Dinamica, Structura Si Eficienta Utilizarii Capitalurilor Proprii In Cadrul Companiei
DINAMICA, STRUCTURA ȘI EFICIENȚA UTILIZĂRII CAPITALURILOR PROPRII ÎN CADRUL COMPANIEI
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND STRUCTURA ȘI DINAMICA CAPITALULUI PROPRIU
Conceptul de capital al întreprinderii
Abordări teoretice privind structura și dinamica capitalului propriu
cAPITOLUL II. ANALIZA EFICIENȚEI UTILIZĂRII CAPITALULUI PROPRIU ȘI IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA PROCESULUI DECIZIONAL ÎN CADRUL ÎCS “EXPRESS LEASING & MICROCREDIT” SRL
2.1. Analiza structurii financiare și factorilor de influență asupra eficienței capitalului propriu
2.2. Analiza dinamicii și evoluției capitalului propriu
CAPITOLUL III. CĂI DE MAJORARE A CAPITALULUI PROPRIU UTILIZATE ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ ȘI POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE ÎN CADRUL ÎCS ,,EXPRESS LEASING &MICROCREDIT” SRL
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ADNOTARE
LISTA ABREVIERILOR
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Economia de piață situează în centrul activității economice întreprinderea. Rezultatele obținute de întreprinderi determină pozitiv sau negativ ansamblul economiei naționale, având în vedere faptul că anume la nivel de întreprindere se produc bunuri și servicii necesare existenței și dezvoltării societății, și tot întreprinderea reprezintă principalul furnizor de venituri în bugetul de stat.
Dinamica accentuată a mediului economic din Republica Moldova, obligă întreprinderile să-și lărgească activitatea pentru a face față unor noi provocări și, concomitent, să-și schimbe relațiile dintre ele în spiritul concurenței, asigurîndu-și, astfel, o dezvoltare de lungă durată. Nivelul concurenței poate fi stabilit cu ajutorul diferiților indicatori. În viziunea noastră, accentul trebuie pus pe eficiența gestionării capitalului întreprinderii, care reprezintă elementul cel mai solid, ce permite controlarea viabilității fiecărei întreprinderi.
Fiecare economist financiar trebuie să cunoască tipurile de activități economice, tehnice, sociale, ecologice, științifice, de învățămînt etc., care se încadrează în procesul de consum din întreprindere, inclusiv a procesului de gestiune a capitalului, care este cea mai principală parte a gestiunii financiare a firmei.
Oportunitatea gestiunii capitalului este dată, în primul rînd, de ponderea ridicată (de peste 50%) a activelor (și pasivelor) circulante în totalul bilanțului întreprinderii. În al doilea rînd operațiunile efectuate prin intermediul capitalului sunt cotidiene, cu un mare grad de repetabilitate și cu o reflectare imediată asupra situației financiare, asupra rentabilității întreprinderii.
În final, problematica datoriilor și surselor proprii preocupă din ce în ce mai mult gestiunea financiară a întreprinderilor, îndeosebi a celor de mărime mică și mijlocie.
În acest context, tema prezentei lucrări se dovedește oportună, pe o direcție de studiu de un apreciabil interes teoretic și, îndeosebi pragmatic.
În literatura economică, problemei privind stabilirea necesarului de capital, a eficacității utilizării lui precum și gestiunea structurii financiare îi sunt consacrate mai multe lucrări. Un aport însemnat la studiul acesteia l-au avut cercetătorii clasici și contemporani: H.Meunier, de asemenea, de o reală importanță se bucură lucrările cercetătorilor români: M.Onofrei, M. Adochiței etc. Un deosebit interes prezintă publicațiile economiștilor autohtoni: N. Băncilă, N. Botnari etc.
Scopul lucrării constă în studierea, cercetarea și evidențierea metodelor progresive ale diagnosticului și estimării capitalului propriu a întreprinderilor Republicii Moldova.
Scopul propus a impus rezolvarea următoarelor sarcini:
specificarea conceptului de capital al întreprinderii;
evidențierea conținutului economic al structurii financiare a întreprinderii;
determinarea criteriilor de selectare a capitalului întreprinderii;
analiza surselor proprii și împrumutate de finanțare a întreprinderii.
examinarea riguroasă a sistemului de indicatori ce reflectă rezultatele financiare ale unităților de producție, conținutul lor, metodele de calcul și apreciere.
analiza factorilor care influențează asupra creșterii capitalului propriu;
evidențierea rezervelor interne de majorare a rezultatelor financiare și elaborarea măsurilor concrete pentru mobilizarea lor pe viitor.
Pentru atingerea scopului, ne-am propus următoarele sarcini:
specificarea conceptului de capital al întreprinderii;
evidențierea conținutului economic al structurii financiare a întreprinderii;
determinarea criteriilor de selectare a capitalului întreprinderii;
analiza surselor proprii și împrumutate de finanțare a întreprinderii.
În baza scopului lucrării autorul a elaborat următoarea structură a tezei, care constă din: introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie și anexe referitoare la informația utilizată din rapoartele financiare pe anii 2011-2013 de la întreprinderea analizată (,,Express Leasing& Microcredit” SRL).
În Capitolul I se studiază conceptele teoretice privind apariția capitalului întreprinderii. Se studiază conceptul, funcțiile, importanța capitalului și a rentabilității acestuia, legătura reciprocă dintre raportul financiar și bilanțul contabil prin intermediul indicatorilor generalizatori de eficiență și concordanța indicatorilor privind rezultatele financiare și rentabilitate.
În capitolul II s-a analizat dinamica și factorii de influență asupra mărimii rezultatelor financiare și a rentabilității capitalului propriu. S-a efectuat nemijlocit analiza structurii financiare a capitalului și eficiența utilizării acestuia în cadrul întreprinderii analizate.
În Capitolul III s-a studiat posibilități de utilizare a practicilor internaționale pentru majorarea capitalului propriu și eficiența acestora.
Tema cercetării o constituie studierea rezultatelor financiare la întreprindere și a factorilor de influență care duc la micșorarea sau creșterea acestora, cît și modelul analitic ce reflectă etapele de bază ale diagnosticului și aprecierii acestor rezultate în dinamică și în plan strategic.
Obiectul cercetării are un caracter multilateral și cuprinde aspectele teoretice, metodice și aplicative ale diagnosticului și estimării rezultatelor financiare ale întreprinderilor în general, și din punct de vedere practic, la compania de leasing analizată.
Metodologia de diagnosticare financiară prezentată în cadrul lucrării este valorificată practic pe exemplul societății cu răspundere limitată „Express Leasing & Microcredit” SRL. Această metodologie este cea propusă de catedra “ Finanțe, Bănci și Contabilitate” din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, propusă și ajustată conform condițiilor și situației economice create în Republica Moldova la momentul actual.
Deci, partea practică a lucrării, adică Capitolul II este elaborată în baza materialelor „Express Leasing & Microcredit” S.R.L. pentru activitatea desfășurată în perioada anilor 2011-2013.
CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND STRUCTURA ȘI DINAMICA CAPITALULUI PROPRIU
Conceptul de capital al întreprinderii
O condiție fără de care nu ar fi posibilă dezvoltarea economică a entităților economice o reprezintă formarea unui capital propriu suficient pentru asigurarea prestigiului lor pe piața de capital și obținerea încrederii investitorilor în perspectivele de dezvoltare strategică.
Funcționarea unei întreprinderi fără capital adecvat este una din cauzele cele mai răspîndite ale eșecului în afaceri. Pe lînga capitalul adecvat (ca volum), firma trebuie să aibă și o structură de capital adecvată: combinație corectă (optimă) de capital propriu și împrumuturi.
Conceptul de capital a fost și continuă să preocupe teoria și practica economică. Conținutul și sfera conceptului de capital fac obiectul unor ample dezbateri atât din punct de vedere politic, cât și științifico-economico practic.
Capitalul se definește, în general, ca orice bun sau stoc de bunuri financiare sau fizice capabile să genereze venit.
Capitalul întreprinderii se formează din diferite surse și se utilizează conform unei raționalități proprii, aspecte care influențează eficiența generală, și, deci, diferențierea întreprinderilor cu același profil de activitate și cu un nivel satisfăcător al capitalului avansat în circuitul economic. De aceea, structura financiară, costul mediu al capitalului utilizat și modul de gospodărire în funcționarea mecanismului financiar al întreprinderii, prezintă un rol important pentru acesta.
Orice agent economic trebuie să-și evalueze la diferite momente de timp activitatea. În acest scop, se utilizează diverse informații care pot fi analizate cu ajutorul diferiților algoritmi. A ști care este situația, la un moment dat, în comparație cu activitatea din trecut, dar și comparativ cu alți agenți economici, dă posibilitatea de a formula o strategie, un plan de acțiune pentru viitor. În acest scop se utilizează analiza economico-financiară, care oferă informații referitoare la starea financiară în care se găsește întreprinderea, la rezultatele și performanțele înregistrate corelate cu riscurile aferente acestora, precum și la evoluția valorii întreprinderii.
Aceste informații sunt completate cu date despre factorii și cauzele care au influențat situația financiară a întreprinderii, precum și cu propuneri de măsuri ce se impun pentru îmbunătățirea stării și performanțelor financiare ale acesteia.
Noțiunea de capital apare, pentru prima dată, în secolul al XII-lea și a circulat sub diferite sensuri: ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc.
Mai tîrziu, în secolul XIV, termenul de capital este găsit cu sensul de bogăție, averi bănești, fonduri ș.a. Conținutul modern al capitalului a fost introdus de economistul francez A.J.Turgot în sec.XVIII, care a făcut o definiție mai amplă a capitalul, din puctul său de vedere capitalul e privit nu numai ca o sumă de bani sau bunuri, ci ca pe o valoare care participă la producerea unor noi valori și a profitului. În cele din urmă toți economiștii s-au condus după această abordare [10, p.17].
Premisele istorice ale apariției capitalului sînt producția de mărfuri și circulația dezvoltată a mărfurilor, comerțul. Comerțul mondial și piața mondială inaugurează, în secolul al XVI-lea, istoria modernă a capitalului.
Alt cercetător clasic spune despre capital – „Capitalul se împarte… în capital inițial și în cîștig, incrementul la capital…, deși practica însăși adaugă imediat acest cîștig din nou la capital și îl pune în mișcare împreună cu acesta“.
Un alt savant definește capitalul, făcînd distincție între capitalul național și capitalul individual. Capitalul individual fiind definit ca un stoc de bunuri și bani, avînd originea în economisire, care poate aduce profit și spori capitalul. Bunurile care se folosesc pentru uzul personal nu sunt considerate capital. Capitalul național este format din capitalurile individuale plus rezervele de consum. Conform teoriei lui A. Smith, reiese că orice bun ce aduce profit reprezintă capital individual, iar ceea ce creează bunuri materiale – capital pentru societate [10, p.17].
Unul din cercetătorii clasici consideră capitalul întreprinderii ca „un ansamblu de resurse folosite de acesta pentru finanțarea activității”. Aceste resurse pot fi foarte diverse: aporturile acționarilor la crearea societății, rezultatele curente acumulate, resursele de origine fiscală, quasi capitalul propriu și resursele împrumutate. Resursele de origine fiscală provin din avantajele pe care întreprinderea le primește de la buget și care se concretizează în exonerări fiscale definitive sau temporare. Quasi capitalul propriu este reprezentat de soldurile conturilor curente ale proprietarilor, reprezentând dividende neridicate. Varietatea resurselor arată posibilitățile mari pe care le are întreprinderea pe piața capitalurilor pentru constituirea unei structuri financiare optime [10, p.17].
Într-o altă abordare, se consideră capitaluu societate [10, p.17].
Unul din cercetătorii clasici consideră capitalul întreprinderii ca „un ansamblu de resurse folosite de acesta pentru finanțarea activității”. Aceste resurse pot fi foarte diverse: aporturile acționarilor la crearea societății, rezultatele curente acumulate, resursele de origine fiscală, quasi capitalul propriu și resursele împrumutate. Resursele de origine fiscală provin din avantajele pe care întreprinderea le primește de la buget și care se concretizează în exonerări fiscale definitive sau temporare. Quasi capitalul propriu este reprezentat de soldurile conturilor curente ale proprietarilor, reprezentând dividende neridicate. Varietatea resurselor arată posibilitățile mari pe care le are întreprinderea pe piața capitalurilor pentru constituirea unei structuri financiare optime [10, p.17].
Într-o altă abordare, se consideră capitalul ca ,,totalitate a resurselor materiale acumulate și reproductibile care, prin asociere cu ceilalți factori de producție, participă la producerea de noi bunuri în scopul obținerii de profit” [10, p.31].
Capitalul este element esențial în potențialul firmei, deoarece în funcție de mărimea și calitatea sa se stabilește un anumit volum de producție pentru a satisface cererea de pe piață precum și în funcție de el se pot utiliza oportunitățile oferite pe piață.
În unele cărți, capitalul este definit ca o sumă de bogății utilizate pentru producerea altor bogății, or capitalul reprezintă un ,,ansamblu de mijloace puse în operă pentru a asigura îndeplinirea funcției de producție a întreprinderii”.
În practica economică, există și alte abordări ale capitalului. În prima abordare, capitalul este considerat ca fiind valoarea totală a activelor unei persoane minus obligațiile. A doua abordare se referă la contribuția bănească a stapînilor la o organizație pentru a-i permite acesteia să activeze; astfel, capitalul social este suma furnizată pe calea emisiunii de acțiuni de către o societate pe acțiuni, iar capitalul de împrumut este suma obținută pe calea apelării la credite. Avînd în vedere în vedere ca proprietarii unei societăți sunt proprietari nu numai ai capitalului social, dar și a rezervelor constituite de societate, precum ai profitului reținut, atunci trebuie să discutăm de capitalul propriu.
Analizînd mai multe definiții date conceptului de capital, putem defini capitalul ca ansamblul de resurse folosite pentru finanțarea activității întreprinderii, principala cale de creștere economică [5, p.18].
Capitalul este analizat din mai multe puncte de vedere:
a. În sens juridic capitalul reprezintă acea valoare sub forma de bunuri, lucruri, sau de bani, aflate în posesia unei persoane fizice sau juridice și care prin utilizare aduce posesorului său o valoare mai mare. Potrivit acestei abordări capitalul inclus în patrimoniul unei firme dă dreptul proprietarului să își însușească, să dobîndească un venit fără a depune o muncă concomitentă (dividend).
b. Din punct de vedere contabil, financiar, patrimonial, noțiunea de capital se referă la aportul inițial și cel adus pe parcurs de acționari, proprietar, la patrimoniul firmei. Din acest punct de vedere, deosebim capitalul permanent (sursa a averii firmei) format din capital propriu și capital împrumutat.
c. Sub aspect economic, capitalul este prezentat ca factor de producție capabil să se autovalorifice. Important este ca acest capital să fie utilizat pentru a satisface nevoia socială. Sistemul economic care asigura maximizarea nevoii sociale de resursele atrase este eficient. Legătura între profit ca motivație imediată a producătorului și maximizarea consumului ca obiectiv final al producției este cheia unui sistem economic eficient (exemplu: economia de piață).
Capitalul se poate aborda ținînd cont de mai multe criterii:
1.După forma în care se prezintă deosebim:
– capital tehnic (real) este cel care își găsește reflectarea în bilanțul întreprinderii, materializat după sursele de proveniență în pasiv sau după modalitățile de folosință în activ;
– capital nominal (fictiv), nu are o valoare reală, ci reprezintă valoarea, se prezintă sub forma titlurilor de proprietate (acțiuni);
– capital bănesc, lichid.
2. După destinație:
– capitalul este productiv (capital real tehnic);
– capital lucrativ (este capital în măsura în care e utilizat ca aducător de venit).
3. După evoluția istorică:
– capital comercial;
– capital cămătăresc;
– capital industrial;
– banca financiară (împletirea capitalului bancar cu cel industrial), posesorii lui formează oligarhia financiară (mari oameni financiar și grupuri financiare însemnate).
4. După posesorul lui:
– capital individual (deținut de agentul economic individual);
– capitalul social este capitalul rezultat din însumarea și împletirea capitalurilor individuale într-o ambianță concurențială, ce poate fi subscris prin aportul în bani și în natură al asociaților și rămîne întotdeauna în proprietatea acționarilor, care din punct de vedere juridic reprezintă gajul general al firmei, iar din punct de vedere contabil este evidențiat în pasivul bilanțului fiind sursa de capital cu exigibilitatea cea mai îndepărtată, practic nedefinită, pînă la lichidarea întreprinderii.
Capitalul propriu este diferența dintre activele și datoriile întreprinderii, cu alte cuvinte reprezintă sursa proprie de finanțare a activelor întreprinderii.
Capitalul propriu cuprinde următoarele elemente:
Capital statutar – aportul acționarilor întreprinderii sub formă bănească și nebănească;
Capital suplimentar – diferența dintre valoarea nominal și cea de piață a activelor, sau diferența de curs valutar în cazul cînd aportul se face în valută;
Capital nevărsat – datoriile acționarilor aferente aporturilor la capitalul statutar;
Capital retras – valoarea acțiunilor răscumpărate de la fondatori, acționari;
Rezervele – rezervele prevăzute de cadrul legal, de statut întreprinderii, și alte rezerve;
Profitul nerepartizat – profitul nerepartzat al anilor precedenți, profitul net al anului curent;
Pierderea neacoperită – pierderea neacoperită a anilor trecuți, pierderea netă a anul curent;
Profitul utilizat a anul de gestiune;
Capital secundar – diferențe din reevaluarea activelor pe termen lung, subvenții de la stat.
Mărimea capitalului propriu se poate afla cu ajutorul relației:
= R– (1.1.)
Capitalul privit din punct de vedere al naturii sale se împarte în capital real și capital fictiv. Capitalul real exprimă consecințele esențiale de natură patrimonială ce rezultă din procesele de formare și de utilizare ale capitalului firmei. Constituirea determină crearea unor obligații pentru firmă, atât în privința restituirii sumelor procurate cât și a achitării costului lor, toate aceste datorii sunt arătate în pasivul bilanțului (vezi tabelul 1.1).
Tabelul 1.1. Capitalul real văzut după sursele de constituire (pasivul bilanțului)
[14, p. 34]
Unii cercetători consideră că, având în vedere obiectivul pentru care sunt create, provizioanele și rezervele nu ar semnifica conținutul noțiunii de capital al întreprinderii. Aceasta, deoarece resursele menționate sunt destinate efectuării unor cheltuieli nelegate de exploatare. Dacă totuși se are în vedere faptul că până la producerea evenimentului pentru care sunt create, aceste resurse sunt disponibile și sunt angajate în activitatea de exploatare, atunci se poate considera că constituie capitalul întreprinderii.
În procesul de utilizare a capitalului se urmăresc cele două mari obiective ale întreprinderii: unul, economic materializat în obținerea de bunuri și/sau servicii în conformitate cu nevoia socială, iar altul, financiar concretizat în realizarea unui surplus monetar. Surplusul monetar se crează în perioada de angajare a capitalului în diverse activități economice prin trecerea succesivă prin cele trei stadii ale ciclului de exploatare. Mărimea așteptată a acestui surplus este determinată de exigențele ce privesc repartizarea lui: în primul rând trebuiesc onorate obligațiile ce decurg din costul capitalului iar apoi asigurarea resurselor proprii pentru
finanțarea de noi investiții. Mărimea costului capitalului este influențată și de timpul de folosire a resurselor angajate.
Privit în prisma preocupărilor de retribuire a capitalurilor la nivelul asumat, din rezultatele obținute în perioada de utilizare a lor, se poate spune că capitalul apare ca o sumă de imobilizări pe termen lung (peste un an) și pe termen scurt (până la un an). În acest sens se poate aprecia dacă plasamentele realizate (pe perioade mai lungi sau mai scurte) au adus suficient surplus încât să se acopere cel puțin costul resurselor atrase. De aici rezultă că capitalul real, definit după modalitățile de folosință (activul bilanțului), semnifică în esență două tipuri de plasament care diferă între ele după ritmul de recuperare, adică de revenire în forma inițială de disponibilitate aptă de a fi reinvestită. În aceste plasamente, valoarea rămâne fixată timp îndelungat într-o anumită formă materială, sau circulă îmbrăcând forme materiale succesive ajungând mult mai rapid la forma bănească (vezi tabelul 1.2).
Tabelul 1.2. Capitalul real reflectat după modalitățile de utilizare (activul bilanțului) [14, p. 50]
Capitalurile fac parte dintre factorii de producție (natura, munca, capitalul, informația etc.).
Având un rol de o asemenea importanță, conceptul de capital, modul de formare a capitalurilor, alocarea lor în cadrul proceselor economice, modul lor de utilizare și finalitatea utilizării lor trebuie să fie cunoscute și stăpânite.
În concluzie putem spune că capitalul îmbracă atât forma de bani cît și forma de valori materiale care se folosește nu pentru consum, ci pentru producție, avînd ca caracteristică principală capacitatea de a se valorifica, de a produce mai mult decît valoarea introdusă în circuit la începutul producției.
Abordări teoretice privind structura și dinamica capitalului propriu
Structura financiară a întreprinderii reprezintă o compoziție complexă și coordonată a diverselor surse de finanțare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finanțat. Capitalul se clasifică, după criteriul provenienței, în capital propriu și capital împrumutat.
Capitalul propriu provine, în primul rînd, de la acționari, în urma subscrierii inițiale sau/și a celor ulterioare, care conduc la creșterea capitalului social. În al doilea rînd, capitalul propriu are ca sursă permanentă de formare profitul net destinat dezvoltării, precum și rezervele formate în mărime reglementată de legislație, subvenții nerambursabile alocate din bugetul statului.
Capitalul împrumutat are menirea să acopere nevoile curente și de lungă durată care depășesc posibilitățile proprii de acoperire. Sursele de proveniență fiind diverse: creditele bancare, creditele comerciale, obținute de la partenerii de afaceri sub formă de materii prime, materiale și alte bunuri economice, împrumut obligatar, creditul de leasing ș.a.
Structura financiară poate fi definită, în acest fel, ca raportul dintre capital propriu și capital împrumutat, care în ansamblu, formează capitalul financiar al întreprinderii.
Noțiunea de structură însușeste toate raporturile care unesc componentele unui întreg. Din punct de vedere financiar, această noțiune se găsește sub următoarele forme: structură de finanțare, structură de capital, structură financiară. Unii cercetători romîni consideră “dacă în termenii analizei financiare putem vorbi de o structură de finanțare, în termenii deciziei de finanțare pe termen mediu și lung nu putem aborda decât ideea unei structuri strategice a finanțărilor, deci a capitalurilor permanente”. Aceasta înseamnă că structura de finanțare cuprinde totalitatea elementelor indiferent de natură și de termenul pentru care au fost atrase, iar structura financiară cuprinde sursele de finanțare pe termen mediu și lung. Astfel structura financiară este parte din structura de finanțare [21, p. 98].
La nivelul întreprinderii “structura financiară reflectă compoziția capitalurilor, iar din acest considerent mai este cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de structura capitalurilor” [21, p. 98].
Alegerea surselor de finanțare a activității ocupă locul central în activitatea managerială a întreprinderii, fiindcă capitalul atît propriu cît și cel împrumutat comportă costuri, care se reflectă, în mod direct, asupra rezultatului financiar al întreprinderii, diminuîndu-l. Raportul dintre capitalul propriu și cel împrumutat, determină, în mare măsură, nivelul rentabilității obținute de întreprindere, de aici apare și necesitatea formării unei structuri financiare optime [5, p. 22].
Politica structurii capitalului implică o opțiune între risc și venit (profit), folosind într-o proporție mai mare datoriile pentru finanțare, cresc riscurile legate de fluxul venitului firmei, dar un indice ridicat al datoriilor, duce, în general, la o rată ridicată a rentabililității. Riscul ridicat asociat cu datorii mari tind să scadă prețul acțiunilor, în schimb rata așteptată a rentabililității acestora crește. Structura optimă a capitalului este acea structură care asigură un echilibru adecvat între risc și venit (profit) și, astfel, maximizează valoarea acțiunilor (și a firmei). Structura capitalului este un indicator care nu depinde numai de firma, de obiectivele sale de creștere economică, de rentabilitatea scontată sau de riscurile pe care consimte să și le asume.
Structura capitalului este influențată și, deseori, determinată de acționari, de bănci sau alți împrumutători, de stat, ca și de ramura economico-financiară: situația pieței financiare, pieței de capital, fluctuațiile ratei dobânzii etc.
Deciziile luate de firmă în privința structurii capitalului sunt influențate de factori, precum: riscul afacerilor, situația impozitării, flexibilitatea financiară, etc. Riscul afacerilor este inerent activelor firmei dacă aceasta nu utilizează pentru finanțare datoriile. Situația impozitării își face efectul prin deductibilitatea dobânzii din profitul impozabil, ceea ce înseamnă scăderea costului efectiv al datoriei. Flexibilitatea financiară este abilitatea de a crește capitalul în condiții rezonabile în cazul unor circumstanțe nefavorabile.
Managerul firmei trebuie să cunoască că o ofertă constantă de capital este necesară pentru stabilitatea activității, care, la rîndul ei, este foarte importantă pentru succesul pe termen lung. Deasemenea trebuie să cunoască, că atunci când oferta de bani în economie este restrînsă sau când o firmă este confruntată cu dificultăți în exploatare, furnizorii de capital preferă să avanseze fondurile firmelor cu situație economico-financiară solidă. Deci, disponibilitatea potențială în viitor a fondurilor și consecințele unor fonduri insuficiente au o influență majoră asupra structurii optime a capitalului. În ultima instanță, adoptarea unei structuri a capitalului este influențată și de creditori.
Structura capitalului redă primele informații referitoare la situația financiară a unei întreprinderi, ceea ce ajută la luarea deciziilor privind finanțarea adecvată permițînd continuitatea activității pe viitor.
Proporția dintre datorii și capitaluri folosite pentru a finanța activitatea unei firme are incidență asupra valorii acțiunilor. În plus, structura capitalului influențează levierul financiar, care la rîndul său afectează rezultatele și riscul așteptat atît al proprietarilor cît și al creditorilor firmei.
Pentru a putea genera un surplus de venituri și profit comparative cu exercițiile precedente, și care reprezintă baza pentru creșterea economică a unei întreprinderi, se impune ca firma să investească în construcții și în utilaje noi, în general în imobilizări corporale productive. Un mod de a achita costul acestor investiții este acela de a crea capital din operațiunile firmei, adică de a obține profit care sau revine proprietarilor prin achitarea de dividende, sau este reinvestit în activitatea întreprinderii.
O structură optimă a capitalului nu este altceva decît o decizie primordială pentru orice mediu de afaceri. Aceasta decizie nu este necesară doar din nevoia de a maximiza rezultatele, dar și ca firmele să fie mai competitive în cadrul sectorului de activitate.
Savanții clasici au ca argument faptul că o structură optimă a capitalului există doar dacă realizăm un echilibru între riscul de faliment și riscul scutirii de impozite și taxe în cazul utilizării împrumuturilor. Astfel, odată stability acest lucru, structura capitalului trebuie să asigure un profit mare pentru toți acționarii, comparative cu profitul care s-ar putea obține de la o întreprindere care se finanțează din resursele proprii. Necătând la aspectele teoretice, cercetătorii managementului financiar nu au găsit încă o structură optimă a capitalului.
Capitalurile Proprii reprezintă surse de finanțare stabile la dispoziția companiei, care împreună cu datoriile pe termen lung formează capitalurile permanente.
În structura capitalurilor proprii sunt incluse:
Aporturi de capital;
Prime de capital;
Rezerve;
Rezerve din reevaluare;
Rezultatul reportat;
Rezultatul exercițiului financiar.
Aporturi de capital. Capitalul reprezintă aportul în bani sau în natură al acționarilor sau asociaților, respectiv aportul de capital se poate forma sub forma capitalului social sau a patrimoniului companiei în dependență de forma de organizare juridică a întreprinderii. Capitalul se împarte în două categorii, capitalul subscris vărsat (capital care a fost fizic depus de către acționari/asociați la dispoziția companiei), și capitalul subscris nevărsat (capitalul pe care proprietarii s-au angajat să îl pună la dispoziția companiei, urmând ca acesta să fie vărsat la o anumit moment).
Capitalul se formează la înființarea companiei, și pe parcursul derulării activității suportând modificări fie creșteri sau micșorări repetate.
Prime de capital. Primele de emisiune sunt diferența dintre valoarea de emisiune a acțiunilor și valoarea nominală a acestora obținută în urma emiterii de acțiuni ca urmare a aportului acționarilor la capitalul social, fuziunii cu o altă societate sau conversiei obligațiunilor emise/datoriilor. Diferența rezultată între aceste două valori se înregistrează la această poziție deoarece acțiunile trebuie să aibă aceiași valoare nominală indiferent de momentul emiterii lor întrucît oferă aceleași drepturi acționarilor.
Rezervele sunt surse formate anual din profitul entității conform reglementărilor în vigoare (rezervele legale), conform statului (rezerve statutare) sau potrivit deciziilor AGA (alte rezerve).
Rezervele din reevaluare se formează pentru a acoperi diferența rezultată în urma reevaluării activelor imobilizate, suma rezultată putând fi utilizată pentru o eventuală creștere a capitalului social.
Rezultatul reportat este profitul nedistribuit sau o pierdere neacoperită la sfîrșitul exercițiului financiar, repartizarea acestuia fiind amânată de AGA [18].
Analiza problematicii referitor la crearea unei structuri financiare optime a condus la crearea cîtorva teorii financiare,cele mai importante fiind: concepția lichiditate-exigibilitate, creștere-risc, creștere-rentabilitate, rentabilitate-risc și creștere-autonomie financiară.
Prima concepție lichiditate-exigibilitate are ca condiție de bază înaintată întreprinderilor ca lichiditățile să fie cel puțin egale, dacă nu superioare exigibilităților. Această condiție se solicită din necestitatea unui fond de rulment pozitiv, care este văzut ca un scut de protecție, ce permite întreprinderii să-și onoreze angajamente față de clienți.
Această concepție se bazează pe câteva condiții:
Regula îndatorării maxime, conform căreia datoriile pe termen mijlociu și lung trebuie să respecte două limite:
Datorii pe termen mediu și lung/capital propriu ≤ 1 și
Datorii pe termen mediu și lung/capital propriu ≥1/2
Regula finanțării maxime, potrivit căreia îndatorarea trebuie să reprezinte cel mult 50-70% din totalul capitalurilor întreprinderii;
Regula echilibrului financiar minim, conform căreia diferența dintre fondul de rulment și lichiditate să fie pozitivă.
Teoria s-ar putea spune că nu prea este corectă, în primul rând ea nu indică care trebuie sa fie anume mărimea fondului de rulment pentru ca el să ofere o protecție optimă. Concepția spune că e nevoie să fie fondul de rulment pozitiv, ceea ce nu este un adevăr absolut, deoarece în practică există întreprinderi care au un fond de rulment negativ, dar situația financiară este bună.
Referitor la cea de a doua concepție creștere – risc o descifrare mai detaliată o întîlnim la începutul anilor ”70, când trei savanți francezi, au remarcat faptul că eficientizarea procesului de constituire a capitalului pentru exploatare nu se apreciază doar prin prisma capacității întreprinderii de realizare concomitentă a celor două condiții: finanțarea investițiilor în active fixe și asigurarea unui fond de rulment pozitiv [7, p.24],.
Din aceste concluzionăm o nouă definiție pentru trezorerie în termeni de utilizări-resurse “ trezoreria întreprinderii este diferența dintre resursele puse în opera pentru finanțarea activității sale și nevoile antrenate de aceasta”.
Această teorie se axează pe evitarea riscului de insolvabilitate și ia în considerare condițiile de finanțare ale creșterii.
Punct de plecare fiind formula:
Variația trezoreriei= variația fondului de rulment – variația nevoii de fond de rulment.
Concepția creștere-rentabilitate a fost fundamentată de Geoffroy și Murad, conform acestei concepții procesul de formare și utilizare a capitalurilor întreprinderii este considerat eficient atunci când se realizează tripla egalitate [5, p.25]:
C= Rec =Rf, unde (1.2.)
C- reprezintă creșterea, Rec-rata rentabilității economice, și Rf-rata rentabilității financiare.
La baza acestei concepții este o regulă și anume acea a reinvestirii sistematice care este cheia teoriei creștere-rentabilitate. În opinia autorului, pentru a spori productivitatea constituirii și folosirii a capitalului întreprinderii, exprimată prin egalitatea ratei rentabilității economice cu cea a rentabilității financiare,poate fi obținută prin reinvestirea totală a profitului. Savantul G. De Murad [8, p. 201] susține ca o activitate eficientă, odată începută, oferă în continuare aceeași rată a rentabilității, iar masa profitului este cu atât mai mare, cu cât capitalul angajat este mai mare.
Concepția rentabilitate-risc privește întreprinderea ca un portofoliu de active industriale și financiare, care au anumit risc în valorificarea lor și a căror finanțare este asigurată de fonduri proprii și datorii [5, p. 21].
Concepția creștere-autonomie financiară are ca fondatori de bază specialiștii Centralei bilanțurilor din Banca Franței în anul 1987. Această teorie atrage o atenție deosebită asupra capacității companiei de a-și finanța propria activitate fără a apela la împrumuturi, deoarece fluxurile de surse externe pun în pericol rata de creștere economică a întreprinderii și capacitatea de autofinanțare viitoare.
Prin structura financiară a unei întreprinderi se înțelege raportul existent între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung.Aproape în toate cazurile întreprinderile nu se finanțează în proporție de 100% din fonduri proprii,ci apelează concomitent și la finanțări externe.Or,selectarea mijloacelor de finanțare externă și ponderea acestora în raport cu finanțarea internă reprezintă un aspect principal al politicii financiare a întreprinderii.În acest fel se decide asupra ponderii creditelor de trezorerie față de capitalul permanent,dar și asupra structurii capitalului permanent.
Capitalul permanent se compune din fonduri proprii ale întreprinderii și din împrumuturi pe termen lung și mijlociu și acoperă activele imobilizate și o parte a stocurilor de exploatare (active circulante) sub denumirea de fond de rulment. Resursele de trezorerie sunt formate din creditele bancare pe termen scurt, precum și din credite comerciale, adică datoriile față de furnizori.
Tabelul 1.3. Structura financiară a întreprinderii [23, p. 25]
Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă o decizie importantă de politică financiară. Dacă acoperirea financiară prin obligații pe termen scurt conferă o anumită suplețe pentru întreprinzător, în sensul că poate să dezvolte sau să reducă operativ volumul activității, finanțarea cu capitaluri permanente este mai puțin costisitoare și deci mai avantajoasă. Deși criteriul rentabilității este foarte important, decizia în ceea ce privește structura financiară ține seama, inevitabil, și de alte elemente cum ar fi suma totală a nevoilor de finanțat, precum și natura diverselor trebuințe.
Structura financiară este o variabilă care nu depinde însă numai de întreprindere, de obiectivele sale de creștere economică, de rentabilitatea așteptată sau de riscurile pe care consimte să și le asume. Structura financiară este influențată și adesea determinată de acționari, de bănci sau de alți împrumutători, de stat, ca și de conjuctura economico-financiară: situația pieței financiare, oscilațiile ratei dobînzii, devalorizări monetare etc.
Politica de finanțare a întreprinderii trebuie să selecteze sursele de finanțare a întreprinderii pentru a asigura buna sa funcționare, performanțele acesteia prezente și viitoare.
Deciziile de finanțare pe termen lung fixează cadrul general al dezvoltării unei societăți comerciale. Ele sunt temeinic fundamentale și cel mai adesea ireversibile. Deciziile de finanțare pe termen scurt sunt subordonate deciziilor pe termen lung, fiind decizii curente, de corelare. Acest caracter al deciziilor pe termen scurt nu presupune deloc că sunt mai puțin importante; o eroare a deciziei de finanțare pe termen scurt poate antrena pierderi însemnate sau chiar încetarea plăților. Spre exemplu, un plasament pe termen scurt greșit conceput poate provoca fie o pierdere, fie un profit mai mic; falimentul unui client important poate conduce la depunerea bilanțului; o proastă proporționare între între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung poate conduce la costuri suplimentare și deci reducerea rentabilității; o subevaluare sau supraveghere a necesităților de finanțare pe termen scurt se poate reflecta negativ în situația lichidității financiare și a capacității de plată a agenților economici creînd pe parcursul anului,fie excedent de lichidități ce nu-și găsesc un plasament convenabil, fie deficit de lichidități care nu poate fi acoperit la timp și în mod economicos.
Spre deosebire de finanțările pe termen lung care vizează active imobilizate, cu un anumit grad de independență față de fluctuațiile procesului economic specific, finanțările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuantum variază prompt în funcție de creșterea sau descreșterea activității de la un an la altul, de la un trimestru la altul, sau de la un sezon la altul. În aceste condiții decizia de finanțare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai cerințelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar și la termenele prevăzute, dar să prezinte și suficientă elasticitate,capacitate de adaptare la nevoile concrete ale diverselor etape, să poată fi majorate sau reduse, după caz, cînd cerințele exploatării o impun.
Aspectele finanțării prezintă importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii. În primul rînd, întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadență în viitorul apropiat, asigurîndu-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt. În al doilea rînd se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiții de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilitățile sale. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu și lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor și menținerea echilibrului financiar. Deci mijloacele de finanțare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăți. Pe de o parte, ea ar putea fi în situația să trebiască să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales cînd efectuează investiții cu rentabilitate pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea fi în situația de a folosi, pentru operațiunile pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiții.
Instrumentele de finanțare puse la dispoziția economiei în general și a întreprinderilor în particular comportă o gamă complexă. După originea resurselor, se disting următoarele tipuri de mijloace de finanțare:
-finanțări din fonduri proprii (autofinanțarea, creșteri de capital);
-finanțări prin angajamente la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare).
Sursele proprii sunt neramburabile și se utilizează conform legislației în vigoare asigurînd finanțarea permanentă a întreprinderii.
Autofinanțarea reprezintă afectarea unei părți sau a totalității remunerării anuale a acționarilor (cash-flow-ul net de impozit și de dobînzi) pentru finanțarea proiectelor noi de investiții ale întreprinderii. Principalele surse de autofinanțare sunt:amortizarea, provizioanele și profitul net. Foarte adesea se consideră că autofinanțarea este gratuită sau este constituită, în primul rînd, din profit net reinvestit care este trecut la rezerve. Atîta timp cît profitul reinvestit rămîne la nivelul rezervelor, putem spune că acționarii nu cer, în mod direct, o remunerare a rezervelor (ci doar a acțiunilor vechi). Prin încorporarea rezervelor în capitalul social și atribuirea de acțiuni gratuite, profiturile reinvestite devin direct remuneratorii.
Creșteriile de capital reprezintă un mijloc de finanțare prin fonduri proprii, ca și autofinanțarea. Deosebirea constă în faptul că, în timp ce autofinanțarea este, practic, o finanțare internă, realizată prin efortul propriu al întreprinderii, respectiv capitalizarea unei părți a beneficiului, creșterea de capital reprezintă o finanțare externă, prin fonduri proprii aduse din afara societății, de către acționari. Din acest punct de vedere creșterile de capital se aseamănă cu finanțarea prin îndatorare, care este tot o finanțare externă.
Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranțe mai mari – nu vor fi retrase în cazul deteriorării situației financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea detaliată a planului de afaceri în fața unor parteneri externi, și nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante. Această sursă asigură deci flexibilitate, siguranță și indepedență.
Dezavantajele finanțării din surse proprii sunt și ele importante:
-fondurile proprii sunt în general destul de limitate și pot frîna dezvoltarea afacerii;
-în caz de nereușită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător;
-firma va fi puțin cunoscută de instituțiile financiare și va putea mai greu moboliza fonduri în instituții speciale.
Sursele străine sunt nerambursabile și sunt de regulă purtătoare de dobînzi, asigurînd finanțarea temporară a întreprinderii.
Finanțările pe termen lung prin îndatorare sunt,în toate cazurile,finanțări externe,în sensul că sursele vin din afara entității împrumutate. Ele pot fi realizate atît sub formă directă, prin care agenții economici cu necesități de finanțare se împrumută pe piața financiarădirect de la cei care au lichidități de plasat, cît și în mod indirect, cînd între deținătorii de lichidități și cei cu necesități de finanțare apar intermediarii financiari sub forma băncilor și altor instituții financiare nebancare (vezi tabelul 1.4.).
Tabelul 1.4. Tipuri de finanțări ale capitalului propriu [23, p. 25]
Apelul la economiile sau la împrumutul obligatar este un contract de credit încheiat între o masă de creditori și un singur debitor, o modalitate de procurare de resurse financiare pe termen lung și un cuantum ridicat, necesare asigurării creșterii economice și respectării unor obligații de plăți asumate.
Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici și mijocii. În cazul Republicii Moldova, accesul la credit al firmelor noi de mici dimensiuni este mai dificil. În continuare se va enumera atît avantajele oferite de creditul bancar cît dezavantajele acestuia.
Avantajele creditului bancar:
-obținerea de fonduri suplimentare,peste cele proprii;
-stabilirea unei relații cu o instituție financiară cunoscută,accesul mai ușor la alte servicii furnizate de către bancă;
-obținerea unui credit poate funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fața altor investitori potențiali.
Dezavantajele creditului bancar:
-riscul de a pierde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;
-implicarea unui factor extern în managementul firmei,apariția unor restricții;
-expunerea la riscuri noi-de exemplu riscul ratei dobînzii;
-riscul întreruperii creditării în cazul unoe evenimente nefavorabile pentru întreprindere.
Deși gama posibilităților de obținere a împrumutului este deosebit de variată în complexitate,disponibilitate și flexibilitate, nu toate sursele de capital de împrumut sunt la fel de convenabile. Cunoașterea tuturor acestor surse îi va da posibilitatea întreprinzătorului să aleagă soluția cea mai convenabilă de împrumut.
Analiza dinamicii capitalului este în primul rând o problemă internă a firmei prin care se evidențiază pe de o parte materializarea investițiilor, iar pe de altă parte legătura cu dinamica efectelor ce le produce, masa acestora. Nu se exclude nici interesul băncilor sau altor creditori precum și al concurenților. Rațiunea este simplă, deoarece degajă capacitatea de finanțare, respectiv capacitatea dezvoltării și extinderii pieței produselor sau pătrunderea pe noi piețe geografice.
În analiza dinamicii valorice a capitalului în corelație cu dinamica unor efecte economico-financiare se poate folosi valoarea de intrare actualizată și respectiv cea medie, deoarece și efectele sunt supuse schimbării prețurilor. Valoarea rămasă nu este concludentă întrucât nu reflectă proporționalitatea cu randamentul echipamentelor și este totodată influențată și de sistemul de amortizare.
Analiza financiară are ca obiectiv evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar, a etapelor valorificării capitalului financiar și treptelor de acumulare bănească, de formare a rezultatului financiar final.
În acest context, analiza presupune descompunerea fenomenelor și proceselor ce se produc la întreprindere în părțile lor componente, evaluarea legăturii dintre acestea, analizarea factorilor și cauzelor care determină apariția și dezvoltarea lor, toate acestea reprezentând fundamentul deciziilor de progres economic viitor [9, p. 158].
Analiza financiară a apărut din necesități practice la sfîrșitul secolului al XIX-lea cînd bancherii solicitau informații pentru evaluarea și aprecierea garanțiilor societăților care doreau să efectueze un împrumut.
Dacă la început aceste informații se refereau la o analiză sumară a solvabilității și la verificarea anumitor echilibre financiare, odată cu dezvoltarea și diversificarea agenților economici precum și ca urmare a creșterii rolului băncilor și instituțiilor financiare în economie, complexitatea analizei financiare crește [9, p. 158].
În ultimul timp importanța analizei financiare este amplificată de numeroase solicitări, de un grad mare de sinteză, generate în special de:
necesitatea informațiilor financiare prelucrate, pentru îmbunătățirea gestionării întreprinderii și luării deciziilor de participare pe piața financiară;
dezvoltarea și diversificarea pieței financiare;
restructurarea întreprinderilor și privatizarea acestora;
posibilitatea achiziționării de titluri emise de către alte întreprinderi;
interesul pentru studiul celorlalți parteneri și, în special, al concurenților;
necesitatea informării actualilor și potențialilor acționari despre performanțele întreprinderii.
Cel mai bun sistem de producere a bogățiilor în condițiile unor resurse limitate și ale unor nevoi nelimitate este acel care se bazează pe acceptarea liberii inițiative în condiții de concurență, cu reguli clare și democratice. Un sistem care garantează diferite forme de proprietate avînd ca temelie proprietatea privată, este acel care are în structura sa organică motivația progresului pentru om și prin intermediul lui, pentru întreaga colectivitate în care acesta este obligat să trăiască. Formarea unui potențial competitiv pentru a realiza și stabiliza creșterea economică, atingerea unui trai decent, formarea capitalului uman în corespundere cu exigențele științifice, tehnologice, informaționale, morale etc, sunt doar câteva obiective ale sistemului, realizarea cărora depinde de mai mulți factori. Specialiștii consideră că un rol important îi revine sectorului real, care necesită condiții favorabile pentru obținerea rezultatelor financiare cît mai avantajoase, reflectate prin profitul obținut care depinde în primul rând de capitalul investit.
Capitalul economic reprezintă totalitatea activului bilanțului contabil al firmei, fiind format din bunuri și valori, respectiv a pasivului bilanțului, format din drepturi de proprietate și din obligații.
Capitalul propriu reprezintă diferența dintre capitalul economic și datoriile firmei.
Capitalul împrumutat este, ceea ce îi spune numele, capitalul altora, pe care firma trebuie să-l remunereze și ramburseze.
În legătură cu forma de proprietate a capitalurilor, sunt situații frecvente în care capitalurile proprii sunt mai scumpe decât cele împrumutate, situație care a generat sintagma că este mai profitabil să lucrezi cu banii altora.
Capitalul permanent este format din capitalul propriu împreună cu împrumuturile pe termen mediu și cele pe termen lung.
Capitalul de lucru (fondul de rulment) reprezintă capitalul permanent, din care se scad imobilizările (activele corporale și necorporale, la valoarea lor netă).
Capitalul de lucru, în condiții normale, trebuie să acopere necesarul de fond de rulment, care, în general, rezultă din următoarea relație:
NFR = S + C – D
în care:
NFR – necesarul de fond de rulment;
S – stocurile de active circulante;
C – creanțele;
D – datoriile.
Condițiile complexe în care își desfășoară firmele activitatea, dinamica acestor condiții, structura, volumul și dinamica fluxurilor de numerar din cadrul lor fac ca, de regulă, să apară diferențe între capitalul de lucru (FR) și NFR, diferențe care, în funcție de sensul lor, au conotații importante și impun măsuri manageriale diferite, specifice, de soluționare, astfel:
FR > NFR = EFR (excedent de fond de rulment);
FR < NFR = DFR (deficit de fond de rulment).
Deci, atunci când capitalul de lucru este mai mare decât necesarul de fond de rulment, avem de-a face cu un excedent, care trebuie să fie plasat în condiții favorabile, ca timp (astfel încât să poată fi recuperat și utilizat la nevoie) și ca randament (adică la o dobândă, dividend, sau curs bursier), care să satisfacă interesele din cadrul firmei, menționate, și în primul rând pe cele ale deținătorilor de capitaluri.
Atunci când capitalul de lucru este mai mic decât necesarul de fond de rulment, s-a creat un deficit care trebuie acoperit prin apelare la surse financiare suplimentare (de regulă, la credite de trezorerie), care evident, ca orice marfă, au un cost ale cărui implicații trebuie să fie bine analizate și transformate în măsurile de corecție ce se impun (de regulă, pentru lichidarea imobilizărilor de active circulante).
Capitalul productiv este o noțiune mai puțin conturată și ar putea fi considerat capitalul necesar derulării ciclului de exploatare. Capitalul productiv se întâlnește sub două forme:
-capital real, numit si capital tangibil, format din bunuri materiale;
-capital uman, numit și capital intangibil.
Capitalul subscris reprezintă însumarea valorii acțiunilor pentru care fiecare deținător de capital a subscris atunci când a avut loc oferta (licitația).
Capitalul vărsat este valoarea acțiunilor subscrise, transformate în lichiditate, prin depunerea numerarului echivalent la casierie sau în contul firmei.
Capitalul nevărsat, care este partea de acțiuni subscrise al căror preț nu a fost vărsat în contul firmei (cu implicații multiple și foarte serioase).
În obținerea structurii financiare a unei companii trebuie să se acorde o atenție primordială capitalurilor proprii și nu celor împrumutate. Având o deosebită importanță și proporția în care acestea se regăsesc, fiind factori hotărîtori în momentul solicitării de împrumuturi de orice fel, pentru a se asigura independența întreprinderii.
CAPITOLUL II. ANALIZA EFICIENȚEI UTILIZĂRII CAPITALULUI PROPRIU ȘI IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA PROCESULUI DECIZIONAL ÎN CADRUL ÎCS “EXPRESS LEASING & MICROCREDIT” SRL
2.1. Analiza structurii financiare și factorilor de influență asupra eficienței capitalului propriu
Actualmente, în practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză aferente diagnosticului și estimării rezultatelor financiare ale unităților de producție. Avînd la bază unele aspecte comune, ele, totuși diferă una de alta, ținînd cont de necesitățile analizei și de gradul profunzimii acesteia.
De regulă, analiza fiecărui tip de capital al întreprinderii poartă un caracter concret, deoarece permite managerilor să determine posibilitățile și direcțiile principale de diversificare a activității de bază.
Concomitent, analiza aprofundată a capitalurilor permite investitorilor potențiali să-și decidă strategia, îndreptată spre minimizarea pierderilor și riscului financiar pentru investițiile depuse în întreprinderea dată pe o perioadă durabilă.
Ca orice fenomen economic, capitalul poate fi examinat sub aspect structural și factorial. Prin urmare, analiza capitalului trebuie să asigure incertitudinea coerentă a acestor două aspecte, ținând cont atât de necesitățile analizei respective, cît și de posibilitățile reale de utilizare a unui set suplimentar de informație cu conținut sintetic și analitic.
Pentru a ilustra conținutul metodelor respective, cît și etapele principale de analiză, am apelat la sursele de informație de la o companie de leasing din municipiul Chișinău: ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL.
ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL, înregistrată la Camera Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 21 decembrie 2009 este succesorul în drepturi și obligații a SRL ″IM Compania Consulting Grup″, înregistrată la Camera Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 29 septembrie 1995. Compania și-a început activitatea de leasing din anul 2004, devenind în scurt timp unul din liderii pieței de leasing din Republica Moldova.
ÎCS „Express Leasing & Microcredit” este o societate cu răspundere limitată care activează în domeniile de leasing financiar și microfinanțare. Conform legii Republicii Moldova cu privire la leasing, leasingul este definit ca totalitate a raporturilor care iau naștere în scopul și în cadrul realizării contractului de leasing (contract în a cărui bază o parte (locator) se obligă la cererea altei părți (locatar) să-i asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, achiziționat sau produs de locator, contra unei plăți periodice (rata de leasing), iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing sau de a face să înceteze raporturile contractuale) [1, art 3].
Activitatea de microfinanțare este o activitate economică permanentă ce constă în prestarea urmatoarelor servicii de microfinanțare:
a) acordarea și gestionarea împrumuturilor;
b) acordarea de garanții la împrumuturi și la credite bancare;
c) efectuarea investițiilor, a participațiunilor [2, art. 7].
Compania ÎCS "Express Leasing & Microcredit " SRL este o companie cu 100% capital american, fiind o investiție a grupului de fonduri NCH.
Adresa juridică a societății: Republica Moldova, cod poștal 2045, or. Chișinău, bd. Moscova 20.
Principalul gen de activitate al ICS “Express Leasing & Microcredit” SRL este activitatea de leasing financiar si acordarea imprumuturilor.
În afară de genurile principale de activitate ICS “Express Leasing & Microcredit” SRL, conform statutului aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor la 17 aprilie 2003 și înregistrat la Camera Înregistrării de Stat la 23 iunie 2003, poate practica oricare alt gen de activitate care nu este interzis de legislație.
Misiunea companiei este de a susține prin resurse financiare reprezentanții business-ului mic și mijlociu (inclusiv din mediul rural) și a contribui la dezvoltarea climatului antreprenorial din Republica Moldova. În prezent principalele segmente de lucru pentru companie sunt:
1) Finanțările destinate procurării transportului auto (autoturisme, autobuse / microbuse, camioane comerciale și remorci);
2) Finanțările destinate procurării tehnicii și echipamentului agricol (tractoare, combine, stropitori, pluguri/semănatori, combinatoare, echipament de irigare, etc);
3) Finanțările destinate completării mijloacelor circulante pentru firme și antreprenori (reprezentanții business-ului mic si mijlociu);
4) Finanțările destinate sectorului de microfinanțare.
Politica de finanțare a Societății ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL este orientată spre identificarea de noi oportunități, spre dezvoltarea de noi proiecte și oferirea unor soluții optime de finanțare a mijloacelor de transport, utilajelor/echipamentelor industriale, agricole și IT, răspunzând necesităților de dezvoltare a economiei.
Misiunea Societății ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL este orientată spre dezvoltarea culturii financiare (leasingul) in Republica Moldova, prin asigurarea suportului investițional agenților economici și persoanelor fizice.
Viziunea Societății ÎCS „Express Leasing & Microcredit” SRL este de a oferi servicii de finanțare competitive și de a răspunde astfel așteptărilor clienților prin calitate și profesionalism, construind relații de afaceri durabile.
Studiul rezultatelor financiare obținute pe parcursul anilor 2011-2013 de această întreprindere, reflectate în raportul financiar respectiv ne-a oferit posibilitatea să deducem că:
modificările absolute și relative în dinamică sunt condiționate de influența unui sistem larg de factori;
cuantificarea acestor factori, calculul și aprecierea acțiunii lor justificate asupra modificării indicatorilor rezultativi joacă un rol predominant în determinarea viabilității frimei în cauză pe viitor;
efortul propriu depus de colectivele de muncă în obținerea acestor rezultate, nu totdeauna determină obiectiv mărimea lor finală.
De regulă, analiza capitalului începe cu examinarea structurii financiare, adică analiza compoziției de capital care ar permite întreprinderii realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii în conformitate cu cerințele pieței și maximizarea valorii de piață.
Analiza performațelor unei firme are un rol important în stabilirea strategiei de urmat și aceasta cu atât mai mult în perioada crizei economico-financiare. În cele ce urmează am efectuat analiza pe baza datelor din bilanțul companiei, pentru ICS Express Leasing & Microcredit SRL, folosind un sistem de indicatori care au relevanță și prin interpretarea cărora se pot trage concluzii certe în funcție de care se poate face o prognoză pe viitor. Am utilizat în analiză un sistem de indicatori, care să definească, în cele din urma, un model de analiză a performanței firmei. Cercetarea s-a axat pe aplicarea sistemului de indicatori convenit asupra datelor din bilanțul companiei ÎCS Express Leasing & Microcredit SRL.
În continuare studiem modificările survenite în componența capitalului propriu, pentru că nu întodeauna, odata cu creșterea valorii acestuia, are loc și îmbunătățirea ,,calității” (vezi tabelul 2.1) .
Tabelul 2.1. Analiza stabilității surselor de finanțare și gradul de îndatorare pe termen scurt [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al ÎCS “Express Leasing”SRL]
Rata stabilității financiare este un indicator care reflectă ponderea surselor de finanțare ce rămân la dispoziția societății comerciale pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice. Se poate calcula, utilizând relația:
Rata stabilității financiare = (2.1)
Unde Capitalul Propriu = Capitalul Statutar + Rezerve + Profit nerepartizat (2.2)
În informațiile prezentate din tabelul 2.1 rezultă că sursele de finanțare al “Express Leasing & Microcredit” SRL se caracterizează printr-un grad destul de înalt al stabilității capitalului permanent, care alcătuiește o parte preponderentă în totalul pasivelor. În anul 2011 constituie – 76%, în 2012 înregistrînd o creștere – 78%, continuînd să crească și în 2013 la 80%.
Următorul indicator este Rata de indatorare pe termen lung fața de capitalul permanent care prezintă ponderea daoriilor cu un termen de exigibilitate mai mic de un an în totalul pasivelor societății sau al surselor de finanțare atrase, în totalul pasivelor societății.
Pentru calcule s-a utilizat formula:
Rata de îndatorare pe termen scurt = (2.3)
Valoarea obținută pentru anul 2011 constituie 2,00%, în anul 2012 înregistrează o majorare de pîna la 10,00%, respectiv în anul 2013 diminuând până la 8,00%. Din calculele obținute observăm ca datoriile pe termen scurt dețin o pondere foarte mică în totalul pasivelor ICS Express Leasing & Microcredit SRL. O asemenea situație poate fi considerată ca fiind foarte favorabilă pentru companie, aceasta fiind supusă riscului minim de apariție a unor dificultăți ulterioare ca urmare a concentrării scadențelor pentru diversele datorii într-un termen foarte scurt (mai mic de un an).
Rata autonomiei globale prezintă ponderea surselor proprii în totalulu mijloacelor utilizate pentru finanțarea activității unei companii. În activitatea practică se recomandă ca ponderea surselor proprii de finanțare să fie minim de 33% din totalul surselor de finanțare utilizate de întreprindere. Acest indicator se calculează dupa formula:
Rata autonomiei globale= , (2.4)
În anul 2011 acest indicator a înregistrat doar 17%, deja în anul 2012 și 2013 fiind 40% ceea ce e mai mult decât valoarea minimă recomandată, din aceste rezultate putem deduce că compania dimensionează corect capitalurile proprii, neangajând costuri suplimentare nejustificate.
Alt indicator important pentru analiză este Rata datoriilor totale care reflectă ponderea surselor de finanțare atrase în totalul pasivelor societății, fiind calculată conform relației:
Rata datoriilor totale = (2.5)
Valoarea ratei datoriilor calculată este de 59,00% pentru anul 2011, în 2012 înregistrând o diminuare de pâna 23,24 %, această tendință fiind și în anul 2013 fiind deja 19,62%. Din rezultatele obținute putem concluziona că compania activează în regim normal, în fiecare an perfecționînduși rezultatele referitor la gestionarea capitalului propriu.
Impactul îndatorării asupra rentabilității financiare a întreprinderii este exprimat prin efectul de levier, care arată cum îndatorarea influențează rentabilitatea capitalului propriu și se deduce cu ajutorul formulei:
= +( ) , unde (2.6)
Din această formulă reiese ca efectul de levier se va produce în cazul în care rata rentabilității economice va fi superioară ratei dobânzii.
Astfel în urma calculelor efectuate referitor la “Express Leasing & Microcredit” SRL pentru primul an analizat am obținut un levier 1,42 de aici putem spune ca levierul acționează pozitiv asupra valorii întreprinderii, în cazul dat se propune apelarea la credite pentru a spori eficiența capitalului propriu. În anul 2012 și 2013 efectul de levier înregistrează valori sub 1, ceea ce înseamnă că rata dobânzii este superioară rentabilității economice, reiese sunt șanse mari pentru profitabilitate, dar riscul asumat de acționari în cazul dat va fi mai mare, la fel va crește și riscul financiar al întreprinderii.
Rentabilitatea capitalului propriu (Rcp) reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului. Prin rentabilitatea capitalului propriu înțelegem capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți proprietarii.
Rcp= unde, (2.7)
PPGI – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;
PN – profitul net;
CP̅ – capitalul propriu mediu, calculat ca media aritmetică simplă utilizînd datele bilanțului contabil(la începutul și sfârșitul perioadei).
În rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului net sunt cointeresați proprietarii întreprinderii (asociații, acționarii), deoarece în baza PN sunt create rezerve, sunt plătite dividende, sunt acoperite pierderile anilor precedenți etc.
Rentabilitatea capitalului propriu poate fi calculată prin următorul sistem factorial de analiză:
Rcp=
= R* pârghia financiară * presiunea fiscală= R*Nr de rot* Pârghia financiară * presiunea fiscală (sistem factorial din 4 factori) (2.8)
Pârghia financiară reflectă structura de finanțare a activelor și arată că primele 100% activele sunt finanțate din surse proprii, iar restul din surse atrase.
Presiunea fiscală reflectă corelația dintre profitul net și profitul peroadei de gestiune până la impozitare și caracterizează presiunea fiscală asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii. Mărimea presiunii fiscale depinde de mărimea impozitului pe venit și diferențele temporare și permanente care condiționează modificarea venitului impozabil în comparație cu profitul până la impozitare.
Statul are o importanță deosebită în activitatea economică prin prisma cadrului legislativ, și anume din punct de vedere a politicii fiscale și pîrghiilor financiare.
Viitorul oricărei entități economice depinde în primul rînd de sistemul fiscal instituit de stat.
Presiunea fiscală presupune limitele admisibile suportate de contribuabili, acestea reiese din reacția contribuabililor la majorările impozitelor impuse de stat.
În calitate de surse informaționale pentru analiza factorială a rentabilității capitalului propriu după acest sistem servesc datele raportului de profit și pierdere, bilanțului contabil și a planului de afaceri (vezi tabulul 2.2.).
Tablelul 2.2. Date inițiale pentru analiza rentabilității capitalului propriu la
,,Express Leasing & Microcredit” SRL [Elaborat de autor în baza Rapoartelor de profit și pierderi pentru anii 2011-2013, bilanțurile contabile pentru 2011-2013]
Pentru calculul influenței factorilor asupra modificării rentabilității capitalului propriu prin metoda substituțiilor în lanț vom utiliza datele pentru anii 2012-2013. Primul calcul se efectuează pe baza datelor din anul de bază (adică 2012), neefectuând nici o substituție. Astfel rentabilitatea capitalului propriu se calculează ca produsul factorilor. Al doilea calcul presupune substituția R din 2012 cu cea din 2013, ceilalți factori nefiind modificați. În acest caz, rentabilitatea deasemenea se calculează ca produs al tuturor factorilor( R din 2012, Nr. rot, Pârghie Financiară și Pârghia fiscală din 2013). Al treilea calcul include substituția a 2 factori(R și a Nr. rot ) cu datele din 2013, ceilalți 2 factori rămănând la nivelul anului precedent. Al patrulea calcul presupune substituția primilor 3 factori, iar în ultimul caz se substituie toți factorii, obținând rentabilitatea capitalului propriu din 2013 (vezi tabelul 2.3).
Tabelul 2.3. Calculul influenței factorilor asupra modificării Rprin metoda substituțiilor în lanț [Elaborat de autor]
Verificare: 25.12 – 25.24 = +23,54+(-12,83)+( -10,95)+0,12 -0,12% = -0,12%
Din calculele efectuate observăm că R în anul de gestiune constituie 25,12 %, aceasta însemnând că la fiecare leu capital propriu întreprinderea analizată obține 25 bani profit net. Față de nivelul anului precedent R s-a micșorat cu 0,12 puncte procentuale. Asupra acestei micșorări a influențat încetinirea rotației activelor cu 0,246 rotații, ceea ce a dus la diminuarea nivelului R cu 9,16%. Deasemenea negativ a influențat și scăderea pârghiei financiare cu 0,86%, ceea ce a dus la scăderea R cu 10,71%. Totodată influența negativă a acestor 2 factori a fost parțial diminuată de influența pozitivă a modificării rentabilității venitului din vânzări și presiunii fiscale. Pe parcursul perioadei analizate Rvv s-a majorat cu 22,15%, ceea ce a favorizat creșterea Rcu 23,54%. Tot pozitiv a influențat și scăderea presiunii fiscale cu 0,42% ceea ce a permis întreprinderii să majoreze R cu 0,12%. Deci întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de creștere în mărime de 23,78%, dacă va menține nivelul rotației activelor și pârghia financiară la nivelul anului precedent.
Pentru o analiză mai aprofundată a rentabilității la întreprinderea ,,Express-Leasing”SRL vom mai calcula următoarele rate de rentabilitate:
Rata rentabilității față de resursele consumate (Rcost);
Rentabilitatea mijloacelor fixe (Rmf);
Rentabilitatea activelor curente (Rac).
Tabelul 2.4. Analiza rentabilității costurilor, mijloacelor fixe și a activelor curente la ,,Express-Leasing” SRL
[Elaborat de autor în baza Raportului de profit și pierderi pentru anul 2013, bilanțului contabil pentru 2012 și 2013]
Conform calculelor efectuate în tabel observăm că toate ratele de rentabilitate înregistrează scăderi în anul 2011: rentabilitatea costurilor scade cu 26,01%, ca urmare a diminuării costului vânzărilor cu ≈ 151 mil. lei, rentabilitatea mijloacelor fixe scade cu 331,43% și rentabilitatea activelor scade cu 46,93%, ca urmare a scăderii profitului perioadei de gestiune pâna la impozitare cu ≈ 27,6 mil. lei. Situația este cu totul inversă în 2012, când observăm o creștere a ratelor de rentabilitate calculate, ceea ce este foarte benefic pentru situația financiară a firmei. Rentabilitatea costurilor înregistrează o scădere cu 131,39% ca urmare a scăderii costului vânzării în 2013 față de 2012 cu ≈28 mil lei și a creșterii profitului brut cu ≈ 6 mil lei. Rentabilitatea mijloacelor fixe are o valoare destul de ridicată, întrucât întreprinderea noastră nu este una de producție, activitatea de bază a căreia o constituie acordarea de împrumuturi (inclusiv leasing) și credite. O rentabilitate a mijloacelor fixe înaltă produce un impact favorabil asupra rentabilității în ansamblu, fapt ce va permite reînoirea mijloacelor economice într-un termen mai scurt. O valoare ridicată înregistrează și rentabilitatea activelor curente care în perioada analizată crește cu 46,56%, ceea ce semnifică o bună gestionare a activelor curente, și mai precis, a creanțelor.
Ca o generalizare a calculelor efectuate asupra rentabilității la ,,Express Leasing & Microcredit” SRL pentru anii 2012- 2013 putem menționa:
Ca urmare a scăderii venitului din vânzări în perioada curentă față de cea precedentă, crește rentabilitatea venitului din vânzări cu ≈22%. Creșterea ratei reflectă o situație pozitivă la întreprindere, astfel la un leu vînzări în 2013 se obține 25 bani profit brut.
O evoluție pozitivă înregistrează și rentabilitatea activelor, care în perioada analizată crește cu 46,56%, ca urmare a creșterii rentabilității venitului din vânzări.
Rata rentabilității financiare scade în perioada analizată cu 0,12 %, ca urmare a creșterii capitalului propriu cu ≈ 4 mil lei. Totuși această rată are un nivel optim, astfel la un leu capital propriu investit se obține 25 bani profit net. Dacă rentabilitatea capitalului propriu este mai mare ca rata dobânzii pe piață, crește cursul bursier al acțiunii, ceea ce duce la atragerea de noi acționari.
Ratele rentabilității costurilor, a rentabilității mijloacelor fixe și a rentabilității activelor curente înregistrează creșteri semnificative în 2013 față de 2012. Astfel eficiența consumului de resurse privite prin prisma capacității lor de a genera profit în cadrul activității de exploatare a înregistrat o tendință favorabilă de creștere.
2.2. Analiza dinamicii și evoluției capitalului propriu
În primul rând, examinăm mărimea absolută și evolutia capitalului propriu în dinamică. În mod normal întreprinderea reușește să crească valoarea capitalului propriu în urma desfășurării activității economice, și invers, descreșterea capitalului propriu, mai ales apariția valorii negative a acestuia indică existența tendințelor nefavorabile în dezvoltarea întreprinderii.
Tabelul 2.5. Analiza mărimii capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL ]
Informațiile obținute în tabelul de mai sus demonstrează că întreprinderea analizată dispune de o mărime pozitivă a capitalului propriu care în anul 2011 constituie 114310449 lei.Totodată, în dinamică se evidențiază tendința de creștere a surselor proprii de finanțare a patrimoniului, necătând la faptul că ăn 2012 au înregistrat o scădere față de 2011.
Observăm o scădere a datoriilor în decursul anilor analizați. Astfel, se înregistrează total datorii în anul 2011 – 168580697 lei, în 2012 cea mai mare pondere a acestora– 28627208, iar în 2013 cea mai mică pondere a acestora în comparație cu anii analizați – 122840182 lei. În datele prezentate din tabelul 2.5 rezultă că capital propriu în anul 2012 față de 2011 a scăzut cu 33711226 lei sau cu 70,51%, iar în anul 2013 față de 2012 s-a înregistrat deja o creștere de 105,25%. Încă se observă o descreștere datoriilor în anul 2012 față de 2011 cu 16,98% și în 2013 față de 2012 cu 84,18%, ceea ce a adus la micșorarea pasivelor în perioada de gestiune cu 294255 lei, iar în 2012 pasivele înregistrând cu 159759708 lei mai puțin decît în anul 2011.
În continuare se va studia modificările survenite în componența capitalului propriu, pentru că nu întotdeauna, odată cu creșterea valorii acestuia,are loc și îmbunătățirea ,,calității” din punct de vedere structural. Analiză structurală a capitalului propriu presupune examinarea corelației dintre elementele componente ale acestuia (vezi tabelul 2.6).
Tabelul 2.6. Analiza structurii capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL]
Datele tabelului 2.6. atestă faptul că în componența capitalului propriu al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL elementul cel mai valoros este capitalul statutar, urmat de rezerve. Profitul nerepartizat deși se află în creștere cu 4,78 % față de anul 2012, oricum deține o pondere mică în componența capitalului propriu.Totodată influența pozitivă a majorării profitului nerepartizat a fost parțial diminuată de influența negativă a modificării capitalului statutar și anume în perioada analizată a scăzut mărimea capitalului statutar 2,20%.
În ansamblu, structura capitalului propriu al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL are un caracter stabil.
În analiza structurii capitalului, este necesar de a atrage atenția și la costurile care le antrenează sursele din care se formează capitalul propriu al entității economice, fie ca apar în momentul utilizării pentru formarea capitalului propriu, fie că duc la constituirea capitalurilor împrumutate.
Prețul capitalului propriu este reprezentat de dividende care trebuie sa fie suficient de mari ca să satisfacă pe acționari, în caz contrar acționarii nu-și vor imobiliza banii dacă nu le aduc un venit considerabil, ci își vor vinde acțiunile plasîndu-și capitalul în altă afacere mai prosperă pentru ei.
“ Costul capitalurilor proprii pot fi considerate dividendele ca fiind rentabilitatea minimă pe care o pot atinge aceste capitaluri pentru a-i atrage pe alții ”[25, p.77].
Prețul capitalului împrumutat diferă în funcție de termenul creditului, de cine oferă creditul, precum și în funcție de cererea și oferta de capital de pe piață.
Pentru a calcula costul capitalului împrumutat e necesar să se facă previziuni pe bază de date statistice referitoare la împrumuturile medii anuale și dobînzile medii plătite. Reieșind din acestea se poate vedea evoluția trecută și prezentă a acestor elemente și prevedea tendința acestora pe viitor.
Costul capitalului propriu este reprezentat de dividende, iar costul capitalului împrumutat de cheltuielile cu dobînzile plătite. Costul capitalului total este format din costul capitalului propriu (dividendele) și costul capitalului împrumutat (cheltuielile cu dobînzile).
Costul Mediu Ponderat al Capitalului Total se poate determina prin formula:
CMPK= k* (2.9)
Unde CMPK – costul mediu ponderat al capitalului;
k- costul capitalului propriu (rata dividendelor);
r- costul capitalului împrumutat (rata media a dobînzii);
r- costul capitalului împrumutat (rata media a dobînzii);
CP – Capital Propriu;
DTML – datorii pe termen mediu și lung;
Ti – cota impozitului pe profit.
Referitor la costul capitalurilor împrumutate, dobînda poate fi exprimată fie sub formă de rată de procent, fie în sumă absolută.
Orice agent economic își desfășoara activitatea utilizînd atît capital propriu, cît și capital împrumutat, ca se diferențiază unul de altul prin costul care îl generează.
Din lipsa resurselor proprii, pentru a-și putea continua activitatea, întreprinderea apelează la împrumuturi pentru a putea realiza oportunitatea unei investiții.
O firmă care recurge la credite trebuie să suporte din rezultate și cheltuieli financiare aferente împrumutului respectiv. Din acest motiv, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, determină schimbarea rezultatelor, deci modifică riscul financiar.
La nivelul unei companii decizia de a investi atrage riscuri economice, iar decizia de finanțare atrage riscurile financiare. Riscul financiar ia în calcul și influența structurii capitalului, respectiv gradul de îndatorare a agentului economic.
Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul următorilor indicatori:
-Marja de siguranță
-Indicele de siguranță
-Coeficientul de elasticitate
Dacă are loc schimbarea rentabilității capitalului propriu, analiza acestei schimbări ca urmare a politicii financiare poate fi urmărită cu ajutorul unui model numit efectul de levier financiar. O condiție ca rentabilitatea să crească atunci cînd întreprinderea recurge la credite este ca rentabilitatea economic să fie superioară ratei dobînzei. În cazul acesta rata rentabilității financiare este cu atît mai mică decît rata dobînzii, atunci efectul de levier devine negative, și rata financiară va fi cu atît mai mică decît rata rentabilității economice cu cît rata îndatorării este mai mare.
Orice întreprindere poate fi în una din următoarele sitații:
– în așa mod recurgerea la credite va conduce la îmbunătățirea ratei rentabilității economice;
– recurgerea la împrumuturi este indiferentă din punctul de vedere al efectului de levier
– apelarea la credite va duce la scăderea performațelor.
Cei mai importanți factori de influență asupra ratei rentabilității financiare sunt rata rentabilității economice și efectul de levier.
Politica de finanțare cuprinde totalitatea de decizii referitor la modul de acoperire a nevoilor de finanțare ale programelor sociale, economice și financiare ale întreprinderii.
Politica de finanțare are în componența sa deciziile privind formarea capitalului, a structurii financiare a întreprinderii. În cadrul său, se discută despre proporțiile ce revin capitalului propriu, obținut din aportul acționarilor sau prin autofinanțare din profit ți capitalului împrumutat sub diferite forme: credite bancare, credite comerciale, creditul obligatar, leasing etc. În acest sens, se optează pentru limitele emisiunii de acțiuni și ale distribuirii profitului pentru autofinanțare, pe de o parte, și ale îndatorării întreprinderii, pe de altă parte.
Activele întreprinderii se pot finanța din următoarele surse:
Interne
Externe
Sursele interne provin din:
De la proprietari – orice întreprindere nu poate fi formată, dacă nu dispune de capitalul minim. Proprietarii trebuie să introducă un minim de contribuție, care formează capitalul social. Fiecare asociat, în schimbul aportului său primește un număr de acțiuni care le dau dreptul de proprietar asupra patrimoniului întreprinderii.
Dividendele sunt plăți periodice de bani effectuate de întreprindere ascociaților, acționarilor ca o răsplată a participării lor ca formarea capitalului propriu. Dividendele acordate pot îmbrăca forma de bani, acțiuni, în natură. Sursa de distribuire a dividendelor formează profitul net obținut de entitatea economică, însă poate fi și un împrumut obținut în condiții favorabile sau o emisiune de acțiuni.
Din propria activitate – pe care o efectuează întreprinderea, reprezentând partea din profitul obținut din activitatea economico-finaciară, care se obține după achitarea impozitului pe venit și după remunerarea acționarilor – profitul net destinat finanțării activității.
Din dezinvestiții – sub formă de încasări banești care se obțin din vânzarea activelor ca urmare a încetării activității unei secții, neutilizării unor tehnologii etc.
Din rezerve – formate în limita nivelului legal
Din subvenții de la stat.
Este sigur un moment, nivelul eficienței capitalului întreprinderii este dependent de structura capitalului, de efectul avatajos al raportului capital propriu/capital împrumutat, dar și un șir de alți factori ce se dezvoltă, cu pregnanță, în cadrul economiei concurențiale, cum ar fi : stabilitatea vânzărilor, structura activelor, rata de creștere, strategia dezvoltării întreprinderii, profitabilitatea, impozitele și condițiile pieței unde se desfășoară activitatea agentului economic.
Stabilitatea vânzărilor. Entitățile economice care au vânzări stabile și o profitabilitate ridicată se află în situația de a alege sursele cele mai stabile de finanțare. Ele pot să nu contracteze credite, întrucât profitul obținut le permite finanțarea activității, dar dacă doresc să realizeze strategii de creștere pot antrena și capitaluri împrumutate, deoarece prețul mediu al produselor fabricate pot acoperi costurile impuse de plata dobânzilor la credite. Dar, odată ce întreprinderea se finanțează mai mult din împrumuturi apare probabilitatea falimentului din cauza majorării costurilor. Din acest motiv, întreprinderile care recurg la credite pentru a-și finanța investițiile de creștere trebuie să-și evalueze în permanență atât garanțiile materiale, cât și fluxurile financiare pozitive viitoare, astfel încât achitarea datoriilor și plata dobânzilor să nu creeze dificultăți.
Structura activelor. Întreprinderile care au active care pot fi folosite ca garanție bancară, tind să folosească cât mai mult capitalul împrumutat. Astfel, activele pe termen lung, fiind mai competitive pe piață și a căror spectru de folosire este mai larg, pot fi utilizate drept garanție pentru împrumuturile pe termen lung.
Rata de creștere. Întreprinderile care aleg strategia de creștere, trebuie să conteze, în adoptarea deciziilor de finanțare, pe sursele externe, fiindcă creșterea economică implică finanțări adăugătoare ale sporului de active curente, pentru crearea de noi capacități de producție. Dacă apare momentul în care veniturile așteptate, deși sunt suficiet de mari, urmează să fie încasate mai tîrziu decât durata pentru care este acordat creditul, acestea, totuși vor opta pentru o nouă emisiune de acțiuni pentru a acumula capitalul necesar.
Strategia dezvoltării întreprinderii. Entitățile economice care fac schimbări mai serioase impuse de diversificarea spectrului de producție sau reînnoirea acestuia, schimbarea pieței de desfacere, vor fi în căutarea unui capital împrumutat, decât prin noi emisiuni de acțiuni pentru a nu împărți beneficiile viitoare cu noii acționari potențiali.
Profitabilitatea. Întreprinderile care au o rentabilitate mare, au și o capacitate mărită de autofinanțare. Dar gândirea managerilor financiari trebuie să fie orientată spre finanțarea externă și majorarea dividendelor plătite acționarilor, ceea ce va contribui la creșterea valorii de piață a întreprinderii, având și efecte bune asupra atractivității investiționale.
Impozitele. Dobânda este o cheltuială deductibilă în scopuri fiscale, iar aceste deduceri sunt cu atât mai primordiale cu cât nivelul împrumuturilor este mai mare. Regimul fiscal încurejează folosirea capitalului împrumutat.
Condițiile pieței a cărei efect se simte prin intermediul: ratei dobânzei, condițiilor de creditare, și nu în ultumul rând a variabilității prețului de intrare a factorilor de producție, care cresc riscul de insolvabilitate a întreprinderii pe măsura ce diferența dintre preț și cost devine tot mai mică etc.
Pentru a face față cerințelor de creștere economică, mai ales de maximizare a valorii de piață a întreprinderii, managerii financiari ai întreprinderii trebuie să adopte decizii care să corespundă cerințelor de pe piață, și anume de modernizare, de extindere sau de dezvoltare, care în plan economic, înseamnă dezvoltarea produselor și serviciilor în corespundere condițiilor de pe piață.
Activitatea economico-financiară a oricărei întreprinderi presupune existența a două categorii de fluxuri: fluxurile reale și fluxurile financiare.
Fluxurile reale se referă la schimbările materiale pe care capitalul sub formă de active fizice le înregistrează în timpul folosirii lor, anume de la stocurile de materie primă până la cele de produse finite.
Fluxurile financiare se referă la folosirea mijloacelor bănești în cadrul procesului economic, incluzând și efectuarea schimburilor prin intermediul banilor. De aici rezultă, circulația bănească apare din momentul când un bun se impune servit de monedă.
Motivația principală pentru întreprindere, să dețină în permanență mijloacele bănești este cauzată de împrejurări și anume:
Asigurarea activității curente
Pentru a putea putea obține careva beneficii de pe urma unor anumte împrejurări favorabile, cum ar fi achiziții de bunuri și servicii la prețuri accesibile
Pentru a face niște plăți neprevăzute
Pentru a putea beneficia de unele înlesniri acordate de bănci, anume când e vorba de a lua un împrumut
Din considerente de precauție.
Numerarul poate fi și un element neproductiv dacă el nu este utiliza, gestionat corect.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor întreprinderii cu valoare economică, împreună cu bunurile la care se referă aparținând întreprinderii. Patrimoniul este reflectat în contabilitate sub aspectul componenței(cu ajutorul conturilor de activ) și provenienței ( cu ajutorul conturilor de pasiv). Analiza situației patrimoniale este scopul de a face informația clară ți ințeleasă cu privire la starea patrimonială din cadrul întreprinderii(vezi tabelul 2.7.).
Tabelul 2.7. Dinamica valorii și structurii activelor întreprinderii, lei [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al ÎCS “Express Leasing & Microcredit” SRL]
Analizând activele companiei „Express Leasing & Microcredit” SRL putem constata că în structura activelor pe termen lung cea mai parte ocupă active financiare și alte active pe termen lung: ponderea activelor financiare pe termen lung în anii 2011 și 2012 în totalul activului constituie 43%, iar în anul 2011 observam o micșorare nesimnificativă- 42%, iar cea mai mare pondere altor active pe termen lung în totalul activelor observăm în anul 2012- 46%.
În anul 2012 în totalul activelor curente cea mai mare parte ocupă creanțe pe termen scurt- 42378270 lei sau 10%, iar în anii 2012 și 2013 cea mai mare pondere ocupă mijloace bănești- 21291238 lei sau 44% în anul 2012 și 10814533 lei sau 3.8% în anul 2011 respectiv.
Deasemenea observăm că în anii 2011 și 2012 a apărut un nou subcapitol- investiții pe termen scurt, care în anul 2012 au constituit 0 lei: în anul 2011 investiții au constituit 6% și în 2011 5% în totalul activelor. În urma calculelor efectuate în tabelul 14 rezultă că în dinamică se evidențiază in anul 2011 în comparație cu anul 2012 și 2010 o tendință de micsorarea patrimoniului companiei,,Express Leasing ”, situația apreciindu-se negativ, cu 190760202 sau micșorare cu 59,72%. Observăm că în 2011 curent activele la întreprindere constitue 282891145 lei ceea ce reprezintă o micsorare in comparatie cu 2012 si 2011 a acestora cu 59.72 puncte procentuale față de anul 2012 care au alcătuit 473651347 lei. Dar în general putem concluziona că starea patrimonială la companie este stabilă, chiar în anul de criză, nu observăm nici un ritm de creștere cu simnul “-”. Analizând starea patrimonială putem conclude că ponderea activelor pe termen lung în anul 2012 s-a micșorat cu 189021899 lei sau cu 56.52% , datorită micșorării activelor materiale pe termen lung și activelor financiare cu pe termen lung cu 97.33% și 58.2% respectiv. Analizând active curente tot observăm o micșorare în anul 2012 față de 2010 cu 10399523 sau 78.89% și în anul 2011 cu 1738312 sau 95.52%, ceea ce reprezintă un aspect negativ în general.
Patrimoniul net al întreprinderii este definit ca valoarea activelor diminuată cu marimea datoriilor totale. Astfel valoarea patrimoniului net se calculează conform formulei:
Patrimoniul net = Total Active-Total Datorii
Componența surselor de finanțare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluția structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea și independența financiară a întreprinderii. Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii pornește de la aprecierea generală a structurii pasivelor. În acest scop se calculează și se interpretează un șir de indicatori, coeficienți ai structurii capitalului, independenței financiare, de acoperire, de solvabilitate, de indatorare sau coeficienți ai capacitații de plată.
Capitolul III. CĂI DE MAJORARE A CAPITALULUI PROPRIU UTILIZATE ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ ȘI POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE ÎN CADRUL ÎCS ,,EXPRESS LEASING &MICROCREDIT” SRL
Pentru desfășurarea deosebită a activității economico-financiare a întreprinderii o importanță deosebită are nu numai crearea capitalului propriu în mărimea suficientă și cu structura adecvată, dar și amplasarea rațională a acestuia. În practica mondială pentru aprecierea modului de amplasare a capitalului propriu acceptat de conducerea întreprinderii, de obicei, se calculează și se interpretează următorul coeficient financiar:
Rata de manevrare a capitalului propriu = (3.1)
Acest coeficient reflectă cota capitalului propriu ce nu este imobilizat în activele pe termen lung și se află în circuitul economic sub o formă ce permite manevrarea cu aceste mijloace. Cu alte cuvinte, coeficientul în cauză apreciază gradul flexibilității capitalului propriu. Este general acceptată părerea că capacitatea ridicată de manevrare a capitalului propriu contribuie la creșterea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii (vezi tabelul 3.1).
Tabelul 3.1. Calculul ratei de manevrare a capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL]
Din datele tabelului 3.1. rezultă că capitalul propriu al ÎCS “Express Leasing & Microcredit”SRL are o capacitate de manevrare destul de bună.Totodată în dinamică s-a evidențiat o tendință pozitivă de majorare a ratei de manevrare. Dacă în anul 2012 numai 30% din valoarea totală a capitalului propriu s-au aflat sub o formă ce permite manevrarea, atunci la sfîrșitul anului 2013 este 31%. Menținerea acestei tendințe în viitor va favoriza performanțele economico-financiare ale întreprinderii.
Prin mecanismul său de dezvoltare economia de piață se bazează pe concurență și competitivitate.
Reușesc întotdeauna acei manageri care au o deosebită capacitate de conducere și organizare și care se adaptează rapid la cerințele pieței.
În condițiile actuale suntem martori ai unui proces în care unele întreprinderi își demonstrează viabilitatea și posibilitățile de dezvoltare pe viitor, în timp ce alte întreprinderi bat pasul pe loc sau sunt într-o stare de falimentare. Aceasta se întâmplă, din cauza lipsei unor obiective generale și specifice, clar formulate, precum și a unor strategii aferente realizării acestora. Conducerea întreprinderii, ale cărei performanțe realizate sunt la un nivel scăzut, se concentrează la rezolvarea problemelor curente, își bazează activitatea pe realizarea unor obiective pe termen scurt, fără a avea o perspectivă clară asupra dezvoltării în concordanță cu cerințele și exigențele economiei de piață.
Pentru a putea răspunde cerințelor create, întreprinderile trebuie să urmărească o perfecționare continuă prin realizarea unor procese bine gândite și concretizarea acestora în programe de dezvoltare economică pe o perioadă de 3-5 ani. Numai o strategie bine formulată va ajuta conducătorul să aloce resursele într-o viziune unică și viabilă, bazată pe competențele și disfuncționalitățile interne, pe schimbările anticipate în mediu și mișcările concurenților inteligenți.
Analiza financiară reprezintă punctul de pornire în conceperea, fundamentarea și implimentarea soluțiilor strategice de îmbunătățire a performanțelor curente ale întreprinderii.
Existența unei multitudini de metode de previzionare impune necesitatea evaluării și selectării celei mai adecvate metode, care să facă posibil rezolvarea cît mai rapidă și corectă a problemelor, să asigure un grad înalt de precizie și de validitate cerut.
Întreprinderea concentrează o complexitate de operații economice și financiare, care se reflectă în documentele contabile de sinteză, sub forma fluxurilor și stocurilor. Fluxurile au o influență imediată asupra rezultatului exercițiului, în timp ce stocurile prezintă un impact, temporar sau de durată, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanțare a operațiilor de gestiune și, în final, asupra solvabilității întreprinderii.
Fluxurile economice, respectiv, veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, sunt generate, în principal, de trei domenii de activitate:
de exploatare, care este activitatea dominantă(de bază) ce vizează realizarea profitului întreprinderii din sectoarele industrial, investițional, comercial și/sau de prestări de servicii;
financiară, privind participațiile la capitalul altor societăți și alte acțiuni de plasament. Activitatea de exploatare și cea financiară formează activitatea curentă a întreprinderii;
excepțională, privind operațiile de gestiune și operațiile de capital care nu sunt legate de activitatea normală și curentă [10, p. 77].
Eficiența activității economice în cadrul agenților economici – în valoare absolută – reprezintă ceea ce se obține în plus față de cât s-a cheltuit în activitatea economică, adică venitul net. În această direcție profitul și rata profitului sunt indicatori sintetici calitativi prin care se exprimă raționalitatea economică a activității sau afacerii întreprinse de agentul economic [15, p. 198].
Managerii societăților comerciale au sarcina să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli efectele economice obținute sub formă de profit, din efortul financiar în lei și în valută depus în organizarea activității de bază (producție, prestare de servicii sau executare de lucrări).
Mărimea rezultatelor financiare depinde în mod organic de dimensiunea cheltuielilor și a veniturilor. Astfel, cu cât cifra de afaceri se obține cu un volum de cheltuieli minime, în condițiile negocierii unor prețuri de vânzare a produselor cât mai favorabile, cu atât veniturile societăților comerciale vor fi mai substanțiale.
Din veniturile obținute ca urmare a realizării cifrei de afaceri, societățile comerciale își recuperează cheltuielile de producție și de comercializare a produselor, își constituie fondurile proprii pentru autofinanțare și de remunerare a salariaților săi, plăți de dividende etc, iar o altă parte din venituri constituie veniturile bugetului administrației centrale de stat sau a bugetelor locale, sub următoarele forme: impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, taxa pentru bunuri imobiliare, contribuții la asigurări sociale și medicale etc [15, p. 198].
Profitul rezultat din activitatea de bază și din alte activități poate fi influențat și de alte venituri și pierderi provenite din:
Dividende și dobânzi primite din cumpărarea de acțiuni și obligațiuni de la alți agenți economici;
Amenzi și penalități;
Scăderea debitorilor insolvabili;
Comenzi anulate;
Scăderea creanțelor litigioase;
Plusuri de inventar;
Calamități naturale etc.
Profitul trebuie să stimuleze agenții economici în realizarea programului de producție și adaptarea lui conform cerințelor pieței(a nevoii sociale), îmbunătățirea calității și diversificării sortimentelor de produse, conform cerințelor populației sau economiei naționale. Principalele căi de sporire a profitului în cadrul societăților industriale și a altor societăți comerciale sunt:
Reducerea costului de producție
Prin costul producției se poate face un control eficient asupra rezultatelor economice obținute în toate compartimentele de activitate ale societății comerciale, stimulînd totodată economisirea cu eficiență maximă a factorilor de producție(munca, capitalul), valorificarea superioară a materiilor prime, a combustibilului și energiei și realizarea cifrei de afaceri cu cheltuieli minime. Dintre factorii care au o influență directă asupra reducerii costurilor, mărfurilor și serviciilor, la producerea căruia participă capitalul și alți factori de producție putem menționa:
creșterea productivității muncii
promovarea metodelor moderne de management a producției și muncii
reducerea cheltuielilor materiale de producție
accelerarea vitezei de rotație a activelor curente.
Productivitatea muncii influențează reducerea costurilor și respectiv, creșterea profitului, atât prin diminuarea cheltuielilor fixe pe unitatea de produs ca: amortizarea, cheltuieli de reparații, iluminat etc, cât și prin modificarea ponderii salariilor în totalul cheltuielilor de producție, ca urmare a obținerii unei producții mai mari într-o unitate de timp de muncă. O cale de creștere mai susținută a productivității muncii și, implicit, a masei profitului o constituie introducerea în fabricație a produselor de tehnologii noi și tehnici mondiale, utilizarea cu indici superiori a mașinilor și utilajelor, automatizarea proceselor tehnologice, încărcarea cât mai judicioasă a capacităților de producție, pe schimburi, secții etc, în concordanță cu programul producției fizice, conform cererii pieței interne și externe.
Creșterea productivității muncii trebuie să ducă la ridicarea caracteristicilor tehnico-calitative ale produselor și asigurarea comercializării produselor atât în țară, cât și la export, contribuind prin aceasta la realizarea profiturilor și a veniturilor bugetului public național.
Promovarea metodelor moderne de management a producției și a muncii trebuie să contribuie la reducerea costurilor și la creșterea corespunzătoare a profitului prin:
organizarea echilibrată și din timp a aprovizionării tehnico-materiale a producției pe bază de contracte ferme cu furnizorii din țară și din străinătate;
stabilirea unui flux tehnologic rațional în funcție de cerințele introducerii de noi dezvoltări tehnologie;
eliminarea întreruperilor și golurilor de producție;
folosirea cu maximă eficiență și integral a timpului de lucru al fiecărui salariat;
reducerea pierderilor de timp de lucru cauzate de absențe nemotivate și de concedii fără plată și din nerespectarea disciplinei muncii;
cointeresarea materială a salariaților(prin salarii și premii) în stânsă corelație cu contribuția fiecăruia la dezvoltarea producției(prin invenții și inovații) și a ridicării calificării lor.
Reducerea cheltuielilor materiale de producție se referă nu numai la folosirea rațională, eficientă și reducerea consumurilor pe unitate de produs, la materiile prime, a materialelor, energiei și combustibilului, ci și a altor cheltuieli materiale ca: amortizarea activelor fixe, a cheltuielilor generale și administrative ale societății comerciale etc.
Accelerarea vitezei de rotație a activelor curente reprezintă timpul care se scurge din momentul cheltuirii capitalului într-o activitate de producție până la obținerea profitului. Acest factor acționează invers proporțional: accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante duce la reducerea costurilor și la sporirea corespunzătoare a profitului. Deasemenea, prin accelerarea vitezei de rotație a capitalului, se evită formarea stocurilor peste necesitățile reale de producție și plata unor dobânzi majorate pentru nerambursarea creditelor la scadență [10, p. 200].
ICS „Express Leasing & Microcredit” SRL este o societate cu răspundere limitată care activează în domeniile de leasing financiar și microfinanțare. Întrucât ea nu se ocupă cu producerea de bunuri și servicii, ci este o companie financiară, costul vânzărilor la întreprindere include alte cheltuieli decât cele legate de procurarea de materii prime și materiale etc comune pentru societățile industriale și anume: mărimea costului vânzărilor include dobânzile plătite pentru capitalul utilizat și alte cheltuieli aferente operațiunii de creditare. Astfel așa cum pentru întreprinderile de producere este esențial de a găsi furnizori de materii prime care să ofere produse calitative și la prețuri reduse, cu scopul de a mări profitul, ICS „Express Leasing” este nevoită să caute finanțări la un cost cât mai jos posibil și în termenii stabiliți pentru a nu-și pierde clienții. Observăm că profitul obținut este în strânsă dependență de rata dobânzii de pe piață și de asemenea de cursul valutar, întrucât creditele și împrumuturile acordate sunt în valută(euro sau dolari).
Nivelul prețurilor de vânzare
Pentru a ajunge la profit – frecvent denumit și beneficiu – indiscutabil se are în vedere realizarea activităților economice pe piața mărfurilor, lucrărilor și serviciilor, prin intermediul prețului.
Dimensiunea prețului de finalizare a valorii mărfurilor concură direct la formarea și mărimea profitului, ceea ce conduce la certitudinea că acesta este o componentă a prețului.
Profitul brut al societăților comerciale industriale reprezintă masa profitului rezultată din diferența dintre prețul de vânzare al produselor și costul produselor. Astfel, profitul crește în condițiile creșterii prețului de vânzare și a menținerii constante de la o perioadă la alta sau se reduce costul producției.
În cadrul economiei de piață, formarea prețului de vânzare nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzatorilor manifestate prin ofertă, ci și de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere. În aceste condiții prețul se formează prin consens, fiind un preț de echilibru al celor două mărimi complexe cu care se confruntă permanent piața: oferta și cererea, la care se adaugă și concurența.
Pentru a studia cererea, societatea comecială trebuie să producă cantitatea unei mărfi pentru care cumpărătorii sunt solvabili la prețul fixat și comunicat. De regulă, cantitatea cumpărată variază invers proporțional cu prețul de vânzare, în sensul că ea crește când prețul este mic și scade când prețul este mare. Datorită acestei influențe a cererii asupra prețurilor este necesar ca producătorii să se informeze asupra cererii fiecărui produs și asupra orientării consumatorilor în privința prețurilor, în vederea realizării profitului planificat.
Pentru a atrage clienții, fiecare producător va fi tentat să scadă prețul de vânzare până la nivelul posibil, care-i asigură profitul ordinar sau mai mare, în funcție de costul produsului vândut.
Companiile financiare, inclusiv „Express Leasing & Microcredit” SRL, finanțează prin împumuturi, persoane fizice și juridice, având ca obiectiv esențial realizarea de profit. Activitatea principală a companiei constă în comerțul cu bani, ea cumpărând bani și suportând un cost sub forma dobânzii bonificate, vânzînd apoi banii și percepând dobândă, câștigurile regăsindu-se în diferența dintre dobânda percepută și dobânda bonificată. Astfel prețurile de vânzare a ,,produselor oferite” (diferite tipuri de credite și împrumuturi) includ dobânzile percepute, care variază în dependență de suma acordată și termenul creditului.
Volumul, structura și calitatea producției acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat. Evident, abordând producția sub aspectul său cantitativ, acesta este singurul factorul care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului.
Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametri economici, dintre care:
volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;
întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;
în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.
Structura producției fiind adaptabilă și o rezultantă a cerințelor pieței, reprezintă în fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic. Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață, și care, în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului
Calitatea producției condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, penetrează și sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:
obținerea unor prețuri de vânzare mai mari
scurtarea timpului de stocare – vânzare și ca urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.
Așa cum volumul producției influențează direct mărimea profitului la întreprinderile de producție, la companiile financiare profitul este cu atât mai mare cu cât mai multe credite și împrumuturi sunt acordate. Întrucât pe piața de capital a Republicii Moldova funcționează un număr însemnat de companii financiare, este o anumită concurență și între ele la acordarea serviciilor sale. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice au nevoie de finanțare pe care doresc să o primească la cel mai mic preț posibil(adică la un nivel al dobânzii redus). Astfel băncile, companiile de leasing și alte companii financiare își stabilesc dobânzile în dependență de nivelul dobânzii pe piață, a unor cheltuieli ce pot să apară în procesul de creditare astfel ca în final să obțină nivelul profitului așteptat. Dobânda variază în dependență de termenul acordării creditului și suma creditului.
Compania „Express Leasing & Microcredit” SRL își desfășoară activitatea de leasing financiar începând cu anul 2004 și în scurt timp a devenit lider pe piața serviciilor de leasing financiar deținând la moment o cotă de piață de cca. 30%. La 1 decembrie 2009 a fost efectuat rebranding-ul oficial al companiei din IMC Leasing în Express Leasing. Compania si-a schimbat denumirea oficiala, logo-ul si emblema. Astfel din acel moment începe și activitatea nemijlocită de acordare a împrumuturilor și creditelor. În ultimii 3 ani de activitate, compania a reușit să tripleze volumul vânzărilor. Acest fapt se datorează într-o măsură mai mică faptului că întreprinderea oferă finanțarea procurării de bunuri sau utilaje, la prețuri reduse, căci scopul major este maximizarea profitului. Firma a reușit șă-și ,,cucerească” clienții prin interesul său de a susține reprezentanții businessului mic și mijlociu (inclusiv din mediul rural), astfel contribuind la dezvoltarea climatului antreprenorial din Republica . Alte avantaje oferite de firmă sunt:
rapiditatea răspunsului de finanțare sau de refuz în acordarea creditelor;
acordarea creditelor și împrumuturilor cu un set redus de documente(în majoritatea cazurilor – doar cu buletinul de identitate);
acordarea sumelor de bani(până la o anumită limită) fără gaj;
acordarea de servicii post vânzare(informarea clienților în privința cursului valutar la data achitării ratelor, în caz de modificări a contractelor etc);
consultațiile oferite de managerii relații cu clienți atât în cadrul firmei, cât și prin alte căi(telefon, fax, internet).
Astfel pentru client obținerea unui bun luat în leasing îi oferă următoarele avantaje:
nu sunt cheltuite fondurile proprii
acordă accesul la bunuri mai scumpe decât posibilitățile lui financiare
crează posibilități de începere sau continuare a procesului de producție
achitarea costului bunului se face parțial
acordă accesul pe piața secundară a utilajelor uzate unde le poate cumpăra mai ieftin etc.
În ceea ce privește ,,structura producției” la companie se oferă atât bunuri în leasing, cât și sume de bani direct, toate însă au același cost materializat în dobândă. Astfel pentru întreprindere este indiferent dacă se acordă, spre exemplu, 3 credite a câte 15000 euro, sau o mașină în leasing în sumă de 45000 euro, dacă profitul net obținut este același. Desigur că nivelul dobânzii practicat pentru acordarea diferitelor sume și termene este diferit. O importanță majoră la acordarea bunurilor în leasing o are și valoarea aportului inițial, de care depinde și rata dobânzii.
Factorii luați în considerare pentru determinarea masei profitului pot fi grupați ca factori ,,la vedere”, adică mărimi concrete, cum sunt volumul producției, nivelul costului de producție, nivelul cheltuielilor de exploatare sau ale exercițiului, nivelul prețului de vânzare al produselor și mărfurilor, și ca factori ,,nevăzuți”, respectiv cei care nu intră direct în relațiile de calcul însă au o puternică influență asupra activității economice și, finalmente, asupra rezultatelor financiare ale acesteia.
Deși întreprinderea – ca entitate economică – nu poate interveni direct asupra amplificării sau atenuării influenței factorilor exogeni, ea se află în permenentă stare de condiționare prin intermediul acestora, ceea ce impune întreprinzătorului să-i considere ca atare, să aibă suficientă marjă de flexibilitate și adaptabilitate.
Cel mai abstract, greu controlabil și previzibil în amănunt, dar cu influență covârșitoare asupra mersului întreprinderii, este piața.
Piața condiționează și impune: volumul și structura producției, cheltuielile de exploatare ce pot fi înglobate pentru a face produsele competitive și prin aceasta deciziile manageriale aferente utilizării forței de muncă, nivelul productivității muncii, concepțiile tehnologice legate de consumurile specifice etc.
În același timp piața determină: menținerea în permanență a unui grad de incertitudine, element de incitare la soluții, debușee și relații operaționale altele, superioare concurenței, strategii investiționale pe termen lung sau scurt, prețul de vânzare care prin mărimea lui confirmă sau infirmă utilitatea produselor economice [12, p. 80].
Desigur, în aria factorilor exogeni trebuie avuți în vedere și cei care conferă câmp liber sau trenează, inițiativele întreprinzătorului, aceștia ținând de deciziile și strategiile naționale coroborate sau nu cu cele internaționale, precum și voința politică ce marchează relațiile economice și sociale într-o anumită perioadă.
Astfel, profitul nu poate, deci, fi privit și limitat ca fiind numai expresia interacțiunii factorilor de producție relativ stăpâniți de întreprinzători, ci ca un rezultat al conjugării tuturor factorilor cantitativi, calitativi și conjuncturali atât din mediul intern al întreprinderii, cât și din cel extern ei. Întreprinderea nu este și nu poate fi o entitate închisă. Ea există numai în măsura satisfacerii relațiilor cu exteriorul ei atât în ceea ce privește inputurile, cât și outputurile. Ea se manifestă ca atare prin integrarea cu piața, și, desigur, cu piața ,,liberă”, adică acea piață în care resursele(materiale, umane și financiare) sunt alocate fără nici o intervenție, prețurile se stabilesc în funcție de cerere și ofertă, iar echilibrul economic și dezvoltarea au loc prin autoreglare.
Formarea capitalului este prima fază de finanțare a unei societăți comerciale. Actualmente majoritatatea întreprinderilor se organizează ca societăți cu răspundere limitată, adică societăți în care aportul de capital se face prin titluri liber negociabile care nu angajează responsabilitatea participantului la capital decît prin suma subscrisă.
Creșterea de capital poate fi prin mai multe modalități și anume:
aporturi în numerar;
aporturi în natură;
încorporarea în rezerve;
convertirea creanțelor în acțiuni;
fuziunea și absorbția.
Majorarea capitalului prin aporturi în numerar este o modalitate de finanțare directă, deoarece aduce întreprinderii lichidități noi. Aportul în natură, precum și creșterea care se obține de pe urma fuziunii sau absorbției sunt doar niște operațiuni indirecte de finanțare. Convertirea acțiunilor în obligațiuni de asemenea este o modalitate de finanțare indirectă, având ca efect doar modificarea structurii financiare a întreprinderii, adică transformarea unei datorii de capital neexigibil, fără să creeze noi lichidități. Toate aceste operațiuni de majorare a capitalului propriu al întreprinderii se fac doar cu acordul AGA și a Consiliului de Administrație.
Deasemenea creșterea capitalului propriu poate avea loc și ca urmare a beneficierii firmei de unele înlesniri fiscale, cum ar fi : facilități la impozitul pe venit destinate încurajării agenților economici pentru efectuarea investițiilor, ceea ce ar duce la apariția unor noi locuri de muncă, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, și nu în ultimul rând a celor din agricultură.
Dezvoltarea și expansiunea economică a întreprinderii antrenează resurse financiare substanțiale. Acestea se pot obține prin majorarea capitalului propriu în cazul în care angajarea capitalului suplimentar promite o creștere a rentabilității întreprinderii. În plus, “creșterea de capital social marchează viabilitatea întreprinderii, având un efect pozitiv asupra partenerilor de afaceri, a căror încredere în activitatea agentului economic sporește” [17, p.117].
În evoluția oricărei entități economice pot apărea momente în care se impune expansiunea economică prin realizarea unor investiții noi sau este nevoie acordarea unor garanții suplimentare creditelor pentru finanțarea unor activități de expansiune.
În aceste condiții compania poate solicita de la acționarii săi existenți sau de la alte personae noi contribuții sau aporturi în vederea creșterii de capital.
Una din formele pe care le îmbracă majorarea de capital este emisiunea de noi acțiuni care poate fi făcută concomitant cu majorarea prin încorporarea rezervelor.
Majorarea de capital prin noi aporturi în numerar poate fi realizată prin două soluții. Prima se referă la aportul suplimentar primit doar de la acționarii vechi care se calculează prin raportul existent între creșterea de capital și numărul de acțiuni existente, în felul acesta crescând valoarea nominală a unei acțiuni. Astfel obținem relația : Valoarea nominală nouă este egală cu Valoarea nominală veche + aportul generat de operațiunea respectivă. Soluția este greu de efectuat în practică fiindcă nu toți acționarii sunt de acord să contribuie la noua majorare de capital. Cea de a doua soluție se referă la emiterea de acțiuni noi atât către vechii acționari cât și eventual către noi investitori. Această modalitate este mai des întâlnită în practică și presupune fixarea unui preț de emisiune, protecția vechilor acționari și plasarea noilor acționari. Emisiunea de noi acțiuni are efecte directe și imediate asupra diluării controlului asupra societății efectuat de vechii acționari.
Emiterea de acțiuni noi atrage noi asociați/acționari cu care acționarii vechi urmează să împartă controlul și beneficiile, astfel că cele mai multe întreprinderi evită să folosească această metodă de majorare a capitalului.
Analizând mai multe modalități de creștere a capitalului, putem concluziona că toate formele prezentate mai sus determină într-un mod sau altul capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.
Realizarea dezideratului de creștere a valorii de piață a întreprinderii depinde, într-o măsură importantă, de alegerea modalităților de finanțare din surse proprii și din surse împrumutate. Apelarea la surse externe de finanțare implică modificări ale structurii financiare. Aceste modificări se reflectă, în mod direct, asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, avînd în vedere costurile suportate în legătură cu plata dobînzilor și rambursarea creditului.
Impactul îndatorării asupra rentabilității financiare a întreprinderii este pus în evidență prin prisma efectului de levier, care exprimă sporul rentabilității capitalului propriu pe seama recurgerii la împrumuturi.
Rcp=Rec+(Rec-d)*(Datorii totale/Capital propriu), unde (3.1)
Rcp indică rata rentabilității capitalului propriu,
Rec-rata rentabilității economice,
d-rata dobînzii.
De aici reiese că efectul de levier se va produce doar în cazul în care rata rentabilității economice este superioară ratei dobînzii. Efectul de îndatorare este în relație directă cu structura financiară a întreprinderii și cu diferența dintre rata rentabilității economice și costul capitalului împrumutat. Dacă Rec este mai mare decît rata dobînzii, este preferabilă apelarea la credite pentru finanțare, deoarece eficiența capitalului propriu va crește. În același timp, cu cît raportul dintre cele două surse de finanțare este mai dezechilibrat în favoarea creditului, cu atît mai mari sunt perspectivele ei de profitabilitate, dar și riscul asumat de acționari este mai mare, respectiv crește riscul financiar al întrprinderii.
Din punct de vedere al întreprinderii care folosește împrumutul există riscul de a nu face față obligațiilor de plată către creditori, iar la un volum mare al datoriilor exigibile neonorate o poate face insolvabilă ducînd-o la faliment și la pierderea capitalului propriu. Ponderea îndatorării în structura de finanțare a întreprinderii depinde de strategia de dezvoltare a acesteia, de situația existentă la un moment dat pe piața financiară și perspectivele evoluției sale în viitor.
Rentabilitatea financiară a întreprinderii este influențată nu numai de levierul financiar ci și de rentabilitatea activelor achiziționate. Însă performanțele intrinseci ale acestora pot contribui la îmbunătațirea rentabilității financiare, respectiv a efectului de levier financiar, doar dacă folosirea lor este corelată cu cererea produselor pe piață, studierea căreia implică noi eforturi atît manageriale, cît și financiare.
Majorarea capitalului propriu poate fi și ca consecință a beneficierii întreprinderii de anumite înlesniri fiscale, spre exemplu: facilități la impozitul pe venit destinate încurajării agenților economici pentru a face investiții, crearea noilor locuri de muncă, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a celor din agricultură.
Unii cercetători români consideră că creșterea capitalului marchează viabilitatea întreprinderii, având un efect pozitiv asupra partenerilor de afaceri, a căror încredere în activitatea agentului economic sporește [31, p.117].
Creșterea de capital ca urmare a operațiunilor de fuziune, absorbție constă în comasarea capitalului pentru utilizarea mai eficientă și pentru evoluția, în cele ce urmează a întreprinderii. Unul din cercetătorii clasici spune că din punct de vedere tehnic, fuziunea “este o combinație care crează o unitate economică din două sau mai multe unități independente” [16, p. 854]. Fuziunile sunt:
conglomerate, presupun combinarea a două companii din același gen de activitate și foste concurente,
verticale, are loc atunci cînd o întreprindere cumpără un furnizor sau utilizator al produselor sale,
conglomerate, presupun combinarea capitalurilor a două sau mai multe întreprinderi neînrudite, care produc produse diferite și nu au nici măcar legătură între ele ca cumpărător/utilizator,
amalgamare, reiese din întrunirea ultimelor două variante.
În urma analizei tuturor formelor de majorare de capital, rezultă că numai creșterea capitalului în numerar este o operațiune de finanțare directă, deoarece aduce întreprinderii noi lichidități.
Formele de finanțare descrise mai sus determină capacitatea de autofinanțare a întreprinderii. Aceasta corespunde resurselor noi obținute din activitatea întreprinderii și este destinată finanțării activității viitoare.
Formele de finanțare descrise mai sus determină capacitatea de autofinanțare a întreprinderii. Aceasta corespunde resurselor noi obținute din activitatea întreprinderii și este destinată finanțării activității viitoare.
Prin mecanismul său de dezvoltare economia de piață se bazează pe concurență și competitivitate.
Reușesc întotdeauna acei manageri care au o deosebită capacitate de conducere și organizare și care se adaptează rapid la cerințele pieței.
În condițiile actuale suntem martori ai unui proces în care unele întreprinderi își demonstrează viabilitatea și posibilitățile de dezvoltare pe viitor, în timp ce alte întreprinderi bat pasul pe loc sau sunt într-o stare de falimentare. Aceasta se întâmplă, din cauza lipsei unor obiective generale și specifice, clar formulate, precum și a unor strategii aferente realizării acestora. Conducerea întreprinderii, ale cărei performanțe realizate sunt la un nivel scăzut, se concentrează la rezolvarea problemelor curente, își bazează activitatea pe realizarea unor obiective pe termen scurt, fără a avea o perspectivă clară asupra dezvoltării în concordanță cu cerințele și exigențele economiei de piață.
Analiza financiară reprezintă punctul de pornire în conceperea, fundamentarea și implimentarea soluțiilor strategice de îmbunătățire a performanțelor curente ale întreprinderii.
Existența unei multitudini de metode de previzionare impune necesitatea evaluării și selectării celei mai adecvate metode, care să facă posibil rezolvarea cît mai rapidă și corectă a problemelor, să asigure un grad înalt de precizie și de validitate cerut.
Întreprinderea concentrează o complexitate de operații economice și financiare, care se reflectă în documentele contabile de sinteză, sub forma fluxurilor și stocurilor. Fluxurile au o influență imediată asupra rezultatului exercițiului, în timp ce stocurile prezintă un impact, temporar sau de durată, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanțare a operațiilor de gestiune și, în final, asupra solvabilității întreprinderii.
Managerii societăților comerciale au sarcina să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli efectele economice obținute sub formă de profit, din efortul financiar în lei și în valută depus în organizarea activității de bază(producție, prestare de servicii sau executare de lucrări).
Mărimea rezultatelor financiare depinde în mod organic de dimensiunea cheltuielilor și a veniturilor. Astfel, cu cât cifra de afaceri se obține cu un volum de cheltuieli minime, în condițiile negocierii unor prețuri de vânzare a produselor cât mai favorabile, cu atât veniturile societăților comerciale vor fi mai substanțiale.
Din veniturile obținute ca urmare a realizării cifrei de afaceri, societățile comerciale își recuperează cheltuielile de producție și de comercializare a produselor, își constituie fondurile proprii pentru autofinanțare și de remunerare a salariaților săi, plăți de dividende etc, iar o altă parte din venituri constituie veniturile bugetului administrației centrale de stat sau a bugetelor locale, sub următoarele forme: impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, taxa pentru bunuri imobiliare, contribuții la asigurări sociale și medicale etc.[19, p.198].
Creșterea ratei rentabilității capitalului propriu poate fi efectuată prin două metode:
sporirea profitului net pe seama creșterii volumului de activitate și a sporirii rezultatelor pe fiecare tip de activitate;
reducerea ponderii capitalului propriu angajat în totalul capitalurilor investite, cu condiția că venitul obținut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.
Abordarea sistematică a problematicii rentabilității permite poziționarea corectă a întreprinderii în segmentul strategic căruia îi aparține, iar evidențierea factorilor de influență ai acesteia permite managerilor întreprinderii de a diagnostica corect situația financiară și de a căuta căi de soluționare pentru îmbunătățirea rezultatelor întreprinderii.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Actualmente Republica Moldova depășeste o perioadă îndelungată de tranziție la economia de piață, unde activitatea economică este concentrată în veriga de bază a economiei – întreprinderi – unde se creează bunurile materiale și serviciile necesare societății. Pentru a activa în orice ramură a economiei, conducătorul din cadrul acesteia trebuie sa dispună de o informație economică, detaliată și veridică. Informația necesară pentru desfășurarea activității eficiente este oglindită în evidența contabilă, care prin metodele sale științifice reflectă situația creată în ansamblu, precum și aspectele cele mai însemnate.
Este cazul, în contextul în care se găsește economia Republicii Moldova, de a ne aținti cu toții atenția spre celula de bază a economiei, și anume întreprinderea. Funcționarea și dezvoltarea în condiții optime a întreprinderii este de neconceput în lipsa capitalului. Nevoia de capital în interiorul întreprinderii apare chiar de la înființare, iar procesul economic poate avea loc numai dacă sunt asigurate condițiile obiective necesare desfășurării sale, exprimate prin existența factorilor de producție cu ajutorul cărora se creează produse noi.
Aș dori să menționez faptul că această temă este destul de impunătoare și actuală în procesul de tranziție de la o economie planificată la cea de piață, din motiv că diagnosticul constituie controlul medical al firmei și ca rezultat este prescrisă cura pe care întreprinderea este obligată să o urmeze, de altfel ea va fi sortită falimentului.
În lucrarea dată am examinat căile principale de obținere a capitalului, caracteristice atât pentru unitățile de producție, cât și pentru firmele financiare, am analizat metodele principale de diagnostic și estimare a acestor rezultate: începînd cu capitalul propriu și terminând cu cel împrumutat care se află la dispoziția întreprinderii.
În cadrul cercetării am apelat și la un sistem de indicatori relativi ai analizei capitalului, cum ar fi: rata stabilității financiare, ratele de îndatorare, rentabilitatea financiară și rentabilitatea activelor etc., care ne dau posibilitatea unei aprecieri mai riguroase, sub diferite aspecte, a rezultatelor financiare obținute.
În procesul cercetării am divizat sistemul de factori care influențează modificarea profitului și rentabilității sub aspectul concordanței factorilor interni – care depind de activitatea întreprinderii și a celor externi – care în cea mai mare măsură nu depinde de activitatea acesteia.
Deci, în baza temei studiate în teza respectivă aș putea conchide următoarele lucruri:
1. Capitalul, este o valoare real pozitivă, rezultată din activități economico-finanaciare concrete ca efect al interacțiunii și interdependenței factorilor de producție. În viziune a noilor cerințe ale economiei de piață, orice producător, în perioada derulării unei activități, trebuie să-și determine foarte clar potențialul său de dezvoltare în ramura respectivă și efortul propriu în obținerea unor rezultate financiare mai avantajoase.
Pornind de la analiza situației reale a „Express Leasing & Microcredit” SRL, starea actuală a întreprinderii poate fi caracterizată prin:
obținerea unor rezultate satisfăcătoare din activitatea de bază și din activitatea financiară, activitatea de investiții având un efect negativ asupra rezultatului final din activitatea economico-financiară;
lipsa cheltuielilor privind impozitul pe venit influențează pozitiv mărimea profitului net care este în creștere în 2012 față de 2011;
valorile ridicate ale rentabilității denotă o capacitate înaltă a întreprinderii de a obține profit, care este utilizat atât pentru dezvoltare, cât și pentru remunerarea acționarilor;
prezența unor strategii de dezvoltare de lungă durată și a echipelor de manageri capabili să realizeze astfel de strategii, folosirea și cunoașterea stilurilor noi de management generează posibilități sinergetice de dezvoltare, compania find în plină ascensiune pe piața leasing-ului din Republica Moldova;
compania ar trebui să caute resurse cât mai ieftine pentru finanțarea creditelor și împumuturilor și deasemenea să-și lărgească numărul de contracte încheiate cu dealerii care furnizează diverse mijloace de transport, tehnică agricolă și accesorii;
Printre căile și modalitățile de sporire a eficienței activității “Express Leasing & Microcredit” SRL se enumără:
Perfecționarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere crește și se dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă și de a supraviețui depinde de capacitatea managerilor de a promova noi idei pentru noi produse, asigurând astfel lărgirea sortimentului de produse comercializate și pe această bază fiind posibilă creșterea profitabilității întreprinderii;
Creșterea volumului vânzărilor. Pentru îmbunătățirea situației în perspectivă în ceea ce privește indicatorul “cifra vânzărilor” se propun unele categorii de măsuri:
– lărgirea pieței de desfacere prin cercetări de marketing(determinarea potențialului pieței, care presupune studierea cerințelor și problemelor clienților, a capacității concurențiale);
– asigurarea creșterii vânzărilor prin intermediul reclamei și publicității profesionale, încheierii de noi contracte directe cu dealerii etc.;
– modificarea sortimentului producției conform cerințelor pieței, aică oferirea de credite și finanțare prin leasing în măsura și pentru necesitățile clienților.
3. Reducerea costului vânzărilor. Aici putem menționa că creșterea costurilor de producție(vânzărilor) duce la agravarea situației financiare a întreprinderii și constituie un fenomen marcant al ultimei perioade.
Principala cauză care a determinat creșterea costului vânzărilor este sporirea cheltuielilor legate de creșterea ratei dobânzii pentru creditele primite ceea ce duce la diminuarea profitului.
Pornind de la influența cheltuielilor totale asupra profitului și , implicit, asupra rentabilității, trebuie avute în vedere unele măsuri pentru reducerea costurilor:
– oferirea de credite și împrumuturi pe baza criteriilor de eficiență economică, care presupune practicarea unor prețuri de vânzare care să permită acoperirea costului vânzărilor și obținerea unui profit;
– dezvoltarea și modernizarea potențialului tehnic al întreprinderii, care să antreneze cheltuielile financiare cît mai reduse și vinderea activelor neutilizate.
– perfecționarea personalului angajat la întreprinderi.
4. Accelerarea vitezei de rotație a capitalului care conduc la sporirea numerarului și care fiind plasat în acțiuni profitabile va genera profit. În scopul evitării unor situații nefavorabile, este necesară elaborarea unei politici privind relațiile cu clienții, eficientizarea gestionării lor prin utilizarea metodelor moderne.
Utilizând capital străin și acordând credite în dolari și euro, firma ,,Express-Leasing” SRL se expune riscului valutar care se manifestă sub forma existenței posibilității înregistrării unor pierderi sau a unor câștiguri, în urma modificării cursului de schimb al valutei folosite. Riscul valutar poate fi gestionat prin strategii de prevenire, măsuri asiguratorii, metode și tehnici de acoperire a riscului valutar.
În Republica Moldova, evoluția pieții serviciilor de lesing se află în continuă dezvoltare. Deși utilizat într-o proporție nesemnificativă, la mijlocul anilor `90 ai secolului trecut, necesitatea implementării lui, a devenit mai pregnantă în ultimii trei ani.
Actualmente, în Republica Moldova, activitate de leasing, declarată ca atare, desfășoară 113 companii, dintre care doar 24 se poziționează ca operatori pe piața financiară, cu activitate quasiexclusiv de leasing, care prin promovare s-au clasat ca ofertanți de produse financiare. În cele ce urmează, anume activitatea acestor operatori va constitui obiectul cercetării.
Piața leasingului în Republica Moldova a evoluat semnificativ începând cu anul 2002, când și-au început activitatea primele companii cu servicii exclusiv de leasing (locatori), societățile Euroleasing și MAIB Leasing. În iulie 2003, și-a făcut apariția pe piață și cel de-al 3-lea operator, Banca Socială Leasing, iar în anul 2004, servicii exclusiv de leasing a început să presteze și Compania IMC Leasing, astăzi cunoscută sub brandul ICS „Express Leasing & Microcredit”. Momentan, pe piața Moldovei, activează 5-6 companii mai importante, a căror activitate de bază este leasingul financiar. Valoarea totală a pieței leasingului este estimată, în prezent, la peste 300 mln lei.
Compania MAIB Leasing deține o cotă de 55-60% pe piață, cu un portofoliu oficial de 300 mln lei. Potrivit datelor furnizate de ceilalți operatori, în această ierarhie, urmează compania Euroleasing cu o cotă de peste 30% pe piață, ICS „Express Leasing & Microcredit și BS Leasing.
În prezent, conform diverselor opinii, companiile de leasing înregistrează o creștere a volumului de tranzacții cu circa 100% anual. Conform estimărilor specialiștilor, 40% din clienții (locatari), care solicită produse în regim de leasing, sunt persoane fizice, iar 60% – persoane juridice.
Din numărul total al clienților persoane juridice, 10% revin companiilor mari, restul revine proporțional companiilor mici și mijlocii. În ceea ce privește topul preferințelor, vizavi de produsele solicitate în leasing, atunci, până în prezent, predominante au fost și sunt autoturismele.
Aceste produse dețin 60-70% în portofoliul tuturor companiilor de leasing. În totalul vânzărilor în leasing, 20-30% le revin camioanelor, tehnicii agricole, utilajelor industriale, echipamentelor de birou și imobilelor.
Performanțele companiilor de leasing depind, în mod decisiv, de capacitatea lor de a-și crește activele, deoarece activele vor asigura pe viitor rentabilitatea necesară. Întrucât serviciile de leasing au cunoscut o dezvoltare rapidă, în ultimii ani, întreprinderile din sector au raportat creșteri importante ale volumelor de activitate.
Continuitatea dezvoltării, implementării și promovării noilor produse de împrumut, vor aduce societății ICS „Express Leasing & Microcredit” SRL atingerea unor rezultate în creștere, și șansa de a fi in topul liderilor în cadrul sectorului de microfinantare din Republica .
O atenție deosebită trebuie acordată mai ales dezvoltării regionale a companiei. Aceasta se referă la accesibilitatea serviciilor de finantare calitative care trebuie extinse pe tot teritoriul țării. Nu în ultimul rînd sunt necesare investiții semnificative și în pregătirea personalului.
În concluzie putem afirma, că acțiunile și direcțiile propuse dau o orientare generală managerilor în alegerea unei decizii optime de sporire a rezultatelor financiare, dar realizarea în practică, depinde încă de o mulțime de factori interni și externi care trebuie depistați și înlăturați, aceasta fiind posibil doar în rezultatul analizei financiare a activității de bază a întreprinderii cît și a concurenței.
BIBLIOGRAFIE
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI
1. Legea Republicii Moldova cu privire la organizațiile de microfinanțare, nr. 280-XV din 22.07.2004. În : Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 138-146.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing, nr. 59-XVI din 28.04.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.92-94/429.
3. Legea instituțiilor financiare, nr. 550 XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 78-81/199.
II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE
4. Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărîrea consiliului de administrație al B.N.M., nr. 130 din 15.05.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 87-89/174.
5. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225-XV din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 111-115/451.
III. MANUALE, MONOGRAFII ȘI LUCRĂRI DIDACTICE
6. Achim M. Leasing –o afacere de succes. București : Economică, 2005. 541 p.
7. Adochiței M. Finanțele întreprinderii. București:Universitatea Româno-Americană, 2002. 347 p.
8. Bătrâncea I. Analiza financiară a întreprinderii. Cluj-Napoca: Dacia, 2000. 266 p.
9. Bistriceanu Gh. și Colectiv – Lexicon de finanțe – credit, contabilitate și informatică financiar-contabilă, Vol.1. București: Didactică și Pedagogică, 1981. 682 p.
10. Botnari N. Finanțele întreprinderii. Chișinău: Prim, 2008. 238 p.
11. Borș I. Relații valutar- financiare internaționale. Chișinău:Arc, 1999. 199 p.
12. Bușe L. Analiza economico-financiară. București: Economică, 2005. 424 p.
13. Burlea E. Riscul de faliment – modalități de apreciere în baza bilanțului contabil. În: Materialele conferinței științifice internaționale. Chișinău, ULIM, 2011, p.107-111.
14. Brunton P. ABC economiei de piață moderne. București: Casa de Editură și Presă Viața românească, 1991. 31 p.
15. Bran P. Finanțele întreprinderii. București: Economică, 1994. 35 p.
16. Clocotici D. Operațiunile de leasing. București: Lumina Lex, 2000. 263 p.
17. Charreaux C. Gestiune financiară.Paris: Litec, 1991. 118 p.
18. Cojocari A. Profitul – un indicator financiar de bază al evaluării întreprinderii. În: Simpozionul Internațional al tinerilor cercetători, Vol 1. Chișinău, 29-30 aprilie 2004. 371 p.
19. Dedu V. Mangementul bancar. București: Silidan, 1996. 241 p.
20. Francu M. Piata de capital. București:Tribuna Economica, 1998. 69 p.
21. Газман B. Д. Финанcoвый лизинг. Mocква: yчeбнoe пocoбиe: yчeбнoe пocoбиe, 2005. 391 p.
22. Gheorghe A. Profitul : concept, norme, politici, București: Editura Economică, 1998. 184 p.
23. Gheorghiu A. Analiza economico-financiară. București:Economică, 2004. 269 p.
24. Grigorița C. Activitatea bancară. Chișinău: Cartier, 2005. 420 p.
25. Hoanta N. Capitalurile firmei. Bucuresti:Tribuna Economica, 1998. 240 p.
26. Iachimov A. Analiza cost-volum-profit în sprijinul luării deciziilor manageriale. În: Simpozionul Internațional al tinerilor cercetători, Vol 1. Chișinău, 29-30 aprilie 2004, 371 p.
27. Ișfănescu A ., Stănescu C., Băicuși A. Analiza economico-financiară. București: Economică, 1999. 417 p.
28. Lorant E.S, Pantea I.M. Analiza situației financiare a firmei. București: Economică, 2001. 302 p.
29. Meunier H., F. De Barolet, Boulmer P. La Trezorerie des enterprises. Paris : Dunod, 1970. 31 p.
30. Niculescu M. Diagnosticul global strategic. București:Economică, 2005. 274 p.
31. Onofrei M., Finanțele întreprinderii. București: Economică, 2004. 310 p.
32. Păvăloaia W., Păvăloaia D. Analiza economico-financiară. Bacău: Moldavia, 2003. 353 p.
33. Popa A. Determinarea și măsurarea performanțelor entităților economice prin intermediul ratelor de rentabilitate, Conferința Științifică Internațională, 23-24 aprilie 2009. 569 p.
34. Popa I. E. Mecanismul financiar-contabil al provizioanelor. Cluj-Napoca: Risoprint, 2003. 232 p.
35. Stan S. Evaluarea întreprinderilor. București:Teora, Ediția a II-a, 1999. 77 p.
36. Stancu I. Finance, financial market and securities administration, Real investments and its financing, Analysis and financial administration of enterprise. Bucharest : Economic P.H, 2002. 107 p.
37. Stancu I. Gestiunea financiară a agenților economici. București:Economică, 1994. 126 p.
36. Toma M. Gestiune financiară de întreprindere, aplicații practice. București: Economică, 2003. 50 p.
38. Toma M. Finanțe, credit și circulație bănească. București: Lito ASE, 1991. 50 p.
39. Toma M. Finanțe și gestiune financiară. București: Economică, 1998. 227 p.
40. Toma M. Finanțe și gestiune financiară de întreprindere. București:Economică, 1998. 227 p
41. Tiriulnicov N. Analiza rapoartelor financiare. Chișinău : Tipografia Centrală, 2004. 383 p.
42. Vasile I. Finanțele întreprinderii. București:ASE, 2003. 344 p.
43. Vasile I. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Padagogică, 1997. 344 p.
44. Văcărel Iu. Finanțe publice. București:Didactică și Padagogică, 1992.
45. Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 300 p.
47. Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 2005. 431 p.
48. Ceмeниxина B.B. Лизингoвыe oпepации, дoкyмeнтальнoe oфopмлeниe и opганизация yчeта. Mocква : ИHФPA-M, 2005. 380 p.
49. Кабатoва E.Лизинг, пpавoвoe peгyлиpoваниe, пpактика. M: ИHФPA-M, 1997.376 p.
50. Газман B. Д. Финанcoвый лизинг. Mocква: yчeбнoe пocoбиe , 2005. 391 p.
ANEXE
ADNOTARE
MIROȘNICENCO Ana, orașul Chișinău, ULIM
“Structura, dinamica și eficiența utilizării capitalurilor proprii ale unei companii”
Specialitatea: 364.1 – Finanțe și Bănci
Structura tezei: introducerea, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia din 50 de titluri, 1 Anexe, 60 de pagini de text principal, ilustrat în 12 tabele, 13 formule.
Cuvinte cheie: societate cu răspundere limitată, întreprindere, companie, concept de capital propriu, structura financiară, dinamica capitalului propriu, sporul creșterii capitalului propriu, rentabilitatea capitalului propriu, proces decizional, practici internaționale.
Scopul și obiectivele lucrării constă în analizarea aspectelor teoretice și aplicative a structurii, dinamicii și eficienței utilizării capitalurilor proprii ale unei companii în vederea identificării problemelor existente și fundamentării direcțiilor de perfecționare, reieșind din cerințele economiei de piață.
Suportul metodologic al lucrării rezidă în impactul recomandărilor teoretice și practice aferente perfecționării analizei structurii, dinamicii și eficienței utilizării capitalurilor proprii a unei companii prin prisma indicatorilor de structură, dinamică, rentabilitate a capitalului propriu, și compararea cu practicile internaționale în scopul majorării capitalului întreprinderii.
ANNOTATION
MIROȘNICENCO Ana, city Chișinău, ULIM
“Structure, dynamics and effectiveness of using a company's own capital”
Specialty: 364.1 – Finances and Banks
Structure of thesis: introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography in 50 titles, 1 Annexes, is presented on 60 pages of basic text, illustrated in 12 tables, and 13 formulas.
Key-words : limited liability company, enterprise, company, concept of own funds, the financial structure, the growth equity, growth equity, increase return on equity, the decision-making process, international practices.
Aim and objectives of the paper consists in analyzing the theoretical and applied aspects of the structure, dynamics and efficiency of using a company's own capital in order to identify existing problems and grounding pathways or adjusting the processing requirements of the market economy.
The methodological support of the work: impact of the theoretical and practical recommendations for improved analysis of the structure, dynamics and efficiency of using a company's own capital in terms of structure, dynamic indicators, return on equity, and comparison with international practices in order to the raising of capital.
LISTA ABREVIERILOR
ÎCS – Întreprindere cu capital străin
SRL – Societate cu Răspundere Limitată
AGA – Adunarea Generală a Acționarilor
BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
DECLARAȚIE*
PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT
Subsemntatul (a) _________________________________________________________
absolvent(ă) al (a) Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea _________________________________________ specialitatea____________________________ ____________________________ promoția ___________________________, declar pe propria răspundere, că lucrarea de masterat cu titlul: ______________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
elaborată sub îndrumarea dlui/dnei ________________________________________________,
pe care urmează să o susțin în fața comisiei, este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul acesteia în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de masterat, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de masterat fiind menționate în conținutul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de masterat să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului acesteia într-o bază de date în acest scop.
Data ________________________ Semnătură student ____________________
* Declarația se va completa de absolvent cu pix sau stilou cu cerneală albastră și se înserează în lucrarea de licență a studentului la sfîrșitul acesteia ca parte integrantă.
BIBLIOGRAFIE
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI
1. Legea Republicii Moldova cu privire la organizațiile de microfinanțare, nr. 280-XV din 22.07.2004. În : Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 138-146.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing, nr. 59-XVI din 28.04.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.92-94/429.
3. Legea instituțiilor financiare, nr. 550 XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 78-81/199.
II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE
4. Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărîrea consiliului de administrație al B.N.M., nr. 130 din 15.05.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 87-89/174.
5. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225-XV din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 111-115/451.
III. MANUALE, MONOGRAFII ȘI LUCRĂRI DIDACTICE
6. Achim M. Leasing –o afacere de succes. București : Economică, 2005. 541 p.
7. Adochiței M. Finanțele întreprinderii. București:Universitatea Româno-Americană, 2002. 347 p.
8. Bătrâncea I. Analiza financiară a întreprinderii. Cluj-Napoca: Dacia, 2000. 266 p.
9. Bistriceanu Gh. și Colectiv – Lexicon de finanțe – credit, contabilitate și informatică financiar-contabilă, Vol.1. București: Didactică și Pedagogică, 1981. 682 p.
10. Botnari N. Finanțele întreprinderii. Chișinău: Prim, 2008. 238 p.
11. Borș I. Relații valutar- financiare internaționale. Chișinău:Arc, 1999. 199 p.
12. Bușe L. Analiza economico-financiară. București: Economică, 2005. 424 p.
13. Burlea E. Riscul de faliment – modalități de apreciere în baza bilanțului contabil. În: Materialele conferinței științifice internaționale. Chișinău, ULIM, 2011, p.107-111.
14. Brunton P. ABC economiei de piață moderne. București: Casa de Editură și Presă Viața românească, 1991. 31 p.
15. Bran P. Finanțele întreprinderii. București: Economică, 1994. 35 p.
16. Clocotici D. Operațiunile de leasing. București: Lumina Lex, 2000. 263 p.
17. Charreaux C. Gestiune financiară.Paris: Litec, 1991. 118 p.
18. Cojocari A. Profitul – un indicator financiar de bază al evaluării întreprinderii. În: Simpozionul Internațional al tinerilor cercetători, Vol 1. Chișinău, 29-30 aprilie 2004. 371 p.
19. Dedu V. Mangementul bancar. București: Silidan, 1996. 241 p.
20. Francu M. Piata de capital. București:Tribuna Economica, 1998. 69 p.
21. Газман B. Д. Финанcoвый лизинг. Mocква: yчeбнoe пocoбиe: yчeбнoe пocoбиe, 2005. 391 p.
22. Gheorghe A. Profitul : concept, norme, politici, București: Editura Economică, 1998. 184 p.
23. Gheorghiu A. Analiza economico-financiară. București:Economică, 2004. 269 p.
24. Grigorița C. Activitatea bancară. Chișinău: Cartier, 2005. 420 p.
25. Hoanta N. Capitalurile firmei. Bucuresti:Tribuna Economica, 1998. 240 p.
26. Iachimov A. Analiza cost-volum-profit în sprijinul luării deciziilor manageriale. În: Simpozionul Internațional al tinerilor cercetători, Vol 1. Chișinău, 29-30 aprilie 2004, 371 p.
27. Ișfănescu A ., Stănescu C., Băicuși A. Analiza economico-financiară. București: Economică, 1999. 417 p.
28. Lorant E.S, Pantea I.M. Analiza situației financiare a firmei. București: Economică, 2001. 302 p.
29. Meunier H., F. De Barolet, Boulmer P. La Trezorerie des enterprises. Paris : Dunod, 1970. 31 p.
30. Niculescu M. Diagnosticul global strategic. București:Economică, 2005. 274 p.
31. Onofrei M., Finanțele întreprinderii. București: Economică, 2004. 310 p.
32. Păvăloaia W., Păvăloaia D. Analiza economico-financiară. Bacău: Moldavia, 2003. 353 p.
33. Popa A. Determinarea și măsurarea performanțelor entităților economice prin intermediul ratelor de rentabilitate, Conferința Științifică Internațională, 23-24 aprilie 2009. 569 p.
34. Popa I. E. Mecanismul financiar-contabil al provizioanelor. Cluj-Napoca: Risoprint, 2003. 232 p.
35. Stan S. Evaluarea întreprinderilor. București:Teora, Ediția a II-a, 1999. 77 p.
36. Stancu I. Finance, financial market and securities administration, Real investments and its financing, Analysis and financial administration of enterprise. Bucharest : Economic P.H, 2002. 107 p.
37. Stancu I. Gestiunea financiară a agenților economici. București:Economică, 1994. 126 p.
36. Toma M. Gestiune financiară de întreprindere, aplicații practice. București: Economică, 2003. 50 p.
38. Toma M. Finanțe, credit și circulație bănească. București: Lito ASE, 1991. 50 p.
39. Toma M. Finanțe și gestiune financiară. București: Economică, 1998. 227 p.
40. Toma M. Finanțe și gestiune financiară de întreprindere. București:Economică, 1998. 227 p
41. Tiriulnicov N. Analiza rapoartelor financiare. Chișinău : Tipografia Centrală, 2004. 383 p.
42. Vasile I. Finanțele întreprinderii. București:ASE, 2003. 344 p.
43. Vasile I. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Padagogică, 1997. 344 p.
44. Văcărel Iu. Finanțe publice. București:Didactică și Padagogică, 1992.
45. Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 300 p.
47. Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 2005. 431 p.
48. Ceмeниxина B.B. Лизингoвыe oпepации, дoкyмeнтальнoe oфopмлeниe и opганизация yчeта. Mocква : ИHФPA-M, 2005. 380 p.
49. Кабатoва E.Лизинг, пpавoвoe peгyлиpoваниe, пpактика. M: ИHФPA-M, 1997.376 p.
50. Газман B. Д. Финанcoвый лизинг. Mocква: yчeбнoe пocoбиe , 2005. 391 p.
ANEXE
ADNOTARE
MIROȘNICENCO Ana, orașul Chișinău, ULIM
“Structura, dinamica și eficiența utilizării capitalurilor proprii ale unei companii”
Specialitatea: 364.1 – Finanțe și Bănci
Structura tezei: introducerea, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia din 50 de titluri, 1 Anexe, 60 de pagini de text principal, ilustrat în 12 tabele, 13 formule.
Cuvinte cheie: societate cu răspundere limitată, întreprindere, companie, concept de capital propriu, structura financiară, dinamica capitalului propriu, sporul creșterii capitalului propriu, rentabilitatea capitalului propriu, proces decizional, practici internaționale.
Scopul și obiectivele lucrării constă în analizarea aspectelor teoretice și aplicative a structurii, dinamicii și eficienței utilizării capitalurilor proprii ale unei companii în vederea identificării problemelor existente și fundamentării direcțiilor de perfecționare, reieșind din cerințele economiei de piață.
Suportul metodologic al lucrării rezidă în impactul recomandărilor teoretice și practice aferente perfecționării analizei structurii, dinamicii și eficienței utilizării capitalurilor proprii a unei companii prin prisma indicatorilor de structură, dinamică, rentabilitate a capitalului propriu, și compararea cu practicile internaționale în scopul majorării capitalului întreprinderii.
ANNOTATION
MIROȘNICENCO Ana, city Chișinău, ULIM
“Structure, dynamics and effectiveness of using a company's own capital”
Specialty: 364.1 – Finances and Banks
Structure of thesis: introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography in 50 titles, 1 Annexes, is presented on 60 pages of basic text, illustrated in 12 tables, and 13 formulas.
Key-words : limited liability company, enterprise, company, concept of own funds, the financial structure, the growth equity, growth equity, increase return on equity, the decision-making process, international practices.
Aim and objectives of the paper consists in analyzing the theoretical and applied aspects of the structure, dynamics and efficiency of using a company's own capital in order to identify existing problems and grounding pathways or adjusting the processing requirements of the market economy.
The methodological support of the work: impact of the theoretical and practical recommendations for improved analysis of the structure, dynamics and efficiency of using a company's own capital in terms of structure, dynamic indicators, return on equity, and comparison with international practices in order to the raising of capital.
LISTA ABREVIERILOR
ÎCS – Întreprindere cu capital străin
SRL – Societate cu Răspundere Limitată
AGA – Adunarea Generală a Acționarilor
BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
DECLARAȚIE*
PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT
Subsemntatul (a) _________________________________________________________
absolvent(ă) al (a) Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea _________________________________________ specialitatea____________________________ ____________________________ promoția ___________________________, declar pe propria răspundere, că lucrarea de masterat cu titlul: ______________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
elaborată sub îndrumarea dlui/dnei ________________________________________________,
pe care urmează să o susțin în fața comisiei, este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul acesteia în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de masterat, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de masterat fiind menționate în conținutul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de masterat să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului acesteia într-o bază de date în acest scop.
Data ________________________ Semnătură student ____________________
* Declarația se va completa de absolvent cu pix sau stilou cu cerneală albastră și se înserează în lucrarea de licență a studentului la sfîrșitul acesteia ca parte integrantă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dinamica, Structura Si Eficienta Utilizarii Capitalurilor Proprii In Cadrul Companiei (ID: 139289)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.