Direcția Comun icare și Relații Internaționale Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 1 [616628]

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 1

Studiu privind sistem e administrativ -teritorial e

Germania (pag. 2)
Spania (pag. 5)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (pag. 6)
Suedia (pag. 9)
Danemarca (pag. 11)
Ungaria (pag. 12)
Estonia (pag. 14)
Letonia (pag. 15)

Direcția Comuni care și Relații Internaționale
Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte
Avizat, Monica Dimitriu,
Verificat și realizat, Adriana C îrciumaru
Realizat, Bianka Diacencu
Realizat, Cristina Constantinescu

București, iunie 2011

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 2 Germania

Președint e
Republica Federală Germania este situată în Europa Centrală . Din punct de vedere constituțional
Germania este o democrație republicană federală reprezentativă.
Președintele Germaniei (Bundespräsi dent) est e șeful statului german , pe scara ierarh ică cel
mai înalt organ constituțional al Germaniei. Totuș i, conform constit uției , puterea sa este limitată,
funcțiile sale fiind doar de r eprezentare . El trebuie să fie neutru , președintele tuturor cetățenilor și
rezidențil or din Germania și este reprezentantul Germani ei în relațiile internaționale.
Cele mai importante atribuțiuni politice de stat ale preș edintelui german sunt:
 hotărăș te diz olvarea guvernului , atunci când cancelarul (prim -ministrul) primeș te un vot de
neîncredere din partea acestuia;
 reunește sau dimite miniștri la sugestia cancelarului;
 are împuterniciri sp eciale în cazul unui guvern minoritar;
 aprobă ș i semnează legile federale, ca ultim pas pentru intrarea acestora în vigoare.
Guvern
Forma de guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului – cancelarul – este ales de
parlament, numit bundestag , și confirmat de către președintele federal . Germania este caracterizată de o
structură administrativă policentrică, un sistem de cooperare la nivel federal și o puternică poziție a
cancela rului federal. Aparatul administrativ german are trei niveluri:
 Nivelul federal;
 Nivelul landurilor;
 Nivelul local.
Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament pe o perioad ă de 4 ani. E l are
dreptul de a numi și elibera din func ție pe mi niștri, precum și dreptul de a formul a direcțiile de acțiune și
sarcinile fiecărui ministru din guvern.
Germania este alcătuită din 16 landuri (unități teritorial -administrative) (din care 13 lan duri cu
suprafață mare și trei landuri de tip oraș -stat), caracterizate de o puternică autonomie din punct de vedere
legal . A se vedea Anexa 1.
Ministerele au autoritate federală supremă , identifică problemele, cercetează, analizează variante
decizionale p entru a găsi cele mai bune soluții și fundamentează legislația primară și secundară.
Ierarhia tipica pentru un minister federal este următoarea:
 Minister;
 Secretariat de stat;
 Comitetul Director;
 Comitetul Subdirector;
 Conducerea Diviziei.
Membrii Secreta riatului de stat și ai Comitetului director sunt numiți pe criterii politice, primul
cuprinzând 1 -3 persoane, iar cel din urmă aproximativ 4 -7 persoane, cu toate că Ministerul Federal de
Interne reunește frecvent 11 directori.
Cooperarea interministerială este un element deosebit de important pentru buna coordonare în
politică. Ministerele sunt conduse de un ministru asistat de un Birou de personal format din persoane
civile. În mod normal acesta cuprinde un asistent/consilier personal, un reprezentant al p resei, un asistent
parlamentar și secretari.

Sistem administrativ – teritorial
Fiecare land german are propria constitu ție (în plus fa ță de Constitu ția Ger maniei ), propriul guvern
și mini ștri la nivel de land, propriul prim -ministru, propri a reprezenta re în Parlamentul de la Berlin,

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 3 propri a legisla ție în domeniile care țin de competen ța landurilor (cultura, învă țământul, poli ția etc.) și
altele.
Unele land uri sunt împărțite în regiuni administrative numite Regierungsbezirk . Regiunile
administrative se împart la rândul lor în districte :
 Districte rurale (Kreise, în unele landuri numite Landkreise)
 Districte urbane (Kreisfreie Städte) – orașe care nu țin de vreun district rural
Unele districte se împart în unități administrative ( Ämter), iar acestea se împart în comune
(Gemeinde ).
Conform legilor de bază, organizarea administrativă a fiecarui land este lăsată la dispoziția
acestuia. La nivel federal, politica genera lă pentru fiecare land este fundamentată de șeful Guvernului
Regional (Primul Ministru al landului) și birourile sale. Doar câteva sarcini administrative, precizate în
legea de bază, sunt realizate de administrația federală .
Cele mai multe landuri au trei niveluri de organizare administrativă: superior, mediu și
inferior . Autoritățile de la cel mai înalt nivel îndeplinesc funcțiile administrative pentru întregul land
dintr -o poziție centrală . Aceste autorități sunt imediat subordonate ministerelor și nu au structuri
administrative.
Autoritățile de nivel mediu îndeplinesc sarcini administrative pentru un district
administrativ din cadrul landului .
Responsabilitatea este asigurată de către comisarul de district și biroul lui. Comisarul de
district , desemnat de Guvernul landului și în subordinea Ministerului de Interne al landului , are
misiunea de a veghea la siguranța. Landurile mai mici nu au acest nivel intermediar de autoritate.
Autoritățile de nivel inferior sunt autorități specifice landului , de exemplu , autoritățile
pentru administrarea rețelei de drumuri, birourile de sănătate și cele veterinare.
Conducerea landurilor desfășoară, de asemenea, activități mixte, care sunt rezultatul
cooperării între landuri și Guvernul Federal , cum ar fi elaborarea poli ticii economic e regionale,
învățământ etc. Organele de coordonare pentru activitățile mixte dintre Federație și landuri sunt
Comitetele de Planificare , din care fac parte reprezentanții landurilor și Federației.
Landurile sunt autonome și din punct de vede re financiar . Veniturile lor provin, în
principal, din taxele landului pentru proprietate, succesiune și din taxele pe venit.
Administrația publică locală este reprezentată de distric tul. Constituția federală și constituțiile
landurilor îi recunosc distric tului autonomia administrativă, precum și reprezentativitatea autorităților
proprie .
Statutul districtului este stabilit printr -un cod special, adoptat ca lege a landului, ceea ce
implică deosebiri de la un land la altul.
În calitate de colectivitate terit orială locală, districtul desfășoară activități care depășesc
mijloacele financiare și capacitatea de gestiune a comunelor. Pentru aceasta, el dispune de prerogative de
autoritate publică , cele mai importante dintre acestea fiind :
 puterea de organizare;
 puterea de a -și recruta și gestiona pers onalul;
 puterea financiară și bugetară;
 puterea de a emite anumite norme juridice cu caracter general, pen tru teritoriul
districtului;
 dreptul la sigiliu, stemă și drapel.
În general, atribuțiile obligatorii ale districtului sunt: construirea și întreț inerea drumurilor
intercomunale, amenajarea teritoriului, întreținerea parcurilor naturale, asistență socială, constru irea și
întreținerea spitalelor, construirea și întreținerea lice elor și a școlilor profesionale, colec tarea prelucrarea și
depozitarea rezidurilor menajere.
Pentru exercitarea atribuțiilor ce îi revin, districtul dispune de organe alese și de un aparat
administrativ.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 4 Organul reprezentativ este ales prin vot direct, pentru un mandat de 5 ani. Adunarea decid e în
toate problemele care țin de competența a districtului , însă ea poate delega unele atribuții Președintelui
adunării sau unor comitete constituite dintre membrii săi.
Aparatul administrativ are o structură dualistă: de serviciu al districtului și de
serviciu desconcentrat al landului . Din acest motiv, este format atât din funcționari ai districtului , cât
și din funcționari ai landului. De regulă, funcționarii superiori sunt recrutați de autoritățile landului, iar
ceilalți de autoritățile districtului . Costurile serviciilor administrative de la nivelul districtului sunt astfel
împărțite între land și arondisment.
Aparatul administrativ al districtului , ca serviciu al landului, exercită atribuțiile acestuia în
următoarele domenii: poliție, controlul disci plinei în construcții, amenajarea teritoriului, drumuri și căi
navigabile, monumente istorice. În calitate de serviciu al districtului , îndeplinește atribuțiile ce revin
acestuia, potrivit statutului său de colectivitate teritorială locală.
La nivelul districtului , un rol deosebit de important revine Președintelui districtului . El este
ales de Adunarea districtului pentru perioade cuprinse între 6 și 12 ani în funcție de land. La
selecționarea candidaților pentru această funcție, participă și ministrul de interne al landului . Astfel,
un comitet de selecție, din cadrul Adunării, întocmește o listă de candidați, care trebuie să cuprindă cel
puțin trei persoane. Această listă se trimite spre aprobare ministrului de interne al landului. Dup ă
aprobare, lista este supusă votului Adunării. Este ales candidatul care obține majoritatea absolută.
Președintele districtului este un funcționar public ales care are atât calitatea de Președinte al
Adunării districtului , cât și pe cea de șef a l aparatului administrativ din districtul . Ca șef al aparatului
administrativ din districtul , Președintele este responsabil de îndeplinirea atribuțiilor ce revin acestuia.
E1 este superiorul ierarhic al funcționarilor districtului și al funcționarilor landului de la nivel de
district , considerat ca circumscripție administrativă, răspunzând de activitatea acestora.
Unitatea administrativ -teritorială de bază este comun a. Termenul de „comună” se aplică atât
marilor orașe, cât și micilor localități rurale.
Statutul comunei este guvernat de principiul liberei administrări , ceea ce înseamnă că
aceasta rezolvă, în nume propriu și pe proprie răspundere, ansamblul problemelor locale. În acest scop,
comunei îi sunt recunoscute o serie de prerogative, dintre care: autonomia financiară, capacitatea de a-și
planifica dezvoltarea, puterea de a adopta anumite acte normative și capacitatea de a -și recruta și
gestiona personalul.
Comunele au atribuții proprii, atribuții delegate de land și, eventual, unele atribuții transferate
de district . Atribuțiile pr oprii pot fi obligatorii sau facultative.
Principalele atribuții obligatorii sunt: urbanismul, construcția și întreținerea drumurilor locale,
construcția și întreținerea unor categorii de școli, protecția civilă, ajutoarele sociale, amenajarea și
întreține rea cimitirelor.
Dintre atribuțiile delegate de land putem regăsi : starea civilă, evidența populației, diferitele
recensăminte, controlul alimentar, supravegherea restaurantelor și a comerțului cu băuturi alcoolice.
De asemenea, comunele mai pot acționa și ca agenți economici, în limitele stabilite de lege.
Astfel, ele pot înființa întreprinderi economice dacă acestea satisfac o nevoie publică. A se vedea Anexa 2.
Conform legii, controlul federal se ex tinde asupra legalității și oportunității execută rii
legilor de c ătre landuri.
Între districte și comune nu există raporturi de subordonare, dar în Germania
funcționează un sistem dezvoltat de cooperare între colectivitățile locale.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 5 Spania
Regatul Spaniei sau Spania este o țară situată în sud -vestul Europei , membră a Uniunii
Europene . După sfârșitul regimului Franco în 1975 , Spania a devenit o monarhi e și o monarhie
constituțională în 1978 când o nouă constituție a fost adoptată.
Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcționând ca o
federație de Comunități Autonome , fiecare cu puteri și legi diferite (de exemplu unele au propriile lor
sisteme educaționale și de sănătate).

Guvern
Puterea executivă este exercitată de Consiliul de Miniștri , condus de un prim -ministru,
desemnat de rege și aprobat de Adunarea Națională. Ceilalți miniștri sunt numiți de primul -ministru.
Guvernul regional a fost introdus recent în administrația spaniolă. Potrivit Constituției,
provinciile cu caracteristici istoric e, culturale și economice se pot organiza în comunități autonome,
urmărindu -se un proces care include aprobarea Parlamentului și organizarea unui referendum național.
Organizarea autonomă se concretizează în următoarele organizații autonome: Adunarea Legis lativă,
aleasă prin vot universal cu o reprezentare proporțională, Consiliul Guvernului cu putere executivă
exercitată de un Președinte, Șeful Consiliului de Guvernământ, ales de Adunare, și Superiorul Curții
de Justiție, care este cel mai înalt grup jurid ic în teritoriu al comunității locale.
Având o structură regională, puterea executivă Spaniei revine Guvernului, Primul -ministru
fiind persoana cea mai influentă și cu rolul decisiv în jocul politic. Caracterul parlamentar al formei de
guvernământ indică f aptul că Guvernul, deși deține puterea executivă, poartă o răspundere politică în
fața Parlamentului pentru modul în care gestionează afacerile statului. În ceea ce privește structura,
administrația publică din Spania este formată din Ministerul Administra ției Publice , care este cel care
are competențe privind oraganizarea și coordonarea sistemelor administrative din comunitățile
autonome.

Sistem administrativ – teritorial
Comunitățile autonome depind din punct de vedere financiar de veniturile proprii (t axe,
valori patrimoniale recuperate, operațiuni de creditare în funcție de nivelul veniturilor în
concordanță cu sistemul financiar special).
Distribuirea puterii între Guvernul central și cel regional este prevăzută de Constituție. Cel
mai mare grad de au tonomie regională se manifestă în mai multe domenii.
Spania cuprinde 50 de provincii grupate în 17 regiuni (comunități) autonome cu o largă
autonomie, având organe legislative și executive proprii . Ministerul Administrației Publice este cel
care are compet ențe privind oragnizarea și coordonarea sistemelor administrative din comunitățile
autonome.
Fiecare dintre comunități dispune de o anumită independență, într -o măsură asemănător cu
state federale, mai ales deoarece competențele descentralizate diferă înt re ele, termenii
„independență” și „federal” fiind la ordinea zilei. Comunitățiile autonome sunt la rândul lor divizate
în provincii .
Există și cinci teritorii cu suveranitate pe lângă coasta africană : orașele Ceuta și Melilla
sunt administrate ca orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități, insulele din
arhipelagul Islas Chafarinas , Peñón de Alhucemas , și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa
administrație spaniolă.
Guvernul local se constituie în provincii și mun icipalități .
Provinciile spaniole sunt create după modelul departamentelor napoleoniene. Provinciile
sunt compuse dintr -un grup de municipalități și obiectivele lor sunt acelea de a exercita funcțiile de
bază dincolo de competențele resurselor umane ale m unicipalităților. Guvernul Provincial și

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 6 administrația formează Consiliul Provincial, care are un număr de membri proporțional cu populația
rezidentă în aceste provincii (între 25 -51). Acești membri sunt aleși după două tururi de scrutin.
Structura Consili ului Provincial este următoarea:
 Președinte și consilierii provinciei;
 Președintele este ales în sesiune plenară și el este Țeful Guvernului Provincial și al
administrației;
 Comisia Consiliului Executiv al Provinciei.
Obiectivele principale ale provinciilo r sunt să garanteze buna desfășurare a servciilor
municipale în teritoriul provinciei și să ia parte la coordonarea administrației locale cu administrațiile
și Comunitățile autonome.
Administrația locală este formată din totalitatea primăriilor, entități d e drept public cu
statut legal (puțin peste 8000 de comune) . În Spania există un numar mare de asociații și organizatii
aflate în subordinea unei autorități administrative care furnizează sau prestează un serviciu public.
Municipalitățile sunt componența o rganizațională de bază pe teritoriul Spaniei. Consiliul
orașului alege prin vot direct și universal Primarul dintre membrii săi ca și dintre membrii
principalelor birouri care au reponsabilități specifice sectorului lor. Actul după care se realizează
condu cerea este Actul Guvernului Local. De obicei, municipalitățile se ocupă cu administrarea
activității în umrătoarele domenii: cimitire, alimente,drumuri locale, sisteme de iluminat, igienizarea
orașului, distribuirea rețelei de apă, îngrijirea câinilor etc.
Resursele financiare pentru municipalități provin din taxe proprii, de la stat și din
contribuția comunităților autonome, transferuri de la Guvernul Regional sau Central .

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Regatul Unit al Marii Britani i și al Irlandei de Nord este un stat independent în Europa de
Vest . Este compus din patru țări tradiți onale: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord ,
precum și din mai multe teritorii dependente. Capitala sa este ora șul Londra .

Regină
Suveranul are, teoretic, puteri largi, însă, în practică, îndeplinește doar funcții ceremoniale.
Suveranul este cel care promulgă legile emise de Parlament. De asemenea, el deschide în fiecare an
sesiunea Parlamentului cu așa -numitul Mesaj al Coroanei, care este, de fapt, un program de
guvernare . Suveranul Regatului Unit este monarh de d rept și în alte 15 țări ale Commonwealth -ului.
Actualul suveran al Regatului Unit este Regina Elisabeta a II -a, care a urcat pe tron în 1952 și a fost
încoronată în 1953 .
Regina este reprezentată de un Lord Locotenent în opt regiuni ale Țării Galilor. Cele 13
comitate tradiționale ale Țării Galilor sunt de asemenea utilizate ca zone geografice .

Guvern
Regatul Unit este o monarhie constitu țională, în care puterea executivă este atribuită
Guvernului ("Guvernul Majestă ții Sale") și provine de la Parlament . Este una din pu ținele țări
actuale ca re nu au o Constitu ție. Primul ministru este Șeful Guvernului și este responsabil în fa ța
Camerei Comunelor , camera inferioară a Parlamentului. Acest sistem de guvernare a fost emulat și în
alte păr ți ale lumii și este cunoscut sub numele de modelul Westminster .

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 7 Mini ștrii Guvernului sunt ale și prin conven ție dintre membrii Camerei Comunelor, de și
unii provin și din Camera Lorzil or. Mini ștrii sunt învesti ți cu putere executivă, dar și legislativă.
Primul -ministru este, în general, șeful partidului cu cei mai mul ți reprezentan ți în C amera Comunelor.
Actualul Prim -ministru este David Cameron , în func ție din 2010 .
Regatul Unit are un sistem de protec ție socială foarte cuprinzător și se proclamă un stat
social sau "stat asisten țial" (welfare state).
Subdiviziunile Regatului Unit sunt complexe, p e mai multe nivel uri și neuniform e, fiind
diferite în Anglia , Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord . Subdiviziunile au evoluat natural în
structura actuală pe parcursul a câteva sute de ani.
Recent, nivelelor tradiț ionale comitate și parohii civile le -a fost redusă importan ța în
avantajul altor subdiviziuni ca ora ș, district sau regiune.
Sistem administrativ – teritorial
1. Anglia
Anglia nu are un legislativ sau un guvern care să fie responsabil pentru întrega ț ară, spre
deosebire de celelalte trei ț ări, ci este condusă de parlamentul Regatului Unit ș i implicit de Guvernul
Regatului Unit . Sunt discu ții privind crearea fie a unui parlament separat, fie privind acordarea unor
puteri legislative celor nouă regiuni ale Angliei . În afară de Londra, puterile regiunilor sunt foarte
limitate.
Regiunea Londrei este divizată în City o f London și 31 de Burguri ale Londrei ce sunt
numite împreună Londra Mare și sunt administrate de Autoritatea Londrei Mari .
Celelalte regiuni sunt formate din comitate ce pot fi metropolitane sau ne -metropoilitane .
Acestea sunt la rândul lor subdivizate în districte (ce pot fi numite orașe, burg -uri, burg -uri regale,
burguri metropolitane sau simplu districte ). În unele locuri, comitatele și districtele func ționează
împreună, ca o autoritate unitară.
Sub nivelul dist rictelor func ționează, fără o distribu ție uniformă sau care să acopere întreg
teritoriul, nivelul parohiilor civile . Consiliile paroh iilor civile sau consiliile oraș elor există în
principiu doar pentru orașe mici ș i în mediul ru ral, fiind rar întâlnite în orașele mari ș i interzise în
interiorul Londrei Mari.
Din punct de vedere administrativ, Anglia este divizată în entită ți subna ționale ce pot fi
grupate pe patru nivel uri. Diverse legislații a u creat entități subnaț ionale alternative la diferite nivele.
Cel mai înalt nivel de diviziune administrativă a Angliei este regiunea (în număr de nouă)
ce conț ine unul sau mai multe comitate . Toate au acela și statut, dar doar regiunea Londra Mare are
un nivel substan țial de autonomie administrativă locală. De asemenea, regiunile variază foarte mult
atât în ceea ce prive ște popul ația cât și suprafa ța ocupată.
Anglia este divizată în Comitate Ceremoniale , numite uneori Comitate Geografice sau
simplu comit ate. Fiecare comitat are numit un Lord Locotenent care este reprezentantul Coroanei
Britanice în respectivul comitat . Aceste comitate sunt folosite de majoritatea oamenilor pentru a se
descrie locul unde locuiesc în Anglia. Cu toate acestea, multe nu sunt utilizate ca subunită ți
administrative, deoarece fie sunt prea mari, fie includ arii urbane foarte populate.
Din considerente administrative, Anglia este divizată în patru tipuri de subunități naț ionale
la nivelul comitatelor ce sunt folosite pentru admin istraț ie locală.
Există șase comitate metropolitane , fiecare divizat în districte metropolitane, numite burg –
uri, care acoperă zonele urbane mari cu excep ția Londrei.
Comitatele shire sunt cunoscute din punct de vedere legal ca și comitate ne -metropolitan e.
Acestea sunt divizate în districte ne -metropolitane și acoperă cea mai mare parte din ț ară, dar în
principal zonele rurale. În cele mai multe, administra ția locală este organizată pe două nivel uri: un
consiliu al comitatului și mai multe consilii ale di strictelor constituente.
Autorită țile unitare sunt unită ți administrative organizate pe un singur nivel, ce combină
funcțiile consiliilor comitatelor și ale districtelor din cazul comitatelor ne -metropolitane. Sunt definite

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 8 fie ca și comitate formate dintr -un singur district fie comitate fără districte. Autorită țile unitare sunt
fie ora șe mari ce sunt administrate independent fa ță de consiliul comitatului învecinat, fie comitate cu
popula ții reduse. În practică însă, cele mai multe autorită ți unitare nu sun t în totalitate unitare
deoarece multe servicii ca de exemplu poli ția, pompierii, transportul public sau serviciile de
ecologizare sunt comune cu ale altor autorită ți.
Districtele Angliei sunt nivel uri de organizare administrativă sub nivelul comitatelor. Există
câteva tipuri speciale de districte: burg , oraș sau burg regal .
Comitatele metropolitane sunt divizate în districte metropol itane numite de obicei burg –
uri. Odată cu dizolvarea consiliilor comitatelor metropolitane, puterile administrative ale districtelor
au fost lărgite, ele având un statu t asemănător cu cel al autorităț ilor unitare.
Comitatele shire sunt divizate în district e ne-metropolitane . Administra ția este împăr țită cu
consiliul comitatului.
Nivelul parohiilor civile este cel mai de jos nivel de organizare administrativă în Anglia.
Guvernarea actuală încurajează formarea de noi parohii civile și numărul acestora este în creștere, în
ultimul deceniu aproape 100 noi parohii civile fiind înfiin țate.
Acestea sunt administrate de obicei de către un consiliu cu diverse responsabilită ți locale.
Consiliile parohiilor civile pot, dacă doresc, să devină consilii oră șenești, iar președintele consiliului
în acest caz poartă titlul de Primar . Din cele aproape 8700 de parohii civile conduse de un consiliu,
aproximativ 400 sunt conduse de consilii oră șenești. Consiliile parohiilor se aleg prin vot pe o
perioadă de patru ani. În cazul în care o parohie civilă con ține mai pu țin de 200 de persoane cu drept
de vot, este considerată prea mică pentru a avea un consiliu și atunci este guvernată prin reuniuni ale
parohiei civile, acesta fiind un exemplu de democra ție directă. Există aproximativ 1500 de parohii
civile fără consiliu.

2. Scoția
Scoția are o autoritate leguitoare separată, Parlamentul Sco ției, și un guvern, Executivul
Scoției.
Sub nivelul na țional, sco ția este divizată în 32 entită ți administrative numite zone ale
consili ului. Sub acest nivel uniorm, există un nivel format din zone ale comitete lor. În zone ale
consiliului predominant rurale există ș i multe consilii ale com unită ții, dar acestea au puteri mai
limitate fa ță de consiliile parohiilor civile din Anglia.

3. Țara Galilor
Sub nivelul na țional, Țara Galilor este formată din 22 autorită ți unitare : 10 burg -uri, 9
comitate, și 3 o rașe. Sub acest nivel există consilii ale comunită ților, cu puteri similare cu ale
parohiilor civile engleze.
Autorită țile unitare sunt responsabile cu totalitatea serviciilor locale, inclusiv educa ția,
securitatea socială, mediul și infrastructura.

4. Irlanda de Nord
Per ansamblu, conducerea Irlandei de Nord este realizată în mod direct de guvernul
Regatului Unit prin Secretariatul de Stat pentru Irlanda de Nord , iar legile sunt create de
Parlamentul Regatului Unit .
Tradi țional, Irlanda de Nord era orgnizată în 32 de Comitate . Actualmente acestea sunt încă
utilizate din punct de vedere administrativ pentru desemnarea reprezentantului reginei, Lord
Locotenent, pentru înmatricularea autoturismel or și de către poștă.
Din 1973 administra ția locală din Irlanda de Nord este orgnizată în 26 de districte:
Antrim Ards Armagh

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 9 Ballymena
Ballymoney
Banbridge
Belfast
Carrickfergus
Castlereagh
Coleraine
Cookstown Craigavon
Derry
Down
Dungannon and
South Tyrone
Fermanagh
Larne
Limavady Lisburn
Magherafelt
Moyle
Newry& Mourne
Newtownabbey
North Down
Omagh
Strabane
Principalele activită ți în cadrul acestora sunt recuperarea și reciclarea de șeurilor, servicii
comunitare, controlul locui țelor și dezvoltarea locală economică și culturală. Nu sunt autorită ți de
planificare, dar sunt consultate în anumite circumstan țe.

Suedia

Rege
Suedia este monarhie constituțională cu o formă parlamentară de guvernare iar Constituția
suedeză se bazează pe principiile suveranității naționale, democrației reprezentative și parlamentare.
Parlamentul este ales de populație și ocupă cea m ai importantă aripă guvernamentală. Acesta își exercită
autoritatea bazându -se pe principii democratice prin intermediul Cabinetului. Parlamentul poate propune o
lege și pentru aceasta se organizează un referendum consultativ. În anul 1979, Constituția a f ost
completată cu o nouă formă de referendum hotărâtor. Dacă într -o anumită perioadă o treime din membrii
Parlamentului solicită desfășurarea unui referendum au loc simultan și alagerile generale. Cum se știe,
până acum nu a avut loc un asemenea referendum hotărâtor.
În Suedia, Șeful Statului este Regele , neimplicat în politică și fără drept de exercitare a puterii
politice. Regele are doar funcții onorifice, cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului. Șeful Statului
deschide sesiunea anuală a Parla mentului ( Riksdag ) dar nu participă la dezbateri și nu are drept de
semnătură pentru nici una din deciziile guvernamentale. De curând, Rolul Șefului Statului este și acela de
a propune noul Prim -Ministru, iar această informație este preluată ulterior de că tre Purtătorul de Cuvânt al
Parlamentului.
Conform Constituției intrate în vigoare la 01.01.1975, Suedia este o monarhie constituțională
ereditară. Puterea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, Riksdag, format din 349 membri,
aleși prin v ot direct și reprezentare proporțională, pentru un mandat de 4 ani.
Cea de a patra regiune istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă . Până la
reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna , Sue dia era divizată în 25 de regiuni
(landskap). Rege (din 1975 ) este Carl Gustaf al XVI -lea, care îndeplinește astăzi numai funcții
ceremoniale, în calitate de Șef al Statului . Toate funcțiile politice ale regelui au fost transferate
Purtătorului de Cuvânt al Parlamentului. Carl XVI Gustav al Suediei, al cărui nume complet este Carl
Gustaf Folke Hubertus (născut pe 30 aprilie 1946 ), este fiul lui Gustav Adolf al Suediei (1906 -1947 ) si al
Sybillei de Saxe -Coburg -Gotha (1908 -1972 ); este nepotul direct al Regelui Gustav VI Adolf al Suediei .
Carl XVI Gustav al Suediei s -a căsătorit cu Silvia Sommerlath pe 19 iunie 1976 .

Guvern

Puterea executivă este exercitată de Cabinet, condus de un Prim -Ministru , desemnat de
președintele Parlamentului și aprobat de Parlament. Ceilalți membri ai Cabinetului sunt numiți de Primul –
Minis tru.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 10 Exercitarea puterii executive a Guvernului se concretizează în deciziile Cabinetului iar elaborarea
unor propuneri care vizează activitățile din diferite domenii se face de către Comitetele Guvernamentale.
În Suedia există o diviziune a responsabilită ții centrale între Cabinetul Miniștrilor și Agenții sau
Birouri . Responsabilități importante sunt atribuite guvernelor locale, respectiv Municipalității și
Consiliilor la nivel de district .
Guvernul Central
Purtătorul de Cuvânt al Parlamentului consultă li derii partidelor parlamentare și purtătorii de
cuvânt ai acestora înainte de a face propunerea pentru numirea Primului – Ministru. Parlamentul votează
această propunere care va fi aprobată dacă majoritatea este în favoarea ei. Primul -Ministru numește apoi
miniștrii Cabinetului. Biroul Primului -Ministru este format din aprox. 55 de persoane și este divizat în
două componenete:
 Unitatea de Informare Politică și Consultanță
 Departamentul de Legislație.
Competența formală pentru toate deciziile guvernamentale r evine Cabinetului, membrii acestuia
sunt de obicei membrii ai Parlamentului. Ședințele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul –
Ministru. Cabinetul fundamentează decizii referitoare la politica guvernamentală iar cooperarea strânsă
între membrii Cabi netului asigură un înalt nivel de coordonare a politicii și permite formarea unei viziuni
sistemice asupra proceselor de management și de execuție din administrație. Managementul public
cuprinde grupuri și instituții de cercetare care -și desfășoară activit atea pe lângă diverse universități.
Începând din 1991, Ministerul Finanțelor are responsabilități depline pentru administrația publică .
Componentele structurale din subordinea acestui minister sunt:
 agenția pentru Dezvoltarea Administrativă
 biroul național de revizuire contabilă
Acest minister are, de asemenea, un rol important și în problema resurselor umane. Agenția
Națională pentru Angajații Guvernamentali din subordinea ministerului este responsabilă pentru
contractele colective și pentru implementarea noii politici de personal în sectorul public. Institutul
Național pentru Pregătire și Dezvoltare în domeniul serviciilor civile din subordinea ministerului,
promovează eficiența, competența și calitatea pregătirii personalului din sectorul public. Minister ele sunt
de regulă de mici dimensiuni, unele nedepășind 200 de persoane. Miniștrii au ca sarcină participarea la
procesul de fundamentare a politicii Guvernului. Ei iau decizii și pregătesc propunerile care urmează a fi
transmise pentru discuție în Parlame nt.
Alte decizii sunt luate de agențiile independente din subordinea ministerelor și de grupurile
constituite la nivelul districtelor . Câteva sute de agenții și birouri de stat de diferite tipuri formează
serviciul civil în care își desfășoară activitatea aprox. 234.000 de angajați dacă includem și domeniul
apărării naționale. Câteva agenții sunt reprezentate doar la nivel central în timp ce altele sunt organizate
doar la nivel regional sau chiar local, de asemenea, există 7 corporații care prestează servic ii publice .
Acestea includ transporturile feroviare de stat și serviciile poștale.
Guvernul central este reprezentat la nivel regional prin birourile administrative de district
conduse fiecare de către un guvernator numit de Guvern pe 6 ani. Ceilalți memb rii ai birourilor
administrative de district sunt numiți de consilierii districtului. Sarcina principală a acestora este să
reprezinte guvernul central în problemele de planificare regională, de coordonare și de administrare la
nivel de district.
Câteva agenții centrale au birouri regionale adesea chiar la nivel de district care sunt conduse
de către guvernatorul districtului . Există de asemenea, 286 de districte municipale conduse de către un
consiliu ales . Reprezentanții acestora au dreptul de a percepe t axe pe venit și a oferi diverse alte servicii.
Principala instituție de control contabil este Biroul Național de Revizie Contabilă care are rolul să
efectueze controlul financiar, să determine performanțele înregistrate de diferite organizații publice și
modul de gestionare a resurselor financiare proprii și atrase. Parlamentul numește un revizor contabil
paramentar care este responsabil pentru eficiența activității de control.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 11

Sistem admistrativ – teritorial
Aparatul administrativ al Suediei se diferenț iază de celelalte prin următoarele caracteristici:
 structura administrativă duală, orientată pe politica ministerelor și numeroase agenții
executive independente;
 descentralizarea puternică cu responsabilități mari la nivelurile regional și local.
În preze nt, Suedia este împărțită în 21 de comitate ( län). În fiecare comitat există un birou
administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare comitat este mai
depa rte divizat în comune (kommuner) , în total, în 2004 existând un număr de 290 pe tot teritoriul
Suediei.
În mod tradițional Suedia este împărțită în trei regiuni istorice (landsdelar) :
 Götaland – Suedia de Sud, incluzând Scania , fost teritoriu danez și Västergötland cu orașul
Göteborg .
 Svealand – Suedia Centrală, partea cea mai veche a țării, cuprinzând și orașul Stockholm
 Norrland – jumătatea nordică a țării, cuprinzând 59% din suprafața Suediei, dar doar 12%
din populația țării, cuprinzând și o parte importantă din Laponia , locuită de populația Sami .

Danemarca

Danemarca este cea mai veche monarhie din Europa iar conform constituției adoptate în 1849 și
revizuite în 1953, Danemarca este monarhie constituțională . Puterea legislativă este exercitată de
monarhul ereditar și un parlament unic ameral, membrii sunt aleși prin vot direct, pentru un mandat de 4
ani.
Puterea executivă este exercitată indirect de monarh, printr -un cabinet condus de un Prim –
Ministru . Cabinetul este răspunzător în fața Parlamentului. Potrivit Constituției din 1953, ex istă separarea
autorității în executivă, legislativă și juridică, fiind exercitată de ministere, Parlament și Curțile de Justiție.

Guvern
Autoritatea executivă este exercitată de membrii Consiliului de Stat , respectiv de miniștri și este
supervizată de R egină. Miniștrii au responsabilitate politică în executarea regulamentelor din sectoarele în
care își desfășoară activitatea. Ei pot delega sarcini, competențe și responsabilități către directorii
permanenți ai agențiilor, în special atunci când miniștrii sunt și membrii ai Parlamentului. Ministerele
formează cabinetul condus de un Șef de Cabinet care este Prim -Ministru . Acesta este numit de către
Regină, în urma derulării următoarelor proceduri specifice. Primul -Ministru decide structura cabinetului
iar fi ecare ministru are competența să fundamenteze decizii în propriul sector de activitate. Prin urmare,
Primul -Ministru are o influență majoră asupra procesului decizional în special în fundamentarea și
implementarea politicilor specifice fiecărui domeniu dar și în procesul de obținere a consensului politic în
cadrul cabinetulu,i pe de o parte și între membrii coaliției majoritare și reprezentanții opoziției, pe de altă
parte. În exercitarea funcției sale Primul -Ministru este asistat de un birou numit Biroul P rimului –
Ministru , iar membrii acestuia nu sunt numiți pe criterii politice și au cel mai înalt nivel de pregătire ca
funcționari publici. Ministerele își desfășoară activitatea în ședințe programate de Primul -Ministru o dată
pe săptămână iar în acest cadru sunt aprobate toate hotărârile și propunerile care urmează a fi înaintate
Parlamentului de către Cabinet. Întreaga responsabilitate pentru elaborarea lor aparține ministrului de
resort. Pentru aceste dezbateri se constituie Comitete de Ședință din care fa c parte persoane cu funcții
similare în sistemele asdminstrative din alte țări și funcționari publici cu rang înalt. Autoritatea executivă
în Danemraca este completată de câteva consilii care funcționează direct pe lângă Cabinet și/sau
Parlament și exercit ă funcția de coordonare în cadrul sistemului. Structura organizatorică a unui minister
din administrația daneză este de tip ierarhic și reunește mai multe componenete.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 12 Împărțirea atribuțiilor între guvernul central și autoritățile regionale și locale a fos t și este o
problema foarte dezbătută. Guvernul central este reprezentat la nivel local printr -un prefect responsabil de
o serie de probleme ale guvernului central în ce privește legile civile și cele legate de familie.

Sistem administrativ – teritorial
Danemarca este foarte asemănătoare Suediei în ceea ce privește sistemul administrației publice.
Insulele Feroe și Groenlanda sunt, de asemenea, parte a Regatului Danemarcei, dar sunt regiuni
autonome care se auto -guvernează. În Danemarca, administrația publică se compune din administrația de
stat și cea locală.
Administrația de stat coordonează servicii la n ivel central și servicii în teritoriu. Din punct de
vedere al împărțirii teritorial – administrative , Danemarca este împărțita în “districte” și
“municipalități”, la fel ca Suedia . Autoguvernarea locală se realizează prin “consilii” la nivel de
municipalit ăți și la nivel de districte , între ele neexistând relații de subordonare. Constituția Danemarcei
(secțiunea 82 ) și “Legea guvernării locale” din 1968 asigură cadrul juridic și regulile pentru funcționarea
autorităților locale municipale și districtuale, cu excepția Municipalității Copenhaga care este
reglementată printr -o lege separată. Caracteristica sistemului danez consta în faptul că serviciile și
investițiile sunt incluse în buget indiferent de sursa de finanțare. Astfel, pensiile sunt plătite de Consiliul
Local , dar plățile sunt rambursate anterior din bugetul de stat autorităților locale. Resursele financiare
adiționale constă din taxe, rambursări, subvenții, încasări directe de la beneficiarii serviciilor, împrumuturi
și lichidități disponibile în cont.
În ceea ce priveș te serviciile publice locale , acestea revin în cea mai mare parte în
responsabilitatea Consiliilor Locale . Altele, cum ar fi rețeaua sanitară, învățământul liceal, infrastructuta
districtului, mediul înconjurător, revin autorităților districtuale.
Cea mai mare parte a serviciilor publice sunt gratuite pentru beneficiari. În unele cazuri, beneficiarii
plătesc o parte din cheltuieli (pentru grădiniță, părinții plătesc 30% din cheltuieli). Alte servicii sunt plătite
integral de beneficia r: colectarea gunoiului, alimentarea cu apă curenta, etc.
Sistemul administrativ danez are un puternic caracter unitar. Municipalitățile au dreptul de a
conduce activitatea la acest nivel, ceea ce înseamnă că ele au o anumită independență, care poate fi
restrânsă în mai multe moduri cum ar fi delegarea de către Parlament a autorității către un minister pentru
a elabora un anumit statut special necesar consiliilor de la nivelul municipalităților sau sectoarelor
administrative.
Conducerea acestor sectoare ex ercită responsabilități în :
 sistemul sanitar;
 problemele persoanelor cu handicap;
 învățământ secundar;
 probleme de mediu;
 planificare regională;
 cultură și artă;
 construcții și întreținerea clădirilor.
Autoritatea executivă la acest nivel este exercitată de consiliile sectoarelor ai căror membri sunt
aleși prin vot direct pentru o perioadă de 4 ani. Aceste consilii aleg un primar al sectorului dintre cei care
fac deja parte din consiliu. El are o dublă funcție este șeful consiliului și al administrației la acest nivel.

Ungaria

Președinte
Funcția președintului este reprezentativă (simbolică) dar el desemnează premierul și este
autoritatea supremă al armatei, iar Parlamentul inițiază legi care trebuie să corespundă cu constituția

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 13 ungară, apoi președintele le aprobă. În caz că o lege nu corespunde cu constituția, președintele are dreptul
să anuleze legea inițiată de Parlament, prin tribunalul constituțional. Ungaria face parte din NATO și a
devenit în mai 2004 membră a Uniunii Europene .

Guvern
Ungaria este republică parlamentară , conform Constituției din 1949 și amendată succesiv în
1972, 1983, 1989. Puterea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, Adunarea Națională,
formată din 386 de membri care sunt aleși prin vot direct, pent ru un mandat de 4 ani. Primul -Ministru
este desemnat de Președinte . Primul -Ministru numește miniștrii, și desemnează Guvernul. Puterea
executivă este exercitată de un consiliu de miniștri condus de un Prim -Ministru. Consiliul de Miniștri este
ales de Adunarea Națională, pe baza recomandărilor făcute de președinte. Șeful statului, Președintele este
ales de Adunarea Națională pentru maximum 2 mandate de câte 5 ani. Cadrul juridic adm inistrativ este
format din constituție și din regulile generale de procedură administrativă ale statului.
Guvernul este organul central al puterii executive. Acesta se află în vârful administrației publice
și verifică și coordonează activitatea autorități lor administrației publice. Guvernul este alcătuit din
Primul -ministru și miniștrii . Guvernul poate adopta decrete în limitele sale de competență prevăzute în
Constituție și cu împuternicire legală. Decretele guvernamentale nu trebuie să contravină legilor
Parlamentului.
Primul -ministru conduce ședințele guvernului și supraveghează punerea în aplicare a decretelor și
deciziilor guvernamentale. Miniștrii conduc sectoarele care intră în domeniul acestora de competență, în
conformitate cu normele de drept și d eciziile Guvernului, și direcționează activitățile organelor aflate sub
autoritatea acestora. În cazul în care sunt împuterniciți prin legi ale Parlamentului sau decrete
guvernamentale, miniștrii pot emite decrete în limitele lor de competență. Decretele m inisteriale nu pot
contraveni legilor Parlamentului sau decretelor guvernamentale.

Sistem administrativ – teritorial
Ungaria este împărțită în 19 județe și în capitala Budapesta . Sunt 23 municipii : Békéscsaba ,
Debrecen , Dunaújváros , Eger , Érd, Győr , Hódmezővásárhely , Kaposvár , Kecskemét , Miskolc ,
Nagykanizsa , Nyíregyháza , Pécs, Salgótarján , Sopron , Szeged , Székesfehérvár , Szekszárd , Szolnok ,
Szombathely , Tatabánya , Veszprém și Zalaegerszeg .
Administrația publică locală este un organ public local, ales și condus în mod democratic. Acesta
reglementează și conduce în mod autonom activitățile publice locale care sunt de competența acestuia, în
interesul populației locale și în cadrul prevăzut prin lege. Administrațiile publice locale pot, atunci când
sunt împuternicite prin lege, să emită decrete de reglementare a propriilor activități. Asemenea decrete nu
trebuie să contravină niciunei alte norme de drept superioare. Administrația publică locală poate emite
decrete de reglementare a activităților locale, care nu sunt guvern ate prin norme de drept superioare.
Într-un domeniu prevăzut printr -o lege separată, președintele Băncii Naționale a Ungariei poate
emite dispoziții care sunt obligatorii pentru instituțiile financiare, persoanele juridice care nu sunt
considerate instituț ii financiare, dar care oferă servicii financiare suplimentare, precum și pentru
prestatorii de servicii de investiții și casele de clearing. Decretele băncii centrale nu trebuie să contravină
normelor de drept.
În ceea ce privește Reforma administrativă, Guvernul are în vedere accelerarea acesteia prin
crearea unui nou sistem. Legea serviciilor civile necesită pregătirea la un înalt nivel a funcționarilor
publici. Devine importantă astfel evaluarea funcționarilor publici dinaintea fiecărei promovări.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 14
Estonia

Sistemul de planificare sovietică a necesitat crearea și menținerea unităților administrative relativ
mici, care erau mai ușor de controlat, pe de o parte, și mai aproape de oameni, pe de alt a Rata relativ
înaltă a urbanizării (aproximativ 70%), a determinat Estonia să -și bazeze sistemul de așezări pe orașe
(47 orașe) . În prezent, aproximativ 1 5% din unitățile administrativ -teritoriale de primul nivel din
Estonia sunt organizate în jurul orașelor .

Sistem administrativ – teritorial
Sistemul Eston iei nu prezintă trăsăturile specifice unei fragmentări extrem e. Populația medie a
municipalităților Estoniei constituie aproximativ 5904 de locuitori, ceea ce este destul de aproape de
media generală a Europei. Există mai multe unități: administrativ -teritoriale (aproximativ 80%) cu mai
puțin de 5000 de locuitori, iar 37% din unită ți administrativ -teritoriale au sub 1500 de locuitori. Un sfert
din popula ția totală a Estoniei locuiește în aceste unită ți administrative locale cu mai pu țin de 5000 de
locuitori . Cele 15 regiuni nu reprezintă autorită ți locale de nivelul doi, ci mai degrabă un nivel inferior
al autorităț ilor centrale care asigură legătura dintre autorită țile locale și centrale .
Fragmentarea este mai evidentă pentru localită țile rurale, care au în medie 2500 locuitori. Având în
vedere lipsa autorită ților locale de nivelul doi, municipalită țile beneficiază de o autonomie lărgită.
Astfel, lor li s -au încredin țat mai multe competen țe decât autorită ților locale în alte ț ări din spa țiul
postsovietic.
Deoarece multe autorită ți locale sunt destul de puternice, iar densitatea popula ției este destul de
mică, este relativ greu de încurajat fuzionarea de mai departe a municipalită ților existente invocând
argumentul economiilor de scară.
Principiul de bază este că municipalită țile dispun de competen țe largi în chestiuni locale, dacă
legea nu le atribuie în mod expres altor autorită ți. Acest fapt înseamnă că chiar dacă legea nu atribuie în
mod expres o anumită competen ță autorită ților locale, dar nici nu o atribu ie autorită ților publice centrale,
această chestiune se consideră a fi locală. Alte func ții suplimentare pot fi delegate în baza unor în țelegeri
reciproce și în acest caz, conform Legii privind autorită țile locale , între organul de stat autorizat și
consil iul local vizat trebuie să fie semnat un contract.
Conform Legii privind administra ția publică locală, acestea au responsabilitatea de a asigura în
localită țile rurale sau urbane serviciile de asisten ță socială și îngrijire a bătrânilor, activită ți pentru tineret,
locuin țe și servicii comunale, alimentarea cu apă și canalizarea, prestarea serviciilor publice, amenajarea
teritoriului, transport public în localită țile rurale sau urbane și între ținerea drumurilor din localită țile rurale
și a străzilor din loca litățile urbane, dacă aceste func ții nu sunt atribuite de lege altor entită ți.
Autorită țile locale mai sunt responsabile de organizarea și între ținerea următoarelor institu ții, dacă
acestea fac parte din activele gestionate de municipalitate: institu țiile de învă țământ preșcolar, școlile
primare, secundare și profesionale, bibliotecile, centrele comunitare, muzeele, complexele sportive,
centrele de cazare temporară, casele de îngrijire socială, institu țiile medicale și alte institu ții locale.
Administra ția celor 15 regiuni constituie , după cum a fost men ționat mai sus, o extensie teritorială
a autorită ților centrale. În general, ele reprezintă interesele statului la nivel regional și supraveghează
activitatea autorită ților locale. Pot fi identificate cinci f uncții specifice ale acestor autorită ți regionale:
 coordonarea activită ții subdiviziunilor teritoriale ale ministerelor și a altor agen ții ale
 autorită ților publice centrale;
 dezvoltarea regională și amenajarea teritoriului;
 supravegherea ac țiunilor autori tăților locale;
 coordonarea ac țiunilor în cazul situa țiilor excep ționale;
 coordonarea activită ților turistice, sportive și de agrement între localită țile învecinate.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 15 Proiectele mari ce vizează infrastructura, drumurile publice, men ținerea ordinii publice ș i serviciile
de salvatori, politica generală a statului în domeniul învă țământului, industriei, comer țului și ocupării
forței de muncă sunt responsabilitatea statului.
Atât Constitu ția, cât și legisla ția permite autorită ților locale să formeze uniuni și ag enții pentru
prestarea comună a serviciilor.
Aproape 95% din localită țile rurale și urbane primesc aloca ții din bugetul de stat. Tallinn și
localită țile rurale care îl înconjoară și municipalită țile din regiunea Ida Viru, nu au nevoie de ajutor din
partea Fondului de Suport de Stat. Veniturile lor sunt ob ținute în mare parte din impozitul pe venit
persoanelor fizice, taxele pentru utilizarea specială a apei și taxele pentru extragerea resurselor naturale.

Letonia

Imedi at după restabilirea independenț ei, Letonia a avut două niveluri ale autorită ților locale .
Unită țile administrativ -teritoriale de primul nivel erau cunoscute ca orașe republicane mari, orășele
(pilseta), sate (pagastas) și diferite fuzionări ale ultimelor două categorii (novadi) . Districtele de nivelul
al doilea au fost cunoscute în trecut ca raioane , o reminiscen ță a epocii sovietice. Constitu ția din anul
1922 a Letoniei nu con ține prevederi refe ritoare la principiile autorităț ilor locale.
După câteva încercări sporadice de a încuraja consol idarea teritorială, în anul 1997 în legea privind
administraț ia publică locală a fost operată o modificare referitor la obliga țiile localită ților cu
infrastructură slabă de a încheia acorduri de cooperare cu alte autorită ți locale pentru a -și putea îndepli ni
obliga țiile. Deși mai multe municipalită ți s-au încadrat în această categorie, prevederea nu a fost
respectată cu stricte țe. La 21 octombrie 1998 parlamentul Letoniei (Saeima) a adoptat legea privind
reforma administrativ -teritorială . Documentul aborda problemele ce țin de scopul, graficul, procesul,
stimularea financiară și coordonarea institu țională a reformei.
În general, procesul planificat a constat în acordarea unor premii financiare localită ților implicate
în fuzionarea voluntară până la 31 decemb rie 2003 – transferul constituia 1 -5% din bugetele totale anuale
ale autorită ților locale fuzionate . Localitatea nou formată putea primi 5% dacă fuzionarea a avut loc în
anul 2000, 4% dacă fuzionarea a avut loc în perioada 2001 -2002, 3% dacă s -a petrecut î n 2003, cu
condi ția ca bugetele consolidate să nu depășească cinci mil ioane de Lats (moneda naț ională în Letonia).
A doua etapă prevedea fuzionarea administrativă (adică for țată) între 1 ianuarie și 30 noiembrie
2004, urmată de alegerile locale generale în anul 2005. De asemenea, au existat prevederi privind
asocierea autorită ților locale. Până la începutul anului 2005 au avut loc doar 26 fuzionări, deoarece
reforma s -a confruntat cu opozi ția puternică a elitelor locale și autorită ților care trebuiau să fie schimbate.
În anii 2005 și 2007 în legea privind reforma administrativ -teritorială au fost operate câteva
modificări.
În general, s -a făcut o trecere treptată de la modelul de fuzionare voluntară la cel de fuzionare
obligatorie. Principala schimbare a viz at decizia de a desfiin ța raioanele și de a adopta modelul cu un
singur nivel al autorităț ilor locale . Desfiin țarea raioanelor este considerată o îmbunătă țire importantă,
deoarece ele erau slabe din punct de vedere func țional, economic și politic și prea m ici pentru a putea juca
vreun rol important în dezvoltarea regională.
A fost modificată, de asemenea, și schema de stimulare financiară pentru încurajarea fuzionării
localită ților.
După cum s -a planificat, fuzionarea putea avea loc doar după un studiu amă nunțit al fiecărui caz
pentru a afla ce atitudine avea popula ția în privin ța reformei, ce implicări sociale și economice urmau să
apară în urma eventualelor fuzionări precum și formularea sarcinilor și condi țiilor care trebuiau întrunite
pentru a putea efe ctua fuzionarea. Principal a schimb are produs ă în structura administrativ -teritorială a
fost că n umărul autorită ților locale s -a micșorat de cinci ori și majoritatea absolută a localită ților au în
prezent mai mult de 5000 de locuitori .
Conform legii, când s -a decis efectuarea fuzionării trebuia să fie luate în considerare următoarele
aspecte:asigurarea dezvoltării echilibrate și durabile a teritoriului țării;existen ța infrastructurii pentru

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 16 executarea sarcinilor autorită ților locale;dimensiunea teritoriului; numărul locuitorilor
permanen ți;densitatea popula ției permanente;accesibilitatea serviciilor prestate de către autorită țile
locale;unitatea economică, geografică și istorică a autorită ților locale teritoriale;configura ția teritoriului
administrat de autori tățile locale este optimă, ținând cont de interesele autorităților locale adiacente.
Popula ția medie a unei municipalită ți, dacă excludem Riga, este de aproximativ 19000 de
locuitori , ceea ce este similar cu popula ția unită ților administrativ teritoriale d in Polonia, Belgia și
Finlanda. 37 municipalită ți au o popula ție mai mică de 5000 de locuitori, ceea ce constituie aproximativ
6% din popula ția totală.
Lecțiile principale ce pot fi învă țate din reformele administrativ -teritoriale ale Letoniei sunt
următoa rele:
 fuzionările voluntare sunt bune dacă se oferă timp pentru a alege posibilităț ile optime de
fuzionare, însă dacă ele nu sunt înso țite de un proces obligatoriu, reformele teritoriale ar
putea dura mai mult decât își poate permite o ț ară;
 stimulentele f inanciare nu sunt suficiente pentru a încuraja consolidarea teritorială;
mecanismul ar trebui să fie bine descris în reglementări și durabil, astfel încât autorită țile
proaspăt alese să nu abandoneze angajamentele asumate de autorită țile precedente;
 criter iile alese pentru fuzionare nu ar trebui să permită interpretarea, iar excep țiile posibile
ar trebui să fie specificate explicit.
Bineîn țeles, încă nu este clar dacă reforma va avea succes pe termen lung, deoarece încă se află în
proces de desfășurare și i mplementarea reformelor complementare ei a fost amânată în repetate rânduri
din cauza crizei financiare. La această etapă se poate spune că localită țile mari dispun de mai multe
posibilită ți de concentrare a resurselor financiare și un număr mai mare de pâ rghii necesare pentru a
stimula dezvoltarea economică locală, deoarece au ob ținut mai multe competen țe în urma implementării
sistemului cu un nivel al administrării locale.
În general, autorită țile locale ale Letoniei au o gamă largă de func ții. La fel ca și în cazul Estoniei,
autorită țile locale pot implementa propriile ini țiative în orice domeniu, dacă acestea nu intră în
competen țele unei alte autorită ți publice . Ele au func ții autonome și cele delegate de stat.
Conform legii, autorităț ile locale au urmă toarele func ții autonome : alimentarea cu apă și
canalizarea, furnizarea energiei termice, managementul deșeurilor, colectarea, drenarea și purificarea apei
menajere; construirea, reconstruirea și între ținerea străzilor, drumurilor și pie țelor publice, ilum inarea
străzilor și altor spa ții publice, cum ar fi parcurile, pieț ele publice și zonele verzi, controlarea colectării și
eliminarea deșeurilor, controlul inunda țiilor, cimitirele; utilizarea publică a pădurilor și apelor;
învățământul primar, general, sec undar și extrașcolar, in struirea continuă a personalului didactic; asisten ța
organiza țională și financiară pentru institu țiile și evenimentele culturale, ajutor pentru întreținerea
monumentelor culturale; asigurarea accesului la serviciile medicale; asiste nța socială (pentru familiile
sărace, persoanele social vulnerabile, orfanii, azilurile de bătrâni și persoanele fără adăpost); protec ția
drepturilor și intereselor individuale și de proprietate ale copilului; asisten ța pentru locuitori în
soluționarea pro blemelor ce țin de asigurarea cu locuin țe; eliberarea permiselor și licen țelor pentru
activită țile comerciale; asigurarea ordinii publice și protec ției civile; utilizarea terenurilor și dezvoltarea
teritorială, construc țiile; înregistrarea documentelor de stare civilă; colectarea și acordarea informa țiilor
necesare pentru statisticile de stat; organizarea transportului public; organizarea alegerilor locale.
Conform legii, institu țiile autorită ților centrale nu au dreptul să delege autorită ților locale
execu tarea func țiilor și sarcinilor fără asigurarea finan țării corespunzătoare . La executarea func țiilor
delegate de stat, autorită țile locale nu au dreptul să urmeze politici independente. În acest caz, ele
implementează o politică de stat expusă în reglementă rile și instruc țiunile oficiale.
În ceea ce privește executarea propriilor sarcini, autorită țile locale au, printre altele, dreptul de a
introduce taxe locale și de a determina aplicarea lor, de a stabili valoarea taxelor și scutiri de la plata
lor, de a i nvesti propriile resurse . Însă în general, gradul autonomiei financiare locale nu este foarte înalt.
Veniturile locale proprii sunt formate din taxele și plă țile pe care autorită țile locale le colectează
pentru prestarea serviciilor publice.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 17 Lista servicii lor publice ar trebui să fie aprobată prin reglementările emise de autoritatea
republicană, urbană sau rurală respectivă și consiliul municipal al orașului respectiv.

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 18 Bibliografie

1. Ioan Alexandru, Administrația publică – teorii, realități, perspective , Editura Luminalex,
București, 2006;
2. Gabriela Stănciulescu și Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administrație publică
europeană , Editura Economică, București, 2001;
3. Ion Osoian, Igor Sîrodoev , Eugenia Veveri ță și Valeriu Prohni țchi, Studiu analitic privind
structura administrativteritorială optimală pentru Republica Moldova , Expert Group – Centru
anlalitic independent, Chișinău, 2010
4. Institutul suedez, Date generale despre Suedia , martie 2000
5. http://ro.wikiped ia.org
6. http://www.preferatele.com/docs/economie/9/administrate -publica1.php
7. http://e c.europa.eu/civiljustice/legal_order/legal_order_hun_ro.htm

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 19

Anexa 1

Landuri

 Baden -Württemberg , capitală: Stuttgart
 Statul Liber Bavaria (în germană: Freistaat Bayern), capitală: München
 Berlin , oraș-stat
 Brandenburg , capitală: Potsdam
 Orașul Liber și Hanseatic Brema (Freie und Hansestadt Bremen), land federal constituit din
orașele Brema și Bremerhaven – oraș-stat
 Orașul Liber și Hanseatic Hamburg (Freie und Hansestadt Hamburg) – oraș-stat
 Hessa (Hessen), capitală: Wiesbaden
 Mecklenburg – Pomerania Inferioară (Mecklenburg -Vorpommern), capitală: Schwerin
 Saxonia Inferioară (Niedersachsen), capitală: Hanovra (Hannover)
 Renania de Nord – Westfalia (Nordrhein -Westfalen), capitală: Düsseldorf
 Renania -Palatinat (Rheinlan d-Pfalz), capitală: Mainz
 Saarland , capitală: Saarbrücken
 Statul Liber Saxonia (Freistaat Sachsen), capitală: Dresda (Dresden)
 Saxonia -Anhalt (Sachsen -Anhalt), capitală: Magdeburg
 Schleswi g-Holstein , capitală: Kiel
 Statul Liber Turingia (Freistaat Thüringen), capitală: Erfurt .

Direcția Comun icare și Relații Internaționale – Serviciul Inovație, Relații Internaționale și Proiecte 20 Anexa 2

Organizarea administrației comunelor germane cunoaște trei modele:
 modelul „Consiliului”, întâlnit în Germania de nord;
 modelul „Magistratului”, întâlnit în Hesse și Schleswig -Holstein;
 modelul „Primarul ui”, întâlnit în Germania de sud.
Modelul „Consiliului ” este de inspirație britanică. În acest caz, autoritatea preponderentă
este Consiliul Comunal , ales prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani, care deține toate atribuțiile
importante.
Primarul, ales de consiliu , prezidează ședințele și reprezintă comuna, cu titlu onorific.
Serviciile administrației comunale sunt conduse de un Director ales de Consiliul Com unal pe o
perioadă determinată (6, 8 sau 12 ani, în funcție de land). Acesta se ocupă efectiv de afacerile comunei. În
funcție de mărimea comunei, Directorul poate fi ajutat de un număr de adjuncți , aleși, de asemenea,
de consiliu, pe o durată determinată.
Modelul „Magistratului ”, presupune existența unui Consiliu , organ deliberativ, ales prin vot
direct, pentru un mandat de 4 ani, și a Magistratului care este organul executiv.
Magistratul este compus din primar și adjuncții săi , aleși de către Consiliu.
Magistratul este un organ colegial, dar fiecare membru are și atribuții proprii. El reprezintă
comu na în raporturile cu terții și conduce serviciile administrației comunale. De asemenea, pregătește
ședințele consiliului comunal și execută hotărârile acestuia.
Modelul „Primarului ” presupune un primar cu puteri importante . Organul deliberativ
rămâne Consi liul comunal, ales prin vot direct, pentru un mandat de 8 în unele landuri, iar în altele
numaipentru un mandat de 4 ani. El prezidează consiliul comunal, este executivul comunal și șeful
serviciilor administrației comunei.