Diplomația preventivă [611523]

Page 1
ROMÂNIA
ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII
,,MIHAI VITEAZUL”

Program master M.I.S.N

REFERAT LA DISCIPLINA ,, DIPLOMAȚIE ȘI SECURITATE
NAȚIONALĂ ’’

Tema: „ Diplomația preventivă’ ’

AUTOR : VLADU CORNELIA

– BUCUREȘTI –
2017

Page 2
CUPRINS

CAPITOLUL I. Locul diplomației preventive în diplomația apărării ……3
CAPITOLUL II. Diplomația preventivă: elemente conceptual e………………… .9
CAPITOLUL III. Diplomația preventivă în România ……………………..13
CONC LUZII ………………………………………………………………..18
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………20

Page 3
CAPITOLUL I
LOCUL DIPLOMAȚIEI PREVENTIVE ÎN DIPLOMAȚIA APĂRĂRII

Diplomația joacă un rol important în lume. Din punct de vedere istoric
diplomația își are rădăcinile în antichitate , iar în prezent este utilizată la scară largă ,
în întreaga sferă de activități a societății. Odată cu trecerea timpului s -au căutat
modalități noi de blocare a escaladării conflictelor și de ținere sub control a
violenței. Totuș i se pot învăța multe din modalitățile prin care aceste obiective au
fost realizate în trecut , în special prin exercițiul eficient al negocierii , care a făcut
ca gestionarea eficientă a crizelor apărute să nu se agraveze sau să se transforme în
conflicte v iolente. Condițiile și caracteristicile acestei activități diferă , de la caz la
caz, făcând ca diplomația să acopere mai toate tipurile de conflicte , în funcție de
situația expusă. Diplomația , prin activitatea de influențare a deciziilor și
comportamentulu i guvernelor străine prin dialog, negociere și alte măsuri , poate fi
o deschidere către îmbunătățirea relațiilor dintre state, guverne etc. Din punct de
vedere istoric, diplomația a însemnat conducerea relațiilor (bilaterale sau
multilaterale) dintre state suverane.
Termenul de ,, diplomație’’ din punct de vedere etimologic, provine din
grecescul ,, diploo ‟‟ ce reprezenta un act care certifica completarea unor studii sau a
unor cursu ri speciale, documente incredin țate solilor, ca semn al împuternic irii lor.
În zilele Imperiului Roman, același cuvânt de proveniență grecească, era
folosit pentru a descrie documentele oficiale de călătorie, cum ar fi pașaportul sau
diferitele sigilii de trecere de -a lungul imperiului ce erau emise, de obicei pe două
tăblițe de metal.1
În timp, diplomația a devenit identificabilă cu relațiile internaționale .
_____________________
1 Sergiu T.Medar, Diplomația apărării, Editura CTEA, București, 2006, p.3

Page 4
În secolul al XVIII lea termenul de origine fr anceză ,,diplomat ‟‟ se referă deja
pentru prima dată la o anumită persoană autorizată să negocieze în numele unui
stat.
Dicționarul explicativ al Limbii Române definește astfel termenul diplomație:
,,o activitate desfășurată de un stat prin rep rezentanții săi diplomatici , în scopul
realizării politicii externe preconizate ; comportare șireată, abilă, subtilă „‟.2
Totodată, Micul Dicționar Diplomatic Român definește conceptul ca fiind
,,activitatea oficială a organelor de stat pentru rela ții externe, și, în primul rînd a
diplomaților, desfășurată prin tratative, corespondență și alte mijloace pașnice
pentru apărarea drepturilor sau intereslor statului respectiv în străinătate. Este cel
mai însemnat mijloc de realizare a politicii extrene a statelor .‟‟3
Din punct de vedere teoretic diplomația, ca știință, are în compunere două
domenii de referință, cum ar fi :
– diplomația apărării – este un concept politico -militar care cuprinde toate
componentele sistemului de securitate națională și modul în care acestea se
reflectă sau sunt interpretate în relațiile internaționale;
– diplomația militară – este o componentă a diplomației apărărării care se
referă numai la fenomenul militar și parțial politico -militar
Funcții ale diplomației date de literatura de specialitate :
– negocierea – ceea ce înseamnă, în ses larg, discuții desemnate să identifice
intreresele comune și zonele de conflict dintre părți ;
– reprezentarea intereselor unui stat de a identifica scopuri și obiective politice
constituie sarcina ministrului de externe ;

_____________________
2 Dicționarul Explicativ al LImbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București
3 C.Alexandrescu,O. Bărbulescu, N. Fotino, A. Iosipescu, Mic dicționar diplomatic roman, Editura Po litică,
București, 1967

Page 5
– administrarea relațiilor curente ;
– stabilirea și reînnoirea regulilor și a procedurilor care reglementează
sistemul internațional.4
Func țiile diplomației d in punct de vedere militar 5:
– identificarea căilor și mijloacelor pentru p revenirea crizelor, a conflictelor,
monitorizarea acestora, și, după caz, managementul lor ;
– participarea la negocierile diplomatice pentru prevenirea crizelor, a
conflictelor ca și la celelalte negocieri până la finalizarea deplină a situației
pre și post conflictuale ;
– promovarea măsurilor pentru controlul armamentelor ;
– promovarea și implementarea măsurilor pentru controlul exporturilor de
armamente și tehnologii ;
– promovarea și implementarea măsurilor de creștere a încrederii între state,
armate ca și între state și organizații și organisme internaționale ;
– dezvoltarea de programe de cooperare în domeniul educației și pregătirii
civililor și militarilor ;
– folosirea eficientă a conceptului de descurajare ;
– dezvoltarea oricăror alte căi, inclusiv militare, de det ensionare și de
consolidare a un ui climat de pace și încredere între state ;
– asigurarea activităților de derulare a controlului armamentelor ;
– prevenirea proliferării armelor convenționale, a armelor de nimicire în masă,
a tehnologiilor nucleare și a tehnolo giilor duale ;
– prevenirea surprizelor diplomatice, economice, tehnologice, militare ;
_________________
4 Evans Graham, Ncwnham Jeffrey, Dicționar de Relații Internaționale, București, Editura Universal Dalsi,
2001
5 Sergiu T. Medar, Diplomația apărării, Edi tura CTEA, București, 2006

Page 6
– prevenirea și reducerea riscului de izbucnire a conflictelor ;
– impunerea, menținerea și consolidarea păcii ;
– asigurarea aplicării principiilor dreptului internațional și umanitar în toate
acțiunile politico -economico -militare .
În cadrul diplomației, diplomația apărării ocupă un loc aparte în desfășurarea
activităților militare, iar în perioada post Război Rece aceasta a crescut ca
urmare a complexității vieții internaționale și a evoluției rapide a amenințărilor
moderne. Risc urile și amenințările apărute după sfârșitul Războiului Rece au
determinat redefiniri ale strategiilor naționale, a politicii externe și implicit a
diplomației apărării.
Diplomația apărării reprezintă totalitatea acțiunilor desfăsurate de un
guvern ș i de personalul implicat de acesta menit să6:
– diminueze climatul de tensiune sau de ostilitate între state ;
– implementeze măsuri de creștere a încrederii între state ;
– contribuie la dezvoltarea relațiilor de colaborare și cooperare între armate și
alte structu ri de securitate ;
– asigure c ondițiile de creare sau de func ționare a alianțelor și coalițiilor .
Dezvoltarea diplomației apărării, sub toate aspectele ei, de la cea preventivă
la cea coercitivă constituie un mec anism complicat și sensibil care, integrat în
sistemul general de politică externă a unui stat, contribuie la promovarea
intereselor naționale ale statului respectiv , precum și ale sistemelor în care
acesta este integrat, cum ar fi NATO și UE. În acest context, orice militar aflat
pe teritoriul n ațional sau în alt stat, care desfășoară practic activități militare în

____________________
6 Sergiu T. Medar, Diplomația apărării, Editura CTEA, București, 2006

Page 7
scopul evitării conflictelor și promovării cooper ării internaționale este, pract ic,
un dipl omat militar7.
Diplomația preventivă urmărește găsirea celor mai bune soluții și mijloace
pentru detensionarea situațiilor conflictuale ce pot apărea în diferite regiuni.
Dialogul este princi pala modalitate prin care situaț iile se pot detensiona,
nefiind o simplă discuție ad-hoc. Acesta trebuie aborda t într-o formă
structurată, cu obiective precise, cu stabilirea unor subiecți care participă, cu un
cadru asumat de părțile implicate.
Capacitatea diplomației preventive constă în utilizarea instrumentelor pe
care le are la dispoziție în ceea ce privește diferite faze de evoluție:
– alertă timpurie/prevenire ;
– stabilirea faptelor ;
– reconcilierea ;
– măsuri de creștere a încrederii .
Forurile internaționale cu responsabilități în domeniu l securității și a
prevenirii conflictelor sunt:
– ONU ;
– Comitetul de dezarmare de la Geneva ;
– AIEA.
În Europa există structuri de securitate, inclusiv în domeniul prevenirii
conflictelor: OSCE , UE, Consiliul Europei , NATO .
Faze ale politic ii de prevenire și soluționare a conflictelor :
– detectare timpurie ;
– planificare ;

____________________
7 http://www.ingepo.ro/materiale/722/editorial -la-pulsul -geostrategic -168-diplomatia -apararii -tot-mai-importanta

Page 8
– diplomație, protecție și necesită o abordare netradițională, un puternic
parteneriat public -privat, incluzând societatea civilă, implicarea autorităților,
comunicare operațională și o mare doză de respect reciproc și răbdare.
Nu există un singur proces sau regulă de soluționare a pr oblemelor de
securitate și prevenire a crizelor și conflictelor. Acestea diferă și depind de o
serie de factori. Fiecare țară este diferită și are propriile ei problem e de concept
și securitate. Nu există o soluție unică pentru toți. Guvernele trebuie să
identifice un teren comun cu factorii de influență ai societății, cu țările vecine,
cu parteneri internaționali.
Pentru diminuarea și eliminarea factorilor de insecuritate, se impune eforul
intregii națiuni, întărirea cooperării pe plan regional și int ernațional, și
elaborarea unor strategii corespunzătoare care să cuprindă planificarea,
prevenirea și protecția, pregătirea personalului pe linia diplomației preventive,
bazate pe tact și înțelegere a situației, respect și comunicare.
Transformăril e permanente care au loc în mediul internațional de
securitate, accelerate și imprevizibile, au făcut ca diplomația apărării să devină
partea cea mai activă a politicii externe a unui stat. În acest context, promovarea
unui stat, din toate punctele de vede re, poate fi realizată apelând la concept
devenite instrumente de lucru, diplomația apărării fiind unul dintre ele. Dintr -un
rol secundar, diplomația apărării devine actor principal pe scena actorilor
internaționali.
Diplomația apărării a determi nat o revizuire a sarcinilor pe care le are atât
diplomatul cât și militarul în domeniul politicii externe. În plus, noile modificări
conceptual e ale securității, precum și relațiile din ce în ce mai strânse dintre
politic și militar, au condus la consacrar ea diplomației militare ca parte
component ă a diplomației apărării.

Page 9
Prin urmatre, diplomația militară devine parte distinctă a diplomației,
implicată în înfăptuirea scopurilor și sarcinilor de politică externă, pentru
apărarea drepturilor și intere selor statului în relațiile sale cu celelalte subiecte de
drept internațional.
Diplomația preventivă are un rol deosebit de important în societatea
contemporană deoarece strategiile de securitate ale statelor lumii se bazează în
principal pe manag ementul crizelor și prevenirea conflictelor.
Spre exemplu, Strategia națională de apărare a R omîniei, ce are la bază
liniile directoare ale Strategie i naționale de securitate, stabilește obiectivele
naționale de securitate, și având în vedere ace ste obiective, stabilește riscurile și
amenințările la adresa țării, astfel încât acestea să poată fi prevenite.

CAPITOLUL II
DIPLOMAȚIA PREVENTIVĂ: ELEMENTE CONCEPTUALE

La începutul anilor ‟90, odată cu sfârșitul Războiului Rece, la ordinea de zi a
celor mai prestigioase instituții internaționale și -a găsit înaintare tematica
diplomației preventive.
În ianuarie 1992, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite,
întrunit în ședință la nivelul șefilor de state și guverne, a cer ut recomandări în
vederea întăririi capacității Națiunilor Unite în domeniul diplomației preventive
pentru operațiile de menținere și asigurare a păcii.
În raportul său „O agendă pentru pace“, Secretarul General al ONU Boutros –
Ghali a oferit un c apitol aparte diplomației preventive. În acest raport diplomația
preventivă a fost inclusă pe o bază egală cu așa concepte ca menținerea păcii
(peace Keeping), întărirea păcii (peace enforcement), consolidarea păcii (peace
making).

Page
10
Raportul a pri mit o confirmare pozitivă din partea Adunării Generale a
ONU.
De atunci Națiunile Unite tratează diplomația preventivă în calitate de
politică prioritară majoră a Organizației. Acest fapt și -a găsit expresie în
Rezoluțiile 47/120 A și B adoptate de către Adunarea Generală a ONU respectiv la
18 decembrie 1992 și 20 decembrie 1993.
Tematica diplomației preventive este și în atenția liderilor marilor state din
lume în special a celor americani .
Conceptul strategic NATO din 1991 diferă față de documentele strategice
precedente. În primul rând a fost un document non -conflictual, care a fost lansat
pentru public, și în al doilea rând a căutat să îmbunătățească și să extindă
securitatea pentru Europa în ansamblu, prin parteneriat și cooperare cu foștii
adversar i, menținând în acelați timp securitatea membrilor săi ca fiind scopul său
fundamental. Acesta a redus utilizarea forțelor n ucleare la un nivel minim,
suficient pentru a menține pacea și stabilitatea: ,, Acest concept strateg ic reafirmă
caracterul defensiv al Alianței și hotărârea membrilor săi de a proteja securitatea,
integritatea și suveranitatea lor teritorială. Politica de securitate a Alianței se
bazează pe dialog, cooperare și de apărare colectivă eficientă. Utilizând p e deplin
noile oportunități disponibile, Alianța va menține securitatea, menținând forțele la
cel mai mic nivel posibil în concordanță cu nevoile de apărare . ‟‟
Organizația Unității African e în 1993 a stabilit un nou mec anism, care are
drept ob iectiv , anticiparea și prevenirea conflictelor.
Ideile expuse confirmă că diplomația preventivă este o importantă a
politicii externe. În ceea ce privește concepția diplomației preventive care cuprinde
definiția, formele, metodele, mijloacele și instrumentele ei putem constata că
aceasta este în proces de formare, fapt despre care ne vorbește varietatea de opinii
în domeniul respectiv , spectrul lor larg și multiplu.

Page
11
Unii autori limitează termenul de diplomație preventivă doar la efor turile
de a opri izbucnirea unui conflict sau reaprinderea acestuia. În acest sens, după
cum menționează autorul american Michael S. Lund, însuși termenul de diplomație
preventivă înseamnă8 diplomație închisă , efectuată de către oficialități la nivel
înalt, cu scopul de a indrepta stuația internațională deteriorată sau folosirea de către
Secretarul General al ONU a uzanțelor diplomatice preventive pentru a media
conflictul sau chiar încetarea focului.
Din alt punct de vedere diplomația pre ventivă este văzută ca orice ef ort care
oprește sau limitează conflictul în orice stadiu, chiar supravegherea războiului
declanșat, de la o răspândire mai largă la atenuarea distrugerilor posibile în război .
Astfel, Boutros Ghali vede diplomația preventivă acționînd ca să limiteze
conflictele violente nu doar la una din etape, dar la toate etapele de dezvoltare a
lor9:
– foarte timpurie , cand diplomația preventivă se concentrează asupra s urselor
diferendelor ;
– mai târzie, când diplomația preventivă încearcă să preîntâ mpine diferendele,
să escaladeze spre conflict ;
– mult mai târzie, diplomația prevetivă urmărește să oprească expansiunea
conflictului .
Diplomația preventivă nu poate fi discutată în afara termenilor de prevenire a
crizelor, prevenire a conflictelor, managementul crizelor, deși conceptele
enumerate au implicații teoretice diferite. Capitolul 3 al Documentului de la
Helsinki din 1992 face deosebirea între ,,prevenirea conflictului‟‟,
,,admini strarea crizelor‟‟ și ,,rezolvarea pașnică a diferendelor‟‟.
__________________
8 Michel S. Lund , Preventing violent -conflicts -A strategy for preventive diplomacy, 1996
9 Boutros Ghali, Agenda pentru pace, 1992

Page
12
Aceasta tinde să -și asume existența a t rei situații diferite, cerând trei tratări
diferite:
– confli cte care trebuie peîntâmpinate;
– cize ce necesită să fie administrate ;
– diferende ce urmează să fie rezolvate.
O definiție utilă este propusă de către Michel S. Lund în proiectul lucrării
sale ,, Prev enind conflictele violente’ ’.
În viziunea acestui autor diplomația preventivă include10 activități
diplomatice guvernamentale sau neguvernamentale, politice, economice,
militare sau alte eforturi care sunt întreprinse în mod deliberat la o etapă
timpurie să rețină statele sau grupurile sociale de la amenințarea cu forța,
aplicarea forței sau constrângerea ca mijloace de rezolvare a diferendelor
politice care apar de la efectele destabilizatoare a schimbărilor naționale sau
internaționale. Diplomația p reventivă are ca scop descurajarea și
minimalizarea ostilităților, iar în cazul în care conflictul a evoluat , să creeze
canale pentru soluționare. Trei părți ale acestei definiții conțin orientarea la
acțiunea timpurie, ca bază a diplomației preventive, met odele diplomației
preventive, nerecurgerea la forță sau constrângerea în rezolvarea
diferendelor politice.
Având la bază definiția propusă, Michel S.Lund argumentează existența
următoarelor forme de diplomație:
– diplomația tradițională;
– diplomația de cr iză, război;
– diplomația preventivă.

_______________
10 Michel S. Lund, Preventing violent -conflicts -A strategy for preventive diplomacy, 1996

Page
13
CAPITOLUL III
DIPLOMAȚIA PREVENTIVĂ ÎN ROMÂNIA

Agenda de politică externă a Bucureștiului, publicată pe site-ul Centrului
diplomatic, fiind în concordanță cu Strategia națională de apărare și toate tratatele
la care țara noastră a luat parte, este :11

1. Realizarea unei noi strategii de politică externă cu referire la spațiul Orientului
Mijlociu și al Extre mului Orient
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, prioritatea o reprezintă reconstruirea
relațiilor cu Egiptul, Siria, Algeria și Marocul, realizarea unei noi relații economice
și politice cu Emiratele Arabe Unite, Qatarul și stabilirea unei rel ații diplomatice
directe prin deschiderea de ambasade în Oman și Bahrein care să ne permită să
operăm direct în zona Golfului Persic.

2. Reconstrucția rețelelor diplomatice ale României
Reconstrucția rețelelor diplomatice românești în zone sensi bile și unde
suntem deocamdată lipsiți de prezență diplomatică, altfel absolut necesară în
calitatea noastră de membrii ai NATO, precum Yemen, Eritreea. Se impune, de
asemenea, refacerea și întărirea prezenței noastre diplomatice în spații precum
Pakistan și Afganistan.

________________
11 https://centruldiplomatic.wordpress.com/prioritatile -politicii externe -a-romanieiromanian -foreig n-policy/

Page
14
3. Strategie pentru zona Asia -Pacific
Creionarea unei strategii pentru zona Asia -Pacific , considerată unanim de
către specialiștii în relații internaționale drept principalul vector de dezvoltare în
secolul XXI. O strategie de promov are a imaginii României în această zonă,
creșterea personalului diplomatic și realizarea de înțelegeri bilaterale culturale și
economice, în special cu Coreea de Sud, Singapore, Japonia și ceilalți „tigrii
asiatici” pentru a promova relațiile României cu a ceastă zonă de dezvoltare
economică.

4. Amplificarea dimensiunii economice a diplomației românești
Dezvoltarea laturii economice a diplomației românești, strângerea relațiilor
cu Ministerul Economiei, activizarea rolului atașaților comerciali, implicarea
misiunilor diplomatice în atragerea de fonduri și investiții în România, în
promovarea creșterii schimburilor economice între România și țara în care sunt
acreditați, prezentarea oportunităților de afaceri din România.

5. Crearea unui Institu t de Promovare a Imaginii României
Totodată o nouă dimensiune trebuie oferită diplomației culturale ca
instrument de îmbunătățire a imaginii României. În acest sens, se impune
constituirea unui Institut de Promovare a Imaginii României adresat informării
specialiștilor, reprezentanților ONG -urilor , diplomaților și jurnaliștilor ce
activează cu rezultate deosebite în cadrul politicii internaționale care să ofere burse
de studii, de cercetare pentru a înlesnii crearea unei imagini corecte a Româ niei în
mediile internaționale.

6. Sprijin pentru participarea în instituții europene și activități de lobby la
Bruxelles

Page
15
Realizarea unei politici coerente de sprijinire a participării cetățenilor
români în cadrul instituțiilor europene, for umurilor de decizie și în special
integrarea românilor, în conformitate cu dreptul nostru ca stat membru al Uniunii
Europene în instituțile formatoare ale politicii externe și de securitate a uniunii
Europene și în viitorul serviciu diplomatic european.
Se impune și dezvoltarea unui centru pentru activități de lobby și promovare
a României în cadrul instituțiilor europene care să construiască o strategie de
participare a României la deciziile Uniunii Europene, care să sprijine activitatea
europarlamentaril or români (informare, expertiză, consultări) și să ofere poziții în
conformitate cu interesele României la marile probleme ale Ununii Europene.

7. Reconfigurări instituționale la MAE
Un proiect de politică externă devine funcțional numai în mă sura în care
există o relație eficace între viziune – instituții – oameni. În acest sens, după o
definire coerentă și concretă a viziunii politicii externe românești, se impun o serie
de reconfigurări instituționale la nivelul MAE care să se plieze pe vizi unea sumată
la nivel politic. La pasul al treilea, vor fi selecționați și oameni necesari.
Un exemplu de blocaj este cel în care se găsește astăzi Oficiul pentru R.
Moldova, aflat în subordinea primului ministru, instituție absolut fundamentală
pentru abordarea completă și coerentă a întregii problematici a R. Moldova
(cetățenie, permise de muncă, burse, vize, aspecte culturale etc.), care implică o
serie de ministere (Justiție, Interne, Educație, Muncă etc.) dintre care MAE este
doar un element.
Tot în această idee, este necesară și realizarea unui Cod de management al
situațiilor de criză pentru diplomați care să statueze normele de comportare ale
personalului diplomatic în situații de urgență.

Page
16
8. Problematica românilor din jurul României
Este nevoie de o dezbatere publică reală și eficientă pe tema populației
românești din afara României (număr, profil, repartiție geografică, nevoi, relații cu
țara-mamă etc.) și angrenarea instituțiilor de diplomație publică și oficială în acest
proiect. În acest sens, concretizarea unui asemenea demers trebuie să fie o
clarificare legislativă și instituțională a relațiilor pe care statul român le are cu
conaționalii săi. De asemenea, trebuie clarificată distincția între românii din R.
Moldova, rom ânii din jurul româniei (inclusiv Balcani) și diaspora propriu -zisă. În
funcție de această distincție trebuie (re)gândite strategiile și configurația
instituțională a Bucureștiului.

9. Parteneriate regionale speciale (parteneriatul estic)
Situația globală și lipsa de certitudini regionale obligă statele din regiune
la parteneriate de tip bi – sau multilaterale mai cu seamă în ceea ce privește
Vecinătatea Estică a Europei. România trebuie să accelereze relația cu Polonia, și
nu numai, în regi une, pentru că state precum Ucraina, Belarus sau R. Moldova nu
pot fi menținute în siajul euro -atlantic fără un parteneriat eficace în primul râd al
celor două state. În acest parteneriat, relația României cu R. Moldova va fi
subliniată ca specială.

10. Balcanii de Vest
În contextul noilor evoluții geopolitice globale, regiunea Balcanilor riscă
să devină uitată, deși situația în regiune este departe de a fi stabilizată. Datorită
poziției sale geo -strategice, și nu numai, România trebuie să -și asume o angajare
politică mai clară a României în construirea și aplicarea de politici în Balcanii de
Vest, un spațiu care devine din ce în ce mai puțin vizibil pe agenda dezbaterilor

Page
17
internaționale și care rămâne, treptat, în gestiunea UE. Situația nu este, în nici un
caz, soluționată complet în regiune.

11. Diplomație publică religioasă
România este cel mai important stat creștin -ortodox din UE. Din această
perspectivă, dimensiunea religioasă (eclesială) a diplomației românești trebuie
gândită pe două axe: 1. relația cu Vestul (Vatican și Bruxelles) și 2. relația cu
Estul, respectiv bisericile ortodoxe de la marea Neagră (Rusia, Bulgaria, Georgia,
Armenia etc.).
De asemenea, România trebuie să întărească această linie de diplom ație
publică și pe direcția Balcanilor de Vest Serbia, Macedonia, Muntenegru, Bosnia).

12. Dosarul Marea Neagră și o politică energetică consecventă
România trebuie, pe de o parte, să susțină o poziție coerentă și consecventă
în ceea ce priv ește necesitatea unei politici energetice comune a UE, pe de altă
parte, trebuie să își asume (și) un rol de mediator la Marea Neagră, între interese
euro-atlantice (și ele incoerente) și alte tipuri de interese, printre care cele mai
importante sunt cele ale Federației Ruse și ale Turcie i.
Cele 12 puncte atinse de profesorul Anton Caragea pot fi considerate premise
ale diplomației preventive. Toate cele 12 idei , manageriate corect pot duce la
eliminarea riscurilor de apariție a unor crize, fie ele internaționale (cazul Mării
Negre) și naționale (românii din balcani, diaspora)

Page
18
CONCLUZII

Orice comunitate are nevoi e de norme (Constitu ție, cultur ă politic ă) și
institu ții (justi ție, poli ție, parlament, partide politice), metode, instrume nte și
proceduri (negocieri, drepturile omului și ale persoanelor apar ținând minorit ăților)
pentru prevenirea folosirii for ței. Recunoa șterea acestor reguli de către soc ietate și
acceptarea faptului c ă statul de ține monopolul folosirii for ței – sunt premis e
fundamentale în acest sens. În un ele cazuri, comunitatea interna ționala a fost
confruntat ă brutal cu situția în care statul a devenit parte la conflict, atacând proprii
cetațeni. „Criza integritatii statului” a fost frecvent considerată una din cauzele
conflictelor care au escaladat prin folosirea for ței.
Dacă fiecare grup etnic, religios sau lin gvistic – spunea Boutr os Ghali9 – ar
cere autonomie sau independență, am asista la o fragmentare nelimitată a statelor,
iar pacea, securit atea și bunăstarea economică pentru toți ar fi dificil de realizat.
Care ar fi soluția? Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului, cu atenție specială pentru sensibilitățile persoanelor aparținând
minorităților etnice, religio ase sociale sau lingvistice. Există instrumente
internaționale în acest sens. Respectarea lor este menită să consolideze situația
minorităților și stabilitatea statelor. Globalismul și naționalismul trebuie văzute ca
tendințe opuse, care se distrug recipr oc prin reacții extreme.
O globalizare sănătoasă a vieții contemporane implică identități solide
și libertăți fundamentale, suveranitatea, integritatea teritorială și independența
statelor în cadrul sistemului internațional. Pri ncipiul autodeterminării popoarelor
– nu a minorităților – este, de asemenea, înscris în Carta ONU.

_____ ______
9 Boutros Ghali, Agenda pentru pace, 1992

Page
19

Nu există o divergență între cele două principii, ambele sunt principii
fundamentale și nu se opun. Crucială este respectarea principiilor democratice la
toate nivelurile societății: în interiorul unei comunități, a statului și a comunității de
state.12
În ultima perioadă asistăm la conflicte sângeroase având trăsături comune:
recurgerea la intervenții vizând distrugerea unei grupări extr emiste, considerându –
se că intervențiile preventive (preemtive) unilaterale ar fi permise. Bilanțul și
felul în care s -au încheiat aceste intervenții evidențiază un învățământ prețios:
recurgerea la forță, uneori prin ocolirea ONU, cu ignorarea f actorilor de fond și
a soluției pe termen lung, s -au dovedit a fi o lecție dură, prefigurând o
considerabilă revenire la multila teralism, negociere și dialog
Profund dezamăgit de ascendența recurgerii la forță la început de mileniu
și de ascendența ei asupra mijloacelor pașnice , diplomatul nu se descurajează și
repetă deviza sa: Secolul acesta va fi unul diplomatic, sau nu va fi deloc!

____________
12 http://documents.tips/documents/paraschiva -badescu -diplomatia -preventiva -intr-o -lume -globalizata.hatml

Page
20
Bibliografie
1. Sergiu T. Medar, Diplomația apărării, Editura CTEA, București, 2006
2. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic,
București
3. C. Alexandrescu, O. Bărbulescu, N. Fotino, A. Iosipescu, Mic dicționar
diplomatic român, Editura Politică, București, 1967
4. Evans Graham, Ncwnham Jeffrey, Dicționar de Relații Internaționale,
Bucure ști, Editura Universal Dalsi, 2001
5. Michael S. Lund, Preventing violent conflicts – A strategy for preventive
diplomacy, 1996
6. Boutros Ghali, Agenda pentru pace, 1992
7. https://centruldiplomatic.wordpress.com/prioritatile -politicii externe -a-
romanieiromanian -foreign -policy/
8. www.ingepo.ro/materiale/editorial /722/editorial -la pulsul strategic -168-
diplomația apărării -tot-mai-importantă
9. http://documents.tips/documents/paraschiva -badescu -diplomatia –
preventiva -intr-o -lume -globalizata.hatml