Dintre toate subiectele asupra cărora se poate reflecta în lumea artelor plastice, nici unul nu provoacă mai mare interes și nu are o mai mare… [304806]

[anonimizat] o mai mare importanță decât cel care privește ființa umană. Cunoașterea sinelui este urmat de fiecare dintre noi pentru a [anonimizat] a [anonimizat] a menține un echilibru interior. [anonimizat], pune sub semnul întrebării ceea ce reprezintă natura actuală a omului.

[anonimizat], existența individului și situația actuală a lumii ajungând să constat dacă întreaga inustrie a Noilor medii, a digitalizării, a rețelelor de socializare pot fi un ajutor în dezvoltarea omului ori sunt doar o [anonimizat], în detrimentul cunoașterii realității.

Titlul, ”Înapoi la forma inițială”, îl consider că fiind o concluzie a ceea ce am dezbătut pe tot parcursul programului de Masterat. [anonimizat] o posibilă ruinare a naturalului. [anonimizat]-[anonimizat] a ajunge la un echilibru.

[anonimizat], [anonimizat]-se influențelor rezultate din căutarea continuă în Arta Contemporană și nu numai, a unor metode de reprezentare cât mai actuale din punct de vedere estetic. [anonimizat] o parte din ideile concluziilor acestui proiect. Documentarea stilistică din istoria artelor cuprinde prezentarea succintă a [anonimizat], din care am extras elemente și tehnici ajutătoare la formarea unui discurs plastic personal.

1.EXPUNEREA SUBIECTULUI ȘI TEMEI PLASTICE

Prezenta lucrare aduce în discuție problema dintre artificial și natural. [anonimizat], și-a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], ci puterea masei de oameni. [anonimizat]-și pună întrebări precum „Cine sunt?”„Care este menirea mea?”„Cum îmi valorific existența?”.

La o [anonimizat], [anonimizat] o iuzie impusă. Redau autortrelul aflat într-o [anonimizat], [anonimizat] într-un univers construit după propriile principii. Corpul este decupat și descompus aleatoriu, pierzându-și forma inițială, abstractizându-se, devenind un simplu element ce ajută compozițional făcând aluzie la ce se întamplă în momentul contactului cu societatea și cum încerc să mă adaptez și conformez actualului. Cyanul, magenta și galbenul citron și alte culori saturate întâlnite în imaginile plastice înfățișează partea electronică, inteligența artificială, acestea fiind parcă virtuale.

1.1 Natura umană din punct de vedere filosofic și artistic după secolul XX

Ființa umană se confruntă cu o permanentă stare de neliniște, ce rezultă din dorința și totuși incapacitatea de a-și înțelege condiția și Universul în care este situat. Ea se află într-o reformare sau schimbare continuă pentru a cunoaște răspunsul ideal. Structura omului este într-o continuă schimbare, variază de la o epocă la alta. Acestuia nu îi rămane altceva de făcut decât să înțeleagă intervalul în care trăiește, să renunțe la voluptățile care îl condamnă la uitarea de sine și să îi dea mai multă importanță existenței decât avuției. Istoria actuală prezintă o dureroasă lipsă de comunicare, prin cercetări, prin angoase sau chiar printr-un refuz existențial.

În societatea actuală se trăiește desacralizat, lipsit de esență, în care omul se consideră singura istorie adevărată și plină de sens. Abandonarea realității, în detrimentul pierderii în virtual este o problemă socială destul de nocivă cât să necesite atenția și analizarea evenimentului. În momentul prezent negarea sau irgonarea este o stare naturală, ajunsă parcă la statutul de normalitate, este o realitate disfuncțională.

Conceptul de natură umană este născut dintr-o serie de interogări legate de diferența dintre om și celelate entități, căutarea unui răspuns a ceea ce înseamnă deosebirea dintre acesta și animale sau lucruri, și ce cauzează această nevoie de conviețuire într-o comuninate.

Cultura reprezintă un proces de devenire umană, un mod de existență specific omului. Filosoful Aristotel susținea că oamenii nu pot trăi izolați, ci dimpotrivă, omul este un animal social, înzestrat cu instinctul de a trăi într-o comunitate. Datorită acestei comunități apare dreptatea, virtutea socială, ce asigură fericirea indivizilor, numai cu condiția ca statul să aibă legi drepte. Fără lipsa legii și dreptății omul devine ființa cea mai vicleană.

Pe de altă parte, Jean-Jacques Rousseau critică ideea de cultură în masă, spunând că aceasta este o înstărinare a omului față de natură. Susține că adevărata natură a omului este aceea în care toți sunt egali, iar cea artificială, adică cea a societății în care apare inegalitatea dintre indivizi, este nocivă, așadar individul trebuie să trăiască pe cont propriu, nu într-o comunitate. Rosseau este adeptul revenirii la natură, considerând că societatea îi alterează structura și sufletul omului.

René Descartes spunea că omul este alcătuit din trup și suflet; acestea, deși sunt substanțe diferite cu atribute diferite sunt totuși strâns legate, corpul fiind atributul întinderii, iar sufletul cel al cugetării. Caracteristică definitorie a omului, ceea ce îl deosebește de animale, de pildă, este apacitatea lui de a gândi, de a se manifesta ca o ființă cugetătoare.

Friedrich Wilhelm Nietzsche apreciază că a te comporta în acord cu regulile morale nu este decât un rezultat al educației, definită printr-o serie de reguli de bună cuviință, în cadrul căreia fiecare luptă pentru supraviețuire. Esența vieții este o expresie a voinței de putere.

“ Exploatarea aparține nu numai societății corupte sau imperfecte și primitive: ea aparține esenței vieții. Ca functionare organică fundamentală, ea este o consecință a voinței de putere propriu-zise, cea care este însăși voința de a trăi”

“ Rostul vieții omenești stă în aceasta că ne îndepărtăm de rău și ne apropienm de bine. Răul este pentru om ceea ce este necinstit; iar binele sau este ceea ce este cinstit. Toate legile și toate constrângerile se străduiesc fără îndoială nu spre altceva decât spre a da oamenilor asemenea prănduirii de viață, încât să se ferească de cele rele și să aducă la îndeletnicire ceea ce este cinstit .”

Nevoia de schimbare, de noutate a omului modern este foarte importantă având în vedere aparița cultului individualității, reprezentând în epoca actuală o reacție la secole de doctrine dictatoriale absolutiste din cadrul istoriei. În momentul de față, omul are nevoie de iluzia unei noi șanse, a unui nou început.

Civilizația este o amprentă a umanului. Oswald Spengler arată în lucarea “Declinul Occidentului” că de fapt civilizația reprezintă faza de decădere prin care trece inevitabil orice cultură în evoluția să ciclică.

Mircea eliade , prezintă structura omului modern care se îndepărtează de mistre, de sacru, numindu-l areligios. Spune că areligiosul este cel care se “elibereaza” și se “purifică” de superstițiile strămoșilor săi, referindu-se la totalitatea aspectelor de țin de religios, mai exact de Divinitate.

“Omul nu este decât ceea ce face el însuși din sine […] existența precede esența”

Omul din societatea actuală se înstrăinează din ce în ce mai rapid de ceea ce reprezenta odată natura ființei umane, golindu-și mintea de religiozitate și de semnificația transumană.

“Omul areligios este alcătuit dintr-un sir de negări și de refuzuri, dar este obsedat în continuare de realitățile de care s-a legat”

Sigmund Freud caracterizează în lucrarea “ Psihologia vieții cotidiene”, omul modern ca fiind un individ măcinat de o canstantă îndoială alături de un pesimism înnăscut și neîncredere în autoritate și tradiție. Apariția și dezvoltarea orașelor moderne produce înstrăinare și mediocriate, ceea de duce la inadaptabilitatea omului modern; el respinge și este repins la rândul său.

1.2 Structura omului contemporan

Ar fi greu de crezut faptul că omul nu s-a schimbat de-a lungul epocilor, cu siguranță a suferit modificări asupra naturii și va continua să o facă, însă mă opresc la analizarea structurii omului contemporan, cel al societății postindustriale, de consum.

Omul caută să se adapteze continuu la mediu și să-și construiască un trai cât mai confortabil. Fiind înzestrat cu rațiune, acesta față de celelate animale, este capabil de a-și construi un mediu artificial adecvat nevoilor și dorințelor personale, în prezent reușind să trăiască în condiții mult mai igienie și civilizate.

Dezvoltarea rapidă a industriei, a științei sau a tehnologiei de la începutul secolului XX a dus la apariția societății de consum, prin creșterea producției muncii și produselor de larg consum. Din pricina schimbării continue a principiilor umane, a apărtut o dispută între societatea modernă și cea postmodernă în domeniul artei. Dacă Modernismul susținea că arta și cultura aveau rolul de a evolua omul din punct de vedere spiritual, Postmodernismul vine contra, negând orice valoare, promovâd vizualul facil, datorită acestuia apărând industria entertainmentului.

Postmodernismul are ca princiupiu de bază șocul. Peit Mondrian afirmă că liniile și culorile din spațiul plastic trebuie să șocheze, astfel au apărut manifestări precum Suprarealismul, Abstracționismul, Dadaismul, colejele, decolajele și multe altele. S-a renunțat complet la valoarea estetică sub pretextul că arta devenise elitistă și comercială. Această mișcare atacă valorile etice, științifice sau sociale, fiind o reacție a conservatorismul societății moderne. Impune o conducere a vizualului, promovând cultura satisfacției și automulțumirii imediate. Se consideră că ordinea și morala constângeau natura umană a omului.

Totalitatea acestor schimbări a dus la influențarea structurii omului contemporan, trăind într-o societate de consum, este un consumator dar și sedentar din cauza societății automatizate. Creșterea acerbă a producției de informații și a mijloacelor de comunicare sufocă omul devenind mai anxios, iritabil și obosit, totodată dispunând și de libertatea de manifestare. Individul este mult mai rebel și nonconformist dar și mai dependent de televizor ori internet.

1.3 Influențele Inteligenței Artificiale, Noilor medii și Consumerismului

Următorul capitol este o analiză socio-psihologică asupra mea, presupunând totuși că se poate aplicaa unui număr larg de indivizi. Întreaga lucrare este o dezbatere atât din punct de vedere artistic dar și social asupra etapelor și consecințelor care au adus că rezultat dependența de tehnilogie în universul meu.

Atâta timp cât mă folosesc continuu de tehnologia digitală, fiind un instrument de neînlocuit, fără de care nu aș putea să mă integrez în ritmul societății și sunt de părere că majoritatea omenirii suferă de același efect, cel mai potrivit este o dezvolt din punct de plastic în proiectul de dizertație,“Înapoi la forma inițială”.

Inteligența artificială este din ce în ce mai dezvoltată, apăr tot mai multe gedget-uri care ajută că obținerea rezultatului finit mult mai rapid, nemaifiind necesară depunerea unui efort intelectual sau fizic, întregul “arsenal” ținând locul chiar și gândirii umane.

Consumerismul și problemele socio-politice sunt două aspecte ce mi-au atras interesul, imediat ce am ajuns la concluzia că nu aduc un beneficiu ființei umane, denaturându-l efectiv. Mi-aș fi fost imposibil să ignor aceste elemente ce își pun aprenta pe identitatea personală, aceste acțiuni reprezentând discursul lucrării de dizertație.

Pornind de la premisa că Modernismul și Postmodernismul se remarcă la începutul, respectiv jumătatea secolulu XX prin încercarea de a esențializa natura umană și posibilitățile acesteia de afirmare, pot constata că există două tipuri de artă. Unul de tip realist, unde se continuă tradițiile realiste din perioadele precedente, și altul de tip modernist, ce își pune accentul pe înnoirea, atât la nivelul conceptului, al conținutului cât și al aspectului.

Modernismul constă într-o tendința de înnoire și actualizare în toate domeniile, cât și arta secolului XX, având la bază ideea de negare a tradiției și impunerea unui noi principii de creație. Apare simultan cu rezultatele evoluției epocii, mai exact revoluția industrială, apariția și dezvoltarea multiplelor căi de comunicare, favorizând accesul la informație aproape concomitent, precum și apariția unur noi manifestări artistice, cea a fotografiei și cea a cinematografului, acestea fiind dovezile progresului tehnologic.

Arta modernă încurajează ruptura de tradiție cât și anularea modelelor clasice. Pune la îndoială ierarhiile de valoare și sistemele de idei existente anterior. Există, acum, o permanentă nevoie de a crea și de a aduce inovație, alături de a nega realismul și naturalul.

Urmează să rezum evoluția artei de la începutul secolului XX până în prezent, pentru a justifca influențele istoriei cât și motivul pentru care am ajuns să pictez în maniera regăsită în proiectul personal.

De-a lungul secolului XX au avut loc numeroase schimbări în Arta plastică, unul dintre motive fiind situațiile poltico-sociale ce s-au manifestat în tot acest timp. Au căzut sisteme politice ce au avut repercursiuni în schimbarea modului de gândire și de înțelegere a întregii populații. Desigur că arta nu putea stagna în timp ce toate celelalte “câmpuri” erau în continuă schimbare.

Perioada Artei Moderne sau mai exact Modernismul se ocupă cu operele de artă produse în jurul anilor 1860-1970 și este caracterizat prin uitarea teoriilor vechi, îmbrățișând noul. Există mai mult interes pentru experimentări, noi modalități de a privi lumea sau noi idei despre cum funcționează asta.

Claude Monet,

Gaze St. Lazare

Din punct de vedere istoric poate fi asociat cu Revolția industrială, înregistrându-se o schimbare rapidă în tehnologie, industrie sau transport.

Ceea ce a dus la influențarea situației economice și culturale în Europa și Nordul Americii. Oamenii încep să se stabilească în orașe, să călătorească, având acces la noi orizonturi și idei. Invenția fotografiei, de asemenea, a adus pictura într-o criză de identitate. Cu această nouă tehnologie care reproduce exact realitatea, ce mai poate să facă pictura, dar fitografia nu? Modernismul este un concept despre oameni, locuri sau experiențe cu care artiștii au avut contact direct.

Gustave Caillebotte

Strada din Paris,

Zi ploioasă

Odată cu publicația lui Sigmund Freud “Interpretarea viselor” din 1889, artiștii devin tot mai intresați de vise, simbolisme și iconografie și le folosesc ca modalități de a descrie experiențele subiective.

Max Ernst,

Celebes

Antimodernismul reprezintă un număr de grupări paralele, răspândite în Europa după sfârșitul Primului Război Mondial. Simultan cu apariția lucrării lui Daniel Linbenverg, “Chemarea la Ordine”, ca o reacție asupra războiului, artiștii resping arta de avangardă și se întorc la tradiționaliști. Acest act este asociat cu o renaștere a Clasicismului și a Artei Realiste.

Futurismul era în centrul atenției, în special în acea epocă. Empatizeaza și glorifică teme asociate cu concepte contemporane legate de viitor incluzând viteza, tehnologia, tinerețea și violența, dar și obiecte precum mașini, avioane și orașe industriale. Elogiază violența și puterea mașinilor și condamnă cultura din trecut, sfidând istoria și tradiționalul.

Umberto Boccini,

Dinamismul unui ciclist

Postmodernismul este o mișcare artistică apărută în jurul anului 1960, ideea de ce ar putea să devină arta se extinde în maniere precum tehnica mixtă, simplificarea, instalația, colajele sau performance art.

Robert Rauschenberg,

Fără titlu

Distincția dintre artă veritabilă și cea superficială, a culturii populare este neclară. Există un sentiment de “aici și acum”, nemaiîntâlnit în Arta modernă, poate pentru că este mai ușor de înțeles Arta Pop a lui Andy Warhol sau Roy Lichtenstein.

Arta Contemporană este cu siguranță cea mai greu de definit, aceasta fiind pe scurt arta de după Modernism, însă aici apare dificultatea, pentru că este neclar când s-a sfârșit. Această mișcare poate fi considertă metaforic, că o umbrelă largă ce acoperă Postmodernismu.

Andy Warhol,

Conserve de supă

Campbell

În 1990 a fost folosit prima oară termenul de “Artă Contemporană” de către criticul de artă Roger Fry în cadrul Societății de Artă Contemporană din Londra.

Așa cum Modernsmul a devenit un fapt istoric, cuvântul de “modern” încetează a mai însemna Artă Contemporană, devenind o denumire pentru tot ce se întâmplă cu arta realizată în prezent.

Se poate face o confuzie între Arta Modernă și Arta Contemporană, amândoi termeni reprezentând concepte precum actual, acum sau prezent, însă în lumea artelor cele două dimensiuni rămân total diferite.

Arta Modernă nu mai este atât de modernă, ci deja face parte din istorie, chiar dacă atunci artiștii au renunțat la canoanele clasice pentru a se exprima liber. Modernismul cuprinde Impresionismul, Cubismul, Expresionismul sau Futurismul. Artiștii folosec din ce în ce mai multă culoare în detrimentul construcției, considerând că folosind-o arta ar putea reflecta semtimentele lor în legătură cu diferite subiecte.

Arta Contemporană manifestată după 1970 până în prezunt experimentează nu numai Noile Medii, cum ar fi Performance art, Arta video, Land art, instalația chiar și Arta digitală, se concentrează mai degrabă pe probleme sociale în schimbul conceperii unei noi estetici.

1.4 Relația dintre natural și artificial

Având în vedere că viața personală implică nevoia inteligeșei artificiale, spre exemplu comunicarea prin rețelele de socializare, studierea unor artiști plastici cu ajutorul abonamentelor online, chiar și proiectarea sau conceperea propriilor lucrări artistice, am ales că aseasta lucrare de dizertație să prezinte legătură dintre om și tehnologie, mai precis dintre mine și sistemele inteligenței artificiale. Observ că din ce în ce mai mult este prezentă această manifestare în viața mea de zi cu zi, devenind o necesitate. Plecând de la această observație m-am gândit că dacă tot există prezența artificială în jurul meu, este evident că trebuie să o dezvolt și din punct de vedere plastic.

Nu vreau să fac o analiză psihosocială asupra întregii umanități, ci doar o prezentare a modului prin care tehnologia a venit sau nu în ajutorul meu, ce beneficii mi-a adus și care este viziunea mea asupra acestul fenomen relativ nou.

De cele mai multe ori aceată putere artificială poate să distrugă posibilitatea de a mai căuta propriile rezolvări, oferind căi mult mai rapide pentru obținerea unui rezultat, fără a mai depune efort intelectual propriu omului. Sunt conștientă de puterea tehnologiei, de faptul că aș putea să mă adâncesc în aceasta, până acolo unde voi renunța la a mai încerca să depun vreun efort intelectual sau fizic. Desigur, am găsit răspunsul la acestă posibilă rătăcire, chiar dependență, acesta fiind chiar recunoașterea faptului că există o dispută, o discrepanța dăunătoare.

Mircea Eliade dă exemplu de numeroase rătăciri față de realitate, printre care cel despre cinematograf, susținând că este o adevărată “fabrică de vise”, că preia și folosește numerose motive mitice, luptă dintre Erou și Monstru, înfruntări și încercări inițiatice. Apoi, mai spune că “până și lectura are o funcție mitologică, nu numai pentru că înlocuiește rostirea miturilor în societățile arhaice și literatura orală, care se mai păstrează în comunitățile rurale din Europa, ci pentru a permite omului modern o ieșire din timp, asemănătoare cu cea întalnită demituri ”

Alături de toate aceste exemple și de multe altele, precum jocurile video, rețelele de socializare, individul își irosește timpul pătrunzând într-un univert temporar străin, el fiind “trimis” în afara duratei sale personale și integrat în alte ritmuri, intârând de fapt într-o altă sfera de timp, într-o altă istorie.

DOCUMENTARE SELECTIVĂ/ STILISTICĂ DIN ISTORIA ARTELOR

Nu este de mirare faptul că artiștii și-au îndreptat atenția asupra tehnologiilor și Noilor Medii, acestea fiind o bogată sursă de inspirație pentru a repreprezenta actualitatea. A fost important să înțeleg cum au perceput artiștii contemporani omul modern alături de puterea industializării și apoi cum au transpus această temă în opesere lor. Am constat că există numeroși artiști care au dezbătut conceptul, ceea ce m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea documentației personale.

Urmează să prezint o serie de similitudini cu artiști și lucrări din istoria artelor. Nu mi-am axat atenția către un singur artist, orizontul de inspirație fiind unul suficient de mare încât să-mi dezvolt un bagaj de informații consistent.

Evoluția mișcării și unității sunt concepte pe care John Ferren se concentrează, în compozițiile sale abstracte. Combină o serie de ideologii artistice diferite, amenstecând pe aceeași pânză forme arhitecturale masive cu acte de spontaneitate expresioniste, picturale.

Artistul a căutat o modalitate de a exprima adevărul moral, considerând pictura ca pe un mijloc de căutare a realității din spatele aspectului. Numește arta “Marele numitor comun între cunoaștere și înțelegere” și considera că trebuie să exploreze forțele intuitive, spirituale, mentale, sociale sau psihologice ale vieții.

Unul dintre primii artiști ai Artei Pop, a fost Roy Lichtenstein, obținând un renume răspândit devenind subiect râvnit petru critiica anilor 1960. Stilul de maturitate este inspirat din benzile desenate, fiind acuzat de banalitate, lipsit de originalitate și, mai târziu, chiar de plagiere.

Opera sa de mare impact devine sinominul pentru Arta Pop, iar metoda de lucru constă în amestecul aspectelor reproducerilor mecanice și desenului manual.

Lichtenstein empatizează cu metodele reproducerii mecanice, în special prin folosirea punctelor Ben-Day, simbolul Artei Pop. Toate formele de comunicare, toate mesajele sunt filtrate prin coduri sau limbi. Artistul se inspiră din cultura de masă și din semntimentele indivituale ale sale.

Carlos Cruz-Diez este un artist profund interesat de relațiile dintre culoare, estetică si percepție. Este influențat de compozițiile pointiliste ale lui Georges Seurat și de pătratele iluzioiste ale lui Josef Albers.

Experimentele sale optice se concentrează pe cum lumină și culoare ce pot crea senzația de mișcare asupra poziției din care lucrările sunt privite. În 1959, Cruz-Diez și-a schimbat suportul plastic, clasic, plecând de la vopsea și ajungând să folosească lumina colorată.

Bridget Riley este reprezentanta Artei Optice și susține că se inspiră din natură. Viteza tehnologiilor prezente în acea epocă posibil să le fi tratat că pe fenomene deja ajunse la stadiul de firesc și natural. Riley declară că pentru ea natura nu reprezintă peisajul ci dimanisnul forțelor vizuale, un fapt mai degrabă decât o aparență.

Este cunoscută pentru picturile sale ce produc iluzii optice. Crează linii curate obținând compoziții dinamice și efecte vizuale prin geometrie și culoare.

Arta lui Jaime Brett Treadwell se bazează pe o serie de forme inventate ce redau decepții optice și, adesea, aduc asupra spațiului o îndoială între certitudine și ambiguitate.

Jaime este și el adeptul Artei Optice, folosind jocul dintre linie și culoare saturată alături de diferite estetici retro incluzând nostalgia anilor 1980, Science-Fiction-ul, Futurismul și Grafica digitală. Experimentează prin amastecul unor elemente bizare pentru anticiparea unor sensuri noi și relevante.

Nichole van Beek combină în picturile ei forme caligrafice, desene abstracte și texturi pentru a crea compoziții asemănătoare labirintului și Puzzle-ului. Începe fiecare lucrare prin pictarea uniformă a pânzei, adăugând apoi diferite țipare prin aplicarea rapidă a pigmenților, zgârieturilor sau petelor de cerneală.

Acestea, la rândul lor, oferă o bază pentru următoarea etapă, desenarea formelor caligrafice. Lucrările au un impact vizual puternic datoritp juxtapunerilor opuse. Elementele plastice și grafice, petele plate și motivele decorative, îmbinarea culorilor saturate cu cele terne ajută la obținerea unor compoziții unitare imprevizibile.

Opera lui Morgan Blair este reprezentată de pânzele fluorescente ce reflectă atât o nostalgie inconfundabilă a anilor 1990, cât și epoca digitală contemporană. Se inspiră din imaginile întâlnite pe rețelele de socializare pe care le rearanjează și le reconfigurează în programul de prelucrare a imaginii, Adobe Photoshop, transpunându-le apoi pe pânză. Rezultatul final este o lume de neon, artificială influențată de Arta Pop.

DOCUMENTARE ȘI METODE DE LUCRU-SUBIECT/TEMĂ PLASTICĂ

3.1 Documentare teoretică

Pentre documentarea teoretică am studiat informațiile ce privesc istoria lumii începând cu secolul XX. În lumea artelor începe să se redea progresul gândirii, felul în care mintea percepe artificialul, astfel curentele de avandardă se concentrează asupra sferei subconștientului și a explorării adâncului conștiinței umane, tendinta artiștilor fiind aceea de a sparge tiparele artelor precedente prin revolte remarcabile.

Wassily Kandinsky publică în 1912 un manual de artă, ceea ce dovedește nevoia de a actualiza întreaga teorie existentă până la acea vreme. Este evidentă necesitatea schimbării unor concepții despre artă, pentru că numeroase idei învechite nu se mai potriveau noului context al momentului. Scriitorul reprezintă însăși Modernitatea, cunoscut și ca “părintele” Artei Abstracte. Fiind influențat de condițiile socio-politice ale vremii începe să reflecteze asupra Artei Plastice, considerând că arta de dragul artei anihilează sunetul interior, de aceea propune o schimbare majoră. Dorește ca arta să nu mai fie legată numai de măiestria de a reda realitatea, el spune că artistul este un preot al “frumosului”, acesta putând fi judecat numai prin măsura dimensiunii interioare și a necesității.

“Este frumos ceea ce vine dintr-o necesitate sufletească interioare. Este frumos ceea ce este interior frumos”. Ajunge la concluzia faptului ca toate culorile au, pe lângă efectul fizic, și efectul psihic. Prin analiza unor culori reiese forța psihică a acesteia, ce trezeste o vibratie sufletească. De exemplu galbenul este lumesc, albastrul ceresc, albul tăcere absolută sau negrul neantul.

În momentul în care apare abstactizarea realității, imaginile plastice și nu numai, sunt din ce în ce mai greu de înțeles, dau exeplu apariția curentului Abstract, care la fel ca și în zilele noastre, lucrările erau greu de înțeles și necesitau timp pentru cugetare. Abstactizarea este un procedeu complicat, dificil ce necesită cunoaștere din partea artstului cât și din partea privitorului

Kandinsky scrie în Manualul de Artă faptul că opera sa “provoacă în mod necesar privitorului receptiv emoții mai subtie, care nu pot fi cuprinse în cuvinte”, numai că acesta mai adaugă și că “privitorul de azi este însă rare ori capabil de astfel de vibrații”. Din punctul meu de vedere, aceasta afirmatâție este încă valabilă și în prezent.

Kandinsly exemplifică trei tipuri de imagini plastice. Prima este cea a impresiei, când natura este reprezentată printr-o formă grafic-picturală, numind-o Impresii. A doua este compusă din expresii de ordin interior, din “natura interioară”, denumind-o Improvizații, iar cea de-a treia, cea mai veritabilă, este aceea în care domină rațiunea, conștiința, intenționalitatea și finalitatea, numind-o Compoziții.

“Observ că, după părerea mea, noi ne apropiem tot mai mult de vremurile conpoziției conștiente, raționale, că în curând pictorul va fi mândru să-și declare operese sale ca fiind construite (în contrast cu impresionistii puri, mândri de faptul că nu știau să explice nimic), că ne aflam de pe acum în epoca unei creații cu finalitate și că, în sfârșit, acest concept aste sufletul unei epoi a înaltei spiritualități”. Din această concluzie reiese faptul că odată cu schimbările socio-politice secolului XX și Arta își creează un nou traseu și o nouă docmă. Fiecare acțiune a momentului unei vremi se răsfrânge și asupra artei.

3.2 Structura plastică a lucrării și analiza rezolvării tehnologice

Imaginile plastice propuse în acest proiect le-am gândit pe fiecare ca pe display-uri, pentru a punca și mai precis prezența lumii digitale ce aproape conștiința nu o mai remarcă, fiind obișnuită cu aceasta. Imaginea digitală este întotdeauna dibimensională, reprezentată adesea printr-un monitor plat ce poate reda orice formă, însă imaginile emanate rămân la același dimensiune fizică. Același lucru exprimă și lucrările mele, lumina naturală nu există în compoziții, pentru a face o asemănare între ecranele prin care este imposibil să pătrundă razele soarelui. Au propria lumină interioară, produsă de microleduri. Figura umană este abstractizată, topită în acest sistem artificial, pierdută în efecte de natură digitală, devenind simultan un alt element abstractizat.

Imaginea digitală este cea care îmi definește estetica întregii serii de lucrări, ce reprezintă desene de linii digitale, culori saturate, elemente obținute digital, cu ajutorul unor instrumente deținute de programe de prelucrare a imaginii și figura umană. Totalitatea acestora au o anumită “poezie” pe care o transpun sfidând astfel metodele tradiționale ale picturii, folosind bandă adezivă, culori de spray sau chiar pensule. Acest dosar de pânze conține un contrast de tehnici, de la cele clasice, pictura realistă până la cele ce țin de abstactizare complet minimalistă.

În picturile curente sugerez o relaționare între Arta Stradală, Arta Optică și pictura tradițională. Prezint un echilibru de elemente total diferite, modificate și topite, componente ce nu ar trebui să fie împreună, dar într-un fel este funcționează. O astfel de combinație neașteptată poate duce la inovație.

Compozițiile sunt alcătuite din multiple straturi, fiecare din acestea funcționând ca parte din imaginea întreagă, de asemenea ele pot funcționa și individual. Suprapunerea accentuează dinamica și sparge limitele reprezentării bidimensionale. Creez un spațiu suprarealist alcătuit din planuri și culori extrase din lumea virtuală pe care le transpun pe pânză într-un orizont real, efectele digitale devenint astfel materie. Realizez o conversație a straturilor, planurilor, culorilor și autoportetelor exprimând diverse mesaje despre condiția umană și situația actuală a lumii înconjurătoare.

Pentru creearea unui picturi trebuie să parcurg câteva etape esențiale. Încep prin lucrul pe calculator, toate lucrările înainte de a fi transpuse pe pânză fiind mai întâi concepute digital. Creez numeroase compoziții și mă opresc la cea pe care o consider plină de potențial. Lucrez cu ajutorul unui program de prelucrare a imaginii atături de fotografii ale propriei figuri. Folosesc imagini extrase de pe rețelele digitale care mă inspiră și pe care le găsesc folositoare pentru lucrări. Compun și decompun, decupez și atașez variațiuni de filtre și de straturi.

În arta mea nu vreau să reprezint o realitate propriu-zisă, ci să ajung la o formă de reflectare asupra acesteia, prin intermediul rațiunii și afectivității.

3.3 Evolutia lucrarii în patru a patru semestre