Disciplina: Contencios Administrativ [622814]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
ADMINISTRAȚIE PUBLICA

REFERA T

Disciplina: Contencios Administrativ

Titular disciplina:
Conf. Univ. Dr. ȘERBAN Alexandrina
Student: [anonimizat] 305

BUCUREȘTI

2020
1

UNIVERSITATEA din BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Condițiile acțiunii în contenciosul
administrativ

Titular disciplină:
Conf. Univ. Dr. ȘERBAN Alexandrina
Student: [anonimizat] 305

BUCUREȘTI

2020
2

Introducere

Prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele
de contencios administrativ , prevăzute de lege, a conflictelor în care cel puțin una din părți
este o autoritate a administrației publice, un funcționar al acesteia ori un serviciu public
administrativ , născute din acte administrative ilegale ori din refuzul rezolvării unei cereri
referitoare la un drept recunoscut de lege.
Legea contenciosului administrativ are o importanță deosebită pentru construcția
statului de drept în țara noastră. Prin această lege se pune la dispoziția oricărei persoane un
instrument eficace împotriva unui abuz al autorităților administrative, creându-se mijloace de
restabilire a legalității încălcate, de repunere în drepturi a celor vătămați prin actele
administrative ilegale, de sancționare a celor care folosesc abuziv competența pe care o au în
legătură cu emiterea actelor administrative. Se disting două categorii de contencios
administrativ: contenciosul administrativ de anulare și contenciosul administrativ de plină
jurisdicție.
Contenciosul administrativ , ca element esențial și indispensabil al statului de drept,
reprezintă, în fapt, o concretizare a principiului separației puterilor și controlului reciproc al
acestora, fiind astfel o modalitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra activității
desfășurate de autoritățile unei alte puteri statale, respectiv ale puterii executive.

3

1.Conditiile 12

Trebuie cunoscut de la început că trebuie îndeplinite anumite condiții și respectate termenele
stipulate de lege pentru a ne adresa instanței de contencios administrativ . Cererea de chemare
în judecată, ca orice acțiune în justiție, trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 194 din
Codul de procedură civilă, însă nu este suficient să respecte condițiile de formă pentru
acțiunea în contencios administrativ , ci și anumite condiții de fond.

Sintetizând reglementările cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se pot
extrage următoarele condiții pentru acțiunea în contencios administrativ:

●actul atacat sa fie un act administrativ;
●actul să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim;
●actul atacat să emane de la o autoritate publică (inclusiv de la o structură
neguvernamentală de utilitate publică);
●parcur gerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau a
recursului administrativ ierarhic;
●introducerea acțiunii într-un anumit termen prevăzut de lege

1.1 Condiția ca actul atacat să fie un act administrativ
Conform Legii 554/2004, noțiunii de act administrativ i se acorda o definiție prin care se
extinde aria semantica a acesteia, introducand alături de manifestarea unilaterala expresa de
vointa(actul administrativ tipic) și tăcerea, respectiv refuzul nejustificat(actul administrativ
atipic).

Actul administrativ tipic este, conform definiției de la art. 2 alin. 1 lit. c) „actul unilateral cu
caracter individual sau normativ , emis de o autoritate publică în vederea executării ori a
organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Actele
administrative atipice sunt prevăzute la alineatul 2 din același articol: „se asimilează actelor
administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul
legal”.

Mai mult, legea asimilează, sub aspectul naturii juridice a litigiului, actelor administrative și
anumite contracte încheiate de administrație, expres nominalizate: „sunt asimilate actelor
administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:
● punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
● executarea lucrărilor de interes public;
● prestarea serviciilor publice;
● achizițiile publice;”
În felul acesta în legislația românească se impune instituția contractelor administrative.
Dacă dreptul comercial este fundamentat pe ideea de profit, privită ca un scop în sine, în cazul
dreptului administrativ , obținerea de venituri de pe urma, de exemplu, a concesionării unor
1 Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare
2 https://administrare.info/drept/4418-conditiile-actiunii-in-contencios-administrativ
4

bunuri aparținând domeniului public, nu reprezintă scopul în sine ci doar un mijloc de
realizare a interesului public, general. Din acest motiv ne apare întemeiată opțiunea
legiuitorului de a institui un tratament juridic diferențiat de dreptul comun unor anumite
categorii de contracte administrative, tocmai având în vedere cauza de fond a contractului,
una de esența dreptului public, și nu manifestarea formală a acestuia, care, într-adevăr , ne
conduce spre ramura dreptului comercial.
Identificarea concretă a actului administrativ , încadrarea sa într-una din categoriile amintite,
este o operație de apreciere, de investigare a voinței „autorității administrative" emitente, de
cercetare a formei pe care o îmbracă (antet, ștampile, semnături etc.), pentru a delimita actul
administrativ de alte acte juridice, nesupuse controlului jurisdicțional pe calea contenciosului
administrativ .

1.2 Condiția ca actul să vatăme un drept subiectiv sau un inter es legitim
Introducerea acțiunii de contencios administrativ este rezervată acelei persoane „care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, public sau privat. Această
prescripție legală este una ce ține de dreptul procesual, fiind o manifestare a principiului
„unde nu există interes nu există acțiune”.
Condiția ca actul administrativ să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim nu este
impusă anterior , adică reclamantul nu trebuie să facă o astfel de dovadă înainte de
introducerea acțiunii (judecata în fond urmează a stabili existența sau inexistența vătămării);
trebuie doar ca reclamantul să invoce încălcarea unui astfel de drept sau interes. Este clar că o
acțiune ce ar invoca o atingere adusă unui drept închipuit, neprevăzut de lege, sau unui simplu
interes, ce nu face parte din categoria intereselor „legitime”, va fi privită ca o exercitare
abuzivă a dreptului la acțiune și sancționată prin respingerea acesteia ca inadmisibilă.

1.3 Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publică
Întrucât este de esența actului administrativ ca acesta să emane de la o autoritate publică, este
de la sine înțeles că nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ acele acte
care sunt emise, adoptate sau încheiate de alte entități juridice decât autoritățile publice. Altfel
spus, o condiție necesară pentru ca un act să poată fi atacat la instanța de contencios
administrativ este ca acel act să provină de la o autoritate publică. Condiția nu este însă și
suficientă: după cum am arătat mai devreme, nu orice act al unei autorități publice este act
administrativ – în înțelesul legii.
Pentru a putea identifica entitățile ce pot fi încadrate în categoria autorităților publice, vom
porni de la definiția dată acestei noțiuni la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului
administrativ: autoritatea publică este „orice organ de stat sau al unităților
administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui
interes public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice
de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public”.

5

Această formulare îngăduie să fie cenzurate de către instanțele de contencios administrativ
actele administrative, tipice sau atipice (refuzul nejustificat) ale autorităților , organelor ,
instituțiilor , societăților , etc., ce pot fi grupate în următoarele categorii:
1 .organe ale administrației de stat (Parlament, Președintele României, Guvern, Curtea de
Conturi, ministere, agenții, prefecturi, etc.) și structuri subordonate acestora;
2.organe ale administrației publice locale (Consiliul județean, Consiliul local, Primar) și
structuri subordonate acestora;
3.organisme neguvernamentale (barouri, asociații, societăți, institute, academii,
universități, fundații, etc.), care au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate
prin lege sau de un organ guvernamental, în baza legii, să presteze servicii publice, în
regim de putere publică (stabilimente de utilitate publică).
Chiar dacă varietatea autorităților ale căror acte pot face obiectul acțiunilor de
contencios administrativ este extrem de largă, trebuie sa facem o distincție categorică între
actele de autoritate prin care acestea își realizează competența (de exemplu legi, hotărâri,
mesaje, în cazul Parlamentului; sentințe, decizii, în cazul instanțelor judecătorești; decizii și
hotărâri, în cazul Curții Constituționale; rapoarte, în cazul Avocatului Poporului etc.) și actele
de autoritate prin care se realizează o activitate de natură administrativă. Prin urmare, una este
hotărârea sau mesajul Parlamentului, care au, fiecare, regimul lor de drept constituțional, și
altceva înseamnă o decizie administrativă a Biroului Permanent, a Președintelui Camerei, a
Secretarului General, a altor funcționari de conducere a compartimentelor din aparat. Numai
acestea din urmă pot face obiectul unei acțiuni în contenciosul administrativ .

1.4 Parcurger ea procedurii administrative prealabile
Procedura prealabilă introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ este
reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ .
Din analiza textului de lege se pot trage următoarele concluzii:
1 .a) Procedura prealabilă constă într-o cerere pe care persoana care se consideră
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr -un act administrativ ,
individual sau normativ , trebuie sau, după caz, este îndreptățită să o adreseze
autorității emitente; cerere prin care să solicite revocarea, în tot sau în parte, a actului
respectiv .

2.b) Cererea poate fi adresată autorității emitente (recurs administrativ grațios) și/sau, la
alegere, organului ierarhic superior , dacă acesta există (recursul administrativ
ierarhic).

3.c) Termenul de depunere al cererii este de 30 de zile de la data comunicării actului.
Acest termen este unul de recomandare, cel interesat având posibilitatea să o depună și
peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, dar
cu condiția existenței unor motive temeinice care să fi împiedicat depunerea în
termenul prescris.
6

În cazul actelor administrative cu caracter individual adresate altor subiecte de drept,
plângerea prealabilă se poate introduce într-un termen de 6 luni, care curge din momentul
când partea ce se consideră vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.
Despre termenul de 6 luni legea prevede, în mod expres, că este un termen de prescripție.
1 .d) Procedura prealabilă este obligatorie doar în cazul actelor administrative,
individuale sau normative, comunicate persoanei care se consideră vătămată în
drepturile sau interesele sale legitime. În caz contrar , procedura prealabilă nu este
obligatorie în celelalte situații, unele prevăzute în mod expres de lege, altele rezultând
din confirmarea și interpretarea unitară a prevederilor legale:

●în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
●în cazul acțiunilor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din
ordonanțe
●în cazul soluționării excepțiilor de nelegalitate
●în cazul actelor administrative cu caracter individual adresate altor subiecte de drept
(art. 7 alin. (3) folosește formularea „este îndreptățită să introducă plângere prealabilă”
deci o dispoziție permisivă nu una imperativă)
●în cazul nesoluționării în termen a cererii sau a refuzului nejustificat de rezolvare a
acesteia – art. 8 alin. (1), teza a doua.

1.e) În cazul contractelor administrative, plângerea prealabilă are semnificația concilierii
în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile
în mod corespunzător .

1.5 Introducer ea acțiunii într-un anumit termen prevăzut de lege 3
Articolul 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două categorii de
termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ:
1 )un termen de prescripție de 6 luni a cărui efect are stingerea dreptului la acțiune în
sens material;
2)un termen de decădere de 1 an, care se aplică doar pentru motive temeinice;

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contracte
administrative, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în
termen de 6 luni care începe să curgă de la:
3 https://legalup.ro/contencios-administrativ/ subcapitolul 6
7

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării
termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea
actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii
prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor
administrative.
Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în privința
actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acțiunea la instanța de
contencios administrativ , cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar
nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luări la cunoștință, data introducerii
cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În jurisprudența CEDO s-a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor
acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru
nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din CEDO, acestea fiind
restricții admise atât timp cât nu aduc atingeri dreptului de acces la un tribunal în substanța sa.
Așadar , în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere (cauza Stubbings și
alții împotriva Regatului Unit, 1996).
În cazul neîndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate și analizate anterior , instanța
de judecată se va afla în imposibilitatea să vă analizeze cererea. În cazul neîndeplinirii
condițiilor , sancțiunea aplicată va fi respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în
judecată (excepție fiind neîndeplinirea ultimei condiții, când instanța respinge cererea ca
tardivă), fără ca instanța să analizeze dreptul dedus judecății. Cu toate acestea, există situații
în care instanța analizează cererea pe fond, chiar dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile de
admisibilitate. Un astfel de caz, este situația în care autoritatea publică nu comunică actul
administrativ individual, ci doar o adresă prin este informată persoana. Instanța va socotii în
termen acțiunea introdusă chiar și peste termenul de decădere de 1an, având în vedere că
excepția tardivității cererii trebuie analizată simultan cu obligația de a comunica actul
administrativ individual. O comunicare inadecvată ori lipsa comunicării unui act administrativ
pun persoana afectată de măsură administrativă adoptată în imposibilitatea apărării, in
extremis, îi împiedică accesul la instanță.
8

În cauza Bellet c. Franței, instanța de la Strasbour g a arătat că dreptul de acces la un
tribunal este prevăzut ca un drept concret și efectiv , deci nu teoretic și iluzoriu, astfel încât
imposibilitatea reală de sesizare a unei instanțe de către persoana vătămată constituie o violare
a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Studiu de caz
Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile în litigiile de contencios administrativ

Reclamantul V. B.–D. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. I. A. E. S.R.L. și M.A.I. –
D.G.P .M.B. – B. P. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1)anularea Notei de constatare emisă de pârâta M.A.I. – D.G.P .M.B. – B. P. R. ca
nelegală
2)anularea măsurii de ridicare a autovehiculului, măsură accesorie unui proces-verbal de
contravenție care nu a fost emis
3)restituirea sumei reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare auto, în
cuantum de 500 de lei
4)obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivar ea în fapt a cererii, reclamantul arată că, în lipsa unui loc de parcare liber pentru
autovehiculul proprietatea sa în zona centrală a orașului, a parcat autoturismul parțial pe un trotuar
și parțial pe stradă. Deși a staționat în acest mod doar câteva minute, la întoarcere nu a mai găsit
autovehiculul la locul parcat și, după anumite investigații, a realizat că acesta îi fusese ridicat de
pârâta S.C. I. A. E. S.R.L. din dispoziția celeilalte pârâte – M.A.I. – D.G.P .M.B. – B. P. R. Întrucât
a considerat abuzivă măsura de ridicare a autovehiculului și obligarea sa la plata taxei de ridicare,
transport și depozitare auto, în cuantum de 500 de lei, V. B.–D. a hotărât să formuleze prezenta
cerere de chemare în judecată împotriva celor două pârâte.
În apărare, conform prevederilor Codului de procedură civilă , pârâta S.C. I. A. E. S.R.L. a
depus întâmpinare, prin care a invocat, printre alte apărări de fond, și excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile.
Prin sentința civilă nr. X/2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios
Administrativ și fiscal, a fost admisă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de
pârâta S.C. I. A. E. S.R.L și a fost respinsă cererea reclamantului V. B.–D., ca inadmisibilă.

9

Intrebari:
1.Litigiul supus soluționării de către reclamantul V. B.–D. este unul de contencios
administrativ , de competența secției de contencios administrativ a tribunalului?
Deși OUG nr. 195/2002 reglementează ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar ca o
măsură tehnico-administrativă ce are caracter accesoriu față de măsura de sancționare
contravențională, în speța noastră măsura a fost dispusă independent de vreo sancțiune
contravențională, observând că s-a dispus măsura de ridicare a autovehiculului fără a fi emis
și un proces-verbal de contravenție. În aceste condiții, dispoziția de ridicare a autovehiculului
nu mai are caracter accesoriu și, în consecință, nu mai intervine prorogarea de competență în
favoarea instanței competente să soluționeze plângerea contravențională îndreptată împotriva
unui proces verbal de contravenție.
*Competența, în speța noastră, aparține instanței de contencios administrativ , în
considerar ea naturii juridice a actului atacat care este un act de puter e, un act emis de o
autoritate publică în exercitar ea puterii publice.
Odată cu stabilirea instanței de contencios administrativ ca fiind competentă, au fost câștigate
cu putere de lucru judecat cauzei și toate consecințele legale ale competenței, cum ar fi
temeiul juridic al cererii, care nu putea fi decât invocarea dispozițiilor Legii nr. 554 /2004 .
2.Care a fost greșeala făcută de către reclamantul V. B.–D. pentru care instanța i-a
respins acțiunea ca inadmisibilă?
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, condiție de
exercitare a dreptului la acțiunea în contencios administrativ în anulare, a cărei neîndeplinire
în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acestei acțiuni.
3.A procedat corect instanța de judecată soluționând excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile cu prioritate?
În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâta S.C. I. A.
E. S.R.L în cauza noastră, trebuie reținut că instanța era obligată să se pronunțe cu prioritate
asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte,
cercetarea în fond a pricinii. Or, verificarea îndeplinirii procedurii prealabile reprezenta un
10

aspect de procedură ce trebuia verificat cu prioritate față de alte aspecte. Astfel, instanța a
procedat în mod corect la analizarea cu prioritate a excepției lipsei îndeplinirii procedurii
prealabile.
4.Care sunt dispozițiile legale referitoar e la îndeplinir ea procedurii prealabile?
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. j din Legea nr. 554/2004 (Legea contenciosului
administrativ), prin plângere prealabilă se înțelege “cererea prin care se solicită autorității
publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ
cu caracter individual sau normativ , în sensul revocării sau modificării acestuia”.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, “înainte de a se
adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr -un act administrativ individual trebuie să
solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în
termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

În fine, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004 , „reclamantul anexează la acțiune copia
actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se
comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situația în care reclamantul nu a primit niciun
răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data
înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii
procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu”.

11

Bibliografie
●Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ , cu modificările și
completările ulterioare

●https://legalup.ro/contencios-administrativ/

●https://administrare.info/drept/4418-conditiile-actiunii-in-contencios-administrativ

●https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/12488-no%C5%A3iu
nea-de-contencios-administrativ

●https://www .hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/procedura-contenciosului-administrat
iv–aspecte-teoretice-si-repere-jurisprudentiale_extras.pdf pag 2, alin 1

●STUDIUL DE CAZ:
https://legestart.ro/studiu-de-caz-obligativitatea-indeplinirii-procedurii-prealabile-in-lit
igiile-de-contencios-administrativ/
12