Dinu Lipatti – cuvinte și memorii [632119]

1

Dinu Lipatti – cuvinte și memorii

I.Viața lui Dinu Lipatti:
„Este cel mai mare pianist, după Frédéric Chopin", a spus Yehudi Menuhin despre Dinu
Constantin Lipatti.
Dinu Lipatti recunoscut ca fiind un mare pianist de origine
română s -a născut la data de 19 martie 1917 într -o Românie
aflată sub presiunile Primului Război Mondial. Părinți i săi
erau muzicieni amatori, tatăl violonist iar mama sa pianistă.
Încă de mic s -a remarcat datorită simțului său muzical
impresionând la vârsta de 8 ani pe Mihail Jora ce îi va deveni
profesor. Datorită s tudiului intens al teoriei muzicii, pianului
dar și a armoniei, Dinu Lipatti reușește la vârsta de 11 ani să
fie admis la „Academia de Mu zică și Artă Dramatică " din
București sub îndrumarea Floricăi Musicescu. Totuși continuă
să lucreze cu Mihail Jora, abordând și compoziția.
În anul 1932, Dinu Lipatti își termină studiile iar anul
următor va marca începutul său concertistic prin inter pretarea
Concertul în mi bemol major de F. Liszt, acompaniat de
orchestra Filarmonicii din București, sub bagheta lui Alfred
Alessandrescu. Tot în anul 1933, Dinu Lipatti a participat la
Concursul Internațional de la Viena unde va face cunoștință cu Alfred Cortot. Membru al
comisie i, Cortot îl va susține pe Lipatti în a -și perfecționa studiile în Franța. Pe lângă zona
interpretativă, Dinu Lipatti în anii 1932 -34 primește trei distincții pentru compozițiile sale .
Anul 1934 marchează începutul unei noi perioade și anume începerea studiilor la Paris aflat
sub îndrumarea lui Corton. Putem descrie modul său în aceasta perioada ca fiind unul în care
repertoriul și interpretarea sa se diversifică nu doar prin varietat ea de culori dar și a expresivități
sale ce este remarcată prin diverse concerte avute în Franța dar și în Elveția. Totuși nu putem
să nu remarcăm faptul că în această perioadă, Lipatti își împlinește un vis pe care î l avea de
mic copil și anume cel referi or la dirijat. Aflat sub îndrumare lui Diran Alexanian și a lui
Charles Münch , Dinu Lipatti dezvoltă această pasiune. În domeniul creației muzicale se
dezvoltă, afirmându -se prin Concertino în stil clasic și Simfonia concertantă pentru două piane
și orches tră de coarde prin care încearcă să dezvolte noi mijloace de expresie fiind influențat
de profesorii săi dar și de co mpozitori contempora ni, în special Stravinsky.
În 1939, după cinci ani petrecuți la Paris, Lipatti se întoarce în România. În țară, artistul român
începe să se afirme cu pregnanță în viața muzicală. Participă la câteva turnee cu Filarmonica
din București având și o prestigioasă colaborare artistică cu nașul său George Enescu.
Compozițiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult, printre alt ele originalul
Concert pentru pian și orgă, Fantezia pentru pian , Sonatina pentru mâna stângă sau Dansurile
românești pentru două piane . Ocolind influențele enesciene, Lipatti caută să -și contureze un
stil propriu, o sinteză între inspirația autohtonă și p rocedeele contemporane.

2
Lipatti începe să înregistreze la casa Columbia(Londra) și se împrietenește cu Walter Legge,
directorul artistic. Existând numeroase cronici muzicale care definesc geniul lui Lipatti.
Jurnalistul francez Pierre Guitton, de pildă își întitulează cronica despre un recital al lui Lipatti
astfel: ”Am ascultat pe Frederic Chopin interpretându -și Sonata în si minor !”
La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti și
logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în
ultimul său turneu. Trecând prin:Viena, Stockholm,
Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva și Berna.
Totuși dator ită războiului necruțător cei do i sunt nevoiți
să se stabilească la Geneva. Aici sunt înconjurați de un
cerc mare de prieteni ce le conferă nu doar un sprijin
moral cât și unul cultural printre aceștia putem să îi
numărăm pe: Clara Haskil ( de care îl leagă o prietenie
artist ică în că din timpul studiilor în Franța ), Edwin
Fischer, Wilhelm Backhaus, Antonio Janigro, Herbert
von Karajan, Paul Hindemith, Charles Münch, Yehudi
Menuhin, Arthur Schnabel, Walter Gieseking, André
Marescotti , doctorul Henri Dubois -Ferrière (creatorul
funda ției în 1970 pentru lupta contra maladiilor de
sânge care poartă numele său asociat cu cel al lui Lipatti ) și mulți alți.
Puțin timp după primele concerte la Geneva, Henri Gagnebin – directorul Conservatorului îi
propune tânărului pianist un post de profesor. Timp de cinci ani Lipatti va lucra cu dive rși
studenți , scopul său fiind pasiune a pură c e nu implică forțare a eleviilor , trăsătură ce îl va face
un idol p rintre numeroși săi studenți.
Datorită stări precare de sănătate, conducerea Conservatorului îi va oferi un asisten t și anume
un mai tânăr coleg pe nume Louis Hiltbrand. Ulterior în 1949, Lipatti decide să renunțe la
activitatea sa didactică definitiv . Cu toate aceste gre utăți nu se lasă de concert e. Deși are dureri
chinuitoare pianistul uimește prin perfecțiunea artistică și prezenț ă ce nu afirmă nicio secundă
suferinț ele prin care trece. Între crize, transfuzii și tratamentul obositor cu raze X, Lipatti
studiază constant și își modifică tehnica instrumentală conform dificultăți ilor apărute din
pricina inflamar i ganglionilor de la ambele mâini . Brațul stâng cu timpul a devenit mai gros iar
fiecare mișcare era dureroasă.
Maladia de care suferea era boala lui Hodgki n și în aceea perioada șansele de sup raviețuire
erau minime . Diagnosticul nu l-a descuraja t și își păstrează șimțul umorul ui pentru care era
bine cunoscut . Perseverența sa nu se afirmă doar în interpretare dar și în compoziție. Printre
ultimele sale compoziți se regăsesc: Melodiile pe texte de poeți francezi și Dansurile românești
transcrise pentru pian și orchestră, termină Aubade pentru suflători – ultima sa compoziție.
În anul 1950 prezintă semne de îmbunătățire a stări de sănătate. Revine, în cele din urmă
după o perioadă intensă de tratament pe scena din Geneva ( Victoria Hall ) cu Concertul de
Schumann .
Una dintre descopeririile medicale – cortizonul îi redau în mod miraculos forțe pe care le va
folosi în înre gistrarea ultimelor sale discuri . Din data de 2 iulie până pe 12 iulie , Lipatti

3
imprimă pe disc cea mai mare parte a „testamentului său artistic ” și anume : Bach, Mozart,
Chopin, cu un extraordinar entuziasm și o forță incredibilă.
În data de 23 august interpretează la Lucerna
(Elveția) Concertul în do major KV 467 de
W.Mozart. Care este urmat de ultimul său recital,
cel legendar, de la Besançon (Franța) .
În după -amiaza zilei de 16 septembrie, Lipatti,
doborât din nou de febră realizează că nu poate să
cânte , totuși susținut de doctorul său , Lipatti decide
să facă un ultim mare efort . Recitalul îl va susțin e
în întregime , în încheiere s punând următoarele
cuvinte: ”Nu vă serviți de muzică, serviți -o !”. Două
luni mai târziu, pe 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti
va fi răpus de boala necruțătoare după o luptă lungă
și plină de obstacole.

II. Virtuți și repere în viața lui Lipatti:
Pe tot parcursul istoriei au existat artiști care au avut un rol important în dezvoltarea societăț ii
umane. Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează în cultura românească și în afara frontierelor
țării pe aceeași orbită c u Enescu, Brâncuși, Eliade , etc. Peste tot în lume, chiar pe continentele
unde nu a putut să ajungă în scurta sa existență, artistul român a fost considerat ca unul dintre
cei mai mari interpreți ai primei jumătăți a secolului XX. Dinu Lipatti recunoscut pentru
fragilitate a sa aparte s-a remarcat prin forță și tăria de caracter. Desigur pentru a ajunge la o
performanță îți trebuie un studiu constant, care doar prin perseverență și dârzenie poți „sparge”
baiere care sunt inițial imposibile.
Curaj ul chiar și în situaț ii greu de descris este un atribut care a influențat generații întregi și
care va mai inspira tineri prin modul în care indiferent de cât de precar ă era starea sa de sănătate
pianistul nu și -a pierdut nicio secundă simțul umorului.
De-a lungul anilor, capătă experiența prin contact ul cu marile personalități ale vremii. Astfel
încur ajat și susținut ajung e foarte devreme la o concepție matură și vizionară asupra artei și
interpretării muzicale, cumulând calitățile variate și complexe ale pianistici contemporane
vremii.
Temeinicitatea este u n alt aspect al artei sale interpretative care i -a conferit capacitatea de a
cuprinde cu egală competență stiluri și genuri dintre cele mai diferite. Afirmând convingerea
sa care are la bază nu doar aspecte de natură tehnică dar și înțelegerea sub o altă „privire” a
muzicii . Mai mult, aceast ă mod alitate în care observa muzica îl ajuta în a „descoperi” universul
compozitoriilor. Fapt care a fost probat prin improvizațiile sale ,ce după mărturia auditorilor ,
păreau a fi compoziții autentice ale unor mari compozitori .
„Idealul pe care îl urmărea, ca pianist recreator ” spunea elevul său Jacques Chapuis, se
poate dezvolta într-o frază pe care Lipatti o repeta malițios și anume : Pianistul perfect, pe care
mi-ar plăcea să -l pot scoate din buzunar, ar trebui să aibă tușeul cantabil și imaginați a lui

4
Alfred Cortot, strălucirea și brio -ul lui Vladimir Horowitz, culorile lui Walter Gieseking,
iscusința și suplețea lui Wilhelm Backhaus, ardoarea și tandrețea lui Edwin Fischer.
Compozi țiile sale apare în principal au fost o continu are al stilului enescian, valorificând
ingenios folclorul românesc, cu puternice și înnoitoare aspecte de modernitate. Renumele
compozitorului Dinu Lipatti se datorează și calităților sale artistice și umane, cu totul
excepționale, puse în valoare de o muncă asid uă, metodică și profundă susținută până în ultima
clipă a vieții sale.
Moștenirea lui Lipatti nu se pierde nici în
zilele noastre , datorită unui destin care deși a
întâmpinat numeroase obstacole a găsit
puterea pentru a continua până în ultima clipă .
Astfel, în creațiile interpretate , Lipatti punea
în valoare lucrăril e interpretate , conținutul
profund uman și înalta lor spiritualitate ,
accentua dramatismul în contrast cu
seninătatea sau avea o atitudine clasicizantă,
„apolliniană”, dezvăluind universul afectiv
atât de profund al muzicii prin sobrietate și
simplitate , ș.a fiind un „cameleon” al stilurilor
muzicale.
Amintirea legendară, a prezenței lui Dinu Lipatti pe scenele lumii da r și în „sufletul” artei
muzicale românești și universale rămâne și în zilele noastre ca o „flacără” vie, de nestins .

III.Concluzii:
Lipatti, ca orice geniu artistic purta în arta sa încrustat semnul sacrificiului pentru artă.
Biografia sa fiind una di ntre cele mai cutremurătoare „pagini” ale secolul XX -lea ale unui artist.
Chinuit de o boală fatală prin care fiecare manifestare muzicală constituia un risc mortal ,
pasiunea sa referitoare la arta inter pretativă a fost însă mai presus de orice.
În scopul păstrări amintiri sale vi s -a înfințat Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul
Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș. Unde sunt expuse obiecte legate de viața și
activitatea marelui pianist și compozitor român.
De asemenea în semn de respect și omagiu s -a înfințat Colegiul Național de Arte „Dinu
Lipatti” din București care îi poartă numele.
Iar în luna septembrie 2017, Primarul General Gabriela Firea și Consiliul General al
Municipiului București au aprob at înființarea centrului cultural Casa Artelor „Dinu Lipatti” din
București , pentru a marca împlinirea celor 100 de ani de la naș terea acestuia.
Astfel imaginea și memoria talentatului pianist, Dinu Lipatti va dăinuit inspirând generațiile
viitoare nu doar prin interpretare , compoziție dar și prin exemplul s acrificiul său pentru artă .