumei in funcțtie de
regiun ile anatomice afectate si evaluarea tratamentului recomandat.
Datele au fost încărcate și prelucrate cu ajutorul funcțiilor statistice din Excel ,
EPIINFO și SPSS. Metodele statistice aplicate au fost: t -Student .

15

3.Rezultate si discuții
Monitorizarea cazurilor de politrauma pe perioada 2015 -2016 marchează o
incidență cu tendință in crestere.

Figura nr.3.1 Procentul de pacienți politraumatizați internați în clinica de
Ortopedie, 2015 versus 2016
Constatarea este in concordanță cu nivelul global și m ondial care pune in
evidență o creștere constantă a numărului de politraumatisme.
Distribuția cazurilor dupa sex
Lotul de studiu constituit din 23 de pacienți politraumatizați marchează 16
pacienți (70%) de sex masculin și 7 pacienți (30%) de sex feminin, realizând un raport
M/F=2.3/1

Figura nr.3.2 Distribuția cazurilor după sex
16
43%
57%2015
2016
30%
70%F
M

Distribuția cazurilor politraumei pe grupe de vârstă
Analiza pacientilor politraumatizați pe grupe de vârstă indică o frecvență mai
mare la grupa de vârstă 26 -45 ani (43%), afectând preponderent grupele de vârstă cele
mai active din spațiul socio -economic.

Figura nr.3.3 Distribuția cazurolor politraumei pe grupe de vârstă
Distribuția cazurilor de politrauma în funcție de etiologie
Analiza cauzelor traumatice indică o fregvență semnificativă a
politraumatismelor prin accident rutiere (91%), cele prin strivire figurând cu (9%)

Figura nr.3.4 Distribuția cazurilor de politraumă în funcție de etiologie
17
13%
43%22%22%
18-25 ani
26-45 ani
46-60 ani
61-80 ani
91%9%
Politraumatism prin
accident rutier
Politraumatism prin
strivire

Aspecte lezionale specifice politraumatismelor din lotul de stud iu

Analiza aspectelor lezionale ale pacienților din lotul de studiu este determinată
de tipul diferitelor leziuni întâlnite, depinzând, in cea mai mare masură atitudinea
terapeutică abordată.
Din lotul de studiu, toti pacienții au prezentat asocieri lezionale fiind definite de 2 sau
mai multe focare lezionale, unul dintre focare fiind dominant, dirijează atitudinea
terapeutică cât si prognosticul cazului respectiv.

Figura nr.3.5 Asocieri lezionale specifice politraumatismelor

18
912
4719
5
313
935%52%
17%30%83%
22%
13%57%
39%
05101520
Traumatism
cranio-cerebralTraumatism
toracicTraumatism
abdominalFractură
humerusFractură
antebrațFractuă de
bazinTraumatism
coloană
vertebralăFractură de
femurFractură de
gamă

Clasifiarea cazu rilor de politraumă în functie de numărul leziunilor traumatice
Politraumatizatul prezintă sedii traumatice multiple (politraumatizatul este un
rănit care are două sau mai multe leziuni traumatice majore periferice, viscerale care
comportă risc vital imediat sau tardiv ) având un mare potențial evolutiv spre MSOF (
Multiple Systems Organ Failure )

Figura nr.3.6 Clasifiarea cazurilor de politraumă în functie de numărul
leziunilor traumatice

4.PREZENTARE CAZ CLINIC

Pacient în vârstă 52 ani, victima unui accident rutier este adus de urgență și
internat in Clinica de Ortopedie pentru consult si tratament de specialitate

19
31%
52%18%2 leziuni
traumatice
3 leziuni
traumatice
4 leziuni
traumatice

DIAGNOSTIC -Fractură deschisă de tip III B distală a humerusului si proximală a
radiusului si ulnei după clasificarea Gustillo, cu multiple leziuni ale musculaturii
extensoare( triceps, biceps și extensori), nervul ulnar complet lezat, contuzie de nerv
radial, fără i nteresare arterială, contuzii toracice, multiple fracturi costale bilaterale,
pneumotorax minimal. Fara afectari ale capului, vertebrelor sau alte injurii.

TRATAMENT
Prima intervenție chirurgicală -după 2 h de la prezentarea pacientului am acționat
pentru curățarea chimică si mecanică a plăgii, debridarea tesutului moale lezat, rezecția
treimii distale a humerusului și a treimmii proximale a radiusului si ulnei. Fixare
externă si închiderea temporară a plăgii.

20

A doua intervenție ch irurgicală a fost realizată după 3 zile de chirurgii plasticieni, cu
reconstrucția nervului radial si a muschiului biceps

A treia intervenție chirurgicală -realizată de chirurgii plasticieni, cu transplant grefă de
piele în jumătatea distală a brațului si pe partea proximală a antebrațului.

A patra intervențtie chirurgicală -realizată de chirurgii plasticieni cu recontrucția
tricepsului cu transplant de muschi pectoral și grefă de piele din axilă

21

A cincea intervenție chirurgicală s-a realizat după 4 luni, cu extragerea fixatorului
extern dupa care am ajustat cotul cu o orteză functională pentru a putea controla gradul
de flexie/estensie, pacientul a urmat tratament de reabilitare kinetoterapeutică cu mișcări
active si pasive ale umar ului, mâinii, cotului și antebrațului.

După 5 luni s -a observat o creștere a gradului de mobilitate cu flexie 60 de grade
si extensie 160 de grade după care s -a decis executarea urmatoarei intrvenții
chirurgicale unde s -a realizat rezecția sinostozei radio -ulnare si montarea unei proteze
COONRAD -MORREY.

22

După operație s -a menținut un drenaj activ timp de 48 de ore si imobilizarea
gipsată în extensie maximă a cotului pentru 48 de ore, după se va utiliza orteză pentru
mobilizare precoce.

23

DISCUȚII

 Numărul cazurior de politraumă a crescut, fapt ce se poate demonstra prin
comparararea numarului pacienților din lotul de studiu (13 pacienți) în 2016 față
de lotul de studiu din 2015 (10 pacienți), acest fapt se datorează creșteri
frecvenței accidentelor rutiere.

 S-a observat afecta rea în proporție de 70% a sexului masculin, aceasta proporție
se explică prin faptul că, barbații sunt mai expuși la riscul traumatismelor în
general deoarece sunt angajați în activități mai grele si cu risc crescut de
accidente, tot ei ocupând în specia l și posturile de conducători auto.

 Au predominat pacienții cu vârste cuprinse 26 -45 de ani in proporție de 43% ,
afectarea acestei grupe de vârstă in special se datoreaza faptului ca este cea mai
activă si implicata grupă din punct de vedere social si e conomic.

 Este evident că accidentele rutiere reprezintă cauza principală a
politraumatismului, analiza cauzelor traumatice în cadrul studiului efectuat
indica o frecvență crescuta a politraumatismelor prin accident rutier in proprtie
de 91%.

 Stadializarea pacienților politraumatizați în funcție de numărul leziunilor
traumatice și asocierile lezionale din lotul de studiu arată că majoritatea
pacientilor intr -o proporție de 52% au prezentat asocieri lezionale multiple
(viscerale sau periferice) cu risc vital imediat sau tardiv.

 În funcție de numărul, tipul și asocierea leziunilor intâlnite la un pacient
politraumatizat depinde și atitudinea terapeutica abordată în vederea
tratamentului si recuperării pacientului respectiv.

24

CONCLUZII

1. Cele mai frecvente politraumatisme sunt întalnite la populația cu vârstă
medie datorită implicării active in viața cotidiană și a riscului crescut de
accidente.

2. Cauza principală a politraumatismului este reprezentată accidentele
rutiere.

3. S-a constatat o cres tere anuală a numarului cazurilor de politraumă,
costatarea fiind în concordanță cu nivelul mondial care pune in evidență
o creștere constantă a numărului de politraumatisme.

4. Leziunile organice și fracturile osose prezente în cazul
politraumatismului sunt șocogene si emboligene fapt pentru care
tratamentul este unul medico -chirurgical

5. Tratamentul pacientului politraumatizat este unul complex si
multidisciplinar.

6. Proteza articulară este o variantă bună în tratarea acestor tipuri de
fracturi, pacientul cu proteză va putea efectua activități cotidiene ușoare
fără a forța articulatia artificială.

7. Protezarea cotului este o intervenție care îmbunătățește semnificativ
calitatea vieții pacientului prin reluarea și creșterea mobilității articulare.

8. Proteza de cot este formată din materiale inerte între care există forțe de
fricțiune care duc în timp la uzura componentelor, acestea cedează în
timp si trebuie înlocuite.

9. Protezarea trebuie realizată dupa eradicarea posibilelor infecții, în cazul
fracturilor desch ise prognosticul depinde de gradul de contaminare al
plăgii, astfel profilaxia infecților (toaletarea plăgii și adimistrarea de
antibiotic preoperator) prezinta un rol primordial în succesul terapeutic .

25

BIBLIOGRAFIE

1. Robert R. Simon, Scott C . Sherman , Steven J. Koenigsknecht – Emergency
Orthopedics -The Extremities, 5th edition.

2. Rahij Anwar, Kenneth Tuson, Shah Alam Khan – Classification and
Diagnosis in Orthopaedic Trauma, 2008

3. Dinu Antonescu, Dragoș Șchiopu, Oana Dima – Fracturile -Generalită ți, în
Tratat de Chirurgie, Vol. X Ortopedie -Traumatologie, 2009, p. 17 -64.

4. National Clinical Guideline Center(UK) – Fracture (Complex) -Assessment
and Management, 2016

5. Amponsah G, Gorleku PN – Bony Injuries in Trauma Patients Diagnosed by
Radiological Examination, Ghana Med J. 2015 Jun, 49(2) 97 -101

6. Ruedit. T. P. , Murphi W. M. , AO Principles of Fracture Management,
Therme, Stuttgart -New York, 2000

7. Zalavras CG. Prevention of Infection in Open Fractures, Infect Dis Clin North
Am.2017 Jun, 31(2): 339-352.

26