Disciplina Dezvoltare Personală face parte din aria curriculară Consiliere și Orientare a Planului-cadru. La clasa I are alocată o oră pe săptămână…. [310062]

Capitolul III

METODOLOGIA CERCETĂRII

Disciplina Dezvoltare Personală face parte din aria curriculară Consiliere și Orientare a Planului-cadru. La clasa I are alocată o oră pe săptămână. Programa școlară a [anonimizat]. Activitățile de învățare au ca scop ,,dezvoltarea capacității elevului de a se autocunoaște și de a-și exprima într-o [anonimizat], [anonimizat], reflecțiile cu privire la învățare. [anonimizat], [anonimizat] a copiilor, pregătirea lor pentru viață si pentru viitor.” ([anonimizat]. 3418/19.03.2013)

[anonimizat] s-a [anonimizat], intensă din punct de vedere social și emoțional.

Jocul reprezintă tipul fundamental de activitate a copilului. [anonimizat]. Prin joc se îmbogățește și se structurează viața afectivă și cognitivă a copilului, [anonimizat], [anonimizat], accesul la viață al copilului.

În prezent a crescut alarmant numărul copiilor cu probleme emoționale: agresivitate, impulsivitate, timiditate etc. [anonimizat], peformanțele școlare. De aceea a apărut necesitatea de a-i învăța pe copii cum să trăiască împreună cu ceilalți. [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Titlul cercetării:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la elevii din ciclul achizițiilor fundamentale

Scopul:

Dezvoltarea inteligenței emoționale la elevii din clasa I prin activitățile desfășurate în ore dezvoltare personală

Succesul cercetării este dat de interdependența tuturor componentelor cercetării: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a confirma sau infirma ipoteza pe care și-a propus-o.

Obiective:

Cuantificarea nivelului de inteligență emoțională la elevii din clasa I;

Inițierea unor activități educative prin jocuri didactice care favorizează dezvoltarea inteligenței emoționale;

Inițierea unor activități educative prin povești specifice elevilor din ciclul achizițiilor fundamentale în vederea depășirii blocajelor emoționale

Într-o [anonimizat] a cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă.

[anonimizat]. [anonimizat]ărească pe tot parcursul cercetării concordanșa dintre ipoteyă și rezultatele obținute. (Drăgan I., Nicola, I (1993), Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, pag. 25-26)

Ipoteza:

Se presupune că utilizarea în orele de dezvoltare personală a unor activități formative realizate prin jocuri și povești terapeutice conduc la dezvoltarea inteligenței emoționale prin recunoașterea și exprimarea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor și reglarea emoțională.

Variabila independentă:

Implementarea unui program formativ în vederea dezvoltării inteligenței emoționale prin jocuri si povești adaptate vărstei elevilor din clasa I implică dezvoltarea capacitățiii de exprimare verbală și nonverbală și capacitatea de depășire a blocajelor emoționale și de reducere a tensiunilor ca rezultat al controlului emoțiilor.

Variabile dependente:

Nivelul de dezvoltare a capacitătii de recunoaștere, înțelegere și exprimare verbală și nonverbală a emoțiilor;

Capacitatea de depășire a blocajelor emoționale și de reducere a tensiunilor ca rezultat al controlului emoțiilor;

Nivelul de dezvoltare a capacității de cooperare între elevii clasei I;

Capacitatea de adaptare și integrare a elevilor de clasa I la cerințele specifice mediului curricular al școlii

Metode, procedee și instrumente utilizate în cercetare

În etapa pre-experimentala, cu rol constatativ, metode si mijloacele de cercetare folosite sunt observația sistematică , testul emoțiilor și ancheta pe baza de interviu.

Observația este metoda principală ce însoțește în mod obligatoriu cercetarea . Se folosește în toate etapele cercetării și însoțește, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare, de legătură, cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Observația permite strângerea unui bogat material faptic.

Avantajul folosirii acestei metode constă în faptul că problema cercetării poate fi urmărită în condiții obișnuite, permițând stabilirea locului și rolului pe care îl are problema respectivă în sistemul unitar al muncii instructiv – educative, respectiv sala de clasă și curtea școlii.

Ca metodă de cercetare interactivă, interviul presupune realizarea unei situații de interactiune între cadrul didactic și elevi. Eficiența acestei metode este dependentă de încrederea pe care profesorul o transmite elevilor săi și de sinceritatea răspunsurilor.

În etapa post-experimentală, cu rol comparativ, prin reluarea mijloacelor de cercetare amintite mai sus, se decide dacă ipoteza s-a confirmat sau infirmat, dacă obiectivele cercetării s-au realizat și în ce măsura.

Această etapă surprinde efectele pe care implementarea sesiunilor educative a avut-o asupra copiilor. Se vor relua grila de observare și testul emoțiilor cu scopul cuantificării nivelului de conștientizare a emoțiilor de către elevi și modul în care influențează acest nivel, capacitatea de adaptare, relaționare și empatie. Criteriul de cotare va fi identic cu cel din etapa pre-experimentală.

3.3 Populația investigată:

Cercetarea s-a realizat pe 16 elevi de clasa I ( 7 băieți si 9 fete), cu vârsta cuprinsă între 7-8 ani, elevi înscriși la Școala Gimnazială Cincu, județul Brasov în anul școlar 2015-2016:

Etapa preexperimentală: 21 septembrie 2015 – 30 octombrie 2016;

Etapa experimentului formativ: 9 noiembrie 2015– 15 aprilie 2016;

Etapa postexperimentală: 4 mai – 17 iunie 2016.

Nivelul clasei nu este omogen. La sfărșitul clasei, în urma evaluării psihologice au fost depistați și propuși pentru integrare 4 elevi, 3 fetițe și 1 băiat.

Asupra acestui lot de subiecți s-au aplicat tehnicile de investigare din etapele pre-experimentală și post-experimentală.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1. Prezentarea datelor obținute

Etapa pre-experimentală reprezintă o etapă complexă, de pregătire a intervenției experimentale. In cadrul acestei prime atape, s-au colectat datele cu privire la nivelul de dezvoltare al inteligentei emotionale. Astfel, am desfasurat actiuni de observare sistematica a elevilor.

Folosind metoda observației sistematice am apelat la următorii indicatori:

capacitatea de a solicita ajutor;

capacitatea de a depăși conflictele cu ajutor din partea unui adult;

gradul de cooperare între colegi în realizarea unor sarcini didactice;

gradul de implicare a copiilor în realizarea unor sarcinile didactice;

capacitatea de a oferi ajutor.

Pentru acești indicatori s-a stabilit următoarea grilă de notare:

1-deloc; 2-slab; 3-mediu, 4-puternic; 5-foarte puternic

Cealaltă metodă prin care s-au cules date referitoare la nivelul inteligenței emoționale este Testul emoțiilor in care copiilor li s-au arătat șase figuri, fiecare exprimând o emoție fundamentală (bucurie/ fericire, tristețe/supărare, furie/mânie, teamă/spaimă/frică) sau o emoție secundară (mirare, rușine).

Itemii solicită recunoașterea și denumirea emoțiilor fundamentale și secundare pe baza imaginilor. Fișa conține coordonatele esențiale pentru o evaluare elementară în ceea ce privește recunoașterea, denumirea și reproducerea emoțiilor fundamentale/secundare.

Pentru analiza și interpretarea fișei, pentru fiecare răspuns corect (emoție recunoscută) se acorda 1 punct.

Etapa formativă presupune implementarea programului formativ de educare emoționala prin joc si povești adaptate vărstei elevilor de clasa I.

Obiective specifice:

să identifice propriile emoții și ale altor persoane și cauzele acestora, emoții de bază sau asociate, în diverse contexte, pe baza componentei nonverbale;

să exprime verbal și nonverbal emoții primare sau secundare;

să folosească strategii specifice de autoreglare emoțională.

Programul este structurat pe 8 sesiuni de dezvoltare a inteligenței emoționale prin care se urmărește conștientizarea și controlul emoțiilor, motivarea elevilor pentru experiența de grup, optimizarea comportamentului în grup, promovarea cooperării și exersarea capacității empatice.

Motodele folosite în realizarea acestei etape formative sunt: convorbirea, observația, exercițiul, jocul didactic, povestirea. Fiecare sesiune este realizată sub forma unei schițe de proiect de activitate.

În etapa post-experimentală sunt analizate efectele intervențiilor exercitate asupra comportamentelor copiilor în contextele formale, neformale și informale.

Cu ajutorul metodei observației și repetând testul emoțiilor, s-a realizat comparația și s-a decis dacă ipoteza a fost sau nu confirmată și în ce masură s-au realizat obiectivele cercetării.

Pentru a constata efectele etapei formative de dezvoltare emoțională, se va repeta interviul, construit cu scopul de a surprinde efectele pe care implementarea celor 8 activități a avut-o asupra copiilor, dar și ca mijloc de analiză calitativă a acestor efecte.

În vederea cuantificării nivelului de conștientizare a emoțiilor și a modului în care acest nivel influențeaza capacitatea de adaptare, relaționare și empatie, în final vor fi reluate grila de observare și testul emoțiilor. Criteriul de cotare va fi identic cu cel din etapa pre-experimentală.

4.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

Datele cuprinse în grilele de observare și testele aplicate vor fi analizate cu ajutorul programului Excel. Aceste date sunt necesare pentru a afla dacă ipotezele cercetării se confirmă sau nu. Astfel, vor fi verificate eventualele diferențe de opțiuni în raport cu implementarea unui program formativ de dezvoltare a inteligenței emoționale prin joc și povesti terapeutice. Pentru aceasta se va evidentia diferența înregistrată în comportamentul elevilor implicati în cercetare.

Prima variabilă supusă observației este capacitatea de a solicita ajutor. Astfel se va evidenția nivelul copilului de exprimare a propriilor emoții și trebuințe într-un mod cât mai asertiv, fapt ce demonstrează o inteligență emoțională dezvoltată. În tabelul de mai jos se observă că cei mai mulți subiecți sunt încadrați, în prima fază a observației, ca având un nivel mediu al capacității de a solicita ajutor, iar în faza post expunerii seriei de activități de educare emoțională, numarul acestora a scazut, crescând numărul celor din categoria celor cu nivel puternic si foarte puternic de a solicita ajutor.

Tab. 1. Capacitatea de a solicita ajutor

Pentru o mai bună ilustrare a diferenței dintre observația inițială și finală, se poate observa graficul de mai jos (Fig. 1), care surprinde numărul elevilor încadrați în cele cinci nivele de dezvoltare.

Fig. 1a. Observația inițială și finală asupra capacității de a solicita ajutor

Din Fig 1b. se pot observa diferențele dintre indicatori. Astfel în observația finală nr. elevilor cu un nivel puternic a crescut de la 6% la 19%, iar al celor cu nivel foarte puternic de la 31% la 44%.

Fig. 1b. Capacitatea de a solicita ajutor

A doua variabilă este capacitatea de a depăși conflictele cu ajutor din partea unui adult. Acest comportament este o componentă de bază a inteligenței emoționale, aceea a controlului stresului.

După cum se poate observa în tabelul de mai jos, în observația inițială, 11 elevi au fost identificați cu această capacitate la un nivel puternic și foarte putenic, 4 la nivel mediu și 1 elev la nivel slab. În observația finală, numărul celor încadrați la nivel mediu și foarte puternic s-a pastrat, dar a crescut ușor numărul celor încadrați la nivel puternic și s-a eliminat numărul celor încadrați la nivel slab.

Tab. 2 Capacitatea de a depăși conflictele cu ajutorul unui adult

Graficul (Fig.2a.) confirmă frecvențele prezentate anterior, arătând o creștere de la observația inițială la cea finală pentru nivelul puternic.

Fig. 2a. Observatia inițială și finală asupra capacității de a depăși conflicte cu ajutorul unui adult

Comparând datele din figura de mai jos (Fig. 2b.) se observă că numărul elevilor incadrați la nivelul mediu și puternic a înregistrat o creștere cu 6 procente pentru fiecare indicator.

Fig. 2b. Capacitatea de a depăși conflicte cu ajutorul unui adult

Pentru variabila capacitatea de cooperare în grup în realizarea unor sarcini am avut ca bază teoretică abordarea lui Daniel Goleman, care consideră că inteligența emoțională se exprimă și prin nivelul dezvoltat al aptitudinilor sociale.

Tab. 3. Capacitatea de cooperare în grup în realizarea unei sarcini

Din analiza tabelului si a graficului (Fig. 3) se observă ca numarul elevilor încadrati la un nivel puternic și foarte puternic s-a menținut la 50%, dar si o creștere a numărului de subiecți grupați la nivel mediu.

Fig. 3a. Observație inițială și finală asupra gradului de cooperare în grup în relizarea unei sarcini

Fig. 3b. Capacitatea de cooperare în realizarea unei sarcini

Pentru creșterea acestei capacități este indicată elaborarea un program de activități pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât numărul elevilor cu nivel slab și mediu să scadă în favoarea celor cu nivel puternic și foarte puternic.

A patra variabilă urmărită este gradul de implicare a elevilor in realizarea unei sarcini, comportament din care rezultă cele doua componente amintite de Reuven Bar-On si Daniel Goleman, adaptabilitatea și motivația.

Urmărind Fig 4b. putem observa că după parcurgerea etapei formative jumătate din efectivul de copii a fost clasificat pentru valorile foarte puternic, De menționat este faptul că cei trei subiecți identificati cu nivel mediu de implicare în realizarea unei sarcini sunt elevi depistați cu cerințe educative speciale.

Tabelul 4. Gradul de implicare a elevilor în realizarea unei sarcinii

Graficul de mai jos ilustrează datele identificate în tabelul numarul 4. Se observă că din 16 subiecți, 6 au fost identificati în observația inițială având un grad puternic de implicare în realizarea unei sarcini. În observatia finală, numărul acestora a scăzut, dar a crescut numărul elevilor identificați cu nivel de implicare foarte puternic.

Fig. 4a. Gradul de implicare a elevilor în realizarea unei sarcini

Fig. 4b. Gradul de implicare a elevilor în realizarea unei sarcini

Ultima variabilă supusă observației este capacitatea de a oferi ajutor. Empatia, cheia bunătății si a compasiunii, este considerată de Jeanne Segal și Daniel Goloeman o componentă importantă a inteligenței emoționale. Din prima parte a observației se observă că 3 elevi au fost încadrați cu nivel slab de empatizare, 5 cu nivel mediu, 2 cu nivel puternic si 6 cu nivel foarte puternic. La sfarsitul etapei formative de dezvoltare emoțională a scăzut numarul subiecților cu nivel slab și mediu în favoarea celor cu nivel foarte puternic, numărul acestora ajungand la 8, ceea ce reprezintă 50% din subiecți.

Tabelul 5. Capacitatea de a oferi ajutor (empatizare)

Fig. 5a. Observația inițială și finală asupra capacității copiilor de a oferi ajutor

Empatia are la bază modele emoționale care pot deveni automatisme învățate dacă sunt educate.

Fig. 5b. Capacitatea de a oferi ajutor

Mayer și Salovey consideră că inteligența emoțională implică abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile, de a folosi cuvintele specifice emoțiilor, de a recunoaște asemănările și deosebirile dintre stările emoționale.

În acest scop am preluat si adaptat Testul emotiilor de pe Inteligenta emotionala pentru copii –site web prin care am măsurat nivelul recunoașterii expresiilor care implică stări emoționale. Ținând cont de considerentele lui Mayer și Salovey, perceperea și recunoașterea emoțiilor au fost bază în implementarea programului educativ.

Copilul a fost pus în fața unor figurilor cerându-i-se să aleagă figura care exprimă bucurie, și respectiv toate celelalte stări, pe rând. (Anexa )

Testul a fost aplicat atât în faza inițială a derulării programelor didactice, precum și post acestora, pentru a identifica vreo eventuală diferență înregistrată, arătând totodată dacă activitățile realizate în etapa formativă i-au ajutat pe elevii clasei I să își conștientizeze și să își recunoască stările emoționale.

Încercuiește imaginea care exprimă BUCURIE:

Tabelul nr. 6 arată că toti cei 16 elevi au identificat corect figura destinată sentimentului de bucurie.

Tabelul 6. Identificarea imaginii care exprimă bucurie

Fiind o emoție pozitivă, conștientizată de copii începând din mediul familial, imaginea care exprimă bucurie a fost ușor de identificat. Acest fapt demonstrează încă o dată importanța mediilor familial și educațional în dezvoltarea și posibilitatea educării inteligenței emoționale.

Fig. 6 Identificarea imaginii care exprimă bucurie

Încercuiește imaginea care exprimă TRISTEȚE:

Sentimentul de tristețe a fost identificat corect de toti cei 16 copii.

Tabelul 7. Identificarea imaginii care exprimă tristețe

Sentimentul de tristețe, asemenea celui de bucurie, a fost identificat cu usurinta in ambele cazuri datorită faptului ca este o emoție primară.

Fig. 7 Identificarea imaginii care exprimă tristețe

Încercuiește imaginea care exprimă MIRARE:

Prin introducerea sentimentului de mirare, elevii devin ușor confuzi, 2 dintre ei alegând figura ce ilustrează sentimentul de rușine, iar 4 alegând figura ce ilustrează sentimentul de teamă.

Tabelul 8. Identificarea imaginii care exprimă mirare

În faza de examinare finală, 13 subiecți au identificat corect figura care exprimă sentimentul de mirare, rămânând 3 care au confundat-o cu teama. Îmbunătățirea datelor demonstrează încă o dată posibilitatea educării eficiente a inteligenței emoționale prin modele afective, jocuri și programe specifice.

Fig. 8a. Identificarea imaginii care exprimă mirare

Fig. 8b.Identificarea imaginii care exprimă mirare

Încercuiește imaginea care exprimă FURIE:

Identificarea sentimentului de furie a pus din nou probleme elevilor.

Tabelul 9. Identificarea imaginii care exprimă furie.

Din datele tabelului și ale graficului observăm că la inceputul examinării 9 din cei 16 elevi au identificat corect figura asociată sentimentului de furie, 6 dintre ei l-au asociat cu figura care exprimă teamă și 1 elev cu cea care exprimă mirare. În a doua etapă a examinării, numărul celor care identifică corect crește la 11, dar numărul celor il confundă cu cel de teamă este totuși destul de mare, 5.

Fig. 9a. Identificarea imaginii care exprimă furie

Fig. 9b. Identificarea imaginii care exprimă furie

Dacă frica ajută să ne protejăm și ne spune să evităm pericolele, furia ajută copiii să depășească obstacolele care îi împiedică să obțină ceea ce își doresc. ( Shapiro ,L.E. (2012) Inteligența emoțională a copiilor, Editura Polirom, Iași, pag. 10) În testul final (Fig. 9b.) numărul copiilor care au identificat corect emoția care exprimă furie a ajuns la 69%.

Încercuiește imaginea care exprimă RUȘINE:

În prima etapă a testării, 6 elevi au întâmpinat dificultăți în identificarea corectă a sentimentului de rușine. Răspunsurile asociate figurii ce ilustrează rușinea au fost variate, de la teamă până la bucurie.

Tabel 10. Identificarea imaginii care exprimă rușine

În etapa finală a testării, elevii au identificat corect figura asociată sentimentului de rușine în 13 situatii, 3 au ales greșit, confundând-o cu figura ce ilustrează bucurie și teamă.

Fig. 10a. Identificarea imaginii care exprimă rușine

Fig. 10b. Identificarea imaginii care exprimă rușine

Încercuiește imaginea care exprimă TEAMĂ:

În prima fază de examinare, sentimentul de teamă a fost identificat corect de 8 elevi, din totalul de 16. Este confundată în 6 cazuri cu sentimentul de furie și în 2 cazuri cu figura sentimentului de rușine.

Deficitul percepției acestei emoții poate duce la o îngreunare în dezvoltarea inteligenței emoționale. Datorită incapacității de a-și percepe și recunoaște temerile, omul nu progresează în îndepărtarea lor.

Tabel 11. Identificarea imaginii care exprimă teamă

.

Conform graficului, în cea de-a doua etapă a testării, s-au înregistrat 11 răspunsuri corecte.

În 4 cazuri sentimentul de teamă a fost din nou confundat cu cel de furie, iar 1 cu cel de rușine.

Fig. 11a. Identificarea imaginii care exprimă teamă

Fig. 11b. Identificarea sentimentului de teamă

Cu toate că au fost înregistrate unele greșeli în rândul celor 16 elevi de clasa I la nivelul recunoașterii sentimentelor, există o îmbunătățire majoră înregistrată de testul final.

Fig. 12

Testul emoțiilor, așa cum este reprezentat in figura de mai sus (Fig. 12) arată în mod clar eficiența programului implementat prin joc și basme terapeutice în dezvoltarea capacității de recunoaștere a emoțiilor generate de situațiile întâlnite.

Pentru constatarea efectelor celor cinci sesiuni de dezvoltare emoțională a fost aplicat un interviu adaptat copiilor participanți la programul de intervenție formativă.

Prin cele zece întrebări ale interviului au fost urmărite dimensiuni psihologice specifice competenței emoționale care influențează modul de relaționare al preșcolarilor. Analiza răspunsurilor formulate de copii a oferit informații valoroase ce demonstrează faptul că participarea la grupul de dezvoltare personală a fost o experiență utilă copiilor, ei învățând să își exprime emoțiile într-un mod adecvat.

Prezentăm în continuare rezultatele și interpretarea lor:

Prima întrebare (Ce înseamnă să fii fericit?) explică emoția de fericire prin: legătură afectivă cu familia (să te duci la iarba verde cu părinții, să iubești pe mama și pe tata, să îmbrățișezi), dispoziție afectivă pozitivă (să zâmbești, să fii cuminte, să râzi, să fii vesel), ideea de reușită (când iau fb., când fac un lucru bun și primesc laude), comportamente sociabile și de prietenie (să îmbrățișezi, când spui mulțumesc, te joci cu prietenii), primirea de cadouri (când primesc multe cadouri la Craciun și de ziua mea).

La itemul nr. 2 (Ce înseamnă să fii trist?), tristețea este asociată cu lipsa prieteniei (când nu vrea să se joace prietenul cu mine, când prietenul meu e trist), cu retragerea din mediul social (nu vorbesc cu nimeni, nu ies din casă, nu mă mai joc, nu mă mișc din bancă), cu comportamente negative (nu mai ascult de mama, vorbesc urât, trântesc lucruri), lipsa împlinirii dorințelor (când nu îmi cumpără mami ce vreau, când nu mă uit la desene), promisiuni neîmplinite din partea adulților (când tata imi promite că vine mai repede acasa și întârzie).

Întrebarea nr. 3 (Este cineva care te poate ajuta când ești trist?) vizează conștientizarea copilului de suportul emoțional din viața sa. Se remarcă, așadar varietatea persoanelor de support, începând de la familie (mami, tata, sora, fratele, bunica, bunicul, matusa, unchiul, verisorii), ajungându-se și la animale de companie (cățelul meu, pisica), cât și la elemente de amuzament (cineva care e vesel, clovn, jucăria preferată).

Prin întrebarea nr. 4 (Ce ar putea să facă un copil trist sau furios ca să nu mai fie așa?) se pune in evidență capacitatea și modalitățile de autoreglare a emoțiilor puternice. Pentru a găsi o modalitate eficientă de rezolvare, copiii apelează la activități relaxante (să se joace fotbal, să se joace cu papușa, să deseneze, să cânte, să se uite la desene, să facă o faptă bună, să stea întins în pat, să doarmă, să se joace pe calculator), la schimbarea gândurilor (să se gândească la ceva frumos), la relaționare afectivă (să strângă în brațe pe mami, să mângaie pisica, să aducă cațelușul în casă), la îndepărtarea vinovăției (să își ceară iertare, să recunoască că a greșit), dar se remarcă din răspunsuri și o empatie din partea copiilor față de copilul trist sau furios (să primească o bomboană, ciocolată de la cineva).

Intrebarea nr. 5 (Dacă din greșeală ai stricat lucrarea colegului, ce faci?) verifică poziția copilului față de capacitatea de a depăși conflictele. Se observă din răspunsuri o atitudine de responsabilitate (îmi cer iertare) și de empatie (îl ajut să refacă lucrarea, șterg cu guma de șters, îi dau o foaie să facă alta, îi dau lucrarea mea).

Itemii nr. 6 și 7 (Cum te comporți cu colegii când ești fericit/furios?) urmăresc capacitatea copiilor de exprimare a emoțiilor verbal și în comportamente. Astfel, fericirea este însoțită de un comportament empatic (îi ajut) și prietenos (povestim, suntem buni prieteni, vorbesc frumos cu ei, ne jucam impreună, le dau bomboane, mă comport frumos), iar furia este exprimată prin comportamente impulsive (îi bat, mă strâmb, nu vorbesc, vorbesc urât, îi pișc, îi trag de păr, îi pârăsc la doamna sau la domnul director).

La întrebarea nr. 8 (Care sunt jocurile tale preferate?), răspunsurile s-au grupat astfel: jocuri de grup (fotbal, De-a prinselea; Ratele si vanatorii; Uliu si gainile; Atinge ceva…; Ascunselea), individuale (să mă dau pe leagan, topogan; sa mă joc cu păpușa, sar coarda, puzzle) și pe calculator. Din observarea răspunsurilor, s-a constatat un mai mare interes pentru jocurile de grup în natură, ceea ce este foarte bine.

Prin întrebarea nr. 9 (Jocurile te fac să te simți…) s-a urmărit exprimarea emoțiilor date de anumite comportamente. Cea mai mare pondere în răspunsuri o ocupă fericirea, copiii atribuind jocului emoția intensă de fericire. Copiii mai afirmă că se simt liberi atunci când se joacă.

Întrebarea nr. 10 (Atunci când un coleg de-al tău plânge tu ce faci?) evaluează comportamentul empatic. Se observă aici comportamente adecvate de implicare afectivă (încerc să-l liniștesc, îl întreb de ce plange, il mângâi ) și implicare acțională (o anunț pe doamna învățătoare, încerc să îl înveselesc, mă joc cu el ce joc vrea, îl ajut să se simtă mai bine).

CAPITOLUL V

CONCLUZII

„Educația copilului din societatea actuală trebuie adaptată la noile rigori, iar metodele clasice de învățare nu se mai pliază pe nevoile generației de astăzi”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului de Psihoterapie și Consiliere Familială CUORE. Aceștia susțin că actuala programă școlară îl învață pe elev să asimileze informații, dar nu-l ajută să-și înțeleagă emoțiile și să le gestioneze corespunzător. Ca atare, spun ei, ”inteligența emoțională nu mai reprezintă doar un moft al societății civilizate, ci și o necesitate urgentă a sistemului educațional actual, necesitate care i-ar putea ajuta pe copii să se dezvolte armonios, nu doar intelectual, dar mai ales afectiv”.
Conform acestora, curricula sistemului de învățământ din România s-a concrentrat aproape integral pe dezvoltarea intelectuală a copiilor nereușind să-l determine pe copil sa operaționeze cu acele noțiuni învățate și să-l ajute să-și înțeleagă emoțiile și să le gestioneze corespunzător. Psihologii si specialiștii în educație consideră că inteligența emoțională nu mai reprezintă doar un moft al societății civilizate, ci și o necesitate urgentă a sistemului educațional actual.

Prin intermediul acestei lucrări am incercat să îmi aduc contribuția în domeniul educației emoțiilor în școala și la clasa unde eu imi desfășor activitatea. Trebuie să recunoaștem insuficienta pregătire a cadrelor didactice în acest domeniu, inclusiv a subsemnatei.

Îi invățăm pe elevii noștri să scrie, să citească, să deseneze, să cânte, să fie politicoși, să aibă grijă de sănătatea lor. Toate îi ajută să le fie bine. Le vorbim prea putin însă de un subiect esențial pentru starea lor de bine, emoțiile lor.

Devine tot mai necesar ca profesorii să-și completeze instruirea cu acest aspect prea puțin dezvoltat al formării lor profesionale. Aceasta va avea efecte benefice și asupra altor aspecte ale muncii de profesor. Multe probleme de disciplină pot fi datorate modului în care profesorul abordează necorespunzător sau neglijează sentimentele copiilor. Profesorul care acordă atenție dimensiunii emoționale a clasei are mai multe șanse să dezvolte în elevii o stare care facilitează învățarea. Copiii se vor implica mai mult, vor fi motivați, gata să colaboreze și să-și asume riscuri în învățare, pozitivi în abordarea învățării, creativi, flexibili și cooperanți.

Un copil inteligent emoțional nu reacționează violent atunci când e furios, nu se sperie ușor și nu renunță atunci când întâmpină dificultăți. Înțelege emoțiile celor din jur și știe să își regleze comportamentul în funcție de acestea.

Cu toate confuziile înregistrate de elevii clasei I la nivelul recunoașterii sentimentelor, unele poate cauzate de oboseală sau grabă, putem observa însă cu ușurință că există o îmbunătățire majoră înregistrată de testul final.

În activitatea desfășurată la clasă am observat următoarele:

copiii au curaj să vorbească despre propriile emoții, capacitatea de a identifica și de a exprima emoții este o parte importantă a comunicării și gestionării conflictelor;

a crescut capacitatea de recunoaștere, înțelegere și exprimare verbală și nonverbală a emoțiilor proprii și ale celorlalți;

în recreație își construiesc mai ușor relații de prietenie;

a crescut capacitatea de cooperare și de implicare în realizarea sarcinilor didactice;

băieții în pauze sunt mai puțin agresivi datorită dezvoltarii abilitaților empatice;

antrenând înțelegerea limbajului nonverbal al emoțiilor și învățând ,,tehnica broscuței țestoase” , copiii reușesc să se calmeze atunci cînd sunt furioși;

vocabularul emoțional al copiilor s-a îmbogățit cu expresii noi;

s-a îmbunătățit spiritul de observație și ascultarea activă;

sunt mai disciplinați și mai creativi.

În urma analizei rezultatelor cercetării, putem afirma că ipoteza a fost validată. Pentru o dezvoltare complexă a acestor abilități se impune continuarea etapei formative în anul școlar următor, sub forma unui opțional la clasa a II-a.

.

ANEXE

Anexa nr. 1 GRILĂ DE OBSERVARE A COMPORTAMENTULUI (initial)

Notați în dreptul fiecărui copil cifra corespunzătoare comportamentului observat.

Anexa nr. 2 GRILĂ DE OBSERVARE A COMPORTAMENTULUI (final)

Notați în dreptul fiecărui copil cifra corespunzătoare comportamentului observat.

Anexa nr. 3 TESTUL EMOȚIILOR

(preluat de pe Inteligența emoțională pentru copii – site web educational, via facebook

Încercuiește imaginea care exprima bucurie.

Încercuiește imaginea care exprima tristețe.

Încercuiește imaginea care exprimă furie.

Încercuiește imaginea care exprimă mirare.

Încercuiește imaginea care exprimă teamă (frica).

Încercuiește imaginea care exprimă rușine.

Anexa nr. 4 GHID DE INTERVIU

(preluat si adaptat de pe Inteligența emoțională pentru copii – site web educational, via facebook)

NUME ȘI PRENUME

(inițiale):__________

Ce înseamnă să fii fericit?

Ce înseamnă să fii trist?

Este cineva care te poate ajuta când ești trist? Cine?

Ce ar putea să facă un copil trist sau furios ca să nu mai fie așa?

Dacă din greșeală ai stricat lucrarea colegului, ce faci?

Cum te comporți cu colegii când ești fericit?

Cum te comporți cu colegii atunci când ești furios?

Care sunt jocurile tale preferate?

Jocurile te fac să te simți…..

Atunci când un coleg de-al tău plânge, tu ce faci?

Anexa 5. POVESTEA BROSCUȚEI TOBIAS!

Într-o zi, Tobias s-a gândit că și-ar dori să se joace cu ceilalți prieteni ai lui, Pufi și Ami. El a pornit în căutarea lor și i-a găsit lângă lac. Pufi și Ami se jucau cu mingea, dar broscuța noastră vroia să se joace alt joc.

– Eu propun să ne jucăm altceva! Ce ziceți să ne jucăm de-a super-eroii?

Păi, asta ne-am jucat și ieri, a spus pisicuța Pufi.

Dacă vrei poți să te joci cu mingea împreună cu noi, a zis cățelușa Ami.

– N-am niciun chef de jocurile voastre. Dacă nu vreți să ne jucăm, atunci eu plec. – Lasă că le arăt eu lor! s-a gândit broscuța și a sărit într-o baltă astfel încât toți ceilalți au fost murdăriți de noroi. Dacă nu vor să se joace cu mine, atunci nu mai sunt prietenii mei. Tobias s-a îndreptat cu gândul de a mai găsi o modalitate să-și pedepsească prietenii pentru că nu au vrut să se joace de-a super-eroii.

Cum mergea broscuța prin pădure bosumflată și bombănind că nu are prieteni, s-a întâlnit cu Vulpoiul cel Înțelept. Vulpoiul s-a uitat atent la broscuță și i-a spus:

Văd că ești furios. Ce s-a întâmplat?

Nimic! a spus broscuța pe un ton nepoliticos.

Ei, dar ceva tot s-a întâmplat. Dacă nu s-a întâmplat nimic, atunci cum de ești furios ?

Păi…aveți dreptate domnule Vulpoi. Am vrut să mă joc cu prietenii mei și ei nu au vrut să fim super-eroi. Au vrut să se joace cu mingea. Si i-am împroșcat cu noroi.

Și asta este ceea ce îți dorești: să nu mai fie prietenii tăi?

După ce s-a gândit bine, Tobias a spus:

Eu vreau să fim în continuare prieteni.

Vulpoiul cel Înțelept s-a uitat la Tobias cu atenție.

Hai să-ți spun un secret. Nu am fost întotdeauna așa de înțelept. Am învățăt și eu multe lucruri de la o broască țestoasă.

O broască țestoasă?! a întrebat Tobias mirat.

Da, era o broască țestoasă foarte bătrână și înțeleaptă. Și eu eram furios ca și tine pe prietenii mei și ea mi-a spus cum să fac să nu mă supăr pe ei.

Oauu! a strigat Tobias. Și eu vreau să știu.

Atunci când simți că te înfurii respiră adânc de trei ori… In timp ce respiri, îți imaginezi că aerul îți ajunge până în vârful picioarelor.

Doar atât? a întrebat broscuța Tobias nerăbdătoare.

Stai, nu te grăbi! Acum imaginează-ți că intrii în carapace…

Asta e ușor, a spus broscuța cu mândrie.

Acum gândește-te la motivul pentru care te-ai supărat…

M-am gândit că sunt răi și nu mai sunt prietenii mei pentru că nu vor să se joace ce vreau eu.

Acum gândește-te ce ai putea să faci ca să nu se supere pe tine?

Tobias s-a gândit o vreme, după care bucuros a anunțat că a găsit răspunsul:

Știu ! Cred că aș putea să le spun că eu prefer să mă joc cu altceva. Doar am și alți prieteni.

Bravo! Sunt mândru de tine, a spus Vulpoiul. De acum înainte să nu uiți să fii și tu o broscuță înțeleptă.

Mulțumesc, domnule Vulpoi ! Așa am să fac.

Tobias a pornit înapoi către lac cu gândul să-și ceară scuze pentru modul în care s-a comportat și că de acum înainte să încerce să fie un prieten adevăra

Anexa nr. 5a.

PAȘII CONTROLULUI EMOȚIONAL ȘI AI CALMĂRII

TEHNICA BROSCUȚEI ȚESTOASE

Pasul1: Își recunoaște emoțiile.

Pasul 2: Spune “Stop” și oprește activitatea.

Pasul 3: Se retrage în carapace,, și respiră profund, de trei ori.

Pasul 4: Iese din carapace, când este calmă și a găsit o soluție.

Anexa nr. 6 LUCIAN LICURICI ÎNVAȚĂ SĂ LUMINEZE!

Lucian Licurici zăcea în tufișul de liliac și privea abătut în pământ. Nici nu bagă de seama apusul soarelui care deveni auriu, apoi roșiatic și nici pomeneală să simtă parfumul florilor de liliac.

Ce groaznic, mormăi Lucian pentru sine însuși. Cât de îngrozitor e să fii un licurici care să nu poată lumina…la fel de bine aș putea fi considerat o muscă sau un gândac. Un licurici care nu poate să lumineze nici nu poate fi numit licurici…sunt o rușine pentru familia mea. Lucian stătea posomorât și privea cum, rând pe rând, ceilalți licurici începeau să lumineze, pe măsură ce soarele trecea în amurg și amurgul se pierdea încet în noapte. Din toate celelalte punte de vedere, era un licurici perfect. Avea o pereche elegantă de antene, aripi minunate și o coadă lungă, suplă. Singurul lucru care i se putea reproșa lui Lucian era că nu putea să lumineze, dar acesta, bineînțeles, era cel mai mare neajuns pentru neamul licuricilor.

Probabil că ceilalți știu un secret pe care eu nu-l cunosc, gândi Lucian altfel cum de reușesc ei să lumineze și să sclipească fără prea mult chin, în timp ce eu, oricât aș încerca, nu pot scoate nici măcar o scânteie?

Lucian decise că i s-a cam urât de atâta bombănit. Și mai hotărâ și că se cam săturase să tot fie un licurici fără lumină, așa că își părăsi culcușul din tufișul de liliac și porni într-o expediție pentru a descoperi cum să se aprindă și el.

Un prim popas îl făcu în tufișul de colectat miere, unde Loredana și Laura Licurici străluceau

aprins printre floricelele dulci. Lucian se rușina nițel să le întrebe așa direct, dar își dă seama că nu are nimic de pierdut și că ar avea atât de mult de câștigat dacă ar învăța cum să lumineze…

Bună ziua, rosti el, vă deranjează dacă vă pun o întrebare mai personală?

Ei…și tu!, chicotiră Laura și Loredana rostind ușor, asta depinde de întrebare.

Păi aș vrea să știu ce vă aprinde pe voi?

Cum adică ce ne aprinde???, întrebară într-un glas Loredana și Laura.

Ce vă aprinde încât să începeți să luminați?, întrebă din nou Lucian.

Ah, deci asta era! Răsuflară ușurate Loredana și Laura. Păi nu știm prea sigur, dar credem că tufișul de miere e cauza: de câte ori ne apropiem de floricele astea minunate, ne aprindem. Asta însă nu-i era prea mult de ajutor lui Lucian, căci de când vorbea cu Loredana și Laura era tot în tufișul cu pricina și, din păcate, coada lui era la fel de întunecată. Se opri mai apoi la un măr ionatan, unde își avea sălașul Guriță Licurici.

Guriță, trebuie să te întreb ceva cu adevărat important, spuse Lucian.

– Mmniam. Mniiam…Mniiam, clefăi Licuriciul Guriță…mmmniiam…mnniam.

Poftim, nu înțeleg nimic din ce spui, zise Lucian.

Mmmmniammm, spuse Guriță, nu pot vorbi prea bine cu gura plină, nu? continuă el, ștergându-se delicat la gură cu o frunză de măr. Deeliciosss, mai spune el, cam mâncău de felul său.

Guriță, trebuie să te întreb ceva serios, așa că te rog să fii atent și să nu mai iei nici o mușcătură până nu îmi răspunzi.

Păi, dă-i drumul, spuse Guriță, înghițind în sec.

Ce îi aprinde ție lumina?

Asta este, de bună seamă, o întrebare simplă: merele ionatan îmi aprind lumina. Luminez admirabil atunci când mușc dinr-un măr ionatan sau dintr-o altă delicatesă, spuse el mușcând cu poftă din alt măr.

Merită să încerc și eu treaba asta, zise Lucian și luă și el o înghițătură dintr-un măr aflat în apropiere. Nimic: nici un pic de lumină. Luă atunci o mușcătură mai zdravănă. La fel, nimic. Luă atunci o mușcătură uriașă…și se înecă, dar tot nu reuși să lumineze. Se pare că nici merele ionatan nu sunt sortite să îmi aprindă luminița, se plânse el dezamăgit și porni în zbor spre Sebastian Licurici. Acesta locuia într-un tufiș de mure și îl găsi luminând ritmic pe cântecul unei privighetori care dădea un concert în apropiere.

Sebastian am să îți pun o întrebare foarte importantă, spuse Lucian.

Ssssttt, scrâșni din dinți Sebastian. Asta e partea mea preferată din cântec. Lumina sa era impresionantă! Spune acum, zise Sebastian, în timp ce luminița sa se stingea încet, odată cu ultimele triluri ale privighetorii. Ce întrebare poate fi atât de importantă, încât să mă întrerupi din ascultatul concertului?

Cum îți aprinzi lumina? Întrebă Lucian.

Nu eu, privighetoarea o aprinde cu vocea ei melodioasă: ori de câte ori o aud cântând, lumina mea se aprinde și rămâne așa până ea tace. Acum te rog să nu mai spui nimic: concertul începe din nou. Lucian așteptă ca privighetoarea să înceapă o nouă melodie, în speranța că îi va aprinde și lui luminița. Însă din păcate, la sfârșitul cântecului, lumina sa era încă neaprinsă. De data asta își întinse aripile și zbură drept spre Tereza de Licurici care sclipea într-o tufă de laur. Ea era considerată drept unul dintre cei mai înțelepți licurici și era respectată pentru lumina sa care dăinuia mai mult decât a altora. Am ceva tare important să te

întreb, spuse Lucian din nou.

Cum reușești să îți aprinzi lumina?

Ooo, păi sunt mai multe feluri în care îți poți aprinde lumina, răspunse gânditoare Tereza.

Într-adevăr, deja cunosc o mulțime de moduri, care însă din păcate nu funcționează și la mine, spuse

Lucian, așa că te rog să nu pomenești de floricelele de miere, de merele ionatan sau de cântecul privighetorii: le-am încercat deja.

Bineînțeles că acestea nu ar putea aprinde lumina ta, spuse Tereza. Deși există o multitudine de moduri de a ne aprinde luminile, un singur lucru le poate face să funcționeze…și acela ești tu.

Păi nu înțeleg, murmură Lucian, am încercat totul și nu o pot aprinde indiferent cât de tare mă străduiesc.

Nici nu-i de mirare! Răspunse Tereza. Nu funcționează dacă te simți deprimat, nervos sau stresat și mai ales dacă ești puțin din toate trei laolaltă. Primul lucru pe care poți să îl faci este să te liniștești.

Și cum să fac asta?, întrebă Lucian.

Gândindu-te la lucruri care te liniștesc. Sentimentele provin din gândurile taleși dacă gândești calm, te vei simți liniștit. Încearcă să te gândești la cea mai liniștitoare imagine care îți vine în minte.

Lucian își imagină că stă întins într-un câmp mare, plin cu trifoi, într-o după-masă însorită: cu cât se închipuia mai clar, cu atât se simțea mai liniștit.

Deja e mai bine, spuse Tereza simțind o schimbare în el. Acum ești pregătit să înveți să îți aprinzi lumina. Gândește-te la ceva ce îți face plăcere. Și Lucian se gândi la imaginea lunii pline, într-o noapte călduță de vară. Își imagina că auzea cântecul greierilor și că simțea o boare lină de vânt atingându-i aripile. Oftă de plăcere. Se simțea fericit pentru prima oară după atâta vreme…

Acum uită-te la lumina ta! Spuse Tereza, iar Lucian se întoarse și aruncă o privire peste umăr. Reușise! Luminița lui s aprinsese pentru prima dată în viață.

Uaau! Cum am reușit să fac asta? întrebă el.

Ai avut gânduri bune, răspunse Tereza. Ori de câte ori te gândești la ceva bun, te bucuri și lumina ta se aprinde. Pentru a o păstra așa, gândește-te la lucruri plăcute în continuare.

Dar ce se va întâmpla dacă se va stinge iar și nu o să o pot aprinde din nou? Întrebă Lucian în timp ce lumina sa se stingea încet.

Depinde doar de tine să îți aprinzi lumina și să o păstrezi așa; gândurile negative nu fac decât să o stingă. Tu ești cel care-și poate aprinde lumina gândind lucruri pozitive și doar tu ai puterea de a o menține aprinsă.

Cred că înțeleg acum: nu erau florile de miere, nici merele ionatan, nici cântecul privighetorii care îi aprindeau pe ceilalți licurici, ci ei înșiși se aprindeau pentru că făceau lucruri care le aduc plăcere.

Acum ai dreptate, fu de acord Tereza. Ce-ar fi să încerci să fac ce spuneai adineauri?

Trandafiri, spuse Lucian. Luminița sa pâlpâi pentru o clipă. Apus de soare, mai spuse el apoi. Luminița sa clipi o dată și încă o dată. Lumina lunii și flori de câmp, continuă el și clipi repede de trei ori. Am reușit, am reușit! Acum știu: cât timp gândesc la lucruri care îmi plac, pot să îmi păstrez lumina aprinsă și nimeni altul decât mine nu o poate stinge. Și de atunci încolo, Lucian deveni faimos printre licurici pentru lumina sa minunată, pe care o aprindea gândindu-se la lucruri frumoase, care îi făceau plăcere.

Anexa nr. 7 POVESTEA LUI INKY

A fost odată ca niciodată o caracatiță care trăia în ape puțin adânci și călduțe, lângă o plajă cu nisip. Știți câte picioare are o caracatiță? Da, opt. Și știți cum se numesc? Da, se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatițe îi plăcea să-âși înfășoare tentaculele în jurul lucrurilor și să se agațe de ele. Uneori se agăța de un pește și se distra plecând purtată într-o scurtă călătorie. Alteori se agăța de o piatră foarte solidă și se simțea puternică și în siguranță.

Într-o zi caracatița a văzut o ancoră sub un vapor și imediat și-a înfășurat tentaculele în jurul ei.

Dar ceva infricoșător s-a întamplat. Ancora a început să coboare scufundându-se în ape tot mai întunecate, reci în care caracatița noastră nu mai fusese niciodată. Caracatiței nu-i plăcea ce se întampla, dar  nu știa ce să facă. Ce ați fi făcut voi dacă ați fi fost in locul ei? V-ați fi ținut în continuare de ancoră sau i-ați fi dat drumul?

Ei bine, caracatița a continuat să se țină de ancoră până când aceasta, cu un zgomot puternic, s-a izbit de fundul mării. Era tare infricoșată că a ajuns acolo, pe fundul marii, dar tot nu știa ce să facă.

Apoi a văzut un pește prietenos care înota cu mișcări grațioase în jur. Ajutor! a strigat caracatița. Poți să mă ajuți?
“Da, te pot ajuta”, a spus peștele. Din privirea lui se citea că îi păsa de micuța caracatiță: “Dar mai întai trebuie să te ajuți singură. Va trebui să dai mai întai drumul ancorei înainte de a-ți putea arăta drumul”.

Caracatița tot nu știa ce să facă. Ancora părea puternică și sigură. Dacă i-ar fi dat drumul ar fi rămas în apa singură, numai pe cont propriu. S-a uitat la peștișor. Peștișorul dădea din cap încurajator și micuța caracatiță a început să-și desprindă cu timiditate tentaculele. Să ai atât de multe brațe și picioare poate fi drăguț tunci cand vrei să îmbrățișezi pe cineva, dar în momentul în care vrei să te desprinzi de ceva e foarte complicat. Ultima tentaculă a fost cel mai greu de desprins. A fost nevoie de mai mult timp până ce a căpătat curaj să se desprindă. Drăguțul peștișor a așteptat-o, a încurajat-o și in final a felicitat-o. Când caracatița s-a desprins cu totul, peștisorul i-a spus cu blândețe: “Urmărește-mă!” Peștisorul a înotat înainte și înapoi, trasându-și drumul treptat, ajutând-o pe caracatiță în situațiile în care rămânea în urmă.

Pe măsură ce continua să înoate, caracatița se simțea tot mai fericită și mai puternică. A facut un efort să-l ajungă pe peștișor din urmș și pentru o vreme au înotat umăr la umăr. Nu a mai avut nevoie mult timp să fie condusă. De la o vreme a început să înoate prima, preluând conducerea și croindu-și singură drumul. Nu mai era îngrijorată și i se părea că de fapt trăiește o aventură exatraordinară.

Peștisorul i-a spus la un moment dat: “Nu mai ai nevoie de mine. Poți să înoti singură de acum. Călătorie plăcută!” Micuța caracatiță i-a mulțumit peștișorului și a înotat mai departe. Apa începea să devină mai caldă și era tot mai multă lumină. Lumina se reflecta în apă și făcea să strălucească mulțimea de peștișori galbeni, roșii, albaștri care înotau. Lucrurile din jur erau la fel ca înainte, dar acum micuța caracatiță era diferită. Se simțea mai puternică și mai încrezătoare. Apoi caracatița a făcut ceva ce nu făcea de obicei. S-a cățărat pe plaja cu nisip, îmbăindu-se în razele soarelui. I s-a părut drăguț să se relaxeze o vreme, stând așa, fără să facă nimic. Caracatița s-a uitat apoi la stâncile din spatele plajei. Poate că începuseră să-i placă aventurile. Sau poate ca să facă un lucru nou nu o mai speria așa cum se întâmpla înainte. Stâncile parcă o chemau și caracatița se întreba cum ar fi să urce pana în vârful lor.

Cu grijă a început să urce spre varf. Drumul nu era ușor, dar caracatița continua urcușul cu gândul la bucuria de a fi in varf. Și În sfârșit, iat-o acolo sus. Un vântișor plăcut adia dinspre ocean. Și ca și cum ar mai fi făcut asta de multe ori, caracatița și-a întins tentaculele ca niște aripi și s-a lasat purtată de vânt, sărind în ocean. Asemeni unui vultur a străbatut aerul, bucurându-se ca putea zbura.

Uitându-se în jos vedea oceanul din care ieșise. Uitându-se deasupra vedea cerul albastru spre care urcase. Cine ar fi crezut că o mică caracatiță ar fi putut ajunge atât de sus?