DISCIPLINA DE BOLI INFECȚIOASE I CIUTA ION -ALEXANDRU LUCRARE DE LICENȚĂ PREVALENȚA INFECȚIEI CU VIRUS UL HIV ÎN RĂNDUL PERSOANE LOR CU ORIENTARE… [609997]

1
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”VICTOR BABEȘ ”
TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MEDICINĂ

DEPARTAMENTUL DE BOLI INFECȚIOASE
DISCIPLINA DE BOLI INFECȚIOASE I

CIUTA ION -ALEXANDRU

LUCRARE DE LICENȚĂ
PREVALENȚA INFECȚIEI CU VIRUS UL HIV ÎN RĂNDUL
PERSOANE LOR CU ORIENTARE HETEROSEXUALĂ VS
HOMOSEXUALĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
ASIST.UNIV.DR. OVIDIU ROȘCA

TIMIȘOARA
2017

2

PREVA LENȚA HIV ÎN RÂNDUL PERSOANELOR HETEROSEXUALE VS PERSOANELOR
HOMOSEXUALE

3

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

Introducere………………………………… ……………….. ………………………………………………….. ………
Capitolul 1. Ce este HIV……………………………………… …………………….. …………………………….
Capitolul 2. Istoricul virusului HIV…………… …………………………………… …………………………. ..
Capi tolul 3 . Virusul HIV. Structură și funcționare: genomul viral. ………….. …………………….. .
Capitolul 4 . Tulpini ale virusului HIV ………… ……………………….. ……………………………………….. .
Capitolul 5 . Modalităț i de transmitere. ……………………………………………………………. ……………..
Capitolul 6 . Semne și simptome clinice ale infectării cu virusul HIV. ……………………………. ……
Capitolul 7 . Metode de diagnostic…… …………………………………………………………….. ……………..
Capitolul 8 . Tratament………………………………………………………………………… ………………………..
Capitolul 9 . Prognostic. Evoluț ie. Complicații………….. ……………………………….. …………………….

Capitolul 1. Ce este HIV?

4
HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a „Human Immunodeficiency Virus” sau
în limba română, ”virusul imunodeficienței umane”. Face parte din clasa lentivirus din familia
Retroviridae.
Lentivirușii sunt deosebit de periculoși, datorită modalității acestora de replicare.
Lentivirușii infectează celulele gazdă cu o cantitate signifiantă de ARN viral, fiind capabili să
infecteze chi ar și celulele care nu se divid.
Neținerea sub control a virusului HIV duce în timp la boala numită SIDA (Sindromul
imunodeficienței umane dobândite).
Virusul HIV se transmite prin:
1. Contact sexual neprotejat.
2. Transfuzii sanguine cu sânge infectat.
3. De la m amă la făt.

Virusul HIV infectează celulele vitale ale organismului uman, în special celulele T
Helper. Datorită infecției cu HIV, pacientul va prezenta un nivel scăzut al celulelor T CD4+,
deoarece virusul HIV acționează prin mai multe mecanisme care duc la distrugerea celulelor
T CD4+.
Numărul acestor celule scade și datorită faptului că organismul uman recunoaște
celulele infectate, iar limfocitele CD8 citotoxice le distrug.
În momentul care nivelul celulelor T CD4+ scad sub nivelul crit ic, imunitatea celulară
a organismului este pierdută, iar pacientul devine din ce în ce mai susceptibil pentru infecțiile
oportuniste. Aceste infecții sunt cele care într -un final vor duce la moarta pacientului, nu
virusul în sine.
Fără tratament, timpul estimat în care pacientul dezvoltă SIDA este de 9 -11 ani, în
funcție de sub tipul virusului.

Capitolul 2. Istoricul virusului HIV.

5
Există mai multe studii care arată faptul că sursa de la care au început infecțiile umane
sunt o specie de cimpanzei din Africa de Vest. Inițial, virusul se numește SIV( Simian
Immunodeficiency virus), care a suferit o mutație genetică și s -a transformat în HIV.
Se presupune că modalitatea de transmitere a fost prin carne si prin faptul că vânătorii
prezentau plăgi tăiate datorate vânătorii prin care intrau în contact cu sângele infectat al
cimpanzeilor.
Prima infecție înregistrată la oameni a fost în anul 1959 la un bărbat din Kinshasa,
Republica Democratică Congo, neștiindu -se cum s -a infectat. Între anul 1959 și anul 1980, nu
se știe numărul exact al celor infectați cu HIV sau al celor care au dobândit SID A.
În lume există o epidemie de infecții cu HIV, epidemie care se consideră că a pornit pe
la mijlocul anilor 1970.
În 1981 , 5 persoane homosexuale din Los Angeles, SUA, au fost diagnosticate cu o
infecție pulmonară rară: Pneumocystis carinii pneumonia (PCP) , iar în New York și
California au fost reportate cazuri agresive de Sarcom Kaposi. Atât pneumocystis carinii
pneumonia, cât și sarcomul Kaposi apar doar la persoanele imunodeprimate. Infecția cu PCP
este conside rată infecție oportunistă, deoarece nu apare la persoane cu imunitate normală, iar
în sarcomul Kaposi, odată apărut, se consideră că pacientul are SIDA. Până la finalul anului
1981, au fost raportate 270 de cazuri de deficiențe imunitare severe în rândul persoanelor
homosexuale, dintre care 121 au decedat.
În 1982 , un studiu desfășurat în California de Sud pe persoane homosexuale, a decelat
faptul că imunitatea deficitară este dobândită pe cale sexuală, acest sindrom primind numele
de Gay Related Immune D eficiency (GRID). În iunie 1982, au fost raportate cazuri și în
rândul hemofilicilor și a Haitienilor, moment în care s-a considerat că sindromul este original
din Haiti. Septembrie 1982 este momentul în care sindromul est e oficial denumit AIDS/SIDA.
Până în anul 1983 , era considerat faptul că virusul poate fi transmis doar între
persoanele de același sex. În luna ianuarie a aceluiași an, SIDA a fost raportată și la sexul
feminin, sugerând faptul că boala poate fi transmi să și prin relații heterosexuale. În iunie
1983, apar primele cazuri de infectare a fătului pe linie verticală. Până la finalul anului,
numărul cazurilor de infectare în SUA a crescut la 3064 dintre care 1292 au decedat.
În anul 1985 , FDA și -a dat aprobar ea pentru primul test sanguin care să detecteze
virusul HIV: ELISA. Acest test detectează anticorpii anti -HIV și nu virusul în sine. Până la

6
finalul anului 1985, fiecare regiune din lume a raportat măcar un caz de SIDA, cu un total de
20303 persoane infect ate.
1986 este anul în care virusul care duce la SIDA este oficial denumit HIV în loc de
HTLV -III/LAV.
În 1987 apare primul medicament antiretroviral: zidovudine și testul Western Blot,
care este mult mai specific decât testul ELISA. Cu toate că prim ele cazuri de infectare de la
mamă la făt au fost raportate în anul 1983, abia anul acesta, OMS a confirmat că virusul HIV
se transmite și pe linie verticală. La 6 ani de la izbucnirea epidemiei, în lume sunt estimate
între 5 -10 milioane de persoane care t răiesc cu virusul HIV.
În 1990 , SUA interzic discriminarea persoanelor cu dizabilități, aici intrând și
persoanele seropozitive. La finalul anului sunt înregistrate între 8 și 10 milioane de persoane
infectate.
În 1992 , FDA pune pe piață testul rapid d e detectare a HIV -1.
Până la finalul anului 1993, OMS a estimat că în lume trăiesc circa 2,5 milioane
infectate cu HIV.
În 1995 , FDA aprobă primul inhibitor de protează, un antiretroviral foarte activ
(HAART). Până la finele anului, se estimează că în lume sunt 4,7 milioane de noi infecții.
Până la finalul anului 1996 , se estimează că în lume sunt circa 23 de milioane de
persoane seropozitive.
În 1997 , apare Combovir, o combinație de 2 antiretrovirale, iar UNAIDS estimează că
sunt circa 30 milioane de persoane infectate cu virusul HIV în lume.
În 2002 , FDA aprobă primul test rapid pentru HIV, cu o acuratețe de 99,6% și care dă
rezultatul în 20 minute.
2006 este anul în care s -a anunțat faptul că circumcizia reduce riscul de infecare a
bărbaților heterosexuali.
Până în a nul 2010 , SUA au interzis accesul pe teritoriul lor a persoanelor seropozitive.
În acest an, interdicția a fost ridicată . Rezultatul studiului clinic iPrEx a arătat o reducere a
infecțiilor cu 44% în rândul bărbaților homosexuali.

7
În anul 2011, studiul HPTN 052 a demonstrat faptul că tratamentul antiretroviral
administrat tim puriu, reduce riscul de infectare cu 96% în rândul cuplurilor serodiscordante.
În anul 2012 apare pe piață PrEP (pre -exposure prophylaxis), destinat persoanelor
seronegative. Pentru prima dată, 54% din persoanele infectate beneficiază de tratament.
Se estima că în anul 2013, în lume existau 35 milioane de cazuri de persoane infectate
cu HIV.
În anul 2015, 15 milioane de persoane seropozitive urmează tratament cu
antiretrovirale. OMS recomandă ca toate persoanele seropozitive, indiferent de nivelul CD4,
să înceapă tratamentul cât mai curând după diagnosticare.

Capi tolul 3 . Virusul HIV. Structură și funcționare: genomul viral

HIV este un retrovirus circular, din specia lentivirusurilor. Infecțiile cu acest tip de
virus decurg de regulă cronic, cu o perioadă lungă de latență, afectând și sistemul nervos.
Diametrul este de 100 -200 nm ș este înconjurat de un înveliș d e lipoprot eine.
În interiorul acestui înveliș se găsesc circa 72 -100 de complexe glicoproteice, formate
doua glicoproteine:gp 120 si gp41. Gp120 are rolul de legare de receptorii CD4 a celulei țintă.
Învelișul virusului se formează d in membrana celulei gazdă și are deci o parte din proteinele
membranare ale celulei gazdă, de exemplu molecule HLA I și II și proteine de adeziune
(legare). Copia ARN -ului viral se află în interiorul a două capside alături de enzimele
reverstranscriptază, intergrază și protează, necesare pentru multiplicarea virală .
Genomul virusului HI este mai complex decât cel a altor retrovirusuri. Genele
accesorii (vif, vpu, vpr, tat, rev, nef) au alături de genele uzuale (gag, pol, env) îndeplinesc
mai ales functii regulatoare.
Nu este vizibil sub microscopul electronic din cauza diametrului foarte mic.
HIV este format din 2 lanțuri scurte de ARN , compuse din 9200 nucleotide precum și
enzime virale, clasificate astfel:

8
 proteine structurale/enzime virale . Produșii genelo r gag, pol, env: revers -transcriptaza ,
proteaza, ribonucleaza și integraza, toate încapsulate într -o anvelopă lipidică, care conține
antigenul Gp120 cu rol foarte important în legarea de CD4 a genomului HIV.
 proteine reglatoare Tat și Rev (HIV) și Tax/Rex (HTLV) modulează transcripția și sunt
esențiale pentru propagarea virusului.
 proteine auxiliare : Vif, V pr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat.
După intrarea în corpul uman, particulele virale sunt atrase datorită tropismului către cel
mai apropiat receptor CD4, de a cărui membrană celulară se atașează prin fuziune sau prin
endocitoză, după care ar e loc intrarea în celulă. Probabilitatea infectării la ambele tipuri de
HIV este determinată de capacitatea de legare cât mai rapidă de CD4, dar și de numărul de
receptori CD4 aflați în jurul locului de penetrare a virusului în organism. În interiorul celu lei
are loc eliberarea RNA din anvelopa virală. Enzimele încep să producă gena pol, care la
rîndul său codează revers transcriptaza, enzima care transcrie fragmentul de ARN într -un
model de ADN proviral, utilizând aparatul metabolic și de sinteză proteică a celulei
parazitate. Acest ADN proviral va fi integrat în ADN -ul celulei gazdă prin intermediul
integrazei, eliberată în citoplasmă după distrugerea anvelopei virale. Odată ce ADN -ul
proviral e ste integrat in ADN -ul celulei gazdă, nu mai poate fi eliminat sau distrus decât prin
distrugerea celulei însăși. Începe replicarea HIV -ului în celula gazdă. Celulele infectate pot
elibera virionii prin fenomenul de înmugurire, sau eliberarea acestora după liza celulei,
fenomen care duce la infectarea altor celule. Anticorpii anti HIV nu apară organismul
împotriva infecției, iar infectarea virală poate persista foarte mult în ciuda unui titru înalt al
anticorpilor .
Gag codeaza proteinele din capsidă:
p55(proteină miristilată) care este precursor
pentru urmatoarele pr oteine :p17(matrice),
p24(capsida) și p7(nucelocapsidă)precum și
proteina p6. Precursorul p55 de 55kDa este
numit "asemblină", tocmai pentru a indica
rolul său in ansamblarea virală. Pol codează
proteinele de mare importanța p11 (proteaza
virală), p32 (int egraza), p51(revers
transcriptaza), si proteina p66. Env codează:
Figură 1

9
glicoproteina gp120 aflată in membrana externă, si gp41(derivată din gp160 glicoproteina
precursoare), aflată în membrana intermediară. Aceste 2 proteine formează un compus
noncovalent; o ca ntitate substanțiala de gp120a fost depistată in zona de pătrundere a
virusului; se pare ca această protein constituie situsuri de legare pt receptorii CD4, precum și
pentru alți receptori transmembranari. Proteinele p24 si gp41 sînt înalt imunogenice iar
răspunsul depinde in mare masură de incărcarea virală și de capacitatea imunitară a celulei
țintă. Antigenicitatea acestor componenți determină diferitele moduri de detectare a
anticorpilor.HIV are abilitatea de a suferi ușor mutații, in mare parte datorat e erorilor revers
transcriptazei, care introduce o mutație aproximativ la 2000 nucleotide. Această rată de
mutație ridicată, determină rezistența HIV -ului la atacul sistemului imunitar, capacitatea sa
citotoxică este crescută și poate rezista la terapia me dicamentoasă . (Fig.1)

Capitolul 4 . Tulpini ale virusului HIV

De fiecare dată când virusul HIV infectează o celulă gazdă și să multipl ică, virusul
suferă mici mutații. Din acest motiv, există mai multe forme de HIV, chiar și în cazul
persoanelor seropozitive.
Cele 2 mari tipuri de HIV sunt: HIV -1 și HIV -2. Cele două tipuri sunt virusuri
distincte. HIV -1 este cel care este cel mai pr edominant și întâlnit pe plan global. HIV -2 este
mai puțin comun și este găsit în majoritatea cazurilo r în Africa de Vest , dar nu este exclus să
fie întâlnit și în alte țări, unde predominant este HIV -1. Principala cauză pen tru care virusul
HIV-2 ajunge să fie răspândit și în țări unde cele mai multe cazuri de infectare este cu HIV -1,
se datorează globalizării și turismului. HIV -2 este mai puțin infecțios și progresează mai lent
ca HIV -1.
Tratamentele antiretrovirale admini strate în general sunt eficiente contra HIV -2,
tratamentul optim pentru HIV -2 este prea puțin înțeles.

10
HIV-1 poate fi clasificate în 4 grupuri:
 Grup M
 Grup N
 Grup O
 Grup P (Fig.2)
După cum se poate observa în imagine, cel mai
important grup este grupul M , care cuprinde
subgrupurile A, B, C, D, F, G, H, J, K, CRFs. Grupurile N,O, P sunt mai p uțin întâlnite și pot
apărea doar în Cameroon, Gabon si Guineea Ecuatorială.
CRFs apare atunci când diferite subtipuri se combină genetic și rezultă un virus hibrid,
cunoscut sub denumirea de ”circulating recomb inant form” (CRFs). Doar câteva virusuri
hibride au fost identi ficate.
În America, Europa de Vest și Australia, cel mai întâlnit subtip al HIV -1 este cel B.
Acesta este motivul pentru care majoritatea studiilor clinice au fost desfășurate pe persoane
seropoziti ve purtătoare de HIV -1, subtipul B. Cu toate că subtipul B este cel mai dominant în
lumea occidental, la nivel global infecțiile sunt de doar 12%.
Subtipul C este unul dintre cele mai nestudiate tipuri, cu toate că puțin peste jumătate
din persoanele in fectate în lume , sunt infectate cu subtipu l C. Subtipul C are o prevalență
crescută în țările din sudul Africii, dar și în India. Cu toate că acestea sunt zonele
predominante, datorită migrației și a relațiilor, aceste pattern -uri se schimbă constant.
Majoritatea tratamentelor anitretrovirale sunt create pentru subtipul B. Cu toate
acestea, medicamentele sunt eficiente și împotr iva celorlalte subtipuri. Anumite studii
sugerează faptul că u nele subtipuri au un risc mai m are de transmitere sau boala progresează
mai rapid.
Cea mai mare problemă a faptului că există atât de multe subtipuri ale virusurilor, o
reprezintă testele folosite la d iagnosticarea și moni torizarea încărcăturii virale. Majoritatea
testelor au o acuratețe crescută pentru HIV -1 subtipul B. Cu to ate că există o mare gamă de
teste care sunt sensibile la multe subtipuri ale HIV -1, și chiar HIV -2, acuratețea lor este destul
de scăzută.

Figur a 2

11
Capitolul 5 . Modalităț i de transmitere

În ziua de azi, societatea a avansat și este mult mai in formată legat de transmiterea
virusului HIV. Cu toate acestea, un grad de incertitudine planează asupra acestui fapt.
Virusul HIV se transmite în principal prin con tact sex ual neprotejat, transfuzii de
sânge și a ce infectate în ca zul consumatorilor de droguri. Virusul se transmite doar prin
anum ite fluide corporale: spermă, sânge, fluide rectale și vaginale, lichid preseminal și lapte
matern.
Ca virusul să se transmită de la o persoană seropozit ivă la una seroneg ativă, fluidele
menționate mai sus trebuie să intre în contact direct cu membrana muco asă sau cu un țesut
lezat, astfel încât sângele infectat s ă intre direct în fluxul sanguin al celui seronegativ.
Cele mai comune căi de transmitere sunt prin:
 Sex anal sau vaginal cu cineva seropozitiv, fără folosirea prezervativului sau fără ca
persoan a infectată să urmez e tratament antiretroviral. Sexul anal este cel mai riscant
mod prin care ci neva se poate infecta. În cazul persoanelor homosexuale, riscul cel
mai mare îl prezintă partea pasivă. Cu toate acestea, și partea act ivă are risc de
infecta re, doar că mai mic.
 Folosirea la comun a acelor folosi te pen tru inj ectarea drogurilo r. HIV rezistă pe acele
infectate timp de 42 de zile, în funcție de temperatură și factorii de mediu.
Căi mai puțin comune de tran smitere sunt prin:
 De la mamă la făt- riscul unei infe ctări a fătului este extrem de scăzut dacă mama nu
urmează tratament antiretro viral. Începerea imediată a tratamentului în cazul în care
mama este seropozitivă a redus cazurile în care bebelușii se nasc cu virusul HIV.
 Înțepătura de ac – în principal în cazul medicilor și al asistentelor.

Căi cu risc de infectare aproape 0:

 Sexul oral- în general, șansele de infectare sunt aproape zero. Cu toate că șansele de
infectare sunt aproape nule, în teorie există posibilitatea ca a tunci când un bă rbat
seropozitiv ejaculeaz ă în gura partenerului/ei să îl/o infecteze.

12
 Transf uzii sanguine, donări de organe – cu toate că la început ul epide miei de HIV, erau
foarte comune inf ectării cu HIV în urma unei transfuzii sau al unui transplant, în
prezent șan sele sunt aproape nule datorită verificărilor riguroase.
 Înghi țirea de mâncare premestecată de către un seropozitiv – contaminarea se produce
atunci când sângele infectat al celui care a mest ecat i nițial, se amestecă cu mâncarea.
Singur ele cazuri cunoscute au fost semnalizate la infantili.
 Mușcătură – cu toate că exist ă foarte puține cazuri documentat e, aceste cazuri au apărut
doar în cazul unor tra umatisme majore cu distrugerea țesuturilor. Există 0 ș anse de
transmitere dacă pilea nu a fost străpunsă.
 Sărut – doar atu nci când când am bii pa rteneri prezintă gingivită și sângele celui
seropozitiv intră în fl uxul sangu in al celui seronegati v. HIV nu se transmite prin
salivă.
 Contact sexual , în cuplu, cu un partener seropozitiv aflat sub tratament – studiul a
demonstrat faptul că șansele de infectare a partenerului seronegativ sunt nule, cu
condiția ca acesta să nu întrețin ă relații sexuale neprotejate, î n afara relație. (1