Directii Strategice de Dezvoltare a Turismului Rural Carasan

CUPRINS

INTRODUCERE

Dacă definiția clasică a turismului îl prezintă ca o “activitate cu caracter recreativ și/sau sportiv constând în parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere”, turismul rural este, deci, turismul practicat în mediul rural rezultând din serviciile prestate clienților în vederea satisfacerii nevoilor acestora.

Grație turismului, amatorii de călătorii străbat meleaguri pitorești unice, păstrând atmosfera aproape patriarhală a satului românesc tradițional. Aflat în trecere prin aceste ținuturi de vis, de cele mai multe ori, dorești să revii pentru a petrece o minunată vacanță, în aer curat, înconjurat de ospitalitatea caldă a locuitorilor.

Satul românesc miroase a mâncare specifică românească, pregătită încă tradițional după rețete cu grijă păstrate, în vase pe care mulți dintre turiști le-au văzut doar în cărți sau la muzeu, cu cântece și obiceiuri specifice. Folclorul românesc și multitudinea de obiceiuri din diferite zone ale țării, încântă turistul prin originalitatea și farmecul noutății, fiind uimit de multe ori să descoperi tradiții complet diferite în zone aflate la distanțe relativ apropiate, sunt câteva caracteristici ale turismului rural original.

Județul Caraș-Severin este situat în partea de sud-vest a României. Prin relieful său variat, deosebit de atrăgător, în care numeroase monumente istorice și arheologice se integrează bogatelor tradiții etnografice, folclorice și culturale, oferă mari posibilități pentru turism sub cele mai diverse forme.

Numeroase elemente cu valoare turistică legate de cadrul natural și cu precădere de zona montană, de monumente cultural-istorice și de artă, bogăția fondului etnofolcloric, completate cu poziția în teritoriu, varietatea arterelor de circulație se constituie într-o ofertă turistică cu un potențial ridicat.

Prezenta lucrare încercă să abordeze o scurtă inventariere a resurselor turistice existente, să arate nivelul actual de valorificare, să prezinte cerințele actuale de dezvoltare și restricțiile datorate calității mediului ambiant. Totodată va realiza, armonizarea activităților turistice cu alte cerințe economice, va arăta acțiunile care sunt necesare pentru ca județul Caraș-Severin să devină o destinație turistică cu servicii de calitate și mai bine cunoscută pe plan intern și internațional.

CAPITOLUL 1

ABORDAREA TEORETICĂ A CONCEPTULUI DE TURISM RURAL ȘI A PARTICULARITĂȚILOR ACESTUIA

1.1. Definirea noțiunii de turism rural

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de cuprindere, care pune în evidență, printr-un mecanism propriu, circulația turistică rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă și recreere este o tendință generală în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendințe, numeroase organizații de turism, lucrative sau obștești, din diverse țări europene se preocupă, de mai mulți ani, de organizarea și instituționalizarea turismului în spațiul rural.

Astfel, în țările cu un grad ridicat de urbanizare și industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de vacanță, ferme de vacanță, sate club sau pentru tineret, stațiuni rurale de odihnă, precum și satul turistic care, în ultimii ani, deține un loc prioritar.

Privit prin prisma abordării sociologice, turismul rural, poate fi definit ca o activitate specifică mediului rural, în care turiștii descoperă viața la țară, gospodăria proprietarului, mediul rural cu tradițiile și obiceiurile sale. Din acest motiv se impune ca turismul rural să rămână un produs al societății rurale, respectiv amenajarea spațiului rural, implementarea echipamentelor de recreere și odihnă. Este necesar să fie o contribuție a întregii societăți rurale, având grijă să se păstreze originalitatea mediului rural. În acest fel se produce inserția turistului, dornic de a se integra unui mod de viață autentic, inedit, în societatea rurală.

În accepțiunea Organizației Mondiale a Turismului și a multor organizații europene de turism rural, turismul rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Această definiție are la bază o serie de trăsături specifice, care caracterizează activitățile de turism rural. Dintre acestea enumerăm:

localizarea în zonele rurale (existența în localități rurale);

construirea produsului turistic în mod funcțional, bazat pe caracteristicile lumii rurale (spațiu deschis, contact cu natura, tradiție, organizare și practici tradiționale);

ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor și amenajărilor – de obicei la scară mică – conservându-se infrastructura rurală);

caracterul tradițional (creștere domoală și organică în legătură cu familiile locale – avându-se în vedere păstrarea funcționalității rurale și conservarea modului de viață rural);

diversitatea formelor de prezentare, funcție de: mediile rurale și economice, istoric și așezare (păstrându-se identitatea culturală specifică).

Din punct de vedere al abordării geografice, turismul rural este apreciat în raport cu existența spațiului rural corespunzător, respectiv, turismul rural se manifestă în spațiul rural indiferent de caracteristicile fizico-geografice și demografice ale spațiului rural.

Dezvoltarea turismului rural apare ca o consecință a restrângerii mediului natural în condițiile urbanizării planetei, a poluării, a aglomerației umane, a stresului fizic și psihic specifice unei existențe moderne. Astfel, turismul rural poate fi considerat ca o terapie necesară pentru relaxarea și „reîncărcarea bateriilor” omului modern, într-un spațiu adecvat și plăcut și la un preț rezonabil.

Conform unei definiții, „turismul rural este un concept care include toate activitățile turistice din zonele rurale”.

Această definiție pare a fi unanim acceptată și necontestată. Se pune mereu întrebarea: ce se înțelege prin „zone rurale”. În unele țări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg și Franța, termenul de zonă rurală reprezintă zone diferite de orașe, zone de litoral sau zone montane. În Italia, de exemplu, termenul de zonă rurală se referă la zone care nu sunt nici urbane, nici de litoral, dar include și regiunile montane. În Irlanda și Marea Britanie, zonele rurale sunt practic toate zonele care nu sunt urbane. În Spania, Portugalia și Grecia, există tendința de a înțelege prin zone rurale acele părți, regiuni, utilizate pentru producția rurală.

Turismul rural poate fi definit, pentru a evita controversa geografică, drept un concept care acoperă activitățile organizate și conduse la nivel local și bazate pe atracțiile mediului natural și uman.

Interesul pentru petrecerea timpului liber s-a dezvoltat încă din secolul al XIX-lea în țări precum: Elveția, Marea Britanie, Franța, Grecia, ca o reacție față de stresul și condițiile sociale ale orașelor aflate în plină expansiune în condițiile dezvoltării impetuoase ale industriei.

Societatea umană aflată într-o continuă transformare și preocupată tot mai mult de aspectul ecologic al mediului a pus bazele renașterii turismului în zonele rurale.

Renașterea turismului, se produce în principal din următoarele motive:

cererea crescândă pentru o nouă formă de petrecere a vacanțelor, punându-se accent pe o mai bună calitate a mediului înconjurător;

călătoriile de la sfârșitul săptămânii sau din zilele libere din săptămână au început să devină din ce în ce mai importante;

criza din agricultură;

sprijinul acordat de Uniunea Europeană în dezvoltarea turismului rural;

contribuția pe care o are turismul rural la dezvoltarea economiei rurale.

Secretariatul General al Turismului definește turismul rural ca: „orice tip de valorificare turistică în spațiul rural, care să îndeplinească o serie de limitări”:

să fie un turism difuz, în opoziție cu turismul intensiv de soare și plajă sau cel urban;

să respecte patrimoniul natural și cultural;

să implice participarea activă a populației locale;

să mențină activitățile tradiționale ale zonei.

O caracteristică importantă a turismului rural este aceea că este un turism sezonier, care se practică în special vara, la sfârșit de săptămână, cu o mai mică staționare comparativ cu turismul de soare și plajă.

O altă caracteristică a turismului rural, este aceea că este un turism selectiv, adresat unui public mai special, ale cărui nuclee emitente sunt arii metropolitane.

Turismul rural și agroturismul pot constitui stimulentele dezvoltării locale în multe zone rurale. Ele permit dinamizarea activităților economice tradiționale și valorificarea particularităților culturale locale, oferind în același timp locuri de muncă și stopând exodul rural.

1.2. Motivațiile apariției turismului rural în spațiul rural

Călătoriile turistice s-au produs încă din antichitate, la fel ca și activitățile turistice în spațiul rural: vizitarea locurilor sfinte de către eleni: Dadona (Zeus) și Delphi (Appollo); precum și frecventarea băilor curative sau a jocurilor festive periodic organizate.

În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, militare sau culturale iar traseele lor străbăteau inevitabil spațiul rural.

Odată cu trecerea la evul mediu, călătoriile erau practicate în special de comercianți, ambasadori, pelerini, preoți, oameni de știință, artiști, tineri studenți, unii dintre aceștia transmițând generațiilor următoare scrierile lor despre experiențele avute.

Totuși în sec. XVI-XVII sunt înregistrate primele forme conștientizate de turism rural. Jean Jacques Rousseau descrie în lucrarea sa ,,Confesiuni despre o călătorie” cum a traversat Alpii, lucrare care a furnizat multor alți călători, planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura.

În secolul XIX, odată cu afirmarea marilor peisagiști, arhitectura rurală ocupă un rol din ce în ce mai important în desen și pictură. Numeroși pictori italieni, francezi și englezi reflectă în lucrările lor această arhitectură.

România, așa cum afirma Geo Bogza în reportajul ,,Sate și orașe”, a fost o țară de sate, prin excelență agricolă, iar spațiul rural s-a aflat la el acasă dintotdeauna. În plus, viața la țara, a fost un subiect frecvent al literaturii noastre culminând cu manifestarea unui puternic curent literar.

Spațiul românesc este printre puținele din Europa unde se mai păstrează, încă nealterate, valențele tradiționale, spirituale, cu precădere cele etnofolclorice, viața social-economică și mediul înconjurător. Prin aceste calități, mediul rural oferă condiții favorabile dezvoltării turismului rural. Satele românești dispun de resurse turistice de mare varietate: tradiții și valori etnofolclorice, monumente istorice și de artă, cadrul natural nepoluat și cu potențial divers.

În țara noastră este dificil de identificat începutul activității de turism rural deoarece aproape în toate timpurile, în special după ce orașele au devenit o categorie aparte de comunități, de localități, populația urbană a "evadat" mereu în spațiile rurale unde își întâlneau rudele, unde aveau așa numita "casă de la țară" dar și unde își găseau liniștea în mijlocul atmosferei nealterate a naturii. Diverse acțiuni care atrăgeau pe indivizi spre călătoriile în mediul rural: obiceiurile de Sânziene, pelerinajele către lăcașurile de cult, vacanțele de sărbători în lumea satului sau la mănăstiri, și altele de acest gen.

Odată cu creșterea frecvenței circulației turistice, au evoluat și echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poștalioanele) la cele care asigurau normele profesioniste de cazare și masă (vestitele hanuri existente în toate provinciile românești).

Turismul rural se diferențiază substanțial de turismul clasic. Turismul rural a apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Acest tip de turism a cunoscut un interes crescând din partea clientelei, ceea ce reprezintă un aspect determinant pentru agenții economici prestatori de servicii turistice, pentru administratori, pentru colectivitățile rurale și nu în ultimul rând pentru locuitorii mediului rural și mai ales pentru agricultori cărora le deschide o nouă perspectivă economică și socială.

Prin varietatea peisajelor, bogăția patrimoniului natural, specificitatea diferitelor regiuni etnografice, vivacitatea tradițiilor, și ospitalitatea locuitorilor, mediul rural îi fascinează pe toți cei care adoră călătoriile, având de asemenea ocazia să descopere cultura acelor zone.

Reîntoarcerea la natură este rezultatul necesității de relaxare, sănătate, confort fizic și spiritual și este o motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, statut social. Omul modern nu se rupe de modul natural de viață, iar contactul lui cu mediul rustic are efecte în menținerea echilibrului.

Turismul rural se preferă, din ce în ce mai mult, la baza acestei preferințe existând o serie de motive generale, cum ar fi:

1. În ultima perioadă a avut loc o urbanizare masivă, turismul rural fiind cel care oferă o alternativă de petrecere a timpului liber și de a cunoaște particularitățile spațiului rural;

2. Mediul rural fascinează prin atuurile naturale, istorice, tradiții, cultura populară, contactul cu comunitatea locală.

3. Confuzia socială din mediul urban îi determină pe citadini să caute puncte de reper într-o lume pe care o consideră ca fiind ferită de criză.

4. Turismul rural constituie un context particular, care corespunde nevoii citadinului de a-și găsi rădăcinile.

5. Este pentru fermier o modalitate de a obține venituri alternative, de ași valorifica produsele agricole direct de la fermă, dar și de dezvoltare a comunității.

6. Pentru unele zone defavorizate, dar care dispun de resurse pentru desfășurarea turismului rural sau agroturismului, este o modalitate de a înlătura apariția deșertificării.

7. Agricultura traversează o perioadă de adaptare destul de restrictivă, trebuind să se adapteze cerințelor moderne. În această situație se apelează la alte tipuri de activități, care oferă posibilitatea valorificării unor resurse naturale, una din aceste activități fiind turismul rural și agroturismul.

Dezvoltarea turismului rural și agroturismului au avut ca motivații de dezvoltare, în opinia lui Buciuman, aspectele următoare:

1. Creșterea timpului liber disponibil a creat premise pentru dezvoltarea turismului rural. Datorită reducerii timpului de muncă populația de vârsta a treia are la dispoziție mai mult timp liber pentru derularea activității de agroturism și turism rural. Tot în categoria celor care au la dispoziție mult timp liber, care poate fi dedicat desfășurării turismului rural, se încadrează persoanele de vârsta a treia și elevii și studenții.

2. Creșterea veniturilor reale ale populației a creat posibilitatea dezvoltării turismului rural și agroturismului. În țările dezvoltate, datorită creșterii venitului, s-a ajuns ca ponderea cheltuielilor alimentare să reprezinte 10-15 % din bugetul familiei. În aceste condiții, după ce familia și-a asigurat procurarea bunurilor de folosință îndelungată, rămân resurse financiare suficiente pentru activitățile din timpul liber, inclusiv pentru turism. În cazul în care se restrâng veniturile primele cheltuieli la care se poate renunța sunt cele din timpul liber, turismul aflându-se printre acestea;

3. Oferta turistică din turismul clasic nu a reușit să țină pasul cu evoluția cererii turistice, deoarece efectuarea investițiilor necesar a fi făcute în baza materială necesită timp, ori cererea turiștilor este orientată spre un nivel de confort mai mare. Prețurile în stațiunile turistice, în care s-au făcut investiții, au crescut, lăsând pe dinafară o mare parte a turiștilor, care au început să se orienteze spre turism rural și agroturism.

4. Motorizarea familiilor a fost un stimulent puternic pentru dezvoltarea turismului rural, acesta fiind un turism de familie.

Transformarea unor zone rurale în destinații turistice se face progresiv, fie la inițiativa unor grupuri de întreprinzători care dezvoltă mici afaceri turistice, cu scopul de a atrage turiști.

Turismul rural reprezintă o reîntoarcere către valorile pure, nealterate ale spațiului rural, o apropiere de natură, de cultura și valorile populare, o reîntoarcere la origini. Această formă de turism câștigă din ce în ce mai mulți adepți.

1.3. Tipuri de turism rural

Turismul rural este o formă de turism care ,,se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale și umane) precum și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice, utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: de tranzit sau itinerant cu valențe cultural-cognitive, etc.”

Pornind de la această definiție, putem stabili o parte din formele turismului rural: turism de agrement, turism curativ, turism cultural, turism sportiv, turism religios, agroturism, ecoturism. Astfel pot apărea forme de turism precum:

Figura 1.1. Tipuri de turism rural

1. Turismul de agrement, se practică sub forma neorganizată și constă în petrecerea timpului liber cu familia, într-un spațiu de cazare, existent în mediul rural, obținut prin diverse modalități, moștenire de familie, închiriere de la prieteni, etc.

2. Turismul curativ, care s-a dezvoltat datorită existenței unor condiții climaterice favorabil, prezența izvoarelor minerale, a apelor termale, a salinelor cu proprietăți terapeutice deosebite.

3. Turismul cultural, constă în vizitarea siturilor rurale care dispun de monumente istorice, case memoriale, muzee sau participarea la datini, sărbători religioase, evenimente sociale din viața comunității. Se remarcă o atracție mai mare din partea categoriilor tinere pentru acest tip de turism.

4. Turismul sportiv, spațiul rural poate constitui un mediu propice pentru desfășurarea activităților sportive (cicloturism, pescuit, vânătoare, alpinism, sporturi nautice,) și nu în ultimul rând sporturi extreme, parapantă, schi acrobatic. Practicarea acestor sporturi necesită o politică managerială a produsului turistic.

5. Turismul religios – această formă de turism datează încă din Egiptul Antic când se organizau pelerinaje la templele divinităților.

Zeci de mii de turiști se înghesuie la mănăstiri cu ocazia diferitelor sărbători pentru a săruta moaștele unor sfinți. Aceste manifestări religioase au fost conștientizate atât de către locuitorii mediului rural din zona implicată, cât și de mănăstirile respective. România este o țară cu o puternică tentă religioasă. Astfel, acest tip de călătorii a devenit preponderent în opțiunile de petrecere a timpului liber ale românilor.

6. Agroturismul. Reprezintă „actul de a vizita o fermă de lucru sau orice altă operațiune agricolă, horticolă sau agrobusiness în scopul recreerii, educației, sau implicării active în activitățile de fermă”.

Agroturismul diferă de turismul rural. Turismul rural nu presupune petrecere timpului într-o gospodărie rurală, ci în spațiul rural. În plus, turismul rural nu generează venituri suplimentare pentru gospodăriile rurale.

Dezvoltarea serviciilor de găzduire, prin valorificarea excedentului de spațiu, precum și valorificarea produselor obținute fie în gospodăria proprie, fie la nivel local, constituie o soluție pentru gospodăriile rurale. Prin această activitate turistică se valorifică excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătita și amenajata special pentru primirea de oaspeți și se oferă o serie de activități auxiliare. Persoanele care optează pentru un astfel de concediu vin în mediul rural pentru odihnă și agrement, cure terapeutice, relaxare, tranzacții sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, pentru studii documentare, inițiere în arta meșteșugărească tradițională, precum și alte activități specifice.

7. Ecoturismul. Pentru turiștii veniți din orașele mari, zgomotoase și poluate, turismul rural este în același timp și ecologic, deoarece ei au posibilitate să se recreeze într-un mediu mult mai curat și liniștit decât în locul de trai, având în vedere și consumul produselor alimentare ecologice, curate și proaspete, nemijlocit de la producătorul lor, care poate confirma calitățile acestor produse.

Ecoturismul, numit și turism „verde”, presupune o utilizare corespunzătoare a resurselor naturale și locale și furnizează o experiență unică de vacanță pentru turiști.

1.4. Factori generali de impact asupra turismului rural

Intensitatea activităților de turism rural este determinată de interacțiunea unui ansamblu de factori demografici, economici, psihologici și sociali.

Factorii demografici. Turismul este un proces pentru care omul ca individ sau colectivitate este o condiție de bază a genezei și dezvoltării. Nevoia umană de destindere, recuperare fizico-psihică și cunoaștere reprezintă principala cauză a apariției turismului.

Factorii economici își pun amprenta într-un mod decisiv asupra fenomenelor analizate. Turismul este o activitate pe care o practică în primul rând cei care și-au asigurat, cel puțin mijloace minime de existență. Circulația turistică se intensifică pe măsură ce veniturile cresc și ajung să depășească acel nivel critic până la care mijloacele financiare disponibile într-o gospodărie sunt dominate, în totalitate, de necesitatea satisfacerii cerințelor elementare de consum, cum ar fi alimentele, îmbrăcămintea, produsele industriale de folosință îndelungată, etc. Totodată, tarifele pot avea un efect inhibant, dacă vor crește, sau vor favoriza fluxurile turistice, dacă scad.

Factorii psihologici au un rol din ce în ce mai important în promovarea activităților de recreere. În timp ce elementele de ordin economic sunt indispensabile în asigurarea condițiilor materiale ale oricărei călătorii, cele psihologice determină nevoia sau necesitatea călătoriei. Factorii psihologici generează nevoia de călătorie și își pun amprenta și în timpul desfășurării acesteia. Astfel ei impun individului, într-o pondere importantă dar greu de estimat, tipul de turism și particularitățile acestuia. Prin sensibilitatea deosebită la calitatea infrastructurii, la propaganda turistică, la tot ceea ce poate să-i ofere individului satisfacerea cât mai rapidă și deplină a nevoilor sale de recreere și refacere fizico-psihică, factorii sus menționați dirijează „din umbră” (din interiorul fiecăruia) parametrii viitoarei activități. Decizia se sprijină pe luarea în considerare a tuturor aspectelor celorlalți factori implicați în actul turistic.

În cadrul factorilor sociali, la loc de frunte se situează timpul liber al populației. Noțiunea de timp liber cu valoare generalizatoare apare abia o dată cu trecerea la economia industrializată și la terțializare. În funcție de durata și perioada desfășurării sale, timpul liber poate apărea în cadrul fiecărei zile, la sfârșitul săptămânii, de Sărbători și în perioada afectată concediului și vacanțelor. Pentru vârstnici, timpul liber are o altă semnificație, durata sa având valori mult mai mari. Durata intervalelor de timp liber diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare economică, dar și de la o grupă socială la alta, respectiv de la o categorie la alta.

Factorii naturali ocupă un loc extrem de important în alegerea traseelor, localităților de popas și duratei sejurului. În această ordine de idei nu putem face abstracție de faptul că preferăm litoralul sau muntele, preferăm zona însorită, sau vom practica sporturi de iarnă.

Factorii conjuncturali au, de regulă, un efect temporar asupra expansiunii turistice spre anumite zone sau regiuni geografice. Printre acești factori menționăm fenomenul inflaționist, crizele economice, proporțiile șomajului, modificări intervenite în sistemul valutar, criza energetică.

CAPITOLUL 2

STUDIU PRIVIND CADRUL NATURAL EXISTENT ÎN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

2.1. Localizarea geografică a județului Caraș-Severin

Județul Caraș-Severin se află așezat între următoarele puncte extreme: în nord Vârful Rusca (45º40'10'' latitudine nordică și 22º26'15'' longitudine estică); în sud Dealul Capriva (44º35'20'' latitudine nordică și 29º9'10'' longitudine estică); punctul cel mai vestic se găsește la N-V de localitatea Iam (45º1'10'' latitudine nordică și 21º21'40'' longitudine estică) iar punctul cel mai estic este Vârful Scărișoara (45º25'00'' latitudine nordică și 22º43'30'' longitudine estică).

Figura 2.1. Harta județului Caraș-Severin

Din punct de vedere al mărimii județului Caraș-Severin este al treilea ca mărime din țară și dispune de bogate tradiții industriale, primul furnal, prima locomotivă montană din Europa de Sud-Est dar și de frumuseți naturale. Numeroase parcuri și rezervații naturale au fost înființate pentru protejarea patrimoniul natural și spre delectarea turiștilor.

Localitățile județului, unele celebre încă din antichitate, precum Băile Herculane, însemnate centre industriale precum Reșița sau culturale precum Oravița, au constituit puncte de mare atracție.

Începând cu peste 200 de ani în urmă, pe teritoriul județului s-au stabilit și au rămas ca muncitori de mină sau funcționari, coloniști aduși din diverse părți ale Europa. Se remarcă amestecul a numeroase etnii, ce au rezultat în urma colonizărilor și fac din acest județ o zonă a conviețuirii pașnice și înțelegerii.

2.2. Evoluția istorică și administrativ-teritorială

Așezat în partea de sud-vest a României, într-o zonă în care se întâlnesc toate formele de relief, cu bogatele câmpii ale Carașului și Timișului, cu dealurile împodobite de întinse livezi și păduri, cu munții care adăpostesc nenumărate turme de oi, cu nebănuite bogății ale subsolului, cu clima sa blândă, Caraș-Severinul este veche vatră de istorie românească.

Cercetările arheologice, desfășurate sporadic la sfârșitul sec. al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX și reluate în mod sistematic în ultimii ani, atestă existența comunităților umane încă de la sfârșitul paleoliticului mijlociu, cele mai reprezentative fiind descoperirile de la Gornea, Peștera Hoților de la Băile Herculane și Tincova.

Cuptoarele primitive de redus minereul descoperite în apropierea localităților Bocșa, Ciclova, Oravița, Sasca Montană, Moldova Nouă ș.a., zone bogate în minereuri de cupru, datând încă din perioada de tranziție de la neolitic spre epoca metalelor, dovedesc cunoașterea și aplicarea timpurie a metalurgiei neferoaselor. Descoperirile așezărilor geto-dace de pe valea Bârzavei, de la Pescari, Stenca-Liubcova, Tibiscum, ș.a. duc neîndoielnic la concluzia că teritoriul județului Caraș-Severin făcea parte din vasta arie de locuire a strămoșilor noștri.

Cercetările efectuate asupra perioadei de stăpânire romană la Tibiscum, Mehadia, Teregova, Berzovia, Pojejena, ș.a. dovedesc că în centrul și în sudul Banatului a înflorit o civilizație înaintată.

Procesul de romanizare a continuat încă multă vreme după părăsirea Daciei de către romani. Descoperirile epigrafice de la Gornea duc la concluzia că populația autohtonă, utiliza ca mijloc de comunicare limba latină. Tezaurele numismatice descoperite în județul Caraș-Severin, atestate din a II-a jumătate a secolului al III-lea e.n. până la începutul sec. al V-lea, constituie și ele un argument de necontestat al continuității și permanenței populației autohtone romanizare, ale legăturilor trainice cu sudul Dunării, prin integrarea unei părți a Banatului de Sud în cadrul provinciei Moesia Superior. Datorită rezistenței populației românești, Banatul a fost încorporat regatului maghiar. Sunt ocupate și teritoriile din sud-estul acestei provincii, căci la 1200 este amintit documentar pentru prima dată comitatul Caraș, iar în anul 1230 și Banatul Severinului. În anii 1233, 1240 și 1243 conducătorii acestei formațiuni politice de graniță sunt amintiți cu denumirea de „ban”, ei stăpânind teritorii situate în Banat și vestul Olteniei. Banatul Severinului este de asemenea amintit în Diploma cavalerilor ioaniți din 1247 ca teritoriu aflat sub suzeranitatea neconsolidată a regatului maghiar. În secolul următor Banatul Severinului va intra sub autoritatea Curții de Argeș. Printre stăpânii săi apar Basarab I, Ladislav I și Mircea cel Bătrân, în titulatura celor din urmă specificându-se că sunt domni (voievozi) ai Țării Românești și bani de Severin.

Demn de remarcat este și faptul că stăpânirea maghiară nu a putut impune de la început propria organizare administrativă populației românești, care de secole își avea structurile sale administrativ politice și militare. În acest context, apare ca firesc faptul că instituția comitatului s-a suprapus celei a districtelor românești. Aceste districte autonome, situate mai ales în teritoriul actual al județului Caraș-Severin, își aveau reședința în cetăți întărite, precum cele de la Carașova, Ilidia și Mehadia, dar cea mai importantă din punct de vedere administrativ, politic și militar era cea a Caransebeșului. În această cetate își aveau reședința banii de Severin, conducătorii de drept ai celor opt districte românești, care la nevoie erau ajutați de numeroșii cneji locali, mai ales în luptele antiotomane.

Între anii 1716 – 1779, Banatul a fost administrat ca o provincie de sine stătătoare, împărțită în districte camerale. Pe teritoriul Banatului românesc s-au creat districtele Timișoara, Cenad, Ciacova, Lipova, Lugoj-Făget, Caransebeș și Oravița cu Almăjul. La data încorporării sale la Ungaria (1779), când s-au constituit comitate Timiș, Torontal și Caraș, doar teritoriul confiniului militar bănățean a avut o jurisdicție proprie, fiind subordonat Consiliului aulic de război din Viena, până la data desființării sale, survenită în anul 1872. Teritoriul comitatului Caraș a făcut parte din regatul Ungariei până în 1849.

Evoluția administrativ-teritorială a județului este foarte bine ilustrată prin hărțile întocmite în decursul timpului. Hărțile întocmite la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul nostru oferă imaginea evoluției administrativ teritoriale în Banat. O hartă de la sfârșitul secolului al XIV-lea care redă teritoriul în vremea lui Matei Corvin (1490) ca și comitatele bănățene ca și cetățile Caran și Sebeș ca unități distincte, care au creat mai târziu orașul Caransebeș. Pe o hartă din anul 1779 a comitatului Caraș vedem întinderea acestuia de la Moldova Nouă până la râul Mureș.

În anul 1926, când s-a aplicat noua împărțire administrativă prin care județul Caraș-severin s-a împărțit în două județe distincte: Caraș cu sediul la Oravița și Severin cu sediul la Lugoj s-au redactat hărți distincte pentru cele două județe. Din Harta județului Severin tipărită la Brașov în anul 1928 rezultă că acest județ era format din 9 plase, 224 comune rurale, un oraș reședință de județ (Lugoj), două orașe nereședință (Caransebeș și Oravița) având conform recensământului din anul 1927 un număr 204.637 locuitori. După recensământul din 1930, suprafața județului s-a mărit ea fiind de 6.422 km2 iar populația județului de 240.715 locuitori, numărul plășilor 7, iar comune rurale 226.

Prin noua lege din 6 septembrie 1950 privind împărțirea administrativ economică în regiuni și raioane s-a creat și regiunea Severin cu sediul la Caransebeș constituită din raioanele Caransebeș, Reșița, Oravița, Moldova Nouă și Mehadia. Din punct de vedere administrativ teritorial județul Caraș-Severin are 77 unități administrativ teritoriale din care: 2 municipii Reșița, Caransebeș; 6 orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu; 69 de comune cu 287 localități rurale.

Tabelul 2.1

Cadrul administrativ-territorial al județului

Sursa: Consiliul Județean Caraș-Severin

Județul Caraș-Severin face parte dintr-o zonă mai largă a părții de sud-vest a României, respectiv regiunea istorică Banat și se învecinează cu Serbia-Muntenegru la sud-vest, cu județul Mehedinți la sud-est, cu județul Gorj la est, cu județul Hunedoara la nord-est, și cu județul Timiș la nord-vest.

2.3. Cadrul natural

Aproape tot teritoriul județului Caraș-Severin aparține ca structură geologică orogenului Carpaților Meridionali, care este constituit din două unități geotectonice principale: Autohtonul Danubian și Cristalinul Getic care suportă cuverturi sedimentare. Autohtonul Danubian se întâlnește în partea sudică și sud-estică a județului, reprezentând unul dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. El suportă către partea superioară trei zone principale de sedimentare: zona Drencova, zona Svinecea-Svinița și zona Presacina. Cristalinul Getic se întâlnește în zona nordică, centrală și nord-estică a județului, fiind constituit din două serii cristaline: seria mezocatazonală de Semenic și seria epizonală de Locva- Poiana Ruscă.

Zona Reșița-Moldova Nouă, orientată NNE-SSV, este constituită în special din calcare jurasice și cretacic inferior, iar în carbonifer și liasic sunt cantonate importante zăcăminte de huilă. Magmatismul laramic, de vârstă paleocenă, este reprezentat prin banatite – întâlnite la Ocna de Fier, Dognecea, Surduc, Oravița, Ciclova, Ilidia, Sasca Montană și Moldova Nouă.

Tabelul 2.2

Analiza resurselor naturale

Sursa: Direcția de Statistică Caraș-Severin

Ponderea resurselor naturale este covârșitoare. Apele termale, cadrul montan generos, clisura Dunării, cele cinci parcuri (patru naționale și unul natural), rețeaua hidrografică cu unele din cele mai pitorești chei din țară și multitudinea de peșteri și formațiuni carstice fac din reursele naturale principala atracție turistică a județului.

2.3.1. Relieful

Relieful se caracterizează printr-o mare varietate – munți (65,4%), depresiuni (16,5%), dealuri (10,8%) și câmpii (7,3%). Munții sunt reprezentați prin Munții Banatului, ce aparțin Carpaților Occidentali, prin munții Țarcu, Godeanu și Cernei din cadrul Carpaților Meridionali. În culoarul Timiș – Cerna, cu ramificație pe valea Bistrei, care marchează limita dintre Carpații Meridionali și cei Occidentali, râurile Timiș, Cerna, Belareca, Mehadica și Bistra au creat un sistem de terase bine dezvoltate ce au devenit intens umanizate.

Relieful are altitudini ce cresc de la vest spre est (masivul Țarcu- Godeanu cuprinde înălțimi între 1 600-2 200 m, fața de grupul Semenic, Aninei, Almăj. Dognecea și Locvei cu altitudini variind între 600 – 1 400 m). Munții Banatului, care se înscriu aproape în întregime în limitele județului, apar delimitați de zone joase, care îi dau aspectul unui bloc montan unitar, cu altitudini medii ce se mențin între 600-800 m.

Munții Almăjului se află în partea sud-estică a județului însoțind Defileul Dunării. Aceștia sunt dominați de culmea Svinecei, cu vârful Svinecea Mare (1 224 m). Râurile Sirinia, Putna și Rudăria au creat chei spectaculoase.

Munții Aninei reprezintă regiunea cu cea mai dezvoltată suprafață calcaroasă din Munții Banatului, un adevărat ,,muzeu natural" în care întreaga gamă de fenomene și forme carstice este oferită turiștilor în toată varietatea și grandoarea ei. Apele Nerei, Carasului, Minișului, Buhuiului și Gârliștei au creat chei sălbatice.

Munții Cernei prezintă culmi prelungi cu altitudini cuprinse între 1 000 – 1 200 m, atingând 1 923 m în Vârful Dobrii. Între culmea principală și cea secundară se află Depresiunea Cornereva. Varietatea peisagistică este dată de șisturi cristaline, conglomerate și formațiuni calcaroase. Valea Cernei este de un pitoresc și o sălbăticie aparte.

Munții Dognecei sunt alcătuiți din șisturi cristaline aparținând domeniului getic, străpunse de banatite. În zona minieră Bocșa-Ocna de Fier-Dognecea au fost descoperite pentru prima dată în lume (locus tipicus) mineralele ludwigit (1874), dogneceait (1884), warthait (1923). Colecția de mineralogie estetică (vezi Ocna de Fier). Baza de cazare: Bocșa (motel și cabană).

Munții Godeanu sunt alcătuiți din șisturi cristaline care au conservat relieful glaciar; o largă desfășurare au culmile netede, cu aspect de plaiuri întinse. Altitudinea maximă – Vârful Gugu (2 291 m).

Munții Poiana Ruscă constituie un adevărat bloc de șisturi cristaline, cu intercalații de calcare cristaline (marmură de Ruschița, de calitate superioară). Altitudinile maxime: Vârful Padeș (1 374 m) și Vârful Rusca (1 355 m).

Munții Semenic prezintă cel mai înalt grad de masivitate din arealul Munților Banatului și sunt alcătuiți, în cea mai mare parte, din șisturi cristaline. Altitudinile maxime sunt marcate de vârfurile cu aspect piramidal: Piatra Goznei (1 447 m) Semenic (1 446 m), etc. În Munții Semenic se întâlnesc forme de relief de natură periglaciară.

Obiective interesante: Baia Vulturilor (lac crionival), lacurile Trei Ape, Văliug, Breazova. Baze de cazare: stațiunile Semenic, Crivaia, Trei Ape, motelul Gărâna.

Munții Țarcu cei mai înalți din județul Caraș-Severin, având înălțimea maximă în Vârful Pietrii (2 192 m). Sunt alcătuiți din șisturi cristaline, granite și roci sedimentare.

Păstrează urmele glaciațiunii cuaternare. Văile tributare Râului Mare și Bistrei îi fragmentează în. mai multe culmi. Pentru Muntele Mic (1 802 m) baza de cazare este stațiunea Muntele Mic – drumeții și practicarea sporturilor de iarnă; căi de acces: potecile turistice ce pornesc de la Borlova sau stațiunea Poiara Mărului – telefericul, accesibil pe șoseaua modernizată Caransebeș – Borlova, iar de aici până la valea Craiului la stația de telescaun (30 km), urcând pe cel mai lung traseu de telescaun din țară (3,5 km).

Defileul Dunării de la Porțile de Fier este una dintre cele mai lungi și mai spectaculoase văi transversale din Europa și cea mai mare din Carpati Calcarele care au generat peisaje unice, sectoarele de îngustări constituie elemente de mare valoare turistică. Relieful defileului este spectaculos: versanți abrupți, peisaj ruiniform, sectoare cu bazinete intens umanizate, alternând cu sectoarele de îngustare ce poartă numele de „clisuri”.

Ocupând o suprafață importantă în teritoriul județului, depresiunile reprezintă importante regiuni de aglomerare umană.

Depresiunea Caransebeș-Mehadica se află în estul județului și este delimitată de aria muntoasă din jur. Spre sud ea se continuă cu un culoar tectonic modelat de Belareca și Cerna, iar spre nord se lărgește treptat în lungul Timișului făcând legătura cu Câmpia de Vest. Spre est depresiunea are un golf pe valea Bistrei care înaintează până la Poarta de Fier a Transilvaniei (800 m altitudine).

Depresiunea Mehadica este despărțită de depresiunea Caransebeș prin pasul Domașnea (sau Poarta Orientală).

Depresiunea Almăjului sau Bozoviciului despart munții Almăjului de munții Semenic. Relieful depresiunii este format din culmi prelungi perpendiculare pe Nera.

Depresiunea Ezeriș reprezintă o lărgire a văii Pogănișului și a afluentului său valea Tăului precum și a văii Bârzavei. Relieful este format din dealuri joase și rotunjite a căror altitudine nu depășește 500 m. Spre vest zona muntoasă este flancată de un relief deluros unde pot fi delimitate dealurile Oraviței, Doclinului și Sacoș – Zăgujeni.

Dealurile Bozoviciului sunt delimitate de Munții Aninei și Munții Semenic. Altitudinea lor este cuprinsă între 500 și 800 m.

Dealurile Oraviței se desfășoară în vestul Munților Anina și nordul Munților Locvei. În prejma Munților Aninei ele au cea mai mare altitudine ajungând la 500 m.

Dealurile Doclinului se ridică între câmpia Moraviței, câmpia Carașului și munții Dognecei. Altitudinea acestor dealuri cu culmi prelungi este între 170 și 300 m având forma unui podiș. Treapta cea mai joasă de relief o formează câmpia care ocupă o suprafață restrânsă în cadrul Câmpiei Timișului, având următoarele subunități: câmpia Șipetului , câmpia Moraviței și câmpia Carașului.

Câmpia Sipotului se află între Pogăniș și Bârzava și este o câmpie subcolinară străbătură de văi divergente.

Câmpia Moraviței este situată la sud de Bârzava, având aspectul unei câmpii subcolinare, care spre vest trece într-o câmpie joasă, inundabilă.

Câmpia Carașului ocupă spațiul din stânga Carașului și coboară de sub dealurile Oraviței spre lunca inundabilă a Carașului.

2.3.2. Aspecte climatice importante pentru desfășurarea activității turistice

Clima județului este continental – moderată, încadrându-se subtipului bănățean, cu nuanțe submediteraneene. Temperatura medie multianuală este cuprinsă între 10° și 11°C, în zonele de câmpie, Dealurile Vestice și Munții Dognecei, între 9° și 4°C în Munții Poiana Ruscă și Semenic, iar în Munții Țarcu și Godeanu temperaturi de 0°C.

Precipitațiile medii anuale cresc de la 700 – 800 mm/mp în zonele joase, înregistrând până la 1400 mm/mp în munții Țarcu și Godeanu. Vântul dominant este cel din vest și nord-vest, dispoziția reliefului muntos provocând modificări locale ale circulației atmosferice.

Marea dinamicitate proprie circulației maselor de aer impusă de diferențele de presiune, temperatură, compoziție, este accentuată și modificată de caracterul suprafețelor subadiacente ale reliefului atât de variat al județului, cu diversitatea sa litologică, hidrologică, vegetală și antropică. Angrenajul circuitelor sistemice ale fiecăreia din componentele peisajului îi este conectat permanent și cel atmosferic. Poziționarea geografică a județului determină decisiv, instalarea unui regim climatic particular a întregii zone apusene a teritoriului țării, supus predominant influenței circulației atmosferice de vest și sud-vest.

a) Circulația vestică are o frecvență de 45%, reprezentând în medie 165 zile pe an.

În perioada rece aduce mase de aer polar sau, mai rar, maritime favorabile instalării iernilor blânde, cu precipitații abundente în majoritate sub formă de ploaie la altitudini joase. În timpul verilor această circulație determină un grad mare de instabilitate termică, evidențiat de frecvența averselor însoțite de descărcări electrice.

După intensitate și durată, anticliclonul azoric este centrul de acțiune care joacă rolul cel mai important în amprentarea tipului climatic pentru județul nostru, mai ales că acțiunea sa se corelează în bună măsură cu cea a ciclonului islandez. Anual el influențează cca. 190 zile, dar activitatea lui predominantă este regăsită în timpul sezonului rece, determinând temperaturile scăzute din luna februarie.

b) Activitatea ciclonilor mediteraneeni (SV) are importanță în schimbările de vreme cu precădere în sezonul rece, când transportă mase mari de aer umed care la intersecția cu zonele înalte determină precipitațiile abundente de tip orografic. Din octombrie și până în februarie activitatea ciclonilor de SV este în conjuncție cu anticiclonul siberian ceea ce determină producerea ninsorilor abundente și a viscolelor de durată redusă.

Se poate deci considera, că poziționarea geografică a județului, conjugată cu varietatea formelor de relief, operează ca factor compensator față de asperitățile climatice de natură est-europeană, determinând instalarea unui climat tipic, cu o etajare concentrică a izotermelor mulate pe formele de relief și, a tuturor parametrilor climatici care sunt derivați În ceea ce privește oscilația cantităților de precipitații de la un an la altul, luând în considerare o distribuție sezonieră, valorile maxime și minime înregistrate au valorile prezentate in tabelul de mai jos:

Tabelul 2.3

Oscilația cantităților de precipitații

Sursa: Consiliul Județean Caraș-Severin

Regimul termic. Urmărind repartizarea valorilor medii ale temperaturilor aerului, remarcăm o variație apreciabilă a acestora în funcție de altitudine. Diferența de temperatură între Lugoj și Caransebeș este redusă (0,4°C), ca și cea de altitudine (77 m). Față de aceasta, în regiunile muntoase diferențele valorilor medii ating 6°C (între Caransebeș și Cuntu), respectiv 10°C (între Caransebeș și Țarcu). Temperatura medie anuală, în comparație cu Caransebeșul, este de 1,1°C, mai mică la Teregova, cu 3,0°C la Brebu Nou și cu 6,7°C la Semenic. Diferența este evidentă și în ceea ce privește temperaturile medii lunare. Luna ianuarie are valori ceva mai ridicate la Caransebeș (- 0,8°C), Lugoj (- 1,0°C), față de alte localități din Câmpia Română situate la aceeași altitudine cum ar fi Craiova sau Găești. Acest fenomen se explică prin invazia destul de frecventă a maselor de aer maritim subtropical ce se deplasează din Bazinul Mediteranean spre est – nord – est. În lunile de vară temperaturile medii sunt în continuă creștere, dar mai moderate de la o lună la alta, comparativ cu lunile de primăvară. Începând cu luna august – pentru zonele joase – și septembrie pentru regiunile montane, valorile încep să scadă progresiv. Analizând temperatura medie pe anotimpuri, se constată că iernile sunt relativ aspre în regiunile muntoase (la Cuntu – 3,4 °C, Semenic – 4,8 °C, iar pe Țarcu – 8,3 °C), în timp ce la Caransebeș (0,4 °C) și Oravița (0,8 °C) valoarea temperaturii este pozitivă. Cu toate acestea în zonele piemontane, iernile sunt mai puțin aspre, însă tot cu temperaturi negative, de exemplu la Bozovici valoarea este de –2,8 °C. Faptul se datorează aerului rece ce se scurge de pe munții Semenicului și Țarcului înspre zonele depresionare, unde se acumulează și provoacă permanent o scădere a temperaturii

Frecvența anuală a vânturilor pe anumite direcții prezintă unele deosebiri condiționate de caracterul circulației generale și de relief. Pe Țarcu se remarcă o frecvență în general mai ridicată, cu predominarea vânturilor din nord, nord-est și sud-est. Pe Cuntu frecvența este mai redusă în comparație cu Țarcu și se evidențiază dominarea, în primul rând, a vânturilor din sectorul sud-estic și apoi din sud și nord-est. Pe platforma Semenic în cea mai mare parte a anului domină vânturile din sud, sud-est și nord, nord-vest. În culoarul Timișului, vânturile cu cea mai mare frecvență sunt cele din sud-est, datorită orientării similare a culoarului. Caracteristic este vântul Coșava, deosebit de intens în sectorul vestic al defileului cu direcție sud-est către nord-est.

Dată fiind poziția geografică a județului Caraș-Severin și condițiile de relief predominant de deal și munte, adâncimea de îngheț, fără strat protector variază între 0,65 m 1,30 m față de C.T.N. – de la climat sub-mediteranean în zonele joase de câmpie și depresiuni sau culoare – până la climatul sub-montan, unde adâncimea de îngheț crește treptat până la 1,30 m.

2.3.3. Hidrografia

Județul Caraș-Severin, cu un relief predominant muntos, prezintă o rețea de ape curgătoare, ape subterane și lacuri, bine conturată.

Rețeaua hidrografică, cuprinzând mare parte din bazinul râurilor Timiș, Caraș, Nera, Cerna și ale afluenților Dunării în zona defileului – are aspect radiar, axându-și obârșia în nordul orohidrografic al Munților Banatului; excepție fac apele din bazinul Cerna, afluenții de pe dreapta Timișului, cu izvoarele în munții Țarcu-Godeanu și Poiana Ruscă.

Râurile. Principalul colector al apelor din județ, râul Timiș, își adună apele de pe o suprafață de 5.248 kmp, în cadrul căreia relieful prezintă cele mai variate forme. Lungimea sa însumează 87 km, debitul mediu multianual ajungând la 35,96 mc/s la ieșirea din județul Caraș- Severin. Izvoarele sunt în zona platoului Munților Semenic unde are loc îngemănarea mai multor pâraie și ogașe, dintre care mai importante sunt Semenicul, Grădiștea și Brebu. După ce scapă din încătușarea barajului de la „Trei Ape”, pe o direcție NV—SE își sapă o vale îngustă și adâncă în șisturile cristaline ale Munților Semenic, cursul său având un pronunțat caracter torențial, cu pante de scurgere mari (20 – 25 m/km ). În aval, albia Timișului începe să se lărgească traversând culoarul depresionar al Caransebeșului, unde primește pe dreapta o serie de afluenți care fac să sporească considerabil debitul său; este vorba de Feneș și Sebeș, ape cu caracter tipic montan ce drenează versanții vestici ai sistemului muntos Țarcu – Godeanu – Muntele Mic. În aval de orașul Caransebeș, Timișul primește pe cel mai mare afluent al său, râul Bistra. Bistra își adună apele din zona circurilor glaciare ale Munților Țarcu și până la confluența cu Timișul curge printr-un culoar tectonic, pe o lungime de 46 km, drenând un bazin de recepție de 908 kmp, alcătuit din versanții nordici ai sistemului Godeanu – Țarcu – Muntele Mic și cei sudici ai masivului Poiana Ruscă. Afluenții de pe stânga La nord de localitatea Sacu, Timișul iese din județul Caraș-Severin. Un alt afluent al Timișului cu obârșia în județul Caraș-Severin este Pogănișul cu care își unește apele în județul Timiș. Pogănișul izvorăște din culmile mai joase din nordul Munților Semenic, străbătând de-a lungul celor 65 km dealurile Sacoș – Zăgujeni, depresiunea Ezeriș și câmpia Șipotului, unde meandrează puternic, ieșind din județ în aval de localitatea Vermeș. Suprafața bazinului său este de 696 kmp, altitudinea medie a acestuia fiind de 230 m, iar panta medie bazinală de 90 m/km. Igăzăul și Tăul sunt afluenții săi mai însemnați. Timișul primește pe ultimul său mare afluent, Bârzava, pe teritoriul Iugoslaviei, râu care își adună apele de pe o suprafață de 971 kmp.

Râul Bârzava, cu obârșia în zona versantului vestic al Semenicului, captează în cursul superior prin canalul Semenic pâraiele ce drenează o suprafață bazinală de 30 kmp (25 kmp în bazinul de recepție al Timișului superior și 5 kmp în bazinul Nerei), iar prin canalul Zănoaga preia din bazinul Nerei superioare apele de pe o suprafață de recepție de aproape 13 kmp. Acest surplus de ape a fost necesar pentru acoperirea cerințelor de apă potabilă și industrială ale municipiului Reșița, în care scop s-au construit barajele de acumulare Gozna, Valiug și Secu pe Bârzava și Trei Ape pe Timișul superior. După ce traversează municipiul Reșița, Bârzava taie transversal Munții Dognecei, iar de la Bocșa, unde înregistrează un debit mediu multianual de 4,14 mc/s, intră în Câmpia Moraviței, lărgindu-și tot mai mult albia care prezintă un curs meandrat și divagări.

Carașul își are obârșia în izbucul Caraș, apele acestuia provenind din pâraiele care străbat șisturile cristaline ale Culmii Certej, Pușcașu Mare (Munții Aninei) și se pierd apoi în peticul calcaros de la Cârneala, după ce străbate 76 km pe teritoriul țării noastre, Carașul vărsându-și apele în Dunăre, pe teritoriul Iugoslaviei. Suprafața bazinului său de recepție este de 1.118 kmp, în cadrul căreia relieful are altitudini și pante medii cu valori de 10 m/km, respectiv 26m/km. Pe parcursul celor 85 km, aspectul văii se modifică în funcție de tipul de relief străbătut. În cursul superior unde confluează cu Comarnicul și Buhuiul, valea Carașului are aspectul unei văi tipic montane cu sectoare de chei, lărgindu-se treptat în cursul mijlociu în zona colinară, unde-și dezvoltă o albie majoră cu lățimi de 1 km pentru ca în final, la ieșirea din câmpia piemontană a Carașului, să se despletească în numeroase brațe cu puternice meandre, într-o luncă cu lățimi de până la 3 km. Debitul său și al afluenților de pe stânga este puternic influențat de prezența calcarului din Munții Aninei, unde își au izvoarele. Dintre afluenții primiți de pe stânga, mai importanți sunt: Gîrliște, Jitin, Lișava, Ciclova și Vicinic, iar pe dreapta pâraiele cu izvoarele în Munții Dognecei îi sporesc volumul apelor ce ajung, la Vărădia, la un debit mediu multianual de 6,35 mc/s. Dintre acestea, mai însemnate sunt: Dognecea și Ciornovăț.

Nera își are izvoarele sub vârful Piatra Goznei din zona golului montan al Semenicului, unde este cunoscut sub numele de Nergana; de aici își poartă apele spre sud, tăindu-și o vale îngustă în cristalinul Semenicului, pe o distanță de 26 km, în care primește aportul unor afluenți cu un debit bogat: Nergănița, Coșava și Helișag. De la Pătaș, Nera își schimbă cursul spre sud-vest, pentru a pătrunde în depresiunea Almăjului unde își domolește apele într-o albie largă. Aici colectează apele celor mai importanți afluenți, de pe dreapta (venind din Munții Aninei): Minișul, Lăpușnicul, Mocerișul și Ducinul – râuri scurte cu pante mari de scurgere și cu debite bogate, iar de pe stânga (izvorând din Munții Almăjului): Prigorul, Rudăria, Bănia și Șopot. De la Șopotu Nou și până la Sasca Montană, pe o lungime de 22 km Nera traversează platourile calcaroase Liciovacea – Cărbunari, tăindu-și unele dintre cele mai lungi, mai sălbatice și mai frumoase chei din țară, prelungite și pe afluentul său din acest sector: Beiul. De la ieșirea din chei și până la vărsarea în Dunăre, Nera primește pâraiele mici din Munții Locvei, lărgindu-și tot mai mult albia.

Cursul Nerei are o lungime de 131 km, o suprafață a bazinului de 1.360 kmp, cu altitudine medie de 550 m și o pantă medie de 30 m/km, în sectorul său inferior înregistrând (la Sasca) un debit mediu multianual de 13,2 mc/s.

Cerna își are izvoarele pe versantul sud-estic al Munților Godeanu și, pe întregul său traseu de 84 km, prezintă caracteristicile unui râu de munte cu o vale puternic adâncită, cu numeroase sectoare de chei, patul de calcare pe care curge în amonte de Băile – Herculane și panta mare de scurgere (30 m/km) influențează în mare măsură regimul său hidrologic. Cerna intră în județul Caraș-Severin la punctul de confluență cu pârâul Craiova, după ce a parcurs 24 km pe teritoriul județului Gorj. Cursul său urmărește fidel traseul unui sistem longitudinal de falii cu direcția NE-SV, flancat pe stânga de Munții Mehedinți (județul Mehedinți), iar la dreapta de Munții Cernei. Până la Băile Herculane debitează în Cerna și numeroase izbucuri (rezultate ale „văilor oarbe din zona calcaroasă”) și izvoare termominerale, debitul ei mediu multianual ajungând aici la 15,8 mc/s.

Belareca, cel mai important afluent al Cernei, cu o suprafață bazinală de 706 kmp și o lungime de 35 km, își adună izvoarele de pe versantul sud-vestic al Munților Cernei, primind în cursul superior o serie de pâraie mici: Ranica, Studena, Ciumerna. Abia după ce pătrunde în depresiunea Mehadica colectează afluenți mai mari: Valea Bolvașnița (cu izvoarele în Munții Cernei), Mehadica (cu izvoarele în Munții Semenic, adunând și apele pâraielor: Belentin, Luncavița, Domașnea și Globu) și Sverindin (cu izvoare în Munții Almăjului). Înainte de confluența cu Cerna, debitul mediu multianual al Belarecăi este de 6,6 mc/s, iar altitudinea și panta medie a bazinului de recepție este de 400 m/km și respectiv 18 m/km.

Dunărea mărginește la sud județul, pe o lungime de 60 km. De la confluența cu râul Nera și până în aval de localitatea Cozla, străbate unul dintre cele mai frumoase defilee din Europa, traseul său prezentând numeroase sectoare înguste cu lățimi de 200-300 m, sau bazinete unde lățimea albiei atinge deseori 1,5 km, lățimea maximă de 5 km înregistrându-se în zona ostrovului Moldova Veche. De pe versanții sudici ai Munților Almăjului, Dunărea colectează apele râurilor: Radimna, Boșneag (care traversează orașul Moldova Nouă), Liborajdea, Sichevița, Orevița, Berzasca și Sirinia.

Caracterul specific al regimului hidrologic al râurilor din județul Caraș-Severin este determinat de specificul climatic al Banatului sudic, rezultat al suprapunerii maselor de aer atlantic cu aerul mediteranean și adriatic, ceea ce generează caracterul moderat al temperaturilor, perioadele de încălzire din timpul iernii, începerea timpurie a primăverii, precum și cantitățile medii plurianuale de precipitații relativ ridicate (800 – 1.400 mm).

La definirea caracterului regimului hidrologic concură în egală măsură și relieful, întrucât există un raport strâns de interdependență între altitudinea, gradul de împădurire, panta de scurgere, densitatea rețelei, constituția petrografică și valorile scurgerii. În sectoarele înalte montane sunt identificate și valori ridicate ale densității rețelei hidrografice de 0,7 – 0,9 km/kmp, față de 0,3 – 0,5 km/kmp, valori întâlnite în sectoarele joase de câmpie, unde și pantele de scurgere sunt reduse, în aceste condiții, scurgerea medie multianuală înregistrându-se în zona înaltă Godeanu – Țarcu 40 l/s/kmp, în Semenic 20 l/s/kmp, iar în zona câmpiei piemontane a Carașului 3 l/s/kmp. Sectoare ale bazinelor Nera, Cerna și Caraș instalate pe calcare suferă puternice modificări ale scurgerilor fie datorită pierderilor de apă, fie prin aportul apelor provenite pe cale subterană din izbucuri. Pentru rețeaua hidrografică din partea de sud a Banatului este caracteristică scurgerea celui mai mare volum de ape primăvara, în lunile martie – mai, iar cea mai redusă cantitate este înregistrată în lunile de toamnă, septembrie – decembrie. Datorită succesiunii unor ani ploioși și încălzirilor bruște survenite primăvara în Munții Banatului, cantităților excepționale ale precipitațiilor care se suprapun perioadei topirii zăpezilor (stratul de zăpadă înregistrează grosimea medie multianuală cea mai mare din țară în Semenic), sunt generate viituri cu efecte catastrofale pe majoritatea râurilor din județ.

Variația temperaturii apei urmează îndeaproape variația temperaturii aerului și, în funcție de individualitatea proprie a fiecărui bazin, media anuală a temperaturii apei oscilează de la un bazin la altul, astfel: 7,6 °C pe Timiș; 12,3 °C pe Bârzava; 9,9 °C pe Caraș; 8,8 °C pe Nera; 8,7 °C pe Cerna. Fenomenele de iarnă pe râuri apar rar, fiind mai evidente pe tronsoanele din treapta montană. În chimismul apelor, se constată predominanța bicarbonaților cu conținut bogat de oxigen, cu un pH mediu și slab alcalin (6,8 – 7,4). Conținutul de oxigen dizolvat variază în funcție de relief, menținându-se în toate râurile din treapta montană la peste 10 mg/l și scăzând la 9,3 mg/l doar în Caraș, în zona de câmpie unde pantele mici de scurgere nu mai permit o bună aerare a apei. Substanțele organice sunt în general de origine alohtonă, dar în sectoarele inferioare ale unor râuri din câmpie apar de origine autohtonă, generate de dezvoltarea zoo și fitoplantonului. Cantitativ, substanțele organice oscilează între 5,4 mg/l și 7,7 mg/l. Mineralizarea apei este mică în sectorul montan și submontan, iar în cel de câmpie este medie, atingând valori de 176 mg/l în Timișul superior, în zona montană și de 381 mg/l în Carașul inferior, în zona de câmpie.

Lacurile ocupă un loc important în hidrografia județului, predominând cele de natură antropică, efect al dezvoltării economico-sociale a așezărilor, al necesarului tot mai sporit de apă potabilă și industrială, al adăugării funcției de agrement unora dintre lacuri.

Lacurile naturale ocupă suprafețe restrânse, cele mai însemnate și care au stat în atenția specialiștilor fiind lacurile carstice.

„Lacul Dracului” provine din bararea gurii unei peșteri de către aluviunile Nerei și prin prăbușirea bolții peșterii în zona intrării. Apa din lac provine din Nera prin intermediul fisurilor carstice. Suprafața lacului este de 700 mp, adâncimea maximă de 9,3 m, iar volumul total este de 3.197 mc. La nivelele ridicate, suprafața lacului se mărește cu aproximativ 50 mp, iar volumul crește la peste 3.900 mc.

Lacul „Ochiul Beiului” este instalat într-o dolină formată deasupra unui izvor vaucluzian. Morfometric, lacul se prezintă cu o suprafață de 284 mp, adâncimea maximă de 3,6 m și un volum de 313 mc. Debitul bogat al izvorului sub-mers face ca lacul să trimită un emisar cu debit de 0,3 mc care, după confluența cu pârâul Beușnița, poartă denumirea de pârâul Bei. Apa lacului, având în permanență temperatura scăzută, dizolvă o mare cantitate de oxigen (peste 10 mg/l), ceea ce favorizează abundența păstrăvului indigen. Ambele lacuri constituie puncte de mare atracție turistică încadrate peisajului mirific al Rezervației Naturale „Cheile Nerei – Beușnița”.

Lacul crio-nival „Baia Vulturilor”, de mică întindere, din platoul Semenic și câteva mici lacuri glaciare completează rețeaua de lacuri din județ. Acestea din urmă și-au cantonat apele în clădirile glaciare de mici dimensiuni din Munții Țarcu – Godeanu: Iezerul de sub Baicu, Iezerul Țarcu, Tăurile Pietrei etc.

Lacurile antropice (de baraj) au apărut odată cu dezvoltarea industrială a județului și, ulterior, pentru producerea energiei electrice, alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiului Reșița și a altor centre, folosințe piscicole și atenuarea undei de viitură.

La Oravița, intensificarea în trecut a exploatării minereurilor neferoase și a prelucrării lor, consumul tot mai mare de apă a generat apariția celor două lacuri de pe Valea Oraviței, lacuri care s-au păstrat până astăzi. Sunt lacuri mici aflate într-un avansat stadiu de colmatare, cu suprafețe de 8,8 ha (Lacul Mare) și 2,2 ha (Lacul Mic) și cu volumele de cca. 11.000 mc (Lacul Mare) și 420 mc (Lacul Mic), utilizate astăzi în scop piscicol, Lacul Mare și pentru agrement. Sunt construite baraje și pe Valea Dognecei, tot pentru alimentarea cu apă a exploatărilor miniere. Lacurile sunt astăzi colmatate și prezintă suprafețe de 5,8 ha (Lacul Mare) și 3,1 ha (Lacul Mic) și volume de cca. 450.000 mc și respectiv 156.400 mc, fiind folosite în prezent pentru piscicultură. Lacul Mic, cunoscut și sub numele de „Lacul cu nuferi”, constituie un plăcut loc de agrement.

Cele mai importante lacuri rămân însă cele din cadrul amenajărilor hidrotehnice de pe cursurile Bârzavei și Timișului superior, legate între ele prin sistemul de derivații și canale colectoare ale tuturor apelor din Munții Semenicului. Funcțiile acestor lacuri sunt multiple: alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiului Reșița, producerea de energie electrică, agrement, piscicultură și atenuarea undelor de viitură.

Pe Bârzava se succed, din amonte de localitatea Văliug până în apropierea Reșiței, lacurile Gozna, Văliug și Secu. Denumirile lacurilor care se succed pe Bârzava sunt folosite în unele lucrări și de către localnici ca: Văliug, Breazova, Secu, iar în evidența Cadastrului Apelor Române și în hărțile topografice 1:50 000, sunt date denumirile de: Gozna, Văliug și Secu.

Lacul de acumulare Gozna, pus în funcțiune în anul 1953, are o suprafață de 66,2 ha și un volum de apă de 11.997.000 mc, fiind folosit pentru hidrocentrale Crăinicel și Grebla și ca bazin piscicol în cadrul complexului turistic Crivaia.

Lacul de acumulare Văliug funcționează din anul 1909 în scop hidroenergetic și pentru alimentare cu apă. Are o suprafață de 12,6 ha și un volum de 1.130.000 mc.

Lacul de acumulare Secu construit în anul 1963, cu o suprafață de 105,67 ha și un volum de 15.132.000 mc, servește la alimentarea cu apă, apărarea municipiului Reșița împotriva inundațiilor, având și rol de agrement în cadrul stațiunii turistice Secu.

Pe cursul superior al Timișului s-a construit în anul 1970 lacul de acumulare „Trei Ape”, cu o suprafață de 52.612 ha și un volum de 6.340.000 mc. Punerea în valoare a acumulării „Trei Ape” se face prin pomparea apei în derivația „Semenic” de unde, prin lanțul de hidrocentrale, ajunge în instalațiile industriale din Reșița.

Lacurile antropice de dimensiuni mici, destinate industriei și cu funcții de agrement, mai există în vecinătatea orașului Bocșa: lacurile Hârtoape și Medreș. Lacuri de interes piscicol sunt: păstrăvăriile de la Poiana Mărului (0,13 ha) pe râul Bistra, de la Semenic (0,65 ha) pe Bârzava superioară și crescătoriile de crap de la Greoni (7,3 ha) pe pârâul Lișava și cea de la Petrilova.

Programul național de amenajare a cursurilor de apă prevede construirea pe teritoriul județului Caraș-Severin a noi lacuri de acumulare pe râurile: Timiș, Bistra – Poiana Mărului, Bârzava, Poneasca, Miniș, Cerna și Belareca. Prin acestea se vor asigura valorificarea potențialului hidroenergetic, necesitățile de apă potabilă și industrială, se vor reglementa debitele la ape mari înlăturându-se efectele distructive ale apei la inundații și se vor pune în valoare noi zone de agrement în cadrul unora dintre cele mai pitorești locuri ale Munților Banatului.

Apele subterane. Modul de manifestare a apelor subterane în județul Caraș-Severin este o rezultantă a condițiilor climatice, morfologice, hidrologice și, în special, a condițiilor litologice, ceea ce explică dinamica apelor freatice și valorile principalilor parametri hidrologici – mai mare spre rama montană și mai mică spre zonele joase.

În general, mineralizarea lor crește dinspre rama montană spre zona de câmpie sau depresionară, dar este puternic influențată și de litologia pe care o străbate. Nivelele hidrostatice medii se situează la adâncimi cuprinse între 2 – 5 m în zonele joase și peste 5 m în zonele înalte. Amplitudinea de variație anuală a nivelului hidrostatic atinge uneori valori mari (3 – 4 m), dar în general are valori cuprinse între 1 – 3 m.

Un regim deosebit au apele subterane cantonate în calcare mezozoice din banda Reșița-Moldova Nouă și Munții Cernei. Acestea provin din apa meteorică care circulă prin rețeaua fisurocarstică, reapărând la zi la nivelele inferioare sub formă de izbucuri, cu debite bogate care ridică mult volumul debitelor râurilor ce străbat sectoare de chei: Caraș, Nera, Cerna, Miniș, Gîrliște, Vicinic, Bei.

În zonele de fractură de la contactul dintre formațiunile eruptive și calcar, care alcătuiesc substratul pe care curge Cerna, există o intensă circulație a apelor subterane provenite din infiltrații – fracturile având o extindere foarte mare în profunzime, până la aproximativ 1.200 m. De aici, apele infiltrate reapar pe malurile Cernei sub formă de izvoare termo-minerale ascendente de-a lungul faliilor. Toate izvoarele manifestă la suprafață un regim artezian generat de diferența de nivel dintre punctul de infiltrație a apei și cel de apariție. Această diferență de nivel are o valoare de aproximativ 1.200 m, considerând altitudinea afluenților și izvoarele Cernei la 1.800 m și cea a stațiunii la 160 m. Originea apelor termo-minerale de la Băile Herculane a fost stabilită ca fiind în principal vadoasă. Ceea ce este caracteristic izvoarelor termale este constanța debitului, cu excepția izvorului Hercules I, al cărui debit suferă variații sezoniere. Temperatura izvoarelor principale variază între 40 – 54°C, iar apele la locul numit „Șapte izvoare calde” sunt dintre cele mai radioactive ape din țară.

Prin efectele curative ale apelor sale și prin vechimea exploatării lor, stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane este cotată ca una dintre cele mai vechi și renumite stațiuni din Europa. De altfel, în județul Caraș-Severin mai apar izvoare termo-minerale în zonele de fractură Mehadica – Cuptoare și Oravița – Ciclova. Cele de la Mehadica sunt apropiate calitativ de apele de la Băile Herculane, dar nu sunt captate și amenajate. La Ciclava Montană, lângă Oravița, apele termale apar în formațiuni pliocene, au temperaturi de 27 °C și sunt exploatate într-un ștrand termal.

2.3.4. Specificul biogeografic

Specificul biogeografic al zonei Caraș-Severinului decurge din marea bogăție în elemente sudice, endemice pentru flora și fauna țării noastre, în această regiune își găsesc limita nordică a repartiției lor teritoriale numeroase elemente biogeografice care beneficiază de un substrat, in cea mai mare parte, calcaros și de un climat cu influențe mediteraneene. Fagul constituie specia principală care determină aspectul general al pădurilor si are o extindere altitudinală neobișnuit de largă. În Defileul Dunării, fagul se află la cea mai coborâtă altitudine din țară (52 m). Gorunul este bine reprezentat alcătuind arborele pure, alaiuri de fag.

Compoziția floristică și răspândirea speciilor diferă de la o regiune la. De la regiunea de câmpie și până la crestele munților se succed următoarele zone de vegetație:

Regiunea de câmpie, ocupă suprafețe restrânse între Gătaia și Berzovia și în golful de câmpie drenat de apele Carașului și Nerei unde pajiștile spontane au fost înlocuite cu plante de cultură. Suprafețele mici de pajiști sunt alcătuite din asociații de Festuca sulcata, Festuca vallesiaca, Bromus inermis, Poa bulbosa, Stipa copillata, Stipa penata. În luncile râurilor vegetează specii: de sălcii, plopi (Populus alba), etc. Văile și depresiunile adăpostite de vânt din afara fondului forestier, oferă condiții optime pentru speciile forestiere: Cărpiniță (Carpinus orientalis), scumpie (Cotinus coggygria), dârmox (Viburnum lantana), mojdrean (Fraxinus ornus), păducel (Crataegus oxyacantha), etc;

Regiunea de deal și munte cuprinde:

– zona pădurilor, bine reprezentată și diferențiat etajată. În compoziția pădurilor proporția diferitelor specii și grupe de specii este: 14,6% rășinoase (brad, molid, pini, etc), 53,5% fag, 15,4% diverse specii tari (paltin, frasin, carpen, etc), 13,0% stejari (stejar, gorun, cer, gârniță) și 3,5% diverse specii moi (plopi, sălcii, tei).

– zona alpină: este formată din două etaje: subalpin și alpin. Etajul subalpin este cuprins între limita superioară a pădurilor și 1700 – 1800 m altitudine și se caracterizează prin asociații de graminee între care predomină pajiștile de iarbă câmpului (Agnostistemis), păiuș roșu (Festuca rubra), țepoșica (Nardus stricta), finuța (Poa violacea, Poa alpina).

– etajul alpin propriu – zis este caracterizat prin asociații de graminee, pajiști de iarba vântului (Agnostis rupestris), părușcă (Festuca supina), coarnă (Carex curvula) etc.

Această zonă este una dintre puținele zone din țară unde poate fi observată o diversitate specifică de elemente rare și unde pe o suprafață restrânsă pot fi întâlnite un număr așa de mare de specii de păsări ce pot fi: oaspeți de iarnă, oaspeți de vară, specii de pasaj și specii sedentare. Dintre speciile protejate de păsări conform prevederilor Directivei 79/409/CCE privind conservarea păsărilor sălbatice, amintim: Anas querquedula, Ciconia ciconia, Egretta garzetta, Ardea purpurea, Falco naumanni, Phalacrocorax pygmaeus.

Fauna reptilelor – este reprezentată prin elemente termofile, multe dintre acestea fiind însă vulnerabile și rare cum sunt: Lacerta muralis, Testudo hermanni, Vipera ammodytes ammodytes, Emys orbicularis.

Mamiferele sunt reprezentate în principal de 10 specii comune în general tuturor catenelor muntoase din țara noastră precum și multe alte specii ce habitează numai în partea de sud-vest a țării.

Speciile de interes vânătoresc sunt prezente în toate etajele superioare ale piramidei trofice, lanțul trofic fiind funcțional, neexistând lipsa unor verigi care să genereze scăderi ori creșteri anormale de efective de anumite specii. Principalele specii de animale de interes cinegetic care habitează teritoriul județului sunt: urs, lup, râs, cerb carpatin, cerb lopătar, capră neagră, căprior, mistreț; vulpe , pisică sălbatică, jder de piatră, nevăstuică, vidră, iepuri sălbatici; cocoș de munte, fazan, prepelițe, potârniche, rațe, gâște, lișițe, becaține, etc.

În concluzie, peisajul geografic al județului, prin formele de relief cât și prin numărul foarte mare de fenomene carstice, cu o structură geologică deosebită și cu o climă cu nuanțe mediteraneene au determinat menținerea și dezvoltarea unei biodiversități variate și bogate.

2.3.5. Rezervații naturale

Întinse teritorii de pe suprafața județului, de o valoare peisagistică specială, au fost declarate rezervații naturale.

Rezervația naturală ,,Bigăr" (175 ha) Situată în cheile Minișului (izbucul și cascadele Bigărului). Izbucul Bigăr este cel mai mare izvor carstic din Banat.

Rezervația naturală ,.Cheile Carașului" (1 029 ha) este obiectiv turistic major al carstului din Munții Banatului (peisaj carstic, rarități floristice și faunistice, numeroase peșteri). De la confluența cu apa Comarnicului, Carașul intra în sectorul cel mai sălbatic al cheilor, până la micul bazinet al Prolazului. Cursul Carașului în acest sector este foarte sinuos, aflându-se cu peste 200 m sub nivelul general al platformei carstice.

Rezervația naturală Cheile Gârliștei (517 ha) în chei, pe o lungime de 9 km, pare în relief carstic complex, de un pitoresc deosebit.

Rezervația naturală „Cheile Nerei-Beușnița" (4 837 ha) Cheile Nerei-cele mai lungi din țară (20 km) – sunt de o sălbăticie și de un farmec deosebit, aici, ca de altfel și în bazinul Beușniței, pe un substrat calcaros întâlnindu-se specii de plante de origine mediteraneană, balcanică, euro-asiatică, atlantică formând asociații vegetale unice, în chei se află o succesiune de cleanțuri și cârșii, mici bazinete, abrupturi calcaroase ce constituie elemente de mare atracție turistică. Dintre elementele spectaculoase ale carstului amintim: lacurile Dracului și Ochiul Beiului, cele trei cascade ale Beușniței pe tuf calcaros, peșteri și izbucuri.

Rezervația naturala „Domogled" (5 991 ha). Este cea mai veche rezervație naturală din județ (1932). Caracteristică este bogăția de plante sudice-peste 80 de plante endemice, arbori și arbuști ca: liliac, alun turcesc, cărpiniță, pin negru, tisă. Fauna este tot atât de variată: scorpion, vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat, peste 1 328 specii de lepidoptere. În anii din urmă rezervația a fost extinsă până în Vârful lui Stan.

Rezervația naturală „Fânețele cu narcise din Valea Sebeșului" se întinde pe o suprafață de 40 ha.

Rezervația naturală „Izvoarele Nerei" (6,261ha) ocupă versantul sudic al Masivului Semenic, la obârșiile Nerei și Nergăniței. Întâlnim aici cele mai compacte păduri de făgete din Europa. Vârsta arborilor depășește 350 de ani, iar înălțimea peste 40 m.

Rezervația naturală „Valea Ciclovei" (1 327 ha). Flora și vegetația se remarcă prin câteva specii de plante rare: ghimpele, bujorul bănățean, tisă și o mulțime de specii de orhidee. Peisajul este dominat de prezența reliefului carstic, cu abrupturi calcaroase, chei, peșteri.

CAPITOLUL 3

STUDIUL RESURSELOR DE TURISM RURAL DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

3.1. Delimitarea arealelor turistice ale județului Caraș-Severin

Principalele zone turistice de interes peisagistic ale județului sunt: zona turistică Semenic, zona turistică Muntele Mic – Țarcu, zona turistică Valea Cernei, zona turistică a Munților Aninei, zona turistică a Defileului Dunării.

Figura 3.1. Zonele turistice ale județului Caraș-Severin

1. Zona turistică centrală Semenic, cuprinde:

– Munții Semenicului fac parte din grupa muntoasă a Munților Banatului fiind delimitați pe trei laturi de unități depresionare și culoare tectonice: Depresiunea Ezeriș-Brebu și Dealurile Pogănișului (în nord), Culoarul Timișului și parțial al Cernei (est) și Depresiunea Almăjului (în sud). Limita vestică este cea mai complexă, fiind dată de Valea Minișului (cu afluentul Poneasca) și Valea Bârzavei, care-i desparte de Munții Aninei. Cel mai înalt vârf este Vârful Piatra Goznei (1447 m) urmat de Vârful Semenic (1445 m).

În cadrul arealului se află rezervațiile naturale Semenic – Cheile Carașului și Cheile Nerei – Beușnița, de o mare valoare și frumusețe.

– Complexul turistic Semenic. Aflat la peste 1400 m altitudine, între vârfurile Piatra Goznei și Semenic, într-un cadru natural deosebit, complexul beneficiază de amenajări pentru practicarea sporturilor de iarnă.

– Satele Gărâna (Wolfsberg) și Brebu Nou (Weidental) au reușit, încă de mult, să-și afirme funcționalitatea lor turistică, în special în așa-zisul turism rural, deoarece locuitorii de origine germană din zonă închiriau, cu mulți ani în urmă, camere pentru turiștii ce veneau acolo, ei fiind primii ce au practicat turismul rural cu esență montană din Banat.

– Statiunea Secu este situată pe partea stângă a lacului de acumulare Secu, la 280 m distanță. Lacul este lung de aproximativ 4 km, cu o suprafață de 101 ha și un volum de apă de peste 15 milioane m3. Stațiunea oferă condiții de cazare în hoteluri, vile, căsuțe, loc de campare și echipamente de agrement pe apă (bărci cu rame, hidrobiciclete, etc.).

– Lacul Breazova (Văliug) – are o suprafață de 12 ha și un volum de circa 1,3 milioane m3 și este unul din cele mai frumoase locuri de agrement din Banatul Montan.

– Văliug (Franzdorf). Stațiunea este situată la altitudinea de 645 m și este cunoscută încă din perioada interbelică, alintată de localnici ca fiind „Semmeringul românesc”. În apropiere se află lacul Gozna, lung de peste 3 km, cu o suprafață de 60 ha și o capacitate de 10 milioane mc apă. Se pot practica sporturi de apă, existând debarcadere dotate cu ambarcațiuni. Barajul lacului este declarat monument de arhitectură tehnică. La coada lacului se află stațiunea Crivaia.

2. Zona turistică Munții Aninei cuprinde:

– Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Valea Sodol, Piatra Albă;

– platouri cu lapiezuri și doline la Iabalcea, Ravniștea, Cârneală;

– marile văi de doline de la Sodol, Ravniștea;

– dornele de la Peștera Țolosu;

– dolina de prăbușire de la Peștera de după Cârșa;

– numeroase cascade, izbucuri, ponoare și 691 de peșteri și avene.

Valea Carașului conține unica pădure de făgete virgine din Europa, având o suprafață de circa 5.000 ha. Făgetele au o vârstă de peste 300 ani. Există apoi 691 specii de animale și 1.200 specii de plante care necesită o protecție strictă, în conformitatea cu legislația prin care este reglementat regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Au fost identificate în prezent 39 situri paleontologice și 20 situri arheolologice. Există două zone sălbatice neafectate de intervenția omului: Izvoarele Nerei și Cheile Carașului (sectorul cuprins între confluența Caraș – Comarnic și Poiana Prolaz). Doar aproximativ 2% din suprafața parcului este afectată de poluarea apei, aerului și solului).

Cheile Minișului reprezintă o rezervație naturală complexă. Se disting: Cheile Minișului – primul sector de chei; Cheile Poneascăi – al doilea sector; Cheile Bigărului cu cascada și izbucul Bigărului – ultimul sector, deosebit de pitorești prin înălțimea și înclinările mari ale versanților în care sunt săpate marmite, lapiezuri verticale; Peștera Ponor – Plopa, aflată în apropierea izvoarelor Minișului, cu o lungime de 700 m.

3. Zona turistică Muntele Mic este situată la poalele versantului sudic al Munților Țarcu la altitudinea de 1525 m. Considerată cea mai modernă stațiune montană a României în anii ’40, stațiunea oferă peisaje panoramice splendide.

4. Zona turistică Valea Cernei este impresionantă prin relieful tipic de carst și prin aspectul particular al vegetației: arborii contorsionați ce cresc din pereții de stâncă și asociațiile vegetale inedite. Punctele de interes turistic ale zonei sunt:

– Stațiunea Băile Herculane este situată la o altitudine de 168 m, pe ambele maluri ale râului Cerna. Profilul stațiunii este tratamentul balneoclimateric, odihnă și recreere. Principalele elemente ale potențialului balnear sunt numeroasele izvoare termominerale, cadrul natural deosebit, Domogledul și numeroasele edificii.

Băile Herculane au fost cunoscute și au devenit așezare permanentă încă din perioada stăpânirii romane (secolele II-III), prin utilizarea izvoarelor termale în scop curativ. Unele așezări au păstrat un mod de viață arhaic, bazat pe utilizarea extrem de eficientă a resurselor naturale locale.

– Parcul Național Domogled-Valea Cernei constituie o rezervație floristică și faunistică unicat prin biodiversitate. Suprafața parcului se întinde pe 3 județe (Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți) și adăpostește numeroase specii de plante și animale unice în România.

– Izvoarele Cernei. Cerna își formează obârșiile din unirea apelor unui izvor puternic care iese de sub Ciuceava Chicerii – Izbucul Cernei – cu apele pârâului Cernișoara ale cărui izvoare se află la circa 10 km amonte sub Vârful Patina, la altitudinea medie de 2 070 m.

Izbucul Cernei este format din trei izvoare distincte care țâșnesc din grohotișul Ogașului Chicerii din Ciucevele Chicerii și Ogașului Cald (849m).

– Cheile Corcoaia lungi de mai bine de 200 m, declarate monument al naturii împreună cu o suprafață de 10 ha sunt unice în felul lor. Cerna a curs cândva pe aici printr-un tunel care prăbușindu-se a format pereții ce se apleacă deasupra apei parcă să-și dea mâna, pe alocuri distanța dintre ei nu depășește 5 m.

5. Zona turistică Defileul Dunării sau Clisura Dunării se întinde de la Baziaș până la Porțile de Fier, fiind cel mai lung defileu de pe cursul Dunării în lunga ei călătorie din Germania până la vărsarea în Marea Neagră. Defileul lung de 120 km, unic în Europa prin grandoarea configurației sale, prezintă o succesiune de bazinete depresionare ce alternează cu clisuri, în Cazanele Mari și Mici lățimea fluviului încorsetându-se pe alocuri până la 150 m.

Localitățile județului Caraș-Severin ce fac parte din Clisura Dunării sunt orașul Moldova Nouă și comunele Socol, Pojejena, Coronini, Gârnic, Sichevița, Berzasca. Obiectivele turistice ale zonei sunt:

– Statuia lui Decebal. Sculptată în stâncă în anul 1998, efigia este o copie fidelă a chipului regelui dac și este intitulată Decebalus Rex. Se găsește la vărsarea râului Mraconia în Dunăre și se poate vedea de pe DN 57 ce leagă localitățile mehedințene Eșelnița de Dubova.

– Tabula Traiana se află pe malul sârbesc, aproape de Cazanele Mici și este fixată în piatră pe ea fiind reprezentați doi delfini plutind și un vultur pe cer. Figurinele și ornamentele sunt sculptate în relief, iar scrisul este cioplit în piatră. Tabula Traiana a fost construită de romani, pentru a comemora obstacolele întâmpinate de armata romană la trecerea Dunării în anul 101 e.n., Tabula amintind totodată de lucrările de anvergură efectuate de administrația romană în această regiune.

– Cazanele Dunării se află la sud-vest și nord-est de localitatea Dubova, între Valea Ogradena și Ogașul Turcului. În această zonă Dunărea străbate cea mai îngustă și mai grandioasă zonă a Defileului Dunării, Cazanele Mari fiind despărțite de Cazanele Mici de bazinetul Dubova.

Prin Cazanele Dunării se înțelege porțiunea de defileu cuprinsă între gurile de vărsare a râurilor Plavisevita (în sud) și Ogradena (în nord), formând o unitate geomorfologică bine individualizată. Bazinetul miocen de la Dubova împarte Cazanele Dunării în două porțiuni distincte: Cazanele Mari și Cazanele Mici.

Cazanele Mari au o lungime de 3,8 km și sunt formate din Dealul Ciucaru Mare (318 m), ai cărui pereți abrupți mărginesc latura stângă a fluviului și din Dealul Stirbatul Mare (768 m) situat pe teritoriul Serbiei.

Între bazinetul Dubovei și Ogradena se află Cazanele Mici, având 3,6 km lungime. Ele sunt alcătuite din Dealul Ciucaru Mic (313 m) și Dealul Stirbatul Mic pe teritoriul Serbiei (626 m).

– Peșterile Clemente și Cuina Turcului de la Dubova, cu obiecte antropomorfe din epipaleolitic: ceramică, obiecte de podoabă (cele mai vechi din România), unelte de piatră cioplită, unelte folosite de pescari și vânători în urmă cu peste 15000 de ani. Alte obiecte sugerează că grecii întrețineau legături comerciale cu locuitorii din Clisură. Localnicii au descoperit „Peștera cu picture” (Chindia), care datează din epoca metalelor.

– Peștera Ponicova este cea mai mare și cea mai spectaculoasă din Defileu și se află în Ciucarul Mare, pe o lungime de 1166 m, străpunsă de pârâul Ponicova. Are mai multe galerii, din care Galeria Liliecilor de peste 100 m lungime, 60 m lățime și 30 m înălțime – o admirabilă catedrală subterană.

– Peștera Veterani este imensă, folosită ca punct strategic de daci și romani, de austrieci și turci, putând adăposti peste 700 de soldați. A fost fortificată de generalul austriac Veterani, de unde și numele peșterii.

6. Zona turistică Moldova-Nouă. Principalele valori naturale ale zonei:

– Cheilor Nerei – cele mai lungi din țară, adăpostesc numeroase fenomene: ponoare, peșteri, lacuri, cascade.

– Microzona Valea Mare – Defileul Dunării cuprinde ca valori naturale bogăția speciilor de plante din rezervația Valea Mare, peștera Voinicovăț și peștera Cornii.

– Mănăstirea Mraconia – a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a doua vase. Cuvântul „mraconia” înseamnă „loc ascuns” sau „apă întunecată”.

3.2. Formele de turism practicate sau posibil de practicat

în arealul Caraș-Severin

Turismul de sănătate este principala formă de turism practicată în județ, datorită valorii resurselor balneoclimaterice, respectiv a factorilor de cură, localizați în stațiunea Băile Herculane. Apele minerale de o mare varietate fizico-chimică și bioclimatul benefic terapiei crează condițiile cele mai favorabile tratamentului afecțiunilor aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, aparatului respirator, ginecologice, aparatului digestiv, de metabolism, provocate de stările de stress prelungit, precum și pentru cura profilactică.

Turismul montan, ce poate fi practicat pe o suprafață de 2/3 din suprafața județului oferă atracții turistice variate: frumusețea peisajului, puncte de belvedere numeroase, chei, cascade, abrupturi și stâncării, peșteri, un important domeniu schiabil, vegetație și faună submediteraneană. În arealele montane favorabile dezvoltării turismului sunt amplasate stațiunile Semenic, Crivaia, Trei Ape și Secu (Muntele Semenic) și Poiana Mșrului și Muntele Mic (Muntele Mic).

Turismului montan circumscrie mai multe forme de turism practicabile în această zonă: drumeția montană, care beneficiază de o serie de trasee montane, în mare parte marcate și întreținute; turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă, care poate deveni o importantă latură a activității turistice din județ, dezvoltarea sa fiind favorizată de vastul domeniu schiabil din zona montană, mai ales din arealul Muntele Mic – Țarcu și Muntele Semenic, precum și de unele amenajări și dotări deja existente. Pe lângă aceste forme de turism mai importante, în zona montană se mai poate practica și odihna și recreerea, pescuitul și vânătoarea sportivă, speologia, alpinismul.

Turismul de circulație este reprezentat prin:

• Turismul itinerant cu valențe culturale, care poate valorifica, prin diverse circuite, monumente culturale, istorice, arhitecturale, moderne sau medievale, precum și elemente de etnografie și folclor;

• Turismul de tranzit, formă de turism care are posibilități mari de dezvoltare datorită poziției geografice a județului în calea fluxurilor turistice din vestul Europei, căilor rutiere care-l străbat și dispersiei atracțiilor turistice;

• Turismul de vânătoare și pescuitul sportiv este favorizat de existența în județ a unui important fond cinegetic (urs, mistreț, vulpe, căprior, etc.) și piscicol (păstrăv, lipan, scobar, crap, somn, etc.);

• Turismul de odihnă și recreere este favorizat de punctele de agrement din zona montană și stațiunea balneară Băile Herculane. În cadrul acestei forme de turism, amatorii de turism pot petrece sejururi de durată scurtă, în timpul și la sfârșitul săptămânii sau minivacanțe de 4-7 zile, pe tot parcursul anului;

• Turismul științific are condiții de dezvoltare datorită rezervațiilor naturale existente în județ. Arealele ce pot fi valorificate prin această formă de turism sunt: Muntele Domogled, Valea Cernei, Valea Nerei, Munții Aninei. Un loc aparte în cadrul turismului științific îl ocupă speoturismul care are condiții de dezvoltare datorită existenței în județ a numeroase peșteri.

3.3. Studiul câtorva localități rurale cărășene ce desfășoară activități turistice

În cadrul acestui subcapitol am luat în considerare un studiu destul de succint a unor localități rurale în care turismul rural se practică deja într-o anumită măsură, dar și unele localități care ar putea deveni noi centre agroturistice. Prin dezvoltarea unui management turistic adecvat și o bună organizare, se poate îmbunătăți economia locală, să ridice nivelul de trai al locuitorilor și să asigure locuri de muncă încetinind astfel migrația populației spre centrele urbane.

Pe lângă învățămintele ce se pot trage din experiența localităților analizate, se poate crea o rețea de promovare a turismului rural și a agroturismului la nivel local și județean la care să adere și care să aducă la lumină structurile de primire turistică din zonă.

3.3.1. Gărâna-Brebu Nou

Comuna Brebu Nou are în componență 2 sate: Brebu Nou și Gărâna și avea în 2011, 119 de locuitori, o scădere drastică față de anul 1990 când în localitate trăiau 1026 persoane. Suprafața totală a comunei este de 2897 ha. Agricultura se practică pe scară redusă, doar 27 ha reprezintă suprafața arabilă, restul fiind ocupat de pășuni și fânețe.

Satele Gărâna (Wolfsberg) și Brebu Nou (Weidental) sunt printre primele care au început practicarea turismului rural din zona montană cărășeană.

Printre atracțiile turistice locale se numără Lacul Trei Ape, situat pe teritoriul comunei, se întinde pe 52,6 hectare și are un volum de 4,8 milioane de metri cubi de apă. Este de origine antropică, pe malul lui luând naștere stațiunea climaterică Trei Ape. Tot la atracții turistice se înscriu Masivul Semenic, Depresiunea Brebu Nou Gărîna, satele cu specific și tradiție germană, pădurile din împrejurimi, Masivul Cuca, tradițiile și obiceiurile populare bine păstrate, gastronomia specifică și, nu în ultimul rând, ospitalitatea locuitorilor. Anual, în comună se organizează o serie de evenimente: ziua comunei, festivaluri de jazz, rock, Festivalul de Muzica Veche ș.a.

Situat pe versantul nordic al Muntelui Semenic, la o altitudine de 1000 de metrii, satul Gărâna a fost înființat în jurul anului 1828 sub numele de Wolfsberg de 131 de coloniști germani din Klatau (Boemis) care își spuneau pemi.

Imediat după 1989, sătui de comunism, tinerii emigrează masiv în Germania, dar bătrânii se opun la început să-și părăsească satul. Mai târziu, pleacă și ei la rude și nu mai revin acasă. În 1990, doar 27 de oameni își mai văruiau casele și se mai pregăteau de kitwait – ruga satului. Apoi s-a produs minunea – transformarea satului aproape părăsit într-unul de poveste cu case de vacanță și pensiuni tradiționale cu lapte muls de la vaca din grajd și ouă luate de sub găina ce tocmai a părăsit cuibarul.

Timișorenii au fost primii care au început să cumpere case la prețuri foarte mici, case pe care le-au transformat și modificat în popasuri de vacanță. Apoi, primii plecați, dar măcinați de dorul de casă, de meleagurile pe care s-au născut, au început să le răscumpere. Pe terenurile al căror preț este destul de mare, undeva la 50 de euro metrul pătrat, s-au ridicat pensiuni și terase. Este normal că și turiștii au început să apăra și astfel zona a devenit una preponderent turistică.

Renumele localității a crescut simțitor începând cu anul 1997 când în curtea hanului „La Răscruce” câțiva iubitori de gen au dat startul primei ediții a Festivalului de Jazz. An de an festivalul a crescut, adunând de la câteva zeci de persoane la câteva mii, moment în care s-a născut Poiana Lupului (2004), în aer liber, pe un petic de teren plan în margine de munte, cu scenă din lemn, cu scaune formate din trunchiuri de copac. Festivalul a devenit eveniment internațional, fiind cel mai mare festival de jazz din România și una dintre cele mai importante manifestări de gen din sud-estul Europei. Locurile de cazare din sat devin insuficiente, turiștii apelând și la unitățile turistice din Reșița, Văliug, Brebu Nou, Cuptoare, precum și la cort pe care și-l pot instala în campingul special amenajat pentru eveniment. Printre participanți și invitați s-au numărat nume cunoscute în industria muzicală de gen.

Gărâna a devenit gazdă pentru tabere de sculptură și pictură, festival de rock și folk, expoziții, lansări de carte, competiții de enduro și mountain-bike. Arealul este acum considerat “spațiul turismului cultural est-european”.

Așezarea Gărânei la nord est de masivul Semenic, a făcut din ea o așezare rustică foarte pitorească și constituie o adevărată perlă a Banatului Montan. Aici se găsesc înfrățiți muntele cu oglinda lucie a numeroase lacuri, lucru foarte apreciat de turiști.

În imediata apropiere a Gărânei se află lacul Trei Ape, format prin acumularea apei a trei pârâuri, care își poartă apele în lac: pâraiele Brebu, Grădiștea și Semenic. Prin sistematizarea și zăgăzuirea lor a fost creat acest lac zona devenind o pitorească stațiune turistică.

Tabelul 3.1.

Turismul în comuna Brebu Nou

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Caraș-Severin

Satul Gărâna este situat la 126 km de Timișoara ce pot fi parcurși în aproximativ două ore și jumătate și la o distanță de 40 de km de municipiul Reșița.

La nivelul localității există o rețea de pensiuni agroturistice cu nume consacrate. Pe site-ul ANTREC sunt înscrise 5 pensiuni agroturistice: „Ana”, „Briza Muntelui”, „Gotschna”, „Paula”, „La Răscruce”.

Celelalte pensiuni incluse în tabelul de mai jos au fost identificate prin intermediul site-urilor de promovare turistică.

Tabelul 3.2.

Analiza comparativă a pensiunilor turistice din Gărâna-Brebu Nou

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Caraș-Severin

Din datele anterioare rezultă că în cele 16 structuri de primire turistică din localitatea Gărâna există 114 de camere ce pot găzdui 260 de persoane. Trebuie însă să precizăm că pentru 3 dintre pensiuni nu există date în ceea ce privește capacitatea de cazare.

Administrația locală este preocupată de crearea infrastructurii necesare pentru creșterea atractivității comunei ca destinație turistică, încurajând investițiile în amenajarea unor spatii de cazare si de agrement: pensiuni, hoteluri, moteluri, case de vacanta, restaurante cu specific local, campinguri, tabere și cantonamente sportive, baze sportive de vară, de iarnă, centre de pescuit, de vânătoare, trasee forestiere, centru de echitație ș.a.;

3.3.2. Poiana Mărului

Așezată la poalele Muntelui Țarcu, într-un decor creat de pădurile de conifere și foioase răspândite între Muntele Mic, Nedeea și Vârful Pietre, localitatea Poiana Mărului face parte din comuna Zăvoi alături de localitățile Măgura, Măru, 23 August, Valea Bistrei, Voislova și Zăvoi.

Tabel 3.3.

Principalele structuri turistice rurale din Poiana Mărului

Sursa: Primăria localității Poiana Mărului

Dezvoltarea turistică a zonei a avut ca punct de plecare Ordonanța de Guvern dată în 1936, cu privire la înființarea celor două stațiuni, Muntele Mic și Poiana Mărului. Interesul pentru această zonă s-a manifestat de pe vremea dacilor, aici fiind descoperite numeroase vestigii, dintre care cel mai important este un altar păgân la altitudinea de 1200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic.

Denumită de localnici „Pietrele Scorile”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că s-ar găsi mormântul regelui dac Scorilo, tatăl lui Decebal. De asemenea, în anul 2009 au fost descoperite pe teritoriul comunei ruinele unui palat care se presupune că a fost ridicat de legionarii romani pentru împăratul Traian în anul 101. Construcția în cauză se află situată pe amplasamentul actualului cimitir comunal și a fost descoperită la momentul efectuării unei gropi mortuare.

Potențialul turistic al zonei este reprezentat prin peisaje montane cu pășuni sau păduri, fond cinegetic și piscicol, sate cu tradiții etno-folclorice (Zăvoi – frumoase costume populare) și Monumentul Turistului, ridicat în 1936, unic în România (se află la 2 km vest de Ruschița).

3.3.3. Sasca Montană

Localitatea Sasca Montană este așezată la sud-vestul județului Caraș-Severin, al Banatului și al României, în zona montană a Banatului de sud la interferența Munților Locvei la vest, Munții Almajului la est și Munții Aninei la nord-est. Se află la 25 km de Oravița, 6Km de Cărbunari.

Istoria acestor locuri se regăsește în contextul istoriei zbuciumate a Banatului, orice eveniment petrecut influențând mai mult sau mai puțin, în bine sau în rău existența locuitorilor acestei comune. Aceasta zonă era locuită de ,,daci” cu o organizare socială alcătuită din uniuni tribale cu o structură bine determinată și cu o civilizație cu nimic mai inferioară popoarelor vecine, organizare care atinge apogeul prin crearea statului centralizat dac, sub conducerea lui Burebista stat care se întindea din Balcani până în Munții Slovaciei. După înfrângerea dacilor de la 101-102, împăratul Traian lasă garnizoane în punctele cele mai importante, ținutul rămânând sub stăpânire romană. Romanii aduc coloniști care refac castrele distruse ridicând altele noi. Exploatarea miniera primitivă a cuprului este înlocuită de o tehnica minieră mai avansată. În anul 1554, după bătălia de la Mohacs, Banatul devine pașalâc turcesc timp de 104 ani, perioadă în care mineritul nu realizează progrese prea mari.

În anul 1717 apare prima dată documentar localitatea Sasca Montană, cu 11 case, ca urmare a recensământului ordonat de generalul Mercy. În decursul anilor acest centru puternic minier s-a dezvoltat economic, social și cultural. În localitate au existat și câteva hoteluri: Hotelul Craiovan (1900) Hotelul Korckeli, datând dinaintea Primului Război Mondial. Fiind centru de plasa, a avut multe instituții reprezentative (banca, spital, hotel, școli, oficiu montanistic).

Sasca Montană este centrul administrativ al comunei cu același nume formată din satele: Bogodinți, Potoc, Sasca Montană, Sasca Română și Slatina Nera.

Comuna este străbătută de râul Nera lung de 131 km, care își are obârșia în Munții Semenicului, din două izvoare, unul de sub Vârful Piatra Goznei(1447m) – Nerganița și celalalt de sub Vârful Piatra Nedeii (1453m) – Nergana. Confluența celor două râuri are loc sub dealul Flămânda. Pe raza comunei cel mai important afluent este Beiul.

Pe raza satului Sasca Română după vărsarea Beiului în Nera se termină frumoasele Chei ale Nerei-Rezervație Naturală unde trecerea călătorului se face prin tunele săpate în stânca abruptă a malului drept. La aceasta se mai adaugă Valea și Cheile Șușarei pentru întregirea frumuseților acestor locuri deosebite.

Clima zonei este blândă cu influențe submediteraneene, care favorizează o floră (liliacul sălbatic, alunul turcesc, smochinul, lămâiul și roșcovul sălbatic) și faună (scorpionul și vipera cu corn) specifice. Temperatura medie anuală este pozitivă, circa 9 grade C.

Suprafața comunei Sasca Montană este de 12.858 ha. Pe raza comunei sunt 1294 locuințe cu o suprafață locuibilă de 46.777 m2.

Valorificarea potențialului turistic al zonei prin turism rural și agroturism ar aduce pe viitor noi locuri de muncă pentru populația tânără care nu ar mai fi nevoită să se îndrepte spre orașele din apropiere.

În prezent ocupația de bază a populației a rămas agricultura pentru satele aparținătoare. Numărul mic de tractoare, costurile ridicate au determinat populația să lucreze doar suprafețele necesare pentru consum propriu. Aceleași aspecte influențează și creșterea animalelor, costuri ridicate, prețuri mici de desfacere. Situația mai dificilă este la Sasca Montană, unde încetarea activității industriale, lipsa proprietăților agricole, populația se confruntă cu o lipsa acută a locurilor de muncă.

Valorificarea potențialului turistic al zonei prin practicarea turismului rural ar aduce pe viitor noi locuri de muncă pentru populație, mai ales pentru tinerii din localitate care nu ar mai fi nevoiți să se îndrepte spre orașele din apropiere sau să plece în străinătate.

Pornind de la analiza potențialului turistic și a unităților de cazare existente pe teritoriul comunei, putem afirma că, turismul poate reprezenta unica șansă de redresare a localității. Aici, turiștii pot petrece clipe de neuitat, aproape de natură, indiferent de anotimp.

Pe raza satului Sasca Română după vărsarea Beiului în Nera se termină frumoasele Chei ale Nerei, Rezervație Naturală, unde trecerea călătorului se face prin tunele săpate în stânca abruptă a malului drept. La aceasta se mai adaugă Valea și Cheile Șușarei pentru întregirea frumuseților acestor locuri deosebite.

În ultimul timp activitatea turistică a comunei s-a intensificat semnificativ. La nivelul comunei, în anul 2005, exista o singură unitate de primire turistică, iar în anii următorii numărul acestora a ajuns la 4, cu o capacitate totală de cazare de 58 de locuri.

Tabel 3.4.

Principalele structuri turistice rurale din zona Sasca Montană

Sursa: Fișa localității Sasca Montană, INS-BDL, Caraș-Severin

Se pot organiza, la cerere, excursii în zonă la obiectivele turistice sau diverse alte activități cu ghizi autorizați. Pentru iubitorii de natură și turism cultural sau sportiv, această localitate este locul ideal.

Valorificarea potențialului turistic și natural precum și disponibilitatea administrației locale privind sprijinul investitorilor reprezintă o șansă viabilă pentru dezvoltarea economico-socială a comunei. În acest sens este importantă intensificarea mediatizării oportunităților localității, promovarea potențialului turistic și informarea populației privind sursele de finanțare existente și cele potențiale.

Putem afirma că turiștii care vin în zonă pot petrece clipe de neuitat, aproape de natură, indiferent de anotimp.

3.3.4. Rusca Montană

Localitatea Rusca Montană se află într-o zonă turistică recunoscută de mult timp, din arealul montan al județului Caraș-Severin. Comuna este atestată documentar din 1803. Are în componență două sate: Rusca Montană și Rușchita, având o populație de aproximativ 2000 de locuitori.

Stema comunei Rusca Montană simbolizeayă cel mai bine caracteristicile și bogățiile comunei. Blocul de marmură reprezintă sursa economică a acestei zone. Brazii simbolizează bogăția silvică a zonei, unde se află și o rezervație naturală. Gura de mină cu cele două ciocane face trimitere la activitatea locuitorilor zonei. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

În cadrul potențialului turistic natural, prezintă interes pitorescul zonei munților Poiana Ruscă, comuna fiind așezată sub culmea muntoasă. Posibilitățile turistice de escaladare a zonei montane, din localitatea Rusca Montană sunt multiple.

Cariera de marmură Rușchița este cea mai mare de acest gen din țară și poate rivaliza cu alte cariere de prestigiu din Europa. Zăcământul a fost exploatat încă de acum o sută de ani, iar marmura a ajuns în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Puțini știu că celebrul vultur din nu mai puțin celebrul Birou Oval de la Casa Albă, unul dintre simbolurile americanilor, a fost sculptat în marmura albă extrasă de la Rușchița. Marmura de aici a ajuns și în Dubai, unde a fost folosită la construcția unui hotel. De fapt, ,,CV-ul" carierei de la Rușchița este fascinant.

La începutul anilor '70, celebrul Dom din Milano a fost reconstruit cu marmură provenită de aici. La Rușchița sunt, de fapt, două cariere, la o altitudine de aproape 1000 de metri în Munții Poiana Ruscă. Specialiștii estimează că rezervele de marmură din zonă sunt de aproximativ 1,8 milioane de metri cubi. Echipamentele moderne permit extracția lunară a peste 2000 metri cubi de marmură cu un număr de aproximativ 40 de angajați.

Resursele naturale de sorginte silvică a comunei sunt reprezentate de Rezervația naturală Pleșu.

Monumentul turismului, un alt obiectiv turistic al comunei, este probabil unic în Europa, poate chiar în întreaga lume (mai știm că există în Israel un monument ,,frate" cu cel de la Rusca, un monument dedicat ghizilor din toată lumea), monument dedicat turismului și ridicat din eforturile și contribuțiile unor oameni deosebiți, oamenii Clubului Turistic Bănățean din Caransebeș, oameni a căror merite au dus la promovarea turismului. Tot din a lor colaborare au luat naștere stațiunile Poiana Mărului și Muntele Mic. Monumentul a fost realizat integral din marmură albă de la Rușchița, și inițial plasat în locul numit ,,Șapte Izvoare", pe drumul dintre Rușchița și Vârful Padeț (1374 m, cel mai înalt vârf din Munții Poiana Ruscă ), ridicat în anul 1936 și inaugurat la data de 3 august 1937; a fost mai apoi mutat în anul 1986 la intrarea în satul Rusca Montană, unde se află și astăzi. De câțiva ani, tot la începutul lunii august se ține și Sărbătoarea Monumentului.

În cadrul potențialului turistic antropic, se evidențiază în primul rând elementele etnografice. O caracteristică etnografică apare din îmbinarea dintre viața modernă a satelor și ceea ce numim arhaic, locuință și gospodărie, ocupații, obiceiuri, port, artă populară.

Sălașele au aspect de case bine întreținute și au fost create de om din timpuri străvechi, cu scopul de a valorifica resursele teritoriului cu relief înalt, puternic fragmentat. Unele dintre acestea au devenit așezări permanente.

Cele două localități ale comunei, cu structura lor compactă, mai intimă, constituie un punct de atracție de prim ordin pentru turismul rural (agroturism).

CAPITOLUL 4.

DIRECȚII STRATEGICE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI RURAL CĂRĂȘAN

4.1. Promovarea turismului rural cărășan prin realizarea unei pagini web

Internetul, ca mijloc de informare a activităților de turism rural, este o condiție esențială în prezent, iar pe viitor o necesitate. O importanță deosebită în succesul activităților de turism rural se acordă diferențierii și popularizării paginii de internet.

Pagina standard de promovare a unei afaceri de turism rural cu ajutorul internetului presupune:

scurtă prezentare a zonei, care cuprinde: relief, climă, vegetație, etc.;

prezentarea folclorului zonei, a obiceiurilor, tradițiilor, miturilor, etc.;

oferta de servicii trebuie să cuprindă lista camerelor disponibile, perioadele în care pot fi închiriate, personalul existent, prețurile, posibilitățile de acces, opțiunile de petrecere a timpului liber, etc.;

alte servicii oferite/colaborări (oferta unor firme specializate în activități indoor și outdoor, degustări oferite de alte pensiuni/gospodării, vânzarea de produse agroalimentare tradiționale în cadrul unor gospodării partenere, firme de transport, etc.).

Și unitățile turistice rurale de cazare necesită implementarea unei anumite informatizări, adecvate, care presupune existența unui calculator cu o memorie accesibilă volumului de date. Baza de date a unei pensiuni rurale și agroturistice trebuie să cuprindă o serie de fișiere permanente:

– camere: număr, tip de cameră (single, dublă, apartament), număr de locuri în cameră, dotarea camerelor, starea (liberă, ocupată, în reparații) pentru a se ține evidența clară a camerelor din pensiunea respectivă;

codul țării de unde provin turiștii;

alte pensiuni agroturistice: cod, adresă, telefon, număr de cont bancar, număr comandă. Acest fișier urmărește evidența pensiunilor partenere cu care se stabilesc relații de colaborare;

tarife: cod, denumire, valoare, scutit de TVA, cu ajutorul acestui fișier putându-se configura diferite tipuri de tarife;

servicii: codul serviciului, denumire, valoare;

turiști: camera, țara, nume, prenume, sex, data sosirii, data plecării, număr pașaport, data nașterii, domiciliul, scop călătorie, tip tarif, firma de turism;

servicii de cazare: dată, număr de turist, cameră, tarif de cazare, mic, dejun, valoare cazare, tip plată, achitat virament, număr notă de plată, permițându-se astfel înregistrarea fiecărui turist;

servicii suplimentare: dată, număr de turist, nume, cod serviciu, tip de plată, valoare, achitat numerar, achitat virament, număr notă de plată, evidențiindu-se numărul serviciilor turistice consumate de turist pe perioada sejurului;

informații utile turistului: cod, denumire, adresă pentru crearea unui fișier de informații ce ar putea fi solicitate de turiști cu privire la restaurante, baruri de noapte, discoteci, agenții de turism, de bilete, etc.

Aceste fișiere permit obținerea de informații pentru a stabili: lista camerelor libere, ocupate, sau care se eliberează, lista rezervărilor, lista serviciilor prestate și solicitate, diagrama de cazare.

4.2. Crearea unui produs turistic rural specific zonei carașului și integrarea acestuia pe piața de profil

Orice proiect turistic rural, pentru a obține o poziționare strategică de succes, trebuie să țină seama de ultimele tendințe apărute pe piața turismului internațional, de a oferi și vinde așa numitele „produse asamblate”. În termeni concreți nu mai este posibilă abordarea pieței turistice cu slogane de genul „cea mai bună cazare” sau „cel mai bun loc de agrement”. Această abordare, astăzi, trebuie materializată printr-un set de servicii agregate, cum ar fi:

mijloace informaționale,

rețea de drumuri și autostrăzi,

cazare și restaurante,

asigurarea unor ghizi de specialitate pentru toate activitățile din cadrul produsului turistic,

posibilități de agrement multiple,

diversitatea serviciilor oferite.

Mulți întreprinzători cad în capcana de a crede că dacă acționează într-un domeniu nou (cum este turismul rural) și dacă oferă un serviciu sigur și la un preț convenabil au șansă sigură de reușită. Însă, pentru a realiza acest deziderat, trebuie, ca întreprinzătorul, să realizeze o analiză realistă a ofertei posibil de realizat, a cererii existente pe piață și, nu în ultimul rând, a concurenței.

Analiza cererii agroturistice, ca și componentă de bază a pieței turistice, trebuie să arate rolul pe care îl joacă consumatorul în posibilitățile de dezvoltare ale acestui nou tip de produs turistic. Analiza concurenței implică strângerea și analizarea cât mai multor informații posibile din zonele unde există potențial concurențial. Acest pas, care presupune cunoașterea detaliată a produselor turistice din teritoriu, are ca scop să răspundă la următoarele întrebări:

Care sunt principalele zone concurente?

Ce produse prezintă pe piață?

Care sunt punctele forte și slabe?

În ce mod informațiile strânse vizând concurența pot fi folosite în mod util?

Elementele componente ale produsului turistic rural „cărășan” sunt cazarea, alimentația și agrementul.

Dacă discutăm despre cazare, atunci, o cerință generală a succesului produsului turistic rural „Cărășan” este conservarea caracterului rural tradițional al clădirii, trăsătură, care poate coexista cu un legitim confort contemporan. Această recomandare se referă atât la vechile locuințe neutilizate, cât și la dependințele lor: șura, grajdul și alte anexe pot deveni, cu investiții reduse și desigur, cu un plus de fantezie, dormitoare, sufragerii, săli de baie, garaje, etc. Este preferabil ca aspectul exterior să fie cât mai puțin modificat, păstrându-se spiritul și armonia originală. În acest scop, se impune respectarea stilului arhitectonic consacrat al regiunii, utilizarea materialelor de construcție specifice acesteia (lemn, diferite tipuri de roci-andezite, gresii, calcar, travertin, piatră de râu), conservarea a tot ceea ce poate fi conservat: izvorul, fântâna, treptele, pridvorul, acoperișul, feroneria, cuptorul de pâine, etc.

Prin circuitele de turism rural, în mod frecvent, se impun motivații privind cunoașterea produselor alimentare regionale, care vor constituii baza celui de-al doilea element component a produsului turistic rural „Cărășan”. Este indicat ca în pregătirea și servirea mesei să se acorde atenție tradițiilor culinare care pot constitui un punct de atracție pentru turiști, aceștia fiind dornici să experimenteze aspecte cât mai diverse față de traiul lor cotidian. Mulți turiști aleg destinația turistică în funcție de oferta gastronomică (atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ). Un aspect benefic pentru produsul turistic rural „Cărășan”, în ceea ce privește alimentația ar fi acela că în zonă se întrepătrund mai multe tipuri de bucătării promovându-se astfel principiul etnic.

Animația turistică este, fără îndoială, una dintre slăbiciunile majore ale așezărilor rurale, implicit și a arealului studiat. Foarte frecvent, animația se reduce la manifestările culturale, distractive sau folclorice, efectuate conform unui calendar a cărui periodicitate este impusă de ritmul activităților economice sau de anumite sărbători tradiționale. Desigur, ele sunt importante pentru viața colectivității și prezintă valențe turistice incontestabile, însă nu întotdeauna ele sunt suficiente pentru a susține o atracție turistică constantă. Competițiile de diferite genuri, spectacolele, demonstrațiile de măiestrie profesională, etc., pot avea forme originale și pot fi organizate în sensul schimbării posturii turiștilor. Din spectatori ei se pot transforma în actori sau competitori, activ implicați în activitățile respective.

O importanță aparte în acest sens o are natura serviciilor care caracterizează viața satului, activitățile meșteșugărești sau artizanale specifice (tors, țesut, olărit, etc.), păstrate într-o formă nealterată, care dau obiceiul și culoarea locală și care întregesc motivația turistică.

Viața la țară cere o anumită simplitate, un anumit nivel de înțelegere din partea turiștilor, înțelegere care, în mod paradoxal, pare a veni mai mult din partea turiștilor occidentali, suprasaturați de un confort stereotip, mulți acuzând alienarea unei societăți super tehnologizate.

Parafrazând pe președintele World Travel and Tourism Council (WTTC), Jean-Claude Baumgarten, turismul românesc are potențial să crească, până în 2016, peste media europeană și mondială, ,,prima urgență” fiind îmbunătățirea imaginii țării în exterior. Cele mai importante instrumente pe care le poate utiliza statul pentru o orientare politică adecvată a turismului românesc sunt instrumentul legislativ și planificarea turistică.

Ideal pentru crearea unei oferte turistice pentru produsul rural „Cărășan” competitivă pe piața internațională ar fi posibilitatea dezvoltării unor pachete turistice cu specific rural.

Integrarea produsului turistic rural „Cărășan” pe piața de profil s-ar putea face prin unele măsuri canalizate pe următoarele direcții principale:

Figura 4.1. Integrarea produsului turistic rural „Cărășan” pe piața de profil

1. Oferta turistică din zona Carașului:

– inițierea de proiecte de modernizare și dezvoltare a unei oferte turistice competitive pe piața turistică;

– inițierea unor programe turistice transfrontaliere cu Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, prin crearea de zone turistice transfrontaliere;

– dezvoltarea și promovarea unui turism rural durabil.

2. Cadrul legislativ și de cooperare

– armonizarea cu legislația din țările UE pentru standarde de calitate; standarde pentru construcții și amenajări turistice; standarde tehnice; uniformizarea și utilizarea indicatorilor statistici pentru turism, a înregistrărilor și analizelor statistice; alinierea la standardele ecologice și de pregătire profesională în domeniu;

– dezvoltare cadrului de colaborare internațională la nivel guvernamental și al sectoarelor public și privat, a asociațiilor profesionale din turism;

– participarea activă în cadrul organismelor internaționale și elaborarea documentelor necesare pentru integrarea europeană pe linie de turism.

3. Asigurarea protecției, securității și siguranței turiștilor

– reglementarea protejării intereselor turiștilor și disponibilitatea agenților economici pentru despăgubirea acestora față de daunele aduse;

– facilitatea accesului consumatorilor de servicii turistice la informațiile adecvate;

– promovarea codurilor de conduită al agenților economici.

În întreaga desfășurare a turismului rural în zona Carașului, efectul economic este generat, ca intensitate și calitate, de relația cerere-ofertă. Oferta de condiții naturale asigurată și cu perspectivă de dezvoltare în viitor, atrage în paralel celelalte aspecte ale ofertei: crearea infrastructurii, realizarea bazei naturale de cazare, de alimentație publică, de agrement, de comerț, etc.

4.3. Dezvoltarea infrastructurii pentru îmbunătățirea gradului de confort

Îmbinarea între dezvoltarea rurală durabilă și amenajările cu scopuri turistice iau din ce în ce mai multă amploare în dezvoltarea turismului, fiind aplicate și sub aspect ecologic. Cel mai folosit ambient pentru îmbinarea acestora se face în zone și localități rurale care să sporească atractivitatea zonei din toate punctele de vedere.

Localitățile rurale cărășene unde se va practica turismul rural, vor deveni spații unde se vor asambla toate elementele de dezvoltare locală. Va apare interesul de îmbunătățire a infrastructurii, de constituire a unei vieți spirituale a localităților rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătățirii serviciilor publice. Se va observa că turismul rural exercită o influență complexă asupra mediului extern (economic, social, cultural, ambiant), punându-și amprenta asupra nivelului general de dezvoltare economică a localităților respective. Totodată, produsul turistic va exercita o influență complexă asupra nivelului general de dezvoltare economică a localităților luate în considerare. Se vor realiza astfel obiectivele strategice ce au în vedere asigurarea și protejarea factorului uman, dotările tehnice și conservarea patrimoniului, grupate în trei direcții de acțiune astfel:

Stoparea migrației populației din mediul rural și stimularea revenirii, cel puțin parțial, a populației spre aceste zone;

Asigurarea condițiilor de trai și de civilizație în mediile respective, stimulând stabilitatea populației active în aceste medii;

Conservarea și protecția mediului natural, factor de atracție a populației autohtone și străine.

Figura 4.2. Avantajele dezvoltării gradului de confort prin dezvoltarea infrastructurii

Pentru derularea oricărei activități turistice avem nevoie de un anumit grad de dezvoltare a infrastructurii care să asigure în primul rând accesul la resursele turistice și, mai apoi, la diferitele servicii oferite, iar în final ușurința găsirii resurselor turistice reprezentative, acest lucru fiind foarte important pentru agroturism care este un turism de familie, principalul mijloc de transport folosit fiind autoturismul personal.

Spațiul rural românesc și cel cărășan este deficitar la capitolul servicii, lucru care este în detrimentul turismului rural, pe de o parte prin neasigurarea condițiilor decente de trai, iar pe de altă parte prin inexistența dotărilor aferente petrecerii timpului liber, dar și prin lipsa persoanelor specializate în domeniul agroturistic.

Organizarea structurilor de primire din arealul studiat este altă condiție esențială pentru dezvoltarea formelor de turism în spațiul rural. Pensiunea, respectiv exploatația agricolă, ca principale structuri de primire în spațiul rural, trebuie să fie astfel organizate și amenajate, pentru a putea fi prezentate turistului și pentru a îndeplini condițiile minime de confort necesare.

Așezările rurale menite să ofere produse unice pe piață sunt puțin numeroase. O cerință generală a succesului este, în primul rând, conservarea caracterului rural tradițional al clădirii, trăsătură, care poate coexista cu un legitim confort contemporan. Această recomandare se referă atât le vechile locuințe neutilizate, cât și la dependințele lor: șura, grajdul și alte anexe pot deveni, cu investiții reduse și desigur, cu un plus de fantezie, dormitoare, sufragerii, săli de baie, garaje etc. Este preferabil ca aspectul exterior să fie cât mai puțin modificat, păstrându-se spiritul și armonia originală. În acest scop, se impune respectarea stilului arhitectonic consacrat al regiunii, utilizarea materialelor de construcție specifice acesteia (lemn, diferite tipuri de roci-andezite, gresii, calcar, travertin, piatră de râu), conservarea a tot ceea ce poate fi conservat: izvorul, fântâna, treptele, pridvorul, acoperișul, feroneria, cuptorul de pâine, etc. Anexele gospodărești trebuie păstrate și dezvoltate încât, pe de o parte să nu afecteze negativ confortul turiștilor, iar pe de altă parte să ofere alimentele necesare hranei turiștilor, minim 20% din producția proprie din ferma agroturistică.

Pentru amenajarea interioară trebuie procedat cu simplitate și cu bun-gust, lăsându-se lucrurilor vocația lor inițială. Autenticitatea trebuie căutată fără ca ea să devină obsesivă, dar, în același timp, nu trebuie ezitat asupra necesității de a fi modern în cazul dotărilor aferente unor spații în care dispensarea de modernitate este improprie și nelucrativă (bucătărie, baie, etc.).

CONCLUZII

În ultima perioadă, turismul rural a început să se dezvolte și în România, chiar dacă nu beneficiază de sprijin prea mare din partea autorităților și nici măcar de o rețea centralizată de promovare. Satul și natura, sunt două elemente esențiale care, au determinat dezvoltarea acestei forme de turism, în ultimii ani, în țara noastră.

Județul, intrat într-un con de umbră după anul 1990, încearcă să supraviețuiască prin rămășițele industriei de altădată, prin diferite activități cum ar fi: exploatările forestiere, fabricile de prelucrare a lemnului și prin câteva fabrici de confecții.

De aceea dezvoltarea sectorului turistic rural constituie o alternativă viabilă de relansare economică a județului, precum și o soluție de stopare a migrației sau chiar a revenirii la locul de baștină.

Județul Caraș-Severin, datorită etajării formelor de relief, de la nord la sud, sau de la est la vest, dispune de o varietate mare de peisaje naturale. Potențialul turistic complex al județului a facilitat dezvoltarea sectorului turistic în mediul rural. Câteva localități din zonă, precum Gărâna, Văliug, Trei Ape și Poiana Mărului, au reușit să se impună pe piața turistică internă și externă.

Elemente de arhitectură, artă populară și folclor, varietatea florei și faunei, fondul cinegetic bogat și variat, elementele carstice, cheile, peșterile, munții, lacurile, sunt elemente cu care județul a fost înzestrat și pe baza cărora a putut și poate în continuare să își traseze strategii de lansare, poziționare și repoziționare pe piața turistică.

Potențialul turistic al zonei permite crearea unui produs turistic atractiv ce poate fi pus în valoare în cadrul arealului studiat permițând creșterea nivelului general de dezvoltare economică al localităților respective.

Implicarea statului în dezvoltarea turismului rural și agroturismului trebuie să fie tot mai mare, prin acordarea de facilități locuitorilor rurali, în special de ordin financiar-bancar, să ofere posibilități financiare pentru amenajarea și conservarea obiectivelor istorice și culturale, să elaboreze măsuri de sistematizare și amenajare a teritoriului astfel încât conservarea patrimoniului cultural, etnografic, arhitectural să fie cât mai bine realizată, să urmărească permanent conservarea și protejarea mediului înconjurător.

Turismul rural trebuie să dispună de un management capabil să armonizeze cadrul natural și structurile de primire turistică din mediul rural în scopul satisfacerii cerințelor turiștilor.

BIBLIOGRAFIE

Alecu Ioan Nicolae, Constantin Marian, Agroturism și marketing agroturistic, Editura Ceres, București, 2006

Alecu I, și colab. , Funcțiile turismului rural, în Turismul rural românesc. Potențial și valorificare, Editura Pan Europe, Iași, 2004

Botez G., Lupu N., Miron A., Penciu A., Stoian M. , Îndrumar pentru turismul rural, Editura Rentrop & Straton, București, 1998

Bretcu, Angela, Minică Mirela, Agroturism în Caraș-Severin, Analele Eftimie Murgu, Reșița, 1998

Ciolac Mariana Ramona, Management în turism rural și agroturism, Editura Eurostampa, Timișoara, 2009

Claude Origet du Cluzeau, Le Tourisme Culturel, PUF, Editeur Presses Universitaires de France, Paris, 1994

Csosz I., Agroturism și Turism Rural, Editura Mirton, Timișoara, 2007

Glăvan Vasile, Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București, 2003

Glăvan V., „Criterii de omologare și tipuri de sate turistice”, în volumul „Turismul rural. Actualitate și perspective”. Editura Pan Europe, Iași, 1999

Ionescu I., Turismul, fenomen social-economic și cultural, Editura Oscar Print, București, 2000, p.56

Isac F.L., Rusu S., Administrarea afacerilor hoteliere și de restaurație, Ed. Universității Aurel Vlaicu din Arad, 2010.

Lobo Ramiro, Agricultural Tourism: Helpful Agricultural Tourism (Agritourism) Definitions, Davis, California: University of California, Small Farm Center, 2008

Mândroane Maria, Teză de doctorat, Habitat și habitudini în Valea Carașului, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2010

Nistoreanu Puiu, Ghereș Marinela coordonatori, Turismul rural – Tratat, Editura C.H.Beck, București, 2010

Popescu V., Evoluția așezărilor din Banat, Editura Waldpress, Timișoara, 2003

Ramiro, Lobo – Agricultural Tourism: Helpful Agricultural Tourism (Agritourism) Definitions, Davis, California: University of California, Small Farm Center, 2008

Rusu S., Turism rural și agroturism, Editura Mirton, Timișoara, 2007

Vert C., Tipuri de peisaje rurale în Banat, Editura Mirton, Timișoara, 2000

***Banatul Montan, Revistă editată de organizația neguvernamentală Banatul Montan, Anul III, nr.6, iunie 2007

Consiliul Județean Caraș-Severin

Direcția de Statistică Caraș-Severin

***http://www.sascamontana.ro

***Les villages de vacances familiales en Frances – material publicitar, 1995

***Planul de Management al Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, Reșița, 2004

***Strategia de dezvoltare durabilă a județului Caraș-Severin 2007-2013