Disciplina : Economie mondială [609310]

Universitatea Dunărea de Jos din Galați
Facultatea Transfrontaliera de Științe Umaniste, Economice și Inginerești

Disciplina : Economie mondială

Referat
Tema: Globalizarea economiei mondiale

Coordonator:
Alexandu STRATAN Studentă anul II:
Specializarea: AI
Cătălina ȚURCANU Student: [anonimizat] 2019

Cuprins :

I : Conceptul de globalizare economica ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 2
II: Dimensiunea economica ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 3
III: Fenomenul de globalizare a activității economice ………………………….. ………………………….. ……….. 4
IV: Indicatori ai globalizării economiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
V: Structura sistemului economiei mondiale în condițiile globalizării ………………………….. ………………. 6
VI : Problemele globale ale economiei mondiale actuale și crizele economice internaționale ……………. 7
VII: Avantaje și dezavantaje ale globalizării ………………………….. ………………………….. ……………………. 8
VIII: Implicațiile globalizării pentru România ………………………….. ………………………….. ……………….. 10
IX: Multinaționalele românești ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 11
X : Provocările și oportunitățile globalizării ………………………….. ………………………….. …………………… 12
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 14

2
I : Conceptul de globalizare economica

Globalizarea este „cuvântul cel mai des folosit și abuzat, cel mai rar definit și probabil cel mai
neînțeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor și viitorilor ani”. Subiectul naște
dispute, reacții pasionale, temeri și suspiciuni, este invocat drept cauză pentru multe din evenimentele și
transformările lumii contemporane și este „boala” de care se spune că s uferă acest secol. Păcatul cel mai
grav de care este acuzată globalizarea este cel al nivelării specificului țărilor, fie el economic, cultural
sau religios. Percepția generală asupra fenomenului este aceea că favorizează uniformizarea,
omogenizarea, occid entalizarea sau americanizarea culturilor, existând însă și în acest domeniu, ca în
toate subiectele ce țin de acest proces, păreri contradictorii susținute fiecare de argumente mai mult sau
mai puțin viabile.
Dependențele și interdependențele economice nu sunt un lucru nou, însă modul lor spectaculos
de a evolua înregistrat în ultimii ani a transformat cuvântul globalizare într -un laitmotiv pentru specialiștii
preocupați de subiect, dar și pentru opinia publică. Globalizarea este văzută de mulți dintre spe cialiști ca
fiind un fenomen eminamente economic, implicând o interacțiune economică în creștere a statelor sau o
integrare a sistemelor economice naționale, prin sporirea activităților de comerț internațional, a fluxului
de capital și investiții. Sugestiv ă din acest punct de vedere este definiția dată de George Soros:
„globalizarea reprezintă dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și
dominația lor crescândă asupra economiilor naționale”.
Dorind să dea o definiție d e lucru ( working definition ) conceptului, Malcolm Waters consideră
că: „probabil cea mai bună abordare a unei asemenea definiții ar trebui să încerce să specifice unde s -ar
termina procesul de globalizare, cum ar arăta o lume complet globalizată. Iar imagi nația autorului,
partizan al globalizării, nu se lasă mult așteptată: „într -o lume globalizată vor exista o societate singură
și o singură cultură care ocupă planeta. Această societate și cultură nu vor fi probabil armonios integrate,
deși ar fi convenabil să fie. Mai degrabă vor tinde probabil spre niveluri înalte de diferențiere,
multicentricitate și haos”. In urma finalizarii procesului de globalizare nu va exista un guvern organizator
central, și nici un set îngust de preferințe și prescripții culturale . „În măsura în care cultura va fi unificată,
continuă autorul, ea va fi extrem de abstractă, exprimând toleranța pentru diversitate și opțiunea
individuală. Important este că teritorialitatea va disparea ca principiu organizator pentru viața socială și
culturală, ea va fi o societate fără margini și fără granițe spațiale.” Tot în viziunea aceluiași autor,
globalizarea este „un proces în care constrângerile geografice asupra alcătuirilor sociale și culturale se
retrag și în care oamenii devin în măsură spor ită conștienți că ele se retrag”.
Paul Virilio sugera că, dacă pare prematur să discutăm despre „sfârșitul istoriei” anunțat de
Francis Fukuyama, putem totuși discuta cu toată convingerea despre „sfârșitul geografiei”. Distanțele nu
mai contează, iar ideea de graniță geofizică devine din ce în ce mai greu de susținut în „lumea reală”.
Concluzionând, globalizarea este un complex amplu de procese care au ca obiectiv final
realizarea integrării complete pe diferite domenii: economic, politic, militar, de secu ritate, social, cultural
etc. În consecință, acest proces nu acordă prea multe șanse statelor de a trăi izolat. Practic, globalizarea
înseamnă în același timp libertate și dependență, uniformitate, mișcări libere de bunuri, oameni și idei la
scară mondială , trăsături locale combinate și confundate cu cele mondiale, lumea întreagă regăsindu -se
astfel în fiecare localitate și, concomitent, fiecare localitate, regiune sau națiune regăsindu -se pe întreg
mapamondul.

3
II: Dimensiunea economica

Exemple în ceea ce privește această dimensiune a globalizării pot fi găsite fără probleme în mass –
media în fiecare zi, dimensiunea economică fiind de cele mai multe ori cea mai vizibilă și în consecință
cea mai discutată (creșterea volumului comerțului internațional și al investițiilor directe, globalizarea
piețelor financiare, producție integrată, companii transnaționale, competiție la nivel global).
Caracteristicile principale ale curentului cuprind creșterea interdependențelor la nivel global între
toți actorii, interna ționalizarea schimburilor și a producției, o nouă diviziune internațională a muncii, noi
mișcări de migrație dinspre Sud spre Nord, un nou mediu competitiv, liberalizarea piețelor financiare,
libera circulație a capitalurilor, informațiilor, persoanelor și mărfurilor, a treia revoluție industrială și
transnaționalizarea tehnologiei, dominația companiilor multinaționale, intensificarea concurenței la nivel
global (hiperconcurența), comprimarea timpului și a spațiului (tranzacții în timp real), afirmarea cult urii
contractului, nașterea unei societăți civile globale, afectarea suveranității naționale, a identității culturale
și spirituale, precum și internaționalizarea statului, făcând din acesta un agent al lumii globalizate.
Cele mai importante pârghii ale gl obalizării sunt transnaționalizarea comunicării, producția,
comerțul, individualismul, consumul, descentralizarea organizațională, transferul resurselor publice în
mediul privat, precum și realocarea activităților manufacturiere din SUA în Europa de Est și în Asia, ca
și în regiunile geografice sărace.
Consecințele globalizării sunt dintre cele mai diverse și sunt deopotrivă pozitive, cât și negative.
Astfel:
 apar oportunități extraordinare pentru unele state, permițându -le să valorifice într -un mod
superio r avantajele oferite de progresul tehnologic și de deschiderea piețelor;
 sunt reduse distanțele și se permite comunicarea în timp real;
 se formează o conștiință globală și o abordare la scară planetară a problemelor;
 apar preocupări legate de creșterea ine galităților pe plan intern și extern – vechiul conflict între
Nordul bogat și Sudul sărac fiind înlocuit de o nouă diviziune a muncii;
 se inaugurează o epocă de severă inegalitate, în primul rând, printr -o deteriorare a distribuției
veniturilor, ceea ce fa ce ca procesul analizat să fie tot mai mult asociat cu viața de zi cu zi;
 statul -națiune are de înfruntat concurenți serioși (organizațiile guvernamentale internaționale și
corporațiile multinaționale) în privința primordialității pe scena internațională.
În planul rezultatelor concrete, globalizarea ar trebui să apară ca un proces de difuzie a creșterii
economice și a bunăstării generale, contribuind prin transferul tehnologic la o dezvoltare de tip durabil,
care să nu afecteze resursele de bază ale planet ei. Din păcate însă, până în prezent, globalizarea din acest
punct de vedere este încă foarte neprielnică, provocând introducerea de noi decalaje economice la scară
continentală sau subcontinentală prin dezvoltarea unor mari poli de creștere.
Realitatea du ră pe care o trăim ne -a confirmat, deja, că promotorii procesului de globalizare nu
pot fi decât acele state care dispun de mijloacele necesare, reflectate cu pregnanță în nivelul de dezvoltare
economică. De aceea, există tentativa simplistă, dar totuși nu lipsită de temei, de a considera că
globalizarea promovează și protejează interesele acelor state și, îndeosebi, ale Statelor Unite, care au fost
catalogate a priori, după sfârșitul războiului rece, drept singura superputere mondială.
Statele capitaliste avansate se află sub impactul globalizării contemporane. Ele sunt obligate să
intre în competiție unele cu altele în dorința atragerii de investiții străine directe. Și ele se confruntă cu
tensiuni determinate de nemulțumiri în plan economic, cu neliniști provocate de distrugerea sistemului
clasic de ierarhizare a valorilor.
Pe de altă parte, este adevărat că, pentru țările în curs de dezvoltare, economia globală este un dat
– ele trebuie să se adapteze regulilor instituite de statele mult mai puternice, gă sindu -se astfel într -o
poziție de subordonare, dependentă, postcolonială. Această stare de fapt i -a determinat pe unii să se
întrebe dacă nu cumva globalizarea este un puternic instrument ideologic ce susține exportul anumitor

4
valori și sisteme. Astăzi, nu mai putem face distincție clară între latura internă și cea externă a politicii
unui stat, pentru că relațiile sunt din ce în ce mai puțin atributul strict al segmentului guvernamental de
conducere a societății.
Ca accentuare și generalizare a internațion alizării, globalizarea a însemnat și evoluția calitativă a
companiilor multinaționale, prin extinderea piețelor de desfacere și prin ridicarea concurenței la scară
mondială. Firmele trebuie să facă față astăzi atât unei concurențe autohtone, cât și celei v enite din afara
granițelor.
Nu putem încheia aceste succinte considerații referitoare la implicațiile globalizării fără a aduce
în prim plan actuala criză mondială ca argument suprem și concret al acestui fenomen. După cum au
demonstrat evoluțiile economic o-financiare la scara întregului mapamond, criza din SUA și intervenția
statului în stoparea ei au fost urmate de reacții similare la nivelul statelor europene. În acest context, se
evidențiază cu claritate efectul de domino pe care orice eveniment dintr -un colț al lumii îl declanșează în
alt colț al lumii. Criza poate fi, astfel, privită fie ca un catalizator al globalizării, dar și ca un obstacol în
calea ei, prin eforturile întreprinse la nivel local sau regional în sensul îngrădirii sau limitării efecte lor
sale.
La capitolul provocări pe lista lucrurilor de gestionat par a se adăuga din ce în ce mai multe
probleme. Greu de făcut o ierarhie în funcție de importanța și de prioritatea acestora, însă aleator pot fi
amintite:
 reconsiderarea statului, a suvera nității sale, determinată de regionalizare și de globalizare,
presupunând transferuri de atribute ale suveranității, permeabilitatea granițelor și apariția
organismelor suprastatale;
 ciocnirea mai multor civilizații, din diferențierea dramatică a capacităț ilor economice și tehnico –
științifice și chiar subordonarea politicului marilor fuziuni economice și financiar -bancare;
 economia subterană, conexată internaționalizării terorismului și crimei organizate, drogurile;
 explozia demografică, paralel cu cronicizarea sărăciei;
 degradarea mediului natural, poluarea cu consecințe majore asupra viului;
 translația stărilor conflictuale de la nivel regional la nivel global etc.
În concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care întruchipează o transformare
în organizarea spațială a relațiilor și a tranzacțiilor sociale – în termenii extensiunii, intensității, vitezei
și impactului lor, generând fluxuri și rețele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacțiune
și exercitare a puterii.
III: Fenomenul de globalizare a activității economice

În accepțiunea obișnuită, globalizarea are în vedere procese definitorii privind integrarea piețelor
de capital și a celor comerciale, privatizarea masivă a producției și mijloacelor de produc ție astfel încât
concurența liberă să -și spună cuvântul în traficul de mărfuri. Se vorbește despre mobilitatea ridicată a
forței de muncă, despre distribuția veniturilor între țări, despre eliminarea fragmentării existente în
economia lumii, care poate det ermina retrogresii, fluidizarea traficului de mărfuri, a celui legat de forța
de muncă, a capitalului financiar, reclamă eliminarea organismelor existente la nivelul statelor naționale,
care constituie o frână.
Globalizarea economiei ar putea fi definită c a fiind procesul deosebit de dinamic al creșterii
interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale
în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale. Proble mele devin
mai curând globale decât naționale, cerând tot mai frecvent și o soluționare globală.
Globalizarea este stadiul la care a ajuns astăzi procesul secular de internaționalizare a economiilor
și a activităților economice, ca urmare a mutațiilor surv enite în structurile economice interne și

5
internaționale. Este un mijloc strategic la care au apelat marile firme și bănci pentru a -și asigura
profitabilitatea și pentru a putea surmonta oscilațiile superficiale sau de profunzime petrecute în diferitele
economii unde acestea își au cantonate capitalurile.
Caracteristica fundamentală a economiei mondiale actuale constă în dominația exercitată de
piețele financiare asupra comerțului cu bunuri și valori, asta și datorită rolului pe care a ajuns să îl aibă
cuno așterea ca factor de producție. Știința și capacitatea creierului uman de a inova dețin un rol tot mai
important în productivitate și în consecința în creșterea economică.
IV: Indicatori ai globalizării economiei

Gradul de globalizare al unei țări se măso ară, în primul rând, prin nivelul de deschidere a
economiei acesteia față de exterior și prin ponderea comerțului exterior în PIB și mediului investițional.
La baza evaluării nivelului de globalizare al economiei mondiale se află gradul de internaționaliza re a
acesteia. Accentuarea integrării economice între națiuni a condus la erodarea diferențelor dintre
economiile naționale și la o scădere a autonomiei guvernelor naționale, trend ce nu dă semne că se va
opri.
Indiferent dacă suntem sau nu adepții global izării, exemplele privind dimensiunile și efectele
sale le putem vedea în fiecare zi: creșterea volumului operațiunilor efectuate, cuantumul și localizarea
investițiilor directe, relocarea afacerilor, oscilațiile piețelor financiare, competițiile economice între state
și regiuni. Comerțul, finanțele, transportul, producția, serviciile, capitalul sunt astăzi părți ale unui întreg
care nu mai ține de granițele fizice ale statelor sau ale continentelor. Creșterea comerțului internațional,
superioară creșterii producțiilor naționale, internaționalizarea piețelor financiare, creșterea influenței
marilor companii asupra administrațiilor, omogenizarea stilurilor de viață sunt câteva dintre
caracteristicile globalizării economice.
Malcom Waters consideră drept dime nsiuni ale globalizării economice: comerțul, producția,
investițiile, ideologia organizațională (impunerea unui anumit stil de a face producție), piața financiară
și piața muncii. Dintre acestea piața financiară și comerțul reprezintă acele elemente în car e globalizarea
este realizată aproape în întregime.
În lumea francofonă globalizarea este considerată un moment în cadrul procesului de
mondializare, iar actorul principal îl reprezintă firma, de preferință una multinațională. Oligopolul
mondial a fost def init de mulți ca fiind concentrarea capitalurilor la nivelul Triadei (SUA, UE, Japonia),
dar lucrurile încep să se schimbe.
Economia actuală are nevoie, ca dintotdeauna, de trei elemente pentru a funcționa: cerere, ofertă
și intermediari, doar că spațiul d e acțiune s -a mutat din cel fizic în cel virtual, asigurându -se astfel o
condiție esențială în jocul economic global: accesibilitatea informației. Internaționalizarea firmelor și
capitalurilor a făcut dificilă apartenența la un anumit stat a marilor firme, acestea dezvoltându -și foarte
mult filialele din străinătate.
Printre principalii factori economici ai globalizării pot fi menționați:
 Liberalizarea comerțului cu servicii, în special pentru telecomunicații, asigurări și bancar;
 Liberalizarea piețelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației
devizelor și a capitalului;
 Liberalizarea și extinderea investițiilor străine directe.
Dimensiunea financiară este de asemenea relevantă în procesul globalizării. Extinderea
portof oliului de servicii financiare și de clienți la scară globală indică tendința creării unei piețe planetare
a finanțelor. Piețele sunt interconectate, iar evenimentele se răsfrâng asupra tuturor actorilor. Deschiderea
sau desființarea sistemelor naționale d e control al schimburilor a fost un element motor al globalizării
financiare. Pe scena globală tranzacțiile financiare sunt capul de afiș în economia profitului. Ele depășesc

6
valoarea comerțului internațional de bunuri și servicii, acest fapt putând volati liza cu ușurință economii
considerate ca fiind stabile. Riscul sistemic a crescut pe piața financiară, economiile naționale fiind puse
astăzi în postura din care pârghiile de acțiune și -au pierdut eficiența. Un alt aspect al globalizării îl
reprezintă schi mburile economice fundamentale, cu înțelesul de fluxuri de capital pe diverse piețe
naționale care au devenit din ce în ce mai greu de controlat.
Rolul actorilor economici transnaționali în economia globală a crescut considerabil, prin
conceptul de compani e transnațională referindu -ne la actori globali cu o puternică influență în sfera
politică, economică, socială internațională. Acestea exercită un rol esențial în sectoare specifice ale
activității economice printre care:
 sectorul bancar și financiar, în c are companiile transnaționale își construiesc adevărate monopoluri
la nivel mondial și local;
 comerțul internațional unde companiile transnaționale își impun produsele lor înalt -competitive pe
toate piețele naționale; peste 50% din comerțul global cu bunur i este controlat de ele, ca și
manipularea nivelurilor de transfer a prețurilor în comerțul intern al agențiilor, filialelor și
sucursalelor aceleiași companii;
 nivelul tehnologic prin ISD contribuind la dezvoltarea acestui nivel în statul -gazdă;
 nivelul de dezvoltare economică a statului gazdă, prin contribuția cu resurse financiare, tehnologice,
de management, prin crearea de locuri de muncă, prin crearea și dezvoltarea întreprinderilor sau prin
retehnologizarea și modernizarea acestora;
 sectorul servici ilor, în special cel hotelier, bancar, de călătorii, al industriei de transport;
 problemele legate de mediu, prin reducerea emisiilor poluante sau prin influențarea adoptării unor
legislații mai puțin restrictive față de investițiile poluante;
 introducerea unui tip de management modern, pregătirea personalului, furnizarea de experiență și
de know -how;
 domeniul politic, ca o consecință a importanței lor pentru producția și exporturile statului gazdă și
al statului de origine.
Finanțele lumii sunt dominate d e dolar, euro și de yen și de câteva mari bănci transnaționale.
Aceste mari bănci influențează multe dintre deciziile economice și politice ale lumii și ne afectează mai
mult sau mai puțin pe fiecare dintre noi.
Un alt aspect extrem de important vizează do meniul fiscal, posibilitatea controlului asupra finanțelor
unei astfel de companii fiind în general redusă. Astfel este favorizat transferul unor importante sume de
bani rezultate din activitățile comerciale, existând chiar și riscul disimulării acestora î n scopul sustragerii
de la plata obligațiilor datorate statului. Prin spălarea internațională a banilor s -au impus costuri
considerabile economiei mondiale, având drept consecință și deteriorarea operațiunilor eficiente ale
economiilor naționale și, prin p romovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lentă a pieței
financiare, reducerea încrederii publice în sistemul financiar internațional și, drept rezultat, reducerea
sistemului de creșterea a economiei mondiale.
Confruntați cu aceste probleme, factorii politici de decizie ai țării ar fi forțați să -și înăsprească
politica fiscală pentru a încerca să creeze un surplus bugetar care să fie folosit pentru neutralizarea
efectelor monetare ale influențelor de capital.
V: Structura sistemului economiei mondiale în condițiile globalizării

Cadrul național în care s -au desfășurat în fond procesele economice de -a lungul multor secole a
încetat să fie referința ultimă a politicii economice. Multă vreme, cetățenii Americii, Angliei, Franței,
Germaniei au put ut crede, justificat, că bunăstarea lor depinde doar de bunăstarea propriei națiuni. Astăzi,
lucrurile se prezintă altfel. Bunăstarea propriei națiuni este esențială pentru bunăstarea fiecăruia, dar ea

7
depinde acum de mecanisme atât de complexe, de conexiu ni extinse atât de mult, încât nu este exagerat
să se spună că începem să depindem toți, în mod perceptibil, de economia mondială care ne cuprinde.
Indicatorul cel mai relevant pentru gradul ridicat de autonomie de care se bucură actorii în
sistemul intern ațional postindustrial este proliferarea societăților transnaționale. Dacă până în secolul
XIX comerțul internațional se desfășura interfirme, sub steagul țării lor de proveniență, astăzi este tot
mai deschis, mai liberalizat și se extinde dincolo de autor itatea politică a guvernelor naționale. Sistemul
economiei de piață nu numai că s -a generalizat, ci a înlocuit comerțul mondial prin „legarea” între ele a
tranzacțiilor internaționale.
Existența acestor societăți și globalizarea piețelor se intercondițione ază reciproc. Anumite ramuri
industriale, cum ar fi cea farmaceutică, aerospațială sau microelectronică, au sisteme economice și
tehnice care sunt, prin natura lor, globale și transcend cadrul național. În epoca actuală a informatizării,
granițele statale devin tot mai permeabile pentru fluxurile materiale și financiare ce pot fi transferate
instantaneu de pe o piață pe alta. În ceea ce privește fluxurile comerciale reale (comerțul cu bunuri și
servicii), ca urmare a integrării internaționale a producției, cea mai mare parte a acestora se desfășoară
în prezent intrafirmă, în detrimentul comerțului mondial interfirme. Ierarhia administrativă a firmelor a
înlocuit piața ca tip de organizație economică internațională. Construcțiile de avioane au devenit
monopol ul a două mari companii: Airbus și Boeing. Transporturile aeriene sunt și ele dominate de câteva
companii gigant americane, vest -europene și japoneze. Industria farmaceutică este și ea dominată de
câteva mari multinaționale cu sediul în SUA, Elveția, Germa nia, Franța sau Marea Britanie.
Liberalizarea aproape totală a comerțului mondial de mărfuri și servicii și crearea OMC a
desființat ultimele bariere și diviziuni. Granițele și suveranitățile naționale ale statelor sunt acum aproape
nesemnificative. Ce m ai rămâne din aceste granițe nu mai are prea mult sens și nici importanță.
VI : Problemele globale ale economiei mondiale actuale și crizele economice
internaționale

Din punct de vedere economic, globalizarea înseamnă integrare la scară mondială a producț iei,
comerțului și sistemului financiar și bancar. La prima vedere această integrare ar trebui să ofere țărilor
sărace o șansă de a se dezvolta mai repede, însă în realitate până în prezent globalizarea a dus mai curând
la marginalizarea țărilor sărace. Pa rticiparea lor la comerțul mondial a rămas limitată, accesul la piața
financiară internațională este practic inexistent, iar partea ce le revine din totalul investițiilor
internaționale se diminuează. Globalizarea reduce marja de autonomie și de decizie a guvernelor
naționale și face ca acestea să nu poată interveni cu succes în sprijinirea propriilor economii. Or,
stabilizarea macroeconomică este necesară, chiar și pentru economiile care nu sunt prinse în sistemul
global, asta dacă mai există acest gen de țări. În epoca globalizării dacă o țară săracă nu este bine
administrată din punct de vedere financiar, remediile nu mai pot veni de la guvernele naționale, ci de la
Fondul Monetar Internațional, care va cere reforme macroeconomice prin ajustări structural e așa cum a
făcut până acum în țările unde a fost chemat în ajutor.
Pentru ieșirea din criză, hiperglobaliștii ne propun controlul întregii economii mondiale printr -o
bancă unică și, poate, o monedă unică sau printr -o autoritate unică de control monetar.
Globalizarea cimentează polarizarea dintre țările bogate și cele sărace și duce la formarea a două
tabere, una cu venituri mari și cealaltă cu venituri mici. Fenomenul produce inevitabil învinși și
învingători, accelerează procesul de stratificare a țărilo r subdezvoltate, ajutând unele țări precum China,
alte țări din Asia de Sud, Brazilia și Mexicul și defavorizând restul lumii sărace. Statisticile arată că
distribuția venitului mondial s -a înrăutățit în era globalizării.
Un alt reproș adus globalizării es te acela că a dus la un comerț liber, în timp ce nevoia reală este
aceea de comerț corect, just. Fair trade not free trade susțin specialiștii că ar fi cheia problemelor

8
dezvoltării. Datorită comerțului liber națiunile Sudului au devenit și mai vulnerabile decât erau în trecut.
Nici măcar regulile și reglementările impuse de OMC nu au capacitatea de a proteja economiile acestor
țări în fața agresivității comerciale ale celor puternici și nici împotriva efectelor negative ale comerțului
injust. Nimeni nu pre tinde că globalizarea este responsabilă pentru toate relele din lumea Sudului în curs
de dezvoltare ori că globalizarea nu ar oferi teoretic cel puțin șanse mai bune de dezvoltare multor țări.
Dificultatea constă în faptul că până acum nu s -au prezentat do vezi și cazuri de țări care au fost ajutate
în dezvoltarea lor de globalizarea economiei.
VII: Avantaje și dezavantaje ale globalizării

Globalizarea ne afectează pe toți în mod direct. În acest context, importantă și utilă ar fi o evaluare
chibzuită a opo rtunităților și riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanțându -ne de tendințele
actuale de demonizare sau, dimpotrivă, de preamărire a consecințelor acestui fenomen.
Obiectiv vorbind, globalizarea nu poate fi făcută vinovată pentru toate relele cu care se confruntă
astăzi omenirea, oricâtă nevoie am avea de un țap ispășitor. Există în mod clar și anumite efecte benefice
care au survenit și datorită expansiunii acestui fenomen. Dacă a reușit ceva, globalizarea a obligat țările
să-și îmbunătățească eficiența sau, cel puțin, să reducă rolul guvernării în economie. Însă, a dus în același
timp la creșterea interdependențelor și a crescut pericolul de propagare a problemelor interne ale
anumitor țări, zone.
Deschiderea comerțului internațional a ajutat numeroase țări să se dezvolte prin impulsionarea
exporturilor. Elementul -cheie al politicii industriale care a îmbogățit o mare parte din Asia Orientală și a
ameliorat soarta a milioane dintre locuitorii săi este creșterea bazată pe exporturi. Globalizarea a redus
sentimentul de izolare care domina în atâtea țări sărace și a oferit multora dintre locuitorii acestora accesul
la cunoaștere. De asemenea, o campanie publică bine orchestrată a determinat comunitatea internațională
să anuleze datoriile unor țări foarte sărace.
În ceea ce privește criticile care sunt aduse companiilor multinaționale și tendinței acestora de a
elimina firmele autohtone de pe piața națională, este adevărat faptul că acestea duc uneori politici nu
tocmai ortodoxe, însă aduc cu ele teh nologii noi, know -how, deschid piețe, creează sectoare de activitate.
În plus, companiile private sunt de cele mai multe ori mai apte în a genera bogăție decât statul, acesta
având tendința de a abuza de propria putere.
Globalizarea oferă un grad de liber tate individuală pe care statul nu îl poate asigura. Concurența
liberă la scară globală a eliberat talente antreprenoriale și creative și a accelerat inovațiile tehnologice.
Cu certitudine, globalizarea limitează spațiul de acțiune al politicilor și al ec onomiilor naționale,
însă oferă avantajul unei soluționări mai rapide a acelor probleme care nu pot, prin însăși natura și
complexitatea lor, să fie soluționate decât la nivel global: repartizarea resurselor, accesul la tehnologie și
informație, probleme e cologice, combaterea extremismelor contemporane de orice natură.
Acuzată și de tendința de omogenizare și de standardizare a culturilor, globalizarea poate oferi și
în acest domeniu anumite beneficii. În mod paradoxal, se manifestă un interes tot mai cresc ut pentru
culturile pierdute, pentru limbile ignorate, pentru tradiții pe cale de dispariție și pentru recuperarea și
răspândirea acestora prin mijloace neexistente înainte.
Cei care condamnă globalizarea neglijează beneficiile pe care le -a adus lumii, dar cei care o
proslăvesc se află într -o eroare mult mai mare. În viziunea lor, globalizarea este echivalentă cu progresul.
Țările în curs de dezvoltare sunt nevoite să o accepte dacă vor să se dezvolte și să combată sărăcia, însă
pentru foarte mulți locuitor ii ai acestor țări, și nu numai, globalizarea nu a adus deloc beneficiile mult
promise.
Efectele negative ale globalizării constau, în principal, în faptul că, cel puțin până în prezent, are
loc o tendință de concentrare a puterii de decizie în mâinile mar ilor companii. Acestea, printr -o dezvoltare

9
tot mai accentuată, pot scăpa de sub controlul statelor, își pot promova politicile fără a mai ține seama de
restricțiile impuse de statele naționale, pot sufoca firmele mai mici concurente, pot determina o exces ivă
aglomerație de bogăție la un pol al omenirii si o sărăcie generalizată în alte părți ale globului.
De exemplu, Băncile occidentale au profitat de atenuarea controlului pe piețele de capital din
America Latină și din Asia și s -au extins, dar aceste regiuni au avut de suferit atunci când capitalurile
care se acumulaseră s -au retras brusc. Acest reflux brutal a lăsat în urma sa monede naționale și sisteme
bancare extrem de vulnerabile.
În cazul liberalizării comerțului, dar și în alte domenii afectate de globalizare, chiar și eforturile
aparent bine -intenționate au avut uneori efecte negative. Atunci când proiectele agricole sau de
infrastructură recomandate de Occident și finanțate de Banca Mondială sau de alte instituții de acest gen
se soldează cu u n eșec, tot populația țărilor respective este cea care trebuie să achite împrumuturile
primite, exceptând bineînțeles cazurile în care se șterge datoria.
Impactul pe care îl poate avea globalizarea asupra țărilor în curs de dezvoltare, și în principal
asupra locuitorilor din aceste țări, poate ajunge a fi unul devastator. Este foarte adevărat faptul că
globalizarea poate fi benefică prin efectele produse de suprimarea barierelor, de integrarea economiilor
naționale, având potențial de a îmbunătăți situația economică a locuitorilor Terrei, însă pentru a face
acest lucru posibil este necesar un alt mod de gestionare a lucrurilor. Nu ar strica o atenție specială asupra
acordurilor comerciale internaționale care au contribuit foarte mult la suprimarea barierelor fără excepții
și au ghidat politicile impuse țărilor în curs de dezvoltare. Fără îndoială că anumite suferințe sunt
inevitabile, însă cele suportate de unele țări în curs de dezvoltare au fost mult mai mari decât era necesar
și ar fi putut fi evitate prin t-o altă viziune asupra lucrurilor. Aceste țări nu primesc niciun sprijin în ceea
ce privește sistemul de securitate socială, unele au fost marginalizate de piețele globale, sacrificiile făcute
și prețul plătit de ele nefiind importante și demne de luate î n seamă de cei care ies învingători de la masa
globalizării.
Dacă, în majoritatea cazurilor, binefacerile globalizării au fost mai mici decât pretind partizanii
săi, prețul plătit a fost net superior beneficiilor obținute: mediul înconjurător a fost afecta t ireversibil,
corupția a cangrenat clasa politică, iar rapiditate schimbărilor care intervin zi de zi nu acordă timp țărilor
să se adapteze sau să țină pasul. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile
private și cele publice. Piețele sunt capabile să genereze bogăție, dar nu sunt capabile și nici destinate să
răspundă altor tipuri de nevoi sociale.
Cu toate cele menționate, prea puține resurse au fost alocate corectării deficiențelor și daunelor
globalizării. Drept rezultat, d ecalajul dintre cei bogați și cei săraci a continuat să crească în loc să se
diminueze, cum se promite de atâta amar de vreme. În anul 1960 raportul dintre 20% dintre populația
mondială cea mai bogată și 20% din cea mai săracă era de 1 la 30. În 1995, aces t raport era de 1 la 82.
Cei 20% dintre cei mai bogați dispun de 86% din resursele planetei. Cei 20% dintre cei mai săraci dețin
doar 1%. Numărul de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei absolute – un dolar pe zi – atinge 1,5
miliarde și se află în cre ștere constantă. Averea deținută de doar 1% dintre cei mai bogați oameni ai lumii
echivalează cu cea a restului de 75%, realitate ce nu mai necesită alte argumente. Peste un miliard de
oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la apă curentă, iar 826 de
milioane de oameni suferă de malnutriție, date de acest gen arătând o altă față a lumii. Desigur că nu
globalizarea este cea responsabilă de aceste realități dar susținătorii procesului argumentează că aceasta
ajută la rid icarea nivelului de trai, fapt încă nedemonstrat

10
VIII: Implicațiile globalizării pentru România
„Economia românească nu mai e românească!”
Ilie Șerbănescu
Lumea se schimbă și, odată cu ea, și România. Ce rezervă însă globalizarea pentru țara despre
care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol și grâu”?
Procesul de globalizare economică creează noi provocări pentru toate țările, mai ales prin
circulația liberă a capitalurilor și prin modificări rapide ale avantajelor comparative. În con textual
globalizării, provocările la adresa stabilității macroeconomice sunt mult mai numeroase, fiind generate
de creșterea deschiderii economiilor, de liberalizarea financiară și de sporirea complexității piețelor și a
produselor financiare. Stabilitatea financiară a devenit o componenta extrem de importantă a stabilității
macroeconomice, întrucât fluxurile de capital exploatează vulnerabilitățile sistemului financiar pentru a
sancționa cu promptitudine erorile sau inconsistențele din politica economic.
Una dintre problemele cu care se confruntă România în ceea ce privește globalizarea este datorată
întârzierii startului în această cursă. Parte a spațiul comunist, a economiei dirijate și controlate de stat,
România s -a aflat printre ultimele țări care a be neficiat de inovațiile din transporturi, comunicații,
productivității muncii și, în final, din informație. Abia după revoluție, timid, societatea informațională
și-a făcut simțită prezența însă cu efecte devastatoare datorită faptului că ne -a găsit total n epregătiți.
Produse scumpe, economie ineficientă, inflație galopantă, zdrobitoarea concurență occidentală, toate au
pus rapid la colț economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s -a petrecut rapid și dramatic, luând
aspectul unui val distrugător care a l ăsat România cu două milioane de șomeri, un milion de locuitori
mai puțin, cu 85% din populație trăind în sărăcie și cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o țară epuizată.
Deschiderea față de capitalul străin s -a făcut în România cu mai multă dificultate de cât în celelalte state
fost comuniste.
România este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctual de vedere al PIB pe
cap de locuitor, iar nivelul producției sale industriale (în medie pe ultimii zece ani) se situează undeva la
nivelul a 6 0% din producția anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat. O țară săracă și lipsită
de un proiect economico -social valabil este cu atât mai expusă astăzi crizelor „de import” de tot felul și
mai vulnerabilă în fața provocărilor presupuse de g lobalizare.
Analistul economic Ilie Șerbănescu descrie stadiul actual al economiei românești drept : „un
model economic cu consum fără producție, importuri fără exporturi, hypermarketuri fără fabrici,
mașini fără șosele și bănci fără economie reală.” România nu are poli de competitivitate, capabili să
realizeze valoare adăugată, potențial de export și să conteze în competiția globală, nu are decât foarte
puține branduri autohtone pe care să conteze.”
Cu alte cuvinte, România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi
facă față în mod lucid. Nu mai este „ țara cu petrol și grâu” de la începutul secolului XX, ci un stat aflat
într-o dureroasă tranziție de la economia de comandă la cea de piață liberă, cu o clasă politică abia î n
formare și una managerială de asemenea.
Economia românească încearcă să se reinventeze sub presiunea capitalismului occidental, însă
deși antreprenoriatul românesc a creat câteva mărci puternice după șabloanele occidentale, mărcile
străine cu rezonanță i nternațională au acaparat treptat topul notorietății. La capitolul mărci românești,
studiul Synovate îi are în fruntea clasamentului pe cei de la: Dacia (39%), Petrom (21%), Arctic (25%)
și BCR (20%). BRD, BitDefender, Dorna, Ursus, Bergenbier, Borsec, Rom telecom, Farmec și Bucegi
sunt alte mărci românești cu notorietate ridicată.
Conform COMUNICATULUI DE PRESĂ NR. 98/2013 emis de INSTITUTUL NATIONAL DE
STATISTICA , in anul 2011, au fost identificate 21277 grupuri de întreprinderi, din care 5555 de grupuri
rezidente și 15722 de grupuri de întreprinderi multinaționale ( 101 controlate din interior, respectiv

11
15621 controlate din străinătate). În funcție de ponderea numărului de salariați, majoritatea subgrupurilor
de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franța sau Olanda.

IX: Multinaționalele românești

Firmele autohtone puternice au început deja să își extindă afacerile și peste granițe. Deschizătoare
de drumuri au fost companiile din industria chimică și petrolieră. Au urmat apoi retailerii, producătorii
de mobilă și cele din industria IT. Istoria investițiilor românești în străinătate a început în anul 1998, când
producătorul de lacuri și vopseluri Policolor a cumpărat Orgachim din Bulgaria, iar Petrom a deschis
primele benzinării în afara țării. Numărul firmelor românești care își extind activitatea și înafara
granițelor țării fie prin birouri regionale, fie prin magazine este mult mai mare și este în creștere:
Rompetrol, Flamingo, Softwin, Mobexpert, Jolidon – „singura multinațio nală românească de pe
catwalk”.
Una dintre cele mai curajoase multinaționale românești se arată a fi Grupul Tender – a ajuns nu
doar în Serbia, face prospecțiuni în Senegal, Columbia, Venezuela, Iran, Pakistan și Afganistan. Cele
mai viguroase figuri ale c apitalului românesc astăzi sunt cele cinci societăți de investiții financiare
(cunoscute sub denumirea prescurtată de SIF -uri), fostele fonduri ale proprietății private. Aceste cinci
societăți (SIF Transilvania, SIF Moldova, SIF Muntenia, SIF Banat -Crișana și SIF Oltenia) dețin
împreună active în valoare de peste 2 miliarde de euro, în societăți comerciale care activează în România.
Acestea, alături de Fondul Proprietatea (ale cărui active sunt evaluate în perspectivă la circa 4 miliarde
euro), vor putea fi , în viitor, motoarele capitalului românesc, și asta nu doar în spațiul românesc. În
următorii 15 ani, România ar putea „exporta” circa 200 de companii, cel puțin în regiune. Un recent
studiu al PricewaterhouseCoopers calculează că în următorii 15 ani vor putea apărea circa 190 de
companii multinaționale noi cu capital majoritar românesc.
România a realizat în ultimii ani pași importanți în direcția adâncirii integrării sale în economia
globalizată: liberalizarea deplină a contului de capital (tranzacții pe piața valutară de 1 miliard EUR în
prezent, față de circa 600 -700 milioane EUR în 2006); creșterea gradului de deschidere a economiei
(76,7% în 2006); aderarea la UE (BNR, 2007). 18%
11%
8%
8%
8%8%6%4%3%3%23%Structura subgrupurilor de întreprinderi din România, după ponderea
numărului de salariați (%)
Germania
Franta
Olanda
Austria
Italia
S.U.A.
Cipru
Luxemburg
Elvetia
Regatul Unit al Marii Britanii

12
X : Provocările și oportunitățile globalizării

Globalizarea poate avea două tipuri de consecințe pentru România: benefice sau dăunătoare.
România are nevoie de capital străin investițional pentru dezvoltare, fiind incapabilă să -și producă acest
capital doar din surse interne. Fiind o țară cu oportunități economice multiple – de la turism și agricultură
la industria petrolieră și metalurgică – România poate devein atractivă pentru capitalul străin, dacă îi
asigură acestuia condiții interne (legislative, fiscale) propice. Mișcarea rapidă de capital presupusă de
globalizare – în care companiile își pierd clasica identitate „națională” – poate deveni avantajoasă pentru
România în condițiile unei forțe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.
Companiile transnaționale au avut un efect pozitiv și în ceea ce privește dezvoltarea tehnicilor de
management, marketing, pregătirea personalului, îmbunătățirea infrastructurii (cazul Nokia de lângă
Cluj) și difuzarea tehnologiei în multe domenii de activitate. Creșterea concurenței a constituit un alt
aspect pozitiv al companiilor transn aționale în economia românească. Ridicarea nivelului de trai în
zonele în care marile companii au investit, ca urmare a locurilor de muncă nou create, efectul de antrenare
generat de activitatea acestor firme reprezintă, de asemenea, efecte benefice pe car e marile companii
străine le -au generat în economia românească. Creșterea ISD în România a determinat și creșterea
competitivității economiei românești, prin prisma creșterii productivității muncii.
Printre beneficiile aduse de globalizare României pot fi incluse și: libera circulație a persoanelor,
mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și cunoștințelor (inclusiv sau mai ales științifico -tehnice),
participarea neîngrădită la circuitul mondial de valori; posibilitatea rezolvării în condiții mai bune a unor
probleme care depășesc granițele naționale (insuficiența resurselor, comerțul internațional; cooperarea
economică și asistența financiară internațională; poluarea; securitatea infrastructurilor critice; sărăcia,
subdezvoltarea; analfabetismul; asigurarea păcii, inclusiv prin apărarea împotriva terorismului;
migrațiile; catastrofele și urgențele naturale, medicale și umane; problemele climatice etc.) și nu în
ultimul rând reducerea costurilor datorită economiilor de scară realizate prin producția de serie m are
destinată exportului pe arii mai extinse.
În același timp, consecințele negative, riscurile presupuse de globalizare nu sunt deloc de neglijat.
În ultimii 20 de ani, globalizarea a avut pentru România și consecințe nefaste: sărăcie, înstrăinarea
resurs elor, scăderi demografice, migrație. Fenomenul globalizării este însoțit mai mult decât oricare altul
de o „filozofie a învingătorilor” și pășim într -o lume în care există prea puțină milă pentru învinși.
O altă problemă decurge din dependența excesivă pe care o avem față de capitalul străin. Riscul
vine din tendința pe care o au firmele în vreme de criză, capitalurile părăsesc economiile periferice și se
retrag către centru, iar capitalul indigen este total insuficient. Realitatea a confirmat acest risc: î n perioada
crizei actuale băncile mamă au retras lichidități semnificative ca mărime de la sucursalele lor din
România. Ne lipsește însă o specializare, atât de necesară în societatea globală. Societatea globală
răsplătește doar ideea, informația, invenția , nu mastodonții giganți care produc cuie sau ciment. Viitorul
aparține țărilor care produc idei.
O altă schimbare este desființarea granițelor, apariția parlamentelor și a guvernelor europene,
rolul instituțiilor financiare mondiale (FMI și Banca Mondia lă), desființarea monedelor naționale și
trecerea la euro, lichidarea armatelor naționale în favoarea NATO. Toate acestea arată că treptat statul
națiune, cu care secolele XIX și XX se obișnuiseră, ajunge la capătul emisiunii istorice, adică „La
revedere, România!”, „Bun Venit, Europa!” Libera circulație a oamenilor, a valorilor și capitalurilor,
crearea de regiuni economice, restrângerea autorității statale, toate acestea vor schimba radical România
pe care o știm.
Dacă, practic, statul național România se va transforma masiv, asta nu înseamnă că va dispărea
națiunea română. Din contră, ca și celelalte popoare europene, și românii vor trebui să învețe să își
iubească și să -și impună mai mult limba, tradițiile și istoria. Conceptul francez al rezistenței pri n cultură,

13
nu ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a deznaționalizării, este necesar să fie aplicat în România. Deja
tabloul României față de acum zece ani este mult îmbunătățit, noile etape ale dezvoltării societății globale
nu ne mai prind nici rupți d e lume, izolați și nici fără experiență. Cu alte cuvinte suntem pe drumul cel
bun.
Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanții globalizării, pentru că
aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor. Globalizarea îi face mai puternici pe cei puternici
și mai slabi pe cei slabi. Dacă România nu va reuși să evolueze rapid, în mod sigur va face parte din cea
de-a doua categorie.
Astfel, românii vor trebui să facă eforturi de promovare a tot ceea ce înseamnă specific nați onal:
economie românească, cultura românească. Cu alte cuvinte, așa cum sună deviza Clubului de la Roma,
trebuie să gândești global și să acționezi local. Să nu îți pierzi identitatea într -o mare anonimă, dar nici
să practici un naționalism îngust și anacr onic.

14
Bibliografie

Dăianu, D. (2011). „Statul, finanța și criza”, Economistul , nr. 35, septembrie
Galbraith J.K. (1982). Știința economică și interesul public , Editura Politică, București
Georgescu, F. (2011). „Anatomia crizei și schimbarea paradigmei economice”, www.bnro.ro , octombrie
Mises, von L. (1998). Capitalismul și dușmanii săi , Editura Nemira, București
Morris, C. (2010). Criza economica și profeț ii ei, Editura Litera, București
Pohoață, I. (1993). Doctrine economice universale , Editura Fundației
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E.. (2005). Economie , Editura Economică, București
http://www.scritub.com/geografie/Globalizarea -economiei -mondial2121631010.php
http://anale -informatica.tibiscus.ro/download/lucrari/2 -2-14-Sarbovan.pd f