Dinamica Terenurilor In Negru Voda

Cuprins

Capitolul 1 – Introducere

1.1 – Structura lucrării

1.2 – Scopul lucrării

1.3 – Istoricul cercetării în domeniu

Capitolul 2 – Trăsăturile geografice de ansamblu ale Dobrogei de Sud

2.1 Poziția geografică

2.2 Aspecte geologice și evoluția paleografică

2.3 Relieful și tipuri genetice de relief

2.4 Clima

2.5 Hidrografie

2.6 Solurile și tipurile de sol

2.7 Vegetația

Capitolul 3 – Aspecte demografice

Capitolul 4 – Dinamica utilizării terenurilor

4.1 Caracteristici geografice ale Podișului Negru Vodă

4.2 Dinamica utilizării terenurilor

Capitolul 5 – Concluzii finale

Capitolul 6 – Bibliografie

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

1.1 STRUCTURA LUCRĂRII

Lucrarea de față este structurată pe capitole și subcapitole după cum urmează :

Capitolul 1 – Introducere, acesta conține subcapitolele:

1.1 Structura lucrării în cadrul căruia este prezentată componența prezentei lucrări;

1.2 Scopul lucrării care conține motivul ce a stat la baza alegerii acestei teme;

1.3 Istoricul cercetării în domeniu care prezintă cercetările și lucrările ce au avut legătură cu spațiul studiat și tema aleasă;

Capitolul 2 – Trăsăturile geografice de ansamblu ale Dobrogei de sud, cu subcapitolele :

2.1 Poziția geografică ce conține poziția Dobrogei de Sud și aspecte generale;

2.2 Aspecte geologice și evoluția paleografică unde sunt prezentate alcătuirea geologică și evoluția podișului;

2.3 Relieful și tipurile genetice de relief, aici sunt prezentate caracteristicile legate de relieful Dobrogei de Sud și principalele tipuri de relief;

2.4 Clima ce influențează Podișul Dobrogei de Sud, precipitații, temperaturi medii anuale, etc.;

2.5 Hidrografie cu principalele cursuri de apă si regimul pluviometric al Dobrogei de Sud;

2.6 Solurile și tipurile de sol

2.7 Vegetația

Capitolul 3 – Aspecte Demografice, aici sunt prezentate aspectele ce țin de demografie, evoluția populației pe sexe, etc.

Capitolul 4 – Dinamica utilizării terenurilor, cu subcapitolele :

4.1 Caracteristici geografice ale Podișului Negru Vodă, sunt prezentate încadrarea în teritoriu, hidrografia podișului, etc.;

4.2 Dinamica utilizării terenurilor, modul în care sunt urilizate terenurile Podișului Negru Vodă;

Capitolul 5 – Concluzii

Capitolul 6 – Bibliografie

1.2 SCOPUL LUCRĂRII

Scopul lucrării de față este acela de a prezenta modul de utilizare a terenurilor în Podisul Negru Vodă.

Lucrarea arată că zona de studiu se află intr-o zonă în care utilizarea terenurilor se realizează in mod exclusiv agricol însa condițiile climatice și lipsa sistemelor de irigații pot duce până la renunțarea la anumite culturi agricole.

1.3 ISTORICUL CERCETĂRII ÎN DOMENIU

CAPITOLUL 2

TRĂSĂTURILE GEOGRAFICE DE ANSAMBLU CARACTERISTICE DOBROGEI DE SUD

2.1 POZIȚIA GEOGRAFICĂ

Dobrogea de Sud este situată in sud-estul României si reprezintă o regiune de platforma tipică, cu altitudini medii ce nu depășesc 150m. Se desfășoara la sud de Podișul Casimcei, contactul dintre acestea realizându-se pe aliniamentul depresiunilor Siutghiol-Ovidiu-Mihail Kogălniceanu-Crucea-Hazarlâcghiol. În partea de est și vest limitele au caracter morfohidrografic și se desfășoară de-a lungul falezei Mării Negre, respectiv falezei abruptului dunărean. Limita sudica este data de granița cu Bulgaria, podișul înaintând cu aceleași trăsături până către Valea Batovei.

Fig. nr. 2.1 – Așezarea geografică a Dobrogei de Sud în cadrul Țării (autor – Mihălțeanu Cristina)

Între aceste limite, podișul Dobrogei de Sud are cea mai mare suprafață dintre toate subunitățile dobrogene (5.332km², adică 47,8% din suprafața Podișului Dobrogei). Comparativ, Podișul Dobrogei Centrale are 2.150km² (18,6%), iar Podișul Dobrogei de Nord, 3.660km² (33.6%).

Din cauza mișcărilor recente de basculare a soclului, prin înălțarea marginii vestice a Dobrogei și coborârea celei estice, râurile afluente Dunării și-au adâncit văile (Brătescu, 1928 a), astfel că, de la est către vest acestea sunt din ce în ce mai adânci.

Mai mult de jumătate din suprafața Podișului Dobrogei de Sud este situată la 100-200m altitudine absolută. Caracteristica acestei subregiuni, suspendată între doua nivele de bază scazute Dunărea la vest și Marea Neagră la est o constituie faptul că aici se găsește o întinsă arie endoreică.

2.2 ASPECTE GEOLOGICE ȘI EVOLUȚIE PALEOGRAFICĂ

Sub raport geologic, Podișul Dobrogei de Sud se suprapune integral Platformei Moesice, cu soclu cristalin, acoperit de formațiuni depuse în ciclurile de sedimentare : Cambrian-Westfalian, Permian-Triasic, Bathonian superior-Mastrichtian, Eocen-Oligocen și Badenian superior-Romanian (Ionesi, 1994).

Fig. nr. 2.2 – Harta geologică a Dobrei de Sud (prelucrată și generalizată după Geografia României Vol. V, 2005 – autor Mihălțeanu Cristina)

Soclul Platformei sud-dobrogene, alcătuit din gnaise granitice și șisturi cristaline mezometamorfice de vârstă Proterozoic inferior sau Arhaic (Mutihac, Ionesi, 1974), este îmbucătățit intr-un sistem de tip horst-graben. Depozitele aflate la zi au o poziție cvasiorizontală sau slab monoclinală rezultată din largi bombări (anticlinorii, sinclinorii, domuri de platformă), faliile la zi fiind o excepție.

Sub raport petrografic, la zi predominante sunt depozitele loessoide (90%), urmate de calcare, marnocalcare (7% la zi, 75%la baza loessului), gresii, conglomerate, nisipuri, pietrișuri și argile.

Evoluția paleogeografică a început în Proterozoicul inferior după orogeneza Zveco-Kareliană. În acest lung interval de timp, cele mai importante intervale de modelare subaeriană sunt cele ce au urmat marilor cicluri de sedimentare. Pentru argumentarea trăsăturilor reliefului actual, sunt importante urmatoarele etape :

Etapa din Cambrian inferior, ulterioară mișcărilor din orogeneza assyntică, mișcări când s-a definitivat aranjamentul structural al soclului cristalin mezo și ankimetamorfic (în blocuri tip horst-graben);

Etapa Carbonifer superior-Permian inferior, de peneplenizare și de reactivare a sistemului de blocuri;

Etapa Triasic superior-Jurasic mediu (prima parte), când au fost îndepărtate prin eroziune o parte din formțiunile ciclului depozițional anterior;

Etapa Senonian superior-Paleocen, de sculptare a suprafețelor acumulative depuse anterior, suprafețe frecvente exondate în regiunile ce au afectat mari teritorii din Dobrogea de Sud în Barremian, Apțian, Albian și Turonian;

Etapa Eocen superior-Miocen inferior, ulterioară ciclului de depozite marine epicontinentale (gresii calcaroase, calcare grezoase, etc.) depuse în prima parte a Eocenului;

Etapa Post-Sarmațian, de carstificare și modelare a reliefului actual.

In Ponțianul superior și în Dacian, lacul din Câmpia Română înaintează ușor (1-10 km lățime) peste partea sud-vestică a Podișului Dobrogei din Sud și generează „terasa lacustră” (Brătescu, 1928 a), cu pătrundere mai adâncă pe gurile unor văi preexistente (în principal văile care astăzi se varsă în limanuri).

În timpul depunerii argilelor roșii (Pleistocen inferior), podișul este întins pedimentat, mai ales, pe marginea dunăreană și cea maritimă (Posea, 1980 a), suprafețele netezite asociindu-se intr-un nivel de bordură, sub formă de prispă (prispa dunărenă, Mihăilescu, 1966), deseori, cu pătrundere adâncă pe văi. La marginea podișului către Câmpia Română, în prelungirea nivelului de bordura s-au format glacisuri acumulative.

În Pleistocenul mediu, Dobrogea de Sud rămâne ușor ridicată față de Câmpia Română și Marea Neagră, motiv pentru care argilele roșii se conservă pe mai departe. Apele de pe latura de vest se organizează în sisteme mai mari decăt cele de azi. Acestea avansau până către centrul Bărăganului (sistemul Vederoasa-Carasu prin nord-estul Câmpului Hagieni; sistemul Oltina-Gârlița, pe la vest de Câmpul Hagieni prin Valea Jegălia) (Posea, 1984 a).

În Pleistocenul mijlociu și superior, în timpul formării depozitelor loessoide și a solurilor fosile, pe un fond general de ridicare, văile se adâncesc. Văile de pe latura de est se lungesc (în conditiile regresiunii würmiene), iar cele din vest se scurteaza prin retezarea sectorului lor inferior de către Dunăre (Posea, 1984 a).

În Holocen, țărmul Mării Negre se instalează la poziția actuală, cea mai avansata către uscat, situație care explică lipsa teraselor marine (Posea 1980 b); fundul văilor se înalță prin aluvionare și apar limanurile . Odată cu creșterea presiunii umane, în Dobrogea de Sud se ivesc numeroase forme de relief antropic, unele din ele impunându-se în peisaj.

2.3 RELIEFUL ȘI TIPURI GENETICE DE RELIEF

Altitudinile

Valoarea medie este de 75-100m, ca urmare, este cel mai coborât podiș din țară. Altitudinea maxima este de 235m (Culmea Băltăgești-Dl. Alde Bair), iar cea minima este de -1m (pe țărmul lacului Techirghiol).

Deseori se spune că Podișul Dobrogei de Sud este tabular și neted ca o câmpie. În realitate podișul prezinta orientare, pante si fragmentare diferită, ondulări și uneori, căderi altitudinale rapide. Gruparea acestor elemente conturează cel puțin 4 situații morfologice (cu semnificație în evoluție).

Cumpăna de ape dintre Dunăre și Marea Negra are un mers sinuos, fiind abătută când spre fluviu (Dl. Movilele Înșirate 213m, la circa 12km), când spre mare (la obârșia Văii Carasu, 54m lângă Constanța, la 4 km de mare); ea are o altitudine diferita și în mai multe locuri își pierde pur și simplu funcția, astfel dacă între Palas-Constanța și Negru Vodă cumpăna rămâne mai joasa decât „linia marilor înălțimi”, care se găsește abătută către Dunăre (Brătescu, 1928 a), la sud de Topraisar ea traversează o vale (Sânar), iar în arealul poliilor de la Mereni și Negru Vodă nu se mai prezintă ca o singura linie, ci, „ca o zona de cumpănă” (Popp, 1958), putând fii numită „cumpănă dublă.

Toate aceste aspecte au fost hotărâte de mișcările recente de basculare, de evoluția sistemelor hidrografice în raport cu cele doua nivele de bază din vest și est și de modelarea podișului, pe mari suprafețe, în sistem carstic.

Culoarul Carasu, cu poziție transversală în locul unde podișul are lațimea minimă (60km), se înscrie ca partea cea mai coborâtă cu înclinare inversă (Murgoci, 1914). La obârșia Văii Carasu, altitudinea este de 54m, iar pe mai mult de jumătate din lungimea sa, lunca oscilează între 5 și 10m (mai jos decât lunca Dunării la Cernavodă). Având o lățime de 0,5-1,5km la nivelul luncii și de 3-5km la partea superioară, culoarul apare ca o veritabilă depresiune între Dunăre și Marea Neagră. Pe fiecare latură în lungul Dunării și al țărmului Mării Negre apare o fâșie (lată de 2-10km), mai joasă față de nivelul general al podișului, dar care domină lunca Dunării (cu 50-100m) și nivelul mării (cu 20-60m), ca o „prispă” (Mihăilescu, 1966). Ea pătrunde și în lungul văilor mari, sugerând o evoluție de tip pediment.

Culmea Băltăgești, aflata în nord-vest, se înalță brusc deasupra podișului din jur (ce are circa 140m), cu peste 100m. Ea se înfățișează ca un inselberg calcaros, înconjurat de glacisuri cu pantă și extensiune diferită (mai largi spre vest).

Interfluviile

Au caracter eroziv-structural și sunt dezvoltate în principal, pe calcare sarmatice cvasi-orizontale sau ușor înclinate, acoperite cu loess gros pana la 50 m. Exhumarile sunt pe mici suprafețe astfel că relieful precuaternar apare pe interfluviile principale, într-un sistem paralel sau divergent de interfluvii de grad ierarhic inferior, cu altitudini mai mici, însă în procent mai mare. Ele aparțin de regulă, nivelurilor moderate prin glacsare și pedimentare.

Tabelul nr. 1.1 – Caracteristicile morfometrice ale reliefului Podișului Dobrogei de Sud (Geografia României Vol. 5). *- la nivel de versant; **- pe podiș.

Tipuri genetice de relief

Relieful fluviatil

Văile, râpele și depresiunile de obârșie prezintă în Podișul Dobrogei de Sud unele particularități, ele dețin 65% din suprafața Podișului Medgidiei, 50% din Podișul Oltinei și 30% din Podișul Negru Vodă. Primele două subunități apar mai fragmentate, de unde și aspectul colinar sau chiar deluros, pe când în Podișul Negru Vodă domină suprafețele cvasiorizontale (aspect moștenit de la suprafața inițială).

Văile principale care se orientează spre Dunare sau spre mare, de obicei prin intermediul limanurilor, pornesc din aria cumpenei principale Dunăre-mare. La obârșie au aspect evazat, dar la mică distanță se adâncesc repede, versanții evidențiiundu-se clar și cu pante crescânde până la verticală către vărsare.

Văile imbracă forme și mărimi diferite în raport cu o roca și structura. Unele sunt simetrice (în Podișul Negru Vodă și Podișul Oltinei), altele sunt asimetrice (în Podișul Medgidiei), ex. Țibrinu, Carasu.

Versanții sunt drepți, în trepte (terase structurale și de surpare), convecși-concavi, deseori sprijiniți pe glacisuri loessoide. Cănd acestea din urmă sunt retezate de eroziunea fluviatilă sau de abraziunea lacustră, forma rămasă lasă impresia unor terase.

Fundul văilor, foarte neted (ceair), pe aproape tot traseul, contrastează cu versanții abrupți sculptați în calcar și loess. În lungul unor văi apar și baraje proluvio-coluviale, care fac ca scurgerile să se dezorganizeze generând înmlăștiniri și lacuri : Plopeni, Negrești, Stupina, azi asanată (Basarabeanu, 1969, 1971).

Văiugile apar pe interfluvii și pe versanții prelungi acoperiți cu loess. Au formă de covată și trec pe nesimțite în câmpul limitrof. De cele mai multe ori moștenesc relieful preloessian.

Râpele sunt caracteristice Podișului Dobrogei de Sud, aici având cea mai mare frecvență din țară. Apar izolate sau asociate în mari sisteme torențial-sufozionale, îndeosebi pe malul Dunării în jurul limanurilor, în lungul Vaii Carasu, etc. Au forma unor mici canioane, brodate cu cele mai diverse forme (coloane prismatice, trepte de prăbușire, hrube, poduri suspendate, toate cu o viață efemeră).

Depresiunile de obârșie se găsesc în număr mare la contactul cu Podișul Casimcei. Ele s-au dezvoltat, mai ales, pe seama șisturilor verzi, mai slabe la eroziune. Alte depresiuni de obârșie se întâlnesc la sud de Valea Carasu. Câteva au apărut prin captera unor polii (Amzacea, Mereni, Lanurile, etc.).

Relieful carstic

Reprezintă un tip de relief aparte, diferit de cel intâlnit in celelalte regiuni, în sensul că este axat pe calcare de vârstă, grosimi și caracteristici diferite. Pătura de loess ce acoperă cea mai mare parte a calcarelor, fosilizează relieful carstic precuaternar. Pentru Dobrogea de Sud specific este merocarstul (rocă supusă carstificării, acoperită de o pătură sedimentară cu sol și vegetație). O importanță deosebită au avut fazele de denundare a calcarelor eocene și sarmatice.

Fig. nr. 2.3 – Sector din regiunea carstică Negru Vodă – (prelucrată după Marin I. 1978, autor – Cristina Mihălțeanu)

Formele carstice prezente in Dobrogea de Sud sunt dolinele, poliile, peșterile, avenele, etc. Podișul Negru Vodă si zona Mangalia sunt zonele cu cele mai numeroase forme carstice. Se evidențiază un carst fosil și unul pe cale de exhumare (N. Băsărăbeanu, Sofia Iana, I. Marin 1978).

Formele exocarstice apar frecvent în Podișul Negru Vodă și sunt reprezentate prin martori ruiniformi, văi carstice, canarale, doline și polii. Văile carstice au aspect de chei, cu versanți abrupți, pe care se dezvoltă un un relief ruiniform; acese văi poartă denumirea de „canarale”.

2.4 CLIMA

Podișul Dobrogei prezintă un climat continental cu nuanțe de excesivitate accentuate. Mare parte a sa se încadrează în ținutul climatic de câmpie. Sectoarele nordic și nord-vestic (înălțimile depășesc 300 m) fac parte din topoclimatul dealurilor joase.

Caracteristicile climatice sunt determinate de :

– cantitatea mare de radiație solară >125 kcal/cm2/an (maximum în iulie de 20 kcal/cm2) legată și de o durată anuală de strălucire a Soarelui de 2200-2500 ore;

– deschiderea largă spre nord, est și sud, ce determină o frecvență mare a maselor de aer de pe aceste direcții;

– existența bazinului Mării Negre către care se concentrează activitatea ciclonală, îndeosebi a celei din Marea Mediterană;

– existența bălților Dunării și a Deltei Dunării ce determină modificări în regimul parametrilor climatici și în cel al unor fenomene meteorologice;

– relieful șters, lipsit în mare măsură de pădure și prezența unor interfluvii largi netede ce favorizează accentuarea climatului continental.

Se pot deosebi trei unități cu caracteristici climatice distincte:

Topoclimatul de dealuri joase. Cuprinde partea de nord-vest a podișului, cu înălțimile, fragmentarea și gradul de împădurire cele mai ridicate. Aici se înregistrează temperaturi medii de 10º C anual, – 2º C în ianuarie și 21º C în iulie, amplitudini termice ceva mai moderate (65º), circa 90-100 zile cu îngheț, o nebulozitate medie (5,1-5,4 zecimi) de care sunt legate circa 60-65 zile senine și 100 zile cu cer complet acoperit.

Anual cad, în medie, 550 mm de precipitații din care aproape jumătate se înregistrează vara sub formă de averse; ninsoarea se produce în medie în 15 zile, iar stratul de zăpadă cu grosime centimetrică se păstrează în jur de 20 zile.

Topoclimatul de podiș jos. Este caracteristic celei mai mari părți din regiune, unde înălțimile sunt sub 200 m. Valorile medii termice indică o ușoară creștere din Dobrogea Centrală spre cea Sudică (anual, de la 10º la 11º C; în ianuarie, de la – 2º la –1º C, în iulie de la 23º la 24º C. Aici se înregistrează peste 220 zile fără îngheț și peste 40 de zile tropicale. Ca urmare a evapotranspirației puternice (700 mm) și a precipitațiilor de numai 400-450 mm, deficitul de umiditate este foarte mare (în jur de 300 mm).

Precipitațiile cad în circa 90 de zile și sunt distribuite neuniform în timpul anului. Aproape 60% din volumul lor se produce în sezonul cald (maximul – în iunie); precipitații însemnate cad și toamna când, în noiembrie, se produce adesea al doilea maxim. Ploile torențiale, care au frecvență mare, sunt caracterizate prin cantități însemnate de apă (maximum în 24 ore în nord-est a fost de 140 mm, iar în sud – de 190 mm).

Topoclimatul litoralului. Cuprinde o fâșie de 5-10 km lățime unde se resimte influența Mării Negre. Deși media anuală a temperaturii este mai ridicată, 11,20 C, vara ele sunt mai scăzute (21,5ºC-22,5ºC) în raport cu interiorul podișului, iar iarna ceva mai ridicate + 0,5ºC (Mangalia). Amplitudinea termică absolută oscilează între 60ºC și 63ºC, numărul de zile fără îngheț este mai mare, fenomenele de iarnă sunt mult diminuate etc.

2.5 HIDROGRAFIE

Caracteristicile hidrografice, sunt influențate în mod deosebit de climatul excesiv continental (precipitații puține și cu repartiție extrem de neuniformă) și de rocile permeabile pe grosimi mari (asigură o infiltrație rapidă și cantonarea apei la adâncime în diferite nivele de carstificare). În ultimii 30 ani, prin lucrările efectuate pentru irigații și transport fluvial, omul a devenit un factor la fel de puternic în producerea unor modificări de esență.

Pânzele de apă la suprafață aproape că lipsesc. Cele de la baza unor deluvii, au debite reduse și sunt extrem de fluctuante. Stratele de adâncime se găsesc cantonate îndeosebi în nivelele calcaroase; sunt ape cu debit bogat, carbonatate; în Dobrogea de Sud au și un ușor caracter artezian

În Dobrogea de Sud în sectorul de litoral Mangalia – Neptun sunt izvoare mezotermale sulfuroase, iar la Hârșova și Topalu – termale.

Rețeaua hidrografică este tributară Dunării și Mării Negre; în sud există un mic sector endoreic desfășurat într-o regiune calcaroasă. Râurile lungi au sub 50 km și suprafețele bazinului (la cele mari) de ordinul a sute de km2; cele mai multe se termină în lacuri de tip liman.

Marea majoritate a râurilor au curs intermitent. Cele mai mari au o albie îngustă prin care, în intervalele secetoase, se scurge o cantitate mică de apă, dar care la viituri sunt neîncăpătoare, apele revărsându-se și provocând inundații. La averse se transportă cantități importante de nămol, masa de apă cu noroi care acoperă în întregime fundul văilor se transformă într-un agent care realizează o eroziune puternică. În Dobrogea acest fenomen se numește „sel”.

Fig. nr. 2.4 – Harta rețelei hidrografice a Dobrogei de Sud (autor – Cristina Mihălțeanu)

Alimentarea este pluvial moderată deși, din volumul de precipitații, cantitatea care participă direct la scurgere este modestă (între 4 și 9%); alimentarea subterană este și mai mică (1,5 – 2%), căderea precipitațiilor fiind foarte neuniformă atât anual, lunar, sezonier cât și de la an la an. Debitele medii multianuale sunt foarte mici. În regimul scurgerii există un maxim legat de aversele din iunie – iulie, dar și o ușoară creștere toamna (octombrie – noiembrie). Scurgerea maximă se produce la viituri (durata medie 7-28 ore, cu un interval de intensitate mare de 3-8 ore); se înregistrează brusc și frecvent, prezintă un „front” hidraulic de 1-2 m și o viteză de 5-7 m/s (I.Ujvári).

Râurile din zona carstică sunt seci; doar la ploile foarte mari prezintă o scurgere rapidă, cu efecte distrugătoare (I.Ujvári, 1972). Hidrochimic apa lor este carbonatată. Doar pe litoral există o mai mare varietate.

Tabelul nr. 2.2 – Râurile tributare Dunării și Mării Negre din Dobrogea de Sud – Cristina Mihălțeanu

Limanurile apar frecvent în vest și est (în jumătatea sudică a podișului). Se adaugă unele lagune. Cele mai însemnate lacuri sunt: Oltina (19 km²), Mârleanu (7,7 km²), Baciu (3,4 km²), Tașaul (22,7 km²), Siutghiol (19,56 km²), Tăbăcăria (0,96 km²), Agigea (0,55 km²), Techirghiol (22,1 km² și adâncime de 9 m), Tatlageac (1,41 km²), Mangalia (2,6 km²). Lacurile de baraj sunt mai puține. Salinitatea variază de la 0,45g/l la Siutghiol, la 75-95 g/l la Techirghiol (A.Breier, 1978).

Tabelul nr. 2.3 – elemente morfometrice ale lacurilor din Dobrogea de Sud – Cristina Mihalțeanu

2.6 SOLURILE ȘI TIPURILE DE SOL

Învelișul de sol este influențatputernic de climatul arid, de relieful în mare parte domol, de materialul parental constituit predominant din loess, precum și de vegetația de stepă și de apele subterane situate la adâncime relativ mare. Ca urmare a unei omogenități a factorilor pedogenetici, solurile fac parte doar din două clase : cea a molisolurilor și a solurilor neevoluate, tipurile de sol fiind dispuse sub formă de fâșii, în concordanță cu dispunerea principalelor caracteristici ale reliefului.

Fig. nr. 1.5 – Harta solurilor (prelucrată după Geografia României Vol. V, 2005 – autor Cristina Mihălțeanu)

Molisolurile – sunt reprezentate printr-un număr mare de tipuri și subtipuri, între cele mai răspândite numărându-se solurile bălane, cernoziomurile carbonatice și cernoziomurile tipice, alături de care apar, insular, cernoziomuri cambice și rendzine.

Solurile bălane (kastanoziomuri) se află pe latura de vest, în Depresiunea Nalbant și în jurul complexului lagunar Razelm – Sinoe, spre Tașaul; au procentul cel mai mare de carbonați; humusul este ceva mai puțin decât la cernoziomuri; au fertilitate bună pentru culturi, dar se impune irigarea. Nu depășesc 150 m altitudine, se desfășoară sub forma unor fâșii de diferite lățimi paralele cu văile Dunării și Carasu. S-au format pe loess, cu apă freatică cuprinsă între 10 și 20 m adâncime. În funcție de stadiul de evoluție există mai multe subtipuri genetice : sol bălan tipic, închis, slab erodat, etc.

Cernoziomurile se întâlnesc îndeosebi pe terenurile mai puțin înclinate din jumătatea de est. Prezintă carbonați îndeosebi în jumătatea superioară a orizontului A (unele din acestea au fost numite în clasificarea din 1968 „cernoziomuri carbonatice”). Sunt fertile, dar le trebuie multă apă. De aceea sunt necesare irigațiile, cerință rezolvată prin sistemul Carasu – Negru Vodă – Marea Neagră. Sunt folosite intens pentru culturile cerealiere. S-au dezvoltat pe culmile și versanții domoli, cuprinși între 150 și 180 m altitudine, având ca material parental loessuri și argile iar apa freatică fiind la adâncimi sub 20 m.

Cernoziomurile tipice apar doar în sud-vestul podișurilor Oltinei și Cobadinului, în timp ce cernoziomurile vermice ocupă suprafețe mult mai mari, desfășurându-se sub forma unor fâșii largi orientate nord-sud în estul podișurilor Carasu, Cobadinului și Mangaliei. Ambele subtipuri s-au format pe loess și se întâlnesc pe cele mai înalte culmi, cuprinse între 180 și 200 m.

Cernoziomurile cambice (cernoziomuri și faeziomuri) sunt larg dezvoltate la peste 150 m altitudine, în condiții de silvostepă. Dețin suprafețe mult mai mici în sud-vestul Podișului Oltinei, în apropierea graniței cu Bulgaria. Subtipul lor cernoziomurile cambice vermice sunt, însă mult mai extinse, sub forma unor fâșii prelungi orientată nord-sud, în nord-estul Podișului Cobadinului și ca areale mici în Podișul Mangaliei, dispersate în cuprinsul cernoziomurilor vermice.

Rendzinele dețin suprafețele cele mai mici dintre molisoluri, apar insular pe substrele calcaroase din nord-estul Podișului Cernavodă si din sud-estul Podișului Carasu, precum și pe cele din partea central-sudică a podișurilor Cobadin și Mangalia. Pretutindeni calcarele au fost scoase la zi de sub cuvertura de loess pe malurile puternic înclinate ale văilor Crucea, Carasu, Urluia și Albești ca și pe malurile sudice ale lacurilor Techirghiol, Tatlageac, Mangalia. Deși sunt bogate in humus, nu sunt foarte fertile, având profilul scurt si o rezervă mică de apă.

Solurile neevoluate – sunt puțin numeroase, în cadrul lor remarcându-se regosolurile si erodisolurile, solurile aluviale și aluvial-coluviale, precum și solurile afectate intend de excavații sau forme pe deponii (materiale reziduale transportate la distanță).

Regosolurile și erodisolurile se întâlnesc cu precădere pe versanții puternic înclinați ai vailor Dunării. S-au format exclusiv pe loess din cauza eroziunii exercitate de precipitațiile cu caracter torențial, favorizate de energia mare a reliefului și de substratul fragil.

Solurile aluviale apar doar în lunca Văii Carasu, în timp ce solurile aluvial-coluviale se întâlnesc pe fundul văilor afluente Dunării și în jurul lacurilor de pe dreapta fluviului, unde stratul acvifer, aproape de suprafață le conferă o fertilitate ridicată.

De-a lungul canalelor Dunăre-Marea Neagra și Poarta Albă-Navodari-Midia apar soluri afectate intens prin excavații sau formate pe depuneri, ca urmare a lucrărilor care au însoțit construirea acestor două magistrale fluvio-maritime.

2.7 VEGETAȚIA

Vegetația Podișului Dobrogei de Sud a evoluat de-a lungul timpului, până astăzi suferind de mai multe modificări, sub aspectul componenței, structurii si extinderii grupărilor, genurilor și speciilor vegetale Din analiza hărților și a documentelor dar și a cercetarilor de teren a reieșit că masivele forestiere din Dobrogea de Sud au suferit modificari atât din punct de vedere al structurii dar și a extensiunii (I. Marin, 1967). Acest lucru a fost influențat atât de factorii naturali, în special cel climatic, dar și de activitatea omului de-a lungul timpului, care a provocat numeroase dezechilibre în mediul natural al Dobrogei de Sud.

Fig. nr. 2.6 – Dobrogea de Sud. Harta Vegetației (prelucrată după Geografia României Vol. V, 2005 – autor Cristina Mihălțeanu)

CAPITOLUL 3

ASPECTE DEMOGRAFICE

Principalele areale de concentrare a populației din Dobrogea de Sud sunt : zona litorală, între Corbu și Vama Veche, axa de circulație est-vest Constanța-Cernavodă (de-a lungul culoarului Carasu), o axă ce unește localitățile Negru Vodă, Amzacea, Topraisar, Cobadin, Mihail Kogălniceanu și valea Dunăriiîntre Ostrov și Cernavodă. Aici densitatea populației înregistrează valori mari, între 100 și 200 loc/km².

La nivelul comunelor cele mai mici valori se întâlnesc în comuna Amzacea 20,5 loc/km², Adamclisi 16,9 loc/km², Deleni 13,6 loc/km², Dumbrăveni 12 loc/km², Independența 17,5 loc/km², Ion Corvin 18,7 loc/km². Aceste valori sunt cauzate de amplasarea localităților în zone cu relief accidentat, grad mare de fragmentare și greu accesibile.

Cele mai mari concentrări la nivel de comună se înregistrează în : Agigea 138 loc/km², Castelu 82,9 loc/km², Cumpăna 219 loc/km², Costinești 129,1 loc/km², Tuzla 124 loc/km², Valu lui Traian 196,6 loc/km², Saligny 74 loc/km².

Evoluția numerică a populației

Cea mai ridicată rată a natalității (14‰) s-a înregistrat în anul 1990, iar cea mai scăzută (9,5‰) în anul 1995. În anul 2008 valoarea a crescut ajungând la 11,6‰. În ceea ce privește mortalitatea, cele mai scăzute valori (8,8‰) s-au înregistrat in anul 1990, iar cea mai ridicată (10,4‰) în anul 2008.

Tabelul nr 3.1 – Valorile indicatorilor demografici în Județul Constanța între anii 1990-2008 (valori exprimate in ‰) – Cristina Mihălțeanu.

Bilanțul migratoriu are valori relativ constante pentru ultima perioadă, numărul mediu de persoane care pleaca din mediul urban fiind mai mare decăt al celor care sosesc. Pentru mediul rural, situația este inversă, populația care sosește este mai mare față de cea care pleaca din sate. Pentru Dobrogea de Sud această situație este evidențiată de numărul mare de persoane care părăsesc mediul urban și se stabilesc în comunele din apropiere : Cumpăna, Agigea, Limanu, Valu lui Traian, etc. În ceea ce priveste migrația internațională, numărul emigranților (248) este mai mare decăt cel al imigranților (342), potrivit datelor statistice din 2008.

În ceea ce privește evoluția populației pe sexe la nivelul orașului Negru Vodă se poate observa o scădere atăt în cazul populației de sex masculin căt și celei de sex feminin.

Populația masculină cunoaște o valoare maximă de 2994 în anul 1992 și o valoare minimă de 2878 în anul 2015. Populația de sex feminin are o valoare maxima de 2981 în anul 2010 și o valoare minimă de 2913 în anul 2015, potrivit datelor statistice.

Fig. nr. 3.1 – Evoluția populației pe sexe a orașului Negru Vodă (date preluate de pe site-ul Institului Național de Statistică, www.insse.ro/shop)

În anul 1992 populația totală a orașului Negru Voda era de 5917 locuitori, și atinge o valoare maximă de 5956 locuitori în anul 2000. In anul 2015 se atinge valoare minima a numărului de louitori la nivelul orașului si anume 5791 locuitori.

Fig. nr. 3.2 – Evoluția numarului total de locuitori ai orașului Negru Vodă (date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop)

Activitătile economice

Agricultura – ca ramura economică de bază pentru populația podișului Dobrogei de Sud, agricultura este o ocupație tradiționala în acest spațiu geografic.

Podișul relativ uniform, ușor vălurit, cu pante domoale și luncile au permis o utilizare complexă. Pe aceste forme de relief, în condițiile specifice de climă, de rocă și vegetație, s-au format soluri cu fertilitate soluri cu fertilitate mare (cernoziomuri și soluri bălane), care au influențat asupra structurii și modului de utilizare a terenurilor agricole și a productivității culturilor.

Condițiilor naturale favorabile li s-au adăugatactivitățile antropice de terasare a versanților, construirea sistemului de irigații Carasu și folosirea amendamentelor, încât utilizarea suprafețelor agricole, initial pentru cultura cerealelor, a florii soarelui și a nucului pentru ulei, a fost diversificată prin plantări de viță de vie, pomi fructiferi, etc.

Agricultura spațiului sud-dobrogean este specializată în cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a viței de vie, a pomilor fructiferi și a creșterii animalelor.

Modul de utilizare al terenurilor

Suprafața agricolă se extinde pe circa 378.000 ha (80,5% din suprafața podișului). Cele mai întinse suprafețe agricole sunt în comunele Peștera, Cobadin, Independența, Deleni, situate în partea centrală. În peste 1/3 din comune, terenurile agricole depășesc 90% din suprafață totală. Este cazul comunelor Cerchezu, Amzacea, Siliștea, Independența, Tortoman, Topraisar, Ciocârlia, Chirnogeni.

În structura terenurilor agricole din Podișul Dobrogei de Sud, 83,5% revin terenurilor arabile, 12% pășunilor, 3,8% viilor si 0,7% livezilor.

Terenurile arabile (aprox. 314.000 ha) au cea mai mare pondere în jumătatea estică a podișului, unde depășesc în unele comune adeseori, 95% (Amzacea 99%, Comana 98,9%, Pecineaga 97,5%). În toate comunele predomină cultura cerealelor.

Grâul și orzul, care se cultiva pe aproximativ 28% din suprafața arabilă, ocupă aproximativ 52% din suprafața cerealieră.

Porumbul, plantă iubitoare de umiditate, a fost restrâns ca suprafață datorita suspendării în mare parte a irigațiilor. Cu ani în urma se afla pe primul loc ca surafață cultivată și ca producție. Astăzi deține sub 25% din suprafața arabilă, iar producția a scăzut semnificativ.

Floarea soarelui, cultură cu tradiție în Dobrogea de Sud datorită condițiilor pedoclimatice optime de dezvoltare, continua să ocupe circa 16% în structra culturilor. În partea centrală a podișului Dobrogei de Sud se cultiva floarea soarelui pe surafețe de 2500-3500 ha.

Fig. nr. 3.3 – Harta utilizării terenurilor în Dobrogea de Sud – autor Cristina Mihălțeanu

Sunt cultivate și alte plante (leguminoase oentru boabe, sfecla de zahăr, cartofi, plante furajere), însă pe suprafețe mult mai restrânse.

Pașunile naturale (12% din suprafața agricolă), în raport cu gradul de fragmentare a reliefului si calitatea solurilor, sunt mai extinse în partea de sud-vest a podișului. Pe baza acestora se practică pașunatul tradițional.

Viile au cunoscut o largă dezvoltare în ultimile două decenii, mai ales pe pantele terasate ale văilor supuse degradărilor de teren. Peste 45% din suprafața viticola a podșului este concentrată pe rama dunăreană a Podișului Cobadin (Ostrov, Lipnița, Oltina, Aliman și Rasova) și peste 35%, în lungul Văii Carasu (Basarbi, Medgidia, Cernavodă și Poarta Albă).

Livezile s-au extins pe fruntea teraselor cu procese de degradare și nu ocupă suprafete prea mari. Structura lor este dominata de piersici si caiși. Peste 62% din suprafața totală de livezi se alfă în lungul Văii Carasu, terenuri care aparțin așezărilor Cernavodă, Castelu, Medgidia și Valu lui Traian, iar peste 16%, în extremitatea vestică a Podișului Oltinei în raza comunelor Ostrov și Lipnița. În rest, suprafețe de livezi mai apar sub formă insulară în unele comune.

Creșterea animalelor – Preocupare tredițională a locuitorilor Dobrogei, se menține în continuare ca ramură importanta în agricultură. Pășunile naturale, care ocupă aproape 45000 ha, cultura porumbului (pentru boabe și siloz), extinderea suprafețelor cultivate cu plante de nutreț (lucernă, sfecla furajeră, etc.) au favorizat, încă din trecut, dezvoltarea unui puternic sector zootehnic. În prezent creșterea animalelor se practică în cadrul societăților comerciale și al societăților private, ca și în gospodăriile populației.

Creșterea ovinelor, ocupație traditională pentru întreaga Dobroge, ocupă un rol economic important, prin producția de lapte, produse lactate, lână și carne. Ca rumare a cerințelor pieței externe, din Orientul Apropiat și Mijlociu, Dobrogea a devenit unul din principalii furnizori la exportul de berbecuți, unele comune deținând fiecare între 10000 și 15000 capete de ovine.

Asigurarea consumului de carne și preparate din carne a orașelor din zona litorală și a fluxului mare de tuiști în sezonul estival sunt factorii de stimulare a creșterii porcinelor, cu caracter intensiv, în mod deosebit, în cadrul societăților comerciale. Efective mari de porcine sunt pe raza comunelor Poarta Albă, Catelu, Chirnogeni, 23 August, Pecineaga.

Avicultura se practică în unități specializate și în gospodăriile populației. Pin numărul mare de pasări se remarcă orașele Mangalia, Medgidia, Constanța si comunele Mircea Vodă, Agigea, Amzacea, Topraisar, Compana, 23 August, etc.

Apicultura, ramura economică de mare rentabilitatea, a cunoscut o dezvoltare continuă în acest spațiu geografic, care beneficiază de o bogată și variată flora meliferă.

CAPITOLUL 4

UTILIZAREA TERENURILOR ÎN PODIȘUL NEGRU VODĂ

4.1 ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU

Podișul Negru Vodă reprezintă partea central-sudică a Dobrogei de Sud, fiind alcătuit din formațiuni calcaroase cretacice, eocene și sarmațiene dispuse discordant peste rocile sedimentare jurasice, formațiunile respective fiind acoperite cu un strat loessoid cu grosimi diferite.

Fig. 4.1 – Încadrarea în teritoriu a Podișului Negru Vodă (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spatial și prin decupaje de date spațiale.

Fig. nr. 4.2 – Podisul Negru Vodă. Harta geologică (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spatial și prin decupaje de date spațiale.

Altitudinea maximă a reliefului este de 184 m în apropierea localității Cerchezu. În partea de sud a podișului, relieful se prezinta sub forma unei trepte fragmentată de văi, cu direcția generală sud-sud-est-nord-nord-vest, care confluează cu pârâul Urluia, ce are aspect de culoar și se termina în limanul Vederoasa

Fig. nr. 4.3 – Podișul Negru Vodă. Harta treptelor altimetrice (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupaje de date spațiale)

Partea nordică, cu altitudini ce nu trec de 150 m, este mai fragmentată, văile dirijându-se pe direcția est-vest și confluează cu valea ce debușează in limanul Baciului.

Fig. 4.4 Harta rețelei hidrografice în Podișul Negru Vodă (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spatial și prin decupaje de date spațiale.

După cum se poate observa în harta de mai sus, rețeaua hidrografică a podișului conține atât rauri principale permanent cât si cursuri de apa secundare, rețeaua hidrografică permanentă fiind sla dezvoltată, râul cu debitele cele mai importante în acest podiș fiind Urluia.

Condițiile climatice dar și apele subterane cantonate la adâncimi destul de mari fac imposibila crearea unei rețele permanente bine dezvoltate. Lipsa rețelei hidrografice se în modul de utilizare a terenurilor, fiind irigate doar mici suprafețe cultivate cu diferite culturi.

În treapta mai joasa a podișului sunt mai frecvente formele cartsice, între care predominante sunt depresiunile și poliile, iar în treapta mai înaltă a interfluviilor apar forme endocarstice, reprezentate de peșteri uscate, doline, lapiezuri.

Fig. nr. 4.3 – Podișul Negru Vodă. Harta pantelor (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupaje de date spațiale)

Conform analizei pantelor, Podișul Negru Vodă se caracterizează ca fiind un podiș cu pante mici(fig. nr. 3.3), majoritatea încadrându-se în intervalul 0-4º. Se observă o creștere a unghiului pantelor în partea vestică a podișului, mai exact în zona Valea Mare, în apropierea bazinelor hidrografice.

Fig. nr. 4.4 – Podișul Negru Vodă. Harta orientării versanților (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupaje de date spațiale).

În ceea ce privește expoziția versanților(fig. nr. 3.4), podișul prezinta versanți cu o expoziție predominant vestică

4.2 DINAMICA UTILIZĂRII TERENURILOR

Fig. nr. 4.5 – Podișul Negru Vodă. Harta utilizării terenurilor (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupaje de date spațiale)

Modul de utilizare al terenurilor in acest podiș reflectă faptul ca utilizarea de bază este aceea exclusiv agricolă, terenurile agricole neirigate fiind cele care predomină. Lipsa unei rețele hidrografice permanente este o barieră în irigarea culturilor, majoritatea fiind culturi ce au nevoie de cantități importante de apă (ex. porumb, floarea soarelui, etc.).

Zonele de pădure de foioase se întind pe suprafețe relativ restrânse, acestea fiind prezente în dreptul localităților Negru Vodă, Tufani, și zone mai mici în partea de vest a podișului în apropierea bazinelor hidrologice.

De asemenea mai sunt prezente zone predominant agricole in amestec cu vegetație naturală, pășuni secundare și pajiști naturale.

În tabelul de mai jos se poate observa evoluția suprafețelor cultivate cu principalele culturi agricole. Se remarcă o scădere a suprafețelor cultivate la unele culturi (ex. grâu și secara, cartofi), chiar renunțarea la cultivarea unor culturi (ex. sfeclă de zahăr), dar și cresteri în cazul celorlalte culturi (ex. porumb boabe, floarea soarelui, legume).

Tabelul nr. 4.1 – Suprafața cultivată cu principalele culturi în orașul Negru Vodă (date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop).

Fig. nr. 4.6 – Evoluția suprafețelor cultivate în Negru Vodă (date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop).

Tabelul nr. 4.2 – Producția agricolă în orașul Negru Vodă (“*” – date lipsă; date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop).

După cum se poate observa și in tabelul producției agricole, se remarca creșteri la anumite culturi(ex. legume) dar si scăderi (ex.grâu și secară). Aceste modificări ale producției sunt puse pe seama condițiilor climatice dar și a preferințelor agricultorilor.

Fig. nr. 4.7 – Evoluția producției agricole în Negru Vodă (date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop).