DIRECTIVA 91533CEE din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa [611501]

DIRECTIVA 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa
lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE
,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,
având în vedere propunerea Comisiei (
1
),
având în vedere avizul Parlamentului European (
2
),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (
3
),
(
1
)JO C 24, 31.1.1991, p. 3.
(
2
)JO C 240, 16.9.1991, p. 21.
(
3
)JO C 159, 17.6.1991, p. 32.
întrucât dezvoltarea, în statele membre, a unor noi forme de muncă a dus la creșterea numărului de tipuri de raporturi
de muncă;
întrucât anumite state membre, confruntate cu dezvoltarea acestor forme de muncă, au considerat necesar să
impună raporturilor de muncă anumite cerințe formale; întrucât aceste dispoziții au rolul de a asigura îmbunătățirea
protecției lucrătorilor salariați împotriva unor posibile încălcări ale drepturilor lor și de a crea o mai mare transparență pe
piața muncii;
întrucât legislațiile relevante ale statelor membre diferă considerabil în ceea ce privește aspectele fundamentale, cum
ar fi obligația de a informa lucrătorii în scris în privința elementelor esențiale ale contractului sau raportului de muncă;
întrucât diferențele dintre legislațiile statelor membre pot avea un efect direct asupra funcționării pieței comune;
întrucât articolul 117 din tratat prevede punerea de acord a statelor membre asupra necesității de a promova
îmbunătățirea condițiilor de muncă și a nivelului de trai al lucrătorilor, astfel încât să devină posibilă armonizarea
acestora pe calea progresului;
întrucât punctul 9 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată la Consiliul
European de la Strasbourg din 9 decembrie 1989 de către șefii de stat și de guvern ai 11 state membre, stabilește
următoarele:
"Condițiile de muncă pentru fiecare lucrător salariat din Comunitatea Europeană prevăzute într-o lege, convenție
colectivă sau contract de muncă, în conformitate cu regimul propriu fiecărei țări.";
întrucât este necesar să se stabilească la nivel comunitar obligația generală ca fiecărui lucrător salariat să i se pună la
dispoziție un document care să conțină informații referitoare la elementele esențiale ale contractului sau raportului său
de muncă;
întrucât, având în vedere necesitatea de a menține un anumit grad de flexibilitate în raporturile de muncă, trebuie să se
prevadă posibilitatea ca statele membre să excludă un număr limitat de cazuri de raporturi de muncă din domeniul de
aplicare a prezentei directive;
întrucât obligația de informare poate fi îndeplinită prin intermediul unui contract scris, a unei scrisori de angajare sau a
unuia sau mai multor alte documente sau, în lipsa acestora, a unei declarații scrise, semnată de angajator;
întrucât, în cazul expatrierii salariatului, acestuia trebuie să i se furnizeze, în plus față de elementele esențiale ale
contractului sau raportului său de muncă, și informațiile necesare legate de detașarea sa;
întrucât, pentru a proteja interesele lucrătorilor salariați cu privire la obținerea unui document, orice modificare a
elementelor esențiale ale contractului sau raportului de muncă trebuie să fie adusă la cunoștința acestora în scris;
întrucât este necesar ca statele membre să garanteze lucrătorilor salariați posibilitatea de a-și invoca drepturile
conferite de prezenta directivă;
întrucât statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a
prezentei directive sau se asigură că partenerii sociali stabilesc dispozițiile necesare prin acord, statele membre fiind
obligate să adopte orice dispoziție necesară care să le permită garantarea, în orice moment, a rezultatelor impuse de
prezenta directivă,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1:

Domeniul de aplicare
(1)
Prezenta directivă se aplică fiecărui lucrător salariat care a încheiat un contract sau se află într-un raport de muncă
definit de legislația în vigoare a unui stat membru sau aflat sub incidența legislației în vigoare a unui stat membru.
(2)
Statele membre pot dispune ca prezenta directivă să nu se aplice salariaților care au un contract sau un raport de
muncă:
a)
– cu o durată totală care nu depășește o lună și
– pentru o săptămână de lucru care nu depășește 8 ore sau
b)
cu caracter ocazional sau special, cu condiția ca, în aceste cazuri, neaplicarea prezentei directive să fie justificată de
motive obiective.
Art. 2:

Obligația de informare
(1)
Angajatorul are obligația de a aduce la cunoștința lucrătorului salariat, căruia i se aplică prezenta directivă, denumit
în continuare lucrător, elementele esențiale ale contractului sau raportului de muncă.
(2)
Informarea prevăzută la alineatul (1) se referă cel puțin la următoarele elemente:
a)
identitatea părților;
b)
locul de muncă; dacă locul de muncă nu este fix sau dacă nu există un loc de muncă de bază, se va menționa că
lucrătorul are diferite locuri de muncă și sediul înregistrat al întreprinderii sau, dacă este cazul, domiciliul angajatorului;
c)
_
(i)titlul, gradul, natura sau categoria activității pentru care este angajat lucrătorul sau
(ii)o scurtă caracterizare sau descriere a activității;
d)
data de la care contractul sau raportul de muncă produce efecte;
e)
În cazul unui contract sau al unui raport de muncă pe durată determinată, durata estimată a acestora;
f)
durata concediului cu plată la care are dreptul lucrătorul sau procedura de acordare și stabilire a acestuia, dacă
durata acestuia nu poate fi comunicată în momentul în care se face informarea;
g)
durata perioadei de preaviz care trebuie respectată de către angajator și lucrător, în cazul încetării contractului sau a Directiva 91/533/CEE/14-oct-1991 Editia Speciala a Jurnalului Oficial
pag. 1
11/6/2018 : monica.paunescu@manpowergroup.ro

raportului de muncă sau metoda de stabilire a unei astfel de perioade de preaviz, dacă aceasta nu poate fi indicată
atunci când sunt furnizate informațiile;
h)
suma inițială de bază, celelalte elemente componente și frecvența plății remunerației pe care lucrătorul are dreptul
să o primească;
i)
durata unei zile sau săptămâni normale de lucru a lucrătorului;
j)
unde este cazul:
(i)convențiile colective sau acordurile colective care reglementează condițiile de muncă ale salariatului;
sau
(ii)în cazul unor convenții colective încheiate în afara întreprinderii de către organisme sau instituții paritare speciale,
denumirea organismului competent sau al instituției paritare competente în cadrul cărora au fost încheiate contractele.
(3)
Informațiile privind elementele menționate la alineatul (2) literele (f) – (i) pot fi furnizate, unde este cazul, sub
forma unei trimiteri la actele cu putere de lege, la actele administrative sau la alte norme obligatorii ori la convențiile
colective care reglementează aceste aspecte.
Art. 3:

Mijloacele de informare
(1)
Informațiile menționate la articolul 2 alineatul (2) pot fi furnizate lucrătorului în termen de cel mult 2 luni de la
începerea activității acestuia sub forma:
a)
unui contract de muncă scris sau
b)
unei scrisori de angajare sau
c)
unuia sau mai multor documente scrise, în cazul în care unul dintre documente conține cel puțin informațiile
menționate la articolul 2 alineatul (2) literele (a) – (d), (h) și (i).
(2)
În cazul în care nici unul dintre documentele menționate la alineatul (1) nu este înmânat salariatului în termenul
prevăzut, angajatorul are obligația să-i furnizeze lucrătorului, în termen de cel mult două luni de la începerea muncii, o
declarație scrisă semnată de angajator, care trebuie să conțină cel puțin informațiile menționate la articolul 2 alineatul
(2).
Dacă documentul sau documentele menționate la alineatul (1) conțin numai o parte din informațiile cerute, declarația
scrisă prevăzută în primul paragraf al prezentului alineat va cuprinde și restul de informații.
(3)
În cazul în care contractul sau raportul de muncă încetează înainte de expirarea unui termen de două luni de la data
începerii lucrului, informațiile menționate la articolul 2 și în prezentul articol trebuie puse la dispoziția lucrătorului cel
târziu până la expirarea acestui termen.
Art. 4:

Lucrătorii care își desfășoară activitatea în străinătate
(1)
Dacă unui lucrător i se solicită să își exercite activitatea întruna sau mai multe țări, altele decât statul membru a
cărui legislație și practică reglementează contractul sau raportul de muncă, înainte de plecare el trebuie să intre în
posesia documentului sau documentelor menționate la articolul 3, care să cuprindă cel puțin următoarele informații
suplimentare:
a)
durata angajării în străinătate;
b)
moneda în care urmează să se facă plata remunerației sale;
c)
dacă este cazul, prestațiile în bani sau în natură care însoțesc angajarea în străinătate;
d)
dacă este cazul, condițiile care reglementează repatrierea salariatului.
(2)
Informațiile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c) pot fi furnizate, dacă este cazul, sub forma unei trimiteri la
actele cu putere de lege, la actele administrative sau la alte norme obligatorii ori la convențiile colective care
reglementează aceste aspecte.
(3)
Alineatele (1) și (2) nu se aplică dacă durata muncii în afara țării, a cărei legislație și practică reglementează
contractul sau raportul de muncă, este de cel mult o lună.
Art. 5:

Modificarea unor elemente ale contractului sau raportului de muncă
(1)
Orice modificare a elementelor menționate la articolul 2 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (1) trebuie să facă
obiectul unui document scris care va fi pus de către angajator la dispoziția lucrătorului cât mai curând posibil, dar nu
mai târziu de o lună de la data la care respectiva modificare are efect.
(2)
Documentul scris menționat la alineatul (1) nu are caracter obligatoriu în cazul unei modificări a actelor cu putere
de lege, a actelor administrative sau a altor norme obligatorii ori a convențiilor colective menționate în documentele la
care se face referire la articolul 3, completate, după caz, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (1).
Art. 6:

Dispoziții cu privire la forma și regimul probelor privind existența unui contract sau a unui raport de
muncă și a unor norme de procedură
Prezenta directivă nu aduce atingere legislației și practicilor naționale referitoare la:
– forma contractului sau a raportului de muncă;
– regimul probelor privind existența și conținutul unui contract sau a unui raport de muncă;
– normele de procedură aplicabile.
Art. 7:

Dispoziții mai favorabile
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege sau
acte administrative care să fie mai favorabile lucrătorilor, să încurajeze sau să permită aplicarea dispozițiilor unor
convenții mai favorabile lucrătorilor.
Art. 8:

Apărarea drepturilor
(1)
Statele membre introduc în ordinele lor juridice interne măsurile necesare pentru a permite oricărui lucrător, care
se consideră nedreptățit prin nerespectarea drepturilor care decurg din prezenta directivă, să își urmărească drepturile
pe cale judiciară, după ce au recurs, eventual, la alte autorități competente.
(2)
Statele membre pot prevedea ca accesul la căile de atac menționate la alineatul (1) să fie condiționat de
notificarea angajatorului de către salariat și de absența unui răspuns din partea angajatorului în termen de 15 zile de la
informare.
Cu toate acestea, respectarea cu strictețe a informării prealabile nu poate fi cerută, în nici un caz, în situațiile
menționate la articolul 4, nici pentru lucrătorii cu contract sau raporturi de muncă pe durată determinată, nici pentru
lucrătorii care nu sunt cuprinși într-o convenție colectivă sau în convenții colective referitoare la raportul de muncă.
Art. 9:

Dispoziții finale
(1)
Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei
directive până la data de 30 iunie 1993 sau se asigură că, până la această dată, partenerii sociali stabilesc dispozițiile Directiva 91/533/CEE/14-oct-1991 Editia Speciala a Jurnalului Oficial
pag. 2
11/6/2018 : monica.paunescu@manpowergroup.ro

necesare prin acord,
statele membre fiind obligate să adopte orice dispoziție necesară care să le permită garantarea, în orice moment, a
rezultatelor impuse de prezenta directivă.
Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta.
(2)
Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, în cazul raporturilor de muncă existente înaintea intrării
în vigoare a dispozițiilor pe care le-au adoptat, angajatorul pune la dispoziția lucrătorului, la cerere, în termen de 2 luni
de la primirea cererii, oricare din documentele menționate la articolul 3, completate, dacă este cazul, în conformitate cu
articolul 4 alineatul (1).
(3)
Atunci când statele membre adoptă dispozițiile prevăzute la alineatul (1), ele conțin o trimitere la prezenta
directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea
de efectuare a acestei trimiteri.
(4)
Statele membre informează imediat Comisia cu privire la măsurile luate în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 10
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Luxemburg, 14 octombrie 1991.
Pentru Consiliu
Președintele
B. de VRIES
Publicat în Ediția Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007 Directiva 91/533/CEE/14-oct-1991 Editia Speciala a Jurnalului Oficial
pag. 3
11/6/2018 : monica.paunescu@manpowergroup.ro