Direcția de Studiu: Sculptură [311155]

Universitatea de Arte „ George Enescu” Iași

Facultatea de Arte Vizuale și Design

Direcția de Studiu: Sculptură

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Coordonator: Candidat: [anonimizat].Univ.Dr. Ilie Bostan Floroiu Anca Mihaela

2018

Iași

Cuprins

Argument ……………………………………………………………………………………………………………2

Introducere …………………………………………………………………………………………………………3

Cap. I Reconsiderări ale feminismului ………………………………………………………………….4

Context ……………………………………………………………………………………………………………….4

Perspectiva feministă asupra corpuui ………………………………………………………………….8

Studii de caz ………………………………………………………………………………………………………..9

Susan Gabrel ………………………………………………………………………………………………………9

Michelangelo Pistoletto ………………………………………………………………………………………10

Cindy Sherman …………………………………………………………………………………………………11

Sarah Lucas ………………………………………………………………………………………………………13

Cap. II Compoziția ……………………………………………………………………………………………14

Me, myself and I ………………………………………………………………………………………………..14

Untitled1 ……………………………………………………………………………………………………………20

Untitled2 ……………………………………………………………………………………………………………21

Anexa ………………………………………………………………………………………………………………..23

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………….31

[anonimizat], a flasei identități, a autoportretului, care este prezentat ca o analiză introspectivă dar și ca o cautare a dezvoltării de sine. [anonimizat], [anonimizat] o zonă de interes major al artistului contemporan. Vorbim, deci, [anonimizat], [anonimizat] ,,impuse” [anonimizat], [anonimizat]. Astfel, în aceste lucrări putem observa, o deformare a propriei imagini feminine care vine ca urmare a [anonimizat] o obsesie de a-și creea propria imagine îmbunătățită.

Studiile de caz realizate pentru lucrarea de dizertație m-[anonimizat] o anumită parte psihologică sau sentimentală, expemplu venind în lucrarea Me, myself and I dar și prin Untitled 1 și Untitled 2.

Introducere

Arta este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune, totuși, că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere .

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adaugă la cele de sus lipsa de funcționalitate , cunoaștere, estetică.

Britannica Online definește arta ca îndemânare și imaginație în creația de obiecte, medii ambiante sau experiențe estetice care pot fi împărtășite .

Definiția și evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20. Richard Wollheim face distincție între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică este o valoare independentă de orice punct de vedere uman, obiectivist, unde calitatea estetică este deasemeni o valoare absolută, dar dependentă de experiență umană generală și pozitia relativistă, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de, și variază cu experiența umană a diferiților indivizi. Un obiect poate fi caracterizat în funcție de intenție, sau lipsa acesteia, a creatorului său, indiferent de scopul sau funcțiunea lui. De exemplu o ceașcă, care poate folosită ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de artă, dacă e intenționată obiect estetic. De asemenea, o pictură poate fi considerată obiect de meșteșug (deci nu obiect de artă), dacă este un produs de masă.

Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca unul din termenii cei mai elusivi ale problemelor tradiționale de cultură umană . A fost definită ca vehicol pentru expresia sau comunicația de emoții și idei, un mijloc pentru explorarea și aprecierea elementelor formale pentru sine, și ca mimesis sau reprezentație. Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc indirect de a comunica între persoane. Benedetto Croce și R.G. Collingwood au avansat ideea idealistă că arta exprimă emoții și că opera de artă, așadar, există esențialmente în mintea creatorului.

Sculptura are proprietatea de a reda în mod direct tridimensionalitatea corpurilor pe care le reprezintă și poate fi privită ca o cronică a evenimentelor istoriei, pentru faptul că obiectele sculptate în piatră sau turnate în metal rezistă uneori perioade foarte îndelungate la acțiunea trecerii timpului. ”Sculptura este considerată o modalitate de expresie, folosind mijloacele de comunicare vizuală, care are ca scop final făurirea de imagini tridimensionale prin utiliyarea unei diversitați de materiale și a unor tehnici adecvate acestora. Sculptura este una dintre cele mai vechi modalitați de expresie vizuală cunoscute,este un gen important al artelor plastice, sintagmă în care intră si termenul plastic cu sensul de a da formă, a făuri. În general se integrează sau, uneori integrează spațiul ambiental îmbinând în structura sa valori, în același timp vizuale și tactile”.

Cap. I Reconsiderări ale feminismului

Context

Conceptul de post feminism a început sa fie folosit cu în arta contemporană la începutul anilor 1980, și apare ca o dezaprobare față de teoriile feminismul clasic, concentrându-se mai mult pe o așa-zisă mișcarea de ,,emancipare” a femeilor. Termenul de post-feminismul apare ca un efect al principiilor postmoderne, întrucat în această perioada prin așa-zisa eliberare sexuală se a introdus pornografia și obscenul în mediul de cultură al individului.

Astfel sexualitatea ia forma unui bun de consum, în care miza principală este obiectificarea corpului ,în special al celui feminine. Această mișcare încurajează femeile să-și definească feminitatea, astfel ele își pot exercita o putere sexuală, opunându-se astfel statutului de victimă impus de valurile feminismul anterior.

„Postfeminismul de astăzi este profund înrădăcinat în atomizarea neoliberală. Experiențele unei singure femei sunt la fel de valabile ca experiența oricărei alte femei, o femeie albă bogată care "face alegerea" să devină o prostituată – alegerea ei este la fel de valabilă ca femeia săracă de culoare care "face alegerea" să devină o prostituată. Postfeminismul promite eliberarea femeilor individuale, dar nu femele. Acești indivizi se luptă împotriva "patriarhiei", un concept care nu este individualizat sau chiar înrădăcinat în manifestări materiale. Mai degrabă, este la fel de amorf ca și conceptul său: un bărbat care loveste o femeie, un bărbat care o numește o femeie sau un bărbat care face o remarcă sexualistă la locul de muncă este patriarhia ridicându-și capul urât din eter. Cu toate acestea, o cultură de obiectivizare, în care femeile sunt tencuite ca niște plăci de carne de vânzare în cabine de telefon, unde femeile dansează pentru bani, unde femeile continuă să facă 70 pe dolar; acest lucru nu este considerat un război împotriva femeilor. La urma urmei – o femeie poate face acum "alegerea" individuală de a se angaja în aceste acte, în aceste cariere, poate face ca "alegerea" individuală să nu suporte copiii să avanseze în afaceri. Actele de violență împotriva corpul sunt crime împotriva femeilor – însă sistemele mai mari de asuprire devin dintr-o dată mai complexe, mai bogate în incertitudine, deoarece trebuie să învățăm să înțelegem că aceste sisteme sunt alcătuite din indivizi care au capacitatea de a face alegeri.

Ideologia postfeminismului apare ca un constrastcu valurile precedente ale feminismului. Postfeminismul pune în lumină un mod critic de a înțelege relațiile schimbate dintre feminism, cultură populară și feminitate, de asemenea, acesta prezintă o critică a feminismului față al doilea și de-al treilea val al feminismului, criticând viziunea lor anterioară despre sexualitate dar și dintre feminitate și feminism.

Mai multe teorii susțin ideea că mișcarea de emancipare, Fig.1 femeilor este principala sursă a nenumeratelor probleme care femeile s-au întâlnit la sfârșitul anilor 1980 Fig. 2.

Fig. 1 Adeptele mișcării Guerilla Girls

Fig. 2 Guerilla Girls- ,,Guerilla Girls talk back” 1989, serigrafie pe hărtie, 280 x 710 cm

Diferiți teoreticieni susține că acest prefix „post” adăugat la feminism, compromit toate realizările feminismul pe care această mișcare le-a făcut cu privire la egalitățile dintre sexe. În opinia unora, post-feminismul dă impresia că egalitatea a fost realizată și că feministele se pot concentra asupra altor obiective, astfel, multe din problemele acestei perioade sunt de fapt iluzii construite de către mass-media. Acest curent i-a amploare în mass-media prin câteva serii, cum ar fi Bridget Jones’s Diary, Fig.3 Sex and the City Fig. 4. Personajele feminine precum Bridget Jones și Carrie Bradshaw din Sex and the City, pretind a fi eliberate și în mod clar se bucură de sexualitatea lor.

Fig. 3 Afișul serialului Bridget Jones’s Diary

Aceste producții postfeministe au fost puternic influențate de către privirea de sex masculin, încurajând o imagine constant sexualizată și compromițătoare a femeii, astfel, consider că ne confruntăm cu o tipologie de femeie cinică, narcisită aflată intr-un permanent război între sexe, care este pregătită să-și încalce orice tabuu legat de propriul corp, dar și de viața intimă prin expunerea acesteia.

Fig. 4 Afișul serialului Sex and the city

Perspectiva feministă asupra corpului – obiectificarea corpului

Cu privire la istoria filosofiei occidentale, filosofia întruchipării este relativ recentă, pentru o mare parte a acestei istorii, corpul a fost schematizat ca fiind pur și simplu un obiect biologic printre altele, parte a unei naturi biologice, pe care facultățile noastre raționale ne-au distanțat, precum și un instrument care trebuie îndrumat.

Siomone de Beauvoir vorbește în una din scrierile sale despre o fenomenologie a corpului, trăită în diferitele etape ale vieții unei femei, relatatează experiențele trăite, a corpului în situație, începând cu perioada copilărie, când corpul tinerei fete este experimentat într-un mod diferit de cel al băiatului. El este încurajat să urce copaci și să joace jocuri dure, pe când ea este încurajată să-și trateze corpul precum o păpușă, "un obiect pasiv … un obiect inert dat" învațând astfel despre nevoia de a-i mulțumi pe alții. Acesta este începutul modului în care femeile își trăiesc corpurile, ca obiecte pentru privirea celuilalt, ceva care are originea nu în anatomie, ci în "educație și împrejurimi". Consecința trăirii unui corp ca obiect al privinței celuilalt este o intenționalitate inhibată, mișcările sale spontane au fost inhibate. Conștientizarea de către Beauvoir a modului în care femeile își trăiesc corpurile într-un mod atât de obiectiv, internalizând privirea celuilalt și producându-și trupurile ca obiecte pentru alții, a fost una dintre cele mai importante contribuții ale acesteia la o fenomenologie a întrupării feminine și a anticipat și a influențat activitatea feministă mai târzie.

Obiectificareare corpului feminin este o noțiune tot m-ai dezbătută de teoriile feministe, acesta poate fi definită, aproximativ ca văzul sau tratarea unei persoane, de obicei o femeie, ca un obiect. Astfel odată cu evoluția indsutrială și urbană din ultimele decenii, mass-media a reprezentat un instrument important în formamrea acestu-i tip de mentalității.

,,Obiectificarea corpului feminin, este un fenomen foarte vechi, în iluminismul francez a existat o dezbatere pentru a se stabili dacă sânii unei femei au fost un dar al naturii sau doar o ademenire senzuală. În piesa de teatru a dramaturgului Alexandre Guillaume Mouslier de Moissy ,,La vraie Mère”, personajul masculin este mustrat de către soția sa pentru tratarea ca un simplu obiect, pentru satisfacere sexuală: ,,Sunt simțurile lui atât de brute încât să se uite la acești sâni – venerabile comori ale naturii – doar ca o înfrumusețare, destinată să ornamenteze piepturile femeilor.”

Oamenii devin vulnerabili in fața puterii de control a mesajelor dominate și promovate de media și nu îsi pot construi conștienți propria identitate si propriile sensuri existențiale. Criticii culturii pro-feministe, învinovățesc mass-media și publicitatea de obiectificarea femeilor, folosindu-se de corpurile acestora în promovarea bunurilor și a serviciilor.

,,Prin reducerea la statutul de obiect de consum corpul devine in primul rând un semnal senzual care atrage si seduce potențialul privitor-consumator. Femeile frumoase si atrăgătoare din reclame sau de pe afișe și panouri publicitare nu sunt personae, ci doar obiecte frumoase îmbrăcate elegant, care atrag atenția publicului masculin. În publicitate sunt folosite imagini ale unor părți ale corpului: picioare, buze, ochi, sâni care in viziunea teoreticianul Marshall McLuhan sunt ,,piese de schimb,,pentru un corp imaginar în care asistam la o stranie disociere a sexului nu numai de ființa umană dar si de unitatea organismului.”

Studii de caz

Susan Gabrel

Lucrarea artistei, Susan Gabrel „Venus in proliferation”Fig.5 face parte din ciclul de lucrări “The Venus cycle” , în care artista demonstrează faptul că idealul feminin, tânăr, subponderal și artificial neted, nu are nici o legătuă cu femeia reală.

Fig. 5 Susan Gabrel – „Venus in Proliferation” 2006, hârtie turnată, 20 x 36 x 12 cm

Gabrel prezintă imaginea feminină reală , anatomia femeii supusă efectelor îmbătrânirii, fertilității, fără să o idealizeze, sau să o cosmetizeze. Artista militează pentru a demonstra frumusețea trupurilor feminine indiferent de vârstă sau de formă, fără a mai fi afectate de standardele de frumusețe impuse de sexul masculin.

Michelangelo Pistoletto

Membru fondator al mișcării arte povera, artistul voia să scoată arta din sanctuarul sacru al muzeului și să o aducă în lumea reală.

Lucrarea Venere degli stracci Fig.6 prezintă un morman de haine vechi în jurul unei statui a lui Venus, zeița romană a dragostei și frumuseții. Statuia lui Venus este poziționată cu spatele către spectator, fața și corpul figurii se apasă ușor pe mormanul de țesături care se ridică în fața ei, astfel încât partea din față a statuii este ascunsă.

Fig.6 Michelangelo Pistoletto – „Venere degli stracci”, 1967, marmură și textile, 2120×340 x1100

Artistul Italian își descrie intentiile de a aduce “laolată frumusețea trecutului și dezastrul prezentului, acest comentariu asupra naturii neesențializate și superficiale a culturii de consum este confirmată de dezvăluirea că zeița idealizată din Antichitatea clasică îndesată într-o grămadă de zdrențe moderne era de fapt o reproducere ieftină a unei statuipe care o găsim intr-un centru de grădinărit.”

Cindy Sherman

Artista își folosește propriul corp, devenind astfel subiect cât și obiect in același timp, cu scopul de a analiza imagina socială a femeii in societățile de consum occidentale, construind personaje feminine tipice inspirate din cinematografie, modă și publicitate. În seria ,,Untitled film stils” din 1979, ea simulează ,intr-o regie atentă la detalii, tipologii feminine din filmele din seria B ale anilor 50, de la gospodine, tinere adolescente ,până la staruri, toate având in comun vulnerabilitatea, slăbiciunea, caracteristici ale imaginii femeii din media primului deceniu după război. Fig. 7 a, b, c.

Fig. 7a. Cindy Sherman ,,Untitled Film Still” 1977, fotografie, aprox. 18x24cm

Fig 7b. Cindy Sherman ,,Untitled Film Still” 1979, fotografie, aprox. 17x24cm

Fig. 7c. Cindy Sherman ,,Untitled Film Still” 1978, fotografie,aprox. 24x20cm

Sarah Lucas

Sculpturile artistei Sarah Lucas Fig. 8 pot fi considerate ori puierile ori niște glume amuzante ori niște comentarii profunde asupra felului în care societatea vede și descrie femeile și sexul.

Fig. 8 Sarah Lucas ,, I Scream Daddio” 2015, instalație, gips și lemn, 200 x 100 x 130 cm

Dedicate plăcerilor umane, lucrările lui Lucas expuse în pavilionul britanic al bienalei de la Veneția sunt sub tema sexului, artista prezintă o serie de corpuri incomplete, mai exact picioare, care sunt animate prin interacțiunea lor cu mobilierul casnic, precum scaune și birouri în poziții extreme de fetișizate, accentual fiind pus pe partea de jos a corpului, ilustrând ideea specifică artei sale, conform căreia femeia este un obiect sexual.

Cap II. Me, Myself and I

Pentru lucrarea de dizertație am relizat instalația intitulată Me, myself and I , formată din doua autoportrete, Fig.9 a, b, c, d primul reprezentând identitatea mea feminină, neidealizată iar al doilea reprezentând o identitate falsă, supusă cosmetizării și impusă de societatea contempornă.

Fig. 9a ,, Me,myself and I” 2018, gips, 60 x 35 x 30 cm

A vorbi despre identitate înseamna ,,a vorbi despre natura umană despre complexitatea ei, despre istoria devenirii omului, a creării și a recreării lui prin gândire, efort și voință, înseamna a vorbi despre o fața vizibilă, conștientă de sine și alta ascunsă ce transpare în gânduri, gesturi, comportamente demne de a fi luate în seama.”

De cele mai multe ori, noi ca artiști în devenire, începem practica noastră cu resurse minime la dispoziția noastră, apelam la utilizarea oricăror materiale disponibile, prin orice mijloace, dacă lucrarea pe care dorim să o creăm necesită o figura umană sau chipul, nimic nu ar putea fi mai accesibil decât propriile corpuri.

Prima perspectivă din care am abordat autoportretul este una nealterată, având ca exemplu lucrările realizate în anii 1970 ale artistei Cindy Sherman care aplică teoriile feminismului prin intermediul autoportretuli, pentru a arăta diferitele moduri în care este construită și modelată femeia.

Autoportretul reflectă conștiința de sine, arhivează în mod vizual prezența într-un anumit moment și spațiu, prin urmare el există. De cele mai multe ori artistul nu poate controla privirea îndreptată asupra autoportretului, deci prin urmare există ricul de a fi confundat cu un obiect, întrucât artisul de angajează în mod obiectiv în procesul de a fi privit.

Arta contemporană se bazează în mare parte pe semnificanția identității ca subiect de discuție, artiștii, în conștiința lor de sine, folosesc semnificanții lor, indiferent dacă sunt intime și personale, specific genului, rasei, clasei, culturii sau orientării sexuale. Consider că indiferent de cât de mult încercăm să distorsionăm aspectul, suntem prinși în interiorul nostru, deoarece identitatea noastră nu se află în nicio caracteristică fizică.

A doua perspectivă din care am abordat autoportretul este una alteră, prezentând propriul meu corp imbunătățit și cosmetizat dar incomplete. Corpul uman este esențial pentru modul în care înțelegem fațete identității, cum ar fi genul, sexualitatea, rasa și etnia, oamenii își modifică trupurile, părul și îmbrăcămintea pentru a se alinia sau a se răzvrăti împotriva convențiilor sociale și pentru a exprima mesaje altora din jurul lor.

Fig. 9b ,,Me, myself and I” 2018, gips, 130 x 70 cm

Fig. 9c Detaliu

Fig. 9d Detaliu

Unul din reperele pe care le urmăresc în acest proiect este modul în care societatea percepe femeia contemporană dar și felul în care o cosmetizează. Consider că pentru femeia contemporană feminismul este irelevant, la fel este și naturalețea, dependența fată modă, de produsele cosmetice dar și de intervențiile estetice constitue de fapt o dependență față de privitorul masculin.

Teoriile feministe, vorbesc despre faptul că femeile din societatea noastră sunt mai dentificate si asociate cu trupurile lor, intr-o masură mai mare decat bărbații, astfel ele fiind evaluate după modul în care arată. În scopul de a obține acceptabilitățile sociale, femeile sunt supuse unei presiuni constante pentru a-și corecta corpurile și astectul general și a le face conform normelor aspectului feminin actual.

Consider ca presiunea exercitata asupra femeilor, de a petrece nenumărate ore pentru a se înfrumuseța se realizează în mod conștient, datorită nevoii interioare de fi private și admiate de sexul opus, astfel femeile sunt puternic influențate de privirea de sex masculin, care neagă identitatea lor umană împingându-le la statutul de obiect.

,,Subiectul feminin, pasiv, lasciv, vulnerabil, surprins așteptând privirea purtătorului falusului,este confirmarea unui element semnificativ in estetica feminista, a acelei priviri masculine,,male gaze”. A spune ca privirea este masculină, înseamnă a spune ca exista o modalitate de a privi lucrurile care au în vedere femeia ca obiect.”

În una din teoriile sale, Karl Marx vorbește drespre înstrăinare, lucrucare poate explica obiectificarea care rezultă din preocuparea femeilor pentru astepctul lor. O trăsătură a acestei teorii, o reprezintă fragmentarea persoanei umane, care înseamnă așchiere naturii umane într-un număr de părți nelegitim.

De cele mai multe ori femeilor sunt adesea subiectul lunei procesări cognitive locale, adică perceperea precum un ansamblu de părți. Astfel femeile sunt percepute în același mod precum obiectele, formate din mai multe părți, lucru care, din punctul meu de vedere ii oferă atât bărbatului cât și femeii posibilitatea de înfrumusețare, de corectare.

,,Trăind într-o societate puternic influențată de consumerism, observăm felul în care femeia se adaptează normelor esteticii contemporane,mai exact modul în care își schimbă corpul după aceste concepții. Asadar auto-mutilarea, precum și difersificarea opțiunilor corporale cum ar fi chirurgia estetică, dita sau liposucția sunt menite să amplifice funcțiile corpului, sa-i sporească capabilitățile și anduranța, sa-l determine să se conformeze cât mai bine modelor și modelelor, imaginilor, să fie cât mia fiabil și felxibil, să răspundă optim cerințelor ,,utilizatorului” și, nu în ultimul rând să rămâna ,, la îndemână” , posibil de monitorizare și (auto)control. Ilustrând toate aceste paradoxuri, corpul este astfel un obiect estetic, cu o semnificație socială complexă, care poate fi pictat, imbrăcat, epilat, tatuat și încorsetat; un obiect economic de exploatat și de reprodus, dar și un obiect sexual pentru a seduce și a fi sedus.”

Astfel îmi expun în fața privitorilor corpul nud, incomplet și idealizat în scopul de a primi acceptarea societății contemporane, sau mai bines pus, a societății de consum. Corpul pe care eu îl prezint este unul este unul îmbunătățit, dar fals asemenea corpurilor pe care le întalnim de cele mai multe ori în relame, un corp care poate fi privit ca pe un obiect, deci prin unrmare un corp fără identitate. Astfel corpul meu trece de la stadiul de subiect al unei reprezentări și privirii masculine, la statutul de subiect și obiect al popriei viziuni subiective.

Untitled 1

Lucrarea Untitled 1 Fig. 10 prezintă o explozie a sexualității, întrucât în societatea contemporană ne confruntăm cu o expunere progresivă a corpului și a sexualității începând de la reviste, afișe până în mediul online prin intermediul rețelelor de socializare, acestea determinând creșterea obiectificării propriilor trupuri.

Fig. 10 Untitled 2, 2018, gips vopsit, 100 cm

Mediile de socializare institute în internet un spațiu al apropierii absolute, din care exteriorul este eliminate. Intimitatea distruge spațiile obiective în favoarea impulsurilor afectiv subiective. În acest sens narcisismul este expresia intimității lipsite de distanța față de sine, anume de absența auto-distanței. Chiar dacă asupra lor se proiectează o anumita imagine, oamenii simt adesea nevoia unor confirmări si întăriri, compararea sociaă, oferind reperele obiective necesare consolidarii imaginii de sine.

,,Teoria comparării sociale se bazeaza pe incertitudinea subiectului în privința opiniilor și aptitudinilor sale. Când nu se simte în masură să-și evalueze aptitudinile, individul va cauta un altul cu care sa se compare, cautând astfel să restabilească o certitudine care pecetluiește în același timp dependența lui. ,,Prin urmare corpul rămâne, baza reală , materială și biologică a existenței noastre și a participării noastre în societate, condiția necesară și instrument al relației cu lumea șicu ceilalți: sport al plăcerilor, închisoarea unei personae, ambalajul carnal, un element al colectivității care-l înconjoară și o parte întregului politic.”

Untitled 2

Lucrarea Untitled 2 Fig. 11 are ca model de inspirație lucrările artistei Louis Bourgeois, prezentând o cămașa la care am adăugat sâni întrucât în scoietatea contemporană ce contează este forma, ceea ce prezentăm celorlalți, fenomen generat de societatea de consum, care ne propune un corp seducător, un model de identificare la baza unei veritabile dictaturi estetice.

Fig. 11Untitled 2 2018, produs textil, 60 x 30 cm

Acest produs dextil l-am asemănat cu un corp ,,care iese de sub controlul pieței, conform logicii capitaliste prin care înfățișarea noastră trebuie să ia forma unui canon impus de legile pieții și promovate de media prin toate formele.”

Anexă lucrări

Me, myself and I” 2018, gips, 130 x 70 cm

Me, myself and I” 2018, gips, 130 x 70 cm

Me,myself and I” 2018, gips, 60 x 35 x 30 cm

Untitled 2, 2018, gips vopsit 100 cm

Untitled 2 2018, produs textil, 60 x 30 cm

Untitled 2017, gips, 20 x 30 x 20

Cat 2017, ceramică, 40 x 20 cm

Autoportret 2016, gips și ceară, 30 x 17 cm

Natură, 2015, tuș pe lemn, 10×20 cm

Intimități, 2016 , body print și monotipie, 50×55 cm

Perfect Man, 2015, tuș pe hărtie manuală, 50×70 cm

My body, 2016 amprentă 160×80 cm

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/Art

Simion Cristea – Ideal uman și expresie estetică în sculptura modernă – Editura Artes, Iași 2007

https://en.wikipedia.org/wiki/Postfeminism

https://plato.stanford.edu/entries/feminist-body/

https://en.wikipedia.org/wiki/Sexual_objectification

Matei Bejenaru – Corpul uman reprezentat în artele media – Editura Artes, Iași 2006

Will Gompertz – O istorie a arteioderne, Editura Polirom 2014

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Identitatea22114122116.php

GENDER Check: A Reader , Edited by Bojana Pejic and ERSTE Foundation 2010

Olivia Nițiș – Isorii marginale ale artei feminine – Editura Vallant, București 2014