DIRECȚIA DE STUDIU FOTOGRAFIE, VIDEO, PROCESAREA COMPUTERIZATĂ A IMAGINII LUCRARE DE LICENȚĂ Body shape (Forma corpului) IAȘI 2018 Cuprins… [307118]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE “GEORGE ENESCU” [anonimizat], PROCESAREA COMPUTERIZATĂ A IMAGINII

LUCRARE DE LICENȚĂ

Body shape

(Forma corpului)

IAȘI

2018

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………………………3

Capitolul 1: CORPUL UMAN CA MEDIU DE EXPRIMARE AL IDEILOR

1.1 Avangarda

1.2 Prima avangarda artistică (începutul secolului XX)

[anonimizat] (secolului XX)

[anonimizat]- Marina Abramovic

Capitolul 2: SPAȚIUL PERSONAL ÎN RAPORT CU ARHITECTURA INTIMĂ A CORPULUI UMAN

2.1 Obiectivizarea corpului uman

2.1.1 Erwin Wurm

2.1.2 Jemiina Stehli

2.2 Arhitectura corpului uman: Spencer Tunick

2.3 Importanța spațiului personal și nevoia de integrare în acesta: Tina Barney

Capitilul 3: ELABORAREA PROIECTULUI PERSONAL

3.1 Descriere conceptuală

3.2 Descriere formală

3.3 Etape de lucru

Concluzii

Bibliografie

Introducere

“[anonimizat], în spatele lui exista o minte pe care tu nu o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]“

Proiectul propus este bazat pe importanța spațiului personal și interacțiunea noastră cu acesta. Pentru realizarea proiectului am creat conexiuni între corpul uman și piese de mobilier. [anonimizat]. Prin acest proiect explorez propria mea intimitate fără a folosi subiectul ca și persoană ce spune ceva despre spațiul personal printr-o acțiune. [anonimizat], suprarealist, folosindu-l pentru a crea obiecte simple.

[anonimizat] a căror prezență domină scenă. Caracterele neînsuflețite transformate într-o piesă, [anonimizat]-o relație simbiotică cu liniile pieselor de mobilier și alte obiecte de decor. [anonimizat], [anonimizat], să reveleze lucruri și să proiecteze schimbări în domeniul mai larg al relațiilor sociale. [anonimizat]; cultura familiei și a modului pe care aceasta l-a abordat în educarea mea.

Pentru dezvoltarea acestui proiect am ales să am ca bază teoretică în primele doua capitole să vorbesc despre corpul uman ca mijloc pentru exprimarea unor idei și despre importanța spațiului personal în raport cu arhitectura intimă a corpului uman.

În cele doua subcapitole am ales să am ca punct de referință avangarda artistică deoarece aceasta are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte. Prin avangarda artistică vreau să prezint dezvoltarea abordării corpului uman feminine în diferite curente și cum percepția asupra acestuia s-a schimbat remarcabil în ultimul secol.

În prima parte voi menționa concepțiile suprareliste ale operei lui Man Ray și cum acesta folosea formele senzuale ale corpului feminin ca simboluri ale misterului, eroticului sau primitivismului.

În perioada în care s-a născut Cabaret Votlaire înființat de un grup de artiști care, în urma reuniunilor lor zilnice, ofereau spectacole muzicale sau literare.

Am ales să vorbesc și despre curentul Dadaist deoarece acesta este caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu al creației, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie.

În ultimul parte a primului subcapitol am vorbit despre folosirea corpul uman reflectat în fotografia secolului al XIX-lea, unde am menționat câteva scopuri inițiale ale fotografiei.

În cel de-al doilea subcapitol am ales să continui cu câteva curente care m-au ajutat la elaborarea proiectului meu. L-am ales pe Andy Warhol ca și reprezentatnt ale curentului Pop Art deoarece acesta s-a folosit de imaginea unor personae publice pentru a pune în evidență prezența consumismului din acea perioadă. Am scris atât despre Minimalism cât si despre hiperrealism, care avea ca obiectiv imitarea naturii, ducând naturalismul la extremă.

Am continuat cu performance-ul ca artă deoarece proiectul meu este un act performativ. Am ales ca artist de fereință să vorbesc despre Marina Abramovic deoarece aceasta a pus pe gânduri milioane de oameni prin performance-urile și motivațiile din spatele artei sale.

Acționismul Vienez a preluat conceptul american de happening ș​i fluxus, reînscenându-l într-un mod provocator.  Prin prezentări drastice ​și spargeri agresive ale tabuurilor.

În cel de-al doilea capitol, am ales câțiva artiști de referință pe care i-am clasificat în funcție de cum aceștia obiectivizează corpul uman și îl transformă în obiecte. Erwin Wurm și Jemiina Stehli folosesc corpul uman ca și obiecte banale în schimb ce Spencer Tunick crează cu ajutorul corpurilor diferite sculpture pe care le pune în raport cu arhitectura spațiului. Pentru realizarea proiectelor sale, Tina Barney pune accent atât pe spațiul personal al subiecților, cât și pe viața private a acestora, folosindu-l pentru a crea tablouri cu character personal.

În ultimul capitol al lucrării voi vorbi atât despre dezvoltarea conceptuală a proiectului personal, cât și despre aspectul formal și etapele de lucru ale acestuia.

Capitolul 1: CORPUL UMAN CA MEDIU DE EXPRIMARE AL IDEILOR

Avangarda artistică prezintă dezvoltarea abordării corpului uman feminine în diferite curente artistice în decursul secolului XX. Percepțiile și concepțiile despre feminitate s-au schimbat radical în ultimul secol. De la formle feminine percepute de către Man Ray ca simboluri ale misterului, la folosirea figurilor celebre din acele timpuri percepute ca imagini de consum, la folosirea propriului corp într-un mod artistic performativ ducandu-l la extremă.

Toate aceste schimbări de percepție aduse corpului feminin au avut un impact important la realizarea proiectului meu. Modul prin care am ales să îmi exprim ideile folosindu-l m-a ajutat la cunoașterea mea și a mediului în care trăiesc. Scopul acestui proiect este unul de autocunoaștere și dezvoltare personală în raport cu spațiul în care trăiesc bazându-ma pe corpul meu.

Avangarda

La începutul secolului XX au apărut o multitudine de eseuri scrise de fotografii și scriitorii avangardiști care propuneau instantaneul ca fiind o deviere radicală de la tradiția pictorială lăsată prin moștenire artei fotografice de către pictură. Acest lucru a fost un argument destul de convingător pentru ca instantaneul să fie acceptat, dar mai erau și alte lucruri de luat in considerare. Instantaneul era în totală opoziție față fotografia în care personajele erau așezate. Fotografia în care personajele pozau părea a fi în favoarea timpului, în timp ce instantaneul era vazut ca fiind o viziune mai umană a vieții în care timpul era văzut ca o serie de instantanee trecătoare într-un proces constant. Instantaneul nu capta timpul, dar acesta îl arăta ca fiind trecător și fugitiv, ca ceva ce în mod paradoxal nu poate fi ținut oprit. Într-un instantaneu, timpul este văzut ca un moment trecător, nu static, ci dinamic. Instantaneul părea a fi în accord cu această idee.

Artistul fotograf rus, Alexander Rodchenko, a scris un eseu în forma unei scrisori numit “Direcția fotografiei moderne” iar în acest eseu el a evidențiat observația că unele fotografii aveau liniile orizontului diferite. Rodchenko a continuat să apere faptul că strategia instantaneului era o modalitate pentru fotografi să ofere noi perspective.

Rodchenko vedea toate fotografiile făcute de sus în jos sau de jos în sus ca o rupere de la influența picturii asupra compozitiei formale a fotografiei. Inspirat de revoluția sovietică și de fenomenul cubismului, el a văzut aceste tehnici de unghiulație și înramare ca modalități de revoluționare a viziunii din perspectiva vieții umane. Inramarea ar putea să arate siluetele în noi moduri, în forme dinamice; unghiurile și liniile orizontului neregulate ar putea fi folosite să pună în evidentă dinamismul noii vieți sovietice.

Aceste argumente erau în dezacord cu tradiția fotografiei care folosea liniile orizontului ca linii orizontal și vertical aliniate, fara “nicio distorsionare” . Instantaneele ofereau un nou punct de vedere, un nou set de valori ale imaginii, inspirate de ideea unei multitudini de fragmente.

Rodchenko nu a prevăzut consecințele pe termen lung ale acestui argument. În primul rand, “dosarul de instantanee” a dus la apariția unei succesiuni care ar putea deveni o revistă cu fotografii, arătand un eveniment din mai multe puncte de vedere și în mai multe pagini. Aceste instantanee rapide, care colectau informații despre anumiți indivizi observați, locurile frecventate de aceștia, și oamenii cu care se întalneau, funcționau drept modalitate alternativă a colectării de informații.

Aceste lucruri sunt relevante pentru proiectul meu deoarece, documentare unui performance se face cu ajutorul imaginilor instantaneu. Acestea ajuta la captarea imediata a informației din punctual de vedere al fotografului.

Avangardă artistică în secolul XIX

Concepții suprarealiste în opera lui Man Ray

Suprarealismul a fost un curent artistic de avangardă. Acesta a apărut după Primul Război Mondial, la Paris. Curentul s-a manifestat în literatură, artele plastice și film. Suprarealismul a fost influențat de teoria psihanalizei a lui Freud. În teoriile sale, Freud analiza atât subconștientul cât și visul deoarece voia săcînțeleagă dorințele ascunse al omului, de la frici și fobii la dorințe sexuale.

Artiștii suprearealiști au căutat să schimbe percepția realității prin includerea universului subiectiv și imaginar al artistului deoarece aceștia nu erau interesați de analiza rațională a societății.

Suprarealismul, în artele plastice interbelice a fost un curent foarte influent datorită personalității diferite ale unora dintre artiști precum Salvador Dali. Există multe filme suprarealiste, printer care, cel mai cunoscut și apreciat fiind “Câinele Andaluz”, regizat de spaniolul Luis Buňuel împreună cu Salvador Dali.

Suprarealiștii au fost atrași de mediul fotografic deoarece aceștia aveau posibilitatea de a asocia liber situații neașteptate. Fotografia suprarealistă este caracterizează de hazard și irațional. Artiștii folosesc imprevizibil aparatul de fotografiat, documentând astfel tot ce apare la întâmplare în fața obiectivului. În acest mod artiștii fotografi crează asocieri și interpretări neașteptate între elementele din realitate.

Acești preiau de la dadaiști fotograma și colajul și le folosesc cu scopul de a denatura percepția obiectelor uzuale și a le adăuga o aură fantastică.

Man Ray, Primatul materiei asupra gândirii, 1929 Ray, Le violon d'Ingres, 1924

Man Ray a fost un fotograf,  regizor de film și artist plastic american, apropiat de dadaism și suprarealism. Acesta a trăit și profesat cea mai mare parte a timpului în Franța. Cocteau il numește pe acesta „marele poet al camerei obscure”. Man Ray și-a legat numele de numeroase aspecte ale artei moderne, mai ales în domeniul artei fotografice, al istoriei cinematografiei și al filmului experimental.

În fotogramele, studiile fotografice de portrete feminine și nuduri, artistul a experimentat potențialul mediului fotografic. Imaginile acestuia au evoluat de la cultul formei senzoriale în studii de nuduri feminine, către interpretări ale obsesiilor sale. A folosit și explorat tehnica fotografică, pentru a crea solarizări parțiale și imagini în care corpurile feminine capătă un aspect metalizat, ireal. Mulți dintre pictorii și fotografii suprarealiști au folosit formele senzuale ale corpului feminin ca simboluri ale misterului, eroticului sau primitivismului.

1.1.2 Cabaret Votlaire

Cabaret Voltaire a fost numele unui club de noapte artistic din Elveția. Hugo Ball, împreună cu tovarășul său Emmy Hennings l-au fondat, în camera din spate a Holländische Meierei ca și cabaret pentru scopuri artistice și politice. Evenimentele de la cabaret au fost esențiale pentru întemeierea mișcării de artă numită Dada.

În timpul primului război mondial, Elveția a fost o țară neutral. Printre refugiații veniți în Elveția au fost câțiva artiști din întreaga Europă. Hugo Ball și Emmy Hennings s-au apropiat de Ephraim Jan, patronul care găzduise deja prima lucrare literară din Zürich, Pantagruel. Jan le-a permis să folosească camera din spate pentru evenimente.

Deschiderea clubului a fost anunțat de un comunicatul de presă care îl anunța sub numele de ”Cabaretul Voltaire”. Sub acest nume, s-a creat un grup de artiști tineri și scriitori cu scopul de a deveni un centru de divertisment artistic. Cabaretul va fi condus de artiști și oaspeți permanenți, care, în urma reuniunilor lor zilnice, vor oferi spectacole muzicale sau literare. Artiștii tineri din Zürich, indiferent de stilul lor , sunt invitați să li se alăture cu sugestii și propuneri.

Dadaism

“E necesar să spunem de la început că, pentru ca o operă absurdă să fie cu putință, trebuie ca gândirea, sub forma sa cea mai lucidă, să-și aibă partea ei. Dar în același timp ea nu trebuie să se manifeste decât ca inteligență ordonatoare. (…) Opera de artă se naște atunci când inteligența renunță să mai emită raționamente asupra concretului. Ea înseamnă triumful cărnii. (…) Opera de artă întruchipează o dramă a inteligenței, a cărei dovadă nu o face decât indirect. Opera absurdă pretinde un artist conștient de aceste limite și o artă în care concretul nu semnifică nimic mai mult decât el însuși. (…) Opera întruchipează așadar o dramă intelectuală. Opera absurdă ilustrează gândirea ce renunță la iluziile sale și care se resemnează să nu mai fie decât o inteligență ce se folosește de aparențe, acoperind cu imagini ceea ce nu are nici o rațiune. Dacă lumea ar fi inteligibilă arta nu ar exista.”

În filosofie, "Absurdul" se referă la conflictul dintre tendința umană de a căuta valoare și semnificație în viață și incapacitatea umană de a le găsi. În acest context, absurdul nu înseamnă imposibil, ci mai degrabă imposibil din punct de vedere uman

Dadaismul explorează natura fundamentală a absurdului și modul în care oamenii, odată conștienți de absurd, ar trebui să răspundă la aceasta.

Dupa Primul Război Mondial generația de artiști se confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar termina. Aceștia au vrut să răspundă absurdului prin absurd. Artiștii își manifestă revolta prin provocare, nu prin prin idei estetice. Dadaismul este un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916. Acest current este caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu al creație, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie.

1.1.4 Corpul uman reflectat în fotografia secolului al XIX-lea

Reprezentarea corpului uman prin fotografie s-a făcut inițial în portretistică. Înainte de a apărea fotografia tehnica, portretul era un mijloc de identificare a clasei sociale. La începutul secolului al XIX-lea, majoritatea locuitorilor din Europa Occidentală sau America nu aveau o reprezentare vizuală a corpului lor. Apariția și dezvoltarea fotografiei a oferit posibilitatea unui numar mai mare de oameni să aibă acces la o imagine a lor.

Prin tehnica daguerotipiei, se puteau obține detalii pe plăcuțele cu emulsie fotosensibilă, astfel încât imaginile obținute aveau caracter realist. Primele imagini reprezentau personaje pe un fundal neutru, care prin plasarea lor în spații reale câștigau și un context social.

Statutul corpului uman în societate s-a schimbat odata ce portretele fotografice deveneau tot mai accesibile și mai comune

Corpul feminin era o atracție pentru partea publicului masculin, care văzând imaginile femeilor senzuale își puteau proiecta propriile fantezii asupra corpului lor. În teoria psihanalizei a lui Freud,explica această atracție sexuală care a arătat că bărbații, în momentul în care privesc o femeie își produc un fetiș prevăzând anxietatea cauzată de lipsa organului sexual masculin la aceasta.

În acest sens, fotografiile cu celebra actriță din acea epocă Sarah Bernhardt, realizate de Napoleon Sarony, au fost reproduse într-un număr mare de exemplare și au avut un mare succes în rândul publicului masculin.

Napoleon Sarony, Sarah Bernhard, 1880

1 – John Pultz – "Photography and the Body", The Everyman Art Library, Londra, 1995, pag. 20

Avangarda artistică în secolul XX

1.2.1 Pop art

În anii 60 în Statele Unite, artiștii pop au creat lucrări de artă pornind de la bunurile și serviciile produse în masă de societatea de consum. Arta realizată de aceștia este strâns legată de universul material și de lumea reclamei. Proiectele artiâtilor pop art era considerată un comentariu lipsit de critică la adresa societății spectacolului. Artiștii pop au realizat picturi, sculpturi, benzi desenate, colaje, obiecte și instalații în care au introdus în diferite moduri imaginea fotografică.

Figura cea mai iconică pentru arta pop este Andy Warhol. Acesta a explorat în lucrările sale legătura dintre expresia artistică, cultura celebrităților și publicitate. Într-una dintre lucrările sale cele mai cunoscute, Marilyn Monroe, el a copiat portretul fotografic al artistei dintr-un ziar foarte cunoscut și l-a multiplicat pe o pânză, sugerând nevoia de consum a imaginilor celebrităților din cultura de consum.

Până la mijlocul anilor 1960, artiștii fotografi se exprimau prin fotografii alb-negru. Părerea generală a acestora despre imaginile alb-negru era că nefiind o copie color a realității, dădeau posibilitatea artiștilor de a interpreta în griuri ceea ce fotografiau. Motivul real pentru care artiștii nu foloseau fotografia color în anii ̕60 era pentu ca aceasta era scump și dificil tehnic de a o procesa. Din acest motiv, fotografiile color erau folosite doar în publicitate și presa ilustrată a vremii.

Andy Warhol, Twenty-Five Marilyns, serigrafie pe pânză, 1962

1.2.2 Minimalism

Minimalismul este o mișcare ce face referire la stilurile prezentate în diverse forme de artă și design, în special arte vizuale și muzică. Lucrarea de artă este dusă la forma sa fundamentală. Pe lângă artele vizuale, minimalismul mai caracterizează și nuvele, arta aranjării florale japoneze, piese de teatru, filme și povești.

De exemplu, o pictură minimalistă, folosește, de regulă, un număr limitat de culori și forme geometrice simple. În sculptura minimalistă, accentul se pune pe materialele folosite. Minimalismul nu implică doar reprezentări abstracte-geometrice, acestă mișcare se extinde în afara acestor limitări.

Începutul minimalismului a implicat reducerea la esențial a formelor artistice. Constructiviștii ruși și sculptorul român Constantin Brâncuși au adus cele mai importante contribuții la acestă fază a minimalismului. Constructiviștii ruși au declarant că simplificarea formelor a fost realizată pentru a lansa crearea unei limbi universale a artei. Această artă trebuia să fie înțeleasă de diferitele mase de artiști. Lucrările lui Brâncuși au avut mai degrabă țelul de a găsi puritatea formei, și au pregătit drumul artistic pentru alte abstracții ale formei, similare minimalismului.

1.2.3 Hiperrealism

Hiperrealismul, este un curent în artele vizuale, apărut în a doua jumătate a secolului XX. Acest current are ca obiectiv imitarea naturii, ducând naturalismul la extremă. Această mișcare artistică își propune să meargă în direcția extremă a artei realiste, accentuând desprinderea de realismul realizat în impresionism, pictura metafizică, suprarealism etc.

Artistul intervine luând din realitate părțile care i se par acestuia interesante și le reproduce cu cu foarte mare atenție, influențat de starea de spirit pe care o are în acel moment. În acel moment al creației se îmbină indecisul cu precisul, linii ce se topesc, culori ce absorb reflexele, stări sufletești fără contur, umbre și penumbre. Toate acestea alcătuiesc elemente de realizare și încercare de materializare a conceptului de timp și spatiu, deoarece realul nu trebuie interpretat ci doar reprodus.

1.2.5 Arta corporală- Acționismul vienez

În anii 60 ​și 70 ai secolului XX s-a format la Viena o mi​șcare artistică numită Acționismul Vienez. Aceasta a preluat conceptual de happening, reînscenându-l într-un mod provocator.  Prin prezentări drastice ​ ale tabuurilor, mi​șcarea încearcă să ilustreze societatea burgheză, având în acelaș​i timp scopul de a ​o șoca. Acest lucru a funcționat, mai ales prin folosirea în performance-uri a sângelui de animale, a propriilor excremente sau chiar a masturbării în public. Acest curent artistic a fost însă un curent pur masculin. Noul Acționism Organic Vienez transpune conceptul de corp ca mediu artistic într-un performance orgiastic 100% vegan, înscenat în secolul XXI de un ansamblu feminin.

Acțiunea feministă va elibera produsele bărbaților, adică femeile, de caracterul lor de lucru. Acțiunea vizează realizarea unității actorului și a materialului, a percepției și a acțiunii, a subiectului și a obiectului. Acționismul feminist urmărește transformarea obiectului istoriei naturale masculine, materialul "femeie", subjugat și înrobit de către creatorul masculin, actor și creator, subiectul istoriei sale.

Spre deosebire de acționismul vienez, care folosea materialitatea și obiectul de depășire a subiectului, acțiunea feministă a îndepărtat femeile de statutul lor de obiect. Artistul își permite să mutileze corpul său și să-l pună în contexte asexuale și violente nefamiliare.

1.2.5 Performance

Acțiunile realizate de o persoană sau de unui grup de personae într-un loc ales și într-o anumită perioadă de timp constituie lucrarea performativă.

Arta performativă este prezentată, de regulă unui public într-un anumit context de artă, într-un mod tradițional. Performance-ul poate fi scris sau nescris, spontan sau atent planificat, cu sau fără participanți. Acesta este caractezizat de patru elemente de bază: timpul, spațiul, corpul artistului sau prezența sa într-un mediu și relația dintre interpret și audiență.

Lucrarea poate fi executată live și prezentată într-un mediu prielnic pentru a putea fi vizualizată de audiență, de exemplu spațiul galeriilor de artă sau poate fi filmată sau fotografiată pentru a rămâne dovada actului artistic.

Utilizarea corpului ca material prezintă, de asemenea, un detaliu simplu, practic, dat fiind că la începuturile performance-urilor era foarte la îndemînă și mulți artiști au fost atrași de body art din cauza libertății pe care le-a dat-o în creație și experimentare. Artistul își poate transforma corpul semnificativă când e împins la limitele sale fizice, vătămat sau chiar distrus. Exemple extreme de body art pot fi văzute în întreaga istorie a artei performance; de exemplue Marina Abramovic.

Marina abramovic- performance

Artista a declarant că cel mai ușor câmp pentru artă este corpul trebuie doar explorată. Aceasta explorează relația dintre performer și public, limita corpului precum și posibilitățile minții. Performează de mai bine de trei decenii și este numită" grandmother of performance art” (bunica artei performative). Ea a inițiat o noua identitate a performance-ului concentrându-se pe: confruntarea cu durerea, sângele și pe limitele fizice ale corpului.

Marina Abramovic a pus pe gânduri milioane de oameni prin performance-urile și motivațiile din spatele artei sale. Pentru aceasta, interacțiunea cu publicul este foarte importantă deoarece fără ajutorul acestora nu iși poate da seama de impactul proiectelor sale asupra oamenilor și dacă ceea ce transmite este înteles așa cum trebuie.

“Performance art had a strong impact on the development of the contemporary art sensibility and expression. An important and paradoxal imput of the performance art is the fact that the aestetic experience was immortalized by different forms of documentation. Thus, photography contributed not only to inform art publics about the primary cultural messages of the performance but also to the formation of a specific visual art history. Here are some excerpts of this recent history of the meaning of the interference between performance art and artistic photography.“

Daca fotografia și performance-ul s-ar uni intr-o unica expresie artistica, atunci s-ar putea vorbi despre propozitii vizuale pe care artiștii le pot transmite publicului.

Documentarea foto a unui performance-ului, a arătat, de multe ori, ca imagine realizată a devenit o prezență vizuală, prin plasticitatea ei, la fel de importantă ca și acțiunea. Sunt foarte multe cazuri când fotografia ce a documentat performance-ul a fost expusă in galerii.

Corpul uman este deseori utilizat ca material de lucru. Pentru a-și atinge scopul, artiștii se transpun în pielea unor personaje, se dedublează. Principala caracteristică care face diferența dintre tipurile de foto-performance este relația regizorală a autorului cu aparatul de fotografiat. Astfel, după amplasarea artistului în spatele camerei de fotografiat. Foto-performance-ul clasează relația dintre artist și actul artistic. Fotograful, poate fi, pe rand operator, personaj, scenograf și tehnician.

Atunci cand foto-performance-ul este dictat de operator, intervine fenomenul de anduranță pentru surprinderea conceptului propus. Când autorul devine actant, el se desfăsoara în zona expresiei, ceea ce presupune mimică sau gestică, ceea ce presupune instantaneul controlat.

O altă variantă le poate include pe primele două și se referă la comportamentul scenografic al fotografului, la aranjamentul scenic, care se bazează pe o structură ce amintește de funcționalitatea platoului de filmare.

Ultima variantă este de ordin pur tehnic și perminte, prin diverse procedee dedublarea, apropierea, colajul și manipularea.

Capitolul 2: SPAȚIUL PERSONAL ÎN RAPORT CU ARHITECTURA INTIMĂ A CORPULUI UMAN

2.1 Obiectivizarea corpului uman

Corpul uman este considerat o valoare sentimentală sau expresivă în arta vizuală. Dezvoltarea sa a fost împiedicată de dominația subiectului de-a lungul timpului.

În arta modernă contemporană, obiectul trebuie să devină personajul principal și să detroneze subiectul. Apoi, la rândul său, dacă persoana, fața și corpul uman devin obiecte, artistului modern îi va fi oferită o libertate considerabilă.

În ultimii ani, lumea artei sa îndrăgostit de practicile artistice executate live. De atunci, au fost spuse și scrise multe despre peformance. Acestă artă modelează dansul și artele vizuale pentru a ne da gândurile sale asupra a patru concepte: spațiu, ritm, așteptări și realizări.

Corpul uman este dezvoltat, schimbat și format prin natură și cultură. Ca loc de experiență, expresie și interpretare, corpul oferă senzație și sentiment, dar și formă și substanță care pot fi inspectate și analizate de sine și de alții.

Corpul uman este pus în raport cu lumea materială: corpurile sunt considerate ca fiind entități fizice reale, manipulate, descrise și înțelese ca locuri în care sensibilitatea interioară se întâlnește cu forma exterioară. Deoarece corpul uman este o arhitectură, unii artiști îl folosesc pentru a construi instalații cu ajutorul cărora crează diferite spații și obiecte.

O lucrare, în orice domeniu, are în cea mai mare parte o valoare decorativă pură, ceea ce înseamnă ca oricare ar fi subiectul din lucrarea respectivă, acesta este obiectivizat. Am ales câțiva artiști care au ales să transforme arhitectura corpului uman în diferite obiecte.

2.1.1 Erwin Wurm

Erwin Wrum s-a născut în anul 1954 în Austria. În cartea ”Erwin Wurm: The Artist Who Swallowed the World“ artistul este citat spunând "Sunt interesat de viața de zi cu zi. Toate materialele care mă înconjoară pot fi utile, precum obiectele și subiectele implicate în societatea contemporană."

Wurm este cunoscut pentru abordarea lui plină de umor față de formalism. Despre folosirea umorului în lucrarea sa, Wurm spune într-un interviu: "Dacă abordați lucrurile cu un simț al umorului, oamenii presupun imediat că nu trebuie să fiți luați în serios. Dar cred că adevărurile despre societate și existența umană pot fi abordate în moduri diferite, nu trebuie întotdeauna să fii serios pentru a fi luat în serios. Sarcasmul și umorul vă pot ajuta să vedeți lucrurile dintr-un alt punct de vedere."

Deși imaginile acestuia sunt ușor umorice, ele extind sau manipulează realitatea în moduri care pot fi deranjante. Lucrarile lui Wurm ilustrează imagini manipulate ale lucrurilor din viața de zi cu zi, lucruri care arată familiar, dar care devin denaturate. Piese cum ar fi “Truck” unde un camion se învârte în fața clădirii sau a casei înguste, o casă subțire, claustrofobică. Acesta ia ceva familiar și îl denaturează prin mărire, curbară sau subțiere. "Voi folosi adesea umorul pentru a seduce oamenii", mărturisește Wurm.

În proictul “One minute sculpture” al artistului nu există nimic complex. Acesta constă în oameni care prezintă într-o manieră spontană obiecte obișnuite în decursul a 60 de secunde. Un creion înserat în ureche, un scaun sprijinit de corpul unei persoane. Fotografiile sunt suprarealiste, simple, uneori întunecate, făcând un semn al ritualurilor obscene. În acest proiect ambiguu, artistul are o abordare literară a sculpturii: oricine poate fi o piesă de artă timp de un minut urmând instrucțiunile sale. Artistul este cel mai bine cunoscut pentru lucrările sale non-umane aparținând consumerismului. Pozițiile tensionate ale participanților, ridică întrebări imediate și simple despre normalitate și despre semnificația sau lipsa acesteia atât în convențiile artistice, cât și în acțiunile umane. Activitatea profund umană a lui Wurm este un ochi deschis la forțele sociale.

2.1.2 Jemiina Stehli

Jemina Stehli este o artsită britanică cu o înclinare asupra artei feministe care realizează autoportrete fotografice nud. Artista și-a început cariera ca și sculptor, dar a devenit și fotograf atunci când a apărut transformată într-o masă umană, referindu-se la scultura lui Allen Jones. În timp ce Jones are un manechin asemănătoar păpușilor sprijinind o suprafață, Stehli și-a folosit propriul corp în aceeași poziție transformându-l într-o piesă de mobilier. Imaginile printate la dimensiuni foarte mari au estompat linia dintre subiect și obiect. Stehli a spus despre această lucrare: "Am vrut nu numai să arăt femeia ca un obiect sexual, ci să mă arăt, artistul devenind un obiect"

O linie similară a întrebărilor caracterizează arta fotografică a artistei care se pare că se întreabă dacă trupul femeinin, atât de des obiectivizat, poate fi folosit pentru a recupera puterea.

2.2 Arhitectura corpului uman: Spencer Tunick

Spencer Tunick este un fotograf american cunoscut pentru fotografiilor folosind un numar foarte mare de nuduri. Din 1994, a fotografiat peste 75 de instalații umane din întreaga lume.

În 1992, Tunick a început să documenteze nudele live în locații publice din New York, prin intermediul filmelor și fotografiilor. Lucrările sale timpurii din această perioadă se concentrează mai mult pe grupuri mici de nuduri. Tunick citează în 1994, când a reprezentat și fotografiat 28 de oameni nudi în fața clădirii Națiunilor Unite din mijlocul Manhattanului, ca punct de cotitură în cariera sa: "Totul a început acolo, începând de la fotografie am ajuns la instalații și performance-uri". De atunci, a organizat și fotografiat peste 65 de instalații în Statele Unite și în străinătate. Spencer Tunick la Campusul Jalisco Filosofia "oamenii, în masă, fără îmbrăcăminte, grupați împreună, se transformă într-o nouă formă. Corpurile se extind în și pe peisaj ca o substanță de nuditate și intimitate. "

Uneori, după ce își adună subiecții, artistul îi aranjează în funcție de sex, păr lung, vârstă sau alte caracteristici. Înregistrarea pentru performance-uri pe site-ul său web include întrebări despre tonul pielii. O diagramă de culori arată șapte casete, de la albastru deschis la roz-pulbere și ciocolată neagră. În lucrarea sa, el joacă diferite tonuri de carne sau grupe de oameni de aceeași culoare. Tunick este, de asemenea, interesat de suprapunerea curpului uman în raport cu diferite tipuri de arhiectură, și alege de multe ori clădiri celebre sau structuri neobișnuite ca fundal. În acest fel, acesta crează diferite arhitecturi cu ajutorul corpului uman.

2.3 Importanța spațiului personal și nevoia de integrare în acesta: Tina Barney

Tina Barney este o artistă fotograf din America, cunoscută pentru portretele de mari dimensiuni ale familiei și prietenilor săi apropiați. Dintre aceștia, mulți sunt oameni înstăriți și cu o situație financiară buna.

Barney este cunoscută pentru crearea fotografiilor de dimensiuni mari, color ale familiei sale bogate, din Coasta de Est. Imaginile sale sunt sincere cu caracterul unui tablou fotografic. Activitatea lui Barney se află în colecțiile Muzeului de Fotografie și Film din New York; Muzeul de Artă Modernă din New York City; Muzeul de Arte Frumoase din Houston, Texas; Colecția de artă JPMorgan Chase din New York City; și Muzeul de Fotografie Contemporană .

De asemenea, Barney a realizat scurtmetraje pe fotografii. A avut un documentar filmat despre viața ei, difuzat în 2007. Barney folosește spațiul personal al persoanelor pe care le fotografiază pentru a crea efectul unui tablou și totodată pentru a crea intimatea familiei, prietenilor.

Personajele sale erau fotografiate la orele de masă, în momentele mai puțin fericite și în mijlocul conversațiilor. Sora ei, Jill, a devenit un subiect preferat pentru natura ei fotogenică și pentru stările sale cameleonice. Spațiul pe care acesta îl alege este adesea, spațiul personal al subiectelor, daca acesta era supraîncărcat. Florile de pe țesături și tapet, tabloruile de la nunți și bibliotecile din lemn acoperite un aspect deosebit în spatele figurilor la fel de bine alese și amplasate.

Jill și Polly în Baie, de exemplu, arată că cele două femei au întrerupt acțiunea pe care o făceau. Halatele și decorurile alese sporesc intensitatea scenei. Spațiul sufocant și tonurile de trandafiriu ale camerei sunt atenuate numai prin actul lui Jill de a întinde draperia pentru a descoperi alte tonuri ale paletei de culori. Numai aceste două detalii indică o abordare care combină cu ușurință, chiar și perfect, calități pe care istoria fotografică le-a considerat deseori distincte: imediate și realiste documentare. Fotografiile lui Barney expun curenții emoționali și psihologici care se află chiar sub suprafețele de capcane perfecte și gesturi banale.

În timp ce mitul potrivit căruia confortul material asigură o mulțumire personală este unul atrăgător, fotografiile lui Barney subminează astfel de iluzii, chiar și în imaginile în care accentul sa schimbat de la context la personalitate.

Capitilul 3: ELABORAREA PROIECTULUI PERSONAL

3.1 Descriere conceptuală

Proiectul propus este bazat pe importanța spațiului personal și interacțiunea noastră cu acesta. Pentru realizarea proiectului am făcut conexiuni între corpul uman și piese de mobilier. Făcând acest lucru, sunt mai interesată de prezența corpului uman camuflat în decorul spațiului personal decât de prezența corpului uman în alte tipuri de fotografie cum ar fi fotografia de glamour sau beauty. Prin acest proiect explorez propria mea intimitate fără a folosi subiectul ca și persoană ce spune ceva anume despre spațiul personal sau realizaează o acțiune . Vreau să prezint corpul uman într-un nou mod, suprarealist, folosindu-l pentru a crea obiecte banale.

Transformându-mi corpul în diferite obiecte de mobilier redescopăr altfel un nou punct de vedere mai relativ, mai subiectiv și prin urmare mai real vis-a-vis de spațiul meu personal.

Corpul feminin se întâmplă să devină obiecte, să devină mobilier, să devină lucruri, părți ale lucrurilor. Acest lucru a fost prima data menționat de Man Ray. A spus-o referindu-se la o fotografie “le violin d’Ingres”. În artă a fost numit suprarealism și în acest proiect vor există și fotografii suprarealiste.

Atmosfera tuturor fotografiilor, făcute în interior, în medii domestice, care este refugiul din lumea exterioară, este una caldă. Uneori, în cadrele create există ferestre, alteori ramuri ale copacilor chiar și unele plante, pentru a nu uita de existența unei lumi exterioare.

Imaginile prezentate în proiect se bazeză pe importanța spațiului personal și realizarea conexiunilor dintre corpul feminin și obiectele de mobilier deoarece, din punctul meu de vedere fiecare persoană este definită de spațiul ei personal și cum acesta arată. Ne creăm spațiul personal în raport cu personalitatea noastră și lucrurile care ne plac sau ne inspiră.

Deoarece acest proiect este despre mine, toate fotografiile vor fi realizate în spațiul meu personal: curtea, casa, camera în care locuiesc; spațiu creat ținând cont de părerile și stările mele. Corpul meu se transformă sau este camuflat de alte obiecte de mobilier prezente în spațiul în care sunt făcute fotografiile. Obiectul de mobilier creat este o extensie a personalității sau chiar o reprezentare a mea. Această schimbare a spațiului personal prin adăugarea unei alte piese de mobilier conduce la imortalizarea fizică a corpului meu.

Schimbându-mi locul în care stat, am încercat ca în fiecare spațiu din casă să schimb sau să adaug o notă personală pentru a-l transforma în ceva unic, un loc special realizat pentru mine, pentru a coincide cu starea și personalitatea mea.

Prin acest performance îmi pun amprenta în spațiul meu personal folosindu-mi corpul ca o sculptură pusă în raport cu arhitectura spațiului și obiectelor prezente. Transformându-mi corpul în diferite obiecte amplasate în încăpere, caut o anumită identitate, a mea și a spațiului în care trăiesc. Identitate ce este prezentată indirect, prin stările și atitudinile personajului chiar dacă acesta participă indirect la acțiunea prezentată iar chipul persoanei este ascuns, acesta fiind camuflat sau acoperit de alte obiecte.

Prin performance-ul propus schimb unghiul de vedere, propun conștientizarea existenței diverselor poziții de cunoaștere ale unui obiect. Explorez un domeniu social, un spațiu privat în care au loc diferite activități. Prin acest fapt vorbesc despre recunoașterea personalității în spațiul propus.

Atributele asociate corpului uman sunt: imobilitate, acțiune, mișcarea dar și mișcarea nemișcată. Prezența omenească din imaginile realizate este una statică dar care prezintă diferite acțiuni aceste lucruri duc la prezentarea corpului uman ca fiind un obiect căruia i se asociază simbolic caracteristica de mișcare nemișcată.

Lupa prinsă de fiecare tabloureprezintă punctul de vedere al privitorului. Aceasta este folosită pentru o abordare conceptuală a pătrunderii în spațiul intim.

3.2 Descriere formală

Cum Basquiat a scris: “pentru a triumfa în cuvinte, este iubirea; pentru a triumfa în imagine, este femeia”. Corpul feminin este protagonistul proiectului, niciodată vulgar. În proiectul meu, corpul nu va fi niciodată prezentat în întregime, niciodată în dovezi complete, întotdeauna ascuns de lenjerie și de alte obiecte.

Văzute din spate sau cu capul ascuns sub alt obiect, corpurile se transformă în manechine anonime a căror prezența domină scenă. În ciuda faptului că sunt pe jumătate goale, modelele nu exprimă erotism. Caracterele neînsuflețite transformate într-o piesă. Aduc un context nou și intrigant în cadru, punând în același timp și frumusețea corpului uman într-o relație simbiotică cu liniile pieselor de mobilier și alte obiecte de decor. Folosirea unor elemente ce țin de existența de zi cu zi, de viața privată sau de psihologic, acestea pot, de fapt, să reveleze lucruri și să proiecteze schimbări în domeniul mai larg al relațiilor sociale. În mod necesar, punctul de vedere pe care îl propun este din interiorul unei culturi moștenite; cultura familiei și a modului pe care aceasta l-a abordat în educarea mea.

Proiectul final constă în 5 fotografii pătrate de dimensiuni mici, înrămate. Vreau ca fotografiile să fie mici deoarece este vorba de spațiul personal, loc pe care îl putem vedea doar dacă ne apropiem foarte mult, iar formatul fotografiei vreau să fie pătrat deoarece pătratul reprezintă stabilitate. Fiecare fotografie va fi așezată în câte o ramă pătrată încadrată de un paspartu alb .

Modul de abordare final al fotografiilor este realizat cu aparatul foto digital. Imaginile finale vor fi printate în formă pătrata de dimensiuni mici, așezate individual în rămate pătrate. Deoarece imaginile sunt mici și privitorii trebuie să vada ce se întâmplă în imaginile prezentate, fiecare tablou va avea o lupa prinsa care poate fi mișcată deasupra imaginilot pentru a putea viziona întreaga fotografie.

Corpul meu se transformă sau este camuflat de alte obiecte de mobilier prezente în spațiul în care sunt făcute fotografiile. Obiectul de mobilier creat este o extensie a personalității sau chiar o reprezentare a mea. Această schimbare a spațiului personal prin adăugarea unei alte piese de mobilier conduce la imortalizarea fizică a corpului meu.

Importantă în acest performance este camera care este prezentă atât ca un confident și un martor cât și ca un instrument de măsură al arhiteturii unde intervine relația dintre ce se întâmplă în fața, dar și în spatele acesteia. Aparatul de fotografiat măsoară arhitectura camerei care este pusă în raport cu arhitectura intimă a corpului uman, care la rândul lui este pus în raport cu diferite obiecte.

3.3 Etape de lucru

Un prim mod de abordare a fost fotografia digitala într-un format standard printată la dimensiuni mari. Această primă abordare nu ajuta susținerea conceptuală a proiectului deoarece spațiul personal este un loc intim, un loc ce nu trebuie văzut foarte clar de la o distanță relative mare.

Un alt mod de abordare al fotografiilor am vrut să fie cel realizat cu aparatul polaroid. Aparatul polaroid produce fotografii unicat. Am ales ca fotografiile să fie unicat deoarece experiența corpului transformat în obiecte este una unică iar schimbarea spațiului meu personal nu va fi una pe o perioadă nedeterminată ci va fi o experiență unică. Absența contrastului puternic din fotografiile polaroid mă ajută la crearea unei atmosfere unice în imaginile prezentate. Prezența blitzului frontal ce se declanșează odată ce fotografia este capturată crează iluzia imaginii snap shot.

Un ultim mod de abordare al fotografiilor vreau sa fie realizat cu aparatl fotografic digital deoarece modul de prelucrare al imaginilor este mai complex față de fotografiile realizate cu apartul polaroid. Diversitatea și gama cromatică este variată, iar ambientul din imagine poate fi schimbat cu ajutorul luminilor, în comparație cu aparatul polaroid care declanșează blitzul frontal.

Imaginile realizate digital pot fi cropate la dimensiunile dorite și se poate interveni digital pe ele corectând cromatica, perspectiva și altele.

Concluzii

Bibliografie

Julian Bell, 500 Self-Portrait, Phaidon Press, 2004

Marc Dachy, Dada: revolta artei. București, Editura Univers, 2000

David Bate, “The key concepts photography”second editions, pp 44-46

Matei Bejenaru, Istoria Fotografiei- Note de curs

Sooke, Alastair. "Cabaret Voltaire: A night out at history's wildest nightclub".

Huonker, Gustav (1986). Literaturszene Zürich: Menschen, Geschichten und Bilder 1914 bis 1945. Zürich: Unionsverlag. p. 12.

Cabaret Voltaire, Dada Companion, quoting Hugo Ball, La fuite hors du temps ([1946], 1993) p. 111

Albert Camus, Mitul lui Sisif (traducere, prefață și note de Irina Mavrodin), București, Editura pentru Literatură Universală, 1969, p 103.

Marc Dachy, Dada: revolta artei. București, Editura Univers, 2000

Bogdan Teodorescu “Arta si publicul nou“ Editura ARTES Iasi 2009. p88- p113

Erwin Wurm: The Artist Who Swallowed the World  – January 1, 2007 by Thierry Davila (Author), Robert Fleck (Author), Harald Kunde (Author), Erwin Wurm  (Artist)

INTERVIU: Wurm, E (2007). "Pretty Cool People Interviews: Erwin Wurm", Submarine Channel susținut de jurnalistul Geert van de Wetering

Battersby, Matilda (19 September 2011). "Spencer Tunick creates 'naked Dead Sea'". The Independent. Retrieved 2016-06-07.

"Spencer Tunick Catalogue". artnet.com. Retrieved 2016-06-07.

"In the studio: Spencer Tunick". Archived from the original on October 12, 2007. Retrieved July 6, 2017.

Westlake, Tod (Spring 2010). "Naked Ambition: Spencer Tunick's Catskill Roots Run Deep". Shawangunk Mountain Guide. Retrieved 2016-06-07.

"So the story goes". Artic.edu. 2006-12-03. Retrieved 2016-02-04.

Grundberg, with texts by Tina Barney & Andy (1997). Tina Barney : photographs : theater of manners (1st Scalo ed.). Zurich: Scalo.

"Collection | Museum of Contemporary Photography". Mocp.org. Retrieved 2016-02-04.

?

… de stabilit domeniile:

Performance; fotografie performativa;

Arta conceptuala; arta contemporana;

Corpul uman in arta contemporana [v. MBejenaru !]

…

Interpretarea imaginilor și a videoclipurilor care conțin oameni care interacționează cu obiecte diferite este o sarcină descurajantă. Aceasta implică înțelegerea scenei sau evenimentului, analizarea mișcărilor umane, recunoașterea obiectelor manipulabile și observarea efectului mișcării umane asupra acestor obiecte. În timp ce fiecare dintre aceste sarcini perceptuale poate fi condusă independent, rata de recunoaștere se îmbunătățește atunci când sunt luate în considerare interacțiunile dintre ele. Motivat de studiile psihologice ale percepției umane, prezentăm o abordare Bayesiană care integrează diferite sarcini perceptuale implicate în înțelegerea interacțiunilor om-obiect. Abordările anterioare ale recunoașterii obiectului și a acțiunii se bazează pe potrivirea caracteristicilor formelor statice sau a aspectului și, respectiv, a analizei mișcării. Abordarea noastră depășește aceste abordări tradiționale și aplică constrângeri spațiale și funcționale asupra fiecăruia dintre elementele perceptuale pentru o interpretare semantică coerentă. Astfel de constrângeri ne permit să recunoaștem obiectele și acțiunile atunci când aparențele nu sunt destul de discriminative. De asemenea, demonstrăm folosirea unor astfel de constrângeri în recunoașterea acțiunilor din imaginile statice fără a folosi nici o informație despre mișcare.

Published in: IEEE Transactions on Pattern Analysis and Machine Intelligence ( Volume: 31, Oct. 2009 )

Page(s): 1775 – 1789